Sunteți pe pagina 1din 91

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT
CATEDRA DREPT PROCESUAL PENAL ŞI CRIMINALISTICĂ

Controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi ale


organului care exercită activitatea specială de investigaţii la faza de
urmărire penală

381.1 DREPT

Teză de licenţă

Şef Catedră ______________ Roman Dumitru, doctor în drept,


conferenţiar universitar

Conducător ştiinţific: _____________ Igor Dolea, doctor hablilitat în drept,


profesor universitar

Autorul: ______________ Druţa Filipp


CHIŞINĂU-2013

CUPRINS

Lista abrevierilor.................................................................................................................................3
Introducere...........................................................................................................................................4
I. Aspectele generale ale controlului legalităţii acţiunilor OUP şi organului care exercită
activitatea specială de investigaţii la faza de urmărire penală.........................................................7
§ 1. Conceptul, evoluţia, scopurile şi particularităţile controlului legalităţii în procesul penal..............7
§ 2. Controlul acţiunilor OUP.................................................................................................................9
2. 1 Controlul din partea Procurorului........................................................................................9
2.2 Controlul judiciar.................................................................................................................13
2.3 Controlul asupra legalităţii aplicării măsurilor procesuale de constrângere........................22
2.4 Controlul ierarhic judiciar....................................................................................................37
§ 3. Controlul acţiunilor ale organului care exercită activitate specială de investigaţii.........................43
3.1 Noţiuni generale despre activitatea specailă de investigaţie................................................43
3.1 Atribuţiile Procurorului........................................................................................................47
3.2 Atribuţiile judecătorului de instrucţie..................................................................................49
II. Analiza corespunderii procedurei efectuării controlului legaţilăţii acţiunilor OUP şi ale
organului care exercită activitate specială de investigaţii stadardelor evocate de jurisprudenţa
Curţii europene pentru apărarea drepturilor omului......................................................................50
§ 1. Analiza jurisprudenţei CtEDO la subiectul controlului legalităţii a acţiunilor OUP şi a ale
organului care exercită activitate specială de investigaţii. (în lumina art.art. 5,6,8,13
CvEDO)..................................................................................................................................................50
§ 2. Analiza procedurei controlului legalităţii acţiunilor OUP şi ale organului care exercită activitate
specială de investigaţii până şi după introducerea noilor modificări în CPP şi întrării în vigoare a Legii
nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii.........................................................58
2.1 Premizele pentru modificarea şi completarea legislaţiei procesual penale................................58
2.1. Procedura de dispunere şi de control a măsurilor speciale de investigaţii.................................61
2.2 Procedura de examinare a plângerilor împotriva acţiunilor ilegale a OUP şi ale organului care
exercită activitatea specială de investigaţii..................................................................................69
§ 3. Analiza jurisprudenţei naţionale la subiectul controlului legalităţii a acţiunilor OUP şi a ale
organului care exercită activitate specială de investigaţii.......................................................................74
-2-
Concluzii şi recomandări.........................................................................................................................80
Bibliografia..............................................................................................................................................85

-3-
LISTA ABREVIERILOR

Al. – aliniat
Art. – articol
CP – Cod Penal
CPP – Cod de Procedură Penală
CSJ – Curtea Supremă de Justiţie
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CvEDO – Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Lit. – litera
Nr. – număr
n.r. – nota redactorului
OUP – Organ de urmărire penală
RM – Republica Moldova
Pct. – punct

-4-
INTRODUCERE

Tema respectivă este, fără îndoială, una actuală, deoarece procesul penal în esenţa sa este unul
represiv. Organele de ocrotire a dreptului avînd atribuţii legale specifice, care le permit să exercite o
anumită ingerinţă în viaţa individului, şi presupune limitarea drepturilor şi libertăţilor acestuia, avînd ca
scop aflarea „adevărului obiectiv” şi protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni.
Însă există riscul permanent că în exercitarea acestor atribuţii organele investite să efectueze
urmărirea penală să aplice disproporţional sau neintemeiat limitarea drepturilor şi libertăţilor omului,
dacă nu va exista un control asupra activităţii acestor organe. Deci se impune instituirea unui echilibru
între sarcina de protecţie a societăţii de infracţiuni, şi respectarea unui proces echitabil.
Drept motiv pentru alegerea temei respective pentru studiu a servit faptul că legislaţia în sfera
controlului legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi organului care exercită activitatea
specială de investigaţii a suferit modificari recente, ultimele fiind dictate de constatările Curţii
Europene a Drepturilor Omului în special în cauzele Iordachi şi alţii c. Moldovei (Cererea nr.
25198/02) Hotărâre din 10 februarie 2009 şi Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04
Hotărârea din 7 octombrie 2008, fapt menţionat şi de autorii Proiectului de Lege privind modificarea şi
completarea Codului de procedură penală în Nota informativă la respectivul proiect (semnată de
Vicemnistrul Justiţiei V. Grosu).
Scopul lucrării este de a studia în aspect comparativ legislaţia procesual penală care reglementează
controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi organului care exercită activitatea
specială de investigaţii până la modificările operate prin Legea 66 din 05.04.2012 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 şi
întrării în vigoare a Legii nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii şi după
întroducerea acestor modificări. Studiul comparativ are ca scop de a analiza în ce măsură modificările
operate sunt conforme standardelor unui stat democratic, standarde elaborate de practica Curţii
Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, problemele care pot fi abordate în cadrul lucrării în cauză prezintă ideea generală dacă noua
Lege cu privire la activitatea specială de investigaţii şi modificările operate prin Legea 66 din
05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova
oferă sau nu reale garanţii contra abuzurilor din partea autorităţilor la efectuarea măsurilor operative de
investigaţii, în special interceptările convorbirilor telefonice. Dacă normele Legii sus-nominalizate sunt
previzibile şi clare, deoarece conform opiniei Curţii normele din vechea Lege nr.45 din 12 aprilie 1994
privind activitatea operativă de investigaţie nu ofereau minimul de garanţii legale contra unor ingerinţe
-5-
inadmisibile în dreptul fundamental reglementat în art. 8 al Convenţiei. Legea respectivă nu definea în
termeni clari categoriile de persoane în privinţa cărora poate fi aplicată această măsură operativă de
investigaţii, stabilea o gamă largă de fapte aplicabile acestor măsuri, şi nu identifica limitele de termen
de efectuare a măsurilor. La fel, procedurile de aplicare a măsurilor erau formale şi efectiv nu ofereau
garanţii sub aspectul unui control ale legalităţii şi eficienţii asupra aplicării măsurilor operative de
investigaţii.
Ca obiective propuse în lucrarea dată ne-am propus să studiem amănunţit următoarele: care sunt
cazurile de control a legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi organului care exercită
activitatea specială de investigaţii la faza de urmărire penală, cine sunt subiecţii care exercită conrolul
legalităţii acţiunilor nominalizate, care sunt formele de control a legalităţii acţiunilor organului de
urmărire penală şi organului care exercită activitatea specială de investigaţii la faza de urmărire penală
în aspect comparativ cu modificarările recente ale legislaţiei procesual penale.
Deasemenea ca obiectiv a cestei lucrări a fost de identificat, care sunt garanţiile legale contra unor
ingerinţe inadmisibile în drepturile fundamentale, şi dacă legislaţia în vigoare oferă posibilitatea unui
recurs efectiv contra acestor ingerinţe, în sensul dacă procedurile de contestare a acţiunilor ilegale a
organului de urmărire penală şi organului care exercită activitatea specială de investigaţii la faza de
urmărire penală sunt accesibile, previzibile, şi care este şansa de succes în cazul contestării a acestor
acţiuni.
Un obiectiv separat a fost studierea controlului aplicării a măsurilor preventive la faza de urmărire
penală din motiv că aceste măsuri aduc maximă ingerinţă în drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului. Republica Moldova, fiind de repetate ori sancţionată de către Curtea Europenă a Drepturilor
Omului pentru aplicarea arbitrară a acestor măsuri, în special arestul preventiv, şi ineficienţa
controlului aplicării acestor măsuri.
Suportul teoretico-ştiinţific al acestei lucrări este constituit din diferite surse.
Au fost studiate o serie de lucrări a diferitor autori, specialişti notorii în procesul penal, în materia
activităţii speciale de investigaţii şi în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în
general, din Republica Moldova şi din străinătate, cum sunt: Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie
Sedleţchi, Crigore Gr. Theodoru, Ion Neagu, Nuala Mole, Karen Reid, Catarina Harby, Monica
Macovei Ursula Kilkelly, Брагин А.П., Пронякин А.Д. К.К. Горяинов, В. С. Овчинский, А. Ю.
Шумилов, В. Т. Томин, Роджер Гольдман, Эва Лентовска, Станислав Франковски.
Deasemenea a fost studiată legislaţia procesual penală şi alte acte normative în domeniul dispunerii,
efectuării şi controlului legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi organului care exercită

-6-
activitatea specială de investigaţii la faza de urmărire penală, precum şi alte acte normative naţionale şi
internaţionale, care consfinţesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
A fost efectuat un studiu amănunţit ca Hotărâririlor Curţii Europene a Drepturilor Omului care
constată încălcările drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului atât la capitolul ingerinţei
inadmisibile în drepturile de către organele de urmărire penală cât şi în cumul cu respectarea
dreptului la un recurs efectiv în cazul încălcării acestor drepturi de către organele care exercită
acţiunile de urmărire penală, precum şi a organelor abilitate de a exercita controlul legalităţii acţiunilor
acestor organe. Un aspect al studiului a fost dacă este dacă legislaţia petrinentă subiectului este
conformă cerinţelor regulii „triplului test" conform căreia orice măsură restrictivă, care aduce
atingere unui drept recunoscut unei persoane se consideră admisibilă dacă întruneşte cumulativ
următoarele condiţii: este prescrisă de lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate
democratică. Precum şi analiza dacă Legislaţia internă este suficient de clară în terminologia sa pentru
a oferi cetăţenilor un indiciu adecvat cu privire la împrejurările şi condiţiile cînd şi cum autorităţile
publice sunt împuternicite să recurgă la oricare din aceste măsuri, dacă legea în vigaore indică scopul
oricărei discreţii conferite autorităţilor competente şi modul de exercitare a atribuţiilor sale cu o
claritate suficientă pentru a oferi protecţie individuală adecvată împotriva ingerinţelor arbitrare.
Ţinînd cont că faza urmărirea penală este confidenţială şi imposibilitatea de a studia nemijlocit
anumite cauze penale în vederea controlului legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi
organului care exercită activitatea specială de investigaţii la faza de urmărire penală ne-am limitat la
studierea practicii Curţii Supreme de Justiţie la examinarea recursurilor în aluare contra actelor
irevocabile prin care s-au soluţionat plângerile participanţilor la procesul penal.
Pentru studierea complexă a temei abordate am folosit o serie de metode de cercetare :
în special metoda logică fiind analizate normele juridice procesual penale care stipulează atribuţiile
de control a procurorului şi a organului jurisdicţional în coraborare cu normele care instituie procedura
de disuunere a a numitor măsuri de urmărire penală şi speciale de investigaţii ce aduc atingiri
substanţilae drepturilor fundamentale ale omului, precum şi a normelor-principii care stabilesc criteriile
de care trebuie să se conducă organul de control la dispunerea, autorizarea, sau declarare ca ilegale a
acestor măsuri. Precum şi s-au analizat normele care asigură dreptul la un recurs efectiv, în ascpectul
posibilităţii acţiunilor ilegale, a accesibilităţii clarităţii procedurii şi a şanselor de suuces în cazul
depunerii unor asemenea contestaţii. S-a folosit deasemenea metoda istorică de cerectare pentru a
analiza evoluţia controlului legalităţii acţiunilor nominazate din perioada sovietică până în prezent
analizînd modifucările consecutive a legislaţiei procesual penale.

-7-
CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE ALE CONTROLULUI LEGALITĂŢII ACŢIUNILOR


OUP ŞI ALE ORAGANULUI CARE EXERCITĂ ACTIVITATEA SPECIALĂ
DE INVESTIGAŢIE

§ 1. Conceptul, evoluţia, scopurile şi particularităţile controlului legalităţii în


procesul penal.

Controlul legalităţii activităţii organului de urmărire penală şi a organului care efectuiază


activitatea specială de investigaţie la faza de urmărire penală este impus de insăşi scopul procesului
penal enunţat de legea rocesual-penală a Republicii Moldova, în art. 1 al. (2) CPP RM, o parte
indispensabilă fiind „protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de
răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite”. 1
Legiferarea acestui scop este indubitabil o avansare în vederea protecţiei persoanei de abuzurile
organului de urmărire penală şi asigurarea respectării drepturilor libertăţilor fundamentale ale omului.
Spre deosebire de Codul de Procedură penală a Republicii Moldova din 14.03.2003 Codul de
Procedură penală [a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti] din 24.03.1961 nu conţinea
asemenea prevederi în scopurile procesului penal, şi nici modificările ulterioare nu au instituit un
asemenea principiu.
Un alt factor important în evoluţia controlului legalităţii procedurilor prejudicire, care a produs o
schimbare de principiu în procesul penal în Republica Molodva, a fost instituirea controlului judiciar
1
Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
-8-
asupa activităţii organului de urmărire penală, şi schimbarea rolului şi funcţiilor procurorului în
procesul penal.
Un pas important în reformarea justiţie penale şi evoluţia controlui legalităţii procesului penal a
fost instituţia judecătorului de instrucţie fiind instituită pentru prima dată în procesul penal a Republici
Moldova prin noul Cod de Procedură Penală din 14.03.2003, acesta fiind „judecător abilitat cu unele
atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în
cadrul urmăririi penale”2.
O atenţie deosebită merită măsurile speciale de investigaţie la efectuarea cărora există a maximă
ingerinţă în viaţa privată a persoanei, aceste măsuri fiind efctuate în mare măsură în mod secret. Pînă la
destrămarea URSS, pe teritorul ţării noastre, în RSS Moldovenească, măsurile specaile de investigaţie
erau efectuate în baza unor acte normative a executivului, în marea majoritate secrete, instrucţiuni şi
îndrumări secrete ale KGB pe lîngă Sovietul de Miniştri a URSS şi a MAI URSS3. În Codul de
procedură Penală a RSSM, precum şi în Codurile de Procedură penală a altor republici unionale, erau
doar menţiunile despre obligaţia organelor de cercetare penală să efectueze măsuri de investigaţie
operativă.4 În Republica Moldova s-a trecut la normarea la nivel legilslativ a acestor activităţi doar în
anul 1994 prin aporbarea Legii nr. 45 din 12.04.1994 privind activitatea operativă de investigaţii,
rămânînd în urmă de alte state ex-sovietice5, în Federaţia Rusă, Ucraina şi Repblica Belorusi aşa Legi
au apărut în că în 1992.6
Un rol important în modificare legislaţiei porcesual penale în vederea evoluţiei controlului
legalităţii acţiunilor oragnului de urmărire penală şi a oragnuluiu care efectiază activitatea specială de
investigaţie îl are faptul aderării Republicii Moldova la Convenţia Europeană pentru apărarea
Drepturilor şi Liberţăţilor Fundamentale şi practica Curţii Europenen pentru Drepturile Omului în
cauzele contra Moldovei, în care Curtea a constatat atingerea substaţială a dreturilor şi libertăţilor
participanţilor la procesul penal exprimat prin imperfecţiunea şi neclaritatea legislaţiei naţionale şi de
abuzurile comise de fucţionarii, care sunt repsonsabili de controlul legalitîţii procesului penal.

2
Art. 6 pct. 24) Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
3
Оперативно-розыскная деятельность: Учебник / Под редакцией К.К. Горяинова, В. С. Овчинского, А. Ю.
Шумилова. ИРФРА-М, Москва, 2001 p. 29-31
4
ст.ст. 101, 102 Уголовно-процессуальный кодекс Молдавской ССР Официальный текст с изменениями на 1 июля
1973 г. с приложением постатейно систематизированных материалов, Кишинев: «Картя Молдовеняскэ», 1974. стр.
435
5
Ibidem p. 33
6
Ibidem.
-9-
§ 2. Controlul acţiunilor OUP

2. 1. Controlul din partea Procurorului.

2.1.1 Controlul obligatoriu

În sistemul de drept a Republicii Moldova Procurorului în exercitarea urmării penale este învestit
cu mai multe atribuţii principalele fiind atribuţiile de conducere şi control a urmării penale şi de control
ierarhic.
Potrivit prevederilor art. 52 CPP Procurorului în cadrul urmării penale îi revine un rol diriguitor în
procesul penal la faza prejudiciară de urmărire penală.
Conform art. 52 al.(1) pct. 1) CPP procurorul porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea
urmăririi penale în conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea
penală.7
Această atribuţie în coroborare cu prevederile art. 274 al.al. (4) CPP care prevede că dacă din
cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale,
organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni
urmărirea penală, iar dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe care împiedică urmărirea
penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi penale8 îi
oferă Procuroului un anumit grad de jurisdicţie şi de control a acţiunilor a organului de urmărire penală,
chiar de la începutul procesului penal, adică din momentul sesizării sau autosesizării organului
competent despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni.9
Controlul efectuat de către Procuror chiar de la începutul sesizării organului de urmărire penală, în
ideal, are scopul să minimizeze numărul eroririlor judiciare astfel ca orice persoană care a săvîrşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală şi condamnată, şi încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau
condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor
procesuale de constrîngere. 10

7
Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
8
Ibidem
9
art. 1 al. (1) Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
10
art. 1 al. (2), (3) Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
- 10 -
Controlul efectuat de procuror în faza de urmărire penală are un caracter dublu avînd scopul de a
conduce cu acţiunile ofiţerului de urmărire penală în vederea efectuării caliate a acţiunilor de urmărire
şi aflării adevărului obiectiv, şi în acelaşi timp să fie respectate drepturile omului, iar orice orice
limitare a acestor drepturi şi libertăţi fundamentale să fie numai în cazurile şi ăn modul prevăzut de
legea procesual penală.
În scopul controlului respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a prevenirii
limitării nejustificate a acestor drepturi procurorul efectuiază atât controlul nemijlocit, cât şi controlulul
intermediar inaintînd demersul judecătoului de instrucţie care efectuaiză controlul judiciar şi în caz de
legalitate a imixtiunii autorizează această limitare a drepturilor, sau prin actul de dispoziţie judecătoresc
refuză în autorizare, şi declară nule acţiunile deja efectuate.
La efectuarea controlui nemijlocit în cazurile prevăzute de lege procurorul are atribuţiile fie de a
permite sau interzice efectuarea anumitor acţiuni de urmărire penală, în dependentă dacă sunt sau nu
legale, şi dacă ingerinţa în drepturile omului este sau nu întemeiată, sau a contracara încălcările deja
efectuate prin anularea ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală11.
În exercitarea atribuţiilor sale procurorul:
- controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind
infracţiunile;
- cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte
procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi persoanele
identificate în cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz,
disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;
- verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită,
orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal
fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o infracţiune;
- asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;
- anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
- retrage motivat cauza penală de la ofiţerul de urmărire penală şi preia urmărirea penală sau
transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofiţer
de urmărire penală pe cauza dată;
soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;

11
art. 52 al. (1) pct. 8) Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
- 11 -
- decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia arestării
preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului de
conducere a mijloacelor de transport;
- efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
- emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei,
aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de
urmărire penală;
- restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;
- înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul
urmăririi penale;
- încetează urmărirea penală, clasează cauza penală sau dispune scoaterea persoanei de sub
urmărire penală în cazurile prevăzute de lege;
Spre deosebire de prevederile Codului de procedură penală din 196112, conform cărora procurorul
sancţiona în ultima instanţă efectuarea acţiunilor de urmărire penală legate de limitarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, atribuţii păstrate până la data de 12.06.03 când a fost aborogat
Codul de Procedură penală din 24.03.196113, care a impus controului judecătoresc obligatoriu În aşa
mod procuroul sancţiona percheziţiile, interceptările convorbirilor telefonice, sechestrare coresondenţii.
Potrivit legii procesual-penale actuale aceste atribuţii îi revin judecătorului de instrucţie.
Deci potrivit legii rolul procurorului îi revine controlul intermediar a acţinilor de urmărire penală,
prin care se limitează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, exprimat prin înaintarea
demersului judecătorului de instrucţie, care autorizează aceste acţiuni. Procurorului revenindu-i doar
atribuţiile de control a aplicării unor măsuri procesuale de contrângere.

2.1.2 Controlul la cererea participanţilor la procesul penal

O altă formă de control constă în examinarea plângerilor depuse de către participanţii la procesul
penal împotriva acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală. Dreptul participanţilor la
contestarea acţiunilor ilegale ale OUP fiind stipulat în normele procesual-penale care prevăd drepturile

12
Уголовно-процессуальный кодекс Молдавской ССР, «Картя Молдовеняскэ», Кишинев, 1974
13
Codul de procedură penală din 24.06.1961 cu modificările ulterioare. Abrogat. http://lex.justice.md/index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=314075
- 12 -
de bază a participanţilor, precum şi în art. 298 al. (1) CPP RM Procedura examinării plângerilor este
prevăzută de art.art. 298-2992 a Codului de Procedură Penală14.
În acest sens prin Legea 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 200315, care a întrat in vigoare la
27.10.2012 au fost lărgite atribuţile procurorului la examinarea plîngerilor şi a fost instituită încă o
modalitatea a controlului legalităţii acţiunilor de urmărire penală, exprimată prin posibilitatea ofiţerului
de urmărire penală dacă nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului organului de urmărire
penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală
o va contesta imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, înaintînd procurorului care conduce urmărirea penală
sau, respectiv, procurorului ierarhic superior materialele aferente şi obiecţiile sale scrise.
Un aspect important, este trasmitearea discreţiei de suspendare a acţiunii de urmărire penală
contesatată de la subiectul ale căruia acţiuni se contestă la subiectul care examinează contestanţia
[procurorului care conduce urmărirea penală], în cazul contestării acţiuniilor OUP sau a organului care
exercită activitate specială de investigaţii. Deoarece dispoziţia anterioară era contrară dreptului la un
recurs efectiv, care este iluzoriu şi declarativ în lipsa unui remediu de a înceta acţiunile ilegale
contestate.
Norma din art. 298 al. (3) CPP RM în redacţia pînă la modificare prevedea:
„Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol [art. 298 CPP] nu suspendă executarea acţiunii
atacate dacă persoana care efectuiază urmărirea penală sau activitatea operativă de investigaţia nu
consideră aceasta necesar”
Conform modificărilor operate prin Legea 66 din 05.04.2012 298 al. (3) CPP RM are următorul
conţinut:
„Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol nu suspendă executarea acţiunii sau actelor
atacate dacă procurorul care conduce urmărirea penală nu consideră aceasta necesar.”
O altă modificare calitativă a legislaţiei în sensul clarităţii şi previzibilităţii a fost modificarea art.
2991 CPP RM cu indicarea termenilor de atac a acţiunilor inacţiunilor şi indicarea precisă a subiecţilor
căror se înaintează plîngerea.
Deasemenea adăugarea art. 2992 CPP RM a adus o previbilitatea a acţiunilor a organului de control
fiind stabilite limitele de discreţie a Procurorului ierarhic superior:
„În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept:
1) să schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat;

14
Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulterioare
15
Monitorul Oficial Nr. 155-159 din 27.07.2012
- 13 -
2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora
s-a dispus actul contestat.”
Este benefică norma substanţială care protezează participantul la procesul penal de abuzurile legate
de formalitatea excesivă din partea procurorului, este adăugarea obligaţiei procurorului de a remite a
plângerea cu materialele respective judecătorului de instrucţie în cazul cînd examinarea ţine de
competenţa lui (art.2992 al. (2) CPP RM).

2.2 Controlul judiciar.

Orice sistem de justiţie penală îndeplineşte două sarcini. El asigură autorităţilor justiţiei penale – fie
poliţiei, procuraturii sau judiciarului – atribuţiile necesare pentru a efectua urmărirea penală şi pentru a
pedepsi infracţiunile, în acest sens garantând menţinerea adecvată a dreptului şi ordinii. Principiul
supremaţiei legii – în termenii sistemului de drept continental - statul de drept - cere ca executarea legii
şi menţinerea ordinii să fie nu doar efectivă şi eficientă, dar justă şi legitimă. O primă cerinţă este cea a
legalităţii, dar într-un sens mai larg decât cel al atribuţiilor prevăzute de lege în cadrul sistemului
trebuie să mai existe garanţii care ar asigura că limitarea drepturilor fundamentale ale individului,
necesare pentru a efectua urmărirea penală a făptuitorului în mod eficient, este strict limitată şi supusă
unui control efectiv. Sistemul justiţiei penale, prin urmare, trebuie nu doar să asigure atribuţiile cerute
de lege, dar şi protecţia indivizilor împotriva limitării inutile sau neproporţionate a drepturilor şi
libertăţilor omului.
Există un echilibru subtil între controlul crimelor şi procesul echitabil, care este menţinut de
sistemul legitim şi just al legii penale materiale şi al celei de procedură penală.
Analizând raportul de drepturi dintre diferiţi participanţi la raportul justiţiei penale, ne bazăm şi pe
prevederile Convenţiei Europene şi pe normele legale ale legii procesuale penale a Republicii
Moldova. Convenţia poate să nu menţioneze instituţia acuzării penale şi controlul judecătoresc, dar atât
principiile pe care se bazează prevederile cu privire la drepturile omului, cât şi limitarea lor în numele
justiţiei democratice, au importante implicaţii faţă de modul în care trebuie să funcţioneze justiţia
penală sub jurisdicţia magistraţilor şi a instituţiei apărării. Din toate acestea nu trebuie să omitem o
prevedere importantă a Convenţiei şi interpretării ei de către CtEDO, care nu este de a prescrie o

- 14 -
anumită formă procesului penal sau o anumită organizare a autorităţilor justiţiei penale. în nici un caz
nu putem spune că există doar un model al justiţiei penale spre care aspiră Convenţia.
Ea nu aspiră să stabilească un "Paradis al procedurii" 16 . Pentru a proteja libertăţile fundamentale ce
stau la baza justiţiei este necesară recunoaşterea comună şi respectarea drepturilor omului care rezultă
din acele libertăţi. Mecanismul urmăririi din cadrul procesului penal trebuie supus monitorizării şi
controlului din partea unui organ independent şi imparţial, care nu poate fi altcineva decât un judecător
sau un alt reprezentant al judiciarului. Republica Moldova a ales să reglementeze controlul judiciar al
procedurii prejudiciare în cadrul procesului penal, efectuat de către un judecător 17, şi conform actualei
reglementări procesual penale – de către judecătorul de instrucţie.18
Judecătorul de instrucţie în procedura penală a Republicii Moldova nu trebuie confundat cu
judecătorul de instrucţie din sistemul procesual-penal francez. în Franţa acest judecător are atribuţii de
instrucţie, adică strânge probe şi se pronunţă dacă sunt indici de culpabilitate. Conform atribuţiilor
judecătorului de instrucţie din procedura penală a Republicii Moldova, acesta înfăptuieşte controlul
judiciar al procedurii prejudiciare.
În Codul de procedură penală abrogat (din 1961) plângerile înaintate împotriva acţiunilor ilegale ale
organelor de urmărire deasemenea erau depuse mai întâi procurorului. Legea procesuală din 2003 vine
să modifice această situaţie. În redacţia anului 2003 articolele 298-299 c.pr.pen. prevedea că plîngerea
împotriva acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală sau ale organelor de investigaţie operativă
se depun direct la judecătorul de instrucţie. Acesastă reglementare este modificată în 2006 prin
introducerea procedurii prealabile obligatorii de depunere a plîngerii mai întîi la procuror. Deşi Curtea
Constituţională prin Hotărîrea Nr. 26 din 23.10.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor
prevederi ale art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală,introduse prin Legea nr.264-
XVI din 28 iulie 2006 “Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii
Moldova”, M.O., 2006, nr.170-173, art.781 a recunoscut drept constituţionale aceste modificări,
invocîndu-se o mai eficientă19 şi rapidă intervenţie a procurorului, fapte care nu se întimplă aşa cum am
dori, pentru că aplicarea legii în practică de multe ori arată – activitatea procurorilor are un caracter de
învinuire de învinuire, ei fiind şi reprezentanţii unui organ de stat care este responsabil de nivelul
criminalităţii şi ratei descoperirii infracţiunilor, care va recunoaşte mai greu că organele din propriul
16
Pradel, Recueil, Dalloz, Sirez, 1990, p. 302, citat de C. H. Langeraar în Convenţia europeană pentru drepturile omului.
Protecţia drepturilor omului şi rolul procuraturii în acest proces, p. 2.
17
Codul de procedură penală din 24.06.1961 art. 42 cu modificările ulterioare. Abrogat. http://lex.justice.md/index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=314075
18
Drept procesual penal / Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchi ş.a Ed. a 3-a rev. şi completată, Cartea Juridica,
Chişinău, 2009, p. 488
19
Hotărîrea Curţii Constituţionale Nr. 26 din 23.10.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art.298,
art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală,introduse prin Legea nr.264-XVI din 28 iulie 2006 “Pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova”, M.O., 2006, nr.170-173, art.781, pct. 5.
- 15 -
sistem încalcă uneori legea.20 Împărtăşim părărea autorilor acestei opinii, ţinnd cont că prin modificările
operate prin Legea 66 din 05.04.2012 termenul de examinare a plăngerilor de către Procuror a fost
mărit de de la 72 ore a fost mărit pînă la 15 zile ce aduce atingere substanţială termenului rezonabil în
procesul penal.
Limitele controlului judecătoresc al procedurii prejudiciare sunt stipulate de Codul de procedură
penală.
În art. 300 CPP RM fiins satabilite atribuţiile de bază a judecătorului de instrucţie

(1) Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea efectuării


acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de
constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.
(2) Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire
penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de acord cu
rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la
procuror în termenul prevăzut de lege.
(3) Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care
nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării
plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul
prevăzut de lege.
(31) Judecătorul de instrucţie examinează cererile privind accelerarea urmăririi penale.
(4) Demersurile şi plîngerile înaintate conform prevederilor alin.(1)-(31) se examinează de către
judecătorul de instrucţie la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii speciale de investigaţii.

Acest control se realizează în două moduri:


A. Controlul prealabil al legalităţii şi temeiniciei actelor şi acţiunilor pe care trebuie să le
înfăptuiască organul de urmărire penală cu sancţiunea judecătorului de instrucţie.
Aceste acţiuni sunt următoarele:
- alin. (1) al art. 301, prevede că judecătorul de instrucţie autorizează acţiunile de urmărire penală
care limitează inviolabilitatea persoanei, domiciliului, secretului corespondenţei, convorbirilor
telefonice, comunicărilor telefonice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.

20
Drept procesual penal / Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchi ş.a Ed. a 3-a rev. şi completată, Cartea Juridica,
Chişinău, 2009, p. 497
- 16 -
Aceste prevederi legale nu sunt absolut rigide, fapt ce ar putea afecta operativitatea investigaţiilor
pe marginea cauzei, ele având şi derogări. Acţiunile de urmărire penală sub forma de percheziţie la faţa
locului, la domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca
excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie în baza ordonanţei motivate a procurorului, în
cazurile infracţiunilor flagrante, precum şi în cayurile care nu permit amînare. Judecătorul de instrucţie
trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de jre, iar în
scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sunt argumen-:ate acţiunile de urmărire
penală efectuate. în cazul în care sunt temeiuri suficiente, udecătorul de instrucţie, prin încheiere
motivată, declară acţiunea de urmărire penală egală sau, după caz, ilegală (alin. (2) al art. 301 din CPP
RM.).
În caz de neîndeplinire a cerinţelor legitime ale organului de urmărire penală, efectuarea silită a
examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei, luarea
de probe pentru cercetare comparativă se face cu autorizarea judecătorului de instrucţie.
Codul de procedură penală prevede şi un set de măsuri de constrângere aplicate cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie, care de asemenea este un control prealabil:
- amânarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei până la 72 ore (art. 173 alin. (4) CPP.);
- punerea bunurilor sub sechestru, precum şi alte măsuri prevăzute de c.pr.pen. (art. 205 alin. (2)
CPP );
- aplicarea arestării preventive, arestării la domiciliu (art. 307 din CPP ).
Legiuitorul a formulat şi o posibilitate legală de a contesta hotărârea Judecătorului de Instrucţie în
instanţa de judecată, prin recursul depus în termen de 3 zile, dacă procurorul, organul de urmărire
penală sau o partea interesată nu este de acord cu hotărârea judecătorului de instrucţie (art. 311 CPP ).
Tot judecătorul de instrucţie autorizează acţiunile organelor speciale de investigaţie de investigaţii
care vizează limitarea inviolabilităţii vieţii private a persoanei, pătrunderea în încăpere contrar voinţei
persoanelor care locuiesc în ea (art. 1322 al. (1) pct. 1) CPP RM). Aceste măsuri (acţiuni) sunt
următoarele:
a) cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi
înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea;
c) interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor;
d) reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale;
e) monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice;
f) monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară;
- 17 -
g) documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau
urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice;
h) colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice;

B. Controlul ulterior al legalităţii desfăşurării actelor, chiar şi a celor efectuate cu autorizaţia


judecătorului de instrucţie:
- refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul privind pregătirea sau
săvârşirea infracţiunii, de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege, de a începe urmărirea
penală;
- ordonanţele privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei
de sub urmărirea penală;
- alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.
Actele şi acţiunile organelor de urmărire penală care pot fi supuse controlului judiciar sunt expuse
în Codul de procedură penală. Vom prezenta în paragrafele ulterioare particularităţile controlului
judecătoresc şi alte forme de control asupra urmăririi penale.
Codul de procedură penală actual în art. 300 stabileşte atribuţiile de control a legalităţii acţiunilor a
organului de urmărire penală. În aşa mod în sfera controluli judiciar în faza de urmărire penală intră:
- examinarea demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire
penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de
constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.
- examinează plîngerilor împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale
organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de acord cu
rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa
de la procuror în termenul prevăzut de lege.
- examinarea plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care nemijlocit exercită
acţiuni de urmărire penală dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii
sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul
prevăzut de lege.
- examinarea cererilor privind accelerarea urmăririi penale.

În etapa efectuării urmăririi penale ordonanţa respectivă a organului de urmărire penală: a ofiţerului
de urmărire penală, a procurorului care conduce urmărirea penală sau a procurorului care efectuează
nemijlocit acţiuni de urmărire penală, poate fi atacată, mai întâi, procurorului care conduce urmărirea
- 18 -
penală sau procurorului ierarhic superior. în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul
examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plângerea sa de la procuror în
termenul stabilit de lege, ea poate adresa plângerea de contestare a actului respectiv judecătorului de
instrucţie, în condiţiile stabilite în art. 313 CPP.
- Ordonanţa de încetare a urmăririi penale :
Potrivit art.285 alin. (7) CPP, copia de pe ordonanţa de încetare a urmăririi penale se înmânează
persoanelor interesate, explicându-li-se modul şi termenul de atac. înainte de a se adresa judecătorului
de instrucţie, persoanele interesate vor înainta plângerea procurorului ierarhic superior. Dacă autorul
plângerii nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit
răspuns la plângerea sa de la procuror în termenul stabilit de lege, el poate adresă plângerea de
contestare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale judecătorului de instrucţie, în condiţiile stabilite
în art. 313 CPP.
- Ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărirea penală :
Conform art.284 alin. (4) CPP, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală se face conform
prevederilor din Codul de procedură penală care reglementează încetarea urmăririi penale şi se aplică în
mod corespunzător. Astfel, copia de pe ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărirea penală se
înmânează persoanelor interesate, cărora li se explică modul şi termenul de atac.
- Ordonanţa de clasare a cauzei penale :
În corespundere cu prevederile alin.(2) al art.286 CPP, copia de pe ordo¬nanţa de clasare a cauzei
penale se înmânează persoanelor interesate, explicându-li-se modul şi termenul de atac. în prima etapă
persoanele interesate se adresează cu o plângere procurorului ierarhic superior şi dacă nu sunt de acord
cu rezultatul examinării plângerii lor de către procuror sau nu au primit un răspuns la plângerea lor de
la procuror în termenul stabilit de lege, pot adresa plângerea de contestare a ordonanţei de clasare a
cauzei penale judecătorului de instrucţie, în condiţiile stabilite în art. 313 CPP.
- Ordonanţa de suspendare a urmăririi penale :
Potrivit alin.(l) al art.2872 CPP, despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală
este obligat să anunţe în scris partea vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, parte civilmente
responsabilă sau reprezentanţii lor şi să le explice dreptul de a contesta ordonanţa de suspendare a
urmăririi penale la judecătorul de instrucţie.

Refuzul organului de urmărire penală de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege :

Această prevedere esfe indicată în art.313 alin. (2) pct.) lit. b) CPP.
- 19 -
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, demers înseamnă „acţiunea întreprinsă (pe lângă
cineva) în susţinerea unei cauze; intervenţie în scopul obţinerii unui anumit rezultat"
Totodată ţinând cont de prevederile legislaţiei procesual-penale, prin noţiunea de demersuri, în sens
restrâns, se subînţeleg cererile, adică solicitările adresate, în scris sau oral, de către părţile în proces sau
de alte persoane interesate organului de urmărire penală în legătură cu desfăşurarea procesului, cu
constatarea circumstanţelor ce au importanţă pentru cauza penală, precum şi cu asigurarea drepturilor şi
intereselor legitime ale persoanei şi demersurile, adică actele organului de urmărire penală, ale
organizaţiei obşteşti sau ale colectivelor de muncă în scopul efectuării unor anumite acţiuni de urmărire
penală.
În conformitate cu prevederile art. 247 CPP, cererile sau, după caz, demersurile organizaţiilor
obşteşti ori ale colectivelor de muncă urmează să fie admise dacă aceasta contribuie la cercetarea sub
toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, la asigurarea respectării drepturilor şi
intereselor lor în proces şi ale altor persoane participante la proces.
În caz de respingere, parţială sau totală, a cererii sau, după caz, a demersului organizaţiei obşteşti
ori al colectivului de muncă, organul de urmărire penală adoptă o ordonanţă, iar instanţa de judecată o
hotărâre, care sunt aduse la cunoştinţă solicitantului. Hotărârea organului de urmărire penală, precum şi
a instanţei de judecată, cu privire la respingerea cererii sau a demersului pot fi atacate în cazurile şi în
modul stabilite de lege.
Aşadar, în primul grup sunt incluse următoarele acţiuni şi acte procedurale de urmărire penală:
- ordonanţa de începere a urmăririi penale în cazul în care urmărirea penală a fost pornită
contrar prevederilor art.275 CPP, în circumstanţe care exclud urmărirea penală, iar aceste
acte procedurale au fost întocmite cu încălcarea gravă a cerinţelor prevăzute de art.255 şi
260-261 CPP;
- ordonanţa de pornire a urmăririi penale în cazul în care urmărirea penală a fost pornită
contrar prevederilor art. 276 CPP, care reglementează temeiurile şi condiţiile pornirii
urmăririi penale numai în baza plângerii victimei sau atunci când actele procedurale indicate
au fost întocmite cu încălcarea gravă a cerinţelor art.255 şi 260-261 CPP;
- procesul-verbal de pornire a urmăririi penale şi de constatare a circumstanţelor săvârşirii
infracţiunii flagrante, în cazul în care urmărirea penală a fost pornită cu încălcarea
prevederilor art. 275 CPP, în circumstanţele care exclud urmărirea penală sau atunci când
procesul-verbal respectiv a fost întocmit cu încălcarea gravă a cerinţelor prevăzute în art.
260, 261 şi 515 CPP;

- 20 -
- procesul-verbal de pornire a urmăririi penale şi de constatare a circumstanţelor săvârşirii
infracţiunii flagrante, în cazul în care urmărirea penală a fost pornită cu încălcarea
prevederilor art. 276 CPP, care stabileşte temeiul şi condiţiile pornirii urmăririi penale
numai în baza plângerii victimei, sau dacă procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea
gravă a cerinţelor prevăzute în art.260, 261 şi 515 CPP; procesul-verbal de cercetare la faţa
locului, întocmit cu încălcarea gravă a prevederilor art.l 18 şi 260-261 CPP;
- procesul-verbal de examinare corporală, în cazul în care s-a încălcat procedura de
examinare a persoanei, prevăzută în art. 119 CPP, sau atunci când procesul-verbal a fost
întocmit cu încălcarea cerinţelor stipulate în art.260-261 CPP;
- procesul-verbal de examinare a cadavrului, dacă la efectuarea aces¬tei acţiuni de urmărire
penală au fost încălcate cerinţele prevăzute în art. 121 CPP sau atunci când procesul-verbal
a fost întocmit cu grave încălcări ale prevederilor expuse în art.260-261 CPP;
- ordonanţa de percheziţie emisă contrar prevederilor art. 125 şi 255 CPP; procesul-verbal de
percheziţie în cazul în care percheziţia s.-a efectuat cu încălcarea gravă a prevederilor
stipulate în art.125,128,129 CPP, iar actul procedural a fost întocmit contrar prevederilor
stipulate în art. 131 şi 260-261 CPP.
- procesul-verbal de percheziţie corporală şi ridicare, întocmit cu încălcarea prevederilor
prevăzute în art. 133 CPP sau cu încălcarea gravă a cerinţelor stipulate în art.260-261 CPP.
- ordonanţa de ridicare de obiecte şi documente, emisă cu încălcarea prevederilor expuse în
art. 126 CPP sau întocmită contrar cerinţelor indicate în art.255 CPP;
- procesul-verbal de ridicare de obiecte şi documente, în cazul în care acţiunea de urmărire
penală a fost efectuată cu încălcarea gravă a prevederilor art. 126,127,128,129 CPP sau
atunci când actul procedural respectiv a fost întocmit fără a se ţine cont de cerinţele indicate
în art.131 şi 260-261 CPP; ordonanţa de sechestrare a corespondenţei, emisă cu încălcarea
gravă a prevederilor stipulate în art. 133 CPP sau a cerinţelor prevăzute în art.255 CPP;
- procesul-verbal de sechestrare a corespondenţei, în cazul în care organul de urmărire penală
a încălcat grav prevederile art.133, 134 CPP, sau dacă procesul-verbal a fost întocmit contrar
cerinţelor prevăzute de art.260-261 CPP;
- ordonanţa de colectare a mostrelor, emisă de organul de urmărire penală fără respectarea
prevederilor indicate în art. 154 CPP, sau emisă cu încălcarea gravă cerinţelor stipulate în
art.255 CPP; procesul-verbal de colectare a mostrelor, dacă acţiunea respectivă a fost
efectuată cu încălcări grave ale cerinţelor prevăzute de art. 154,155,156 CPP sau dacă actul
procedural indicat a fost întocmit contrar cerinţelor expuse în art.260-261 CPP;
- 21 -
În al doilea grup sunt incluse măsurile operative de investigaţii efectuate de organele care exercită
activitatea operativă de investigaţii şi ordonanţele şi procesele-verbale întocmite în legătură cu
efectuarea acestor măsuri, şi anume:
- ordonanţa de interceptare a comunicărilor, adoptată de organul de urmărire penală contrar
prevederilor art. 1328-1329 CPP, sau fără respectarea cerinţelor stipulate în art.255 CPP;
- procesul-verbal de interceptare, înregistrare a comunicărilor, în cazul în care organele
competente au comis grave încălcări ale prevederilor indicate în art. 1328-1329 CPP, sau
dacă nu au fost respectate cerinţele indicate în art.260-261 CPP;
- ordonanţa cu privire la înregistrarea de imagini, în cazul în care organul de urmărire penală
n-a respectat prevederile art.art. 1328-13210 CPP, sau dacă ordonanţa a fost emisă fără
respectarea cerinţelor indicate în art.255 CPP;
- procesul-verbal cu privire la înregistrarea de imagini, dacă organele competente au încălcat
prevederile art. 1328-1329 CPP, sau dacă actul procedural respectiv a fost întocmit contrar
cerinţelor stipulate în art.260-261 CPP.
- ordonanţa de efectuare a cercetării domiciliului şi instalare în el a aparatelor audio şi video,
de fotografiat, de filmat etc, dacă aceasta a fost emisă contrar prevederilor art.303 CPP şi
Legii privind activitatea specială de investigaţii sau fără respectarea prevederilor art.255
CPP;
- procesul-verbal cu privire la efectuarea cercetării domiciliului şi instalarea în el a aparatelor
audio şi video, de fotografiat, de filmat etc, în cazul în care în procesul efectuării acestei
măsuri operative de investigaţii au fost încălcate prevederile art.art. 1322 al. (1) pct. 1), 303
CPP sau prevederile art.260-261 CPP a Legii privind specială de ivestigaţii;
- ordonanţa şi procesul-verbal cu privire la supravegherea domiciliului prin utilizarea
mijloacelor tehnice, în cazul în care organele competente n-au respectat prevederile stipulate
în art.art. 1322 al. (1) pct. 1), 303 CPP şi ale Legii privind activitatea specială de investigaţie
sau nu s-au respectat cerinţele indicate în art.260-261 CPP;
- ordonanţa de interceptare a convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, emisă cu încălcarea
prevederilor stipulate în art.art. 1322 al. (1) pct. 1), 303 CPP, ale Legii privind activitatea
specială de investigaţie, ale sau fără respectarea cerinţelor expuse în art.255 CPP;
- procesul-verbal de interceptare a convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, în cazul în
care această măsură specială de investiţie a fost efectuată cu grave încălcări ale prevederilor

- 22 -
art.art. 1322 al. (1) pct. 1), 303 CPP, ale Legii privind activitatea specială de investigaţii, ale
sau fără a se ţine cont de cerinţele stipulate în art.260-261 CPP;
- ordonanţa cu privire la controlul comunicaţiilor telefonice şi a altor convorbiri, dacă aceasta
a fost adoptată contrar prevederilor art.art. 1322 al. (1) pct. 1), 303 CPP, ale legilor indicate
sau dacă nu au fost respectate cerinţele prevăzute în art.255 CPP;
- procesul-verbal cu privire la controlul comunicaţiilor telegrafice şi al altor convorbiri în
cazul în care măsura indicată a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art.303 CPP, ale
Legii privind specială operativă de investigaţii, ale sau dacă nu s-a ţinut cont de cerinţele
indicate în art.260-261 CPP la întocmirea acestui act procedural;
- ordonanţa şi procesul-verbal cu privire la culegerea informaţiei de la instituţiile de
telecomunicaţii, dacă acest act a fost emis contrar prevederilor art.303 CPP şi ale legilor
indicate sau dacă nu s-au respectat cerinţele expuse în art. 255, 260 şi 261 CPP;
- deciziile cu privire la stabilirea interdicţiilor asupra unor obiecte imobile sau mobile care au
însemnătate pentru efectuarea urmăririi penale şi judecarea cauzei penale, altor legi, care
reglementează activitatea organelor abilitate cu exercitarea acţiunilor de urmărire penală sau
a măsurilor speciale de investigaţii.

2.3 Controlul legalităţii aplicării măsurilor procesuale de constrângere.

Măsurile procesuale de constrângere preventive în cadrul desfăşurării urmării penale, printre


care măsuirle preventive şi reţinerea merită o atenţie deosebită din motiv că la aplicarea lor se aduce
atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ca libertăţii persoanale a persoanei, şi
libertatea de circulaţie, drepului de proprietate, drepturi fundamentale protejate Constituţia Republicii
Moldova şi de Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.
Sistemul de măsuri preventive reglementat este chemat să asigure buna desfăşurare a procesului
penal, precum şi îndeplinirea tuturor sarcinilor majore propuse dejustiţia penală, care constau în
descoperirea rapidă a infracţiunilor, identificarea infractorului şi tragerea acestuia la răspundere penală
– pe de o parte, şi excluderea cazurilor de pedepsire a persoanelor nevinovate – pe de altă parte.
Odată ce aplicarea măsurilor preventive periclitează grav drepturile şi libertăţile omului, organele
statului sunt obligate, prin lege, să controleze stricta respectare a prevederilor legislative privind
aplicarea măsurilor preventive. Prin stipulaţia "aplicarea măsurilor preventive" în legislaţia procesuală
penală se înţelege procedura de aplicare, schimbare, prelungire a termenului şi revocare a măsurilor
preventive. De remarcat că în ultimii ani s-a intensificat anume controlul judiciar asupra fazei de
- 23 -
urmărire penală, în general, şi asupra aplicării măsurilor preventive, în special. Legea procesuală penală
permite tuturor participanţilor la proces să conteste în instanţa de judecată acţiunile sau inacţiunile
persoanelor cu funcţii de răspundere care efectuează urmărirea penală - situaţie caracteristică pentru o
ţară democratică . în conformitate cu circumstanţele cauzei, ţinându-se cont de gravitatea infracţiunii
săvârşite, de persoana inculpatului, precum şi de alţi factori obiectivi sau subiectivi prezenţi în cauză,
ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată pot aplica o măsură preventivă sau alta,
mai severă sau mai blândă, după caz. Procedura controlului judiciar şi de supraveghere efectuată de
procuror privind respectarea legalităţii la aplicarea, schimbarea şi revocarea măsurilor preventive poate
fi divizată în două etape21 care se pot succeda sau nu, în funcţie de măsura preventivă aleasă, de faza
procesului penal în cadrul căreia s-a luat măsura preventivă şi de circumstanţele concrete ale cauzei.
Intensificarea controlului judiciar a aplicării măsurilor preventive a fost dictat de procesele de
democratizare a ţării, şi semnării de către Republica Molodva a Convenţiei Europeană pentru apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.
În perioada sovietică măsurile procesuale de constrîngere puteau fi aplicate de un numar mare
de subiecţi de organul de urmărire penală, de procuror şi de instanţa de judecată la faza judecării
cauzei, nefiind necesar în primele două cazuri autorizarea măsurii respective de un organ jurisdicţional.
La aplicarea arestului preventiv în privinţa bănuitului, invinuitului era necesară doar autorizaţia
(sacţiunea) Procurorului nefiind prevăzute căi de atac împotriva caestei măsuri preventive.22
Aderarea Republicii Moldova, la 12 septembrie 1997, la Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a impus garantarea libertăţii individuale în procesul
penal în conformitate cu prevederile acestei convenţii. Ca urmare, prin Legea din 27.02.1998, se
modifică şi se completează Codul de procedură penală cu dispoziţia "arestarea preventivă se face în
baza mandatului" de arestare emis de judecător sau în baza deciziei tribunalului . Prin aceeaşi Lege din
27.02.1998 se introduce art. 72/2 CPP RM ce prevedea controlul legalităţii sau refuzului de a aplica
măsura preventivă sub formă de arest de către tribunale, care examinau materialele în complet din trei
judecători, în termen de cel mult cinci zile de la primirea lor . Recursul împotriva mandatului de
arestare sau împotriva încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest se
înainta în termen de trei zile. Revocarea sau schimbarea măsurii arestării preventive în faza urmăririi
penale şi fixarea, schimbarea sau revocarea măsurii preventive în faza judecării cauzei nu era supusă
atacării, deşi în practică asemenea hotărâri au fost atacate cu recurs, care era respins de unele instanţe
21
Drept procesula penal / Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchi ş.a Ed. a 3-a rev. şi completată, Cartea Juridica,
Chişinău, 2009, p. 499
22
ст.ст. 377-395 Уголовно-процессуальный кодекс Молдавской ССР Официальный текст с изменениями на 1 июля
1973 г. с приложением постатейно систематизированных материалов, Кишинев: «Картя Молдовеняскэ», 1974.
стр.cтр. 298-314
- 24 -
de judecată ca inadmisibil (neprevăzut de lege) sau era admis spre examinare, invocându-se dispoziţiile
art. 5, parag. 4 al CEDO, care prevede că "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau
deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru acesta să statueze într-un termen
scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală".
In problema dată s-a pronunţat Curtea Constituţională, care prin Hotărârea nr. 7 din 13.02.2001
declară "neconstituţionale prevederile art. 82 şi art. 223 din CPP RM în partea în care, potrivit sensului
atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile
privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest ".
Prin urmare, până la adoptarea noului Cod de procedură penală au existat reglementări privind
atacarea actelor prin care se aplică, se schimbă sau se revocă numai măsura arestării preventive.

Conform art. 5 a Convenţiei Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor


fundamentale.
Dreptul la libertate şi la siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu
excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri
pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de
lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente,
atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive
temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea
acesteia ;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau
despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente ;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală
contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării
pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de
extrădare.
- 25 -
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o
înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul
articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu
exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau
eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure
prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în
faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să
dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.

5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui
articol, are dreptul la reparaţii.

Pornind de la aceste enunţuri în legislaţia procesual penală RM sunt incluse temeiurile de


aplicare a acestor măsuri precum şi procedura de aplicare fiind strict identificate persoanelel acre sunt
în drept să aplice asemnenea măsuri, în privinţa căror persoane şi care sunt circumstanţele de fapt care
trebuie să fie prezente ca să fie aplicate măsurile în cauză. Potrivit alin. (1) al art. 175 din CPP RM,
măsurile preventive sunt definite ca măsuri de constrângere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul
este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra
asigurării executării sentinţei. O definiţie similară este dată în literatura de specialitate română , unde
măsurile de prevenţie sunt definite ca "instituţii de drept procesual penal cu caracter de constrângere,
prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge
negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia".
Instituirea şi reglementarea măsurilor preventive sunt determinate de specificul jus¬tiţiei penale
şi realizarea principiului inevitabilităţii pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită. în urma căruia
deseori cel bănuit, învinuit sau inculpat se opune cu înverşuna¬re acţiunilor de tragere la răspundere
penală, zădărnicind astfel realizarea acesteia. într-o altă definiţie este accentuat caracterul preventiv şi
profilactic al acestor măsuri, caracterizate ca "măsuri de constrângere statală cu caracter preventiv,
aplicate numai în caz de necesitate reală în scopul îndeplinirii sarcinilor justiţiei de către organele de
- 26 -
urmărire penală şi de judecată faţă de bănuit, învinuit şi inculpat pentru preîntâmpinarea sustrage¬rii de
la urmărirea penală şi judecată, împiedicării stabilirii adevărului în procesul penal, săvârşirii acţiunilor
infracţionale şi pentru asigurarea executării sentinţei" .
Măsurile preventive nu constituie sancţiuni penale şi nici sancţiuni procesual penale datorită
faptului că au un scop bine determinat de lege (alin. (2) al art. 175 din C.proc. pen.). Ele sunt orientate
spre asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau pentru a-1 împiedica pe bănuit, învinuit,
inculpat să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, să zădărnicească stabilirea adevărului ori
pentru asigurarea executării sentinţei de condamnare. Aplicarea măsurilor preventive în alte scopuri (de
exemplu, pentru obţinerea declaraţiilor de la bănuit, învinuit în faza urmăririi penale) este inadmisibilă.
Pentru a evita aplicarea abuzivă a măsurilor preventive în alte scopuri decât cele prevă¬zute de lege,
sunt reglementate expres condiţiile, temeiurile dispunerii acestor măsuri de constrângere, precum şi alte
garanţii procesuale. Astfel, chestiunea privind temeiurile aplicării măsurilor preventive este indisolubil
legată de probabilitatea producerii acelor evenimente a căror excludere constituie scopul aplicării
măsurilor preventive .
Prin urmare, scopul general al măsurilor preventive este buna desfăşurare a procesului penal,
scop pe care îl urmăresc şi alte măsuri procesuale, dar prin alte modalităţi de influenţare a
participanţilor în procesul penal, cât şi prin caracterul de limitare a unor drepturi sau libertăţi.
În raport cu alte măsuri procesuale de constrângere, măsurile preventive se caracterizează
printr-o serie de scopuri imediate, pornind de la alin. (2) al art. 175 din CPP RM:
1) Preîntâmpinarea sustragerii învinuitului (inculpatului) de la urmărire şi judeca¬tă şi
asigurarea prezenţei lui în faţa organelor judiciare;
2) înlăturarea posibilităţilor învinuitului (inculpatului) de a împiedica stabilirea adevărului
în cauza penală fie prin distrugerea probelor, fie prin ameninţarea martorilor sau alte asemenea acţiuni;
3) Asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii.
Din conţinutul alin. (1) al art. 176 din CPP RM rezultă şi un alt scop imediat -preîntâmpinarea
posibilităţii învinuitului (inculpatului) de a săvârşi alte infracţiuni legate de cauza penală dată sau
oricare alte infracţiuni.
Esenţa măsurilor preventive este determinată de următoarele particularităţi:
1. Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal declanşat;
2. Măsurile preventive se aplică numai bănuitului, învinuitului şi inculpatului;
3. Măsurile preventive se aplică la oportunitatea procurorului sau după caz jude¬cătorului
de instrucţie şi instanţei de judecată; având un caracter facultativ;

- 27 -
4. Masurile preventive nu sunt caracteristice oricărei cauze penale, având un ca¬racter
adiacent faţă de activitatea procesuală principală;
5. Măsurile preventive au un caracter provizoriu, ele putând fi revocate în momen¬tul în
care dispar împrejurările care au impus luarea acestora;
6. La aplicarea măsurilor preventive sunt prevăzute o serie de condiţii ce trebuie realizate
cumulativ şi existenţa în această privinţă a unui obiect autonom, auxi¬liar de probaţiune alături de
obiectul principal al probaţiunii .

Felurile şi clasificarea măsurilor preventive


Potrivit alin. (3) al art. 175 din CPP RM, sunt prevăzute în mod exhaustiv urmă¬toarele
categorii de măsuri preventive:
1) obligarea de a nu părăsi localitatea;
2) obligarea de a nu părăsi ţara;
3) garanţia personală;
4) garanţia unei organizaţii;
5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
6) transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) liberarea provizorie sub control judiciar;
9) liberarea provizorie pe cauţiune;
10) arestarea la domiciliu;
11) arestarea preventivă.
Din conţinutul alin. (4), (5) al art. 175 din CPP RM rezultă următoarele clasi¬ficări:
a) măsuri preventive generale aplicate oricărui bănuit, învinuit;
b) măsuri preventive speciale aplicate acuzatului minor sau militar;
c) măsuri preventive principale;
d) măsuri preventive complementare (ridicarea provizorie a permisului de condu¬cere a
mijloacelor de transport);
e) măsurile preventive privative de libertate (arestarea preventivă, arestarea la do¬miciliu);
t) măsuri preventive neprivative de libertate;
g) măsuri alternative arestării ( eliberarea provizorie sub control judiciar, liberarea
provizorie pe cauţiune), în doctrina dreptului procesual penal s-au propus şi alte clasificări
determinate de
- 28 -
următoarele criterii:
a) caracterul restricţiilor impuse;
b) modul de influenţare asupra învinuitului;
c) durata aplicării sau
a) natura juridică a regimului de asigurare a sarcinilor măsurilor preventive .

Condiţiile, temeiurile şi circumstanţele care se iau în consideraţie la aplicarea măsurilor


preventive
Luând în consideraţie faptul că măsurile preventive limitează drepturile şi libertă¬ţile
fundamentale ale persoanei, legiuitorul a instituit multiple garanţii procesuale care asigură ca aceste
măsuri să nu fie ilegale .
Garanţiile procesuale stabilite de lege se constituie din multiplele condiţii ce trebu¬iesc
realizate cumulativ pentru a se putea dispune luarea unei măsuri preventive .
Pornind de la conţinutul art. 175, 176 din CPP RM, care prevede că măsurile preventive se
aplică numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, prima condiţie pentru luarea oricărei măsuri preventive
este existenţa probelor că o anumită persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, fiind atrasă
în calitate de bănuit, pusă sub învinuire sau trimisă în judecată cu actul de inculpare (rechizitoriu).
Astfel, după cum s-a menţionat în literatura de specialitate, o condiţie indispensabilă la aplicarea
măsurilor preventive este existenţa probelor ce stabilesc faptul săvârşirii infracţiu¬nii de către bănuit,
învinuit sau inculpat .în acest sens,art.l76 alin.2) CPP RM prevede-numai în cazurile existenţei unei
bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei infracţiuni.
La judecarea demersului de aplicare a arestării preventive judecătorul este obligat să verifice
dacă există motive rezonabile de a presupune că persoana a săvîrşit o infracţiune sau dacă este temei de
a se crede că este necear de a împedica această persoană să săvîrşească o nouă infrcţiune ori să fugă,
după săvîrşirea acesteia, sau să influenţeze negativ asupra probelor. Bănuiala rezonabilă trebuie să fie
bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi fapta presupusă,
exprimate prin documente sau constatări tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, alte date obiective, care ar
implica în mod direct persoana vizată în săvîrşirea faptei prejudiciabile (Hotărîrile CEDO în cazuriel
Vurray sau Brogan împotriva Regatului Unit).
Prin urmare, în cazul aplicării arestării preventive, unde, potrivit legii (art. 307,308 din CPP
RM), la demersul privind aplicarea sau prelungirea acestei măsuri trebuie anexate anumite probe de
învinuire, nu doar actul procedural de atragere în calitate de bănuit sau învinuit .

- 29 -
Instanţele judecătoreşti urmează să ţină cont de argumentele prezentate de către bănuit
(învinuit) şi, în hotărîrile lor, să expună temeiurile detenţiei prevîzute de lege, fără a încerca
demonstarea importanţei acestora pentru examinarea cazului.De asemenea, instanţele judecătoreşti
trebuie să aprecieze elementele individuale ale persoanei, cum ar fi: caracterul pozitiv, lipsa
antecedentelor penale, legăturile de familie şi relaţiile acestuia cu ţara sa (domiciliu, activitate, bunuri),
dar şi garanţiile oferite din partea terţelor persoane în favoarea bănuitului (învinuitului).
Persistenţa suspiciunii rezonabile că persoaana arestată a comis o infracţiune este o condiţie
sine qua non pentru legalitatea continuării detenţiei, însă după o anumită perioadă de timp numai este
sufîcientă.în asemenea cazuri instanţa trebue să stabilească dacă există şi alte motive ce justifică
necesitatea continuării privării de libertate şi că aceste motive sînt„relevante şi suficiente", dînd dovadă
de o „diligenţă specială" la desfăşurarea proceselor. Instanţa va justifica orice perioadă de detenţie,
oricît de scurtă, fiind demonstartă în mod convingător (Belchev vs Bulgaria, nr.39270/98,08.04.2004;
Castraveţ vs Moldova, nr. 23393/05, 13.03.2007 ; Labita vs Italia, nr. 26772/95; Mo-dîrcăvs Moldova,
10.06.2007)
A doua condiţie generală necesară pentru aplicarea măsurilor preventive este existenţa
"temeiurilor rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul sau inculpatul ar putea să se ascundă de
organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să
săvârşească alte infracţiuni", alin. (1) al art. 176 din CPP RM Aici prin "temeiuri rezonabile" înţelegem
datele obţinute în urma activităţii procesuale penale sau activităţii de investigaţie operativă, care
presupun survenirea acelor consecinţe negative ale desfăşurării procesului penal; datele ce se iau în
consideraţie la aplicarea măsurilor preventive au un caracter prezumativ, iar posibilitatea survenirii
consecinţelor negative trebuie să fie rezonabilă.
Date care presupun că învinuitul (bănuitul) ar putea să se ascundă pot fi: a) lipsa actelor de
identitate sau a locului permanent de trai; b) neprezentarea la citaţiile făcute; c) concedierea de la locul
de muncă sau informaţia privind procurarea biletelor în legătură cu plecarea în străinătate; d)
înstrăinarea apartamentului (casei) şi altor imobile; e) starea de recidivă periculoasă sau deosebit de
periculoasă.
Date ce presupun împiedicarea stabilirii adevărului în procesul penal sunt: a) influenţarea
martorilor, părţii vătămate (victimei), expertului prin corupere sau ameninţare; b) distrugerea ori
alterarea probelor materiale.
Date ce presupun continuarea săvârşirii acţiunilor infracţionale de către învinuit (bănuit) sunt: a)
existenţa relaţiilor cu mediul criminal; b) acte de pregătire pentru săvârşirea unor infracţiuni; c)
ameninţarea reală cu răfuiala faţă de victimă sau martori.
- 30 -
Potrivit alin. (1) al art. 176 din CPP RM, măsurile preventive, de asemenea, pot fi aplicate de
către instanţa de judecată pentru asigurarea executării sentinţei şi în lipsa oricăror date care ar
presupune eschivarea inculpatului de la executarea pedepsei. Astfel, instanţa de judecată aplică măsura
preventivă în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite, iar la pronunţarea sentinţei de condamnare - de
gravitatea pedepsei stabilite.
În afara condiţiilor generale menţionate mai sus, la aplicarea măsurilor preventive se cere
întrunirea cumulativă şi a altor condiţii speciale.
Astfel, potrivit alin. (1)-(2) al art. 176 din CPP RM,
(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului
de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există
suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă
de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să
săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării
sentinţei.
(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este
bănuită, învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, iar în
cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea altor infracţiuni, ele se aplică învinuitului,
inculpatului care a comis cel puţin una din acţiunile menţionate la alin. (1).
Prin urmare, la aplicarea arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii sub
control judiciar şi liberării provizorii pe cauţiune o importanţă deosebită o are încadrarea juridică a
faptei imputate. Acest fapt se confirmă prin diferite acte procedurale: actul de începere a urmăririi
penale, ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul,
sentinţa de condamnare.
Pentru aplicarea arestării la domiciliu, liberării provizorii sub control judiciar şi liberării
provizorii pe cauţiune, legea procesuală penală (art. 188,191, 192 din CPP RM prevede şi alte condiţii
speciale privind: a) gravitatea infracţiunii; b) vârsta şi starea sănătăţii bănuitului, învinuitului,
inculpatului; c) antecedentele penale şi comportamentul postinfracţional al învinuitului (inculpatului).
Pentru aplicarea măsurilor preventive neprivative de libertate, legea procesuală nu prevede
anumite condiţii privind gravitatea infracţiunii, prin urmare, acestea pot fi aplicate atât în cazul
infracţiunilor sancţionate cu pedepse nonprivative de libertate, cât şi în cazul săvârşirii infracţiunilor
pedepsite cu închisoare.
Suplimentar la condiţiile generale şi speciale menţionate, la soluţionarea chestiunii privind
necesitatea aplicării măsurii preventive respective organul de urmărire penală (avându-se în vedere
- 31 -
procurorul) şi instanţa de judecată vor lua în consideraţie o serie de criterii complementare prevăzute de
alin. (3) al art. 176 din CPP RM:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vârsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
Prin urmare, criteriile complementare sunt circumstanţe care determină oportunitatea aplicării
sau neaplicării unei măsuri preventive faţă de cel învinuit (bănuit) sau inculpat.
În cazul lipsei temeiurilor prevăzute în alin. (1) al art. 176 din CPP RM nu se admite aplicarea
nici uneia din măsurile preventive, dar pentru asigurarea prezenţei bănuitului, învinuitului sau
inculpatului în faţa organelor judiciare se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de
urmărire penală sau a instanţei şi de a le informa despre schimbarea domiciliului.

Organele judiciare care pot lua măsurile preventive şi actele prin care se aplică aceste
măsuri
Potrivit art. 177 din CPP RM, referitor la aplicarea măsurii preventive procurorul care conduce
sau efectuează urmărirea penală, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, emite o
ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată adoptă o încheiere motivată, în care se indică infracţiunea
de care este bănuită sau învinuită persoana, temeiul alegerii măsurii preventive respective, cu
menţionarea datelor concrete care au determinat luarea acestei măsuri preventive. în ordonanţa
procurorului sau, după caz, în încheierea instanţei de judecată se menţionează că învinuitului,
inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive aplicate. Această dispoziţie a legii
este necesară la aplicarea oricărei măsuri preventive, cu excepţia arestării preventive. Arestarea
preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanelor pe cauţiune şi liberarea provizorie
a persoanei sub control judiciar se aplică numai conform hotărârii instanţei de judecată emise, atât în
baza demersului procurorului, cât şi din oficiu atunci când judecă cauza respectivă. Arestarea la
domiciliu, liberarea provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar se aplică de către instanţă ca
alternativă a arestării preventive la cererea părţii apărării.

- 32 -
În faza urmăririi penale procurorul aplică orice măsură preventivă neprivativă de libertate (cu
excepţia: ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport şi liberării provizorii
sub control judiciar sau pe cauţiune) la demersul ofiţerului de urmărire penală, din oficiu sau în cazurile
prevăzute de art. 179, 180 din CPP RM la cererea garanţilor.
Judecătorul de instrucţie aplică orice măsură preventivă privativă de libertate sau alternativă
acesteia prin încheiere la demersul procurorului, precum şi a oricărei măsuri preventive neprivative de
libertate în cazul când aplicarea arestării preventive sau arestării la domiciliu este inoportună în faza de
urmărire penală.
Instanţa de judecată, la examinarea cauzei în fond, aplică orice măsură preventivă prin încheiere
la cererea părţilor sau din oficiu până la deliberare sau prin sentinţă de condamnare - până la rămânerea
definitivă a acesteia.
Instanţele de apel sau recurs soluţionează chestiunea măsurilor preventive prin decizie.
Pe lângă chestiunile arătate la alin. (1) al art. 177 din CPP RM, ordonanţa procurorului şi
încheierea instanţei de judecată trebuie să cuprindă şi menţiunile prevăzute de alin. (2) al art. 255 din
CPP RM, precum şi datele de anchetă ale bănuitului, învinuitului sau inculpatului: ora, ziua, luna şi
anul întocmirii; durata aplicării măsurii preventive, încheierea instanţei de judecată privind arestarea la
domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune va include şi interdicţiile prevăzute
de lege pentru aceste măsuri.
În actele procedurale prin care se aplică măsura preventivă se va menţiona obligatoriu modul şi
termenul de atac al acestor hotărâri în conformitate cu alin. (2) al art. 196, 311, 329 din CPP RM
Ordonanţa sau, după caz, încheierea instanţei de judecată se emite în mai multe exemplare atât
pentru a fi trimise spre executare organelor respective, cât şi pentru a fi înmânate celui faţă de care se
aplică măsura preventivă.
Astfel, potrivit alin. (3) al art. 177 din CPP RM, copia de pe încheierea privind aplicarea
măsurii preventive se înmînează neîntîrziat persoanei faţă de care se aplică măsura preventivă.
Persoanei i se comunică în limba pe care o înţelege motivele aplicării faţă de ea a măsurii preventive şi,
totodată, i se explică modul şi termenul de atac al acesteia.
Potrivit art. 307, 308 din CPP RM, la aplicarea arestării preventive în faza de urmărire penală
judecătorul de instrucţie întocmeşte şi un mandat de arestare in baza încheierii pronunţate în şedinţa de
judecată.
Codul de procedură penală în vigoare nu conţine dispoziţii privind structura şi conţinutul
mandatului de arestare, spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961, care prevedea expres
asemenea chestiuni în alin. (7) al art. 78 dar mandatul de arestare, fiind un act de executare a măsurii
- 33 -
arestării preventive, va cuprinde toate menţiunile încheierii privind arestarea preventivă prevăzute de
art. 306 din CPP RM

Înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive:

Măsurile preventive, fund măsuri procesuale provizorii luate în funcţie de anumite împrejurări
concrete legate de cauza penală şi de persoana făptuitorului, pot fi înlocuite una cu alta în funcţie de
schimbarea temeiurilor ce au contribuit la luarea măsurii preventive iniţiale .
Potrivit alin. (1) al art. 195 din CPP RM, măsura preventivă poate fi înlocuită cu una mai aspră,
dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va
asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării
normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.
Dacă în timpul urmăririi penale s-au administrat probe în legătură cu faptele in¬culpatului şi nu
mai există pericolul că acesta să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor,
inculpatul poate fi eliberat, înlocuindu-se măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi
localitatea .
Modificarea învinuirii atât în sensul atenuării, cât şi în sensul agravării ei, schim¬barea stării
sănătăţii sau situaţiei familiale ori încălcarea condiţiilor unei măsuri pre¬ventive neprivative de
libertate luate anterior, ori pronunţarea sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii, când
inculpatului anterior îi este aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate, sunt temeiuri de
înlocuire a măsurilor preventive.
Înlocuirea măsurii preventive poate fi dispusă în faza urmăririi penale, de regulă, la cerere sau
demers, iar în faza judecării cauzei şi din oficiu de către instanţa judecătorească.
Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată numai înlocuirea unei măsuri preventive
neprivative de libertate cu alta neprivativă de libertate (cu excepţia, liberării provizorii sub control
judiciar sau pe cauţiune). Ofiţerul de urmărire penală, dacă constată necesitatea înlocuirii unei măsuri
preventive, înaintează demers motivat procurorului.
Potrivit alin. (3) al art. 195 din CPP RM, măsura preventivă sub formă de arestare preventivă,
arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune poate
fi înlocuită sau revocată de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată.
Conform alin. (2) al art. 195 din CPP RM, măsura preventivă se revocă de către organul care a
dispus-o în cazul când au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.

- 34 -
Revocarea măsurii preventive presupune desfiinţarea tuturor obligaţiilor impuse anterior în
cadrul unei măsuri (cu excepţia, liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune, când se revine
la starea de arestare preventivă).
De regulă, oportunitatea înlocuirii sau revocării măsurii preventive este decisă la latitudinea
procurorului, judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei de judecată,care apreciază faptul
dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. Dar în privinţa măsurilor
privative de libertate revocarea trebuie interpretată mult mai categoric - prin prisma dispoziţiilor
constituţionale (alin. (6) al art. 25 din Constituţie care prevede că "eliberarea celui reţinut sau arestat
este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut"). O soluţie similară revocării este
anularea măsurii preventive dispusă în urma soluţionării recursului de către judecă¬torul de instrucţie
sau, după caz, de către instanţa de judecată, unde se constată lipsa temeiurilor legale de aplicare a
măsurii preventive, precum şi faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii în continuare.
După consecinţele juridice, anularea şi revocarea măsurii preventive sunt identice, deosebirea fiind nu
prin efecte, dar prin procedura după care se dispune.
Revocarea măsurii preventive se dispune prin încheiere de către judecătorul de instrucţie sau,
după caz, de instanţa judecătorească, care nu sunt susceptibile de a fi atacate .
Instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin sentinţă la soluţio¬narea cauzei
în prima instanţă, precum şi prin decizie la soluţionarea apelului potrivit art. 416 din CPP RM sau
recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, conform art. 450 din CPP RM
Potrivit alin. (4) al art. 195 din CPP RM, încheierea, dispozitivul sentinţei sau decizia de
înlocuire ori de revocare a arestării preventive se execută imediat, învinuitul sau inculpatul arestat fiind
eliberat din sala şedinţei de judecată, iar copiile acestor hotărâri se înmânează imediat apărătorului sau
reprezentantului persoanei arestate şi administraţiei locului de deţinere pentru a fi executate.
Revocarea măsurii preventive nu se poate dispune decât pe o durată nedeterminată, având în
acest sens caracter definitiv, deşi este posibilă aplicarea din nou a măsurii procesuale date dacă sunt
temeiuri legale.
Spre deosebire de revocarea măsurilor de prevenţie, care este un act procesual a cărui
oportunitate o apreciază organele judiciare, încetarea de drept a măsurilor de prevenţie este un obstacol
legal împotriva menţinerii acestor măsuri .
Cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive obligă organele competente să dispună
desfiinţarea măsurii sau restricţiile impuse prin orice măsură preventivă care îşi pierd efectul fără
decizia expresă de revocare.

- 35 -
Potrivit alin. (5) al art. 195 din CPP RM, măsura preventivă încetează de drept:

1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală


(avându-se în vedere de către procuror) sau instanţă dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;
2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau
de achitare a persoanei;
3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.
Pe lângă situaţia arătată la alin. (6) al art. 195 din CPP RM, măsura preventivă privativă de
libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei
neprivative de libertate.
Astfel, expirarea termenelor de 10 zile de arestare preventivă sau a oricărei măsuri preventive
aplicate bănuitului conform alin. (5) al art. 307 din CPP RM sau alin. (2) al art. 63 din CPP RM, de 30
de zile de arestare a învinuitului, alin. (2) al art. 186 din CPP RM, sau de 6 luni, de 12 luni ori de 4 luni
de prelungire a arestării preventive a învinuitului, alin. (3), (4) ale art. 186 din CPP RM, de 30 de zile
de obligare de a nu părăsi localitatea sau ţara de către învinuit, alin. (3) al art. 178 din CPP RM sunt
temeiuri de încetare de drept a acestor măsuri. Prin urmare, încetarea de drept pentru temeiul expirării
termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organele judiciare intervine numai în cazul măsurilor
preventive care se aplică pentru o anumită durată (arestarea preventivă, arestarea la domiciliu,
obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).
Când organul judiciar dispune luarea măsurii preventive pe un termen mai mic decât termenul
maxim prevăzut de lege şi acest termen fixat de organul judiciar s-a scurs, se poate spune că măsura de
prevenţie a încetat de drept, deoarece a expirat termenul stabilit de organul judiciar . în cazul expirării
termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare, administraţia locului de reţinere sau de
deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată, alin. (7) al art. 195 din CPP
RM
Când procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi
penale, iar instanţa de judecată adoptă soluţia achitării persoanei sau după caz încetarea procesului
penal, menţinerea oricărei măsuri procesuale de constrângere este inadmisibilă datorită faptului că cel
acuzat a fost reabilitat sau, după caz, absolvit de răspundere penală.
Astfel, potrivit art. 284, 285 din CPP RM, în faza urmăririi penale, procurorul prin ordonanţă
adoptă soluţiile în care trebuie să menţioneze şi faptul încetării de drept a măsurii preventive, şi instanţa
de judecată, prin sentinţa de încetare conform art. 391 din CPP RM ori sentinţa de achitare conform art.
390 din CPP RM, se pronunţă şi asupra măsurilor preventive .
- 36 -
Măsurile preventive se aplică până la intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare şi o dată cu
punerea în executare a hotărârii respective scopul măsurilor preventive este realizat şi încetarea de
drept operează prin menţiunea specială în dispozitivul sentinţei. Indiferent de categoria de pedeapsă
penală stabilită prin sentinţă sau felul sentinţei de condamnare, menţinerea măsurii preventive după
punerea în executare a hotărârii, adică până la executarea pedepsei este contrară legii. Dacă sentinţa de
condamnare privind pedeapsa închisorii se pune în executare prin detenţia condam¬natului şi epuizarea
măsurii arestării preventive este evidentă. în cazurile de punereîn executare a sentinţei de condamnare
cu stabilirea pedepsei neprivative de libertate (de exemplu, a amenzii) măsura preventivă neprivativă de
libertate urmează a fi desfiinţată din momentul rămânerii definitive a sentinţei în conformitate cu alin.
(2) al art. 466 din CPP RM, dar nu după executarea pedepsei. Măsura privativă de libertate încetează de
drept şi în alte cazuri analogice:
1. condamnarea cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare, pct. 2) din alin. (4) al
art. 389 din CPP RM;
2. condamnarea fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală, pct. 3) din alin.
(4) al art. 389 din CPP RM;
3. condamnarea la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
în asemenea cazuri, precum şi în cazurile prevăzute de art. 398 din CPP RM,
inculpatul arestat se eliberează imediat din sala şedinţei de judecată.
în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, procurorul
este obligat să trimită imediat copiile de pe ordonanţele respective administraţiei locului de deţinere a
persoanei arestate preventiv pentru executare. Dispoziţia de eliberare a persoanei arestate menţionate în
ordonanţa de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale este obligatorie pentru
administraţia locului de detenţie şi nu este necesară confirmarea acesteia de către judecătorul de
instrucţie .
în cazul achitării persoanei, al încetării procesului penal şi în alte cazuri de încetare a măsurii
preventive privative de libertate copiile acestor hotărâri (sentinţe sau decizii) se trimit imediat spre
executare administraţiei locului de detenţie, chiar dacă aceste hotărâri, potrivit legii, nu sunt definitive.

2.4 Controlul ierarhic judiciar.

Legislaţia procesuală penală mai veche a Republicii Moldova nu prevedea posibilitatea atacării
exprese a hotărârilor privind măsurile preventive, decât în ordine generală prin procedura plângerii
- 37 -
împotriva actelor organului de cercetare penală, anchetatorului penal şi procurorului în conformitate cu
art. 193-195 din Codul de procedură penală din 1961. Asemenea plângeri se examinau de către
procuror sau după caz de procurorul ierarhic superior.
O dată cu adoptarea la 29 iulie 1994 a Constituţiei Republicii Moldova s-a introdus elementul
controlului judecătoresc asupra aplicării măsurii arestării preventive în faza urmăririi penale. Astfel, în
alin. (4) al art. 25 din Constituţie se prevedea că "Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate
plânge judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată". în acest sens, prin Legea
din 3 noiembrie 1994s-a reglementat controlul judiciar al legalităţii mandatului de arestare eliberat pe
un termen de cel mult 30 de zile . Prelungirea arestării preventive de către procurorul raional până la 2
luni de către locţiitorul Procurorului General până la 5 luni, de către Procurorul General până la 6 luni
şi de către Parlament până la 12 luni nu era supusă nici unui control .
Aderarea Republicii Moldova, la 12 septembrie 1997, la Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a impus garantarea libertăţii individuale în procesul
penal în conformitate cu prevederile acestei convenţii. Ca urmare, prin Legea din 27.02.1998, se
modifică şi se completează Codul de procedură penală cu dispoziţia "arestarea preventivă se face în
baza mandatului" de arestare emis de judecător sau în baza deciziei tribunalului . Prin aceeaşi Lege din
27.02.1998 se introduce art. 72/2 CPP RM ce prevedea controlul legalităţii sau refuzului de a aplica
măsura preventivă sub formă de arest de către tribunale, care examinau materialele în complet din trei
judecători, în termen de cel mult cinci zile de la primirea lor . Recursul împotriva mandatului de
arestare sau împotriva încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest se
înainta în termen de trei zile. Revocarea sau schimbarea măsurii arestării preventive în faza urmăririi
penale şi fixarea, schimbarea sau revocarea măsurii preventive în faza judecării cauzei nu era supusă
atacării, deşi în practică asemenea hotărâri au fost atacate cu recurs, care era respins de unele instanţe
de judecată ca inadmisibil (neprevăzut de lege) sau era admis spre examinare, invocându-se dispoziţiile
art. 5, parag. 4 al CEDO, care prevede că "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau
deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru acesta să statueze într-un termen
scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală".
In problema dată s-a pronunţat Curtea Constituţională, care prin Hotărârea nr. 7 din 13.02.2001
declară "neconstituţionale prevederile art. 82 şi art. 223 din CPP RM în partea în care, potrivit sensului
atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor in¬teresate dreptul de a ataca cu recurs încheierile
privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest ".
Prin urmare, până la adoptarea noului Cod de procedură penală au existat regle¬mentări privind
atacarea actelor prin care se aplică, se schimbă sau se revocă numai măsura arestării preventive.
- 38 -
Noul Cod de procedură penală prevede posibilitatea atacării hotărârilor privind mă¬surile
preventive atât prin dispoziţii generale (art. 196), cât şi prin dispoziţii speciale (alin. (6) al art. 181; alin.
(4) al art. 185; alin. (10 şil3) ale art. 186; alin. (2) al art. 194;
art. 311; alin. (2) al art. 329). Astfel potrivit alin. (1) al art. 196 din CPP RM, ordonanţa
procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu
plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal .
Având în vedere faptul că procurorul este abilitat să aplice numai anumite măsuri preventive
neprivative de libertate, de regulă, se face plângere numai împotriva ordonanţei privind aplicarea şi
prelungirea măsurii obligatorii de nepărăsire a localităţii sau de nepărăsire a ţării.
La procedura examinării plângerii împotriva ordonanţei procurorului privind mă¬surile preventive,
sunt aplicabile dispoziţiile art. 298, 299 din CPP RM privind termenul de examinare a acestor plângeri,
precum şi dispoziţiile alin. (4) şi (5) ale art. 313 din CPP RM privind procedura examinării şi hotărârile
pronunţate .
Potrivit alin. (2) al art. 196 din CPP RM, hotărârea judecătorului de instrucţie sau a instanţei cu
privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa
ierarhic superioară. Pe lângă hotărârile menţionate la alin. (2) al art. 196 din CPP RM, care sunt
dispoziţii generale, legea procesuală penală prevede şi dispoziţii speciale privind atacarea hotărârilor
judecătorului de in¬strucţie în faza urmăririi penale. Astfel, conform art. 311 din CPP RM, pot fi
atacate cu recurs încheierile judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării,
privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei sau privind liberarea provizorie sau refuzul
liberării provizorii.
Recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau nea¬plicarea arestării
preventive sau a arestării la domiciliu, privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ei, privind
liberarea provizorie sau refuzul liberării provizorii se depune de către procuror, bănuit, învinuit,
apărătorul sau reprezentantul său legal în instanţa care a adoptat încheierea ori prin intermediul
administraţiei locului de deţinere în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii , alin. (1) al art. 311
din CPP RM Pentru persoana arestată,termenul de 3 zile începe să curgă de la data înmînării copiei de
pe încheiere.
Administraţia locului de detenţie, primind recursul, este obligată să-1 înregistreze şi imediat să-1
expedieze instanţei care a adoptat încheierea, aducând acest fapt la cunoştinţă procurorului.Instanţa
care a adoptat încheierea, primind recursul, în termen de 24 ore, îl trimite cu materialele respective
instanţei de recurs, numind data soluţionării recursului şi informînd despre aceasta procurorul şi

- 39 -
apărotorul. Procurorul primind înştiinţarea despre data examinării recursului, este obligat să prezinte în
instanţa de recurs, în termen de 24 ore, materialele respective, art. 311 alin. 4 CPP RM
Dispoziţiile art. 311 din CPP RM privind termenul şi modul de depunere arecursului sunt aplicabile
şi în cazurile de aplicare a măsurilor neprivative de libertate (de exemplu, a ridicării provizorii a
permisului de conducere a mijloacelor de transport).
Pornind de la faptul că, potrivit alin. (2) al art. 193 din CPP RM, în cazul revocării liberării
provizorii, persoana este supusă arestării preventive, conchidem că şi asemenea încheieri sunt
susceptibile de a fi atacate cu recurs în condiţiile art. 311 din CPP RM Nu sunt susceptibile de a fi
atacate cu recurs încheierile judecătorului de instrucţie privind:
a) revocarea sau refuzul revocării arestării preventive ori a arestării la domiciliu, precum şi refuzul
înlocuirii acestor măsuri;
b) ridicării controlului judiciar conform alin. (5) al art. 191 din CPP RM;
c) soluţionarea plângerilor împotriva ordonanţei procurorului privind aplicarea, prelungirea sau
înlocuirea măsurilor preventive în condiţiile alin. (4), (5) ale art. 299, 313 din CPP RM
Deciziile Curţilor de Apel adoptate conform alin. (5) al art. 312 din CPP RM cu ocazia examinării
recursului împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie prin care s-au dispus soluţiile: a) anularea
măsurii preventive; b) anularea prelungirii duratei acestora; c) aplicarea arestării preventive sau
aplicarea unei alte măsuri, sau cu prelungirea duratei acesteia pot fi atacate cu recurs în anulare la
Curtea Supremă de Justiţie numai dacă sunt contrare legii potrivit alin. (2) al art. 453 din CPP RM
în faza judecării cauzei instanţa de judecată soluţionează toate chestiunile privind măsurile
preventive, dar cu recurs separat pot fi atacate, în termen de 3 zile potrivit alin. (2) al art. 329 din CPP
RM, numai încheierea privind aplicarea arestării preventive sau înlocuirii unei măsuri preventive
neprivative de libertate cu arestarea preventivă celelalte hotărâri ale instanţei de judecată privind
aplicarea, înlocuirea, revocarea sau refuzul aplicării, înlocuirii ori refuzul revocării, precum şi alte
hotărâri pot fi atacate cu apel sau recurs numai o dată cu sentinţa, potrivit art. 400, 437 din C.proc. pen.
Avnd în vedere că prin Legea din 28.07.2006 s-a instituit procedura prelungirii arestării preventive în
faza judecării cauzei în fond şi în apel conform art. 186 alin. 10) CPP RM,este acordat dreptul de a
ataca hotărîrea de prelungire a arestării numai părţii apărării.Atacarea încheierii de prelungire a arestării
preventive nu suspendă examinarea cauzei.Alte încheieri(de refuz de a aresta inculpatul,de refuz de a
aplica arestarea la domiciliu,de refuz de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune şi de
refuz de prelungire a arestării inculpatului în faza judecării cauzei)potrivit art.329 CPP RM nu sunt
susceptibile de atac cu recurs separat. La examinarea recursului prezenţa procurorului,apărătorului şi a
învinuitului(inculpatului)arestat este obligato¬rie, însă dacă învinuitul(inculpatul)este internat în
- 40 -
condiţii spitaliceşti sau din motivul stării sănătăţii aducerea lui nu este posibilă la data fixată,recursul se
examinează în lipsa acestuia în baza materialelor prezentate. La examinarea recursului instanţa de
recurs se conduce de prevederile art.311,312 CPP RM sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care
condiţionează noua cerere (alin. (1) al art. 329 din CPP RM).
Măsura arestării menţinută sau aplicată inculpatului de către instanţa de judecată durează până la
adoptarea sentinţei. Astfel, instanţa de judecată la deliberare soluţi¬onează în mod obligatoriu, conform
pct. 15) din alin. (1) al art. 385 din CPP RM, chestiunea revocării, înlocuirii sau aplicării măsurii
preventive în funcţie de pedeap¬sa penală stabilită. Pentru asigurarea sentinţei de condamnare la
pedeapsa închisorii, instanţa de judecată dispune menţinerea măsurii arestării preventive sau, după caz,
aplică arestarea preventivă până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauză.în cazul în care, la data
adoptării sentinţei, termenul arestului preventiv rămas este mai mic de 15 zile, instanţa de judecată este
obligată, la demersul procurorului, să se pronunţe asupra prelungirii termenului arestării preventive
pînă la pronunţarea sentinţei, art. 186 alin. 6 CPP RM
în cazurile prevăzute de art. 398 din CPP RM, aplicarea arestării preventive este inadmisibilă, iar
dacă inculpatul se află în stare de arest, se va pune în libertate imediat la pronunţarea sentinţei .
Reeşind din dispoziţiile alin. 11 al art. 186 CPP RM, la examinarea cauzei în apel cu inculpaţi
arestaţi, instanţa de judecată va proceda în conformitate cu prevederile alin. 5,6,8,9 şi 10 ale art. 186.
Potrivit art. 5 §4 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, "orice persoană privată de libertate prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă
recurs în faţa unui tribunal, care să se pronunţe în cel mai scurt timp asupra legalităţii detenţiei şi să
ordone eliberarea dacă detenţia persoanei este ilegală".
În acest sens Constituţia Republicii Moldova, alin. (4) al art. 25 prevede că asupra legalităţii
mandatului de arestare se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa ierarhic superioară. De
fapt, art. 311 din CPP RM prevede recursul împotriva încheierii judecătorului, dar, evident, este
îndreptat şi împotriva mandatului. Astfel, conform alin. 1 al art. 311 din CPP RM, recursul împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării preventive, privind
prelungirea sau refuzul prelungirii arestării preventive se depune de către procuror, bănuit, învinuit,
apărătorul său, reprezentantul său legal în instanţa care a adoptat încheierea ori prin intermediul
administraţiei locului de deţinere, în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii.
Administraţia locului de detenţie, primind recursul, este obligată să-1 înregistreze şi imediat să-1
expedieze instanţei care a adoptat încheierea, aducând faptul la cunoştinţa procurorului.Instanţa care a
adoptat încheierea,primind recursul în termen de 24 de ore îl trimite cu materialele respective,instanţei
de recurs,numind data soluţionării recursului şi informează despre acesta procurorul şi apărătorul.
- 41 -
Instanţa de recurs, primind recursul, solicită de la procuror materialele ce confirmă necesitatea
aplicării arestării preventive sau a prelungirii duratei ei,art.311 alin.3 CPP RM
Procurorul,primind înştiinţarea despre data examinării recursului, este obligat să prezinte în instanţă
de recurs materialele respective în decurs de 24 de ore( alin. (4) al art. 311 din CPP RM). Având în
vedere caracterul definitiv al încheierilor judecătorului de instrucţie care se execută imediat, potrivit
art. 307, 308 din CPP RM, recursul depus nu suspendă acţiunea acestor hotărâri .
Potrivit art. 312 din CPP RM, recursul împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie privind
arestarea preventivă se examinează într-un complet format din 3 judecători în decurs de 3 zile din
momentul primirii lui.
Controlul judiciar privind legalitatea arestării se efectuează în şedinţă închisă, cu participarea
procurorului, bănuitului, învinuitului, apărătorului şi a reprezentantului lui legal. Neprezentarea
bănuitului, învinuitului care nu este privat de libertate şi a reprezentantului lui legal, care au fost citaţi
în modul prevăzut de lege, nu împiedică examinarea recursului (alin. (3) al art. 312 din CPP RM).
La deschiderea şedinţei de judecată în instanţa de recurs preşedintele anunţă ce recurs va fi
examinat, concretizează dacă persoanelor prezente la şedinţă le sunt clare drepturile şi obligaţiile lor.
După aceea recurentul, dacă participă la şedinţă, argumentează recursul, apoi sunt audiate celelalte
persoane prezente la şedinţă (alin. (4) al art.
312 din CPP RM).
în urma controlului judiciar efectuat, instanţa de recurs pronunţă una din următoa¬rele decizii:
1) admite recursul prin:
a. anularea arestării preventive dispuse de judecătorul de instrucţie sau anularea pre-
lungirii duratei acesteia şi dacă este cazul, eliberarea persoanei de sub arest;
b. aplicarea măsurii arestării preventive care a fost respinsă de judecătorul de in-
strucţie, cu eliberarea mandatului de arestare sau aplicarea unei alte măsuri pre-
ventive la alegerea instanţei de recurs, însă nu mai aspră decât cea solicitată în
demersul procurorului, sau cu prelungirea duratei arestării preventive.
2) respinge recursul.
Verificând legalitatea aplicării sau a refuzului de a aplica măsura preventivă sub formă de arest,
instanţa de recurs este obligată să controleze existenţa probelor şi indi¬cii temeinici pe care s-a bazat
hotărîrea adoptată, însă nu este în drept să dea o apreci¬ere probelor care vor fi obiect de examinare de
către instanţa de judecată la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei.
La anularea mandatului de arestare şi eliberarea persoanei de sub arest în decizie este necesar a
indica,de asemenea şi faptul anulării încheierii judecătorului despre aplicarea faţă de persoana în cauză
- 42 -
a măsurii arestării preventive cu indicarea duratei ţinerii sub arest,iar în decizia instanţei de recurs de
aplicare a arestării preventive este necesar să se indice data şi ora de la care se calculează durata
arestului .
Potrivit alin. (6) al art. 312 din CPP RM, în cazul în care în şedinţă de judecată nu au fost prezentate
materialele ce confirmă legalitatea aplicării arestării preventive sau prelungirea duratei ei, instanţa de
recurs pronunţă decizia de anulare a măsurii preventive sau, după caz, de neprelungire a duratei ei sau
eliberează persoana reţinută sau arestată.
Copia de pe decizia instanţei de recurs sau după caz, mandatul de arestare se în¬mânează
procurorului şi bănuitului, învinuitului imediat, iar dacă a fost pronunţată o decizie prin care a fost
anulată măsura preventivă sau anulată prelungirea duratei acesteia, copia de pe decizie se expediază în
aceeaşi zi la locul de deţinere a persoanei arestate sau, respectiv, la secţia de poliţie de la locul de trai al
bănuitului, învinuitului. Dacă persoana în privinţa căreia a fost anulată arestarea preventivă ori care a
fost eliberată provizoriu, participă la şedinţa de judecată, ea se eliberează imediat din sala şedinţei de
judecată.
În caz de respingere a recursului, examinarea unui nou recurs privind aceeaşi per¬soană în aceeaşi
cauză se admite la fiecare prelungire a duratei arestării preventive sau la dispariţia temeiurilor deţinerii
preventive (alin. (8) al art. 312 din CPP RM).
În cazul în care după survenirea recursului în instanţa de recurs cauza penală a fost trimisă de către
procuror în instanţă pentru judecare,procedura de recurs încetează,iar recursul este trimis conform
art.297 alin.4CPP RM pentru soluţionare de către instanţa care judecă cauza.
Decizia instanţei de recurs este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs în anulare, potrivit art. 453
din CPP RM, numai dacă în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat
hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul
Republicii Moldova despre depunerea cererii..
Potrivit alin. (2) al art. 329 din CPP RM, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs separat numai
încheierea instanţei de judecată privind aplicarea arestării preventive faţă de inculpat, în termen de 3
zile, în instanţa ierarhic superioară (Curtea de Apel sau, după caz, Curtea Supremă de Justiţie).
Recursul se examinează în ordinea prevăzută de art. 312 din CPP RMConform art.186 alin.10 CPP
RM, hotărîrile de prelungire a arestării preventive a inculpatului pot fi atacate cu recurs în instanţa
ierarhic superioară. Atacarea hotărîrii nu suspendă examinarea cauzei.

- 43 -
§ 3. Controlul acţiunilor ale organului care exercită activitate specială de
investigaţii.

3.1 Noţiuni generale despre activitatea specială de investigaţie

Activitatea specială de investigaţii, pănă la întrarea în vigoare a Legii LEGE Nr. 59 din
29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii, numită activitate operativă de investigaţii, este o
metodă eficientă de colectare a informaţiei în vederea descoperii circumstanţelor importante în cauza
penală. Eficienţa ei se datorează faptului că este efectuată în preponderenţă mod secret şi permite de
afla informaţia pe care făptuitorul, sau persoanle imiplicate în comiterea infracţiunii nu le-ar divulga
organului de urmărire penală în cadrul unui interogatoriu formal23. Această activitate presupune o
ingerinţă maximă în viaţa privată a persoanei, fiind aduse atingeri grave dreptului la respectarea vieţii
private şi de familie, aprotejate de art. 8 din CvEDO, care prevede că „Orice persoană are dreptul la
respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.”24. Insă acest drept
nu este unul absolut şi Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
admite în cazuirle reglementate de art. 8 al. 2. un asemenea amestec în viaţa privată „Nu este admis
amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este
prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea
naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.” 25
În aşa mod este posibil amestecul în viaţa privată în cadrul urmării penale26, insă acest amestec
trebuie analizat potrivit jurisprudenţei constante a CtEDO, ca orice restrângere a drepturilor garantate
de convenţie, examinată prin prisma regulii „triplului test".

23
Igor Dolea Drepturile Persoanei în probatoriul penal –conceptul promovării elementului privat- Cartea juridică Chişinău,
2009 p. 216
24
Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale Roma, 4.XI.1950 amendată de Protocoalele
nr. 11 şi 14 însoţită de Protocolul adiţional şi de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 şi 13, sursa
http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/Convention_RON.pdf
25
Ibidem
26
Affaire Lüdi c. Suisse (Requête no12433/86) 15 juin 1992 §§ 35 – 41.
- 44 -
Potrivit regulii „triplului test" orice măsură restrictivă, care aduce atingere unui drept recunoscut
unei persoane se consideră admisibilă dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii: este prescrisă de
lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică.
Orice restrângere poate fi impusă doar printr-o lege, dispoziţiile căreia trebuie să fie accesibile şi
clare, iar redactarea acesteia să nu permită interpretare extensivă. O normă este redactată cu o
suficienţă previzibilitate numai atunci când aceasta are un caracter precis, în aşa fel încât să permită
oricărei persoane, care la nevoie să-şi poată prevedea la un nivel rezonabil în dependenţă de
circumstanţe, consecinţele anumitor acţiuni, enunţuri.27

„.... previzibilitatea, în contextul unor măsuri speciale secrete de urmărire, cum ar fi interceptarea comunicărilor, nu
ar însemna neapărat că un individ ar trebui să beneficieze de posibilitatea să prevadă cînd autorităţile sunt dispuse de
interceptare a comunicărilor acestuia, astfel încît dînsul, în consecinţă, să-şi adapteze comportamentul său la această
măsură (a se vedea, inter alia, Leander v. Sweden, Hotărîre din 26 August 1987, Series A no. 116, p. 23, § 51). Oricum,
în mod special, cînd competenţele cu care este înzestrat executivul sunt exercitate în secret, riscurile arbitrariilor sunt
evidente. (a se vedea, inter alia, Huvig, citată mai sus, pp. 54-55, § 29; şi Rotaru v. Romania [GC], no. 28341/95, § 55,
ECHR 2000-V). Prin urmare, esenţialmente trebuie să existe norme clare, detaliate privind interceptarea
convorbirilor telefonice, din momentul în care tehnologia disponibilă pentru efectuarea lor în continuu devine
din ce în ce mai sofisticată (n.r.) (a se vedea Kopp v. Switzerland, Hotărîre of 25 March 1998, Reports 1998-II, pp.
542-43, § 72, and Valenzuela Contreras v. Spain, Hotărîre din 30 Iulie 1998, Reports 1998-V, pp. 1924-25, § 46).
Legislaţia internă trebuie să fie suficient de clară în terminologia sa pentru a oferi cetăţenilor un indiciu adecvat
cu privire la împrejurările şi condiţiile cînd şi cum autorităţile publice sunt împuternicite să recurgă la oricare
din aceste măsuri (n.r.) (a se vedea Kopp, citată mai sus, § 64; Huvig, citată mai sus, § 29; şi Valenzuela Contreras,
ibid.).

94. Mai mult decît atît, din momentul în care punerea în aplicare practică a măsurilor de urmărire secrete a
comunicărilor nu este deschisă verificării de către persoanele vizate, ori publicului în general, discreţia legală acordată
executivului sau judecătorului exprimată prin competenţe nelimitate ar fi contrară ordinii de drept. Respectiv, legea
urmează să indice scopul oricărei discreţii conferite autorităţilor competente şi modul de exercitare a atribuţiilor sale
cu o claritate suficientă pentru a oferi protecţie individuală adecvată împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea printre
alte imperative, Leander, citată mai sus, § 51; şi Huvig, citată mai sus, § 29).

95. În jurisprudenţa sa cu privire la măsurile secrete de urmărire, Curtea a dezvoltat garanţiile minime care ar trebui
să fie prevăzute în legislaţia statului, întru evitarea abuzurilor de putere: natura infracţiunilor care determină
necesitatea de interceptare; stabilirea categoriilor de persoane pasibile de înregistrarea convorbirilor telefonice; o

27
Affaire Amann c. Suisse (Requête n° 27798/95) 16 février 2000 « La Cour relève d’abord que l’article premier de l’arrêté
du Conseil fédéral du 29 avril 1958 concernant le Service de police du ministère public fédéral, aux termes duquel la police
fédérale « assure le service des enquêtes et des informations dans l’intérêt de la sûreté intérieure et extérieure de la
Confédération » notamment par des mesures de « surveillance », ne contient aucune indication relative aux personnes
susceptibles de faire l’objet de telles mesures, aux circonstances dans lesquelles celles-ci peuvent être ordonnées, aux
moyens à employer ou aux procédures à observer. Cette norme ne saurait en conséquence être considérée comme
suffisamment claire et détaillée pour assurer une protection appropriée contre les ingérences des autorités dans le droit du
requérant au respect de sa vie privée et de sa correspondance. »
- 45 -
limitare a duratei de înregistrare a convorbirilor telefonice; procedura obligatorie pentru examinarea, utilizarea şi
stocarea datelor obţinute; precauţiile care trebuie luate în cazul informării altor părţi; precum şi împrejurările în care
înregistrările pot sau 18 HOTĂRÎREA în cauza IORDACHI ŞI ALŢII c. MOLDOVEI urmează să fie şterse ori distruse (a se
edea, inter alia, Huvig, citată mai sus, § 34; Valenzuela Contreras, citată mai sus, § 46; şi Prado Bugallo v. Spain, no.
58496/00, § 30, 18 februarie 2003).” 28

Prin Legea nr. 66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510, în vigoare 27.10.1229 a fost modificat
articolul 93 din Codul de Procedură Penală, care prevede care date pot fi admise ca probe, şi anume
mijloacele prin care au fost obţinute acete date. Prin modificare în cauză a fost mărită lista exhaustivă a
mijloacelor de probă fiind introduse actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor
speciale de investigaţii şi anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele.
Această modificare a adus o claritate în vederea utilizării în calitate de probe a datelor obţinute prin
activitatea specială de investigaţie, din motiv că deşi al. (4) a aceluiaşi articol prevedea că „Datele de
fapt obţinute prin activitatea operativă de investigaţii pot fi admise ca probe numai în cazurile în care
ele au fost administrate şi verificate prin intermediul mijloacelor prevăzute la alin.(2), în conformitate
cu prevederile legii procesuale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei sau cu restricţia
unor drepturi şi libertăţi autorizată de către instanţa de judecată.” 30 în noua redacţie rămînînd această
normă fiind schimbată doar denumirea în „activitate specială de investigaţie”, introducerea în lista
exhaustivă a mijloacelor de probă a actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor
speciale de investigaţii permite de a evita dubla interpretare, privind admisibilitatea lor ca probe.
O altă modificare esenţială a fost introducerea în codul de Procedură penală prin Legea Legea nr.
66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.51031 a Secţiunii a V-a „Activitatea specială de investigaţii”
la Capitolul III „Mijloacele de probă şi procedeele probatorii” din Titlul IV „probele şi mijloacele de
probă”, în aşa mod fiind adusă o claritate şi o previzibilitate în ceea ce constituie activitatea specială de
investigaţie prin introducerea unei liste exhaustive a acestor activităţi, cine sunt persoanele care pot
dispune efectuarea acţiunilor speciale de investigaţie, şi cine efectuiază controlul legalităţii a activităţii
speciale de investigaţie.

28
Cauza Iordachi şi alţii c. Moldovei (Cererea nr. 25198/02) HOTĂRÎRE Această versiune a fost rectificată la 24
septembrie 2009 potrivit Regulii 81 din Regulamentul Curţii STRASBOURG 10 februarie 2009 Definitivă
la 14 septembrie 2009 potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie
29
Legea Nr. 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.
122-XV din 14 martie 2003 Publicat : 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159
30
art. 93 al. (4) din Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile operate prin
LP134 din 14.06.12, MO135-141/06.07.12 art.449
31
Legea Nr. 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.
122-XV din 14 martie 2003 Publicat : 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159
- 46 -
Prin art. 1321 din CPP, introdus prin Legea nr.66/2012 se definesc condiţile cumulative cănd pot fi
dispuse şi efectuate măsurile speciale de investigaţie, acestea fiind:

- pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată
considerabil activitatea de administrare a probelor;
- există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege;
- acţiunea este necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.32

Condiţii de la care porneşte procurorul sau judecătorul de instrucţie la efectuarea controlului


legalităţii acţiunilor organului care efectuaiză măsurile operative de investigaţie.
Deasemenea aduce o claritate necesară şi imposibilitatea interpretării extensive în cazul
interceptărilor şi înregistrarării comunicărilor introducerea enumerării exaustive în art. 1328 din Codul
de Procedură Penală a articolelor din Codul Penal, care prevăd componenţa infracţiunilor în comiterea
cărora sunt bănuite persoanele supuse urmării penale şi respectiv împotriva cărora sunt îndreptate
aceste măsurile speciale de investigaţie, precum şi împotriva persoanelor care contribuie în orice mod
la comiterea infracţiunilor enumerate şi în privinţa cărora există date ce pot conduce rezonabil la o
concluzie că aceste persoane primesc de la bănuit, învinuit sau inculpat ori transmit acestuia informaţii
relevante pentru cauza penală.33
Deşi şi anterior acestor modificări era prevăzută o limitare a cazurilor de dispunere şi efectuare
interceptărilor şi înregistrarării comunicărilor, acestea fiind posibile doar în cazrile comiterii a
infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave34, însă conform constatărilor făcute de
CtEDO în cauza Ioradachi şi alţii c. Moldovei „aproximativ 60% din infracţiunile prevăzute de Codul
penal erau eligibile pentru autorizarea interceptării.”35
O claritate suficientă a fost adusă prin enumerarea în art. 1322 din Codul de Procedură Penală
măsurile speciale de investigaţii şi cine este competent să autorizeze aceste măsuri.

32
Ibidem
33
Ibidem
34
art. 135 al. (1) din Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile operate prin
LP134 din 14.06.12, MO135-141/06.07.12 art.449
35
Cauza Iordachi şi alţii c. Moldovei (Cererea nr. 25198/02) HOTĂRÎRE Această versiune a fost rectificată la 24
septembrie 2009 potrivit Regulii 81 din Regulamentul Curţii STRASBOURG 10 februarie 2009 DEFINITIVĂ
la 14 septembrie 2009 potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie, § 22
- 47 -
3.2 Atribuţiile Procurorului de controlul acţiunilor ale organului care exercită
activitate specială de investigaţii.

Conform art. 1322 din Codul de Procedură Penală introdus prin Legea nr. nr.66/2012 Procurorului
în cadrul urmării penale îi revin atribuţii de a autoriza următoarele măsuri specile investigaţie:

- identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de comunicaţii


electronice ori al unui punct de acces la un sistem informatic;
- urmărirea vizuală;
- controlul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate;
- investigaţia sub acoperire;
- supravegherea transfrontalieră;
- livrarea controlată;
- achiziţia de control

Insă rolul procurolui nu se reduce doar la autorizarea acestor măsuri speciale de investigaţie. Prin
legea procesual penală procurorului i-au fost atribuite competenţe complexe36, şi procurorul
coordonează, conduce şi controlează efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
Deasemnenea prin Legea 59 /2012 privind activitatea specială de investigaţii Procurorului îi revin
următoarele atribuţii37:

- autorizează măsurile speciale de investigaţii care, potrivit prezentei legi, urmează a fi


autorizate de procuror;
- coordonează sau conduce măsurile speciale de investigaţii efectuate în cadrul unui proces
penal pe care le-a autorizat sau asupra cărora a solicitat autorizarea judecătorului de
instrucţie;
- controlează legalitatea efectuării măsurilor speciale de investigaţii, precum şi rezultatele
măsurilor speciale de investigaţii pe care le-a autorizat sau asupra cărora a solicitat
autorizarea judecătorului de instrucţie;
- examinează contestaţiile asupra legalităţii măsurilor speciale de investigaţii efectuate de
ofiţerul de investigaţii;
36
art. 1323 al. (2) din Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulteriare
37
art. 14 din Legea nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii, Publicată 08.06.2012 în Monitorul
Oficial Nr. 113-118 art Nr : 373 Data intrarii in vigoare : 08.12.2012 cu modificările ulterioare.
- 48 -
- solicită conducătorului subdiviziunii specializate desemnarea ofiţerilor de investigaţii în
grupul de ofiţeri de investigaţii;
- în cadrul urmăririi penale, solicită conducătorului subdiviziunii specializate efectuarea de
măsuri speciale de investigaţii concrete.
Din dispoziţiile legale putem deduce următoarele activităţi de control efectuate de procuror:

a) Controlul obligatoriu efectuat de către procuror de fiecare dată când sunt dipuse
efectuarea măsurilor speciale de investigaţie care constau în controlul legalitatăţii
efectuării măsurilor speciale de investigaţii, care este realizat în momentul autorizării
precum şi la inaintarea demersului judecătorului de instrucţie în cazurile când măsurile
speciale de investigaţie sunt autorizate de judecătorul de instrucţie
b) Controlul obligatoriu efectuat de către procuror de fiecare dată când îi sunt prezentate
rezultatele măsurilor speciale de investigaţii pe care le-a autorizat sau asupra cărora a
solicitat autorizarea judecătorului de instrucţie
c) Controlul în cauzul depunerii contestaţiilor asupra legalităţii măsurilor speciale de
investigaţii efectuate de ofiţerul de investigaţii

Procurorului i-au mai fost atribuite unele competenţe execepţionale38, de a dipsune fără autorizaţia
obligatorie prealabilă a judecătorului de instrucţie măsurile speciale de investigaţii prevăzute prevăzute
la art. 1322 alin. (1) pct. 1) CPP RM, doar în baza ordonanţei motivate a procurorului în cazurile
infracţiunilor flagrante, precum şi atunci cînd există circumstanţe ce nu permit amînare, iar încheierea
nu poate fi obţinută fără existenţa unui risc esenţial de întîrziere care poate conduce la pierderea
informaţiilor probatorii sau pune în pericolul imediat securitatea persoanelor. Judecătorul de instrucţie
urmează să fie informat, în termen de 24 de ore, despre efectuarea acestor măsuri, prezentîndu-i-se
toate materialele în care este argumentată necesitatea efectuării măsurilor speciale de investigaţii. Dacă
sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, confirmă legalitatea
efectuării acestor măsuri.

38
art. 1324 al. (3) din Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova cu modificarile ulteriare
- 49 -
3.3 Atribuţiile judecătorului de instrucţie de controlul acţiunilor ale organului care
exercită activitate specială de investigaţii.

Conform art. 1322 din Codul de Procedură Penală introdus prin Legea nr. nr.66/2012 judecătorului
de instrucţie în cadrul urmării penale îi revin atribuţii de a autoriza următoarele măsuri specile
investigaţie:

- cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi


înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat;
- supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea;
- interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor;
- reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale;
- monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice;
- monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară;
- documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau
urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice;
- colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice;

Cele enumerate se referă la controlul prealabil, efectuîndu-se repectiv şi controlul ulterior din
oficiul aşa în temeiul art. 1325 al. (6) CPP RM, în cazul în care constată că prin acţiunile întreprinse
ofiţerul de investigaţii a încălcat vădit drepturile şi libertăţile omului, procurorul sau judecătorul de
instrucţie declară nule măsurile întreprinse şi sesizează autorităţile competente. Ordonanţa procurorului
se atacă la procurorul ierarhic superior. Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă. La
examinarea legalităţii efectuării măsurii speciale de investigaţii, procurorul sau judecătorul de instrucţie
examinează modul de înfăptuire a măsurii, respectarea condiţiilor şi temeiurilor în baza cărora s-a
dispus măsura specială de investigaţie.
Deasemenea în art 303. CPP RM se precizaeză suplimentar că :
Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează măsurile speciale de investigaţii legate de
limitarea inviolabilităţii vieţii private a persoanei, pătrunderea în încăpere contrar voinţei persoanelor
care locuiesc în ea.

- 50 -
CAPITOLUL II

ANALIZA CORESPUNDERII PROCEDUREI EFECTUĂRII CONTROLULUI


LEGALITĂŢII A CŢIUNILOR OUP ŞI ALE ORGANULUI CARE
EXERCITĂ ACTIVITEA SPECAIALĂ DE INVESTIGAŢII
STANDARDELOR EVOCATE DE JURISPUNDENŢA CURŢII EUROPENE
PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI.

§ 1. Analiza jurisprudenţei CtEDO la subiectul controlului legalităţii a acţiunilor OUP şi a


ale organului care exercită activitate specială de investigaţii. (în lumina art.art. 6, 8, 13
CvEDO)

Analiza Jurisprudenţei CtEDO la subiectul controrului legalităţii a acţiunilor OUP şi a ale organului
care exercită activitate specială de investigaţii va fi deplină doar dacă va fi analizătă u doar din punctul
de vederea a constatării violării a drepturilor şi liberăţilor fundamentale, lae căror restrîngere este adusă
în procesul penal la faza de urmărire penală, dar în cumul cu respectarea dreptului la un recurs
efectiv în cazul încălcării acestor drepturi de către organele care exercită acţiunile de urmărire penală,
precum şi a organelor abilitatea de a exercita controlul legalităţii acţiunilor acestor organe.
Un alt aspect impotrat este dacă legislaţia petrinentă subiectului este conformă cerinţelor regulii
„triplului test" conform căreia orice măsură restrictivă, care aduce atingere unui drept recunoscut unei
persoane se consideră admisibilă dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii: este prescrisă de lege,
urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică.
Al treilea aspect a acestei analize este constatarea de către Curte a încălcărilor comise de către
subiecţii abilitaţi să efectueze controlul legalităţii, care sub paravanul legalităţii şi respectării
formalităţii procedurii, violează flagrant drepturile şi libertăţile participanţilor la procesul penal,
neavînd nici un temei factologic pentru efectuarea sau autorizarea anumitor acţiuni de urmărire
penală, măsuri propcesuale de constrângere sau activităţi speciale de invastigaţie care limitează
drepturile şi libertăţile omului.
Cea mai elocventă concluzie în vederea controlului privind acţiunile organului de urmărire penală şi
a organului care exercită activitate specială de investigaţii poate fi dedusă din cauză Iordachi şi alţii c.

- 51 -
Moldovei (cererea nr. 25198/02), Hotărârea din 10 februarie 2009, devenită definitivă la 14 septembrie
2009. Curtea constatînd că „la momentul adresării a reclamanţilor, legislaţia în vigoare până în anul 2003
nu era nici clară şi nici detaliată şi nu întrunea garanţiile minime conţinute în jurisprudenţa Curţii (a se
vedea paragraful 39 de mai sus). Într-adevăr, nu exista vreun control judiciar asupra autorizării şi aplicării
unei măsuri de interceptare, iar în ceea ce priveşte persoanele care puteau cădea sub incidenţa prevederilor
ei, legislaţia era foarte imprecisă. Circumstanţele în care putea fi eliberată o autorizaţie de interceptare erau
lipsite de precizie. Curtea notează cu satisfacţie că după anul 2003 au fost efectuate câteva îmbunătăţiri
majore.
42. Curtea reaminteşte că în hotărârea Association for European Integration and Human Rights and
Ekimdzhiev v. Bulgaria (citată mai sus, § 84), ea a făcut distincţie între două etape ale interceptării
convorbirilor telefonice: autorizarea supravegherii şi efectuarea propriu-zisă a supravegherii.
43. În ceea ce priveşte etapa iniţială a procedurii de interceptare, Curtea notează că după anul 2003 se
pare că legislaţia Republicii Moldova este mai clară în privinţa interceptării convorbirilor persoanelor
bănuite de săvârşirea infracţiunilor. Într-adevăr, este prevăzut, în mod explicit, faptul că o persoană bănuită
de comiterea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave riscă, în anumite
circumstanţe, ca această măsură să fie aplicată faţă de ea. Mai mult, în prezent, legislaţia modificată prevede
că autorizaţiile de interceptare sunt eliberate de un judecător.
44. Totuşi, caracterul infracţiunilor cu privire la care pot fi eliberate autorizaţii de interceptare nu este, în
opinia Curţii, definit suficient de clar în legislaţia contestată. În special, Curtea notează că mai mult de
jumătate din infracţiunile prevăzute în Codul Penal fac parte din categoria infracţiunilor eligibile pentru
eliberarea autorizaţiilor de interceptare (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Mai mult, Curtea este
îngrijorată de faptul că aparent legislaţia contestată nu defineşte suficient de clar categoriile de persoane
cărora le pot fi interceptate convorbirile telefonice. Ea notează că articolul 156/1 al Codului de Procedură
Penală foloseşte un limbaj foarte general atunci când se referă la astfel de persoane şi prevede că măsura de
interceptare poate fi folosită în privinţa unui bănuit, inculpat sau a altor persoane implicate într-o
infracţiune. Nu a fost dată o explicaţie cu privire la cine exact face parte din categoria „alte persoane
implicate într-o infracţiune”.
45. În continuare, Curtea notează că legislaţia în cauză nu prevede o limitare clară în timp a măsurii de
autorizare a interceptării convorbirilor telefonice. Deşi Codul de Procedură Penală impune o limită de şase
luni (a se vedea paragraful 17 de mai sus), în legislaţia contestată nu există prevederi care ar împiedica
procuratura să ceară şi să obţină o nouă autorizaţie de interceptare după expirarea perioadei de şase luni
prevăzută de lege.

- 52 -
46. Mai mult, în legislaţia contestată nu este clar cine – şi în ce circumstanţe – riscă să-i fie aplicată
măsura, spre exemplu, cu scopul de ocrotire a sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi
libertăţilor altor persoane. Deşi în articolul 6 şi în articolul 156/1 sunt enumerate circumstanţele în care
poate fi aplicată interceptarea, totuşi, Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi Codul de
Procedură Penală nu definesc „securitatea naţională”, „siguranţa publică”, „ocrotirea sănătăţii şi a moralei”,
„protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane”, „bunăstarea economică a ţării” sau „menţinerea ordinii
şi prevenirea infracţiunilor” ca temeiuri pentru interceptarea convorbirilor telefonice. De asemenea,
legislaţia nu specifică circumstanţele în care unei persoane îi pot fi interceptate convorbirile telefonice în
virtutea oricărui din aceste temeiuri.
47. În ceea ce priveşte a doua etapă a procedurii de interceptare a convorbirilor telefonice, se pare că
judecătorul de instrucţie joacă un rol foarte limitat. Potrivit articolului 41 al Codului de Procedură Penală,
rolul acestuia este de a autoriza interceptarea comunicărilor. Conform articolului 136 al aceluiaşi Cod,
judecătorul de instrucţie mai este în drept să păstreze „casetele cu originalul înregistrării comunicărilor,
însoţite de reproducerea integrală în scris a înregistrării … în locuri speciale, într-un plic sigilat” şi să
dispună „prin sentinţă nimicirea înregistrărilor care nu au importanţă pentru cauză”. Totuşi, legislaţia nu
conţine prevederi cu privire la aducerea la cunoştinţa judecătorului de instrucţie a rezultatelor supravegherii
şi nu-i cere acestuia să verifice dacă cerinţele legale au fost respectate. Dimpotrivă, din articolul 19 al Legii
privind activitatea operativă de investigaţii rezultă că această obligaţie de supraveghere îi revine
„Procurorului General, adjuncţilor lui şi procurorilor municipiilor, raioanelor şi sectoarelor”. Mai mult, în
ceea ce priveşte aplicarea propriu-zisă a măsurilor de supraveghere la a doua etapă, se pare că procedura de
interceptare şi garanţiile conţinute în Codul de procedură penală şi în Legea privind activitatea operativă de
investigaţii se aplică doar în cadrul urmăririlor penale în desfăşurare şi nu acoperă circumstanţele enumerate
mai sus.
48. În legătură cu aceasta, o altă chestiune care merită a fi menţionată este lipsa aparentă a
reglementărilor care să specifice, cu un grad corespunzător de precizie, modalitatea de examinare a
informaţiei obţinute ca rezultat al supravegherii sau procedurile de păstrare a integrităţii şi confidenţialităţii
acesteia, precum şi procedurile de distrugere a ei (a se vedea, ca exemple a contrario, Weber and Saravia,
citată mai sus, §§ 45-50).
49. În continuare, Curtea notează că controlul general asupra sistemului de supraveghere secretă este pus
în sarcina Parlamentului, care îl exercită printr-o comisie specializată (a se vedea articolul 18 al Legii
privind activitatea operativă de investigaţii). Totuşi, modul în care Parlamentul efectuează controlul său nu
este prevăzut de lege, iar Curţii nu i s-au prezentat probe care să indice că există o procedură care
reglementează activitatea Parlamentului în această privinţă.
- 53 -
50. În ceea ce priveşte interceptarea comunicărilor persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunilor,
Curtea observă că în hotărârea Kopp (citată mai sus, § 74), ea a constatat o violare a articolului 8, deoarece
persoana responsabilă conform legii elveţiene cu privire la supravegherea secretă de a face distincţie între
chestiunile legate de lucrul avocatului şi alte chestiuni era un funcţionar al departamentului juridic al poştei.
În această cauză, deşi legislaţia Republicii Moldova, la fel ca şi legislaţia elveţiană, garantează
confidenţialitatea comunicării dintre avocat şi client (a se vedea paragraful 18 de mai sus), ea nu prevede
vreo procedură care ar implementa prevederea respectivă. Curtea este frapată de lipsa unor reguli clare care
să definească ce s-ar putea întâmpla atunci când, spre exemplu, un apel telefonic făcut de un client
avocatului său este interceptat.
51. Curtea mai notează că, în anul 2007, instanţele judecătoreşti moldoveneşti au autorizat aproape toate
solicitările de interceptare făcute de către organele de urmărire penală (a se vedea paragraful 13 de mai sus).
Deoarece acest număr de autorizaţii este neobişnuit de mare, Curtea consideră necesar să sublinieze că
interceptarea convorbirilor telefonice este o ingerinţă foarte gravă în drepturile unei persoane şi că doar
motive foarte serioase bazate pe o bănuială rezonabilă că persoana este implicată într-o activitate criminală
gravă ar trebui puse la baza autorizării acesteia. Curtea notează că legislaţia Republicii Moldova nu conţine
prevederi detaliate cu privire la gradul caracterului rezonabil al bănuielii unei persoane pentru autorizarea
interceptării. De asemenea, ea nu conţine alte garanţii decât cea prevăzută în articolul 6 alin. 1, şi anume că
interceptarea trebuie să aibă loc doar atunci când este imposibil de a realiza atingerea sarcinilor. În opinia
Curţii, acest lucru este îngrijorător, mai ales având în vedere procentajul foarte înalt al autorizaţiilor
eliberate de judecătorii de instrucţie. Pentru Curte acest lucru ar putea, în mod rezonabil, indica faptul că
judecătorii de instrucţie nu iau în consideraţie necesitatea de a justifica, în mod obligatoriu, autorizarea
măsurilor de supraveghere secretă.
52. Curtea este de părere că carenţele pe care ea le-a identificat au un impact asupra funcţionării actuale
a sistemului de supraveghere secretă care există în Republica Moldova. În acest sens, Curtea notează datele
statistice conţinute în scrisoarea şefului Aparatului preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (a se vedea
paragraful 13 de mai sus). Potrivit acelor date, în anul 2005 au fost eliberate peste 2,500 autorizaţii de
interceptare, în anul 2006 au fost eliberate aproximativ 1,900 autorizaţii de interceptare, iar în anul 2007 –
peste 2,300. Aceste cifre arată că sistemul de supraveghere secretă în Republica Moldova este, puţin spus,
supra-folosit, fapt care, în parte, se poate datora garanţiilor inadecvate din legislaţie (a se vedea Association
for European Integration and Human Rights and Ekimdzhiev v. Bulgaria, citată mai sus, § 92).
53. În concluzie, Curtea consideră că legislaţia Republicii Moldova nu acordă o protecţie adecvată
împotriva abuzului de putere din partea statului în domeniul interceptării convorbirilor telefonice. Prin
urmare, ingerinţa în drepturile reclamanţilor garantate de articolul 8 nu a fost „prevăzută de lege”. Având în
- 54 -
vedere această concluzie, nu este necesar de a examina dacă ingerinţa a corespuns celorlalte cerinţe din cel
de-al doilea paragraf al articolului 8.”39
La 10 februarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea
Iordachi şi alţii c. Moldovei (cererea nr. 25198/02), devenită definitivă la 14 septembrie 2009.
În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private
şi de familie), pretinzând că dreptul lor la respectarea corespondenţei nu a fost respectat, deoarece
legislaţia naţională în domeniul interceptării convorbirilor nu conţine garanţii suficiente împotriva
eventualului abuz din partea autorităţilor naţionale.
Curtea a constatat, în unanimitate, că a fost violat art. 8 din CEDO. Curtea, iniţial a
menţionat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului, iar ulterior a conchis că această ingerinţă
nu a fost "prevăzută de lege".
Astfel, au fost formulate obiecţii şi asupra legislaţiei Republicii Moldova care reglementează
procedura interceptărilor convorbirilor telefonice şi, în mod special, obiecţii asupra Legii nr.45 din 12
aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigaţie. Studiind obiecţiile în cauză, se remarcă faptul
enunţării unor probleme de drept şi de compatibilitate a legislaţiei naţionale cu standardele
internaţionale impuse prin declararea la articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a
dreptului la respectarea vieţii private şi de familie. Astfel, problemele care pot fi sesizate în cadrul
hotărîrii în cauză prezintă ideea generală că Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii nu
oferă reale garanţii contra abuzurilor din partea autorităţilor la efectuarea măsurilor operative de
investigaţii, în special interceptările convorbirilor telefonice. Conform opiniei Curţii normele din Legea
sus-nominalizată sunt imprevizibile şi neclare, deoarece nu oferă minimul de garanţii legale contra unor
ingerinţe inadmisibile în dreptul fundamental reglementat în art. 8 al Convenţiei. Legea respectivă nu
defineşte în termeni clari categoriile de persoane în privinţa cărora poate fi aplicată această măsură
operativă de investigaţii, stabileşte o gamă largă de fapte aplicabile acestor măsuri, şi nu identifică
limitele de termen de efectuare a măsurilor. La fel, procedurile de aplicare a măsurilor sunt formale şi
efectiv nu oferă garanţii sub aspectul unui control ale legalităţii şi eficienţii asupra aplicării măsurilor
operative de investigaţii, şi exercitarea unui control general asupra practicii de aplicare acestor măsuri
din partea Parlamentului. Deşi, Curtea în unanimitate a notat că în final supravegherea sistemului secret
ai activităţii operative de investigaţii este încredinţat Parlamentului, care îl exercită printr-o comisie
specializată. Cu toate acestea, modul în care Parlamentul efectuează controlul respectivnu este prevăzut

39
Cauza Iordachi şi alţii c. Moldovei (Cererea nr. 25198/02) HOTĂRÎRE Această versiune a fost rectificată la 24
septembrie 2009 potrivit Regulii 81 din Regulamentul Curţii STRASBOURG 10 februarie 2009 Definitivă
la 14 septembrie 2009 potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie
- 55 -
de lege şi Curţii nu a fost prezentată nici o dovadă a existenţei unei proceduri în vigoare care
guvernează activitatea Parlamentului în acest sens.
Chiar dacă, indirect, Curtea a notat şi unele aspecte privind relaţia măsurilor operative de
investigaţii cu măsuri sau acte de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală,
deopotrivă fără a face diferenţă între regimul juridic al ambelor instituţii de drept. Dacă, însă, cadrul
legal din Republica Moldova stabileşte o diferenţă între aceste două instituţii, atunci Curtea, datorită
principiului caracterului autonom al conceptelor utilizate la interpretarea şi aplicarea Convenţiei, nu
face deosebire între aceste noţiuni sau concepte, abordîndu-le în comun.
Trebuie menţionat că este necesar a lua în consideraţie aspectele şi acţiunile operative de
investigaţii ori de urmărire penală care implicit nu au fost atinse de concluziile Curţii, dar au acelaşi
regim juridic şi la fel potenţial pot implica unele ingerinţe inadmisibile în dreptul la viaţă privată şi
secretul corespondenţei (cum sunt deopotrivă, acumularea informaţiei cu privire la convorbirile
telefonice, denumită în practică descifrarea convorbirilor, supravegherea audio şi video a domiciliului,
înzestrarea cu mijloace tehnice speciale de urmărire audio şi video). Această necesitate reiese din
acelaşi argument prezentat mai sus, şi anume faptul că, practica aplicării Convenţiei utilizează concepte
autonome şi îşi extinde aplicabilitatea standardelor sale asupra tuturor aspectelor legate de ingerinţe în
drepturile omului, chiar dacă unele din ele direct nu au fost numite în hotărîre. Aceste acţiuni potenţial
pot dăuna dreptului la viaţa privată, deoarece sunt supuse aceluiaşi regim şi proceduri considerate de
Curte ca deficiente şi problematice din punct de vedere al coroborării lor cu standardele impuse. În
egală măsură argumentele vizînd practicile de utilizare a măsurilor operative de investigaţii cum ar fi
interceptarea convorbirilor telefonice trebuie să fie aplicate şi la alte măsuri care sunt supuse aceluiaşi
cadrul legal şi aceleiaşi proceduri, şi care deopotrivă urmăresc îngrădirea aceluiaşi drept fundamental,
dreptul la viaţă privată.
Rezumînd cele relatate, menţionăm că, accentul, în amendamentele necesar a fi efectuate în
cadrul legislativ naţional care reglementează problema abordată, a fost pusă pe următoarele aspecte:
- stabilirea clară a categoriilor de persoane în privinţa cărora pot fi aplicate interceptările
convorbirilor telefonice ca măsuri operative de investigaţii;
- stabilirea clară a temeiurilor, cauzelor şi faptelor care impun necesitatea aplicării acestei
măsuri operative de investigaţie;
- reducerea sferei de aplicabilitate a interceptărilor convorbirilor telefonice prin prisma
limitării numărului de fapte care pot implica necesitatea dispunerii lor;
- excluderea în general a diferenţei între interceptările convorbirilor telefonice ca măsură
operativă de investigaţii şi ca acţiune de urmărire penală;
- 56 -
- stabilirea condiţiilor clare care să ofere garanţii ale confidenţialităţii datelor obţinute din
efectuarea măsurii respective de investigaţii, atît din viziunea persoanei care a fost supusă acestei
măsuri, cît şi reieşind din interesul organului care a efectuat-o privind caracterul secret al investigaţiilor
sale;
- definirea şi stabilirea distincţiilor exacte între garanţii în fond de aplicare a măsurilor
(temeiuri, cauze) şi garanţiilor de procedură (motivarea aplicării, autorizarea, termene de aplicare);
- prevederi mai clare privind monitorizarea la nivel general şi special a legalităţii aplicării
acestor măsuri;
- stabilirea măsurii de control din partea subiecţilor supuşi măsurilor respective a legalităţii
informaţiilor colectate şi a măsurilor aplicate faţă de ei;
- stabilirea cadrului normativ de păstrare a datelor confidenţiale obţinute în urma aplicării
măsurilor operative de investigaţii şi acţiunilor de urmărire, precum şi condiţiile de nedivulgare
acestora din partea persoanelor cărora aceste date le-au devenit cunoscute;
- distincţia clară între atribuţii, rolul şi funcţii a fiecărui subiect care participă la efectuarea,
dispunerea şi autorizarea a măsurilor ;
- stabilirea cadrului legal unic nu numai pentru interceptările telefonice dar şi pentru alte
măsuri care urmăresc îngrădirea dreptului la viaţă privată;
În hotărîrea sa Curtea a notat că, potrivit Legii privind activitatea operativă de investigaţii din
12 aprilie 1994, autorităţile sunt în drept de a intercepta convorbirile unor anumite categorii de
persoane prevăzute în art. 6 al Legii. În calitatea lor de avocaţi ai drepturilor omului, reclamanţii
reprezintă şi, prin urmare, au contacte extinse cu astfel de persoane.
În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că nu poate fi exclus că în privinţa reclamanţilor
au fost aplicate măsuri secrete de supraveghere sau că, la momentul respectiv, ei au fost sub un
potenţial risc de a fi supuşi unor astfel de măsuri.
Simpla existenţă a legislaţiei implică, pentru cei care cad sub incidenţa ei, un pericol de
supraveghere; acest pericol afectează libertatea de comunicare între utilizatorii serviciilor poştale şi de
telecomunicaţii şi, prin urmare, constituie o ingerinţă din partea unei autorităţi publice în dreptul
reclamanţilor la respectarea corespondenţei.
Curtea a mai notat că controlul general al măsurilor secrete de supraveghere este încredinţat
Parlamentului care îl exercită prin intermediul unei comisii specializate (art. 18 al Legii privind
activitatea operativă de investigaţii).
Analizînd o altă cauză Mancevschi c. Moldovei găsi, constatarea a nume a încălcării drepturilor
participanţilor la procesul penal de către subiecţii care trebuie să efectuieze controlul legalităţii
- 57 -
acţiunilor OUP, în timpul dispunerii/autorizării anumitor acţiuni ce restrâng drepturile şi libertăţile prin
executarea „oarbă” a formalităţilor prevăzute de legea procesual penal în lipsa căruiva temei de fapt
petru a dispune/autoriza asemnea acţiuni.
„47. Curtea notează că autorizarea percheziţiei eliberată de către judecătorul de instrucţie, care a
reprodus aproape în întregime ordonanţa ofiţerului de urmărire penală (a se vedea paragrafele 11 şi 14
de mai sus), nu a indicat vreun detaliu referitor la ceea ce urma să fie căutat pe parcursul
percheziţiei (n.r.) . Mai mult, autorizarea a fost formulată în termeni extrem de generali, pur şi simplu
autorizând „percheziţia oficiului [reclamantului] „Lex Consulting SRL” situat la [adresa]”.
48. Curtea este frapată de această formulare generală (n.r.), care a acordat ofiţerului de urmărire
penală o discreţie nelimitată de a căuta orice dorea el atât la biroul, cât şi la domiciliul reclamantului.
Autorizarea nu conţinea nicio informaţie despre motivele pentru care se credea că în urma percheziţiei
apartamentului reclamantului şi a biroului acestuia s-ar fi obţinut probe cu privire la vreo abatere (a se
compara cu hotărârea în cauza Niemietz, citată mai sus, § 37; Ernst and Others v. Belgium, nr.
33400/96, § 116, 15 iulie 2003; şi Smirnov, citată mai sus, § 47). Doar după ce poliţia a intrat în
apartamentul reclamantului, acestuia i s-a cerut să predea „telefonul mobil şi documentele referitoare la
Rusman Ltd””40
În aceiaşi cauză Curtea a constatat şi imperfecţiunea legislaţiei naţionale în vederea unui recurs
efectiv impotriva acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală. Imperfecţiune care nu fost
înlăturată nici în prezent. Fiind imposibilă atacarea pe cale extraordinară a încheierilor judecătorului de
instrucţie prin care a fost respinsă plângerea împotriva acţiunilor ilegale ale OUP.41
„În orice caz, plângerile împotriva actelor ilegale ale organului de urmărire penală la care face referire
Guvernul (articolul 313 CPP, a se vedea paragrafele 26 şi 30 de mai sus) pot fi înaintate judecătorului de
instrucţie, în temeiul articolului 313 alin. 1 CPP. Curtea are dubii în privinţa şanselor de succes ale unei
plângeri privind ilegalitatea unei acţiuni înaintate la judecătorul de instrucţie care tocmai a autorizat-o
şi a decis că aceasta este legală şi întemeiată (n.r.)”42

40
Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04 Hotărârea din 7 octombrie 2008, Definitivă la 07/01/2009 §§ 47-
48.
41
Decizia CSJ din 28 noiembrie 2012 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de petiţionarul
Maico Pavel, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 05.03.2010.
Dosarul nr. 1re-545/12
42
Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04 Hotărârea din 7 octombrie 2008, Definitivă la 07/01/2009 § 33.
- 58 -
§ 2. Analiza comparativă a procedurei controlului legalităţii acţiunilor OUP şi ale
organului care exercită activitate specială de investigaţii până şi după introducerea noilor
modificări a CPP RM prin Legea 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 şi
întrării în vigoare a Legii nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii

2.1 Premizele pentru modificarea şi completarea legislaţiei procesual penale

Activitatea operativă (specială) de investigaţie este acea activitate prin care organele judiciare
ale statului descoperă infracţiunile, îi identifică şi îi prind pe făptuitori, strâng şi administrează probele,
în funcţie de care aplică pedepse celor care au săvârşit infracţiuni, potrivit vinovăţiei acestora, sau
constată nevinovăţia lor şi este deosebit de complexă.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală avea ca scop
revizuirea legislaţiei din domeniul măsurilor operative de investigaţie în conformitate cu standardele
evocate de jurisprudenţa Curţii europene pentru apărarea drepturilor omului.
Majoritatea ţărilor europene cu un sistem de drept civil (contrar modelului britanic şi cel al
SUA) cer aprobarea judecătorească sau cel puţin a procuraturii pentru majoritatea măsurilor operative
de investigaţii clandestine. În afară de circumstanţele de urgenţă, organul de executare a activităţii
operative nu poate aproba de sine stătător înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii clandestine.

Astfel, Ministerul Justiţiei, şi-a propus ajustarea cadrului normativ la toate ingerinţele
abordate de către CEDO precum şi constituirea unui cadru juridic care să corespundă valorilor şi
normelor europene precum şi să garanteze fiecărui cetăţean garanţii procesuale.

Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi
protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea
lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală şi condamnată.
Expertul Goran Klemecic în analiza Legii privind activitatea operativă de investigaţie
menţionează că tehnicile speciale de investigaţie (măsurile speciale de investigaţie) se aplică pentru 2
scopuri pentru combaterea criminalităţii şi asigurării securităţii statului. Aceste două scopuri sunt
reflectate şi în Recomandarea Consiliului Europei (2005) 10 cu privire la tehnicile speciale de
investigaţie.
- 59 -
Luînd în consideraţie aceste două scopuri, s-a iefectuat specificarea măsurilor speciale de
investigaţie care afectează clandestin drepturile şi libertăţile persoanei în Codul de procedură penală şi
efectuarea lor doar în cadrul procesului penal.
Până la modificări, activitatea operativă de investigaţie putea să fie realizată şi în afara
procesului penal, avînd scopul de a preveni săvîrşirea infracţiunilor.
E de menţionat că persoana doar în cadrul unui proces penal, poate beneficia de garanţiile
acordate de Codul de procedură penală precum ar fi: dreptul la apărarea, prezumţia nevinovăţiei,
dreptul la un recurs efectiv etc.
Totodată, actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată
naturii precize şi bine determinate a altor instituţii şi care au ca scop verificarea şi completarea
informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la
oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanţiilor impuse de
faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigaţiilor prealabile
nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existenţa certă a unei urmăriri
penale începute.
Considerăm oportun modificarea denumirii activităţii operative de investigaţie în activitatea
specială de investigaţie ceea ce presupune nişte tehnici speciale care sunt aplicate atunci cînd pe altă
care este imposibilă de realizat scopul procesului penal.
Totodată, Ministerul Justiţiei a prosus ca acele măsuri ce vizează drepturile private ale persoanei
şi sunt autorizate de către judecătorul de instrucţie să fie efectuate doar în carul unui dosar penal.
Măsurile autorizate de către procuror să fie efectuate şi în afara dosarului penal în scopul combaterii
criminalităţii şi garantării securităţii statului.
Prezentul capitol este compus din articole care reglementează activitatea specială de
investigaţie.
Prezentul capitol conţine date cu privire la momentul efectuării activităţii speciale de
investigaţie şi anume măsurile speciale de investigaţie autorizate de către judecătorul de instrucţie
şi/sau procuror şi se efectuează doar în cadrul urmării penale. Totodată este prevăzut organele
competente care vor efectua activitatea specială de investigaţie. Astfel, potrivit proiectului, activitatea
specială de investigaţie se efectuează de către: Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de
Securitatea şi Informaţie, Serviciul Vamal, Departamentul Instituţii Penitenciare, Centrul de
Combatere a Crimelor Economice şi Corupţie, Serviciul de Grăniceri. Precum şi faptul că organizarea,
metodele şi tactica efectuării măsurilor speciale de investigaţii, procedurile interne de autorizare,
regulile de întocmire a proceselor-verbale, cu privire la gestionarea, păstrarea şi distrugerea
- 60 -
materialelor obţinute, măsurilor de asigurare a integrităţii şi confidenţialităţii acestora şi a activităţilor
operative de investigaţie, regulile de înfăptuire a operaţiunilor sub acoperire şi cu privire la conducerea
şi gestionarea agenţilor sub acoperire şi informatori, precum şi utilizarea resurselor financiare alocate
pentru aplicarea măsurilor operative de investigaţie, se stabileşte printr-un act a organelor speciale de
investigaţie cu coordonarea Procuraturii Generale şi Curţii Supreme de Justiţie.
Activitatea specială de investigaţie se va dispune doar atunci cînd;
a) pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate prejudicia
considerabil activitatea de administrare a probelor ori există un pericol pentru siguranţa
persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
b) există o bănuială rezonabilă (motive suficiente) cu privire la pregătirea sau săvîrşirea
unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
c) acţiunea să fie necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale.
Sa propus includerea în Codul de procedură penală a acelor măsuri efectuarea cărora este posibilă prin
aplicarea utilajului necar.
Mai mult ca atît aceste acţiuni implică direct o violare a drepturilor private a persoanei care cad
sub incidenţa articolului 8 din CEDO şi necesită a fi efectuat un control al legalităţii acestor acţiuni din
partea autorităţii judecătoreşti.
E de menţionat că măsura specială de investigaţie ca interceptarea comunicărilor nu este
prevăzută fiind doar stipulată ca o modalitate de colectare a probelor. Această excluderea reiese în mod
direct din Hotărîrea CtEDO, menţionată mai sus şi anume Iordachi şi alţii contra Moldovei prin care
Curtea a constatat că a avut loc o violare a articolului 8 din CEDO.
Ca rezultat al acestor propuneri în competenţa judecătorului de instrucţie a fost inclusă şi
acţiunea cu privire la monitorizarea tranzacţiilor efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare
acţiune care erau în competenţa organelor speciale de investigaţie fără a obţine autorizarea
judecătorului de instrucţie.
Reieşind din faptul că monitorizarea tranzacţiilor efectuate prin unul sau mai multe conturi
bancare reprezintă o ingerinţă serioasă în viaţa şi corespondenţa privată şi au un caracter excepţional
intrus, măsura specială în cauză, de asemenea, urmează a fi supuse unui control riguros de autorizare
prin intermediul judecătorului de instrucţie. O astfel de situaţie nu corespunde standardelor şi
practicilor europene şi cer implicarea intensă a judecătorului şi, în special, al procurorului în procedura
de autorizare.

- 61 -
Introducerea unor acţiuni speciale de investigaţie efectuate la demersul ofiţerului de urmărire
penală sau procurorului cu autorizarea judecătorului de instrucţie procurorului este necesară reieşind
din scopul general al urmăririi penale care este reflectat şi în Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 5 din
17 martie 2009 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor alin.(1) art. 326 din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova, prin care Curtea reiterează poziţiile sale anterioare în ceea ce priveşte
scopurile pe care le urmăreşte procesul penal. Astfel, pe de o parte, urmărirea penală se declanşează în
scopul protejării persoanei, societăţii şi statului împotriva infracţiunilor. Acest scop este primordial pe
parcursul întregului proces, de la declanşare pînă la ispăşirea pedepsei, fiind unul originar. La el, însă,
ca o contrabalanţă, se adaugă un alt scop al procesului penal, cel al protejării „persoanei şi societăţii de
faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea
infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel încît orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie
pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi
condamnată”, care nu este mai puţin important.43

2.2. Procedura de dispunere şi de control a măsurilor speciale de investigaţii

Protrivit art. 1324 CPP RM efectiuază dispunerea şi respectiv controlul prealabil a efectuării măsurii
specaile de investigaţie:

(1) Procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală pune, prin ordonanţă motivată, măsura
specială de investigaţii în executarea subdiviziunilor specializate ale autorităţilor indicate în Legea
privind activitatea specială de investigaţii.
(2) Măsurile speciale de investigaţii autorizate trebuie să înceapă la data indicată în actul de
dispunere sau cel tîrziu la data expirării termenului pentru care au fost autorizate.
(3) Măsurile speciale de investigaţii prevăzute la art. 1322 alin. (1) pct. 1) pot fi autorizate, ca
excepţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului în cazurile infracţiunilor flagrante, precum şi
atunci cînd există circumstanţe ce nu permit amînare, iar încheierea nu poate fi obţinută fără existenţa
unui risc esenţial de întîrziere care poate conduce la pierderea informaţiilor probatorii sau pune în
pericolul imediat securitatea persoanelor. Judecătorul de instrucţie urmează să fie informat, în termen
de 24 de ore, despre efectuarea acestor măsuri, prezentîndu-i-se toate materialele în care este
argumentată necesitatea efectuării măsurilor speciale de investigaţii. Dacă sînt temeiuri suficiente,
43
Nota informativă a Viceministrului de Justiţie Vladimir Grosu la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea
Codului de procedură penală
- 62 -
judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, confirmă legalitatea efectuării acestor măsuri.
(4) Ofiţerul de investigaţii care efectuează măsurile speciale de investigaţii informează procurorul
printr-un raport, la finisarea efectuării măsurii speciale de investigaţii sau în termenul stabilit în actul de
dispunere, despre rezultatele obţinute la efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
(5) În cazul în care măsura specială de investigaţii este autorizată de către judecătorul de instrucţie,
procurorul prezintă acestuia toate materialele acumulate de către ofiţerul de investigaţii pentru
efectuarea controlului legalităţii.
(6) Dacă în cadrul examinării raportului se constată că nu sînt respectate condiţiile de întindere a
efectuării măsurii speciale de investigaţii sau prin măsura dispusă se încalcă disproporţionat sau în mod
vădit drepturile şi interesele legitime ale omului, sau au dispărut motivele care au stat la baza ingerinţei,
procurorul sau judecătorul de instrucţie dispune încetarea măsurii.
(7) Măsura specială de investigaţii se dispune pe o perioada de 30 de zile cu posibilitatea de a fi
prelungită întemeiat pînă la 6 luni, cu excepţiile stabilite de prezentul cod. Fiecare prelungire a duratei
măsurii speciale de investigaţie nu poate depăşi 30 de zile. Dacă termenul de autorizare a efectuării
măsurii speciale de investigaţii a fost prelungit pînă la 6 luni, este interzisă autorizarea repetată a
măsurii speciale de investigaţii pe acelaşi temei şi asupra aceluiaşi subiect, cu excepţia utilizării
agenţilor sub acoperire sau apariţiei circumstanţelor noi, a cercetării faptelor legate de investigarea
crimei organizate şi finanţării terorismului, precum şi a căutării învinuitului.
(8) Procurorul este obligat să dispună încetarea măsurii speciale de investigaţii de îndată ce au
dispărut temeiurile şi motivele care au justificat autorizarea ei, fără dreptul de a dispune reluarea
efectuării măsurii.
(9) În cazul în care temeiurile pentru efectuarea măsurilor speciale de investigaţii nu mai există,
ofiţerul de urmărire penală sau ofiţerul de investigaţii propune procurorului încetarea ei imediată.
(10) Este interzisă dispunerea şi efectuarea măsurilor speciale de investigaţii cu privire la raporturile
legale de asistenţă juridică dintre avocat şi clientul său.

Conform art. 1325 din CPP RM Consemnarea măsurilor speciale de investigaţii se efetuiază după
următoare aprocedură:

(1) Ofiţerul care efectuează măsurile speciale de investigaţii întocmeşte un proces-verbal pentru
fiecare măsură efectuată, în care consemnează:
1) locul, data şi ora începerii şi finisării măsurii speciale de investigaţii;
2) funcţia, numele şi prenumele subiectului care întocmeşte procesul-verbal;
- 63 -
3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii, iar dacă este
necesar, adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
4) descrierea detaliată a faptelor constatate, precum şi a acţiunilor întreprinse în cadrul efectuării
măsurii speciale de investigaţii;
5) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării măsurii speciale de investigaţii, a fotografierii,
filmării, înregistrării audio, utilizarea mijloacelor tehnice, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele
faţă de care au fost aplicate aceste mijloace şi rezultatele obţinute.
(2) La procesul-verbal se anexează, în plic sigilat, purtătorul material de informaţii care conţine
rezultatele măsurilor speciale de investigaţii.
(3) Procesul-verbal şi purtătorul material de informaţii se anexează la cauza penală.
(4) La încetarea măsurii speciale de investigaţii sau la solicitarea procurorului ori a judecătorului de
instrucţie, ofiţerul de investigaţii care a efectuat măsura transmite acestuia procesul-verbal, la care se
anexează toate materialele acumulate la efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
(5) În cazul în care constată că măsura s-a efectuat cu încălcarea vădită a drepturilor şi libertăţilor
omului sau ofiţerul de investigaţii a acţionat cu depăşirea prevederilor ordonanţei/încheierii de
autorizare, procurorul sau judecătorul de instrucţie declară nul procesul-verbal şi dispune prin
ordonanţă/încheiere nimicirea imediată a purtătorului material de informaţii şi a materialelor acumulate
pe parcursul efectuării măsurii speciale de investigaţii.
(6) În cazul în care constată că prin acţiunile întreprinse ofiţerul de investigaţii a încălcat vădit
drepturile şi libertăţile omului, procurorul sau judecătorul de instrucţie declară nule măsurile întreprinse
şi sesizează autorităţile competente. Ordonanţa procurorului se atacă la procurorul ierarhic superior.
Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă. La examinarea legalităţii efectuării măsurii
speciale de investigaţii, procurorul sau judecătorul de instrucţie examinează modul de înfăptuire a
măsurii, respectarea condiţiilor şi temeiurilor în baza cărora s-a dispus măsura specială de investigaţie.
(7) Dacă prin ordonanţă/încheiere se constată legalitatea efectuării măsurii speciale de investigaţii,
procurorul sau judecătorul de instrucţie, în cazul cînd acesta a autorizat măsura, informează persoanele
care au fost supuse măsurii speciale de investigaţii. Pe parcursul efectuării urmăririi penale, judecătorul
de instrucţie sau procurorul poate amîna, prin hotărîre motivată, informarea persoanei supuse măsurii
speciale de investigaţii, dar nu mai tîrziu de momentul încetării urmăririi penale.
(8) Din momentul informării prevăzute la alin. (7), persoana supusă măsurii speciale de investigaţii
are dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal privind efectuarea măsurii speciale de investigaţii şi de
purtătorul material de informaţii, precum şi de ordonanţa procurorului sau încheierea judecătorului de
instrucţie cu privire la legalitatea măsurii efectuate.
- 64 -
(9) Judecătorul de instrucţie poate dispune, prin încheiere motivată, folosirea datelor obţinute în
urma efectuării măsurilor speciale de investigaţii dintr-o cauză penală în alta doar dacă infracţiunea
săvîrşită este de acelaşi gen sau în privinţa infracţiunilor de terorism, crimă organizată sau infracţiunilor
ce atentează la securitatea statului, dar nu mai tîrziu de 3 luni din momentul obţinerii informaţiei.
(10) După examinare, datele sau informaţiile obţinute în urma efectuării măsurilor speciale de
investigaţii care nu constituie obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea
persoanelor, dacă nu sînt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (9), se arhivează la judecătorul de
instrucţie în locuri special amenajate, cu asigurarea confidenţialităţii, o copie fiind remisă procurorului.
Judecătorul de instrucţie ori completul de judecată poate solicita, din oficiu sau la solicitarea părţilor,
datele sigilate dacă există probe noi din care rezultă că o parte dintre acestea privesc fapta ce formează
obiectul cercetării.
(11) După un an de la rămînerea irevocabilă a hotărîrii, informaţiile obţinute în urma efectuării
măsurilor speciale de investigaţii sînt distruse de către procuror în baza încheierii judecătorului de
instrucţie, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens.
Considerăm că sunt conforme stadardelor impuse de CtEDO în cauza Iordachi şi alţii c. Moldovei
şi prevderile legale privind efectuarea şi certificarea interceptării şi înregistrării comunicărilor stablite
în art. 1329 CPP RM prin Legea nr. 66 din 05.04.12, ele asigurînd o claritate a procedurei şi o
previzibilitate a acţiunilor subiectului care efectuiză măsura specială de investigaţie precum şi a
subiecţilor care efectiază controlul posterior din oficiu a legalităţii şi proporţionalităţii ingerinţii în
dreptul persoanei în privinţa cărei a fost dispusă măsura pecială de investigaţie, în aşa mod fiind
prevăzută resposabilitatea subiectului care efectiază interceptarea pentru încălcarea legislaţiei, este
prevăzută obligaţia procurorului de a decide prin ordonanţă asupra pertineţei informaţiei obţinute
pentru cauza penală, precum şi obligaţia de nimici informaţie ce nu ţine nemijlocit de cauza penală,
fiind prevăzută şi o procedură clară de nimicre a acestor date:
(1) Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală
sau de către ofiţerul de investigaţii. Asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor se realizează de
către autoritatea abilitată prin lege cu asemenea atribuţii, utilizîndu-se mijloace tehnice speciale.
Colaboratorii subdiviziunii din cadrul instituţiei autorizate prin lege, care asigură tehnic interceptarea şi
înregistrarea comunicărilor, precum şi persoanele care efectuează nemijlocit ascultarea înregistrărilor,
ofiţerii de urmărire penală şi procurorul sînt obligaţi să păstreze secretul comunicărilor şi poartă
răspundere pentru încălcarea acestei obligaţii.
(2) Pentru asigurarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală sau
procurorul prezintă organului abilitat prin lege extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie,
- 65 -
autentificat de către acesta, privind dispunerea efectuării interceptării comunicărilor. Scrisoarea de
însoţire a extrasului din încheierea judecătorului de instrucţie va conţine o menţiune privind
preîntîmpinarea persoanei care va asigura tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre
răspunderea penală. Extrasul din încheiere trebuie să conţină denumirea instanţei şi numele
judecătorului de instrucţie, data şi ora emiterii încheierii, datele privind examinarea demersului
procurorului pentru autorizarea efectuării măsurii, datele de identificare ale abonatului sau ale unităţii
tehnice prin intermediul căreia se poartă comunicările ce urmează a fi interceptate, durata interceptării,
persoana sau organul de urmărire penală responsabil de executarea încheierii, semnătura judecătorului
de instrucţie şi ştampila instanţei de judecată.
(3) În cazul în care în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi obţinută şi altă
informaţie, cum ar fi date de identificare ale abonaţilor sau persoanelor care au purtat comunicări cu
subiectul interceptării şi localizarea acestora, precum şi alte date, judecătorul de instrucţie poate
dispune în încheierea de efectuare a interceptării comunicărilor şi obţinerea acestor informaţii.
(4) Subdiviziunea tehnică a organului abilitat prin lege să efectueze interceptarea şi înregistrarea
comunicărilor transmite organului de urmărire penală semnalul comunicărilor interceptate şi alte
informaţii indicate în extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie în regim de timp real, fără a
efectua înregistrarea acestora.
(5) Informaţia obţinută în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi ascultată şi
vizualizată în regim de timp real de către organul de urmărire penală şi procuror.
(6) Informaţia obţinută în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmite, de către
subdiviziunea tehnică care a efectuat interceptarea comunicărilor, ofiţerului de urmărire penală sau
procurorului pe purtător material de informaţii împachetat, sigilat cu ştampila subdiviziunii tehnice şi
cu indicarea numărului de ordine al purtătorului material.
(7) În termen de 24 de ore după expirarea termenului de autorizare a interceptării, organul de
urmărire penală sau, după caz, procurorul întocmeşte la finele fiecărei perioade de autorizare, un
proces-verbal privind interceptarea şi înregistrarea comunicărilor.
(8) Procesul-verbal privind interceptarea şi înregistrarea comunicărilor trebuie să conţină: data, locul
şi ora întocmirii, funcţia persoanei care a efectuat măsura specială de investigaţii, numărul cauzei
penale în cadrul căreia s-a efectuat măsura specială, menţiunea cu privire la ordonanţa procurorului şi
încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea măsurii speciale, datele de identitate şi de
identificare tehnică ale subiectului ale cărui comunicări au fost interceptate şi înregistrate, perioada în
care s-a efectuat interceptarea comunicărilor, menţiunea privind utilizarea mijloacelor tehnice, alte
informaţii relevante obţinute în urma interceptării şi înregistrării comunicărilor referitoare la
- 66 -
identificarea şi/sau localizarea unor subiecţi, cantitatea şi numărul de identificare al purtătorilor
materiali pe care a fost înregistrată informaţia, numărul de comunicări stenografiate. La procesul-verbal
se anexează stenograma comunicărilor care au importanţă pentru cauza penală.
(9) Stenograma comunicărilor constituie reproducerea integrală, în formă scrisă, pe suport de hîrtie, a
comunicărilor interceptate şi înregistrate care au importanţă pentru cauza penală. În stenograma
comunicărilor se indică data, ora şi durata comunicării, numele persoanelor, dacă sînt cunoscute, ale
căror comunicări sînt stenografiate, precum şi alte date. Se interzice stenografierea comunicărilor dintre
avocat şi persoana pe care o apără. Fiecare pagină a procesului-verbal de interceptare şi a stenogramei
se semnează de către persoana care le-a întocmit. La procesul-verbal se anexează în original suportul pe
care au fost înregistrate comunicările interceptate, făcîndu-se menţiune despre împachetarea şi sigilarea
acestuia.
(10) Comunicările interceptate şi înregistrate se redau în limba în care a avut loc comunicarea. În
cazul în care comunicarea a avut loc într-o altă limbă decît cea de stat, comunicarea se traduce în limba
în care se desfăşoară procesul penal de către un traducător autorizat.
(11) La sfîrşitul perioadei autorizate pentru interceptarea şi înregistrarea comunicării, organul de
urmărire penală prezintă procurorului procesul-verbal al interceptării şi suportul în original pe care a
fost înregistrată informaţia.
(12) Procurorul, după verificarea corespunderii conţinutului procesului-verbal şi a stenogramelor cu
conţinutul înregistrărilor, prin ordonanţă, decide asupra pertinenţei acestora pentru cauza penală şi
dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte.
(13) Comunicările interceptate şi înregistrate se vor păstra integral pe suportul iniţial prezentat
organului de urmărire penală de către subdiviziunea tehnică. Acest suport se va păstra la judecătorul de
instrucţie care a autorizat măsura specială de investigaţii.
(14) Comunicările interceptate şi înregistrate care au fost stenografiate de către organul de urmărire
penală şi au fost apreciate de către procuror ca fiind pertinente pentru cauza penală se transcriu de către
subdiviziunea tehnică din cadrul organului de urmărire penală pe un suport aparte, care se anexează la
materialele cauzei penale şi se păstrează la procurorul care conduce urmărirea penală.
(15) În termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării,
procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost
înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării
cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi
decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnînd persoanele responsabile de

- 67 -
nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către
persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală.
Portivit art. 306 din CPP RM prevede care date obligatori trebuie să conţină încheierea prin care se
autorizaeză acţiunea de urmărire penală sau specială de investigaţie.
În încheierea judecătorească privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor
speciale de investigaţii sau privind aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere se va indica: data şi
locul întocmirii ei, numele şi prenumele judecătorului de instrucţie, persoana cu funcţie de răspundere
şi organul care a înaintat demersul, organul care efectuează acţiuni de urmărire penală, măsurilor
speciale de investigaţii sau aplică măsurile procesuale de constrîngere, cu indicarea scopului efectuării
acestor acţiuni sau măsuri şi a persoanei la care se referă ele, precum şi menţiunea despre autorizarea
acţiunii sau respingerea ei în caz de existenţă a obiecţiilor apărătorului, reprezentantului legal,
bănuitului, învinuitului, inculpatului, motivîndu-se admiterea sau neadmiterea lor la aplicarea măsurii
de constrîngere, termenul pentru care este autorizată acţiunea, persoana cu funcţie de răspundere sau
organul abilitat de a executa încheierea, semnătura judecătorului de instrucţie certificată cu ştampila
instanţei judecătoreşti.

A fost modificat şi art. 304 din CPP RM privind demersurile privind autorizarea efectuării
acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau aplicării măsurilor
procesuale de constrîngere.

1) Temei pentru începerea procedurii de autorizare a efectuării acţiunilor de urmărire penală,


măsurilor speciale de investigaţii sau aplicării măsurilor procesuale de constrîngere îl constituie
ordonanţa motivată a organului învestit cu astfel de împuterniciri, în conformitate cu prezentul cod, şi
demersul procurorului prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective.
(2) Partea descriptivă a ordonanţei va conţine: descrierea faptei incriminate, locul, timpul şi modul
săvîrşirii acesteia, forma vinovăţiei, consecinţele infracţiunii în baza cărora se stabilesc acţiunile de
urmărire penală sau măsurile speciale de investigaţii necesare pentru a fi efectuate, rezultatele care
trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor acţiuni/măsuri, termenul de efectuare a acţiunilor
respective, locul efectuării lor, responsabilii de executare, metodele de fixare a rezultatelor şi alte date
ce au importanţă pentru adoptarea de către judecătorul de instrucţie a unei hotărîri legale şi întemeiate.
La ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuării acestor acţiuni/măsuri.

Potrivit art. 305 din CPP RM care reglementează Modul de examinare a demersurilor
referitoare la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii sau la aplicarea
măsurilor procesuale de constrîngere după modificările operate prin legea LP66 din 05.04.12

- 68 -
(1) Demersul referitor la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de
investigaţii sau la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere se examinează de către judecătorul de
instrucţie în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a reprezentantului organului care
exercită activitatea specială de investigaţii.
(2) La şedinţa de judecată participă persoana internată în instituţia medicală, dacă starea sănătăţii
îi permite să participe, persoana în privinţa căreia se soluţionează chestiunea referitoare la măsurile
procesuale de constrîngere, cu excepţia cazului de punere a sechestrului, apărătorul, reprezentanţii
legali şi reprezentanţii persoanelor menţionate, în condiţiile prezentului cod. În acest caz se întocmeşte
un proces-verbal.

(3) Demersul referitor la cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură


supravegherea şi înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat, referitor la
supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, la interceptarea şi înregistrarea
comunicărilor, la monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice şi referitor la
monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară se examinează de
judecătorul de instrucţie imediat, dar nu mai tîrziu de 4 ore de la primirea demersului.
(4) În termenul fixat, judecătorul de instrucţie deschide şedinţa de judecată, anunţă care demers va
fi examinat şi verifică împuternicirile participanţilor la proces.
(5) Procurorul care a înaintat demersul argumentează motivele şi răspunde la întrebările
judecătorului de instrucţie şi ale participanţilor la proces.
(6) Dacă în şedinţă participă persoane interesele cărora sînt vizate în demers sau apărătorii şi
reprezentanţii lor, acestora li se oferă posibilitatea de a da explicaţii şi de a lua cunoştinţă de toate
materialele prezentate la examinarea demersului.

(7) După efectuarea controlului temeiniciei demersului, judecătorul de instrucţie, prin


încheiere, autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii speciale de investigaţii ori
aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere, sau respinge demersul.
(8) Încheierea judecătorului de instrucţie adoptată în condiţiile prezentului articol poate fi
contestată cu recurs la curtea de apel.

Ultimul aliniat a prezentului articol prevede calea de recurs împotriva încheierii judecătorului
de instrucţie prin care autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii speciale de
investigaţii ori aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere, sau respinge demersul.

În acest sens apare o neclaritate privintor la subiecţii care pot ataca încheierii judecătorului de
instrucţie prin care autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii speciale de
- 69 -
investigaţii, or privitor la măsura de constrângere nu apar dubii fiind clar că o poate ataca cât
procurorul care a solitata aplicarea măsurii preventive , atât şi subiectul în privinţacăruia au fost
palicate aceste măsuri. La întrbarea privind subiecţii care pot ataca încheierii judecătorului de instrucţie
prin care autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală ori a măsurii speciale de investigaţii se va
face o analiză în paragraful privind analiza practici judicare naţionale.

2.3 Procedura de examinare a plîngerilor împotriva caţiunilor ilegale a OUP şi ale


organului care exercită activitatea de investigaţii operativă

În procesul de examinare a plângerilor depuse de persoanele interesate împotriva acţiunilor şi


actelor ilegale ale organului de urmărire penală, ale organului care exercită activitatea de investigaţii
operativă sau ale procurorului care efectuează nemijlocit acţiuni de urmărire penală, judecătorul de
instrucţie trebuie să verifice dacă solicitantul a respectat condiţiile necesare pentru examinarea acestui
gen de petiţii.
În primul rând, plângerea trebuie să fie depusă după ce acţiunea sau actul procedural au fost
contestate procurorului care conduce urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior, iar persoana
nu este de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la
plângerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.
În al doilea rând, plângerea trebuie să fie depusă în termen de 10 zile de la data când persoana
interesată a primit răspunsul nesatisfăcător de la procuror sau când urma să primească răspunsul
respectiv.
În al treilea rând, plângerea trebuie să fie depusă judecătorului de instrucţie la loculaflării organului
de urmărire penală, al organului care exercită activitatea operativă de investigaţii sau al procurorului
care efectuează nemijlocit acţiuni de urmărire penală şi care a admis încălcarea.
În al patrulea rând, petiţionarul trebuie să indice în plângere în mod obligatoriu ce drepturi sau
libertăţi garantate de lege i-au fost încălcate şi prin care acţiuni anume sau inacţiuni a avut loc
încălcarea. Este evident faptul că anume dreptul şi libertăţile garantate de Constituţie şi de alte legi şi
acţiunile şi inacţiunile organului respectiv constituie obiectul controlului judiciar efectuat de către
judecătorul de instrucţie. Legislaţia procesual-penală a prevăzut şi a creat un asemenea mecanism de
control judiciar din partea statului în persoana judecătorului de instrucţie asupra respectării drepturilor,
libertăţilor şi intereselor omului în faza de urmărire penală, astfel ca organul de urmărire penală,
organul care exercită o activitate de investigaţii şi procurorul care exercită ne¬mijlocit acţiuni de

- 70 -
urmărire penală să asigure respectarea strictă a drepturilor, libertăţilor şi intereselor protejate de lege ale
persoanelor implicate în procesul de urmărire penală ori ale activităţii operative de investigaţii.
Nerespectarea de către solicitant măcar a uneia din aceste condiţii creează un temei pentru
judecătorul de instrucţie de a respinge cerinţele expuse în plângere.
Plângerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală, ale organului care
exercită activitatea operativă de investigaţii sau ale procurorului care efectuează nemijlocit acţiuni de
urmărire penală se supun înregistrării stricte în registrele special prevăzute pentru acest scop.
Plângerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale procurorului
care efectuează nemijlocit acţiuni de urmărire pena¬lă se înregistrează în Registrul de evidenţă a
plângerilor împotriva acţiunilor organului de urmărire penală, registrul cu indicele 10, conform anexei
nr.l6 (l) din instrucţiune.
Plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale organului care exercită activita¬tea operativă de
investigaţii se înregistrează în Registrul de evidenţă a plânge¬rilor împotriva acţiunilor organului care
exercită activitatea operativă de investigaţii, Registrul cu indicele 10, conform anexei nr.16 (2) la
instrucţiune.
În asemenea situaţii judecătorul de instrucţie va ţine cont de faptul că, potrivit prevederilor art.2 şi 5
din Legea cu privire la secretul de stat nr.106-XIII din 17 mai 1994, informaţiile privind activitatea
operativă de investigaţii este atribuită secretului de stat, iar conform art.art.212, 213 CPP, materialele
urmăririi penale constituie un secret al urmăririi penale. De aceea, judecătorul de instrucţie este obligat
să înregistreze personal plângerile respective în Registrele cu indicele 10, conform anexelor 16(1) şi
16(2) din Instrucţiunea cu privire la ţinerea lucrurilor de secretariat în judecătorii şi în curţile de apel.
Plângerile şi registrele trebuie să se păstreze la judecătorul de instrucţie în seiful, în condiţii de maximă
confidenţialitate.
Dacă se atacă o hotărâre (ordonanţă, proces-verbal, decizie) a organului de urmărire penală sau a
organului care exercita activitate operativă de investigaţii, la plângere se anexează copia hotărârii
atacate sau se menţionează în plângere rezultatele acestei hotărâri, dacă organul respectiv nu a înmânat
persoanei în cauză copia de pe hotărârea vizată.
În corespundere cu prevederile art.313 alin. (4) CPP, plângerea înaintată împotriva acţiunilor şi
actelor ilegale ale organelor indicate se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10
zile cu participarea procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plângerea. Neprezentarea autorului
plângerii la şedinţa de judecată închisă nu împiedică examinarea petiţiei. Procurorul este obligat să
prezinte în instanţă materialele respective, în cadrul examinării plângerii, procurorul şi persoana care a
depus plângerea dau explicaţii.
- 71 -
Este necesar, de asemenea, să fie menţionat faptul că examinarea plângerii depuse împotriva
acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală, ale organului care exercită activitatea operativă de
investigaţii şi ale procurorului care efectuează nemijlocit acţiuni de urmărire penală se înfăptuieşte în
şedinţă închisă, respectându-se cerinţele indicate în art.305 CPP, care stabileşte modul de examinare a
demersurilor referitoare la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, a măsurilor procesuale de
constrângere.
La examinarea plângerii pot participa: apărătorul bănuitului, al învinuitului, reprezentanţii lor legali
în caz că aceşti participanţi la proces sunt minori sau iresponsabili sau, după caz, avocatul martorului
ori reprezentantul prin procură al părţii vătămate şi al părţii civile. în asemenea situaţii persoane¬le care
participă la examinarea plângerii, cu excepţia procurorului, vor da o declaraţie în scris că au fost
prevenite asupra răspunderii pe care o vor purta conform art.315 din Codul penal. Cerinţele referitoare
la declaraţia în scris cu . privire la nedivulgarea datelor urmăririi penale şi a informaţiei ce constituie
secret de stat sunt stipulate în art.212 alin. (2) şi în art.213 şi 214 alin. (5) CPP.
Pentru a simplifica şi a urgenta procedura de examinare a plângerii şi a adopta o hotărâre obiectivă,
în termen de 10 zile, judecătorul de instrucţie va informa procurorul care conduce urmărirea penală sau
procurorul ierarhic superior care a examinat anterior plângerea respectivă şi va solicita de la ei
materialele controlului efectuat. Procurorul este obligat să prezinte în şedinţa de judecată materialele
obţinute şi rezultatele controlului la data examinării plângerii şi să se expună asupra argumentelor
invocate în petiţia respectivă. Totodată, judecătorul de instrucţie la examinarea şi soluţionarea plângerii
va ţine cont de opinia procurorului pe marginea solicitării depuse.
La deschiderea şedinţei de judecată, judecătorul de instrucţie verifică prezenţa participanţilor: a
petiţionarului, a apărătorului, a reprezentanţilor etc, şi a procurorului. Neprezentarea la proces a
persoanei care a depus cererea nu împiedică examinarea plângerii, cu toate că se va verifica motivul
neparticipării petiţionarului la şedinţa de judecată.
Neprezentarea persoanei care a depus plângerea din motive întemeiate sau neprezentarea
avocatului, în calitatea sa de apărător sau de avocat al martorului, din motive ce nu depind de voinţa sa,
constituie temei de a amâna şedinţa de judecată.
În cadrul examinării plângerii, judecătorul de instrucţie va solicita explicaţii

Articolul 313 din CPP RM prevede atâr cazurile cînd se depun plîngerile împotriva la judecătorul
de instrucţie dar şi procedura de examinare a acestor plîngeri.

- 72 -
Plîngerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organului
care exercită activitate specială de investigaţii
[Art.313 titlul modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]
(1) Plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor
care exercită activitate specială de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către bănuit,
învinuit, apărător, partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane drepturile şi
interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este de
acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de
la procuror în termenul prevăzut de lege.
[Art.313 al.(1) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare
27.10.12]
(2) Persoanele indicate în alin.(1) sînt în drept de a ataca judecătorului de instrucţie:
1) refuzul organului de urmărire penală:
a) de a primi plîngerea sau denunţul privind pregătirea sau săvîrşirea infracţiunii;
b) de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege;
c) de a începe urmărirea penală;
2) ordonanţele privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de
sub urmărire penală;
3) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.
(3) Plîngerea poate fi înaintată, în termen de 10 zile, judecătorului de instrucţie la locul aflării
organului care a admis încălcarea.
(4) Plîngerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile, cu participarea
procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plîngerea. Neprezentarea persoanei care a depus
plîngerea nu împiedică examinarea plîngerii. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele
respective. În cadrul examinării plîngerii, procurorul şi persoana care a depus plîngerea dau explicaţii.
(5) Judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă
procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei
juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Constatînd că actele sau
acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale
persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea
plîngerii înaintate. Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plîngerea şi procurorului.
(6) Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă.

- 73 -
Despre faptul că considerăm existenţa căii obligatorii prelabile prin plăngerea adresată la procuror o
formalitate excesivă cu mică şansă de success am anlizat în capitolul precedent, mai cu seamă ţinănd
cont că tremenul de 72 de ore pentru examinarea plăngerii de către procuror a fost majorat pînă la 15
zile, fapt care deşi este chibzuit pentru ai oferi procurorului un timp rezonabil pentru a analiza motivele
plângerii şi circumstanţele de fapt şi de drept, dar în acelaşi timp afectează termenul rezonabil în sensul
art. 6 CvEDO pentru petiţionar.
Faptul că încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă, deşi ar putea fi motivată că este al
doilea grad de jurisdicţie primul fiind examinarea “recursulul ierarhic” de către Procuror care a
examinat plîngerea împotriva acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală sau ale organului care
exercită activitate specială de investigaţii, însă aici această soluţie este criticată de CtEDO în cauza
Mancevschi c. Moldovei44
Dar putem constata unele modificări plauzibile şi anume trasmitearea discreţiei de suspendare a
acţiunii de urmărire penală contesatată de la subiectul ale căruia acţiuni se contestă la subiectul care
examinează contestanţia [procurorului care conduce urmărirea penală], în cazul contestării acţiuniilor
OUP sau a organului care exercită activitate specială de investigaţii. Deoarece dispoziţia anterioară era
contrară dreptului la un recurs efectiv, care este iluzoriu şi declarativ în lipsa unui remediu de a înceta
acţiunile ilegale contestate.
Norma din art. 298 al. (3) CPP RM în redacţia pînă la modificare prevedea:
„Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol [art. 298 CPP] nu suspendă executarea acţiunii
atacate dacă persoana care efectuiază urmărirea penală sau activitatea operativă de investigaţia nu
consideră aceasta necesar”
Conform modificărilor operate prin Legea 66 din 05.04.2012 298 al. (3) CPP RM are următorul
conţinut:
„Plîngerea depusă în condiţiile prezentului articol nu suspendă executarea acţiunii sau actelor
atacate dacă procurorul care conduce urmărirea penală nu consideră aceasta necesar.”
O altă modificare calitativă a legislaţiei în sensul clarităţii şi previzibilităţii a fost modificarea art.
2991 CPP RM cu indicarea termenilor de atac a acţiunilor inacţiunilor şi indicarea precisă a subiecţilor
căror se înaintează plîngerea.
Deasemenea adăugarea art. 2992 CPP RM a adus o previbilitatea a acţiunilor a organului de control
fiind stabilite limitele de discreţie a Procurorului ierarhic superior:
„În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept:
1) să schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat;

44
Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04 Hotărârea din 7 octombrie 2008, Definitivă la 07/01/2009 § 33
- 74 -
2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora
s-a dispus actul contestat.”
Este benefică norma substanţială care protezează participantul la procesul penal de abuzurile legate
de formalitatea excesivă din partea procurorului, este adăugarea obligaţiei procurorului de a remite a
plângerea cu materialele respective judecătorului de instrucţie în cazul cînd examinarea ţine de
competenţa lui (art.2992 al. (2) CPP RM).

§ 3. Analiza jurisprudenţei naţionale la subiectul controlului legalităţii a acţiunilor


OUP şi a ale organului care exercită activitate specială de investigaţii.

La acest capitol vor analizate câteva Decizii a Curţii Supreme de Justiţie la examinarea
recusrusirlor în anulare împotriva încheierilor irevocabile ale judecătorului de instrucţie prin care s-au
autorizat acţiunile de urmărire penală sau măsurile speciale de investigaţie.
În aşa mod CSJ la 02 martie 2010 examinînd recursul în anulare împotriva încheierii judecătorului
de instrucţie a judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009 declarat de avocatul Angela Balan
în interesele lui Stepuleac Sergiu. a constat ilegalitatea împotriva încheierii judecătorului de instrucţie a
judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009, privind legalizarea percheziţiei dispuse prin
ordonanţa procurorului din 21 iulie 2009 şi efectuată la 21 iulie 2009 între orele 13:00-14:00, motivănd
soluţia prin faptul că:
„că în prezenta situaţie, judecătorul de instrucţie la emiterea încheierii din 22 iulie 2009 pripit a
ajuns la concluzia că a existat un caz de delict flagrant sau caz, ce nu permite amînarea (n.r.)
efectuării percheziţiei, şi a declarat percheziţia efectuată la domiciliul lui Stepuleac Sergiu, pe adresa
mun. Chişinău, str. I. Creangă 70 ap.7, legală.”45 (Dosarul nr. 1re-291/10)
La aceiaşi soluţie Curtea supremă de justiţe a ajuns instanţa examinînd recursul în anulare declarat
de avocatul A. Ursachi în interesele cet. G. Stepuleac şi A. Stepuleac împotriva încheierii Judecătoriei
Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009 prin care a fost admis demersul procurorului, declarată legală
acţiunea de urmărire penală şi anume percheziţia la domiciliu dispusă prin ordonanţa din 21.07.2009 a

45
Decizia CSJ din 02 martie 2010 privind examinarea recursului în anulare împotriva încheierii judecătorului de instrucţie a
judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009 declarat de avocatul Angela Balan în interesele lui Stepuleac Sergiu.
Dosarul nr. 1re-291/10. pag. 2
- 75 -
procurorului în Procuratura, mun. Chişinău, V. Plugaru, efectuată la 21.07.2009 între orele 14.40 şi
15.20, la domiciliul petiţionarilor situat pe adresa mun. Chişinău, str. Primăverii 21.
Explicînd noţiunile de „infracţine flagrantă” şi meţionănd inter alia:

„Colegiul penal, notează că, în încheierea prin care a fost declarată legală percheziţia la domiciliu
acestora din str. Primăverii 21, mun. Chişinău, dispusă prin ordonanţa din 21.07.2009 adoptată de
procurorul în Procuratura, mun. Chişinău, V. Plugaru, e repetat aproape în întregime ordonanţa şi
demersul procurorului, nu a indicat nici un detaliu referitor la ceea ce a fost căutat pe parcursul
percheziţiei. Mai mult, din procesul verbal de percheziţie din 21.07.2009, se observă că, în urma
percheziţiei efectuate la domiciliul cet. G. Stepuleac şi A. Stepuleac, din str. Primăverii 21, mun.
Chişinău, nu au fost depistate careva obiecte destinate pentru săvîrşirea infracţiunii sau dobîndite în
urma infracţiunii .”46 (Dosarul nr. 1re-292/10)

Prin Decizia din 18 octombrie 2011 CSJ a admis recursul în anulare împotriva încheierii
judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 20 august 2010 declarat de
Sobieski-Camerzan Gheorghe.
Curtea şi-a motivat Decizia prin faptul că:

„Din încheierea atacată rezultă, că instanţa a autorizat interceptarea comunicărilor şi înregistrările


de imagini, prin utilizarea mijloacelor tehnice de investigare video şi audio, fără nici o motivare
cuvenită în raport cu prevederile Hotărîrilor CEDO în cauzele Mancevschi, Iordachi, Popescu, care
conform Hotărîrii nr. 10 a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova din 16 aprilie 2010 sunt
considerate izvor de drept interior. Reieşind din aceste motive, constatînd că încheierea din 20 august
2010 nu are motivaţia cuvenită în raport cu practica CEDO, privind autorizarea interceptărilor
comunicărilor şi înregistrărilor de imagini, prin utilizarea mijloacelor tehnice de investigare video şi
audio, Colegiul lărgit o consideră pur formală şi nemotivată, care nu poate fi menţinută şi este necesar
de a casa încheierea atacată, cu dispunerea rejudecării demersului înaintat de procurorul Viorel
Ciobanu. La rejudecarea demersului declarat instanţa urmează să ţină cont de motivele casării
încheierii atacate, să studieze atent practica CEDO în speţe analogice, după ce să pronunţe o hotărîre
legală şi întemeiată.”47 (Dosarul nr. 1re-275/11)
46
Decizia CSJ din 02 martie 2010 privind examinarea recursului în anulare declarat de avocatul A. Ursachi în interesele cet.
G. Stepuleac şi A. Stepuleac împotriva încheierii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009. Dosarul nr. 1re-
292/10. pag. 4
47
Decizia din 18 octombrie 2011 CSJ privind examinarea a recursul în anulare împotriva încheierii judecătorului de
instrucţie a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 20 august 2010 declarat de Sobieski-Camerzan Gheorghe. Dosarul nr.
- 76 -
Un intres sporit trezesc două Decizii a CSJ fiind în cauza examinate recursuri în anulrea împotriva a
diferitor încheieri a judecătorilor de instrucţie din diferite instanţe (Judecătoria Buicani şi Judecătoria
Răşcani, mun Chişinău), însă în privinţa a aceleiaşi acţiuni de urmărire penală în privnţa celuiaşi
participat la procesul penal, şi anume percheziţia efectuată la data de 23.07.2012 – 24.07.2013 în sediul
companiei ″Legaltriumf″.
Decizia CSJ din 05 decembrie 2012 din privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare
declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 20
iulie 2012 de către administratorul SRL ″Legaltriumf″, Alexandru Balica, Curtea a decis
inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de administratorul Alexandru Balica, împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 20 iulie 2012, privind
percheziţia în încăperile SRL ″Legaltriumf″ [în cadrul cauzei penale nr.2012036287],.

Instanţa şi-a motivat decizia prin faptul că:

„Încheierea judecătorului de instrucţie din 20 iulie 2012, prin care s-a dispus autorizarea efectuării
percheziţiei la sediul SRL ″Legaltriumf″ din str.31 August 1989, nr.151, mun.Chişinău, la care se referă
petiţionarul în recursul în anulare, s-a adoptat la demersul procurorului, privitor la autorizarea
percheziţiei, în ordinea prevăzută de art.305 Cod de procedură penală şi este o hotărîre definitivă. O
asemenea încheiere ar putea fi atacată dacă procedura penală ar prevedea o atare cale de atac, însă
Codul de procedură penală nu conţine o normă ce ar oferi dreptul de atac al încheierii privind
autorizarea efectuării unei acţiuni de urmărire penală.
Potrivit modificărilor operate în art.452 alin.(1) Cod de procedură penală, prin Legea nr.66 din
05.04.2012, în vigoare din 27.10.2012, persoanele menţionate la art.401 alin.(1) pct.2) şi 3), precum
şi, în numele acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara recurs în anulare
împotriva hotărîrilor judecătoreşti după epuizarea căilor ordinare de atac. Colegiul atestă că, chiar şi
potrivit art.452 alin.(3) Cod de procedură penală, în redacţia de pînă la modificările operate prin
Legea nominalizată, persoanele menţionate la art.313 Cod de procedură penală, puteau declara recurs
în anulare numai împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie cu privire la chestiunea de pornire
ori de refuz în pornirea urmăriri penale; scoaterea persoanei de sub urmărire penală; încetarea
urmăririi penale; clasarea cauzei penale, reluarea acesteia şi numai în cazurile prevăzute de art.453
alin.(1) Cod de procedură penală.

1re-275/11. pag. 2.
- 77 -
Prin urmare, din textul legii, rezultă că încheierile judecătorului de instrucţie, adoptate pe fondul
acţiunilor ori actelor ale organului de urmărire penală nu pot fi atacate în ordinea recursului în
anulare, deoarece nu se supun unei atare căi extraordinare de atac, inclusiv şi acţiunea de
percheziţie, ori actul procedural, întocmit în rezultatul efectuării ei. (n.r.)”48 (Dosarul nr.1re-
567/12.)
Însă, totuşi percheziţia efectuată în baza încheierii în cauza afost declarată ilegală şi acest fapt a fost
menţinut de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia CSJ din 23 ianuarie 2013 privind admisibilitatea
în principiu a recursului în anulare declarat de Procurorul General, Valeriu Zubco, împotriva încheierii
judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 septembrie 2012, privind
admiterea plîngerii avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”, şi a decis:
Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de Procurorul General, Valeriu Zubco, împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 septembrie 2012,
privind admiterea plîngerii avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”. [în cadrul
cauzei penale nr.2012036287]

Motivele inadmisibilităţii fiind aceleaşi ca şi în Decizia din 05 decembrie 2012:

„Luînd în consideraţie modificările survenite în procedura penală, precum şi constatările expuse,


Colegiul penal conchide, că recursul în anulare urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece legea nu
mai prevede o asemenea cale de atac.”49
Instanţa a constat:

„Avocatul, Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”, la 24.08.2012, a înaintat în instanţa


de judecată o plângere, prin care a solicitat anularea ordonanţelor din 13 august 2012, 27 iulie 2012
şi din 20 iulie 2012. 2. Prin încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 10 septembrie 2012, a fost admisă plîngerea avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L.
"LEGALTRIUMF" ca întemeiată. A fost constată ilegalitatea ridicării documentelor şi bunurilor în
rezultatul efectuării percheziţiei din 23.07.2012 - 24.07.2012 în sediul S.R.L. „LEGALTRIUMF". A fost
declarată nulă ordonanţa Procurorului General Adjunct, Eugen Rusu, din 13 august 2012 despre
48
Decizia CSJ din 05 decembrie 2012 din privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 20 iulie 2012 de către administratorul SRL
″Legaltriumf″, Alexandru Balica. Dosarul nr.1re- 567/12. pag. 2-3.
49
Decizia CSJ din 23 ianuarie 2013 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de Procurorul
General, Valeriu Zubco, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10
septembrie 2012, privind admiterea plîngerii avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”. Dosarul nr.
1re-51/13. pag. 4.
- 78 -
respingerea plângerii lui Balica Alexandru. A fost declarată nulă ordonanţa Procurorului Anticorupţie
interimar, Viorel Morari, din 27 iulie 2012 privind respingerea plângerilor lui Balica Alexandru din
24.07.2012, 25.07.2012 şi 26.07.2012.
A fost declarat nul procesul-verbal de percheziţie din 23 iulie 2012 şi 24 iulie 2012, întocmit de
către Direcţia nr. 3 a D.G.U.P. a C.C.C.E.C., locotenent colonel Iurie Morari, la faza urmăririi penale
în cauza penală Nr. 2012036287, prin care din clădirea din str. 31
August 1989 nr. 151, mun. Chişinău, au fost ridicate bunuri şi documente. A fost obligată Direcţia
nr. 3 a D.G.U.P. a C.C.C.E.C. şi procurorul să restituie documentele şi bunurile ridicate în baza
procesului verbal de percheziţie din 23 iulie 2012 şi 24 iulie 2012, din clădirea din str. 31 August 1989
nr. 151, mun. Chişinău. 2.1. Instanţa de judecată a indicat, în motivarea soluţiei sale, că raportînd
situaţia creată vis-a-vis de motivele invocate în ordonanţa Procurorului Anticorupţie interimar, Viorel
Morari, din 27 iulie 2012 privind respingerea plângerii din 26.07.2012 şi circumstanţele cauzei, a
stabilit, că examinarea plîngerilor administratorului S.R.L. „LEGALTRIUMF" a fost superficială şi nu
a fost dată o apreciere tuturor motivelor invocate în plîngerile din 24.07.2012, 25.07.2012 şi
26.07.2012. Referitor la legalitatea ordonanţei Procurorului General adjunct din 13.08.2012, instanţa
de judecată a menţionat, că neîntemeiat s-a ajuns la concluzia că ordonanţa Procurorului interimar
Anticorupţie de respingere a plîngerilor cet. Balica Al. din 24 -25 - 26.07.2012 este legală deoarece
este prezentă existenţa încălcărilor legii, care nu fost înlăturate pînă în prezent, prin ce atrage
nulitatea actelor emise de procurori, inclusiv şi a ordonanţei de respingere a plîngerii din 13.08.2012
emisă de Procurorul General adjunct al RM, care deasemenea este obiectul plîngerii examinate. În
concluzie a reţinut, că Procurorul General adjunct, nu a evidenţiat nici un aspect sau argument, care
ar putea să conducă la o concluzie diferită faţă de cazul precedent, adică o decizie în sensul anulării
ordonanţei Procurorului interimar Anticorupţie, V. Morari din 27.07.2012.”50
Deşi a fost invocat de către recurent, Procurorul General, încălcarea competenţei teritoriale, potrivit
art. 300 al. (4) CPP, totuşi în cauză a fost contestată la Judecătorul de instrucţie a fost contestată
Ordonanţa din 13 august 2012 a Procuraturei Generale , care teritorial se atribuie la Judecătoria
Rîşcani, mun. Chişinău. Or potrivit art. 2991 al. (2) CPP RM „Plîngerea împotriva acţiunilor,
inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul teritorial sau de cel al procuraturii
specializate (n.r.), precum şi de adjuncţii lor, se examinează de Procurorul General sau adjuncţii lui”.

50
Decizia CSJ din 23 ianuarie 2013 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de Procurorul
General, Valeriu Zubco, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10
septembrie 2012, privind admiterea plîngerii avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”. Dosarul nr.
1re-51/13. pag. 1-2.
- 79 -
Or administratorul S.R.L. „LEGALTRIUMF" a contestat la Procurorul General anume acţiunile ilegale
a procurorului procuraturei specializate, Procurorului Anticorupţie.
În speţă considerăm că a fost realizat dreptul la un recurs efectiv, or referindu-ne la Cauza
Mancevschi c. Moldovei , acţiunile ilegale ale organului de urmărire penală au fost examinate o alt
organ jurisdicţional (alt judecător de instrucţie, din altă judecătorie), decât cel care a care a autorizat
percheziţia.

- 80 -
Concluzii şi recomandări

Analizînd toate cele spuse mai sus în lucrarea dată, am ajuns la următoarele concluzii:

Modificarile operate în Codul de procedură penală prin Legea 66 din 05.04.2012 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14
martie 2003 şi adoptarea Legii nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii, în
mod esenţial au schimbat modul de control a legalităţii acţiunilor OUP şi ale organului care exercită
activitate specială de investigaţii, fiind stabilite criterii şi o proceduri de control clare şi previzibile, atât
pentru subiecţii care exercită nemijlocit acţiunile de urmărire penală şi măsurile specaile de
investigaţie, atât pentru subiecţii care exercită controlul prealabil şi posterior din oficiu a legalităţii
acestor acţiuni, adică a pentru Procuror şi judecătorul de instrucţie.
Sunt stabilite rigori în ceea ce priveşte atît legalitatea din punct de vedere formal, atât şi rigorile din
punct de vedere a raţionamentului de fapt pentru execritarea măsurilor speciale de investigaţie, ţi altor
acţiuni de urmărire penală ce aduc atungere substanţială drepturilor fundamnetale ale omului, fiind
stipulate expres aceste criterii, de care trebuie să se conducă subiecţii care exercită controlul asupra
legalităţii acestor acţiuni:

- pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată
considerabil activitatea de administrare a probelor;
- există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege;
- acţiunea este necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

Putem constata şi faptul benefic de delimitare strictă în Codul de procedură penală a măsurilor
speciale de investigaţie de alte acţiuni de urmărire penală, în aşa mod fiind strict delimitate ca măsuri
speciale de investigaţie în procesul penal, nefiind posibilă interpretarea ambiguie şi atribuirea acestor
acţiuni la acţiuni de urmărire penală, care pot fi admise ca probe fără a fi administrate şi verificate prin
intermediul mijloacelor prevăzute la alin.(2) a art. 93 CPP RM. Deasemnea este benefică stabilirea
listei exhaustive a infracţinilor investigarea cărora permit efectuarea interceptarea şi înregistrarea
comunicărilor (art. 1328 CPP RM) şi monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la
- 81 -
informaţia financiară (art. 1342 al. (2) CPP RM ). Fapt ce limitează arbitrariul la dispunerea şi controlul
legităţii dispunerii acestor măsuri.
O altă constatre este este trasmitearea discreţiei de suspendare a acţiunii de urmărire penală
contesatată de la subiectul ale căruia acţiuni se contestă la subiectul care examinează contestanţia,
efectuiază controlul legalităţii, [procurorului care conduce urmărirea penală], în cazul contestării
acţiuniilor OUP sau a organului care exercită activitate specială de investigaţii. Deoarece dispoziţia
anterioară era contrară dreptului la un recurs efectiv, care este iluzoriu şi declarativ în lipsa unui
remediu de a înceta acţiunile ilegale contestate. (art. art. 298 al. (3) CPP RM în redacţia LP66 din
05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12).
O altă modificare calitativă a legislaţiei în sensul clarităţii şi previzibilităţii a fost modificarea art.
2991 CPP RM cu indicarea termenilor de atac a acţiunilor inacţiunilor şi indicarea precisă a subiecţilor
căror se înaintează plângerea şi stabilirea definiţiei de Procuror ierarhic superior în procesul penal.
Deasemenea adăugarea art. 2992 CPP RM a adus o previbilitatea a acţiunilor a organului de control
fiind stabilite limitele de discreţie a Procurorului ierarhic superior:
„În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept:
1) să schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat;
2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora
s-a dispus actul contestat.”
Este benefică norma substanţială care protezează participantul la procesul penal de abuzurile legate
de formalitatea excesivă din partea procurorului, este adăugarea obligaţiei procurorului de a remite a
plângerea cu materialele respective judecătorului de instrucţie în cazul cînd examinarea ţine de
competenţa lui (art.2992 al. (2) CPP RM).
La materia controlului aplicări măsurilor preventive la faza de urmărire penală au fost desemnea
modificări, care sunt în favoare persoanei în privinţa căreia se aplică aceste măsuri fiind stabilite criterii
mai de rigoare a cotroului aplicării a cestor măsuri în aşa mod au fost impuse instanţei care aplică
măsurile preventive obligaţii de a motiva încheierea sa nu doar din punt de vedere formal dar şi de a
expune temeiurile reale factologice de aplicare a măsurii, „datelor concrete care au determinat luarea
acestei măsuri” ( art. 177 al (11) CPP RM). Toate aceste modificări contînd pe „buna-credinţă” a
subiecţilor care exercită controlul legalităţii, a procurorului şi judecătorului de instrucţie, şi a Comisiei
securitate naţională, apărare şi ordine public.
Însă considerăm necesar de a constata cu regret că sub paravanul „îmbunătăţirii” legislaţiei

guvernatorul a atentat inadmisibil dreptul la un recurs efectiv a participanţilor la procesul penal prin

- 82 -
limitarea accesului la justiţie în cazurile contestării acţiunilor ilegale a OUP şi ale organului care

exercită activitate specială de investigaţii, fiind în situaţia constatată de CtEDO în cauza Mancevschi c.

Moldovei „Curtea are dubii în privinţa şanselor de succes ale unei plângeri privind ilegalitatea unei

acţiuni înaintate la judecătorul de instrucţie care tocmai a autorizat-o şi a decis că aceasta este legală şi

întemeiată (n.r.)”51, reeşind din faptul imposibilităţii de ataca pe cale extraordinară a încheierii judecătorului

de instrucţie, constat prin practica recentă a CSJ:

- Decizia CSJ din 28 noiembrie 2012 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare

declarat de petiţionarul Maico Pavel, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al

Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 05.03.2010. Dosarul nr. 1re-545/12,

- Decizia CSJ din 13 februarie 2013 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare

declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău

din 10 iulie 2012 de către directorul SRL ″Profil-Construcţia″, V. Ciuclea,

- Decizia CSJ din 05 decembrie 2012 din privind admisibilitatea în principiu a recursului în
anulare declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani,
mun.Chişinău din 20 iulie 2012 de către administratorul SRL ″Legaltriumf″, Alexandru
Balica. Dosarul nr.1re- 567/12.
Toate având motivarea identică:

„Avînd în vedere modificările survenite în procedura penală, precum şi constatările expuse,

Colegiul penal conchide că recursul în anulare urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece legea

nu mai prevede o astfel de cale de atac.”

Deşi în toate cazurile petiţionarii invocau „viciu fundamental în cadrul procedurii precedente” CSJ

nu a examinat circumstanţele invocate, limitîndu-se la faptul că legea nu mai prevede o astfel de

cale de atac.

Trezeşte o îngrijorare sitagma sintagmă din ultima propoziţie art. 64 al. (2) pct. 5) CPP RM şi la
acest subiect împrătăşim opinia din sesizarea Curţii Constituţionale privind constituţionalitate ultimei
propoziţii din pct.5) alin.(2) art.64 Cod procedură penală: „În cazul în care judecătorul de instrucţie a
autorizat măsuri speciale de investigaţii, procurorul poate amîna pînă la 6 luni, prin ordonanţă
51
Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04 Hotărârea din 7 octombrie 2008, Definitivă la 07/01/2009 § 33
- 83 -
motivată, aducerea la cunoştinţă a actului procedural de recunoaştere în calitate de bănuit.” înaintată
la 25.02.2013 de cătrea Curtea Supremă de Justiţie.
Citat:
„În viziunea Curţii Supreme de Justiţie, ultima propoziţie din pct.5) alin.(2) art.64 - „În cazul în
care judecătorul de instrucţie a autorizat măsuri speciale de investigaţii, procurorul poate amina pînă
la 6 luni, prin ordonanţă motivată, aducerea la cunoştinţă a actului procedural de recunoaştere în
calitate de bănuit", încalcă drepturile procesuale ale bănuitului şi poate fi considerat ca o
ingerinţă arbitrară în exercitarea drepturilor persoanei protejate de Constituţiei Republicii Moldova,
şi anume de:
- art.20, care stipulează că, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor
judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale
legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie;
- art.21, potrivit căruia, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd
vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au
asigurat toate garanţiile necesare apărării sale;
- art.26 alin.( 1) -(3), care stipulează că, dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să
reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. In tot
cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu;
- art.28, conform căruia, statul respectă viaţa intimă privată;
- art.6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care
prevede că, orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o
înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, să dispună de timpul
şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător
ales de el, sau să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu;
- art.8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit
căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private;
- art. 15 din Codul de procedură penală, care stipulează că orice persoană are dreptul la
inviolabilitatea vieţii private.
Din conţinutul normelor citate se deduc trei principii: prezumţia nevinovăţiei, caracterul public al
procedurilor penale şi posibilitatea persoanei de a utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru
apărarea sa. Ultimul principiu consacră ideea că partea apărării dispune de un şir de pîrghii care pot fi
utilizate pentru apărarea persoanei în procesul de probare a vinovăţiei de către partea acuzării, inclusiv
dreptul de a şti de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după ce i s-a adus la cunoştinţă
- 84 -
hotărîrea despre recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, despre
conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este
suspectat.
Potrivit art.54 din Constituţie, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar
diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de
lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în
interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în
scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii
altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi
imparţialităţii justiţiei.
Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa
dreptului sau a libertăţii. Potrivit art.54 din Constituţie, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi
care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de
lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în
interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în
scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii
altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi
imparţialităţii justiţiei.
Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa
dreptului sau a libertăţii.
Pornind de la prevederile constituţionale sus-menţionate, se constată cu certitudine că prevederile
art.64 alin.(2) pct.5), ultima propoziţie, constituie o ingerinţă în dreptul persoanei bănuite, care, pe
parcurs de 6 luni de zile, nu este informată despre calitatea sa procesuală, fapt ce duce la
imposibilitatea apărării sale şi încălcarea principiului legalităţii procesului penal, al prezumţiei
nevinovăţiei, cît şi accesului liber la justiţie, prevăzut de art.6 al Convenţiei pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.”52

52
Sesizarea Curţii Constituţionale nr.3g din 25.02.2013 privind examinarea constituţionalităţii ultimei propoziţii din pct.5)
alin.(2) art.64 Cod procedură penală înaintată de Curtea Supremă de Justiţie. pct. 6 pag.
- 85 -
BIBLIOGRAFIE

I. Acte internaţionale
II. Acte regionale

1. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale Roma, 4.XI.1950


amendată de Protocoalele nr. 11 şi 14 însoţită de Protocolul adiţional şi de Protocoalele nr. 4, 6,
7, 12 şi 13, pentru Republica Moldova – 12 septembrie 1997

III. Acte naţionale

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Publicat:12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1,


Data intrarii in vigoare : 27.08.1994 cu modificările ulterioare.
2. Codul nr. 122 din 14.03.2003 de Procedură Penală a Republicii Moldova Publicat : 07.06.2003
în Monitorul Oficial Nr. 104-110, art Nr : 447 Data intrarii in vigoare : 12.06.2003 cu
modificarile ulterioare.
3. Codul de de Procedură Penală ( a RSS Moldoveneşti) din 24.03.1961 Publicat : 24.04.1961 în
B.Of. Nr. 010, Promulgat : 24.03.1961, Data intrarii in vigoare : 24.04.1961. Abrogat.
4. Legea Nr. 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 Publicat : 27.07.2012 în Monitorul
Oficial Nr. 155-159.
5. Legea Nr. 45 din 12.04.1994 privind activitatea operativă de investigaţii* Publicat : 31.01.2003
în Monitorul Oficial Nr. 11-13 art Nr : 38 cu mdificările ulterioare. Abrogată.
6. Legea nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigaţii, Publicată 08.06.2012
în Monitorul Oficial Nr. 113-118 art Nr : 373 Data intrarii in vigoare : 08.12.2012 cu
modificările ulterioare.
7. Ordinul comun al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Afacerilor Interne şi
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei Nr. 44 din 14.07.2008 pentru

- 86 -
aprobarea Instrucţiunii privind modul de organizare şi înfăptuire a măsurilor operative de
investigaţii în reţelele de comunicaţii electronice.

IV. Studii

1. Administrarea cauzelor de către judecătorul de instrucţie. Suport de Curs Institutul Naţional ed


Justiţie. Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă. Chişinău ,2009
2. Igor Dolea. Drepturile Persoanei în probatoriul penal – conceptul promovării elementului privat
– Cartea juridică Chişinău, 2009
3. Drept procesual penal / Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchi ş.a Ed. a 3-a rev. şi
completată. Chişinău: Cartea Juridica, 2009
4. Combaterea traficului de fiinţe umane (drept material şi drept procesual) / Mihaela Vidaicu,
Igor Dolea; coord. principal: Elena Muraru. – Ch.: „Nova Imprim” SRL, 2009.
5. Dreptul la un proces echitabil. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al
ConvenţieiEuropene pentru Drepturile Omului. Nuala Mole, Catarina Harby, © Consiliul
Europei, 2001, Editat în Republica Moldova, 2003
6. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Ghid privind punerea în aplicare a articolului
8 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului. Ursula Kilkelly, © Consiliul Europei, 2001,
Editat în Republica Moldova, 2003
7. Ghidul judecătorului de instrucţie. coordonator Valeriu Zubco, Chişinău: CARTIER Juridic,
2007
8. Ion Neagu, Drept procesual penal. Tartat. Bucureşti: Editura Global Lex, 2002.
9. Libertatea şi siguranţa persoanei Monica Macovei. Ghid privind punerea în aplicare a
articolului 5 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului. Monica Macovei. © Consiliul
Europei, 2002. Digital imagery @ 2002 Photodisc/Getty Images, Editat în Republica Moldova,
2003.
10. Tratat de Drept procesual penal / Crigore Gr. Theodoru. Bucureşti: Editura Hamangiu, 2007
11. 45. Ig. Dolea, Dm. Roman, T. Vizdoagă, V. Rotaru, A. Cerbu, S. Ursu, R. Botezaţii, V.
Şterbeţ, E. Erjiu. Codul de procedură penală. Comentariu, Cartier juridic, Chişinău, 2005.
12. Neagu L, Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1997.
13. Volonciu N., Tratat de procedură penală, Voi. I, Bucureşti, 1997.
14. Gheorghiţă Mateuţ, Procedura penală, Partea specială, Voi. I, Bucureşti, Lumina Lex, 1997.

- 87 -
15. Mihai Apetrei, Dret Procesual Penal, Bucureşti, Editura Victor, 2001.
16. Mihai Apetrei, Dret Procesual Penal, Partea specială, Voi. II, Bucureşti, Oscar Prinţ,1999.
17. Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal, Partea specială, Bucureşti, Lumina Lex, 2002.
18. Petre Buneci, Drept procesual penal, Partea specială, Editura fundaţiei Romвnia de mвine,
Bucureşti, 2003.
19. Ion Neagu, Carmen Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal, Bucureşti,
Lumina Lex, 2003.
20. Tudor Osoianu, Urmărirea penală, Chişinău, Elena V. I., 2005.
21. Tudor Osoianu, Vlad Spivacenco, Procedură penală, Curs introductiv (partea generală), Ed.
Reclama, Chişinău, 1999, 153 p.
22. Tanoviceanu. Tratat de drept şi procedură penală, Bucureşti, 1996
23. Брагин А.П., Пронякин А.Д. Прокурорский надзор в Российской Федерации: Учебное
пособие. – М.: Изд. центр ЕАОИ, 2007.
24. Оперативно-розыскная деятельность: Учебник / Под редакцией К.К. Горяинова, В. С.
Овчинского, А. Ю. Шумилова. ИРФРА-М, Москва, 2001.
25. Прокурорский надзор: Учебник / Винокуров Ю.Е. и др.; Под общ. ред. Ю.Е. Винокурова.
— 6-е изд., перераб. и доп. — М.: Высшее образование, 2005
26. Прокурорский надзор для стунтов вузов/ М.Б. Смоленский, А.А. Новикова- Издю 2-е
Ростов н/Д: Феникс, 2005
27. Роджер Гольдман, Эва Лентовска, Станислав Франковски, Верховный Суд США. Права и
свободы граждан. Перевод с польского «Vademecum», Исдательство «БЕГА» (Польша).
28. Российский прокурорский надзор: Учебник / Под ред. проф. А. Я. Сухарева. — М.:
Издательство НОРМА, 2001
29. В. Т. Томин Избранные труды, Юридический цент Пресс, Санкт-Петербург, 2004
30. Уголовно-процессуальный кодекс Молдавской ССР Официальный текст с изменениями
на 1 июля 1973 г. с приложением постатейно систематизированных материалов,
Кишинев: «Картя Молдовеняскэ», 1974.

- 88 -
V. Jurisprudenţa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

1. Cour Européenne des Droits de l'Homme, Affaire Lüdi c. Suisse (Requête no12433/86). Arrêt
15 juin 1992.
2. Cour Européenne des Droits de l'Homme, Affaire Amann c. Suisse (Requête n° 27798/95) Arrêt
16 février 2000.
3. Curtea Europeană a drepturilor Omului, Cauza Cristina Boicenco c. Moldovei (Cererea nr.
25688/09) Hotărârea din 27 septembrie 2011, Traducere neoficială a variantei engleze a
hotărârii, efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”.
4. Curtea Europeană a drepturilor Omului, Cauza Boicenco c. Moldovei, (Cererea nr. 41088/05)
Hotărârea din 11 iulie 2006, Definitivă la 11/10/2006, Traducere neoficială a variantei engleze a
hotărârii, efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”.
5. Curtea Europeană a drepturilor Omului, Cauza Iordachi şi alţii c. Moldovei (Cererea nr.
25198/02) Hotărâre din 10 februarie 2009, Definitivă la14 septembrie 2009, la potrivit
articolului 44 § 2 (c) din Convenţie, sursa
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/CORSACOV%20(ro).pdf
6. Curtea Europeană a drepturilor Omului, Cauza Mancevschi c. Moldovei (Cererea nr. 33066/04
Hotărârea din 7 octombrie 2008, Definitivă la 07/01/2009, sursa
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/MANCEVSCHI%20(RO).pdf

Curtea Constituţională

1. Hotărîrea Curţii Constituţionale Nr. 26 din 23.10.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor
prevederi ale art.298, art.300 şi art.313 din Codul de procedură penală,introduse prin Legea
nr.264-XVI din 28 iulie 2006 “Pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
al Republicii Moldova”, M.O., 2006, nr.170-173, art.781
2. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 5 din 17 martie 2009 pentru controlul constituţionalităţii
prevederilor alin.(1) art. 326 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

- 89 -
Curtea Supremă de Justiţie

1. Decizia CSJ din 16 decembrie 2008 la examinarea a recursului în anulare a cet. Bobicova
Domna împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani. Dosarul 1re-
1425/08
2. Decizia CSJ din 02 martie 2010 privind examinarea recursului în anulare împotriva încheierii
judecătorului de instrucţie a judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009 declarat de
avocatul Angela Balan în interesele lui Stepuleac Sergiu. Dosarul nr. 1re-291/10.
3. Decizia CSJ din 02 martie 2010 privind examinarea recursului în anulare declarat de avocatul
A. Ursachi în interesele cet. G. Stepuleac şi A. Stepuleac împotriva încheierii Judecătoriei
Centru, mun. Chişinău din 22 iulie 2009. Dosarul nr. 1re-292/10.
4. Decizia CSJ din 16 martie 2011 privind examinarea a recursului în anulare declarat împotriva
încheierii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 12 august 2010 de avocatul Andrei Salcuţan
în interesele lui Busuioc Mihai. Dosarul nr. 1re - 74/11
5. Decizia din 18 octombrie 2011 CSJ privind examinarea a recursul în anulare împotriva
încheierii judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 20 august 2010
declarat de Sobieski-Camerzan Gheorghe. Dosarul nr. 1re-275/11.
6. Curtea Supremă de Justiţe, Opinie separată din18 octombrie 2011 a judecătorilor Sergiu Furdui
şi Ion Arhiliuc Conform art. 340 alin. (3) Cod de procedură penală pe cauza penală în privinţa
lui Sobieski-Camerzan Gheorghe. Dosarul nr. 1re-275/11.
7. Decizia CSJ din 28 noiembrie 2012 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare
declarat de petiţionarul Maico Pavel, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al
Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 05.03.2010. Dosarul nr. 1re-545/12
8. Decizia CSJ din 05 decembrie 2012 din privind admisibilitatea în principiu a recursului în
anulare declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani,
mun.Chişinău din 20 iulie 2012 de către administratorul SRL ″Legaltriumf″, Alexandru Balica.
Dosarul nr.1re- 567/12.

- 90 -
9. Decizia CSJ din 23 ianuarie 2013 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare
declarat de Procurorul General, Valeriu Zubco, împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al
Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 septembrie 2012, privind admiterea plîngerii
avocatului Ig. Guriţanu în interesele S.R.L. „LEGALTRIUMF”. Dosarul nr. 1re-51/13.
10. Decizia CSJ din 30 ianuarie 2013 privind examinarea a recursului în anulare împotriva
încheierii Judecătoriei Bălţi din 13 iunie 2012 declarat de Chiriac Natalia. Dosarul nr. 1re-68/13
11. Decizia CSJ din 13 februarie 2013 privind admisibilitatea în principiu a recursului în anulare
declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău
din 10 iulie 2012 de către directorul SRL ″Profil-Construcţia″, V. Ciuclea.

- 91 -