Prima pagina Ganduri despre ...

Activitate artistica Interviuri

Recital de poezie Foto
Secvente din filme Surse

INTERVIURI CATEVA CUVINTE

Doamne, ai grjă de sufletul lui și alungă-i
tristeţea... Știu că poţi, și iartă-l că nu a
Ivona Hristescu interviu cu Ovidiu Iuliu Moldovan,22.06.2004 reușit să-și îndeplinească cea mai mare
dorinţă: finalizarea MONUMENTULUI de
Interviu partea 1 la SĂRMAȘ, în memoria celor 40 de
martiri români, printre care se afla și tatăl
Interviu partea 2 său, uciși în toamna lui 1944.

Ovidiu Iuliu Moldovan: "Da, cred in curcubee!"

- Spectacol de excepţie la Naţionalul bucureștean. Aflat intr-o forma de zile mari, Ovidiu Iuliu
Moldovan interpretează un geniu: pe Emil Cioran. Despre personajul fabulos pe care îl joaca și
despre alte trasee ale vieţii lui, într-un rarisim și nesperat interviu -
Cu "etichetele" lipite de personalitatea lui Cioran ne-am obișnuit de mult. Considerat ca un om
"pe care totul îl supară", un ins aflat mai tot timpul "pe culmile disperării", el a fost multa vreme
catalogat drept un personaj și o instituţie intimidantă. Cineva a afirmat chiar că lui Cioran "îi
curgea noaptea prin vine". Într-adevăr, aceasta a fost imaginea pe care, de-a lungul zbuciumatei
sale vieţi, Cioran și-a construit-o cu multa sârguinţa. O viaţă despre care a susţinut "în gura
mare" că o detestă. Numai că nu a fost deloc așa! Cioran însuși își amintește undeva de o vorba
a lui Eugen Ionesco: "Tu ești vesel și scrii cărţi pesimiste, eu sunt trist și scriu comedii!". Iar
Constantin Noica, cel care l-a urmărit decenii de-a rândul pe Cioran "cu o frăţeasca îngrijorare",
avea să exclame in faţa unui Cioran zâmbitor: "Faptul că nu ţi-ai pus capăt zilelor, după ce, timp  
de patruzeci de ani te-ai tânguit pentru nefericirea de a te fi născut, mă asigura totuși ca viaţa e
bună!". Și tot Noica - în "Carte de înţelepciune" - adăuga: "El (Cioran) m-a tras deoparte și mi-a ARTICOL
răspuns: <<Mă, să n-o spui nimănui, dar mie-mi place viaţa!>>".
Ei bine, acestui... "Celalalt Cioran" - un Cioran căruia îi dădeau lacrimile când o asculta pe Amalia
Rodrigues ori muzica ţigănească, un Cioran expert în vinuri fine și mâncăruri sofisticate, îi este
închinată noua premiera de la Naţionalul bucureștean. La baza spectacolului-lectură stau
"Caietele" lui Cioran, apărute după moartea autorului, în 1997 la Paris, și anume la editura
"Gallimard", și în versiune româneasca la Humanitas, în 2001.
"Autorii morali" ai acestui neobișnuit demers teatral sunt trei prieteni - "unul și unul": temutul și
mult stimatul critic de reputaţie internaţionala George ("Bita") Banu - autorul dramatizării; Radu
Penciulescu, unul din regizorii de teatru care au creat, în timp, spectacole de referinţă și Ovidiu Articol din Academia CATAVENCU nr. 18,
Iuliu Moldovan - marele nostru actor, care-l întruchipează, iată, pe "Celalalt Cioran". Ei bine, 7-13 mai 2008
acestei ultime apariţii a lui Ovidiu Iuliu Moldovan pe scena Naţionalului bucureștean îi datoram
bucuria că, în sfârșit, s-a înduplecat să ne acorde acest interviu (după mulţi, mulţi ani de tăcere
în faţa presei!).

Minunaţii ani 70

- Despre prietenia ta cu Bita Banu știu că datează încă din anii studenţiei. Știu că îi admiri
cultura și inteligenta și modul în care știe el să fie un prieten adevărat. Cât despre Penciulescu...
am aflat ca lui îi datorezi "șlefuirea până la străluciri de diamant" a talentului tău. Cum te-a
descoperit Penciulescu?
- Penciulescu a dat de mine cu prilejul unei sesiuni ITI (Institutul Internaţional de Teatru).
Venisem la București cu un spectacol al teatrului din Timișoara - unde eram angajat. Bănuiesc
că i-am plăcut lui Penciulescu, de vreme ce m-a distribuit, curând, in spectacolul sau de
referinţă, un spectacol care a produs un adevărat "scandal" în lumea specialiștilor, a criticilor de
teatru...
- Vorbești, desigur, de acel extraordinar "Rege Lear", care-l avea în rolul titular pe extraordinarul,
la rândul lui, George Constantin, foarte tânăr la vremea aceea...
- Toţi eram tineri în acel spectacol, într-adevăr extraordinar. Tocmai asta a și creat acea "vâlva"
în jurul lui. Pentru majoritatea spectatorilor și chiar și a criticilor obișnuiţi cu stilul clasic de
montare - gen Sică Alexandrescu, să zicem -, "Lear" era un rege bătrân. Idealul era întruchipat,
firește, de un actor cu părul alb, un monument, cum a fost marele Storin... Și, când colo, lumea
s-a pomenit cu noi. Cu George în Lear, cu mine, în Oswald, cu Silvia Popovici, cu Eliza Plopeanu,
cu Vali Seciu și cu Costel Constantin. Și decorurile erau uluitoare... Domina "albul", totul era doar
sugerat... Scenografa - care realizase și costumele - era tot foarte tânăra: Florica Mălureanu.
Asta se întâmpla în 1970 - anul când am fost angajat la TNB. Ce vremuri! Lucrau pe-atunci, în
ritm frenetic, realizând spectacole năucitoare, și Ciulei, și Pintilie, și Esrig, și Valeriu Moisescu și
Dinu Cernescu (aflat, în acel timp, într-o forma excepţională). Cam tot pe-atunci m-a luat
Penciulescu într-un spectacol de televiziune cu piesa lui Gorky - "Cei din urmă". Și tot in acea
perioada, adică cu puţin timp mai înainte de a se hotărî, din motive bine întemeiate, să
părăsească ţara, Penciulescu ar fi dorit să monteze, tot cu mine, un "Richard al II-lea...".
- Datorită nu numai marelui tău talent, dar și fizicului tău (îmi amintesc că Mircea Veroiu, cel
care te-a distribuit în majoritatea filmelor lui, obișnuia să spună despre tine că ai "un profil de
medalie"), ai jucat multe "căpetenii". Și în teatru și în film. Ai întruchipat mulţi conducători de
oști... Care ţi-a fost cel mai drag?
- Greu de spus. Personajele astea mi-au fost dragi din diferite motive. Pe unele le-am iubit
pentru că ele au reprezentat personalităţi emblematice pentru istoria Transilvaniei. Și când spun
asta, mă gândesc la Horea - pe care l-am întruchipat în filmul lui Mircea Mureșan. Dar și la
Avram Iancu - cel din piesa lui Lucian Blaga. O lucrare de mare valoare pe care, spre lauda lui,
neobositul Horea Popescu - un regizor oarecum dat deoparte pe nedrept din atenţia publica -
avea să-l pună la Naţionalul bucureștean, cu mine în rolul titular. Și asta, după 40 de ani de la
prima ei reprezentare pe scena! Mi-au plăcut și alţi "răzvrătiţi": Pantelimon din "Dreptate ăn
lanţuri" - filmul lui Dan Piţa, mi-a plăcut și Alimandru, eroul atât de pitoresc din excepţionalul film
al lui Veroiu, "Semnul Șarpelui" - realizat după o excelentă carte a lui Mircea Micu. Și mi-a mai
plăcut, foarte tare, te asigur, și ""Burdea - revoluţionarul" - un personaj creat anume pentru mine
de același Mircea Veroiu, în filmul lui - aș zice antologic - "Dincolo de pod"...

De la Caligula la Tamerlan

- Toate aceste personaje se înscriu, în mod evident, in categoria celor "pozitive", menite să ne
dea încredere în viata, în faţetele ei dătătoare de speranţă. Dar ai jucat și personaje întunecate,
dătătoare de fiori - personaje pentru care "jocul cu moartea" a fost un fel de amuzament zilnic...
- Te referi la Caligula, desigur...
- Mă refer și la Caligula, dar și la Tamerlan, dar și la Iason - cel din "Medeea".
- "Caligula" - spectacolul pus cu multa măiestrie de același Horea Popescu pe scena
Naţionalului, după piesa lui Albert Camus, s-a constituit, după părerea mea, într-un fenomen
singular. Toata lumea știe despre Caligula că a fost unul dintre cei mai sângeroși dictatori, unul
dintre cei mai cruzi împăraţi ai Romei antice. Toata lumea știe că în faţa lui Caligula nimeni nu
sufla o vorbă! Supușii trebuia să-l urmeze orbește. Altminteri - moartea! Or, spectacolul a fost
prezentat în premiera în 1979 - adică în plin... ceaușism! Și s-a jucat nestingherit timp de 12 ani!
Adică și după Revoluţie! O longevitate rară pentru orice mare spectacol. Da, crede-mă, cu
spectacolul asta s-a produs un miracol! Era un atac virulent împotriva totalitarismului și totuși
nu a fost oprit! El mai era șocant și prin plastica sa uluitoare - costumele erau create de Doina
Levintza, iar decorurile erau semnate de marele Paul Bortnovsky. Întâlnirea mea cu Caligula, ca
și mai târziu, cu Tamerlan (eroul piesei lui Marlowe, care m-a pus, și el, la mare încercare!), a
însemnat o provocare. A trebuit să-mi folosesc toată forţa interioară, toate resursele fizice și
psihice ca, intrând în pielea unor dictatori feroci, să stârnesc, "pe contre-emploi", în sufletele
spectatorilor toată ura, tot dispreţul, toată împotrivirea pe care astfel de sinistre personaje o
merită. Și pentru că am vorbit despre longevitatea spectacolului"Caligula", nu pot să nu-mi
exprim aici regretul pentru faptul că spectacolul "Tamerlan" - pus cu deosebita măiestrie de
acest tânăr și foarte, foarte talentat regizor, care este Victor Ioan Frunza - a dispărut relativ
repede de pe afiș... Am repetat la el timp de un an și jumătate. Și nu a avut cariera pe care - cred
eu - ar fi meritat-o.
- După aceasta foarte scurtă incursiune în lumea teatrului și a filmului, hai să vorbim puţin,
dragă Ovidiu, despre vocaţia ta pentru Poezie... Toata lumea e de acord că, la ora actuală, alături
de Ion Caramitru și de Adrian Pintea, tu ești unul dintre cei mai de seama interpreţi de Poezie
din ţara noastră...
- Relaţia mea cu Poezia datează încă din Institut... Împreuna cu Pino (Caramitru) și cu Vali Seciu
am avut marele noroc de a-l avea ca profesor pe A. Pop Marţian, alături de alţi dascăli care
demonstrau o "înălţime" intelectuală cum azi nu se mai prea găsește. A. Pop Marţian ne-a
inoculat acest "cult pentru poezie". El ne-a trimis la Eminescu, la teatrul în versuri scris de
Schiller, de Goethe, de Racine, de Corneille. El ne-a familiarizat cu ceea ce se cheamă metrică,
ritmică, muzicalitate, incantaţie. El ne-a trimis în lumea magică a teatrului antic. Acestui
excepţional profesor din tinereţe, acestui studiu aprofundat făcut la timp le datorez marile mele
bucurii de mai târziu.
- ...Adică din vremea când, împreuna cu Poldi Bălănuţă, cu Iosif Sava și cu Aurelian Octav Popa,
"fugeaţi" de rigorile Capitalei, de cenzura de la "vârf" și însufleţeaţi "Nobila Provincie" cu trecerea
voastră prin marile orașe ale ţării, prin centre culturale unde oamenii vă așteptau cu braţele
deschise, pline de flori și cu inimile pline de dragoste! Leopoldina Bălănuţă și cu tine spuneaţi
Eminescu și Nichita și Blaga, Iosif Sava ţesea - în jurul vostru și al Poeziei - adevărate dantelării
verbale, iar Aurelian Octav Popa vă însoţea cu muzica lui, ca un binevenit creator de atmosferă!
- Să știi că acest "fenomen" - mă refer la dragostea cu care eram întâmpinaţi peste tot de marele
public, s-a repetat și mai târziu, după Revoluţie. De vreo opt ani încoace, Valeria Seciu, Ion
Caramitru și cu mine - însoţiţi de același nepreţuit Aurelian Octav Popa - am colindat și
colindăm ţara în sus și în jos, spunând Poezie... Iar publicul ne răspunde de fiecare dată cu
aceeași dragoste, demonstrând o acută nevoie de sensibilitate poetică. O mare bucurie pentru
noi a fost și este prezenţa masivă a tineretului, a elevilor, a studenţilor la astfel de manifestări.

Martiriul transilvănean

- Dat fiind cultul tău pentru Poezie, dă-mi voie să te întreb dacă ai scris vreodată versuri...
- Am scris, ca mai tot omul, adică în adolescenţă... Le mai am și azi. Dar nu am de gând să le
public. Poeţi am avut în familie. Oarecum... indirect. Nu pot să nu-l pomenesc aici pe Radu
Stanca, unul dintre cei mai importanţi poeţi care au format "Cercul de la Sibiu". El a fost
căsătorit cu vara mea, Dorina Ghibu-Stanca... Dorina a fost actriţa "primadona" a teatrului de la
Sibiu, și mai apoi la Cluj. Ei doi, Radu Stanca și cu Dorina, m-au "împins" câtre Teatru. Ai mei
părinţi ar fi dorit să dau la Medicina. Tatăl meu, Iuliu Moldovan, a fost unul dintre martirii
transilvăneni, adică unul din cei 40 de români care, împreuna cu 130 de evrei, au fost împușcaţi
în 1944 de către trupele de ocupaţie horthyste. Asta s-a întâmplat la 15 kilometri de Sărmașul
de Câmpie, un orășel aflat pe-atunci în judeţul Cluj. Cam cu patru ani mai înainte se petrecuseră
masacrele de la Moisei, de la Ip și de la Trăznea. De la o vreme, tot încerc să determin
autorităţile locale să accepte instalarea unei lucrări a regretatului mare sculptor Ion Vlasiu,
realizată spre cinstirea acestor martiri români. Lucrarea se cheamă "Femeia cu floarea", are vreo
2 metri și 60 și zace sub scările Primăriei din Sărmaș. Spre lauda lui Ion Caramitru - din vremea
când era ministru al Culturii -, s-au alocat destule fonduri, lucrarea - foarte frumoasa! - a fost
turnată în bronz dar, cum spuneam, nu reușesc să-l determin pe primarul din localitate - un ins
care a navigat, cu nonșalanţă, de la un partid politic la altul - să aprobe realizarea soclului și a
construcţiei inginerești de sub soclu! Mă întrebi, în continuare, despre părinţii mei. Mama mea,
Marta Moldovan, a fost învăţătoare. A fost greco-catolică. A îndurat cu stoicism lunile și anii
care au urmat uciderii mișelești a tatălui meu și a celorlalţi martiri români. După moartea tatălui,
mama și cu mine (aveam doi ani pe-atunci!) ne-am refugiat la Cluj. Au fost ani grei aceia, pentru
că oricum ai mei nu erau văzuţi cu ochi buni. Tatăl meu se trăgea dintr-o familie care-și are
obârșia in familiile Bariţiu și Raţiu, oameni influenţi, vestiţi memorandiști, printre care s-au aflat
și mulţi preoţi. În casele bunicilor și străbunicilor mei se discuta, fără preget, soarta
Transilvaniei.
- Poate că aceste nobile rădăcini ţi-au dat și forţa talentului, dar și modul exemplar în care ţi l-ai
cultivat. Ai devenit, de aceea - cred eu -, un model de atitudine civică. Ardeleanul, tipic pentru
coloana sa vertebrală, greu de plecat...
- Mă bucura foarte mult că spui toate astea... Afirmaţia ta mi-amintește de o întâmplare
petrecută mai demult, o întâmplare al cărui erou este... Petre Ţuţea. L-am cunoscut în vremea
când jucam "Caligula". Ţuţea a venit la spectacol pe un ger de crăpau pietrele, a stat în sală până
la capăt, deși era aproape la fel de frig ca afară. El venise însoţit de scriitorul Marcel Petrișor.
După spectacol, ne-am dus cu toţii la restaurantul "Berlin". Pe-atunci - ţii minte? - restaurantele
se închideau, în mod obligatoriu, după ora 23. Ei bine, după ce ne-au dat afară chelnerii, Ţuţea s-
a oprit în loc și, neluând în seamă gerul năprasnic, ne-a vorbit, mie și lui Marcel Petrișor, timp
 de... patru ore despre Camus... Da, era bâtrân, era bolnav, fusese marcat de anii grei de temniţa
pe care îi indurase și totuși, acestui miraculos personaj "îi ardea" să vorbească, pe un ger
cumplit, în toiul nopţii, stând în picioare la un colţ de stradă, timp de... patru ore despre filosofia
lui Camus. Atunci ne-am legat cu un soi de prietenie care m-a onorat. Am fost atunci striviţi și
umiliţi de vitalitatea lui. Gândindu-se la moartea care îi dădea târcoale, Petre Ţuţea l-a rugat pe
Marcel Petrișor să-l ajute să-și vadă visul împlinit, odată cu trecerea la cele sfinte. Cum știm,
tatăl lui Petre Ţuţea fusese preot ortodox pe undeva pe lângă Câmpulung. Ei bine, Ţuţea și-a
dorit "să fie înmormântat ţn cimitirul greco-catolic de la Blaj". Marcel mi-a spus despre ce e
vorba, iar eu, fiind "înarmat" cu scrisoarea lui Ţuţea, am luat legătura cu fostul episcop ortodox
de la Alba-Iulia (în vremea aceea nefiind încă recunoscuta Biserica greco-catolică). E vorba
despre scrisoarea pe care o am și-acum. Prin ea, Ţuţea își motiva dorinţa de a fi înmormântat la
Blaj, în Transilvania, pentru ca el, Ţuţea, considera că "Transilvania este coloana vertebrală a
neamului românesc!". Asta s-a întâmplat înainte de Revoluţie. Ţuţea a mai trăit ceva timp. Și-
apoi, până la urmă, el a fost înmormântat tot în satul lui, departe de Blaj. Dar întâmplarea mi s-a
părut a fi demnă de amintit, pentru că tu ai vorbit aici despre coloana vertebrală a ardelenilor.
- În încheiere, aș dori să te mai întreb ceva. Ţţi amintești, desigur, că de curând, într-o zi fastă
pentru România, deasupra Bucureștilor și a președintelui american George W. Bush s-a arătat un
curcubeu. Crezi în curcubee, Ovidiu Iuliu Moldovan?
- Sunt creștin convins, cred în curcubee. Semnul curcubeului a fost interpretat încă din Vechiul
Testament - așadar înaintea nașterii Mântuitorului. Da, cred în curcubee! Din câte știu, în câteva
momente importante din istoria omenirii, acest semn s-a dovedit a fi unul aducător de bine.
Așadar cred, sunt convins chiar, că de-acum încolo, mai devreme sau mai târziu, ne va fi și nouă
mai bine.

Șilvia Kerim 

Formula AS , Numărul 549/2003

Site oficial - Ovidiul Iuliu Moldovan Site sponsorizat de catre Fundatia AMADEUS | Conceptie site: Ileana Stanculeasa | Web design