Marea Neagra

CUVÂNT ÎNAINTE
htiofauna Mării Negre a suferit modificări majore în
I ultimii 50 ani, atât în structura calitativă şi

cantitativă, cât şi în comportamentul diferitelor
specii. Schimbări dramatice au început să apară la
sfârșitul anilor 1960, prin dispariția peștilor prădători,
dar au continuat să se manifeste la scară generalizată la
mijlocul anilor 1980, în cazul speciilor pelagice,
urmare a impactului combinat al suprapescuitului
stocurilor, intensificării poluării și al eutrofizării bazinului, dezvoltării explozive a
speciilor planctonice imigrante carnivore și al fluctuațiilor climatice pe termen
scurt.
O particularitate importantă a ecosistemului Mării Negre o reprezintă
caracterul de unicitate hidrobiologică, urmare a prezenței în peste 87% din volumul
său a apelor anoxice. Pe de altă parte, Marea Neagră se încadrează în categoria
LMEs (ecosisteme marine mari), având în vedere atât interacțiunile spațiale strânse
ale componentelor sale, dar și complexitatea input-urilor de materie și energie din
bazinul său hidrografic. În acest context, majoritatea populațiilor de pești sunt fie
specii migratoare, care realizează etape diferite ale ciclurilor biologice în zone aflate
sub jurisdicția mai multor state (hamsie, stavrid, pălămidă), fie specii distribuite, ale
căror stocuri trăiesc în zonele mai multor țări (calcan, șprot, bacaliar).
Calcanul (Psetta maeotica maxima Pallas, 1811), specie demersală,
populează platoul continental al Mării Negre, platou a cărui extindere maximă se
află situată în partea de nord-vest, acoperind și apele marine de sub competența
națională a României. În aceste condiții, pescăria calcanului a reprezentat și
reprezintă un segment important al potențialului ecologic local și regional.
Având în vedere starea actuală a sectorului pescăresc, se impune
modernizarea şi susţinerea financiară a restructurării activităţilor de pescuit
specializat de calcan, ţinând cont, în mod echilibrat, de aspectele legate de protecţia
mediului, dezvoltarea socială şi bunăstarea economică. România este interesată atât
de protecţia rezervelor de calcan, cât şi de conservarea tradiţiilor comunităţilor de
pescari şi dezvoltarea socială şi economică a acestora, în vederea stabilizării
populaţiei în zonele costiere.
Pentru protecția și conservarea acestei specii valoroase sunt necesare măsuri
manageriale special adaptate condițiilor litoralului românesc.
Managementul resurselor pescăreşti este un proces integrat de adunare a
informaţiilor, de analiză, planificare, consultare, luarea deciziilor, alocarea
resurselor şi formularea şi implimentarea reglementărilor care să guverneze
activitatea pescărească, în scopul de a asigura durabilitatea productivităţii resurselor
şi realizarea de venituri pentru comunitățile locale.
5
Datele şi informaţiile sunt necesare pentru formularea politicilor pescăreşti
și întocmirea planurilor de management pentru modalitatea de acţiune. De aceea,
este foarte important ca autorităţile de management să se asigure că datele și
informațiile sunt analizate corect, diseminate acolo unde sunt cel mai bine utilizate
şi folosite corespunzător în luarea deciziilor.
Pentru majoritatea speciilor de peşti de la litoralul românesc, formarea
aglomerărilor și accesul la resurse sunt puternic influenţate de variaţia condiţiilor de
mediu. Din aceste motive, schimbările condițiilor de acces la resurse trebuie tratate
cu mare atenție, pentru a nu fi interpretate ca modificări în mărimea stocurilor,
conducând la luarea de decizii incorecte asupra acţiunii de management.
Modalitatea colectării datelor pentru managementul pescăriilor variază
substanţial, depinzând, printre altele, de natura pescuitului, pregătirea personalului,
facilităţile disponibile, dar și de importanţa economică şi socială a pescuitului.
Indiferent de metodele folosite, cantitatea şi calitatea datelor colectate vor avea o
influenţă directă asupra managementului resurselor. Furnizarea promptă şi la timpul
potrivit a datelor şi informaţiilor pentru a fi luate decizii şi întreprinse acţiuni
corespunzătoare este esenţială pentru managementul pescăresc operațional.
Toate aceste aspecte reprezintă principalele obiective ale proiectului
„Cercetări privind factorii limitativi ai populaţiei de calcan (Psetta maeotica
maxima) de la litoralul românesc în vederea evaluării, exploatării, conservării şi
protecţiei speciei”, finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului
Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Proiectul s-a concretizat
prin realizarea lucrării „Managementul durabil al calcanului la litoralul românesc“,
care sintetizează experiența specialiștilor Institutului Național de Cercetare -
Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, precum si experiența altor organisme
regionale (precum GFCM etc.).
Autorii acestei cărți şi-au propus ca, pe baza cercetărilor proprii şi a
documentării, să contribuie la dezvoltarea suportului ştiinţific necesar elaborării
unei strategii în managementul resurselor de calcan din sectorul românesc al Mării
Negre.
Dr. Ing. SIMION NICOLAEV

DIRECTOR INCDM „Grigore Antipa“ Constanța
6
INTRODUCERE
M odificările intervenite, în ultimile decenii, la nivelul ecosistemului

Mării Negre au contribuit la deteriorarea caracteristicilor fizico-
chimice şi structurale ale componentelor sale naturale, ceea ce a avut
repercusiuni directe în reducerea diversităţii şi productivităţii biologice, cu afectarea
echilibrului ecologic şi al calităţii vieţii, cauzate de intensitatea eutrofizării şi
poluării mării şi de supraexploatarea resurselor sale naturale. În acest context,
abordarea temei vine să răspundă unor deziderate de mare actualitate privind
gestionarea durabilă a unei specii de pește cu mare valoare economică. Datele şi
informaţiile vor ajuta la conservarea biodiversităţii, habitatelor şi resurselor marine
vii şi propune gestionarea resurselor, în general, şi a calcanului, în special, bazată pe
o abordare ecosistemică. Prin elaborarea măsurilor şi recomandărilor organizatorice,
se urmăreşte consolidarea sectorului pescăresc prin revitalizarea activităţii de
pescuit, în special al unor specii marine de mare valoare comercială.
Calcanul (Psetta maeotica maxima), specie demersală, ce populează platoul
continental aflat atât în zona de competenţă a Romaniei, cât şi la nivel regional, al
Mării Negre, reprezintă un segment important al potențialului pescăresc regional
sub aspectul interesului comercial, al cererii pe piaţa internă şi internațională. Dintre
toate speciile demersale, calcanul prezintă un deosebit interes, fiind pretabil
practicării unui pescuit specializat, de tip industrial, iar, printr-un management
corespunzător al exploatării şi o bună valorificare a capturilor, acesta poate să
asigure relansarea economică a pescăriilor marine naţionale, determinată de oferta
pe piaţă a unor produse pescăreşti de valoare, a căror cerere este în prezent slab
satisfăcută.
Încă din anul 1979, FAO atrăgea atenţia asupra faptului că stocurile de
calcan au fost exploatate excesiv, deşi ţările riverane au adoptat măsuri pentru
păstrarea stocurilor. Rezultatul cercetărilor a relevat faptul că declinul s-a datorat în
special modificărilor de mediu, fiind apreciat faptul că „înfloririle” cu dinoflagelatul
Prorocentrum cordatum au determinat scăderea valorii nutrienţilor şi a valorilor de
oxigen solvit, conducând la mortalităţi în masă, mai ales în rândul juvenililor. Tot
atunci, FAO a recunoscut necesitatea cunoaşterii identităţii stocurilor de calcan,
distribuţiei şi migraţiei acestei specii valoroase, dar, regretabil, până în prezent,
aceste aspecte nu au fost încă rezolvate.
7
CAPITOLUL I
BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA CALCANULUI
Valodea Maximov, Tania Zaharia
Calcanul - Psetta maxima maeotica (Pallas, 1811)

supraclasa Pisces;
ordinul Pleuronectiformes;
familia Scophthalmidae;
genul Psetta;
specia Maxima;
subspecia Maeotica
Foto 1. Calcan Psetta maxima maeotica (Foto: Valodea Maximov)

Sinonime: Pleuronectes maeoticus Pallas, 1811;
Rhombus stellosus Bennett, 1835;
Rhombus maeoticus Nordmann,1840;
Scophtalmus ponticus Ninni, 1932;
Scophthalmus maeoticus Norman, 1932
Scophthalmus maeoticus maeoticus Svetovidov, 1964
Psetta maxima maeotica Tortonese, 1971
Denumiri F.A.O: engl.- turbot; fr.- turbot; sp.- rodaballo
Denumiri populare: bulg.- kalkan; dan.- pighvarre; germ.- Steinbutt;
gr.- rombos pissi, kalkani; isl.- sandhverfa; it.- rombo chiodato; malt.- barbun
imperjali; norv.- piggvar; ol.- tarbot; pol.- turbot, skarp; port.- pregado; rom.-
calcan; rus.- tiurbo, kalkan; sarb.- plat, platak; sued.- piggvar; tr.- kalkan balagi.
D 60-71, A 45-52, P 10-13, V (5)6(7), C 15-18, L.lat. 85-86, sq. Br. 16-17
Descriere: corpul de formă ovală, foarte lat; lăţimea maximă reprezintă 65-
77% din lungimea corpului fără caudală, lăţimea minimă 11-15% din aceeaşi
8
lungime, iar grosimea 12-18% din lăţimea corpului. Lungimea capului reprezintă
36-40% din cea a corpului, lungimea botului 8-11% din cea a corpului şi 22-27%
din cea a capului, iar diametrul ochiului 4,5-6,2% din lungimea corpului, 13-16%
din cea a capului şi 120-170% din spaţiul interorbitar plan. Ochiul laturii superioare
este puţin mai avansat decât cel al laturii inferioare. Nările feţei superioare sunt
situate între ochi; nările laturii inferioare sunt situate pe această latură, dar aproape
de planul de simetrie al animalului. Cele două nări anterioare sunt prevăzute cu câte
un opercul pielos.
Fălcile au aceeaşi lungime şi sunt prevăzute cu dinţi mărunţi ascuţiţi,
uniformi, egali dezvoltaţi pe ambele laturi. Inserţia mandibulei este situată puţin în
urma mijlocului ochiului de pe faţa superioară. Marginea preopercularului este
liberă, neacoperită de piele. Dorsala începe deasupra nărilor şi ajunge până la
caudală; anala începe în urma marginii preopercularului şi ajunge şi ea până
aproape de caudală; pedunculul caudal practic nu există. Pectoralele sunt egale;
ventrala de pe partea superioară este ceva mai lungă şi cu o bază mai lată decât
ventrala inferioară. Lungimea pectoralelor reprezintă 14,5-20%, lungimea radiei
celei mai lungi a ventralei superioare 9,5-15%, iar baza ventralei superioare 12-
15,5% din lungimea corpului.
Corpul adulţilor este acoperit cu solzi rudimentari şi cu butoni osoşi, rotunzi,
prelungiţi cu câte un ţep subţire. Aceşti butoni lipsesc la puiet, apărând la exemplare
încă juvenile, dar ceva mai avansate ca vârstă. Butonii se întind şi pe faţa inferioară
a corpului, dar sunt mai mici. Linia laterală începe la colţul opercularului şi descrie
o curbură foarte puternică în dreptul pectoralei; de la această curbură şi până la
caudală, linia laterală este perfect rectilinie. Pe latura inferioară, linia laterală are
acelaşi traseu ca pe latura superioară. La baza radiilor dorselei şi analei nu există
lame osoase.
Colorit: La exemplarele tinere, faţa superioară este cenuşie, de culoarea
nisipului, cu pete albe şi negre; la adulţi, culoarea devine brună şi petele dispar. Faţa
inferioară e albă, rareori cu unele pete negricioase. Posibilitatea de a-şi adapta
culoarea la cea a mediului (homocromia) este foarte dezvoltată la această specie, ca
şi la alte specii de pleuronectiformi.
Dimensiuni: maximum 100 cm şi 10 kg, comune până la 50 cm şi 3-3,5
kg;
Răspândire: Marea Neagră, Marea de Azov şi partea estică a Mării
Mediterane. În zona litoralului românesc se întâlneşte aproape peste tot, mai
abundent în sectorul Agigea - Vama Veche. În mările nord europene există specia
Scophthalmus maximus.
Variabilitatea normală este redusă. Există, însă, numeroase anomalii care se
întâlnesc în proporţii mici: exemplarele inversate (dextre), exemplare asimetrice,
însă cu faţa inferioară slab sau intens pigmentată şi exemplare cu asimetrie slab
pronunţată, unele chiar perfect simetrice.
9
Bioecologie: specie marină bentonică, proprie fundurilor moi. Puietul şi
tineretul se întâlnesc în vecinatatea ţărmului, pe funduri nisipoase, iar, pe măsură ce
cresc, se retrag la adâncimi mai mari. Adulţii se întâlnesc iarna la adâncimi de 60-
70 m, în zona faciesului faseolinoid. Primăvara (martie-aprilie), se apropie de ţărm,
până la o adâncime de 18-30 m (limita inferioară a faciesului cu Corbulomya), dar
nu peste tot, ci doar în anumite locuri, unde se aglomerează cantităţi mari pentru
reproducere. Se reproduce de-a lungul întregului litoral al Mării Negre, de la
sfârşitul lunii martie până în iulie, la o mică distanţă de ţărm, la adâncimi de până la
50 m (Figura 1).
După reproducere, se împrăştie şi se retrage din nou la adânc.
Caracteristicile locurilor de reproducere nu sunt bine precizate la litoralul românesc.
Reproducerea se desfăşoară la temperaturi scăzute ale apei, în limitele a 8-12°C.
Variaţiile temperaturii apei din zonele de reproducere sunt importante. Salinitatea
sectoarelor de reproducere oscilează între 16,29 si 19,3‰.
Maturitatea sexuală este atinsă de către masculi la 7 ani, iar de către femele
la 9-11 ani. Raportul între sexe variază considerabil, astfel, în primii ani de viaţă,
domină masculii (65%), iar, începând cu al 5-lea an, cele două sexe se întâlnesc în
proporţii egale.
Figura 1. Rutele de migraţie, sectoarele de hrănire şi iernat ale calcanului,

în zona platoului continental românesc al Mării Negre
10
Larvele sunt pelagice, hrănindu-se cu nano- şi microplancton, exemplarele
tinere cu crabi şi moluşte, Idothea, Nereis, crevete şi puiet de pește, iar, începând
din al 4-lea an, peştii devin hrana principală.
Deşi calcanul este unul dintre cei mai fecunzi peşti (prolificitatea variind
între 3 şi 13 mil. icre), pierderile sunt enorme pe parcursul dezvoltării ontogenetice,
astfel încât se apreciază că numai 2% ajung să atingă maturitatea sexuală.
În procesul de studiere a ecologiei reproducerii calcanului s-a stabilit
legătura dintre productivitatea diferitelor generaţii şi caracterul circulaţiei apelor
sub influenţa vânturilor. În partea de N-V a mării, creşterea numărului generaţiilor
de calcan se înregistrează în anii cu dominanța vânturilor din sud. Cel mai mic
număr de descendenţi s-a înregistrat în anii cu vânturi dominante din N şi N-E.
Exemplarele tinere sunt foarte euriterme (trăiesc vara la temperaturi de până
la 26ºC, iar iarna la 0-1ºC) şi eurihaline, suportând ape îndulcite până la 6‰.
Adulţii sunt mult mai sensibili la modificările condiţiilor de mediu.
În apele româneşti, icrele de calcan au fost semnalate în perioada ultimilor
ani, în densităţi mici, subunitare, constituind un indiciu cu privire la starea
populaţiei acestei specii în orizontul românesc. Abundenţa relativă estimată până în
2001 s-a situat între 0,214109 exemplare şi 10,9109 exemplare, în timp ce
densităţile medii s-au încadrat în intervalul 0,54 ex/m2 şi 4,4 ex/m2 (Tabel 1).
Tabel 1
Abundenţa şi densitatea medie a icrelor de calcan, în perioada 1995 - 2001
Luna Aprilie Mai
Abundenţă Nr. med. Abundenţă Nr. med.
Anul (109) (ex/m2) (109) (ex/m2)
1995 0,2139 0,54 0,45 0,73
1996 10,907 4,40
1998 1,97 2,00
2001 4,251 1,56
După această dată, în eşantioanele ihtioplanctonice prelevate cu ocazia

expediţiilor de cercetare efectuate pe platforma continentală românească nu s-au
mai semnalat icre sau larve de calcan. Izolat, în probele ihtioplanctonice au apărut
larve de calcan cu un efectiv estimat la 1812,77106 exemplare (Tabel 2). De
asemenea, cu totul accidental s-a semnalat şi puietul de calcan, şi anume în iulie
2003, efectivul estimat fiind 0,044106 exemplare (Radu E., 2007) (Tabel 3).
11
Tabel 2
Abundenţa şi densitatea medie a larvelor de calcan, în luna aprilie 1995
Luna Aprilie
Abundenţă Nr. med.
Anul (109) (ex/m2)
1995 1812,77 1,07
Tabel 3
Abundenţa şi densitatea medie a puietului de calcan, în anul 2003
Luna Iulie
Abundenţă Nr. med.
Anul (109) (ex/m2)
2003 0,0441 0,000064
Creşterea este destul de înceată: la 3 ani se atinge lungimea medie (fără
caudală) de 17,3 cm şi masa de 170 g, după 5 ani - 31,8 cm şi 1,150 kg, după 10 ani
- 55 cm şi 3,10 kg şi abia la 23 ani - 70 cm şi 6 kg. După Cărăuşu, 1952, ritmul de
creştere la specia calcan este:
Tabel 4
Ritmul de creştere la calcan
Vârsta (ani) 3 5 8 10 12 15 20 23
Lungimea
(fără caudală/cm) 17,30 31,80 48,30 55,00 59,60 64,10 69,10 70,10
Masa medie (kg) 0,17 1,15 2,10 3,10 3,30 4,40 5,50 6,00
Specia poate fi capturată cu ajutorul cârligelor, setcilor de calcan, talienelor
şi cu traul de fund.
Importanţa comercială: carnea este albă, foarte gustoasă, îndeosebi înaintea

perioadei de reproducere. Poate fi comercializată şi consumată în stare proaspată
(întreg, eviscerat, porţionat, fileu), congelată (întreg, eviscerat, porţionat, fileu) şi
conserve.
12
CAPITOLUL II
DESCRIEREA HABITATELOR SPECIFICE
Tania Zaharia, Victor Niță, Valodea Maximov, Dragoș Micu
Cunoaşterea, descrierea şi managementul corespunzător al habitatelor

specifice calcanului fac parte din strategia de refacere a populaţiei acestei specii
valoroase, întrucât menţinerea acestora într-o stare favorabilă contribuie în mod
semnificativ la revigorarea stocului de calcan.
Problema habitatelor necesare calcanului este foarte complexă şi necesită un
studiu detaliat, dat fiind caracterul migrator al acestei specii şi unităţile funcţionale
care oferă condiţii specifice pentru fiecare stadiu de viaţă (Figura 2).
HABITAT DE CRESTERE HABITAT DE REPRODUCERE
Zona de activitate zilnica
LARVE
Zona de activitate zilnica
HABITAT DE IERNAT JUVENILI
Zona de activitate zilnica Zona de activitate zilnica

Figura 2. Unităţile funcţionale ale habitatului în ecologia calcanului
(adaptată după Cowx&Welcomme, 1998)
În identificarea habitatelor specifice calcanului s-a ţinut cont de
particularităţile specifice calcanului: specie bentonică în marea majoritatea ciclului
de viață, care utilizează fundul mării pentru a trăi şi a se hrăni, dar care depune icre
pelagice, astfel că etapa dezvoltării embrionare se desfăşoară în masa apei, în apele
din apropierea ţărmului.
Pentru parcurgerea întregului ciclu de viață, calcanul utilizează următoarele
habitate specifice:
a. habitatele de reproducere: apele costiere de până la 30 m adâncime;
b. habitatele de creștere: în apropierea fundului mării, la adâncimi de până la
50-60 m;
c. habitatele de iernat: în apropierea fundului mării, la adâncimi de 60-80 m.
Aceste habitate sunt localizate pe toată lungimea litoralului românesc. De
altfel, cele mai mari aglomerari de calcan din întregul bazin al Mării Negre sunt
13
semnalate la litoralul românesc. De asemenea, tot aici sunt semnalate şi cele mai
mari aglomerări de exemplare adulte aflate la reproducere (Fig. 3).
Figura 3. Distribuţia calcanului în Marea Neagră

(Sursa: Niermann et al., 1994; L Ivanov, R.H.J Beverton - The Fisheries Resources
of the Mediterranean; Black Sea Transbourdary Diagnostic, 1997)
Investigaţiile efectuate de-a lungul litoralului românesc au evidenţiat

existenţa următoarelor tipuri de habitate (clasificate la nivelul 4 - tipuri de substrat):
Substrat sedimentar nisipos fin: prezent la Vadu (izobatele de 5-10 m),
Midia (5-10 m), Constanța (15 m), precum şi în partea nordică a litoralului, spaţiul
marin predeltaic (Figura 4).
Figura 4. Densitatea organismelor (ex./m2), pe grupe sistematice
14
Predomină crustaceii, îndeosebi în zona Vadu, atât pe izobata de 5 m, cât și
pe cea de 10 m, fiind prezent numai amphipodul Ampelisca diadema, în densităţi de
până la 4.784 ex./m2. Viermii sunt prezenţi în densităţi mari, de până la 118.965
ex./m2, în special în zona Vadu (10 m), predominând policheţii (96.425 ex./m2),
dintre care ponderea cea mai mare o au nereidele (80%). Bivalvele au densităţi mari
în zona Vadu (10 m) şi Midia (5 m), de până la 11.585 expl/m2, fiind prezente
numai speciile psamobionte Cardium edule, Corbula mediterranea şi Mya
arenaria.
Din punct de vedere biologic, spaţiul predeltaic cu fund nisipos se
caracterizează prin prezenţa biocenozelor cu nisipuri fine cu Pontogamarus, în zona
mediolitorală, şi Corbula, în cea infralitorală. De exemplu, în infralitoralul superior,
pe izobata de 2 m, analizată în dreptul insulei Sahalin, predomină Corbula
mediterranea, dintre moluşte, deşi densitatea ei nu depăşeste 620 ex./m2. Alte
moluşte ce se găsesc în aceasta zonă sunt Cardium edule şi Mya arenaria, deşi au
densităţi reduse, de 20 ex./m2, respectiv 40 ex./m2. Viermii sunt foarte numeroşi la
această adâncime, predominând nematodele şi polichetele. Polydora ciliata dictează
densităţile, dar şi biomasele în cadrul polichetelor.
Crustaceii sunt slab reprezentaţi atât ca număr de specii (Ampelisca diadema
şi Balanus improvisus), cât şi din punct de vedere cantitativ (A. diadema 140 ex./m2
şi B. improvisus 200 ex./m2), în apropiere de vărsarea Dunării. În habitatul nisipos
de lângă insula Sahalin apare şi cumaceul Iphinoe maeotica. Moluştele sunt
reprezentate de speciile Cardium edule lamarcki (pe substratul nisipos, zona insula
Sahalin şi Chituc), Corbula mediterranea (insula Sahalin, Periboina, Chituc şi
Vadu) și Mya arenaria (Sulina - Mila 9 şi Sahalin).
Dintre speciile de peşti, sunt semnalate speciile endemice (e3) aparținând
grupului acipenseridelor (sturionii), Acipenser gueldenstaedti colchicus - V - e3, A.
nudiventris - Ex? - e3, A. stellatus - V - e3, A. sturio - I şi Huso huso V - e3. De
asemenea, în zonă se întâlnesc şi peştii plaţi, calcanul (Psetta maeotica) - Ex?,
cambula (Platichthys flesus luscus) şi limba de mare (Pegusa vulgaris și Pegusa
lascaris).
Substrat sedimentar nisipos grosier: prezent la Vadu (15 m), Costineşti (5
m) şi Mangalia (10-15 m), dar şi în partea nordică a litoralului (Figura 5).
15
Este caracteristică prezenţa viermilor în densitate mare (144.305
ex./m /Vadu 15 m), a crustaceilor, numai în zona Mangalia 15 m (105 ex./m2) şi a
2
bivalvelor, cu densităţi modeste (de la 35 ex./m2 până la 1.400 ex./m2).

Relativ la componenţa pe specii, în grupa viermilor, predomină nematodele
(5.460 ex./m2/Costineşti 5 m) şi policheţii (nereidele 2.555 ex./m2).
Bivalvele sunt reprezentate de speciile psamobionte Corbula mediterraneea,
Cardium edule, Spisula subtruncata şi Chione (zona Costineşti 5 m), Mya arenaria,
în densităţi modeste de 100 ex./m2 (în zona Vadu 15 m) şi Politapes aurea (35
ex./m2).
Substrat sedimentar nisipos-mâlos: inventariat la Midia, pe izobata de 15 m
(Figura 6), dar şi în sudul litoralului românesc, în areale izolate.

Predomină grupa viermilor (29.820 ex./m2) urmată de crustacei (1.505
ex./m2) şi de bivalve, cu o densitate de numai 350 exp/m2. Referitor la componenţa
grupelor pe specii, în cadrul viermilor predomină polichetele (13.125 ex./m2), şi
16
anume specia Capitella capitata (4.305 ex./m2) şi nematodele (8.400 ex./m2). Dintre
crustacei, sunt prezente amfipodele, specia Pontogamarus sp. (875 ex./m2) şi
copepodele, specia Canuella sp. (630 ex./m2). Bivalvele sunt reprezentate de
psamobiontele Corbula mediterraneea (105 ex./m2 ) şi Mya arenaria (245 ex./m2).
Pe izobata de 5 m, predomină Corbula mediterranea (9.420 ex./m2) la gurile
Dunării, dar şi mai jos, pe profilul Mila 9 (880 ex./m2), unde, în afară de Cardium
edule şi Mya arenaria, îşi face apariţia şi Scapharca inaequivalvis, care, la o
densitate de 40 ex./m2, realizează o biomasă de 6,016 g/m2, de aproape două ori
mai mare decât Corbula (3,612 g/m2).
O prezenţă remarcabilă pe acest tip de habitat o au polichetele şi
nematodele. Polichetele, reprezentate în principal de Polydora ciliata, ating
densităţi foarte mari: 24.620 ex./m2. la gurile Dunării. şi 34.440 ex/m2, la Mila 9, cu
biomase de 14,772 g/m2 până la 20,664 ex/m2 pe profilul Mila 9, pe când
nematodele nu depăşesc densitatea de 22.800 ex/m2 pe profilul Mila 9.
În habitatul de la Zaton (izobata de 10 m), a fost identificată şi bivalva
Mytillus galloprovincialis, cu densităţi de până la 2.300 ex./m2 şi biomase de până
la 891,376 g/m2. Aici, granulometria sedimentelor este asemanătoare cu cea a
nisipurilor fine din tipul de habitat nisipos. Foarte bine s-a acomodat în acest habitat
Scapharca inaequivalvis, care, datorită condiţiilor favorabile de viaţă, atinge
densităţi de 660 ex./m2 şi biomase extrem de ridicate, 8.067 g/m2. Pe această
izobată şi acest tip de habitat, la gurile Dunării, predomină Mya arenaria (200
ex./m2 - 397,418 g/m2). Stadiile larvare de bivalve (veliconce) au fost identificate pe
toate profilele, în acest tip de habitat.
Crustaceele sunt şi ele prezente, prin speciile Ampelisca diadema și Balanus
improvisus, cu densităţi ce ating 540 ex./m2, respectiv 2.140 ex./m2.
Şi în acest habitat sunt prezente specii de pești bentali, dintre care cei mai
importanţi sunt cei din familia acipenseridelor (sturioni).
Substrat sedimentar mâlos: a fost inventariat în partea nordică a litoralului,

dar şi în sud, zona Mangalia (5 m), fiind prezenţi numai viermii, în densităţi mari
(97.160 ex./m2). În cadrul acestora predomină nematodele ( 88.200 ex./m2), alte
grupe având o pondere scăzută şi fiind reprezentate de policheţi (7.840 ex./m2,
speciile Mellina palmata, Spio filicornis) şi oligochete (1.120 ex./m2).
Acest habitat se caracterizează prin dominanţa policheţilor, atât ca densitate,
cât şi ca biomasă (34.440 ex./m2, respectiv 20,664 g/m2), fiind prezente specii ca
Capitomastus minimus, Harmothoe reticulata, Neanthes succinea, Nerine
cirratulus, Polydora ciliata (dominantă în cadrul grupului), Pygospio elegans. Sunt,
însă, prezente şi moluşte bivalve, dintre care domină Corbula mediterranea (880
ex./m2, 3,612 g/m2), alături de Cardium edule, Scapharca inaequivalvis, Mya
arenaria, cu densităţi şi biomase mult mai modeste.
Crustaceii sunt reprezentaţi de Ampelisca diadema şi Balanus improvisus, cu
densităţi şi biomase scăzute ( 180-160 ex./m2, respectiv 1,15-0,198 g/m2). De
17
asemenea, sunt prezenţi în număr mare viermii nematozi (până la 34.040 ex./m2),
dar cu biomase scăzute, datorită dimensiunilor reduse (0,0593 g/m2).
Speciile de peşti prezente aici sunt mai puține (ex. guvizii Benthophilus
stellatus, Neogobius kessleri etc.)
Acest tip de habitat se întinde, în general, până la marginea platformei
continentale, înlocuind spre adânc habitatele nisipoase, dar, în zona litorală, a fost
identificat şi la adâncimi mici, în zona de vărsare a Dunării, la Sulina şi în Baia
Musura.
Substrat sedimentar cu scrădiș: identificat în zona Constanța 10 m, cu

dominanţa viermilor (38.640 ex./m2) şi a crustaceilor (2.310 ex./m2). Bivalvele sunt
reprezentate slab (840 ex./m2), numai de către o singură specie, Mytilaster lineatus
(Figura 7).
Din grupa viermilor, domină policheţii (10.640 ex./m2), dintre care

spionidele reprezintă 50%, nereidele 40% şi Polydora ciliata 10%. Sunt prezente,
de asemenea, nematodele (26.600 ex./m2) şi oligochetele (1.400 ex./m2).
Din grupa crustaceilor, domină amfipodele, specia Melita palmata (90%).
Substrat sedimentar cu nisip și scrădiş: identificat în sudul litoralului, de

exemplu la Vama Veche 15 m (Figura. 8), cu dominanţa netă a grupului viermilor
(473.060 ex./m2), urmate de crustacei (89.950 ex./m2) şi bivalve (10.360 ex./m2).
18
Din grupa viermilor, predomină policheţii (220.640 ex./m2), respectiv
speciile Polydora ciliata (17.920 ex./m2), Spio filicornis (8.400 ex./m2) şi Nereis
spp. (7.288 ex./m2). Sunt prezente şi turbelariatele, cu specia Stylocus tauricus
(5.740 ex./m2). Dintre crustacei, dominanţi sunt cumaceii (Iphinoe maetica - 53.760
ex./m2), urmați de copepode (Canuella sp./12.355 ex./m2), harpacticide (7.805
ex./m2) şi amfipode (Corophium sp. 8.925 ex./m2, Microdeutopus gryllotalpa -
4.445 ex./m2). Bivalvele sunt reprezentate de epibiontele Mytilaster lineatus (6.370
ex./m2) şi Mytilus galloprovincialis (3.990 ex./m2).
Substrat pietros: identificat numai în sudul litoralului, pe toate profilele la

sud de Constanța, respectiv la Agigea (5 m), Tuzla (10 şi 15 m), Costineşti (10 şi 15
m), Vama Veche (5 şi 10 m), inclusiv la Constanţa (5 m) (Figura. 9).
Este habitatul cu biodiversitatea cea mai crescută (6 grupe de organisme faţă
de 3, din celelalte tipuri). Cea mai mare densitate este dată de bivalve (Constanţa 5
m/154.770 ex./mp), urmată de grupa viermilor (max. 125.335 ex./m2, la Costineşti
15 m). Celelalte grupe apar în densităţi mai mici, cu excepția crustaceilor, care ating
valori de până la 19.950 ex./m2 (Tuzla 10 m). Zona Vama Veche este cea mai
bogată din punct de vedere al biodiversităţii (singurul loc unde s-au înregistrat toate
cele 6 grupe de organisme).
19
În cadrul grupelor de organisme se remarcă:
- grupul cnidari, reprezentat de Actinia aequina, atinge densităţi de 1.960
ex./m2, la Vama Veche (5 m);
- grupul viermilor este bine reprezentat de specii de policheţi (Nereis
diversicolor, Polydora ciliata, Spio filicornis, Capitella capitata, Neanthes
succinea) şi nematode.
Substrat mâlos populat cu Modiolus phaseolinus: acest habitat este situat

la adâncimi de 55 - 60 m, până la 120 - 130 m. Bivalva Modiolus phaseolinus a fost
găsită în asociaţie cu: echiodermele Amphiura şi Leptosynapta, spongierul Sycon,
celenteratul Cerianthus, moluştele Abra şi Trophon, tunicatele Ascidiella, Chione,
Eugyra şi policheţii Terebellides şi Exogone. Este posibil declinul biodiversităţii în
acest habitat, ca urmare a eutrofizării, ceea ce a determinat creşterea densităţii
polichetului Mellina palmata.
20
CAPITOLUL III
INFLUENŢA FACTORILOR LIMITATIVI ÎN ETAPELE DE
DEZVOLTARE A CALCANULUI
Valodea Maximov, Tania Zaharia

Efectele pe termen lung ale factorilor ecologici majori asupra perioadei de
reproducere, creşterii şi hrănirii calcanului au fost studiate şi revizuite de-a lungul
anilor de numeroşi oameni de ştiinţă (Zaharia T., 2000, 2002; Person Le Ruyet et
al., 1997, 2001; Person Le Ruyet and Boeuf, 1998; Pichavant et al., 1998; 2000;
2001; Boeuf et al., 1999; Person Le Ruyet 2000; Imsland et al., 2000a; 2000b;
2001). Factorii ecologici sunt în general clasificaţi ca factori de determinare sau
limitare. Temperatura, salinitatea şi lumina sunt de obicei considerate ca fiind
factori determinanţi, deoarece acestea acționează direct asupra receptorilor pentru a
creşte sau a descreşte procesul evolutiv. În schimb, factorii limitativi operează sub
un prag minim necesar (ex. oxigen), deasupra unui prag maxim (ex. amoniac) sau în
afara unui interval ideal. Factorii limitativi pot include, de asemenea, nitriți, nitrați,
solide în suspensie şi poluanţi chimici şi medicamentele utilizate în acvacultură.
III.1. Influenţa factorilor determinanţi
Influenţa curenţilor marini asupra distribuţiei şi comportamentului calcanului
Majoritatea cercetărilor arată că advecţia este unul dintre factorii cei
mai importanţi ce determină schimbări locale în condiţiile de mediu prin
răspândirea altor factori de mediu, precum temperatura, salinitatea etc. Este de
aşteptat ca peştele să reacţioneze la acele condiţii de mediu care sunt determinate de
curenţi şi, de asemenea, la acţiunea mecanică directă prin transportul peştilor, al
larvelor şi icrelor la anumite distanţe.
Migraţia peştilor poate fi influenţată de curenţi prin faptul că aceştia servesc
şi ca punct de orientare, organul care percepe mişcarea apei fiind linia laterală. De
asemenea, un curent poate afecta distribuţia exemplarelor adulte, fie prin efectul
direct asupra lor, sau indirect, prin agregarea hranei şi producerea altor limite de
mediu (temperatură, salinitate, turbiditate etc.), care influenţează abundenţa şi
limitele geografice de distribuţie a speciilor din lanţul trofic.
Un impact deosebit asupra stocurilor de calcan o are influenţa curenţilor
asupra stadiilor timpurii de dezvoltare, respectiv icre şi larve. Excelente investigaţii
asupra acestui subiect au fost realizate de Walford (1938), Carruthers, Lawford şi
Veley (1951), Fraser (1958). De cele mai multe ori, recrutarea stocului de calcan
depinde foarte mult de transportul icrelor şi larvelor de la locurile de reproducere
către zonele de creştere şi hrănire. Curenţii marini joacă un rol extrem de important
în biologia calcanului, specie bentonică, dar cu icre şi larve pelagice, dependente de
mişcarea apelor în lunga perioadă de metamorfoză, când puietul trece la viaţa
bentonică.
21
Influenţa temperaturii apei marine
Dintre numeroşii stimuli de mediu ce afectează peştele, temperatura apei s-a
bucurat de cea mai mare atenţie, fiind factorul de mediu cel mai uşor de observat şi,
de aceea, majoritatea cercetărilor au încercat să coreleze comportamentul şi
abundenţa peştelui cu temperatura apei şi fluctuaţiile sale.
Efectele sale asupra peştelui au fost rezumate printre alţii de Laevastu şi
Hela (1970); Laevastu şi Hayes (1981); Laevastu şi al. (1996) şi Nikolski (1962). În
cele mai multe cazuri, temperatura apei constituie indicatorul cel mai folositor
pentru a determina schimbările condiţiilor ecologice, dar nu numai temperatura
reală, cu domeniile sale de fluctuaţii, ci şi gradienţii orizontali şi verticali, ce variază
de la un loc la altul, trebuie să fie luaţi în calcul când folosim temperatura ca
indicator ecologic sau indirect.
Sulivan (1954) a arătat efectele temperaturii apei asupra mişcării şi
distribuţiei peştelui, prezentând rolul şi mecanismul de receptor al sistemului nervos
central ca răspuns la temperatură. Aceasta poate acţiona asupra peştelui ca: stimul
nervos, modificator al proceselor metabolice şi modificator al activităţii corpului.
Schmidt (1931) şi Nikolski (1962) au arătat efectul temperaturii apei asupra
caracterelor meristice ale peştilor, numărul vertebrelor şi al radiilor crescând când
temperatura scade.
Efectele temperaturii asupra peştelui se manifestă în pescărie în diverse
moduri. Cum aceasta afectează activitatea şi mobilitatea corpului, atunci când este
scăzută poate afecta posibilitatea peştelui de a scăpa de unealta de pescuit şi, de
asemenea, abilitatea peştelui de a prinde hrana mobilă. Temperatura poate
determina o diferenţiere în distribuţia regională a juvenililor şi adulţilor, deoarece ei
au, cel mai adesea, o preferinţă şi toleranţă diferită pentru aceasta (Alverson, Pruter
şi Ronholt, 1964).
Concluzia este că mai există şi alţi factori alături de temperatură care
influenţează abundenţa şi distribuţia organismelor. În plus, la influenţa directă,
schimbarea temperaturii apei poate indica schimbări şi ale altor factori de mediu.
Influenţa temperaturii apei marine asupra reproducerii, eclozării, supravieţuirii şi

dezvoltării larvelor de calcan
Influenţa temperaturii apei asupra comportamentului calcanului este cea mai
pronunţată în timpul reproducerii. Însă şi înainte de reproducere, are o importanţă
ridicată, deoarece influenţează maturarea produselor sexuale. Fenomenele au fost
descrise printre alţii de Poulsen (1944), Hodder (l965), Nikolski (1962), Person Le
Ruyet 2000; Imsland et al., 2000a; 2000b; 2001, Zaharia T., 2000, 2002).
Temperatura în afara limitelor optime face ca maturarea gonadelor să
întârzie sau să fie devansată. De aceea, factorul temperatură este decisiv pentru
sosirea în timp a cârdurilor de calcan pe locurile obişnuite de reproducere.
Temperaturi neobişnuite în zonele de reproducere şi în timpul sezonului de
22
reproducere obligă peştele să se reproducă şi în alte zone decât acelea în care el
merge în mod obişnuit pentru aceasta (Simson, 1953).
Dezvoltarea icrelor şi larvelor constituie indubitabil perioada cea mai critică
din viaţa calcanilor, deoarece acum sunt cel mai puternic afectaţi direct şi indirect
de condiţiile fizice. Temperatura influenţează direct rata de dezvoltare şi, în
conjuncţie cu salinitatea, va determina densitatea apei, afectând astfel flotabilitatea
icrelor. De asemenea, perioada de incubare şi durata vieţii larvare depind direct de
temperatura mediului, care, în conjuncţie cu intensitatea curenţilor, vor determina
intensitatea eclozării şi rata de supravieţuire a larvelor (Rounsefell, 1930; Uda şi
Honda, 1934; Kurita, 1959).
În realitate, există mai multe feluri în care temperatura influenţează
supravieţuirea larvelor, cel mai important fiind probabil efectul asupra
disponibilităţii hranei. Este evident că disponibilitatea hranei corespunzătoare
pentru larve, la timpul potrivit, este legată de producţia fitoplanctonică, care, la
rândul ei, este legată de schimbările sezoniere ale temperaturii şi cantităţii de
lumină. În general, temperatura prea înaltă sau prea scăzută poate pune perioada de
dezvoltare a larvelor în afara intervalului optim.
Ca rezumat al celor arătate mai sus, se poate spune că, urmărind temperatura
şi schimbările sale în zonele de reproducere, temperatura în zonele ocupate mai
târziu de larve şi puiet, disponibilitatea hranei şi cunoscând temperatura optimă a
unui stoc de peşte dat, se poate prognoza rata de supravieţuire a larvelor eclozate şi
bogăţia claselor anuale. În general, este acceptată ideea că există o variaţie a
succesului reproducerii şi că aceasta nu depinde numai de mărimea stocului de
reproducători (Murphy, 1966), ci şi de condiţiile de mediu din timpul eclozării şi
dezvoltării larvelor.
Populaţia de calcan de la lioralul românesc este influenţată sensibil de
temperatura apei, mai ales în perioada reproducerii şi metamorfozei. În general,
temperatura apei este cea care declanşează reproducerea calcanului în perioada
aprilie - mai, influenţând foarte mult rata de supravieţuire în perioada embrionară şi
larvară, mai ales în cazul variaţiilor mari.
Influenţa temperaturii apei marine asupra hrănirii, metabolismului şi creşterii

calcanului
Ratele de hrănire, metabolism şi creştere sunt afectate nu numai prin
disponibilitatea hranei, ci şi indirect prin temperatura apei. La o temperatură în afara
limitelor optime, activitatea de hrănire este în mod obişnuit redusă (Komarova,
1939).
După Brett (1958), există un nivel al temperaturii la care diferenţa dintre
ratele metabolice din timpul odihnei şi din perioada activă este maximă. De aceea,
există o temperatură optimă pentru rata metabolică şi, implicit, pentru o creştere
optimă. Deşi cele mai multe specii de peşti au un domeniu larg al toleranţei faţă de
23
temperatură, în mod obişnuit, creşterea este optimă într-un domeniu mai limitat, în
special în partea superioară a domeniului (Wise, 1958).
Cu mici excepții ale unor specii de pești pelagici mari (ton), peștii au
temperatura corpului apropiată de cea a mediului înconjurator și, astfel, activitatea
metabolismului si creșterea sunt determinate de temperatura apei. Pentru calcanul în
greutate de 40 - 50 g, intervalul termic optim de creștere este de 16-19° C, iar,
pentru greutatea de 10 g de calcan, intervalul optim este mutat la 16-22° C. Ritmul
de creștere a calcanului scade rapid sub 14°C și sub 20°C. Temperaturile cele mai
scăzute și cele mai ridicate ale apei la care hrănirea calcanului se oprește sunt 5 și
2°C, în faza de creștere, iar în faza de stagnare 8 și 22 oC. Ratele specifice de
creștere și ratele consumului de hrană sunt în mod similar legate de temperatura
apei. O ușoară creștere aparentă de conversie a hranei (altfel constantă la 0,8-0,9)
este cel mai des observată la 20°C și sugerează o limită de toleranță superioară, care
a fost confirmată de indicatorii fiziologici.
Date fiind nevoile fiziologice, exemplarele mature de calcan, de talie mare,
caută temperaturi mai mici faţă de restul indivizilor. Acest lucru poate fi aplicat în
interpretarea distribuţiei spaţiale, exemplarele mari migrând spre marginile zonelor
de distribuţie a populaţiei, evitând zona normală de reproducere, făcând ca
reproducerea să nu fie tocmai un succes. Cunoscând toate aceste elemente, le putem
folosi pentru pescuitul mai intens al cohortelor mai vârstnice.
Influenţa temperaturii apei marine asupra abundenţei, migraţiei şi formării
aglomerărilor de calcan
Aproape toate populaţiile de peşte au temperaturi optime specifice.
Cunoaşterea exactă a acestora este necesară pentru prognoza aglomerărilor de peşte.
Cu astfel de cunoştinţe şi beneficiind de prognozele temperaturii, putem să
prognozăm abundenţa sezonieră. Problema se complică în mod suplimentar prin
faptul că cerinţele faţă de mediu se schimbă în funcţie de etapa de creştere,
precum şi sezonier, cel puţin în legătură cu activitatea de reproducere (Devold,
1959) şi hrănire.
Limitele superioare sau inferioare de temperatură la care calcanul poate
supravieţui depind de aclimatizarea sa anterioară. De aceea, schimbări bruşte ale
temperaturii sunt în mod normal mult mai periculoase decât schimbările lente, care-
i dau posibilitatea de a se aclimatiza.
Influenţa temperaturii apei marine asupra migraţiei de primăvară a calcanului

Toate speciile de peşti părăsesc zonele de iernat şi migrează spre ţărm pentru
reproducere sau hrănire, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de existenţa unui
regim termic al apei marine. Calcanul execută migraţii de reproducere suportând
temperaturi mai scăzute decât celelalte specii de peşti, migrația lui începând în
limitele a 8-12°C.
24
Influenţa temperaturii apei marine asupra stării de sănătate a calcanului
Dintre factorii abiotici, temperatura apei reprezintă pentru peşti, animale
poikiloterme lipsite de sisteme termoreglatoare, unul dintre principalii factorii de
viaţă. Scăderea sau creşterea în afara limitelor normale, suportabile de către peşti,
dar mai ales schimbările bruşte de temperatură, semnalate în apele costiere
româneşti, provoacă tulburări grave ca: paralizia aparatului branhial, a inimii şi
tulburări sanguine. Factorul termic are asupra peştilor nu numai o acţiune directă, ci
şi indirectă, modificând alţi factori de mediu. La temperaturi ridicate, semnalate
deseori în ultimii ani, scade conţinutul în oxigen, care determină hipoxia. Efectul
hipoxiei, manifestat prin asfixie, se accentuează datorită faptului că, la temperaturi
ridicate, metabolismul se măreşte, crescând şi necesarul de oxigen. În general,
hipoxia se manifestă la puietul de calcan în primul an de viaţă, în condiţiile creşterii
temperaturii în timpul primei veri de viaţă.
Influenţa salinităţii apei marine

Influenţa salinităţii asupra stării şi comportamentului calcanului
Un factor deosebit de important, care determină posibilitatea adaptării
peştilor la apă cu salinitate variată, este constanţa mai mult sau mai puţin accentuată
a mediului intern. Această constanţă se realizează prin dezvoltarea diferitelor
adaptări de osmoreglare, care asigură posibilitatea reglării presiunii osmotice a
lichidelor din corp.
Variaţiile salinităţii în zonele de larg sunt relativ mici, însă, în zonele
costiere, sunt considerabile datorită aportului apelor curgătoare. Aceste variaţii
afectează reglările osmotice ale peştelui şi determină flotabilitatea icrelor pelagice.
Deşi există numeroase articole ce descriu aparenta relaţie dintre comportamentul
peştelui şi distribuţia şi concentraţia salinităţii apei, aceste relaţii nu sunt neaparat
directe. Cel mai adesea, variaţiile salinităţii indică schimbarea în condiţia de
stabilitate a maselor de apă. Influenţa directă a salinităţii asupra celor mai multe
specii poate fi considerată minoră.
Experimentele efectuate în cadrul INCDM „Grigore Antipa“ au relevat
faptul că puietul de calcan suportă scăderea lentă a salinităţii până la valori de 2‰,
valoare considerată a fi pragul suportabilităţii, sub aceste salinităţi mortalitatea fiind
de 100%.
Influenţa salinităţii asupra repartiţiei calcanului în sezonul de iarnă
În mod obişnuit, toate speciile de peşti, fie ele pelagice (şprot, hamsie,
rizeafcă, gingirică), bentonice (calcan, sturioni) sau nectonice (scrumbia de Dunăre)
iernează la adâncimi cuprinse între 50-100 m. Menţinerea lor la adâncimi mai mici
sau mai mari, între curbele batimetrice menţionate, este în funcţie de condiţiile
termice specifice fiecărei ierni.
25
Se cunoaşte că, pentru zona cu adâncimi de până la 55 m, salinitatea apei
marine prezintă oscilaţii foarte mici în raport cu stratul superficial al apei. Limitele
valorilor întâlnite de-a lungul mai multor ani au oscilat între minimum 17,57‰ şi
maximum 18,75‰. De regulă, însă, la orizontul de 25 m, salinitatea depăşeşte 17‰.
Sub 50 m salinitatea apei creşte în mod lent. Chiar la limita platoului continental,
unde efectul curenţilor poate determina uneori creşteri simţitoare ale valorilor, s-a
constatat că maximele semnalate nu depăşesc totuşi, la 100 m, 20,63‰.
Deoarece toate speciile la care ne-am referit se menţin în unele perioade ale
anului la salinităţi mult inferioare minimelor semnalate la 50 m, rezultă că în nicio
situaţie existentă în stratul 50 - 100 m, a unor valori ale salinităţii apropiate limitelor
inferioare, nu pot influenţa în vreun sens repartiţia peştilor în sezonul de iarnă.
Influenţa luminii asupra comportamentului şi abundenţei peştelui
Lumina, iar într-o măsură mai mică şi alte forme de energie radiantă joacă
un rol foarte mare în viaţa peştilor. Gradul de luminozitate are importanţă atât
directă, cât şi indirectă, în viaţa peştilor. La majoritatea peştilor, organul văzului
joacă un rol esenţial în orientarea în timpul locomoţiei, orientarea faţă de pradă, de
răpitori şi de alte exemplare ale aceleiaşi specii din bancul respectiv, faţă de
obiectele imobile etc. De gradul de luminozitate este legat într-o mare măsură
comportamentul peştilor, în special ritmul nictimeral al activităţii şi multe alte
aspecte ale vieţii (Nikoski, 1962). Lumina exercită o anumită influenţă şi asupra
metabolismului la peşti, precum şi asupra maturaţiei produselor sexuale. Astfel,
pentru majoritatea peştior, lumina constituie un element indispensabil al mediului.
Faptul că calcanul este un peşte bentonic, care trăieşte ca adult la adâncimi
mari, peste 50 m (50 - 100 m), trebuie luat în calcul la creşterea acestei specii în
condiţii de captivitate, gradul de iluminare trebuie să fie extrem de scăzut, mai ales
după parcurgerea metamorfozei şi trecerea la viaţă bentală.
Lumina şi vederea peştelui sunt două elemente de bază exploatate de
pescăriile cu unelte capcană, mai ales în proiectarea aripii conducătoare, fiind
necesar de a spori contrastul vizual al aripii conducătoare prin fire mai groase şi
colorate. A fost determinat faptul că galbenul sporeşte contrastul (Nomura, 1980).
Evitarea uneltei de pescuit descreşte cu cât lumina este mai slabă, sub 0,5-0,05 lux
(Woodhedd, 1965). Pentru a descreşte vizibilitatea şi contrastul setcilor, sunt
folosite culorile albastru şi verzui pentru plasă.
26
III.2. Influenţa factorilor limitativi
Influenţa oxigenului şi a altor gaze dizolvate
În condiţii normale ale mării, conţinutul de oxigen dizolvat al apei nu devine
un factor limitativ în distribuţia peştelui. Totuşi, în unele cazuri, oxigenul poate
afecta comportamentul peştelui, fiind un factor de întârziere a depunerii icrelor sau
controlând migraţiile calcanului către zonele cu adâncime mică.
O influenţă deosebită asupra distribuţiei calcanului şi mortalităţii în masă o
are upwelling-ul stratului de apă puţin oxigenată. Un strat de apă puţin oxigenat
poate exista îndeosebi în zona de fund, unde oxigenul este consumat prin
descompunerea sedimentelor organice şi apele sunt slab ventilate. Cauza upwelling-
ului o constituie vânturile şi topografia coastei şi a şelfului continental în relaţie cu
dinamica maselor de apă (curenţii). În mod obişnuit, peştele se hrăneşte la marginea
zonei cu upwelling normal şi migrează către coastă în timpul încetării upwelling-
ului. Când upwelling-ul începe din nou, apele de fund, acum sărăcite în oxigen, sunt
aduse către suprafaţă până în apropierea coastei, având ca posibil rezultat
mortalitatea în masă a peştelui.
Un exemplu extrem de elocvent îl constituie situaţia de la litoralul românesc
în vara anilor 1999 şi 2002. Urmare a persistenţei fenomenelor de înflorire algală
din lunile iunie şi iulie, a temperaturilor caniculare prelungite şi a unei slabe agitaţii
a apelor, în zona costieră s-au înregistrat frecvente situaţii de subsaturaţie în oxigen,
cu o concentraţie a acestuia sub 5 cm3/l. Peste efectele prelungite ale acestei stări de
fapt s-au suprapus, în prima parte a lunii august, efectele apariţiei la coastă a
fenomenului de upwelling. Sub influenţa unor vânturi din sectorul sudic, s-a produs
un puternic upwelling manifestat prin împingerea spre larg a apelor de coastă
şi apariţia la ţărm, în compensaţie, a unor mase de apă rece, cu salinitate ridicată
şi conţinut slab de oxigen. Acest fapt a dus la o drastică scădere a temperaturii apei
(cu până la 11oC în 3 zile) şi o diminuare a concentraţiei de oxigen pană la valori de
3,64-4,78 cm3/l. Urmare a acestui fenomen, în Baia Mamaia s-au semnalat cantităţi
importante de peşti morţi sau în stare letargică, care au fost împinse de val spre linia
ţărmului. Numai pentru jumătatea sudică a Băii Mamaia mortalitatea a fost
apreciată la 800-1.000 kg/zi.
În afară de oxigen, o deosebită importanţă pentru peşti prezintă şi alte gaze.
Bioxidul de carbon (CO2), chiar şi în doze relativ mici, provoacă moartea peştilor.
Mecanismul acţiunii lui asupra peştilor, ca şi a altor animale, se reduce la
diminuarea capacităţii de a fixa oxigenul. Este adevărat că în apă, în special în apa
de mare, cantitatea de bioxid de carbon este mică, deoarece magneziul, calciul şi alţi
cationi îl fizează rapid. Cantitatea de CO2 în apă este în legătură directă cu
concentraţia ionilor de hidrogen, a cărei variaţie exercită, de asemenea, asupra
peştilor o influenţă apreciabilă.
27
Paralel cu creşterea acidităţii apei, scade intensitatea metabolismului gazos,
în schimb ritmul respirator se accelerează în mediul acid, în comparaţie cu mediul
neutru şi alcalin.
Hidrogenul sulfurat exercită, de asemenea, asupra peştilor o puternică
influenţă negativă. El se poate forma şi acumula în bazine numai în absenţa
oxigenului în apă, deoarece, în prezenţa oxigenului, hidrogenul sulfurat se oxidează
rapid.
Gradul de influenţă a hidrogenului sulfurat asupra peştilor diferă de la specie
la specie şi de la un stadiu de dezvoltare la altul. Intensitatea acţiunii hidrogenului
sulfurat, ca de altfel şi a altor multe gaze, variază apreciabil în funcţie de
temperatură. La temperaturi ridicate, moartea survine mai repede decât la
temperatură scăzută.
Influenţa oxigenului şi gazelor solvite asupra stării de sănătate a calcanului

Dintre gazele solvite în apă, rezultate în urma unor procese naturale care au
loc în apa marină, cu influenţe directe asupra sănătăţii calcanului, menţionăm
oxigenul și hidrogenul sulfurat. Și pH-ul influențează dezvoltarea peștilor.
Oxigenul este cel mai important gaz solvit în apă, de care depinde viaţa şi
sănătatea organismelor marine. Provenit din aerul atmosferic sau ca rezultat al
fotosintezei plantelor acvatice, inclusiv a microalgelor, este indispensabil în
procesul de respiraţie a calcanului. Valori reduse, sub 4 mg/l, combinate cu creşteri
ale temperaturii apei, dezvoltării fitoplanctonului, conduc la apariţia stării
patologice de asfixie la calcan.
Hidrogenul sulfurat, gaz rezultat din procesele microbiologice de
descompunere a substanţei organice şi de reducere a sulfaţilor, provoacă iritaţii şi
intoxicaţii care se agravează foarte mult în condiţiile în care oxigenul este redus.
pH-ul apei constituie un element chimic ce poate influenţa, de asemenea,
viaţa calcanului. Apele acide, ca şi cele alcaline (sub 6,5 şi peste 9,0), rezultate în
urma deversărilor industriale, produc leziuni grave la nivelul pielii şi branhiilor,
finalizate cu moartea peştilor.
28
CAPITOLUL IV
GENETICA POPULAȚIILOR DE CALCAN
Maria Bianca Ianc, Cornelia Ochiș, Beatrice Kelemen, Valodea Maximov
Genetica populațiilor se ocupă cu studiul originii și distribuției compoziției

genetice a populațiilor de organisme și cu evoluția acestei variații în timp.
Schimbările evolutive pot fi ușor determinate și analizate pe baza variațiilor
genetice. Genetica populațiilor studiază modul in care forțele evolutive, de mutație,
selecție, drift genetic și migrația, afectează distribuția variabilității genetice
(Hansen, 2003) la nivel de specie, populație sau individ, oferind astfel informații
demografice și ecologice pentru conservarea speciilor.
Genetica populațiilor prezintă aplicabilitate în diferite domenii, ca medicină,
agricultură, conservare și cercetare. Principalele direcții în care a fost folosită până
în prezent genetica populațiilor le reprezintă consilierea părinților pentru prevenirea
bolilor ereditare, identificarea genelor marker implicate în diferite boli, în medicina
legală, pentru interpretarea statistică a potrivirii ADN-ului unui suspect cu ADN-ul
preluat de la locul unei crime, în conservarea speciilor în pericol de dispariție, în
determinarea evoluției speciilor pe baza variației unor gene marker, în identificarea
diferitelor specii pe baza genelor marker conservate evolutiv (citocrom oxidaza
subunitatea I în DNA barcoding), în determinarea structurii populației diferitelor
specii pe baza variațiilor genetice (Hartl și Clark, 1997).
Variabilitatea genetică reprezintă proprietatea organismelor vii de a se
deosebi din punct de vedere genetic într-o populație. Principalele surse de
variabilitate sunt recombinările genetice și mutațiile, care determină diversitatea
genetică, aceasta fiind una dintre premisele evoluției. Mutațiile pot fi de diferite
tipuri, dintre care amintim: inserțiile, delețiile, transpozițiile, duplicațiile,
substituțiile. Polimorfismele nucleotidice de la nivelul unui singur nucleotid (Single
Nucleotide Polymorphism) reprezintă mutații punctiforme, care variază între
diferite secvențe de ADN printr-un singur nucleotid. Recombinarea genetică se
referă la fenomenul de crossing-over care are loc în timpul meiozei, dar și la orice
alt mecanism genetic care creează noi combinații de alele sau haplotipuri
(Templeton, 2006).
Măsurarea diversității genetice în populațiile sălbatice sau stocurile din
acvaculturi are o mare importanță în înțelegerea și gestionarea acestor populații.
Cele mai comune metode de măsurare a diversității genetice sunt reprezentate de
heterozigotie și de media numărului de alele prezente la nivelul tuturor locilor
(Beaumont și Hoare, 2003).
Un model important folosit în genetica populațiilor îl reprezintă modelul
Hardy-Weinberg, care presupune că o populație se află în echilibru dacă frecvența
genelor și frecvența genotipurilor sunt constante din generație în generație, atunci
29
când asupra populației nu acționează factori ca mutația, migrația, driftul genetic și
selecția naturală. Ipotezele formulate de acest model sunt simple și nerealiste, dar s-
au dovedit a fi folositoare în realizarea unei schițe de bază a evoluției populației
respective.
Managementul pescuitului
Calcanul, Psetta maxima maeotica, este o importantă specie comercială de

pește, existând un număr mare de stocuri de calcan pentru care au fost realizate
multe studii de management, precum și evaluarea lor. Un astfel de studiu a fost
realizat de Hara și colaboratorii în 2002, care au studiat dezvoltarea indivizilor
reproducători și inducerea perioadei de depune a icrelor la calcanul din Marea
Neagră. Ceea ce s-a observat în urma acestor analize a fost faptul că este important
ca temperatura apei să fie atent monitorizată, optimul fiind sub 17ºC. Un alt studiu
în ceea ce privește culturile de calcan a fost realizat în 2004 de către Barasan și
Samsun, care au analizat ratele de supraviețuire ale calcanilor pescuiți de la diferite
adâncimi și adaptarea lor la creșterea în ferme. Există mai mulți factori care
influențează adaptarea peștilor la creșterea în cultură, printre acestea numărându-se
temperatura, salinitatea, oxigenul, hrana disponibilă, diferiți factori de stres,
contaminarea cu microorganisme (Basaran și Samsun, 2004). În urma acestor studii
realizate pentru a se observa limitările și avantajele, dacă acestea sunt prezente, ale
creșterii calcanilor în cultură, principala concluzie care poate fi trasată o reprezintă
observația conform căreia dezvoltarea gonadală este cea mai afectată de creșterea în
cultură. În funcție de temperatura apei în care sunt menținuți calcanii în ferme,
maturarea sexuală diferă. În literarură se precizează că această maturare apare după
2-3 ani la masculi și după 4 ani la femele (Imsland și colab., 1997), dar în ferme,
chiar și în conditii optime de temperatură și creștere, această maturare durează între
4 și 5 ani (Haffray și Martinez, 2008).
Analize în ceea ce privește diferențele între peștii crescuți în ferme și cei
sălbatici au mai fost realizate și de alti cercetători, ajungându-se la concluzia că
parametrii nutriționali la calcanul sălbatic sunt mai apropiați de cei oficiali
recomandați (Martinez și colab, 2010) și, de asemenea, s-a observat conținutul mai
ridicat în lipide la indivizii menținuți în ferme decât la cei liberi (Serot și colab.,
1998). Populațiile de calcani din ferme și cele libere au fost studiate și pentru a se
vedea dacă există diferențe genetice între aceste două tipuri. În urma rezultatelor
publicate (Bouza și colab., 1997; Coughlan și colab., 1998; Castro și colab., 2004),
nu putem trage o concluzie clară în ceea ce privește aceste studii, mai ales deoarece
condițiile în care au fost crescuți peștii în ferme diferă de la un studiu la altul și, de
asemenea, și factorii de mediu care acționează asupra peștilor sălbatici și locația în
care aceștia se găsesc.
Fiind un pește comercial, calcanul riscă să ajungă o specie pe cale de
dispariție, dacă nu se evită pescuitul excesiv și deversarea deșeurilor. Un rol
30
important în evitarea pescuitului excesiv îl prezintă managementul pescuitului, al
cărui scop este pescuitul în limite normale, fără să fie afectat efectivul populației.
Mai multe strategii de management au fost formulate pentru a se putea controla
pescuitul, dar și pentru a se reabilita și conserva resursele acvatice vii, precum și
ecosistemele. Aceste prevederi presusupun închiderea sezonului de pescuit în
timpul depunerii icrelor și după ce acestea au fost depuse, pentru a le putea permite
juvenililor să crească, reabilitarea resurselor prin construirea unor recifuri artificiale
și repopularea anumitor specii al căror număr a scăzut foarte mult în urma
pescuitului sau a poluării (Duzguneș și Erdogan, 2008). În ceea ce privește
populația de calcan din Marea Neagră, pescuitul este interzis aproximativ 45 - 60 de
zile, începând cu 15 aprilie (Duzguneș si Erdogan, 2008).
În studiul realizat de noi în ceea ce privește existența unei structuri a
populației de calcan din vestul Mării Negre, rezultate semnificative ale indicelui de
fixare Fst au fost obținute în urma testării ipotezei existenței de diferențe genetice
între probele colectate primăvara și toamna, folosind ca marker un fragment al
genei pentru 16S ARNr. Pe baza rezultatelor obținute se poate presupune că variația
genetică obținută între primăvară și toamnă poate fi datorată sezonului de depunere
a icrelor, când este interzis pescuitul. Un alt mod de a evita pescuitul excesiv, dar
totuși de a satisface cererea de piață în ceea ce privește carnea de calcan, îl
reprezintă construirea de ferme piscicole.
Markeri moleculari
În prezent, există foarte multe tehnici moleculare disponibile pentru studiul

populațiilor de pești. Ele se bazează pe două tipuri de markeri moleculari: markeri
proteici și ADN. Primele studii au folosit ca markeri moleculari proteine și alozime
(Fergunson și colab., 1995; Williamson, 2001), iar, în ultimii ani, majoritatea
studiilor filogenetice și de structură a populațiilor s-au bazat pe markerii genetici,
mitocondriali și nucleari (Okumus, 2003).
Un marker genetic poate fi considerat o secvență de ADN (nuclear sau
mitocondrial) cu o poziție cunoscută în genom, care poate fi folosită pentru a
identifica indivizi sau specii.
Este un marker foarte utilizat pentru a răspunde întrebărilor filogenetice și
de structură a populațiilor de pești, de mai mult de un deceniu. ADNmt are multe
aplicații și în studiul biologiei peștilor, în managemetul stocurilor și acvacultură
(Avise, 1994), dar oferă și informații ce pot fi folosite în programele de conservare
și reabilitare (Billington, 2003). Principalele caracteristici ale ADN-ului
mitocondrial includ: moștenirea pe cale maternă a unei molecule ADN, lipsa
intronilor, lipsa procesului de recombinare, este neutru din punct de vedere selectiv
și se găsește în multe copii în celulă (Billington, 2003). Datorită faptului că
ADNmt se transmite pe linie maternă, mărimea populației necesară în studiul
ADNmt este mult mai mică decât cea bazată pe ADN-ul nuclear, iar variația
31
ADNmt poate fi considerată un indicator mai sensibil al fenomenelor populaționale,
precum bottleneck-ul (Okumus, 2003). Numărul mare de copii de ADN
mitocondrial care se găsește în celule face din acești markeri instrumente ușor de
folosit în genetica populațiilor, deoarece genele mitocondriale sunt ușor de
amplificat, nu conțin introni și prezintă variabilitate, ceea ce ne ajută să determinăm
istoria populației respective (Galtier și colab., 2009).
Printre dezavantajele folosirii markerilor mitocondriali se numără faptul că
aceștia reflectă doar evoluția pe cale maternă (Magoulas, 1998), ce poate diferi de
evoluția generală a populațiilor sau speciilor. Studii recente au demonstrat existența
pseudogenetor mitocondriale în genomul nuclear la multe organisme. Acest lucru
poate îngreuna amplificarea genelor funcționale din genomul mitocondrial și
analiza datelor obținute pe baza acestor markeri (Zhang și Hewitt, 2003).
Folosirea markerilor neutri în studiile de genetică moleculară a reprezentat
principalul instrument folosit pentru studiul variațiilor genetice, ușurând
determinarea structurii geografice a populației, fără să ia în considerere selecția
naturală sau acțiunea factorilor de mediu. Schimbările întâmplătoare care au loc la
nivelul acestor markeri neutri, în absența fluxului de gene și dacă sunt cauzate de
mutații sau de drift genetic, se acumulează în timp și dau naștere unor seturi de alele
unice, pe baza cărora speciile pot fi identificate. Aceste gene poartă numele de
unități evolutive semnificative și reprezintă un nucleu central în conservare, fiind
identificate mai ales în populațiile unice (Conver și colab., 2006).
ADN-ul nuclear, cu o mai mare variabilitate decât markerii mitocondriali,
este utilizat în studierea populațiilor sălbatice și în acvacultură (Maugoulas, 1998;
De Woody și Avise, 2000; Hansen, 2003), filogenetică și filogeografie (Hansen și
colab., 1999; Nielsen și colab., 1999), structura genetică a populațiilor (Nielsen și
colab., 1997, 1999), conservarea bidiversității și a mărimii efective a populației
(Reilly și colab.,1999), încrucișare selectivă (Tessier și colab., 1997), înrudire și
comportament (Bekkevold și colab., 2002).
La începutul anilor ’80 s-au publicat primele studii de genetica populațiilor,
pe baza ADNmt (Avise și colab., 1979). Mai târziu, au apărut o serie de tehnici
pentru analiza polimorfismelor lungime, cum ar fi microsateliții. Microsateliții sunt
repetiții de nucleotide, care se găsesc în diferite locații în genom. Datorită
numărului diferit de repetiții pe care îl conțin, microsateliții pot fi considerați
markeri cu rezoluție mare, putând face diferența între indivizi aparținând aceleiași
specii. În plus față de nivelul înalt de polimorfism, există avantaje majore, cum ar fi
generarea de multe benzi informative pe reacție, și are o reproductibilitate mare a
rezultatelor. Din păcate, locii foarte variabili sunt mai puțin utili pentru
discriminarea populaţiilor, dacă nu sunt utilizate eșantioane mari O altă limitare ar
fi numărul mare de alele, care poate duce la dificultăți în interpretarea datelor
(Okumu și Ciftci, 2003). Pentru că au mai multe avantaje decât alți markeri
moleculari, treptat au înlocuit alozimele și ADN-ul mitocondrial în studiile
moleculare.
32
Structura populației de calcan
Cariotipul la calcan, 2n = 44 cromozomi, a fost descris și mulți cromozomi
au fost caracterizați folosind tehnica de bandare convențională (Bouza și colab.,
1994, Zaharia T., 2002).
Fig. 10. Metafază și cariotip la calcan P. maxima maeotica

(după Suciu & Zaharia, citat în Zaharia, 2002)
Se cunoaște că organismele marine, pești și nu numai, au o mare capacitate

de dispersie și, implicit, o rată mare a fluxului de gene. Acest lucru se datorează
mișcării pasive a ouălor și capacității larvelor și juvenililor de a înota activ (aproape
de mal, în zonele de hrănire de mică adâncime) (Ward, 1994; Iglesias și colab.,
2003).
33
Până în prezent, au fost realizate mai multe studii cu privire la variabilitatea
populațiilor de calcan, analizându-se diferiți markeri ca: alozime, microsateliți și
ADN mitocondrial. Majoritatea studiilor de genetica populațiilor de calcan au
demonstrat că nu există nici o structură evidentă a populațiilor în mările Europei.
Lipsa unei diferențieri genetice între populații de calcan preluate din Marea
Mediterană până în Marea Nordului a fost observată de Blanquer și colab. în 1992,
analizând 17 loci enzimatici. Rezultate asemănătoare au fost obținute de Bouza și
colab. în anul 1997, analizând 35 de loci enzimatici la indivizi din estul Oceanului
Atlantic. Analize realizate folosind microsateliți (Bouza și colab., 2002) nu au reușit
să determine o structură a populațiilor de calcan, nici măcar când s-au folosit
populații depărtate din punct de vedere geografic, din Marea Irlandei și Marea
Norvegiei (Coughlan și colab., 1998). Nielsen și colab. (2004), analizând 8
microsateliți, au găsit diferențiere genetică între populațiile de calcan din nordul
Mării Baltice și Marea Nordului.
În schimb, studii mai recente, care au folosit ca marker molecular ADN-ul
mitocondrial și alți loci microsatelitari, au putut distinge o slabă structură a
populațiilor. Deși există un flux de gene intens între regiuni, nu este exclusă
existența unor linii genetice distincte în unele zone geografice. De exemplu,
calcanul din Marea Mediterană s-a dovedit a avea două linii genetice distincte: una
în vestul mării și cealaltă în est, pe baza capătului 5’ al regiunii de control (CR)
(Suzuki și colab., 2004). Florin și Höglund (2007) au identificat o diferențiere
genetică scăzută, dar semnificativă, a populației de calcan din Marea Baltică, dar nu
ca o dovadă a izolării prin distanță; au demonstrat că variația temporală dintr-o
localitate depășește variația spațială dintre localități.
Diversitatea genetică scăzută a populației de calcan, în comparație cu alți
pești plați, precum Scophthalmus rhombus și Platichthys flesus, care au habitat
similar, sugerează existența unui bottleneck de-a lungul evoluției calcanului (Bouza
și colab., 2002).
Majoritatea studiilor privind calcanul din Marea Neagră au urmărit aspecte
ale biologiei speciei, precum: dezvoltarea larvelor și juvenililor (Şahin, 2001;
Kohno și colab., 2001; Moteki și colab., 2001; Şahin și colab., 2003),
managementul reproducătorilor (Hara și colab., 2002; Başaran și Samsun, 2004) și
evaluarea culturilor de calcan (Suzuki și colab., 2001).
Analize filogenetice
Poziția Pleuronectiformelor în relație cu alte grupe majore de pești și
relațiile filogenetice din cadrul ordinului sunt încă problematice (Pardo și colab.,
2005).
Reconstrucția relațiilor filogenetice dintre Pleuronectiforme a crescut
semnificativ odată cu apariția tehnicilor moleculare moderne.
O întrebare majoră în ceea ce privește filogenia peștilor plați este presupusa
monofilie a ordinului. Această ipoteză este cea mai larg acceptată pe baza datelor
morfologice. Primul studiu despre filogenia Pleuronectiformelor, atunci numite
34
Heterostomate, a fost publicat de Regan în 1910 (citat de Azevedo, 2008). Acesta
propune o clasificare pe baza caracterelor morfo-anatomice, sugerând că grupul este
monofiletic și împărțit în două presupuse subordine, Psettodoidei și Pleuronectoidei.
Potrivit clasificării propuse de Nelson (2006), bazată în principal pe studiile lui
Chapleau (1993), Hoshino (2001), ordinul Pleuronectiformes cuprinde 14 familii,
dintre care Psettoidae este singura familie a subordinului Psettoidei și restul
familiilor aparțin subordinului Pleuronectoidei.
În prezent, clasificarea ordinului este încă bazată pe caractere morfologice.
Cu toate acestea, natura monofiletică a mai multor familii a fost pe scară largă
dezbătută (Chapleau, 1993; Hensley, 1997; Berendzen și Dimmick, 2002; Pardo și
colab., 2005).
Primele studii moleculare despre filogenia Pleuronectiformelor, precum cel
al lui Tinti și colab. (1999), consolidează relațiile propuse anterior pe baza
caracterelor morfologice, deși au fost investigate numai nouă specii. Berendzen și
Dimmick (2002) au relizat cel mai complet studiu al filogeniei Pleuronectiformelor
pe baza markerilor mitocondriali: au fost incluse majoritatea familiilor, au analizat
1200 bp din gena pentru 12S și 16S mitocondrial de la 44 specii. Pardo et al. (2005)
au analizat fragmente de aproximativ 650 perechi de baze (bp) din gena
mitocondrială pentru 16S, de la 30 de specii. Aceste analize au rezolvat filogenia la
nivel de specii şi gen. Cu toate acestea, relaţiile dintre unele familii au rămas
nerezolvate (Azevedo si colab, 2008).
Rezultatele obținute
În urma studiilor efectuate de noi cu privire la genetica populațiilor de

calcan din vestul Mării Negre, un număr de 77 de secvențe au fost obținute,
amplificându-se un fragment pentru gena 16S ARNr și un fragment al genei care
codifică subunitatea I a citocrom oxidazei (COI). Calcanii au fost colectați în
primăvara și toamna anului 2010 din diferite locații de pe coasta vestică a Mării
Negre, din zona Deltei Dunării până în sudul Bulgariei.
Principalele aplicabilități ale markerului COI la pești le reprezintă studiile
de identificare a speciilor (DNA barcoding), dar și analizele de biodiversitate
(Ivanova și colab., 2007; Espineira și colab., 2008; Kochzius și colab., 2010).
Celălalt marker, 16S, a fost cel mai adesea folosit în analize filogenetice (Verneau
și colab., 1994; Berendzen și colab., 2002; Suzuki și colab., 2004; Pardo și colab.,
2005; You Feng, 2005; Azevedo și colab., 2008).
În urma analizei secvențelor obținute, au fost identificate un număr de 8
haplotipuri pentru gena 16S ARNr și 4 haplotipuri pentru gena COI (Tabelul 5).
Dintre acestea, pentru subunitatea I a citocrom oxidazei, două haplotipuri (Hap 2 și
Hap 3), sunt haplotipuri noi, care nu au mai fost descrise de către alți autori. De
asemenea, pentru 16S s-au identificat un număr de 5 haplotipuri (Hap 3, Hap 4, Hap
6, Hap 7, Hap 8), care nu au fost încă publicate în GenBank. În bazele de date există
35
și haplotipuri care nu au fost găsite în cadrul studiului nostru în vestul Mării Negre,
după cum se poate vedea în Tabelul 5. Numărul mai mare de haplotipuri care a fost
identificat pentru gena 16S ARNr ne poate duce la concluzia că acest marker
prezintă variabilitate mai mare pentru populațiile de calcan decât citocrom oxidaza.
Această concluzie contrazice teoria conform căreia genele care codifică proteine din
genomul mitocondrial au o rată de evoluție mai rapidă decât genele care codifică
ARN ribozomal (Arif and Khan, 2009).
Tabel 5. Haplotipuri identificate la calcan

Haplotip Nr. GenBank Locație Referințe
indivizi
COI gene
Hap 1 70 FN689228.1 Marea Mediterană, Franța Kochzius și colab.,
2010
FN689049.1 Marea Mediterană, Franța Kochzius și colab.,
2010
FN688918.1 Marea Mediterană, Franța Kochzius și colab.,
2010
FN689010.1 Marea Neagră, Turcia Kochzius și colab.,
2010
FN689233.1 NE Atlantic, Spania Kochzius și colab.,
2010
2010
EU513708.1 Norvegia Espineira și colab.,
2008
Santaclara și colab.,
2008
2008
2008
2008
2008
FN688919.1 Marea Nordului, Germania Kochzius și colab.,
2010
Hap 2 2
Hap 3 1
Hap 4 4 FN688963.1 Marea Neagră, Turcia Kochzius și colab.,
2010
- - FN689235.1 Marea Baltică, Germania Kochzius și colab.,
2010
2010
36
2010
- - FN689229.1 NE Atlantic, Spania Kochzius și colab.,
2010
- - FN689230.1 Marea Nordului, Germania Kochzius și colab.,
2010
- - FN689231.1 Marea Nordului, Germania Kochzius și colab.,
2010
16S rRNA gene
Hap 1 12
Hap 2 58 AM182441.1 NV Pacific,Taiwan Lee și Chuang, nepub.
2006
AY157323.1 NE Atlantic, Portugalia Cunha și Castilho,
nepub. 2002
2010
2010
2010
FN688146.1 S Mării Nordului, Germania Kochzius și colab.,
2010
FN688148.1 S Mării Nordului, Germania Kochzius și colab.,
2010
FN688147.1 V Marea Mediterană, Franța Kochzius și colab.,
2010
EU410416.1 Turcia Yokes, nepub. 2008
Hap 3 1
Hap 4 1
Hap 5 2
Hap 6 1
Hap 7 1
Hap 8 1
- - AM182440.1 NV Pacific,Taiwan Lee și Chuang, nepub.
2006
- - AY359664.1 NE Atlantic, Spania Pardo și colab., 2004
- - GU248343.1 China Xu si You, 2009
37
CAPITOLUL V
REPRODUCEREA DIRIJATĂ A CALCANULUI
Victor Niță, Tania Zaharia, Valodea Maximov
V.1. Generalități
Ihtiofauna Mării Negre a suferit modificări majore în ultimi 50 ani, atât în

structura calitativă şi cantitativă, cât şi în comportamentul diferitelor specii. Aceste
schimbări sunt consecinţe ale activităţilor antropogenice, direct, prin presiunea de
pescuit, şi indirect, prin deteriorarea condiţiilor de mediu, în special în partea de
vest a mării.
Obiectul unui pescuit specializat, şi populaţia de calcan Psetta maeotica
(Pallas, 1811) a suferit modificării atât privind valoarea stocului, cât și în
comportamentul său. Organismele internaţionale, printre care şi FAO, au atras
atenţia asupra faptului că stocurile de calcan din Marea Neagră au fost exploatate
excesiv, deşi atât România şi Bulgaria, cât şi Ucraina au adoptat măsuri de
reglementare pentru păstrarea stocurilor. S-a apreciat că declinul este datorat nu
numai pescuitului excesiv, ci şi modificărilor de mediu. Pentru conservarea, în
primă etapă, şi creşterea, în viitor, a rezervelor de calcan se impune aplicarea unui
complex de măsuri, structurate pe domenii, astfel:
→ îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în zona litorală (zona de reproducere
şi de creştere a puietului)
→ repopulări cu puiet produs în spaţii specializate.
În România, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină
„Grigore Antipa”, s-au desfăşurat, în ultimi douăzeci de ani, cercetări privind
posibilităţile şi căile de refacere a populaţiilor de calcan, în cadrul unor proiecte mai
largi de reconstrucţie ecologică şi relansarea pescuitului de calcan (Zaharia T, 1992-
1999; Maximov V, 2002-2005; 2008-2011).
Schematic, obţinerea puietului de calcan implică parcurgerea unor etape
distincte, prezentate în Figura 11.
38
Figura 11. Schema de obţinere a puietului de calcan
Calcanul este un peşte lipsit de caractere secundare externe. El are o

activitate ciclică a reproducerii, caracterizată printr-o dezvoltare maximă a
gonadelor, îndeosebi a ovarelor, tocmai înaintea emisiei ovulelor gameţilor, care se
traduce prin schimbări de culoare şi volum (Dehnik, 1973, Kutaygil & Bilecik,
1979, Svetovidov, 1964). Stadiile diferite ale acestei maturări pot fi repetate pe
scările maturării, dar o estimare mai precisă poate fi făcută, utilizând raportul
gonado-somatic. Are un sezon de reproducere bine definit, primăvara, la începutul
lunii aprilie, când temperatura şi salinitatea apei marine ating valorile optime.
Înaintea depunerii pontei, reproducătorii se apropie de mal. Icrele sunt
depuse în cantitate mare, fecunditatea medie absolută fiind ridicată. Calcanul este
un peşte bentonic, cu icre pelagice.
Au fost descrise 6 etape ale dezvoltării embrionare (Dehnik, 1973),
caracterizate prin:
→ etapa I: începe din momentul fecundării şi se termină cu organizarea
discului embrionar multicelular sau blastula;
→ etapa II: blastula epitelială, caracterizat prin deplasarea blastomerelor pe
stratul de suprafaţă şi prin formarea plăcii cu mai multe straturi, care acoperă
blastocelul;
→ etapa III: acumularea de vitelus în blastodisc şi gastrulaţia; începe
mărirea diametrului blastodiscului şi aproape simultan se ondulează zonele sale; pe
măsura creşterii, se formează polul embrionar, apar organele embrionare. Etapa se
sfârşeşte cu închiderea blastoporului;
→ etapa IV: se delimitează capul, se organizează tija nervoasă, se schiţează
coada, veziculele cerebrale, cupele oculare, capsulele auditive, începe segmentaţia
corpului;
39
→ etapa V: creşterea zonei caudale; începe separarea zonei caudale de
vitelus; în această etapă se organizează inima, germenele intestinului, ficatul şi se
schiţează marginea înotătoarelor; odată cu creşterea zonei caudale, se diferenţiază
miotonii caudali; etapa durează până la începerea pulsaţiilor inimii;
→ etapa VI: embrion mobil; aproape simultan cu pulsaţia inimi, încep
mişcări slabe ale embrionului, care, din vreme în vreme, tresare; pe măsura creşterii
embrionului şi formării organelor, mişcările devin mai energice; înaintea eclozării,
embrionul, împreună cu sacul vitelin, se mişcă liber în învelişul oului.
La baza analizei morfofiziologice şi ecologice a dezvoltării larvare la calcan
au stat 6 etape de dezvoltare (Cepurnov, 1989), fiecare dintre ele caracterizându-se
printr-o serie de indicatori:
→ etapa I - hrănirea din sacul vitelin - începe în momentul eclozării; sacul
vitelin este mare, în treimea anterioară este așezată picătura de grăsime; corpul
larvelor este simetric, capul este strâns legat de sacul vitelin, gura este închisă şi se
diferenţiază cuta înotătoare, cu aspect de pliu nu prea mare, cu baza așezată
orizontal; arcurile branhiale nu au apărut, inima pulsează, însă elementele figurate
nu au apărut; ochii nu sunt pigmentaţi, iar corpul este colorat; larvele se
concentrează la suprafaţa apei şi stau vreme îndelungată în repaus; sacul vitelin
mare şi picătura de grăsime menţin larvele în poziţie răsturnată, cu partea
abdominală în sus; larvele se hrănesc cu rezervele sacului vitelin şi ale picăturii de
grăsime, care sunt folosite pentru diferenţierea organelor şi ţesuturilor, creşterea în
lungime şi masă; la sfârşitul perioadei, capul larvelor se îndreaptă, apare
deschiderea gurii, se formează maxilarele, care încep să se mişte, se dezvoltă
arcurile branhiale; operculele sunt dezvoltate insuficient, acoperind parţial branhiile,
baza înotătoarei pectorale este așezată oblic, ea creşte în lungime şi se mişcă;
pigmentaţia ochilor devine foarte intensă, larvele sunt intens pigmentate, apar
elemente figurate ale sângelui;
→ etapa II - hrănirea mixtă - cantitatea de vitelus în momentul trecerii la
această etapă este micşorată considerabil, hrănirea endogenă făcându-se îndeosebi
din picătura de grăsime; deoarece rezervele acesteia nu pot acoperi necesităţile
energetice ale organismului, larva trece şi la hrănirea exogenă; gura este deschisă şi
mobilă, operculele acoperă branhiile în totalitate, aparatul digestive este diferenţiat;
prin înot, larvele se menţin în straturile orizontale ale apei şi fac salturi în direcţia
prăzii, iar, la sfârşitul etapei, sacul vitelin se resoarbe total, creşte diametrul vezicii
gazoase şi a tractului digestiv;
→ etapa III - resorbţia sacului vitelin - coloana vertebrală este dreaptă,
zona caudală este simetrică, corpul este intens pigmentat; pigmentul este concentrat
în zona capului, vezicii gazoase şi ficatului; larvele se hrănesc intens, se observă
creşterea în lungime şi masă, se continuă structurarea organelor interne;
→ etapa IV - notocord încovoiat, ochi cu simetrie aparentă - formarea
scheletului înotătoarelor neperechi; endoscheletul paletei caudale aste cartilaginos;
la înotătoarele dorsale şi anale apar raze de mezenchim şi se diferenţiază
40
musculatura radială transversal; înălţimea corpului creşte până la 40% din lungimea
corpului; începe migraţia ochiului drept pe partea stângă;
→ etapa V - începutul migraţiei ochiului drept - larvele înoată permanent
cu partea dreaptă în jos, iar pigmentarea celor două feţe ale corpului este aproape
identică; se desăvârşeşte migraţia ochiului drept, care se deplasează peste nivelul
capului; pe partea dreaptă, se scurtează maxilarul superior, nările se deplasează pe
partea stângă; pe partea dreaptă înotătoarea pectorală este mai mică; vezica
înotătoare este mare, reprezentând 8% din lungimea corpului; sistemul digestiv
continuă să se perfecţioneze: încep să se pună bazele apendicilor pilorici, creşte
cantitatea de glande digestive, înotătoarea caudală este simetrică, dar urostilul
terminal nu s-a format;
→ etapa VI - desăvârşirea metamorfozei, ochiul migrat în întregime - se
continuă creşterea înălţimi corpului; ochiul drept se deplasează către centrul
capului, astfel încât una dintre părţi devine oarbă; caracterul pigmentaţiei este
diferit: partea dreaptă este mai deschisă la culoare; înotătoarea dorsală avansează şi
începe la nivelul zonei posterioare a ochiului; în condiţiile naturale, la sfârşitul
acestei etape, larvele sunt încă pelagic, lăsarea lor la fundul apei înainte de
terminarea metamorfozei face dovada unor tulburări de dezvoltare şi conduce la
moartea lor.
În procesul ontogenezei, în fiecare etapă de dezvoltare, organismul se
caracterizează prin anumite particularităţi privind necesităţile faţă de mediu.
Modificarea unor indici morfologici atrage după sine schimbarea necesităţilor de
mediu. În cazul calcanului, specie cu o dezvoltare ontogenetică destul de
complicată, cheia succesului reuşitei unei acţiuni de reproducere constă în
parcurgerea completă a metamorfozei.
Odată cu metamorfoza completă şi trecerea la o viaţă bentală, se schimbă
caracterul hrănirii şi comportamentul larvelor. Acestea iau culoarea adulţilor, devin
mai puţin active, se măreşte stomacul şi se dezvoltă dinţii faringieni, ceea ce
permite trecerea la un alt tip de viaţă. Metamorfoza completă a larvelor de calcan
din Marea Neagră se petrece la vârsta de cca. 70 zile (Cepunov, 1989, Zaharia et al.,
2000) (Figura 12).
41
Figura 12. Schema metamorfozării complete la calcanul din Marea Neagră
V.2. Bazele biologice ale reproducerii calcanului în captivitate

Istoricul reproducerii calcanului
Primele studii privind reproducerea calcanului în captivitate datează din a
doua jumătate a secolului XIX-lea şi a fost descrisă de G. Delbos (citat de Fauvel,
1993). În 1894, Canu descrie primele recoltări de icre de calcan şi tentativele de
incubaţie realizate de căpitanul Danevig între 1884-1892, cu câteva încercări de
repopulare a coastelor. În 1894, recoltarea prin masaj abdominal a produselor
seminale şi fecundarea artificială erau practicate în Anglia. Au fost, de asemenea,
realizate câteva încercări de populare a apelor de coastă, cu icre embrionate de
calcan. În 1898, Malard obţine în laboratorul de la St. Vaast-la-Hongue, cantităţi
importante de icre embrionate. Uitată până în 1968, preocuparea revine prin
reproducerea cambulei Pleuronectes platessa (Shelbourne, citat de Person Le
Ruyet, 1985) şi a calcanului Scophthalmus maximus (Purdom, citat de Person Le
Ruyet, 1985).
Tehnicile de reproducere în captivitate utilizate în Marea Britanie şi Franţa
(principalele ţări producătoare de peşti plaţi) diferă:
- în Anglia: Jones în 1972 şi Downing în 1980 recoltează ovule după un
masaj abdominal al reproducătorilor;
- în Franţa: Girin în 1979 şi Devauchelle în 1980 obţin ponte viabile în
absenţa oricărei manipulări.
Aceste tehnici sunt folosite şi în prezent, diferenţiat în cele 2 ţări. În celelalte
ţări producătoare, sunt utilizate ambele metode, după caz. Indiferent de tehnica
folosită, rezultatele sunt variabile. Posibilităţile de creştere a peştilor plaţi în
captivitate sunt limitate de sezonul natural de reproducere, pe o durată de 2-3 luni
42
pe an. Decalarea perioadei de reproducere, manipularea fotoperioadei şi a
temperaturii au fost realizate de Devauchelle în 1988 şi Downing în 1980.
McEnvoy descrie influenţa perioadei ce se scurge între ovulaţie şi prelevarea
ovulelor prin masaj abdominal asupra calităţi pontei.
Din acest moment, activitatea cunoaşte o continuă dezvoltare, devenind o
sursă importantă de hrană pentru omenire: producţia de calcan a atins 2.434 t / 1994
(cel mai mare producător mondial de calcan pentru consum fiind Spania).
V.3. Dotări esenţiale ale sistemului de culturǎ

Sistemul de asigurare a apei de mare
Designul sistemului de aprovizionare cu apă de mare este o condiţie foarte
importantă în timpul planificării staţiei de incubare, având în considerare atât
aspectele economice, cât şi cele tehnologice. Un sistem de aprovizionare cu apă de
mare este practic compus din trei unităţi de bază: unitatea de absorbţie a apei de
mare, unitatea filtratoare primară (dacă este necesar) şi cea rezervor şi unitatea de
filtrare secundară şi de strerilizare.
Absorbţia apei de mare
În mod clasic, sunt binecunoscute trei metode de absorbţie a apei de mare:
pompare directă, tipul „mină” şi prin sondare. Cea mai potrivita tehnică va trebui
aleasă cu atenţie, ţinând cont de condiţiile din teren, topografia zonei şi condiţiile
particulare din zonă. Se poate conchide asupra faptului că primele două metode sunt
mai potrivite pentru eclozerii de mare capacitate, în timp ce cea de-a treia este mai
potrivită pentru staţii de reproducere de dimensiuni mici şi medii.
Filtrarea primară şi rezervorul
Apa de mare absorbită de la diferite adâncimi trece prin pre-filtru (care
contine antracit gros de 100 cm şi cu diametrul de 1,5 mm), după care este stocată
în tancuri - rezervor. Apoi, apa este pompată în tancurile de stocare din staţia de
reproducere.
Filtrarea secundară şi sterilizarea
Apa de mare este filtrată din nou prin filtrul mecanic de nisip (Foto 2), care
conţine antracit cu diametrul de 0,8 mm şi nisip de diferite granulaţii. Apoi, apa de
mare trece printr-un cartuş filtrator cu acuratețea de 5 μm (Foto 3). Pentru a
minimiza încărcătura patogenică, apa de mare filtrată este apoi sterilizată cu ajutorul
razelor UV (Foto 4) şi distribuită către diferitele compartimente.
43
Foto 2. Filtru mecanic de nisip în sistemul recirculant al INCDM (Foto: Victor Niţă)
Foto 3. Cartuş filtrator automatic în sistemul recirculant al INCDM

(Foto: Victor Niţă)
Foto 4. Unitate pentru sterilizare UV în sistemul recirculant al INCDM

(Foto: Victor Niţă)
44
Sistemul de încălzire
Pentru a obţine rezultate mai bune în producerea de larve este esenţial să se
dispună de un sistem de încălzire. Două seturi de boilere se vor instala, având
capacitatea de 200 şi respectiv 400 x 10³ kcal/min. Unul dintre ele reprezintă de fapt
rezervă pentru celalalt.
Tancurile
Pentru creşterea calcanului, mai multe dimensiuni de tancuri sunt necesare
(Foto 5 şi 6), atât pentru organismele utilizate ca hrană, cât şi pentru larve şi
juvenili. O condiţie indispensabilă pentru aceste tancuri este netezimea suprafeţelor
interioare. O suprafaţă rugoasă a tancului nu este recomandabilă din punct de
vedere al aspectului sanitar.
Foto 5. Tancuri circulare pentru creşterea calcanului (Foto: Victor Niţă)
Foto 6. Tancuri rectangulare pentru creşterea calcanului (Foto: Victor Niţă)
45
Tehnologiile moderne presupun utilizarea unui sistem recirculant pentru apa
de mare. Astfel, pot fi controlaţi şi automatizată corecţia parametrilor vitali în
creşterea larvelor şi juvenililor de calcan. De asemenea, prin implementarea acestui
tip modern de acvacultură în sistem recirculant, se asigură eficientizarea folosirii
resurselor naturale (apa) şi a energiei (termice, electrice etc.), fiind astfel o
tehnologie prietenoasă cu mediul înconjurator şi care poate asigura dezvoltarea
durabilă a acestui segment economic în viitor.
Gametogeneza la calcan
a. Spermatogeneza
Emisia spermei la peştii plaţi reproduşi în captivitate se face de regulă prin
masaj abdominal şi creşte în raport cu masa individuală (Suquet et al., 1994). În
general, perioada de spermiaţie la exemplarele captive durează 6 luni, spre
deosebire de mediul natural, unde este de circa 4 luni (Person Le Ruyet, 1991).
Datele referitoare la caracteristicile spermei sunt mult mai complete pentru calcan,
şi anume pentru speciile Scophthalmus maximus şi Psetta maeotica (Cepurnov,
1989, Certov & Bolkvadze,1971) (Tabel 6).
Tabel 6
Caracteristicile principale ale spermei de calcan
Nr Caracteristici Calcan
.
1. Index gonado-somatic maxim % 0,6-0,8
2. Perioada de spermiație (luni) 6
3. Volumul de spermă (ml) 0,2-2,2
4. Valori extreme ale concentraţiei în spermatozoizi /min.-max. x10 spz/ml) 0,7-11
5. Spermatocrit % (med.±eroare) 40,4±2,8
6. Valori extreme individuale ale producţiei de spermă/mulgere (nr.spermat. x10) 0,2-12,0
7. Valori extreme ale motilităţii (durata mişcării: min.-max.)(min.s) 1,0-17,0
8. Presiunea osmotică a lichidului seminal (mOsmol/l)(med±eroare) 306±3
9. PH-ul lichidului seminal (med±eroare standard) 7,31±0,03
10 Conţinut în proteine al lichidului seminal (med±eroare standard) 8,8±0,8
11 Conţinut în K+ a lichidului seminal K+med (mmol/l) 3,8±0,3
Emisia spermei, după masaj abdominal în cazul reproducţiei dirijate, nu a

fost observată la calcan la exemplarele cu o greutate individuală mai mică de 0,6 kg.
De la această greutate procentajul de animale spermiate se măreşte, în realitate, cu
masa individuală. În captivitate, perioada de producţie a spermei la un stoc de
reproducători poate să atingă 9 luni/an, din ianuarie până în septembrie. Această
durată este excepţional de lungă comparativ cu cele observate la alte specii de apă
dulce sau marină. Raportul gonado–somatic este scăzut şi atinge un maximum de
0,6%. Comparând cu alte specii de peşti, se remarcă faptul că la calcan se realizează
o slabă dezvoltare a testiculelor în cursul spermatogenezei.
46
Se constată variaţii importante ale producţiei de spermă. Influenţa unor
parametri, cum ar fi masa reproducătorilor, frecvenţa prelevărilor şi unii factori de
mediu, a fost studiată la calcan. Astfel, producţia spermei, exprimată în volum,
mobilitate, concentraţie şi cantitate totală de spermatozoizi, nu poate fi corelată
semnificativ cu masa animalelor pentru valori cuprinse între 1,4 şi 3,2 kg. Când
cantitatea totală de spermă disponibilă este recoltată la fiecare manipulare,
prelevarea permite recolte succesive de spermă ale căror caracteristici sunt
constante. Ritmul acestora este o dată la 15 zile sau o dată pe săptămână şi are drept
consecinţă alterarea caracteristicilor spermei, cu excepţia mobilităţii
spermatozoizilor. Morfologia spermatozoizilor de calcan este simplă şi apropiată de
cea observată la alte specii de peşti. Lungimea totală a spermatozoidului este de cca.
45 µm. Capul este rotunjit (Ømax. 1,7 µm) şi lipsit de acrozom. Nucleul prezintă o
depresiune anterioară şi posterioară. Flagelul este de tip clasic „9+2” (9 dublete de
microtubuli periferici şi 2 microtubuli centrali.
Lichidul seminal colectat după centrifugarea spermei reprezintă aproape
60% din volumul total. Compoziţia este următoarea:
presiunea osmotică (Osm/l): 306 K + (nmol): 3,8
pH: 7,31 Na + (nmol): 133
proteine totale (mg/ml): 8,8 Cl – (nmol): 129
Conţinutul în proteine totale este inferior (de 3 ori mai mic) faţă de plasma
sanguină. La punerea în mişcare a spermatozoizilor prin adiţia de apă marină,
mărirea diluţiei are consecinţă formarea de aglomerări de spermatozoizi, adăugarea
de proteine în mediul de diluţie permite evitarea fenomenului şi conservarea
caracterelor iniţiale. Diluţia în mediu hiper sau izotonic a lichidului seminal
activează spermatozoizii, însă durata de mişcare este diminuată. Mobilitatea
spermatozoizilor poate fi indusă cu ajutorul unei soluţii de zaharoză.
b. Ovogeneza
Studiile histologice asupra ovarelor de calcan i-au condus pe specialişti
(Comărnescu & Haimovici, 1992, Fauvel et al., 1993, Oven, 1971, Talikina, 1974,
1975, Talikina & Vorobiova, 1975) să propună un model asincron, cu o singură
reproducere pe an. Ovulele se maturează asincron, ceea ce determină eliminarea în
porţii. Femelele de aceeaşi vârstă şi aceleaşi dimensiuni nu se reproduc în acelaşi
timp. Ca urmare, durata perioadei de reproducere este de cca. 2 luni. Reproducerea
individuală este de 10-14 zile.
La calcan, ovulaţia este caracterizată printr-o hidratare a ovocitelor, care
provoacă o hianilizare a citoplasmei, o creştere a diametrului ovocitelor şi ruptura
anvelopei foliculare. Modificările citoplasmatice caracteristice la intrarea în
vitelogeneză apar la solstiţiul de iarnă la calcanul menţinut în condiţii naturale de
fotoperiodicitate şi temperatură. Ele constau în dezvoltarea incluziunilor de natură
47
glucidică atunci când ovocitele măsoară cca. 150 µm în diametru. În februarie,
ovocitele încep să încorporeze activ rezervele lor exogene (vitelogenina),
vizualizate prin apariţia globulelor lipidice şi a plachetelor viteline.
Diametrul ovocitar creşte progresiv şi atinge 700 µm în perioada
reproducerii. În perioada vitelogenezei, concentraţiile plasmatice în oestradiol şi
testosteron sunt extrem de scăzute (˂ 1 ng/ml) la calcan, comparativ cu conţinutul la
alţi peşti.
Ovulaţia la calcan este caracterizată printr-o hidratare a ovocitelor care
provoacă o hialinizare a citoplasmei, o creştere a diametrului ovocitar de la 700 la
1.200 µm şi ruptura anvelopei foliculare. La animalele captive, ovulaţiile sunt
spontate şi ciclice.
Calcanul din Marea Neagră (Talikina, 1974, Vorobiova & Talikina, 1976)
parcurge în procesul de ovogeneză 4 perioade şi 6 stadii de dezvoltare a ovocitelor
(Figura 11).
În perioada creşterii protoplasmatice, hidraţii de carbon se găsesc în
membrana ovocitului, grăsimile sunt incluse în partea perinucleară a citoplasmei.
Grăsimile sunt incluse în procesul de maturare, în picătura de grăsime.
Cantitatea totală de icre obţinute de la o femelă variază între 300 mii şi 2
mil., iar, pe porţie, între 50 mii şi 700 mii. Rezultatele biologice privind ovulaţia la
calcan prezintă o asemenea variabilitate, încât este dificil să se utilizeze pentru a
studia influenţa factorilor externi asupra acestui fenomen (Fauvel et al., 1993). De
aceea, ultimile cercetări caută markeri fiziologici ai ovulaţiei, pentru un control
endocrin al ovocitelor şi ovulaţiei.
O serie de factori externi influenţează fecunditatea femelelor (Fauvel et al.,
1993), cum ar fi:
→ substratul: prezenţa unui substrat nisipos pe fundul bazinelor nu modifică
semnificativ cantitatea şi calitatea icrelor emise, în raport cu ponta observată la
animale menţinute în bazin lipsit de substrat nisipos;
→ alimentaţia: studii efectuate au pus în evidenţă faptul că calcanul bine
hrănit dă ponta precoce, în timp ce restricţiile de hrănire întârzie maturarea şi
diminuează fecunditatea;
→ decalajul sezoanelor: fecunditatea relativă (icre/kg femelă) este mai
scăzută la reproducătorii a căror reproducere este decalată faţă de perioada naturală
de depunere a pontei;
→ originea femelelor: femelele provenite din mediul natural antrenează
vitelogeneza la o talie superioară celei din creşterea intensivă;
→ vârsta reproducătorilor: contrar altor specii, exemplarele mai mari şi mai
bătrâne de calcan se maturizează precoce, iar cele tinere mai târziu; fecunditatea
totală a peştilor creşte odată cu vârsta, masa şi lungimea peştelui, pe mai mulţi ani,
apoi se diminuează; punctul de inflexie a fecundităţii corespunde intrării peştelui
într-o fază senilă.
În cazul exemplarelor crescute şi maturate în captivitate, ponta spontană
intervine rar, iar, atunci când se produce, ouăle emise sunt, în general supramaturate
48
şi nefecundate (Fauvel at al., 1993). Factorul susceptibil de a inhiba ponta poate fi
starea de stres cronic legat de condiţiile de captivitate a genitorilor şi utilizarea
frecventă a expulziei ovulelor sub presiune abdominală.
Condiţiile de pontă spontană sunt incompatibile cu necesităţile producerii
industriale a alevinilor. De aceea, s-a studiat posibilitatea efectuării unui masaj
abdominal zilnic şi s-a constatat că ritmul prelevărilor nu afectează nici numărul
ovulaţiilor, nici cantitatea de ovule eliberate la fiecare ciclu. Din contră, o presiune
abdominală zilnică creşte semnificativ procentul de supraveţuire la incubaţie şi
eclozare (Tabel 7).
Tabel 7
Efectul masajului abdominal şi
al temperaturii asupra calităţii icrelor de calcan
Masaj Ovule Fecundare Eclozare Referire
tapă 0 C
abdominal normale % % % bibliografică
săptămânal - - 20 - Devauchelle et al.,1987
bisăptămânal 12 46,62 - 11,40 Fauvel et al., 1993
bisăptămânal 12 72,56 - 34,45 Fauvel et al., 1993
zilnic 14-15 40 24 - Howell et al., citat de
Fauvel et al., 1993
Rezultatele confirmă concluziile lui McEnvoy (citat de Fauvel et al., 1993),

care evocă o degradare rapidă a ovulelor, conducând la pierderea fecundităţii în 24
ore.
Pentru aprecierea calităţii pontei se utilizează, în mod current, următorii
parametri:
- talia de viabilitate: număr de ovule aparent intacte/număr total de ovule;
- talia de fecunditate: număr ouă fecundate/număr total de ovule.
La calcan, pH-ul fluidului ovarian care însoţeşte ovulele la expulzie prezintă
variaţii importante. pH-ul lichidului ovarian este de 8,2 în ponte cu viabilitate de
100%. El descreşte liniar în funcţie de supramaturare şi atinge valoarea de 7,3,
atunci când talia de viabilitate tinde spre 0%. O corelaţie semnificativă a fost
observată între pH şi talia de fecundare. Lichidul ovarian are putere de tamponare
superioară apei de mare, putând crea un microclimat de fertilizare al cărui pH va
avea influenţă pozitivă asupra puterii de fecundare a spermatozoizilor. pH-ul
fluidului ovarian poate fi considerat un parametru obiectiv care să caracterizeze
starea de supramaturare a ovulelor.
49
Condiţii generale de creştere a genitorilor
În majoritatea cazurilor, genitorii de calcan sunt crescuţi în condiţii
controlate de temperatură şi fotoperiodicitate, care permit obţinerea eşalonată de
gameţi, pe toată perioada anului. Creşterea genitorilor se realizează în incinte de 16-
40 m3 (în experimentările noastre, am dispus de bazine de 75 m3). Bazinele sunt
alimentate printr-un circuit deschis cu apă marină filtrată şi termoreglată şi
desaturată de gaze dizolvate prin trecerea pe o coloană dotată cu anouri de plastic.
Reînnoirea volumului este de 10%. Introducerea de aer sub presiune se face în
permanenţă. De asemenea, se efectuează purjarea zilnică, pentru eliminarea
deşeurilor depuse pe fundul bazinelor. Prezenţa unui strat de pietriş sau nisip este de
dorit, ţinând cont de particularităţile speciilor, dar nu este obligatorie. Prezenţa în
pepinieră a unui număr mare de puiet permite constituirea unui stoc de
reproducători, dar este necesară reânnoirea anuală a lotului (cca. 1/3 din populaţie)
cu reproducători sălbatici, pentru a nu se ajunge la consanguinizare. Reproducătorii
aleşi din mediul natural trebuie să fie bine pigmentaţi, fără malformaţii şi paraziţi.
Datorită absenţei caracterelor sexuale secundare, determinarea sexului se
bazează pe morfologia gonadelor (Devauchelle et al., 1987). Determinarea sexului
este realizată prin introducerea unei pense bronhioscopice la nivelul porului genital.
Progresia sa în gonada posterioară stângă, până la jumătate sau în treimea inferioară
a corpului, indică faptul că este vorba de o femelă. În caz contrar, este vorba de un
mascul. Sexul se poate confirma sub presiunea slabă a gonadelor, când se poate
observa o eventuală spermiatie.
În general, se utilizează marcarea individuală cu azot lichid, aplicat 20 sec.
pe faţa dorsală a peştelui. Aplicarea un timp mai îndelungat are consecinţă apariţia
de plăgi. Aceste marcări indică numărul, originea şi sexul şi permit o identificare
rapidă a reproducătorilor. Marcajul este controlat de 2 ori/an şi reînnoit dacă este
cazul.
Reproducătorii sunt repartizaţi pe clase de masă, cu un raport între sexe de
0,8 femele: 1 mascul. Pentru a evita îmbătrânirea lotului de reproducători, cei tineri
sunt introduşi la sfârşitul sezonului de pontă, după „reforma” celor bătrâni.
Necesităţile nutriţionale ale genitorilor sunt destul de puţin cunoscute
(Cowey et al., 1971, Deniels et al., 1996, Denson & Smith, 1977). Hrana este
distribuită de 2 ori / săptămână, „ad-libitum”, şi este constituită din peşti şi moluşte
proaspete (cca. 87%) şi congelată (13%). Dieta este diversă, incluzând peşte gras
(63%) şi slab (30%). Acolo unde este posibil, se adaugă şi calamar (7%). Raţia
săptămânală reprezintă 3% (animal proaspăt consumat/biomasa x 100), dar variază
în funcţie de sezon; se remarcă o pierdere a apetitului în timpul perioadei de
reproducere, când s-a constatat refuzul total al hranei de către femele. Se recomandă
o suplimentare în vitamine, pentru a evita carenţele nutriţionale. Această
suplimentare se va realiza cu 2 luni înainte de pontă, prin injecţii intramusculare,
după cum urmeză:
- vitamina C - 600 mg/kg peşte
50
- vitamina E - 80 mg/kg peşte
În cadrul studiului s-a experimentat cu succes introducerea hranei granulate
în dieta reproducătorilor. Aceasta a fost constituită din:
- viscere hering: 55% - făină grâu: 10%
- șrot soia: 20% - tărâţe grâu: 5%
- lapte praf furajer: 10%
Premixul mineral a fost alcătuit din (g/kg hrană umedă):

- KCI: 0,125 - MgSO4: 0,7
- NaCl: 0,2 - ZnSO4: 0,1
- MnSO4: 0,009
Premixul vitaminic a fost alcătuit din (mg sau UI/kg hrană umedă):
- vitamina B1: 0,3 mg - vitamina C: 6 mg
- vitamina B2: 0,15 mg - vitamina D2: 1,0 UI
- vitamina B4: 0,06 mg - calciu pantotenat: 1,5 mg
- vitamina B6: 0,2 mg - inositol: 15 mg
- vitamina B12: 0,66 mg
Granulele au fost preparate în laboratorul INCDM, utilizând un robot de
bucătărie şi un uscător de granule. Pentru efectuarea de tratamente peştilor afectaţi
de vibrioză, s-a încorporat în granule antibioticul cloramfenicol (3,5 g/kg hrană
umedă), care s-a dovedit foarte eficace.
Reproducerea dirijată a calcanului

Pentru a evita efectele nedorite ale acţiunii diferiţelor factori de mediu,
săptămânal s-au determinat principalii parametri fizico-chimici ai apei de cultură
(pH, salinitate, substanţa organică, oxigen dizolvat, azot amoniacal). Dată fiind
importanţa temperaturii, acest parametru s-a înregistrat zilnic (Tabel 8).
Faţă de tehnologia clasică de reproducere, în care parametrii de mediu sunt
strict controlaţi, imposibilitatea de a asigura un astfel de control în experimentările
noastre a influenţat negativ rezultatele obţinute, în special prin:
51
Tabel 8
Variaţia principalilor parametri fizico-chimici
ai apei de cultură a calcanului, pe etape tehnologice
Parametri fizico-chimici (limite)
azot
Etapa substanţa oxigen amonia
salinitate
tehnologică t 0C pH organică dizolvat cal
ppt
mg O2mg/l mg/l µgN-
NH4/l
Maturare 4-17 7,9-8,2 14-18,5 1,5-3,6 7,8-10,8 20,0-
200,0
Incubaţie 10,5-19,8 7,9-8,5 12,5-18,0 1,5-5,70 4,0-12,0 90,8-
600,0
Creştere larve 14,7-22,3 7,8-8,6 12,5-18,0 3,8-10,54 5,50-10,25 20,2-
1250
Creştere puiet -1,5-26,5 7,3-9,5 7,36-18,1 1,6-3,99 3,13-8,69 24,63-
217,45
Întreţinere reproducători -1,7-27,2 7,9-8,7 13,8-18,4 1,05-4,47 3,62-9,21 29,9-
138,3
→ variaţii de temperatură pe parcursul a 24 ore, în special la incubaţie şi
creştere larve;
→ temperaturi mari (de peste 270C), menţinute timp de o săptămână, şi sub
00C (pe o durată de trei săptămâni), care au determinat mortalităţi în rândul
reproducătorilor de calcan;
→ valori crescute ale substanţei organice şi ale azotului amoniacal, datorate
distribuirii continue de hrană, cu efecte negative asupra larvelor.
Materialul biologic a fost alcătuit din:

a. reproducători în stadiul de curgere, capturaţi din mediul natural -
metoda a fost aplicată în toţi anii experimentali, existând probleme la menţinerea în
stare vie a reproducătorilor capturaţi cu setcă, pe izobatele de 20-30 m (Foto 7). De
asemenea, de regulă, raportul între sexe a fost nesatisfăcător, predominând femelele
(la capturare din mediul natural, cca. 70% din materialul capturat erau femele).
Masculii au necesitat în mai multe cazuri (peste 50%) sacrificarea lor şi utilizarea
pentru fecundare a întregii gonade, obţinând procente de fecundare bune (până la
80%);
52
Foto 7. Reproducători de calcan recoltaţi din mediul natural
(Foto: Valodea Maximov)
b. reproducători proveniţi din mediul natural şi aduşi la curgere prin

administrare de suspensie hipofizară - metoda a fost aplicată când reproducătorii
capturaţi nu au fost în stadiul de curgere, iar stresul datorat capturării a inhibat
maturarea pe cale naturală; s-a administrat suspensie hipofizară de crap matur
sexual, în doză unică, după cum urmează (funcţie de gradul de maturare):
- femele: 2,0-3,0 mg/kg corp;
- masculi: 2,5-3,5 mg/kg corp.
Femelele au maturat 100%, masculii 50% (cu o cantitate mică de spermă,
fiind necesară, în unele cazuri, sacrificarea masculilor şi utilizarea, pentru
fecundare, a întregii gonade). Utilizarea acestei metode nu este recomandabilă până
când nu se cunosc toate mecanismele stimulării hormonale (Noiseeva & Zolotnitkii,
1978, Popova & Romacenko, 1975, Ramos, 1986 a,b, Suquet et al., 1991, Zolonitkii
& Moiseeva, 1976), fiind folosită ca o măsură extremă.
c. reproducători proveniţi din mediul natural, crescuţi în captivitate şi

ajunşi la curgere după 8-9 luni de creștere în captivitate - utilizarea
reproducătorilor maturaţi în captivitate s-a realizat în anii 2009 şi 2010, obţinând
maturarea la cca. 8-10 luni de la capturare, mult mai devreme decât este indicat de
către specialiştii francezi ca timp minim de aclimatizare a peştilor sălbatici la
captivitate 2 ani (Person & Le Ruyet J., 1993).
53
Determinarea maturităţii sexuale
Pentru mascul: Se aplică o presiune uşoară de câteva ori, începând cu zona
pelviană înspre porul urogenital. Dacă peştele este matur, prin por va fi eliminată o
cantitate mică de lapţi. Aceştia sunt alb - laptoşi. Dacă nu se vor elimina lapţi,
peştele fie este imatur fie a depus deja lapţii şi nu poate fi folosit în scopuri de
reproducere.
Pentru femelă: femelelor li se va verifica stadiul de maturitate prin porul
genital, urmărindu-se eliminarea de icre în urma presărilor uşoare. Există
posibilitatea să nu se elimine nimic, moment în care se încearcă metoda luării
probelor de ţesut gonadal. Canularea se realizează cu un tub de polietilenă de 50 cm
(1,5 mm diametrul), care se introduce aproximativ 20 cm prin porul urogenital,
până ce se întâmpina o uşoară rezistenţă (Foto 8). Se aspiră o proba de ovocite, care
vor fi examinate apoi la microscop.
Foto 8. Canulare la femela de calcan (Foto: Victor Niţă)
Verificarea maturităţii probelor gonadale prin examinarea la microscop

Pentru mascul: Se examinează activitatea spermatică folosind o mărire de
100 x. Se depune iniţial o picătură de apă de mare pe lamă, apoi se adaugă puţină
spermă şi se examinează. Viabilitatea este caracterizată de mişcări active de răsucire
a spermatozoizilor după ce s-a realizat amestecul spermei cu apa de mare.
Pentru femele: O cantitate mică de țesut gonadal se depune pe lamă în
vederea măsurării diametrului ovocitelor. Măsurătorile se pot face la o mărire de 40
x. Dacă ovocitele au diametrul mediu de 400 µm, respectiva femelă poate fi folosită
54
în reproducere, dacă diametrul este sub această valoare, se poate menţine
exemplarul ca stoc pentru viitor.
Utilizarea acestei metode a fost o premieră pentru bazinul Mării Negre,
întrucât, în tehnologia ucraineană de obţinere a puietului de calcan, se utilizează
numai reproducători sălbatici, capturaţi la curgere, de către navele de pescuit,
fecundarea făcându-se la bordul navelor (Bityukova et al., 1990, Ivanov, 1975).
Indiferent de metoda de recoltare a produselor seminale, mobilitatea
spermatozoizilor a fost estimată la microscop, după activarea lor cu apă de mare, în
diluţia de 1:100. După scara arbitrară propusă de Suquet et colab., 1991
spermatozoizii de calcan s-au încadrat între clasa 1 (20% din câmp) şi 4 (80% din
câmp). Durata mişcării spermatozoizilor din clasa a IV-a variază între 10 şi 15 min.
(Zaharia & Bilal, 1994).
Fecundarea artificială a fost efectuată după metodele uscată şi semiumedă,
ţinând cont de marea capacitate de supravieţuire a spermatozoizilor de calcan în apa
de mare, ca şi de marea concentraţie în spermatozoizi (0,7-11x109
spermatozoizi/ml) (Suquet et al., 1991). Astfel, sunt suficienţi 0,3 ml spermă la 100
ml icre, amestecaţi manual cu 50 ml apă de mare, după care se lasă amestecul în
repaos cca. 10 min., în vederea fecundării. După această operaţiune are loc spălarea
icrelor şi punerea lor în incubator. Procentele de fecundare au variat în limite largi
(0-90%), fiind determinate, în principal, de calitatea spermei. Colectarea spermei se
va face înaintea colectării ovocitelor. Lichidul seminal se colectează cu ajutorul
unei seringi prevazută cu un tub de silicon (1,5 mm diametrul) prin aplicarea unei
presiuni în jurul porului uro-genital. Seringile se vor păstra la gheaţă până la
momentul inseminării. Se vor colecta aproximativ 1,3 ml lapți/kg peşte (Foto 9).
Ovocitele se obţin prin presarea abdomenului înspre porul genital. Dacă apar
sângerări, operaţia se opreşte imediat. Ovulaţia, atât la peştii maturi, cât şi în curs de
maturare, are loc timp de 7 - 13 zile consecutive. O medie de 510.000 ouă per kg
peşte în curs de maturare și 300.000 ouă per kg pește matur pot fi produse (Foto
10).
55
Foto 9. Colectarea spermei de la masculul de calcan (Foto: Victor Niţă)
Foto 10. Colectarea ovocitelor de la femela de calcan (Foto: Victor Niţă)
Ovocitele se depun într-un pahar din plastic. Se va adăuga sperma şi se va

amesteca cu ovocitele utilizând o pană de pasăre acvatică (Foto 11). Cantitatea
optimă de spermă este de 1 ml la 200 g ovocite. Se va adăuga şi o mică cantitate de
apă de mare, pentru a facilita fecundarea. Amestecul se păstrează aşa timp de 10
minute, timp suficient pentru ca fecundarea să aibă loc.
56
Foto 11. Fertilizarea artificială (Foto: Victor Niţă)
Foto 12. Amplasarea ovocitelor fecundate la incubare (Foto: Victor Niţă)
Ovocitele fecundate sunt sferice, pelagice şi non-adezive, fără structuri

speciale pe corion şi cu un spaţiu perivitelin mic. Măsoară cam 1,08 - 1,21 mm în
diametru. Eclozarea are loc aproximativ la 110 ore după fecundare, la temperaturi
de 14 - 15°C.
57
Foto 13. Incubatoare tip INCDM pentru calcan (Foto: Victor Niţă)
Foto 14. Incubarea - detaliu (Foto: Victor Niţă)
Foto 15. Icre la incubat (Foto: Victor Niţă)

58
Estimarea ratei de fecundare
Rata de fecundare poate fi estimată în stadiul de patru celule, la 3 ore după
inseminare, la 15°C. Pentru estimare, se preleveaza trei probe de câte 50 ml din
incubator şi se examinează şi se numară la microscop. Numărul total de icre (TNE)
dintr-un incubator se estimează pe baza densităţii regăsite în cele trei probe şi a
volumului tancului de incubare. Rata de fecundare (FR) se calculează astfel:
FR(%) = Numărul mediu de icre fecundate numărate / Numărul mediu de
icre numărate x 100
Estimarea ratei de eclozare
Rata de eclozare (HR) se estimează bazat pe raportul dintre larvele eclozate
şi numărul total de icre numărate. Se prelevează trei probe de câte 50 ml, se
analizează şi se numără la microscop larvele eclozate. Pe baza densităţii din probă
se estimează numărul total de larve eclozate în tanc (TNL).
Astfel, rata de eclozare se calculează:
HR(%) = TNL/TNE x 100
V.4. Dezvoltarea embrionară la calcan

Icrele de calcan sunt pelagice, de formă sferică. Membrana este subţire,
transparentă. Citoplasma este omogenă, iar spaţiul perivitelin este foarte îngust. Pe
măsura dezvoltării embrionului, el se măreşte puţin. Diametrul icrelor variază de la
1,10 la 1,33 mm, picătura de grăsime de la 0,17 la 0,23 mm. Picătura de grăsime
ocupă întotdeauna jumătatea superioară a icrei. Dezvoltarea embrionară a durat 4-5
zile, adică însumarea a 1.300-1.5000h cu parcurgerea următoarelor etape (Dehnik,
1973, Zaharia & Bilal, 1994, Zaharia & Alexandrov, 1997) (Figura 13):
59
Figura 13 - Stadii de dezvoltare embrionară şi larvară la calcan
(Psetta maxima maeotica) (original Zaharia Tania)
→ etapa I - începe în momentul fecundării şi se termină odată cu
organizarea blastulei epiteliale. Prima segmentare are loc după 2 ½ - 3 ore de la
fecundare. După 10-12 ore, se organizează morula. Procesul de segmentare se
termină după 15-16 ore de la fecundare (Foto 16);
Foto 16. Embrioni de calcan în etapa I (Øicră = 1,10- 1,33 mm, Foto: Tania Zaharia)
→ etapa II - se caracterizează prin deplasarea blastomerelor pe stratul de
suprafaţă şi prin organizarea plăcii cu mai multe straturi; formarea blastulei
60
epiteliale este însoţită de apariţia formaţiunilor veziculare în periblast, care, pe
măsura dezvoltării, se ridică la polul vegetativ; deplasarea blastomerelor pe stratul
de suprafaţă şi organizarea blastocelelor durează 7-8 ore (Foto 17);
Foto 17. Embrioni de calcan în etapa II (Øicră = 1,10-1,33 mm,

Foto: Tania Zaharia)
→ etapa III - este etapa acumulării de vitelus în blastodisc şi organizarea
zonei blastodiscului cu invaginări mai intense de celule la unul dintre capete, pe
locul umflăturii viitorului embrion; după 10-12 ore de la începutul acumulării, zona
blastodiscului atinge ecuatorul şi se marchează precis umflătura embrionului; când
blastodiscul reprezintă 2/3 din suprafaţa vitelusului, embrionul capătă contur precis;
capătul anterior este vizibil lăţit, sunt marcate cupele oculare, se profilează primele
segmente ale trunchiului; cu puţin înainte de închiderea blastoporului, în ochi se
schiţează cristalinul; apar melanofori sub formă de pete pe latura spinală a
embrionului, în partea anterioară a corpului; după 28-30 ore de acumulare are loc
închiderea blastoporului; în trunchi se disting 10-11 segmente; micile pete de
melanofori se răspândesc de-a lungul întregii laturi spinale a corpului (Foto 18)
Foto 18. Embrioni de calcan în etapa III (Øicră = 1,10-1,33 mm;

61
→ etapa IV - se organizează capsule auditive, inima, intestinul; când corpul
embrionului cuprinde jumătate din suprafaţa vitelusului, se marchează mugurele
caudal; melanoforii se răspândesc pe pata de grăsime şi vitelus;
→ etapa V - se organizează germenii înotătoarelor pectorale, se marchează
cutele înotătoarelor; pe latura spinală a corpului, alături de melanofori, apare
pigmentul roz, care se măreşte, pe măsura creşterii (Foto 19)
Foto 19. Embrion de calcan în etapa V (Øicră = 1,23 mm; Foto: Tania Zaharia)
→ etapa VI - când embrionul reprezintă 2/3 din suprafaţa vitelusului, încep
pulsaţiile inimii şi slabe tresăriri musculare; pulsaţia inimii este la început foarte
slabă şi rară (24 - 45 bătăi/minut), pentru ca, la eclozare, pulsaţiile inimii să fie 60-
80 bătăi/minut (Foto 20).
Foto 20. Embrioni de calcan în etapa VI (Øicră = 1,33 mm; Foto: Tania Zaharia)
Înainte de eclozare coada embrionului aproape atinge gura. Corpul este

intens colorat roz-strălucitor, pe fondul căreia sunt răspândiţii melanofori mari,
ramificaţi. Embrionul se mişcă energic cu tot corpul şi are loc ieşirea din icră (Foto
21).
62
Foto 21. Embrion de calcan înainte de eclozare (lungimelarvă = 3,80 mm;
După eclozare, larvele de calcan au lungimea de 2,80-4,0 mm. Sacul vitelin
este mare, oval. Picătura de grăsime se află în partea posterioară a sacului vitelin, în
zona inferioară, de aceea larvele înoată orizontal, cu partea abdominală în sus.
Corpul este colorat în roz-strălucitor, pe fondul căruia sunt așezaţi melanofori
ramificaţi. În partea de mijloc a caudalei, pigmenţii roz şi negru sunt aşezaţi pe
marginea înotătoarei.
După eclozare, larvele sunt puţin active, se menţin în stratul de suprafaţă, cu
partea abdominală în sus.
V.5. Creşterea larvelor

Pentru a evita efectele nedorite ale acţiunii diferiţilor factori de mediu,
săptămânal, s-au determinat principalii parametri fizico-chimici ai apei de cultură
(pH, salinitate, substanţă organică, oxigen dizolvat, azot amoniacal) (Tabel 8).
Eclozarea larvelor de calcan se petrece în a 4-a - a 6-a zi de la fecundare
(funcţie de temperatura apei). În timpul eclozării, se înregistrează cele mai mari
pierderi. Larvele proaspăt eclozate se menţin o perioadă de timp în masa apei, cu
sacul vitelin în sus. În primele 2 zile, larvele nu manifestă reacţie la lumină, iar în a
3-a zi se adună în partea iluminată a vasului de creştere (Fuchs, 1978). Aceasta
înlesneşte filtrarea apei şi înlăturarea larvelor moarte. La vârsta de 4 zile, la larve se
observă alternanţa relativ regulată a perioadelor de repaus, când ele stau pasive, cu
capul în jos şi active la suprafaţă. Această mişcare pe verticală aminteşte de o
sinusoidă. Mişcarea durează 1-2 până la 8-9 sec. Viteza de deplasare este de 7-9
mm/s. Durata de repaus variază în limite foarte largi, dar, în general, este de 3-7 sec.
Viteza medie de deplasare a larvelor de calcan de 5-6 zile este de până la 12-14
mm/s.
63
La o zi de la eclozare, sacul vitelin capătă forma sferică şi, prin aceasta,
scade brusc ca mărime. Capul se eliberează de sacul vitelin, se marchează orificiul
bucal, pigmentaţia corpului se intensifică. În zona trunchiului, în rând cu pigmenţii
roz, apar şi cei bruni. La vârsta de 2 zile, începe pigmentaţia ochilor, larvele îşi
schimbă poziţia în apă; ele înoată oblic, cu capul în jos, iar partea abdominală este
orientată în sus. Larvele de 3 zile continuă hrănirea cu resturile viteline şi picătura
de grăsime, ochii li se pigmentează intens, apare tăietura gurii, devin foarte active.
Larvele de 5 zile au încă resturi de sac vitelin şi picătura de grăsime mică.
Se formează maxilarele, gura capătă mobilitate. Intestinul închis este îngroşat.
Larvele sunt intens colorate în negru, brun şi roz. Ele se menţin în principal, în
straturile de suprafaţă ale apei. Cu ajutorul înotătoarelor pectorale şi mişcărilor
ondulatorii ale corpului, larvele înoată repede în direcţii diferite (Foto 22).
Foto 22. Larvă de calcan în vârstă de 5 zile (lungimelarvă = 3,80 mm;

Larvele de 6 zile au sacul vitelin complet resorbit, picătura de grăsime este
încă prezentă, în intestin se observă hrana ingerată (la început, numai alge
microscopice), larvele trecând la hrănirea mixtă. Particulele alimentare înghiţite
ajung repede în zona mijlocie a intestinului. În cavitatea bucală şi faringe, hrana
ajunge repede. Prima apariţie a particulelor alimentare în zona posterioară a
intestinului a fost înregistrată după 2 ore de la începutul hrănirii. La larvele studiate,
s-a observat că hrana apare în zona mijlocie a intestinului; în zona posterioară apare
neregulat şi în cantităţi mici, numai înainte de defecaţie. Existenţa sfincterului
închis între zona medie şi posterioară este un obstacol pentru trecerea treptată şi
sigură a hranei către anus. Observaţiile au arătat că, dacă larvele nu se hrănesc din
anumite motive, atunci, după 17-24 ore, în intestin nu se mai observă deloc hrană.
Referitor la reacţia larvelor la lumină, s-a observat că, dacă larvele sunt introduse la
o iluminare de 100-150 lucsi, iar apoi sunt menţinute sub o lampă, unde sunt 4
sectoare cu 1.000, 750, 400 şi 100 lucsi, după 10 minute, majoritatea larvelor se
aglomerează în sectorul 4 (100 lucsi), iar, după 1-2 ore, în sectorul 3-4 (400-100
lucsi).
64
Larvele de 7 zile au picătura de grăsime complet resorbită şi capătă
modalităţi de deplasare bine coordonate. La larvele de 9 zile apare instictul de
prădător, acestea hrănindu-se activ. Creşterea larvelor de calcan s-a realizat până la
vârsta de 30 zile (metamorfoza timpurie), cauzele fiind imposibilitatea asigurării
unei hrane corespunzătoare şi a condiţiilor optime de întreţinere (Alexandrov et al.,
1995, 1997, 1998, Zaharia & Alexandrov, 1997, Zaharia et al., 1999)
Pentru stabilirea unui regim de hrănire s-au experimentat mai multe
variante, larvele manifestând preferinţă după cum urmează:
- alge microscopice (flagelatul Tetraselmis sueccica), ce încep a fi
consumate la vârsta de 3-4 zile până la 8-9 zile, când hrănirea devine exclusiv
exogenă (Foto 23);
- rotiferul Brachionus plicatilis: de la vârsta de 8-9 zile până la 12-20 zile
(la început numai ouă (Foto 24), apoi şi exemplare adulte (Foto 25);
Foto 23. Conţinut intestinal al larvelor de calcan de 3 zile

(dimensiuni: alge - 14-17 μm) (Foto: Tania Zaharia)
Foto 24. Partea anterioară a unei larve de calcan

(în intestin: ouă de B. plicatilis) (3x20) (Foto: Tania Zaharia)
65
Foto 25. Intestinul larvei de calcan hrănită cu B. plicatilis (5x20)
(Foto Tania Zaharia)
- filopodul Artemia salina (nauplii şi metanauplii) de la vârsta de 10-12
zile (concomitent cu B.plicatilis ) până la vârsta de 30 zile (cât a durat
experimentul).
Încercările de hrănire a larvelor de calcan cu hrană inertă au eşuat, acestea
neacceptând decât hrană vie, singura alternativă viabilă fiind administrarea acesteia.
Indicatorii morfologici ai larvelor de calcan la trecerea la hrănirea exogenă
sunt redaţi în Tabelul 9.
Tabel 9
Indicatorii morfologici ai larvelor de calcan, la trecerea la hrănirea exogenă
Vârsta Lungime corp Înălţime corp Lungime cap Înălţime cap
(zile) (mm) (%) (mm / %) (mm / %)
7 3,82 - 4,27 21,2 0,79 / 21,6 0,79 / 17,8
8 3,80 - 4,45 21,9 0,88 / 23,5 0,82 / 21,8
9 4,20 - 5,30 26,9 1,05 / 25,1 0,86 / 23,1
10 4,23 - 5,40 28,3 1,11 / 26,3 -
11 4,32 - 6,00 28,6 1,31 / 26,0 1,12 / 26,1
Consideraţii privind metamorfoza larvelor de calcan

Conţinutul în acizi graşi lungi polisaturaţi seria n-3 al filtratorilor destinaţi
ca hrană larvelor de calcan a fost indentificat ca factor limitant al calităţii lor
alimentare (Gatesoupe&Milinaire, 1985, Baker et al., 1996, Moretii et al., 1999).
Cercetările au arătat că specia calcan este sensibilă în mod particular la acest factor
limitativ, deoarece rotiferul Brachionus plicatilis, cât şi filopodul Artemia salina
conţin 1,6, respectiv 1,2 g acizi graşi n-3/100 g substanţă uscată, conţinut ce nu
acoperă necesităţile în acizi graşi ale larvei. Acidul linoleic, foarte abundent în
Artemia, nu poate acoperi aceste necesităţi. De accea, este necesară suplimentarea
dietei cu acizi graşi.
Larvele de calcan posedă un sistem relativ complex la trecerea la hrănirea
exogenă, detectându-se prin tehnici histo-enzimatice proteaza, amilaza şi esteraza la
66
larvele de 3 zile (Garcia de la Banda et al., 1992). Pancreasul are funcţii exogene la
vârsta de 3 zile (Kurokava&Suzuki, 1997) şi începe să se alungească la 20 zile.
După metamorfoză, pancreasul se întinde de-a lungul venei hepatice până la
stomac, apendicii pilorici, splină şi intestin. Celulele epiteliale ale intestinului sunt
gata să sintetizeze enzimele digestive la vârsta de 3 zile. Nedispunând de un stomac
complet, mai ales la nivel morfologic, larvele acestor peşti prezintă o eficienţă
digestivă şi o rată de asimilare destul de slabe. O formă de satisfacere a necesarului
nutritiv şi enzimatic a fost propusă de diverşi autori (Huys et al., 2000, Kuhlmann et
al., 1980, Kyel et al., 1993, Munilla-Moran & Stark, 1989), care au arătat că
adăugarea de bacterii lactice şi probiotice aduce o cantitate mare de factori vitali,
cum ar fi:
- un aport de enzime şi factori de creştere naturali;
- un surplus de aminoacizi esenţiali;
- rezerve de vitamine şi minerale;
- realizează inhibiţia proliferării bacteriilor oportuniste gram negative,
precum şi un echilibru mai bun al florei intestinale larvare;
- adăugarea de factori antimicrobiani şi antotoxine;
- realizează un aliment mai atrăgător.
Adiţia microalgelor Isochrisis sau Tetrasemis, împreună cu rotiferul
Brachionus plicatilis îmbogăţit cu drojdie şi emulsie de ulei şi Artemia conduc la
succes în cultura calcanului. Algele contribuie la creşterea conţinutului rotiferilor în
acizi graşi.
Experimentele desfăşurate de Kyell et al., 1993, au arătat că, la rotiferii
transferaţi în apă fără alge, conţinutul în lipide descreşte constant până la 20%, în
timp ce acesta rămâne constant în tancurile în care s-au adăugat alge. Conţinutul
cantitativ în HUFA n-3 la rotiferi descreşte în timp. Rotiferii hrăniţi cu Tetrasemis
îşi păstrează cantitatea iniţială de 20:5 n-3, în timp ce conţinutul în 22:6 n-3
descreşte rapid. Rotiferii dovedesc o mare stabilitate în 22:6 n-3, în timp ce 20:5 n-3
se reduc. Rotiferii menţinuţi în apă fără alge pierd ambele tipuri de acizi graşi.
Şocurile reci acute sunt dăunătoare calcanului, deoarece produc tulburări
fiziologice, care pot fi cauza morţii. Moartea rapidă este datorată insuficienţei
respiratorii, prin tulburări ale centrului respirator în sistemul nervos central. Se
constată o creştere în plasma sanguină a concentraţiei de Cl¨, descreşterea
conţinutului în apă al muşchilor şi hiperglicemie (Staumes, 1994).
Metamorfoza larvelor de calcan este influenţată de o serie de factori, cum
sunt (Daniels et al., 1996) (Fig. 13):
→ umplerea neizbutită a vezicii gazoase cu aer - cauza majoră a
mortalităţii la multe specii de peşti; în aceste condiţii, larvele sunt incapabile să stea
suspendate în masa apei, să-şi coordoneze mişcările în căutarea prăzii; dezvoltă
devieri ale coloanei, datorită efortului la înot; larvele muribunde rămân planctonice
după resorbţia totală a picăturii de grăsime, prezintă gura deformată, le lipseşte
articulaţia mandibulară;
67
→ factori necorespunzători de mediu - dintre aceştia, se pare că salinitatea
joacă un rol important, influenţând negativ procentul de metamorfozare la valori
necaracteristice speciei;
→ deficienţe de hrănire - nivel necorespunzător al hranei în acizi graşi cu
lanţ lung: acid eicosapentaenoic (EPA, 20:5n-3) şi acid docosahexaenoic (DHA
22:6n-3); lipsa acestora produce şi anomalii de pigmentare (albinism) la un procent
care poate ajunge la 30-40% din populaţie; peştii albinoşi au acelaşi ritm de creştere
ca şi cei normal pigmentaţi, dar nu au aspect comercial şi de multe ori sunt refuzaţi
pe piaţă; se remarcă întârzierea migrării ochiului şi, deci, a metamorfozei; studii
recente (Barr et.al., 2000, Baker & Bengton, 1996, Narciso et al., 2000), au arătat
că îmbogăţirea hranei distribuite (metanauplii de Artemia) cu DHA/EPA (3,5/4) a
ridicat sensibil procentul de metamorfozare; comparând conţinutul larvelor în DHA
(sfârşitul sacului vitelin), utilizat ca indicator al nevoii de hrănire cu cel al Artemiei,
se constată că aceasta are un nivel foarte scăzut în acid arachidonic (AA, 20:4n-6).
Pentru îmbogăţirea hranei vii administrate larvelor de calcan, s-au utilizat
produse industriale concentrate, dintre care cele mai importante au fost:
- APR (artificial Plankton Rotifer) pentru protozoare, rotiferi şi larve de
moluşte, ca substrat nutritive, şi pentru larvele de cambulă şi calcan, ca înlocuitor
pentru rotiferi, cu un conţinut de 44% proteine, 39,4% glucide şi 8,8% lipide;
- Nutra 0, mărime 0,3-0,7 mm, dizolvat în mediul de cultură pentru
copepode şi larve de peşti, cu un conţinut de 53% proteine şi 18% lipide;
- HUFA GOLD Sanders, pentru rotiferi, Artemia şi larve de calcan, pentru
conţinutul bogat în lipide 48% cu C22:5(n-6) 26%;
- BLACK GOLD Sanders, pentru rotiferi şi Artemia, cu un conţinut de
95% alge uscate şi 42% proteine, 26% lipide şi 12% glucide.
Consideraţii privind creşterea larvelor de calcan

a. Dezvoltarea aparatului digestiv al larvelor de calcan începe cu
formarea gurii, la 3 zile de la eclozare, şi divizarea tractului digestiv, în 2 părţi
(Bitiukova et al., 1984, Zaika et al., 1976). Dezvoltarea faringelui, stomacului,
zonelor pilorice se finalizează abia în a 2-a lună de viaţă a larvelor (Cowey et al.,
1971)
La temperatura de 16-180C, în a 2-a zi se deschide gura, dar fălcile nu sunt
încă formate; buzele sunt rotunjite uşor. Zona mijlocie a intestinului este plină cu
apă marină. În a 3-a zi apare deschiderea în zona posterioară a intestinului. Falca
inferioară capătă mobilitate. Introducând albastru de metilen în apă, observăm în
câteva secunde apariţia culorii respective în faringe. După 10 minute, culoarea
apare şi în partea mijlocie a intestinului. Se poate observa colorarea şi slăbirea
68
sfincterelor. Deci, putem spune că, la vârsta de 3 zile, la o temperatură de 180C,
sistemul digestiv al larvelor funcţionează.
Experimentele cu coloranţi fac dovada înghiţirii periodice a apei de către
larve. Odată cu aceasta, larvele înghit bacterii şi organisme mici, cu diametrul de 5-
9 µm, care se întâlnesc constant la larvele înfometate, în vârstă de 4-10 zile.
De obicei, în intestinul larvelor sunt vizibile celule izolate şi cocoloaşe nu
prea mari de bacterii şi alte organisme. Dar, în organismele slăbite, bacteriile încep
să se înmulţească rapid, umplând întreaga cavitate, iar apoi şi partea posterioară a
intestinului. La o temperatură de 14-160C, larvele trebuie hrănite de la vârsta de 4
zile. În a 5-a zi, se obsearvă mişcarea gurii, a cărei deschidere măsoară 150-200 µm.
b. Timpul şederii hranei în intestinul larvelor de calcan - în cavitatea
bucală şi faringe, hrana ajunge repede. Prima apariţie a particulelor alimentare în
zona posterioară a intestinului a fost înregistrată după 2 ore de la începutul hrănirii.
La larvele studiate, s-a observat că hrana apare de regulă în zona mijlocie a
intestinului, în cea posterioară apărând mai ales înaintea defecaţiei. Existenţa
sfincterului între zona mijlocie şi posterioară asigură trecerea treptată a hranei către
anus. Observaţiile au arătat că, dacă larvele încetează să se hrănescă, atunci, după
17-24 ore, în intestin nu se mai observă hrana.
c. Observaţii privind studiul necesităţii de hrană la larvele de calcan - la
creşterea larvelor de calcan în densităţi ridicate, un rol important îl joacă
distribuirea hranei în densităţi corespunzătoare, care să asigure o bună hrănire, pe de
o parte, şi să păstreze mediul de cultură în condiţii satisfăcătoare, pe de altă parte.
Analiza morfometrică a constat în efectuarea de măsurători ale larvelor,
stabilind lungimea acestora, dimensiunea vezicii înotătoare şi a sacului vitelin
(Figura 14).
0.44
0.43
lungimea (cm)
0.42
0.41
0.4
0.39
0.38
0.37
0.36
0.35
0.34
3 4 5 6 7 vârsta larve (zile)
Figura 14. Creşterea în lungime a larvelor de calcan
69
Resorbţia sacului vitelin s-a evaluat prin micşorarea suprafeţei secţiunii
transversal, care s-a determinat cu formula (Cepurnov et al., 1986):
S = п ‫ ׀‬h /4, unde: { l = lungimea (mm), h = înălţimea (mm)
Distanţa de percepţie a organismelor de hrănire în plan vertical şi orizontal
s-a efectuat după metoda lui Hunter (citat de Cepurnov et al., 1986): viteza de
deplasare s-a determinat vizual pentru 10-15 larve de aceeaşi dimensiune, luând în
considerare drumul de trecere între 2 poziţii. Timpul de mişcare şi repaus s-a
determinat cu cronometrul. Analiza conţinutului intestinal s-a făcut pe 20-25 larve
la fiecare 2 ore/24 h.
În timpul primelor zile de la eclozare, larvele de calcan sunt pasive, 80-90%
din timp aflându-se în repaos. Sacul vitelin mare şi picătura de grăsime dau larvei
posibilitatea de a pluti şi de a se menţine în straturile superficiale. Pe măsura
creşterii şi dezvoltării, sacul vitelin se micşorează şi larvele au flotabilitate negativă
şi se concentrează la graniţa porţiunii întunecate şi fac mişcări spre suprafaţă şi de
coborâre, până la adâncimea de 7-12 cm. La vârsta de 3 zile, la larve apare sistemul
eritrocitar. După 6-8 ore de la apariţia elementelor figurative, în vezica înotătoare se
formează corpul vascularizat, după care începe umplerea ei. Prin umplerea vezicii
cu aer, se măreşte mult activitatea larvelor. Ele se lasă din straturile superficiale la
fundul apei şi încep să înoate orizontal. În momentul trecerii la hrănirea activă,
sacul vitelin este resorbit aproape în totalitate, picătura de grăsime se deplasează în
zona ficatului, înălţimea maximă a sinusului encefalic se deplasează către partea
anterioară. Perioadele de repaus se micşorează şi reprezintă 3-15% din 24 ore.
Odată cu creşterea înotătoarelor pectorale, larvele capătă mobilitate, deplasându-se
cu viteze de până la 21 cm/minut.
În etapele următoare de dezvoltare a calcanului, vederea este receptorul de
bază, aceasta asigurând orientarea şi reacţia de căutare a hranei. În etapa hrănirii
mixte, sistemul vizual al larvelor evoluează. În atacurile după hrană, în afară de
locomoţie, un rol important îl joacă modalitatea larvelor de a se orienta asupra
prăzii. Astfel, precizia orientării depinde de gradul de binocularitate. La larvele de
calcan, la eclozare, unghiul de binocularitate este de 10-150 (Cepurnov et al., 1986).
În procesul de dezvoltare, acesta se modifică datorită schimbării amplasementului
ochilor. Partea nazală a ochilor se stabilizează în ziua a 4-a, astfel că unghiul
binocular ajunge la 450 dar până la sfârşitul metamorfozei, acesta se modifică în
permanenţă.
Procesul de prindere a prăzii include câteva acte necesare. La ivirea în zona
de pradă a organismelor de hrănire, larvele se orientează cu ajutorul înotătoarei
pectorale şi a zonei caudale, astfel ca prada să fie situată în centrul unghiului vizual.
După opriri de scurtă durată (2-4 sec.) şi câteva mişcări de oscilare a capului în plan
vertical, larvele execută un salt rapid. Distanţa minimă de percepere a hranei de
către larvele de 4 zile este de 2,7 mm. La sfârşitul etapei de hrănire mixtă, această
distanţă creşte la 3 mm. La o temperatură a apei de 18-190C, larvele de calcan încep
70
să se hrănească la vârsta de 84-96 ore (cca. 10% din ele). La sfârşitul zilei a 5-a,
90% dintre larve se hrănesc.
Particularităţile de comportament al larvelor de calcan în momentul trecerii
la hrănirea mixtă sunt folosite în stabilirea densităţii de organisme care trebuie
administrate.
Aceasta poate fi calculată după formula (Cepurnov et al., 1986):
C = N / V,
unde: C - densitatea necesară de organisme de hrănire
N - cantitatea de hrană, găsită la o larvă într-o oră de hrănire
V - volumul de apă (cm3).
Admițând că cele mai bune consumuri de organisme de hrană reprezintă
10% din total distribuit, iar o larvă de calcan consumă 9 ex./oră, cantitatea de
rotiferi (de exemplu) întâlniţi timp de o oră trebuie să fie de 90 ex.
Volumul de apă filtrat de 1 larvă timp de o oră este de (Cepurnov et al.,
1986):
V = (S· п · r² · a1 · a2) / 4,
unde: S - drumul parcurs de larvă (cm);
r - distanţa de percepere a prăzii în plan orizontal şi vertical
(cm);
a1, a2 - unghiul de percepere a prăzii în plan orizontal şi
vertical.
S-a stabilit că larvele de calcan de 3-4 zile filtrează într-o oră 35 cm3, iar
concentraţia de rotiferi trebuie să fie de 3 ex./ml (Pionetti, 1985). Analiza
conţinutului intestinal al larvelor de calcan de 3-4 zile a arătat că o parte
neimportantă a larvelor se menţin în stare de nutriţie endogenă. Larva de 5 zile
filtrează 60 cm3 de apă şi are nevoie de o densitate eficace de rotiferi de 1,5 ex./ml.
d. Schema tehnologică de creştere a larvelor de calcan - primele 2-3 zile
de la eclozare, larvele se păstrează în incubatoare, până în momentul trecerii la
hrănirea externă. Atunci, larvele se trec în capacităţi speciale, cu volum de 150-200
l, dotate cu filtre biologice şi chimice şi sistem de circulaţie (eventual, recirculaţie)
al apei.
Densitatea de populare cu larve nu trebuie să depăşească 30-50 ex./l.
Temperatura apei trebuie să fie constantă, reglată în funcţie de necesităţile
speciei (8-100C pentru cambulă, 16-180C pentru calcan). Iluminarea trebuie să fie
asigurată la 200-250 lucsi, în regim natural de iluminare.
În momentul populării cu larve, incintele trebuie să fie populate cu hrană
vie. Pentru aceasta, cu 7-8 zile înainte de populare cu larve, în cultivatoare se
introduc alge microscopice, la o densitate de cca. 0,5-1,0·106 celule/ml cu iluminare
de 2000 lucsi. Concomitent cu larvele, se introduc larve de scoici, pentru cambulă,
şi rotiferi, pentru calcan, 2-3 ex./ml.
71
Algele şi organismele marine mărunte se cultivă separat până la introducerea
în instalaţiile de creştere. În continuare, se menţine concentraţia oranismelor
introduse iniţial, prin adăugarea în completare şi se trece la schema de hrănire
standard (Figura 15).
Figura 15. Schema tehnologică de creștere a larvelor de calcan

e. Influenţa antibioticelor în diferite etape de dezvoltare - dezinfecţia
hranei distribuite nu este recomandată şi se pot utiliza alte măsuri pentru a controla
flora bacteriană. Cerinţele culturilor de organisme marine mărunte fac să crească
populaţia de bacterii, în special Vibrio şi Aeromonas. Aceste culturi pot fi protejate
împotriva introducerii germenilor, prin dezinfecţia nu numai a apei (UV, ozon,
clor), ci şi a tancurilor de creştere. De asemenea, nu se recomandă adăugarea de
antibiotice în cultura larvelor de calcan, deoarece acest lucru creşte rezistenţa
bacteriilor la diferite tipuri de antibiotice. În schimb, se recomandă decontaminarea
ouălor folosind iodina (iodopolyvinylpyrolidona) 4‰. După fiecare an de utilizare,
tot sistemul de incubaţie trebuie sterilizat. Totuşi, experimentările desfăşurate pe
embrioni şi larve au arătat că utilizarea antibioticelor în caz de nevoie nu include şi
alte efecte, în afara rezistenţei bacteriilor la antibiotice (Tabel 10).
Tabel 10
Influenţa antibioticelor (penicilina şi streptomicina 10.000 UI/1 l apă)
în diferite etape de dezvoltare a calcanului
Nr. Expunere
exp. Etapa de dezvoltare (ore) Observaţii
control Toată perioada - Anomalii < 5%
1 Morulă 2 Anomalii < 5%
2 Blastopor închis 16 Nu sunt anomalii
3 Larva după eclozare 72 Nu sunt anomalii
72
f. Programul de hrănire la calcan - la o temperatură a apei de 190C,
prima hrănire se petrece la 3 zile de la eclozare. Brachionus plicatilis, cu
dimensiuni de 90-240 µm lungime, este convenabil pentru o primă hrănire şi este
folosit până în a 10-a zi, când este introdusă şi Artemia proaspăt eclozată. Aceasta
este introdusă începând cu ziua a 8-a şi înlocuieşte treptet rotiferii. Este
recomandată îmbogăţirea Artemiei cu acizi graşi 20:5 n-3. Deşi naupliile sunt destul
de bogate în HUFA, ele nu conţin niciodată acizi 22:6 n-3, care se pare că sunt
acizii graşi esenţiali cei mai eficienţi pentru calcan. De aceea, începând din ziua a
10-a, naupliile de Artemia sunt înlocuite cu metanauplii de 1-2 zile, care vor fi
utilizate până la trecerea la dieta artificială. Principala dificultate în sistemul
intensiv (în care se distribuie zilnic necesarul de hrană vie) este de a estima
cantitatea zilnică de hrană necesară larvelor. O schemă de hrănire standard este
redată în Figura 16.
rotiferi Artemia nauplii Artemia metanauplii
300
250
număr de organisme
/ larva calcan
200
150
100
50
0
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
ziua de hrănire
Figura 16. Schema standard de hrănire şi raţia zilnică de hrană a larvelor de calcan,
la o temperatură a apei de 190C
Producerea hranei vii

Cu toate încercările efectuate, nu s-a reuşit până acum, pe plan mondial, să
se realizeze un aliment artificial, complex, pentru larvele de cambulă şi calcan, care
să fie uşor de asimilat şi acceptat de către acesta (Deniel, 1976, Kraul, 1984,
McVey, 1991, Michel, 1985). De aceea, distribuirea de hrană vie este absolut
indispensabilă pentru creşterea stadiilor larvare. După cum s-a văzut, aceasta este
constituită din alge microscopice, rotiferul Brachionus plicatilis şi filopodul
Artemia salina. În plus, pentru larvele de cambulă, în condiţiile concrete ale
litoralului românesc, este necesară obţinerea de larve de midie (trocofore şi
veligere), care sunt distribuite în primele zile de viaţă.
73
Diferite de la specie la specie, în conformitate cu caracteristicile
morfofiziologice ale fiecăruia, metodele de cultură în masă necesită parcurgerea
unor etape obligatorii (Onciu, 1998):
- Acomodarea la condiţiile de laborator;
- Adaptarea la salinitatea de cultură;
- Selectarea reproducătorilor;
- Iniţierea suşelor;
- Culturi de inocul;
- Culturi de masă.
Gestiunea acestui sector, denumit „fito-zoo”, constă în:
- Faza a: activarea procesului de producere a algelor şi rotiferilor;
- Faza b: producerea unui volum adecvat de alge;
- Faza c: înlocuirea rotiferilor în cultura algală;
- Faza d: producerea unui volum adecvat de rotiferi;
- Faza e: producerea de Artemii din ouă furnizate din exteriorul sistemului.
Principii de gestionare a compartimentului fito-zoo:

a. Locale: pardoseala şi pereţii trebuiesc acoperiţi cu un material ceramic,
pentru a permite o curăţare rapidă şi eficientă. Este necesară, de asemenea, o cameră
sterilă pentru cultura de alge. Temperatura ambiantă trebuie menţinută, pe cât
posibil, la valori constante.
b. Apa de alimentare: toată cultura se efectuează în apa de mare, sterilizată.
Pentru filtrare se utilizează, de regulă, cartuşe din material sintetic tip Perlon, cu
pori de la 10,5 la 1 µm.
c. Instrumentarul: toate uneltele şi instrumentele trebuie să fie curate şi
sterile. Sticlăria de laborator trebuie sterilizată prin căldură.
d. Producerea de alge: se face prin culturi monospecifice.
De-a lungul timpului, au fost testate multe specii de alge, dar numai unele au
fost selectate pentru producerea în masă. Selectarea acestora s-a făcut după
următoarele criterii:
- marea valoare nutriţională, atât pentru larve de peşti, cât şi pentru
nevertebratele mărunte utilizate ca hrană de către larve;
- absenţa toxicităţii asupra larvelor de peşti şi a hranei vii;
- dimensiuni convenabile şi digestibilitate, uşor acceptate de către rotiferi;
- o mare capacitate de a se adapta condiţiilor standard de cultivare în masă;
- o rată ridicată de reproducere în condiţii artificiale de mediu;
- siguranţa în producerea în masă.
Cele mai comune specii cultivate în zona Mării Mediterane sunt:
- Bacillariophyceae (diatomee): Chaetoceros calcitrans, Skeletonema
costatum;
74
- Haptophyceae: Isochrisis galbana, Isochrhysis sp., Pavlova
(Monochrhysis) lutheri;
- Chrysophyceae: Tetraselmis (Platimonas) sueccica, Tetraselmis
(Platimonas) chuii, Tetraselmis (Platimonas) tetrathele;
- Chlorophyceae: Dunaliella tertiolecta, chlorella sp.;
- Eustigmatophyceae: Nonachloropsis gatitana, Nonachloropsis oculata.
Speciile utilizate de noi au fost:
- exotice: Tetraselmis sueccica, Nannochloris oculata f. atomus,
Isochrhysis sp. (clona Tahiti), Pavlova luthery, Chaetoceros calcitrans f. pumillum;
- locale: Chaetoceros sp.
Condiţii de cultură (în experimentările proprii):
- mediu de cultură: apa de mare filtrată şi sterilizată, îmbogăţită cu soluţii
nutritive Walne, Connway;
- salinitate - 17-19 g‰,
- pH: 7,5-8,5;
- temperatură: 19-220C (25-300C vara);
- iluminare: 3000 lucsi, 8 h din 24 h;
- recipiente de cultură folosite: eprubete, baloane cu fund plat de 500 ml,
4l, 10l, bacuri din fibră de sticlă de 200 l, saci de polietilenă cu capacitate de 40 l.
În cadrul reproducerii calcanului, fitoplanctonul îndeplineşte oricare sau
toate funcţiile următoare:
(a) hrană pentru rotifere,
(b) îmbogăţeşte valoarea nutritivă a rotiferelor şi a Artemiei,
(c) detoxifiază apa în care sunt crescute larvele prin asimilarea sau
neutralizarea substanţelor toxice precum amoniac şi pesticide.
Modelul clasic de creştere a fost divizat în cinci faze: una de creştere
moderată, una de creştere rapidă, una de încetinire a creşterii, una staţionară şi una
de colaps.
Faza de creştere moderată este o perioadă de creştere înceată, în care
celulele abia inoculate se adaptează la noul lor mediu de viaţă. Fiziologic, acestea
sunt foarte active. În faza de creştere rapidă, celulele încep să se dividă susţinut, la o
rată constantă; rata de creştere devine maximală la acest moment. Faza de creştere
lentă este perioada dintre faza de creştere rapidă și cea de staţionare, în care
creşterea este încetinită. Este recomandabil ca, în această fază, să se inoculeze alge
în alte bazine de cultură. În timpul fazei staţionare, densitatea aparentă a celulelor
rămâne constantă. Celulele se multiplică, dar un numar egal de celule moare. În faza
de colaps, densitatea celulară începe să scadă drastic. În timpul probelor
experimentale, Nannochloropsis sp. şi Phaeodactylum sp. au fost selectate pentru
cultura de masă. Tetraselmis sp. a fost cultivată ca hrană pentru rotiferi în timpul
fazei de cultură la scară redusă.
75
Densitatea de Nannochloropsis sp. şi Phaeodactylum sp. a atins 20 x 106 şi,
respectiv, 2 x 106 celule/ml, la o saptămână de la inoculare la temperaturi optime de
20°C pentru Nannochloropsis sp. şi, respective, 12.5°C pentru Phaeodactylum sp.
Cultura la scară mică şi prezervarea

În faza de cultură la scară mică, cultura - stoc în eprubete, baloane de 200 ml
şi de 5 l sunt menţinute în condiţii de laborator. O cameră separată se foloseşte în
acest scop, pentru a menţine mediul steril şi a minimiza contaminarea cu rotifere,
protozoare sau alte alge. Aceasta cameră de stocare a algelor trebuie sterilizată
saptămânal prin spălarea podelelor cu soluţie continând clor. Materialele
nefolositoare, cum ar fi încalţămintea murdară, sunt interzise în această cameră şi
zona are accesul restricţionat.
Camera trebuie prevazută cu aer condiţionat, care să asigure între 18 - 22°C,
pentru a menţine condiţiile de creştere potrivite pentru alge. Fotoperioada este
controlată la 12 ore lumină/12 ore întuneric, folosind lămpi fluorescente (2000 -
3000 lucsi).
Containerele şi tuburile folosite la cultura la scară mică trebuie selectate cu
grijă, pentru a evita apariţia compuşilor inhibitori în cultură. Pentru cultura la scară
mică, containerele şi eprubetele din sticlă borosilicată sunt recomandate.
Sticlăria se înmoaie în detergent neutru fără fosfor timp de o noapte, apoi
trebuie spălată bine şi clătită cu apă curate, pentru a îndepărta orice urmă de
detergent. Sticlăria se spală apoi cu soluţie de acid clorhidric 0,1 N şi se clateşte cu
apă distilată. Apoi este lăsată la uscat într-un loc curat, lipsit de praf sau uscată în
cuptor.
Pentru a preveni contaminarea cu organisme nedorite, vasele de cultură se
sterilizează fie la autoclav (2 atm, 121°C, timp de 15 minute) sau prin uscare în
cuptor înainte de utilizare.
Apa de mare folosită în culturile la scară redusă este filtrată prin filtre din
fibră de sticlă (Whatman GF/C) şi ţinută în recipiente timp de câteva luni înaintea
folosirii. Aceasta apă veche este pusă apoi în vasele de cultură şi sterilizată în
autoclav. Pentru a preveni depunerea mineralelor, apa de mare şi mediul de cultură
se sterilizează separat şi se amestecă în condiţii sterile mai târziu.
Cultura în eprubete
Pentru a obţine o producţie stabilă de alge, este recomandată utilizarea de
stocuri de monocultură, deoarece creşterea culturilor algale de masă depinde foarte
mult de calitatea culturii din eprubetă. Stocul de cultură pură se poate obţine prin
tehnici de izolare sau prin simpla achiziţie de la un laborator certificat.
Doua picături de cultură pură de alge se inoculează în fiecare dintre cele 20
de eprubete, conţinând câte 10 ml de mediu, utilizând pipete sterile Pustule. O
cultură stoc curată, necontaminată, este observabilă prin transparenţa mediului. De
76
asemenea, o uniformitate a dimensiunilor celulelor la observarea microscopică este
un bun indicator. Culturile sunt lăsate să crească timp de două - trei saptămâni, după
care se transferă în vase de cultură de 200 ml. Eprubetele proaspăt inoculate se agită
zilnic, pentru a re-suspenda celulele algale şi pentru a preveni acumularea acestora
pe fund. După selectarea culturii stoc, culturile în exces trebuie ţinute în frigider la
temperaturi de 2 - 4°C în vederea utilizărilor ulterioare. Acest stoc păstrat în frigider
trebuie amestecat săptămânal.
Cultura de 200 ml
O singură eprubetă cu cultură necontaminată se inoculează într-un vas de
200 ml, împreună cu 150 ml de mediu de cultură sterilizat. Nu este necesară aerarea
suplimentară (Foto 26). Această fază a culturii durează cam 4 - 7 zile. Este
recomandată agitarea vasului de cultură în fiecare dimineaţă.
Foto 26. Cultura stoc de alge unicelulare (Foto: Victor Niţă)
Cultura de 5 l
Vasele de 5 l se asamblează cu tuburi de sticlă şi dopuri de silicon. Tubul de
evacuare a aerului este o piesă scurtă din sticlă îndoită la 45 de grade şi care se
extinde peste gura vasului de cultură. Trebuie asigurată o aerare puternică (6 l/min.)
pentru a agita mediul de cultură. Pentru a minimiza contaminarea de la sistemul de
aerare, se foloseste un filtru de bumbac. O singură cultură de 200 ml este inoculată
într-un vas de 5 l împreună cu 3.5 l de mediu de cultură (Foto 27). Densitatea de
Nannochloropsis atinge 80 - 100 x 106 celule/ml în 4 - 7 zile de la inoculare.
77
Foto 27. Culturi de 5 l de alge unicelulare (Foto: Victor Niţă)
Cultura de la 100 l la 1 m³
Pentru culturi între 100 l si 1 m³, tancuri de cultură din policarbonat
transparent vor trebui umplute cu apă de mare şi clorinate cu 300 ppm clor lichid
pentru o noapte, în vederea sterilizării. În dimineaţa următoare, apa va fi
neutralizată cu soluţie de tiosulfat de sodiu pentru câteva minute. Aerarea trebuie
potrivită la poziţia medie în timpul sterilizării şi ajustată la 8 l/min. pentru culturile
de 100 l şi 22 l/min. pentru cele de 1 m³.
Fertilizatori agricoli vor fi adaugaţi în vasele de cultură, de asemenea şi
starterul din cultura de 5 l va fi transferat în tancurile de 100 l (Foto 28). Întreaga
populaţie algală dintr-un vas de cultură de 100 l va fi inoculată în tancul de cultură
de 1 m³. În această fază a culturii, densitatea de inoculare a lui Nannochloropsis
este în general de 2 - 5 x 106 celule/ml şi va atinge ţinta de 30 - 60 x 106 celule/ml
într-o săptămână.
78
Foto 28. Culturi de 100 l de alge unicelulare (Foto: Victor Niţă)
Cultura de masă
Cultura de alge în masă se face în tancuri din plastic ranforsat cu fibră de
sticlă (PRF), amplasate afară. Tancurile plasate afară trebuie poziţionate într-o zonă
însorită şi amplasate înşiruit de la est la vest, pentru a susţine creşterea algelor.
Localizarea tancurilor exterioare trebuie făcută în aşa fel încât să nu se creeze
contaminare de la culturile de rotifere, deoarece aceste organisme ar putea fi
transportate în vasele de cultură algală de către vânt, spre exemplu.
Apa de mare filtrată şi apa sterilizată ar trebui să fie accesibile pentru o
curaţare şi o umplere facilă. Aerarea puternică este necesară pentru a agita puternic
cultura de alge. În tancurile de cultură, un furtun de grădină circular (de 1,5 cm
diametrul) se va fixa de fund, la o distanţă de 30 cm de peretele bazinului. Se vor
efectua găuri de 1 mm diametru, la distanţe de 10 cm. Una sau două pietre de
pulverizare a aerului se vor instala în centrul bazinului. Pentru dezinfectarea
tancurilor, se vor utiliza metodele deja descrise anterior.
Culturile algale de 1 și 5 m³ se vor inocula în tancuri de cultură de 5 şi 30
m³. Pentru cultura de Nannochloropsis, adâncimea iniţială a apei trebuie corelată cu
densitatea şi volumul algelor inoculate. Densitatea algelor după inoculare va fi de 5
până la 10 x 106 celule/ml şi, când densitatea algelor atinge 20 x 106 celule/ml, apa
de mare sterilizată se adaugă până la atingerea densităţii de 10 x 106 celule/ml. În
cadrul proiectului, adâncimea maximă a apei pentru cultura de Nannochloropsis
este de 40 cm în timpul iernii şi de 80 cm în celelalte sezoane (Foto 29). Densitatea
de Nannochloropsis atinge valoarea ţintă de 20 x 106 celule/ml într-o săptămână în
timpul primăverii.
79
Foto 29. Culturi de masă de fitoplancton total (Foto: Victor Niţă)
Numărarea celulelor
La modul ideal, densitatea fiecărei culturi ar trebui monitorizată zilnic din
punct de vedere al creşterii şi contaminării. Numărarea celulelor algale se face la
microscop, folosind un hemacitometru (Foto 30, 31 și 32). Acesta constă într-o
piesă din sticlă rectangulară, care are o cameră de mici dimensiuni prevăzută cu
gradaţii ce uşurează numărarea celulelor. În funcţie de tipul de hemacitometru,
acesta are una sau două camere de numărat. Următoarele precauţii sunt necesare:
- curăţarea hemacitometrului şi a sticlei acoperitoare cu alcool 90%;
- plasarea sticlei acoperitoare central peste zonele lineate;
- o picătură de probă va fi plasată pe sticla acoperitoare;
- proba trebuie dozată astfel încât să nu se reverse, dar nici să nu lase spaţii
goale în camera de numărat;
- pregătirea Petri-ului: se plasează o bucată de hârtie umedă pe fundul Petri-
ului, pentru a preveni evaporarea probei; lăsaţi hemacitometrul în vasul Petri timp
de 5 minute, pentru ca celulele să se sedimenteze.
80
Foto 30. Numărarea celulelor de fitoplancton (Foto: Victor Niţă)
Foto 31. Culturi algale - detaliu (Foto: Victor Niţă)
Foto 32. Stabilirea densităţii algale la hemacitometru - detaliu (Foto: Victor Niţă)
81
Concentrarea
Pentru a uşura din eforturile viitoare, dar şi pentru a avea o sursă de alge de
urgenţă, o parte dintre alge vor fi concentrate prin membrane de polietilenă (cu
ochiurile de 0,1 µm diametrul). Algele concentrate vor fi păstrate sub formă fie
lichidă, fie îngheţată, timp de un an, fără deteriorarea remarcabilă a calităţii. Algele
concentrate vor fi transferate în recipienti din plastic, cu aerare suficientă şi păstrate
la frigider, între 1 - 3˚C. De asemenea, algele pot fi împachetate în pungi de plastic
şi păstrate la -30˚C în congelator, pentru a preveni oxidarea componentelor lipidice.
Întrucât producerea de hrană algală în condiţii de laborator nu a fost posibilă

întotdeauna la un randament satisfăcător, s-au realizat înfloriri algale în bazine
exterioare, urmărindu-se structura calitativă şi cantitativă a fitoplanctonului în
bazinele exterioare.
Producerea de rotiferi
Rotiferul cel mai important în creşterea larvelor de calcan
(Theilacker&Kimbal, 1984) este specia Brachionus plicatilis (Foto 33), specie
comună în ape stagnante şi salmastre. Acesta este un organism eurihalin (1-50‰, cu
optim cuprins între 6 şi 20‰) şi este un element prezent în zooplanctonul lacurilor
litorale dulcicole (Siutghiol, Taşaul etc.), salmastre (Sinoe) şi sărate (Techirghiol).
Foto 33. Brachionus plicatilis (Foto: Tania Zaharia) (lungime=150 µm)

Este de talie mică (100-150 µm) şi are corpul acoperit cu o lorică chitinoasă,
uşor digerabilă (Onciu et al., 1986).
Treptele de cultură constau în: întreţinerea suşelor, iniţierea culturilor de
inocul (la volum mic, mediu, mare) ce servesc la iniţierea culturilor de masă la
volum mic sau mare. Uzual, hrănirea rotiferilor se face cu suspensie algală coţinând
1,5 x 106 cel./ml, provenind dintr-o cultură monospecifică. În faza de lansare a
culturii se adaugă la 6 l cultură algală, 30 g drojdie de bere (Saccharomyces
cerevisiae) şi, de regulă, şi o soluţie vitaminică (Ravagnan, 1992). Zilnic, se
82
controlează nivelul populaţiei de rotiferi, ceea ce permite dozarea drojdiei după
formula:
Nr. rotiferi / ml x vol. vas (litri) x F = cantitate drojdie (g),
unde F este un factor care variază în funcţie de concentraţia rotiferilor / ml:
concentraţii până la 50 / F = 0,00362; până la 100 / F = 0,00181; > 100 / F =
0,000905.
Cu excepţia culturilor de inocul, care nu se barbotează, aerarea culturilor de
masă este obligatorie. Iluminarea culturilor se face cu o ritmicitate de 8 ore lumină
şi 16 ore întuneric. În timpul lucrărilor de întreţinere se sifonează mediul, folosind
sita de mătase cu ochiul de 18-21 µm, iar exploatarea se face prin concentrarea
organismelor pe o sită de aceeaşi calitate.
Rata de filtrare se poate calcula după formula (Voskreasenskii, 1959 şi
Suschenya, 1964 citate de Onciu et al., 1986)
Rf = V n-1 t-1 (InC0 – InCt),
unde: V = volumul de lichid; n = numărul exemplarelor; t = timpul;
C0 şi Ct = concentraţia iniţială şi, respectiv, finală a algelor.
Viteza de creştere se poate calcula după formula (De la Cruz&Millares,
1974, citat de Onciu et al., 1986):
Vc = (InNt – InN0) (tt – t0)-1,
unde: N0 şi Nt reprezintă respectiv numărul de exemplare de
Brachionus la începutul (t0) şi sfârşitul (t t) experimentului.
Timpul de duplicare se exprimă ca raportul dintre logaritmul natural al lui 2
şi viteza de creştere a populaţiei. În condiţiile de cultivare în apa marină de la
litoralul românesc, s-au obţinut parametrii ecofiziologici redaţi în Tabelul nr. 11.
Tabel 11
Variaţia unor parametri ecofiziologici ai lui Brachionus plicatilis
la salinitatea de 18‰ (Onciu et al., 1986)
Rata de filtrare Volum filtrat în Prolificitate Viteza de creştere Timp de
(ml./ora/ex) 24 ore (nr. ex.) a populaţiei duplicare (ore)
(ex./oră)
0,438 10,51 190 0,666 1,14
În condiţiile Centrului de reproducere a calcanului de la Noirmoutier, pentru

producerea rotiferilor este folosită o procedură semicontinuă (Person le Ruyet et al.,
1991): populaţia de rotiferi este menţinută la 200 animale/ml; în fiecare zi, ¼ din
volum este recoltat şi tancul este completat cu un mediu de cultură. La începutul
experimentărilor, mediul a fost o cultură algală (Tetraselmis sueccica 2x106
cel./ml). Preţul de cost fiind ridicat, mediul original a fost înlocuit, mai întâi cu 2/3
drojdie de bere şi 1/3 cultură algală, pentru ca mai apoi să se adauge numai drojdie
83
de bere, emulsie de ulei de peşte şi bacterii lactice. Această tehnică menţine
producţia de rotiferi la un nivel suficient în acizi graşi cu lanţ lung. Cultura trebuie
limitată la 2-3 săptămâni, pentru a minimaliza riscul contaminării bacteriene.
Parametrii necesari pentru cultura de masă a rotiferului Brachionus plicatilis sunt
redaţi în Tabelul nr. 12.
Tabel 12
Parametrii necesari unei culturi în masă a lui Brachionus plicatilis
(după Moretti et al., 1999)
PARAMETRUL LIMITE ACCEPTABILE LIMITE OPTIME
Temperatura (0C) 20-30 25-27
Salinitatea (ppt) 1-60 18-25
Oxigen dizolvat (ppm) >4 5- 7
NH3/NH4+ (mg/l) 6-10 -
NH3 (mg/l) - <1
pH 5-10 7,5-8,5
Iluminare (lux) - 2000
Brachionus plicatilis, datorită compoziţiei sale biochimice, se dovedeşte a fi
un aliment de calitate, cu valoare energetică de 506 kcal la 100 g substanţă uscată,
când este cultivat în mediu cu Tetraselmis sueccica, ori 547 kcal la 100 g substanţă
uscată, când este cultivat în mediu cu Nannochloris sp. (Tabel 13).
Tabel 13
Compoziţia biochimică globală (g% substanţă uscată) la
Brachionus plicatilis funcţie de hrană (Onciu, 1998)
Drojdie Tetraselmis Pavlova Pavlova Nannochloris
sueccica lutheri lutheri Sp.
Pourriot, Gatesoupe Scott& Watanabe Onciu et al.,
1980 et al., 1984 Baynes, et al., 1986
Substanță organică - - 1978
- 1980
- 89,17
Lipide totale 11,5 12 8,4 11,1 22,23
Proteine totale - 63 58,6 6,5 59,12
Proteine - - - - 23,92
xtractibile
Glucide totale - - 4,3 4,2 7,82
Cenuşă - 17 - - 10,83
Regimul de hrană este cel care condiţionează atât compoziţia biochimică

globală a lui Brachionus, dar mai ales structura calitativă a acizilor aminici şi a
celor graşi, cu catenă lungă, polisaturaţi, pe care rotiferul nu este capabil să-i
sintetizeze şi îi preia din mediul de cultură. În felul acesta poate fi îmbunătăţită
valoarea nutritivă a lui Brachionus, pentru a putea oferi peştilor care-l consumă o
gamă variată şi bogată de elemente plastice. Aerarea este un element critic în
84
cultura rotiferilor, în special când aceştia sunt hrăniţi cu drojdie sau dietă artificială.
Trebuie menţinut un echilibru între:
- nivelul oxigenului dizolvat, de cel puţin 4 ppm;
- o turbulenţă suficientă pentru a păstra rotiferii şi hrana în suspensie;
- un mediu de cultură fără o turbulenţă excesivă, deoarece aceasta poate
cauza stres şi poate resuspenda sedimentele depuse pe fundul vasului de cultură.
Cultura la scară mică

Cultura rotiferilor la scară mică, în eprubete, în recipienţi de 200 ml şi de 5 l,
are loc în incubatoare, a căror temperatură este menţinută la 18˚C. Rotiferii cultivaţi
la scară redusă nu sunt aeraţi. Pentru a evita depunerea fitoplanctonului
(Nannochloropsis) pe fundul recipienţilor, în această fază se folosesc ca hrană
celule mobile de Tetraselmis sp. Cultura acestora a fost explicată amănunţit în
subcapitolele anterioare.
Cultura stoc în eprubete

Inocularea rotiferilor în eprubete se va face iniţial la o densitate de 1
rotifer/ml. Densitatea de Tetraselmis în eprubetă va fi ajustată la aproximativ 2 x
106 celule/ml. După o săptămână, densitatea de rotiferi va creşte de la 1 la 50
rotiferi/ml fără adăugarea unor cantităţi suplimentare de alge. O parte dintre rotiferii
obţinuţi vor fi transferaţi în alte eprubete pentru menţinerea stocului, iar altă parte
va fi inoculată în vase mai mari.
Cultura în recipienți de 200 ml

Înainte de a transfera rotiferii, 20 ml de cultură proaspată de Tetraselmis vor
fi transferați în paharul Erlenmeyer. Rotiferii dintr-o eprubetă vor fi uşor aspiraţi cu
o pipetă Pasteur, fără a agita resturile depuse pe fundul eprubetei, şi apoi rotiferii
colectaţi vor fi transferaţi în recipientul de 200 ml. Cultura proaspătă de alge va fi
adăugată din timp în timp, până cand volumul culturii atinge 150 ml. Densitatea
rotiferilor creşte de la 20 la 150 rotiferi/ml în aprox. o săptămână (Foto 34).
85
Foto 34. Amplasarea chiştilor de rotiferi pentru eclozare (Foto: Victor Niţă)
Cultura în vase de 5 l
Rotiferii din recipientul de 200 ml vor fi uşor turnaţi în vasul de 5 l prin
înclinarea celui de 200 ml. Pentru a evita contaminarea cu reziduuri de pe fund, la
ultima treime din cultură se va renunţa. După inocularea în vasul de 5 l, rotiferii vor
fi hrăniţi cu 200 ml de cultură proaspătă de Tetraselmis. La două zile de la
inoculare, între 200 - 500 ml cultură de alge (fie ea de Tetraselmis sau de
Nannochloropsis) vor fi adăugaţi pentru a asigura hrana rotiferilor, până ce cultura
atinge volumul de 4 l. Între timp, în decurs de o săptămână, densitatea rotiferilor a
crescut de la 50 la 150 rotiferi/ml. În această fază, încă nu este necesară aerarea.
Cultura în volume de 200 l şi 1 m3

Cu două zile înainte de inocularea rotiferilor, tancuri rectangulare de 200 l
pentru fitoplancton şi un tanc cilindric de 1 m3 vor fi sterilizate cu soluţie de clor. În
ziua următoare, 30% din volumul tancului va fi umplut cu cultură de
Nannochloropsis. Aeraţia va fi ajustată la 4 l/min. în tancurile rectangulare şi la 6
l/min. în cel de 1 m3.
Densitatea inoculului de rotiferi variază între 75 - 100 rotiferi/ml. Algele din
tanc vor fi consumate într-o zi, astfel, pentru a menţine culoarea verzuie a apei, se
va adăuga zilnic 20% din volumul tancului de cultură de alge. În a treia zi se poate
adăuga drojdie de bere uscată în cultură, pentru a hrăni rotiferii. Într-o săptămână,
densitatea acestora va creşte la 200 ex./ml.
Cultura de masă
Există două sisteme standard de cultură, utilizate în mod curent pentru
rotiferi. Diferenţa între cele două constă în modul de recoltare a rotiferilor. În
sistemul „culturii - amestec”, rotiferii din tanc vor fi recoltaţi în totalitate şi o parte
86
din recoltă va servi ca inocul în alte tancuri. Pe de altă parte, în sistemul „culturii -
exploatare”, rotiferii vor fi numai parţial recoltaţi dintr-un tanc, urmând ca diferenţa
de volum în tancul de cultură să fie completată cu cultură de microalge.
Numărarea rotiferilor
Probe luate din tancuri se vor observa la binocular (40x), pentru a determina
densitatea (Foto 35). Se obişnuieste ca 1 ml de cultură să se depună pe lama de
numărat şi mai întâi să fie examinată de contaminanţi - ciliate, nematode sau
protozoare. O picătură de soluție Lugol se adaugă în probă, pentru a omorî rotiferii
şi protozoarele. Numărul de rotiferi care prezintă ouă se va împărţi la numărul total,
pentru a afla rata de fertilitate. O cultură de o zi ar trebui să aibă o rată de fertilitate
de 30 - 40% şi aceasta va scădea odată cu îmbătrânirea culturii. În general, o cultură
cu o rată de fertilitate mai mică de 10% are probleme de regenerare.
Foto 35. Stabilirea densităţii rotiferilor din cultură (Foto: Victor Niţă)
87
Foto 36. Brachionus plicatilis la eclozare (Foto: Victor Niţă)
Recoltarea
Înainte de recoltarea rotiferilor, apa stagnantă din conducta de drenaj va fi
scursă şi conducta clătită cu apă de mare proaspătă. Valva de drenaj se deschide şi
rotiferii sunt reţinuți cu ajutorul unui fileu cu ochiul de 80 µm. În timpul recoltării,
o atentă monitorizare este necesară pentru a evita supra curgerea culturii. De
asemenea, trebuie evitată coliziunea rotiferilor cu bule de aer, în caz contrar se va
observa o mortalitate foarte ridicată.
Producerea de Artemia
Naupliile şi metanaupliile de Artemia (Foto 37) constituie o hrană excelentă,

prin dimensiunile convenebile şi mare valoare nutritivă. Se obţin prin decapsularea
chiştilor de provenienţe diferite (se comercializează o gamă largă de chişti,
proveniţi din toată lumea).
În experimentările noastre am utilizat chişti de provenienţă americană şi cei
colectaţi din lacul Techirghiol, cu un procent bun de eclozare, de cca. 70%. Tehnica
de decapsulare constă în plasarea ouălelor într-o soluţie alcalină de NaOH şi
NaOCl, în următoarea proporţie: la 1.000 ml apă - 330 ml NaOCl şi 60 ml NaOH.
88
Foto 37. Artemia sp.
Tehnica de decapsulare este deosebit de importantă, deoarece este posibilă
deteriorarea cojii chiştilor. După decapsulare, ouăle se plasează în vase de volum
mare (max. 100 l), 4 g ouă/l apă. Cu o iluminare bună şi aerare, eclozarea se
produce după 35-40 ore. După eclozare, naupliile de Artemia (10-20 ex./ml) sunt în
continuă creştere până la 48 ore. Este de dorit ca ele să fie hrănite cu o dietă
complexă (Tabel 14).
Tabel 14
Dieta de îmbogăţire şi producţia de Artemia (%)
Nr. Component Mixtură de Dietă
crt. îmbogăţire Artemia
1. Peşte autolizat 69 -
2. Drojdie de bere - 79,4
3. Premix vitaminicx 11 3,6
4. Ulei ficat de codxx 10 10
5. Colina (50%) 4 2
6. DL metionina 2 1
5. Premix mineralxxx 4 2
x
premix vitaminic: mg/g sau UI/g: A: 200 UI; D3: 700 UI; E: 20; K: 3;
tiamină: 3; riboflavină: 7; piridoxină: 4; acid ascorbic: 300; acid folic: 3; vitamina
B12: 2; inositol: 400; biotină: 1,2; calciu pantotenat: 15; niacină: 50; CaHPO4: 22,9.
xx
ulei ficat de cod, la care se adaugă 2 ppt vitamina E.
xxx
premix mineral: g/100 g premix: CaHPO4 - 50; CaCl2 - 21,5; MgCO3 - 12,4;
KCl - 9; NaCl - 4; FeSO4· H2O - 1,6; CuSO4∙ 5H2O - 0,3; MnSO4 ∙ H2O - 0,3: Na -: 0,1;
Na2SeO3 ∙ H2O - 0,01; Kl - 0,04; CaSO4 ∙ 7H2O - 0,002.
Hrănirea Artemiei se bazează pe faptul că este un filtrator non-selectiv,

hrănindu-se cu particule de origine biologică (bacterii şi alge), de dimensiuni
corespunzătoare. Incubaţia chiştilor durează cca. 24 ore, la o temperatură de 300C,
cu iluminare şi aerare puternică (Foto 38).
89
Foto 38. Stadii diferite de dezvoltare la Artemia
(Foto: INVE Aquaculture, după Moretti et al., 1999)
Tehnicile de îmbogăţire a hranei vii

Îmbogăţirea hranei se poate face printr-o cultură „secundă” la 24 h, cu alge
cu emulsie de ulei de peşte sau prin băi scurte, de 30 minunte, cu amestec îmbogăţit.
Scopul este de a creşte conţinutul hranei în nutrienţi: acizi graşi, proteine, vitamine
şi minerale. Compoziţia mixturii de îmbogăţire, recomandată de IFREMER (Person
Le Ruyet, 1991, 1993) este redată în Tabelul 9. Proporţiile utilizate sunt de 1,5 g
mixtură la 106 rotiferi şi 2,5-5 g 106 Artemia.
V.6. Creşterea puietului de calcan

La sfârşitul fazei de hrănire cu hrană vie, juvenilii de cambulă şi calcan, încă
pelagici, sunt gata de a trece la o hrană complexă. Obţinerea cu succes a puietului
adaptat la hrana inertă este corelată cu momentul trecerii la această hrană. Este
recomandabil ca aceasta să înceapă atunci când peştii sunt încă pelagici (când peştii
au sub 40 mg/buc.).
Creşterea se va face fie în tancurile larvare, fie în tancuri speciale, de cca. 2
3
m . Pe plan mondial, se folosesc 2 tipuri: circulare, cu baza conică, şi semisferice,
având evacuarea de fund în zona centrală, acoperită cu sită, cu dimensiunea ochiului
corelată cu cea a larvelor. În experimentările noastre, am folosit, cuve PVC de 70 l
şi bazine din fibră de sticlă de 2 m3 şi material biologic capturat din mediul natural.
90
În această perioadă, densitatea de creştere trebuie să fie scăzută, de cca.
2.500 ex/m2.
Dietele standard trebuie să fie active şi gustoase, stabile în apă şi nepoluante
(Bromely, 1978, 1980, 1988, Femandez-Pato et al., 1990, Fournier et al., 2000). În
prima fază, hrana se distribuie umedă şi are la bază carne de peşte sau moluşte,
tocată, în amestec cu făinuri vegetale. Această hrană este gustoasă, dar puţin stabilă
în apă şi cu valoare nutritivă scăzută. Pe plan mondial, au fost realizate granule
uscate, expandate şi rehidratabile, cu o compoziţie biochimică bine echilibrată
(Tabel 15). Granulele sunt obţinute prin extruzie. Sfărâmarea se face printr-un
proces de măcinare grosieră şi rehidratarea este parţială, prin adiţia a 15-20% apă,
ceea ce îi conferă granulei textura proaspătă. Mai mult, acceptarea este mărită prin
adiţia de atractanţi specifici, dizolvaţi în apă şi amestecaţi cu vitamine şi acizi graşi.
Inozina adăugată în procent de 0,61-1 % la masă uscată pare a fi cel mai eficient
atractant şi stimulent pentru cambulă şi calcan.
Tabel 15
Compoziţia dietei granulate pentru puietul de calcan
(IFREMER Franţa, Person Le Ruyet, 1993)
Compoziţie %
Carne de peşte slab 42,0
Concentrat de proteine de peşte 8,0
Făină de sânge 4,0
Făină hidrolizată 3,0
Drojdie de bere 3,0
Gluten 7,0
Făină de grâu 4,0
Făină din germeni de grâu 3,0
Germeni de grâu 4,0
Amidon din cartofi 11,0
Premix mineral 1,0
Îmbogăţire Ix IIx
extemporanee
-ulei de ficat de cod 4,9 6,8
-lecitină de soia 1,0 1,0
-premix vitaminic 2,0 1,0
-acid ascorbic 0,28 0,14
-colină 1,2 0,6
-inozină 0,16 -
Analiza biochimică
- proteine 51,0 51,0
91
- grăsimi 11,3 13,2
x - I - la începutul hrănirii cu hrană
granulată;
II - la sfârşitul hrănirii cu hrană
granulată
Premixul mineral este alcătuit din: g/kg premix:
KCl 9,0 FeSO4∙ 7H2O 2,0
Kl 0,004 MnSO4∙ H2O 0,3
CaHPO4∙ 2H2O 50,0
NaCl 4,0 CaCO3 21,5
CuSO4 ∙ 5H2O 0,3 MgCO3 12,4
ZnSO4∙ H2O 0,4 NaF 0,1
CoSO4∙ 7H2O 0,002
Premixul vitaminic este alcătuit din: mg sau UI/kg premix:
Vitamina A acetat 1.000.000 UI

Vitamina D3 100.000 UI
Vitamina F acetat 4.000 mg
Vitamina K3 100 mg
Tiamină 1.000 mg
Riboflavină 2.500 mg
Calciu D-pantotenat 5.000 mg
Pyridoxină 1.000 mg
Vitamina B12 6 mg
Niacină 10.000 ng
Acid folic 500 ng
Biotină 100 ng
Inositol 100.000 ng
92
Dimensiunile granulelor şi raţiile de hrană trebuie să fie corelate cu
dimensiunile peştelui. Corelaţia dintre acestea, recomandată de IFREMER Franţa
este redată în Tabelul 16.
Tabel nr. 16
Dimensiunile granulelor şi raţiile de hrană în creşterea puietului de calcan
(Person Le Ruyet, 1993)
Masa Diametrul Raţia de hrană
peştelui (g) granulei (mm) (% din gr.corp)
1 1,5 5,0
3 2,0 4,0
7 3,0 3,0
10 3,5 2,5
20 4,5 2,0
40 6,0 1,5
60 8,0 1,0
100 10,0 1,0
În perioada de hrănire iniţială, dimensiunile granulelor sunt mai mici: între

400 şi 1.000 µm şi corelate cu dimensiunile peştelui: 400-600 µm (pentru
exemplarele cu masa între 50-500 mg) şi 630-800 µm (pentru indivizii cu masa
între 500-1000 mg).
Peştii sunt hrăniţi întotdeauna în exces, cu scopul de a mări şansa de
ingerare a particulelor alimentare, în timpul căderii lente a acestora la fundul
bazinului. Raţia zilnică de hrană exprimată în % biomasă descreşte de la 20-30% (la
început) la 4-5% (la 2 luni de hrănire). Înlocuirea Artemiei din hrană se face
progresiv.
Pe plan mondial, creşterea puietului de calcan este o operaţiune de rutină şi
se constată că, în cca. 2 zile, 50% din materialul biologic se adaptează la hrana
granulată. Rata supravieţuirii în această fază este de cca. 90%. Pentru calcan, cu un
ritm de creştere mai bun, s-a obţinut un ritm de creştere comparabil cu cel obţinut în
ţările cu tradiţie în domeniu, de la 2 g/buc. la trei luni la 18 g/buc. la şase luni
(Figura 17). Creşterea s-a realizat în bazine intrioare, de fibră de sticlă, cu un volum
de 2 m3, utilizând material biologic capturat din mediul natural.
93
20
masa corporală (g/buc)

18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
3 4 5 6
vârsta (luni)
Figura 17. Rezultatele obţinute în creşterea puietului de calcan
Hrănirea s-a realizat în principal cu peşte marin mărunt, proaspăt, la care s-a
adăugat, pe cât posibil, în prima luna de creştere, hrana vie, alcătuită din Artemia
adultă şi larve de creveţi. Experimental, s-a utilizat hrana granulată, cu aceeaşi
compoziţie ca şi la reproducători. Coeficientul de conversie a hranei a fost de 8,5
(kg hrană/kg spor creştere), în condiţiile în care hrana distribuită a fost reprezentată
de peşte marin mărunt, şi 3,5 pentru hrana granulată (Zaharia T, 1995, 2000).
Transportul puietului
Când ajunge la 2-5 g/buc., puietul de cambulă şi/sau calcan poate fi
transportat către zonele considerate potrivite pentru deversare în mediul natural.
Transportul se va efectua numai în containere speciale, prevăzute cu o sursă de
oxigen. De cele mai multe ori, aceste containere sunt dotate şi cu sisteme de răcire
şi de monitorizare a temperaturii
Alt sistem de transport, pentru distanţe mai mici, poate fi reprezentat de saci
PE, în care se introduc 1/3 apă de mare şi 2/3 oxigen pur. Această metodă este bună,
dar este mai scumpă şi cere timp mai mult pentru ambalare.
Trebuie avut în vedere ca apa de transport să provină din aceeaşi sursă ca
cea din pepinieră, să fie filtrată, fără suspensii solide şi bine oxigenată, pentru a
reduce stresul peştilor pe durata transportului.
94
CAPITOLUL VI
BOLILE - FACTOR LIMITATIV ÎN DIFERITELE ETAPE DE
DEZVOLTARE A CALCANULUI
Elena Dumitrescu, Tania Zaharia, Valodea Maximov
Bolile reprezintă unul dintre cei mai importanți factori limitativi în creșterea
calcanului, acestea putând produce mortalități, îndeosebi în culturile intensive, de
până la 90%. Chiar dacă nu întodeauna stările de boală declanșează mortalitate, prin
profundele modificări morfologice și fiziologice, produc mari neajunsuri
populaţiilor de calcan, printre care se evidențiază: scăderea rezistenței organismului
calcanului la diverși factori de mediu, întărzieri în creștere, scăderea prolificității
etc.
În timp ce, în condițiile naturale de viață, apariția și răspândirea
îmbolnăvirilor sunt mai puțin frecvente și mai puțin dăunătoare, cu excepția
cazurilor de poluare, în acvacultură sunt cu mult mai periculoase, condițiile
artificiale de viață favorizând acțiunea unei diversități mai mari de agenți patogeni,
abiotici și biotici. Densitățile mari, spațiul limitat de creștere a calcanului, hrănirea
artificială, solicită mai mult mecanismele de adaptare, conducând la slăbirea
rezistenței față de boli.
Creșterea poluării apelor marine cu ape uzate, menajere și industriale a
condus deseori la pierderi în ihtiofaună, îndeosebi ca urmare a asfixiei și a
intoxicațiilor. Substanțele chimice toxice din apele marine și ereditatea precară a
calcanului pot produce boli deosebit de grave, așa cum sunt malformațiile și
neoplaziile. În condițiile în care calcanul își epuizează o serie de mecanisme
adaptive sub influența unor factori de mediu, denumiți factori stresanți (oscilații
bruște de temperatură, chimismul necorespunzător al apei, densități mari, spații de
creștere prea mici etc.), se instalează o stare anormală, denumita stare de stres,
caracterizată prin modificări ale echilibrului hormonal (hipersecreții de hormoni),
care favorizează declanșarea unor boli provocate de diverși agenți etiologici.
Hipersecrețiile de hormoni conduc la modificări complexe în organismul calcanului,
precum: reducerea cantității de sânge în organele puternic irigate, creșterea
frecvenței respiratorii, scăderea conținutului de proteine din serul sanguin,
reducerea conținutului de fibrinogen, creșterea conținutului de glucoză din sânge și
scăderea conținutului de glicogen din ficat etc. Însăși starea de stres este dăunătoare
calcanului, întrucât poate duce la încetinirea ritmului de creștere și chiar la moartea
acestora. În condițiile în care aceste modificări sunt de mică amploare, iar factorii
stresanți dispar, peștii revin la starea lor normală. Atunci când modificările sunt
profunde, ireversibile, starea de stres trece în stare de boală, afectând grav viața
peștilor.
După natura agenților patogeni, ce se întâlnesc la calcan, ca şi la alte
organisme animale, există boli specifice provocate de agenți patogeni (virusuri,
95
bacterii, paraziţi) şi boli nespecifice, provocate de agenți fizico-chimici, nutriţionali
şi constituţionali.
Bolile parazitare (de invazie, parazitoze) ale peştilor marini sunt provocate
de paraziţii de origine animală - protozoare, viermi şi crustacee. Sursele bolilor de
invazie pot fi peştii bolnavi, peştii purtători de paraziți, cadavrele peştilor infestaţi.
Invaziile se răspândesc cu peştii purtători de paraziţi prin migraţiile lor de hrănire şi
reproducere, gazdele intermediare ale diferiților paraziţi, vectori specifici, prin
intermediul apei (în care paraziţii adesea nu numai că se păstrează bine, dar se şi
înmulţesc) şi, în sfârşit, pe calea contactului direct (Sinderman, C., 1987).
Paraziţii pot afecta suprafaţa corpului, aparatul branhial, cavităţile nazale,
organele digestive, sistemul excretor, sanguin şi reproducător, musculatura
calcanului. Influenţa paraziţilor asupra organismului gazdelor este foarte diferită, de
la leziunile mecanice şi influenţa tonică dată de întârzierea ritmului de creştere şi
scăderea apetitului, până la leziuni grave, distrugeri ale organelor şi ţesuturilor
infestate şi moartea calcanului (Dumitrescu, E., Telembici, A., Zaharia, T., 1988;
Zaharia, T., Dumitrescu, E., 1998 ; Zaharia, T., Dumitrescu, E., 2010).
În general, acţiunea paraziţilor asupra calcanului poate fi de natură:
- mecanică - leziuni provocate de paraziţi la nivelul țesuturilor prin organele de
fixare şi prin deplasările pe care le fac, obstruarea lumenului unor canale şi organe
cavitare și prin presiunea exercitată asupra țesuturilor și organelor;
- spoliatoare - sustragerea de substanțe nutritive gata digerate din intestin, precum
și sustragerea de umori și substanțe celulare ale gazdelor;
- toxică - secreţii de toxine care, resorbite în organismul gazdei, acţionează asupra
sângelui, sistemului nervos etc., provocând diverse dereglări;
- inoculatorie - inocularea la locurile de fixare a unor virusuri, bacterii şi chiar a
unor alţi paraziţi animali.
Gravitatea bolilor parazitare este dependentă, pe de o parte, de paraziți (felul
şi gradul de adaptare la parazitism, numărul şi viteza lor de înmulţire), iar, pe de altă
parte, de gazde. În apariţia parazitozelor, o importanță deosebită o au şi condiţiile de
mediu, care pot acţiona atât asupra agenţilor, cât şi a gazdelor, aglomerările mari,
hrana, care constituie, de asemenea, un mod de transmitere, şi migraţiile peştilor
(Anderson, R.M., Gordon, D.M., 1982; Sinderman, C., 1987).
Deşi parazitismul este frecvent la peşti, bolile parazitare nu se exteriorizează
decât în condiţii de mediu care permit înmulţirea paraziţilor şi în habitate care
favorizează transmiterea paraziților şi persistenţa purtătorilor sau a gazdelor
intermediare (Bagge, A. M. și colab, 2004). În ultimii ani, cercetările în domeniul
parazitofaunei peştilor marini au luat o amploare deosebită, paraziții fiind utilizați
ca markeri biologici ai peștilor și indicatori importanţi pentru studiul circulaţiei
peştilor şi evaluarea stocurilor naturale (Mac Kenzie, K., Abaunza, P., 1998; Lester,
R, J., G, 2010).
96
Atât la populaţiile de calcan din mediul natural, cât şi din culturile
experimentale, supuse analizelor patologice, s-au evidențiat o serie de îmbolnăviri
produse îndeosebi de bacterii și paraziți. Materialul biologic utilizat pentru
identificarea paraziților a fost constituit din calcani colectaţi din cele patru expediţii
de cercetare (2010-2011). Pentru determinarea parazitozelor calcanului s-au
realizeazat examinări macroscopice şi microscopice, urmărindu-se în aceeaşi
măsura identificarea parazitului şi reacţiile pe care aceștia le pot provoca asupra
gazdelor (Amlacher, E., 1981; Munteanu, G., Bogatu, D., 2003). Reacţia calcanului
la acţiunea paraziților este foarte diversă, distigându-se: reacţii celulare (hipertrofia
unor celule, afluxul de fagocite în zonele de localizare a paraziţilor etc), tisulare
(apariţia ţesuturilor de granulaţie, procese inflamatorii, proliferarea țesutului
conjuctiv și formarea de capsule în jurul paraziților, precum și apariția de tumori),
umorale - de natură imunitară (paraziţii se comportă ca nişte antigeni, sub acţiunea
lor formându-se fie anticorpi în mucusul care acoperă tegumentul, branhiile,
mucoasa digestivă, fie în serul sanguin). În urma acţiunilor reciproce ale paraziţilor
şi gazdelor lor apar o serie de simptome care caracterizează bolile parazitare
(Gaevskaia, A.V., Kovaleva, A.A., 1975; Radulescu, I., Lustun, L., Voican , 1976).
Examenul macroscopic s-a realizat pentru identificarea unor eventuali
paraziţi şi a modificărilor produse de aceştia asupra calcanului. S-a făcut cu ochiul
liber şi cu o lupă foarte puternică, observându-se suprafaţa corporală, ochii,
branhiile. Apoi, cu ajutorul unui foarfece, calcanul a fost secţionat pe abdomen, cu
atenţie, pentru a nu se leza organele interne, observându-se fiecare organ în parte,
pentru evidențierea posibilelor zone necrozate, chiști, paraziţi, modificări de culoare
şi alte modificări vizibile cu ochiul liber.
Neoplazia - Fibrom cutanat

Etiologia tumorilor este, în general, complexă şi mulţi factori implicaţi în
dezvoltarea acestora sunt încă necunoscuţi. Factorii cunoscuţi şi suspectați de
implicare în formarea tumorilor la calcan sunt virusurile, toxinele chimice şi
biologice, agenţii fizici, hormonii şi vârsta, sexul, predispoziția genetică,
competenţa imunologică a gazdei etc.
Fibromul cutanat face parte din categoria bolilor constituţionale. Aceste boli
se definesc prin „procese patologice declanșate prin defecțiuni morfologice sau
funcționale ale organismului”, fiind sub dependența directă a eredității, dar și a
mediului ambiant. Pe lângă cauze genetice, hormonale, în declanşarea acestor boli
sunt implicaţi şi factori de mediu, îndeosebi contaminarea cu substanțele
carcinogene, mutagene, teratogene - organoclorurate, radionuclizi, metale grele,
produse petroliere.
Fibromul, o tumoră cutanată, dezvoltată prin proliferarea țesutului
mezemchial nehematopoetic, are o structură periculoasă sau sesilă, cu fibre
conjunctive dispuse neregulat, în cordoane care se întretaie între ele. Microscopic,
tumoarea s-a distins printr-un parenchim format din celule tumorale specifice, cu
97
aspect asemănător ca structura organului din preajmă, de consistență moale
(encefaloidă). Formaţiunile tumorale au avut marginile delimitate, sub formă
fungoasă, prevăzută deseori cu un peduncul care s-a prins de țesutul cutanat.
În periada 2010-2011, la calcanul capturat din zona litoralului românesc al
Mării Negre, au fost identificate mai multe exemplare de calcan, prezentând
formaţiune tumorală cutanată de tip fibrom (Foto 39).
Foto 39. Exemplare de calcan afectate de tumoarea cutanată de tip fibrom

(Foto: Valodea Maximov)
Examenul microscopic s-a realizat cu un microscop tip Zeiss Axio Imagea
A1, cu cameră foto. Pentru vizualizarea paraziţilor de talie mai mare s-au utilizat
obiectivele de 10, dar şi mai mici, de 5 și 3, iar, pentru paraziţii de dimensiuni mici,
obiective de 20 şi 40, ocularele fiind de 5 și 10. Probele pentru examinarea
microscopică s-au prelevat direct din calcanul proaspăt sau decongelat şi au constat
în:
- raclate - însemnând material raclat cu un bisturiu de pe suprafața zonei
analizate, de obicei branhii, tegument, mucoasa intestinală. Raclatul s-a pus pe o
lamă într-o picătură de apă, peste care s-a fixat o lamelă, examinându-se imediat la
microscop;
98
- preparate strivite (squashuri) - constând în mici porţiuni din ţesuturi şi
organe, strivite între lamă şi lamelă, astfel încât pelicula formată să devină
translucidă şi cât mai subţire, pentru a se putea vizualiza eventualii agenţi patogeni.
Preparatele astfel realizate s-au supus unor examene microscopice
amănunţite, pentru a se identifica paraziţii și/sau modificările produse de aceștia
calcanului. După identificarea şi numărarea paraziţilor pentru fiecare exemplar de
calcan, s-a făcut o analiză privind intensitatea (număr paraziţi/gazdă) şi
extensivitatea parazitării (număr exemplare parazitate), apreciindu-se, în final,
influenţa parazitozelor semnalate asupra stării populaților de calcani.
Atât la calcanul din populațiile naturale, cât și din culturile experimentale,
supus analizelor patologice, s-au evidențiat o serie de îmbolnăviri produse îndeosebi
de bacterii și paraziti.
Vibrioza
Vibrioza este o boală infecțioasă produsă de specii de bacterii din genul
Vibrio, cu caracter enzootic, larg răspândită pe glob, în special la specii de pești din
apele salmastre și marine și rareori la peștii de apă dulce. Boala a fost semnalată
pentru prima data la anghilă, după care s-a constatat că numărul speciilor sensibile
la această îmbolnăvire este relativ mare, incluzând specii de anguilide,
pleuronectide, gadide, samonide.
Agentul etiologic al vibriozei este reprezentat îndeosebi de Vibrio
angullarum, V. parahaemoliticus, V. alginoliticus, Vibrio sp.. V. anguillarum,
principala specie care provoacă îmbolnavirea este o specie Gram negativa, în formă
de bastonaș drept sau ușor curbat, monotrichă, asporulata, acapsulată, măsurând 0,5
x 1,5 - 2,5/um (Foto 40).
Foto 40. Vibrio anguillarum izolat de la calcanul afectat de vibrioză

(Foto: Elena Dumitrescu)
99
Pe medii de cultură uzuale și selective (BSA), dezvoltă colonii rotunde,
convexe, de consistență moale, cenușii-cafenii. Este oxidazo-pozitivă, fermentează
glucoză și zaharoză, nu produce hidrogen sulfurat, având reacții pozitive la indol,
manită, gelatină, lizină. Dezvoltarea coloniilor are loc la temperaturi cuprinse între
5- 350C, cu un optim de 24 -250C și la valori de pH de 6,9- 9,6.
Etiologie - patogenie - V. anguillarum este o bacterie larg răspândită în
apele salmastre și marine. Afectează peștii numai în situațiile în care apar o serie de
factori stresanți, care slăbesc rezistența peștilor la îmbolnăviri. Dintre factorii
stresanți, cel mai adesea se evidențiază oscilațiile de temperatură ale apei,
chimismul necorespunzător pentru creștere, poluarea cu substanțe chimice toxice
(reziduuri petroliere, pesticide, metale grele), lipsa hranei etc. Boala s-a declanșat
primăvara - vara, odată cu creșterea temperaturii apei la 15-16 0C.
Clinic, boala s-a manifestat în formă acută și cronică cu simptome diferite.
În formă acută, depistată la exemplare izolate din culturile experimentale, boala s-a
manifestat prin pete hiperemice și hemoragice pe suprafața corpului și branhii,
leziuni roșii-sângerii, imflamații și ulcere în jurul anusului și la baza înotătoarelor,
tumefierea splinei, rinichilor, congestii și hemoragii în peritoneu și organele interne
(Foto 41).
În formă cronică, semnalată la câteva exemplare din mediul natural, infecția
a fost localizată la nivel tegumentar, fiind caracterizată prin leziuni tegumentare,
branhii palide.
Prognosticul bolii nu a fost foarte grav, în culturile experimentale boala
provocând pierderi cuprinse între 8 - 20%.
Diagnosticul a fost precizat prin asocierea examenului clinic cu cel
bacteriologic, prin care s-au identificat bacteriile implicate în declanșarea bolii.
Astfel, Vibro anguillarum a fost izolat din leziunile tegumentare ale calcanilor aflați
în forma cronică de boală și din organele interne și sânge la peștii aflați în formă
acută de boala. După identificare, s-au realizat antibiograme pentru stabilirea
substanțelor medicamentoase care să aibă efect în combaterea bacteriilor izolate.
Foto 41. Organele interne la calcan, afectate de vibrioză

100
Profilaxia și tratamentul bolii se asigură prin măsuri speciale. Astfel, pentru
prevenirea apariției și răspândirii bolii în apele naturale, singura măsura care se
poate aplica este prevenirea poluării, iar, în cazul declanșării bolii, intensificarea
pescuitului și distrugerea calcanilor bolnavi. În culturi, măsurile generale de
profilaxie reduc foarte mult pericolul izbucnirii bolii. Ca măsuri profilactice se
înscriu toate măsurile de asigurare a unui mediu de viață optim creșterii calcanilor și
o hrană suficientă și corespunzătoare pentru creștere. În cazul declanșării bolii, se
aplică tratamente cu antibiotice. Cele mai eficiente antibiotice s-au dovedit a fi
oxitetraciclina și cloramfenicolul, care se administrează în hrană timp de 6-7 zile, în
doze de 50 mg/kg pește/zi. De asemenea, au fost eficiente și tratamentele realizate
prin îmbăieri, bisăptamânale, cu albastru de metilen, în doze de 20–50 mg/l apă,
timp de 10-20 minute.
Infecții dermice secundare produse de bacterii din genurile Nocardia și

Cytophaga
Bacteriile din genurile Nocardia și Cytophaga au provocat infecții dermice
secundare, ele fixându-se pe leziunile tegumentare și/sau branhii produse de
vibrioză. Bacteriile din genul Nocardia sunt Gram pozitive, în formă de bacili de
0,5-1/5-40/um, dispuși în lanțuri ramificate, imobile, asporulate. Dezvoltă în mediul
de cultură (agar cu glicerina) hife extramatriculare. Coloniile prezintă o textură
moale, mucoidă și, după 12-14 ore, în mijlocul miceliului apare o fragmentație
(Foto 42).
Se fixează la nivelul tegumentului calcanilor, acolo unde de obicei există
leziuni provocate de către o altă infecție sau de manipulări, în cazul exemplarelor
din culturi.
Bacteriile au fost identificate la calcanul din culturile experimentale, pe
leziunile produse de vibrioză. Boala a avut o evoluție cronică, fără să afecteze prea
mult starea generală de sănătate a peștilor.
Foto 42. Nocardia spp. izolată de pe o leziune tegumentară a calcanului

Bacteriile din genul Cytophaga sunt Gram negative, în formă de bastonașe
de 0,9 - 1,1 x 3,0 -8,5/um, asporulate, acapsulate, care pe mediile solide se
101
deplasează prin alunecare. Sunt oxidazo-pozitive, lichefiază gelatina, atacă glucoza,
nu formeaza indol și H2S. Sunt larg răspândite în apă și mal, pe branhiile și
tegumentul indivizilor sănătoși. La exemplarele slăbite de factori stresanți, prezintă
diverse leziuni, îndeosebi la nivelul epiteliului branhial, provocă o infecție
localizată pe branhii. Boala se manifestă prin tumefierea progresivă a branhiilor,
hipersecreție de mucus, necroze și desprinderi ale țesuturilor necrozate.
Diagnosticul s-a precizat prin asocierea semnelor clinice cu izolarea bacteriilor.
Prognosticul nu a fost grav, boala manifestându-se la un număr redus de indivizi,
afectați de vibrioză.
Tratamentele pentru aceste afecțiuni, care s-au dovedit a fi eficiente, au fost
cele aplicate pentru vibrioză, îndeosebi îmbăierile cu albastru de metilen.
Parazitofauna
Calcanul a fost afectat de un număr restrâns de paraziți, intensitățile și
extensivitățile de parazitare fiind, de asemenea, destul de reduse (Tabel 17).
Tabel 17
Parazitofauna calcanului din populațiile naturale și culturile experimentale
Nr. Specia de paraziți Intensitatea Extensivitatea Organe si
crt. parazitării parazitării țesuturi
nr. paraziți/pește pesti parazitati - % afectate
Încrengătura PROTOZOA
Clasa CILIATA
1. Trichodima d. domerguei branhii
Haider, 1964 0 - 60 / lama 0 - 100 tegument
2. Trichodina d. jadranica branhii
Raabe, 1958 0 - 70 / lama 0 - 80 tegument
Încrengătura PLATHELMINTHES
Clasa CESTODA
3. Bothriocephalus scorpii 0 - masiv 0 - 100 tub
Muller, 1779 digestiv
Încrengătura NEMATHELMINTHES
Clasa CEMATODA
4. Contracaecum aduncum 0-5 0 - 30 tub
Rud., 1802 digestiv
5. Contracaecum sp. 0–6 0 - 50 tub dig.
Paruchin, 1972 ficat
Trichodinioza
Este una dintre cele mai răspândite boli parazitare, atât la peștii de apă dulce, cât
și la cei de apă sărată, fiind provocată de specii de ciliate din genul Trichodina. Aceste
cililiate au aspect de clopot mult turtit sau pălărie, cu dimensiuni variabile, între 26/um
și 75/um. Posedă pe marginea clopotului o coroană de cili cu ajutorul cărora se
deplasează pe corpul gazdei (Foto 43).
102
Foto 43. Trichodina domerguei (Foto: Elena Dumitrescu)
Fața ventrală a parazitului este concavă și prezintă un inel de fixare,

constituit dintr-un număr variabil de denticule chitinoide (19-31). Paraziții se
fixează pe tegumentul și branhiile calcanului și se hrănesc cu mucus, bacteriile
prezente în mucus și celulele moarte. Desprinși de pe gazdă, rezistă în apă doar 24-
36 ore. Înmulțirea acestor ciliate se face asexuat, prin diviziune, și sexuat, prin
conjugare. Paraziții nu produc simptomatologie clară, ei fiind identificați prin
analiza microscopică a raclatului de pe branhii și tegumentul calcanului.
Cele două specii de Trichodina au fost semnalate în intensități și
extensivități mai mari la calcanul din culturile experimentale (Tabel 17). La
calcanul din populațiile naturale, acești paraziți au fost prezenți în număr de până la
20/lama microscopică, numărul calcanilor afectați fiind de până la 30%.
Botriocephaloza
A fost semnalată frecvent atât la calcanul din culturi, cât și la calcanul din
mediul natural (Tabel 17 și 18). Agentul etiologic al bolii a fost Botriocephalus
scorpii, vierme plat segmentat, în formă de panglică, cu o lungime de pînă la 15-20
cm și lățime de 2-3 mm. Corpul acestui parazit este alcătuit din scolex și strobil, cu
numeroase proglote. Paraziții adulți se localizeaza în intestinul peștilor, elimină ouă,
din care, în 3-5 zile, ies larvele, care, de obicei, ajung în diverse specii de crustacei
și, odată cu aceștia, prin ingerare, din nou în intestinul indivizilor. Acțiunea
patologică a paraziților asupra gazdelor este de natură iritativă, toxică și spoliatoare.
O invazie masivă cu paraziți generează o enterită hemoragică gravă, cu
descuamarea intensă a celulelor epiteliale.
La calcanul supus analizelor parazitologice într-un număr foarte mic, de 2-6
exemplare/zonă, s-a remarcat că exemplarele de talie mare, analizate în plină
perioadă de reproducere (2-5 kg/ex.), au fost foarte parazitate de viermele plat
Botriocephalus scorpii. Practic, stomacul, în care nu existau niciun fel de urme de
hrană, era plin cu paraziţi. Exemplarele tinere, de talie mică (10-12 cm), erau lipsite
de paraziţi. Prin fixarea lor în tubul digestiv, paraziţii acţionează mecanic,
provocând lezarea şi inflamarea acestuia, descuamarea epiteliului mucoasei lezate,
degenerări, necroze, proliferări de țesut conjuctiv. Substanțele toxice eliberate de
viermi sunt absorbite şi produc intoxicarea întregului organism. Prognosticul este
destul de grav, în condiţiile în care numărul paraziţilor este așa de mare, încât ocupă
103
întreg stomacul calcanului, intervenind dereglări severe de nutriţie, leziuni
sângerânde la nivelul peretelui intestinal, intoxicări şi chiar moartea acestora.
Astfel, în sectorul nordic al litoralului românesc (sector Sfântu Gheorghe),
au fost analizate patru exemplare mature de calcan (cca. 2,5-3 kg./ex.), acestea au
prezentat o infestare masivă a stomacului cu viermele Botriocephalus scorpii (Foto
44 şi Tabel 18). Practic stomacul, complet lipsit de hrană, era plin cu paraziţi. Pe
lângă acest vierme, la toate exemplarele s-a identificat frecvent pe corp şi branhii
protozoarul Trichodina domerguei (Foto 43 şi Tabel 18).
Foto 44. Bothriocephalus scorpii parazit la calcan (a - parazitul izolat din intestinul
peștelui; b - stomacul calcanului plin de paraziți)
Tabel 18
Gradul de parazitare a calcanului capturat în sectorul românesc
Zona Extensiunea invaziei Intensitatea invaziei
Specii paraziți % calcani infestați nr. paraziţi/gazdă
nord Trichodina domerguei 100 100 100 frecv. frecv. frecv.
Botriocephalus scorpii 100 100 100 masiv masiv masiv
centru Botriocephalus scorpii 0 50 0 0 masiv 0
sud Botriocephalus scorpii 33 33 33 0 masiv masiv
Cele 4 exemplare de calcan mature analizate, din sectorul central (aria
Chituc-Constanţa), au fost parazitate masiv de Botriocephalus scorpii, iar, la alte
două exemplare de puiet analizate, acest parazit nu s-a evidențiat.
Calcanul examinat, din zona sudică a litoralului (zona Mangalia-Vama Veche), a
fost infestat de Botriocephalus scorpii, semnalat numai la exemplarele mature,
asemănător ca şi în celelalte sectoare.
Boala se poate trata prin administrarea unor substanțe medicamentoase în
furaje, dintre care menționăm niclosamidul (200 g/kg pește/zi, timp de 2 zile) și
cestocarpul (20 mg/kg peste/zi, timp de două zile).
104
Nematodoza
A fost provocată de două specii de nematode, Contracaecum aduncum și
Contracaecum sp. semnalate de obicei în tubul digestiv și mai rar în organele
interne, îndeosebi în ficat (Tabel 17).
Aceste specii de nematode sunt frecvent întâlnite la peștii marini, parazitând
atât larvele în stadiile lor de dezvoltare III și IV, cât și adulții. Au o lungime de 10-
30 mm, sunt de culoare alb-crem, prezintă o extremitate cefalică ușor rotunjită,
prevăzută cu buze rudimentare și dințișori de tip larvar, iar cea posterioară, conică,
terminată cu un mic spinișor. Cei doi apendici stomacali sunt prezenți și
aproximativ egali (Foto 45).
Foto 45. Contracaecum sp, identificat la calcan

Ciclul de dezvoltare al acestui parazit se desfășoară cu participarea a 2-3
gazde intermediare și una definitivă. Moluștele constituie gazda intermediară
primară, peștii reprezintă gazda intermediară secundară și de acumulare, gazda
definitivă fiind unele mamifere marine (delfinii).
Larvele acestui parazit au fost semnalate destul de slab, într-o intensitate de
până la 6 paraziți/gazdă, și extensivitate maximă de pânâ la 50 % dintre exemplarele
analizate (Tabel 17). La aceste valori, nu au afectat prea mult starea generală de
sănătate a calcanului.
Pentru înlăturarea paraziţilor, se recomandă efectuarea bianuală sau la
nevoie a unor băi, după cum urmează:
- înlăturarea copepodelor parazite: formol, 400 ppm - 20 minute; Neguvon 2 ppm
- 6 h; diclorfos, 15 ppm - 1 minut sau 1 ppm - 6 h;
- înlăturarea protozoarelor: formol: 200 ppm - 20 minute;
- înlăturarea viermilor intestinali: mebendazol - gelule în aliment - 3 prize de 50
mg/kg.
105
Bolile identificate în etapele de dezvoltare a icrelor embrionate şi larvelor de
calcan din culturile experimentale
Calcanul poate fi afectat de o serie de îmbolnăviri şi în fazele mai sensibile
de creştere şi dezvoltare, aşa cum sunt stadiile embrionare şi larvare. Din cercetările
efectuate până în momentul de faţă, s-au evidenţiat o serie de afecţiuni patologice
cauzate în principal de calitatea slabă a reproducătorilor, cât şi de condiţii de mediu
nefavorabile (variații bruște ale temperaturii apei, conţinut ridicat în substanţă
organică şi amoniac, oxigen dizolvat redus). Prezenţa în apă a protozoarelor din
genul Vorticella şi a bacteriilor potenţial patogene din genurile Aeromonas,
Vibrio și Cytophaga a constituit, de asemenea, o altă cauză a declanşării
îmbolnăvirilor la calcan în perioada de incubaţie şi de creştere timpurie a larvelor.
Mortalităţile în faza larvară sunt importante şi, la calcan, pot fi totale. Faptul
că aceste mortalităţi intervin aproape sistematic la o anumită vârstă şi sunt precedate
de încetinirea creşterii a condus la ipoteza că fenomenul patologic antrenează
disfuncţii şi eventuale leziuni. Bacteriile (Vibrio sau Aeromonas) colonizează tubul
digestiv, începând de la deschiderea bucală. Numărul lor este destul de mare,
estimat la 103/g conţinut (Nicolas&Joubert, 1984 citat de Person Le Ruyet et al.,
1993). Aceasta posedă unele caractere de virulenţă, hemolizină, şi pot interveni în
patologia larvară. În unele cazuri, bacteriile joacă un rol evident şi antibioticile
permit, în general, să se limiteze efectele, primare sau secundare.
În perioada de incubaţie şi de creştere timpurie a larvelor de calcan s-au
identificat o serie de afecţiuni patologice cauzate în general de calitatea slabă a
produselor seminale şi de unele condiţii de mediu nefavorabile (variaţii bruşte ale
temperaturii apei, conţinut ridicat în substanţă organică şi amoniac, oxigen dizolvat
redus, prezenţa în apă a protozoarelor din genul Vorticella, a bacteriilor patogene
din genurile Aeromonas, Vibrio (Foto 40) și Cytophaga.
Îmbolnăvirile semnalate au afectat un număr relativ mare de embrioni şi
larve, producând uneori mortalităţi însemnate.
Au fost semnalate următoarele afecţiuni patologice:
- dezvoltarea partenogenetică, înregistrată la icre de calcan normal maturate,
dar fecundate cu spermă de proastă calitate (obţinută de la masculi prea tineri), care
determinat stimularea icrelor în primele faze ale dezvoltării embrionare, pentru ca
apoi, în stadiul de blastulă, dezvoltarea embrionară să se oprească. La sfârşitul
gastrulaţiei, restul de plasmă al icrelor nefecundate se distruge, vitelusul se
coagulează şi icrele mor;
- petele sacului vitelin, datorate unor dereglări în depunerea granulelor de
vitelus, au apărut la calcan, sub forma unor pete pe membrana vitelină. Dezvoltarea
embrionară nu a fost stânjenită, mulţi embrioni au eclozat, dar nu au fost viabili.
106
- hidropizia sacului vitelin, apărută numai la larvele de calcan, s-a manifestat
prin umplerea cu lichid a sacului vitelin, care ia forma unui mic balon. Larvele
afectate nu au supraveţuit.
- boala bulelor de gaz a apărut la larvele de cambulă, menţinute într-un
mediu de cultivare în care alimentarea cu aer sub presiune s-a efectuat sub formă de
bule foarte fine, care au fost înghiţite de larve. Bulele au determinat deformarea
intestinului şi au făcut imposibilă hrănirea, larvele afectate nesupraveţuind.
- infestarea icrelor cu Saprolegnia spp. a fost semnalată numai la calcan,
întrucât temperaturile la reproducerea cambulei sunt mai scăzute. Ciuperca s-a fixat
şi s-a dezvoltat pe membrana icrelor moarte, afectând şi icrele cu embrioni vii;
- infestarea cu protozoarul Vorticella spp., care s-a dezvoltat în exces în apa
de alimentare şi s-a fixat în număr mare pe icrele embrionare, determinând
spargerea icrei, eclozarea prematură şi moartea larvelor eclozate prematur. A fost
semnalată numai la calcan, la temperaturi mai ridicate ale apei.
Cunoaşterea acestor afecţiuni, precum şi a metodelor de prevenire şi

combatere vor contribui la îmbunătăţirea parametrilor tehnologici de cultivare a
acestor specii valoroase.
Boli nutriţionale
În bibliografia de specialitate au fost relatate 3 sindroame patologice la
calcan.
Distrofia musculară a fost observată la juvenili, determinând curbura
scoliotică şi pierderea echilibrului. Un sindrom hepato-renal a fost caracterizat de o
hiperplazie biliară şi o calcinoză renală (Dick et al., 1976).
Mai recent, granulomatoza a fost descrisă şi determinată de deficienţa
vitaminei C (Martinez-Tapia et al., 1990). Semnele clinice sunt caracteristice
maladiei. Microscopic, se poate observa apariţia opacităţii corneene, leziuni
viscerale nodulare, depozite albicioase subcutanate, mai ales la nivelul articulaţiilor,
calculi în vezica urinară. Microscopic, structura granulomatoasă a nodulilor şi
prezența în ţesuturile lezate a cristalelor aciculare sunt semne caracteristice. Aceste
modificări atrag după sine un deficit de creştere şi uneori mortalităţi importante.
Tratamentul şi profilaxia se efectuează printr-un aport suficient de vitamina C şi B6
în alimente (de ex. Vitamina C 50 mg/kg corp, timp de 5 zile, în fiecare lună).
107
CAPITOLUL VII
EVALUAREA STOCURILOR DE CALCAN
Valodea Maximov, Gheorghe Radu
Managementul resurselor pescăreşti este un proces integrat de adunare a

informaţiilor, analizelor, planificare, consultare, luarea deciziilor, alocarea
resurselor şi formularea şi implimentarea reglementărilor sau regurilor care vor
guverna activitatea pescărească, în scopul de a asigura continuitatea productivităţii
resurselor şi realizarea de venituri, alături de alte obiective.
În context marin, durabilitatea se referă atât la resurse, cât şi la activitatea de
pescuit ce le exploatează şi trebuie avut în vedere că susţinerea unei resurse și
susţinerea pescuitului asupra resursei sunt în multe privinţe obiective independente.
De asemenea, trebuie avut în vedere că, alături de pescuit, alte activităţi umane,
precum şi schimbările naturale, afectează mediul marin şi, în consecinţă, limitează
bioresursele marine.
Datele şi informaţiile sunt necesare pentru formularea politicilor pescăreşti,
formularea planurilor de management şi determinarea acţiunilor de management.
Sunt esenţiale pentru luarea deciziilor, de aceea este foarte important ca autorităţile
de management să se asigure că datele colectate sunt analizate corect, diseminate
acolo unde sunt cel mai bine utilizate şi folosite corespunzător în luarea deciziilor.
Pentru majoritatea speciilor de peşti de la litoralul românesc, formarea
aglomerărilor pescuibile şi disponibilitatea peştelui în pescuit sunt puternic
influenţate de variaţia condiţiilor de mediu. Cu mare atenţie trebuie tratate aceste
schimbări în disponibilitatea în pescuit, ca să nu fie interpretate în mărimea
stocurilor, conducând la luarea de decizii incorecte asupra acţiunii de management.
Modalitatea colectării datelor pentru managementul pescăriilor variază
substanţial, depinzând, printre altele, de natura pescuitului, personalul şi facilităţile
disponibile, importanţa economică şi socială a pescuitului. Indiferent ce metode
sunt folosite, cantitatea şi calitatea datelor colectate vor avea o influenţă directă
asupra managementului resurselor. Furnizarea promptă şi la timpul potrivit a datelor
şi informaţiilor pentru a fi luate decizii şi întreprinse acţiuni corespunzătoare este
esenţială pentru managementul pescăresc efectiv.
Material și metodă
Metodologia şi tehnicile care au fost utilizate atât pentru colectarea,
verificarea, prelucrarea şi analiza datelor, precum şi pentru realizarea evaluării
stocurilor de pești sunt, în general, cele acceptate pentru bazinul Mării Negre şi în
concordanţă cu metodologia internaţională.
Componența calitativă şi cantitativă a capturilor s-a realizat prin
centralizarea, pe perioade de timp, a datelor obținute de la societățile comerciale de
108
profil şi prin interviuri cu pescarii. Efortul de pescuit (nr. nave/nr. taliene /nr.
traulări/nr. ore traulări/nr. setci/nr. zile de pescuit) s-a obținut din datele raportate de
societățile comerciale către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Toate
datele servesc atât la evaluarea biomaselor exploatabile, cât şi la estimarea capturii
total admisibile (TAC).
Pentru studiul populaţiei de calcan, s-a folosit metoda studierii eşantioanelor
extrase randomizat, care reprezintă o parte din ansamblul populației, dar care oferă
suficiente informaţii pentru a caracteriza întreaga populaţie. Capturile pescuitului
industrial au constituit principala sursă de material pentru stabilirea structurii
calitative şi cantitative a populaţiei, la care s-au adăugat datele obţinute în timpul
traulărilor de sondaj efectuate cu nava de cercetare a INCDM „Grigore Antipa”
Constanța (patru expediţii/câte două pe an, primăvara/toamna).
Pentru studiul parametrilor biologici ai calcanului, pe mare şi în laborator, s-
au analizat: structura pe clase de lungimi, masă şi vârstă, gradul de maturare al
gonadelor, raportul dintre sexe, gradul de umplere a stomacului etc., elemente
necesare estimării parametrilor de creştere. Măsurătorile biometrice s-au făcut
pentru lungimea totală (Lt), fiind citite la 30 mm, iar centralizările la centimetru
inferior. Masa s-a obținut în grame, cu o precizie de ±1 g. Citirile de vârstă s-au
făcut pe otoliţi.
Pentru determinarea relaţiei lungime totală (Lt)-masă (G), s-a utilizat relaţia
(Carlander, 1977):
W = a · Ltb , unde: W = masa corpului peștelui; Lt = lungimea totală a peștelui;
a și b = constantele regresiei.
Valorile a și b s-au determinat utilizând metoda celor mai mici pătrate
(Snedecor, 1968), inclusă în programul FISHPARM (Prager M., Saila S. și
Recksiek C.W., 1987, 1989, 1994).
Pentru estimarea parametrilor de creştere s-au utilizat următoarele ecuaţii
(Von Bertalanffy, 1938):
 
Lt  L 1  e  k (t to) ;  
3
Wt  W 1  e k (t to) ; to  t 
1
k
ln(1 
Lt
L
)
în care: L t - lungimea la vârsta t (cm); W t - masa la varsta t (g); L / W -

lungimea / masa maximă; k - parametru de creșstere; t - vârsta (ani); t o - vârsta
ipotetică la care L = W = 0; e - baza logaritmilor naturali.
Pentru evaluarea parametrilor L, W, k, to s-au utilizat programul
FISHPARM (Prager M., Saila S. și Recksiek C.W., 1987, 1989, 1994) şi
următoarele ecuaţii (Pauly, 1984):
a a
Lt 1  a  bLt ; L  ; k   ln b ; L  
1 b b
în care: Lt, Lt+1 - talii medii în ani consecutivi; a, b - coeficienţi de regresie.
Pentru estimarea coeficienților de mortalitate au fost folosite următoarele
ecuații:
109
* Estimarea coeficientul mortalității naturale (M) cu relația empirică
propusă de Pauly (1980):
ln M  0,0152  0,279 ln L  0,6543 ln k  0,4634 ln T
unde T - temperatura medie a apei în arealul de distribuție a stocului;
* Estimarea mortalității totale (Z) cu relația lui Pauly (1982):
nk
Z
 L  Lc 
(n  1) log e  
 L  L 
unde: Z - mortalitatea totală; L∞, k-parametri de creștere; L-lungimea
medie a exemplarelor capturate; Lc - lungimea medie, prima captura; n - număr de
exemplare; T- temperatura medie anuală (ºC) a apei.
Pentru estimarea biomasei de calcan în funcție de captura pe unitatea de
suprafață (CPUA), s-a utilizat ecuația:
C w / t Cw
 kg / km2
a/t a
unde: Cw/t - greutatea capturii pe unitatea de suprafață; a/t - suprafața ariei
traulate în unitatea de timp.
Pentru estimarea producției maxime sustenabile (MSY) - s-a folosit ecuația lui
Gulland:
MSY = 0,5*M*Bv
unde : M - coeficient al mortalității naturale; Bv - biomasa stocului virgin.
Estimarea producției per recrut (Y/?R) a fost stabilită utilizând relația:

 3U 3U 2 U3  
Y / R  E * U M / k 1    
 (1  m) (1  2m) (1  3m) 
 
unde: U = 1 - (Lc/L); m = (1-E) / (M/k ) = k/Z; E = F/Z (coeficient de
exploatare).
Pentru determinarea hranei calcanului şi estimarea indicelui importanţei
relative (IRI), s-a utilizat relaţia:
IRI = (CN + CW) * F (Pinkas et al., 1971)
unde: CN - procentul de hrană din total număr component; CW - procentul de
hrană din total greutate; F procentul frecvenţei hranei.
110
Pentru estimarea importanţei fiecărui component de hrană, aceasta a fost
determinată prin stabilirea indicelui importanţei relative (%IRI), fiind utilizată
relaţia lui Cortes:
100* IRI i
% IRI i 
n
 IRI i
i (Cortes, 1997)
unde: n - numărul total de componente de hrană, la nivel taxonomic.
Pentru estimarea corectă a tendinţelor şi schimbărilor apărute în abundenţa
stocurilor, de la o expediţie la alta sau de la un an la altul, în cercetări s-au utilizat
tehnici de pescuit standard, care au rămas constante. Potenţialul productiv al
stocurilor este cel mai bine înţeles prin analize științifice, bazate pe concepte
agreate la nivel regional, utilizând metodologii standard, pentru a obţine rezultate
care pot fi comparate.
Metoda utilizată pentru evaluarea biomasei aglomerărilor pescuibile de
calcan a fost cea a suprafeței cercetate. Suprafaţa cercetată şi sectoarele unde au fost
efectuate traulările de sondaj sunt prezentate în Figura 18.
111
Sezonul de
primavara
Pescuitul cu traulul de fund

Pescuit cu taliane și setci de calcan
Pescuit cu năvod de plajă
Figura 18. Sectoarele de activitate în pescuitul de cercetare

Pescuitul de sondaj a fost efectuat cu ajutorul navei „Steaua de Mare 1“
(Foto 46), aparținând Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Marină „Grigore
Antipa“ Constanța, având următorii parametri:
112
- Tipul navei de pescuit - B - 410;
- Lungimea totală - 25,71 m;
- Lăţimea maximă - 7,22 m;
- Înălțime bord - 3,49 m;
- Pescajul maxim - 2,91 m;
- Anul construcţiei - 1981
- Puterea motorului - 420 kw (570 CP);
- Tonaj maxim - 134 t;
- Tonaj net - 40 t;
- Viteza - 10 Nd;
- Număr echipaj - 7 persoane
- Număr cercetatori - 6 persoane
Foto 46. Nava de cercetare „Steaua de Mare 1“
În pescuit a fost utilizat traulul demersal 22 / 27-34 m (Foto 47), proiectat şi

confecţionat de specialiştii institutului, special pentru nava trauler tip B-410/570 CP.
113
Foto 47. Traulul demersal 22/27-34 (Foto: Valodea Maximov)
S-au luat în calcul următorii parametri:
 viteza de traulare - 2,0 - 2,5 Nd;
 deschidere orizontală traul - 13 m;
 timp de traulare - 60 - 120 min.
Rezultatele obținute sunt prezentate sub formă de hărţi şi tabele, în care sunt
incluse date referitoare la:
 suprafața careului cercetat (Mm2, m2);
 masa medie pe unitatea de suprafață (g/m2, t/Mm2);
 limite de variație a masei pe unitatea de suprafață;
 valorile totale de biomasă (t).
114
VII.1. Starea actuală a pescuitului marin
În ultimul deceniu, noile condiţii de practică a pescuitului, cu sistarea

subvenţilor de stat şi alinierea la principiile economiei concurenţiale, au dus la
schimbarea radicală a condiţiilor de desfăşurare a pescuitului marin naţional.
Totodată, concurenţa creată de deschiderea importurilor de produse pescăreşti, în
special a importurilor de pește congelat, lipsa de experienţă a unei exploatări în
noile condiţii, îmbătrânirea parcului de nave, cât şi mai ales creşterea costurilor
combustibililor şi a celor de întreţinere au dus la o involuţie drastică a pescuitului
activ în sectorul românesc al Mării Negre.
Pescuitul marin din zona litoralului românesc al Mării Negre, în ultimul
deceniu, s-a realizat în două moduri:
* pescuit cu navele trauler costiere, de tip B-410, Baltica, TCMN, alte
tipuri, echipate cu traul pelagic şi setci de calcan, ce activează în zona de larg, la
adâncimi mai mari de 20 m;
* pescuit practicat de-a lungul litoralului, în cele 28 de puncte pescăreşti,
situate între Sulina-Vama Veche, în zona costieră de mică adâncime (3,0-11,0 m),
cu unelte fixe (taliene, setci de diferite tipuri, paragate, ohane şi năvoade de plajă)
şi până la 40-60 m, cu setcile de calcan şi paragate.
În ultimii doi ani (2010 - 2011), activitatea s-a rezumat la practicarea unui
pescuit staționar la scara mică, în zona de coastă, de mică adâncime, utilizând unelte
fixe de tip. Acest tip de pescuit se caracterizează prin concentrarea activităţii în
primele patru/şapte luni ale sezonului de pescuit (aprilie-octombrie), când, de
regulă, principalele specii de peşti de interes comercial se apropie de coastă pentru
reproducere şi hrănire. Pescuitul este practicat de-a lungul litoralului, în 23 de
puncte pescăreşti, situate între Sulina și Vama Veche, la adâncimi cuprinse între 2-
20 m, uneori până la 60 m, în cazul practicării unui pescuit specializat de calcan si
rechin (Figura 19).
La nivelul anului 2010, au fost utilizate un număr de 206 ambarcaţiuni
(43,77%), din cele 476 ambarcaţiuni înregistrate. Pe tipuri de ambarcațiuni, în
pescuit au participat un număr de 36 bărci sub 6 m lungime (66,66% din totalul de
54 înregistrate), 169 bărci de 6-12 m lungime (40,92% din totalul de 413
înregistrate) şi o singura navă (50% din totalul de două înregistrate). Deşi mai sunt
înscrise în fișierul navelor şi ambarcaţiunilor încă un număr de 7 ambarcaţiuni (3
barci cu lungimi de 12-18 m şi 4 bărci având lungimi de 18-24 m), acestea nu au
fost utilizate în activitatea de pescuit.
115
Figura 19. Sectoarele de activitate în pescuitul românesc
Pescuit marin practicat de-a lungul litoralului, în general, şi cel al calcanului,
în special, se confruntă cu o multitudine de probleme, dintre care considerăm că
primordiale ar fi următoarele:
◊ ambarcaţiuni necorespunzătoare mediului marin;
◊ lipsa condiţiilor minime de siguranţă a navigaţiei, igienă şi păstrare a
peştelui;
◊ lipsa aproape în totalitate a mecanizării operaţiunilor de pescuit;
◊ riscuri de accidente pe mare;
◊ unelte de pescuit nestandardizate;
◊ productivitate scăzută;
◊ pregătire profesională scăzută;
◊ piaţă ineficientă şi promovare scăzută a produselor pescăreşti;
◊ interes scăzut pentru procesarea speciilor locale;
◊ acces limitat la resurse financiare;
116
◊ lipsa facilităţilor de debarcare;
◊ dotări tehnice insuficiente şi instalaţii învechite;
◊ slaba organizare a producătorilor şi pescarilor;
◊ diversitate redusă a produselor pescăreşti;
◊ condiţii de muncă neadecvate;
◊ lipsa controlului sanitar-veterinar.
Captura, efortul de pescuit şi C.P.U.E-ul

Deşi România este o ţară cu ieşire la mare, cu o lungime de litoral de 244
km, până în anul 1980, ponderea pescuitului la Marea Negră era foarte redusă,
reprezentând circa 8% din captura totală a pescuitului marin şi oceanic românesc,
fiind obţinută în principal printr-un pescuit staţionar (taliene, năvoade de plajă,
setci, ohane, carmace, paragate) practicat de-a lungul litoralului, cuprins între Sulina
şi Mangalia. Reorganizarea flotei de pescuit industrial, în anul 1981, bazată pe
achiziţionarea a peste 20 nave trauler de pescuit costier, de tip B 410, Baltica, TCMN,
a dus practic la dublarea capturilor realizate în sectorul marin românesc. Nivelul
capturilor realizate în sectorul românesc al Mării Negre a fost şi este dependent atât
de zona de activitate, cât şi de tehnologia de pescuit utilizată. Astfel, în perioada
1980 - 2000, în plină etapă de modernizare a flotei, capturile obţinute au oscilat
între 2.507 t /1999 şi 15.835 t/1986, perioada de glorie a pescuitului românesc fiind
între anii 1980 şi 1989, când capturile au depăşit 10.000 tone anual (Figura 20).
Figura 20. Captura totală (tone) realizată în sectorul românesc

în perioada 1980-2010
După 1990, a început declinul activităţii de pescuit în sectorul litoralului
românesc, concretizat prin reducerea treptată în special a efortului de pescuit,
datorat scăderii numărului de traulere costiere, a numărului de unelte staţionare şi,
implicit, a personalului angrenat în activitatea de pescuit. Nivelul capturilor
realizate în perioada 2000 - 2010, excepând anii 2001 şi 2002, când s-au obţinut
117
peste 2.000 tone (2.431 to, respectiv 2.116 to), a fost destul de redus, situându-se
între 1.390 tone/2006 şi 1.940 tone /2005, după care a scăzut vertiginos la 435 t
/2007, 177 t / 2008, 331 t / 2009 şi 258 t/2010 (Figura 21).
Nivelul capturilor realizate în perioada 2007-2010, cele mai mici obţinute în
ultimii 10 ani, s-a datorat atât a reducerii masive a efortului de pescuit, creşterii
costurilor de producţie, cât şi a influenţei condiţiilor hidroclimatice asupra
populaţiilor de peşti.
Figura 21. Captura totală (tone) realizată în sectorul românesc

Flota de pescuit costier a suferit cea mai drastică transformare, an de an
activitatea de pescuit s-a redus treptat, ajungând ca, în anul 2010, din cele peste 20
de nave înscrise în Fişierul Navelor și Ambarcaţiunilor, doar un singur trauler
costier (MORUNUL) să desfășoare sporadic un pescuit activ (Figura 22). Implicit, şi
capturile acestor nave au scăzut de la 2.000 tone/an la sub 100 tone, în ultimii ani.
Figura 22. Efortul de pescuit realizat cu unelte fixe şi active în perioada 2001-2010
118
La litoralul românesc al Mării Negre, captura anuală de calcan, din perioada
1970 - 2010, a oscilat între 0 şi 128 t, ea variind în funcţie de interesul pe care l-a
prezentat specia calcan de-a lungul anilor. Dacă, în perioada 1970 - 1980, capturile
realizate au depăşit 50 t anual, atingând valori ridicate în 1970/128 t şi 1973/118 t,
la începutul anilor 1980, odată cu înființarea flotei de pescuit de larg, majoritatea
traulerelor costiere îşi organizează activitatea operaţională cu prioritate pe pescuitul
speciilor pelagice gregare mici (şprot), obiectivele lor fiind realizarea unor
producţii fizice importante, cu neglijarea diversităţii şi valorii comerciale a
capturilor. Specii demersale (calcanul) au apărut sub forma de capturi
complementere, de multe ori capturile anuale fiind zero (Figura 23).
Figura 23. Dinamica capturilor de calcan realizată în zona litoralului românesc, în

perioada 1970-2010
Dacă, în trecut, interesul pentru pescuitul speciei a fost foarte redus, în
ultimul deceniu, agenții economici ce activează în sectorul românesc îşi schimbă
obţiunile şi interesul, acordând o prioritate dotării navelor/ambarcațiunilor cu
echipamente şi unelte de pescuit specializate în pescuitul acestei specii. Capturile au
crescut uşor, de la un an la altul, fiind realizate producţii de 12.527 kg/2001, 23.978
kg/2003 şi 42.031 kg/2004. În ultimii trei ani, capturile de calcan s-au situat în jurul
valorii de 47.000 - 49.000 kg/an (Figura 24).
119
Figura 24. Captura totală (kg) de calcan realizată în perioada 2001-2010
Perioada cea mai bună de pescuit este intervalul martie-iulie, perioadă ce
coincide cu formarea aglomerărilor de calcan şi apropierea acestora de coastă,
pentru reproducere şi hrănire, şi noiembrie-decembrie, când, deşi se răspândeşte pe
întrega platformă continentală a litoralului românesc, sunt obţinute capturi bune.
Productivitatea medie obţinută în anul 2010 a fost de 13,07 kg/setcă și 192,23 kg/zi,
în cele circa 2.508 zile stat unealtă în apa (Tabel 19).
Tabel 19
Evoluția capturilor, efortului de pescuit şi a C.P.U.E.
în pescuitul calcanului (Psetta maeotica) în perioada 2003 -2010
Anul Captura E F O R T C.P.U.E.
(kg) nr. setci nr. zile kg / setcă kg / zi
2003 23.978 2.765 150 8,672 159,85
2004 42.031 4.350 225 9,662 186,81
2005 36.530 3.856 205 9,474 178,19
2006 31.738 3.794 192 8,365 165,30
2007 44.320 3.789 250 11,69 17,72
2008 47.112 2.500 230 18,85 204,84
2009 48.767 2.974 235 16,39 216,74
2010 48.248 3.691 251 13,07 192,22
Pescuitul cu setcile de calcan, practicat de navele trauler

În ultimul deceniu, având în vedere noile condiţii de practică a pescuitului a
avut loc o schimbare radicală a condiţiilor de desfăşurare a pescuitului marin
naţional. An de an, activitatea de pescuit activ, cu traulere costiere, s-a redus treptat,
ajungând ca, la nivelul anului 2009, din cele peste 20 de nave înscrise în Fişierul
Navelor şi Ambarcaţiunilor, doar 2 nave să practice un pescuit specializat de calcan
120
- DRAGONUL 1 şi MEDUZA 4, traulere costiere, cu lungimi de peste 24 m, la care
s-au adăugat 3 ambarcaţiuni cu lungimi de 12 - 18 m, respectiv HAMSIA, CIRUS şi
BARACUDA I,I iar, în anul 2010, nicio navă (Foto 48).
121
Foto 48. Diferite tipuri de nave şi ambarcaţiuni care activează
în pescuitul specializat de calcan (Foto: Valodea Maximov)
Capturile de calcan obţinute de navele trauler s-au situat între 7.697 kg/2009
şi 37.785 kg/2007, capturile cele mai mari fiind raportate în sectorul cuprins între
Sf. Gheorghe şi Sulina (Tabel 20).
Tabel 20
Nave şi setcile de calcan utilizate în activitatea de pescuit activ
Perioada Captura (kg) Număr unelte Perso-
Societatea Nava activitate Total calcan traul setci nal
A N U L 2006
SC Blue Balena Hendem II - XII 19.056 5.670 1 500 10
Trading Mustafa
SC Euromabile Meduza 2 V- X 138.384 310 1 50 7
SC Fishing Chefalul 6 V - XI 107.533 30 1 10 6
Meridian
SC Miadmar Meduza 4 IV - X 133.487 15.560 1 70 7
SC Dunaraf Trans Chefelul 10 IX XII 51.037 6.842 1 500 6
SC Brivas fish Dragonul 1 IV - IX 13.001 1.727 1 450 7
SC Morunul Morunul IX 150 - 1 - 7
T O T A L 7 nave II - XII 462.648 30.139 7 1.580 50
122
A N U L 2007
SC Blue Balena Hendem II - XI 20.894 16.881 - 500 10
Trading Mustafa
SC Euromabile Meduza 2 III - VII 28.862 594 1 200 6
SC Fishing Chefalul 6 V-X 64.989 14 1 10 5
Meridian
SC Miadmar Meduza 4 IV – VII 170000 6.000 1 234 7
Flamengo 4 V–X 5.075 888 1 100 6
SC Dunaraf Trans Chefalul 10 VIII – IX 27.316 9.200 1 500 6
Chefalul 12 VIII 3.000 388 1 200 6
SC Brivas fish Dragonul 1 III - VIII 2.556 2.542 - 250 7
SC Smart Fish Yildirimilar 1 III - VII 1.558 1.278 - 500 5
T O T A L 9 nave II - XI 324.250 37.785 6 2.494 56
A N U L 2008
SC Blue Balena Hendem II – VIII 8.461 8.032 - 1000 10
Trading Mustafa
SC Fishing Chefalul 6 VI – VIII 19.885 - 1 - 5
Meridian
SC Brivas fish Dragonul 1 III - VII 2.745 2.465 1 200 7
SC Miadmar Meduza 4 IV - VIII 114.679 2.169 250 6
SC Dunaraf Trans Chefalul 10 VIII – IX 12.050 9.933 1 500 6
T O T A L 5 nave II -IX 157.820 22.599 3 1.950 34
A N U L 2009
SC Fishing Chefalul 6 IV 420 - 1 - 7
Meridian
S.C. Conseda Meduza 2 III – VI 25.641 - 1 - 7
SC Miadmar Meduza 4 III - VI 64.280 3.794 1 50 7
Hamsia 1.795 1.795 - 50 4
SC Brivas fish Dragonul 1 III - IV 1.294 1.234 - 400 5
SC Dunaraf Trans Lufarul 1 III 465 332 - 34 2
SC Black Sea Cirus III - IV 781 542 - 110 4
T O T A L 7 nave III - VI 94.676 7.697 3 644 36
A N U L 2010
SC Morunul Morunul VI 240 - 1 - 7
Pescuitul staţionar la scară mică, cu setcile de calcan

În zona de coastă a sectorului marin românesc de mică adâncime, pescuitul
cu unelte fixe se caracterizează prin concentrarea activităţii în primele trei/patru luni
ale sezonului (aprilie-iulie), când, de regulă, calcanul se apropie de coastă pentru
reproducere şi hrănire. Pescuitul este practicat de-a lungul litoralului, între Sulina şi
Vama Veche, în cele 28 de puncte pescăreşti în activitate.
123
În perioada 2006 - 2009, în pescuitul staţionar, s-au utilizat, anual, circa 600
ambarcaţiuni, 24 - 30 taliene, 1.500 - 1.750 setci de calcan, 10 năvoade de plajă şi
un personal de 370 pescari amatori şi profesionişti, dintre care, pentru practicarea
unui pescuit specializat de calcan, au fost licenţiate un număr de 119 de
ambarcaţiuni (69 cu motor) şi peste 50 de persoane fizice (Tabel 21).
Tabel 21
Numărul de ambarcaţiuni, unelte de pescuit angrenate
în activitatea de pescuit marin în perioada 2006 - 2009
Ambarcațiuni Unelte de pescuit Nr.
Nr Puncte pescăreşti Total cu fară talian setcă năvod pers.
motor motor
1 Sulina 2 2 - - 100 - 3
2 Sf. Gheorghe 1 1 - 1 100 1 3
3 Perişor 3 - 3 - 10 - 8
4 Periboina 3 - 3 1 15 - 20
5 Edighiol 2 - 2 - 20 1 20
6 Chituc cherhana 4 3 1 - - - 2
7 Vadu 5 3 2 2 150 - 10
8 Corbu 3 - 3 1 212 1 7
9 Cap Midia 4 1 3 2 50 1 10
10 Cap Midia cherhana 6 3 3 2 50 - 12
11 Tabăra Năvodari 4 4 - 1 60 - 8
12 Mamaia Sat 6 3 3 6 50 1 12
13 Mamaia Pescărie 5 5 - - 150 1 16
14 Constanţa Tomis 2 2 - - 50 - 5
15 Agigea 3 - 3 2 30 - 8
16 Eforie Nord 5 2 3 - 20 - 50
17 Eforie Sud 8 8 - 2 25 2 20
18 Tuzla 5 5 - 1 50 1 14
19 Tuzla far 3 1 2 1 20 - 6
20 Costineşti 5 - 5 2 136 1 20
21 Golful Francezului 5 3 2 - 10 - 17
22 Halta Pescăruş 6 6 - - 10 - 10
23 Tatlageac (Olimp) 6 5 1 2 25 - 12
24 Jupiter Cap Aurora 4 2 2 - 10 - 18
25 Saturn 3 - 3 - 10 - 16
26 Mangalia 6 6 - - 100 - 20
27 2 Mai 6 4 2 2 20 - 15
28 Vama Veche 4 - 4 4 20 - 8
T O T A L 119 69 50 30 1.503 10 370
În anul 2010, în pescuitul cu setcile de calcan au fost implicate un număr de

35 societăţi comerciale/asociaţii/organizaţii de pescari, care au folosit un număr de
114 ambarcaţiuni licenţiate (111 bărci cu lungimi de 6-12 m şi 3 bărci sub 6 m),
3.691 setci de calcan, instalate la adâncimi de 17-70 m (Foto 49 și Tabel 22).
Productivitatea medie realizată a fost de 13,07 kg/setcă, 423,23
kg/ambarcaţiune, 19,24 kg/zi şi 455,17 kg/lună, la un efort de pescuit de 2.508 zile
de stat în apă a uneltei (106 luni de pescuit).
124
Foto 49. Diferite tipuri de ambarcaţiuni care activează în pescuitul specializat de
calcan (Foto: Valodea Maximov)
În activitatea de pescuit au fost implicaţi un număr de 249 de pescari
profesioniști. Capturile de calcan obţinute s-au situat între 4.969 kg/2006 şi 41.070
kg/2009, iar captura realizată în anul 2010 a fost de 48.248 kg, întreaga cantitate
fiind descărcată la mal, în punctele de primă vânzare (Tabel 23).
Tabel 22. Caracteristicile pescuitului cu setci de calcan în anul 2010

Ambarcațiuni
Bărci 6-12 m Bărci sub 6 m
Nr. bărci 111 3
Lungime medie ambarcațiune (m) 7,54 4,93
Vârstă medie barcă (ani) 13 17
Nr. unelte (buc.) 3.612 79
Lungime setcă (m) 65/100 100
Adâncimea apei de instalare (m) 17/70 20/45
Nr. ieşiri 628 20
Nr. luni pescuit 98 8
Zile stat unealtă la apă 2.435 73
Nr. oameni 243 6
Nr. zile pescuit 628 20
125
GT total 134,10 1,37
GT zile pescuit 84.214,80 27,4
KWtotal 1.476,72 35,94
KW zile pescuit 927.380,16 718,80
Captura totală (kg) 46.448 1.800
Tabel 23
Capturile de calcan (kg) realizate în pescuitul cu setci de calcan,
în perioada 2006 - 2010
Agent economic /Asociație Captura (kg)
2006 2007 2008 2009 2010
APR Fructe de Mare - 23 113 80 781
APPP Marea Neagră Sud 69 349 388 1.040 1.655
Asoc. Pescarii Dobrogei - - 12 131 -
Coop. Delfinul Mangalia - 235 15 257 4.535
SC Andreas Trading 30 935 620 923 730
SC Carmen Tina - 646 - 2124 1.175
SC Brivas Fishing SRL - - - - 3.093
SC Geofishing 249 1.738 - - -
SC Remico 76 104 14 843 1.038
SC Imperator 68 - - 104 304
SC Bindar Co 476 138 - - -
SC Florio Fish - 668 - - -
SC Mircom Impex - 110 296 728 -
SC Miti & Luiza - 5 0 60 -
SC Efomarin - 124 300 353 899
SC EfoDame - 15 245 - -
SC Mademar 3 132 131 - 120
SC Marimar VB 40 - 26 271 375
SC Sponte 1991 489 - - - 150
SC Confident - - - 366 -
SC Pinguin Agrement - - - 90 20
SC Rechinul 2008 - - - 4.330 1.896
SC Stefyo Team - - 10 53 -
SC Sarda Fish - - - 15 150
SC Talin Pest Co - - - 261
SC Sile şi Petre - - - 23 150
SC Dunaraf Trans - - - 12.421 -
SC Miadmar Fishing SRL - - - 3.091 3.085
P M T Fishing - - 133 - -
AF Gartone Constantin - - 220 700 1.075
AF Pescarul - 320 - - -
AF Buduica Marian - - - 339 -
126
PF Giurgiu Dan 67 657 33 - -
PF Ban Nicolae - - 22 - -
PF Predusel Dumitru - - 16 - -
PF Oncescu Ghe. - 15 - - -
PF Petrache Marin - 67 - - -
PF Petrescu Florian 33 - - - -
PF Constandache Marin - - 250 - -
PF Stefan Tudor - 41 24 98 -
SC Pan Nicoleta SRL - - - - 15
SC Flamingo Pound SRL - - - - 199
SC Confident Trading SRL - - - - 301
SC Buduica Fishing SRL - - - - 664
SC Prezent SRL - - - - 140
SC Royal Pai Construct - - - - 342
SC White Sharc Dangerous - - - - 136
As. P. P. Rovalmar Roșioru - - - - 150
Asoc. Chefalul Sulina - 1.209 1.095 3.962 4.489
OPP Sulina Thalassa 3.369 1.482 3.881 2.920 13.888
Org. Black Sea Sturgeon - 216 146 144 537
OPP Sulina-Amorel - - 40 780 922
Org. Dunăre Marea Neagră - - - 905 433
Org. Sabfisch - - 27 - -
Org. P.P. Sarichioi - - - - 3.287
APP Leahova - - - - 1.315
As. P. Golovița - - - - 35
As. Grup Prod. Piscicoli - - - 2.653 -
Org. Lebăda - - - 602 -
AGP Piscicoli Razim - 1.050 - 403 164
T O T A L 4.969 10.279 8.057 41.070 48.248
Determinarea parametrilor biologici

Determinarea parametrilor biologici ai calcanului reprezintă un obiectiv
important în stabilirea structurii demografice, a parametrilor de creştere, precum şi
a altor parametri necesari pentru studiul recrutării, mortalităţii, efectivului şi
biomasei pe clase de vârstă. Studiul parametrilor biologici, proveniţi atât din
capturile pescuitului staţionar realizat în punctele pescăreşti de pe litoral, cât şi din
capturile navelor trauler, s-a realizat în baza eşantioanelor prelevate pe teren şi
analizate în laborator. Principalii parametrii biologici luaţi în studiu au fost:
lungimea, masa, vârsta, sexul şi gradul de maturare a gonadelor.
127
Structura pe clase de lungimi, masă şi vârstă
Studiul populaţiei de calcan de la litoralul românesc s-a efectuat prin
măsurători biometrice, precum şi determinări de vârstă la exemplarele capturate, în
perioada 2002-2011. Principalii parametri biologici sunt prezentaţi în Tabelul 24.
Tabel 24
Parametrii biologici ai calcanului în sectorul marin românesc
Număr Amplitudine Clase Lungime Greutate % % Vârsta
Specia exemplare lungime predominante medie medie femele masculi predominantă
analizate (mm) (mm) (mm) (g) (ani)
Calcan 1.867 23,5-83,5 38,5 - 56,5 54,509 2.931 60,18 39,82 4 şi 5
Analiza structurii pe clase de lungimi și masă a cârdurilor de calcan din

perioada 2002 - 2010 a scos în evidenţă prezenţa exemplarelor mature şi o mare
omogenitate a cârdurilor. Spectrul de lungime al indivizilor de calcan s-a încadrat în
limitele claselor de lungimi de 22,0-82,0 cm/310-9.875 g, dominante fiind clasele
de 41,5 - 60,5 cm/1.315–2.472 g (Figura 25). Lungimea medie a corpului a fost de
50,517 cm, iar masa medie de 2.452,57 g.
Figura 25. Structura pe clase de lungimi (%) la Psetta maeotica

pescuit în perioada 2002-2010
Componenţa pe vârstă a capturilor de calcan indică prezenţa exemplarelor

de 1 la 9 ani, baza capturilor formând-o indivizii de 4 ani (29,3-43,6%), urmate
îndeaproape de cei de 3 ani (20,3 - 26,7%) şi 5 ani (19,4 - 29,3%) (Figura 26).
128
Figura 26. Structura pe clase de vârstă (%) la Psetta maeotica
pescuit în perioada 2002 - 2010
În anul 2011, analiza structurii pe clase de lungimi şi masă a capturilor de
calcan s-a încadrat în limitele claselor de lungimi de 38,5 - 80,5 mm/1.544,17 -
6.200,00 g, dominante fiind clasele de 46 - 68 mm/2.055,75 - 3.802,31g (Figura
27). Lungimea medie a corpului a fost de 54,817 cm, iar greutatea medie de
3.280,01 g.
Figura 27. Structura pe clase de lungimi (%) la specia Psetta maeotica pescuit în anul 2011
129
Componenţa pe vârstă a capturilor de calcan indică prezenţa exemplarelor
de 2;2+ şi 8;8+ ani, baza capturilor formând-o indivizii de 5;5+ (42,52 %) şi 4;4+
(22,53 %) ani, iar raportul între sexe a fost net dominat de către femele (59,14%),
față de masculi (40,86 %)(Figura 28).
Figura 28. Structura pe clase de vârstă (%) și raportul între sexe la calcan
Analiza stării de maturare a gonadelor a relevat că atât exemplarele de

femele, cât şi de masculi analizate în lunile aprilie - iunie se aflau în plină perioadă
de reproducere, majoritatea lor având gonadele în stadiile de maturare III - IV, IV -
V, V şi V - VI (Figura 29).
130
Figura 29. Repartiţia spațială a stării de maturare a gonadelor la calcanul pescuit în
sezonul de primăvară
Regimul de hrănire a calcanului

Compoziţia regimului de hrană al calcanului a fost determinată prin analiza
probelor stomacale, prelevate în timpul expediţiilor de cercetare, efectuate în cele
două sezoane, primăvară, respectiv toamnă, din perioada 2010-2011. Au fost
prelevate un număr de 128 de probe stomacale, care au fost fixate în formalină,
având o concentraţie de 4%, fiind apoi analizate în laborator.
Componentele hranei din conținutul stomacal al probelor au fost împărţite în
două grupe mari taxonomice:
- crustacee şi moluşte;
- peşti.
Determinarea acestor specii s-a făcut până la cel mai mic nivel taxonomic
posibil. Pentru fiecare componentă, procentajul de abundenţă totală şi biomasa au
fost determinate, iar frecvenţa prezenţei a fost calculată. Cea mai importantă
componentă a dietei calcanului a fost determinată conform indexului de importanţă
relativă (IRI).
Rezultatele analizelor probelor prelevate în sezonul de primăvară (98 probe)
sunt prezentate în Tabelul 25, fiind evidenţiat în procente gradul de împărţire a
hranei pe componente, în termeni de abundenţă şi biomasă. Analiza probelor
prelevate în sezonul de primăvară a scos în evidenţă că majoritatea exemplarelor de
calcan aveau stomacul gol (75%) şi restul stomacul jumătate plin sau plin (25%). În
probele analizate, numărul speciilor întâlnite în conţinutul stomacal a fost de o
131
specie de crustaceu şi 4 specii de peşti, bine definiţi. În unele probe, unele
componente ale hranei erau cu un grad avansat de digerare, fiind imposibilă
identificarea speciilor. Speciile de peşti identificate în stomacul calcanului au fost
atât specii pelagice, cât şi demersale, respectiv: șprot (Sprattus sprattus), bacaliar
(Merlangius merlangus), dragon de mare (Trachinus draco) şi strunghil (Neogobius
melanostomus) (Tabel 25).
Tabel 25
Compoziția hranei calcanului în sezonul de primăvară
Specia %C %C F IRI % IRI
N W
Crustacei 8,51 1,93 5,26 54,93 0,29

Liocarcinus navigator 8,51 1,93 5,26 54,93
Peşti 91,49 98,07 100,00 18956,32
Spatus sprattus 19,15 15,05 26,32 899,97
Merlangius merlangus 57,45 67,04 89,47 11138,34 99,71
Trachinus draco 10,64 4,48 5,26 79,57
Neogobius melanostomus 2,13 5,72 5,26 41,28
Peşti digeraţi 10,64 4,48 15,79 238,72
Prin procesarea probelor s-a stabilit că cea mai importantă componentă a
hranei sunt peştii, bacaliarul având un procentaj de frecvenţă de 89,47 % şi şprotul
de 26,32 %. Deşi numărul decapodelor a fost redus, ele constituie, alături de peşti,
hrana de bază a calcanului în sezonul de primăvară. Totodată, din punct de vedere al
procentajului de împărţire a hranei pe componente în termeni de abundenţă şi
biomasă, analizele probelor au evidenţiat că principala componentă a hranei
calcanului rămâne peştele, cu un procent semnificativ de 91,49 % abundenţă şi
98,07 % din biomasa totală a hranei (Figurile 30 şi 31). Al doilea element de hrană
sunt crustaceii, cu un procent de 8,51 % abundenţă şi 1,93 % biomasă a hranei.
Figura 30. Componentele dietei calcanului, în termeni de abundenţă (%)
132
Figura 31. Componentele dietei calcanului, în termeni de biomasă (%)
Cele mai importante componente de hrană, rezultate în urma analizelor,
sunt: bacaliarul (IRI = 11138,34) şi şprotul (IRI = 899,97). Din punct de vedere al
importanţei relative, din cele două grupe de componente identificate în probele
stomacale, peştii rămân cu un procent foarte ridicat, respectiv 99,71%, faţă de
numai 0,29%, cât au crustaceii. Acest lucru indică că, în sezonul de primăvară, dieta
calcanului include cu preponderenţă peşti.
Rezultatele analizelor probelor prelevate în sezonul de toamnă (30 probe),
prezentate în Tabelul 26, au scos în evidenţă că toate exemplarele de calcan aveau
stomacele pline cu hrană, fapt ce dovedeşte că, în această perioadă, calcanul se află
în plină perioadă de hrănire. Conţinutul stomacal analizat a evidenţiat o specie de
moluscă şi 6 specii de peşti, bine definiţi. Speciile de peşti identificate au fost:
bacaliarul, galea, alosele, lufarul, barbunul şi diferite specii de gobiidae. A fost
stabilit procentual gradul de împărţire a hranei pe componente, în termeni de
abundenţă şi biomasă (Tabel 26).
Procesarea probelor stomacale a stabilit că speciile de peşti rămân
componenta de bază a dietei calcanului, atât din punct de vedere al abundenţei
(92,86%), cât şi al biomasei (97,21%) (Fig. 32 şi 33). Dintre speciile identificate,
specia galea are cel mai mare procent de frecvenţă (60%) (Tabel 26). Din punct de
vedere al indicelui de abundenţă, predomină speciile bacaliar (42,86%) şi lufar
(21,23%), iar al indicelui de biomasă speciile: lufar (20,07%), alosele (19,21%),
bacaliar (17,04), barbun şi galea, cu câte 16,29%, fiecare.
Tabel 26
Compoziția hranei calcanului în sezonul de toamnă
Specia %C %C F IRI % IRI
N W
Mollusca 7,14 2,79 20,00 198,56 1,03

Mitilus galloprovincialis 7,14 2,79 20,00 198,56
Peşti 92,86 97,21 100,00 19007,20
Alosa immaculata 7,14 19,21 100,00 529,26
133
Merlangius merlangus 42,86 17,04 20,00 3593,56 98,97
Gaidropsarus mediterraneus 7,14 16,29 60,00 468,62
Pomatomus saltatrix 21,23 20,07 20,00 829,94
Mullus barbatus 7,14 16,29 20,00 468,62
Gobiidae 7,14 11,00 20,00 362,93
Figura 32. Componentele dietei calcanului, în termeni de abundenţă (%)
Figura 33. Componentele dietei calcanului, în termeni de biomasă (%)

Cele mai importante componente de hrană, din punct de vedere al indicelui
importanţei relative, sunt: bacaliarul (IRI = 3593,56), lufarul (899,97), urmate de
alose (529,26). Din cele două grupe de componente identificate în probele
stomacale, peştii rămân cu un procent foarte ridicat al importanţei relative, respectiv
98,97%, faţă de numai 1,03%, cât au moluştele.
134
VII.2. Determinarea parametrilor vitali
a. Relaţia lungime/masă
Această relaţie exprimă cel mai fidel schimbările ce se produc în masa
peştelui în timpul creşterii în lungime a corpului şi poate constitui, în felul acesta,
un mijloc de apreciere indirectă a ritmului de creştere. Raportul dintre lungime şi
masă este utilizat la compararea stării de îngrășare a aceleiaşi specii în diferite
perioade şi sectoare ale arealului său de răspândire (Nikolski, 1962).
Coeficienţii relației lungime/masă, determinaţi pentru anul 2011, și datele
din perioada 2007 - 2011 au stabilit următoarea ecuaţie pentru calcan (Figura 34 şi
Tabel 27):
 calcan Wt = 0,02901 x Lt2,8832; r = 0,9571;
Figura 34. Relația lungime/masă la specia calcan (Psetta maeotica) în anul 2011
Tabel 27
Coeficienţii relației lungime/masă la specia calcan,
calculaţi în intervalul 2007-2011
Parametri Intervalul de
Anul lungime (cm)
a b r
2007 0,00838 3,2104 0,9992 32,5 – 68,5
2008 0,00665 3,2704 0,9977 23,5 – 68,5
2009 0,00566 3,2710 0,9544 23,0 – 70,0
2010 0,06981 2,6671 0,9911 38,0 – 80,0
2011 0,02901 2,8832 0.9571 30,0 – 80,0
135
b. Parametri de creştere
Parametrii de creștere obținuţi de calculele româneşti, utilizănd formulele
clasice, în perioada 2007-2011, indică un ritm de creştere rapid pentru primii ani de
viață, cu valori ale coeficientului de catabolism (k) cuprinse între 0,150–0,210,
pentru specia calcan (Tabel 28).
Tabel 28
Parametrii de creştere ai calcanului, la litoralul românesc,
în perioada 2007 - 2011
Parametri de creştere Intervalul de
Anul lungime (cm)
L (cm) W (g) k t0
2007 73.40 0.210 - 1.428 32.5 – 68.5
2008 76.11 8,374 0.193 - 1.646 29.5 – 62.5
2009 86,30 0,150 - 2.101 23.0 - 70.0
2010 83,75 0,198 - 1.538 38.0 – 80.0
2011 82,90 0,210 - 1.638 30.0 – 80.0
Parametrii de creştere, determinaţi pentru anul 2011, au stabilit urmatoarele
ecuaţii Von Bertalanffy, pentru specia calcan (Figura 35):
 calcan L t = 82,90 [ 1  e- 0,210 (t +1,638)];

Wt = 8.374,65 [1  e – 0,210( t + 1,638)]3
Figura 35. Curba de creştere la specia calcan (Psetta maeotica) în anul 2011
c. Estimarea ratelor de mortalitate

Pentru a menţine stocul de peşte la nivelul dorit şi cu o structură pe vârste
adecvată, este necesar controlul mortalităţii prin pescuit. La nivelul anului 2010 -
2011, utilizând relația lui Pauly, precum și alte formule, au fost determinate valorile
lui M și Z pentru specia calcan (Tabel 29).
136
Tabel 29
Ratele de mortalitate pentru speciile şprot şi calcan de la litoralul românesc:
Metoda Z M
Beverton şi Holt 0,572
Pauly 0,360
Richter şi Efanov 0,317
Ault & Ehrhardt 0,439
VII.3. Evaluarea biomasei aglomerărilor pescuibile

Pentru estimarea biomasei aglomerărilor pescuibile de calcan, s-au efectuat
traulări de sondaj pe platforma continentală românească. Evaluarea unei părţi din
stocul calcan (aglomerări pescuibile) s-a făcut prin metoda holistică a traularilor de
sondaj (metoda suprafeţelor), care poate fi aplicată în arii restrânse, fără a ţine cont
de zona de distribuţie a întregului stoc şi care foloseşte ca parametri: viteza navei,
deschiderea orizontală a traulului şi timpul de traulare. Valorile medii anuale
obţinute pentru calcan, în perioada 2003-2010, au oscilat între 1.066 - 1.750 tone
(Figura 36).
Figura 36. Evoluţia biomasei aglomerărilor pescuibile de calcan

Analiza rezultatelelor obţinute cu ocazia traulărilor de sondaj din cele trei
expediţii (două în sezonul de primăvară şi una în sezonul de toamnă), efectuate în
perioada 2010 - 2011, fiind acoperit întregul sector românesc, cuprins între Sulina şi
Vama Veche, a evidenţiat următoarele aspecte:
137
Expediția demersală din sezonul de primăvară 2010
În zona românească s-au realizat 33 traulări, timp de 10 zile (25/05/2010 -
03/06/2010). Timpul de traulare a oscilat între 60 și 120 minute, pe adâncimi
cuprinse între 10,5 și 65,8 m, fiind cercetată zona Sf. Gheorghe - Vama Veche
(Figura 37). Din motive meteorologice nu s-au putut efectua traulari de sondaj în
zona Sf. Gheorghe - Sulina și în zona recuperată de România prin decizia
Tribunalului de la Haga.
Prezentarea sintetică a rezultatelor traulărilor:
33 traulări - 6 traulări, captură 0 kg per traulare;
10 traulări, captura 2 - 5 kg per traulare;
6 traulări, captura 10 - 15 kg per traulare.
Figura 37. Distribuția punctelor de traulare în zona românească a Mării Negre în

perioada mai 2010
138
Sectorul 10 - 35 m
8 traulări - 5 traulări, captura 0 - 5 kg per traulare;
Sectorul 35 - 50 m
10 traulări, captura 5-10 kg per traulare;
Sectorul 50 - 70 m
Toate exemplarele de calcan pescuite au fost măsurate, 71 exemplare,
lungimea totală oscilând între 41 ăi 70 cm, având o greutate ce a variat între 1.250 și
6.250 g. Din exemplarele măsurate, 22 de exemplare sau încadrat în intervalul 40-
50 cm, 40 de exemplare în intervalul 51-60 cm și 9 exemplare, între 61-70 cm.
Femelele au predominat (59,2%/42 de exemplare), față de masculi (40,8%/29 de
exemplare).
În Figurile 38 și 39 sunt reprezentate distribuția spațială a calcanului de-a
lungul litoralului românesc, din punct de vedere al structurii pe clase de lungimi (%)
și vârstă, în sezonul de primăvară.
Figura 38. Distribuţia spaţială a structurii pe lungimi (%) a calcanului

în sezonul de primăvară
139
Figura 39. Distribuţia spaţială a structurii pe vârstă (%) a calcanului
în sezonul de primăvară
În Tabelul 29 sunt prezentate punctele de traulare şi rezultatele acestora.

Din punct de vedere al capturii pe unitatea de efort (C.P.U.E.), maximumul
a fost atins în sectorul la sud de Sfântu Gheorghe, cu o valoare de 17,34 kg/oră.
Productivităţi bune au fost realizate şi în sudul litoralului, în zona cuprinsă între
Tuzla şi Vama Veche, de 2,44 kg/oră. În Figura 40, este reprezentată distribuţia
spaţială a capturii pe unitatea de efort, obţinută în sezonul de primăvară, în zona
litoralului românesc al Mării Negre.
140
Tabel 29
Rezultatele obținute în urma traulărilor de sondaj cu traulul demersal
Coordonate Ad. Viteza Timp Capt. Suprafața calcan

φ λ (m) (Nd) traulare/min. totală traulată Mm2 kg/tr t/Mm2
(kg)
44°17’542” 28°43’325” 19 2,0 60 300,00 0,01403 0 0

44°16’308” 28°50’499” 30,5 2,6 60 711,52 0,018239 9,02 0,4945447
44°19’778” 29°04’917” 35,6 2,2 60 2,10 0,015433 0 0
44°22’216” 29°18’199” 46,5 2,2 60 9,25 0,015433 2,60 0,1684702
44°23’235” 29°31’199” 55 2,3 60 45,91 0,0161345 4,38 0,271468
44°24’868” 29°42’555” 60 2,3 60 165,95 0,0161345 0 0
44°25’510” 29°51’730” 65,8 2,5 70 85,05 0,02046042 3,65 0,1783932
44°32’373” 29°42’463” 55,6 2,5 95 99,31 0,02776771 7,09 0,2553326
44°39’405” 29°34’156” 49,6 2,5 135 227,33 0,03945938 10,16 0,25748
44°42’793” 29°49’056” 55 2,5 120 204,13 0,035075 14,10 0,4019957
44°50’112” 29°58’607” 46 2,5 120 100,15 0,035075 6,46 0,1841768
44°48’351” 29°28’154” 10,5 2,5 120 47,26 0,035075 0 0
44°43’196” 29°28’460” 20,2 2,5 120 114,32 0,035075 3,26 0,0929437
44°44’597” 29°36’378” 35 2,6 120 198,91 0,036478 4,75 0,1302155
44°35’761” 29°35’049” 52,5 2,5 30 77,38 0,00876875 8,67 0,9887384
44°31’283” 29°41’493” 56 2,5 145 130,78 0,04238229 3,12 0,0736157
44°28’515” 29°14’742” 51,5 2,5 120 125,08 0,035075 5,69 0,1622238
44°28’317” 29°31’199” 38,5 2,4 120 96,03 0,033672 6,64 0,1971965
44°35’117” 29°15’620” 31,2 2,4 120 99,82 0,033672 4,81 0,1428487
44°19’365” 29°14’120” 45 2,5 120 68,87 0,035075 9,35 0,2665716
44°12’000” 29°24’000” 55,1 2,5 125 337,64 0,03653646 14,85 0,4064433
44°06’898” 29°11’324” 50,3 2,4 120 363,71 0,033672 4,69 0,1392849
44°11’403” 29°03’285” 46 2,4 115 237,42 0,032269 8,91 0,2761164
44°09’646” 28°54’573” 37,3 2,4 120 248,37 0,033672 5,90 0,1752198
44°17’006” 28°53’997” 31,6 2,4 120 145,35 0,033672 8,54 0,2536232
44°14’750” 28°45’785” 26,5 2,4 90 66,29 0,025254 7,71 0,3052982
44°05’017” 28°52’588” 47,1 2,2 90 74,03 0,0231495 0 0
44°01’042” 29°04’843” 49 2,4 90 101,79 0,025254 12,17 0,4819039
44°00’238” 29°17’286” 57 2,4 90 54,34 0,025254 4,55 0,1801695
43°55’635” 29°16’830” 62,5 2,4 90 32,94 0,025254 0 0
43°52’402” 29°07’940” 55 2,4 90 59,43 0,025254 3,28 0,1298804
43°50’560” 29°54’720” 52,4 2,4 90 262,49 0,025254 12,81 0,5072464
43°48’850” 28°45’669” 47,5 2,4 90 514,79 0,025254 14,18 0,5614952
141
Figura 40. Distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de timp (C.P.U.E.)
realizată în sezonul de primăvară
Din punct de vedere al capturii pe unitatea de suprafaţă (C.P.U.A.), valoarea

cea mai ridicată a fost atinsă tot în sectorul la sud de Sfântu Gheorghe, de 288,11
kg/km2. În restul ariei litoralului românesc au fost obţinute valori uniforme, ce au
variat intre 0 şi 164 kg/km2. Valorile medii ale capturii pe unitatea de suprafaţă,
obţinute pe zone, au fost de: 51,63 kg/km2, în sectorul cuprins de izobatele de 0 - 35
m; 150,55 kg/km2, în sectorul cuprins de izobatele de 35 şi 50 m; 288,03 kg/km2,
între izobatele de 50 şi 75 m. În Figura 41, este reprezentată distribuţia spaţială a
capturii pe unitatea de suprafaţă, obţinută în sezonul de primăvară, în zona
litoralului românesc al Mării Negre.
142
Figura 41. Distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de suprafaţă (C.P.U.A.)
realizată în sezonul de primăvară
Suprafaţa cercetată a fost de aproximativ 2624,7 Mm2, calcanul fiind
semnalat îndeosebi pe adâncimi mai mari de 20 m. Distribuţia a fost aproape
uniformă, cu o medie de aproximativ 233 kg/Mm2 . Concentraţii mai mari s-au aflat
la sud de Sf. Gheorghe, pe adâncimi de 35-40 m (989 kg/Mm2) şi în zona sud Tuzla,
între izobatele 30-50 m (517 kg/ Mm2) (Figurile 42 și 43).
Biomasa aglomerarilor de calcan pentru zona studiată a fost apreciată la
aproximativ 603,3 tone, extrapolându-se pentru platforma până la 50 Mm de la
ţărm, inclusiv noua zonă recuperată prin procesul de la Haga, la 1.149,27 tone
(Tabel 29).
143
Figura 42. Distribuția aglomerărilor de calcan la litoralul românesc
în primăvara anului 2010
Tabel 29
Evaluarea aglomerărilor de calcan în sezonul de primăvară
Nr. Suprafața Limite de variație Media Total
careu cercetată a abundenței (t/Mm2) (t) Total platformă
(Mm2) (t/Mm2) (t)
1 2.286,7 0.01 - 0,495 0,1773 405,4 Extrapolat la 1.149,27 tone pentru
2 289 0,482 - 0,562 0,517 149,4 aprox. 5000 Mm2 de platformă,
3 49 0,989 0,989 48,5 până la 50 Mm de la ţărm,
Total 2.624,7 0,011 - 0,989 0,51611 603,3 inclusiv noua zona recuperată
144
Figura 43. Distribuţia aglomerărilor de calcan în perioada anului 2010 (primăvară),
în zona UE a Mării Negre
145
Expediția demersală din sezonul de primăvară 2011
S-au efectuat 38 traulări, timpul de traulare a oscilat între 60 minute, pe
adâncimi cuprinse între 13,5 m şi 58 m, fiind cercetată zona Sf. Gheorghe - Vama
Veche (Figura 44).
Figura 44. Distribuţia punctelor de traulare în zona românească a Mării Negre, în

perioada mai 2011
Rezultate traulărilor efectuate:

38 traulări - 17 traulări, captura 0 kg;
8 traulări, captura 0,1 - 5 kg per traulare;
Sectorul 10 - 35 m
146
Sectorul 35 - 50 m
Sectorul 50 - 70 m
1 traulare, captura 10 - 15 kg per traulare;
Toate exemplarele pescuite au fost măsurate; lungimea totală a oscilat între
30 și 80 cm, iar greutatea, între 650 și 10.020 g. Din exemplarele pescuite și
măsurate (52 exp.), 6 exemplare au fost juvenili (11,53%), 12 exemplare sau
încadrat în intervalul 40-50 cm (23,08%), 25 exemplare în intervalul 51-60 cm
(48,08%), 7 exemplare între 61-70 cm (13,47%) și 2 exemplare peste 71 cm
(3,84%). Femelele au predominat (59,62% / 31 exemplare), față de masculi
(28,85%/15 exemplare), restul de 11,53% fiind juvenili/6 exemplare. Captura totală
pescuită de calcan a fost de 152,74 kg, fiind realizate următoarele productivități:
2,937 kg/exemplar; 4,019 kg/traulare; 4,019 kg/ora de traulare.
În Tabelul 30 sunt prezentate punctele de traulare şi rezultatele acestora.
Suprafaţa cercetată a fost de aproximativ 2.828,2 Mm2, calcanul fiind

semnalat îndeosebi pe adâncimi mai mari de 20 m. Distribuţia a fost aproape
uniformă, cu o medie de aproximativ 233 kg/mm2 . Concentraţii mai mari s-au aflat
la sud de Sf. Gheorghe, pe adâncimi de 35-40 m (989 kg/mm2) şi în zona sud Tuzla,
între izobatele 30-50 m (517 kg/ Mm2) (Figura 45).
Biomasa aglomerărilor de calcan pentru zona studiată a fost apreciată la
aproximativ 602,2 tone, extrapolându-se, pentru platforma până la 50 Mm de la
ţărm, la 1.147,57 tone (Tabel 31).
Tabel 31
Evaluarea aglomerărilor de calcan în sezonul de primăvară 2011
Nr. Suprafața Limite de variație Media Total
careu cercetată a abundenței (t/Mm2) (t) Total platforma
(Mm2) (t/Mm2) (t)
1 2.486,2 0.01 - 0,495 0,1773 405,4 Extrapolat la 1147,57 tone pentru
2 289 0,482 - 0,562 0,517 149,4 aprox. 5.000 Mm2 pe platformă
3 49 0,989 0,989 48,5 până la 50 Mm de la ţărm,
Total 2.828,2 0,011 - 0,989 0,51611 602,2 inclusiv noua zonă recuperată
147
Tabel 32
Coordonate Ad. Viteza Timp Captura Suprafața calcan

φ λ (m) (Nd) traulare Totală traulată Mm2 kg/tr t/Mm2
(kg)
44°14’444” 28°49’666” 30,5 2.5 60 min 2.000 0,035075 3,30 0,1882
44°15’011” 29°04’450” 40,0 2.5 60 min 2.000 0,035075 9,90 0,5645
44°15’590” 29°32’493” 58,0 2.5 60 min 50 0,035075 0,00 0,0000
44°23’140” 29°25’646” 52,5 2.5 60 min 1.000 0,035075 0,00 0,0000
44°27’603” 29°16’170” 40,0 2.5 60 min 1.500 0,035075 10,20 0,5816
44°25’552” 29°08’552” 35,0 2.5 60 min 1.000 0,035075 0,00 0,0000
44°29’070” 29°01’500” 25,8 2.5 60 min 70 0,035075 0,00 0,0000
44°28’458” 28°55’677” 22,0 2.5 60 min 50 0,035075 5,90 0,3364
44°32’203” 28°58’125” 20,5 2.5 60 min 50 0,033672 0,60 0,0342
44°33’387” 29°08’779” 28,0 2.5 60 min 10 0,035075 0,00 0,0000
44°33’840” 29°16’716” 33,0 2.5 60 min 475 0,035075 0,00 0,0000
44°35’471” 29°24’132” 41,5 2.5 60 min 2.000 0,035075 4,65 0,2651
44°33’910” 29°35’152” 52,3 2,5 60 min 350 0,035075 9,20 0,5246
44°35’296” 29°45’253” 58,0 2.5 60 min 1.000 0,035075 4,71 0,2686
44°47’638” 29°47’644” 48,0 2.5 60 min 450 0,035075 4,09 0,2332
44°29’100” 29°38’093” 13,0 2.5 60 min 275 0,035075 4,45 0,2537
44°51’657” 29°41’750” 32,0 2.5 60 min 200 0,035075 0,00 0,0000
44°50’317” 29°47’611” 42,5 2.5 60 min 250 0,033672 12,03 0,6860
44°42’748” 29°37’779” 45,2 2.5 60 min 650 0,033672 5,52 0,3148
44°44’521” 29°36’670” 37,0 2.5 60 min 150 0,035075 4,33 0,2469
44°43’245” 29°30’157” 21,0 2.5 60 min 210 0,035075 0,00 0,0000
44°29’187” 29°34’251” 54,0 2.5 60 min 75 0,035075 0,00 0,0000
44°27’596” 29°20’394” 45,0 2.5 60 min 50 0,035075 0,00 0,0000
44°30’613” 29°13’948” 35,5 2.5 60 min 530 0,035075 0,00 0,0000
44°13’465” 29°14’182” 31,6 2.5 60 min 500 0,035075 12,81 0,7304
44°11’613” 29°04’980” 45,0 2.5 60 min 450 0,035075 12,86 0,7333
44°10’560” 28°49’340” 35,0 2.5 60 min 600 0,035075 0,00 0,0000
44°10’930” 28°58’128” 40,0 2.5 60 min 500 0,035075 0,00 0,0000
44°06’495” 29°08’368” 50,8 2.5 60 min 275 0,035075 10,75 0,6130
43°58’002” 29°12’393” 53,0 2.5 60 min 225 0,035075 4,89 0,2788
43°51’600” 28°59’365” 52,0 2.5 60 min 130 0,035075 6,81 0,3883
43°45’377” 28°39’325” 36,5 2.5 60 min 700 0,035075 0,00 0,0000
43°48’388” 28°43’450” 41,5 2.5 60 min 1.000 0,035075 14,38 0,8200
43°46’638” 28°45’129” 47,0 2.5 60 min 680 0,035075 0,00 0,0000
43°51’613” 28°49’613” 50,0 2.5 60 min 650 0,035075 6,32 0,3604
43°55’522” 28°45’633” 42,0 2.5 60 min 250 0,035075 5,24 0,2988
43°52’748” 28°42’244” 34,0 2.5 60 min 175 0,035075 0,00 0,0000
44°04’325” 28°48’453” 38,0 2.5 60 min 160 0,035075 0,00 0,0000
148
în primăvara anului 2011
Expediția demersală din sezonul de toamnă 2010

În zona românească s-au realizat 35 traulări, timp de 10 zile. Timpul de
traulare a fost de 60 minute, pe adâncimi cuprinse între 10,5 și 65,8 m, fiind
cercetată zona Sf. Gheorghe - Vama Veche, fiind evitate, din cauza condițiilor
meteorologice, traulările de sondaj în sectorul Sf. Gheorghe - Sulina și în zona
recuperată de România (Figura 46).
149
Figura 46. Distribuția punctelor de traulare în zona românească a Mării Negre, în
perioada noiembrie 2010
Prezentarea sintetică a rezultatelor traulărilor din România:

6 traulări, captură 10 - 15 kg per traulare.
Sectorul 10 - 35 m
8 traulări - 5 traulări, captura 0 - 5 kg;
3 traulări, captura 5 - 10 kg;
Sectorul 35 - 50 m
10 traulari, captura 5 - 10 kg;
Sectorul 50 - 70 m
2 traulări, captura 5 - 10 kg;
5 traulări, captura 10 - 15 kg.
150
Toate exemplarele pescuite au fost măsurate (32 exemplare/59,810 kg),
lungimea totală oscilând între 10 și 71 cm, având o greutate ce a variat între 1.250 și
6.200 g. Dintre exemplarele măsurate, 10 exemplare s-au încadrat în intervalul 10-
20 cm, 2 exemplare, în intervalul 20-30 cm, 6 exemplare, în intervalul 30-40 cm, 1
exemplar, în intervalul 40-50 cm, 7 exemplare, în intervalul 51-60 cm, 6 exemplare,
între 61-70 cm, și 1 exemplar peste 70 cm. Femelele au predominat (34,37%/11
exemplare), față de masculi (9,38%/3 de exemplare), restul fiind juvenili
(53,12%/17 exemplare).
În Figurile 47 și 48, sunt reprezentate distribuția spațiala a calcanului de-a

lungul litoralului românesc, din punct de vedere al structurii pe clase de lungimi (%)
și vârstă, în sezonul de toamnă.
Figura 47. Distribuţia spaţială a structurii pe lungimi (%) a calcanului

în sezonul de toamnă
151
Figura 48. Distribuţia spaţială a structurii pe lungimi (%) a calcanulului
în sezonul de toamnă
Din punct de vedere al capturii pe unitatea de efort (C.P.U.E.), maximumul

a fost atins în sectorul de nord de Cap Midia, cu o valoare de 10,92 kg/oră.
Productivităţi bune au fost realizate şi în sudul litoralului, în zona cuprinsă între
Tuzla şi Vama Veche, de 2,02 - 8,18 kg/oră și Sfântu Gheorghe de 10,00 kg/oră. În
Figura 49, este reprezentată distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de efort,
obţinută în sezonul de toamnă, în zona litoralului românesc al Mării Negre.
152
Coordonatele de traulare şi rezultatele sunt cuprinse în Tabelul 33.
Tabel 33
(22/27-34),
Coordonate Ad. Viteza Timp Captura calcan
traulare totala (k g)
φ λ (m) (Nd) kg/tr t/Mm2
43°48’319” 29°04’163” 55,0–53,5 2,6 60 min 41,77 2,02 0,110752
43°49’178” 28°55’074” 50,6–50,3 2,6 60 min 3040,08 3,98 0,218214
43°48’410” 28°45’300” 45 2,6 60 min 240,94 3,96 0,217117
43°47’022” 28°38’744” 29,0-33,7 2,6 60 min 495,80 8,18 0,44849
43°52’025” 28°41’061” 33,0-35,7 2,6 60 min 493,36 4,01 0,219859
43°54’736” 28°32’199” 46,0-49,6 2,6 60 min 469,26 0,00 0
43°53’861” 29°04’524” 52,5-53,5 2,6 60 min 85,35 0,00 0
43°53’562” 29°16’117” 62,0 2,6 60 min 11,50 0,00 0
44°01’552” 29°29’932” 63,1-63,8 2,6 60 min 52,22 0,00 0
44°05’722” 29°17’571” 53 2.6 60 min 151,92 4,12 0,22589
44°07’972” 29°06’994” 47-48 2.6 60 min 40,04 0,00 0
44°15’132” 28°49’931” 32,0-31,7 2.6 60 min 728,33 0,00 0
44°15’069” 29°05’333” 39,6-44,5 2,6 60 min 412,40 0,00 0
44°13’099” 29°15’316” 51,1-50,6 2,6 60 min 71,25 3,25 0,17819
44°12’697” 29°31’883” 58,0-58,7 2,6 60 min 17,50 0,00 0
44°20’683” 29°42’403” 61,3 2,6 60 min 9,71 0,00 0
44°27’208” 29°38’976” 55,0-56,1 2,6 60 min 13,56 0,00 0
44°24’958” 29°20’992” 47-48 2,6 60 min 675,64 1,96 0,107462
44°26’987” 29°18’070” 40,0-37,5 2,6 60 min 317,68 10,92 0,598717
44°25’157” 29°08’207” 33-31 2,6 60 min 1053,10 0,00 0
44°29’900” 29°02’023” 24,0-28,5 2,6 60 min 250,03 0,00 0
44°31’811” 29°13’728” 33,0-32,7 2,6 60 min 1030,13 0,97 0,053183
44°36’554” 29°23’336” 37,0-37,1 2,6 60 min 1112,22 0,00 0
44°38’135” 29°30’817” 43,5-44,5 2,6 60 min 157,38 0,00 0
44°35’371” 29°32’085” 48,1-48,8 2.6 60 min 153,30 0,00 0
44°34’204” 29°41’912” 52,0-53,1 2.6 60 min 15,77 3,52 0,192993
44°31’440” 29°47’273” 60,0 2.6 60 min 34,45 0,00 0
44°40’309” 29°51’666” 54,0-55.8 2,6 60 min 20,81 0,00 0
44°44’830” 29°43’755” 43,0-46,6 2,6 60 min 1521,38 0,00 0
44°44’926” 29°37’883” 39,6–43,1 2,6 60 min 41,90 0,60 0,032897
44°45’989” 30°09’035” 52,5-52,1 2,6 60 min 51,84 0,00 0
44°53’946” 30°09’475” 45,6-43,1 2,6 60 min 39,56 0,00 0
44°54’922” 29°55’373” 40,0-41,0 2,6 60 min 1033,65 2,05 0,112397
44°51’655” 29°50’310” 38,0-43,3 2,6 60 min 40,58 0,00 0
44°49’078” 29°38’094” 12,0-11,0 2,6 60 min 738,40 10,00 0,548276
153
Figura 49. Distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de efort (C.P.U.E.)
realizată în sezonul de toamnă
Din punct de vedere al capturii pe unitatea de suprafaţă (C.P.U.A.), valorile

cele mai ridicate a fost atinse la nord de Cap Midia (44°26’N), de 174,45 kg/km2,
sectorul Sfântu Gheorghe, de 159,75 kg/km2 și sudul litoralului (Vama Veche), de
130,68 kg/km2. În restul ariei litoralului românesc au fost obţinute valori uniforme,
ce au variat între 0 şi 65,82 kg/km2. Valorile medii ale capturii pe unitatea de
suprafaţă, obţinute pe zone, au fost de: 52,855 kg/km2, în sectorul cuprins între
izobatele de 0 - 35 m; 22,239 kg/km2, în sectorul cuprins între izobatele de 35 şi 50
m; 19,582 kg/km2, între izobatele de 50 şi 75 m. În Figura 50, sunt reprezentate
distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de suprafaţă, obţinută în sezonul de
primăvară, în zona litoralului românesc al Mării Negre.
154
Figura 50. Distribuţia spaţială a capturii pe unitatea de suprafaţă (C.P.U.A.),
realizată în sezonul de toamnă
Suprafaţa cercetată a fost de aproximativ 3.050,0 Mm2, calcanul fiind
semnalat îndeosebi pe adâncimi mai mari de 40 m. Distribuţia a fost foarte
dispersată, cu o medie de aproximativ 175 kg /Mm2. Concentraţii mai mari s-au
aflat la sud de Cap Midia - Tuzla, pe adâncimi de 35 - 50 m (234 kg/Mm2) şi în
zona nord Mangalia - Vama Veche, între izobatele 25 - 70 m (244 kg/ Mm2) (Figura
51).
155
Biomasa aglomerărilor de calcan pentru zona studiată a fost apreciată la
aproximativ 155,13 tone, extrapolându-se pentru platformă până la 50 Mm de la
țărm, inclusiv noua zonă recuperată, la 254,44 tone (Tabel 34).

în toamna anului 2010
156
Tabel 34
Evaluarea aglomerărilor de calcan din sezonul de toamnă 2010
Nr. Suprafața Limite de variație Media Total Total platformă
careu cercetată a abundenței (t/Mm2) (t) (t)
(Mm2) (t/Mm2)
1 2330 0,00 0,000 0,00 Extrapolat la 254,44 tone
2 160 0,11 0,110 17,60 pentru aprox. 5000 Mm2 de
3 60 0,03 - 0,55 0,290 17,40 platformă, până la 50 Mm
4 200 0,05 - 0,60 0,234 46,80 de la țărm, inclusiv noua
5 300 0,11 - 0,45 0,244 73,20 zonă recuperată
TOTAL 3.050 0,575 155,00
Previziuni şi condiţii de exploatare

Starea de echilibru a stocurilor de calcan
Echilibrul dintre producția per recrut şi biomasele relative ale calcanului de
la litoralul românesc şi bulgăresc al Mării Negre este prezentat grafic în Figura 52.
În primul grafic, intervalele de siguranță ale producţiei per recrut (incertitudini) au
arătat valori foarte scăzute pentru CI med şi CI2.5%. Y/R (producţia per recrut) a atins
maxima cu un CI97.5% şi a corespuns unei valori a mortalităţii prin pescuit de 0,2,
după care a scăzut odată cu creşterea mortalităţii prin pescuit.
Yield-per-Recruit vs.Fishing mortality
0.012 Yield-
per-R
0.01 2.5%
Yield-per-Recruit
(kg)
0.008
Yield-
0.006 per-R
med
0.004 (kg)
Yield-
0.002 per-R
97.5%
0 (kg)
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
Figura 52. Raportul producţie per recrut vs. mortalitate prin pescuit, pentru zona
românească a Mării Negre
Biomasa stocului de reproducători, biomasa pescuibilă şi biomasa totală au
urmat un model similar de descreştere, dat fiind că singurele valori CI97,5% sunt
157
relativ ridicate la rata mortalităţi prin pescuit cea mai scăzută. În consecință, odată
cu creşterea mortalităţii prin pescuit, toate biomasele au avut o tendință de scădere,
dat fiind că, de la F = 0,5, stocul de calcan se află în pragul epuizării (Figura 53).
SSB-per-Recruit vs.Fishing mortality

0.16
SSB-per-R
SSB-per-Recruitment
0.14
2.5% (kg)
0.12
0.1 SSB-per-R
med (kg)
0.08
0.06 SSB-per-R
97.5% (kg)
0.04
0.02
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
FishB-per-Recruit vs Fishing mortality
0.18
FishB-per-
0.16 R 2.5%
FishB-per-Recruit
0.14 (kg)
0.12
FishB-per-
0.1
R med (kg)
0.08
0.06
0.04 FishB-per-
R 97.5%
0.02 (kg)
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
158
TotalB-per-Recruitment vs.Fishing mortality
0.18
TotalB-per-Recruitment TotalB-per-
0.16
R 2.5% (kg)
0.14
0.12
TotalB-per-
0.1
R med (kg)
0.08
0.06
TotalB-per-
0.04 R 97.5%
0.02 (kg)
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
Figura 53. Biomasa stocului de reproducători, biomasa pescuibilă şi biomasa totală

pentru specia calcan (Psetta maxima maeotica)
Simularea efectuată cu privire la nivelurile optime ale mortalităţii prin

pescuit, pentru a menţine producţia şi biomasele relative la un nivel sustenabil
(Figura 54) arată trei maxime şi o distribuţie normală a datelor, după cum urmează:
F0.1 (opt) = 0,16-0,22.
159
Figura 54. Simularea mortalităţii prin pescuit pentru calcan
(Psetta maxima maeotica)
În toate modelele de biomase simulate au rezultat histograme în formă de

clopot, dat fiind că cele mai multe înregistrări simulate (70) au fost apropiate de
valoarea minimă a producţiei, SSB, biomasa pescuibilă şi totală per recrut.
Echilibrul producţiei de calcan pentru apele românești (Figura 55) nu trebuie
să depăşească 150-160 tone (la un CI med; F = 0,25). Nivelurile la CI97.5% la peste
200 tone şi o rată a mortalității prin pescuit de aproximativ 0,4 nu sunt recomandate
la nivelul actual al biomasei de calcan şi la ratele de exploatare curente.
160
Equilibrium Yield (absolute biomass)
2.5
2
Yield
Yield, tonnes
2.5%
1.5 (tonnes)
Yield
1 med
(tonnes)
Yield
0.5 97.5%
(tonnes)
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
Figura 55. Echilibrul dintre producție, mortalitatea prin pescuit

şi captura de calcan
Recrutarea la diferite nivele de siguranță în modelele (simulările) efectuate a

fost foarte grav afectată de mortalitatea prin pescuit, dat fiind că scăderea este
bruscă. Lla o valoare medie și la 2,5% CI, aceasta este aproape neglijabilă. La un CI
97,5% şi F=0, recrutarea este ridicată, iar, prin creşterea mortalităţii prin pescuit,
aceasta începe să scadă brusc. Toate biomasele testate au fost foarte afectate de
mortalitatea prin pescuit, care este în mod evident factorul limitativ cu impactul
negativ cel mai mare asupra biomasei stocului de calcan (Figura 56).
161
Equilibrium Recruitment,millions
50
45 R 2.5%
Recruitment,million
40
(millions)
35
R med
30
(millions)
25
20 R 97.5%
15 (millions)
10
5
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
Equilibrium Fishable Biomass, tonnes

35
FishableB
2.5%
30
Fishable biomass, tonnes
(tonnes)
25 FishableB
med (tonnes)
20
15 FishableB
97.5%
(tonnes)
10
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
162
Equilibrium Total Biomass,tonnes
45
40
Total Biomass, tonnes
35 TotalB
2.5%
30
(tonnes)
25 TotalB
20 med
(tonnes)
15 TotalB
10 97.5%
5 (tonnes)
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
Fishing mortality
Figura 56. Echilibrul biomasei totale şi al biomasei pescuibile şi recrutarea

la specia calcan (Psetta maxima maeotica)
Producţia maximă sustenabilă (MSY) a fost calculată pentru zona litoralului

românesc al Mării Negre, în conformitate cu metoda lui Gulland (1970), la un
coeficient al mortalităţii natural de 0,19 (Daskalov și al., 2009), rezultatele fiind
prezentate în Tabelul 35.
Tabel 35
Biomasa şi producția maximă sustenabilă pentru specia calcan
Biomasa MSY (t)
(t) Gulland Ricker, F0.1
Aria cercetată 603.3 57.31 150

Toată suprafaţa 1149 109.16
Producţia maximă sustenabilă (MSY) estimată reprezintă potenţialul de

producţie maxim, incluzând atât debarcările înregistrate, reglate prin cotele de
pescuit, cât şi raportările eronate sau capturile ilegale și capturile complementare în
alte tipuri de pescuit.
Biomasele exploatabile şi nivelul de echilibru (MSY) calculate nu ar trebui
văzute ca valori absolute pentru posibila producţie viitoare, având în vedere că
unele metode au anumite incertitudini, iar marja raportărilor eronate, a capturilor
ilegale şi capturilor complementare în pescăriile altor specii vizate este încă
163
necunoscută. În asemenea cazuri, sunt aplicate metode speciale, care utilizează 2/3
din producţia maximă sustenabilă (MSY) (Caddzy și Mahon, 1995).
În baza rezultatelor obţinute în cele patru expediţii de cercetare, efectuate
în perioada 2010 - 2011, putem aprecia că valoarea biomasei aglomerărilor
calcanului a oscilat între 254,44 to/noiembrie şi 603,44 to/mai (Tabel 36).
Tabel 36
Valoarea stocurilor (tone) și valoarea estimativă a T.A.C.-ului
pentru sectorul românesc
Suprafaţa Biomasa estimată Biomasa estimată pe
cercetată în zona cercetată platformă românească
(Mm2) (tone) (tone)
Primăvara anului 2010
2.625 603,30 1.149,49
Toamna anului 2010
3.050 155,00 254,44
Primăvara anului 2011
2.848 602,2 1.147,27
În baza evaluărilor efectuate în perioada 2003-2009 și a rezultatelor

obţinute în cercetările efectuate în perioada 2010 - 2011, se poate aprecia, pentru
calcanul din sectorul litoralului românesc al Mării Negre, o valoare a stocului de
circa 1.350 tone şi a producţiei maxime sustenabile de circa 100-150 tone, fiind
recomandat un T.A.C. (captura totală admisibilă) (din motive precauţionare),
pentru anul 2012, de 50-60 tone.
Cele prezentate mai sus permit evidenţierea următoarelor aspecte, semnalate
la nivelul perioadei 2010 - 2011:
 Pentru specia calcan din zona litoralului româneasc, formarea
aglomerărilor şi disponibilitatea în pescuit sunt puternic influenţate de variaţia
condiţiilor de mediu;
 Valorea producţiei maxime sustenabile, calculată pentru anul 2011, este
de 100-150 tone;
 Biomasa maximă a aglomerărilor de calcan, pentru anul 2008, a fost
apreciată la 1.350 tone, fiind recomandat un T.A.C. de 50-60 to;
 Valorile biomasei aglomerărilor de calcan au prezentat oscilaţii sezoniere,
fiind influenţate de fluctuaţia factorilor de mediu;
 Din datele obţinute pentru specia calcan, se recomandă menţinerea
scăzută a capturilor admisibile, pentru a proteja populaţiile de calcan şi capacitatea
reproductivă a acestora în sectorul litoralului românesc al Mării Negre;
164
Comparând valorile T.A.C.-ului şi ale capturilor realizate, în perioada 2001-
2011, rezultă că, pentru specia calcan, cantitatea anuală capturată în sectorul marin
românesc nu a depăşit limitele sale biologice.
Totodată, având în vedere că starea resurselor pescăreşti şi a ecosistemului
marin sunt într-o permanenţă schimbare, sub influența factorilor de mediu şi
antropici, cercetările în acest domeniu au un caracter de continuitate, fiind necesare
date şi informaţii obţinute anual.
Pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor de mediu, se observă o uşoară tendinţă de
refacere a stocurilor unor specii de pești, însă sunt necesare unele măsuri, precum:
◊ dezvoltarea programelor naţionale de evaluare anuală a stocurilor şi de
monitorizare a condiţiilor care le influenţează;
◊ coordonarea la nivel regional a activităţilor de cercetare, evaluarea
stocurilor şi dimensionarea efortului de pescuit;
◊ accesul cercetării la statisticile pescăreşti, îmbunătăţirea sistemului de
colectare a datelor şi informaţiilor;
◊ sprijinire cercetărilor ştiinţifice de profil şi a monitorizării stării resurselor
şi a activităţilor de pescuit.
165
CAPITOLUL VIII
MANAGEMENTUL RESURSELOR DE CALCAN
Simion Nicolaev, Valodea Maximov, George Răzlog
Peştele şi pescuitul sunt părţi integrante pentru multe societăţi şi aduc o

importantă contribuţie în domeniul socio-economic şi al bunăstării în multe regiuni
şi state. Producţia pescăriilor este utilizată într-o mare varietate de moduri, plecând
de la subzistenţă până la comerţul cu produsele pescăreşti. În ciuda acestei enorme
importanţe şi valori, resursele pescăreşti ale lumii suferă efectul combinat al
supraexploatării şi degradării mediului.
Există multe cauze care generează această stare, dar primele cauze provin
din proasta gestionare a pescăriilor. Responsabilitatea pentru stocurile aflate în
declin, scăderea profitului şi a locurilor de muncă în pescării trebuie împărţită între:
pescari, autoritatea de management al pescăriei, oamenii de ştiinţă din domeniu,
precum şi cei implicaţi în degradarea mediului. Nu toate problemele amintite fac
parte din sfera de activitate a managementului, dar un manager al pescăriei este
persoana pe cea mai bună poziţie pentru a observa şi înregistra ce se întâmplă în
pescărie sub jurisdicţia sa, să stabilească cauzele problemelor, să rectifice greşelile,
să atragă atenţia părţilor interesate din pescărie şi celor responsabili pentru cauzele
externe. Există şi situaţii în care problemele sunt cauzate de lipsa de informații
disponibile, o înţelegere incompletă a sarcinilor managementului pescăriei, resurse
necorespunzătoare, lipsa de structuri şi suport, utilizarea resurselor într-o manieră
eficientă şi planificată.
Necesitatea managementului
Pentru managerii din pescării este important să înţeleagă că, acolo unde
resursele pescăreşti sunt supraexploatate sau exploatate într-o manieră
iresponsabilă, în viitor consecinţele vor fi negative. Reducerea stocurilor de peşti
până la niveluri biologice şi ecologice critice va determina o pierdere a avantajelor
potenţiale, mai ales pentru hrană, venituri, locuri de muncă şi altele, atât pe termen
scurt, cât şi pe termen lung.
Un nivel scăzut al unui stoc va avea un impact negativ şi asupra altor stocuri
dependente, iar pierderile se pot extinde dincolo de stocul imediat afectat. Nu se
poate spune că o reducere a presiunii prin pescuit va produce imediat sau complet
refacerea stocului şi ecosistemului asociat. În unele cazuri, pierderile pot fi pe
termen lung sau uneori permanent.
Nu există o definiţie clară şi comun acceptată a managementului pescăriilor,
fiind adoptată unanim definiţia „Proces integrat de colectare a informaţiei, de
analize, planificare, consultare, luare a deciziilor, de repartiţie a resurselor şi de
formare şi aplicare a reglementărilor sau regulilor care reglementează activităţile
166
halieutice - care să se bazeze, dacă este cazul, pe măsuri concrete de execuţie -
care vizează menţinerea productivităţii resurselor şi asigurarea realizării altor
obiective de pescuit”.
Managementul pescuitului presupune un ansamblu complex şi foarte larg de sarcini,
care să asigure obţinerea avantajelor optime pentru utilizatorii locali, stat sau
regiune, graţie unei utilizări raţionale a resurselor bioacvatice la care aceştia au
acces. Managementul pescăriilor degeaba se bazează pe cercetare şi analiză
haleutică şi uneori pe mecanisme instituţionale de furnizare a serviciilor de
consultanţă, căci nu trebuie să le confundăm cu aceste activităţi, pentru că, deși el
într-adevăr le înglobează pe acestea, înseamnă mult mai mult.
Plecând de la definiţia enunţată mai sus, putem considera că managementul
pescăriilor implică:
► Determinarea politicilor şi obiectivelor pentru fiecare pescărie sau stoc ce
trebuie gestionat, luând în calcul caracteristicile biologice ale stocului, natura
pescăriilor existente sau potenţiale şi alte activităţi legate de sau cu impact asupra
stocului şi potenţialul economic şi contribuţia socială a pescuitului asupra
necesităţilor obiectivelor locale şi naţionale;
► Determinarea şi aplicarea măsurilor care să permită autorităţilor
responsabile de managementul pescăriilor şi altor grupuri de interese de a colabora
pentru atingerea obiectivelor fixate. Această sarcină va fi luată în consultare cu
toate grupurile de interese. Acţiunile cerute vor include: dezvoltarea şi
implementarea planurilor de management pentru toate stocurile asigurându-se că
stocul sau stocurile, ecosistemele în care ele există şi mediul înconjurător sunt
menţinute într-o stare productivă: colectarea şi analizarea datelor biologice şi de
pescuit necesare pentru evaluare prin monitoring, control şi supraveghere; adoptarea
şi promulgarea legilor corespunzătoare şi efective şi a reglementărilor necesare
realizării obiectivelor şi asigurării că pescarii se supun lor pentru a realiza
obiectivele;
► Consultarea şi negocierea cu utilizatorii sau grupurile de interese legate
de resurse şi cele din zonele fără legătură directă cu activităţile de pescuit, dar care
au impact asupra pescuitului. Autorităţile de gestionare trebuie să se asigure că
interesele pescăriilor sunt considerate în mod corespunzător şi satisfac planificarea
şi integrarea cu astfel de activităţi;
► În consultare cu utilizatorii, periodic, se vor revedea obiectivele şi
măsurile de management al pescăriilor, pentru a se asigura ca ele să rămână încă
eficiente şi corespunzătoare;
► Raportarea autorităților, utilizatorilor şi publicului asupra stării resurselor
şi rezultatelor obţinute datorită managementului pescăriilor.
Scopul şi obiectivele managementului
În conformitate cu Codul de Conduită pentru un pescuit responsabil, scopul
general al managementului pescăresc este utilizarea durabilă, pe termen lung, a
167
resurselor pescăreşti. În atingerea acestui scop, este necesară o abordare proactivă,
pentru optimizarea beneficiilor care provin de la resursele disponibile. Acest lucru
se întâmplă rar, întrucât managementul pescăriilor este încă practicat ca activitate
reactivă, adică deciziile şi acţiunile sunt formulate ca răspunsuri la problemele de
criză. Deciziile de criză încearcă să rezolve prblemele curente, fără să ia în
considerare perspectiva largă sau obiectivele pe termen lung. Această abordare
conduce la un control al satisfacţiilor pentru evitarea conflictelor, însă nu poate avea
drept rezultat cea mai bună utilizare a resurselor pescăreşti aflate în exploatare.
Primul pas în managementul pescăresc proactiv constă în a decide ce
înţelegem prin optimizarea beneficiilor pentru pescărie sau ce poate statul sau
grupul de părţi interesate să accepte a fi beneficii optime. Scopurile
managementului pescăresc se pot diviza în patru grupe: biologic, ecologic,
economic şi social (care include politicul şi culturalul).
Scopurile biologice şi ecologice sunt, de fapt, restricţii/bariere în atingerea
beneficiilor economice şi sociale dorite. Acestea sunt:
▻ menţinerea speciilor-ţintă la sau deasupra nivelului necesar pentru
asigurarea productivităţii durabile (biologice);
▻ minimizarea impactului pescuitului asupra mediului şi speciilor non-ţintă,
asociate sau dependente (ecologic);
▻ maximizarea venitului net al pescărilor participante (economic);
▻ maximizarea oportunităţilor pentru locurile de muncă, destinate celor
dependenţi de pescărie (social).
Identificarea acestor scopuri este importantă pentru clarificarea utilizării
resurselor pescăreşti în beneficiul societăţii, iar scopurile agreate vor fi înregistrate
la nivel central şi local. Fără aceste scopuri, pescăria va opera necontrolat, cu decizii
ad-hoc, rezultând fie subexploatarea (pierdere de beneficii) sau apariţia de conflicte
serioase între grupurile de interese, la împărţirea beneficiilor.
Exista unele limite în elaborarea scopurilor:
▻ este imposibil să minimizăm impactul pescuitului asupra ecosistemelor şi
simultan să maximizăm venitul net. Se poate discuta, de asemenea, despre
strategiile manageriale care doresc maximizarea venitului net, în condițiile
maximizării oportunităților pentru locuri de muncă. În aceste cazuri, trebuie să se
găsească compromisul, înainte de divizarea strategiilor de management;
▻ definirea vagă a scopurilor - de exemplu, impactul pescuitului poate fi
minimizat prin reducerea totală a acestei activităţi, însă cei care au formulat acest
scop nu s-au gândit la asa ceva. Maximizarea oportunităților pentru locuri de muncă
poate însemna, de asemenea, permisiunea participării la pescuit pentru tot mai mulți
pescari, fără a ţine cont de gradul de dependență al acestora de pescărie. Deci,
168
putem afirma că foarte multe decizii sunt lăsate la discreția managerului, în cazul
acestor exemple.
În elaborarea principalelor obiective operative ale pescăriei speciilor
demersale este necesar:
▻ menținerea stocului populaţiilor în permanenţă deasupra nivelului de
50% din nivelul mediu în stare de neexploatare (50% din stocul virgin);
▻ menținerea speciilor auxiliare, asociate sau dependente, deasupra
nivelului de 50%, din nivelul biomasei lor medii, în absenţa pescuitului.
După ce obiectivele au fost agreate, se poate elabora strategia de

management, compusă din diferite măsuri manageriale necesare atingerii acelor
obiective. Toate acestea par a fi acţiuni complexe, însă, în realitate, nu sunt decât
acţiuni comparabile cu dezvoltarea unui buget pentru finanţele personale.
Rolul şi funcţia instituţiilor de management

O funcţie principală a instituţiei de management pescăresc este de a
identifica şi implementa regulile şi procedurile prin care pescuitul poate fi executat
într-o manieră durabilă, corespunzător obiectivelor stabilite. În mod obişnuit, aceste
reguli servesc în principal la traducerea acestor obiective politice în drepturi şi
obligaţii.
Managementul responsabil al pescăriilor presupune existenţa instituţiilor de
management din care va face parte una sau mai multe autorităţi de management.
În particular, funcţiile oricărei autorităţi de management vor include mandat
pentru:
▻ identificarea părţilor interesate şi supravegherea formulării obiectivelor de
management;
▻ traducerea, în cooperare cu părţile interesate, a acestor obiective în
planurile de management şi definirea criteriilor după care deciziile şi măsurile de
reglementare vor fi luate, în funcţie de care vor fi evaluate şi, dacă este necesar,
adoptate;
▻ execută aplicarea măsurilor de management prin asigurarea
monitoringului de control şi supraveghere;
▻ coordonează colectarea şi analiza informaţiilor şi datelor necesare pentru a
permite un management responsabil al pescăriilor;
▻ asigură legătura şi negocierea în interesul pescarilor, cu utilizatorii altor
resurse sau alte zone ce au un impact asupra pescăriilor.
169
Zona de competenţă şi resursele de peşte, pescăriile şi zonele geografice
pentru care autoritatae de management este responsabilă şi se justifică trebuie
definite cu precizie.
Autoritatea de management a pescăriilor poate încorpora substructuri sau
organisme subsidiare, pentru a realiza diferite funcţii, sau poate fi constituită din
câteva organisme autonome distincte, dar interdependente şi coordonate. Nivelul de
responsabilitate printre organismele subsidiare trebuie foarte clar specificat. De
asemenea, în funcţie de structura aleasă, trebuie să se asigure canalele de
comunicare, interacţiunile şi răspunsul dintre diferitele componente ale autorităţii de
management, cu părţile interesate şi cu orice altă instituţie indirect implicată cu
pescuitul.
Când statele deleagă în totalitate sau o parte dintre funcţiile de management
către autorităţile locale sau grupările locale, precum comitelele de management,
asociaţii ale producătorilor sau comunităţi de pescari, această delegare a autorităţii
trebuie, de asemenea, să includă clarificarea funcţiilor fiecăruia şi, unde este
necesar, o delimitare a zonei geografice sau a unităţii de management ce intră sub
juristicţia sa. Pentru managementul pescăriilor la nivel local, o atenţie deosebită se
va da planurilor asupra naturii şi atribuirii drepturilor de acces, procesele de
consultare, mecanismele de colectare şi analiză a datelor, informaţiilor şi structura
pentru acord şi aplicare.
În general, responsabilităţile, modalităţile de funcţionare şi structura
înţelegerilor sau a instituţiilor internaţionale sau regionale pentru managementul
pescăriilor marine sau continentale nu trebuie să difere prea mult de a instituţiilor
naţionale de acelaşi tip. În particular, statele sau autorităţile responsabile de
management trebuie să găsească un echilibru între interesele naţionale şi interesele
comune.
Dacă zona de competenţă a autorităţii de management acoperă numai o parte
din zona stocului sau unde zona de responsabilitate a autorităţii de management se
suprapune cu zonele de responsabilitate a unuia sau a mai multor autorităţi de
management, în acest caz se vor realiza mecanismele de cooperare sau aranjamente
instituţionale bilaterale subregionale sau regionale. Un element esenţial al unei
astfel de cooperări trebuie să includă colectarea de date biologice, socio-economice
şi de mediu, într-un mod uniform şi cu aceeaşi acurateţe în toată zona de răspândire
a stocului.
170
VIII.1. Măsuri manageriale privind exploatarea calcanului
În realizarea planului de menagement al resurselor vii se impun următoarele:
Implementarea cadrului legal şi instituţional efectiv

În scopul aplicării cu succes a deciziilor de management, claritatea legală
este esenţială pentru cel desemnat a administra şi controla utilizarea resurselor
pescăreşti (Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură - ANPA).
Prevederile legale trebuie să garanteze în mod deosebit că termenii şi
condiţiile generale sub care pescăria va fi gestionată şi mecanismele care
reglementează conflictele se bucură de forţa legii. Managementul pescăresc
responsabil cere ca legislaţia pescărească, pe cât posibil, să nu fie subiectul
schimbărilor frecvente. Ea va include referinţe pentru stabilirea planurilor de
management şi unele indicaţii asupra modalităţilor de planificare, va stabili
structura instituţională şi va împuternici această structură cu autoritatea
corespunzătoare.
Măsuri:
▻ stabilirea precisă a funcţiilor şi responsabilităţile guvernului şi a instituţii
implicate în managementul pescăriilor, incluzând delimitarea jurisdicţiei lor;
▻ stabilirea autorității sau autorităţilor de management și zona geografică
acoperită, părţilor interesate şi instituţiilor responsabile cu punerea în aplicare a
planului de management;
▻ se va acorda consideraţia corespunzătoare reducerii ineficienţei şi
duplicării administrative;
▻ monitorizarea permanentă, dacă reglementările sunt potrivite, acele
prevederi care apar ca învechite sau neaplicabile se vor corecta;
▻ se vor lua în considerare toate instrumentele legale internaţionale
relevante;
▻ armonizarea legislaţiei pescăreşti alte instrumente legale în contextul
managementului integrat al zonei costiere;
▻ formularea legislaţiei din domeniu cu consultarea tuturor părţilor
interesate;
▻ asigurarea că legile şi reglementările emise sunt distribuite tuturor
părţilor interesate şi, unde este necesar, asigurarea că ele sunt pe deplin înţelese şi
aplicate.
171
AVANTAJE D E Z A V A N TA J E
* un cadru legal funcţional, uşor * eşecul realizării unui cadru legal adecvat
adaptabil şi agreat în cea mai mare va duce la suprapuneri şi conflicte atât între
parte de părţile implicate. instituţiile de management, cât şi între
grupurile interesate, va submina
credibilitatea şi acceptabilitatea regimului
legal, afectând cel mai grav starea
resurselor.
Realizarea unei structuri administrative efective

Managementul responsabil al resurselor pescăreşti cere capacităţi şi facilităţi
adecvate, susţinute corespunzător financiar. Autoritatea de management va ţine
seama de valoarea pescăriei pentru zona sau regiunea respectivă şi va dezvolta
structura administrativă şi facilităţile ce se impun.
Măsuri:
▻ realizarea capacităţilor pentru colectarea, verificarea şi analizarea
informaţiilor asupra situaţiei stocurilor, naturii capturilor etc;
▻ realizarea capacităţilor pentru colectarea, verificarea şi evaluarea
informaţiilor referitoare la importanţa şi impactul social şi economic al pescăriei;
▻ în conjuncţie cu alte autorităţi relevante, se va lua în considerare
impactul pescăriei asupra managementului integrat al zonei costiere, precum şi
impactul altor activităţi asupra pescăriei;
▻ realizarea capacităţilor pentru: a stabili legătura, a discuta şi a lua
decizii comune cu toate grupurile de interese din pescărie; facilitatea formulării
politicii legate de pescărie; coordonarea formulării obiectivelor şi măsurilor de
management; implementarea măsurilor, monitoringului, controlului şi
supravegherii;
▻ în cazul stocurilor transfrontaliere sau puternic migratoare, se va crea
structura administrativă regională, stabilindu-se modul de finanţare al tuturor
activităţilor legate de managementul în cooperare.
* numai părţile interesate semnificative sunt * necesită o finanţare
admise să participe la consultaţii; adecvată.
* asigură responsabilităţi clar difinite, proceduri
de apel şi canale de comunicare;
* asigură diseminarea adecvată a rezultatelor
cercetării, a statisticilor pescăreşti, a
172
reglementărilor şi a altor materiale importante;
* asigură publicarea şi diseminarea rapoartelor
anuale ale autorităţii de management şi acces
mai mare pe piaţă.
Studierea informaţiei sociale şi economice

Sistemele pescăreşti nu pot fi înţelese dacă trăsăturile sociale, culturale şi
caracteristicile economice ale oamenilor şi comunităţilor din cadrul sistemului nu
sunt înţelese. Orice decizie de management pescăresc poate avea impact asupra
mijloacelor de trai şi a modului de viaţă al oamenilor.
Măsuri:
▻ colectarea şi analizarea datelor despre factorii instituţionali, economici şi
sociali relevanţi, precum:
* grupurile de interese, trăsăturile şi interesele lor în pescuit;
* dependenţa economică şi socială a diferitelor grupuri de interese faţă de
activitatea de pescuit;
* detalii asupra costurilor şi beneficiilor pentru regiune, zonă locală, stat;
* rolul pescuitului în furnizarea de locuri de muncă;
* situaţia curentă a accesului la resurse şi proprietatea resurselor;
* instituţiile actuale implicate în luarea deciziilor.
* posibilitatea şi capacitatea de a * Caracteristicile sociale, economice şi chiar
anticipa natura şi extinderea instituţionale sunt la fel de dinamice ca şi
impactului acţiunii de management şi trăsăturile biologice şi tind a se schimba cu
de a lua decizii care să-l optimizeze timpul. De aceea, este nevoie de o
monitorizare permanentă a aspectelor
precum: schimbările demografice; mişcări
de populaţie, tendinţe ale pieţii, costuri etc.
Consultarea cu grupurile de interese pentru identificarea şi agreerea obiectivelor
În cele mai multe pescării, guvernele au responsabilitatea principală în a
aprecia deciziile luate în legătură cu managementul pescăriilor. Totuşi, astfel de
decizii vor fi precedate de un număr de acţiuni ale căror detalii vor diferi în
concordanţă cu natura pescăriei.
Măsuri:
▻ deciziile asupra obiectivelor şi măsurilor de management se vor lua
având la dispoziţie cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile;
173
▻ utilizarea resurselor demersale şi managementul acestora vor fi privite ca
un parteneriat dintre autoritatea de management şi grupurile de interese;
▻ obiectivele vor reflecta dorinţele rezonabile ale grupurilor de interese în
cadrul limitărilor impuse de biologia şi ecologia resurselor, precum şi de
obiectivele planificării naţionale;
▻ decizile se iau transparent şi deschis şi în strânsă consultare cu toate
grupurile de interese recunoscute şi prin aplicarea procedurilor şi abordărilor
efective de luare a deciziilor.
* identificarea scenariilor cele mai * multe obiective responsabile vor fi în
potrivite; mod mutual incompatibile, precum:
* se evită schimbări nedorite şi se maximizarea producţiei obţinute este
promovează schimbările favorabile; incompatibilă cu micşorarea riscului
* se estimează opţiunile de management biologic etc.
cele mai dorite în contextul macro
economic al zonei, statului sau regiunii;
* se obţin compensări când grupurile de
interese sunt afectate negativ.
Limitarea accesului la exploatarea resurselor

Experienţa a arătat că accesul deschis, unde oricine doreşte are dreptul de a
exploata resursa, poate avea consecinţe foarte severe, conducând invariabil la
supraexploatarea resurselor şi declinul veniturilor pentru toţi participanţii.
Statul, autoritatea regională sau locală pot aloca un drept de acces unei
comunităţi, individual sau unor companii. În general, alocarea se face în scopuri
sociale, politice, pentru menţinerea populaţiilor umane într-o zonă, realizarea de
locuri de muncă şi venituri.
Măsuri:
▻ acordarea accesului liber;
▻ acces şi utilizare reglementate de către stat;
▻ acces şi utilizare reglementate comunitar;
▻ proprietate particulară;
▻ vinderea sau licitarea drepturilor de acces;
▻ alocarea accesului pe baza criteriilor specifice (istoric al participării în
pescuit, performanţe, responsabilitate socială, responsabilitate faţă de sursă etc.).
174
* sistemele de acces liber sunt * trecerea de la un sistem liber de acces la
caracterizate printr-o cursă în a pescui, în un sistem limitat se confruntă cu o
care toţi participanţii încearcă să problemă deosebită şi anume cui îi va fi
pescuiască cât mai mult dintr-o resursă, alocat accesul şi cui îi va fi refuzat
indiferent de reglementări; acesta;
* accesul limitat este larg considerat ca * dezavantajul transferabilităţii este acela
fiind esenţial pentru un pescuit eficient şi că încurajează formarea monopolurilor.
responsabil.
* dacă alocarea drepturilor de acces
indivizilor sau companiilor este asociată
cu transferabilitatea, de cele mai multe
ori generează eficienţă economică
ridicată;
* menţine oportunităţile de muncă.
Garantarea duratei drepturilor de acces la resurse

Într-un pescuit demersal responsabil este de preferat opţiunea de atribuire a
drepturilor pe termen lung în cadrul unui sistem limitat de acces.
Măsuri:
▻ încurajarea atitudinii responsabile prin transferarea drepturilor către
descendenţii titularului.
* conduce la responsabilizarea titularului faţă * transferabilitatea poate duce la
de pescărie şi resursă; formarea de monopoluri;
* asigură un pescuit responsabil; * transferabilitatea face mai greu de
* siguranţa utilizatorului că va beneficia de îndeplinit misiunea socială de creare
acţiunile sale responsabile şi, de asemenea, că de locuri de muncă pentru
va plăti pentru acţiuni negative ce atentează la comunitate.
sănătatea resurselor;
* drepturile pe termen lung fac mai uşoară
găsirea de resurse financiare;
* eficienţă economică şi acces mai mare pe
piaţă.
175
Realizarea unui sistem de monitoring, control şi supraveghere
Monitoringul implică colectarea, măsurarea şi analiza datelor şi
informaţiilor asupra activităţii pescăreşti. Controlul se referă la specificarea
termenilor şi condiţiilor sub care resursele pot fi recoltate, iar supravegherea implică
verificarea şi supervizarea activităţii de pescuit pentru a asigura aplicarea tuturor
reglementărilor. MCS-ul constituie partea esenţială în succesul unui plan de
management şi proiectarea lui se va face după nevoile specifice pescăriei, variind
substanţial de la pescuitul artizanal la cel industrial.
Măsuri:
▻ la nivelul cel mai simplu, un MCS poate implica simpla colectare a
informaţiilor despre captură şi efort la punctele de debarcare, încurajând pescarii
de a raporta orice încălcare a reglementărilor;
▻ pe de altă parte, sunt activităţi costisitoare într-un MCS, care implică
patrule specializate navale şi aeriene, sprijinite adecvat administrativ şi financiar;
▻împărţirea responsabilităţii printre pescari va încuraja asumarea
supravegherii; implicarea acestora în procesele de management îi va face să
accepte mai uşor implicaţiile unui MCS;
▻ dezvoltarea unui MCS efectiv prin sistemul de alocare a accesului la
resurse;
▻ asumarea progresivă de către industria pescărească a unei părţi mai mari
din costul MCS;
▻ utilizarea capturii totale admisibile ca mecanism de control cere ca toate
debarcările să fie monitorizate şi capturile pe specii înregistrate în timp real,
înregistrarea capturilor mai puţin valoroase sau a speciilor nedorite etc.;
▻ utilizarea efortului ca mijloc de control cere înregistrarea corectă a
mărimii flotei, a performanţelor acesteia şi a dezvoltărilor tehnice şi operaţionale
care ar putea spori eficienţa în pescuit şi de aici sporirea efectivă a efortului;
▻ utilizarea zonelor închise sau a sezoanelor închise cere capacităţi de
patrulare în timpul sezoanelor sau zonelor închise, pentru a se asigura că nu există
încălcări.
* un sistem MCS bine proiectat şi efectiv * în cadrul pescăriilor la scară mică
va spori eficienţa managementului şi va MCS-ul prezintă o serie de probleme
conserva pescăria şi resursele, de legate de numărul mare de pescari
asemenea, va duce la îmbunătăţirea dispersaţi pe o zonă relativ mare;
siguranţei navelor şi echipajelor şi va * practica din unele ţări impune ca măcar
176
permite transferul în timp real al o parte dintre costurile MCS să fie
informaţiei de piaţă de care poate suportate de pescari.
beneficia întregul sistem pescăresc. * necesită o finanţare adecvată.
Standardizarea colectării datelor

Sarcina managementului în cooperare este mult mai uşoară şi mai efectivă
dacă partenerii din managementul colectiv vor colecta datele după metodologii,
clarificări şi definiţii comune şi într-un format standardizat, dând posibilitatea ca
toate datele să fie comparate şi combinate.
Măsuri:
▻ întâlnirea periodică a partenerilor de cooperare pentru a se pune de
acord asupra datelor cerute, metodelor de colectare şi cantitatea de date ce
urmează a se colecta;
▻ trecerea în revistă a planului de eşantionaj din cadrul fiecărei jurisdicţii
independente;
▻ instruirea comună a personalului implicat în colectarea datelor;
▻ furnizarea propmtă şi la timpul potrivit a datelor.
* uşurarea actului de gestionare comună a resurselor. * costuri mai ridicate.
Verificarea sau validarea datelor colectate sau raportate

Indiferent de metodele folosite pentru colectarea datelor, cantitatea şi
calitatea datelor vor avea o influenţă directă asupra managementului. Verificarea
sau validarea datelor este esenţială pentru asigurarea că ele sunt exacte, complete şi
dau o indicaţie adevărată asupra situaţiei şi valorii factorilor luaţi în consideraţie.
Măsuri:
▻ verificarea jurnalelor privind datele de debarcare;
▻ eşantionarea capturilor pentru a determina compoziţia capturilor;
▻ compararea statisticii debarcărilor cu certificatele de origine, statistica
vânzărilor şi a producţiei marfă;
▻ inspectarea modului de colectare a datelor de către personalul însărcinat
cu statistica;
▻ interviuri cu pescarii;
177
▻ elaborarea de scheme de observaţii;
▻ raportarea capturii la părăsirea zonei de pescuit;
▻ dezvoltarea şi implementarea utilizării schemei de monitoring a activităţii
de pescuit;
▻ instituirea supravegherii aeriene şi navale, asociate cu ambarcarea la
bordul navelor;
▻ instruirea şi supervizarea adecvată a personalului implicat în monitoring.
* evitarea riscului colectării datelor * colectarea de date corespunzătoare şi de
eronate sau inadecvate, obţinerea de calitate ridicată poate fi complexă şi
date credibile şi aduse la zi. costisitoare, autorităţile de management
trebuind să asigure suportul adecvat ca
sistemele de colectare şi analiză să existe şi
să funcţioneze efectiv.
Asigurarea confidenţialităţii datelor
Este foarte important de cunoscut faptul că datele şi informaţiile furnizate
autorităţii de management de către pescărie sunt ţinute confidenţial, îndeosebi acele
informaţii care ar putea fi folosite de competitori (locaţii de pescuit, rate de captură
etc.).
Măsuri:
▻ stabilirea legăturii cu toţi furnizorii de date pentru a se stabili care date
vor fi ţinute confidenţial;
▻ separarea sarcinilor de colectare a datelor şi a structurilor autorităţii de
management de structurile de punere în aplicare.
* obţinerea de date corecte, într-un * eşecul în asigurarea confidenţialităţii va
mod relativ uşor. avea ca rezultat:
- probleme în obţinerea datelor de la
companii;
- falsificarea datelor din cauza lipsei de
încredere;
- teama că datele furnizate vor fi folosite
ca armă de constrângere şi de aici
dificultatea de obţinere, falsificarea sau
furnizarea de date incomplete.
178
Realizarea managementului în parteneriat
Managementul pescăresc responsabil implică încercarea de a împăca
interesele unui spectru larg de părţi, care adesea sunt în competiţie sau chiar în
conflict de interese. De asemenea, implică recunoaşterea că eficienţa şi
aplicabilitatea măsurilor de management sunt adesea puternic dependente de
suportul părţilor interesate. Aranjamentele pentru managementul în parteneriat pot
fi în mod special valabile în pescăriile la scară mică, unde autoritatea de
management este incapabilă de a suporta costurile, precum şi în pescăriile
internaţionale, unde părţile interesate sunt state care împart împreună stocuri
comune. De asemenea, managementul în parteneriat poate fi cerut de grupurile de
interese când ele plătesc costul managementului.
Măsuri:
▻ în modul cel mai simplu, recunoaşterea în mod formal a unui sistem de
management existent la nivel local, precum un sistem tradiţional;
▻ în extrema opusă, cererea ca statul să asigure suport deplin logistic şi
financiar de la formularea şi până la aplicarea şi monitoringul planului de
management;
▻ ca pescăriile să fi gestionate la nivel local, va fi necesar un instrument
legal efectiv pentru a defini clar rolul şi funcţiile autorităţii locale, care sunt
grupurile interesate şi teritoriul fizic sau unitatea de management peste care grupul
de management îşi va exercita funcţiunile;
▻ se vor stabili mecanisme pentru a verifica periodic că beneficiile sociale
şi economice obţinute de la o schemă de parteneriat sunt cel puţin egale sau
depăşesc costurile de management şi că acele costuri sunt echitabil suportate de
participanţii din schema de management.
* credibilitate şi corectitudine mai * cerinţe mai mari pentru schimbare sau
mare a datelor şi informaţiilor; ajustare instituţională decât acelea pentru
* reglementări mai potrivite şi controlul pur şi simplu al statului;
efective; * costuri probabile mai mari ca rezultat al
* acceptarea şi susţinerea măsurilor de proceselor mai lungi de negociere;
management; * riscuri mai mari pentru resurse, dacă
* costuri de aplicare mai reduse; utilizatorii resurselor nu sunt organizaţi
* conflicte reduse; corespunzător sau nu au capacitatea
* participarea părţilor interesate. necesară;
* suport administrativ probabil diminuat
pentru implementare;
* risc mai mare al interferenţei politicului
sau a lobby-ului la nivel local
179
Abordarea precauţionară
În scopul protejării mediului şi resurselor, abordarea precauţionară va fi pe
larg aplicată acolo unde sunt insuficiente date fundamentate ştiinţific.
Măsuri:
▻ considerarea nevoilor generaţiilor viitoare şi evitarea schimbărilor care
sunt potenţial ireversibile;
▻ identificarea cu prioritate a rezultatelor nedorite şi a măsurilor care le
vor evita sau corecta în mod prompt;
▻ vor fi iniţiate fără întârziere orice măsuri corective;
▻ capacitatea de recoltare şi procesare va fi dimensionată cu estimarea
nivelurilor de durabilitate a resurselor;
▻ toate activităţile de pescuit trebuie autorizate;
▻ autorizaţia de pescuit va face subiectul unei revizuiri periodice.
* protejarea mediului şi resurselor. * posibil de a se obţine venituri mai mici.
Stabilirea măsurilor tehnice de reglementare a pescuitului

Singurul mecanism disponibil pentru a menţine biomasele şi productivitatea
resurselor demersale la nivelul dorit este controlul mortalităţii prin pescuit,
reglementând cantitatea de peşte recoltată, perioada de pescuit şi mărimea
exemplarelor pescuite etc.
În reglementarea mortalităţii prin pescuit există o serie de abordări care pot
fi utilizate, fiecare dintre ele având, însă, implicaţii şi eficienţe diferite în reglarea
mortalităţii prin pescuit, având impact asupra pescarilor, asupra fezabilităţii
monitoringului, controlului şi supravegherii, precum şi asupra altor faţete ale
managementului pescăresc.
Măsurile tehnice se referă la restricţii asupra uneltei, sezoane şi zone
închise.
Măsuri:
▻ restricţionarea uneltelor;
▻ restricţionarea zonelor şi perioadelor;
▻ restricţii asupra mărimii şi maturităţii exemplarelor.
180
* evitarea creşterii capacităţii de pescuit * restricţionarea uneltei afectează tipul,
prin sporirea eficienţei; caracteristicile şi modul de operare al
* evitarea unor impacturi nedorite asupra uneltei;
mărimilor necomerciale, asupra speciilor * restricţiile uneltei nu pot fi folosite
sau habitatelor critice; singure pentru a realiza durabilitatea
* evitarea unui aport de tehnologie; resurselor;
* un rol important în utilizarea optimă a * restricţionarea spaţio-temporală poate
resurselor sau a unei componente a duce la transferarea excesului de efort în
stocului precum reproducătorii, stadiile alte perioade sau alte zone;
tinere; * reduce C.P.U.E.-ul.
* zonele şi perioadele restricţionate pot fi
utilizate pentru a reduce sau elimina
conflictul dintre diferite componente ale
sistemului pescăresc.
Controlul efortului în reglementarea pescuitului

Este un mecanism pentru a menţine stocul de peşti la un nivel dorit şi cu o
structură pe vârste adecvată. Prezenţa în exces a capacităţii de pescuit sporeşte
presiunea asupra autorităţii de management de a depăşi mortalitatea prin pescuit
optimă şi face mult mai dificilă aplicarea reglementărilor de restricţionare a
efortului.
Măsuri:
▻ restricţionarea numărului unităţilor de pescuit prin limitarea numărului
licenţelor de pescuit;
▻ restricţionarea perioadei de timp petrecute în pescuit;
▻ acordarea cotelor individuale de efort;
▻ restricţionarea mărimii navelor şi/sau a uneltelor.
* realizarea unei limite corespunzătoare a * este necesară ajustarea continuă a
efortului este foarte importantă în nivelelor de efort;
realizarea unei mortalităţi prin pescuit, * este deosebit de dificil de a determina
adecvate; cât de mult efort este reprezentat în
* stabilizează şi compensează progresul realitate în fiecare unitate de pescuit
tehnologic; (datorită ajutorului tehnologic,
* este în interesul utilizatorilor şi al întreţinerea navelor şi uneltelor,
resurselor de a menţine potenţialul de îndemânarea comandantului şi
181
pescuit la un nivel proporţional cu echipajului etc.).
productivitatea pe termen lung;
* este mai uşor şi mai puţin costisitor de
monitorizat şi aplicat;
* elimină interesul de a furniza statistici
eronate ale capturilor.
Controlul capturilor în reglementarea pescuitului

Este o măsură de management populară în pescărie, în special în pescăriile
mari, unde există interesul extinderii aplicării controlului în asociaţie cu limitarea
efortului şi cotele individuale transferabile (ITQ S).
Măsuri:
▻ determinarea capturii totale admisibile (T.A.C.), care este apoi împărţită
în cote individuale;
▻ evaluarea periodică a eficienţei pescuitului, pentru a facilita ajustarea
capacităţii generale a flotei şi a lua în calcul îmbunătăţirile tehnologice.
* permite estimarea şi implementarea * stimulează excesul în pescuit şi raportarea
capturii optime ce trebuie extrasă eronată a capturilor;
dintr-un stoc printr-o strategie de * determină o adevărată cursă în obţinerea
pescuit dată; unei părţi cât mai mare din T.A.C. înainte ca
* teoretic, elimină necesitatea estimării el să fie completat;
eficienţei pescuitului în scopuri de * problema cea mai dificilă o constituie
control; monitorizarea capturilor, tentaţia asupra
* protejează resursa. pescarilor de a raporta eronat capturile este
ridicată atâta timp cât aceasta este factorul
utilizat pentru a reglementa drepturile lor la
pescuit;
* necesită un sistem de monitoring
cuprinzător, corect şi, de aici, costisitor;
* stimulează aruncările sau debarcările
ilegale pentru speciile a căror cotă a fost
realizată;
* necesită un sistem de control şi
supraveghere scump.
182
Realizarea monitoringului, controlul şi supravegherea implementării politicilor
pescăreşti
Monitorizarea succeselor sau insucceselor înregistrate anterior într-o zonă
locală, stat sau regiune este foarte importantă pentru noi abordări în politica
pescărească.
Măsuri:
▻ consultarea cu toate grupurile de interese cunoscute;
▻ asigurarea cooperării şi participării tuturor părţilor interesate.
* vor fi luate în calcul numai abordările * costurile monitoringului, controlului şi
care sunt fezabile cu personalul şi supravegherii pentru autoritatea de
facilităţile disponibile. management pot fi substanţiale şi trebuie
luate în calcul în planificarea politicii.
Stabilirea cerinţelor de cercetare în domeniul resurselor pescăreşti

Dezvoltarea unor capacităţi corespunzătoare de cercetare şi un sistem
funcţional de colectare, verificare şi analiză a datelor şi rezultatelor cercetării
pescăriilor şi resurselor pescăreşti constituie un punct cheie pentru implementarea
managementului pescăresc. Deciziile de management trebuie bazate pe cele mai
bune informaţii ştiinţifice disponibile.
Măsuri:
▻ să se asigure că cercetarea întreprinsă este la standardele internaţionale
acceptate;
▻ stabilirea domeniilor în care cercetarea este indispensabilă precum:
* biologia, ecologia şi ştiinţa mediului;
* tehnica pescuitului, incluzând selectivitatea uneltelor şi impactul
acestora asupra biologicului şi habitatelor;
* acvacultură;
* ştiinţe economice şi sociale;
* ştiinţa nutriţiei, rolul peştelui ca sursă de hrană.
* fundamentarea actului de decizie * costuri ridicate ce trebuiesc corelate cu
pe baza celor mai bune informaţii. importanţa ce o au resursele pescăreşti pentru
zona, statul sau regiunea respectivă.
183
VIII.2. Măsuri şi recomandări privind administrarea şi gestionarea durabilă a
resurselor de calcan
La elaborarea recomandărilor şi acţiunilor de gestionare, protecţie,

conservare şi reabilitare a resurselor exploatabile de calcan de la litoralul românesc
al Mării Negre au stat atât concluziile cercetărilor româneşti, cât şi o serie de
documente semnificative pentru acţiunile de protecţia mediului existente la nivel
naţional şi internaţional. Astfel, pe plan intern, au constituit surse de informare:
Planul Naţional Strategic pentru Pescuit, Planul Operațional de Pescuit 2007 - 2013,
Planul Strategic de Acțiune pentru managementul durabil al pescăriilor marine
românești, Strategia pentru Conservarea Biodiversităţii, precum şi Obiectivele de
Management ale ARBDD. Pe planul documentărilor externe luate în considerare,
evidenţiem Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre
(1996 şi TDA aferente, actualizate în 2009) şi pe cele care constituie angajamente
semnate de România în cadrul aranjamentelor regionale şi internaţionale: Agenda
21 a Conferinţei de la Rio de Janeiro (1994); Declaraţia ministerială de la Odesa
(1993), precum şi textul tehnic supus negocierilor al noii Convenţii privind
pescuitul şi conservarea resurselor vii din Marea Neagră.
Din compararea obiectivelor din aceste documente cu situaţia actuală de la
litoralul românesc, au fost identificate o serie de probleme, pentru a căror rezolvare
se propun mai multe acţiuni sau măsuri:
A. Pe plan regional:
● Urgentarea semnării Convenţiei de pescuit şi conservarea resurselor vii,
în general, și a calcanului, în special, din Marea Neagră;
● Întărirea cadrului legal regional pentru managementul durabil al
pescuitului în Marea Neagră prin elaborarea de documente legislative legate de
pescuit;
● Armonizarea strategiilor de dezvoltare din sectorul pescăresc cu cele de
protecţia mediului, prin implimentarea conceptului de management al pescuitului
bazat pe abordarea ecosistemică şi a Codului de Conduită FAO pentru un pescuit
responsabil.
● Armonizarea la nivel regional a cadrului legal şi instituţional pentru
utilizarea durabilă a resurselor de calcan;
● Evaluarea eficienţei sistemului de management pescăresc şi impactul
practicilor existente de pescuit;
● Îmbunătăţirea managementului exploatării stocurilor de calcan prin
metologii de evaluare agreate la nivel regional;
184
● Dezvoltarea de proiecte şi programe pentru protecţia şi reabilitarea
resurselor de calcan şi a habitatelor specifice etapelor sale de dezvoltare;
● Realizarea unor sisteme eficiente de inspecţie pescărească;
● Realizarea de baze de date regionale;
● Promovarea unor măsuri speciale pentru eliminarea practicilor ilegale de
pescuit atât în zona costieră, cât şi în zona economină exclusivă (ZEE);
B. Pe plan naţional:
Având în vedere starea actuală a sectorului pescăresc, se impune

modernizarea şi susţinerea financiară a restructurării activităţilor din domeniul
pescăresc la scară mică şi asigurarea unui pescuit durabil, ţinând cont, în mod
echilibrat, de aspectele legate de protecţia mediului, dezvoltarea socială şi
bunăstarea economică. România este interesată atât de protecţia resurselor
pescăreşti, cât şi de conservarea tradiţiilor comunităţilor de pescari şi dezvoltarea
socială şi economică a acestora, în vederea stabilizării populaţiei în zonele costiere.
De asemenea manifestă interes pentru dezvoltarea comunităţilor pescăreşti şi
implicarea acestora în exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii.
Sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană trebuie dirijat spre
organizaţiile de pescari care practică pescuitul costier la scară mică, în următoarele
direcţii:
Inovaţii tehnologice în ceea ce priveşte selectivitatea tehnicilor şi a
echipamentelor de pescuit:
a. dotarea pescarilor cu ambarcaţiuni mici, sub 12 m, proiectate, construite şi
adaptate condiţiilor mediului marin;
b. crearea condiţiilor de păstrare a produselor pescăreşti la bordul
ambarcaţiunilor;
c. echipamente pentru reducerea impactului pescuitului asupra ecosistemelor
şi fundului marin;
d. unelte de pescuit selective;
e. îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei peştelui, în concordanţă cu standardele
de calitate şi siguranţă alimentară comunitare.
Promovarea organizării lanţului producţie - procesare - comercializare a

produselor rezultate din activitatea de pescuit:
a. dezvoltarea infrastructurii în scopul de a asigura o industrie pescărească
profitabilă şi competitivă pe termen lung, prin modernizarea şi construirea de
porturi pescăreşti şi puncte de debarcare;
185
b. creşterea eficienţei procesării peştelui şi a activităţilor de marketing, în
conformitate cu cerinţele consumatorilor şi standardele de calitate şi siguranţa
alimentelor;
c. dezvoltarea de pieţe (burse) de peşte şi campanii de promovare a
produselor pescărești.
Îmbunătăţirea calificării şi formării profesionale:
a. instruirea pescarilor pentru dobândirea cunoştinţelor minime necesare
despre resursele marine vii şi locul lor în ecosistem;
b. crearea premiselor pentru implementarea unui management al resurselor
cu participarea producătorilor încă din faza adoptării deciziilor;
c. implementarea de programe de instruire adecvate creşterii eficienţei şi
productivităţii muncii.
Îmbunătăţirea activităţilor de administrare şi controlul condiţiilor de acces
în anumite zone de pescuit calcan:
Practicarea pescuitului de calcan în Marea Neagră se face pe baza unei
autorizaţii speciale de pescuit calcan, eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit
şi Acvacultură. O ambarcaţiune poate obţine autorizaţia specială de pescuit calcan
dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a. să fie înscrisă în Fişierul navelor şi ambarcaţiunilor de pescuit;
b. să deţină licenţă de pescuit valabilă;
c. să plătească taxele în vigoare;
d. să fie echipată cu setci de calcan, cu o dimensiune a laturii ochiurilor de
plasă de minimum 400 mm şi marcate corespunzător, în conformitate cu prevederile
legale;
e. să deţină echipament de poziţionare globală (GPS) pentru marcarea
locului unde sunt amplasate uneltele folosite la pescuitul calcanului;
f. navele de pescuit mai mari de 15 m să deţină jurnal de pescuit la Marea
Neagră, iar navele/ambarcaţiunile mai mici de 15 m să deţină jurnal de pescuit
costier;
g. să deţină echipament de comunicaţii VHF sau GSM, după caz;
h. să aibă contract de prestări servicii cu un punct de debarcare şi un centru
de primă vânzare din zona arondată;
i. să nu fi fost implicată în pescuitul ilegal;
j. să respecte programul de lucru al punctului de debarcare şi al centrului de
primă vânzare.
Obligaţiile navelor deţinătoare de autorizaţii speciale de pescuit calcan sunt
următoarele:
a. să respecte zona alocată;
b. să descarce peştele capturat în punctul de debarcare arondat şi să îl
transporte obligatoriu la centrul de primă vânzare arondat;
186
c. să folosească unelte (setci) cu latura ochiului 2a = 400 mm;
d. să respecte dimensiunea minimă pentru calcan, care la descărcare să fie
cel puţin 45 cm
e. să noteze în jurnalul de pescuit data şi ora lansării şi virării setcilor de
calcan, poziţia (latitudinea, longitudinea, adâncimea) de instalare a uneltelor şi
lungimea instalată a lavelor de setci, precum şi numărul de persoane implicate în
astfel de activităţii;
f. să respecte perioadele de prohibiţie a pescuitului de calcan, conform
Ordinelor anuale de prohibiţie şi Regulamentul CE nr. 1287/2009 al Consiliului din
27 noiembrie 2009;
g. să anunţe telefonic cu cel puţin 2 ore înainte ora de ieşire şi cu două ore
înainte ora de sosire.
Încurajarea măsurilor pentru reducerea efortului de pescuit în vederea
conservării resursei:
1. Crearea premiselor dezvoltării pescuitului costier la scară mică, de-a
lungul litoralului românesc, fiind necesare următoarele:
a. înnoirea şi modernizarea ambarcaţiunilor în vederea îmbunătăţirii
siguranţei navigaţiei şi asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor pescăreşti;
b. proiectarea de ambarcaţiuni specifice activităţilor marine;
c. dotarea pescarilor cu ambarcaţiuni mici, sub 12 m, proiectate, construite şi
adaptate condiţiilor mediului marin;
d. îmbunătăţirea şi reproiectarea uneltelor de pescuit;
e. crearea de ateliere de confecţionare unelte de pescuit;
f. dezvoltarea infrastructurii în scopul de a asigura o industrie pescărească
profitabilă şi competitivă pe termen lung, prin modernizarea şi construirea de
porturi pescăreşti şi puncte de debarcare;
g. pregătirea profesională a pescarilor. Instruirea acestora pentru dobândirea
cunoştinţelor minime necesare despre resursele marine vii şi locul lor în ecosistem;
h. realizarea de adăposturi pentru descărcare pentru pescuitul costier, în
vederea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, de descărcare a capturilor şi
condiţionării acestora înainte de valorificarea pe piaţă;
i. amenajarea de centre de primă vânzare;
j. implimentarea standardelor de calitate europeană;
k. sprijinirea financiară a pescarilor şi producatorilor;
l. îmbunătăţirea imaginii sectorului pescăresc;
m. măsurile socio-economice pentru sprijinirea pescarilor:
- acordarea de prime tinerilor pescari (sub 40 ani), care încep pentru
prima dată o activitate în domeniul pescăresc prin achiziţionarea unei
ambarcaţiuni/nave;
- programe de reconversie a pescarilor în domenii din afara pescuitului
(agroturism şi ecoturism);
187
- diversitatea activităţilor în ideea de a promova ocupaţii multiple pentru
pescari.
2. Crearea premiselor privind renovarea flotei şi modernizarea navelor de

pescuit, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea competitivităţii flotei de pescuit
româneşti:
► raţionalizarea operaţiunilor de pescuit, în special prin utilizarea unor tehnici de
pescuit mai selective;
► îmbunătăţirea condiţiilor sanitare la bord şi a condiţiilor de manipulare şi
precesare a peştelui;
► îmbunătăţirea siguranţei şi a condiţiilor de igienă la bordul navelor;
Pentru realizarea acestora, este necesară luarea următoarelor măsuri:

* dotarea sau modernizarea navelor de pescuit;
* modernizarea punţii principale pentru îmbunătăţirea siguranţei la bord, a
condiţiilor de muncă, a igienei şi a calităţii peştelui;
* dotarea navelor cu echipamente de navigaţie, comunicaţie şi pescuit
performante;
* utilizarea inovaţiilor tehnice;
* dotarea flotei de pescuit cu nave, cu o lungime totală mai mică de 12 m
(reprezintă peste 60% din navele de pescuit din cadrul UE);
* protejarea şi conservarea resurselor demersale, prin practicarea unui pescuit
selectiv;
* pregătirea şi reciclarea profesională.
3. Nivelul producţiei stocului de calcan depinde nu numai de caracteristicile
biologice şi ale mediului său, dar şi de strategia de recoltare utilizată, în special
structura pe vârste şi compoziţia pe sexe a capturilor şi coordonarea pescuitului în
relaţie cu maturitatea şi reproducerea.
4. Pentru a evita riscul scăderii recruţilor, se poate fixa o valoare minimală a
biomasei stocurilor de reproducători. De aceea, pentru ca să fie evitate rezultatele
nedorite, o atenţie specială trebuie acordată măsurilor de protecţie a zonelor şi
perioadelor de reproducere şi creştere a calcanului.
5. În scopul protecţiei, conservării şi reabilitării ecosistemului marin, pe
lângă o serie de măsuri care privesc combaterea poluării, prevenirea degradării
zonelor costiere, controlul efortului de pescuit, se impun măsuri speciale de
protejare a zonelor de reproducere şi creştere a calcanului.
188
6. Autoritatea publică centrală (ANPA) trebuie să se asigure că datele şi
informațiile colectate sunt analizate corect, diseminate acolo unde sunt cel mai bine
utilizate şi folosite corespunzător în luarea deciziilor;
7. Aplicarea în practica pescuitului a conceptului de utilizare durabilă a
resurselor pescărești;
8. Managementul pescăresc trebuie să ia în calcul variaţiile interanuale ale
productivităţii, încercând să le cuprindă în planurile sale. Trebuie tratată cu mare
atenţie disponibilitatea în pescuit, ca să nu fie interpretată ca modificări în mărimea
stocurilor;
9. Dintr-o resursă nu trebuie să se recolteze mai mult decât poate fi înlocuit
prin creşterea netă în stoc;
11. Elaborarea de mecanisme pentru rezolvarea conflictelor de interese dintre
utilizatorii resurselor de calcan, în contextul implementării pescuitului în sistemul
de gestionare durabilă;
12. Stimularea acvaculturii marine, diversificarea ofertei către piaţă, pentru a
reduce presiunile prin pescuit asupra populațiilor naturale de calcan;
13. Sprijinirea cercetării ştiinţifice de profil şi a monitorizării resurselor de
calcan, în scopul îmbunătăţirii sprijinului ştiinţific pentru măsurile de management;
14. Accesul cercetării la statisticile pescăreşti, îmbunătăţirea sistemului de
colectare a datelor;
15. Dezvoltarea programelor naţionale de evaluare anuală a stocului de calcan
şi de monitorizare a condiţiilor care îl determină;
16. Iniţierea programelor comune de evaluare periodică a stocului de calcan,
cu participarea implicită a tuturor ţărilor riverane Mării Negre, care exploatează
această valoroasă resursă.
189
BIBLIOGRAFIE
Avise, J. C., Lansman, R. A. si Shade, R. O. (1979). The use of restriction
endonucleases to measure mitochondrial DNA sequence relatedness in natural
populations. I. Population structure and evolution in the genus Peromyscus.
Genetics, 92, 279-295;
Avise, J. C. (1994). Molecular Markers, Natural History and Evolution.
Chapman and Hall, New York;
Azevedo, M. F. C., Oliveira, C., Pardo, B. G., Martinéz, P. si Foresti, F.
(2008). Phylogenetic analysis of the order Pleuronectiformes (Teleostei) based on
sequences of 12S and 16S mitochondrial genes. Genetics and Molecular Biology,
31, 284-292;
Başaran, F. si Samsun, N. (2004). Survival rates of Black Sea turbot (Psetta
maxima maeotica, L. 1758) broodstock captured by gill nets from different depths
and their adaptation culture conditions. Aquaculture International, 12, 321-331;
Bănărăscu P., 1964 - Fauna R.P.R. Pisces - Osteichthyes (Pesti ganoizi şi
osoşi). Vol. XIII. Editura Academiei R.P.R, Bucureşti, 1964:960 p;
Beaumont, A. R. si Hoare, K. (2003). Biotechnology and Genetics in
fisheries and aquaculture, Blackwell Science, 47-71;
Bekkevold, D., Hansen, M. M. si Loeschcke, V. (2002). Male reproductive
competition in spawning aggregations of cod (Gadus morhua, L.). Molecular
Ecology, 11, 91-102;
Berendzen, P. B. si Dimmick, W. W. (2002). Phylogenetic relationships of
Pleuronectiformes based on molecular evidence. Copeia 3, 642-652;
Beverton, R J H and Holt, S J., 1957. On the Dynamics of Exploited Fish
Populations. Chapman and Hall, London. Facsimile reprint, 1993;
Billington, N. (2003). Mitochondrial DNA. E. M. Hallerman (Ed.),
Population genetics: principles and applications for fisheries scientists. American
Fisheries Society, Bethesda, Maryland, 59-100;
Blanquer, A., Alayse, J.P., Berrada-Rkhami, O. si Berrebi R. (1992).
Allozyme variation in turbot (Psetta maxima) and brill (Scophthalmus rhombus)
(Osteichthyes, Pleuronectiformes, Scophthalmidae) throughout their range in
Europe. Journal of Fish Biology, 41, 725-736;
Bouza, C., Sanchez, L. si Martinez, P. (1994). Karyotypic characterization
of turbot (Scophthalmus maximus) with conventional, flourochrome and restriction
endonuclease-banding techniques. Marine Biology, 120, 609-613;
Bouza, C., Sanchez, L. si Martinez, P. (1997). Gene diversity analysis in
natural populations and cultured stocks of turbot (Scophthalmus maximus L.).
Animal Genetics, 28, 28-36;
Bouza, C., Presa, P., Castro, J., Sánchez, L. & Martínez, P. (2002).
Allozyme and microsatellite diversity in natural and domestic populations of turbot
(Scophthalmus maximus) in comparation with other Pleuronectiformes. Canadian
Journal of Fisheries and Aquatic Science 59, 1460-1473;
190
Castro, J., Bouza, C., Presa, P., Pino-Querido, A., Riaza, A., Ferreiro, I.,
Sanchez, L. and Martinez, P. (2004). Potential sources of error in parentage
assessment of turbot (Scophthalmus maximus) using microsatellite loci.
Aquaculture, 242, 119-135;
Chapleau, F. (1993). Pleuronectiform relationships: A cladistic reassessment
Bull. Marine Science, 52, 516-540;
Conver, D. O., Clarke, L. M., Munch, S. B. si Wagner, G. N. (2006). Spatial
and temporal scales of adaptive divergence in marine fishes and the implications for
conservation, Journal of Fish Biology, 69, 21-47;
Cortes E. 1997. A critical review of methods of studying fish feeding based
on analysis of stomach contents: application to elasmobranch fishes. Can. J. Fish.
Aquat. Sci., 54: 726-738;
Coughlan, J. P., Imsland, A. K., Galvin, P. T., Fitzgerald, R. D., Naevdal, G.
si Cross, T. F. (1998). Microsatellite DNA variation in wild populations and farmed
strains of turbot from Ireland and Norway: a preliminary study, Journal of Fish
Biology, 52, 916-922;
Daskalov G, Maximov V, Panayotova M, Radu Gh, Raykov V, Zengin M,
2009 - Review of Stock Assessment and Fisheries Management Advice of Black Sea
Stocks in 2010 JRC/STECF-UE;
Daskalov G., Gümüş A., Maximov V., Panayotova M., Radu G., Raykov V.,
Shlyakhov V., Zengin M., Rätz H.-J., Scott R., Druon J.-N., 2010. Scientific,
Technical and Economic Committee for Fisheries. Review of scientific advice for
2010 - part 3b. Advice on Stocks of Interest to the European Community in the
Black Sea. EUR 24656 EN – Joint Research Centre - Institute for the Protection and
Security of the Citizen, EUR – Scientific and Technical Research series - ISSN
1831-9424, ISBN 978-92-79-18920-3, doi: 10.2788/80318;
DeWoody, J. A. and Avise, J. C. (2000). Microsatellite variation in marine,
freshwater and anadromous fishes compared with other animals. Journal of Fish
Biology, 56, 461-473;
Dumitrescu, E., 1993 - Tumeur signalee chez le turbot Scophthalmus
maeoticus (Pallas, 1831) du littoral roumain de la mer noire, Cercetari Marine/
Recherches Marines, no. 26, p. 139- 142, NIMRD Constanta, ISSN: 0250-3069;
Dumitrescu, E., Zaharia, T. 1995 - Starea de sanatate a cambulei
Pleuronectes flesus luscus Pallas şi a calcanului Scophthalmus maeoticus Pallas din
culturile experimentale, Analele ICPDD, Vol IV/2, 73 -76;
Dumitrescu, E., Zaharia, T., Telembici, A. 1998 - Patologia organismelor
marine de interes pentru dezvoltarea mariculturii la litoralul romanesc -
ACVAROM ’98, Galati, 313 -315;
Duzgunes, E. & Erdogan, N. (2008). Fisheries management in the Black
Sea countries. Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences 8, 181-192;
Espineira, M., Gonzalez-Lavin, N., Vieites, J. M. & Santaclara, F. J.
(2008). Development of a method for the genetic identification of flatfish species
191
on the basis of mitochondrial DNA sequences. Journal of Agricultural and Food
Chemistry 56, 8954-8961;
FAO, 2004 - La situation des pêches et l’aquaculture, 2006. Départment
des pêches de la FAO. Organisation des Nation Unies pour l’Alimentation et
l’Agriculture. Rome, 2004. Produit par le Group de la production et de la
conception éditoriales. Division de l’information. FAO. ISBN 95-5-205177-5;
Ferguson, A., Taggart, J. B., Prodohl, P. A., McMeel, O., Thompson, C.,
Stone, C., McGinnity, P. si Hynes, R. A. (1995). The application of molecular
markers to the study and conservation of fish populations, with special reference to
Salmo. Journal of Fish Biology, 47, 103-126;
Florin, A.-B. si Höglund, J. (2007). Absence of population structure of turbot
(Psetta maxima) in the Baltic Sea. Molecular Ecology, 16, 155-126;
Gulland J.A., 1966. Manual of sampling and statistical metods for fisheries
biology. Part I: Sampling metods. FAO Manuals in Fisheries Science No. 3, Rome.
Gulland J.A., 1970. The fish resouces of the ocean. FAO Fish. Techn. Pap.
No. 97, 1-425, Rome.
Gulland J.A. and l.K. Boerema, 1973. Scientific advice on catch levels. US
Fish and Wildlife. Fish.Bull. 71(2), 325- 335.
Hara, S., Özongun, M., Güneş, E. si Ceylan, B. (2002). Broodstock rearing
and spawnong of Black Sea turbot, Psetta maxima. Turkish Journal of Fisheries
and Aquatic Sciences 2, 9-12;
Hansen, M. M., Mensberg, K. L. D. and Berg, S. (1999). Postglacial
recolonisation patterns and genetic relationships among whitefish (Coregonus sp.)
populations in Denmark, inferred from mitochondrial DNA and microsatellite
markers. Molecular Ecology, 8, 239-252;
Hansen, M. M. (2003). Application of molecular markers in population and
conservation genetics, with special emphasis on fishes. DSc Thesis, Faculty of
Natural Sciences, University of Aarhus, pp 68;
Haffray, P. si Martinez, P. (2008). Review on the breeding and reproduction
of Eeuropean aquaculture species. Turbot (Scophthalmus maximus), Aqua
Breeding;
Hartl, D. L. si Clark, A. G. (1997). Principles of population genetics (3rd
edition), Sinauer Associates, Inc. Publishers, 1-34;
Hensley, D. A. (1997). An overview of the systematics and biogeography of
the flatfishes. Journal of Sea Research, 37, 187-194;
Hoshino, K. si Amaoka, K. (1998). Osteology of the flounder, Tephrinectes
sinensis (Lacepède) (Teleostei, Pleuronectiformes), with comments on its
relationships. Ichthyology Research, 45, 69-77;
Iglesias, J., Ojea, G., Otero, J. J. si Fuentes, L. (2003). Comparison of
mortality of wild and released reared 0-group turbot, Scophthalmus maximus, on an
exposed beach (Ría de Vigo, NW Spain) and a study of the population dynamics
and ecology of the natural population. Fisheries Management and Ecology, 10, 51-
59;
192
Imsland, A. K., Folkvord, A., Grung, G. L. si Stefansson, S. O. (1997).
Sexual dimorphism in growth and maturation of turbot, Scophthalmus maximus
(Rafinesque, 1810), Aquaculture Research, 28, 101-114;
Ivanova , N. V., Zemlak, T. S., Hanner, R. H. & Hebert, P. D. N. (2007).
Universal primer for fish DNA barcoding. Molecular Ecology Notes, 7, 544-548:
Kochzius, M., Seidel, C., Antoniou, A., Botla, S. K., Campo, D., Cariani,
A., Garcia Vazquez, E., Hauschild, J., Hervet, C., Hjorleifsdottir, S., Hreggvidsson,
G., Kappel, K., Landi, M., Magoulas, A., Marteinsson, V., Nolte, M., Planes, S.,
Tinti, F., Turan, C., Venugopal, M. N., Weber, H. and Blohm, D. (2010).
Identifying fishes through DNA barcodes and microarrays. PLoS ONE 5, e12620.
doi:10.1371/journal.pone.0012620;
Kohno, H., Moteki, M., Yoseda, K., Sahin, T. si Üstündag, C. (2001).
Development of swimming and feeding functions in larval turbot, Psetta maxima,
reared in the laboratory. Turkish Journal of Fish Aquatic Science, 1, 7-15;
Magoulas, A. (1998). Application of molecular markers to aquaculture and
broodstock management with special emphasis on microsatellite DNA. Cahiers
Options Mediterrannes, 34, 153- 168;
Martinez, B., Miranda, J. M., Nebot, C., Rodriguez J. L., Cepeda, A. si
Franco, C. M. (2010). Differentiation of Farmed and Wild Turbot (Psetta maxima):
Proximate Chemical Composition, Fatty Acid Profile, Trace Minerals and
Antimicrobial Resistance of Contaminant Bacteria, Food Science and Technology
International, 16 (5), 435-441;
Maximov V., Radu Gh., Staicu I., 2005 - Parameters of growth for the
major clupeidae species"; Papers of the International Simposium "Euro-Aliment-
2005; Univ.Galati, ed. Academica, p. 258-265;
Maximov V., Nicolaev S., Staicu I., Radu Gh., Antón E., Radu E., (2006) -
Contributions a la connaissance des caracteristique biologiques de certaines
especes de poissons demersaux de la marime roumaine de la mer Noir; Cercetari
Marine/ Recherches Marines nr. 36, p. 271-297, NIMRD Constanta, ISSN: 020-
3069;
Maximov V., Nicolaev S., Radu Gh., Staicu I., - 2007- Estimation of
growing parameters for main demersal fish species in the romanian marine area;
Cercetari Marine / Recherches Marines nr. 38, p. 289-304, NIMRD Constanta,
ISSN: 0250-3069;
Maximov V., Staicu I., - 2007 - Evolution of demersal fish species catches
from the Romanian marine area between 2000 and 2007; Cercetari
Marine/Recherches Marines, no. 38, p. 305-323, NIMRD Constanta, ISSN: 0250-
3069;
Maximov V., Staicu I., 2008 - Evolution of demersal fish species catches
from romanian marine area between 2000 and 2007; Cercetari Marine/Recherches
Marines, NMRI, no. 37, p. 271-297, NIMRD Constanta, ISSN: 020-3069;
Maximov V., Nicolaev S., Radu Gh., Staicu I., - 2008 - The estimation of
the growing parameters for the main demersal fish species in the Romanian marine
193
area; Cercetari Marine/Recherches Marines, no. 37, p. 271-297, NIMRD Constanta,
ISSN: 020-3069;
Maximov V, Nicolaev S., Zaharia T., - 2009 – Starea resurselor demersale
din Marea Neagra; revista ,,Marea Noastră” - Liga Navală Constanţa; serie nouă,
anul XIX, nr. 1 - 2 (70 - 71), p. 30-31 / 18-19, ISSN: 1223-0332;
Maximov V., T. Zaharia, S. Nicolaev, 2010 - State of the fisheries, stock
assessment and management of the Black sea tourbot (Psetta maxima maeotica p.)
in Romania; Journal of Environmental Protection and Ecology, (in print),
http://www.jepe.gr, ISSN 1311-5065;
Maximov V., Pătraş E., Oprea L., Zaharia T., Radu Gh., 2010 -
Contributions to the knowledge of the biological caracteristcs of main exploitable
fish species from the Black Sea Romanian Area, between 2005-2009, Journal of
Environmental Protection and Ecology, vol. 3, p. 990-999, http://www.jepe.gr,
ISSN 1311-5065;
Maximov V., Pătraş E., Oprea L., Zaharia T., Radu Gh.., 2010 - Analysis of
quantitative and qualitative evolution of fishing main fish species of commercial
interest in the last two decades, Romanian sector of the pontic basin, Journal of
Environmental Protection and Ecology, vol. 3, p. 999–1007, http://www.jepe.gr,
ISSN 1311-5065;
Maximov V, Nicolaev S, Zaharia T, Popescu G.M., 2010 - Sustainable
management of turbot Psetta maxima maeotica, resources at the Romanian littoral,
Cercetari Marine/Recherches Marines, no. 39, p. 175-190, NIMRD Constanta,
ISSN: 0250-3069;
Maximov V., G. Radu, E.Anton, Tania Zaharia, 2010 – Analysis of
evolution of fishing and biological characteristics of main fish from the Romanian
Pontic basin, between 2000 and 2008, Cercetari Marine/Recherches Marines, no.
39, p. 211-238, NIMRD Constanta, ISSN: 0250-3069;
Maximov V., Nicolaev S., Zaharia T., 2010 - Technical and legal
requirements for promotion of small scale fishing in Romania, Revista Acta
Ichtiologica Romanica, p.79-92, 2010, Sibiu, Romania;
Moteki, M., Yoseda, K., Sahin, T., Ustundag, C. si Kohno, H. (2001).
Transition from endogenous nutritional source in larval Black Sea turbot Psetta
maxima. Fish Science, 67, 571-578;
Molvt, J. 1990 – Patologie pisccicol en France, Aqua Revue, no. 29, febr.
Mart., 33-37.
Munteanu, G., Bogatu, D. 2003 – Tratat de ihtiopatologie , Editura
EXCELSIOR ART, 816p.
Nelson, J. S. (2006). Fishes of the World. Ed. 4. Wiley, New York, pp. 601
Nicolae C., Maximov V., Radu Gh., Nicolaev S., Zaharia T., Niţă V., Popa
D., Popa R.A., Maftei M., Udroiu A., 2011 - Fisheries management in the context
of Romanian seaside area of sustainable use of fisheries resources; Lucrări
Ştiinţifice, Seria D, Vol. LIV, U.S.A.M.V. Bucuresti;
194
Nicolaev S., Maximov V., Staicu I., Radu Gh., Anton E., Radu E., 2004 -
Rôle actuel et perspective de la pêche démersale dans l’exploitation des ressources
halieutique de la zone marine roumaine. Cercetari marine. Recherches marines, no.
35, p. 173-190, NIMRD Constanta, ISSN:0250-3069;
Nielsen, E. E., Hansen, M. M. si Loeschcke, V. (1997). Analysis of
microsatellite DNA from old scale samples of Atlantic salmon: A comparison of
genetic composition over sixty years. Molecular Ecology, 6, 487-492;
Nielsen, E .E., Hansen, M. M. si Loeschcke, V. (1999). Genetic variation in
time and space: Microsatellite analysis of extinct and extant populations of Atlantic
salmon. Evolution, 53, 261-268;
Nielsen, E. E., Nielsen, P. H., Meldrup, D. si Hansen, M. M. (2004). Genetic
population structure of turbot (Scophthalmus Maximus L.) supports the presence of
multiple hybrid zones for marine fishes in the transition zone between the Baltic
Sea and the North Sea. Molecular Ecology, 13, 585-595;
Niţǎ V., Zaharia T., Maximov V., Nicolae C., 2011 - Obtaining the
necessary living food for rearing the turbot (Psetta maeotica) in its early life stages,
Lucrări Ştiinţifice, Seria D, Vol. LIV, U.S.A.M.V. Bucuresti;
Niţǎ V., Diaconescu Şt., Zaharia T., Maximov V., Nicolae C., Micu D. -
2011, The characterization of the main habitat types populated by Black Sea turbot
in its different stages of development; AACL Bioflux, Volume 4, Issue 5;
Okumus, I. si Ciftci, Y. (2003). Fish population genetics and molecular
markers: II-molecular markers and their applications in fisheries and aquaculture.
Turkish Journal of Fisheries and Aquatic Sciences, 3, 51-79.
Pardo, G. B., Casas, L., Fortes, G. G., Bouza, C., Martinez, P., Clark, M. S.
si Sanchez, L. (2005). New microsatellite markers in turbot (Scophthalmus
maximus) derived from an enriched genomic library and sequence databases.
Molecular Ecology Notes, 5, 62-64;
Pauly D., (1982) - Une selection de methodes simples pour l’estimation des
stoks de poissons tropicaux, FAO, Roma, p. 2-24;
Pinkas, L., M.S. Olipham and I.L.K. Iverson. 1971. Food habits of albacore,
bluefin tuna and bonito in Californian waters. California Fish Game 152:1-105;
Radu E., Radu Gh., Anton E., Staicu I., Maximov V. 2006 - Evolution du
recrutement des principales especes de poissons du secteurs marin roumain pendant
la periode 1995-2005; Cercetari Marine/Rechercshes Marines no. 36, p. 237-252,
NIMRD Constanta, ISSN: 020-3069.
Radu G., Elena Radu, E. Anton, I. Staicu, 2007 - Assessment of the fishing
agglomerations and spawning biomass in the environmental conditions of 2006.
Cercetari marine/Recherches marines, no. 37, p. NIMRD Constanta, ISSN:0250-
3069.
Raykov V., Shlyakhov V., Maximov V., Radu G., Staicu I., Panayotova M.,
Maria Yankova M., Ivelina Bikarska I., 2007 – Limit and target reference points for
rational exploitation of the turbot (Psetta maxima L.) and whiting (Merlangius
195
merlangus euxinus Nordm.) in the western part of the Black Sea. Acta Zoologica
Bulgarica – 6th Anniversary Conference of Zoology, Sofia;
Raykov, V., Staicu I., Nicolaev S., Maximov V., Radu Gh., 2007 – Specifity
of the fishery and common fishery policy implementation: a case study of the
western part of the Black Sea; Cercetari Marine/Recherches Marines, no. 37, p.
153-172, NIRMD Constanta (ISSN: 0250-3069);
Raykov V., M. Yankova, M. Panayotova, G. Radu, V. Maximov, S.
Nicolaev, T. Zaharia, 2010 - Prediction modeling and reference conditions for sprat
and turbot exploitation in EU waters of the Black Sea, Cercetari Marine /
Recherches Marines, no. 39, p. 259-280, NIMRD Constanta, ISSN: 0250-3069;
Reilly, A., Elliott, N. G., Grewe, P. M., Clabby, C., Powell, R. si Ward, R.
D. (1999). Genetic differentiation between Tasmanian cultured Atlantic salmon
(Salmo salar L.) and their ancestral Canadian population: comparison of
microsatellite DNA and allozyme and mitochondrial DNA variation. Aquaculture,
173, 459-469;
Sabatella E., R. Franquesa, 2004. Manual for fisheries sampling surveys:
Methodologies for estimation of socio-economic indicators in the Mediterranean
sea. General Fisheries Commission for the Mediterranean. Studies and Reviews,
No.73, FAO Rome, ISBN 1020-7236, 38 pp.
Serot, T., Gandemer, G. si Demaimay, M. (1998). Lipid and fatty acid
composition of muscle from farmed and wild adult turbot, Aquaculture
International, 6, 331-343;
Sparre, P., E. Ursin and S.C. Venema, 1989. Introduction to tropical fish
stock assessment, Part 1: Manual. FAO Fish. Tech. Pap. 306/1, 337 pp.
Sparre P., S. C. Venema, 1998. Introduction to tropical fish stock
assessment. Part I: Manual. FAO Fisheries Technical Paper, 306/1, rev.2,
DANIDA, Rome FAO. 407p. ISBN 92-5-103996-8.
Staicu I., Radu Gh, Maximov V., Radu E., Anton E., 2004 - État des
populations des principales espèces de poissons à valeur marchande du secteur
marin roumain (1990-2002). Cercetari Marine/Recherches Marines, no. 35, p. 153-
172, NIRMD Constanta, ISSN:0250-3069;
Staicu I., Raykov, V., Maximov V., Radu Gh., Radu E., Anton E., 2007 -
Status and tendencies of evolution of main gregarian fish stocks in the Romaniei
and Bulgariei marine sectors; Cercetari Marine/Recherches Marines nro. 37, p.
(ISSN: 0250-3069);
Staicu I., Radu E., Maximov V., Radu Gh., Anton E 2007 - Status of
populations of main economically important fish species from the Romanian marine
sector; ACTA Ichtiologica Romanica I, p. 269-280, ISSN 1843-72-49;
Suzuki, N., Kondo, M., Güneş, E., Özongun, M. & Ohno, A. (2001). Age
and growth of turbot Psetta maxima in the Black Sea, Turkey. Turkish Journal of
Fisheries and Aquatic Sciences 1, 43-51;
196
Suzuki, N., Nishida, M., Yoseda, K., UstUndag, C., Sahin, T. si Amaoka, K.
(2004). Phylogeographic relationships within the Mediterranean turbot inferred by
mitochondrial DNA haplotype variation. Journal of Fish Biology, 65, 580- 585;
Şahin, T. (2001). Larval rearing of the Black Sea turbot, Scophthalmus
maximus (Linnaeus, 1758) under laboratory conditions. Turkish Journal of Zoology,
25, 447-452;
Şahin, T. si Üstündağ, C. (2003). Effect of different rearing systems on
survival rate of hatchery reared systems on survival rate of hatchery reared Black
Sea turbot, Scophthalmus maximus. Turkish Journal of Fisheries and Aquatic
Sciences, 3, 25-27;
Templeton, A. R. (2006). Population genetics and microevolutionary theory.
Hoboken, N.J: Wiley-Liss, 1-19;
Tessier, N., Bernatchez, L. si Wright, J.M. (1997). Population structure and
impact of supportive breeding inferred from mitochondrial and microsatellite DNA
analyses in land-locked Atlantic salmon Salmo salar L. Molecular Ecology, 6, 735-
750;
Tinti, F. Colombari, A., Vallisneri, M., Piccinetti, C. si Stagni, A. M. (1999).
Comparative analysis of a mitochondrial DNA control region fragment amplified
from three Adriatic flatfish species and molecular phylogenesis of
Pleuronectiformes. Marine Biotechnology, 1, 20-24;
Verneau, O., Moreau, C., Catzeflis, F. M. & Renaud, F. (1994). Phylogeny
of flatfishes (Pleuronectiformes) : comparison and contradictions of molecular and
morpho-anatomical data. Journal of Fish Biology 45, 685-696;
Ward, R. D., Woodwark, M. si Skibinski, D. O. F. (1994). A comparison of
genetic diversity levels in marine, freshwater, and anadromous fishes. Journal of
Fish Biology, 44, 213-232;
Williamson, J. H. (2001). Broodstock management for imperilled and other
fishes. In G. A. Wedemeyer, (Ed.). Fish hatchery management, second edition.
American Fisheries Society, Bethesda, Maryland, 397-482;
You Feng, Liu Jing, Zhang Peijun & Xiang Jianhai (2005). Preliminary
study on mitochondrial 16S rRNA gene sequences and plylogeny of flatfishes
(Pleuronectiformes). Chinese Journal of Oceanology and Limnology 23, 335-339;
Zaharia Tania, 2002 - “Cercetari pentru elaborarea tehnologiei de
reproducere si crestere a cambulei si calcanului pentru reabilitarea populatiilor
naturale”, Teza de doctorat, Institutul de Chimie Alimentara si Tehnica Piscicola,
Universitatea “Dunarea de Jos” Galati, 196 p.;
Zaharia T., Dumitrescu, E., 1998 - Afectiuni patologice semnalate la
embrionii si larvele de cambula Pleuronectes flessus luscus (Pallas) si calcan
Schophthalmus maeoticus (Pallas), Analele ICPDD, Vol. VI/2 313 -317.
Zaharia T., Sirbu R.,, Nicolaev S., Psegalinschi I., Nita V., 2008 – The
characterization of the coastal marine habitats and the macro-algae biodiversity at
the Romanian Black Sea shore - IMDIS 2008, International Conference Marine
197
Data and Information Systems, 31 March-2 April 2008, Athens, Greece, Book of
abstracts, 2 pg.
Zaharia T., Dumitrescu E., Maximov V., Popescu G.M., 2010 - Diseases -
limitative factors of the Black Sea turbot Psetta maxima maeotica population on the
Romanian littoral – International workshop “Global and Regional in Environmental
Protection” GLOREP 2010, Timisoara, vol 2, p. 53 - 56, ISBN 978-606-554-210-5
Zaharia T., Maximov V., Nicolaev S., Nita V., 2010 - Rearing the turbot
Psetta maeotica - a perspective activity on the Romanian littoral – A 39-a Sesiune
Internationala de Comunicari Stiintifice „Cai de inovare si diversificare a ingineriei
produselor animaliere”, USAMV Bucuresti, 11-12 nov. 2010, Lucrari stiintifice,
seria D, vol.LIII, Zootehnie: 415-420;
Zaharia T., Micu D., Maximov V., Nita V, Mateescu R., Spinu A., Nedelcu
N., Ganea G., Ursache C, 2011 - Date preliminare privind cartarea habitatelor in
siturile marine românești Natura 2000, XXI-a Sesiune de comunicări ştiinţifice a
cadrelor didactice şi studenţilor, Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de
Stiinţe ale Naturii şi Stiinţe Agricole;
Zhang, D. X. si Hewitt, G. M. (2003). Nuclear DNA analyses in genetic
studies of populations: practice, problems and prospects. Molecular Ecology, 12,
563-584.
*** http://www.fishbase.org/
* * * LEGEA 317/13 octombrie 2009 - lege pentru aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 23 / 2008 privind pescuitul şi acvacultura (completată
şi midificată de LEGEA 317/2009
* * * Ordin al ministrului Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale (nr. 4/2009) -
pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul
public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în apele maritime
interioare şi în apele continentale
* * * Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 36/16
februarie 2010 - privind pescuitul comercial de calcan în Marea Neagră pentru
anul 2010
* * * Règlement du Conseil établissant, pour 2007 et 2008, les possibilités
de pêche ouvertes aux navires de la Communauté concernant certains stocks de
poissons d’eau profonde. Commission des Communautés Européennes Bruxelles, le
28.9.2006. Com(2006) 554, Final.
* * * Règlement (CE) no1042/2006 de la Commission fixant les modalités
d’application de l’article 28, paragraphes 3 et 4, du règlement (CE) no2371/2002 du
Conseil relatif à la conservation et à l’exploitation durable des ressources
halieutiques dans le cadre de la politique commune de la pêche.
* * * Regulamentul Consiliului(CE) nr. 2371/2002 din 20 decembrie 2002
privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu
politica comună în domeniul pescuitului.
198
* * * Regulamentul (CE) nr. 685/95 al Consiliului din 27.03.1995
privind gestionarea efortului de pescuit referitoare la anumite zone şi resurse de
pescuit comunitare.
* * * Regulamentul (CE) nr. 850/99 al Consiliului din 07.12.1999, privind
conservarea resurselor pescăreşti prin măsuri tehnice de protecţie a organismelor
marine tinere.
pentru stabilirea nivelului maxim anual al efortului de pescuit pentru anumite zone
şi activităţi de pescuit.
referitor la condiţiile de pescuit pentru anumite stocuri de peşti, aplicabile în apele
comunitare, unde sunt necesare limitări ale capturilor.
199

Marea Neagra

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Marea Neagra

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUVÂNT ÎNAINTE

htiofauna Mării Negre a suferit modificări majore în

I ultimii 50 ani, atât în structura calitativă şi

Dr. Ing. SIMION NICOLAEV

M odificările intervenite, în ultimile decenii, la nivelul ecosistemului

Valodea Maximov, Tania Zaharia

Calcanul - Psetta maxima maeotica (Pallas, 1811)

Foto 1. Calcan Psetta maxima maeotica (Foto: Valodea Maximov)

Figura 1. Rutele de migraţie, sectoarele de hrănire şi iernat ale calcanului,

După această dată, în eşantioanele ihtioplanctonice prelevate cu ocazia

Importanţa comercială: carnea este albă, foarte gustoasă, îndeosebi înaintea

Tania Zaharia, Victor Niță, Valodea Maximov, Dragoș Micu

Cunoaşterea, descrierea şi managementul corespunzător al habitatelor

HABITAT DE CRESTERE HABITAT DE REPRODUCERE

Zona de activitate zilnica

Zona de activitate zilnica

HABITAT DE IERNAT JUVENILI

Zona de activitate zilnica Zona de activitate zilnica

Figura 3. Distribuţia calcanului în Marea Neagră

Investigaţiile efectuate de-a lungul litoralului românesc au evidenţiat

Figura 4. Densitatea organismelor (ex./m2), pe grupe sistematice

bivalvelor, cu densităţi modeste (de la 35 ex./m2 până la 1.400 ex./m2).

Figura 6. Densitatea organismelor (ex./m2), pe grupe sistematice

Substrat sedimentar mâlos: a fost inventariat în partea nordică a litoralului,

Substrat sedimentar cu scrădiș: identificat în zona Constanța 10 m, cu

Figura 7. Densitatea organismelor (ex./m2), pe grupe sistematice

Din grupa viermilor, domină policheţii (10.640 ex./m2), dintre care

Substrat sedimentar cu nisip și scrădiş: identificat în sudul litoralului, de

Substrat pietros: identificat numai în sudul litoralului, pe toate profilele la

Substrat mâlos populat cu Modiolus phaseolinus: acest habitat este situat

Valodea Maximov, Tania Zaharia

Influenţa temperaturii apei marine asupra reproducerii, eclozării, supravieţuirii şi

Influenţa temperaturii apei marine asupra hrănirii, metabolismului şi creşterii

Influenţa temperaturii apei marine asupra migraţiei de primăvară a calcanului

Influenţa salinităţii apei marine

Influenţa oxigenului şi gazelor solvite asupra stării de sănătate a calcanului

Maria Bianca Ianc, Cornelia Ochiș, Beatrice Kelemen, Valodea Maximov

Genetica populațiilor se ocupă cu studiul originii și distribuției compoziției

Calcanul, Psetta maxima maeotica, este o importantă specie comercială de

În prezent, există foarte multe tehnici moleculare disponibile pentru studiul

Fig. 10. Metafază și cariotip la calcan P. maxima maeotica

Se cunoaște că organismele marine, pești și nu numai, au o mare capacitate

În urma studiilor efectuate de noi cu privire la genetica populațiilor de

Tabel 5. Haplotipuri identificate la calcan

Victor Niță, Tania Zaharia, Valodea Maximov

Ihtiofauna Mării Negre a suferit modificări majore în ultimi 50 ani, atât în

Calcanul este un peşte lipsit de caractere secundare externe. El are o

V.2. Bazele biologice ale reproducerii calcanului în captivitate

V.3. Dotări esenţiale ale sistemului de culturǎ

Foto 3. Cartuş filtrator automatic în sistemul recirculant al INCDM

Foto 4. Unitate pentru sterilizare UV în sistemul recirculant al INCDM

Foto 5. Tancuri circulare pentru creşterea calcanului (Foto: Victor Niţă)

Foto 6. Tancuri rectangulare pentru creşterea calcanului (Foto: Victor Niţă)

Emisia spermei, după masaj abdominal în cazul reproducţiei dirijate, nu a

Rezultatele confirmă concluziile lui McEnvoy (citat de Fauvel et al., 1993),

Premixul mineral a fost alcătuit din (g/kg hrană umedă):

Reproducerea dirijată a calcanului

Materialul biologic a fost alcătuit din:

b. reproducători proveniţi din mediul natural şi aduşi la curgere prin

c. reproducători proveniţi din mediul natural, crescuţi în captivitate şi

Foto 8. Canulare la femela de calcan (Foto: Victor Niţă)

Verificarea maturităţii probelor gonadale prin examinarea la microscop

Foto 10. Colectarea ovocitelor de la femela de calcan (Foto: Victor Niţă)

Ovocitele se depun într-un pahar din plastic. Se va adăuga sperma şi se va