Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Acordarea Primului Ajutor Raport Special2 PDF
Acordarea Primului Ajutor Raport Special2 PDF
Acordarea
Primului Ajutor
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Serviciul Clienţi:
Tel.: 021.209.45.45
Fax: 021.408.28.99
E-mail: mru@rs.ro
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Salvatorul şi acţiunile de prim ajutor
Primul ajutor în caz de accidentare sau de îmbolnăvire acută trebuie să fie acordat la
locul unde s-au produs acestea, de către orice persoană care este pregatită pentru astfel
de intervenţii.
Ce este un salvator?
Cel care acordă primul ajutor – salvatorul – nu înlocuieşte medicul, dar prin măsurile pe care le aplică, el
trebuie să reuşească să evite:
- înrăutăţirea stării accidentatului;
- apariţia altor complicaţii;
- producerea morţii victimei.
Cu excepţia cazurilor de mare urgenţă şi/sau petrecute în locuri izolate, primul ajutor în caz de accident
sau îmbolnăvire acută ar trebui sa fie acordat de către salvatorii din prima şi a doua categorie –
salvatorii profesionişti.
Salvatorul trebuie să cunoască riscurile specifice locurilor de muncă pentru care este pregătit să
acorde prim ajutor în caz de accident sau îmbolnăvire acută, având şi un rol preventiv. El trebuie să fie în
legătură cu personalul de conducere şi cu personalul implicat în activitatea de securitate şi sănătate în
muncă.
Formarea salvatorului trebuie să fie predominant practică, explicaţiile fiind date în timpul predării şi
învăţării manevrelor. Este necesar ca această pregătire să fie completată cu antrenamente periodice,
pentru ca salvatorii să poată efectua manevrele de reanimare şi operaţiile de salvare oricând şi oriunde.
Obligaţia cea mai importanta a unui salvator este să prevină agravarea stării victimei, deoarece
acordarea unor îngrijiri necorespunzătoare poate complica sau chiar compromite intervenţiile ulterioare
de specialitate ale medicului.
a) Dacă victima nu vorbeşte (este inconştientă), dar respiră şi îi bate inima (are puls), sunt necesare
următoarele acţiuni:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
b) Dacă victima nu răspunde, nu respiră, dar are puls, sunt necesare următoarele acţiuni:
manevra Heimlich;
reanimarea cardio-respiratorie (masaj cardiac extern asociat cu respiraţie "gură la gură" sau "gură la
nas").
pansament compresiv;
se aşază victima într-o poziţie adecvată şi se îngrijeşte plaga, aplicându-se comprese pentru oprirea
sângerării.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor
În funcţie de agentul care le-a provocat, arsurile se clasifică în patru tipuri majore:
2. Arsuri chimice – produse de substanţe chimice foarte active, precum acizii şi bazele
4. Arsuri produse de radiaţii radiaţie – produse de expunedrea excesivă la soare, raze X sau
materiale radioactive
a) Arsuri de gradul întâi – limitate la stratul superficial al pielii. Pielea se înroşeşte şi ustură. Un
exemplu tipic este arsura provocată de expunerile prelungite ale pielii la soare.
b) Arsuri de gradul doi – cuprind toată grosimea pielii. Pe piele apar băşici. Pe lângă durerea mare
pe care o resimte victima, pericolul principal constă în infectarea conţinutului baţicilor.
c) Arsuri de gradul trei – leziunile depăşesc grosimea pielii, distrugând şi straturile mai profunde:
stratul adipos, muşchii, vasele, nervii, până la os. Durerea este mai mică, deoarece extremităţile nervilor
au fost distruse.
d) Arsuri de gradul patru – sunt foarte severe, implicând distrugerea tuturor structurilor, inclusiv a
osului (carbonizare).
Arsurile se complică adesea ca urmare a condiţiilor care rezultă din distrugerea ţesuturilor. Aceste
complicaţii sunt:
- şocul – produs de durerea intensă şi de pierderea masei sanguine sau a plasmei;
- infecţia – zonele arse constituie un mediu prielnic de dezvoltare a microbilor;
- probleme respiratorii – la victimele cu arsuri faciale severe sau care au inhalat fum sau vapori
fierbinţi, lezând căile respiratorii şi plamânii;
- inflamarea (producerea edemelor) – mai ales dacă zona arsurii este presată de îmbrăcăminte
strânsă sau de bijuterii.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- introducerea imediată a părţii arse în apă rece sau în alcool, pentru a uşura durerea, a reduce
inflamarea şi băşicarea şi pentru a preveni lezarea ulterioară a ţesuturilor. Dacă acest lucru nu este
posibil, aplicaţi pe zona arsurii îmbrăcăminte curată, umezită în apă rece sau în alcool;
- îndepărtarea imediată a oricărei surse de presiune asupra zonei arse (inele, brăţări, îmbrăcăminte sau
încălţăminte), înainte de apariţia inflamării;
- acoperirea arsurii cu pansament curat, lipsit de scame, preferabil steril.
ATENŢIE!
Nu se aplică loţiuni, alifii sau pansamente murdare.
Nu se sparg băşicile.
Nu se respiră şi nu se tuşeşte peste arsuri.
Nu se pipăie zona arsă.
Nu se îndepărtează îmbrăcămintea lipită de zona arsă.
b) Dacă arsurile termice sunt grave, solicitaţi ajutorul medicului, iar primul ajutor constă numai în:
- controlarea respiraţiei victimei şi, dacă este necesar, aplicarea respiraţiei artificiale;
- acoperirea zonei arse cu un pansament curat, preferabil steril şi fără scame;
- aplicarea tratamentului pentru şoc;
- asigurarea transportării victimei la spital.
Arsurile produse de substanţe chimice corozive, precum acizii tari sau bazele, sunt întotdeauna grave,
deoarece aceste substanţe chimice continuă să "ardă" cât timp rămân pe piele. Pentru a diminua efectele
lor corozive, îndepărtaţi imediat substanţele chimice. Acţionaţi astfel:
- Spălaţi imediat cu apă rece din abundenţă zona arsă, pentru a îdepărta substanţele chimice.
Continuaţi spalarea zonei arse şi în timpul îndepărtării îmbrăcăminţii, până la îndepărtarea completă a
substanţelor chimice.
- Dacă este vorba despre substanţe chimice uscate precum varul, atunci acestea trebuie
îndepărtate rapid prin periere uşoară cu comprese uscate, înainte de a spăla cu apă rece.
- După îndepărtarea prin spălare a substanţelor chimice, continuaţi primul ajutor ca pentru arsura
termică.
- Acoperiţi arsura cu un pansament curat şi solicitaţi ajutorul medicului.
ATENŢIE!
- Când acordaţi primul ajutor în caz de arsuri chimice, nu utilizaţi agenţi chimici neutralizanţi,
precum oţet, sifon sau alcool, fără avizul medicului.
- Salvatorii şi lucrătorii trebuie să cunosacă substanţele chimice utilizate la locul de muncă, să ştie
cum să le manevreze şi să înveţe cum să acorde primul ajutor în caz de accidentare.
Arsurile produse de curentul electric pot fi mai serioase decât par la prima vedere. Trecând prin corp,
curentul electric poate determina oprirea funcţionării inimii sau a respiraţiei; persoana electrocutată poate
fi aruncată violent, ceea ce duce la fracturi sau luxaţii.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
ATENŢIE!
Prima manevră pe care trebuie să o efectueze salvatorul este scoaterea accidentatului de sub acţiunea
curentului electric.
Acţionaţi astfel:
- Controlaţi respiraţia şi aplicaţi respiraţia artificială, dacă este necesar.
- Controlaţi circulaţia sângelui şi aplicaţi resuscitarea cardio-respiratorie, dacă pulsul nu este
sesizabil şi dacă sunteţi antrenat pentru reanimarea acrdio-respiratorie.
- Dacă respiraţia şi circulaţia sunt reluate, atunci:
acordaţi primul ajutor pentru arsuri, acoperindu-le cu un pansament uscat şi curat;
imobilizaţi fracturile şi luxaţiile, dacă este cazul;
solicitaţi intervenţia medicului.
Deşi nu există un ajutor specific pentru arsurile produse de raze X sau materiale radioactive, puteţi să le
trataţi ca pe arsurile termice provocate de expunerile prelungite la soare, respectiv:
- Acoperiţi zona arsă cu un prosop umed, utilizând o soluţie de 10 g de sare la un litru de apă.
Aceasta linişteşte şi răceşte pielea. Pot fi utilizate, de asemenea, unguentele şi cremele comerciale
pentru arsuri solare.
- Dacă băşicile sunt sparte, există un pericol grav de infecţie, iar victima trebuie văzută de un
medic.
În ambele situaţii, persoana care acţionează pentru acordarea primului ajutor, salvatorul (salvatorii),
trebuie să constate cu operativitate situaţia concretă a victimei şi să hotărască modul de acţionare astfel
încât să nu-şi pericliteze propria integritate corporală sau chiar viaţa, expunându-se aceluiaşi risc.
SANCŢIUNE
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei nerespectarea
obligaţiei legale de a lua măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, potrivit art. 39 alin. (6) lit. a)
din Legea nr. 319/2006.
Care sunt operaţiile de prim ajutor în cazul unui accident prin electrocutare
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
I. Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric, în cazul în care acesta nu s-a
putut desprinde de instalaţia electrica
1. Dacă tensiunea de lucru este sub 1000 V, veţi proceda in felul următor:
Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare,
iar în lipsa acestuia, prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priză, de la caz
la caz.
Dacă scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită prea mult timp, reducând
operativitatea intervenţiei, scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau
echipamente electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reuşească îndepărtarea acestuia
de zona de pericol.
Dacă persoana electrocutată este în contact cu instalaţia electrică şi se află şi la înălţime, există
pericolul căderii ei. De aceea, trebuie să luaţi măsuri de evitare a acestei consecinţe. Puteţi fie să sprijiniţi
accidentatul cu proptele izolante, fie să organizaţi atenuarea căderii prin prinderea victimei ori prin
plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi – paie, materiale textile, crengi etc.
2. Dacă tensiunea de lucru este peste 1000 V, trebuie ştiut faptul că însăşi apropierea de
accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de pas.
Deconectarea instalaţiei (scoaterea de sub tensiune) va putea fi efectuată numai de către o persoană
care cunoaşte bine instalaţia. Scoaterea accidentatului din instalaţii aflate sub tensiune este permisă
numai după deconectarea acesteia.
Scoaterea accidentatului din instalaţia aflată sub tensiune este permisă numai în staţiile electrice
unde operaţia se execută de către personalul special instruit în acest sens şi care utilizează mijloace de
protecţie electroizolante adecvate: cizme şi mănuşi de înaltă tensiune, ştangă de manevră
corespunzatoare tensiunii nominale a instalaţiei.
Dacă accidentatului i s-au aprins hainele din cauza arcului electric provocat ca urmare a atingerii
instalaţiei electrice, imediat după ce este îndepărtat de sub tensiune, se va acţiona pentru stingerea
hainelor aprinse. Este de preferat ca accidentatul să fie culcat la pământ în timpul intervenţiei, deoarece
mişcarea acestuia ca o „torţă vie” îngreunează acţiunile de salvare.
În această situaţie examinarea este uşurată de faptul că se poate comunica cu accidentatul şi i se pot
adresa întrebări:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
ce te supără?
ai ameţeli?
ai greaţă?
ai dificultăţi în respiraţie?
te supără inima?
În timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău:
paloarea sau roşeaţa excesivă
transpiraţia feţei şi a palmelor;
prezenţa şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului.
În această situaţie, pentru a determina starea clinică a victimei, procedaţi în felul următor:
Dacă în urma accidentului prin electrocutare nu au rezultat vătămări şi leziuni care ar contraindica
într-un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului (de exemplu: cădere cu grave leziuni şi
vătămări, fracturi, hemoragii), aşezaţi accidentatul într-o poziţie care să permită examinarea sa, respectiv
în poziţie culcat pe spate pe o suprafaţă plană şi suficient de rigidă.
În cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai ţine seama de eventualele interdicţii de mişcare, i se va
face accidentatului respiraţie artificială sau reanimare cardio-respiratorie.
ATENŢIE!
Chiar dacă în urma electrocutării accidentatul nu acuză stări de rău, nici măcar trecătoare, el trebuie ţinut
în repaus timp de 0,5-1 oră şi supus apoi unei consultaţii medicale.
Orice persoană care a suferit un accident prin electrocutare va fi transportată la spital pentru
supraveghere medicală, deoarece ulterior accidentului pot surveni tulburări de ritm cardiac.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
ATENŢIE!
Dacă nu puteţi diagnostica în mod precis tipul leziunii, trataţi traumatismul ca pe o
fractură.
Traumatismele sunt cauzate de tracţiunea bruscă excesivă sau de răsucirea unui muşchi sau articulaţii.
Întinderile musculare şi entorsele sunt adesea rezultatul unor manevre greşit executate sau al pregătirii
inadecvate pentru o anumită mişcare ori activitate fizică. Luxaţiile sunt cauzate de obicei de mişcări
violente.
Atunci când muşchii sunt întinşi dincolo de limita lor normală, leziunea care apare se numeşte întindere
musculară.
Semnele şi simptomele unei întinderi musculare pot apărea mai târziu faţă de momentul producerii
accidentului. Întinderile musculare pot fi recunoscute după:
- o durere bruscă şi ascuţită în muşchiul afectat;
- umflarea (tumefierea) muşchiului;
- crampe musculare;
- colorarea şi rigidizarea zonei.
Aplicaţi comprese reci pentru a ajuta la relaxarea spasmelor musculare şi pentru a împiedica
umflarea ţesuturilor. Puteţi folosi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi
15 minute de pauză).
Entorsa este o întindere sau o rupere a ligamentelor care ţin o articulaţie. O entorsă apare atunci când
oasele de la articulaţie sunt forţate dincolo de limita lor normală de mişcare, întinzând şi rupând
ligamentele care le sprijină.
Este posibil ca entorsele să nu poată fi deosebite de fracturi şi, de aceea, ele trebuie tratate ca fracturile,
adăugând următoarele proceduri:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Primul ajutor în cazul luxaţiilor
Atunci când suprafeţele de contact ale oaselor de la o articulaţie nu se mai află în contact normal, se
spune că articulaţia este luxată. O luxaţie duce la întinderea şi ruperea capsulei fibroase care ţine
articulaţia.
Luxaţia poate fi cauzată de o răsucire gravă a unei articulaţii sau de către o forţă indirectă. Articulaţiile cel
mai frecvent luxate sunt cele de la umăr, cot, degetul mare, degete, maxilarul inferior şi genunchi. De
exemplu, un umăr poate fi luxat prin cădere pe cot sau pe braţul aflat în extensie. Uneori şi o contracţie
musculară bruscă poate cauza o luxaţie. Maxilarul inferior poate fi luxat atunci când căscăm prea tare.
Deoarece multe luxaţii sunt însoţite şi complicate de fracturi, atunci când există o cât de mică îndoială
privind diagnosticul, ele trebuie tratate ca fracturi, adăugând următoarele proceduri:
Nu faceţi niciun fel de încercare de a aduce oasele şi articulaţia în poziţia lor normală.
Imobilizaţi şi sprijiniţi articulaţia în poziţia cea mai confortabilă. Folosiţi pernuţe şi o eşarfă pentru a
sprijini adecvat membrul afectat.
Aplicaţi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi 15 minute de
pauză), pentru a diminua durerea şi umflarea.
Cunoaşterea şi recunoaşterea tipului de plagă permite acordarea unui prim ajutor competent.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- plăgi profunde, atunci când sunt depăşite aceste straturi şi sunt afectaţi muşchii, vasele, nervii,
oasele sau alte organe.
În funcţie de natura agentului agresor şi după modul de producere, plăgile se împart în:
- plăgi contuze (contuzii, vânătăi) - cauzate de obicei de cădere sau de o lovitură cu un obiect
contondent, rotunjit, neted, fără să se producă o sfâşiere a tegumentului (pielii, epidermei). Riscul de
infecţie este redus.
Contuziile pot fi superficiale sau profunde. Cele superficiale pot fi sub forma echimozei (vânătăii), când
este afectat tegumentul, sau sub forma seromului (hematomului), când este afectat şi ţesutul
subcutanat. Aceste cazuri nu necesită o intervenţie la locul accidentului. Contuziile profunde sunt însoţite
de rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale.
- plăgi zdrobite (laceraţii) deschise, cu margini neregulate; distrugerile de ţesuturi sunt mai mari,
cu tendinţă de necrozare, substanţele rezultate fiind toxice pentru organsim. Fiind favorizată înmulţirea
mai rapidă a microbilor şi deci infecţia, vindecarea se produce mai greu.
- plăgi tăiate - provocate de obiecte tăioase (cuţite, cioburi) la nivelul ţesutului moale. Aceste plăgi
prezintă margini regulate cu distrugeri minime de ţesut. În general, sunt mai puţin murdare decât juliturile,
dar pot conţine fragmente de sticlă sau de alte materiale. Se vindecă uşor.
- plăgi înţepate - cauzate de obiecte ascuţite şi tăioase. Aceste răni pot avea orificii mici la
suprafaţa pielii, cu distrugeri minime de ţesut, dar pot fi profunde, permiţând pătrunderea microbilor în
adâncime. Infecţiile la plagile înţepate pot fi grave.
- plăgi muşcate - provocate de muşcături de animale. Aceste plăgi constau dintr-o asociere de
plăgi tăiate şi zdrobite. Ele prezintă o gravitate deosebită deoarece în gura poate exista o mare
concentraţie de agenţi patogeni (de exemplu: virusul turbării, veninul viperei).
Principalele obiective urmărite atunci când se acordă primul ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi
sunt:
combaterea hemoragiei;
prevenirea infecţiei;
combaterea durerii;
prevenirea şi combaterea şocului.
Prevenirea infecţiilor
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
În afara hemoragiilor, un pericol imediat şi important în cazul plăgilor îl constituie infecţiile. Plăgile
reprezintă porţi de intrare pentru micorbii aflaţi pe suprafaţa pielii rănite, precum şi pentru cei din mediul
extern. Pielea intactă, sănătoasă nu permite pătrunderea acestora în ţesuturi, având un rol antiinfecţios
important.
În plus, ţesuturile zdrobite, secreţiile şi sângele acumulat în aceste ţesuturi reprezintă un mediu prielnic
pentru înmulţirea microbilor. Deşi contaminarea pielii are loc imediat, odată cu rănirea, infecţia propriu-
zisă se manifestă după circa 6 ore şi este complet instalată în 24 de ore. De aceea, după acordarea unui
prim ajutor eficient şi corect, tratarea calificată a plăgilor trebuie realizată în primele 6 ore de la
producere.
Având în vedere că de primul pansament depinde evoluţia ulterioară a plăgii, trebuie să se respecte
următoarele reguli:
Plaga nu trebuie pansată cu orice si oricum! Plaga este o poartă largă deschisă microbilor
patogeni şi nu este permis să contribuim şi noi la infectarea ei.
O hemoragie importantă nu trebuie neglijată pe motivul că trebuie sa fie pregatite mai întâi
cele necesare pentru pansat. În caz că sângele ţâşneşte din plagă sau se scurge într-o cantitate
apreciabilă, primul ajutor se va adresa imediat hemoragiei.
Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, o aşchie înfiptă, un cuţit
înfipt în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.
O plagă nu va fi ştearsă cu comprese. Trebuie să se procedeze rapid şi cu blândeţe, fără
gesturi dezordonate şi inutile.
Pe rana proaspată nu se vor aplica substanţe grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor
cu antibiotice. Grăsimile împiedică drenajul secreţiilor din plagă, anihilând acţiunea absorbantă a
pansamentului. Substanţele grase se folosesc mai târziu, când plaga se usucă şi pansamentul tinde să
se lipească.
Mâinile trebuie spălate cu apa şi săpun înainte de acordarea primului ajutor.
Nu trebuie să se tuşească sau să se respire deasupra unei plăgi.
Nu trebuie atinse plaga sau partea bandajului care va veni în contact cu plaga.
Plaga trebuie acoperită cât mai rapid cu un pansament steril sau măcar cu unul care este
curat.
Imediat după acordarea primului ajutor, mâinile sau alte părţi ale corpului care au venit în
contact cu plaga trebuie bine spălate, pentru a evita propria infectare.
Toaleta plăgilor
Acordarea primului ajutor trebuie să înceapă prin prevenirea suprainfectării plăgii, protejând-o de orice
contact cu obiecte murdare, nesterile (mâini, instrumente, materiale de pansat etc.). Principalul mijloc de
protejare este reprezentat de aplicarea pansamentelor care variază în funcţie de întinderea, profunzimea
şi localizarea plăgilor.
Înainte de aplicarea pansamentelor este necesară curăţarea (toaleta) plăgilor. Se va proceda astfel:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- Se curăţă zona cu ajutorul unei comprese sterile, pornind de la marginile plăgii spre pielea
sănătoasă din jur. Nu se utilizează vată la aceste manevre, pentru a nu lăsa scame ce pot împiedica
vindecarea.
- Se spală apoi pielea din jur, utilizând substanţe detergente (săpun lichid, bromocet, benzina
etc.).
- Se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu ajutorul unor substanţe antispetice (alcool, tinctură
de iod, rivanol), folosind, de asemenea, comprese sterile. Se va evita pătrunderea acestora în plagă,
deoarece sunt iritante.
- Pentru a îndepărta eventualii corpi străini din plagă, cea mai bună metodă constă în a turna
pe plagă apă oxigenată. Aceasta, prin spuma pe care o produce, antrenează eventualii corpi straini,
realizând în acelaşi timp şi dezinfecţia plăgii.
- Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, aşchii, cuţite etc.) se lasă
pe loc, din cauza pericolului de sângerare.
- Se va încerca extragerea cu ajutorul unei pensete sterile (eventual sterilizată la flacară) sau
cu degetele (unghiile), după o bună dezinfectare (alcool, tinctură de iod, apă şi săpun) numai a corpilor
străini superficiali şi care nu au fost îndepărtaţi de lichidul turnat.
- Rana se dezinfectează apoi cu o soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, rivanol sau
din nou cu apă oxigenată.
- Dacă rana este într-o regiune cu păr, este important să se efectueze o bărbierire a zonei din
jurul ei (dacă este posibil), după care se va dezinfecta din nou pielea din jurul rănii cu alcool, tinctură de
iod etc.
- Se acoperă apoi plaga cu un strat de comprese sterile, se aduagă eventual un strat de vată,
după care se efectuează bandajarea în vederea menţinerii pansamentului.
- În cazul rănilor care sângerează, straturile de comprese şi vată vor fi mai groase; înainte de
bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o faşă nederulată peste care se aplică bandajul cât mai
strâns.
- În situaţia în care sângele îmbibă mai departe pansamentul şi nu se opreşte, se vor lua
măsurile de oprire a hemoragiilor.
ATENŢIE!
Sudura rănilor este de competenţa exclusivă a cadrelor sanitare (a salvatorilor de gradul I şi II).
DEFINIŢIE
Şocul reprezintă o stare critică de reacţie a organismului uman, caracterizată printr-o irigare insuficientă
a ţesuturilor corpului.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- sângerare externă severă sau sângerare internă;
- răniri grave, striviri cu zdrobiri de ţesuturi care pot duce şi la pierderi de sânge şi plasmă;
- crize cardiace, când inima nu mai poate pompa suficient sânge în aparatul circulator;
- crize respiratorii, precum obturarea căilor respiratorii, rănirile toracelui sau paralizia muşchilor
intercostali, care împiedică victima să inspire suficient aer pentru a furniza sânge oxigenat către organele
vitale;
- rănirea coloanei vertebrale sau a traseelor nervoase care afectează controlul dimensiunii vaselor
sanguine;
- reacţii alergice severe produse prin ânţepături de insecte, muşcătură de animal, alimente sau
medicamente specifice;
- diverse infecţii – acest tip de şoc este întâlnit de obicei după o perioadă de boală şi ţine rar de
domeniul primului ajutor.
Care sunt semnele şi simptomele ce pot creşte în intensitate când şocul progresează?
Oricare din următoarele semne şi simptome sau toate împreună pot fi prezente şi pot creşte în
intensitate când şocul progresează:
- paloarea sau culoarea vânătă a pielii, în special la mivelul buzelor, tegumentelor, unghiilor şi
lobilor urechilor, ceea ce indică lipsa oxigenului;
- setea;
- greaţa şi vărsăturile;
Pentru victimele aflate în stare de şoc, asistenţa medicală trebuie acordată fără întârziere. Până la
obţinerea asistenţei medicale, trebuie să acordaţi imediat primul ajutor, încercând să preveniţi instalarea
şi evoluţia şocului. Procedaţi astfel:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Liniştiţi şi încurajaţi victima.
Preveniţi pierderea căldurii corpului victimei, punând pături sub şi deasupra victimei, dar:
Nu supraîcălziţi persoana aflată în stare de şoc şi nu folosiţi sticle cu apă fierbinte, pătură
electrică etc., decât la recomandsarea medicului.
Nu daţi nimic pe gură unei persoane aflate în stare de inconştienţă sau şoc sever. Umeziţi-i
buzele dacă victima se plânge de sete.
Poziţionaţi victima aflată în stare de şoc, astfel încât să i se asigure confort maxim şi să se
prevină agravarea şocului.
INFO
Poziţia ideală este pe spate, cu capul mai jos şi membrele inferioare ridicate cu 15 cm până la 30
cm, pentru a creşte debitul sângelui spre creier.
Rănile victimei sau condiţia sa fizică pot să nu permită plasarea ei în această poziţie. Astfel,
ridicarea picioarelor victimei cu fracturi pelviene poate produce dureri şi poate agrava traumatismul.
Această persoană trebuie menţinută întinsă pe spate, preferabil pe o brancardă. Dacă victima este
imobilizată, mânerele brancardei pot fi ridicate, pentru a realiza o înclinare a corpului în direcţia capului.
Victimle care au suferit răniri la torace, care au o boală pulmonară sau care au suferit un atac de
cord, respiră mai uşor dacă sunt aşezate semiculcat, în "capul oaselor".
- Mişcarea anormală apărută în afara articulaţiilor indică în mod sigur o fractură completă. Aceasta
însă nu trebuie căutată de salvator îndoind gamba, coapsa, braţul sau antebraţul victimei. Ea poate fi
observată în timp ce accidentatul se mişcă sau se agită din cauza durerii. Cel mult i se poate cere
victimei să-şi ridice membrul în cauză.
- Crepitaţia sau zgomotul produs de frecarea capetelor unor oase fracturate care apare în
timp ce accidentatul face o mişcare.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- Durerea şi sensibilitatea dureroasă sunt maxime la locul fracturii şi apar în timpul mişcării sau
palpării porţiunii rănite. Trebuie ştiut însă ca şi o contuzie musculară poate provoca durere.
- Deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractură, dar şi hematomul sau luxaţia pot
deforma zona afectată.
- Impotenţa funcţională sau imposibilitatea efectuării mişcării părţii afectate poate apărea ca
urmare a deformării şi durerii.
- Vânătaia (sau echimoza) apare mai târziu şi uneori la distanţă de locul fracturii şi indică difuzarea
sângelui din focarul de fractură în straturile pielii. Acest semn poate apărea însă şi după o contuzie
simplă.
- Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că
toate acestea pot să provoace complicaţii precum:
accentuarea durerii;
deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuţite şi tăioase care distrug muşchi, vase de sânge sau
nervi, provocând hemoragii sau paralizii;
transformarea fracturii închise într-una deschisă, ceea ce implică, de asemenea, complicaţii în plus.
- Primul ajutor se acordă la locul accidentului, exceptând cazul în care există un pericol pentru
salvator sau pentru victimă. În acest caz, victima trebuie aşezată în cel mai apropiat loc sigur.
- În caz de fractură deschisă, trebuie procedat mai întâi la oprirea hemoragiei şi la pansarea
rănii. Orice os ieşit în afară trebuie protejat cu feşi de jur împrejur, dar nu trebuie forţat să intre înapoi în
rană.
- Obiectivul principal al primului ajutor este imobilizarea fracturii pentru a preveni complicaţiile şi
a alina durerea. Imobilizarea se realizează cu ajutorul atelelor confecţionate special sau improvizate
(bastoane, umbrele, bucăţi de scândură sau placaj, şipci etc.).
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Ca regulă generală, orice imobilizare trebuie să cuprindă două articulaţii (încheieturi): cea de
deasupra şi cea de dedesubtul focarului de fractură.
Atelele se învelesc în vată (sau alte materiale moi), pentru a nu leza pielea, a nu afecta circulaţia
sau a nu mări durerea.
Se va evita aplicarea atelelor pe locul unde osul vine în contact direct cu pielea (faţa anterioară a
gambei, de exemplu).
Acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizată, golurile se umplu cu vată.
Se trage apoi o faşă în jurul atelelor şi membrului fracturat, obţinând astfel o imobilizare
provizorie. Trebuie să se ţină cont de faptul că o faşă prea strânsă afectează circulaţia sângelui şi
accentuează durerea.
Orice accentuare a durerii indică agravarea situaţiei şi necesită controlarea poziţiei membrelor, a
bandajelor şi nodurilor şi a circulaţiei sângelui la extremităţi. Nodurile de la materialul utilizat pentru
fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă şi nu pe zona descoperită, deoarece pot provoca compresiuni
durereoase pe piele.
Cel puţin două persoane trebuie să conlucreze la realizarea imobilizării. Una ridică membrul
fracturat cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană
aplică atelele şi trage faşa.
Pansamentul este un înveliş protector, aplicat pe o rană, pentru a controla sângerarea, a absorbi sângele
şi a preveni contaminarea şi infectarea acesteia. Pentru a respecta toate aceste cerinţe, un pansament
trebuie să fie:
steril sau cât mai curat posibil;
foarte absorbant şi poros, pentru a menţine rana uscată;
compresibil, gros şi moale, în special pentru sângerările puternice, astfel încât presiunea să se
exercite uniform pe toată suprafaţa afectată;
neaderent şi fără scame, pentru a reduce posibilitatea lipirii de rană. Tifonul, bumbacul şi pânza
de in sunt materiale potrivite pentru pansamente, în timp ce lâna şi alte materiale pufoase nu sunt
recomandate.
Pansamentele sunt disponibile în diferite forme şi mărimi. Cele mai utilizate pentru primul ajutor sunt:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- pansamentele adezive – pansamente din tifon, sterile, cu bandă adezivă;
- pansamentele din tifon (compresele) – de diverse mărimi, pliate şi împachetate individual sau
în număr mare;
- pansamentele compresive – pansamente sterile din tifon şi alt material absorbant, având
ataşată o rolă de faşă. Se folosesc la aplicarea compresivă pe o rană cu sângerare puternică;
- pansamentele improvizate – obţinute din material fără scame, steril sau curat.
- Se înfăşoară peste rană faşa cusută de pansament şi se leagă capătul ei, după ce a fost sfâşiat
pe o lungime corespunzătoare.
- Se pun peste plagă comprese sterile de tifon fără a atinge cu mâna partea ce vine în contact cu
rana.
INFO
Materialele de prim ajutor necesare pentru pansare sunt:
pansamente, feşi şi comprese de tifon sterile;
vată sterilă;
leucoplast;
pense şi foarfece sterile;
substanţe dezinfectante (apă oxigenată, tinctură de iod, spirt, soluţii de rivanol, permanganat de
potasiu, bromocet etc.).
- Spălaţi-vă pe mâini înainte de a pansa o rană. Dacă este posibil, dezinfectaţi-vă cu spirt, apă
oxigenată, soluţii de rivanol, permanganat de potasiu, bromocet etc.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- Înainte de pansare, opriţi hemoragia.
- Nu atingeţi şi nu suflaţi peste partea de pansament care va veni în contact direct cu rana.
- Dacă le aveţi la îndemână, folosiţi o pensă şi un foarfece sterilizate prin fierbere sau la flacără.
- Înainte de pansare, aplicaţi bumbac absorbant, vată, faşă neaderentă sau alt material peste
compresele de tifon.
- Nu îndepărtaţi de pe rană pansamentul deja făcut. Dacă sângele a trecut prin pansament, lăsaţi
pansamentul neschimbat şi acoperiţi-l cu pansamente suplimentare, vată sau alte materiale.
- Când sângerarea nu se opreşte şi pansamentul se îmbibă cu sânge, se vor aplica şi alte măsuri
de oprire a hemoragiei (hemostaza).
- Fixaţi pansamentul cu bandă adezivă sau feşi, pentru ca acesta să nu cadă în timpul
transportului.
ATENŢIE!
Nu puneţi niciodată vată direct pe rană.
Semnele unor tulburări respiratorii ce fac necesară aplicarea respiraţiei artificiale pot fi:
- respiraţie neregulată, prea repede sau prea rară;
- respiraţie superficială sau prea adâncă;
- respiraţie zgomotoasă sau dificilă;
- congestionarea vaselor de sânge de la cap şi gât;
- coloraţie vânătă (cianotică) a buzelor, urechilor şi unghiilor;
- transpiraţie abundentă;
- imobilizarea toracelui, circulaţia aerului nu poate fi auzită sau simţită.
Când apar unul sau mai multe dintre aceste semne, dacă nu se aplică respiraţia artificială, vor urma rapid
stopul cardiac, starea de inconştienţă şi apoi survine moartea.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
2) Respiraţia gură la nas
pot fi începute imediat şi continuate până când accidentatul este în siguranţă sau până la sosirea
medicului;
ATENŢIE!
Metodele directe de respiraţie artificială nu vor fi utilizate în cazul stopului respirator apărut în intoxicaţii
cu gaze şi vapori, pentru că există pericolul ca şi salvatorul să fie intoxicat.
Când executaţi respiraţia artificială gură la gură, asiguraţi-vă că sunt deschise căile respiratorii şi apoi:
- Strângeţi nările între degetul mare şi arătător pentru a preveni pierderile de aer.
- Inspiraţi adânc, deschideţi gura larg, plasaţi-o deasupra gurii accidentatului, realizând o bună
etanşare şi suflaţi în gura acestuia.
- După fiecare insuflare, ridicaţi gura de pe faţa accidentatului, pentru a permite aerului să iasă.
- Priviţi, ascultaţi şi sesizaţi circulaţia aerului din gură şi nas şi mişcarea toracelui.
ATENŢIE!
Înainte de a executa respiraţia artificială, desfaceţi gulerul, cravata, centura victimei sau orice articol de
îmbrăcăminte care ar putea jena respiraţia.
Această metodă poate fi folosită în cazurile în care există vătămări ale gurii sau atunci când nu este
posibilă acoperirea ei completă.
Se procedează în acelaşi fel ca în cazul respiraţiei gură la gură, insuflând aerul prin nasul accidentatului:
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
- Ridicaţi bărbia cu cealaltă mână, folosind degetul mare pentru a închide gura victimei. Acoperiţi
nasul accidentatului cu gura dvs. şi aplicaţi două insuflaţii, pentru a permite aerului să iasă prin expiraţie.
- Dacă aerul intră în plămâni şi pulsul este prezent, continuaţi şi respiraţi ritmic, în acelaşi mod ca la
metoda de respiraţie gură la gură.
Indiferent de metoda de respiraţie artificială folosită, în acordarea primului ajutor trebuie să respectaţi
următoarele reguli:
Controlaţi pulsul victimei la carotidă după primele minute sau după 12 cicluri complete. Dacă
există puls, reluaţi respiraţia artificială şi verificaţi pulsul din când în când.
www.ssm.eprotectiamuncii.ro
Accesaţi astăzi:
www.formularessm.eprotectiamuncii.ro
www.ssm.eprotectiamuncii.ro