Sunteți pe pagina 1din 15

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea de Relații Economice Internaționale


Specializarea Economie și afaceri internaționale

Proiect Negociere internațională -


Anexarea Crimeei de către Federația Rusă

Studenți:
Manole Elena-Mirabela
Marasac Răzvan-Marius
Măndică Gabriela-Miruna
Grupa 910, Seria B, Anul I

BUCUREȘTI
2017
Cuprins
Cuprins .................................................................................................................................................... 2
1. Istoria și geografia Crimeei ............................................................................................................. 3
2. Cauzele conflictului ruso-ucrainean ................................................................................................ 5
3. Criza din Crimeea ............................................................................................................................ 6
4. Intervenția armatei ruse în Peninsula Crimeea ................................................................................ 8
5. Referendumul din Crimeea............................................................................................................ 10
6. Anexarea Crimeei .......................................................................................................................... 12
7. Efecte. Concluzii ........................................................................................................................... 13
Bibliografie ............................................................................................................................................ 15

2
1. Istoria și geografia Crimeei

În secolele VI-XII, Bosforul Cimerian, numit și Bosforan sau Chersonez, este ținta mai multor
atacuri din partea slavilor păgâni.
În secolul al XIII-lea, tătarii invadează Europa, cucerind printre altele și cea mai mare parte a
Bosforului Cimerian, care va fi cunoscut de atunci înainte mai ales sub numele de Crâm sau
Crimeea.

În 1783, regiunea este anexată de Imperiul Țarist. În toate regiunile Hanatului Crimeii cucerite
de ruși populația creștină stabilă era alcătuită din români, însă Rusia îi mută pe acești români în
Munții Caucaz, aducând în locul lor români din Basarabia și ruși, sârbi, bulgari sau ucraineni.
Ca urmare a Războiul Crimeii, desfășurat între 1853 și 1856, o parte din populația tătară
emigrează în Dobrogea, Anatolia și alte regiuni ale Imperiului Otoman.

Pe data de 18 octombrie 1921 se înființează Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea,


ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse.
În Al Doilea Război Mondial, trupele germane, ajutate de cele românești, ocupă Crimeea. După
ce recăpătă controlul asupra regiunii, în 18 mai 1944, autoritățile sovietice deportă întreaga
populație tătară în Asia Centrală, pe motiv că aceasta ar fi colaborat cu ocupanții fasciști.

În 30 iunie 1945 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea este transformată într-o
simplă regiune a Rusiei.

În 19 februarie 1954 regiunea Crimeea este transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană,
printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS, fără ca populația locală să fie întrebată dacă
este de acord cu asta. La acea dată, la conducerea Uniunii Sovietice se afla Nikita Hrușciov care
trăise și activase în Ucraina din 1908 până în 1931.

După desființarea URSS în 1991, Crimeea devine parte din noul stat independent, Ucraina.
Totodată, tătarii crimeeni se întorc din exil și se restabilesc în Crimeea.

Pe 5 mai 1992 este creat propriul guvern al Republicii Crimeea, în următoarea zi fiind creată și
constituția.

Pe 19 mai Crimeea acceptă să facă parte din Ucraina și renunță la un guvern propriu, dar
comuniștii crimeeni forțează guvernul de la Kiev să extindă statutul autonom al Crimeii.
Pe 14 octombrie, parlamentul crimeean creează postul de președinte al Crimeii, acesta fiind
alcătuit pe moment dintr-un consiliu de tătari. Conflictele se mai liniștesc, dar pe 17 martie
1995, parlamentul ucrainean intervine și îl înlătură pe Meshkov, din cauza acțiunilor sale de
integrare cu Rusia.

După o constituție interimară, actuala constituție este pusă în aplicare, schimbând numele țării
în Republica Autonomă Crimeea.

3
Pe 24 august 2009, au loc proteste anti-ucrainene în Crimeea, acestea fiind alcătuite în mare
parte de etnici ruși. Ei sperau că Rusia va negocia cu Crimeea, la fel cum a negociat cu Osetia
de Sud și Abhazia.

Pe 27 aprilie 2010 au loc divergențe în parlamentul ucrainean, după ce se reînnoise tratatul care
extindea staționarea navelor ruse în Crimeea până în 2042.

La 21 noiembrie 2013 încep protestele din Ucraina, amplificându-se urgent. Președintele


Ucrainei, Viktor Ianukovici, îi cere Rusiei să trimită trupe în Crimeea pentru a proteja cetățenii
ruși de acolo. Sub acest pretext, trupele ruse ocupă rapid peninsula.

La 23 februarie 2014, ca o formă de răspuns la protestele din Ucraina care s-au soldat cu
plecarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici, au loc proteste ale unor grupuri rusofone
din Crimeea care se opuneau noilor schimbări politice de la Kiev și doreau alipirea Crimeii de
Rusia. Acestora li se opuneau grupuri de ucraineni și tătari crimeeni care sprijineau protestele
din Ucraina.Ca urmare a protestelor rusofonilor și în condițiile prezenței armatei ruse, la 16
februarie 2014 este organizat un referendum în urma căruia Crimeea se declară independentă,
ea fiind anexată imediat după aceea de către Federația Rusă.

Peninsula Crimeea (cunoscută și sub denumirea de Crimeea), se află pe coasta de nord a Mării
Negre, fiind localizată în sudul regiunii Herson (Ucraina) și la vest de regiunea Kuban
(Federația Rusă). Legătura cu regiunea Herson se realizează prin Istmul Perekop, iar separarea
de Kuban, prin Strâmtoarea Kerci. Crimeea este înconjurată de două mări: Marea Neagră și
Marea Azov.
Ocupând o suprafață de 27,000 km2 , Peninsula Crimeea este conectată cu regiunea Herson prin
Istmul Perekop, fâșie de pământ de aproximativ 5-7 kilometri lățime. Partea nordică a Falezei
Arabat este administrată de către raionul Henicesk, incluzând și cele două comunități rurale:
Șceaslîvțete și Strilkove. Punctul estic al peninsulei este reprezentat de peninsula Kerci, separat
de peninsula Taman (aparținând Rusiei) prin intermediul Strâmtorii Kerci, care face legătura
dintre Marea Azov și Marea Neagră, strâmtoarea ce măsoară în lățime între 3 și 13 kilometri.

Figura 1. Peninsula Crimeea


http://adevarul.ro/news/politica/crimeea-sensibilitatea-geostrategica-rusiei-1_53106342c7b855ff56bd7215/index.html

4
2. Cauzele conflictului ruso-ucrainean

Conflictul izbucnit în nordul Mării Negre, mai exact în Peninsula Crimeea, dintre Federația
Rusă și Ucraina nu este datorat numai unei conjuncturi politice. Este vorba de mai mult decât
atât, întrucât Peninsula Crimeea este o zonă geostrategică deosebit de sensibilă.
Legătura terestră cu continentul este posibilă doar prin trei istmuri, precum relatam în capitolul
anterior, oferind astfel avantaje evidente apărătorilor.
Primii care au vizitat această vestita peninsulă, au fost grecii (secolul V î. Hr.) care au întemeiat
colonii și au denumit peninsula Hersones sau, mai cunoscut, Taurida. Având o clima
mediteraneeană, Crimeea oferea avantaje evidente, astfel turismul s-a dezvoltat rapid în sudul
peninsulei: Livaida, Ialta, Foros.
Două milenii mai târziu, dupa cel de-al doilea război mondial, în anul 1946, Crimeea a devenit
parte integranta din Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă. Din perspectiva evoluțiilor
actuale, lucrurile, care erau puse la punct, au fost tulburate de ucrainianul Hrușciov care, în
1954, a făcut cadou Crimeea Ucrainei. Acest act administrativ a creat o gravă problemă
internațională în anii ’90, după destrămarea Uniunii Sovietice, dar și astăzi, când conflictul
dintre cele două națiuni se reia.
Lupta pentru Crimeea se dă pentru interese strategice militare de cea mai mare importanță. De
exemplu, în timpul Războiului Rece, după aderarea Turciei la NATO, flota sovietică a fost în
permanență mărită, Sevastopolul menținându-și faima de cea mai puternică fortăreață maritimă
a lumii.
Locuită în proporție de 59% de ruși, acum stăpânită legal de Federația Rusă și având o
minoritate tătărească cu argumente istorice solide, Republica Autonomă Crimeea rămâne un
bastion strategic de care Rusia nu se va dispensa prea curând.

Figura 2. Liderul sovietic Nikita Hrușciov, a cărui decizie de a da Crimeea Ucrainei a avut
urmări negative până în prezent
http://www.npr.org/sections/parallels/2014/02/27/283481587/crimea-a-gift-to-ukraine-becomes-a-political-flash-point

5
3. Criza din Crimeea

În mod evident, rivalitatea dintre Occident si Federația Rusǎ asupra problemei ucrainene a
început în anul 2008, când Moscova a început sǎ amenințe cu numeroase posibile acțiuni
preventive, ca rǎspuns la extinderea propusǎ de NATO în regiunea Mǎrii Negre și a Caucazului.
Neînțelegerile ruso-occidentale, generate de problema sistemelor de apǎrare antirachetǎ
americane și a celor de supraveghere radar în țǎri precum Polonia, Republica Ceha si Turcia au
fost amplificate de invitația facutǎ de NATO la Summit-ul din 2-4 aprilie 2008 de la București
cu privire la aderarea Ucrainei si Georgiei la Alianța Nord-Atlanticǎ, moment în care Vladimir
Putin a amenințat retoric integritatea teritorialǎ a Ucrainei. Astfel, la Summit, Vladimir Putin
prezintǎ Ucraina ca fiind “ un stat complicat” care a dobândit teritorii imense în detrimentul
Rusiei şi, de asemenea, acesta menționeazǎ şi numǎrul mare de ruși care trǎiesc in Ucraina (o
treime) si aproximativ 90% în Crimeea. În evoluția evenimentelor din Ucraina se pot distinge
trei faze: Euromaidanul, aprofundarea protestelor din sud-est si escaladarea.

Faza I (Euromaidanul)

Criza din Ucraina s-a declanșat la 21 noiembrie 2013, odatǎ cu protestele Euromaidan din
Kiev. Factorul declanșator a fost abrogarea legii referitoare la limbile cu statut regional prin
care mai multe limbi folosite în Ucraina, inclusiv româna, au fost scoase din uzul oficial. În
acea zi, parlamentul ucrainean nu a reușit sǎ voteze legea privind eliberarea din detenție a
fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoșenko, eveniment care a condus la suspendarea
negocierilor pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeanǎ, negociat încǎ din
2007. În același timp, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a anunțat cǎ dialogul cu
Rusia a fost reluat. Ca urmare, liderul partidului de opoziție a îndemnat, prin intermediul
Twitter si Facebook, populația la proteste ( pe care le-a numit “Euromaidan” ), declansând
ample mișcǎri de stradǎ în Ucraina. În decembrie 2013, demonstrațiile contra lui Ianukovici au
luat amploare, concentrându-se în Piata Independenței din Kiev. Protestatarii au ocupat
primǎria și Casa Sindicatelor din capital ucraineana. Pe acest fond, în ianuarie 2014,
parlamentul ucrainean a adoptat o serie de legi împotriva protestatarilor, înǎsprind pedepsele
cu închisoarea aplicate opozanților care ocupǎ clǎdiri guvernamentale. Mǎsurile dure luate de
cǎtre autoritǎți au declanșat un nou val de proteste, ceea ce a detereminat guvernul sǎ riposteze
cu unitǎți speciale. La sfâşitul lunii ianuarie 2014, guvernul a decis sǎ renunțe la o parte din
mǎsurile împotriva demonstranților, cerând în schimb sǎ punǎ capǎt blocadelor pe strazi şi
eliberarea clǎdirilor asediate. Prima fazǎ a crizei a durat pânǎ la 22 februarie 2014, când Viktor
Ianukovici a fost demis, sub acuzația de abuz de putere, de cǎtre Rada cu votul majoritǎții,
acesta fugind împreunǎ cu familia în Rusia. De asemenea, Rada a decis organizarea de alegeri
prezidențiale anticipate pentru data de 25 mai 2014. Principala caracteristicǎ a acestei prime
etape a crizei ucrainiene este caracterul intern al conflictelor, escaladarea violențelor în capitala
Kiev ṣi încercǎrile internaționale de mediere a conflictului.

6
Faza a II-a (aprofundarea protestelor in sud-est)

Cea de a doua fazǎ a crizei s-a prefigurat odatǎ cu începerea protestelor din Sevastopol, la 23
februarie 2014, unde demonstranții urmǎreau “ sǎ declare loialitate fațǎ de Rusia”. Tot pe 23
februarie 2014, Alexander Turcinov a fost ales drept preṣedinte interimar al Ucrainei de cǎtre
legislativul rus, anunțând totodatǎ promovarea unei politici pro-occidentale. În aceeaṣi zi, Rada
de la Kiev a decis anularea legii din 2013 cu privire la principiul politicii limbii de stat, care a
permis ca în fiecare regiune sǎ se utilizeze alte limbi oficiale în afara celei ucrainene. Dupǎ
acuzarea preṣedintelui Viktor Ianukovici de genocide, numeroṣi bǎrbați înarmați pro-rusi au
început sǎ ocupe clǎdiri importante ( sediile guvernului ṣi parlamentului ) din capitala
peninsulei Crimeei, Simferopol. În noaptea de 27-28 februarie 2014, aeroporturile din Crimeea
au fost ocupate de persoane înarmate neidentificate. Militarii ucraineni si grǎnicerii au fost
dezarmați, cel mai probabil de cǎtre soldați ruṣi fǎrǎ însemne. La prima conferințǎ de presǎ
dupǎ fuga lui Ianukovici în Rusia, acesta a denunțat “lovitura de stat”, insistând asupra statutului
sǎu legal de preṣedinte al Ucrainei. Mii de tǎtari crimeeni au început sǎ protesteze contra
scindǎrii Ucrainei, în timp de protestatarii pro-ruṣi cereau alipirea Crimeei la Rusia. La 1 martie
2014, Parlamentul Rus a aprobat cererea lui Vladmir Putin de a folosi forța în Ucraina pentru “
protejarea intereselor Rusiei”. Începând cu aceastǎ datǎ, numeroase persoane înarmate, în
uniforme fǎrǎ însemne, pun stǎpânire pe anumite puncte strategice din peninsula crimeeana.
Proaspǎt numitul comandant al marinei ucrainene a dezertat, arǎtând cǎ se supune ordinelor
auto-intitulatelor autoritǎți pro-ruse din Crimeea. Forțele navale l-au urmat, rǎmânând loiale
Kievului, fapt ce a înseamnat acuzarea comandantului de înaltǎ trǎdare. La 4 martie 2014,
Vladimir Putin a declarat cǎ bǎrbații înarmați care asediau forțele ucrainene din Crimeea nu
erau trupe ruseṣti, ci forțe de auto-apǎrare autohtone. La 5 martie 2014, Parlamentul Crimeei a
votat o lege cu privire la alipirea la Federația Rusǎ, care urma sǎ se materializeze printr-un
referendum pe 16 martie 2014. Rezultatele oficiale arǎtau cǎ 97% dintre alegǎtori doreau
alipirea Crimeei la Federația Rusǎ. La 18 martie 2014, preṣedintele rus Vladimir Putin a semnat
un proiect de lege cu privire la alipirea peninsulei la Rusia.

Aceastǎ etapǎ a crizei din Ucraina este caracterizatǎ de internaționalizarea conflictului, o


dezvoltare deosebit de rapidǎ a acțiunilor ṣi o implicare puternicǎ a Rusiei, în comparație cu
implicarea firavǎ, doar la nivel declarativ , din partea Uniunii Europene, SUA sau NATO.

Faza a III-a (escaladarea)

A treia ṣi actuala fazǎ a crizei ucrainene demonstreazǎ o escaladare a violenței în sud-estul


Ucrainei. Conflictul se rǎspândeṣte din ce în ce mai repede ṣi în rândul cetǎțenilor care sunt
forțați sǎ ia parte la acțiune. La 24 martie 2014, în contextul anexǎrii Crimeei, Federația Rusǎ
a fost exclusǎ din grupul G8, contramandându-se ṣi summit-ul care urma sǎ aibǎ loc în iunie la
Soci. De asemenea, preṣedintele interimar Alexander Turcinov anunțǎ retragerea trupelor
ucrainene din Crimeea. La 11 mai 2014, dupǎ o serie de conflicte care s-au soldat cu numeroase
victime, separatiṣtii pro-ruṣi din Donețk si Lugansk ṣi-au declarat independența fațǎ de Ucraina,
dupǎ un referendum care nu a fost recunoscut nici de Kiev, nici de Occident. Aceṣtia au format
Republica Popularǎ Donețk, respective Repubica Popularǎ Lugansk, nerecunoscute oficial.

7
4. Intervenția armatei ruse în Peninsula Crimeea

Intervenția armatei ruse în Ucraina a început la 24 februarie 2014, ca urmare a Revoluției


ucrainene pro-europene soldate cu o lovitură de stat, când trupe speciale rusești fără însemne
au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe
coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare. În aceeași
zi, legiuitorul rus a aprobat prezența militarilor ruși în Crimeea și estul Ucrainei. Totodată
oficialii ruși au continuat să susțină că prezența forțelor militare ruse în Crimeea nu încalcă
niciun acord existent între Rusia și Ucraina. Răspunsul ucrainean a fost moderat până acum,
fără nicio acțiune militară din partea guvernului Ucrainei, care a fost instalat la Kiev cu mai
puțin de o săptămână înainte de ocupație. Totodată, parlamentul ucrainean a solicitat ca
semnatarii Memorandumului de la Budapesta să își reafirme angajamentul față de principiile
garantate prin acest tratat. Conform acordului bilateral între Ucraina și Rusia cu privire la
staționarea unor structuri militare ruse până în 2047, Rusia poate avea circa 25 de mii de
militari, peste 500 de nave în portul de la Sevastopol, 100 de guri de tun cu calibru 100 mm și
22 de avioane de luptă. Toate informațiile privind mișcările de trupe trebuiesc trimise Kiev-ului
de către partea rusă, iar militarii ruși trebuie să rămână în anumite zone prestabilite.

Potrivit președintelui rus Vladimir Putin, trupele din Crimeea au doar rolul de a proteja activele
militare rusești conform tratatelor bilaterale ruso-ucrainene, în timp ce "grupuri de autoapărare"
și nu armata rusă au preluat controlul asupra infrastructurii și instalațiilor militare din
Crimeea. Într-un interviu televizat din 17 aprilie 2014 Putin a spus tocmai opusul vorbelor sale
anterioare, recunoscând că în Crimeea au acționat soldați ruși fără însemne. Departamentul de
Stat American a precizat că aceste trupe înarmate fără însemne militare vorbesc rusă și au
echipamente militare (grele) cu număr de Rusia și neaccesibile cetățenilor de rând. Politicienii
ruși sunt de acord că guvernul ucrainean este nelegitim și că Ianukovici rămâne liderul legitim
al Ucrainei. Conform președintelui rus Vladimir Putin, Kievul a încercat să destabilizeze
situația din Crimeea, Parlamentul ucrainean se află sub influența extremiștilor și teroriștilor și
că bazele militare ruse, dar și populația rusofonă în general, se află în pericol. Potrivit oficialilor
ruși, în Ucraina ar avea loc o criza umanitară și sute de mii de oameni ar fi fugit din țară spre
Rusia, în căutarea unui refugiu, fără a preciza câți dintre aceștia au plecat de fapt la muncă în
Rusia. Conform Rusiei, acțiunile SUA și UE de a tolera o lovitură de stat la Kiev ar reprezenta
o încălcare a Memorandumului de la Budapesta, care garanta integritatea teritorială și
suveranitatea Ucrainei.
În timp ce Comisia de la Veneția declară neconstituțional referendumul din Crimeea precum și
comunitatea internațională condamnă în general anexarea la Rusia, populația locală din
Crimeea și Sevastopol salută alipirea la „țara-mamă”, iar Putin neagă că este vorbă despre o
intervenție militară a Rusiei pentru că nu ar fi fost tras niciun foc de armă. Ucraina acuză Rusia
de destabilizarea țării prin intermediul unor "militanți" pro-ruși pentru a căuta pretexte de
invadare militară a restului teritoriului și pentru a îngreuna alegerilor prezidențiale anticipate
stabilite pentru 25 mai 2014.

8
În timp ce Federația Rusǎ neagă vehement că ar avea trupe armate în zona de conflict din sud-
estul Ucrainei, pe 21 ianuarie 2015, președintele Ucrainei, Petro Poroṣenko a declarat că peste
9.000 de militari ruși se află pe teritoriul Ucrainei.

Figura 3. Ucraina în schema geopolitică regională între Rusia, CSI, pro-rușii ucraineni și
crimeeni, Transnistria și moldoveniștii
https://ro.wikipedia.org/wiki/Interven%C8%9Bia_armat%C4%83_rus%C4%83_%C3%AEn_Ucraina_din_2014-2016#cite_note-18

9
5. Referendumul din Crimeea

Pe fundalul crizei din Crimeea, membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome au votat
pe 6 martie ieșirea în mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă.
Guvernul Ucrainei, tătarii crimeeni și mai multe state au susținut că orice referendum organizat
de autoritățile din Crimeea este neconstituțional și nelegitim.

La referendum au fost puse două întrebări. Prima: Sunteți pentru aderarea Crimeii la Federația
Rusă, cu statut de subiect al Federației? și a doua: Sunteți pentru revenirea la constituția
Crimeii din 1992? . Potrivit constituției Crimeii din 1992 republica face parte din Ucraina și-și
stabilește cu aceasta relațiile în baza acordurilor și înțelegerilor.

Populația Crimeii a votat așadar pentru alipirea la Rusia într-un referendum denunțat de întreaga
lume, dar susținut de Moscova.

Rezultatele preliminare ale votului arătau că 95,5% din votanți au ales trecerea regiunii în Rusia,
3,5% dintre alegători au vrut ca peninsula să rămână independentă și 1% din voturi au fost
anulate.

Uniunea Europeana, Statele Unite, dar și România, Franța sau Marea Britanie au criticat votul
și au transmis că îl consideră ilegal. În schimb, Crimeea va solicita oficial, luni, alipirea sa la
Rusia, a anunțat duminică seara premierul separatist Serghei Aksionov.
Referendumul fusese mai întâi fixat pentru 25 mai, când ar fi coincis cu alegerile anticipate
pentru președinția Ucrainei, apoi pentru 30 mai. Dacă inițial era vorba numai despre "viitorul"
Crimeei, acum este vorba despre alipirea la Rusia.

Peste tot în lume se nascuseră reacții diverse în legătură cu situația politică din estul Europei,
marii lideri ai lumii contestând cu vehemență că rezultatul votului din 6 martie ar fi unul
îmbucurător atât pentru locuitorii Crimeei, cât și pentru celelalte state, neimplicate activ în
această luptă.
Spre exemplu, cancelarul german Angela Merkel a condamnat intervenția trupelor ruse de
sâmbătă seara în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, în afara Crimeei, într-o convorbire la
telefon cu președintele rus, Vladimir Putin.

Prim-vicepremierul Republicii Autonome Crimeea, Rustam Temirgaliev, a declarat pentru


NBC că rezultatul referendumului din Crimeea este "un prim pas". "Următorul pas este estul
Ucrainei", a spus acesta.

Prim-ministrul britanic, David Cameron a declarat pentru BBC că Marea Britanie "nu
recunoaște referendumul din Crimeea sau rezultatul acestuia. Facem apel la Rusia pentru a intra
în dialog cu Ucraina și a rezolva această criză".
În tot acest timp, la Simferopol rezultatul referendumului este celebrat cu focuri de artificii.

Putin și Obama au convenit că "în pofida diferențelor de apreciere, este necesar să caute
împreună mijloace pentru a stabiliza situația din Ucraina", a anunțat Kremlinul.

10
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis liderului american Barack Obama că referendumul
din Crimeea este în conformitate cu dreptul internațional, relatează Reuters, care citează o
declarație de la Kremlin.

"Președintele Obama a subliniat că referendumul din Crimeea nu respectă Constituția Ucrainei


și a avut loc sub presiunea intervenției militare ruse, iar referendumul nu va fi recunoscut de
către Statele Unite și comunitatea internațională", arată un comunicat de la Casa Albă.

Cu toate acestea, chiar și în condițiile date, premierul separatist Serghei Aksionov sărbătorește
rezultatul referendumului în Simferopol și încurajează opinia publică din țările angrenate în
conflict să se bucure de deznodământ.

Figura 4. Manifestații cu privire la sărbătorirea a 3 ani de la anexarea Crimeei


http://pauza-online.ro/stiri/zeci-de-mii-de-rusi-aniverseaza-trei-ani-de-la-anexarea-crimeii-video/

11
6. Anexarea Crimeei

Anexarea Crimeei de către Federația Rusă este un proces politic, care a avut loc în anul 2014,
prin care Peninsula Crimeea (aparținând Ucrainei încă din anul 1954), a intrat sub controlul
Rusiei și a fost integrată ca doi subiecți federali: Republica Crimeea și orașul federal
Sevastopol.

Procesul de anexare a stârnit multe controverse și este considerat de către UE, G7, NATO și
ONU drept o anexare ilegală, ca urmare a intervențiilor militare ale Federației Ruse în
Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol, diviziuni administrative ale Ucrainei la
acea vreme și dupa ce autoritățile locale și-au declarat independența față de Ucraina și au
organizat un referendum nerecunoscut și considerat ilegal de guvernul de la Kiev.

Cauzele acestei anexări sunt diverse: de la populația majoritară de origine rusă (aprox. 59 %),
importanța geostrategică și socio-economică pentru Rusia a peninsulei Crimeea, înlocuirea
guvernului pro-rus al lui Viktor Ianukovici cu un guvern pro-european condus de Oleksandr
Turcinov, caracterizat de către guvernul rus ca „un guvern naționalist, a suprimat drepturile
minorităților de a folosi limbile: rusă, română, maghiară și tătară, acestea pierzându-și
oficialitatea în raioanele în care majorează (deși o lege a fost adoptată de Parlament în sensul
limitării drepturilor de utilizare a limbilor minoritate și regionale, ea nu a fost promulgată și nu
a intrat în vigoare, minoritățile păstrându-și drepturile obținute)” afișarea rezultatelor
scrutinului din 16 martie 2014, care arată că 95% din participanți au votat în favoarea anexării
Crimeei la Rusia, președintele Rusiei, Vladimir Putin, inițiaza procedura a alipire a Crimeei,
înștiințând guvernul, Duma de Stat și Consiliul Federației.

Pe 18 martie la Curtea Consituțională a Rusiei a parvenit o cerere de la președintele Rusiei cu


privire la verificarea constituționalității acordului de alipire a Crimeei la Federația Rusă, iar pe
19 martie, Curtea Constituțională a declarat că acordul este în concordanță cu constituția.
Pe 20 martie, Duma de Stat a ratificat acordul cu un singur vot contra, iar pe 21 martie acordul
a fost ratificat și de către Consiliul Federației și a fost adoptată o lege constituțională federală
referitoare la formarea a două noi subiecte federale ale Rusiei. În aceeași zi a fost creat districtul
federal Crimea.
Pe 2 aprilie Putin a semnat decretul de includere a Crimeei în districtul militar de sud.

Din 25 aprilie 2014 între Crimeea și Ucraina a fost instituită „legal” unilateral frontiera de stat
a Rusiei.

12
7. Efecte. Concluzii

Cum ar putea evolua situaţia din Ucraina în perioada următoare? Depinde foarte mult de cum
se va mişca preşedintele Petro Poroşenko şi, mai ales, de cum va acţiona în continuare Rusia.
Rusia probabil că nu urmăreşte să devină o putere globală în următorii zece ani, dar tinde să
devină o putere regională importantă. Şi prin acest deziderat înseamnă că se va ciocni într-un
anume mod cu Europa.
Pornind de la opţiunile Rusiei, o primă ipoteză este aceea că Rusia nu se va opri şi că va
interveni militar, invadând Ucraina, cu posibila ameninţare a statelor membre NATO. Poziţie
radicală şi militarizantă, acest scenariu poate deveni real, eventual, doar din accident totuşi. O
incursiune ar conduce la adoptarea de către Occident a unor noi sancţiuni vizând Rusia, iar
utilizarea forţelor convenţionale în vederea unei ocupări ar fi periculoasă şi scumpă, în contextul
în care economia rusească se clatină. Federaţia Rusă nu o duce economic strălucit şi, prin
urmare, nu este momentul să sfideze pe toată lumea. Dincolo de aceasta, „micul Războiul Rece”
este în derulare, iar apelul occidentalilor la sancţiuni împotriva ruşilor nu este o soluţie tocmai
fezabilă, cu cât sfârşitul crizei ucrainene va pune Rusia şi Occidentul în postura de a negocia.
În plus, atât Putin, cât şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, au spus în mai multe rânduri
că Moscova nu plănuieşte să invadeze sau să anexeze Ucraina. Interesele Rusiei sunt, oricum,
servite de către „oamenii în verde”, care au venit în estul Ucrainei din Rusia, Crimeea şi Belarus,
erodând autoritatea Kievului în zonă.
A doua ipoteză, mai realistă, este aceea că Rusia nu va merge mai departe din punct de vedere
militar. Scopul iniţial al Rusiei l-a constituit ţinerea NATO în afara Ucrainei şi menţinerea
Ucraina în sfera sa de influenţă. Obiectivul a fost parţial atins de Rusia prin anexarea Crimeei
şi încurajarea estului rusofil, dând astfel Ucrainei statutul de „stat sfâşiat”. Plecând de la ipoteza
prin care Rusia va frâna, există, practic, cinci variante de evoluţie
Prima alternativă, teoretică, este pacea: Ucraina va rezista şi va păşi în continuare spre vest.
Potrivit acestui scenariu, Acordul de la Geneva ar urma să fie pus în aplicare cu succes de către
OSCE, care are deja aproximativ 100 de observatori prezenţi în Ucraina. Însă aceştia nu au
nicio putere pentru a-l implementa, iar „ura” grupărilor pro-ruse atât faţă de americani, cât şi
faţă de europeni le face sarcina imposibilă.
O a doua variantă o constituie războiul civil. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că
Ucraina se află în pragul războiului civil, însă lucrurile nu stau chiar aşa. În estul Ucrainei este
vorba mai degrabă despre zeci de protestatari pro-ruşi, şi nu de sute, iar susţinătorii Kievului
nu-şi afişează loialitatea. Se pare oamenii nu vor să implice, iar unii se tem că vor fi atacaţi dacă
arată de partea cui sunt. Majoritatea populaţiei îşi continuă activităţile zilnice în mod normal,
în contextul în care situaţia economică se înrăutăţeşte. Ca atare, ultimul lucru pe care-l vor
oamenii este violenţa.
O a treia ipoteză este aceea că lucrurile vor rămâne în „blocaj”, adică se va menţine şi în
continuare un status-quo haotic. Acesta pare să fie scenariul cel mai probabil, şi anume
întreţinerea unei înfruntări care generează haos în estul Ucrainei, între susţinătorii Kievului şi
ai Moscovei. Puterea ucraineană, lipsită de experienţă, s-a dovedit până în prezent incapabilă
să facă faţă grupurilor pro-ruse, care au acţionat în forţă, cu scopul de a transforma protestele
în secesiune. Pe de altă parte, nici separatiştii pro-ruşi nu par capabili să guverneze, până în

13
momentul de faţă nefiind vizibilă apariţia unui lider politic, capabil să negocieze cu autorităţile
ucrainene sau OSCE.
O a patra variantă este aceea că Ucraina va accepta federalizarea, adică ceea ce oferă Federaţia
Rusă. În acest caz, parcursul euroatlantic este blocat, Rusia câştigă, o parte din Occident va
considera că nu pierde şi vom fi martori la un condominium ruso-occidental.
Ultima posibilitate luată în calcul este aceea că se va opta pentru o redesenare radicală a
frontierelor estice, în sensul în care Occidentul va decide să salveze ceea ce poate fi salvat în
cazul Ucrainei (zona Kievului şi vestul ţării), lăsând celelalte zone sub influenţa şi controlul
Rusiei.

14
Bibliografie
Calamur, K. (2014, Februarie 27). http://www.npr.org. Preluat de pe
http://www.npr.org/sections/parallels/2014/02/27/283481587/crimea-a-gift-to-ukraine-
becomes-a-political-flash-point

Elisei, A. (2014). Conflictul Rusia-Ucraina.

https://ro.wikipedia.org. (fără an). Preluat de pe Wikipedia

Kramer, M. (2014, Martie 19). http://www.wilsoncenter.org. Preluat de pe


http://www.wilsoncenter.org/publication/why-did-russia-give-away-crimea-sixty-years-ago

Popescu, A.-L. (2014, Martie 1). http://www.gandul.info. Preluat de pe


http://www.gandul.info/international/criza-din-crimeea-care-este-riscul-unui-razboi-in-
ucraina-si-cum-se-repeta-istoria-georgiei-si-transnistriei-analiza-gandul-12172700

Robu, D., & Samoila, I. (2014, Martie 17). http://www.ziare.com. Preluat de pe


http://www.ziare.com/international/ucraina/referendum-validat-in-crimeea-rusia-singura-
tara-care-recunoaste-votul-1287822

Stănescu, M. (2014, Februarie 28). http://adevarul.ro. Preluat de pe


http://adevarul.ro/news/politica/crimeea-sensibilitatea-geostrategica-rusiei-
1_53106342c7b855ff56bd7215/index.html

15