UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT
MASTER SIDIE
Anul I, Semestrul II

REFERAT DREPT DIPLOMATIC ȘI CONSULAR

TEMA: Privilegiile și imunitățiile diplomatice

Cadru didactic:
Profesor univ. dr. Nasty Marian Vlădoiu

Masterand:
Olariu Esmeralda Bernadette

BRAŞOV
-2017-
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

CUPRINS

CUPRINS .................................................................................................................................. 1
1. Evoluţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice........................................................... 2
2. Noţiunea de imunităţi şi privilegii diplomatice .............................................................. 3
a) Definirea noţiunii de imunitate .................................................................................... 4
b) Definirea noţiunii de privilegii diplomatice ................................................................ 4
c) Diferenţierea imunităţii de privilegii ........................................................................... 5
3. Clasificarea imunităţilor şi privilegiilor diplomatice..................................................... 8
a) Imunităţile de jurisdicţie şi de executare: ...................................................................... 8
b) Inviolabilitatea localurilor, bunurilor şi arhivelor misiunilor diplomatice şi
agenţilor diplomatici: ........................................................................................................... 8
c) Libertăţile agentului diplomatic şi ale misiunii diplomatice: ....................................... 9
d) Scutirea de taxe, asistenţă socială, anumite impozite şi taxe, inclusiv a taxelor
vamale. ................................................................................................................................... 9
e) Dreptul misiunilor diplomatice şi a agenţilor lor de a folosi însemnele naţionale care
identifică statul care i-a trimis. ............................................................................................ 9
4. Tipurile de imunităţi şi privilegii diplomatice recunoscute pe plan internaţional, din
punct de vedere juridic, rolul şi funcţiile lor ......................................................................... 9
a) Imunitatea de jurisdicţie ............................................................................................... 9
b) Imunitatea de execuţie ................................................................................................... 11
b) Cazuri în care imunitatea poate fi ridicată ............................................................... 12
c) Inviolabilitatea sediului misiunii diplomatice, a persoanei agentului diplomatic, a
mijloacelor de transport şi a corespondenţei ................................................................... 13
e) Inviolabilitatea personală a agenţilor diplomatici ...................................................... 14
f) Condiţiile în care se exercită azilul diplomatic sunt .................................................... 14
g) Privilegii fiscale si vamale ........................................................................................... 15
Scutirea de impozite ........................................................................................................ 15
Asigurările sociale ........................................................................................................... 16
Concluzii .................................................................................................................................. 18
Bibliografie .............................................................................................................................. 19

1
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

Privilegiile și imunitățiile diplomatice

1. Evoluţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice

Instituţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice este cunoscută încă de la începuturile

diplomaţiei, întrucât fără aceste instrumente nu era practic posibil să se desfăşoare relaţiile
dintre state, prin intermediul unor trimişi speciali, riscurile pentru aceştia fiind inacceptabile.

Odată cu apariţia reprezentanţelor diplomatice permanente, la inviolabilitatea persoanei

s-a adăugat inviolabilitatea domiciliului şi imunitatea de jurisdicţie.

În prima etapă a apariției diplomaţiei, regulile referitoare la imunităţi şi privilegii erau

de natură cutumiară şi se bazau pe practica statelor, astfel cum aceasta era reglementată pe plan
intern.

Dar, evoluţia progresivă a relaţiilor internaţionale a făcut necesară elaborarea şi

codificarea unor norme privitoare la imunităţile şi privilegiile diplomatice care să răspundă noii
realităţi. Primele încercări de codificare s-au realizat prin anexa a XVII-a la Actul final al
Congresului de la Viena din 1815, modificat trei ani mai târziu la Aix-la Chapelle.1

Astfel, cea de a V-a Conferinţă internaţională americană întrunită la Havana în 1928, a

adoptat Convenţia privind agenţii diplomatici; iar Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961
privind relaţiile diplomatice a realizat codificarea normelor cutumiare deja existente, la care s-
a adăugat dimensiunea novatoare; de dezvoltare progresivă, luând act de noile realităţi ce se
manifestaseră în viaţa diplomatică internaţională şi a exigenţelor acestora, introducând noi
reguli ce nu fuseseră încă acceptate de toată lumea.

Faptul că imunităţile şi privilegiile sunt în primul rând de natură cutumiară şi mai apoi
consacrate în textul Convenţiei de la Viena, a fost recunoscut de Curtea Internaţională de
Justiţie, care într-o decizie din 24 mai 1980, referitoare la activitatea personalului diplomatic şi
consular al SUA la Teheran2, ca urmare a unei crize care a apărut atunci, a recunoscut în mod
expres în motivarea deciziei sale că aceste imunităţi şi privilegii sunt de natură cutumiară,

1
I. M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, vol.II, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.691.
2
C. Grigore, I. Cloșca, Drept internaţional public. Note de curs şi documente, vol. II, cartea a III-a, Editura Dacia
Europa Nova, Lugoj, 1996, p. 187

2
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

consacrate şi în Convenţia de la Viena şi ele nu pot fi modificate prin acţiuni unilaterale ale
unui stat. Deşi este o instituţie veche, consacrată în dreptul internaţional cutumiar şi în
convenţiile internaţionale (Convenţia de la Viena), asta nu înseamnă că domeniul imunităţilor şi
privilegiilor diplomatice nu ridică şi astăzi probleme de recunoaştere şi de aplicare în practică
şi o dovada că acest domeniu rămâne un domeniu de preocupare, este faptul că şi în prezent, pe
ordinea de zi a Adunării Generale a ONU există un punct special, „Examinarea de măsuri
eficiente pentru protecţia şi securitatea misiunilor diplomatice şi a reprezentanţilor
diplomatici”, punct care se dezbate anual şi în care se discută despre problemele care apar în
legătură cu aplicarea imunităţilor şi privilegiilor diplomatice şi cu măsurile care ar urma să fie
adoptate pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestor misiuni diplomatice,
precum și pentru asigurarea protecţiei şi securităţii lor.

2. Noţiunea de imunităţi şi privilegii diplomatice

Imunităţile şi privilegiile diplomatice decurg din principiul fundamental potrivit căruia
statele au controlul asupra teritoriului şi persoanelor care locuiesc pe acest teritoriu. Acest
principiu fundamental al dreptului internaţional creează şi nevoia pentru imunităţi şi privilegii,
pentru că în cazul în care nu ar exista o asemenea instituţie, agenţii diplomatici ar fi şi ei supuşi
controlului statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea generând dificultăţi în
desfăşurarea activităţii lor. Astfel atât misiunii diplomatice,cât și membrilor ei, trebuie să i se
creeze, minimum necesar de condiţii – acele imunităţi şi privilegii care alcătuiesc ceea ce în
mod curent se înţelege prin „statut diplomatic”. Acest statut are ca efect scoaterea diplomaţilor
de sub autoritatea şi competenţa judiciară a statului acreditar şi le oferă condiţiile necesare
funcționării lor.

Instituţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice constituie garanţia activităţii

diplomatice însăşi pentru că, fără acordarea de imunităţi şi privilegii, care crează pentru agenţii
diplomatici acea condiţie juridică de natură să le asigure libertatea deplină şi securitatea
necesară, exercitarea funcţiilor de către aceştia nu ar avea loc; constituind aşadar instituţia ce
ocupă un loc central în cadrul dreptului diplomatic.
Asigurarea tratamentului pe care-l presupun imunităţile şi privilegiile diplomatice
constituie o premisă necesară, nu numai pentru relaţiile normale dintre cele două state între care
s-a stabilit raportul de misiune, ci şi pentru comunitatea internaţională în ansamblul ei.

3
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

a) Definirea noţiunii de imunitate

În accepţiunea cea mai largă, prin imunitatea diplomatică se înţelege tratamentul pe

care, în dreptul internaţional, statele sunt obligate să-l acorde organelor diplomatice străine
acreditate situate pe teritoriul lor3.

În sens restrâns însă, imunitatea diplomatică înseamnă scutirea de care se bucură

organele diplomatice de sarcinile şi obligaţiile la care sunt ţinuţi alţi subiecţi de drept (cetăţeni
sau străini) care se află pe teritoriul acelui stat3; exceptarea de la o obligaţie juridică generală,
scoaterea lor de sub jurisdicţia penală şi civilă a statului acreditar.

Aşadar, imunitatea diplomatică apare ca o excepţie de la principiul general de supunere

faţă de jurisdicţia locală a individului rezident pe teritoriul statului. Acest drept este acordat de
statul acreditar unei misiuni diplomatice şi personalului său precum şi a bunurilor lor în baza
cărora sunt exceptaţi de la jurisdicţia autorităţilor judiciare sau de la care ar putea să o exercite
autorităţile administrative ale statului acreditar; cu alte cuvinte de la jurisdicţia penală, civilă şi
administrativă a statului străin pe teritoriul căruia se află.

În literatura de specialitate, când se defineşte noţiunea de imunitate, se insistă asupra

faptului că imunitatea înseamnă numai imunitatea de la exercitarea jurisdicţiei şi nu imunitatea
de la jurisdicţia insăşi, adică de la răspunderea legală.

b) Definirea noţiunii de privilegii diplomatice

Privilegiile diplomatice constituie, de asemenea, un tratament special datorat agenţilor
diplomatici, conţinutul lor constând în acordarea accesului la unele facilităţi determinate de
prestaţii speciale şi se exprimă în acordarea de către statul de reşedinţă a unor beneficii.
În consecinţă, privilegiile sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul
acreditar unei misiuni diplomatice şi agenţilor diplomatici, un tratament juridic aparte,
favorabil, aplicat acestora, atât în raport cu străiniii obişnuiţi, cât şi chiar faţă de proprii cetăţeni
ai statului acreditar.

3
C. Grigore, I. Cloșca, Drept internaţional public. Note de curs şi documente, vol. II, cartea a III-a, Editura
Dacia Europa Nova, Lugoj, 1996, pp. 255-276.

4
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

c) Diferenţierea imunităţii de privilegii

Trebuie observat faptul că în Convenţia de la Viena, deşi sunt tratate ca noţiuni

distincte, acesta nu se face distincţie între imunităţi şi privilegii. Asfel, acestea nu sunt definite
în mod separate, nu există nici criterii care să conducă la separarea lor.

Trebuie avut în vedere că atât imunităţile, cât şi privilegiile au un caracter convenţional,

după cum ambele apar ca o exceptare de la aplicarea unor prevederi legale. Ceea ce le
diferenţiază, în primul rând, este gradul sporit de importanţă pe care imunităţile par să îl aibă
pentru funcţionarea misiunii dipomatice, implicaţiile mult mai mari pe care acestea le au asupra
activităţii diplomatice.

În al doilea rând, poziţia imunităţilor şi privilegiilor faţă de ordinea juridică din statul
acreditar nu este identică, în veme ce imunităţile ţin de dreptul procesual – neexistând
posibilitatea de a sancţiona neobservarea unei norme de drept material, privilegiile ţin de dreptul
material. În cazul privilegiilor, nu există o obligaţie pentru agentul diplomatic într-un domeniu
în care pentru orice altcineva există o asemenea obligaţie.

Totuși putem afirma că diferenţele dintre imunităţi şi privilegii sunt mai degrabă de
natură teoretică, pentru că în realitate ele reprezintă un ansamblu de condiţii favorabile,
necesare pentru desfăşurarea activităţii diplomatice şi consulare.

Există două categorii de funcționari consulari1, respectiv cei de carieră şi cei onorifici.
Convenţia de la Viena face distincţie între actele săvârşite de funcţionarul consular în exerciţiul
funcţiilor sale oficiale şi cele comise în afara acestor atribuţii, recunoscând imunitate
de jurisdicţie numai pentru actele oficiale.

Din acest punct de vedere, funcţionarul consular se deosebeşte de agentul diplomatic,

care se bucură de imunitate de jurisdicţie absolută. În ceea ce priveşte actele personale, acestea
sunt supuse în întregime jurisdicţiei statului primitor.

În ceea ce priveşte imunitatea de jurisdicţie civilă, în Proiectul Comisiei de Drept

Internaţional, temeiul pentru neexercitarea jurisdicţiei civile locale asupra consulilor nu a fost în

1
A. Năstase, B. Aurescu, I. Galea, Drept diplomatic şi consular. Sinteze pentru examen, Editura All Beck, 2002,
p.176.

5
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

mod specific enunţat, dar a fost dedus din imunitatea generală de jurisdicţie în legătură cu actele
îndeplinite în exercitarea funcţiilor consulare; trebuie avut în vedere dacă un delict funcţional
este acoperit de imunitate de jurisdicţie. Din moment ce activitatea este în conformitate cu
prevederile Convenţiei sau înţelegerii pe baza căreia consulul îşi desfăşoară activitatea, prin
ipoteză este exclus caracterul ei ilegal şi nu poate fi vorba de nici un fel de delict,
nefiind necesară distincţia între delict funcţional şi delict de drept comun.
Funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu nu sunt supuşi
jurisdicţiei penale, civile şi administrative a statului de reşedinţă pentru orice act îndeplinit în
exercitarea atribuţiilor oficiale. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în
faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în
exercitarea funcţiilor consulare. Prin excepţie, aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunii
civile care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau angajat
consular, pe care acesta l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al
statului trimiţător sau când aceasta este intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un
accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o navă sau o aeronavă. Şeful de oficiu
consular nu este supus jurisdicţiei penale, civile şi administrative a statului de reşedinţă, cu
excepţia cazului în care acţiunea civilă rezultă din încheierea unui contract pe care şeful de post
consular nu l-a făcut în mod expres sau implicit în numele statului trimiţător sau când a fost
intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de
un vehicul, o navă sau o aeronavă. Aceştia nu mai pot invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de o
cerere reconvenţională legată direct de cererea principală civilă sau administrativă introdusă de
funcţionarii consulari. O problemă controversată atât în doctrină, cât şi în practica statelor
o constituie inviolabilitatea personală a funcţionarului consular. Noţiunea de inviolabilitate are
un dublu sens: în sens larg, pozitiv, prin inviolabilitate se înţelege obligaţia statului respectiv de
a proteja persoana consulului de o eventuală ofensă din partea oricui, în al doilea rând, în sens
restrâns, negativ, statul în cauză trebuie să se abţină în a supune persoana consulului unor măsuri
restrictive de libertate.

Diferenţa se observă şi în ceea ce priveşte modul de determinare a caracterului

infracţiunilor pentru care inviolabilitatea personală nu este recunoscută.
Raţiunea principală a acestei reglementări provine din împrejurarea că nu se acordă consulilor
şi celorlalţi membrii ai oficiului consular decât o imunitate de jurisdicţie pentru actele săvârşite
în îndeplinirea funcţiilor consulare; în cazul în care ar exista o imunitate de jurisdicţie absolută,

6
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

necesitatea asigurării inviolabilităţii personale dispare, deoarece, nexistând o răspundere penală,

civilă sau administrativă, întrucât fapta nu cade sub jurisdicţia statului de reşedinţă, este evident
că nici măsurile care decurg din această răspundere nu pot fi întreprinse. Funcţionarii consulari
nu pot fi încarceraţi sau supuşi unei limitări a libertăţii lor personale decât în baza unei hotărâri
judecătoreşti definitive, prin excepţie aceştia nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune
preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare
competente. Statul primitor are obligaţia de a-l informa pe şeful oficiului consular ori de câte ori
va fi luată o măsură privativă de libertate sau de urmărire penală împotriva unui membru al
oficiului consular, iar dacă cel în cauză este chiar şeful de post consular, statul trimiţător va fi
informat pe cale diplomatică. În cazul ruperii relaţiilor diplomatice, localurile şi arhivele oficiilor
consulare se bucură de protecţie specială. Inviolabile sunt şi arhivele şi documentele consulare
în orice loc s-ar găsi acestea. Valiza consulară este inviolabilă. Membrii oficiului consular
beneficiază de libertate de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul statului primitor, sub rezerva
legilor şi reglementărilor referitoare la zonele în care accesul este interzis din motive de
securitate naţională.

Spre deosebire de membrii misiunii diplomatice, funcţionarii consulari şi ceilalţi membrii

ai oficiului consular nu sunt scutiţi de obligaţia de a depune ca martori în justiţie şi în cursul
procedurilor administrative, obligaţie care este frecvent înscrisă şi în legislaţiile naţionale, cum
ar fi în Anglia, Brazilia etc. Convenţiile consulare cuprind dispoziţii cu caracter general, fără a
intra în detalii cu privire la modalităţiile de obţinere a mărturiei.
Funcţionarii consulari nu depun mărturie la tribunal, ci la sediul oficiului consular sau la
reşedinţa lor. Membrii oficiului consular care sunt cetăţeni ai statului primitor pot refuza să
depună mărturie numai în legătură cu atribuţiile lor de serviciu sau să prezinte corespondenţa şi
documentele oficiale ale oficiului consular.

Convenţia privind relaţiile consulare de la Viena prevede obligaţia de a depune ca martor

în art. 44. Funcţionarii consulari sunt scutiţi de obligaţia de a presta jurământ.
Imunităţile consulare, cât şi cele diplomatice nu trebuie înţelese că sunt intuitu personae, ele fiind
acordate în favoarea statului trimiţător. Un funcţionar consular sau un angajat consular nu mai
poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de o cerere reconvenţională legată direct de cererea
principală civilă sau administrativă introdusă de funcţionarii consulari sau de angajaţii consulari.
Membrii oficiului consular beneficiază de scutiri printre care scutirea de înregistrare şi de
obţinerea de permise de şedere pe teritoriul statului primitor (art. 46), scutirea de obţinere de

7
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

permise de muncă (art. 47), scutirea de plată asigurărilor sociale (art. 48), scutiri fiscale şi vamale
(art. 49 şi 50 din Convenţia de la Viena).

Scutirea de prestaţii personale are în vedere o serie de sarcini civile ca serviciul militar,
serviciul de poliţie, funcţiile de jurat, de judecător laic, muncă personală ordonată de către
comune cu privire la întreținerea drumurilor sau cu ocazia unei calamităţi publice, obligaţii
militare legate de rechiziţionare, contribuţii militare. Această problemă reprezintă o parte
a dreptului internaţional cutumiar, găsindu-şi expresie şi în Convenţia de la Viena. Potrivit unei
practici generalizate, obiectele destinate folosinţei unui oficiu consular sunt scutite de taxe
vamale şi se poate considera că această practică este o dovadă a cutumei internaţionale în acest
domeniu.
Dreptul funcţionarului consular de a comunica cu cetăţenii statului sau care domiciliază în
circumscripţia consulară, precum şi dreptul cetăţenilor statului trimiţător de a comunica cu
funcţionarii consulari despre orice măsură privativă de libertate care a fost luată împotriva unui
cetăţean al statului trimiţător este înscris în Convenţia de la Viena, cât şi în numeroase convenţii
bilaterale.

3. Clasificarea imunităţilor şi privilegiilor diplomatice

a) Imunităţile de jurisdicţie şi de executare:
-imunitatea de jurisdicţie, penală, civilă şi administrativă, înseamnă că misiunile
diplomatice şi agenţii diplomatici sunt scutiţi de aplicarea legilor penale, civile şi administrative
care este prevăzută de dreptul intern al statului în care îşi desfăşoară activitatea.

-imunitatea de executare a sentinţelor prevede faptul că, în cazul în care se ajunge ca

împotriva unei misiuni diplomatice sau a unui agent diplomatic să se obţină o hotărâre penală1,
civilă sau administrativă, imunitatea de jurisdicţie nu permite ca această decizie să fie pusă în
aplicare faţă de agenţii diplomatici sau faţă de misiunile diplomatice.

b) Inviolabilitatea localurilor, bunurilor şi arhivelor misiunilor diplomatice şi agenţilor

diplomatici:
-inviolabilitatea localurilor, bunurilor şi arhivelor misiunilor diplomatice;

-inviolabilitatea agenţilor diplomatici.

1
A. Bonciog, Drept consular, Editura Pro Universitar, București, 2014, p. 210-211.

8
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

c) Libertăţile agentului diplomatic şi ale misiunii diplomatice:

-libertatea de mişcare care înseamnă că misiunile diplomatice şi agenţii diplomatici au
dreptul să circule liber în interiorul ţării de reşedinţă;

-libertatea de comunicare înseamnă că misiunile diplomatice şi agenţii diplomatici pot

comunica liber cu autorităţile care i-au acreditat.

d) Scutirea de taxe, asistenţă socială, anumite impozite şi taxe, inclusiv a taxelor vamale.

e) Dreptul misiunilor diplomatice şi a agenţilor lor de a folosi însemnele naţionale care

identifică statul care i-a trimis.

4. Tipurile de imunităţi şi privilegii diplomatice recunoscute pe plan

internaţional, din punct de vedere juridic, rolul şi funcţiile lor

a) Imunitatea de jurisdicţie
Imunitatea de jurisdicţie a misiunilor diplomatice şi a agenţilor diplomatici face obiectul
prevederilor art. 31 şi articolelor următoare din Convenţia de la Viena. Această imunitate de
jurisdicţie are un caracter procedural, în sensul că nu aduce atingere responsabilităţii pe care o
au agenţii diplomatici şi misiunile diplomatice de a respecta regulile şi de a nu le încălca. Ea se
referă doar la faptul că agenţii diplomatici sunt exceptaţi de la aplicarea procedurală a
jurisdicţiei locale.

Articolul 31 al Convenţiei de la Viena prevede că agentul diplomatic beneficiază de

imunitate de jurisdicţie penală în statul acreditar. Acesta este cel mai important element pentru
că imunitatea de jurisdicţie penală, aşa cum este prevăzută de Convenţia de la Viena este
generală, nu conţine nici un fel de excepţii sau limitări1. Privarea de libertate, arestarea,
condamnarea, executarea unor sentinţe privative de libertate, pentru un agent diplomatic, este
situaţia cea mai gravă în care s-ar putea afla şi care ar conduce la negarea funcţiei sale ca agent
diplomatic, de aceea, în mod evident, imunitatea de jurisdicţie penală este cea mai importantă
imunitate de jurisdicţie pentru că este şi mijlocul cel mai direct de a face presiuni, mai ales
fizice, asupra unui agent diplomatic.

1
I. M. Anghel, Drept diplomatic și consular, Editura Universul Juridic, 2011.

9
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

În continuare, Convenţia de la Viena se referă şi la imunitatea de jurisdicţie civilă şi

administrativă, situată însă pe un plan secundar faţă de cea penală, conţinând şi anumite clauze
care o completează. Art. 31 menţionează faptul că agentul diplomatic beneficiază de imunitate
de jurisdicţie civilă şi administrativă, în afară de trei cazuri:

– în cazul în care este vorba de un imobil privat situat pe teritoriul statului acreditar,
de la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă, fac excepţie situaţiile legate
de proprietatea imobiliară pe care o are. Dacă un agent diplomatic îşi cumpără
proprietăţi într-un alt stat, nu în interesul misiunii diplomatice ci al său personal,
imunitatea de jurisdicţie civilă nu i se aplică, el trebuie să se conformeze regulilor
care guvernează proprietatea imobiliară în statul respectiv şi de asemenea,
dispoziţiilor administrative care se referă la obligaţiile sale în calitate de proprietar.

– în cazul în care este vorba de o succesiune şi agentul diplomatic figurează ca

executor testamentar, ca administrator, ca moştenitor sau legatar, cu titlu privat şi
nu în calitatea sa de reprezentant al unui stat (dacă un agent diplomatic are o
moştenire pe teritoriul statului unde îşi desfăşoară activitatea, el nu se poate prevala
de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă, legile privind moştenirea i se
vor aplica şi lui, în afară de cazul în care un cetăţean român îşi lasă prin testament
proprietatea lui statului român);

– a treia excepţie prevăzută în Convenţia de la Viena la imunitatea de jurisdicţie civilă

şi administrativă se referă la o acţiune legată de activitatea profesională sau
comercială, indiferent care ar fi aceasta şi care este exercitată de agentul diplomatic
din statul acreditant în afara funcţiilor sale oficiale (agentul diplomatic, în afara
activităţii sale profesionale, poate avea şi o activitate lucrativă cu caracter
comercial).

Din cadrul unei ambasade, persoanele care beneficiază de imunitatea de jurisdicţie

penală, civilă şi administrativă sunt:

- şeful misiunii diplomatice;

- personalul diplomatic şi membrii familiilor lor;
- personalul administrativ şi tehnic;
- angajaţii personali ai şefului misiunii diplomatice.

10
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

Această extindere a imunităţilor asupra personalului ambasadei se explică prin faptul că

nu numai trimisul diplomatic trebuie să fie protejat în acţiunile sale faţă de orice fel de presiuni
care se pot face direct asupra lui, dar, datorită faptului că aceste presiuni pot fi exercitate şi
asupra membrilor de familie sau asupra angajaţilor ambasadei, ei trebuie la rândul lor să fie
protejaţi.

Ca aplicabilitate, imunitatea de jurisdicţie este valabilă în toate tribunalele din ţara

respectivă, iar misiunile diplomatice beneficiază şi ele la rândul lor, de toate imunităţile de
jurisdicţie, penală, civilă şi administrativă, care sunt aplicabile.

b) Imunitatea de execuţie se referă la faptul că agentul diplomatic nu poate fi

obligat să fie martor într-un proces. Chiar dacă este o acţiune în instanţă independentă de
persoana lui, el nu poate fi chemat în faţa justiţiei pentru a depune mărturie.

Chemat ca martor în justiţie (martor la o crimă sau la un accident de circulaţie), agentul

diplomatic nu poate fi obligat să depună mărturie. Numai în cazul în care el acceptă să
renunţe la imunitatea sa de execuţie poate să fie chemat în calitate de martor în instanţă sau,
în cazul în care imunitatea de jurisdicţie i-a fost ridicată de statul care l-a trimis (el nu este
scutit de responsabilitate dacă a săvârşit o faptă gravă).

Potrivit art. 32 din Convenţia de la Viena, statul acreditant poate renunţa la imunitatea
de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a celorlalte persoane care beneficiază de imunitate
(art. 37), numai că această renunţare trebuie să fie expresă, nu implicită, şi ea este comunicată
printr-o declaraţie oficială, în care statul trimiţător anunţă retragerea imunităţii de jurisdicţie
a persoanelor respective.

În situaţia în care un agent diplomatic deschide un proces civil sau administrativ, el nu

se mai poate prevala de imunitatea lui de jurisdicţie.

Atât în cazul în care agentul diplomatic renunţă la imunitate, cât şi în cazul în care el
porneşte un proces şi nu se mai poate prevala de imunitate, el rămâne totuşi cu imunitatea
de execuţie, astfel încât, chiar dacă în final tribunalul adoptă o decizie, el nu este obligat să
execute decizia respectivă.

Pe lângă faptul că agenţii diplomatici şi personalul diplomatic beneficiază de imunităţile

de jurisdicţie şi de execuţie, ei sunt scutiţi în statul în care îşi desfăşoară activitatea şi de
dispoziţiile ce privesc securitatea socială, de dispoziţiile legate de codul muncii. Această
imunitate de sarcini sociale (scutiri de la plata la asigurările sociale, fondul de pensii, şomaj,

11
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

sănătate) se aplică atât agenţilor diplomatici cât şi personalului ambasadei, care nu este însă
scutit de aceste obligaţii sociale în ţara de origine. În cazul în care se doreşte participarea la
regimul de securitate socială din ţara respectivă, Convenţia de la Viena nu interzice acest
lucru prin dispoziţiile sale.

Pe lângă dispoziţiile Convenţiei de la Viena şi aceste reguli generale, statele au

posibilitatea să încheie acorduri bilaterale în care să decidă asupra unor reglementări diferite
de cele prevăzute în Convenţie (România a încheiat asemenea acorduri spre exemplu cu
Marea Britanie, unde personalul diplomatic, membrii familiei, pot exercita diverse funcţiuni,
fiind bineînţeles supuşi legilor din statul respectiv).

b) Cazuri în care imunitatea poate fi ridicată

- În cazul în care se constată încălcarea gravă a legislaţiei, există posibilitatea ridicării
imunităţii agenţilor diplomatici de către statul acreditant, urmând ca ei să fie judecaţi şi
condamnaţi pentru infracţiunile comise, conform legilor în vigoare din ţara respectivă deşi,
în principiu, ei beneficiază de imunitate.

- Imunităţile de care beneficiază agenţii diplomatici încetează în momentul în care ei îşi

încheie misiunea şi îşi pierd calitatea de diplomaţi.

– Există şi situaţii în care agentul diplomatic renunţă la imunitatea de care beneficiază

în calitatea sa de trimis diplomatic, moment în care el poate fi acţionat în justiţie.

-Potrivit articolului 9, paragraful 1, din Convenţia de la Viena, statul acreditar poate în

orice moment şi fără să fie obligat să motiveze în vreun fel hotărârea sa să informeze statul
acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este „persona
non grata1”. Statul acreditant va chema în această situaţie persoana în cauză sau va decide
încetarea funcţiunilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoană poate fi declarată „non
grata” (neacceptată), chiar înainte de a sosi pe teritoriul statului acreditar.

În esenţă, instituţia „persona non grata” este unul dintre mijloacele prin care se previne
o folosire abuzivă a instituţiei privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. Acest lucru se poate
întâmpla în trei cazuri:

–se numeşte persoana respectivă dar ea nu a ajuns să-şi preia postul; chiar dacă
este încă pe teritoriul ţării ei, ea poate fi declarată „persona non grata” şi, în consecinţă, i se

1
Persoană neagreată de un guvern.

12
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

poate refuza viza (dacă există sistem de vize) şi astfel, respectiva persoană nu mai poate să
vină să-şi ia în primire postul;

–dacă un diplomat din cadrul unei misiuni este declarat „persona non grata” în timp
ce nu se află la post din diferite motive (concediu, vizite, etc.), el nu se mai poate întoarce la
misiunea diplomatică respectivă;

–dacă un agent diplomatic care este prezent în cadrul misiunii este declarat
„persona non grata”, el trebuie să părăsească teritoriul ţării în care îşi desfăşoară activitatea,
împreună cu familia, în termen de maxim 48 de ore.

c) Inviolabilitatea sediului misiunii diplomatice, a persoanei agentului diplomatic, a

mijloacelor de transport şi a corespondenţei

Inviolabilitatea sediilor şi persoanei, reprezintă unul dintre privilegiile cele mai

vechi care au fost acceptate. Ea face obiectul art. 22 din Convenţia de la Viena în care se
spune că „localurile misiunii sunt inviolabile, nu este permis agenţilor statului acreditar să
pătrundă în afară de cazul în care au consimţământul şefului misiunii”.

Statul acreditar, pe teritoriul căruia se află ambasada, are obligaţia specială de a

adopta toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica invadarea localurilor misiunii sau
prejudicierea acestora şi pentru a preveni orice acte care ar împiedica desfăşurarea activităţii
în cadrul ei.

Localul misiunii, împreună cu toate dotările lui, precum şi mijloacele de transport

ale misiunii, nu pot face obiectul unor percheziţii, exproprierii sau alte măsuri de execuţie.

Inviolabilitatea sediului misiunii diplomatice cuprinde atât imobilele, cât şi

mijloacele de transport, documentele şi corespondenţa, arhivele şi apartamentele personale
ale personalului diplomatic. Există un principiu cutumiar legat de această inviolabilitate, care
precizează faptul că acestea nu pot fi folosite într-un mod incompatibil cu statutul diplomatic
şi cu sarcinile misiunii diplomatice.

Referitor la inviolabilitatea corespondenţei diplomatice, a documentelor şi a

arhivei, art. 24 din Convenţia de la Viena, prevede că arhivele şi documentele misiunii sunt
inviolabile în orice moment şi indiferent de locul în care s-ar afla, iar în art. 27, alin. 1 din
Convenţie, se prevede faptul că statul acreditar trebuie să permită şi să protejeze libera
comunicaţie a misiunii diplomatice în toate scopurile oficiale, pentru aceasta misiunea
putând folosi mijloacele de comunicare potrivite, inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în
13
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

cod sau cifrate. Securizarea corespondenţei diplomatice se asigură în general prin sistemul
„valizelor diplomatice”, valize care conţin documente cu caracter confidenţial şi sunt
transmise, fie prin intermediul curierilor diplomatici, fie, mai frecvent, utilizând sistemul de
transmitere neînsoţită, cu aeronave, prin liniile aeriene obişnuite1.

Convenţia de la Viena prevede posibilitatea ca dreptul de comunicare şi

inviolabilitatea comunicărilor, să fie protejat inclusiv prin folosirea unor sisteme de criptare
a convorbirilor sau a corespondenţei, care, în principiu asigură securitatea comunicărilor. În
ceea ce priveşte însă modalităţile de comunicare, în Convenţia de la Viena există o limită, în
sensul că mijloacele radio de comunicare nu sunt permise decât cu acordul statului respectiv.

e) Inviolabilitatea personală a agenţilor diplomatici este prevăzută în art. 29 al

Convenţiei de la Viena, care precizează faptul că persoana agentului diplomatic este
inviolabilă, el nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţie, fiind tratat de
către statul acreditar cu respectul care i se cuvine, stat care adoptă toate măsurile necesare
pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei sale, libertăţii sau demnităţii sale.
Inviolabilitatea personală a agentului diplomatic este completată cu inviolabilitatea
reşedinţei sale, potrivit dispoziţiilor Convenţiei de la Viena, apartamentul privat al agentului
diplomatic beneficiază de aceeaşi inviolabilitate şi protecţie ca şi localurile misiunii, de
asemenea, documentele şi corespondenţa sa, sunt inviolabile.

f) Condiţiile în care se exercită azilul diplomatic sunt

-să fie acceptat; zona în care este cel mai larg acceptată această instituţie este America
Latină, în Europa practic nu mai este folosită

-să fie cazuri legate de probleme politice; azilul diplomatic nu poate fi acordat
infractorilor, celor care au comis acte penale;

-să se supună anumitor reguli; interdicţia statului de a viola ambasada pentru a urmări
o persoană şi obligaţia de principiu, ca pe baza unor negocieri, să permită celui care a
beneficiat de azil diplomatic să părăsească teritoriul ţării cu toate garanţiile de securitate
din partea autorităţilor.

1
Coletele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot
conţine decât corespondenţa oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţa oficială; curierul
consular trebuie să poarte un document oficial în care să se atesteze calitatea sa şi să se precizeze numărul de
colete care constituie valiza consulară;

14
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

În cazul unor mişcări revoluţionare, sociale, în caz de război, dacă din motive politice,
o persoană îşi vede pusă în primejdie viaţa, demnitatea, el se poate refugia într-o ambasadă,
după care, ambasada negociază cu guvernul statului condiţiile în care el poate părăsi
teritoriul respectiv.

g) Privilegii fiscale si vamale

Scutirea de impozite
Convenția de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această
materie.

Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt
reprezentanții statului acreditant sau șeful misiunii, cu excepția impozitelor sau taxelor
percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci
când, potrivit legislației statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul
acreditant sau cu șeful misiunii.

Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale,
naționale, regionale și locale, în afară de:

a) impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal incorporate în prețul
mărfurilor și al serviciilor;

b) impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului

acreditar, cu excepția cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului
acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii;

c) drepturile de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispozițiilor

paragrafului 4 din articolul 39;

d) impozitele ți taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și

impozitele pe capital prelevate asupra investițiilor;

e) impozitele și taxele percepute ca remuneratie pentru servicii particulare prestate;

f) drepturile de înregistrare, grefa, ipoteca și de timbru în ceea ce privește bunurile

imobiliare, sub rezerva dispozitiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor).

Membrii familiilor diplomaților, personalul administrativ și tehnic respectiv personalul

de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diplomații.

15
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 ca, în caz de deces al

unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetățean al statului
acreditar sau nu are reședința permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea
bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția celor care au fost achiziționate în țară și care fac
obiectul unei interdicții de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile
a căror prezență în statul acreditar nu se datora decât funcției defunctului1.

În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe,
în conformitate cu dispozițiile legislative și reglementările statului acreditar, asupra:

a) obiectelor destinate uzului oficial al misiunii,

b) obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei

sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv obiectele destinate instalării sale.

Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Daca acesta din urmă
trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni ca ar putea să conțină obiecte care nu
beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezența
agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat.

În termenii articolului 36, familiile agenților diplomatici beneficiază integral de scutirile

de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări
numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.

Articolul 35 al Convenției de la Viena interzice obligarea agenților diplomatici la orice

prestație personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară.

Asigurările sociale

Extinderea generalizată a regimurilor de asigurări sociale a impus introducerea în

Convenția de la Viena a articolului 33 care-i scutește pe agenții diplomatici de dispozițiile
privind asigurările sociale în vigoare în statul acreditar, atunci când este vorba de servicii
prestate statului acreditant. Această scutire se extinde, de asemenea, asupra personalului de
serviciu particular aflat în serviciul exclusiv al agenților diplomatici, cu condiția ca aceștia să
nu fie cetățeni ai statului acreditar și să fie supuși unui regim de asigurări sociale în statul
acreditant sau într-un stat terț.

1 G. Micu, Drept Diplomatic și Consular.Note De Curs, Editura C.H. Beck, București, 2011, p. 145.

16
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

În celelalte cazuri, agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se
aplică scutirea sus menționată, trebuie să respecte obligațiile pe care legea statului acreditar le
impune celui care angajează.

Există, de altfel, convenții privind asigurările sociale încheiate între diverse state în ceea
ce privește personalul folosit în oficiile diplomatice și consulare.

17
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

Concluzii

În concluzie putem afirma faptul că, Convenţia de la Viena din 1963 cu privire la relaţiile
consulare afirmă că temeiul imunităţilor şi privilegiilor consulare este de a crea condiţii optime
pentru îndeplinirea eficientă a funcţiilor de către organele consulare în numele statelor lor, astfel
că modul în care convenţia reglementează imunităţile şi privilegiile consulare apropie acest
statut de cel din dreptul diplomatic. În cadrul Convenţiei de la Viena din 1963, imunităţile şi
privilegiile consulare sunt împărţite în două categorii, respectiv înlesnirile, privilegiile şi
imunităţile oficiului consular (folosirea drapelului şi stemei naţionale, scutirea oficiilor
consulare de taxe fiscale, inviolabilitatea localurilor consulare, arhivei şi documentelor
consulare, a corespondenţei, a curierului şi valizei consulare) şi înlesnirile, privilegiile şi
imunităţile funcţionarilor consulari (inviolabilitatea personală, cu excepţia funcţionarilor
consulari care pot fi puşi în stare de arest sau detenţie preventivă, în caz de crimă gravă şi în baza
unei hotărâri judecătoreşti, scutirea de taxe vamale pentru obiectele de uz personal şi control
vamal).

Persoanele care beneficiază de imunităţi şi privilegii consulare au obligaţia de a respecta

legile şi regulamentele statului de reşedinţă. În cazul în care convenţia nu prevede un răspuns la o
problemă, se recurge la dreptul cutumiar.
Relaţiile diplomatice sunt guvernate mai mult de dreptul internaţional public, fiind relaţii de
reprezentare generală şi politică între state decât cele consulare, care au o natură specializată şi
localizată, iar agenţii diplomatici acţionează ca organe de relaţii internaţionale, pe când oficiile
consulare, prin actele lor, produc efecte în ordinea internă a statului trimiţător, a unui stat terţ sau
chiar în ordinea statului de reşedinţă.

18
Privilegiile și imunitățiile diplomatice Olariu Esmeralda Bernadette

Bibliografie

Cursuri. Tratate. Monografii.

1. A. Bonciog, Drept consular, Editura Pro Universitar, București, 2014.

2. A. Năstase, B. Aurescu, I. Galea, Drept diplomatic şi consular. Sinteze pentru examen,

Editura All Beck, 2002.

3. I. M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, vol.II, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.

4. I. M. Anghel, Drept diplomatic și consular, Editura Universul Juridic, 2011.

5. C. Grigore, I. Cloșca, Drept internaţional public. Note de curs şi documente, vol. II,
cartea a III-a, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1996.

6. G. Micu, Drept Diplomatic și Consular.Note De Curs, Editura C.H. Beck, București,

2011.

Pagini de internet consultate

1. www.aafdutm.ro

2. www. monitoruljuridic.ro

3. www.juridice.ro

19