by Alin Popescu07/07/2016

Kinetoterapia are ca arme de lupta impotriva diverselor afectiuni, numeroase tehnici si metode care atunci
cand sunt aplicate corect dau cele mai bune rezultate. Programul Willliams este unul din programele
kinetoterapice utilizate in patologia coloanei vertebrale lombare. Lombosacralgia ( low back pain) este o
durere lombara inferioara de cauza mecanica si poate fi generata atat de suferinta tesuturilor moi lombare
cat si de afectarea structurilor vertebrale ( disc, ligamente, pediculi vertebrali, articulatii vertebrale
posterioare).

Tratamentul acesor afectiuni cuprinde mai multe mijloace : medicamentos, posturare, fizioterapie dar si
kinetoterapie.

Kinetoterapia si implicit programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) vor fi orientate in functie
de starea clinica a pacientului si anume de perioada in care se afla:
– In perioada acuta cand durerile lombosacrate sunt intense, cu sau fara iradiere, pacientul nu i si poate
calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.
– In perioada subacuta cand durerile au mai cedat , cele de repaus au disparut, bolnavul se poate misca in
pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scauz un timp mai mult sau mai putin
limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza coloana.
– Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In timpul
mersului si a ortostatismului durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.
– Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome dar oricand se poate repeta un
episod dureros.

In perioada acuta cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice, relaxarea generala s i
a contracturii musculare lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din programul Williams in
aceasta perioada.

In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program pentru a asupliza
trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin, intinderea
musculaturii paravertebrale.

Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de 2 ori pe zi, de cate 3 -5 ori
fiecare exercitiu.

Exercitiul 1:- intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le sa ‘’cada’’ pe podea in pozitia
intinsa, relaxat ; se repeta de 5 ori ( pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor -
musculatura posterioara a coapsei )

Exercitul 2:intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.

Ex.ercitiul 3: -intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra pieptului si cu
ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana se numara la 10, apoi se
revine la pozitia de start cu picioarele intinse ; se repeta de 3 ori ( pentru promovarea flexibilitatii
lombare si a ischiogambierilor )

Exercitiul 4: -intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica un genunchi
cat se poate de aproape catre piept ; se mentine pozitia cat se numara pana la 10 ; se revine in pozitia
neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost indoit de 5 ori ( pentru elasticitatea
lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii a bdominale ).

Exercitiul 5: – intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu genunchii indoiti, se incearca lipirea zonei
lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala ; se mentine aceasta pozitie
pana la 10 si se repeta de 5 ori ( pentru cresterea puterii musculaturii abdominale superioare si
inferioare
Exercitiul 6: -in sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi, permitand
mainilor sa ajunga pe podea ; se mentine pozitia pana se numara la 3 ; se a duce corpul in pozitia initiala ;
se repeta de 5 ori ( pentru elasticitate lombara si a ischiogambierilor, se creste forta musculaturii
lombare inferioare )

Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de 2 ori/zi timp de 4
luni ; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate trece la faza III.

Exercitiul. 7: – intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea ; se roteaza bazinul si
picioarele spre stanga si apoi spre dreapta ; se repeta de 5 ori ( pentru promovarea elasticitatii lombare si
a ischiogambierilor )

Exercitiul.8: -pe spate cu ambele mebre inferioare intinse , se aduce piciorul drept pe genunchiul stang ;
se roteaza genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura confortului ; se repeta apoi cu
membrul inferior opus , de 5 ori de fiecare parte ( pentru elasticitatea rotatoare a soldurilor ) -

Exercitiul 9: intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana la 10, apoi se revine cu
piciorul pe podea ; se repeta de 5 ori ( pentru cresterea fortei musculaturii abdominale

Exercitiul 10: in ortostatism: genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect
drept, calcaiele raman pe sol.

Exercitiul 11 . in picioare tinand mainile pe un scaun/masa ; genuflexiune cu revenire in pozitia initiala (

pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps)

Exercitiul 12 : in picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul din solduri,
cu genunchii intinsi ; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor ; se repeta de 5 ori ( pentru
elasticitatea lombara )

In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii slabe, cresterea
supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a programului Williams care
cuprinde urmatoarele exercitii:

Exercitiul 13: – intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati, picioarele pe podea,
cu calcaiele destul de apropiate de fese ; pacientul preseaza ferm lomba pe podea, contractand muschii
fesieri si abdominali .
Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe podea, dar cu mentinerea contactului lombei
aplatizate ; cea mai frecventa eroare este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele,
crescand astfel curbura lombara si obtinand efectul contrar-accentuarea durerii ; se efectueaza de 10 ori
de 2 ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de 2 ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de 2 ori/zi la ceilalti .
Gradat dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa fie intinse
complet iar dupa 4 saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.

Exercitiul 14: – in picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta ; se aplica sacrul si
lomba aplatizate pe perete ; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul lombei cu acesta

Exercitiul 15: decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.

Este important de mentionat ca aceste exercitii nu sunt standard si se recomanda ca exercitiile sa varieze in
functie de pacient si anume: de localizarea afectiunii, varsta si profesia pacientului. De exemplu pentru cei a
caror activitate profesionala consta in utilizarea mainilor si aplecarea in fata a trunchiului, programul
trebuie sa fie axat pe consolidarea sistemului vertebral si a ischiogambierilor. Pentru cei care stau mult in
picioare, programul se orienteaza pe tonifierea musculaturii de sustinere pe verticala a coloanei vertebr ale.

PROGRAMUL WILLIAMS

INTRODUCERE
In cazul in care pacientul decide sa se trateze pentru hernie de disc, lombosciatica sau discopatie lombara, pasii pe care acesta trebuie sa-i
urmeze sunt:

» In prima faza se trateaza simptomatologia (durere, contractura musculara, discomfort) prin sedinte de fizioterapie asociate cu masaj terapeutic
(nu de relaxare!); medicatia ajuta doar temporar si este, de obicei, agresiva pentru mucoasa gastrica (de aceea antiinflamatoarele se iau cu un
pansament gastric de tipul omez, omeran, ranitidina); aceste sedinte de fizioterapie trebuiesc repetate de doua ori pe an deoarece efectele lor
sunt de lunga durata;

» In a doua faza se trateaza cauza cu ajutorul kinetoterapiei (programul Williams- fazele I, II si III);

» In cel mai rau caz se intervine chirurgical.

Coloana vertebrala

reprezinta elementul central al sistemului osos uman si deci al aparatului locomotor. Aceasta indeplineste urmatoarele functii: functia de
sustinere (sustine trunchiul alaturi de musculatura paravertebrala), functia de protectie (protejeaza maduva importiva diferitelor agresiuni
mecanice cu ajutorul canalului medular), functia de mobilitate (datorita curburilor sale fiziologice ofera omului posibilitatea de a se misca si
de a se deplasa ), functia morfogenetica (particularitatile mecanicii coloanei vertebrale influenteaza asezarea organelor interne).

Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 piese osoase numite vertebre. 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale si 4-5
coccigiene. Corpii vertebrali sunt legati prin discurile intervertebrale. Intre vertebre se mai gasesc si ligamente care, impreuna cu discul
intervertebral si cu capsulele articulare, formeaza segmentul de mobilitate .

Lombosacralgia - folosirea programului Williams pentru recuperare la varstnici

In cadrul bolii sunt evidentiate 4 etape: perioada acuta, perioada subacuta, perioada cronica si perioada de
remisiune completa. Din punct de vedere strict al miscarii si al exercitiilor de recuperare tintite pe afectiune,
interesate sunt perioada subacuta si cea cronica. In perioada acuta se incearca obtinerea relaxarii prin posturari
si exercitii specifice de relaxare bazate pe efectele fiziologice pe care acestea le induc pentru a scadea iritatia
radiculara si a reechilibra activitatea sistemului nervos vegetativ.

Recuperarea in perioada de remisiune completa este de fapt kinetoprofilaxia secundara de prevenire a recidivelor
prin 'scoala spatelui'• - un set de reguli si exercitii (efectuate in perioadele precedente) menite sa asigure o
postura corecta, un echilibru bun de forte la nivelul musculaturii implicate in statica si dinamica, cat si protectia
coloanei. Programul Williams este una din cele mai populare metode folosit pentru asuplizarea trunchiului inferior
(William'™s flexion exercises). Se folosesc exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin,
intinderea musculaturii paravertebrale si psoasiliacului. Este divizat in 3 parti distribuite astfel:

Faza I si Faza a II-a pentru perioada subacuta: durerile din decubit au disparut, bolnavul se poate misca in pat
fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sta pe scaun un timp mai mult sau mai putin limitat, durerea este
suportata daca nu este mobilizata coloana.

Faza a III-a pentru perioada cronica in care pacientul poate sa-si mobilizeze coloana, durerile fiind moderate,
astfel incat nu-l mai forteaza sa adopte autoblocarea lombara; in ortostatism si mers, durerile pot aparea dupa o
perioada mai mare de timp, pot persista contracturi paravertebrale

Scopul exercitiilor era sa reduca lordoza lombara sau sa o indrepte. Pentru asta era nevoie de tonifierea muschilor
abdominali si ai fesierului mare pentru a produce miscarea de bascula a bazinului. Trebuie acordata o mare atentie
pacientilor cu cardiopatie ischemica, insuficienta cardiaca, insuficienta respiratorie sau anemie - NU se executa
exercitiile care implica izometrie; foarte important este feed-back-ul trans mis terapeutului - disconfortul sau
durerea sunt semne ca tehnica trebuie oprita.

NU se lucreaza in apnee; programul de recuperare se realizeaza intre mese in asa fel incat digestia/ senzatia de
plenitudine sa nu fie un impediment; se lucreaza cu atentie la pacientii supraponderali datorita efectelor presei
abdominale; programul se face in concordanta cu celelalte patologii asociate si tratamentele lor, principiul de
flexie nu trebuie sa le combata pe celelalte (ex.: in osteoporoza sunt folosite variante care sa nu cifozeze trunchiul
superior).

Faza I a Programului Williams

Exercitiul 1. Decubit dorsal - se flectea'“ za si se extind genunchii (mai intai cate unul si apoi concomitent). Acest
exercitiu impune luarea unor masuri de precautie pentru varstnic atunci cand este executat cu ambele membre
inferioare. Trebuie avut grija ca presa abdominala sa nu creasca tensiunea, nu se lucreaza in apnee.
Exercitiul 2. Decubit dorsal - se trage cu mainile un genunchi la piept incercan du-se atingerea lui cu fruntea numai
daca este posibil fara a stanjeni respiratia (nu in osteoporoza); se pot folosi variante fara implicarea trunchiului
superior; se procedeaza la fel cu celalalt genunchi. Prin acest exercitiu se reduce lordoza lombara si se realizeaza
stretching la nivelul spatelui, coapselor si articulatiilor sacroiliace.

Exercitiul 3. Tragerea genunchilor la piept ca la exercitiul 2, dar concomitent. Aceleasi indicatii cu atentie sporita
asupra posibilitatii aparitiei apneei.

Exercitiul 4. Decubit dorsal - se trage un genunchi la piept, apoi celalalt, apoi ambii concomitent. Exercitiul este
de fapt o combinatie intre exercitiile 2 si 3.

Exercitiul 5. Decubit dorsal cu bratele ridicate pe langa cap sus, genunchii flectati la 90 de grade , talpile pe pat -
se impinge lomba spre pat -, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; se revine si apoi se repeta
exercitiul. Se poate incerca si cu bratele pe langa corp. Nu se urmareste prelungirea contractiei abdominalilor.

ExerciA¾iul 6. In sezand pe un scaun cu genunchii mult depA£rtaA¾i, se executA£ aplecA£ri cu mainile inainte,
astfel incat sA£ atingA£ solul de sub scaun; se menA¾ine aceastA£ aplecare 4-5 secunde, se revine, apoi se
repetA£.

Acest exerciA¾iu este inclus in programul standard Williams - NU se recomanda folosirea lui pentru recuperarea
varstnicilor! In prima faza, fiecare exercitiu se executa de 3-5 ori, in functie de posibilitati, se repeta pe timpul
zilei. Efecte notabile se inregistreaza de obicei la executarea programului dimineata ca o actiune care sa preceada
orice activitate. In studiul 'œThe Reduction of Chronic Nonspecific Low back Pain through the Control of Early
Morning Lumbar Flexion. A Randomized Controlled Trial'•) s-a observat ca prin educarea flexiei lombare
executata dimineata durerea scade si implicit costurile pentru medicamentatia impotriva durerii lombare joase
nespecifice. Deci educarea flexiei lombare este foarte importanta.

Faza II a Programului Williams

Cam dupa 2 saptamani de la inceperea primei faze, se adauga noi exercitii cu grade de complexitate mai mari.

Exercitiul 7. Decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe pat - se apleaca ambii genunchi spre dreapta si apoi
spre stanga pana cand ating patul. Nu se forteaza sub nici o forma miscarea daca intervine senzatia de disconfort;

Exercitiul 8. Decubit dorsal - calcaiul drept se asaza pe genunchiul stang; se executa o rotatie din articulatia
coxofemurala dreapta pana se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inverseaza picioarele. Exercitiul nu se
realizeaza in cazurile de coxartroza coxofemurala, cand atitudinea de rotatie externa trebuie combatuta.

Exercitiul 9. Decubit dorsal - se ridica alternativ cate un membru inferior cat mai sus, cu genunchiul perfect intins.
Se pleaca de la amplitudini mici spre amplitudini mai mari in asa fel incat miscarea sa poata fi facuta corect, fara
flectarea genunchiului si fara aparitia de tremuraturi (se controleaza concordanta respiratiei cu miscarea).

Exercitiul 10. In ortostatism - genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele drept, calcaiele pe
sol. Se urmareste ca amplitudinea pe care se face flexia sa fie potrivita pentru a se reveni usor la pozitia initiala
cu atentie asupra respiratiei. Amplitudinea creste treptat in functie de progresul inregistrat.

Exercitiul 11. Pozitia de 'œcavaler servant'•, corpul aplecat pe coapsa ridicata la 90 grade, sprijin pe sol cu mainile
- se intinde genunchiul de sprijin, executand o balansare care trebuie sa intinda psoasiliacul. Nu se recomanda
datorita complexitatii lui si a multitudinii de structuri solicitate!

Faza III a Programului Williams se continua in perioada cronica

Exercitiul 12. Decubit dorsal cu genunchii flectati, se impinge lomba spre pat, se basculeaza sacrul in sus (lomba
ramane mereu in contact cu patul), se contracta peretele abdominal. Intr-un studiu de caz (Snook et al., Spine,
Dec 1, 1998; 23(23):2601-7 'œThe Reduction of Chronic Nonspecific Low back Pain through the Control of Early
Morning Lumbar Flexion. A Randomized Controlled Trial'•) s-a observat ca prin educarea flexiei lombare
executata dimineata durerea scade si implicit costurile pentru medicamentatia impotriva durerii lombare joase
nespecifice. Deci educarea flexiei lombare este foarte importanta.

Exercitiul 13. In ortostatism la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta; se aplica sacrul si lomba aplatizate pe
perete; se apropie treptat calcaiele de perete si se mentine contactul lombei cu acesta. Exercitiul este aproape la
fel cu cel precedent, difera pozitia. 14. Decubit dorsal - se executa bicicleta cu pelvisul mult basculat inainte.
Exercitiul poate fi destul de complicat datorita faptului ca blocheaza respiratia. Se pot folosi totusi variante din
decubit lateral cu un plan de sustinere in partea posterioara in asa fel incat sa imite decubitul dorsal.
 programul williams - HERNIE DE DISC RECUPERARE
varianta 1
Hernia de disc se caracterizeaza prin deplasarea unei portiuni din discul intervertebral,care poate fi protruzie de disc,cand inelul fibros
al discului patrunde posterior in canalul rahidian,sau hernie de disc adevarata cand pe langa inelul fibros patrunde in canalul rahidian si nucleul
pulpos.
Din cauza dezechilibrului muscular, vertebrele preseaza discul intervertebral iar acesta aluneca presand nervul.
Se descriu trei stadii de hernie de disc lombara:
-Stadiul 1 - cu iritatrea radacinii (durere pe traiect radicular);
-Stadiul 2 – compresia radacinii (durere si parestezii pe traiect radicular cu modificari ale reflexelor osteotendinoase);
-Stadiul 3 - paralizia radacinii ( durere, parestezii, pareza/paralizie pe membrul inferior).
Desi in unele cazuri foarte severe este absolut necesara interventia chirurgicala , de cele mai multe ori pacientul poate sa fie scutit de
“bisturiu” daca urmeaza un program de kinetoterapie (gimnastica medicala) care este recomandat in toate stadiile evolutive ale lombosciaticii
de cauza discala. Important este sa adaugam faptul ca programul de recuperare (de exemplu programul williams) trebuie sa fie individualizat
in functie de stadiul boli si de starea pacientului ,
Primul simptom este durerea mediana sau laterala,in regiunea lombara,ca mai tarziu sa se extinda si la nervul schiatic,durere care se poate
accentua la effort,mers,sedere lunga,stranut sau tuse.De obicei,discopatia lombara poate fi controlata daca se urmeaza un program de
recuperare medicala

Ca sa incepem un program de kinetoterapie trebuie inainte sa avem un diagnostic cert de hernie de disc;,sa verificam in ce stadiu se afla
pacientul.;si dupa aceea sa trecem la elaborarea unui program special de recuperare medicala.
Stadiul de evolutie al bolii poate fi clasificat astfel:
Perioada acuta -stadiul de evolutie al bolii in care durerile lombo sacrate sunt intense , nu se calmeaza nici in decubit , exista contractura
musculara paravertebrala cu sau fara blocada.
Perioada subacuta cand durerile din decubit au disparut , pacientul se poate misca in pat fara prea mari dureri , poate sta pe scaun un timp
limitat si se poate deplasa cu conditia de a nu-si mobiliza coloana lombo-sacrata
In perioadele mentionate mai sus nu se face nici un fel de miscare si se recomanda numai fizioterapia si masajul terapeutic.
Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana , aceste mobilizari declansand durere moderata, suportabila.
In ortostatism si mers , durerile apar dupa un interval mare de timp , pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare.
Perioada de remisiune completa este perioada dintre episoadele algice in care pacientul este asimptomatic si predispus astfel la repetarea
acelorasi greseli ce duc la recidiva.
In aceste perioade singurul tratament recomandat este KINETOTERAPIA care are ca obictive urmatoarele:
-educarea bolnavului in sensul acordarii importantei juste durerii sale lombo sacrale
-profilaxia activa a recidivelor;
-reducerea riscurilor de complicatii radiculare ale sindromului dureros lombar.
- relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior.
In acest sens este foarte bine sa subliniam ca programul de kinetoterapie nu inseamna numai un program de exercitii fizice ,ci cuprinde si
sfaturi importante pe care trebuie sa le urmeze pacientul cu hernie de disc in viata cotidiana.
Va pot recomanda cateva sfaturi:
-Aplecare pentru ridicarea unui obiect se va face cu genunchii indoiti si spatele drept.
-Evitarea rasucirilor bruste
-Condusul masinii sa fie cu scaunul tras cat mai in fata si cu spatarul la 90 grade
-Evitarea extensiilor care accentueaza curbura lombara
- Spalatul pe dinti se face cu spatele drept si cu retroversia bazinului
- Cand se sta pe scaun un timp prelungit se aseaza sub talpi un obiect de o inaltime de 10 cm-15 cm (un scaunel, o bara, o cutie etc)
HERNIA DE DISC LOMBARA – RECUPERARE PRIN PROGRAMUL
WILLIWMS varianta 2
Se caracterizeaza prin ruperea inelului fibros de la marginea discului vertebral, permitand hernierea
materialului nucleului pulpos, care va interesa radacinile nervoase.

Dupa modul de severitate al conflictului disc-radacina nervoasa se descriu trei stadii de hernie de disc lombara:

- stadiul 1 - cu iritatrea radacinii (durere pe traiect radicular); - stadiul 2 – compresia radacinii (durere si parestezii
pe traiect radicular cu modificari ale reflexelor osteotendinoase); - stadiul 3 - paralizia radacinii ( duereri,
parestezii, pareza/paralizie pe membrul inferior).

Etiologie

Debutul HDl este brutal, legat de un factor declansator (efort fizic mare, frig etc) sau insidios, progresiv.

Orice pacient cu hernie de disc lombara prezinta clinic cinci sindroame:

1.) rahidian = vertebral ( durere , contractura musculara paravertebrala, tulburari de statica vertebrala – scolioza,
cifoza - si tulburari de dinamica vertebrala – limitarea miscarilor de flexie, extensie , inflexiuni laterale);
2.) radicular = suma semnelor si simptomelor ce exprima suferinta a una
sau mai multor radacini (durere radiculara , tulburari de sensibilitate si neuromotorii);
3.) dural = semne cu expresie clinica rezultate din cresterea presiunii la care este supus lichidul cefalorahidian;
4.) miofascial = dureri localizate in tesutul moale, identificate la palpare;
5.) neuropsihic = totalitatea modificarilor comportamentale si de reactivitate neuropsihica a bolnavului.

Principalele traicete radiculare la nivelul membrului inferior sunt:

L 2, L 3 – fata laterala si anterioara a coapsei, pana in treimea ei inferioara;

L4 – fata antero-externa sold, coapsa anterior ( de-a lungul muschiului croitor),
fata interna a genunchiului; este corelata cu reflexul osteotendinos rotulian;
L5 – fesa, fata posterioara a coapsei pana la capul peronelui, loja antero-externa a gambei , in jurul maleolei
externe , fata dorsala a piciorului pana la haluce si spatiul interdigital I;
S1 – fesa, fata posterioara a coapsei pana in spatiu popliteu, fata posterioara
a gambei pana la nivelul tendonului achilian si calcaiului , ½ externa a plantei , ultimele trei degete.

Tratamentul fizical-kinetic si recuperarea medicala

Acest gen de tratament este recomandat in toate stadiile evolutive ale lombosciaticii de cauza discala , dar
trebuie individualizat in functie de forma clinica si particularitaiile bolnavului.

Pentru tratamentul fizical-kinetic este utila o clasificare care sa permita sintetizarea mijloacelor de
tratament in cateva scheme cu valoare orientativa.

Prin perioada acuta intelegem stadiul de evolutie al bolii in care durerile lombo sacrate (cu sau fara iradiere)
sunt intense , nu se calmeaza nici in decubit , exista contractura musculara paravertebrala cu sau fara blocada.

In perioada sub acuta durerile din decubit au disparut , pacientul se poate misca in pat fara prea mari dureri
, poate sta pe scaun un timp limitat si se poate deplasa cu conditia de a nu-si mobiliza coloana lombo-sacrata si a
nu-si provoca astfel exacerbarea durerilor.

Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana , aceste mobilizari declansand durere
moderata, suportabila.

In ortostatism si mers , durerile apar dupa un interval mare de timp , pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale
lombare.

Perioada de remisiune completa este perioada dintre episoadele algice in care pacientul este asimptomatic si
predispus astfel la repetarea acelorasi greseli ce duc la recidiva.

Factorul esential care poate asigura o reusita terapeutica pe termen mediu si lung, reducerea reala a riscului de
recidiva , consta in adaptarea riguroasa a unui program de fizio-kinetoterapie la elementele etiopatogenice
genereatoare de suferinta.

Vazut din acest unghi , tratametul are ca obiective:

-educarea bolnavului in sensul acordarii importantei juste durerii sale lombo sacro-fesiere;
-profilaxia activa a recidivelor;
-reducerea riscurilor de complicatii radiculare a sindromului dureros lombar.
Pe langa obiectivele principale , apar si cele suplimentare datorita coafectarii radiculare si aparitia suferintei
neurologice :
tulburari de sensibilate, deficite motorii , tulburari trofice etc.

Obiectivele
pe care trebuie sa si le propuna orice program de kinetoterapie sunt:

- relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior.

Pentru relaxarea musculaturii lombare cu reducerea concomitenta a lombo-sacralgiei , Sbenghe recomanda
aplicarea exercitiului hold-relax, modificat , cu rezistenta moderata spre minima.

- contractia unui grup muscular este urmata de relaxarea muschilor activati si ciclul se repeta.

Abordarea grupelor musculare se face de la distanta spre zona afectata.

Se utilizeaza pozitiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre in scopul influentarii musculaturii trunchiului.
Diagonalele membrelor superioare vor influenta musculatura abdominala superioara si cea exetensoara
superioara a trunchiului.
Diagonalele membrelor inferioare vor influenta musculatura abdominala inferioara si pe cea a trunchiului.

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exercitii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare , basculari ale
bazinului , intinderea musculaturii paravertebrale si muschiului psoas-iliac , cel mai frecvent se
utilizeaza programul Williams.

Acest program cuprinde urmatoarele exercitii repartizate in doua faze:

A. In prima faza:

-decubit dorsal , flexia-extensia genunchiilor;

-decubit dorsal , se trage cu mainile un genunchi la piept pana se atinge genuchiul cu fruntea, apoi celalat
genunchi;
-acelasi exercitiu , dar se executa simultan cu ambii genunchi;
-decubit dorsal , cu mainile sub cap , se trage un genunchi cat mai mult spre piept , apoi celalalt , finalizand cu
ambii genunchi concomitent;
-decubit dorsal cu bratele ridicate la verticala , pe langa cap , genunchii flectati la 90 de grade , talpile pe pat.

Din aceasta pozitie se impinge zona lombara spre pat , se contracta abdominalii si se basculeaza sacrul inainte.

Exercitiile se executa in serii de repetari al caror numar se stabileste in functie de pacient.

B. In faza doua a programului Williams:

-decubit dorsal cu genunchii flectati , talpiile pe pat , se apleaca ambii genunchi lipiti spre dreapta si spre
stanga pana ating suprafata patului;

-decubit dorsal , se ridica alternativ calcaiul si se aseaza pe genunchiul opus si din aceasta pozitie se abduce
coapsa pana atinge suprafata patului;

-decubit dorsal , se ridica alternativ fiecare membru inferior al genunchiului extins;

-din ortostatism , genoflexiuni cu mainile sprijinite pe spatarul unui scaun, spatele se mentine perfect drept
, calcaiele lipite pe sol;

-pozitia de „cavaler servant” , corpul aplecat spre inainte si sprijin cu mainile pe sol; se intinde genunchiul
de sprijin executand si o balansare care intinde muschiul psoas-iliac.

La acest program se pot asocia o serie de exercitii la spalier din pozitia atarnat , in functie de posibilitatile
fizice ale bolnavului.

-cu spatele la spalier , mainile deasupra capului , priza cu ambele maini pe aceasi bara se executa:

1. ridicari ale genunchiilor la piept;

2. rotarea trunchiului stanga/dreapta cu genunchii flectati;

3. bascularea stanga/dreapta a membrelor inferioare intinse;

4. semisuspendare (soldurile si genunchii flectati la 90 de grade , sprijin si pe picioare) , se fac

basculari inainte , inapoi si in lateral ale bazinului.

-cu fata la spalier , mainile facand priza pe aceasi bara se executa:

1. redresarea bazinului;

2. pendularea bazinului.

In perioada cronica se continua kinetoterapia prin consolidarea asuplizarii coloanei verterbrale lombare , dar cu
accent pe tonifierea musculaturii trunchiului.
 Scopul tonifierii musculaturii abdominale si a celei extensoare lombare este, ca si in pozitia de ortostatism
, trunchiul inferior sa realizeze o pozitie neutra a pelvisului si sa creeze o presiune abdominala care sa fie capabila
sa preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale.

Program terapeutic:

1. – din decubit dorsal cu genunchii flectati la 90 de grade , talpile pe pat.

Se incearca impingerea cu forta a genunchiilor in sus in timp ce kinetoterapeutul se opune miscarii , tot timpul
partea lombara ramanand in contact cu patul;

2. – aceasi pozitie de plecare , pacientul ridica capul umerii si trunchiul , bratele intinse anterior , pana cand
palmele ajung deasupra genunchilor.Se revine si se repeta.

3. – din pozitie de cvadripedie pentru corectarea lordozei lombare , se 'suge' puternic abdomnenul si se mentine.
Se relaxeaza si se repeta.

4.–decubit dorsal , genunchii flectati la 90 de grade , lipiti unul de altul , pacientul incearca sa ii duca lateral spre
panul patului.

5. – aceeasi pozitie de plecare , bolnavul isi trage cu forta genunchii la piept, iar terapeutul se opune;

6. – decubit dorsal cu membrele inferioare intinse. Terapeutul incearca sa ridice ambele membre , dar pacientul
se opune;

7. – din decubit lateral cu coapsele usor flectate.Terapeutul impinge cu o mana pelvisul pacientului inainte si cu a
doua mana trage inapoi de umarul acestuia.Bolnavul se opune acestor forte.

8. –executarea “podului” din decubit dorsal cu genunchii usor flectati , sprijin pe umeri-spate si picioare, se ridica
bazinul si zona lombara. Terapeutul se opune apasand pe crestele iliace;

9. –din pozitia “pod”, bolnavul incerca o rotare a bazinului la care terapeutul opune rezistenta spre sfarsitul cursei
miscarii.Se alterneaza stanga/dreapta.

10. –din ortostatism langa o masa , pacientul se sprijina usor de ea si face o usoara flexie din solduri metinand
coloana lombara delordozata; kinetoterapeutul se opune miscarii , avand o mana pe scapula si cealalta anterior ,
pe cresta iliaca opusa . Bolnavul se opune acestor forte.

In perioada de remisiune completa , bolnavul poate recurge la un tratament balneo-climateric.

Aceste programe nu sunt standard si este recomandata varierea exercitiilor in functie de pacient !

Recomandarile sunt in functie de localizarea afectiunii si de profesia pe care o are pacientul. Astfel ,
pacientii care isi desfasoara activitatea in special in pozitie ortostatica sun beneficiarii unui program de
kinetoterapie orientat spre intretinerea si dezvoltarea sistemului muscular de sutinere pe verticala a coloanei
vertebrale.

Pentru pacientii a caror activitate profesionala solicita flexia trunchiului si miscari complexe ale membrelor
superioare , programul de kinetoterapie profilactica trebuie orientat spre consolidarea functiei de baza a
sistemului vertebro-ischio-gambierilor, care asigura retroversia trunchiului la nivelul articulatiei coxo-femurale.

Exercitii pentru discopatia lombara ( se fac pe saltea sau la

spalier.)

Programul Williams tonifica musculatura abdominala, care, intarindu-se, strange, aducand spatele in pozitie cat
de cat normala fiziologic', explica Aurelia Popa.

Coloana vertebrala nu este dreapta, ci prezinta o serie de curburi in regiunea cervicala, toracala si lombara. In
zona cervicala, exista o curbura cu concavitate posterioara care se numeste lordoza, in timp ce la nivelul coloanei
toracice exista o curbura cu concavitate anterioara, denumita cifoza. Curbura in zona lombara are concavitatea
posterior si se numeste lordoza lombara.

In regiunea pelviana, adica la nivelul bazinului, exista o curbura cu concavitatea orientata anterior si este formata
de sacru si oasele cocigiene. Curburile coloanei vertebrale sunt conditionate mecanic de inclinatia bazinului.

EXERCITII LA SALTEA
Daca nu ai saltea, poti improviza una din doua paturi. Kinetoterapeutul te sfatuieste sa nu faci exercitii niciodata
in pat, indiferent de cat de tare este. Aurelia Popa precizeaza ca primele exercitii sunt de incalzire a musculaturii.
Exercitiile sunt eficiente daca se fac de doua-trei ori pe saptamana, timp de 15-20 de minute pe zi. Fiecare exercitiu
se face in seturi de cate zece exercitii-pauza-inca zece.

1. Intins pe spate pe saltea, se trage varful piciorului si se intinde. Se efectueaza zece exercitii, se face o mica
pauza, si inca zece.

2. Aceasi pozitie, picioarele indoite, cu talpa pe saltea, se ruleaza piciorul pe calcai si pe varf.

3. Din aceeasi pozitie, cu picioarele indoite, se apropie si se departeaza genunchii.

4. Din aceeasi pozitie, se face bicicleta cu un picior. Zece exercitii pe un picior si inca zece pe celalalt picior.

5. Cu picioarele indoite, cu talpa pe saltea, intinde un picior. Piciorul intins se ridica. In momentul in care piciorul
este ridicat tragi varful si il intinzi cand piciorul este coborat.

6. Cu genunchii indoiti cu talpa pe saltea, efectueaza balansari de bazin. Spatele ramane lipit de saltea si ridici
doar putin fesierii.

7. Cu picioarele indoite, cu talpa pe saltea, trage cate un genunchi la piept.

8. Avand picioarele indoite cu talpa pe saltea, tine mainile pe coapsa (partea anterioara a picioarelor). Mainile
aluneca in sus pana la genunchi si revin. Acest exercitiu este contraindicat pentru spondiloza cervicala, deoarece
accentueaza curbura cervicala.

9. Pe spate, genunchii indoiti cu talpa pe saltea. Trage cate un genunchi la piept concomitent cu ridicarea capului
stanga - dreapta.

10. In aceeasi pozitie, trage amandoi genunchii la piept. Este un exercitiu dificil, care s-ar putea sa nu fie efectuat
de pacientii cu o discopatie acuta. Daca se poate face, se efectueaza maxim zece exercitii.

Kinetoterapeutul Aurelia Popa subliniaza ca este important sa se revina cu talpa pe saltea, avand genunchii indoiti,
si nu intinsi. Daca se revine cu ei intinsi, curbura lombara se accentueaza, avand loc un efect invers fata de cel
dorit.

11. In aceeasi pozitie, se trag amandoi genunchii concomitent cu ridicarea capului.

Pentru urmatoarele exercitii se schimba pozitia.

1. Culcat pe o parte, pe saltea, mana de aceeasi parte este sub cap, indoaie usor genunchii. Cu cealalata mana
ramasa libera, trage genunchiul la piept si intinde-l.

2. Aceeasi pozitie, genunchiul de jos usor flectat, celalalt intins, ridica piciorul in lateral. Se ridica piciorul la
aproximativ 45 de grade. Nu trebuie sa se ridice piciorul combinat cu o rotatie externa.

3. Culcat lateral, cu piciorul de jos usor indoit, flexeaza piciorul (adu piciorul intins spre fata).

Exercitii in patru labe. Numarul exercitiilor: zece-pauza-zece

1. Se trage alternativ cate un genunchi la piept. Se alterneaza stangul cu dreptul.

2. Aceeasi pozitie, se duce fundul pe calcaie si se revine. Se relaxeaza.

'Acest exercitiu este foarte relaxant. Majoritatea celor care il descopera stau in pozitia asta' spune Aurelia Popa.

Important de stiut pentru persoanele cu discopatie lombara

Pacientii trebuie sa invete sa se ridice, cu genunchii indoiti si spatele drept.
Se evita rasucirile.
Daca lucrezi la birou, pune-ti sub picioare o cutiuta de o inaltime de 10, 15 cm.
Cand conduci, trage-ti scaunul cat mai in fata.
Evita extensiile, deoarece accentueaza curbura lombara.

PARAPLEGIA

OBIECTIVELE RECUPERARII BOLNAVILOR PARAPLEGICI

Paraplegia reprezinta examenul cel mai complet pe care il sustine un kinetoterapeut in fata unui pacient , caci trebuie sa dea dovada de un inalt
profesionalism si de imensa rabdare si bunavointa.
Scopul recuperarii lui este ,,de a ajuta acientul sa se ajute singur”, ceea ce inseamna:
- a-l face sa-si utilizeze partea buna a corpului pentru a compensa partea paralizata;
- a-l face sa-si accepte handicapul, considerandu-se ca are multe resurse de a fi util lui si celor din jur si ca viata poate sa-i ofere destule
satisfactii.

Ca obiective, recuperarea paraplegicului ridica trei principale:

1. REEDUCAREA VEZICII SI INTESTINULUI

Asistarea tulburarilor sfincteriene este un obiectiv de prima importanta, neglijarea lui aducand complicatii serioase, putand pune in pericol chiar
viata pacientului.
Afectarea mictiunii in diverse grade este aproape regula la paraplegici.
In perioada socului spinal sondajul este obligatoriu.
Daca leziunea completa a interesat zona sacrata medulara, atat detrusorul cat si sfincterele sunt flasce.
In aceste cazuri evacuarea urinei se obtine prn posturare (in sezand), cu presiune pe abdomenul inferior, prin contractii ale peretelui abdominal.
2. REEDUCAREA MOTORIE

Controlul motor al paraplegicilor

Controlul motor al paraplegicilor va fi realizat e baza unei scheme de program care priveste cele patru componente (mobilitate – stabilitate –
mobilitate controlata – abilitate), la care urmarim pozitia si miscarea, tehnici de contractie si elemente facilitatorii.
a. Mobilitatea (nitierea miscarii)

•Pozitie si miscare

sunt utilizate diagonalele Kabat, in functie de musculatura slaba ce trebuie promovata; se prefera schemele bilaterale si miscarea cu rezistenta
a trunchiului.
In functie de situatie, se aleg posturi care elimina gravitatia sau, din contra, sunt antigravitationale, in asa fel incat sa se poata aplica rezistenta
manuala in timpul exercitiului.
- Musculatura slaba cu caracter in principal tonic, nu va fi tinuta in pozitie alungita un timp prelungit si nici nu i se va aplica o rezistenta maximala.
- Musculatura slaba cu caracter principal fazic raspunde favorabil la repetatele intinderi rapide din pozitie alungita.

•Tehnici de contractie

Se selecteaza tehnicile care promoveaza initierea miscarii.

Cele mai valoroase sunt: ,, miscarea activa de relaxare – opunere” si ,,contractiile repetate” cu repetate intinderi la nivelul zonei de alungire a
muschiului.
Musculatura tonica si cea fazica pot raspunde diferit la aceste tehnici.
Astfel, fesierul mijlociu raspunde mai bine la ,,MARO”, caci in aceasta tehnica contractia
musculara este initiata sa nivelul zonei de scurtare.
In cazul in care nu se obtine un raspuns, se vor efectua repetate intinderi in zona alungita.
Pentru muschii fazici, tehnica ,,contractiilor repetate” in zona alungita, ca si in intinderile repetate, faciliteaza activitatea musculara.

•Elemente facilitorii

De mare importanta este utilizarea impulsurilor senzitive periferice pentru promovarea miscarii.
Trebuie realizate pe zonele cu sensibilitate conservata.
Ca mijloace: vibratia, calupul de gheata, tapotajul, atingerea blanda se asociaza intinderilor rapide ca si exercitiu cu rezistenta.

b. Stabilitatea

•Pozitie si miscare

La paraplegici stabilitatea – mentinerea tonusului muschilor extensori postulari – este o problema dificila.
Pentru mentinrea tonusului trebuie schimbata postura spre pozitia antigravitationala, gravitatia devenind o forta rezistiva.
Odata castigata aceasta etapa, se trece la exercitii de cocontractie.
Se modifica postura in asa fel incat segmentele sa suporte greutatea corpului, care va reprezenta forta rezistiva, aceasta postura plasand muschii
tonici in stare de intindere prelungita.
Astfel de posturi care realizeaza cocontractii sunt: patrupedia, podul, ortostatismul cu
sprijin pe maini, ortostatismul complet.
In aceste cazuri, atat incarcarea prin greutatea corporala, cat si intinderea muschilor determina cocontractia.

•Tehnici de contractie

Pentru facilitarea mentinerii tonusului, cea mai buna tehnica este ,,contractia izometrica in zona scurtata”, pentru cocontractie, tehnicile cele
mai indicate fiind ,,izometria alternanta” si ,,stabilizarea ritmica”.

•Elemente facilitatorii

Pentru cresterea contractiei izometrice, aceste elemente sunt urmatoarele: elescoparea, periajul, vibratiile si mentinerea contractului manual.

c. Mobilitatea controlata

•Pozitie si miscare

Ca si pentru stabilitate, se utilizeaza aceleasi posturi cu incarcare corporala.

Deplasarea greutatii la inceput se face pe un arc foarte redus, care va creste treptat pe masura ce se va castiga controlul.
Aceste deplasar segmentare sau corporale, sunt alese dintre acelea care sunt utilizate in timpul ambulatiei: un membru este ridicat de la
suprafata de sprijin si este miscat in toate directiile, avand grja ca centrul de greutate al corpului sa ramana mereu inauntrul suprafetei de
sprijin, sau balansul bazinului in diferite directii.
In etapa urmatoare se aplica rezistente contrand aceste miscari.

•Tehnici de contractie

Pentru cresterea fortei de deplasare a greutatii corpului sa segmentelor, se utilizeaza ,,inversarea lenta”, ca si ,,inversarea lenta cu oprire”.
In timpul ambulatiei se solicita contractia excentrica, pentru a carei promovare se utilizeaza ,,inversarea agonistica”.
Pe masura ce se castiga primii pasi in mobilitatea controlata, se trece la alte tehnici, cum ar fi: ,,izometria alternanta” si ,,stabilizarea ritmica”,
iar in final ,,inversarea lenta” si ,,inversarea lenta cu oprire”.

•Elemente facilitatorii

Contactul manual va fi direct pe partea corpului implicata in mobilitatea controlata.

Se adauga: vibratia, telescoparea, intinderea rapida, calupul de gheata, aplicate fie pe membrul in miscare, fie pe cel in sprijin.

d. Abilitatea

•Pozitie si miscare

Ambulatia in sine este exercitiu de baza. Se urmareste realizarea frecventialitatii miscarii de mers.
Etapa urmatoare este mersul in toate directiile: inainte, inapoi, in lateral, in diagonala, cu incrucisarea picioarelor, urcand sa coborand scari.

•Tehnici de contractie

,,Progresia – rezistenta” este tehnica de baza a promovarii abulatiei.

In momentul unei scheme unilateralese aplica tehnica ,,secventialitatii normale”, pentru a
asigura o corecta succesiune a schemei de miscare de la segmentele distale spre cele proximale.
Pentru antrenarea controlului excentric al muschilorse continua cu tehnica ,,inversarea agonistica”.

•Elemente facilitatorii

Influxurile senzitive sunt retrase treptat, caci controlul a fost obtinut.

3. REEDUCAREA SENSIBILITATII

Evaluarea sensibilitatii este relativ dificila, caci comporta o totala participare din partea bolnavului, un inal grad de subiectivism, dar si un efort
de concentrare care-l oboseste repede.
Este de preferat sa estam sensibilitatea in 2-3 sedinte de scurta durata.
Trebuie create conditii ambientale favorabile care sa nu perturbeze examinarea.
Evaluarea si recuperarea deficitului somatosenzitiv este strans legata de evaluarea si recuperarea motorie, facand parte din ea si cade in sarcina
kinetoterapeutului care va organiza, efectua si urmari programul reeducarii deficitului senzitiv.

PROCESUL DE RECUPERARE A BOLNAVULUI PARAPLEGIC LA PAT

Desi imobilizat la pat, pacientul a depasit deja ,,socul spinal” si isi incepe recuperarea in spital pentru aceasta etapa.
In aceasta perioada, amilia trebuie bine instruita pentru a i se asigura bolnavului o cat mai buna reeducare functionala.
Reeducarea la pat se practica in primele doua stadii si implica:

a.Pozitionarea urmareste doua principale obiective:

-Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calcai).
Se vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele cearceafului, se va masa si talca pielea.
-Evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase.
Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor central), flexorii si adductorii fiind primii afectati
de spasticitate.
Posturarea va fi deci: coapsele, gambele in extensie, piciorul la 900 fata de gamba, coapsele in usoara abductie cu perna intre ele.

b. Mobilizarile pasive

In toate articulatiile si pe toata amplitudinea de miscare, se executa pe segmentele paralizate pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine,
pentru prevenirea anchilozelor articulare, a retracturilor musculo-tendinoase, pentru revenirea pozitiilor vicioase. Miscarile pasive se executa
lent, amplu, cu blandete, progresiv, articulatie dupa articulatie, inepand cu cele distale.
Fiecare membru se lucreaza timp de 15 minute – 1 ora, de doua ori pe zi in primele sase saptamani, apoi odata pe zi.
c. Mobilizarile active

Pentru cresterea fortei musculare la membrele superioare si trunchi, se incep, desigur, dupa iesirea din stadiul I al socului spinal si sunt absolut
necesare pentru a compensa jumatatea inferioara paralizata.
Se executa exercitii active ample, ale membrelor superioare libere, cu baston, cu minge medicinala, etc.
Tonifierea musculaturii se realizeaza pin exercitii izometrice si cu rezistenta, utilizand gantere, extensoare, elastice, etc.
O atentie deosebita se acorda marelui dorsal, muschiul care face legatura intre membrul
inferior si bazin, adductor si extensor al bratului, care intra in actiune la sprijinul in carje sau bare paralele, ridicator al semibazinului homolateral,
antreneaza si membrul inferior respectiv, permitand mersul in 4 timpi.
Antrenarea lui se face din decubit lateral, pacientul inercand sa ridice bazinul contra opunerii realizate de kinetoterapeut.
Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul brahial, toti intrand in actiune in moementul
transferului din pat, in scaunul cu rotile si invers.
Se utilizeaza tehnica de facilitate, ,,secventialitatea pentru intarire”, dar pot fi utilizate si altele: contrcatiile repetate, inversarea lenta cu oprire,
inversarea agonistica.
Tonfierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior, care prin metodologia sa, urmareste promovarea influxului nervos, de la
musculatura puternica a trunchiului superior, spre muscultura slaba a celui inferior , utilizand cunoscutele tehnici de ,,despicare” (,,chop”) sau
de ,,ridicare” (,,lifting”), care se vor executa din decubit, din semisezand si sezand.
Efectele se materializeaza in tonifierea musculaturii abdominale ca si a extensorilor trunchiului inferior.

d.Gimnastica respiratorie

Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci cand
este cazul.
Pentru reeducarea miscarilor respiratorii, intre exercitii se executa miscari de respiratie sub rezistenta.
In inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea mainilor pe fata anterioara sau laterala a toracelui.
In expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia mainilor in asa fel incat, pe de o parte, sa opuna rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta
parte, cu primele trei degete ale mainii stangi sa opuna rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele xifoid.
Respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii intre exercitii.
Dupa Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate.
In respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii.
Acestui moment kinetoterapeutic trebuie sa-i acorde atentie.

e. Autoposturarile in pat

Respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia in pat. Bolnavul isi va mobiliza initial membrele inferioare cu mainile
pe directia in care urmeaza sa-si rasuceasca apoi corpul.
Se va trece din decubit dorsal in lateral, apoi in ventral.
Dupa primele 2-3 saptamani de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea.
Spasticitatea este salutara, caci fixand postura membrelor inferioare in extensie permite stablitatea genunchilor in ortostatism, ajuta expulsia
urinara, mentine densitatea osoasaprin forta musculara aplicata pe os.
Trebuie luate masuri pentru a milita intensitatea spasticitatii cum ar fi:
-Evitarea excitarii tegumentelor (prezenta escarelor, procese algice ale tesuturilor moi, mainile reci si aspre ale persoanei care-l ingrijeste, frigul,
etc).
-Evitarea starilor de enervare, stresurile, etc.
-Evitarea (tratarea) infectiei vezicale.
-Promovarea cu grija a posturilor reflex-inhibitorii ale spasticitatii (poztiile Bobath).
Amintim doua posturi dintre cele mai importante:
-abductia cu rotatiei externa si usoara extensie a coapsei, extensia genunchiului, dorsiflexia piciorului si extensia degetelor.
-rotatia in sens invers a umerilor si pelvisului.
-Incalzirea usoara a tegumentelor jumatatii inferioare a corpului.
Diminuand in acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si in plus, se vor evita posturile spastice disfunctionale.
PROCESUL DE RECUPERARE A PACIENTILOR PARAPLEGICI IN SEZAND

Aceasta eapa se deruleaza in spital sa la domiciliu.

Ridicarea in sezut este conditionata de gravitatea leziunilor vertebrale determinate de traumatism.
Fracturile instabile sau persistenta durerilor spatelui, pot intarzia ridicarea in sezut.
Cel mai tarziu, dupa 8-12 saptamani dupa traumatism, se incepe vertializarea.

PRIMA ETAPA va fi pozitia ,,sezand alungit” (membrele inferioare intinse, genunchii in extensie).
Este pozitie cu suprafata mai mare de sprijin, cu stabilitate si echilibru mai bun.
Pentru inceput, sprijinul se va face si posterior pe membrele superioare, trunchiul avand o pozitie usor oblica spre spate sau fiind sprijinit de
perne saz suporti.
Pozitia ,,sezand alungit”, cu palmele in sprijin lateral la nivelul marelui trohanter, este mai dificila, cerand un echilibru mai bun.
Aplecarea capului mult inainte, aduce centrl de greutate mai inauntrul poligonului de sustinere, deci mareste echilibrul.
Treptat, trunchiul va fi adus la verticala fara vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin.
Din aceasta pozitie, bolnavul va fi ajutat sa execute un program kinetic format in principal din:

Mainile se opun maririi volumului cutiei toracice.

a.Mobilizari pasive ale segmentelor membrelor inferioare paralizate, cu aceleasi motivatii ca si in perioada reeducarii la pat (din decubit).
Deoarece se afla la cateva saptamani de la lezarea maduvii, si spasticitatea s-a instalat, se foloseste tehnica mobilizarilor pasive, pentru a
declansa reflexul de intindere ,,stretch-reflex”, care duce la ameliorarea spasticitatii musculare.
Intinderea muschiului se face lent, se mentine timp mai indelungat, 14-20 secunde si se repeta de cateva ori intr-o sedinta.
Relaxarea spasticitatii care urmeaza, poate sa dureze de la 30 de minute, la cateva ore, interval de care se profita entru alte tipuri de exercitii.
Spasticitatea ischiogambierilor este un obiectiv important: se ridica membrul inferior cu gamba pe umarul asistentului, care face priza deasupra
genunchiului, pe fata anterioara a coapsei; sa trnchiul este ajutat sa se flecteze mult spre coapsa, mainile prind gleznele, genunchii ramanand
perfect intinsi.
Eventuala spasticitate a cvadricepsului, in general se menajeaza, caci a ajuta la transferul din pat pe scaunul rulant.

b. Mobilizarile active, cu si fara ajutorul kineterapeutului, reprezinta un grupaj de exercitii cu obiective diferite.
1. Cresterea fortei musculare la nivelul membrelor superioare, a adductorilor si abductorilor umerilor (marele dorsal, marele rotund, marele
pectoral si marele dintat), ca si a tricepsului brahial – muschi absolut necesari sprijinului pe maini pentru ridicarea sezutului de pe pat in vederea
transferului.
Tonifierea se face cu extensoare, haltere, exercitii izometrice, etc.
Contractiile izometrice constau in contractii repetate ale muschiului respectiv, avand o durata aproximativ 3s, urmata de o perioada de repaus
de aceiasi durata, segmentul ramanand imobilizat.
Ele se repeta periodic, 5-10 minute la fiecare ora.
Exercitiul de ridicare a sezutului se face din pozitia ,,sezand alungit”, mainile sprijinindu-se pe palme lateral de marele trohanter, sau
kinetoterapeutul ajuta impingand in sus cele doua fesi: se executa izometria, solicitand pacientului sa-si mentina aceasta pozitie ridicata, cateva
secunde.
O varianta a exercitiului: mainile se sprijina pe doua carti, ceea ce obliga la o forta de ridicare mai mare si ofera posibilitati de manevrare a
trunchiului inferior mai mari.
Din pozitia de ridicare a bazinului in sprijin pe maini, se executa miscari de lateralitate, rotatie, antero-posterioare.
Se exerseaza acelasi exercitiu din pozitia ,,sezand scurtat” cu picioarele atarnate la marginea patului.

2. Pentru transfer o mana se sprijina pe pat, cealalta pe bara scaunului cu rotile si se execut ridicarea bazinului si translarea corpului in scaun.
Aceasta performanta este insa pregatita de o serie de alte exercitii, care au drept scop mentinerea trnchiului la verticalitate in postura ,,sezand
alungit”.

3. Mentinerea pozitiei corecte a trunchiului pe bazin din sezand alungit cere un anumit antrenament.
Se exerseaza stabilitatea trunchiului, mentinand sprijinul mainilor in spatele corpului, pe lateral.
Pozitionarea posterioara a bratelor mareste baza de sustinere, fiind mai usor de mentinut.
Mainile in lateral scad baza de sustinere, fiind pozitia cea mai dificila.
Pentru a o usura, se apleaca mult capul si in acest fel centrul de greutate cade in interiorul bazei de sustinere.
Din ,,sezand alungit” se executa balansuri antero-posterioare ale trunchiului, rotatii, lateralitati la care kinetoterapeutul opune rezistenta.
De asemenea, din aceasta pozitie sunt indicate si exercitiile cu mingea medicinala si bastonul.

4. Deplasarea bazinului si membrelor inferioare din pozitia ,,sezand alungit” este o etapa importanta.
Se urmareste deplasara greutatii corpului prin exercitii dinamico – statice.
Se lasa corpul in sprijin pe o mana, se ridica bazinul opus, se roteste trunchiul si se incearca o tarare inainte sau inapoi a hemibazinului ridicat
si a membrului inferior corespondent.
Se face apoi balans cu spijin pe cealalta mana.

Ca tehnica de facilitare se recomanda,,stabilizarea ritmica”.

Mai tarziu se incearca deplasarea inainte – inapoi prin impingerea bazinului si membrelor inferioare cu sprijin pe maini.
Astfel pacientul invata sa-si miste membrele inferioare prin miscarile bazinului.

5. Adaptarea pacientului la scaunul cu rotile este o etapa intermediara, dar pentru multi paraplegici poate fi una finala, deplasarea cu scaunul
rulant ramanand definitiva.
Dupa ce pacientul a invatat sa treaca dn pat in carucior si invers, antrenamentul se complica pri invatarea trecerii din carucior pe un scaun
obisnuit, pe scaunul WC-ului, sau chiar pe podea, etc.
Concomitent se urmareste dobandirea unei independente cat mai mari a pacientului prin antrenarea unor abilitati cerute de viata obisnuita, de
executarea unor activitati utile.

6. Imbunatatirea controlului balansului trunchiului se realizeaza din ,,patrupedie” –pozitie care necesita o stabilizare a bazinului pe solduri.
Se ridica alternativ cate un membru superior, transferand propria greutate pe cealalta jumatate a corpului, apoi se va ridica membrul superior
opus.
Kinetoterapeutul sustine bazinul ajutand balansul, iar apoi contrand usor acest balans. Se trece apoi la exercitiul de ,,tarare”: pacientul se lasa
pe o parte, flectand cotul, in timp ce membrul superior opus paseste inainte, tragand hemicorpul si hemibazinul respectiv si antrenand astfel
membrul inferior.
,,Patrupedia” si ,,tararea” bine antrenate, pot deveni un mijloc de locomotie pentru paraplegic.

7. Intensificarea exercitiilor de crestere a activitatii voluntare a musculaturii membrelor inferioare.

A DOUA ETAPA este pozitia ,,sezand scurtat”, adica pozitia de stand pe scaun.
Este o pozitie care va fi antrenata cu toata atentia, caci ea va fi pozitia din scaunul cu rotile cu care se va deplasa pacientul.
Din aceasta postura, mai putin stabila decat precedenta, cerand deci un mai bun echilibru , se vor relua toate tipurile de exercitii.
Este recomandabil ca piciorele bolnavului sa se sprijine pe podea.
Odata obtinut un bun echilibru din pozitia ,,sezand scurtat” se incep exercitiile de transfer din pat pe scaun si invers, din pat sau scaun, in
scaunul cu rotile si invers, din scaunul cu rotile pe WC si invers, etc.
Instalat in scaunul cu rotile, paraplegicul va relua exercitiile descrise la pozitiile sezande, pe care le va completa cu invatarea conducerii scaunului,
precum si tot felul de activitati casnice: sa gateasca, sa spele vase, sa lucreze la masa, sa faca ordine in casa, etc. Aceste activitati trebuie
considerate ca terapie ocupationala, nu numai ca activitati utile, necesare pentru viata din casa si independenta bolnavului.
Independenta paraplegicului in scaunul rulant, poate merge mai departe spre activitati recreative si sportive in afara casei, participarea la bine-
cunoscutele meciuri de baschet purtate intre echipe de paraplegici in carucioare, condusul masinii, tenis de masa, tir cu arcul, cusa cu obstacole
pentru carucioare ortopedice, etc.

PROCESUL DE RECUPERARE A PACIENTILOR PARAPLEGICI IN MERS SI ORTOSTATISM

Asa-zisul ,,criteriu Guttman” prevede ca in momentul in care paraplegicul isi mentine echilibrul stand in
sezut, cu ochii inchisi si cu bratele intinse inainte, se poate incepe programul de ortostatism si mers. In unele
cazuri, ridicarea in picioare a paraplegicului necesita aplicarea orteze de la treimea superioara a coapsei pana la
picior. Orteza trebuie sa asigure rigiditatea membrelor inferioare, dar la nivelul genunchilor sa aiba o balama, care
sa permita flectarea acestora cand pacientul sta pe scaun. Daca musculatura abdominala si sacrolombara este
deficitara, se adauga un corset de sustinere. Cu sau fara ortezarea membrelor inferioare, pacientul va utiliza
carjele pentru mers. Desi multi paraplegici isi vot organiza viata si profesiunea ca dependenti de scaunul cu rotile,
totusi se indica sa se depuna toate eforturile in exersarea ambulantei, chiar daca aceasta practic nu va insemna
pe viitor modalitatea de deplasare a bolnavului. Exercitiile de ambulatie sunt necesare pentru ca:

Reduc spasticitatea si previn contracturile.

Pun in functiune toata musculatura voluntara capabila sa raspunda.

Previn osteoporoza si pierderea calcica, cu fragilizarea oaselor.

Previn formarea calculozei urinare.

Pevin osificarea reflexa a tesuturilor moi.

Sunt benefice pentru drenajul urinar.

Permit accesul paraplegicului in unel locuri in care scaunul cu rotile nu poate patrunde.

Ambulatia necesita un efort enorm, apreciat ca fiind la fel de mare ca acela pe care il reclama alergarea
fata de mersul obisnuit la un individ sanatos.

Intensitatea cheltuielilor energetice este mai mare la pacientii spastici. Sunt mai usor antrenate la
ambulatie, cazurile cu paralizii flasce, decat cele cu paralizii spastice. In afara de spasticitate, pierderea
sensibilitatii este un alt factor care solicita un efort crescut pentr muschi de a mensine echilibrul. Obezitatea este,
de asemenea, o cauza de crestere a consumului energetic in ambulatie.

Antrenarea marelui dorsal si a centurii scapulare se face si intre barele paralele cu o instalatie de
scripeti. Pacientul se ajuta de brate si trage de pelvis inainte; treptat se creste greutatea de pe scripete. Se
exerseaza echilibrul si in afara barelor paralele, la zid, sprijinit de carje, deplasand cate o carje in lateral, apoi
inainte. Cu spatele la perete, cu sprijin pe carje,isi va ridica picioarele de pe sol. Va invata treptat sa se ridice de
pe scaun si chiar de pe sol, ajutandu-se de carje.
 Mersul poate incepe cand muschii adductori si abductori ai umarului pot ridica o greutate de cel putin 15
kg, pentru mersul in ctrje, sau cand cvadricepsul este in posesia unei forte de ridicare de 30 – 35 kg, pentru mersul
fara protezare – ortezare.

Reeducarea mersului se adreseaza unei miscari complexe care antreneaza lanturile cinematice ale
intregului organism. In cazul an care paraplegiile raman definitive, nu se pune problema mersului obisnuit, ci a
dezvoltarii unor mecanisme de compensare si a crearii unor noi stereotipuri dinamice. Miscarile efectuate in
vederea reeducarii echilibrului, in aceste conditii devin deosebit de importante.

Etapele principale ale reeducarii mersului sunt urmatoarele: ridicarea in pozitia ortostatica, mersul intre
bare paralele, mersul cu carje axilare, cu carje canadiene, mersul cu baston, mersul fara sprijin si mersul pe teren
accidentat. Uneori, in aceste programe sunt folosite si diverse aparate stimulatoare (vizuale, auditive, excitatoare,
electrice). Deosebit de important in reeducarea mersului, este nu numai momentul in care se permite incarcarea
membrului inferior ci si marirea progresiva a incarcaturii.

In programul de recuperare a paraplegicilor, un rol important il are pregatirea deficientelor, in vederea

prevenirii eventualelor caderi accidentale.

Exercitiile de cadere si ridicare se vor efectua trecandu-se prin etapele urmatoare: exercitii pe saltea, fara
carje, cu carje, cu si fara ajutorul kinetoterapeutului.

Deficientul va fi invatat cum sa cada, eliberand carjele in lateral si cum s se ridice folosind carjele. Se
executa apoi un exercitiu pe sol (fara saltea), cu si fara ajutorul kinetoterapeutului, exercitii pe tern variat (scari,
denivelari, diverse obstacole).

Recuperarea functionala a bolnavilor paraplegici este axata pe programul de kinetoterapie prezentat

anterior. Odata depasite primele doua stadii de evolutie a paraplegicilor recuperabili, pe langa aspectele medicale,
la fel de importante sunt si cele de resocializare, care sa permita in final incununarea programului de recuperare
si a efortului depus pe o durata de mai multi ani, prin redarea unor independente cat mai mari acestor bolnavi.

METODE KINETICE FOLOSITE IN PROCESUL DE RECUPERARE

METODA KABAT

,,Flosirea unor stimului proprioceptivi variati, care se adauga la eforturile voluntare ale bolnavului, are ca urmare facilitarea functiei si o contractie
musculara mai puternica decat cea care poate fi provocata numai prin efort voluntar”.
Facilitarea maxima se obtine prin exercitiu intens, cu maximul de efort si rezistenta. Autorul subliniaza ca miscarea pasiva nu realizeaza nimic
in mod direct in ceea ce priveste ameliorarea functiei muschilor paralizati, intrucat nici-un fel de activitate voluntara nu este provocata in
grupurile motorii.
Mijloace terapeutice – procedeele de facilitare folosite in procesul de reeducare sunt:

1. Rezistenta maxima - se opune miscarii active a pacientului pana la anularea ei, obligand muschiul respectiv sa se contracte izometric.

2. Intinderea (Elongarea muschiului) Autorul considera ca un muschi paralizat poate deveni activ prin intinderea lui, aca i se aplica o rezistenta

3. Schemele globale ale miscarii Kabat constata ca schemele de miscare globala pe diagonala si pe spirala sunt de obicei mai eficace, in ceea
ce priveste facilitarea, decat schemele de miscare pe linie dreapta.
Schemele de exercitii globale prezinta avantajul ca implica in miscare un numar mare de grupe musculare, tratamentul adresandu-se mai multor
muschi interesati, obtinandu-se astfel rezultate mai rapide.

4. Alternarea antagonistilor – reprezinta o tehnica de imbunatatire a metodei Kabat, care apartine asistentei sale, Brisker:
,,Tehnica alternarii antagonistilor constituie o sursa puternica de facilitare”.
Ea se bazeaza pe legea de inductie succesiva a lui Sherrington: el a constatat ca la vertebrate, imediat dupa provocarea reflexului de flexie,
excitabilitatea reflexului de extensie este mult marita.
Aceleasi fenomene se observa si in miscarea voluntara.

Aceasta tehnica consta in a excita contractia unui muschi si a facilita contractia lui, prin contractarea in efort a anragonistului sau.

EXERCITII PENTRU TRUNCHI

Exercitiile pentru trunchi respecta aceleasi principii specifice metodei, ele se fac sub rezistenta maxima, pe diagonale si asociate cu miscari de
rotatie.
- Pacientul in decubit dorsal cu mainile deasupra capului, bratele sau trnchiul indeplinesc o miscare de flexie in partea opusa, ca in activitatea
de spart lemne.
- Decubit lateral, kinetoterapeutul asezat la spatele pacientului, cu o mana pe frunte si alta pe genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului
(ghemuirii).
- Pacientul in sezand, kinetoterapeutul in fata lui, se opune cu ambele maini asezate pe umeri, aplecarii inainte a trunchiului.
Miscarea aceasta se executa si cu rotatia trunchiului.
Mana dreapta a kinetoterapeutului se opune in acest caz proiectiei anterioare a umarului stang in timp ce mana stanga opreste umarul drept sa
fie tras inapoi.
Miscarea pentru trunchi se executa din pozitiile – decubit dorsal, decubit lateral, sezand.

DIAGONALELE KABAT DE FLEXIE SI EXTENSIE PENTRU MEMBRELE INFERIOARE

- Diagonala I Miscarea de jos in sus.

Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior extins, in abductie, cu usoara rotatie interna a soldului, piciorul se afla extins in pronatie.
Konetoterapeutul sta de partea membrului inferior respectiv mana omoloaga cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru
degete se aseaza peste marginea interna a piciorului, cealalta mana se aseaza pe fata interna a coapsei.
Exercitiul se executa cu genunchiul in extensie si are loc gradat: extensia degetelor piciorului, flexia dorsala a piciorului si supinatia sa, adductia,
flexia si rotatia externa a coapsei.
Intreg ansamblul de miscari se executa sub rezistenta.
Miscarea de sus in jos.
Din pozitia de la sfarsitul miscarii de jos in sus se fac: flexia degetelor, extensia piciorului, extensia, abductia si rotatia interna a coapsei.

- Diagonala a II-a Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior addus, dincolo de linia mediana, usor rotat in afara, piciorul in extensie
si supinatie, degetele flectate. Kinetoterapeutul sta pe partea membrului inferior respectiv.
Mana omoloaga cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru degete se aseaza peste marginea interna a piciorului, cealalta
mana se aseaza pe fata externa a coapsei.
Miscarea: se efectueaza extensia degetelor, flexia dorsala si pronatia piciorului, flexia coapsei cu abductie si rotatia interna a piciorului.
Miscarea are loc in amplitudinea sa maxima.

Variante pentru miscarile genunchiului se pot realiza in ambele diagonale.

- La sfarsitul miscarii de sus in josa diagonalei, se continua extensia soldului cu flexia genunchiului (in afara mesei de tratament).
In miscarea inversa se executa mai intai extensia genunchiului, apoi flexia coapsei cu rotatia interna din momentul in care se ridica de la planul
mesei.

- Se executa flexia genunchiului din partea finala a celei de a II-a diagonale.

- Din prima diagonala, flexia coapsei este asociata cu flexa genunchiului, astfel incat se atinge cu calcaiul (piciorul in flexie) genunchiul opus.
In miscarea contrbatarie se incepe cu extensia genunchiului si se continua cu extensia coapsei.

METODA BOBATH

Metoda Bobath se adreseaza tratamentului asa-ziselor ,,paralizii spastice”. Mijloacele terapeutice se bazeaza pe doua principii:

- Inhibitia sau suprimarea activitatii tonice reflexe, cu rezultatul reduceri si reglarii tonusului muscular.

- Facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare si echilibru in secventa dezvoltarii lor adecvate, urmata de un progres in activitatile
elementare.
Este esential ca in tmpul tratamentului sa dam pacientului cat mai multe senzatii posibile asupra tonusului, posturii si miscarii.
Trebuie sa-l ajutam cu mainile noastre sa experimenteze senzatia mai multor posturi si miscari normale diferite.
Pozitiile reflex-inhibitori sunt total sau partial opuse posturii initiale anormale a pacientului.
Asezarea pacientului intr-o pozitie reflex-inhibitorie nu reduce spasticitatea.
La inceput pacientul rezista si sasticitatea poate fi mai mare decat inainte.
Ajustarea pacientului la noua sa pozitie, este cea care da rezultatul dorit.
Odata cu descresterea spasticitatii prin mentinerea pozitiei reflex-inhibitorii, rezistenta cedeaza.
Kinetoterapeutul poate sa reduca in acest moment asistenta sa pasiva.
La sfarsit va fi posibil sa ia mainile de pe pacient, lasandu-l sa-si controleze singur noua pozitie.
In acest mod pacientul isi castiga treptat controlul asupra posturii sale spastice si invata sa iasa din aceasta postura.
Pozitiile reflex-inhibitorii sun variabile in functie de pacient, de forma spasticitatii lui si de varsta.
La fiecare pacient va trebui cautata calea adecvaa de inhibitie, pozitia cea mai avantajoasa pentru libertatea miscarilor.
Pentru mai autentica intelegere, oferim un citat de Bobath: ,,Secretul tratamentului consta in alegerea cu grija si gradarea pozitiilor reflex-
inhibitorii, avand in vedere ca pacientul va trebui sa le adopte singur, fara dificultate.
Perioada initiala de ezistenta este urmata de o perioada de liniste si ajustare”.

METODA KENNY

Conceptia lui Eleonor Kenny se caracterizeaza prin:

- Spasmul muscular

- Disocierea neuro-musculara – ce apare in anragonistul muschiului in spasm, care este considerat paralizat.
Prin nefunctionare, aces muschi paralizat ,,se sterge din constiinta pacientului” devine ,,instrainat sau divortat de centrul sau cortical motor”.

- Incoordonarea
- Paralizia musculara Mijloace terapetice – se pune un accent deosebit pe confortul bolnavilor: asezare, imoblizare, temperatura ambianta,
zgomot, socotind ca cele mai mici abateri de la aceste prescriptii, sunt conditii care agraveaza spasmul muscular.
Relaxarea pacientului este foarte importanta in tmpul procesului de stimulare.
Procesul de reeducare neuromotorie incepe de indata ce spasmul muscular a cedat mult din intensitate.
In concluzie, metoda vine cu trei notiuni de folos practic:

- Participarea scoartei cerebrale in efectuarea miscarii.

- Necesitatea impiedicarii procesului de incoordonare.

- Lungimea de contractie utila a muschilor.

DEVIATII ALE COLOANEI VERTEBRALE

I Generalitati

Coloana vertebrala se prezinta ca un stalp osos , format din 33-34 vertebre , dintre care : 7 cervicale , 5 lombare
, 12 dorsale , 5 sacrale si 4-5 coccigiene.
Curburile normale dau coloanei o mare elasticitate , permitandu-i sa se comporte in cadere ca un resort ,
amortizandu-le , spre deosebire de spatele plat.
Tot curburile , pastreaza proectia centrului de greutate in interiorul poligonului de sustinere.
Chiar atunci cand una din curburi este accentuata (cifoza sau lordoza) coloana isi recapata echilibrul exagerand
curbura din regiunea invecinata.
II Definitie

Deviatiile coloanei vertebrale sau deviatiile axului vertebral sunt afectiuni provocate de diferiti factori
etiopatogeni.
Deviatia laterala poate fi de un tip oarecare , datorita unei atitudini vicioase , impusa de anumite conditii
profesionale.
Aceasta deviatie laterala temporala , dar prelungita a coloanei nu reprezinta scolioza , ci o atitudine anormala care
creaza posibilitati pentru constituirea ei.

Cand in mod voluntar un copil , care sta mult in banca stramb , capata o deformare , pozitia nu poate fi numita
scolioza , ci deviatie prin tinuta.
In aceasta nu se observa nici o deformatie a toracelui si nici o sarcina a coloanei vertebrale.

III Clasificare

Deviatiile recunoscute ale coloanei vertebrale sunt :

A Scolioza
B. Cifoza
C. Lorda

Definitii

Scolioza presupune o deformare a coloanei vertebrale in plan frontal (copilul vazut din spate are coloana in forma
de C sau S), iar cifoza, o deformare in plan sagital (din profil, se poate observa o cocoasa).
In cazul scoliozei, curbarea coloanei vertebrale poate sa apara in zona toracica, lombara sau toraco-lombara.
Aceasta noua pozitie a coloanei produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. In fazele incipiente curburile se pot
redresa usor, insa in fazele mai avansate se produc modificari osoase.
Scolioza cu o singura curbura este cea in forma literei C, iar la cea cu doua-trei curburi (sub forma literei S),
curburile alterneaza de o parte si de alta a coloanei

A. Scolioza : Este deviatia colioanei vertebrale in plan frontal , cu rotiri ale corpurilor vertebrale de partea convexa
, rotiri care antreneaza si coastele , determinand o gibozitate de partea covexa.
Aceasta noua pozitie a coloanei vertebrale produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. Este vorba de o atitudine
scoliotica , cand curburile se pot redresa usor , sau scolioza adevarata cand sau produs modificari osoase.
Scolioza se constata la examinarea copilului , folosind aplecarea trunchiului inainte , pozitie in care apare
gibozitatea de partea scoliozei.

Scoliozele pot fi :

-Cu o singura curbura , scolioza in forma literei C

-Cu doua sau trei curburi, scolioza in forma literei S , in care curburile alterneaza de o parte si de alta a coloanei
pentru a-si gasi echilibrul.
In cadrul scoliozelor adevarate , cele mai grave sunt asa-zisele idiopatice sau esentiale , cu o cauza necunoscuta
si aparute inainte de varsta pubertatii.
O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice prin deformari ale bazinului sau inegalitati ale membrelor
inferioare.

O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice prin deformari ale bazinului sau inegalitati ale membrelor
inferioare.
Scoliozele patologice sunt determinate de afectiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpului vertebral (vertebral
cuneiforma) , poliomielita si reumatism.
Scolioza se consta prin examinarea clinica a subiectului , din pozitie stand , complet gol. Se marcheaza apofizele
spinoase ale vertebrelor , cu creionul dermatografic , ceea ce ne edifica asupra existentei sau nu a scoliozei si a
felului acesteia.
Urmarim in continuare echilibrul bazinului si aspectul picioarelor. Examenarea cu firul cu plumb , ne arata directia
in care sa produs curbura , stanga , dreapta sau alternativa. Radiografia completeaza si precizeaza rezultatul
examenarii.

B. Cifoza

Sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital , prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale.
Exista insa cazuri rare , atipice , cand coloana se curbeaza invers : cifoza cervicala si lordoza dorsala.
Deformatia se compenseaza printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea coloanei.
Cifozele pot fi suple , asa-zisele atitudini cifotice care pot corecta si hipercorecta voluntar prin contractia
musculaturii sau fixe (rigide) care nu se mai pot corecta prin redresarea voluntara sau mobilizare pasiva.
Debilitatea generala sau pozitiile gresite (in banca , la locul de munca) si miopia pot favoriza atitudinii cifotice.
Cifozele adevarate , functionale au la baza un traumatism cu turtirea unei vertebre in unghi ascutit spre inainte
(in pana) ceea ce determina asezarea coloanei in unghi deasupra si sub vertebra lezata.
O alta cauza a cifozei se aplica prin legea lui Delpeon : Cand corpul este mentinut mult timp aplecat inainte , se
produce o turtire a corpurilor vertebrale in partea anterioara , din cauza greutatii corporale care afecteaza si
actioneaza asupra acestei parti a vertebrei. Morbul Pott (I.B.C. la coloana) produce o cifoza prin distrugerea unei
vertebre si inclinarea trunchiului inainte.
Cifoza juvenila sau epifizata Schaurmann apare la varsta pubertatii , cu localizare mai mult la vertebrele dorsale.
Cifroza senila sau a batranilor are localizarea cervico-dorsala la barbati si dorsala medie sau dorsolombara la
femei.

C . Lordoza

Lordozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara , prin exagerarea curburilor normale ale
coloanei vertebrale.
Datorita mai ales tonusului crescut si psoasului si slabirii tonusului abdominalilor , bazinul cade mai mult inainte
decat normal , exagerand curbura lombara.
O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte , care duc la inclinarea bazinului inainte si
a trunchiului inapoi , determinand lordozarea.
Lordoza este prezenta si in locurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala , in spondilolistezis si in enopatii.
La randul ei lordoza poate fi cauza deviatiilor algii lombare si sacrale , albuminuriei , prin jenarea functiei rinichilor
, precum si a oboselii in mers si stationare.
In cazul lordozei sunt hipertrofiati muschii :

-dorsali, in special spinali;

-psoasul iliac;
-rotatorii interni ai membrelor;
-diafragmul;
Antagonistii acestora sunt hipotonici:
-abdominalii, in special dreptii abdominali
-rotatorii externi ai membrelor
-cvadricepsul
-precervicalii Dupa Mezieres, la originea tuturor deformatiilor este lordoza.
Atat pozitia verticala cat si miscarea membrelor inferioare si superioare determina curburi lordotice.
De asemenea , incercarea de a corecta o cifoza este necesar sa reducem mai inainte lordoza (cervicala lombara)
ceea ce duce la concluzia ca lordoza este la originea cifozei. Cifoza nu apare fara accentuarea lordozei iar daca
fixam lordozele , flexia trunchiului nu se mai poate face , ceea ce denota ca cifoza compenseaza lordoza.
Asa se explica de ce nu se poate corecta o cifoza dorsala prin exercitiile obisnuite de extensie , pana cand nu se
corecteaza mai intai lordozele(cervicala, lombara).
Tot Mezieres arata legatura ce exista intre trunchi si membre care se pune in evidenta si mai mult in cazul
tratamentului cifozelor : Esecul sau reusita tratamentului depinde de felul cum tinem seama de aceasta.
Pentru elucidarea problemei , autoarea da exemplul urmator : Spatiul popliteu al membrelor inferioare este o a
treia concavitate posterioara alaturi de cele doua lordoze , cervicala si lombara.
Intinderea picioarelor in timpul miscarilor de trunchi determina o stergere a lordozei , iar refacerea curburii
lordotice determina flexarea membrelor din genunchi.
Lordoza este insotita de rotarea interna a membrelor superioare si inferioare , mai mult lordoza si rotarea interna
a picioarelor constituie cauzele genunchiului recurbet si stabilirea ligamentara.
O alta problema legata de lordoza se refera la muschiul diafragm care este blocat in inspiratie in timpul efortului
, ceea ce determina o ridicare si fixare in pozitie ridicata a umerilor.
Muschiul diafragm este un muschi lordozan , daca tinem seama de insedrtiile sale pe vertebrele 2,3 sau 4 lombare
, asemanatoare cu cele ale psoasului.
Fixand insertiile diafragmului , blocam respiratia , fixam lordoza si permitem un punct fix altor muschi lordozanti-
spinalii , in felul acesta miscarile respiratorii ramanand reduse.
De aici necesitatea de a elibera respiratia in toate exercitiile in care participa muschiul diafragm.

IV Etiopatogenia

Teoria tinutei varioase : Deoarece copii stau ore intregi aplecati peste o masa prea joasa cu spatele sprijinit de
speteaza scaunului , asa in cat mentin timp indelungat coloana vertebrala incovoiata si deviata lateral s-a dedus
ca aceasta inprejurare sta la originea scoliozei.
Atitudinea amintita ar putea explica producerea scoliozei totale , dar aceasta se observa destul de rar , tinuta
scolara gresita ar putea fi mai curand cauza atitudinilor scoliotice care perminentizeaza.
Tinand seama de numarul restrans al scolioticilor fata de numarul total al elevilor care au aceleasi atitudini , care
se repeta in inprejurari identice , normal este sa ne gandim ca alt element etiopatogenetic trebuie sa intervina si
sa determine constituirea scoliozei.
Teoria osteoparalitica : S-a sustinut ca tulburarile de osificare sub influenta diferitelor cauze mecanice , ar putea
produce schimbari in forma vertebrelor si deviatiilor laterale ale rahitismului care sunt schitate in mod normal.
Elementele care ar influinta cartilagiile de crestere ale vertebrelor ar fi de origine infectioasa sau toracica ,
traumatica, endocrina , statica , conventionala , imprimandu-se in special in unele avitaminoze.
Aceasta cauza ar fi destul de frecventa fiindca unii autori au observat scoliozele in randul copiilor malnutriti.
Din punct de vedere al stadiilor in care se gaseste scolioza obisnuita a adolescentilor , se cunosc trei grade :

-gradul 1 :
-care este denumit scolioza benigna , poate sa se confunde , in forma cea mai usoara cu deviatiile de atitudine
-diferenta estetica : bolnavul poate in mod normal sa-si devieze coloana in sens contrar. La aplecarea inainte a
bolnavului , apofizele spinoase sunt pe aceeasi linie , fara nici o abatere.

-gradul 2 :
-in aceasta faza a scoliozei faptul esential este acela ca prin miscarile de indoire sau rasucire cu fara sau apasare
laterala , se mai poate obtine o oarecare indreptare a curburii coloanei vertebrale spre linia mediana.

-gradul 3 :
-se deosebeste de precedentul prin aceea ca deviatiile coloanei si deformatiile toracice nu se mai pot indrepta prin
simple miscari de indoire si rasucire.

In acesste cazuri scolioza este grava si evoluiaza spre mari deformatii toracice si prabusiri ale coloanei vertebrale.
Cu toate neajunsurile estetice , dar mai ales functionale in aceste cazuri , miscarile toracice si chiar cele
abdominale sufera deplasari uneori destul de importante care pot sa influenteze asupra functiilor unor organe
cum sunt : inima sau plamanii.
Diformitatea este mai grava in formele de scolioza dezechilibrate in care firul cu plumb din fata suboccipitalului
nu cade in dreptul interfesier.
La unii bolnavi evolutia scoliozei nu se opreste odata cu inceperea perioadei de crestere si deviatiile coloanei
vertebrale si deformatiile toracice continua chiar la varsta adulta.
Dupa mobilitatea coloanei , Detebit si Mescox recunosc trei forme de scolioze :

I-formele nefixate
II-formele intermediare
III-formele fixate
V Tratament

A. Tratamentul scoliozei : Schematic , tratamentul scoliozei se prezinta astfel : -mobilizarea coloanei vertebrale si
reducerea gibozitatii prin:
-inclinari laterale
-intinderi in lungime
-tractiuni cu membrul omolog concavitatii
-presiuni directe de gabozitate
-tonifierea musculaturi paravertebrale , prin contractii simetrice si asimetrice
-reechilibrarea bazinului , in special in scoliozele statice , printr-o taloneta in portat -tratamentul ortopedic pasiv
, cu aparate care mentin coloana
-tratamentul chirurgical , prin artrodeza vertebrala.
Se obisnueste in gimnastica corectoare sa se mobilizeze mai intai coloana prin miscari pasive , sa se redreseze ,
apoi sa se tonifice prin miscari active.
Tinand seama ca numai gimnastica singura nu poate opri evolutia unei scolioze , iar dupa mobilizare cu exercitii
vasive , aceasta oprire nu se mai poate face nici atat , este greu sa admitem ca o coloana cu mai multe curburi o
mai putem fixa prin exercitii de tonifiere. Acelasi lucru se poate spune si despre exercitiile asimetrice , greu sde
localizat.
Din aceste motive , pe baza indelungatei noastre experiente practice avem o rezerva in folosirea lor.
Exceptie ar face scoliozele cu o singura curbura , in C , unde folosim miscari asimetrice cu localizare stricta la acest
segment.
Se admite mobilizarea pasiva a coloanei numai in vederea fixarii ei in corset sau pentru tratament chirurgical.
Tratamentul prin miscare se refera la exercitiile active care sa franeze evolutia scoliozei , exercitii precis localizate
deoarece exista riscul de a favoriza formarea curburii adiacente. Muschii ei sunt scurtati prin lucru in contractie si
intindere incompleta.

Exista diferite metode de corectare a scoliozei , una dintre ele , cea a dr.Klapp , care a descris patru pozitii
, pornind din pozitia pe genunchi cu sprijin pe palme.
Metoda translatiei , a lui Roederer si Ledent , consta in deplasarea spre partea corectoare , un segment de corp.
Aceasta translatie se face tinand bratele lateral pentru a putea corecta pozita trunchiului iar specialistul , asezat
in spatele pacientului , controleaza executia miscarilor.
Este usor de realizat aceasta translatie in cazul unei scolioze in C , dar pentru o scolioza in S este nevoie de o
corectie a curburii lombare asezand o perna sub fese de partea concavitatii , dupa care se executa translatia entru
curbura superioara.
Metoda Niederhoffer se bazeaza pe folosirea tensiunilor izometrice in tratarea atat a scoliozei cat si a diverselor
discopatii si spondilozii.
In aceasta metoda se cauta redresarea coloanei vertebrale in raport cu linia mediana , prin contractii izometrice
contra rezistentei , egaland in felul acesta ediferite tensiuni ale musculaturii spatelui (partea concava este slaba ,
partea convexa prezinta tensiuni mari). Folosim pozitii de plecare foarte precise si contractiile izometrice ale unor
muschi (dorsalul mare , trapezul , transversii din partea cavitatii , transversul abdominal , psoasul iliac si patratul
lombar) , se urmareste apropierea coloanei cat mai mult de linia mediana si nu toniferea musculara.
In timpul tensiunii izometrice exista o perioada de contractie progresiva urmata de o contractie statica si
terminarea cu relaxare progresiva a musculaturii , fiecare perioada avand durata egal.
Tratament ortopedic In scolioza esentiala cu o curbura de 30-50 grade , se recurge la tratamentul ortopedic.
Dupa o pregatire generala prin exercitii de mobilizare si intindere , se trece la redresarea scoliozei prin elungatii
la cadrul Abott si se fixeaza in corsetul de gips.
Epifizite Scheurmann In scoliozele idiopatice se mai foloseste corsetul Milwaukee , care face extensia si derotarea
coloanei activ si nu pasiv ca aparatul gipsat.
Contentiei in corset i se adauga o gimnastica zilnica pentru coloana , abdomen si miscari de respiratie.
Scoaterea corsetului se face progresiv.
Tratament chirurgical In cazul scoliozei cu un unghi mai mare de 50 grade , sau in cazul nereusitei tratamentului
ortopedic , se impune tratamentul chirurgical prin artrodeza vertebrala cu tija metalica Marrington.
Adultii inainte de a fi operati , executa exercitii de mobilizare a coloanei.
Dupa operatie gimnastica respiratorie si diverse exercitii de brate si picioare fara a antrena coloana.
Ridicarea la verticala se face treptat atat ca unghi de inclinare cat si ca durata de timp. Sunt evitate torsiunile de
trunchi.
Se poate trece la pozitia sezand dupa doua saptamani de la interventie.
Imobilizarea in aparat gipsat dureaza patru saptamani , ca si in tratamentul ortopedic al scoliozei , timp in care
accentul cade pe miscari de respiratii.
Se aplica corsetul de plexidur , pentru 18-24 luni.
In aceasta perioada , bolnavul face o gimnastica de tonifiere a coloanei , identica cu cea din epifizita Scheurmann.
Renuntarea la corset se face treptat , mai intai in timpul noptii apoi ziua.

Tratamentul cifozelor Tratamentul incepe cu exercitii de mobilizare pasiva a coloanei , pana la corectare si
hipercorectarea cifozei suple.
Cifoza rigida nu va fi tonificata decat dupa aceasta mobilizare de corectie.
Tot in scopul obtinerii mobilitatii coloanei se indica suspensiile la scara fixa sau elungatiila la capastru.
Pozitia in anteversie a bazinului este o cauza a lordozelor si cifozelor.
Reechilibrarea lui la pozitie normala se obtine prin exercitii care antreneaza cele doua cupluri de muschi :

-abdominalii si fesierii pe de o parte

-psoasul iliac si muschii lombari pe de alta Primul cuplu se opune actiunii de lordozare (anteversiei bazinului)ce o
au muschii psoas iliac si lombarii.
Muschiul psoas , prin insertiile sale pe micul trohanter al femurului si pe vertebrele lombare flexeaza coapsa pe
bazin sau trunchiul pe coapsa.
Muschii abdominali nu au iinsertie pe femur , totusi se contracta in miscarea de flexie a coapselor pe bazin pentru
a limita bascularea bazinului tras la contractia psoasului.
In felul acesta se asigura psoasului o insertie fixa pe bazin.
Cand muschii abdominali iau punct fix pe torace pentru a se contracta , determina o retorversie compensatorie a
bazinului si deci stergerea curburii lombare.
Fesierii sunt mobilizati din pozitia culcat cu fata in jos , pieptul sprijinit pe bancheta cu ridicarea picioarelor fara
a depasi orizontala.
Un exercitiu care intereseaza cuplul de muschi corectori este rasturnarea bazinului prin contractia simultana a
abdominalilor si fesierilor executat din pozitia pe spate culcat sau din stand cu spatele la perete , pentru a se putea
controla.
Un alt obiectiv al tratamentului este tonifierea muschilor spatelui , in special cei paravertebrali cu care se fixeaza
omoplatii.
Tonifierea se obtine prin contractii izometrice , cu spatele in pozitie corectata sau hipercorectata.
Vom folosi exercitii de respiratie care contribuie la corectarea cutiei toracice.
Copii vor fi invatati sa-si controleze tinuta in tot timpul zilei pentru a se forma deprinderea de atitudine corecta ,
odata cu tonifierea musculaturii.
In concluzie :
a ; pentru corectarea si hipercorectarea cifozei se aplica mobilizarea pasiva a coloanei si posturii de corectie.
b ; atarnarea la scara fixa si elongatii cervicale la capastru.
c ; reechilibrarea bazinului se realizeaza prin tonifierea abdominalilor si fesierilor.
d ; tonifierea muschilor vertebrali si a fixatiilor omoplatilor se obtine prin miscari active si izometrice.
e ; se impune controlul permanent a tinutei in timpul zilei.
C Tratamentul lordozei

Tratamentul va urmari inlaturarea cauzelor care au produs lordoza, dupa care se va trece la redresarea bazinului
si echilibrarea trunchiului la noua pozitie.
Dupa Palard , fixarea bazinului se realizeaza prin antagonismul psoasului si fesierilor abdominalii neavand rol in
statica bazinului.
Dupa Delmas si Vanderual , fesierii nu au rol in echilibrarea statica , motivand acest lucru prin faptul ca individul
nu poate sta la verticala cu muschii fesieri relaxati sau chiar paralizati (in cazul miopatiei).
In tratarea lordozei acestia se pot insa mobiliza pentru corectie.
Reechilibrarea bazinului rezulta din actiunea a doua cupluri antagoniste :
-abdominalii si fesieri
–cuplul corector
-lombarii si psoasul iliac
-cuplul deformant

Tratamentul se incepe cu exercitii de retroversie a bazinului , din culcat pe spate sau stand cu controlul corectiei.
Se repeta de mai multe ori si apoi se continua cu controlul bazinului in timpul mersului si in timpul exercitiilor din
programul de reeducare.
Muschii abdominali au rol in mentinerea bazinului la inclinare normala.
Ei sunt cei care fixeaza viscerele in cavitatea abdominala si prin hipotonie permit viscerelor sa traga de coloana
lombara de care sunt fixate accentuand lordoza.
Exercitiile de abdomen se vor executa din pozitia cu bazinul corectat.
Cand se va actiona cu membrele inferioare , miscarile vor porni dintr-un unghi de 30-50 grade , care permite
corectia bazinului si a lordozei.
Tonificarea musculaturii dorso-lombare se face diferit pentru fiecare regiune in parte astfel: -pentru regiunea
dorsala muschii vertebrali vor fi mobilizati in contractie completa si intindere incompleta, pentru a fi scurtati.
-muschii lombari vor fi intinsi si in aceasta pozitie vor fi tonifiati. Astfel se executa miscari cu trunchiul flexat cu
corectia lordozei si din aceasta pozitie se executa contractii izometrice pentru muschii regiunii interesate.
In concluzie recomandam :

1 –postura in cifoza lombara cu controlul mainii

2 –tonifierea abdomenului din pozitie corecta cu bazinul in retroversie si coordonarea respiratiei diafragmatice cu
exercitiile de abdomen
3 –tonifierea musculaturii dorso-lombare prin contractii izometrice diferite pe regiuni (dorsala, lombara).
4 –tonifierea musculaturii rotative externe a membrelor si a cvadricepsului.

Tratamentul medicamentos (scolioza, lordoza, cifoza) Tratamentul medicamentos este variat si difera de la
afectiune la alta.
In primul rand se cauta tratarea factorilor determinanti a cifozelor si scoliozelor.

Se administreaza antiinflamatoare : fenilbutazona, aminofemazona, aspirina, antialgice si decontracturante,

acestea din urma servind la relaxarea muschilor care contractati fiind pot genera deformatii ale coloanei.
Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important, dar trebuie avut in vedere dozajul si epoca de evolutie a
bolii.
Vitaminele din grupul B servesc la tonifierea sistemului nervos si a organismuli in general. Infiltratiile locale cu
boicil si Clorhidrat de procaina in fazele cele mai dureroase ale bolii, constituie tratamentul simptomatic antialgic.
Administrarea de calciu sub formele Sandoz efervescent , clorocalcini si vitaminele din grupul D (1,2,3), joaca un
rol important in evidtarea producerii cifozelor si scoliozelor rahitice.

EXERCITII PENTRU CIFOZA

1) hiperextensii cu mainile la ceafa sau tinand un baston de capete cu coatele intinse

2) mers pe varfuri cu un baston tinut de capete, cu mainile drepte sus.
3)mers pe calcaie cu bastonul trecut pe dupa coate la spate
4) la spalier, ridicari de genunchi( este bine ca , coloane dorsala sa fie rezemata pe un obiect in forma de
semicerc atarnat pe scara )

2) 5) din sezand pe genunchi si pe palme, alnueci in fata mentinand coloana dreapta pana ce atingi cu pieptul
podeaua.

3) 1. Cu mainile sprijinite de spalier si picioarele apropiate aplecam trunchiul in fata.

2. Cu bastonul la nivelul omoplatilor si picioarele perfect drepte, aplecam trunchiul in fata.

EXERCITII PENTRU SCOLIOZA

1. Bastonul prins asimetric posterior, bratul drept jos, stangul sus, ducem piciorul drept in extensie la fiecare
doi pasi.

2. Pe genunchi, cu sprijin pe palme, ridicam piciorul drept si mana stanga in acelasi timp, dupa care revenim.

3. Din pozitia culcat lateral, cu piciorul stang indoit pe saltea, ridicam si coboram

piciorul drept.