Curs 4 – primele 2h

La fel si actiunea civila, cum va spuneam formeaza fondul procesului, mai exact latura civila. Cele
doua actiuni formeaza cele 2 laturi ale procesului penal: latura civila si latura penala.
Acțiunea civilă privește latura civilă a procesului penal; de aceea în mod similar cu
acțiunea penală, și acțiunea civilă, in desfasurarea ei, cunoaște un moment initial de punere
in miscare, cunoaste apoi momentul urmator, exercitarea si momentul final, stngerea.
 Initial, Punerea în mișcare a acțiunii civile
 Exercitarea acțiunii civile
 Stingerea acțiunii civile

PUNEREA ÎN MIȘCARE A ACȚIUNII CIVILE= înseamnă formularea acțiunii civile în cadrul

procesului penal; se realizează prin asa-numita, constituirea de parte civilă, este
reglementată în art.20 NCPP in intregime.
Constituirea de parte civila, pentru a fi valabila admisibilă, constituirea de parte civilă
trebuie să îndeplinească anumite condiții. Parerea mea este ca:
Prof: înainte de a fi examinată pe fond, acțiunea civilă este supusă unui examen de
admisibilitate. Ea presupune anumite conditii.
Condiții privind admisibilitatea acțiunii civile:
→termenul de constituire – este un termen care nu poate fi depășit, este un termen in
limine litis.
Potrivit art.20 alin.(1) NCPP, constituirea de parte civilă poate fi formulată cel mai
târziu până la începerea cercetării judecătorești. Acesta este momentul ales de legiuitor.
Inceperea cercetării judecătorești nu coincide cu citirea actului de sesizare a
instantei, ci coincide cu începerea activității de administrare a probelor; cu alte cuvinte,
pentru a intelege mai bine, începerea cercetării judecătorești este marcată de audierea
inculpatului, care este primul act de cercetare judecatoreasca.
Intrucât principalul subiect activ al acțiunii civile este persoana vătămată care se
constituie parte civilă,cea care pretinde ca a suferit un prejudiu moral/material prin
infractiune, se mai prevede,cu titlu de principiu, obligația organelor judiciare de a chema
persoana vătămată,inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, si de a o intreba daca se
constituie sau nu parte civila și de a-i aduce la cunoștință acest drept; sancțiunea este
nulitatea relativă-fiindca ea nu figureaza printre cazurile de nulitati extreme (este
condiționată de producerea unei vătămări procesuale, condiție care este aproape imposibil
de dovedit).
A doua conditie de admisibilate: →forma în care se exprimă constituirea de parte
civilă – se exprimă printr-o cerere care poate fi scrisă sau verbală
Dacă este verbală, ea se consemnează în mod obligatoriu într-un proces verbal, în
faza de urmărire penală, și în cuprinsul încheierii de ședință, în faza de judecată.
O alta conditie de admisibilitate: →conținutul cererii de constituire de parte civilă –
pentru a fi valabilă cererea de constituire de parte civilă trebuie să conțină indicarea naturii
și întinderii pretențiilor, a motivelor pe care se întemeiază și a probelor.
-art.20 alin.(4) NCPP este foarte transabil – nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la
condițiile de admisibilitate a constituirii de parte civilă face ca acțiunea civilă să nu mai poată
fi exercitată în fața instanței penale, ea putând fi exercitată doar în fața instanței civile,
adică, pe cale separată și nu în cadrul procesului penal, alături de acțiunea penală
Parerea profului: *această prevedere este defectuoasă, deoarece nu ține seama de principiul
disponibilității, care guvernează acțiunea civilă si care o separa de actiunea penala; astfel
incat dacă după constituirea tardivă de parte civilă ,subiectul pasiv, respectiv inculpatul și
partea responsabilă civilmente, nu se opun, acțiunea civilă trebuie considerată ca admisibilă,
în virtutea principiului disponibilității, textul zice foarte clar, este limpede.
-art. 20 alin.(5) NCPP – prevede o excepție de la condiția privind conținutul cererii; astfel se
prevede că în mod excepțional, intr-un anumit termen, cel mai târziu până la cercetarea
judecătorească, cererea de constituire de parte civilă poate fi corectată, indreptata pentru
erori materiale sau modificată, în sensul că se permite părții civile să își modifice pretențiile,
fie să le majoreze, fie să le micșoreze, sa le diminueze față de cererea inițială; ca o
consecință a principiului reparației în natură care are prioritate fata de cel al reparatiei prin
echivalent, se prevede că în situația în care obiectul acțiunii civile îl constituie repararea unui
prejudiciu material, se permite părții civile să solicite reparatia în echivalent bănesc, atunci
când repararea în natură nu e posibilă
-art. 20 alin.(6) NCPP – reglementeaza o situatie care era precizata si de codul de procedura
anterior, si anume cea a pluralitatii de părți civile care nu au interese contrare – în scopul
asigurării celerității procesului penal,stabilindu-se ca atunci când părțile civile sunt în număr
mare, dacă nu au interese contrare, ele sunt obligate să își desemneze un reprezentant
comun în vederea citării și a comunicării actelor de procedură; si se mai prevede ca dacă
părțile civile nu își desemnează un reprezentant comun, atunci intervine organul judiciar –
procurorul în faza de urmărire penală/ instanța de judecata în faza de judecată, dispunând,
prin ordonanță sau încheiere, după caz, desemnarea unui avocat din oficiu care va
reprezenta în proces părțile civile
Se mai prevede, de asemenea, ordonanța procurorului/încheierea instanței se
comunică părților civile, care au dreptul de a refuza să fie reprezentate de un avocat din
oficiu, având obligația de a înștiința organul judiciar cu privire la refuz.
In situatia in care se desemnează un reprezentant comun, sau dacă se numește un
avocat din oficiu și părțile civile nu se opun, citarea și comunicarea actelor procedurale
reprezentantului părților civile produce efecte juridice cu privire la situatia părților civile; se
prezumă că au cunoștință de termenul stabilit sau că s-au cunoscut actele procedurale
comunicate reprezentantului comun al acestora
Parerea profului*: este o reglementare extrem de defectuoasă; se prevede că părțile
civile să fie într-un număr mare, fără să se determine cât de mare trebuie să fie acest număr
pentru ca acestea să aibă obligația desemnării unui reprezentant comun sau pentru ca
organul judiciar să fie abilitat sa desemneze un avocat din oficiu sa le apere interesele; de
asemenea, această prevedere este lipsită de eficiență, fiind condiționată de acordul părților
civile; dacă părțile civile nu sunt de acord, ele nu pot fi obligate să își stabilească un
reprezentant comun sau să accepte avocatul din oficiu desemnat de organul judiciar
competent potrivit legii.
-art.20 alin.(6) NCPP este în contradicție cu un alt text, cu art.82 NCPP care prevede că în
situația în care persoanele vătămate sunt în număr mare și nu au interese contrare, au
obligația de a-și desemna un reprezentat comun sau, în caz de nedesemnare, organele
judiciare sunt obligate să desemneze un avocat din oficiu; se prevede un termen de 3 zile în
care persoanele vătămate sunt obligate să aducă la cunoștința organelor judiciare că refuză
să fie reprezentate de avocatul din oficiu; acest termen nu este preluat și de art.20 alin.(6)
NCPP, ceea ce ar putea crea confuzii si dificultati in aplicare. Pe de alta parte acest text face
referire si la procuror, desi art 20(1) nu mai preia prevederea din codul de procedura
anterior referitor la posibilitatea de constituire de parte civila si in cursul urmaririi penale, in
mod implicit, din acest text rezulta posibilitatea de constituire de parte civila si in fata
procurorului, sau a OCP in cursul urmaririi penale, ceea ce contravine naturii si functiei
actiunii civile atunci cand ea este declansata chiar in cursul procesului penal, ea fiind
conditionata, pe de o parte de punerea in miscare a actiunii penale si pe de alta parte de
sesizarea unei instante, pt ca doar o instanta poate sa se pronunte cu privire la actiunea
civila si nu procurorul, el nu are competenta de a se pronunta asupra actiunii civile.
-art.20 NCPP care reglementeaza in esenta, constituirea de parte civila, prevede și situația în
care acțiunea civilă, odată pusă în mișcare în cadrul procesului penal, poate fi disjunsă de
acțiunea penală, stabilindu-se că disjungerea poate fi dispusă ori de cate ori există riscul
nerespectarii duratei rezonabile a procesului penal, care are ca domeniu de referință
acțiunea penală.
In ceea ce priveste insa disjungerea, legiuitorul stabileste ca este de competența
exclusivă a instanței penale. Doar ea poate dispune disjungerea actiunii civile de cea penala.
Acțiunea civilă va fi soluționată tot de instanța penală, în cadrul unui proces separat; instanța
penală rămâne competentă și în caz de disjungere. Disjungerea se dispune de instanță
printr-o încheiere cu caracter definitiv (nu este supusă vreunei căi de atac);din modul de
reglementare rezultă indubitabil că în faza de urmărire penală nu poate fi dispusă
disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală; o asemenea reglem este fireasca pentru ca
procurorul nu poate dispune cu privire la actiunea civila. Acesta este motivul pt care
procurorul nu poate dispune disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală.
Dacă se disjunge acțiunea civilă, probele care au fost administrate până la acel
moment, vor fi avute în vedere de instanța penală la soluționarea acțiunii civile.
Textul legal mai prevede o situatie de inadmisibilitate a act civile: Inadmisibilitatea
acțiunii civile – atunci când acțiunea civilă a format obiectul unei tranzacții, adică a fost
transmisă unei alte persoane pe calea unei tranzacții; în această situație acțiunea civilă este
inadmisibilă. Ce se intampla Dacă tranzacționarea acțiunii civile a avut loc după momentul
constituirii de parte civilă? Se prevede ca instanța penală poate dispune disjungerea acțiunii
civile; din modul de exprimare folosit=>în acest caz disjungerea acțiunii civile este
facultativă, ceea ce inseamna intr-o asemenea situatie ca daca solutionarea actiunii civile nu
pericliteaza durata rezonabila a procesului penal, nu este niciun impediment ca instanta
penala sa continue examinarea act civile care poate fi solutionata odata cu cea penala, fiind
posibila continuarea examinarii actiunii civile de instanta penala.
Se mai prevede de asemenea, cu titlu de principiu, desi, parerea mea este ca nu era
necesara o asemenea reglementare, si anume ca acțiunea civilă nu este supusă la plata
taxelor de timbru, indiferent de situația în care acțiunea civilă se exercită în cadrul procesului
penal, în fața unei instanțe penale sau, pe cale separată, în fața unei instanțe civile (daca are
ca temei prejudiciul cauzat printr-o infracțiune).
Va spuneam anterior ca iculpatul nu este unicul subiect pasiv al actiunii civile.
Acțiunea civilă poate fi îndreptată și împotriva părții responsabile civilmente.
-art.21 NCPP – introducerea în proces a părții responsabile civilmente.
Partea responsabilă civilmente este, potrivit definitiei cuprinsa in art 86 NCPP, acea
persoană fizică/juridică care răspunde potrivit legii civile pentru prejudiciul cauzat prin
infracțiune fie în temeiul legii, fie în temeiul unei obligații convenționale, atât singură, cât și
în mod solidar, atunci când este chemată în proces în această calitate.
Modalități în care o persoană care răspunde potrivit legii civile pentru prejudiciul
cauzat prin infracțiune fie în temeiul legii, fie în temeiul unei obligații convenționale este
chemată în procesul penal în această calitate: 2 modalitati:
 introducerea în proces în calitate de parte responsabilă civilmente – are caracter
forțat, art 21 NCPP
Se realizează doar la cererea, în termenii NCPP, apersoanei îndreptățite potrivit legii
civile – cine este? partea civilă/succesorii acesteia daca se contituie parte civila in cadrul
procesului penal. Inculpatul are aceasta calitate? In mod evident NU.
Partea responsabilă civilmente nu poate fi introdusa în proces la cererea inculpatului.
în cazul persoanei fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, se
prevede că procurorul preia drepturile acesteia privind exercitarea acțiunii civile; în situația
în care acțiunea civilă se exercită de către procuror, acesta are obligația, nu facultatea să
solicite instanței penale introducere în proces a părții responsabile civilmente.
Termenul pentru introducerea în proces a părții responsabile civilmente este o condiție
de admisibilitate-este tot in limine litis – până la începerea cercetării judecătorești.
 participarea voluntară a părții responsabile civilmente – partea responsabilă
civilmente poate solicita, când are interes, să participe în proces, in acesta calitate, de
ce? pentru a-și face apărarea, pentru a evita un proces civil ulterior, o acțiune
ulterioară.
Termen pentru cererea de participare voluntară a părții civilmente – tot conditie de
admisibilitate- până la terminarea cercetării judecătorești, reluând procedura din stadiul în
care aceasta se afla în momentul intervenției.
 -In toate cazurile se prevede in art.21 alin.(4) NCPP, ca, partea responsabilă civilmente
are toate drepturile care sunt prevăzute pentru inculpat; această prevedere intră în
contradicție cu art.87 alin.(1) NCPP, în care se prevede că partea responsabilă civilmente are
toate drepturile prevăzute pentru persoana vătămată. Evident ne aflam intr-o contradictie,
pentru ca, vom vedea, ca drepturile inculpatului nu sunt aceleasi, in general, cu cele
prevazute de lege pt persoana vatamata.
Prof: partea responsabilă civilmente trebuie să poată exercita în procesul penal aceleași
drepturi pe care le are si inculpatul, de ce? deoarece cu acesta se află pe poziție procesuală
egală, și nu cu persoana vătămată. Se afla pe pozitie procesuala adversa cu persoana
vatamata, fiind subiect pasiv, la fel ca inculpatul.
EXERCITAREA ACȚIUNII CIVILE= înseamnă susținerea ei prin cererea titularului ei de
acordare a reparațiilor prejudiciului cauzat de infractor; nu se poate realiza decât în fața
instanței penale; in acest fel, daca ati vazut ca cererea de parte civila poate fi formulata si
anterior sesizarii în fața procurorului, dar va fi exercitată doar după sesizarea instanței cu
rechizitoriul.
Exercitarea acțiunii civile în fața instanței penale are la baza un drept procesual
autonom, anume, dreptul de opțiune procedurală, care aparține părții civile și, dacă e cazul,
succesorilor acesteia, dacă se constituie parte civilă. Constituirea de parte civilă nu se
realizează din oficiu, nu este obligatorie, decât atunci când procurorul este titularul cererii de
constituire de parte civilă., pentru ca el nu are optiunea, el are obligatia. Nu poate abdica de
la obligatia lui de a apara in toate situatiile, in orice conditii intersul public. Este singura
derogare.
Exercitarea acțiunii civile nu este liniară; sunt situații care au ca efect întreruperea
exercitării acțiunii civile, care pot interveni în cursul acesteia și care influențează decisiv
soluționarea , sunt 2 situatii: – art.22 (renunțarea la acțiunea civilă) și art.23 (tranzacția,
acordul de mediere și recunoașterea pretențiilor civile).
-art.22 NCPP – renunțarea la acțiunea civilă aparține exclusiv părții civile (persoana
vătămată-daca s-a contituit parte civila, si succesorii); poate interveni oricând în cursul
judecății(nu și în faza de urmărire penală, pentru ca procurorul nu are competenta de a
disune, ci numai instanta),cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în apel (pe tot
parcursul judecății în primă în instanță și în apel până la încheierea dezbaterilor în apel).
 Renunțarea la acțiunea civilă este definitivă și irevocabilă; partea civilă nu poate
reveni asupra deciziei sale de renunțare;=> ulterior, partea civila nu mai poate formula
acțiune civilă nici în fața instanței penale, dar nici în fața instanței civile, pe cale separată.
-art.23(1) NCPP –pe parcursul exercitării acțiunii civile poate interveni o tranzacție
sau un acord de mediere între inculpat, partea civilă și partea responsabilă civilmente
In consecinta, atât în tranzacții, cât și în cadrul acordului de mediere, există, în
termenii textului procedural 3 părți. Problema este daca este valabila tranzactia doar intre
inculpat si persoana vatamata, fara partea responsabila civilmente. De asemenea si acordul
de mediere. Acesta se incheie in baza legii(lg 192/2006 cu modificari si completari)
Prof: Impotriva termenilor legali folositi, nu există niciun impediment legal ca
tranzacția și acordul de mediere să fie încheiate valabil doar între inculpat și partea civilă.
-Recunoașterea pretențiilor civile –institutie prezenta in procesul penal in mod
frecvent si care este, de regulă, legată de modul de soluționare a acțiunii penale, deoarece în
mod frecvent inculpatul are interes procesual de a recunoaște pretențiile civile,de ce?
pentru a-și ușura situația juridică în ceea ce privește soluționarea acțiunii principale penale.
Pt ca pe inculpat il intereseaza ce e mai grav, sanctiunea penala, sa fie cat mai usoara. Si
atunci are interes sa faca declaratia de recunoastere a pretentiilor civile.
-art.23 alin.2 NCPP – prevede o limita- recunoașterea pretențiilor civile este valabilă
doar dacă este făcută cu acordul părții responsabile civilmente; care credeti ca este
ratiunea? rațiunea acestei reglementări este de a nu prejudicia interesele părții responsabile
civilmente.
Prof: o asemenea prevedere îngrădește intr-o maniera inadmisibila, dreptul de
recunoaștere al inculpatului, care este folosit astazi destul de frecvent.Vedeti si voi, este de
ajuns sa urmariti posturile de stiri; recunoașterea pretențiilor civile de către inculpat trebuie
sa producă efecte cu privire la acesta, nu și cu privire la partea responsabilă civilmente.
In orice caz, dacă recunoaște pretentiile civile, inculpatul va fi obligat la plata pagubei
doar în limita pretențiilor recunoscute; pretențiile nerecunoscute trebuie dovedite,
administrându-se probe. Nu sunt exceptate de la regula probei.
-art.24NCPP – reglementează exercitarea acțiunii civile de către succesori și față de
succesori
-art.24 alin.(1) NCPP – reglementeaza situația în care în timpul procesului penal
intervine decesul părții civile sau reorganizarea/desființarea/dizolvarea persoanei juridice
parte civilă – moștenitorii/succesorii în drepturi sau lichidatorii persoanei juridice pot
continua acțiunea civilă inițiată de partea civilă, însă doar cu condiția respectării unui termen
de cel mult 2 luni de la data decesului/reorganizării/desființării/dizolvării persoanei juridice
-art.24 alin.(2) NCPP – dacă în timpul procesului penal intervine decesul părții
responsabile civilmente persoană fizică sau reorganizarea/desființarea/dizolvarea părții
responsabile civilmente persoanei juridice, partea civilă poate exercita acțiunea civilă numai
împotriva moștenitorilor/succesorilor în drepturi sau lichidatorilor numai cu respectarea
unui termen de 2 luni de la data când au luat de cunoștință despre împrejurarea intervenirii
decesului sau, după caz, a desființării/reorganizării/dizolvării părții responsabile civilmente
Nu este reglementată și situația când intervine decesul inculpatului în timpul unui
proces penal – decesul inculpatului este caz de nesoluționare a acțiunii civile în cadrul
procesului penal; acțiunea civilă poate fi soluționată doar printr-o acțiune civilă separată, de
către o instanță civilă.
La baza exercitării acțiunii civile în fața unei instanțe penale stă, pe lângă dreptul de
opțiune procedurală, și o limită care este generată de caracterul irevocabil, în principiu, al
opțiunii procedurale – regula electa una via non datur recursus al alteram – odată aleasă o
cale, nu se poate recurge la o altă cale.
Cum este reglementata aceasta regula in actualul cod? în principiu, acțiunea civilă
poate fi exercitată în fața unei instanțe civile, chiar dacă ea are la bază un prejudiciu cauzat
printr-o infracțiune, dacă nu există constituire de parte civilă.
Dacă însă,ulterior înregistrării acțiunii civile la instanța civilă se pune in mișcare
acțiunea penală împotriva persoanei răspunzătoare de cauzarea prejudiciului, se suspendă
acțiunea civilă – are la bază principiul le penal tient le civil – penalul tine în loc civilul; această
regulă nu are caracter absolut și nu este fără limite; astfel, suspendarea acțiunii civile se va
produce din momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și până la momentul soluționării
cauzei penaleîn primă instanță, adica pana in momentul in care se da o hotarare de o
instanta penala in prima ainstanta, chiar nedefinitiva, dar nu mai târziu de 1 an (aceasta
limita este impusa de necesitatea asigurării principiului duratei rezonabile a procesului
penal).
In acest fel atunci când ulterior înregistrării acțiunii civile la instanța civilă se pune în
mișcare acțiunea penală, partea civilă sau daca este cazul succesorii acesteia părăsește calea
civilă și se îndreaptă in mod obligatoriu spre instanța penală; acest caz reprezintă o excepție
de la regula electa una via. Care ati vazut ca nu este absoluta.
A doua excepție care autorizează părăsirea căii civile și îndreptarea spre instanța
penală în vederea valorificării pretențiilor civile este cea în care a fost preluată cauza penală,
ca urmare a încetării cauzei de suspendare a judecății. Ea este legata de o institutie care
priveste procesul penal si anume suspendarea judecății – are loc în anumite condiții stricte
prevăzute expres de lege;in cazul in care inculpatul sufera de o boala grava atestata de un
proces medico-legal care il impiedica sa fie la proces sau in cazul in care a intervenit un motiv
de intarziere legal, cum este transferul de procedura in procesul penal care duce imediat la
suspendarea judecatii, daca are ca obiect judecata, sau in situatia in care s-a inceput
procedura remedierii cand suspendarea poate dura 3 luni potrivit legii 192/2006, ori atunci
cand s-a formulat o cerere de extradare a inculpatului, extradare activa care la fel poate
duce la suspendarea procesului penal care dureaza pana in mom in care inculpatul s-a dus si
s-a prezentat la proces, întârzie soluționarea acțiunii civile.
Dacă intervine suspendarea, partea civilă poate părăsi calea penala, putându-se
îndrepta spre o acțiune civilă separată, la instanța civilă – excepție de la regula electa una
via.
După încetarea cauzei de suspendare, când procesul penal se reia, partea civilă se
poate întoarce, din nou, dinspre instanța civilă spre cea penală in cazul de reluare a
procesului dupa incetarea motivului de suspendare.
Daca instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, partea civila poate părăsi
calea penală și se poate îndrepta către instanța civilă. Daca instanța civilă a dat o hotărâre,
chiar nedefinitivă, cu privire la acțiunea civilă formulată, partea civila nu mai poate părăsi
calea civilă-conditie de inadmisibilitate.
In ceea ce priveste exercitarea acțiunii civile la instanța civilă – pe langa siuatia pe care v-
am aratat-o si anume cea in care partea civila a formulat act civila la inst civila, respestiv
daca nu s-a constituit parte civila, mai există două situații reglementate în care acțiunea
civilă se exercită în fața instanței civile:
 când acțiunea civilă se exercită de procuror, dacă se constată că prejudiciul nu a fost
reparat; pentru prejudiciul nereparat, partea civilă se poate adresa instanței civile, cu
o acțiune civilă separată.
  când după constituirea de parte civilă, s-a născut/a fost descoperit un alt prejudiciu,
care trebuie să aibă aceeași sursă , anume infracțiunea pentru care a fost formulată
acțiunea penală
Ca o trăsătură dominantă, vreau sa tineti minte, în toate situațiile în care acțiunea civilă
se exercită în fața instanței civile, după ce a avut loc constituirea de parte civilă in cadrul
procesului penal, acțiunea civilă îșimenține caracterul accesoriu față de acțiunea penală.
SOLUȚIONAREA ACȚIUNII CIVILE – art.25 NCPP-ultima etapa a actiunii civile
Principiul care guvernează soluționarea acțiunii civile în procesul penal este cel
potrivit căruia, odată cu acțiunea penală, instanța penală soluționează și acțiunea civilă.
Cele două acțiuni sunt soluționate deodată, prin aceeași hotărâre de către instanța penală.
In privința modului de soluționare a acțiunii civile în cadrul procesului penal, se
menține principiul reparației în natură, care are prioritate și în fața instanței penale – dacă
este posibilă repararea în natură, instanța penală este obligată sa acorde repararea în
natură. Atunci cand se cere reperarea unui prejudiuciu material, daca este posibil, instanta
dispune restituirea, daca obiectul mai exista in natura. Reparatia are prioritate.
Se mai prevede, cu titlu de principiu, că instanța penală dispune în privința
soluționării acțiunii civile din oficiu, chiar dacă nu există constituire de parte civilă –
desființarea parțială/totală a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii
infracțiunii (reprezinta modalități de reparație în natură și cazuri de soluționare din oficiu a
acțiunii civile de către instanța civilă;in aceste cazuri, prin derogare de la regula constituirii
de parte civilă, nu este necesară constituirea de parte civilă).
Totodata, NCPP menține si principiul potrivit căruia soluționarea acțiunii civile în
procesul penal depinde de modul de soluționare a acțiunii penale. Dacă se dispune
condamnarea, renunțarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării unei pedepse,
dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța penală poate admite
acțiunea civilă; daca nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța
penală respinge acțiunea civilă.
In cazul de clasare sau încetarea procesului penal, dacă se dispune achitarea pe
temeiul prevăzut de art.16 lit.b teza întâi(fapta nu este prevazuta de legea penala), precum
și în cazurile de încetare a procesului penal pe temeiurile prevăzute de art. 16 lit. e, f, g, i, j,
instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă(rezultă o lărgire a cazurilor în care, în
lumina NCPP, instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă).
 Instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul reglementat de art.486
alin.(2) NCPP – atunci când se încheie un acord de recunoaștere a vinovăției.
Instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazurile în care acțiunea civilă
se exercită de succesori si față de succesori în condițiile art.24 NCPP, dacă nu e respectat
termenul prevăzut de lege, respectiv pentru partea civilă de 2 luni de la data când a luat
cunoștință de împrejurarea decesului părții responsabile civilmente și de către
moștenitori/succesori/lichidatori în drepturi, de la data când a intervenit decesul părții civile
sau dupa caz desfiintarea/reorganizarea partii civile. Si in aceste situatii, daca termenul nu a
fost respectat, instanta lasa nesolutionata actiunea civila.
In toate cazurile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, partea
civilă/succesorii pot formula acțiune civilă separată, la instanța civilă. In consecinta, actiunea
civila va fi solutionata, fie prin admitere, fie prin respingere at cand se dispune achitarea
doar pt cazurile de la lit.a, cand fapta nu exista; daca fapta nu exista instanta trebuie sa
respinga si actiunea civila. De asemenea, in cazul prev la art 16(1b teza II), instanta poate sa
admita sau sa respinga actiunea civila. Pt cazul de la art 16(c), reglementat defectuos, dupa
cum stiti, instanta va respinge actiunea civila. De asemenea si pt lit d cand exista o cauza
justificativa sau de neimputabilitate. In cazul incetarii procesuli penal, instanta poate
solutiona intr-o singura situatie actiunea civila. Cand? In cazul prevazut la art 16 lit h, cand e
incidenta o cauza de nepedepsire. Aici se pune problema de efectele de autoritate de lucru
judecat.
Efectele de autoritate de lucru judecat – a penalului asupra civilului si a civilului
asupra penalului sunt reglementate în art.28 NCPP
-autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate de instanța penală în
procesul civil, atunci cand s-a exercitat actiunea civila in procesul penal, doar cu privire la
persoana inculpatului. Mai simplu. Cu privire la fapta si la persoana. Nu cu privire la
vinovatie. Mai mult, se prevede in mod expres, atunci cand hot instantei penale este o
solutie de achitare sau de incetare a procesului penal, ea nu are autoritate de lucru judecat
in procesul civil cu privire la vinovatia persoanei. De ce? Ea tine seama de conditiile
raspunderii civile delictuale, iar daca ea a fost o solutie de necondamnare de instanta penala,
nu exista niciun impediment pentru instanta civila sa verifice una din conditiile obligatorii ale
rasp civile delictuale, si anume vinovatia.
 Dacă soluția este de condamnare, ea are efecte de autoritate de lucru judecat în
procesul civil și cu privire la vinovăție. In privința prejudiciului – soluția adoptată de legiuitor
este aceeași ca și cea adoptată în privința vinovăției; doar o hotărâre definitivă de
condamnare are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.
Dacă hotărârea definitivă pronunțată de instanța penală este de necondamnare (de
achitare sau de încetare a procesului penal), ea nu are autoritate de lucru judecat în privința
prejudiciului. Instanța civilă are competența de a cerceta atât vinovăția, cât și prejudiciul
Dacă hotărârea este de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei, soluția este aceeași ca în cazul în care ea este o soluție de condamnare. Conditiile
sunt aceleasi, ele sunt reglementate in mod expres.
Care este solutia de-autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de instanța
civilă în procesul penal-hotărârea pronunțată de o instanță civilă poate avea autoritate de
lucru judecat asupra penalului, dupa parerea mea, doar în privința prejudiciului.
Poate avea autoritate de lucru judecat asupra penalului și în privința unui alt element
de fapt de care depinde soluționarea acțiunii penale, cum ar fi, de pildă situația premisă a
infracțiunii sau condiția privind subiectul activ al infracțiunii, sau orice element de fapt de
care depinde solutionarea procesului penal; doar in cazul chestiunilor prealabile, veti vedea
la art 52 din NCPP. O hotărâre pronunțată de o instanță civilă nu are autoritate de lucru
judecat în procesul penal cu privire la existența infracțiunii, persoana inculpatului sau cu
privire la vinovăția acestuia(art 28 alin 2).

PARTICIPANȚII LA PROCESUL PENAL

Participanții sunt, în realitate, subiecții procesuali, care sunt persoane fizice/juridice,
precum și organe ale statului care desfășoară activități procesuale și procedurale în cadrul
procesului penal.
Subiecții procesuali pot fi subiecți oficiali (organe judiciare) sau subiecți neoficiali
(părțile, persoana vătămată, alți subiecți procesuali).
-art.29 NCPP – conține o enumerare a participanților; include pe lista prevăzută de
lege: organele judiciare,care sunt mentionate cu prioritate, avocatul, părțile, subiecții
procesuali principali și alți subiecți procesuali
-art.30 NCPP – menționează expres organele judiciare
 Organele judiciare sunt acele organe de stat care efectuează activități judiciare în
cadrul procesului penal (care exercită simple atribuții privind procesul penal): organele de
cercetare penală, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară, instanțele de judecată.
Prof: ordinea prevăzută de legiuitor ține seama de gradul de implicare a organelor
judiciare penale în desfășurarea și în soluționarea procesului penal; această ordine nu e
întâmplătoare; astfel se observa ca mai întâi sunt menționate organele de cercetare penală.
De ce? Pentru ca organele de cercetare penala realizeaza primele cercetari. Activitatile lor
stau la baza declansarii procesului penal. Ele nu au putere de dispozitie, de executare a
dispozitiilor procesuale pe care le primesc de la procuror. Toate organele de cercetare
penala isi exercita atributiile sub conducerea si sub supravegherea procurorului.
Procurorul gestionează faza preliminară a procesului penal, urmărirea penală; el este
conducătorul acestei faze, dispune cu privire la urmărire, efectuează în mod nemijlocit unele
acte de urmărire penală și își asumă responsabilitatea pentru întreaga desfășurare a
urmăririi penale și, mai ales, pentru finalitatea urmăririi penale.
Actele procurorului sunt controlate de două jurisdicții: în faza de urmărire penală, de
organul care urmeaza pe lista, de către judecătorul de drepturi și libertăți, care veti vedea
controleaza actele proc in faza de urm penala si dispune cu privire la masurile prin care se
restrang drepturile si libertatile persoanei in faza de urmarire penala; în faza de cameră
preliminară, de judecătorul de cameră preliminară, care este mentionat dupa judectorul de
drepturi si libertati.
Instanțele de judecată realizează judecata cauzei penale pe fondul ei și soluționează
acțiunea penală și acțiunea civilă, efectuează un control de fond, de temeinicie asupra
actelor procurorului și asupra rechizitoriului, asupra intregii urmariri penale. De ce? Pt ca
intreaga lista a organelor judiciare penale tine seama de nivelul diferit, ierarhic in structura,
configuratia unui proces penal in care sunt prezente OJP.
Avocatul este menționat distinct de NCPP în art.31 –care vrea sa creeze o aparenta a
respectarii principiilor, mai ales al principiului dreptului la aparare– avocatul asistă și
reprezintă părțile și ceilalți subiecți procesuali.
-art.31 NCPP este în contradicție cu art.10 NCPP și art.88 NCPP, texte care limitează
asistența și reprezentarea de către avocat doar la părți și subiecții procesuali principali., ori
in categoria altor subiecti procesuali intra si persoanele neinteresate cum este martorul.
 Din conținutul art.31 ar reieși că și martorul poate fi asistat sau reprezentat de către
avocat în proces. Art 10 si art 88 contrazic aceasta prevedere. Aici se spune ca martorul este
exclus. Doar partile si subiectii procesuali principali, nu si martosul.
Parerea profului: *NCPP ar fi putut reprezenta pentru sistemul român judiciar șansa
includerii martorului vulnerabil (care are nevoie de apărare, cu privire la care există risc de
autoincriminare) să poată fi apărat, asistat. Se impunea o asemenea reglementare deoarece
in practica sunt situatii frecvente in care un martor isi asuma riscul autoincriminarii. De
aceea era nevoie de o reglementare speciala. De aceea, procurorul in faza de urmarire
penala si judecatorul in faza de judecata, ar putea organiza un proces prin care sa fie
asigurata si asistenta martorului, at cand acesta este de ex o persoana care este judecata in
savarsirea unei fapte care ar putea fi infractiune, cum sunt de ex, martorii denuntatori, cei
care colaboreaza, sunt participanti. Ceea ce este pozitiv, este ca avocatul, la nivel formal,
apare ca un subiect procesual autonom, distinct; credem ca s-a urmărit să se soluționeze
discuțiile doctrinare privind poziția procesuală a avocatului;astazi nu mai e un intermediar
între părțile pe care le reprezinta și organele judiciare, ci astazi este apropiat, sub aspectul
poziție procesuale,de organele judiciare; avocatul(este mentionat cu organele judiciare) ca
subiect procesual autonom, este legat indisolubil de procesul de administrare a probelor
(este o consecință a renunțării la principiul rolului activ al judecătorului-are rost pasiv de
arbitru, el poate interveni in administrarea probelor in mod subsidiar); avocatul are rolul
decisiv în cercetarea probelor. Rolul avocatului în procesul penal, în special în materia
probelor, este fundamental.
Institutia avocatului are sansa de a deschide portile unei noi viziuni, a unei viziuni
moderne, care nu mai trebuie privit ca in reglem anterioara, ca un proces inchizitorial care
urmareste stabilirea integrala a adevarului, ci este privit ca metoda de rezolvare a unei
dispute intre acuzare si aparare care urmareste stabilirea adev doar in masura in care
aceasta poate contribui la solutionarea celor 2 actiuni. Dupa parerea mea, avocatul are sanse
sa aiba un rol caritabil???, la fel ca in sistemele anglo-saxone, cu toate ca el este un actor
controversat al procesului penal, dupa cum se stie, este divinizat de unii si demonizat de altii;
dupa cum se stie, rolul avocatului in procesul penal este fundamentala. Avocatul este o
necesitate, este indispensabil.
-art.32(1) NCPP – părțile sunt persoanele sau organele care exercită sau împotrivă
cărora se exercită acțiunea penală și acțiune civilă în procesul penal.
 In alineatul 2 se prevde o lista care pare sa fie inchisa de parti. părțile sunt: inculpatul,
partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Prof: *este o reglementare defectuoasă; ea nu respectă realitatea; printre părți nu
figurează partea acuzatoare – Ministerul Public; NCPP ar fi putut constitui prilejul
introducerii în mod expres în NCPP a procurorului printre părțile procesului penal;
procurorul este partea acuzatoare, în procesul penal, statul este indispensabil, având
dreptul fundamental de a formula, prin reprezentantul său, acțiunea penală în cadrul
procesului penal, urmărind pedepsirea vinovaților;in pofida faptului ca nu figureaza, în
realitate, statul este parte importanta în procesul penal. In faza de urmarire penala, statul,
prin intermediul procurorului administreaza probele, pt ca apoi, tot statul, sa participe activ
in timpul procesului si sa sustina acuzarea, sa-si exercite functia de acuzare.
-art.33 NCPP–subiecții procesuali principali – sunt subiecții interesați: suspectul și
persoana vătămată
Suspectul – este o persoană față de care a început urmărirea penală; el are această
calitate până când se pune în mișcare acțiunea penală; din acest moment devine inculpat;
daca nu se pune in mișcare acțiunea penală, are calitatea de suspect până când se dă o
soluție de clasare.
Persoana vătămată – este o persoană care a suferit o vătămare
fizică/materială/morală prin infracțiune; nu este parte, devine parte în proces doar prin
constituirea de parte civilă.
Alți subiecți procesuali – sunt neinteresați, fără interes obiectiv: martorii-nu exista
proces penal fara martori, experții, interpreții, organele de constatare (întocmesc acte de
constatare a infracțiunilor), agenții procedurali (au rolul de a asigura îndeplinirea citării și a
actelor procedurale), consilierii de probațiune etc.