Sunteți pe pagina 1din 9

http://www.referatele.com/referate/psihologie/online2/Munca-referatele-com.

php

Munca este un drept fundamental al omului: Ca orice


drept ,munca este și obligație ,adică avem atât dreptul de a
munci dar și îndatorirea .Transformarea omului în ființa
creativă care este azi a avut la bază munca privită ca
o activitate conștientă cu scop,cu finalitate.
Omul este o ființă socială, nu una solitară. Ne dezvoltăm ,ne
punem în valoare talentul,abilitățile în procesul muncii
organizate,deoarece inclusiv arta solicită
organizare,dăruire,sacrificiu.
Respectul este ceea ce oferă valoare individuală fiecăruia
dintre noi.
Dar pentru a fi respectați de cei din jur trebuie,în primul rând
să avem autorespect .Autorespectul sau stima de sine le
obținem tot în procesul muncii și prin muncă.

Munca este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea bunuri materiale și
spirituale. Exersată din copilărie și mai departe pentru formarea personalității și a identității adultului,
ea ocupă locul cel mai important în viața omului. Munca este o condiție a existenței, dar și o dovadă
a sănătății noastre fizice și sufletești. Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a
putea munci. Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie
mulțumit și să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii
împlinite. „Plăcerea serviciului aduce perfecțiune muncii”, spunea Aristotel, după cum, invers,
perfecțiunea muncii aduce mulțumire și plăcere.

Chiar dacă munca pretinde efort, ea nu constituie o povară a vieții, fiindcă ea angajează omul spre
un scop creator, care pe măsură ce este împlinit, aduce satisfacția materială dar și pe cea
sufletească. Fiind condiția esențială a vieții, munca este sfântă ca viața însăși, fiindcă ambele au
origine divină, iar Dumnezeu binecuvântează totdeauna munca cinstită. Ea trebuie pornită cu
entuziasm, făcută cu plăcere, nu în zadar Confucius medita: „Dacă îți place ceea ce faci, niciodată
nu va fi o muncă”, a se înțelege – trudă. Sau, în exprimarea Academicianului Grigore C.
Moisil: „Munca este o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva
decât îi place”.

Efortul fizic sau intelectual făcut în vederea atingerii unui scop este virtutea ce dă sens și bucurie
vieții, pe când lenea este o patimă ce degradează sufletul, considerată a fi un simptom al patologiei
psihice și spirituale. Munca însă trebuie făcută cu cap, adică fără a ajunge la surmenaj, la robotizare;
să fie aleasă conform aptitudinilor fiecăruia, să nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni „din
subiect obiect”, adică o rutină obositoare; după cum spunea filozoful și scriitorul Emil Cioran; să nu
ajungi la sfârșitul ei obosit în așa hal încât să nu dorești altceva decât să dormi; să existe și un timp
liber pentru a ne pune întrebări, a gândi, a contempla ceva, a iubi sau a ne îndeletnici cu de-ale
artei, a avea timp și pentru prieteni. Înțeleptul Aristotel spunea: „Muncim ca să ne câștigam timpul
nostru liber”.

Emil Cioran, căruia nu toți îi înțeleg sau îi acceptă integrala analizei sufletești, era conștient de
necesitatea unei părți a timpului atribuit ție însuți și exprima părerea sa: „Munca susţinută şi
neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare şi
interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul
nu se interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor
fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca
adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de
ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv
exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.” A se înțelege că munca
adevărată ar necesita nu numai munca „exterioară” ci și cea din interiorul ființei noastre.

Munca nu trebuie să fie monotonă și pentru aceasta trebuie făcută cu capul și cu inima, deopotrivă.
Un exemplu edificator a dat cineva cu deținuții din romanul lui F.M. Dostoievski – Amintiri din cartea
morților – care își ispășeau pedeapsa, mutând stereotip, fără nici un rost, nisipul dintr-o parte în
alta… Monotonia, constând în executarea unui gest inutil, repetitiv, fără plăcere, poate ucide ființa.
Un romancier american spunea: „Feriți-vă de monotonie, este mama tuturor păcatelor mortale”.

Cioran mai afirma – și pe unii i-a speriat formularea – că „Munca este un blestem”. Cu adevărat,
munca este blestemul divinității, fiindcă omul ar fi putut trăi și altfel, fără efortul de a-și produce cele
necesare; Dumnezeu ar fi putut face ca omul să se hrănească fără să muncească, însă a considerat
că nu i-ar fi folosit o astfel de viață. Dumnezeu, cu judecata Sa, a lăsat ca bucuria să vină în urma
ostenelii. Canonul primit de Adam de la Dumnezeu, atunci când a căzut în păcat a fost: „Blestemat
va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale” (cf. Facerea
3,17).
Înțeleptul Solomon spune că „cea mai scumpă comoară pentru un om este munca”(cf. Pilde 12, 27),
iar hărnicia este socotită o virtute, fiindcă odată pus în această stare, omul trebuie să se ostenească
muncind, fără a ajunge la surmenaj. Munca făcută rațional și cu tragere de inimă nu îmbolnăvește
niciodată, ci din contră, mișcare fiind, ea contribuie la sănătatea noastră.

Unii oamenii însă, greșesc neglijând odihna. În Facerea lumii se spune: „…Și a sfârșit Dumnezeu în
ziua a șasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale
pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că într-însa S-a
odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială”(Fac. 2, 1-3). Alții se
zăpăcesc, mintea li se împrăștie, o iau razna cum se spune, încercând să facă mai multe lucruri
deodată, când normal ar fi să termini lucrul început, astfel mintea se curăță, se odihnește și omul
poate începe altceva.

Există și aspectul tragic al zilelor noastre. Din cauza lipsei de ocupație, adică în lipsa muncii, mulți
ajung să se îmbolnăvească, depresia fiind una dintre bolile des semnalate. Este situația actuală a
tinerilor care nu au locuri de muncă. Despre „o generație pierdută, lipsită de perspective” vorbește
un jurnalist, și înclin să-i dau dreptate. La ce mai folosesc diplomele de studii superioare când nu te
poți folosi de ele?

Mihai Eminescu, la vremea sa, scria: „Munca este legea lumii moderne… temeiul unui stat e
munca… bogăția unui popor nu stă în bani, ci iarăși în muncă….Fiecare, și mare și mic, datorește
un echivalent de muncă societății în care trăiește.” Da, munca a fost și rămâne legea lumii, numai că
astăzi ai o diplomă, ai mintea, sufletul și trupul pregătit pentru muncă, pentru această datorie, dar
buzunarele celor care ar trebui să o primească sunt cusute. Trăim într-o societate care ne îndeamnă
să consumăm permanent, consumul este evaluat în bani, banii se obțin prin muncă, munca ne
hrănește, munca ne îmbogățește, munca ne fericește, ca atare societatea datorează omului
posibilitatea de a munci. Dar, nici studiile superioare, nici supercalificarea nu le oferă tinerilor
această posibilitate, nu ajută la reducerea șomajului. Unii tineri se angajează pe posturi care nu
corespund studiilor făcute, calificării lor, alții nu găsesc nici astfel de posturi. Cuvântul „Job” s-a
internaționalizat, a ajuns un cuvânt prețios și este rostit ca o rugăciune de către tinerii veșnic în
căutarea lui.

Poate ar fi momentul unei reevaluări serioase și grabnice a situației și găsirea tot atât de grabnică a
soluției? Societatea modernă a suferit o mare schimbare și este necesară găsirea soluțiilor, cu
scopul ajungerii la un viitor umanizat și a nu lăsa ca timpul să sacrifice generații întregi. Sărăcia, dar
și lăcomia creează pauze, pauzele duc la degradarea societății. Poate oamenii adunați pe
specialități vor putea gândi și găsi soluții, dacă elitele politice ale lumii nu o pot face?
Viața tinerilor este prea prețioasă pentru a se permite cuiva a o neferici. Timpul este dăruit fiecăruia
de Dumnezeu și timpul risipit în zadar nu poate fi răscumpărat niciodată. Iată de ce mă trec fiorii
gândind la această „generația pierdută”. Și cred că ea va fi cu adevărat pierdută, în cazul în care nu
se va găsi o soluție salvatoare și aceasta cât de curând posibil.

Munca şi beneficiile ei

Pentru a-şi asigura existenţa, omul are nevoie de a-şi satisface anumite trebuinţe psihofiziologice. Cele
mai importantante consider că sunt cele fiziologice, iar printre acestea se numără şi trebuinţa pentru
hrană, odihnă, siguranţă sanitară.

Omul nu are acces la acestea în orice moment doreşte, sau, mai bine zis, nu le obţine nici gratis, nici fără
efort. Pentru a putea mânca, proteja, asigura sanitar, social etc. el trebuie să muncească în vederea
obţinerii resurselor care facilitează obţinerea celor descrise mai sus.

Există mai multe feluri de muncă însă, înainte de a le prezenta, doresc să menţionez în linii mari ce
înseamnă conceptul acesta în viziunea mea.

Astfel, afirm că reprezintă o serie de cunoştinţe pe care omul le-a obţinut prin exerciţiu şi pe care o
foloseşte în vederea prestării unor servicii sociale corespunzătoare, care se bazează pe producţie de
diverse tipuri existente, mai mult sau mai puţin concrete şi palpabile şi în urma cărora se obţin beneficii
de ordin material.

Când m-am raportat la fenomene de producţie mai mult sau mai puţin palpabile, am făcut referire la
acele tipuri de activităţi care implică, spre exemplu, utilaje pentru a produce materiale textile, plastice,
alimente, hârtie etc. şi activităţi de pe urma cărora nu se evidenţiază fizic, foarte bine, rezultatele – asta
nu înseamnă că nu sunt bune, pur şi simplu aşa se desfăşoară acea muncă – cum ar fi terapiile
psihologice, jurnalismul, mass-media şi, interesant, acestea din urmă se bazează pe producţia de tip
comunicativ, într-o oarecare măsură curativ şi, nu în ultimul rând, informativ.

Am spus mai devreme că există mai multe tipuri de muncă. Sunt mulţumit să le repartizez în două
categorii: 1.Concrete. 2.Spirituale (non sau mai puţin concrete). Înainte de a începe prezentarea acestor
categorii, vreau să precizez că sunt de acord şi îmi plac la fel de mult atât activităţile concrete cât şi cele
mai puţin concrete.

În prima categorie intră acele acţiuni ce implică muncă fizică ce diferă ca grad de intensitate în funcţie de
meseria prestată. În acest sens, exemplific prin următoarea meserie: Agricultor – acesta poate să
presteze o astfel de muncă pentru a-şi asigura nevoile personale. Are mai multe posibilităţi de a face
acest lucru. Lucrează ca agricultor doar pentru sine sau are activităţi de vânzare-cumpărare unde
colaborează cu diverse magazine, cu diverşi clienţi pentru a obţine, eventual, un profit mai mare. Cum
colaborează? Prin cultivarea pământului se obţin anumite alimente care pot fi vândute industriei
specializate în acest sens.

În cea de-a doua categorie, deosebesc acele acte sociale care au ca scop informarea, influenţarea
sănătăţii psihofiziologice prin comunicare şi relaxare. Printre altele, specific şi activităţile artistice,
contemplative cu un profund caracter de cunoaştere a propriului sine.

Ilustrez cele pe care tocmai le-am spus prin a prezenta câteva dintre acele activităţi existente în ziua de
astăzi: Piesele de teatru, au ca obiectiv prestaţia artistică; Psihologia – studiază psihicul uman şi, aici,
doresc să fac o menţiune. În ultimele săptămâni am tot considerat că psihologia este o ştiinţă, dar una
vagă, care nu are foarte bine delimitate instrumentele cu care lucrează, iar pentru a masca acest lucru se
foloseşte de foarte multe alte metode care impresionează prin numărul lor, dar care, în realitate, nu se
poate spune cu exactitate cât de importante sunt pentru viaţa umană; Muzica – efect de relaxare; talk-
show-urile – destindere, informare, analiza socio-politică.

Acum că am diferenţiat într-o măsură subiectivă felurile de producţie şi am şi adus argumente solide
pentru a arăta că prin muncă omul îşi asigură existenţa deoarece sunt anumite beneficii implicate, voi
trece la partea legată de rolul muncii pentru om cât şi pentru societate.

Văd astfel lucrurile: Fiecare meserie are rolul ei bine definit prin care asigură bunăstarea materială
acelora care o prestează cât şi a celorlalţi oameni din societate care obţin rodul ei. Ei obţin acel rod
plâtind-ul, aşa cum, şi alte persoane plătesc pentru munca lor. Producem prin comunicare şi materie.
Aceste lucruri coexistă şi sunt de părere că este un lucru bun deoarece aceste două, să le spunem
entităţi, interacţionează permanent.

Ca să exemplific beneficiile meseriilor prestate în lume, prezint următoarea ipoteză.


Un psiholog are nevoie să-şi zugrăvească casa. Psihologul neştiind să facă acest lucru, cheamă un zugrav.
Acesta din urmă, are anumite dificultăţi în familie şi ar dori să vorbească cu un psiholog. Aşadar, se va
duce la psiholog şi, poate îşi va rezolva problemele. Vedeţi, fiecare meserie are rolul ei şi activităţile de
muncă interacţionează între ele pentru bunăstarea socială. În cazul nostru, zugravul l-a ajutat pe psiholog
cât şi invers.

Rolul muncii nu este doar acela de producţie. O să dezvol în continuare acest aspect.

Văd în anturajele în care mai sunt câteodată antrenat, cum unii dintre colegi, cunoştinţe etc. îmi spun cât
se bucură de faptul că nu fac nimic la serviciu, că se plictisesc şi câştigă bani. Mai şi precizează în felul
următor: “Mă duc la serviciu, dorm, joc poker cu colegii, ne mai uităm pe la T.V., mai trece timpul şi aşa
facem banii”, şi apoi, după ce a afimat chestia asta, mai şi zâmbeşte parşiv sau, opusul, izbucneşte în
hohote. Oarecum nu este o chestie de mândrie, e un lucru legat de şmecherie – de diferenţere faţă de
alţi oameni care muncesc. Cei care se plictisesc la muncă şi se mai şi laudă cu chestia asta, vor să spună:
“Bă, eu sunt şmecher, faţă de alţii eu obţin bani că nu fac nimic”. Este şi acel sentiment de unicitate
profundă care merge cot la cot cu acea diferenţiere despre care vorbeam. Individul care nu face nimic se
simte unic. Cine mai e ca mine? Stau degeaba şi primesc bani. Bineînţeles, pentru această situaţie nocivă
din punctul meu de vedere este vinovat atât individul cât şi supraveghetorii acestuia şi, respectiv,
organizaţiile/firmele/instituţiile la care lucrează.

Dar, la polul opus, avem şi oameni care iubesc activitatea pe care o prestează, le face plăcere să aibă un
loc de muncă pe care îl apreciază şi pe care îl consideră mai mult decât o meserie, ci ca o profesie şi un
mod de viaţă. Parcă întineresc când lucrează, o fac cu zâmbetul pe buze sau, dacă nu-l afişează, este
prezent în interiorul lor. Aceşti oameni parcă întineresc şi lumea. Desigur, este posibil, în viziunea mea, să
existe şi oameni care să iubească meseria pe care o au, însă să fie mai puţin sau deloc pricepuţi la ea. În
acest caz, este nevoie de investigaţii.

Prin muncă ne asigurăm şi-un exerciţiu fizic, chiar psihofiziologic. E un soi de antrenament – iar printr-
acesta, ca şi prin alte lucruri, se desfăşoară viaţa noastră.

Cum e mai bine şi de dorit, să fii obosit şi să-şi recapeţi energiile după o zi de muncă sau să fii obosit şi
să-ţi recapeţi energiile după o zi de plictiseală? O, da! Şi plictiseala oboseşte omul, e chiar mai obositoare
decât munca propriu-zisă, deoarece te scoate dintr-acel exerciţiu despre care am menţionat mai
devreme. Numai capeţi acea energie, acel antrenament, te fofileşti şi îţi este greu să revii.

Plictiseala e nocivă, oarecum distructivă. Sau, ca să nu fiu aşa dur, plictiseala în exces duce la astfel de
situaţii.

Aşadar, rolul muncii este şi de antrenare fizică şi psihologică pe lângă obţinerea resurselor prin care ne
satisfacem trebuinţele umane. Această antrenare fizică şi psihologică ne luminează, ne face mai
rezistenţi, mai cumpătaţi, mai inteligenţi, judecăm mai bine.

Referitor la munca în exces – cu aceasta nu sunt de acord. Unele dintre caracteristicile umane este şi
aceea de a fi cumpătat cât şi cea de evitare a autodistrugerii.

Munca în exces reduce timpul alocat pentru odihnă, pentru refacerea din timpul petrecut în muncă
normală. Dacă trupul şi mintea cere odihnă după o muncă normală, imaginaţi-vă ce cantitate de odihnă
necesită după o activitate în exces. Iar dacă acea odihnă nu este satisfăcută – consecinţele care apar nu
sunt tocmai dintre cele dorite.

Munca şi timpul de refacere de dupa aceasta sunt “parteneri de afaceri buni”. Trebuie doar să-şi respecte
condiţiile din contract. Însă asta depinde de intermediar, adică de om.

Închei spunând, ca de fiecare dată, aştept să comentăm părerile voastre pe blog sau pe e-mail:
mihaisilviubotezatu@yahoo.com.

Sănătate şi spor la muncă!

Trebuie să ne dăm seama că privilegiul de a


munci este un dar, puterea de a munci - o
binecuvântare, iar dragostea de muncă e un
succes.
citat din David McKay

https://www.libertatea.ro/stiri/de-ce-avem-nevoie-de-munca-importanta-vietii-profesionale-pentru-
fericirea-noastra-2456483

De ce avem nevoie de muncă: importanța vieții profesionale pentru fericirea noastră

Multe persoane afirmă că ar alege o viață fără muncă, dacă ar avea această opțiune. Numeroase studii
indică însă faptul că munca este esențială pentru calitatea vieții noastre. Ocupația ne influențează fericirea,
identitatea, statutul social, relațiile, programul, ritmul zilnic și nu numai. În plus, nu poți beneficia de unele
lucruri decât dacă ești angajat, deoarece, odată cu locul de muncă, capeți acces la multe servicii utile. Iată
care sunt motivele pentru care avem nevoie de muncă, dar și cum ne influențează aceasta fericirea și starea
de bine: Legătura dintre muncă și fericire Atunci când ne imaginăm o viață fără muncă, mulți dintre noi
presupunem că astfel am fi mai fericiți: mai puțin stresați, mai puțin grăbiți și mai liberi să facem ceea ce ne
place. Rezultatele raportului anual World Happiness Report contrazic însă această idee. De fapt, persoanele
fără un loc de muncă au cele mai scăzute niveluri de stare de bine subiectivă, un indicator care măsoară
percepția noastră asupra propriei fericiri. Peste tot în lume, persoanele care lucrează își evaluează mult mai
pozitiv starea de bine. Mai mult, potrivit aceluiași studiu, persoanele fără un loc de muncă pe termen lung
nu se obișnuiesc cu situația, deoarece nu devin mai fericite odată cu trecerea timpului. ADVERTISING

Locul de muncă, mai mult decât o sursă de bani

Locul de muncă ne influențează starea de bine în mult mai multe moduri decât financiar, prin salariul
câștigat. În primul rând, locul de muncă contribuie la identitatea noastră și la modul în care ne prezentăm în
societate. Atunci când facem cunoștință cu cineva, de cele multe ori, ocupația va fi unul din primele
subiecte abordate. Unul dintre motive este că profesia spune multe despre abilitățile, cunoștințele,
preferințele și stilul nostru de viață. În al doilea rând, atunci când ești angajat, ai ocazia să îți dezvolți
cunoștințele, competențele și abilitățile. În funcție de domeniu și atribuții, te vei găsi în situația în care te
vei specializa pe un anumit subiect sau în care vei adăuga noi aspecte utile pe piața muncii la CV-ul tău.
Oricare ar fi situația, unul din beneficiile de a fi angajat este că te vei dezvolta pe plan profesional, chiar
dacă e vorba doar de acumularea experienței. Este un avantaj care te va ajuta să îți găsești un job mai ușor
în viitor. În al treilea rând, un loc de muncă presupune interacțiunea aproape zilnică cu colegii, cu excepția
persoanelor care lucrează de la distanță. Unele persoane au legat prietenii care au durat o viață cu oameni
pe care i-au întâlnit la muncă. Chiar și dacă nu ești adeptul prieteniei dintre colegi, cu siguranță vei întâlni
persoane interesante, de la care vei avea de învățat, potrivit Careermetis.

Alte beneficii ale unui loc de muncă


În prezent, majoritatea angajaților nu sunt interesați doar de salariu, ci și de beneficiile extra-salariale. Din
ce în ce mai mulți angajatori oferă bonuri de masă, tichete de vacanță, cadouri de sărbători sau decontarea
transportului. Fiind angajat, de cele mai multe ori ai posibilitatea să călătorești în concediile de odihnă. În
plus, un loc de muncă îți oferă stabilitatea necesară ca să îți achiziționezi o locuință prin credit bancar. De
altfel, accesul la servicii bancare de creditare poate fi util în multe situații, cum ar fi achiziții importante,
implementarea unor planuri de viitor sau anumite urgențe. Totodată, locul de muncă îți permite să îți
plătești lunar contribuțiile pentru asigurarea de sănătate și cea socială. Niciodată nu e prea devreme să îți
faci un plan pentru pensionare. Sursă foto: Shutterstock (P) Material realizat împreună cu BCR
Citeşte întreaga ştire:De ce avem nevoie de muncă: importanța vieții profesionale pentru fericirea noastră

S-ar putea să vă placă și