Sunteți pe pagina 1din 10

Modalităţi de evaluare a randamentului şcolar la matematică în învăţământul primar

În realizarea demersului didactic la matematică este mult mai bine să previm apariţia unor
lacune în însuşirea cunoştinţelor matematice care, dacă nu sunt tratate la timp, vor duce la eşec
şcolar şi la înlăturarea şcolarului mic facă de matematică.
Evaluarea sistematică a pregătirii elevilor scoate în evidenţă dificultăţile pe aceştia le
întâmpină în pregătirea lor şi dă posibilitatea cadrului didactic să-şi organizeze mai precis
activitatea viitoare pentru prevenirea eşecului şcolar.
Apreciem nivelul de cunoştinţe al elevului prin folosirea calificativelor care este răsplata
pe care trebuie să o primească pentru efortul depus, adică arată calitatea eforturilor sale.
Un calificativ just trebuie să indice precis ce a ştiut un elev, dacă au fost şi cunoştinţe pe
care nu le-a ştiut şi trebuie să-i spunem care au fost acestea..
Aprecierile prin calificative au un rol stimulator şi corectiv, dacă se fac atunci când elevul
simte nevoia să compare rezultatele sale cu un etalon, cu un model, şi le doreşte în momente de
îndoială, de neîncredere şi de răscruce.
Aprecierile negative trebuie să fie amânate sau suspendate în timp ce elevul lucrează, spre
a fi înlăturate astfel inhibiţiile ce le provoacă în mod obişnuit observaţiile critice.
Împletirea eforturilor comune – învăţător-elev – în depăşirea greutăţilor ivite duc la
prevenirea eşecului şcolar.
Prin observarea permanentă a elevului la lecţie putem constata cum participă la activitatea
din clasă şi cum apreciază şi completează răspunsurile colegilor.
Controlul cunoştinţelor elevilor l-am efectuat temeinic cu ajutorul chestionării orale în
scopul cunoaşterii volumului şi calităţii cunoştinţelor, a constatării golurilor şi confuziilor şi a
depistării cauzelor acestor lipsuri.
Modul de a formula întrebările, cerinţele crescânde faţă de răspunsurile elevilor,
descoperirea lipsurilor şi clarificarea lor, precum şi aprecierea corectă fac să preîntâmpine eşecul
şcolar.
Mi-am dat seama că rămânerea în urmă la învăţătură nu pleacă chiar din momentul
perceperii materialului nou, ci după aceea, datorită puterii reduse de a păstra informaţia şi de a şi-
o consolida prin studiul individual acasă.
În chestionarea orală am urmărit dacă întrebarea pe care am adresat-o întregii clase îl
mobilizează pe fiecare elev în parte, existând riscul de a fi pusă în situaţia de a lucra numai cu unii
elevi, iar alţii sunt pasivi, ori simulează doar efortul de a se concentra. Elevilor care gândesc mai
greoi le-am dat puncte de referinţă cu ajutorul cărora, prin efort propriu, să ajungă la răspunsul
corect.
Oaltă modalitate este controlul zilnic al sarcinilor primite de elevi în cadrul activităţilor
din clasă şi cele pentru acasă, menţionez că am considerat că este foarte important să ştiu dacă
elevii le-au efectuat, şi, mai ales, cum le-au efectuat.
Verificarea sistematică şi ritmică a calităţii rezolvării problemelor ne orientează asupra
progresului pe care îl fac elevii, asupra dificultăţilor ce le întâmpină şi a lipsurilor ce apar.
Pentru a preveni eşecul şcolar la matematică, trebuie folosit la maximum timpul afectat
acestor ore pentru a putea depista câţi elevi nu au înţeles cunoştinţele noi, cât nu au înţeles din ele
şi ce nu au înţeles.
Prin această modalitate, trebuie organizată activitatea încât să ne rămână timp pentru a ne
ocupa de aceşti elevi, în aşa fel încât nici cei cu ritm mediu de învăţare şi nici cei cu ritm rapid de
învăţare să nu aibă de suferit.
Realizarea învăţământul individual, sub forma realizării unor sarcini şcolare de către
fiecare elev, independent de colegii săi, cu ajutor sau fără ajutor din este o altă modalitate de
evaluare.
În mod obişnuit folosirea activitatăţii independente o folosim pentru fixarea cunoştinţelor
matematice sau consolidarea acestora, pentru aplicarea lor în practică, pentru formarea de priceperi
şi deprinderi şi pentru exersarea unor operaşii de calcul mintal.
Activitatea individuală o putem organiza, ca activitate individuală cu teme comune pentru
toţi elevii, activitate individuală cu teme diferenţiate pe grupe de nivel şi activitate individuală cu
teme diferite pentru fiecare elev.
În cadrul activităţii individuale cu teme comune putem da tuturor elevilor să rezolve
aceleaşi sarcini gradate ca dificultate, unde urmărim cum se rezolvă primele exerciţii dând
explicaţii suplimentare unde a fost cazul.
Activitatea individuală cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, o folosim mai puţin deoarece
împărţirea elevilor într-o grupă sau alta îi va face să se simtă nedreptăţiţi, să-şi piardă încrederea
în forţele proprii şi să se simtă prost în cadrul colectivului de elevi.
În activitatea individualizată trebuie folosite unele mijloace de învăţământdintre care
prezenăm buzunăraşul cu srprize, care este format dintr-un placaj pe care sunt aplicate trei
buzunare în care se pun exerciţii şi probleme diferite ca grad de dificultate.
Astfel, în primul buzunăraş se găsesc exerciţii şi probleme însoţite şi de explicaţii, în al
doilea exerciţii şi probleme de dificultate medie şi în al treilea exerciţiile şi problemele au un grad
de dificultate mai mare, de unde şcolarii mici îşi aleg fiecare exerciţiile şi problemele de unde
consideră că pot să rezolve.
O altă modalitate de a preveni eşecul şcolar am folosit fişa de activitate independentă,
folosită după fiecare temă nou predată, care conţine sarcini comune pentru toţi elevii şi care
constituie un mijloc de verificare a modului de înţelegere.
De asemenea, la sfârşitul fiecărui capitol sau grup de lecţii putem da teste periodice, gradate
ca dificultate, care ne indică ce progrese au făcut elevii şi unde s-au instalat lacune, putând
interveni rapid cu activităţi de recuperare.
Îmbinarea activităţii frontale cu cea individuală, ne permite să observăm elevii cu un ritm
mai lent în asimilarea noilor cunoştinţe sau cu gândire mai înceată, motiv pentru care în cadrul
activităţii frontale puten da sarcini mai uşoare şi putem solicita elevi care ştiu problemele, putând
treace peste starea de reţinere.
Fişele curente, prin conţinutul lor, vizează aplicarea noţiunilor noi, conjugate cu cele vechi,
în scopul consolidării cunoştinţelor şi al formării deprinderilor operatorii cu aceste cunoştinţe, în
diferite situaţii.
Utilizarea fişelor curente, completează celelalte procedee şi metode folosite în cadrul
lecţiilor şi sunt în măsură să contribuie la antrenarea întregului colectiv de elevi într-o activitate
de prelucrare a informaţiilor, de creare şi autoformare.
Metoda fişelor îmbină armonios activitatea diferenţiată cu cea colectivă, individuală cu cea
generală, sporind eficienţa învăţământului şi trebuie avut în vedere ca ele să cuprindă sarcini care
să nu depăşească nivelul de înţelegere al elevilor şi particularităţile lor psihice.
Atunci când elevul este pus în faţa unor sarcini corespunzătoare posibilităţilor lui
intelectuale şi din sfera preocupărilor sale curente, se antrenează voit şi conştient în realizarea lor,
devine un element activ şi participă efectiv la propria sa formare.
Fişa curentă generală poate fi scrisă într-un loc special numit „Problema şi exerciţiul zilei”
şi cuprinde trei sertare unul cu enunţul dat şi în cel de-al doilea este indicată problema din manual
pe care urmează să o rezolve sau datele cu care vor alcătui independent şi apoi rezolva o problemă.
Cel de-al treilea cuprinde un exerciţiu creat de către cadrul didactic sau se indică un
exerciţiu din manual pe care elevii trebuie să-l rezolve, care va viza capitolele anterioare sau chiar
unele teme din anii precedenţi, ale căror noţiuni urmează a fi folosite în următoarele lecţii.
Prin această modalitate se pot aborda problemele şi exerciţiile din capitolului curent de
studiu şi se indică periodic crearea şi rezolvarea liberă a unei probleme sau a unui exerciţiu pentru
a vedea în ce măsură reuşesc să opereze cu date alese voluntar în funcţie de sarcina stabilită.
Fişa curentă generală se afişează în faţa elevilor la începutul orei de matematică., când
fiecare va încerca s-o rezolve prin efort propriu, iar modul în care va rezolva sarcinile ei va ilustra
fidel capacitatea intelectuală şi personalitatea fiecăruia.
Fişele curente suplimentare conţin sarcini de fixare şi consolidare a cunoştinţelor, de
dezvoltare a gândirii creatoare şi formarea deprinderilor de rezolvare de probleme şi exerciţii.
Fişele curente suplimentare trebuie numerotate pentru ţinerea evidenţei şi pentru
verificarea rapidă a modului de rezolvare şi trebuie să se găsească pe catedră sau pe o măsuţă lângă
tablă. Rezolvarea fişelor se desfăşoară în timp ce se verifică tema de acasă sau în timp ce se
lucrează direct cu unii elevi care întâmpină dificultăţi în însuşirea cunoştinţelor sau în realizarea
temei de acasă.
În timpul consolidarii noilor cunoştinţe utilizarea fişelor curente valorifică productiv
timpul elevilor pe tot parcursul lecţiilor, previne în mare măsură uitarea şi dă noţiunilor însuşite o
valoare operatorie permanentă.
În urma rezolvării fişelor se fac aprecieri pentru stimularea efortului elevilor, invitându-i
la o muncă permanentă şi eficientă, iar în anumite cazuri, când elevul a rezolvat bine mai multe
fişe sau când un elev dintre cei mai slabi reuşeşte să se depăşească, să obţină rezultate superioare
modului său obişnuit de muncă, aprecierea se face prin calificativ pentru stimularea muncii
independente.
Lucrările de sondaj sunt o altă modalitate de a preveni eşecul şcolar şi de mare folos în
activitatea didactică, deoarece conţin exerciţii comune folosite în lecţii în cadrul fixării
cunoştinţelor, după un grup de lecţii sau după un capitol.
O modalitate folosită cu succes pentru prevenirea eşecului şcolar la matematică, foarte
plăcută copiilor, a fost jocul didactic matematic, care reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii
care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Se constată adesea că performanţele psihice atinse în starea de joc şi sub afecţiunea socială
a copiilor sunt net superioare celor obţinute de ei în afara jocului, adică în condiţiile efectuării unor
sarcini din obligaţie ori sub presiunea adulţilor, ca şi în starea de insatisfacţie.
Eficienţa jocului depinde de cele mai multe ori de felul în care reuşim să asigurăm o
concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştim să folosim
cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri.
Un joc bine pregătit şi organizat constituie un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a
elevilor cu lumea înconjurătoare, deoarece, în desfăşurarea lui, cuprinde sarcini didactice care
contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor şi la valorificarea lor creatoare.
Permanent trebuie încorporat corect jocul în activitatea didactică imprimând acesteia un
caracter mai viu şi mai atrăgător, aducând varietate şi bună dispoziţie funcţională, veselie, bucurie,
destindere, prevenind astfel apariţia monotoniei, plictiselii şi oboselii.
Prin joc putem consolida şi chiar verifica cunoştinţele elevilor, putem îmbogăţit sfera
cunoştinţelor şi putem pune în valoare şi am antrenat capacităţile creatoare ajutând elevii să-şi
unele cunoştinţe neînţelese, prevenind eventualele eşecuri şcolare la matematică.
Este bine ştiut faptul că odată cu venirea copilului la şcoală, în programul zilnic al elevului
intervin mari schimbări şi o mare parte a timpului său este afectată activităţii şcolare de învăţare,
dar acest lucru nu poate diminua dorinţa copilului de joc.
Cunoscând bine acest lucru, mtrebuie să dozăm zilnic volumul de cunoştinţe matematice
ce trebuie asimilate de elevi, completându-le sau intercalându-le cu jocuri didactice cu conţinut
matematic în aproape toate lecţiile.
De multe ori, prin prezentarea unele exerciţii sau probleme sub formă de joc, utilizând
reguli de joc cunoscute anticipat şi respectate de elevi, conţinutul matematic este accesibil şi
atractiv.
Scopul didactic trebuie formulat în legătură strânsă cu programa şcolară la clasa unde am
organizat jocul şi conţinutul său trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv pentru a antrena
absolut toată clasa la activitate.
Pentru desfăşurarea cu succes a jocului matematic trebuie ales şi confecţionat material
didactic variat, cât mai adecvat conţinutului jocului şi care să slujească scopului urmărit.
Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace
eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare,
formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă organizată.
Acceptarea şi respectarea regulilor determină pe elev să participe la efortul comun al
grupului din care face parte, iar subordonarea intereselor personale intereselor colectivului, lupta
pentru învingerea dificultăţilor, respectarea exemplară a regulilor de joc şi, în final, succesul îl
pregăteşte treptat pe şcolarul mic.
În jocurile didactice matematice organizate trebuie folosite cele mai variate elemente de
joc, precum întrecerea individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanţi,
recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greşelilor comise de elevii antrenaţi în joc, surprize
şi aplauze.
Trebuie avut grijă pentru prezentarea clară, cu precizie a regulile jocului, sarcină revine
fiecărui elev sau grup de elevi, deoarece explicarea jocului reprezintă un moment hotărâtor pentru
asigurarea succesului jocului didactic matematic.
Pentru aceasta cadrul didactic trebuie să-i facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin, să
le precizeze regulile jocului şi să asigure însuşirea lor rapidă de către ei, să prezinte modul de
folosire a materialului didactic, să scoată în evidenţă cerinţele pentru a deveni câştigător, să
menţină atmosfera de concurs şi să creeze condiţiile ca fiecare să rezolve sarcina care-i revine.
În lecţiile de matematică din ciclul primar folosim jocuri didactice matematice folosite în
anumite momente ale lecţiei, jocuri didactice matematice în completarea lecţiei, jocuri didactice
matematice folosite ca momente propriu-zise ale lecţiei, jocuri didactice matematice pentru
aprofundare, consolidarea cunoştinţelor specifice unui capitol sau grup de lecţii şi jocuri didactice
matematice adaptate clasei respective.
Fiind un proces dinamic cu tendinţă de evoluţie, fie spre rezolvare, fie prin consolidare şi
acutializare, până la transformarea în eşec şcolar, rămânerea în urmă la învăţătură trebuie depistată
şi tratată cât mai de timpuriu, chiar în stadiul premergător instalării sale, manifestat prin pierderea
temporară a ritmului de învăţare, prin întâmpinarea unor dificultăţi accidentale, aparent
nealarmante.
Aceasta presupune, ca şi în cazul prevenirii rămânerii în urmă la învăţătură, cunoaşterea
temeinică a fiecărui copil din clasă, a rezultatelor pe care le obţine acesta la lecţie, a progresului
pe care-l înregistrează în dezvoltarea sa intelectuală, pentru a se putea determina, pe această bază,
atât natura dificultăţilor şi cauzelor generatoare, cât şi măsurile cele mai adecvate de înlăturare.
Ca urmare a experienţei acumulate la clasele pe care le-am condus, sprijin concepţia
potrivit căreia soluţia optimă de prevenire şi tratare a rămânerii în urmă la învăţătură trebuie căutată
în diversitatea formelor de individualizare a procesului de învăţământ, de tratare diferenţiată a
elevilor în cadrul activităţii didactice.
Tratarea individuală în procesul de învăţământ nu este unul şi acelaşi lucru cu învăţământul
individual practicat mai ales în şcolile speciale şi nu se confundă nici cu activitatea individuală sau
cu o muncă individuală, care constă în executarea de către fiecare elev a unei sarcini cu un conţinut
comun şi, respectiv, cu acelaşi grad de dificultate.
Individualizarea învăţământului reprezintă un ansamblu de măsuri pedagogice care
urmăreşte să adapteze educaţia intelectuală la posibilităţile fiecărui elev şi implică instruirea pe
baza unui conţinut structurat şi dozat diferenţiat, a unor metode clasice care să poată fi adaptate
fiecărui elev în condiţiile de activitate şcolară organizată pe colective de elevi.
Procesu didactic la matematică vizează elevul mijlociu, neglijându-i într-o anumită măsură
atât pe elevii foarte buni, cât şi pe cei slabi, pe când tratarea individuală ţine seama de diferenţele
temperamentale, de caracter şi intelectuale ale copiilor din aceeaşi clasă, de toţi factorii
personalităţii ce intervin în activitatea şcolară a elevului şi permite fiecăruia să efectueze în ritmul
său propriu sarcini adecvate posibilităţilor de care dispune.
De aceea, nu se pune problema substituirii activităţii frontale prin forme de activitate
individuală sub aspectul scopului şi al cerinţelor minime, deoarece un astfel de procedeu nu este
nici corespunzător din punct de vedere psihologic şi pedagogic, dar nici economic.
Astfel, se cere o îmbinare permanentă, realizată cu măsură şi mult tact pedagogic, a tratării
diferenţiate a elevilor în contextul activităţii frontale cu întregul colectiv al clasei şi în acest sens,
trebuie stabilite sarcini didactice diferenţiate pe grupe de elevi sau individuale, ce favorizează o
învăţare activă şi temeinică, desfăşurată la nivelul posibilităţilor şcolarului mic.
De asemenea, activitatea colectivului de elevi are un rol însemnat în evoluţia şi
perspectivele avansării la învăţătură a fiecărui elev din cadrul colectivului, seoarece în unele caturi,
opinia colectivului amplifică dificultăţile elevului.
În asemenea cazuri trebuie intervenit în sensul statornicirii unui climat favorabil depăşirii
pragului de dificultate la învăţătură, exprimând încrederea în îndreptarea elevului şi antrenând
întreg colectivul clasei în sprijinirea copiilor cu astfel de probleme în pregătirea lecţiilor.
Pentru combaterea rămânerii în urmă la învăţătură în timpul lecţiilor trebuie intensificată
munca cu elevii care întâmpină greutăţi în însuşirea cunoştinţelor matematice.
În momentul în care clasa efectuează diferite exerciţii de muncă independentă, se lucrează
individual cu elevii care manifestă rămânere în urmă la învăţătură, dându-le unele explicaţii
suplimentare şi ajutându-i să înţeleagă mai bine conţinutul materiei predate întregii clase.
Trebuie alese acele metode de învăţământ care să determine dezvoltarea cu prioritate a
capacităţilor intelectuale şi a mecanismelor logice de învăţare ale tuturor elevilor, la nivelul
posibilităţilor fiecăruia.
În acest mod este esenţial faptul că în timpul lecţiilor trebuie să realizăm o activitate intensă
şi diferenţiată, pentru a nu încetini ritmul de dezvoltare a elevilor buni şi a permite celor care,
vremelnic, înregistrează insuccese să-şi însuşească în bune condiţii notiunile matematice.
O modalitate eficientă este diversificarea problemelor şi exerciţiilor prin predarea
operaţiilor aritmetice, astfel: predarea operaţiei, a înţelesului ei şi a puterii de a o aplica,
predarea sensului operaţiei şi diferitele sale denumiri şi prezentarea algoritmului operaţiei prin care
se explică modul de efectuare şi etapele de calcul ale operaţiei.
Algoritmul poate fi mai simplu sau mai complex, acesta depinde de operaţie, de mulţimea
numerelor în care se efectuează şi de legătura cu algoritmii altor operaţii învăţate.
Pentru predarea operaţiei de adunare trebuie folosite diferite variante de probleme în care
să intervină cât mai multe situaţii în care rezultatul să se afle prin adunare, pentru a facilita
învăţarea.
Operaţia sau procedeul prin care aflăm rezultatul al cărui semn este ,,+’’ şi se citeşte
,,plus’’, ,,adunat cu’’, ,,şi cu’’ se numeşte adunare.
În prima etapă se discutăproblemele, adică ce s-a dat, ce s-a cerut, cum am spus că aflăm
rezultatul şi în etapa a doua se stabileşte care este semnul operaţiei cu diferitele sale denumiri.
Abia după aceea începe a treia etapă prin care, cu ajutorul materialului didactic şi
explicarea modului cum se efectuează adunarea.
Pentru consolidare trebuie să efectuăm exerciţii de adunare fixând regula de calcul,
folosind chiar numerele din probleme sau altele, rezolvând alte probleme asemănătoare, iar
problemele rezolvate trebuie analizate cu toată clasa şi valorificate.
Pentru edificarea în privinţa înţelegerii de către toţi elevii a celor două operaţii, adunarea
şi scăderea, se fixează rezolvarea unor exerciţii şi probleme diverse.
Pentru predarea înmulţirii, se pleacă de la probleme din care să reiasă că înmulţirea este o
adunare repetată, sau se cerea mărirea de mai multe ori.
O mare atenţie trebuie acordată evitării supraîncărcării şcolarilor mici mai ales la temele
pentru acasă, adică trebuie stabilit în mod judicios conţinutul lor astfel încât să permită stimularea
intereselor de cunoaştere ale elevilor, solicitarea gândirii, formarea deprinderilor de muncă
necesare însuşirii de noi cunoştinţe în mod independent, asigurarea ridicării nivelului de pregătire
al elevilor.
Temele pentru acasă au scopul de a consolida unele cunoştinţe, de a exersa unele operaţii
sau reguli însuşite de elevi, de a forma priceperi şi deprinderi corespunzătoare, adică efectuarea
lor să ajute elevii în activitatea de învăţare.
Pentru a asigura o eficienţă sporită a temelor scrise acasă sau în clasă, trebuie corectată în
mod sistematic caietele elevilor şi trebuie ţinută o evidenţă strictă a greutăţilor pe care le întâmpină
o parte din elevi în rezolvarea unor teme, precum şi a greşelilor tipice mai frecvente, elaborând
exerciţii corective specifice, pe elevi şi pe tipuri de greşeli.
De asemenea trebuie reluate unele capitole mai dificile, care au creat mai multe probleme
unui anumit număr de elevi, sub forme diversificate, cu un plus de explicaţii, noi forme de abordare
a cunoştinţelor, folosirea unor jocuri care să antreneze copiii în înţelegerea cunoştinţelor şi în
depăşirea pragului de dificultate.
Folosirea tehnicii de calcul pe fişe individuale sau pentru grupe omogene a avut ca rezultat
utilizarea integrală a timpului de către elevi şi conducerea lor către o gândire şi o acţiune autonomă,
creându-le totodată un sentiment de răspundere proprie în învăţare.
Trebuie stimulat spiritul de creativitate al elevilor pentru a avea posibilitatea de a-şi
manifesta spontan caracteristicile individuale, de a-şi exersa şi dezvolta operaţiile de gândire.
Pentru măsură ce elevii şi-au însuşit cunoştinţele de matematică anterioare, trebuie să-i
stimulăm să lucreze independent exerciţii şi probleme în funcţie de nivelul de cunoştinţe al
fiecăruia şi la nivelul posibilităţilor sale, într-un ritm propriu în vederea stimulării capacităţilor, a
direcţionării înclinaţiilor şi mai ales a lichidării unor lipsuri existente, la un moment dat, în
cunoştinţele sale, în modul de a raţiona, de a lucra.
Pentru şcolarii mici, care întâmpină greutăţi în însuşirea anumitor teme, capitole sau lecţii
le-am dat spre rezolvare fişe cu conţinut diferit, care caracter de recuperare şi sunt conforme
cerintele programelor şcolare pentru fiecare clasă.
Acest lucru, permite învăţarea şi dezvoltarea gândirii, se realizează în condiţii optime în
cadrul muncii colective, iar aplicarea fişelor de muncă independentă trebuie să se finalizeze cu
discutarea colectivă a soluţiilor găsite.
Aplicarea fişelor de muncă independentă implică însă o planificare riguroasă a instrucţiei,
mărind prin aceasta posibilitatea controlului, ceea ce face ca procesul învăţării să devină mai sigur
şi mai eficient.
Prin aplicarea fişelor avem posibilitatea să îmbinării activitateăţii colective cu cea de grup
şi individuală, adică, după activitatea comună cu întreaga clasă, elevii cei mai buni efectuează
independent o temă şi continuăm activitatea cu ceilalţi elevi.
Eficient este să organizăm mai întâi activitate independentă, dar dirijată, pentru ca şcolarii
mici să lucreze independent fără ajutor, iar în ultima parte să folosim activitatea dirijată cu cei
câţiva elevi care întâmpină dificultăţi.
O altă metodă de combatere a eşecului şcolar la matematică pe care am folosit-o cu succes
a fost activitatea pe grupe de elevi cu nivel intelectual diferit sau grupe de întrajutorare, unde într-
o astfel de grupă includem elevi foarte buni, mijlocii şi slabi.
Grupele astfel constituite satisfac anumite dorinţe ale copiilor, ceea ce influenţează
favorabil ceilalţi membrii grupei, unde elevii buni, ajutând pe colegii lor mai slabi la învăţătură,
îşi consolidează mai bine cunoştinţele, învaţă învăţând pe alţii.
De asemenea, ei fiind conducătorii grupelor se obişnuiesc să organizeze munca, să
distribuie sarcinile proporţional cu capacitatea membrilor, să controleze şi să aprecieze corect
munca acestora.
Elevii mijlocii şi slabi la învăţătură îşi îmbunătăţesc cunoştinţele prin colaborarea lor cu
elevii buni, deoarece lucrând alături de colegi de aceiaşi vârstă ei devin mai activi, nu se tem să-şi
spună opiniile privind rezolvarea unor probleme sau organizarea unor activităţi pe care n-ar fi
îndrăznit să le exprime în cadrul învăţământului frontal.
Ceea ce trebuie avut grijă în constituirea grupelor este ca aceasta să nu se transforme într-
un cerc de meditaţie în care elevul bun devine un fel de profesor al colegilor mai slabi.
Dacă deosebirile de nivel intelectual sunt prea mari între cei buni şi restul grupului, atunci
colaborarea este îngreunată şi timidă.
Din cauza aceasta am avut grijă ca la construirea grupelor să intre alături de elevul bun alţii
cu forţe apropiate de ei, care să fie un ajutor şi un imbold pentru cel dintâi.
Munca în grup îl obligă pe elev să compare punctul său de vedere cu cele exprimate de
colegi, să aprecieze obiectiv propunerile sale şi ale colegilor, să-şi corecteze ideile sau chiar să-şi
dea seama de falsitatea lor în întregime, să sesizeze nuanţele de gândire şi exprimare, ceea ce are
un rol important în dezvoltarea sa intelectuală.
Flexibilitatea şi elasticitatea gândirii, tensiunea şi efervescenţa spirituală, spargerea unor
şabloane de gândire cu care se obişnuiseră anterior membrii grupului sunt câteva consecinţe ale
schimbului de păreri din grupe.
Elevii ajung de asemenea să stabilească relaţii morale noi, întemeiate pe respect reciproc,
solidaritate între membri, prietenie, perseverenţă şi responsabilitate.
Micul şcolar, integrat într-un proces educativ neatractiv, rigid, dominator, care permite
informaţii, lui revenindu-i sarcina doar de a stoca şi reda aceste informaţii la cererea adultului, nu
va gusta bucuria descoperirii de cunoştinţe sau strategii operaţionale, nu va învăţa pentru a
cunoaşte, ci motivaţia activităţii lui va fi cel mult exterioară – să obţină o notă bună.
Antrenarea elevilor în efectuarea unor lucrări practice este o altă metodă de a antrena elevi
care prezintă dificultăţi în însuşirea cunoştinţelor.
Pentru a-şi fixa cunoştinţele, pentru a le înţelege şi a opera cu ele am folosit elevii mai
slabi în lucrări de măsurare a lungimilor, a timpului, de cântărire şi măsurare a capacităţii, maselor
activităţi pe care le-am desfăşurat mai ales sub formă de joc didactic.
Aceste lucrări practice au pus pe elevi în situaţia de a aplica în practică cunoştinţele
însuşite, de a opera cu ele şi în situaţii noi, diferite, de a căpăta încredere în forţele proprii, de a
trece mai uşor peste sentimentul de inferioritate faţă de elevii buni, de a se simţi utili în colectivul
clasei.
O eficienţă remarcabilă o are atitudinea încurajatoare, concretizată în aprecierea pozitivă,
sistematică a progreselor înregistrate de elevii cu un ritm lent de gândire şi de lucru.
Aplicarea unei asemenea activităţi stimulative este menită să combată complexul de
inferioritate pe care îl trăiesc mulţi dintre elevii care nu pot atinge performanţele colegilor lor, mai
ales conduita încurajatoare a cadrului didactic poate modifica atitudinea ţcolarilor mici.
Îmbinarea judicioasă a tuturor modalităţilor prezentate împreună cu dăruirea şi tactul
pedagogic al cadrului didactic, poate diminua dificultăţile şcolarilor mici şi poate realiza sarcinile
colectivului privind stapânirea conceptelor matematice de bază.
Bibliografie
1. Dinuţă, N., P., Deaconu, L., Radovici-Mărculescu, P., ( 2015), Metodica predării învăţării
matematicii în ciclul primar, Editura Universităţii din Piteşti, Pitești ;
2. Ionescu, M., Radu, I., ( 2003), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.