Sunteți pe pagina 1din 152

BUCUREŞTI 5 1– LXV – 2014 APAR

Calea 13 Septembrie nr. 13 ianuarie-iunie 2 NUMERE PE AN

SUMAR

ANDREI AVRAM Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 3


DANA-LUMINIŢA TELEOACĂ Inovaţii lexicale în versiunea biblică modernă de cult
ortodox (BO) în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti
(BB) ............................................................................ 23
IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU Cuvinte noi: familiile lui a procedura şi a proceduriza ..... 45
MIHAELA MARIN Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara,
camera ........................................................................ 57
IULIA MĂRGĂRIT Contribuţii etimologice ............................................... 69
CAROLINA POPUŞOI Unităţi frazeologice româneşti cu structuri (pseudo)partitive 79
NADINA VIŞAN, RUXANDRA VIŞAN The Romanian Translation of Edith Wharton’s Age of
Innocence: Shifts of Cohesion and Coherence ........... 87
GHEORGHE SARĂU Interpretări etimologice şi semantice ale unor termeni
de origine rromă din limba română ............................ 105

CRONICĂ

IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU A 11-a Conferinţă anuală a EFNIL Translation


and Interpretation in Europe, Vilnius, 27–28
septembrie 2013 ........................................................ 115

RECENZII

ADRIANA DĂNILĂ Maria Iliescu, Victoria Popovici, Rumanische Gramatik,


Hamburg, Helmut Buske Verlag, 2013, 446 S ........... 131

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 1–152


2 Sumar

LUCIA WALD Doina Paula Doroftei, Inscripţiile în limba latină din


bisericile României, din perioada 1290–1850, cu
privire specială asupra bisericilor maghiare din
Transilvania, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al
Literaturii Române, 2013, 320 p. ................................ 133
IULIA MĂRGĂRIT Irina Iszály Garami, Săcalul de altădată, Giula, 2013,
134 p. .......................................................................... 134
MIHAIL GEORGE HÂNCU J. N. Adams, Social Variation and the Latin Language,
Cambridge, Cambridge University Press, 2013, 952 p. .. 137
IULIA MĂRGĂRIT Eugenia Bojoga, Limba română „între paranteze”?
Despre statutul actual al limbii române în Republica
Moldova, Chişinău, Editura Arc, 2013, 247 p. ........... 138
LILIANA HOINĂRESCU Liliana Ionescu-Ruxăndoiu in collaboration with
Melania Roibu and Mihaela-Viorica Constantinescu
(eds.), Parliamentary Discourses across Cultures:
Interdisciplinary Approaches, Cambridge, Cambridge
Scholars Publishing, 2012, 328 p. .............................. 141
ANAMARIA GEBĂILĂ Mihai Enăchescu, ‘Homo’ – ‘Vir’ – ‘Mulier’ en latín y
en las lenguas romanicás (español y rumano), Editura
Universităţii din Bucureşti, 2012, 169 p. ..................... 144

NECROLOG

IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU Cristina Hăulică .................................................................. 147


PALATALIZAREA CONSOANELOR ŞI ETIMOLOGIA
LIMBII ROMÂNE

ANDREI AVRAM

Cuvinte-cheie: eroare de transcriere, etimologia limbii române, falsă


regresiune, palatalizarea dentalelor, palatalizarea labialelor.
Mots-clés: erreur de transcription, étymologie de la langue roumaine, fausse
régression, palatalisation des dentales, palatalisation des labiales.

1. În introducerea la un volum de note etimologice publicat cu mulţi ani în


urmă (Avram 1997), am arătat, printre altele, că cercetătorul care îşi propune să
stabilească originea unui cuvânt întâmpină uneori dificultăţi legate de erorile de
t r a n s c r i e r e . A m făcut precizarea că am recurs la acest termen pentru a
denumi mai multe operaţii: folosirea mijloacelor oferite de ortografia oficială
pentru a se nota (măcar aproximativ) fonetismele dialectale; literarizarea
(eliminarea particularităţilor corespunzătoare legilor fonetice proprii anumitor
graiuri); copierea; trecerea de la manuscris la textul tipărit (p. 20; astăzi n-am mai
menţiona această „trecere”, lipsită de importanţă sub aspectul la care ne referim
aici, de când în tipografii se lucrează cu texte înregistrate pe un suport electronic).
În aceeaşi introducere (p. 21), am dat exemple de transcrieri greşite explicabile
prin asemănarea, în scrisul de mână al unora, între literele u şi n, ă şi â, i şi î şi am
atras atenţia asupra problemelor puse de cuvintele care conţin sunetele [t´] şi [d´],
oclusive prepalatale, fie corespunzătoare mediopalatalelor [7], [0] din limba
literară, fie rezultate ale palatalizării dentalelor sau ale aşa-numitei palatalizări a
labialelor (în realitate, în ultimul caz, ale consonantizării semiconsoanei palatale
din cuvinte ca piatră, fier, precum şi ale consonantizării aceleiaşi semiconsoane
apărute, după labiale, în forme ca mic, slabi, vis).
Fapte de genul celor amintite mai sus (pe de o parte, erori de transcriere şi, pe
de altă parte, fapte legate de dificultatea de a se identifica anumite corespondenţe
fonetice, dificultate prin care se explică în parte unele erori de interpretare) vor fi
prezentate şi discutate în paginile următoare.
2. Paragrafele 3–7 ale articolului de faţă – care în esenţă au ca obiect
stabilirea originii cuvântului scris denşă în DLR – constituie o notă etimologică cu
un caracter aparte. Obişnuitei propuneri a unei soluţii etimologice şi argumentelor
aferente le adăugăm o prezentare detaliată a modului în care am ajuns la această
soluţie, având în vedere, succesiv, diverse ipoteze, ceea ce ne va oferi prilejul de a
face căteva observaţii generale cu privire la aspecte ale cercerării etimologice cum

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 3–21


4 Andrei Avram 2

sunt: probabilitatea ca un cuvânt cu origine necunoscută să provină dintr-o anumită


limbă, cu excluderea altora, probabilitate evaluată ţinându-se seamă atât de
structura fonetică (fonologică) a cuvântului în cauză, cât şi de apartenenţa lui la un
câmp semantic în care limba respectivă este reprezentată într-o măsură
semnificativă; posibilitatea reconstituirii fonetismului real, în cazul în care cuvântul
este suspectat de a fi ajuns la dispoziţia cercetătorului sub o formă cu erori de
notare (ortografică sau fonetică) ori de copiere; utilizarea unei serii de criterii
(semantic, geografic etc.) ce pot să conducă la identificarea provenienţei unor
sunete ca [t´], [d´], despre care se ştie că au mai multe surse (vezi § 1), una singură
fiind însă, bineînţeles, cea reală în cazul dat.
După nota etimologică sui generis despre care am vorbit, în partea a doua a
articolului vom trece în revistă câteva etimologii care au pus probleme legate de
fenomenul palatalizării consoanelor sau/şi, uneori, de cel al transformărilor
[7] > [t´] şi [0] > [d´] (necesitatea de a se lua în considerare şi aceste transformări
atunci când se studiază probleme de etimologie în legătură cu palatalizarea
labialelor şi a dentalelor va reieşi din cele arătate în paginile următoare).
Reproducem integral articolul consacrat în DLR cuvântului pe care îl vom
discuta în următoarele cinci paragrafe ale contribuţiei de faţă:
DENŞĂ s. f. (Prin Transiv.) Capră cu blana
jumătate neagră, jumătate de alte culori. CHEST. V
76/25, 28.
– Accentul necunoscut. – Pl.: ?
– Et. nec.
Din informaţiile pe care le găsim în DLR. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D–
deînmulţit, Bucureşti, 2006, p. CXXIII, reiese că termenul denşă a fost obţinut –
prin corespondenţă, ca răspuns la o întrebare din Chestionarul V. Stâna, păstoritul
şi prepararea laptelui, difuzat de Muzeul Limbii Române din Cluj – în două
localităţi, una situată în apropiere de Şimleu Silvaniei, cealaltă în apropiere de
Făgăraş.
3. Vom începe discuţia noastră cu o observaţie referitoare la locul accentului.
În limba literară nu există substantive terminate în [ă] accentuat, dar această
vocală se întâlneşte în unele graiuri, în cuvinte ca mieluş[ắ] = mieluşea. Pare deci
plauzibilă, la prima vedere, ipoteza potrivit căreia am avea a face cu un cuvânt a
cărui formă literarizată ar fi *denşea. De remarcat însă – pe baza a ceea ce ştim
despre raportul numeric dintre substantivele cu finala [ắ] şi cele terminate în [ă]
neaccentuat în graiurile dacoromâne – că probabilitatea ca un cuvânt cu finala [ă]
înregistrat într-o sursă oarecare fără a se nota locul accentului să nu fie oxiton este
incomparabil mai mare decât probabilitatea corespunzătoare ipotezei opuse; în
consecinţă, o eventuală identificare a lui denşă cu un oxiton *denşea ar fi lipsită de
un suport statistic.
În al doilea rând – şi aici putem invoca un fapt decisiv – unei forme literare
*denşea i-ar corespunde, cel puţin în graiul vorbit în localitatea apropiată de
3 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 5

Şimleu Silvaniei, *denşauă, nu *denşă (cf. măsauă = lit. măsea). Este clar, prin
urmare, că ipoteza de la care am plecat trebuie abandonată. De altfel, chiar
făcându-se abstracţie de contraargumentele expuse în rândurile precedente,
echivalarea denşă = *denşea nu ne-ar apropia câtuşi de puţin de o posibilă soluţie,
dat fiind că cea de a doua formă este la fel de obscură ca şi prima, din punct de
vedere etimologic.
4. Odată eliminată din discuţie o formă cu accentul pe vocala finală,
respectiv, pe silaba [şă], urmează să ne ocupăm de forma [dénşă]. Sub aspectul
structurii accentuale ea este cât se poate de banală. În ce priveşte însă structura ei
segmentală, este de remarcat, mai întâi, că – în cazul în care, într-adevăr, ar exista –
denşă ar reprezenta un unicat: ar fi singurul substantiv în care secvenţa finală -nşă
este precedată de [e]; în toate celelalte cuvinte care conţin aceeastă secvenţă (ele
sunt opt la număr după DI) vocala precedentă este [a] (planşă, revanşă etc.).
Particularitatea aceasta este de natură să stârnească mari îndoieli cu privire la
posibilitatea ca forma scrisă demşă să corespundă unei structuri fonetice
(fonologice) reale, îndoieli amplificate de constatarea că toate substantivele cu
etimologie cunoscută în care apare succesiunea „vocală accentuată + -nşă” sunt
cuvinte pătrunse relativ recent în limba română – şapte din franceză, unu din
germană –, ceea ce, evident, nu este cazul enigmaticului denşă. În această situaţie
presupunerea conform căreia ne găsim în prezenţa unei erori de notare sau de
copiere este justificată.
5. Există o oarecare asemănare formală între denşă şi un alt element din
terminologia păstoritului, daş. Acesta din urmă înseamnă „miel” şi provine
„probabil din traco-dacă” (DLR). Cu condiţia de a admite (fără să dispunem de
vreun argunent) că, printr-o eroare de transcriere, litera e a luat locul lui a, putem
formula următoarea ipoteză: ca în cazul perechilor de variante de tipul strug –
strung, care ilustrează fluctuaţia, relativ frecventă, C ~ NC (C = consoană orală, N
= consoană nazală; vezi Avram 1997, p. 18–19), de la *daşă s-a ajuns la *danşă
(care ar fi deci forma reală a cuvântului scris denşă în dicţionar). Stabilirii unei
legături între cele două cuvinte i se opune însă, în mod evident, criteriul semantic:
trăsătura „(o anumită) culoare” nu este prezentă în sensul lui daş, dar ea este un
element esenţial în conţinutul semantic al lui denşă (= ipoteticul *danşă). Aşadar,
mergând pe calea impusă de presupunerea potrivit căreia denşă şi daş ar aparţine
aceleiaşi familii de cuvinte, ajungem într-un punct mort.
6. Unul dintre cuvintele înregistrate în DLR cu menţiunea „etimologia
necunoscută” este păucălău „zănatic”, apărut – conform explicaţiei pe care am
propus-o cu altă ocazie (Avram 1997, p. 158–159) – ca urmare a transcrierii greşite
a lui păncălău (< panc). Printr-o confuzie între literele n şi u se explică şi actualul
toponim Beiuş; s-a arătat că forma originară a numelui oraşului era Beinş (Sala
1960, p. 700).
Frecvenţa relativ mare a acestui fenomen (n citit u; se pare că se întâmplă mai
rar ca u să fie citit n), specific textelor scrise de mână (cum sunt cele în care a fost
6 Andrei Avram 4

înregistrat denşă), constituie temeiul unei noi ipoteze: întrucât în astfel de texte
literele n şi u pot avea forme identice sau cvasiidentice, este foarte posibil ca denşă
să fie rezultatul unei transcrieri greşite a cuvântului *deuşă. Cum se va vedea mai
departe, prin acceptarea ideii că, într-adevăr, aşa stau lucrurile se face un prim pas
important spre soluţia problemei. Acum este însă necesar să examinăm două
chestiuni referitoare la structura cuvântului *deuşă.
Mai întâi, dat fiind că litera u notează atât vocala /u/, cât şi semiconsoana /w/,
se pune întrebarea dacă *deuşă trebuie citit [deuşă] (trei silabe) sau [de”şă] (două
silabe). Răspunsul pe care îl dăm acestei întrebări are ca punct de plecare
constatarea următoare: spre deosebire de semiconsoana palatală, relativ des
întâlnită în poziţie preconsonantică – la finală de silabă (doică, haină etc.) sau în
interiorul silabei (coif, cuib etc.) –, labiovelara corespunzătoare apare foarte rar
înainte de consoană (în cuvinte ca bojdeucă, ceucă; în unele graiuri [”] apare, în
aceeaşi poziţie, şi în forme ale unor verbe ca lăuda, căuta). Făcând apel, ca şi în
alte situaţii (cf. § 4), la factorul probabilitate, putem observa că echivalarea u = [u]
are mult mai mari şanse decât u = [”] de a fi în concordanţă cu realitatea. Este deci
indicat ca cercetarea să fie continuată admiţându-se că ne găsim în prezenţa unui
cuvânt format din trei (nu din două) silabe.
În al doilea rând, se pune problema alegerii celei mai plauzibile ipoteze cu
privire la locul accentului. Din motivele arătate în legătură cu forma denşă (vezi
mai sus, § 3), este neplauzibilă ipoteza apartenenţei lui *deuşă la categoria
substantivelor oxitone; rămân deci în discuţie două posibilităţi: *[déuşă] şi
*[deúşă]. Avându-se în vedere faptul că în DI nu figurează niciun substantiv cu
secvenţa finală -uşă precedată de o vocală accentuată, ipoteza existenţei unui
proparoxiton *[déuşă] poate fi considerată neplauzibilă, aşa încât cercetarea
urmează să se înscrie într-o direcţie sugerată de structura formală a cuvântului
*[deúşă].
În majoritatea covârşitoare a cazurilor segmentul final -uşă cu [u] accentuat
apare în substantive sau în forme de feminin ale unor adjective derivate cu sufixul
-uş(ă). Este aşadar justificată presupunerea că şi *deuşă aparţine acestei categorii
de derivate. Teoretic vorbind, *deuşă ar putea să provină din *deu sau din
*dea(uă) (cf. greuţ, greuţă < greu, grea). Pe calea corespunzătoare acestei ipoteze
ajungem însă, din nou, într-un punct mort, căci *deu. *dea(uă) nu sunt nici cuvinte
atestate, nici cuvinte a căror existenţă în trecut să poată fi admisă pe baza vreunui
argument.
7. Am arătat, în paragraful precedent, că prin eliminarea unei erori de
transcriere, respectiv, prin adoptarea lecturii *deuşă, în loc de denşă, se face un
prim pas important spre soluţia problemei care ne preocupă. Al doilea pas
important are la bază ipoteza următoare: persoanele care au comunicat Muzeului
Limbii Române cuvântul înregistrat în DLR sub forma denşă pronunţau acest
cuvânt *[d´eúşă] (sau l-au auzit rostit astfel de alţi vorbitori) şi cunoşteau
corespondenţa [de] (în unele graiuri şi în limba literară) : [d´e] (în alte graiuri);
5 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 7

ţinând seamă de această corespondenţă, au notat, în transcriere literarizată, deuşă


forma dialectală [d´eúşă]. Oclusiva prepalatală [d´] poate să fie însă, cum se ştie
(cf. § 1), rezultatul nu numai al palatalizării dentalei [d], ci şi al altor transformări
fonetice; vezi, de exemplu, biet > [d´et], vierme > [d´erme] sau/şi ghem > [d´em],
în unele graiuri. Urmează aşadar să stabilim dacă [d´eúşă] reprezintă pronunţarea
dialectală a cuvântului *deuşă, a lui *bieuşă, a lui *vieuşă sau a lui gheuşă.
Această operaţie şi, implicit, parcurgerea ultimei etape din calea spre o soluţie
etimologică corectă nu mai întâmpină dificultăţi din momentul în care observăm că
numai ultima dintre formele enumerate aici este un cuvânt a t e s t a t .
În DA gheuşă apare – fără nicio indicaţie referitoare la etimologie – cu sensul
„nume ce se dă caprelor, după culoarea părului”. Este în afara oricărei îndoieli
faptul că forma scrisă deuşă (grafia originară), devenită denşă în DLR (ca urmare a
unei erori de copiere), nu este altceva decât cuvântul gheuşă din DA. Folosirea
literei d pentru notarea sunetului considerat a fi echivalentul din limba literară al
consoanei [d´] este efectul unei false regresiuni. Deuşă este deci – întocmai ca
denşă din DLR – un cuvânt inexistent în limba română.
Cu privire la etimologia lui gheuşă ne-am pronunţat într-o notă publicată
relativ recent (Avram 2010b, p. 449–451). Cum sperăm că am reuşit să arătăm,
cuvântul este un derivat, cu sufixul -uş(ă), de la *gheu, *ghea, adjectiv provenit din
lat. *glivus (= gilvus) „gris cendré”.
8. S-a putut constata că în şirul de ipoteze, raţionamente, argumente şi
contraargumente prin care am ajuns la identificarea lui denşă cu gheuşă un rol
esenţial a avut ceea ce se ştie despre provenienţa lui [d´] în graiurile dacoromâne:
1. [R] precedat de [b]; 2. [R] precedat de [v]; 3. [d] urmat de un element vocalic
palatal; 4. [0]. Confirmarea ultimei dintre cele patru ipoteze corespunzătoare unui
număr egal de transformări fonetice ne-a fost furniztă de fapul că gheuşă este un
cuvânt atestat, iar soluţia etimologică potrivit căreia denşă (citit corect [d´eúşă]) =
gheuşă satisface criteriul semantic (dat fiind că între sensul lui gheuşă din DA şi
cel al lui denşă = [d´eúţă] din DLR există o apropiere evidentă).
Cuvintele a căror origine este cunoscută şi care conţin oclusive prepalatale
notate în transcriere fonetică nu prezintă nicio dificultate din punctul de vedere al
notării lor într-o formă literarizată, adică luându-se în considerare corespondenţele
fonetice stabilite de fonetica istorică şi utilizându-se numai mijloacele oferite de
ortografie (procedeul obişnuit în DA şi în DLR; cu privire la unele inconsecvenţe
în folosirea acestui procedeu vezi mai jos, § 12). De exemplu, [t´épt] → piept, nu
*tept sau *chept (se ştie că în acest caz la [t´] s-a ajuns prin simplificarea grupului
consonantic [pt´], provenit din [pR]). Notat într-o formă literalizată – adică cu
literele alfabetului oficial, dar în aşa fel încât grafia să reflecte în măsura maximă
posibilă realitatea fonetică –, cuvântul [t´ept] nu poate fi scris altfel decât chept,
întrucât sunetul [7], corespunzător în limba literară grupului de litere ch (urmat de e
sau de i), este cel mai apropiat de [t´] (pentru distincţia între transcrierea literalizată
şi cea literarizată vezi Mării 2004, p. 70–75).
8 Andrei Avram 6

Când avem a face cu un cuvânt a cărui etimologie este necunoscută se pune


problema alegerii uneia dintre cele patru transcrieri literarizate posibile în
principiu, în funcţie de transformările fonetice prin care se explică apariţia
oclusivelor prepalatale (cf. § 7; aici lăsăm la o parte consecinţele unor eventuale
accidente, fonetice sau grafice).
Uneori avem la dispoziţie anumite indicii, furnizate de ceea ce se ştie cu
privire la repartiţia geografică a diverselor particularităţi fonetice dialectale. De
exemplu, se înţelege că [t´] dintr-un cuvânt înregistrat într-o regiune în care nu s-a
produs palatalizarea labialelor nu poate fi transcris, într-o formă literarizată, p (sau
pi, ca [t´] din [t´épt]; vezi mai sus) şi nici f sau fi (cf. [t´er] = fier; vezi mai jos, în
acest paragraf), aşa încât urmează să fie avute în vedere cel mult două posibilităţi:
t (+ litera corespunzătoare unui sunet vocalic, semivocalic sau pseudovocalic
palatal) sau ch (+ e sau i). Alteori la o literarizare corectă se poate ajunge doar pe o
cale mai complicată; este cazul lui [d´] din cuvântul a cărui etimologie a fost
prezentată în paragrafele precedente (sunet apărut ca rezultat al transformării unui
mai vechi [0], nu al palatalizării dentalei [d], cum a fost interpretat de cei care l-au
notat ortografic d).
Lucrurile nu sunt foarte simple nici când este vorba despre unele dintre
graiurile caracterizate prin palatalizarea labialelor, dar în care nu s-a produs
palatalizarea dentalelor (pentru a simplifica discuţia, aici facem abstracţie de
eventualele transformări [7] > [t´], [0] > [d´]). Ne referim la graiurile în care s-a
transformat într-o oclusivă prepalatală sau palatală nu numai [R] precedat de [p],
[b], ci şi aceeaşi semiconsoană precedată de labiodentale, iar [p], [b] şi [f], [v] au
dispărut (pentru cazul fricativelor vezi, de exemplu, [t´er] „fier”, [d´iţel] „viţel”;
Macrea 1953, p. 75, respectiv, 81). Când într-un cuvânt cu origine necunoscută
întâlnim, să zicem, secvenţa [d´e] nu putem – în absenţa unor informaţii nelegate
de corespondenţele fonetice cunoscute – să stabilim dacă această secvenţă provine
din [bRe] sau din [vRe]. Evident, nu ne găsim în aceeaşi situaţie în cazul unui grai în
care de la [fR], [vR] s-a ajuns la rezultate diferite de cele datorate evoluţiei
secvenţelor [pR], respectiv, [bR]. Ocupându-se de cuvântul biţă „şuviţă de păr, smoc
de păr sau de lână etc.” (etimologie, sensuri, variante, răspândire geografică),
T. Teaha (2005, p. 320–327) menţionează că formele care reflectă consonantizarea
lui [R] apărut după oclusiva din biţă (< lat. *bitea, cu betacism) „se intersectează”
cu cele în care s-a consonantizat semiconsoana palatală apărută în viţă (< lat.
vitea): [bd´iţă], [0iţă] şi, respectiv, [yiţă], [niţă].
De amintit, în sfârşit, faptul că, prin diverse fenomene adăugate uneori
transformării lui [R] în oclusivă prepalatală sau palatală, se poate ajunge la forme
foarte diferite de cele originare: după cum se ştie, în anumite contexte, mai vechilor
secvenţe [fR], [vR] le corespund astăzi în unele graiuri din Oltenia grupuri de două
consoane în care primul element este o fricativă dentală: [s7er] „fier”, [z0er] „vier
(fr. verrat)”; în unele graiuri din Maramureş, în forme care reflectă palatalizarea
labialelor, fricativele [s], [z] pot să apară neînsoţite de [R] sau de o consoană
7 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 9

(pre)palatală provenită din [R]: [ser] „fier”, [zer] „vier” (Macrea 1953, p; 75,
respectiv, 81).
Fie că au fost înregistrate în surse în care s-a folosit transcrierea fonetică
(atlase lingvistice, culegeri de texte dialectale etc.), fie că sunt cunoscute doar sub
o formă literarizată (corectă sau greşită, din punctul de vedere al presupusei
provenienţe a sunetelor în cauză), multe dintre cuvintele însoţite în dicţionare de
menţiunea „etimologia necunoscută” au un aspect grafic şi sensuri care justifică
(sau, câteodată, chiar impun) examinarea posibilităţii ca anumite litere şi sunetele
corespunzătoare să aibă o legătură cu fenomenul palatalizării consoanelor sau/şi cu
cel al prefacerii oclusivelor mediopalatale în oclusive prepalatale ([7] > [t´]; [0] > [d´]).
Nu rareori, de la descoperirea unei asemenea legături se ajunge aproape „automat”
la stabilirea etimologiei. Această afirmaţie se întemeiază pe exemple cum sunt cele
prezentate în paragraful următor.
9. Legătura dintre anumite grafii şi fenomenul palatalizării consoanelor poate
fi directă (o luteră sau o succesiune de litere corespunde – câteodată, în cazul
notării ortografice, doar cu aproximaţie – unei consoane prepalatale sau palatale
apărute ca urmare a fenomenului la care ne referim) sau indirectă (o literă sau o
succesiune de litere corespunde unui sunet sau unei secvenţe de sunete considerate
de cel care a notat sau a transcris cuvântul în cauză a fi cele „originare”, adică
anterioare palatalizării şi, eventual, şi altor transformări fonetice specifice unor
dialecte sau graiuri). În rândurile următoare sunt ilustrate ambele situaţii. Cele mai
multe dintre cuvintele date ca exemple apar în DA sau/şi în DLR şi în MDA fără
indicaţii referitoare la etimologie sau însoţite de menţiunea „etimologia
necunoscută”; cu privire la câteva dintre cazurile prezentate în continuare găsim în
dicţionarele citate aici indicaţii etimologice (mai mult sau mai puţin precise) care
sunt, după opinia noastră, neîntemeiate (vezi, mai jos, dilui, ieliţă, stimosi).
Borghili. Este un verb înregistrat în DA cu definiţia „a dumica, a tăia carnea
în bucăţi mari”. Provine dintr-un substantiv a cărui etimologie este cunoscută,
borbil „bărbier; felcer” (< magh. borbély), cum a arătat D. Loşonţi, într-o notă
publicată în 2005 (într-o revistă editată la Chişinău) şi reprodusă apoi într-un
volum apărut la Bucureşti (Loşonţi 2007, p. 34); am luat cunoştinţă de ea după ce
am predat la tipar o lucrare (Avram 2006) în care (la p. 34–35) este prezentată
aceeaşi etimologie a lui borghili. Cum am menţionat acolo, cuvântul în discuţie,
care are şi sensul „a vaccina”, este scris bordili în unele glosare, ceea ce arată că
autorii acestora au interpretat prepalatala [d´] – fostă componentă a grupului
consonantic [bd´] (< [bR]) – ca rezultat al palatalizării dentalei [d]. De notat că în
DELR I cuvântul apare, ca în DA, sub forma borghili, deci în transcriere
literalizată (în indicaţia privitoare la etimologie este însă recunoscută identitatea
borghil = borbil).
Cheglă. Înseamnă „cărămidă” şi apare în MDA cu etimologia necunoscută.
Nu este altceva decât teglă (un împrumut din maghiară) – prezent în MDA, ca şi în
10 Andrei Avram 8

DLR –, cuvânt pronunţat [t´églă] în unele dintre graiurile caracterizate prin


palatalizarea dentalelor (Loşonţi 2007, p. 49).
Din punctul de vedere al modului în care au fost notate în transcriere
literarizată (greşit: cu ch, în loc de t), într-o situaţie identică cu cea a lui cheglă se
află, în MDA, cuvintele cheasc şi checăraie (Loşonţi 2007, p. 48–49).
Chiridă. Fie că succesiunea de litere ch corespunde oclusivei [7], fie că ea a
fost folosită de un corespondent pentru a nota, cu mijloacele oferite de alfabetul
obişnuit, fricativa [2] – ambele posibilităţi sunt admise de D. Loşonţi –, sensul
(„firidă”) şi natura sunetului de la începutul cuvântului (explicabilă prin fenomenul
palatalizării labialelor) sunt elemente suficiente pentru stabilirea identităţii chiridă
(în MDA cu etimologia necunoscută) = firidă (Loşonţi 2007, p; 50).
Chisoi. Are mai multe sensuri, printre care „făcăleţ mic cu care se pisează
usturoiul”. Cum a arătat D. Loşonţi (2007, p. 52), „este vorba de forma literalizată
care redă pronunţarea dialectală [7isóR], cu p palatalizat în 7 , a cuvântului pisoi
‘pisălog’” (mai exact, cu [7] < [p7] < [pR]).
Literalizarea [7] (sau [t´]) → ch (deci nu literarizarea, care ar fi impus grafia
p) şi abrevierea cu semnificaţia „etimologia necunoscută” din articolul chisoi se
întâlnesc, tot în MDA, şi în articolele chiedeu (unde u trebuie citit n; cuvâtul este
pieden), chisătău (unde t trebuie citit l), chisona, discutate la p; 49–52 din lucrarea
precitată a lui D. Loşonţi.
Ciriuş. Înseamnă „loc (lungăreţ) acoperit cu gheaţă pe care se dau copiii”
(DA; fără etimologie) şi a fost înregistrat într-un grai în care palatalizarea dentalei
[t] a fost urmată de africatizare: [t] > [t´] > [ć] sau [ĉ]. În transcriere literarizată,
ciriuş devine tiriuş (formă înregistrată în DLR, cu sensul „pământ lunecos şi
moale”) şi se explică fără dificultate: este un derivat de la tiri, variantă a lui târî
(Avram 2001, p. 83–84).
Ţinându-se seamă, printre altele, de cele două transformări fonetice
menţionate în alineatul precedent (palatalizarea dentalelor şi africatizarea), s-au
putut găsi soluţii etimologice satisfăcătoare şi pentru alte cuvinte care apar în
dicţionare fără etimologie sau însoţite de explicaţii neconvingătoare: cihăros <
tihoare (Avram 2001, p. 81); cindă = tindă (Loşonţi 2007, p. 54). În legătură cu
aceleaşi două transformări, dar şi cu literalizarea şi literarizarea, ni se pare
interesant de menţionat aici un caz de soluţie etimologică echivalentă cu dovedirea
inexistenţei unui cuvânt: D. Loşonţi (2007, p. 58–59) a arătat că ceea ce în MDA se
consideră a fi substantivul ciuleşcie „oaie care ciuleşte urechile” este în realitate
forma verbală ciuleşte; scrisă de un corespondent bănăţean aşa cum apare în
dicţionar; ea prezintă literarizarea [ś] → ci în prima silabă şi literalizarea [ć] → ci
în ultima.
Deliţă. Prima literă din forma scrisă astfel a cuvântului (glosat „chiciură” şi
cu etimologia necunoscută în DLR) reprezintă transcrierea literarizată (greşită) a
lui [d´], consoană apărută în vieliţă (= [vRéliţă]), împrumutat din v. sl. vijalica.
9 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 11

Această etimologie a lui vieliţă este cea dată de V. Frăţilă (2000, p. 57), într-o notă
în care este explicată varianta jeliţă, cu o fricativă iniţială datorată, cum arată
autorul, fenomenului palatalizării labialelor. Ca urmare a aceluiaşi fenomen a
apărut şi oclusiva prepalatală din deliţă = [d´éliţă] (Avram 2010a, p. 177–178).
Dep. În MDA a fost transcrisă d consoana notată fonetic, într-un atlas
lingvistic, [d´´], sunet intermediar între [d´] şi [0] Cuvântul (glosat „pârloagă”) a
fost explicat ca împrumut din magh. gyep = [d´ęp] (Avram 2006, p. 52; Loşonţi
2007, p. 75–76). Întrucât oclusiva de la iniţiala cuvântului nu este rezultatul
palatalizării lui [d], ea ar fi trebuit să fie notată, în transcriere literarizată, gh, nu d:
: ghep această formă ar reprezenta şi transcrierea literalizată a cuvântului în cauză:
folosindu-se doar literele alfabetului obişnuit, [d´´] urmat de [e] (întocmai ca [d´] şi
ca [0] în aceeaşi poziţie) nu poate fi notat altfel decât cu grupul de litere gh.
Pe recunoaşterea unei literarizări greşite, [d´] (< [0]) → d, şi pe existenţa
corespondenţei [ń] (în unele graiuri) : [R] (în alte graiuri şi în limba literară) se
bazează în mare parte identificarea lui dihoroane (MDA) cu ghionoaie (Loşonţi,
2007, p. 77–78).
Transcrierea luterarizată d (în loc de gh) se întâlneşte şi în dijdă (sic!)
„marginile scocului” (MDA; cu etimologia necunoscută), care este în realitate o
variantă de genul feminin a lui ghizd (Loşonţi 2007, p. 78).
Dică. Consoana iniţială a acestui cuvânt (numele unei unităţi de măsură
pentru cereale) este notată fonetic [d´] în sursa la care se trimite în MDA, dar, cum
arată D. Loşonţi (2007, p. 76), prepalatala „nu provine din palatalizarea lui d, ci din
cea a lui v”; prin urmare, dică = vică, din magh. véka (aceeaşi etimologie în DLR,
s. v. vică1, unde, pe bună dreptate, nu se dă şi o variantă dică).
Cazul lui dider „găleată” (MDA) este de acelaşi tip cu cel prezentat în
alineatul precedent: dider (unde primul d corespunde lui [d´] din sursa citată în
dicţionar) = vider, din magh. veder sau vider (Loşonţi 2007. p. 76). Aici pot fi însă
adăugate câteva detalii, furnizate de Iulia Mărgărit (2005, p. 232–233): acelaşi
cuvânt (explicat ca împrumut din maghiară) apare în unele surse sub formele scrise
ghider şi zider (forma dider nu este menţionată, dar autoarea se referă, cu dreptate,
la palatalizarea labialelor şi la cea a dentalelor în discuţia asupra unei alte forme cu
d-, întâlnită într-un descântec: dindor).
Ca în dider, litera d urmată de i reprezintă, în DLR, transcrierea literarizată a
unei consoane prepalatale sau palatale care nu provine din [d], ci se explică prin
palatalizarea labialelor, în sămăndilă „fiinţă imaginară cu puteri nefaste” (este
atestată forma de plural fără palatalizare scrisă samovile; Avram 1997, p. 203–204)
şi în săbădi (= zăbovi; Loşonţi 2001, p. 138–139).
Dilan. Glosat „copac” şi înregistrat în DLR cu etimologia necunoscută, dilan
este de fapt bilan – absent din DA, dar prezent într-o lucrare a lui V. Arvinte (1957,
p. 130) şi explicat acolo ca derivat din bilă „butuc lung şi gros” (< sl. bilo) –, unul
şi acelaşi cuvânt cu cel înregistrat în DA sub forma ghilan şi definit „om înalt şi
12 Andrei Avram 10

robust” (Avram 2010a, p. 179; pentru legătura dintre sensurile „copac” sau
„butuc”, pe de o parte, şi „om înalt”, pe de altă parte, am trimis la situaţiile
asemănătoare întâlnite în alte cazuri: drugan, păhui, prepeleac). Formele dilan şi
ghilan ne înfăţişează două transcrieri literarizate (ambele greşite) ale unei oclusive
(pre)palatale apărute ca rezultat al palatalizării labialelor.
Dilui. Am arătat (Avram 2010a, p. 179–180) de ce socotim nejustificată
trimiterea „cf. magh. dalol”, pe care o găsim în DLR, s. v. dilui2 „a petrece, a cânta,
a se veseli”: [å] din prima silabă a magh. dalol nu avea cum să devină [i] în verbul
din română, care nu este altceva decât ghilui „a se aduna, a se întruni” (< magh.
gyűl; Tamás 1966), cu oclusiva prepalatală [d´] la iniţială. Forma cu grupul de
litere gh aleasă, – în mod justificat – ca titlu de articol în dicţionarul lui L. Tamás
reprezintă o transcriere literalizată şi, concomitent, una literarizată a cuvântului la
care ne referim aici (cf. observaţiile făcute mai sus, în acest paragraf, cu privire la
dep).
Geliţă. În acest cuvânt (cu sensul „ger mare”; DA) litera g (urmată de e)
reprezintă fie transcrierea literalizată a africatei [,], rezultat al unei false regresiuni,
într-un grai în care prin aşa-numita palatalizare a lui [v] s-a ajuns la un sunet
identic cu cel apărut prin fricativizarea lui [,] (de exemplu, [ner] = „vier” şi „ger”),
fie transcrierea literarizată a unei fricative ([n] sau [j]). Oricum, identitatea geliţă =
vieliţă este neîndoielnică (Avram 2001, p. 103–105; pentru etimologia lui vieliţă
vezi, mai sus, comentariul consacrat lui deliţă).
Literarizarea [n] → g (+ i) apare şi în ogignă (DLR; cu etimologia
necunoscută), comunicat de un corespondent care îi atribuie sensul „locul unde se
fierbe zerul” (la stână). Am arătat (Avram 2006, p. 91–92), că avem a face cu o
variantă a cuvântului înregistrat în DA sub forma jignea, la care se trimite, în DLR,
de la vignea (articolul o s-a unit – în pronunţarea reală sau numai printr-o notare
neclară sau o transcriere eronată? – cu cuvântul a cărui consoană iniţială era o
fricativă alveolopalatală apărută prin palatalizarea labialelor. Într-o notă publicată
ulterior (Avram 2010b. p. 451–452) am arătat că o variantă a lui jignea este şi
gignă, un element din terminologia fierăritului (cu etimologia necunoscută în DA şi
în MDA). Pentru sensul şi etimologia lui jignea vezi mai jos, în acest paragraf.
Cu raportul dintre consoanele notate g (înainte de i) în ogignă şi în gignă şi j
în jignea, pe de o parte, şi [v] din vignea, pe de altă parte, este comparabil raportul
existent între ihtionimul sacagiţă, (variantă: sacajiţă) – cu etimologia necunoscută
în DLR – şi [v] din etimomul acestui cuvânt, indicat de V. Ţurlan (1987, p. 223):
ucr. sikavicja.
Ghitan. A fost înregistrat în MDA cu sensurile „bastard; copil” şi cu
etimologia necunoscută. S-a arătat (Loşonţi 2007, p. 93–94; Mărgărit 2007, p. 118)
că oclusiva palatală notată, în transcriere literalizată gh, se explică prin
palatalizarea labialelor; deci ghitan = bitan, variantă a lui bitang (< magh. bitang).
11 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 13

Ieliţă. Etimologia dată în DA acestui cuvânt (cu sensul „vânt rece” şi cu o


singură atestare, într-un dicţionar semnat de S. Pop-Barcianu) este următoarea:
„Din turc. yel «vânt»”. Noi am adus însă (Avram 2001, p. 133) argumente în
favoarea părerii conform căreia ieliţă este unul şi acelaşi cuvânt cu geliţă (vezi mai
sus) şi cu jeliţă „vânt rece” (pentru care vezi Frăţilă 2000, p. 57); putem adăuga
acum: şi cu deliţă (vezi Avram 2010a, p. 177–178,). Pentru ultimele trei forme
citate aici vezi şi observaţiile făcute în paragraful de faţă s. v. deliţă şi geliţă.
De menţionat că vieliţă, forma literarizată corectă a variantelor fonetice scrise
cu d, g, i sau j la iniţială lipseşte din DLR; etimonul lui vieliţă este citat însă în
secţiunea etimologică a articolului vielişte, cuvânt care înseamnă, printre altele,
„suflare, bătaie (puternică) a vântului” şi este explicat astel: „din v. sl. *vijalište
(cf. v. sl. viÈlica «furtună»)”.
Jignea. Înseamnă „locul unde fierarul înroşeşte fierul” (DA). Secţiunea
rezervată etimologiei a articolului de dicţionar la care ne referim are următorul
conţinut: „Cfr. sârb. vignja «coşul fierarului» (şi ţigăneşte vignja) TDRG”.
Bazându-ne pe faptul că varianta scrisă în DA jignă circulă în Moldova (deci
departe de zona contactului între română şi sârbă), am explicat cuvântul în discuţie
ca împrumut din ţigăneşte (Avram 2006, p. 72–73). Este evident că la fricativa
prepalatală din jignea s-a ajuns prin schimbări fonetice care au început cu
transformarea [vi] > [vRi] în vignea (vezi şi cele arătate mai sus în legătură cu
deliţă, geliţă, gignă).
Magiarcă. Este, în unele graiuri din Banat şi din vecinătatea acestei
provincii, denumirea unui soi de viţă de vie (DLR; cuvânt cu etimologia
necunoscută). Provine din sb. ma arka, cum am arătat în alt loc (Avram 1997,
p. 33–35), unde am trimis la un dicţionar în care prepalatala din silaba a doua a
cuvântului din sârbă este scrisă …. Am propus literarizările [ ] → gh (+ i) pentru
magiarcă (cf. băn. [ em] = ghem, cu o africată provenită din [d´] < [0]) şi [j] → g
(+ e) pentru varianta măjarcă (cu o fricativă provenită din africata [,],
corespunzătoare, probabil, lui dž = [-] din sârbo-croată).
Mărghilă. Înseamnă „loc apătos, mlaştină, mocirlă, baltă” şi figurează în
DLR cu etimologia necunoscută. Am arătat (Avram 1997, p. 55–56) că palatala
scrisă gh este un rezultat al palatalizării labialelor şi că la originea lui mărghilă se
află bg. mărtvilo. Am arătat, de asemenea (p. 66–67), că din cuvinte înrudite cu bg.
mărtvilo provin, în graiuri româneşti care nu cunosc fenomenul menţionat, mârvină
„teren apătos, mocirlos” şi mârviţă, cu acelaşi sens. Putem adăuga acum că o
confirmare a explicaţiei pe care am dat-o lui [0] din mărghilă ne este oferită de
existenţa formei scrise mârvilă „teren din care iese apă”, citată de V. Frăţilă
(2000, p. 165), cu menţiunea că este absentă din dicţionare.
Nastochiţă. Dacă argumentele (nu numai de ordin fonetic) pe care le-am
prezentat în alt loc (Avram 1997, p. 100–101) sunt valabile, înseamnă că acest
cuvânt (cu sensul „pâinişoară făcută din aluatul pregătit pentru prescură”) provine
14 Andrei Avram 12

din (sau este o variantă a lui) mustopită, denumire a unui preparat alimentar dulce
(cuvânt împrumutat din neogreacă; DLR), şi că, prin urmare, succesiunea de litere
ch reprezintă transcrierea literalizată (dar nu şi literarizată; cf. observaţiile făcute
mai sus cu privire la dep şi la dilui) a lui [7], apărut prin palatalizarea labialei [p]
(respectiv, ca urmare a transformărilor [pi] > [pRi] > [p7i] > [7i]).
Nitveghi. Într-o notă etimologică astfel intitulată, G. Mihăilă (1969, p. 213)
face următoarea observaţie: „Înregistrarea cu n şi g’ (nitveghi) reprezintă
pronunţarea locală, moldovenească, în loc de *mitvedi” (cuvântul – cu sensul
„coropişniţă” – este explicat ca împrumut din ucr. <,*&z*\). Este evident că
ultimele trei litere din forma scrisă nitveghi în sursa citată de G. Mihăilă corespund
unei oclusive prepalatale sau palatale ([d´] sau [0]) şi că prin litera iniţială este
redată o pronunţare locală cu [ń] (nu cu [n], cum ar rezulta din pasajul reprodus),
sunet apărut prin transformările [mi] > [mRi] > [mńi] (a urmat eliminarea primului
element al grupului consonantic). Cum a remarcat I. Mării (într-o notă publicată în
1970; vezi acum Mării 2005, p. 42), în DLR cuvântul în discuţie „trebuia lucrat nu
la litera N, ci la litera M”.
Asemănător cu cazul lui nitveghi în ce priveşte natura consoanei iniţiale şi
felul în care a fost ea transcrisă în DLR este cazul lui ninja „a-i fi cuiva somn” (în
DLR cu etimologia necunoscută, dar însoţit de trimiterea „cf. amiji”). Înregistrat
într-o regiune în care s-a produs palatalizarea labialelor, cuvântul este de fapt
minja, variantă a lui miji (Avram 1997, p. 115–116).
În legătură cu transcrierea literalizată a palatalei [ń], menţionăm că uneori
această consoană a fost notată nu n (ca în nitveghi), ci ni sau nĭ (pe vremea când ĭ
exista în alfabetul oficial) ori – pare-se, mai rar – ny, inclusiv înainte de i sau e:
nĭilăr (nyilăr) „lemne de foc, care se fac în pădure în metri sau stânjeni”, într-un
glosar pe care l-am citat într-o notă consacrată etimologiei lui milărie „grămadă
mare” (Avram 1997, p; 74–75); niel (= [ńel]) – alături de nioară, unde [ń] este
notat n –, în scrieri ale lui I. Budai-Deleanu (pentru ultimele două exemple vezi
Mitu 2001, p; 71; aceste „variante regionale pentru miel, mioară, pe care DLR [...]
nu le înregistrează” nu aveau cum să fie incluse în dicţionar, din moment ce s-a
putut stabili că la [ń], scris ni, respectiv, n, s-a ajuns prin transformări fonetice, cu
caracter de lege în unele graiuri, produse în cuvintele care sunt miel, mioară în
transcriere literarizată).
Ochincea. Este un nume de plantă, cunoscut în mai multe regiuni din
Transilvania, Oltenia şi Muntenia. Etimologia cuvântului a fost stabilită de V.
Nestorescu (2006, p. 75–76), care a arătat că la aspectele sub care se înfăţişează
ochincea în graiurile româneşti s-a ajuns prin alipirea articolului nehotărât o la
„forma primară” *tinteavă (din bg. H4>Hb&"), şi prin palatalizarea lui [t], urmată
câteodată (în Ţara Haţegului, în nord-estul Transilvaniei) de africatizarea oclusivei
apărute prin palatalizare (în formele ocincea şi ocinceavă sunt reflectate toate
13 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 15

aceste transformări). Transcrierea literalizată ochincea pare ciudată: ar fi fost de


aşteptat să avem aceeaşi consoană – fie [t] sau [t´] (cf. vatiantele scrise otinteavă,
otinteauă), fie o africată prepalatală (ca în ocincea) – la iniţiala silabelor a doua şi
a treia. În transcriere literarizată atât ochincea, cât şi ocincea ar deveni otintea, iar
variantei [ot´int´a”ă] (cu palatalizare, dar fără africatizare) i-ar corespunde, în
aceeaşi transcriere, otiinteauă.
O africată corespunzătoare unui mai vechi [t] – devenit [t´] prin fenomenul
palatalizării dentalelor – a fost identificată în piceaică „butonieră” (cu etimologia
necunoscută în DLR), ceea ce a permis să se demonstreze (Avram 1997, p. 167;
Mării 2005, p. 58–65) că avem a face cu o vatiantă a lui peteică (după DLR un
împrumut cu etimologie multiplă; I. Mării înclină să creadă că cel puţin unele
dintre variantele cuvântlui în discuţie sunt derivate de la petea, pitea, piteauă).
Vezi, în aceeaşi ordine de idei, şi piescişte „loc pe coama unui deal de unde
izvorăşte un pârâu”, pe care l-am explicat (Avram, 1997, p. 167–168) ca derivat de
la pisti, variantă a lui pişti „a curge încet, a se prelinge” (împrumutat din slavonă; DLR).
Piriuş. Definit „lunecuş pe care se dau copiii iarna” în DLR şi „răpăguş,
locul unde se dau copiii pe gheaţă” în sursa la care se trimite (Teaha 1961, p. 252),
cuvântul face parte din lexicul unui grai în care s-au produs atât palatalizarea
labialelor, cât şi cea a dentalelor. Am prezentat, cu altă ocazie (Avram 2006, p.
111–112), fapte din care rezultă că piriuş (= [t´iriuş] sau, eventual, [piriuş],
pronunţare explicabilă prin falsă regresiune) şi ciriuş (vezi mai sus, în acest
paragraf) sunt unul şi acelaşi cuvânt cu tiriuş, derivat de la tiri, variantă a lui târî.
Podovaghe. În DLR a fost glosat, ca în sursa la care se trimite, „sarcină”.
Este forma de plural a unei variante (podovadă) a cuvântului podvadă, care
figurează în acelaşi dicţuonar cu sensurile „obligaţie la care erau supuşi ţăranii
dependenţi îm Evul Mediu; încărcătură”. Succesiunea de litere gh corespunde
prepalatalei [d´], rezultat al palatalizării lui [d] (Avram 1997, p; 178).
Sanciruţă. Am ajuns la stabilirea etimologiei acestui cuvânt (numele unei
plante) luând în considerare câteva fapte bine cunoscute: în unele graiuri consoana
[ŝ] provine atât din [R], prin palatalizarea labialelor şi simplificarea unui grup
consonantic (în situaţia care ne interesează aici, [fi] > [fRi] > [f2i] > [2i] > [ŝi]), cât
şi din [ĉ] (de exemplu, [ŝină] = fină şi cină); fricativa prepalatală (alveolopalatală)
[[] apărută ca rezultat al palatalizării poate să fie înlocuită, prin falsă regresiune, cu
[ĉ] şi să fie notată c, transcriere literarizată greşită, în loc de f. Am arătat (Avram
1997, p; 201) că sanciruţă (= sanfiruţă) este un derivat de la sanfie, a cărui variantă
sanfiu este atestată şi sub forme explicabile prin palatalizarea labialelor: sanhiu,
sanşiu, sansiu.
Asemănător cu cazul lui samciruţă este cel al numelui de plantă cilimină (sau
cilimie) „filimică” (Avram 1997, p; 200–201).
Sădechiu. D. Loşonţi (2001, p. 140–142) a arătat că acest cuvânt (cu sensul
„crâng de sălcii” şi cu etimologia necunoscută în DLR) este pronunţat în graiurile
în care a fost înregistrat [sîd´¨t´] (uneori cu pseudovocala [u] după ultima
16 Andrei Avram 14

consoană). Autorul stabileşte etimologia cuvântului (împrumut din magh. sziget) şi


propune transcrierea literarizată sigheti, cu o literă finală corespunzătoare
pseudovocalei [i], ca în formele literarizate ale altor câteva cuvinte româneşti
regionale provenite din cuvinte maghiare terminate în [t] (D. Loşonţi dă două
exemple), ca în feli (= [fęli] „fel” < magh. fele) şi ca în mitvedi – scris nitveghi în
DLR –, discutat de noi mai sus.
Stimosi. Oclusiva urmată de [i] din acest cuvânt (glosat „a ursi” în DLR),
este notată fonetic, în sursa la care se trimite, prin două litere, suprapuse una alteia,
din inventarul celor folosite curent în dialectologia românească: 7 şi t´. Este vorba
de o consoană, intermediară între palatala [7] şi prepalatala [t´], care poate să
provină – cum se ştie şi cum am mai spus în paginile precedente –- fie din [t] (prin
palatalizarea dentalelor), fie din [R] (prin palatalizarea labialelor), fie din [7] (printr-
o mică deplasare, în direcţia anterioară, a locului de articulaţie). Cum reiese din
transcrierea literarizată adoptată în DLR, consoana în cauză a fost considerată drept
rezultat al palatalizării lui [t]; probabil că pe baza acestei interpretări, după
menţiunea „etimologia necunoscută”, s-a făcut adaosul „cf. ştimă”. Cum credem
însă că am reuşit să arătăm (Avram 1997, p.. 213–214), făcând apel şi la argumente
de ordin semantic, cuvântul scris stimosi este în realitate schimosi, variantă,
înregistrată în DLR, sub schimonosi (împrumutat din neogreacă).
Ţepchin. Am prezentat, cu alt prilej (Avram 2000, p. 175), fapte din care
reiese că în cuvântul scris astfel (numele unei plante) unei transcrieri literalizate
corecte i se asociază în DLR o transcriere literarizată bazată pe o interpretare
greşită: [7] (din [ţăp7ín]) → ch (+ i); [ă] (considerat a fi rezultatul velarizării lui [e]
precedat de [ţ]) → e. Soluţia etimologică pe care am propus-o este următoarea:
ţepchin (în DLR cu etimologia necunoscută) = ţăpin, cuvânt împrumutat din ucr.
P"B4>>46 „de ţap”, derivat de la P"B (acesta din urmă din rom. ţap; Robciuc
1996, p. 104).
10. Sunt foarte numeroase cazurile în care problema originii unui cuvânt a
putut fi rezolvată prin apelul la ceea ce se ştie despre palatalizarea consoanelor şi
despre procedeele folosite de-a lungul timpului pentru a se nota exclusiv cu literele
alfabetului oficial sunetele apărute ca urmare a acestui fenomen (cu aspecte foarte
variate), fie (aproximativ) ca atare, deci în transcriere literalizată, fie în transcriere
literarizată, avându-se în vedere corespondenţele de tipul dial. [t´] : lit. [t] (în
anumite contexte), [t´] : [7], [t´] : [p] (+ [i], [R], [i]). Mai puţin numeroase sunt
cazurile caracterizate prin faptul că fenomenul menţionat a fost invocat, după
opinia noastră, în mod nejustificat în argumentarea unei anumite soluţii
etimologice sau în explicaţia dată unei anumite variante a unui cuvânt. Dăm, în
rândurile următoare, trei exemple.
Natura segmentului fonetic corespunzător literei i din varianta literară actuală
a cuvântului aidoma, care „e paleosl. vidomŭ, «visibilis»”, este pusă în DA pe
seama unei transformări fonetice petrecute „în dialectele care schimbă pe vi > i”.
15 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 17

Potrivit explicaţiei propuse de noi (Avram 2001. p. 22–23), această variantă nu are
legătură cu fenomenul palatalizării labialelor, ci se explică printr-o modificare
produsă în varianta mai veche avidoma sub influenţa lui aievea (cele două cuvinte
se aseamănă, atât sub aspect semantic, cât şi din punctul de vedere al modului în
care au fost formate: prepoziţia a + cuvântul de bază + -a adverbial). Etimologia
propusă de noi a fost acceptată în DELR I.
Cuvântul frânghie circulă sub această formă în unele dintre graiurile din
ariile caracterizate prin palatalizarea labialelor. În absenţa unor fapte care să poată
dovedi că avem a face cu un termen preluat din alte graiuri sau din limba literară,
ttrebuie să admitem că în ariile menţionate oclusiva palatală din frânghie este un
rezultat al palatalizării, ca şi [0] din [al0ină] = albină, de exemplu. Frânghie este
pronunţat însă cu [0] şi în graiuri în care palatalizarea nu a avut loc. Această
constatare şi câteva fapte asupra cărora nu ne oprim aici ne-au condus la concluzia
că în română există, alături de frânghie provenit, prin palatalizare, din frâmbie
(< lat. *frimbia = fimbria), un alt frânghie, care vine din lat. *fringula (< *frimbia
+ cingula). Acesta din urmă este cel prezent în limba literară, care nu acceptă
„alterările” fonetice produse prin palatalizarea labialelor, precum şi în unele dintre
graiurile în care palatalizarea nu s-a produs, lucru dovedit de prezenţa secvenţelor
[bi], [bR], [bi] în forme ca albină, respectiv, biet, corbi (Avram 2000, p.107–117;
2006, p. 56–63).
Într-o situaţie asemănătoare cu cea a lui frânghie din limba literară şi din
graiurile nepalatalizante se află verbul ghiftui: consoana iniţială a acestui cuvânt nu
are legătură cu palatalizarea labialelor, cum s-ar putea crede, ci, după părerea
noastră (Avram 2001, p. 106–107), provine din oclusiva velară a etimonului, ucr.
h4&H"H4.
Într-o situaţie net diferită de cea a cuvintelor aidoma, frânghie şi ghiftui,
referiri la palatalizarea labialelor s-au făcut şi în cadrul discuţiilor asupra originii
lui movilă. În DLR, s. v., citim: „Movilă (formă hipercorectă) < moghilă < v. sl.
mogÉla, ucr. <@(4:"”. O serie de fapte, pe care le-am analizat amănunţit cu altă
ocazie (Avram 2000, p. 83–92), ne-au determinat să aderăm la părerea
cercetătorilor care au explicat pe movilă ca împrumut din ucraineană – nu (şi) din
vechea slavă – şi să susţinem (având în vedere şi unele date de fonetică generală)
că la [v] din română nu s-a ajuns printr-un fenomen de hipercorectitudine
(înlocuirea cu această consoană a lui [0] din moghilă), ci prin transformarea
fricativei posterioare (laringală sau velară) din etimonul ucrainean (deci [0] nu este
mai vechi, ci mai nou decât [v], ceea ce, evident, înseamnă că oclusiva palatală din
română nu poate fi un reflex direct al lui [g] din vechea slavă).
11. Pe baza celor arătate în paginile precedente, putem prezenta un tablou al
posibilelor corespondenţe între diverse grafii întâlnite în dicţionare (sau, mai rar,
în lucrări de alt gen) şi anumite sunete (în majoritatea cazurilor consoane
prepalatale sau palatale). Literele şi grupurile de litere din prima coloană a
tabloului reprezintă transcrieri fie literalizate, fie literarizate şi – cu o excepţie
(j din măjarcă) – ele sunt, în situaţiile care ne interesează, urmate de e sau i. În
18 Andrei Avram 16

coloana a doua este prezentată interpretarea grafiei şi este menţionată provenienţa


sunetului în cauză. În conformitate cu această interpretare, în coloana a treia este
indicată (după semnul →) transcrierea literarizată considerată de noi corectă a unor
cuvinte înregistrate în dicţionare sub forme (reproduse în tablou înainte de →) care
reflectă, direct sau indirect, palatalizarea labialelor sau a dentalelor ori
transformarea (medio)palatalelor [7], [0] în prepalatalele [t´], [d´] (în câteva cazuri
formele avute în vedere reflectă şi alte fenomene fonetice specifice unor graiuri).
Pentru fiecare interpretare a unei grafii din prima coloană a tabloului am dat ca
exemplu, în coloana a treia, câte un cuvânt dintre cele citate (însoţite sau nu de
scurte discuţii) în § 9. De multe ori transcrierile literarizate considerate corecte sunt
cele deja propuse în diverse contribuţii etimologice, ale noastre sau ale altora, fie în
mod explicit, fie prin însăşi stabilirea identităţii unui cuvânt socotit cu etimologie
necunoscută cu un cuvânt a cărui etimologie este cunoscută (de exemplu, cheglă =
teglă). Unele dintre grafiile din prima coloană pot să reflecte fenomene de falsă
regresiune sau de hipercorectitudine în idiolectele unor vorbitori (fenomene
produse pe fondul cunoscutei tendinţe de a se evita, în anumite împrejurări,
fonetismele considerate incorecte; în cursul unor anchete dialectale, în zone în care
s-a produs palatalizarea labialelor a fost înregistrată forma peag, în loc de dheag).
Alteori poate fi vorba de o falsă regresiune produsă doar în interpretarea adoptată
de cel care a notat cuvântul sau, ulterior, de lexicograf. Sunetele apărute, eventual,
prin hipercorectitudine sau prin falsă regresiune (deci nu prin evoluţie fonetică)
figurează, în coloana a doua a tabloului, precedate de un asterisc.
Iată acum tabloul:

GRAFIE INTERPRETARE TRANSCRIERE

c [ĉ] < [t´] < [t] ciriuş → tiriuş


c *[ĉ] < [[] < [(f)R] sanciruţă → sanfiruţă
ch [7] < [(p)R] chisoi → pisoi
ch [2] sau [7] < [(f)R] chiridă → firidă
ch [t´] < [t] cheglă → teglă
chiu u
[t´ ] < magh. [t] sădechiu → sigheti
d [d´] sau [0] < [(b)R] dilan → bilan
d [d´] < [(v)R] deliţă → vieliţă
d [d´] < [0] denşă (= *deuşă) → gheuşă
d [d´] < magh. [d´] dilui → ghilui
g *[,] < [n] < [(v)R] (o)gignă → (o)vignă
g [,] sau [ ] < sb. [d´] magiarcă → maghiarcă
17 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 19

g *[,] < [n] sau [j] < [(v)R] geliţă → vieliţă


gh [d´] < [d] podovaghe → podovade
gh [0] < [(b)R] ghtlan → bitan
gh [0] < [(v)R] mărghilă → mărvilă
ghi [d´] sau [0] < [d ] < ucr. [d’] nitveghi → mitvedi
i

h [2] < [(f)R] sanhiu → sanfiu


i [R] sau [y] < [(v)R] ieliţă → vieliţă
j [j] < [,] măjarcă → măgearcă
j [j] sau [n] < [(v)R] jignea → vignea
n [ń] < [(m)R] nitveghi → mitvedi
ni [ń] < [(m)R] niel→ miel
nĭ [ń] < [(m)R] nĭilăr → milăr
ny [ń] < [(m)R] nyilăr → milăr
p *[p] < [t´] < [t] piriuş → tiriuş
pch [p7] < [pR] ţepchin → ţăpin
s [s] < [2] < [(f)R] sansiu → sanfiu
ş [ş] sau [[] < ](f)R] sanşiu → sanfiu
t [t´] < [7] stimosi → schimosi
z [z] < [y] < ](v)R] zider → vider
12. După cum am arătat (în § 9), în DA apare un articol intitulat jignea;
aşadar, deşi se admite provenienţa cuvântului dintr-un etimon cu [v] la iniţială,
ceea ce implică recunoaşterea faptului că avem a face cu un efect al palatalizării
labialelor (căci [j] nu poate fi explicat altfel), nu se operează o literarizare, care ar
fi impus transcrierea vignea. Această din urmă formă se găseşte în DLR, dar nu ca
titlu al unui articol propriu-zis; se face doar o trimitere: „vigneá s. f. v. jignea”.
Unele perechi de forme cu [v] şi, respectiv, cu [j] (+ [i]) la iniţială sunt tratate
în alt mod în marele dicţionar academic. De exemplu, jişău (cu mai multe sensuri,
printre care „daltă”) şi jişin figurează, ca variante, în articolele vişeu, respectiv,
vişin. Nu sunt însă înregistrate în dicţionar variante cu [j] iniţial s. v. vierme, vin,
vină, vis, vită etc.
După părerea noastră, întrucât atât în jignea, cât şi în toate cuvintele
menţionate în alineatul precedent (şi în multe alte cuvinte) [j] a apărut ca efect al
palatalizării labialelor – fenomen cu caracter de lege fonetică în unele graiuri –, ar
fi fost justificate, pe de o parte, prezenţa în dicţionarul academic a unui articol
vignea (în loc de jignea) şi, pe de altă parte, absenţa variantelor cu [j] iniţial ale
unor cuvinte ca vişeu sau vişin. Nu vedem de ce, în timp ce nu au fost înregistrate
20 Andrei Avram 18

variante cu [j]] (sau [y], [d´] etc.) la iniţială ale unor cuvinte ca vin, vierme, au fost
incluse variante ca jişău şi jişin.
Făcându-se apel la ceea ce s-a stabilit în lingvistica românească (în special
prin cercetări dialectale) cu privire la palatalizarea labialelor şi a dentalelor, se pot
reduce atât numărul variantelor (prin eliminarea t u t u r o r formelor datorate
palatalizării), cât şi numărul cuvintelor cu etimologia necunoscută.

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Arvinte 1957 = V. Arvinte, Terminologia exploatării lemnului şi a plutăritului, în „Studii


şi cercetări ştiinţifice”. Filologie (Iaşi) VIII, 1, p. 1–175.
Avram 1997 = Andrei Avram, Contribuţii etimologice, Bucureşti.
Avram 2000 = Andrei Avram, Probleme de etimologie, Bucureşti.
Avram 2001 = Andrei Avram, Noi contribuţii etimologice, Bucureşti.
Avram 2006 = Andrei Avram, Comentarii şi ipoteze etimologice, Bucureşti.
Avram, 2010a = Andrei Avram, Note etimologice, în LR LIX, 2, p. 177–184.
Avram 2010b = Andrei Avram, Note etimologice, în LR LIX, 4, p. 449–460.
DA = Academia Română, Dicţionarul limbii române, Bucureşti, 1913–1948.
DELR I = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,
Dicţionarul etimologic al limbii române (DELR). Volumul I. A–B. Tiraj
nou, revizuit, Bucureşti, 2012.
DI = Academia Republicii Populare Române, Institutul de Lingvistică din
Bucureşti, Dicţionar invers, [Bucureşti], 1957.
DLR = Academia Republicii Socialiste România/Academia Română, Dicţionarul
limbii române (DLR). Serie nouă, Bucureşti, 1965–2010.
Frăţilă 2000 = Vasile Frăţilă, Etimologii. Istoria unor cuvinte, Bucureşti.
Loşonţi 2001 = Dumitru Loşonţi, Soluţii şi sugestii etimologice, Bucureşti.
Loşonţi 2007 = Dumitru Loşonţi, Certitudini şi ipoteze etimologice, Bucureşti.
LR „Limba română”, Bucureşti, 1952–.
Macrea 1953 = Dimitrie Macrea, Probleme de fonetică, [Bucureşti].
Mărgărit 2005 = Iulia Mărgărit, Ipoteze şi sugestii etimologice. Note şi articole, Bucureşti.
Mărgărit 2007 = Iulia Mărgărit, Comentariii etimologice şi semantice. Note şi articole,
Bucureşti.
Mării 2004 = I. Mării, Contribuţii la lingvistica limbii româme, [Cluj-Napoca].
Mării 2005 = I. Mării Note şi studii de etimologie lexicală dacoromână, Bucureşti.
MDA = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,
Mic dicţionar academic. [Tiraj nou; vol. I–II]: A–Me; Mi–Z, Bucureşti, 2010.
Mihăilă 1969 = G. Mihăilă, Note etimologice, în SCL XX, 2, p. 211–214.
Mitu 2001 = Mihai Mitu, Studii de etimologie româno-slavă, Bucureşti.
Nestorescu 2006 = Virgil Nestorescu, Din viaţa cuvintelor româneşti, Bucureşti.
Robciuc 1996 = Ion Robciuc, Raporurile lingvistice româno-ucrainene. I. Elemente româneşti
în ucraineană, Bucureşti.
Sa,a 1960 = Marius Sala, Cu privire la etimologia toponimului Beiuş, în SCL XI, 3,
p. 699–700.
SCL = „Studii şi cercetări lingvistice”, Bucureşti, 1950–.
Tamás 1966 = Lajos Tamás, Etymologisch-historisches Wörterbuch der ungarischen
Elemente im Rumänischen (unter Berücksichtigung der Mundartwörter),
Budapesta.
19 Palatalizarea consoanelor şi etimologia limbii române 21

Teaha 1961 = Teofil Teaha, Graiul din Valea Crişului Negru [Bucureşti, 1961].
Teaha 2005 = Teofil Teaha, Cuvinte latineşti moştenite în graiurile româneşti actuale,
Bucureşti.
Ţurlan 1987 = Valentin Ţurlan, Note pe marginea unor ihtionime româneşti (I), în
„Anuar de lingvistică şi istorie literară”. A. Lingvistică XXXI, 1986–1987,
p. 221–225.

La palatalisation des consonnes et l’étymologie de la langue roumaine


Résumé

Beaucoup de mots dialectaux sont enregistrés dans les dictionnaires du roumain sous une
forme qui reflète – directement ou indirectement – la palatalisation des consonnes labiales et dentales
(par exemple, ghilan < bilan, cheglă < teglă) ou la transformation [7], [0] (palatales) > [t´], [d´]
(prépalatales). On rencontre aussi dans les dictionnaires des formes qui trahissent l’intervention d’une
fausse régression (par exemple, la prépalatale initiale de [d´eliţă] a été interprétée comme un résultat
de la palatalisation des dentales, ce qui explique la graphie deliţă; la forme originaire du mot est
cependant vieliţă, avec une labiale à l’initiale).
En tenant compte des phénomènes mentionnés, on arrive souvent à la reconstitution d’une
réalité phonétique qui – ainsi qu’il résulte du matériel présenté et discuté par l’auteur de l’article –
offre au chercheur la possibilité de découvrir l’origine de mots restés sans étymologie dans les
dictionnaires du roumain (y compris le grand dictionnaire académique).

Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”


Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
22 Andrei Avram 20
INOVAŢII LEXICALE ÎN VERSIUNEA BIBLICĂ MODERNĂ
DE CULT ORTODOX (BO) ÎN COMPARAŢIE CU BIBLIA
DE LA BUCUREŞTI1 (BB)

DANA-LUMINIŢA TELEOACĂ

Cuvinte-cheie: comparativ, diacronic, continuitate lingvistică, regresie,


inovaţie, dinamism lingvistic specific.
Keywords: comparative approach, diachronic linguistics approach, linguistic
continuity, revival of ancient forms, linguistic innovation, linguistic specific
dynamism.

1. PRECIZĂRI PRELIMINARE

Într-o contribuţie recentă, realizată din perspectivă comparativă-sincronică2,


atenţia ne era reţinută de problema faptelor lingvistice (lexicale) conservatoare (în
speţă, arhaice) în literatura psalmică actuală. Materialul lexical excerptat din cele
trei versiuni biblice luate în discuţie a putut oferi argumente convingătoare în
favoarea definirii (şi în etapa actuală de dezvoltare a românei) variantei bisericeşti
drept variantă independentă, raportat la varianta literară laică, aspect susţinut în
mod fundamental de textul biblic ortodox, ce poate fi caracterizat ca text (religios)
prin excelenţă conservator.
La concluzii similare ne-a condus şi o altă perspectivă, dezvoltată, de
asemenea, într-o cercetare recentă3, în care ne-am propus să urmărim problema
inovaţiei lexicale în textul psalmic modern (text parcurs in extenso). Punctul de
reper în derularea investigaţiei noastre a fost constituit de corpusul neologic
identificat în versiunea biblică protestantă4, pentru care am urmărit corespondentele
lexico-semantice în versiunea ortodoxă. Datele statistice furnizate de studiul
comparativ susţin reticenţa versiunii biblice ortodoxe faţă de valorificarea
neologismului şi, implicit, conservatorismul marcat al acestui tip de text religios.
Dacă discuţia s-ar limita exclusiv la acest gen de cercetare (realizată în plan
sincronic), atunci am putea cataloga textul religios ortodox, la modul cel mai
tranşant, drept un text care se defineşte printr-o fidelitate absolută faţă de o

1
În studiul nostru am folosit drept bază de date versiunea electronică a acestui text
(cf. Baza de date în format electronic, pusă la dispoziţie de sectorul de Lexicografie al Institutului de
Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”).
2
Vezi Teleoacă 2011.
3
Vezi Teleoacă, Construcţie vs deconstrucţie.
4
Corpus net superior numeric inventarului delimitat în cazul textului ortodox.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 23–44


24 Dana-Luminiţa Teleoacă 2

anumită tradiţie lingvistico-culturală. Fenomenul inovator trebuie însă înţeles şi


analizat şi dintr-o altă perspectivă, nu numai din punctul de vedere al investigării şi
stabilirii locului ocupat de neologism5 în economia unui text (religios) sau altul.
Mai exact, un demers consacrat raportului ‘tradiţie vs inovaţie’ nu trebuie să se
limiteze la problemele care vizează exclusiv valorificarea propriu-zisă a unui fond
neologic într-un anume text6, ci se impune să ia în considerare toate acele situaţii
lingvistice în care o versiune modernă sau alta a renunţat la o serie de arhaisme
(lexicale, semantice), la unele fonetisme arhaice sau la flexiuni învechite, inclusiv
la o serie de frazeologisme specifice limbii vechi, în favoarea unor fapte de limbă
circumscrise vocabularului/morfologiei, sintaxei... limbii literare actuale. Aspectul
menţionat echivalează cu a admite că inovaţia nu trebuie definită exclusiv din
perspectiva ‘neologicului’, ci , într-un sens mai larg, care include ‘neologicul’, dar
nu se limitează la acesta.
Prin urmare, un demers diacronic ar putea aduce nuanţări importante,
relevante pentru definirea identităţii textului religios de cult ortodox, sub aspectul
dihotomiei ‘tradiţie vs inovaţie’. Rezultă necesitatea coroborării studiului sincronic
cu cel realizat în diacronie, în scopul surprinderii juste a raportului dintre faptele
lingvistice de continuitate şi cele care sunt expresie a inovaţiei (lexicale,
frazeologice,...).
Este, bunăoară, ceea ce ne şi propunem în studiul de faţă, prin discutarea
comparativă a unui text modern, ortodox (BO), respectiv a unuia cu circulaţie în
epoca veche a românei, anume Biblia de la Bucureşti (BB).
Deşi cercetarea de faţă este consacrată în special faptelor lingvistice
(lexicale) inovatoare identificabile în literatura biblică modernă de cult ortodox
(textul psalmic), în discuţia noastră vom include şi aspectele lexicale relevante
pentru fenomenul de continuitate lingvistică (BO – BB), precum şi o serie de fapte
lingvistice – expresie a ceea ce în literatura de specialitate a fost definit drept
„revenire” la termeni/sensuri/fonetisme... arhaice. Este, considerăm, un demers
susceptibil de a oferi o perspectivă mai profundă şi mai autentică asupra raportului
‘tradiţie vs inovaţie’ în textul biblic cu circulaţie în etapa actuală.
Precizăm şi faptul că „selecţia” termenilor care figurează în lucrarea noastră a
fost realizată pe baza corpusului neologic consemnat pentru versiunea biblică
protestantă (BP), pentru care am urmărit corespondentele lexicale în textul modern
ortodox (BO)7, aceeaşi operaţie fiind efectuată ulterior cât priveşte Biblia de la
Bucureşti (BB).

5
Definim conceptul având ca punct de reper româna literară actuală.
6
În conformitate cu cele afirmate, realitatea statistică a celor (doar) 9 neologisme identificate
în textul ortodox nu trebuie... absolutizată, în sensul că acestei cifre nu trebuie să i se acorde o valoare
de semnificaţie absolută (în definirea caracterului inovator vs conservator al textului biblic ortodox),
ci această informaţie trebuie coroborată cu alte aspecte (cf. supra, discuţia noastră).
7
Vezi Teleoacă, Construcţie vs deconstrucţie.
5 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 25

2. CLASE LEXICALE DE CORESPONDENŢE (BO – BB)

2.1. Situaţii de non-concordanţă (discontinuitate) lingvistică (lexicală,


frazeologică)

2.1.1. Discontinuitatea ca expresie a inovaţiei lingvistice8 (lexicale,


semantice, frazeologice) în BO

2.1.1.1. În BO se apelează la un termen (sens) neologic


Am identificat două situaţii:
a. În BB şi BO se face apel la acelaşi termen9, intrat însă în limba română în
epoci distincte (în epoca veche, din vechea slavă sau din greacă, respectiv în epoca
modernă, când termenul a fost reîmprumutat, el având în vocabularul actual al
românei statutul unui neologism de origine latino-romanică):
timpan (fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon) / tâmpănă10
(sl. timĭpanĭ < mgr. τύµπανον sau lat. *tympenum < tympanu) (arh.) „dairea, tobă,
darabană”: „Cântaţi psalmi şi bateţi din timpane!” (BO 80:2) / „Luaţi psalm şi daţi
tîmpănă, canon înfrumuseţat cu alăută!” (BB 80:2); „În timpane şi în psaltire să-I
cânte Lui!” (BO 149:3) / BB 149:3: „încă vei lua tîmpăna ta şi vei ieşi cu adunarea
celor ce joacă”. În alte contexte neol. timpan îi corespunde în BB o structură cu
adj. tâmpănăreţ, derivat de la tâmpănă, (arh.) „care bate/cântă la tâmpană”:
„Înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau în strune, în mijloc fecioarele
bătând din timpane,…” (BO 67:26) / BB 67:26: „... în mijlocul fetişoarelor
tâmpănăreaţe”;
cedru (fr. cèdre, lat. cedrus, sec. XIX, cf. CDER 1637) / chedru (gr. kedros
sau prin intermediul sl. kedrŭ, cf. ibid.)11: „Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul
din Liban se va înmulţi” (BO 91:12) / BB 91:12: „Direptul ca finicul va înflori, ca
chedrul cel den livan se va înmulţi”;
nume proprii: Egipt (fr. Ếgypte) / Eghipet (formă greco-slavă): „El a bătut
pe cei întâi-născuţi ai Egiptului…” (BO 135:8) / BB 135:8: „Cela ce au lovit
Eghipetul cu cei dentâiu născuţi ai lor,...”.

8
În contextul discuţiei noastre, inovaţia în textul psalmic modern se delimitează nu numai prin
opoziţie cu termenii (sensurile) arhaici din Biblia de la Bucureşti, ci şi prin raportare la unele cuvinte
circumscrise (din perspectiva românei literare actuale) ariei populare/regionale.
9
Am optat totuşi pentru tratarea acestor exemple aici (şi nu în secţiunea 2.2.1., consacrată
aspectelor de continuitate lingvistică perfectă) întrucât la baza variantelor respective (subordonate
aceluiaşi cuvânt) stau etimoane distincte.
10
În BB 150:4 apare (ca hapax) şi forma timpană, variantă (probabil, de provenienţă greco-
latină) ieşită din uz în româna modernă (a se vedea, de exemplu, MDA IV, Pr-Z, 2003). De remarcat
faptul că, în scrisul biblic vechi românesc, varianta timpan nu apare deloc (a se vedea şi BBlaj,
Glosar, unde nu au fost consemnate decât formele [azi, învechite]: tâmpină, tâmpănă, timpană şi
timpenă, forme absente însă din NTB).
11
Varianta arhaică, chedru, este atestată în sec. al XVI-lea, în Psaltirea Scheiană (cf. Glosarul
slavo-român, în Candrea 1916: 254).
26 Dana-Luminiţa Teleoacă 4

b. BO şi BP utilizează termeni distincţi:


aloe (fr. aloès, lat. aloe)12 / stacti (ngr. stacthv, v.sl. a i) (arh., livr.) „ulei
de mirt”: „Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş
cântări de alăută Te veselesc” (BO 44:10) / BB 44:10: „Zmirnă şi stacti şi casie, de
la hainele tale”13;
insulă (lat. insula) / ostrov (sl. ostrovŭ) (arh., pop.) „insulă”: „Împăraţii
Tarsisului şi insulele daruri vor aduce,...” (BO 71:10) / BB 71:10: „Împaraţii
Tharsisului şi ostroavele daruri vor aduce,...”; cf. şi BO, BB 96:1;
popor14 / norod (sl. narodŭ) (arh.) „popor, naţiune”: „Tu ai sfărâmat capul
balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului” (BO 73:15) / BB 73:15:
„Tu zdrobiş capul zmeului, datu-l-ai pre el mâncare noroadelor arapilor”;
dispreţ15 / ocară (< a ocărî < sl. ocarjiti) (pop.) „jignire, insultă”: „Aruncat-a
dispreţ asupra căpeteniilor lor...” (BO 106:40) / BB 106:39-40: „Răvărsatu-s-au
ocară preste boiarii lor...”. Este important însă de subliniat că, în cele mai multe
dintre contexte, BO selectează, în spiritul continuităţii lingvistice, termenul popular
(cf. infra, 2.1.1.1.);
a dispreţui16 / a defăima (< lat. *diffamiare) (arh.) „a dispreţui”: „Apoi ei au
dispreţuit pământul cel dorit...” (BO 105:24) / BB 105:24: „Şi defăimară pământ
pohtit”;
etiopian (fr. Éthiopien) / arap (tc. arab, bg. harap, cf. ngr. ἀράπης, alb. arap
(arh., pop.) „negru”: „Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna

12
În textul biblic vechi românesc am consemnat exclusiv forme arhaice (raportabile etimologic
la greacă sau/şi slavă) ale acestui termen: alois (< gr. ajlsovh, -hς) – în NTB (cf. Glosar, p. 616),
respectiv aloi (< v.sl. alo ) – în BBlaj (cf. Glosar, p. 2517). Este foarte puţin probabil ca forma alois
să se raporteze (şi) la latină (cf. informaţiile din Trésor 1973: 603, lucrare în care se arată că, începând
cu sec. VI, în latină este atestată şi forma aloes, -is [ORIBASE, Syn., 1, 17, ap.], având în vedere
originalul grecesc şi slavon al textului biblic românesc (NTB). Şi, chiar dacă am admite (şi) această
explicaţie etimologică, statutul de inovaţie lexicală al lui aloe se suţine şi în aceste condiţii, dat fiind
că în versiunile din epoca veche nu apar decât variantele aloi şi alois, la care româna modernă a
renunţat de mult.
13
De remarcat, în acest exemplu, şi o neconcordanţă de natură extralingvistică/referenţială: cf.
aloe „plantă exotică decorativă din familia liliaceelor cu flori mari, galbene sau roşii, [...], cu frunze
cărnoase, care conţin un suc folosit în farmacie” (cf. DEXonline), respectiv mirt „arbust ornamental
mediteraneean, [...], cu flori mici, albe şi parfumate” (cf. ibid.).
14
Termen cel mai probabil moştenit (< lat. pǒpŭlus) cu semnificaţiile atestate în româna veche
„parohie” „mulţime, gloată” şi cultism cu accepţiile „popor, naţie”, „norod, plebe” (foarte posibil,
calcuri semantice după italiană şi franceză) (v., de exemplu, CDER 6648).
15
Substantiv explicat în sursele lexicografice ca împrumut din it. disprezzo sau ca derivat
regresiv de la vb. a dispreţui. Considerăm însă că mai plauzibil este ca termenul în discuţie (neatestat
mai devreme de sec. al XIX-lea, în operele paşoptiştilor, unde coexistă uneori cu varianta învechită
despreţ, cf. DLR, Litera D, Tomul I, Partea a 6-a, s.n. [DISCORD – DYKE]) să reprezinte o formaţie
pe teren intern, de la subst. preţ, prin adjoncţiunea prefixului neologic dis-, eventual după model
străin (cf. it. disprezzo).
16
Derivat cu prefixul neologic dis-, pornind de la verbul mai vechi a preţui, cf. şi it.
disprezzare.
7 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 27

vor linge” (BO 71:9) / BB 71:9: „... înaintea lui vor cădea arapii / Şi vrăjmaşii lui
ţarină vor linge”;
2.1.1.2. În BO se utilizează termeni/forme/perifraze care aparţin registrului
actual al românei literare
Inventarul lexical delimitat în acest caz este net superior celui discutat la
2.1.1.1, aspect semnificativ cât priveşte dinamismul lingvistic specific textului
sacru apărut în mediu confesional ortodox.

nedreptate / strâmbătate (arh. şi pop.) „nedreptate”: „Să se întorcă


nedreptatea lui pe capul lui...” (BO 7:16; cf. şi 57:2) / BB 7:16: „... şi pre creaştetul
lui strâmbătatea lui se va pogorî” (cf. şi BB 57:2); cf. şi nedrept / strâmb (arh.)
„nedrept”17: „pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire” (BO 139:11) / BB
139:11: „... pre bărbatul strâmb realele-l vor vâna spre stricăciuni”;
a se mândri / a se mări (arh. şi pop.) „a se făli, a se mândri”: „Judecă pe
sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ” (BO 9:38) / BB
9:38: „Judecă săracului şi smeritului, pentru ca să nu mai adaogă încă a să mări
omul pre pământ”;
nelegiuire / fărădealege (arh. şi pop.) „nelegiuire, ticăloşie”: „nu râvni după
cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea” (BO 36:7) / BB 36:7:
„nu te apropia cu râvnirea la cela ce să binecălâtoreaşte în calea lui, la omul ce face
fărădeleagea”; în alte contexte însă (cf. infra, 2.2.2.1.), versiunea modernă optează
pentru fărădelege, opţiune realizată în spiritul conservatorismului textului
bisericesc de cult ortodox;
strălucire / ghizdăvie (arh.) „frumuseţe, graţie”: „Cu frumuseţea ta şi cu
strălucirea ta...” (BO 44:5) / BB 44:5: „Cu frumuseaţea ta şi cu ghizdăvia ta”;
a spori / a binecălători18 (arh., livr.): „nu râvni după cel ce sporeşte în calea
sa, după omul care face nelegiuirea” (BO 36:7) / BB 36:7: „nu te apropia cu
râvnirea la cela ce să binecălâtoreaşte în calea lui, la omul ce face fărădeleagea”;
mânie / urgie19 (pop.) „ură, furie”: „Nu este vindecare în trupul meu de la
faţa mâniei Tale” (BO 37:3) / BB 37:3: „Nu iaste vindecare în trupul mieu, de cătră

17
În alte contexte însă, am constatat continuitatea între cele două versiuni, prin apelul la
ned(i)rept: „... de omul nedrept izbăveşte-mă” (BO 17:52); cf. şi BB 17:52: „de cătră omul nedirept
izbăvi-mă-vei” (cf. infra, 2.2.2.1.).
18
Cele mai multe dintre compusele lui bine cu verbe, din limba textelor vechi (opere
religioase, juridice, documente de cancelarie) reprezintă calcuri după un model străin (cel mai adesea
slavon), cu totul rare fiind compusele formate independent în limba română (ILRLV 1997 : 223).
Astfel de formaţii erau văzute, încă de la începutul secolului XIX, drept „forme literare, cele mai
multe neîntrebuinţate, traduceri din alte limbi” (cf. DA, s.v., unde sunt menţionate în acest sens verbe,
precum: a bine călători; a bine-dărui; a bine-mirezmea „a parfuma”; a bineveni „a întâmpina, a ura
bun-venit”; a bineface „a face bine altora”; a bineplăcea „a fi agreabil, a fi pe plac, a răspunde
aşteptărilor cuiva”; a binevesti „a vesti în lume sau a predica evanghelia; a propovădui”…).
19
În alte contexte (cf. infra, 2.2.1.), mânie este selectat în textul modern în conformitate cu
soluţia lexicală existentă în versiunea din sec. XVII, reflectând deci un aspect de continuitate
lingvistică (lexicală).
28 Dana-Luminiţa Teleoacă 6

faţa urgiei Tale”; cf. şi BO, BB 77:55; cf. şi mânie / râvnire (arh.) „patimă,
duşmănie, ură”: „Până când se va aprinde ca focul mânia Ta?” (BO 78:5) / BB
78:5: „Până când, Doamne, [...], aţâţa-să-va ca focul râvnirea Ta?” 20;
a mânia / a scârbi (arh., reg.) „a supăra, a necăji; a mânia”: „Şi au mâniat pe
Moise în tabără şi pe Aaron...” (BO 105:16) / BB 105:16: „Şi scârbiră pre Moisi în
tabără, pre Aaron,...”;
desfrânat / preacurvariu (arh.) „desfrânat”: „De vedeai furul, alergai cu el şi
cu cel desfrânat partea ta puneai” (BO 49:19) / BB 49:18–19: „De vedeai fur,
alergai împreună cu el şi cu cel preacurvariu partea ta puneai”; cf. şi a se desfrâna
/ a curvi (pop.) „a duce o viaţă desfrânată”: „S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au
desfrânat cu faptele lor” (BO: 105:39) / BB 105:37: „Şi să spurcă cu faptele lor şi
curviră cu tocmealele lor”;
a întina / a spurca21 (pop.) „a pângări, a profana”: „Întins-au mâinile
împotriva aliaţilor lor./ Întinat-au legământul Lui” (BO 54:23) / BB 54:23: „întinse
mâna Lui când răsplătiia; Spurcară făgăduinţa Lui,...”; cf. şi a batjocori, care
substituie în BO termenul popular a spurca: „batjocorit-ai pe pământ sfinţenia lui”
(BO 88:38) / BB 88:38: „spurcaş la pământ svinţenia lui”;
a se bucura / a se veseli (sl. veseliti) (pop.) „a se bucura”: „Taborul şi
Ermonul în numele Tău se vor bucura” (BO 88:13) / BB 88:13: „Thavor şi Ermon
întru numele Tău să vor veseli”;
a se zidi (bis.) / a se urzi (arh., reg.) „a lua fiinţă, a se clădi, a se zidi”: „Mai
înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pământul şi lumea…” (BO 89:2) / BB
89:2: „Mai nainte de a să face munţii şi a să urzi pământul şi lumea...”; în alte
contexte, opţiunea BO pentru vb. a (se) zidi reflectă opţiunea lexicală din versiunea
biblică a sec. al XVII-lea (cf. infra,2.2.1.);
a pedepsi / a certa (arh.) „a pedepsi”: „Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu
va certa?” (BO 93:10) / BB 93:10: „Cel ce ceartă limbi, nu va mustra?”; alte
contexte sunt relevante însă pentru continuitatea lingvistică (lexicală) BO – BB (cf.
infra, 2.2.1.);
defăimat / ocărât (arh., pop.) „defăimat”: „Tânăr sunt eu şi defăimat...” (BO
118:141) / BB 118:140-141: „Tânăr eu sunt şi ocărât;
fapte / tocmeale22 (arh.) „rânduieli”: „S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au
desfrânat cu faptele lor” (BO: 105:39) / BB 105:37: „Şi să spurcă cu faptele lor şi
curviră cu tocmealele lor”;

20
În acest verset interpretarea din BB pare a corespunde mai mult, de pildă, celei din versiunea
protestantă: „Până când, Doamne, Te vei mânia fără încetare/şi va arde gelozia Ta ca focul?” (BP
79:5).
21
În alte contexte însă, în BO se păstrează termenul popular: „spurcat-au locul numelui Tău”
(BO 73:8); cf. şi BB 73:8: „spurcară lăcaşul numelui Tău” (cf. infra, 2.2.2.2.).
22
A se remarca şi pluralul în -e.
9 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 29

tulburător / gâlcevitor (pop.) „certăreţ”: „Că El te va izbăvi din cursa


vânătorilor şi de cuvântul tulburător” (BO 90:3) / BB 90:3: „Căci El te va izbăvi
den laţul vânătorilor şi den cuvîntul gâlcevitoriu”;
Consemnăm în continuare o serie de perechi lexicale, în care intră termeni
aparţinând aceleiaşi familii lexical-etimologice, dar care se definesc stilistic diferit:
robit / robime23 (arh.) „mulţime de robi”24 „Când va întoarce Domnul pe cei
robiţi ai poporului Său,...” (BO 52:8) / BB 52:8: „Când va întoarce Dumnezău
robimea nărodului Său”; cf. şi robie / robire (arh.) „robie”: „Când a întors Domnul
robia Sionului...” (BO 125:1); BB 125:1: „Când întoarse Domnul robirea
Sionului,...”;
a prigoni / a goni (arh.) „a prigoni, a persecuta”: „Că pe care Tu l-ai bătut, ei
l-au prigonit...” (BO 68:30) / BB 68:30: „Căci, pre carele Tu ai bătut, ei l-au
gonit”; „Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac...” (BO 108:15) / BB 108:15: „Şi
goni pre omul cel measer şi sărac şi umilit la inimă,..”; cf. şi BO, BB 141:6;
a doborî / a oborî (arh. şi reg.) „a doborî”: „Într-adevăr pe drumuri viclene
i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau” (BO 72:18) / BB 72:18: „... oborâşi-i
pre ei când să semeţiră”;
râvnă / râvnire (arh.) „patimă”: „Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat
cuvintele Tale vrăjmaşii mei” (BO 118:139); BB 118:139: „Topitu-m-au râvnirea
Ta, căce uitară cuvintele Tale vrăjmaşii miei”;
vedenie / vedeare25 (arh.) „vedenie”: „Atunci ai grăit în vedenii cuvioşilor
Tăi...” (BO 88:19) / BB 88:19: „Atuncea ai grăit în vedeare fiilor Tăi...”26.

Caracterul inovator al textului biblic modern este evident şi la nivel frazeologic:


a. locuţiuni verbale în care variază numai prepoziţia componentă (variante
frazeologice): a lua în deşert (bis.) „a batjocori, a nesocoti” / a lua pre deşert (bis.,
arh.): „Cel nevinovat [...], care n-a luat în deşert sufletul său” (BO 23:4) / BB 23:4:
„carele n-au luat pre deşert sufletul lui...”; din neam în neam / în neam şi în neam
(arh.): „din neam în neam” (BO 101:13) / BB 101:13: „... în veac rămâi şi
pomenirea Ta, în neam şi în neam”;
b. îmbinări libere neconotate arhaic/popular / frazeologisme arhaice: a-şi face
lucrarea + determinant / a face lucrare27 (arh.) „a lucra”: „Cei ce se coboară la

23
De menţionat că, în alte contexte, în BO se face apel, de asemenea, la robime (cf. infra, 2.2.1.).
24
Un arhaism semantic, nu lexical (MDA 2003, s.v.).
25
A se remarca şi fonetismul arhaic.
26
Termeni raportabili la acelaşi radical, dar numai luând în considerare etimonul mai
îndepărtat, indo-european.
27
Într-o structură constituită în jurul nucleului verbal a face, unul dintre verbele incluse de
Dimitrescu (1958: 89), alături de alte unităţi verbale (cf. a da, a lua), în categoria aşa-numitelor
„unelte gramaticale de un tip special”, putând fi asemănate, într-o anumită măsură, cu verbele
copulative. Este şi motivul pentru care unii lingvişti străini le numesc „verbe cu înţeles general” sau,
oarecum impropriu, „verbe auxiliare” (cf. id., ibid.).
30 Dana-Luminiţa Teleoacă 8

mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe” (BO 106:23) / BB 106:23:
„Cei ce să pogoară la mare cu vase, făcând lucrare în ape multe,...”;
c. frazeologisme diferite (dar în raport de sinonimie): a ajunge de batjocură
pentru cineva / a fi în pildă cuiva (arh.) „a constitui un exemplu negativ pentru
cineva”: „Şi m-am îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură” (BO 68:13)
/ BB 68:13: „Şi puş îmbrăcămintea mea sac şi fuiu lor în pildă”; ca chipurile / ca
asămănarea: „... fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templelor”
(BO 143:12) / BB 143:12: „Featele lor – înfrâmsăţate, împodobite, ca asămănarea
beseariciii”;
d. perifrază verbală / verb simplu, conotat arhaic: a face rău / a vicleni (arh.
şi pop.) „a unelti”: „... că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău” (BO
73:4) / BB 73:4: „... câte au viclenit vrăjmasul întru cel svânt al Tău”;

Lista exemplelor consemnate în această categorie se îmbogăţeşte luând în


considerare corpusul lexical al corespondenţelor care se stabilesc între un termen
(structură) al limbii literare actuale, respectiv un termen circumscris, prin
fonetism28 (uneori, etimologic), unei etape arhaice de evoluţie a limbii române:
a. termeni diferiţi:
căpetenie / boiar: „pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul” (BO 44:19)
/ BB 44:19: „pune-vei pre dânşii boiari preste tot pământul”; „Căpeteniile m-au
prigonit în zadar...” (BO 118:161) / BB 118:161: „Boiarii goniră-mă în zadar”; cf.
şi cei mari / boiarii: „Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său” (BO
112:8) / BB 112:8: „Ca să-l şază pre el cu boiarii, cu boiarii norodului Lui”;
a se sfârşi (fig.) „a fi istovit, sleit de puteri” / a se topi (mă topiiam): „Văzut-am
pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam” (BO 118:158) / BB 118:157: „Vazuiu
nepricepuţi şi mă topiiam29...”;
a ieşi / a trece (vor treace): „... când vor ieşi toate fiarele pădurii” (BO
103:21) / BB 103:21: „întru ea vor treace toate hiarăle dumbrăvii”;
b. termeni din aceeaşi familie lexical-etimologică:
sprijin / sprejenitoriu: „Domnul este sprijinul sufletului meu” (BO 53:4) /
BB 53:4: „... Domnul, sprejenitoriu sufletului mieu...”;
împreună / dempreună (arh.) „dimpreună”: „Iată acum ce este bun şi ce este
frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (BO 132:1)”; BB 132:1: „Iată dară ce
e bun sau ce e înfrumseţat, fără numai a lăcui fraţii dempreună!”;
(din) pustiu / pustinic, formă arhaică etimologică, cf. sl. pustynĭnikŭ:
„Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu” (BO 101:7) / BB 101:7: „Asămănaiu-mă
cu pelecanul pustinic”.

Inovaţia (lexico-sintactică) este susţinută în versiunea biblică modernă


inclusiv prin opţiunea BO pentru o serie de unităţi verbale, utilizate cu regimul
sintactic specific românei moderne (în opoziţie cu regimul sintactic arhaic din BB):

28
În unele situaţii, fonetism specific anumitor paradigme flexionare verbale.
29
Fonetism arhaic şi regional (muntenism) la forma de imperfect.
11 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 31

a înfrânge pe / a izbândi pre: „Înconjurând m-au înconjurat şi în numele


Domnului i-am înfrânt pe ei” (BO 117:11) / BB 117:11: „încungiurându-mă
încunjurare, şi cu numele Domnului îi izbândiiu pre ei”;
a (nu) vrea / a se părăsi + infinitiv (arh., reg.) „a renunţa la ceva, a se
debarasa de ceva”: „sufletul n-a vrut să se mângâie” (BO 76:2) / BB 76:2: „Să
părăsi a să mângâia sufletul mieu” ş.a.

2.1.2. Fenomenul „revenirii”30 în versiunea biblică modernă la


termeni/frazeologisme/sensuri/fonetisme arhaice/populare etc.

Cele mai multe dintre exemplele care urmează susţin conservatorismul


marcat al textului sacru de confesiune ortodoxă31, o nostalgie a formelor şi
sensurilor arhaice, coordonată definitorie nu numai pentru literatura biblică, ci şi
pentru alte tipuri de scrieri ortodoxe32. În unele situaţii (cf., de pildă, ‘urgie vs
mânie’...), consemnarea distribuţiei acestor termeni în ansamblul textului psalmic
(ambele versiuni antrenate în discuţia noastră) pledează nu atât în sensul
conservatorismului textului biblic contemporan, ci susţine mai degrabă
modernizarea/modernitatea acestuia. Aspectul menţionat furnizează unul dintre
argumentele fundamentale ale necesităţii de a corobora studiul faptelor lingvistice
inovatoare cu cel aplicat fenomenelor de limbă conservatoare, ca demers adecvat
pentru a stabili raportul obiectiv între tradiţie şi inovaţie (cf. şi supra, I. Precizări
preliminare).

urgie (pop.) / mânie: „Îşi va întoarce de multe ori mânia Lui şi nu va aprinde
toată urgia Lui” (BO 77:43) / BB 77:43: „Şi va înmulţi a întoarce mânia Lui şi nu
va aţâţa toată mânia Lui”33;
dreptate (pop.) „judecată” / judecată: „Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără
dreptatea mea de neamul necuvios...” (BO 42:1) / BB 42:2: „Judecă mie,
Dumnezăule, şi legiuiaşte judecata mea de limbă necurată!”; în alte contexte cf., de

30
Înţelegem acest concept într-o accepţie mai largă, anume din perspectiva definirii faptelor
lingvistice dintr-o versiunea biblică modernă (în speţă, BO) în relaţie cu aspectele lexicale
consemnate într-o versiune anterioară acesteia (în speţă, Biblia de la Bucureşti).
31
Că este vorba despre fenomene de „revenire” propriu-zisă (cf., de exemplu, ‘a se trufi vs a
se înălţa’ ‘dreptate vs judecată’) sau despre situaţii în care „revenirea” coexistă cu fenomenul de
continuitate lingvistică (cf., de pildă, ‘ocară vs ruşine’, ‘pustie vs pustiu’).
32
Aspect remarcat şi discutat, de pildă, de Chivu (1997: 15) cu privire la rugăciunile incluse în
Calendarul creştin ortodox (1997). Vezi, în acelaşi sens, şi Teleoacă (2008: 43–44), discuţia şi
argumentaţia noastră consacrată reactualizării, în economia textului catihetic ortodox, a termenului
preacinstita (epitet mariologic).
33
În alte contexte însă (cf., de pildă, supra, 2.1.1.2.), raportul lexical se inversează, în sensul
că textul modern optează pentru mânie, în condiţiile în care Bibia de la Bucureşti utilizează subst.
urgie. Este un „joc” interesant, relevant pentru dinamismul specific al scrisului bisericesc (ortodox).
În cazul de faţă, „balanţa” înclină spre termenul limbii literare, selectat în cele mai multe dintre
contexte în versiunea biblică modernă, aspect relevant pentru procesul inovator.
32 Dana-Luminiţa Teleoacă 10

pildă, infra, 2.2.2.1.), dreptate, cu sensul actual, reflectă opţiunea lexicală din
Biblia de la Bucureşti;
a pizmui (pop.) „a duşmăni” / a râvni (spre)34: „Iar mie, puţin a fost de nu mi-au
alunecat picioarele, [...]/ Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea
păcătoşilor” (BO 72:2–3) / BB 72:2-3: „Căci am râvnit spre cei fără de leage,...”;
ocară (pop.) / ruşine: „Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară...”
(BO 108:28) / BB 108:28: „... îmbrace-să cei ce mă pârăsc pre mine în ruşine”.
Însă, în marea majoritate a contextelor consemnate de noi, ocară ilustrează în
textul modern fenomenul continuităţii lingvistice, iar nu unul de... „revenire”
(evident, în limitele comparaţiei întreprinse de noi cu textul de la Bucureşti), cf., de
pildă, BO 14:3, 88:50 sau 118:3935;
a se trufi (arh.) „a se semeţi, a se infatua” / a se înălţa: „Să nu mă dai pe
mine, Doamne, [...] pe mâna păcătosului [...], să nu mă părăseşti, ca să nu se
trufească” / BB 139:8: „Să nu mă dai, Doamne, de la pohta mea, celui păcătos;
gândiră asupra mea; să nu mă părăseşti, pentru ca să nu se înalţe”;
pustie (arh., pop.) / pustiu: „Îngrăşa-se-vor păşunile pustiei şi cu bucurie
dealurile se vor încinge” (BO 64:13) / BB 63:13: „Îngrăşa-se-vor ceale frumoase
ale pustiiului şi cu bucurie dealurile se vor încinge”. De remarcat faptul că în Biblia
de la Bucureşti sunt prezente ambele forme, atât pustie, cât şi pustiu (în
general, în forma pustiiu, cf. în pustiiul Iudeii), însă forma modernă
cunoaşte mai multe ocurenţe (mai exact, 12) comparativ cu pustie (numai 7
atestări), aspect ce susţine, într-o anumită măsură36, fenomenul de
„revenire” (cf. pustie) admis pentru versiunea biblică modernă;
a face judecată (arh.) „a judeca” / a face judecata cuiva: „Ştiu că Domnul va
face judecată celui sărac şi dreptate celor sărmani” (BO 139:12) / BB 139:12:
„Conoscuiu că va face Domnul judecata săracilor şi direptatea measerilor”37.

Uneori fenomenele de „revenire” sunt evidente la nivel morfosintactic (cf., de


exemplu, regimul sintactic al unui verb sau altul, diferit de cel pentru care s-a optat
în BB):
„... şi după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti mie” (BO 17:23); BB 17:23:
„Şi-mi va da Domnul după direptatea mea şi după curăţenia mânilor meale îmi va da”;
„... întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul milei Tale” (BO
68:16); BB 68:16: „Dumnezăule, cu mulţimea milii Tale ascultă-mă cu adevărul
mântuirii Tale...”; cf. şi: „Şi i-a păscut pe ei întru nerăutatea inimii lui...” (BO
77:78); BB 77:78: „Şi păscu pre dânşii cu nerăutatea inemii sale,...”;

34
Arhaic, din perspectiva românei literare actuale, este regimul sintactic al acestui verb.
35
Pentru exemplele concrete, a se vedea infra,2.2.1.
36
Pe de altă parte, pentru alte contexte, trebuie să admitem continuitatea lingvistică BB – BO.
37
În acest context remarcăm opţiunea textului modern pentru un frazeologism arhaic, în
opoziţie cu exemplul discutat supra, 2.1.1.2., relevant pentru opţiunea inovatoare a BO (cf. a-şi face
lucrarea lor, BO vs a face lucrare în ape multe, BB).
13 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 33

2.2. Situaţii de concordanţă (continuitate) lingvistică

2.2.1. Continuitate lingvistică propriu-zisă/perfectă38

Sunt exemple care, la o primă vedere, susţin conservatorismul marcat al


textului ortodox contemporan. Situaţiile consemnate de noi se impun însă a fi
analizate din perspectiva distribuţiei în ansamblul textului biblic (prin relaţionarea
cu celelalte subcategorii înregistrate), aspect ce pledează nu numai în sensul
conservatorismului scrisului biblic ortodox, ci şi în sensul sincronizării acestuia cu
varianta literară laică actuală. Corpusurile delimitate includ termeni aparţinând
fondului lexical mai vechi al limbii române (termeni moşteniţi, împrumuturi din
slavă, din maghiară etc.). Într-o măsură mai modestă am consemnat pentru această
subclasă termeni arhaici (arhaisme lexicale şi semantice, conservate, eventual la
nivel popular/regional) sau cuvinte circumscrise registrului popular.
neam: „... şi ne vei feri de neamul acesta în veac” (BO 11:7, 32:11); cf. şi BB
11:7: „... să ne păzeşti pre noi şi să ne cruţi pre noi de cătră neamul acesta...”; cf. şi
BO, BB 108:12;
sfat39 (arh.) „intenţie, plan”: „Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău
să-l plinească” (BO 19:4); cf. şi BB 19:4: „... şi tot sfatul tău să-l plinească”;
cetate: „... în cetatea Domnului puterilor” (BO 47:7); cf. şi BB 47:7: „... în
cetatea Domnului puterilor”;
gând: „Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu
este cine să se asemene gândurilor Tale” (BO 39:7); cf. şi BB 39:7: „... şi
gândurilor Tale nu iaste cine să se aseamene Ţie”; cf. şi BO, BB 145:4;
ocară (pop.) „insultă, jignire”: „... şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui
său” (BO 14:3); cf. şi BB 14:3: „şi ocară n-au luat pre cei de aproape ai lui”; „...
ocara cu care m-au ocărât vrăjmaşii Tăi...” (BO 88:50); cf şi BB 88:50: Adu-Ţi
aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi [...] cu carea au ocărit schimbarea unsului
Tău”; „Îndepărtează ocara, de care mă tem,...” (BO 118:39); cf. şi BB 118:38–39:
„Ia demprejurul mieu ocara mea carea am prepus,...”. De remarcat, în acelaşi timp,
şi „tendinţa” spre inovaţie a versiunii moderne, care, uneori, face apel şi la neol.
dispreţ (cf. supra, 2.2.1.);
a ocărî (arh. şi pop.) „a jigni, a insulta”: „… şi ocările celor ce Te ocărăsc pe
Tine au căzut asupra mea” (BO 68:11); cf. şi BB 68:11: „şi ocările celor ce Te
ocărăsc pre Tine căzură preste mine”;
a necăji: „De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine” (BO 16:8,9);
cf. şi BB 16:8,9: „mă vei acoperi de cătră faţa necredinciosilor, celor ce m-au
necăjit pre mine”;

38
Includem aici situaţiile de corespondenţă/concordanţă atât la nivel lexical (este selectat unul
şi acelaşi lexem), cât şi sub aspect fonetic şi morfologic (morfosintactic).
39
În alte contexte, forma sfat (BO) poate fi catalogată drept inovaţie, comparativ cu fonetismul
consemnat în Biblia de la Bucureşti, anume svat (cf. infra, 2.2.2.1.).
34 Dana-Luminiţa Teleoacă 12

a izbăvi (pop., bis.): „Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi...” (BO 36:40);
cf. şi BB 36:41,42: „Şi le va ajuta lor Domnul şi va izbăvi pre dânşii”;
a se închina (bis.): „... închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui” (BO
28:2); cf. şi BB 28:2: „închinaţi-vă Domnului în curtea sfântă a Lui”; „Şi se vor
închina Lui fiicele Tirului...” (BO 44:14); cf. şi BB 44:14: „... şi te vei închina
lui”40; cf. şi BO, BB BO 94:6;
alăută (arh.) „instrument muzical cu coarde”: „… cânta-voi Ţie din alăută,
Sfântul lui Israel!” (BO 70:25); cf. şi BB 70:25: „cânta-Ţ-voiu cu alăuta”;
„Deşteaptă-te, psaltire şi alăută!” (BO 107:2); cf. şi BB 107:2: „Deştaptă-te,
psaltire şi alăută!”;
psaltire (arh.) „vechi instrument muzical cu coarde, psalterion”: „în timpane
şi în psaltire să-i cânte Lui” (BO 149:3); cf. şi BB 149:3: „cu tâmpănă şi cu
psaltire cîntă Lui!”;
pace: „Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor”
(BO 72:3); cf. şi BB 72:3: „... pacea păcătoşilor văzând”;
mânie41: „Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele
vrăjmaşilor mei” (BO 7:6); cf. şi BB 7:6: „... înalţă-Te cu mânie asupra vrăjmaşilor
Tăi”; „... şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei” (BO 68:28); cf. şi BB 68:28:
„Varsă spre ei urgia Ta şi mânia urgiei Tale...”;
urgie (pop.) „Din pricina urgiei Tale...” (BO 101:11); cf. şi BB 101:11: „De
cătră faţa urgiei Tale...”; de remarcat faptul că, în alte contexte, BO substituie acest
termen popular prin unul neutru din punct de vedere stilistic, anume mânie (cf.
supra, 2.1.1.2.);
pildă: „Pusu-ne-ai pe noi pildă către neamuri, clătinare de cap între popoare”
(BO 43:16); cf. şi BB 43:16: „Pus-ai pre noi pildă întru limbi, clătire de cap întru
năroade”;
vulpe: „da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi” (BO 62:9); cf. şi BB
62:9: „da-se-vor în mâinile săbiei, părţi vulpilor vor fi”;
toiag: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate
toiagul împărăţiei Tale” (BO 44:8); cf. şi BB 44:8: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în
veacul veacului; toiagul direptăţii, toiagul împărăţiei Tale!”; cf. şi BO, BB 109:2;
scăpare: „... scăparea mea...” (BO 143:2); cf. şi BB 143:2: „Mila mea şi
Scăparea mea”;
a (se) zidi: „Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi...” (BO 103:31); cf. şi BB
103:31: „Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi”; sunt şi contexte în care lui a (se)
zidi din BO îi corespunde în BB un verb arhaic, anume a (se) urzi (cf. supra,

40
În alte contexte, deşi există continuitate lexicală, inovaţia din BO este evidentă la nivel
morfosintactic: „Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ţie” (BO 65:3) / BB 65:3: „Tot pământul
închine-se Ţie şi cânte Ţie,...”, context în care identificăm conjunctivul fără să, cu valoare de
imperativ, şi, implicit, postpunerea reflexivului faţă de verb.
41
În alte contexte, mânie (BO) are drept corespondent în Biblia de la Bucureşti termenul
popular urgie (cf. supra, 2.1.1.2.).
15 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 35

2.1.1.2.); cf. şi utilizarea tranzitivă a aceluiaşi verb: „Când va zidi Ierusalimul…”


(BO 146 :2); cf. şi BB 146:2: „Zidind Ierusalimul,...”;
a se face: „... că El a zis şi s-au făcut” (BO 148:5); cf. şi BB 148:5: „... au zis
şi s-au făcut”;
a vindeca: „vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat” (BO 59:2); cf. şi BB
59:2: „vindecă sfărmările lui”;
a găti: „Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere” (BO 64:7);
cf. şi BB 64:7: „Gătind munţii cu vârtutea Lui, încins cu puteare”;
casă: „Dumnezeu aşază pe cei singuratici în casă” (BO 67:6); cf. şi BB 67:6:
„Dumnezău lăcuiaşte pre cei ce sunt într-un chip în casă”;
robime (arh.) „captivitate”: „... întors-ai robimea lui Iacob” (BO 84:1); cf. şi
BB 84:1: „întorseşi robimea lui Iacov”; în alte contexte, în BO se inovează,
apelându-se la participiul substantivat robiţi (cf. supra, 2.1.1.2.);
a robi: „Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei” (BO
105:46); cf. şi BB 105:43–44: „Şi-i deade pre ei la mile înaintea tuturor cărora au
robit pre dânşii”; în alte contexte (cf. infra, 2.2.2.2.), forma verbală au robit din
BO apare ca inovaţie morfologică prin raportare la opţiunea din BB, anume robiş;
pâraie (arh.) „şuvoi”: „Tu ai deschis izvoare şi pâraie” (BO 73:16); cf. şi BB
73:16: „Tu ai rupt izvoară şi pâraie”;
râu: „Şi va domni de la o mare până la alta şi de la râu până la marginile
lumii” (BO 71:8); cf. şi BB 71:8: „Şi va domni de tot, de la mare până la mare şi de
la râuri până la marginile lumii”;
a pieri: „Ca să piară în veacul veacului…” (BO 91:8); cf. şi BB 91:8:
„Pentru ca să piară de tot în vacul vacului”;
balaur: „... balaurul acesta pe care l-ai zidit” (BO 103:27); cf. şi BB 103:27:
„Balaurul acesta carele ai zidit...”;
a pustii: „Că au mâncat pe Iacob şi locul lui l-au pustiit” (BO 78:7); cf. şi BB
78:6–7: „Căci au mâncat pre Iacov şi locul lui l-au pustiit”;
trâmbiţă (arh. şi pop.) „trompetă”: „Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă” (BO
80:3); cf. şi BB 80:3: „Trimbitaţi în lună noao cu trâmbiţe,...”; cf. şi BO, BB 150:3;
finic (arh.) „palmier, curmal”: „Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din
Liban se va înmulţi” (BO 91:12); cf. şi BB 91:12: „Direptul ca finicul va înflori, ca
chedrul cel den livan se va înmulţi”;
a certa (arh.) „a pedepsi”: „Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a
dat” (BO 117:18); cf. şi BB 117:18: „Certând mă certă Domnul, şi morţii nu mă
deade”; în alte contexte, în BO se inovează prin selecţia termenului neutru a
pedepsi (cf. supra, 2.1.1.2.);
a osândi (pop.) „a condamna”: „... şi sânge nevinovat vor osândi” (BO
93:21); cf. şi BB 93:21: „Vâna-vor preste sufletul direptului şi sânge nevinovat vor
osîndi”;
36 Dana-Luminiţa Teleoacă 14

a nelegiui42 (arh.) „a comite fărădelegi, a păcătui”: „Nelegiuit-am, făcut-am


strâmbătate” (BO 105:6); cf. şi BB 105:6: „... nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate”;
defăimare (arh.) „dispreţ”: „Ia de la mine ocara şi defăimarea...” (BO
118:22); BB 118:21-22: „Ia de premprejurul mieu ocara şi defăimarea,...”; cât
priveşte alţi termeni din aceeaşi familie cu defăimare, remarcăm inovaţia din BO,
text în care se optează pentru vb. a dispreţui (iar nu a defăima), cf. supra, 2.1.1.1,
respectiv pentru participiul defăimat43 (act.) „calomniat, ocărât” (cf. supra, 2.1.1.2.);
aramă: „Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt” (BO
106:16); cf. şi BB 106:16: „Căce au sfărâmat porţi de aramă şi zăvoară de fier
frânse”;
tare: „Cel ce a omorât împăraţi tari...” (BO 135:18); cf. şi BB 135:18: „Şi au
omorât împăraţi tari...”;
milă: „Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul
păcătoşilor să nu ungă capul meu” (BO 140:5); cf. şi BB 140:5: „Certa-mă-va
direptul cu milă şi mă va mustra, şi untdelemnul păcătosului să nu ungă capul mieu”;
uliţă: „... nici spărtură, nici strigare în uliţele lor” (BO 143:14); cf. şi BB
143:14: „... nici strigare în uliţele lor”;
a mângâia: „Şi am aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era şi pe cei ce m-ar
mângâia şi nu i-am aflat”; cf. şi BB 68:24: „... şi pre cei ce mângâia, şi n-am aflat”;
strune (arh., pop.) „coarde”, organe (arh.) „harpă, liră”: „... în strune şi
organe” (BO 150:4); cf. şi BB 150:4: „lăudaţi pre El cu strune şi organe!”;
frazeologisme: fără prihană (bis.) „curat, pur”: „Şi voi fi fără prihană cu
Dânsul...” (BO 17:26); cf. şi BB 17:25: „Şi voiu fi fără prihană cu Dânsul”.

2.2.2. Continuitate lingvistică relativă (continuitate exclusiv lexicală)

Am inclus în această subcategorie situaţiile în care între cele două versiuni


biblice, în condiţiile unei continuităţi lexicale/frazeologice, există discordanţe la
nivel fonetic sau/şi morfologic44, aspect ce justifică conceptul de ‘continuitate
lingvistică relativă’. Rezultă că (şi) exemplele prezente aici sunt relevante, dintr-o
anumită perspectivă, pentru inovaţia din versiunea biblică modernă, o inovaţie
limitată însă la compartimentul gramatical (fonetic, morfosintactic)45.

42
Verbul nu este consemnat în sursele lexicografice româneşti, dar îl putem considera arhaic
(vezi, de pildă, ocurenţele din Biblia de la Bucureşti).
43
Participiu al verbului a defăima cu semnificaţia „a calomnia”, iar nu „a dispreţui” (ultima
accepţie fiind circumscrisă unui fond arhaic de semnificaţii, cf. şi supra, 2.1.1.1, observaţiile noastre).
44
Cum se poate înţelege, nu considerăm decât trăsăturile (fonetice şi morfologice) relevante
pentru arhaicitate (prin urmare, facem abstracţie de o serie de aspecte gramaticale diferenţiatoare
între cele două versiuni, dar care nu prezintă relevanţă din perspectiva dihotomiei ‘arhaic vs actual’,
cf., de pildă, utilizarea unui substantiv (unul şi acelaşi în cele două versiuni) la singular, respectiv la
plural, utilizarea unui verb la un mod sau altul ş.a.
45
Motiv pentru care am optat pentru discutarea acestor exemple aici, iar nu în secţiunea 2.1.
17 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 37

Cel mai adesea arhaicitatea este evidentă la nivelul unor particularităţi de


flexiune verbală (cf. utilizarea cu formă de plural a auxiliarului de indicativ perfect
compus pers. a III-a sg., fapt de normă în sec. XVII), al unor fonetisme arhaice
(identificabile îndeosebi în paradigmele de indicativ imperfect, imperativ şi
conjunctiv prezent, dar şi în cazul altor clase morfologice, unde astfel de fonetisme
au adesea valoare etimologică), al opţiunii pentru perfectul simplu (timp, cum se
ştie, cu o valoare morfologică distinctă în limba textelor vechi, comparativ cu
româna literară actuală) sau în ceea ce priveşte unele particularităţi sintactice
(topica [vezi, de pildă, postpunerea cliticului şi a auxiliarului, aspect (arhaic) la
care versiunea modernă a renunţat în unele contexte] sau regimul sintactic distinct
al unor verbe).

2.2.2.1. Fonetisme actuale vs fonetisme arhaice

a. a izbăvi (pop., bis.) „a salva, a mântui”: „... izbăveşte sufletul meu” (BO
6:4); BB 6:4: „... izbăveaşte sufletul mieu”; „Izbăveşte-mă de cei ce lucrează
fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte” (BO 58:2); BB 58:2:
„Izbăveaşte-mă de cei ce fac fărădeleagea şi de oamenii sângiurilor mântuiaşte-mă!”;
a dezlega (bis.) „a face să i se ierte cuiva păcatele (prin rugăciuni)”: „... să
dezlege pe fiii celor omorâţi” (BO 101:21); BB 101:21: „... ca să dezleage pre fiii
celor omorâţi”;
a pierde (arh., pop., bis.) „a omorî, a distruge”: „...ca să întoarcă mânia Lui şi
să nu-i piardă” (BO 105:23); BB 105:24: „Ca să întoarcă mânia Lui, ca să nu-i
piarză de tot pre ei”; cf. şi BO, BB 118:95;
a spori: „O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte!” (BO 117:25); BB
117:25: „O, Doamne, sporeaşte dară!”; în alte contexte (cf. supra, 2.1.1.2.) a spori
reprezintă o inovaţie lexicală comparativ cu opţiunea din Biblia de la Bucureşti
(a binecălători);
a zidi: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule” (BO 50:11); BB 50:11:
„Inimă curată zideaşte întru mine, Doamne”;
a cleveti (fam., pop.) „a bârfi, a calomnia”: „Pe cel ce clevetea în ascuns pe
vecinul său, pe acela l-am izgonit” (BO 100:6); BB 100:6: „Pre cel ce clevetiia pre
ascuns pre aproapele său, pre acesta îl goniiam” ş.a.

b. fărădelege (arh. şi pop.) „nelegiuire” / fărădeleage: „Nimiceşte-i, Doamne, şi


împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate” (BO 54:9); BB
54:9: „Prăpădeaşte, Doamne, şi împarţi limbile lor, căce văzuiu fărădeleage şi
price în cetate”; cf. şi BO/BB 73:21; cf. şi cei fără de lege/cei fără de leage: „Iar
mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, [...]/ Că am pizmuit pe cei fără de
lege, când vedeam pacea păcătoşilor” (BO 72:2–3); BB 72:2–3: „Căci am râvnit
spre cei fără de leage, pacea păcătoşilor văzând”. În alte contexte, BO selectează
un termen neutru sub aspect stilistic (neconotat arhaic), anume nelegiuire (cf.
supra, 2.1.1.2.);
38 Dana-Luminiţa Teleoacă 16

nedrept / nedirept: „... de omul nedrept izbăveşte-mă” (BO 17:52); BB


17:52: „de cătră omul nedirept izbăvi-mă-vei”; cf. şi BO, BB 139:1; cf. şi dreptate
vs direptate, în locuţiunea a face d(i)reptate: „Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac
dreptate în toată vremea”; BB 105:3: „Fericiţi ceia ce păzesc judecata şi fac
direptate în toată vreamea”;
nădejde / nedeajde: „Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de
nădejdea lui” (BO 13:6); BB 13:6: „Sfatul săracului l-aţi ruşinat, căce Domnul
nedeajdea lui iaste”; cf. şi a nădăjdui / a nădejdui: „Cu spatele te va umbri pe tine
şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui (BO 90:4)”;
BB 90:4: „supt aripile Lui vei nădejdui”;
sfat / svat: „... şi n-au suferit sfatul Lui” (BO 105:13); BB 105:13: „... uitară
lucrurile Lui, nu îngăduiră svatul Lui”;
ajutor / ajutoriu: „Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu
cel tare” (BO 70:8); BB 70:8: „şi Tu, ajutoriul mieu tare”;
izbăvitor (pop., bis.) „salvator, mântuitor” / izbăvitoriu: „Domnul este
întărirea mea şi scăpare mea şi izbăvitorul meu” (BO 17:1); BB 17:1: „Domnul,
întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitoriul mieu”; „... Scăparea mea, Sprijinitorul
meu şi Izbăvitorul meu” (BO 143:2); BB 143:2: „... Izbăvitoriul mieu şi
Mântuitoriul mieu”;
(cei) drepţi(i) (bis.) „cucernici(i), evlavioşi(i)” / direpţii: „Iar drepţii vor
lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta” (BO 139:13); BB 139:13: „şi
vor lăcui direpţii împreună cu faţa Ta”;
frumuseţe / frumuseaţe: „Cu frumuseţea ta şi cu strălucirea ta...” (BO 44:5);
BB 44:5: „Cu frumuseaţea ta şi cu ghizdăvia ta”;
a tulbura / a turbura: „... şi înfricoşările Tale m-au tulburat” (BO 87:17); BB
87:17: „... înfricoşările Tale m-au turburat” ş.a.

2.2.2.2. Perfectul compus vs perfectul simplu46

a robi: „Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai mulţime...” (BO 67:18); BB 67:18–19:


„Suişi-Te întru nălţime, robiş47 robime...”;

46
Spre deosebire de situaţia din româna actuală, pentru dacoromâna veche se poate admite „o
echivalenţă reală (s.n.) între perfectul simplu şi perfectul compus, atât din punctul de vedere al valorii
lor, cât şi din punctul de vedere al locului ocupat în sistem” (Zamfir 2007: 24). În sensul acestei
echivalenţe, Dana-Mihaela Zamfir (ibid., 21) invocă mai multe argumente: 1. posibilitatea substituţiei
reciproce a celor două timpuri ale indicativului; 2. posibilitatea de alternare a acestor timpuri în
contexte paralele şi, nu în ultimul rând, 3. frecventele situaţii de coordonare între perfectul simplu şi
perfectul compus. Sunt aspecte ce se susţin în primul rând pentru textele din sec. al XVI-lea, dar şi
pentru secolul ulterior, când „tendinţele de specializare a fiecăruia dintre cele două tipuri de perfect
rămân dominate de echivalenţa dintre ele (s.n.)” (Zamfir 2007: 43). Rezultă, din perspectiva celor
afirmate, că apariţia constantă a perfectului simplu în Biblia de la Bucureşti este expresia unui fapt
arhaic de morfologie românească, aspect care se susţine şi dintr-un alt punct de vedere: perfectul
simplu (formă sintetică de perfect) reflectă forma din original (Zamfir 2007: 35–36).
47
A se remarca şi forma flexionară arhaică.
19 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 39

a spurca (pop.) „a întina, a profana”: „spurcat-au locul numelui Tău” (BO


73:8); BB 73:8: „spurcară lăcaşul numelui Tău”;
a amărî: „... amărât-au pe Cel Preaînalt, în loc fără de apă” (BO 77:20); BB
77:20: „amărâră pre Cel Nalt la loc fără de apă”; cf. şi BO, BB 77:62;
a ispiti: „Unde M-au ispitit părinţii voştri...” (BO 94:10); BB 94:10: „Mine
părinţii voştri, ispitiră-Mă...”48;
a întărâta: „Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor...” (BO 105:29); BB
105:28-29: „Şi-L întărîtară pre El întru tocmealele lor”;
a lepăda (pop.) „a arunca, a se dezice de...”: „Şi a lepădat cortul lui Iosif...”
(BO 77:73); BB 77:72–73: „Şi lepădă lăcaşul lui Iosif...”;
a urî: „Urât-a sufletul lor orice mâncare...” (BO 106:18); BB 106:18: „Toată
mâncarea urî sufletul lor...”;
frazeologisme: a face mântuire (arh., bis.) „a mântui”: „... a făcut mântuire
în mijlocul pământului” (BO 73:13); BB 73:13: „... mai nainte de veac făcu
mântuire în mijlocul pământului” ş.a.

2.2.2.3. Auxiliarul de indicativ perfect compus pers. a III-a sg. (a vs au)

a împuţinat / au împuţinat: „Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi


vitele lor nu le-a împuţinat” (BO 106:38); BB 106:38: „... şi să înmulţiră foarte şi
dobitoacele lor nu le-au împuţinat” ş.a.

2.2.2.4. Sintaxa

Topica: a povăţui (arh.) „a conduce”: „Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască


la pământul dreptăţii” (BO 142:10); BB 142:10: „Duhul Tău cel bun povăţui-mă-
va în pământ dirept”;
Regimul sintactic al unor verbe (cf., de pildă, dihotomia ‘prepoziţional vs
tranzitiv): a lua aminte: „Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul
cererii mele!” (BO 85:5); BB 85:4-5: „Bagă în urechi, Doamne, rugăciunea mea şi
ia aminte glasul rugii meale!”.
Alte situaţii sunt relevante atât pentru inovaţia fonetică, cât şi pentru cea
morfologică în BO:

a sprijini / a sprejeni: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a


sprijinit dreapta Ta” (BO 62:8); BB 62:8: „Să lipi sufletul mieu dupe Tine, şi pre
mine m-au sprejenit direapta Ta”;
a zămisli (arh. şi reg.) „a concepe, a naşte” / a zemisli: „... a zămislit silnicia
şi a născut nelegiuirea” (BO 7:14); BB 7:14: „... zemisli dureri şi născu
fărădeleage” ş.a.

48
Vezi şi topica specifică limbii vechi.
40 Dana-Luminiţa Teleoacă 18

2.3. Discontinuitate lexicală, continuitate de registru BO – BB49

În ultima parte a lucrării noastre, atenţia ne va fi reţinută, pentru început, de o


categorie aparte de „corespondenţe”, anume aceea în care termenii lexicali (diferiţi
în fiecare dintre cele două texte luate în discuţie) se definesc negativ în relaţie cu
registrul literar al românei actuale (sunt cuvinte arhaice sau/şi populare/regionale,
cu relevanţă, deci, pentru conservatorismul textului biblic de cult ortodox). În
prezentarea care urmează vom include nu numai exemplele relevante pentru
continuitatea stilistică propriu-zisă (cf., de pildă, ‘arhaic (BO) – arhaic (BB)’), ci şi
situaţiile în care unui termen marcat [+arhaic] în textul modern (BO) îi corespunde
în versiunea din sec. XVII (BB) un termen popular sau invers (evident, astfel de
catalogări le facem din perspectiva românei literare actuale). În consecinţă, vom
înţelege ‘continuitatea de registru’ într-o accepţie mai largă, anume în sensul unei
opoziţii faţă de româna literară, semnificativă fiind, în contextul discuţiei noastre,
definirea negativă a acestor termeni prin raportare la limba literară actuală.

pricină (arh.) „cauză” / legiuire (arh. şi pop.) „cauză”: „... şi ia aminte spre
judecata mea, [...], spre pricina mea” (BO 34:22); BB 34:28: „... Doamne, şi ia
aminte la judecata mea, Dumnezăul mieu şi Domnul mieu, la legiuirea mea!”;
pieire (arh. şi reg., bis.) „pericol, primejdie de moarte” / stricăciune (arh.)
„pierdere; (auto)distrugere; moarte”: „pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire”
(BO 139:11); BB 139:11: „pre bărbatul strâmb realele-l vor vâna spre stricăciuni”;
a cerceta (arh.) „a se îngriji de...” / a întoarce faţa de la cineva (arh.) „a nu se
interesa de...”: „Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu. Că a zis în inima
lui: „Domnul nu va cerceta”” (BO 9:33); BB 9:34: „Uitat-au Dumnezeu! întors-au
faţa Lui, ca să nu vază desăvârşit”;
a vrăjmăşi (arh.) „a duşmăni” / a pizmui (arh. şi reg.) „a duşmăni”: „Că a
abătut asupra mea fărădelege şi întru mânie m-a vrăjmăşit” (BO 54:3); BB 54:3:
„şi cu urgie pizmuiia mie50”;
a pizmui (arh. şi reg.) „a duşmăni” / a socoti (arh.) „a cere socoteală, a
imputa”: „Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit
Dumnezeu să locuiască în el,…?” (BO 67:17); BB 67:17: „Pentru ce socotiţi, munţi
închegaţi, Muntele care au binevoit Dumnezeu să lăcuiască într-însul?”;
a pierde (arh., pop.) „a face să piară, a ucide” / a stinge (arh., reg.) „a omorî,
a pierde”: „... îi va pierde pe ei Domnul Dumnezeul nostru” (BO 93:23) / BB
93:23: „... şi după răutatea lor stinge-i-va pe dânşii Domnul Dumnezău”;

49
Nu putem reuni exemplele incluse aici cu cele care figurează la 2.1., având în vedere faptul
că secţiunea respectivă grupează, într-adevăr, termeni diferiţi (opţiuni lexicale distincte în cele două
versiuni biblice), însă, în acelaşi timp, termeni aparţinând unor registre diferite (cf. dihotomia ‘literar
vs non-literar’).
50
A se remarca şi regimul sintactic al verbului.
21 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 41

a urgisi (pop.) „a persecuta” / a defăima (arh.) „a dispreţui”, „a umili”: „... şi


a urgisit foarte pe Israel” (BO 77:65); BB 77:65: „... şi defăima foarte pre Israil”;
pustie (arh., pop.) „pustiu” / pre apusuri (arh.): „... gătiţi calea Celui ce
străbate pustia” (BO 67:4); BB 67:4: „faceţi cale Celui ce e încălecat pre apusuri”;
frazeologie
perifraze specifice limbii vechi şi scrisului bisericesc: a fi spre izbăvire
cuiva /a se face cuiva întru mântuire: „Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie
spre izbăvire” (BO 117:21); „Marturisi-mă-voiu Ţie, căce ai ascultat mie şi Te
făcuşi mie întru mântuire” (BB 117:21) ş.a.
În alte situaţii, concordanţa BO – BB este ilustrată de selecţia unor termeni
diferiţi, „neutri” din punct de vedere stilistic (cuvinte aparţinând vocabularului
românei literare actuale). Ele susţin opţiunea versiunii biblice moderne pentru
varierea lingvistică (lexicală), nu şi cea de registru.
a sfărâma / a surpa: „Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-a
sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet” (BO 9:6); BB 9:6: „Vrăjmaşului lipsiră
săbiile desăvârşit şi cetăţi surpaşi”;
a se chinui / a se tângui: „Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit,
toată ziua mâhnindu-mă umblam” (BO 37:6); BB 37:6: „Tânguitu-m-am şi m-am
gârbovit până în săvârşit,...”;
ţesătură / îmbrăcăminte: „... îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea
înfrumuseţată” (BO 44:15); BB 44:15: „... înainte stătu împărăteasa den direapta ta,
cu îmbrăcăminte cu aur îmbrăcată împistrită”;
întăritură / gard: „... făcut-ai întăriturile lui ruină” (BO 88:39); BB 88:39:
„Oborâş toate gardurile lui, pus-ai tăriile lui frică”;
balaur / zmeu: „Tu ai sfărâmat capul balaurului...” (BO 73:15); BB 73:15:
„Tu zdrobiş capul zmeului,...”;
a întărâta / a mânia: „... l-au întărâtat pe El” (BO 77:64); BB 77:64: „şi cu
ceale cioplite ale lor mâniară pre El”;
a se arăta / a se ivi: „Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul
dumnezeilor în Sion” (BO 83:8); BB 83:8: „... ivi-Se-va Dumnezăul dumnezăilor în
Sion”;
a slăvi / a mări: „Cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi”
(BO 90:15); BB 90:15: „... cu dânsul sunt în necaz, scoate-voiu pre dânsul şi-l voiu
mări pre el” ş.a.

3. CONSIDERAŢII FINALE

‘Dinamismul lingvistic specific’ al textului sacru (biblic psalmic) de cult


ortodox este un concept care se justifică având în vedere mai multe aspecte, ce
privesc în esenţă jocul/raportul subtil între ‘continuitate’, ‘revenire’ şi ‘inovaţie’,
susceptibil de a fi surprins în complexitatea sa prin abordarea în perspectivă
42 Dana-Luminiţa Teleoacă 20

diacronică şi prin considerarea textului respectiv (în cazul nostru, textul psalmic)
în întregul său.
Luând în considerare subcategorizările lexicale operate, la o primă vedere, se
poate spune că exemplele subsumate categoriei 2.1.1. (şi, în mod special, subclasa
2.1.1.2.) susţin în mod fundamental (şi exclusiv?) inovaţia în textul biblic ortodox.
La o analiză mai profundă, realizată prin prisma urmăririi distribuţiei lexemelor în
ansamblul textului psalmic, această concluzie se cere a fi, dacă nu corijată, cel
puţin nuanţată. Toate exemplele care figurează în celelalte secţiuni se impun astfel
a fi discutate printr-o abordare relaţională, mai exact considerând relaţiile care se
stabilesc între diferitele lexeme, nu „pe porţiuni”, ci în întregul textului psalmic.
Aşa, bunăoară, în subcategoria 2.1.2., consacrată fenomenelor lingvistice de
„revenire” în versiunea biblică modernă, am grupat exemple şi contexte relevante
pentru caracterul conservator al acestei versiuni (ele reflectând o nostalgie a
formelor şi conţinuturilor arhaice), dar o abordare sistemică (la nivelul întregului
text psalmic) pledează, într-o anumită măsură (care nu poate şi nu trebuie să fie
ignorată într-un demers obiectiv, ştiinţific), şi pentru tendinţa spre sincronizare
lingvistică a textului sacru actual cu varianta literară laică de astăzi. Altfel spus,
un termen x nu se află (sau, în orice caz, nu în toate situaţiile discutate de noi aici)
într-o relaţie... „absolută” cu un termen y, ci x este susceptibil să contracteze şi
chiar contractează relaţii (în speţă, de sinonimie, căci corespondenţele stabilite între
cele două versiuni biblice s-au realizat în mod fundamental în virtutea acestui tip
de relaţie lexicală) şi cu un alt/alte cuvinte. Urmărirea acestor selecţii şi distribuţii
lexicale în ansamblul textului sacru este singura în măsură să ofere o imagine
obiectivă asupra raportului ‘tradiţie vs inovaţie’.
Concret, pe baza exemplelor şi subcategorizărilor operate în lucrarea noastră,
delimităm situaţii de genul:
1. fenomenele de „revenire” propriu-zisă coexistă cu situaţiile în care
„revenirea” se asociază cu faptele de continuitate lingvistică (cf. pustie
(BO) vs pustiu (BB), ocară (BO) vs ruşine (BB) ş.a.).;
2. „revenirea” se asociază cu inovaţia propriu-zisă (cf. urgie (BO) vs mânie
(BB), dar, în cele mai multe dintre contexte (BO), este selectat termenul
literar, anume mânie, în condiţiile în care în Biblia de la Bucureşti se
optează pentru teremnul popular urgie;
3. faptele de continuitate trebuiesc coroborate cu cele de inovaţie (lexicală,
fonetică...) propriu-zisă (cf. sfat, în ambele versiuni, dar, în unele
contexte, sfat din BO are drept corespondent în BB termenul cu fonetism
arhaic, anume svat; robime (BO, BB), dar, într-o serie de contexte, BO
inovează, prin apelul la robiţi; a certa (arh.) „a pedepsi” (BO, BB) / a
pedepsi (BO, în mai multe contexte) ş.a.m.d.
De bună seamă că studiul nostru nu a prezentat decât într-o măsură modestă
astfel de „jocuri lexicale”, având în vedere selecţia lexicală limitată, realizată, aşa
cum remarcam supra, pornind (strict) de la corpusul neologic identificat într-o
23 Inovaţii lexicale în biblia ortodoxă modernă în comparaţie cu Biblia de la Bucureşti 43

versiune biblică protestantă. Sperăm totuşi că situaţiile consemnate aduc suficiente


argumente în sprijnul dinamismului specific al textului scripturistic de cult ortodox,
care nici el nu poate fi definit drept un text „îngheţat într-o arhaicitate pură”, ca să
utilizăm o sintagmă respinsă de Rodica Zafiu 2003 cu referire la scrisul bisericesc
în general.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare

BBlaj = Biblia Vulgata. Blaj 1760–1761 (vol. V) [Indice, p. 380–427] [ediţie


realizată sub egida Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca],
Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.
BO = Biblia sau Sfânta Scriptură (tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a
Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul B.O.R., cu aprobarea Sf. Sinod),
Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., 1988.
BP = Biblia sau Sfânta Scriptură. Vechiul şi Noul Testament, GBV, 1990 (ed.
I:1989).
NTB = Noul Testament de la Bălgrad (1648), Alba Iulia, Editura Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române, 1998.

Lucrări de referinţă

Candrea 1916 = I.A. Candrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte din sec. XVI şi
XVII (Traduse din slavoneşte), II. Textul şi Glosarele, Bucureşti, Atelierele
Grafce Socec & Co. Societate Anonimă.
Chivu 1997 = Gheorghe Chivu, Civilizaţie şi cultură. Consideraţii asupra limbajului
bisericesc actual, Bucureşti, Editura Academiei Române.
Dimitrescu 1958 = Florica Dimitrescu, Locuţiunile verbale în limba română, Bucureşti, Editura
Academiei Române.
ILRLV 1997 = Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532–1780) [coord.: Ion
Gheţie, Bucureşti, Editura Academiei Române.
Teleoacă 2008 = Dana-Luminiţa Teleoacă, Limbajul bisericesc actual între tradiţie şi
inovaţie, Bucureşti, Editura Academiei Române.
Teleoacă 2011 = Dana-Luminiţa Teleoacă, Aspecte lexicale conservatoare în literatura
veterotestamentară a Psalmilor, în vol. „Grigore Bostan – 70. Probleme
actuale de filologie română”, Cernăuţi-Herţa, Zelena Bucovina – Grupul
editorial „Cuvântul” (Simpozionul Internaţional „Grigore Bostan – 70.
Probleme actuale de filologie română”, Cernăuţi, 10-12 octombrie 2011),
374-382.
Teleoacă, Construcţie vs deconstrucţie = Dana-Luminiţa Teleoacă, Construcţie vs deconstrucţie în
textul biblic modern, comunicare la Simpozionul internaţional
„Tradiţie/inovaţie – identitate/alteritate: paradigme în evoluţia limbii şi
culturii române”, Iaşi, 18–19 septembrie 2012.
Zafiu 2003 = Rodica Zafiu, Arhaism şi inovaţie în limbajul religios (ap.
http://ebooks.unibuc.ro/filologie/Zafiu/28htm.).
Zamfir 2007 = Dana-Mihaela Zamfir, Morfologia verbului în dacoromâna veche (Secolele
al XVI-lea – al XVII-lea), Bucureşti, Editura Academiei Române.
44 Dana-Luminiţa Teleoacă 22

Dicţionare

CDER = Al. Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române [ediţie îngrijită şi


traducere din limba spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi şi Magdalena
Popescu Marin], [Bucureşti], Editura Saeculum I.O., 2007.
DA = Dicţionarul Academiei, Literele: (A–B): 1913.
MDA = Micul Dicţionar Academic, vol. IV (Pr–Z), Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic.
Trésor 1973 = Trésor de la langue française (Dictionnaire de la langue du XIX-ème et du
XX-ème siècle [1789–1960], publié sous la direction de Paul IMBS de
l’Institut), Tome deuxième (Affinerie – Anafractuosité), Éditions du Centre
National de la Recherche Scientifique.

Lexical Innovations in the Modern Romanian Orthodox Version of the Bible


(BO), Compared with the 17th Century Version of the Orthodox Bible
of Bucharest (BB)
Abstract

One must regard ad analyse the phenomenon of the lexical innovation in a certain text
(religious, for instance) not only by searching to define the place of the neologisms in its economy –
that is to say, a search aiming to establish in what degree tradition is opposed to innovation in such a
text must go beyond the limits of the rate of mere usage of neologisms. The proper sense of
innovation implies searching also all the cases of linguistic replacement, which repudiates archaic
phonetic features, morphological peculiarities as well as syntactic constructions in favour of their
correspondents in modern Romanian. Innovation is therefore not only lexical adoption, but also
manifold change, in which neologism is a decided but not sufficient centre. So the dynamism of a
sacred text (in our particular case, that of the Psalms) in its orthodox version is a conditionally
legitimated notion, implying a simultaneous view of continuity, regression and innovation in their
subtle relation – and that by the way of a diachronic approach and a complete textual analyse.

Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”


Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
danielateleoaca@gmail.com
CUVINTE NOI: FAMILIILE LUI A PROCEDURA
ȘI A PROCEDURIZA

IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU

Cuvinte-cheie: adaptarea verbelor împrumutate, dicţionare ale limbii române,


limbaj juridic, uz.
Mots-clés: adaptation des verbes empruntés, dictionnaires du roumain,
langage juridique, usage.

De peste un deceniu se folosesc, mai ales în domeniul managementului,


inclusiv în diverse acte normative, termeni concurenți, cu frecvențe diferite, din
familiile lui a procedura și a proceduriza, neînregistrați în dicționarele limbii
române. Termenii apar însă (sub diverse forme flexionare) în texte reproduse pe
internet, consultat la 27.02.2013.

1. a procedura vb.

Numărul de atestări pe internet pentru verbul a procedura1 nu poate fi stabilit


cu certitudine pentru că diverse forme care par a ține de acest verb nu sunt numai în
română, ci și în alte limbi. Se poate considera că verbul este atestat implicit prin
derivatele sale, citate în continuare. Participiul verbului a procedura, procedurat,
apare cu valoare atât verbală („Tehnicile alese vor fi procedurate și aplicate de
personal certificat”2), cât și adjectivală (pentru care v. 5.). Acesta din urmă este
atestat pe internet în texte datate începând încă din anul 1992 (v. 5.), în timp ce
verbul a procedura abia cu începere din anul 2003: „Stabilim direcțiile de
comunicare, elaborăm strategii de dezvoltare și procedurăm relațiile de
comunicare internă”3; „localnicii şi-au luat toate măsurile asiguratorii faţă de orice
eventual act abuziv viitor, procedurând în consecinţă şi împotriva recentului acord

1
Cu 4.790.000 de rezultate! În plus, forma procedura se confundă la căutarea automată cu
substantivul articulat procedura sau cu cel nearticulat procedură scris fără semnul diacritic; sunt etc.
proceduraţi nu apare, nu determină termenul substantive de genul masculin. Marcarea cu caractere
bold ne aparţine.
2
Pe site-ul TUV Austria România, http://www.tuv-austria.ro/acad.php?domain=domeniu-
tehnic&course=operator-examinare-nedistructiva-cu-ut-rt-pt-mt-vt-conform-sr-en-473-.
3
Ciprian Negru, comunicatorul de la Rompetrol, http://www.zi-de-zi.ro/ciprian-negru-
comunicatorul-de-la-rompetrol-2/.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 45–55


46 Ioana Vintilă-Rădulescu 2

de mediu solicitat de Primărie”4; „Menţinerea sub control a documentaţiei ce


procedurează activităţile ANSVSA”5; „alții spun că resursa umană, dacă îți
procedurezi toată activitatea, este ușor de înlocuit”6.
În unele texte apar indicii în legătură cu sensul verbului: „Clientul [...] trebuie
să știe dacă [...] vor [sic] să își pună în format electronic toate tipurile de
documente sau dacă vor să procedureze numai fluxul intern etc.”7
Verbul este analizabil ca format cu sufixul -a de la substantivul procedură,
referindu-se la proceduri așa cum sunt definite în Ordinul MFP 946/0058, cu
modificările și completările ulterioare, art. 2, alin. (1): „Procedurile reprezintă paşii
ce trebuie urmaţi (algoritmul) în realizarea sarcinilor, exercitarea
competenţelor şi angajarea responsabilităţilor.” Această definiție este o
concretizare a sensului cuvântului procedură în DEX, unde este explicat ca
„totalitatea actelor și a formelor îndeplinite în cadrul activității desfășurate de un
[...] organ de stat”9. În Ordin se precizează cerința ca aceste proceduri să fie
„scrise, formalizate”, adică transpuse în procedura operațională. La rândul lor,
procedurile operaţionale sunt definite în Ordin ca „prezentarea formalizată, în
scris, a tuturor paşilor ce trebuie urmaţi, a metodelor de lucru stabilite şi a regulilor
de aplicat în vederea realizării activităţii, cu privire la aspectul procesual” (Anexa
nr. 2, 7.1.).

2. procedurabil, neprocedurabil adj.

Pentru procedurabil am găsit 86 de atestări pe internet (forma *procedurabili


nu este atestată, adjectivul nedeterminând substantive masculine). El apare în
Ordinul citat în contexte precum „Instituţii publice care şi-au inventariat activităţile
procedurabile” (Anexa nr. 3).

4
Primăria Bistriţa tot încearcă să strângă centura în jurul Pădurii Codrişor,
http://www.mesagerul.ro/2012/03/21/primaria-bistrita-tot-incearca-sa-stranga-centura-jurul-padurii-codrisor
5
Comisia de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de
control managerial al autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, Plan de acţiuni
2012, http://www.ansvsa.ro/documente/admin/Plan%20de%20actiuni%20ANSVSA%202012_31088ro.pdf.
6
Ligia Neacşu, Resursele Umane fără management sunt ca o bicicletă fără ghidon,
http://hr.businesslive.ro/profiler-ligia-neacsu-bestsmart-consulting-resursele-umane-fara-
management-sunt-ca-o-bicicleta-fara-ghidon.
7
În revista Market watch, 2005, http://www.marketwatch.ro/articol/569/Document_Management-
etape_si_costuri/.
8
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 946 din 04/07/2005 pentru aprobarea Codului
controlului intern / managerial, cuprinzând standardele de control intern / managerial la entităţile
publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, http://forum.portal.
edu.ro/index.php?showtopic=179131&st=50.
9
http://dexonline.ro/definitie/procedur%C4%83. V. şi în NODEX: „Ansamblu de reguli de
organizare a administraţiei, folosite în vederea atingerii unui anumit rezultat. 2) Serie de formalităţi
care trebuie executate într-un proces.”
3 Familiile lui a procedura şi a proceduriza 47

Procedurabil este analizabil ca format cu sufixul -bil de la verbul a


procedura. Din valoarea sufixului se deduce că procedurabil înseamnă „care se
poate procedura, poate fi procedurat (în sensul de sub 1.), poate face obiectul
procedurării (în sensul de sub 4.)”.
Dintre contextele găsite, unul este ceva mai clar pentru sensul termenului:
„activitate procedurabilă reprezintă totalitatea atribuţiilor de o anumită natură care
determină procese de muncă cu un grad de complexitate şi omogenitate ridicat,
pentru care se pot stabili reguli şi metode de lucru general valabile în vederea
îndeplinirii, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă, a
obiectivelor compartimentului/entităţii publice.”10
Termenii procedurabil și procedurat (pentru care v. 5.) sunt puși uneori în
opoziție în același context: „Activitatea 1 a obiectivului 5 este procedurabilă,
nefiind, încă, procedurată”11 (cf. și, mai jos, neprocedurabil și neprocedurat).
Procedurabil se aplică și la alte domenii decât cel economico-financiar:
„Directorul TNO mă asigură că şi actul artistic e procedurabil, între anumite
limite şi fără a ignora creativitatea artistului. Modalitatea în care se conservă un
costum în decursul câtorva reprezentaţii, condiţiile în care o premieră trebuie să
devină un etalon pentru reprezentaţiile următoare, normele ce trebuie respectate
pentru ca spectacolul să se menţină la acelaşi nivel artistic sunt chestiuni
procedurabile.”12
Pe internet am găsit și 3 rezultate pentru neprocedurabil: „se vor prezenta
procedurile operaţionale de lucru specifice activităţii de audit intern elaborate,
gradul de acoperire a activităţilor, aplicabilitatea şi dacă există activităţi
neprocedurate sau neprocedurabile.”13

3. procedurabilitate s.f.

Pentru procedurabilitate, analizabil ca format cu sufixul -itate de la


adjectivul procedurabil, cu sensul „calitatea de a fi procedurabil (în sensul de sub
2.), posibilitatea de a fi procedurat (în sensul de sub 1.)”, am găsit un singur
rezultat pe internet, ținând de domeniul juridic: „Tocmai această lipsă de
10
Ordin nr. 1.423 din 30 octombrie 2012 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor
publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de
control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial,
cap. 1, http://www.ansvsa.ro/documente/admin/ORDIN%20nr%201423_30.10.2012_32994ro.pdf.
11
Programul de dezvoltare a sistemului de control managerial al Ministerului Economiei şi
Finanţelor, Etapa 4, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/control_prev/legislatie/Anexa_3_Etapa_4.pdf.
12
Alina Dragomir, Artiştii şi publicul sunt principala noastră responsabilitate,
http://incomemagazine.ro/articole/artistii-si-publicul-sunt-principala-noastra-responsabilitate.
13
Raport privind activitatea de audit intern desfăşurată la nivelul entităţilor publice
aflate în subordinea/ coordonarea/sub autoritatea M.E.C.T.S., pe anul 2011,
administraresite.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=14282, 2.3.5.
48 Ioana Vintilă-Rădulescu 4

conformitate și de procedurabilitate uniformă, nesancţionată explicit de lege, face


ca judecătorul sindic și lichidatorul să acţioneze la bunul plac”14.
Nu am găsit atestări pentru *neprocedurabilitate.

4. procedurare, neprocedurare s.f.

Numărul rezultatelor obținute pe internet pentru forma procedurare nu este


concludent, întrucât ea nu apare numai în limba română; în schimb pentru alte forme
flexionare se găsesc 59 de rezultate (formele procedurări, procedurările nu apar).
Procedurare este analizabil ca format cu sufixul -re, ca infinitiv lung, de la
verbul a procedura și are sensul „acțiunea de a procedura (în sensul de sub 1.)”:
„Know-how-ul acumulat de-a lungul timpului ne-a permis o procedurare a
activităților, ce elimină riscul apariției unor greșeli ce ar compromite calitatea
proiectelor”15.
În unele texte apar elemente care contribuie la deducerea sensului termenului:
„Avantaje implementare ISO: implementare a unui sistem de management în baza
standardelor ISO (ISO 9001, ISO 14001, OHSAS16 18001, ISO 22000 (HACCP17)),
[sic] impune obligativitatea procedurării activităţilor companiei astfel încât să se
asigure repetabilitatea execuţiei, monitorizarea formală a activităţilor, o mai bună
măsurare a performanţelor, trasabilitatea, identificarea activităţilor defectuoase cu
impact asupra costurilor”18; „Procedurare (scheme logice # instrucțiuni #
formulare)”19; „O provocare majoră este aceea de a reuși corelarea ritmului de
creștere a afacerii cu nevoia de structurare/procedurare organizațională și de
dezvoltare de procese funcționale/decizionale în cadrul acesteia20
Pentru neprocedurare am găsit pe internet 2 atestări (dacă nu cumva una este
o greșeală): „Instrucţiuni neprocedurare. SQL21. Conceptul SQL şi aplicarea lui în
MS ACCESS. Descrierea principalelor comenzi SQL” 22.

14
Pe site-ul juridice.ro, http://www.juridice.ro/158941/csm-despre-dosarele-in-materia-insolventei.html.
15
Pe site-ul concept 24, http://www.concept24.ro/concept.html.
16
OHSAS este acronimul pentru Occupational Health and Safety Assessment Series/Sistemul
de Management al Sănătăţii şi Securităţii Ocupaţionale.
17
HACCP este acronimul pentru Hazard Analysis and Critical Control Point/Analiza
Riscurilor şi a Punctelor Critice de Control.
18
Pe site-ul SC Laon Consulting SRL, http://www.bizoo.ro/firma/natasasolomon.
19
SC Calitop Servicii Consultanţă Management SRL, http://www.calitop.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=75&Itemid=97.
20
Pe site-ul business days, http://www.businessdays.ro/antreprenori-vs-investitori-cu-robert-
hisrich-sesiunea-2/.
21
SQL este acronimul pentru Structured Query Language/Limbaj Structurat de Interogare –
limbaj de programare utilizat pentru manipularea datelor de către sistemele de gestiune a bazelor de
date relaţionale.
22
Facultatea de Şiinţe Economice, www.uvvg.ro/site/docs/concurs/2012/Economice%20tematica.doc.
5 Familiile lui a procedura şi a proceduriza 49

5. procedurat, neprocedurat adj.

Numărul atestărilor pe internet pentru formele procedurat, procedurate nu


este concludent, aceste forme nefiind exclusiv în limba română. Din cele 52 de
atestări pe internet ale formei rom. procedurată, 50 sunt adjective și 2 au valoare
verbală (adăugându-se la alte ocurențe ale lui a procedura de sub 1.); forma
*proceduraţi nu este atestată, adjectivul nedeterminând substantive masculine.
Adjectivul procedurat apare pe lângă substantive ca activitate, cerinţă,
documente, valori, verificare ș.a.: „Conducerea se asigură că pentru toate acţiunile
semnificative, operaţiunile sunt consemnate în documente procedurate (cel puţin
în format electronic)”23.
După formă se deduce că procedurat, participiu al verbului a procedura,
folosit adjectival, înseamnă „care a fost supus procedurării (în sensul de sub 4.)”.
Din contextele citate, coroborate cu explicația de sub 1. pentru proceduri, se
înțelege că procedurat se poate explicita prin „cu privire la care s-a elaborat o
procedură, care a făcut obiectul elaborării unei proceduri (în sensul de sub 1.)”.
Procedurat pare cel mai vechi termen din familia lui a procedura, fiind
atestat începând din anul 1992: „Pentru acordarea subvenţiilor şi urmărirea
gestionării acestora de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (procedurate
în regulamentele de organizare şi funcţionare ale Oficiului pentru Protecţia
Consumatorilor [...])”24.
Procedurat poate apărea la grade de comparație: „Majoritatea companiilor, în
lupta pentru eficiență, tind să devină din ce în ce mai convenționale și mai
procedurate”25.
Pentru neprocedurat am găsit pe internet 6 atestări: „La momentul decembrie
2007, Clemens Petschnikar explica faptul că probleme întâmpinate în procesul de
reorganizare a Artima s-au referit la dificultatea de a schimba sistemul de lucru
specific unui business local, în mare măsură neprocedurat, la cel specific unei
companii mari naționale [...]”26.

23
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Fişa Standardului 17. Proceduri,
http://www.mdrt.ro/userfiles/upp/Fisa_S17.pdf.
24
Procedura de colaborare între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi asociaţiile pentru
protecţia consumatorilor şi participarea, împreuna cu aceştia, la informarea şi educarea
consumatorilor. http://www.bu.edu/bucflp/files/2012/01/Government-Ordinance-No.-21-of-1992-on-
Consumer-Protection.pdf.
25
Viorel Panaite, Lecţii de credibilitate, http://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/
157/10+lectii+de+Personal+Branding.
26
În Progresiv. Revista factorilor de decizie din retail şi FMGG, http://old.magazinulprogresiv.ro/
articol.php?id=1463.
50 Ioana Vintilă-Rădulescu 6

6. a proceduriza vb.

Pentru a proceduriza (inclusiv la forme flexionare) am găsit pe internet 30 de


rezultate, incluzând 18 atestări ale participiului procedurizat cu valoare verbală:
„Conținutul trebuie să fie procedurizat ”27. Se poate considera că verbul este
atestat implicit prin derivatele sale, citate în continuare.
A proceduriza este analizabil ca format cu sufixul -iza de la substantivul
procedură și are același sens ca a procedura (pentru care v. 1.).
Din unele texte se pot deduce elemente care ajută la înțelegerea sensului
termenului: „Conținutul trebuie să fie procedurizat [...] pentru ca să poată fi
translatat, cu mai multă ușurință, într-o cale de comunicare gen internet și
calculator”28; „În acest moment sunt foarte puțini specialiști în România în [...]
Business Process Management: oameni capabili să modeleze și să optimizeze
diversele activități, să le procedurizeze ca să poată fi automatizate în cât mai
mare măsură de către sistemele IT și de tehnologie, în general”29; „Mai ales în
cazul firmelor mari, acei oameni-cheie trebuie să procedurizeze cât mai mult
activitatea firmei pentru a o putea ține în mâna, a o controla, a observa devierile și
a ști cine lucrează bine și cine nu, pentru a găsi soluțiile de optimizare și, poate cel
mai important, pentru a asigura predictibilitatea businessului”30.
A proceduriza apare și cu un sens mai special: „Era vorba de a proceduriza
cumva, de a transparentiza cumva un text care îl făcea închis ca opțiune doar
pentru ministru, în sensul de a se afișa candidaturile, de a se publica condițiile,
criteriile pe care acei candidați trebuie să le realizeze, astfel încât și cu sprijinul
comisiei de evaluare, ministrul să poată opera cea mai corectă și responsabilă
alegere”31.

7. procedurizabil adj.

Procedurizabil, pentru care am găsit pe internet un singur rezultat, „ION-


urile32 sunt ușor standardizabile și procedurizabile”33, este analizabil ca derivat de

27
Pe site-ul Training – vânzări, http://training-vanzari.ro/2009/03/cele-3-mari-schimbari-care-
revolutioneaza-instruirea-in-vanzari/.
28
Pe site-ul Training – vânzări, http://training-vanzari.ro/2009/03/cele-3-mari-schimbari-care-
revolutioneaza-instruirea-in-vanzari/.
29
Pe site-ul Best ressource, http://www.bestresource.ro/blog/citeste/284/meseriile-viitorului.
30
http://www.wall-street.ro/editorial/300/Software-pentru-conducatori-destepti-manageri-prosti-
angajati-indolenti-si-vremuri-grele.
31
Pe site-ul Wall-street pentru noua economie, http://www.luju.ro/institutii/min-
justitiei/ministrul-justitiei-mona-pivniceru-spera-ca-a-convins-comisia-europeana-cu-procedura-
instituita-la-nivelul-mj-pentru-numirea-procurorului-general-al-romaniei-si-a-sefului-dna-lui-
pivniceru-i-s-a-cerut-o-lista-scurta-si-una-mai-lunga-de-candidati-pivniceru?pdf.
32
ION este acronim pentru Întrerupere – Ofertare – Negociere ca secvenţe de vânzare.
33
Pe site-ul Training şi vânzări, http://training-vanzari.ro/category/tehnici-de-manipulare/page/7/.
7 Familiile lui a procedura şi a proceduriza 51

la verbul a proceduriza cu sufixul -bil, însemnând „care poate fi procedurizat (în


sensul de sub 6.)”.
Nu am găsit atestări pentru *neprocedurizabil.

8. procedurizare s.f.

Procedurizare, pentru care am găsit pe internet 61 de rezultate, este


analizabil ca substantiv format cu sufixul -re, ca infinitiv lung, de la verbul a
proceduriza și cu sensul „acțiunea de a proceduriza (în sensul de sub 6.)”.
În unele texte este pus între ghilimele: „Dincolo de această «procedurizare»,
există și câteva tactici punctuale, concrete și foarte practice”34. În altele s-a simțit
nevoia de a-l explica: „Succesul marilor corporații e legat aproape întotdeauna de
procedurizare, adică de gradul în care acestea reușesc, pe de o parte, să
construiască proceduri foarte bune, și, pe de altă parte, cât de bine reușesc să-i
oblige pe angajați să le respecte și să lucreze după ele” 35; „în zilele noastre,
procedurizarea și optimizarea activității sunt aproape sinonime cu
automatizarea proceselor prin folosirea tehnologiei.”36. Ambele situații arată că
procedurizare este perceput ca un termen nou.
Unele explicații sunt însă tot atât de neclare pentru nespecialiști ca și
termenul însuși: „Project Management – proiectare, organizare, coordonare,
«procedurizare» (orientare extremă spre end user și scalabilitate)”37.
Comentariul unui cititor exprimă respingerea termenului: „Cei ce sunt
incapabili să gândească proceduri complete, dar știu să zică vorbe la nesfârșit
despre «procedurizare» (de parcă ar exista în limba română un verb care să
permită o astfel de flexionare la „participiu” [sic])... ”38.
Nu am găsit atestări pe internet pentru *neprocedurizare.

9. procedurizat adj., adv.

Pentru procedurizat adjectiv (forma *procedurizaţi nu este atestată,


adjectivul nedeterminând substantive masculine) și adverb am găsit în total pe
internet 34 de atestări, dintre care în 29 are valoare adjectivală și în 5 valoare
adverbială (în 18 atestări, participiul are valoare verbală, astfel că acestea se includ
în numărul de atestări ale lui a proceduriza de sub 6.).

34
Mihaela Apetrei, Cum funcţionează creativitatea în PR, http://markmedia.ro/
article_show.php?g_id=1083.
35
Pe site-ul bestressource, http://www.bestresource.ro/blog/citeste/284/meseriile-viitorului.
36
Pe site-ul Wall-street pentru noua economie, http://www.wall-street.ro/editorial/300/
Software-pentru-conducatori-destepti-manageri-prosti-angajati-indolenti-si-vremuri-grele.
37
George Teioşanu, The web marketing guy, http://georgeteiosanu.ro/despre/.
38
Pe site-ul avocatnet.ro, http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_29881/avocatnet.
html#axzz2K67HaxDq.
52 Ioana Vintilă-Rădulescu 8

După formă se deduce că procedurizat, participiu al verbului a proceduriza


(v. 6.), folosit adjectival, înseamnă „care a fost supus procedurizării (în sensul de
sub 8.)”: „Mai mult de 90% din activitățile pe care le desfășurăm sunt
procedurizate; există proceduri clare de distribuție și verificare a calității
distribuției”39.
În câteva texte apare scris între ghilimele, ceea ce arată că este simțit ca un
cuvânt nou: „Personal, cred că în Occident lucram cu mult mai structurat și
«procedurizat» (cum îți place ție să spui)”40.
Unele texte cuprind elemente din care se poate deduce aproximativ sensul
termenului: „în țările unde se trăiește bine și civilizat lucrurile sunt organizate,
procedurizate. [sic] oamenii au habar ce fac, știu care le sunt „atribuțiile”.
[sic] mecanismul e uns”41; „Majoritatea activităților de bază ale organizațiilor care
fac parte din grupul țintă al Kazier, din toate departamentele (core business,
vânzari, client service, marketing, HR, juridic, aprovizionare etc.), [sic] sunt
repetitive și, prin urmare, pot fi procedurizate (automatizate, tratate ca
procese) și administrate sub formă de procese și proiecte”42.
Sensul aproximativ rezultă uneori din prezentarea termenului în paralel cu o
sintagmă cu sens opus: „Unii oameni au nevoie de un mediu structurat și
procedurizat. Alții, dimpotrivă, au nevoie de flexibilitate și spațiu de
manifestare”43; „Preferă să lucreze în medii puțin procedurizate, în care nu
există reguli stricte”44; „ideal ar fi să-i «păcălească» pe angajați și să-i facă să
lucreze procedurizat fără să-și dea prea bine seama, să creadă că au libertate și
inițiativă mai mari decât în realitate”45.
În unele texte, procedurizat apare la grade de comparație („Dacă ar fi să
puncteze avantajele clare pe care le au străinii, head-hunterul ar menţiona faptul că
sunt mult mai ordonaţi şi mai organizaţi decât românii datorită [...] expunerii
îndelungate la un sistem social şi economic mult mai structurat şi mai
procedurizat”46) sau cu determinări precum corespunzător, înalt, la sânge,
parţial, puternic, puţin etc.: „orice companie, indiferent de mărimea ei, trebuie să

39
Pe site-ul companiei Index marketing, http://www.inboxmarketing.ro/index.php?id=5.
40
George Butunoiu, Ce au greşit managerii români în criză?, http://www.georgebutunoiu.ro/
blog/index.php/2010/06/26/ce-au-gresit-managerii-romani-in-criza/.
41
Designerul, clientul şi mai ales prietena clientului, http://writeman.wordpress.com/category/
marketing-%C8%99i-conexe/.
42
Conceptul de bază & condiţiile de aplicabilitate, http://www.kazier.ro/
conceptul_de_baza_conditiile_de_aplicabilitate.aspx.
43
Pe site-ul cariereonline.ro, http://www.cariereonline.ro/articol/cat-de-mult-conteaza-brandul-
de-angajator-pentru-un-candidat.
44
Pe site-ul Catalyst, http://www.catalyst.ro/blog/?cat=4.
45
Procedurizarea – între necesar şi ineficient, http://novit.ro/2010/02/18/procedurizarea-intre-
necesar-si-ineficient/.
46
Manager străin vs. manager român. De ce nu suntem în stare să ne conducem singuri?,
http://www.businessmagazin.ro/printare/cover-story/manager-strain-vs-manager-roman-de-ce-nu-
suntem-in-stare-sa-ne-conducem-singuri-9223734.
9 Familiile lui a procedura şi a proceduriza 53

aibă o activitate procedurizată măcar parțial. Astfel, un sistem puternic


procedurizat nu își găsește locul într-o companie de această dimensiune”47;
„Eventual au făcut un training de 2 zile pe un model oarecare de coaching
procedurizat la sânge [...], pentru a fi mai ușor de ingurgitat”48.
Forma de masculin singular este folosită uneori cu valoare adverbială:
„Singura diferență sistematică și persistentă pe care am observat-o eu de 20 de ani
de când fac executive search este legată de [...] instinctul de a lucra
procedurizat”49.
Nu am găsit atestări pe internet pentru *neprocedurizat.

CONCLUZII

Numărul de atestări pe internet50 (sub diversele lor forme flexionare) ale


termenilor discutați este prezentat în tabelul de mai jos în paralel, după cum țin de
a procedura, respectiv de a proceduriza:

Număr
Nr. crt. Cuvântul
de atestări
1. neprocedurabil 3
2. *neprocedurizabil –

3. *neprocedurabilitate –
4. *neprocedurizabilitate –

5. neprocedurare 1–2
6. *neprocedurizare –

7. neprocedurat 6
8. *neprocedurizat –

9. a procedura ?
10. a proceduriza 30

11. procedurabil 86
12. procedurizabil 1

47
Procedurizarea – între necesar şi ineficient, http://novit.ro/2010/02/18/procedurizarea-intre-
necesar-si-ineficient/.
48
Mihai Stănescu, http://www.mihaistanescu.ro/tag/competente-management/.
49
Pe site-ul bestressource, www.bestresource.ro/blog/citeste/298/manageri-romani-vs-
manageri-straini.
50
Care este un indiciu asupra frecvenţei cuvintelor, dar care nu poate fi absolutizat, mai ales că
unele contexte se repetă chiar de mai multe ori.
54 Ioana Vintilă-Rădulescu 10

13. procedurabilitate 1
14. *procedurizabilitate –

15. procedurare 59 + ?
16. procedurizare 30

17. procedurat adj. 50


18. procedurizat adj., adv. 34 (adj. 29,
adv. 5)

Așa cum am afirmat de la început, termenii prezentați nu se regăsesc în


dicționarele limbii române. Dintre cuvintele mai mult sau mai puțin înrudite cu ele,
în DEX figurează a proceda, procedeu, procedural, procedură, procedurist,
proces, procesual.
Pentru termenii românești a putut servi ca model limba franceză, pentru care
pe internet se regăsesc fr. procédurer („Le référentiel ISO 9001 n’intègre en soit
aucune obligation de « procédurer » toutes les tâches réalisées au quotidien”51;
„D’autres procédures peuvent être rédigées au fil du temps en fonction de la
récurrence d’incidents similaires où il est intéressant de procédurer les actions qui
ont été réalisées”52), fr. procédurable („sa dimension clinique fait qu’elle n’est pas
procédurable, pas codifiable et qu’à chaque intervention, l’accompagnant s’adapte
aux personnes et au contexte”53), fr. proceduré („Très organisé, encadré et
« procéduré », ce contrat d’infogérance m’a apporté de la rigueur et une première
expérience en management”54). Punerea între ghilimele, în unele texte, a
elementelor în discuție arată că este vorba și în franceză de termeni relativ noi (ei
nu se regăsesc, de altfel, în dicționarele curente ale limbii franceze55).
În limba engleză, care poate fi de asemenea invocată ca model pentru
terminologia economico-financiară românească actuală, formele sunt ceva mai
diferite de cele românești. Astfel, pe internet apar [to] procedurate („From this, he
gathered that codes + constraints = publics and nodded to Annette Vee's notion of
proceduracy and the importance of becoming procedurate”56), procedurated
(„a procedurated system for the evalutation and qualification of the contract firms

51
Pharma système qualité, http://www.pharmasystemequalite.com/faq/.
52
Lettre d’information ITIL France 17, janvier 2011, http://www.itilfrance.com/index.php?pc
=newsletter/2011-01/newsletter.inc&pg=menu_accueil.inc&pt=Lettre%20d'information%20n%
B017%20-%20Janvier%202011&pb=haut_entete_lettreinfo.inc.
53
Accompagnement des managers et des organisations dans la transition,
http://www.passages-co.com/ethique-deontologie.html?PHPSESSID=af6to5tqb51m4m0k521c345tb6.
54
Mohamed Derrab, chef de projet, Ministère du Travail, http://fr.viadeo.com/fr/profile/
mohamed.derrab.
55
Şi în italiană se folosesc termenii procedurare, procedurabile, procedurato, procedurazione.
56
Back to blog My time in Ann Arbor CWCON, http://betajames.net/my-time-in-ann-arbor-cwcon.
11 Familiile lui a procedura şi a proceduriza 55

and supplier of products and services”57), proceduracy („Proceduracy, which is


my term for the literacy associated with computer programming, is the ability
to break down complex processes into smaller procedures and express them
explicitly enough to be read by a computer”58).
Deși verbul a proceduriza și lanțul lui de derivate ni s-ar fi părut
preferabile59, fiind mai transparente, decât verbul cu același sens, a procedura, și
seria de derivate de la el, credem că răspândirea variantei a procedura (care
corespunde tendinței actuale de adaptare a verbelor preluate din alte limbi cu -a, și
nu cu -iza, poate și datorită scurtimii, cf. a downloada, a upgrada etc., și nu *a
downloadiza, *a upgradiza etc.) nu mai poate fi oprită, mai ales ca urmare a faptului că
formele respective au fost adoptate în acte normative cu largă aplicabilitate, privind
managementul tuturor entităților publice. De aceea credem că a procedura,
procedurabil și procedurat ar trebui introduse în dicționarele limbii române.

Mots récents: les familles de roum. procedura et proceduriza


Résumé

Depuis dix ans environ on emploie, notamment dans le domaine du management, avec des
fréquences différentes, les termes a procedura et a proceduriza et leurs dérivés, qui ne sont pas
enregistrés dans les dictionnaires du roumain, mais qu’on retrouve sur internet.
La diffusion de a procedura, procedurabil, procedurare, etc. par rapport à a proceduriza,
procedurizabil, procedurizare (qui correspond à la tendance actuelle d’adapter sous la forme en -a –
et non sous la forme en -iza – les verbes empruntés, peut-être aussi en vertu de sa brièveté) ne saurait
plus être empêchée, d’autant plus que les formes en question ont été adoptées dans des actes
législatifs ayant une large application.
C’est pourquoi nous pensons qu’au moins a procedura, procedurabil et procedurare devraient
être introduits dans les dictionnaires du roumain.

Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”


Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
ioana.vintila.radulescu@gmail.com

57
Dichiarazione ambientale. Environmental Statement. Secondo i requisiti del Regolamento della
Comunità Europea n. 1836/93. In compliance with the requirements of EC Regulation 1836/93(EMAS).
Anno 2000, http://ec.europa.eu/environment/emas/pdf/es_library/24_6it_dellaforrestali00_it.pdf.
58
Rik Hunter, The Literacy of Proceduracy: A Conversation with Annette Vee,
http://hastac.org/blogs/rikhunter/literacy-proceduracy-conversation-annette-vee.
59
Supără însă puţin apropierea formală de durizare.
56 Ioana Vintilă-Rădulescu 12
CĂMARĂ, CAMERĂ, CHIMIR, COMOARĂ şi lat. CAMARA, CAMERA

MIHAELA MARIN

Cuvinte-cheie: dicţionar, lexicografie, etimologie, atestare, sens.


Key words: dictionary, lexicography, etimology, proof, meaning.

1. INTRODUCERE

În cele ce urmează ne propunem să discutăm cvadrupletul cămară, cameră,


chimir, comoară pe baza relaţiei etimonurilor acestora cu lat. camera, camara.
Cuvintele menţionate au pătruns la noi pe căi diferite. Cămară este moştenit din
lat. camera, camara „boltă, arcadă” şi apropiat de gr. χαµάρα „boltă”. DA arată că
acest termen există în toate limbile romanice, germanice, balcanice şi slave şi că se
află în legătură cu bg. kamára „odaie, firidă în peretele servind de dulap” şi ngr.
χαµάρα „odaie”. Sensurile lui cămară sunt prezente în rus. kamora „Vorratskammer”,
pol. kómora şi magh. kamara „Speisekammer”, tc. kamara „Schiffskajüte” şi se
datorează medio-lat. camera „vistierie”. Celelalte trei cuvinte au origine italiană
(cameră <it. camera), turcă (chimir < tc. kemer; cf. bg. kemér, scr. cémèr, ngr. κεηµέρι,
κεµέρι, alb. kimére, mgl. kimer) şi respectiv, slavă (comoară < slav. komora (rus., ucr.
komóra „cămară”, pol. komora „comoară; magazie, trezorerie”, srb. komora
(„trezorerie, fisc”), împrumutat din lat. camara). Aceşti termeni vechi în limba
noastră sunt interesanţi atât din perspectivă semantică, cât şi din cele stilistică şi
lexicală şi de aceea am apelat atât la informaţiile oferite de DA cât şi la cele din
alte lucrări lexicografice româneşti de referinţă.

2. ATESTĂRILE CUVINTELOR ÎN DICŢIONARE

În DA cămară are prima atestare în ANON. CAR., cu sensul de „odaie,


cameră”; (la pl.) case”. Bogdan (1946: 34), Bolocan (1981: 20), Djamo-Diaconiţă
(1971: 373), TDRG menţionează că termenul este utilizat în Ţara Românească încă
din 1431 cu semnificaţia „chambre aux provisions, debarras”. Cameră are cea mai
veche menţiune scrisă din 1780 (Ursu, ap. TDRG); este vorba despre sintagma
cameră obscură. Chimir apare pentru prima oară în Istoria (1715: 27), unde
înseamnă „boltă, arcadă, portic” şi la Şăineanu (1900: 112), iar comoară este
atestat încă din secolul al XVI-lea în Psaltirea Scheiană cu înţelesul de
„ascunzătoare, bârlog, vizuină”.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 57–67


58 Mihaela Marin 2

STRUCTURA ARTICOLELOR DE DICŢIONAR

Cămară – I. (Ieşit din uz) Spaţiu de locuit. 1. Cameră, odaie. ANON. CAR.
„Când să vor găsi singuri într-o cămară”. PRAVILA MOLD. 55. „Le meşterşugi
[curţile] cu neşte cămăr[i] (case) luminoase” (a. 1648). UDRIŞTE NĂSTUREL,
ap. GCR I 133/29, cf. 222/21, LB, CADE, ŞĂINEANU, D. U., TDRG., DA.
Cameră de culcare = dormitor. „Mihnea-vodă adormit, Dormea pe-un pat aurit, În
cămară-ntunecată, Tot cu şaluri îmbrăcată”. ALECSANDRI, P. P. 203/17, DA.
2. (La plural) Case, apartamente. „Făcu treacerea cea de piatră la Uzun-Chiopru
minunată, pe 60 de cămări lungul”. E. VĂCĂRESCUL, IST. 256/21. (Fig.) Suflet.
„Iară tu, când te rogi, întră în cămara ta”. BIBLIA (1688), ap. TDRG, DA.
II. Spaţiu (de dimensiuni reduse) cu diferite destinaţii. 1. Cabină de baie (într-o
corabie). „Unul din filosofi, supt camara corăbiii aflându-se ...” CANTEMIR, IST.
141. 2. Celulă într-o închisoare. „În cămările acelui feredeu închiseră svântul”.
VARLAAM, C. II 18/12, DA. 3. Cameră de tortură. „În dreapta coridorului este o
scăriţă pe care suindu-te intri într-o cămară boltită, cu ferestre strimte, care servea
spre schingiurea prizonierilor”. C. NEGRUZZI, I 311, DA. 4. (La oraş) Încăpere
răcoroasă şi întunecoasă în care se păstrează alimentele şi băuturile. „Căce ai întrat
în cămară şi ai mâncat smochinele”. ISOPIE (sec. XVIII) ap. GCR I 351/27, DA,
CADE, SCRIBAN, D., ŞĂINEANU, D. U., DA. 4. (La locuinţa ţărănească)
Încăpere cu diverse utilizări: a) cameră de zi. MANOLESCU, I, 73, DA, CADE,
ŞĂINEANU, D. U.; b) cameră de oaspeţi. FRÂNCU – CANDREA, M. 23, CADE;
c) (Bucovina) camera în care locuieşte zilnic ţăranul. ŞEZ. I, 271; d) (Braşov)
cameră neîncălzită. PITTIŞ, ŞCH. 107, DA; e) încăpere în care se face mămăliga şi
se ţine mălaiul. HASDEU, IV 157, DA; f) bucătărie. PAMFILE, I. C. 402, DA;
g) magazie. PAMFILE, I. C. 402, DA; h) pivniţă. MARDARIE, L. 1479, 2040,
4412, COSTINESCU, DA; i) şopron. PAMFILE, I. C. 445, DA; j) loc unde se
păstrează banii. „Mergi degrabă la cămară, De ia galbeni din comoară”.
ALECSANDRI, P. P. 125/26; k) încăpere în care se găseşte vatra. PAMFILE, I. C.
403, DAMÉ, T. 99, DA; l) debara. PAMFILE, I. C. 403, CADE, ŞĂINEANU,
D. U.; m) (astăzi în uz) încăpere mică răcoroasă în care se păstrează alimentele şi
băuturile. „Pentru aşezarea bucatelor sunt bune hămbarele, găvănaşurile sau
cămările ceale de ţânut bucate”. ECONOMIA, 57, LB, CADE, SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. III. (Ieşit din uz; la plural; la palatul domnesc) 1. Sală în care
se organizau mese festive. „De multe ori poroncea cămăraşului ..., de făcea masă
boierilor pământeni, la cămara în divanul cel mare”. E. KOGĂLNICEANU, LET.
II 235/5. 2. Cameră de oaspeţi. „Sosind la Iaşi, au conăcit la Curtea domnească, la
cămară”. id. ib. 225/26. 3. Cămară domnească = încăpere în care domnitorul îşi
păstra averea personală. I. GOLESCU, D. 4. Cameră de locuit pentru membrii
familiei domneşti. ODOBESCU, I, 127/26, DA. 3. Biroul domnitorului. „Împăratul
îl chemă în cămara lui”. STĂNCESCU, B. 183. (În sintagmele) Cămară de taină =
birou în care se întocmeau actele oficiale. Cf. GHEORGACHI LOGOFĂTUL,
3 Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera 59

LET. III 292/31. Cămara cu arme = arsenalul. Cf. BĂLCESCU, M. V. 650.


6. (Ieşit din uz) Administraţia financiară (şi diverse departamente: impozite, vămi,
plata salariilor). DA, CADE, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 7. (În Principatele
Române) Cămara (domnească sau gospod) = administraţia veniturilor speciale ale
domnului (ocne, văi, dijme), care constituiau ceea ce am numi azi lista sa civilă; cf.
casetă; p. ext. vistierie. „Pus-au Domnul nostru boiari mari ca să le ia sama
cămărei şi să numere banii” (a. 1652). MAG. IST. I 127/7. „Trei lei de pungă să ia
de la cumpărătorii slujbelor visteriei şi a cămărei, adică din desetină, din vădrărit,
din goştină, din vamă şi din ocnă, când se vor vinde”. RĂŞCANU, L. 7/3. „Leafa li
se da de la cămară, prin marifetul mieu”. E. VĂCĂRESCU, IST. 292/24.
„Cumpăra ale cămării domneşti venituri, ocne, vămi şi celelante”. ZILOT, CRON.
„71. 3.617,43 din banii cămării” (a. 1784-5). IORGA, S. D. VI 183. Cheltuielile de
protocol. „Afară de toate rusumaturile cămării gospod, carii sunt pentru ageanzile
şi alte cheltuiele ale Domnului” (a. 1802). URICARIUL, I 8/9. „Camara orândueşte
... croitori A straielor eterii[i] ei să fie lucrători”. BELDIMAN, TR. 343.
„Pecetluindu-le (acele mărfuri) ... să le trimiţă la cămara domniei mele”.
FILIMON, ap. TDRG. „Pe an lei 12.000, cheltuiala cuhnii g[o]sp[o]d la trei mese:
la g[o]sp[o]d, la harem şi la cămara g[o]sp[o]d”. RĂŞCANU, L. 80/21. 8. Instituţie
prin mijlocirea căreia se obţin diferite dregătorii şi favoruri. „În adevăratul înţeles,
camara este cantora sărăriilor, dar în fiinţă, ea este curtea Târgului-Ocnei. Aice se
concentrează toate interesele, nu numai a rufetaşilor, ci şi a orăşenilor. De la
camară se împrăştie favorul şi desgraţia, dragostea şi urgia, binele şi răul. Într-un
cuvânt ea este o autoritate mai mult sau mai puţin însemnată, după gravitatea
camaraşului”. C. NEGRUZZI, I 309, DA. 9. Casetă pentru transportul valorilor.
„Iară pagubile de la tătari i-au plinit toate, şapte sute de pungi de bani i-au adus în
Iaşi, cu nişte cămări cu cai”. NECULCE, LET. II 405/16. (În administraţia statului)
Vătaf de cămară. id. ib. 77/17. 10. (Ieşit din uz; în administraţia austriacă)
Administraţia financiară a statului, minister de finanţe, fisc. CADE, SCRIBAN,
D. (Ieşit din uz; spec., în administraţia austriacă, după germ. Hofkammer)
Administraţia financiară a statului, ministerul de finanţe, vistierie, fisc, erariu, cf.
comoară. Cf. IORGA, S. D. I 232, FRÂNCU – CANDREA, M. 36. „Trebuia să se
plătească fiscului, adecă cămării cei împărăteşti”. ŞINCAI, HR. I 10/33. 11. Arhiva
unei instituţii. „[Hrisovul] se ţine ... în arhivul preaînălţatei cămări ungureşti de
Curte din Buda”. ŞINCAI, HR. I 327/38. DA, CADE. 12. Vistierie domnească.
Cămară = vistierie. MARDARIE, L. 4097. „Cămările împăratului” (glosă pentru
vistearele). DOSOFTEI, V. S. 82/12, LB, CADE, SCRIBAN, D., ŞĂINEANU,
D. U. 13. Un fel de trăsură închisă, numită şi „cuhne”. CADE. 14. Boltă cerească.
Cereasca cămară. SCRIBAN, D.
Cameră – 1. Încăpere de locuit. LB, DA, CADE, ŞĂINEANU, D. U.,
SCRIBAN, D., ŞĂINEANU, D. U. Camera de culcare = iatac, cf. dormitor. DA.
Muzică de cameră (în opoziţie cu muzica de teatru, de biserică), muzică făcută spre
a fi executată într-un salon (particular), spec. sonate, duo, trio, cvatuor ş. a.
60 Mihaela Marin 4

2. (Spec.) Sală de consiliu într-o instituţie (publică); p. ext. participanţii la şedinţele


de consiliu. DA, CADE. 3. Instituţie publică; sediul unei instituţii sau al unei
subdiviziuni a acesteia. CADE. Camera de arme = arsenal. CADE. Camera
consiliului (sau de consiliu) = locul în care se retrage un complet de judecată după
dezbateri pentru deliberare. CADE Camera de comerţ. CADE, SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. Camera de meserii. CADE., ŞĂINEANU, D. U. Camera de
punere sub acuzare, alăturată de Curtea de Apel = membrii unei Curţi de Apel care
alcătuiesc instanţa care confirmă sau infirmă mandatele de arestare, Parchet.
CADE, SCRIBAN, D., ŞĂINEANU, D. U. Membrii Curţii de Apel. ŞĂINEANU,
D. U. (Politic) Clădirea parlamentului şi întrunirile care au loc aici. SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. Camera deputaţilor = subdiviziune a Parlamentului.
SCRIBAN, D., ŞĂINEANU, D. U. Camera pairilor (în Franţa). SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. Camera lorzilor, camera comunelor (în Anglia). SCRIBAN,
D., ŞĂINEANU, D. U. 3. P. anal. (Tehn.) Cavitate asemănătoare cu o cameră.
(Fizică) Cameră neagră (s. obscură), cutie cu o mică deschizătură, în care se poate
fixa o lentilă convergentă prin care razele luminoase trecând de la obiectele din
afară formează pe fundul cutiei aşezat în focarul lentilei o imagine reală a acestor
obiecte. Aparatul fotografic are o cameră neagră. DA, CADE, SCRIBAN,
D. Camerele ochiului = fiecare dintre cele două cavităţi ale ochiului, limitate de
cristalin, şi umplute cu umoare apoasă, orbită. CADE. Cameră luminoasă, cameră
clară = aparat optic prin care, cu ajutorul unei prisme triunghiulare, se proiectează
pe un plan imaginea reală a obiectelor din afară. CADE. Camera pneurilor = Tub
de cauciuc în formă de colac, care se umple cu aer şi se pune în jurul roţilor
automobilelor, bicicletelor etc. în interiorul pneurilor. CADE.
Chimir: 1. (Ieşit din uz; în forma chimer) Boltă, arcadă, cămară mică. DICŢ.,
SCRIBAN, D. „Apă multă şi bună carea de la un loc este adusă pe chimiruri de
piatră înalte”. ARHIVA R. II, 32. 2. Odăi, case (mici). „Un armean bătrân, ce şade
în nişte chimeruri din poarta de piatră a Cetăţuiei”. STAMATI, ap. TDRG, DA.
3. Brâu lat de piele (cu înflorituri) în care se ţin banii. CADE, SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U., (cf. COSTINESCU, LM, ŞIO, CREANGĂ, GL.,
MANOLESCU, I. 192, PAMFILE, I. C. 50, 354, PĂSCULESCU, L. P., H. X 47,
509, II, 118); p. ext. pungă (purtată la brâu). „Îmi place ist mundir Şi plumbii din
chimir”. ALECSANDRI, T. 6. (P. ext.) Pungă de piele purtată la brâu în care se
păstrează iasca, cremenea etc. „Chimirile de piele roşie împestriţate cu desemnuri
felurite, tipărite sau lipite deasupra şi decorate cu alămuri strălucitoare”.
ODOBESCU, I 483. „De chimer se desfăcea Şi-n tecşilă se căta. Din tecşilă scoase
iute Trei surcele de chibrite”. ŞEZ. IV 131/28, cf. CADE, ŞĂINEANU, D. U. P.
ext. Pungă de bani (în genere). „Şi aceştia-s buni, stăpâne; pune-i la chimeriu şi taci
molcom”. CREANGĂ, P. 161/4. „Ia de colo chimirul cu bani”. GANE, ap. ŞIO.,
CADE, ŞĂINEANU, D. U., DA. Portofel de piele cu încuietoare de metal.
„Amândoi purtau cioboate ... şi chimir cu oţele”. ODOBESCU, I 65/10, cf. Suciu
(2010: 225). Fig. (Loc.) A strânge (banii) la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit.
5 Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera 61

A avea la chimir = a fi bogat. „N-am leţcaie la chimir, Să mă pot plăti de bir”.


ALECSANDRI, P. P. 228b/3.
Termenul provine din tc. kemer „voûte, arcade, cintre, ceinture, le milieu du
corps” şi este înrudit cu gr. χαµάρα şi lat. camera, cf. Berneker, (1908: 556).
Comoară – I. 1. Încăpere destinată păstrării alimentelor şi obiectelor din
gospodărie. „Pieriră comorile”. BIBLIA, 1688, 589. (Fig.) Suflet. BIBLIA. 2. († şi
dial.) Ascunzătoare, vizuină (REV. CRIT. III 119), bârlog. „Prinseră-me ca leul
gata spre vărat, şi ca schimenul ce iaste în debiu în cămora sa” (comoara C,
vistiiariul C, H, bărloage D). PSALT. SCH. 23/14. SCRIBAN, D. II. Cimitir.
(Transilv.-de-nord) Cimitir. „Unde-i comoara satului?” VICIUL, GL. III. (P. ext.)
1. Bani, obiecte valoroase ascunse în pământ, (în vase de lut) şi uitate acolo (cf.
COSTINESCU), tezaur (HAMANGIU, C. C. 649). Cf. LB. Metale preţioase,
monede vechi al căror posesor este necunoscut. „Comoară ascunsă în sat ce o află
omu ascunsă”. CORESI, ap. GCR I 17/27, cf. EV. 44/10, 52/20. „De să va prileji
cuiva, nu cercând, ce aşa să va nemeri, de va găsi o comoară pre un loc străin,
atunce să fie şi să împartă în doo cu stăpânul locului”. PRAV. 302. „Comoara nu
scapă de plugariul”. DOSOFTEI, V. S. 42b. „Pohtesc moartea şi nu o nemeresc,
scurmând-o ca neşte comoară”. BIBLIA (1688) 364b/15. „Au aflat comoară”.
MINEIUL (1776) 130b. „Era ascunsă o comoară în pământ”. GCR II 40/11. „În
ruinele ei sunt comori”. C. NEGRUZZI, I 203. „Uzufructuarul nu are nici un drept
... asupra comorei care s-ar putea găsi în cursul uzufructului său”. HAMANGIU, C.
C. 136. (În credinţele populare) Bani necuraţi păziţi de duhuri rele. „Un cerşetoriu
... că-s draci de pe comoară”. ŞEZ. III 183/21. „Ban găsit, ban vrăjit. Comoară
găsită, belea nesfârşită”. ALECSANDRI, P. P. 93, CADE, SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. (P. ext.) Locul unde este ascunsă sau îngropată o comoară.
CADE, ŞĂINEANU, D. U. (Reg.; în credinţele populare; în sintagmele) Comoara
vânturilor (= duh care patronează o comoară). „Cel de pe comoară” = diavolul.
PAMFILE, VĂZD. 28. „Parcă eşti cel de pe comoară (= dracul), măi de ştii toate
cele!” CREANGĂ, P. 150/3, CADE, SCRIBAN, D. Parcă-i cel de pe comoară = e
ridicol îmbrăcat. SCRIBAN, D. Ştima comorilor = înger bun care păzeşte comorile
curate. PAMFILE, COM. 17. IV. 1. (Adesea la plur.) Obiecte de metal preţios,
bani, avere, avuţii, bogăţii, păstrate în loc sigur. „Potolomei ... avu comoară multă”.
MOXA, 351/30. „Aşa e cela ce strânge lui comoară, iară în Dumnezeu nu-i bogat”.
SICIRIUL DE AUR, ap. GCR I 127/23. „O piatră scumpă, carea iaste mai mare
decât un ou de gâscă, şi plăteaşte o mare comoară”. GCR II 77/31. „Iubitorul de
argint ... şade deştept lângă comoara sa”. MARCOVICI, C. 9/10. „Tu să păzeşti
casa şi comorile stăpânu-tău, să stai lângă dânsele, ... să latri” (a. 1847). GCR II
358/1. „Bogatul din comori multe îşi încheie fericire”. CONACHI, P. 287.
„Vrednic eşti de comoara ce ţi-o las”. CREANGĂ, P. 226/22. „Mândra mea tare-i
avută, Are bani, are comori, Dar nu are peţitori”. HODOŞ, P. P. 179, CADE,
ŞĂINEANU, D. U.; (fig.) ornamente vestimentare scumpe. „Comori Pe rochii
lungi ţesute-n flori”. COŞBUC, B. 19. „Comorile pământului”. CADE. 2. (Fig.)
62 Mihaela Marin 6

Valoare, moştenire morală, culturală sau spirituală inestimabilă. „În minutul ce era
să publice această comoară, la 1808, moartea veni”. ARHIVA R. I 4. „Am primit ...
o întreagă comoară de cuvinte latine”. MAIORESCU, CR. II 274/19. „Comoara
generală a cunoştinţelor omeneşti”. id. ib. III 34/3. Cf. CADE, SCRIBAN, D.,
ŞĂINEANU, D. U. (Spec.; fig.) Iisus Hristos. „Că acesta iaste dătătoriu de viaţă şi
... comoara bunătăţilor”. CORESI, EV. 252/27. (Spec.; fig.) Rai. „Le va deşchide
Hristos comorâle împărăţiei cerului” (cca. 1550). CUV. D. BĂTR. II 459, cf.
TETRAEV. 209, GCR I 112/12. „Cereştile comori”. BIBLIA (1688), pr. 3/36. „Să
iau comoara şi bogăţiia cea veacinică”. GCR II 149/20. (Fig.) Suflet (bun sau rău).
„Fapta ascunsă a inimii comoara poartă”. CANTEMIR, IST. 213/21 „Inima-i ca o
comoară de bunătăţi”. ŞĂINEANU, D. U. IV. (Fig.) 1. Persoană dragă, iubită.
(Despre persoane) „Tu eşti comoara mea”. MARCOVICI, C. 9/11. „Amar mie! Ce
soţie, Ce comoară-am prăpădit”. ALECSANDRI, T. 341, CADE. (Fig.; formulă de
adresare către o persoană dragă; cf. germ. Schatz) Iubit(ă), drag(ă). „Mândrele te-or
întreba: Cin’ ţi-a dat, bade peana? Dragul mieu, comoara mea, Vorbă bună nu le
da”. JARNÍK – BÂRSEANU, D. 67. 2. Persoană care rezolvă problemele
complicate; persoană îndemânatică, pricepută. E o comoară de om! DA. A fi o
comoară la casa omului. = a fi priceput, îndemânatic, înţelept. V. (Astron.) O stea
aurie (H VII 394) Polux. Se mai numeşte şi: comoara lui Iov (OTESCU, CR. 25,
PAMFILE, CER. 171-3) s. cu sfredel (H X 245). Cf. H I 351, II 14, 82, III 75, X
70, 97, 501, XI 492, XIV 379. „Când <<sfredelul >> va cădea drept în
<<comoară>>, atunci aurul şi argintul se vor vărsa pe toată faţa pământului, şi va fi
vremea de apoi”. HEM. 1337, CADE. Expr. A găsi, a dezgropa o comoară = a
intra în posesia unei averi, a unor lucruri deosebit de valoaroase. CADE.
Cuvântul provine din sl. komora „arc, absidă, boltă, galerie”.

3. COMPARAREA SENSURILOR

Cel mai apropiat sens de lat. camara, camera „boltă, arcadă” (menţionat de
DA) s-a păstrat în cazul lui chimir. Din punct de vedere semantic, cei patru termeni
exprimă ideea generală de „spaţiu cu o anumită utilitate”. Potrivit acestui criteriu
i-am clasificat astfel: „încăperi de locuit”, „dependinţe”, „construcţii auxiliare ale
unei case”, „instituţii şi departamente ale acestora”, „locuri de depozitare şi
păstrare a diferitelor obiecte”, „accesorii vestimentare”, „elemente arhitecturale”.
În prima categorie intră: cămară (= „cameră, odaie”; „cameră de oaspeţi”; (la pl.)
„case, apartamente”), sinonimul său neologic, cameră (= „încăpere de locuit) şi
chimir (= „cămară mică”; „locuinţă”). În categoria dependinţelor se află: cămară
(= „dependiţă a unei locuinţe”; „bucătărie”; „baie”). În clasa „construcţiilor
auxiliare” ale locuinţei figurează: cămară (= „magazie”; „pivniţă”; „şopron”;
„încăpere în care se găseşte vatra”; „încăpere mică răcoroasă în care se păstrează
alimentele şi băuturile”). Din categoria instituţiilor şi a departamentelor acestora
7 Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera 63

fac parte: cămară (= „birou de lucru al domnitorului sau al dregătorilor de la curte;


locul în care se redactează actele şi normele juridice”; „administraţie financiară”;
„fisc”; minister de finanţe”; „sală de şedinţe, de consiliu”; „încăpere destinată
recepţiilor şi întâlnirilor oficiale de la curtea domnească”; „trezorerie, monetărie,
vistierie; buget”); cameră (= „sală de şedinţe şi de festivităţi”; „sediul unei instituţii
sau al unei subdiviziuni a acesteia”; „locul în care se retrage un complet de
judecată pentru dezbateri”; sintagmele cameră de comerţ; cameră de meserii;
cameră de punere sub acuzare”, „parlamentul şi camerele acestuia”). Au sensul de
„loc de depozitare” următoarele nume comune: cămară („loc de păstrare a banilor
şi a obiectelor valoroase”; „vistierie, trezorerie”; „casetă pentru transportul
valorilor”, „caseta personală a domnitorului”; cameră („arsenal militar”); chimir
(„brâu lat de piele în care se ţin banii”; „pungă de piele purtată la brâu în care se
păstrează iasca, cremenea etc.”; „pungă de bani (în genere)”; „portofel de piele cu
încuietoare de metal”); comoară („ascunzătoare”; „depozit de bani şi valori”;
(figurat) „inimă, suflet”; „depozitar al valorilor morale, culturale, sociale, umane”).
Acest termen, în prezent, este sinonim cu cămară, în ceea ce priveşte semnificaţia
„depozit de alimente şi obiecte casnice”, dar are şi o evoluţie semantică aparte în
comparaţie cu celelalte cuvinte discutate în articolul de faţă. Este vorba atât despre
sensurile proprii („ascunzătoare pentru oameni, animale sau lucruri”, „obiecte
foarte valoroase; bani; metale preţioase”) cât şi de cele figurate („înţelepciune;
cunoştinţe; lucruri folositoare din punct de vedere material sau spiritual”;
„persoană iubită”), pe care le are doar acest cuvânt. Ni s-a părut extrem de
interesant înţelesul regional al lui comoară („cimitir”) – prezent numai în
Transilvania – care se află în relaţie cu ideea de „loc în care se păstrează ceva” (în
cazul de faţă e vorba despre rămăşiţele pământeşti ale persoanelor din familie
trecute în veşnicie, dar care există permanent în memoria urmaşilor lor). Doar
chimir denumeşte şi un accesoriu vestimentar tradiţional (specific ţăranilor din
zonele de munte) destinat păstrării banilor şi a unor obiecte personale de
dimensiuni reduse, cum ar chibriturile, cremenea, iasca, ţigările, cuţitul. În
categoria elementelor arhitecturale se încadrează numai chimir (cu sensul „boltă,
arcadă, portic”). Suciu (2010: 224) arată că această semnificaţie a lui chimir se află
în strânsă legătură cu lat. camara, camera, din care provine etimonul turcesc al
numelui comun românesc. Löbel (1894: 29) consideră turcismul chimir un
împrumut de origine persană. Există în persană termenul kamar, care înseamnă:
1. „şale, mijloc; talie, brâu; regiune lombară”; 2. „centură, curea (de încins),
cordon, brâu, cingătoare, chimir”; 3. „mijloc, partea de mijloc”; 4. „munte; stâncă;
5. „panta muntelui, povârnişul, coasta”; ca şi locuţiunile verbale kamar goşodan
„a desface centura”; be kamar zadan „a pune centura” (Bageacu, Dicţionar persan-
român, în manuscris). Kamar figurează în dicţionarul persan-francez al lui
G. Lazard (1990:340); kamar = „reins, hanches, taille; ceinture” şi în cel persan-englez
al lui A. Aryanpur, M. Aryanpur (1984: 980); kamar = “waist; loins; back; rock;
64 Mihaela Marin 8

belt; girdle; middle part, lumbo-”. Cămară şi cameră sunt prezente în sintagme
aparţinând limbajelor militar (cămară de arme), juridic (camera de punere sub
acuzare), politic, administrativ (cămară domnească, cămară de taină, muzică de
cameră, Camera Deputaţior, Camera Comunelor, Camera Lorzilor, Camera
Pairilor, camera consiliului), muzical (muzică de cameră), economic (camera de
comerţ, cameră de meserii) şi tehnic (cameră neagră, cameră obscură, cameră
clară, camera ochiului, camera pneurilor). Unele dintre sintagmele în care apare
cămară sunt astăzi ieşite din uz, în locul lor întrebuinţându-se construcţii neologice
de origine franceză (minister de finanţe, trezorerie, administraţie financiară, fisc,
cabinet, sală de consiliu) şi engleză (cameră video, cameră digitală). Limba
contemporană s-a îmbogăţit considerabil din acest punct de vedere şi credem că
acest lucru ar trebui să se reflecte în viitoarea ediţie a Dicţionarului Academiei.
Propunem includerea în această lucrare a următoarelor îmbinări de cuvinte:
camerele parlamentului, camera superioară (inferioară) a parlamentului, cameră
(foto) digitală, cameră video, cameră de luat vederi, cameră frigorifică, cameră
ascunsă, cameră de tortură, cameră de gazare, cameră de comandă, cameră
blindată (sau de siguranţă), cameră separată (după fr. chambre separée
„separeu”), cameră de gardă, cameră mortuară, cameră oarbă, cameră de
serviciu, cameră fotografică (sau cameră videocaptoare), cameră de sunet, cameră
de combustie, camera cartuşului, cameră de carburaţie, cameră gnotobiologică,
cameră sincronă, Camera Reprezentanţilor, cameră sindicală, cameră polenică
(sau polinică), cameră paleală, cameră magmatică, cameră de lucru, cameră
mobilată, cameră de zi (cf. DEXI). Suciu (2010: 224) menţionează prezenţa lui
chimir în două expresii cu nuanţă familiară şi ironică, şi anume, a strânge (banii) la
chimir şi a avea la chimir care presupun ideea de „avariţie, zgârcenie de care dă
dovadă cineva; dorinţa de a acumula bani”. Trebuie incluse şi expresiile care nu
există în DA, a pune la chimir (a) a strânge bani; b) a fi zgârcit), a fi strâns la
chimir (a fi zgârcit; a fi econom). Comoară apare în sintagma cel de pe comoară
(DA, SCRIBAN, D.) şi în expresia parcă-i cel pe comoară (numai în SCRIBAN,
D.), utilizate doar regional (tautologic) şi atestate de lucrările de etnografie şi
folclor. DA face trimitere şi la credinţele populare legate de sintagma cel de pe
comoară. Ele sunt interesante întrucât oferă o imagine asupra istoriei mentalităţilor
poporului nostru şi pun în evidenţă caracterul complex pe care-l are un dicţionar
tezaur. Acest nume comun apare în construcţia comoara lui Iov, care desemnează
Constelaţia Pollux. Menţionăm şi expresiile, tratate în DEXI, a şedea (ca dracul)
pe comoară = a fi bogat şi zgârcit; a şedea (a sta) pe o comoară = „a fi în posesia
unei averi impresionante; a avea lucruri de mare valoare”.
Cuvântul provine din slav. komora şi este prezent în toate limbile slave, rus.,
ucr. komóra „cămară”, pol. komora „cămară, magazie, trezorerie”, srb. kòmora
„trezorerie, fisc”. Slav. komora a fost împrumutat din lat. camera.
9 Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera 65

4. SEMNIFICAŢIILE TERMENILOR ÎN TEXTELE RELIGIOASE

Unele dintre citatele extrase din aceste texte au sens figurat şi, prin urmare,
definiţiile respective ar trebui însoţite de această marcă. Cămară este atestat în
Biblia de la 1688 cu înţelesul de „suflet”, iar comoară se referă la aceeaşi idee.
Comoară în contextele din CUV. D. BĂTR., TETRAEV., GCR, înseamnă „rai”,
iar în cel din BIBLIA (1688) se referă explicit la „Iisus Hristos”.

5. ORIGINEA TERMENILOR

Din lat. comun. camara „tavan boltit, boltă la cameră” (< gr. καµάρα „boltă”)
se explică nu numai termenul moştenit în română, cămară, ci şi sl. komora „cameră
pentru provizii”; „gospodărie”, it. camera (care stă la baza rom. cameră, scr.
kàmara „cameră ”; „încăpere mică”, pol. kamera „încăpere mică, celulă, birou,
municipalitate”), rus. камара „boltă”, кαмора „id.”, комора „arc, absidă, boltă,
galerie”, bg. kamára „un fel de grămadă de fân sau paie”, srb. kàmara „grămadă”.
Din acelaşi etimon latin provin bg. kemér „grămadă, grămadă de bani”, srb. ćèmer,
tc. osm. kemer „arc, boltă”. Cuvântul turcesc provine din n. pers. kamar (cf. avest.
kamarā- f. „centură”), înrudit cu un v. gr. καµάρα, cf. Berneker (1908: 555-6).
Rosetti (1986: 306) arată faptul că la transformarea sl. komora în rom. comoară au
avut loc diftongarea lui o accentuat (deoarece în silaba imediat următoare apare a
aton) şi trecerea lui a final neaccentuat la ă. Diferenţa dintre cele două variante
româneşti ale tc. kemer, chimer (în Moldova) şi chimir (în Muntenia) este explicată
de Suciu (2009: 1861–877) prin faptul că în Moldova s-a conservat mai bine forma
din limba de origine decât în Muntenia unde vorbitorii, fiind mai inovatori, au
recurs la o serie de modificări fonetice care i-au conferit etimonului un aspect
sonor nou. Transformarea tc. kemer în rom. chimir, chimer a presupus, din punct de
vedere fonetic, închiderea lui e accentuat urmat de m la i (ca în vine <lat. venit, timp <
lat. tempus), tendinţă motivată de Suciu (2009: 253) prin preferinţa vorbitorilor români
pentru „vocala închisă i şi în poziţii accentuate, îndeosebi în situaţii în care é poate fi
transformat în í prin asimilare, ca schimbare accidentală care intervine sporadic”.
Încadrarea acestui împrumut în categoria neutrelor s-a datorat, în opinia autorului citat
(2009 : 288), faptului că termenul turcesc amintit se termină într-o consoană, ceea ce a
uşurat adaptarea sa la tipurile flexionare româneşti.

CONCLUZII

În articolul de faţă am comparat patru cuvinte care au pătruns la noi pe căi


diferite, cămară aparţine fondului moştenit din latină, cameră este un neologism
latino-romanic, chimir şi comoară au fost împrumutate din turcă şi respectiv, dintr-o
66 Mihaela Marin 10

limbă slavă. Cum am putut observa, etimonul latin camara se regăseşte în diferite
limbi romanice, slave şi germanice. Aceşti termeni au cunoscut evoluţii semantice
ulterioare. Chimir a conservat cel mai vechi şi cel mai apropiat înţeles de cel al
etimonului indirect latin „arcadă, boltă, portic” pe care nu-l au celelalte cuvinte.
Tot el denumeşte şi un accesoriu vestimentar al costumului ţărănesc din zona de
munte. Cămară şi cameră şi chimir sunt utilizate cu sensuri denotative, iar
comoară are (în afara acestora) mai multe înţelesuri conotative referitoare atât la
persoane şi la trăsături morale ale acestora, cât şi la elemente abstracte, cum ar fi
înţelepciunea, cunoştinţele, abilităţile pe care le are cineva etc. Cămară are în
limba literară actuală doar sensul de „debara”, celelalte fiind arhaice; cameră l-a
înlocuit în totalitate pe odaie şi este frecvent utilizat astăzi. Chimir era folosit mai
mult regional, iar în limbajul curent are o întrebuinţare ironică şi familiară.
Comoară denumeşte astăzi în special „un lucru nepreţuit”; „o persoană dragă”; „o
persoană care poate rezolva anumite probleme sau care este îndemânatică,
pricepută”. Pentru ideea de „bani, obiecte valoroase, metale preţioase” este
frecvent în limba contemporană neologismul latino-romanic „tezaur”, întrucât
comoară are o nuanţă învechită. Cameră aparţine limbajului comun, nemaifiind
resimţit ca împrumut. El se regăseşte în multe sintagme – în majoritate calcuri ale
unor construcţii de origine franceză (în trecut) şi engleză (în special în prezent) –
provenite din diferite limbaje specializate (tehnic, politic, militar, muzical,
economic, juridic). Cămară, comoară şi chimir figurează în frazeologie. Adaptarea
termenilor împrumutaţi a ţinut seamă de unele dintre legile fonetice specifice
lexemelor moştenite din latină (diftongarea lui o în poziţie accentuată, atunci când
în silaba finală este un a neaccentuat, transformarea lui a final neaccentuat în ă,
închiderea lui e aton la i). De la tc. kemer au rezultat în română două variante
distincte, cea din Muntenia, chimir (cu un aspect fonetic alterat în raport cu
etimonul, ca urmare a inovaţiei datorate vorbitorilor munteni) şi cea
moldovenească, chimer (mai apropiată de cuvântul din turcă). Comoară, chimir,
cameră s-au adaptat tipurilor flexionare ale limbii române. Termenii sunt atestaţi în
limba noastră începând cu sec. al XIV-lea (cămară), sec. al XVI-lea (comoară), sec. al
XVIII-lea (cameră, chimir). Cele patru articole de dicţionar cuprind şi informaţii de
ordin social, psihologic, politic, istoric, etnografic importante pentru înţelegerea
modului în care au evoluat limba şi societatea noastră.

Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera


Abstract

We compared four Romanian words: cămară, cameră, chimir and comoară which have a
common root, lat. camara, camera „arcade”. They have different origins in our language, cămară is
inherited form Latin, the others are borrowed from Italian (camera), Turkish (chimir) and a Slavic
11 Cămară, cameră, chimir, comoară şi lat. camara, camera 67

language (comoară). All of them are very interesting from the semantic point of view and they appear
in old Romanian texts. We used the most important dictionaries of our language in order to
understand the complexity of these facts. We made some suggestions for the dictionary entries.

REFERINŢE

Aryanpur-Kashani, A., Aryanpur-Kashani, M., 1984, The Concise Persian-English Dictionary,


Teheran: Amir Kabir Publication Organization, 980.
Bageacu, V., coord. Dicţionar persan-român, în manuscris.
Berneker, Erich, 1908, Slavisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg: Winter, 1908,
Bogdan, Damian P., 1946, Glosarul cuvintelor româneşti din documentele slavo-române, Bucureşti, 34.
Bolocan, Gh., 1981, Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române (1374–1600),
redactor responsabil Gh. Bolocan, Bucureşti: Editura Academiei RSR, 20.
Candrea, I.-A., Adamescu, Gh., 1931, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească”,
Bucureşti: Editura „Cartea Românească”.
Dicţionarul limbii române, 1913, 1940, t. I, partea I: A-B, Bucureşti: Librăriile Socec; t. I, partea II:
C., Bucureşti: Tipografia ziarului „Universul” (DA).
Djamo-Diaconiţă, L., 1971, Limba documentelor slavo-române emise în Ţara Românească în sec.
XIV şi XV, Bucureşti: Editura Academiei RSR, 373.
Istoria, 1715, Istoria oştirii ce s-au făcut asupra Moreii la anul 1715, 27.
Lazard, G., Dictionnaire persan-français, Tehran, 1990, 340.
LB, 1825, Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemţescu, Buda.
Löbel, Th., 1894, Elemente turceşti, arăbeşti şi persane în limba română, Lipsca, 29.
Rosetti, 1986, Istoria limbii române. I. De la origini până la începutul secolului al XVIII-lea,
Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 306.
Scriban, A., 1939, Dicţionaru universal al limbii româneşti, Iaşi: Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”.
Suciu, 2009-2010, Influenţa turcă asupra limbii române, I: Studiu monografic, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 186–187, 253, 288; II: Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă,
Bucureşti: Editura Academiei Române, 224–225.
Şăineanu, 1900, Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române, I, Bucureşti, 112.
Şăineanu, 1929, L. Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române, Bucureşti: Editura „Scrisul
românesc”.
Tiktin, H., 1903, 1911, 1924, Rumänisch-deutsche Wörterbuch. [Band I-III], Bukarest Staatsdruckerei
(TDRG), ediţia Paul Miron.

Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”


Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
marin.mihaela@clicknet.ro
68 Mihaela Marin 12
CONTRIBUŢII ETIMOLOGICE

IULIA MĂRGĂRIT

Adóra, aldóra. Cu valoare de adverb şi cu acelaşi semantism „odată,


cândva”, ambele elemente lexicale, adora, aldora, au fost incluse în GŢH de Ar.
Densusianu. Primul dintre ele, contras din locuţiunea adverbială a doua oară (în
trecut), ca formaţie autonomă, diferită de construcţia de-a dora, din Muntenia
(v. DGS, II s.v. dora) şi cel de al doilea, apărut prin contaminaţia dintre adverbele
cu semantism apropiat, altădată şi adora, reprezintă, în egală măsură, creaţii
inedite. Le-am semnalat pentru că nu au fost înregistrate în dicţionare.
Boboténie. Pentru bobotenie „boabe de struguri care cad pe jos la culesul
viei”, cuvânt cules din Gorj (CV, 1949, nr. 8, 35), MDA propune etimologia bob +
suf. -enie. Analiza trebuie respinsă, deoarece secvenţele indicate nu reflectă, întru
totul, corpul fonetic al cuvântului. În locul soluţiei avansate, propunem punctul de
pornire *bobet < boabă, derivat cu valoare colectivă, ca şi brădet, pomet. De la
potenţialul derivat primar, s-ar fi creat, mai apoi, derivatul secundar *bobetenie,
care, prin asimilare vocalică progresivă [o] – [e] > [o] – [o], ar fi dobândit forma
din titlu. Derivatul, ca mod de creare, urmează traseul „orătanie”, tratat de Loşonţi
SSE, 91 în acelaşi fel: oară + suf. -et > *orăt < oret, întocmai ca păsăret. De
menţionat, valoarea colectivă a ambelor derivate, perpetuată de la bază, derivat primar.
Bornác. Bobârnác. Cel dintâi cuvânt denumeşte, în Ialomiţa, „colacul pe
care îl primesc copiii la colindat”: În seara zilei de 23 decembrie [...], copiii umblă
cu „Bună dimineaţa la Moş-Ajun”, în cete de câte 2–4, iar prin unele sate şi mai
mulţi. Ei merg de la casă la casă şi strigă la fereastră „Bună dimineaţa la Moş-
Ajun / Ne daţi ori nu ne daţi’” [...]. Femeia, gazda casei, le dă nuci, bornaci (un fel
de colaci mici), covrigi ori bani [...]. Bătrânii povestesc că prin unele sate era
obiceiul [...] să zică: „Mă chitii, mă chitii după sac, / Dă-mi, babo, colacul şi
bornacul, / Să mă duc la altă casă / Unde-i fata mai frumoasă” (I. Cr., I, nr. 1, p. 145).
Despre acelaşi obicei şi aceeaşi recompensă găsim următoarea menţiune, într-un
text din Şez., III, 198: Stăpâna casei iese şi dă fiecăruia nuci sau câte un mic
colăcel, numit şi bornac. (Acest obicei este în comuna Ceacu, jud. Ialomiţa, în
mare parte locuită de bulgari, stabiliţi aici înainte de 1828). Informaţia privitoare
la etnia populaţiei majoritare pare să aibă o anumită relevanţă. Valorificând-o,
corelăm bornac cu borbonac, bărbănac, băbârnac, iar acestea din urmă, cu glosa
„piatră mică folosită la unele jocuri de copii”, după SDLR, practicate în
Transilvania, care s-ar explica de la borboană, după aceeaşi sursă. În borboană
recunoaştem un vechi împrumut din bulgară, b¢rbona, preluat în română, mai
întâi, cu sensul „boabă de strugure”, mai apoi, p. ext. „picătură de transpiraţie”, iar

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 69–78


70 Iulia Mărgărit 2

regional „pietricică”. Având în vedere semantismul menţionat, este posibil ca unii


colaci, de obicei mici, de formă rotundă, să fi fost denumiţi, metaforic, chiar printr-
un derivat de la bărbănac, de exemplu, bărboană poate prin analogie cu lexemul
preexistent, colac. Ulterior, prin accidente fonetice, metateză, acomodare, au apărut
variante de felul celor menţionate: borbonac, băbârnac. De la una dintre acestea,
borbonac, de pildă, a fost corupt bornac. Implicarea minoritarilor bulgari, în cazul
discutat, constituie un fapt plauzibil, atât ca origine a punctului de plecare, cât şi ca
repartiţie. Bobârnac (şi diverse variante) au fost atestate în aria sudică, cu sensuri
semnificative, în multe localităţi, conform aceleiaşi surse, Gl. Munt.: 1. „Colăcel
pentru colindători”: pct. 808, 828, 834, 835 (Făceam noi colaci … bobârnaci; aşa
să zicea, şi-i făceam astăzi şi deseară venea copiii şi striga la geam şi ieşeam şi le
dam la copii nucă şi-un bobârnac – pct. 834); 2. pl. bobârnaci – pct. 835 „nume al
unui obicei în seara din ajunul Crăciunului; colindat”. Bobârnac „colac” a fost
atestat, anterior în Teleorman (CV, 1949, p. 34) şi, recent, în comunităţile
româneşti din Bulgaria: Valea Dunării, Glosar.
Boţéi. Pe baza unei atestări din Şez., IX, 35, DA include boţei „ciubote mici
pentru copii” s.v. ciobotă. Probabil, dicţionarul-tezaur are dreptate, întrucât există
posibilitatea refacerii unui singular nou de la diminutivul plural ciuboţele: Femeile
în vârstă şi cele bătrâne purtau (în Ţepu, Tecuci) un fel de ciuboţele mai din topor,
cu tureatca înaltă de 20–25 cm. ... cu călcâile late ... deci foarte uşoare. Ele se
numesc bocance (Pamfile, I.C., 350). Virtualul ciuboţel, astfel extras, cu schimbare
de gen, va avea un plural firesc, ciuboţei (poate după modelul papucei, bocăncei).
Prin corupere din ciuboţei s-a creat boţei, iar de la acesta o nouă variantă de
singular: boteu (Pamfile, I.C., 350).
Intervenţia de faţă se datorează inconsecvenţei DA, care în volumul I (A–B)
tratează boţei în articol separat, explicându-l fantezist din rus. boty cu suf. -el. Am
fi putut interpreta introducerea lexemului boţei s.v. ciobotă, o revenire, un
amendament, dar, întrucât nu se precizează nimic în acest sens, poate fi vorba de o
scăpare. Oricum, susţinem cea de a doua soluţie oferită de DA.
Brezí. DA înregistrează verbul brezi cu două accepţii: 1. „a păta, a murdări”:
[Plin de dulceaţă] pe barbă şi pe haine ... o prinse-n braţe şi începu s-o sărute
brezind-o pe obraz cu dulceaţă (D. Zamfirescu – apud TDRG). 2. [Fig.] „a
înfrunta, a admonesta pe cineva pentru o faptă rea”: L-am brezit pe N.; să nu te
brezesc şi pe tine (Marian, DA). Pentru etimon, se specifică „derivat de la breaz”.
Dacă pentru cel dintâi sens, propunerea se justifică, breaz denumind
particularitatea unui animal „cu pată pe frunte sau cu dungă pe bot”, brezi
însemnând „a (se) păta”, pentru cel de al doilea considerăm relaţia forţată. În ceea
ce ne priveşte, corelăm brezi 2., cu obrăzi (v. DLR s.v. 1.) tranz. (înv. şi reg.) „a
certa, a ocărî”: Ţi-o spus el ţie-n faţă că eu am făcut asta şi asta, las’ că ţi-l
obrăzăsc eu! (Comunicat din Vicovul de Sus – Rădăuţi şi DLR s.v. 1.). Citatul
pentru brezi 2. fiind tot din Bucovina, mai rămâne să acceptăm modificarea
formală prin afereză o/brăzi > brăzi, eventual obrezi > brezi, de altfel frecventă în
3 Contribuţii etimologice 71

multe alte situaţii, de pildă cârmui, redimensionat printr-o astfel de schimbare


fonetică din ocârmui.
Cătălniţă? Căţălnită? Căţelniţă? Cuvântul-titlu, cătălniţă „un soi de
viermuşori [sic!] unsuroşi, mititei şi iuţi, care se fac la doaga de jos a ştiubeiului,
când nu-l îngrijeşti” (jud. Botoşani şi Dorohoi), a fost preluat din revista I.Cr., VI,
217. Dincolo de unele inadvertenţe ale definiţiei „doaga de jos a ştiubeiului” (?),
sugerând existenţa unei „doage de sus” (!?), căci autorii DA nu au intervenit,
semnalăm absenţa unui semn diacritic, omis la operaţia de preluare dintr-o sursă
într-alta. Confruntarea cu revista în cauză confirmă căţălniţă, cuvânt reprodus în
rostirea locală dură a vocalei [e] după [ţ], în realitate căţelniţă. Indicarea „locaţiei”,
respectiv, ştiubeiul, şi corelarea acestuia cu baza derivativă căţel „larvă de albine,
clocitură de trântor nu de albine, larvă de bondar, viespe, furnică” (v. DA s.v. 5.)
constituie argumente suficiente pentru a califica căţelniţă nume colectiv „larve …”,
denumite de informator „viermi” şi a reconstitui forma corectă a acestuia.
Ceríş. Absent din dicţionare, ceriş denumeşte, în lexicul olăritului, o parte
componentă a cuptorului pentru ars vasele din lut. Autorul volumului în care am
reperat termenul, Gh. Iordache, Mărturii etnolingvistice despre vechimea
meseriilor populare româneşti. Studiu cu privire specială la Oltenia. Craiova,
Scrisul românesc, 1980, consideră că este vorba de un împrumut din limba sârbă:
În acest pod – numit ceriş „boltă deasupra vetrei (< srb. čérjen) în Şişeşti
[Mehedinţi] se fac găuri la margini şi către centru. Găurile ... servesc pentru a se
crea ventilaţia necesară arderii (p. 98). Originea atribuită cuvântului nu se
justifică, cel puţin formal, căci reflexul din română, prin secvenţa terminală, diferă
de cuvântul din sârbă, pe care se presupune că îl continuă. Nu credem că este vorba
de o modificare (de altfel, inexplicabilă), ci de originea internă a termenului ceriş,
analizabil prin baza cer (-ul cuptorului), element component al piesei respective +
suf. -iş: În Găleşoaia [Gorj] vasele se chitesc pe cerul cuptorului, adică pe un fel
de pod realizat din cele două semicercuri de pământ (ibid.). Din acest motiv,
considerăm ceriş un termen inedit, creat, probabil, de olarii olteni, fapt
semnificativ, prin analogie cu (a)coperiş.
Chipodánie. Cuvântul apare în MAT. DIALECT., I, 164 (Deda) cu înţelesul
1. „copil mic, neformat încă, dar chip de om”, „făptură nefirească”: — Uite ce
chipodanie de copil! 2. „arătare” : Mi-a ieşit în cale o chipodanie de femeie. Fiind
vorba de un derivat cu -anie, el a atras atenţia şi a fost inclus între derivatele
sufixului respectiv, „ca o formă curioasă, neobişnuită, deoarece în corpul lor apar
intercalate elemente neanalizabile, care nu ţin nici de temă, nici de sufix.
În chipodanie, sufixul apare precedat de -od” (M. Popescu-Marin 1966, 43).
Într-adevăr, sufixul unei secvenţe inexplicabile, dacă avem în vedere, exclusiv,
derivatul. Atunci când îl examinăm, partea de început, până la prepoziţie,
reprezintă un nume: chip, pe care glosa ni-l aminteşte prin compusul chip de om.
Acesta, cu siguranţă, a fost valorificat ca bază derivativă, dar nu integral, ci numai
chip de. În vederea derivării, a avut loc aglutinarea, iar vocala următoare [o]
72 Iulia Mărgărit 4

constituie o vocală de legătură. După toate probabilităţile, derivatul în discuţie s-a


creat prin analogie cu pocitanie, mai ales pentru cel de-al doilea înţeles, supoziţie
care explică prezenţa afixului -anie. De fapt, chipodanie intră în aceeaşi serie
obscură, ca provenienţă cu fumedenie şi sumedenie.
Dărâmbéte. Cuvântul-titlu reprezintă un regionalism cu semnificaţia „copil
(mic) care încă nu poate fi de ajutor în gospodărie”: Are patru dărâmbeţi de copii.
Cine face vuiet? Nişte dărâmbeţi de copii, Biata femeie, toată ziua cu dărămbeţii
după ea (GŢH, 122). Înregistrat mai întâi de Ar. Densusianu, dărâmbete, a fost
preluat în DLR cu „et. nec.”. În acest sens, propunem ca punct de plecare tot un
regionalism şi tot din GŢH, 122: dărânat [d. copii] „ştrengar, blestemat”. Un
context din aceeaşi sursă de felul Un dărânat de băiat (id., ib.), ar fi putut
determina unele modificări fonetice. Aşa, de exemplu, anticiparea labialei [b], din
secvenţa citată, ar fi avut ca rezultat varianta dărânbat, prin acomodare [n] – [b] >
[m] – [b]: dărâmbat, cu pluralul dărâmbeţi, după modelul beat / beţi. Dacă
acceptăm ipoteza, ne mai desparte un singur pas de cuvântul-titlu, reconstituit ca un
singular corespunzător, prin falsă analiză, dărâmbete, probabil, sub influenţa
graiurilor olteneşti învecinate.
Dedulcí, defruptí. Am grupat împreună cele două verbe sinonime din titlu
pentru că au înţeles şi origine comună. Faptul este pus în evidenţă, involuntar, de
glosa unuia dintre ele: defruptesc „mânânc de dulce sau de frupt în zilele de post”
(GŢH, 122). În crearea lor s-a plecat de la locuţiunile sinonime specializate, de
dulce, de frupt, din expresiile corespunzătoare a mânca de dulce, ~ ~ de frupt,
valorificate ca baze derivative. În această calitate, aglutinarea prepoziţiei din
construcţiile menţionate devine inevitabilă. De aceea, verbele analizate au apărut,
fiecare dintre ele, pe baza unei locuţiuni, în acelaşi timp reduse şi lărgite (cf. de
dulce, a mânca ~ ~) şi pot fi calificate delocutive. Precizările şi explicaţiile devin
necesare, deoarece DLR indică analizele corespunzătoare de- + dulce, respectiv de-
+ frupt. Întrucât, conform glosei citate, mâncând de dulce, de frupt, mă dedulcesc,
mă defruptesc, apreciem că soluţia derivării, cu prefixe, pentru care a optat DLR,
nu corespunde realităţii lingvistice.
Doştínă. Ca element regional, cu înţelesul „loc ferit de soare; parte nordică a
unui deal, a unui munte care nu este expusă soarelui, fiind dos”, doştină figurează
în DLR fără rezolvare etimologică. În locul sugestiei „cf. dos”, propunem derivarea
prin suprasufixare. Avem în vedere baza dosişte, derivat sinonim cu lexemul în
discuţie, aşa cum rezultă din definiţia şi ilustrarea aceluiaşi DLR: „loc umbros,
dosnic, ferit de bătaia soarelui; p. ext. versantul vestic al unui deal, al unui munte
etc.” (Apoi când soarele se apropie de asfinţit, şi umbre mari începură a se ivi pe
fânaţe, în dosişti, ea se opri – Agârbiceanu, S., 376), atestat tot în graiurile
ardeleneşti (Mărgărit 2012). Creat, prin suprasufixare, din dosişte + suf. -ină, după
modelul cânepiştină < cânepişte + suf. -ină, dosiştină, cu structura fonetică
susceptibilă de ameliorări, s-a simplificat, în urma haplologiei, inevitabile, într-un
astfel de context: doştină.
5 Contribuţii etimologice 73

Încujluí. Verbul (refl.) menţionat în titlu, cu înţelesul „a intra în relaţiuni de


amor, a se nădări”, în glosa lui Ar. Densusianu, care îl semnalează pentru Ţara
Haţegului, a fost preluat în repertoriul DA. Pentru acelaşi verb, inclus anterior în
LB, dicţionarul-tezaur menţionează var. încuşlui (Mă încuşluiesc cu cineva) şi
comentariul etimologic următor: „La baza cuvântului pare a fi ung. kőzel
«aproape» (kőzeledni «a se apropia»), cu care s-a amestecat un alt cuvânt cu j,
poate încujba”. Propunerea DA nu pare convingătoare, nici formal şi nici semantic.
În locul acesteia, avansăm ipoteza unui alt etimon: câşlă „aşezământ de păstori
unde sunt mai multe mii de oi” (H, XIV, Tulcea); „loc unde se mulge o cireadă de
vaci şi se face brânză, unt” (TDRG); „casă unde şed ciobanii” (H, X, Neamţ) (DA
s.v.). Împrumutul de origine turcă, kyšla, având curs în sud-estul ţării, nu era
necunoscut ardelenilor: Neguţătorii şi alţii din stăpânirea austriacă care au câşlele
lor aici în Moldova vor plăti cuniţa de toată vita ... (a. 1799) (v. DA s.v.). Pentru
Oltenia şi Muntenia, câşlă a fost atestat cu o dezvoltare de sens p. ext. „locuinţă
pentru oameni, casă” (Bărbuţ. Dicţ. olt., Gl. Argeş). În Muntenia, cuvântul s-a
impus, în cele din urmă, printr-un semantism depreciativ, „casă mică, sărăcăcioasă,
bordei, coşmelie, coteţ” şi o expr. a umbla din câşlă-n câşlă şi din hudă-n hudă „a
umbla fără rost, a fi fără căpătâi; a acira pe la casele (sau pe la uşile) altora”. În
aceste condiţii, nu excludem posibilitatea creării unui denominativ încâşlui „a
poposi la o câşlă, pentru început, cu un anumit scop, în funcţie de destinaţia
acesteia: a lua lapte, brânză, ori a-şi oferi serviciile în schimbul unei mese, a unui
adăpost”. Cu timpul, relaţia dintre ofertant şi gazdă ar fi putut să evolueze în sensul
apropierii acestora. Analiza pe care o propunem pentru formaţia parasintetică în- +
câşlă + suf. -ui se motivează semantic şi formal. DA menţionează varianta
încuşlui, explicabilă fonetic, prin asimilare vocalică regresivă din primitivul
încâşlui: [â] - [u] > [u] - [u] şi sonorizarea [ş] > [j], curentă, de pildă în Muntenia
(cf. Gl. Munt. becejnici < beceşnici < becisnici).
Încutioşá. Verbul (refl.) din titlul notei apare într-o „atestare involuntară”
(Mărgărit 2012, 27) din DA s.v. cute. Mai precis, dicţionarul-tezaur foloseşte un
citat din Şez., XXIII, 44 pentru a ilustra o expresie: S-o făcut mămăliga cute, de
vârtoasă, s-o încutioşăt. Pentru a exprima duritatea preparatului culinar,
compromiterea acestuia, în scopuri metaforice, s-a apelat la cuvântul cute,
exemplar, prin definiţie, ca duritate „piatră de ascuţit coasa şi alte instrumente
tăioase”. Cu alte cuvinte, mămăliga a devenit vârtoasă, s-a învârtoşat. Aceeaşi
modificare poate fi exprimată printr-o comparaţie metaforică inedită: s-a făcut
mămăliga cute, apoi, prin epitet metaforic, *cutioasă, şi, în cele din urmă, prin
verb: s-a încutioşat. În crearea acestuia, pentru a exprima acţiunea cu rezultat
figurativ, referitoare la mămăliga „cute”, este evidentă analogia cu învârtoşa.
Am semnalat cuvântul pentru că nu a fost valorificat în MDA.
Hărpăţí. Notat în localitatea Amărăştii de Jos, Caracal, pentru rubrica
„Glosar regional” din LR (VIII, nr. 5, 73), hărpăţi „a înfuleca lacom şi mult”, chiar
prin structură, reflectă procesul de contaminaţie prin care a apărut. Este vorba de
74 Iulia Mărgărit 6

verbele hălpăni „a mânca sau a bea căutând să consume totul” (Bărbuţ, Dicţ. olt.),
formaţie onomatopeică, după toate aparenţele, şi înghiţi, ambele din acelaşi
domeniu de referinţă. Varianta primordială rezultată, hălpăţi, ar fi putut suferi a
disimilare consonantică în contact, ajustându-se în hărpăţi.
Măciníc. Cu glosa „cel ce duce de măcinat la moară”, Ar. Densuşianu a
inclus numele măcinic, ~-i, în corpusul de cuvinte din GŢH: La moară sunt mulţi
măcinici, în transpunerea autorului, „sunt mulţi care vor să macine”. Cuvântul a
fost valorificat de DLR, în coloanele căruia a fost inclus, cu sensul „persoană
venită la moară pentru măcinat” şi analiza discutabilă măcina + suf. -ic, prin
incompatibilitatea bazei verbale cu un formant nominal (cf. Gl. Munt.: bănic
„bănuţ la ou, plod”; puic „coş mic de nuiele”; sătic). De aceea, considerăm că este
vorba, într-adevăr, de un derivat, dar sufixul este -ici ca în gâdilici, fluierici,
licurici, lipici, măscărici, păcălici, tremurici. Toate derivatele sunt analizabile prin
bazele verbale corespunzătoare, ca posibilităţi interpretative. Dată fiind
specializarea formantului, de a crea nume care execută, îndeplinesc acţiunea
exprimată de verb ori au caracteristica acestuia, lipici „care lipeşte”, alte soluţii
etimologice nu-şi au locul. Formaţia primordială măcinici (sg.), din cauza
omonimiei numerice, a fost refăcută în măcinic, pentru dezambiguizarea situaţiei,
ca în cazul chirpic > chirpici.
Mi! A fost notat ca „strigăt cu care se alungă câinii” din localitatea Amărăştii
de Jos, Caracal şi inclus în aceeaşi rubrică „Glosar regional” din aceeaşi revistă LR
(v. supra, s.v. hărpăţi). Este vorba de interjecţia ni!, variantă de la nea! sau niia!,
comutarea între [m] şi [n], la iniţială, fiind un fenomen cunoscut; Ţibă Hormuz!
Na, Balan, nea Zurpan, daţi-vă-n laturi, cotarle (Creangă, P., 147); Nea Şoimu! ...
nea Dudaş! (Gane, Nuvele, II, 9); Niia, jigodie! (Muşcel, Coman Gl., s.v.). Contrasă
din varianta niia, nia, interjecţia abreviată ni! s-a putut modifica uşor în mi!
Mişcótă, nişcótă. În ordinea menţionată, cele două forme, cu acelaşi
semantism „foamete” (Când nu se fac bucate se zice: are să fie mişcotă în ţară), au
fost incluse de Ar. Densuşianu în GŢH, 160. Ambele reprezintă variante corupte de
la împrumutatul vechi slav niştotă, cu acelaşi înţeles, şi cu circulaţie regională. Este
foarte probabil ca rostirea palatală a nazalei să fi contribuit la crearea variantei
hipercorecte cu [m] la iniţială, apoi, prin apropiere de mişcotei s.m. pl. „păduchi”,
realitate inseparabilă de vremurile grele, de sărăcie, cu atestare în aceeaşi sursă,
GŢH: 160, să fi avut loc modelarea miştotă > mişcotă, prin reconstituire, nişcotă.
În acest fel, vechiul împrumut a fost, oarecum, reactualizat prin variantele create.
Mişomór. Cuvântul a fost cules din localitatea Amărăştii de Jos, Caracal,
pentru rubrica „Glosar regional” din LR (VIII, nr. 5, 73). Absent din dicţionare şi
din alte glosare, mişomor, cu glosa „mulţime mare [sic!], muşuroi”, în expresii de
felul mişomor de furnici, ~ de omizi, pare a fi rezultat din contaminaţia sinonimică
dintre mişină „mulţime, droaie (de fiinţe mici)” (v. DLR s.v. 3.) şi omor [fig.], cu
înţeles apropiat (cf. expr. omor de lume „înghesuială mare, îmbulzeală, prăpăd” –
Gl. Argeş s.v.). În afară de modalitatea creării spontane, involuntare, nu excludem
7 Contribuţii etimologice 75

nici posibilitatea modelării deliberate, prin deraiere lexicală, cu acelaşi punct de


pornire, mişină. Pentru implicarea acestuia, în ambele variante, pledează, formal,
secvenţa miş- şi semantismul.
Năfundós. Adjectivul menţionat, cu semnificaţia „fără fund, foarte afund”, în
glosa autorului, Ar. Densusianu, GŢH, 162, a fost preluat în DLR şi rezolvat
etimologic: „de la fund”. Rezolvarea fiind mult prea generală, în locul acesteia,
propunem, cel puţin, o explicaţie. Lexemul, analizabil până la un punct, sau mai
corect, de la un punct încolo, (a)fund + suf. -os ridică probleme în partea de
început. Întrucât punctul de plecare propus, afund a fost atestat şi ca substantiv
(Toţi s-au înecat / La afund s-au dat, TPP, 576) am presupus eventualitatea altor
construcţii. În DLR, unde le-am identificat: Norul trece şi dispare / În afundul
cerului (Alecsandri, P. II, 126). El a venit / Dintr-un afund de răsărit (Coşbuc, B.,
17); Oftând greu, din afund (Caragiale, N.S., 43), în toate secvenţele citate, apare
constant un element nazal, susceptibil de aglutinare cu numele, având o vocală ca
sunet iniţial ori medial: în afund, un afund, din afund. Probabil, în rostire,
prepoziţiile, ca şi numeralul, au cunoscut anumite mutaţii prin separarea
elementului vocalic şi alipirea nazalei la nume: nafund, precedată de o potenţială
falsă tăietură silabică a variantei sonore u-nafund, şi o altă reorganizare prin
abandonarea labialei nafund (cf. *El a venit / Dintru nafund de răsărit). Aceeaşi
explicaţie şi pentru compusul din afund, susceptibil de aceeaşi separare, din
aceleaşi motive: *di nafund. Fiind vorba de oralitate, părţile aglutinate au putut fi
percepute, ca un tot, cel puţin atât cât să fie valorificat ca baza derivativă, nafund,
după cum probează adjectivul năfundos.
Năsfirós. Cu mai multe atestări pentru Oltenia (Ciauşanu, V., 182; Paşca,
Gl.; MAT. DIALECT., I, 232) adjectivul năsfiros a fost lucrat de DLR cu un prim
sens „năzuros, mofturos”: Năsfiros mai eşti, dacă nu mănânci ce-ţi dau eu (Paşca,
Gl. – Gorj). Cel de al doilea înţeles „nemulţumit; supărăcios, ţâfnos; mânios” a fost
semnalat pentru început de Ar. Densusianu, GŢH, 162, şi de Zanne, P, II, 313, apoi
preluat de DLR. Pentru termenul în discuţie, dicţionarul-tezaur declară etimologia
necunoscută. În acest sens, propunem contaminaţia sinonimică dintre adjectivele
indicate în glosă: năzuros + mofturos, cu un prim rezultat posibil, năzfuros,
modelat prin acomodare între [z] şi [f] şi, probabil, prin etimologie populară (avem
în vedere apropierea de fire). Presupunem, conform semantismului, că termenul a
fost creat în graiurile olteneşti de nord, de unde a putut glisa către sudul
Transilvaniei, cu o anumită extensie de sens.
Pupa, a-l ~ (pe cineva) cucul armenesc. Expresia din titlu, inseparabilă de
opera lui Creangă, se foloseşte pentru cineva care se scoală târziu, care leneveşte în
pat: Scoală, duglişule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul
armenesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua? (Amintiri, 52). În
graiurile moldoveneşti, prin cuc armenesc se denumeşte, cu ironie, pupăza: „Căci
aşa ne amăgea mama, cu o pupăză care-şi făcea cuib de mulţi ani într-un tei foarte
bătrân şi scorburos. Şi numai ce-o auzeai vara ... Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!” (id.,
76 Iulia Mărgărit 8

ib.). Conform credinţei din partea locului, pentru a avea o zi bună şi pentru a evita
neplăcerile, se recomandă scularea matinală, obligatorie, înainte de a cânta pupăza.
Cei care nu reuşeau să se mobilizeze pentru a nu fi surprinşi de cântecul acesteia
„erau spurcaţi” şi predispuşi la necazuri. DLR a inserat expresia s.v. pupa „a (se)
săruta” < lat. *puppare, în virtutea omonimiei dintre verbul moştenit şi cel de
provenienţă onomatopeică < pu-pu-pup! Aceeaşi sursă înregistrează, pentru
ultimul înţeles, pupăi, cu var. pupui, [d. pupăză] „a scoate sunete caracteristice
speciei”: Ce ai pupăză cu mine? / ... Când îi pupăi / Toată lumea te-a urî / Şi cu
bulgări or zvârli (ap. CADE). Pentru cântecul său nefast, pupăza este izgonită de
oameni, rolul ei pozitiv, cel puţin la Humuleşti, fiind exclusiv de „ceasornic al
satului”. Cei care nu respectă semnalul ei deşteptător nu se înscriu în orarul impus
de pasăre şi au de suportat consecinţele. Ca să-i scoată din aşternut, pupăza trebuie
să-i pupe, adică să le cânte pu-pu-pup! şi nu să-i sărute, fie şi figurat: Bag mâna în
scorbură, unde ştiam, şi … norocul meu! … găbuiesc pupăza pe ouă şi zic plin de
mulţămire: „Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu; îi mai pupa tu şi pe dracu de-
acum!” (id., ib.). În preferinţa autorului pentru pupa în detrimentul lui pupăi,
pupui, nu excludem intenţia ludică, prin practicarea jocului de cuvinte, proprie
autorului. Ambiguitatea, echivocul lexemului pupa, lărgeşte posibilităţile de
decriptare tocmai prin capcana omonimiei.
Pupezoáică. După DLR, pupezoaică „femeia îmbrăcată sau fardată strident;
p. ext. femeia neserioasă sau de moravuri uşoare”, derivat cunoscut în nord-vestul
Munteniei, s-ar analiza prin pupăză + suf. -oaică. Analiza DLR corespunde unui
augmentativ inexistent. Formal şi semantic, derivatul se explică, în realitate, prin
baza pupezoi „termen depreciativ pentru un tânăr uşuratic”: Ascultă, fato, să nu te-
apuci să-mi pripăşeşti pupezoiul ăla p-aici, înţelesu-m-ai? (Gl. Argeş). De fapt,
modificările s-au petrecut în cadrul moţiunii. Pentru termenul generic, baza
derivativă pupăză, s-a creat, mai întâi, masculinul corespunzător, pupezoi, de la
care a apărut un nou feminin, spre a satisface acordul sufixal al cuplului:
pupezoaică, pupezoi, ca în vulpoaică – vulpoi, cu aceleaşi punct de pornire,
respectiv numele feminin (vulpe).
Sărăríe. Cuvântul-titlu figurează în DLR s.v. 6., cu semantismul „solniţă” şi
analiza sare + suf. -ărie. Propunerea DLR pare discutabilă, chiar pe baza propriului
articol-paragraf în care sărărie figurează cu următoarele accepţii: 1. „salină”.
2. „loc de unde se extrage sarea prin evaporarea apei de mare”. 3. „depozit, loc în
care se vinde sarea”. 4. „impozit perceput pe vânzarea sării”. 5. „loc unde se pune
sarea pentru animale”. 6. „solniţă”. Ca sens, primele 3 accepţii sunt centrate pe
cantităţi apreciabile de sare, cu care, din punctul de vedere al capacităţii, cea de a
şasea contrastează. De altfel, -ărie reprezintă un sufix al cantităţii, al multitudinii,
situaţie contradictorie pentru cazul în discuţie, deoarece sărărie se află în relaţie de
sinonimie cu sărăriţă. Prin sufixul diminutival, derivatul sugerează cantitatea
redusă de produs pe care o conţine. Pentru originea acestuia, DLR indică analiza
sare + suf. -ăriţă. Într-adevăr, au fost separate elementele componente, dar în
9 Contribuţii etimologice 77

asamblarea lor nu putem ignora preexistenţa împrumutului solniţă < bg. solnica
şi semicalcul de structură operat în limba română. Perceput ca un diminutiv,
ulterior, prin derivare regresivă, de la sărăriţă s-a obţinut presupusa bază: sărărie,
evident cu acelaşi semantism.
Sérsea. Cuvântul este înregistrat în Argeş în expr. nici ca dracu, nici ca
sersea „nici aşa, nici aşa” (LR, VIII, 5, 76) şi lipseşte din dicţionare şi din alte
glosare. Formal, el poate fi apropiat de sarsailă, una dintre denumirile populare
pentru diavol. Analizabil în virtualele părţi componente: sarsa + suf. -ilă, presupusa
bază degajată ar fi fost refăcută, după modele similare, cornea, nodea, denumiri
cunoscute pentru acelaşi personaj, devenind sărsea, prin acomodare, sersea.
Străicúţă. Pentru cuvântul-titlu, străicuţă, cu semnificaţia „trăistuţă”, DLR,
în paragraful rezervat etimologiei, face menţiunea „de la traistă”. În locul acesteia,
de altfel cu totul insuficientă, propunem crearea analogic-contextuală, după cum
rezultă din următorul fragment: Ia-ni câştigă-mi [= ocupă-te de …, fă-mi] străicuţa
/ Şi-mi caută bâtuţa, / Să mă duc la măicuţa (Alexici, L.P., 94/8). Din necesităţi
strict-prozodice, derivatul primordial străistuţă (< straistă, var. fonetică creată prin
anticipare consoanei [s] – v. DLR s.v.) în rimă îmbrăţişată cu măicuţă, a fost
remodelat în partea finală, după cum se poate observa în text. În acest mod, cele
două structuri de încheiere ale versurilor, străicuţă, măicuţă, realizează dezideratul
eufonic al autorului popular.
Véscă. Cu menţiunea „conj.” şi semantismul „deoarece, fiindcă”, vescă
figurează într-un glosar regional cules din Argeş (LR, VIII, nr. 5, p. 76): „— De ce
nu-ţi faci nişte haine mai ca lumea?” „— Vescă n-am buni!” Creată prin
aglutinarea verbului şi a conjuncţiei din secvenţa (explicativă) vezi că ... prin
acomodarea consoanelor sonoră / surdă la joncţiune: [z] – [c] > [s] – [c], vescă
reprezintă o formaţie inedită, creaţie a oralităţii munteneşti. Deşi figurează într-o
sursă din Bibliografia DLR, conjuncţia a fost trecută cu vederea, motiv pentru care
încercăm să o semnalăm în acest mod. Un argument în plus ar fi antecedentul
parcă al cărui mod de creare îl urmează.

ABREVIERI

Alexici L.P. Dr. G. Alexici, Texte din literatura poporană română, adunate de ...
Tomul I. Poesia tradiţională, Budapesta, Editura autorului, 1899.
Tom. II (inedit), publicat cu un studiu introductiv, note şi glosar de
Ion Muşlea, Bucureşti, 1966.
Bărbuţ, Dicţ. olt. Dorina Bărbuţ, Dicţionar de grai oltenesc, Craiova, 1990.
Ciauşanu, Vâlcea G. F. Ciauşanu, G. Fira şi C. M. Popescu. Culegere de folclor din
judeţul Vâlcea şi împrejurimi, cu un glosar, Bucureşti 1928.
CV „Cum vorbim”. Revistă pentru studiu şi explicarea limbii: Bucureşti,
anul I, (1949) şi urm.
DGS Dicţionarul graiurilor dacoromâne sudice, de Ion Ionică, Maria Marin,
Anca Marinescu, Iulia Mărgărit, Teofil Teaha, coordonator: Maria Marin.
78 Iulia Mărgărit 10

Volumul I, Literele A–C. Volumul II, Literele D–O. Bucureşti, Editura


Academiei, 2009, 2010, 2011.
FD „Fonetică şi dialectologie”, Bucureşti, I, 1958 ş.u.
GŢH Glosar din Ţara Haţegului, de Ar. Densusianu, A–C, p. 85–94; C–D,
p. 119–123; F–Z, p. 153–173, în „Revista critică-literară”, III, Iaşi, 1895.
Gl. Argeş D. Udrescu, Glosar regional Argeş, 1967.
Gl. Munt. Glosar dialectal. Muntenia, de Maria Marin, Iulia Mărgărit, Bucureşti
1999.
I. Cr., I ş.u. „Ion Creangă”, Revistă de limbă, literatură şi artă populară, (Bârlad).
Anul I (1908) ş.u.
Loşonţi, SSE D. Loşonţi, Soluţii şi sugestii etimologice, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 2001.
LR „Limba română”, Bucureşti, 1952 şi urm.
MAT. DIALECT. Materiale şi cercetări dialectale, [vol.] I [Bucureşti, 1960] (Academia
Republicii Populare Române. Filiala Cluj. Institutul de Lingvistică).
Mărgărit 2012 Iulia Mărgărit, Atestări involuntare, FD, XXX, p. 27–34.
MDA Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan-Al. Rosetti;
Micul Dicţionar Academic, vol. I, Literele A–C, 2001; vol. II, Literele
D–H, 2002; vol. III, Literele I–Pr, 2003; vol. IV, Literele Pr–Z, 2003,
Bucureşti, UE.
Pamfile, I.C. Tudor Pamfile, Sărbătorile de toamnă şi postul Crăciunului, Bucureşti,
1914; Industria casnică la români, Trecutul şi starea ei de astăzi.
Contribuţiuni de artă tehnică şi populară, Bucureşti, 1920 (Academia
Română. Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii, VIII).
Paşca Gl. Ştefan Paşca, Glosar dialectal, alcătuit după material cules de
corespondenţii din diferite regiuni, Bucureşti, Cultura naţională, 1928.
(Academia Română. Memoriile secţiunii literare. Seria III. Tom. IV.
Mem. 3).
Popescu-Marin 1966 Magdalena Popescu-Marin, Din istoria derivării cu sufixe în limba
română, LR, XV, 1, p. 41–52.
Şez. Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţii populare, Fălticeni.
Anul I, 1892 ş. u.
TPP G. Dem. Teodorescu, Poesii populare române, Culegere de ...,
Bucureşti, 1885.
Valea Dunării Sărbători şi obiceiuri. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic
Român, Românii din Bulgaria. Volumul I, Timoc, de Emil
Ţârcomnicu, Ionuţ Semuc, Lucian David, Adelina Dogaru, Cristina
Mihală, Bucureşti, Editura Etnologică, 2010; volumul II, Valea
Dunării, de Emil Ţârcomnicu, Lucian David, Ionuţ Semuc, Cristina
Mihală, Armand Guţă, Bucureşti, Editura Etnologică, 2011.
Zanne P.P. Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor. Vol. I–X, 1895–1912.

Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”


Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
UNITĂŢI FRAZEOLOGICE ROMÂNEŞTI CU STRUCTURI
(PSEUDO)PARTITIVE

CAROLINA POPUŞOI

Cuvinte-cheie: unitate frazeologică, partitiv, pseudopartitiv, cantitativ,


structură bipartită.
Key words: phraseological unit, partitive, pseudo-partitive, quantitative,
bipartite structure.

În limba română, se întâlnesc un număr destul de mare de îmbinări frazeologice


cu structuri (pseudo)partitive. Asemenea construcţii contribuie nu doar la organizarea
lexicală a unităţilor frazeologice, ci şi la conturarea sensurilor acestora.
Categoria partitivului este una de natură logico-semantică, având proprietatea
de a atribui, prin anumite mijloace lexico-gramaticale, valori care vizează partea în
raport cu întregul1.
Pe lângă conceptul de partitiv, în studiile de specialitate, se vorbeşte şi de
pseudopartitiv2. În lingvistica românească3, abordarea pseudopartitivului este
recentă, sub influenţa lucrărilor din lingvistica franceză. Menţionăm că, în
gramatica românească tradiţională4, construcţiile pseudopartitive erau considerate
drept structuri partitive, nefăcându-se, prin urmare, deosebire între ele. Această
tratare nediferenţiată reieşea din trăsăturile logico-semantice ale fenomenelor în
discuţie. Aşadar, din punct de vedere semantic, atât partitivul, cât şi
pseudopartitivul „exprimă, în sens larg, ... un raport între parte şi întreg”5.
Diferenţa dintre aceste tipuri de structuri este însă de factură morfosintactică: „În
construcţiile partitive, ... nominalul care indică întregul ... din care se prelevează o
parte ... este definit, delimitat [pe când, în structurile pseudopartitive,] întregul ...
este nedefinit, nedeterminat, de aceea ele au fost numite «pseudopartitive»”6.
Partitivul se construieşte, în general, cu prepoziţiile de, din, dintre, între,
printre, iar pseudopartitivul, cu prepoziţia de.
Din punct de vedere structural, construcţiile (pseudo)partitive sunt bipartite,
organizându-se de-a stânga şi de-a dreapta prepoziţiilor amintite. De regulă, pe
prima poziţie, se află partea, iar, pe cea de a doua, întregul.

1
Vezi şi: DŞL (1997), Niculescu (1999), Nedelcu (2009).
2
Vezi: Milner (1978), Kupferman (2004), Zribi-Hertz (2006), GALR I (2005), Nedelcu (2009).
3
Vezi: GALR I (2005), p. 621–622, Nedelcu (2009), p. 128, 178–190.
4
Vezi: GA I (1966), p. 342.
5
Vezi: Nedelcu (2009), p. 128.
6
Vezi: GALR I (2005), p. 621–622, Nedelcu (2009), p. 179.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 79–86


80 Carolina Popuşoi 2

Pe lângă prepoziţiile de mai sus, structurile (pseudo)partitive conţin, pe prima


poziţie, anumite lexeme-tip din clasa substantivelor care denumesc „partea”.
(Pentru pseudopartitive, acest aspect este obligatoriu7.) Dacă elementele-tip se
leagă de cele care exprimă întregul prin prepoziţiile din şi dintre, avem a face cu
structuri partitive. Când însă asemenea lexeme-tip relaţionează cu cele care redau
întregul prin prepoziţia de, atunci vorbim de construcţii pseudopartitive. În
împrejurarea din urmă, aceste structuri exprimă mai mult valori cantitative decât
partitive propriu-zise8.
Unul dintre aceste lexeme-tip din construcţiile cu (pseudo)partitiv este
substantivul jumătate9, care, fiind un numeral fracţionar, comportă atât valenţe
partitive, cât şi cantitative. Printre astfel de elemente-tip, fac parte şi alte lexeme,
cum ar fi: bucată, codru, gură, mână, pumn, picătură, boabă, munte, mal etc.
Elementele lexicale jumătate, bucată, codru exprimă singure ideea de „parte”.
Plecând de la acest fapt, asemenea unităţi lexicale sunt definite în literatura de
specialitate drept nume generice ale părţii10. În celelalte situaţii (vz. gură, mână,
pumn, picătură, boabă, munte, mal), valenţa de „parte” este redată de aceste
lexeme-tip (care figurează aici ca unităţi neconvenţionale de măsură sau ca
elemente cu conotaţie valorică11), în raport cu un nume de întreg. În relaţia parte –
întreg, lexemele părţii „cer”/ atrag elementele întregului, adică întregul este
condiţionat de parte.
Caracterul vădit cantitativ al astfel de lexeme-tip determină ca elementele un/
o, antepuse acestora, să se poziţioneze în postura numeralului cardinal12. De regulă,
numeralul în discuţie contribuie la nuanţarea valenţei (pseudo)partitive.
În cadrul unităţilor frazeologice, categoria (pseudo)partitivului ocupă un loc
aparte prin diversitatea structurilor în care apare. Cele mai întâlnite expresii cu
astfel de construcţii sunt organizate cu prepoziţia de, precedată de un nume generic
al părţii sau de o unitate (neconvenţională) de măsură.
În îmbinările frazeologice, dintre lexemele-tip de pe prima poziţie a
structurilor în discuţie, o frecvenţă destul de mare o are substantivul jumătate.
Acesta se întâlneşte, cu precădere, în construcţii pseudopartitive. Spre exemplu: a
vorbi (sau a spune, a zice) (ceva) cu jumătate de gură (ori de glas) = „a vorbi (sau
a spune, a zice) (ceva) cu glas scăzut, fără convingere, fără entuziasm”; a râde cu
jumătate de gură = „a râde nu din toată inima”; a face (ceva) cu jumătate de inimă

7
Structurile partitive pot avea însă pe prima poziţie şi elemente care nu satisfac trăsătura
logico-semantică [+ Parte].
8
Din acest motiv, în lucrările recente de lingvistică românească, structurile pseudopartitive
sunt denumite şi construcţii cantitative. Vezi: Nedelcu (2009).
9
Vom vedea ulterior că, în astfel de structuri, substantivul jumătate are un statut aparte în
interiorul acestor elemente-tip.
10
Vezi: Nedelcu (2009), p. 51, 249.
11
Vezi: Popuşoi (2014), unde se prezintă clasa lexemelor din categoria elementelor cu
conotaţie valorică şi se dovedeşte comportamentul lor cantitativ.
12
Vezi: Popuşoi (2012).
3 Unităţi frazeologice româneşti cu structuri (pseudo)partitive 81

= „a face (ceva) fără curaj, fără hotărâre, fără avânt”; jumătate de măsură =
„măsură fragmentară, incompletă; numai pe jumătate”; a umbla cu jumătăţi de
măsură = „a nu duce o activitate până la capăt”.
În unităţile frazeologice de mai sus, pseudopartitivul este redat de structura
subst. jumătate + prep. de + subst. sg. (cf. jumătate de gură, jumătate de glas,
jumătate de inimă, jumătate de măsură).
Construcţii pseudopartitive găsim şi în expresiile a câştiga o bucată (sau un
codru) de pâine = „a dobândi prin muncă minimul de existenţă”. În aceste îmbinări
frazeologice, pseudopartitivul este exprimat de structura numeral + subst. generic
al părţii + prep. de + subst. numărabil (cf. o bucată de pâine, un codru de pâine).
Ca figură de stil, avem a face cu metonimia, unde întregul înlocuieşte partea (vz. a
câştiga o bucată de pâine → a câştiga o pâine), apoi, prin generalizare, se
conturează sensul figurat: „De la sensul de bază, «aliment», termenul pâine a ajuns
să fie utilizat, prin generalizare, pentru a exprima «hrana necesară traiului»,
«mijloacele necesare vieţii»”13.
În categoria construcţiilor pseudopartitive, se înscriu şi îmbinările
frazeologice a-i lipsi (sau a nu-i ajunge) (cuiva) un pumn de sare = „a fi nebun, a fi
ţicnit”. În aceste expresii, valoarea pseudopartitivă este redată de structura numeral
+ subst. unitate de măsură + prep. de + subst. nonnumărabil (masiv) (cf. un pumn
de sare). După cum observăm, pe prima poziţie a construcţiei bipartite, avem un
nume metrologic din categoria unităţilor neconvenţionale de măsură a capacităţii.
Din punct de vedere morfosintactic, pe poziţia a doua a structurii, se află un nume
nedefinit (neindividualizat), fapt care, conform interpretărilor recente din lucrările
de specialitate, duce la separarea a astfel de construcţii de cele partitive şi la
includerea lor în clasa pseudopartitivelor.
Tiparul anterior, cu substantiv unitate de măsură pe prima poziţie, apare şi în
frazeologismele a da (ori a întinde) (cuiva) (sau a pune) o mână de ajutor = „a fi
(cuiva) de folos, a sprijini (pe cineva)”. Ca şi substantivul pumn de mai sus,
lexemul mână face parte din clasa unităţilor neconvenţionale de măsură a
capacităţii. În aceste expresii, pe poziţia a doua a construcţiei pseudopartitive, se
află un substantiv nonnumărabil (abstract).
Aceeaşi structură pseudopartitivă, cu aceeaşi unitate de măsură (mână) se
găseşte şi în îmbinările frazeologice o mână de oameni = „puţini oameni”; o mână
de om (sau de femeie) = a) „bărbat (sau femeie) de statură mică”; b) „bărbat (sau
femeie) firav(ă)”. Menţionăm că, de data aceasta, pe poziţia a doua a structurii,
avem însă un substantiv numărabil.
O organizare a pseudopartitivului similară cu cele precedente se întâlneşte şi
în unităţile frazeologice a avea un car de noroc = „a fi foarte norocos” şi a avea un
ciur de noroc = „a nu avea noroc deloc”. În structurile pseudopartitive un car de
noroc şi un ciur de noroc, pe prima poziţie, apar două unităţi neconvenţionale de
măsură a capacităţii (car, ciur), iar, pe cea de a doua poziţie, se află un substantiv
nonnumărabil (abstract).

13
Vezi: Dumistrăcel (1997), p. 192.
82 Carolina Popuşoi 4

În tiparul cu pseudopartitiv în discuţie, se includ şi expresiile a nu (mai) avea


nici o picătură de sânge în obraz = „a fi palid”; până la ultima picătură de sânge =
„până la moarte, până la ultima suflare”. În aceste îmbinări frazeologice, elementul
unitate neconvenţională de măsură (a volumului) este reprezentat de substantivul
picătură, iar lexemul de pe poziţia a doua a structurii pseudopartitive este un
substantiv nonnumărabil masiv (vz. sânge).
Structura pseudopartitivă de mai sus se regăseşte şi în expresiile a nu bea
(sau a nu lua, a nu-i da) nici (măcar) o gură de apă (sau de pâine) = „a nu bea (sau
a nu lua, a nu-i da) nimic”. După cum observăm, în aceste frazeologisme, lexemul
gură face parte din categoria unităţilor neconvenţionale de măsură pentru volum,
iar, pe poziţia a doua a structurii bipartite, avem un substantiv nonnumărabil masiv
(vz. apă), respectiv, un substantiv numărabil (vz. pâine).
În cadrul îmbinărilor frazeologice cu structuri pseudopartitive, pe prima
poziţie, poate apărea şi un nume din categoria unităţilor universale (standard) de
măsură. Acest aspect este reflectat în expresia a nu avea (nici) un dram de ... = „a
nu avea (nici) un pic de ...; a nu avea nimic”. De regulă, în această construcţie
pseudopartitivă, grupul nominal de pe prima poziţie (un dram de) „cere”/ atrage pe
poziţia a doua un substantiv nonnumărabil abstract (vz. noroc, minte, ruşine, curaj;
cf. un dram de noroc/ minte/ ruşine/ curaj).
Un alt tipar cu pseudopartitiv, întâlnit în frazeologia românească, are pe
prima poziţie a structurii bipartite un element cu conotaţie valorică. Prin urmare,
lexemul-tip din aceste construcţii este un substantiv necantitativ care însă, prin
asociere şi prin metaforă, redă ideea de „valoare”, aidoma unităţilor de măsură.
Această structură se întâlneşte în expresia a nu şti (o) boabă de carte = „a fi
analfabet”, unde lexemul cu conotaţie valorică boabă (din construcţia
pseudopartitivă <o> boabă de carte) exprimă o cantitate infimă, adică „puţină
carte”. Schematic, structura în discuţie se prezintă astfel: (numeral) + subst. cu
conotaţie valorică + prep. de + subst. numărabil.
Din tiparul de mai sus, fac parte şi expresiile un dop de om (sau de femeie),
„se spune despre un bărbat (sau despre o femeie) mic(ă) şi îndesat(ă)” şi un mal
(sau un munte/ o căpiţă/ o namilă) de om (ori de femeie), „se spune despre un
bărbat (sau despre o femeie) foarte mare”. În aceste unităţi frazeologice, lexemele
cu conotaţie valorică dop, mal, munte, căpiţă şi namilă, prin intermediul metaforei,
fac trimitere la o cantitate (mică sau mare). Unii autori, în astfel de structuri
figurate cu pseudopartitiv, vorbesc şi despre prezenţa valorilor calitative,
încadrându-le în fenomenul de alunecare de la exprimarea cantităţii la cea a
calităţii: „De la caracterizarea cantitativă, cu ajutorul specificatorului munte, se
trece la caracterizarea calitativă: un munte de femeie este o femeie masivă, al cărei
aspect fizic nu este atrăgător.”14
Expresiile anterioare sunt exemple clare în care prepoziţia de, pierzându-şi
semnificaţia originară, reprezintă un pseudoraport partitiv. În aceste construcţii, dar

14
Vezi: Nedelcu (2009), p. 190.
5 Unităţi frazeologice româneşti cu structuri (pseudo)partitive 83

şi în celelalte cu pseudopartitiv, prepoziţia de are împreună cu lexemul de pe


prima poziţie rol de cuantificare15.
Unităţile frazeologice examinate până acum, după cum am observat, conţin,
în exclusivitate, structuri pseudopartitive. Acest fapt ne permite să constatăm că, în
frazeologia românească, tiparul cu pseudopartitiv este destul de productiv şi de
diversificat. Astfel, în această categorie, se înscriu patru tipuri de structuri
reprezentative:
1) subst. jumătate + prep. de + subst. sg.;
2) numeral + subst. generic al părţii + prep. de + subst. numărabil;
3) numeral + subst. unitate de măsură (neconvenţională) + prep. de + subst.
nonnumărabil (masiv sau abstract)/ subst. numărabil;
4) (numeral) + subst. cu conotaţie valorică + prep. de + subst. numărabil.
În unele lucrări de lingvistică, se consideră însă că structurile organizate cu
elementul-tip jumătate sunt mai degrabă partitive decât pseudopartitive
(cantitative)16. Această interpretare se argumentează prin faptul că substantivul
jumătate „implică existenţa unei alte «părţi» similare, în timp ce ... [celelalte
lexeme-tip] nu presupun existenţa altor «părţi» de acelaşi tip care să compună un
întreg”17. În această ordine de idei, putem spune că, din punct de vedere semantic,
şi lexemele-tip bucată şi codru sunt destul de apropiate de elementul jumătate. Din
acest motiv, am inclus substantivele bucată şi codru în clasa numelui generic al
părţii, alături de jumătate.
Cât despre structurile cu elemente unităţi de măsură (neconvenţionale) şi cu
conotaţie valorică, nu există nicio îndoială că exprimă mai mult valenţe
cantitative18 decât partitive. Trebuie spus că, din punct de vedere logico-semantic,
în construcţiile din cele patru tipare, se poate vorbi de prezenţa ambelor valori
(partitivă şi cantitativă), cu precizarea că, pentru fiecare tip, repartiţia şi gradaţia
acestora este diferită19.
Interpretările sunt divergente şi în ceea ce priveşte denumirea structurilor
examinate. Menţionăm că această denominaţie se face plecând de la rolul
prepoziţiei de din asemenea construcţii. Astfel, lingvistul Kupferman consideră
structurile lexem-tip + prep. de drept sintagme cuantificate20 (altfel spus,
cantitative sau pseudopartitive), pe când cercetătorul Zribi-Hertz le numeşte
sintagme partitive21, chiar dacă îl consideră pe de, ca şi Kupferman, cap funcţional
cuantificaţional (cantitativ). Prepoziţia de este tratată drept una partitivă şi de

15
Vezi: GALR I (2005), p. 622, Nedelcu (2009), p. 182.
16
Vezi: Milner (1978), p. 125–128.
17
Vezi: Nedelcu (2009), p.134.
18
În lucrările recente de lingvistică, asemenea secvenţe, organizate cu prep. de precedată de
unităţi de măsură, dar şi de un nume generic al părţii (vz. jumătate, bucată, codru), reprezintă o
categorie a cuantificatorilor definiţi. Vezi: GALR I (2005), p. 108–109.
19
Vezi: Nedelcu (2009), p. 128, unde se menţionează că, din punct de vedere semantic, structurile
pseudopartitive, pe lângă valoarea cantitativă, exprimă şi un raport partitiv, „însă într-un mod propriu”.
20
Vezi: Kupferman (2004), p. 283–319.
21
Vezi: Zribi-Hertz (2006), p. 141–154.
84 Carolina Popuşoi 6

lingvistul Hulk, deoarece stabileşte partiţia unui întreg, deşi o denumeşte, la fel,
cap funcţional cuantificaţional 22.
După cum vedem, din cauză că aceste două categorii (partitivul şi
pseudopartitivul) se suprapun în plan lexico-semantic pe un segment destul de
mare, se întâlnesc confuzii în abordarea lor.
Cercetarea noastră în abordarea acestei teme se face în consens cu interpretările
recente din lingvistica românească23, care analizează (pseudo)partitivul într-un mod
complex (sub aspect lexical, semantic şi sintactic).
Cât despre construcţiile partitive propriu-zise, constatăm că sunt mult mai
puţin reflectate în cadrul unităţilor frazeologice româneşti. Printre acestea, amintim
expresia a fi (om) dintr-o bucată = „a avea caracter integru”. După cum observăm,
în acest caz, substantivul bucată (datorită locului pe care îl are în structură) nu mai
exprimă partea, ci, dimpotrivă, întregul. Din punct de vedere morfosintactic, cel de
al doilea element al structurii partitive (întregul) este un nume delimitat,
individualizat. Schematic, partitivul din această îmbinare frazeologică este redat de
tiparul (subst. +) prep. dintre + numeral + subst. de întreg.
La nivel strict lexical, vorbim de o structură partitivă şi în expresia nici picior
de om = „nimeni”. În construcţia picior de om, se stabileşte o relaţie semantică
parte – întreg de tip parte a corpului – corp24.
Din cele analizate aici, constatăm că unităţile frazeologice româneşti, de cele
mai multe ori, conţin în interiorul său structuri pseudopartitive şi, mult mai rar,
construcţii partitive propriu-zise.
Structurile pseudopartitive se organizează exclusiv cu prepoziţia de şi au
obligatoriu pe prima poziţie din structura bipartită un lexem-tip. Dintre astfel de
elemente lexicale, cele mai întâlnite sunt substantivele jumătate, bucată, codru,
gură, mână, pumn, car, picătură, boabă, mal, munte, dop. Unele dintre ele (vz.
jumătate, bucată, codru) exprimă intrinsec valenţă partitivă, dar şi valoare
cantitativă. Celelalte lexeme (care figurează aici ca unităţi neconvenţionale de
măsură sau ca elemente cu conotaţie valorică) redau mai puţin ideea de „parte”.
Această valoare reiese din raportarea lor la un nume de întreg. Valenţa de bază a
unităţilor lexicale din urmă, care decurge din interpretarea lor ca unităţi de măsură
şi ca elemente cu conotaţie valorică, este însă de „cantitate”. Aceste aspecte lexico-
semantice şi, mai ales, cele de natură morfosintactică poziţionează structurile cu
astfel de elemente în categoria pseudopartitivului. Astfel, potrivit restricţiilor de
ordin gramatical, dacă cel de al doilea element al structurii bipartite este un nume
fără determinant (nedefinit/ neindividualizat), construcţiile au valoare
pseudopartitivă. Aşadar, pe prima poziţie a astfel de construcţii bipartite, se află un
determinant partitivo-cantitativ, iar, pe cea de a doua poziţie, un nume nedefinit.
În ceea ce priveşte structurile partitive propriu-zise, după cum am mai
menţionat, acestea au o răspândire mult mai mică în cadrul unităţilor frazeologice

22
Vezi: Hulk (1996), p. 54–57.
23
Vezi: GALR I (2005), Nedelcu (2009).
24
Vezi: Nedelcu (2009), p. 41.
7 Unităţi frazeologice româneşti cu structuri (pseudo)partitive 85

româneşti. În aceste construcţii, raportul parte – întreg se stabileşte prin


intermediul prepoziţiilor din şi dintre. Caracteristic pentru structurile partitive este
faptul că, din punct de vedere morfosintactic, cel de al doilea element al structurii
(întregul) este un nume delimitat (individualizat), iar, sub aspect semantic, întreaga
construcţie exprimă vădite valori partitive. Uneori, şi structurile partitive propriu-
zise comportă nuanţe cantitative. În context nonfrazeologic, aceste valenţe se
disting atunci când pe prima poziţie din structura bipartită se află fie un numeral
sau un determinant numeric (vz. doi [prieteni] dintre...), fie un lexem-tip, care se
caracterizează prin trăsătura semantică [+ Parte, + Cantitate] (vz. o bucată din ..., o
parte din ..., o picătură din ..., o fărâmă din ... etc).
Prezenţa elementelor-tip, dar şi semnificaţia exprimată de întreaga structură
ne îndreptăţeşte să afirmăm că (pseudo)partitivul din unităţile frazeologice
româneşti, de cele mai multe ori, se prezintă ca o subclasă a cantitativului (fapt pentru
care, în lucrările recente de specialitate, pseudopartitivul este denumit cantitativ).
În structura unităţilor frazeologice, construcţiile cu (pseudo)partitiv nu sunt
doar elemente constituente, ci şi componente esenţiale care contribuie la conturarea
semantică a astfel de unităţi lexicale.

BIBLIOGRAFIE

DŞL (1997) = Dicţionar general de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii, [A. Bidu-Vrănceanu,
C. Călăraşu, L. Ionescu-Ruxăndoiu, M. Mancaş, G. Pană Dindelegan],
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.
Dumistrăcel (1997) = S. Dumistrăcel, Expresii româneşti. Biografii – motivaţii, Editura Institutul
European, Iaşi, 1997.
GA I (1966) = Gramatica limbii române, vol. I. Ediţia a II-a, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1966.
GALR I (2005) = Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2005.
Hulk (1996) = A. Hulk, L’«autre» de: une tête quantificationnelle?, dans „Langue
française”, nr. 109, p. 44–59.
Kupferman (2004) = L. Kupferman, Le mot «de», Duculot, Bruxelles, 2004.
Milner (1978) = J. C. Milner, De la syntaxe à l’interprétation. Quantité, insultes,
exclamations, Éditions du Seuil, Paris, 1978.
Nedelcu (2009) = I. Nedelcu, Categoria partitivului în limba română, Editura Universităţii
Bucureşti, Bucureşti, 2009.
Niculescu (1999) = Al. Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice. Noi
contribuţii, vol. III, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999.
Popuşoi (2012) = C. Popuşoi, Nici un/ nici o vs niciun/ nicio în frazeologie, în LR, LXI, 2012,
nr. 1, p. 81–90.
Popuşoi (2014) = C. Popuşoi, Elemente cu conotaţie valorică în structura unităţilor
frazeologice româneşti, în LR, LXIII, 2014, nr. 1, p. 75–81.
Zribi-Hertz (2006) = A. Zribi-Hertz, Pour une analyse unitaire de partitif, dans F. Corblin,
S. Ferrando, L. Kupferman (dir.), Indéfini et prédication, Presses de
l’Université Paris – Sorbonne, 2006, p. 141–154.
86 Carolina Popuşoi 8

Romanian Phraseological Units With (Pseudo-)Partitive Structures


Abstract

In Romanian, there is a large number of phraseological combinations with (pseudo-)partitive


structures. Such constructions do not bring information only to the lexical organisation of
phraseological units, but they also help shape them semantically. Analysing the partitive and pseudo-
partitive structures, we noticed with the phraseological units that the latter are more widely-spread.
The pseudo-partitive structures are exclusively realised by means of the prepositions de ‘of’
and the first position of such double-element structures is obligatorily a typical lexeme. The most
frequently used lexical elements are such nouns as jumătate ‘half’, bucată ‘piece’, codru ‘hunk’, gură
‘mouth’, mână ‘hand’, pumn ‘handful’, car ‘cartful’, picătură ‘drop’, boabă ‘bean’, mal ‘shore’, dop
‘cork’. Some of them (e.g. jumătate ‘half’, bucată ‘piece’, codru ‘hunk’) express intrinsically the
partitive valence, but also the quantity value. The other lexemes however include less the idea of
‘part’. Their base meaning, resulting from their interpretation as measurement units, is ‘quantity’. The
pseudo-partitive value results not only from these lexical-semantic aspects, but especially from
certain morphosyntactic features. Therefore, in such constructions, the second element of the structure
is a noun without the (indefinite/non-specific) determiner. Examples of some Romanian
phraseological combinations with pseudo-partitive structures are: a vorbi (sau a spune, a zice) (ceva)
cu jumătate de gură (ori de glas) ‘to say something in an undertone’; a face (ceva) cu jumătate de
inimă ‘to do something half-heartedly’; a câştiga o bucată (sau un codru) de pâine ‘to earn and make
a living’; a-i lipsi (sau a nu-i ajunge) (cuiva) un pumn de sare ‘to be mad’; a da (ori a întinde) (cuiva)
(sau a pune) o mână de ajutor ‘to give (or to lend) a helping hand to someone’; a avea un car (sau un
ciur) de noroc ‘to be very lucky (or unlucky)’; a nu (mai) avea nici o picătură de sânge în obraz ‘to
be pale as ashes’; a nu şti (o) boabă de carte ‘to be completely illiterate’, etc.
In the real partitive structures, the part – whole ratio is established by means of the
prepositions din ‘from’ and dintre ‘among’. What is characteristic for partitive structures is the fact
that, morphosyntactically, the second element of the structure (the whole) is a delimited (specific)
noun, and, semantically, this construction expresses obvious partitive constructions (as in the
idiomatic expression a fi <om> dintr-o bucată ‘to be a man of the right sort of timber’).
The lexical element of the structures analysed herein, and also their meaning make us entitled
to state that the (pseudo-)partitive in Romanian phraseological units, more often than not, are a
subclass of the quantitative (a reason for which, in recent literature, the pseudopartitive is called the
quantitative).
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
carolina_popusoi@yahoo.com
THE ROMANIAN TRANSLATION OF EDITH WHARTON’S
AGE OF INNOCENCE: SHIFTS OF COHESION AND COHERENCE

NADINA VIȘAN, RUXANDRA VIŞAN

Cuvinte-cheie: teoria traducerii, pseudo-original, coeziune, coerenţă,


modificări în traducere.
Key words: translation theory, pseudo-original, cohesion, coherence,
translation shifts.

A PSEUDO-ORIGINAL

The present article focuses on the Romanian translation of Edith Wharton’s


novel The Age of Innocence. The Romanian translation, Vârsta inocenţei, was
made by Sanda Retinschi and first appeared in 1972 at Univers Publishing House.
Two reprinted versions appeared at the same publishing house: 1994, following the
1993 release of the well-known film adaptation by Martin Scorsese and 2009 (in
Colecţiile Cotidianul, part of a reprinted collection of world-famous books
accompanying the issues of a daily newspaper). Another more recent reprint of the
same work appeared in 2012 at Adevărul Publishing House – this being the version
we have been working with. However, no changes have been made to the original
translation and the 2012 version is virtually identical to the first edition.
Sanda Retinschi’s translation (target text 1, TT1) is the only translation that was
ever made into Romanian for this novel, running to multiple reprints (as shown above).
This translation can be referred to as a ‘pseudo-original’, to use Pym’s (2004) term.
According to Pym, “influential translations remain in cultural canons or receivers’
minds, becoming pertinent points of departure themselves” (Pym, 2004: 115).
Our aim is to focus on the “transposed” representation of the city of New
York in this pseudo-original (TT1), taking as a point of reference a translation
studies framework. As will be shown, based on previous research, the theoretical
notions of cohesion and coherence are the keywords upon which our analysis is
centered. Two other translations, ‘counterfeit’ versions, were concocted for the
purposes of this analysis. These counterfeit versions, which were made by
informed translators, familiar with the framework literature, will be called TT2
and TT3.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 87–103


88 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 2

FRAMEWORK

The framework that we will employ relies on Blum Kulka’s (1986)


hypothesis on shifts of cohesion and coherence. The notions of cohesion and
coherence were subject to earlier definitions by Halliday (1976). A notion similar
to shifts in cohesion and coherence was that of “deforming tendencies in
translation” discussed in Berman’s “analytic of literary translation” (1984/2000: 288).
Blum Kulka envisages coherence as the covert, potential meaning relation
among parts of text, made overt by the reader or listener through processes of
interpretation (Blum Kulka 1986: 17). In this anaylsis, coherence is viewed as “the
text’s interpretability” (Blum Kulka 1986: 17). While coherence is a covert,
discoursal relationship, cohesion is an overt textual relation, holding between parts
of the text expressed by language specific markers (Blum Kulka: 18). Nominal and
temporal anaphora, substitution, ellipsis, lexical repetition, conjunction can be
listed among the devices responsible for cohesion.
Three important hypotheses emerge from both Blum Kulka’s (1986) and
Berman’s (1984) articles. The first hypothesis, presented by Blum Kulka (1986)
relies on the notion of translation shifts, defined by earlier researchers such as
Catford as “departures from formal correspondence in the process of going from
SL to TL” (Catford 1965: 73).
The first hypothesis that emerges from Blum Kulka’s research is that
according to which “the process of translation necessarily entails shifts both in
textual and discoursal relationships” (Blum Kulka 1986: 18), namely shifts in
cohesion and coherence. According to Blum Kulka (1986), there are significant
differences between the shifts based on cohesion and those based on coherence.
The shifts in cohesion are envisaged as shifts in the levels of explicitness, which
are part of a tendency to make the text more explicit through translation. From this
point of view, TT can be seen as containing more instances of redundancy, while
its overall level of cohesive explicitness is higher than that of the source text (Blum
Kulka 1986: 19). At the same time, the shifts in cohesion also take place at a local
level, since instances such as the polysemous lexemes in the language of ST have
to be clarified in TT (a good example in this respect being the translation of the
English word dark into Romanian, where clarification is necessary in order to
render phrases such as dark person versus dark room).
In Berman’s 1984 analysis the “deforming tendencies” of TT, equivalent in
our view to Blum Kulka’s shifts of cohesion, are seen in terms of phenomena such
as rationalization, clarification or expansion (Berman 1984/2000: 288). In
Berman’s view, rationalization “recomposes sentences and the sequence of
sentences, rearranging them according to a certain idea of discursive order”
(Berman 1984/2000: 288) Viewing explicitation as a phenomenon inherent in
translation, Berman speaks of deforming tendencies of translation such as
clarification as the translator’s tendency of doing away with ambiguity and moving
3 The Romanian Translation of The Age of Innocence 89

from polysemy to monosemy (Berman 1984/2000: 290). Berman also identifies


expansion as one of the major deforming tendencies that characterizes TT, since
the translator has the tendency of “overtranslating” or “unfolding” the original.
(Berman 1984/2000: 290)
Blum Kulka’s and Berman’s use of terms such as “explicitness”or
“explicitation” leads to a second significant hypothesis (an explicitation
hypothesis), namely that, as underlined by Steiner, translation is inflationst, TT
being inherently characterized by the redundancy caused by the rise in the level of
cohesive explicitness (Berman 1984/2000: 289).
While the shifts in cohesion lead to a rise in the level of explicitiness, the
shifts in coherence, which are interconnected with the changes in cohesion, “entail
the possibility that the text may change or lose its meaning potential through
translation” (Blum Kulka 1986: 23). According to Blum Kulka, the shifts in
coherence can be either reader-focused, depending on how the reader manages to
interpret the text via her world-knowledge, cultural framework or personal
experience, or text-focused, related to the interpretation of the pragmatic
dimensions of the text (its functionality, its communicative purpose, etc.).
Berman envisages deforming tendencies of TT, which can be seen as
equivalent to Blum Kulka’s shifts of coherence, as “the destruction of underlying
networks of signification” (Berman 1984/2000: 292), TT often overlooking the
subtext carrying the network of word obsessions that is associated with the ST. The
destruction of the networks of signification underlying ST is correlated with “a
destruction of linguistic patterns” (Berman 1984/2000: 293), since the translator
makes his TT more homogeneous, but paradoxically less coherent than the original
and more inconsistent. This leads to the third significant hypothesis that we will
take into account, namely that while ST is a loose texture characterized by
polyphony, TT becomes a denser, more explicit type of text (Blum Kulka 1986: 23).
Since all TTs are characterized by shifts in both cohesion and coherence
(according to the first hypothesis emerging from the analyses of literary translation
discussed above) and since explicitation is inherent to the process of translation
(the second hypothesis of such analyses), the denser structure of the TT (according
to the third hypothesis discussed here) will always, to a certain degree, destroy
what Berman calls the polylogic of the literary text ST.
However, while the shifts in cohesion and in coherence are inherent in any
translation, even in a translation by now seen as a pseudo-original, to what extent
can an increased awareness of the mechanisms of literary translation minimize
such shifts? The present article seeks to investigate the extent to which the
Romanian translation of Edith Wharton’s Age of Innocence suffers from shifts in
cohesion and coherence. While we are definitely aware that shifts of coherence and
cohesion are an intrinsic feature of any translated text, we will attempt to show that
an increased awareness of the existence of such shifs can lead to a TT that is closer
to the looser, polyphonic structure of ST.
90 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 4

BUILDING UP COHERENCE/COHESION IN THE TRANSLATION


OF LITERAL/LITERARY NEW YORK

Our analysis is focused on the way in which the Romanian translation


recreates the representation of Wharton’s New York. In this respect, we will focus
on excerpts of ST centering on the representation of New York on the literal, real-
world level as well as on the figurative, literary level. We have chosen to
concentrate on the representation of New York and its interrelated literal and
literary dimensions because, as argued by Blum Kulka, “whether real world or
literary, allusions to persons, places or other texts may play a central role in
building up the coherence of a given story” (Blum Kulka 1986: 25).
Wharton’s novel is based upon an important literal dimension of the
representation of New York, emphasising on a referential level the geographical,
historical and cultural coordinates of an 1870s city. From this point of view, we
will focus on the way in which Sanda Retinschi’s Romanian translation (TT1)
chooses to render the source text’s reference network, one centered on the New
York of the 1870s, which is obviously not entirely shared by or immediately
available to contemporary Romanian readers.
A figurative, metaphoric level in the representation of New York is also
prominent in Wharton’s text and the coherence of this source text is irrevocably
based on a subtext carrying the network of signification from which this figurative
representation of New York emerges. From this point of view, we will attempt to
examine the extent to which TT1 succeeds in rendering this underlying network of
signification.

A LITERAL NEW YORK

The excerpts that we shall discuss below focus on the literal dimension of
New York, concentrating on the shifts in reader-focused coherence and the
correlation of such coherence shifts with shifts of cohesion. As will be seen, a
comparison between TT1 (Sanda Retinschi’s translation) and TT2, TT3 (work
done by translators familiar with a translation studies framework) reveals the areas
in which such shifts can occur in the Romanian target text and the extent to which
they could be minimized.
For the first excerpt below, we have also provided, for further contrast (in a
separate table) and for a more extensive examination of potential
cohesion/coherence shifts in the target text, the French translation of Wharton’s
novel, which, just like Sanda Retinschi’s translation for Romanian, is the only
existing version in that language, having as such achieved a similar “pseudo-
original” status. In addition, the French translation is interesting to provide as a
5 The Romanian Translation of The Age of Innocence 91

point of reference concerning possible shifts, since, according to previous research,


it was a translation viewed and approved by Wharton herself1.

Excerpt 1
ST: Though there TT1: Deși se TT2: Deși se TT3: Cu toate că se
was (a) already vorbea despre vorbea (a) deja vorbea (a) deja
talk of the construirea, de construirea despre ridicarea, în
erection, in (b) undeva (c) mai unei noi Opere (b) zone
remote metro- sus de Strada 40, (b) în zona mai metropolitane
politan distances a unei noi clădiri mărginașă a îndepărtate, mai
(c) ‘above the a Operei, care să orașului, (c) mai sus de (c) Strada
Forties,’ of a new rivalizeze în ceea sus de străzile 40, 40, a unei noi
Opera House ce privește costul pe măsura luxului opere care să
which should și splendoarea cu și splendoarei (d) rivalizeze în
compete in (d) teatrele din acelora din splendoare și
costliness and marile capitale marile capitale opulență cu (d)
splendour with europene, lumea europene, operele din marile
(d) those of the mondenă se oamenii de lume capitale europene,
great European mulțumea să se se mulțumeau în lumea mondenă era
capitals, the adune în fiecare continuare să se în continuare
world of fashion iarnă în lojile adune în fiecare perfect mulțumită
was still content jerpelite, colorate iarnă în să frecventeze în
to reassemble în roșu și auriu, ponositele loje fiece iarnă
every winter in ale (e) vechii dar roșu-aurii ale (e) ponositele loje roșu
the shabby red primitoarei bătrânei și cu auriu ale (e)
and gold boxes of Academii. primitoarei vechii și
the (e) sociable Academii. primitoarei
old Academy. Academii.

TT4: Il était déjà question de construire - bien au loin dans la ville, plus haut
męme que la Quarantičme Rue -, un nouvel Opéra, rival en richesses et en
splendeur de ceux des grandes capitales européennes. Cependant, le monde élégant
se plaisait encore à se rassembler, chaque hiver, dans les loges rouges et or
quelque peu défraîchies de l'accueillante et vieille Académie (Wharton
1921//1987 in Hugel 2005: 10)

1
According to Veronique Hugel, Wharton’s French translations “hold a special status for three
reasons: first, because she spoke French perfectly, and she supervised most of her French translations;
secondly, because she spent the second half of her life in France; and thirdly because her French
translations were published almost at the same time as the originals. Contrary to most translated
literature, where the translator remains anonymous and the process of translation is unknown,
Wharton’s French translations offer the scholar a very interesting opportunity to study a translation
within its whole environment, thanks to the numerous documents available on the subject. Edith
Wharton was very cautious about the quality of her translation, and she was undoubtedly very
interested in the process. She left a large correspondence on the subject, and her biographies contain
many details on how she chose her translators and supervised their work” (Hugel 2005: 6).
92 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 6

We have marked under (a) the adverbial “already” (“deja”), omitted in TT1,
but which both TT2 and TT3 preserve, the adverbial being also kept in the French
translation exemplified below. This omission in TT1 disrupts the cohesive patterns
of the text. The same effect, both on a cohesion/coherence level, is caused by the
TT1 omission of the phrase marked under (b) in Excerpt 1, “remote metropolitan
areas”, which is essential in the construction of the figurative opposition old/new
that Wharton’s novel gives prominence to. As can be seen, neither TT2 (which
renders this phrase as “zona mai mărginașă a orașului”, i.e. “the more peripheral
area of the city”) nor TT3 (which offers a word-for-word translation, i.e. “zone
metropolitane îndepărtate”) have omitted this phrase.
In TT1, an important collocation, marked under (c) in our examples, the
“above the Forties” collocation – “the Forties” being a New York colloquialism
referring to the streets between 40th and 49th - is translated through a phrase which
is the equivalent of The 40th Street (“Strada Patruzeci”), a solution which is similar
to that chosen by the French translation exemplified below, also preferred by TT3.
It is important to note that other Romanian translations that have achieved a
“pseudo-original status”, for example Mircea Ivănescu’s 1974 translation of The
Great Gatsby, choose the same solution for the translation of the phrase “above the
Forties”. TT2 attempts a solution which keeps the plural number (the same as in
the ST text), however none of the texts is able to give a stylistically faithful
alternative, the plus of meaning given by the author’s register choice for the phrase
being unfortunately lost in all TTs.
The anaphora marked under (d) (“opera-those”) is translated through lexical
substitution in TT1 (which actually gives rise to an instance of mistranslation –
“teatrele”- “the theatres”) and through lexical repetition TT3 (“opera” -
“the opera”), which, in its turn, creates cohesive disruption. It appears that in this
case TT2 is the only text that preserves pronominal substitution and hence manages
to create a more cohesive effect (the anaphora “opera-those” has a formal
equivalent “Opere-acelora”).
Concerning the ambiguity of the phrase marked under (e), i.e. “the sociable
old Academy” - which ambiguity is illustrated by the two possibilities of parsing
provided here (i.e. [[sociable][old]Academy] vs [[sociable][old Academy]]) – all
TTs opted for the first variant, which is also what the French text does – although
TT1 used stronger contrast (a more explicit translation with the aid of the
coordinating conjunction “dar” – “but”) – whereas TT2 is guilty of clarification:
the adjective “old” is rendered by a more explicit synonym, i.e. “bătrâna”, which is
selectionally restricted for [+animate] objects and whose association with an
inanimate object creates a plus of affectivity. Both TT1 and TT2 stick with the
adjective “veche”, which is, conversely, selectionally restricted for [-animate]
objects, such as an Academy is supposed to be. The fact that Romanian has two
options for the translation of the adjective “old” means that any of the TTs needs to
opt for one of the two variants. While TT2 is seen as more explicit, the choice for
7 The Romanian Translation of The Age of Innocence 93

the adjective “bătrâna” is, arguably, justified in a context in which an inanimate


object (i.e. “the Academy”) is associated with another adjective selectionally
restricted for [+animate objects] (i.e. “sociable”), with a clear effect of personification.
The second excerpt that we offer below reveals the existence of similar shifts
concerning cohesion and coherence mechanisms in TT1. While TT2, TT3 cannot
manage to avoid such shifts, they however show a reduced disruption of
cohesion/coherence mechanisms when compared to TT1:

Excerpt 2
ST: To come to TT1: A veni la TT2: A veni la TT3: Să vii la
the Opera in (a) a Operă (a) în Operă într-un (a) operă într-un (a)
Brown coupé cupeu era cupeu Brown era cupeu Brown era
was almost as aproape tot atât de un mod de (b) aproape la fel de
honourable a way onorabil (b) ca și transport la fel de onorabil (b) cum
(b) of arriving as în trăsura proprie; onorabil ca propria era să ajungi în
in one’s own (c)iar la plecare, trăsură; (c) iar trăsura proprie.(c)
carriage; (c)and utilizarea plecarea cu același Plecarea de la
departure by the aceluiași mijloc mijloc avea imensul operă în același
same means had de transport avantaj de a permite mod avea marele
the immense prezenta imensul (d) unei persoane avantaj de-a
advantage of avantaj (cu o (plus aluzia permite (d)
enabling (d) one aluzie glumeață la poznașă la publicului (cu o
(with a playful principiile principiile aluzie jucăușă la
allusion to democratice) de a democratice) să se principiile
democratic (d) te urca în bage rapid în democratice) să
principles) to primul vehicul prima birjă sară în primul
scramble into the aflat la rând, în Brown aflată în mijloc de
first Brown loc să aștepți capul rândului, în transport Brown
conveyance in apariția sub loc să aștepte până tras în față, în loc
the line, instead portalul să vadă luciul roșu să aștepte ca nasul
of waiting till the Academiei a de ger și gin al înroșit de
cold-and-gin nasului roșu de nasului propriului combinaţia de frig
congested nose of frig și de gin al vizitiu sub bolta și gin al vizitiului
one’s own propriului vizitiu. Academiei. Fusese propriu să-și facă
coachman Intuirea faptului o intuiție de geniu apariția sub
gleamed under că americanii vor din partea lui porticul
the portico of the să plece (e) dintr- Brown, acel mare Academiei. Una
Academy. It was un loc unde s-au proprietar de dintre cele mai
one of the great distrat chiar mai trăsuri, să măiastre intuiții
livery- repede decât își descopere că ale marelui
stableman’s most doresc să ajungă americanii vor să operator de
masterly (e) acolo fusese părăsească (e) locul trăsuri Brown
intuitions to have descoperirea divertismentului era aceea de a-și
discovered that genială a unui chiar mai repede fi dat seama că
Americans want proprietar de decât își doresc să americanii vor să
94 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 8

to get away from grajduri. ajungă la (e) el. plece de la (e)


(e) amusement spectacolele de
even more divertisment chiar
quickly than they şi mai repede
want to get to (e) decât vor să
it. ajungă (e) acolo.

We have marked the proper name “Brown” under (a), a proper name omitted
by TT1, which constitutes both a shift in cohesion – for, as can be seen, the same
paragraph repeats this proper name in the phrase “Brown conveyance” and resumes
it by the paraphrase “the great livery-stableman” - and in coherence, since Brown is
mentioned as a minor character further in the novel, namely, according to the notes
of the 2006 edition as, “Isaac Brown, sexton of the fashionable Grace Church, who
operated a carriage hire service” (Wharton 2006: 5). The same notes underline that
“this character appears at Newland and May’s wedding in his intermittent character
of sexton” (Wharton 2006: 5). This omission is dutifully avoided by TT2 and TT3,
both of which correctly translate the proper name contained in the phrase “a Brown
coupé” by “un cupeu Brown”, as well as the other instances of repetition (“Brown
conveyance” – “birjă Brown” (TT2) – “mijloc de transport Brown” (TT3); “the
great livery-stableman” – “Brown, acel mare proprietar de trăsuri” (TT2) – “marele
operator de trăsuri Brown” (TT3)). By contrast, TT1 manages to render a
cohesively disruptive variant in this respect.
TT1’s omission of the phrase “arriving”, marked as (b) in the examples
above, breaks the deliberate synonymy of ST‚ “to come-arriving”. TT2 chooses to
render it by making use of the phrase “un mod de transport” (i.e. “a means of
transportation”), while TT3 resorts to a whole clausal structure “cum era să ajungi”
(i.e. “as it was to arrive”). Another element from this cohesive chain is marked
under (c): the collocation “departure”, which completes the semantic cohesion
created by the lexical chain “to come-arriving-departure” in the source text. The
synonymy achieved by the first two elements is contrasted in the ST with the noun
“departure”, a contrast reinforced by the adversative connector “and”. Only TT1
and TT2 preserve the connector (“iar”), which is omitted by TT3.
Another interesting cohesion element is the anaphoric impersonal pronoun
“one”, marked in the examples above under (d), whose translation is problematic in
Romanian2, due to the obvious parametric variation between Romanian and
English (you /sg, you/ pl, one impersonal vs voi, tu, tu). TT1 offers an instance of
equivalence with the generalized meaning of “you”. This equivalence is not made
by either TT2 (“unei persoane” – “to a person”), where a certain social distance is
implied, or TT3 (“publicului” – “the public”), which manages to preseve the

2
For a detailed discussion of alternate mechanisms in translating the impersonal pronoun
“one” into Romanian, see Protopopescu (2013).
9 The Romanian Translation of The Age of Innocence 95

impersonal character minus the tinge of familiarity understood in the impersonal


use of the Romanian weak pronoun “te”.
Last but not least, we need to draw attention to another important element of
cohesion, marked under (e) in the example above. The anaphoric chain
“amusement_it” is translated by expansion (overtranslation) in TT1. Both TT2 and
TT3 had to resort to some explicitation but not to the same extent as TT1.

A LITERARY NEW YORK

On a figurative level, the Romanian translation of Wharton’s text offers a


representation of New York that is characterized by major shifts of coherence and
cohesion, which we discuss below. Some of the excerpts predominantly reveal the
shifts of coherence in TT1 due to mistranslation of the linguistic mechanisms
involved, while others make prominent chiefly the shifts of cohesion at a local level:

Excerpt 3
He was touched, Era mișcat, ca Se simți înduioșat, Fu mișcat, așa
as he had been the și în seara așa cum simțise și cum fusese în
evening before precedentă, când îi în seara trecută seara de dinainte
when she spoke of vorbise de nevoia când ea îi vorbise când ea își
her need of ei de a fi despre nevoia de exprimase nevoia
guidance. îndrumată. îndrumare. de-a fi îndrumată.
‘That’s what your -Prietenii dumitale -Asta îți doresc și - Așa vor să te
friends want you nici nu așteaptă prietenii dumitale. facă să te simți
to feel. New altceva. În New New Yorkul este prietenii
York’s an York ești în locul în care să te dumitale. New
awfully safe deplină siguranță, simți în Yorkul este un
place,’ he added replică el cu o siguranță, adăugă loc teribil de
with a flash of nuanță de sarcasm. el cu o undă de sigur, spuse el cu
sarcasm. sarcasm. un oarecare
sarcasm.

In Excerpt 3, for instance, in the underlined sentence “New York’s an


awfully safe place”, “New York” appears as a syntactic subject and its syntactic
function is the element on which the pragmatic effect of sarcasm relies. The fact
that TT1 chooses to demote the syntactic unit “New York” and turn it into an
adjunct of place, produces shifts in coherence, in our opinion. This effect is
avoided both by TT2 and by TT3, which opt for syntactic correspondence, albeit in
conjunction with some explicitation (the subject “New York” is resumed by a
hyperonym “locul/un loc” – “the/a place”).
96 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 10

Excerpt 4
ST: In matters TT1: (a) și totuși, TT2: În chestiuni TT3: În domeniile
intellectual and atât pe plan de ordin intelectual intelectuale și
artistic Newland intelectual, cât și sau artistic, artistice, Newland
Archer felt artistic, se simțea Newland Archer se Archer se
himself distinctly net superior simțea net superior considera net
the superior of acestor specimene acestor specimene superior acestor
these chosen alese ale lumii selecte ale specimene ale
specimens of old bune din New aristocrației New aristocrației
New York York. Yorkului vechiului New
gentility. tradițional. York.

In Excerpt 4, the omission of “old” in the underlined phrase “old New York
gentility” is correlated with an explicitness in connectors, as marked under (a) in
TT1 (“și totuși” – “and yet”). There is also an interesting point related to the
parametric variation between English and Romanian (a null subject language,
unlike English), which results in the omission of the proper name “Newland
Archer” (which is kept in both TT2 and TT3), compensated for in TT1 by means of
the explicit connector. All this amounts to a destruction and recomposition of
contrast in TT1.
Similar shifts of cohesion (correlated with shifts of coherence) can be found
in Excerpt 5:
Excerpt 5
ST: He had even TT1: Cedase chiar TT2: Ba chiar TT3: Cedase chiar
yielded to her dorinței ei de a cedase în fața și dorinței ei de-a
wish for a long prelungi logodna, dorinței ei de a-și avea o logodnă
engagement, since (a) dezarmat de prelungi logodna, lungă, din
(a) she had found singurul argument (a) de vreme ce moment ce (a) ea
the one disarming valabil pe care-l primise unicul găsise tocmai
answer to his plea găsise [who?] răspuns dezarmant răspunsul care să
for haste. pentru a-i care să-i domolească
‘You know, when combate potolească graba. această grabă.
it comes to the nerăbdarea. -Știi, la urma - Știi, de fapt și de
point, your parents -Știi foarte bine urmelor, ai tăi ți- drept, părinții tăi
have always let că, până la urmă, au făcut te-au lăsat
you have your părinții te-au lăsat întotdeauna pe întotdeauna să
way ever since întotdeauna să plac de când erai faci ce vrei încă
you were a little faci ce vrei, de mică, îi (b) din copilărie, (b)
girl,’ he (b) când erai mică,(b) spusese el. spusese el.
argued; and she încercase el s-o Iar ea îi Ea îi răspunsese
had answered, (c) convingă. răspunsese, (c) cu (c) cu o privire
with her clearest Iar ea îi o privire limpede: limpede:
11 The Romanian Translation of The Age of Innocence 97

look: ‘Yes; and răspunsese (c) -Da. Și-acesta e - Da, și tocmai de


that’s what makes senină: motivul pentru aceea îmi vine
it so hard to refuse -Da, și tocmai de care mi-e atât de foarte greu să
the very last thing aceea mi-e extrem greu să refuz refuz ultimul
they’ll ever ask of de greu să le refuz ultimul lucru pe lucru pe care mi-l
me as a little girl.’ ultimul lucru pe care mi-l vor mai cer acum, la
That was (d) the care mi-l mai cer cere când sunt încă sfârșitul
old New York ca fată. fetița lor. copilăriei.
note; that was the Îi răspunsese cu Acesta era tonul Acesta era un
kind of answer he tonul (d) (d) New Yorkului răspuns în stilul
would like always vechiului New tradițional; și (d) vechiului New
to be sure of his York, şi el ar fi genul de răspuns York, răspunsul
wife’s making. If vrut să poată fi pe care pe care ar fi vrut
one had habitually întotdeauna sigur întotdeauna ar fi să fie mereu sigur
breathed the New de asemenea fost bucuros s-o că i-l va da soția
York air (e) there răspunsuri din audă pe soția lui lui. Dacă respirai
were times when partea ei. Cine era dându-l. Dacă aerul New York-
anything less obișnuit cu apucaseși să ului, (e) de multe
crystalline seemed atmosfera New respiri atmosfera ori ți se părea
stifling. Yorkului s-ar fi New Yorkului (e) sufocant orice
înăbușit într-o se găseau lucru care era
ambianță mai momente când lipsit de puritatea
puțin cristalină. orice altă cristalului.
atmosferă, mai
puțin cristalină,
părea înăbușitoare.

As marked under (a), TT1 is characterized by the omission of the connector


and the destruction of syntactic patterning (ellipsis with participle in Romanian, i.e.
“dezarmat” – “disarmed”) which leads to subject ambiguity for the verb “găsise” –
“had found”, TT3 being in this case the most syntactically faithful text, as it vies
for formal correspondence and preserves the same subjects as in ST (“He had
yielded” – “(el) cedase”; “she had found” – “ea găsise”) . As marked under (b),
TT1 also translates “argued” by paraphrase (“încercase el s-o convingă” – “he had
attempted to persuade her”) in an attempt to preserve the tinge of meaning that is
lost in TT2 and TT3. This is an obvious instance of expansion, TT1 proving more
inflationist than ST. Conversely, TT1’s translation of “with her clearest look” is
simplified to a predicative adjunct (“senină” – “serene”), which is an instance of
semantic impoverishment (see the phrase marked under (c)).
One of the most relevant points to make here is illustrated in the examples
above by the translation of the phrase marked under (d). TT1 generally relies on an
inconsistent translation of the “old New York” phrase, the various choices for
rendering this phrase including “New Yorkul de modă veche” – “the
conservative/old-fashioned New York” (a paraphrase characterized by an increased
amount of disambiguation) or “bătrânul New York” (based on personification; see
98 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 12

the discussion of translating the adjective “old” by either member of the pair
“bătrân-vechi” with respect to Excerpt 1). “Old New York” is rendered in other
excerpts, such as the one above, by “vechiul New York”.
Excerpt 5 also reveals that in TT1 the phrase “there were times” – marked in
ST under (e) - is omitted, which impairs upon the overall meaning of the sentence
(an important generalization about New York). By contrast, neither TT2, nor TT3
omit the phrase and render it respectively by “se găseau momente” – “one could
find moments” and by “de multe ori” – “many times”.
Excerpt 6 shows that TT1 chooses a rearrangement of syntax in the
translation of “it was the way… the way…”:
Excerpt 6
ST: It was the TT1: (a)Așa se TT2: (a)Era TT3: Era (a) felul
old New York obișnuia în obiceiul New în care vechiul
(a) way of taking vechiul New Yorkului New York lua viața
life ‘without York, viața era tradițional de a fără vărsare de
effusion of înfruntată „fără curma o viață „fără sânge, (a)felul în
blood’(a) the vărsare de vărsare de sânge.” care acționau
way of people sânge”; (a) așa se (a) Obiceiul unor oamenii cărora le
who dreaded obișnuiseră cei oameni care aveau era teamă de
scandal more cărora le era oroare de scandal scandal mai mult
than disease, groază de mai mult decât de decât de boală, care
who placed scandal mai mult boală, care puneau puneau preț mai
decency above decât de boală, decența mai presus mare pe
courage, and care așezau de curaj, și care respectabilitate
who considered decența mai considerau că nimic decât pe curaj și
that nothing was presus de curaj și nu însemna mai care considerau că
more ill-bred pentru care nimic mare proastă pe lumea asta nu
than ‘scenes,’ nu trăda mai creștere decât „a exista nimic mai de
except the limpede proasta face scene”, fireşte, prost gust decât
behaviour of creștere decât exceptând scenele, mai
those who gave „scenele” şi comportamentul dispreţuit fiind doar
rise to them. atitudinea acelora care făceau comportamentul
deplasată a celor aceste scene. celor care le creau.
care provocau
așa ceva.
Although the lexical repetition is preserved, TT1 undoes the ellipsis that
characterizes the original text. This option obliterates the deliberate emphasis
created through economy in the original text and creates a rhetorical effect that
does not capture the kind of emphasis the author meant to convey. In the
translation of “except the behaviour…”, TT1 modifies the meaning by not
translating the connector, which does not happen in the case of TT2, although this
text makes use of an extra adverbial ( “firește” – “desigur”), which is an instance of
explicitation. TT3 solves the problem by implying an adverbial tinge with the aid
of a participial construction, “mai disprețuit fiind…” – “more despised being…”
(which is a syntactic equivalent).
13 The Romanian Translation of The Age of Innocence 99

Regarding Excerpt 7, in TT1 the phrase marked as (a), “and if done at all”, is
paraphrased, the emphatic/ ironic effect meant through repetition being lost. In
TT2, the repetition is reinforced (based not on three elements, but on four, relying
on the verb “a trebui” – “must/be necessary”); in TT3 the same repetition is
underplayed (not three elements, but two, by means of the phrase “trebuiau făcute”
– “needed done”). There is no proper formal equivalence with ST; however the
effect is preserved both in TT2 and TT3 and is completely lost in TT1.
“Thoroughly” – marked under (b) – is translated through explicitation
(interpretation of the adverbial) in TT1 (“fără meschinărie” – “without meanness”),
while in TT2 it is overcompensated (it is translated by the clause “cum trebuie” –
“as they should/as is proper”, whose verb phrase also reinforces the lexical
repetition created at the beginning of the paragraph). TT3 chooses the adverb
“bine” – “well”, which is the closest variant in point of formal correspondence.
In the translation of “kinswoman”, marked under (c), TT1 loses the gender
implication that both TT2 and TT3 preserve (which impairs upon the overall
meaning). TT1 makes use of the noun phrase “membru al tribului” – “member of
the tribe”, which, as can be seen, deletes any gender references. TT2 opts for a
hyperonym “femeie” – “woman”, while TT3 renders it by the aid of the paraphrase
“rudă de sex feminin” – “relative of female sex”.
There is also the ST repetition of “tribal-tribe”, marked under (d), which
repetition is again lost in TT1 (while preserved by both TT2 and TT3), that chooses
to make use of anaphoric resumption. As can be seen, these obvious shifts in
cohesion are correlated with major shifts of coherence.
Excerpt 7
ST: There were TT1: Anumite TT2: Anumite TT3: (a)
certain things that lucruri trebuiau lucruri(a) Trebuiau făcute
had to be (a) done, făcute și, (a) în trebuiau făcute, anumite lucruri
and if done at all, acest caz, era bine și dacă tot (a) și, dacă acestea
done handsomely să se facă trebuiau făcute, tot (a) trebuiau
and (b) temeinic și (b) (a) trebuiau făcute, era
thoroughly; and fără meschinărie; făcute (a,b) cum necesar să fie
one of these, in unul dintre acestea trebuie, temeinic; făcute (b) bine și
the old New York ?? era adunarea în iar unul din metodic. Unul
code, was the (d) jurul unui (c) acestea, potrivit dintre acestea,
tribal rally around membru al (d) codului New conform
a (c)kinswoman tribului care urma Yorkului codului
about to be să fie expulzat din tradițional, era vechiului New
eliminated from sânul (d) lui. ralierea (d) York, era
the (d) tribe. tribală în jurul adunarea (d)
unei (c) femei tribală în jurul
care era pe unei (c) rude de
punctul de a fi sex feminin care
eliminată din (d) era pe cale să fie
trib. eliminată din(d)
trib.
100 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 14

We offer Excerpt 8 as yet another relevant instance of the shifts present in


TT1 concerning the figurative dimension characterizing the represention of New
York in Wharton’s text:

Excerpt 8
ST: ‘I think I TT1: -Cred că TT2: -Cred că TT3:- Cred că
understand how you înțeleg cum te înțeleg ce simți, înțeleg ce simți,
feel,’ he said. ‘Still, simți. totuși, îi spuse. Însă spuse el. Cu toate
your family can familia îți poate familia dumitale acestea, familia
advise you; explain da sfaturi; îți te poate totuși dumitale te poate
differences; show explică îndruma, îți poate sfătui, îți poate
you the way.’ diferențele, îți explica nuanțele, explica
She lifted indică ce cale ai arăta calea. diferențele, îți
her thin black de urmat. Ea ridică poate arăta
eyebrows. ‘Is New Sprâncenele sprâncenele drumul.
York such a (a) negre, subțiri, se subțiri și negre. Ea ridică din
labyrinth? arcuiră: - Să fie New delicatele
I thought it -O fi New Yorkul un sprâncene negre:
so straight up and Yorkul chiar asemenea (a) - E oare New
down –– like Fifth atât de (a) labirint? L-aș fi York-ul un
Avenue. And with complicat? Iar eu crezut atât de asemenea (a)
all the cross streets care-l credeam deschis şi drept – labirint?
numbered!’ She drept, de sus şi ca Fifth Avenue. Credeam că este
seemed to guess his până jos – ca Cu toate un drum drept de
faint disapproval of Bulevardul 5, cu intersecțiile la un capăt la
this, and added, toate străzile numerotate! altul – ca și Fifth
with the rare smile învecinate care-l Păru să-și dea Avenue. Cu toate
that enchanted her întretaie. Păru a- seama de o intersecțiile
whole face: ‘If you și da seama că nu ușoară numerotate!
knew how I like it era întru totul de dezaprobare și Păru să ghicească
for just that –– the acord cu sine și adăugă, cu acel o oarecare
straight-up-and- fața i se lumină zâmbet rar ce îi dezaprobare din
downness, and the într-un zâmbet lumina întreaga partea lui și
big honest (b) aparte. Dacă ai față: dacă ai ști adăugă, cu acel
labels on ști că tocmai de cât de mult îmi zâmbet aparte
everything!’ aceea îl place tocmai din care îi lumina
He saw his îndrăgesc, pentru această cauză – toată fața:
chance. ‘Everything că e drept de sus că e deschis și - De-ai ști cât îmi
may be (b) labelled și până jos și are drept, că are (b) place pentru
–– but everybody is (b) firme mari, indicatoare mari asta, pentru
not.’ cinstite, peste și oneste puse la drumurile lui
‘Perhaps. I tot! tot pasul! drepte, și pentru
may simplify too Lui Archer i se Archer profită de (b) etichetele
much –– but you’ll păru că s-a ivit această replică: mari și clare
warn me if I do.’ ocazia așteptată. -Da, sunt (b) care se pun peste
15 The Romanian Translation of The Age of Innocence 101

-Poate că indicatoare la tot tot.


lucrurile au (b) pasul, dar nu şi Archer prinse
firmă, dar nu şi în cazul prilejul să spună:
oamenii. oamenilor! - Lucrurile or fi
-Posibil. Dacă -Poate. Poate că ele toate (b)
simplific totul simplific prea etichetate, dar
prea mult, te rog mult – dar mă vei oamenii nu.
să mă previi. trage de mânecă, - Poate. Poate că
nu-i așa? simplific prea
tare…Să-mi spui
deschis dacă e
așa.

If you consider the example marked under (a), you will notice that, in
choosing explicitation by translating the noun “labyrinth” as “complicat” -
“complicated”, TT1 destroys the labyrinth metaphor, an extended one in the
excerpt (supported by several keywords in this respect). Neither TT2 nor TT3 do
so, faithfully rendering the noun “labyrinth” by its Romanian counterpart
(“labirint”) and preserving both the cohesion and coherence devices in the text.
Similarly, “label”, a keyword that is part of this extended architectural trope
– and marked in our example under (b) - is overtranslated by “firmă” – “shop
sign”. TT2 opts to preserve the city-as-labyrinth metaphor by choosing a term
connected to the word “road” (“indicatoare” – “road signs”), while TT3 chooses to
render the more abstract dimension of the word “label”, that of meaning
decodification, which also preserves the dominant literal meaning of “label” (the
Romanian “etichetă” – “tag”, see also the figurative meaning of the verb
“a eticheta” – “to pigeon-hole”).

CONCLUSION

Although a fairly faithful translation (and coherent/cohesive on a general


level), TT1 does not manage to observe many of the important features that define
the representation of New York as was devised in Wharton’s novel. This version,
the only official one in Romanian, hence a pseudo-original by now, is characterized
by a significant number of shifts of cohesion and coherence that could have been
avoided. A comparison with TT2, TT3, both the result of the work done by
informed translators, underlines the necessity of marked awareness with respect to
linguistic mechanisms and the literary theory of translation. While shifts in
coherence and cohesion are “traceable to the process of translation per se” (Blum
Kulka 1986: 24), increased emphasis on the linguistic mechanisms underlying
cohesion/coherence can minimize the shifts distorting the image of Edith
Wharton’s New York.
102 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 16

According to Blum-Kulka (1986), “for a reader, the text becomes a coherent


discourse if she can apply relevant schemas (based on world-knowledge for
example) in order to understand that text” (Blum Kulka 1986: 24). Concerning the
literal dimension of Edith Wharton’s New York, a reader-focused shift of
coherence takes place in the Romanian translation, which could be, if not entirely
avoided, minimized through an increased level of “referential explanation” of TT
with regard to persons or places. Since the reference network is clearly not shared
by contemporary Romanian readers, explanatory footnotes regarding such
referential details, which are generally absent in Sanda Retinschi’s translation, are,
in our opinion, necessities. However, while further “explanation” on a strictly
referential level seems necessary for a better understanding of the source text’s
network of reference, increased “explicitation” (disambiguation) in the translation
undermines the polylogic of this literary text. In this respect, regarding the
figurative or literary dimension of New York, the increased explicitation present in
Retinschi’s translation has the effect of further distorting cohesion and coherence.
A similar effect is created by some inconsistencies/omissions characterizing this
text that has achieved pseudo-original status.
We have shown that TT1 is characterized by a significant number of shifts of
cohesion (explicitation phenomena, inconsistencies, clarification, expansion) and
of coherence (destruction of underlying networks of signification by undoing
effects of ellipsis or repetition; destruction of certain linguistic patterns, combined
with what Berman calls rationalization). These happen due to the fact that the
translator attempts “to recompose sentences and the sequence of sentences so as to
reorder them according to a certain idea of discursive pattern” (Berman 1984/2000:
288). This order, as we have seen in the examples presented here, manages to distort
the image of Edith Wharton’s New York. As shown above, increased awareness of the
discoursal and textual mechanisms in the process of translation, might lead to a more
“faithful” representation of the New York in the Age of Innocence.

REFERENCES

Berman, A., 1984/2000, “Translation and the Trials of the Foreign”, in Lawrence Venuti & Mona
Baker (eds.), The Translation Studies Reader, New York: Routledge, 284–289.
Blum-Kulka, S., 1986, “Shifts of Cohesion and Coherence in Translation”, in Juliane House and
Shoshanna Blum-Kulka (eds.), Interlingual and Intercultural Communication: Knowledge and
Cognition in Translation and Second Language Acquisition Studies, Tubingen: Narr, 16–37.
Catford, J, C., 1965. A Linguistic Theory of Translation. Oxford: Oxford University Press.
Halliday, M.A.K. and R. Hassan, 1976, Cohesion in English, London: Longman.
Hervey, S., Higgins, I., 1992, “Thinking Translation. A Course in Translation Method: French-English”,
New York: Routledge.
Hugel, V., 2005, The French Translation of Edith Wharton’s Novel. The Age of Innocence: A Case
Study, Ms. Universite Nancy 2.
Protopopescu, D., 2013, “Multitudes of meaning, compensation and translation loss in P.G.
Wodehouse’s Right Ho, Jeeves” in Marinela Burada (ed.), Conference on British and
American Studies, Braşov: Editura Universităţii Transilvania din Braşov, to appear.
17 The Romanian Translation of The Age of Innocence 103

Pym, A., 2004, The Moving Text: Localization, Translation and Distribution, Amsterdam: John Benjamins.
Vișan, N., 2007, “Translator’s Choices in Saul Bellow’s The Adventures of Augie March”, Bucharest
Working Papers in Linguistics IX (2), Bucuresti: Editura Universitatii din București, 104–114.
Wharton, Edith, 2006, The Age of Innocence (with notes by Stephen Orgel), New York and Oxford:
Oxford University Press.

The Romanian Translation of Edith Wharton’s Age of Innocence:


Shifts of Cohesion and Coherence
Abstract

The aim of this paper is to investigate the manner in which the representation of Edith
Wharton’s New York is rendered in the Romanian translation of The Age of Innocence, taking as a
point of reference theoretical works in the field of translation studies such as Berman (1984), Blum
Kulka (1986) and Pym (2004). We will attempt to investigate the extent to which the Romanian
translation of the Age of the Innocence and implictly the representation of Edith Wharton’s New York
suffer from “shifts in cohesion and coherence” (Blum Kulka 1984). We will try to emphasize that,
while, as was argued by previous researchers, shifts of cohesion and coherence are inherent in any
translation (even in a translation by now seen as a pseudo-original), an increased awareness of the
mechansims of literary translation can minimize such shifts.

Nadina Vişan, University of Bucharest


Pitar Moş 7-13, Facultatea de Limbi Străine Bucureşti
nadinavisan@yahoo.com

Ruxandra Vişan, University of Bucharest


Pitar Moş 7-13, Facultatea de Limbi Străine Bucureşti
ruxandra.visan@g.unibuc.ro
104 Nadina Vişan, Ruxandra Vişan 18
INTERPRETĂRI ETIMOLOGICE ŞI SEMANTICE ALE UNOR
TERMENI DE ORIGINE RROMĂ DIN LIMBA ROMÂNĂ

GHEORGHE SARĂU

Cuvinte-cheie: rrom, rromani, ţigan, limba ţigănească, lexic.


Key words: Roma, Romany, gypsy, gypsy language, vocabulary.

I. SCURT ISTORIC AL STUDIILOR DEDICATE ETIMOLOGIILOR RROME

În anul 1966, ilustrul turcolog Vladimir Drimba a întreprins revizuirea şi


îmbogăţirea studiului de 92 pagini publicat de marele lingvist Alexandru Graur în
anul 1934 (vezi „Bulletin Linguistique” II (1934), p. 108–200), dedicat împrumuturilor
în limba română din limba rromani. Din păcate însă, articolul realizat de Vladimir
Drimba avea să fie oprit de la difuzare şi abia în anul 1992 a fost republicat în
„Studii şi Cercetări Lingvistice” (vezi XLIII [1992], nr. 2, p. 173–190 şi nr. 3,
p. 253–278).
De bună seamă, în perioada interbelică (definită aici prin intervalul cuprins
între anii 1914–1944), existaseră – şi înainte de apariţia, în 1934, a lucrării mai sus
menţionate, aparţinând lui Alexandru Graur, la vremea aceea, capitală, prin
dimensiune şi nivel de analiză – modeste încercări de desluşire a unor etimologii,
mai cu seamă în cazul celor ce se aflau în sfera argoului şi a jargonului1. Totodată,
este de remarcat faptul că interesul pentru această tematică se continuă şi după anul

1
Interesul pentru studierea influenţei limbii rromani asupra limbii române, din perspectiva
argoului, se poate observa în abordări de tipul: Barbu Lăzăreanu, Argot-ul delicvenţilor, „Adevărul
literar şi artistic”, No. 106 (3 dec. 1922), p. 5; Barbu Lăzăreanu, Argot-ul puşcăriilor, „Adevărul
literar şi artistic”, No. 108 (17 dec. 1922), p. 5; Barbu Lăzăreanu, Argot-ul închisorilor, „Adevărul
literar şi artistic”, No. 110 (31 dec. 1922), p. 5 şi No.109 (24 dec. 1922), p. 5; Barbu Lăzăreanu,
Argot-ul delincvenţilor, „Adevărul literar şi artistic”, No. 113 (21 ian. 1923), p. 5; Barbu Lăzăreanu,
Argot-ul închisorilor, „Adevărul literar şi artistic”, No. 115 (4 febr. 1923) şi No. 116 (11 febr. 1923),
p. 5; Nicu Marinescu, Argot-ul şcolăresc, „Adevărul literar şi artistic”, No. 121 (18 mar. 1923), p. 5 ,
No. 122 (25 mar. 1923), p. 3; Jean Cristescu-Ninetta, Argot-ul frizeresc, „Adevărul literar şi artistic”,
No. 127 (29 apr. 1923), p. 3 şi Argot-ul frizerilor, No. 130 (20 mai 1923), p. 5, No. 134 (17 iun.
1923), p. 6; D. Zaharia, Argot-ul închisorilor, „Adevărul literar şi artistic”, No. 127 (29 apr. 1923),
p. 5; M. L. Aristide, Din argot-ul avocaţilor, „Adevărul literar şi artistic”, No. 130 (20 mai 1923), p.
5; S. Brahariu, Din argot-ul militarilor, „Adevărul literar şi artistic”, No. 141 (5 aug. 1923), p. 5; Saul
Goldstein-Bârlad, Argot-ul şcolăresc, „Arhiva”, XXXI (1924), No. 3–4 (iul. – oct.), p. 279–281;
Al. Graur, Verbes roumains d’origine tsigane, „Romania”, 1926, LII, no. 205–206; p. 157–159;
Ştefan Paşca, Din „argot”-ul românesc, „Dacoromania”, 1931–1933, VII, p. 163–167; C. Băleanu,
Tainele ocnelor, „Dimineaţa”, Anul 28 (1932), dum. 1 mai, No. 9106, p. 2 etc.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 105–113


106 Gheorghe Sarău 2

de referinţă2, cum, de altfel, şi după aceea, în comunism, într-o manieră slab


perceptibilă3, explicabilă prin realitatea că, de fapt, nici studiile privitoare la
această limbă, în general, nu au fost numeroase, ele rămânând cunoscute doar de
către unii lingvişti, care – de câte ori au avut ocazia – le-au elaborat, au ştiut să le
susţină şi să le promoveze din solidaritate de breaslă şi din conştiinţă profesională.
Este aici contextul să arătăm că, pentru cei care ne documentam asupra subiectului
rrom, în comunism, bibliotecile şi bibliotecarii au fost primii noştri susţinători, care
– cu discreţie – ne-au „servit” toate lucrările solicitate în sala de lectură (la
Biblioteca Academiei, de pildă, dar şi la Biblioteca Institutului de Studii Sud-Est
Europene, unde bibliotecara din anii 1984–1989 ne împrumuta „pentru acasă”
revista Études Tsiganes, deşi uzanţele epocii inteziceau aceasta).
Pe de altă parte, în perioada comunistă în general, se constată o reducere a
lucrărilor consacrate limbii rromani4, iar producția acestora devine notabilă după

2
D.I. Atanasiu, Viaţa de râs şi de plâns din ocnă, „Ordinea”, No. 1131 (19 dec. 1935) [Model
de limbă şi vocabular]; P. Ciureanu, Note de argot, „Buletinul Institutului de filologie română
„Al. Philippide”“ 1935, II, p. 203–207; Iorgu Iordan, Completări şi observaţii la articolul precedent
[P. Ciureanu, Note de argot], „Buletinul Institutului de filologie română „Al. Philippide”“ 1935, II,
p. 208–212; V. Cota, Argot-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor, Bucureşti, Tiparul Românesc,
1936; Valentin Gr. Chelariu, Din limbajul mahalalelor, „Buletinul Institutului de filologie română
„Al. Philippide” 1937, IV, p. 102–131; C. Armeanu, Argot ieşean, ibidem, p. 131–137; Gh.
Agavriloaiei, Din argotul şcolarilor, ibidem, p. 137-150; Iorgu Iordan, Note şi observaţii la articolele
precedente, ibidem, p. 150–204; Al. Vasiliu, Din argoul nostru, „Grai şi suflet” 1937, VII, p. 95–131;
Al. Vasiliu, Glose la câteva expresii din argou, „Grai şi suflet” 1937, VII, p. 309-312; Şt. Paşca,
Al. Vasiliu: Din argoul nostru, „Grai şi suflet” 1937, VII, p. 95–131 şi Al. Vasiliu: Glose la câteva
expresii din argou ib., p. 309–312 [recenzii] în „Dacoromania” 1936–1938, IX, p. 325–329;
D. Şandru, Însemnări şi rectificări. Pe marginea unui răspuns, „Grai şi suflet” 1937, VII, p. 312–316;
Al. Graur, Notes sur quelques mots d’argot, „Bulletin Linguistique” 1937, V, p. 222–225; Al. V. Dobrescu,
Argotul. Argotul pungaşilor. Argotul sportiv. Argotul modern, Bucureşti, Editura „Oficiul de
Librării”, 1938; George-Mihail Dragoş, Argot basarabean, „Buletinul Institutului de filologie română
„Al.Philippide” 1938, V, p. 237–263, ş.a.
3
Alphonse Juillard, Le vocabulaire argotique roumain d’origine tsigane, „Cahiers Sextil
Puşcariu”, 1952, I, pt. I, p. 151–181 (recenzie: A. M. Fraser, Le vocabulaire..., J.G.L.S., 1952, p. 68–71);
L. Serdeanu, Nume de persoane în Ţiganiada lui I. Budai-Deleanu, „Limba Română”,1956, p. 68–71,
p. 52–58.
4
A. Avram, Cercetări lingvistice la o familie de ţigani, „Revista de Fonetică şi Dialectologie”
1960, II, p. 93–103; idem, Siegmund A. Wolf: Grosses Wörterbuch der Zigeunersprache (romani
tšiw), Mannheim, 1960, „Studii şi cercetări lingvistice” 1962, III, p. 426–432; idem, Jiří Lípa:
Příručka cikánštinu, Praha, 1963, 156 s., „Studii şi cercetări lingvistice” 1964, nr. 5, p. 673–674
(despre activitatea sa în domeniul limbii rromani, vezi Vladimir Drimba, Lingvistica orientală.
Indologia, în Istoria lingvisticii româneşti, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978,
p. 204); Lucia Wald, Elena Slave, Ce limbi se vorbesc pe glob?, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968,
p. 107; 116; J. Kochanowski, Critère linguistique dans l’histoire dinamique / illustration per les faits
tsiganes, „Actele celui de-al X-lea Congres Internaţional de Lingvistică” [1970, București] (Discuţii:
E. Seidel, D.S. Kenrick şi J. Kochanowski, p. 509–511); I. Calotă, Observaţii asupra graiului unei
familii de rudari, „Actele celui de-al XII-lea Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie
Romanică”, Bucureşti, 1971, vol. 2, p. 343–350; idem, Graiurile rudarilor din Oltenia. Rezumatul
tezei de doctorat. Conducător ştiinţific: Dr. Teofil Teaha. Academia R.S.R. Centrul de Cercetări
fonetice şi dialectale din Bucureşti, Craiova, 1974, 30 p. (teza de doctorat avea să fie publicată abia în
3 Interpretări etimologice şi semantice ale unor termeni de origine rromă 107

anul 1990, când noul context a oferit un larg câmp de afirmare limbii rromani,
fenomen nemaiîntâlnit până atunci5, iar mai târziu şi subiectelor ce privesc argoul
şi etimologia6, în afara celor citate adăugându-se şi remarcându-se contribuţiile lui

anul 1995: I. Calotă, Rudarii din Oltenia. Studiu de dialectologie şi de geografie lingvistică
românească, Craiova, 272 p. + 48 hărţi); idem, Elemente de substrat ţigănesc la coriţarii din
Iugoslavia (Comunicare la cel de-al III-lea Simpozion româno-iugoslav, 1976); V. Arvinte, „La
Cigogne” în Atlasul Limbilor Europei, „Anuarul de lingvistică şi istorie literară”, Iaşi (1979–1980),
nr. 27, p. 5–20; M. Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii. Mică enciclopedie, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 245; Şt. N. Popa, Unele consideraţii asupra limbii
romilor din R.S.F. Iugoslavia, în „Omagiu G. Ivănescu”, Iași, 1982, p. 244–250; N. Gheorghe [despre
Festivalul cultural rrom de la Mănăstirea Bistriţa, jud. Vâlcea], în „Roma” [India], vol. 9, nr. 2, iul.
1985; Gh. Sarău, N. Gheorghe, Criterii socio-lingvistice în clasificarea colectivităţilor de ţigani
[comunicare prezentată la Simpozionul „Implicaţiile sociologiei în cercetarea limbii şi literaturii”,
organizat de Catedra de Limbă Franceză a Universităţii Bucureşti şi de Centrul de Studii Sociologice
– Bucureşti, Univ. Bucureşti, 20 martie 1986] etc.
5
Pentru a se vedea amploarea fenomenului, ne limităm în a cita producţii lingvsitice rrome
doar din anul 1990, în cadrul cărora sunt tratate tangenţial chestiuni de limbă ori în mod expres de
limbă rromani: a) vocabularul: f.a., Ghid de conversaţie romano-român, „Neo Drom”, anul I (1990),
nr. 1 (mar.), p. 4; f.a., Dicţionar „Aven Amentza”, anul I (1990) nr. 1 (24 mai), p. 3; f.a., Ghid de
conversaţie. Generalităţi, ori numai de limbă rromani „Neo Drom”, anul I (1990), nr. 3 (iun.), p. 4;
f.a., Dicţionar, „Neo Drom”, Anul I (1990), nr. 4, p. 4 etc.; b) studiul limbii: I. Sişmanian, Ionescu
Vasile [traducere [de]...], Janes romanes? Învăţaţi romanes fără profesor, „Aven Amentza”, anul I
(1990), nr. 1 (24 mai), p. 6 şi 8; Gheorghe Sarău, Romani sau romanes?, „O glaso ăl romengo. Glasul
romilor”, anul I (1990), nr. 16 [în realitate nr. 2] (15–30 apr.), p. 2; Jamu Pathania [India], Limba
internaţională a romilor, „Neo Drom”, anul I (1990), nr. 3 (iun.), p. 2 etc.; c) mostre de limbă
rromani / creaţie cultă: Cornel Rezmiveş, Mintea nouă (E gogi e nevi), „O glaso ăl romengo”, anul I
(1990), nr. 16 [nr. 2], (15–30 apr.), p. 2; Constantin Boţ, Äc şăl ghes, „O glaso ăl romengo”, anul I
(1990), nr. 16 [nr. 2], (15–30 apr.), p. 3; Papuša Bronislava Wajs – Polonia, Phuw miri, me sîm tiri
šaiori. Pământul meu, sunt fetiţa ta, „Neo Drom”, anul I (1990), nr. 2 (mai), p. 2; Mato Xodak –
URSS, Tala o kašt souvau. Sub copac adorm, „Neo Drom”, anul I (1990), nr. 2 (mai), p. 3; Păun Gh.
Ialomiţeanu, Eminescu - Tagore. Rezonanţe în graiul romilor români!, „Şatra liberă”, anul I (1990),
nr. 2 (mai), p. 1; Luminiţa Mihai, Tràio. Viaţa, „Neo Drom”, anul I (1990), nr. 3 (iun.), p. 2; Ioan
Stoica [Sebeş], Cine sunteţi voi, Romilor? Kon san tumen, Romale?, „Neo Drom”, anul I (1990),
nr. 4, p. 2; Luminiţa Mihai Cioabă, Blestem de ţigan[că]. Arman Romneako, „Şatra liberă”, anul I
(1990), nr. 5 (oct.), p. 4; Mihai Boroş Bistriţa, Pentru ţiganii de pe drum. Le Romenge di po drom,
„Neo Drom”, anul I (1990), nr. 4, p. 2 etc. d) pasaje din textele biblice: f.a., Biblia. Cap. 2 (dui). O
abiau andai e Kana, „O glaso ăl romengo. Glasul romilor”, anul I (1990), nr. 16 [nr. 2] (15–30 apr.),
p. 4; Mateo Maximoff [traducere de...], Gilia Davidoske. Psalmii lui David, „Aven Amentza,
romale”, anul I (1990), nr. 2, p. 2; [Evanghelia după Matei], Tatăl Nostru (Amaro dat), „Şatra liberă”,
anul I (1990), nr. 5, p. 1 etc.
6
Traian Tandin 1993, Limbajul infractorilor, Bucureşti, Editura PACO; Nina Croitoru
Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, Slobozia, Arnina, 1998 (vezi Gheorghe Sarău, Nina
Croitoru Bobârniche: Dicţionar de argou al limbii române. Editura „Arnina”, Slobozia, 212 p.,
„Asul de treflă”, anul VI (1998), nr. 65, p. 11); Anca Volceanov, George Volceanov, Dicţionar de
argou şi expresii familiare ale limbii române, Bucureşti, Livpress, 1998; Rodica Zafiu, Rrom, în
„România literară”, nr. 804/ 1998; idem, Naşpa, în „România literară”, nr. 36/ 2001; Nina Croitoru
Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, ediţia a doua revizuită şi adăugită, Slobozia,
Arnina, 2003; Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Redescoperirea argoului, în “Vocabularul limbii române
actuale”, Bucureşti, All, 2005, p. 119-156, vezi pentru limba Rromani p. 127-128); Oana Chelaru-
Murăruş, Limbă şi prejudecată etnică: denumiri ale rromilor în limba română, în Gabriela Pană
108 Gheorghe Sarău 4

Vladimir Drimba (Cercetări etimologice, Bucureşti, Univers enciclopedic, 2001


[Etimologica, VIII]; v. şi Addenda p. 249–262) şi ale Rodicăi Zafiu (101 cuvinte
argotice, Bucureşti, Humanitas, 2010).

II. SITUAŢIA ACTUALĂ A UNOR CUVINTE RROME („APROPRIATE”


DE LIMBA ROMÂNĂ)

Dincolo de aceste aspecte expuse anterior, privite cantitativ şi calitativ,


argoul românesc conservă încă zeci de mostre de sorginte rromă, am putea spune,
încă neexplorate. Iată de ce considerăm utilă discutarea unor astfel de cuvinte din
limba rromani intrate în diferite momente istorice în română.
Dacă unor cuvinte împrumutate le-a fost desluşită originea rromă (a se vedea
arhicunoscutul barosan „eşti mare”, perceput ca „om mare, realizat, cu dare de
mână, om influent”), pentru alte cuvinte din argoul românesc există încă
interpretări diverse. Pe de altă parte, chiar dacă, uneori, se bănuieşte originea rromă
a unora dintre ele (bulit, paradit, soilit etc.), puţini dintre vorbitorii care le
utilizează le-ar putea explica provenienţa. Cu alte cuvinte, deşi la origine rrome,
ne-am obişnuit într-atât de mult cu ele, încât cu greu am putea crede că ele sunt,
într-adevăr, rrome. Avem a face, aşadar, cu false etimologii rrome. Aici am putea
aminti, de pildă, unele nume de familie „româneşti?” şi porecle, care s-au
configurat în jurul cuvintelor rrome – nucleu kar „organ sexual masculin” şi bul
„fund, anus”: Bulache, Buleaua, Buleandră, Carabulea, Carbarău, Marolicaru (cf.
marro, manro, mangro, mandro „pâine”; li „şi”), Tilicaru (cf. tikno, tikni „mic,
mică”) sau în contextul altora (v. rr. mol „vin” şi numele de familie Molan ş.a.). Să
notăm că bul a generat cuvinte în argoul românesc şi la nivelul substantivelor
comune: bulan, bulău ş.a.
Dimpotrivă, alte cuvinte apărute recent în română sunt eronat atribuite limbii
rromani, deşi nu au legătură cu aceasta (vezi, de exemplu, naşpa, bine lămurit de
Rodica Zafiu în articolul Naşpa, apărut în „România literară”, nr. 36, 12–18
septembrie 2001).
Şi la nivelul expresiilor, auzim, de multe ori, expresii „româneşti”, care au
devenit româneşti prin împrumuturi/ calc din limba rromani: a da cu vastul „a fura”
(vezi lb. rr. vast „mână”); Ce mi-e Tutea, ce mi-e Mandea, adică „(îmi) este
totuna”, „tot un drac” – aici Tutea şi Mandea vin din formele de locativ ale
pronumelor personale tu (tute „la tine”), respectiv me (mande „la mine”), pentru a

Dindelegan (coord.), Limba română. Aspecte sincronice şi diacronice, Bucureşti, Editura


Universităţii din Bucureşti, 2006, p. 253–264; Lucian Cherata, Etimologia cuvintelor „ţigan” şi
„rrom”, în “Buletin ştiinţific”, Seria Ştiinţe socio-umane, 2006, IX, nr. 2 (6), p.138–149,
Universitatea din Piteşti; idem, Consideraţii cu privire la etimologia unor cuvinte din limba rromani,
“Magister”. Revista Asociaţiei profesorilor de istorie din România, nr. 4, aprilie 2007, p. 105–109);
George Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, Bucureşti, Niculescu, 2007; Marius Sala,
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create, Bucureşti, Humanitas, 2010, pentru rromani vezi p.
216–217; ş.a.
5 Interpretări etimologice şi semantice ale unor termeni de origine rromă 109

exprima situaţii de tipul „Ce mi-e la tine, ce mi-e la mine”. Aici, încadrăm şi
expresiile construite cu forma de locativ mande „la mine, în mine”: „Păi, tu îi spui
astea lui Mandea?”.
Unele cuvinte româneşti s-au creat şi ca rezultat al confuziei de sensuri din
limba rromani. De pildă, în cazul cuvântului românesc caraliu, vorbitorii rromi de
limbă rromani au perceput uneori cuvântul rrom hanralo [scris şi xanralo, xarralo]
„gardian, om al legii dotat cu hanro („spadă, sabie”) în contextul altui cuvânt rrom
(vezi vulg. rr. karalo), apropiat fonetic.
Dincolo de şocul decodării unor astfel de sensuri, dincolo de pudoare, credem
că este timpul, să se specifice sensul exact al unor cuvinte argotice româneşti
provenite din limba rromani.
În urma acestui context introductiv, să analizăm, pentru început, două dintre
cuvintele rrome intrate în română, eronat interpretate până acum.
1. Mukh les – ceea ce în limba rromani înseamnă „lasă-l!” – a devenit în
limba română „mucles!”, „taci!, atenţie!”. Pronumele personal vov „el”, în acuzativ
les, se referă la „ea”, la „gură” (muj, în rromani, fiind de gen masculin, „el”). Într-o
exprimare eliptică, trebuie să observăm că este vorba de Las-o! Tacă-ţi gura!, ceea
ce, este de presupus că, într-o anumită conjunctură, observatorii, neştiutori ai limbii
rromani, s-au grăbit să decodeze prin „lasă-l (în pace)”, dar, de fapt, mesajul era:
„Las-o! (Lasă gura!, Taci!)”. Se observă şi o variantă “feminină”, mecla (cf. rr.
mekh la „las-o!”), dar este posibil ca raţionamentul eliptic să fi fost altul: „las-o [că
este urâtă!], devenit şi „uite ce meclă are!”. Ne apropiem, astfel, de „mui” (cf. rr.
muj „gură; faţă”), care a generat în limba română o serie de cuvinte, sintagme şi
expresii: muian „faţă urâtă”, muie, la muie, muist, muistă etc.
2. Caştaliu, caştalie, caştalii. Auzim, adesea, la rromii vorbitori de limbă
rromani, formulări de tipul „Lasă-l, că este caştaliu! Nu ştie rromanes!”. Cum s-a
ajuns la o astfel de asociere, vom vedea în cele ce urmează. În limba rromani există
cuvântul kaśt „lemn” (iar la unii rromi, care au pierdut cuvântul vechi rukh „copac,
pom” are şi acest înţeles). Cu sufixul care denumeşte „aspectul”, „dotarea,
înzestrarea cu ceva”, anume –valo (-i, -e, -e), se formează, pornindu-se de la
substantivul masc. kaśt „lemn”, adjectivul kaśtvalo „lemnos, cu aspectul lemnului”,
formă care – prin frecventa trecere a lui –v- în semiconsoana –w- ││– a fost
percepută kaśtwalo│kaśtualo│ şi, mai departe, cu trecerea timpului, a rămas forma
foarte răspândită, kaśtalo (lucru care, de pildă, în alte situaţii nu s-a întâmplat:
barvalo, ratvalo etc.). În treacăt fie spus, chiar şi sufixul –valo merită o discuţie
aparte, el fiind la origine substantiv, cu sensul de „câştig, profit; posesie; dotare” şi
care, prin gramaticalizare, a devenit sufix derivativ (v. cuvântul din întrebarea „Kaj
si murro valo?” / „ Care este câştigul meu?”, apărută în comunicarea personală
avută cu rromul căldărar Tache Lepădatu, în anul 2002, la Lacul Sărat (Brăila),
subiectul fiind originar din zona buzoiană).
110 Gheorghe Sarău 6

Întorcându-ne la cuvintele kaśtalo (sg., m.) / kaśtale (pl., m.), kaśtali (sg., f.) /
kaśtale (pl., f.), care, sub aspect morfologic, sunt adjective, se observă că, în afara
primului sens menţionat, cel de „lemnos, cu aspectul lemnului etc.”, prin
schimbarea valorii gramaticale, aceste adjective devin substantive şi capătă noi
sensuri: kaśtalo „lemnar; dulgher, cioplitor în lemn, tâmplar” (s.m., sg.) / kaśtale
„lemnari; dulgheri, cioplitori în lemn, tâmplari” (s.m, pl.), respectiv,
corespondentele feminine kaśtali (s.f., sg.,) / kaśtală/ kaśtalia (s.f., pl.).
Evoluţia sensurilor nu se opreşte aici, deoarce kaśtalo (s.m., sg.) / kaśtale
(s.m., pl.), kaśtali (s.f., sg.) / kaśtale (s.f., pl.) au dobândit şi alte semnificaţii,
anume „nevorbitor al limbii rromani” (s.m., sg.) / „nevorbitori ai limbii rromani”
(s.m., pl.), respectiv „nevorbitoare de limbă rromani” (s.f., sg. şi pl.).
Cine sunt, totuşi, aceste persoane nevorbitoare de limbă rromani şi în care
context a apărut acest nou sens pentru, de-acum, substantivele kaśtalo, kaśtale,
kaśtali, kaśtală? Noul sens are legătură cu grupurile de băieşi (denumire ce face
trimiteri la cuvintele de provenienţă latină şi / sau maghiară ce desemnează „mina”,
„puţurile de extracţie minieră, auriferă etc.” şi profesia de „mineri; culegători de
metale rare etc.” – în arealul transilvănean, bănăţean, dar şi în zone din Croaţia –
vezi comunitatea Mănăştur (sic!) – ori din Ungaria, Serbia, Macedonia, Bulgaria,
Grecia etc. –, respectiv, cu cele de rudari, denumire echivalentă, uzitată în sudul şi
estul României.
Aflăm de la cunoscutul românist Ion Calotă că, în România, băieşii au fost
menţionaţi în Transilvania la începutul sec. al XVII-lea (Calotă 1995).
Ce au astăzi în comun toţi băieşii şi rudarii? În primul rând, limba, evident!
Dar care limbă? Nu limba rromani, căci aceştia sunt românofoni (vorbitori nativi ai
unuia/ unor graiuri româneşti), în ciuda răspândirii lor enclavizate în toată zona
menţionată. Este de înţeles că grupuri de rudari şi de băieşi sunt întâlnite, ca efect
al migraţiei, şi în alte zone ale lumii, îndeosebi în America de Sud. Rudarii/ băieşii
se îndeletniceau cu adunatul firicelelor de aur din prundişul râurilor aurifere, în
vecinătatea minelor, având aşezări de-a lungul apelor, acolo unde, pe timp frumos,
de la Sfântul Gheorghe până la Sfântul Dumitru, îşi puteau exercita această
meserie. De bună seamă, pe timp nefavorabil, invers, de la Sfţntul Dumitru la
Sfântul Gheorghe, se asista la o a doua lor îndeletnicire de refugiu, cea de
prelucrători ai lemnului („lemnari, dulgheri, cioplitori în lemn, tâmplari”) ori ai
arbuştilor, ai arborilor sau ai plantelor erbacee acvatice ce creşteau pe marginea
apelor (salcie / răchită, papura, plopul, în general arbori de esenţă moale). Aşa au
apărut profesii adiacente, din seria celor exercitate, de regulă iarna, ca lingurari
„confecţioneri de linguri din lemn”, blidari „confecţioneri de străchini, blide sau
vase din lemn”, fusari „confecţioneri de fuse pentru îndrugatul lânei sau al
bumbacului”, corfari/ coşniţari „confecţioneri de coşuri, coşniţe împletite din
răchită, din diversele tipuri de sălcii, confecţioneri de paporniţe – împletite din
papură”, rogojinari „confecţioneri de rogojini din papură” etc.
Prin cioplitul lemnului, băieşii/ rudarii executau mese scunde de formă
rotundă, cu trei picioare, a căror înălţime nu depăşea 30–35 cm, la care se servea
7 Interpretări etimologice şi semantice ale unor termeni de origine rromă 111

masa (evident şi populaţia majoritară utiliza aceste mese), ele fiind însoţite de
scaune cu aceeaşi dimensiune şi formă (rotunde, cu trei picioare). Aceştia
meşteşugeau, de asemenea, albii din scorbura unor copaci, pentru spălat şi scăldat,
coveţi / căpisteri, jgheaburi la fântâni, pentru adăpatul animalelor, cioplite, de
asemenea din trunchiul copacilor – de aici denumirile de covătari –, uneori roţi de
lemn pentru care, căruţe, trăsuri, pentru fântâni – de unde denumirea de rotari –,
lăzi de zestre, solniţe, suporturile de lemn / „caprele” pentru albia de spălat, jucării
din lemn pentru copii etc.
Vorbitorii de limbă rromani i-au denumit pe toţi aceştia, trimiţând la a doua
lor profesie – kaśtale „lemnari, dulgheri etc.” – mai cu seamă când prima ocupaţie,
cea de bază, de culegători de metale din râuri, a devenit nerentabilă.
Cum însă aceştia erau nevorbitori de limbă rromani, al treilea sens devine cel
mai frecvent astăzi, cu accepţiunea de „persoană care nu vorbeşte limba rromani”,
fiind, prin extindere, atribuită nu numai rudarilor/ băieşilor, dar, şi mai grav, şi unor
grupuri de rromi ori persoane rrome care nu vorbesc această limbă, deşi familiile
lor au vorbit-o cândva. Şi, aşa, descifrăm cuvintele des întâlnite, caştaliu, caştalie,
caştalii...

III. SITUAŢIA UNOR CUVINTE ŞI SINTAGME RROME („ÎNŢELESE”


GREŞIT CHIAR ÎN LIMBA RROMANI)

Saste – veste? În mai toate limbile, se întâlnesc cuvinte, sintagme, expresii


ale căror semnificaţii iniţiale nu poate fi explicate, deşi sunt utilizate de vorbitori pe
mai departe, fără nicio ezitare. Aşa, de pildă, unor expresii româneşti li s-au putut
descifra logica sau contextul iniţial în care au apărut (v. „a auzi câinii în Giurgiu”,
„ai lu’ peşte / ai lu’ peştii”, ba chiar şi varianta – cu „remorcă stilistică” – „ai lu’
peşte sărat”), altora li s-au găsit două explicaţii (v. „La Caracal, unde s-a răsturnat
carul cu proşti!”), în cazul unor expresii ori sintagme s-au propus mai multe soluţii,
iar în cele mai multe cazuri expresiile sunt folosite corect, în context potrivit, dar
originea lor nu îi este cunoscută vorbitorului şi, de cele mai multe ori, el nici nu
este preocupat de acest aspect.
O formulă de adresare care circulă în limba rromani, ca formulă de salut, este
saste – veste? (la pl.), cu forme specializate pentru masculin singular (sasto-vesto?)
şi pentru feminin singular (sasti-vesti?). La un prim impuls, vorbitorul este
tentat să traducă prin sănătoşi-voioşi?, respectiv prin sănătos-voios? (m. sg.) şi
sănătoasă-voioasă? (f. sg.).
Acestea sunt sensurile evoluate ale cuvintelor, căci la bază au alte accepţiuni,
de multe ori vorbitorul nefăcând nicio legătură între ele: sasto (adj., m. sg.) „întreg,
tot” – ca prim sens –, iar pentru că un om este „întreg” înseamnă că el este şi
„sănătos”; similar, pentru formele de f. sg. sasti „întreagă, toată”, prin extindere şi
„sănătoasă” şi de m./f. pl. saste prin generalizare, „întregi, toţi”, dar, ca al doilea
sens şi „sănătoşi”.
112 Gheorghe Sarău 8

Şi al doilea termen din sintagma analizată în cele trei ipostaze, anume vesto,
vesti, veste, se comportă analog, înregistrând ca sens circulant mai extins
înţelesurile de „voios” (sasto), „voioasă” (sasti), „voioşi” şi, prin generalizare, şi
„voioase” (saste). De menţionat că generalizarea se produce şi în alte situaţii
(v. ćhave „băieţi, flăcăi”, dar şi „copii” în general – fără a se face deosebirea că
printre băieţi sunt şi fete – sau bakre echivalat prin „oi” şi nu, neapărat, prin forma
de bază, „berbeci” (substantiv de gen masculin, la plural). Şi aici, vorbitorul uită
sensul de bază pentru vesto, vesti, veste – anume „liber”, „liberă”, „libere” –,
limitându-se, cum s-a văzut la „vesel, voios”, „veselă, voioasă”, „veseli / voioşi;
„vesele, voioase”.
Cum se ştie, astfel de sensuri „evoluate” – ajunse în conotaţie –, mai
„norocoase” decât sensurile de bază, din denotaţie, de la care au pornit – devin mai
frecvente decât cele de bază. A se vedea, de ex., baxtalo „norocos” – ca sens 1, de
bază –, respectiv „fericit” – ca sens 2, dar mult mai extins în înţeles şi în echivalări.
Prin urmare, sasto-vesto?, sasti-vesti? şi saste-veste? cunosc, pe lângă
echivalentele cele mai uzitate – „sănătos-voios?”, „sănătoasă-voioasă?”, „sănătoşi-
voioşi?/ „sănătoase-voioase?” – şi sensurile iniţiale, anume: „întreg şi liber?”,
„întreagă şi liberă?”, „întregi şi liberi/ libere?”. De bună seamă că ultima formă, cea
de plural, trebuie să fie responsabilă pentru o astfel de evoluţie a sensului celor două
adjective din sintagma saste – veste, devenit, ulterior, expresie, formulă de salut.
În mod normal, s-ar recurge la forme atestate, dar, în situaţia specială a limbii
rromani, anume, care este notată destul de târziu, ele lipsesc. Ne rămâne doar să
recurgem la logica transferului de sens. Şi, în felul acesta, dacă ne întoarcem la
vremea din proximitatea dezrobirii, este de presupus că, în momentul în care
familiile („pâlcurile”, „formaţiunile”, „cetele”) de rromi dezrobiţi se întâlneau,
întrebarea firească era Saste, veste?, cu sensul primar al acestor doi termeni, anume
„[Sunteţi] toţi, întregi (în efectiv complet) – liberi (în stare liberă)”, ca apoi
construcţia să devină „Sănătoşi – voioşi?”, adică formula atât de cunoscută nouă
astăzi, Saste-veste?

IV. CONCLUZII

Evident, demersul de faţă nu poate rezolva, pe de o parte, toate aspectele ce


ţin de explicarea etimologiei unor termeni româneşti de sorginte rromă, respectiv,
nu poate aduce în atenţia vorbitorilor rromi termeni ai limbii rromani ale căror
sensuri sunt fie îndepărtate de înţelesul primar, fie cărora, adesea, nu li se poate
explica originea. Pentru început, am exemplificat prin aceşti trei termeni două
situaţii lingvistice diferite, demers pe care ne propunem să-l continuăm.
9 Interpretări etimologice şi semantice ale unor termeni de origine rromă 113

Etymologic and Semantic Interpretations of Some Romanian


Words of Romany Origin
Abstract

The article points out the main studies concerning the inventory of Romany terms in the
Romanian vocabulary and gives special attention to three of them taken into account and explained
for the first time.
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
sarau_2006@yahoo.com
114 Gheorghe Sarău 10
CRONICĂ

A 11-a Conferinţă anuală a EFNIL Translation and Interpretation in Europe,


Vilnius, 27–28 septembrie 2013

I. Ce este EFNIL?

1. EFNIL este sigla denumirii în limba engleză a European Federation of National Institutions
for Language, echivalată diferit, cu sigle corespunzătoare, în diverse limbi (rom. Federaţia europeană
a instituţiilor lingvistice naţionale/FEILN); folosesc în continuarea sigla din engleză, mai uşor de
pronunţat ca un cuvânt şi având recunoaştere internaţională1.
EFNIL este o reţea independentă care reuneşte cele mai reprezenative instituţii şi organisme
lingvistice (academii şi institute) din statele membre ale Uniunii Europene/UE, din state candidate la
UE şi din state non-UE din Europa, care monitorizează (adică observă) limba oficială/limbile oficiale
a(le) ţării respective, pronunţându-se asupra uzului lingvistic şi/sau elaborând politici lingvistice (dar,
în funcţie de ţară, fără statut obligatoriu de instituţii de profil unice la nivel central/naţional).
2. Istoricul EFNIL. După o serie de întâlniri la Bruxelles, München ş.a. şi de reuniuni
pregătitoare organizate de instituţiile care au luat iniţiativa constituirii acestui organism – găzduite
succesiv la München în anul 2000 de Institut für Deutsche Sprache/Institutul Limbii Germane (unde
au participat 9 state), la Florenţa în 2001 de Accademia della Crusca şi la Bruxelles în 2002 de
Nederlanse Taalunie/Uniunea Limbii Neerlandeze (unde au fost reprezentate 14 state şi 11 limbi şi s-a
decis numele organizaţiei) –, EFNIL a fost creată efectiv în anul 2003 prin congresul instituţiilor
iniţiatoare, ţinut la Stockholm/Saltsjöbaden, de când preşedinte a fost ales Gerhard Stickel, cofondator
al Federaţiei.
3. Principiile şi misiunea EFNIL. Principiile generale ale EFNIL, La promotion de la
diversité linguistique en Europe: principes généraux de la FEILIN (EFNIL), redactate în cele şapte
limbi oficiale (engleză, franceză, germană, italiană, lituaniană, neerlandeză şi suedeză) ale statelor
fondatoare, au fost adoptate la Florenţa în 2001 ca program preliminar al Federaţiei
(http://www.efnil.org/documents/principles), al cărei obiectiv fundamental este promovarea în Europa
a diversităţii lingvistice.
Potrivit Constituţiei sale (redactate în limbile engleză şi germană, http://www.efnil.org/documents/
efnil-constitution, şi care urmează a fi tradusă în cât mai multe limbi ale statelor membre), EFNIL şi-a
asumat misiunea de a constitui un forum în care instituţiile participante să facă schimb de informaţii
cu privire la activitatea lor şi să culeagă şi să publice date referitoare la uzul lingvistic şi la politica
lingvistică din interiorul UE; Federaţia încurajează de asemenea studierea limbilor oficiale ale UE şi o
abordare coordonată a învăţării limbilor materne şi a limbilor străine, ca mijloc de promovare a
diversităţii lingvistice şi culturale în cadrul UE.
4. Membrii EFNIL. Membrii Federaţiei sunt instituţiile sau organismele centrale sau
naţionale de cercetare, de documentare şi de politici lingvistice privitoare la limbile standard
recunoscute oficial în statele UE, fiecare stat fiind reprezentat prin cel mult două instituţii; alte
organisme pot fi asociate Federaţiei ca observatori.

1
În continuare dau titlurile documentelor, dacă au fost traduse, în română sau, în lipsă, în
franceză (privilegiind franceza ca limbă romanică cu tradiţie în România, care este membră a
Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, franceza putând fi considerată o limbă ... în pericol în
instituţiile internaţionale şi care are nevoie de sprijin), ori, dacă nu există traduceri, în engleză, iar
denumirile instituţiilor şi în limba proprie.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 115–129


116 Cronică 2

Actualmente, EFNIL are 37 de membri instituţionali din 30 de ţări din toată Europa, toate
statele UE cu excepţia Spaniei (fost membru activ, cu care s-au reluat contactele prin Institutul
Cervantes) fiind reprezentate.
Sunt membri asociaţi (cu drept de vot începând din 2012), dintre statele candidate la UE,
Islanda, iar dintre statele europene non-UE Norvegia; după integrarea în UE la 1 iulie 2013, Croaţia a
devenit membru cu drepturi depline al EFNIL.
Pentru detalii privind membrii EFNIL v. Partner List. Member organizations grouped by
countries, http://www.efnil.org/partners.
Viitori membri ar putea fi Macedonia, Muntenegru, Serbia (cu care s-au dus deja tratative) şi
Turcia (ca state oficial sau potenţial candidate la UE), precum şi Elveţia (stat non-UE), iar dintre
limbile europene care nu funcţionează la nivel naţional, dar au un statut special în UE, ar putea fi
reprezentate catalana sau galeza.
5. Participarea României. Imediat după aderarea la UE, România a fost invitată să participe
la conferinţa de la Riga din anul 2007, unde a fost reprezentată de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al
Academiei Române/AR, directorul Institutului de Lingvistică/IL „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din
Bucureşti, care a prezentat un studiu de caz, Les politiques linguistiques en Roumanie/Politicile
lingvistice în România2. Tot de atunci, unele documente importante ale EFNIL au început să fie
traduse şi în română, ca limbă oficială a UE.
La adunarea generală din anul următor de la Lisabona, având ca temă Uzul limbilor în afaceri
şi comerţ în Europa, a devenit membru al EFNIL, pe lângă AR (IL), reprezentată de Marius Sala,
Academia de Studii Economice/ASE din Bucureşti (care a achitat şi cotizaţia de membru), având ca
delegat pe Corina Cilianu-Lascu, de la Departamentul de limbi moderne şi comunicare în afaceri al
ASE; cei doi reprezentanţi ai României au prezentat cu acel prilej expunerea Les langues de la
communication professionnelle dans les entreprises de Roumanie: enjeux, réalités, perspectives3.
Corina Cilianu-Lascu a asistat şi la conferinţa de la Salonic din 2010, iar la cea de la Dublin
din 2009, Marius Sala a fost însoţit de Carmen Stoean, şefa Catedrei de limbi moderne de la ASE.
La conferinţa de la Londra din 2011 a participat Marius Sala, dar la cea de la Budapesta din
anul 2012, România nu a fost reprezentată, ASE declarându-se în incapacitate de a plăti cotizaţia din
cauza crizei financiare severe din ţară, astfel încât în lista membrilor EFNIL la 30 iunie 2013, inclusă
în raportul financiar pe anul 2012-2013, din România, AR şi ASE apar ca observatori (ca şi Real
Academía Española).
Începând de la conferinţa de la Vilnius din anul 2013, ca urmare a deciziei conducerii
Academiei Române, comunicate EFNIL de acad. Ionel Haiduc, preşedintele, atunci, al acesteia,
Academia (prin Institutul de Lingvistică) a fost „reactivată” ca membru al EFNIL, angajându-se să
achite cotizaţia prevăzută şi fiind reprezentată de subsemnata.
6. Limbile EFNIL. Articolul 2 (despre folosirea limbilor în cadrul Federaţiei) din
Regulamentul de funcţionare al EFNIL prevede că, având în vedere că promovează multilingvismul
instituţiilor şi al serviciilor şi plurilingvismul cetăţenilor, EFNIL va utiliza oricâte limbi europene este
posibil, folosind însă în mod responsabil4 resursele sale financiare şi de altă natură.
Limba de lucru a EFNIL este însă, practic, în general engleza, dar la lucări se folosesc, după
caz, şi celelalte limbi europene majore (germana, franceza, italiana, portugheza, spaniola ş.a.), precum

2
În Gerhard Stickel (ed.), National and European Language Policies. Contributions to the
Annual Conference 2007 of EFNIL in Riga, Peter Lang, Frankfurt/Main etc., p. 115-118 (Riga_12-
Sala_Mother.pdf ).
3
În Gerhard Stickel (ed.), Language Use in Business and Commerce in Europe. Contributions
to the Annual Conference 2008 of EFNIL in Lisbon, Peter Lang, Frankfurt/Main etc., 2010, p. 123–134,
15-EFNIL.Lisbon-publ.Lascu.pdf ).
4
De exemplu, la conferinţa inaugurală de la Stockholm, interpretarea s-a făcut „from English,
French, German, Italian, Scandinavian and Spanish to English, French, German”, iar la Lisabona
„English, French, German, Portuguese, Spanish Æ English and French”.
3 Cronică 117

şi limba statului gazdă al fiecărei conferinţe, iar documentele fundamentale sunt traduse, de regulă, ca
şi în instituţiile europene, în limbile oficiale ale statelor membre la data adoptării lor. Gerhard Stickel,
preşedintele EFNIL, a instituit şi cutuma de a adresa, în deschiderea conferinţelor, câteva fraze de
salut în limba ţării organizatoare, iar în volumele de Acte ale acestora, Prefaţa a fost redactată în
engleză şi în limbile coordonatorilor volumului, după caz (germană, maghiară).
7. Structura organizatorică a EFNIL. Regulamentul de funcţionare al EFNIL
(Organisational Procedures and Regulations) – care ar fi urmat a fi tradus în cât mai multe limbi ale
statelor membre – a fost adoptat la adunarea generală de la Paris din anul 2004, cu unele amendamente
introduse de adunarea generală de la Budapesta din 2012 (http://www.efnil.org/documents/efnil-
constitution/Org%20procedures%20and%20regulations.pdf/view).
Structura organizatorică a EFNIL cuprinde Adunarea generală a membrilor, Comitetul
executiv (şase membri aleşi de Adunarea generală pentru trei ani) şi Secretariatul.
În adunarea generală se prezintă, se discută şi se votează/adoptă documentele remise anterior
membrilor, şi anume minuta adunării generale precedente, rapoartele privind anul precedent
(activitatea EFNIL, raportul financiar) şi programul de activitate şi de buget pentru anul următor, se
primesc noi membri ai Federaţiei, membri asociaţi sau observatori şi se alege, o dată la trei ani,
Comitetul executiv. Minutele adunărilor generale se publică pe site-ul EFNIL.
Comitetul executiv conduce activitatea curentă a EFNIL între adunările generale.

8. Conducerea EFNIL 2013–2015


8.1. Comitetul executiv: preşedinte: Gerhard Stickel5 (Germania); vicepreşedintă: Sabine
Kirchmeier-Andersen6 (Danemarca); membri: John Simpson7 (Regatul Unit8); Cecilia Robustelli9
(Italia); Guy Berg10 (Luxemburg); Tamás Váradi11 (Ungaria).
8.2. Secretariatul: Tamás Váradi (secretar general); Gabriella Kovács (Ungaria).
8.3. Secretariatul financiar. A fost asigurat de Nederlandse Taalunie/Uniunea Limbii
Neerlandeze şi preluat actualmente de Institut fur Deutsche Sprache/Institutul Limbii Germane din
Mannheim.
9. Activitatea EFNIL. Federaţia organizează în fiecare toamnă conferinţa anuală şi adunarea
generală, găzduite prin rotaţie de o instituţie membră şi desfăşurate în mare după acelaşi program.
Conferinţele sunt reuniuni tematice la care delegaţii discută unul sau mai multe subiecte, alese
cu mai mult timp înainte, privitoare la politicile lingvistice şi la planificarea lingvistică, EFNIL
invitând şi raportori cu prestigiu internaţional.

5
„Honorarprofessor” de lingvistică la Universitatea din Mannheim, fost director (1976-2002)
al Institutului Limbii Germane/Institut für Deutsche Sprache din Mannheim.
6
Directoarea Consiliului Limbii Daneze/Dansk Sprognævn.
7
Editor-şef până în octombrie 2013 al Oxford English Dictionary/OED, „omul care a
tranformat OED”.
8
Folosesc numele statelor în forma din documentele UE, cf. Ghid de redactare
interinstituţional, Anexa A5, Lista ţărilor, a teritoriilor şi a monedelor,
http://publications.europa.eu/code/ro/ro-5000500.htm (Regatul Unit şi Ţările de Jos pentru Marea
Britanie, respectiv Olanda), citându-le însă (ca şi limbile) în ordine alfabetică, nu în ordinea utilizată
de instituţiile europene.
9
Profesoară asociată la Universitatea din Modena şi Reggio Emilia, colaboratoare a Accademiei
della Crusca.
10
Membru al Academiei Luxemburgului/Institut grand-ducal.
11
Şeful Departamentului de tehnologie lingvistică şi lingvistică aplicată al Institutului de
Lingvistică al Academiei Maghiare de Ştiinţe/Magyar Tudományos Akadémia Nyelvtudományi Intézet,
preşedintele Platformei Maghiare de Tehnologie pentru Tehnologia Limbii şi Vorbirii.
118 Cronică 4

10. Tematica reuniunilor EFNIL. Primele zece conferinţe anuale ale EFNIL au dezbătut
următoarele teme legate de preocupările Federaţiei, punând accentul, alături de consideraţiile
generale, pe situaţia în domeniu din anumite state membre:
1. Functional Linguistic Domains; Language Legislation (Stockholm, 2003;
http://www.efnil.org/conferences/archives/stockholm-2003);
2. European Cooperation in Terminology and Translation (Paris, 2004, unde au avut loc două
mese rotunde despre Cooperarea terminologică în Europa şi, respectiv, Traducere;
http://www.efnil.org/conferences/archives/paris-2004);
3. Plurilingual Europeans – Foreign Language Learning and Language Policy (Bruxelles,
2005; http://www.efnil.org/conferences/archives/brussels-2005);
4. Pluricentric Languages in Multilingual Europe (Madrid, 2006;
http://www.efnil.org/conferences/archives/madrid-2006);
5. National and European Language Policies (Riga, 2007;
http://www.efnil.org/conferences/archives/riga-2007);
6. Language Use in Business and Commerce in Europe (Lisabona, 2008; gazdă:
Instituto/Institutul Camões; http://www.efnil.org/conferences/lisbon-2008);
7. The Relationship between Official Languages and Regional and Minority Languages
in Europe (Dublin, 2009, gazdă: Foras na Gaeilge (FnaG)/Forumul Irlandez;
http://www.efnil.org/conferences/dublin-2009);
8. Language, Languages and New Technologies. ICT in Service of Languages (Salonic, 2010,
gazdă: Κέντρον Ελληνικής Γλώσσας/Centrul pentru Limba Greacă;
http://www.efnil.org/conferences/thessaloniki-2010);
9. The Role of Language Education in Creating a Multilingual Europe (Londra, 2011, gazdă:
British Council/Consiliul Britanic; http://www.efnil.org/conferences/london-2011);
10. Lexical Challenges in a Multilingual Europe (Budapesta, 2012, gazdă: Magyar
Tudományos Akadémia Nyelvtudományi Intézete/Institutul de Lingvistică al Academiei Maghiare de
Ştiinţe; http://www.efnil.org/conferences/budapest-2012).
11. Actele conferinţelor EFNIL. Începând cu conferinţa de la Riga, contribuţiile la ultimele
şase reuniuni anuale (şi, după caz, documentele adoptate) au fost publicate operativ (uneori cu
anumite modificări faţă de varianta ţinută la conferinţă, ale căror texte sau prezentări se găsesc de cele
mai multe ori pe site-ul EFNIL) în seria Duisburger Arbeiten zur Sprach- und Kulturwissenschaft a
editurii Peter Lang. Internationaler Verlag der Wissenschaften din Frankfurt/Main, Berlin, Bruxelles
etc., (co)coordonate de preşedintele EFNIL (volume distribuite gratuit membrilor EFNIL); Actele
includ şi lista membrilor EFNIL şi a instituţiilor asociate adusă la zi şi adresele electronice ale
contributorilor:
National and European Language Policies. Contributions to the Annual Conference 2007 of
EFNIL in Riga, 2009 (nr. 73, editor: Gerhard Stickel); v. şi http://www.efnil.org/documents/
conference-publications/riga-2007;
Language Use in Business and Commerce in Europe. Contributions to the Annual Conference
2008 of EFNIL in Lisbon, 2010 (nr. 78, editor: Gerhard Stickel); v. şi
http://www.efnil.org/documents/conference-publications/lisbon-2008;
National, Regional and Minority Languages in Europe. Contributions to the Annual
Conference 2009 of EFNIL in Dublin, 2011 (nr. 81, editor: Gerhard Stickel); v. şi
http://www.efnil.org/documents/conference-publications/dublin-2009;
Language, Languages and New Technologies. ICT in the Service of Languages. Contributions
to the Annual Conference 2010 of EFNIL in Thessaloniki, 2011 (nr. 87, editori: Gerhard Stickel,
Váradi Tamás); v. şi http://www.efnil.org/conferences/thessaloniki-2010;
Language Education in Creating a Multilingual Europe. Contributions to the Annual
Conference 2011 of EFNIL in London, 2012 (nr. 94, editori: Gerhard Stickel, Michael Carrier); v. şi
http://efnil.org/conferences/london-2011/presentations;
Lexical Challenges in a Multilingual Europe. Contributions to the Annual Conference 2012 of
EFNIL in Budapest, 2013 (nr. 99, editori: Gerhard Stickel, Váradi Tamás); v. şi
http://efnil.org/conferences/budapest-2012/presentations-of-the-10th-efnil-annual-conference.
5 Cronică 119

12. Documente programatice. Începând din anul 2006, EFNIL a adoptat cinci declaraţii şi
rezoluţii menite să atragă atenţia guvernelor din statele membre şi instituţiilor UE asupra unor aspecte
importante legate de problematica limbilor, reflectând poziţia şi opiniile Federaţiei cu privire la
probleme fundamentale ale politicilor lingvistice naţionale sau europene; aceste documente (în
limbile oficiale ale statelor membre de la data respectivă) se găsesc pe site-ul EFNIL şi în volumele
de Acte ale conferinţelor în care au fost adoptate:
– Déclaration de Bruxelles sur l’apprentissage des langues étrangères, în 20 de limbi (inclusiv
în bulgară, dar nu şi în română), 2006, cu mottoul din Goethe Wer fremde Sprachen nicht kennt, weiß
nichts von seiner eigenen (http://www.efnil.org/documents/brussels-declaration-on-language-
learning/francais);
– Rezoluţia de la Riga despre politicile naţionale şi europene ale limbii [sic], 2007, în 24 de
limbi, inclusiv în luxemburgheză12 şi în română (http://www.efnil.org/documents/riga-resolution/romana);
– Rezoluţia de la Lisabona cu privire la utilizarea limbilor în afaceri şi comerţ în Europa,
2008, în 26 de limbi, inclusiv în islandeză şi în norvegiană (http://www.efnil.org/documents/
conference-publications/lisbon-2008/18-EFNIL.Lisbon-publ.Resolution.pdf/view);
– Declaraţia de la Dublin privind relaţiile între limbile oficiale şi limbile regionale şi
minoritare în Europa, 2009, în 24 de limbi (http://www.efnil.org/documents/conference-
publications/dublin-2009/19-Dublin-Declaration-Mother.pdf/view);
– Resolution de Budapest sur les défis lexicaux dans une Europe multilingue 2012, în 22
de limbi (pentru Norvegia în cele două forme ale limbii oficiale, bokmål şi nynorsk), fără versiune
în limba română, România nefiind reprezentată la acea conferinţă
(http://www.efnil.org/documents/budapest-resolution).
13. Colaborări ale EFNIL cu alte organisme. Federaţia colaborează cu instituţiile de profil
ale UE din Comisia Europeană şi Parlamentul European şi ale Consiliului Europei şi cu alte
organizaţii europene similare EFNIL, precum CLARIN (organizaţia virtuală Common Language
Resources and Technology Infrastructure, http://www.clarin.eu/), CSP/CSPM (EU Civil Society
Platform on Multilingualism/Platforma Societăţii Civile privind Multilingvismul, creată din iniţiativa
lui Leonard Orban (România), comisar european pentru multilingvism în perioada 2007-2010, şi
reorganizată în 2012, http://poliglotti4.eu/php/about/index.php?doc_id=11&lg=en), EUNIC (reţeaua
institutelor culturale europene European Union National Institutes for Culture, din care face parte şi
Institutul Cultural Român, http://www.eunic-brussels.eu/asp/index.asp), META-NET (reţeaua
europeană de excelenţă Multilingual Europe Technology Alliance, dedicată promovării fundamentelor
tehnologice ale societăţii informaţionale europene multilingve şi care reuneşte 60 de centre de
cercetare din 34 de state europene, http://www.meta-net.eu/mission-ro), NPLD (reţeaua europeană
The Network to Promote Linguistic Diversity, http://www.npld.eu/) ş.a.
Astfel, EFNIL a fot implicată direct în activitatea a trei din cele cinci grupuri de lucru ale
CSP13 (care reuneşte 29 de organizaţii majore din domeniul educaţiei, traducerii, culturii, mass-mediei şi
integrării sociale) având sarcina de a formula un raport consultativ cu recomandări pentru un program
european în domeniul limbilor pentru următorii ani, prin membrii săi Bessie Dendrinos/Vassiliki
Dendrinou (Grecia) în grupul de lucru Educaţie şi Johan Van Hoorde (Ţările de Jos) în grupurile de
lucru Incluziune socială şi Planificare lingvistică şi politici lingvistice.

12
Limbă cooficială în Luxemburg, a cărei includere printre limbile oficiale ale UE nu a fost
însă solicitată de acest stat.
13
V. şi Uwe Mohr, Poliglotti4.eu – ein Projekt der EU Civil Society Platform on
Multilingualism, în Gerhard Stickel, Váradi Tamás (eds.), Lexical Challenges in a Multilingual
Europe. Contributions to the Annual Conference 2012 of EFNIL in Budapest, Peter Lang Verlag,
Frankfurt/Main etc., 2013, p. 171-177.
120 Cronică 6

14. Proiectele EFNIL


EFNIL desfăşoară două proiecte principale, la care colaborează un număr restrâns de membri
şi al căror stadiu este prezentat în adunările generale şi reflectat în Actele conferinţelor respective.
14.1. ELM (http://www.efnil.org/projects/elm) este un proiect major al EFNIL care constă în
organizarea unui observator european al limbilor, conceput ca un instrument menit să umple un gol,
oferind o bază empirică bogată şi complexă pentru dezvoltarea şi evaluarea politicilor lingvistice
naţionale şi europene. Vorbind despre acest observator, voi folosi sigla engl. ELM, care s-a impus pe
plan internaţional.
În viziunea EFNIL, un observator lingvistic trebuie să îndeplinească următoarele trei condiţii
principale:
– să fie o prezentare a situaţiei lingvistice dintr-o ţară sau din mai multe ţări care să se reia la
anumite intervale;
– informaţia înmagazinată să fie compatibilă în timp;
– această informaţie să fie comparabilă între ţări.
ELM a fost conceput ca un sistem online pentru a colecta date şi a furniza informaţii detaliate
şi la zi cu privire la situaţia lingvistică şi la evoluţia ei în diferitele state UE şi, eventual, în alte state şi
comunităţi europene. Chestionarele folosite, redactate în limba engleză, privesc domenii legate direct
sau indirect de planificarea lingvistică, inclusiv de planificarea achiziţiei limbilor în diferitele ţări,
având în vedere statutul limbilor internaţionale, naţionale, regionale, indigene şi imigrante. Pe termen
lung, ELM va oferi informaţii cu privire la dezvoltarea lingvistică a Europei şi a statelor membre,
fiind gândit ca un proces de monitorizare continuă, cu date relevante aduse la zi şi analizate la
intervale de trei sau cinci ani.
Fără a dispune de personalul uneori uriaş şi de fondurile importante de care beneficiază alte
proiecte europene, ELM este complementar cu META-NET14 şi se completează, fără a se suprapune,
cu ESS15, Eurobarometrul16, Eurydice17, LRE18, LVE19 sau cu unele proiecte la nivelul anumitor state.

14
META-NET priveşte statutul limbilor în tehnologia lingvistică, aspect neavut în vedere de
EFNIL; v. şi Georg Rehm, The META-NET White Paper Series: Languages in the European
Information Society, http://www.efnil.org/conferences/london-2011/presentations/Please%20wait%
20for%20the%20file%20of%20the%20presentation.doc/view; Georg Rehm, Hans Uszkoreit,
Language Tehnology for Multilingual Europe: Current Status and Future Prospects, în Gerhard
Stickel, Michael Carrier (eds.), Education in Creating a Multilingual Europe. Contributions to the
Annual Conference 2011 of EFNIL in London, Peter Lang Verlag, Frankfurt/Main etc., 2012, p. 145–
159; G Rehm, Hans Uszkoreit, An Extended Summary of the META-NET Strategy Research Agenda
for Multilingual Europe 2020, în Gerhard Stickel, Váradi Tamás (eds.), Lexical Challenges in a
Multilingual Europe. Contributions to the Annual Conference 2012 of EFNIL in Budapest, Peter Lang
Verlag, Frankfurt/Main etc., 2013, p. 171–197; Georg Rehm, Hans Uszkoreit, META-NET Strategic
Research Agenda for Multilingual Europe 2020: An Extended Summary, în Dan Tufiş, Vasile Rus,
Corina Forăscu (eds.), Towards Multilingual Europe 2020: A Romanian Perspective, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2013, p. 9–33. Din România sunt membri în META-NET Academia
Română (prin Institutul pentru Inteligenţa Artificială/fostul RACAI) şi Universitatea „Al. I. Cuza” din
Iaşi, reprezentate prin Dan Tufiş şi, respectiv, Dan Cristea.
15
ESS/European Social Survey este o anchetă desfăşurară din doi în doi ani în Europa
începând din 2002 şi condusă de Rory Fitzgerald, de la City University, Londra, care măsoară şi
explică atitudinile, credinţele şi modelele comportamentale ale diverselor populaţii din 33 de naţiuni
din Europa şi din alte teritorii (state UE, candidate la UE şi non-UE: Elveţia, Israel, Rusia),
cuprinzând şi întrebări cu privire la aspecte lingvistice, www.europeansocialsurvey.org.
16
Trei sondaje Eurobarometer (2001, 2006, 2012) realizate de Comisia Europeană pe tema
Europenii şi limbile lor oferă o imagine asupra cunoştinţelor lingvistice, a procesului de învăţare a
limbilor străine şi a atitudinilor cetăţenilor europeni faţă de limbile străine şi faţă de traducere,
http://ec.europa.eu/languages/languages-of-europe/eurobarometer-survey_ro.htm.
7 Cronică 121

4.1.1. Fazele proiectului


ELM a cunoscut în perioada 2004-2013 trei faze, ELM 1-2-3.
14.1.1.1. ELM 1 (2004-2006)
Pentru a explora posibilitatea monitorizării lingvistice la scară europeană, EFNIL a întreprins
în anul 2004 un studiu de fezabilitate denumit ELM 1, ca instrument de colectare a datelor relevante
pentru conceperea politicilor privitoare numai la limbile europene standard/naţionale20/oficiale21. În
această primă etapă, ELM s-a limitat la cinci state UE predominant monolingve: Franţa, Germania,
Italia, Suedia şi Ţările de Jos. Chestionarul a privit următoarele şapte aspecte:
1. reglementările legale (Constituţie, legi speciale) referitoare la limbile oficiale;
2. organizarea de teste/cursuri pentru imigranţii care solicită acordarea reşedinţei
permanente/cetăţeniei;
3. folosirea limbilor oficiale (şi a altora) pentru predare în învăţământul terţiar22, precum şi
existenţa de masterate exclusiv în limbi străine;
4. utilizarea în mediul de afaceri (în rapoartele anuale ale companiilor, pe site-urile acestora,
pentru comunicarea în companie);
5. prezenţa limbilor oficiale în mass-media (statutul legal la posturile de radio publice sau
private, procedee de traducere a programelor străine, ponderea care revine legal limbilor oficiale în
transmisiile radio);

17
Reţeaua Eurydice oferă informaţii şi analize cu privire la sistemele şi politicile educaţionale
europene, având în vedere din 2013 40 de unităţi naţionale din toate cele 36 de state UE, candidate la
UE şi non-UE care participă la programul UE Învăţare pe tot parcursul vieţii,
http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/Information%20brochure/Eurypedia_brochur
e_2013_RO.pdf.
18
Proiectul LRE/Language Rich Europe (director în 2009–2012 Martin Hope) cuprinde o reţea
vastă de parteneri şi specialişti din toate cele 19 ţări participante (inclusiv România), având ca scop
realizarea unui instrument de măsură inovator şi interactiv, Indexul politicilor şi practicilor
multilingvismului în Europa, punând accentul pe multilingvism şi diversitatea lingvistică şi pe
atingerea scopului UE „limba maternă + 2”, v. Martin Hope, Language Rich Europe, în Gerhard
Stickel, Michael Carrier (eds.), Education in Creating a Multilingual Europe. Contributions to the
Annual Conference 2011 of EFNIL in London, Peter Lang Verlag, Frankfurt/Main etc., 2012, p. 161–163,
http://www.efnil.org/conferences/london-2011/presentations/Please%20wait%20for%20the%20file%
20of%20the%20presentation-MH.doc/view, şi Guus Extra, Kutlay Yağmur (eds.), Language Rich
Europe. Tendinţe în politicile şi practicile multilingvismului în Europa, Cambridge University Press,
2012, http://www.language-rich.eu/fileadmin/content/pdf/LRE_Romanian_Tendin%C5%A3e_%
C3%AEn_domeniul_politicilor_de_multilingvism_%C3%AEn_Europa.pdf., în special Partea 3:
Profilele naţionale şi regionale (printre care Alexandru Cernat, Anca Nedelcu, Ştefan Colibaba, Călin
Rus, Ruxandra Popovici, 15 România, p. 189–196).
19
Programul Language Vitality and Endangerment conceput de UNESCO Ad Hoc Expert
Group on Endangered Languages, document prezentat reuniunii internaţionale de experţi de la Paris
din 2003, http://www.unesco.org/culture/ich/doc/src/00120-EN.pdf.
20
Relaţiile dintre limbile oficiale şi limbile regionale şi minoritare în Europa a făcut obiectul
Declaraţiei EFNIL de la Dublin din 2009, iar The symbolism of the notion of national language a
format subiectul unei Panel discussion la Conferinţa de la Salonic din 2010 (v. Gerhard Stickel,
Váradi Tamás (eds.), Language, Languages and New Technologies. ICT in the Service of Languages.
Contributions to the Annual Conference 2010 of EFNIL in Thessaloniki, Peter Lang Verlag, Frankfurt
am Main etc., 2011, p. 215-225).
21
Prin limbi oficiale se înţeleg limbile folosite în ţările respective în justiţie şi în administraţia
publică, la nivel naţional sau regional.
22
Prin învăţământ terţiar se desemnează formele care urmează învăţământului secundar, în
special învăţământul superior.
122 Cronică 8

6. statutul pe plan internaţional;


7. predarea limbilor străine în învăţământul primar şi secundar.
Răspunsurile trebuiau date, după caz, prin da/nu (N/A însemnând no answer sau not
applicable), în cifre absolute sau în procente.
Observatorul pilot interactiv rezultat poate fi consultat la www.europeanlanguagemonitor.org
(nume de utilizator şi parolă de acces: efnil).
Ca urmare a evoluţiilor care s-au produs în ţările participante la studiu, o parte din informaţia
oferită de ELM 1 s-a perimat, devenind astfel evidentă necesitatea ca monitorizarea să fie reluată la
intervale scurte.

14.1.1.2. ELM 2 (2007/2009-2011)


După evaluarea ELM 1, adunarea generală a EFNIL a desemnat în anul 2007 un grup de lucru
care, pe baza experienţei dobândite, să revizuiască chestionarul pentru a se continua monitorizarea şi
a o extinde la toate statele reprezentate în Federaţie. În 2009, echipa ELM 2 a trimis membrilor
EFNIL chestionarul 2009 (Questionnaire used for the ELM survey 2009/10), care a fost publicat şi
online, http://www.efnil.org/projects/elm/EFNIL.ELM2-Questionnaire.doc/view.
Întrebările priveau următoarele opt aspecte:
1. situaţia limbilor oficiale în ţara respectivă şi în afara ei, statutul legal etc.; statutul limbilor
regionale şi/sau minoritare, respectiv autohtone23 şi imigrante; semnarea/ratificarea Cartei europene a
limbilor regionale sau minoritare din 1992 şi a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale din 1998 ale Consiliului Europei;
2. reglementările legale privitoare la limbile oficiale (legi ale limbilor, statutul constituţional,
alte acte normative, utilizarea în administraţia publică şi în justiţie, condiţii lingvistice pentru
acordarea cetăţeniei);
3. învăţământul şi utilizarea (ca limbi de predare şi ca limbi predate) în învăţământul primar şi
secundar;
4. utilizarea limbilor oficiale şi regionale/minoritare şi a limbii engleze în învăţământul terţiar
şi în cercetare (inclusiv folosirea în publicaţii ştiinţifice, cursuri de doctorat şi disertaţii, pe domenii –
ştiinţele naturii, discipline umaniste, ştiinţe sociale; reglementări pentru studenţii străini);
5. utilizarea în mass-media (în cotidiene, la radio şi la TV, în filme, muzică populară/folk;
metodele folosite la traducerea filmelor pentru adulţi, respectiv copii);
6. folosirea în industrie, comerţ, afaceri şi alte medii profesionale (reglementări; limbile
utilizate în marile companii naţionale şi internaţionale din ţările respective, în rapoartele lor anuale, în
prezentarea către public, pe paginile lor web, a produselor şi serviciilor oferite);
7. diseminarea peste hotare a limbilor oficiale (obiect de studiu la masterat; predarea ca limbi
străine în învăţământul primar şi secundar);
8. organizaţii care au ca obiect limbile (organizaţii oficiale; nonguvernamentale, dar
subvenţionate public; private).
Cele 23 de ţări care au trimis chestionarul completat pe baza voluntariatului membrilor EFNIL
sunt statele UE Austria, Belgia, Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania,
Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Regatul Unit, Slovacia, Slovenia,
Suedia, Ţările de Jos şi Ungaria, precum şi Islanda şi Norvegia; din diverse motive, pentru anumite
state nu s-a răspuns la unele întrebări; Franţa, Portugalia şi Spania nu au completat chestionarul.
Din octombrie 2011, cei cinci membri ai grupului de lucru desemnaţi de adunarea generală a
EFNIL sunt Sabine Kirchmeier-Andersen (coordonatoare, Danemarca), Cecilia Robustelli (Italia),
Jennie Spetz (Suedia), Gerhard Stickel (Germania) şi Nina Teigland (Norvegia).

23
Limbi fără recunoaştere oficială, vorbite de populaţii indigene.
9 Cronică 123

Din acel an, grupul a început să evalueze datele primite. Primele rezultate au fost prezentate la
conferinţa anuală a EFNIL de la Londra din octombrie 201124 şi la o reuniune cu directorul Direcţiei
generale Interpretare a Comisiei Europene, ţinută în ianuarie 2012. În raportul lui Dimitris
Kokoroskas (Cipru) sunt menţionate şi ţări şi comunităţi care nu au răspuns la chestionar: state UE
(Franţa, Malta, Suedia), candidate la UE (Turcia) sau non-UE (Liechtenstein, San Marino), precum şi
teritorii asociate UE – state (Surinam, fostă dependenţă a Ţărilor de Jos) şi alte teritorii noneuropene
(Aruba, Curaçao şi Sint Maarten, ţinând de Ţările de Jos).
Între ELM 1 şi ELM 2 se pot face comparaţii, evidenţiindu-se evoluţiile.

14.1.1.3. ELM 3 (2011-)


Grupul de lucru a revizuit în mod neesenţial şi a definitivat chestionarul pentru noua rundă
denumită ELM 3, eliminând unele întrebări de detaliu la care experienţa a dovedit că este greu de
răspuns din diverse cauze. Implementarea lui a fost prevăzută pentru anul 2013. La ţările monitorizate
în etapa precedentă s-au adăugat acum, dintre statele actualmente UE, Croaţia şi România, precum şi
comunităţile reprezentate de Insulele Feroe (regiune autonomă a Regatului Danemarca) şi Groenlanda
(teritoriu autonom, parte a Danemarcei). Se speră că la ELM 3 vor colabora şi instituţiile din statele
EFNIL nereprezentate în faza precedentă.
Răspunsurile la ELM 3, totalizând deja cca 700 p., urmează a fi prelucrate şi postate pe
internet, dezvoltându-se o nouă interfaţă pentru a face ca o mai mare parte din date să fie accesibile online.
În ce priveşte răspunsurile privind situaţia limbii române şi a celorlalte limbi vorbite în
România, pe care le-am furnizat, acestea nu sunt complete, din cauza necolaborării Ministerului
Educaţiei Naţionale şi a Societăţii Române de Radiodifuziune.

14.1.1.4. ELM 3 (2014)


În 2014 va fi lasat ELM 4, după care proiectul va fi reluat peste trei sau patru ani.

14.2. EFNILEX25 (www.efnilex.efnil.org) este un proiect lexicografic iniţiat de EFNIL în anul


2008 pentru a explora în ce măsură metodele tehnologiei lingvistice pot sprijini crearea eficientă şi la
costuri convenabile a unor dicţionare bilingve, având în special în vedere perechi de limbi mai puţin
folosite.
Grupul care lucrează la proiect este coordonat de Tamás Váradi (Ungaria) şi cuprinde alte şase
persoane: František Čermák (Republica Cehă), Enikő Héja (Ungaria, colaborator), Johan Van Hoorde
şi Annemieke Hoorntje (ambii reprezentând Belgia şi Ţările de Jos), John Simpson (Regatul Unit) şi
Jolanta Zabartskaite (Lituania).

14.2.1. Faza 1 (2009–2012)


În prima fază a proiectului pilot au fost explorate metode curente de creare automată a unor
resurse lingvistice, cercetând-se argumentele pro şi contra folosirii lor. Autorii au procedat la

24
V. Sabine Kirchmeier-Andersen, Cecilia Robustelli, Jennie Spetz, Gerhard Stickel, Nina
Teigland, European Language Monitor (ELM), în Gerhard Stickel, Michael Carrier (eds.), Education
in Creating a Multilingual Europe. Contributions to the Annual Conference 2011 of EFNIL in
London, Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main etc., 2012, p. 181–190,
http://www.efnil.org/projects/elm/EFNIL-London.pdf/view, şi Dimitris Kokoroskos, European
Language Monitor (ELM). Interim Report, ibid., p. 191–217, EFNIL_London_Kokoroskos.pdf. , care
a sintetizat răspunsurile diferitelor ţări la fiecare întrebare inclusiv sub formă de hărţi, tabele, figuri.
25
V. Enikő Héja, Tamás Váradi, EFNILEX online dictionaries, în Gerhard Stickel, Michael
Carrier (eds.), Education in Creating a Multilingual Europe. Contributions to the Annual Conference
2011 of EFNIL in London, Peter Lang Verlag, Frankfurt am Main etc., 2012, p. 165–180.
124 Cronică 10

extragerea de echivalenţi de traducere folosind ca surse corpusuri paralele aliniate, metodă bine
primită de specialişti la diverse conferinţe (ACL26, LREC27, EUROLEX28), dar care prezintă
dezavantajul rarităţii exemplelor paralele existente. Obiectivele iniţiale ale proiectului pilot au fost
atinse, rezultatele fiind accesibile sub forma unui site web interactiv – bază pentru proiecte
lexicografice viitoare şi corespunzând şi interesului marelui public.

14.2.2. Faza 2
Din motivele de mai sus, corpusurile paralele au fost înlocuite cu corpusuri comparabile din aceleaşi
domenii, deoarece este mult mai uşor de găsit texte monolingve pe acelaşi subiect decât texte traduse.
14.2.3. Stadiul 2013
Ca surse comparabile s-au folosit articole din Wikipedia legate prin linkuri, pe baza cărora s-
au creat dicţionare de frecvenţă. Rezultatele intermediare la care s-a ajuns în acest stadiu au fost
verificarea ipotezei existenţei datelor disponibile pentru perechile rare de limbi care formează obiectul
EFNILEX, paralel cu constatarea că pe această bază nu se poate ajunge la perechi de exemple de
fraze traduse de nivelul de detaliere a distincţiilor de sens posibil pe baza textelor paralele. Folosind
rezultatele proiectului ACCURAT29 (http://www.accurat-project.eu/index.php?p=RO), membrii
grupului de lucru speră să reuşească să îmbine datele sofisticate obţinute pe baza corpusurilor paralele
cu datele obţinute pe baza corpusurilor comparabile.
Versiunile prototip ale dicţionarelor EFNILEX generate automat pentru perechile de limbi
franceză-neerlandeză30, lituaniană-maghiară şi maghiară-lituaniană s-au publicat online
(http://efnilex.nytud.hu/efnilex/).
15. Legislaţia lingvistică în Europa. Language Legislation in Europe (http://www.efnil.org/
documents/language-legislation-version-2007) este o colecţie de informaţii în limbile engleză şi
franceză privitoare la legislaţia lingvistică din 27 de state UE şi candidate la UE (pentru Islanda
numai în engleză); din Regatul-Unit se prezintă şi separat legislaţia în domeniu din Anglia, Irlanda de
Nord, Scoţia şi Ţara Galilor; informaţia privitoare la unele state era datată 2009, urmând a fi adusă la
zi, ceea ce am realizat pentru România; membrii EFNIL şi membrii asociaţi care nu au încă pagini
referitoare la aceste probleme (Cipru, Croaţia, Norvegia) urmează că completeze site-ul.
16. Site-ul EFNIL (http://www.efnil.org/; Comitetul de redacţie: Gerhard Stickel, John
Simpson, Johan Van Hoorde) este excelent organizat, cuprinzând informaţii complete despre

26
ACL/Association for Computational Linguistics (iniţial AMCTL/Association for Machine
Translation and Computational Linguistics) este societatea internaţională ştiinţifică şi profesională
care reuneşte persoanele care se ocupă de problemele privind limbajul natural şi informatica
(http://www.aclweb.org/).
27
LREC/International Conference on Language Resources and Evaluation (http://www.lrec-
conf.org/) este o conferinţă organizată din doi în doi ani de ELRA/European Language Resources
Association (http://www.elra.info/), care are misiunea de a promova resursele lingvistice pentru
sectorul Tehnologia Limbajului Uman/Human Language Technology (HLT) şi de a evalua
tehnologiile de inginerie lingvistică.
28
EUROLEX/European Lexemes, http://en.wikiversity.org/wiki/EuroLex.
29
Proiectul ACCURAT/Analysis and Evaluation of Comparable Corpora for Under
Resourced Areas of Machine Translation (la care unul dintre cei nouă parteneri este RACAI) îşi
propune în principal să identifice, să analizeze şi să evalueze noi metode de exploatare a corpusurilor
comparabile, pentru a compensa deficitul de resurse lingvistice şi pentru o îmbunătăţi semnificativ calitatea
traducerii automate pentru limbile cu resurse lingvistice insuficiente şi pentru domeniile restrânse.
30
V. şi Planning Bilingual Dictionaries, the ‘Dutch’ Approach, număr special al International
Journal of Lexicography, 20, 3, 2007, http://ijl.oxfordjournals.org/.
11 Cronică 125

misiunea Federaţiei (cu trimitere la Constituţia ei); membrii Federaţiei şi membrii asociaţi, grupaţi pe
ţări (http://www.efnil.org/partners); documentele care prezintă interes pentru comunitatea EFNIL
(http://www.efnil.org/documents); toate conferinţele şi adunările generale anuale
(http://www.efnil.org/conferences); proiectele în curs (http://www.efnil.org/projects); evenimente
care prezintă interes pentru comunitatea EFNIL (http://www.efnil.org/events); organizarea Federaţiei
– Comitetul executiv şi Secretariatul (http://www.efnil.org/ec-and-secretariat).

II. Conferinţa EFNIL de la Vilnius

A 11-a Conferinţă a EFNIL a avut tema Traducere şi interpretare în Europa, aceste două
practici culturale reprezentând mijloace pentru a depăşi barierele multilingvismului şi a prezerva
diversitatea lingvistică a Europei.
Ea a fost organizată de EFNIL în colaborare cu Lietuvių kalbos institutas/Institutul Limbii
Lituaniene31 (directoare: prof. asoc. Jolanta Zabarskaitė32) şi cu Comisia de Stat a Limbii
Lituaniene/Valstybinė lietuvių kalbos komisija33. Data conferinţei a fost aleasă nu întâmplător imediat
după celebrarea Zilei europene a limbilor (26 septembrie)34.
În şedinţa de deschidere a Conferinţei, după cuvântul de salut adresat participanţilor, în numele
institutului gazdă, de Jolanta Zabarskaitė, au vorbit Rimantas Vaitkus (ministru adjunct al ştiinţei şi
educaţiei din Lituania), Marco Benedetti (directorul general al Direcţiei generale Interpretare/DGI a
Comisiei Europene/SCIC35), Rytis Martikonis (directorul general al Direcţiei generale
Traducere/DGT a Comisiei Europene36) – care a menţionat, printre altele, reţeaua Ro+37 creată de
traducătorii români de la Comisie – , Algirdas Saudargas (europarlamentar lituanian), Gintaras
Morkūnas (şeful Unităţii Interpretare pentru limba lituaniană din Direcţia generală Interpretare şi
Conferinţe a Parlamentului European) şi Gerhard Stickel (preşedintele EFNIL) – care a citit primele
fraze în limba lituaniană.
Comunicările, cu titlurile în program în engleză, dar prezentate în diverse limbi (cu
intepretarea aferentă) şi ale căror rezumate au fost remise participanţilor, au fost grupate tematic câte
trei în patru „sesiuni”, moderate de membrii Comitetului executiv al EFNIL, şi au fost urmate de
scurte întrebări şi discuţii.

31
Creat ca atare în anul 1941 şi reorganizat în 1990, după căderea comunismului şi
redobândirea independenţei faţă de fosta URSS.
32
Membră a Comisiei pentru Dezvoltarea Lituaniei, condusă de primul ministru al ţării.
33
Instituită în anul 1993 printr-o lege amendată în 2001.
34
Ziua europeană a limbilor se sărbătoreşte din iniţiativa Consiliului Europei în fiecare an
începând din 2001, care a fost Anul european al limbilor.
35
De la numele anterior în limba franceză Service Commun Interprétation-Conférences, cel
mai mare serviciu de interpretare din lume.
36
Fost printre altele secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Lituania şi fost
reprezentant permanent al Lituaniei la UE.
37
Reţeaua de excelenţă lingvistică a limbii române folosite în cadrul instituţiilor Uniunii
Europene (http://www.ier.ro/index.php/site/newsletter_page/33), creată în anul 2010, la reuniunea de
la Bucureşti, din iniţiativa şefului departamentului de română din cadrul DGT, Viorel Şerbănescu, şi
al cărei preşedinte de onoare este acad. Marius Sala, este o reţea de experţi din România
(reprezentând administraţia publică centrală, mediul academic, universitar şi de cercetare, societatea
civilă), care colaborează benevol cu traducătorii români de la Comisia Europeană în scopul asigurării
concordanţei lingvistice şi terminologice între legislaţia UE şi legislaţia românească; în luna
noiembrie 2013 a avut loc o a patra reuniune (după cele de la Bruxelles 2011 şi Bucureşti 2012), care
a fost organizată sub formă de videoconferinţă Bucureşti-Luxemburg.
126 Cronică 12

În prima sesiune de comunicări, Jan Truszczyński (director general pentru educaţie, formare,
cultură şi tineret la Comisia Europeană38), în alocuţiunea Reflections from the angle of education and
culture, s-a referit, printre altele, la programele care vor demara în 2014 în cadrul strategiei Europa
202039: Creative Europe40 (care va sprijini, printre altele, traducerea de opere literare dintr-o limbă
europeană în alta) şi Erasmus Plus/Erasmus+41 (care va avea o deschidere mult mai mare decât
proiectele similare precedente, pe care le înglobează). În comunicarea Europe – found in translation,
Klaus Reichert42 a susţinut, cu exemple (printre care traducerea Bibliei din ebraică etc.), ideea că
istoria culturilor europene este o istorie a traducerilor şi că traducerea este totdeauna interpretare.
A urmat comunicarea lui George Floros (profesor asistent la Departamentul de studii engleze,
Universitatea din Cipru),‘Lost’ and ‘found’ in translation: Myths and realities for national languages
and imageries.
Alte două comunicări s-au referit la probleme ale traducerii textelor legislative. Astfel, Marie
Cornu (directeur de recherches la Centre national de la recherche scientifique/CNRS, directoarea
Centre d’études sur la coopération juridique internationale/CECOJI43), în comunicarea Legal aspects
of translation and interpretation in Europe, a discutat câteva exemple de traducere a unor termeni
referitori la drepturile de autor, iar Sten Palmgren (senior adviser pentru probleme legislative la
Ministerul finlandez al Justiţiei), referindu-se la cele două limbi oficiale din Finlanda, finlandeza şi
suedeza, a exprimat în contribuţia Translation of laws and public texts părerea că stilurile şi tehnicile
legislative diferite se reflectă şi pe plan lingvistic: astfel, în suedeză legile sunt mai scurte decât în
finlandeză; textele de lege în suedeză din Finlanda sunt traduse din finlandeză, care îşi pune
amprenta; descrierea sistemului juridic finlandez nu este totdeauna posibilă folosind împrumuturi din
suedeză, astfel că trebuie creaţi termeni noi sau aleşi termeni suedezi folosiţi în Finlanda.
Alte comunicări grupate împreună au avut în vedere cu precădere formarea traducătorilor şi a
interpreţilor. Astfel, Nijolė Maskeliūnienė (şefa Departamentului de studii pentru traducere şi
interpretare al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Vilnius44), în The Lithuanian translation
market and translator training – challenges and prospects, s-a referit la tradiţia recentă a traducerii şi
interpretării în Lituania, dezvoltată mai ales după intrarea ei în UE, şi la problemele pe care le pune
pregătirea traducătorilor la Universitatea din Vilnius. Gunnhildur Stefánsdóttir (head of translations

38
Care a fost, printre altele, secretar de stat în Ministerul polonez al Afacerilor Externe,
negociator-şef în timpul negocierilor de aderare a Poloniei la UE şi ambasador al Poloniei la UE.
39
Europa 2020 este strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani, ale cărei
priorităţi sunt ca UE să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, ajutând UE
şi statele membre să ajungă la un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de
coeziune socială, prin atingerea a cinci obiective majore privind ocuparea forţei de muncă, inovarea,
educaţia, incluziunea socială şi mediul/energia, http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm.
40
http://www.cultura2007.ro/cultura2007-ro_doc_129_programul-europa-creativa-2014-2020_pg_0.htm.
41
http://ec.europa.eu/education/news/20130719-erasmus-plus-preparation_en.htm.
42
Anglist, traducător şi poet, care a fost profesor la Universitatea Johann-Wolfgang-Goethe
din Frankfurt/Main, întemeietor şi director al Zentrum zur Erforschung der Frühen Neuzeit,
preşedinte al Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung din Darmstad şi este membru
al Centrului PEN din Germania. Prieten cu scriitorul german originar din România Oskar Pastior, fost
deportat într-un lagăr sovietic, care i-a furnizat scriitoarei Herta Müller (laureată a Premiului Nobel
pentru Literatură) materialul pentru romanul Atemschaukel „Leagănul respiraţiei”, pe care ar fi urmat
să-l scrie împreună dacă Pastior nu ar fi încetat subit din viaţă.
43
CECOJI are ca obiect proprietatea intelectuală, drepturile privind tehnologia informaţiei şi
comunicării/TIC, drepturile omului, drepturile culturale, normativitatea şi noile tehnologii şi
întreprinde acţiuni privind expertiza sau formarea continuă în domeniul proprietăţii intelectuale.
44
Redactor-şef al revistei Vertimo studijos („Studii de traducere”).
13 Cronică 127

la Centrul de traduceri al Ministerului Afacerilor Externe al Islandei45, ţară fostă candidată la UE), în
Translator training in the Translation Centre of the Ministry for Foreign Affairs, a descris evoluţia
modalităţilor de formare a traducătorilor islandezi, în care s-a pus accentul pe calitate, pe coerenţa textului,
pe specializare şi pe aspectele tehnice. Italo Rubino (şeful Departamentului de limba italiană al DGT), în
comunicarea Translation for the European Commission – General and Practical Aspects of the Italian
Department at the Directorate General for Translation, s-a referit, printre altele, la reţeaua REI/Rete per
eccelenza dell’italiano istituzionale46 (creată pentru a veni în ajutorul traducătorilor italieni de la DGT, care,
ca expaţi, nu mai au contact direct şi permanent cu evoluţiile limbii din ţara de origine). Într-o scurtă
intervenţie legată de această chestiune m-am referit la activitatea reţelei Ro+ în sprijinul traducătorilor
români de la Comisia Europeană, creată după modelul REI.
În cea de a doua zi a lucrărilor am audiat comunicarea prezentată de Martina Ožbot (de la
Universitatea din Liubliana), The role and status of translation in a translation-oriented culture: the
case of Slovenia, care s-a referit la o caracteristică a acestei culturi „mici” de a fi orientată cu
precădere, de la origini şi până astăzi, spre traducere, autoarea oprindu-se apoi la traducerile literare şi
ştiinţifice şi la interpretare. A urmat Andreas Witt (senior researcher la Institutul Limbii Germane din
Mannheim), care a vorbit despre Automatic translation – State of the art, problems and perspectives,
referindu-se la programele folosite de traducători, dar şi la traducerea automată bazată pe metode
statistice (proiectul Moses MT47). Johan Van Hoorde (senior project manager la Uniunea pentru
Limba Neerlandeză48) a prezentat, în Terminology co-ordination and validation between EU Member
States (Emerging practices and future perspectives), o platformă de coordonare pentru terminologia
neelandeză; neerlandeza fiind o limbă pluricentrică, situaţie despre care autorul vorbise şi la
Conferinţa de la Madrid49, există dificultăţi în alegerea termenilor adecvaţi la nivel european; EFNIL
ar putea fi cadrul pentru crearea unei reţele comune pentru limbile europene.
Conferinţa s-a încheiat cu un „panel” de discuţii cu tema Demands and suggestions for
interpretation and translation in Europe, moderat de Sabine Kirchmeier-Andersen şi la care au
participat, dintre delegaţii EFNIL, Claude Durand, Klaus Reinhart, Gunnhildur Stefánsdóttir, Johan
Van Hoorde.
Actele Conferinţei EFNIL de la Vilnius urmează să apară la aceeaşi editură ca şi precedentele.

*
III. Adunarea generală a EFNIL

Imediat după Conferinţă a avut loc adunarea generală a EFNIL, în care s-au prezentat, discutat
şi votat documentele remise anterior membrilor, şi anume minuta adunării generale precedente,
rapoartele privind anul 2012–2013 (activitatea EFNIL, raportul financiar) şi proiectele de activitate şi
de buget pentru anul 2013–2014.

45
Centru cu misiunea de a traduce documentele Spaţiului Economic European, alte acorduri
internaţionale şi texte legale, scrisori oficiale, acquis-ul european, acorduri de comerţ liber, convenţii ale
Consiliului Europei etc. Consiliul Limbii Islandeze, format din reprezentanţi ai universităţilor, ziarişti,
profesori etc., şi Ministerul Culturii, Ştiinţei şi Educaţiei avizează măsurile de politică lingvistică.
46
http://ec.europa.eu/dgs/translation/rei/.
47
Moses este un sistem statistic de traducere automată care permite găsirea automată de
modele de traducere pentru orice pereche de limbi pe baza unor corpusuri paralele, un algoritm de
căutare eficient găsind cea mai mare probabilitate de traducere dintr-un număr exponenţial de alegeri,
http://www.statmt.org/moses/.
48
Uniune care reuneşte Belgia (Flandra), Surinam şi Ţările de Jos.
49
Johan Van Hoorde, Il neerlandese come lingua pluricentrica: Dall'asimmetria alla simmetria,
http://www.efnil.org/conferences/archives/madrid-2006/papers/04-EFNIL-Madrid-Vanhoorde.pdf/view.
128 Cronică 14

Preşedintele EFNIL a salutat „reactivarea” (după expresia înscrisă pe agenda adunării


generale) Academiei Române la Federaţie şi m-a prezentat membrilor prezenţi, în faţa cărora am
descris pe scurt activitatea Institutului şi a mea în cadrul acestuia, subliniind calitatea limbii române
de limbă romanică şi pledând pentru folosirea în cadrul EFNIL, alături de engleză, şi a limbilor
romanice majore, în spiritul Declaraţiei EFNIL de la Bruxelles: „L’anglais est utilisé en Europe
comme langue de travail dans de nombreuses situations; même s’il faut reconnaître les avantages
pratiques de cette attitude, il est de la plus haute importance de maintenir, de renforcer et d’enrichir
toutes les langues nationales des pays européens dans tous leurs domaines de fonctionnalité”.
(http://www.efnil.org/documents/brussels-declaration-on-language-learning/francais).
Reluarea legăturilor instituţionale dintre Academia Română/Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan – Alexandru Rosetti” din Bucureşti şi EFNIL este şi urmarea vizitei întreprinse la Academia
Română de Gerhard Stickel şi Jean-François Baldi (delegat adjunct la Délégation générale à la langue
française et aux langues de France, pe care o reprezintă în EFNIL). Cei doi au rememorat cu
deosebită plăcere primirea lor de către acad. Ionel Haiduc, preşedintele, pe atunci, Academiei
Române, precum şi participarea acad. Marius Sala la conferinţe anterioare ale EFNIL (absenţa sa de
această dată, din cauza suprapunerii cu Simpozionul de lingvistică al Institutului, fiind regretată de
mai mulţi dintre cei prezenţi la Vilnius).
La adunarea generală a EFNIL s-a decis ca următoarea conferinţă şi adunare generală a EFNIL
să aibă loc în 2014 (tot în jurul datei de 26 septembrie, Ziua europeană a limbilor) la Florenţa, sub
egida Accademiei della Crusca, reprezentată la Vilnius de Cecilia Robustelli, Italia urmând să deţină
în acea perioadă preşedinţia UE. Tema Conferinţei se va referi la rolul limbilor în învăţământul şi
cercetarea universitare). Componenta ludică a ambianţei s-a concretizat în faptul că reprezentantei
instituţiei organizatoare a conferinţei următoare i s-a predat ştafeta sub forma unui afiş al EFNIL care
se poate rula, purtând deviza Your language is our heritage şi care fusese conceput de organizatorii
conferinţei de la Budapesta.

Lucrările Conferinţei şi ale Adunării generale s-au desfăşurat în special în limba engleză, dar şi
în franceză, germană, italiană, lituaniană (cu interpretare din şi în mai multe limbi asigurată de
excelenţi profesionişti). Este singura reuniune de lingvişti la care am participat la care se prevăd
interpreţi (cu excepţia unui congres de terminologie de la San Sebastian, din cauza folosirii acolo a
limbii basce).
Am profitat de ocazie pentru a oferi Jolantei Zabarskaitė volumul referitor la activitatea
Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” şi câte un exemplar din periodicele care
apar sub egida acestuia (buletinul Institutului şi revistele Limba română, Revue roumaine de
linguistique şi Studii şi cercetări lingvistice).
Membrii Institutului Limbii Lituaniene, ca şi aceia ai Comitetului executiv al EFNIL, au fost
gazde extraordinare. Cu acest prilej am vizitat şi Muzeul Limbii Lituaniene, organizat în localul
Institutului şi a cărui idee ar putea fi preluată şi în România.
Nu pot să nu menţionez şi farmecul discret al Vilniusului (curat şi fără câini vagabonzi), în
care reînvie oraşul vechi (simbolizat şi prin minunate bijuterii din chihlimbar, ţesături din in şi
tricotaje din lână) şi în care mărturiile perioadei comuniste se îmbină cu insemnele modernităţii.
În ceea ce priveşte limba lituaniană, am avut cu toţii surprize faţă de ceea ce ştiam dinainte
despre cea mai arhaică (cel puţin prin flexiune) limbă indo-europeană (terminaţiile în -s sunând
cunoscut, cf. centras, filiales, republikos etc.), care a servit la stabilirea acestei familii lingvistice: în
afara împrumuturilor internaţionale recognoscibile (cf., la diverse forme flexionare, archyvniai,
biblioteka, dokumentai, elektroniniu, informacjia, kompiuteriniai, muziejų, nacionalnė, redaksija,
telefonu etc., printre care unele reminiscenţe din perioada sovietică, precum termenul derivat din rus.
marşrut pentru „traseu”), nu prea se identifică cuvinte comune cu latina, iar din punct de vedere
fonetic se remarcă sunete care nu existau în latină (precum č, š, ž). Cum să ghiceşti, de pildă, că oro
uostas înseamnă „aeroport” dacă nu ai vedea şi desenul unui avion alături? Noroc că rusa învăţată în
15 Cronică 129

şcoala comunistă, pe care atunci o uram, prosteşte, te ajută să comunici cu lituanienii în vârstă, iar cu
tinerii te poţi înţelege în engleză sau chiar germană, toţi fiind gata să te lămurească. Desigur, ignoranţa
noastră era de vină, iar experienţa a fost un îndemn de a ne ... upgrada/updata cunoştinţele.
Cei zece ani de existenţă ai EFNIL au fost sărbătoriţi prin tortul aniversar pregătit de
directoarea Institutului Limbii Lituaniene în încheierea dineului oferit în onoarea participanţilor la
reuniune (după ce la Conferinţa precedentă se oferiseră cadouri simbolice lui Gerhard Stickel şi Johan
Van Hoorde).
Semnificativ pentru relaţiile personale din cadrul EFNIL mi s-a părut faptul că badge-urile cu
numele participanţilor erau aranjate la secretariat în ordinea alfabetică nu a numelor de familie, ci a
prenumelor, aşa cum se adresează unii altora membrii EFNIL care se cunosc.

IV. Conferinţa Unity in diversity: languages for mobility, jobs and active citizenship50
Vilnius, 25–26 septembrie 2013

Nu am putut participa (ceea ce mi-ar fi dublat şederea la Vilnius, cu cheltuielile aferente) la


această uriaşă conferinţă (400 de înscrişi!), cuplată, şi tematic, şi calendaristic, cu aceea la care am
asistat, dar cred că merită să o semnalez, în speranţa că vom putea citi Actele ei.
Având în vedere că Lituania deţinea în semestrul al doilea al anului 2013 preşedinţia prin
rotaţie a UE, iar 2013 a fost Anul european al cetăţenilor, consacrat drepturilor care decurg din
statutul de cetăţean al UE, Ziua europeană a limbilor a fost marcată şi prin această conferinţă,
organizată la Vilnius de Comisia Europeană, Institutul Limbii Lituaniene, Comisia de Stat pentru
Limba Lituaniană şi Departamentul de studii pentru traducere şi interpetare al Universităţii din
Vilnius, sub patronajul comisarului european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret,
Androulla Vassiliou, şi sub auspiciile preşedinţiei lituaniene la Consiliul UE. Comitetul de organizare
a avut ca preşedintă pe Jolanta Zabarskaitė şi ca vicepreşedintă pe Nijolė Maskaliūnienė. Traducerea
simultană a fost asigurată în şapte limbi: engleză, franceză, germană, italiană, lituaniană, spaniolă şi
limba semnelor internaţională/IS(L).
Legătura cu conferinţa EFNIL nu este numai cronologică, ci a constat şi în aceea că Federaţia a fost
onorată prin invitarea unor membri ai ei să prezinte comunicări (Gerhard Stickel, Jolanta Zabarskaitė51) şi
să participe la „paneluri” (Sabine Kirchmeier-Andersen52, Tamás Váradi53, John Simpson54).
Cu acest prilej, participanţii au putut vizita şi expoziţia Understanding the Lithuanian
Language. An Old Language for Modern Communication, organizată de Institutul Limbii Lituaniene
şi de Ministerul Afacerilor Externe şi care fusese prezentată anterior la Palatul Hofburg din Viena, cu
ocazia Adunării Parlamentare a OSCE din anul 2011.
14 octombrie 2013
IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
ioana.vintila.radulescu@gmail.com

50
http://www.multilingualism2013.lt/index_en.php?menu=home, http://www.lrs.lt/intl/
presidency.show?theme=381&lang=2&doc=1442.
51
În colaborare cu Arūnas Augustinaitis, http://www.multilingualism2013.eu/
isvados/Plenary/PL_25%20Zabarskaite_Augustinaitis.pdf.
52
http://www.multilingualism2013.eu/isvados/W_I/WS_I%20Kirchmeier.pdf.
53
http://www.multilingualism2013.eu/isvados/W_I/WS_I%20Varadi.pdf.
54
http://www.multilingualism2013.eu/isvados/W_I/WS_I%20Simpson.pdf.
130 Cronică 16
RECENZII

Maria Iliescu, Victoria Popovici, Rumänische Grammatik; Hamburg: Helmut


Buske Verlag 2013, 446 Seiten

Das neulich erschienene (2013), von Maria Iliescu und Victoria Popovici ausgearbeitete Buch,
Rumänische Grammatik zählt zu der Reihe der grundlegenden Werke im Bereich der angewandten
Grammatik, die sich in erster Linie an der normierten Variante der rumänischen Sprache orientieren
und deren Schwerpunkt in der Darstellung der durch die linguistische Qualität der Bestandteile
bedingten Regeln und Abweichungen liegt, wobei sie zugleich auf einige wesentliche Aspekte
hinweisen, die die umgangssprachliche, nicht-standardisierte, für den mündlichen Gebrauch der
Kommunikation kennzeichnende Ausdrucksweise (volkssprachliche, regionale oder sogar argotische
Elemente, expressive stilistische Werte usw.) betreffen, deren Unkenntnis unter Umständen die
Lernenden am Sprechen hindern und eventuell sie vom Verständnis der Texte abhalten.
Das zur Diskussion gestellte Buch nimmt einen wichtigen Platz im Rahmen der Arbeiten
dieser Art1 aus dem deutschsprachigen Raum dadurch ein, dass es eine Beschreibung der
grammatischen Struktur des Rumänischen darstellt, indem es auf Sprachbelege stützt, die dem
aktuellsten Stand der Gegenwartssprache angehören.
Das Beispielgebende Material beruht sowohl auf selbst gebildete Sätze, als auch auf von
Internetquellen übernommene Sätze, die die Gegenwartssprache besser reflektieren. Literarische
Texte, als Quelle für Sprachbelege, wurden vermieden.
Die theoretische Perspektive der Arbeit ist vorwiegend deskriptiv, wobei die gebrauchte
Terminologie, obwohl sie in Zusammenhang mit den Facharbeiten gebracht wird, sowohl für einen
Linguisten als auch für eine Person ohne grammatische Fachkenntnisse verständlich ist.
Die Grammatik richtet sich erstens an deutsche Muttersprachler, die Rumänisch lernen wollen.
Aus diesem Grund geht sie bei der Beschreibung, Klassifizierung und Charakterisierung des
grammatischen Systems des Rumänischen von dem System des Deutschen aus, indem sie ständig
einen Vergleich mit diesem macht und indem sie auf den Unterschieden phonetischer und
grammatischer Art zwischen den betreffenden Idiomen besteht.
Die Autorinnen legen nahe, dass man nur durch den Bezug auf das System der Muttersprache
ein besseres Verständnis des fremden grammatischen Systems versichern kann. In diesem Sinne ist es
wichtig, zu beachten, dass in den Sprachen mit einer erweiterten Flexion wie das Rumänische, der
Ausdruck der grammatischen Verhältnisse zwischen den verschiedenen lexikalischen konstitutiven
Bestandteilen einer Äußerung durch Deklination, Konjugation und Kongruenz realisiert wird.
Infolgedessen zeichnet sich die Arbeit durch die Art und Weise aus, in der sie dazu kommt, die
theoretische Grundlage der morphologischen und syntaktischen Organisation deutlicher zu machen.
Das Buch, rigoros und klar organisiert, enthält eine Einleitung, in der die Kozeption und den
Aufbau der Grammatik sowie eine Auswahlbibliografie (wobei sie sieben grundlegende Arbeiten des
Fachgebietes enthält) und 24 Unterkapitel, sich in drei große Abteilungen Phonetik (das erste
Kapitel), Morphologie (die Kapitel 2–18) und Syntax (die Kapitel 19–24) einordnend, dargelegt
werden und es schließt mit einem für die Benutzer sehr brauchbaren Register.
Die erste Abteilung (Kapitel 1) beschäftigt sich mit den Schwerpunkten des rumänischen
phonetischen Systems: dem Alphabet, der Aussprache, der Betonung, der Silbentrennung, dem

1
Neben vorhergehenden Werken wie Beyrer, Arthur /Klaus Bochmann/ Siegfired Bronsert,
1987, Grammatik der rumänischen Sprache der Gegenwart, Verlag Enzyklopädie, Leipzig, von den
Autorinnen erwähnt.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 131–146


132 Recenzii 2

Gebrauch des Bindestrichs, der Großschreibung und den phonetischen Alternationen. Eine besondere
Stellung nimmt in dieser Abteilung das System der phonetischen Alternationen ein, weil das zur
Diskussion gestellte Phänomen Schwierigkeiten den ausländischen Sprechern bereitet. Die
Autorinnen heben die in dem System der phonetischen Veränderungen anzutreffenden
Regelmäßigkeiten hervor, wobei sie dadurch den Prozess der Aneignung von Regeln erleichtern. Die
Einordnung dieser Regelmäßigkeiten in Übersichtstabellen und Kommentare zu den besprochenen
Phänomenen sind äußest deutlich und nützlich.
Die zweite und umfangreichste Abteilung der Arbeit (Kapitel 2–17) stellen die
morphologischen Besonderheiten der unterschiedlichen flektierbaren und nicht-flektierbaren
Wortarten (Substantiv, Artikel, Adjektiv, Pronomen, Numeral, Verb beziehungsweise Adverb, Präposition,
Konjunktion, Interjektion, Nominalgruppe) dar. Die Beschreibung jeder morphologischen Einheit geht in
erster Linie von Verzeichnung der Mechanismen mit regelmäßigem Charakter aus, die bedeutsam für
die erste Stufe der Einprägung und Begreifung der Probleme (wie zum Beispiel die Darstellung der
Konjugation regelmäßigeR Verben) sind.
Auch hier werden einige regionale Phänomene (bestehende Unterschiede in Bezug auf den
Gebrauch mancher morphologischer Formen zwischen bestimmten sprachlichen Arealen –
Siebenbürgen, Oltenien, der Republik Moldau) oder stilistische Phänomene (umgangssprachliche
Formen) oder Veränderungen der Verhältnisse bezüglich der Häufigkeit der Verwendung einiger
Elemente aus dem morphologischen Bereich verzeichnet. Zum Beispiel wird es darauf hingewiesen,
dass man bei der korrekten Verwendung des Relativpronomens im Genitiv auf zahlreiche
Schwierigkeiten stößt; ein häufiger Fehler in der rumänischen Gegenwartssprache ist die
Inkongruenz: „zwischen dem Relativpronomen care im Genitiv und seinem Bezugswort, wenn care
zusammen mit dem Genitivartikel al / a / ai / ale steht. Das Relativpronomen kongruiert mit dem im
übergeordneten Satz bekannten Besitzer, der Genitivartikel hingegen kongruiert mit dem im
Relativsatz genannten Besitztum, so dass die Kongruenzbeziehungen „über Kreuz” erfolgen: –
băiatul al cărui prieten/ – fata al cărei prieten/– animalul al cărui ochi/ - fata ale cărei prietene /–
băieţii al căror prieten/ – băieţii ai căror prieteni.” (S. 167)
In dieser Abteilung werden zwar zahlreiche, in sehr unterschiedlichen Kontexten verbreitete
Phänomene erwähnt, die die aktuellen Tendenzen der rumänischen Sprache in der betreffenden
grammatischen Abteilung kennzeichnen:
– Konstruktionen mit hyperkorrektem Charakter, die typisch für die Presse- und
Internetsprache sind (Konjunktivformen in der 1., 2. und 3. Person Singular să îmi amintesc, să îşi
amintească; die präpositionalen Wendungen în/cu scopul zum Ausdruck einer finalen Bedeutung;
pronominale Adjektive acesta, aceasta, die in der Standardsprache benutzt werden);
– Formen, die gegen die Norm verstoßen aber die durch den aktuellen gängigen
Sprachgebrauch begünstigt werden (die Tendenz, das Verb a trebui persönlich zu verwenden; der
Gebrauch des Pronomens alde mit pejorativer Bedeutung; die Reduplikation ceva-ceva; die
umgangssprachlichen Adverbien cică, pasămite, chipurile zum Ausdruck der Unsicherheit einer
Aussage; die Verwendung des Pronomens care ohne die Präposition pe auch wenn es die Funktion
eines direkten Objektes hat; der Gebrauch von umgangssprachlichen Formen der Numerale unşpe,
doişpe; die Verwendung inkorrekter Formen in offiziellen Situationen linia una).
Die dritte Abteilung der Arbeit geht auf Probleme der Syntax (Kapitel 18-24) ein. Die
Beziehungen, die zwischen den Wörtern in dem Kommunikationsprozess bestehen, sowie die von der
Norm auferlegten Restriktionen werden ausführlich anhand treffender Beispiele erklärt, mit dem
Zweck, den Benutzern die Bildung klarer und korrekter Aussagen in rumänischer Sprache zu erleichtern.
Bei der Beschreibung syntaktischer Beziehungen beruhen die Autorinnen auf die assoziativ-
kombinatorische Komponente. Dazu werden gründlich die Frage der doppelten (obligatorischen und
fakultativen) Markierung des direkten Objektes, die Nebensätze, die Verneinung, die Einschränkung
dargelegt. Es wird dabei auf Aspekte des volkstümlich-umgangssprachlichen Gebrauchs bestimmter
Sprachelemente (die Negationswörter ba, neam, die Verbreitung in der gegenwärtigen
Kommunikation des Adverbs decât in affirmativen Sätzen, was von den normativen Werken nicht
akzeptiert wird) verwiesen.
3 Recenzii 133

Die akkurat formulierten Erläuterungen zu der Bildungs- und Funktionsweise der sprachlichen
Einheiten und zu den aufgestellten Regeln tragen dazu bei, dass dieses Handbuch die Fähigkeit des
deutschen Muttersprachlers, richtig und bewusst sowohl auf grammatischer Ebene als auch auf
pragmatischer Ebene konkrete Sätze in rumänischer Sprache zu produzieren und zu verstehen,
herausbildet und entwickelt. Die fehlerlose, klare, gepflegte Ausdrucksweise sowie die
umgangssprachliche, der Kommunikationssituation angemessene Formulierung stellen das Gelingen
jeder kommunikativen Handlung dar.
Das angeborene Sprachgefühl in rumänischer Sprache, ergänzt von der hohen theoretischen
Kompetenz in Fragen der Sprachwissenschaft und von der langen Unterrichtserfahrung der
Autorinnen, auffindbar in der Verfassung des Handbuches, werden von den kritischen Beurteilungen
der Studierenden der Rumänistik an der Friedrich-Schiller-Universität Jena vervollständigt, die von
dem Standpunkt des Ausländers aus über die Zielsprache abgegeben sind.
Rumänische Grammatik ist eine wesentliche Arbeit und insofern bemerkenswert, dass sie sich
durch die Aktualität der veranschaulichenden Belege und den Reichtum an Beispielsätzen, durch die
konstruktive, wirksame Art und Weise der Verbindung neuer aktueller Kentnisse aus dem
sprachwissenschaftlichen Bereich mit der theoretischen Perspektive schulgerechten Typs auf die
beschriebenen Phänomene, durch die durchorganisierte Gliederung und Anordnung der sprachlichen
Fakten und nicht zuletzt durch den exhaustiven Charakter der Herausarbeitung und Darlegung
sprachlicher Elemente heraushebt.
Wir beurteilen die besprochene Arbeit als ein unerlässliches Instrument für alle, die sich
wünschen, sich korrekt und systematisch das Funktionssystem des gegenwärtigen Rumänischen
anzueignen und zugleich als ein Vorbild für den Aufbau und die Abhandlung einer Facharbeit im
Bereich der angewandten Sprachwissenschaft.

ADRIANA DĂNILĂ
Christliche Universität „Dimitrie Cantemir”
Fakultät für Fremdsprachen und Literaturen, Germanistische Abteilung
Splaiul Unirii 176, sector 4, Bukarest
adriana_danila2013@gmail.com

Doina Paula Doroftei, Inscripţiile în limba latină din bisericile României, din
perioada 1290–1850, cu privire specială asupra bisericilor maghiare din
Transilvania, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române,
2013, 320 p.

În prima lucrare cu acest titlu apărută la noi, autoarea a cercetat inscripţii consemnate în
lăcaşuri de cult din 48 de localităţi, aparţinând unei zone interetnice şi mai multor confesiuni creştine,
notate pe diferite părţi ale clădirilor (poartă, tavan, grindă), pe altar sau tavan, pe monumente
funerare, precum şi pe clopote.
Scrise pe materiale durabile, ele se adaugă completând datele din documente.
Inscripţiile au fost cercetate de autoare sub triplul aspect – tipologic, geografic şi cronologic,
iar analiza textelor a avut în vedere o abordare interdisciplinară – epigrafică şi lingvistică.
Demn de remarcat este efortul autoarei de a fi selectat materialul în mod preponderent prin
cercetare pe teren, completată prin bibliografie.
Rezultatele analizei făcută cu maximă acurateţe au fost consemnate în fişe care conţin
exhaustiv toate informaţiile privind fiecare inscripţie şi anume: numele localităţii (în română şi
134 Recenzii 4

maghiară) varianta de cult creştin, atestarea documentară a lăcaşului, descriere detaliată a obiectului,
transcrierea textului latin şi traducerea lui în română.
În paginile 251–263 sunt consemnate aspectele epigrafice, iar între 264–291 – aspectele lingvistice.
În domeniul epigrafiei sunt notate sursele, modalităţile de datare, pe unităţi temporale în
ordinea lună, ziuă, an, tipurile de literă şi forme de combinare a lor, formule de abreviere (prin
contragere sau trunchiere).
Observaţiile lingvistice se referă la fonetică şi grafie, morfologie şi sintaxă, formarea cuvintelor
(prefixare sau sufixare) iar în domeniul lexicului sunt notate tipuri de formule religioase sau funerare,
precum şi varietatea sinonimică privitoare la noţiunile fundamentale – moarte sau mormânt.
Printre procedeele stilistice mai frecvente se remarcă apelul la versificaţie, comparaţii sau
metafore, repetiţii.
Glosarul (p. 289–299) consemnează apelul la sinonime şi sensuri specifice latinei creştine.
Bibliografia (p. 293–299) pune în lumină acurateţea informaţiilor din lucrări în limbile latină,
română, maghiară, germană.
Foarte instructive şi impecabil realizate sunt numeroasele reproduceri de inscripţii, cele murale
în culori având un aspect pictural.
Cartea Doinei Doroftei – model de cercetare epigrafică – este rodul unor îndelungate
preocupări ale autoarei, ea înscriindu-se în tematica tezei sale de doctorat, elaborată sub îndrumarea
regretatului profesor Dan Sluşanschi.

LUCIA WALD
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine,
Universitatea din Bucureşti

Irina Iszály Garami, Săcalul de altădată, Giula, 2013, 134 p.

Volumul menţionat, Săcalul de altădată, semnat de Irina Iszály Garami, conform desfăşurării
din Cuprins, p. 5, prezintă următoarea structură: Cuvânt înainte, p. 7: Din istoricul şi obiceiurile
săcălenilor, p. 9–25; Obiceiuri legate de naştere la Săcal, p. 26–38; Prelucrarea cânepei şi ţesutul în
comuna bihoreană Săcal, p. 39–58; Mâncăruri şi pregătirea lor la Săcal, p. 59–79; Obiceiuri de post
la Săcal, p. 80–87; Obiceiuri şi credinţe legate de creşterea animalelor, p. 88–106; Regulile etice ale
românilor din Săcal, p. 107–118; Culesul viei la Săcal, p. 119–129; Crişul Repede şi influenţa lui în
viaţa săcălenilor, p. 125–128; Întâmplări hazlii din Săcal, p. 129–132; Liceul „Nicolae Bălcescu”.
Absolvenţi originari din Săcal, p. 133–134.
El reuneşte contribuţii publicate la intervale diferite, punând la îndemâna cititorului, în acest
fel, informaţia risipită, până în prezent, în reviste. Gestul de a fi grupat articolele anterioare,
înseamnă, de fapt, un serviciu oportun pentru bibliografia cercetărilor privind limba română din
Ungaria. Din acest punct de vedere, iniţiativa trebuie salutată cu entuziasm.
În Cuvânt înainte, în redactare bilingvă, română şi maghiară, autoarea dezvăluie relaţia sa cu
localitatea natală care, de altfel, dă titlul cărţii (comuna Săcal, judeţul Bihor, Ungaria): În toate
etapele vieţii mele am trăit în acest sat la început mulţi ani, iar mai târziu multe luni, săptămâni şi
zile (p. 7). În capitolul următor, se menţionează faptul că din punct de vedere istoric, primul document
scris despre aşezare, din care rezultă că aceasta se afla în proprietatea familiei Szakali, datează din
anul 1248 (p. 9). A urmat o perioadă grea pentru localitate, fapt evident în datele unui recensământ,
5 Recenzii 135

din secolul al XVII-lea, în care aceasta figurează ca pustie. Depopularea se explică prin atacurile
turceşti frecvente în partea locului. Abia după 1740, satul s-ar fi colonizat cu populaţie adusă din
Munţii Apuseni. Ocupaţiile localnicilor, plugăritul şi păstoritul, se explică prin calitatea solului
mănos, udat cu generozitate de Crişul Repede, care, din acest punct de vedere, a creat multe probleme
săcălenilor. Viaţa lor în trecut seamănă cu viaţa ţăranilor români din Transilvania, de care sunt cei mai
apropiaţi spaţial, şi nu numai. Harnici, ştiutori de carte, munceau pământul şi creşteau animale,
ducându-şi traiul la bine şi la rău, la boală şi la sănătate, după experienţa înaintaşilor. Destul de târziu
au apelat la serviciul persoanelor calificate (medici), întrucât, chiar şi pentru oameni, recurgeau, cu
încredere, la descântece şi, în general, la „ştiinţa” celor care le practicau.
Se cuvine să subliniem faptul că Irina Iszály Garami s-a oprit, în general, asupra aspectelor
care îi diferenţiază sau îi apropie pe locuitorii comunei Săcal de ceilalţi români minoritari. În acest fel,
ea pune la dispoziţia celor interesaţi un bogat material documentar informativ, utilizabil în diverse
scopuri ştiinţifice.
În acest sens, deoarece în existenţa oricărei comunităţi, naşterea şi creşterea noii generaţii
constituie condiţia de perpetuare a aşezării, autoarea urmăreşte aspectul în cauză şi în localitatea din
care provine. În general, aceleaşi obiceiuri se întâlnesc şi în alte spaţii ale românităţii, dar mai ales în
cel transilvan. Comunitatea este evidentă, de pildă, în lexicul specializat pentru gravidă, atât epitetele
greoaie, groasă, în altă stare, tăroasă, cât şi expresiile i se ridică zadia; e plin sacul!; îi creşte doba!;
îs doi inşi; împinge micu pe cel mare! Tot aici menţionăm şi compusul muiere betejită (p. 31) pentru
lehuză. Sunt prezentate obiceiurile practicate la naştere, botezul, metodele de îngrijire a sugarului în
caz de boală, toate similare cu restul românităţii. Deosebirile constau, uneori, în terminologia diferită
şi în unele situaţii cum ar fi cea instituţionalizată în perioada 1950–1990: Când erau de trei săptămâni
… în loc de botez, se ţinea la sfatul comunei aşa numita serbare de acordare a numelui (p. 33).
Un capitol distinct în existenţa femeilor din Săcal l-a constituit prelucrarea cânepei şi ţesutul
(p. 39). Ca pretutindeni în spaţiul românesc, acolo unde s-a practicat cultura respectivă, activitatea
corespunzătoare cuprinde aceleaşi etape în privinţa recoltării şi prelucrării: tăierea cânepei, căratul la
topit, meliţatul, dărgălitul „zdrobitul (cânepei)”, grebănatul „dărăcitul”, torsul, spălatul tortului,
urzitul, învelitul, năvăditul etc. Între etapele enumerate, specifică locului rămâne dărgălitul
„zdrobirea cânepei, după meliţare, cu picioarele, pentru a îndepărta ultimele urme de puzderii”.
Capitolul Mâncăruri şi pregătirea lor la Săcal, în fapt, o suită de interviuri, cum demonstrează
şi subtitlul materialului De vorbă cu gospodinele din Săcal, se dovedeşte deosebit de interesant prin
informaţie şi prin vocabular. Pe lângă denumiri de preparate culinare specifice localităţii şi zonei
(coştolău „produse de porc: cârnaţi, cartaboşi, jumări, carne, trimise în dar rudelor, după tăierea
porcului”; curit umplut „sarmale”, deseală „adaos pentru mâncăruri, din lapte, făină, smântână”),
cititorul întâlneşte un lexic extrem de bogat, constând din elemente cu semantism caracteristic limbii
vechi ori, dimpotrivă, cu inovaţii de sens, dar tot pentru fapte arhaice. Pentru prima categorie,
menţionăm verbul ferbe „a găti”: Bărbaţii nu ferbeau (p. 6). Când era vreme bună, din primăvară
până-n toamnă, am fert în tinduţa de vară care era în faţa casei (ib.). În cazul acestui verb, caracterul
arhaic se împleteşte cu inovaţia, după cum atestă expresia dezvoltată, a ferbe dintr-o oală „a găti
împreună”: Cine are soacră, şi şedeau laolaltă, ferbeau dintr-o oală (p. 62); a coace ori ~ ~ pită, ca
în toată aria nordică, „a face pâine”: Cândva, în fiecare casă, au copt. E o muncă gre la femei. Eu am
copt tri pite mari şi un lipiaş (ib.); a turti „a tăia (porcul)”: Noi cei din Săcal turtim porcul (p. 63). În
filiaţie cu acest capitol, urmează Obiceiuri de post la Săcal, cu ample explicaţii: De ce se ţinea
postul? Cum se ţinea postul?, înainte de prezentarea mâncărurilor propriu-zise. Simpla lor enumerare
atestă caracterul regional al denumirilor: moare îngroşată, chisăliţă, ~ înăcrită, ~ cu tărâţe, zeamă cu
aluat, scrob, cu o reţetă care îl particularizează (Aluatu frământat trebuia trecut prin răzuitoare, apoi
se fierbea în apă puţină. Când aluatul era fiert se îngroşa cu făină. Mâncarea astfel devenită deasă şi
compactă se mânca îndulcită sau sărată şi cu puţin untdelemn); dopuri, moşocoarnă, rătişe etc. Şi în
136 Recenzii 6

Obiceiuri şi credinţe legate de creşterea animalelor identificăm practici specifice zonei transilvănene
(Toamna, raţele şi gâştele erau dopate – p. 92) ori lexeme specifice localităţii Săcal: cocoşí, verb din
partea locului al cărui sens de clarifică din explicaţia aferentă: Aripile cocoşului nu se taie, că la
„cocoşit” răneşte găinile – ib., compusul pui de cucuruz „porumb furajer”: De la păşune, vitele vin
acasă sătule. Primesc ceva pentru noapte, mai ales verdeaţă (pui de cucuruz) – p. 99; ţesălător
„ţesală” etc.; zicători: Găina care cotcorozeşte nu prea ouă, variantă pentru Femeia la care-i umblă
gura nu-i umblă brâncile. În Regulile etice ale românilor din Săcal, autoarea demonstrează că viaţa în
comunitatea descrisă s-a desfăşurat după norme stricte, fixate prin respectarea lor de generaţii întregi.
Acestea s-au învăţat în copilărie (Dacă furi ţi s-a rupe brânca!), anii de şcoală urmând să consolideze
însuşirea regulilor de conduită (p. 109). Ultimele două capitole, Culesul viei la Săcal şi Crişul Repede
şi influenţa lui în viaţa săcălenilor sunt urmate de o listă a absolvenţilor, originari din Săcal, ai
Liceului „N. Bălcescu”. Faptul nu este lipsit de semnificaţie, întrucât se poate constata că în perioada
1953–2006, cel puţin un elev, dacă nu mai mulţi, îşi recunoştea etnia, se preocupa de cultivarea ei,
urmând cursurile liceului de limbă română la Giula.
Cartea este prevăzută cu fotografii, ireproşabile ca realizare şi selecţie, executate cu pasiune de
Emil Garami şi Veronica Garami, care ilustrează excelent expunerea şi o susţin convingător.
Intenţia autoarei de a prezenta microuniversul din care s-a ridicat, făcându-l cunoscut aşa cum
era cu decenii în urmă şi cum cu greu poate fi imaginat de cei care n-au avut cum să-l cunoască
atunci, s-a materializat în prezentul volum. Compus din secţiuni distincte, menite să recompună
imaginea localităţii şi a localnicilor de odinioară, acesta constituie un preţios document şi, totodată, o
sursă de informaţii pentru toţi cei interesaţi de istorie, în general, de istoria minorităţii române, în
special, de etnografia şi folclorul acesteia şi, nu în ultimul rând, pentru specialiştii în limba română,
mai ales în dialectologie şi în istoria acestei limbi. Fără să îşi propună expres obiectivul de a oferi
sprijin lingvistic, Irina Iszály Garami, folosind fragmente de text, citate, istorioare care reproduc
întâmplări reale din Săcal, oferă, de fapt, mostre convingătoare, prin calitatea lor, de autentic grai
românesc, vorbit într-o comunitate din Ungaria. Elementele lexicale furnizate constituie un material
inestimabil pentru cercetătorul acestui compartiment al limbii române. Enumerăm câteva inovaţii
lexicale specifice graiului local: negoţie „afacere de negoţ”; zamă de cute (peiorativ) „numele unui
preparat absurd pentru a sugera absenţa totală a mâncării” (semnalăm conservarea cuvântului
moştenit din lat. cotem, pentru aria nordică, în opoziţie cu gresie din aria sudică), inovaţii semantice:
belitură „răzătură de pe stomacul porcului”; fire (de chibrituri) „beţe (de chibrit)”; a omorî porcul „a
sacrifica animalul respectiv”; tălpalău „ştergătoare”; unele dintre ele limitate la aria nordică a
românităţii, ca circulaţie: frăţişor, diminutiv de la frate; lătureţ „vas cu mâncare pentru porci”; trestiiş
(colectiv) „mulţime de trestii”, altele reprezintă derivate neologice, cunoscute la nivelul românei
standard: barajist „muncitor, paznic la un baraj”. Toate acestea dovedesc evoluţia particulară a
idiomului românesc, în condiţii speciale, create prin separarea de ansamblul limbii române.
În plus, trebuie să subliniem faptul că în prezentarea monografică a unor aspecte specifice
comunei Săcal, autoarea a recurs, ori de câte ori a fost necesar, la propriul grai, aşa cum l-a deprins în
localitatea sa natală. Dacă pentru partea documentar-istorică a fost nevoită să apeleze la surse
informative, părţile rezervate ilustrării cu povestiri din viaţa Săcalului, reprezintă o posibilitate de a
valorifica bagajul de cunoştinţe acumulat în copilărie, punându-l la dispoziţia cititorului cu o
deosebită generozitate. În fiecare dintre articolele reunite în volum, autoarea este „la ea acasă”. Nimic
nu este fals, artificial, forţat. Fluxul narativ al povestirilor ilustrative, curge în cel mai autentic grai.
Din acest motiv, textele săcălenilor se parcurg cu plăcere, iar cercetătorul se simte obligat să revină,
să reia lectura, de altfel cu mare folos ştiinţific şi nu numai.

IULIA MĂRGĂRIT
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
7 Recenzii 137

J. N. Adams, Social Variation and the Latin Language, Cambridge, Cambridge


University Press, 2013, 952 p.

Volumul de faţă reprezintă rezultatul îndelungatelor cercetări ale septuagenarului profesor


australian J. N. Adams, cunoscut pentru studiile sale de latină vulgară. Bogata bibliografie a lucrării
pune în evidenţă atât o impresionantă serie de contribuţii proprii, cât şi imensul material cu care a
lucrat în elaborarea unei lucrări cu un subiect atât de vast.
O notă originală a acestui volum o reprezintă aplicarea asupra limbii latine a studiilor efectuate
de W. Labov în privinţa stratificării sociale a limbii engleze din New York, în care sunt arătate
variaţiile cauzate de factori precum clasa socioeconomică, nivelul de educaţie, vârsta, apartenenţa
etnică sau simpla distincţie stilistică între limbajul cotidian şi cel îngrijit. La nivelul studiilor de limbă
latină, comparaţia care se impune este aceea dintre latina clasică şi cea vulgară, cu atât mai mult cu
cât ea explică şi evoluţiile ulterioare din limbile romanice. Diferenţele dintre cele două straturi ale
limbii latine sunt văzute ca fiind atât de mari, încât latina clasică este considerată o limbă standard,
fosilizată, în timp ce latina vulgară este îndeobşte prezentată în directă continuitate cu varianta arhaică
şi colocvială din opera lui Plaut.
Autorul prezintă starea actuală a studiilor de latină vulgară, neezitând să atragă atenţia asupra
generalizărilor exagerate ale predecesorilor săi. Obiecţiile sale sunt punctuale şi bine argumentate,
astfel încât cititorul ar putea fi tentat să desconsidere cercetările anterioare. J. N. Adams observă însă
că termenul de „latină vulgară” în sine nu este cu totul inutil, întrucât mărturiile antice nu permit
identificarea mai multor sociolecte în cadrul latinei vulgare. Mai mult, după cum avertiza şi W.
Labov, nu este deloc obligatoriu ca un model social complex să poată fi aplicat asupra oricărei alte
societăţi. Oricât de tentantă ar fi comparaţia între o metropolă modernă şi o metropolă antică, Adams
însuşi consideră că societatea romană nici nu ar fi permis separarea în atât de numeroase subdiviziuni,
oricât de multe mărturii am fi avut asupra ei.
În afară de introducere şi de capitolul final rezervat concluziilor, volumul are şase părţi, ele
însele divizate într-un total de treizeci de subcapitole, fiecare dedicat unui anumit tip de schimbare din
limbă. Astfel, cele şase domenii de care se ocupă sunt următoarele: fonologia şi ortografia; cazurile şi
prepoziţiile; morfologia şi sintaxa nominală, pronominală şi adverbială; morfologia şi sintaxa verbală;
subordonarea, respectiv lexicul şi ordinea cuvintelor. Subcapitolele, notate prin cifre romane, dau
dovadă de o neaşteptată autonomie. Autorul tratează subiectul fiecărui subcapitol în mod organizat,
separându-l adesea în subsecţiuni notate cu cifre arabe. Cum aproape fiecare capitol are o subsecţiune
dedicată concluziilor, această împărţire meticuloasă se dovedeşte a fi salutară pentru clasiciştii sau
romaniştii care doresc să afle care sunt, de fapt, noutăţile în fiecare dintre problemele tratate de
Adams. Organizarea arborescentă a materialului este folosită în chip eficient chiar şi de autor, întrucât
trimiterile din interiorul volumului se fac mai degrabă cu ajutorul acestui sistem de notare decât prin
indicarea paginilor.
Autorul îşi bazează argumentarea atât pe vastele sale studii privitoare la diversele mărturii de
limbă latină (printre care se numără cele referitoare la tăbliţele de la Vindolanda sau la scrierile de la
Bu Njem), cât şi pe imensul corpus stabilit de predecesori. De altfel, el atrage atenţia în repetate
rânduri asupra neîncrederii pe care ar trebui să o trezească studiile acelor cercetători care nu au avut
bunăvoinţa de a pune la dispoziţia cititorilor propriul corpus folosit. J. N. Adams oferă numeroase
citate în limba latină, dintre care doar o parte sunt traduse în engleză (în special mărturiile referitoare
la schimbările din limbă).
Capacitatea autorului de a sintetiza materialul prezentat pe parcursul a peste 800 de pagini este
pe deplin dovedită în capitolul final, dedicat concluziilor acestui studiu cu adevărat monumental. Cele
30 de pagini sunt deosebit de fluente, iar trimiterile la capitole anterioare au doar rolul de a readuce în
discuţie detaliile suplimentare care vin să nuanţeze o imagine de ansamblu sintetică. Autorul conchide
că schimbările din cadrul limbii latine nu au avut loc doar într-o singură direcţie şi că nici nu ar fi
existat o evoluţie strict paralelă a limbii clasice şi a celei vulgare. Dimpotrivă, unele schimbări sunt
138 Recenzii 8

atestate în mod egal la toate nivelurile limbii (cum ar fi pierderea diferenţelor cantitative între vocale),
unele pornesc de la păturile inferioare (un exemplu fiind reprezentat de „limbii plebeilor” în care scrie
Cicero în corespondenţa cu prietenii), iar altele chiar dinspre păturile superioare spre aşa-zisa limbă
vulgară (dovadă înlocuirea verbului eo cu vado, atestată la Ovidiu cu mult înainte de folosirea extinsă
din scrierile târzii). Totodată, asemănările aparente dintre limbile romanice şi cea plautină trebuie
privite cu precauţie: astfel, rezultatul monoftongării din orum (< aurum) este un o lung şi închis în
latină, pe când în italiană vocala este deschisă. Chiar şi mărturiile grămăticilor trebuie analizate în
context: Sfântul Augustin însuşi îi critica adesea pentru încercarea lor de a impune reguli care nu mai
erau respectate nici măcar de vorbitorii culţi.
Aşadar, volumul lui J. N. Adams se dovedeşte a fi un instrument extrem de valoros atât pentru
cei care se ocupă de istoria limbii latine, cât şi pentru romanişti. Concluziile şi contribuţiile personale
sunt constant scoase în evidenţă, iar numeroasele exemple citate de autor îi vor atrage cu siguranţă şi
pe cercetătorii care caută să-şi formeze o opinie proprie, deschizând astfel calea continuării studiilor
în acest domeniu.

MIHAIL-GEORGE HÂNCU
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Universitatea din Bucureşti
mihailhancu@gmail.com

Eugenia Bojoga, Limba română – „între paranteze”? Despre statutul actual al


limbii române în Republica Moldova, Chişinău, Editura „Arc”, 2013, 247 p.

În volumul Limba română – „între paranteze”?, Eugenia Bojoga [= E.B.], reuneşte articole,
eseuri, studii, deja publicate, despre limba română dintre Prut şi Nistru, din trecut şi din prezent,
organizate astfel: Prefaţă: Spre o conştiinţă românească şi europeană în Republica Moldova, de
Vitalie Ciobanu (p. 7–9), Argument (p. 11–12), secţiunile propriu-zise: Partea I (p. 13–115), Partea a
II-a (p. 116–171), Partea a III-a (p. 172–219), apoi, anexele: Résumé (p. 220–220), Indice de termeni
(p. 224–231), Indice de autori (p. 232–235), Bibliografie generală (p. 236–245), Cuprins (p. 246–247).
Oportunitatea volumului, în afara oricărei discuţii, este remarcată şi de semnatarul prefeţei: „o
contribuţie utilă, […] pentru depăşirea crizei identitare din societatea moldoveană, confruntată, în
prezent, cu două câmpuri de forţe antagonice: pe de o parte, moştenirea sovietică, cea care o trage în
trecut, încurajându-i prejudecăţile şi inerţiile păguboase, şi, pe de altă parte, exigenţele modernizării,
adaptarea la standardele şi la nivelul lumii civilizate, occidentale” (p. 8).
Din Argument, cititorul află că autoarea şi-a propus să elucideze cauzele pentru care limba
română, în Basarabia, are o situaţie atât de specială şi atât de controversată: „anatemizată” de unii
(comunişti) şi „glorificată” de alţii (lingvişti), orientându-se după ideea „că prezentul nu poate fi
înţeles altfel” decât prin asimilarea şi cunoaşterea trecutului (p. 12).
Repartizarea materialelor a urmat atât criteriul tematic, cât şi cel cronologic. Partea I cuprinde
intervenţiile punctuale în chestiunea limbii „moldoveneşti”, atât de ardente dincolo de Prut. Simpla
enumerare a titlurilor, de altfel excelent formulate, pare suficientă pentru a compune tabloul de
ansamblu al stării conflictuale, declanşate şi întreţinute, aparent, pe temeiuri lingvistice: Limbă
„moldovenească” şi integrare europeană?, Ofensiva limbii moldoveneşti, Ideologia moldovenismului
şi limba comuniştilor, Limba „moldovenească” şi dicţionarul lui V. Stati, Limba „moldovenească” –
o română de stradă, Limba română în Basarabia, un calvar fără sfârşit, „Limba care ne uneşte” sau
denumirea ambiguă a limbii (române), Prestigiul limbii române în Republica Moldova, Bilingvism,
semilingvism şi planificare lingvistică, Limba română … între paranteze?, Limba „moldovenească” –
diversiuni pe internet, Limba „moldovenească” este o denumire politică, Ziua Limbii Române – o
9 Recenzii 139

sărbătoare inexistentă?, Limba noastră cea de toate zilele. Partea a II-a reuneşte materiale privitoare
la limba română: „Limba de stat sau deruta identitară în Republica Moldova; Limba română în
paginile săptămânalului „Cuvânt moldovenesc”. Partea a III-a a fost rezervată contribuţiilor cu
caracter „retro”, dar şi actual: O lecţie de deontologie lingvistică, Avatarurile limbii române în
Basarabia sub ocupaţia ţaristă, Un studiu exhaustiv despre Republica Moldova, Basarabia, văzută
„prin lentile”, M. Sadoveanu despre Basarabia la 1919, Căpitanul Aurel I. Gheorghiu despre Basarabia.
Sumarul, după cum remarcă şi Vitalie Ciobanu (p. 8), dovedeşte că E.B. „analizează realităţile
lingvistice de ieri şi de azi din Republica Moldova, luând în calcul sondaje de opinie, limbajul mass-
media, opiniile … cetăţenilor […], texte polemice, elaborate în baza instrumentarului teoretic … al
sociolingvisticii (bilingvism, prestigiul limbii, politică lingvistică etc.) […], ca urmare a unor
minuţioase cercetări de arhivă, realizate în premieră, documente şi testimonii din perioada interbelică”.
În ansamblu, contribuţiile urmăresc soarta limbii române, sub diverse denumiri, din Basarabia.
În particular, fiecare dintre intervenţii dezbate chestiunea enunţată. În acest sens, ne limităm la un
singur exemplu: Limbă „moldovenească” şi integrarea europeană demască posibilităţile de
introducere insidioasă a sintagmei din titlu, în plan european. Vectorii sunt politicienii de o anumită
orientare de la Chişinău, dar şi infractorii basarabeni care, deopotrivă, cer asistenţă în limba
„moldovenească”. Adevărul istoric se ignoră cu bună ştiinţă, în primul caz, sau cu totală neştiinţă în
cel de al doilea. E.B. demontează sintagma limba „moldovenească”, în realitate, „un construct
stalinist, care are la bază ideea vehiculată de Proletcult a unei limbi simple / simpliste, proletare … o
română cu un vocabular extrem de redus şi rusificat, cu o sintaxă rudimentară … şi cu grafie
chirilică” (p. 18). De altfel şi lingviştii occidentali au perceput-o similar: „un construct politico-
ideologic şi nu lingvistic”, demascat exemplar de Eugen Coşeriu: A promova sub orice formă o limbă
moldovenească, deosebită de limba română, este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală
naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi din
punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci un act de
genocid etnico-cultural (p. 21).
Urmarea unei asemenea diversiuni, actualmente, constă în divizarea comunităţii de vorbitori:
unii susţin că vorbesc româneşte şi alţii, mai îndârjiţi, „moldoveneşte”, aceştia din urmă, fără studii,
cu studii precare în limba rusă, nativi ai graiului local, încărcat de rusisme. Relaţia dintre părţi ia
forma unui conflict lingvistic, în realitate cu mult mai complex, întrucât antrenează nu numai româna
şi rusa, ci şi româna şi „moldoveneasca”. Pseudoproblema lingvistică inventată s-a amplificat prin
ideologia aferentă: moldovenismul, din necesitatea de a justifica, pentru început, crearea RASSM
(Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească = Transnistria), iar, mai târziu, prin
anexarea Basarabiei, şi a RSSM, acreditând ideea unei diferenţieri etnolingvistice „moldoveni” /
români şi necesitatea de a lichida „sinestatornicia” statului „moldovenesc”. Doctrina
moldovenismului a avut „maniacii săi lingvistici”, nomina odiosa. Unul dintre aceştia, I. D. Ceban, şi
peste decenii, un altul, V. Stati cu lucrarea sa, calificată, între multe altele: „Dicţionarul
moldovenesc–românesc – un avorton între inepţie şi ticăloşie” de către D. Irimia (p. 41).
Campania de reabilitare a idiomului matern a început cu articolul lui V. Mândâcanu (1988),
„Veşmântul fiinţei noastre”, care stă la baza mişcării de declarare a independenţei la 27 august 1991.
Dezbaterea lingvistică declanşată nu putea folosi sintagma „limba română”, interzisă în Republica
Moldova, ci numai substitutul „limba care ne uneşte”. Abia după proclamarea independenţei şi până
în 1994, româna va ieşi din ilegalitate. De altfel, E.B. semnalează faptul că Republica Moldova este
unicul stat din lume al cărei imn naţional constă dintr-un poem al propriei limbi … nenominalizate.
Al. Mateevici a scris „Limba noastră” în 1917, moment similar, prin prohibiţia lingvistică. Ocultarea
sintagmei incriminate a asigurat toleranţa la text, atunci şi acum. Nu întâmplător, în ultimul deceniu al
secolului trecut, situaţia lingvistică a provinciei era tragică: populaţia nu cunoştea, „la parametrii
civilizaţiei contemporane, nici limba maternă şi nici limba de contact dintre celelalte populaţii”
(V. Mândăcanu), situaţie datorată „bilingvismului înfloritor” (= limba „moldovenească”, tolerată în
„umbra” limbii ruse, limba oficială de stat). Consecinţă imediată, semilingvismul, adică incapacitatea
minoritarului de a vorbi corect în vreuna dintre limbi (p. 79).
În evoluţia limbii române în spaţiul pruto-nistrean, autoarea, ca, de altfel, şi alţi jurnalişti,
distinge două interstiţii: primul, 1918–1940, supranumit şi „România Mare” (p. 108), cel de al doilea,
140 Recenzii 10

1989–2011, data de publicare a articolului respectiv, întâmplător sau nu, ambele intervale numărând
câte 22 de ani. Cel dintâi poate fi evaluat în cele 2628 de şcoli primare româneşti (faţă de 1804 ruseşti
în 1918), în numeroase şcoli de meserii, gimnazii şi licee. Dar cel mai important este faptul că „ţăranii
basarabeni au început să înveţe, în baza identităţii lingvistice evidente, şi prin intermediul şcolii,
administraţiei şi armatei, ideea că aparţin naţiunii române” (p. 109). Pentru cel de al doilea, putem
avea în vedere starea limbii române actuale din Basarabia definită prin câteva trăsături: absenţa unei
experienţe formative şi a unei educaţii lingvistice, spre deosebire de statele civilizate occidentale;
necunoaşterea nivelului literar al propriei limbi de către marea masă a nativilor români; îndepărtarea
limbii române, îmbibată de rusisme, din spaţiul public; promovarea unui grai arhaizant, cel din
Transnistria, influenţat fundamental, sub aspect lexical, de limbile rusă şi ucraineană; ridicarea la rang
de limbă oficială a unui grai rudimentar, un demers ilegitim din punct de vedere ştiinţific, situaţie
comentată de E. Coşeriu: „român şi moldovean nu sunt termeni de acelaşi rang semantic. În realitate,
moldovean se află la nivelul termenilor muntean, oltean, bănăţean, maramureşean”.
Militantă pe „frontul lingvistic” local, E.B. îşi avertizează compatrioţii că vorbirea limbii
materne constituie o responsabilitate civică. Aceasta presupune stăpânirea nivelului literar al limbii,
dincolo de registrul familiar, colocvial care este graiul moldovenesc, ca datorie a fiecărui cetăţean al
Republicii Moldova. În esenţă, bătălia culturală, cu puternic substrat politic, din spaţiul basarabean,
constă în recunoaşterea numelui corect, real, ştiinţific, al codului de comunicare: limba română. Cu
siguranţă că aşa este. Numai că avertismentul Eugeniei Bojoga rămâne undeva, cel mult la jumătatea
drumului. Pentru a-l recepta, este nevoie de un anumit nivel de instrucţie, fie şi în curs de desfăşurare.
Altfel, devine o predică în deşert. Nu este exclus ca autoarea „să fi expediat” mesajul prin şi pentru
intermediari. Cu alte cuvinte, ar fi de datoria celor cultivaţi şi cu simţ civic să contribuie la
clarificarea problematicii privitoare la idiomul matern al etnicilor români. În prezent, E.B. constată
„un proces de defazare, în planul limbii, între cele două maluri ale Prutului”. De fapt, lipsa de
sincronizare a fost comentată chiar la data unirii: Graiul basarabean e de o fiinţă cu cel moldovean.
Deosebirea dintre ţăranul basarabean şi restul ţăranilor moldoveni stă în faptul că aceştia au un
secol de contact cu limba literară (…). Graiul basarabean este graiul moldovean de acum un secol,
netrecut prin prefacerile datorite [sic!] limbii comune la temperatura secolului al XIX-lea. Şi e
cunoscut că ariile laterale păstrează mai stăruitor unele cute vechi, întrucât n-au fost părtaşe la
procesul firesc al graiului comun (D. Caracostea, p. 129).
Numai după 1918, normele literare au funcţionat pe teritoriul dintre Prut şi Nistru (în total, 22
de ani), când s-au realizat adevărate performanţe. Cea mai importană: ţăranii basarabeni, singurii care
reuşiseră să-şi păstreze graiul matern, învaţă registrul literar al limbii române, producându-se
sincronizarea culturală mult aşteptată (p. 130). În realizarea procesului, nu este omis aportul presei.
Pentru demonstraţie, autoarea introduce capitolul „Limba română în paginile săptămânalului
«Cuvânt moldovenesc»”, al cărui rol nu poate fi ignorat. În cei 14 ani de apariţie, ziarul a contribuit
efectiv la cultivarea populaţiei basarabene, majoritar ţărănească. Oportunitatea publicaţiei, într-un
ţinut privat timp de 106 ani de cuvântul moldovenesc (= românesc), absent cu desăvârşire din
domeniul public, este deasupra oricărei discuţii. Certa valoare documentar-lingvistică a ziarului
constă în faptul că „a conservat starea limbii române vorbite pe atunci în spaţiul basarabean”,
reflectând „competenţa lingvistică a localnicilor, în deceniile 3 şi 4 ale secolului trecut” (p. 144).
Efectul politicii lingvistice ţariste se reflectă în starea limbii române locale, paupere şi pauperizate în
mijloacele de expresie şi în dezvoltarea conştiinţei asupra inferiorităţii idiomului matern, consemnate de
arhimandritul Gurie Grosu: Moldovenii învăţaţi, boierii, preoţii au încetat a se simţi moldoveni, în familiile
lor vorbesc numai ruseşte, limba rodnică au uitat-o. De moldoveni ei socot numai pe norodul de jos, pe
ţăranii „mojici” uitând că şi ei sunt tot moldoveni, numai învăţaţi ruseşte (p. 149).
Secolul de ocupaţie ţaristă şi-a pus amprenta dureros asupra dezvoltării Basarabiei, în special
asupra evoluţiei limbii române. Evenimentele majore care au avut ca rezultat constituirea românei
literare au ocolit noua gubernie rusească Cercetări recente (Lidia Codreanca) au relevat politica
dirijată a statului rus de dialectizare forţată a limbii române. Starea de atunci a fost surprinsă de unii
scriitori români, sosiţi în provincie. M. Sadoveanu, în Drumuri basarabene (1921), călător prin
„înstrăinata şi pierduta Basarabie”, surprins de procesul avansat de rusificare şi de lipsa conştiinţei de
neam, este obsedat de modul cum se vorbeşte, aproape fiecare interlocutor fiind prezentat din această
perspectivă. Probabil Sadoveanu a scris cartea în graiul moldovenesc local, încărcat de basarabenisme
11 Recenzii 141

(barâşnia, burjui, guleai, respublică, svoboda), tocmai pentru a reproduce stadiul lingvistic al
provinciei, de stagnare şi degradare.
Jurnalistă prin vocaţie şi prin formaţie, E.B. s-a înscris în voluntariatul militanţilor pentru
limba română din Basarabia. Originară din partea locului, a avut privilegiul de a cunoaşte starea de
fapt din interior, pentru prezent „fiindu-i scrisă în inima sa” (vorba cronicarului!), pentru trecut
documentându-se „cu sete” din surse corespunzătoare. Intervenţiile sale punctuale relevă o militantă
infatigabilă, angajată în lupta pentru o cauză „de suflet”, la propriu şi la figurat. Ele au aspectul unor
discursuri pe care, citindu-le, parcă le auzim. Autoarea clamează adevărul, cunoscut şi ştiut, ca nimeni
altul! Dar, în acelaşi timp, înaintea tuturor, vrea să-l ştie neamul din care face parte. Starea de spirit
permanentă a acestuia, deruta, ne spune E.B., a început cu două secole în urmă.
Cartea E.B. este o pledoarie patetică pentru soarta şi destinul Basarabiei oricât ar încerca să se
detaşeze de problematică, de competiţia în care s-a înrolat şi din care nu vrea să dezerteze. Titlul sub care
şi-a aşezat contribuţiile reflectă situaţia implicită şi explicită a limbii române, în stânga Prutului, începând
din 1812 încoace, cu o scurtă întrerupere (1918–1940), în prezent convertită în inamicul „numărul 1” al
populaţiei majoritare, aproape indiferent de etnie: „iaca, dacă nu cara limba aiasta, da’ noi trăiem ghini”.
Înscriindu-se în grupul confraţilor săi, V. Ciobanu şi V. Gârneţ, E.B. propune lectura unor
discursuri realizate cu onestitate şi devotament pentru o cauză demnă de a fi slujită. Parafrazând
afirmaţia unuia dintre „camarazii săi de arme”, cartea se motivează prin neputinţa autoarei, „de a
asista, fără replică, la destinul «fără adresă» al Basarabiei”.

IULIA MĂRGĂRIT
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13

Liliana Ionescu-Ruxăndoiu in collaboration with Melania Roibu and Mihaela-Viorica


Constantinescu (eds.), Parliamentary Discourses across Cultures:
Interdisciplinary Approaches, Cambridge, Cambridge Scholars Publishing,
2013, 328 p.

Volumul Parliamentary Discourses across Cultures: Interdisciplinary Approaches, editat de


Liliana Ionescu-Ruxăndoiu în colaborare cu Melania Roibu şi Mihaela-Viorica Constantinescu,
include o selecţie din comunicările prezentate la Conferinţa Internaţională asupra Discursului
Parlamentar, care a avut loc la Bucureşti, în 23-24 septembrie 2011. Conferinţa a fost organizată în
cadrul unui proiect de cercetare care se derula, la data respectivă, la Facultatea de Litere a
Universităţii din Bucureşti, finanţat de CNCSIS şi coordonat de Liliana Ionescu-Ruxăndoiu.
Atenţia acordată discursului parlamentar este expresia interesului manifestat astăzi pentru
studierea discursului public, în toate ipostazele sale: discurs politic, mediatic sau publicitar.
Discursurile publice au în comun o retorică particulară, în care centrală este persuasiunea afectivă şi
îmbinarea mijloacelor verbale cu cele vizuale. Sunt forme comunicative interconectate ierarhic,
politicul, ca discurs oficial, având nevoie de mass-media, pentru a fi popularizat, şi de imaginarul
publicitar, pentru a fi valorizat. Legătura dintre ele ilustrează relaţia limbaj, putere, societate şi
fundamentează ceea ce specialiştii numesc „construcţia socială a realităţii”. Dacă discursurile publice
au un rol decisiv în modelarea reprezentărilor colective, este evidentă importanţa studierii lor pentru
sesizarea raportului dintre adevăr şi mistificare, influenţare şi manipulare, educare şi îndoctrinare,
care se exercită dinspre instanţa puterii spre instanţa cetăţenească. Accentul pus pe polul pozitiv sau
pe cel negativ al acestor perechi de termeni indică în fond graniţa, greu sesizabilă dincolo de o
retorică declarativă comună, axată pe binele public, dintre democraţie şi totalitarism.
142 Recenzii 12

Ca subvarietate a discursului politic, discursul parlamentar este cel mai formalizat (ritualizat)
dintre toate, presupunând reguli stricte de conduită interacţională. Dezbaterile din Parlament nu se
adresează direct cetăţenilor, de unde o turnură mai tehnică şi mai elitistă a intervenţiilor. Vizibilitatea
mai mică şi impactul redus asupra publicului ar părea să pună în umbră discursul parlamentar, ca
obiect de cercetare, în raport cu alte varietăţi ale discursului politic, cum ar fi, de pildă, talk-show-rile
şi dezbaterile politice televizate sau discursurile politicienilor din campaniile electorale. În istoria
recentă însă, crearea Parlamentului European, ca structură supra-naţională democratică, şi influenţa pe
care el o exercită asupra dezbaterilor parlamentare din ţările integrate în UE, necesitatea de a informa
corect publicul despre normele de funcţionare ale acestor instituţii, nu în ultimul rând existenţa unui
corpus de texte bazat pe înregistrări autentice au suscitat interesul cercetătorilor din domeniul
pragmaticii şi argumentării, analizei discursului şi al analizei conversaţiei. Studiile punctuale au fost
urmate de volume tematice, între care cele editate de Paul Bayley, în 2004, Cross-Cultural Perspectives on
Parliamentary Discourse, şi de Cornelia Ilie, în 2010, European Parliaments under Scrutiny.
În acest cadru al cercetărilor se înscrie şi apariţia volumului prezentat aici, care contribuie
astfel la constituirea discursului parlamentar ca domeniu de investigaţie, atestând totodată modernitatea
şi deschiderea mediului universitar şi academic românesc. Calitatea ştiinţifică a articolelor pe care le
reuneşte, redactate în limba engleză, şi rigoarea editării recomandă cartea drept una de referinţă
pentru specialiştii români şi străini interesaţi de analiza discursului politic, în general, şi a celui
parlamentar, în particular.
Volumul cuprinde patru părţi, precedate de o substanţială Introducere, semnată de Liliana
Ionescu-Ruxăndoiu, în care sunt expuse scopul lucrării, aspecte privind istoricul cercetării, precum şi
cadrul teoretic şi metodologic al acesteia şi sunt comentate succint contribuţiile selectate; studiul
introductiv este completat de concluzii şi bibliografie. O secţiune de prezentare a fiecărui autor, un
indice de nume şi un indice de subiecte formează aparatul critic final al cărţii.
Scopul lucrării este de a studia, sincronic şi diacronic, discursul parlamentar, dintr-o
perspectivă inter- şi transdisciplinară. Analizele se referă atât la ţările cu o veche tradiţie democratică,
cum este Marea Britanie, cât la ţările ex-comuniste, unde structurile democratice au fost suspendate
după Cel de-al Doilea Război Mondial, vreme de câteva decenii. De asemenea, contribuţiile cuprinse
în volum iau în consideraţie rolul jucat de factorii sociali şi istorici specifici, de ideologiile şi
mentalităţile colective, precum şi de psihologia socială în construcţia tradiţiilor culturale ale
instituţiilor politice (p. 1).
În ce priveşte metodologia adoptată, sunt evidenţiate trei direcţii de cercetare: prima, de
orientare sociologică, examinează Parlamentul ca o comunitate de practică; a doua, provenind din
istoriografia modernă, numită generic teoria contextualistă sau conceptualistă, se referă la raportul
dintre limbă şi istorie; o a treia direcţie, pragma-retorică, analizează componentele discursive, la nivel
macro- şi microstructural, precum: organizarea generală a discursului, mijloace de persuasiune –
raţionale sau afective –, structura argumentativă, acte verbale, deixis, strategii ale (im)politeţii şi
altele. Aceste trei orientări metodologice converg spre ilustrarea cât mai realistă şi mai cuprinzătoare
a unui tip de discurs caracterizat de formalism instituţional, o puternică ancorare istorică şi politică,
cristalizată în convenţii lingvistice, dar şi de creativitatea individuală şi de grup manifestată prin
limbaj, adică de caracteristici retorice, psiho- şi sociolingvistice.
Articolele incluse în volum sunt grupate, în cele patru secţiuni amintite, după criterii tematice
şi metodologice. Prima parte, Some Concepts in Parliamentary Debates, cuprinde două studii care
prezintă, din perspective diferite, două concepte întâlnite în discursul parlamentar. Teemu Häkkinen
analizează conceptul „prerogativa regală”, cu referire la dreptul Guvernului britanic de a decide
trimiterea trupelor britanice în afara hotarelor ţării, în timpul războiului din Irak. Analiza reflectă
relaţia de putere dintre Parlament şi Guvern şi consemnează creşterea influenţei Parlamentului, ca
forţă decizională, în stat. Situându-se într-un alt cadru istoric, sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea, Onni Pekonen discută mutaţiile semantice ale conceptului „obstrucţie
parlamentară” în Parlamentul finlandez; la origine un neologism, împrumutat din Camera Comunelor
a Parlamentului britanic cu referire la o anumită tactică de dezbatere, sintagma ajunge să desemneze,
în mod generic, orice dispută dintre majoritate şi minoritate. Schimbările semantice, dinspre un sens
neutru spre unul negativ, sunt puse în relaţie cu schimbarea cadrului discursiv, incluzând aici datele
socio-istorice şi culturale din Finlanda, contextul internaţional, dar şi influenţa decisivă a presei.
13 Recenzii 143

A doua parte, Parliamentary Debates: Topics and Attitudes, cuprinde trei studii care
evidenţiază existenţa unor idei preconcepute şi a unor tipare de gândire în esenţă nedemocratice în trei
ţări cu o istorie parlamentară diferită şi pe parcursul a trei perioade istorice distincte. Astfel, Matthias
Falter şi Saskia Stachowitsch analizează antisemitismul ca strategie politică în discursul parlamentar
din Austria, în perioada 1861–1918, în timpul dezbaterilor privind dreptul la vot şi legea electorală.
Pornind de la definirea antisemitismului ca un cod cultural, cei doi autori subliniază modul în care
discursul politic a impus în epocă reprezentarea identităţii naţionale austriece în opoziţie cu valorile
atribuite stereotip culturii evreieşti, adică o politică antinaţională, antitradiţionalistă şi decadentă.
Revenind în actualitate, Manon Tremblay examinează modul în care este reflectată în dezbaterea
parlamentară din Canada tema căsătoriei persoanelor de acelaşi sex. Astfel de subiecte sunt sensibile
pentru că, dincolo de aspectele pur judiciare sau constituţionale, aduc în discuţie valori culturale şi
sociale, dar şi idei filosofice şi precepte religioase; exagerarea într-o direcţie sau în alta este la fel de
periculoasă, fiecare parte simţindu-se discriminată. Soluţia constă, la nivel discursiv, în interpretarea
şi reinterpretarea ideologică a anumitor concepte precum democraţie, discriminare, drepturile omului.
Astfel, membrii Parlamentului canadian au utilizat pentru a susţine şi, respectiv, a respinge căsătoria
între homosexuali aceeaşi cartă, care prevede egalitate în drepturi, pe de o parte, libertatea conştiinţei
şi libertatea religioasă, pe de altă parte. În sfârşit, în cel de-al treilea studiu, Daniela Pastarmadzhieva
relevă reminiscenţa unor practici subculturale şi antidemocratice în Parlamentul bulgar de după 1989.
Cercetarea a constat într-un studiu empiric, bazat pe chestionar, la care au răspuns membri ai
Parlamentului (un număr relativ restrâns) şi analizarea datelor. Fără a fi definitive, concluziile sunt
interesante pentru că pot indica atât existenţa unei orientări (ne)democratice în Parlamentului bulgar
de astăzi, cât şi potenţialele surse ale acesteia.
Partea a III-a, Parliamentary Discourse: Linguistic and Pragma-Rhetorical Approaches, este
axată pe aspectele lingvistice şi pragma-retorice ale discursului parlamentar şi reuneşte şase studii.
Coco Norén supune analizei una dintre mărcile argumentative la care recurg membrii Parlamentului
European în intervenţiile susţinute în limba franceză, şi anume adverbul „surtout” („mai ales”),
referindu-se în special la funcţia sa persuasivă, în timp ce Maria Svensson urmăreşte ocurenţele
conjuncţiei franceze „si” („dacă”), în contexte concesive şi adversative, punând în evidenţă valorile
pragmatice şi retorice care sunt obţinute de vorbitori prin utilizarea acestei mărci în poziţie iniţială sau
finală. Cele două studii utilizează acelaşi corpus de date, în cadrul unui proiect de cercetare mai
amplu, Europe en ligne. În articolul său, Maria Aldina Marques analizează funcţia argumentativă a
emoţiilor în cadrul dezbaterilor din Parlamentul portughez, subliniind prevalenţa emoţiilor negative,
firească într-un tip de discurs puternic competitiv şi adesea conflictual. Oprindu-se asupra declaraţiei
politice, un sub-gen al discursului parlamentar, Rodica Zafiu susţine în articolul său, pe baza unor
caracteristici retorice şi structurale evidenţiate în urma analizei unui corpus lărgit de date, că aceasta
reprezintă o ilustrare a discursului epidictic (de omagiere sau de blamare) integrată într-o structură
deliberativă. În următoarele două studii, Oana Chelaru-Murăruş prezintă trăsăturile retorice şi pragma-
stilistice ale discursurilor senatorului Corneliu Vadim Tudor, una dintre vocile proeminente ale
naţionalismului şi populismului din Parlamentul României, iar Elena Albu discută rolul negaţiei
metalingvistice/metareprezentative [not x, but x’] în configurarea şi interpretatrea imaginii de sine a
parlamentarilor români.
Ultima secţiune a volumului, Tradition and Modernity in the Romanian Parliamentary Discourse,
cuprinde studii efectuate în cadrul proiectului de cercetare coordonat de Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, al
cărui obiectiv constă în analizarea evoluţiei discursului parlamentar românesc, ca discurs instituţional,
începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la Cel de-al Doilea Război Mondial. Fiecare
contribuţie punctează anumite aspecte ale discursului parlamentar, revelatoare pentru gradul în care erau
asimilate, în intervalul studiat, atât aspectele formale, cât şi cele conceptuale, legate de o înţelegere mai
profundă a rolului Parlamentului în viaţa politică şi socială a ţării noastre.
Liliana Ionescu-Ruxăndoiu aduce în discuţie modul în care este definit conceptul de
„democraţie” şi uzurile argumentative/retorice pe care le primesc diversele definiţii în cadrul
intervenţiilor din Parlament susţinute de patru personalităţi politice de marcă ale vremii: P.P. Carp,
Take Ionescu, I.C. Brătianu şi Armand Călinescu. Aşa cum se subliniază în concluzii, termenul a fost
144 Recenzii 14

incorporat de timpuriu în ideologiile epocii (cea liberală şi cea conservatoare) şi a fost rapid politizat,
utilizat discursiv astfel încât să servească unor scopuri şi interese partinice. În următorul studiu,
propunându-şi să analizeze construcţia identităţii parlamentare prin discurs, Andra Vasilescu constată
existenţa a patru tipuri de reprezentări identitare, care, ordonate ierarhic, se referă la identitatea
naţională, instituţională, profesională şi personală. Deşi supuse unor influenţe diverse, unele trăsături
identitare pot fi identificate şi astăzi în discursul parlamentar românesc, subliniază autoarea, lucru
care poate indica, adăugăm noi, subzistenţa unor tipare mentale dincolo de variaţiile politice şi
istorice. Ariadna Ştefănescu examinează politica faptului împlinit (The Policy of the Accomplished
Fact) în discursul parlamentar din secolul al XIX-lea, ca strategie a clasei politice adoptată în
procesul de construcţie şi de consolidare a statului modern. În opinia autoarei, recursul la această
strategie nu este neapărat un semn de imaturitate politică, analiza unor texte indicând mai degrabă o
utilizare (pseudo)argumentativă. După examinarea evaluării de dicto în discursul parlamentar, Oana Uţă-
Bărbulescu şi Melania Roibu subliniază preferinţa oratorilor pentru expresia indirectă, prin ironie, a unui
conţinut evaluativ cu potenţial ofensator. Alegerea unui enunţ ironic faţă de performarea unui atac direct
indică întotdeauna o anumită sofisticare a vorbitorilor, dar şi o atenţie mai mare acordată interlocutorului şi
poate fi privită atât ca strategie individuală, cât şi ca un comportament de grup. Într-o abordare deopotrivă
retorică şi pragmatică, Mihaela-Viorica Constantinescu se ocupă de mijloacele utilizate de membrii
Parlamentului pentru introducerea unei secvenţe citaţionale. Sunt evidenţiate funcţiile argumentative ale
citării şi relaţia dintre argumentul citaţional şi paralogisme. Ultimul studiu, cel al lui Silviu Hariton, este
preponderent istoric şi urmăreşte dezbaterile privind atribuirea pensiilor de stat din anii 1868; 1889–1890;
1902; 1925, ca expresie a modernizării statului prin prisma politicilor sale publice. Cercetarea diacronică
este completată de date comparative privind atribuirea pensiilor în Statele Unite şi în ţările din Europa în
secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea.
Putem conchide că o analiză comparativă şi transdisciplinară, cum este cea efectuată în
volumul de faţă, permite punerea în relaţie a discursurilor parlamentare din ţări diferite şi evidenţierea
unor particularităţi istorice sau a unor trăsături comune, a modului în care discursurile naţionale
asimilează influenţele externe de tip conceptual ori formal sau le reconvertesc, creând sensuri şi
structuri noi. Totodată, se poate releva forţa de uniformizare discursivă a unei instituţii ca Parlamentul
European şi influenţa reală pe care aceasta o exercită. La capătul analizei, se pot formula concluzii
interesante privind gradul de democratizare a unei ţări de-a lungul timpului, modul în care oficialii
puterii reuşesc să înţeleagă şi să exploateze o conduită democratică şi, indirect, modul în care instanţa
de mediere şi instanţa cetăţenească reacţionează la această acţiune. Parliamentary Discourses across
Cultures: Interdisciplinary Approaches, editat de Liliana Ionescu-Ruxăndoiu în colaborare cu
Melania Roibu şi Mihaela-Viorica Constantinescu, se înscrie deja într-un proiect transdisciplinar şi
pan-european privind analiza discursului parlamentar şi este o lectură necesară, dacă nu obligatorie,
pentru toţi cei care sunt interesaţi de analiza discursului (politic), comunicare şi jurnalism.

LILIANA HOINĂRESCU
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
lilianahoinarescu@gmail.com

Mihai Enăchescu, ‘Homo’ – ‘vir’ – ‘mulier’ en latín y en las lenguas romanicás


(español y rumano), Editura Universităţii din Bucureşti, 2012, 169 p.

Al unsprezecelea volum din colecţia Romanica, apărut în 2012 la Editura Universităţii din
Bucureşti, este prima carte în calitate de unic autor a lui Mihai Enăchescu, membru al Colectivului de
Spaniolă din cadrul Departamentului de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi
Italiană al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
Aşa cum declară însuşi autorul în capitolul dedicat mulţumirilor, volumul este varianta
revizuită şi abreviată a tezei sale de doctorat, realizată sub coordonarea Prof. dr. Sanda Rîpeanu şi
prezentată public în luna septembrie a anului 2011.
15 Recenzii 145

Lucrarea propune o analiză comparativă între limbile romanice, accentul căzând pe comparaţia
între spaniolă şi română, în ceea ce priveşte paradigma lexicală ‘homo’ – ‘vir’ – ‘mulier’, care,
conform unui citat din Coşeriu, s-ar fi moştenit ca atare în română, spaniolă şi portugheză. Cu toate
acestea, printr-o analiză lexicografică, autorul identifică dintru început situaţii în care paradigmele din
spaniolă şi română nu se reduc la cei trei termeni, ci atrag alţii pentru a exprima relaţia de
supraordonare, diferenţiindu-se atât faţă de paradigma etimoanelor, cât şi între ele. Studiul
vehiculează noţiuni de semantică lexicală şi discursivă, cu o atenţie deosebită pentru teoria dezvoltată
de Coşeriu, şi se axează pe distribuţia sincronică a paradigmei menţionate în spaniolă şi în română,
comparând această distribuţie cu etimoanele.
Structurat în patru capitole, volumul prezintă o trecere în revistă a noţiunilor teoretice utilizate,
configurarea paradigmei propuse în latină, spaniolă şi română, cu un subcapitol în care sunt
prezentate şi corespondentele din alte limbi romanice sau din afara spaţiului neolatin, şi analize
contextuale ale termenilor paradigmelor în spaniolă şi în română.
Capitolul iniţial este o sinteză utilă şi bine documentată a unor noţiuni fundamentale de
semantică lexicală, de la semnificatul lexical şi teoria câmpului lexical până la legătura dintre genul
gramatical şi sexul referentului în configurarea semnificatului lexical, evidenţiind şi relaţiile lexicale
necesare în dezvoltarea teoriei, precum hiperonimia şi hiponimia sau sinonimia şi antonimia. Trecerea
în revistă a teoriilor antagoniste şi alegerea unor definiţii de lucru clare şi concise fac din acest capitol
un instrument ce poate fi folosit şi în cadrul prelegerilor universitare de introducere în semantică.
În cel de-al doilea capitol, structura paradigmei este analizată în latină, cu diferenţierea între
latina cultă şi latina populară, punând în evidenţă înlocuirea lui vir de către homo în latina populară şi
exprimând posibile ipoteze ale dispariţiei unuia dintre membrii paradigmei. Descrierea paradigmei în
alte limbi romanice în afară de spaniolă şi română este axată mai ales pe capacitatea rezultatelor lui
homo de a avea rolul de masculin generic; se ajunge la concluzia că în toate limbile romanice aceste
rezultate au semnificatul generic de ‘fiinţă omenească’ şi semnificatul specific de ‘fiinţă omenească
de sex masculin’, cu excepţia românei, unde există şi termenul specific bărbat. În urma unei analize
lexicografice, autorul ne prezintă şi structura paradigmei în alte limbi din spaţiul european precum
cele germanice sau slave şi, într-un subcapitol separat, în limbile care au intrat în contact cu româna,
ajungând la concluzia că, în afară de engleză, care prezintă similitudini cu limbile romanice, toate
celelalte limbi din spaţiul european prezintă o paradigmă tripartită.
Capitolul continuă cu descrierea paradigmei în spaniolă şi română, urmărind trei puncte
esenţiale: delimitarea externă, delimitarea internă, cu descrierea lexicografică şi analiza fiecăruia
dintre lexeme, şi relaţiile lexicale ce se stabilesc în interiorul paradigmei. Prin analiza definiţiilor de
dicţionar, autorul scoate în evidenţă lexeme atestate lexicografic ca aparţinând paradigmei, dar care,
analizate conform principiilor enunţate în capitolul introductiv, nu se înscriu în paradigma propusă,
precum cazul lui bagual. Această analiză amănunţită, prin care sunt subliniate erori de încadrare în
paradigmele semantice, oferă posibilitatea revizuirii dicţionarelor utilizate drept surse. Delimitarea
externă argumentată conturează precis limitele paradigmei, obţinând un total de patru lexeme pentru
spaniolă şi şase lexeme pentru română, care sunt apoi analizate separat şi în ansamblul relaţiilor ce se
stabilesc în interiorul paradigmei.
Capitolul al treilea studiază manifestarea paradigmelor în funcţie de variabile diafazice în texte
extrase din baza de date CREA (Corpus de referencia del español actual), analizând texte filozofice,
medicale şi literare. Analiza este realizată pentru fiecare lexem în parte, urmărind exemplificarea
caracterului generic, nespecific sau specific al referentului prin texte reprezentative. În cazul lui
hombre, este prezentată şi combătută cu argumente ce ţin de analiza sincronică teoria conform căreia
în cazul acestui lexem s-ar manifesta fenomenul de neutralizare, iar subcapitolul conţine şi un tabel
sinoptic în care exemplele analizate sunt grupate în funcţie de tipul de referent, de context şi de
prezenţa sau absenţa semului /sex/. În încheierea capitolului sunt prezentate concluziile parţiale
prilejuite de analiza paradigmei în spaniolă, determinând interpretarea hiponimică sau hiperonimică în
funcţie de caracteristicile referentului.
Cel de-al patrulea capitol analizează structura paradigmei ‘homo’ – ‘vir’ – ‘mulier’ în română
şi este asemănător ca alcătuire capitolului de analiză a paradigmei în spaniolă, cu diferenţa că termenii
146 Recenzii 16

sunt mai numeroşi (cinci în română faţă de trei în spaniolă) şi că, în cazul lui om, se impune
diferenţierea între ocurenţele la singular şi cele la plural. Tipul de corpus utilizat este coerent cu acela
studiat pentru spaniolă, fiind compus din texte filozofice, medicale şi literare extrase din baza
electronică de texte a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române.
Concluziile parţiale ale capitolului pun în evidenţă caracterul neîndoielnic hiperonimic al ocurenţei
pluralului oameni şi subliniază importanţa analizei semice în determinarea statutului hiperonimic sau
hiponimic şi în identificarea sinonimelor în contexte date.
Concluziile finale ale volumului reiau în primă parte concluziile parţiale ale celor patru
capitole, axându-se în ultima parte pe comparaţia paradigmelor între spaniolă şi română. Astfel, este
subliniată bogăţia de termeni a paradigmei din română în comparaţie cu aceea identificată în spaniolă,
în ciuda frecvenţei reduse a lexemului ins în alte texte decât cele filozofice, precum şi similitudinea în
privinţa distribuţiei şi caracteristicilor celorlalţi termeni. În ceea ce priveşte comparaţia hombre – om,
se menţionează că hombre este în majoritatea ocurenţelor hiponim, în vreme ce om, din contră, este
de cele mai multe ori hiperonim, fiind hiponim numai în contexte specifice. Se precizează de
asemenea că termenii cu distribuţie omogenă sunt mujer şi femeie, care nu intră în competiţie cu alţi
termeni în limba standard. Deşi în română şi în spaniolă cele două paradigme au dat rezultate diferite
între ele şi faţă de etimon, autorul afirmă că tendinţa manifestată este aceeaşi, anume îmbogăţirea
paradigmei prin atragerea unor noi hiperonime care să-l înlocuiască pe cel vechi în cazurile în care
acela nu mai are încărcătura semantică cerută de context.
Prin atenţia şi limpezimea cu care este construit, volumul lui Mihai Enăchescu completează
imaginea asupra câmpului semantic al fiinţei omeneşti în spaniolă şi în română, integrându-se în
perspectiva comparativă propusă de colecţia Romanica, şi reprezintă, prin raportarea critică la
bibliografie din sinteza prezentată în primul capitol, un instrument uşor de utilizat pentru studenţii
hispanişti în studiul semanticii lexicale.
ANAMARIA GEBĂILĂ
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Universitatea din Bucureşti
gebaila.anamaria@gmail.com
NECROLOG

CRISTINA HĂULICĂ
(1941–2013)

„În repetate rânduri mi-am spus că nu există o altă enigmă în afară de timp,
această infinită ţesere de ieri, azi, de viitor, de totdeauna şi de niciodată.”
(Borges, Cartea de nisip, trad. Cristina Hăulică)

Cristina Hăulică s-a născut la București, unde a urmat, până în 1959, Şcoala Medie nr. 7 –
numită apoi Liceul, iar azi Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”. A reușit la admiterea în secţia de
spaniolă de la Facultatea de Filologie a Universităţii din București, pe care a absolvit-o cu brio. A fost
numită imediat preparatoare, urcând apoi diferitele trepte didactice. Cariera universitară începută în
România a continuat-o la Université Paris-Est Marne-la-Vallée din Franţa, unde l-a urmat pe soţul ei,
reputatul critic de artă Dan Hăulică1, ambasador al României pe lângă UNESCO în anii 1990–20012.
O fostă studentă, Carmen Ardelean3, publica în 2009, pe blogul ei, o mărturie preţioasă despre
imaginea pe care o lăsa ca profesor Cristina Hăulică: „O apariţie fragilă, delicată, inteligentă și
puternică. Un profesor iubit de studenţi. De toţi. Dintre profesorii de la spaniolă, mi-au rămas în suflet
trei: în ordinea inversă a vârstei, Andrei Ionescu, Cristina Hăulică și Victor Ivanovici. Dar poate
Cristina mai mult decât ceilalţi doi. Era un model de om de cultură profund și discret. Fără aroganţa
zgomotoasă a mediocrităţilor de care te loveai la tot pasul. Fără obsesia puterii și a funcţiei. Doar cu o
mare dragoste de profesie și de studenţi. Gata să ne înveţe tot ce știa. Considerându-ne egalii ei și
dezvăluind pentru noi tainele culturii”4.
Cristina Hăulică și-a început activitatea profesională prin a se ocupa de lingvistică, și anume
de hispanistică, în speţă de fonetică și fonologie, și a încheiat această direcţie prin lucrări de
lexicografie bilingvă spaniolă-română. Preocupările în aceste domenii s-au interferat cu o contribuţie
esenţială aflată la graniţa dintre lingvistica propriu-zisă și stilistica literară și cu activitatea,
precumpănitoare, de traduceri din literatura latino-americană de limbă spaniolă.
A debutat cu studiul de strictă specialitate El español en Cuba. Observaciones fonéticas y
fonológicas, semnat Cristina Isbășescu Hăulică și publicat sub egida Societăţii Române de Lingvistică
Romanică în 1968. Și-a luat doctoratul în 1976 la Universitatea din București, sub conducerea acad.
Iorgu Iordan, cu teza intitulată Jorge Luís Borges, El texto como intertextualidad. Textul ca
intertextualitate, cu subtitlul (ca o justificare pentru alegerea unui asemenea subiect, care risca
probabil să pară subversiv în acele vremuri) Contribuţie la o teorie a textului în sensul unei mai mari
aplicabilităţi în practica învăţământului universitar. A continuat cu colaborarea, alături de Domniţa
Dumitrescu, Sarmiza Leahu și Mariana Papadopol, la Studii de sintaxă a limbii spaniole, curs editat în
1979 de tipografia aceleiași universităţi. După 1990 a publicat la Editura Teora (care, din păcate, nu

1
Dan Hăulică era din 1981 preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă/AICA
(cu 4.600 de membri) şi, din 1986, al Consiliului Mondial pentru Editarea şi Cercetarea Artei,
devenind ulterior unul dintre cei şapte preşedinţi de onoare ai AICA.
2
Până la numirea de către Ion Iliescu în această funcţie a graficianului Eugen Mihăescu,
consilierul său.
3
Conferenţiar în specialitatea Traducere şi interpretare la Universitatea Tehnică de Construcţii
Bucureşti.
4
http://carmenardelean.blogspot.ro/2009/07/cristina-haulica.html.

SCL, LXV, 2014, nr. 1, Bucureşti, p. 147–149


148 Necrolog 2

înscrie numele autorilor pe coperta exterioară a dicţionarelor), ca unic autor sau, mai rar, împreună cu
Eleodor Focșeneanu, mai multe variante de dicţionare spaniol-român și român-spaniol, de diferite
dimensiuni.
Contribuţia originală cea mai importantă a Cristinei Hăulică rămâne desigur cartea Textul ca
intertextualitate: pornind de la Borges, bazată pe teza ei de doctorat și publicată în 1981. În această
lucrare de pionierat la noi, autoarea a elaborat un model teoretic al intertextualităţii fondat pe corpusul
operei marelui scriitor argentinian. Studiul ei continuă să servească drept unul dintre punctele de
plecare pentru cercetări actuale în domeniu, făcând parte din bibliografia fundamentală a cursurilor
universitare despre intertextualitate din România (dacă ar fi fost tradus, ar fi jucat desigur acest rol și
în străinătate). Semnificativă este reacţia lui Borges însuși atunci când Marin Sorescu i-a semnalat
această carte cu prilejul interviului inclus în Tratatul său de inspiraţie (1985) și, în limba franceză, în
Sauf-conduit. La vision russe de l’Occident. Cahier dirigé par Gérard Conio5:
„S. (Sorescu): Je ne regrette qu’une chose: que vous ne soyez jamais allé en Roumanie. On
vous aime beaucoup chez nous. Et on vous comprend bien aussi, je crois. Un jeune chercheur de
talent, Cristina Haulica, vient de publier un livre sur vous, «Le texte comme intertextualité». Elle a
mis votre œuvre en équation.
B. (Borges): (Curieux) Et qu’est-ce que ça donne?
S.: Un excellent résultat. C’est l’étude la plus intéressante, dans la perspective structuraliste et
de la métalittérature, que j’ai lue sur vous. L’auteur connaît très bien votre œuvre, elle la connaît
d’autant mieux qu’elle a traduit en roumain une bonne partie de vos textes en prose. [Cristina Hăulică
publicase în 1983 Cartea de nisip, traducere în limba română a El libro de arena al lui Borges.]
B.: Qu’elle m’envoie son livre. Ses livres. J’irai peut-être en Roumanie. Pour l’instant je vais
au Portugal. Une autre fois peut-être.”6
Cristina Hăulică rămâne în conștiinţa publică mai ales ca excelentă traducătoare din literatura
sud-americană de limbă spaniolă. Bineînţeles, scriitorul predilect este Borges, pe care îl regăsim, de la
Opere 1, 2, 1996, și până la Relatarea lui Brodie, 2012, în versiunile în limba română, adesea
reeditate, ale scrierilor lui beletristice în proză şi ale eseurilor sale. În aceste volume, Cristina Hăulică
a semnat tălmăciri alături de Irina Dogaru, Andrei Ionescu, Darie Novăceanu sau Tudora Șandru
Mehedinţi, în serii de autor și de opere complete ale scriitorului latino-american publicate de editurile
Polirom și Univers. Ca o recunoştere a acestei activităţi, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor,
Secţia Traducători.
*
Când m-am împrietenit cu Cristina și ne tatonam reciproc, temătoare, pentru a afla dacă la noi
vine Moș Crăciun sau Moș Gerilă, eram în clasa a V-a. Ea era o fetiţă blondă cu cozi groase și gulerul
alb de la uniformă totdeauna impecabil scrobit și călcat. Domnul Mihai Isbășescu, tatăl ei, a crescut-o
singur, numai cu ajutorul bunicilor Cristinei. Abia mai târziu am aflat din familie că acesta era un
excelent germanist, pe atunci... fost cadru didactic universitar și victimă a vremurilor de care unii nu
vor astăzi să știe, care avea abia mai târziu să fie reprimit în Universitate și să-și reia cariera de
profesor, lexicograf și traducător7.
Cristina a fost o elevă strălucită. Depășea cu mult preocupările unei școlăriţe silitoare, printre
altele și prin pasiunea ei pentru muzică, concretizată și în frecventarea spectacolelor care se
ascundeau sub numele plin pentru mine de mister tob – în realitate Teatrul de Operă și Balet. La

5
Gérard Conio, profesor emerit la Université Nancy-2, director de colecţii la Editura l’Âge
d’Homme, autor a numeroase lucrări, coautor, împreună cu Philippe Forest, al Dictionnaire
fondamental du français littéraire şi traducător din rusă şi polonă.
6
Lausanne, Editions L’Age d’Homme, 1987, p. 325.
7
Pe tatăl Cristinei l-am evocat în portretul Mihai Isbăşescu (1915–1998) din grupajul Omagiu
unor personalităţi dispărute ..., în volumul Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. 60
de ani de existenţă (1949-2009), [Bucureşti], Univers Enciclopedic, [2009], p. 341-342.
3 Necrolog 149

Liceul „Caragiale” (care, în ciuda acelor timpuri, sau poate tocmai de aceea, avea mulţi profesori de elită,
unii „exilaţi” acolo de la Universitate) ne-am format mai curând în spiritul interbelic decât în acela al...
realismului socialist. Printre aceștia se distingea profesoara noastră de limba și literatura română Graziella
Ștefan, căreia îi datorăm nu numai cunoștinţe adânci, ci și modul nostru de a vedea lumea.
Viaţa ulterioară a Cristinei s-a desfăşurat tot într-o familie de intelectuali autentici, alături de
soţul ei, pe care l-a susţinut cu deplin devotament, plasându-se de bună voie, cu o modestie excesivă,
puţin în umbra lui. În ultimii ani dinainte de 1989, prezenţa atotputernicei Securităţi a planat asupra
întregii lor existenţe8, dar Cristina a îndurat ameninţarea cu mult curaj.
După plecarea familiei Hăulică în Franţa, Cristina, deși în perfectă concordanţă cu tot ce are
mai bun lumea occidentală, nu s-a schimbat faţă de prietenele ei din copilărie. Subliniindu-i
generozitatea, vreau să pomenesc şi două lucruri puţin știute, dar cu atât mai semnificative: după
cumplitul cutremur din Haiti de acum câţiva ani, voise să plece ca profesoară acolo, ceea ce era un act
de mare curaj și dăruire; subvenţionase de asemenea, tot discret, acţiuni umanitare în sprijinul copiilor
victime ale violenţelor din lume. De modul cum vibra Cristina la asemenea probleme nu sunt desigur
străine unele atitudini asumate de fiica ei Lissandra, care îi seamănă într-atâta și căreia realizările în
profesiunea aleasă îi vor asigura fără îndoială un loc în dicţionarul ... cinematografiştilor români9.
Legăturile Cristinei cu România au rămas permanente şi chiar s-au intensificat în ultimii ani,
când soţii Hăulică locuiau din nou mai mult în ţară. Că era sensibilă la problemele politice și culturale
românești, pe care le înţelegea ca puţini intelectuali trăitori aici, o dovedeşte, printre altele, un fapt
mărunt, dar grăitor, cum a fost sprijinirea activă, chiar dacă tot din umbră, a supravieţuirii emisiunilor
culturale la radioul public.
Revăzând acum lista numeroaselor titluri publicate de Cristina, îmi dau seama că, deși ne
vedeam sau vorbeam relativ frecvent, nu ne spunea că lucrează și publică atât de mult, făcând-o fără
să se laude, aproape în taină, într-atât de discretă era. Nu ne vom ierta că am respectat prea marea
rezervă a Cristinei, care a vrut să nu deranjeze pe nimeni, și nu am intuit ce se petrecea cu ea în ultima
vreme. Ne-a părăsit pe neașteptate pentru noi, iar ceremonia de despărţire s-a desfășurat într-o
însorită, dar rece zi de început de decembrie, într-o ambianţă care evoca atmosfera Mănăstirii Putna
inclusiv prin ștergarele românești cu care fuseseră împodobite lumânările.
Cristina a fost o persoană inteligentă şi cultivată, elegantă în toate sensurile, dar fără ostentaţie,
caracterizată printr-o mare corectitudine intelectuală, o perfectă civilitate, un umor rafinat, o căldură
reală, deși reţinută, și o profundă generozitate, ce transpăreau și în lungile telefoane pe care ni le
dădea cu diferite ocazii, când regreta că nu era de faţă la întâlnirile prietenelor ei din copilărie. De
acum încolo o vom simţi totdeauna alături de noi de undeva, de departe, de unde nu se poate telefona.

IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU
Institutul de Lingvistică al Academiei Române ,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
ioana.vintila.radulescu@gmail.com

8
Pe numele lui Dan Hăulică există la CNSAS două dosare de urmărire informativă pentru
perioada 1975–1979, de 313 şi 7 file; el a semnat în aprilie 1989, alături de Geo Bogza, Ştefan
Augustin Doinaş, Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu şi Mihai Şora, scrisoarea deschisă
prin care cei şapte oameni de cultură protestau faţă de demiterea lui Mircea Dinescu din redacţia revistei
„România literară” şi faţă de ostracizarea asemănătoare a Anei Blandiana (Gabriel Andreescu,
http://www.cotidianul.ro/dosarul-lui-dorin-tudoran-iii-arhivele-despre-razvratirea-profesionala-125724/).
9
Lissandra Haulica este (co)producătoarea câtorva filme apreciate pentru mesajul şi realizarea
lor şi actualmente preşedinta societăţii pe acţiuni Irrévérence films, având ca obiect de activitate,
conform Bulletin officiel des annonces civiles et commerciales annexé au Journal officiel de la
République Française (http://www.bodacc.fr) din 2010, „La production, la réalisation, l’achat, la
vente, l’exploitation, de films cinématographiques et de tous programmes télévisuels et audiovisuels” etc.
150 Necrolog 4
Imprimat în România

S-ar putea să vă placă și