luate de un vânt al nimănui funingine cădeau cuvintele din cer căutând să se-aşeze numai pe flori de ochiul-boului s-acopere privirea pământului cu ochelarii orbilor în jurul focului imens ei alergau ca prinşi de nebunie şi nu vedeau că sus nu mai e cer jos nu mai e pământ doar o negură în care arde mocnit ultima carte