Filantropia socială - rod al Sfintei Liturghii în viața socială

Trăim într-o societate pluralistă, secularizată şi mercantilă, în care fiecare individ îşi
urmăreşte, cel mai adesea, propriul interes şi caută să-şi rezolve problemele de cele mai multe
ori singur, prin propriile mijloace. Biserica este chemată să se implice activ în rezolvarea
problemelor indivizilor şi societăţii, mai ales la nivel comunitar de pe poziţia şi cu mijloacele
care îi sunt specifice în temeiul misiunii ontologice de slujire a aproapelui şi pe baza
experienţei unice, pe care o deţine în asest sens. Realitatea sărăciei, a suferinţei umane şi a
celorlalte necesităţi au constituit dintotdeauna probleme de rezolvat pentru fiecare stat şi
societate. Societăţile moderne au creat un complex de structuri şi instituţii de asistenţă socială
bazate pe etica socială modernă şi pe raporturi strict funcţionale. În completarea acestora
Biserica adaugă dragostea şi mila creştină, activând în acest sens cu un sistem propriu de
intervenţie socială.
Biserica Ortodoxă desfăşoară o bogată operă de caritate, dar care spre deosebire de
celelalte confesiuni are caracteristici specifice. Primul aspect sub care se desfăşoară această
activitate este strâns legată de cultul divin public, de viaţa liturgică.
Asistenţa socială autentică este legată de asistenţa religioasă. De aceea, lipsa pânii, de
exemplu, reprezintă o dublă problemă: economică şi morală. Omul flămând are o problemă
economică, omul indiferent la omul flămând are o prolemă morală. Filantropia Bisericii
înseamnă grija faţă de om ca fiinţă de o valoare inestimabilă, nu grija pentru nevoile lui
sociale, nici preocuparea pentru schimbarea unui sistem social 1. Conceptul de milă creştină,
de filantropie, derivă din învăţătura bisericii de dragoste faţă de aproapele, de datorie faţă de
aproapele. Asemenea datoriilor către sine însuşi, chemările către aproapele se cuprind în trei
virtuţi de seamă: a) cinstirea sau respectarea aproapelui; b) dragostea către aproapele;
c)dreptatea faţă de aproapele2.
Filantropia socială trebuie privită ca o acțiune misionară, ca mărturie a iubirii lui
Dumnezeu față de oameni, iubire manifestată în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, iubire mai
tare decât păcatul și moartea: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său
Cel Unul-Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Liturghia euharistică este mai ales o lucrare de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru
iubirea Sa față de oameni. În Liturghie, este rememorată frumusețea și binefacerea
Filantropiei divine a Sfintei Treimi descoperită lumii prin Iisus Hristos, astfle că putem
înțelege Filantropia divină (iubirea de oameni a lui Dumnezeu) drept centrul Sfintei Liturghii
a Bisericii; dar iubirea divină devine iubire divină împărtășită celor care o comemorează, o
reamintesc în cadrul bisericii3.

1
Dan Sandu, „Asistenţa socială – vocaţia filantropică a Bisericii”, p, 206. Disponibil online a adresa
https://analeteologie-iasi.ro/arh/2008/14%205%20dan%20sandu%201%20-%20asist%20soc%20-%20vocatia
%20filantropica%20a%20bisericii.pdf
2
***, Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, 1952, p. 476. Cine este aproapele nostru? Răspunsul ni-l dă
însuşi Mântuitorul Hristos în parabola Samarineanului Milostiv ( Luca 10. 29-37), iar acest răspuns se poate
rezuma astfel: aproapele nostru este orice om fără nici un fel de deosebire.
3
G. Apostol, „Lucrarea socială a bisericii”, în Studii Teologice, anul XLIV, nr. 3-4, pp. 104-130, 1992.
 Prezența plină de bunătate sfântă a lui Hristos, prin Sfântul Duh, în creștinii care se
împărtășesc euharistic cu El, face legătura între Filantropia divină a Sfintei Treimi și
filantropia eclesială sau socială a creștinilor4.
O înțelegere profundă a cuvintelor și faptelor lui Iisus Hristos ne lasă să înțelegem
că dimensiunea liturgică a legăturii omului cu Dumnezeu, ajunge să devină izvor al iubirii
omului față de semenii săi.
Nu trebuie uitat faptul că, ajutorul dat aproapelui nostru nu trebui lăsat doar în seama
intențiilor bune ci, pentru a-i fi alături aproapelui în situațiile lui dificile, trebuie să cerem și
noi ajutorul și înțelepciunea lui Dumnezeu (Ioan 15, 5 ). De pildă, vindecarea demonizaților
nu se poate face decât dacă ucenicii lui Hristos practică postul și rugăciunea (Matei 17, 21;
Marcu 9, 29).
Exemplul celor două surori Marta și Maria (Luca 10, 38-42), ele fiind simbol al
ospitalității și al spiritualității, ne arată cum se completează reciproc socialul și spiritualul.
Hristos-Domnul ne face atenți să nu uităm că dimensiunea spirituală a vieții trebuie să fie
baza activității noastre caritabile, sociale: „Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te
silești, dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la
ea” (Luca 10, 41-42). Înțelegem astfel că viața și activitatea noastră trebuie să fie construite
pe comuniunea noastră cu Dumnezeu, prin care adunăm, în sufletul nostru, daruri spirituale,
darurile Duhului Sfânt, care sunt neprețuite față de bunurile materiale adunate în jurul nostru.
Activitatea sacramentală a Bisericii, ca Trup tainic al lui Hristos, trebuie să inspire sau
să rodească fapte bune în misiunea ei socială, iar misiunea socială a Bisericii să primească
putere din viața ei spirituală. Domnul nostru Iisus Hristos nu opune niciodată viața liturgică
vieții sociale. El apreciază bănuțul văduvei oferit templului din Ierusalim (cf. Luca 21, 2-4) și
mirul de mare preț al femeii păcătoase oferit lui Iisus împreună cu lacrimile pocăinței ei (cf.
Luca 7, 36-50), tocmai pentru că El nu desparte iubirea de Dumnezeu de iubirea de oameni și
nici iubirea de oameni de iubirea de Dumnezeu. În plus, instituirea Sfintei Euharistii este
urmată de pilda slujirii aproapelui, a iubirii smerite, simbolizată de spălarea picioarelor
ucenicilor (cf. Ioan 13, 4-15)5.
Astfel, Hristos-Domnul ne arată că prin Sfânta Euharistie ne împărtășim de iubirea Lui
smerită și jertfelnică, care lucrează comuniunea între oameni, confirmă și afirmă valoarea și
demnitatea unică a fiecărei persoane umane, indiferent de rangul ei în comunitatea eclesială
sau în societatea umană, deoarece fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu și iubit de
El6.
Iubirea milostivă față de aproapele, ca împăcare sau apropiere față de aproapele și într-
ajutorare a lui, precede săvârșirea sau celebrarea Tainei Sfintei Euharistii. Înțelegând că
iubirea lui Hristos față de oameni și a oamenilor față de Hristos este însăși viața Bisericii,
Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii au arătat că Liturghia euharistică și filantropia
socială a Bisericii sunt dimensiuni concentrice, precum valurile produse în jurul unei pietre.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este celebrarea Filantropiei divine, iar filantropia socială a
faptelor bune este o rodire sau o iradiere a Sfintei Liturghii în viața socială, în lume, după cum

4
Yannoulatos, Anastasios, „Misiunea la modul lui Hristos. Facă-se voia Ta”, în Revista Teologică , anul I (73),
nr. 3, pp. 85-94, 1991.
5
Antonie Plămădeală, Biserica slujitoare, Editura Mitropoliei, Sibiu, 1986
6
Costea, Filaret, „Misiunea social-caritativă a bisericii”, în Revista Teologică, anul I (73), nr. 4, pp. 77-81, 1991.
ne îndeamnă Hristos-Domnul zicând: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,
ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei
5,16).
Sfinții Părinți ai Bisericii au continuat practica apostolică a filantropiei sau a slujirii
sociale inspirată din Evanghelie și Liturghie, iar apoi au extins opera filantropică sau
caritabilă și au organizat-o în structuri sau instituții permanente. Dovezi în acest sens sunt
aduse în secolul al IV-lea, de către Sfântul Vasile cel Mare ( 379), care a înființat instituții de
caritate pentru săraci, bolnavi, orfani, s.a., și Sfântul Ioan Gură de Aur (407) care s-a făcut
avocatul săracilor și a predicat pe Hristos Cel ce este tainic prezent nu numai în Taina
Sfântului Altar, adică în Euharistie, ci și în „Taina (Sacramentul) fratelui”, adică în semenul
nostru care are nevoie de ajutorul nostru7.
Liturghia eclesială inspiră filantropia socială creștină, iar Filantropia socială confirmă
Liturghia ca fiind eveniment misionar de mărturisire a iubirii lui Dumnezeu pentru sfințirea și
mântuirea oamenilor8.
Lucrătorii și asistenții sociali creștini găsesc în viața liturgică un sursă de înțelepciune,
curaj, putere și o motivație temeinică de a iubi și a prețui pe aproapele nostru ca pe o icoană
minunată a lui Hristos, așteptând răspunsul nostru prin acțiuni pline de iubire și vorbe pline de
mângîiere din partea noastră. Rugăciunea este un izvor de putere, de forță sufletească primită
permanent la Sfânta Liturghie, pentru a înțelege necesitatea și efectul ajutorăeii, cu răbdare și
bunătate, pe oamenii în suferință, în sărăcie și mai ales în singurătate. Celebrarea iubirii lui
Hristos față de oameni în Sfânta Liturghie este, de asemenea, izvor de bucurie și de întărire
sufletească pentru persoanele angajate în opera de caritate a Bisericii care devine o prelungire
a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Concluzii
Implicarea Bisericii în asistența socială este o vocație spirituală și o necesitate
practică. Opera socială a Bisericii izvorăște din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toți
oamenii și din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă și
jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor.
Astăzi, prezența lucrătorilor sociali și a preoților în spitale, unități militare și
penitenciare, precum și mulțimea unităților de caritate ale Bisericii ne arată că vechea tradiție
filantropică a Bisericii a revenit în actualitate, de când cultele religioase au recâștigat
libertatea de organizare și slujire misionară în societatea românească. Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să se intensifice la nivel de Patriarhie, Eparhie și Parohie
activitățile pastorale și sociale de ajutorare a săracilor, bolnavilor, copiilor și bătrânilor cu
venituri mici, pentru a apăra și prețui demnitatea umană din toți cei aflați în nevoi9.
Biserica Ortodoxă Română este o biserică de origine apostolică, poporul român fiind
încreştinat de Sfîntul Apostol Andrei. Creştinismul la români are o vechime de aproape două
mii de ani, fiind singurul popor născut creştin. Istoria poporului român este contemporană şi
paralelă cu istoria Logosului întrupat. Odată cu începuturile creştinismului la români,
7
Vlad, Sofron, „Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de problemele sociale. Principii cu caracter social, desprinse
din Sfintele Evanghelii”, în Studii Teologice, anul VI, nr.3-4, pp. 158-173, 1954.
8
Rezuş, Petru, „Rolul Social şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române”, în Studii Teologice, nr. 7-8, 1949.
9
http://patriarhia.ro/images/documente/128878137193487516.pdf. Consultat la 16.01.2019
asistenţa socială ia forma unor acţiuni umanitare cu caracter religios. Asistenţa socială în ţara
noastră a avut la început un caracter pronunţat bisericesc, nu poate fi ruptă de biserică şi s-a
dezvoltat ca şi învăţământul în jurul bisericii.
Ca lucrare a dreptăţii divine, filantropia Bisericii este un act teologic. Ea nu poate fi
asociată pur şi simplu celorlalte forme de dreptate socială consacrate de diverse ideologii
moderne, ci exclusiv celorlalte forme de slujire divină.

BIBLIOGRAFIE
Apostol, George, „Lucrarea socială a bisericii”, în Studii Teologice, anul XLIV, nr. 3-4, pp.
104-130, 1992.
Buzducea, Doru, „Aspecte contemporane în asistenţa socială”, Editura Polirom, 2005.
Costea, Filaret, „Misiunea social-caritativă a bisericii”, în Revista Teologică, anul I (73), nr. 4,
pp. 77-81, 1991.
Iluţ, Petru, Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Ed.
Polirom, Iaşi, 2004.
Moscovici, Serge(coord.), Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
Neamţu George, „Tratat de Asistenţă Socială”, Ed.Polirom, Iaşi, 2003
Plămădeală, Antonie, Biserica slujitoare, Editura Mitropoliei, Sibiu, 1986.
Rezuş, Petru, „Rolul Social şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române”, în Studii Teologice, nr.
7-8, 1949.
Ştefan, Vasile, „Organizarea asistenţei sociale prin biserică”, în Glasul Bisericii, nr. 6, 1948.
Vlad, Sofron, „Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de problemele sociale. Principii cu caracter
social, desprinse din Sfintele Evanghelii”, în Studii Teologice, anul VI, nr.3-4, pp. 158-173,
1954.
Yannoulatos, Anastasios, „Misiunea la modul lui Hristos. Facă-se voia Ta”, traducere şi
prezentare de Ică, Ioan I., în Revista Teologică , anul I (73), nr. 3, pp. 85-94, 1991.