George Calinescu

Calinescu are o poetica a romanului articulata, pe care o prezinta in doua studii bine
cunoscute: “Sensul clasicismului” si “Câteva cuvinte despre roman”.

Se poate spune astfel ca activitatea sa de romancier este si rolul experientei de critic

literar.Ca si Lovinescu si Eliade, Calinescu este dezamagit de romanele produse de scriitorii
traditionalisti, desi nu se refera explicit la samanatoristi si poporanisti atunci cand ataca romanul
social care ocupa scena literara la inceputul secolului 20. Dupa Calinescu, in acest roman se face
prea multa sociologie si istorie, iar prozatorii sufera de o mistica a eventimentului, a faptului
concret. Din aceasta cauza personajele nu au profunzime iar lumea fictionala a romanului nu are
coerenţa.

Calinescu respinge si romanul psihologic argumentand ca orizontul de asteptare al

cititorilor nu este pregatit pentru al recepta, varsta noastra culturala fiind asociata cu o viata
echilibrata, cu un temeperament sanatos si cu o psihologie pozitiva.

Calinescu propune romanul balzacian drept model pentru un roman autentic “La Balzac
totul e fundamental, romanele sale sunt solide si universale”. Ca sa devina asa, romanul
romanesc are nevoie de o infuzie de clasicism. De ce ?Clasicul exemplifica universalul.

Personajele clasice sunt caractere, deci ele reperezinta umanitatea in forma canonica.
”Clasicul vine cu observatia gata facuta. Placerea sa este de a ramane mereu in tipic” Lumea
reala, a fenomenelor este citita de scriitorul clasic printr-o ordine morala prestabilita. Toate
aceste atuuri ale clasicismului ar da dupa Calinescu substanta romanului realist.

Def:”Romanul este expresie directa a vietii, fara actiuni personale si fara obligatiuni de
originalitate temperamentala si verbala, si ca atare cere in primul rand o mare experienta de
viata.”

Calinescu este autorul a patru romane,doua in PI si doua dupa razboi “Cartea nuntii”,
“Enigma Otiliei” ,”Bietul Ioanide”

1
 Toate romanele au fost analizate prin prisma romanului balzacian. Cel mai reusit dintre
ele “Enigma Otiliei” ,ofera si cele mai solide arugumente pentru asemenea interpretare. “Enigma
Otiliei” este un roman al paternitatii, tema balzaciana, reflectate de romanele Pergorio si Jeni
Grande, paternitatea fiind incadrata de ambii autori in contextul societatii capitaliste in care
familia este reprezentata ca un mic grup social.

Asociata cu aceasta tema apare mostenirea grefata in lumea capitalului de relatiile intre
mebrii familie largite, frati, surori, rude prin alianta. Exista apoi o reprezentare a raportului intre
individ si societate, ca raport de putere, tema producand in romanul balzacian, artistul, pers rep
pt romanul realist.

Constructia personajelor il aseaza pe Calinescu in categoria romancierilor balzacieni prin

faptul ca personajele sale sunt in acelasi timp caractere si tipuri. Mos Costache este perceput pe
schema unui caracater descris in clasicism - Avaraul, relatia de atasament aproape afectiv cu
banii precum si toate semnele exterioare ale avaritiei, vestimentatia, lipsa luminii din locuinta
conduc spre aceasta idee.Mos Costache nu seamana cu avarul lui Moliere, ci mai degraba cu al
lui Balzac Gobseck. Avaritia sa este compensata de afectiunea pentru Otilia, de relatiile
tensionate cu sora sa, de cele amicale cu Pascalopol, deci persoanjul ale complexitate.

In aceasta structura complexa aparitia ramane dominanta. Asta face din Mos Costache un
tip. Aparitia sa se incadreaza intr-un context social si este produsa de lumea capitalului de care el
simte nevoia sa se protejeze. Un tip social de asemenea este Stanica Ratiu, spre deosebire de
Tanase Scatiu al carui arivism se baza totusi pe munca, Stanica reuseste performanta nu doar de
a supravietui, ci si de a trai bine fara sa munceasca. Arivismul sau se bazeaza pe specularea
relatiilor cu femeile - Olimpia si Georgeta, dar si pe viclenia si abilitatea de a observa pe mos
Costache pana il deposedeaza de bani.

Personajele sunt construite pe principiul realist al relatiei de dependenta intre om si

mediu. Individul este produsul unui mediu social si tinde sa se adapteze sau sa modifice acest
mediu. Pe acest principiu sunt construite si pers feminine: Aglaie, Aurica, Olimpia, Georgeta. La
fel Pascalopol care este aristrocat avand alt orizont.

Sub aspectul discursului narativ, prezentarea personajelor se face prin tehnica cercurilor
concetrice, personajul este plasat in centrul mediului sau existential iar reprezentarea acestui

2
mediu se face prin focalizare din exterior spre interior. Calinescu nu va folosi acest procedeu
balzacian pentru toate personajele sale; Otilia de exemplu locuieste mereu intr-un mediu strain
de felul lui de a fi.

In lecturile mai noi se vorbeste insistent despre modificarea balzacianismului, Manolescu

introducand formula cea mai radicala, Balzacianism polemic si gaseste cateva argumente pentru
a demonstra acest lucru.

Primul arugment este legat chiar de textul naratorului unde apar termeni de estetica a
arhitecturii, vestimentatiei, fizionomiei, care apartin lui Calinescu. Aceasta face ca descrierea
mediului sa fie facuta dintr-o perspectiva subiectivizata, nu perfect obiectiva, desi naratorul este
omniscient si naratiunea este heterodiegetica.

Un al doilea arugument este absenta tragismului in romanul Calinescian si introducerea

unor componente caricaturale in constructia personajelor si a unei componente comice in
constructia romanului. Manolescu preia argumentele lui Negoitescu si ale lui Nicolae Balota
referitoare la relatia operei calinesciene cu cea caragealiana.

La nivelul discursului, obiectivitatea realista este stirbita de fragmentele in care sunt

speculate excesiv efectele comice de limbaj, absurdul comunicarii sau absenta ei, fragmente in
care este vizibila intentia parodica a scriitorului, iar parodia este straina de obiectivitatea realista
si de balzacianism.

Manolescu afirma pe buna dreptate ca George Calinescu se comporta ca un prozator al

secoluiui 20-lea care nu poate scapa de efectele modernitatii. El nu le transfera planului
psihologic, ci le proiecteaza in plan verbal, de aceea modernitatea calinesciana nu trebuie cautata
in substanta romanului, ci in planul discursului.