UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC
PEDAGOGIE 1 – SEMINAR

Facultatea de Ştiinţe Politice,

Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

Curriculum Finalităţi

Ambruş Iuliana-Petronela
CRP, AN II

1
Curriculum Finalităţi
Una dintre cele mai importante activităţi ale societăţii umane este activitatea educaţională.
Aceasta se planifică, se programează şi se desfăşoară efectiv în virtutea unor finalităţi
prestabilite, potrivit valorilor centrale ale unei societăţi într-un anumit interval istorico-politic

Conceptul de finalitate sugerează ansamblul orientărilor teleologic-axiologice ale activităţii

educaţionale, considerată ca întreg. Acestea sunt concretizate prin exprimarea a 3 categorii
conceptuale: ideal, scop şi obiective.

Finalităţile macrostructurale reprezintă orientări axiologice, pe term mediu şi lung; se

cristalizează în două concepte: ideal şi scop.

Idealul educaţional reprezintă finalitatea educaţională cu gradul cel mai înalt de generalitate.
Este mai cu seamă un concept teoretic-posibil şi mai puţin unul practic-posibil (şi nu putem nega
importanţa primului în determinarea unui proces de actualizare şi reactualizare permanentă a
celui din urmă). Idealul iradiază valori, norme, principii, strategii, scopuri şi obiective, fiind, prin
ele, aplicabil într-o manieră concretă şi utilă.

Legea învăţământului din ţara noastră (84/95, art.3, paragraful 2) defineşte astfel idealul : „
idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane în vederea formării unei personalităţi autonome şi creative”.

Scopul educaţional reprezintă puntea de legătură dintre idealul educaţional şi obiectivele

educaşiei. Între ideal şi scop există o relaţie de continuitate, cel din urmă detaliind la nivel de
conţinut pe cel dintâi.

Finalităţile microstructurale (obiectivele educaţionale) reprezintă orientări teleologic-axiologice

ale procesului de învăţământ, prezente sub 3 dimensiuni:

 Obiective cadru
 Obiective referinţă
 Obiective operaţionale (conform Curriculum-ului Naţional)

Reprezintă ipostaza cea mai concretă a finalităţilor educaţiei, precizând tipul de schimbări
regăsibile la nivelul educabilului, precum şi schimbările concrete pe care le anticipează şi le
realizează procesul de învăţamânt.

Funcţiile finalităţilor educaţionale

Din prisma relaţiilor cu celelalte elemente ale procesului de învăţământ, obiectivele educaţionaşe
îndeplinesc următoarele funcţii:

2
 1) Funcţia de orientare axiologică este un atribut al obiectivelor, reieşit din existenţa lor în
cadrul procesului didactic. Obiectivele educaţionale vizează activitatea elevului, pretind
anumite comportamente din partea acestuia, comportamente orientate spre atingerea unor
valori educaţionale. Conţinutul oricărui obiectiv are o dimensiune valorică, rezultată din
concepţia despre cunoaştere, viaţă şi om.
2) Funcţia de anticipare a rezultatelor procesului de învăţamânt. În conţinutul obiectivelor
educaţionale, indiferent de gradul lor de generalitate, se obiectivează rezultatul ce se
doreşte a fi realizat la sfârşitul unei perioade de desfăşurare a procesului educaţional.
Anticipând rezultatele educabilului, obiectivele educaţionale canalizează eforturile
comune ale cadrului didactic şi ale elevului în direcţia realizării lui.
3) Funcţia de evaluare. Aprecierea activităţii educaţionale presupune raportarea la anumite
repere, între care cel mai important loc îl ocupă obectivele educaţionale. Pentru a
îndeplini această funcţie, obiectivele trebuie formulate într-oo manieră clară, concretă,
observabilă direct şi măsurabilă pe cât posibil.
4) Funcţia de autoreglare în procesul de învăţământ este îndeplinită de obiectivele
educaţionale şi este exercitată în prelungirea celei de evaluare. Procesul de învăţământ
porneşte la drum propunându-şi anumite obiective educaţionale şi ajunge, la final, să
realizeze anumite obiective concrete. În funcţie de gradul de compatibilitate a celor 2
categorii de obiective (propuse şi realizate) se vor lua măsuri de îmbunătăţire, reglare a
activităţii educaţionale viitoare.

Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale

Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale presupune detalierea, concretizarea şi
contextualizarea acestora până la starea în care pot să fie puse efectiv în practică şi regăsibile în
comportamentul elevului.

Perfomanţa reprezintă nivelul atins de un educabil la un anumit moment dat în rezolvarea unei
sarcini didactice primite.

Competenţa se manifestă pe termen lung şi mediu, fiind capacitatea educabilului de a rezolva un

anumit tip de situaţie de problemă.

Modelul de operaţionalizare a lui R. F. Mager (1972) se limitează la 3 condiţii de

operaţionalizare:

1) stabilirea sarcinii educabilului

2) formularea contextului de acţiune imediată
3) stabilirea modalităţilor de evaluare

3
Pentru a formula corect obiectivele operaţionale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 să precizeze schimbarea aşteptată în comportamentul elevului

 să nu presupună mai mult de o sarcină didactică
 comportamentul cerut să poată fi observabil în mod direct, folodind verbe de acţiune puse
la conjunctiv
 să permită evaluarea progresiei paideutice a educabilului
 să se afle în relaţie logică cu elementele de conţinut al învăţământului, vizate în mod
direct
 să fie formulat pe înţelesul educabilului
 să nu solicite excesiv memoria, în detrimentul gândirii
 să situeze sarcina în zona proximei dezvoltări

Pentru evitarea erorilor în formularea obiectivelor operaţionale, apărute prin nerespectarea

condiţiilor de mai sus, atragem atenţia asupra unor verbe inoportune şi putem distinge 3
categorii:

 verbe ce nu trebuie folosite pentru că nu pot formula obiective direct măsurabile: „ să

ştie, să cunoască, să-şi însuşească, să înţeleagă, să memoreze”.
 verbe ce pot fi folosite doar în anumite contexte : „ să reţină”
 verbe folosite indiferent de context: „ să rezolve, să citească, să definească, să execute, să
scrie, să analizeze etc.”

Bibliografie

1) Marian, D. Ilie, (2009), Teoria şi metodologia curriculum-ului, Editura Mirton, Timişoara

2) Bocoş, M; Jurcan D. (2008), Fundamentele pedagogiei, Teoria şi metodologia
curriculum-ului, Editura Paralela 45
3) Cucoş, Constantin, (2002), Pedagogie, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Polirom
Iaşi