Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI,

SPECIALIZAREA CONTABILITATE MANAGERIALĂ ȘI AUDIT CONTABIL,


ANUL II, GRUPA 1

SITUAȚII ȘI CANALE STATISTICE DE COMUNICARE


INFORMAȚIONALĂ ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

Echipa nr. 5:
Badea Andreea Mihaela
Andrei Florentina Mihaela
Dogaru Cristina
INTRODUCERE

Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific, semnificaţia, mesajul datelor


statistice. Pentru înţelegerea legităţilor de manifestare ale fenomenelor economice, informaţia
statistică trebuie structurată în funcţie de conţinutul şi organizarea lor. Forma principală de
prezentare a informaţiilor statistice sunt indicatorii statistici.
Informația statistică economică și financiară reprezintă originalitatea conținută întru-un
mesaj reflectat, un semnal cât mai identic emis , transmis și receptat, referitor la cunoașterea de
tip economic sau financiar, o formă de energie conținută de date statistice sau alte manifestări
materiale tangibile sau intangibile, având utilitate, evidență în maximizarea câștigurilor,
profitului, patrimoniului, avuției în general, dar și costuri foarte ridicate.
Comunicarea este un domeniu de activitate care trebuie să asigure informarea corectă,
coerentă și pertinentă a cetățenilor cu privire la activitatea diferitor instituții, fie că este vorba
despre instituțiile publice sau private. În condițiile actuale, când publicul are acces la diverse
surse de informare, scopul comunicatorilor este de a furniza informație credibilă şi utilă surselor
de informare în masă, pentru ca acestia, în calitatea lor de intermediari ai comunicării dintre
organizații și cetățeni, să poată asigura unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor – de a
fi informați cu privire la activitățile celor care îi guvernează sau le furnizează mărfuri și servicii.
Totodată, comunicarea are drept scop educarea publicului, iar informația corectă și de
utilitate publică face parte din instrumentarul care asigură acest proces. În acest context,
comunicarea corectă și explicită a datelor statistice este una dintre soluțiile de furnizare a
informației capabile să educe publicul în sensul analizei, comparației și determinării tendințelor,
iar în unele cazuri, chiar și de elaborare a prognozelor.
Comunicarea trebuie să contribuie la elaborarea şi promovarea mesajelor de coeziune
socială, de responsabilitate și patriotism, iar datele statistice, de multe ori, servesc drept
argumente în acest sens, sau este o mândrie să știi că locuiești într-o țară care, de exemplu, are
cel mai mare venit pe cap de locuitor, sau cea mai mică rată a șomajului, sau se află în topul
asigurării drepturilor fundamentale ale omului. Sau, corect interpretate şi comunicate în timp util,
datele statistice, pot asigura adeziunea cetățenilor pentru problemele legate de sistemul
educațional, apărarea drepturilor minorităților sau probleme de ecologie.
Capitolul 1: INFORMAȚIA ȘI ENERGIA INFORMAȚIEI

Informația și tranziția au devenit un panaceu al problemelor contemporane. Există și


opinii după care tot ele ar fi cauzele acestor probleme. Tranziția este percepută ca o trecere de la
o stare de echilibru la alta, de la un sistem economic la altul, respectiv de la cel de tip centralizat
sau de comandă la cel al economiei de piață. Pentru perceperea corectă a tranziției și, mai ales, a
economiei de piață devine esențială noțiunea de sistem informațional.
În viziunea integrativă, sistemul informațional este acceptat ca un ansamblu determinat
activ de părțile sale componente și care depășește calitativ suma acestora. Între elementele
întregului se nasc legături, interacțiuni, relații ce duc la apariția unor proprietăți specifice sau
altfel spus, însușiri integrative. Optica logicianului oferă un sistem axiomatic, în fapt o mulțime
de legi sau expresii valide, repetitive, fie generale și nedemonstrabile numite axiome, fie
rezultate prin transformarea, derivarea axiomelor în teoreme. Logicianul acceptă sistemul
axiomatic ca fundament decizional dacă și numai dacă este capabil să asigure independența
axiomelor, contradicția dintre afirmație și negație în demonstrație, completitudine și consistență.
Semnificația formală caracterizează cercetătorul, pentru care scopul construirii unui sistem este
dat de interpretarea unui domeniu și obligă la utilizarea unui model. Sistemul formal este o sumă
de semne și expresii realizate cu reguli neinterpretative și nerelaționate cu utilizatorii. Sensul
entropic atașat unui sistem definește un grad ridicat de izolare a acestuia în raport cu mediul
exterior, ducând treptat la dezorganizarea, dezordonarea și chiar perimarea sistemului. Prin
intermediul teoriei generale a sistemelor, Ludwig von Berthalanffy pune accent pe caracterul
interdisciplinar al sistemului definit ca „o mulțime de elemente între care există relații sau
raporturi neîntâmplătoare, care interacționează în vederea realizării unui obiectiv comun, care
poate fi o lege a naturii sau un obiectiv stabilit de către om”.
Hypersistemul economic real cuprinde de regulă:
a) sistemul activităților economice;
b) sistemul informațional;
c) sistemul relațiilor umane.

HYPERSISTEMUL
ECONOMIC

SISTEMUL SISTEMUL SISTEMUL


INFORMAȚIONAL ACTIVITĂȚILOR RELAȚIILOR UMANE
ECONOMICE
Sistemul informațional este o premisă a oricărei decizii, el fiind perceput în sens larg, ca
ansamblu de metode, procedee și mijloace utilizate în rețeaua transmiterii și receptării mesajelor.
Componentele definirii acestuia sunt multiple, respectiv de tip:
a) organizatoric (organizare corelată a unor operațiuni de obținere, transmitere și
utilizare a informațiilor);
b) analitic (reunire a înregistrării și culegerii, prelucrării și analizei, păstrării,
transmiterii, memeorării, depozitării, difuzării și valorificării informațiilor);
c) etapizat (succesiune de definiri ale sursei, purtătorului, modului de culegere și
înregistrare, metodei și instrumentului de prelucrare și păstrare, destinației și transmiterii la
destinație a informațiilor);
d) agregat (complex de oameni și activități, echipamente și proceduri);
e) conceptual (datele ca ieșiri din primul canal al observării comprimate, interpretate și
transmise sub formă de informații unui decident ce le metamorfozează în acțiuni);
f) esențial (sistem de comunicații, rețea de transmitere și recepție a mesajelor).

Sistemul informațional economic apare ca ansamblu de date, informații și circuite


informaționale, proceduri și mijloace de tratare a informațiilor, ce permit definirea și realizarea
obiectivelor economice ale societății. Semnificația de economic societal a sistemului
informațional, incluzând și aspectele științelor sociale, este nuanțată de Andre Piatier prin
formularea succintă „necesitatea tranziției, de la studiile multidisciplinare la cele sociale”.
Componența sistemului informațional economic este corelată cu structura și resursele
activității economice, generând astfel diverse subsisteme, de la cel de natură financiară, contabilă
sau statistică și până la cel al resurselor de personal, de capital etc. Se pot exemplifica în
continuare și subcomponentele pentru subsistemele descrise, respectiv fiscală în cel financiar, a
prețurilor în cel statistic sau salarială în cel de personal. Factorul esențial al construcției rămâne
structura proceselor și fenomenelor economice. Cercetarea, proiectarea și aplicarea sistemului
informațional economic pe principii de structurare ierarhică , uniformitate, stabilitate și eficiență
obligă la determinarea periodică a necesarului de informații cu caracter instrumental sau
operativ.
La nivel microeconomic, proiectarea defectuoasă a unui astfel de sistem are drept cauze
principale, fie o abundență de informații neconcludente, fie neasigurarea timpului necesar între
procesul real și transpunerea în informație a acestuia, fie depășirea condiției manageriale de
utilizator, prin trecerea neinspirată a managerului într-o poziție de proiectant de sistem.
Furnizarea de informații edificatoare, reevaluările decalajelor de comunicare și schimbarea
atitudinii manageriale sunt soluțiile la îndemâna agentului economic.
Sistemul informațional statistic este abordabil din trei unghiuri de vedere: al
conținutului, organizațional și funcțional. Dacă informațiile statistice în relații de dependență și
chiar interdependență sunt substanța logică a conținutului, dacă organizațional există Institute de
Statistică Națională și infrastructura teritorială a acestora, din punct de vedere funcțional sunt
vizate operațiile, dar și mijloacele de culegere, prelucrare, transmitere, stocare și regăsire a
informațiilor.
La nivel macroeconomic, sistemul de indicatori statistici financiar-contabili
caracteristici economiei de piață este axat pe principii statistice sau cerințe de tipul:
 Principiului unității metodologice a indicatorilor, tehnicilor, instrumentelor, noțiunilor,
conceptelor, unităților de măsură, relațiilor de calcul echivalent cu cerința de a fi unitar,
valabilă la nivelul ansamblului de indicatori;
 Principiului abordării sistematice a economiei, respectiv a fenomenelor specifice,
materializat într-o concepție sistematică ce permite agregări și dezagregări de subsisteme
echivalent cu cerința de a fi apt pentru scindări în subsisteme și fuzionări ale
subsistemelor în sisteme;
 Principiului comparabilității temporale, spațiale și organizatorice echivalent cu cerința de
asigurare a comparabilității statistice;
 Principiului extinderii și perfecționării indicatorilor prin admiterea și realizarea extinderii
în condiții concrete economice și sociale echivalent cu cerința de a fi relevant și prompt;
 Principiului veridicității indicatorilor echivalent cu cerința de a fi capabil să măsoare cât
mai corect și cât mai exact posibil evoluția economică;
 Principiului armonizării și conformării cu standarde europene și internaționale.
Componența definitorie a sistemului este banca de date, axată pe bazele de date
statistice cu scop de diminuare sau chiar eliminare a redundanțelor din comunicarea
informațională.
Sistemele informaționale statistice specifice instituțiilor comunitare (EUROSTAT) sau
internaționale (UNdata) se disting prin aspecte calitative integrate, respectiv precizie, referitoare
la acordul dintre informațiile statistice furnizate și caracteristicile urmărite (intervale de
încredere, erori, surse ale erorilor), oportunitate, identificată cu apariția informațiilor statistice la
timp (frecvența optimă de la culegere până la transmitere sau diseminare, timp real de producție,
punctualitatea, promptitudinea), coerență și în special comparabilitate, vizând modul în care
diferite informații statistice pot fi folosite împreună (coerența și comparabilitatea în timp, în
spațiu), disponibiliate și claritate (cu accent pe prezentare, documentare, acces la date detaliate,
servicii de informații).
Sistemul de indicatori statistici ai mediului extern al firmei are de sintetizat statistic trei
niveluri de activitate sau trei piețe de dimensiuni caracteristice, prezentând aceste evoluții sub
forma unor ciclicități, sezonalități și conjuncturi diferite. Un sistem optim analizează mediul
extern începând cu evoluția internațională. Evoluția internațională a activității/activităților
principale prezintă un interes aparte în cazul tuturor firmelor. Astfel evoluția pieței internaționale
a autoturismelor este deosebit de importantă atât pentru un producător de autoturisme cât și
pentru un producător de piese de schimb. Nu trebuie ignorată evoluția activităților concurențiale
sau conexe, respectiv evoluția piețelor de combustibili, energii neconvenționale, apelând la un
număr limitat de indicatori și sfârșind cu evoluția națională sau a economiei naționale, prin
intermediul unui număr mai extins de indicatori decât cel anterior. Analiza evoluției mediului
intern descris ca sistem cansacrat de indicatori statistici la nivelul firmei constă în caracterizarea
activității sau afacerii, printr-un număr mult mai ridicat de indicatori statistici.
Pentru sistemul informațional statistic se desprind cel puțin trei concluzii în legătură cu
construcția sa, permanent valabile: „să se gândească pe sine ca sistem, prin metoda riguroasă a
analizei de sisteme informaționale, să-și îmbunătățească procedeele de observare prin folosirea
analizei de sistem sau prin preluarea din analizele de sisteme informaționale a informațiilor
necesare statistice, să facă efortul de a întelege fenomenele și procesele social-economice ca
sisteme sau făcând parte din sisteme”.
Capitolul 2: ACCEPȚIUNI ALE COMUNICĂRII

Noțiunea de comunicare se conturează distinct articulându-se în teorii și coagulând, în


final, o știință cu semnificații tot mai extinse și diverse ca:
1. punere în comun, impărtășire, transmitere de proprietăți unui număr de lucruri printr-
un mediu care servește acestui proces de punere în comun, denumit mijloc de comunicare,
respectiv aer, drum, telefon, limbaj;
2. a fi în relație/situație comunicațională, acțiune și reacțiune;
3. totalitatea a procedurilor prin care o minte poate să o afecteze pe alta;
4. activitate sau inactivitate, vorbire sau tăcere, orice valoare de mesaj,
comportamentale neputând să nu reacționeze și în felul acesta să comnunice;
5. acțiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele probabile de
comportament ale altui organism sau altei celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau mai
mulți participanți;
6. metodă de a exprima/transmite gânduri, sentimente și dorințe prin intermediul unui
sistem de simboluri descoperite de om;
7. ceea ce leagă organismele între ele;
8. generalizare a semnelor sau semiotică;
9. știință care studiază viața semnelor în sânul vieții sociale și care arată în ce constau
semnele și ce legi le conduc;
10. proces prin care un individ denumit comunicator transmite stimuli, majoritar,
verbali, cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi denumiți generic auditoriu;
11. proces prin care un sistem este stabilit, menținut și modificat prin intermediul unor
semale comune care acționează potrivit unor reguli;
12. transmitere de informație la care se așteaptă răspuns;
13. considerare și acțiune de a deplasa un impuls sau particulă de la un punct sursă, pe o
anumită distanță, cu intenția de a reconstitui la un punct de receptive, un duplicat sau o copie și o
înțelegere a ceea ce a emanat de la punctul sursă;
14. acțiune care răspunde la întrebările cine, ce, prin ce, cui, și cu ce efect spune,
reprezentare a atotputerniciei mass-media, considerate instrument de circulație a simbolurilor
eficiente, reprezentare care îndeplinește trei funcții în societate: supravegherea mediului,
relaționarea componentelor societății, transmiterea moștenirii sociale;
15. flux în doi timpi al comunicării ca pe un proces în două etape, în care rolul „liderilor
de opinie” se dovedește decisiv, la primul nivel existând persoane relativ bine informate
deoarece sunt expuse mass-media, iar la al doilea nivel se află cei care consultă mai puțin
mijloacele de informare și care depind de ceilalți pentru a obține informații;
16. interacționism simbolic;
17. flux de informație, al cărui control este asigurat de liderul de opinie;
18. rit al aparenței sociale;
19. model biologic axat pe informație;
20. sistem dominat de prezența și natura informației care se întoarce, prin feedback.
Principalele teorii ale comunicării:

A. Retorica sau arta practică a discursului. Într-o abordare cronologică, retorica este
prima teorie a comunicării relativ solid structurată sau consolidată și este semnalată pentru
început în curțile de jusțiție din Atena secolului de aur al lui Pericle. Pericle în discursul funebru
păstrat în opera lui Tucidide aprecia astfel puterea de lămurire a cuvântului înaintea oricărei
acțiuni: „nu socotim că discuțiile sunt o pagubă pentru fapte ci lipsa de lămurire prin discuție,
făcută mai înainte de a porni la înfăptuirea a ceea ce trebuie”. Foarte repede avea să devină
importantă în toate domeniile vieții politice, economice și sociale. Interesul uman pentru
investigarea și înțelegerea naturii comunicării s-a manifestat cu mult înainte de identificarea unor
principii, concepte, instrumente, metode și în final corpuri teoretice închegate, sistemul de
comunicare nu devine încă un obiect distinct al preocupărilor umane. Retorica și elocința au
reunit aparența abstractă a discursului cu decorul și ocazia potrivită, cu natura auditorului prin
direcționarea unor cuvinte către un auditoriu specific, cât și cu o perioadă specifică.

B. Semiotica sau medierea intersubiectivă prin semene. Prin intermediul teoriei lui
Charles S. Peirce, semiotica sau teoria semnelor sau medierea intersubiectivă prin semne va
transforma lumea în ansambluri de procese semiotice ca relații de tip triadic, respectiv între trei
componente distincte: semn, obiect reprezentat și interpretant. Limbajul gestiunii economice, în
calitate de sistem care realizează funcția de schimb a informației în organizație a devenit obectul
de studiu al semioticii economice, care se transfromă îm acest fel într-o știință hibridă, situată la
granița semioticii cu cibernetica și economia.

C. Fenomenologia sau experiența alterității prin dialog. În vederea realizării


demersului propus, fenomenologia comunicării nu a plecat de la structurile limbajului, ca în
cazul teoriei analitice a comunicării, și nici de la studiul competenței programatice a vorbitorilor,
ca în situația teoriei progmatismului comunicării, interesată exclusiv de o pragmatică universală
a comunicării, ci a avut drept reper analiza actelor internaționale ale conștiinței care
fundamentează „gramatica comunicării sau a comunicării-participării”, ca forme de acțiune. Cele
două niveluri ale comunicării, după Huserl, au rămas:
- nivelul zero al comunicării îl reprezintă construirea, constituirea unui alter ego,
accesul la un altul, într-o experiență specifică;
- nivelul empatiei, o apercepție a internaționalității celuilalt, a spiritualității lui, o
„impicație internațională”, care este tranzitivă, reiterabilă și reciprocă, care generează și al treilea
termen „el”.

D. Sociopsihologia sau reunirea exprimării cu interacțiunea și influența. Reunirea


exprimării cu interacțiunea și influența sau sociopsihologia a beneficiat de accepțiuni diverse, de
la știința fenomenelor ideologice și a fenomenelor de comunicare umană, de la studiul
interacțiunii indivizilor umani, la studiul comportamental uman și al conștiinței sociale ale
indivizilor, descoperind ceea ce este universal în cadrul comportamentului uman, prin
dimensiunea sa etică, sau ceea ce este specific diferitelor grupuri umane prin dimensiunea sa
emică. În același timp, aria de preocupări a sociopsihologilor se extinde tot mai rapid de la
agresivitate și violență, ajutor și comportament prosocial, atitudine, atribuire, comportament
organizațional, cultură, comunicare, etnicitate, evoluție, gender, internet, judecată, decizie,
motivație, stabilirea scopului, percepție, personalitate, persuasiune, relații, intergrupuri, la
rezolvarea conflictelor și la multiple alte teme contemporane.

E. Teoria critică sau reflecția discursivă. Teoriile critice ale comunicării de la


marxismul târziu al școlii de la Frankfurt, criticismul cultural britanic, tradiția foucaultiană sau
până la feminism, toate aceste critici au contruit cadrul teoretic care a permis elaborarea unei
structuri conceptuale complexe, beneficiind de o mare deschidere culturală. Unii economiști
contemporani au integrat comunicarea și relațiile din grupurile sau asociațiile productive ca o
componentă esențială a gândirii economice și a strategiilor manageriale, în timp ce alții și-au
deplasat interesul de la problemele de costuri și piață spre cele de organizare și informație. A
apărut astfel un interes complementar, asupra dimensiunii economice în studiul fenomenelor
informaționale și comunicaționale, generând în cele din urmă o veritabilă modalitate de gândire
și teoretizare „economică” a comunicării, o nouă perspectivă discilpinară sau un model teoretic
al comunicării, cunoscut prin sintagma „economia politică a comunicarii”. Comunicarea
înțeleasă „economic” ca mod de organizare a unei producții specifice, va fi supusă tuturor
genurilor de constrângeri structurale și funcționale ce caracterizează în genere un „organism
economic„. Modelul „economic” al lui Enzensberger axat pe ideea industriei conștiinței propune
extinderea analizei marxiste a modului de producție capitalist identificând analogii structurale în
cadrul tipurilor de relații: clasă dominantă-clasă dominată, producător-antreprenor-consumator,
emițător-transmițător-receptor. Întrucât la Marx, domeniul semnelor și al limbajului a fost atașat
suprastructurii, teoreticianul American al comunicării Marshall McLuhan va constata însă, că
teoria modului Marxist de producție, contemporană cu mașina cu aburi și drumurile de fier a fost
înfrântă de o simplă descoperire ca apariția telegrafului, întrucât ea nu a acordat nici un rol
modului de comunicare, în cadrul sistemului economic și social, iar anunțata revoluție a modului
de producție simbolic nu s-a mai produs. Economia politică critică a semnului propune un model
al coparticipării, al reciprocității, al împărtășirii sensului, deoarece în societatea contemporană
unul din parteneri e redus la statutul permanent de consummator, nu de primitor al unei valori
individualizante. Comunicarea clasică derulată conform schemei formulate de Roman Jakobson,
prin analogie cu Shannon, explica modul de producție a semnificațiilor și deținea ca unitate
elementară secvența de tip emițător-mesaj-receptor, dar treptat a devenit o simplă „consumare de
produse și mesaje”.

F. Cibernetica sau procesarea informației. Am păstrat la sfârșit prezentarea teoriilor


ciberneticii sau procesării informației, în acest inventar sintetic și agresiv al teoriilor comunicării,
accentuând în acest fel relevanța și importanța deținută de informație pentru comunicarea
managerială sau în afaceri, valorificând o abordare logic procesuală și în bucle simple, repetitive
ale circuitului:

DATĂ-LIMBAJ-MESAJ-INFORMAȚIE-COMUNICARE-DECIZIE.
Capitolul 3: COMUNICARE ÎN AFACERI

Treptat informația a migrat din semnificația de ,,mesaj” , trecând prin ,,alegere,, și


,,incertitudine,, ,, semnificație,, ori ,,semn,, sau ,, reprezentare,, , ajungând in cibernetică la
,,cunoaștere,, . Conceptul de informație ramâne încă unul destul de divers, ambiguu și chiar
controversat, dacă luăm în considerare fie și numai două exemple: informația conțtinută în ADN
sau informația cuantică.
Din punct de vedere istoric noțiunea științifică de informație a apărut pe la mijlocul
secolului al XIX-lea și a avut doua surse diferite , care au generat doua itinerare conceptuale
complet diferite, teromdinamica și biologia darwiniană , care au legitimat cantitativ informația ,
pe de o parte și semiotica lui Peirce , pe de altă parte , preocupată de etimiologie și care s-a
concentrat pe reprezentarea informațtiei ca formă .
Spre mijlocul secolului al XIX-lea termodinamica si-a propus clarificarea condițiilor
procesului de transformare a unei energii de altă natură, în energie mecanică, definind sau chiar
indetificând informația cu ordine și organizare , în opoziție cu dezordinea, haosul și etropia.
Analogiile între termodinamică și comunicare cu accent pe informații au generat unele afirmații
esențiale cum ar fi creșterea etropiei înseamnă pierdere de informație și nimic mai mult. Karl
Popper a agreat și a adoptat ideea unei măsuri negative a informației , idee care avea să fie
reluată mereu sub forma de acum celebră un enunț ne informeaza în măsura în care reduce
indeterminarea lumii.
Claude Shannon și Warren Weaver au rezolvat problema măsurii informației cu prețul
neglijării premeditate și mărturisite clar a informației semantice . Teorema fundamentală a lui
Shannon afirmă că dacă etropia sursei nu este mai mare decât capacitatea canalului , atunci este
posibilă o codificare care să garanteze un grad oricât de ridicat dorim al acurateței transmiterii
mesajului . Concomitent cu Shannon ,Norbert Winer avea să precizeze ,,Așa cum cantitatea de
informație dintr-un sistem este o măsura a gradului de organizare, etropia unui sistem este o
măsură a gradului de dezorganizare; fiecare dintre ele este negația celeilalte,,.
În secolul care a trecut au aparut tot mai multe situații în care comunicarea nu s-a mai
referit la un obiect preexistent, ci la unul creat , chiar prin actul comunicării, iar informația de
acest tip numai putea fi și total obiectivă, nici pur subiectivă, fiind, redenumită informație
subiectiv-obiectivă. Tot ceea ce poate fi privit ca stând în locul a altceva constituie o
reprezentare ( așa cum se întâmplă și cu indicatorul sau sistemul de indicatori ).
Mulți biologi au sesizat inadecvarea informației lui Shannon la natura individuală a
unor fenomene și au adoptat conceptualizări ale informației axate pe diferență :
a. Informația este o diferență creeată ca urmare a unei perturbări (Maturana),
b. Informația este o diferență creeată în interior , care gasește o diferență în exterior,
sau mai bine zis, selectează o dif în exterior și stabilește o corespondență cu ea prin
intermediul unei funcții propria ( von Foerster și Luhmann ) ,
c. Informația este o diferență care este sesizată de cineva ca o diferență, în acest fel,
informația devenind inseparabilă de un anume subiect pentu care ea are sens (
Bateson și ceva mai târziu J. Hoffmeyer și C. Emmeche ).
Există un primat al mesajului, informației si subiectului, în timp ce omul rămâne
fundamental liber față de tehnologie. Comunicarea reprezentativă face distincția dintre
emițător și receptor , introduce între ele un mesaj ( informație, subiect) plasat pe un
canal. Mijlocul de comunicare expresivă apare în lumea politică , economică și socială,
cu accent pe emițător . Într-un univers fără ierarhii sau cu ierarhii încâlcite , unde
aplatizarea domină si baza este totuna cu vârful , comunicarea moare prin exces de
comunicare și sfârșește într-o agonie perpetuă , de feed-back-uri comunicaționale.
Informația su semnificația de cunoaștere și creație constituie nucleul cestui tip de
comunicare. Nu există comunicare fără cunoaștere sau creație și nici cunoaștere sau
creație fără comunicare.
Prima reprezentare triadică a procesului de comunicare reprezentativă sintetizează prin;
emițător-mesaj-receptor a fost propusă de Karl Buhler este prezentată în figura
următoare:
Modelul comunicării emițător-receptor , al lui Karl Buhler:

EMIȚĂTOR RECEPTOR
MESAJ

Roman Jackobson a maim ai adăugat trei elemente: cod, canal, si context ( referent)
conturând , prin cumul un model potential cu șase componente: emițător-cod-mesaj-
canal-context-receptor,prezentat în fig. de mai jos:
Modelul reunit a comunicării (Karl Buhler-Roman Jakobson):

CONTEXT
COD

Mesaj initial Emițător Receptor Mesaj final

Teorema fundamental a teoriei matematice a comunicării ,considerate valabilă pentru


un canal fără zgomote și pentru semnale discrete , se referă la canalul de comunicație având
capaciatea de C biți pe secundă ,primind simboluri de la o sursă cu entropia ( sau informația) .
Investigarea prin sondaj a opiniei managerilor privind eficacitatea canalului de comunicare
scoate în evidență lucruri deosebit de interesante. În tabelul următor sunt prezentate sintetic
rezultatele unui astfel de sondaj de opinie, unde s-a utilizat o scală ordinal de tip Lickert cu
limitele 1 pentru eficacitate înaltă și 5 pentru eficacitate scazută ) pentru ierarhizarea importanței
și eficacității detaliate criterial :

Eficacitatea canalelor de comunicare


Criteriul/canalul Potențial de Capacitate și Confidențialitate Ușurință în Cost ,,Căldură,,
feedback complexitate codificare în
comunicare
Față în față 1 1 1 1 2 1
Telefon 1 4 1 1 3 2
Scrisoare(prin 5 3 4 4 3 4
poștă)
Fax/e-mail 3 4 3 3 3 3

Schema canonică a comunicării este extinsă cu componenta de întoarcere sau feed-back


din partea receptorului , luând în considerare și reacția de la efect la cauză în cadrul procesului de
comunicare . Prin mecanismul de feed-back se produce reglarea permanemtă a comunicării:
- Dacă reacția efectului asupra cauzei este pozitivă , se confirmă transimterea
mesajului;
- Dacă reacția este negative , se impune reluarea transmiterii integrale a mesajului sau
parțiale prin corectarea acestuia sau prin eliminarea unei părți din zgomotul
canalului, mergând până la schimbarea canalului.
Teoria canoniă a comunicării a fost confruntată cu două abordări complementare prin
teoria sistemică și teoria funcționalistă . Dacă perspectiva sistemică nu s-a dezvoltat
într-o veritabilă teorie , fiind puțin urmată de cercetătorii comunicării , perspectiva
funcționalistă a mers mult mai departe , realizând , așa cum vom vedea , un model
alternative al comunicării. Acest tip alternative de abordare a problemei comunicării se
caracterizează prin interesul pe care-l acordă mijloacelor de informare , comunităților și
organizațiilor profesionale. Adepții curentului au participat în mod active studiile
privind audiența mijloacelor de informare , au asigurat consultanță pentru diverse
organizații , au studiat audiența presei scrise și radioului ,au cercetat fenomenele de
persuasiune în grupurile mici și funcționarea mijloacelor de informare în masa ca
instrumente de propaganda.
Acțiunea de comunicare , după Harold Lasswell , poate fi descrisă dacă vom încerca să
răspundem la următoarele întrebării:

Cine comunică? – analiza reglării (control analysis)


Ce comunică?- analiza conținutului (content analysis)
Prin ce canal comunică ?- analiza mijloacelor (media analysis)
Cui comandă?- analiza audienței (audience analysis)
Cu ce efect comunică?- analiza efectelor(effect analysis)

Interesul acordat uneia dintre aceste perspective depinde, după Harold Lasswell , de
gradul de finețe conceptuală considerat necesar în funcție de un obiectiv științific sau economic ,
managerial sau administrativ determinat.
BIBLIOGRAFIE

1. „Statistică Financiară”, Gheorghe Săvoiu, Remus Grigorescu, Editura Independența


Economică, 2003.
2. „Situații Statistice Financiar-Contabile și Sisteme de Indicatori Statistici Derivați”, Gheorghe
Săvoiu, Editura Universitară, București, 2013.

S-ar putea să vă placă și