GHITA-CARACTERIZARE

Unul dintre marii clasici ai literaturii romane, Ioan Slavici publica in anul 1881 in
volumul “Novele din popor” nuvela realista, de factura psihologica “Moara cu noroc”.
Aceasta este una din scrierile reprezentative pentru autor, reflectand lumea satului
transilvanean prin filtrul propriei viziuni, si referindu-se la raportul dintre bogatie si
fericire.
Opera abordeaza tema familiei traditionale, pe care o subsumeaza temei
destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii. Din perspectiva sociala, este
prezentata incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social si de a asigura un trai
mai bun familiei sale. Din perspectiva psihologica, creatia lui Slavici analizeaza
conflictul interior si dezumanizarea protagonistului, iar din punct de vedere
moralizator, nuvela evidentiaza consecintele nefaste ale dorintei de imbogatire cu
orice pret.
Titlul anticipeaza destinul tragic al personajelor, prin nota ironica pe care o
sugereaza. Desi este un simbol al perisabilului, moara “cu noroc” se dovedeste a fi
in cele din urma moara cu ghinion, aici gasindu-si sfarsitul protagonistul si sotia sa.
Perspectiva narativa este obiectiva: intamplarile sunt relatate la persoana a III-a,
de catre un narator detasat, omniscient si omniprezent, in care se remarca
interferenta dintre planul naratorului şi cel al personajelor prin folosirea stilului
indirect liber.
In plus, apare tehnica punctului de vedere în interventiile simetrice ale bătrânei,
din incipitul şi din finalul nuvelei, conferind textului o structura clasica, de intreg
perfect. Soacra afirmă la început, într-o discutie cu Ghită, că:”Omul să fie multumit
cu saracia sa,”, iar la sfârşit pune întâmplările tragice din nuvelă pe seama destinului
necrutător:”aşa le-a fost data!”
Fiind o nuvela realista si psihologica, “Moara cu noroc” se construieste in jurul
unor conflicte puternice, atat exterioare (dintre Lica si Ghita sau intre Ghita si Ana),
cat mai ales interioare, deoarece se urmareste procesul dezumanizarii lui Ghita sub
imperiul banilor, precum si raporturile acestuia cu Lica sau cu Ana.
Relatiile temporale şi spatiale sporesc veridicitatea subiectului. Actiunea este
plasată in Ardeal, în secolul al XIX-lea. Ea se desfäşoara pe parcursul unui an, fiind
simbolic plasată intre două repere creştine: sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi
Paştele.
Nuvela „Moara cu noroc” îl are ca protagonist pe Ghiţă ce reprezintă tipul
arivistului, capabil de orice sacrificiu pentru a-și atinge scopul. Din punct de vedere
social, Ghiță este surprins inițial în ipostaza de cizmar sărac, iar ulterior, după ce ia
în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, devine cârciumar. Statutul său moral se
află în strânsă legătură cu cel psihologic, protagonistul fiind surprins în mai multe
ipostaze care evidențiază transformarea sa morală. De la cizmarul sărac și onest,
devenit cârciumar se transformă într-n om lipsit de principii și capabil de crimă.
Modalitățile de caracterizare sunt relevante în construcția personajului.
Caracterizarea directă făcută de narator evidenţiază statutul iniţial de cizmar sărac
ṣi cinstit al lui Ghiţă (“un om harnic si sarguitor”), apoi urmăreste cu atenţie
consecinţele pe care schimbarea de statut le are asupra propriei persoane: “acum el
se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru mic”.
 Celelalte personaje îl portretizează pe Ghită în mod diferit: daca soacra îl
considera un om „căruia îi râde sufletul când își vede sporul”, Ana ajunge in final sa
fie dezamagita de lașitatea lui. Autocaracterizarea evidențiază frământările sufletești
prin monologul interior: “Asa m-a lasat Dumnezeu!...” Neputincios în fața tentației de
a se îmbogăți, Ghiță dă vina pe destin, fuge de “eul” sau real, cautand o alta
versiune a sa iluzorie.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin mijloace traditionale, precum
faptele personajului, aspiratia obsesiva la avere si bani, din ea reies următoarele
trăsături: lașitatea (refuză să își accepte propria vină), caracterul slab, ușurinta cu
care devine manipulat (de către Lica), dar si dorinta bunăstarii familiei sale.
Actiunea, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta
care il domina, instalata definitiv in sufletul sau.
Principala trăsătură a protagonistului este dezumanizarea, ce defineste
caracterul său slab. O secvență relevantă in conturarea personajului poate fi
considerată scena în care Lică își face apariția pentru prima dată la cârciumă.
Sămădăul își împune regulile în fața lui Ghita, intuindu-i slabiciunile, iar acesta
acceptă tacit si se supune. Mai întâi încearcă să îl îndepărteze de familie, apoi îi
pătează imaginea de om cinstit în fața oamenilor din sat, implicându-l, fără voia lui în
jaful de la arendaș și în uciderea văduvei și a copilului acesteia. Din această
secvență reiese că dorința de îmbogățire este mai mare decât cea de a-și proteja
familia și de a rămâne cinstit.
O altă secvență este cea din finalul nuvelei și surprinde ultima treaptă a
dezumanizării personajului. Orbit de dorința de a se răzbuna pe Lică, o oferă pe
Ana drept momeală pentru a-l da pe Lică pe mâinile jandarmului. Conștientizând
păcatul soției sale în care tot el a împins-o, Ghiță o omoară pe Ana. La rândul său,
Ghiță este ucis de Răuț, din ordinul Sămădăului,care se sinucide pentru a nu cădea
viu în mâinile jandarmului Pintea. Potrivit acestui final moralizator, cei care încalcă
normele etice sunt aspru pedepsiți de soartă.
Nuvela psihologica “Moara cu noroc” este o capodopera a literaturii romane, in
care scriitorul isi reflecta viziunea asupra lumii prin intermediul protagonistului,
surprins in evolutie si marcat de un puternic conflict interior. Astfel, Ioan Slavici
atrage atentia asupra efectului tragic al lacomiei si al dorintei de imbogatire, intr-o
maniera realist-obiectiva de exceptie.