Sunteți pe pagina 1din 2

Claudia Fechete

Istoria Artei, II

Jurgis Baltrušaitis
Oglinda, revelații, science-fiction și înșelăciuni.
Eseu privind o legendă științifică

-recenzie-
Jurgis Baltrušaitis, Oglinda, revelații, science-fiction și înșelăciuni. Eseu privind o legendă
științifică, Editura Meridiane, București, 1981, traducere de Marcel Petrișor.

Studiul Oglinda publicat de Jurgis Baltrušaitis la Paris în anul 1978 reprezintă o


expunere a numeroase teorii născute de acest obiect atât în știință (matematică, optică), cât
și în filosofie, istorie și artă. Ediția în limba română a fost publicată la Editura Meridiane în
anul 1981. Lucrarea, compusă din 320 de pagini, cuprinde zece capitole precedate de un
cuvânt înainte redactat de Marcel Petrișor, traducătorul ediției în limba română.

Jurgis Baltrušaitis critic, estet și istoric de artă de origine lituaniană și-a început
studiile în anul 1923 la Paris unde l-a cunoscut pe Henri Focillon care îi va deveni ulterior
principalul îndrumător. Studiile lui Baltrušaitis care reflectă viziunea formalistă asupra
artei sunt considerate de unii critici excesiv de teoretice și abstracte. Baltrušaitis a călătorit
în Persia și Irak în timpul primelor sale cercetări pentru a analiza relația dintre arta orientală
și arta medievală occidentală. Aceste cercetări au o importanță deosebită și pentru studiul
Oglinda, în capitolele dedicate legendelor orientale legate de semnificațiile obiectului în
discuție.

Baltrušaitis reușește să își extindă expunerea și în alte domenii decât cele strict
științifice și matematice, lucrarea sa fiind caracterizată de un puternic eclectism. Studiul
Oglinda se naște după numeroase cercetări strâns legate de misticismul medieval (Le
Moyen Âge fantastique) și cercetări privind expresiile formei (Aberrations: quatre essais
sur la légende des formes) căci multiplicări, substituiri, răsturnări, măriri, micșorări,
dilatări, sugurmări de forme se nasc toate cu ajutorul oglinzii. Studiul realizat de Jurgis
Baltrušaitis reprezintă o elaborată prezentare a credințelor legate de oglindă, a simbolisticii
acestui obiect, a științei născute cu ajutorul lui (catoptrica). Pentru autor, oglinda este
întotedauna o minune în care realitatea și iluzia se-nghesuie și se confundă. Figură a
figurii, alter ego, o fantomă, dublu al subiectului care-i împărtășește soarta, reflexul și
obiectul său ar fi indisolubil unite prin legături mistice. Absoluta lor identitate ar părea să
țină tot timpul de un miracol pe care niciun artist nu l-a egalat vreodată.

Ecoul studiului întreprins de Jurgis Baltrušaitis se întâlnește în lucrări ulterioare,


precum cea redactată de Sabine Melchoir-Bonnet în anul 1994 sub titlul Histoire du Miroir.

1
Jean Delumeau afirma în prefața lucrării faptul că Sabine Melchoir-Bonnet „căsătorește
știința și arta, literatura și filosofia, istoria și meditația în jurul unui obiect atât de comun,
cum este oglinda”. Studiul realizat de Baltrušaitis este citat de câteva ori în lucrarea Histoire
du Miroir cu trimitere la cercetările despre oglinzile magice.

În prima parte a studiului său, Baltrušaitis realizează un paralelism între diferitele


aranjamente catoptrice (care oferă iluzii și deformării ale realității) și mintea umană care se
află mereu în mijlocul jocului dintre aparență și realitate. Cel care intra într-o cabină
catoptrică tapisată peste tot cu oglinzi, se afla într-o lume pe dos. După cum scrie autorul:
realitate și halucinație, lumile ordonate cu aceste instrumente de precizie revelează o
reversibilitate a lucrurilor: certitudinea aparentului, incertidudinea existentului.
Baltrušaitis extinde explicația optică și la fenomene mai complexe, de exemplu relevările
divinității Vechiului Testament nefiind altceva decât reflexii optice făcute în oglinzi mai
primitive (cuva de bronz din fața Cortului Întâlnirii, capacul chivotului în care se crede că
Moise la văzut pe Iehova). Se adaugă o interpretare neobișnuită a scenei din Cartea Exodului
în care Dumnezeu îi vorbește lui Moise pe Muntele Sinai. Moise a coborât muntele cu chipul
transfigurat de o strălucire insuportabilă. Baltrušaitis afirmă că pielea lui Moise devenise ca
de metal, reflectând întreaga slavă a lui Iehova asemenea unei oglinzi. Oglinda devine
simbolul înțelepciunii, al viziunii profetice, al rațiunii descoperindu-l pe Dumnezeu.

Studiul urmărește și mecanismele care au încercat să reproducă legendara oglindă a


lui Arhimede până la presupusa armă grecească de incendiere a flotelor dușmane.
Baltrušaitis își continuă lucrarea cu un capitol dedicat oglinzii farului din Alexandria, acel
instrument în stare să detecteze apropierea dușmanilor de la mii de kilometrii. În ultimul
capitol al cărții autorul analizează funcția divinatorie a oglinzii prezentată sub formă de
prezicere și clarviziune. Oglinda nu mai este utilizată numai pentru reflectarea realului, ci
devine un instrument de prezicere a necunoscutului imaginat de noi. Această suprafață
lucioasă ajunge izvorul atâtor amăgiri și erori.

După numeroase cercetări anterioare precum Legenda unui mit, Legenda formelor
și Anamorfoze, Jurgis Baltrušaitis realizează printre ultimele sale studii Legenda științifică
a oglinzii. Lucrarea, după cum autorul afirma, reprezintă al patrulea și cel din urmă volet
al polipticului acestui eseu asupra gândirii și văzului. Un studiu care provoacă cititorul la
o lectură atentă și concentrată, dar care reușește să îl surprindă și să îi ofere noi perspective
de interpretare a textelor religioase, literare, a operelor de artă și a legendelor care se află în
legătură cu mitul oglinzii. Lucrarea cuprinde note și trimiteri la scrieri antice și ale autorilor
medievali, precum și numeroase scheme optice și ilustrații explicative. Oglinda de Jurgis
Baltrušaitis ne invită să parcurgem un drum complicat prin istoria obiectelor cu fețe
lucioase, un drum sinuos care ne surpinde, uneori ne provoacă se ne întoarcem și să îl
parcurgem din nou pentru că nu am putut fii atenți la toate subtilitățile după prima răsfoire.