Laboratorul Nr.

6
Aparatul circulator şi circulaţia sângelui
Aparatul circulator este format din inimă şi dintr-un sistem de vase prin care
circulă sângele şi limfa. Inima împreună cu vasele prin care circulă sângele formează
sistemul cardio – circulator sau circulator sanguin, iar sistemul de vase prin care circulă
limfa formează sistemul circulator limfatic.
Anatomia aparatului cardiovascular
Aparatul circulator sau cardiovascular este alcătuit din inimă şi arborele vascular.
Inima
Inima este organul central al aparatului cardiovascular. Inima este un organ
muscular cavitar în formă de con turtit sau piramidă triunghiulară, situată în mediastin ,
mai exact în mediastinul inferior între cei doi plămânii deasupra diafragmului. Axul
inimii este oblic dirijat în jos, la stînga şi înainte, astfel ca 1/3 din inimă este situată la
dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250 –
300 g, are o capacitatea de aproximativ 550 ml, iar volumul este asemănător pumnului
drept.

Figura 1. Inima, localizare anatomică

(http://www.livescience.com/41511-heart-attack-chest-pain-women.html)

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Inima are forma unui con turtit, iar din punct de vedere al configuraţiei externe i
se descriu: o bază, un vârf, două feţe şi două margini.
Baza inimii este formată în mare parte de atriul stâng şi în mică parte de cel drept.
Aici se observă orificiile venelor şi arterelor mari. Baza inimii vine în raport cu esofagul,
vena azygos şi canalul toracic.
Vârful inimii se află în partea opusă bazei, este rotunjit şi alcătuit în mare parte
din miocardul ventriculul stâng.
Faţa anterioară sau sternocostală este convexă şi vine în raport cu peretele
anterior al toracelui. Pe această faţă se observă un şanţ care poartă numele de şanţul
longitudinal anterior şi porneşte de la vârful inimii şi până la artera pulmonară. Acest şanţ
marchează, la exterior, limita dintre ventriculul drept şi cel stâng. Tot pe această faţă se
mai observă un şanţ de data aceasta trasversal care trece pe sub originea arterei
pulmonare, numit şanţul atrioventricular sau şanţul coronar care marchează graniţa dintre
atrii şi ventricule. Deasupra şanţului coronar, faţa sternocostală a inimii este reprezentată
de către artera aortă şi de trunchiul arterei pulmonare, care au pe laturile lor atriile şi
prelungirile acestora, numite urechiuşe.
Faţa inferioară sau diafragmatică este plană şi vine în raport anatomic cu
muşchiul diafragm, pe care stă culcată. Pe această faţă se observă, de asemenea un şanţ
longitudinal posterior care-l continuuă pe cel anterior şi un şanţ coronar, care-l continuuă
pe cel de pe faţa sternocostală. La locul de întâlnire a celor două şanţuri longitudinale se
găseşte incizura vârfului inimii.
În şanţurile coronare sau transverse se găsesc arterele şi venele inimii.
Marginea dreaptă a inimii este mai ascuţită şi vine în raport cu diafragmul, în
timp ce marginea stângă este mai rotunjită şi vine în raport cu plămânul stâng , această
margine mai poartă şi denumirea de faţa pulmonară a inimii.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 2. Configuraţia externă a inimii
(http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/cardiovascular-system-heart/16)
Văzută pe dinăuntru, inima este împărţită în patru cavităţi, prin nişte pereţi
dispuşi longitudinal şi trasversal, numiţi septuri.Peretele longitudinal desparte inima în
două parţi, una dreaptă şi alta stângă. Peretele trasvers împarte fiecare fiecare dintre cele
două părţi în două cavităţi : una către baza inimii, numită atriu, şi alta către vârful inimii,
numită ventricul.
Peretele longitudinal este împarţit în două segmente un segment spre baza inimi
care desparte atriile, numit sept interatrial, şi un segment direcţionat spre vârful inimii
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
care desparte ventriculele, numit sept interventricular. Astfel încât cavităţile inimii stângi
nu comunică cu cavităţile inimii drepte. În schimb atriul şi ventriculul de pe aceeaşi parte
comunică între ele prin orificiile atrioventriculare.
Inima are deci în interiorul ei patru cavităţi: două atrii şi două ventricule,
despărţite prin pereţii amintiţi.

Figura 3. Configuraţia interioară a inimii

(http://training.seer.cancer.gov/anatomy/cardiovascular/heart/structure.html)
Atriile au formă aproximativ cubică situate spre baza inimii, capacitate mai mică
comparativ cu ventriculele şi prezintă câte o prelungine, numită urechiuşe sau auricul.
Au pereţi mai subţiri decît cei ai ventriculelor şi prevăzuţi cu mai multe orificii. Atriul
drept prezintă cinci orificii: orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave
inferioare, prevăzut cu valvula lui Eustachio, orificiul sinusului coronar, prevăzut cu
valvula Thebesius, orificiul urechiuşei drepte şi orificiul atrioventricular drept, prevăzut
cu valvula tricuspidă, aceasta din urmă proiemină ca o pâlnie în ventricul .
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 La nivelul atriului drept se disting două porţiuni: una, între cele două vene cave,
numită porţiunea sinusală care este încorporată în atriul drept şi cea de a doua porţiunea
propriu- zisă a atriului drept, care prezintă o musculatură specială (muşchii pectinaţi).
Între porţiunea snusală şi atriul drept propriu yis se află creasta terminală de la
care pornesc muşchii pectinaţi.
La nivelul atriului stâng sunt prezente patru orificii şi anume: orificiile de
deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiuţei stângi şi orificiul
atrioventricular prevâzut cu valvula bicuspidă.
În perioada intrauterină atriile comunică între ele prin orificiul lui Botallo, orificiu
care se închide după naştere, în cazul în care acest orificiu nu se ănchide sângele veneso
se va amesteca cu cel arterial, iar boala poartă numele de maladia albastră.
Ventriculele sunt două cavităţi de formă piramidală care se află spre vîrful inimii,
una apaţinând inimii drepte cealaltă inimii stângi. Cele două ventricule nu comunică între
ele.
Spre deosebire de atrii ventriculele au capacitate mai mare, pereţii lor sunt mult
mai groşi şi prevăzuţi cu muşchi papilari şi cu trabecule cărnoase care dau suprafeţei
interioare a ventriculului un aspect neregulat.
Trabeculele sunt de trei categorii:
 De ordinul 1 – muşchii papilari, se prind cu o parte de pereţii ventricolului
iar cu cealată parte prin cordajele tendinoase de vârful valvelor,
tricuspidei. Există trei muşchi papilari în ventricolul drept şi numai 2 în
ventricolul stâng.
 De ordinul 2 – care se inseră cu ambele capete pe pereţii ventriculului;
 De ordinul 3 – care aderă pe toată întinderea lor de pereţii ventriculari,
făcând relief în interiorul ventriculului.
La baza ventriculelor se află orificiile atrioventricular
Din ventriculul drept pleacă trunchiul arterei pulmonare, a cărei origine poartă
numele de con arterial. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu trei
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
valvule ca au forma unor cuiburi de rândunică numite valvule semilunare sau sigmoide
pulmonare.
Ventriculul stâng comunică cu atriul stâng prin intermediul orificiului
atrioventricular stâng, acesta este prevăzut cu valva mitrală sau bicuspidă, alcătuită din
două valvule sau cuspide de formă triunghiulară.
Orificiul arterei aorte face comunicare dintre ventriculul stâng şi artera aortă. Din
ventriculul stâng pleacă artera aortă, al cărei orificiu este prevăzut cu teri valvule
semilunare sau sigmoide. În peretele arterei aorte, la nivelul, valvulelor sigmoide
anterioare, se observă, orificiile de origine a celor două artere coronare, dreaptă şi stângă.
Structura pereţilor inimii
Peretele inimi este format din trei straturi : unul intern, numit endocard, unul
mijlociu, numit miocard şi altul extern, numit epicard.
Endocardul este o membrană, lucioasă, transparentă, care căptuşeşte toate
cavităţile inimi, continuându-se cu tunica internă (intima), arterelor şi venelor.
Endocardul este format dintr-un strat superficial format dintr-un endoteliu cu celule
poligonale turtite şi dintr-un strat profund conjunctivo elastic. Endocardul nu are vase de
sânge nutriţia făcându-se prin imbibiţie. Între endocard şi miocard se interpune un strat de
ţesut conjunctiv, numit stratul subendocardic, în care se găsesc vase sanguine, fibre
nervoase şi ramificaţiile ţesutului nodal al inimii.Acest ţesut conjunctiv pătrunde şi în
miocard.
Miocardul alcătuieşte muşchiul cardiac. Musculatura inimii se inseră pe
formaţiuni fibroase care constituie scheletul fibros al inimii. Acest schelet fibros este
reprezentat de cel patru inele care înconjură orificiile atroventriculare şi arteriale, la care
se adaugă alte două formaţiuni denumite trigoane fibroase (drept şi stâng), precum şi
partea membranoasă a septului interventricular.
Miocardul are drept componentă de bază celulele musculare, numite cardiocite
sau miocite. Cardiocitele reprezintă mai mult de jumătate din greutatea inimii, au formă
cilindrică sau elipsoidală şi dimensiuni diferite după cum intră în componenţa
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
ventriculelor sau atriilor. În cazul cardiocitelor atriale, acestea sunt şi mai scurte si mai
subţiri comparativ cu cele ventriculare.
Miocardul cuprinde miocardul adult, contractil (de execuţie) şi miocardul
embrionar, de comandă (ţesutul nodal). Miocardul adult este un muşchi striat din punct de
vedere morfologic, dar are proprietăţile muşchiului neted din punct de vedere funcţional
(contracţii automate şi involuntare); el formează muşchi separaţi pentru atrii şi muşchi
separaţi pentru ventricule.
Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legătura
anatomică şi funcţională fiind realizată de ţesutul embrionar (nodal), alcătuit dintr-o
musculatură specifică.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Ţesutul (sistemul) nodal şi de conducere
Ţesutul nodal se compune din celule cu proprietăţi funcţionale deosebite de
celelalte celule miocardice. Celulele din acest ţesut sunt celule dătătoare de ritm (se mai
numesc şi celule pacemaker). Li se spune celule dătătoare de ritm sau pacemaker, pentru
că au proprietatea de a genera spontan impulsuri electrice, ce sunt răspunzătoare de
declanşarea ciclurilor cardiace, şi deci a ritmului de contracţie. Aceste celule sunt
localizate în următoarele structuri morfo-funcţionale:

Figura 4. Sistemul excitoconductor al inimii

(http://texasheart.org/HIC/Topics/Cond/bbblock.cfm)

1. nodulul sinoatrial Keith - Flack, numit şi sinusal, din peretele atriului

drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare. Nodulul sinusal nu
este alcătuit în întregime de celule pacemaker.
2. nodulul atrioventricular Aschoff-Twawara, situat deasupra orificiului
atrioventricular drept;

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 3. fasciculul atrioventricular Hiss, care pleacă din nodulul atrioventricular şi
se găseşte la nivelul porţiunii membranoase a septului interventricular.
Deasupra porţiuniii musculare a septului interventricular, fasciculul
atrioventricular se împarte în două ramuri, una stângă şi alta dreaptă, care
coboară în ventriculul respectiv. Cele două ramuri se ramifică formând
reţeaua subendocardică Purkinje.

Pericardul
La exterior inima este cuprinsă într-un sac fibros numit pericard. Pericardul fibros
are forma unui trunchi de con cu baza la diafragm şi vârful la nivelul vaselor mari de la
baza inimi.
Pericardul este fixat de organele vecine prin intermediul ligametelor (ligamentele
sterno-pericardice, ligamentele vertebro.pericardice, ligamentele diafragmatico-
pericardice).
La interiorul pericardului fibros se află pericardul seros, format din două foiţe;
una internă epicardul, care căptuşeşte suprafaţa externă a miocardului, şi una externă,
parietală, care tapetează suprafaţa internă a pericardului fibros. Cele două foiţe se
continuă una cu cealaltă la nivelul vaselor mari de la baza inimi. Între cele două foiţe ale
pericardului seros se află cavitatea pericardică virtuală, ce conţine o lamă fină de lichid
pericardic.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Vascularizaţia şi inervaţia inimi
Arterele care hrănesc inima iau naştere din aorta ascendentă şi se numesc artere
coronare. Există două artere coronare: dreaptă şi stângă.

Figura 5. Vascularizaţia arterială a inimii

(http://texasheart.org/HIC/Anatomy/coroanat.cfm)
Artera coronară stângă, după ce ia naştere din aortă se împarte în două ramuri
artera interventriculară anterioară şi artera circumflexă, acestea irigă atriul stâng şi cea
mai mare parte din ventriculul stâng şi o mică porţiune din peretele anterior a
ventriculului drept. Artera coronară dreaptă coboară spre vârful inimii, cea mai
importanta ramificatie a sa poartă numele de arteră interventriculară inferioară. Artera
coronară dreaptă hrăneşte atriul şi ventriculul drept şi o parte din faţa diafragmatică a
venrticulului stâng.
Cea mai mare parte a sângelui venos ajunge în atriul drept prin intermediul
sinusului coronar situat în şanţul coronar. Venele care culeg sângele din capilarele

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
miocardului sunt: marea venă coronară, mica venă coronară şi vena interventriculară
posterioară.
O mică parte din sângele venos este colectată de venele cardiace accesorii, care se
deschid direct în atriul drept.
Limfaticele drenează limfa în ganglionii mediastinali anteriori.
Inervaţia inimiie este dublă simpatică şi parasimpatică. Fibrele simpatice sunt
grupate în trei nervi numiţi nervi cardiaci (superior, mijlociu şi inferior), iar cele
parasimpatice provin din nervul vag. Fibrele simpatice se anastomozează cu cele
parasimpatice formând un plex cardiac superficial, aşezat înaintea plexului aortic şi în
dreptul bifurcaţiei traheei. Din plexul cardiac se desprin fibre simpatice ce inervează
miocardul şi arterele coronare, şi fibre parasimpatice ce inervează preponderent ţesutul
nodal.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Arborele vascular sau circulator
Arborele circulator este alcătuit din vase sanguine: artere, capilare şi vene.
Arterele sunt vase prin care circulă sângele de la inimă la reţeaua capilară din
ţesuturi. Diametrul lor descreşte de la inimă spre reţeaua capilară. În raport cu diametrul
lor deosebim : artere mari, mijlocii, mici sau arteriole şe metarteriole. Metarteriolele nu
sunt altceva decât capătul terminal al arterelor mici care se desfac în capilare.
Totalitatea arterelor mari, mici şi mijlocii alcătuiesc sistemul arterial.Acestea pot
fi subîmpărţit în sistemul arterial al marii circulaţiii sau sistemul aortic şi sistemul arterial
al micii circulaţii (circulaţia pulmonară).
Sistemul aortic este format din artera aortă şi din ramurileei, care irigă toate
ţesuturile şi organele corpului omenesc.

Artera Ramuri
Aorta ascendentă cu origine în Artera coronară stângă şi dreaptă
ventriculul stâng
Arcul aortic, care continuă aorta Trunchi arterial branhiocefalic, carotida
ascendentă comună stângă şi subclavia stângă.
Carotida comună dreaptă Artera carotidă externă, carotidă internă
Carotida externă Artera tiroidiană superioară, artera
linguală, artera faringiană ascendentă,
artera auriculară posterioară, artera
occipitală, artera temporală superficială,
artera maxilară internă.
Carotida internă Artera oftalmică, artera cerebrală
anterioară, artera cerebrală medie, artera
comunicantă posterioară
Subcalavie dreaptă şi stângă Artera vertebrală, artera tiroidiană
inferioară, artera intercostală supremă,
artera toracică internă,
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
Artera axilară Nu are ramuri.
Artera branhială Artera radială şi ulnară.
Artera radială şi ulnară Formează cele două arcade palmare.
Aorta descendentă Are un segment toracal şi unul abdominal.
Aorta descendentă toracală Arterele intercostale posterioare şi arterele
diafragmatice superioare (ramuri
parietale). Ramurile viscerale sunt:
arterele bronşice şi arterele esofagiene.
Aorta descendentă abdominală Ramuri parietale: arterele diafragmatice
inferioare şi arterele lombare.
Ramurile viscerale sunt :trunchiul celiac
se împarte în artera hepatică, gastrică
stângă şi artera splenică. Din artera
hepatică se desprind artera gastro-
duodenală şi artera gastrică dreaptă.
Aretra mezenterică superioară, artera
suprarenală stângă şi dreaptă, artera
renală dreaptă şi stângă, artera testiculară,
artera mezenterică inferioară iar terminal
artera iliacă comună stângă şi dreaptă.
Artera iliacă comună Artera iliacă externă şi iliaca internă.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
Artera iliacă internă Ramuri parietale: artera sacrată laterală,
artera ileolombară, artera fesieră
superioară, artera fesieră inferioară şi
artera obturatorie.
Ramuri viscerale: comune la bărbat şi
femeie : artera veyicală inferioară, artera
rectală medie şi artera ruţinoasă internă
din care se desprind ramuri pentru
organele genitale: artera uterină şi
vaginală, artera prostatică şi veziculo
diferenţială.
Artera iliacă externă Artera femurală
Artera femurală Artera poplitee
Artera poplitee Artera tibială anterioară, artera tibială
posterioară
Artera tibială anterioară Formează arcada dorsală apiciorului
Artera tibială posterioară Plantara internă şi externă care se unesc şi
formează arcada plantară., din care se
desprind arterele digitale comune şi
proprii.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 6. Sistemul arterial si sistemul venos
( http://texasheart.org/HIC/Anatomy/torso.cfm )

Structura arterelor
Peretele arterelor este alcătuit din trei straturi: tunica internă sau intima, tunica
medie şi tunica externă sau adventicea.
Tunica intenă este alcătuită dintr-un endoteliu format dintr-un singur start de
celule turtite, poligonale, aşezate pe o membrană bazală.
Tunica medie este alcătuită din ţesut conjunctiv în care se găsesc multe fibre
elastice şi din ţesut muscular neted.
Tunica externă este formată din ţesut conjunctiv în care predomină fibrele
colagene şi elastice.
După structura tunicii medii, arterele sunt de două tipuri: musculare şi elastice.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Peretele arterial este inervat de fibre simpatice care acţionează asupra musculaturi
netede a vasului în cauză.
Venele
Venele sunt vase prin are sângele circulă de la reţeaua capilară din ţesuturi la
inimă. Diametrul acestora creşte de la reţeaua capilară spre inimă. Primele vase care iau
naştere din capilare poartă numele de venule.
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari: vena cavă
superioară şi vena cavă inferioară.
Vena cavă superioară prin intermediul venelor tributare recoltează sângele venos
de la nivelul creier, cap gât, spaţiile intercostale, esofag, bronhii, pericard şi diafragm.
Vena cavă inferioară, adună sângele încărcat cu CO2 de la membrele inferioare,
de la pereţii şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicul (respectiv ovar), de
la peretele posterior al abdomenului, cât şi de la ficat.
Vena mezenterică superioară strânge sângele venos de la nivelul jejuno-
ileonului, apendicelui, colonului ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers.
Vena mezenterică inferioară strânge sângele de la jumătatea stângă a colonului
transvers de la colonul descendent, de la colonul sigmoid şi de la treimea superioară a
rectului.
Vena splenică strânge sângele venos de la nivelul splinei, pancreasului şi de pe
marea curbură a stomacului.
Pereţii venelor sunt mai subţiri decât ai arterelor. Ei sunt formaţi din aceleaşi
tunici ca şi arterele, dar la marea lor majoritate este greu de făcut deosebirea dintre
tunica medie şi cea externă. În structura venelor perdomină fibrele de colage, cele
musculare şi cele elastice fiind slab reprezentate. În raport cu structura tunicii medii, se
deosebest trei categorii de vene: fibroase, fibroelastice şi musculare.

Patologia sitemului cardio-circulator

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Angina de piept
Este un sindrom clinic, caracterizat prin dureri toracice paroxistice substernale sau
precordiale, precipitate de efort şi calmate prin repaus. O fpormă specială de angină de
piep (angina Prinzmetal) se caracterizează prin dureri ăn repaus, uneori ascociate cu
aritmie ventriculară.
Angina de piept este produsă de ateroscelroza moderată a arterelor coronare, care
duce la stenozarea parţială a lumenului acestora. Există şi angine de piept fără nici un fel
de leziuni aterosclerotice.
Infarctul miocardic
Cauza infarctului miocardic este tromboza instalată brusc în arterele coronare, în
prealabil stenozate parţial prin ateroscleroză.
Majoritatea infarctelor miocardice sunt localizate în ventriculul stâng.
Macroscopic , aspectul infarctului variază în funcţie de momentul apariţiei;
1. până la 12 ore nu este vizibil;
2. între 13 -24 ore infarctul devine vizibil, având culoarea cenuşiu-
cafenie;
3. între 2 şi 4 zile, zona de infarct apare de culaore cenuşiu- gălbuie;
4. între 4 – 10 zile culoarea infarctului este cenuşiu- gălbuie cu
centrul hemoragic, marginile fiind roşi şi bine vascularizate.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 7. Infarctul miocardic
( http://www.nhlbi.nih.gov/health/health-topics/topics/heartattack/)
In infarctul miocardic se impune un tratament de specialitate şi în regim de
urgenţă.

Trombangeita obliterantă debutează cu tulburări de irigaţie la membrele

inferioare, traduse clinic prin claudicaţie intermitentă. La început se găsesc infiltrate
inflamatorii în intimă şi tromboze. În stadiile tardive, trombii se organizează prin ţesut
conjunctiv fibros, dând obliterări ale lemenului arterial.Fumatul şi frigul joacă un rol
patogenic important.
Leziunile vasculare sifilitice sunt întâlnite mai ales în arterele cerebrale şi în
aortă. În prezent, reprezintă boli rarem, datorită tratamentului sifilisului din stadiile
precoce.
Anevrismele reprezintă o dilataţie arterială limitată produsă de modificări ale
pereţilor arteriali.Sediul cel mai frecvent al anevrismelor este aorta.Din punct de vedere
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
anatomo-patologic, anevrismele sunt calasificate în: anevrisme adevărate, anevrisme
disecante şi anevrisme false.
Infalamaţiile venoase sau flebitele, pot debuta din afara venelor (ca periflebite)
sau, mai rar, din interior ca endoflebite.

ANIMAŢIE ŞI IMAGINI EXPLORATIVE

http://blausen.com
http://blausen.com
http://www.youtube.com/watch?v=H04d3rJCLCE
http://www.innerbody.com/image/card01.html
http://training.seer.cancer.gov/anatomy/respiratory/
http://www.vhlab.umn.edu/atlas/index.shtml

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.