Igiena Si Prim Ajutor PDF

Lector univ. drd. DOINA MUREŞAN

IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Curs în tehnologie IFR

1

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (COD 171)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Igienă şi prim ajutor în educaţie fizică şi sport /Curs în tehnologie IFR autor: Doina Mureşan –
Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012
ISBN 978-973-163-888-1

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă
şi prin orice mijloace tehnice,
este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.
Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

2
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
DOINA MUREŞAN

IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR

ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
– Curs în tehnologie IFR –

Realizator curs în tehnologie – IFR
Lector univ. drd. DOINA MUREŞAN

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2012
3
4
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………. 7
Unitatea de învăţare 1
IGIENA BAZELOR SPORTIVE
1.1. Introducere....................................................................................................................................... 9
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 9
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................................ 10
1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive............................................................................. 10
1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive.................................................... 10
1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive.................................................... 11
1.3.3.1. Pentru sălile de sport............................................................................................ 11
1.3.3.2. Pentru terenurile sportive..................................................................................... 12
1.3.3.3. Pentru bazinele de înot......................................................................................... 13
1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare............................................................................... 13
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare....................................................................................... 14
IGIENA INDIVIDUALĂ ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV.
IGIENA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE
2.1. Introducere....................................................................................................................................... 17
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................................... 18
2.3.1. Igiena individuală................................................................................................................. 18
2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale................................................................................ 18
2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii, urechilor.................................................................. 19
2.3.2. Igiena echipamentului sportiv.............................................................................................. 19
2.3.3. Igiena activităţilor şcolare................................................................................................... 20
2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare........................................................................................... 21
ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORGANISMULUI.
CĂLIREA ORGANISMULUI
3.1. Introducere....................................................................................................................................... 24
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................................. 24
3.3.1. Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului.............................................................. 25
3.3.1.1. Acţiunea aerului.................................................................................................... 25
3.3.1.2. Acţiunea apei........................................................................................................ 26
3.3.1.3. Acţiunea solului................................................................................................... 26
3.3.2. Călirea organismului........................................................................................................... 27
3.3.2.1. Principiile călirii organismului.............................................................................. 27
3.3.2.2. Călirea cu ajutorul aerului...................................................................................... 27
3.3.2.3. Călirea cu ajutorul soarelui.................................................................................... 28
3.3.2.4. Călirea cu ajutorul apei.......................................................................................... 28
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare...................................................................................... 29
ALIMENTAŢIA OMULUI SĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI
4.1. Introducere...................................................................................................................................... 32
4.3.1. Raţia calorică alimentară..................................................................................................... 33
4.3.2. Substanţele alimentare........................................................................................................ 33
5
4.3.2.1. Proteine.................................................................................................................. 34
4.3.2.2. Lipide..................................................................................................................... 34
4.3.2.3. Glucide................................................................................................................... 35
4.3.2.4. Săruri minerale....................................................................................................... 35
4.3.2.5. Vitamine................................................................................................................. 36
4.3.2.6. Apă........................................................................................................................ 37
4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor.......................................................................................... 38
NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR.
LEZIUNI ALE ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII
5.1. Introducere....................................................................................................................................... 41
5.3.1. Noţiuni generale de prim ajutor........................................................................................... 42
5.3.1.1. Etapele acordării primului ajutor........................................................................... 42
5.3.1.2. Asepsie, antisepsie................................................................................................. 43
5.3.1.3. Proceduri termice.................................................................................................. 43
5.3.1.4. Pansamentul.......................................................................................................... 43
5.3.1.5. Bandajul................................................................................................................. 44
5.3.2. Leziuni ale ţesuturilor moi.................................................................................................... 45
5.3.2.1. Contuzii.................................................................................................................. 45
5.3.2.2. Plăgi....................................................................................................................... 46
5.3.2.3. Arsuri..................................................................................................................... 46
5.3.2.4. Degerături............................................................................................................... 47
5.3.3. Hemoragii............................................................................................................................. 48
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................................ 52
LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE. POLITRAUMATISME
6.1. Introducere...................................................................................................................................... 55
6.3.1. Leziuni articulare................................................................................................................. 56
6.3.1.1. Entorse................................................................................................................... 56
6.3.1.2. Luxaţii................................................................................................................... 56
6.3.2. Leziuni osoase..................................................................................................................... 57
6.3.2.1. Fracturi.................................................................................................................. 57
6.3.3. Politraumatisme.................................................................................................................. 59
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare..................................................................................... 60
LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA MEDIULUI EXTERN.
STOPUL CARDIO-RESPIRATOR. ÎNECUL
7.1. Introducere....................................................................................................................................... 63
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................................. 63
7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului extern............................................... 64
7.3.1.1. Insolaţia................................................................................................................ 64
7.3.1.2. Hipertermia........................................................................................................... 65
7.3.1.3. Hipotermia............................................................................................................. 65
7.3.2. Stopul cardio-respirator...................................................................................................... 66
7.3.2.1. Stopul respirator..................................................................................................... 66
7.3.2.2. Stopul cardiac........................................................................................................ 67
7.3.3. Înecul................................................................................................................................... 68
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE 71
6
INTRODUCERE
Cursul de IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR îşi propune să abordeze noţiunile de bază ale igienei,
alimentaţiei şi primului ajutor şi importanţa cunoaşterii acestora.
Igiena este ştiinţa păstrării sănătăţii colectivităţii.
Igiena se ocupă cu studiul factorilor externi (apă, aer, sol, îmbrăcăminte, locuinţă etc.) şi al
efectelor acestora asupra organismului uman. Pe baza acestor studii se elaborează norme sanitare care
trebuie respectate în toate domeniile de activitate. Igiena alimentaţiei studiază efectele favorabile ale
nutriţiei asupra stării de sănătate, reducând riscul ca produsele alimentare să devină dăunătoare pentru
om. Igiena copiilor şi tinerilor este o ramură a igienei care, ţinând cont de particularităţile specifice
diferitelor perioade de vârstă, studiază efectele factorilor externi în vederea susţinerii proceselor de
creştere şi dezvoltare.
Există numeroase situaţii în care oamenii se îmbolnăvesc subit sau se accidentează la domiciliu,
la locul de muncă, în tabere sau excursii, pe timpul deplasării cu diferite mijloace de transport, în cazul
unor calamităţi naturale (inundaţii, cutremur, alunecări de teren, înzăpeziri, etc.), în timpul întrecerilor
sportive, al lecţiilor de educaţie fizică în şcoală, antrenamente. Experienţa a arătat că de modul în care
sunt acordate primele îngrijiri medicale depinde evitarea apariţiei unor complicaţii ulterioare grave,
sau chiar salvarea vieţii accidentatului. Pentru obţinerea acestui deziderat sunt necesare câteva noţiuni
teoretice şi practice, fără de care intervenţia de prim ajutor ar putea avea efecte negative.
Lucrarea se adresează atât studenţilor de la facultăţile de profil, cât şi diverselor categorii de
profesori de educaţie fizică şi specialiştilor din domeniul sportului de performanţă sau al sportului
pentru toţi.
Obiectivele cursului:
− cunoaşterea normelor igienico-sanitare care trebuie aplicate de specialiştii domeniului

(profesori, instructori, antrenori, practicanţi ai exerciţiilor fizice, sportivi) pentru păstrarea sănătăţii,
pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de efort;
− prezentarea şi aprofundarea noţiunilor de bază privind alimentaţia omului sănătos, prin
cunoaşterea componentelor corecte din punct de vedere cantitativ şi calitativ, necesare susţinerii atât a
metabolismului bazal, cât şi a efortului fizic;
− prezentarea modalităţilor de prevenire şi a principiilor şi măsurilor care stau la baza
acordării primului ajutor în cazul în care accidentul s-a produs.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilităţi privind:

− familiarizarea cu principiile igienico-sanitare de organizare a activităţilor fizice;
− familiarizarea cu principiile de întocmire a raţiilor alimentare adaptate fiecărui individ;
− formarea abilităţilor de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de prim ajutor;
− competenţe de cunoaştere şi înţelegere: să cunoască şi să folosească noţiunile specifice
disciplinei;
− competenţe de explicare şi interpretare: să explice şi să realizeze raţii alimentare adaptate
fiecărui individ şi măsuri de prim ajutor specifice;
− competenţe instrumental-aplicative: să alcătuiască, dirijeze şi evalueze necesitatea şi
aplicarea măsurilor de prim ajutor;
− competenţe de comunicare-relaţionare: să folosească terminologia disciplinei; să
comunice şi să colaboreze cu partenerii; să aplice cunoştinţele acumulate în situaţii profesionale
diferite.
Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manuale scrise, supuse studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregirii
7
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului
sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor
pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Activităţile tutoriale se pot desfăşura după un plan tematic, prin dialog la distanţă, pe Internet,
dezbateri în forum, răspunsuri online la întrebările studenţilor în timpul e-consultatiilor, conform
programului.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. IGIENA BAZELOR SPORTIVE (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. IGIENA INDIVIDUALĂ ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV.
(2 ore)
Unitatea de învăţare 3. ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA
ORGANISMULUI. CĂLIREA ORGANISMULUI (2 ore)
Unitatea de învăţare 4. ALIMENTAŢIA OMULUI SĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI
(2 ore)
Unitatea de învăţare 5. NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR. LEZIUNI ALE
ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII (2 ore)
Unitatea de învăţare 6. LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE.
POLITRAUMATISME (2 ore)
Unitatea de învăţare 7. LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA
MEDIULUI EXTERN. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR.
ÎNECUL (2 ore)
Teme de control (TC)
1. Organizarea activităţii de educaţie fizică şi sport într-o bază sportivă simplă, respectând
normele igienico-sanitare adecvate (la alegere tipul de bază sportivă).
2. Organizarea activităţii de educaţie fizică şi sport într-o bază sportivă complexă, respectând
normele igienico-sanitare adecvate (la alegere tipul de bază sportivă).
3. Organizarea activităţii şcolare pentru elevii din clasa I, respectând normele igienico-sanitare
adecvate.
4. Organizarea unei excursii respectând normele igienico-sanitare adecvate.
5. Organizarea unei tabere respectând normele igienico-sanitare adecvate.
6. Alcătuirea regimului alimentar pentru un gimnast.
7. Alcătuirea regimului alimentar pentru un halterofil.
8. Alcătuirea regimului alimentar pentru un şahist.
9. Acordarea primului ajutor în cazul politraumatismelor (cu exemplificare pe fiecare tip de
leziune prezentă).
10. Acordarea primului ajutor în cazul unui stop cardio-respirator provocat de înec în apă sărată.
Bibliografie
– Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgenţe în familie, Editura Aquila’93, 2007.
– Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000.
– Mureşan, D., Prim ajutor medical, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.
– Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2000.
Metoda de evaluare
Examenul final se susţine sub formă electronică, pe bază de grile, iar nota finală se stabileşte
ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului, conform cu precizările din
Programa analitică şi din Calendarul Disciplinei.
8
IGIENA BAZELOR SPORTIVE
Cuprins:
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive
1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive
1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive
1.3.3.1. Pentru sălile de sport
1.3.3.2. Pentru terenurile sportive
1.3.3.3. Pentru bazinele de înot
1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
1.1. Introducere
Igiena este ştiinţa păstrării sănătăţii colectivităţii.

Igiena educaţiei fizice şi sportului este parte integrantă din
igiena generală, având obiectiv principal stabilirea normelor igienico-
sanitare ale activităţilor de educaţie fizică şi sport pentru ca acestea să
influenţeze pozitiv creşterea şi dezvoltarea, starea de sănătate şi
capacitatea de efort a practicanţilor acestor activităţi.
În acest capitol sunt prezentate elementele de bază, din punct de
vedere igienic, necesare organizării activităţilor de educaţie fizică şi
sport.

Obiectivele unităţii de învăţare:
− definirea normelor igienico-sanitare;

− cunoaşterea normelor speciale ale bazelor sportive.
Competenţele unităţii de învăţare:
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii:
– se vor familiariza cu principiile igienico-sanitare, de
organizare a activităţilor fizice, legate de bazele sportive;
– vor şti să folosească terminologia specifică.
9
Timpul alocat unităţii: 2 ore
1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive
Baza sportivă este o construcţie sau o amenajare specială,

permanentă sau temporară, dotată cu aparatură corespunzătoare
practicării sportului şi anexe social-sanitare adecvate.
Bazele sportive se clasifică în funcţie de trei criterii:
1) felul construcţiei:
– baze sportive deschise, în care activitatea sportivă este
legată de anotimp (stadioane, terenuri sportive, pârtii de schi);
– baze sportive închise, în care activitatea sportivă se poate
desfăşura tot anul (săli sportive, bazine acoperite).
2) Persoanele care au acces la baza sportivă respectivă:
– baze sportive studenţeşti, şcolare;
– baze sportive ale unei instituţii, întreprinderi;
– baze sportive judeţene, orăşeneşti, comunale.
3) Amploarea activităţii desfăşurate:
– baze sportive simple, în care se desfăşoară un singur sport
(săli de gimnastică; săli de box; terenuri pentru jocuri sportive);
– baze sportive complexe, în care se practică mai multe
ramuri de sport (parcuri sportive; complexe sportive).
Baza sportivă include o serie de amenajări, clasificate astfel:
1) amenajări de bază: sala propriu-zisă; stadionul; bazinul;
terenul;
2) amenajări auxiliare social-sanitare, care asigură o legătură
directă cu activitatea sportivă: vestiar; sală de duşuri; cabinet medical;
săli de refacere;
3) amenajări auxiliare administrative, care asigură condiţiile
materiale necesare desfăşurării antrenamentului şi competiţiilor:
clădiri administrative; cantină; magazii; ateliere de reparat
echipamente şi materiale;
4) spaţii rezervate spectatorilor: tribune; anexe social-sanitare
1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive
Sunt valabile pentru toate bazele sportive, indiferent de tipul

acestora.
Aceste norme privesc următoarele elemente:
1) Alegerea terenului, ţinând cont de următoarele: solul trebuie
să aibă granulaţii mari şi uniforme (porozitate mare), care asigură o
permeabilitate bună a oxigenului; analiza chimico-bacteriologică a
10
solului, necesară identificării gradului de poluare şi a capacităţii de
autopurificare; terenul să fie însorit şi uscat.
2) Amplasarea bazei sportive, ţinând cont de: puritatea aerului,
temperatura aerului, direcţia vântului dominant, posibilităţile de
alimentare cu apă potabilă şi pentru salubritate, existenţa căilor de
acces şi comunicaţie.
3) Orientarea bazei sportive: bazele sportive deschise cu axul
lung pe direcţia nord-sud şi vântul dominant să bată perpendicular pe
baza sport; bazele sportive închise cu axul lung pe direcţia est-vest.
4) Evacuarea reziduurilor şi a apei murdare: spaţii speciale
pentru gunoaie; deversarea apei murdare în reţeaua de salubrizare a
localităţii, sau dacă aceasta nu există deversarea se face într-o apă
curgătoare cu debit mare şi constant situată în apropiere sau prin
drenaj pe o suprafaţă mare de teren la 40-50 cm adâncime în afara
localităţii.
1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive
1.3.3.1. Pentru sălile de sport:

1) Podeaua:
Să fie compactă, elastică, netedă, călduroasă, să atenueze
zgomotul, să nu prezinte crăpături, să nu fie alunecoasă. Materialul
ideal este lemnul de esenţă nu prea tare. Pentru întreţinerea igienică:
obligativitatea intrării în sală numai cu echipament adecvat; un
covoraş umed la intrarea în sală; în fiecare pauză, ştergerea podelei cu
o cârpă umedă; aparatele mobile să fie deplasate pe sus sau pe roţi;
interzicerea folosirii sălilor pentru alt scop.
2) Pereţii:
Să fie construiţi dintr-un material cu porozitate bună, care să
permită o ventilaţie naturală; suprafaţa să fie netedă, fără
ornamentaţii; să asigure o fixare solidă a aparatelor. Pentru
întreţinerea igienică: pereţii pot fi acoperiţi cu vopsea în ulei sau
căptuşiţi cu lambriuri din material plastic, până la 1,5-2 m de la
podea; partea superioară a pereţilor şi tavanul se dau fie cu var
amestecat cu ulei, fie cu vopsea în ulei.
3) Microclimatul:
Microclimatul este dat de:
– temperatura medie (16-180C; variaţiile de temperatură din
sală să nu depăşească maxim 40-50 în 24 de ore),
– umiditatea relativă (35-65%),
– concentraţia de CO2 din aer (maxim 1%),
– viteza curenţilor de aer din sală (maxim 0,5 m/secundă).
Microclimatul se asigură printr-o corectă încălzire şi ventilare a
sălilor sportive:
– încălzirea se poate face prin sistemul local de încălzire (sobe;
centrale),
– pentru aprecierea ventilaţiei, se ţine cont de trei parametri:
volumul ventilaţiei (cantitatea de aer necesară unui om într-o oră);
coeficientul de ventilaţie (de câte ori se schimbă aerul dintr-o
încăpere într-o oră; pentru sălile de sport se recomandă schimbarea
aerului de 3-4 ori/oră); cubajul (volumul necesar pentru o persoană
într-o cameră în care ventilaţia este suficientă; volumul de aer necesar
unui sportiv într-o oră este de 90 m3).
11
Pentru menţinerea unor condiţii igienice de microclimat:
interzicerea fumatului; saltelele vor fi confecţionate dintr-un material
dens, umplute cu iarbă de mare sau păr.
4) Iluminatul:
Iluminatul natural: ferestrele să fie amplasate spre sud, sud-est
şi sud-vest, pentru a asigura o iluminare uniform. Pentru aprecierea
aproximativă a iluminării naturale se folosesc: coeficientul de
luminozitate (raportul dintre suprafaţa luminoasă a ferestrelor şi
suprafaţa podelei; variază între 1/3–1/5 pentru sălile sportive);
unghiul de incidenţă al razelor luminoase (unghiul format de
orizontala dusă printr-un punct spre fereastră şi raza de lumină care
vine în acelaşi punct, intrând prin marginea superioară a ferestrei; cu
cât este mai mare, luminozitatea este mai bună; pentru sălile sportive
= minim 300); unghiul de deschidere (este format din două linii drepte
care pleacă dintr-un punct din mijlocul sălii: una trece pe la marginea
superioară a ferestrei, iar cealaltă pe deasupra obstacolului care se află
în apropierea sălii; cu cât este mai mare, cu atât iluminatul este mai
bun; pentru sălile sportive = minim 80). Alţi factori care influenţează
intensitatea iluminatului: culoarea pereţilor şi a tavanului – trebuie să
fie în tonuri deschise, pentru a putea reflecta şi dispersa lumina solară
(culoarea albă are un coeficient de reflectare de 85%, cea galbenă de
45%); calitatea geamurilor şi starea lor de curăţenie (luminozitatea
este micşorată cu 25-30% de geamurile duble, 40% de cele murdare şi
80% de cele îngheţate).
Iluminatul artificial: lumina să fie repartizată uniform; să aibă
intensitate suficientă; să nu producă puncte strălucitoare şi umbre; să
nu degaje căldură; să nu prezinte pericol de accidentare; să nu vicieze
aerul: Se preferă sursa de lumină fluorescentă reflectată din tavan.
5) Spaţiul de siguranţă:
Este situat între marginile terenului şi pereţi sau tribună, cu o
lăţime de 3 m.
6) Aparatura sportivă:
Să corespundă cerinţelor sportului practicat.
7) Spaţiul pentru public:
Se alocă 0,50-0,80 m/spectator.
8) Anexe social-sanitare:
Să fie separate pentru sportivi şi public
1.3.3.2. Pentru terenurile sportive:

1) Solul:
Să fie omogen, elastic, suficient de dur.
Are compoziţii diferite în funcţie de sportul practicat pe terenul
respectiv.
2) Dimensiunea:
Conformă cu regulamentul sportului respectiv.
3) Spaţiul de siguranţă:
Minim 3 m.
4) Aparatele sportive:
Să corespundă sportului practicat.
5) Spaţiul rezervat publicului:
0,50-0,80 m/spectator.
6) Anexele social-sanitare:
Diferite pentru sportivi şi public.
12
1.3.3.3. Pentru bazinele de înot:
Bazine de înot descoperite: sunt de două tipuri:
– fără construirea unui bazin propriu-zis, de obicei pe malul
unei ape curgătoare (în mediul rural);
– cu bazin construit special (în mediul urban).
În mediul rural: apa să nu fie poluată; să fie situat în amonte de
localitate; apa să aibă viteză de curgere mică şi adâncime
corespunzătoare; fundul apei să fie neted, cu nisip şi pietriş mărunt,
fără aluviuni; fundul apei trebuie cercetat săptămânal.
Bazinele propriu-zise: construite din beton, material plastic sau
sticlă; amplasate departe de sursele de poluare; axa lungă orientată pe
direcţia est-vest (pentru o bună însorire); dimensiuni corespunzătoare
(pentru sportivi se asigură minim 2,5 m2/persoană); de jur împrejur va
prezenta o bordură înaltă de 10 cm şi un şanţ cu apă schimbată
continuu; duşuri amplasate pe marginea bazinului; pe pereţii interiori
ai bazinului, la 10-15 cm deasupra nivelului apei să existe un şanţ
„sparge val” prevăzut din loc în loc cu guri de scurgere (are rol
igienic); să existe scări de acces, blocstarturi, trambulină, platformă,
care trebuie să respecte normele de securitate; apa din bazin trebuie să
fie potabilă, împrospătată periodic; temperatura de minim 180C.
Bazine de înot acoperite: au următoarea componenţă:
– sala principală (în care se află bauâzinul propriu-zis),
– diverse anexe (garderobă, vestiar, duşuri, cabinet medical,
laborator de analize pentru testarea apei din bazin, etc.).
Cerinţele igienico-sanitare pentru sala principală: să fie
orientată pe direcţia est-vest; într-o zonă cu aer curat; pereţii vopsiţi în
ulei; bazinul construit din beton armat şi căptuşit cu faianţă de culoare
deschisă; să existe bordura înaltă de 10-15 cm din jur; şanţul „sparge
val”; sistemele de schimbare a apei; temperatura apei de 24-250C;
temperatura aerului va fi cu minim 20C mai mare decât cea a apei;
iluminatul va avea o intensitate de 100-150 lucşi; coeficientul de
ventilaţie de 3-4 ori/oră.
Cerinţele igienico-sanitare pentru anexe: traseul sportivilor va
fi separat de cel al spectatorilor; sportivul urmează un anumit circuit
(garderobă, vestiar, cabinet medical, sala de exerciţii pentru încălzire,
WC, sala de duşuri, sala pentru spălatul picioarelor, intrarea în bazin;
din sala bazinului, circuitul este invers).
Reguli pentru o bună utilizare a bazinului: afişarea şi
respectarea regulamentului de funcţionare; examen medical înaintea
intrării în bazin; duş cald cu apă şi săpun înaintea intrării în bazin;
costum de baie individual (netransmisibil) spălat după fiecare
folosire; zilnic apa va fi testată pentru a stabili gradul de poluare
1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare:

• Pentru sportivi:
Grupul sanitar este format din vestiare, camere pentru duşuri,
WC-uri; amplasat cât mai aproape; racordat la sistemul de alimentare
cu apă potabilă şi la sistemul de canalizare.
Grupul medical: punct de prim ajutor (pentru bazele mici);
cabinet medical şi sală de masaj (pentru bazele mari); în plus un
cabinet de fizioterapie (pentru complexul sportiv).
13
Grupul gospodăresc-administrativ cuprinde cabinete pentru
profesorii de educaţie fizică şi antrenori; cameră pentru arbitri.
• Pentru spectatori:
Se vor calcula în funcţie de numărul maxim de spectatori; se va
ţine cont de faptul că din numărul de spectatori 30% sunt femei şi
70% bărbaţi; în limita posibilităţilor, se vor amplasa sub tribună.
Se asigură: garderobe; WC-uri (cu apă curentă); fântâni
arteziene cu apă de băut (o fântână la 250 de spectatori); puncte
sanitare de prim ajutor; bufete (unul la 2.000 de spectatori)
Sinteza unităţii de învăţare 1
Baza sportivă este o construcţie sau o amenajare specială, permanentă sau temporară, dotată cu
aparatură corespunzătoare practicării sportului şi anexe social-sanitare adecvate.
Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive se referă la: alegerea terenului;
amplasarea bazei sportive; orientarea bazei sportive; evacuarea reziduurilor şi a apei murdare.
Normele igienico-sanitare speciale ale sălilor de sport se referă la: podea; pereţi; microclimat;
iluminat; spaţiul de siguranţă; aparatura sportivă; spaţiul pentru public (dacă este cazul); anexe social-
sanitare.
Normele igienico-sanitare speciale pentru terenurile sportive se referă la: sol; dimensiune;
spaţiul de siguranţă; aparatele sportive; spaţiul rezervat publicului; anexele social-sanitare.
Normele igienico-sanitare speciale pentru bazinele de înot se referă la sala principală şi la
anexele specifice acestor baze sportive.
Concepte şi termeni de reţinut: norme igienico-sanitare, bază sportivă
Întrebări de control şi teme de dezbatere:
1. Care sunt normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive?

2. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru sala de sport?
3. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru terenurile sportive?
4. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru bazinele de înot?
5. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru anexele social-sanitare?
14
Teste de evaluare/autoevaluare
♦ Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă):
1. Valoarea admisă de bioxid de carbon din aer, într-o sală de sport, este de 2-3%
2. Pentru asigurarea iluminatului artificial în sala de sport se recomandă ca lumina să fie reflectată din
tavan, folosindu-se lămpi fluorescente
♦ Alegeţi varianta corectă!
3. Care sunt cerinţele ce trebuie respectate în legătură cu podeaua sălii de sport ?

a. să fie dură, fără elasticitate
b. să fie compactă, elastică, netedă
c. să fie din lemn de esenţă foarte tare
4. Care este lăţimea recomandată pentru spaţiul de siguranţă în sala de sport ?

a. 1 metru
b. 3 metri
c. 5 metri
5. Care sunt noţiunile corecte privind microclimatul în sala de sport?

a. viteza curenţilor de aer din sală să nu fie mai mare de 0,5 m/sec.
b. temperatura să fie cuprinsă între 220-260C
c. umiditatea relativă să fie cuprinsă între 15-30%
6. Care sunt cerinţele igienice privind pereţii din sala de sport?

a. să nu prezinte porozitate şi să aibă suprafaţă netedă
b. să nu prezinte porozitate şi să aibă suprafaţă cu ornamentaţii
c. să fie dintr-un material cu porozitate bună şi suprafaţă netedă
15
Bibliografie obligatorie
Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000.
Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.
16
IGIENA INDIVIDUALĂ ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV.
Cuprins:
2.1. Introducere
2.3.1. Igiena individuală
2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale
2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii, urechilor
2.3.2. Igiena echipamentului sportiv
2.3.3. Igiena activităţilor şcolare
2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare
2.1. Introducere
Igiena corporală şi a echipamentului constituie o condiţie

obligatorie pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi.
În acest capitol se analizează rolurile pielii şi anexelor acesteia,
organelor senzitive şi echipamentului sportiv pentru înţelegerea
necesităţii păstrării igienei corespunzătoare, în vederea desfăşurării în
condiţii optime a efortului fizic (sportiv).
De asemenea, sunt prezentate particularităţile organizării
activităţilor şcolare şi extraşcolare, implicit, normele igienico-
sanitare care trebuie respectate în aceste situaţii.
– cunoaşterea normelor igienico-sanitare privind igiena

individuală şi igiena echipamentului sportiv;
– cunoaşterea normelor igienico-sanitare de organizare a
activităţilor şcolare şi extraşcolare.
17
– se vor familiariza cu principiile igienico-sanitare de organizare
a activităţilor şcolare şi extraşcolare;
2.3.1. Igiena individuală

2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale
Pielea are următoarele rolurile:
– de protecţie (prin stratul cornos al pielii)
– de excreţie (prin glandele sudoripare)
– de termoreglare (prin stratul de grăsime subcutanată şi
vasoconstricţia periferică)
– de recepţie (prin extraceptorii tactili, termici, dureroşi)
– antiinfecţios (prin apărare mecanică; apărare chimică
asigurată de reacţia acidă a transpiraţiei şi secreţia locală de
antitoxină şi anticorpi)
– în sinteza vitaminei D
Măsurile igienice care trebuie aplicate pentru asigurarea
condiţiilor optime de desfăşurare a rolurilor mai sus enumerate:
spălarea zilnică cu apă caldă şi săpun după gimnastica de dimineaţă;
pielea feţei se spală, alternativ, cu apă caldă şi apă rece; după
terminarea antrenamentului se face baie generală (duş cu apă caldă şi
săpun, iar în final duş cu apă rece).
Igiena mâinilor: spălarea lor de câte ori se murdăresc şi
obligatoriu înaintea fiecărei mese.
În unele sporturi (gimnastică, tenis, sporturi nautice, etc.),
datorită prizei strânse şi repetate în acelaşi loc al palmelor cu
aparatele şi obiectele, se pot forma bătături pentru prevenirea cărora
se folosesc palmiere, talc, praf de magneziu, iar după terminarea
antrenamentului se recomandă spălarea palmelor cu apă călduţă şi
săpun şi masarea uşoară cu cremă (pe bază de lanolină sau vaselină).
Igiena picioarelor: în sport, indiferent de ramura practicată,
rolul piciorului este foarte mare, influenţând în mod direct
comportarea sportivului şi rezultatele obţinute.
La sportivi sunt foarte frecvente dermatozele plantare (pentru
prevenirea lor se recomandă: încălţăminte şi obiecte de igienă strict
personale; uscarea la soare şi dezinfectarea încălţămintei; în sălile de
duş folosirea grătarelor din material plastic sau cauciuc, nu din lemn;
măsuri de scădere a transpiraţiei abundente a picioarelor).
18
Igiena unghiilor: tăiate scurt (dar nu exagerat); spălare zilnică
cu peria specială şi săpun în sporturile cu contact direct între
adversari.
Igiena părului: de preferat să fie tuns scurt; la înotători este
obligatorie purtarea caschetei (mai ales la femei); nu se unge părul cu
soluţii uleioase.
2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii şi urechilor

Ochii sunt intens solicitaţi în activitatea sportivă pentru:
– aprecierea corectă a distanţelor
– vederea periferică
– perceperea precisă a semnalelor luminoase
– diferenţierea culorilor
Măsuri igienice care trebuie aplicate: ştergerea ochilor după
duş; la înotători folosirea ochelarilor ermetic închişi; la schiori
utilizarea ochelarilor de soare cu lentile de culoare portocalie sau
verde (zăpada reflectă 85% din radiaţiile solare).
Culorile mediului ambiant influenţează vederea şi activitatea
sistemului nervos: culorile verde şi albastru au efect liniştitor; roşu
are efect excitant; negru are efect deprimant; galben şi portocaliu au
efect de încurajare, stimulare. Un rol important îl are şi combinarea
culorilor – următoarele asocieri cromatice au efect de obosire
vizuală: roşu/albastru, portocaliu/albastru, galben/violet.
Nasul are rol de:
– filtrare
– încălzire
– umezire a aerului inspirat
Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălarea dimineaţa;
curăţarea cu batista de câte ori este nevoie; sportivul să se
obişnuiască să respire pe nas.
Cavitatea bucală:
– reprezintă poarta de intrare a alimentelor, dar şi a diverşilor
agenţi patogeni
– la nivelul ei începe procesul de digestie
Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălarea danturii
dimineaţa şi seara; clătirea cu apă de gură după fiecare masă; control
stomatologic de 2-3 ori pe an; folosirea protezei dentare de protecţie
în unele sporturi (box); tratarea eventualelor plăgi ale buzelor sau
mucoasei linguale.
Urechile au importanţă deosebită în:
– orientarea în spaţiu
– păstrarea echilibrului
– aprecierea corectă a distanţelor
Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălare cu apă şi săpun;
la înotători folosirea căştilor de cauciuc sau a dopurilor de cauciuc.
2.3.2. Igiena echipamentului sportiv
Funcţiile echipamentului sportiv sunt:

– de protecţie
– de facilitare
– estetică
19
Termoreglarea organismului uman este influenţează de
echipamentul sportiv prin următoarele:
– conductibilitatea termică (proprietatea de a absorbi căldura
corporală şi de a o transmite mediului ambiant) – cu cât porozitatea
ţesăturii este mai mare cu atât conductibilitatea este mai mică, deci
ţesăturile subţiri vor avea o conductibilitate mai mare decât cele
groase;
– hidroscopicitatea (proprietatea ţesăturilor de a absorbi apa
sau vaporii de apă) – echipamentul trebuie să aibă o
hidroscopicitate bună, deoarece umplerea porilor echipamentului cu
transpiraţie sau apă va duce la pierderea permeabilităţii pentru aer;
– culoarea echipamentului intervine în termoliză prin
absorbţia radiaţiilor solare.
Măsuri igienice care trebuie aplicate sunt: spălarea, sau cel
puţin aerisirea, echipamentului după fiecare utilizare, în pauze, dacă
echipamentul s-a udat, trebuie schimbat; să existe mai multe seturi de
echipament pentru fiecare sportiv, de diverse tipuri de ţesături şi
culori, pentru a le folosi în funcţie de condiţiile meteorologice (vara
se recomandă folosirea tricourilor de bumbac, de culoare deschisă;
toamna şi iarna tricourile de lână, de culoare închisă).
2.3.3. Igiena activităţilor şcolare
Activitatea şcolară trebuie organizată ţinând cont de

următoarele aspecte:
– particularităţile sistemului nervos al elevului: la elevii mici
procesele de excitaţie domină faţă de cele de inhibiţie (deci aceştia
obosesc mai repede), atenţia este instabilă, imobilitatea şi monotonia
provoacă oboseală; odată cu creşterea în vârstă se dezvoltă
capacitatea de asociaţie, analiză şi sinteză.
– capacitatea de lucru a elevului (zilnică şi săptămânală)
– caracteristicile activităţii elevului: varietatea (cu cât elevul
este mai mic activitatea sa trebuie să fie mai variată); complexitatea
(trebuie realizată o îmbinare armonioasă, în funcţie de vârsta
elevului, între activitatea fizică şi cea intelectuală)
– condiţiile materiale în care se desfăşoară activitatea:
amplasarea, orientarea, ventilaţia, iluminatul, încălzirea, mobilierul
din clasă.
Activitatea şcolară trebuie organizată ţinând cont de
următoarele reguli: să fie adaptată perioadei de vârstă; realizarea unui
echilibru între activitate şi odihnă; activităţile dificile să alterneze cu
cele uşoare; respectarea gradării activităţii; să existe o legătură
adecvată cu programul de acasă.
Principalele elemente ale unui program de activitate şcolară
sunt:
– structura anului şcolar (alternarea dintre semestre şi
vacanţe asigură refacerea sistemului nervos central)
– organizarea corectă a primirii elevilor în şcoală: triaj
epidemiologic la începutul şcolii; readaptarea elevului la efortul
intelectual în primele zile de şcoală; aranjarea elevilor în bănci în
funcţie de dimensiunea segmentelor corporale, văz, auz
– durata lecţiei, a activităţii zilnice şi a celei săptămânale
stabilite în funcţie de vârsta elevului: pentru clasa I se recomandă 40
minute/lecţie, activitate zilnică de 4 ore şi săptămânală de 18-20 ore
20
– orarul zilnic şi cel săptămânal, în funcţie de dificultatea
disciplinelor studiate: se va ţine cont de capacitatea de concentrare şi
de instalarea stării de oboseală; obiectele de studiu vor fi astfel
eşalonate încât solicitarea să crească gradat (în prima oră se va
programa o disciplină nu foarte dificilă, în următoarele 3 ore se
programează materiile cele mai dificile, în ultimile 2 ore disciplinele
cele mai uşoare) (lecţia de educaţie fizică trebuie programată după a
treia oră şi niciodată vinerea)
– organizarea corectă a pauzelor, rolul acestora fiind de
odihnă activă
– normarea corectă a activităţilor de pregătire a temelor acasă
– legătura dintre regimul şcolar şi activitatea extraşcolară
2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare
Reguli de organizare:
– să se desfăşoare în orele libere ale elevului;
– să fie atraşi toţi elevii;
– să nu producă un dezechilibru în regimul obişnuit de viaţă
al elevului.
Forme de organizare:
– activitate de educaţie fizică şi sport (pentru clasele mici se
recomandă folosirea jocurilor dinamice; pentru clasele mari activitate
pe ramuri şi discipline sportive)
– cercuri pe discipline (se organizează o dată pe săptămână;
pentru elevii mici se recomandă muzică, lucru manual; pentru cei
mari matematică, literatură, informatică)
– activitate acasă (presupune odihnă activă, odihnă pasivă,
regim alimentar corect)
– excursii
– tabere (în scop de refacere sau de călire)
2.4. Îndrumar pentru autoverificare
Pielea are următoarele rolurile: de protecţie (prin stratul cornos al pielii); de excreţie (prin
glandele sudoripare); de termoreglare (prin stratul de grăsime subcutanată şi vasoconstricţia
periferică); de recepţie (prin extraceptorii tactili, termici, dureroşi); antiinfecţios (prin apărare
mecanică; apărare chimică asigurată de reacţia acidă a transpiraţiei şi secreţia locală de antitoxină şi
anticorpi); în sinteza vitaminei D.
Ochii sunt intens solicitaţi în activitatea sportivă pentru: aprecierea corectă a distanţelor;
vederea periferică; perceperea precisă a semnalelor luminoase; diferenţierea culorilor.
Nasul are rol de: filtrare; încălzire; umezire a aerului inspirat.
Cavitatea bucală: reprezintă poarta de intrare a alimentelor, dar şi a diverşilor agenţi patogeni; la
nivelul ei începe procesul de digestie.
21
Urechile au importanţă deosebită în: orientarea în spaţiu; păstrarea echilibrului; aprecierea
corectă a distanţelor.
Funcţiile echipamentului sportiv sunt: de protecţie; de facilitare; estetică.
Activitatea şcolară trebuie organizată ţinând cont de următoarele reguli: să fie adaptată perioadei
de vârstă; să fie realizat un echilibru între activitate şi odihnă; activităţile dificile să alterneze cu cele
uşoare; să se respecte gradarea activităţii; să existe o legătură adecvată cu programul de acasă.
Organizarea activităţilor extraşcolare trebuie să respecte următoarele reguli: să se desfăşoare în
orele libere ale elevului; să fie atraşi toţi elevii; să nu producă un dezechilibru în regimul obişnuit de
viaţă al elevului.
Concepte şi termeni de reţinut: rolurile pielii, rolurile organelor senzoriale, rolurile

echipamentului sportiv, activităţi şcolare, activităţi extraşcolare
1. De ce este pielea importantă pentru organismul uman?

2. Care sunt rolurile organelor senzoriale în desfăşurarea activităţii de educaţie fizică şi sport?
3. Care sunt particularităţile sistemului nervos al elevului mic?
4. Care sunt componentele programului de activitate şcolară?
22
1. Echipamentul sportiv intervine în termoreglarea organismului uman prin absorbţia razelor
solare.

2. Rolurile pielii sunt:
a. pielea are rol de excreţie datorită activităţii glandelor sudoripare
b. prin evaporarea transpiraţiei, pielea împiedică pierderea unei cantităţi mari de căldură
c. pielea nu are rol de protecţie
3. Rolurile pielii în timpul desfăşurării activităţii sportive sunt:

a. prin vasoconstricţia periferică, pielea împiedică supraîncălzirea organismului
b. prin reacţia acidă a transpiraţiei, pielea are rol antiinfecţios
c. prin stratul cornos, pielea are rol în eliminarea substanţelor de uzură
4. Cum este influenţat organismul în timpul activităţii sportive de către culorile mediului extern?
a. negrul are efect stimulator
b. verdele şi albastrul au efect liniştitor
c. roşul are efect liniştitor
5. În orarul zilnic şi cel săptămânal al elevului, lecţia de educaţie fizică trebuie programată astfel:
a. ultima oră din programul zilei, vineri
b. prima oră din programul zilei, marţi sau miercuri
c. după a 3-a oră din programul zilei, niciodată vineri
6. Factorii ce influenţează capacitatea de lucru a elevului sunt:

a. capacitatea de adaptare la efort creşte paralel cu vârsta elevului
b. după pubertate, fetele au o capacitate mai mare de adaptare la efortul de durată şi intensitate
crescută, faţă de băieţi
c. capacitatea de adaptare la efort a elevilor mici nu este influenţată de starea lor de sănătate
23
ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORGANISMULUI.
CĂLIREA ORGANISMULUI
Cuprins:
3.1. Introducere
3.3.1. Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului
3.3.1.1. Acţiunea aerului
3.3.1.2. Acţiunea apei
3.3.1.3. Acţiunea solului
3.3.2. Călirea organismului
3.3.2.1. Principiile călirii organismului
3.3.2.2. Călirea cu ajutorul aerului
3.3.2.3. Călirea cu ajutorul soarelui
3.3.2.4. Călirea cu ajutorul apei

3.1. Introducere
Pentru înţelegerea tuturor normelor igienico-sanitare

referitoare la organizarea activităţilor fizice, trebuie ţinut cont şi de
influenţa factorilor de mediu supra organismului uman.
Pentru o stare bună de sănătate, este necesară călirea
organismului, respectându-se principiile acestui mecanism de
creştere a rezistenţei generale.
În acest capitol sunt prezentate elementele de bază,
caracteristice, privind acţiunea factorilor de mediu asupra
organismului şi călirii acestuia.
– descrierea acţiunile factorilor de mediu asupra organismului

uman;
–cunoaşterea metodelor de călire a organismului.
24
– vor putea interpreta acţiunea factorilor de mediu asupra
organismului uman;
– vor şti să organizeze şi să conducă şedinţe de călire a
organismului;
3.3.1 Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului
3.3.1.1. Acţiunea aerului

Din punct de vedere chimic, aerul este format din: azot;
oxigen; bioxid de carbon; urme de hidrogen, ozon şi gaze rare.
Proprietăţile fizice ale aerului sunt: temperatura, umiditatea
relativă, mişcarea, presiunea atmosferică.
Temperatura aerului depinde de cantitatea de căldură primită
de la sol care este încălzit de razele solare; scade odată cu creşterea
în altitudine; pe parcursul unei zile, temperatura minimă este
dimineaţa şi cea maximă între orele 1300-1500.
Umiditatea relativă este procentul de saturaţie în vapori de apă;
variază invers proporţional cu temperatura.
Mişcarea aerului (vântul) ia naştere datorită diferitelor presiuni
şi temperaturi.
Presiunea atmosferică reprezintă apăsarea exercitată de
atmosferă; scade paralel cu altitudinea.
Efectele aerului asupra organismului sunt următoarele:
stimulează metabolismul, aparatul cardio-vascular, sistemul nervos,
termoreglarea.
• Oxigenul (O2) face posibile procesele de oxidare,
menţinând respiraţia şi metabolismul.
Consumul de O2 creşte paralel cu activitatea musculară.
Scăderea presiunii parţiale a O2 (odată cu creşterea în
altitudine) până la 3000 m produce tulburări respiratorii şi
circulatorii moderate; între 3000-5000 m apare „răul de altitudine”;
peste 5000 m este necesară administrarea de O2.
Scăderea concentraţiei de O2 până la 18% este bine suportată
de organismul uman; sub 12% apar modificări digestive şi
nervoase; limita inferioară la care se poate adapta organismul uman
este de 10-8%.
Creşterea concentraţiei de O2 (30-50%) în presiune normală
nu are efecte negative; în presiune ridicată poate provoca leziuni
pulmonare sau ale sistemului nervos central (SNC).
25
• Bioxidul de carbon CO2: la o concentraţie de 3% apar
modificări respiratorii; 4% se asociază tulburări cardio-vasculare,
digestive şi nervoase; 8-10% stop respirator; 20% deces prin
paralizia centrului nervos respirator.
• Azotul (N2) la presiune normală este un gaz indiferent
pentru om. Rolul său este de depoluare a O2 din aer la concentraţie
optimă pentru respiraţie.
• Temperatura influenţează termoreglarea, cu implicaţii
asupra tuturor celorlalte funcţii (inclusiv a metabolismului).
Diferenţele de temperatură (cald/rece) cu efecte negative
asupra organismului sunt cuprinse între 2-30C (pentru indivizii
sensibili) şi 8-100C (pentru cei adaptaţi).
Creşterea treptată a temperaturii aerului în decursul unei zile,
de la un anotimp la altul, are efecte benefice asupra omului.
Temperatura recomandată pentru încăperi este de 17-220C.
Activitatea sportivă la temperatură: joasă duce la scăderea
elasticităţii musculare (pericol de accidente – întinderi sau rupturi
musculare); înaltă poate provoca supraîncălzire sau şoc termic.
• Umiditatea relativă favorabilă organismului este cuprinsă
între 35-65%. Aceasta acţionează direct (prin intermediul pielii şi
mucoaselor) sau indirect (prin intermediul temperaturii şi mişcării
aerului), influenţând echilibrul hidric.
Umiditatea ridicată este mai greu suportată de organism faţă
de umiditatea scăzută.
• Mişcarea aerului (vântul) influenţează termoreglarea,
putând creşte pierderea de căldură.
Vântul slab are efect benefic asupra organismului, corectând
influenţa temperaturii şi umidităţii crescute.
Vântul puternic, rece şi umed are efect negativ, favorizând
apariţia afecţiunilor acute respiratorii.
Vântul care bate din faţă poate îngreuna expiraţia.
• Presiunea atmosferică: ambele variaţii (şi creşterea şi
scăderea ei) au influenţe negative asupra organismului uman.
3.3.1.2. Acţiunea apei

Apa este constituentul principal al materiei vii.
Apa are acţiune asupra termoreglării, aparatului cardio-
vascular, aparatului respirator, metabolismului.
Apa este cel mai bun factor de călire. Este folosită ca mijloc
terapeutic. Este mediu de practică sportivă. Poate avea şi efecte
negative, fiind o cale de transmitere a bolilor infecto-contagioase
(dizenterie, febră tifoidă).
Criteriile de potabilitate a apei: să fie incoloră şi inodoră; să
aibă gustul specific (dat de cantitatea normală de săruri dizolvate în
ea); să aibă temperatura între 5-150C; să nu conţină substanţe toxice
şi microorganisme.
3.3.1.3. Acţiunea solului

Solul este în condiţionare permanentă cu ceilalţi factori de
mediu.
Solul este un ecosistem complex de materii organice şi

minerale, în cadrul căruia au loc diferite procese fizice, chimice şi
biologice cu rol important în circulaţia materiei.
26
Prin structura şi compoziţia sa, solul are efecte asupra
climatului şi vegetaţiei, prin intermediul acestora acţionând asupra
organismului uman.
Criteriile de salubritate: să fie permeabil pentru aer şi apă; să
nu conţină substanţe toxice sau agenţi patogeni.
3.3.2. Călirea organismului
3.3.2.1. Principiile călirii organismului

Călirea este metoda prin care se realizează creşterea rezistenţei
generale a organismului, folosind factorii naturali (aer, apă, soare)
după anumite principii. Are la bază crearea unor reflexe
condiţionate, prin acţiunea repetată a excitanţilor mediului extern
aplicaţi într-o anumită ordine şi cu o anumită intensitate
Principiile călirii sunt:
• Gradaţia: odată cu creşterea intensităţii factorilor de călire, se
creşte treptat şi durata de expunere.
• Continuitatea: călirea trebuie începută în copilărie şi
efectuată toată viaţa. Expunerea sistematică la factorii de călire
duce la apariţia reflexelor condiţionate de adaptare. Întreruperea
expunerii pe o perioadă mai lungă de timp duce la stingerea acestor
reflexe, cu scăderea gradului de călire.
• Variaţia intensităţii: după realizarea unui anumit grad de
călire, trebuie modificată, intensitatea factorului de călire (exemplu:
cald/rece).
• Diversitatea mijloacelor de călire: pentru a obţine un grad cât
mai ridicat de călire, se recomandă folosirea concomitentă a mai
multor factori.
• Individualizarea mijloacelor de călire se face în funcţie de
vârstă, sex, stare de sănătate etc.
3.3.2.2. Călirea cu ajutorul aerului

• Baia de aer trebuie organizată într-un spaţiu deschis; aerul să
fie cât mai cald; să existe posibilitatea alternării cu băi de apă şi de
soare; aerul să vină în contact cu o suprafaţă cât mai mare a corpului
(sumar îmbrăcat).
Reguli de aplicare:
– se începe acasă, la temperatură de 20– 250C, care va fi
scăzută zilnic, în mod treptat; afară se începe la o temperatură de
peste 200C, cu o umiditate de 60-70%, fără vânt puternic;
– se începe cu o expunere de 5-10 minute, o dată pe zi şi se
creşte treptat până se ajunge la 2 ore, repetate de două ori pe zi;
– între baia de aer şi masă să existe o pauză de 11/2-2 ore;
– nu se face imediat după eforturi fizice mari;
– se încheie cu masaj şi călire cu apă.
Pentru sportivi trecerea de la antrenamentul de sală la cel de
afară necesită respectarea regulilor de călire cu ajutorul aerului;
iarna şi în zilele cu climă nefavorabilă afară se execută doar
încălzirea generală şi antrenamentul în sală.
27
3.3.2.3. Călirea cu ajutorul soarelui
Cantitatea de energie solară depinde de:
– lungimea distanţei parcursă de razele solare (înălţimea
soarelui deasupra orizontului)
– gradul de transparenţă atmosferică
– unghiul sub care cad razele solare pe suprafaţa orizontală
• Baia de soare: reguli de aplicare:
– se folosesc zilele senine şi orele la care soarele este la o
înălţime de 300 faţă de orizont (pentru radiaţiile ultraviolete)
– să fie totală, directă, progresivă şi continuă
– poziţia optimă este culcat (unghiul de cădere a razelor
solare cât mai aproape de 900), cu picioarele spre soare
– se începe cu câteva minute pentru fiecare parte a corpului şi
se creşte treptat până la 1-2 ore, în timpul expunerii se protejează
capul şi ochii (şapcă din material permeabil)
– pentru clima noastră cele mai recomandate ore sunt 800-1100
(nu înainte de 800 deoarece razele ultraviolete sunt foarte puţine; nu
după 1100 deoarece razele infraroşii au intensitate foarte mare şi pot
provoca arsuri)
– după un dejun uşor
– până la masa următoare trebuie să existe o pauză de minim
1 oră
– la 3 ore după masa de prânz se poate repeta.
Contraindicaţii de aplicare: starea de supraantrenament;
excitabilitate nervoasă crescută; stări febrile; etc.
3.3.2.4. Călirea cu ajutorul apei

Reguli de folosire:
– apa utilizată să aibă, pe cât posibil, proprietăţile apei
potabile
– aplicare de scurtă durată (minute), repetată la intervale
scurte de timp, alternându-se apa caldă cu cea rece
• Scăldatul: are cel mai mare efect de călire (se realizează
contactul total cu apa, pe toată suprafaţa corporală şi se asociază
călirea cu aer şi soare).
Reguli de aplicare:
– temperatura apei de minim 18-200C
– o baie pe zi
– fără vânt
– nu se intră în apă transpirat şi încălzit
– la 2-21/2 ore după masă
– nu se stă în apă până apar frisoanele.
• Fricţionarea cu prosop umed: reguli de aplicare:
– se foloseşte dimineaţa
– se începe cu o temperatură a apei de 20-250C, la 2-3 zile se
scade cu 10, până se ajunge la 12-150C
– se termină cu ştergerea energică cu un prosop aspru (masaj
al pielii).
• Stropirea, sau turnarea apei pe corp: reguli de aplicare:
– se începe la o temperatură a apei de 33-350C şi se scade
treptat până la 200C
28
– durată de 1-2 minute
– se termină cu ştergerea energică cu un prosop aspru (masaj
al pielii)
• Duşul: are acţiune termică şi dinamică.
Reguli de aplicare:
– se începe la o temperatură a apei de 33-350C şi se scade
treptat până la 25-200C
– durata de 1-2 minute
– după duş se recomandă masaj
• Călirea cu apă rece a picioarelor
Proprietăţile fizice ale aerului sunt: temperatura, umiditatea relativă, mişcarea, presiunea
atmosferică.
Din punct de vedere chimic, aerul este format din: azot; oxigen; bioxid de carbon; urme de
hidrogen, ozon şi gaze rare.
Apa este constituentul principal al materiei vii. Apa are acţiune asupra termoreglării, aparatului
cardio-vascular, aparatului respirator, metabolismului.
Solul este un ecosistem complex de materii organice şi minerale, în cadrul căruia au loc diferite
procese fizice, chimice şi biologice cu rol important în circulaţia materiei. Solul este în condiţionare
permanentă cu ceilalţi factori de mediu.
Călirea este metoda prin care se realizează creşterea rezistenţei generale a organismului,
folosind factorii naturali (aer, apă, soare), având la bază crearea unor reflexe condiţionate. Principiile
călirii sunt: gradaţia; continuitatea; variaţia intensităţii; diversitatea mijloacelor de călire;
individualizarea mijloacelor de călire.
Cantitatea de energie solară depinde de: lungimea distanţei parcursă de razele solare; gradul de
transparenţă atmosferică; unghiul sub care cad razele solare pe suprafaţa orizontală.
Pentru călirea cu ajutorul apei: apa utilizată trebuie să aibă, pe cât posibil, proprietăţile apei
potabile; se face aplicare de scurtă durată (minute), repetată la intervale scurte de timp, alternându-se
apa caldă cu cea rece.
Concepte şi termeni de reţinut: factori naturali, călire

1. Care sunt proprietăţile fizice ale aerului şi cum influenţează acestea organismul uman?
2. Cum acţionează apa asupra organismului uman?
3. Cum se efectuează călirea şi care sunt principiile acesteia?
29
propoziţia este falsă)!
1. Umiditatea relativă a aerului variază direct proporţional cu temperatura mediului extern
2. Vântul influenţează termoreglarea organismului, accetuând pierderea căldurii

3. Care sunt noţiunile corecte privind influenţa factorilor de mediu asupra organismului?
a. presiunea atmosferică scăzută nu influenţează organismul
b. presiunea atmosferică scăzută are efecte negative
c. umiditatea relativă mare a aerului nu are influenţe negative
4. Cum influenţează variaţiile concentraţiei de oxigen din aerul atmosferic organismul uman?
a. scăderea concentraţiei de oxigen până la 10% este bine suportată de organism
b. scăderea concentraţiei de oxigen până la 18% este bine suportată de organism
c. creşterea concentraţiei de oxigen în presiune atmosferică mare are efecte favorabile asupra
organismului
5. Care sunt criteriile de salubritate pentru sol?

a. să nu fie permeabil pentru aer şi apă; poate să conţină germeni patogeni în cantitate mică
b. să nu fie permeabil pentru aer şi apă; să nu conţină germeni patogeni
c. să fie permeabil pentru aer şi apă; să nu conţină germeni patogeni
6. Care sunt noţiunile corecte privind călirea organismului?

a. baia de soare se poate efectua la 3 ore după masa de prânz
b. principiile călirii sunt gradaţia, continuitatea, folosirea aceleaşi intensităţi, diversitatea
mijloacelor
c. călirea este o metodă de menţinere a rezistenţei mecanice a organismului
30
31
ALIMENTAŢIA OMULUI SĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI
Cuprins:
4.1. Introducere
4.3.1. Raţia calorică alimentară
4.3.2. Substanţele alimentare
4.3.2.1. Proteine
4.3.2.2. Lipide
4.3.2.3. Glucide
4.3.2.4. Săruri minerale
4.3.2.5. Vitamine
4.3.2.6. Apă
4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor
4.1. Introducere
Pentru susţinerea necesarului energetic al organismului uman,

alimentaţia trebuie să corespundă cantitativ (cantitate suficientă de
alimente) şi calitativ (conţinutul alimentaţiei să fie alcătuit din toate
substanţele alimentare).
În acest capitol sunt prezentate noţiunile de bază privind
alimentaţia omului sănătos şi, în cadrul acesteia, elementele specifice
alimentaţiei sportivului.

– cunoaşterea componentelor alimentaţiei;
– calculul diverselor raţii alimentare.
32
– se vor familiariza cu principiile de întocmire a raţiilor

alimentare adaptate fiecărui individ;
4.3.1. Raţia calorică alimentară
Pentru alcătuirea raţiei calorice, trebuie luate în considerare :

h Metabolismul bazal: reprezintă energia cheltuită de
organismul în stare de repaus, la 12-14 ore după ultima masă şi la o
temperatură de 200C.
Metabolismul bazal depinde de vârstă, sex, activitatea neuro-
endocrină, suprafaţa corporală, temperatură, factori patologici.
h Metabolismul energetic de efort: reprezintă necesarul
energetic pentru activitatea musculară (mai puţin pentru cea
intelectuală unde este necesar un aport calitativ crescut).
h Acţiunea dinamică specifică a alimentelor (ADS): reprezintă
creşterea cheltuielilor energetice după ingerarea alimentelor.
Reprezintă aproximativ 10-15% din metabolismul bazal şi cel
de efort.
h Cheltuielile energetice de termoreglare (pentru menţinerea
constantă a temperaturii centrale a organismului).
Necesarul energetic al unui adult sedentar este de 2000-2800
kcal/zi.
Activităţile fizice cresc consumul energetic zilnic cu 500-1000
kcal/oră, în funcţie de intensitatea, durata şi tipul efortului.
4.3.2. Substanţele alimentare
Sunt reprezentate de proteine, glucide, lipide, săruri minerale,

vitamine, apă.
Substanţele alimentare se clasifică, în funcţie de rolul îndeplinit
în organism şi importanţa lor în alcătuirea raţiei alimentare, în
următoarele categorii:
– substanţele alimentare esenţiale (nu pot fi sintetizate de
organism, fiind necesară furnizarea lor prin alimentaţie sau medicaţie);
– substanţele alimentare neesenţiale (sunt sintetizate pe seama
altor trofine).
33
4.3.2.1. Proteine:
Rolul proteinelor în organism:
– rol plastic (de formare şi creştere a celulelor);
– rol funcţional şi catalitic (intră în structura unor enzime şi
hormoni);
– rol în imunitate (intră în structura globulinelor, care sunt
suportul anticorpilor);
– rol energetic (prin arderea/metabolizarea unui gram de
proteină se eliberează 4,1 kcal).
Sunt constituite din aminoacizi.
Se clasifică în trei categorii :
– cu valoare biologică ridicată (conţin toţi aminoacizii esenţiali
în proporţii adecvate organismului)
– cu valoare biologică medie (conţin toţi aminoacizii esenţiali,
însă unii sunt în cantitate mică)
– cu valoare biologică inferioară (lipsesc unii aminoacizi
esenţiali, iar cei prezenţi sunt în cantităţi dezechilibrate).
Sunt de origine animală şi vegetală.
Necesarul zilnic :
– pentru persoanele care au o activitate fizică obişnuită 0,8 g/kg
corp/zi
– pentru persoanele foarte active 1-1,2 g/kg corp/zi ;
– pentru sportivi 1,5-1,8 g/kg corp/zi (până la 2,3-2,5 g/kg
corp/zi pentru cei cu masă musculară mare)
Trebuie să reprezinte 14-18% din valoarea calorică a raţiei
alimentare şi să fie în proporţie de 60% de origine animală şi 40% de
origine vegetală.
Efecte negative: dacă este depăşită cantitatea maximă tolerabilă
de proteine ingerate, scade randamentul muscular.
4.3.2.2. Lipide:
Rolul lipidelor în organism:
– rol energetic (prin arderea unui gram de lipide se eliberează
9,3 kcal);
– rol plastic (intră în structura membranelor celulare);
– rol de protecţie (inima şi rinichii sunt situaţi pe un strat de
grăsime, fiind protejate împotriva şocurilor);
– rol în termoreglare;
– reprezintă sursă de vitamine liposolubile.
Sunt constituite din acizi graşi (componentele de bază ale
lipidelor) şi glicerol. Acizii graşi pot fi saturaţi şi nesaturaţi, iar cei
nesaturaţi se clasifică în mononesaturaţi şi polinesaturaţi (esenţiali).
Suntde origine animală şi vegetală.
Necesarul zilnic :
– 1 g/kg corp/zi
– pentru sportivi 1,5 g/kg corp/zi (până la 2-2,3 g/kg corp/zi
pentru cei cu activitate la temperatură scăzută)
Trebuie să reprezinte 20-30% din valoarea calorică a raţiei
alimentare. 1-7% acizi graşi esenţiali. Maxim 10% acizi graşi saturaţi.
70% de origine animală şi 30% de origine vegetală.
34
4.3.2.3. Glucide:
Rolul glucidelor în organism:
– rol energetic (prin arderea unui gram de glucide se eliberează
4,1 kcal, eliberarea energiei făcându-se foarte rapid) (reprezintă
principalul rezervor energetic al organismului deoarece creierul,
sistemul nervos periferic, hematiile, leucocitele, ficatul, şi muşchii
folosesc glucoza ca unică sursă energetică);
– rol în detoxifierea organismului după efort;
– rol plastic (materie primă pentru biosinteza unor aminoacizi);
– rol catalitic (în metabolismul lipidic).
Necesarul zilnic: 10-11 g/kg corp/zi.
Trebuie să reprezinte 55-60% din necesarul caloric al
organismului.
4.3.2.4. Săruri minerale:

Sunt substanţe alimentare esenţiale, deoarece nu pot fi
sintetizate de organism.
În funcţie de necesarul organismului, se clasifică în:
– macroelemente (substanţe necesare în cantităţi mari);
– microelemente (substanţe necesare în cantităţi foarte mici).
Sodiu + Clor:
Rol în:
– metabolismul apei;
– echilibrul acido-bazic;
– stimularea tonusului muscular.
Necesarul de clorură de sodiu este de 8-15 g/zi ; în eforturi
intense fiind 20-25 g/zi.
Surse : lapte, brânzeturi, carne, fructe, roşii, varză, spanac
Potasiu :
Rol în :
– echilibrul acido-bazic ;
– sinteza proteinelor şi a glicogenului celular;
– transmiterea excitaţiei nervoase;
– stimularea diurezei.
Necesar: 2-3,5 g/zi. La sportivi, în timpul efortului, nu se
suplimentează aportul de potasiu.
Surse : banane, pere, cartofi, grâu.
Magneziu :
Rol în:
– metabolismul lipidic şi glucidic;
– creşterea şi regenerarea celulară;
– excitabilitatea neuromusculară.
Necesar: 200-300 g/zi.
Surse : carne şi derivate, cereale, legume verzi, fructe
(mure).
Calciu:
Rol în :
– rezistenţa osoasă;
– coagularea sangvină;
– contracţia musculară.
Necesar : 0,8-1 g/zi ; la sportivi 1,5-1,8 g/zi.
Surse : lapte, brânzeturi, pâine de secară, varză, alune, nuci, soia.
35
Fosfor :
Rol în:
– refacerea tisulară;
– metabolismul glucidic, protidic, lipidic, energetic;
– menţinerea pH-ului (acţionează ca sistem tampon).
Necesar : 1,5-2 g/zi ; pentru sportivii care dezvoltă o
încordare nervoasă maximă 3-3,5 g/zi.
Surse : carne, peşte, gălbenuş de ou, ficat, lapte, ceapă,
ciuperci.
Fier :
Rol important în transportul oxigenului (în structura
hemoglobinei).
Necesar : 6-10 mg/zi ; la sportivi 15 mg/zi.
Surse : carne macră, ficat, cereale, spanac, urzici, ouă,
ciocolată.
Zinc:
Rol în:
– creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor;
– stimularea imunităţii.
Necesar: 12-15 mg/zi.
Surse : scoici, lapte, brânzeturi, carne, ficat.
Cupru:
Rol în:
– metabolismul energetic;
– refacerea tisulară.
Necesar: 2 mg/zi.
Surse: viscere, carne, peşte, legume uscate, nuci.
Iod:
Rol în asigurarea secreţiei de tiroxină de către glanda
tiroidă.
Necesar: 100-200 μg/zi.
Surse : peşte, creveţi, scoici.
Crom:
Rol în reglarea glicemiei.
Surse : ciuperci, cereale.
4.3.2.5. Vitamine:
Sunt substanţe organice necesare organismului în cantităţi
foarte mici, dar pe care acesta nu le poate sintetiza. Sunt considerate
biostimulatori (prezenţa lor este indispensabilă atât în procesele
anabolice, cât şi în cele catabolice).
Se clasifică în : vitamine hidrosolubile (C şi grupul B) ;
vitamine liposolubile (A, D, E, K).
Vitamina A:
Roluri:
– intră în structura pigmentului retinian;
– asigură integritatea tegumentelor şi mucoaselor.
Necesar : 4000 UI/zi ; în eforturi mari se creşte la 2-2,5
mg/zi.
Surse : ficat, peşte gras, gălbenuş de ou, unt, morcovi,
mazăre.
36
Vitamina D:
Rol de favorizare a absorbţiei calciului şi depunerea lui în
oase.
Necesar: 200-400 UI/zi.
Surse : ficat de peşte, unt, gălbenuş de ou, caşcaval.
Vitamina E:
Rol:
– de favorizare a creşterii şi reproducerii;
– asigură troficitatea sistemului muscular.
Necesar : 10-30 mg/zi ; la sportivi 50-70mg/zi.
Surse : uleiuri vegetale, margarină, pâine neagră, gălbenuş
de ou.
Vitamina K:
Rol în coagularea sangvină.
Surse : legume verzi (spanac, lobodă, salată), gălbenuş de
ou, ficat.
Vitamina B1:
Rol în metabolismul glucidic (intră în structura unor
enzime).
Necesar : 1,5-2 mg/zi ; pentru sportivi 3-5 mg/zi.
Surse : drojdie de bere uscată, pâine neagră, carne de porc,
nuci.
Vitamina B2:
Rol important în respiraţia celulară.
Necesar : 1,7-2 mg/zi ; la sportivi 8-10 mg/zi.
Surse : lapte, carne, ficat, ou, fructe verzi.
Vitamina B6:
Rol în stimularea activităţii cardiace.
Necesar : 1,8-2,2 mg/zi ; pentru sportivi până la 15 mg/zi.
Surse : ficat, peşte, drojdie de bere uscată, cereale.
Vitamina C:
Rol:
– în formarea colagenului;
– este agent reducător.
Necesar: 60-80 mg/zi (1 mg/kcorp/zi).
Surse: citrice, kiwi, căpşuni, agrişe, varză, ardei, ceapă
4.3.2.6. Apă
Rolul în organism:
– este elementul principal al organismului (60% din greutatea
corporală; 90% din sânge);
– rol biocatalitic (reprezintă mediul de producere a proceselor
fiziologice de absorbţie, osmoză, hidroliză, echilibru acido-bazic);
– rol plastic (intră în structura fiecărei celule);
– rol în termoreglare;
– rol de oxidant anaerob;
– este solventul vitaminelor hidrosolubile.
Este considerată cel mai important aliment (omul poate
supravieţui fără apă maxim 3-5 zile, însă fără celelalte alimente poate
ajunge până la 35-50 zile).
37
Are două surse:
– exogenă: provine din consumul de apă şi alte lichide
(aproximativ 1200 ml/zi) + apa conţinută de alimente (aproximativ
900 ml/zi);
– endogenă : provine din oxidarea hidrogenului din protide,
lipide şi glucide (aproximativ 300 ml/zi).
Necesarul zilnic: 1,5-2 litri lichid/zi ; se va suplimenta odată cu
creşterea temperaturii şi a efortului depus.
4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor
Alimentele au fost grupate, după provenienţa şi valoarea lor

nutritivă în opt grupe :
Lapte şi brânzeturi:
Valoare nutritivă : cea mai importantă sursă de calciu; sursă
de proteine.
Necesar: 200-300 ml/zi (pentru adulţi).
Carne şi derivate:
Valoare nutritivă : principalele surse de proteine superioare;
surse de vitamine A, D şi din complexul B; cea mai importantă sursă
alimentară de fier.
Ouă:
Valoare nutritivă: sursă de vitamine (în gălbenuş); sursă de
proteine de calitate superioară; sursă de fosfor, potasiu, sodiu, fier.
Necesar : 1 ou la 2 zile.
Legume şi fructe:
Valoare nutritivă: sursă de vitamine, săruri minerale, glucide.
Cereale şi legume uscate:
Valoare nutritivă: cea mai importantă sursă de material
energetic; sursă de proteine; sursă de vitamine din complexul B (mai
ales B1); sursă de fosfor, potasiu, magneziu, fier, zinc, cupru.
Necesar: 300-700 g/zi de pâine, 50-80 g/zi alte derivate
cerealiere, 25-35 g leguminoase uscate.
Produse zaharoase:
Valoare nutritivă: sursă de glucide, săruri minerale, vitamine,
lipide.
Necesar: maxim 10% din valoarea calorică a raţiei.
Grăsimi alimentare:
Valoare nutritivă: sursă de lipide.
Necesar: maxim 15-17% din valoarea calorică a raţiei.
Băuturi nealcoolice:
Valoare nutritivă mică, datorită conţinutului mare de apă şi
mic de substanţe nutritive.
Se consumă pentru acoperirea nevoii de lichide.
38
Alimentaţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.

Pentru alcătuirea raţiei calorice, trebuie luate în considerare : metabolismul bazal ; metabolismul
energetic de efort ; acţiunea dinamică specifică a alimentelor; cheltuielile energetice de termoreglare.
Rolul proteinelor în organismul uman : plastic ; funcţional şi catalitic ; în imunitate ; energetic.
Rolul lipidelor în organismul uman : energetic ; plastic ; de protecţie ; în termoreglare ; sursă de
vitamine liposolubile.
Rolul glucidelor în organismul uman : energetic ; plastic ; catalitic.
Vitaminele sunt substanţe organice necesare organismului în cantităţi foarte mici, dar pe care
acesta nu le poate sintetiza. Sunt considerate biostimulatori.
Rolul apei în organism: este elementul principal al organismului (60% din greutatea corporală;
90% din sânge); rol biocatalitic; rol plastic; rol în termoreglare; rol de oxidant anaerob; este solventul
vitaminelor hidrosolubile.
Concepte şi termeni de reţinut: raţie calorică, metabolism bazal, metabolism energetic de efort
1. Care sunt substanţele alimentare?

2. Care sunt elementele caracteristice pentru fiecare grupă de substanţe alimentare?
39
1. Necesarul energetic zilnic al unui adult sedentar este de 1.000-1.200 kcal/zi
2. Consumul energetic zilnic creşte, în funcţie de activităţile fizice depuse, cu 500-1.000 kcal/oră

3. Ce elemente trebuie să fie luate în considerare pentru alcătuirea raţiei calorice alimentare?
a. senzaţia de foame şi consumul energetic pentru termoreglare
b. metabolismul bazal şi metabolismul energetic de efort
c. acţiunea dinamică nespecifică a alimentelor şi metabolismul bazal
4. Care sunt noţiunile corecte privind proteinele?

a. au rol predominant energetic
b. carenţa îndelungată de proteine nu provoacă modificări ireversibile în timp
c. depăşirea cantităţii maxime tolerabile de proteine ingerate scade randamentul muscular
5. Care este necesarul zilnic de glucide pentru un sportiv?

a. 5-6 g/kg corp
b. 3-8 g/kg corp
c. 10-11 g/kg corp
6. Care sunt noţiunile corecte privind vitaminele?

a. vitaminele sunt substanţe organice pe care organismul uman nu le poate sintetiza
b. vitaminele A, D, K sunt hidrosolubile
c. vitamina C are rol important în prevenirea rahitismului
40
NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR.
LEZIUNI ALE ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII
Cuprins:
5.1. Introducere
5.3.1. Noţiuni generale de prim ajutor
5.3.1.1. Etapele acordării primului ajutor
5.3.1.2. Asepsie, antisepsie
5.3.1.3. Proceduri termice
5.3.1.4. Pansamentul
5.3.1.5. Bandajul
5.3.2. Leziuni ale ţesuturilor moi
5.3.2.1. Contuzii
5.3.2.2. Plăgi
5.3.2.3. Arsuri
5.3.2.4. Degerături
5.3.3. Hemoragii
5.1. Introducere
Primul ajutor reprezintă o intervenţie rapidă şi calificată în

caz de accident, cu scopul de a înlătura cauza (pentru a întrerupe
acţiunea factorului traumatizant asupra organismului), a ameliora
suferinţa şi a preveni complicaţiile (efectele accidentului se pot
agrava în timp, punând chiar în pericol viaţa accidentatului).
De modul în care sunt acordate primele îngrijiri medicale în
cazul unui traumatism depinde evitarea apariţiei unor complicaţii
ulterioare grave, sau chiar salvarea vieţii accidentatului. Pentru
obţinerea acestui deziderat sunt necesare câteva noţiuni teoretice şi
practice, fără de care intervenţia de prim ajutor ar putea avea efecte
negative.
În acest capitol sunt prezentate câteva noţiuni generale privind
acordarea primului ajutor şi cele mai reprezentative leziuni ale
ţesuturilor moi, cu semnele caracteristice şi măsurile de prim ajutor
adecvate.
41

– cunoaşterea noţiunilor de bază privind asepsia şi antisepsia
şi a metodelor de realizare a acestora;
–prezentarea noţiunilor specifice diferitelor leziuni ale
ţesuturilor moi şi a mijloacelor de prim ajutor adecvate.

– îşi vor forma abilităţi de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de
prim ajutor adecvate leziunilor ţesuturilor moi şi hemoragiilor;
5.3.1. Noţiuni generale de prim ajutor
5.3.1.1. Etapele acordării primului ajutor

Cunoaşterea etapelor acordării primului ajutor şi respectarea
ordinei de desfăşurare a acestora sunt foarte importante pentru
asigurarea unui prim ajutor corect.
Etapele acordării primului ajutor pot fi sintetizate astfel:
1) Înlăturarea cauzelor:
Se asigură prin scoterea victimei din mediul în care s-a
produs accidentul şi înlăturarea, dacă este posibil, a agentului cauzal.
2) Evaluarea leziunilor:
Această etapă este importantă pentru a se putea strabili
ordinea acţiunilor de prim ajutor. Astfel:
a) dacă există un stop respirator, sau un stop cardio-
respirator trebuie asigurată menţinerea funcţiilor vitale – prin
metode de resuscitare cardio-respiratorie;
b) dacă există o hemoragie aceasta trebuie oprită – printr-o
tehnică de hemostază;
c) după ce au fost rezolvate aceste tipuri de leziuni, se iau
măsurile specifice leziunii – pentru entorse, luxaţii, fracturi se
execută imobilizarea provizorie; pentru plăgi se efectuează
pansamentul antiseptic, protector.
42
3) Combaterea durerilor:
Este o etapă importantă, deoarece durerea poate declanşa o
stare de şoc. Se folosesc substanţe antialgice sau antiinflamatorii (în
funcţie de tipul de leziune) şi crioterapie.
4) Transportul accidentatului:
Nu este suficientă acordarea primului ajutor la locul
accidentului, fiind necesară şi transporatrea accidentatului la o
unitate sanitară de specialitate, unde să i se acorde măsurile
definitive de rezolvare a leziunilor existente.
Pe tot parcursul transportului, accidentatul trebuie să fie
supravegheat permanent.
5.3.1.2. Asepsie, antisepsie

Asepsia este metoda profilactică de luptă împotriva
contaminării plăgilor.
Se realizează prin:
– sterilizarea instrumentelor – căldură umedă (autoclav,
fierbere), căldură uscată (pupinel, flambare), spălare mecanică;
– folosirea locală a unor substanţe – eter (acţiune volatilă), apă
oxigenată (acţiune spumantă);
– dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care acordă
primul ajutor.
Antisepsia este metoda curativă de distrugere a microbilor
existenţi într-o plagă.
Se realizează cu:
– substanţe dezinfectante (alcool sanitar, iod, cloramină, apă
oxigenată, permanganat de potasiu, albastru de metil, formol etc.);
– sulfamide; antibiotice.
5.3.1.3. Proceduri termice

Termoterapia reprezintă utilizarea, în scop terapeutic, a
aplicaţiilor calde.
Se recomandă mai ales la nivelul contracturilor musculare.
Este contraindicată în procesele inflamatorii acute.
Metode folosite: electroterapie (ultrasunete, unde scurte, curenţi
diadinamici); pernă electrică; parafină (aplicată 15-30 minute);
cataplasmă cu sare caldă.
Crioterapia reprezintă utilizarea, în scop terapeutic, a
aplicaţiilor reci.
Este recomandată în: procese inflamatorii acute; stări febrile;
vasodilataţie (pentru obţinerea vasoconstricţiei).
Metode folosite: pungă cu gheaţă (imediat după traumatism)
(30 minute); masaj cu gheaţă (10 minute) (în entorse, contuzii,
hematoame); comprese cu apă rece; şocuri cu gheaţă, aplicate în
regiunea inghinală, prehepatică, axilară (20 minute) (în insolaţie);
împachetări reci (la copiii cu stări febrile).
5.3.1.4. Pansamentul
Pansamentul reprezintă metoda prin care este tratată şi
protejată o plagă.
Clasificarea pansamentelor:
– pansament absorbant
– pansament compresiv (folosit în caz de hemoragie externă,
hemartroză)
– pansament umed (prişniţ) (are rol antiinflamator; nu se
foloseşte în plăgile secretante, deoarece acest tip de pansament
43
favorizează secreţia, provocând, în aceste cazuri, macerarea
tegumentară)
Principiile efectuării pansamentului:
– să fie folosite materiale sterile
– să acopere complet plaga
– soluţiile antiseptice să fie adecvate plăgii respective
– să fie bine fixat (pentru a nu se deplasa)
– să nu provoace dureri
– să fie efectuat în „poziţia optimă” (plaga să fie orientată
orizontal şi în sus)
Etapele de executare a unui pansament: sunt specifice pentru
tipul de pansament şi trebuie executate într-o anumită ordine exactă:
c) Pentru pansamentul absorbant:
• Tratarea tegumentului din jurul plăgii: spălare cu apă şi
săpun, în sens centrifug (de la plagă spre exterior), pe o suprafaţă de
8-10 cm în jurul plăgii. Dacă există pete de grăsime se face
degresare cu benzină „uşoară” (fiole) sau alcool 700. Dacă există
pilozitate la nivelul regiunii lezate se face tăierea ei.
• Tratarea plăgii (curăţarea şi tratarea propriu-zisă):
îndepărtarea, cu ajutorul pensei, a corpurilor străine de la nivelul
plăgii (fragmente de haine, cioburi, chiaguri de sânge, etc.).
Turnarea în jet continuu, pe suprafaţa plăgii, a soluţiilor antiseptice
slabe (H2O2, Rivanol, permanganat de K); nu se folosesc soluţii
antiseptice puternice în plagă (alcool 700, iod, tinctură de iod)
deoarece coagulează proteinele din plagă formând cruste sub care se
pot dezvolta microbii, pot produce distrugeri tisulare (prin
necrozarea acestora), provoacă dureri. După curăţarea plăgii, se pot
folosi pulberi antiseptice (Neobasept, Saprosan) atât în plagă cât şi
pe tegumentul din jurul ei pe o suprefaţă de 1-2 cm.
• Acoperirea plăgii: acoperirea suprafeţei plăgii şi 2-3 cm în
jurul ei, cu un strat de comprese sterile suficient de gros (grosimea
stratului de comprese sterile trebuie să asigure absorbţia secreţiilor şi
protecţia termică a plăgii). Peste stratul de comprese sterile se aplică
vată hidrofilă (cu aceleaşi roluri) (nu se aplică vata direct pe plagă
datorită fibrelor ei, care reprezintă corpi străini intraplagă, putând
declanşa reacţii de apărare la acest nivel). Se poate pune un al doilea
strat de comprese sterile.
• Fixarea materialelor care acoperă plaga.
b) Pentru pansamentul compresiv:
• Tratarea tegumentului din jur şi a plăgii (prin aceleaşi
metode ca la pansamentul absorbant).
• Aplicarea unui strat de comprese sterile, suficient de gros.
• Bandajarea cu o faşă bine întinsă şi strânsă.
c) Pentru pansamentul umed (prişniţ):
• Tratarea plăgii (prin spălare şi dezinfectare).
• Aplicarea de comprese umede (apă şi alcool; alcool şi
Rivanol; cloramină).
• Acoperirea compreselor cu un material impermeabil.
• Bandajare.
5.3.1.4. Bandajul
Bandajul reprezintă metoda de fixare a materialelor
pansamentului.
Poate fi executat cu feşe de tifon, sau prin improvizare cu
diferite materiale textile. Modalitatea de terminare a lui („nodul”) se
recomandă să fie făcută cu bandă adezivă, nodul clasic fiind folosit
doar dacă nu există altă soluţie.
44
În executarea unui bandaj trebuie respectate următoarele
reguli generale:
– ţinerea ruloului de faşă în mână se face astfel: ruloul este
menţinut în mâna dreaptă, capătul liber al feşei în mâna stângă şi
sensul de desfăşurare a feşei să fie în sus;
– la nivelul membrelor, bandajarea începe distal şi se termină
proximal de plagă;
– fiecare tip de plagă necesită un anumit tip de bandaj;
– faşa să depăşească materialele pansamentului cu 4-5 cm;
– bandajul trebuie să fie suficient de elastic pentru a permite o
circulaţie sangvină normală în zonă şi suficient de strâns pentru a nu
permite alunecarea materialelor pansamentului;
– să nu provoace dureri;
– indiferent de tehnica de bandajare folosită, se începe şi se
termină prin 2-3 ture circulare (sunt ture de fixare, denumite şi
punctele fixe ale feşei);
– punctele fixe ale feşei şi „nodul” să nu fie situate la nivelul
plăgii şi nici în zona pe care se sprijină segmentul respsctiv.
5.3.2. Leziuni ale ţesuturilor moi
5.3.2.1. Contuzii
Contuziile reprezintă traumatisme ale ţesuturilor moi (piele,
ţesut adipos, muşchi, organe interne) care nu întrerup continuitatea
tegumentului.
Clasificare:
• în funcţie de profunzime:
– contuzii superficiale (afectate pielea şi ţesutul subcutanat);
– contuzii profunde (afectate în plus muşchii, chiar organele
interne).
Simptomatologie:
Durere: variază în funcţie de sensibilitatea individuală,
suprafaţa de acţiune a agentului traumatic, intensitatea agentului
traumatic.
Eritem tegumentar: apare datorită vasodilataţiei locale.
Este prezent în contuziile superficiale.
Echimoză: apare datorită ruperii vaselor capilare, cu
acumularea subcutanată a sângelui. Culoarea echimozelor este
caracteristică: albastru-violet-verde-galben (datorită degradării
hemoglobinei).
Impotenţă funcţională (imposibilitatea efectuării
mişcărilor normale la nivelul respectiv): apare în contuziile
musculare (profunde).
Prim ajutor:
• Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice.
• Pentru oprirea hemoragiei subcutanate: crioterapie
(comprese reci ,pungă cu gheaţă), poziţie antideclivă.
• Dacă există impotenţă funcţională: bandaj compresiv.
Contraindicaţii: masaj şi termoterapie locale imediat după
traumatism; efort fizic (în contuziile musculare).
45
5.3.2.2. Plăgi
Plăgile sunt traumatisme care întrerup continuitatea
tegumentară.
Clasificare:
• În funcţie de profunzime:
– plăgi superficiale;
– plăgi profunde.
• În funcţie de dimensiune:
– plăgi mici;
– plăgi întinse.
• În funcţie de timpul scurs de la producere:
– plăgi noi (recente) (au sub 6 ore vechime, fiind
considerate neinfectate);
– plăgi vechi (au peste 6 ore; se consideră infectate).
Simptomatologie:
Durere: variază ca intensitate (o plagă superficial şi întinsă
este mai dureroasă decât una profundă şi mică).
Hemoragie locală: de diverse intensităţi, în funcţie de
profunzimea şi întinderea plăgii.
Tumefiere locală: datorită procesului inflamator apărut
secundar traumatismului.
Impotenţă funcţională: în funcţie de ţesuturile afectate
(muşchi, tendoane, nervi, articulaţii), poate fi parţială sau totală.
Prim ajutor:
• Pentru oprirea hemoragiei: crioterapie; tehnică de
hemostază provizorie adaptată plăgii.
• Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice.
• Pentru prevenirea infectării: efectuarea corectă a
pansamentului.
• Pentru limitarea edemului: crioterapie; poziţie antideclivă.
5.3.2.3. Arsuri
Arsurile sunt plăgi specifice cu efecte locale şi generale, cu
potenţial evolutiv grav, apărute în urma acţiunii agenţilor traumatici
termici sau chimici.
Clasificare şi Simptomatologie:
• În funcţie de profunzimea leziunilor:
– arsuri de gradul I (eritematoase sau congestive):
Simptomatologie eritem tegumentar, durere intensă
cu senzaţie de usturime, edem local
– arsuri de gradul II (flictenulare superficiale):
Simptomatologie eritem tegumentar, flictene de
diferite dimensiuni cu conţinut limpede seros, durere de intensitate
mai mică
– arsuri de gradul III (flictenulare profunde):
Simptomatologie flictene mari cu conţinut sangvinolent
tulbure, durere de intensitate mult diminuată
– arsuri de gradul IV (necrotice):
Simptomatologie necroze întinse, edem masiv, fără
durere.
46
Arsurile, cu cât sunt mai puţin dureroase, sunt mai grave.
• În funcţie de calea de pătrundere:
– arsuri prin contact cu simptomatologie corespunzătoare
tipului de agent traumatic;
– arsuri prin ingestie la simptomatologie asociindu-se în
plus arsuri la nivelul tubului digestiv;
– arsuri prin inhalare la simptomatologie fiind prezente în
plus arsuri la nivelul aparatului respirator.
Gravitatea arsurilor depinde de:
• Agentul traumatic: tip, concentraţie (pt. substanţe chimice), putere
de pătrundere în ţesuturi, durata contactului.
• Profunzimea leziunilor .
• „Terenul” accidentatului: vârsta accidentatului (vârstele sub 10 ani
şi peste 70 ani au şanse mai mici de recuperare faţă de toate celelalte
grupe de vârstă); asocierea cu alte afecţiuni preexistente.
• Suprafaţa arsurilor: cu cât suprafaţa este mai mare, cu atât şansele
de recuperare sunt mai mici. Pentru calcularea suprafeţei arse, se
foloseşte „regula lui 9” (cap şi gât 9%; torace anterior şi abdomen
18%; torace posterior şi zona lombară 18%; zona perineală 1%; braţ
şi antebraţ 9%; coapsă şi gambă 18%).
Prim ajutor:
• Măsuri generale de prim ajutor: scoaterea victimei din
locul accidentului; administrarea de substanţe antialgice şi sedative
uşoare; îndepărtarea lucrurilor strâmte din zona lezată (curele, inele,
ceasuri, pantofi etc.); hainele aderente nu se îndepărtează (s-ar
provoca un traumatism în plus) (excepţie: în cazul arsurilor chimice,
hainele se îndepărtează obligator!); tratarea zonei afectate cu un
solvent, pentru îndepărtarea eventualelor urme de grăsime de la
nivelul pielii; efectuarea corectă a pansamentului local; suprafeţele
arse să nu vină în contact direct una cu cealaltă (degete lipite între
ele, ureche lipită de cap etc.); se administrează cantităţi mici de
lichide calde; profilaxie antitetanică (ATPA).
Nu se administrează local unguente, creme, pomezi.
• Măsuri specifice de prim ajutor:
– în cazul arsurilor termice stingerea flăcărilor prin
acoperirea victimei cu pături, ceaşafuri, haine, chiar rostogolire pe
pământ
– în cazul arsurilor chimice eliminarea substanţelor
chimice prin jet de apă, timp de 20-30 minute; nu se neutralizează
substanţele (pot rezulta alte substanţe la fel de nocive).
5.3.2.4. Degerături
Degerăturile reprezintă plăgi specifice apărute datorită
formării de cristale de gheaţă în lichidul intracelular, în urma acţiunii
temperaturilor ambientale scăzute.
Cele mai afectate zone sunt la nivelul extremităţilor (mâini,
picioare, nas, pavilioanele urechilor, bărbie).
Simptomatologie:
Pielea iniţial este roşie şi foarte dureroasă; cu cât
avansează leziunea, pielea devine palid-galben-cenuşie, cu aspect
ceros.
47
Pierderea sensibilităţii periferice (senzaţie de amorţeală
locală).
În fazele mai grave (avansate): durerea dispare, apar
vezicule.
Prim ajutor:
• Învelirea accidentatului, la locul unde este găsit,
încercându-se încălzirea zonelor afectate. Victima va fi transportată,
cât mai rapid, la adăpost (în casă).
• Încălzirea lentă a zonei degerate în apă călduţă (34-350),
sau învelire cu lucruri călduroase (lână, blană). Se asigură încălzirea
regiunii respective până când pielea devine roz şi reapare
sensibilitatea periferică.
• Mobilizarea uşoară a zonei degerate (pentru stimularea
circulaţiei sangvine locale).
• Administrare de lichide calde (supă, ceai îndulcit).
• Asigurarea poziţiei antideclive pentru zonele degerate.
• Transport la o unitate sanitară.
Contraindicaţii:
– frecarea zonelor lezate cu zăpadă, sau alcool
– folosirea păturilor electrice şi a sticlelor cu apă caldă pe
zonele degerate
– poziţionarea direct lângă o sursă de căldură puternică
(sobă, calorifer)
– spargerea veziculelor
– administrare de alcool, cafea, cacao, ceai negru
– dacă degerătura este la nivelul picioarelor, accidentatul nu
are voie să meargă.
5.3.3. Hemoragii
Reprezintă ieşirea sângelui dintr-un vas sangvin lezat parţial

sau total.
• În funcţie de tipul vasului lezat:
– hemoragii arteriale: simptomatologie caracteristică
sânge de culoare roşu-aprins; sângele curge în jet continuu la capătul
distal şi în jet intermitent (concordant cu bătăile cardiace) la capătul
proximal al plăgii
– hemoragii venoase: simptomatologie caracteristică
sânge de culoare roşu-închis; sângele curge în jet continuu la ambele
capete
– hemoragii capilare: simptomatologie caracteristică
sânge de culoare roşu-închis; sângerarea este difuză, în suprafaţă (nu
în jet)
– hemoragii mixte: sunt lezate toate vasele sangvine din
regiunea respectivă
• În funcţie de localizare:
– hemoragii externe: sângerarea are loc înafara
organismului. Simptomatologie aspectul sângelui, în funcţie de
tipul de vas lezat
– hemoragii interne: sângele se acumulează în organism,
vasul necomunicând direct cu exteriorul. Pot fi mai periculoase
decât cele externe. Simptomatologie: paloare, ameţeală
(vertij), vâjâituri în urechi (acufene), senzaţie de sete accentuată
48
(şi „gură uscată”), se poate instala starea de şoc, se pot asocia
semne particulare, în funcţie de locul sângerării. În funcţie de zona
în care se produce sângerarea, se clasifică astfel:
a) sângerarea are loc într-un organ, de unde sângele este
eliminat pe cale naturală (hemoragii exteriorizate): epistaxis (pe
nas), hematemeză (pe gură, din stomac, cu aspect de „zaţ de cafea”),
hemoptizie (pe gură, din plămâni, de culoare roşu-roz, cu aspect
aerat), melenă (prin scaun, acesta având culoare neagră-luciosă),
hematurie (prin urină)
b) sângele se poate acumula în cavităţi preexistente:
hemotorax (în cutia toracică), hemartroză (în articulaţie)
c) sângele se acumulează în ţesuturi (hemoragii
interstiţiale): hematom
• În funcţie de efectele hemoragiei asupra organismului:
– hemoragii compensate (efectele sunt discrete, sau
moderate)
– hemoragii decompensate (efectele sunt importante)
Gravitatea unei hemoragii depinde de: cantitatea de sânge
pierdut; viteza cu care s-a produs sângerarea; „terenul”
accidentatului.
Şocul hemoragic: este cea mai gravă complicaţie a
hemoragiilor. Simptomatologie: extremităţi reci; puls peste 100-
120 b/min, de amplitudine mică; scăderea tensiunii arteriale (TA);
respiraţie superficială şi accelerată; stare de lipotimie.
Prim ajutor:
• În hemoragii externe: accidentatul în culcat, cu plaga în
poziţie „optimă”; hemostază provizorie adecvată.
• În hemoragii interne: accidentatul în poziţie Trendelenburg
(pe plan înclinat la 300-400 cu capul în jos); accidentatul este
dezbrăcat de hainele groase şi se deschid nasturii, cravata, cureaua
(în regiunea gâtului, toracelui, abdomenului); se controlează
funcţiile vitale, dacă este necesar se execută resuscitare cardio-
respiratorie; crioterapie locală (dacă poate fi precizat locul
hemoragiei); asigurarea protecţiei termice (învelirea). Accidentatul
se mobilizează cât mai puţin (deoarece nu se cunoaşte exact locu şi
dimensiunea leziunii care a provocat hemoragia). Nu se
administrează cantităţi mari de lichide p.o. (pe gură) (deoarece există
riscul apariţiei vărsăturilor cu efect secundar dezechilibru
hidroelectrolitic).
• În hemoragii exteriorizate: crioterapie. Se interzice orice
efort fizic.
• În şoc hemoragic: poziţionarea accidentatului cu picioarele
mai sus (dacă este posibil chiar flexia coapselor pe bazin la 900, prin
care se obţine un volum de sânge suplimentar de aproximativ 1000
ml); măsurarea şi notarea funcţiilor vitale (alură ventriculară, TA,
frecvenţă respiratorie); mobilizare minimă a accidentatului;
montarea unei perfuzii endovenoase (PEV) (dacă este posibil);
administrare de O2 pe sondă nazală (dacă este posibil); transport
urgent la o unitate sanitară.
• Tehnici de hemostază provizorie
Hemostaza reprezintă oprirea sângerării.
Hemostaza poate fi spontană şi provocată (aceasta, la rândul
ei, fiind provizorie şi definitivă):
a) Hemostaza spontană: se instalează prin intervenţia
mecanismelor de autoapărare ale organismului (vasoconstricţia,
coagularea) care duc la formarea trombusului (cheagul sangvin).
49
b) Hemostaza provizorie: presupune oprirea temporară a
hemoragiei. Aceasta reprezintă primul ajutor în hemoragii. Metode
utilizate: compresiune digitală; flexie forţată; alicarea garoului.
c) Hemostaza definitivă: presupune oprirea definitivă a
hemoragiei.
h Hemostaza arterială
A) Prin compresiune digitală:
Reguli pentru efectuarea compresiunii digitale:
– Este prima intervenţie, efectuată cu maximă rapiditate.
– Se comprimă manual artera lezată, sau dacă este posibil
artera mare din care provine.
– Locul comprimării este totdeauna proximal de plagă. Întâi
se palpează artera până se simte pulsul, apoi se apasă puternic până
se opreşte sângerarea.
– Comprimarea trebuie făcută în loc accesibil, de preferat pe
un plan osos
Compresiunea digitală la nivelul principalelor artere:
Artera carotidă:
Se face comprimare în şanţul carotidian (între laringe şi
muşchiul sternocleidomastoidian), după prealabila înclinare laterală
a capului spre partea sănătoasă
Artera temporală:
Se execută comprimare deasupra arcadei zigomatice.
Artera subclavie:
Se face comprimare la nivel supraclavicular (în unghiul
format de marginea posterioară a muşchiului sternocleidomastoidian
cu marginea superioară a claviculei) după prealabila coborâre a
umărului
Artera axilară:
Se execută comprimare în axilă, cu presiune pe capul
humeral.
Artera brahială (humerală):
Se face comprimare pe faţa antero-internă a braţului, în
şanţul bicipital medial, cu degetele 2, 3, 4, 5
Artera radială:
Comprimarea se poate face în „tabachera anatomică”
(limitată de tendoanele lungului abductor şi scurtului extensor al
policelui), sau în treimea inferioară a braţului în şanţul radial.
Pentru membrul inferior:
Artera femurală:
Se execută o comprimare puternică la nivelul triunghiului
lui Scarpa (delimitat de ligamentul inghinal, muşchiul sartonius şi
muşchiul adductor lung), sau la jumătatea latero-internă a coapsei.
Artera poplitee:
Pacientul este aşezat pe un scaun, cu gamba în flexie de
900 pe coapsă. „Salvatorul” îşi aplică policele de la ambele mâini pe
rotulă iar restul degetelor vor comprima în mijlocul spaţiului
popliteu.
Artera tibială anterioară:
Comprimarea se face la nivelul liniei intermaleolare
anterioare.
50
B) Prin flexie forţată:
Această metodă de hemostază provizorie se execută cu
ajutorul unui „obiect dur” interpus între segmentele de membru
flectate, care exercită o presiune asupra vasului lezat, având o
rezistenţă (osul respectiv) (exemple de „obiect dur”: rulou de faşă,
prosop, porţiuni din hainele accidentatului, un corp dur învelit în
vată). Totdeauna întâi se execută compresiunea digitală a vasului
mare leza.
Executarea flexiei forţate la nivelul principalelor artere:
Artera brahială:
Se introduce în axilă, cât mai aproape de vârful acesteia,
un „obiect dur”, apoi se execută fixarea fermă a braţului de torace
(cu faşă, curea, fular, etc.).
Areterele antebraţului şi mâinii:
Aplicarea unui „obiect dur” la nivelul articulaţiei cotului,
flectarea puternică a antebraţului pe braţ şi fixarea acestora printr-o
tehnică de bandajare „în 8”
Artera femurală:
Aşezarea „obiectului dur” în triunghiul lui Scarpa,
flectarea gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin şi fixarea fermă în
această poziţie prin ture circulare sau în spirală.
Arterele gambei, gleznei şi piciorului
Aşezarea „obiectului dur” în regiunea poplitee, flectarea
puternică a gambei pe coapsă şi fixarea în această poziţie printr-o
tehnică de bandajare „în 8”.
C) Prin aplicarea garoului:
Garoul este un tub de cauciuc, de grosime şi lungime
variabile. Acesta va fi aplicat deasupra leziunii (deci proximal de
plagă) prin înfăşurarea de 2-3 ori în jurul membrului accidentat şi
apoi fixare cu o pensă hemostatică. Se recomandă ca între garou şi
artera lezată să fie plasat un rulou de faşă. Nu se recomandă
înnodarea garoului deoarece este greu de desfăcut.
Datorită aplicării garoului pot apare câteva accidente care
trebuie să fie cunoscute de persoanele care acordă primul ajutor:
| Cianozarea segmentului distal faţă de garou: în acest caz
garoul este prea strâns, provocând staza venoasă. Dacă nu se
intervine rapid se poate ajunge până la gangrenarea membrului
respectiv.
| Apariţia de dureri vii, insuportabile: în acest caz s-a
produs comprimarea nervilor, care poate fi generatoare de şoc grav,
sau paralizii definitive.
| Dilatarea masivă a vaselor sangvine din segmentul distal
garoului: în acest caz la scoaterea garoului se poate instala o scădere
bruscă a tensiunii arteriale ( „şocul degarotaţilor”) care poate fi
letală.
Pentru prevenirea acestor accidente, trebuie respectate
următoarele reguli:
– Garoul va fi menţinut maxim 20-30 minute. Dacă este
necesară menţinerea lui pentru o perioadă mai mare, la 10-15 minute
se scoate pentru 2-3 minute, timp în care se face compresiune
digitală, apoi se remontează garoul.
– Scoaterea garoului trebuie executată foarte lent pentru ca
circulaţia sangvină să se adapteze la noul pat vascular
– Accidentatul va fi supravegheat foarte atent după scoaterea
garoului.
51
h Hemostaza venoasă provizorie
Se folosesc aceleaşi metode ca la hemostaza arterială
provizorie, dar compresiunea digitală şi aplicarea garoului se
execută distal de plagă (deci pe capătul venos care vine din
periferie).
h Hemostaza capilară provizorie
Se realizează prin pansament compresiv, aplicat pe
segmentul lezat, care este ridicat la verticală (deasupra nivelului
inimii, pentru încetinirea circulaţiei sangvine de la inimă spre
periferie)
Asepsia se realizează prin: sterilizarea instrumentelor (căldură umedă, căldură uscată, spălare
mecanică); folosirea locală a unor substanţe; dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care
acordă primul ajutor.
Antisepsia se realizează cu substanţe dezinfectante, sulfamide, antibiotice.
Metode de termoterapie: electroterapie; pernă electrică; parafină; cataplasmă cu sare caldă.
Metode de crioterapie: pungă cu gheaţă; masaj cu gheaţă; comprese cu apă rece; şocuri cu
gheaţă, aplicate în regiunea inghinală, prehepatică, axilară; împachetări reci.
Clasificarea pansamentelor: absorbant; compresiv; umed (prişniţ).
Contuziile reprezintă traumatisme ale ţesuturilor moi (piele, ţesut adipos, muşchi, organe
interne) care nu întrerup continuitatea tegumentului.
Plăgile sunt traumatisme care întrerup continuitatea tegumentară.
Arsurile sunt plăgi specifice, cu efecte locale şi generale, cu potenţial evolutiv grav, apărute în
urma acţiunii agenţilor traumatici termici sau chimici.
Degerăturile reprezintă plăgi specifice, apărute în urma acţiunii temperaturilor ambientale
scăzute.
Hemoragiile reprezintă ieşirea sângelui dintr-un vas sangvin lezat parţial sau total.
Concepte şi termeni de reţinut: asepsie, antisepsie, profilactic, curativ, termoterapie,

crioterapie, prim ajutor, hemostază provizorie
52
1. Care sunt metodele de prevenire şi combatere a infecţiei la locul accidentului?

2. Care sunt tipurile de leziuni la nivelul ţesuturilor moi şi prin ce se caracterizează acestea?
3. Cum se acordă primul ajutor în cazul hemoragiilor?
4. Care sunt tehnicile de hemostază provizorie şi cum se aplică acestea în funcţie de tipul vasului
lezat?
1. Substanţele dezinfectante şi antibioticele reprezintă metode de realizare a antisepsiei
2. Hemartroza este o hemoragie externă

3. Ce reprezintă antisepsia ?
a. metoda profilactică împotriva contaminării plăgilor
b. metoda curativă de distrugere a microbilor existenţi într-o plagă
c. metoda de protejare a unei plăgi
4. Care sunt rolurile pansamentelor?

a. rol absorbant pentru pansamentul umed
b. rol hemostatic pentru pansamentul compresiv
c. rol de imobilizare a unei articulaţii pentru pansamentul absorbant
5. Care este simptomatologia plăgilor?

a. durere, eritem tegumentar, echimoză
b. durere, echimoză, imposibilitatea transmiterii mişcării dincolo de locul traumatizat
c. durere, hemoragie locală, impotenţă funcţională
6. Cum se acordă primul ajutor în cazul degerăturilor ?

a. se frecţionează zonele lezate cu alcool sau cu un material moale
b. se realizează încălzirea lentă a zonelor degerate
c. dacă au apărut vezicule se recomandă spargerea acestora
53
Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgenţe în familie, Editura Aquila’93, 2007.
Mureşan, D., Prim ajutor medical, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.
54
LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE. POLITRAUMATISME
Cuprins:
6.1. Introducere
6.3.1. Leziuni articulare
6.3.1.1. Entorse
6.3.1.2. Luxaţii
6.3.2. Leziuni osoase
6.3.2.1. Fracturi
6.3.3. Politraumatisme
6.1. Introducere
În această unitate sunt prezentate cele mai reprezentative

leziuni articulare şi osoase, cu semnele caracteristice şi măsurile de
prim ajutor adecvate.
De asemenea, sunt prezentate principiile de acordare a
primului ajutor în cazul politraumatismelor.

– prezentarea noţiunilor specifice privind leziunile articulare
şi a metodelor de prim ajutor în aceste cazuri;
– cunoaşterea noţiunilor de bază privind leziunile osoase şi
regulile şi metodele specifice de acordare a primului ajutor;
– descrierea politraumatismelor şi aplicarea metodelor de prim
ajutor în aceste cazuri.
– îşi vor putea forma abilităţile de aplicare a mijloacelor şi
tehnicilor de prim ajutor adecvate leziunilor articulare şi osoase;
55
6.3.1. Leziuni articulare
6.3.1.1. Entorse
Entorsele sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care
nu provoacă modificarea raportului anatomic normal dintre
suprafeţele osoase articulare.
• Entorse de gradul 1 (entorse uşoare):
Simptomatologie: durere la nivelul articulaţiei, moderată
ca intensitate; edem local discret; impotenţă funcţională relativă
(„jenă”)
• Entorse de gradul II (entorse medii):
Simptomatologie: durere de intensitate mai mare;
edem local evident; impotenţă funcţională moderată; diminuarea
stabilităţii articulare; echimoză, care apare după 24-48 de ore
• Entorse de gradul III (entorse grave):
Simptomatologie: durere cu iradiere periarticulară, foarte
puternică; tumefiere articulară mare, care este dată de edem
pariarticular şi hidartroză (lichid intraarticular) sau hemartroză
(sânge intraarticular); impotenţă funcţională totală; stabilitatea
articulară este complet compromisă; echimoză totdeauna prezentă
Prim ajutor:
• Imobilizarea provizorie a articulaţiei, indiferent de gradul
entorsei
• Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice
• Pentru combaterea edemului şi a hemartrozei: poziţie
antideclivă; crioterapie
Contraindicat: masajul (poate amplifica leziunile ţesuturilor
moi periarticulare)
6.3.1.2. Luxaţii
Luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care
produc dislocarea suprafeţelor articulare (deci pierderea raportului
anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare).
Clasificare:
• În funcţie de gravitatea leziunilor:
– luxaţii simple (fără leziuni grave ale ţesuturilor moi
extraarticulare);
– luxaţii complicate: (se asociază leziuni ale ţesuturilor din
vecinătate – tegument, vase sangvine, nervi, muşchi, tendoane).
56
• În funcţie de timpul scurs de la producerea traumatismului:
– luxaţii recente (acute) (nu este prezentă contractură
musculară locală);
– luxaţii vechi (s-a instalat contractura musculară).
Simptomatologie:
Durere intensă, cu caracter sincopal (sunt prezente
accentuări şi diminuări alternative ale intensităţii durerii).
Impotenţă funcţională prezentă totdeauna în luxaţii.
Deformarea regiunii: datorată deplasării suprafeţelor
osoase.
Prim ajutor:
• Reducerea luxaţiei: este metoda specifică de prim ajutor în
luxaţii, prin care se repun în contact normal capetelor osoase
articulare. Se execută la locul accidentului doar dacă: se poate
preciza exact direcţia de deplasare a capetelor osoase articulare;
luxaţia s-a produs cu maxim 30 minute înainte; masa musculară
periarticulară nu este foarte mare; nu există complicaţii deja instalate
(fracturi; compresiuni nervoase). Dacă nu sunt întrunite aceste
condiţii se imobilizează segmentul respectiv în poziţia în care se
află.
• Imobilizarea provizorie a segmentului afectat
• Combaterea durerilor: substanţe antialgice
• Limitarea edemului şi a hemoragiei: crioterapie; poziţie
antideclivă
• Transportul accidentatului la o secţie de ortopedie
6.3.2. Leziuni osoase
6.3.2.1. Fracturi
Fracturile reprezintă întreruperea totală sau parţială a
continuităţii unui os.
Clasificare:
• În funcţie de comunicarea focarului de fractură cu
exteriorul:
– fracturi închise (fragmentele osoase sunt acoperite integral
de tegument);
– fracturi deschise (focarul de fractură comunică cu
exteriorul).
• În funcţie de numărul de fragmente osoase:
– fracturi simple (sunt prezente două fragmente osoase);
– fracturi cominutive (sunt cel puţin trei fragmente osoase).
• În funcţie de traiectul de fractură: fracturi complete
(ambele corticale osoase sunt lezate); fracturi incomplete (este lezată
doar o corticală osoasă).
• În funcţie de deplasarea fragmentelor osoase:
– fracturi cu deplasare (capetele osoase se deplasează din axul
longitudinal al osului);
– fracturi fără deplasare (capetele osoase rămân în axul
longitudinal al osului ).
Simptomatologie:
Pentru fracturile închise:
• Semne de probabilitate:
57
Durere la nivelul focarului de fractură, intensă şi în punct
fix. Poate fi prezentă şi la distanţă de focarul de fractură („durere
reflectată”) de intensitate mai mică (exemplu: durere la nivelul
genunchiului apărută în fractura de şold).
Tumefiere regională dată de edem şi hematom.
Echimoză: la 24-48 ore după traumatism; se instalează
decliv faţă de focarul de fractură.
Impotenţă funcţională totală sau parţială.
• Semne de certitudine:
Crepitaţii osoase: zgomote caracteristice, datorate frecării
capetelor osoase fracturate.
Deformare regional: forma unui unghi, pe un segment cu
formă liniară în mod normal.
Mobilitate anormală: apariţia unor mişcări care nu există la
nivelul respectiv.
Lipsa transmiterii mişcării normale dincolo de focarul de
fractură: mişcarea se poate executa într-o parte a segmentului
fracturat, dar nu se continuă şi pe celălalt segment.
Pentru fracturile deschise: toate cele de mai sus, la care se
adaugă plaga deschisă şi hemoragie locală.
Fracturile deschise reprezintă leziuni de maximă urgenţă,
motiv pentru care trebuie rezolvate complet în maxim 6 ore de la
producere.
Pentru fracturile coloanei vertebrale: în plus pot fi lezaţi
nervii rahidieni fiind prezente: parestezii, paralizii, tetraplegii,
deces (prin paralizia nervului frenic care inervează diafragmul).
Prim ajutor:
• Combaterea durerilor: substanţe antialgice
• În fracturile deschise: efectuarea pansamentului plăgii
respective; hemostază provizorie
• Imobilizarea provizorie a segmentului afectat: cu atele
• Protejarea termică a accidentatului (este afectată funcţia de
termoreglare)
• Transportul, obligator, la o unitate de specialitate
(ortopedie)
• Pentru fracturile la nivelul coloanei vertebrale: evaluarea
leziunilor medulare, prin controlul respiraţiei, activităţii cardiace,
motricităţii şi sensibilităţii periferice; poziţionarea accidentatului în
culcat dorsal, astfel încât capul, trunchiul şi membrele inferioare să
fie în acelaşi plan; menţinerea funcţiilor vitale (resuscitare cardio-
respiratorie dacă este necesară); manevrarea minimă şi cu blândeţe a
traumatizatului; imobilizarea se face pe plan dur (targă, placă de
lemn), pe toată suprafaţa corporală; capul şi trunchiul vor fi fixate,
pe lateral, cu pături rulate şi apoi accidentatul va fi fixat de targă cu
ajutorul unor chingi
Contraindicat: ridicarea în aşezat sau în picioare a
accidentatului.
Reguli pentru efectuarea imobilizării provizorii în cazul fracturilor:
• Iniţial, în toate cazurile de fractură, se execută imobilizarea
manuală a zonei respective: „salvatorul” îşi introduce simultan
ambele mâini sub focarul de fractură, de-o parte şi de alta a acestuia,
apoi accidentatul este aşezat în „poziţie optimă”.
58
• Totdeauna se vor imobiliza şi cele două articulaţii „de
siguranţă”: cea distală şi cea proximală faţă de focarul de fractură.
• Atelele trebuie să depăşească cu 10-20 cm cele două
articulaţii „de siguranţă”.
• Atelele se acoperă cu materiale moi (vată, fulare, prosoape).
• În majoritate a cazurilor se folosesc două atele, aşezate
perpendicular una pe cealaltă (pentru a preveni deplasarea laterală a
fragmentelor osoase).
• Prima atelă montată este cea care susţine greutatea
segmentului respectiv, apoi „salvatorul” îşi retrage simultan ambele
mâini de sub focarul de fractură.
• Toate spaţiile goale dintre segmentele corporale şi atelă se
umplu cu materiale moi.
• Dacă există o deformare în unghi a osului fracturat: o atelă
se plasează de partea concavă, spaţiul gol fiind umplut cu un rulou
din materiale moi şi a doua atelă se aşează pe partea laterală a
segmentului lezat.
• Fixarea atelelor: se începe de la focarul de fractură, apoi se
urcă spre proximal, în final se coboară spre distal.
6.3.3. Politraumatisme
Sunt traumatisme în care sunt prezente mai multe leziuni

acute (locale şi generale).
În majoritatea cazurilor sunt dereglate funcţiile vitale. Cu cât
sunt mai multe regiuni afectate, cu atât starea pacientului este mai
gravă.
Depistarea tuturor leziunilor se face prin inspecţia şi palparea
blândă a tuturor segmentelor corporale
Prim ajutor:
• Resuscitare cardio-respiratorie
• Hemostază provizorie
• Pansamentul corect al plăgilor
• Imobilizarea provizorie
• Asigurarea transportului corect: pregătirea psihică şi
fizică a accidentatului pentru transport; aşezarea acestuia în „poziţia
optimă”; supravegherea permanentă a accidentatului; dacă sunt
lezate trei regiuni, se organizează transportul de maximă urgenţă.
• C.R.A.S.H. P.L.A.N.: C (cardiac) – stop cardiac; R
(respiratory) – stop respirator; A (abdomen) – leziuni abdominal; S
(spine) – leziuni vertebro-medulare; H (head) – leziuni cranio-
cerebrale; P (pelvis) – leziuni ale bazinului osos; L (limbs) – leziuni
ale membrelor; A (arteries) – leziuni ale arterelor; N (nerves) –
leziuni ale nervilor.
59
Entorsele sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care nu provoacă modificarea

raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare.
Luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care produc dislocarea suprafeţelor
articulare (deci pierderea raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare).
Reducerea luxaţiei: este metoda specifică de prim ajutor în luxaţii, prin care se repun în contact
normal capetelor osoase articulare.
Fracturile reprezintă întreruperea totală sau parţială a continuităţii unui os.
Reguli pentru efectuarea imobilizării provizorii în cazul fracturilor: imobilizarea manuală a
zonei respective; se vor imobiliza şi cele două articulaţii „de siguranţă”: cea distală şi cea proximală
faţă de focarul de fractură; atelele trebuie să depăşească cu 10-20 cm cele două articulaţii „de
siguranţă”; atelele se acoperă cu materiale moi se folosesc două atele, aşezate perpendicular una pe
cealaltă; prima atelă montată este cea care susţine greutatea segmentului respectiv; toate spaţiile goale
dintre segmentele corporale şi atelă se umplu cu materiale moi; dacă există o deformare în unghi a
osului fracturat: o atelă se plasează de partea concavă, spaţiul gol fiind umplut cu un rulou din
materiale moi şi a doua atelă se aşează pe partea laterală a segmentului lezat; fixarea atelelor: se începe
de la focarul de fractură, apoi se urcă spre proximal, în final se coboară spre distal.
Concepte şi termeni de reţinut: entorsă, luxaţie, reducere, fractură, imobilizare provizorie,

politraumatism
1. Cum se acordă primul ajutor în cazul entorselor ?

2. Care este metoda specifică de prim ajutor în luxaţii şi în ce condiţii se poate aplica la locul
accidentului?
3. Cum se acordă primul ajutor în cazul politraumatismelor?
60
1. Entorsele sunt leziuni la nivel articular care nu produc modificarea raportului anatomic normal
dintre suprafeţele osoase articulare.
2. În entorsele de gradul II sunt prezente: ruptur ligamentare parţiale, cu păstrarea unei bune stabilităţi
la nivel articular

3. Care sunt metodele de prim ajutor utilizate în cazul entorselor ?
a. imobilizare provizorie; crioterapie; poziţie antideclivă
b. masaj local imediat după producerea traumatismului; crioterapie; substanţe antialgice
c. reducerea entorsei; imobilizare provizorie; crioterapie
4. Care sunt noţiunile corecte privind leziunile traumatice la nivel articular ?

a. entorsele sunt leziuni traumatice la nivel articular care produc dislocarea capetelor osoase
articulare; primul ajutor presupune reducerea entorsei şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat
b. luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivel articular care produc dislocarea capetelor osoase
articulare; primul ajutor presupune reducerea luxaţiei şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat
c. fracturile sunt leziuni traumatice la nivel articular; primul ajutor presupune pansament local
şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat
5. Care sunt semnele de certitudine în cazul unei fracturi închise ?

a. lipsa transmiterii mişcării normale dincolo de focarul de fractură; durere; echimoză
b. mobilitate anormală; crepitaţii osoase; deformare regională
c. durere în punct fix la nivelul focarului de fractură; tumefiere regională; impotenţă
funcţională
6. Care sunt mijloacele de intervenţie corecte privind primul ajutor în cazul fracturilor ?
a. se efectuează imobilizarea provizorie cu ajutorul atelelor; combaterea durerilor
b. în fractura deschisă imobilizarea provizorie este suficientă pentru a asigura şi hemostaza
c. protejarea termică a accidentatului cu fractură nu este obligatorie
61
62
LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA MEDIULUI EXTERN. STOPUL
CARDIO-RESPIRATOR. ÎNECUL
Cuprins
7.1. Introducere
7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului extern
7.3.1.1. Insolaţia
7.3.1.2. Hipertermia
7.3.1.3. Hipotermia
7.3.2. Stopul cardio-respirator
7.3.2.1. Stopul respirator
7.3.2.2. Stopul cardiac
7.3.3. Înecul
7.1. Introducere
În această unitate sunt prezentate cele mai reprezentative

leziuni provocate de acţiunea temperaturii mediului extern asupra
organismului, cu semnele caracteristice şi măsurile de prim ajutor
adecvate.
De asemenea, sunt prezentate semnele caracteristice şi
principiile de acordare a primului ajutor în cazul stopului cardio-
respirator şi a înecului.
–cunoaşterea noţiunilor specifice leziunilor apărute în

condiţiile de temperatură externă nefavorabilă şi a metodelor de
prim ajutor care trebuie utilizate în aceste cazuri;
–prezentarea noţiunilor specifice stopului cardio-respirator şi
primului ajutor în cadrul resuscitării cardio-respiratorii;
– prezentarea metodelor de prim ajutor adecvate.
63
– îşi vor forma abilităţi de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de
prim ajutor adecvate în stopul cardio-respirator şi înec;
La temperaturi mari ale mediului extern se pot produce

insolaţia şi hipertermia, iar la temperaturi mici poate apărea
hipotermia
7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului

extern
7.3.1.1. Insolaţia
Insolaţia apare în cazul expunerii prelungite a capului
neprotejat la acţiunea razelor solare puternice, datorită producerii
unei vasodilataţii accentuate la nivelul creierului.
Simptomatologie:
Transpiraţii abundente
Temperatura corporală centrală este normală sau uşor
crescută
Oboseală marcată (astenie)
Ameţeală (vertij)
Cefalee (durere de cap)
Greaţă, sau chiar vărsături
Mers nesigur, cu senzaţie de greutate în picioare
Lipotimie (leşin)
Prim ajutor:
• Scoaterea individului din mediul traumatizant şi ducerea
lui la umbră (răcoare)
• Poziţionarea victimei în culcat dorsal, cu capul mai sus
decât restul corpului
• Comprese cu apă rece pe frunte, torace şi extremităţi
• Mobilizarea aerului de lângă victimă (cu ajutorul unui
evantai, ziar)
• Administrarea de lichide nu foarte reci, cu înghiţituri mici
• Dacă s-a instalat lipotimia, obligator se apelează la ajutor
medical calificat
64
7.3.1.2. Hipertermia
Hipertermia reprezintă creşterea marcată a temperaturii
corporale centrale. Apare datorită perturbării sistemului de
termoreglare al organismului.
Simptomatologie:
Temperatura corpului este foarte mare, egală sau mai mare
de 400C
Tegumentele sunt roşii, calde şi uscate (lipseşte
transpiraţia)
Puls rapid şi puternic
Stare de confuzie, până la lipotimie
Dacă durata hipertermiei este mare, se pot instala sechele
neurologice
Prim ajutor:
Hipertermia reprezintă o urgenţă majoră.
• Se solicită, imediat, salvarea
• Se încearcă scăderea temperaturii centrale corporale:
– dacă accidentatul are temperatură egală sau mai mare
de 400: se dezbracă şi se introduce într-o cadă cu apă rece, sau se udă
cu apă rece (nu gheaţă); poate fi şters cu un burete înmuiat în alcool
– când temperatura ajunge la 37-380C: se usucă rapid
cu un prosop (nu va fi lăsat umed)
• Hidratare prin administrare de lichide
Contraindicat: nu administrează stimulente centrale (cafea,
alcool, ceai negru)
7.3.1.3. Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii întregului corp.
Clasificare:
• În funcţie de temperatura corporală centrală: hipotermie
uşoară 35-34°C; hipotermie moderată 34-30°C; hipotermie severă
sub 30°C.
Simptomatologie:
Temperatura centrală corporală este scăzută
Senzaţie de amorţeală generalizată
Frisoane (tremurături)
Somnolenţă
Tulburări ale stării de conştienţă: delir, leşin, comă
Bradicardie
Stop cardio-respirator
Prim ajutor:
• Aducerea victimei la căldură (dacă este posibil)
• Menţinerea căilor respiratorii libere; resuscitare cardio-
respiratorie (dacă este cazul)
• Dacă hainele sunt ude îndepărtarea acestora; înfăşurarea
accidentatului în lucruri călduroase
• Administrare de lichide calde, cu înghiţituri mici
• Transport la o unitate sanitară
Contraindicat: administrarea de alcool
65
7.3.2. Stopul cardio – respirator
Stopul cardio-respirator reprezintă oprirea funcţiilor spontane

cardiacă şi respiratorie.
7.3.2.1. Stopul respirator

Reprezintă oprirea respiraţiilor spontane.
Simptomatologie:
Absenţa mişcărilor respiratorii (se priveşte cutia toracică şi
abdomenul accidentatului)
Cianoză la nivelul tegumentelor şi a mucoaselor, mai
evidentă la nivelul buzelor şi unghiilor
Stopul respirator este urmat la câteva minute (maxim 10
minute) de instalarea stopului cardiac. Dacă se instituie respiraţia
artificială în acest interval, există şanse mari de supravieţuire
(şansele cele mai mari sunt în primele 5 minute).
Primul ajutor în stopul respirator:
• Asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii:
a) în obstrucţia supraglotică: ştergerea cavităţii bucale şi a
nazofaringelui; manevra Esmarch; montarea unei pipe oro-faringiene
Gueddel
b) în obstrucţia subglotică: dacă pacientul este conştient –
eliminare prin tuse, manevra Heimlich; dacă pacientul este
inconştient – traheostomie, manevra Heimlich executată în decubit
dorsal, pe plan dur
• Respiraţia artificială:
a) Metode directe: gură la gură; mască şi balon Ambu
Se execută în ritm de: 16-18 respiraţii/minut la adult; 18-20
respiraţii /minut la copilul mic; 25 respiraţii/minut la sugar; 30
respiraţii/minut la nou-născut.
Se va controla pulsul (pe arterele mari, mai ales artera
carotidă), periodic, pe tot parcursul efectuării respiraţiei artificiale,
deoarece poate surveni şi stopul cardiac
Dezavantajele metodei directe „gură la gură”: posibilitatea
ca aerul insuflat să pătrundă în stomac, creşte presiunea gastric, se
poate produce eliminarea conţinutului gastric sub formă de
vărsătură, acesta putând fi aspirat în căile aeriene producând
obstruarea acestora; posibilitatea transmiterii unor boli infecţioase de
la accidentat la salvator sau invers, sau de substanţe toxice de la
accidentat la salvator.
Cele mai recomandate metode directe de respiraţie
artificială sunt: gură la gură pe pipă oro-faringiană; mască şi balon
Ambu
b) Metode indirecte: metoda Silvester; metoda Emerson
Ritmul de efectuare a metodelor indirecte este acelaşi ca la
metodele directe.
Eficienţa resuscitării respiratorii se pune în evidenţă prin:
recolorarea tegumentelor; reapariţia respiraţiilor spontane.
66
7.3.2.2. Stopul cardiac
Reprezintă oprirea contracţiilor spontane cardiace.
Simptomatologie:
Absenţa zgomotelor cardiace
Absenţa pulsului la arterele mari (carotidă, femurală) şi a
tensiunii arteriale
Oprirea sângerării la nivelul plăgii (dacă există)
Pierderea stării de conştienţă
Coloraţie palidă sau cianotică a tegumentelor
Midriază (dilatarea maximă a pupilelor): apare după 2
minute de la instalarea stopului cardiac
Absenţa mişcărilor respiratorii
Stopul cardiac este urmat la aproximativ 30 de secunde de
instalarea stopului respirator, stopul cardiac fiind, de fapt, un stop
cardio-respirator.
Primul ajutor în stopul cardiac:
• Asigurarea transportului oxigenului la creer şi miocard:
Prin una din metodele de respiraţie artificială
• Restabilirea activităţii cardiace:
a) Metode externe: masajul cardiac extern (MCE); terapie
medicamentoasă (administrată de personal specializat); defibrilare
externă (este necesar defibrilatorul electric).
Masajul cardiac extern (MCE) este o manevră de maximă
urgenţă, care constă în executarea unor presiuni repetate pe cutia
toracică. Acestea, prin creşterea presiunii intratoracice, vor declanşa
compresiuni ritmice asupra miocardului.
MCE se efectuează: la adult cu ambele mâini (una peste
cealaltă); la copilul mare cu podul palmei unei singure mâini; la
copilul mic şi sugar cu două degete (indexul şi mediusul de la
acceaşi mână); la nou-născut cu cele două police aplicate pe 1/3
inferioară a sternului, celelalte degete cuprinzând tot toracele.
Ritmul în care se execută MCE: 60-70/minut la adult; 80-
100/minut la copilul mic; 100-120/minut la sugar; 120-140/minut la
nou-născut.
Concomitent cu MCE, se execută respiraţie artificială printr-o
metodă directă, cu următorul ritm: dacă este 1 salvator se fac 15
compresiuni succesive de MCE şi 2 respiraţii artificiale succesive;
dacă sunt 2 salvatori se fac 5 compresiuni succesive de MCE şi 1
ventilaţie artificial.
După 4 cicluri complete de resuscitare cardio-respiratorie se
palpează pulsul la carotidă.
Eficienţa MCE se apreciază prin: reducerea midriazei;
recolorarea tegumentară; reapariţia contracţiilor spontane cardiac;
reapariţia pulsului la arterele mari; reapariţia tensiunii arteriale;
reaparişia respiraţiilor spontane; reapariţia sângerării la nivelul
plăgilor deschise; semne de revenire a stării de conştienţă.
Întreruperea MCE se face dacă: apar semnele de reechilibrare
cardio-respiratorie; salvatorul este epuizat fizic, nemaiputând
continua resuscitarea; este confirmată moartea accidentatului.
b) metode interne: masaj cardiac intern; defibrilare electrică
internă
Ambele metode se folosesc foarte rar, numai în
unităţi spitaliceşti.
67
7.3.3. Înecul
Înecul reprezintă asfixia produsă de pătrunderea în căile

respiratorii inferioare a apei sau a altor lichide.
Mecanisme de producere:
– incapacitatea de a menţine capul afară din apă;
– incapacitate de a reacţiona prin închiderea căilor aeriene la
contactul cu apa;
– epuizare musculară;
– hidrocuţie (oprirea activităţii cardiace provocată de
diferenţa de temperatură între apa rece/corpul cald al accidentatului);
– accidente de scufundare (imersie = scufundarea parţială;
submersie = scufundarea totală).
În fiecare caz de înec trebuie luate în considerare proprietăţile
chimice ale apei:
– apa sărată este hipertonă (are concentraţie mare de clorură
de sodiu – NaCl) provocând trecerea pasivă a serului din vasele
sangvine în alveolele pulmonare (datorită osmolarităţii mai mari faţă
de cea a sângelui) şi secundar hipovolemie (scăderea volumului
sangvin circulant);
– apa dulce este hipotonă (are concentraţie mică de NaCl) deci
va trece din alveolele pulmonare în sânge (datorită osmolarităţii
scăzute) ducând secundar la hipervolemie (creşterea volumului
sangvin circulant).
Simptomatologie:
• Hipoxie moderată: accidentatul este conştient şi speriat;
cianoză la nivelul buzelor şi unghiilor; tuse; hemoptizie (la cei
înecaţi în apă sărată); jenă respiratorie; tahicardie
• Hipoxie gravă: alterare marcată a stării de conştienţă,
până la comă; detresă respiratorie
• Hipoxie severă: stop cardio-respirator
Prim ajutor:
• Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului din apă (după 1
minut sub apă sunt şanse de supravieţuire de 98%, după 10 minute
sub apă şanse de 1%)
• Eliberarea căilor aeriene obstruate: ştergerea cavităţii
bucale; manevra Esmarch; aspirarea secreţiilor; manevra Heimlich
• Evacuarea apei din plămânii accidentatului cât mai urgent
• După eliminarea apei din plămâni, dacă accidentatul este
în stop respirator se face respiraţie artificială printr-o metodă directă
sau indirectă; în stop cardio-respirator se efectuează resuscitare
respiratorie printr-o metodă directă şi masaj cardiac extern
• Protecţia termică a accidentatului: dezbrăcarea de hainele
ude; ferirea de vânt; încălzirea înecatului (care este în hipotermie)
• Dacă este posibil: evacuarea conţinutului gastric, pe sondă
gastrică; intubaţie traheală; aspirarea secreţiilor pe sonda de intubaţie
• Transportul accidentatului la o unitate sanitară după
resuscitarea cardio-respiratorie (dacă aceasta a fost necesară). Se
face în culcat lateral sau facial (la un anumit timp după reanimare,
înecatul poate să verse), sub supraveghere permanent deoarece
există riscul agravării stării generale a accidentatului, în majoritatea
cazurilor datorită eliminării incomplete a lichidului intrapulmonar
Contraindicat: administrarea de lichide sau alimente în
primele 60 de minute după reanimarea din înec.
68
Primul ajutor în insolaţie: scoaterea individului din mediul traumatizant şi ducerea lui la umbră;
poziţionarea victimei în culcat dorsal, cu capul mai sus decât restul corpului; comprese cu apă rece pe
frunte, torace şi extremităţi; mobilizarea aerului de lângă victimă; administrarea de lichide nu foarte
reci, cu înghiţituri mici; dacă s-a instalat lipotimia, obligator se apelează la ajutor medical calificat.
Primul ajutor în hipertermie: se solicită, imediat, salvarea; se încearcă scăderea temperaturii
centrale corporale (se dezbracă şi se introduce într-o cadă cu apă rece, sau se udă cu apă rece (nu
gheaţă); poate fi şters cu un burete înmuiat în alcool); hidratare prin administrare de lichide.
Primul ajutor în hipotermie: aducerea victimei la căldură; menţinerea căilor respiratorii libere;
resuscitare cardio-respiratorie (dacă este cazul); îndepărtarea hainelor ude; înfăşurarea accidentatului
în lucruri călduroase; administrare de lichide calde, cu înghiţituri mici; transport la o unitate sanitară.
Primul ajutor în stopul cardiac: asigurarea transportului oxigenului la creer şi miocard (printr-o
metodă de respiraţie artificială) şi restabilirea activităţii cardiace (prin masaj cardiac extern).
În cazul înecului trebuie luate în considerare proprietăţile chimice ale apei: apa sărată este
hipertonă provocând trecerea pasivă a serului din vasele sangvine în alveolele pulmonare şi secundar
hipovolemie; apa dulce este hipotonă deci va trece din alveolele pulmonare în sânge ducând secundar
la hipervolemie.
Concepte şi termeni de reţinut: leziuni provocate de temperaturile nefavorabile ale mediului

extern, stop respirator, stop cardiac, resuscitare, înec
1. Ce reprezintă stopul cardio-respirator şi cum se acordă primul ajutor în acest caz?

2. Cum se acordă primul ajutor în diversele leziuni provocate de acţiunea temperaturii mediului
extern asupra organismului uman?
69
1. În cazul hipotermiei, accidentatul trebuie încălzit brusc, cât mai repede
2. În cazul insolaţiei, accidentatul se poziţionează în culcat dorsal, cu capul mai sus, la umbră

3. Care sunt contraindicaţiile în acordarea primului ajutor în cazul hipertermiei?
a. nu se îndepărtează hainele accidentatului
b. nu se administrează lichide
c. nu se administrează alcool
4. Prin ce mecanisme se poate produce înecul ?

a. incapacitatea de a menţine capul afară din apă; epuizarea musculară
b. imposibilitatea închiderii căilor aeriene superioare concomitent cu o apnee controlată
c. toate variantele de mai sus
5. La ce interval de timp apare stopul cardiac după stopul respirator ?

a. la 30 de secunde
b. la maximum 10 minute
c. niciuna dintre variantele de mai sus
6. La ce interval de timp apare stopul respirator după stopul cardiac?

a. la 30 de secunde
b. la maximum 10 minute
c. niciuna dintre variantele de mai sus
70
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 1: 1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.b; 5.a; 6.c
Unitatea de învăţare 2: 1. adevărat; 2.a; 3.b; 4.b; 5.c; 6.a
Unitatea de învăţare 3:1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.b; 5.c; 6.a
Unitatea de învăţare 4:1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.c; 5.c; 6.a
Unitatea de învăţare 5:1. adevărat; 2. fals; 3.b; 4.b; 5.c; 6.b
Unitatea de învăţare 6:1. adevărat; 2. fals; 3.a; 4.b; 5.b; 6.a
Unitatea de învăţare 7:1. fals; 2. adevărat; 3.c; 4.c; 5.b; 6.a
71
72

Igiena Si Prim Ajutor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Igiena Si Prim Ajutor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lector univ. drd. DOINA MUREŞAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE 71

− cunoaşterea normelor igienico-sanitare care trebuie aplicate de specialiştii domeniului

După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilităţi privind:

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. IGIENA BAZELOR SPORTIVE (2 ore)

Teme de control (TC)

IGIENA BAZELOR SPORTIVE

Igiena este ştiinţa păstrării sănătăţii colectivităţii.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

− definirea normelor igienico-sanitare;

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive

Baza sportivă este o construcţie sau o amenajare specială,

1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive

Sunt valabile pentru toate bazele sportive, indiferent de tipul

1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive

1.3.3.1. Pentru sălile de sport:

1.3.3.2. Pentru terenurile sportive:

1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare:

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut: norme igienico-sanitare, bază sportivă

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

1. Care sunt normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive?

♦ Alegeţi varianta corectă!

3. Care sunt cerinţele ce trebuie respectate în legătură cu podeaua sălii de sport ?

4. Care este lăţimea recomandată pentru spaţiul de siguranţă în sala de sport ?

5. Care sunt noţiunile corecte privind microclimatul în sala de sport?

6. Care sunt cerinţele igienice privind pereţii din sala de sport?

Igiena corporală şi a echipamentului constituie o condiţie

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea normelor igienico-sanitare privind igiena

Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Igiena individuală

2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii şi urechilor

2.3.2. Igiena echipamentului sportiv

Funcţiile echipamentului sportiv sunt:

2.3.3. Igiena activităţilor şcolare

Activitatea şcolară trebuie organizată ţinând cont de

2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Concepte şi termeni de reţinut: rolurile pielii, rolurile organelor senzoriale, rolurile

Întrebări de control şi teme de dezbatere:

1. De ce este pielea importantă pentru organismul uman?

♦ Alegeţi varianta corectă!

3. Rolurile pielii în timpul desfăşurării activităţii sportive sunt:

6. Factorii ce influenţează capacitatea de lucru a elevului sunt:

Pentru înţelegerea tuturor normelor igienico-sanitare

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– descrierea acţiunile factorilor de mediu asupra organismului

Timpul alocat unităţii: 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1 Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului