Laboratorul nr.

5
SISTEMUL ENDOCRIN
Glandele endocrine cu secreţie internă sunt formate din epitelii secretorii, ale
căror celule produc substanţe active, numite hormoni, pe care îi eliberează direct în
sânge. Aceste glande nu prezintă canale de excreţie.
Hormonii sunt substanţe chimice specifice, care acţionează la distanţă de locul
sintezei şi produc efecte caracteristice.Hormonii sunt mesageri chimici de ordinul întâi.
Principalul rol al hormonilor constă în reglarea metabolismului celular.Se consideră
glande endocrine următoarele organe: hipofiza, suprarenale, tiroida, paratiroidele,
testiculul, ovarul, pancreasul insular, timusul, epifiza şi placenta.
În ultima vreme a fost evidenţiată activitatea secretorie a unor neuroni
hipotalamici şi a altor organe nervoase, proces numit neurosecreţie, care reprezintă tot o
funcţie endocrină. În lumina acestor date, sistemul endocrin este conceput ca un sistem
anatomo-funcţional complex, coordonat de sistemul nervos, având rolul de a regla şi
coordona pe cale umorală activitatea diferitelor organe pe care le integrează în ansamblul
funcţiilor organismului.
În afara glandelor endocrine enumerate, individualizate anatomo-funcţional,
există şi sisteme endocrine difuze, aflate în diverse ţesuturi şi organe, capabile să secrete
hormoni cu structură foarte diversă. Aceştia nu acţionează neaparat la distanţa de locul de
producere şi nu sunt transportaţi neaparat de sânge sau limfă, ei putând acţiona local,
asupra unor celule ţintă, vecine (secreţie paracrină).Există, de asemenea , şi posibilitatea
sintezei unor substanţe de către o celulă, iar substanţa respectivă să-şi exercite acţiunea
chiar asupra celulei care a produs-o (secreţie autocrină).Unii hormoni pot funcţiona ca
neuromediatori sau neuromodulatori, eliberaţi în sinapsele din sistemul nervos central sau
periferic.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 1. Sistemul endocrin
(http://www.emedicinehealth.com/anatomy_of_the_endocrine_system/article_em.htm)

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Hipofiza
Este o glandă cu secreţie internă, situată la baza creierului (encefalului), intr-o
formaţiune anatomică osoasă numită şaua turcească (fosa pituitară) a osului sfenoid.
Hipofiza sau glanda pituitară are dimensiunile unui bob de fasole şi formă ovală.
Căntăreşte 500 mg. Este alcătuită din trei lobi; anterior; mijlociu (intermediar) şi
posterior. Lobul anterior şi cel mijlociu constituie adenohipofiza, iar lobul posterior
neurohipofiza.

Figura 2. Glanda pituitară

(http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/endocrine-system )

Adenohipofiza derivă, embriologic din ectodermul gurii primitive, iar

neurohipofiza se dezvoltă din podeaua ventriculului al III- lea, având ca si hipotalamusul,
origine nervoasă.
Adenohipofiza conţine celule cromofobe şi cromofile. Acestea din urmă sunt de
două feluri: acidofile şi bazofile. Celulele secretorii formează parenchimul glandei. Ele
sunt dispuse în cordoane epiteliale. Între celule se află o bogată reţea de capilare şi de
fibre reticulinice care alcătuiesc, împreună, stroma conjunctivo-vasculară a glandei.
Adenohipofiza mai conţine şi o reţea de fibre nervoase amielinice. Lobul anterior este
partea cea mai dezvoltată a glandei; el reprezintă 75% din masa hipofizei, în timp ce

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
lobul intermediar reprezintă numai 2%, fiind redus la o simplă lamă epitelială, aderentă
de lobul posterior.
Lobul posterior este format dintr-o stromă conjunctivo-vasculară în ochiurile
căreia se găsesc numeroase celule nevroglice transformate, unele tipuri celulare din
adenohipofiză, precum şi fibrele nervoase ale tractului hipotalamo-hipofizar. Celulele
neurohipofizei sunt încărcate cu granule de neurosecreţie hipotalamică.
Între hipofiză şi hipotalamus sunt relaţii strânse atât anatomice, cât şi funcţionale.
Anatomic, hipofiza este legată de planşeul ventricolului al III- lea prin tijă pituitară. Între
eminenţa mediană a hipotalamusului şi adenohipofiză există o legătură vasculară
reprezentată de sistemul port hipotalamo-hipofizar descris de anatomistul român Grigore
T.Popa împreună cu Unna Fielding. Între hipotalamusul anterior şi neurohipofiză există
tractul nervos hipotalamo-hipofizar format din axonii nucleilor hipotalamici supraoptic şi
paraventricular. Prin aceste legături vasculare şi nervoase şi prin produşi de neurosecreţie,
hipotalamusul controlează şi reglează secreţia hipofizei, iar prin intermediul acesteia
coordonează activitatea întregului sistem endocrin.
Controlul hipotalamic se realizează prin intermediul unor hormoni produşi în
neuronii acestui organ, prin procesul de neurosescreţie. Hipotalamusul este, în acelaş
timp, şi glandă endocrină, şi centru nervos de reglare a funcţiilor vegetative.
Hipotalamusul secretă trei feluri de hormoni: de inhibare a adenohipofizei, de
stimulare a adenohipofizei şi cei ce se depozitează în neurohipofiză.
Adenohipofiza, celulele cromofile, acidofile, secretă hormonul somatotrop
(STH) şi prolactina (Hormonul mamaotrop - LTH), Celulele bazofile secretă hormoni
glandulotropi (ACTH, FSH, LH, TSH).
Celulele cromofobe, cu semnificaţie funcţională disputată.
Hormoni adenohipofizei sunt hormoni gladulotropi având ca organe ţintă alte
glande endocrine si nonglandulotropi. Majoritatea dintre ei au fost obţinuţi în stare pură,
li s-a identificat structura şi unii au fost chiar sintetizaţi.
Lobul intermediar secretă un hormon care are rol în stimularea pigmentogenezei
numit hormon melanocitostimulant (MSH).
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Lobul posterior s-au neurohipofiza eliberează în circulaţia sanguină vasopresina
şi oxitocina. De fapt, vasopresina si oxitocina sunt hormoni secretaţi în hipotalamusul
anterior (nucleii supraoptic – sursă primară de vasopresină şi paraventriculari – sursa
principală de oxitocină). De aici pe calea axonilor tractului hipotalamo-hipofizar, ajung în
lobul posterior, unde se depozitează. Eliberarea în circulaţie a acestor hormoni se face
sub influenţa hipotala-musului.
Glanda pineală (Epifiza)
Este situată între tuberculi cvadrigemeni superiori şi intră în componenţa
epitalamusului. Anatomic şi funcţional are conexiuni cu epitalamusul, împreună formând
un sistem neurosecretor epitalamo-epifizar.

Figura 3. Glanda epifiză

(http://anatomy.wikispaces.com/Pineal+Gland)
Structurile secretorii sunt reprezentate de cordoane celulare nevroglice
(pinealocite), cu proprietatea secretorie, şi elemente nervoase (celule şi prelungiri),
înconjurate de o bogată reţea vasculară, conţinând numeroase fibre simpatice.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Epifiza secretă indolamine (melatonina, cu acţiune frenatoare asupra funcţiei
gonadelor) şi hormoni peptidici (vasotocina, cu puternică acţiune antigonadotropă, mai
ales anti LH). Epifiza are legături strânse cu retina. Stimulii luminoşi produc, prin
intermediul nervilor simpatici, o reducere a secreţiei de melatonină. În întuneric, secreţia
de melatonină creşte, frânând funcţia gonadelor. Există studii ce sugerează un rol al
epifizei în termoreglare.O serie de experimente indică anumite interrelaţii ale acestei
glande cu suprarenala, tiroida şi pancreasul.

Tiroida
Este cea mai mare glandă cu secreţie internă a organismului. Poartă numele după
cartilajul nepereche laringian în dreptul căruia se află.

Figura 4. Glanda tiroidă

(http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/endocrine-system )
Tiroida cântăreşte 30 g. Este localizată în faţa anterioară a gâtului, intr-o capsulă
fibroasă (loja tiroidei). Glanda are doi lobi laterali uniţi între ei prin istmul tiroidei.
Parenchimul glandular este format din celule epiteliale organizate în foliculi. Aceştia sunt
formaţiuni veziculoase conţinute în stroma conjuctivo-vasculară a glandei. În interiorul

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
foliculilor tiroidieni se află un material omogen, vâscos, numit coloid. Acesta conţine
tireoglobulina, forma de depozit a hormonilor tiroidieni.Tireoglobulina este o proteină
sintetizată de celulele foliculare. Prin iodare moleculele de tirozină din structura
tireoglobulinei, rezultă hormoni tiroidieni (T3 şi T4).
În tiroida în repaus, foliculii sunt dilataţi, ca urmare a acumulării de
tireoglobulină. În hiperactivitate, cavitatea foliculară se reduce prin eliberarea în
circulaţie a hormonilor tiroidieni. Între foliculii tiroidieni se găsesc celule speciale,
numite celule parafoliculare sau celule C, care secretă calcitonina.
Acţiunea hormonilor tiroidieni este foarte complexă. Ei influenţează procesele
energetice din organism, intensificând oxidaţiile celulare, care cresc metabolismul bazal,
respectiv creşte consumul de oxigen, şi consumul de energie. Pe de altă parte, au rol
deosebit în procesele morfogenetice, de creştere şi diferenţiere celulară şi tisulară.
La om, hipofuncţia tiroidei duce la consecinţe variabile în funcţie de vârstă.Dacă
survine la copilul mic, se produce o încetinire a dezvoltării somatice şi psihice, care poate
merge până la cretinism. Forma tipică de insuficienţă tiroidiană la adult se numeşte
mixedem, producându-se doar o diminuare a atenţiei, memoriei şi capacităţii de învăţare.
Indiferen de vârstă procesele energetice sunt reduse, metabolismul bazal este scăzut, iar
ţesuturile sunt îmbibate cu un edem mucos.
Hiperfuncţia tiroidei se întâlneşte în boala Basedow. Boala (sindromul) Basedow
este caracterizată prin creşterea metabolismului bazal cu peste 100%, protuzinarea
globilor oculari (exoftalmie) şi tulburări din partea principalelor funcţii.
O altă afecţiune a glandei tiroide, întâlnită în zonele montane, este guşa endemica.
Guşa endemică este o creştere anatomică a glandei, în special a stromei conjunctive,
însoţită de obicei de hipofuncţie.
Paratiroidele
Sunt patru glande mici, situate câte două pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni, în
afara capsulei acesteia. Epiteliul secretor este reprezentat de două tipuri de celule dispuse
în cordoane sau formând mici foliculi: celule principale ce secretă parathormonul şi

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
celule parafoliculare, identice cu celulele C de la tiroidă. Acestea secretă calcitonina.
Parathormonul (PTH), este activ asupra osului, rinichiului şi tractului digestiv, fie prin
efecte directe, fie prin efectele vitaminei D3 a cărei secreţie o controlează.
În caz de hipersecreţie are loc rarefierea oaselor care pot prezenta fracturi
spontane, iar calciul aflat în exces în sânge se depune în ţesuturi sau formează calculi
urinari.
Calcitonina (CT) este un polipeptid secretat de celulele „C” parafoliculare
tiroidiene.

Figura 5. Glandele paratiroide

( http://www.ajronline.org/doi/full/10.2214/AJR.06.0938 )

Timusul
Are un rol de glandă endocrină în prima parte a ontogenezei, până la pubertate.
Este o glandă cu structură mixtă, de epiteliu secretor şi organ limfatic. Are localizare
retrosternală. La pubertate involuiază, fără a dispărea complet.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 6. Timusul
( http://www.mayoclinic.com/health/medical/IM00331 )
Deşi nu au fost individualizaţi hormoni ca atare, se cunosc o serie de efecte ale
extractului de timus.
 Acţiune de frânare a dezvoltării gonadelor;
 Acţiune de stimulare a mineralizări oaselor;
 Efecte de frânare a mitozelor;
Funcţiile timusului sunt puternic blocate de hormonii steroizi, care determină
involuţia acestui organ. Unitatea histologică a timusului este lobulul timic format dintr-o
reţea de celule reticulare între care se află timocite. Acestea sunt celule hematoformatoare
primordiale (stem), migrate în măduva hematogenă şi transformate sub influenţa
factorilor locali în celule limfoformatoare de tip T.

Glanda suprarenală
Este situată la polul superior al rinichiului, fiind format dintr-o regiune corticală şi
una medulară, diferite din punct de vedere embriologic, anatomic şi funcţional.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Figura 7. Glandele suprarenale
(http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/endocrine-system )
Corticosuprarenala
Zona corticală este dispusă la periferie şi o înconjură complet pe cea medulară.
Epiteliul secretor al corticalei este dispus în trei zone : zona glomerulară la periferie, zona
fasciculată la mijloc şi zona reticulată la interior, în contact cu medulara. Zona medulară
este formată din celule mari, de formă ovală, ce prezintă granule de neurosecreţie.
Hormonii secretaţi de corticosuprarenală sunt de natură lipidică. Ei au o structură
sterolică.
Rolul hormonilor steroizi este vital. Îndepărtarea glandei suprarenale duce la
moartea organismului respectiv în câteva zile. În funcţie de acţiunea principală exercitată
de aceşti hormoni, ei sunt împărţiţi în trei grupe : mineralocorticoizii, glucocorticoizii si
hormoni sexosteroizi.
Mineralocorticoizii, cu reprezentantul principal aldosteronul. Sunt secretaţi de
zona glomerulară. Aldosteronul, prin acţiunea sa de reţinere a sodiului în organism, are
rol în menţinerea presiunii osmotice a mediului intern al organismului şi a volumului
sanguin, precum şi în echilibru acido-bazic.
Glucocorticoizii, reprezentaţi în special de cortizon şi hidrocortizon (cortizol),
sunt secretaţi în zona fasciculată. Circulă în sânge legaţi de proteine plasmatice.O mică
fracţiune liberă a cortizolului exercită efecte metabolice specifice.
1. Stimulează catabolismul proteic ăn muşchii scheletici, ţesutul conjunctiv
şi limfoid. Stimulează anabolismul în ficat.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 2. Induce hiperglicemie prin gluconeogeneză, glicogenogeneză hepatică,
inhibiţiaconsumului periferic de glucoză, cu menajarea cordului şi a
creierului.Efect antiinsulinic.
3. Stimularea lipolizei. Creşte concentraţia acizilor graşi liberi plasmatici.
Stimularea cetogenezei.
Hormonii sexosteroizi sunt reprezentaţi de androgeni, asemănători celor secretaţi
de testicul. Sunt produşi mai ales în zona reticulară, au acţiune masculinizantă redusă faţă
de cea a testosteronului.
Acţiunea lor fiziologică se manifestă în timpul vieţii intrauterine şi al pubertăţii,
contribuind la apariţia caracterelor sexuale secundare. În circulaţie, pot fi transformaţi în
estrogeni.

Medulosuprarenala
Reprezintă porţiunea medulară a glandelor suprarenale ce se dezvoltă din
ectodermul crestelor ganglionare. Anatomic şi funţional, medulara glandei suprarenale
este un ganglion simpatic ai cărui neuroni nu au prelugiri.
Hormoni secretaţi de medulară se numesc catecolamine. Ei sunt : adrenalina, în
proporţie de 80%, şi noradrenalina, în proporţie de 20%. Acţiunea acestor hormoni este
identică cu efectele excitaţiei sistemului nervos simpatic. De fapt, la terminaţiile
simpatice din ţesuturi se eliberează aceleaşi catecolamine în proporţie inversă.
Noradrenalina şi, în măsură mai redusă, adrenalina sunt mediatori chimici ai sistemului
nervos simpatic.
Atât secreţia corticalei, cât şi secreţia medularei suprarenale sunt stimulate în
condiţii de stress emoţional, încordare neuropsihică, de emoţii, frig sau căldură excesivă.
Aceşti hormoni au rol important în reacţia de adaptare a organismului în faţa diferitelor
agresiuni interne şi externe.

Pancreasul endocrin

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Pancreasul este o glandă voluminoasă anexă tubului digestiv. Forma pancreasului
este de ciocan sau “J” culcat. Pancreasul este situat anterior de vertebrele T12, L1 şi L2.
Are o greutate de aproximativ 100g, lungime de 15-20 cm şi grosime de 2 cm. Pancreasul
este un organ friabil, rupându-se uşor. I se descriu pancreasului un cap, un col şi o coadă.

Figura 8. Pancreasul
(http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/endocrine-system )
Pancreasul endocrin are rol de transductor neuroendocrin periferic şi derivă
embriologic din endoderm. Termeni pancreas endocrin şi pancreas exocrin desemnează
cele două funcţii majore ale pancreasului şi diferenţele în calea de evacuare a produţilor
de secreţie.
Pancreasul endocrin este implicat în controlul metabolismului intermediar ale
glucidelor, lipidelor şi proteinelor prin hormonii secretaţi şi constă din insule de celule
endocrine- insulele Langerhans. Aceste conţin mai multe tipuri de celule secretorii :
celule A 20% care secretă glucagonul, celulele B 60 – 70%, dispuse în interiorul
insulelor şi care secretă insulina, celule D 10%, care secretă somatostatin, şi celule F,
care secretă polipeptidul pancreatic.
Insulina este un hormon proteic, ce conţine 51 de aminoacizi, fiind secretată sub
forma unor precursori prin a căror transformări succesive rezultă insulina ce se

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
depozitează la nivelul granulelor din celule B. Insulina este singurul hormon cu efec
anabolizant pentru toate metabolismele intermediare şi singurul hormon hipoglicemiant.
Deficitul de insulină, diabetul zaharat. Este o boală metabolică complexă,
caracterizată prin prezenţa valorilor crescute ale glicemiei la determinări repetate.
Principalele modificări ale homeostaziei în diabetul zaharat sunt: hiperglicemia,
glicozuria, poliuria, polidipsia, polifagia, acidoza şi coma diabetică.
Boala diabetică duce la complicaţii majore la nivelul sistemului nervos,
cardiovascular şi excretor.
Excesul de insulină se caracterizează prin hipoglicemie severă, care poate
compromite dramatic sistemul nervos.
Glucagonul, hormon proteic alcătuit din 29 de aminoacizi, se secretă si el sub
forma unor precursori.
În cantităţi foarte mari, glucagonul determină : creşterea foţei de contracţie a
cordului, creşte secreţia biliară, inhibarea secreţiei gastrice.
Glicemia este cel mai important factor de control al secreţiei de glucagon, astfel
că în hipoglicemie el este secretat în cantităţi mari şi determină creşterea eliberări de
glucoză hepatică, corectând nivelul glicemiei. Concentraţii crescute de aminoacizi
stimulează secreţia de glucagon.

Glandele sexuale
Testiculul (glanda masculină) şi ovarul (glanda feminină) sunt glande mixte
exo- şi endocrine.
Testiculul, îndeplineşte în organism două funcţii : funcţie spermatogenetică şi de
secreţie internă (secreţia testosteronului).
NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 Funcţie spermatogenetică. Aceasta este funcţia exocrină. Are loc la nivelul
tubului seminifer, începând cu pubertatea. Procesul se desfăşoară în mai multe etape de
diviziune ecvaţională apoi reducţională, pornind de la celule primordiale, spermatogonii,
cu număr diploid de cromozomi, şi ajungând la celule mature, gameţii masculini,
spermiile cu număr haploid de cromozomi.Spermatogeneza este stimulată de FSH.
Secreţia internă. Celulele interstiţiale testiculare Leydig secretă hormonii
androgeni, al căror reprezentant principal este testosteronul.Testiculul secretă un procent
redus de estrogeni. Acţiunea testosteronului constă în stimularea creşterii organelor
genitale masculine şi apariţia caracterelor sexuale secundare la bărbat : dezvoltarea
scheletului şi a muşchilor somatici, vocea, modul de implantare a părului, repartiţia
topografică a grăsimii de rezervă. Testosteronul este si un puternic hormon anabolizant.
Ovarul, prezintă ca şi testiculul, o dublă activitate.
Formarea foliculilor maturi şi ovulaţia. Fiecare ovar conţine la naştere câteva
sute de mii de foliculi primordiali.Dintre aceştia, numai 300 – 400, câte unul pe lună,
începând cu pubertatea şi terminând cu menopauza, vor ajunge la maturaţie. Procesul de
creştere şi maturaţie foliculară este ciclul. Ciclul ovarian este însoţit de modificări la
nivelul uterului, vaginului, glandelor mamare. Durata medie a unui ciclu genital la femeie
este de 28 de zile şi de aceea el se numeşte ciclul menstrual.
Secreţia internă a ovarului. Pereţii foliculului ovarian prezintă două teci
celulare, una internă şi alta externă. În perioada preovulatorie (1 – 14 zile), celulele teci
interne secretă hormonii sexuali feminini - estrogenii. Secreţia acestor hormoni este
stimulată de FSH şi LH. Acţiunea estrogenilor este de a stimula dezvoltarea organelor
genitale feminine, a mucoasei uterine, a glandelor mamare, apariţia şi dezvoltarea
caracterelor sexuale secundare la femeie, precum şi comportamentul sexual feminin. În
faza a doua a ciclului, rolul de secreţie internă il îndeplineşte corpul galben. Acesta
secretă atât hormoni estrogeni, cât şi progesteron, un hormon care favorizează păstrarea
sarcini.Corpul galben involuiază după 10 zile şi se transformă în corp alb. Secreţia
corpului galben este stimulată de LH şi prolactină.

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.
 ANIMAŢIE ŞI IMAGINI EXPLORATIVE
http://blausen.com/Endocrine.html
http://www.innerbody.com/image_endoov/lymp04-new.html
http://radiopaedia.org/articles/pineal-region-mass
http://w-radiology.com/pineal-gland.php

NOTĂ: Informațiile științifice din text, descrierea structurilor anatomice și mecanismele de acțiune fiziologică au fost
preluate din mai multe surse ca atare (în întregime), prelucrate parțial sau total. Pentru cursivitatea textului nu apar
citările bibliografice. Informațiile se regăsesc ca atare în lista de bibliografie recomandată. Informațiile sunt utilizate
ca repere in procesul de predare-învățare- evaluare, acestea nu sunt și nu vor fi pupblicate, respectând codul de
conduită deontologică.