Sunteți pe pagina 1din 42

Radioactivitate

Dozimetria radiaţiilor ionizante


Interacţiunea radiaţiilor ionizante cu materia
Radioliza apei
Mecanismele interacţiei radiaţiilor ionizante cu materia vie
Tipuri de iradiere a organismelor
Efectele somatice şi genetice ale radiaţiilor ionizante
Protecţia împotriva radiaţiilor ionizante
• Atom
– Înveliș electronic
• Z electroni (Z – număr
atomic)
– Nucleu
• A nucleoni (A – număr de
masă)
– Z protoni
– N neutroni
• A=Z+N
• Același Z, dar A diferit:
izotopi
Izotopii apei:
- 99,9844% 1
1H
1 u.a.m. = 1/12 m12C= 1,66 ⋅10-27 kg - 0,0156% 2
1D
- 0% 31T
• Între protoni: forţe de respingere electrostatică
• Coeziunea nucleului: forţe de interacţiune tare (~ 10-15 m)
– duc la apariţia unei energii potenţiale (negative – nucleul are nevoie de energie
pentru a se rupe).

• energie de legătură pe nucleon

Wlegatura− a − nucleului
A
– stabilitatea nucleului crește cu energia de legătură pe nucleon
• raportul dintre numărul de protoni şi de neutroni
– Nucleele mici sunt stabile : Z =N
– Nucleele MARI sunt stabile: N> Z
• forţele de respingere electrostatică între protoni să nu devină prea mari
Radioactivitatea
Emisie de unde electromagnetice sau corpusculi
ionizanţi de către un radionuclid

Naturală Artificială
– Dezintegrare – Dezintegrare
spontană a indusă de
nucleelor bombardarea
instabile nucleelor stabile
Radiaţii ionizante E > 10 eV
• corpusculare: α, β, neutroni, protoni
• cu sarcină electrică
– Radiaţiile α 24 He
– Radiaţiile β = electroni (β-) sau pozitroni (β+)
– Protonii

• fără sarcină electrică


– Neutronii

• electromagnetice: x, γ, UV dure
• Radiaţiile X (Roentgen)
• Radiaţiile γ
• Radiaţiile UV dure (lungimea de undă < 110 nm)
1. Energia internă prea mare

– Radiații γ X*AZ→XAZ+ γ

2. Dimensiunea nucleelor

– Radiații α XAZ→YA-4Z-2+ α42

3. Inexistența unui raport optim între numărul de


protoni şi neutroni (Z/N)
– Radiații β (+/-) XAZ→YAZ-1+ β+, XAZ→YAZ+1+ β-
• Spaţiul cosmic

• Dezintegrările radioactive spontane

• Reacţiile nucleare

• Tuburile de raze X
Procesul de emisie de radiaţii de către nucleele radioactive este

statistic nu se poate preciza momentul emisiei și nici nucleul


care va emite radiații într-un anumit interval de timp).
• sursă radioactivă - activitatea

Λ = - dN/dt = - d(N0e-λt)/dt = λN0e-λt = λN

T1/2 = ln 2/λ - timp de înjumătățire

λ - constantă de dezintegrare

• unitate de măsură a activităţii radioactive

Bequerel-ul (Bq)

• 1 Bq = 1 dez/s (dezintegrare / secundă)

1 Ci = 3,7 ⋅1010 Bq
activitatea unui gram de 226Ra
Timp de
înjumătățire
T1/2

Seria 226Ra
Interacțiunea primară a radiațiilor
electromagnetice X și γ cu substanța

• Efectul fotoelectric

• Efectul Compton

• Formarea de perechi electron – pozitron

• Reacții fotonucleare
• Cu atomul:
– Ionizări și excitări
• Cu nucleul:
– Radiații de fânare

• Neutronii rapizi (ε > 1keV)


• Ciocniri elastice cu nucleele
• Deplasarea nucleului țintă
• Încetinirea neutronului incident
• Neutronii lenți
• Excitarea nucleului atomic
• Emiterea unei cuante sau a unui proton
• Radiaţii direct ionizante (excitări și ionizări)
– transferul linear de energie (TLE) - keV/µm
TLE = Wi⋅N
• Wi - energia transferată la o ionizare
• N – numărul de perechi de ioni formaţi pe unitatea de lungime
– densitatea liniară de ionizare (DLI) - perechi de ioni /µm
– parcursul

• Radiaţii indirect ionizante (x şi γ) – incomplet absorbite


I = I0 e-µx
• I – intensitatea fasciculului emergent de radiaţii
• I0 – intensitatea fasciculului incident de radiaţii
• µ - coeficientul de atenuare liniară care depinde de natura materialului străbătut
şi de tipul radiaţiei
• x – grosimea stratului de substanţă străbătut

• grosimea de înjumătăţire
d1/2 = ln 2/µ
Contor Geiger - Müller

Detector cu scintilație
Dozimetria radiaţiilor ionizante

• Sistem de dozimetrie
– Fizică
– Biologică

• Tipuri de doze:
1. doza incidentă D (1 r = roentgen)

2. doza absorbită Dabs (1 rad = 10-2 Gy)

3. doza biologică B (1 rem = 10-2 Sievert Sv)


Doza incidentă de radiaţie
• numărul de ioni produşi în aer într-un punct

D = Q/ρV
• unitate de măsură = C/kg
– doza care produce într-un kg de aer aflat în acel
punct un număr de ioni de acelaşi semn având
sarcina totală de 1 Coulomb.
• unitate tolerată Roentgen-ul (r):

1 r = (1/3876) C/kg
• debitul dozei: d = D/t (C/kg⋅s sau r/s)
Doza de radiaţie absorbită
• energia (W) absorbită de unitatea de
masă (m):

Dabs = W/m
• unitate de măsură 1 Gy (Gray) = 1 J/kg

1 rad = 10-2 Gy
• debitul dozei Dabs /t (Gy/s sau în rad/s)
Efectivitatea biologică relativă

• parametru caracteristic fiecărui tip de radiaţie

• efectivitate biologică relativă (EBR) η

– raportul dintre efectivitatea biologică a unei radiaţii


oarecare şi efectivitatea biologică a unei radiaţii
standard (radiaţia X de energie 200 keV)
EBR a unei radiaţii faţă de ţesutul normal:

raportul dintre energia absorbită de ţesut la iradierea cu


radiaţia standard şi energia absorbită de ţesut la
iradierea cu radiaţia respectivă

• radiaţiile x, γ şi electroni η = 1

• neutroni termici η = 5

• neutroni rapizi, protoni η = 10

• particule α η = 20
Doza biologică B
Tipuri de iradiere a organismelor
• externă
– sursa de radiaţii se află în exteriorul organismului
• internă
– sursa de radiaţii este internă (radioelemente introduse în
organism prin contaminare, pe cale digestivă, respiratorie
sau cutanată şi prin injectare în scop diagnostic sau
terapeutic)
• totală
– cele două tipuri de iradiere sunt prezente simultan
• globală
– când întreg organismul este supus iradierii
Iradiere externă cu surse
de radiaţii:

• naturale

– radiaţia cosmică, radiaţia


telurică, radiaţia naturală
internă

• artificiale
– explozii nucleare, industrie nucleară, iradierea sanitară, iradiere
diversă (de ex. ecrane radioluminescente), iradiere profesională
Iradierea internă
• întâlnită frecvent în practica medicală (scintigrafie)

• consecinţele negative ale iradierii depind de timpul de înjumătăţire prin


dezintegrare, Tf = T1/2 = ln 2/λ şi de timpul de înjumătăţire prin eliminare
din organism, Tb.

• perioada de înjumătăţire efectivă Tef

1 1 1
= +
Tef T f Tb
• Foarte periculoase sunt radioelementele cu Tf foarte mare şi Tb foarte
lentă (Sr90, Ra, Pt care au o perioadă efectivă de ordinul a 103-104 zile)
Doza maximă admisibilă (DMA)
• comisie internaţională pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizante

(CIPR)

– stabileşte DMA anuală (doza totală pe care o poate primi un om într-un an

fără a suferi o leziune observabilă): 5 mSv/an


• DMA pentru fiecare organ sau ţesut

– Cele mai radiosensibile organe la om sunt

• măduva hematogenă

• gonadele
• DMA anuală:
– 5 mSv pe an (gonade)
– pentru oase şi tiroidă: 30 mSv/an

– fondul natural - 1 mSv/an

– fondul artificial - 0,2 mSv/an

– radiografie abdominală - 6,2 mSv

– radiografie pulmonară - 0,27 mSv

– o doză de 6 Sv

moarte în decurs de o lună


a) exponențială (descrescătoare)
N = N0e-kD
• supraviețuitori
• o singură țintă
• cea mai mare poarte a mutațiilor

b) sigmoidă (curbe crescătoare)


• indivizi care au prezentat efectul
studiat în funcție de doza
administrată
N/N0 = 1 – (1 – e-D/D0)n
• n ținte
N = N0n e-D/D0
• efectele r. X asupra celulelor
mamiferelor
ACTIUNE
INDIRECTĂ
• Efectul direct
M* → M + hν
M1* + M2 → M1 + M2*
M* → R1• + R2•
• Efectul indirect
– Radioliza apei
H2O → H• + OH•
‰ radiaţiile x şi γ nu descompun apa în absenţa O2 ACŢIUNE
DIRECTĂ
Radicali liberi formaţi în moleculele
organice excitate

R-R’ → R• + R• ’

¾ Formare de peroxizi organici

¾ Pot persista mult timp după iradiere


Acțiunea radiațiilor ionizante asupra acizilor
nucleici
– alterarea bazelor azotate (dimerizarea timinei) care duce la erori de
transcriere a codului genetic
– rupturi simple sau multiple ale catenei de ADN.

Acțiunea radiațiilor ionizante asupra proteinelor


– formare de peroxizi,
– modificarea aminoacizilor,
– polimerizarea tirozinei, rupturi ale punților de hidrogen și
reconstruirea lor în alt fel,
– formarea de legături bisulfidice,
– ruperea lanțului polipeptidic.
Consecința
alterarea conformației și incapacitatea realizării
funcției; enzimele sunt dezactivate
Acţiunea directă, indirectă şi la distanţă

efectul radiobiologic
• Iradierea probei în stare lichidă

Comparare

• Iradierea probei în stare îngheţată


Efecte somatice şi genetice ale radiaţiilor
ionizante

În funcţie de mărimea dozei utilizate:

– Modificarea ratei de creştere

– Întârzierea mitozei

– Moartea celulară întârziată

sau imediată
Legea Bergonié- Tribondeau

¾ Un ţesut este cu atât mai radiosensibil


¾ cu cât este mai puţin diferenţiat
¾cu cât în el au loc mai multe mitoze.
¾ metafaza > profază > anafază > telofază

¾ Radiosensibilitatea creşte pentru:


¾ pH> 7 (mediu bazic)
¾ţesut hidratat
¾ţesut oxigenat
¾temperatură ridicată
Efecte somatice
• Apar peste un anumit prag funcție de
radiosensibilitatea țesuturilor
• D > 2000 rad
• moarte sigură

• 2000 rad > D > 1000 rad


• distrugerea SGI

• 1100 rad > D > 150 rad


• modificări severe ale compoziției sanguine și imediat primele
simptome
Efectele genetice
• se datorează leziunilor cromozomiale din celulele
reproducătoare

• se manifestă la descendenţi prin:

– boli genetice

– mutaţii

– moarte

• nu există prag
Protecţia împotriva radiaţiilor
ionizante

¾ Protecţie fizică
¾ cu ecrane specifice

¾ Protecţie chimică
¾ cu “vânători de radicali liberi”
• distanţa mare faţă de sursă

• timp mic petrecut în apropierea sursei

• ecrane protectoare
Ecrane
protectoare
• α - o foaie de hârtie

• β - ecrane de plastic şi Al

• X şi γ - ecrane de Pb

• neutroni - mai multe straturi protectoare:


– apă, D2O, grafit – primul strat de moderator cu ajutorul căruia sunt
încetiniţi

– bare de cadmiu, Cd, pentru absorbţia neutronilor termici

Cd117 + n → Cd114 + γ

– ecrane de Pb pentru absorbţia γ

– surse mixte - ecrane mixte: pentru β + γ ecrane cu un prim strat de


plastic sau Al (pentru β, care sunt electroni sau pozitroni
acceleraţi, şi un al doilea de Pb pentru a absorbi γ).
Protecţia chimică
• cu ajutorul unor substanţe chimice radioprotectoare care se administrează
înaintea iradierii şi care măresc radiorezistenţa organismului

• scop: diminuarea în special a acţiunii indirecte a radicalilor liberi prin anihilarea


acestora

• trebuie să producă următoarele modificări:

– să micşoreze conţinutul în apă

– să micşoreze temperatura organismului şi să diminueze metabolismul

– să diminueze cantitatea de oxigen intra şi extracelular

– să inhibe sau să fixeze radicalii liberi

– să împiedice organele integratoare din organism să amplifice efectele


Radioprotectori
• hidrosolubili – compuşi cu sulf (cisteamina HS-CH2-CH2-
NH2) cu formula generală M-SH.

M-SH + R· → RH + MS·

MS· + MS· → MS-SM

• liposolubili (derivaţi ai pirogalolului şi naftolului): diminuează


concentraţia oxigenului intra şi extracelular, împiedicând
formarea peroxizilor lipidici

• alte substanţe radioprotectoare: vitaminele, hormonii,


histamina, serotonina.
• Tratamentul cancerelor (X şi γ)

• Imagistică (radioscopie - X, scintigrafie)

• Detectori de fum (α)

• Controlul grosimii colilor (hartie, Al) (β)

• Sterilizare (γ)

• Datare radioactivă (izotopul C14)

S-ar putea să vă placă și