Simpozionul Științific Studențesc Inter Universitar 2018

Coordonatori/Coordinators
Diana BENCHECI, Aliona LÎSÎI, Victoria GONȚA,

Victor SACA, Marcel BENCHECI, Liliana BENIUC, Sophio SUKHISHVILI
“IMPLICĂ-TE! ALEGEREA ESTE A TA!

(rolul tinerilor în luarea deciziilor în stat)”
Materialele Simpozionului Științific Studențesc Interuniversitar
10 mai 2018
"GET INVOLVED! THE CHOICE IS YOURS!

(the role of youth in decision-making in the state) "
The materials of the Interuniversity Scientific Students’ Symposium
May 10, 2018
The Scientific Event is realized within the project

"The Choice is YOURS - Electoral Education of
the Youth in Cahul District", with the financial
support of the Ambassador's Friendship Fund
offered by the US State Department
Chişinău, 2018
1
Ediția de față reprezintă o culegere a rezultatelor Simpozionului Științific Studențesc
Interuniversitar “Implică-te! Alegerea este a TA! (rolul tinerilor în luarea deciziilor în stat)”.
Evenimentul academic a fost organizat de Centrul Internațional pentru Cooperare în
Educație și Cercetări, Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul,
Universitatea de Stat din Moldova (Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Relații
Internaționale, Științe Politice și Administrative), Universitatea Americană din Moldova,
Universitatea de Stat de Relații Internaționale, Universitatea de Studii Politice și
Economice Europene “C. Stere”, Universitatea de Studii Europene din Moldova,
Universitatea Euroregională din Georgia, Universitatea Națională «Iurii Fedkovici» din
Cernăuți.
Simpozionul științific studențesc interuniversitar este realizat în cadrul proiectului
“Alegerea este a TA – educație electorală a tinerilor din raionul Cahul”, cu susținerea financiară
a Fondului de Prietenie al Ambasadorului oferit de Departamentul de Stat al SUA.
Colegiul de redacție/Editorial Board

Diana BENCHECI, doctor în politologie, conferențiar universitar FRIȘPA, USM; Victor
SACA, doctor habilitat în științe politice, profesor universitar; Marcel BENCHECI, doctor în
științe politice, cercetător științific superior AȘM; Aliona LÎSÎI, doctor în economie,
conferențiar universitar; Victoria GONȚA, doctor în psihologie, conferențiar universitar AUM;
Gheorghe AVORNIC, doctor habilitat în drept, profesor universitar; Valentin BENIUC, doctor
habilitat în științe politice, profesor universitar; Sophio SUKHISHVILI, doctor în drept, rector
Universitatea Euroregională, Georgia; Liliana BENIUC, magistru în ştiinţe politice, lector
superior IRIM; Sergiu CORNEA, doctor în științe politice, conferențiar universitar, prorector
Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul; Nataliya Nechayeva-Yuriychuk,
doctor în istorie, conferențiar universitar, Universitatea Națională «Iurii Fedkovici» din Cernăuți,
Ucraina; Valentina COPTILEȚ, doctor în drept, conferențiar universitar, prorector USPEE;
Tatiana VERDEȘ, doctor în drept, conferențiar universitar, prorector USPEE; Iurii
MIHALACHE, doctor în drept, conferențiar universitar, USPEE; Radj CĂRBUNE, magistru
în științe politice, lector universitar USPEE, Rodica SVETLICINÎI, doctor în istorie,
conferențiar universitar FRIȘPA, USM; Cristina EJOVA, doctor în științe politice, conferențiar
universitar; Alina SLOBODANIUC, magistru în ştiinţe politice, lector universitar FRIȘPA,
USM; Andrei FORTUNA, doctor în istorie, lector universitar USEM; Grigore PÎRȚAC,
doctor în politologie, conferențiar universitar; Alina ȚURCANU, magistru în ştiinţe politice,
lector universitar USEM; Zada Bdarni, doctor în pedagogie, Israel.
Redactarea tehnică asigurată de către/ Edition tehnic assistance
Irina SALAMAHA, coordonator proiecte, Valentin BENCHECI, coordonator proiecte ICCER
Materialele sunt publicate în redacţia autorilor și nu reflectă punctul de vedere al colegiului de redacție.
Responsabilitatea asupra conţinutului comunicărilor revine în exclusivitate autorilor şi coordonatorilor
ştiinţifici.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
"Împlică-te! Alegerea este a ta!: (rolul tinerilor în luarea deciziilor în stat)",
simpozionul ştiinţific studenţesc interuniversitar (2018 ; Chişinău). "Împlică-te! Alegerea
este a ta! : (rolul tinerilor în luarea deciziilor în stat)" = "Get involved! The choice is yours!" :
(the role of youth in decision-making in the state)" : Materialele Simpozionului Ştiinţific
Studenţesc Interuniversitar, 10 mai 2018 / coord.: Diana Bencheci [et al.]. – Chişinău : S. n.,
2018 (Tipogr. "Print-Caro"). – 251 p. : fig., tab.
Antetit.: Centrul Intern. pentru Coop. în Educaţie şi Cercet., Univ. de Stat "Bogdan
Petriceicu Hasdeu" din Cahul, Univ. de Stat din Moldova (Fac. de Ştiinţe Econ. şi Fac. de Relaţii
Intern. Ştiinţe Politice şi Administrative) [et al.]. – Tit. paral.: lb. rom., engl. – Texte : lb. rom.,
engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.
ISBN 978-9975-56-547-9.
082:378=135.1=111=161.1 , Î-48
2
PREFAȚĂ
Valentin BENIUC, rector IRIM, profesor universitar, doctor habilitat în științe politice
TENDINŢE ACTUALE ALE RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE
ŞI POLITOLOGIEI ........................................................................................................ 9
Marcel BENCHECI, doctor în științe politice, cercetător științific superior Institutul de

Cercetări Juridice și Politice
IMPORTANŢA EVENIMENTELOR ŞTIINŢIFICE PENTRU ORIENTAREA
PROFESIONALĂ ŞI DE CERCETARE A STUDENŢILOR ……………..………………...9
IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ

Nadejda DIMITRIU, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul
IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ ȘI SOCIALĂ DIN CAHUL ............12
Liubovi SANDUL, USM, FRIȘPA

ROLUL TINERILOR ÎN LUAREA DECIZIEI POLITICE ................................................ 16
Aliona ALII, Universitatea de Studii Europene din Moldova

MOBILIZAREA TINERILOR DE A MERGE LA VOT ................................................ 19
Cristina BODLEV, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

RELEVANȚA ACTUALĂ A MODELULUI ANTIC GRECESC DE EDUCARE CIVICĂ
A TINERILOR ........................................................................................................................... 25
Gestina PARA, USM, FRIȘPA

ACTIVISMUL POLITIC AL TINERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA .................... 28
Camelia GONȚA, USM, FRIȘPA

ORGANIZAȚIILE DE TINERET DIN REPUBLICA MOLDOVA
ȘI ROLUL ACESTORA ÎN LUAREA DECIZIILOR ÎN STAT ........................................ 33
Ilie EFROS, Universitatea de Studii Europene din Moldova

ACTIVITATEA ORGANIZAȚIILOR POLITICE DE TINERET ÎN VIAȚA SOCIALĂ ȘI
POLITICĂ A ȚĂRII ................................................................................................................. 36
Ion CHIFA, Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova

IMPLICAREA TINERILOR PENTRU O SCHIMBARE SOCIALĂ POZITIVĂ ÎN
REPUBLICA MOLDOVA ............................................................................................... 40
Alina TÎRNOVEȚCHI, FRIȘPA, USM

DEMOCRAŢIA ÎNTRE REALITATE ŞI MIT ÎN CONDIŢIILE REPUBLICII
MOLDOVA ................................................................................................................................ 43
Ludmila ANDONI, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

DEMOCRAȚIA – VALOARE FUNDAMENTALĂ ÎN FORMAREA TINERILOR ........ 46
Cătălina FRANGOPOL, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

IMPLICAREA TINERILOR CA SOLUȚIE A SCHIMBĂRII REALITĂȚII SOCIALE ȘI
POLITICE ÎN STAT ....................................................................................................... 50
3
Ana-Maria LUPU, USM, Facultatatea Științe Economice
CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA ȘTIINȚEI POLITICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA 54
Victor SOLOMON, USM, FRIȘPA

ARTA CONVEȚUIRII POLITICE: ÎNTRE LUPTA POLITICĂ ȘI COMPROMIS ...... 56
Andrei PROZOROVSCHI, Institutul de Realții Internaționale din Moldova (IRIM)

CONFLICTUL TRANSNISTREAN ÎN CONTEXTUL POLITICII DE SECURITATE ȘI
APĂRARE EUROPEANĂ ............................................................................................. 58
Alexandru CEMACENCO, USM, FRIȘPA

PLANURILE DE SOLUȚIONARE A DIFERENDUMULUI TRANSNISTRIAN ........... 65
Maria ZLATOVCENA, USM, FRIȘPA

DEZINTERESUL TINERILOR FAȚĂ DE POLITICĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA ... 67
Galina MANOLE, USM, FRIȘPA

ROLUL ACTIVITĂȚII DE LOBBY ÎN CONTEXTUL DEMOCRATIZĂRII
REPUBLICII MOLDOVA ............................................................................................. 70
Silvia BOGONOVSCHI, USM, FRIȘPA

SEMNIFICAȚIILE GUVERNĂRILOR DE COALIȚIE ÎN CONDIȚIILE ACTUALE.
CAZUL REPUBLICII MOLDOVA ................................................................................ 75
Petru CĂTĂNOI, USM, Facultatea Științe Economice

ASPECTELE CORUPȚIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. MECANISMUL DE
COMBATERE A CORUPȚIEI DE CĂTRE TINERI ........................................................... 79
Galina PLEȘCA, USM, FRIȘPA

INTERCONEXIUNEA DINTRE SISTEMUL ELECTORAL ȘI PROCESUL POLITIC:
CAZUL REPUBLICII MOLDOVA ................................................................................... 83
Ana RUSU, Ana PINZARU, USM, FRIȘPA

COLABORAREA REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA DE LA INDEPENDENȚĂ
PÂNĂ ÎN PREZENT ..................................................................................................... 88
Cristina COJOCARU, USM, FRIȘPA

RELAȚIILE REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA – UN IMPORTANT MIJLOC
DE INTEGRARE EUROPEANĂ ............................................................................................ 92
Diana LUPAN, USM, FRIȘPA

NEGOCIERILE INTERNAȚIONALE – MIJLOC DE ASIGURARE A INTERESELOR
NAȚIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ......................................................................... 97
Mihaela BOLFUN, USM, FRIȘPA

COOPERAREA REGIONALĂ – MIJLOC DE AIGURARE A SECURITĂȚII
INTERNAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOVA ........................................................ 101
Petru ZLOI, The American University of Moldova

MIXED ELECTORAL SYSTEMS: A COMPARATIVE PERSPECTIVE ...................... 106
Виктория НОС, Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича

4
ЗАКОН УКРАИНЫ «ОБ ОБРАЗОВАНИИ»: РЕАКЦИЯ И ДИСКУССИЯ В
ОБЩЕСТВЕ (НА ПРИМЕРЕ
ЧЕРНОВИЦКОЙ ОБЛАСТИ, УКРАИНА) .................................................................. 111
IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ – ASPECTE

ECONOMICE
Daniel LOZOVANU, USM, Facultatea Ştiinţe Economice
VIITORUL ECONOMIC AL REPUBLICII MOLDOVA: PROVOCĂRI ȘI SOLUȚII 116
Ruxanda TATARU, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

RESURSELE FINANCIARE ALE CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA:
DEFICIENȚE ȘI PERSPECTIVE ................................................................................ 120
Iulian COCIURCA, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

INFLUENȚA EMIGRĂRII AUPRA STABILITĂȚII
ECONOMICE A COMUNITĂȚII ...................................................................................... 123
Diana MÎNZAT, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

ŞOMAJUL UNA DINTRE PROBLEMELE MAJORE
ALE REPUBLICII MOLDOVA ........................................................................................ 127
Madeleine-Noelle EPURE, IRIM

REGÂNDIREA MIGRAȚIEI: TRANSFORMAREA PROVOCĂRILOR ÎN
OPORTUNITĂȚI .......................................................................................................... 131
Erica TAȘCA, The American University of Moldova

STUDENTS’ MIGRATION .............................................................................................. 137
Irina GRIB, USM, FRIȘPA

TENDINŢE NAŢIONALE ŞI MONDIALE ALE TRAFICULUI
DE FIINŢE UMANE ..................................................................................................... 138
Petru ZLOI, The American University of Moldova

MANIPULATION: INSTANCES OF MOLDOVAN POLITICAL REALITY .............. 141
Vasil GAGNIASHVILI , Euroregional Teaching University of Georgia

MICRO AND SMALL BUSINESS AND GOVERNMENT SUPPORT POLICY IN
GEORGIA ...................................................................................................................... 144
Alexandru VERDEȘ, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

EFECTELE IMPORTULUI ȘI EXPORTULUI ASUPRA ECONOMIEI
REPUBLICII MOLDOVA .................................................................................................... 147
Valeria POSLAVSCHI, USM, Facultatea Științe Economice
NECESITATEA INTERVENȚIEI STATULUI ÎN REALIZAREA PROTECȚIEI
TINERILOR ANTREPRENORI ÎN CADRUL
CONCURENȚEI ECONOMICE.......................................................................................... 151
DESPRE SECURITATE, TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE ȘI RELAȚII

INTERNAȚIONALE ÎN VIZIUNEA TINERILOR
5
Georgeta GACHIUȚĂ, IRIM
SECURITATEA ȘI INTERESUL NATIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN
POLITICA EXTERNĂ .................................................................................................. 155
Denis CULEV, The American University of Moldova

ENLARGEMENT OF NATO OBSTACLES AND PERSPECTIVES ............................ 158
Влада ЯЩЕНКО, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

ИНФОРМАЦИОННАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ В PЕСПУБЛИКЕ MОЛДОВА ............. 161
Надежда МАНАСТЫРЛЫ, USM, FRIȘPA

ИНФОРМАЦИОННЫЕ ТЕХНОЛОГИИ В СОВРЕМЕННОМ ПЕРЕГОВОРНОМ
ПРОЦЕССЕ ................................................................................................................ 165
Valentin GAIDARJI, USM, FRIȘPA

ВЫЗОВЫ И УГРОЗЫ НАЦИОНАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ
РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА .......................................................................................... 169
Mihaela BIVOL, The American University of Moldova

THE MECHANISM OF THE UNITED NATIONS FUNCTION. THE REALITY AND
PERSPECTIVES IN 21ST CENTURY ............................................................................... 172
Natia CHAGANAVA, Universitatea Euroregională, Georgia

PROBLEMS OF MODELING AND COGNITION OF THE "WORLD VIEW" AND
COGNITIVE LINGUISTICS ....................................................................................... 174
Constantin PISICA, USPEE C. Stere, Facultatea de Drept

RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A CONDUCĂTORILOR AUTO ................................. 177
Irina ROTARI, USPEE C.Stere, Facultatea de Drept

SOLUȚIONAREA LITIGIILOR CU PRIVIRE LA ASIGURAREA FACULTATIVĂ DE
RĂSPÎNDERE CIVILĂ AUTO (CASCO) ......................................................................... 179
Mihaela STĂVILĂ, IRIM

CELE 15 RUNDE DE NEGOCIERE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ
ȘI REPUBLICA MOLDOVA ....................................................................................... 182
Vera MAȚCAN, USPEE C. Stere, Facultatea de Drept

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ÎNTREPRINDERILOR
DE STAT ȘI MUNICIPALE........................................................................................... 188
Maria VATAMAN, USM, FRIȘPA

FENOMENUL DE SECESIUNE ÎN CONDIȚIILE EUROPEI CONTEMPORANE ..... 191
Mihaela CROITOR, IRIM

IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE CU SCOPUL PĂSTRĂRII
SECURITĂȚII DE LA GRANIȚĂ................................................................................. 193
Анастасия МАСТАК, Европейский Университет

НАРУШЕНИЯ ИЗБИРАТЕЛЬНОЙ КОМИССИИ .................................................... 197
Ana CUZUIOC, USM, FRIȘPA

6
FENOMENUL TERORISMULUI ÎN CONTEXTUL RECONFIGURĂRII SISTEMULUI
DE SECURITATE INTERNAȚIONALĂ LA ETAPA ACTUALĂ ................................. 201
Elena REPIDA, USM, FRIȘPA

ENVIRONMENTAL ISSUES WITHIN INTERNATIONAL RELATIONS .................... 205
Cristina NIRCA, Universitatea Tehnică a Moldovei

FILOSOFIA INDIEI ANTICE .............................................................................................. 208
Valentina TELERMAN, USPEE ‘’ C.Stere’’

NOUA ORDINE MONDIALĂ - GUVERN MONDIAL ..................................................... 210
Mădălina TUREȚCHI, USPEE „C.Stere”

COMPLEXITATEA ȘI DIVERGENȚA TERORISMULUI ………………………………
214
Erica SECRIERU, Universitatea Tehnică a Moldovei
FILOSOFIA CHINEZĂ ANTICĂ. INFLUENȚA ACESTEIA ÎN PREZENT ................ 218
SÎRBU Victoria, USPEE’’ C. Stere’’

IMPACTUL CURSEI ÎNARMĂRILOR ASUPRA
SECURITĂŢII EUROATLANTICE …......................................................................... 221
Екатерина Пилипюк, Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича

ОСОБЕННОСТИ ИНФОРМАЦИОННОГО ПРОТИВОБОРСТВА МЕЖДУ
СОЕДИНЕННЫМИ ШТАТАМИ АМЕРИКИ И КИТАЙСКОЙ НАРОДНОЙ
РЕСПУБЛИКОЙ В КОНЦЕ ХХ – В НАЧАЛЕ ХХІ ВЕКА ......................................... 226
Наталия ЛАСТИВКА, Черновицкий национальный университет имени Юрия

Федьковича
МОДЕЛИ ИНФОРМАЦИОННЫХ ВОЙН .................................................................. 230
Виктория ГРУБЛЯК, Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича

ПРОБЛЕМА ОБЕСПЕЧЕНИЯ ПРАВ НАЦИОНАЛЬНЫХ МЕНЬШИНСТВ:
ЕВРОПЕЙСКИЙ ОПЫТ РЕШЕНИЯ ........................................................................ 234
Анна КАДЖАЯ, Еврорегиональный университет Грузии

ОЦЕНКА ЭКОЛОГО-ЭКОНОМИЧЕСКОГО УЩЕРБА ПРИ ПОМОЩИ
МАТЕТАТИЧЕСКОЙ МОДЕЛИ ...................................................................................... 237
Avtandil LAPACHI, Mikheil NIKOLEISHVILI, Vaja TARIELADZE, Euroregional

Teaching University
SOME PROBLEMS OF INTEGER-VALUED OPTIMIZATION ……………………… 240
Vasil GAGNIASHVILI, Euroregional Teaching University, Faculty of Social Sciences

(Business Administration), student
GEORGIA .............................................................................................................................. 241
Victoria BURLACUUSPEE “Constantin Stere”

EDUCAȚIA - PERSPECTIVĂ ECONOMICĂ PENTRU REPUBLICA MOLDOVA 243
7
TENDINȚE ACTUALE ALE RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE ȘI
POLITOLOGIEI
Valentin Beniuc,
Rector al IRIM, doctor habilitat in științe politice, profesor universitar
Stimați studenți!
Doamnelor și Domnilor!
Onorată asistență!
Aș vrea să mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea oferită studenților Institutului

de Relații Internaționale din Moldova (IRIM) de a participa la simpozionul științific studențesc
interuniversitar “IMPLICĂ-TE! ALEGEREA ESTE A TA! (rolul tinerilor în luarea deciziilor în
stat)”, care constituie un bun prilej pentru realizarea unui schimb de cunoștințe și bune practici
între studenții instituțiilor de profil.
Simpozionul creează condiții propice pentru a promova și disemina diverse abordări
privind problemele actuale ale științelor politice, științelor economice și relațiilor internaționale,
cum ar fi, de exemplu, terorismul internațional ca amenințare a securității naționale și
internaționale, statele autopraclamate și nerecunoscute, sistemul de guvernare globală, criza
migrației în Europa, relațiile Federației Ruse cu Uniunea Europeană în condițiile aplicării
sancțiunilor reciproce și consecințele lor pentru statele limitrofe, concurența SUA și a Federației
Ruse în diverse regiuni ale lumii etc. Abordarea acestor probleme importante și uneori
controversate reflectă tendințele existente în știința politica contemporană și teoria relațiilor
internaționale.
Îmi exprim convingerea că în cadrul acestui simpozion se vor aborda în mod constructiv
inclusiv problemele actuale ale politicii interne și politicii externe a Republicii Moldova, fiind
evidențiate și unele soluții pentru a depăși criza politică internă și a eficientiza cooperarea pe
arena internațională. Republica Moldova trebuie să mențină relații reciproc avantajoase cu toți
partenerii externi, bazate pe respectarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional,
cum ar fi, egalitatea suverană, neamestecul în afacerile interne, respectarea integrității teritoriale
și inviolabilitatea frontierelor. Doresc organizatorilor succese în desfășurarea Simpozionului, iar
studenților participanți – libertate în cugetare, profunzime în abordare și curaj în apreciere.
IMPORTANȚA EVENIMENTELOR ȘTIINȚIFICE PENTRU

ORIENTAREA PROFESIONALĂ ȘI DE CERCETARE A STUDENȚILOR
Marcel BENCHECI, doctor în științe politice, cercetător științific superior Institutul de

Cercetări Juridice și Politice
Activitatea de cercetare ştiinţifică a studenţilor este o componentă importantă în

formarea lor profesională. Participarea la activitatea cercurilor ştiinţifice studențești
extracuriculare şi ulterior elaborarea lucrării de licenţă sunt elemente de bază în orientarea
profesională şi alegerea unei specializări.
Cercetarea în instituțiile de invățămint superior include toți membrii comunității
academice: profesori, studenți, doctoranzi, practicieni cu interese de cercetare. Strategia de
cercetare abordată în cadrul instituțiilor superioare de invățămint din Republica Moldova vizează
următoarele aspecte: 1. Valorificarea potențialului uman şi a resurselor materiale existente în
dezvoltarea unor programe de cercetare interdisciplinare, cu impact ştiinţific şi economic; 2.
8
Alinierea tehnicilor, metodelor şi procedurilor experimentale la standardele internaţionale şi
legislația în domeniul educației; 3. Îmbunătățirea bazei materiale a cercetării prin dotarea
laboratoarelor cu utilaj adecvată, în funcție de specificul acestora; 4. Specializarea cercetătorilor
şi studenților în vederea asigurării unor specialişti competitivi pe piața știinţifică europeană; 5.
Promovarea şi participarea la programe de cercetare interdisciplinare în parteneriat cu centre de
cercetare din ţară şi străinătate; 6. Evaluarea periodică a performanțelor - analiza SWOT şi
promovarea unui management calitativ al proiectelor de cercetare.
Cercetarea științifică reprezintă o prioritate în formarea profesională a studenților. Prin
activitățile de cercetare se urmărește dezvoltarea și consolidarea contribuțiilor individuale și
colective, ale studenților și cadrelor didactice, în promovarea cunoașterii în spațiul administrativ
contemporan. Importanța cercetărilor academice pentru dezvoltarea societății este o axiomă
incontestabilă. Devenind un factor social relevant, cercetarea a cucerit un statut particular în
contextul socio-cultural actual, iar gradul de avansare a nivelului cunoașterii științifice a devenit
un indicator concludent al evoluției societății. Este evident faptul că nu se găsește azi vreo țară
pe globul pământesc în care ar fi contestată importanța cercetării în orientarea profesională a
studenților, dar și pentru dezvoltarea societății. O astfel de percepție a rolului major al
cercetărilor științifice este confirmată multiplu, inclusiv, prin sprijinul acordat de guverne
desfășurării cercetărilor și sporirea volumului finanțării alocate pentru sfera științei și inovării,
precum și prin imaginea favorabilă a activității științifice, ilustrată de datele sondajelor
sociologice.
Constatăm drept importantă, în acest context, referința la particularitățile percepției de
populație a sferei cercetării, această percepție fiind o premisă pentru șansele viitoarei evoluții a
sferei respective. Astfel, conform unui studiu privind percepția asupra științei și carierei
științifice în 10 țări (2017), 84% dintre persoanele chestionate au afirmat că cercetarea contribuie
la îmbunătățirea vieții lor de zi cu z. Este o apreciere categoric favorabilă a cercetării. De
menționat că și în societatea moldovenească sunt inregistrate, în general, atitudini pozitive în
raport cu cercetarea.
La finele anului 2016, Institutul Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a
Moldovei a efectuat, în premieră pentru Republica Moldova, un studiu care avea scopul să pună
în evidență opiniile și atitudinile populaţiei în 12 raport cu cercetarea, să testeze nivelul de
informare a societății şi interesul pentru acest domeniu de activitate. Rezultatele investigației au
permis constatarea faptului, că, în general, avem un ,,public receptiv în raport cu cercetarea”,
care evaluează pozitiv ştiinţa şi rezultatele ei şi îi acordă o importanţă deosebită în dezvoltarea
societăţii (3/4 sau 75% din populaţia adultă chestionată). Studiul denotă, de asemenea, că
preponderent, societatea moldovenească are o părere favorabilă despre activitatea cercetătorilor
ştiinţifici din Republica Moldova, considerind că ei îşi fac datoria bine (33%) sau chiar foarte
bine (16%), iar rezultatele obţinute de ei în domeniul ştiinţei satisfac în mare (41%) şi foarte
mare măsură (16%) nevoile de dezvoltare a ţării noastre. Din aceste considerente, cea mai mare
parte a populației adulte (76%), își exprimă acordul cu faptul, că cercetarea ştiinţifică care
completează nivelul de cunoaştere este necesară şi ar trebui susţinută de guvern. În acest context,
considerăm oportună și opinia personalului ştiinţific academic şi universitar, care în proporție de
70 la sută susțin, că rezultatele obţinute de ei în domeniile în care activează corespund în mare
măsură necesităților de dezvoltare a societăţii şi cu succes ar putea fi aplicate în practică. Potrivit
rezultatelor studiului, populaţia aşteaptă cel mai mult de la cercetătorii moldoveni ca ei să
contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, la ameliorarea sănătății publice, la
îmbunătăţirea calităţii alimentelor şi la protecţia mediului ambiant, adică, populaţia doreşte ca
ştiinţa să se implice în modul cel mai activ la soluţionarea celor mai stringente probleme cu care
se confruntă societatea şi care au un impact direct asupra nivelului de trai şi calităţii vieţii
oamenilor. Relevant e și faptul, că aproximativ 70 la sută din populație are convingerea, că în
viaţa lor de zi cu zi este important să cunoască ceva despre ştiinţă, fapt care poate fi interpretat ca
pozitiv.
9
Considerăm binevenite dezbaterile publice care ar viza problematica științifică de interes
general, investigată de cercetătorii științifici, studenţi, masteranzi, reducînd din acea distanță care
există între sfera științifică și cea publică. Valorizarea raportului știință – societate poate fi
efectuată prin intermediul susținerii unor inițiative, gen zile ale ușilor deschise, zile ale
informării, lecturi academice pentru publicul larg, simpozioane ştiinţifice etc, iar Simpozionul
ştiinţific studenţesc interuniversitar „IMPLICĂ-TE! ALEGEREA ESTE A TA! (rolul tinerilor în
luarea deciziilor în stat)” este o confirmare a celor expuse.
10
IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ
IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ ȘI SOCIALĂ DIN

CAHUL
INVOLVING OF YOUNG PEOPLE IN THE POLITICAL
AND SOCIAL LIFE OF THE CAHUL
Nadejda T. DIMITRIU
Universitatea De Stat ,,B.P. Hașdeu” din Cahul, studentă, anul II
n.dimitriu11@gmail.com
The purpose of this article is to address the issue of youth involvement in the city of
Cahul’s political and social life. The research is focuses on young people's state of mind, levels
of activism, sources of information and their recommendations on the functionality of the
Republic of Moldova’s current political system. The theoretical significance and applicative
value of the article is determined by the importance of identifying the societal mechanisms wich
prevent young people from fulfilling their potential agents of change.
Cuvinte-cheie: politica, tineret, democrație, Republica Moldova, referendum

Începând cu anii `90, odată cu obținerea independenței, Republica Moldova a pășit ferm
pe drumul către democrație. Însă pentru a asigura ţării noastre un viitor demn, o bună
funcționalitate a instituțiilor sale cât și o dezvoltare socială durabilă, este nevoie de creșterea
nivelului culturii de tip participativ în societate, care, conform studiilor specialiștilor și a
observațiilor empirice este unul foarte scăzut, mai ales în rândul tinerilor. Pentru a înțelege
importanța culturii politice de tip participativ în cadrul unei democrații liberale funcționale, este
necesar de a explica acest concept. Conform definiției oferite de Sergiu Cornea, cultura
participativă este acel tip de cultură politică în care ,,cetăţenii sunt conştienţi de mijloacele lor de
acţiune asupra sistemului politic, ca şi de posibilitatea lor de a influenţa cursul evenimentelor
politice prin mijloace specifice participării democratice: referendum, acţiuni de protest, greve
etc.” Astfel, indivizii de tip participativ, doresc să se implice în viața civică și politică și sunt
conștienți de influența pe care o au asupra mersului evenimentelor politice [2, p. 194-202].
Tânărul care intrunește caracteristicile specifice unui individ de tip participativ, are toate
șansele să devină un agent al schimbării, însă acest lucru nu este deajuns. Este foarte dificil să
schimbi ceva, să te implici și să dai dovadă de activism civic, atunci când statul, prin intermediul
diferitor pârghii, te împiedică să faci acest lucru, când este creat un „sistem”, iar schimbarea lui
seamănă cu lupta lui Don Quijote cu morile de vânt.
Ne propunem în continuare să identificăm principalii inhibatori ai implicării tinerilor în
cadrul vieții politice și sociale din Republica Moldova. În primul rând, vom aborda subiectul
informării tinerilor privind mecanismele de funționare a statului, privind evenimentele politice și
sociale ce îi vizează atât pe ei, cât și pe fiecare cetățean în parte. Pentru a genera schimbarea
pozitivă, tinerii trebuie să fie suficient de bine informați, și desigur, informația trebuie să
corespundă realității. Este bine cunoscut faptul că mass-media are un rol destul de important în
acest sens, fiind totodată și cea mai bună cale de manipulare a tinerilor prin prezentarea de
informații eronate sau prin tăinuirea lor, ducând la o manipulare a tineretului. Prin manipulare se
urmărește în general crearea unei imagini pozitive într-un anumit context despre o anumită
persoană, un partid politic, o instituție sau o idee însinuându-se că orice altceva este „rău”. Acest
lucru are drept consecință faptul că tinerii fac alegeri greșite, sau în general își pierd încrederea
în instituțiile statului, manifestând pesimism și nemulțumire față de politică.
11
Criza economică, politică și socială din Republica Moldova are efecte negative care sunt
simţite direct de către tineri. Avem o clasă politică care nu inspiră încredere iar organizaţiile de
tineret au un statut juridic neformal și nu dețin pârghii legale pentru a influenţa viaţa politică.
Rata șomajului în rândul tinerilor crește considerabil iar salariile mici din majoritatea domeniilor
favorizează emigraţia, care are consecințe destul de grave pentru Republica Moldova. Contextul
actual nu permite o bună dezvoltare a sectorului de tineret având un efect demoralizator și
provocând astfel nivelul scăzut de implicare a tinerilor în procesul decizional și în cadrul
organelor elective.
Multe sondaje și date statistice demonstrează că cei mai mulți dintre tineri nu participă la
viața politică, iar una dintre cauze este că ei sunt preocupați mai degrabă de problemele
economice pe care le au. Deci, există o relație foarte strânsă între lipsa de resurse materiale și
lipsa de interes față de viața social-politică a țării: tinerii care au venituri mai mici și o situație
materială mai puțin favorabilă, au și un nivel de informare mai redus. Considerăm că de
problemele menționate și anume: lipsa de informare, manipularea tinerilor, instabilitatea politică,
criza economică și socială, emigrația tinerilor etc., se face vinovat statul a cărui clasă politică a
demonstrat că este incapabilă de a răspunde necesităților și intereselor tinerilor cât și a societății
în ansamblu.
Dar, cu toate acestea, considerăm că schimbarea pornește de la fiecare în parte. Chiar de
este foarte greu să te implici și să dai dovadă de activism civic și politic în situația în care se află
Republica Moldova la etapa actuală, acest lucru nu este imposibil. Trebuie să pornim de la a
avea un comportament adecvat, de a da dovadă de respect și de bun simț în relațiile cu cei din
jur, până la participarea în cadrul alegerilor, implicarea activă în cadrul diferitor proiecte ce
vizează tinerii etc.
Pe lângă toate acestea, este necesar să cunoaștem că Republica Moldova dispune de un
cadru normativ care acoperă și reglementează majoritatea sferelor ce ţin de implicarea tinerilor în
procesele decizionale, participative și în cadrul organelor elective. Acestea sunt: Constituția
Republicii Moldova, Legea cu privire la petiționare, Legea cu privire la accesul la informație,
Legea cu privire la transparența în procesul decizional, Legea cu privire la tineret etc., iar
consultarea acestor legi este indispensabilă în primul rând pentru cunoașterea dreputrilor noastre
ca cetățeni ai Republicii Moldova, iar apoi pentru conștientizarea faptului că implicarea activă
este absolut esențială pentru a produce schimbarea de care avem nevoie.
Chiar dacă la capitolul ,,implicare” și ,,activism” a tinerilor Republica Moldova nu are
rezultate foarte îmbucurătoare, nu putem să nu menționăm faptul că există și tineri foarte activi
care sunt motivanți, ambițioși și plini de idei. În cele ce urmează ne propunem să prezentăm în
linii generale care este gradul de implicare a tinerilor din Cahul în viața politică, economică și
socială, și care sunt realizările și recomandările lor în această privință.
Un avantaj deosebit pentru tineri este faptul că Municipiul Cahul a fost desemnat Capitala
Tineretului 2018 în cadrul evenimentului Ziua Internațională a Tineretului. Programul ,,Capitala
Tineretului” reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi
presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova, în cadrul căreia, pe parcursul unui
an, sunt concentrate activităţile de tineret ale Autorităţilor Publice Locale, ONG-uri regionale şi
naţionale, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale Autorităților Publice Centrale. Programul
are ca misiune asigurarea creării oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea
participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, dar și dezvoltarea
localităților prin implicarea tinerilor [10].
Implicarea tinerilor în vederea identificării, dar mai ales a soluţionării problemelor la
nivel local, regional și național, le oferă posibilitatea de a-și valorifica viziunea, forţa şi
entuziasmul întru binele comunităţii. Este îmbucurător faptul că tinerii din Cahul își dedică
câteva ore pe săptămână unei cauze care le aduce satifacție. Mă refer aici la implicarea în cadrul
ONG-urilor și în cadrul voluntariatului. Astfel, ei își manifestă dorința de a schimba ceva în bine,
precum și pasiunea cu care sprijină un proiect sau o idee. În continuare vom prezenta câteva
dintre ONG-urile din Cahul prin intermediul cărora tinerii au ales să producă schimbarea.
12
,,AIESEC CAHUL” este o Asociaţie Obştească neguvernamentală, nonprofit, apolitică,
constituită pentru tinerii care doresc să-şi dezvolte şi să-şi descopere potenţialul, pentru a avea un
impact pozitiv în societate și care are ca scop dezvoltarea abilităților de Leadership ale
membrilor săi. A.O. „AIESEC” este înregistrată oficial la consiliul orășenesc Cahul, și are
realizate deja câteva proiecte importante: 1. Communication – este un proiect care conține un set
de training-uri ce au ca scop de a face ca tinerii să comunice mai bine în public, să iasă din zona
de confort și să-și îmbunătățească abilitățile de leadership; 2. StartSmart – proiect antreprenorial
în care tinerii învață cum se deschide o afacere; 3. AIESEC Academy– proiectul în cadrul căruia
tinerii învață cum funcționează o agenție de recrutare, cum trebuie să aibă loc un interviu, cum
trebuie să interacționezi cu angajații, ce tehnici, strategii și metode practice folosești etc; 4.
UpGreat– proiect pentru liceieni, dezvoltare personală și leadership; 5. Enable– proiectul în
cadrul căruia tinerii învață limba engleză [11].
Programul ,,Fondul pentru Tineri Cahul” este un proiect realizat de A.O. „Perspectiva”
cu suportul Fundaţiei Est–Europene din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul
Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi cu sprijinul
Ministerului Afacerilor Externe din Danemarca. Potrivit Victoriei Ivancioglo, președinta A. O.
„Perspectiva”, obiectivele principale ale Fondului pentru Tineri sunt: ,,...dezvoltarea
capacităților tinerilor prin implicarea în administrarea transparentă a Programului în
comunitățile raionului; stimularea tinerilor cu inițiativă din cele 37 de localități ale raionului
Cahul de a-și aduce contribuția la dezvoltarea comunității lor prin susținerea financiară și
promovarea inițiativelor coordonate de tineri și dezvoltarea politicii de tineret în regiune,
precum și consolidarea unui parteneriat fructuos și durabil cu autoritățile locale, cu societatea
civilă și sectorul priva.” [12].
O altă organizație neguvernamentală care oferă posibilitatea tinerilor de a se implica și de
a-și valorifica potențialul este ,,Cives Cahulum”- un grup de iniţiativă care îşi propune să lupte
pentru un oraş mai bun, ca urmare, îndeosebi, a acţiunilor fiecăruia dintre noi. ,,Cives Cahulum”
în parteneriat cu ,,Fondul pentru Tineri Cahul” implementează proiectul ,,Managementul
Carierei Tale”, finanțat de Fondul Internațional Visegrad, selectat în cadrul Școlii de Iarnă a
Tinerilor Lideri „Vzlyot”, ediția 2018. Scopul acestui proiect este de a-i ajuta pe tineri în
orientarea profesională și ghidarea lor în carieră [10].
De asemenea, putem menționa și Centrul CONTACT-Cahul care și-a început activitatea
în anul 1997, fiind creat de Centrul Național CONTACT. Inițial centrul a activat ca membru al
rețelei de Centre CONTACT, iar din anul 2003 în calitate de asociație obștească independentă.
Prin decizia Ministerului Justiției din 15 august 2014, instituția se reorganizează prin
transformare în organizația necomercială IP CRAION CONTACT-Cahul (Instituția Privată
Centrul Regional de Asistență și Informarea ONG din Moldova „CONTACT-Cahul” [13].
Desigur că mai există și multe alte proiecte, ONG-uri și acțiuni de voluntariat în cadrul
cărora tinerii, atât din Cahul cât și din întreaga țară, se implică activ. Acest lucru ne face să
devenim mai optimiști în legătură cu viitorul țării noastre, important este doar să înțelegem că
noi, tinerii de azi, suntem cei care-l construim.
Participanții activi din cadrul acestor organizații vin cu o serie de recomandări cu privire
la încurajarea implicării și a altor tineri, căci doar acționând împreună vom putea să ne atingem
scopurile. Printre aceste recomandări se enumeră: responsabilizarea autorităților administrației
publice centrale și locale prin asigurarea transparenței și respectarea legislației în vigoare;
dezvoltarea unui mediu prietenos și atractiv pentru activități de voluntariat și valorificarea
potențialului persoanelor implicate; promovarea modelelor noi și experiențelor/practicilor din
alte state, relevante în domeniul educației pentru cetățenie activă; dezvoltarea unui concept
sănătos de educație pentru activism civic și politic nu doar pentru tineri, dar la general pentru
întreaga societate etc.
Fac și eu parte din categoria tinerilor Republicii Moldova și am ales să-mi construiesc
viitoul ACASĂ. Am conștientizat că doar prin participare și implicare activă pot deveni parte a
proceselor care se produc în societate, dezvoltându-mă ca cetățean responsabil și capabil să facă
13
față provocărilor vieții. Nu sunt deloc mulțumită de ceea ce se întâmplă în țara noastră, mă refer
aici la criza identitară și lingvistică, la instabilitatea politică și economică și încă multe alte
probleme, dar nu pot doar să stau și să privesc toate aceste nedreptăți. Pobabil apare întrebarea:
,,care poate fi aportul meu în acest caz?” Răspunsul este simplu- să investesc în mine. Voi finisa
studiile așa cum mi-am propus, căci am înțeles că doar dacă voi investi continuu în educație mă
voi dezvolta spiritual și îmi voi crea noi posibilități de dezvoltare personală. Pe lângă aceasta, voi
continua să-mi apăr drepturile mele ca cetățean al Republicii Moldova și îi voi încuraja și pe alții
să o facă, voi da dovadă de respect și de bun simț în relațiile cu cei din jur și nu voi înceta să cred
în faptul că pot fi și eu un agent al schimbării, iar primii pași în acest sens consider că sunt deja
făcuți!
Reieșind din cele menționate mai sus, pot să concluzionez că experiența Republicii
Moldova la capitolul ,,implicare a tinerilor în viața politică și socială” demonstrează atât modele
și exemple de educație pentru cetățenie activă eficiente, cât și altele mai puțin eficiente sau chiar
absența lor. Cert este că situaţia actuală poate fi îmbunătățită, iar pentru aceasta este nevoie nu
doar de tineri, dar și de întreaga societate, să dispună de oportunităţi suficiente prin care să îşi
dezvolte abilităţi şi atitudini civice, care să îi ajute să devină cetăţeni activi și implicaţi în viața
comunității.
Referințe bibliografice:
1. COJOCARIU V., VOICU O., Implicarea tinerilor pentru o schimbare socială pozitivă în
Republica Moldova. Centru pentru inovare publică, aprilie 2017.
2. CORNEA S., Introducere în politologie, Cahul: USC, 2008 (Tipogr. "Turnul Vechi"
SRL.)
3. CRISTAL O. Participarea politică a tinerilor în Republica Moldova. În: Moldoscopie
(Probleme de analiză politică)- Chişinău: USM, №2 (XXVI), 2004, p.93- 100.
4. Legea Nr. 436 din 28.12.2006 cu privire la administrația publică locală. Publicată în
Monitorul Oficial nr. 32-35, din 09.03.2007.
5. Legea Nr. 215 din 29.07.2016 cu privire la tineret. Publicată în Monitorul Oficial nr. 315-
328, din 23.09.2016
6. POPESCU T., Politologie. Chişinău, 1999.
7. ZACON D., Nivelul de implicare a tinerilor în procesul decizional și în cadrul organelor
elective. Institutul pentru o Guvernare Deschisă, Chișinău, 2017
Surse Web:
8. http://www.civic.md ong-urile-si-voluntariatul-stiu-sa-produca-schimbarea-
autentica.html (acesat: 30.04.2018, ora 14.30)
9. http://bani.md/proiectul-cahul-capitala-tineretului-2018-a-fost-lansat.html (acesat:
30.04.2018, ora 14.30)
10. http://dincahul.md/cativa-tineri-din-cahul-au-dat-start-proiectului-managementul-carierei-
tale/ (acesat: 30.04.2018, ora 14.30)
11. http://www.usch.md/aisec/ (acesat: 29.04.2018)
12. http://gazetadesud.md/2014/10/13/fondul-pentru-tineri-lansat-la-cahul/ (acesat:
29.04.2018)
13. http://contact-cahul.md/scurt-istoric.html (acesat: 29.04.2018)
Recenzent: Cornea S, dr., conf., univ.
14
ROLUL TINERILOR ÎN LUAREA DECIZIEI POLITICE
THE ROLE OF YOUTH IN THE POLITICAL DECISION
Liubovi SANDUL,
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, anul I
This article is dedicated to the analysis of youth involvement in the decision-making in the
country, namely, through civic engagement, volunteering. Through various arguments, we will
find the reasons for stagnating the development and involvement of young people in their daily
lives with the improvement of the environment and of their own personality.
Keywords: society,teens, implication, cultural development, volunteering.
O societate se poate considera dezvoltată multilateral în măsura în care ea asigură

oamenilor, inclusiv copiilor şi tinerilor, posibilitatea să participe în viaţa ei şi să o construiască
cu demnitate. Participarea este cea prin prisma căreia copiii şi tinerii îşi pot dezvolta capacităţi şi
deprinderi şi se pot autoafirma. Competenţa unei persoane apare din experienţa acumulată şi nu
la atingerea unei anumite vârste, iar maturitatea se atinge prin participare. Participarea la rândul
ei este cea care oferă un anumit sens viitorului țării. De aceea, tinerii mereu trebuie motivați și
convinși că de ei depinde totul. Spiritul datoriei față de țară trebuie cultivat în fiecare
personalitate de la vârsta cea mai fragedă.
Tinerii din întreaga lume reprezintă o sursă enormă de resursă umană pentru dezvoltare,
dar și un factor important în schimbarea socială, în dezvoltarea economică și în inovațiile
tehnologice. Imaginația, idealurile, capacitățile intelectuale considerabile și concepțiile tinerilor
sunt esențiale pentru dezvoltarea continuă a societății în care trăiesc. Problemele ivite în viața
tinerilor, cât și concepțiile și aspirațiile lor reprezintă componentele esențiale ale provocării și ale
perspectivelor pe care societatea le are în prezent.
Gradul de implicare a tinerilor în luarea deciziilor depinde de mai multe variabile cum ar
fi: tipul de decizie care se ia, vârsta şi nivelul de cunoştinţe a tinerilor implicaţi, măsură în care
puterea este împărţită şi resursele disponibile. Astăzi multe viziuni depind de factorii care îi
influențează, prin urmare, tinerii se confruntă deseori cu pierderea încrederii în sistemele
decizionale existente și au un anumit grad de detașare de formele tradiționale de participare la
viața publică. Această situție se accentuează din ce în ce mai mult în societatea noastră, deoarece
nu există o constrângere între stat și popor, de asemenea, de aici derivă faptul că avem o
generație pasivă și indiferentă. Aș vrea la ideea dată să menționez faimosul citat al lui
J.F.Kennady: ”Nu te întreba ce a făcut statul pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru stat”.
După părerea mea, această sintagmă profundă trebuie să reprezinte deviză fiecăruia dintre noi,
deoarece într-adevăr accentuează importanța majoră a implicării cetățenilor noștri. Analiza
profundă a influenţei pe care o are societatea civilă în acest proces de elaborare şi implementare
a politicii externe sau dezbatere publică a opţiunilor externe ale unui stat contribuie la
îmbunătăţirea calităţii dialogului dintre autorităţile guvernamentale şi ceilalţi participanţi la viaţa
politică. Prin urmare, creşte eficienţa activităţii instituţiilor publice şi nivelul de cultură politică
al cetăţenilor.
Participarea tinerilor în toate sferele vieţii este caracteristică unei societăţi bazate pe valori
ca democraţia, toleranţa şi prosperitatea. Doar prin participare şi implicare activă, tinerii devin
parte a proceselor ce se produc în societate, dezvoltându-se ca cetăţeni responsabili şi capabili să
facă faţă provocărilor vieţii. Fiind consumatori ai sistemul formal de educație, tinerii (în special
cei cu cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 ani, categorie vizată și în cadrul studiului) urmează să
aplice cunoștințele și abilitățile acumulate pe parcursul anilor de studii în activitatea cotidiană. În
special, din perspectiva educației pentru cetățenie activă, aplicabilitatea cunoștințelor acumulate
se manifestă prin implicarea în activități la nivel local, regional sau național.
15
Copiii şi tinerii trebuie implicaţi în dezvoltarea planurilor de acţiuni, deoarece acestea îi
vizează în mod direct; copiii îşi cunosc mai bine problemele, ei sunt „experţi” în propriile vieţi,
ei sunt diferiţi şi au diferite necesităţi. De asemenea, ei îmbunătăţesc eficienţa şi impactul
planului, făcându-l mai reuşit. Aceasta ajută la construirea democraţiei şi încurajează
responsabilitatea copiilor pentru viaţa lor, a comunităţii, a societăţii. Participarea efectivă a
tinerilor vizează crearea de oportunități pentru tineri de a fi implicați în influențarea, modelarea,
proiectarea și contribuția la politica și dezvoltarea serviciilor și programelor. Aceste oportunități
sunt create prin dezvoltarea unei serii de mecanisme formale și informale pentru participarea
tinerilor din grupurile de consiliere pentru tineri, pentru grupurile de interes, de la lucrările de
consultare în curs la susținerea proiectelor conduse de tineri. Există multe motive pentru
includerea tinerilor în procesul de luare a deciziilor.
Formele de participare în luarea deciziilor politice sunt diferite: consiliile şcolare, redacţiile
ziarelor şcolare, consiliile locale ale tinerilor; comitetele naţionale ale tinerilor, forumuri de
tineret etc. Tinerii se mai pot implica în activitatea organizaţiilor obşteşti. Participarea în
activitatea unor asemenea organizaţii permite tinerilor de a avea împuterniciri şi posibilităţi mai
mari de influenţă în ceea ce priveşte participarea la viaţa publică. La rândul lor, organizaţiile
neguvernamentale au rolul de a răspunde unora dintre nevoile tinerilor şi de a oferi tinerilor
oportunităţi de participare cât mai largă la viaţa publică. Toate acestea sunt opurtunități care fac
auzită vocea tinerilor.
Pentru o mai bună înţelegere a impactului politicilor de tineret, este necesar să avem un set
de indicatori care să reflecte starea socio-economică a tinerilor, nivelul actual de implicare în
procesele decizionale, aspiraţiile și tendinţele în rândul tinerilor. Asemena indicatori ne pot servi:
numărul de tineri ce au acces în organele colective (consilii locale, Parlament), numărul de
candidaţi tineri care au participat la alegeri, încrederea instituţională, toleranţa în raport cu
minorităţile, influenţa în luarea deciziilor, comportament de vot, capacitate de auto-control și
auto-organizare, discuţii politice, reușita în viaţă, competenţa civică, satisfacţia faţă de viaţa
cotidiană, reţele de utilitate socială etc. Crearea acestui set de indicatori cu scalarea corectă și
pedanţă știinţifică, cu utilizarea logicei și formulelor matematice corecte, ar fi un pas important
în monitorizarea, evaluarea și corectarea politicilor de tineret.
Noi ar trebuie să ne conducem după Carta Europeană cu privire la Participarea Tinerilor la
Viaţa Comunităţilor Locale şi Regionale, deoarece ea recomandă existenţa unei reprezentări
permanente sau a unei structuri de tip consiliu, parlament sau forum al tinerilor. Aceasta ar
asigura participarea eficientă a tinerilor la viaţa locală şi regională, constituind cadrul prin care
tinerii pot prezenta autorităţilor interesele lor şi pot formula propuneri (art. 59, 62). Membrii
acestor structuri pot fi aleşi, votaţi şi / sau selectaţi în bază de voluntariat (art. 60).
Implicarea civică şi activismul civic au, în opinia tinerilor participanţi la cercetarea
calitativă, ca semnificaţie centrală voluntariatul, acţiunile de caritate şi ajutorare pentru
categoriile sociale defavorizate sau cu handicap, precum şi alte comportamente sociale dezirabile
(respectarea legilor şi a libertăţilor celuilalt). În afară de activităţile de voluntariat (eventual în
scopuri caritabile), în opinia respondenţilor activism civic mai înseamnă şi activitatea de
informare a „celuilalt” asupra unui subiect care l-ar putea interesa, dar şi apartenenţa la o
organizaţie.
O analiză din anul 2014 a Biroului Național de Statistică oferă date despre activitatea de
voluntariat în Moldova. Datele au fost colectate la nivel de gospodărie și prelucrate de BNS.
Pentru această cercetare, categoria tineri este considerată grupa de vârstă 15-24 de ani. Rata de
participare a tinerilor (15-24) la activități de voluntariat este de 33,7%, mai mică decât media
națională de 42,2%. Femeile tinere sunt mai predispuse să facă voluntariat (rată de participare
35,9%) decât bărbații tineri (31,4%). Cele mai răspândite activități de voluntariat par a fi în
domeniul social: lucrul în folosul comunității (57% din totalul voluntarilor); ajutorul acordat
altor familii pentru lucrările agricole (26,7 %); ajutorul acordat altor familii pentru lucrul casnic
(21,1%); ajutorul (fără plată) acordat școlilor, grădinițelor, organizațiilor religioase/de
caritate/culturale, ONG-urilor, sindicatului, primăriei, afacerii/firmei sau unui partid (16,8%).
16
Este posibil ca studiul să supra-estimeze rata de participare la activități de voluntariat, asimilând
unele activități care în esență sunt economice, de schimb în natură (spre exemplu, ajutorul
reciproc la muncile agricole între gospodării). De asemenea, agregarea datelor într-o singură
mare categorie pentru toate tipurile de organizații, de la grădinițe la firme și partide, nu oferă o
imagine clară asupra voluntariatului civic.
De exemplu, Consiliul Local al Tinerilor (CLT) este o formă de reprezentare, asociere şi
împuternicire a tinerilor pentru participarea lor la procesele de luare a deciziilor la nivel local.
Această structură este un instrument prin care sunt realizate activităţi ce răspund necesităţilor şi
intereselor specifice ale tinerilor. De asemenea, consiliile promovează imaginea pozitivă a
tinerilor.Misiunea CLT urmăreşte facilitarea dialogului între tineri şi diferiţi actori comunitar,
factori de decizie. Consiliul creează un mediu favorabil pentru auto-gestionarea şi exercitarea
drepturilor tinerilor. CLT funcţionează după modelul CL al adulţilor.Consiliile Locale
stimulează tinerii să participe în procesele de luare a deciziilor, în special la nivel local, prin
crearea unui mediu favorabil exercitării drepturilor tinerilor. Consiliile ajută tinerii să realizeze
proiecte care corespund necesităţilor şi intereselor lor specifice. La fel, ele sunt un instrument
eficient în combaterea imaginii negative a tinerilor,ceea ce demonstrează că tinerilor le pasă.
Prin intermediul Consiliilor Locale tinerii pot cere autorităţilor locale să definească politici
de tineret şi să contribuie la implementarea şi evaluarea acestora. Această structură oferă
tinerilor: un loc unde să se exprime liber asupra subiectelor de interes, inclusiv în legătură cu
propunerile şi politicile locale, regionale şi naţionale; permite autorităţilor publice să consulte
tinerii asupra unor probleme specifice. Aceasta dă dovadă de faptul că tinerii sunt extraordinari
ca membri ai consiliilor de administrare prin care pot demonstra inteligenţă, gândire creativă, şi
pot oferi o viziune deosebită asupra organizaţiei.
Un alt organism democratic de conducere este Consiliul Consultativ, care prevede
participarea tinerilor şi a comunităţii la buna funcţionare a unui Centru de tineret sau a unei
asociaţii obşteşti. Adulţii pot invita 3-4 tineri să-i ajute în soluţionarea unor probleme asupra
cărora lucrează în organizaţie,deoarece tinerii ştiu cel mai bine şi sunt cei mai calificaţi pentru a
spune ce merge pentru ei.
Parlamentul Tinerilor (ediția I, 02-10.12.2017)- este un for permanent de reprezentare a
tinerilor în stat, la nivel de ţară. Este important să fie pusă în discuţie şi stabilită modalitatea de
selectare a reprezentanţilor tinerilor în acest for naţional permanent. Am avut ocazia să particip
la un astfel de program în care s-a pus accent pe importanța tinerilor în societate astăzi și în zilele
care urmează. Am cules un mare volum de informație utilă pentru a înțelege cum funcționează
statul. Este foarte important ca astfel de activități să fie organizate anual și această informație
importantă să ajungă la fiecare.
În ciuda realităţii observate, unii studenţi sunt totuşi conştienţi de ceea ce ar trebui să
reprezinte studentul, adică să fie un motor de dezvoltare a societăţii. Însă, în discuţiile de grup,
referirile la acest rol de transformare socială, de implicare, de construire a culturii politice
participative sunt extrem de rare. Cum rolurile sociale determină comportamentele sociale sau o
bună parte a acestora, există riscul ca, percepându-şi rolul în principal la nivelul conformismului,
studenţii să-şi dezvolte şi comportamente cât mai conformiste, adică diferite de implicarea
participativă, iar riscul este cu atât mai ridicat, cu cât, după cum am văzut, schimbul de opinii
politice (sau despre realitatea socială) este mai slab în interiorul grupurilor de egali. În strânsă
legătură cu modul în care tinerii îşi percep propriul rol social se dezvoltă şi comportamentele în
viaţa universitară. Tinerii simt şi acuză lipsa de implicare din partea structurilor de învăţământ
superior în ceea ce priveşte inserţia pe piaţa muncii (de ex. unele universităţi nu asigură practica
de specialitate, deşi angajatorii din domeniu cer experienţă inclusiv absolvenţilor), şi astfel se
instructurează tot mai mult atitudini retractile, de neparticipare la viaţa universitară, în ciuda
faptului că mulţi tineri indică faptul că au în universităţi mai multă încredere decât în alte
instituţii ale statului. Organizaţiile la care tinerii îşi declară apartenenţa sunt cele studenţeşti,
partide politice sau ONG-uri cu diferite domenii de activitate. Calităţile personale ale tinerilor
care pot fi consideraţi implicaţi cu adevărat în activităţile ONG-urilor sunt în genere
17
determinarea şi abilităţile comunicaţionale, acestea din urmă referindu-se la capacitatea
deosebită de a-şi susţine opiniile.
În concluzie, trebuie să menționez că totul pornește de la simplul voluntariat, care educă
atât bunătatea,omenia,abilitatile unui lider si vorbitor, cât și simțul datoriei față de
tara,neidiferenta fata de cei din jur. Orice implicare în activităţi de voluntariat implică o formă de
invăţare socială, chiar dacă de multe ori aceasta nu este conştientizată. Implicarea în activităţi de
voluntariat dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea,
toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Prin voluntariat noi într-adevăr
observăm ce lipsește societății noastre și ce ar trebui să dezvoltăm mai mult. De aici pornește
entuziasmul de a crea ,de a exprima vocea tineretului , de a lua o decizie în favoarea tuturor.
Ridicarea nivelului de implicare a tinerilor în procesul decizional și în cadrul organelor elective
este un proces multidimensional, care necesită conjugarea eforturilor tutoror actorilor ce au
tangenţe cu tinerii și îmbunătăţirea sistemică a legislaţiei în vigoare.
1. Cristina ȘTEFAN, Implicarea social a tinerilor în contextual responsabilizării lor față de

rigorile societății actuale, http://www.tribunainvatamantului.ro/implicarea-sociala-a-tinerilor-in-
contextul-responsabilizarii-lor-fata-de-rigorile-societatii-actuale/
2. Ovidiu VOICU, Victoria COJOCARIU, Implicarea tinerilor pentru o schimbare social
pozitivă în RM,
https://www.soros.md/files/publications/documents/Implicarea%20tinerilor%20schimbare%20p
ozitiva%20%28april%202017%29.pdf
3. Denis ZACON, Nivelul de implicare a tinerilor în procesul decisional și în cadrul
organelor
elective,https://www.cntm.md/sites/default/files/Nivelul%20de%20implicare%20a%20tinerilor
%20%C3%AEn%20procesul%20decizional%20%C8%99i%20%C3%AEn%20cadrul%20organ
elor%20elective.pdf
4. Mecanisme de implicare a tinerilor,
http://tineri.md/index.php?pag=n&opa=view&id=107&tip=metode_participare&start=&l=
5. Tinerii și participarea la decizie, Simona ILIE, Claudia PETRESCU,
http://revistacalitateavietii.ro/2005/CV-3-4-05/2.pdf
Recenzent: Cornea Sergiu, doctor, conferențiar universitar
MOBILIZAREA TINERILOR DE A MERGE LA VOT

MOBILIZING YOUNG PEOPLE TO VOTE
Aliona ALII
Universitatea de Studii Europene din Moldova ,Facultatea Științe Politice și Relații
Internaționale, anul II
The theme of my article is a very contemporary one because I want to represent to society why
fewer young people are present in the election. We have shown how disappointed the young
people in this country are and have come up with multiple proposals for our state how to
mobilize us. I came up with analyzes of the electoral programs of the participants in the local
elections of May 20, 2018 where I once again proved that the electoral plans are built more for
the elderly but in no case come with interesting proposals for the youth.
18
Cuvinte-cheie: vot, alegeri, tineri, diasporă, inițiative civice
Este evident pentru toată lumea că tinerii din întreaga lume au generat mişcările sociale
din ţările lor, creionând astfel tendinţe reale şi exprimând nevoia de schimbare în diverse
domenii, aceştia fiind o resursă vitală pentru dezvoltare, cheia schimbării sociale, creşterii
economice şi inovaţiei tehnologice.
Fiind o generaţie interconectată şi crescând cu ştiri şi informaţii, tinerii deţin puterea şi
încrederea că pot schimba lumea. Consider că tinerii sunt viitorul, resursă strategică a ţării,
pentru care statul moldovenesc are datoria să asigure toate condiţiile unei vieţi decente şi
prospere.
Tinerii susţin cu energie, talent şi creativitate economiile care nu îşi mai permit să
risipească resurse. Peste tot în lume, tinerii aduc contribuţii majore din postura de angajaţi,
antreprenori sau consumatori, cât şi ca membrii ai societăţii civile şi agenţi care determină
schimbarea. Acţiunile prezente ale tinerilor vor pune bazele viitoarei evoluţii a economiilor
noastre
Dar ce ne facem cu tinerii care aleg să emigreze peste hotarele țării pentru un mod de
viața mai stabil economic. Situaţia social-economică din ţară a afectat toate domeniile vieţii și
categoriile sociale, însă din cauza tranziției cel mai mult au avut de suferit copiii și tinerii.
Tinerii, în context general, sînt cel mai numeros grup social și foarte sensibil la schimbările
politice, economice și sociale ale ţării. Unitatea acestui grup a devenit deja un mit, tinerii de
astăzi sînt prea diferiţi, cu diverse probleme și necesităţi, opinii și valori. Situaţia tinerilor în
Moldova devine tot mai critică, fapt determinat în primul rînd de problemele economice ale ţării.
Emigrația tinerilor, dincolo de dezbaterile asupra cifrelor exacte, rămâne unul dintre cele mai
mari riscuri în ceea ce privește potențialul de schimbare a acestei categorii. Odată cu tinerii care
pleacă din Republica Moldova, scade și forța și capacitatea acestei categorii de a activa spiritul
civic. Tinerii din diaspora trebuie implicați mai mult în inițiativele civice din Moldova prin
proiecte de bridging pentru că au de cele mai multe ori, o situație stabilă material care le permite
să investească timp și energie, au acces la bune practici din alte țări, și nu în ultimul rând, își
doresc să revină temporar în Republica Moldova.
În 2003, conform datelor Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova
erau 908,6 mii de tineri cu vîrstele cuprinse între 16-29 de ani, reprezentind 26,5% din populaţia
ţării. Acest fapt acordă Moldovei statutul de cea mai tînără ţară din Europa, ceea ce implică mari
responsabilităţi pentru a îndreptăţi aşteptările tinerilor. În acest sens, tinerii, prin gîndirea lor
pozitivă, prin dinamismul şi prin energia care le sunt proprii, prin ambiţiile şi aspiraţiile către un
viitor mai prosper, ar trebui să constituie forţa motrice într-o societate.
Tinerii dezamăgiți de politica din Republica Moldova

În Republica Moldova, din păcate, majoritatea tinerilor au o viziune pesimistă asupra
viitorului.
Fiecare al patrulea susţine că nu ştie ce îi va aduce viitorul, fiecare al zecelea mărturiseşte că
trăieşte doar pentru ziua de azi, un sfert din ei nu cred că viitorul va fi mai bun, aproape 15%
consideră că viitorul va fi mai deprimat decît prezentul şi doar circa o treime din tinerii Moldovei
speră că viitorul le va aduce o viaţă mai bună decît cea de acum.
Tinerii din Republica Moldova par să-şi fi pierdut speranţa într-o viaţa mai prosperă. Ei
nu mai cred in promisiuni, şi nici nu cred în faptul că ar avea puterea de a schimba ceva. Această
poziţie o demonstrează şi datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), din noiembrie 2006,
unde 32,6% şi 35,2% din tineri cu vîrsta cuprinsă între 18-29 de ani, la întrebarea: „În ce măsură
credeţi că oamenii ca Dvs. pot influenţa hotărîrile importante ce se iau la nivel naţional?”, au
răspuns: într-o mică măsură şi respectiv într-o foarte mică măsură sau chiar deloc. Distanţa
existentă între tineri, instituţiile publice şi procesul democratic se datorează, de asemenea, lipsei
tradiţiei de participare a tinerilor la edificarea unei societăţi democratice şi prospere. Tinerii
19
continuă să se simtă frustraţi, descurajaţi, dezinteresaţi, şi în final devin indiferenţi faţă de viaţa
politică şi socială.
Corupția clasei politice, corupția instituțiilor și injustiția statului de drept calcă zilnic în
picioare cetățenii și împiedică șansa dezvoltării sănătoase a țării. Tinerii critică politicienii care,
potrivit lor, ar fi incapabili de vreun proiect care să presupună un viitor mai bun. Aceastã
generaţie pare a avea o oarecare propensiune cãtre protest. Apatia lor este faţã de politica
organizatã clasicã, însã ei par a fi mobilizaţi în eventualitatea unor proteste pe diverse
teme.Problema lor pare a fi faptul cã nu au gãsit o modalitate de a face tranziţia între participarea
politicã informalã – de protest şi împotrivire – cãtre participarea politicã formalã şi procesul de
luarea deciziilor;
Implicarea tinerilor în procese decizionale
Conform Programului Mondial de Acţiune pentru Tineri, elaborat de Organizaţia
Naţiunilor Unite, principalele probleme ale tinerilor sunt: lipsa de putere de decizie și lipsa de
resurse financiare. Implicarea tinerilor în procesul decizional este o problemă importantă și la
nivel de UE. Există o mulţime de studii și analize la nivel comunitar care abordează problema
participării tinerilor în procesele decizionale și politice. Astfel, conform unui studiu al Comisiei
Europene25, peste 60% din tinerii din Uniunea Europeană participă la vot. Raportul este de 3 ori
mai mare decât nu- mărul tinerilor din Republica Moldova care participă la vot. De asemenea la
nivel comunitar se încearcă implicarea tinerilor în diferite activităţi participative, cum ar fi:
cluburi sportive, cluburi de tineret, cercuri de tineret locale, organizaţii culturale, organizaţii
specializate în lupta pentru drepturile omului și un mediu ecologic sănătos, organizaţii politice și
alte tipuri de organizaţii non-guvernamentale. Totuși, în funcţie de specificul său, fiecare ţără-
membră Uniunii Europene are propriile politici și strategii naţionale pentru tineret pentru ca
aceste politici să fie cât mai aproape de necesităţile tinerilor. Organizațiile guvernamentale,
sectorul asociativ și alte instituții responsabile trebuie să-și unească eforturile și să motiveze
tinerii să participe la vot în mod constant și continuu prin promovarea unei educații a cetățeniei
active, în special în perioada între alegeri. Educația cetățenească pro activă trebuie să fie o
prioritate continuă a statului, în special a Ministerului Educației, Ministerului Tineretului și
Sportului și a Autorităților Publice Locale. Pentru a avea un alt rezultat, e necesar ca aceasta să
fie promovată activ, participativ, continuă și nu doar în timpul alegerilor.
Tinerii trebuie să conștientizeze că votul lor reprezintă o poziție pe care o iau. Indiferent
de preferințele politice, motivele sau frustările pe care le au, participând la vot reușesc să se facă
auziți. Participarea nu presupune doar a merge și a aplica ștampila „Votat” în dreptul celui ales,
ci și a monitoriza și a cere rezultate din partea acestora, chiar și după alegeri. Pe cât de banal ar
suna, votul fiecăruia contează și deducem acest fapt și din istorie. Făcând o alegere, acest lucru
demonstrează că tinerii sunt capabili să se impună și să obțină ceea ce-și doresc.
Ţinând cont de aspectul actual al lumii și de contextul vieţii sociale a statelor-membre ale
CSI, putem trage concluzia că părţile cele mai interesate de educarea tinerilor alegători sunt:
În primul rând, clasa politică, adică cei care se află deja la putere sau cei care aspiră să
ajungă la putere : unii – pentru a o menţine, alţii – pentru a o lua;
În al doilea rând, patronii, interesul cărora, parţial, este legat de antrenarea instituţiilor,
organizaţiilor și întreprinderilor de stat, ca și a businessului privat, în procesul de difuzare și
promovare a ideilor socialiste sau, eventual, liberale pentrususţinerea iniţiativelor legislative
“profitabile”;
Cel de-al treilea grup este reprezentat, frecvent, de forţe externe mult mai puternice și
bine pregătite, adică de diferite servicii și organizaţii ale statelor străine, care, utilizând
resursele politice, economice și sociale, își promovează în- teresele, uneori greu de sesizat cu
ochiul liber sau cărora li se face lobby suspect de proactiv de către anumite asociaţii social-
politice
Trebuie să menţionăm faptul că, în multe familii din Moldova, sunt frecvente cazurile de
incompatibilitate politică între membrii familiei: soţi, părinţi și copii și, bineînţeles, nepoţi, care
au atins majoratul, iar odată cu aceasta au obţinut dreptul de a alege și de a fi aleși. În astfel de
20
situaţii, reprezentanţii tinerei generaţii, sub ameninţarea declanșării conflictelor dintre “părinţi și
copii”, sunt nevoiţi să-și tăinuiască preferinţele politice sau să se subordoneze necondiţionat și să
accepte poziţia civică a celor de care, provizoriu, sunt dependenţi în plan material și emoţional.
Această situaţie nu se răsfrânge în modul cel mai favorabil asupra stării psihice a tinerilor
membri ai societăţii, care, chiar de la primele tentative de a se realiza în noua calitate, se
ciocnesc de lipsa de respect faţă de părerea lor din partea celor mai apropiate persoane. În
aceste condiţii, tinerii caută și găsesc frecvent susţinere în mediul unor persoane care, cu părere
de rău, nu sunt întotdeauna entuziaștii cu aspiraţii pozitive, preocupaţi de implementarea unor
politici și proiecte de perspectivă, dezvoltarea personalităţii și lăr- girea orizontului politic. Deși
neprezentarea la vot a fost de multe ori folosită de tineri ca o formă de sancțiune a lipsei de
viziune și potențial a clasei politice, efectele acestui fenomen s-au întros direct asupra lor prin
faptul că nevoile și interesele lor nu au fost prioritizate de politicieni, interesați mai degrabă să
mulțumească și să obțină sprijin de la grupurile sociale care alcătuiesc electoratul cel mai prezent
la vot și care influențează cel mai mult rezultatele finale ale alegerilor. Acest lucru poate fi cel
mai ușor sesizat prin lipsa de mesaje adresate studenților sau tinerilor de către candidații la
prezidențiale sau prin lipsa unei abordări complexe, lipsite de superficialitate și mesaje pur
clișeice, a problemelor pe care le au tinerii și pe care le are sistemul educațional.
Câți tineri vor vota pentru prima dată la alegerile din acest an
Circa 30 de mii de tineri debutanți vor participa anul acesta la alegerile locale noi din 20
mai curent și la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Potrivit Comisiei Electorale
Centrale (CEC), cei 30 de mii de tineri, vor participa pentru prima dată la alegeri, iar
reprezentanții CEC preconizează să desfășoare mai multe acțiuni de informare și educare a
acestora, pentru a-și putea exercita corect dreptul la vot.
Astfel, CEC va organiza instruirea tinerilor în două runde — primăvara și toamna.
Campania se va numi „Săptămână electorală în școli”, în cadrul căreia vor avea loc lecții
informative în timpul orelor de diriginție, educație civică, psihologie, istorie , etc. De asemenea,
la vară, vor fi organizate în trei regiuni ale țării (Sud, Nord și Centru) forumuri regionale pentru
tineri cu genericul „Democrația contează — Democrația se învață”. Toamna vor fi organizate un
șir de dezbateri în școli, despre importanța alegerilor.
„Pentru noi este important ca alegătorul, înainte de a intra în cabina de vot, să își
cunoască drepturile și obligațiile, să înțeleagă procesele electorale, să conștientizeze
responsabilitatea alegerii sale și, desigur, să nu întâmpine probleme în dorința de a-și exercita
votul în mod liber”, a declarat președintele CEC, Alina Russu, în cadrul unui club de presă.
Ce promit candidații alegerilor locale din 2018
Am decis să reperezint planurile de activitate a candidaților alegerilor locale pentru ca
mai apoi să vedem clar că n-au nici un plan strategic pentru tinerii din oraș și nu-i motivează în
nici un mod de a veni pe 20 mai la alegeri ,totuși ei se bazează mai mult pe populația vîrtsnică .
1. Ion Ceban, candidatul Partidul Socialiștilor la funcția de primar general al municipiului
Chișinău, promite reparația calitativă a străzilor și a trotuarelor, promite extinderea parcului de
autobuze și troleibuze, dar și asamblarea autobuzelor la Chișinău.Aceste promisiuni au fost
făcute în cadrul unei conferințe de presă, susținute în fața Parcului Urban de Autobuze din
capitală, transmite IPN.Potrivit lui Ion Ceban, conceptul „Oraș confortabil” presupune străzi,
trotuare de calitate și transport public modern, dar și acces facilitat pentru persoanele cu
dizabilități și mamele cu copii în cărucioare în instituțiile publice și în transportul public. Ion
Ceban spune că anual sînt alocate sume semnificative de bani pentru reabilitarea drumurilor și
trotuarelor, dar banii nu sînt cheltuiți conform destinației.Candidatul afirmă că în domeniul
reparației drumurilor municipale s-au produs de-a lungul anilor unele dintre cele mai mari
delapidări. Ion Ceban promite un plan de reabilitare a drumurilor ce va fi suspus dezbaterilor
publice pentru a implica cetățenii în procesul decizional. Socialistul mai spune că va efectua
controale riguroase în ceea ce privește calitatea lucrărilor de reparație executate, iar dacă acestea
nu vor fi conforme vor fi repetate din contul companiilor care au reparat drumurile. Vorbind
despre transportul public municipal, Ion Ceban a spus că la ziua de astăzi situația este
21
deplorabilă deși în ultimii ani au fost achiziționate unele unități de transport. Un obiectiv în acest
sens al candidatului PSRM este extinderea parcului de troleibuze cu 35 de unități, iar a celui de
autobuze – cu 50 de unități. Ion Ceban mai promite asamblarea autobuzelor la Chișinău, proces
care în perspectivă ar permite livrarea de autobuze noi altor orașe din Republica Moldova,
inclusiv exportul lor peste hotare.
2. Silvia Radu -Primarul interimar de Chișinău, Silvia Radu, și-a depus cererea de
suspendare din funcție și se lansează în campania electorală. Deși a refuzat să-l facă public,
Silvia Radu spune că are deja elaborat un program de activitate pentru mandatul de un an la șefia
capitalei. A insistat că este candidat independent și că nu ar fi susținută, din umbră, de vreun
partid politic. Susține că va folosi doar banii familiei pentru campanie.
3. Andrei Năstase - Vom face transparentă activitatea Primăriei şi a Consiliului Municipal,
inclusiv prin sisteme on-line care să monitorizeze toate deciziile luate. Vom deveni o instituţie
deschisă şi cooperantă cu locuitorii care va organiza consultări publice în procesul de luare a
unor decizii importante”, a punctat acesta.
Liderul politic spune că în urma unei analize funcţionale, va propune un Plan de
reorganizare a administraţiei municipale, care să edifice o structură compactă, eficientă şi
profesionistă cu o mai bună determinare şi motivare a funcţionarilor.
„În ceea ce priveşte corupţia, vom face două lucruri. Vom elimina prin metode legale
funcţionarii corupţi din sistem la toate nivelurile şi vom elimina practicile vicioase care au
generat corupţie şi fraude. Aici mă refer la eliminarea corupţiei în procesul de achiziţii, în
procesul de eliberare a certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire şi altor acte
permisive, dar şi în domenii de importanţă vitală în administraţia capitalei, cum ar fi finanţarea
instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medicale, transport, etc. O altă prioritate a politicii noastre
este asigurarea unui management eficient în domeniul administrării patrimoniului municipal
pentru a pune capăt înstrăinării ilegale a terenurilor, imobilelor, proprietăţii municipale, etc. şi
ratării premeditare a miliarde de lei la bugetul municipal”. Pentru început, Andrei Năstase își
propune să organizeze un audit la toate întreprinderile municipale, pentru ca ulterior să asigure
un management performant al acestora în interesul beneficiarului de servicii - locuitorul
capitalei.
Recomandări de modificare a infrastructurii de tineret și a cadrului juridic
Dezvoltarea comunicării electronice a administraţiei publice
Tinerii sunt segmentul social care preferă să comunice online. Canalele de comunicare online
sunt mai fezabile din punct de vedere financiar și de timp, atât pentru autorităţile publice, cât și
pentru tineri. Crearea și menţinerea unor web-siteuri ale au- torităţilor publice, care ar fi
actualizate permanent, ar fi o plat- formă foarte comodă pentru tineri de a fi la curent cu cele mai
noi activităţi care ţin de atribuţiile autorităţilor publice. Obliga- rea autorităţilor publice de a avea
e-mailuri instituţionale și de a răspunde la petiţii electronice, ar intensifica interacţiunea dintre
cetăţeni și autorităţi, deoarece comunicarea ar avea loc de câteva ori mai rapid decât are loc prin
suport de hârtie. Dez- voltarea infrastructurii de comunicare electronice a autorităţi- lor publice
va crea un cadru prietenos de implicare a tinerilor în procesele decizionale.
Digitizarea arhivelor instituţiilor publice și accesul liber al cetăţenilor la fondul arhivistic
electronic. Accesul tinerilor la fondul arhivistic la nivel local și naţional este o prioritate la nivel
european, deoarece dezvoltă interesul făţă de comunitate și dorinţa de implicare în viaţa publică.
Deoarece fondul arhivistic este păstrat prioritar pe suport de hârtie, acesta este supus sistemic
degradării, motiv din care soluţia optimă fiind digitizarea. Fondul arhivistic digitizat este mai
accesibil tinerilor, deoarece poate fi accesat online. Acest fapt poate fi extrem de util tinerilor
juriști, jurnaliști, istorici, cer- cetători deoarece în fondurile arhivistice există prioritar docu-
mente administrative. Autorităţile publice ca MoldSilva, Regis- tru și Ministerul Afacerilor
Interne care și-au digitizat până în prezent arhivele și-au crescut randamentul de lucru și calitatea
serviciilor prestate. Crearea infrastructurii juridice și instituţio- nale pentru digitizarea arhivelor
publice depășește cadrul de cercetare al acestui studiu, dar Guvernul RM se poate conduce de
experienţa Letoniei în acest domeniu.
22
Crearea unei platforme digitale de comunicare pentru tineri
În conformitate cu practica întâlnită în ţările europene, care au inclus în strategiile naţionale de
tineret, crearea unor platforme digitale de comunicare pentru tineri, se propune crearea unei
platforme similare în Republica Moldova. Această platformă va avea scopul să asigure tinerii
interesaţi să se implice mai activ în viaţa publică a comunităţii sau la nivel naţional cu acces la
informaţiile relevante pentru acest deziderat. Această platfor- mă, de asemenea, va putea fi
folosită de autorităţile publice care doresc să afle părerile tinerilor pe diferite politici de tineret pe
care vor să le implementeze. Platforma digitală de comunicare va fi utilizată și ca o hartă
naţională cu fondurile de tineret existente și modul de accesare a acestora. Centralizarea acestor
activităţi în cadrul unei platforme, va fi de ajutor atât tinerilor care se iniţiază în activităţi ce ţin
de procesele decizionale, cât și pentru autorităţi care vor putea cunoaște pulsul în rândul tinerilor.
Finanțarea organizațiilor politice de tineret
Pentru buna funcţionare a unei organizaţii politice de tineret este nevoie și de anumite surse
financiare și planificarea acestora. Astfel, conform Legii cu privire la partidele politice,
paridele poltice se finanţează din: cotizaţii, donaţii, subvenţii de la stat, alte surse. Aportul
organizaţiilor de tineret pentru partidele politice, în special în campaniile electorale, este extrem
de util. Dar modul de organizare a partidelor politice creează un cadru defectuos în care
organizaţiile de tineret sunt solicitate doar în campaniile electorale. Acest fapt se datorează unei
organizări slabe din cauza unui cadru organizaţional neformal și lipsei de finanţare pentru
activităţi. În acest sens, transferarea a 10% din veniturile partidului către organizaţiile de tineret
ar fi un aport semnificativ pentru buna funcţionare a acestora nu doar în campaniile electorale.
Aceste surse financiare ar fi extrem de utile pentru implementarea programului politic al
organizaţiilor de tineret, crearea unor acţiuni sociale, evenimente promoţio- nale, activităţi de
recrutare etc.
Criza politică, economică și socială din societatea moldovenească are un efect
destabilizator pentru tineret. În general, contextul actual nu este prielnic pentru o bună dezvoltare
a sectorului de tineret, iar consecinţele sunt simţite direct de tineri. Din punct de vedere politic,
avem o clasă politică închisă la idei inovative venite de la tineri, cu organizaţii de tineret cu
statut juridic neformal și fără pârghii legale de a influenţa viaţa politică. Sfera educaţională nu
este racordată la noile cerinţe de pe piaţa muncii, ceea ce creează probleme pentru agenţii
economici și creș- te șomajul în rândul tinerilor. Salariile mici din majoritatea domeniilor
economice favorizează emigraţia tinerilor. Un fenomen și mai nociv pentru economie este brain
drain, fenomen care în termeni proximi nu este simţit, dar pe termen lung va avea consecinţe
foarte negative. Din punct de vedere social, sfera de tineret se află, de asemenea, într-o stare
dezastruoasă. Motivul principal sunt valurile de migraţie masivă din anii precedenţi, care au creat
în efect familii mo- noparentale sau copii crescuţi și educaţi de bunici sau rude. O parte din
responsabilitate cade și pe umerii statului care nu creează infrastructură de tineret pentru ca
timpul liber al tinerilor să fie umplut cu diferite activităţi de dezvoltare personală și profesională.
Toate aceste sfere ale vieţii publice au efect demotivator pentru tineri și scad nivelul de implicare
a tinerilor în procesul decizional și în cadrul organelor elective. Ridicarea nivelului de implicare
a tinerilor în procesul decizional și în cadrul organelor elective este un proces multidimensional,
care necesită conjugarea eforturilor tutoror actorilor ce au tangenţe cu tinerii și îmbunătăţirea
sistemică a legislaţiei în vigoare. Implementarea recoman- dărilor pe care le-am colectat din
experienţa unor ţări cu un sector de tineret activ implicat în via- ţa publică, dar și cele ce au
reieșit din realitatea moldovenească vor fi un pas important pentru tinerii moldoveni în
implicarea în viaţa publică. Fiecare din recomandări poate aduce beneficii concrete pentru tineri,
dar implementarea tuturor recomandărilor poate crea o spirală motiva- ţională care să creeze
premizele pentru o implicare activă în afacerile publice, fapt care pentru Republica Moldova este
o necesitate vitală.
23
1. Denis Zacon, Nivelul de implicare a tinerilor în procesul decizional și în cadrul organelor

elective,
https://www.cntm.md/sites/default/files/Nivelul%20de%20implicare%20a%20tinerilor%20%C3
%AEn%20procesul%20decizional%20%C8%99i%20%C3%AEn%20cadrul%20organelor%20el
ective.pdf
2. Ovidiu VOICU, Victoria COJOCARIU, Implicarea tinerilor pentru o schimbare social
pozitivă în RM,
https://www.soros.md/files/publications/documents/Implicarea%20tinerilor%20schimbare%20p
ozitiva%20%28april%202017%29.pdf
3. Tinerii și participarea la decizie, Simona ILIE, Claudia PETRESCU,
http://revistacalitateavietii.ro/2005/CV-3-4-05/2.pdf
RELEVANŢA ACTUALĂ A MODELULUI ANTIC GRECESC DE

EDUCARE CIVICĂ A TINERILOR
Cristina BODLEV,
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, studentă, anul II
The study addresses to the problem of civic education of young people from the Republic of
Moldova to ensure a higher level of their involvement in political life. It proposes a retrospective
of the educational models that were applied long time ago, as the ancient Greek model, as a
starting point for the forming of the civic consciousness of young people nowadays. It supports
the idea that under the terms of the option for a democratic society, the society and, implicitly,
the youngs must use any model of civic education, regardless of age, which proves to be relevant
to the situation.
Cuvinte-cheie: educație civică, tineri, cetățeni, normă morală
Dezvoltarea societăţii civile are o importanţă cheie pentru valorile fundamentale,

democratice şi pluraliste a oricărei ţări, dar şi pentru încurajarea implicării sociale a cetăţenilor în
procesele de dezvoltare. Dezvoltarea sectorului asociativ reafirmă drepturile constituţionale ale
cetăţenilor, inclusiv dreptul la libertatea de asociere, libertatea întrunirilor, libertatea de
exprimare. Prin activităţile lor, cetăţenii contribuie la o dezvoltare comprehensivă, la
îmbunătăţirea standardelor de trai şi a calităţii vieţii [5].
Drept model, în scopul preluării valorilor educative sau sursă de inspiraţie, pentru
educarea tinerei generatii, poate servi modelul de educație a tinerilor, aplicat în Grecia antică.
În general, valorile educative ale grecilor antici au fost, de la Renaştere încoace, surse de
inspiraţie în elaborarea de către europeni a propriilor modele de educaţie. Și aceasta, pentru că
ele nu sunt străine de cugetarea şi simţirea noastră şi, aşa cum observa cu două secole în urmă
Hegel, „orice om care gândeşte, când se apropie de Grecia, se simte acasă” [6].
24
Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia
membrilor comunităţii ei. Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul
şi cetatea. În atingerea scopului educațional preconizat, grecii antici considerau drept principale
mijloace de educaţie gimnastica şi muzica. Prima, în opinia lor, cultivă corpul omului, a doua,
înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului.
Educaţia intelectuală ţinea, în vechea Atenă, până la 14 ani: copiii învăţau scrisul şi cititul,
noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale –
învăţau oratoria şi filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului
prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de
sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui, fântâni şi porticuri.
Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea
discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a trupului.
În Atena antică, educaţia viitorilor cetăţeni cădea, sub aspect juridic, în seama statului,
chiar dacă în practică cetatea acoperea numai cheltuielile pentru orfanii de război.
Marile modele de educaţie, elaborate de lumea greacă, apar în cadrul politic concret în
care omul îşi duce existenţa. Din această perspectivă, cultivarea trupului şi a spiritului la nivelul
copilăriei şi adolescenţei reprezintă numai începutul formării omului. Valorile marilor modele
vizează normele morale de conduită ce călăuzesc pe om în cursul întregii vieţi [1].
Semnificativ, în acest sens, este modelul teoretic al educației civice pe care îl propunea
marele filozof antic și fondator al idealismului obiectiv, Platon, care precizează că „Datoria
cetăţeanului faţă de stat constă în a avea faţă de acesta veneraţie, supunere şi îngrijire, iar datoria
statului este educarea cetăţeanului bun – omul înzestrat cu înţelepciune, cumpătare, curaj şi
dreptate. Acesta este, în concepţia lui Platon, omul care se supune dreptăţii, respectă patria sa şi
legile statului (Constituţia), legea fiind un mijloc de învăţare a dreptăţii **. „Cel ce nu săvârşeşte
nici o nedreptate merită să fie cinstit, dar acela care nu suferă nici măcar ca ceilalţi să fie
nedreptăţiţi, merită de două ori atâta cinste” (Legile, p. 147). Statul, deci, este educatorul
cetăţenilor săi, iar educaţia este principalul mijloc de evoluţie a concepţiei despre om ca cetăţean
şi despre stat (cf. Republica VII, 534 e). Pentru educarea comportamentului civic, Platon scrie
Legile – dialog considerat un manual al bunului cetăţean – în care este prezentat un lanţ „de
mijloace” de susţinere a îndartoririlor civice la nivelul vieţii comune, compus din: interesul
comun pentru apărarea legii, judecata morală dreaptă asupra felului cum este definită legea,
închegarea unei relaţii armonioase între judecată şi obiceiuri, întărirea sentimentului de
comunitate, prin serbări, cântec şi dans, care să exprime binele şi frumosul în viaţă.” [4].
Aristotel defineşte omul-cetăţean ca o „fiinţă politică” (zoon politikon). De aceea, sarcina
de căpetenie a cetăţii este educaţia cetăţenilor ei şi, în consecinţă, iniţiativa individuală trebuie să
fie cât mai limitată. Cetatea orientează această educaţie către interesele sale. În viziunea lui
Platon şi Aristotel, aspiraţia acestei educaţii trebuie să fie formarea unor cetăţeni liberi şi cinstiţi.
Îmbinarea educaţiei corpului şi a spiritului are ca ultim scop crearea unui cetăţean animat de
sentimentul de nobleţe şi ideea de libertate.
Educaţia omului nu poate fi imaginată în acest sistem în afara cetăţii. În Atena epocii
antice, noţiunea de cetăţean nu se defineşte în raport cu apartenenţa unui om la cetate, unde
participă la viaţa economică şi socială, ci prin modul în care se implică în problemele corpului
politic, în „participarea la justiţie şi putere”, cum spunea Aristotel. Dreptatea însăşi e un lucru
politic şi ea nu există în afara cetăţii. Aici omul îşi cultivă virtuţile şi îşi probează forţa sa
morală, substanţa spiritului civic atenian. Aceasta nu înseamnă că omul, cetăţeanul îşi
subordonează comandamentele morale intereselor cetăţii. Dimpotrivă, în viziunea lui Aristotel,
cetăţile se definesc în funcţie de atingerea scopului suprem, care este „traiul bun” al cetăţeanului,
identificat cu „fericirea” omului. Sunt „fericiţi” numai acei oameni care aşază la baza existenţei
lor virtutea şi înţelepciunea, din care nu sunt excluse însă bunurile corporale. Ţelurile cetăţii
„juste” nu trebuie să se opună ţelului cetăţeanului său. În cetăţile „injuste”, cum este Sparta,
educaţia, organizată aproape exclusiv pentru război, este nocivă.
25
Principala virtute a vieţii contemplative este filosofia. Oamenii ce se disting prin virtute
îmbină cele două moduri de viaţă: acţiunea şi contemplaţia, viaţa politică şi viaţa filosofică.
Aristotel pare să arate preferinţă pentru viaţa activă, câtă vreme ea cuprinde şi contemplaţia, prin
gândirea ce stă la baza faptei. Deşi nu a excelat în privinţa practicii politice, gândirea politică din
Grecia antică stă la baza creării democraţiei văzută ca formă, ca mijloc de exercitare a puterii
politice. Cu toate limitele ei, una dintre acestea fiind aceea ca alegerea magistratilor, a
conducatorilor se facea prin tragere la sorţi, întrucat vechii greci considerau că toţi cetăţenii sunt
apţi şi capabili să conducă, zeitatea trebuia doar să decidă pe cel care urma să îndeplinească
aceste funcţii, democraţia ateniană a creeat unele principii care şi astazi şi-au păstrat
valabilitatea, cum ar fi participarea directă, egalitatea între cetăţeni, posibilitatea de revocare a
celor aleşi etc[1].
In scopul funcţionării şi consolidării democraţiei într-un stat, este extrem de important, ca
cetăţenii să se implice în procesul de elaborare, luare şi respectiv implimentare a deciziilor.
Totodată, astfel se poate asigura o mai mare adecvabilitate a programelor şi deciziilor de acţiune
la nevoia social-comunitară, şi participând la elaborarea lor programele vor fi mai uşor înţelese
de cetăţeni, bucurându-se de o susţinere mai largă din partea acestora.
Revenind la grecii antici, aceştea au ştiut cum să-şi înflorească societatea, ca peste secole
oamenii să le aducă exemplul sau chiar să îl preia cu multă demnitate şi mândrie.
Modelul antic grecesc ar trebui să fie preluat şi de noi, tinerii cetăţeni ai unui stat, care necesită o
regenerare totală. Tinerii trebuie să înţeleagă, că implicarea lor în luarea deciziilor de stat este
extrem de importantă, fiindcă noi suntem viitorul societăţii în care trăim.
Educaţia tinerilor cetăţeni din Grecia Antică poate servi drept sursă demnă de inspiraţie
pentru cetăţenii Republicii Moldova mai ales trebuie să atragem atenţie asupra faptului că vechii
greci, considerau că toţi cetăţenii sunt apţi să conducă, și insistau pe egalitatea intre cetăţeni. Dar,
fără îndoială, grecii antici nu admiteau ca cetățenii, dornici să se implice în viața politică, să nu
fie pregătiți pentru această activitate. În această ordine de idei, pentru înțelepții antici, era absolut
necesară și indicată educația civică de care, în mare parte, trebuia să se ocupe cetatea (statul).
În prezent din punct de vedere al dezvoltării umane, nivelul de educaţie al unei ţări se
caracterizează prin rata de alfabetizare şi rata bruta de cuprindere în toate nivelurile de
învăţământ mediu. În funcţie de rata de alfabetizare Republica Moldova ocupă un loc relativ înalt
în clasamentele globale. În 2007 rata de alfabetizare, conform Raportului de Dezvoltare Umană a
constituit 99,2% plasând Republica Moldova pe locul 17 după Kyrgyzstan şi Polonia şi
devansând Tongo şi Albania. Însă comparaţiile globale trebuie făcute cu precauţie, întrucât
metodologiile de calcul ale acestui indicator diferă de la o ţară la alta. Nivelul înalt al
alfabetizării populaţiei adulte din republică poate fi considerat drept un merit al politicilor
educaţionale din perioada anterioară, nefiind legate în mod direct de politicile educaţionale
actuale. În 2008 rata de alfabetizare a populaţiei adulte calculate de către Biroul Naţional de
Statistică a fost de 99,1%.Conform datelor statistice internaţionale, în 2007 rata brută de
cuprindere în toate nivelurile de învăţământ din Republica Moldova a fost de 71,6%, plasând ţara
noastră pe locul 100 în clasamentele globale, după Bahamas şi Nicaragua şi devansând Fiji şi
Malayzia. Valoarea acestui indicator este mai mică decât cea din România (79,2%) şi cea din
Ukraina (90,0%).
La moment avem foarte multe probleme cu care se confruntă societatea, iar una dintre
dintre ele, care se „clasează” în fruntea „clasamentului” este indiferenţa, înstrăinarea cetăţenilor
faţă de procesul de guvernare. Literalmente în acest context, ca în multe altele, societatea civilă
formează un element important al procesului democratic. Societatea civilă oferă cetăţenilor o
cale de alternativă, alături de cele ale partidelor politice, canalizarea diferitor opinii şi asigurarea
unor interese diverse în procesul de luare a unor decizii indiferent de natura acestora.
Luarea unor decizii care îţi schimbă viaţa se poate compara cu un război civil intern.
Armate de emoţii în conflict, fiecare cu propriul arsenal de motive, luptându-se între ele pentru
supremaţie în mintea noastră. Iar deciziile care rezultă, indiferent că sunt îndrăzneţe sau timide,
bine gândite sau impulsive, pot fie să stabilească cursul acţiunii, fie să îl întunece [3].
26
Se schimbă lumea, se schimbă mintea noastră, mintea copiilor noştri se schimbă şi
ea, se schimbă ştiinţele, teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, educaţia noastră se schimbă
mereu, profesiile şi locurile de muncă ale oamenilor sunt într-o continuă schimbare, se schimbă
mentalităţi, religii şi filosofii, se schimbă mijloacele de transport şi de comunicaţii, se schimbă
infrastructura şi natura, se schimbă OMUL. E bine sau e rău? [2].
Dacă toate aceste schimbări conduc la menţinerea sau mai mult la impulsionarea tendinţei
tinerilor spre o educaţie de calitate precum şi spre o educaţie civică, atunci schimbările sunt doar
de salutat.
1. Stelian Brezeanu, Istorie: manual pentru clasa a IX-a, Bucureşti, ALL EDUCATIONAL,
1999
2. Marin C. Călin., Filosofia Educaţiei, Bucureşti, Aramis Print, 2001.,
3. Jim Rohn in 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii.,
https://www.slideshare.net/relu27/sapte-strategiipentruobtinereabogatieijimrohn
4. Marin Vlada în Orizont 2020, o provocare pentru profesorii din întreaga lume (2011)
5. Strategia de Dezvoltare a Societăţii Civile din Republica Moldova 2012-2015 Proiect, 24
mai 2012., http://msmps.gov.md/sites/default/files/strategia-de-dezvoltare-a-societ-ii-civile-din-
republica-moldova-2012-2015.pdf ,vizitat pe 30 apr. 2018
6. Horia Dumitru Oprea, Educaţia în Grecia antică. Modele şi valori.,
https://istoriiregasite.wordpress.com, vizitat pe 30 apr. 2018.
ACTIVISMUL POLITIC AL TINERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
THE POLITICAL ACTIVISM OF YOUTH IN THE REPUBLIC OF

MOLDOVA
Gestina PARA,
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, anul I
This article assume an analytical approach to the political activism of young people in
the Republic of Moldova. According to the studies, most of young people are passive and
uninterested in politics activities, which means the lack of specialists in this field. For these
reasons, various associations are being created in the Republic of Moldova that encourage the
young generation to get involved and to contribute to the country's development, which is an
important step for a democratic state.
Key words: the youths, democratic society, associations, parliamentary elections, local
elections, presidential elections, involvement, development.
Motto: «Moldova nu este a mea, nu este a voastră, este a urmașilor noștri, a urmaşilor
urmașilor noștri, în veacul vecilor.»
Stefan cel Mare și Sfânt
27
Implicarea civică activă și responsabilă este considerată una dintre trăsăturile cheie ale
unei societăți democratice. Acoperind o umbrelă foarte vastă de acțiuni, de la formarea de
asociații sau participarea în organizații, la a fi voluntar pentru diferite cauze și a reacționa critic
la injustiții în comunitate, angajamentul civic încurajează dezvoltarea unei cetățenii active. În
această imagine, tinerii comportă un interes special. Uneori văzuți ca având mai puține resurse
materiale decât cetățenii de vârstă medie, tinerii sunt totuși angrenați în multiple forme de
participare și activism în și dincolo de comunitățiile lor.
Totuși, analizând datele statistice disponibile, experții constată o participare politică și
civică scăzută a tinerilor din Republica Moldova. Într-un context general de dezinteres și lipsă a
implicării, tinerii sunt chiar mai puțin activi și interesați decât media populației. Chiar dacă este
remarcată o implicare activă prin intermediul rețelelor sociale, aceasta nu are o corespondență
deplină în offline.
Majoritatea tinerilor din Republica Moldova fac parte din categoria pasivă. Aceștia au
venituri mici, educație și nivel de informare redus, au mai puține relații utile, fiind conservatori
și intoleranți. Tinerii din această categorie rămân înafara tuturor programelor, inclusiv ce țin de
participare. Ei sunt preocupați, în fond, de rezolvarea problemelor socio-economice cu care se
confruntă. De cealaltă parte, minoritatea activă este reprezentată de tinerii care participă la
consultări, care încearcă să se implice în procesele de luare a deciziilor. Sunt tineri în căutarea
oportunităților de dezvoltare personală și profesională.
Pentru a merge spre o evoluție, Republica Moldova are nevoie de tineri activi, care au
curajul de a se implica în viața politică, de a-și exprima liber opinia, clar argumentată, bazată pe
exemple concrete, și de tineri care nu se resemnează în fața nedreptății. Luând în considerație
aceste criterii, este de datoria fiecărui politician să devină un exemplu pentru tineri, un fel de
motivație pentru noua generație, care ar spori numărul tinerilor care se implică în politică, care
vor să vadă schimbarea și în Republica Moldova.
Implicarea tinerilor în activitatea partidele politice
Nu există un standard internațional care să stabilească limitele de vârstă pentru tineret.
Organizația Națiunilor Unite (și toate instituțiile afiliate) folosește în rapoartele proprii grupa de
vârstă 15-24 de ani. Uniunea Europeană, în propria strategie pentru tineret, se referă la intervalul
15-29 de ani, dar fiecare dintre statele membre are definiții proprii în legislația națională, iar
acestea sunt foarte variate.
Forme de implicare civică a tinerilor:- 7% dintre ei semnează petiții;- 6% participă la
demonstrații de protest;- 4% participă la o grevă;- 3% sunt membri ai unui ONG;- 3% sunt
membri ai unei organizații religioase, sunt membri ai unui partid politic, ai unui sindicat sau ai
unui grup de inițiativă cetățenească.
Dan Caranfil, membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a participat la
Forumul Național al Tinerilor organizat de Fundația Est-Europeană. Documentele prezentate la
Forum presupuneau rezoluții, studii despre implicarea tinerilor. Interesându-se în primul rând de
activismul tinerilor (16-30 de ani, potrivit legislației actuale) și dorința lor de implicare în luarea
deciziilor (în domeniul politic) [1] Dan Caranfil a constatat că circa 11,7% din tineri se implică
în organizațiile de tineret a partidelor politice. Astfel rezultă că, cel puțin 1 din 10 tineri este
hotărât în ceea ce privește apartenența politică și, mai mult decât atât, o declară în public.
Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a organizat în toamna anului
2016 o masă rotundă cu reprezentanții organizațiilor de tineret ale partidelor din R. Moldova.
După cum comunică TRIBUNA [2], problema principală abordată în cadrul discuțiilor a fost
implicare tineretului în politică și cum lucrează cu tinerii organizațiile de tineret. Reprezentanții
mai multor partide au menționat că majoritatea tinerilor nu se interesează de politică și nu cunosc
cel puțin elementarul.
Un reprezentant al Partidului Democrația Acasă a menționat că una din cauzele care
determină indiferența tinerilor pentru politică o reprezintă apolitismul instituțiilor de învățământ
din țară. Prin urmare, tinerii habar nu au ce este un sistem politic, care sunt funcțiile unui partid
28
politic sau care sunt competențele de care dispun organele statale ale relațiilor și politicii externe
ale Republicii Moldova.
Pentru a spori cât mai mult implicarea activă a tinerilor în politică, pentru a educa un
spirit civic în noua generație, în anul 2011, la 12 decembrie a fost creată asociația obștească
Garda Tânără [3] de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. În acest sens, asociația
menționată anterior își propune drept scop promovarea spiritului activ al tinerilor și contribuirea
în formarea poziției civice [4].
La ora actuală, numărul membrilor Gărzii Tinere este aproximativ de 4000 de personae
[5]. Tinerii sunt implicați în diverse proiecte internaționale, educaționale, proiecte de binefacere
și altele, iar anual în localitatea Vadul lui Vodă, pe malul râului Nistru are loc tradiționala tabăra
de vară Teritoriul Tinerilor. Participanții la forum asistă la lecții oferite de politologi, politicieni,
dar și funcționari publici. Tinerii au ocazia să își prezinte proiectele politice și să facă cunoștință
cu ideile semenilor lor.
O altă organizație de tineret este cea a Partidului Democrat din Moldova, Tineretul
Democrat, fondată la 15 mai 1998 din inițiativa reprezentanților tinerei generații din cadrul
partidului care doreau să se implice mai activ în transformările ce aveau loc în societate.
Tineretul Democrat își desfășoară activitatea în conformitatea cu Statutul Partidului Democrat
din Moldova şi Regulamentului de Organizare şi Funcționare TD PDM. Din anul 2006, Tineretul
Democrat este membru al International Union of Socialist Youth (IUSY). Uniunea Internațională
a Tineretului Socialist (IUSY) cuprinde organizații socialiste, social-democrate şi laburiste de
tineret din mai mult de 100 de state ale lumii. IUSY este un membru al Internaționalei Socialiste.
Scopul principal al organizației Tineretul Democrat al Partidului Democrat din Moldova
este de spori implicarea socială şi politică a tinerilor, în vederea asigurării unei schimbări prin
modernizare a societății [6].
În urma unor cercetări, s-a depistat că, cea mai activă organizație de tineret este cea al
Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tineretul Liberal Democrat din Moldova (TLDM).
TLDM a fost fondată la 21 noiembrie 2008 și întrunește în prezent peste 14 000 de membri de pe
întreg teritoriul Republicii Moldova. După momentul fondării, TLDM a devenit foarte rapid cea
mai dinamică și cea mai activă organizație politică de tineret din Moldova. Cei 14 000 de
membri ai TLDM se regăsesc în 32 de structuri teritoriale în fiecare raion, 9 cluburi studențești
liberal-democrate în cadrul celor mai mari universități ale țării și un club al liceenilor Youth Club
2.0. Misiunea organizației este să contribuie la elaborarea, promovarea și implementarea
măsurilor care vor facilita dezvoltarea ireversibilă a procesului de integrare europeană a
Republicii Moldova.
Candidații la alegerile locale/parlamentare în rândul tinerilor
Majoritatea studiilor recente se concentrează, atunci când analizează dimensiunea
participării tinerilor, pe exercitarea drepturilor de a alege și de a fi ales. Indexul de tineret citează
datele Comisiei Electorale Centrale, arătând o rată de participare la alegeri semnificativ mai
scăzută în cazul tinerilor (18-29), decât media națională: la alegerile parlamentare din 2014,
34,43% (față de 64,64% media națională), iar la alegerile locale din 2015 (primul tur), 30,73%
(față de 55,32%).
În ceea ce privește reprezentarea tinerilor, datele oficiale oferă informații doar
despre funcțiile alese. La alegerile locale, dintre candidații la funcția de Primar, doar 16.41% au
fost tineri, iar dintre primarii aleși, doar 3,34% au sub 30 de ani [10]. Ponderea candidaților tineri
pentru Parlament nu este relevantă, pentru că aceștia sunt de cele mai multe ori plasați pe poziții
considerate neeligibile, la finalul listelor de partid. Este însă relevant că în legislativul actual,
doar 4 aleși sunt tineri sub 30 de ani.
Existența unei limite inferioare de vârstă (25 ani) pentru alegere explică parțial
subreprezentarea tinerilor, prin faptul că o bună parte a grupului social nu are încă dreptul de a fi
ales.
O altă explicație este dată de interesul foarte scăzut al tinerilor față de politică. Conform
datelor studiului Biserică și Stat în Republica Moldova, în august 2016, deci într-un an electoral
29
cu o alegere importantă a Președintelui, 76% dintre tineri s-au declarat destul de puțin (42%) sau
foarte puțin (34%) interesați de politică; 19% erau destul de interesați, iar 4% foarte interesați de
subiect.
Voința poporului constituie baza puterii de stat și această voință se exprimă prin alegeri
libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Începând cu anul 1994, în Republica Moldova se desfășoară câteva tipuri de alegeri generale:
- Parlamentare — în cadrul cărora sunt aleși deputații în Parlament;
- Locale — în cadrul cărora se aleg consilierii locali și primarii;
- Prezidențiale — până în anul 2000 Președintele Republicii Moldova era ales prin vot direct,
iar începând cu 2000 alegerea șefului statului tine de competența Parlamentului și apoi prin
decizia Curții Constituționale din 4 martie 2016 s-a revenit la alegerea Președintelui prin vot
direct de către cetățeni.
În iunie 2015, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri generale locale, în urma
cărora au fost aleși 898 primari, 1,116 consilieri raionali și 10,564 consilieri
sătești/comunali/orăşeneşti. Alegerile din iunie 2015 au reprezentat cea de-a șaptea campanie
electorală pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Dintre cei 17 candidați la funcția de
primar general al municipiului Chișinău era doar o tânără – Elizaveta Moscaliciuc, candidat din
partea Partidului «Renaștere» (PR).
În 2015 au avut loc alegerile locale la funcția de consilier în Consiliul municipal
Chișinău. Astfel, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova au candidat 6 tineri din
numărul total de persoane, din partea Partidului Comunist din Republica Moldova au candidat 59
de persoane 9 dintre care erau tineri. Din partea Partidului Liberal au candidat la funcția de
consilier în Consiliul municipal Chișinău 53 de persoane și doar 10 din ei erau tineri. Partidul
Socialiștilor din Republica Moldova a înaintat 56 de candidați, 12 din ei fiind tineri, iar Partidul
Democrat din Moldova a înregistrat 54 de candidați la această funcție, 7 din ei erau tineri.
Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au fost cea de-a VIII-a competiție
electorală de acest fel după proclamarea independenței Republicii Moldova, la scrutin
participând 26 concurenți electorali (la finele campaniei au rămas 24 concurenți). Rata de
participare la scrutin a constituit 57.28%, iar mandatele de deputat au fost distribuite în felul
următor: PSRM — 25 mandate, PLDM — 23, PCRM — 21, PDM — 19 și PL — 13.
Conform acestor rezultate, constatăm că din acei 101 de deputați în Parlamentul
Republicii Moldova doar 4 dintre ei sunt tineri: Radvan Marina și Odnostalco Vladimir membri
ai PSRM, Ţuţu Constantin membru al PDM și Spatari Mihaela – membru al PLDM.
Dacă e să analizăm lista candidaților pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii
Moldova, vom constata că numărul tinerilor este foarte scăzut și diferă de la un partid la altul.
Astfel, candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 30
noiembrie 2014 din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM) din rândul tinerilor au fost
doar 5 din numărul total al candidaților (98), dintre care doar unul a obținut această funcție –
Constantin Țuțu, sportiv de performanță din s. Băcioi, mun. Chișinău.
Candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014
din partea Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD) din rândul tinerilor au fost 41 la număr
din cei 85. Printre ei se numără Ciobanu Victor - economist, jurist, director economic, “PRAG-
3” S.R.L., președintele Partidului Popular Creștin Democrat; Salagor Cezar - licențiat în relații
internaționale, șef de secție, Consiliul raional Rîşcani și alții.
Din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au candidat, din
rândul tinerilor, 15 persoane, dintre care Spatari Mihaela - specialist în comunicare publică,
prim-vicepreședintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova, care a obținut funcția de
deputat în Parlamentul Republicii Moldova; Gherciu Sergiu, jurist, consultant principal al
Cancelariei de Stat a Republicii Moldova [6] și alții.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înregistrat 18 persoane
din rândul tinerilor dintre cei 103 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii
30
Moldova [7], iar Radvan Marina, o tânără actriță din mun. Chișinău, a fost cea care a obținut
acest post, alături de încă un tânăr - Odnostalco Vladimir.
Partidul Comunist Reformator din Moldova (PCRM) a propus 23 de tineri din
numărul total de candidați (61) la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova [8], dar
niciunul din ei nu a obținut acest post.
Candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ai Partidului Liberal
(PL) au fost 103 la număr, dintre care doar 17 din ei erau din rândul tinerilor.
Atitudinea civică a tinerilor
Tinerii joacă un rol foarte important în societatea noastră și anume ei sunt principalii
actori care pot decide viitorul unei țări. Implicarea lor într-un partid ar aduce la schimbări
majore, ar da dovadă de mai multă rigoare, transparență și profesionalism. A te implica într-un
partid înseamnă a da dovadă de curaj, dorință de a schimba lucrurile spre binele societății.
Partidele din Republica Moldova au nevoie de tineri, fiind că ei produc schimbarea, aduc
cu ei provocări și performanță, deoarece anume ei sunt o voce puternică în societate. Majoritatea
tinerilor nu au o atitudine civică, ei sunt pasivi în ceea ce privește politica și nu întreprind nici o
acțiune pentru a interveni cu scopul de a schimba ceva. Însă există și tineri care au curajul de a
demonstra că le pasă cu adevărat de viitorul țării în care locuiesc și în care vor să vadă o
schimbare spre bine în societate. Anume acești tineri manifestă verticalitate și un spirit civic
demn de urmat. Iată câteva păreri ale tinerilor care produc schimbarea, care sunt schimbarea:
Ion Ranga, președintele Tinerii Partidului Popular European din Moldova:
„Pentru mine implicarea în politică încă din perioada liceului a însemnat în primul rând
extinderea rețelei sociale… Oamenii pe care i-am cunoscut de când m-am implicat în politică
mi-au determinat într-un fel sau altul viitorul meu. Experiența mea din implicarea în partid
politic m-a învățat ce înseamnă spirit de echipă, cât de importantă este echipa, dar și cum să
depășești cu brio situații de criză…” [10].
Mihaela Popescu, ex-membru al Partidului Acțiunea Democratică: „La rândul meu ca și
mulți tineri activi din Republica Moldova m-am implicat de nenumărate ori în proiecte politice.
Astăzi fac parte din societatea civilă, însă pentru mine a fost experiență benefică asupra
plămădirii personalității mele. Implicarea politică a tinerilor aduce un nou respiro în viața
politică a țării…Da, tinerii au un interes scăzut față de politică din cauza neinformării și a
faptului că asociază politica cu un partid politic.”
Gabriela Onofriciuc, secretar general Tinerii Partidului Popular European din Moldova:
„Implicarea tinerilor în politică va crea premisele necesare pentru întinerirea clasei politice.
Consider că tinerii au suficient discernământ pentru a conștientiza problemele cu care se
confruntă Republica Moldova. Astfel, prin implicarea responsabilă în politică, au posibilitatea
de a influența cursul evenimentelor, contribuind esențial la dezvoltarea democrației în
Republica Moldova”.
Prin urmare, pentru a se implica în viața politică, tinerii au nevoie de susținerea celor care
fac politică deja de 15 ani și, cred, că ei ar putea democratiza atât partidele politice, cât și
organele de stat. Politicienii ar trebui să reprezinte un exemplu demn de urmat, așa cum se
întâmplă în majoritatea țârilor europene. Tinerii au nevoie de un suport din partea autorităților,
dar, din păcate, acest suport este acum doar la nivel declarativ.
1. Virginitatea politică a tinerilor Autor: Dan Caranfil

https://vox.publika.md/politica/virginitatea-politica-a-tinerilor-315711.html (vizitat 28.12.2017)
2. Partidele politice au spus pe ce pun accent în activitățile pentru tineret Autor: Cristina
Parfeni http://tribuna.md/2016/10/21/partidele-politice-au-spus-pe-ce-pun-accent-în-activitatile-
pentru-tineret/ (vizitat 28.12.2017)
31
3. Garda Tânără este o asociație neguvernamentală, nonprofit, de utilitate publică constituită
prin libera manifestare a voinței persoanelor asociate, în vederea realizării în comun a scopurilor
determinate de prezentul Statut.
4. Registru de Stat al Organizațiilor necomerciale
http://rson.justice.md/organization/view/6589 (vizitat 28.12.2017)
5. Știri http://gardatinara.md/md/top/foto-terrtoriyu-molodezhi-posetil-prezident-strany/
(vizitat 28.12.2017)
6. Lista candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru
alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din partea Partidului Liberal Democrat din
Moldova http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/pldm/list/ (vizitat
09.01.2018)
alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din partea Partidului Socialiștilor din Republica
Moldova http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/psrm/list/ (vizitat
09.01.2018)
alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din partea Partidului Comuniștilor din Republica
Moldova http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/pcrm/list/ (vizitat
09.01.2018)
alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din partea Partidului Liberal
http://www.edemocracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/pl/list/ (vizitat 09.01.2018)
10. De ce trebuie să te implici într-un partid politic, în viziunea tinerilor? Autor: Elena
Putregai https://zugo.md/article/vox-%7C-de-ce-trebuie-s%C4%83-te-implici-%C3%AEntr-un-
partid-politic--%C3%A in-viziunea-tinerilor.htm (vizitat 09.01.2018)
Recenzent: Diana Bencheci, doctor, conferențiar universitar
ORGANIZAȚIILE DE TINERET DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI

ROLUL ACESTORA IN LUAREA DECIZIILOR ÎN STAT
YOUTH ORGANIZATIONS IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA AND

THEIR ROLE IN THE DECISION-MAKING PROCESS
Camelia GONȚA
Universitatea de Stat a Republicii Moldova, FRIȘPA, studentă, anul I
kamelia.gonta@mail.ru
The Republic of Moldova is a young, still unconsolidated democracy, which, for twenty-seven
years, is in a great transition process. Now we are aware that an essential impediment to the
democratic course that the Republic of Moldova has chosen is the Soviet-type mentality, which is
characteristic for a large percentage of the population. Under these circumstances, the only
driving force behind the new democratic society is young people. who are not afraid of change
and look firmly to the future by dreaming of well-consolidated democratic construction. The best
way to achieve this goal is to increase the decision-making power of the young civil society by
creating youth organizations.
32
Keywords: youth organisations, ypung civil society, yputh policies, the decision-making process
Odată cu obținerea mult-râvnitei independențe și constituirea noului stat suveran-Republica

Moldova, societatea s-a pomenit în fața unei provocari fară precedent care a asigurat apariția
unor preocupari pe termen lung, și anume reorientarea statului spre un nou ideal național-
integrarea în Uniunea Europeană și problema edificării unui stat de drept, proces care s-a dovedit
a fi unul complex și dificil pentru democrația relativ tânără caracteristică statului Moldav. Dar,
cu toate acestea, a fost luată hotrârea expresă de a merge ferm înainte și a se afirma drept subiect
de drept pe arena internațională. Deci, pentru realizarea dezideratului suprem s-a purces, cu
multă hotârare și entuziasm la constituirea unei societăți civile-un element-cheie indispensabil
societatii liberal-democratice.
Așadar, în conformitate cu principiile liberal-democratice, statul trebuie să asigure libertaățile
individuale ale cetățenilor și libera lor exprimare, să asigure participarea cetatenilor în procesul
de luare a deciziilor și implementare a acestora. Într-un cuvant, statul de drept care se vrea
Republica Moldova din anul 1991 încoace, trebuie să stimuleze, să încurajeze participarea
cetățenilor la general, și a tinerilor în special în procesul de luare a deciziilor. Deoarece
“Tineretul înseamnă în clipa aceasta tot ce va fi, în faţa a tot ce a fost”, anume tinerii sunt forța
motrice a unui popor, reprezintă resursa strategică a țării, o resursă vitală pentru dezvoltare, cheia
schimbării sociale, creşterii economice şi inovaţiei tehnologice [1]. Anume din acest motiv
tânărului trebuie sa-i fie încredințată puterea de a influența luarea deciziilor în stat. Deci sfera de
acțiune a tinerei societăți civile nu trebuie limitată doar la domeniul politicilor de tineret, ci, după
cum observăm în practică, este relevantă extinderea acesteia, implicarea mai largă a tineretului la
nivel decizional, acest lucru fiind posibil doar în urma consolidării imaginii tinerei societăți
civile, adică înființării organizațiilor nonguvernamentale de tineret- proces ce a cunoscut o
evoluție considerabilă după declararea independenței R.Moldova.
Pentru a asigura o mai bună comprehensiune, o percepere mai amplă a studiului este necesar
să stabilim noțiunile. Deci, definirea legală a categoriei sociale tineri în Republica Moldova
determină tinerii ca fiind persoane cu vârste cuprinse în intervalul 14-35 ani, fapt ce survine în
urma modificărilor efectuate recent prin Legea nr. 215 din 29.07.2016 cu privire la tineret, art. 2
[2]. Anterior, prin Legea nr. 279 din 11.02.1999, limitele de vârstă pentru grupul tineri erau
stabilite la 16, respectiv 30 de ani. Ambele definiții diferă de intervalul 15-29 de ani folosit în
mod uzual în științele sociale pentru tineri.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, tinerii reprezintă aproximativ un sfert din
populația stabilă a Republicii Moldova. Datele BNS indică și o scădere lentă, dar continuă, a
ponderii tinerilor (15-29 de ani) în rândul populației stabile din Republica Moldova, de la 26,5%
în 2012, la 23,6% în 2016. Numărul total de tineri înregistrați în Moldova, în 2016, este de
838.291 persoane. Dintre tineri, 51% sunt bărbați și 49% sunt femei, o situație ușor inversată față
de cea a populației [3].
Prin urmare, prezentul articol este orientat spre identificarea celor mai relevante și ponderate
organizatii de tineret din Republica Moldova și evaluarea rolului acestora în procesul de luare a
deciziilor în stat.
Consider necesar de a începe cu un important centru de tineret de la noi din țară Consiliul
Național al Tineretului din Moldova (CNTM), care este structura asociativă a 60 de organizații
de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în
procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor de tineret. Fiind fondat la 18
februarie 1999, CNTM își bazează activitatea pe principii de organizare și funcționare precum
solidaritate, autonomie organizațională și funcțională, transparență, libertatea opiniei și a
exprimării, eligibilitatea organelor de conducere, egalitatea deplină în drepturi a membrilor și
profesionalism. CNTM, prin intermediul organizațiilor de tineret, realizează misiunea de a
încuraja, implica, reprezenta, și susține tinerii din întreaga țară. Având mai multe direcții de
activitate, CNTM își dorește să mărească numărul tinerilor în structurile de conducere, să-i
implice în procesul de luare a deciziilor, să le formeze spiritul civic. În acest sens, direcțiile
33
principale de activitate ale CNTM sunt 1.Politici de Tineret, 2.Educația Tinerilor, 3.Drepturile
tinerilor și incluziunea socială, 4.Dezvoltarea organizațională și a inițiativelor de tineret.
Spre exemplu, în anul 2017 CNTM a inițiat proiectul „Votul informat CoNTează!” care are
drept scop creșterea participării informate în procesul electoral a tinerilor cu minimul de cca 5%,
în cadrul alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016, sporind astfel gradul de conștientizare
privind importanța votului tinerilor.
O altă structură asociativă de tineret este Liga Tineretului din Moldova este o organizație
neguvernamentală, nonprofit și apolitică, inființată la inițiativa unui grup de tineri în scopul
creării unor posibilități pentru toți tinerii care doresc să aducă o schimbare în viața lor și a celor
din jur. Din informatia expusă pe pagina web a ONG-ului aflăm, de asemenea, că Liga
Tineretului are ca scop crearea posibilităților de dezvoltare a tinerilor prin intermediul
parteneriatelor cu toate instituțiile predispuse să colaboreze și să contribuie la dezvoltarea
societății, misiunea acesteia fiind armonizarea activității tinerilor prin diverse proiecte culturale,
științifice, social-educative [4]. Probabil, s-ar părea că rolul acestei organizaii în proceul
legislativ nu este atat de relevant, însă, prin intermediul activității desfașurate, această
organizație devine un important element coagulant al acțiunii sociale dispersate, pasive,
caracteristice societății Moldave. Astfel organizația de tineret Liga Tineretului din Republica
Moldova își propune să contribuie la sensibilizarea, creșterea participativității civice și sociale a
tinerilor, instruirea tinerilor în diverse domenii prin intermediul training-urilor, școlilor de iarnă,
vară, conferințe. Coordonează activitatea a patru cluburi specializate Clubul jurnaliștilor, clubul
diplomaților, clubul juriștilor și clubul economiștilor. În cadrul acestora, tinerii pasionați de un
anumi domeniu de activitate, își pot dezvolta conoștințele și abilitățile practice, prin intermediul
diferitor training-uri, seminare, conferințe și întâlniri cu profesioniști din Moldova sau de peste
hotare.
Guvernul Tinerilor din Republica Moldova este organizaţie atipică necomercială,
neguvernamentală şi independentă, inregistrată la autoritatea publică copetentă pe 26 aprilie
2011 care îşi asumă rolul de a pregăti o generaţie nouă de lideri, cu suficiente abilităţi teoretico-
practice de a face faţă provocărilor actuale din societate. Activitatea organizatiei este
fundamentată pe principiile de toleranţă, imparţialitate politică, independenţă în luarea deciziilor,
transparenţă, corectitudine, nediscriminare, colegialitate, responsabilitate socială. Organizația
dată, vine să promoveze politici de tineret în colaborare cu instituţiile de stat, organizaţii
neguvernamentale, mass-media, voluntari şi tineri capabili de a se implica în procesul de luare a
deciziilor la nivel local şi naţional, dornici de a schimba lucrurile spre bine. Tineret, incluziune
social, dialog intercultural, cetățenie active, stat de drept, mass-media, educație, voluntariat,
mediu, sport [5].
Republica Moldova, fiind un stat încă tânăr, nu s-a reușit încă să se consolideze o mentalitate,
o poziție comună în vederea identificării celei mai optime căi pentru a atinge un nivel avansat de
dezvoltare și a adera la UE, pluralismul de opinii fiind, în acest sens, un fapt esențial, inevitabil
pentru o comunitate în tranziție. Prin urmare în Republică își desfășoară activitatea numeroase
organizații de tinetet cu caracter politic. Printre acestea se numără; ,,Tineretul Democrat’’ -
organizaţia de tineret a PDM, fondată pe 15 mai 1998, care are drept obiectiv major modelarea
societății prin intermediul investițiilor în sectorul de tineret, astfel încât să fie posibilă asigurarea
unei educaţii de calitate pentru toţi, prin programe coerente, la nivel cu cele din statele europene,
asigurarea servicii de sănătate la standarde bune, sprijin în caz de necesitate, fără discriminare,
obţinerea şi menţinerea siguranţei naţionale, economice şi sociale, existența mai multor
oportunităţi pentru viitorul performant al tuturor tinerilor, adică încadrarea tinerilor pe piața
muncii [6]; ,,Garda Tânără’’ este o asociaţie neguvernamentală, nonprofit, de utilitate publică.
Obiectivele de bază ale oranizației în cauză sunt promovarea spiritului social activ al tinerilor,
formarea poziţiei civice prin intermediul promovării programelor și proiectelor elaborate de
tineri. participarea tinerilor în procese decizionale, sporirea rolului şi participării tineretului în
procesul de luare a deciziilor pe marginea problemelor stringente din societate; sensibilizarea
opiniei publice faţă de problemele tineretului. În vederea realizării scopului dat are loc
34
organizarea și participarea la seminare, conferințe, întruniri, lecții, însoțite de atragerea
specialiștilor calificați în domeniile prioritare de activitate ale Organizației, editarea publicațiilor
periodice pentru copii și tineret, stabilirea relaţiilor de parteneriat cu structurile statale şi
nestatale [7].
Sumând informația expusă în articol ajungem la concluzia că Organizațiile Neguvernamentale
și în special cele cu profil de tineret reprezintă un element esențial, o componentă vitală a
societății civile democratice în formare. Activitatea acestor instituții vine să consolideze opinia
publică generală și este orientată, în special, spre soluționarea problemelor tineretului prin
încadrarea reușită a tinerilor activi în viața politică și în procesul de luare a deciziilor atât la nivel
local, cât și național, crearea posibilităților de dezvoltare a tinerilor prin intermediul
parteneriatelor cu instituțiile guvernamentale și creșterea participativității tinerilor în cadrul
alegerilor, diminuarea pasivității politice și sociale prin eliminarea ignoranței, a dezinformării,
conștientizarea și asumarea de către tânărul cetățean a rolului său determinant în procesul politic
și în evoluția generală a societății.
1. http://obiectivbr.ro, politic, ,,Tinerii sunt viitorul României, resursă strategică a țării’’,

publicat la 24.11.2016
2. http://lex.justice.md, Legea nr. 215
3. http://www.statistica.md
4. http://ligatineretului.md/1197-2/
5. www.govtm.md/
6. http://td.md/
7. http://gardatinara.md/md/
Recenzent: Valentina STAN, doctor, conferențiar universitar
ACTIVITATEA ORGANIZAȚIILOR POLITICE DE TINERET ÎN

VIAȚA SOCIALĂ ȘI POLITICĂ A ȚĂRII
Ilie EFROS
Republica Moldova, Universitatea de Studii Europene din Moldova, student
Political youth organizations are a significant part of the political system. They are an important
support base for their mother parties, as well as central actors in getting new members and
recruiting future decision makers. One of their core functions is influencing policy in their
mother parties. In addition, they work to oversee the interests of young people, and work to
improve youth affairs in general. Political youth organisations complement the work of their
mother parties.
Cuvinte-cheie: organizații politice de tineret, partid politic, democrație, tineret, stat
În societățile moderne, partidele politice par a fi o parte indispensabilă în aproape toate

țările. Un partid politic reprezintă o uniune benevolă legată printr-o ideologie comună, ce are
scopul să dețină puterea sau să participle la exercitarea puterii de stat. Totuși, o altă latură care
reprezintă un partid politic și despre care nu se discută atât de des și aprofundat sunt organizațiile
politice de tineret care sunt o structură separată a partidului.
35
Organizațiile de tineret oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani șansa de a lua
parte la procesul de luarea deciziilor, a învăța despre societate și despre modul în care se
desfășoară viața socială, precum și oportunitățile de a face o diferență. Organizațiile încearcă să
trezească interesul tinerilor față de viața politică și problemele de dezvoltare socială și să
distribuie informații despre aceștia într-o formă adecvată pentru tineri.
Organizațiile de tineret sunt importante pentru partidul mamă. Deseori, prin intermediul
organizațiilor de tineret, partidele primesc noi membri tineri. Tinerii, de asemenea, provoacă
partidele. Organizațiile politice de tineret reprezintă o voce critică necesară în cadrul partidelor
lor mamă. Ele asigură că tinerii sunt nominalizați pentru funcții cheie în alegeri. Ele ajută la
instruirea tinerilor candidați în sistemul electoral și în campanii electorale. Fără organizațiile de
tineret ar exista, fără îndoială, mai puțini candidați tineri și mai puțini tineri reprezentanți
selectați pentru poziții de putere în diferite domenii.
Participarea tinerilor la elaborarea politicilor este importantă pentru caracterul reprezentativ
al democrației. Tinerii sunt experții în problemele tineretului. Deși organizațiile politice de
tineret concurează pentru membri, sprijin și putere politică pentru a-și realiza obiectivele, ele
lucrează bine împreună pentru a îmbunătăți problemele care afectează bunăstarea tineretului. Ele
stimulează, de asemenea, interesul tinerilor și participarea la elaborarea politicilor. Organizațiile
au relații bune și strânse cu partidele lor mamă. Unele partide au, de asemenea, o organizație
separată de studenți.
Organizațiile de tineret funcționează ca asociații separate, alături de partidul mamă, astfel
încât este posibil ca un individ să fie membru al organizației de tineret și nu al partidului mamă.
Cu toate acestea, reprezentarea acestor organizații de tineret în partid poate fi în continuare
puternică, chiar dacă membrii ei nu sunt în mod automat membri ai partidului mamă.
Organizațiile politice de tineret participă activ și la activitatea partidelor lor în alte
privințe. Aceștia desfășoară evenimente comune și activități electorale. Filialele distribuite
geografic sau asociațiile locale ale organizațiilor politice de tineret reprezintă o parte centrală a
structurii organizației. Sarcina unei filiale locale este de a sprijini activitatea de bază a regiunii
sale, de a opera și de a avea o influență în regiune.
Motivele pentru aderarea la o organizație politică de tineret variază. Cel mai obișnuit
motiv, totuși, este dorința de a schimba societatea. O persoană tânără activă aparținând unui
partid poate influența opiniile, cel puțin în cercul propriu de prieteni. Membrii organizațiilor
politice de tineret sunt, de asemenea, adesea activi în alte organizații ale societății civile.
Organizațiile politice de tineret se asigură că activitățile lor sunt transparente și că
membrii lor primesc informațiile necesare. Toate deciziile de la întâlnirile oficiale sunt publice.
Membrii sunt informați cu privire la modul și termenii în care sunt discutate problemele actuale
ale partidelor mamă și modul în care acestea pot influența elaborarea politicilor. Cele mai multe
informații sunt disponibile online pentru a asigura un proces deschis.
Cea mai bună modalitate prin care membrii să aibă o infulență este să participe activ la
activitățile organizației. Membrii pot contacta direct comitetul organizației dacă au inițiative sau
probleme specifice pe care doresc să le influențeze în societate.
În continuare voi vorbi despre activitatea organizațiilor politice de tineret, aducând ca
exemplu organizațiile Tinerii Democrați, PAS Youth, Tinerii Liberal-Democrați și Tineretul
Liberal.
Tineretul Democrat
Tineretul Democrat este organizaţia de tineret a PDM, fondată pe 15 mai 1998, din
iniţiativa reprezentanţilor tinerei generaţii din cadrul partidului care doreau să se implice mai
activ în transformările ce aveau loc în societate. Tineretul Democrat îşi desfaşoară activitatea în
conformitate cu Statutul Partidului Democrat din Moldova şi Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare TD PDM.
Din anul 2006, Tineretul Democrat este membru al International Union of Socialist
Youth (IUSY). Uniunea Internaţională a Tineretului Socialist (IUSY) cuprinde organizaţii
36
socialiste, social-democrate şi laburiste de tineret din mai mult de 100 de state ale lumii. IUSY
este un membru al Internaţionalei Socialiste.
Rezoluţia tineretului democrat
Apărarea drepturilor tinerilor, sporirea participării tinerilor în procesul de luare a deciziilor
şi promovarea politicilor de tineret.
(1) Deschiderea Organizaţiei de Tineret către liceeni, studenţi, tineri angajaţi. Ne propunem ca
Tineretul Democrat să devină o organizaţie cu vocaţie naţională şi un pol de atracţie pentru
tinerii din Republica Moldova.
(2) Un nou mod de a face politică. Avem în vedere renunţarea la metodele învechite folosite de
unele formaţiuni de pe scena politică, în activitatea lor. Noi venim cu o nouă abordare, prin care
atât Organizaţia de tineret, cât şi Partidul Democrat, se definesc drept structuri consolidate pe
baza integrităţii membrilor, competiţiei corectă şi performanţei obţinute.
(3) Stabilirea, menţinerea şi consolidarea contactelor şi acţiunilor comune cu partenerii externi.
În acest sens, Tineretul Democrat va susţine colaborarea cu Uniunea Internaţională a Tinerilor
Socialişti (IUSY) şi cu familia Tinerilor Socialişti Europeni (YES).
(4) Implicarea socială şi politică a tinerilor, în vederea asigurării unei schimbări prin
modernizare a societăţii, în întregul său. Tineretul Democrat susţine măsurile care creează
mecanisme de reprezentare a tinerilor în administraţia centrală şi locală, respectiv în funcţii de
conducere ale statului.
(5) Punerea în aplicare, pe măsura dezvoltării economice a ţării, a unor sisteme de garanţii pentru
tineret, care să permită acestora accesul la un loc de muncă şi posibilitatea continuării studiilor
sau a stagiului profesional. În acest sens, Tineretul Democrat va susţine implementarea strategiei
Uniunii Europene 2020 care prevede susţinerea educaţiei şi încadrarea tinerilor pe piaţa muncii.
(6) Susţinerea unor politici şi măsuri care să permită o mai bună conectare a sistemului
educaţional la cerinţele de pe piaţa muncii. În acest sens, se vor organiza dezbateri şi consultări
publice pe tema şomajului în rândul tinerilor şi combaterea acestui fenomen.
(7) Orientarea profesională a tinerilor. Tineretul Democrat va propune crearea unui ghişeu unic
de meserii, care să aibă un rol de informare şi orientare a tinerilor în gândirea propriei cariere
profesionale. Astfel, acest Ghişeu va permite tinerilor să-şi aleagă o meserie în funcţie de
aptitudinile şi capacităţile personale.
(8) Susţinerea unor măsuri destinate tinerilor aflaţi în mare dificultate. În acest sens, Organizaţia
de Tineret a PDM va încuraja finanţarea programelor de pregătire şi integrare pe piaţa muncii a
tinerilor proveniţi din medii defavorizate.
(9) Sprijinirea iniţiativei private şi a unui mediu de afaceri favorabil investiţiilor, prin care să se
ofere posibilitatea tinerilor cu iniţiativă să-şi dezvolte un business, respectiv să creeze ei înşişi
noi locuri de muncă. Tineretul Democrat susţine înfiinţarea unor fonduri speciale pentru start-up-
urile iniţiate de către tineri, care să valorifice energia, deschiderea pentru inovaţie a acestora.
(10) Asigurarea stabilităţii politice a ţării şi a păcii sociale. Tineretul Democrat, în calitate de
parte integrantă a Partidului Democrat din Moldova, va depune toate eforturile pentru a realiza în
practică obiectivele asumate prin programul de Guvernare şi prin Acordul de Asociere cu
Uniunea Europeană. Vom susţine, de asemenea, măsurile care contribuie la diminuarea
discursului agresiv din societate şi, în schimb, promovarea respectului faţă de valorile naţionale.
(11) Edificarea unui mecanism de comunicare eficient cu toţi actorii sociali compatibili cu
viziunea PDM (ONG-uri, sindicate etc). Pentru aceasta, Tineretul Democrat se declară deschis
spre dialog cu toate structurile care împărtăşesc valorile social-democraţiei europene şi procesul
de integrare europeană al ţării.
(12) Susţinerea cursului de integrare europeană a ţării. Tineretul Democrat rămâne ataşat
dezideratului de integrare europeană pentru că acest lucru înseamnă nu doar mai multă
bunăstare, stabilitate şi libertate pentru Republica Moldova, dar şi o şansă pentru tinerii din ţara
noastră de a se ralia la cele mai înalte standarde profesionale, morale şi civice, şi de a deveni, în
final, mai performanţi.
37
Evenimente: Tinerii Democrați se implică active în viața socială și politică a țării organizând
evenimente ca Fapte Bune, Sărbătorim Ziua Drapelului, acțiuni de salubrizare și de împădurire,
training-uri, turnee sportive, Little Free Library, Ziua Femeii
Pas Youth
Organizația PAS Youth a fost fondată în 2015 și este formată din o echipă de tineri
profesioniști care au scopul să contribuie la dezvoltarea societății, să aducă pe agenda politică
sectorul de tineret și să reprezinte tinerii în structurile decizionale (partid, administrație publică
locală, guvern, parlament).
Valorile PAS Youth
Tinerii PAS cred în meritocrație, integritate, învățare proactivă, participare civică, leadership și
gândire critică.
Care este misiunea grupului?
Creșterea unei noi clase politice și crearea unui mediu în care tinerii gândesc critic, acționează
integru și au spirit comunitar.
Evenimente
PAS BOOK, PAS QUIZ NIGHT, Marșuri, Flashmob, Ateliere de lucru, Movie Night.
Tineretul Liberal
Tineretul Liberal Democrat din Moldova este organizația de tineret a Partidului Liberal
Democrat din Moldova. TLDM a fost fondată la 21 noiembrie 2008 și intrunește în prezent peste
14 000 de membri de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. După momentul fondării, TLDM a
devenit foarte rapid cea mai dinamică și cea mai activă organizație politică de tineret din
Moldova.
Cei 14 000 de membri ai TLDM se regăsesc în 32 de structuri teritoriale în fiecare raion,
9 cluburi studențești liberal-democrate în cadrul celor mai mari universități ale țării și un club al
liceenilor ”Youth Club 2.0”.
Misiunea organizației este să contribuie la elaborarea, promovarea și implementarea
măsurilor care vor facilita dezvoltarea ireversibilă a procesului de integrare europeană a
Republicii Moldova.
Obiectivele TLDM care sunt indispensabile realizării misiunii noastre sunt:
 cultivarea în rîndul tinerilor a spiritului de implicare civică, antrenindu-i în procesele de
luare a deciziilor
 dezvoltarea abilităților de guvernare și de înțelegere a proceselor politice printre tineri
 promovarea intereselor și viziunilor tinerilor în viața social-politică
Activitatea TLDM este ghidată de valorile europene de centru-dreapta: democrația,
justiția, adevărul, solidaritatea, demnitatea existenței umane, economia socială de piață și
afilierea la o Europă unită puternică.
În vederea atingerii obiectivelor sale TLDM desfășoară proiecte și campanii politice și
sociale care implică atît membrii săi cît și tineri interesați. Printre proiectele noastre de succes
sunt ”Tinerii Guvernează”, ”Academia Politică”, ”Forumul Tinerilor Aleși Locali”, ”Generația
Europa”, ”Tinerii Aleg Europa”.
Tineretul Liberal (TL) este o structură politică de tineret compusă din membrii şi simpatizanţi
ai Partidului Liberal, cu vârsta de până la 30 de ani. Preşedinte al TL este Ion Cebanu ales la 27
martie 2011 pentru un mandat de 2 ani.
Primul preşedinte al TL a fost Sergiu Boghean, ales în această funcţie la
26noiembrie2006, în cadrul celei de-a II-a Conferinţe a Organizaţiei de Tineret a Partidului
Liberal şi reales la conferinţa a III-a a Organizaţiei de Tineret PL la 1 februarie 2009.
TL activează din 2005 şi continuă să-şi sporească numărul de activişti. Tinerii Liberali au
participat în cadrul tuturor campaniilor electorale pentru alegerile locale şi cele
parlamentare.Scopurile organizaţiei constau în promovarea valorilor liberale, a programului şi
activităţilor PL în rândul tineretului. În activitatea sa, TL urmăreşte promovarea tinerilor în
structurile partidului pe baza competenţei şi a liberei competiţii pentru formarea unei noi
38
generaţii de politicieni.Tineretul Liberal, in vederea atingerii scopurilor sale, utilizează
următoarele mijloace: - Atragerea in viaţa politică a tinerilor deschişi către valorile liberale;
- Instruirea membrilor OTPL in domeniul politicii, economiei de piaţă şi a liberalismului;
- Susţinerea tinerilor in dezvoltarea carierei politice.
În prezent, TL are structuri teritoriale în majoritatea raioanelor şi localităţilor din Republica
Moldova. De asemenea, Tineretul Liberal dispune de organizaţii universitare şi liceale. Tineretul
Liberal deasemenea este membru a organizaţiei LYMEC şi IFLRY.
Ce oferă Tineretul Liberal?
- Instruire în domeniul politic prin participarea la seminare, şcoli de vară, conferinţe; Competenţe
de lucru în echipă prin implicărea în activităţile organizaţiei şi în campanii electorale;
- Posibilitatea afirmării în mediul politic prin avansare în cadrul organizaţiei şi promovarea în
funcţii elective.
1. Zavtur A., Pîrțac G., Tomozei T., Varzari P. Studiu în Știința Politicii. Academia de
Poliție ,,Ștefan cel Mare’’. Chișinău, 2001.
2. Sitaraman G., Warren P. Invisible Citizens: Youth Politics After September 11. Writers
Club Press, 2003.
3. Daifallah A. A Blueprint for student political influence. Peterborough Examiner, 1999.
4. Shumilov A. Factors of formation of electoral policy in the youth environment.
PolitBook. 2012
Recenzent: Alina ȚURCANU, MA, lector universitar
IMPLICAREA TINERILOR PENTRU O SCHIMBARE SOCIALĂ

POZITIVĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
INVOLVING OF YOUTH FOR A POSITIVE SOCIAL CHANGE IN THE

REPUBLIC OF MOLDOVA
Ion CHIFA,
Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova, student,
The article The Involvement of Young People for Positive Social Change in the Republic
of Moldova is an analysis of the situation of the Moldovan youth sector.
Cuvinte-cheie: schimbare socială, tineri, Republica Moldova, democrație, stat
Tinerii ca agenții schimbării

Republica Moldova s-a angajat pe calea către o democrație liberală. Are deci nevoie de
creșterea ponderii culturii de tip participativ în societate. Observațiile empirice, studiile
anterioare și opinia cvasi-unanimă a celor intervievați concordă în a spune că în Moldova cultura
politică de tip participativ este minoritară, atât în ansamblul societății, cât și în rândul tinerilor.
Simplificând modelul teoretic pentru o operaționalizare rapidă, vom spune că indivizii de tip
participativ, sunt activi civic și politic, sunt informați despre funcționarea structurilor politice,
susțin sistemul instituțional specific democrației, sunt conștienți de mijloacele lor de acțiune
pentru a influența cursul evenimentelor politice, și doresc să se implice în viața civică și politică.
39
Un tânăr care are toate aceste caracteristici are potențialul de a deveni un agent al schimbării,
adică un membru al societății care influențează pozitiv mersul evenimentelor politice. Nu este
însă suficient: tânărul în cauză nu își va împlini potențialul, dacă mecanismele societății îl
împiedică să o facă. Un program care urmărește creșterea participării tinerilor, trebuie să aibă în
vedere atât schimbarea culturii politice a acestora, cât și influențarea mecanismelor sociale care
să permită tinerilor să își atingă potențialul de agenți ai schimbării. Plecând la drum cu acest
model al schimbării, ne pronume pe parcursul raportului: să înțelegem situația actuală a tinerilor,
cu accent pe dimensiunea activismului civic; să identificăm principalii catalizatori sau inhibatori
ai participării și să formulăm direcții de acțiune pentru Fundația Soros Moldova.
Surse de informare
Probabil nu mai trebuie argumentat de ce informarea este o parte esențială a schimbării
pozitive. Presupunând că un program care stimulează participarea are succes, și tinerii devin
agenți ai schimbării, ne dorim fără îndoială să fie suficient de bine informați, astfel încât să
transforme schimbarea către beneficii pentru societate. Folosind datele aceleiași cercetări citate
anterior, Biserică și Stat în Republica Moldova, vom puncta două elemente importante ale
informării: canalele de informare și limba preferată. Am testat gradul de utilizare pentru patru
canale mediatice de informare: presa scrisă, radio, televiziune și Internet. Sinteza rezultatelor ne
arată că: - Ratele de utilizare pentru cele patru canale ca surse de informare sunt: 10% ziare, 29%
radio, 70% televiziune și 84% Internet. - Procentele tinerilor în funcție de numărul de canale
utilizate sunt: 6% nu se informează; 24% folosesc un canal de informare; 45% două; 21% trei și
4% toate patru. - 60% dintre tineri se informează intensiv de pe Internet, iar 45% intensiv de la
televizor. În ceea ce privește limba preferată pentru informare, 59% preferă româna, 28% rusa și
5% alte limbi (8% nu au răspuns). În afară de sursele naționale, 41% dintre tineri spun că se
informează (și) din surse românești, iar 53% (și) din surse rusești. Eventualele programe ce se
vor adresa unor grupuri mari de tineri, cum ar fi campaniile de informare, trebuie să țină cont de
diversitatea de canale utilizate de tineri și să fie bilingve.
Majoritatea studiilor recente, inclusiv cele citate anterior, se concentrează, atunci când
analizează dimensiunea participării tinerilor, pe exercitarea drepturilor de a alege și de a fi ales.
Indexul de tineret citează datele Comisiei Electorale Centrale, arătând o rată de participare la
alegeri semnificativ mai scăzută în cazul tinerilor (18-29), decât media națională: la alegerile
parlamentare din 2014, 34,43% (față de 64,64% media națională), iar la alegerile locale din 2015
(primul tur), 30,73% (față de 55,32%). În ceea ce privește reprezentarea tinerilor, datele oficiale
oferă informații doar despre funcțiile alese. La alegerile locale, dintre candidații la funcția de
Primar, doar 16.41% au fost tineri, iar dintre primarii aleși, doar 3,34% au sub 30 de ani.
Ponderea candidaților tineri pentru Parlament nu este relevantă, pentru că aceștia sunt de cele
mai multe ori plasați pe poziții considerate neeligibile, la finalul listelor de partid. Este însă
relevant că în legislativul actual, doar 4 aleși sunt tineri sub 30 de ani. Existența unei limite
inferioare de vârstă (25 ani) pentru alegere explică parțial subreprezentarea tinerilor, prin faptul
că o bună parte a grupului social nu are încă dreptul de a fi ales. O explicație completă ar trebui
să aibă în vedere procedurile de selecție și promovare din cadrul partidelor politice, principalele
vehicule ale reprezentării. Acestea însă sunt foarte opace și nu oferă date și informații relevante
despre structura demografică a activelor de partid, modul în care se face selecția internă a
cadrelor și mecanisme de reprezentare a tinerilor. O altă explicație este dată de interesul foarte
scăzut al tinerilor față de politică. Conform datelor studiului Biserică și Stat în Republica
Moldova, în august 2016, deci într-un an electoral cu o alegere importantă a Președintelui, 76%
dintre tineri s-au declarat destul de puțin (42%) sau foarte puțin (34%) interesați de politică; 19%
erau destul de interesați, iar 4% foarte interesați de subiect.
Adoptă un Vot!
Pentru domeniul conflictului între generații am identificat o comunitate nouă, în continuă
creștere în perioada monitorizării și care e în proces de coagulare și definire. Am inclus-o în
pofida acestor aspecte, deoarece am considerat importantă surprinderea modului în care o astfel
de comunitate se dezvoltă. O altă specificitate a acestei comunități este faptul că include mai ales
40
membri din diaspora Republicii Moldova. Această comunitate a fost creată ca reacție la
rezultatul primului tur de alegeri prezidențiale din 30 octombrie 2016, de câțiva tineri din
diaspora. În intervalul dintre cele două tururi (30.10.-13.11.2016) scopul comunității a fost să
stimuleze participarea la vot a cetățenilor Republicii Moldova din afara țării, prin organizarea de
rute comune de transport către secțiile de vot, oferirea de cazare, masă și informații relevante
privitoare la procedura de vot. În tot acest interval de 14 zile, comunitatea a adunat peste 50.000
de membri. După încheierea alegerilor comunitatea a cunoscut o creștere constantă și scopul
comunității a devenit reprezentarea și promovarea intereselor cetățenilor Republicii Moldova
care locuiesc în afara țării. În etapa monitorizării, comunitatea a funcționat atât ca spațiu de
dezbatere a modurilor în care diaspora se poate implica mai mult în țara de origine (la nivel
politic, financiar, cultural), dar a căpătat și dimensiunea de grup de suport tipic al diasporei, în
care se face schimb de informații pe teme de interes: acte de stare civilă și alte probleme
consulare, sprijin umanitar pentru cazurile sociale din țară și diasporă, informații despre angajare
și locuire în străinătate etc.
Tineri în era Internetului
Rolul internetului și al rețelelor sociale în stimularea participării civice sunt încă dezbătute la
nivelul celor mai multe comunități academice sau de practicieni, dar este cert faptul că timpul
petrecut online este tot mai mare în rândul tinerilor, a celor din Moldova inclusiv. O cercetare
realizată de Magenta Consulting11 în 2015 arată că între 75-92% din persoanele cu vârsta
cuprinsă între 16-30 de ani foloseau zilnic internetul în Republica Moldova. În acest context, ne-
am propus să urmărim și modul în care implicarea civică a tinerilor este influențată de resursele
pe care le oferă internetul. Acest capitol nu își propune să analizeze cyberactivismul din
Republica Moldova, ci să analizeze impactul activității online a tinerilor asupra schimbărilor
social-politice din Moldova. Pentru această analiză am utilizat netnografia, o metodă de cercetare
calitativă, exploratorie, a comunităților online. Netnografia permite accesarea de la distanță a
comunităților de tineri activi/ cu potențial de activism și analiza conținutului online al acestor
comunități. Scopul utilizării acestei metode a fost de a completa datele culese prin interviuri
individuale și de grup, cu o perspectivă de ansamblu.
Refuzul politicii
Am arătat deja că interesul tinerilor față de politică este foarte scăzut. În fapt, percepțiile lor
despre politică depășesc lipsa de interes și sunt profund negative. Politica este considerată
„murdară”, iar intrarea în politică este însoțită de compromisuri majore. „Nu poți să faci nimic
din interior dacă nu te mânjești și tu” este un alt tip de opinie din același registru. Politica devine
deci o cale de schimbare refuzată. Desigur, la această stare de fapt contribuie și modul de
funcționare a partidelor politice. Dar refuzul politicii nu este o soluție fezabilă pentru o
democrație, ci se transformă într-o abandonare a democrației în sine. Reprezentarea scăzută a
tinerilor, cu puțini candidați și încă mai puțini reprezentanți aleși poate fi explicată și prin aceea
că, în primă instanță tinerii (de calitate) nu se implică în politică. Un efect secundar poate fi că
tinerii care ajung în poziții de decizie, să fie chiar cei ce acceptă compromisuri – pentru că așa li
s-a spus de către toată lumea. Astfel s-ar închide un cerc vicios, în care prejudecățile sunt intărite
de practică. Ruperea acestui cerc este posibilă numai prin reconsiderarea atitudinilor față de
politică.
1. https/soros.md/implicarea tinirilor/schimbare/pozitiva/28april/2017
2. www.jc.md/fiecare-cetatian-trebuie -sa-mearga-la-alegeri
Recenzent: Grigore PÎRȚAC, doctor, conferențiar universitar
41
DEMOCRAŢIA ÎNTRE REALITATE ŞI MIT ÎN CONDIŢIILE REPUBLICII
MOLDOVA
DEMOCRACY BETWEEN REALITY AND MIT IN THE CONDITIONS OF THE

REPUBLIC OF MOLDOVA
Alina TÎRNOVEŢCHI
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul I
Democracy for many of us embodies the political regime that brings stability, prosperity
to the nation-state and the fulfillment of citizens. It is the form of government that guarantees the
separation of powers in the state, national sovereignty, equality of all before the law, and the
possibility to act according to its own will. Far from being considered an infallible political
regime, Winston Churchill argued that "democracy is a bad political system, but the best that
mankind has invented so far.
Keywords: Democracy, political system, iliberalism, oligarchy
Iniţial, trăind într-o societate în care acţiona principiul lui Platon potrivit căruia nimeni nu
poate să nu aibă un conducător, dar şi mai târziu, când Napoleon afirma că "oamenii nu au alte
drepturi decât să fie guvernaţi", individul nu a încetat, totuşi, să viseze că poate acţiona
independent, deşi experienţa cinică îi demonstra că este incapabil de aceasta. Individul, în cele
din urmă, condus de raţiune, şi-a dat seama că este mai liber într-o societate organizată pe baza
unui consens, decât în singurătatea în care nu ascultă decât de el însuşi. Fie că îşi ducea existenţa
într-o timocraţie (conducere unică), oligarhie (conducerea unei familii) sau democraţie
(conducerea de către popor), toţi se considerau apţi să judece o politică, dar foarte puţini erau cei
care o puteau crea (Socrate).
Libertatea a însemnat pentru cetăţean, la început, dreptul pur şi simplu de a-şi folosi
inteligenţa cu care era înzestrat. Prin democraţie a înţeles, ulterior, posibilitatea de a pune în
practică această înteligenţă a sa şi a tuturor, în folosul societăţii
Privită astfel, mişcarea politică, o succesiune de diferite forme de conştiinţă spre
democraţie, apare ca un vector al istoriei, o luptă între Spirit şi Forţă, o mare aventură a omenirii,
o călătorie în timp, nu fără sfârşit, dar în mod sigur spre o destinaţie încă necunoscută, datorită
ambiguităţilor şi dificultăţilor de punere în operă. Aşa se şi explică de ce nici la ora actuală nu
există o definiţie unanim acceptată a democraţiei.
Definită ca un tip de regim de monopol politic, democraţia a fost văzută catastrofal la
început: ca un "accident" tranzitoriu prin care populaţia îşi impune tirania (Platon), caracterizată
ulterior ca "noţiune ce nu există" (Giovani Sartori), deoarece exercitarea nelimitată a libertăţii
duce la creşterea inegalităţii, iar încercarea de a întrona egalitatea riscă să compromită libertatea.
Istoria a oscilat între doi poli: dictatură şi democraţie sau, după cum afirmă unii analişti
care au identificat şi un important element comun: dictatură şi corupţie şi democraţie plus
corupţie, deoarece democraţia a adus, din păcate, la suprafaţă o corupţie care preexistă. De când
a apărut Statul - de la cetăţile antice până la birocraţiile contemporane Adevărul a depins de
Puterea constituită. Meritul specific filosofiei care s-a poziţionat în serviciul adevărului, al
tuturor libertăţilor, este acela de a demasca, prin analizele sale, toate instituţiile represive. Nu
trebuie, însă, să comitem greşeala de a judeca prea aspru, cu mentalităţile începutului de secol
XXI, mentalităţi din secolele precedente, întrucât s-a demonstrat cu câtă dificultate se înţelege
faptul că pentru efectiva libertate a unuia este imperios necesară libertatea tuturor.
Democraţia întrând în istorie şi-a croit drum cu dificultate, în ritm diferit şi modalităţi
diverse în funcţie de societatea care o prefera şi apare în momentul actual, ca singurul sistem
politic şi social viabil.
Democraţia în condiţiile RM
42
Separarea puterilor în stat, suveranitatea naţională, egalitatea tuturor în faţa legii, precum
şi posibilitatea de a acţiona după propria voinţă, sunt doar câteva valori garantate ale democraţiei
ca formă de guvernământ. Pentru mulţi dintre noi, acest termen, întruchipează regimul politic
care aduce stabilitate, prosperitate statului-naţiune şi împlinire cetăţenilor. De departe a fi
considerat un regim politic infailibil, Winston Churchill susţinea că „democraţia este un sistem
politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”, iar pe de
altă parte, J.J.Rousseau afirma că dacă ar exista un popor de zei, aceştia s-ar guverna democratic,
o guvernare, însă, atât de perfectă, nu se potriveşte oamenilor.
În cele mai multe cazuri din istoria omenirii, democraţia a fost aleasă şi implementată în
statele în care regimul totalitar a dominat pentru vreme îndelungată viaţa politică a unui stat. În
această situaţie se află şi Republica Moldova, care după o perioadă de aproape 100 de ani, sub
dictatura regimului sovietic, şi după 8 ani sub „patronajul” Partidului Comunist, gradual situaţia
s-a schimbat.
O primă schimbare în acest sens, a avut loc în aprilie 2009, când cetăţenii nemulţumiţi de
situaţia din ţară s-au răzvrătit în plină stradă. Acest moment a reprezentat pentru societatea
moldovenească un sfârşit şi totodată un nou început. A fost momentul istoric când luminiţa din
capătul tunelului a apărut şi în Republica Moldova. Astfel, după o îndelungată perioadă de
supunere şi tăcere, poporul moldovean şi-a exprimat prin intermediul protestelor aversiunea faţă
de fosta guvernare, exprimându-şi doleanţele pentru o guvernare democratică, unde libertatea,
egalitatea în faţa legii, transparenţa, toleranţa, egalitatea în drepturi şi în şanse să predomine, de
acum încolo.
Instalarea regimului democratic pro-european a coincis cu o perioadă de largă deschidere
a comunității europene aflate pe un trend extraordinar de extindere a spațiului său de stabilitate și
dezvoltare. În plus, pe lângă statele ex-sovietice și cele ex-socialiste, membre deja ale Uniunii
Europene, Republica Moldova avea în interiorul comunității un avocat notoriu și un susținător de
neprețuit în persoana României, sincer interesată în dezvoltarea democratică a Republicii
Moldova și dedicată afectiv acestei cauze.
Prinsă în acest proces dintr-un mare noroc, Republica Moldova a fost oblojită și alintată
în tot felul: unsă cu titlul de campioană între statele Parteneriatului Estic, împodobită cu laurii
poveștii de succes. Laudele erau făcute în avans și mult prea elogioase pentru crizele prin care o
trecea clasa politică. Epitetele s-au revărsat din abundență peste capetele neprotejate ale
politicienilor moldoveni nu pentru că le-au meritat, ci pentru a-i încuraja să nu se oprească din
drum. Adică să nu trișeze, să nu fure, să nu mintă. Cu alte cuvinte, să nu dezamăgească cetățenii.
S-a întâmplat așa, că având de partea lor cea mai puternică alianță politică și militară de
pe glob, ajungând să se bucure de prietenia tuturor statelor fostului lagăr comunist/sovietic și
socialist/est-european, având, în sfârșit, printre susținători, România, implicată cu neprețuite
ajutoare, moldovenii s-au oprit, totuși, din drumul integrării. Ca și în alte momente cruciale ale
destinului lor, trădarea le-a venit dinspre politicienii parveniți în democrație – liderii de partide
aventurieri – persoane inculte, infatuate, lacome de îmbuibare și nemărginit de ipocrite. Plafonați
în metehne și lipsiți de virtuți, unii au mimat cu rea-credință misiunea pro-europeană, alții au
rătăcit cu stupiditate cauza națională. Modelul de stat european și democratic, funcțional în
România și în majoritatea statelor Comunității Europene a fost abandonat după 2014 în folosul
modelului de stat oligarhic, apropiat foarte mult modelului practicat de regimul Voronin și strict
orientat către modelului de stat utilizat de Putin în Rusia.
Cetăţenii au fost dezamăgiţi, ceea ce se observă în cadrul unui studiu din anul 2017,
realizat de Pew Research Center, care conţine date adunate din 18 ţări central şi est-europene,
unde credinţele religioase ocupă un loc important în societate. Printre ţările incluse în studiu se
numără Armenia, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Lituania,
Letonia, Georgia, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia şi
Ucraina, unde se demonstrează că democrația în Republica Moldova pare a fi destul de fragilă în
condițiile în care numai un sfert dintre moldoveni sprijină ideea că democraţia este preferabilă
oricărui alt regim politic, iar 44% dintre respondenţi cred că un regim nondemocratic este
43
preferabil în anumite circumstanţe. Astfel, cei mai puţin favorabili unui regim democratic se
arată respondenţii din Republica Moldova şi Serbia.
Aici ne vedem ajunși să ne punem întrebările: Ce fel de regim politic guvernează
Republica Moldova astăzi? Este Republica Moldova un stat democratic?
Ce este iliberalismul?
Se scrie şi se argumentează tot mai insistent, mai ales de către elita politică şi intelectuală,
că „iliberalismul” este o ameniţare la adresa democraţiei şi drepturilor fundamentale. Aceaşi
temă apare şi în Republica Moldova.
Nu se știe cert cine și când a desemnat pentru prima dată termenul de „iliberalism”, și nici
o definiție exactă a lui nu există. În general, „iliberalismul” este o nemulțumire generală a
cetățenilor față de democrație, nu în democrație ca sistem politic, ci felul în care democrația este
practicată de cei ajunși la putere. Cetățenii de rând se întreabă dacă voturile lor mai au vreun
rost, dacă ei ca și cetățeni mai contează, dacă opiniile ori pozițiile lor sunt luate în considerare de
factorii politici și forțele decizionale, ori dacă agenda și obiectivele cetățenilor de rând sunt cât
de cât luate în serios de cei pe care tot la câțiva ani ei îi propulsează în parlament ori în funcția
executivă supremă a țării. În timp, intelectualii și politologii au depistat nemulțumirile cetățenilor
și au căutat să le explice în jurnale de specialitate ori cărți. Unul dintre primii autori care a
examinat și explicat „iliberalismul” a fost Fareed Zakaria, autor al cărții, publicate în 2007, The
Future of Freedom: Illiberal Democracy at Home and Abroad („Viitorul libertății: democrația
iliberală la nivel național și internațional”.
O temă comună a tuturor comentariilor și cărților este că amenințarea principală la adresa
democrației este democrația însăși. În sensul că cetățenilor li se permite să voteze, dar ei votează
greșit, punând în funcții și acordând legitimitate unor grupuri, partide, ori personalități politice
care, în opinia elitei intelectuale, sunt o presupusă amenințare pentru democrație. Democrațiile în
care, conform opiniei pe care o are elita intelectuală, ajung la putere, prin votul cetățenilor,
mișcări, partide, ori personalități de acest gen, sunt numite „illiberal democracies” sau
„democrații iliberale”. Aproape în unison, comentatorii care discută subiectul deplâng faptul că
„maselor le lipsește ințelepciunea” ori „discernământul electoral”. De exemplu, în ianuarie 2017
Galston afirma că „the most urgent threat to liberal democracy is not autocracy; it is illiberal
democracy” („amenințarea imediată pentru democrația liberală nu este autocrația, dar democrația
iliberală”)
În opinia mea, elita politică și intelectuală a Republicii Moldova trebuie să se obișnuiască
cu democrația. Trebuie să accepte democrația și deciziile cetățenilor, fie ele bune ori rele, fără a-i
demoniza. Dacă cetățenii fac decizii greșite, ei poartă consecințele. E diferit însă când elita face
decizii eronate și impune povara rectificării lor pe cetățenii țării așa cum se face în prezent la
nivel național. Republica Moldova nu are nevoie de mai multă elită politică ori partide politice ci
de mai multă democrație. De mai mult acces al cetățenilor la direcționarea țării. De mai mult
acces ca ei să-și hotărască soarta. Pe scurt, dacă „iliberalismul” e o provocare pentru democrație,
rectificarea constă în mai multă democrație și acces la democrație. Mai multă implicare a
cetățenilor în democrație.
Democrația în Republica Moldova este una deficientă. Avem o democrație tânără, doar în
creștere. Din păcate ultimele evenenimente ne demonstrează că această democrație este atât de
fragilă, încât poate fi distrusă, sau, mai exact, redusă la un stadiu incipient foarte rapid. Asta e
situația din Republică Moldova. Încă mai suntem democrație, însă suntem pe muchie de cuțit.
Putem să trecem de la o stare de democrație, la o stare de autocrație foarte rapid.
1. Faared Zakaria, Viitorul libertății: democrația iliberală la nivel național și internațional,

Editura Polirom, Bucureşti 2007
2. Robert A. Dahl, Despre democraţie, editura: Institutul European, 2003
44
3. https://www.zdg.md/stiri-vechi/sistemul-democratic-din-r-moldova-contine-deficiente-si-
reforme-mimate
4. https://www.libertatea.ro/stiri/democratia-in-republica-moldova-doar-25-dintre-
moldoveni-considera-ca-democratia-este-preferabila-oricarui-alt-regim-politic-1836133
5. https://www.europalibera.org/a/1745550.html
6. https://www.linkedin.com/pulse/de-ce-republica-moldova-nevoie-o-democratie-cu-
elemente-arnaut
Recenzent: Diana Bencheci, doctor, conferențiar universitar
DEMOCRAȚIA - VALOARE FUNDAMENTALĂ ÎN FORMAREA

TINERILOR
DEMOCRACY-THE FUNDAMENTAL VALUE IN YOUTH TRAINING
Ludmila ANDONI
andoniludmila@gmail.com,
Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul, Facultatea de Drept și Administrație Publică,
anul I
The article deals with important issues of democracy. Democracy is a fundamental value
for youth education of our days. The principles of democracy must be at the foundation of
contemporary society, and to develop a modern society compatible with the international
environment.Young people need to be aware of the importance of freedom but also of
responsability to create a prosperous society. For this reasons, involvement of young people in
political life must be a primary objective, because evryone’s vote counts.
Cuvinte cheie: democrație, conștiința politică, mass-media, cultura politică
O societate democratică presupune interacțiune între sfera politică, publicul larg și tânăra
generație, care este primordială pentru o comunicare cât mai eficientă pentru comunicarea între
organele reprezentative și cetățeni. Un rol aparte îi aparține în crearea climatului politic dintr-o
țară generației tinere. Cu cât tinerii participă mai activ în procesul deciziilor cu atât interesele lor
vor fi reprezentate de organele reprezentative atât la nivel central cât și la cel local.
Pricipiile respective sunt oglindite și în Constituția Republicii Moldova ne referim la articolul 2
unde se spune că suveranitatea îi aparține poporului, dar reieșind din prezumția că poporul nu
poate să-și exercite continuu atribuțiile sale, el deleagă aceste atribuții organelor sale
reprezentative [1]. Tot odată pentru studiul nostru este relevant și articolul 5 din Constituția R. M
unde este oglindit principiul deomocrației și pluralismului politic din Republica Moldova.
Democrația trebuie sa fie activă și participativă, sa cuprindă toate domeniile și
segmentele vieții sociale. Ea exprimă poziția individului în societate, asigurându-i drepturile și
libertățile fundamentale, condițiile care presupun exercitarea democrației într-o democrație
veritabilă. Democrația este un mod de viață, o totalitate de valori morale, un ideal care vizează
participarea fiecărui cetățean la organizarea și conducerea societății. În opinia lui G. Burdeau:
”Democrația este astăzi o filosofie, un mod de a trăi, o religie și, în chip aproape accesoriu o
formă de guvernământ, o semnificație atât de bogată îi vine atât din ceea ce este ea în mod
45
efectiv, cât și din ideea pe care și-o fac oamenii despre ea când investesc în democrație speranța
lor într-o viață mai bună” [2]. Adevărata democrație este aceea care proclamă omul ca valoare
supremă a societății, asigură realizarea aspirațiilor și intereselor personale.
Organismele și instituțiile puterii la nivel central, cât și cel local, trebuie să intrunească
voința și interesele cetățenilor, a tinerilor inclusiv să le reprezinte și să le promoveze . La rândul
lor, organele reprezentative trebuie sa fie responsabili în fața celor ce le-au delegat atribuțiile, iar
când organele reprezentative nu-și îndeplinesc obligațiile asumate, cetățenilor trebuie să li se
asigure posibilitatea de a-i revoca. De aceea un rol deosebit în formarea și orientarea conștiinței
civice și politice a cetățenilor, le aparține mijloacelor de informare, care trebuie să posede
independență față de putere, și să reprezinte interesele publicului larg.
Democrația nu poate fi abordată în mod abstract, în afara relațiilor sociale care sunt într-
un stat. Aceste relații sunt produsul unui ansamblu de condiții, de valori și principii fără de care
nu poate fi analizată și înțeleasă natura sistemului social-politic, unde trăiește cetățeanul. Din
acest punct de vedere democrația, în accepțiunea cea mai generală, este o formă de organizare a
relațiilor politice, fiind legată, direct sau indirect, de puterea politică, nivelul dezvoltării vieții
economice și spirituale, capacitatea forțelor politice de a asigura dezvoltarea democratică a
societății.
Astăzi, mai mult ca oricând, se poate afirma că nu există state și popoare care să nu fie
preocupate, într-un fel sau altul, de problema democrației. Practica vieții social-politice trecute și
actuale, dovedește că democrația a fost și este forma de guvernământ, de organizare și conducere
a societății cea mai valabilă și acceptată de oameni, de cele mai multe comunități umane, singura
capabilă să exprime și să promoveze esența vieții sociale, să o apere și să-i asigure realizarea,
împlinirea idealurilor și intereselor sale. Acest fapt este posibil doar prin comunicare eficientă,
prin care se va permite aducerea la cunoștință tinerilor despre noile schimbări, iar aceștia la
rândul lor să perceapă informația și să-și poată exprima punctul de vedere printr-o dezbatere
publică organizată în scopul expunerii de opinii. Consolidarea valorilor democratice a tinerilor
din ziua de azi constituie una dintre cele mai importante valori pentru societate, deoarece ei sunt
cei care ne insuflă optimism, putere și perseverență. În această ordine de idei putem vorbi de mai
multe aspecte cum ar fi:
- În primul rând un astfel de mediu de comunicare este semnificativ, deoarece servește la
stabilirea autonomiei individuale. Autonomia individuală este preocupată de faptul că toată
lumea face propriile legi. În acest sens, fiecare persoană/tânăr se bucură de dreptul de a participa
la luarea deciziilor care îi vor condiționa propria viață. Deciziile care influențează viața
indivizilor nu implică, fără îndoială, doar alegerea pe care au făcut-o în domeniile lor
individuale sau private. Preferințele politice în domenii precum justiția, educația și sănătatea, dar
și conținutul și natura legii afectează viața oamenilor în multe aspect [3].
- În al doilea rând, un astfel de mediu de comunicare va permite publicului să profite de
vizibilitate și transparență. Într-o democrație, oamenii/tinerii, trebuie să profite de vizibilitate în
domeniul activității organelor reprezentative, pentru ca poporul să cunoască cum aceste organe le
reprezintă interesele. Diferența dintre o democrație în care cetățenii consideră să fie mai degrabă
pasivi, decât să fie activi (este o democrație slabă), iar o democrație care operează cu înțelegerea
participativă a tinerilor este o democrație veritabilă. Este imposibil să fie o comunitate autonomă
dacă membrii societății acționează ca simpli spectatori. Democrația poate deveni funcțională
doar prin participare activă a poporului la actul de guvernare.
Deși „a fi informat” este una dintre condițiile importante pentru participarea activă ce are
loc prin dezbaterea publică procesele de comunicare pot acționa, în dependență de sursele care
transmit informațiile. Cu toate că nici un individ nu posedă toată informația care privesc procesul
politic dintr-o țară, totuși trebuie să existe o alternativă pentru informare pentru luarea unor
decizii corecte. În plus, diferite puncte de vedere asupra diferitelor probleme nu pot fi cunoscute
sau prezise de către toți indivizii. Intercomunicarea și discuția este factorul care le va dezvălui. În
acest context, dezbaterea publică apare ca un instrument de obținere a informațiilor.
46
Una dintre observații cu privire la valoarea dezbaterii publice în procesul electoral este
formarea opiniei publice în vederea câștigării scrutinului a concurenților electorali. În același
timp această campanie poate fi un instrument de informare. Într-adevăr, afirmând că
intercomunicarea acționează ca un mijloc de iluminare, Kant argumentează că atunci când
oamenii sunt comparați la nivelul indivizilor, este mult mai probabil și, de fapt, inevitabil ca
publicul să se lumineze.
În baza acestor argumente, este posibil să afirmăm că democrația apare ca un sistem care
îşi găsește un temei pentru supraviețuire prin existența unor oameni care vorbesc unul cu altul
despre problemele sociale și își modelează viitorul. Mai presus de toate, atunci când se pune
accentul pe democrație, aceasta înseamnă că soluționarea problemelor este căutată prin
intermediul negocierilor politice și comunicare interpersonală. Acest lucru indică faptul că
democrația este, de fapt, un proces legat de regulile coexistenței. În afară de aceasta, ea apare și
ca un set de metode și procese care identifică faptul că soluția unei probleme cu care se confruntă
oamenii și societatea are din nou la bază oamenii și mediul politic.
Este fără îndoială că un astfel de model nu poate fi administrat de agenți pasivi, fiind
foarte probabil ca o democrație condusă de subiecți pasivi sau inactivi să se transforme intr-o
democrație care operează împotriva poporului. O democrație împotriva poporului, pe de altă
parte, este un produs al unei înțelegeri politice, care privește oamenii doar ca obiecte.
Tinerii, în mare parte sunt nemulțumiți de cum se dezvoltă democrația. Mai mult de
jumătate dintre tinerii din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă intre 14 şi 29 de ani, şi anume
61,7%, sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de dezvoltarea democraţiei în ţară. Alţi 26,3%
sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi şi doar 8,3% sunt foarte mulţumiţi. Iar restul nu au ştiut ce
să răspundă – arată un sondaj realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-
AXA” în cadrul proiectului ,,Youth inclusion”. Sociologul CBS- AXA Vasile Cantarji a declarat
că in rândul tinerilor se constată un interes scăzut faţă de politică. Doar unul din patru tineri este
foarte interesat, iar restul sunt puţin sau deloc interesaţi de această temă [4].
În una din cercetări efectuată în cadrul Academiei de Ştiinţe respondenţilor li s-a oferit o
listă cu o serie de calităţi şi insuşiri pentru a identifica principalele caracteristici ale tineretului
contemporan. Răspunsurile obţinute au fost clasificate în pozitive şi negative. O comparaţie
realizată între răspunsuri a demonstrat că în ierarhia calităţilor specifice tineretului propuse
respondenţilor pentru selectare, aprecierile pozitive au fost plasate pe ultimele locuri. În acest
sens, doar fiecare al şaselea respondent a indicat că tineretului îi este specifică dragostea faţă de
muncă, 13% – un nivel înalt de studii; 12% – consecvenţă în atingerea scopurilor propuse; 8% –
activismul politic; 5% – generozitatea şi inteligenţa. În acelaşi timp, majoritatea respondenţilor
au fost de părere că generaţia tânără o caracterizează mai mult indiferenţa totală şi pasivitatea
faţă de tot şi de toate – 39%; practică specula şi hoţia – 31%; tind spre un consumerism excesiv –
26%; se ocupă cu beţia, devin narcomani, toxicomani, se prostituează – 25%; manifestă cruzime,
cinism, violenţă – 15% [5].
Opiniile experţilor şi ale respondenţilor, practic, nu diferă. Grupul social-demografic, cu
potenţial vital foarte mare, cât de paradoxal ar părea, îşi dezvăluie capacităţile şi aspiraţiile în
domenii cu caracter dubios şi consumerist. Spre exemplu am făcut un sondaj de opinii la
Facultatea de Drept și Administrație Publică „B. P. Hasdeu” am intervievat tinerii studenți dacă
participă activ la procesul electoral, la care marea majoritate au răspuns negativ. Interesul pentru
politică este mai mare în rândul bărbaţilor tineri din mediul urban. De asemenea, interesul faţă de
implicarea în politică este strâns legat de nivelul de studii al tinerilor. Astfel, tinerii cu un nivel
de educaţie sporit manifestă un interes dublu faţă de politică, comparativ cu restul tinerilor.
Vasile Cantarji a spus că este un mit că tinerii nu vin la vot [4]. Întrebaţi de câte ori au participat
la alegeri după atingerea vârstei majoratului, fiecare al doilea tânăr chestionat a răspuns că a
participat la toate alegerile. Totuşi, studiul arată că unul din cinci tineri nu a votat încă niciodată.
Datorită studiului s-a constatat că o problemă a tineretului din Republica Moldova este migraţia
şi lipsa locurilor de muncă. Astăzi tinerii sunt cei care au cel mai mare acces la informare şi la
acumularea de cunoştinţe despre societate. Lipsa de încredere în partidele politice şi
47
complexitatea procesului decizional creează un deficit democratic, iar aceasta face ca grupurile
slab reprezentante de tineri devin neimplicabili în procesul decizional.
Legătura dintre tineret și politică este determinată de conștientizarea importanței
activismului tinerilor în politică, dar și de motivarea de către politic prin strategii de manipulare
și influențare a acestora prin participarea și implicarea lor în luarea deciziilor. Acesta ar trebui să
devină scopul fundamental al politicii din prezent pentru a nu pierde un segment de populație
majoră care necesită a fi activă și participativă în societate nu doar consumatoare de bunuri,
prinsă de șomaj, implicată în atacuri de violență. Populația tânără este cea pe care se bazează
societatea, în rândurile acestora este nevoie de motivare pentru conștientizarea că politicul deși
nu este un domeniu interesat pentru ei acesta își lasă amprenta și influența prin majorarea de
prețuri, constrângerile bugetare, iar bugetarii nu sunt nimeni alții decât părinții acestora ce
lucrează în folosul societății, achită taxe etc.
Gradul partcipării tinerilor membri ai societății la viața politică și responsabilitatea
acestora este legată și de nivelul lor de cultură politică. În cele din urmă, cultura politică se
materializează în participare, acțiune și comportament politic responsabil, aspecte valabile pentru
toate categoriile sociale, inclusiv pentru tineretul școlar și universitar. În linii mari teoria și
practica socializării se realizează prin: funcția de cunoaștere a realității politice, a fenomenelor și
proceselor vieții politice din societate, funcția comunicativă are în vedere transmiterea în cadrul
societăţii a cunoştinţelor şi valorilor politice, fie într-o formă directă, fie într-una influențată. Ea
priveşte sistemul politic, relaţiile şi raporturile dintre componentele vieţii politice ale societăţii,
dar şi relaţiile ce se constituie între conducători şi cei conduşi, şi invers, funcţia axiologică
priveşte elementele de apreciere, evaluare şi valorizare a sistemului politic şi a componentelor
sale. Acest fapt se realizează prin valorile ce fundamentează un sistem politic, prin comensurarea
şi raportarea acestora la valorile existente şi la cele nou-create. Acestea fiind 3 dintre principalele
funcții ale culturii politice pentru o motivare cât mai eficientă pentru tineret.
Este nevoie de format conducători tineri, de creat interesul față de leadership prin
stabilirea de obiective, misiuni, strategii, politici, proceduri, programe pentru o continuitate a
tinerilor specialiști care să pretindă spre progres, să fie flexibili la schimbări, să promoveze legile
și reglementările unui stat democratic ca Republica Moldova.
În concluzie, putem afirma cu certitudine, că suntem politic a unui stat democrat, este
necesar de evaluat la maxim potențialul politic în rândurile tinerilor, care trebuie să fie
valorificat, pentru că doar într-o societate unde tinerii vor fi activi în procesele politice din țară ei
vor avea o mai mare reprezentață în organele decizionale, care să le reprezinte interesele.
1. Constituția Republicii Moldova, din 29 iulie 1994

2. Burdeau G., La democratie, Editions de la Baccanniere, 1956.
3. https://bogdantatavura.wordpress.com/2017/09/25/importanta-dezbaterii-intr-o-societate-
democratica/ am accesat la data: 29.04.18
4. https://www.timpul.md/articol/tinerii-in-mare-parte-nemultumiti-de-cum-se-dezvolta-
democratia--101106.html am accesat la data: 29.04.18
5. Azizov N., Rolul tinerilor in sistemul relațiilor politice: experiența societății in
schimbare. In: Studia Universitatis, Seria Științe Sociale, 2008, nr.1, p.185-191. ISSN 1857-
2081.
6. https://www.timpul.md/articol/tinerii-in-mare-parte-nemultumiti-de-cum-se-dezvolta-
democratia--101106.html am accesat la data:01.05.18
7. http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/39_271-276-p.pdf am accesat la data:01.05.18
Recenzent: Sergiu CORNEA, doctor, conferențiar universitar
48
IMPLICAREA TINERILOR CA SOLUȚIE A SCHIMBĂRII REALITĂȚII
SOCIALE ȘI POLITICE ÎN STAT
INVOLVING YOUNG PEOPLE AS A SOLUTION FOR THE CHANGE OF

SOCIAL AND POLITICAL REALITY IN THE COUNTRY
Cătălina FRANGOPOL
Universitatea de Stat ,, B.P. Hașdeu”, din Cahul, Facultatea de Ștințe Umaniste și Pedagogice,
studentă, anul III
The study refers to the problem of the involvement of young people in the Republic of
Moldova in the current social and political life. The advantages of active involvement of young
people în public life, in relation to the passivity and lack of interest in the problems of society,
manifested by a large part of Moldovan youth, are emphasized. It specifies the motivation of
young people to engage in various social or political activities, in the democratic state, and the
significance of young people assuming responsibility for their own actions or inactions. A
relatively broad space is offered to reveal the link between youth education, particular civic
consciousness and their socio-political activism. Suggestions for young people from the Republic
of Moldova are presented in order to increase their social and political involvement.
Cuvinte-cheie: tineri, politica, stat, ONG
Tinerii din întreaga lume reprezintă o sursă enormă de resursă umană pentru dezvoltare,
dar și un factor important în schimbarea socială și politică, în dezvoltarea economică și în
inovațiile tehnologice. Imaginația, idealurile, capacitățile intelectuale considerabile și concepțiile
tinerilor sunt esențiale pentru dezvoltarea continuă a societății în care trăiesc. Problemele ivite în
viața tinerilor, cât și concepțiile și aspirațiile lor reprezintă componentele esențiale ale provocării
și ale perspectivelor pe care societatea le are în prezent. Aceste considerente obligă societatea să
ia inițiativa pentru a da exemplu de bună-practică tuturor actorilor sociali, politici și economici în
sensul sporirii aportului distribuit de aceștia către activitățile de susținere a tinerilor și a
inițiativelor acestora[6].
Indiscutabil, schimbarea este precedată de implicare și, în acest context, se ridică
întrebarea: Ce inseamnă implicare? În special: Cât de importantă este implicarea tinerilor în viața
socială și politică? Cât de mult contează corelația între cauzele și consecințele implicării în viața
politică, economică și socială a tinerilor într-un stat? Sursele enciclopedice definesc implicarea
drept „acțiunea de a se implica și rezultatul ei”. Iar, experiența celor mai activi tineri din
Republica Moldova, care poate fi urmărită cu ușurință în mass-media sau pe rețele de socializare,
demonstrează, cu suficientă claritate, că anume în acest mod este percepută implicarea de către
tinerii responsabili și conștienți.
Totuși, întrebări de genul celor enunțate mai sus, își adresează o bună parte din tinerii din
Republica Moldova. Frecventele dezamăgiri ale tinerilor care încearcă să schimbe în bine
anumite situații sociale și sunt blocați în acțiuni, de factori de decizie sau de persoane vârstnice,
îi determină pe mulți exponenți ai junei generații să-și tempereze elanul și pornirile, să-și retragă
proiectele, sau să renunțe la acțiune.
Implicarea și participarea tinerilor în prezent este una din cele mai importante activități
care se întreprinde într-un stat democratic. Tinerii sunt ,, ecoul “ unei societăți, ei sunt cei care
sesizează nevoile, problemele și uneori chiar soluțiile de care are nevoie statul.
Însă această dorință de implicare și participare trebuie să vină de la fiecare persoană
individual, „de bună voie și nesilit de nimeni”. Cu adevărat, nimeni nu le poate impune tinerilor
acest lucru și nici nu trebuie să le fie cerșită implicarea. Trebuie să simtă și să conștientizeze
49
fiecare cât de esențial este să se implice și să intreprindă ceva, să aibă certitudinea că vrea să
schimbe anumite lucruri în stat. Pentru că nimic și niciodată nu se va schimba, dacă lipsește
inițiativa personală a actorilor sociali, dacă lipsește dorința de implicare a fiecăruia, de
organizare a acțiunilor ce se impun în situații concrete, de participare voluntară și dezinteresată.
Este cât se poate de adevărată expresia: „Vrei să schimbi ceva într-o societate? Începe cu tine”.
Implicarea poate aduce doar beneficii, cu ajutorul ei tinerii se pot dezvolta pe plan cultural
și personal, pot cunoaște diferiți oameni și mentalități care ar schimba lumea, pot oferi ajutorul
lor celor care au nevoie de el. Însă, din păcate, cei mai mulți tineri din Republica Moldova nu
sunt la fel de activi în viața statului precum sunt tinerii din alte țări. Pasivitatea și neimplicarea
ține, de fapt, de tinerii însăși, de voința lor de a se integra în asociații nonguvernamentale, de a
participa la acțiuni sociale sau politice. În prezent în Republica Moldova funcționează foarte
multe ONG-uri, diferite asociații obștești care au nevoie de tineri și de sprijinul lor, important
este ca tinerii să nu treacă pasiv pe alături de acestea, să nu le lipsească interesul față de ceea ce
se întâmplă în jurul lor. Spre regret, tinerii aleg adesea profitul și starea lor de confort în
schimbul unei dezvoltări a propriei personalități și a culturii lor generale.
Atunci când, pentru această problemă, se caută soluții pe termen lung, atenția se duce
inevitabil către educație. Credem că avantajele investiției în educație nu au nevoie de o
argumentație suplimentară în acest caz. Pentru cele toate categoriile de tineri ( 14, 24 sau 35 de
ani) educația poate contribui în mod esențial la îmbunătățirea situației actuale. Mai ales pentru
majoritatea tăcută, dar nu doar pentru ei. O educație de calitate oferă perspective noi pentru
rezolvarea problemelor socio-economice cu care se confruntă. În toate societățile, calitatea
educației se corelează pozitiv cu calitatea vieții. Este vorba, în același timp, de educația civică
sau educarea participării, prin care pot fi depășite actualele bariere generate de mentalități.
Instituțiile de învățământ sunt pilonii care le oferă tinerilor șansa de a se implica în viața
instituțională, comunitară sau politică prin diferite forme, precum: consiliile şcolare, redacţiile
ziarelor şcolare, consiliile locale ale tinerilor, comitetele naţionale ale tinerilor, forumuri de
tineret , Liga Studenților, Senatul universității cât și multe alte organizații care sunt diferite în
dependență de instituție. Aceste organizații le oferă tinerilor posibilitatea, încă de la o vârstă
fragedă, să se poată implica, să învețe cum pot scrie unele proiecte, cum pot lua decizii. La fel,
prin intermediul acestor foruri, tinerii pot participa la procesul deciozional din cadrul unei
instituții, pot lua cunoștință de cauzele și consecințele pe care le pot provoca prin decizii alese
incorect. Acest lucru, îi poate modela și ajuta să-și construiască viitorul. Instituțiile de
învățământ sprijină elevii/studenții în obținerea unor burse de merit, care, de altfel, se acordă și
pentru faptul implicării candidatului în viața socială a statului prin participarea acestuia la
diferite activități, programe cu impact social, cât și pentru situația academică bună sau foarte
bună.
De asemenea, există mai multe documente oficiale prin care sunt recunoscute drepturile
tinerilor la implicarea lor politică, economică și socială in stat. Unul dintre documentele
fundamentale, in această privință este Carta Europeană. Carta Europeană a participării tinerilor la
viaţa comunităţilor locale şi regionale (2003) încurajează autorităţile să asigure condiţiile
necesare pentru dezvoltarea unei participări depline, integrarea tinerilor în viaţa socială şi
participarea lor la construirea viitorului comunei şi regiunii. Participarea tinerilor la viaţa
comunităţii le permite să simtă apartenenţa la localitatea şi regiunea lor. Este una din condiţiile
esenţiale pentru ca tinerii să participe activ la transformările sociale din comunitatea in care
locuiesc. Ca un factor al integrării sociale, activitatea la nivel local le permite tinerilor să
depăşească izolarea şi anonimatul, obţinând deschidere spre viaţa publică şi formându-şi dorinţa
de a schimba lucrurile [1].
Legislaţia Republicii Moldova cu privire la drepturile tinerilor, la fel prevede dreptul la
participare, asociere, participare la activităţile culturale şi recreative, dreptul la exprimarea liberă
a opiniei asupra problemelor care îi privesc. Statul garantează participarea tinerilor la viaţa
socială, economică, culturală şi politică prin implementarea unor politici şi programe speciale de
susţinere a tinerilor.
50
Acest lucru demonstrează că tinerii sunt susținuți în tot ceea ce vor să întreprindă. Iar statul
este cel care le garantează drepturile și libertățile lor de exprimare și de implimentare a ideilor pe
care le au.
Una dintre cele mai reprezentatae acțiuni pe care o întreprind tinerii este voluntariatul,
acțiune prin care ei se implică activ în viața unui stat, unei societăți, unei comunități sau unei
persoane și ajută la soluționarea sau îmbunătățirea unor situații dificile. Evident, există mai multe
cauze pentru care tinerii aleg să facă acest lucru.
Teoria care explică motivaţia tinerilor de a voluntaria este de natură funcţionalistă, altfel
exprimat, voluntariatul îndeplineşte diverse funcţii, motiv pentru care persoane diferite pot fi
implicate în mod voluntar în activităţi având motivaţii diferite pentru aceasta, în funcţie de
momentul în care le desfăşoară. În literatura de specialitate sunt identificate 6 motive primare:
1. Protectivitatea (reducerea sentimentelor negative);
2. Valorile (exprimarea sau acţionarea în acord cu valori importante)
3. Social (dezvoltarea relaţiilor sociale)
4. Înţelegerea (în sensul de extindere a cunoştinţelor despre lume)
5. Cariera (dobândirea de experienţă relevantă pentru cariera vizată)
6. Dezvoltare stimei de sine [2].
Pentru realitatea actuală a Republicii Moldova este foarte însemnată popularizarea
experienței de voluntariat dobândită de tineri, chiar dacă aceasta este încă destul de mică.
Experiența parcursă întotdeauna prevalează asupra teoriei, iar în condițiile statului nostru orice
experiență de voluntariat a tinerilor reprezintă un model de urmat de către semeni și un exemplu
de implicare și de manifestare a spiritului participativ, care are tendința să se extindă, ceea ce, în
general, este spre beneficiul statului și a societății.
Implicarea și participarea tineretului din Republica Moldova în viața politica constituie,
de asemenea, una dintre problemele esențiale cu care se confruntă statul în parcursul său
democratic. Și aceasta deoarece un număr foarte mic de tineri se implică și participă în viața
politică a statului și sunt interesați real de viitorul țării în care trăiesc.
Majoritatea studiilor recente, inclusiv sursele la care s-au făcut trimiteri mai sus, se
concentrează, atunci când analizează dimensiunea participării tinerilor, pe exercitarea drepturilor
lor de a alege și de a fi ales. Indexul de tineret citează datele Comisiei Electorale Centrale,
arătând o rată de participare la alegeri semnificativ mai scăzută în cazul tinerilor (18-29), decât
media națională: la alegerile parlamentare din 2014, 34,43% (față de 64,64% media națională),
iar la alegerile locale din 2015 (primul tur), 30,73% (față de 55,32%) [3].
În ceea ce privește reprezentarea tinerilor, datele oficiale oferă informații doar despre
funcțiile alese. La alegerile locale, dintre candidații la funcția de Primar, doar 16.41% au fost
tineri, iar dintre primarii aleși, doar 3,34% au sub 30 de ani. Ponderea candidaților tineri pentru
Parlament nu este relevantă, pentru că aceștia sunt de cele mai multe ori plasați pe poziții
considerate neeligibile, la finalul listelor de partid. Este însă relevant că în legislativul actual,
doar 4 aleși sunt tineri sub 30 de ani [3].
Existența unei limite inferioare de vârstă (25 ani) pentru alegere explică parțial
subreprezentarea tinerilor, prin faptul că o bună parte a grupului social nu are încă dreptul de a fi
ales. O explicație completă ar trebui să aibă în vedere procedurile de selecție și promovare din
cadrul partidelor politice, principalele vehicule ale reprezentării. Acestea insă sunt foarte opace
și nu oferă date și informații relevante despre structura demografică a activelor de partid, modul
în care se face selecția internă a cadrelor și mecanismelor de reprezentare a tinerilor.
O altă explicație este dată de interesul foarte scăzut al tinerilor față de politică. Conform
datelor studiului Biserică și Stat în Republica Moldova, în august 2016, deci într-un an electoral
cu o alegere importantă a Președintelui, 76% dintre tineri s-au declarat destul de puțin (42%) sau
foarte puțin (34%) interesați de politică; 19% erau destul de interesați, iar 4% foarte interesați de
subiect [3]. Aceste date cifrice vorbesc de la sine. Din păcate, neimplicarea tinerilor este
evidentă. Iar faptul cel mai nociv este că neimplicarea, pasivitatea și indiferența afectează
segmentul social căruia îi revine un rol hotărâtor în construcția viitorului țării, de care depinde
51
avansarea statului pe făgașul democrației, parcursul european și progresul general al Republicii
Moldova.
O mare problemă continuă să fie miopia politică a unei mase covârșitoare de tineri.
Deseori pot fi urmărite reportaje în care apar tineri participanți la manifestații politice, scoși în
piață contra unor sume de bani, fără a avea habar de doctrina și idealurile formațiunii politice
care i-a racolat. Este un lucru strigător la cer. În secolul XXI se întîlnesc asemenea participări
inconștiente printre tineri care, logic, ar trebui să fie cel mai bine informați, participări care în
nici un caz nu pot fi calificate implicări în viața publică sau politică. Paradoxal și ridicol în
același timp.
Real schimbarea acestei situații poate avea loc, condiția primordială fiind ridicarea
nivelului de cultură generală în societate și, în special, a nivelului culturi politice printre tineri.
Tinerii nu trebuie să admită ca pentru ei să hotărască alții. Iar pentru ca aceasta să nu se
întâmple, nu trebuie să rămână în ignoranță sau să accepte să fie manipulați.
Societatea se poate considera dezvoltată multilateral în măsura în care ea asigură
oamenilor, inclusiv copiilor şi tinerilor, posibilitatea să participe în viaţa ei şi să o construiască
cu demnitate. În acelaşi timp, participarea este şi un mijloc de dezvoltare. Este cert că nimeni nu
se dezvoltă fiind doar un observator pasiv. Numai prin participare copiii şi tinerii îşi pot dezvolta
capacităţi şi deprinderi şi se pot autoafirma. Desigur, există diverse niveluri de participare şi, în
virtutea acestui fapt, sunt metode care permit participarea chiar şi a copiilor de la cea mai fragedă
vârstă. Competenţa unei persoane apare din experienţa acumulată şi nu la atingerea unei anumite
vârste, iar maturitatea se atinge prin participare. Acesta este un proces ciclic: cu cât mai
semnificativă este participarea unei persoane, cu atât mai experimentată, competentă şi încrezută
devine aceasta, fapt ce o îndeamnă la o participare şi mai eficientă [5].
Nu va izbuti niciodată o schimbare profundă și în bine a societății dacă tinerii nu vor
conștientiza că implicarea și participarea personală a fiecăruia constituie soluția schimbării. Iar
pentru ca numărul celor implicați în exercițiul social sau politic, spre binele tuturor, să sporească
nu este suficientă doar participarea personală, ci este imperios necesară atragerea tinerilor care
încă nu și-au văzut rostul în acțiunile de interes general. De real folos ar fi ca fiecare tânăr
student să-și propună să-și facă partener de acțiune civică, cel puțin 2 tineri inactivi, pentru ca
implicarea și participarea tinerilor din Republica Moldova să capete contururi palpabile.
1. https://tdvbalti.files.wordpress.com/2012/01/raport_studiu_participarea-tinerilor-in-
moldova.pdf ( văzut la data de 25.04.2018)
2. Clary, E. G. şi Snyder, M. (1999). The motivations of volunteer: Theoretical and practical
considerations. Current Directions in Psychological Science, 8(5), p. 156 – 159
3. https://www.soros.md/files/publications/documents/Implicarea%20tinerilor%20schimbar
e%20pozitiva%20%28april%202017%29.pdf ( văzut la data de 26-04.2018)
4. http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2016/01/Ghidul-Implicare-pentru-
Toti_A5_mpso.pdf ( văzut la data de 25.04.2018)
5. http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/04.-p.27-34.pdf ( văzut la data de 26.04.2018)
Recenzent: Liudmila CHICIUC, lector universitar
52
CONSTITUREA ȘI EVOLUȚIA ȘTIINȚEI POLITICE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
THE FORMATION AND EVOLUTION OF THE POLITICAL SCIENCE IN THE

REPUBLIC OF MOLDOVA
Lupu Ana-Maria
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatatea Științe Economice, studentă, anul I
anisoara0@mail.ru
The processes of change have marked the course of the Republic of Moldova from its
beginnings to the present. Political change triggered a process of modernization that covered all
areas of social life, under the slogans of democratization and liberalization. Political
modernization has been and remains the great future project of the Moldovan society.
The political science of the Republic of Moldova is called upon to provide the theoretical
support necessary for the processes of change.
Keywords: political science, evolution, society, Republic of Moldova
Deși Republica Moldova este o țară mică, totuși ea parcurge de aproape două decenii un
proces de modernizare şi tranziţie de la un sistem social-economic şi politic la altul, bazat pe
valori noi. Şocurile politice, economice şi sociale generate de modernizare au fost amplificate de
factori colaterali foarte influenţi: „criza identitară"; conflictul transnistrean; influenţe
semnificative din exterior asupra proceselor interne. Factorii menţionaţi au contribuit la
fragmentarea societăţii moldoveneşti pe segmente etnice, lingvistice, regionale etc. Realităţile
din perioada modernizării au creat noi clişee negative pentru perceperea Republicii Moldova,
atât în interior de către cetăţeni, cât şi în afara ţării: cea mai săracă ţară din Europa; exportatoare
de forţă de muncă ieftină; ţară de origine şi de tranzit a emigraţiei ilegale, a traficului de fiinţe
umane etc. Republica Moldova are, în prezent, cel mai înalt "indice al statelor falite" printre
ţările Europei, calculat în baza a 12 indicatori caracteristici pentru procesul politic şi influenţaţi
de gradul culturii politice. Totuși Republica Moldova încearcă să cultive și să fructifice o
,,cultură politică”, o caracteristică indispensabilă pentru organizarea socială. Din acest punct de
vedere, cultura politică reprezintă sistemul de percepţii şi atitudini, bazat pe valori fundamentate
din punct devedere istoric, care determină formularea obiectivelor sociale şi comportamentul
îndreptat spre atingerea lor de către indivizi, grupurile sociale şi instituţiile unei societăţi.
Instituţiile publice şi private, precum şi cetăţenii se manifestă ca subiecţi ai procesului politic
în raporturile lor reciproce, care sînt determinate de cultura politică. Influenţarea politicilor
publice ale instituţiilor de stat din partea organizaţiilor, a grupurilor şi a indivizilor care urmăresc
scopuri politice, sociale, economice,ecologice etc. implică participarea lor la procesul politic.
Rezultanta acţiunilor subiecţilor procesului politic determină evoluţiile social-politice şi
economice. Din această perspectivă buna guvernare presupune existenţa unui proces politic ce
ţinteşte atingerea a trei obiective fundamentale: securitatea naţională în toată complexitatea ei;
dezvoltarea economică pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor şi diminuarea dezechilibrele
sociale; asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Astfel, știința poltică
sau politologia reprezintă disciplina absolut necesară de studiat de către societate, în special de
tineri.
În acest mod, pot menționa că în URSS politologia nu era recunoscuta ca ştiinţă
independentă, fiind tratată ca pseudoştiinţă burgheză. Ştiinţa social-politică sovietică s-a creat
doar în baza marxism-leninismului, care servea comentator şi interpretator a deciziilor partidului
comunist. Cercetări politice separate se realizau în cadrul comunismului ştiinţific,
materialismului istoric, istoriei PCUS, teoriei statului şi dreptului,etc. Dar posibilităţile lor de
cunoaştere erau extrem de limitate. Dezvoltării ştiinţei politice reale îi puneau piedici dogmele
53
marxism-leninismului oficial, ideologizarea politicii, izolarea ştiinţelor socio - umane sovietice
de gindirea social-politică mondială. Doar din a doua jumătate a anilor „80 ai sec.XX situaţia
începe a se modifica. În 1989 în instituţiile de învăţămînt superior se introduce obiectul
„Politologia”. În Clasificatorul specialităţilor ştiinţifice este deschisă specialitatea “Politologia”,
încep a fi pregătite cadre ştiinţifice în domeniul politic. Astăzi, dezvoltarea ştiinţei politice
moldoveneşti este axată pe următoarele direcţii:
1. Predarea cursurilor politologice normative şi opţionale în şcoala superioară naţională.
Ştiinţa politică a devenit un element necesar în procesul de învăţământ la universităţile din
Republica Moldova. De la începutul anilor „90 ai sec.XX politologia se predă în majoritatea
instituţiilor de învăţămînt superior din Moldova. Deseori blocul didactic politologic include în
sine câteva discipline de studii, atât normative, cât şi la liberă alegere. Cu ajutorul colegilor din
Occident ştiinţa politică moldovenească a reuşit să renunţe la dogmatismul şi unilateralitatea
ideologică.
2.Pregătirea cadrelor. Specialiştii în domeniul ştiinţei politice, relaţii internaţionale şi
administrarea publică se pregătesc într-un şir de instituţii de învăţământ superior din ţară:
Universitatea de Stat din Moldova, în componenţa căreia este Facultatea Relaţii Internaţionale,
Ştiinţe Politice şi Administrative (deschisă în 1995), Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale
din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat din Cahul,
Universitatea de studii Europene din Moldova, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii
Internaţionale, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi altele. Specialiştii în domeniul
ştiinţei politice au posibilitatea de a face şi studii postuniversitare (a doua facultate) şi de
masterat. Este deschisă şi funcţionează efectiv doctorantura şi postdoctorantura în cadrul
Universităţii de Stat din Moldova , Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Specialiştii în domeniu au
posibilitatea de a face studii în Bulgaria, Germania, Rusia, Romînia, SUA, Franţa, Spania ect.
Pregătirea cadrelor ştiinţifico-didactice de calificare înaltă (doctor, doctor habilitat, conferenţiar,
conferenţiar-cercetător, profesor) constituie o parte componentă a sistemului naţional de
dezvoltare a ştiinţei politice. La Universitatea de Stat din Moldova şi la Institutul de Integrare
europeană şi Ştiinţe politice a Moldovei din cadrul Academiei de Ştiinţe funcţionează 2 consilii
ştiinţifice specializate pentru susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în domeniul ştiinţei
politice. În perioada anilor 1994-2013 în cadrul acestora au fost susţinute 893 teze de doctor şi
183 teze de doctor habilitat în domeniul ştiinţei politice.
3. Cercetări ştiinţifice. În perioada de tranziţie în Moldova s-au creat două centre ştiinţifice
naţionale în domeniul cercetării ştiinţei politice: Universitatea de Stat din Moldova şi Institutul
de Integrare Europeană şi Ştiinţe politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Investigaţiile se
efectuează pe tot spectrul politologic, canalizate spre cercetarea problematicii moldoveneşti,
adaptarea modelelor din Occident la condiţiile noastre. Problemele de tranziţie, sistemul
electoral, sistemul democratic pluripartidist, societatea civilă, mass-media, procesele
migraţioniste – sunt domeniile predilecte ale cercetărilor actuale.
4.Centre analitice şi politico-practice. În Moldova sunt atestate mai multe organizaţii
nonguvernamentale, care se ocupă de studierea realităţilor politice, de efectuarea cercetărilor
sociologice empirice. Printre cele mai importante centre obşteşti, care deseori îndeplinesc şi
funcţia de coordonator al cercetărilor ştiinţifice, se numără Institutul de Politici Publice, Centrul
de Cercetări Strategice şi Reforme, “ADEPT”, IDIS “Viitorul”, “CAPTES” şi altele. Elaborările
acestora sunt de real folos pentru comunitatea ştiinţifică şi structurile de stat. O tendinţă
semnificativă din ultimii ani este apariţia centrelor de cercetări ştiinţifico-analitice pe lîngă
partidele politice şi deservrsc interesele formaţiunilor respective. Ele analizează caracterul
aplicativ al realizărilor politologice în practica activităţii partidelor politice moldoveneşti.
Prin urmare, studierea politologiei are o mulțime de avantaje astfel ca: cunoașterea și
înțelegerea legăturii dintre libertate și responsabilitate, care reprezintă principiul de bază a
progresului social, menținerea unui climat favorabil dintre societate și sistemul politic, prin
prisma studiului explicit ce ni-l oferă în cadrul instituțiilor de invățământ, precum și alte centre.
În concluzie, fenomenul culturii politice din Republica Moldova nu poate fi analizat încă în baza
54
unor studii cu caracter teoretic şi empiric, literatura de specialitate, practic, fiind lipsă. O
estimare de ansamblu, bazată pe considerarea efectelor tranziţiei şi modernizării asupra
democratizării şi efectelor colaterale acestui proces permite concluzionarea că nivelul culturii
politice s-a dovedit a fi impropriu pentru influenţarea şi asigurarea unei funcţionări eficiente a
instituţiilor democratice noi, precum şi pentru atenuarea efectelor factorilor de şoc care au insoţit
modernizarea şi tranziţia.
1. Ştiinţa politică şi societatea in schimbare http://www.usem.md/ru/news/80 (accesat la

24.04.2018);
2. ,, Cultura politică în Republica Moldova” https://ru.scribd.com/doc/138671909/Cultura-
Politica-in-Republica-Moldova (accesat la 23.04.2018);
3. ,,Note de curs- Politologie” Casiadi O., Pîrţac G., Porcescu T. Ştiinţa politică. – Chişinău,
2007(accesat la 24.04.2018) pag. 7-8;
4. Moşneaga V., Rusnac G., Sacovici V. Politologie: manual pentru specialităţile nonprofil.
Chişinău: CEP USM, 2007.
5. Pîrţac G., Oleinic L. Politologia. – Chişinău, 2010.
6. Sandu I., Colaţchi A. Politologia. – Chişinău, 2003.
Recenzent: Diana BENCHECI, doctor in politologie, conferențiar universitar
ARTA CONVEȚUIRII POLITICE: ÎNTRE LUPTA POLITICĂ ȘI

COMPROMIS
THE ART OF POLITICAL CONVENIENCE: BETWEEN POLITICAL

FIGHT AND COMPROMIS
Victor SOLOMON
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, student, anul III
After a period of multiple transformations and reconfigurations of the political system, today the
Republic of Moldova is trying to build its future within a parliamentary political regime. Far
from all the advantages of this form of governance, its functionality and efficiency is determined
by the ability of the governing political forces to cohabitate, build viable alliances, reach
compomis and consensus on key issues that condition and impede the development of the state.
The evolution of political life in the Republic of Moldova took the form of a fierce political
struggle, manifested by a sick political competition, oriented towards the achievement of narrow
party interests and goals, compromise and political consensus being a difficult element to
observe in the work of the political class.
Cuvinte-cheie: lupta politică, compromis politic, stat, democrație, legislație
După o perioadă de multiple transformări și reconfigurări ale sistemului politic, astăzi

Republica Moldova încearcă să-și construiască viitorul în cadrul unui regim politic parlamentar.
Departe de toate avantajele acestei forme de guvernare, funcționalitatea și eficiența acesteia este
55
determinată de capacitatea forțelor politice aflate la guvernare de a coabita, de a construi alianțe
viabile, de a ajunge la compomis și consens în probleme esențiale ce condiționează și impactează
dezvolarea statului. Evoluția vieții politice în Republica Moldova s-a derurat sub forma unei
lupte politice acerbe, manifestată printr-o concurență politică bolnavă, orientată spre realizarea
intereselor și scopurilor înguste de partid, compromisul și consensul politic fiind un element
dificil de observat în activitatea clasei politice.
Convețuirea politică a clasei politice, reieșind din realitățile politice de la obținerea
independenței până în prezent, a fost una anevoioasă, instabilă și tumultoasă, caracterizată de
incapacitatea de a dialoga atât între putere și opoziție, câr și în cadrul coalițiilor de guvernare
care s-au perindat de-a lungul ciclurilor electorale. Pluralismul excesiv și competiția dură pentru
voturile cetățenilor a contribuit în primă instanță la polarizarea societății (clivajul est-vest,
clivajul indentitar, clivajul lingvistic, unionism-statalism), fapt care în consecință a continuat să
dicteze regilile de luptă politică pentru majoritatea actorilor politici.
Analizând rezultate scrutinelor parlamentare anterioare, observăm o dinamică a luptei politice.
După cum urmează, în 1994, în cursa electorală s-au înregistrat 9 partide politice, iar în
noiembrie 2014, acest număr a ajuns până la 19 partide. Creșterea ofertei electorale poate avea
efect ambivalent: negativ și pozitiv. Miza politică mare duce la polarizarea excesivă a
electoratului, care ulterior vine să sancționeze actorii politici atunci când aceștia construiesc
alianțe sau compromisuri cu adversarii lor politici sau partidele din opoziție.
Obținerea unor rezultate bune la alegeri datermină uneori partidele să formeze alianțe in cadrul
blocurilor electorale. Dacă la începuturile sale, clasa politică moldovenească, avea o tendința de
agregare a voturilot cetățenilor prin compomisurile pre-electorale formalizate prin blocuri, de-a
lungul timpului au apelat mai rar la asemenea strategii de luptă politică. Cazul alegerilor
parlamentare din 1998 este unul concludent.
Lupta politică continuă și neloială în mod inevitabil are ca consecințe instabilitatea
politică și crize politice. Perioada relativ stabilă (2001-2009), atunci când am avut o guvernare
monocoloră (PCRM). Perioada aprilie 2009 - prezent, la conducerea executivului s-au perindat 7
prim-miniștrii, 5 președinți de Parlament și nu în ultimul rând 5 președinti de țară. Această
perioadă are ca consecință disfuncțiile și anomaliile din politica moldovenească, demonstrând o
lipsă totală a compromisului politic între partidele politice, între guvernare și opoziție dar și între
guvernare și societate. În ciuda sprijinului masiv oferit de Uniunea Europeană pentru o agendă
de reformă, partidele de coaliție s-au luptat unul cu altul pentru a controla ministerele de resort,
instanțele judecătorești, procuratura și organele de combatere a corupției.
Politicienii au format o axă de concurență - Partidul Democrat, Partidul Liberal-Democrat
și Partidul Liberal, care au preluat controlul asupra majorității ramurilor statului pentru a-și
proteja și extinde controlul asupra activității tuturor sectoarelor statului. Actualmente, Partidul
Democrat din Moldova, duce o luptă strânsă pentru obținerea unei majorități în alegerile
parlamentare din toamna acestui an. Acest lucru se observă prin numarul de mandate deținute în
Parlament, inițial ( în noiembrie 2014) aveau 19 mandate, iar la moment să dețină 42 de mandate
în legislativ.
Construirea compromisului și consensului este o necesitate stringentă pentru dezvoltarea
și stabilitatea oricărei societăți. Compromisul în activitatea politică este nervul dezvoltării
relațiilor din sistemului socio- politic. Capacitatea de a ajunge la compromis a pricipalilor actori
dintr-un stat facilitează armonizarea relațiilor socio-politice, coagulează și integrează interesele
socității, forțelor politice și pun bazele practicării guvernării consensuale. Soarta viitorul
democratic al Republicii Moldova și consolidarea societății moldovenești accentuează stringenta
necesitate de modificare a formulei de luptă politică – de la conflict și concurență neloială la
compromis și consens.
Recenzent: Natalia PUTINA, doctor, lector universitar
56
CONFLICTUL TRANSNISTREAN ÎN CONTEXTUL POLITICII DE
SECURITATE ŞI APĂRARE EUROPEANĂ
TRANSNISTRIAL CONFLICT IN THE CONTEXT OF EUROPEAN

SECURITY AND DEFENSE POLICY
Andrei PROZOROVSCHI
IRIM, Facultatea Relații internaționale și Științe politice, student, anul III
Southeastern Europe remains the main source of instability in the European space. This
article presents the involvement of the European Union in the settlement of the Transnistrian
Conflict. For the EU, the Republic of Moldova is of interest not to admit the outbreak of
instability at the borders of the Union and, at the same time, to increase its influence by direct
and indirect involvement. The paper comes to demonstrate the logical thread of the events,
starting with 2001, with the signing with the European Union of the Stability Pact for South
Eastern Europe until the Action Plan 2017-2019.
Key words: Transnistrian conflict, European Union, European security, cooperation,

negotiation, strategy
Tratatul privind Uniunea Europeană (semnat la Maastricht la 7 februarie 1992 și intrat în

vigoare la 11 noiembrie 1993) este rezultatul logic a 20 de ani de Cooperare Politică Europeană,
lansată în anul 1970, cât și un pas decisiv și ambițios. Tratatul de la Maastricht stabilește
obiectivele și funcționarea politicii externe și de securitate comună. În preambulul său,
semnatarii acesteia declară că sunt „hotărâți să pună în aplicare o politica externă și de securitate
comună, inclusiv o politică de apărare comună, care ar putea conduce la o apărare comună, în
conformitate cu dispozițiile articolului 17, consolidând astfel identitatea Europei și independența
sa pentru a promova pacea, securitatea și progresul în Europa și în lume”. În acest scop, Tratatul
de la Maastricht stabilește un cadru instituțional unic („Uniunea Europeană"), o structură bazată
pe trei piloni, dintre care cel de-al doilea pilon a fost Politica Externă și Securitatea Comună,
care cuprindea elemente de integrare, dar păstra reguli de funcționare, similare cu mecanismele
interguvernamentale, care reglementa primul pilon (afacerile comunitare) și cele care guverna al
treilea pilon (justiție, afaceri interne) [1, p.10]. In prezent Politica Externă şi de Securitate
Comună este una din modalităţile prin care Uniunea Europeana își realizează politica sa externă.
Abreviat PESC este stabilită în Titlul V al Tratatului Uniunii Europene. Astfel, PESC a înlocuit
Cooperarea politică Europeană (CPE).
Titlul V prevede următoarele:„Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și
justiție […], iar statele membre au libertatea de a organiza între ele și sub autoritatea lor forme
de cooperare și de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale
administrațiilor acestora care răspund de asigurarea securității naționale”. Premisele dezvoltării
PESC (Politica Externa si de Securitate Comuna) și PESA (Politica Europeana de Securitate si
Apărare), ca parte a PESC, au fost statuate de TUE, care stipulează la articolul J.4 al Titlului V
următoarele: “Politica externă și de securitate comună înglobează toate problemele referitoare la
securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în perspectivă, a unei politici de apărare
comune”. Obiectivele PESC sunt :
– protejarea valorilor, intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
– întărirea, pe toate căile, a securităţii Uniunii şi a statelor membre;
– păstrarea păcii și întrărirea securităţii internaționale, în acord cu principiile Cartei ONU,
Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris;
– promovarea cooperării internaţionale;
57
– dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, legalităţii, respectului pentru drepturile omului
şi a libertaţilor fundamentale. Statele membre sprijină activ politica externa si de securitate a
Uniunii şi o vor servi în spiritul loialitaţii şi solidarităţii reciproce. Ele se vor abţine de la orice
acţiune contrară intereselor Uniunii sau de natură să lezeze eficacitatea acesteia. Consiliul va
veghea la aplicarea acestor principii. [3, p.39]
Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea,
dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă:
democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și
respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional. Uniunea
depune toate eforturile pentru a dezvolta relații și a construi parteneriate cu țările terțe și cu
organizațiile internaționale, regionale sau globale care împărtășesc principiile prevăzute la
primul paragraf. Aceasta promovează soluții multilaterale pentru problemele comune, în special
în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Pe baza principiilor și a obiectivelor enumerate la
articolul 21, Consiliul European identifică interesele și obiectivele strategice ale Uniunii.
Deciziile Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii
privesc politica externă și de securitate comună, precum și celelalte domenii ale acțiunii externe
a Uniunii. Deciziile pot să privească relațiile Uniunii cu o țară sau o regiune sau pot aborda o
anumită tematică. Acestea precizează durata lor și mijloacele care urmează a fi puse la dispoziție
de Uniune și statele membre. Consiliul European hotărăște în unanimitate, la recomandarea
Consiliului, adoptată de acesta în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în
parte. Deciziile Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile
prevăzute în tratate. (Articolul 22 TITLUL V) [4]
La 28 iunie 2001 Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Pactul de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est. În acest document au fost introduse două clauze: 1. Uniunea
Europeană nu va semna un Acord de Asociere şi Stabilizare cu Republica Moldova. (Acest acord
ar deschide perspective, posibilităţi pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană). 2.
Uniunea Europeană nu se va implica în soluţionarea conflictului transnistrean. Însă, după
semnarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est de către Republica Moldova în
politica externă a Uniunii Europene au avut loc schimbări esenţiale.
Începând cu luna decembrie 2002, a devenit evidenta o schimbare de poziție a UE fata de
problema transnistreană, prin care UE dorește sa contribuie la stabilizarea unei regiuni care pe
viitor ar putea afecta securitatea Uniunii lărgite. Schimbarea de poziție a UE se refera nu numai
la rezolvarea propriu zisa a conflictului, dar si la rolul Rusiei, Ucrainei si OSCE în reglementarea
transnistreană. UE a ridicat problema transnistreană de o maniera tot mai categorică în dialogul
său cu Ucraina și Rusia, și a sugerat ca nu mai consideră OSCE relevantă pentru rolul care îi
revine în reglementarea transnistreană. O analiza comparativa a declarațiilor și acțiunilor UE de
până și după iarna 2002/2003, indica o schimbare de atitudine a UE în problema transnistreană.
La începutul anului 2002, într-un document UE despre politica față de Moldova, se afirmă
ca prin intermediul OSCE, Uniunea ar trebui să mărească sprijinul pentru reglementarea
transnistreană, și „să mențină Moldova printre prioritățile OSCE”. De asemenea, UE ridică
problema transnistreană în relațiile sale cu Rusia și Ucraina. În mod normal, UE “accentua”
importanța OSCE în reglementarea transnistreană și “încuraja” mediatorii - Rusia, Ucraina și
OSCE - în procesul de negocieri (Declarațiile Comune UE – Rusia de la 3.10.2001 si
29.05.2002; Declarațiile comune UE - Ucraina de la 11.09.2001 si 5.07.2002).
Începând cu decembrie 2002, schimbarea poziției UE fata de problema transnistreană este
atât cantitativă cât și calitativă. Uniunea a lansat o serie întreagă de declarații dedicate problemei
transnistrene (4 decembrie 2002; 29 ianuarie 2003; 18 februarie 2003; 27 februarie 2003). La 11
martie 2003 la inițiativa Comisarului European pentru relații externe Chris Patten au avut loc
negocieri trilaterale dintre Moldova, Ucraina și UE privind crearea posturilor vamale mixte
moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al hotarului dintre Moldova și Ucraina.[6, p.13]
58
Uniunea Europeană manifestă un interes sporit față de soluționarea conflictului din
Transnistria. Acțiunea sa se răspândește în mai multe direcții: punerea în aplicare a sancțiunilor
împotriva liderilor Transnistriei în 2003, (UE a introdus restricţii faţă de 19 funcţionari
transnistreni încă în 2003, pentru lipsa progresului în soluţionarea diferendului. Drept temei a
servit închiderea mai multor şcoli cu predare în limba română din Transnistria) [7]. Participarea
Uniunii Europene la procesul de negocieri "5+2" (partidele moldovenești și transnistrene și trei
mediatori: Rusia, Ucraina, OSCE) în calitate de observator; lansarea pe 1 decembrie 2005 a
misiunii de asistență (EUBAM) pentru a ajuta ucrainenii și moldovenii să controleze întreaga
frontieră și să contribuie astfel la luptă împotriva traficului de arme, a contrabandei, a crimei
organizate și a corupției [8, p.40].
În anul 2003, Consiliul European a adoptat un act, numit „Deschizând calea pentru noul
instrument destinat Politicii de buna vecinătate”, care avea la bază următoarele obiective:
promovarea dezvoltării economice și sociale în zonele de frontieră; cooperarea în vederea
înlăturării riscurilor comune, în domenii precum mediul înconjurător, sănătatea public și lupta
împotriva crimei organizate; asigurarea unor frontiere eficiente și securizate; promovarea
acțiunilor locale „de la om la om”. Politica europeană de vecinătate (PEV) guvernează relațiile
UE cu 16 țări vecine - de la Est și Sud [9]. Politică Europeană de Vecinătate a UE (PEV) a inclus
Strategia PEV, rapoartele de ţară şi planurile de acţiuni. Strategia PEV şi Rapoartele de ţară au
fost publicate la 12 mai 2004, iar Planurile de Acţiuni a 7 ţări, inclusiv a Moldovei – la 9
decembrie 2004. În pofida cadrului nou de cooperare, baza juridică a relaţiilor dintre Republica
Moldova şi UE a rămas acelaşi – Acordul de Parteneriat și Cooperare (1994). Astfel, Republica
Moldova a intrat într-o nouă fază a relaţiilor cu Uniunea Europeană.
În vederea cooperării cu succes între Republica Moldova şi UE, în cadrul PEV au fost luate
măsuri de consolidare a cadrului instituţional al integrării europene a Moldovei, şi anume:
- a fost creată Comisia naţională pentru integrare europeană (noiembrie 2002), care la 16
septembrie 2003 a aprobat şi a prezentat Comisiei Europene Concepţia integrării Republicii
Moldova în UE;
- a fost creată Comisia parlamentară pentru integrare europeană, Departamentul pentru
integrare europeană în cadrul MAE, şi subdiviziuni pentru integrare europeană în toate
ministerele şi departamentele din ţară (pe parcursul anului 2003);
- în anul 2004 a fost creat grupul interministerial pentru armonizare legislativă, şi prin
hotărârea Guvernului Republicii Moldova s-a decis deschiderea misiunii diplomatice a
Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană;
- la sfârșitul anului 2004 Ministrul Afacerilor Externe a fost numit concomitent Viceprim-
ministru, pentru a coordona mai eficientă toate activităţile care au tangenţe cu procesul de
integrare europeană a Republicii Moldova;
- începând cu perioada anului 2002, s-au început activităţile de pregătire a cadrelor în
problematica UE, din rândul funcţionarilor de la ministere, cadrelor universitare, reprezentanţilor
ONG.
Au devenit mai intense contactele parlamentare, ceea ce s-a soldat cu luări de poziţii ale
Parlamentului European faţă de procesele din Republica Moldova. În acest sens se evidenţiază
rezoluţia Parlamentului European din 5 iunie 2003 cu privire la reuniunea „Troicii UE” cu ţările
participante la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud - Est, în care se declară că „Procesul de
Stabilizare şi Asociere este un proces dinamic care are drept scop să-i aducă pe beneficiari mai
aproape de standardele UE şi euro-atlantice, şi de aceea invită instituţiile UE să evalueze
fezabilitatea extinderii lui şi includerii Republicii Moldova, şi dacă este necesar, să clarifice
condiţiile ce trebuiesc indeplinite în acest scop...”. În pofida faptului că în problema acceptării
noilor membri Parlamentul European încă nu are puterea de decizie finală, totuşi autoritatea lui
este în creştere şi votul PE este important.
În anul 2004 la Uniunea Europeană s-au alăturat 10 state, iar în 2007 încă 2 ţări: România
şi Bulgaria. Republica Moldova s-a pomenit la hotarele Uniunii Europene. Relaţiile diplomatice
dintre Republica Moldova şi UE au devenit mai intense odată cu lansarea PEV. Pe de o parte,
59
răspunzând apelurilor repetate ale Republicii Moldova (dar şi ale Parlamentului European), UE a
luat decizia de principiu de a deschide Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău. Pe de altă parte,
după cum s-a mai menţionat, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova la sfârșitul anului
2004 a fost instituită misiunea diplomatică a Moldovei pe lângă UE, iar relaţiile diplomatice
bilaterale cu ţările europene iau în permanenţă amploare. După deschiderea în anul 2004 a
ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, la începutul lui 2005 Preşedintele Republicii
Moldova a anunţat deschiderea misiunilor diplomatice în Suedia, Cehia, Letonia, Estonia,
Lituania, Serbia şi Muntenegru.
După semnarea Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova (februarie 2005 – ianuarie
2008), Uniunea Europeană şi SUA au dat acordul să participe la formatul de negocieri în calitate
de observatori, căpătând formula „5+2”. Formatul de negocieri „5+2” include: două părţi
implicate – Republica Moldova şi Transnistria; mediatori - OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina;
observatori – SUA şi Uniunea Europeană. De menţionat, că cu venirea SUA şi UE la procesul de
negocieri poziţiile Republicii Moldova s-au fortificat. Nimeni nu contestă faptul că diplomaţia
rusă a contribuit la relansarea negocierilor Voronin – Smirnov din 11 aprilie 2008 prin eforturi
diplomatice. În realitate însă adevăratul impuls pentru aceste negocieri a fost dat de Uniunea
Europeană. Anume UE a schimbat realităţile de pe teren, forţând Tiraspolul să negocieze. Pentru
prima dată după 1992 Moldova apare ca un partener care discută de pe alte poziţii (de forţă) cu
Tiraspolul. Acest lucru se datorează UE care are o strategie de susţinere a reintegrării Moldovei,
promovată pe trei nivele.
Primul este exercitarea presiunilor asupra Transnistriei. Restricţiile de călătorie, dar mai
ales activitatea misiunii de asistenţă la frontieră (EUBAM) şi noul regim vamal introdus în
martie 2006 sunt rezultatele implicării UE în procesul de reglementare transnistreană. Al doilea
element strategic al UE vizează europenizarea Moldovei, pentru a o face mai atractivă pentru
locuitorii Transnistriei. Al treilea element de strategie ţine de promisiunea unor beneficii
economice şi mai mari în cazul reintegrării ţării. Într-o Moldovă reunificată şi locuitorii
Transnistriei vor beneficia de asistenţa UE. Importante sunt discuţiile de finanţare internaţională
a unor proiecte de infrastructură a coridoarelor transeuropene de transport, care ar traversa
Moldova, inclusiv Transnistria, care nu vor fi finanțate de către Rusia sau Moldova, ci anume
UE şi SUA. [5, p.8-9]
Republica Moldova urmărește trei obiective strategice pe traseul european, și anume:
soluționarea conflictului transnistrean; reintregirea țării și integrarea în Uniunea Europeană.
Pentru realizarea acestor obiective, Republica Moldova încearcă să întreprindă un șir de acțiuni
necesare pentru soluționarea cât mai pașnică a problemei transnistrene și aplicarea unor soluții
cât mai eficiente ce ar face posibilă reintregirea țării și de asemenea aplicarea unor acțiuni ce
corespund standardelor cerute de Uniune [9]. Cea mai importantă realizare până în prezent a fost
punerea în aplicare a noul regim vamal, semnat de prim-miniștrii Moldovei și Ucrainei la 30
decembrie 2005. În cadrul acestui regim, companiile din regiunea transnistreană a Republicii
Moldova pot exporta numai în Moldova și prin Ucraina, cu timbre oficiale moldovenești.
EUBAM a reușit să joace un rol util în calitate de observator neutru al situației la frontieră,
prin monitorizarea sistemului de rambursare și inregistrare, inclusiv prin furnizarea informațiilor
imparțiale și viabile pentru a confirma observațiile din Moldova și Ucraina [12, p.1]. Misiunea
Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) a fost lansată la 1
decembrie 2005, în conformitate cu prevederile Memorandumului de Înţelegere între Guvernul
Republicii Moldova, Comisia Europeană şi Guvernul Ucrainei. Obiectivul de bază al Misiunii
EUBAM este dezvoltarea capacităţilor în domeniul controlului de frontieră şi consolidarea
securităţii în regiune. Autorităţi partenere sunt: Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal ale
Republicii Moldova; Serviciul Grăniceresc de Stat şi Serviciul Vamal ale Ucrainei, precum şi
alte organe de drept şi servicii de control ale ambelor state. Cooperarea cu EUBAM constituie o
prioritate pentru autoritatea de frontieră a RM, activităţile fiind realizate în corespundere cu
prevederile Planului de acţiuni EUBAM pentru anul 2013 (9 Phase Action Plan) în următoarele
domenii relevante:
60
- dezvoltarea cadrului legal de management al frontierei;
- consolidarea capacităţilor instituţionale ale Poliţiei de Frontieră, prin organizarea de
instruiri şi schimb de experienţă;
- acordarea expertizei şi consultanţei de profil în procesul de reformă al instituţiei;
- dezvoltarea patrulării comune şi a controlului comun la frontiera moldo-ucraineană;
- combaterea criminalităţii transfrontaliere.[13]
Principalii factori externi susceptibili de a se angaja politico-militar în Moldova, în cazul
izbucnirii unei crize, sunt Rusia, NATO, Ucraina Forţa Rapidă de Reacţie a UE. Condiţiile în
care interdependenţa dintre aceşti actori creşte, eventualitatea unor evoluţii negative în Moldova
ar necesita implicarea a mai mulţi actori, având ca protagonişti Occidentul (NATO sau
PESA/RRF), Rusia şi, eventual, Ucraina. La nivel academic şi semioficial, în Occident este
sugerat interesul de a participa mai consistent la rezolvarea problemelor de securitate (actuale şi
viitoare) ale Moldovei, fără a exclude chiar o eventuală implicare ce ar depăşi limitele unor
operaţiuni umanitare. Uniunea Europeană nu a exclus posibilitatea unei eventuale participări
militare la menţinerea păcii în Transnistria sub mandatul OSCE şi în cadrul unei forţe compuse
predominant (dar nu exclusiv) din trupe ruseşti.
Un alt aspect al creşterii interesului NATO şi UE pentru Moldova reiese din procesul de
extindere a acestor două instituţii. Probabilitatea ca Moldova să rămână un generator de
instabilitate regională este destul de ridicată. Chiar şi în cazul rezolvării formale a diferendului
transnistrean, integrarea militară, politică, economică şi socială a spaţiului din stânga Nistrului va
dura destul de mult şi ar putea genera pe parcurs tensiuni cu repercusiuni pentru întreaga
Moldovă, care s-ar proiecta la scară regională.
Europa de Sud-Est rămâne principala sursă de instabilitate în spaţiul european. Politica
Moldovei în procesele din Sud-Estul Europei nu este suficient de consecventă. Există o tendinţă
de a subestima importanţa prezenţei politice a Moldovei în Sud-Estul Europei. Or, eforturile de
promovare a intereselor economice ale ţării nu vor da niciodată rezultatul dorit dacă Moldova
neglijează şi alte aspecte ale colaborării în regiunea respectivă – politică, de securitate şi
umanitară.
Interesele de securitate ale UE în Moldova, ca şi cele ale NATO de altfel, se referă la două
aspecte, interconectate: conflictul transnistrean şi problemele de securitate neconvenţională (de
la corupţie până la trafic de fiinţe umane şi armament). [14, p. 22-25]. În anul 2012 Tiraspolul
adoptă tactica "paşilor mici" în negocierile cu Republica Moldova, dorind să avanseze în
reglementarea conflictului, începând cu simplificarea procedurilor de deplasare a cetăţenilor şi al
transportului de mărfuri, dar pana la momentul dat schimbări esențiale ale acestei încercări nu se
observă. [15]
Pentru UE, Transnistria și statutul său special reprezintă un loc privilegiat pentru diferite
acțiuni ilegale. Exemplele includ armele și traficul de droguri sau spălarea banilor. Drept urmare,
UE ar dori ca această regiune să se reintegreze în Moldova, în principal pentru că existența acestei
regiuni "outlaw" la frontierele UE reprezintă un pericol pentru regiunea europeană. din est, și este o
sursă de instabilitate. Transnistria este o regiune în căutare de identitate, istorie și relații complexe
cu vecinii săi. [16]
În urma ratificării Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi
Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale
acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, Guvernul se angajează să
întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menţionat [17] nu se lasă
aștptată reacția Transistriei, asta o putem deduce din poziția lui Vitalie Ignatiev (Ministrul
Afacerilor Externe al Transnistriei):“Transnistria a anunțat imediat că nu va participa la acest acord
de liber schimb, iar această poziție va rămâne neschimbată. Avem sentimentul că, la început, UE
nu a apreciat complexitatea situației, întreaga specificitate regională și că de mult timp nu sa gândit
cum să includă Transnistria în aceste noi reguli. Dar astăzi, desfășurăm negocieri bilaterale directe
cu UE pentru a găsi o cale de ieșire din această situație. Vrem să stabilim reguli precise cu UE,
deoarece Moldova nu este un partener de încredere - ceea ce toată lumea a înțeles de mult.
61
Sperăm că simț bun va prevala în cele din urmă, și că Uniunea Europeană, conștientă de
faptul că o destabilizare a situației în regiune ar fi extrem de nedorită pentru toți actorii
internaționali să adopte o abordare deosebită pentru Transnistria.” [18]
Totodată speră ca în viitor, Transnistria își va îmbunătăți relația și situația economică cu
Moldova din cauza problemelor economice ale Rusiei, care vor apropia economiile celor două
teritorii și vor exporta mai mult în Moldova. [19]
În urma declarației UE ca răspuns la raportul șefului Misiunii OSCE în Republica Moldova,
Ambasadorul SUA, Michael Scanlan din 2017, putem observa că:“Uniunea Europeană susține o
soluționare pașnică și cuprinzătoare a conflictului Transnistria pe baza respectării integrității
teritoriale și a suveranității a Republicii Moldova, în limitele granițelor recunoscute pe plan
internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană. Aduce sprijinirea negocierilor
orientate spre rezultate într-un format "5 + 2". Așteptăm revigorarea negocierile în formatul "5
+ 2" vor conduce la progrese concrete în trei etape , în special cele politice, înstituționale și
siguranța celei de-a treia etape. Retragerea restului forțelor armatei ruse de pe teritoriul
Republicii Moldova, de asemenea, o problemă importantă care trebuie să fie rezolvată” [20,
p.1-4]
Conform Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere
Republica Moldova–Uniunea Europeană în perioada 2017–2019, UE vine cu următoarele
propuneri:
Părţile îşi reiterează angajamentul de a găsi o soluţie durabilă la problema transnistreană,
respectînd pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum şi de a
facilita în comun reabilitarea postconflict. În aşteptarea unei soluţionări şi fără a aduce atingere
formatului de negociere stabilit, problema transnistreană va constitui unul dintre principalele
subiecte de pe agenda dialogului politic şi a cooperării dintre părţi, precum şi în dialogul şi
cooperarea cu alţi actori internaţionali interesaţi
 Continuarea negocierilor în cadrul tuturor platformelor de dialog pentru reglementarea
transnistreană (5+2, 1+1, grupuri de lucru sectoriale), orientate spre obţinerea unor rezultate
concrete pe toate cele trei coşuri ale agendei de negocieri, inițierea discuţiilor pe aspectele
instituţionale, politice şi de securitate, precum şi determinarea unui statut juridic special al
regiunii cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul
frontierelor sale internaţional-recunoscute
 Asigurarea unui dialog permanent cu partenerii externi şi organizaţiile internaţionale în
vederea promovării procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi a politicilor de
reintegrare a ţării
 Moldova a forţelor armate străine fără statut juridic determinat și demararea discuţiilor
vizînd transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională civilă
sub mandat internaţional
 Instituirea cadrului juridic necesar pentru avansarea politicilor de reintegrare a ţării şi
elaborarea mecanismelor provizorii de soluţionare a problemelor cu care se confruntă populaţia
şi agenţii economici din regiunea transnistreană
 Cooperarea multidimensională UE-Republica Moldova în realizarea programelor
umanitare, sociale și de infrastructură în Zona de securitate și regiunea transnistreană, precum și
a celor ce vizează măsurile de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale
Nistrului
 Valorificarea asistenţei tehnice oferite de UE în vederea sprijinirii procesului de
reglementare şi realizării politicilor post-conflict
 Promovarea politicilor sectoriale în domeniul reîntegrării ţării
 Realizarea acţiunilor menite să asigure protecţia drepturilor omului în regiunea
transnistreană şi libera circulaţie între cele două maluri ale Nistrului, cu luarea în considerare a
recomandărilor formulate de organizaţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte
62
 Asistarea implementării acţiunilor stabilite în vederea facilitării valorificării de către
antreprenorii din regiunea transnistreană a potenţialului comerţului cu UE, prin conformarea la
cerințele legislației naționale corespunzătoare
 Intensificarea cooperării cu Misiunea EUBAM în vederea soluţionării problemelor de
interes comun
 Implementarea instrumentelor de cooperare moldo-ucraineană în domeniul
managementului frontierelor, demarcării și asigurării securităţii acestora, inclusiv pe segmentul
transnistrean
 Cooperarea multidimensională UE-Republica Moldova în realizarea programelor
umanitare. [21, p.15]
1. Ministère Des Affaires Étrangères, Guide de la politique étrangère et de sécurité commune

(PESC) Ce guide de la PESC a été réalisé par les agents du service de la politique étrangère et
de sécurité commune du ministère des Affaires étrangères : Mlle Corine Crespel et MM.
Alexandre Escorcia, Erkki Maillard, Nicolas Thiriet, Thierry Vallat et Pascal Le Deunff, sous la
responsabilité de M. Jean-Louis Falconi. La coordination de ce travail a été assurée par M. Denis
Guillerme , Août 2006, p.10
2. Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene C 326/50 Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene 26.10.2012
3. European Union Foreign Security and Defence Policy : basic documents , Romanian Institute
of International Studies “Nicolae Titulescu”, Bucureşti, 2003, p. 39
4. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ, C
326/13, 26.10.2012
5. Solomon Constantin. Conflictul transnistrean și procesul de negocieri în formatul „5+2”,
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.3 (XLII), 2008, p.8.9
6. Nicu Popescu , Noile oportunitati de solutionare al problemei transnistrene prin mecanismele
Europei moderne, Institutul de Politici Publice, Chișinău 2003, p.13.
7. Consiliul Uniunii Europene a prelungit pentru un an sancţiunile împotriva liderilor de la
Tiraspol, 1 Octombrie 2011 08:43, accesat 05.03.18https://www.publika.md/consiliul-uniunii-
europene-a-prelungit-pentru-un-an-sanctiunile-impotriva-liderilor-de-la-tiraspol_501241.html
8. Ministère Des Affaires Étrangères, Guide de la politique étrangère et de sécurité commune
(PESC) Ce guide de la PESC a été réalisé par les agents du service de la politique étrangère et
de sécurité commune du ministère des Affaires étrangères : Mlle Corine Crespel et MM.
Alexandre Escorcia, Erkki Maillard, Nicolas Thiriet, Thierry Vallat et Pascal Le Deunff, sous la
responsabilité de M. Jean-Louis Falconi. La coordination de ce travail a été assurée par M. Denis
Guillerme , Août 2006, p.40
9. Politica externă și de securitate comună dusă de către statele membre UE prin prisma
prevederilor Tratatului de la Lisabona https://dreptmd.wordpress.com (accesat la 05.03.18)
10. Sursa: Strategia Europeană, p.1.1, IPP, 2005
11. Site-ul official al UE. https://europa.eu (accesat la 05.03.18)
12. European Union Border Assistance Missionto Moldova And Ukraine (Eubam), Achievements
Of Eubam Increased transparency about import/export flows from the Transnistrian region of
Moldova, Ukraine, November 2007, p.1
13. Site-ul oficial al Poliției de Frontieră, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova,
http://www.border.gov.md (accesat la 05.03.18)
14. Nicu Popescu. Republica Moldova în sistemul de securitate european. Institutul de Politici
Publice, Chişinău, 2005, p.22-25
15. Tiraspolul adoptă tactica "paşilor mici" în negocierile cu Republica Moldova, 03 Aprilie
2012, http://radiochisinau.md(accesat la 07.03.18)
63
16. La République Moldave du Dniestr (ou Transnistrie), décembre 19, 2014,
http://www.geolinks.fr ( accesat la 15.03.18)
17. LEGE Nr. 112 din 02.07.2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica
Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi
statele membre ale acestora, pe de altă parte. Art.1, 2
18. Tiraspol : « Certains politiciens moldaves et ukrainiens veulent anéantir l’indépendance de la
Transnistrie »28 SEPTEMBRE 2015, https://www.lecourrierderussie.com(accesat la 15.03.18)
19. MOLDOVA: Transnistria economic problems may grow, Oxford Analytica Daily Brief
Service, n°1, 27 aout 2015
20. OSCE Permanent Council No 1139 Vienne, le 30 mars 2017, Déclaration de l'UE en réponse
au rapport du Chef de la Mission de l'OSCE en République de Moldavie, S.E. l’Ambassadeur
Michael Scanlan, p.1-4
21. Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova–
Uniunea Europeană în perioada 2017–2019, Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1472 din30
decembrie 2016, p.15
Recenzent: Liliana Beniuc, master în ştiinţe politice, lector superior IRIM
PLANURILE DE SOLUȚIONARE A DIFERENDUMULUI

TRANSNISTREAN
THE SOLVING PLANS OF THE TRANSNISTRIAN CONFLICT
Alexandru Cemacenco
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, student, anul 1
The Transdniestrian issue is a major issue for the Republic of Moldova, because Transnistria is
a region which since 1992 is no longer under the jurisdiction of the Chisinau government, and
the 14th Army militaries are stationed illegally in Transnistria as "pacifists". The conflict broke
out on 2 March 1992, when Moldova became a full UN member. The 1992 war was qualified as
a war between the young state of the Republic of Moldova and the Russian Federation, because
in May 1992 the 14th Army of Russia directly involved in the armed conflict by the separatist
troops. On July 21, 1992, the Republic of Moldova and the Russian Federation signed a
convention on the principles of peaceful settlement of the Transnistrian conflict. According to an
article in the convention, the 14th Army troops of the Russian Federation, deployed in the
Republic of Moldova, will strictly respect neutrality.
Cuvinte-cheie: conflict, Transnistria, Republica Moldova, stat, Federația Rusă
Problema Transnistrenă reprezintă o problemă majoră pentru Republica Moldova, deoarece

Transnistria este o regiune care din anul 1992 nu se mai află sub jurisdicția Guvernului de la
Chișinău, iar militarii armatei a 14-a staționează ilegal în Transnistria ca „ pacificatori”.
Conflictul s-a declanșat la 2 martie 1992, când Republica Moldova a devenit membră al ONU cu
drepturi depline. Războiul din 1992, a fost calificat un război dintre tânărul stat Republica
Moldova și Federația Rusă, deoarece în luna mai 1992, armata a 14-a Rusiei s-a implicat direct
în conflictul armat de partea trupelor separatiste. La 21 iulie 1992, Republica Moldova și
64
Federația Rusă au semnat o convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a
conflictului transnistrean. Potrivit unui articol din convenție, trupele armatei a 14-a a forțelor
armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe
neutralitatea.
Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar,
economic și politic. Așa zisul regim și astăzi primește sprijin din partea Rusiei, iar așa zisele
trupe ale armatei din Transnistria participă la acțiuni militare alături de militarii ruși. Un
exercițiu militar a fost „ forțarea râului Nistru” de către blindatele rusești. Aceste exerciții
reprezintă o încălcare la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova,
deoarece suntem un stat neutru ce nu permite dislocarea trupelor militare străine pe teritoriul țării
noastre. Din anul 2009, Republica Moldova își intensifică coopereare cu blocul militar NATO în
vederea pregătirii militarilor moldoveni la standartele țărilor europene, deoarece armata a 14-a
reprezintă o amenințare atât la adresa țării noastre cât și a Europei de Sud-Est.
În procesul de reglementare a conflictului sunt implicate mai multe țări inclusiv și OSCE. În
pofida obligațiilor de la summit-urile OSCE din 1999 și 2001, trupele ruse staționează în
continuare pe teritoriul Moldovei în pofida obligațiilor asumate de Rusia. În 2002, OSCE,
împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise de
reunificarea Moldovei într-o federație, dar acest document nu a fost pus în aplicare. Un alt plan
de reunificare a fost planul Kozak propus în 2003, care se referea la integrarea treptată a
Transnistriei în componența Moldovei, iar prezența militarilor ruși, care se mai numesc și “
pacificatori” urma să fie prelungită pe un termen foarte lung. În memorandum se propunea
crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare
proporțională. Însă ex-președintele Vladimir Voronin s-a răzgândit să mai semneze acest
memorandum, deoarece exista un risc de revolte în țară din cauza că federația presupune mai
multe state într-un stat. S-a propus și negocieri în formatul 5+2 între autoritățile de la Chișinău și
cele din Transnistria, dar din păcate toate întrunirile s-au soldat cu eșec.
Astăzi putem să ne bucurăm de susținerea SUA, deoarece la 22 februarie congresmanii
americani David Price și Pete Olson au înregistrat o rezoluție în Camera Reprezentanților a
Congresului Statelor Unite ale Americii privind susținerea Moldovei în procesul de aderare la
Uniunea Europeană și cere Federației Ruse să-și retragă trupele și munițiile ce staționează ilegal
pe teritoriul Republicii Moldova. Dacă rezoluția va primi votul Camerei Reprezentanților din
SUA, atunci ea va contribui la întărirea dialogului strategic și la colaborarea Moldovei și Statele
Unite ale Americii pe plan politic, economic, social și de securitate. Din punctul meu de vedere,
autoritățile statului nostru ar trebui să adopte cât mai multe rezoluții, care să ceară retragerea
trupelor ruse, iar Federația Rusă să-și asume angajamentele internaționale din 1999 și 2001. În
așa caz Federația Rusă va demonstra că susține Republica Moldova ca un stat independent,
suveran și integru. Chiar și aceeași rezoluție înaintată de congresmanii americani nu se știe care
va fi izbânda acestei rezoluții , cert este că Transnistria rămâne o zonă tampon care deși nu are
granițe cu Rusia, vrea să se integreze în această țară. În cazul în care Transnistria se va reunifica
cu Republica Moldova, atunci Chișinăul va avea grave bătăi de cap cu o populați îmbătrânită
care urmează să primească indemnizații de stat, dar și cu un număr de alegători care vor
direcționa țara spre vectorul estic în defavoarea vectorului european.
Astăzi așa zisa “ Republica Moldovenească Nistreană” este o republică sovietică decât o
republică democratică, deoarece în stâga Nistrului persistă acele elemente ale regimului totalitar
din URSS cum ar fi: arestări și condamnări ilegale, deoarece nu împărtășește viziunile regimului,
șantaj, amenințări, înrolarea obligatorie în forțele armate, încălcarea drepturilor omului etc.
Autoritățile de la Chișinău de mai multe ori au catologat regimul separatisc ca unul totalitar
condamnând încălcarea drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului
După părerea mea, un mod de soluționare a conflictului ar fi ca Ucraina, care de nenumărate
ori și-a demonstrat prietenia față de noi să creeze un coridor verde care să permită autorităților
ruse să-și retragă militarii. Însă mai există o cale cum ar fi demobilizarea forțelor transnistrene, a
militarilor ruși și trecerea armamentului militar sub jurisdicția Ministerului Apărării de la
65
Chișinău, iar prin Ucraina, Rusia să-și retragă militarii. La prima vedere pare banal, dar se poate
de realizat dacă va exista dorință din partea autorităților din Rusia, deoarece ei au declarat că
retragerea armamentului ar putea polua mediul înconjurător. Desigur Federația Rusă nu a
respectat niciun acord internațional pe care și la asumat. Chiar dacă de la început se pare că le
respectă mai devreme s-au mai târziu profită de ocazie și le încalcă.
Cert este că sprijinirea regimului separatist o costă pe Rusia miliarde de dolari pe când banii
aceștia ar putea fi investiți în economia Rusiei pentru a ridica nivelul de trai al rușilor. În cazul în
care se insistă pe federalizare atunci ar trebui de creat o asemenea federație care să-i ofere
Chișinăului cât mai multe puteri, care în caz de necesitatea să poată aplica forța de constrângere
pentru a preveni noi amenințări la adresa securității și integrității statului. Din păcate mulți
oficiali transnistreni nu-și doresc reunificarea țării din motivul că la Chișinău au dosare penale,
iar drept exemplu poate fi dosarul Smirnov. Ei bine, reunificarea e posibilă de înfăptuit chiar și
într-un an sau poate mai puțin, important să fie dorință din partea autorităților ruse și separatiste.
La sfârșitul acestui rezumat aș vrea să adaug că unica soluție de reglementare a acestui
conflict este creare coridorului verde prin Ucraina, demobilizarea trupelor din Transnistria și
trecerea armamentului sub jurisdicția Chișinăului. În cazul reunificării atunci Guvernul
Republicii Moldova ar trebui să le prezinte cetățenilor din Transnistria avantajele Uniunii
Europene și anume toate granturile care se oferă pentru dezvoltarea țării noastre încât să nu fim
înclinați spre vectorul estic în urma unor eventuale alegeri parlamentare în cazul în care
Transnistria se va afla în componența Chișinăului. Și desigur că Guvernul ar trebui să se axeze
pe dezvoltarea Armatei Naționale, deoarece să fie capabilă ca în cazul unor situații cum a fost
cea din 1992 să intervină la timp și să prevină o nouă divizare a statului. Dar războiul e pentru
cei slabi pe când cei puternici aleg să se așeze la masa de negocieri pentru a soluționa conflictele.
Deci să sperăm că în viitor autoritățile de la Chișinău vor ajunge la un acord cu Federația Rusă în
privința retragerii armatei a 14-a și reunificarea Republicii Moldova, iar cu Rusia să avem relații
prietenești, să nu mai fim amenințați și șantajați pentru a ne indica ce să alegem și ce nu.
Recenzent: Vladimir Borș, doctor conferențiar universitar
DEZINTERESUL TINERILOR FAȚĂ DE POLITICĂ ÎN REPUBLICA

MOLDOVA
THE DEZINTERESS OF YOUTH IN POLITICS IN THE REPUBLIC OF

MOLDOVA
Maria ZLATOVCENA,
This article is dedicated to young generation, who wants to change our country, but also to our
politicians. Through arguments which are presented, we will find the reasons to make young
people understand the importance of policy and to become more responsible and interested in
development of our country.
Keywords: society, teens, policy, youth
66
Tinerii, au cel mai mare potenţial în comparaţie cu celelalte grupe de vîrstă din societate.
Dacă ne referim la Republica Moldova, aceasta se datorează în special la 2 avantaje pe care
tinerii le posedă:
primul – energia, tinereţea lor, ce îi face să fie mai bine pregătiţi şi orientaţi către schimbare şi
prefecţionare;
al doilea - mulţi tineri din ziua de azi au cunoştinţe teoretice mult mai avansate şi bogate decît
au învăţat părinţii lor odată, ceea ce, odată şi cu cumularea cunoştinţelor empirice i-ar putea ajuta
pe aceşti tineri să se impună mai uşor în societate, contribuind la dezvoltarea şi perfecţionarea ei.
Însă conform cercetărilor științifice tinerii au un concept diferit față de politică, care ar putea fi
gândit de o persoană adultă, deoarece majoritatea tinerilor înțeleg că politica se referă doar la
președintele Republicii, guvernatorii, primarii și miniștrii. De asemenea, ea este asociată cu
corupția, puterea câtorva și ieșirea la televizor. Astfel apare apatia politică.
Apatia politică reprezintă o stare de indiferență, pasivitate, lipsă de interes în politică.
Întotdeauna trăiește ca spectator și încearcă să o ignore. Este însoțită de o receptivitate scăzută la
stimulii politici și de un nivel scăzut de informații politice. Este un fenomen care apare atât în
societățile democratice, cât și în cele autoritare, deși în ambele (deși sunt diferite) există
mecanisme care promovează participarea politică.
În formarea sa, vizibilitatea redusă și accesul dificil al sistemului politic și unele
caracteristici ale culturii politice (individualismul excesiv, de exemplu) pot afecta. Apatia
politică difuză din punct de vedere social, mărește spațiul de manevră, discreția clasei
conducătoare,
Apationismul tinerilor față de politică apare din cauza a două factori:
În primul rând, politica în sine este o disciplină dificilă, complexă, politica implică observarea pe
termen lung a comportamentului uman .Tinerii, nu au acea experiență, care este dobândită numai
de-a lungul anilor și din observare. Din păcate, în Republica Moldova teoria politică se învață
doar în universități. Adolescenții poate și doresc să se implice în viața politică a țării. Să
studieze fenomenele politice și să analizeze, dar ei nu au această posibilitate. Majoritatea
acestora, nu cunosc situația politică a țării. De ce? Pentru că nu sunt informați. Dacă politica s-ar
preda din clasele liceale, tinerii ar realiza importanța integrării în politica țării. Astfel, poate nici
nu ar apărea apatia.
Uneori poate fi obositor, să analizezi ceea ce se întâmplă nu numai în țara noastră, ci și în
alte țări și efectuarea unei analize comparative. În politică nu există genii, pentru că în politică
ceea ce este necesar este cunoașterea și observarea acțiunii umane și care necesită timp. În
general, partea dificilă a politicii este raționamentul politic.
În al doilea rând, este mai mult o problemă culturală și pedagogică. Este incapacitatea
generațiilor anterioare de a implica tinerii în politică, de a le seduce și să le ofer șansa de a-și
începe să-și exprime părerea și să asculte opiniile. Partidele politice și instituțiile de învățământ
au eșuat, deoarece nu oferă spații pentru comunicare, dezbatere și libertatea de a-și exprima
gîndurile.
Tinerii nu au acces la ședințele Parlamentului, Guvernului, Ministerilor și altor insituții.
Ei nu înțeleg însăși procedura de luarea deciziilor sau modalitatea de elaborare a unui proiect.
Aici apare întrebare : «Cum tinerii pot fi interesați de politică, dacă ei idee nu au de aceasta?»
Soluția acestei probleme e simplă, dar rezolvarea e dificilă.
O posibilă soluție ar fi aceea de a combina o strategie dublă, una de pedagogie și una de răbdare.
Tinerii să fie implicați în diverse activități politice, unde vor fi conducători politici, care le vor
îndruma. Să fie ședințele deschise nu doar pentru presă, dar și pentru tinerii Moldovei.
De asemenea tinerii, trebuie să poarte o anumită responsabilitate. Să înțeleagă că aceasta
este țara lor. Desigur că deciziile nu se pot lua la început cu siguranță sau să participe la decizii,
dar acesta este un proces, care este foarte frumos, cu multe posibilități, dar , de asemenea , cu
multe problem.
67
În măsura în care tinerii își asumă responsabilitatea pentru propria lor țară, atunci poate
că lucrurile se pot obține mai bine. Cetățenii și tinerii au un angajament etic și moral în țara
strămoșilor lor, părinții și datoria față de generații viitoare.
Majoritatea tinerilor fac parte din categoria pasivă. Aceştia au venituri mici, educaţie şi
nivel de informare redus, au mai puţine relaţii utile, fiind conservatori şi intoleranţi. Tinerii din
această categorie rămân înafara tuturor programelor, inclusiv ce ţin de participare. Ei sunt
preocupați de rezolvarea problemelor socio-economice cu care se confruntă.
De cealaltă parte, minoritatea activă este reprezentată de tinerii care participă la
consultări, care încearcă să se implice în procesele de luare a deciziilor. Sunt tineri în căutarea
oportunităţilor de dezvoltare personală și profesională.
S-a constatat o participare politică şi civică scăzută a tinerilor din Republica Moldova,
aceştia fiind mai puţin activi şi interesaţi decât media populaţiei. Chiar dacă se remarcă o
implicare activă a tinerilor prin intermediul reţelelor de socializare, acest lucru nu se reflectă pe
deplin în realitate.
Fiecare al patrulea susţine că nu ştie ce îi va aduce viitorul, fiecare al zecelea mărturiseşte
că trăieşte doar pentru ziua de azi, un sfert din ei nu cred că viitorul va fi mai bun, aproape 15%
consideră că viitorul va fi mai deprimat decît prezentul şi doar circa o treime din tinerii Moldovei
speră că viitorul le va aduce o viaţă mai bună decît cea de acum [1].
Tinerii din Republica Moldova par să-şi fi pierdut speranţa într-o viaţa mai prosperă. Ei
nu mai cred în promisiuni, şi nici nu cred în faptul că ar avea puterea de a schimba ceva. Această
poziţie o demonstrează şi datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), din noiembrie 2006 [3],
unde 32,6% şi 35,2% din tineri cu vîrsta cuprinsă între 18-29 de ani, la întrebarea: „În ce măsură
credeţi că oamenii ca Dvs. pot influenţa hotărîrile importante ce se iau la nivel naţional?”, au
răspuns: într-o mică măsură şi respectiv într-o foarte mică măsură sau chiar deloc.
Majoritatea tinerilor, nu cred în valoarea votului lor, ceea ce demonstrează şi prezenţa
nesemnificativă a tinerilor la urnele de vot. Barometrul (BOP) pune în discuţie această problemă.
Astfel, în februarie 2005 [3], la întrebarea: „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru
Parlamentul Republicii Moldova, Dvs. v-aţi duce la vot?”, tinerii cu vîrsta cuprinsă între 18-29
de ani au răspuns: 58,4% (sigur că m-aş prezenta) şi 27,6% (probabil că m-aş prezenta). Tragic
este faptul că aceste date sunt în continuă descreştere. Astfel, în martie 2006 [3] BOP reflectă
opinia tinerilor în felul următor: 38,9%( sigur că m-aş prezenta) şi 29,8% (probabil că m-aş
prezenta). Cele mai recente date ale BOP, din noiembrie 2006 [3] ne arată o mică creştere:
42,5% (sigur că m-aş prezenta) şi 27,2% (probabil că m-aş prezenta).
Distanţa existentă între tineri, instituţiile publice şi procesul democratic se datorează, de
asemenea, lipsei tradiţiei de participare a tinerilor la edificarea unei societăţi democratice şi
prospere. Tinerii continuă să se simtă frustraţi, descurajaţi, dezinteresaţi, şi în final devin
indiferenţi faţă de viaţa politică şi socială.
Astăzi, cu toate că mulţi tineri par lipsiţi de orice speranţă în viitor şi se refugiază în
indiferenţă şi dezămăgire, mai există cîteva modele dinamice de participare ale tinerilor. Vorbesc
despre Centrele de Resurse pentru Tineri, Consiliile Locale, Clinicile prietenoase ale tinerilor,
diverse organizaţii şi ONG-uri de tineret, care s-au dovedit a fi de succes, deoarece acestea
asigură o reală participare la nivel local şi chiar naţional a tinerilor. Dar dacă există acestă
categorie, de ce totuşi situaţia la nivelul întregii ţări este atît de dramatică?
Aceste modele de reprezentare şi participare a tinerilor reprezintă „scheletul” unui sistem
funcţionabil de implicare a tinerilor în procesul de luare a deciziilor, unicul lucru care ne lipseşte
este „musculatutra”. Cum am putea să ne antrenăm” muschulatura” şi să devenim mai puternici
în acest domeniu?
Pentru realizarea acestui fapt este nevoie de eforturi conjugate, pentru că domeniul
tineretului este unul complex , iar pentru a dezvolta o politică în domeniu, e nevoie de
participarea mai multor ministere. Din păcate, lipseşte o structură care ar coordona acest proces.
Autorităţile ar trebui să sprijine activităţile şi politicile care se dezvoltă şi se
implementează în prezent de către tineretul activ al Republicii Moldova, şi ar trebui să
68
colaboreze cu acesta, pentru a „molipsi” şi pe ceilalţi tineri de activismul social. Tinerii ar trebui
trataţi de indiferenţă prin apreciere şi încurajare. Implicarea tinerilor în politică astăzi, va permite
un viitor mai prosper mîine.
În acest sens, conducerea ţării ar trebui să le asculte ideile şi opiniile lor. Nu este uşor,
deoarece este vorba despre un grup eterogen, dar cu toate acestea părerile tinerilor trebuie luate
mai mult în consideraţie de către autorităţi. Astfel, viitorul prosper al Republicii Moldova este
imposibil fără participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor. Tinerii trebuie să deprindă
posibilităţle şi modelităţile necesare de a participa real la făurirea propriului lor viitor. Ei trebuie
să se implice mai mult şi să utilizeze toate oportunităţile posibile, doar astfel tinerii vor face
schimbarea!
1. Strategia pentru tineret, http://youth.md/biblioteca/;

2. Politica făra tineri, Natalia GLIGOR, leader.viitorul.org/public/153;
3. Barometrul de Opinie Publică, , http://www.ipp.md/barometru1.php?l=ro&id=23.
ROLUL ACTIVITĂȚII DE LOBBY ÎN CONTEXTUL DEMOCRATIZĂRII

REPUBLICII MOLDOVA
THE ROLE OF LOBBY ACTIVITY IN THE CONTEXT OF THE

DEMOCRACY OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
GALINA MANOLE
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, anul III
The global social system ensures the good organization of communities through political
relations and institutions, which are at the moment constantly seeking the ideal of democracy.
The democratization of society implies the legitimacy and legality of political power. In this
complex system, lobbying is positioned as a fundamental element, a preface of interest, which
has the role of providing the system quality coefficient as a whole. The democratization of
society, especially the transition society, as is the Republic of Moldova, implies the emergence of
new interests and groups that tend to influence the decision-making process. Studying the
phenomenon of lobbying and lobbying allows us to perceive these interests and how they can
contribute to the development of society.
Cuvinte-cheie: lobby, democrație, instituții politice, stat, politica
Sistemul social global asigură buna organizare a comunităților prin intermediul relațiilor
și instituțiilor politice, care sunt la moment în continuă căutare a idealului democrației.
Democratizarea societății presupune legitimitatea și legalitatea puterii politice. În acest sistem
complex, lobbysmul se poziționează a fi un element fundamental, prefață a interesului, ce are
rolul de a oferi coeficientul de calitate sistemului în ansamblu. Democratizarea societății, în
special societatea în tranziție precum este și Republica Moldova, implică apariția de noi interese
și grupuri ce tind să influențeze procesul de luare a deciziilor. Studierea fenomenului
69
lobbysmului și a activității de lobby, ne permite să percepem aceste interese și modul în care pot
contribui la dezvoltarea societății.
Este tot mai actuală și necesară cercetarea activității de lobby, în contextul vectorului
european urmărit de Republica Moldova. Integrarea economică şi politică a Republicii Moldova
în Uniunea Europeană va presupune și adaptarea politicilor publice, precum și capacitatea de a
şti să facem lobby. Republica Moldova este stat mic pe harta politică a lumii, în curs de
dezvoltare, iar interesul este un element fundemental în formarea relaţiilor politice și social-
economice. Astfel, instituția lobbysmului ar trebui dezvoltată și în Republica Moldova, pentru a
contribui la democratizarea societății și a facilita procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Grupurile de presiune și fenomenele de influență politică au fost cercetate, începând cu
secolul al XX-lea, de autori americani, francezi și englezi, cu o orientare pluralistă. Interesul
crescut față de această temă s-a observat în perioada postbelică, la autori precum, Robert A.
Dahl, Rob Boggot. Lobbysmul este un fenomen relativ nou, din acest motiv, specialiștii depun
eforturi în cercetarea acestuia și elucidează deosebirile și asemănările cu alte fenomene, pentru o
abordare complexă.
Activitatea de lobby reprezintă modalitatea transparentă de influențare a deciziilor
legislative și executive prin orice acțiuni care au scopul de a susține drepturi și interese legitime
în promovarea, adoptarea, modificarea sau abrogarea unor acte normative ori administrative, de
către autoritățile publice. Activitatea de lobby se poate realiza oricând și oriunde există
posibilitatea consultării publice, chiar și atunci când lobby-ul nu este prevăzut de lege.
Societățile organizate au avut și vor avea grupuri de oameni ce doresc să influențeze deciziile
luate de autorități: fie sunt grupuri de interese, care au înaintat anumite obiective către factorii de
decizie, fie sunt grupuri de presiune, mai bine organizate, într-un mod colectiv, ce se impun prin
pressing pentru a-și vedea scopurile realizate, fie sunt folosite campaniile de advocacy, pentru a
sensibiliza opinia publică în privința unei probleme sociale.
De la declararea statului independent - Republica Moldova, și până la moment, nu avem
o lege cu privire la activitatea de lobby. Reglementarea lobbysmului în Republica Moldova a
rămas doar la etapa de propunere. În anul 1998 au fost întreprinse două tentative de adoptare a
unui proiect de lege asupra activității de lobby. Prin hotărârea Parlamentului, proiectul de Lege
privind activitatea de lobbyism (nr. de intrare 4339 din 21 decembrie 1999) urma să fie supus
dezbaterilor publice, apoi urma să fie publicat în ziarele "Moldova Suverană" și "Nezavisimaia
Moldova". Proiectele au fost înaintate la iniţiativa deputatului Mihai Petrache, pe timpul
preşedinţiei lui Petru Lucinschi (1997-2001). Însă ambele proiecte au fost respinse [5] şi scoase
de pe ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului în care urmau a fi discutate, cea ce ne
demonstrează lipsa de interes a clasei politice de atunci, asupra reglementării lobbysmului.
Actulmente, organizațiile de tineret, în special Consiliul Național al Tineretului din
Moldova, care este o organizație neguvernamentală, de tip umbrelă, promovează și utilizează
practica lobbysmului, această organizație, având prevăzute activități de lobby conform statutului.
Manifestări ale lobbysmului sunt tot mai frecvente, uneori fiind ca finalitate a activităților de
advocacy. Însă nu avem un cadru normativ, o reglementare juridică, de aceea nu se
monitorizează activitățile de lobby. În Republica Moldova activitatea de lobby este realizată tot
mai frecvent de către ONG-uri, actori economici, asociații patronale, dar fără ca aceștia să
cunoască uneori că fac lobby. Astfel, această activitate rămâne a fi una mai puțin cunoscută de
actorii principali, care ar putea beneficia şi utiliza acest instrument în favoarea lor. În acest
context, remarcăm câteva exemple de lobby pozitiv, precum este:
• Legea nr. 5 din 9 februarie 2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între
femei şi bărbaţi. Mişcările societăţii civile din Moldova s-au manifestat pentru susținerea
egalităţii şanselor de gen și au oferit expertiză pentru elaborarea politicilor, prin prisma asigurării
respectării principiului egalităţii de gen.
• Legea nr. 239 din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional
este produsul implicării eficiente a reprezentanţilor societăţii civile. La iniţiativa sociețății civile
70
au fost organizate campanii de advocacy, urmate de activităţi de lobby, care s-au sfârșit cu
adoptarea acestei legi.
• Legea nr. 121 din 18 iunie 2010 cu privire la voluntariat. Din 2006 a fost constituită o
Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţii de voluntariat din câteva ONG-uri: Asociaţia
„Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), CNTM și alte asociații.
Pentru a lua o decizie eficientă, un factor de decizie trebuie să cunoască atât argumentele pro, cât
și contra. Prin urmare, lobby-iștii sunt mesagerii acestor argumente: pro și contra. Iar într-o
democrație modernă ambele părți sunt necesare pentru buna exercitare a actului decizional.
Influența lobbysmului pe arena internațională, la nivel economic, politic și social va determina și
mai mult țările să-și autoevalueze potențialul de a face lobby și de a reglementa această practică.
În pofida faptului că suntem într-o perioadă de restructurare și consolidare a grupurilor de
lobby, când mulți cetățeni, nu cunosc ce este lobby și cum se face lobby, avem în țară și asociații
obștești, care recunosc că realizează intens activități de advocacy și lobby, precum este Promo-
LEX. Asociția Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea
democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi
apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății
civile. Promo-LEX s-a implicat activ, iar pe parcursul a 15 ani de activitate a reușit să facă și
advocacy și lobby. Au fost organizate 21 de campanii de informare și sensibilizare în domeniul
drepturilor omului. În 2004 a fost anulată hotărâria de Guvern privind compensațiile pentru unele
categorii de cetățeni. În 2007-2008, a fost elaborată Legea cu privire la organizarea și
desfășurarea întrunirilor. În 2016, asociația a contribuit la modificarea cadrului legal în domeniul
prevenirii și combaterii violenței în familie. În 2016, asociația s-a implicat la modificarea
cadrului legal cu privire la limitarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Iată un exmplu ce
demonstrează că lobby poate fi făcut în forma sa morală și etică, și poate avea rezultate favorbile
societății. Multe din acțiunile asociației, începute ca activități de advocacy, s-au finalizat în
lobby, fiind un rezultat remarcabil, pentru munca acestei organizații a societății civile.
Un alte exemplu este Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), o structură
de lobby pentru întreg sectorul de tineret. Consiliul Național al Tineretului din Moldova este
structura asociativă a 60 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă
interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare a politicilor
de tineret. Organizația este motivată să facă activități de lobby, deoarece aceasta este o prioritate
statutară având în vedere statul de organizație umbrelă. CNTM a înregistrat rezultate frumoase în
urma lobării intereselor tinerilor, acestea sunt:
 Legea cu privire la Tineret (ediția 2016),
 Strategia Națională de Dezvoltare a Sectorului de Tineret 2014-2020,
 Strategia Națională de Ocupare a Forței de Muncă 2017-2021,
 Regulamentul privind crearea și funcționarea Agenției Naționale pentru Activități de
Tineret și Programe de Tineret.
Secretarul General al CNTM, consideră că este necesară o lege cu privire la lobby și că rolul
lobbysmului constă în dezvoltarea și promovarea de noi idei legislative, consolidarea incluziunii
anumitor categorii în politicile publice, cât și creșterea transparenței.
În lipsa unor date despre modul în care cetățenii, în special tinerii percerm activitatea de
lobby am organizat un chestionar în mediul online, pe un eșantion de 105 studenți. Participanții
la sondaj au fost tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 – 35ani, au participat 56 de tineri cu vârsta de
15-20 de ani, 37 de tineri cu vâsrta de 21-25 ani, 8 tineri de 26-30 ani și 4 tineri de 31-35 ani.
Tinerii au răspuns la 8 întrebări, alegând varianta ce o consideră corectă. La întrebarea - cât de
des ați auzit această noțiune: lobyysm/activitate de lobby, 10,5% din tinerii au menționat că nu
au auzit niciodată, ceea ce ne enunțăcă se scrie și se publică puțin despre acest subiect. 26,7%
din tineri au auzit pentru prima dată despre această noțiune, în acest chestionar, cel puțin de
acum această noțiune va fi cunoscută și cel mai probabil, s-a mărit numărul căutărilor pe internet,
ce este activitatea de lobby. Unii tineri au auzit termenul de 2-5 ori, aproximativ 40%, iar 22.9%
din tineri l-au auzit foarte des, probabil că sunt tinerii ce folosesc informații și știrile din mass-
71
media internațională. Datele ne confirmă lipsa de utilizare a noțiunii de lobby și explicația
acesteia, astfel este necesar să venim cu recomandarea de a se publica articole în mass-media, cât
și de a fi cercetat acest subiect.
Figura 1.1 Cunoașterea noțiunii de lobby de către tineri
La întrebarea ce credeți că semnifică cuvântul lobby, majoritatea tinerilor (79%) au ales varianta
a doua, adică lobby înseamnă a influența o decizie/o persoană/o autoritate. 18% din tinerii
chestionați cred că lobby înseamnă a promova ceva, iar 5,7% cred că lobby este trafic de
influență. Îngrijorător, dar în corespundere cu a doua întrebare, 1 din 10 tineri nu cunoaște ce
semnifică lobby. Nivelul de percepere pozitivă a lobbysmului este îmbucurător, dar numărul
celor care nu cunosc ce este lobby ar trebui micșorat prin informare.
Figura 2. Semnificația cuvântului lobby
La întrebarea privind aspectele pozitive ale activității de lobby, 38,2% din tineri
consideră ca un avantaj faptul că crește calitatea deciziilor/hotărârilor adoptate de factorii de
decizie, datorită informației și expertizei lobbyștilor. 27,1% cred că astfel se asigură transparența
actului decizional și participarea societății civile la procesul de luare a deciziilor. A cincea parte
din tinerii chestionați cred că datorită acivității de lobby se aduc unele proiecte uitate, pe agenda
actuală a guvernării. Unul din tineri consideră că se promovează interesele anumitor
persoane/grupuri pe arena politică, un alt tânăr crede că astfel se menține legătura dintre alegători
și aleșii lor, iar un alt tânăt, crede că activittatea de lobby contribuie la crearea influentei
societății civile în domeniul necesităițlor ce sunt în stat din punct de vedere social și economic.
Îngrijorător este faptul cu 11% nu cunosc care ar putea fi aventajele lobbysmului.
La întrebarea dacă se face sau nu lobby în Republica Moldova, majoritatea

tinerilor,71,4% au susținut ce se face, 11,4% au afirmat că nu se face, iar 17,1% nu cunosc.
72
Aceste date ne confirmă că tinerii conștientizează că se face lobby în țară, dar din păcate nu este
transparent, iată dece nu se cunnoaște despre acesta.
La întrebarea, cum credeți că se face lobby în Republica Moldova, 36,2% din tineri
consideră că aceasta fac partidele politice, fiind cele cu interese de a prelua puterea. 32,4% din
respondenți consideră că lobby fac ONG-urile, sindicatele și asociațiile de profil. 20 % din tineri
cred că de lobby se ocupă unele companii specializate de lobby, și aceasta este în țările UE, dar
mai puțin la noi. 1 din 10 tineri susține ca mass-media face lobby, iar 1 tânăr crede că companiile
private, de business.
Figura 4. Actorii ce fac lobby în Republica Moldova, după părerea tinerilor

Iar la ultima întrebare, dacă este necesară o lege cu privire la lobby sau nu în Republica
Moldova majoritatea tinerilor susțin reglementarea lobby-ului, 72,5 %, spunând da, deoarece va
ajuta la buna informare a cetățenilor cu privire la cine face lobby și ce dorește să influențeze
fiecare lobbyst; 9,5% au spus că nu trebuie lege, deoarece legalizează corupția,traficul de
influență 14% nu cunoasc, iar un tânăr crede că trebuie să se documenteze. Analizând datele
sondajului, observăm că în baza variantelor de răspuns, majoritatea tinerilor cunosc ce este
lobby, care sunt aspectele pozitive și negative. Tinerii observă cine sunt actorii cei mai activi,
anume partidele politice, sau mai bine zis în spatele acțiunilor partidului stau lobbyști
profesioniști. Din datele chestionarului, rezultă ca este imporatnt să se discute acest subiect
pentru a fi perceput corect și nu cu tentă negativă. La fel, observăm că tinerii înțeleg necesitatea
reglementării juridice a activității de lobby.
Practica lobby-ului este o șansă de îmbunătățire a procesului democratic, prin ceea ce
oferă: informații, analize și opinii pentru legiuitori și lideri guvernamentali, așa încât să fie luate
decizii informate și responsabile. Lobbysmul bine reglemetat, poate să permită concurența
sănătoasă între grupurile de interese și grupurile de presiune.
Lobbyștii profesioniști pot ajuta procesul legislativ moldovenesc să funcționeze mai
eficient, oferind parlamentarilor date fiabile și evaluări exacte ale efectului unui proiect de lege.
În contextul democratizării Republicii Moldova, grupurile de presiune, precum lobbyștii au un
rol important în influențarea procesului de luare a deciziilor. Activitatea de lobby realizată într-
un mod profesionist are avantaje:
 contribuie la mobilizarea socială, are efecte benefice asupra transparenţei actului
decizional şi a participării active din partea societăţii civile la procesul decizional;
 creşte calitatea deciziilor adoptate, prin furnizarea profesionistă de informaţii decidenţilor
cu privire la domeniul asupra căruia se operează, suplinindu-se astfel limitele de timp, bani sau
chiar cognitive ale decidenţilor.
Iar lispa unei reglementări juridice are consecințe sau dezavantaje, precum:
 transformarea instituțiilor democratice în instrumente dirijate de grupări cu interese
economico-financiare sau dominarea interesului de grup în raport cu cel național.
73
Într-o societate democratică, și noi pretindem a fi așa, grupurile de interese, grupurile de
presiune, inclusiv lobbyștii, sunt foarte importanți pentru buna funcționare a democrației, din
două motive. În primul rând, sunt un instrument de reprezentare a intereselor cetățenilor, uneori
mai eficient decât partidele politice, iar prin activitatea lor, politicile publice pot satisface mai
bine nevoile sociale și interesele cetățenilor. În al doilea rând, grupurile ce au scopuri bine
determinate, se implică activ, cercetează, pot educa membrii prin crearea unor experiențe politice
și sociale democratice în cadrul grupului, prin negociere, prin participarea directă la procesul de
luare a deciziilor.
Activitatea de lobby are un rol determinant în tranziția spre democrație a Republicii
Moldova și poate contribui la legitimitatea și legalitatea puterii politice, la fel, poate facilita
aderarea la comunitatea UE.
1. Cerkez Ş. Grupurile de interese şi politicile publice: modele de agregare a revendicărilor
sociale. Iaşi: Editura Polirom, 2010, 238 p.
2. Troșin P. Perspectiva reglementării activităţii de lobby în Republica Moldova. I.D.I.S.
„Viitorul.” Chişinău: Tipografia „M.S. Logo” S.R.L., 2011, 49 p.
3. Saca V. Interese politice și relații politice: dimensiuni tranzitorii. Chișinău: CE USM,
2001, p. 229.
4. Lobby în România vs. Lobby în UE, București, 2015
5. Hotărârea Nr. 502. din 05.10.2001, pentru respingerea proiectului de Lege privind activitatea
de lobbysm,http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=309162,
(accesat 25.02.18)
Recenzent: Victor SACA, dr., hab., prof. univ., cond. științific
SEMNIFICAȚIILE GUVERNĂRILOR DE COALIȚIE ÎN CONDIȚIILE

ACTUALE. CAZUL REPUBLICII MOLDOVA
SIGNIFICANCE OF COALITION GOVERNMENTS IN ACTUAL

CONDITIONS. CASE OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Silvia BOGONOVSCHI
The historical experience demonstrates us that countries that are in a transition period,
have their main strategies based on model of governance as the main tool for elaborating
reforms in society. Today, the Republic of Moldova is passing through a transition process from
a totalitarian system to a democratic one, using all the methods of state of law and the coalition
governance.
Keywords: system, coalition, government, state of law, parties.
74
Crearea și funcționarea ADR-ului – prima guvernare de coaliție în RM și spațiul ex-
sovietic.
Republica Moldova se vede a fi un stat de drept unde legea devine o forță care nu se
supune conjuncturii politice, respectiv normele constituționale și de drept funcționează
independent de schimbarea conducerii, venirea la putere și plecarea de la putere a partidelor.
Însă, nu putem nega influența pe care o exercită partidele asupra vectorului unui stat și luptele
necontenite întru monopolizarea puterei politice. Existența mai multor partide, ce sunt menite să
creeze un pluralism politic, reprezintă una dintre caracteristicele de bază a statului de drept.
Sistemul de partide din Republica Moldova are o istorie scurtă și încă nu este pe deplin
consolidat, însă tendințele manifestate denotă o dezvoltare în direcția cuvenită [4]. Lipsa de
experiență și reminiscențele regimului totalitar, dar și erorile comise în regimul posttotalitar, care
se vrea a fi democratic, reprezintă o problemă majoră în constituirea unui stat de drept deplin.
Jocurile politice ce nu mai au sfârșit, tendințele disperate ale unor lideri politici de a-și promova
interesele latente au transformat arena politică într-un teatru unde acțiunea reală se desfășoară in
spatele cortinei. În comparație cu asemenea state-model, precum Marea Britanie și SUA unde
există sisteme bipartide, care se succed la guvernare, în Republica Moldova la moment există
circa 45 de partide politice [2]. Datorită unui amalgam de partide, care au scopuri și ideologii
diferite, gradul de influență a acestora se schimbă pe zi ce trece, într-un ritm accelerat. Astfel,
putem afirma cu certitudine că în timp ce unele partide acced la putere și sunt ridicate în slăvi,
altele devin partide-fantomă, după care dispar definitiv. Un exemplu clasic al acestui proces pot
servi Partidul Democrat-Agrar din Moldova și Unitatea Socialistă, care au suferit o trecere
paradoxală de la un succes absolut și o dominare în Parlament la un eșec total și la nedepășirea
pragului electoral [5].
Giovanni Sartori în lucrarea sa ,,Parties and Party System” a lansat criteriul de relevanță a
partidelor, menit să dezvăluie potențialul pe care îl posedă partidele. Astfel, percepem două
criterii de relevanță fundamentale: 1) rolul partidelor în formarea coalițiilor de guvernare; 2)
rolul partidelor de a influența și manifesta activitatea coaliției guvernamentale.
În Republica Moldova prima alianță apare după destramarea URSS-ului și obținerea
independenței de către RM. Alianța pentru Democrație și Reforme (abreviat ADR) reprezintă în
viziunea cercetătorului Victor Saca ,,un fenomen unic în felul său în spațiul post-sovetic” [5].
ADR a fost o coaliție de guvernare, formată din partide non-comuniste, care au reușit să obțină
majoritatea parlamentară în urma alegerilor din anul 1998, doar pentru un scurt timp.
Instabilitatea cronică din interiorul alianței a fost marcată de schimbul a trei Prim Miniștri într-un
singur an, ceea ce a împiedicat considerabil formarea unui sistem de reforme propice. Politica
externă a creat o discordanță și mai profundă prin dualitatea manifestată de către partidele
membre ale alianței, care dintr-o parte manifestau un interes sporit față de CSI, iar din altă parte
încercau să înterprindă pași mici spre o eventuală apropiere de Europa de Vest.
În timpul guvernului Ciubuc, tratativele dintre liderii Alianței și Prim Ministrul au durat
circa 5 ore, iar la sfârșit s-a ajuns la un consens, însă unul ,,iluzoriu”. Deși, au fost aprobate
candidaturile miniștrilor adjuncți, liderul CDM, Mircea Snegur a accentuat că nu s-a ținut cont
de algoritmul Alianței 2-2-1, atunci când se decidea desemnarea candidaturilor [12]. La data de 9
noiembrie 1999, guvernul ADR a fost demis, fiind învinuit de către opoziție și Președinte de
scopuri latente, promovarea intereselor personale și corupție. Liderul ADR, Alexandru Moroșanu
a declarat, că guvernul Sturza a fost demis ,,nu din cauza așa-zisei nature corupte a cabinetului”.
Adevăratul motiv rezidă în tendințele reformatoare promovate de către guvernul Sturza, care
opta pentru Integrarea Europeană, stopând ,,furturile și fărădelegile” [7]. Analistul politic, Oazu
Nantoi consideră că principala cauză a demiterii guvernului Sturza, constă în relațiile
contradictorii dintre guvernare și Președinte. Alianța pentru Democrație și Reforme a început să
promoveze o linie de comportament independentă în raport cu șeful statului și au apărut așa-
zisele animozități, care au dus la apariția tensiunilor din alianță [8]. Deși, liderul Partidului
Comunist din RM, Vladimir Voronin declara deschis că va pune capăt acestei Alianțe, adevărata
pricină vine din interiorul acesteia. Oazu Nantoi consideră că guvernul Ciubuc II era în relații
75
pașnice și de cooperare cu Președintele Lucinschi, pe când Sturza deja nu se mai identifica cu
acesta promovând o linie individuală. Acest fapt a dus la o delimitare vizibilă dintre Executiv și
Președinte, ceea ce a dus la demiterea guvernului cu votul a circa 60 de parlamentari. Datorită
divergențelor interioare și incapacității de a găsi un compromis, ADR-ul nu numai că s-a
destrămat, dar și a creat un spațiu benefic pentru Partidul Comunist, care în anul 2001 a obținut o
victorie covărșitoare la alegerile parlamentare, câștigând 71 de mandate din 101. Astfel, putem
vorbi despre o decădere considerabilă a raintingului de popularitate a partidelor ,,pro-europene”
și o creștere enormă a partidelor ,,pro-ruse”.
Alianțele pentru Integrare Europeană: realități și deziderante.
La data de 20 mai 2009 și 3 iunie 2009 în Republica Moldova au avut loc două tentative de
desfășurare a alegerilor prezidențiale, care au suferit eșec [6]. Președintele nu a fost ales,
deoarece opoziția a boicotat alegerea, iar fracțiunile majoritare, precum Partidul Comuniștilor nu
au obținut un vot, supranumit ,,votul de aur”. Conform art. 78 din Constituția Republicii
Moldova [1], aliniatul 3, Președintele este ales prin votul a trei cincimi din numărul deputaților
aleși, adică 61 de voturi, ceea ce nu a fost real atunci. Ca urmare a eșuării alegerii Președintelui
statului, Președintele în exercțiu, Vladimir Voronin a dizolvat Parlamentul și a anunțat alegerile
legislative anticipate pentru data de 29 iulie 2009.
Trebuie de menționat, că înaintea alegerilor a fost modificat Codul electoral. Respectiv,
pragul electoral a fost micșorat până la 5%, pe când la data din 5 aprilie era de 6%. Decizia dată
a fost votată în Parlament de către Partidul Comuniștilor, cu toate că partidele pro-europene au
propus să fie micșorat pragul electoral până la 4%. De asemenea, PCRM au votat ca alegerile să
fie valabile în urma participării la vot de la minimum o doime din populație (adică 50%) la
minimum o treime din populație (respectiv 33%), iar în cazul alegerilor repetate excluderea
nevoii unui procent de participare la vot pentru a putea valida alegerile. Opoziția a acuzat
partidul de la guvernare că ar modifica Codul electoral în interesul său fără a se gândi la binele
cetățenilor Republicii Moldova.
În cursa electorală s-au înscris 10 concurenți electorali (la finele campaniei au rămas doar 8
concurenți), iar în Parlament au reușit să acceadă: Partidul Comuniștilor cu 48 de mandate,
Partidul Liberal cu 18 mandate, Partidul Liberal Democrat cu 15 mandate, Partidul Democrat cu
13 mandate și Alianța ,,Moldova Noastră” cu 7 locuri în legislativ). Primarul general al
municipiului Chișinău și vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă a declarat că au fost fraudate
alegerile și dacă acestea ar fi fost corecte, atunci PCRM nu aveau să câștige mai mult de 30-35%,
iar liderul PLDM, Vlad Filat, a făcut un apel către cetățenii Moldovei, că e timpul să oprească
ura pe care comuniștii au promovat-o în societate. La rândul său PPCD nefiind de acord cu
rezultatele alegerilor a cerut renumărarea voturilor, cerere respinsă de Curtea Constituțională.
Cele patru partide de opoziție, care împreună puteau forma Guvernul, au exclus orice alianță cu
PCRM [9].
Alianța pentru Integrare Europeană a fost formată din următoarele partide: Partidul Liberal
Democrat (18 locuri), Partidul Liberal (15 locuri), Partidul Democrat (13 locuri) și Alianța
,,Moldova Noastră” (7 locuri). Pe 8 august 2009 cele patru partide au convenit să creeze o
coaliție de guvernământ care să trimită Partidul Comuniștilor în opoziție. Liderii celor patru
partide: Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu și Serafim Urecheanu au semnat o declarație
din 22 puncte pentru crearea unei Alianțe la conferința de presă din 8 august 2009.
Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat și Alianța ,,Moldova
Noastră” și-au luat responsabilitatea de a duce la bun sfârșit anumite țeluri ca doborârea crizelor
economice și sociale, asigurarea creșterii economice, reintegrarea teritoriilor, Integrarea
Europeană, promovarea stabilității și o politică externă consistentă și responsabilă. Coaliția a
declarat că vrea un acord de asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, a declarat că va
întreține relații strategice atât cu Federația Rusă, cât și cu SUA.
Unul din țelurile Alianței a fost alegerea unui nou Președinte, ceea ce era imposibil fără
votul a opt deputați comuniști. La rândul său, Partidul Comuniștilor a adus critici dure noii
coaliții, numind-o ,,o reconstrucție a Alianței pentru Democrație și Reforme” care a ratat
76
încercarea de a conduce țara [3]. Însă, în pofida nemulțumirilor apărute din partea opoziției, AIE
a reușit să finalizeze implementarea planului de acțiuni privind Liberalizarea Regimului de vize;
să parafeze și semneze un șir de acorduri care vor ancora procesul de Integrarea Europeană a
Republicii Moldova. Se părea, că în sfârșit partidele au ajuns la consens și vor coopera pe viitor
într-un mod eficient, însă tensiunile interne au fost inevitabile. Conflictele au luat amploare în
special după incidentul cu Pădurea Domnească din 23 decembrie 2012, soldat cu moartea lui
Sorin Paciu. Au urmat demisiile șefului Moldsilva, Ion Lupu și procurorului general Valeriu
Zubco. Atmosfera s-a încins și mai tare atunci când Președintele PLDM, Vlad Filat a denunțat la
13 februarie 2013 Acordul Alianței, invocând imposibilitatea realizării programului de guvernare
din cauza concentrării instituțiilor statului și mass-mediei în mâna unor ,,structuri oligarhice”.
Punctul culminant a avut loc pe 15 februarie, când PLDM și PCRM i-au acordat votul de
neîncredere vicepreședintelului PD Vladimir Plahotniuc și l-au dat jos din prezidiul
Parlamentului [11], lichidând funcția de Prim-Vicespeaker. Deznodământul a urmat pe 5 martie,
când a fost demis Guvernul Filat II. Moțiunea de cenzură a fost votată de către fracțiunea PD și
PCRM, precum și de deputații neafiliați. Astfel, se destramă Alianța pentru Integrarea Europeană
[10].
Alianța pentru Integrare II a fost o coaliție de partide parlamentare de orientare pro-
europeană din Republica Moldova, creată la 23 iulie 2015, pentru a forma o majoritate
parlamentară și un guvern. Acordul de constituire și funcționare a alianței a devenit public pe 24
iulie, prin intermediul presei. Această alianță avea aceleași perspective clar definite și anume
intensificarea procesului de Integrare Europeană. Însă, după arestarea liderului PLDM situația
devine foarte complicată. Liderul PL, Mihai Ghimpu declară că Alianța nu se va destrăma din
această cauză, chiar dacă rămân majoritate parlamentară, însă în urma căderii guvernului Streleț,
eșecul devine evident.
Alianța pentru Integrare II a fost dizolvată la 29 ianuarie 2016, atunci când în urma unei
crize politice, PDM și PL au format singuri guvernul. La data de 20 ianuarie 2016 printr-o
procedură ascunsă este ales guvernul Filip la doar câteva zile după respingerea candidaturii lui
Vladimir Plahotniuc de către Președintele țării, fapt ce a stârnit mari revolte din partea societății
civile.
Pe parcursul tuturor coalițiilor de guvernare partidele aflate în componența acestora
activează în mod egoist, manifestând un comportament conflictual și fiind dominați în mare
parte de logica unei guvernări monocolore, oligarhice, exclusiviste și antagoniste. Interesul lor
principal rezidă în goana după putere și crearea unei imagini puternice, care le-ar ajuta să
acumuleze atât sume enorme de capital, cât și voturile electoratului, în detrimentul partenerilor
săi. Evoluția acestora a arătat lipsa de coeziune și coordonare a coalițiilor, atât în plan executiv,
unde partidele componente se atacau reciproc, cât și în Parlament, când nu se ducea cont de
inițiativele legislative. Colaborarea conjucturală și punctuală a dus fie la pierderea majorității, fie
la reconfigurarea ei, într-o manieră ce a presupus un melanj dintre putere și opoziție.
Nu ar fi corect să afirmăm că alianțele de la guvernare au influențat doar negativ asurpa
dezvoltării Republicii Moldova, însă ele au adus, totuși, un aport considerabil. Din cauza
instabilității politice, pe parcursul guvernărilor de coaliție, astăzi ne confruntăm cu un șir de
probleme extreme. Principala cauză a acestora rezidă în dezvoltarea oligarhismului care nu mai
are limite, furtul miliardului, care reprezintă o scăpare intenționată din partea alianțelor,
încetinirea realizării Integării Europene.
Care ar fi soluția în cazul dat? Una dintre trăsăturile unui regim democratic, este
pluripartitismul, însă atât în SUA și Marea Britanie, care se consideră exemplele unei democrații
perfecte, sistemul de guvernare este unul bipartidist. Deși, există un șir de partide incapabile să
accedă la putere, o mare parte din viața politică este condusă doar de două partide, care au o
vechime în activitatea sa și totodată o reputație și o ideologie, care nu se schimbă într-o noapte,
ceea ce nu este caracteristic pentru Republica Moldova.
Atât timp cât nu se poate ajunge la un consens dintre partide, toate alianțele vor suferi eșec
și cauza principală constă în incapacitatea acestora de a coopera și a găsi soluții optime. În
77
majoritatea statelor lumii, există o delimitare concretă dintre partidele de stânga și dreapta, în
cazul nostru a celor pro-europene și celor pro-ruse. Însă ce vedem noi? Situația actuală în
Republica Moldova este una haotică, iar sistemul nostru este într-atât de afectat și distrus, încât
servim drept model de eșec pentru alte state. Partidele care trăiesc într-o suflare și promovează
aceleași idei ajungând la putere, încearcă să se distrugă unul pe altul, să acapere mai multe
posturi doar în interesul propriu, iar într-o alianță ele manifestă propria dominație. Pentru ei o
alianță nu reprezintă cooperarea în binele poporului, ci o luptă internă pentru dominație, un grup
unde trebuie să se afirme un partid-putere, iar ceilalți să execute ordinele acestuia.
1. Constituția Republicii Moldova, art. 78, aliantul 3
2. http://lex.justice.md/md/327053%2520/
3. Moldova’s pro-Western Parties Reach Coalition Deal, The New York Times, 8 august
2009
4. V. Moșneaga, Gh. Rusnac, V. Sacovici “Politologie”, Chișinău, CEP USM 2007
5. V. Saca, Transformări politico-partiinice în dimensiuni de sistem: reflecții asupra
societății moldovenești, Moldoscopie (Probleme de analiză politică), №1 (XXV), 2004
6. www.alegeri.md
7. www.europaliberă.org, Conferința susținută de liderii Alianței pentru Democrație și
Reforme, 22 noiembrie 1999
8. Oazu Nantoi, Ca și astăzi, Alianța de guvernare din ’98-’99 a fost distrusă din interior, 28
februarie, 2003, www.glasul.md,
9. Sondaj: PL, PLDM, AMN și PDM vor putea forma viitorul Guvern, 15 iulie 2009,
www.unimedia.info
10. Alianța pentru Integrare Europeană, 14 februarie 2012, www.ziare.com
11. Probleme în Alianța de guvernare. PLDM iese din acordul AIE, 13 februarie 2013,
www.ziaruldeiasi.ro
Recenzent: Victor SACA, doctor habilitat, prof. univ.
ASPECTELE CORUPȚIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA.

MECANISMUL DE COMBATERE A CORUPȚIEI DE CĂTRE TINERI.
ASPECTS OF CORRUPTION IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA.

THE MECHANISM FOR COMBATING CORRUPTION BY YOUNG
PEOPLE.
Cătănoi Petru
Universitatea de Stat din Moldova, student la Facultatatea Științe Economice, anul I
catanoi1998@mail.ru
Corruption as a social phenomenon with a destabilizing systemic nature is one of the most
major threats to the state, affecting institutions and democratic values. That's all the more much
78
as there is a direct relationship between corruption and other forms of crime, as well money
laundering, tax evasion, which has taken on a transnational dimension. One such a situation has
also been the first reactions from society, which has forced governments different states to
develop and implement a series of measures to prevent and combat corruption.
Low salaries, high prices and poverty are the most important causes mentioned by
respondents who favor in a very large and large measure corruption in the Republic of Moldova.
Also, the majority of respondents (54%) mentioned that the phenomenon of corruption is a
problem for the locality.
Keywords: Corruption, bribery, political corruption, society, Republic of Moldova
Corupția este un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici, în scopul obținerii de
avantaje financiare private sau de alte beneficii. Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii
publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este
foarte frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor
particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele collective. Corupția vizează un
ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de
conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau
private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin
utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.
Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și: slăbirea autorității
statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa
unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la
nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.
Corupția poate avea loc la diferite scări. Există corupție care apare ca mici favoruri între
un număr mic de persoane (mica corupție), corupția care afectează guvernul la scară largă (marea
corupție), cât și corupția care face parte din structura de zi cu zi a societății (corupția sistemică).
Corupția din diferite sectoare
Corupția poate apărea în multe sectoare precum administrații publice, companii private
sau chiar ONG-uri. Cu toate acestea, numai în instituțiile controlate în mod democratic, există un
interes al publicului să dezvolte mecanisme interne de combatere a corupției.
Corupția politică
Corupția politică este abuzul de putere publică, de funcție sau de resurse ale oficialilor
guvernamentali pentru câștig personal, pentru deturnare de fonduri, solicitare sau oferire de mită.
De asemenea, este considerat corupție politică actul unor oficiali de a se menține în funcții prin
schimbarea abuziva a unor legi.
Corupția din forțele de poliție
Corupția din organele de poliție reprezinta un abuz de funcție pentru obținerea de beneficii
financiare, câștiguri personale sau avansare în carieră. Aceste abuzuri pot urmării blocarea unei
anchete sau un arest selectiv. O formă comună de corupție a poliției este solicitarea sau
acceptarea mitei pentru a nu raporta activități ilegale.
Corupția din sistemul educațional
Corupția în sistemul de educație este un fenomen la nivel mondial. Corupția în sistemul de
admitere la universități este considerată în mod tradițional ca fiind una dintre zonele cele mai
corupte din sectorul educației. Încercări recente în unele țări precum Rusia și Ucraina de
combatere a corupției educaționale, prin eliminarea examenelor de admitere universitare.În unele
țări, precum anumite țări din Europa de Est și din Asia, corupția apare frecvent în
universități. Acest lucru poate include luarea de mită pentru a ocoli procedurile birocratice,
trecerea examenelor sau mărirea notelor. Dorința de a se angaja în actul de corupție scade dacă
indivizii percep mita ca pe o încălcare a normelor sociale și dacă se tem de sancțiuni precum
pierderea funcției.
Metode
79
În corupția sistemică și marea corupție, există metode multiple de corupție care sunt utilizate
concomitent, având obiective similare.
Mită
Mituirea implică utilizarea improprie a cadourilor și favoruri în schimbul câștigului personal.
Acest lucru este, de asemenea, cunoscut sub numele de comisioane ilegale sau, în Orientul
Mijlociu, de bacșiș. Mituirea este cea mai comună formă de corupție. Tipurile de favoruri oferite
sunt diverse și includ bani, cadouri, favoruri sexuale, acțiuni ale companiei, divertisment,
ocuparea forței de muncă sau beneficii politice.
Delapidare, furt și fraudă
Delapidarea și furtul constau în însușirea sau folosirea ilegală de către un angajat a unor sume de
bani aflate în gestiunea sau administrarea sa. Frauda poate implica și înșelăciune, pentru a
convinge un proprietar sa își dea fondurile sau activele unor persoane neautorizate. Printre
exemple se numără direcționarea greșită a fondurilor companiei în "societăți fantomă", spălarea
de bani ce provin din ajutoare externe, escrocherii și alte activități corupte.
Extorcare și șantaj
În timp ce mita reprezintă utilizarea de stimulente pozitive pentru scopuri corupte, șantajul se
folosește de elemente negative precum amenințări. Aceste amenințări pot include amenințări cu
violență sau cu închisoarea precum și expunerea secretelor unui individ sau crime anterioare.
Exemple de șantaj includ: o persoană influentă amenință să meargă la mass-media în cazul în
care nu primesc tratament medical rapid, amenințarea un funcționar public cu expunerea
secretelor lui/ei în cazul în care nu votează într-un anumit mod sau pretinderea de sume de bani
în schimbul menținerii unui secret.
Favoritism, nepotism și clientelism
Favoritismul,nepotismul și clientelismul implică favorizarea ilegală a unui prieten, membru de
familie sau membru al unei asociații. Exemple ar include angajarea sau promovarea unui
membru de familie sau membru al unui partid politic pentru un rol pentru care nu este calificat,
indiferent de merit. Acest tip de corupție poate apărea și în companii sau firme, unde o persoană
este angajată datorită legăturilor familiale sau de prietenie, în loc de criterii de merit și
profesionalism. Unele companii au un cod de etică ce interzice nepotismul sau favoritismul, iar
deciziile de angajare sunt luate de persoane care nu nicio legătură de familie sau de prietenie cu
persoanele angajate.
Creșterea corupției este puternic asociată cu scăderea investițiilor private și, prin urmare,
reduce rata de creștere economică. În plus, corupția duce la creșterea inegalității sociale, ceea ce
generează frustrare pentru cei defavorizați, și duce la scăderea nivelului de investiții, a locurilor
de muncă sau a altor oportunități.
Cauzele corupției
Deficitul de informații
 Absența unei prese locale de investigație.
 Lipsa libertății de exprimare și a libertății presei.
 Lipsa unor instrumente de măsurare a corupției. De exemplu, sondajele periodice ale
populației sau întreprinderilor, cu scopul de a cuantifica gradul de percepție a corupției.
Ineficiențe ale guvernului

 Nivel ridicat de birocrație și structuri administrative ineficiente
 Lipsa unei societăți civile active și a organizațiilor neguvernamentale care monitorizează
guvernul.
 Lipsa implicării cetățenilor în politică și prezența slabă la vot, în special la alegerile
naționale, deoarece alegătorii se gândesc că fiecare vot are o greutate mică.
 Lipsa reformelor din administrația publică.
 Lipsa statului de drept.
 Un sistem judiciar care nu este independent, vezi independența judiciară și separarea
puterilor în stat.
80
 Lipsa protecției avertizorilor de integritate.
Ineficiențe economice
 Prezența unui sector public mare, în care nu există competiție cu alte companii interne
sau externe
 Lipsa libertății economice
 Nivel scăzut de integrare cu economia globală
 Lipsa competiției pe piață
 Drepturi scăzute de proprietate
 Exploatarea și exportul unor resurse naturale abundente, ce au fost recent descoperite, pot
încuraja corupția.
Condiții sociale
 Sărăcia
 Lipsa de educație și rata ridicată de analfabetism în rândul populației
 Cazuri frecvente de discriminare și intimidare în rândul populației.
 Inegalitatea și discriminarea intre sexe.
1. http://www.cnaa.md/files/theses/2016/24368/iurie_gatcan_thesis.pdf (accesat la
29.04.2018);
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corup%C8%9Bie (accesat la 29.04.2018);
3. Sandu I., Colaţchi A. Politologia. – Chişinău, 2003;
4. https://www.cna.md/libview.php?l=ro&idc=87&id=179&t=/Sensibilizare/coli-
anticoruptie/Tineretul-impotriva-coruptiei (accesat la 29.04.2018);
5. Moşneaga V., Rusnac G., Sacovici V. Politologie: manual pentru specialităţile nonprofil.
6. Rapoartele de activitate a CNA [26; 117] (accesat la 29.04.2018).
Recenzent: Diana BENCHECI, doctor în politologie, conferențiar universitar
81
INTERCONEXIUNEA DINTRE SISTEMUL ELECTORAL ȘI
PROCESUL POLITIC: CAZUL REPUBLICII MOLDOVA
INTERCONNECTION BETWEEN ELECTORAL AND POLITICAL

PROCESS: THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Galina PLEȘCA
Universitatea d Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă anul III
In this work we were focused on the effects of electoral systems, on the long-term debate among
which is the best electoral system and (a) relation between electoral norms, ideological
polarization and the size of political party systems; (b) the tendency of the electoral systems to
influence citizens' participation in the vote; and (c) potential of the electoral systems to perform
the course of democracy development.
Cuvinte cheie: sistem electoral, democrație, participarea la vot, corupție, consens, reprezentare
gender
Care sunt efectele posibile ale sistemelor electorale și, mai exact, cum ele influențează
dezvoltarea democrației? Pentru mulți teriticieni, organizarea alegerilor reprezintă componenta
centrală a dezvoltării democrației și a modului în care acestea sunt conduse ascetea pot afecta în
mod vital evoluția democratică. De exemplu, Schumpeter a susținut că democrația este "acel
aranjament instituțional prin care se ajunge la deciziile politice unde indivizii dobândesc puterea
de a decide prin intermediul unei competiții în lupta pentru votul poporului consideră, de
asemenea, alegerile ca fiind cel mai important factor pentru testarea democraţie. Fie că sunt
suficiente, fie că nu, alegerile sunt în mod normal necesare fiind o condiție pentru existența
democrației.
În general, în această lucrare ni-am axat asupra efectelor sistemelor electorale, pe
dezbaterea de lungă durată între care este cel mai bun tip de sistem electoral și (a) relația dintre
normele electorale, polarizarea ideologică și mărimea sistemelor de partide politice; (b) tendința
sistemelor electorale să influențeze participarea la vot a cetățenilor; și (c) potențialul sistemelor
electorale de a afecta cursul de dezvoltare a democrației.
O mare parte din dezbaterea despre "cel mai bun sistem electoral" se învârte în jurul
valorii de diferențiere dintre sistemele majoritare cu un singur candidat în circumscipția
uninominală față de sistemul proporțional pe liste de partid. Primul pe de o parte, pledează
pentru pluralitatea regională unică manifestîndu-se o serie de avantaje ale sistemului. În primul
rând, acest sistem oferă stimulente pentru moderarea politică a sistemului de partide și sistemului
politic în general. Acest lucru se datorează faptului că candidați tind a maximiza numărul de
voturi primite în competiția electorală, deoarece doar prin câștigarea celor mai multe voturi va
putea fi ales. Cea mai bună strategie pentru a crește numărul de voturi este de a apela la centru
politic, astfel candidații folosesc programe electorale moderate în cadrul campaniilor electorale
pentru a se putea include în marja ideologiei partidului sub a cărei aripă este.
Pe de altă parte sistemelor proporționale le este adusă critica cu privire la faptul că pot
admite formațiuni politice extremiste, cu toate că persistă pragurile electorale, și guvernările de
coaliție. Un alt avantaj al sistemelor majoritare este după cum am afirmat și mai devreme
stabilitatea guvernelor, însă în același timp nu putem să susținem că aceasta este o legitatete,
deoarece în societățile mai puțin democratice acest tip de scutin poate provoca apariția
dictaturilor sau chiar a guvernelor totalitare, cazul Coreei de Nord. În același timp observăm că
unele guverne chiar dacă sunt formate din mai mult formațiuni politice tind să se bazeze pe
consens, cazul Elveției unde funcția de prim-ministru este rotativă, sau cazul Germaniei unde
82
prim-ministru Angela Merkel persistă la guvernare de mai mult de 15 ani, asigurând o guvernare
stabilă chiar dacă este una de coaliție.
Sistemele proporțional și cele mixt au un mai mare avantaj când ne referim la
reprezentare, spre deosebire de cel majoritar care neglijează drepturile minorităților și uneori
chiar și a femeilor, fenomen întâlnit într-o oarecare măsură și în cadrul scrutinelor mixt. În acest
context Duverge afirma [12, p.878-880]. că scrutinele majoritare tind a crea sisteme bipartidiste,
iar cele proporționale pluripartidiste. Această afirmație mulți dintre cercetători o consideră o
lege, supranumită și „Duverge’s Low” favorizând în acest mod adoptarea unor scrutine
majoritare din pespectiva stabilității guvernelor în lipsa mai multor partide care ar disocia această
stabilitatea, însă alți cercetători precum Martin P. susține că „această părere vine mai ales din
partea partizanilor sistemelor majoritare care au insistat asupra efectelor modurilor de scrutin
asupra sistemelor politice, mai ales prin numărul de partide și stabilitatea guvernamentală”, însă
dacă privim din punct de vedere a justeții sistemului Martin P. susține că cele proporționale sunt
mai juste pe când cele majoritare trebuie permanent să „justifice o injustețe”. Un alt cercetător
care nu este deacord cu legile propuse de Duverger, este George Lavau care în lucrarea „Partide
politice și realitățile sociale ” îl contrazice și afirmă că „sistemele de partid sunt în primul rând
rezultatul sociologiei și al istoriei și, față de acești factori explicativi, modul de scrutin reprezintă
un lucru extrem de mărunt” [12, p.10]. Observăm ce de fapt Martin P. Este de aceeași părere,
însă totuși afirmă că modul de scrutin nu poate să nu influențeze și regulile vieții politice. Astfel
putem afirma că într-adevăr sistemul de scrutin înfluențează înt-o oarecare măsură modul de
formare a guvernelor și sistemul politic în general, însă nu doar de modul de scrutin depinde
aceste procese, ci în primul rând depinde de caracteristicile istorice ale societății unde s-a stabilit
un scrutin s-au altul, astfel legile lui Duverger nu pot fi reprezentative în orice colț al lumai,
pentru că fiecare societate de-a lungul istorii a format anumite deprinderi care foarte greu pot fi
modificate. Această părere este susținută și de un studiu realizat de către organizația
nonguvernamentală Promo-Lex din Republica Moldova cu susținerea Agenției Statelor Unite
pentru Dezvoltare Internațională, unde la fel s-a studiat întâetatea legii lui Duverger, autorii
acestuia Mette Bakken și Adrian Sorescu au constatat că mai mulți autori au observat unele
necorespunderi în viața reală a legii formulate de Duverger, respectiv cercetătorii au demonstrat
că această relație, în mod special, este influențată de caracteristicile geografiei structurii de
dezvoltare socială, aici putem să scoatem în evidență cazul Canadei unde la fel este aplicat
sistemul majoritar, însă unde nu s-au manifestat bipartidismul și multe alte cazuri ale coloniilor
Marii Britanii, unde la fel este același sistem, dar raționamentul lui Duverger nu și-a căpătat
întâetatea. Astfel s-a demonstrat că chiar și în cazul unui sistem majoritar se poate manifesta
multipartidismul și invers, Malta fiind un stat cu un sistem proporțional ce dispune de un
veritabil bipartidism. În acest context autorii au costatat că „mai degrabă sistemul de partide
determină structura sistemelor electorale, și nu invers” [3, p.35]. Astfel putem să deduce că dacă
există o voință politică, care dorește crearea unui bipartidism sau invers atunci aceasta se va
realiza, iar sistemul electoral va fi un instrument prin intermediu căruia se va pune în practică
această dorință, însă această schimbare nu se va realiza imediat, deoarece pe lângă voință politică
mai este necesară și voință populară, care să accepte sau nu un anumit comportament. În
Republica moldova această trecere s-a realizat prin intermediu apelării la ambele voințe inițiativa
venind din partea guvernării, iar pentru a nu fi acuzată de samavolnicie s-a apelat și la strângerea
semnăturilor, deci la voința poporului. În avizul Comisiei de la Veneția și Biroului OSCE pentru
instituții democratice și drepturile omului, se afirmă „Proiectul comasat a fost susținut printr-un
vot majoritar indiscutabil în primă lectură în Parlament, la 5 mai. Cu toate acestea, câteva partide
politice parlamentare nu au sprijinit proiectul, iar multe partide au declarat că reforma propusă
nu servește intereselor țării. Nici în societate nu există un consens cu privire la sistemul electoral
preferat. Consensul este necesar nu doar pentru schimbarea în sine a sistemului electoral, ci și
pentru alegerea tipului de sistem electoral nou. Dezbaterea s-a concentrat doar pe aspectele și
avantajele modificărilor propuse. Or, o dezbatere publică aprofundată ar trebui să abordeze toate
efectele pozitive și negative ale modificărilor, precum și alte opțiuni posibile de reformă. Prin
83
urmare, nu se poate spune că reforma a fost adoptată printr-un consens larg, după consultări
publice ample cu toate părțile interesate relevante. Mai mult, procedura de adoptare a proiectului
în prima lectură, deși în conformitate cu practica parlamentară frecventă în Republica Moldova,
a fost foarte rapidă și fără posibilitatea unei dezbateri parlamentare semnificative și
cuprinzătoare, care este necesară pentru o astfel de schimbare fundamentală. Prin urmare,
Comisia de la Veneția și OSCE / BIDDO recomandă ca, în cazul în care se va efectua o reformă
electorală, aceasta să se bazeze pe un consens efectiv obținut în urma unei dezbateri aprofundate
în Parlament și în societate cu, privire la conținutul ei precis, în special având în vedere
polarizarea existentă în acest domeniu” [11]. Astfel constatăm că în final s-a luat o decizie de
schimbare a sistemului electoral destul de grăbit și fără a fi susținută de către societatea civilă,
ori într-o societate democratică părerea acesteia contează. În acest context putem afirma că în
cazul Republicii Moldova nu sistemul electoral a provocat schimbarea, ci sistemul politic a creat
schimbarea sistemului electoral.
Un alt moment asupra căruia sunt multe dezbateri este ideeia că sistemul electoral poatea
influența modul de alegerea a cetățenilor. În acest sens ni-am mai propus să observăm dacă
sistemul electoral are careva influență asupra acestuia s-au nu. Asfel am costatat că la acest
moment părerile coincid, respectiv sunt cercetători care susțin că sistemul electoral influențează
destul de mult votul alegătorului mai ales în cadrul sistemelor majoritare, aparând și o nouă
noțiune ca „votul strategic” sau „votul util” aceste tipuri de vot se manifetă în cadrul în special în
cazul votului majoritar. Definiția votului strategic apare prima dată la Anthony Downs, un autor
canonic al științei politice, fiind folosită pentru a se face referire la votul alternativ. El susține că
acest fenomen are loc din cauza că cetățenii tind să aleagă răul cel mai mic, iar în unele cazuri
chiar acel rău și câștigă, chiar dacă nu a fost preferința dintâi a cetățenilor.
Liphard mai afirmă că pe lângă aceste moment sistemele electorale majoritare tind să
dilueze preferințele cetățenilor, provocând absenteismul la procesele electorale [6, p.284].
Aceasta se întâmplă din cauza că cetățenii observând de mai multe ori că a votat pentru un partid
care nu câștigă, încep a manifesta absenteismul, dezamăgîndu-se în valoare votului său. Astfel s-
a constat că în cadrul sistemelor proporționale participarea la vot este mult mare decât în cele
majoritare. Acest lucru se datorează magnitudiilor mai mari a circumscripțiilor și pragurilor
electorale mai mici care tind să crească probabilitatea ca partidele mai mici să poată fi
reprezentate și pot obțineți o voce în legislatură (și, eventual, un rol într-o coaliție guvern). Cu
mai mare probabilitate de succes electoral pentru minorități, dar ridică și valoare votului
alegătorului. Aceeași idee este susținută și de Norris în Electoral Engineering: Voting Rules and
Political Behavior [15].. În acest context putem deduce că sistemele electorale influențează
gradul de participare a cetățenilor la alegeri, constatăm că unele scrutine tind să valorifice
importanța votului, dar și a alegerii cetățenilor, pecând altele nu acordă foarte mare importanță
acestui aspect, ceea ce nu stimulează foarte mult dezvoltarea unei democrații veritabile. Astfel
referindune la cazul Republicii Moldova putem prognoza că în cazul schimbării sistemului
electoral se va observa o oarecare schimbare și în modul de alegere a cetățenilor, deoarece există
posibilitatea ca aceștea să voteze pentru partidele care au cele mai mari șanse „Votul strategic”,
presupunem astfel că acestea vor fi partidele de guvernare, care deobicei dispun de pârghii de
influențare a deciziei de vot a cetățeanului, iar pentru ca acest fenomen să nu aibă loc aceștea
trebuie să fie responsabil și să se informeze cât mai bine despre diferiții concurenți electorali.
Pe lângă influența sistemului electoral asupra deciziei de vot și aspupra modului de
formare a guvernelor, acesta mai influențează și alte aspecte importante în procesul de dezvoltare
democratică. Astfel unuii cercetători printre care și Mette Bakken și Adrian Sorescu, susțin că
sistemul electoral influențează asupra reprezentării femeiei în politică, corupției la nivel de stat și
asupra nivelului de consens prezent în societate. Pentru început ne vom referi la relația dintre
reprezentarea femeilor în politică și sistemul electoral. În 2017 a fost realizată o investigație cu
privire la reprezentarea femeilor în politică realizat de către „Inter-Parliamentary Union For
democracy, For evryone” fiind o organizație unică formată din parlamente naționale din întreaga
lume care tind să protejeze și să construiască democrația globală prin dialog politic și acțiuni
84
concrete. Astfel această și-a realizat studiu în 193 de state ale lumii analizând rezultatele acestuia
canstatăm că numărul femeilor prezente în parlamentele naționale la acel moment în țările cu
scrutin majoritar este mai mic decât în cele cu scrutine mixte sau proporționale. Aceeași idee este
susținută și de Raportul Comisiei de la Veneția cu privire la influența sistemelor electorale
asupra reprezentării femeilor în politică, aceasta a constatat că „țările care aplică un sistem de
Reprezentarea proporțională au o proporție mai mare de femei în parlamentele lor decât cele care
aplică un sistem de vot majoritar. Cercetare și statisticile dovedesc că în țările cu sistem de PR
este adesea mai ușor femeilor să intre în parlament. În ultimii 30 de ani, în țările cu reprezentarea
proporțională, reprezentarea femeilor a crescut semnificativ, în timp ce în țările cu vot majoritar
a crescut doar ușor” [8]. Tot în acest raport s-a constatat că sistemul electoral mixt are un avantaj
față de cel majoritar anume prin faptul că sunt prezente listele de partid prin intermediul cărora
femeia mai ușor poate ajunge în parlament decât prin alegeri directe în circumscripții, aici putem
evitenția exemplu din Noua Zeelandă din 1996, când în circumscripții uninominale au fost alese
doar 15,4% din femeile, față de 45,5% care au fost alese pe liste. Chiar și așa acest sistem
cedează în fața sistemului proporțional clasic în ce privește reprezentarea femeilor. În acest
context Republica Molodova în noul Cod electoral a stipulat că pentru a deveni concurent
electoral în cadrul alegerilor parlamentare, în circumscripțiile uninominale, o femeie trebuie să
colecteze 250 de semnături în loc de 500 cum este stabilit pentru bărbați, ceea ce este o
discriminare pozitivă, pentru a stimula femeile să participe și să-și exercite dreptul de a fi ales.
Chiar și așa în același raport specificat mai sus, se evidențiază faptul că, numărul femeilor în
politică sau cu funcții elegiblie, nu depinde doar de sistemul electoral ci însăși de specificul
cultural al țării, respectiv în cazul țărilor cu înclinație patriarhală femeilor le vine mai greu să se
emancipeze și să câștige în mod deschis anumite alegeri, deoarece mereu apar prejudecăți cu
privire la faptul că locul femeiei este în domeniu vieții private și anume în familie, pecând a
bărbatului este în domeniul vieții publice, astfel un studiu realizat în țările Parteneriatului Estic în
2017 a demostrat că „Femeile continuă să fie reprezentate insuficient în calitate de candidate și
de reprezentante alese, la nivel național, precum și la nivel regional și local, în statele
Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina”
[9], iar modificarea sistemului electoral în Republica Moldova riscă să micșoreze și mai mult
astăzi aceasta dispunând de 22 deputați femei [10].
Un alt moment important asupra căruia am dorit să atragem atenția este relația între
sistemul electoral și nivelul corupției, astfel cercetătorii Mette Bakken și Adrian Sorescu au
constatat că există un consens în literatura de specialitatea cu privire la faptul că structura
sistemului electoral crează condiții ce stimulează politicienii să se implice în practici corupte,
astfel unii cercetători afirmă că modul de scrutin majoritar realizează o legătură mai strânsă între
alegător și candidatul electoral, ceea ce îl responsabilizează mai mult pe cel da-al doilea, în timp
ce alții consideră că anume acest scrutin stimulează mecanisme de rent-seeking, în mod special
la nivel individual. Sistemul proporțional fiind caracterizat de faptul că nu asigură acea legătură
între cetațean și concurentul electoral și respectiv cel de-al doilea este mai puțin sancționabil, în
acest mod practicile de corupție trecând la nivel de lider de partid [3]. Unii cercetători însă
consideră că nu atît sistemul electoral influențează corupția, cât corupția ar putea să influențeze
sistemul electoral și anume prin „unele sisteme sunt mai ușor de manipulat de către partide
politice și politicieni individuali corupți, unele reformele ar putea fi lansate pentru a facilita
structurile de rentă politică”. Reeșind însă din faptul că există mai mulți factori care influențează
corupția este destul de complicat de a face anumite concluzii cu privire la influența sistemului
electoral asupra corupției.
Sistemul electoral presupine acele norme și regului stabilite prin anumite acte în vigoare
care într-un fel sau altul afectează starea de spirit în societate, referindu-ne la starea de spirit
avem în vedere nivelul de tensiune și nemulțumire prezent în societate. În statele democratice în
care funcționează principiul alternaței la putere, această stare se epuizează în momentul unor noi
alegeri care schimbă clasa politice de care nu este mulțumită societatea. Sistemul electoral
contribuie foarte mult la realizarea acestui proces, însă tot acesta poate contribui și la apariția
85
unor conflicte care se pot solda chiar cu lovituri de stat, în istorie fiind cunoscute asemenea
cazuri. Astfel s-a constatat că anumite sisteme electoral pot să crească starea de conflict din
societate s-au să o minimalizeze. Unii cercetători consideă că sistemele majoritare prin
intermediul legii „câștigătorul ia totul” pot să stârnească conflicte din partea celor care au
pierdut, mai ales în state în care democrația este în proces de dezvoltare, pecând sistemele
proporționale sunt predispuse spre consens și spre ameliorarea situațiilor de conflict, această
afirmație este susținută prin argumentul că sistemele proporționale sunt mai reprezentative și
respectiv includ viziunea unui public mai larg, pe de altă partea tot acestea sunt acuzate de faptul
că pot asigura accesul la putere a unor partide extremiste. În acest context considerăm că
sistemul electoral trebuie să fie ales în conformitate cu starea și nivelul de conflictualitate din
societate, deoarece acesta poate avea efecte destul de contradictorii asupra viitorului unei țări.
1. Duverger M., L’influence des systemes électoraux sur la vie politique, Paris: Armand
Colin, 1950, pag. 12-13;
2. Centru de Resurse pentru Democrație al Asociației Pro Democrație, 25+2 modele
electorale, București: 2006, pag. 6;
3. Bakken M. și Sorescu A. Proectarea sistemului electoral în Republica Moldoa. Chișinău:
Promo-Lex, USAID, 2017, pag. 50;
4. Ishiyama John T., Breuning M. 21st Century political science: a reference handbook,
Thousand Oaks, California SAGE Publications, 2011, pag. 161;
5. JosanuYuri Sisteme electorale comparate din Europa Centrală și de Est. În: Revista de
Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, Studii Europene: 2013, pag. 91-106.
6. Lijphart A., Modele de democrație.Forme de guvernămînt în 36 de țări, Iași: Polirom,
2000 pag. 13;
7. Inter-Parliamentary Union. Women in national parliaments. In: World and regional
averages, 01.01.2017 http://www.ipu.org/wmn-e/arc/classif010117.htm (vizitat 03.04.2018);
8. Commission de Venise. Projet de Rapport sur l’impact des systemes electoraux sur la
representation des femmes en politique, 2009.
http://www.venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdffile=CDL(2009)080-f (vizitat
03.04.2018);
9. Consiliul Europei. Studiu regional privind reprezentarea politică a femeilor în țările din
cadrul Parteneriatului estic. În: Manualul Consiliului Europei pentru organizațiile societății
civile, Chișinău, 2017 https://rm.coe.int/regional-study-on-women-s-political-representation-in-
the-eastern-part/1680741a1e (vizitat 03.04.2018);
10. Avasiloaie M. Reprezentarea femeilor in Parlament: Comuniștii - pe primul loc, liberalii
- codașii clasamentului, 08.03.2017. http://agora.md/stiri/29098/reprezentarea-femeilor-in-
parlament-comunistii---pe-primul-loc-liberalii---codasii-clasamentului (vizitat 03.04.2018);
11. Raportul Comisiei de la Veneția nr. 884/201, Opinia BIDDO nr.: ELE-MDA/308/2017,
Strasbourg / Varșovia, 19.06.2017. https://promolex.md/wp-content/uploads/2017/06/RO-
Opinia-Comisiei-de-la-Venetia-2017.pdf (vizitat 06.04.2018)
12. Partis R. Groupes et Opinion Publique. En Revue française de science politique, Vol. III,
Nr. 4, 1953, pag. 878-880, http://www.persee.fr/doc/rfsp_0035-
2950_1953_num_3_4_452745_t1_0878_0000_002 (vizitat 23.03.2018);
13. „Germania: Angela Merkel a câștigat alegerile Temeri și Amenințări”, 25.09.2017.
https://sputnik.md/politics/20170925/14713073/germania-rezultate-umbra-hitler-temeri-
amenintari.html (vizitat 23.03.2018)
14. Norris Pippa. Electoral Engineering: Voting Rules and Political Behavior, rezumat.
https://sites.hks.harvard.edu/fs/pnorris/Acrobat/APSA2003%20Electoral%20Engineering.pdf
(vizitat 24/03/2018)
Recenzat: Angela COLAȚCHI, dr. conf. univ.
86
COLABORAREA REPUBLICII MOLDOVA CU ROMANIA DE LA
INDEPENDENȚĂ PINĂ ÎN PREZENT
COLLABORATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA WITH

ROMANIA FROM INDEPENDENCE UP TO NOW
Ana RUSU, Ana PÎNZARU Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul II.
With the takeover of the democratic government in Chisinau, the bilateral relations
between Romania and the Republic of Moldova have reached the highest level since the
establishment of diplomatic relations in 1991. At present, the bilateral dialogue takes place on
all levels the logic of the strategic partnership agreed through the text of the Joint Declaration
on the Establishment of a Strategic Partnership between Romania and Moldova for the
European Integration of the Republic of Moldova (April 27, 2010).
Key Words: bilateral cooperation, strategic partnership, European integration.
În cadrul politicii sovietice de („glasnost”:-transparență) și de („perestroika”: reformă)

inițiate Mihail Gorbaciov, sentimentele naționale locale devin, ca în celelalte republici unionale
sovietice, sinonime de deschidere și de Равенсность ("ravensnost": a fi, pentru băștinași,
deopotrivă, egali cu populațiile ruse sau rusofone aduse aici de URSS). Sentimentele
moldovenesc și românesc, care în ciuda politicii de rusificare, dăinuiseră parțial între Prut
și Nistru, determină parlamentul Republicii Moldova de la Chișinău, în septembrie 1989, să
declare limba moldovenească drept limbă oficială și să admită oficial „identitatea lingvistică
Moldo-Românească”, conform datelor științifice care consideră că atîta vreme cît două popoare
se pot înțelege spontan și în întregime fără să aibă nevoie de traducători, ele vorbesc aceeași
limbă. Pe 6 mai 1990, România și Republica Moldova desființează restricțiile privind călătoria
între cele două state și sute de mii de persoane trec rîul Prut care marchează granița dintre
acestea.
În cuvîntarea sa ținută Parlamentului României din februarie 1991, Mircea Snegur,
președintele Republicii Moldova, a vorbit despre identitatea comună a moldovenilor și a
românilor, referindu-se la românii de pe ambele părți ale Prutului și la teritoriile românești
ocupate de sovietici. În 1991, Republica Moldova oficializează ca limbă de stat „Limba
română”, ca steag național drapelul tricolor românesc cu o stemă moldovenească, ca imn
național’’Deșteaptă-te, române!’’, imnul național al României, și ca deviză „Virtus romana
rediviva”. La acel moment se aștepta și spera o unire cît mai rapidă a celor două țări, dar
parlamentele celor două țări nu îndrăzniră să proclame această unire din cauza considerentelor
geopolitice și presiunilor economice: România intră în sfera de influență a Uniunii Europene, în
timp de Republica Moldova, membră a C.S.I., rămâne în sfera de influență a Rusiei, care ocupa
Transnistria și Tighina. În fața dificultăților economice, entuziasmul inițial din Moldova devine
minoritar în masa populației, și începînd cu 1993 Republica Moldova și România au început să
se distanțeze. Președintele român Ion Iliescu declară că România „nu poate absorbi un milion de
ruși cu forța”, în timp ce președintele Moldovean Mircea Snegur elaborează doctrina: „un popor,
două state”.
În anul următor, distanțarea crește: Constituția Moldovei, adoptată în 1994, reia termenul
de „limbă moldovenească” în loc de „română”, deviza „Virtus romana rediviva” este înlocuită
prin „Virtus Moldaviae rediviva” iar imnul a devenit Limba noastră. O controversă identitară
traduce în interiorul țării lupta influențelor „româno-europeană” pe de-o parte, și „ruso-
comunistă” pe de alta: această confruntare există și în țările vecine, România și Ucraina, dar sub
forme care nu implică identitatea națională (deși atît la București cît și la Kiev, pro-comuniștii
87
afirmă a fi singurii adevărați patrioți, și îi acuză pe pro-europeni de trădare a intereselor țării și
poporului). Încercarea din 1996 a președintelui Mircea Snegur de a schimba din nou denumirea
limbii oficiale în „română” a fost respinsă de Parlamentul Republicii Moldova, și considerată de
minoritatea rusǎ a fi o „promovare a expansionismului românesc” În aprilie 2011, o coaliție de
ONG-uri din România și Republica Moldova a creat platforma civică "Acțiunea 2012" al carei
scop este de a "sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea unificării României cu
Republica Moldova". Anul 2012 a fost ales cu referire la comemorarea divizarii din 1812 a
Moldovei istorice, cînd Imperiul Rus a anexat ceea ce mai tîrziu se va numi Basarabia.
Susținătorii acțiunii înțeleg unificarea ca o reparație a acestei divizări istorice, inspirați de Unirea
Basarabiei cu România (1918-1940) care a fost perturbată de ocupația sovietică. Potrivit
diferitelor propuneri ale mișcărilor unioniste, există cinci variante ale unei eventuale uniri:
-unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în
frontierele „de jure” (de drept) actuale (ceeace implică preluarea de către noul stat a problemei
transnistrene și a legăturilor acesteia cu Federația Rusă) și indiferent de situația politico-
administrativă a unităților teritoriale actuale, care pot fi păstrate sau reformate în cadrul noului
stat;
În august 2016 peste 100 de asociații civice și grupuri de inițiativă au semnat “Alianța
pentru Centenar”, fiecare dintre entitățile semnatare asumîndu-și acțiuni ce vor apropia cele două
maluri românești. La Chișinău, Mișcarea Unionistă este reprezentată printr-o coaliție de asociații
civice “Blocul Unității Naționale” , președinte Ion Leașcenco, o coaliție ce înglobează peste 20
de asociații obștești cele mai active fiind mișcarea civică “Tinerii Moldovei”, în fruntea cu tinerii
Vitalie Prisăcaru, Anatol Ursu, Artemis Bălan și Igor Budeanu și asociația Unirea - ODIP,
președinte Vlad Bilețchi. Asociațiile civice colaborează cu deputatul unionist Constantin
Codreanu, președintele Comisiei pentru Românii din Afara Granițelor Țării din Parlamentul
României.
frontierele „de facto” (de fapt) actuale (ceeace implică renunțarea noului stat la teritoriul
controlat de statul auto-procamat al Transnistriei, acesta avînd atunci de ales între îndependență,
alipirea la Ucraina sau alipirea la Rusia: această variantă a fost denumită de presă „planul
Belkovski”);
frontiere stabilite printr-un tratat internațional după un schimb teritorial cu Ucraina, bazat pe
menținerea suprafeței actuale a Ucrainei (adică a echivalenței între suprefețele schimbate) în care
teritorii de pe malul stîng al Nistrului ar fi cedate acesteia în schimbul raionului Reni, fîșiilor de
teritoriu din Bugeac situate la sud sau est de calea ferată Reni-Tighina și insulelor dunărene
Maican și Limba de pe brațul Chilia: această variantă a fost denumită de presă „planul Andronic-
Dungaciu-Filat”);
-unirea politică a Republicii Moldova și României prin federarea celor două state (care și-
ar păstra fiecare suveranitatea) într-o comunitate economică, monetară, vamală și militară
(această variantă este inspirată din ideea „un popor, două state” a lui Mircea Snegur);
-unirea excluziv culturală, nu politică nici teritorială, prin care cele două state ar fi
menținute în hotarele și alianțele lor actuale, dar prin care populația romanică din Republica
Moldova ar fi constituțional recunoscută ca fiind română, astfel ca și moldovenii, aidoma rușilor,
ucrainenilor sau bulgarilor, să aibă dreptul de a se socoti membrii unui popor, vorbitorii unei
limbi și vectorii unei culturi depășind hotarele Republicii, fără a fi siliți, pentru a avea acest
drept, să fie socotiți „minoritate” în propria lor țară, cum este cazul celor care se declară
„români” în sistemul actual.
Pînă recent, unirea României cu Moldova a fost considerată improbabilă, din cauza unei
lipse de interes din partea ambelor țări. În România, deși majoritatea partidelor politice au
sprijinit conceptul, cel puțin teoretic, unirea ar reprezenta cel mai probabil o povară pentru
economia țării, așa cum reiese din datele de mai sus, deoarece Moldova este în prezent cea mai
săracă țară din Europa. Din acest motiv, Uniunea Europeană se arată în general ostilă
88
unionismului, și, deși a sprijinit și sprijină Moldova în politica sa externă, mulți analiști politici
dispută pregătirea politică a Moldovei, și faptul că ar fi progresat suficient pentru unificare. Alt
motiv, pentru care și membrii OTAN-ul sunt reticenți față de unionism, este că unirea ar fi
socotită de Federația Rusă drept o provocare, cum reiese clar din declarațiile succesive ale
liderilor ruși. Din acest motiv, o eventuală unificare nu ar cuprinde decît acea parte a Moldovei
aflată la vest de rîul Nistru, deoarece Transnistria unde sunt staționate și trupe ruse, aflată de
cealaltă parte a fluviului, refuză să facă parte din statul român, oficialii transnistrieni admițind
unirea Moldovei cu România, numai atîta timp cît Transnistria nu e inclusă. În perioada de
dinainte de 2005, doar Mișcarea Unionistă din Republica Moldova și Partidul Popular Creștin
Democrat au sprijinit activ unificarea. Însă, poziția Creștin-Democraților a devenit nesigură după
colaborarea acestora, începînd din 2005, cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
Datorită acestei schimbări în politica Republicii Moldova, a fost creat Partidul Național Liberal
(similar partidului cu același nume din România), care susține cauza uniunii dintre România și
Republica Moldova și a integrării în UE. Cu toate aceastea, discuțiile cu privire la unificare sunt
în creștere după cum poate fi observat din diferite articole din presă și forumurile de pe internet
din ambele țări.
În 2004, publicația română ’’Ziua’’ a publicat o serie de articole în care un diplomat rus
susținea un plan care afirma că ar fi susținut de Vladimir Putin și prin care se accepta unirea
Moldovei cu România în schimbul recunoașterii de către România a independenței Transnistriei
sau a alipirii acesteia la Federația Rusă. Președintele rus, Putin, nu a confirmat sau infirmat
aceste afirmații. Jurnaliștii români, însă, au considerat false aceste articole, întrucît nu se
specifica nimic legat de situația orașului Tighina aflat sub controlul auto-proclamatelor autorități
din Transnistria și nu explica cum ar putea convinge Rusia un stat independent - Republica
Moldova - să accepte această uniune.
În ianuarie 2006, președintele României, Traian Băsescu și-a declarat public susținerea
puternică pentru integrarea Republicii Moldova în UE, afirmînd că „politica României ar trebui
să fie unificarea națiunii române în interiorul UE”, soluție rezonabilă, cǎci ar înlǎtura reținerile
unora din Europa față de o nouǎ "reîntregire" românǎ. Conform sondajelor din martie 2006, 51%
din populația României sprijină reunirea cu Republica Moldova, iar 27% sunt împotrivă. Dintre
partizanii reuniunii, 28% sprijină unirea, incluzând Transnistria, iar 16% fără Transnistria. În
iulie 2006, președintele României, Traian Băsescu, a declarat că a făcut o propunere
președintelui de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, astfel încît să adere ambele țări
la UE împreună. Această ofertă, a fost refuzată de către Voronin (care din 2009 nu mai este
președinte la Chișinău), iar Băsescu a declarat în continuare că va respecta această decizie a
Republicii Moldova, iar România va ajuta Moldova să între pe drumul de integrarea în Uniunea
Europeanǎ.
Pe parcursul anului 2006, mișcarea unionistă a câștigat teren, subiectul fiind mult mai
discutat în ziarele din România, iar peste 100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au cerut
pașapoarte românești în doar douǎ luni, august și septembrie 2006. Un articol în publicația
Cotidianul, care estima costul unificării la 30-35 miliarde de dolari a provocat un val de reacții
negative în publicații precum Ziua sau unele publicații din Republica Moldova -Timpul și Jurnal
de Chișinău, care acuzau Cotidianul de exagerarea costurilor și limitarea uniunii doar la
dimensiunea materială. La finalul anului 2006, în lunile noiembrie și decembrie, a existat o
explozie de cereri de obținere a cetățeniei române, din partea cetățenilor Republicii Moldova,
consulatul României nemaifăcînd față la numărul de cereri. În urma declarării independenței
Kosovare, ziarul moscovit Pravda a publicat un articol care exprimă îngrijorarea Rusiei pentru
posibila unificare a Republicii Moldova cu România, în contextul precedentului Kosovo. Mai
mult, ziarul estimează poziția Moscovei astfel: „astăzi pentru Moscova este mai importanta o altă
problemă: să nu admită anexarea fostei Basarabii de către România”. Această declarație se
încadrează în ansamblul manifestărilor politice, diplomatice și militare ale luptei de influență, în
jurul Mării Negre, între Federația Rusă și OTAN-ul împreună cu Uniunea Europeană, luptă care
se desfășoară și în Ucraina ("revoluția portocalie") sau în Georgia (conflictul din Abhazia și
89
Osetia de Sud). În acest context, mișcarea pentru reunificarea României cu Moldova se situează
geopolitic în rîndul fenomenelor pe care strategii OTAN-ului le definesc ca un containment
("îngrădire") al influenței Rusiei, în timp ce politica Transnistriei și a forțelor care, în Republica
Moldova, se opun reunificării, se situează în rîndul fenomenelor care manifestă și susțin
influența Rusă, pe care se și bazează.
Pe 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să
conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”.
În timpul demonstrațiilor, unii dintre manifestanți au agitat steaguri românești și au arborat
drapelului României și al Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului și Președinției. În cursul
zilei de 8 aprilie, Vladimir Voronin, președinte în exercițiu după expirarea mandatului de șef al
statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzațiile că România s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de
la Chișinău, anunțînd expulzarea ambasadorului român la Chișinău, Filip Teodorescu și
introducerea sistemului de vize pentru cetățenii români. În urma alegerilor anticipate din iulie
2009, Partidul Comuniștilor a pierdut majoritatea în Parlament, în favoarea partidelor de opoziție
PL, PLDM, AMN și PDM. Acestea au constituit o coaliție de guvernare sub numele de Alianța
pentru Integrare Europeană (AIE), iar ca urmare a poziției pro-europene a noii conduceri de la
Chișinău, pentru prima dată după 8 ani de guvernare comunistă ostilă României a început un
dezgheț al relațiilor bilaterale dintre București și Chișinău.
Președintele prin interim al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat de mai multe
ori că se consideră român și chiar că este unionist. Însă a ținut să precizeze că acestea sunt doar
viziunile sale personale, și că unirea după model german cu România nu este pe agenda politică a
noii conduceri de la Chișinău. Unirea personală a cetățenilor Moldoveni cu România (după
expresia lui Mircea Druc) consistă în acordarea cetățeniei române pentru cetățenii Republicii
Moldova. În data de 18 decembrie 2007, Traian Băsescu a declarat pe postul TV public că în
spiritul apropierii dintre Republica Moldova și România ar trebui ca cetățenia română să fie
acordată tuturor cetățenilor din Republica Moldova, chiar dacă nu sunt de origine etnică română.
Acestă propunere a fost pusă în practică, el declarînd că în 2008 au primit cetățenie română
aproape 2500 de persoane, iar în 2009 14000, în timp ce alte mii de dosare erau în curs de
procesare. În anul 2010 se preconizează un ritm de eliberare al pașapoartelor de 10000 pe lună.
Această situație a stîrnit diverse reacții, în general ostile, în Uniunea Europeană. În 13
iulie 2010 Der Spiegel afirmînd că prin asta s-ar permite cetățenilor unui stat care nu face parte
din UE să intre, totuși, ușor în UE, „prin ușa din spate”, și că asta ar reprezenta o extindere pe
ascuns a EU spre Est, fără a avea vreo aprobare în acest sens prin vreun referendum sau acord cu
Bruxel, Berlin sau Paris. De asemenea, Der Spiegel afirmă că doar 2% din moldoveni se declară
români, iar pe moldoveni nu-i interesează unirea cu România, care, oricum, ar fi, alături de
Bulgaria, una dintre cele mai sărace țări de pe continent, ci accesul în Europa, unde să-și ofere
ieftin forța de muncă.
Articolul din "Der Spiegel" a primit replica Ministerului Afacerilor Externe din România
sub forma unui comunicat acordat presei centrale, în care se spune că faptul că unii dintre foștii
cetățeni români și-au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor este o chestiune de
notorietate, iar în materia redobîndirii cetățeniei Romania nu face excepție de la normele
europene, și că articolul 10 din Legea cetățeniei române conține prevederi similare cu articolul
116 din Constituția Republicii Federale Germania, care reglementează faptul că „foștii cetățeni
germani, care în perioada 30 ianuarie 1933 - 8 mai 1945 și-au pierdut cetățenia din motive
politice, etnice sau religioase, precum și descendenții acestora pot redobîndi, la cerere, cetățenia
germană”. În plus, o parte a presei remarcă că nici pentru absorbția RDG nu s-a organizat vreun
referendum la nivel european, statele continentului luînd act de voința liber exprimată a
germanilor de a trăi într-o singură țară, iar prin acest act au intrat în UE 18 milioane de germani,
în timp ce în cazul Republicii Moldova este vorba de numai 3 milioane.
Între Republica Moldova şi România există o profundă comunitate etnică, de limbă,
istorie şi cultură. Simbolurile comuniunii sunt răspîndite pe întreg cuprinsul Republicii Moldova,
de la siturile arheologice ale culturii Cucuteni, vestigiile geto-dace şi Valurile lui Traian, până la
90
bisericile şi mănăstirile ctitorite de voievozi sau busturile scriitorilor români de pe Aleea
Clasicilor din Grădina Publică Ştefan Cel Mare din Chişinău. Comuniunea este şi spirituală. În
Republica Moldova funcţionează Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, funcţionează şi Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, ai cărei enoriaşi sunt în
majoritate români/moldoveni, slujbele fiind ţinute în limba română în cele mai multe dintre
parohii.
Numeroşi scriitori sunt membri atît în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, cît şi
în Uniunea Scriitorilor din România. Revistele din Republica Moldova sprijinite de Institutul
Cultural Român, cum ar fi „Contrafort” si „Semn”, contribuie la consolidarea unui spaţiu literar
unic, la fel ca „Literatura şi Arta”, revista Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Relaţiile
dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţă a Moldovei sunt fraterne iar colaborarea dintre
cele două instituţii contribuie la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova inclusiv
în domeniul cercetării ştiinţifice.
1. Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Cu gândul la o lume între două lumi, Ed. Lyceum, 1999,
pag.81- 113;
2. Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești Nr.
3465-XI din 01.09.89, publicată în Veștile nr.9/217, 1989
3. România Liberă. „Podul de flori peste Prut. Punți de simțire românească”, 8 mai 1990;
4. Unirea României cu Moldova, susținută de "Platforma Civică Acțiunea 2012" |
PUBLIKA .MD;
5. Ziarul Pravda: România va înghiți treptat Republica Moldova cu Transnistria cu tot;
6. Virginia Raisson, Jean-Christophe Victor și Franck Tetart, Atlas geopolitic, pp. 38-41:
rep. Moldova la marginea Europei, ed.: arte-tallandier, 2005;
Recenzent: Alina SLOBODANIUC, magistru, lector FRISPA, USM
RELAȚIILE REPUBLICII MOLDOVA CU ROMANIA – UN IMPORTANT

MIJLOC DE INTEGRARE EUROPEANĂ
THE RELATIONS OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA WITH ROMANIA

- AN IMPORTANT MIDDLE OF EUROPEAN INTEGRATION
Cristina COJOCARU
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul II
The bilateral relations between Romania and the Republic of Moldova have reached the
highest level since the establishment of diplomatic relations in 1991. At present, the bilateral
dialogue takes place on all levels the logic of the strategic partnership agreed through the text of
the Joint Declaration on the Establishment of a Strategic Partnership between Romania and
Moldova for the European Integration of the Republic of Moldova (April 27, 2010).
Key Words: bilateral cooperation, strategic partnership, European integration, foreign policy,
transnistrian conflict.
Republica Moldova, odată cu declararea independenței sale la 27 august 1991,a început

să-și activizeze organele statale pentru desfășurarea politicii externe, în special a celor ce sunt
specifice subecților de rept internațional.
91
Astfel într-o scurtă perioadă de timp,a fost crat Ministerul Afacerilor Externe, care
constituie organul central de specialitate al administrației publice,fiind abilitat să promoveze și să
realizeze politica externă a statului.
Începînd cu primii ani de la declarare independenței sale, Republica Moldova și-a
dezvoltat relațiile bilaterale în raport cu alte state, fiind în același timp admisă în principalele
organizații internaționale și regionale.
Prin urmare, Republica Moldova a devenit subiect de analiză a cercetătorilor în
domeniul relațiilor internaționale, acordînd o mare atenție asupra aspectelor ce țin de politica
externă,în special : colaborarea bilaterală cu principalele state ale lumii şi cu ţările vecine în
domeniile politic, economic şi cultural, instituirea cooperării ţării noastre cu organizaţii
internaţionale: Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în
Europa, Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi NATO, dar şi cu un şir de organizaţii
regionale: Comunitatea Statelor Independente, Organizaţia pentru Cooperarea Economică la
Marea Neagră, Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - GUAM etc.
Autorul a abordat aşa dimensiuni ale tânărului stat pe arena internaţională, ca: procesul
de obţinere a independenţei naţionale; primele forme de instituire a colaborării cu România;
demersurile externe ale Republicii Moldova privind aplanarea conflictului transnistrean;
perioada iniţială a relaţiilor moldo-ruse şi moldo-ucrainene; instituirea colaborării moldo-
americane; începutul colaborării cu organizaţiile internaţionale etc.
Prin urmare,vom face o analiză a relațiilor R.M. cu România- țara din vecinătatea sa și
care a avut un rol important în politica externă a Republii Moldova.
Relațiile Republcii Moldova cu România, se desfășoară în mai multe domenii ca cel
politic, economic,socio-culturalt etc.
Vorbind despre relațiile bilaterale moldo-române, întîi de toate este important de
menționat faptul că România a fost prima ţară care a recunoscut Republica Moldova, după
proclamarea independenţei de stat la 27 august 1991.
„Proclamarea unuimstat românesc pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor
secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribentrop, reprezintă un pas decisiv prin înlăturarea pe
calea paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptată împotriva drepturilor şi intereselor
poporului român.’’Dinmacestă declarație făcută de guvernul român,reisă faptu că România
manifestă un interes constant pentru Republica Moldova.Dinmacelași punct de vedere, reiese că
în viziunea autorităților de la București,independența Moldovei constituie o emancipare de tutelă
a Moscovei și un pas major în unificarea Republicii Moldova cumRomânia.
În reflectarea relațiilor dintre Republica Moldova și România,un aspect important este de
menționat faptul că Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică deschisă de vre-
un stat în capitala Republicii Moldova, la Chişinău.
Prin urmare, Republica Moldova își activează toate mecanismele necesare în desfășurarea
politicii sale externe și a relațiilor cu alte state.În prim plan de realizare a relațiilor bilaterale cu
România,constituie dimensiunea politică între aceste țări.
Astfel, vorbind despre dimensiunea politică dintre aceste doua state,este important să
menționăm cele doua documente ce stau la baza desfășurării relațiilor în acest domeniu.
Concepţia politicii externe a Republicii Moldova din 1995 şi Programul „Politica externă şi
promovarea imaginii reale a României”.Primul document,menționat din cele doua expuse mai
sus, determină faptul că una din principalele direcții a politicii externe a Republicii Moldova
constituie relațiile bilaterale cu România. Analizînd cel de-al doilea document, observăm că
Guvernul României va urmări cu prioritate dezvoltarea cu dinamism şi pragmatism relaţiile
speciale şi privilegiate ale României cu Republica Moldova. Din acest punct de vedere,reiese că
relațiile moldo-românie sunt importante pentru ambele țări,și în acest sens exsită mai multe
motive,pe care le vom menționa ulterior în lucrare.
m Relațiilemdintre Chișinău șimBucurești,au evoluat considerabil din anul 1992, acestea
fiind supuse mai multe aspecte, de la entuziam și ajutor militar,pînă la o stare de tensiune, de
acuze publice, care au avut efecte negative asupra ambelor state.Aceste relații au fost supuse mai
92
multor tensiuni din cauza anumito declaraţiikale Parlamentului şi Guvernului român, care
puneau în discuţie independenţa şi securitatea Republicii Moldova, iar pe de altă parte,kdeciziile
politice ale autorităţilor de la Chişinău, care au afectat situaţia populaţiei din statul vecin.
Cu toate aceste momente,pozitive și mai puțin pozitive,relațiile dintre cele doua state s-au
schimbat începînd cu anul 1998 – anul alegerilormparlametare șimconstituirii unei majorităţi
democratice şi reformatoare la Chişinău.Acest an a însemnat venirea la putere a unor forțe ce
doreau să realizeze schimbări majore în stat, inclusiv prinmajustarea priorităţilor de politică
externă.Totodata,acest an a însemnat pentru Republica Moldova,o nouă țintă pentru interesul
național – integrarea europeană.În acest sens, Republica Moldova pentru a-și realiza scopul său,
ințelege că un rol important îl va juca țara din vecinătatea sa – România.
Relațiile moldo-române,au devenit mai strînse din momentul în care au fost create
euroregiunile importante pentru această zonă : euroregiunile „Dunărea de Jos”, constituită la 14
august 1998 şi „Prutul de Sus”, înfiinţată la 22 septembrie 2000. Astfel,cooperarea în cadrul
acestor euroregiuni, se realizează prin anumite programe și proiecte care contribuie la
simplificarea procesului de trecere frontalieră și a serviciului vamal. Înmcadrulmeuroregiuniimse
mai abordează şi probleme ce ţin de deschiderea unor noi puncte de trecerema frontierei şi de
modernizare a celor existente, extinderea de schimburi de experienţă şi colaborarea
mecanismelormde aliniere a bazeimnormativ-juridice a celor trei state la cerinţele europene în
domeniile politicii regionale, autoadministrării şi colaborării interregionale.
Activitateameuroregiunilormpînă în prezent s-a centrat pe crearea unui cadru comun în
vederea realizării unui calendar de întruniri trilaterale, pentru informare şi documentare, pe
probleme de interes comun inclusiv la nivel înalt,mconsultaţii şimcoordonări în domeniul
protecţiei mediului, facilitări micului bussines între zonele adiacente, inclusiv amenajarea de noi
puncte internaţionale de trecere a frontierei, iniţierii unor demersuri comune pe
lîngămorganizaţiile economico-financiare internaţionale pentru asigurarea unei finanţări pentru
proiectele de interes comun, convenite în cadru tripartit, colaborării şi elaborăriimunuimplan de
măsuri în scopul combaterii crimei organizate, terorismului, traficului ilegal de armament şi
substanţelor interzise, migraţiei ilegale şi trecerii ilicite a frontierelor.
Prin urmare, deși aceste regiuni privesc multe aspecte pozitive și s-ar părea că în cadrul
acestora țările dispun de mai multe benificii, în realitate este puțin alt fel.Există unele probleme
care afectează în mod direct fiecare țară în parte. Fenomenulmtraficului demarme şi droguri,
traficul de maşini şi fiinţe umane sunt des întîlnite în regiunea căreiamîi aparţinmRomânia,
Republica Moldova şi Ucraina. La 18 aprilie 2000 textulmTratatului de parteneriat privilegiat a
fost parafat, aducînd cu sine cele mai diverse reacţii din partea ambelor state.mAumfost diverse
opinii: unii afirmau că e un sfîrşit bun, pentru alţii actul dat este o mare greşeală. Reacţiile însă
nu au întîrziat să apară şi în România. Majoritateamreprezentanţilor de peste Prutmau fost
împotriva semnării Tratatului pînă cînd nu vor fi revăzute anumite aspecte şi incluse cauze cu
privire la denunţarea bilaterală şi consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Înmcadrul vizitei
la Chişinău din 28 aprilie 2000, Petre Roman, ministrul de externe al României, a declaratmcă
Tratatul avea un conţinut special, diferit de tratatele politice încheiate de România, pînă la acel
moment. Relaţiilemmoldo-române au căpătat un caracter mai constructiv, pragmatismul fiind
făgaşul ideal care ar contribui la depăşirea dificultăţilor economice şi la apropierea de Europa.
Unii oficiali europeni, ca de exemplu coordonatorul special al Pactului de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est, Bodo Hombach considera că, pentru România acest Tratat este foarte
important, deoarece va facilita procesul de integrare în Uniunea Europeană, iar Prutul nu va mai
deveni şi nici nu va avea dreptul să devină un rîu care ar diviza continentul european.Cu toate
acestea,documentru a constituit un imbold important pentru integrarea europeană a României și
asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
România,a fost țara care deseori punea în discuție problema transnistreană la masa
discuțiilor a OSCE. Conflictulmdin Transnistria, schimbărilemfrecventemde Preşedinţi şi
Parlamente şi instaurarea unui regim comunist la Chişinău în primăvara anului 2001, au fost
factorii principali care au dus la diminuarea relaţiilor dintre Chişinău şi
93
Bucureşti.Astfel,conducerea preluată de către comuniști a contribuit în mod esențial la răcirea
relațiilor moldo-române.
Cu toate acestea,este important de menționat faptul că România a fost țara care mereu a
suținut Republica Moldova în aspirația sa europeană, nu doar la nivel declarativ, dar şi prin
acţiuni concrete.Ca dovadă în acest sens,putem menționa tot sprijinul politic,economic și
diplomatic pe care l-a acordat România. Semnificativă în acest sens este declaraţia făcută la
Chişinău din 2001 de către coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de
Sud-Est (PSESE), Bodo Hombach, în cadrul căreia înaltul oficial a subliniat că pentru Republica
Moldova relaţiile cu România reprezintă un interes vital, iar aderarea Moldovei la PSESE din 28
iunie 2001 se datorează insistenţelor României, care a lucrat intens şi consecvent în această
direcţie. Încercarea internaţionalizării problemei transnistrene în cadrul OSCE, în timpul
preşidenţiei româneşti din anul 2001, şi a mandatelor de Preşedinte al Adunării Parlamentare a
OSCE a lui Adrian Severin, sunt de o importanţă majoră pentru Republica Moldova.
Începînd cu anul 2001,a fost semnat AcordulmîntremGuvernul României şi Guvernul
Republicii Moldovamprivind călătoriile reciproce ale cetăţenilor pe bază de paşapoarte, iar la 27
iunie 2001 a fost semnat Acordul privind readmisia străinilor. De asemenea în această perioadă
s-a mai semnat protocolul între Inspectoratul Generalmal Poliţiei de Frontieră din Ministerul de
Frontieră al României şi Departamentul Trupelor demGrăniceri al Republicii Moldova referitor
la călătoriile reciproce ale cetăţenilor celor două state. Securitatea frontierei dintre România şi
Republica Moldova presupune lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere care implică şi
soluţionarea problemei frontierei transnistrene. Avînd în vedere raporturile cu Republica
Moldova, precum şi pericolul pe care acest conflict îl reprezintă, România ş-a pronunţat
consecvent şi a acţionat activ pentru soluţionarea acestuia.
Începînd cu anul 2004,președintele României,T.Băsescu a ținut un discurs în cadrul
căruia a acordat o importanță deosebită pentru zona Mării Negre. În relaţiilemcumTransnistria,
preşedintele Băsescumpledează pentru un rol mai activ pentru România în soluţionarea
conflictului şi cooperarea sa în formatul de negocieri. Înnacest context, considerăm că România
trebuie să devină un factor de decizie în soluţionarea conflictului transnistrean, în special, avînd
în vedere faptul că vecina noastră este membru al NATO, iar problema transnistreană este una
care afectează securitatea Europei de Sud-Est.
Traian Băsescu acordă o atenție deosebită Republicii Moldova,astfel încît este necesar de
menționat că Republica Moldova a fost prima țară pe care a vizitat-o în calitate de președinte pe
omologul său moldovean Vladimir Voronin la 21 ianuarie 2005. Înmcadrulmvizitei preşedinţii
au adoptat o Declaraţie comună, în care îşi exprimă intenţia celor două state de a valorifica
potenţialul cooperării bilaterale în scopul afirmăriimstandardelor şi valorilormeuropene. În
cadrul vizitei preşedinţii au adoptat o Declaraţie comună, în care îşi exprimă intenţia celor două
state de a valorifica potenţialul cooperării bilaterale în scopul afirmării standardelor şi valorilor
europene.
Prin Declarația din 21 ianuare 2005,România este predispusă să ofere sprijin acțiunilor
Republicii Moldova, îndreptate spre implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova –
Uniunea Europeană. De asemenea, România va încuraja şi va susţine intenţiile Republicii
Moldova de a deveni membru cu drepturi depline în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-
Est.
Anii 2005-2006,au fost destul de semnificativi pentru relațiile Republicii Moldova cu
România,deoarece anume acești ani eu determinat procesul de modernizare,democratizare și
integrare europeană. Mai mult ca atît, România s-a angajat să fie avocatul fidel al Republicii
Moldova în Europa, ajutînd-o astfel să-şi însuşească rapid „aquis communitaire”
Cîtmceiamce ține de relațiile economice România,vine cu diverse programe,ajutoare
economice,cît și credite înmcondiții avantajoase.Relațiile în domeniul economic dintre Republica
Moldova și România tind spre dezvoltarea agriculturii, şi industriei, bazate pe principiile de
egalitate şi avantaj reciproc, ambele state,matît RepublicamMoldova, cît şi România, vor crea
condiţii favorabile dezvoltării relaţiilor de piaţă între agenţii economici. Pentru perioada anului
94
2005, conform datelor Departamentului de Statistică şi Sociologie (DSS) au crescut exporturile
Republicii Moldova spre grupul de ţări din Europa Centrală şi de Est, României revenindu-i 11,4
la sută, adică 90,25 mln dolari SUA din suma totală de 123,73 (15,7%) a exportului şi 11,5 la
sută ceia ce constituie 161,35 mln dolarimSUA din 337,01 mlnmdolari SUA (24%) pentru
import. Deci, de aici putem conchide că, la capitolul relaţii comerciale cu Republica Moldova,
România se plasează pe locul întîi.
De asemenea, Bucureştiul va susţine şi va dezvolta relaţii economice cu Republica
Moldova şi în continuare. Este bine ştiut faptul că, Moldova importă peste 90% din consumul de
energie electrică. Cea mai mare parte din import revine gazelor naturale cu o cotă de 50% şi a
combustibiliului lichid de 30%, principalul furnizor fiind Federaţia Rusă. Rămasă dependentă de
sursele energetice ruseşti şi de concernul rus „Gazprom”, singurul monopolist în asigurarea
centralelor moldoveneşti cu gaze naturale şi combustibil, Republica Moldova s-a transformat
într-un obiect al politicii ruseşti, fiind lipsită de o poziţie activă în procesul de negocieri.
Solicitând sprijinul României pentru depăşirea crizei energetice, Republica Moldova a obţinut în
persoana României un apărător fidel, care este disponibil să o sprijine şi să o scoată de sub
călcîiul energetic al Federaţiei Ruse.
În dezvoltareamrelațiilormeconomicemdintremRepublica Moldova și România,un rol
important l-a avut construcția linii electrice Suceava – Bălţi, pe o lungime de 400 km şi Cantemir
– Fălciu, de 110 km. Un proiect, care ar contribui la apropierea Republicii Moldova de statele
occidentale este cel, privind construcţia unei şosele care se va conecta la coridorul paneuropean
Nyiregyhaza – Odesa şi care va trece prin Suceava şi Chişinău.
Relațiile moldo-române au un rol important și în domeniul socio-cultural.Republica
Moldova și România, și-au asumat responsabilitatea de a oferi burse pentru studii
preuniversitare, universitare, postuniversitare (masterat, doctorat). Anual, un număr de 1500-
2000 absolvenţi din Republica Moldova sunt pregătiţi ca bursieri ai României de către
universităţi şi alte instituţii de învăţămînt superior din România.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” a fost inaugurat la Chisinău pe data de 29
septembrie 2010. Pe parcusul a aproape doi ani de activitate pe teritoriul Republicii Moldova
ICR Chisinău a avut rolul de catalizator si de stimulent pentru dinamizarea schimburilor
culturale dintre cele doua maluri ale Prutului, punând accent pe încurajarea şi sprijinirea
manifestărilor culturale româneşti din Republica Moldova.
În condiţiile aderării la UE, România este cu adevărat cointeresată de a avea la frontieră o
zonă de securitate şi stabilitate. Pentru Republica Moldova, cînd integrarea europeană a devenit o
prioritate a politicii externe, România pare a fi soluţia optimă de a accelera acest proces.
Astfel în concluzie pot afrima că relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și România
au evoluat considerabil , oscilînd de-a lungul anilor de la relații de prietenie,entuziasm și ajutor
militar,la râcirea relațiilor și apariția unor divergențe.
Cu toate acestea , dezvoltarea relațiilor bilaterale a Republicii Moldova cu România constuie
un mijloc benefic în asigurarea scopului major al său care este intergrarea europeană.
Trebuie să ținem cont de faptul, că România a reprezentat primul stat care ne-a recunoscut
ca țară independentă , și anume acest momnt demostrează sprijinul de care este dispus sa-l ofere
România pentru țara noastră.
Consituirea și stabilirea unor relații benefice a Republii Moldova cu vecenii săi va aduce un
aport important la dezvoltarea țării în domeniul politic, economic și culural.
Deoarece , Republica Moldova se aflâ în pragul mai multor crize de diferit ordin ce aduce la
defavorizarea poziției sale în plan internațional, ea are nevoie de sprijinul altor țări astfel incit să
reușească să-și rezolve situația sa internă.
1. Adrian POP, Gabriela PASCARIU : România și Republica Moldova-intre politica

europeană de vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene,pag.36
95
2. Expert-group : Ana Popa,Adrian Lapușor : România-Moldova-o analiză a relațiilor
bilaterale , pag.19
3. Igor MUNTEANU, Iulian CHIFU : Moldova pe calea democraţiei și stabilităţii , pag.240
4. Larisa NOROC, Sava BALAN : Republica Moldova in sistemul relațiilor international
5.
NEGOCIERILE INTERNAȚIONALE - MIJLOC DE ASIGURARE A

INTERESELOR NAȚIONALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
INTERNATIONAL NEGOTIATIONS - MEANS OF ENSURING

NATIONAL INTERESTS IN THE REPUBLIC MOLDOVA
Diana LUPAN
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul II,
dyank.l@mail.ru
This article is an attempt to highlight the importance of international negotiations in order to

solve differences between states as well as to defend the national interest. The purpose of the
study is to explore the problems related to the achievement of the national interest in the context
of the diplomatic negotiations, especially in the Republic of Moldova. In the present work, I will
identify the causes that stagnate the process of realizing of the national interest and I will also
mention some suggestions that can realize the national interest through diplomatic negotiations.
Key Words: national interest, diplomatic negotiations, civil society, new concepts
Negocierile diplomatice ocupă un rol fundamental pe arena internațională constituind în

același timp prima și cea mai eficientă metodă diplomatică de soluționare pașnică a diferendelor
naționale și internaționale. Datorită caracterului său complex, termenul de negociere a determinat
mai mulți autori să-și exprime propria viziune asupra fenomenului de negociere care este
multidimensional. Spre exemplu, Popescu Manoela definește negocierile ca fiind, procese
competitive, desfășurate în cadrul unor convorbiri pașnice de către una sau mai multe părți, ce
urmăresc împreună realizarea , în mod optim și sigur, a unor obiective fixate, în cuprînsul unei
soluții explicite, agreată în comun’’.[1, pag.12] În această noțiune se reflectă tipul integrativ de
negociere, care se bazează pe principiu,, câștig-câștig’’, se bazează pe cooperare, colaborare și
respectiv ajungerea la un comun acord. Problema negocierilor internaționale este tratată din
unghiuri diferite, începând cu opinia că negocierea este un proces social, un mijloc de
comunicare, și termând cu ideea că negocierea poate fi o artă și o știință cum a menționat Bill
Scott.
Spre sfârșitul secolului XX și începutul mileniului trei, sintagma ,, interes național’’capătă o
conotație din ce în ce mai amplă, folosită în texte juridice, dezbateri politice, discursuri
academice și nemijlocit este omniprezent în cadrul negocierilor internaționale. Abordarea
conceptuală a interesului național reprezintă în sine un proces dinamic și complex, fiindcă
cuprinde anumite realități sociale, totalitatea aspirațiilorși necesităților tuturor membrilor unei
comunități. În opinia lui A. Schlesinger ,, statul care nu acordă atenţie cuvenită interesului
naţional ca forţă motrice a politicii sale, nu poate supravieţui’’.
Pornind de la interesul național, statele își declară obiectivele politicilor interne și strategiile
de dezvoltare. Interesele naționale se formează în corespundere cu parametrii geopolitici și
posibilitățile statului. Începutul secolului XXI se caracterizează prin crearea unei noi ordini
96
mondiale. Bineânțeles că Republica Moldova nu poate rămâne în afara comunității internaționale
și regionale. De la proclamarea independenței la 27 august 1991, politica externă a statului
nostru a trecut prin mai multe etape, iar interesul național a fost marcat prin mai multe acțiuni de
determinare, de la formalizarea juridică a suveranității, la stabilirea relațiilor diplomatice cu alte
state și plasarea țării în sistemul relațiilor internaționale. Cu toate acestea, Republica Moldova nu
a știut să-și formuleze niște obiective clare, preferând să balanseze între Est și Vest, iar
asimilarea teoretică a fenomenului de interes național se află încă la început de cale.
A vorbi despre interesul național a unui stat care se află în perioada de tranziție nu este deloc
simplu, în special despre aptitudinile sale de actor în dimensiunile unificării europene. Deși s-a
pronunțat în favoarea dezvoltării unor relații mutual avantajoase pe toate planurile, conducerea
țării noastre nu a reușit să formuleze o viziune distinctă de ancorare a intersului național într-un
sistem de valori care ar fi permis statului să depășească cu ușurință perioada de tranziție prin
crearea unor condiții externe benefice pentru reformarea cu succes a țării.
Ținând cont de complexitatea interconexiunii dintre politica internă şi politica externă, în
procesul de formulare a intereselor naţionale ale Republicii Moldova este necesar de a lua în
calcul mai multe aspecte definitorii, cum ar fi: [2, p.293]
1. Prioritatea cetăţeanului în raport cu statul: interesele naţionale trebuie fundamentate luând
ca bază primordialitatea aspiraţiilor cetăţenilor, pe când misiunea statului este de a le implementa
şi susţine, utilizînd pîrghiile de care dispune. Este necesar să se conştientizeze că nu cetăţenii
există pentru stat, ci statul pentru cetăţeni;
2. Vocaţia europeană a poporului Republicii Moldova: este necesar de creat imaginea unui
popor care se pronunţă ferm și consecvent pentru economia de piaţă, ştie să utilizeze eficient
resursele şi să construiască infrastructuri avansate, să producă mărfuri competitive, să presteze
servicii calitative;
3. Asigurarea securităţii naţionale: fiind în conexiune cu interesele naţionale, securitatea
naţională este o categorie multidimesională care nu se asociază numai cu aspecte politice sau
militare, ci se amplifică ponderea componentelor geopolitice, economice şi sociale, ecologice și
de alt conținut.
Astfel, realizarea acestor priorități vor constitui esența politicii externe a Republicii
Moldova și vor contribui la asigurarea în condordanță a intereselor naționale majore a edificării
statului nostru în calitate de stat independent, unitar și indivizibil, care întreține relații de
colaborare cu alte statele. Pe actuala scenă internațională, Republica Moldova se implică în
inițiativele de cooperare regional [3,p.145] În acest sens, structurile de cooperare regională joacă
un rol semnificativ în consolidarea și dezvoltarea acestor relații. După semnarea Acordului de
Asociere o bună parte din populaţie aplaudă acest pas important pentru viitorul ţării, dar acei
care sunt împotrivă au devenit mult mai negativi agresivi şi promovează unele mesaje
propagandiste împotriva societăţii, împotriva Constituţiei, împotriva viitorului european.
Interesul naţional al Republicii Moldova are o importanţă socială foarte mare, dar este inexistent
în domeniul public şi privat, interesele personale fiind mai presus de interesul naţional al statului.
Edificarea interesului național în Republica Moldova se desfășoară într-o manieră dificilă,
cunoscând în calea sa succese și eșecuri și chiar renunțarea de a continua. Statul nostru optează
pentru metoda negocierilor diplomatice în contextul definitivării interesului național. Acest lucru
este palpabil în soluționarea conflictului transnistrean. Formatul de negociere ..5+2’’este
elocvent în acest sens. Însă, pentru ca negocierea să fie una viabilă dr nu eșuată, pentru a fi
realizat acest deziderat, soluționarea conflictului, negociatorii ar trebui să ia în calcul
următoarele aspecte:
1. Republica Moldova este singura autoritate constituțională și legitimă pe teritoriul țării;
2. Viitorul statut juridic al zonei transnistrene a Republicii Moldova poate fi acordat doar în
contextul independenței, indivizibilității și suveranității statului;
3. Retragerea trupelor și a armamentului rusesc nu trebuie să constituie obiectul unor
condiții impuse de Federația Rusă sau de orice alt actor internațional;[4,pag 204]
97
Republica Moldova participă intens la negocierile internaționale pentru a-și apăra interesul
său național, demonstrând o voință politică inechivocă de a se afirma ca actor al relațiilor
internaționale, călăuzindu-se imperativele actuale economice și poltice, care dictează necesitatea
stabilirii unor relații interstatale, cu o abordare mai pragmatică. Actualmente, ne aflăm într-o
perioadă care este una a globalizării și interdependenței statelor, în acest context nu putem vorbi
despre realizarea unei politici externe și diplomații abile, realizarea intereselor naționale fără a
apela la procesele de negocieri diplomatice. Cît despre statul nostru, starea actuală a politicii
interne și externe ne formează o imagine tristă. Republica Moldova întâlnește obstacole în
procesul de realizare a intereselor naționale, atât din cauza instabilității interne, cât și din cauza
influenței din exterior.
În opinia multor politicieni,unul dintre interesele naționale ale Republicii Moldova include
integrarea acesteia în Uniunea europeană. Despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea
Europeană se vorbeşte din anii ’90, aproape imediat după obţinerea independenţei. Tot de atunci
se discută intens despre avantajele şi dezavantajele integrării.
În cadrul negocierilor din 2000 de la Bruxelles, a avut loc o intrunire a Comitetului de
Cooperare Parlamentară între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În cadrul acestei
negocieri, s-a decis că nu există altă cale pentru aderarea la standartele europene decât cea a
modernizării sistemului legislativ și a consolidării statului de drept. În anul 2001, când statul
devine membru a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Republica Moldova a fost
invitată la Conferința Europeană, împreună cu Federația Rusă și Ucraina, la care până în acel
moment au fost admise doar statele candidate. În prima jumătate a anului 2004, au avut loc o
serie de runde de negocieri privind elaborarea Planului individual de Acțiuni RM-UE pentru
perioada 2004-2006. Anii 2004-2006 pot fi considerați ani fructuoși pentru diplomația Republicii
Moldova, care s-a manifestat în special prin ridicarea la un nivel calitativ a dialogului cu
Uniunea Europeană și celelalte structuri europene.
Un pas real spre integrarea în Uniunea Europeană l-a reprezentat implementarea Acordului
de Asociere pe perioada 2014-2016. Relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în
perioada anilor 2014-2016 a fost caracterizată de un nivel diferit de intensitate. Anul 2014
probabil a fost unul din cei mai reușiți, țara noastră fiind recunoscută la nivel european ca fiind
„istoria de succes” a Parteneriatului Estic.[5, pag.6] După semnarea Acordului de Asociere,
Republica Moldova s-a confruntat în continuare cu unele probleme extrem de grave. Interesul
naţional al ţării balansează și acum de la o zi la alta, de la un vector la altul. În fond în
Republica Moldova mai mult de jumătate din populaţie sunt pentru vectorul European, dar există
o bună parte din populaţia ţării care pledează pentru vectorul estic. După semnarea Acordului de
Asociere o bună parte din populaţie aplauda acest pas important pentru viitorul ţării, dar acei
care sunt împotrivă au devenit mult mai „negativi”, agresivi şi promovau unele mesaje
propagandiste împotriva societăţii, împotriva Constituţiei, împotriva viitorului european.
La 23 martie 2017, la Chișinău, s-au desfășurat negocierile asupra noii Agende de Asociere
Republica Moldova-Uniunea Europeană pentru perioada 2017-2019. Negocierile au vizat
identificarea acțiunilor prioritare care necesită a fi întreprinse în următorii trei ani în vederea
bunei implimentări a Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Acest
document este axat pe următoarele 13 priorități -cheie: independența sistemului judiciar și
agențiilor de aplicare a legii; prevenirea și combaterea corupției, fraudei și conflictului de
interese; recuperarea activelor și investigarea fraudei bancare; reforma administrației publice;
asigurarea drepturilor fundamentale; soluționarea conflictului transnistrean; îmbunătățirea
mediului de afaceri și climatul investițional; agricultura și dezvoltare rurală; reforme în domeniu
comerțului; securitate de eficiență energetică; transport; mediu și acțiuni climatice; educație și
tineret.[6] Elementul nou al agestei agende, diferit de cel din anul 2014-2016, este faptul că
măsurile vor fi structurate în acțiuni pe termen scurt și mediu. O asemenea abordare va
eficientiza productivitatea măsurilor care urmează să fie întreprinse și, ipotetic vorbind, va avea
loc procesul integraționist.
98
Un alt interes național al Republicii Moldova este soluționarea conflictului transnistrean.
Analizând rezultatele rundelor de negociere privind conflictul din Transnistria din ultimii doi ani,
având următoarele rezultate. În 2016, sub președenția Germaniei în OSCE a avut loc o altă rundă
de negociere în formatul ,,5+2’’. Tot atunci la Berlin a fost semnat un Protocol cu opt puncte, în
care se arătau soluțiile concrete ale unor probleme istorice. După summitul de la Hamburg,
desfășurat la finele lui 2016, președinția organizației a fost preluată de Austria, care împreună cu
Chișinăul și Tiraspol urmau să continue să lucreze la dosarul transnistrean. Cele opt puncte ale
Protocolului semnat la Berlin presupuneau rezolvarea unor probleme care afectează cetățenii de
pe ambele maluri ale Nistrului, cum ar fi interconectarea rețelei telefonice de pe cele două maluri
ale Nistrului, înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană, astfel încât să fie
admise în traficul internațional, dar și alte aspecte ce țin de libera circulație a oamenilor, dar și a
mărfurilor. De asemenea, acestea au stârnit un val de critici din partea societății civile din R.
Moldova, care declara atunci că acestea ar dezavantaja Chișinăul.[7]
În anul 2017, procesul de negocieri a fost preluat de Austria, care continuă în același spirit
procesul de negocieri. Deși soluționarea conflictului de pe Nistru nu a făcut progrese, Austria a
reușit să convoace Consfătuirea permanentă în componența ei deplină, după ce reprezentanții
Chișinăului și ai Tiraspolului au ajuns la un compromis în privința a patru probleme umanitare.
Este vorba în primul rând de recunoașterea de către Chișinău a diplomelor eliberate de
Universitatea de la Tiraspol, funcționarea școlilor aflate sub jurisdicția Moldovei pe malul stâng
al Nistrului, restabilirea comunicării telefonice între cele două maluri ale Nistrului, soluționarea
problemei accesului țăranilor la terenurile lor agricole. Aceste acorduri pot fi percepute ca o
rezervă pentru viitor sau un semn al viitorului progres în relațiile dintre părți.
Potrivit opiniilor unor cercetători, principalul obstacol în soluţionarea conflictului
transnistrean este slăbiciunea democraţiei moldoveneşti cât și ideea statalităţii moldoveneşti în
cadrul unui stat integru. Motivele care au adus la apariția conflictului transnistrean demult au
dispărut şi sunt ireversibile. Soluţia problemei transnistrene nu ar trebui să fie asociată cu
problema retragerii trupelor ruseşti din Transnistria. Acestea sunt probleme diferite, şi dacă le
vom separa, ar fi posibil de a găsi soluţii.
Așadar, mecanismul formării şi realizării interesului naţional este determinat de specificul
statului de origine şi este indispensabil de mecanismul sistemului politic de realizare a puterii, de
forma constituţională a statului, de caracteristica statului. În cazul Republicii Moldova se
observă o tendință spre democratizarea sistemului politic, a proceului decizional, o dorință de a
crea un mecanism transparent și eficient, însă din păcate partidele care doresc această schimbare,
sau însăși societatea civilă nu dispun de acea putere și poate că și voință ca acest proces să se
realizeze anume în acest mod. Însă faptul că în cazul R. Moldova interesul național nu
corespunde cu cel de stat, nu constă doar în aceea că partidele politice manipulează societatea,
sau o împart în doua lagăre est-vest, dar este și momentul nivelului de cultură a societății și nu
este vorba doar de cultura politică, dar în general de cultură, căci dupa cum afirmă unii autori un
popor educat cu un nivel înalt de cultură este mult mei greu de manipulat decît cel care nu
dispune de aceste calități, deci noi trebuie să fim cei ce aleg corect, cei care știu ce doresc, ce știu
încotro să mearga și unde să ajungă, iar acest înteres să fie realizat de reprezentații noștrii, care
se presupune că ar trebui să muncească pentru a le realiza.
1. Maria Mancaș.Liliana Vicol.Tehnici de Negociere în Afaceri.Ed.ASEM.Chișinău

2015.384p
2. Beniuc Valentin . Instrumente de realizare a interesului și securității naționale în
contextul integrării europene (cazul Republicii Moldova). Materiale ale conferinței internaționale
științifico-practice. Chișinău.2007
3. Vlad Brăila.Aspectele politicii regionale a Republicii Moldova.Materialele Conferinței
internaționale științifico-practice din 18 mai 2005,,Academia de Administrare Publică pentru o
99
guvernare transparentă, responsabilă și democratică’’, Editura Academiei de Administrare
Publică.Chișinău 2005
4. Victor Juc.Edificarea Relațiilor Internaționale Post Război Rece: Aspecte Teoretico-
Metodologice și Replieri Geostrategice.Chișinău 2011.248p
5. Iulian Rusu.Mariana Platon.Raport Alternativ de Progres 2014-2016.Implementarea
Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.Chișinău 2017
6. http://infoeuropa.md/moldova-in-dialog-cu-europa/negocieri-asupra-privind-o-nou-noua-
agenda-de-asociere-republica-moldova-uniunea-europeana/
7. Negocierile de la Viena.https://sputnik.md/opinie/20171128/15826274/negocieri-viena-
reglementare-transnistreana.
COOPERAREA REGIONALĂ – MIJLOC DE ASIGURARE A

SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
REGIONAL COOPERATION - MEANS OF INSURANCE OF THE

INTERNATIONAL SECURITY OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Mihaela BOLFUN
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul II.
bolfun97@mail.ru
At the end of the 20th century - the beginning of the 21st century, the process of
globalization is intensely developing, undergoing major changes in the chapters of the
international system structure, shaping the international security architecture, increasing the
role of international organizations in the international environment, decentralizing the monopoly
of the application of violence on the world arena. These factors have undoubtedly played an
important role in reconfiguring the world order and in modifying to a different extent the way
and the level of action of some actors of international relations, including the Republic of
Moldova.
Key Words: international security, regional cooperation, identity, concepts.
Conturarea sistemlui de securitate actual, în special după după destrămarea sistemului

internațional bipolar, destrămarea URSS-ului- ce au generat criza relațiilor internaționale, prin
reorganizarea organizațiilor internaționale de securitate și stabilirea unor obiective comune
pentru toți actorii relațiilor internaționale cu privire la securitatea mondială. În mare parte aceasta
și determină actualitatea temei de cercetare.
Actualitatea temei de cercetare este determinată și de necesitatea de a studia cooperarea
regională ca o modalitate de asigurare a securității internaționale a Republicii Moldova prin
organizațiile internaționale de securitate la nivel atât regional, dar în același timp la nivel
mondial. Deşi au apărut mai târziu decât statele, organizaţiile internaţionale au cunoscut o
dezvoltare rapidă, atât sub aspect numeric, cât şi al perfecţionării structurii, metodelor şi
mijloacelor necesare pentru desfăşurarea activităţilor, proces care s-a desfăşurat sub presiunea
unor cauze politice, economice şi sociale. Simple la început în ceea ce priveşte structura şi
organizarea, ele au devenit din ce în ce mai complexe, pentru a putea acoperi multitudinea de
aspecte ale cooperării internaţionale.
100
Existența unor dezbateri cu privire la securitatea statelor mici, ca un concept analitic, i-a
preocupat pe specialiști, atât din punc de vedere teoretic, cât și sub aspectul exercitării relațiilor
interstatale. Fiind pentru sau împotriva conceptului de stat mic, abordarea securității acestuia s-a
facut prin prisma inegalității de putere, comparativ cu marile puteri sau cu satele vecine mai
mari. Metodologic, problematica cooperării și securității statelor se va încerca de a fi prezentate
atât din punctul de vedere a statelor mici, pe de o parte, precum și marelor puteri, pe de altă
parte. Etapa actuală de dezvoltare a ocietății contemporane ale căror piloni sunt nanotehnologiile
și cele informaționale, se caracterizează printr-o profundă transformare a tuturor sferelor de
activitate ale omenirii. În pofida schimărilor pozitive cu privire la dezoltarea societății, survenite
în urma obținerii independenței și suveranității a statelor, impactul diferitor crize economice,
sociale și politice, continuă să producă consecințe grave securității atât naționale cât și celei
internaționale. Din acest motiv, asigurarea securității, fiind una dintre cele mai importante
politici naționale, devine o prioritate conceptuală și practică a Republicii Moldova în
direcționarea acțiunilor sale spre cooperarea regională.
În acest context strategia securității naționale cuprinde, în primul rînd problematica legată
de recunoașterea existenței factorilor interni și externi ce perturbează securitatea națională a țării
și, în al doilea rînd formularea unor poziții și principii ale politicii interne și externe, având în
vedere cooperarea regională și promovarea naționale ale Republicii Moldova.
În evoluția lor, activitățile umane au avut ca preocupare prioritară prezervarea identițății,
suveranității, independenței și integrității teritoriale. Statele ca structuri politice organizaționale
ale comunităților umane, au dezvoltat conceptele de cooperare și de securitate pentru apărarea și
promovarea intereselor proprii. Securitatea nu poate fi obținută numai prin propriile puteri și
necesită cooperarea dintre state, acestea fiind întotdeauna preocupate pentru a avea propria
politică externă, în scopul dezvoltării alianțelor militare și de asemenea pentru construirea unor
structuri de securitate în alte domenii, precum ar fi cel economic și social.
În secolul XXI cunoaște o nouă fază de dezvoltare a relațiilor internaționale, care se
caracterizează prin o creștere masivă a relațiilor politice, economice și culturale de cooperare,
intensificându-se astfel procesul de cooperare și în același timp cel de globalizare. Comunitatea
mondială își îndreaptă acțiunile spre o cooperare masivă și rigidă. Nivelul principal al integrării
moderne este nivelul regiunilor. O atenție deosebită a oamenilor de știință sunt îndreptate spre
cooperarea europeană, nord-americană și asiatică cu privire la diferite problem ale societăților
contemporane. Pînă a trece la stabilirea unei corelații dintre cooperare și securitate este necesar
de a determina semnificația fenomenului de integrare, totodată și a celui de securitate.
Problema securității, și în primul rînd a securității internaționale, este una dintre cele mai
dificile și complexe întrebari în contextul actual global. În general, la momentul actual pot fi
identificate numeroase dezbateri privind modul de realizare a securității internaționale.
Înțelegerea problematicii securității internaționale presupune abordarea unei multitudini
de aspecte. Aici, ne referim la definirea conceptului de securitate, a conceptului de cooperare în
general; relația dintre securitate-cooperare, problemele tradiţionaleale securităţii şi ideile
alternative care au apărut în ultimii ani ca efect alcelor mai recente evoluţii în planul relaţiilor
internaţionale.
Din analiza structurii sistemului de securitate internaţională deducem nivelurile de relaţii
între componentele acestuia. Primul nivel este cel dintre state. Toate statele au pretenţia de a fi
autoritatea supremă în soluţionarea conflictelor dintre ele, având din punct de vedere legal şi
moral drepturi egale de a realiza această revendicare. Cu regret, atunci când celelalte mijloace
noncoercitive de soluţionare a diferendelor sunt epuizate, conflictele dintre state se reduc la o
confruntare armată. Al doilea nivel îl constituie relaţiile în cadrul sistemului de state. Sistemul de
putere creat de state prin interacţiuni are un impact semnificativ asupra disponibilităţii de a
aplica sau nu forţa. K.Waltz afirmă că statele nu sunt preocupate doar de puterea lor relativă în
comparaţie cu rivalii şi aliaţii, ci şi de poziţia lor relativă de putere în interiorul sistemului de
state.
101
Nivelul trei este caracterizat de relația dintre stat şi societatea civilă transnaţională. În
rezultatul recentelor modificări pe arena mondială s-au impus noi actori naţionali, transnaţionali,
regionali şi internaţionali. Statul caută mereu să-şi sporească şi să-şi consolideze puterea şi
securitatea în raport cu alte state
Natura egoistă a statelor şi competitivitatea presupusă dintre acestea condiţionează faptul
că securitatea internaţională să devină o problemă deosebit de delicată, întrucât tendinţa statelor
de a-şi asigura securitatea individuală conduce, prin spirala înarmării şi neîncrederii, la creşterea
insecurităţii în sistem.
Concepția privind ‚, securitatea’’ este astăzi radical schimbată. A securiza o comunitate
(societate, sistem etc.) nu mai înseamnă astăzi ,, a așeza câteva tunuri sau tancuri la frontieră’’.
Creșterea complexității problemelor secolului XXI generează o reevaluare a domeniului ,,
studiilor de securitate ” cu consecințe majore la nivel teoretic și aplicativ. Acest material
încearcă să răspundă la întrebareaa legată de problematica securității în regiunea frontierii estice
(NATO și UE). Miza principală este pledoaria pentru declanșarea unei dezbateri urgente în
Republica Moldova și nu numai legată de aderarea cât mai grabnică a Republicii Moldova la
Organizația Atlanticului de Nord. Pentru a argumenta această necesitate, acest material va
debuta cu câteva precizări teoretice și conceptuale legate de definiția ,, securității’’ și a funcțiilor,
atribuțiilor și agendei NATO. În același timp putem identifica câteva argumente pentru
susținerea aceste teze. Primul argument este extern și are două paliere:1. Internaționalizarea
Mării Negre și evoluțiile recente din Uniunea Europeană. Al doilea argument este intern și se
referă la NATO ca o organizație care este capabilă să raționalizeze sistemele care le include. Prin
securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a
ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a
drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a
serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau
indivizi aparte. Securitatea statului se asigură prin stabilirea şi aplicarea de către stat a unui
sistem de măsuri cu caracter economic, politic, juridic, militar, organizatoric şi de altă natură,
orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea la timp a ameninţărilor la adresa
securităţii statului, fie aceasta la nivel intern sau la nivelul internațional..
Pornind de la interesele sale naţionale, precum şi de la angajamentele pe care le impune
procesul de integrare europeană, Republica Moldova se conduce de următoarele linii directorii în
politica sa de securitate :
- restabilirea integrităţii teritoriale a statului, eliminarea prezenţei militare străine,
consolidarea independenţei şi suveranităţii statului;
- menţinerea într-o stare dinamică avansată a proceselor de integrare europeană şi
consolidare a relaţiilor cu NATO, precum şi dezvoltarea cooperării cu statele membre ale UE şi
NATO.
În contextul actualelor transformări ale mediului internațional și cel european de securitate, se
evidențiază o evoluția a eforturilor de securitate din sud-estul Europei. Vorbind anume de
dinamica securității în termeni moderni este necesar de a oferi o definiție termenului de
securitate și securitate regională. Conceptul de ,,securitate’’ reprezintă un termen
multidimensional, ce include o varietate de aspect și elemente care nu țin doar de aspectele
politice și militare, dar și de aspecte economice, sociale, culturale, ecologice și chiar
demografice. În linii mare securitatea regională reprezintă gradul de protecție a relațiilor
reciproce dintre statele unei regiuni, a unui teritoriu comun împotriva destabilizării situației, a
crizelor și conflictelor militare de proporții regionale.
Republica Moldoa, și-a ales calea democratică de dezvoltare, pentru a deveni un stat de drept
de tipul celui european. Chia din primii săi ani de independență, Republica Moldova s-a pomenit
în zona de influiență a unui larg spectru de amenințări și riscuri ce prezentau în sine pericole
reale pentru existența statului, dar au fost realizare careva eforturi pentru depășiria acestor
influiențe negative. Destinul țărilor din regiune, unele alegând calea dezvoltării și integrării,
altele cea a confruntării și ridicării de baricade, atestă importanța voinței politice a determinării
102
de a soluționa problemele prin dialog, negociere și cooperare. Europa de Sud-Est se află într-un
moment de cotitură. Există evoluții îmbucurătoare de natură să sporească optimismul pentru
succesul reformelor inițiate. De menționat sunt schimbările ce au avut loc în Croația, precum și
menținerea stabilității în Bosnia Herțegovina și Kosovo, Albania, Serbia-Muntenegru și
Macedonia. În același timp evidențiem și câteva evoluții care îngrijorează și în același timp
preocupă: încompleta coperare și încordare între comunitățile albaneze și sârbă din Kosovo,
Raporturile dintre Serbia și Muntenegru în cadrul fostei federații Iugoslave, acțiunile
insurgenților albanezi din Macedonia și deteriorarea raporturilor înter-etnice din această țară,
tendințele centrifuge ale unor forțe naționaliste și extremiste din Bosnia Herțegovina,
instabilitatea economică din Albania, conflictul din partea stângă a Nistrului din Republica
Moldova. Aici putem să adăugăm și criminalitatea trans-frontalieră (traficul de persoane, arme și
droguri), corupția și migrația ilegală, care sunt surse ale instabilității și alimenării stării de
neîncredere și impredictibilitate. La etapa actuală drumul pe care se află mai multe țări din
regiune este din păcate unul cu două sensuri, existând o serie de riscuri și amenințări la adresa
securității sud-est europene. Astfel, elementele cheie ce ar putea fi luate în considerare sunt
conflictele din această regiune, traficul de ființe umane și droguri fenomenele migrației și a
terorismului.
Apariția unui număr mare de state după dezmembrarea Uniunii Sovietice și a foste Iugoslavii
a adus la suprafață un numar mare de dispute înghețate, cu fundament teritorial sau etnic, care la
momentul actual au rămas nerezolvate. Implicarea comunității internaționale s-a făcut
deasemenea, însă ar fi necesar de evidențiat că toate aceste probleme reprezintă în prezent riscuri
pentru securitatea europeană și a întregii regiuni. Crearea noilor state independente a dus în
centrul atenției problemele tranziției către democrație și dificultățile inerente în cristalizarea
identității naționale, consolidarea statalității și a bunei guvernări. În pofida utilizării frecvente,
pînă în prezent nu există o unanimitate plauzibilă de păreri referitoare la conceptul de stat mic.
Ca noţiune metodologică general acceptată, statul mic a apărut în teoria relaţiilor internaţionale
în perioada postbelică, odată cu începutul destrămării imperiilor coloniale. În rezultat, pe harta
politică a lumii s-au proliferat mai multe formaţiuni politice noi, majoritatea absolută a cărora
aveau dimensiuni teritoriale mici. Pentru desemnarea acestui tip de state a intrat în utilizare
termenul de stat mic/putere mică. Unul dintre statele mici este și Republica Moldova.
Securitatea naţională a Republicii Moldova depinde direct de evoluţiile din mediul
internaţional de securitate. Procesele extinderii Uniunii Europene şi NATO sunt favorabile
procesului de dezvoltare a Republicii Moldova şi edificare a securităţii pe plan naţional şi
regional. Totodată, efectele neeliminate pe care le producea în trecut sistemul lumii bipolare şi
starea de război rece, precum şi instabilitatea din spaţiul post-sovietic reprezintă circumstanţele,
care generează multiple ameninţări şi riscuri la adresa securităţii naţionale a statului. Situaţia
respectivă este plasată într-un mediu global ce se află în continuă schimbare dominată de
procesul globalizării, care, la rândul său, atribuie o nouă natură riscurilor şi ameninţărilor în
lumea contemporană. Pe lângă cele menţionate, procesul de globalizare condiţionează o corelare
profundă a situaţiei interne din ţară cu procesele de pe arena internaţională şi din alte ţări.
Noile riscuri şi ameninţări generate de schimbările în mediul internaţional de securitate le
constituie: terorismul internaţional; proliferarea armelor de distrugere în masă; crima organizată
transfrontalieră; traficul ilegal de persoane, armament şi substanţe narcotice; migraţiunea ilegală.
Securitatea naţională a Republicii Moldova depinde direct de evoluţiile din mediul
internaţional de securitate. Procesele extinderii Uniunii Europene şi NATO sunt favorabile
procesului de dezvoltare a Republicii Moldova şi edificare a securităţii pe plan naţional şi
regional. Totodată, efectele neeliminate pe care le producea în trecut sistemul lumii bipolare şi
starea de război rece, precum şi instabilitatea din spaţiul post-sovietic reprezintă circumstanţele,
care generează multiple ameninţări şi riscuri la adresa securităţii naţionale a statului. Situaţia
respectivă este plasată într-un mediu global ce se află în continuă schimbare dominată de
procesul globalizării, care, la rândul său, atribuie o nouă natură riscurilor şi ameninţărilor în
103
lumea contemporană. Pe lângă cele menţionate, procesul de globalizare condiţionează o corelare
profundă a situaţiei interne din ţară cu procesele de pe arena internaţională şi din alte ţări.
Procesul de combinare şi intercondiţionare a terorismului internaţional cu crima organizată
tranfrontalieră şi proliferarea armamentului este unul continuu. Stările de conflict se transformă
în medii propice, care favorizează aceste fenomene. Prin urmare, sistemul securităţii naţionale al
Republicii Moldova urmează să-şi atribuie caracterul funcţional adecvat şi să obţină capacităţile
necesare pentru combaterea acestor fenomene şi soluţionarea stărilor de conflict conexe, sau ce
pot deveni conexe terorismului internaţional. O asemenea avansare a sistemului securităţii
naţionale poate fi realizată prin conectarea Republicii Moldova la spaţiul euro-atlantic de
securitate, exprimată prin implementarea standardelor respective în sistemul securităţii naţionale.
Această conectare, conform celor menţionate, nu trebuie să afecteze neutralitatea Republicii
Moldova.
În condiţiile nominalizate, necesitatea unei cooperări internaţionale bilaterale şi multilaterale
mai strânse în domeniul securităţii devine tot mai evidentă. Abilităţile organismelor
internaţionale de a interveni şi soluţiona probleme concrete de securitate, însă, rămân a fi
nerealizate pe deplin.
Ritmul în care se dezvoltă contactele internaţionale, inclusiv şi cele ce nu ţin de calitatea de
subiecte ale dreptului internaţional a statelor, implică o mai mare internaţionalizare a
problemelor sociale şi ecologice. În acest context, Republica Moldova tot mai des se poate
confrunta cu pericole, care îşi au originea în afara hotarelor ei. Graţie dimensiunilor mici şi
caracterului deschis al Republicii Moldova, economia ţării este puternic dependentă de situaţia
economică la scară globală, în special de mutaţiile, care se produc pe pieţele tradiţionale de
desfacere a produselor moldoveneşti. Consolidarea securităţii naţionale a Republicii Moldova
impune o mai mare dezvoltare şi diversificare a relaţiilor economice transparente şi bine
echilibrate de către stat. Crearea climatului stabil, favorabil investiţiilor străine este un element
important în acest sens.
Situarea favorabila a Moldovei în sistemul european de securitate va rămine incertă, în special
în condiţiile în care Moldova nu dispune de resursele necesare pentru a promova o politică
externă şi de securitate consistentă. Totuşi, este posibilă obţinerea unor anumite rezultate dacă se
recurge la raţionalizarea eforturilor externe şi interne de sporire a securităţii. Acest obiectiv se
poate realiza numai abordind o manieră cooperativă de conduită pe plan subregional şi regional.
În condiţiile în care NATO şi Uniunea Europeană vor rămîne elementele pivotale ale
sistemului de securitate european pe termen scurt şi mediu, tendinţa de autoizolare şi/sau
orientare asimetrică spre Est riscă să marginalizeze şi mai mult Moldova în cadrul proceselor
europene, care pot contribui atît la integrarea europeană a ţării, cît şi la izolarea acesteia. În
următorul deceniu, probabilitatea că Moldova va rămîne un generator de instabilitate regională,
în comparaţie cu vecinii săi, este destul de ridicată. Chiar şi în cazul rezolvării formale a
diferendului transnistrean, integrarea militară, politică, economică şi socială a spaţiului din stînga
Nistrului va dura destul de mult şi ar putea genera pe parcurs tensiuni cu repercusiuni pentru
întreaga Moldovă, care s-ar proiecta la scară regională.
Planificarea de securitate a Moldovei ar trebui să prevadă eventualitatea ca republica să
recurgă la posibilităţile politico-militare ale NATO şi ale UE pentru stabilizarea ţării, iar acestea
prevăd o creştere a interoperabilităţii şi o apropiere de standardele NATO. Ţinînd cont de
acestea, Moldova este interesată să elaboreze un cadru de relaţii cît mai mult posibil dezvoltate
cu structurile de securitate occidentale, care ar constitui nu doar un factor de stabilizare a ţării,
dar şi un instrument-cheie de integrare europeană a Moldovei.
1. Buzan B. Popoarele, statele şi frica – o agendă pentru studii de securitate internaţională în

epoca de după Războiul Rece. Chişinău: Cartier, 2014. 404 p
104
2. Concepţia Politicii Externe a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 20, 06.04.1995
3. David A. Naţiunea între „starea de securitate” şi „criza politico-militară”. Bucureşti:
Licorna, 2000. 67 p
4. Eşanu C. Politica de securitate a Republicii Moldova în spaţiul Sud-Est European:
avantaje şi perspective. În: Studii internaţionale: viziuni din Moldova (publicaţie periodică
ştiinţifico-metodică), vol.I, 2006, nr.1, p.284-288
5. Gorincioi R. Securitatea internaţională în condiţiile globalizării. În: Materialele
Conferinţei internaţionale „Perfecţionarea cooperării în domeniul securităţii internaţionale şi
regionale. Noi ameninţări teroriste – pericol pentru securitatea naţională: surse, condiţii de
apariţie şi metode de contracarare. Chişinău, 2003, p.52-61
6. Juc V. Edificarea relaţiilor internaţionale post-război rece: aspecte teoretico-metodologice
şi replieri geostrategice. Chişinău: Sirius, 2011. 248 p
MIXED ELECTORAL SYSTEMS: A COMPARATIVE PERSPECTIVE (DE, HU, MD)
Petru ZLOI
American University of Moldova, Faculty of International Relations, 1st year student.
In this article I will define mixed electoral systems and explain how they work in Germany and
Hungary. I will explain why I believe that the Republic of Moldova is not ready for a mixed-
electoral system, and will support that opinion with an exploration of the issues the country
faces.
Keywords: Mixed electoral system, votes, party
Historic as well as present-day constitutional engineers assume that electoral systems play
an important role in how democracies function. Electoral systems are serious business—
changing an electoral system means changing the rules under which democracy is practiced. [1,
p.158] The general message is that electoral systems have significant role in modern world.
Mixed electoral systems, defined as electoral systems that provide voters two votes for the
legislature—one for a party list in a proportional representation (PR) and one for a candidate in a
single-member district (SMD) tier—have emerged as a major alternative to strictly PR or SMD
systems.
All mixed electoral systems share the distinction of allowing the electorate votes in both
PR and SMD elections, but four characteristics distinguish mixed systems from one another:
1. linkage/compensatory seats;
2. the ratio of seats in each tier;
3. the SMD electoral formula;
4. the district magnitude and legal threshold of the PR tier.
Each of these institutional variations potentially has its own effects on the number of
parties in the system and the level of disproportionality. [2 p.578]
The most important distinction of the mixed electoral systems is between those countries
where at least a significant proportion of elected representatives are elected in single member
districts and those where all elected representatives are from multimember districts. In the case
of those countries with single member districts, we can distinguish between those where all the
105
seats in the principal legislature are elected in single member districts and those where only some
are elected in this way.
Germany
Nowadays there is a good deal of examples of countries in which the main electoral system
is mixed. Germany’s electoral system has always been associated with the archetype of a mixed-
member proportional system, which has become an influential model in the design of post-
communist and post-authoritarian electoral systems as well as the reform of existing electoral
systems in mature liberal democracies. Germany uses the mixed-member proportional
representation system, a system of proportional representation combined with elements of first-
past-the-post voting. The Bundestag has 598 nominal members, elected for a four-year term;
these seats are distributed between the sixteen German states in proportion to the states'
population eligible to vote.
German citizens use this system to elect representatives to thirteen out of the sixteen Land
Diets (Landtage) at the subnational level and to the Federal Diet (Bundestag) at the national
level. [3, p 209] The Bundestag`s design was deeply influenced by the desire for political
stability and consensus after a big length of time of instability and socio-political division
between 1918 and 1945, moreover the need to generate democratic legitimacy for the freshly
established Federal Republic in 1949.
How do they vote?

Every elector has two votes: a constituency and a list vote. 299 members are elected in
single-member constituencies by first-past-the-post, based just on the first votes. The second
votes are used to produce an overall proportional result in the states and then in the Bundestag.
Seats are allocated using the Sainte-Laguë method. If a party wins fewer constituency seats
in a state than its second votes would entitle it to, it receives additional seats from the relevant
state list.[2, p.635] Parties can file lists in each single state under certain conditions; for example,
a fixed number of supporting signatures. Parties can receive second votes only in those states in
which they have successfully filed a state list. In brief, every party gets their seats depending on
the amount of votes they received and that every region is represented equal.
If a party by winning single-member constituencies in one state receives more seats than it
would be entitled to according to its second vote share in that state (so-called overhang seats),
the other parties receive compensation seats. [4, p.202] Owing to this provision, the Bundestag
106
usually has more than 598 members. The 18th and current Bundestag, for example, started with
631 seats: 598 regular and 33 overhang and compensation seats. Overhang seats are calculated at
the state level, so many more seats are added to balance this out among the different states,
adding more seats than would be needed to compensate for overhang at the national level in
order to avoid negative vote weight.
In order to qualify for seats based on the party-list vote share, a party must either win three
single-member constituencies or exceed a threshold of 5% of the second votes nationwide. If a
party only wins one or two single-member constituencies and fails to get at least 5% of the
second votes, it keeps the single-member seat(s), but other parties that accomplish at least one of
the two threshold conditions receive compensation seats. (In the most recent example of this,
during the 2002 election, the PDS won only 4.0% of the party-list votes nationwide, but won two
constituencies in the state of Berlin.) The same applies if an independent candidate wins a single-
member constituency (which has not happened since 1949). In the 2013 election, the FDP only
won 4.8% of party-list votes; this cost it all of its seats in the Bundestag. [5]
Altogether 38 parties have managed to get on the ballot in at least one state and can
therefore (theoretically) earn proportional representation in the Bundestag. Furthermore, there
are several independent candidates, running for a single-member constituency. [6]
Members of parliament are only subject to themselves and free when it comes to voting for
a new law for example. They do not have to obey their party. (but in most cases they do).
Hungary
Following a reform in 2012 - The New Parliament has 199 members with 106 mandates
obtained in single-member constituencies along with a maximum of 93 mandates allocated from
the national list.
Moreover, these shifts are even closer to the majoritarian principle as more than 53% of
mandates will be allocated in single-member-constituencies, and the relatively proportional pillar
will also benefit the winner. Furthermore, the elimination of the second round creates a situation
where mandates can easily be obtained by relative majority. Nevertheless, since 199 is an odd
number, there will not be a stalemate situation in Parliament. [7, p.2]
[7, p.4]
The new electoral system introduced a single-round majoritarian model, one that ensures
increased transparency, creates stronger governments capable of pursuing much-needed reforms
and is easy to understand for the voters. At the same time, in the ‘new system’ - adopted in 2011
- the size of the parliament shrank to 199 members. As noted above, 106 of those are elected in
single-member electoral districts with the remaining 93 qualifying from national party lists.
The new system reduced the number of MPs and also diminished the inequalities of the
electoral districts that existed under the old electoral law. Take, for example, the 6th electoral
district in Veszprém with 27000 voters and the district in Gödöllő with 67000 voters. Both of
these districts elected just one member of parliament. However, in a proper democracy every
107
vote should have equal or similar weight and the electoral reform did just that: the law allows no
more than 15 percent difference in district size. [8]
Historically, we can clearly see how mixed electoral system affected on legislators. Two
members, one from each tier, may behave alike because they share professional backgrounds,
policy preferences, and career goals. The mixed electoral system is a result of adaptation of
recent reforms, one from each tier, may have long histories of serving in the legislature together
under a single, different set of electoral incentives. Given the shared patterns of behavior they
developed during their earlier legislative careers, recently adopted electoral reforms may not be
sufficient to make them behave differently.
After all, countries rarely change their electoral systems from one type to the other, and
even when they do we can expect a time lag in the reactions of elected representatives and voters
to a new system.
Republic of Moldova
In July 2017 in the Republic of Moldova, the electoral Law was changed – from a
proportional to a mixed electoral system. It envisages that 50 MPs should be elected by a
proportional closed-list system in one single nationwide constituency and 51 MPs shall be
elected in as many single-member constituencies, under a plurality system, where the winning
candidate receives the highest number of votes of the valid votes cast. [leg., chpt. 3, art. 73]
New amendments to the electoral legislation of the Republic of Moldova will move
electoral threshold. Thus, in the Moldovan Parliament will remain only two electoral thresholds,
but not four as at present: for a party or socio-political organization - 6 percent, but for an
electoral block no matter how many parties are formed - in 8 percent.
How will it work?

The voter would have two ballots, one for the proportional component and one for the
plurality component of the election. Unlike in the mixed system proposed in 2013, an absolute
majority of the votes in a single-member constituency is not required and a second round is
not envisaged: a classical first-past-the-post system would rather be introduced for the SMD-part
of the election. Candidates may run simultaneously in the national and a single-member
constituency, with the latter taking priority if a candidate is elected in both constituencies. [9,
p.9]
The Venice Commission and the Office for Democratic Institutions and Human Rights of
the OSCE (OSCE/ODIHR), noted in particular a lack of consensus on the reform, and based on
specific concerns identified (e.g. risk of influence taking at constituency level; high thresholds;)
Meanwhile, the Council of Europe Venice Commission and the Organization for Security and
Co-operation in Europe, Office for Democratic Institutions and Human Rights (OSCE/ODIHR)
in its 17 June 2017 opinion had recommended that "such a fundamental change, while a
sovereign prerogative of the country, is not advisable at this time".
Which problems did raise the new electoral system in Republic of Moldova?
- In the present Moldovan context, the proposed reform could potentially have a negative
effect at the constituency level, where independent majoritarian candidates may develop links
with or be influenced by businesspeople or other actors who follow their own separate interests;
- The responsibility vested with the CEC to establish single-mandate constituencies for the
majoritarian component is based on vague criteria that pose a risk of political influence on this
aspect of the work of the CEC;
- The use of administrative resources was pointed out by nongovernmental organizations
(NGOs) as an issue during the failed referendum to recall the mayor of Chisinau and the by-
elections on 19 November 2017. The media landscape remains characterized by concentration of
media ownership and monopolization of the advertising market.
- Detailed and comprehensive criteria for the establishment of constituencies for the
Transnistrian region of the Republic of Moldova and for citizens abroad are not stipulated;
108
- Proposed changes are unlikely to enhance the representation of women in the Parliament,
and no additional special measures are introduced to compensate for this.
- The proposed transfer of responsibility for control over campaign finance as well as of a
number of aspects of the electoral process from the CEC to District Electoral Councils, as well as
the involvement of district courts, would pose further challenges to effective control and
supervision. This includes lack of appropriate resources.
- Furthermore, while not included in the merged draft law, it ought to be underscored that
provisions for the recall of elected candidates, as provided for by draft law No. 60, contradict
provisions of the Constitution and are not in conformity with international standards. [9]
Any fundamental change of the electoral system should take into account the effects of
such change. The debate on an electoral system should be broad and allow relevant stakeholders
to bring forward positive and negative effects of this reform.
While it is certainly true that experiences from other states can provide valuable insights
when considering a reform of the electoral system, comparative law arguments should be used
with caution. State institutions and legislative arrangements function within a specific legal,
political and cultural context. Moreover, there is a variety of mixed systems that may have
different effects on the way citizen interests are represented and more generally on democratic
development. The system considered in the Republic of Moldova provides for a parallel
application of the first-past-the-post and of the proportional systems, while, for example, the
German electoral system (often called “personalized proportional representation”) provides for
compensatory seats and therefore for the final result to be more proportional. [9] In the present
Moldovan context, this reform could potentially have a negative effect at the local level, where
independent majoritarian candidates may develop links with or be influenced by local
businesspeople or other actors who follow their own separate interests.
References
1. Klingemann, H.-D. (2009) "The Comparative Study of Electoral Systems." OUP Oxford,
2009.
2. Robert G. Moser, EthanScheiner (2004) "Mixed electoral systems and electoral system
effects: controlled comparison and crossnational analysis"
3. Gallagher, M. and Mitchell, P. (2006) "The Politics of Electoral Systems’, The Politics of
Electoral Systems. " OUP Oxford, 2005, pp. 1–688.
4. Matthew Shugart, M. P. W. (2001) "Mixed-Member Electoral Systems: The Best of Both
Worlds? " OUP Oxford, 2001.
5. "Wahlsystem der Bundestagswahl in Deutschland – Wahlrecht und Besonderheiten".
http://www.wahlrecht.de/
6. "Bundestagswahl 2017 – Übersicht: Eingereichte und zugelassene Landeslisten der
Parteien". http://www.wahlrecht.de/
7. László Róbert , (2012) "The New Electoral Law in Hungary – In-depth Analysis".
8. Zoltan, K. (2018) ‘How Hungary’s electoral system works and why it was changed in
2011"
9. Barrett R, Holmoyvik E. , Kask O. , Hilscher-Bogussevich T. (2017) "Electoral system
for the election of the Parliament "
Coordinator: Alexandru ROSCA, PhD, Associate professor.
109
ЗАКОН УКРАИНЫ «ОБ ОБРАЗОВАНИИ»: РЕАКЦИЯ И ДИСКУССИЯ
В ОБЩЕСТВЕ (НА ПРИМЕРЕ ЧЕРНОВИЦКОЙ ОБЛАСТИ,
УКРАИНА)
LAW OF UKRAINE "ON EDUCATION": REACTION AND DISCUSSION

IN SOCIETY (ON THE EXAMPLE OF THE CHERNIVTSI REGION,
UKRAINE)
Виктория Нос
Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича, магистрант
l.nos@ukr.net
In September last year, the Law "On Education" came into force, which began the educational
reform in Ukraine. This is the basic law that defines the basic principles of Ukrainian education,
regulates social relations in the process of implementing the constitutional human right to
education, the rights and obligations of individuals and legal entities participating in the
implementation of this right, determines the competence of state bodies and local governments in
the field of education. The adoption of this law was preceded by many years of work of teachers
and experts, active discussion among representatives of civil society institutions and politicians.
However, despite the long process of socio-political debate, an active discussion of certain
norms of the Law "On Education" continues after its adoption.
Key-words: Ukraine, human rights, local governments, law, education
В сентябре прошлого года вступил в силу Закон «Об образовании», который начал
образовательную реформу в Украине. Это базовый закон, который определяет основные
принципы украинского образования, регулирует общественные отношения в процессе
реализации конституционного права человека на образование, права и обязанности
физических и юридических лиц, участвующих в реализации этого права, определяет
компетенцию государственных органов и органов местного самоуправления в сфере
образования. Принятию этого закона предшествовала многолетняя работа педагогов и
экспертов, активное обсуждение среди представителей институтов гражданского
общества и политиков. Впрочем, несмотря на длительный процесс общественно-
политических дебатов, активное обсуждение отдельных норм Закона «Об образовании»
продолжается и после его принятия. Наиболее дискуссионной, в том числе и на
международном уровне, стала статья 7 Закона, в которой говорится о языке образования.
Статья четко определяет, что языком образовательного процесса в учебных заведениях
является государственный язык. При этом отмечается, что «в учебных заведениях в
соответствии с образовательной программой могут преподаваться одна или несколько
дисциплин двумя или более языками – на государственном, английском, других
официальных языках Европейского Союза»[14]. Лицам, принадлежащим к национальным
меньшинствам, гарантируется право на обучение в коммунальных учебных заведениях
для получения дошкольного и начального образования, наряду с государственным
языком, языком соответствующего национального меньшинства. Это право реализуется
путем создания в соответствии с законодательством отдельных классов (групп) с
обучением на языке соответствующего национального меньшинства наряду с
государственным языком и не распространяется на классы (группы) с обучением на
украинском языке [4].
Как отмечает профессор, академик АН высшей школы Украины, главный эксперт
группы «Образование» Реанимационного пакета реформ В.Бахрушин, целью языковой
110
статьи «была защита государственного языка и прав граждан, которые без надлежащего
знания государственного языка фактически ограничиваются в правах на получение
высшего образования и трудоустройства» [6].
Однако не все в Украине и за ее пределами согласились с данным объяснением
введенных изменений. Дискуссия по новому образовательному законодательству активно
происходила и в Черновицкой области. Так, 20 сентября 2017 года на официальном сайте
Черновицкого областного совета был обнародован проект решения «Об обращении
депутатов Черновицкого областного совета к Верховной Раде и Президенту Украины»,
которым предлагалось вернуть новый Закон «Об образовании» на доработку как
«противоречащий статьям 10, 22, 24, 53 Конституции Украины, Европейской хартии
региональных языков или языков меньшинств ..., Закону Украины «О национальных
меньшинствах в Украине» [11]. Хотя областной совет и не внес указанное обращение на
голосование, оно получило широкий резонанс, а указанный проект решения вызвал
критическую реакцию со стороны представителей общественности и местных СМИ.
Местная газета «Час», комментируя обнародованный на сайте облсовета проект решения,
отметила, что «на Буковине нагнетают ситуацию с якобы ущемлением прав румын и
ограничением употребления румынского языка. Это большая ложь. Но эта ложь
будоражит страсти и дестабилизирует ситуацию в области» [11]. 7 сентября
представители румынских национально-культурных обществ Черновицкой области
обратились с открытым письмом к Президенту Украины Петру Порошенку, сетуя на
неконституционность Закона «Об образовании» с призывом ветировать Закон. В
обращении говорилось, что статья 7 о языке образования содержит нормы,
противоречащие Конституции Украины и прокладывает путь к языковой ассимиляции
национальных меньшинств». Обращение подписали руководители международной
общественной организации «Румынское сообщество Украины и Союза румынских
обществ «За европейскую интеграцию» [8].
Представители украинских национально-патриотических общественных
организаций, в частности Сергей Качмарский (ОО «Побратимы Украины»), заявляли в
СМИ, что их возмущает поведение и высказывания «некоторых румынских политиков
относительно мифического притеснения румыноязычного населения на Буковине» [9]. В
то же время 17 октября 2017 года активисты румынских национально-культурных
обществ пикетировали здание Черновицкой облгосадминистрации и облсовета, где
приняли обращение в котором указали, что принятый Закон «Об образовании»
«ограничивает права национальных меньшинств на получение образования на родном
языке» [12]. Таким образом, принятие данного Закона вызвало широкую общественную
дискуссию, требующую более конкретных разъяснений по поводу его имплементации со
стороны министерства.
Осенью 2017 - зимой 2018 года в области был проведен ряд круглых столов,
встреч, публичных обсуждений по вопросам разъяснения путей имплементации норм
нового образовательного законодательства. В частности, посещая Черновицкую область,
Министр образования и науки Украины Лилия Гриневич встретилась с педагогами и
представителями румыноязычного сообщества Черновцов. Она посетила гимназию №6 с
билингвальным методом обучения. При этом стоит отметить, что в Черновицкой области
всего в 4-х из 61-й румыноязычных школ введен билингвальный подход преподавания. В
остальных учебных заведениях обучение происходит только на румынском языке.
Соответственно, государственный язык в таких школах изучается как предмет. В связи с
этим проблемной предполагается реализация языковой статьи в Герцаевском районе
Черновицкой области. В районе 92 процентов жителей своим родным считают румынский
язык. Из 29-ти средних школ здесь только две - украинские. «Если закон не изменят,
постепенно придется выполнять - отмечал начальник отдела образования и местной
райгосадминистрации Октавиан Магас. - Будет трудно и педагогам, и детям. Но
постараемся. Молодые преподаватели в основном заканчивали Черновицкие вузы,
111
поэтому им переквалифицироваться не будет проблемой», - говорит он. Тем более, по
словам О.Магаса, тенденция поступать в высшие учебные заведения Румынии, меняется.
Выпускники все чаще хотят оставаться в Украине [7].
На встрече с представителями органов местной власти Черновицкой области
Министр образования и науки Украины Лилия Гриневич заявила, что Черновицкая
область должна сосредоточить внимание на улучшении качества образования в школах с
румынским языком обучения в целом, а не только на изучении украинского языка.
«Педагогически мы должны использовать возможности нового закона «Об образовании»
для комплексного повышения качества образования для детей, независимо от их
национальности, территории проживания или социальной принадлежности», -
подчеркнула министр [7].
Специалисты объясняют, что причиной пересмотра условий преподавания
украинского языка в школах стала «тенденция к снижению уровня и ухудшение качества
общего среднего образования у детей из школ с обучением на языках национальных
меньшинств, что подтверждается, в частности, результатам внешнего независимого
оценивания» [7]. Такие тенденции нарушают конституционное право детей на
поступление в высшие учебные заведения Украины на конкурсной основе, ухудшают их
шансы на успешную карьеру. Именно поэтому важно расширить преподавание учебных
предметов на государственном языке в школах с языками национальных меньшинств,
которые финансируются из государственного и местных бюджетов.
Директор Департамента образования и науки Черновицкой областной
государственной администрации Оксана Палийчук опровергла информацию о том, что
статьи Закона об образовании могут дискриминировать права представителей
румыноязычной общины; наоборот - улучшат знания государственного языка
выпускников румыноязычных школ. Ведь последние результаты ВНО доказывают, что
это просто необходимо, говорит чиновник»[3] 68 процентов выпускников
румыноязычных школ области в этом году не сдали ВНО по украинскому языку, 67
процентов - провалили тестирование по истории и почти 45 процентов - по математике.
«Эта статья Закона предусматривает возможность овладеть и учиться на родном языке. А
также - увеличение с 5 класса преподавания государственного языка … поможет им
лучше овладеть языком, а значит - сдать ВНО, поступить в вузы, а значит - работать здесь,
в Украине»[3].
Также в январе 2018 года в Черновцах была организована встреча Министра
иностранных дел Украины Павла Климкина и главы МИД Румынии Теодора Мелешкану.
Руководители внешнеполитических ведомств обсудили широкий круг вопросов
двустороннего сотрудничества на межгосударственном и региональном уровнях. В
частности, речь шла о вопросах обеспечения образовательных прав румынского
национального меньшинства и имплементации положений нового Закона Украины «Об
образовании» с учетом выводов Венецианской комиссии. По мнению румынской стороны,
статья 7 нового закона «Об образовании» негативно влияет на этнические меньшинства,
проживающие в стране. В то же время Павел Климкин подчеркнул, что два министерства
образования работают над этим законом – украинское и румынское. «Хочу подчеркнуть,
что документ будет базироваться на интересах обоих государств и не будет принят, пока
не дойдем до консенсуса. Также будут учитываться пожелания нацменьшинств. Могу
сказать точно, какие принципы закона будут соблюдены обязательно. Во-первых, все
граждане Украины должны хорошо знать украинский язык, иначе они не смогут
реализовать себя в этой стране. Также отмечаю, что никто не будет делать румынское
население менее румыноязычным или украинизировать их» [5]. «Украина и Румыния
будут совместно работать над имплементацией нового образовательного закона», -
подчеркнул украинский Министр [12]. В частности, для выполнения седьмой статьи
закона в ее нынешнем виде Украина должна в полной мере использовать гибкость при
принятии имплементационного законодательства, продолжать обеспечивать достаточную
112
долю образования на языках меньшинств в начальной и средней школе, в дополнение к
изучению государственного языка, и улучшить качество преподавания последнего.
Таким образом, принятие нового Закона привело к активным политическим
дискуссиям как внутри Украинского государства, так и за его пределами. Очевидным
является использование некоторыми странами риторики защиты языковых прав своих
национальных меньшинств в Украине как политического стимула для внутреннего
электората накануне выборов. Украина, по мнению большинства экспертов, в данной
ситуации должна «вести консультации со всеми заинтересованными сторонами,
государствами, которые имеют претензии к отдельным положениям Закона,
представителями меньшинств и экспертной средой, привлекать их к процессу подготовки
подзаконных актов, ведь большое количество статей Закона носят рамочный характер,
правительство и Министерство образования должны их детализировать» [6].
При этом важно, чтобы Украина, которая сейчас борется за свою национальную
идентичность, в поисках компромисса в этот раз не потеряла возможность использовать
для развития государства один из важных элементов этой идентичности -
государственный язык. Сейчас позиция украинского государства свидетельствует о
попытке должным образом реагировать на проблемные ситуации и обеспечивать
необходимые условия для развития национальной самобытности всех этносов.
Библиография:
1.Висновок Венеціанської комісії щодо освітнього закону. Текст документа [Електронний
ресурс]. – Режим доступу: https://www.eurointegration.com.ua/articles/2017/12/8/7074838/.
2. Гриневич заявила, що у багатьох школах із румунською мовою навчання діти не
складають навіть математики [Електронний ресурс].– Режим доступу: http://gordonua. com/
ukr/news/society/-grinevich-zajavila-shcho-v-bagatoh-shkolah-z-rumunskoju-movoju-
navchannja-diti-ne-zdajut-navit-matematiku-213264.html.
3.Закон про освіту дбає про випускників румуномовних шкіл, - О.Палійчук [Електронний
ресурс].–Режимдоступу:http://acc.cv.ua/news/chernivtsi/zakon-pro-osvitu-dbae-pro-
vipusknikiv-rumunomovnih-shkil---o-paliychuk-video-6448.
4.Конситуційне Подання[Електронний ресурс]. – Режим доступу: http://publicaudit. com.ua/
news/zrazok-konstytutsiynoho-podannya-shchodo-nyzky-polozhen-zu-pro-osvitu/
5.«Ми не будемо лякати першокласників українською граматикою»: Клімкін у Чернівцях
про «освітній» закон для нацменшин [Електронний ресурс]. – Режим доступу:
https://molbuk.ua/chernovtsy_news/142219-my-ne-budemo-lyakaty-pershoklasnykiv.
6.Переваги й недоліки нового закону «Про освіту» [Електронний ресурс]. – Режим
доступу: http://osvita.ua/school/52591/.
7.Прихід В. Освітні суперечки: національні меншини проти української? [Електронний
ресурс]. – Режим доступу: http http://www.dw.com/uk.
8.Румуни закликають Порошенка ветувати закон про освіту через вимоги щодо мови.
[Електронний ресурс]. – Режим доступу: https://zbruc.eu/node/70448
9.Сергій Качмарський: "Побратими України" обурені спробами політиків посварити
українців із румунами [Електронний ресурс]. – Режим доступу: http:/ /buknews. com.ua
/page/ serhii-kachmarskyi-pobratymy-ukrainy-obureni-sprobamy-politykiv-posvaryty-ukraintsiv-
iz-rumunamy.html.
10.Тарасенко Н. Політичне підґрунтя суперечок навколо українського Закону «Про
освіту»/ Н.Тарасенко [Електронний ресурс].-Режим доступу: www. nbuviap. gov.ua/index
.php?option=com_content&view=article&id=3134:zakon-pro-osvitu-poshuki-
kompromisu&catid=8&Itemid=350.
11.УВАГА! Провокація ВО"Батьківщина" на Буковині [Електронний ресурс]. – Режим
доступу: http://www.chas.cv.ua/41360-ukaga-provokacya-vobatkvschmna-na-bukovin.html.
12.Україна і Румунія разом працюватимуть над освітнім законом [Електронний ресурс]. –
113
Режим доступу: https:/ /espreso.tv/news/2 018/01/11/ ukrayina_i_r umuniya_raz om_ pracy uv
aty mut_ nad_osvitnim_zakonom
13.У Мунтяна відмовилися виступати проти «мовної» статті Закону України про
освіту[Електронний ресурс].- Режим доступу:.http://buknews.com.ua/page/chernivetska-
oblrada-vidmovylas-rozhliadaty-zvernennia-do-poroshenka-shchodo-movnoi-statti-zakonu-pro-
osvitu.html.
14.Що змінює для дітей новий закон "Про освіту"[Електронний ресурс]. – Режим доступу:
https://life.pravda.com.ua/society/2017/09/28/226693/
Рецензент: Наталья Нечаева-Юрийчук, к.истор.н., доцент
114
IMPLICAREA TINERILOR IN VIAȚA POLITICĂ –
ASPECTE ECONOMICE
VIITORUL ECONOMIC AL REPUBLICII MOLDOVA: PROVOCARI SI

SOLUTII
THE ECONOMIC FUTURE OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Daniel LOZOVANU
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Ştiinţe Economice, student, anul I
daniellozovanu19@gmail.com
This work is about the economic evolution of the Republic of Moldova from independence to
the present stae. It also analayzes the economic activity of the country and finally offers some
solutions to solve the existing problems.
Keywords: economic evolution, Moldavian business, economic strategies
Republica Moldova se bucură de o climă favorabilă și de un pământ fertil. Ponderea

maximă în economie o deține sectorul agricol. Principalele produse moldovenești sunt fructele,
legumele, vinul și tutunul, cu toate acestea, în ultima perioadă, țara exportă și cablaje,
echipament și unelte electronice pentru automobile. După 1990, Moldova a intrat într-un
puternic declin economic, din care nu și-a revenit decât în anii 2000. Cu un PIB pe cap de
locuitor de 5.300 dolari pe an (2017), Moldova importă petrol, cărbune și gaze naturale, în
principal din Rusia.
Construcția Portului de la Giurgiulești, a mărit accesul Moldovei la piața internațională de
petrol și a micșorat dependența sa energetică față de Rusia. Portul a fost finalizat la sfârșitul
anului 2006.
Ca parte a liberalizării ambițioase a economiei de la începutul anilor '90, Moldova a introdus
o monedă de schimb convertibilă, a liberalizat prețurile, a încetat acordarea de credite
preferențiale pentru firmele și companiiile de stat, a început procesul de privatizare, a eliminat
controalele pentru exporturi și a înghețat dobânzile. Economia a revenit la o creștere pozitivă de
2,1% în 2000 și, respectiv, 6,1% în 2001.
Determinîndu-şi vectorul său de dezvoltare, bazat pe valorile liberale ale culturii occidentale,
a fost practic complet revizuit şi recreat întregul cadru normativ juridic. În contextul tranziţiei
economice, reformele trebuie să se producă conform următoarei structuri: liberalizare,
deetatizare şi creare a instituţiilor şi a mecanismelor caracteristice economiei de piaţă. Concepţia
de reformare a Republicii Moldova s-a realizat în acest cadru: liberalizarea preţurilor şi
renunţarea la sistemul planificat de gestiune a economiei, concomitent, creîndu-se r necesare
funcţionării economiei de piaţă – crearea sistemului bancar, înstituirea pieţei de capital,
introducerea monedei naţionale, crearea altor instituţii şi amplul proces privind producerea
noului cadru juridic. Reînviind proprietatea privată, în Republica Moldova a fost efectuată
privatizarea în masă a proprietăţii de stat, a fost introdusă şi pusă bine pe picioare valuta
naţională - leul moldovenesc. Din starea permanent deficitară în toate, piaţa bunurilor şi
serviciilor autohtone capătă forme din ce în ce mai civilizate.
115
Industria şi agricultura naţională, construcţiile şi transportul, sfera comerţului şi serviciilor,
sectorul financiar, în pofida competitivităţii încă reduse, nu mai prezintă deja acele întreprinderi
de stat care produceau mărfuri pentru “depozit” cu o “marcă de calitate” iluzorie, urmată de
distribuţia planificată garantată. Ţine de domeniul trecutului şi formarea centralizată a preţurilor
care ignoră, în mare măsură, principiile de bază ale eficienţei economice. În tot acest răstimp, s-a
format o nouă generaţie de specialişti şi manageri capabili să gîndească şi să-şi realizeze
potenţialul în condiţiile dure ale unui mediu competitiv şi economii de piaţă. Tehnologiile
informaţionale devin o parte vitală a realităţii noastre şi o sursă de mîndrie. Se transformă oraşele
noastre, devenind tot mai europene, iar “monumentele” clădirilor din panouri arată disonant pe
străzile noastre. Clasa de mijloc, în curs de formare, tot îşi revendică mai ferm drepturile asupra
formării principiilor şi condiţiilor de dezvoltare a societăţii.
Pe calea reformelor de piaţă au fost transferate, în mare parte, ştiinţa şi învăţămîntul superior.
S-a înregistrat o tendinţă pozitivă în majorarea finanţării cercetărilor ştiinţifice. În anul 2008, în
ştiinţă şi inovare se investeau deja 388,2 milioane lei sau 0,7 % din PIB şi acest lucru s-a
reflectat, în mod evident, la creşterea contribuţiei ştiinţei în economia ţării. În ştiinţă a început să
se întoarcă tinerii. S-au înregistrat tendinţe pozitive atît în creşterea cantităţii şi calităţii
realizărilor ştiinţifice, cît şi în punerea lor în aplicare. Cu regret, finanţarea pentru ştiinţă a
scăzut, în următorii anii, atît în termeni absoluţi, cît şi relativi.
În aceşti 20 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, intenţiile de reformare au fost o
constantă a discursului politic, însă, reuşite în materie de transformări esenţiale nu s-au prea
înregistrat. Cu unele excepţii, clasa politică nu şi-a putut asuma responsabilitatea şi, respectiv,
costurile legate de promovarea unor transformări cardinale. Evident, reformele orientate spre
crearea unei economii de piaţă funcţionale nu s-ar fi putut realiza fără suportarea unor costuri
sociale, însă, aceste “pierderi” erau inevitabile şi ar fi fost mici în comparaţie cu avantajele
generate de crearea unei economii competitive, care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă şi
calitativă.
Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o situaţie în
care economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, după 20 de ani
de existenţă, Republica Moldova are o situaţie social-economică care cu greu poate fi catalogată
cel puţin cu calificativul „satisfăcător”.
Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent,
statul nostru are un potenţial productiv redus. La rîndul său, tergiversarea reformelor, va agrava
problemele existente în sectoarele economiei naţionale, grăbind transformarea acestora în
constrîngeri iminente pentru dezvoltarea economică. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice
face ca procesul creşterii în Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de
ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra
economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea.
În general, pe parcursul acestor 20 de ani dificili şi de multe ori dramatici, noi am trecut calea,
pe care chiar ţările înaintaşe au parcurs-o timp de mai multe decenii. Trebuie să recunoaştem,
însă, că o mare parte din reformele efectuate au fost de cele mai dese ori lansate în grabă, cu
consecinţe dezastruoase atît pentru agenţii economici, cît şi pentru populaţie. În special, a fost
afectată puternic generaţia mai în vîrstă. Mulţi dintre ei sînt la limita supravieţuirii. În industrie
nu s-a atins nici măcar jumătate din nivelul de producţie al anului 1990, în agricultură
productivitatea muncii e mai mică decît cu 20 de ani în urmă, iar volumele de producţie, în
general, au scăzut de mai multe ori. S-a micşorat de cîteva ori şi transportul de mărfuri,
concomitent cu tranzitarea prin Republica Moldova. Astăzi, cele mai multe drumuri sînt într-o
stare dezastruoasă şi, conform evaluărilor experţilor străini, după calitatea acestora, ne aflăm
printre ultimele locuri în lume.
În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de
mare este exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Cîştigurile lor din
străinătate au devenit baza „bunăstării” noastre relative. Doar în anul trecut, 2010, prin
intermediul caselor de schimb valutar, oficial, în economia ţării au ajuns aproape 1,9 miliarde
116
dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul a circa 60 % din toată piaţa naţională de bunuri şi
servicii. De notat în context că, în anul 2011, fluxul de valută străină s-a majorat cu încă 25 %.
Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi instabilitatea politică, corupţia mare şi
monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile de coluziune (de cartel). Anume acestea,
nerespectînd principiile democraţiei şi ale transparenţei, dictează statului Republica Moldova
tarifele şi preţurile umflate, precum şi “dreptul” lor la îmbogăţirea personală fără frîu, luînd şi
ultima bucată de pîine de la concetăţenii lor.
La etapa actuală a dezvoltării umane este general acceptată axioma că o alternativă economiei
bazate pe cunoaştere nu există. Însă, nivelul cunoştinţelor şi ştiinţei în ţara noastră, ca şi în toată
lumea, constituie o reflecţie adecvată a propriei dezvoltări economice, sociale şi culturale. Pentru
ca ştiinţa şi cunoştinţele să se dezvolte, constituind baza viitoarei renaşteri a ţării, se impune
cererea lor din partea mediului economic şi de afaceri. Şi cum aceasta astăzi nu prea există, în
ajutor trebuie să vină statul.
Evoluţiile pozitive de pînă în prezent sint fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de
ştiinţă rămîne a fi ruşinos de mică, în special, în rîndul tinerilor cercetători. Aceasta continuă să
fie bazată, în principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu
pe rezultatele activităţii de cercetare. Instituţiile ştiinţifice de stat sunt împotmolite, totodată, într-
o masă diversă de rapoarte formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în
lumea civilizată.
Dar formarea cadrelor în şcoala superioară? Goana primitivă după un număr cît mai mare de
studenţi în bază de contract, cu o gamă infinită de specialităţi oferite în cadrul unei instituţii de
învăţămînt, a înrăutăţit dramatic calitatea predării. Mulţi profesori predau studenţilor doar din
manuale şi conspecte învechite, rupte de la realităţile din practica actuală. Astăzi, şcolile
ştiinţifice din universităţi sînt mai mult o excepţie. În ţările dezvoltate, cea mai importantă
condiţie pentru predare – reprezintă activitatea prin cumul într-un laborator ştiinţific sau
activitatea cu succes în producere. Acest “business” moldovenesc al şcolii superioare e construit
pe baza unui slab contingent profesoral.
În prezent avem o situaţie destul de interesantă, Republica Moldova are ritmuri bune de
creştere, dar dinamica pozitivă nu e generată de factori interni. Consumul, finanţat din remitenţe,
determină dinamica economică, iar Republica Moldova are în plan intern capacităţi reduse de a
genera o creştere calitativă. Actualul model, cu toate că permite statului să se dezvolte şi nu
implică eforturi sporite pentru menţinerea sa, reprezintă o provocare pe termen lung, pentru
economia naţională. Este improbabil ca această creştere a remitenţelor să poată fi menţinută pe
un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către ţările gazdă şi reunificarea peste hotare a
familiilor lor, volumul remitenţelor direcţionate spre Republica Moldova se va reduce mult.
Actualmente, orice tărăgănare în realizarea unor reforme profunde, liberale prin esenţă –
deoarece economia modernă este o economie liberală – va reţine pe mult timp Republica
Moldova în ultimul eşalon al dezvoltării. În acest context, se impune schimbarea ”modelului” de
funcţionare a economiei naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă
rămîn a fi investiţiile şi exportul. În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune
realizarea unor schimbări structurale profunde.
În lumina celor expuse mai sus, noua Strategie Naţională de Dezvoltare trebuie să potenţeze
eforturile de reformare pe următoarele direcţii:
a. Luînd în considerare faptul că instituţiile publice au rolul central în asigurarea competitivităţii
economiei naţionale, Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept
prioritate a sa în materie de politici. Un element important al reformării în acest domeniu ţine de
elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public, bazat pe eficienţa şi
randamentul angajaţilor.
b. Un risc pentru finanţele publice vine din partea sistemului de pensionare. Reformarea
sistemului de pensionare devine un imperativ pentru Republica Moldova. Amînarea unei
transformări profunde a sistemului de pensionare poate genera constrîngeri atît pentru sistemul
117
finanţelor publice, cît şi pentru sectorul social. Pentru perfecţionarea funcţionării sistemului
asigurării cu pensii se impune examinarea următoarelor posibilităţi:
- reexaminarea modelului în vigoare de asigurare cu pensii;
-ridicarea vîrstei de pensionare şi unificarea ei pentru bărbaţi şi femei;
- modernizarea mecanismului de organizare şi finanţare a asigurării cu pensii.
c. Crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea mediului de afaceri trebuie să fie o prioritate
majoră pentru activitatea Guvernului. În acest sens, se impun realizarea reformelor pe
următoarele dimensiuni:
- simplificarea în continuare a operaţiunilor / iniţierii afacerilor;
- înlăturarea barierelor în comerţul transfrontalier;
- îmbunătăţirea dialogului dintre sectoarele public şi privat;
- crearea unui mediu concurenţial autentic.
d. Pentru a susţine pilonul cunoştinţelor se recomandă următoarele măsuri:
- luînd în considerare faptul că numărul elevilor a scăzut cu mult, comparativ cu efectivul
cadrelor didactice, iar numărul de şcoli s-a redus nesemnificativ, pe termen mediu e necesară
ajustarea numărului pedagogilor, concomitent cu majorarea salariilor acestora, şi optimizarea
reţelei instituţiilor de învăţămînt;
- reformarea sistemului de învăţămînt trebuie axată pe modificarea curriculei şi îmbunătăţirea
procesului de formare a cadrelor didactice;
- îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului profesional şi superior. Un rol important în reformare l-ar
avea stabilirea parteneriatelor dintre mediul academic şi cel de busîness.
e. Calitatea infrastructurii naţionale poate fi calificată ca una destul de proastă, fiind necesare o
serie de măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia. Eforturile în domeniul infrastructurii trebuie
orientate pe următoarele direcţii:
- diversificarea surselor de aprovizionare cu energie;
- îmbunătăţirea eficienţei energetice;
- restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri;
- restructurarea întreprinderilor de stat care gestionează infrastructura prin promovarea eficienţei
şi a practicilor comerciale în activitatea acestora.
Soluţii de ieşire din criză au fost şi mai sunt încă, improtant e să ne unificăm forţele şi să ne
pătrundem de importanţa şi iminenţa reformelor, care, realizate inteligent şi cu bună credinţă, ne-
ar schimba viaţa în bine şi ne-ar ajuta să înaintăm efectiv pe calea aderării la Uniunea Europeană.
În pofida faptului că Republica Moldova se confruntă cu multe probleme dificile, care, iată,
eclipseaza oarecum şi prezenta aniversare, statul nostru se mişcă, totuşi, înainte. Ne-am dori cu
toţii ca această mişcare pe calea progresului, a bunăstrării să fie mai rapidă, mai energică şi mai
hotărîtă, fără zig-zaguri care ne-ar arunca înapoi, iar pentru aceasta avem nevoie de două
elemente-cheie: voinţă politică şi mobilizarea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în jurul
Ideii Naţionale de aderare la Uniunea Europeană.
Referinte bibliografice:
1. BNS:„Situația social-economică a Republicii Moldova în anul 2014”.

2. Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în anul 2013 statistica.md;
(accesat pe 26 aprilie 2018).
3. Evoluția social - economică a Republicii Moldova (conform datelor disponibile la
31.03.2014) mec.gov.md; (accesat la 27 aprilie 2018).
4. Impactul sărăciei în Republica Moldova Ministerul Economiei.
5. BNS: Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în anul 2017 15.02.2018.
6. Lista companiilor rezidente în ZEL Bălți zelb.md (accesat pe 28 aprilie 2018).
118
7. Cum a evoluat economia Republicii Moldova în ultimii 20 de ani (.accesat la 28 aprilie
2018).
8. www.statistica.md - Biroul National de Statistica al Republicii Moldova(accesat pe 29
aprilie, 2018).
9. BNM, www.bnm.md, (accesat pe 29 aprilie, 2018).
10. International Monetary Fund: Republic of Moldova: Statistical Appendix.
Recenzent: Diana BENCHECI, doctor în politologie, conferențiar universitar
RESURSELE FINANCIARE ALE CETATENILOR REPUBLICII

MOLDOVA: DEFICIENTE SI PERSPECTIVE
THE FINANCIAL RESOURCES OF THE CITIZENS OF THE REPUBLIC

OF MOLDOVA: DEFICIENCIES AND PERSPECTIVES
Ruxanda Tataru
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Ştiinţe Economice, anul I
The public pension system in the Republic of Moldova is not sustainable either from the point of
view neither financially, nor socially. While the Social Security Budget (BASS) has a structural
deficit of about 1% of GDP and total expenditure is about 11% of GDP (a relatively high level
compared to the countries in the region), the pension the average does not cover the subsistence
minimum, and the ratio between the pension and the average salary is the highest small region
in the region. Thus, besides being deficient, the public pension system is not capable of
exercising its basic functions: replacing the total or partial loss of a of income as a result of
seniority.
Keywords: Pension system, decent living, Social Security Budget
Situația dificilă a sistemului public de pensii este determinată de o serie de problemele

structurale complexe, specifice economiei moldovenești. În particular, presiunile asupra
veniturilor BASS sunt determinate de migrația peste hotare a populației cu vârsta aptă de muncă,
rata scăzută a ocupării formale și a salariilor, rata scăzută de acoperire a sistemului, rata înaltă a
ocupării și remunerării informale și carențe privind colectarea contribuțiilor de asigurări sociale.
În același timp, îmbătrânirea populației creează presiuni asupra cheltuielilor BASS.
În plus, performanțele negative ale sistemului public de pensionare au subminat nivelul
de încredere al populației în sistem, fapt ce alimentează înclinația spre ocupare informală și
eschivarea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale.
Problema sistemului public de pensii este agravată de faptul că deficiențele menționate se
auto-multiplică: creșterea cheltuielilor pentru pensii odată cu îmbătrânirea populației erodează în
continuare stabilitatea financiară a sistemului, fapt ce afectează încrederea în sistemul de pensii
din partea cetățenilor; la rândul său, aceasta stimulează înclinația pentru ocupare informală, fapt
ce afectează și mai mult stabilitatea financiară a sistemului. Aceste provocări devin și mai acute
119
în condițiile înrăutățirii situației economice în țară, fapt ce necesită urgentarea eforturilor în
vederea reformării sistemului.
Recomandări pentru consolidarea durabilității sistemului public de pensii

Analiza situației privind sistemul public de pensii denotă faptul că problema pensiilor
mici, a corelării slabe dintre mărimea pensiilor și mărimea contribuțiilor și a durabilității firave a
sistemului în general, sunt consecințele unor probleme fundamentale ale țării. Acestea țin de
înrăutățirea situației demografice, fenomenul migrației și a economiei informale, rata scăzută a
ocupării și a salariilor. Deficiențele respective sunt amplificate de o serie de carențe instituționale
ale sistemului public de pensii: ineficiența formulelor de calcul și indexare a pensiilor pentru
limită de vârstă, axarea completă pe un singur pilon bazat pe principiul redistributiv și, respectiv,
lipsa pilonilor suplimentari (de tip cumulativ), existența pensiilor privilegiate etc. Mai mult decât
atât, problemele respective au început să se auto-multiplice: populația și firmele au o încredere
limitată în sistemul de pensii, din cauza performanțelor slabe și durabilității firave ale acestuia,
fapt ce alimentează fenomenul ocupării informale, erodând și mai mult baza impozabilă a BASS
și durabilitatea financiară a sistemului. Nu în ultimul rând, pe parcursul ultimilor ani persistă
lipsa voinței politice de a reforma sistemul, deoarece multe din măsurile care necesită a fi
întreprinse sunt nepopulare pe termen scurt și chiar mediu. Totuși, o reforma sistemului public
de pensii poate fi fezabilă din punct de vedere politic, deoarece nu toate măsurile sunt
nepopulare. În esență, este necesară o reformă amplă, care să implice un spectru larg de
intervenții, unele nepopulare, iar altele populare, și care să se compenseze reciproc.
Nota : “BASS” – Bugetul Asigurarilor sociale de stat ;
De la 1 aprilie curent, pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate sunt indexate
cu 6,6%, potrivit unei hotărâri aprobate de Executiv.
Astfel, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă e majorata cu 96,36 de lei, pensiile de
dizabilitate au sporit în medie cu 75,82 lei, cele de urmaș - cu 50,49 lei, iar pensia participanților
la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl a crescut în medie cu 201,31 lei. În total, pensii
mai mari primesc circa 715 mii de persoane.
În prezent, pensia minimă pentru limită de vârstă este în valoare de 961 de lei, iar după
indexare constituie 1025 de lei, echivalentul cuantumului venitului lunar minim garantat.
Totodată, în scopul continuării implementării reformei sistemului de pensionare, Cabinetul de
miniștri a aprobat modificări la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și
modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor. De asemenea, în
Regulament este stipulată realizarea anticipată a ultimelor etape de valorizare a pensiilor.
Amintesc că începând cu 1 aprilie 2018 s-au majorat pensiile pentru limită de vârstă şi pensiile
de dizabilitate stabilite în anii 2012-2013. Pensiile pentru limită de vârstă s-au majorat în medie
cu 272 lei (+21%) lunar (50 mii beneficiari), iar pensiile de dizabilitate s-au majorat în medie cu
253 lei (+29%) pentru 6 mii de beneficiari. Cumulativ cu indexarea, aceste pensii au crescut în
medie cu 27-35%.
Totodată, de la data de 1 octombrie 2018 vor fi majorate și pensiile stabilite în perioada 1
ianuarie 2014 - 31 martie 2017. Astfel, pensiile pentru limită de vârstă se vor majora în medie cu
325 lei pe lună, iar pensiile de dizabilitate se vor majora în medie cu 300 lei. De majorări vor
beneficia circa 109 mii de persoane.
În context, prim-ministrul Pavel Filip a accentuat importanța ambelor proiecte pentru
populație. „Pentru că a mers bine și am avut creștere economică și avem o creștere a veniturilor
și în fondul social, am avut posibilitatea să valorizam pensiile în totalitate, pentru toți anul
acesta", a spus premierul.
Salarii mai mari în 2018: “Pentru cine se prevăd majorări salariale în bugetul de stat”
Bugetul de stat prevede majorări pentru cheltuielile de personal pentru anul 2018, acestea sunt
estimate în sumă de 13768,6 mil. lei sau 8,6% din PIB. Față de anul 2017, acestea au crescut cu
1 308 mil. lei.
120
Majorarea volumului cheltuielilor de personal este condiționată de creșterea salariilor
angajaților din sectorul bugetar, precum și de restructurarea și crearea unor noi instituții,
potrivit Monitorul Fiscal. În limita fondului de 13768,6 mil. lei se încadrează măsurile de
majorări salariale aprobate din anul 2017, dar și cele prevăzute pentru anul 2018.De la 1 ianuarie
2018 s-au majorat cu 10% salariul angajaților salarizați în baza Rețelei tarifare unice, inclusive
militarii, iar costul total al acestor majorări este estimat la 304,8 mil. lei. De majorarea salariilor
de funcție beneficiaza peste 120 mii de angajați din instituțiile de învățământ, cultură și artă,
medico-sanitare și de asistență socială, cultură fizică și sport, din sfera științei și inovării,
militarii, polițiștii și alți angajați din organele apărării naționale, securității statului și ordinii
publice, precum şi funcţionarii publici.
În urma majorării, salariul tarifar pentru categoria I de salarizare e stabilit în cuantum
de 1100 lei. Salariile de funcție pe categorii de salarizare se majoreaza progresiv, de la 100 lei
pentru angajații categoriei I, până la 200 de lei pentru categoria de salarizare 25. Per total, în anul
2018 s-au preconizat cheltuieli de 42,4 mil. Lei pentru trecerea funcționarilor publici pe
următoarele trepte de salarizare. Judecătorii și procurorii dispun de salarii mai mari de la 1
aprilie 2018, datorită recalculării pe măsura creșterii salariului mediu pe economie din anul 2017,
după cum dictează Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și
procurorilor. Costul acestora este estimat în sumă de 58,3 mil. lei.
De la 1 septembrie 2017 a intrat în vigoare majorarea salariilor cadrelor didactice, pe
măsura creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia națională pentru anul
gestionar față de salariul mediu din învățământul real atins în trimestrul IV al anului precedent.
Costul acestor majorări se estimează la suma de 104,4 mil. lei.
121
De asemenea în domeniul învățământului, vor fi necesari aprox. 15,2 mil. lei pentru reducerea la
75% a normei didactice pentru un salariu de funcție în primii ani de activitate pedagogică a
tinerilor specialiști. Această măsură are loc ca urmare a actualizării numărului de beneficiari.
În concluzie ,mentionez ca politica bugetară din R. Moldova se modernizează continuu și
tinde să constituie un sistem transparent și stimulatoriu pentru desfășurarea activității
economice. Pentru buna funcționare a acestui mecanism fiecare dintre noi trebuie să-și
cunoască drepturile și obligațiile, cât trebuie să transferăm statului, ca să putem cere un mod de
trai adecvat protejat prin lege.
Referinte bibliografice:
1. https://deschide.md/ro/stiri/social/28183/Guvernul-a-decis-indexarea-cu-66-a-pensiilor-
de-la-1-aprilie-2018.htm ,accesat la 11.04.2018
2. https://jobs.diez.md/articles/salarii-mai-mari-in-2018, vizitat la 16.04.2018
3. https://www.timpul.md , accesat la 17.04.2018
INFLUENȚA EMIGRĂRII ASUPRA STABILITĂȚII ECONOMICE A

COMUNITĂȚII
THE INFLUENCE OF EMIGRATION ON THE ECONOMIC STABILITY

OF THE COMMUNITY
Iulian COCIURCA,
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Ştiinţe economice, student, anul I
This article examines the issues and problems generated by excessive population migration
in both on the host country that obtains a considered number of inhabitants and the effects
caused to the origin country. Also this article highlights the negative effects such as the
demographic aspect of the state, the decrease in the number of the working population, the
evolution of the economic-financial imbalance and the decrease of the general level of living of
the country.
Keywords: Brain Drain, exodus, emigration
Acest articol examinează problemele și subiectele generate în urma migrației excesive a

populației, atât asupra tării gazdă care obțin un număr considerat de locuitori, dar și efectele
cauzate tării de origine. Astfel sunt evidențiate efectele negative precum aspectul demografic al
statului, micșorarea numărului populației apte de muncă, evoluția dezechilibrului economic-
financiar și scăderea nivelului general de trai a țării. Migrația este influențată de o combinație de
factori economici, politici, sociali și de mediu: fie în țara de origine a unui migrant, fie în țara de
destinație. Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și
stabilitatea politică din țările europene au exercitat un efect de atracție asupra imigranților
Potrivit unui sondaj statistic organizat de către Institutul Republican Internațional (IRI),
migrația populației este considerată de fiecare a 10-a persoana o problemă majoră și ocupă locul
5 în clasamentul celor mai importante subiecte negative cu care se confruntă Republica Moldova
122
și alte țări slab dezvoltate, populația cărora este orientată în căutarea unor perspective de viitor și
a unor condiții de viață mai bune pe teritoriul altor state.
Specialiştii autohtoni în domeniu consideră că mai mult de jumătate din emigranţii
moldoveni sunt specialişti calificaţi. Astfel, din numărul total al emigranţilor 39% au studii medii
de specialitate, 12% - studii superioare, iar 4% - studii superioare incomplete. Totodată, din
numărul total al migranţilor cu studii superioare ce se află în ţările UE, 15% sunt antrenaţi în
sfera de deservire hotelieră, 14% - în sectorul privat, 13% - în comerţ, adică sunt angajaţi în
activităţi ce nu necesită o calificare înaltă.
Cauzele generale ale migrațiilor sunt multiple. Ele sunt atribuite îndeosebi proceselor de
supra-populare, a șomajului și a situației general social-economice, care au loc într-o gama
imensa de condiții așa-zise secundare, ce rezidă din situația economică, culturală, sanitară și
psihologică. Suprapopularea reprezintă ruptura care se poate produce într-o țară sau în alta între
cifra populației și resurse. Atunci când creșterea naturală a populației nu este urmată de o
creștere corespunzătoare a gradului de folosire a forței de muncă, de o creștere a venitului, la
nivel de țară sau regiune, atunci în mod direct și obiectiv se produce o suprapopulare și ca
urmare, o mișcare a populației dintr-un loc în altul. [1]
În rezultatul migrației relativ permanente, Republica Moldova se confruntă cu o multitudine
de probleme economice: inflația excesivă provocată de o creștere generalizată a prețurilor și de
scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale, micșorarea numărului de
persoane înalt calificate în diverse domenii: pierderea inginerilor bine pregătiţi profesional,
juriştilor, medicilor, pedagogilor, oamenilor de ştiinţă şi a altor profesionişti se răsfrânge negativ
asupra productivității economiei ţărilor de origine.
Migraţia de muncă a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii şi mediul rural. Astfel, 2 din
3 persoane plecate/reîntoarse sunt bărbaţi (67,6% bărbaţi faţă de 32,4% femei), iar 3 din 4
persoane sunt de origine din mediul rural (75,0%). Aproximativ 3 din 5 migranţi sunt persoane
căsătorite, atât în rândul femeilor (59%), cât şi în rândul bărbaţilor (56%).
Factorii care au determinat plecarea la muncă peste hotare sunt în mare parte de natură
economică, reprezentaţi de lipsa oportunităţilor de a obţine venituri adecvate pentru trai. Astfel,
3 din 4 (76,5%) migranţi au indicat ca motiv principal al plecării peste hotare salariile mici în
Moldova. Printre alte motive au fost invocate lipsa locurilor de muncă conform
competenţilor/calificărilor avute (8,8%) şi condiţiile de muncă proaste (6,0%).
Familiile migranţilor utilizează banii primiţi de peste hotare în principal pentru acoperirea
cheltuielilor curente ale gospodăriei (hrană, îmbrăcăminte, plata serviciilor etc.). Pentru fiecare al
doilea migrant (49,7%) la fel de importante sunt cheltuielile legate de procurarea, reparaţia sau
construcţia caselor/locuinţelor, iar pentru fiecare al treilea (36,0%) – procurarea bunurilor de
folosinţă durabilă (automobil, TV, computer etc.). Alte scopuri de utilizare a banilor primiţi sunt:
achitarea/plata datoriilor (16,7%), plata pentru tratament (13,1%), plata pentru studiile
membrilor familiei (12,6%), investiţii în agricultură (10,2%), odihnă/distracţie (6,0%). 3 din 10
(28,7%) au răspuns că economisesc banii primiţi [2].
În același timp migrația nu este lipsită și de unele efecte benefice. Printre aspectele pozitive
ale migraţiei asupra economiei ţărilor de origine se indică asupra faptului că ieşirea masivă a
persoanelor din ţară reprezintă de multe ori o salvare pentru autorităţi de la marile probleme
sociale. Multe ţări sărace, care dispun de un număr mare de şomeri şi populaţie necalificată,
promovează emigraţia pentru a scădea presiunile asupra serviciilor sociale şi pentru a scăpa de
forţa de muncă inutilă. Datorită faptului că imigranţii devin tot mai numeroşi în statele bine
dezvoltate şi astfel forţa de muncă a ţării creşte, salariile minime pe economie scad. În schimb, în
ţările de origine ale imigranţilor situaţia este total opusă: pentru că mare parte din forţa de muncă
a ţării emigrează, resursele umane rămase sunt, deci, mai puţine şi, implicit, mai scumpe, ceea ce
determină o creştere a salariilor în ţările de origine ale imigranţilor, în special, cazul statelor în
curs de dezvoltare, al celor cu o economie în creştere care produce noi locuri de muncă – fiind
tot mai multe locuri de muncă şi tot mai puţină forţă de muncă, evident că patronii sunt nevoiţi să
ridice cuantumul salariilor. Creşterea salarială din ţara de origine a migranţilor, respective
123
declinul salarial din ţara de destinaţie au dus la sporirea bunăstării la nivel global şi la
declanşarea unui proces lent de egalizare a salariilor.
Un alt argument invocat frecvent privind efectele pozitive ale migraţiei asupra ţărilor de
origine este că acestea pot fi interesate in promovarea emigraţiei pentru a asigura trimiterea din
partea cetăţenilor săi a sumelor de bani (remitenţele), care pentru multe ţări sunt o sursă
importantă de venit. De remarcat că, intr-adevăr, transferurile băneşti din partea cetăţenilor care
muncesc in străinătate reprezintă una din sursele de bază ce contribuie la creşterea veniturilor
populaţiei in ţările de origine. De asemenea, se consideră că unele state de origine pot promova
emigrarea cu scopul de a incuraja formarea unui personal calificat in străinătate [3].
Datele unui studiu realizat de Asociația Obștească Hilfswerk Austria International, în
parteneriat cu Centru de Investigații Sociologice și Studii de Marketing „CBS-AXA” arată că
fenomenul migrației are atât efecte pozitive, cât și negative asupra vieți socio-economice din țară
de origine:
Efectele pozitive ale migrației populației ( pentru țara de origine ):
- Creșterea nivelului de trai al familiilor migranților
- Creșterea capacității de educație a populației
- Creșterea nivelului general a condițiilor de viață
- Apariția și deschiderea unor întreprinderi noi
- Diminuarea ratei procentuale a șomajului
Efectele negative a migrației populației ( pentru țara de origine )::
- Creșterea ratei divorțului, a copiilor fără îngrijire
- Dispariția forței de muncă / a tineretului
- Creșterea dependenței tinerilor de banii primiți de peste hotare
- Creșterea criminalității și a traficului de ființe umane
- Favorizarea importurilor de bunuri
Efectele pozitive a migratiei populatiei ( pentru țara gazda ):
- Determinarea sporirii creșterii cererii de bunuri și servicii
- Consolidarea producției naționale
- Contribuția la impozitarea statului
Efecte negative a migratiei populatiei ( pentru țara gazda ):
- Ocuparea locurilor de muncă în țara gazdă
- Contribuirea la scăderea salariilor medii pe economie
- Impunerea sarcinilor sporite sistemului de protecție socială
Se vorbeşte frecvent şi despre migraţia creierelor (brain drain), acest fenomen constând în
emigrarea forţei de muncă înalt calificate spre unele state mai înalt dezvoltate. Există numeroase
țări, Republica Moldova fiind unul dintre ele, ale căror sisteme educaţionale pregătesc foarte
mulţi specialişti, care însă atunci când finalizează studiile, nu pot găsi un loc de muncă în
domeniu, din cauza diferenței însemnate între numărul absolvenţilor de studii superioare şi
puţinele locuri disponibile pe piaţa muncii. Acest aspect poate duce la importante probleme
politice şi sociale, motiv pentru care multe guverne încurajează.
Deşi unii cercetători subliniază că ar fi unele aspecte pozitive ale migraţiei specialiştilor din
ţara lor de origine, cele mai multe consecinţe sunt negative. Emigrarea forţei de muncă înalt
calificate dintr-un stat este, în mod indiscutabil, o pierdere semnificativă de potenţial uman
pentru ţara, pentru societatea respectivă, aceasta fiind, practic, privată de proprii specialişti. S-a
observat aşadar cum, în ultimul timp, investiţiile educaţionale din statele mai slab dezvoltate au
început a fi transferate către statele puternic dezvoltate.
De asemenea, se cunoaşte faptul că emigrarea specialiştilor şi a tinerilor calificaţi cu un
mare potenţial de muncă, poate determina o scădere importantă a veniturilor, încetinirea
dezvoltării şi a creşterii economice, scăderea productivităţii şi o reducere a investiţiilor străine în
ţara de origine. În plus, emigrarea unei părţi însemnate a forţei de muncă determină şi creşterea
obligaţiilor financiare, precum: taxele, impozitele muncitorilor rămaşi în ţară, din cauza
contribuțiilor la bugetul de stat. Totuşi, se consideră că emigrarea forţei de muncă înalt calificate
124
duce la creşterea oportunităţilor pentru cei rămaşi în ţara de origine şi la o detensionare a pieţei
muncii înterne.
Totuși se cere de amintit faptul că de multe ori statul face investiţii considerabile în vederea
instruirii profesionale a acestor specialişti şi că, odată cu plecarea lor, acest fapt conduce la
efecte negative asupra ţării de origine. În cazul oamenilor de ştiinţă cu o înaltă calificare,
emigrarea acestora înseamnă că ţara va fi lipsită de specialişti greu de substituit, ceea ce va face
încă mai dificilă dezvoltarea investigaţiilor ştiinţifice locale. Exodul personalului medical, cum
ar fi medicii, asistentele medicale, psihologii şi profesorii, de asemenea, generează o mare
pierdere şi, de obicei, conduce la lipsa de profesionişti în sectoarele-cheie, cum ar fi sănătatea şi
învăţământul. Totodată, se cere de menţionat că în multe ţări în curs de dezvoltare statul tinde să
pregătească mulţi specialişti decât ar fi în stare să absoarbă piaţa muncii. [4]
În Republica Moldova, situația financiar-economică se confruntă în prezent cu mai multe
probleme cauzate de migrația permanentă a populație de pe teritoriul țării. Astfel, dacă la
sfârşitul anilor ’80, Republica Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 milioane de oameni,
în 2016, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică de la Chişinău, în ţară trăiesc puţin peste
3,5 milioane de persoane. Totodată, potrivit unui studiu, Republica Moldova este ţara cu cea mai
mare rată de scădere a populaţiei din lume, iar zilnic aproximativ 106 persoane pleacă în alte ţări
mai dezvoltate. În general, migraţia de muncă s-a transformat în migraţie definitive, din punct de
vedere socio-economic, cel mai important efect socio-economic este pierderea populaţiei tinere,
aptă de muncă, bine pregătită, care va contribui la creşterea economiilor europene și nu a țării de
origine. [5]
Totuși se cere de amintit faptul că de multe ori statul face investiţii considerabile în vederea
instruirii profesionale a acestor specialişti şi că, odată cu plecarea lor, acest fapt conduce la
efecte negative asupra ţării de origine. În cazul oamenilor de ştiinţă cu o înaltă calificare,
emigrarea acestora înseamnă că ţara va fi lipsită de specialişti greu de substituit, ceea ce va face
încă mai dificilă dezvoltarea învestigaţiilor ştiinţifice locale. Exodul personalului medical, cum
ar fi medicii, asistentele medicale, psihologii şi profesorii, de asemenea, generează o mare
pierdere şi, de obicei, conduce la lipsa de profesionişti în sectoarele-cheie, cum ar fi sănătatea şi
învăţământul. Totodată, se cere de menţionat că în multe ţări în curs de dezvoltare statul tinde să
pregătească mulţi specialişti decât ar fi în stare să absoarbă piaţa muncii.
1. Migrațiile – Noțiune generală, https://ru.scribd.com/doc/168111801/Migratiile ( accesat

la 23.04.18 )
2. Biroul naţional de statistică. Migrația forței de muncă
http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/migratia/Sinteza_MFM_2012.pdf
( accesat la 24.04.18 )
3. Impactul migraţiei asupra securităţii statelor: cazul Republica Moldova
http://bsclupan.asm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/523/9.pdf?sequence=1
( accesat la 27.04.18 )
4. Migraţia economică: pierdere sau beneficiu pentru ţara de origine?
https://newsint.ro/business/migratia-economica-pierdere-sau-beneficiu-pentru-tara-de-origine/
( accesat la 27.04.18 )
5. Fenomenul migraţiei din Republica Moldova, http://epochtimes-
romania.com/news/fenomenul-migratiei-din-republica-moldova-pierdem-populatia-tanara-apta-
de-munca-si-bine-pregatita---248892 ( accesat la 27.04.18 )
Recenzent: Diana BENCHECI, doctor în politologie, conferențiar universitar.
125
ŞOMAJUL UNA DINTRE PROBLEMELE MAJORE ALE REPUBLICII
MOLDOVA
UNEMPLOYMENT OF MAJOR PROBLEMS OF THE REPUBLIC OF

MOLDOVA
Diana MINZAT
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Ştiinţe economice, studentă, anul I
Unemployment is today one of the least accepted phenomena that affects the economies of all
countries. Unemployment is the term used in case of lack of jobs for suitable and suitably
qualified workers. This phenomenon is characterized by the fact that part of the population is
looking for a job. When this situation takes on a scale, serious economic problems arise within
the region or state concerned, by increasing the social costs of maintaining the unemployed.
Keywords: unemployment, social issues, raising salary, employers, demand and supply,
workforce.
Şomajul este termenul folosit in cazul lipsei locurilor de muncă pentru forţele apte şi
calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din
populație este în căutarea unui loc de muncă. Când aceasta situaţie ia proporţii apar probleme
economice serioase în cadrul regiunii sau statului respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de
întreţinere a şomerilor.
Specialiştii în acest domeniu, consideră că există doua tipuri de şomaj:
1. Șomajul voluntar: este acel tip de şomaj care descrie situaţia în care oameni apţi de muncă nu
doresc să lucreze deoarece, aceştia deţin suficiente resurse materiale;
2.Șomajul involuntar: descrie situaţia în care oameni apţi de muncă doresc să se angajeze, dar nu
gasesc locuri de muncă disponibile. Acest tip de şomaj este cel care ridică probleme sociale,
fiind singura forma acceptată pentru plata îndemnizaţiei de şomaj.
Şomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislaţiei muncii, care creează bariere
la intrarea pe piaţa muncii a cererii de forţă de muncă, ce are drept consecinţă apariţia unui
excedent de ofertă de forţă de muncă (şomajul involuntar).
Bariere care împiedică întâlnirea dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii:
 Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin legislaţie.
Împiedică intrarea pe piaţă a locurilor de muncă pentru oamenii care sunt dispuşi să lucreze sub
această limită, obligandu-i să rămână şomeri. Creşterea salariului real minim impus peste cel mai
mic preţ al ofertei, are ca efect creşterea şomajului.
 Limitarea numărului de angajatori. Cu câteva excepţii, legislaţia muncii nu permite
persoanelor fizice să devină angajatori, fiind o barieră pe piaţa muncii prin faptul că sunt blocate
o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi întrat în competiţie directă cu cele oferite de societăţile
comerciale, cu efecte pozitive asupra şomerilor şi salariaţilor [1].
Șomajul constituie 5,6 %. În principiu nu pare atât de mare însă sunt probleme pe piața
muncii pentru persoanele din mediul rural unde numărul locurilor de muncă este insuficient. Cel
mai mare șomaj este în rândul tinerilor, care constituie 13 procente. Alte categorii de persoane
care întâmpină probleme pe piața muncii sunt persoanele cu vârstă prepensionară, persoanele cu
dizabilități și alte grupuri vulnerabile. Este puțin în creștere șomajul de lungă durată, adică o
perioadă de un an și mai mult persoanele nu-și pot găsi un loc de muncă.
126
Dacă e să ne referim la piața muncii, aceasta permanent solicită locuri de muncă pentru
muncitori, muncitori calificați, muncitori necalificați. Actualmente avem în baza de date peste
șase mii de locuri de muncă. [2]
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2017 populația economic activă
(populația ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1259,1 mii persoane, fără
modificări esenţiale față de anul 2016 (-1,1%).
Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au
înregistrat: ponderea bărbaților (50,8%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor
(49,2%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare faţă de cea
din mediul urban: respectiv 53,7% și 46,3%.
Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei active de 15 ani şi
peste în populaţia totală de aceeaşi categorie de vârstă) a constituit 42,2%, fiind în ușoară scădere
față de nivelul anului 2016 (42,6%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei
masculine – 45,3%, în comparaţie cu cea feminină – 39,4%. Ratele de activitate pe medii au
înregistrat următoarele valori: 44,5% în mediul urban și 40,4% în mediul rural. În categoria de
vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 30,1%, iar în categoria 15-642 ani – 46,9%. Rata
de activitate a populaţiei în vârstă de muncă conform legislației naționale (16-56 ani pentru
femei şi 16-61 ani pentru bărbaţi) a fost de 49,4%.
Rata de participare la forța de muncă a persoanelor cu dizabilități3 a constituit 19,7%,
inclusiv 20,3% la bărbați, 19,0% la femei, 16,8% în mediul urban și 21,5% în mediul rural.
Populaţia ocupată a constituit 1207,5 mii persoane, fără modificări semnificative față de
2016 (-1,0%). Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe
(50,5% bărbați și 49,5% femei), ponderea persoanelor ocupate din mediu rural a fost mai mare
față de cea a persoanelor ocupate din mediul urban, respectiv 54,4% mediul rural și 45,6%
mediul urban.
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă
de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă) a fost de 40,5%, fără
modificări semnificative față de anul 2016 (40,8%). Rata de ocupare a bărbaților (43,1%) a fost
mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (38,1%). În distribuţia pe medii de reşedinţă acest
indicator a avut valoarea de 41,9% în mediul urban și 39,3% în mediul rural.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 47,2%, a
populaţiei în vârstă de 15-64 ani – 44,9%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a
înregistrat valoarea de 27,6%.
Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități a constituit 19,1%. În distribuția pe sexe
acest indicator a înregistrat valorile: 19,7% pentru bărbați si 18,5% pentru femei. Rata de
ocupare a persoanelor cu dizabilități din mediul rural a fost mai înaltă (21,1%) în comparație cu
cea din mediul urban (16,0%).
127
Figura 1. Evoluția ratelor de activitate și ocupare
În distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că în sectorul agricol au

activat 390,5 mii persoane (32,3% din totalul persoanelor ocupate). Din rândul acestora, 46 la
sută (sau 14,9% din total ocupare) o constituie persoanele ocupate cu producerea produselor
agricole în exclusivitate pentru consumul propriu. Faţă de 2016 numărul populaţiei ocupate în
agricultură s-a micșorat cu 20,5 mii, sau cu 5,0%. În activităţile non-agricole au fost ocupate
817,0 mii persoane (+ 8,4 mii față de 2016). Ponderea persoanelor ocupate în industria constituit
12,0% (12,1% în 2016), iar în construcții 4,7% (5,0% în 2016). Faţă de nivelul anului trecut
numărul persoanelor ocupate în industrie s-a micșorat cu 2,5%, iar în construcții cu 7,1%. În
sectorul servicii au activat mai mult de jumătate (51,0%) din totalul persoanelor ocupate,
ponderea acestora fiind în creștere față de 2016 (49,2%).
În rândul persoanelor ocupate cu dizabilități predomină activitățile agricole (52,6%),
urmate de administrația publică, învățământ și sănătate (15,8%), comerț (10,0%), industrie
(7,3%). În repartizarea după forme de proprietate 74,4% din populația ocupată a activat în
sectorul privat și 25,6% - în sectorul public. Structura populaţiei ocupate după statutul
profesional relevă, că ponderea salariaților a constituit 65,2% din total. Marea majoritate a
salariaților (91,1%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.
Munca nedeclarată4 în rândul salariaților a constituit 6,2%, fiind în descreștere față de
nivelul anului precedent (7,1% în 2016). Practica de angajare fără perfectarea contractelor
individuale de muncă (în baza unor înţelegeri verbale) este mai frecventă printre salariații bărbați
(7,3%) decât salariații femei (5,3%). Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în
baza unor înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură (40,0%) și comerț (20,7%). În sectorul
informal au lucrat 14,9% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 34,7% au avut un loc
de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au alcătuit 13,4%, iar
persoanele ocupate cu producerea produselor agricole în exclusivitate pentru consumul propriu –
43,0%.
Din totalul salariaților 7,1% aveau un loc de muncă informal. Salariu „în plic” primesc
7,0% din salariați: 5,8% primesc tot salariul „în plic”, iar 1,2% o parte. Cele mai mari ponderi
ale salariaţilor care primesc salarii „în plic” se estimează pentru activităţile din agricultură
(42,0%), comerț (19,3%) și industrie (8,6%). Numărul persoanelor sub-ocupate5 (persoane
ocupate, care, în cursul perioadei de referinţă au dorit să lucreze ore suplimentare, a căror timp
de lucru, la toate locurile de muncă avute, a fost sub un prag de ore stabilit (40 ore), și care au
fost disponibile să lucreze ore suplimentare, dacă ar fi avut această oportunitate) a fost de 75,4
mii, ceea ce reprezintă 6,2% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această
categorie a diminuat cu 6,5% în comparație cu 2016.
128
Fiecare a opta persoană ocupată (12,8%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situaţia în
raport cu locul actual de muncă, pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării (situaţie
inadecvată în raport cu venitul5). Majoritatea din ele (87 la sută) doresc o remunerare mai mare
pe oră. Cota parte a acestora în total ocupare a constituit 11,1%, fiind în ușoară scădere față de
anul precedent (12,0%). Restul sunt gata să lucreze ore adiţionale pentru un venit mai mare.
Numărul şomerilor, estimat conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii a fost de 51,6
mii, fiind cu 3,2% mai mic față de 2016 (53,3 mii). Şomajul a afectat într-o proporție mai mare
bărbații – 59,9% din total șomeri şi persoanele din mediul urban – 64,7%. Rata şomajului
(ponderea şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 4,1%, fără
modificări semnificative față de 2016 (4,2%).
Rata şomajului la bărbaţi a fost de 4,8%, iar la femei - de 3,3%. Disparităţi semnificative
au fost înregistrate între medii: 5,7% în urban, față de 2,7% în rural. În rândul tinerilor (15-24
ani) rata șomajului a constituit 11,8%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut
valoarea de 8,1%. Printre persoanele cu dizabilități valoarea acestui indicator a fost de 2,9%,
inclusiv 3,1% la bărbați și 2,8% la femei. Rata şomajului este unul din cei patru indicatori ai sub-
utilizării forţei de muncă, denumit LU1 de BIM. Toți indicatorii privind sub-utilizarea forței de
muncă6, calculați pentru Republica Moldova se prezintă astfel:
Figura 2. Evoluția indicatorilor de sub-utilizare a forței de muncă
Valoarea ridicată a indicatorului LU4 (indicatorul compozit de sub-utilizare al forței de

muncă) indică existența forței de muncă potențiale (persoane inactive care își exprimă interesul
de a lucra, dar condițiile existente îi limitează în căutarea activă a unui loc de muncă și/sau la
începerea lucrului în următoarele 15 zile), neutilizată, care este estimată la peste 140,0 mii
persoane, (în scădere cu 8,3% față de anul anterior).
Diferența mare dintre valorile indicatorilor LU4 (indicatorul compozit de subutilizare al
forței de muncă) și LU1 (rata șomajului BIM) demonstrează limitările pe care le are rata
șomajului BIM în contextul pieței muncii din țara noastră. Puțin peste o treime (36,8%) din
persoanele care doresc să lucreze pentru un venit, caută activ un loc de muncă și sunt
identificate/ definite ca șomeri BIM.
Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a constituit 1724,7 mii persoane, sau 57,8% din totalul
populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fără modificări semnificative față de 2016 (57,4%).
Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii din țară, în cadrul populaţiei inactive pentru
anul 2017, se disting câteva categorii importante:
A. Persoane care nu doresc să lucreze: 1382,4 mii
129
Din acestea: A.1. pensionari: 616,6 mii; A.2. persoane care nu doresc să lucreze deoarece învaţă
sau studiază: 254,1 mii; A.3. persoane care nu doresc să lucreze pentru venit deoarece îngrijesc
de familie: 198,9 mii; A.4. persoane care se află în ţară, dar care nu doresc să lucreze în Moldova
deoarece deja au un loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau persoane care
planifică să lucreze peste hotare: 216,2 mii;
B. Persoane declarate de către gospodării aflate peste hotare, la lucru sau în căutare de lucru:
318,4 mii persoane;
C. Persoane descurajate în a-şi mai găsi un loc de muncă în țară: 7,7 mii persoane.
Sumând numărul persoanelor din grupurile A.4. și B. se obține un număr de 535 mii
persoane, sau 31,0% din numărul total de persoane inactive cu vârsta de 15 ani și mai mult, care
participă sau planifică să participe pe piața forței de muncă din alte țări.
În anul 2017, ponderea tinerilor NEET a constituit 29,3% din numărul total de tineri cu vârsta
de 15-29 ani, cu excepția persoanelor plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru.
Grupul NEET7 îl reprezintă tinerii în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte din populația
ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la nici-un fel
de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație. [3]
Referinţe bibliografice:
1. Ce este de fapt, şomajul?; http://e-economie.ro/tag/ce-este-somajul/; (25.04.2018);

2. Șomajul în Republica Moldova; https://www.europalibera.org/a/24973487.html;
(26.04.2018);
3. Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi șomajul în anul 2017;
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5957; (26.04.2018).
Recenzent: Diana Bencheci, doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar
REGÂNDIREA MIGRAȚIEI: TRANSFORMAREA PROVOCĂRILOR IN

OPORTUNITĂȚI
RETHINKING MIGRATION: TURNING CHALLENGES INTO

OPPORTUNITIES
Madeleine-Noelle EPURE
IRIM , anul I, madlennoelle@gmail.com
Migration is as natural as breathing, as eating, as sleeping. It is part of life, part of

nature. So we have to find a way of establishing a proper kind of scenario for modern migration
to exist. And when I say 'we,' I mean the world. We need to find ways of making that migration
not forced’’ (1 )Nowadays, migration is one of the most powerful problems of our society ,
migration knows no limit , migration knows violence , death and family breaks . On the one hand
,migration is the way of hope and the way of freedom , on the other hand migration can result
terrorist attacks, millions of children had died during this way of hope ,others have experienced
the bitter loss of their parents. Humans try to migrate in order to find new perspectives ,values
,better education and medical care, but what are the most common problems when we are
130
speaking about migration. How can we make our life better in order to survive the
contemporary world.There are some push factors that contribute to the migration process like :
few opportunities, natural disasters, pollution , discrimination, war , desire for more political or
religious freedom.
Keywords: Culture, value, migration, human, education, freedom, medical care, natural
disasters, pollution,immigration, emmigration.
Condiția primordială a intregii existențe rezidă in activitatea specific omenească de creare

cunoaștere și receptare a valorilor. Forma supremă de obiectivizare a esenței umane, actul
producerii și transmiterii valorilor marchează împlinirea deplină a forțelor demiurgice ale
omului, realizarea posibilităților sale mereu sporite de stăpânire și transformare a naturii.
Valorile măsoară nivelurile de civilizație ale societății, dimensionează capacitățile creatoare ale
omului,dau sens și finalitatea acțiunilor sale, concretizând în realitatea practică scopurile ,
intențiile, proiectele ,dorințele și idealurile prezente în orice tip de atitudine umană .
Omul trăiește, se formează și se afirmă într-un climat de valori, oferind umanității rodul
energiilor sale fizice și intelectuale preschimbate în diverse forme valorice. Dacă vrei să te
bucuri de propria ta valoare, atunci conferă o valoare lumii (Goethe)[2, pag.18]. Astfel, oamenii
care imigrează sunt în căutarea permanentă a unor idealuri , a unor valori superioare ale
existenței ,datorită cărora ei vor putea profita de toate aspectele vieții. Astfel , drept exemplu
privitor migrația populației este ‘’Marea migrație a populației’’ care a avut loc pe teritoriul
Europei între secolele III-XI în tranziția de la Antichitatea Târzie spre Evul Mediu Timpuriu.
Această migrație este drept cunoscută sub numele de invazia barbară (Völkerwanderung,
migrația populațiilor germanice) și reprezintă un fenomen istoric ce a constat dintr-o perioadă
intensă de migrații masive ale unor populații de origine germanică, slavă sau asiatică.Cauzele
migrațiilor erau complexe, la baza deplasărilor de populații fiind motive politice, economice,
sociale, demografice și climatice. Când creștea presiunea politică și economică din partea
imperiilor, exista un răspuns din partea populațiilor exterioare, nevoite să accepte supunerea, fie
să refuze și să între în conflict cu puterea vecină. Se adaugă lentele creșteri demografice,
pășunile sau terenurile agricole ce erau exploatate excesiv de populațiile semisedentare devenind
insuficiente. Schimbările climatice au provocat de asemenea deplasările ce se suprapun cu
perioadele de răcire a climei. Așadar, o serie de factori ce au provocat „efectul domino” au stat la
baza deplasărilor, ca migrația hunilor și altor populații asiatice ce au determinat deplasările
goților și altor populații germanice în interiorul imperiului. La periferia imperiului, triburile
germanice s-au grupat în confederații[3]. După cum observăm, premisele migrației de atunci se
aseamănă cu premisele migrației din zilele cotidiene ,căci la fel sunt oamenii sunt ghidați de
motive politice ,economice , sociale ,demografice și climatice.
Există o varietate de cauze care determină migrația populației în masă. Oamenii există pe
Terra de peste 130.000 de ani. Ei au apărut inițial în Africa și s-au răspândit treptat datorită
migrației pe Glob. Se cunoaște că ei au călătorit probabil în căutarea hranei ,fie urmând turmele
de animale , fie culegând fructe pentru a putea supraviețui.Acum circa 10.000 de ani , populația
Terrei ajunseseră practic în toate regiunile, unii începând să devină sedentari. În prezent, pe Glob
trăiesc aproximativ 7,55 miliarde de oameni, dar aceștia nu sunt repartizați în mod uniform
.Unele zone ,cum sunt China, India și Europa , sunt dens populate în timp ce altele , mai puțin
populate din cauza migrației reduse , căci de-a lungul timpului oamenii se orientau spre mediul
urban , astfel , în 2007 jumătate din populația Globului locuia în mediul urban. Mai mult de atât ,
se așteaptă ca această cifră să se ridice la aproximativ 60% din populația totală , până în 2030.
Cercetătorii științifici susțin că în numeroase țări în curs de dezvoltare , populația urbană crește
de două sau de trei ori mai repede decât populația totală , aici observăm un aport important pe
care îl joacă mediul urban în cadrul procesului de migrație , oamenii migrează către centrele
urbane cu scopul de a putea avea acces la centrele administrative , de educație , numeroase
centre industriale și comerciale ,dar această migrație în masă ce are loc în cadrul acestor centre
131
industrializate se confruntă și cu problemele de ordin economic ,precum ar fi sărăcia , de
asemenea , se confruntă și cu probleme de ordin ecologic ,adica poluarea și deja cu probleme ce
țin de delicvență. Cercetările oamenilor de știință demonstrează că în cea de-a doua jumătate a
secolului XX, rata migrației în țările în curs de dezvoltare din Africa , Asia și America Latină
,spre exemplu, s-a mărit , în special în rândul bărbaților . Cu toate acestea , ratele natalității nu au
scăzut într-un ritm considerabil ,fapt care a condus la creșterea rapidă a populației ,astfel , se
preconizează că până în anul 2020 , populația Terrei va ajunge la aproximativ 8,6 miliarde de
oameni .
O componentă importantă a fenomenului demografic, care exercită influenţă nemijlocită
asupra forţei de muncă şi, totodată, o caracteristică fundamentală a populaţiei zilelor noastre, o
reprezintă mişcarea populaţiei, deplasarea ei dintr-un loc în altul. Acest drept a fost recunoscut
de mai bine de 50 de ani, odată cu adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care
stipulează în articolul 13 faptul că orice persoană are dreptul să se mute şi să trăiască în interiorul
graniţelor oricărui stat. Totodată, oricine are dreptul să-şi părăsească ţara şi să se reintoarcă în
ea.17 Din 1994, an de an, în cadrul Adunării Generale a ONU s-a dezbătut problema migraţiei
internaţionale, adoptandu-se şi Rezoluţia 56/203 din 21 decembrie 2000[4]:
Factorii precum: fertilitatea redusă, îmbătranirea populaţiei, şomajul, export de
inteligenţă, drepturile omului, integrarea socială, xenofobia, traficul de fiinţe umane şi
securitatea individului obligă organismele internaţionale să reanalizeze politicile privind migraţia
internaţională, precum şi potenţialele beneficii sau dezavantajele care implică ţările
expeditoare/primitoare de migranţi. În cadrul migraţiei internaţionale se cunosc doi termeni des
utilizați precum: imigraţia şi emigraţia. La rândul său imigrația este situația, starea celui imigrat.
Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.[5], iar emigrația este situația
în care se găsește o persoană emigrată.2.Timpul cât cineva este emigrat. 3. Totalitatea
persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită perioadă. 4.(Rar) Emigrare.
[Var.: emigrațiúne s. f.] – Din fr. émigration, lat. emigratio, -onis.[5] . Astfel ,în cadrul imigrației
țara care permite primirea pe teritoriul său este mai dezvoltată din punct de vedere economic ,
politic , cultural , adica ea are posibilități de dezvoltare a individului în parte , acea țară permite
angajarea în câmpul muncii ,dacă să comparăm cu posibilitățile pe care le oferă țara natală , spre
exemplu , Republica Moldova astăzi se plasează pe ultimul loc în ratingul ce analizează
ponderea populației migratoare, Republica Moldova are aproximativ 41 % populație care a
migrat spre a cunoaște o altă viață , spre a putea supraviețui.Republica Moldova astăzi cunoaște
de asemenea și o pierdere a brațelor de muncă, anume din parte populației tinere ,căci tinerii
pleacă în masă în țările înalt dezvoltate, datele statistice arată că aproximativ 1 din 5 tineri și-ar fi
dorit să plece peste hotare pentru ași asigura un mod de viață decent . Emigrația la rândul său
reprezintă deplasarea a populației între țara de origine și locul de muncă , așa dar , țara de origine
se poate caracteriza printr-o dezvoltare economică redusă, în astfel de țări există o pondere
ridicată a populației tinere, de asemenea, natalitatea ridicată. Totodată, se cunoaște că țara de
origine se numește țară de emigrație.Mai mult de atât emigrația își are anumiți parametri de
selectare, deoarece nu toți sunt capabili să emigreze, acești factori sunt de obicei vârsta , sexul ,
nivelul de educația , starea civilă. Studiile arată că bărbaţii migrează în proporţie mai mare decat
femeile, iar în cazul în care avem de-a face cu migranţii de familii, se constată, evident, deplasări
echilibrate de copii, bătrani şi femei.Caracterul selectiv al migraţiei internaţionale a forţei de
muncă are drept urmare determinarea unor diferenţe între compoziţiile populaţiei de unde se
migrează şi populaţiile din ţările în care se imigrează.
În contextul deosebit de complex al migrării forţei de muncă din zilele noastre, se observă
două fenomene noi: migraţia extrem de rapidă a specialiştilor cu înaltă calificare, adica se
cunoaște procesul exodului intelectual ,numit și drenare a inteligenței, exod al creierelor, export
al creierelor, scurgerea inteligenței (în engleză brain drain) ce reprezintă o expresie folosită
pentru a desemna emigrarea masivă a unor grupuri de intelectuali sau de persoane bine pregătite
profesional dintr-o anumită țară. Motivele pot fi variate pentru țara de emigrare, mediul social
(lipsa oportunităților, instabilitate politică, criză economică, riscuri de sănătate, persecuție
132
religioasă, etc.) fiind unul dintre motive. Pentru țara țintă pentru imigrare printre motive se pot
enumera: oportunități materiale, oportunități de afirmare în carieră, libertate, stabilitate
politică, standard de viață ridicat, libertate religioasă. Deși inițial termenul se referea la
personalul tehnic care părăsește o țară, sensul său s-a modificat în „plecarea oamenilor educați
sau profesioniști dintr-o țară, sector economic, sau un câmp în altă țară, de obicei pentru o mai
bună remunerare sau condițiile de viață mai bune” [6].
Specific ţărilor dezvoltate constă în numărul mare al acestei categorii de imigranţi. Din
ţările lumii a treia, unde suprapopulaţia relativă are dimensiuni mult mai mari, acest exod se
îndreaptă către ţările dezvoltate şi spre ţările în curs de dezvolotare deţinătoare de capital, spre
exemplu: Suedia, Germania, Irlanda, Liechtenstein, Norvegia, Olanda. Un alt factor care
contribuie la migrarea populației este lipsa unor salarii decente, căci salariul determină cât de
asigurat poate fi un individ , spre exemplu, indivizii care au un salariu decent își pot permite o
îngrijire medicală bună, un mod de viață sănătos , iar aici deja se include și un program alimentar
bine gândit .Nivelul scăzut al salariilor în ţările de dezvoltare determină o parte a muncitorilor să
emigreze în ţările dezvoltate, unde salariile sunt inferioare salariului mediu al muncitorilor
autohtoni, dar superioare celor din patria lor. Acest lucru permite ţărilor dezvoltate din punct de
vedere economic să atragă un potențial de muncă cât mai productiv pe piața de muncă.În mod
curent, aproximativ 175 milioane persoane se deplasează în altă ţară decât cea de origine.Din
1975 numărul migranţilor s-a dublat, 60% din numărul lor la nivel mondial locuiesc în regiuni
dezvoltate ale lumii şi restul de 40% în zone foarte puţin dezvoltate. Mulţi dintre migranţi trăiesc
în Europa (56 milioane), Asia (50 milioane) şi America de Nord (41 de milioane). Aproape 1 din
10 persoane trăiesc în regiunile dezvoltate cu statut de migrant şi, la polul opus, aproape 1 din 70
persoane din ţările în dezvoltare este migrant.La finele anului 2001, numărul refugiaţilor la nivel
mondial era de 15,9 milioane din care, 3 milioane refugiaţi în ţările dezvoltate şi 12,9 în ţările în
dezvoltare. Asia găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi (9,1 milioane), iar pe locul doi se
află Africa cu 3,6 milioane refugiaţi.În perioada 1995-2000, multe ţări dezvoltate ale lumii, anual
au caştigat estimativ 2,3 milioane migranţi din ţările cele mai slab dezvoltate . America de Nord
a adăpostit anual 1,4 milioane migranţi, urmată de Europa cu un caştig anual net de 0,8 milioane
şi Oceania cu o cifră modestă de sub 90.000 migranţi anual. Intre 1995-2000, cea mai ridicată
rată a migraţiei s-a înregistrat tot în America de Nord, cu o medie anuală de 4,6 migranţi la 1000
persoane, urmand apoi Oceania cu o rată netă medie a megraţiei de aproximativ 3 migranţi la
1000 persoane, Europa înregistrand sub 1 migrant la 1000 persoane.Cea mai ridicată rată a
emigraţiei a avut-o America Latină şi Caraibe, cu 1 migrant la 1000 persoane. Pentru Africa şi
Asia ratele nete de emigrare s-au estimat a fi foarte reduse, adică 0,4 - 0,6 migranţi la 1000
persoane. Drept rezultat al migrației a fost ridicat nivelul economic al țării primitoare și respectiv
pentru țara natală a fiecărui , căci ei trimiteau sume de bani către țara de origine.Pentru multe țări
aceste sume sunt destul de importante ,deoarece ele alcătuiesc o bună parte din produsul național
brut . De exemplu , Republica Moldova în mare parte se menține pe banii care se transferă din
străinătate alt exemplu ar fi sumele expediate din străinătate în ţara de origine precum: El
Salvador, Eritrea, Jamaica, Iordania, Nicaragua şi Yemen ce au contribuit cu 10% la creşterea
produsului naţional brut. La nivel microeconomic, aceşti bani reprezintă o sursă suplimentară de
venit pentru cei din ţara de origine sau chiar economii, şi pot fi folosiţi pentru achiziţionarea de
bunuri de consum, de exemplu apartamente , mașini etc.Aproximativ 44% din ţările dezvoltate şi
39% din ţările în dezvoltare au implementat politici axate pe imigrare redusă.În ceea ce priveşte
emigrarea, aproximativ trei pătrimi din ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare, în anul 2001, au
înregistrat rate ale emigrării considerate satisfăcătoare (deci nu foarte înalte) şi una din cinci ţări
promovează politici bazate pe emigrare redusă.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale migrației reprezintă aspectul demografic
deoarece acesta afectează în primul rând compoziția unei națiuni particulare cât și populația țării
primitoare.În cazul în care demografia unui stat are de suferit , statul este predispus spre o
îmbătrânire a populației ,astfel, se formează multe probleme de diferite categorii, precum , lipsa
brațelor de muncă, încetinirea economică, căci nu este suficientă populația aptă de muncă,astfel,
133
nu sunt suficiente resursele pentru colectarea impozitelor și astfel pentru formarea unei sume de
bani destinate populației bătrâne , sub formă de pensii și îndemnizații. Iar impactul îmbătranirii
asupra forţei de muncă şi asupra pieţei forţei de muncă este în aceeaşi măsură intensificat de
ratele înalte de pensionare timpurie, de retragere deliberată de pe piaţa muncii şi de un interval
tot mai mare de timp petrecut de tineret în sistemul educaţional complet şi în şomaj structural.
Astfel, rata dependenţei celor care nu muncesc sau care nu se încadrează în forţa de muncă faţă
de cei care muncesc a început să crească lent, punand sub presiune fiscală statele dezvoltate .
În prezent, imigraţia contribuie semnificativ la creşterea populaţiei, atenuand unele
probleme legate de imbătranire în ţările membre ale OCDE. Imigraţia netă este factorul absolut
şi relativ cel mai important care contribuie la creşterea populaţiei din Austria, Elveţia, Germania,
Italia, Luxemburg şi Suedia. Migraţia egalează creşterea populaţiei indigene din SUA, Canada,
Australia, Grecia, Norvegia şi Olanda. În cele din urmă, migraţia contribuie foarte puţin la
schimbarea demografică din Franţa, Marea Britanie, Belgia, Portugalia şi Spania.[7]
Un studiu asupra Pakistanului și Sri Lankăi accentuează impactul migrației asupra
domeniului economic și social, de exemplu , impactul migrației contemporane asupra șomajului,
totuși este posibil ca migraţia să atragă oameni care nu s-au încadrat în forţa de muncă internă,
iar din această perspectivă, să nu afecteze nivelurile inalte ale şomajului.
Migraţia contemporană, în comparaţie cu perioadele anterioare, are uneori scopul de a
aduna din anumite sectoare ale forţei de muncă cele mai educate şi calificate superior cadre de
muncă astfel având o consecință economică internă. PNUD raportează că numai India, China,
Coreea de Sud, şi Filipine au pierdut 195.000 lucrători cu pregătire ştiinţifică în favoarea Statelor
Unite, între 1985 şi 1995.
Din punct de vedere al asigurării medicale, potrivit unui studiu elaborat de OIM
(Organizația Internațională pentru migrație), studiul denotă o atitudine neglijentă a populației
față de propria sănătate, majoritatea apelând la serviciile medicale doar în cazuri grave. Migranții
în general, manifestă un grad de neglijență mai pronunțat. În același timp majoritatea migranților
recunosc că nu duc un mod de viață sănătos. Acest este în mare parte cauzat de lipsa unor
venituri stabile pentru a permite oamenilor procurarea unor alimente de bază. Mai, mult de atât
percepția participanților la studiul calitativ este că un mod de viață sănătos presupune în primul
rând o alimentație sănătoasă, practicarea sportului, dar și evitarea abuzului de alcool, a fumatului
și a consumului de droguri. Munca în exces în condiții nocive este de asemenea percepută ca un
factor important ce se răsfrânge asupra sănătății. Un accent deosebit migranții l-au pus pe
aspectul psiho-emoțional al sănătății cu referire la stres. Datorită migrației , migranții sunt expuși
la riscuri privind sănătatea , începând cu procesul de emigrare , continuând cu condițiile de trai și
de muncă precare în țara-gazdă, și până la afecțiunile psiho-emoționale de despărțire cu cei
apropiați. Totuși, o parte din migranți susțin că țara-gazdă în unele cazuri poate oferi un mediu
mai favorabil pentru sănătate , adica ceea ce ar include o alimentație echilibrată , și condiții mai
bune de trai. Tot potrivit acelui studiu migranții de două ori mai rar apelează la servicii medicale
garantate de stat comparativ cu restul populației. Doi din zece migranți își cunosc medicul de
familie, aceasta situație caracterizează mai mult migranții de sex feminin comparativ cu cei de
sex masculin, fapt ce nu se constată în cazul întregii populații. Participanții la diferite grupuri au
remarcat mai multe neajunsuri ale sistemului de asigurare medicală obligatorie. Mai mult de atât,
studiul arată că în străinătate migranții sunt mai restricționați la serviciile medicale mai mult în
țările din CSI , al cărui statul legal este mai puțin avansat.[7,pag 56-58]
Consumul de servicii medicale peste hotare este foarte redus. Opt din zece migranți
aflânduse peste hotare nu au accesat nici un serviciu medical. Cel puțin accesează serviciile
medicale din străinătate migranții de sex masculin, cei tineri, cei cu înregistrare temporară sau
aflați ilegali sau migranții sezonieri.Pe anumite grupuri s-a constatat că tocmai migranții sunt
grupul cel mai puțin inclus în sistemul asigurăriloe medicale ,doar 25% dintre migranți sunt
asigurați, față de 62% din populația beneficiară de remitențe și 69% din populația nebeneficiară
de remitențe. Majoritatea migranților nu vă avantajele asigurării medicale,căci aceste asigurări
medicale impun restricții în consultarea unor anumiți medici, limitează accesul imediat la
134
serviciile medicale, se cunoaște că în majoritatea cazurilor gratitudinea serviciilor medicale
oferite de poliță este de cele mai multe ori formală, iar migranții nu pot beneficia de toate
posibilitățile acesteia.
Sunt anumite condiții pentru asigurare, printre acestea se plasează: acordarea posibilității
de a se asigura ocazional , în caz de îmbolnăvire , precum și combaterea corupției în sistem, care
afectează în egală măsură persoanele asigurate și pe cele neasigurate, reducerea costului
polițelor, condiție impusă mai mult de populația neimplicată în migrație și mai puțin de migranți,
precum și promovarea unui sistem de asigurare medical mai atractiv, de mai lungă durată, prin
comularea cel puțin parțială a contribuțiilor de către alți membri ai familiei.[7, pag 56-58]
Dezastrele naturale sunt rare, dar atunci când se întampla, suplinesc cu succes potențialul
distructiv al razboaielor, facând pagube colosale atât în randul vieților omenești, cât și de ordin
material. Dezastrele naturale de asemenea reprezintă unul din factorii bine cunoscuți ai
procesului de migrație, istoria a cunoscut o mulțime de astfel de dezastre, spre exemplu ,
revarsarea Râului Galben(Huang He), China – sept.-oct. 1887, acesta este predispus revărsării,
din pricina teritoriului neted și întins aflat de o parte și de cealalta a sa. Inundatiile provocate în
1887 de Raul Galben au devastat aceasta zona, omorând între 900.000 și 2.000.000 oameni.
Inundația din acel an a reprezentat unul dintre cele mai groaznice catastrofe din istoria
cunoscută. Timp de secole, fermierii care au locuit în apropierea Raului Galben au construit
diguri pentru a reține apele umflate din cauza aluviunilor acumulate pe fundul raului. În anul
1887, au fost multe zile de ploaie torențială, care au venit de hac digurilor, provocând o
indundatie masivă. Se crede că apele Râului Galben au patruns mai ales prin digurile din
Huayankou, aproape de orasul Zhengzou din provincia Henan. Din pricina câmpiilor joase din
zonă,inundația s-a propagat foarte rapid prin tot nordul Chinei, acoperind o suprafata estimata la
80.000 kilometri pătrati și distrugând centre agricole și comerciale. În urma inundației, doua
milioane de persoane au ramas pe drumuri. Astfel, populația din această zonă era nevoită să
migreze din cauza factorilor geografici și climatici. Totuși, oamenii nu și-au pierdut speranța, o
bună parte din ei au plecat spre ași construi din nou viața .
Migrația reprezintă astăzi o problemă majoră a societății, deoarece ea este cauzată de mai
mulți factori care ne arată astfel care ne sunt lăcunele, dacă să analizăm acești factori mai
aprodundat am putea înțelege și găsi soluționarea spre a stopa migrația în masă . În cazul în care
vorbim despre migrarea populației din motive economice, ar trebuie să implimentăm reforme în
domeniul economic spre a susține populație, spre a le oferi oamenilor necesarul pentru viață , dar
desigur toate aceste eforturi nu vor avea succes dacă nu vom aborda și alte domenii ale unui stat ,
precum domeniul politic , juridic , medical ,căci nimeni nu pleacă din statul în care se simte în
siguranță, nimeni nu pleacă din statul în care salariul îi permite întreținerea personală .Pe
parcursul istoriei am observat mai detaliat care au fost de facto cauzele migrației , de exemplu ,
motivele politice , economice , religioase .
În prezent, o bună parte a populației migrează din cauza factorului religios , mai concret
din cauza luptelor care au loc pe baza religiei , căci încă din perioada antică supremație religiilor
își lăsau amprentele asupra populației, astăzi această lupta dintre religia creștin ortodoxă și
musulmană reprezintă o luptă surdă ,care nu cunoaște limite ,mii de oameni își părăsesc casele
pentru ași asigura viața, acești oameni migrează spre noi continente, spre o nouă viață . După
cum menționa A.Einstein ‘’Dacă umanitatea mai vrea să trăiască, are nevoie de un nou fel de a
gândi’’ , de aici putem deduce că religia nu ar trebuie să fie un factor primordial pentru a impune
populația în masă să migreze, cu toții suntem oameni , iar schimbarea mereu va începe de la noi .
Referințe bibliografice
1. Gael Garcia Bernal, Istoria și filosofia culturii ,Universitatea de stat din Moldova ,
Catedra de Istorie a culturii și religiilor F.E.P Tipografia Centrală ,Chișinău ,1998
2. Thomas Burns, Rome and the Barbarians: 100 BC-400 AD, John Hopkings University
Press, Baltimore, 2003Rezoluţia 56/203 din 21 decembrie 2000
135
3. Dex online 2009
4. Douglas S. Massey and J. Edward Taylor; International Migration: Prospects and Policies
in a Global Market, (2003) online edition
5. https://biblioteca.regielive.ro
6. http://www.migratie.md
Recenzent: Liliana Beniuc, master in ştiinţe politice, lector superior IRIM
STUDENT MIGRATION
Erica TAȘCA,
The American University of Moldova (AUM), student, 1st year.
ericatasca@yahoo.com
The article contains information about student migration, opportunities and threats. It also runs
about human migration, mass migration, some facts from history. The problems, types of
migration, statistics, destination countries and reasons to study abroad.
Keywords: Migration, issues, reason, destinations.
Human migration is the movement by people from one place to another with the intentions of
settling, permanently or temporarily in a new location. Mass migration refers to the migration of
large groups of people from one geographical area to another. Economists distunguish a lot of
types of migrations. Student migration is a modern types of migration. Global number of
students enrolled in education outside their country of citizenship was two million; by 2016 that
had increased to four and a half million, representing an average annual growth of almost 7
percent. Among all groups of migrants—including labor migrants, family migrants, and
refugees—international students are the fastest-growing group. Universities in many countries
take an entrepreneurial approach to higher education, and several use global strategies to attract
international students in the interest of increasing revenue. This phenomenon is known as the
globalization of international education. Secondly, several governments view international
students as valuable future skilled migrants and devise measures encouraging them to remain
after completion of their studies. Finally, students and their families recognize the labor-market
value of obtaining foreign qualifications.Between 1963 and 2006 the number of students
studying in a foreign country increased 9 times. In 2006 there were 2.7 million students studying
abroad and there are predictions that the demand for cross-border education will increase to 7.2
million by 2025. Some of the main destination countries are USA (740482 students), UK
(427686 students), France (271399 students), Australia (249588 students), Germany (206986
students), and others.
Why students migrate? Student migrate for many different reasons. The most common
reasons are: greater life opportunities, improving qualification, language skills, moving to find
work or follow a particular career path, urbanisation, higher wages, travel, safety and stability
freedom, better environment. Reasons to study abroad: It’ll look good on your CV. If you can
explore a new country at the same time as picking up the international skills to gain a decent
graduate job, then that’s pretty good going; Brush up on your language skills. Remember the
foreign language skills you picked up in school? No, me neither. Refresh them by studying
abroad; you might be surprised at how much you remember; Living in a foreign country is
completely different to a holiday. You’ll actually get to experience your place of study in the
long term, picking up local knowledge such as where sells the best coffee, what tourist traps to
136
avoid and how to get the most out of your new city. Another reason is to meet a diverse range of
people. Also we can gain life experience. You’ll learn how to organize your life and condense it
into one suitcase, handle unforeseen situations, be independent and self-sufficient.
In conclusion, I want to say that student migration is natural process which is most
reasonable to accept than ignore & negate because it can be used in the forming of high level
professions in different area of human and social activity which could build a strong economy in
different country of the world.
Bibliography:
1. https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internat
ionalmigration/articles/internationalstudentmigrationresearchupdate/august2017
2. http://www.bbc.co.uk/schools/gcsebitesize/geography/migration/migration_trends_rev2.s
html
3. https://www.researchgate.net/publication/254427737_Why_do_Students_Migrate_Where
_do_they_Migrate_to
Coordinator: Natalia COȘELEVA
TENDINŢE NAŢIONALE ŞI MONDIALE ALE TRAFICULUI DE FIINŢE

UMANE
NATIONAL AND GLOBAL TRENDS IN HUMAN TRAFFICKING
Irina GRIB
Human trafficking forces millions against their will to beg, prostitute, or work in sweatshops
for the profit of others. It is a crime against humanity that affects almost every country. Trafficking
in persons is a serious crime and a grave violation of human rights. Every year, thousands of men,
women and children fall into human trafficking . Nowadays HT has become a social issue and a
global crime and the world must join the fight to end it.
Cuvinte-cheie: trafic de ființe umane, putere, drepturile omului
Conform art.165 a Codului Penal al Republicii Moldova, traficul de fiinţe umane este
recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără
consimţământul acesteia, în scop de exploatarea sexuală comercială sau necomrcială, prin muncă
sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau condiţii similare sclaviei, de folosire în
conflicte armate sau în activităţi criminale de prelevare a organelor sau ţesuturilor, săvârşită prin:
-ameninţare cu aplicare a violenţei fizice sau psihice, inclusiv prin răpire, prin confiscare a
documentelor; -înşelăciune; -abuz de poziţie de vulnerabilitate sau putere.
Starea de criză pe care s-au trezit obligate să o suporte cu precădere ţările din spaţiul ex-
sovietic a împins societatea în faţa unor probleme practic neaşteptate, absolut noi, probleme la
care soluţiile nu sunt deloc simple. Dintre acestea traficul de fiinţe umane se remarcă nu doar
prin amploare şi ritmurile de extindere, ci şi prin consecinţele care derivă dintr-un fenomen cu
largi implicaţii ale elementelor criminale.În cazul Republicii Moldova problema se acutizează
mult peste capacităţile de care dispune ţara pentru a crea mecanismele de protejare
137
necesare.Traficul de fiinţe umane este o activitate criminală care se soldează cu urmări
dezastruoase nu numai pentru victime ci şi pentru întreaga societate. Evident, pentru
împiedicarea acestui flagel, comunitatea intrenaţională a depus eforturi considerabile,însă traficul
e fiinţe umane are la bază scheme în care sunt implicate mai mule ţări, ba chiar şi puterea politică
în unele cazuri.
Fenomenul comerţului cu oameni a apărut pentru prima oară în perioada antică şi a
cunoscut apogeul manifestării sale în epoca sclavagistă, în care vânzarea şi cumpărarea de
oameni reprezenta o relaţie economică de bază. Din păcate, comerţul cu oamenii nu a fost în
totalitate diminuat nici în zilele noastre,unde drepturile omului reprezintă pilonul societăţii. El s-
a păstrat sub nişte forme atenuante şi deghizate. Formele traficului variază, în funcţie de:
numărul persoanelor implicate, tipul de traficanţi, de victime sau de „clienţi” ori „consumatori”,
de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului şi în raport de care traficul
rămâne naţional sau se extinde peste graniţe. Din perspectiva organizării traficanţilor, traficul
îmbracă următoarele forme : Trafic ocazional(când se raportează doar la transportarea internă/
internaţională a victimelor) Traficul în bande sau grupări mici(când traficanţii sunt bine
organizaţi şi specializaţi în traficarea cetăţenilor în afara graniţelor, folosind aceleaşi rute)
Traficul internaţional ( cel mai laborios organizat, derulat de reţele periculoase şi greu de
combătut.) În dependenţă de scopul propriu-zis al traficului, deosebim mai multe tipuri de trafic:
traficul de fiinţe umane, în special al femeilor şi copiilor, cu scop de exploatare sexuală, traficul
de fiinţe umane în scop de exploatare prin sclavie, traficul de fiinţe umane, în special al copiilor
şi invalizilor, în activitatea de cerşetorie.
Cu toate că în Republica Moldova traficul de persoane atinge cel mai înalt nivel din
Europa de Est şi chiar din lume, noţiunea de trafic a apărut în legislaţia noastră abia în anul 2001,
după ce zeci de mii de persoane părăsiseră deja ţara, fiind răpite, vândute, bătute, violate sau, în
unele cazuri ucise pe teritorii străine. De cele mai multe ori, ele ajunseseră acolo ilegal, fără a
avea nici un document de identitate şi, prin urmare, fără a avea nici o protecţie socială sau
juridică atât în ţările de tranzit cât şi în ţările de destinaţie. În vederea prevenirii şi combaterii
acestui fenomen au fost adoptate o serie de documente internaţionale şi noţionale. Istoria începe
cu Acordul Internaţional pentru suprimarea comerţului cu sclavi albi, ce datează din anul 1904.
Acest document, este concentrat mai degrabă asupra protecţiei victimelor decât asupra pedepsirii
infractorilor. Din acest motiv, în anul 1910 a fost adoptată Convenţia Internaţională pentru
suprimarea traficului de sclavi albi, care obliga 13 ţări participante să pedepsească răufăcătorii.
Sub auspiciile Ligii Naţiunii s-a încheiat Convenţia pentru suprimarea traficului de femei şi copii
din 1921 şi Convenţia Internaţională pentru suprimarea traficului de femei care au atins
majoratul din 1933. Aceste patru convenţii privind traficul au fost consolidate în Convenţia
Naţiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituţiei altor
persoane din 194913 .
Document ce ţine de combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane este Convenţia
pentru reprimarea şi abolirea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituării altuia,
încheiată la 02.12.1949, obligă statele-părţi: „1. Să adopte reglementările necesare pentru
protejarea imigranţilor sau a emigranţilor, în special a femeilor şi соpiilor, atît în locurile de
sosire şi de plecare, cît şi în timpul drumului; 2. Să dea dispoziţii pentru organizarea unei
propagande corespunzătoare care să atragă atenţia asupra pericolului acestui gen de trafic; 13 13
3. Să ia măsuri corespunzătoare ca să exercite o supraveghere în gări, aeroporturi, porturi
maritime, în cursul călătoriei şi în locurile publice, în vederea împiedicării traficului internaţional
cu oameni în scopul prostituţiei; 4. Să ia măsuri corespunzătoare, pentru ca autorităţile
competente să fie prevenite de sosirea persoanelor care par vinovate, complice sau victime ale
acestui trafic” (art.17 din Convenţie). O altă serie de convenţii adoptate de ONU cu privire la
prevenirea şi combaterea traficului de persoane sunt : Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate( 15 noiembrie 2000, New York) ,Convenţia asupra
eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei( 18 Decembrie 1979, New York ) ,
Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului( 20 noiembrie 1989, New York )
138
Protocol facultativ la convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituţia copiilor şi pornografia infantilă (25 mai 2000, New York) ş.a.
Republica Moldova de asemenea a ratificat mai multe acte internationale, cu referire la
traficul de fiinte umane, printre care: Convenţia ONU împotriva criminalităţii organizate
transnaţionale, Protocolul Privind Prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în
special al femeilor şi copiilor(2000), Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile
copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă (2000),
Iar în legislaţia naţională a fost adoptată Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de
fiinţe umane nr.241-XVI din 20 octombrie 2005, consecutiv, în anul 2006 a fost creat
Regulamentul-cadru de organiyare şi funcţionare a centrelelor de protecţie şi asistenţă a
victimelor traficului de fiinţe umane. Dat fiind faptul că în Republica Moldova există problema
traficului, guvernul a creat Comitetul Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane
(„Comitetul Naţional Antitrafic”), care constă din reprezentanţii diferitor ministere şi care se
convoacă în şedinţe lunare în diferite regiuni ale Moldovei. Membrii comunităţii internaţionale şi
ONG-urile au statut de observatori şi monitorizează progresul comitetului la implementarea
actualului Plan Naţional de Acţiuni ăentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane („ Planul
Naţional de Acţiuni Antitrafic”). Planul nu este în sine un act legislativ, astfel încât nu trebuie
perceput ca lege aplicabilă. Planul stabileşte măsurile pe care trebuie să le ia guvernul
moldovean pentru a preveni incidenţa traficului, pentru a pedepsi traficanţii, pentru a proteja
victimele traficate şi pentru a coopera cu alte state, în vederea unei combateri mai eficiente a
fenomenului în general.
În pofida acestor fapte, Republica Moldova continuă să se numere printre ţările cele mai
exploatate, pentru prostituţie, muncă forţată şi trafic de organe.Dupa declarare Independenţei la
27 august 1991, cca 800 de mii de persoane au emigrat pentru căutarea unor condiţii mai bune de
trai, traficanţii se folosesc de această emigrare masivă, iar datele oficiale indică cifra de 60 de
mii de persoane, victime a traficului de fiinte. Consider ca aceasta se datorează lipsei de
informare a cetăţenilor despre ce este TFU şi cum poate fi prevenit, de asemenea statul duce o
politică distantă faţă de problemele directe cu care se confruntă cetăţenii. Este necesar să se
întreprindă un şir de măsuri: toţi cetăţenii RM trebuie informaţi cu privire la dreptul de acces la
reprezentanţii diplomatici şi consulari ai RM peste hotare, iar aceştia, la rândul lor, să fie
pregătiţi pentru a acorda asistenţă persoanelor traficate, Statul trebuie să interzică publicarea
anunţurilor publici-tare ale agenţiilor şi firmelor ce nu deţin licenţa corespunzătoare, Mass-media
trebuie să joace un rol primordial în informarea societăţii despre traficul de fiinţe umane,
Organizaţiile competente din iniţiativa guvernului trebuie să asigure publicarea broşurilor,
studiilor şi a altor materiale cu privire la TFU.
Aşadar, traficul de fiinţe umane este o încălcare gravă a drepturilor omului declarate în
Convenţiile Internaţionale, ţara noastră fiind şi ea grav atinsă de 62 fenomenul dat. Din păcate,
cele mai afectate în acest impact sunt femeile – mai ales femeile tinere, care constituie o
categorie vulnerabilă în faşa crizei economice. Problema constă în faptul că traficul de fiinţe
umane nu ţine cont de vârstă, gen sau hotare, căci acest fenomen afectează nu doar ţările
dezvoltate dar şi ţările care sunt în curs de dezvoltare. Fenomenul traficului de fiinţe umane se va
anihila în condiţiile în care indicii de dezvoltare economică a statului nostru vor creşte, însă în
asemenea condiţii (ţinând cont de dezvoltarea fenomenului la nivel mondial) Moldova ca şi alte
state se poate transforma din stat exportator de persoane în stat de destinaţie. Aşadar, sistemul de
protecţie şi asistenţă orientat spre problema Traficului de fiinţe Umane, trebuie să fie perfectat,
dezvoltat şi extins, deoarece în societatea contemporană obiectivul de bază este respectarea
drepturilor omului.
1. Codul penal al R.Moldova din 18 aprilie 2002

2. Legea R.Moldova nr. 473-XIV din 25.06.99
139
3. Protocolul pentru Prevenirea, Suprimarea şi Pedepsirea Traficului de persoane, în special a
Femeilor şi Copiilor, Supliment al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Crimei
Organizate Transnaţionale, ONU 2000
4. Convenţia „Cu privire la drepturile copilului” din 20 noiembrie 1989 (New York)
5. Gheorghită Mateuţ, Trafilul de fiinţe umane: infractor, victimă, infracţiune, Asociaţia
Alternative Sociale, Iaşi, 2006.
6. Gh.Gladchi, V.Cuşnir, A.Clefos, A.Andronache, A.Spoială, R.Condrat „Cercetarea
infracţiunilor de trafic de fiinţe umane de către organele afacerilor interne” Academia M.A.I.
„Ştefan cel Mare”, 2004
7. Revista „Anti-trafic magazin”, nr.1, 2001,editat de Centrul de prevenire a traficului de femei
8. Gheorghe Botnaru, Valeriu Bujor, Caracterizarea criminologică şi juridico-penală a traficului
de fiinţe umane, Chişinău, 2008, pag. 159.
Recenzent: Bencheci Diana, doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar
Manipulation: instances of Moldovan political reality.
Petru ZLOI
American University of Moldova, Faculty of International Relations, 1st year student.
The article examines political manipulation in modern Moldova, answering the following
questions: Why do politicians manipulate people, and how do they do it? What are the negative
effects of electoral manipulation? Moreover, I will provide examples that will help you realize
the urgency of the problem.
Keywords: Political manipulation, elections.
We live in a world in which people receive many spiritual and material gains from politics.
There is not a single government in our modern world that is not inclined to receive political
power, authority and social order as quickly as possible. One of the most attractive ways to
achieve it is through political manipulation which is used not only by totalitarian regimes, but
those which are based on freedom in all fields of society. Their main differences are the methods
which politicians use.
Political manipulation is a latent management of the people political consciousness and
behavior, in order to force them to act or not to act in the interests of the manipulator. In fact,
supporters of Nikola Machiavelli believe that politics is the art of manipulating people.
There are important characteristics of any manipulation, for example: closeness, illusion,
invisible mechanism, psychological influence, in order to form certain beliefs and preferences. If
the manipulation object believes that everything that happens is natural, the success of
manipulation is guaranteed.
All tools of political manipulation are based on the creation and introduction of social
myths into the society consciousness. The goal of political manipulation is obtaining,
implementation and maintenance of power. Erich Fromm claimed: “political manipulation
denies a person ability to make a complete picture of the world, replaces it with an abstract
mosaic of related facts”.
One of the most useful tools for politicians or other public figures is the mass-media
mainly because it has a high impact on people. Politicians can without any remorse, publish false
news in order to manipulate the younger generation of the country. As a rule, it is always
detrimental to the political culture of the country and it reduces the chances of resolving political
crises.
140
Political manipulation can be done in several ways:
• False and negative campaigning against political opponents;
• Scandals and false accusations against opponents;
Often, scandals and false accusations against public figures leads to the allocation of attention
that makes you forget that news could be fake.
• attracting individuals who are guarantors of politicians;
For effective political manipulation, politicians attract public figures who have significant
authority among people. The candidate should constantly satisfy his voters that is why
sometimes they invite sportsmen and well-known artists as attributes of their campaign. As a
result, the attention of people can be easily distracted from actually important issues. People
often believe in the words said by authorities only because he/she has a high social status and is a
media personality.
• Substitution of the results of political and social polls;
Political figures can provide with the false results of political and social polls in order to
attract more supporters. The distribution of this data will mislead people and they can mistakenly
support liars.
More countries today call themselves democratic than ever before in history, but the
elections they hold are often marred by electoral manipulation. Electoral manipulation – the set
of practices that includes, among other things, stuffing ballot boxes, buying votes, and
intimidating voters or candidates – violates basic political freedoms, undermines the function of
elections as mechanisms of accountability, destroys confidence in electoral and democratic
institutions, and can lead to social strife, to list only a few of its damaging effects. And electoral
manipulation is widespread: about one in four country-level executive elections in the past two
decades were substantially manipulated.
Negative latent elements of electoral technologies
• Candidates may bribe various groups of voters, primarily pensioners, by offering them products
and services with discounts, either at reduced prices or free of charge. Candidates spend tea-
drinking, lunches for pensioners, charitable actions, free legal consultations, hot telephone lines.
All these methods attract the sympathy of the elderly as the most active group of the electorate.
• Word manipulative role
American political scientist Harold Lasswell is the founder of the scientific direction, devoted to
the role of the word in propaganda. He studied the methods of selection words to transfer the
right meaning and developed the system of creating political myths. In addition, Adolf Hitler in
his book “My Struggle” said: “…only the magical power of the spoken word change history”.
For example, introducing a free market, international terrorism, protecting human rights – all
these phrases force a person to judge not the events, but the names themselves.
• “Labeling” is also the element of language manipulation. This method allows to discredit a
person or an idea, for example, to present a patriot as “fascist”. The labeling is based on
stereotypes in the mass consciousness.
• Corrupt facts in the media during electoral campaign
Politicians use manipulation to win, as a final push to bring their vote totals past the post.
A similar logic underlies indirect effects of the electoral kind. The actions of potential
voters, party activists, donors, opposition party leaders, regional governors and notables, wealthy
individuals and businessmen, labor unions, business organizations, and other organized groups
(including ethnic and religious groups) can importantly influence not only the ability to govern,
as in the case of non-electoral indirect effects just discussed, but they can also shape electoral
outcomes. [1]
For instance, in 2016, on the eve of the first round of the presidential elections,
metropolitan bishop Vladimir called on church members to cast their votes for Igor Dodon, the
pro-Russian leader of the Party of Socialists of the Republic of Moldova. In accordance with
National Bureau of Statistics in 2014 in the Republic of Moldova were 90.13% or 2 528 152
Orthodox people. [2] A group of Moldovan clergy of the same church, headed by bishop
141
Marchel, later called on citizens to vote for Igor Dodon in the November election runoff, stating
that the Socialist candidate supported the Orthodox Church, while his competitor Maia Sandu
would fight against it. Therefore, Dodon would have struggled more to connect with Russian-
speaking Moldovans and religious rural voters. In fact, having the Church in his corner. [3]
How leaders interpret the world around them and succeed in manipulating their internal
and external contexts to their advantage often poses a puzzle. Despite the tendency of hindsight
to judge that a situation was “just right” for a leader to get what he wanted, careful scrutiny often
shows that success was in fact unlikely. [4]
The Moldavian presidential election of 2016 is a great and recent example of this puzzle.
Returning to the theme of the last presidential elections in the Republic of Moldova, we
can conclude that without the covert support from Vladimir Plahotniuc - an oligarch and leader
of the biggest pro-European party in the ruling coalition, Igor Dodon - the leader of the pro-
Russian socialists and current President of the Republic of Moldova, would have found it
difficult to get his message across. After all, it is Plahotniuc who controls more than half of the
Moldovan media market, including the rebroadcasting rights of the leading Russian news
channel, which promoted Dodon as the Kremlin’s favorite. Dodon’s ties with Plahotniuc go
back to when Dodon was the Minister of Economy (2006-2009) and Plahotniuc was laying the
foundation for his business empire, including by privatizing government-owned real estate. After
Plahotniuc switched sides in 2009 when pro-EU parties came to power, Dodon stayed in
opposition, but soon defected from the Communists and took over the Party of Socialists. He has
been in opposition for the last seven years, but has nonetheless cooperated with the Plahotniuc-
backed government on a number of crucial occasions. Most notably, in 2012, he helped to
provide the necessary votes in the parliament to elect the President Nicolae Timofti, thus
maintaining the pro-European parties in power. Despite this cooperation, during the 2016
campaign, Dodon not only absolved himself of any responsibility for electing Timofti, but also
was instrumental in channeling the anti-government corruption sentiment to cast a shadow on
Sandu even though she was not connected to a major bank fraud case known as the billion dollar
scandal. As Sandu was running on an integrity platform, these allegations caused significant
damage. Lacking the traditional media access enjoyed by Dodon, Sandu’s camp failed to respond
to these and other allegations effectively, making the damage irreparable. Furthermore,
manipulating messages on the "invasion of immigrants", close of schools, union with Romania
or legalization of same-sex marriages are promoted intensively by media institutions affiliated to
Igor Dodon. For example, full pages of newspaper “Socialistii”, published in Russian are
covered with electoral false information. A headline in a recent edition of the newspaper says
that "Voronin hinted that Maia Sandu has a non-traditional sexual orientation», in other, refugee
problem being addressed - "The scandal is getting worse." Also, the media affiliated to PSRM
made public a video in which some Syrian students from the University of Medicine and
Pharmacy "Nicolae Testemitanu" declare their support for Maia Sandu and say that they would
like that many Syrians come to Moldova. [5]
The electoral processes are not only occasions for deciding who is to hold office, but also
processes through which parties might shape public information with the potential to influence
the subsequent behavior of social and political actors. In this context, electoral manipulation
emerges as an instrument of political control. [6, p.30]
To draw the conclusion, I can say that Political manipulation is a difficult process which
significantly change social and cultural lives. Nowadays there are as many ways of political
manipulation as many factors which it triggers. Moreover, political manipulation is an effort to
"structure a group choice situation in a manner that maximizes the chances of a favorable
outcome or minimizes the chances of an unfavorable one" but we are as persons should keep our
rationality and always struggle in finding truth which are so important and valuable in modern
world.
References
1. Beleaeva А. (2016) Political manipulation in election campaigning
142
2. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Moldova "ȘTIRILE, PUBLIKA.MD - AICI SUNT (4
November 2016). "Moldovan clerics get involved in electioneering, make SCANDALOUS
assertions"
4. Zahariadis, N. (2005) Essence of Political Manipulation: Emotion, Institutions, & Greek Foreign
Policy.
5. Mihai Popșoi. (2016) Why Did a Pro-Russian Candidate Win the Presidency in Moldova?
6. Simpser, A. (2013) Why Governments and Parties Manipulate Elections: Theory, Practice, and
Implications. Cambridge University Press.
Coordinator: Diana Bencheci, PhD in Political Science, Associate professor

GEORGIA
Vasil GAGNIASHVILI
Euroregional Teaching University of Georgia, student, the Faculty of Social Sciences
Georgia is the leading country in the Caucasus region in terms of reforms, economic
development and progressive democratic institutions. The priority of the country is to pass the
path of Euro-Atlantic integration and offer investors a favorable environment for doing business,
and to establish relationships with the subjects beyond the borders.
Georgia is geographically located at the crossroads of Europe and Asia and is the
shortest transport route between the two regions. The unique and strategic location of the
country allows for the use of growing trade flows between the European, Caspian, Central, and
East Asian countries. One of the lowest and easy-to-manage tax regimes in Georgia, political
stability, improved business climate with low operating costs and the business-oriented
government is creating an attractive environment for investments across the country.
Keywords: European Union, Georgia
After signing the Deep and Comprehensive Free Trade Area Agreement with the
European Union, Georgia is actively pursuing its efforts to move towards EU integration.
Over the last two years, Georgia has experienced significant economic progress.
According to the World Bank forecasts, the annual GDP indicator will increase by 5% over the
next few years, creating a prospect of Georgia as one of the fastest-growing economies in the
world.
The agreement on the Deep and Comprehensive Free Trade Area Agreement between
Georgia and the European Union allows Georgia to conduct part of the EU market (which
includes 500 million people), and with the free trade agreement with Turkey and other
neighboring countries and CIS countries, Ada Jens offers access to the EU market. In addition,
Georgia has signed GSP (preferential trade agreement) trade agreements with the United States,
Japan, Canada, Switzerland and Norway.
The number of direct foreign investments is also increasing in Georgia. At the same time,
the production, which contributes more than 17% of GDP, represents an important driving force
for economic development of the country. In fact, in the last five years production has grown an
average annual 19% growth. In 2014, agriculture sector grew by almost 10% and industrial
products - by about 7%. As for the transport and communications sector, it has increased by 13%
since 2009 and accounts for almost 11% of GDP.
143
Doing Business in Georgia
Georgia is consistently ranked as the TOP performer in country policy and institutional
assessments (CPIA) complied by international financial institutions (WB, ADB, ETC.)
 Standard & Poor’s: BB- Stable (Affirmed in May 2014)
 Moody’s: Ba3 Positive (Affirmed in August 2014)
 Fitch Rating: BB- Positive (Affirmed in October 2014)
 The Heritage Foundation ranked Georgia the 22nd among 178 countries Economic
Freedom Ranking
Corruption Free
According to the Transparency International Global Corruption Barometer Georgia is
perceived as a corruption free destination.
Best Place to Start a Business
Georgia is in top 15 best Doing Business Destinations according to World Bank.
Reasonable Tax Policy
According to 2009 Tax Misery & Reform Index, released by Forbes Business &
Financial News, Georgia is the fourth least tax burden country after Qatar, UAE and Hong Kong.
Strategic location
Located at the crossroads of Europe, Central Asia, Middle East and Africa Georgia is a
key link in the shortest transit route between Western Europe and Central Asia for transportation
of oil and gas as well as dry cargo.
Stable macroeconomic environment
In recent years, Georgian GDP has growth tendency.
Liberal and free market oriented economic policy
The Government of Georgia implemented reforms in tariff policy as well as in technical
regulations sphere. As a result, Georgia has one of the most liberal foreign trade policies in the
world, which implies the facilitated foreign trade regimes and customs procedures, low import
tariffs and minimal non-tariff regulations.
Developed infrastructure
One of the top priorities for the Government of Georgia is coordinated functioning of
transport fields, modernization-construction of transport infrastructure in accordance with
international standards. The Government of Georgia is being implementing important
infrastructure projects, which shall facilitate new cargo volumes through Georgia and increase
effectiveness of functioning of transport systems.
Enhanced Economic Prospects
Signing of the Association Agreement with European Union will encourage
improvements in the rule of law and in effective governance, as well as further moves towards a
well-functioning market economy through the removal of tariff and non-tariff barriers.
Key Economic Sectorial Overview
Industrial Manufacturing and Processing
Georgia provides significant investment opportunities in manufacturing sector, which has
attracted more than USD 0.5 billion foreign direct investments since 2010 – 2014*. New
opportunities are expected to be grasped by Greenfield investments in export oriented
manufacturing sectors, for which access to the European market would be attractive. The share
of industry sector in Georgia’s GDP is 17.1% in 2014*.
There are significant business opportunities in processing of the primary agricultural
goods into a higher value added products and supplying equipment and services (greenhouses,
storage, deep-freeze facilities, packaging, etc.). Georgian agriculture offers foreign businesses
the opportunity to invest in areas of unmet market demand, significant cost efficiencies and
strong profit potential.
Tourism and Retail Sector
Tourism is another field, which witnessed significant growth in recent years and is
considered to be an important driver of economic development and the creator of jobs as well as
144
generator of revenues. The industry offers a wide diversification in terms of its sub-industries:
summer sea resorts, four season mountain resorts (including skiing), spa-wellness, gaming and
more. In fact From 2003 year to 2014 the number of international visitors to Georgia has
increased from 300 thousand to 5,5 million.
According to Hotel Market Report, prepared by Colliers International, the highest
average occupancy rates in Tbilisi are in international midscale brand hotels 75% and in
international upscale brand hotels 74%. In addition, the ADR (Average Daily Rate) for
International upscale hotels is - 203 USD.
With 17.4% of National GDP in 2014, trade is one of the largest economic sectors in
Georgia. Annual per capita retail expenditure has doubled over the past decade. More than 9%
out of total international visitors visited Georgia for shopping purposes in 2013 year.
Energy Sector
Energy sector is attractive from the perspective of both existing natural resources and
developing infrastructure, as the country possesses huge hydro resources and offers untapped
potential for investment. For the last years, Georgian has become net exporter of electricity and
currently utilizes only 18% of its vast hydro resources. Georgian power grid is connected to the
grids of all of neighboring countries, which are faced with either a structural power deficit or
expensive power generation. From 2010 to 2014* Georgian energy sector has attracted almost
USD 750 mln.
Transport and Logistics
Georgia is in a highly strategic location: It serves as an entry gate to the Caucasus and
Central Asia as well as a stepping stone to the region. The country is the shortest route between
the Black Sea and the Caspian Sea region. Construction of Baku-Tbilisi-Kars new railway line is
on the final stage and it will further advance trade of goods in the whole region. The government
is investing heavily in the development of road infrastructure-highways as well as local roads. At
this stage, the government has negotiations with potential investors to build a new deep sea port
in Anaklia on Black sea, with an ability to receive vessels of at least 6,500 TEU capacity. The
new port will bring Georgia's logistical capabilities to a new level. Therefore, Georgia wants and
can be the best place for regional offices, regional stocks, and a part of various value chains.
Area: 69,700 sq. km

Population(2015) 4.5mln
Life expectancy: 76 years
Official language: Georgian
Literacy: 99.7%
Capital: Tbilisi
Currency (code) Lari (GEL)
GDP (2014*) US $ 16.5 b.
GDP real growth rate (2014*) 4.7%
GDP per capita (2014*) USD 3 680.8
FDI Inflows (2014*) USD $1 272.5 mln
Unemployment Rate 2013 14.6%
External Trade Turnover Growth in 2014 5%
Conclusion
The existence of such potential of Georgia's economic growth has led to the Prime
Minister's initiative, implemented by the Ministry of Economy and Sustainable Development and
Agriculture for two years already within the framework of the program "Produce Georgia",
which is directed towards development and promotion.
It should be noted that according to the data of April 2017, 246 projects are supported by
145
the program "Produce Georgia", with total investment of more than 565 000 000 GEL and totally
11,000 people will be employed.
Bibliography:
1. Avtandil Lapachi, Ivane Okromchedlishvili, Shalva Kereselidze: The essence and
consequences of the state program "Produce in Georgia" in the development of the country;
Proceedings of the International Scientific-Practical Conference ”Scientific Issues of the
Modernity” at Euroregional Teaching University, Georgia, 2017
2. http://qartuli.ge/
3. http://www.economy.ge/
4. http://www.moa.gov.ge/
EFECTELE IMPORTULUI ȘI EXPORTULUI ASUPRA ECONOMIEI REPUBLICII

MOLDOVA
THE EFFECTS OF IMPORT AND EXPORT ON THE ECONOMY OF THE REPUBLIC

OF MOLDOVA
Verdeș Alexandru
Universitatea de Stat din Moldova, student, anul I
valex0745@gmail.com
The national economy could not grow or diversify without the state integrating into the global
economic circuit. Export is thus the main lever by which any state falls within the world circuit,
representing the transportation of goods, services and capital abroad for the purpose of their
realization on foreign markets. Exports appear as a result of the world labor division, and export
income strongly influences macroeconomic and microeconomic indicators.
Keywords: export, transportation, import, Republic of Moldova, economy
De foarte multe ori, producţia internă nu satisface nevoile populaţiei, ori este insuficientă,
ori calitatea nu este cea aşteptată. În acest caz, orice stat recurge la importul producţiei pentru a
rezolva aceste probleme. Astfel, importul reprezintă operaţiunea comercială de cumpărare din
străinatate a unor bunuri materiale şi/sau servicii contra unei cantităţi de monedă convenită,
implicînd trecerea de către acestea a frontierei vamale a importatorului. Importul poate fi:
- direct sau indirect;
- de bunuri materiale şi/sau de servicii;
- propriu-zis sau de completare;
- temporar sau permanent;
- cu plata imediată sau cu plata amînată.
Numai în perioada ianuarie-mai a acestui an, republica moldova a importat produse în valoare de
aproape 2 miliarde de dolari sua.
Exportul fiind pîrghia principală prin care oricare stat se încadrează în circuitul mondial,
reprezentînd transportarea peste hotarele ţării a mărfurilor, serviciilor şi capitalului în scopul
realizării lor pe pieţele de desfacere străine. Exportul apare ca rezultat al diviziunii mondiale a
muncii, iar venitul din exporturi influenţează categoric indicatorii macroeconomici şi
microeconomici.
146
Produsele moldoveneşti cuceresc tot mai mult pieţele internaţionale. Potrivit datelor
prezentate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, anul trecut, exportul de fructe,
legume şi cereale a depăşit un miliard de dolari.
Ţara noastră a vândut în peste 16 ţări aproape 180 de mii de tone de mere. Cu 30 la sută a crescut
exportul de prune, care a ajuns la peste 50 de mii de tone. Au fost mai mari şi vânzările de prune
uscate, care au ajuns la 9 mii de tone, cu trei tone mai mult decât anul trecut.
De asemenea, Moldova a exportat peste 30 de mii tone de struguri. În premieră, au fost vândute
peste hotare şi 2 mii tone de pomușoare, cum ar fi coacăza, murele şi afinele.
În ce priveşte exportul de nuci, cantitatea de miez a rămas aceeaşi ca anul trecut, de 14
mii de tone, iar vânzările de nuci în coajă au constituit peste 1800 de tone.
Tot anul trecut, producătorii moldoveni au comercializat mai multă ceapă, roşii, castraveţi şi
conopidă. Pentru prima dată, ţara noastră a exportat aproape 800 tone de varză chinezească, peste
600 tone de morcov, 50 de tone de ardei gras şi 20 tone de usturoi.
Anul trecut a crescut şi exportul de cereale şi culturi tehnice. De exemplu, volumul
vânzărilor de rapiță s-a majorat de la 52 de mii de tone până la 76 de mii. Cantitatea de floarea
soarelui vândută în străinătate în 2017 a fost de aproape 450 de mii de tone.
Reprezentanţii ANSA susţin că toate fructele, legumele şi cerealele exportate de ţara noastră sunt
verificate înainte de a ajunge la frontieră.
În ce priveşte merele moldoveneşti returnate din Rusia, pentru că ar avea larve de molii,
inspectorii ANSA s-au adresat la specialiştii din Institutului de Genetică. Ei au efectuat un studiu
şi au ajuns la concluzia că aceşti paraziţi nu supraveţuiesc în frigider.[1].
În a doua jumătate a lunii august larvele se hrănesc până la faza de nimfă şi pleacă la
hibernare, la sfârşitul lunii septembrie aceste larve în fructe nu sunt. Până în decembrie aşa timp
lung la temperaturile scăzute nu pot fi larve vii", a spus expert Institutul de Genetică, Vasile
Voineac.[2].
Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2017*
Biroul Naţional de Statistică informează că exporturile de mărfuri realizate în luna februarie
2017 s-au cifrat la 176,6 mil. dolari SUA, cu 26,5% mai mult față de luna precedentă și cu 27,5%
mai mult - comparativ cu luna februarie 2016.
Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri
În ianuarie-februarie 2017 exporturile de mărfuri au totalizat 316,2 mil. dolari SUA,

volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din 2016 cu 23,9%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 204,7 mil. dolari SUA (64,7% din total exporturi),
fiind în creștere cu 31,3% față de ianuarie-februarie 2016, care a contribuit la majorarea pe total
exporturi cu 19,1%.
Reexporturile de mărfuri străine au însumat 111,5 mil. dolari SUA (35,3% din total
exporturi), majorându-se cu 12,2% comparativ cu ianuarie-februarie 2016. Reexporturile de
147
mărfuri după prelucrare au deținut 23,9% din total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice,
care nu au suferit transformări esențiale – 11,4%.
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat 209,3 mil.
dolari SUA (cu 24,7% mai mult față de ianuarie-februarie 2016), deținând o cotă de 66,2% în
total exporturi (65,8% – în ianuarie-februarie 2016).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 19,3% (18,9% - în ianuarie-
februarie 2016), ce corespunde unei valori de 61,1 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către
aceste țări s-au majorat cu 26,5%,comparativ cu ianuarie-februarie 2016.
Evoluția lunară a importurilor de mărfuri
În ianuarie-februarie 2017 importurile de mărfuri au totalizat 599,5 mil. dolari

SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2016 cu 21,3%.
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 273,4 mil. dolari SUA
(cu 25,8% mai mult față de ianuarie-februarie 2016), deținând o pondere de 45,6% în total
importuri (44,0% - în ianuarie-februarie 2016).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 167,5 mil. dolari
SUA (cu 8,4% mai mult decât în ianuarie-februarie 2016), care echivalează cu o cotă de 27,9%
în total importuri (31,3% – în ianuarie-februarie 2016).
Structura importurilor de mărfuri pe grupe de țări
Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-februarie 2017, comparativ cu perioada similară

din anul 2016 relevă creșteri la importurile din România (+59,7), China (+32,8%), Statele Unite
ale Americii (de 2,5 ori), Ucraina (+20,6%), Germania (+21,7%), Belarus (+47,1%), Italia
148
(+14,6%), Franța (+49,1%), Turcia (+10,6%), Ungaria (+50,6%), Vietnam (de 3,2 ori),
Republica Cehă (+32,8%), Elveţia (de 1,8 ori), Slovacia (+69,1%), Macedonia (de 7,9 ori),
Polonia (+5,4%), Olanda (+23,6%), Belgia (+28,8%), Coreea de Sud (+47,6%), Bulgaria
(+13,5%) și Taiwan (+49,6%), care au favorizat majorarea pe total importuri cu 22,1% [3].
Vorbind despre acțiuni prioritare în vederea facilitării comerțului cu UE, Octavian
Calmîc a specificat că până la finele semestrului I al anului curent, specialiștii din cadrul
Ministerului Economiei, în comun cu colegii din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare,
urmează să facă o amplă analiză pe categoriile de produse care fac obiectul concesiilor tarifare,
ținând seama de caracteristicile comerțului cu aceste produse, de sensibilitățile specifice ale
acestor produse și de evoluția politicii agricole a ambelor părți. ”Ulterior, Republica Moldova și
UE vor examina, în cadrul Comitetului de asociere reunit în configurația comerț, posibilitățile de
a-și acorda reciproc concesii suplimentare, în vederea îmbunătățirii liberalizării schimburilor
comerciale cu produse agricole, în special cele care fac obiectul contingentelor tarifare. O atenție
deosebită urmează a fi acordată produselor de origine animalieră, care în prezent nu sunt eligibile
la export, dar ar reprezenta un potențial de creștere a exporturilor de până la 15%”, a specificat
Octavian Calmîc.[4]
Eficienţa comerţului exterior al Republicii Moldova poate fi sporită prin realizarea
următoarelor măsuri:
- reducerea costurilor de producţie a bunurilor destinate exportului;
- creşterea gradului de prelucrare şi a calităţii produselor care fac obiectul exporturilor;
- sporirea capacităţii concurenţiale a economiei naţionale;
- creşterea substanţială a productivităţii muncii pe baza modernizării şi retehnologizării bazei
tehnico-materiale de producţie;
- reducerea importurilor de mărfuri prin organizarea fabricării lor la întreprinderi autohtone
pentru care există resurse materiale şi forţă de muncă;
- sporirea nivelului de specializare a producţiei şi adaptarea modului de prezentare a mărfurilor
destinate exportului la nivelul cerinţelor pieţei mondiale ş.a.
Republica Moldova la fel ca alte state, este cointeresată de extinderea
comerţului exterior.Obiectivul ţării este de a-şi găsi locul în diviziunea internaţionlă a muncii
şi a deveniun participant real al Pieţei Mondiale. Interesul RM faţă de comerţul
exterior esteevident, reeşind din rolul pe care îl are acesta în economia naţională.
În concluzie aș putea spune că pentru o economie bună a exporturilor e nevoie de
elaborarea şi punerea în aplicare a unui program de încurajare a exporturilor, fără care este
imposibil de a depăşi actuala criză financiară şi economică şi a reduce soldul negativ atât de
pronunţat în prezent al balanţei comerciale. Nucleul unui astfel de program trebuie să-1
constituie restructurarea, respecializarea şi retehnologizarea în ansamblu. Ramurile, cu a căror
produse republica poate ieşi pe pieţele externe, trebuie modernizate prin sprijinul financiar al
statului şi al investitorilor străini. În lumea contemporană pieţele externe de desfacere pot deveni
accesibile mărfurilor moldoveneşti doar prin intervenţia masivă a statului şi nu numai a agenţilor
economici privaţi.
1. Exportul din Republica Moldova, https://www.publika.md/exportul-din-republica-moldova-a-

crescut-considerabil-in-anul-2017-ce-spun-reprezentantii-ansa_2996290.html (accesat la
26.04.18)
2. “ Vasile Voiniceac ” http://igfpp.asm.md/Proiecte (accesat la 28.04.18)
3. Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova “
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5590 (accesat la 28.04.18)
4. Ministerul Economiei și Infrastructurii, http://mei.gov.md/ro/content/2016-exporturile-republicii-
moldova-catre-tarile-uniunii-europene-au-detinut-o-cota-de-peste (accesat la 28.04.18)
149
5. Comerţul exterior al Republicii Moldova: realizări şi probleme
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8.Comertul%20exterior%20al%20RM.pdf
(accesat la 28.04.18)
6. Generalități privind exportul “ http://www.miepo.md/export/informatie (accesat la 26.04.18)
Recenzent: Marcel BENCHECI, doctor în politologie
NECESITATEA INTERVENȚIEI STATULUI ÎN REALIZAREA

PROTECȚIEI TINERILOR ANTREPRENORI ÎN CADRUL
CONCURENȚEI ECONOMICE
THE NEED FOR STATE INTERVENTION IN THE ENFORCEMENT OF
PROTECTION OF YOUNG ENTREPRENEURS IN THE ECONOMIC
COMPETITION
POSLAVSCHI Valeria
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Științe Economice, studentă, anul I
poslavschiv@gmail.com
The research undertaken in the paper is based on a dominant point in economic theory,
according to which competition has become an intricate component of the market economy,
based on the principle of maximizing profit and attracting clients. However, all these are
coordinated by the competition policy which provides for certain restrictions in order not to
evolve the abuse of a dominant position on the economic market.
Keywords: competition policy, economic market, competitive balance, antitrust laws
În economia de piaţa, intervenţia statului este ilustrată de politica sa în domeniul protecţiei

concurenţei, în vederea atenuării carenţelor pieţei într-un mediu economic caracterizat a fi
imperfect.
Numai din punct de vedere teoretic – în condiţii de concurenţă perfectă – echilibrul
concurenţial garantează că fiecare producător de bunuri îşi dezvoltă producţia până în punctul
unde preţul este egal cu costul marginal, rezultând un avantaj marginal social ce va fi egal cu
costul marginal social, iar orice altă alocare a resurselor nu poate îmbunătăţi situaţia
consumatorilor.[1, p. 330]
Dacă o ramură se caracterizează prin concurenţă imperfectă, fiecare firmă poate dispune în
acest caz de o anumită putere de monopol.
Cele mai importante forme ale concurenţei imperfecte sunt: concurenţa monopolistă,
oligopolul şi monopolul pur.
Politica statului în domeniul concurenţei este strâns legată de nivelul de dezvoltare al
economiei şi acţionează în concordanţă cu politica industrială promovată de ţara respectivă.
În vederea menţinerii unui mediu concurenţial adecvat, implicarea statului constituie un
domeniu marcat de controverse economice şi politice. Opiniile specialiştilor sunt diverse:
 unii susţin că nu este oportun ca statul să se implice în lupta împotriva monopolurilor
pentru că aceste eforturi sunt zadarnice;
 alţii merg pe ideea că implicarea statului ar fi necesară din cel puţin două puncte de
vedere şi anume:
 costul social al puterii de monopol;
150
 necesitatea arbitrării conflictului între morala managerială (care are ca scop final profitul)
şi morala publică (care urmăreşte minimizarea costului social şi maximizarea avantajelor pentru
societate în ansamblul său).
În vederea justificării necesităţii intervenţiei statului de contracarare a activităţii
structurilor economice de tip monopolist, economiştii motivează ineficienţa monopolurilor în
repartizarea resurselor în economie. Pentru obţinerea şi menţinerea poziţiei, monopolul consumă
foarte multe resurse. Oligopolurile[3], de exemplu, sunt tentate să efectueze cheltuieli excesive
de publicitate nu pentru a oferi consumatorilor o cât mai bună informare ci, mai ales, pentru a
atinge un dublu obiectiv:
 a face dificilă intrarea noilor firme în ramura respectivă;
 sporirea costului menţinerii în ramură pentru un alt concurent.
Astfel de structuri economice generează risipă de resurse pentru societate şi datorită
faptului că se orientează către anumite practici cum sunt:
 folosirea unor resurse în scopul influenţării guvernelor pentru obţinerea deciziilor
favorabile care să le întărească poziţia lor economică. Firmele mari sunt capabile să exercite o
puternică presiune politică pentru obţinerea unor profituri considerabile;
 întreţinerea în mod deliberat a unor capacităţi de producţie excedentare pentru a putea fi
folosite în scopul contracarării intenţiei unor noi firme de a intra în ramură.
O abordare pragmatică exclude conferirea unei valori de postulat enunţului că însăşi
existenţa monopolului este dăunătoare interesului general şi ţine cont de faptul că un monopol
are posibilitatea de a reduce costurile de producţie datorită economiilor de scară, ajungându-se la
o compensare a costului social al existenţei monopolului cu economiile de costuri înregistrate de
acesta.
În aceste condiţii trebuie reţinut că problema morală continuă să existe şi cere intervenţia
statului pentru a asigura şi societăţii o parte din avantajele obţinute de monopol. În acest sens,
intervenţia statului poate fi folosită prin intermediul politicii fiscale. Deciziile monopolului
legate de producţie vor fi influenţate însă de introducerea de către stat a unui impozit asupra
profitului acestuia. Oricât ar fi cota de impozitare (sub 100%), cea mai bună metodă pentru
monopol de maximizare a profiturilor după impozitare constă în maximizarea profiturilor înainte
de impunere. Astfel, monopolul confruntat cu aceeaşi curbă a cererii, va produce aceeaşi
cantitate ca în absenţa impozitului suplimentar.
În vederea justificării necesităţii intervenţiei statului de a contracara activităţile structurilor
economice de tip monopolist, economiştii pornesc de la ideea ineficienţei monopolurilor în
repartizarea resurselor în economie.[2] Prin urmare, monopolul consumă multe resurse pentru a
obţine şi a-şi menţine poziţia. Oligopolurile sunt tentate să efectueze cheltuieli excesive de
publicitate (de ex.), nu pentru a oferi consumatorilor o cât mai bună informare ci, mai ales,
pentru a atrage un dublu obiectiv:
 a face mai dificilă intrarea noilor firme, deci un alt concurent;
 a spori costurile menţinerii în ramură pentru un alt concurent.
Astfel de structuri economice apelează şi la alte practici care, în ultimă instanţă, înseamnă
risipă de resurse pentru societate şi anume:
o folosirea unor resurse în vederea influenţării guvernelor în scopul obţinerii deciziilor
favorabile intăririi poziţiei lor economice;
o întreţinerea în mod deliberat a unei capacităţi de producţie excedentare pentru a putea fi
folosite în scopul contracarări intenţiei unui anume nou venit de a intra în ramură.
Totodată, trebuie reţinute argumentele care ţin de dimensiunea presiunii politice pe care
marile firme sunt capabile să o exercite şi importanţa supraprofiturilor pe care le obţin.
Din cele prezentate mai sus se poate uşor desprinde ideea că politicile concurenţiale joacă
un rol foarte important, ori datorită faptului că previn apariţia puterii economice prin controlarea
fuzionărilor şi interzicerea cartelurilor, ori datorită faptului că supraveghează şi controlează
formele inevitabile ale puterii de piaţă, ca oligopolurile specifice şi monopolurile naturale. În
cele din urmă, scopul tuturor activităţilor economice îl reprezintă creşterea bunăstării, iar
151
măsurile cu caracter politic care se iau trebuie evaluate, avându-se în vedere acest obiectiv
major.Dacă abordăm concurenţa, putem spune că scopul ei este de a realiza o alocare eficientă a
factorilor de producţie. Împotriva acestei idei se poate obiecta perspectiva limitată care rezultă
din faptul că se realizează implicit o economie închisă în cadrul static şi câteva supoziţii de tip
neoclasic. Ca urmare a unor dezvoltări recente în teoria economică, argumentele legate de o
politică industrială activă, construiesc teoria noii dezvoltări, teoria comerţului strategic şi noua
geografie economică. Modelele acestea au în comun faptul că un anumit tip de indivizibilităţi
dau naştere la unele câştiguri din concentrări. În vederea ţinerii pasului cu concurenţa
internaţională este astfel necesară o politică industrială activă.
Totuşi, aceste modele neglijează efectele dinamice ale concurenţei, în special procesul de
inovaţie. Dacă politica economică sprijină anumite ramuri ale industriei, fie direct prin
intermediul subvenţiilor, fie indirect prin obţinerea de profituri mai mari cu ajutorul puterii de
piaţă, ea împinge întotdeauna resursele în afara altor ramuri ale industriei. Luând în considerare
procesul de lobby, e foarte posibil ca ramurile industriei noi şi avansate din punct de vedere
tehnologic să fie prejudiciate.În plus, statul trebuie să fie capabil să anticipeze evoluţia
dezvoltării tehnologice internaţionale, în vederea protejării ramurilor industriei profitabile. Cu
toate acestea, este foarte puţin probabil ca informaţiile deţinute de stat să fie mai corecte decât
cele deţinute de firmele economice private.
În ceea ce privește reglementarea acordurilor anticoncurențiale în Republica Moldova,
facem trimitere la primul act care le-a reglementat – Hotărârea Guvernului R.S.S. Moldova nr.2
din 04.01.1991 „Cu privire la măsurile urgente de demonopolizare a economiei naţionale a
R.S.S. Moldova”. În conformitate cu prevederile pct.2 alin.(2) al acestei Hotărâri, a fost
menționată cu titlu de principiu neadmiterea încheierii unor acorduri nelegale între subiectele
economice, ce ar împiedica funcţionarea normală a pieţei, dezvoltarea concurenţei şi ar leza
interesele societăţii şi ale cetăţenilor. Astfel, erau considerate ilegale acordurile, precum şi
acţiunile unilaterale ale subiecţilor economici, orientate spre împărţirea pieţei cu scopul de a
limita concurenţa, de a exclude sau a limita pe piaţă alţi subiecţi economici în calitate de
realizatori sau cumpărători, cu scopul de a limita sau suspenda producţia, de a creşte, reduce sau
de a menţine în mod artificial preţurile pentru a obţine nemotivat profituri mari sau a înlătura
concurenţii. Asemenea acorduri erau admise doar prin aprobarea Ministerului Economiei
Naţionale al R.S.S. Moldova în cazul în care ele contribuiau substanţial la reducerea cheltuielilor
de producţie şi circulaţie a mărfurilor, la introducerea realizărilor tehnico-ştiinţifice, la realizarea
mai eficientă a mărfurilor pe piaţa externă sau la optimizarea achiziţiilor din străinătate, ţinându-
se cont de măsurile de protecţie a pieţei interne a R.S.S. Moldova.
Ulterior a fost aprobată Legea Republicii Moldova cu privire la limitarea activităţii
monopoliste şi dezvoltarea concurenţei, nr.906 din 29.01.1992 [5], care de asemenea reglementa
dur acordurile anticoncurențiale. Potrivit art.4 al acestei legi, erau interzise şi, în modul stabilit,
considerate nevalabile în întregime sau parţial orice acorduri (acţiuni coordonate) dintre agenţii
economici concurenţi, care deţin în comun o situaţie dominantă pe piaţă, dacă acestea au sau pot
avea drept rezultat limitarea concurenţei. Totodată, erau interzise şi, în modul stabilit,
considerate nevalabile integral sau parţial orice acorduri (acţiuni coordonate) ale agenţilor
economici neconcurenţi, dintre care unul deţine o situaţie dominantă pe piaţă, iar celălalt este
furnizorul sau cumpărătorul acestuia, dacă asemenea acorduri (acţiuni coordonate) conduc sau
pot conduce la limitarea concurenţei.
La data de 27.08.1994 a intrat în vigoare Constituția Republicii Moldova, care conține
reglementări fundamentale în privința concurenței. În conformitate cu prevederile
constituționale, concurența loială este declarată unul dintre factorii de bază ai economiei, iar
statul trebuie să asigure protecția acesteia. Totodată, se menționează că economia Republicii
Moldova este o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe
proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.
Reieşind din faptul că Legea cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea
concurenţei avea mai mult un caracter declarativ, la 30.06.2000 a fost aprobată Legea cu privire
152
la protecţia concurenţei, nr.1103 (abrogată), mai amplă, care instituia un organ special care să se
ocupe de protecţia concurenţei. Acest act legislativ conținea o reglementare mai detaliată a
acordurilor anticoncurențiale, identificând chiar și acorduri legittime, și anume: în cazul în care
agenţii economici demonstrează că efectul benefic al acţiunii lor va depăşi consecinţele negative
pentru piaţa de mărfuri respectivă. Acordurile (acţiunile coordonate) încheiate sub orice formă
între agenţii economici concurenţi care deţin în comun o parte de peste 35 la sută pe piaţa unei
anumite mărfi, dacă aceste acorduri (acţiuni coordonate) aveau sau puteau avea drept rezultat
limitarea concurenţei, erau interzise și declarate nule.
Având în vedere deziteratele Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană,
preluând acquis-ul comunitar, la 11.07.2012 legislativul a adoptat Legea concurenței, nr.183.
Acest act legislativ reprezintă o transpunere a practicii și a legislației europene proconcurențiale
în Republica Moldova. În conformitate cu art.5 al acestei legi, sunt interzise, fără a fi necesară o
decizie prealabilă în acest sens, orice acorduri între întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi,
orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect
împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa Republicii Moldova sau pe o
parte a acesteia.
Acordurile interzise în temeiul acestui articol sunt nule de drept. Pentru încălcarea acestei
interdicții, Legea concurenței prevede o amendă pecuniară în cuantum de până la 0,5% din cifra
totală de afaceri ale întreprinderii realizată în anul anterior sancționării.
Pe de altă parte, nu sunt interzise acordurile anticoncurenţiale care îndeplinesc cumulativ
următoarele patru condiţii: a) contribuie la îmbunătăţirea producerii sau distribuţiei de produse
ori la promovarea progresului tehnic sau economic; b) asigură consumatorilor o parte echitabilă
din beneficiul obţinut; c) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile
pentru atingerea obiectivelor menţionate la lit.a) şi b); d) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de
a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză.
1. ASEM, Teorie Economica Vol. I “Microeconomie”, Chișinău,2012

2.Rolul statului în economie http://www.creeaza.com/afaceri/economie/rolul-statului-in-
economie677.php (accesat 25.04.18)
3. Teoria concurenței https://velicuflorenta.wordpress.com/2012/01/22/teoria-concurentei-
aspecte-selective/ (Accesat 25.04.18)
4. Legea Republicii Moldova cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea
concurenţei, nr.906 din 29.01.1992 http://lex.justice.md (Accesat 25.04.18)
Recenzent: Diana BENCHECI, doctor în politologie, conferențiar universitar, director ICCER.
153
DESPRE SECURITATE, TEHNOLOGII
INFORMAȚIONALE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
IN VIZIUNEA TINERILOR
SECURITATEA ȘI INTERESUL NAȚIONAL AL REPUBLICII

MOLDOVA ÎN POLITICA EXTERNĂ
THE SECURITY AND NATIONAL INTEREST OF THE REPUBLIC OF

MOLDOVA IN FOREIGN POLICY
Georgeta GACHIUȚA
IRIM
geta@ihub.world
The purpose and objectives of the thesis: The goal is to develop a detailed conceptual and
practical vision in combating contemporary terrorism and strengthening of international
security system. Under this basic purposes, I solved the following tasks: a study of
historiography scientific elaborations on the topic; theoretical and methodological approach
benchmarks investigative actions about national interests and security of Moldova in
international sector.
Key words: security, national interest, entity, extern policy, vector.
Formularea interesului naţional prezintă în sine un proces dinamic şi complex, dat fiind
că această categorie reflectă anumite realităţi sociale, incluzând totalitatea necesităţilor şi
aspiraţiilor comune tuturor membrilor unei entităţi socioculturale, iar satisfacerea şi susţinerea
lor reprezintă o condiţie indispensabilă pentru fiinţarea şi identitatea ei în calitate de subiect al
istoriei. Interesul naţional reflectă aspiraţiile unui popor de a ocupa în cadrul comunităţii
mondiale locul care îi corespunde maximal posibil tradiţiilor sale cultural-istorice şi spirituale,
asigurându-i realizarea deplină a potenţialului său. Institutul politic principal abilitat cu definirea
interesului naţional, exprimarea şi susţinerea lui este statul, acesta prin realizarea aspiraţiilor
comunităţii socioculturale pe care o reprezintă îşi asigură legitimitatea puterii sale. A.
Schlesinger-jr. este de părere că statul care nu acordă atenţie cuvenită interesului naţional ca
forţă motrice a politicii sale, nu poate supravieţui. În plan academic R. Keohane a insistat asupra
oportunităţii elaborării unei teorii a interesului, dar fără a face, potrivit opiniei lui D. Sanders, o
referire explicită la interesul naţional, exprimând părerea că neformularea ei face imposibilă
orice teorie a relaţiilor internaţionale [1 p.294]. În aceeaşi ordine de idei, V. Beniuc subliniază că
„interesul naţional este cel mai complex proiect care poate fi realizat de către o ţară, elaborarea şi
dezbaterea lui reprezintă un act extrem de necesar şi responsabil care urmăreşte nu doar o
perfectă cristalizare conceptuală, dar şi mobilizarea socială pentru executarea acestui proiect
universal. Naţiunea, comunitatea unui stat care nu-şi conştientizează clar interesele, nu poate
conta pe o existenţă şi dezvoltare durabilă”[2 p.117]. Conform aserțiunilor lui S.Burchill şi
A.Linklater, interesul naţional „constă în conservarea identităţii politice şi culturale a unei
naţiuni şi presupune asigurarea independenţei naţionale, integrităţii teritoriale, ordinii şi
echilibrului intern”[3p.75], pe cînd în opinia lui Iu.Pîntea, interesele naţionale se bazează „pe
valorile şi patrimoniul naţional, potenţialul moral şi intelectual al societăţii, fiind realizate și
154
asigurate prin activitatea de perspectivă în domeniile economic, politic şi militar, social şi
demografic, informaţional, ecologic etc”[4 p.24].
Cu certitudine, nedefinirea interesului naţional reprezintă un pericol deloc neglijabil
pentru existenţa statului şi a poporului, deoarece nu sînt determinate obiectivele și priorităţile
strategice de dezvoltare, iar ameninţările şi riscurile nu ezită să se pronunţe tot mai pregnant.
A.Burian exprimă opinia că succesul politici externe a unui stat este determinat de claritatea
formulării intereselor naţionale, precum şi înţelegerea căilor şi mijloacelor de realizare a lor, E.
Ciobu le numeşte „impuls al activităţii diplomatice”, iar V.Beniuc -„forţă mobilizatoare de bază
în acţiunile cetăţeanului, societăţii şi statului”.
A.Wolfers este de părere că realizarea intereselor naţionale ale statului rezidă în sporirea
forţei lui, cu predilecţie celei militare. Luînd ca sistem de referinţă conjunctura internaţională
postbelică, categoria „interesul naţional”, conform analistului american, se află în conexiune
organică cu alta–„securitate naţională”, ele în linii mari fiind identice şi urmăresc obiective
comune. El deosebeşte „interese de stat” şi „interese individuale”, primele fiind abordate în
interdependenţă şi în raport cu obiectivele naţionale, iar acestea, la rîndul lor, se divizează în
„directe” şi „indirecte”. Obiectivele naţionale directe nu reprezintă altceva decît asigurarea
securităţii şi independenţei naţionale, ele fiind relevante pentru indivizi numai în cazul dacă ei se
autoidentifică cu statul lor naţional.
A.Burian este de părere că nivelul dezvoltării social-economice şi social-politice a ţării,
aşezarea geografică, tradiţiile naţional-istorice, obiectivele şi necesităţile asigurării suveranităţii
şi securităţii, aceşti factori fiind „transpuşi în politica externă, se focalizează în concepţia
interesului naţional”[5 p.189].
Prin urmare, tradiţia realismului, dar nu numai această concepţie, asociază interesul
naţional cu interesul de stat, susţinîndu-se că este justificată utilizarea sintagmei „interesele
naţionale de stat”:
1.Interesele sînt edificate în baza necesităţilor obiective ale naţiunii, iar statul fiind organizator al
începutului naţional, le implementează prin politicile sale. Trebuie de subliniat că încă G.Hegel a
remarcat că statul este puternic şi bine administrat în condiţiile cînd interesele particulare se află
în concordanţă cu scopul general şi numai atunci cînd acest principiu îşi găseşte realizare, el
exprimă cel mai deplin „interesele naţionale generale”, H.Suganami consideră că în general
națiunile și statele sînt sinonime. În plus, susține D.Ethier, statele o perioadă îndelungată de timp
au fost confundate cu națiunile din cauza aspirațiilor entităților statale moderne de a unifica într-
o singură națiune grupările umane rezidente pe teritoriile aflate sub jurisdicția lor;
2. Interesele naţionale de stat reprezintă un fenomen social-istoric, care nu pot exista
independent de purtătorii săi şi includ în componenţa lor, potrivit lui H.Morgenthau, identitatea
naţională, iar în opinia lui V.Beniuc, „comuniunea unui stat ce nu-şi conştientizează clar
interesele, nu poate conta pe o existentă şi dezvoltare durabilă, pe o viaţă prosperă”;
3. Statul reprezintă naţiunea în relaţiile cu lumea înconjurătoare, iar interesele naţionale sînt un
factor integrator, conform lui U.Ozkirimli, anihilînd unele disensiuni dintre stat şi societatea
civilă. În aceeaşi ordine de idei, supunînd analizei unele aspecte structurale şi funcţionale menite
să contribuie la elaborarea interesului naţional al Republicii Moldova, V.Saca subliniază că
problema realizării acestui concept presupune fundamentarea unei idei general-naţionale, care
„ar uni în jurul său toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa etnică sau socială”;
4. Cadrul interesului naţional este determinat de idealurile care reflectă valorile sociale, dar nu
poate fi conceput, în opinia lui H.Morgenthau, în afara imperativului autoconservării statului,
obiectivele lui majore fiind, potrivit lui P.Ţîgankov, asigurarea securităţii naţionale şi
suveranităţii ca expresie a puterii supreme, bunăstării economice şi dezvoltării.
Însă în opinia noastră nu este mai puţin adevărat că interesul naţional exprimă într-o măsură mai
mare sau mai mică consensul naţional, el avînd semnificaţie de interes al întregului popor, în
special în relaţiile cu lumea înconjurătoare. Nu este întîmplător că cele mai antagoniste forţe
politice şi sociale deseori situîndu-se pe poziţii diametral opuse şi urmărind interese polare în
probleme de politică internă, ajung la numitor comun şi unanimitate de poziții în aspectele de
155
politică externă a statului lor şi promovare a intereselor naţionale pe arena mondială. În general,
mai ales în timpul conflictelor internaţionale devin cu mult mai profunde sentimentele de
patriotism şi conştientizării legăturii individului cu naţiunea de care se autoidentifică,
înrădăcinîndu-se opinia că potenţialul economic şi politic, forţa şi ponderea statului său pe arena
mondială determină viaţa şi bunăstarea fiecărui concetăţean, pe cînd ignorarea acestor aspecte
psiho-sociale şi identitare poate provoca erori grave în evaluarea anumitor situaţii de politică
internă şi/sau de politică externă, situaţia din Federaţia Rusă a anilor `90 ai secolului XX - primul
deceniu al secolului XXI fiind un exemplu edificator în acest sens.
Actualmente, un stat trebuie să ţină cont în activitatea sa de trei seturi de interese care se
află în interconexiune datorită noilor realităţi: proprii, ale altor state şi globale. Statul care ignoră
celelalte două tipuri de interese riscă să le pună în pericol pe ale sale din cauza că dezvoltarea
forţelor de producţie prin modificarea componenţei lor şi mijloacelor de comunicare în masă
datorită ştiinţei şi informaţiei, intensificarea proceselor de globalizare şi transnaţionalizare,
aspiraţiile în creştere ale oamenilor către democraţie, demnitate şi bunăstare contribuie la
modificarea conţinutului intereselor naţionale şi vin cu unele transformări în raporturile dintre
elementele lor. Bineînţeles, realizarea intereselor naţionale presupune stabilirea echilibrului între
elementele lor constituante, urmărindu-se dezvoltarea plenară a fiecărei componente. Însă
potrivit lui Gh.Kunadze, din motivul că este dificil de a asigura dezvoltarea deplină a fiecărui
element, deseori subdezvoltarea unei părți componente se compensează prin dezvoltarea altei,
obţinîndu-se astfel un anumit grad de echilibru. V.Saca şi S.Cebotari subliniază în acest sens că
la etapa actuală „noţiunea de interes naţional se defineşte nu numai prin dimensiuni valorice, ci
şi prin factorul pragmatismului, al capacităţii statului de a-şi propune şi de a-şi atinge anumite
scopuri”[6 p.62].
Considerăm că numărul ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii naţionale a
Republicii Moldova ar putea fi extins sau completat prin diversificarea pe contul unor factori
interni şi externi, reali şi potenţiali după cum urmează: a. dificultăţi interne de caracter economic
şi social provenite din dependenţa economică aproape totală, care conduce spre reducerea
eficacităţii economiei şi aprofundarea unor relaţii economice asimetrice; devalorizarea monedei
naţionale şi neachitarea la timp a salariilor, pensiilor şi burselor; scăderea volumului investiţiilor;
creşterea inflaţiei şi pierderea depozitelor bancare de către cetăţeni şi întreprinderi; întîrzierea
reformelor structurale în condiţiile grave cînd industria practic este lipsă, agricultura în cea mai
mare parte este necompetitivă, iar sfera serviciilor este unilateral orientată şi departe de
standardele mondiale; mărirea numărului persoanelor nonactive şi celor neocupate; migrația de
muncă, în cea mai mare parte haotică; necesitatea achitării datoriilor externe etc.
În acelaşi sistem de referinţă al caracterului multivectorial al politicii externe, dar cu
şanse nule de implementare, cel puţin pentru moment, se includ supoziţiile de tipul celei expuse
de V.Doraş cu privire la posibilitatea integrării concomitente a Republicii Moldova în Uniunea
Europeană şi în Comunitatea Economică EuroAsiatică. O varietate a ideilor de acest gen, care se
deosebeşte numai după formă, dar nu și prin conţinut, a fost propusă de S.Nazaria, în a cărui
accepție, „cursul strategic al Republicii Moldova este integrarea în Europa prin apropierea de
toate statele europene, însă partenerul strategic în realizarea acestor procese este Rusia”[7 p.18].
În altă ordine de idei, pronunţîndu-se într-un cadru mai larg, O.Casiadi a remarcat că Republica
Moldova „nu a ştiut să-şi formuleze obiective clare, preferînd prin aşazisa politică multivectorală
să balanseze între Vest şi Est.
Aşadar, Republica Moldova s-a afirmat ca stat suveran şi independent, inclusiv prin
obţinerea calităţii de titular în drepturi în cadrul mai multor organizaţii internaţionale
guvernamentale, iar obiectivele actuale constau în consolidarea lui prin realizarea deplină a
intereselor naţionale, ele sînt edificate pe sistemul de valori care predomină în societate şi în stat,
reflectă oportunităţile strategice de soluţionat și sintetizează traiectoriile în baza cărora îşi
concepe prezentul şi viitorul.Semnificația intereselor naționale pentru Republica Moldova este
determinantă din cauza că rămîne un stat care se află la periferia sistemului, are o economie slab
dezvoltată și dispune de potențial militar redus, securitatea lui națională depinzînd în mare parte
156
de aranjamentele internaționale ale marilor puteri și, deci, se dovedește a fi mai sensibilă la
fluctuațiile de pe arena mondială.
1. Keohane R.O. Institutional Theory and the realist challenge after the Cold War. În Baldwin D.
(ed.). Neo-realism and Neo-liberalism: The Contemporary Debate. New-York: Columbia
University Press, 1993.
2. Beniuc Valentin. Instrumente de realizare a interesului şi securităţii naţionale în contextul
integrării europene (cazul Republicii Moldova). În Consolidarea administraţiei publice în
contextul edificării statului de drept în Republica Moldova. Materialele conf.şt.intern. Chişinău:
AAP, 2007.
3. Burchill Scott. Linklater Andrew. Theories of international relations. New-York: Columbia
University Press, 1996.
4. Pîntea Iurie. Identificarea pericolelor existente şi probabile pentru interesele naţionale de bază
ale Republicii Moldova. În: Evaluarea strategică a securităţii şi apărării naţionale a Republicii
Moldova. Chişinău: IPP, 2001.
5. Burian Alexandru. Op.cit.
6. Saca Victor. Cebotari Svetlana. Identificări conceptuale în cadrul sintagmei „proces
integraționist - interes național - politică externă”. În: Revista de Filosofie şi Drept, 2006, nr.3.
7. Назария Сергей. Op.cit.
Recenzent: Liliana BENIUC, master în ştiinţe politice, lector superior
ENLARGEMENT OF NATO OBSTACLES AND PERSPECTIVES

Denis CULEV
The American University of Moldova, student
North Atlantic Treaty Organizations (NATO) was established in 1949 as a military

organization. At first it was only a military organization, an alliance against the Soviet military
threat. But after the Cold War and the dissolution of the Warsaw pact and the Soviet Union,
NATO was restructured in an organization which fundamental role is to “safeguard the freedom
and security of its member countries by political and military means”.
Keywords: NATO, security environment, Central and Eastern Europe.
Having a mission as such, NATO became an organization toward which many countries
shown aspiration, especially the ones that were part or under the big influence of the Soviet
Union. The great interest shown in becoming part of the organization was mainly because the
new NATO was seen as an organization that would lay rock-solid security by enabling
democracy and market economy where the favorable security environment would allow many
businesses safely to infest capital in these countries and provide them prosperity.
From its foundation, NATO has had several enlargements. The NATO founder countries
are Belgium, the Netherlands, Luxembourg, France, the United Kingdom, United States, Canada,
Portugal, Italy, Norway, Iceland and Denmark. Today NATO is an organization of 29 member
countries and 24 partner countries.
Nowadays NATO is more than the world’s most powerful military alliance. With lavishly
funded offices, representatives, think tanks, and other advocates not only in Brussels but in many
Western capitals, it is also a powerful political-ideological-lobbying institution—perhaps the
157
world’s most powerful corporation, also taking into account its multitude of bureaucratic
employees in Brussels and elsewhere. In the United States alone, scarcely a week passes without
media “news” and commentary produced by NATO-affiliated authors or based on NATO
sources
NATO Enlargement & Open Door
Article 10 of the Alliance’s founding document, the North Atlantic Treaty (1949) states
that NATO membership is open to any “European state in a position to further the principles of
this Treaty and to contribute to the security of the North Atlantic area”. It states that any decision
on enlargement must be made “by unanimous agreement”. NATO enlargement has helped
increase stability and prosperity in Europe. It is aimed at promoting stability and cooperation,
and at building a Europe united in peace, democracy and common values.
NATO respects the right of every country to choose its own security arrangements. Each
sovereign country has the right to choose for itself whether it joins any treaty or alliance.
Obstacles to NATO expansion
Many believe that NATO expansion in Central and Eastern Europe is not a wise idea
because it is not necessary and would be counterproductive and even dangerous. Their primary
argument against expansion is that the main threat to NATO has disappeared, since today neither
Russia nor other CIS countries represent a military danger to Central and Eastern Europe. NATO
is more likely to expand if and when real threats to vital interests emerge, rather than now when
the Russian military threat to Europe is nonexistent. Today the Central and Eastern European
countries do not seem to be frightened. "Observing that Poland and Hungary are reducing
military conscription and the Czech Republic is reducing its mechanized and infantry
forces...These are not the actions of states worried about military threats," according to
observers. It is also considered that NATO enlargement will be expensive, and the allies show no
willingness to share the costs. The Administration once estimated the costs to be $27-35 billion
over 12 years, but other estimates range as high as $60-125 billion.
Arguments in Favor of Expansion
Perhaps the most prominent of the arguments in favor of the expansion of the North
Atlantic Treaty Organization is the by so doing, political stability will be "exported" to Eastern
Europe. As these countries are only recently emerging from underneath the thumb of Soviet
domination, they are experiencing the bittersweet pill of sovereign responsibility. Specifically,
countries like Poland, Hungary, Czech Republic, Romania, Slovenia, Ukraine, Lithuania, Latvia,
and Estonia are, compared to their Western European neighbors, experiencing serious political
instability accompanied with intention for rapid liberal democratic reform. After years of
authoritarian rule, these countries are trying to establish firm civilian control over the military,
protect the rights of minorities within their borders (particularly in the Baltic states), ensure
overall respect for basic human rights, and, at the same time, convert their economies to a
competitive market-orientation. In order for these countries to complete this transition to true
democracy, many believe that NATO needs to extend its umbrella of military and political
protection to these countries.
Arguments Opposing Expansion
By analyzing an interview of the famous American scholar and professor emeritus
of Russian studies at Princeton University and New York University Stephen Frand Cohen I
singled out some argument against expansion of NATO.
First argument is that NATO expansion has bred political-ideological insecurities.
NATO’s continuous, ubiquitous media saturation and lobbying in Western capitals, particularly
in the United States, has been a major driving force behind the new Cold War and its rampant
Russophobia. One perilous result has been the near-end of American diplomacy toward Russia
and the almost total militarization of US-Russian relations. This alone is a profound source of
insecurity—indeed of possible war with Russia.
Second argument: Meanwhile, the vast resources devoted to NATO expansion have
scarcely contributed anything to resolving real international crises, among them economic
158
policies in Europe that have helped inspire secessionist movements; international terrorism in the
Middle East and the refugee crisis; the danger of nuclear proliferation, which NATO has abetted
by spurring a new nuclear arms race with Russia; and others.
Nor does NATO’s vast expansion resolve its own internal crises, as, for example, the
growing alliance between NATO member Turkey and Russia; and undemocratic developments
in other member states such as Hungary and Poland. And this leaves aside the far-reaching
implications of an emerging anti-NATO alliance centering around Russia, China, and Iran—
itself a result of NATO’s 20-year expansion.
Thirdly Cohen ends by considering the counter-arguments made by NATO expansion
promoters over the years: “They say the small Baltic and other Eastern European countries
previously victimized by Soviet Russia still felt threatened by post-Soviet Russia and therefore
had to be brought into the alliance. This makes no empirical sense. In the 1990s, Russia was in
shambles and weak, a threat only to itself. And if any perceived or future threat existed, there
were alternatives: acting on Gorbachev’s proposed “Common European Home”—that is, a
security agreement including all of Europe and Russia; bilateral security guarantees to those
once-victimized nations, along with diplomacy on their part to resolve any lingering conflicts
with Russia, including the endangered status of their own ethnic Russian citizens. This argument
makes no historical sense either: The tiny Baltic states near Russia were among the last to be
granted NATO membership.
It is also said that every qualified nation has a “right” to NATO membership if it wishes
to join. This too is illogical. NATO is not a non-selective fraternity or the AARP. It is a security
organization whose sole criterion for membership should be whether or not membership
enhances the security of its members. From the outset, it was clear, as many Western critics
pointed out, it would not.
Have 20 Years of NATO Expansion Made Anyone Safer?
Asking whether “enlarged” NATO has resulted in more insecurity than security requires
considering the consequences of several wars it led or in which several of its member states
participated since 1997:
The Serbian war in 1999 resulted in catastrophe for Kosovo. The 2003 Iraq War was a
catastrophe for all involved and a powerful factor behind expanding organized terrorism,
including the Islamic State, and not only in the Middle East. The same was true of the war
against Libya in 2011, no lessons having been learned.
NATO promises that Georgia might one day become a member state was an underlying cause of
the Georgian-Russian war of 2008, in effect a US-Russian proxy war. The result was the near
ruination of Georgia. NATO remains active in Georgia today. Similar NATO overtures to
Ukraine also underlay the crisis in that country in 2014, which resulted in Russia’s annexation of
Crimea, the still ongoing Ukrainian civil war in Donbass, and in effect another US-Russian
proxy war. Meanwhile, US-backed Kiev remains in profound economic and political crisis, and
Ukraine fraught with the possibility of a direct American-Russian military conflict.
Meanwhile, of course, there is Afghanistan, initially a NATO war effort but now the
longest (and perhaps most un-winnable) war in American history. Any rational calculation of the
outcomes of these wars, Cohen points out, reveals far more military and political insecurity than
security, which is mainly pseudo-security or simmering crises
Conclusion
In my opinion in the post-Cold-War era, securing European stability should be left to
political institutions, such as the European Union, and not to military institutions, such as
NATO. Central Europe's true needs are strong economic structures and democratic institutions,
which are in the EU's realm and not NATO's. It would be better to negotiate a new security
architecture that benefits Eastern Europe after Putin exits the political stage and the United States
has a president more committed to European prosperity and stability. However, now is the time
to discuss creative and bold ideas, for a future moment when such progress is possible. But
159
unfortunately it is most likely to be an utopian idea, but one without which the world is in ever
graver danger—a world with less and less real security.
Bibliography:
1) Understanding NATO Enlargement - Gabriela Delova

https://muep.mau.se/bitstream/handle/2043/9735/Master%20Thesis.pdf
2) Have 20 Years of NATO Expansion Made Anyone Safer? By Stephen F Cohen
https://www.thenation.com/article/have-20-years-of-nato-expansion-made-anyone-safer/3)
NATO Enlargement: Pro and Con Arguments Paul E.
Gallishttps://www.everycrsreport.com/files/19980414_97-
18_81adcdfb86b36372da1040de989ca396710b5422.pdf
4) 2.1. Gordon, Philip H., Steinberg James B. (2001), “NATO Enlargement: Mowing
Forward” The Brookings Institution;
5) Bilinsky, Y. (1999) Endgame in NATO’s enlargement: the Baltic States and Ukraine
(Westport, Conn: Prager);
6) Gheciu Alexandra (2005) NATO in the New Europe: the politics of international
socialization after the Cold War (Stanford University Press);
7) Stephen F. Cohen (Wikipedia) https://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_F._Cohen
Coordinator: Diana BENCHECI, Phd, associate professor
ИНФОРМАЦИОННАЯ БЕЗОПАСНОСТЬ В РЕСПУБЛИКЕ МОЛДОВА
INFORMATION SECURITY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Ященко Влада
Молдавский государственный университет (USM), первый курс
vladayashenko98@gmail.com
This text considers some problems of information security in Republic of Moldova and
proposes ways to address them, as well as the article will highlight some of the most important
issues arising from the numerous attempts to create a sufficient legal model of information
protection.
Keywords: information security, informatization
Во всем мире современные технологий стремительно развиваются, а количество

предложений различных гаджетов, программ, крипто валют и сайтов очень разнообразно,
не удивительно, что в таких условиях люди нашего века все больше проводят время в
интернете, меняя реальный мир, на виртуальный. В современном мире информатизация
достигает высокого уровня, что влияет на все аспекты жизни человека. Интернет все
больше стал в себе хранить данные о пользователях сети и если раньше этими данными
являлись лишь Е-мэйл, имя, фамилия и дата рождения, то сейчас это уже интересы и
предпочтения пользователя, местоположение, круг общения и даже данные личного
характера (фото, номера карты, переписки).
Информационная безопасность – это защищенность информации и
поддерживающей инфраструктуры от случайных или преднамеренных воздействий
160
естественного или искусственного характера, чреватых нанесением ущерба владельцам
или пользователям информации и поддерживающей инфраструктуры.
Цель информационной безопасности – обезопасить главные ценности
информационной системы, защитить и гарантировать доступность и целостность
информации, не допустить утечку информации, свести к минимуму ущерб от событий,
несущих угрозу информационной безопасности. Наибольший эффект достигается тогда,
когда все используемые средства, методы и мероприятия объединяются в единый
целостный механизм.
Существующая в настоящий момент в бизнесе и государственном секторе практика
обработки важной (в том числе секретной) информации на компьютерах, подключенных к
сети Интернет, а также использование для деловой переписки и передачи
конфиденциальной информации бесплатных почтовых сервисов представляет реальную
угрозу ее утечки или несанкционированного уничтожения. Также в большинстве случаев
предприятия, компании и органы публичной власти при построении собственных
информационных систем практически не уделяют внимания вопросам информационной
безопасности, не обращают внимания на существующие угрозы информационной
безопасности, а также не проводят анализ рисков.
В Молдове совершается значительное число киберпреступлений, как внутренних,
так и международных. Среди них различные финансовые и нефинансовые преступления, а
также политизированные хакерские атаки. Молдова является участником международных
конвенций по борьбе с киберпреступностью, но слабый контроль исполнения требований
вкупе с низкой оплатой и высокими техническими возможностями способствуют
развитию киберпреступности. Преступления, в основном, происходят в следующих
областях: нарушение тайны переписки, нарушение авторских прав, разглашение тайны,
распространение детской порнографии и несанкционированный доступ к сетям и
телекоммуникационным услугам.
Если поставить всё по полочкам, то в настоящее время в Республики Молдова
существуют следующие проблемы обеспечения информационной безопасности:
1. Несовершенство действующей нормативно-правовой базы в области
обеспечения информационной безопасности.
2. Отсутствие во многих средних и крупных компаниях и органах публичного
управления единой комплексной системы защиты информации.
3. Нехватка квалифицированного персонала в области информационной
безопасности.
4. Недостаточное внимание к проблеме обеспечения безопасности
информационных систем, отсутствие таких регламентирующих документов как политика
безопасности, инструкции и планы по обеспечению информационной безопасности и
бесперебойной работе информационных систем. При этом большинство пользователей
информационных систем зачастую не владеют элементарными понятиями и навыками в
области информационной безопасности.
5. Недостаточное финансирование сектора информационной безопасности.
В целом правоохранительные органы расследуют все больше киберпреступлений,
связанных с нарушением неприкосновенности частной жизни. Отдел информационных
технологий и расследований киберпреступлений Генеральной прокуратуры занят
вопросами, связанными с фальсификацией личных учетных записей в социальных сетях,
незаконным удалением личной переписки из электронной почты и SMS, а также захватом
официальных учетных записей с целью отправки фишинг-сообщений.
Неустойчивая экономика Молдовы создает благоприятные условия для
финансовых киберпреступлений. Минимальная оплата труда в год в Молдове составляет
595 долларов США. При этом ИТ-сектор отличается динамичностью. В результате
баннерная реклама с предложением 2-5 тысяч долларов в месяц разработчикам
вредоносного ПО зачастую привлекает изрядное внимание. Финансовые преступления
161
совершаются в сговоре с русскоговорящими гражданами других стран СНГ. Например,
группа из 37 человек преимущественно из России и Молдовы была привлечена к
ответственности за тщательно проработанную схему по отмыванию денег и хакингу.
Физические лица в Молдове и России взламывали компьютеры мелкого и среднего
бизнеса и заражали их троянской программой Zeus, которая поставляла пароли
иностранцам, пребывающим в США на основании студенческих виз, которые по ним
снимали деньги и отправляли их своим главарям. Так киберпреступники осуществили
кражу более 70 миллионов долларов.
Преступность из привычной среды переходит в интернет и это можно сказать вич
двадцать первого века. Молдова, относящаяся к странам 2-го уровня согласно отчету
Госдепартамента США по борьбе с торговлей людьми, испытывает трудности в
ликвидации торговли людьми. Новые технологии означают, что «традиционные»
преступления переходят в онлайн-пространство; похитители используют смартфоны,
компьютеры и интернет, чтобы вымогать деньги и перевозить жертв через
международные границы. В частности, наблюдается значительный подъем использования
интернета для рекрутинга и эксплуатации жертв. В Молдове был создан специальный
отдел по борьбе с преступностью, специализирующийся на преступлениях сексуального
характера против детей, который функционирует довольно успешно, в числе прочих было
раскрыто 13 случаев детской порнографии в сентябре 2013 года.
Кроме того, существуют реальные угрозы информационной безопасности:
 Поражение отдельных компьютеров или всей информационной системы
компьютерными вирусами, что может привести как к уничтожению информации, так и к
утечке.
 Несанкционированный доступ заинтересованных лиц (в том числе и пользователей
информационных систем) к информационным ресурсам, что может привести к незаконной
модификации обрабатываемой информации, ее уничтожению или хищению.
 Блокирование работы информационных систем, что может привести к серьезным
сбоям в функционировании.
 Передача конфиденциальной информации с помощью электронной почты, что
может привести к утечке информации.
 Нецелевое использование компьютерных систем, Интернета, государственных и
корпоративных баз данных.
В Молдове действует относительно надежная правовая система по борьбе с
киберпреступностью. Парламентом была ратифицирована Конвенция Совета Европы о
киберпреступности в 2009 году, также власти Молдовы подписали второй
дополнительный Протокол к Европейской Конвенции о взаимной помощи по уголовным
делам в марте 2012 года. Парламентом также был принят Закон о предотвращении и
борьбе с киберпреступностью в январе 2010 года. Согласно этому закону генпрокуратура
наделена полномочиями координировать и осуществлять преследование в ходе
уголовного расследования. Целью является усовершенствование регламентирования
правоотношений в следующих направлениях: предотвращение и борьба с
киберпреступностью, содействие провайдерам и пользователям информационных систем,
сотрудничество госслужб с неправительственными организациями и другими
представителями гражданского общества, а также международное сотрудничество с
организациями и странами с опытом в подобных вопросах. Генеральной прокуратурой с
целью содействия расследованиям был открыт Центр расследования киберпреступлений,
один из отделов которого специально выделен для реагирования на случаи угроз
безопасности в правительственных структурах, бизнесе и общественном секторе.
Молдова по-прежнему остается прибежищем для пиратства и нарушений
авторских прав. Как и в соседней Украине, в Молдове чрезвычайно высок уровень
распространения пиратского программного обеспечения; по приблизительной оценке, 90
процентов всего программного обеспечения в стране распространяется незаконно.
162
Ситуацию усугубляет тот факт, что власти Молдове не знают точно, как расследовать
такие преступления и преследовать нарушителей; большинство таких дел закрываются без
суда и вынесения приговора.
Исходя из сложившейся ситуации, можно предложить следующие для обеспечения
защиты информационных систем и ресурсов:
1. Дальнейшее совершенствование нормативно-правовой базы в области обеспечения
информационной безопасности и специальных телекоммуникационных систем
Республики Молдова.
2. Создание и внедрение комплексной системы защиты информации и
информационных ресурсов, включающую в себя криптографическую и антивирусную
защиту, систему межсетевого экранирования, подсистему аутентификации и
идентификации при доступе, подсистему управления, доступом, подсистему защиты
информационных систем при их интеграции между собой, а также при подключении к
внешним телекоммуникационным системам.
3. Создание системы аттестации объектов информатизации на предмет соответствия
требованиям информационной безопасности.
4. Распределение полномочий между компетентными ведомствами в области
организации и обеспечения информационной безопасности и создание реальных
механизмов для реализации концепций, и политик.
На ровне с растущими возможностями интернета, растут так же и угрозы,
преступления и даркнет, а значит должен расти уровень информационной безопасности и
защиты личных данных. У прогресса всегда были две стороны одной медали и в этом
докладе мы их рассмотрели. К сожалению мир развивает технологий и интернет, а
правительство каждой страны должно развивать информационную безопасность. Хочется
верить, что Республика Молдова скоро сможет выйти на новый уровень защиты личных и
экономических данных, ну а пока граждане нашей страны должны понимать о высоком
риске утечки информаций и с осторожностью пользоваться интернетом и хранить все
важные данные под чутким контролем, двухфакторной аутентификацией, сложными
паролями и т.д.
1. http://www.security.ase.md/materials/si2011/Security_inform_2011_Pages_63_-_65.pdf
2. http://security.ase.md/materials/publications/index.html?artNr=55
3. https://digital.report/moldova-informatsionnaya-bezopasnost/
4. Ю. Родичев «Нормативная база и стандарты в области информационной
безопасности» (2017)
5. Е. Баранова, А. Бабаш «Информационная безопасность и защита информации» 3-е
изд. (2016)
Рецензент: Diana BENCHECI, доктор политических наук, доцент
163
ИНФОРМАЦИОННЫЕ ТЕХНОЛОГИИ В СОВРЕМЕННОМ
ПЕРЕГОВОРНОМ ПРОЦЕССЕ
INFORMATION TECHNOLOGIES IN THE MODERN NEGOTIATING

PROCESS
Манастырлы Надежда
Молдавский Государственный Университет, II курс .
manastyrly.nadya@mail.ru
Theoretical interpretation of the negotiation process without consideration of information

technology is impossible. IT support in negotiation processes becomes an urgent requirement of
a new information era. They determine what impact the negotiation process will have on the
world public opinion. Modern information technologies in the negotiation process change the
political picture of the world, imposing and dictating new principles and rules of political
communications.
Keywords: information technologies, mass media, information campaign, public relations,

information agenda
Информационные технологии как уникальная категория играют очень важную роль

в современном международном переговорном процессе. Ее универсальность и
уникальность состоит в том, что этот феномен объединяет в себе все явления в процессе
политических переговоров. Поэтому в последние десятилетия информационные
технологии становятся центральным объектом в исследовании и изучении наук.
Информационные технологии в современном переговорном процессе становятся частью
международной политики. Изучив различные мнения экспертов об информационных
технологиях в переговорных процессах, можно выделить следующие подходы в изучении
ИТ: технократический, информационный. [2]. Благодаря данным подходам можно понять
сущность информационных технологий и место их в переговорном процессе.
Информационные технологии как политический ресурс обладают целым рядом
принципиально новых качеств, которые особенно эффективно можно использовать
именно в политике. Использование информации и информационных технологий для
нахождения наиболее эффективных способов их применения в переговорной практике —
это и есть современное PR-сопровождение политических переговоров в информационном
обществе. Доступ к информационным ресурсам и новой информации становится важным
политическим активом каждого партнера по переговорам, и этот потенциал они могут
использовать в дальнейшем по своему усмотрению. Дело в том, что информация как
политический ресурс обладает целым рядом принципиально новых качеств, которые
особенно эффективно можно использовать именно в политике. В отличие от природных,
трудовых и денежных ресурсов, информация не убывает по мере использования, поэтому
ее политического влияния хватает на любую аудиторию; информация неотчуждаема, и
приобретение новой информации не уменьшает нашей способности приобрести еще
столько же[3].
Концепция информационной кампании является запланированным действием,
заранее подготовленным и согласованным по определенной программе. Информационная
кампания характеризуется определенным процессом организации, согласно которому
определяются следующие этапы: анализ обстановки, проведение необходимых
исследований, постановка основной задачи кампании; разработка программы, отбор
каналов массовых коммуникаций, выбор техник воздействия, определение публики,
164
планирование бюджета; осуществление намеченной программы, раскрутка темы;
информационное прикрытие, оценка результатов кампании, основные выводы.
Наряду с информационной кампанией, средства массовой информации играют
важнейшую роль в формировании взглядов и мнений общественности Различные средства
массовой информации преследуют цель создания особого имиджа. Для того, чтобы
создать определенный образ, особый имидж, необходимо разработать и изучить
различные аспекты. Роль СМИ в построении имиджа очень велика, так как даже в том
случае, если какая-либо фигура не желает быть в центре внимания, не желает к себе
особого отношения, либо не дотягивает до того уровня, чтобы быть в поле зрения и
обсуждаемым на всех каналах, СМИ могут с легкостью решить данную проблему и
обернуть ее в другой ракурс. Они применяют различные методы для того, что та или иная
фигура привлекала к себе аудиторию.
Эксперты в области имиджевых технологий рекомендуют использовать следующие
имиджевые технологии в процессе освещения переговоров: мнение о переговорщиках
лидеров общественного мнения (политиков, общественных деятелей, ведущих
журналистов, деятелей культуры); соответствие имиджа стереотипам восприятия данной
аудитории; эффект ореола: важен внешний облик лидера; эффект снисходительности: в
любой аудитории есть люди, которые на всех смотрят сквозь черные очки
подозрительности и сомнения, следовательно, внешне на них повлиять очень трудно;
психологический настрой: если видно, что лидер - человек преуспевающий, то к нему
тянутся еще больше, и наоборот, от того, кто носит на себе клеймо неудачника, все
отворачиваются; доминирующая потребность; защитные механизмы; упрощение.
Таким образом, имидж политического лидера во время переговоров строится на основе
различных технологий, которые во многом формируют наше представление о лидере
переговорного процесса. Имидж лидера строится на основе его внешнего облика,
поведения, его способностей владеть ситуацией, решать различные возникающие
проблемы, умении завоевывать доверие, убеждать, пробуждения у аудитории социальной
активности. Благодаря информационной кампании, широкие слои населения могут
обратить внимание на имидж лидера, который во многих случаях отличается от других
участников переговоров. Начало информационной концепции в рамках переговорного
процесса было положено давно, однако наибольшую популярность данный феномен
набирает за последние несколько десятилетий и на сегодняшний день стремительно
движется вверх.
В целом проблема становления информационного общества на сегодняшний день
является в поле зрения и дискутируется в современной науке. Мы являемся свидетелями
третьей всемирной технологической революции. Мы находимся на самой важной стадии-
периода массового распространения и внедрения технологий. Однако рассмотрев более
детально процесс распространения и внедрения технологий, можно заявить, что темпы
данного распространения и внедрения во многом зависят от страны, от экономического и
политического положения. Сопровождение переговоров, различных встреч на высоком
уровне является неотъемлемой частью информационной эпохи на сегодняшний день.
Public Relations также играет огромную роль на политических переговорах и следует
следующим направлениям: формирование общественного мнения внутри страны и за
рубежом по поводу важнейших проблем переговоров; влияние на динамику
общественных настроений; позитивное освещение деятельности «своей» делегации и
укрепление имиджа ведущих политических лидеров; формирование позитивного имиджа
страны (политической партии, организации — в зависимости от уровня переговоров);
продвижение важнейших политических идей в каналах коммуникаций; информационное
влияние на политическую позицию партнеров по переговорам; влияние на «повестку дня»
мировых каналов массовых коммуникаций. Технологическая революция, которая на
сегодняшний день все громче и громче заявляет о себе, является новой и достаточно
длительной, она ведет к глубоким переменам во всех сферах общественной жизни.
165
Что касается мягких и жестких информационных технологий, то жесткие
выражают агрессию, не задумываясь о возможных последствиях. На мой взгляд,
применение такого рода жестких информационных технологий недопустимо из-за того,
что большинство стран устанавливают демократический режим, а при нем того рода
технологии неприемлимы. А современные мягкие информационные технологии
полностью противоположно жестким информационным технологиям. Мягкие
информационные технологии несомненно обладают большим перечнем положительных
характеристик, в отличии от жестких информационных технологий. Однако несмотря на
это, мягкие информационные переговоры все же обладают ноткой манипулятивности на
общественное сознание. Многие участники политических переговоров используют
эмоциональное воздействие как один из видов манипуляций. Манипуляция не является
открытым показателем, она является скрытным действием. Однако очень важно для
манипулятора то, чтобы он не был рассекречен. Людьми сложно манипулировать, но на
сегодняшний день данный процесс доступен все большему и большему количеству людей.
Й. Шумпетер на этот счет утверждает, что люди легко подвластны манипуляции из-за
того, что они не настолько владеют информацией и недостаточно компетентны в
рассуждениях на различные серьезные политические проблемы. В этом случае он и
является вынужденным пользоваться той информацией, которую ей предоставляют.[9].
Однако есть и другая сторона мнения, которая не одобряет использование манипуляций.
Так, Э. Фромм, пришел к мысли, чтобы ««запретить все методы «промывания мозгов»,
используемые в промышленной рекламе и политической пропаганде».[8]. Американские
политологи Р. Фишер и У. Юри утверждали, что данные манипулятивные приемы
являются неприемлимыми и необходимо их нейтрализовать в ходе политических
переговорах.[7]
Таким образом в связи с механизмом манипуляции были выделены 3 основных
этапа информационного воздействия: на первом этапе формируется
несистематизированный и масштабный информационный поток («информационный вал»)
регулярно направляемый на избранные целевые аудиторий; на втором этапе, когда
доверие к разнообразным информационным материалам становится ощутимым,
информация начинает носить выборочный, дозированный характер («сегментирование
информационного потока»); на третьем этапе происходит расширенный обмен
информацией со «своими» субъектами информационного поля и ограничивается
информационный поток для «чужих» («информационное партнерство», «информационная
закрытость»).
На сегодняшний день Республика Молдова располагает достаточно широким
спектром средств массовой информации. Наши местные журналисты являются
постоянными наблюдателями хода политических переговоров для того, чтобы осветит ту
или иную проблемы и информировать аудиторию.
Согласно статье 4 части 2 Закона о свободе выражения мнения № 64/2010, „Средства
массовой информации должны информировать граждан о том, что представляет
общественный интерес, и проводить журналистские расследования в строгом
соответствии со своей компетенцией”.[5].
Согласно Конституции Республики Молдова «каждому гражданину гарантируется
свобода мысли, мнений, а также свобода публичного выражения посредством слова,
изображения или иными возможными способами»[6]. Однако существуют случаи, когда
не всегда данные права применимы к гражданам из-за ограничений со стороны властей.
На сегодняшний день мы являемся свидетелями, что та партия, которая находится у
власти, старается контролировать все источники информации. Правящая партия поступает
так, чтобы СМИ оповещали и публиковали различные события в том виде, в котором они
выгодны данной партии.
Мы являемся свидетелями того, что в Республике Молдова политические лидеры
окружены ореолом легенд, слухов и мифов, которые тиражируются средствами массовой
166
информации. На мой взгляд, политические лидеры зависимы именно от медиа, потому что
заключительный образ того или иного человека зависит от них. СМИ могут создать такой
образ, что данный участник переговорного процесса может стать героем политической
сцены, акцентируя его особенные черты характеров или создать такой образ, что у
широкой массы людей создастся впечатление о некомпетентном и ненадежном
политическом лидере.
На сегодняшний день в нашей стране действуют и функционируют следующие
телеканалы: Moldova 1, Prime TV, 2 Plus, NIT, N4, Jurnal TV, Publika TV; следующие
радиостанции: Radio Moldova, Prime FM, Vocea Basarabiei; следующие издания местного и
национального уровня: Moldova Suverană, Независимая Молдова, Flux, Jurnal de Chişinău,
Timpul de dimineaţă, Комсомольская правда в Молдове, Evenimentul Zilei, Панорама, Голос
Бэлць (Бэлць), Вести Гагаузии (Комрат), Cuvântul (Резина), Gazeta de Sud (Чимишлия);
следующие перечни информационных агентств: Moldpres, Infotag; информационные
порталы: www.omg.md, www.unimedia.md[4]. Также стоит отметить, что на рынке СМИ
доминирует печатная продукция и у наших граждан есть возможность информацию в
напечатанном виде. В нашей стране печатная продукция доступна на государственном
румынском языке, также на русском языке. Периодическими изданиями на русском языке,
которые популярны в Молдове, являются газеты «Комсомольская правда», «Коммерсант
Молдовы», «Независимая Молдова», «Молдова Суверана» (Moldova Suverana), «Тимпул»
(Timpul) и другие. Это лишь короткий перечень информационных ресурсов, которые
функционируют у нас в Молдове. На мой взгляд, очень важно, чтобы вещательные
организации соблюдали конституцию и закон РМ, указанные выше. Очень важно, чтобы
вещательные организации подходили к предоставлению информации аудитории
осознанно и справедливо. Необходимо, чтобы информация соответствовала требованиям
объективности, плюрализма мнений и грамотного оформления.
Анализировав мнение граждан Республики Молдова по доверию и использованию
ими информационных ресурсов для того, чтобы следить за политическими событиями в
стране, я пришла к выводу, что большинство наших граждан отдает предпочтение
телевидению-33%, следующая часть наших граждан читают газеты для того, чтобы быть в
курсе всех событий, которые происходят у нас в стране-27%. 17% населения Республики
Молдова пользуются интернетом с целью информировать себя политическими новостями.
Необходимо сказать, что роль интернета на сегодняшний день возрастает с каждым днем
и люди начинают прибегать к данному виду получения информации все чаще и чаще. Он
стал очень популярным источником информации и каналом связи. Однако очень трудно
осуществлять контроль над информацией. Печатные средства СМИ и телевидение гораздо
легче контролировать и количество продуктов ограничено. 13% слушают радио и 10%
читают журналы о политических лидерах и места их на политической арене.
Изучив мнение стран-членов ООН о положении СМИ в Республике Молдова, то
можно сделать вывод, что одной из основных серьезных проблем является концентрации
СМИ в руках некоторых олигархов, ограничение доступа к публичной информации,
отсутствие законодательной базы благоприятной для развития независимых СМИ и
масштабная манипуляция информацией. Республика Молдова неоднократно получает
рекомендации на Сессии ООН по улучшении ситуации в сфере соблюдения прав
человека. Буквально в прошлом году наша страна получила 206 рекомендаций. Среди
рекомендаций можно встретить: полное гарантирование свободы мнения и снижение
концентрации СМИ в руках одного единственного владельца[1].
Анализируя информационные технологии в современном переговорном процессе, я
пришла к выводу, что на сегодняшний день роль информационных технологий в рамках
переговорного процесса во многом возрастает. В XXI веке невозможно представить
какой-либо политический процесс без освещения и без участия в нем СМИ. Мы являемся
свидетелями того, как быстро может развиваться информационная эпоха, какие длинные
скачки она может совершать в достижении своих целей. Человечество прошло через 2
167
этапа, через 2 волны. С точностью можно заявить, что эффективная связь с
общественностью является основным условием успеха современных международных
переговоров.
Таким образом, можно сделать вывод, что информационные технологии в
современном переговорном процессе играют ключевую роль и набирают огромную
популярность на сегодняшний день, стремительно развиваясь и двигаясь вперед.
1. AllMoldova, новостной портал Молдовы, 2016

http://www.allmoldova.com/ru/news/strany-chlieny-oon-ozabochieny-polozhieniiem-so-smi-v-
riespublikie-moldova
2. Бовыкин В.И. Проблемы изучения исторической информации (К вопросу об
информационном источниковедении) // Информационный бюллетень ассоциации
"История и компьютер". Москва, 1998. № 23. http://aik-sng.ru/text/bullet/23/bullet23.html
3. Василенко И. А. Международные переговоры: учебник для магистров / В19— 2-е
изд., Москва, 2015.
4. Дорина Костин. Доклад о ситуации СМИ в Республике Молдова. Молдова, 2010.
5. Закон Nr. 64 от 23.04.2010
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=335145&lang=2
6. Конституция РМ от 29.07.1994 http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=311496&lang=2
7. Фишер Р., Юри У. Путь к согласию, или переговоры без поражений. Москва, 1990.
8. Фромм Э. Иметь или быть? Москва, 1990.
9. Шумпетер Й. Капитализм, социализм, демократия. Москва, 1995.
ВЫЗОВЫ И УГРОЗЫ НАЦИОНАЛЬНОЙ БЕЗОПАСНОСТИ

РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА
CHALLENGES AND THREATS TO THE NATIONAL SECURITY OF

THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Valentin GAIDARJI
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, student, anul I
National security is the implementation of a thoughtful strategy. This strategy provides a

person with sustainable social development and a decent life in conditions of stability and
security, through timely and effective counteraction and neutralization of threats and risks.
Keywords: national security, strategy, risks, stability.
Актуальность вопроса угрозы Национальной безопасности РМ

Принято считать, что основу национальной безопасности составляет физическое
выживание общества, сохранение суверенитета и территориальной целостности страны,
высокий уровень дееспособности перед лицом опасностей и угроз, как внешних, так и
внутренних, обеспечение гражданам необходимых условий для нормальной жизни и
развития. В этом контексте стратегия должна формироваться исходя из анализа природы и
специфики угроз, а также динамики их проявления и направленности. При определении
168
этой стратегии важно иметь в виду и уровни обеспечения безопасности как состояния, при
котором внешние и внутренние угрозы не достигают критического уровня,
представляющего опасность для жизненно важных интересов личности, общества и
государства.
Актуальность вопроса угрозы государственности и политической безопасности РМ
определяется тем, что в нынешних условиях переноса основных акцентов
межгосударственных разногласий из области идеологии в сферу политики и экономики,
значительно возросла вероятность возникновения конфликтов на региональном уровне.
Затянувшийся процесс реформирования военной организации, недостаточное
финансирование национальной обороны и несовершенство нормативной правовой базы
сохраняют на низком уровне оперативную и боевую подготовку Вооруженных сил, что
приводит к ослаблению военной безопасности Молдовы в целом.
Вызовы и угрозы, подрывающие целостность и суверенитет РМ
Угрозы национальной безопасности Республике Молдова в международной сфере
проявляются в попытках определённых внешних сил противодействовать укреплению
государственности и реального суверенитета страны с целью достижения
геополитических интересов, идущих вразрез с основополагающими интересами Молдовы.
Попытки принизить роль суверенитета государства на международной арене, ослабить его
внутренний потенциал, усилить раскол в молдавском обществе, сохранить
территориальную расчлененность представляют реальную опасность для молдавского
государства в силу произвольного вмешательства в его внутренние дела.
В списке приоритетов Национальной безопасности Республики Молдовы сегодня на
первое место должно быть поставлено сохранение её целостности и суверенитета. Здесь, в
первую очередь, следует рассмотреть вызовы извне, имеющие военную направленность.
Многие западные эксперты считают, что в ближайшее время Молдове предстоит решать
задачу Приднестровского конфликта, а также определить курс дальнейшего развития –
Европейский Союз или Таможенный Союз, которые могут содержать угрозу военного
конфликта.
На левом берегу Днестра политическая обстановка характеризуется стремлением
укрепить свою независимость и стать признанной республикой. В случае развитие
обстановки по этому сценарию, Молдова непременно оказывается перед угрозой
экономического и политического давления как со стороны России, так и со стороны
Европейского Союза и США.
Вопрос европейской интеграции, который считается у нас государственным
курсом, не однозначно воспринимается в обществе. Многие считают, что Договор об
ассоциации с Европейским Союзом содержит угрозу нарушения нейтралитета РМ, а также
ущемления ее суверенитета. Проевропейское направление страны разжигает конфликты в
некоторых регионах нашей страны, к примеру: АТО Гагаузия. Где народ выступает
против вступления Республики Молдова в Европейский Союз. В связи с этим 2 февраля
2014 на территории Гагаузии был проведён референдум, результатом которого: 98,09% -
за независимость Гагаузии, 98,47% - за вступление в Таможенный Союз и 97,22% - против
вступления в Европейский Союз. Кишиневские власти результаты референдума признали
незаконным, и продолжают игнорировать тот факт, что жители целой автономии
высказались против их официального интеграционного курса.
Особенно острой является проблема обеспечения информационной безопасности
страны, свобода СМИ, как в Молдове, так и по всему миру, поскольку именно здесь в
последнее время ведется наиболее активно информационная борьба. К данной борьбе
относится и возможное нарушение нормального функционирования информационных и
телекоммуникационных систем, а также сохранности информационных ресурсов,
получение несанкционированного доступа к ним. В связи с данной борьбой существует
риск неограниченного доступа в Интернете к сайтам сомнительного содержания, сеющим
разврат, инфантилизм и апатию в душах подрастающего поколения.
169
Так же не мало важной угрозой внутри страны является то, что Правительство на
протяжении многих лет закрывает глаза на нарушение Конституции, поощряя
исторически некорректное изучение фальсифицированной истории молдавского народа, а
Академия наук РМ пассивна и стеснительна в исследовании истории Молдовы и вопросов
национальной идентичности.
Способы устранения угроз Национальной Безопасности
Национальная безопасность Республики Молдова немыслима вне контекста европейской
безопасности. Принимая во внимание тот факт, что Европейский Союз является
стабилизационным фактором, важным для системы национальной безопасности,
Республика Молдова предпримет усилия для продвижения по пути европейской
интеграции. Так же стоит брать во внимание мнение народа, а не лишь мнения
политической элиты.
Решение приднестровской проблемы должно быть достигнуто исключительно
мирными средствами в процессе переговоров в формате “5+2”. Главной задачей процесса
политического урегулирования приднестровского конфликта является нахождение
всеобъемлющего, действенного и окончательного решения приднестровского конфликта,
состоящего в разработке и присвоении приднестровскому региону особого правого
статуса как составной части Республики Молдова. Разрешение конфликта должно
основываться на соблюдении принципов суверенитета и территориальной целостности
Республики Молдова в пределах границ, признанных на международном уровне.
Окончательное разрешение конфликта должно обеспечивать жизнеспособность,
демократичность, независимость и суверенитет воссоединенного государства путем
восстановления единого конституционного, экономического и социального пространства,
пространства безопасности и обороны.
Для Республики Молдова продолжает существовать угроза политического или
иного давления, исходящего извне, с целью влияния на выбор ею внешней и внутренней
политики. Внешнее давление может осуществляться в виде экономических или иных мер,
а также посредством специальных служб других государств.
Нынешнее положение вещей указывает на необходимость создания адекватного
потенциала в области информации и связи. Этот потенциал должен включать как средства
для качественного получения информации и надлежащего управления в области
контринформации, так и средства для обеспечения надлежащей связи внутри сектора
национальной безопасности и анализа информации, на основе которой принимаются
политические решения. Система получения информации, организованная в соответствии
со стандартами и практиками ЕС, позволит Республике Молдова лучше ориентироваться в
нынешней среде безопасности.
Исходя из перечисленного, дабы избежать или нейтрализовать угрозы
Национальной безопасности Республики Молдова, правительство должно придерживаться
Конституции, следовать воле народа, так как согласно Конституции, Республика Молдова
является демократическим правовым государством. Исходя из стратегии Национально
безопасности Республики Молдова, некоторые пункты должны бы пересмотрены, потому
что они идут вразрез Конституции и излагают мнения определённых лиц политической
элиты.
Не мало важно отметить, что одной из самых важных угроз – это Коррупция в
области государственного управления, ликвидация которой приведёт к решению
большинства проблем, как внешней, так и внутренней политики страны.
1) Стратегия Национальной Безопасности РМ -
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=340510&lang=2
2) http://m.moldovenii.md/ru/section/591
3) https://ru.wikipedia.org/wiki/Референдум_в_Гагаузии_(2014)
170
4) https://regnum.ru/news/1762107.html
5) Конституция Республики Молдова, Статья 1
6) http://expertclub.md – Стратегия Молдовы
THE MECHANISM OF THE UNITED NATIONS FUNCTION: THE REALITY,

PERSPECTIVES AND EXPECTATIONS IN 21ST CENTRUTY.
Mihaela BIVOL
The American University of Moldova
This work is a study in the field of international relations of UN involvement in ensuring

international security. The aim of the work is to follow developments and processes in the UN
system and their impact on the international system. Also, the need to study the definition of the
UN's work to ensure international security, as well as the role of the UN in international society.
Among the objectives of the investigation we can name: the analysis of historiography of security
research and its role in the international environment, the research of the theoretical and
conceptual approaches of international security, the analysis of the involvement of UN
institutions and also the cooperation relations between the Republic of Moldova and the UN.
Keywords: United Nations, Universal Declaration of Human Rights, peacekeeping forces,

International Monetary Fund, the World Bank
Actuality and importance of the issue addressed. The United Nations is the most
important international organization in the world. Respect for human rights was the main reason
for the creation of the UN. The savages of the Second World War and the genocide have
prompted the new organization to prevent similar tragedies in the future. A first objective was to
create a legal framework to consider and take decisions on human rights violations. The United
Nations forces all Member States to promote universal respect for human rights and to take
action in this regard. The UN and its various agencies play an important role in implementing
and observing the principles of the Universal Declaration of Human Rights. Such a case is the
support given by the organization to countries in transition to democracy. Technical assistance in
making free and fair elections, improving judicial structures, reviewing constitutions, engaging
human rights officials, and transforming armed movements into political parties have greatly
contributed to democratization in the world. The United Nations is an international body
bringing together 193 countries that work together to promote peace and security in the world,
social progress, improved living standards and respect for human rights. The main tasks of the
organization are as follows:
Save lives - a) provide food to 90 million people in 73 countries; b) makes it possible to
vaccinate 58% of the children of the world, saving 2.5 million lives a year; c) promotes maternal
health, saving 30 million women each year; d) provides assistance to 36 million refugees and
people fleeing war, famine or persecution; e) mobilizes $ 12.4 billion in humanitarian aid for
people affected by emergencies.
Protects the environment - a) contributes to the fight against climate change; b) Run a campaign
to end the use of lead fuels in more than 100 countries.
Maintain peace - UN peacekeeping forces (120,000 people) are active on four continents.
171
Protects human rights and democracy - a) promotes democracy, supporting around 30 countries
each year during the elections; b) protects and defends human rights on the ground and through
80 treaties / declarations.
Combating poverty - In the last 30 years, the UN has helped to improve the living
conditions of 30 million people in rural areas. Although it does not draft legislation, the UN
offers the means to solve international conflicts and formulates policies in areas that affect the
lives of each of us. An important step was the accession of the Republic of Moldova to the
United Nations. Under UN Resolution 46/223 of March 2, 1992, the Republic of Moldova
became a member of the UN. At the beginning of the 21st century, the UN - being the only
international organization able to cope with the problems faced by mankind, continues to assert
itself as a guarantor of international peace and security, economic and social development
throughout the world.
This significant event occurred less than a year after Moldova declared its independence
and launched itself on the path to a prosperous and developed society. Since then, several UN
agencies have begun their work in the Republic of Moldova. It is worth mentioning that the
assistance programs have recorded significant results in several areas of great importance for the
Republic of Moldova. Significant issues have been in combating poverty, implementing
democratic processes and governance, developing the private sector, protecting children's rights,
promoting health reforms, providing assistance to refugees and displaced persons. The activity of
the Republic of Moldova in the UN has contributed to the dynamism of our state's presence in
international life, the development and expansion of friendly relations and cooperation with
international community members. As a member of the UN, the Republic of Moldova has
gathered to international standards and norms by adhering to over 30 UN conventions and
treaties, of particular importance being those related to the protection of human rights and
fundamental freedoms, the fight against nuclear proliferation, international terrorism, drug traffic
and environmental pollution. The Republic of Moldova has paved the way for plenary
integration in the international community, deepening its relations with international bodies in
the UN and participating in the elaboration of regional and global strategies for sustainable
development. As a member of the UN, Moldova is making efforts to increase its work in peace
and order-building structures in the world, attaches great importance to the peacemaking work of
this organization on the prevention and settlement of international, regional and local conflicts,
and opts for increasing the effectiveness of the sanctions mechanism implemented by the United
Nations, the goal of which is to involve this organization more actively in solving the problems
of maintaining peace and security in the world, real disarmament, environmental protection. For
the purpose of economic, technical, scientific and cultural development, the Republic of
Moldova uses the experience and resources of the International Monetary Fund, the World Bank,
the United Nations Development Program, the International Bank for Reconstruction and
Development, the World Health Organization, the United Nations Educational, Scientific and
Cultural Organization, other organizations and specialized institutions of the UN. In this respect,
all efforts of the Republic of Moldova will be channeled towards the use of the opportunities of
the UN and its specialized institutions for the financial and consultative support of the
democratic reforms taking place in the country, the development of the economy and culture and
the international cooperation in this field. A special place in our relations with UN programs and
funds lies with the United Nations Development Program - the main source of funding for
sustainable human development.
Bibliography:
1. The United Nations Today, New York 2008, Department of Public Information.
2. See: Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2001 decernat Secretarului General al ONU și
Natiunilor Unite, în "Adevarul", nr. 3573, marți 11 decembrie 2001.
172
3. Charter of States' Rights and Duties of 12.12.1974. d) Constitution of the Republic of
Moldova. Adopted on 29 July 1994, in force since 27 August 1994. In: Official Gazette of the
Republic of Moldova no. 1 of 1994.
4. The Vienna Convention on Consular Relations. Adopted 24.04.1963, in force for
Moldova from 25.02.1993. International treaties to which the Republic of Moldova is a party,
Chisinau, Moldpres, vol. 4, 1998.
5. Parliament's Decision on the Approval of Foreign Policy Conception of the Republic of
Moldova, No.368-XIII, of 8 February 1995. In: Official Gazette of the Republic of Moldova, no.
20, April 6, 1995.
6. Grigoriu B. A., Stefan T., Treaties of the European Union, consolidated version,
Hamangiu Publishing House 2007, p. 184.
Recenzent: Țîu Nicolae, doctor habilitat, profesor universitar.
PROBLEMS OF MODELING AND COGNITION OF THE "WORLD VEW" AND

COGNITIVE LINGUISTICS
Natia CHAGANAVA
Invited Lecturer at Faculty of social sciences, The Euroregional Teaching University, Georgia
chaganavan@yahoo.com
A person strives to create simple and obvious world view by using adequate methods.
This strive implies an attempt to create “view “and to find convenience and self-confidence in it.
It is impossible to act sensibly without the rationalization of the world. Structure of the universe
creates the prism through which people see the world and themselves. By naming objects and
events existing in the real world, determining their place in the world , a man “fits” the real
world. This is the way the view of some ethnic group’s representatives on their existence is
created.
Key-words: cognitive linguistic, world view, language
Peolple’s experience and knowledge is recorded in the linguistic system. In the process of
mastering the above mentioned system, people absorb the experience generalized in language.
He does not invent the definition of the words- a man applies already existing values set in time
and space, a man applies the classification system given in native language. Just for this reason,
language affects the process of gaining knowledge and performing activity.
Problems of Modeling and Cognition of the "World Vew" and Cognitive Linguistics
The most valid statements among the numerous concepts on the essence of the lingual world
view are the following:
1. Lingual division of the world is different in different nations;
2. Subjective image of the exiting world is formed in human consciousness during human
activities;
3. A man adopts the language as well as the surrounding world;
4. Next to the logical image of the world arises linguistic one which doesn't contradict to
logic, but still it not identical to it.
The lingual world view is determined as lingual image of the actual subjects and relations,
peripheral areas of verbal performance, being the additional source data on our surrounding
reality.
The world view is determined by reflecting the peculiarities of solving the problem of
existence with the help of the language; Two approaches are identified:
173
According to the representatives of the first approach, there is no difference between the
semantic systems of different languages as far as the reflection of the reality is based on the
universal logical principles and categories. It is possible to identify the regulations:
1. Language reflects the world objectively;
2. All nations exist in the united field of existence and create the whole mankind;
3. Existing difference between different cultures and languages of the nation have accidental
character;
4. Despite the existing difference between languages and cultures, adequate perception of
information is still possible;
5. Logical categories represent the core of expressing lingual world view.
The second approach focuses on the Sapir–Whorf’s hypothesis of linguistic relativity and
Vaisgerber’s views:
1. Language reflects the world in a subjective way;
2. Nations exist in various fields of existance and don’t create the whole mankind. The
existing difference between different cultures and languages and nation has non random
character;
3. Due to the existing difference between languages and culture it is impossible to
adequately convey the information.
Physical, philosophical and lingustic interpretation of the world view creates the basis for the
analysis of the lingual world view. Language directly participates in two interconnected
processes in terms of the world view:
1. Firstly - the lingual world view is formed within the language;
2. Secondly - Languages itself expresses other images of the human world. The mentioned
images enter with specific vocabulary. They bring the characteristics of the man and his culture
in the language. The knowledge based on the individual experience with the help of the language
is transformed into linguistic collective achievement and experience.
Linguistics forms the relation with the world view and language, studies the content fixation
methods, in other words, the lingual world view, formulated on the basis of the conceptual world
view. The world view as the subjective image of the objective reality is revealed in the form of
signs.
The primary purpose of the cognitive linguistics is to link the linguistic form to mental
representation.
The structures fixed in the language represent the structures of human experience, world
perception and assessment, recognized by each member of the specific lingual society .
The problem of the cognitive linguistics can be defined through the analysis of the following
issues:
1. The essence of cognition: cognition represents the force that supports the process of view
formation. Cognition regulates the usage of definitions within the specific culture. Under the
definition regulations we mean giving awareness to definitions for every member of society. The
awareness of definition is connected to social and cultural experience of a man;
2. The essence of information processing system: cognitivism discusses a man as a
processing system of information. Functioning of this system means to acquire, process, save
and mobilize the information. These actions are aimed at adequate solution of the reasonable
task;.
3. Differentiation of “definition” and “information”: definition and information are
radically different from each other: even an non-informative message has a meaning for the
information processing system, only informative messages are valid. The message is
informative only in the way if it is placed in the advance-compiled code;
4. Peculiarities of language structure: the structure of knowledge is not a static construct - it
is constantly formed. The knowledge structure is capable to form the "world view" where we
live;
174
5. The specifics of the cognitive world view: the cognitive world view is realized as the
mental model of reality. The mentioned model enables to explain the cause of actions, event
prognosis and the organization of human sensitive and rational experience. This is the very form
of experience that is accumulated in the memory;
6. The relation between mentality and the cognitive world view: mentality is realized as a
style of perception and realization of the reality. The peculiarity of the style is stipulated by the
peculiarities of the cognitive stereotypes of consciousness. The mentality of a particular person is
determined by national or group mentality, as well as by the characteristics of human
development, i.e. by his education, culture, event perception and interpretation specifics.
While the main part of cognition is a language, the problem of the cognitive linguistics can be
regarded as the space of ratio analysis between cognition and the lingual issues.
The above mentioned analysis implies the research on the contradictions within the continually
developing natural cognition on the basis of the world perception and human daily experience.
Bibliography:
Виноградов, В. (1947).Фразеологичеслие сочетания.

Демьянков, В.З. (1989). Интерпретация, понимание и лингвистические аспекты их
моделирования на ЭВМ. Изд-во Моск. ун- та
Демьянков, В.З. (1992). Когнитивизм, когниция, язык и лингвистическая теория // Язык и
структуры представления знаний
Кунин, A. (1972). Курс фразеологии современного английского языка
Маслова, В.А. (2001). Лингвокультурология
Alexander, R.J.(1978).Fixed expressions in English
Anderson, A. (1996). Functional Theory of Cognition. Mahwah New Jersey
Altenberg, B. (1998). On the phraseology of spoken English: Oxford: Clarendon Press.
Burger, H, Buhofer, A., & Sialm, A.,(1982). Handbuch der Phraseologie. Berlin/New York: de
Gruyter
Burling, R.(1964). Cognition and Componential analysis. In American Anthropologist 66. Man's
Many voices, New York, Holt, Rinehart & Winston Inc.
Corson, D.(1995). “Worldview, Cultural Values and Discourse Norms: The Cycle of Cultural
Reproduction. International Journal of Intercultural Relations
Croft, W.,&Cruse, A. (2000). Cognitive Linguistics
D'Andrade, R. (1985). Character terms and cultural models. In Janet W. D Dougherty (ed.),
Directions in cognitive.
Das-Smaal, E.A. (1990). Biases in categorization. Amsterdam: Elsevier
De Mey, M. (1992). The cognitive paradigm: An integrated understanding of scientific
development. Chicago University of Chicago Press
Dierks, A. J. (1983). Communication and Worldview. Missionalia
Dirven, R, Roslyn, F., & Pütz, M.,(2003).Cognitive models in language and thought: Ideology,
metaphors and meanings. Berlin Mouton de Gruyter
Dirven,R., & Verspoor, M. (1998). Cognitive Exploration of Language and Linguistics.
Amsterdam Benjamins
Dirven, R., & Taylor, J.(1988). The conceptualisation of vertical space in English. Amsterdam
Duranti, A. (2013). Linguistic anthropology. Cambridge University
Erickson, P., Murphy, L.(2003). A History of Anthropologycal Theory
Eugene, H.(1996).Cognitive Linguistics in the Redwoods: The Expansion of a New Paradigm in
Linguistics.
Evans, V.(2013). Language and Time: A Cognitive Linguistics Approach
Fauconnier,G.(1994).Mental Spaces. Aspects of Meaning Construction in Natural Language.
Cambridge: Cambridge University Press
175
RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A CONDUCĂTORILOR AUTO
MATERIAL LIABILITY OF DRIVERS
Constantin PISICA
USPEE C.Stere, Facultatea de Drept, student, anul V,
A category of controversial disputes in the field of road transport refers to relations between
employees and transport companies in connection with the conclusion of full material liability
contracts. The purpose of these litigation is usually to repair the damage caused to the transport
company by the driver's account as a result of road accidents. In order to fully recover the
damage to the driver, the transport company invokes the presence of the full liability contract
concluded with the driver, requesting the full repair of the expenses for the repair of the means of
transport. By not agreeing to pay, the employee is suing.
Cuvinte-cheie: conducător auto, răspundere materială, Codul muncii, SRL
O categorie de litigii controversate din domeniul transporturilor rutiere se referă la

raporturile dintre salariați și companiile de transport în legătură cu încheierea contractelor de
răspundere materială deplină. Obiectul acestor litigii, de regulă, constă în reparația din contul
șoferului a daunelor provocate companiei de transport în rezultatul unor accidente rutiere. În
scopul recuperării integrale a pagubelor de pe seama șoferului, compania de transport invocă
prezența contractului de răspundere materială deplină încheiat cu șoferul, solicitând repararea
integrală din contul acestuia a cheltuielilor pentru reparația mijlocului de transport. Nefiind de
acord să achite, salariatul înaintează acțiune în judecată.
Potrivit art.338 din Codul muncii al R.M [1], salariatul poartă răspundere materială în
mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile când: a)
între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru
neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în
alte scopuri (art.339 din Codul muncii). În acest context menționăm că prin Hotărârea
Guvernului R.M. nr.449 din 29.04.2004 a fost aprobat Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi
lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu
privire la răspunderea individuală deplină pentru neasigurarea integrităţii valorilor transmise
[2]. Răspunderea materială deplină a altor categorii de funcţii sau lucrări executate, neincluse în
Nomenclator, poate avea loc în baza altor temeiuri şi nu în baza contractului scris de răspundere
materială deplină; b) salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri
unice sau în baza altor documente unice; c) prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale
culpabile intenţionate, stabilite prin hotărâre judecătorească. Acţiunile salariatului pot fi
recunoscute culpabile chiar şi în cazul săvârşirii unei fapte penale din imprudenţă (de exemplu,
cauzarea de prejudiciu prin încălcarea regulilor de circulaţie) [3]; d) prejudiciul a fost cauzat de
un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut la
art.76 lit.(k) din Codul muncii; e) prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare
intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării
lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de
protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă; f) prejudiciul a
fost cauzat în afară exerciţiului funcţiunii, adică în afara orelor de muncă sau în cazul
neexecutării obligaţiilor de serviciu.
Întrebarea este în ce măsură dispozițiile din Codul muncii cu privire la răspunderea
materială deplină sunt aplicabile transportului rutier? Practica judiciară este neuniformă. De
176
exemplu, SRL „Taxi Star” a depus cerere de chemare în judecată împotriva șoferului Ciobanu D.
cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii reclamantul menţionează că
pârâtul a fost angajat în calitate de şofer, având încheiat contract de răspundere materială
deplină, iar în timpul orelor de lucru a comis un accident rutier în urma căruia autovehiculul pe
care îl conducea a fost deteriorat. Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni acţiunea a fost respinsă.
Curtea de Apel Bender a casat hotărârea primei instanţe şi a admis acţiunea SRL „Taxi Star” [4].
Curtea Supremă de Justiție casează decizia Curții de Apel Bender și menține în vigoare hotărârea
Judecătoriei Căușeni. Instanța supremă își motivează decizia prin faptul că SRL „Taxi Star” nu
era în drept de a încheia cu șoferul contract de răspundere materială deplină, deoarece conform
art.339 alin.(1) din Codul muncii, o condiţie obligatorie de valabilitate a contractului cu privire la
răspunderea materială deplină este exercitarea de către salariat a unei funcţii sau a lucrărilor
legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în
procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise. Mai mult decât atât, Nomenclatorul funcțiilor
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.449/2004 nu prevede dreptul angajatorului de a încheia
contract de răspundere materială deplină cu șoferii pentru prejudiciile rezultate sau prin
nerespectarea regulilor de păstrare a mijlocului de transport încredinţat pentru îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu. Un astfel de contract, în particular cu taximetriştii, poate fi încheiat doar
în partea ce se referă la lucrările legate de recepţionarea plăţilor și altor valori de la clienţi, ce
urmează a fi transmise în casa angajatorului sau transportate destinatarilor [5]. În concluzie,
angajatorul neîntemeiat i-a impus salariatului contract de răspundere materială.
În alt caz similar, Curtea Supremă de Justiție a R.M. conchide la fel, că instanţa ierarhic
inferioară la judecarea cazului a aplicat eronat normele dreptului material. Semnarea contractului
de răspundere materială deplină cu șoferul în privinţa mijlocului de transport contravine art.339
din Codul muncii şi Hotărârii de Guvern nr.449/2004, fapt ce conduce la nulitatea actului juridic
în conformitate cu art.216 şi art.220 alin.(1) Cod civil. Nomenclatorul aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.449/2004 prevede o listă exhaustivă formată din funcţii şi categorii de lucrări
pentru care poate fi încheiat contract de răspundere materială deplină, dar în care funcţia de şofer
nu se regăseşte. Șoferul nu este persoana cu care poate fi încheiat contract de răspundere
materială deplină, deoarece funcţia deţinută de el nu cade sub incidenţa acestui nomenclator.
Pornind de la art.217 alin.(1) din Codul civil, instanța de judecată urmează să constatate nulitatea
actului juridic din oficiu, iar în temeiul art.336 din Codul muncii, pentru prejudiciul cauzat
angajatorului șoferul va răspunde material în limita salariului mediu lunar. Reieșind din
prevederile contractului individual de muncă salariul mediu lunat al pârâtului constituie 1550 lei,
această sumă fiind limita de răspundere materială pentru prejudiciul cauzat angajatorului [6].
Există și cazuri de aplicare greșită a regulilor sus-menționate. De exemplu, SRL „Alo-
Taxi” a depus cerere de chemare în judecată împotriva șoferului V.V. pe motiv că acesta a
provocat un accident rutier, cu deteriorarea autoturismului. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău
acțiunea a fost respinsă, în schimb Curtea de Apel Chișinău casează hotărârea primei instanțe și
încasează de la șofer în folosul companiei de transport suma integrală a prejudiciului material în
mărime de 75.492 lei [7]. În alt caz, Judecătoria Căușeni și Curtea de Apel Chișinău motivează
că șoferul nu a asigurat integritatea mijlocului de transport, transmis lui de către angajator,
încălcând astfel obligațiile stipulate în contractul de răspundere materială deplină. În rezultatul
examinării s-a constatat că pentru reparația mijlocului de transport este necesară suma de 29.995
lei, bani care urmează a fi încasați de la pârât (șofer) [8].
Generalizând cele expuse, deducem că în practica examinării de către instanțele
judecătorești a litigiilor dintre conducătorii auto (șoferi) și întreprinderile de transport există
anumite deficiențe. Tendința companiilor de transport de a încheia cu șoferii contracte de
răspundere materială deplină cu referire la autovehicule contravine legislației. Explicația constă
în faptul că potrivit Nomenclatorului funcțiilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.449/2004,
contractele de răspundere materială deplină pot fi încheiate cu o anumită categorie de salariați și
doar în privința anumitor lucrări. Cu alte cuvinte, contractul de răspundere materială deplină
177
poate fi încheiat cu șoferii doar în partea ce se referă la recepţionarea plăţilor sau altor valori
pentru a fi transmise în casieria întreprinderii sau pentru a fi transportate la destinație.
Bibliografie:
1. Codul muncii al R.M, nr.154 din 20.03.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2003, nr.159-162.
2. Nomenclatorul funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care
angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau
colectivă (de brigadă) deplină, precum și a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială
deplină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.449 din 29.04.2004 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr.73-76.
3. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a R.M. “Cu privire la practica aplicării de
către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează obligația uneia dintre părțile
contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți” nr.11 din
03.10.2005 // Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2006, nr.2.
4. Decizia Colegiului civil al Curții de Apel Bender din 02 iulie 2013, dosar nr.2a-111/13.
Arhiva Judecătoriei Căușeni.
5. Decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție a Republicii Moldova din 26 februarie 2014, dosarul nr.2ra-486/14, www.csj.md.
6. Decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție a Republicii Moldova din 04 iunie 2014, dosarul nr.2ra-1450/14, www.csj.md.
7. Decizia Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, dosar nr.2a-
4062/14. Arhiva Judecătoriei Rîșcani.
8. Decizia Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, dosar nr.2a-
4039/14. Arhiva Judecătoriei Căușeni.
Recenzent: Mihalache Iurie, doctor în drept, conferenţiar universitar
SOLUȚIONAREA LITIGIILOR CU PRIVIRE LA ASIGURAREA FACULTATIVĂ

DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO (CASCO)
SOLVING LITIGATIONS ON FACULTATIVE CIVIL LIABILITY INSURANCE

(CASCO)
Irina ROTARI
USPEE C.Stere, Facultatea de Drept, studentă, anul II
Having a compulsory motor third party liability insurance (MTPL), the person guilty of
the road accident will not be able to claim damages for the repair of his own motor vehicle.
These damages can be compensated on the basis of the voluntary insurance contract (CASCO).
Insurance risks covered by the CASCO insurance contract are multiple and include: collisions,
bumps, scratches, overturns, skidding, including the fall of bodies on the vehicle; floods, storms,
earthquakes, landslide or landslide, water action; torrential rain, hail, lightning, snow
avalanche, ice; vehicle theft or parts thereof; other damage to the vehicle as a result of theft [1].
Optional insurance is also insurance premiums, which vary between 4-5% of the car's cost.
Because insurance premiums are high, optional insurance is costly for car owners
178
Cuvinte-cheie: răspundere civilă auto, CASCO, litigiu, companie de asigurări, Cod Civil
Având contract de asigurare obligatorie de răspunderea civilă auto (RCA), persoana

vinovată de producerea accidentului rutier nu va putea beneficia de despăgubiri pentru reparaţia
propriului său autovehiculul. Aceste daune pot fi despăgubite în baza contractului de asigurare
facultativă (CASCO). Riscurile de asigurare cuprinse de contractul de asigurare CASCO sunt
multiple şi includ: ciocniri, loviri, zgârieturi, răsturnări, derapări, inclusiv căderea pe autovehicul
a unor corpuri; inundaţii, furtuni, cutremure, prebuşirea sau alunecare de teren, acţiunea apelor;
ploaie torenţială, grindină, trăsnet, avalanşă de zăpadă, gheaţă; furtul vehiculului sau a unor părţi
componente ale acestuia; alte pagube cauzate autovehiculului ca urmare a furtului [1]. Specific
pentru asigurarea facultativă sunt şi primele de asigurare, care variază între 4-5% din costul
autovehiculului. Din motiv că primele de asigurare sunt mari, asigurarea facultativă este
costisitoare pentru deţinătorii de autovehicule [2, p.233].
În general, contractul de asigurare este un contract de adeziune. Acest caracter rezidă din
faptul că anumite clauze ale contractului sunt prestabilite de către asigurător, asiguratul putând
accepta contractul sau refuza încheierea lui [3, p.198]. Făcând abuz de acest privilegiu,
companiile de asigurare uneori includ în contracte şi clauze care sunt în detrimentul persoanelor
asigurate. De exemplu, între M.B. şi „Donaris Group” S.A. a fost încheiat un contract de
asigurare auto de tip CASCO. În scurt timp, automobilul asigurat a fost furat, pe cazul dat fiind
pornită urmărirea penală care a durat o perioadă îndelungată de timp. La cererea lui M.B. de a-i
fi achitată despăgubirea de asigurare, compania de asigurare „Donaris Group” S.A. îşi motivează
refuzul prin faptul că la pct.3.2. din contractul de asigurare este prevăzută clauza că „în cazul în
care pe cazul de asigurare este intentat un dosar penal sau este înaintată o pretenţie în instanţele
judecătoreşti, decizia de refuz sau de achitare a despăgubirii este luată de către asigurător numai
după primirea sentinţei definitive sau a hotărârii de suspendare sau clasare a dosarului penal”.
Judecătoria Chișinău a invocat din oficiu nulitatea absolută a clauzei respective din contractul de
asigurare, motivând că ea contravine legislaţiei şi agravează situaţia asiguratului. Instanţa explică
că obligaţia de achitare a despăgubirii de asigurare urma să fie executată de compania de
asigurare conform unei alte condiţii din contract: în decurs de 2 luni de la prezentarea deciziei
avizate a organelor de urmărire penală despre intentarea dosarului penal privind furtul, ceea ce
compania de asigurare nu a realizat. Ca urmare, acţiunea companiei de asigurare a fost respinsă,
iar hotărârea instanţei de fond a fost menţinută atât de instanţa de apel, cât şi cea de recurs [4].
Dacă vinovat de producerea accidentului rutier se dovedeşte a fi un pieton, asupra sa
poate fi angajată răspunderea administrativă sau penală, după caz. În mod suplimentar, el poate fi
obligat la restituirea tuturor cheltuielilor de reparaţie a autovehiculului deteriorat şi acest lucru
este mai evident în cazul în care proprietarul autovehiculului deteriorat deţine o poliţă de
asigurare facultativă (CASCO) a mijlocului de transport. În asemenea caz compania de asigurare
îi va plăti deţinătorului poliţei de asigurare despăgubirea de asigurare, după care va avea un drept
de creanţă faţă de cel vinovat de accident, înaintând împotriva sa o acţiune în judecată.
Problema care apare ţine de stabilirea vinovăţiei pietonului, şi anume prin care
documente oficiale el ar trebui să fie recunoscut ca vinovat de cauzarea accidentului rutier? De
regulă, instanţele judecătoreşti solicită decizia de aplicare a amenzii contravenționale sau
sentinţa irevocabilă a instanţei judecătoreşti, în cazul unei infracţiuni. Contrar acestei tradiţii,
Curtea Supremă de Justiţie a R.M. s-a expus că vinovăţia pietonului o poate stabili şi instanţa de
judecată într-un proces civil, în baza actului întocmit de organul de poliţie care confirmă că
pietonul nu a respectat regulile de circulaţie rutieră, chiar dacă nu i-a fost aplicată amenda. Ca
exemplu aducem un caz în care pietonul A.C., deplasându-se neregulamentar, a fost tamponat de
un automobil. Deoarece proprietarul automobilului avea încheiat un contract de asigurare
CASCO, „Asito” SA i-a achitat costurile pentru reparația mijlocului de transport. Mai apoi,
compania de asigurare a înaintat acţiune către pieton, solicitând restituirea despăgubirii de
asigurare. Prima instanţă respinge acţiunea, concluzionând că A.C. nu este recunoscut vinovat
prin vreo hotărâre de judecată de comiterea accidentului rutier, de aceea el nu poate fi obligat să
179
repare prejudiciul material. Hotărârea dată a fost menţinută şi de instanţa de apel. În schimb
Curtea Supremă de Justiţie a R.M. casează ambele hotărâri, motivând: „Concluziile instanţelor
de fond şi de apel sunt greşite, or, vinovăţia de comiterea accidentului în cazul dat poate fi
constatată şi de instanţa care examinează litigiul civil. Conform art.1398 alin.(1) Cod civil, cel
care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este obligat să repare prejudiciul
patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau
omisiune. Prin urmare, nu este necesar ca persoana să fie declarată vinovată de comiterea unei
infracţiuni, sau contravenţii administrative, dar sunt obligatorii prezenţa a trei părţi componente:
acţiune sau omisiune ilicită cu vinovăţie, prezenţa prejudiciului real cauzat şi legătura de
cauzalitate. Dat fiind faptul că pietonul A.C. a acţionat ilicit, traversînd strada neregulamentar,
fapt care a adus la survenirea din vina sa a accidentului rutier, în urma căruia proprietarul maşinii
deteriorate a fost prejudiciat, sunt toate elementele necesare pentru constatarea, în cadrul
examinării unui litigiu civil, a vinovăţiei intimatului”. Cauza a fost remisă spre rejudecare în
instanţa de apel [5].
Asigurarea facultativă de răspunderea civilă (CASCO) în practică ea este mai rar
întâlnită, motivul fiind costul ridicat al primei de asigurare, însă avantajele ei sunt mari. În
același timp, baza normativă cu referire la asigurare facultativă CASCO este aproape inexistentă,
raporturile juridice dintre părți fiind reglementate în exclusivitate prin clauze contractuale.
O categorie de litigii frecvente în instanţele judecătoreşti se referă la acţiunea de regres
pe care companiile de asigurare, după ce achită despăgubirile de asigurare, le intentează
împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentelor rutiere. În legătură cu aceasta, cele
mai multe probleme apar atunci când la volanul autovehiculului se afla altă persoană decât
proprietarul. În asemenea situaţii companiile de asigurare invocă că numele persoanei aflate la
volan nu ar fi înscris în contractul de asigurare.
La producerea cazului asigurat, compania de asigurare este obligată să plătească
despăgubirea de asigurare de la data prezentării confirmării eliberate de organul de urmărire
penală că intentarea dosarului penal a început. Din nefericire, companiile de asigurare speculează
prin invocarea că vor achita despăgubirea din momentul în care va exista o hotărâre irevocabilă a
instanţei. Însă procesele de judecată, aşa cum cunoaşteam, pot fi de durată, timp în care
asiguratul nu-și poate primi despăgubirea de asigurare.
Practica judiciară ne dovedeşte că companiile de asigurare nu achită prejudiciile morale
suportate de persoanele asigurate în legătură cu accidentele rutiere. De aceea singura soluţie
pentru persoana păgubită de a-şi putea recupera prejudiciile morale este ca să înainteze o cerere
de chemare în judecată către cel vinovat de producerea accidentului rutier. Mai raţional este ca în
aceeaşi cerere de chemare în judecată reclamantul să conexeze două cerinţe: prima, către
compania de asigurare privind achitarea prejudiciilor materiale, a doua, către persoana
reunoscută vinovată de producerea accidentului rutier, de la care să solicite prejudiciile morale.
1. Portalul oficial al companiei de asigurare „Artas” SRL,

http://www.artas.md/asigurare_CASCO_Moldova.html (vizualizat la 01.05.2018).
2. Mihalache Iu. Dreptul transporturilor: Manual. – Chișinău: Pontos, 2012.
3. Bloşenco A. Drept civil. Partea specială. Note de curs. – Chişinău: Cartdidact, 2003.
4. Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a
R.M. nr.2ra-934/15 din 21 ianuarie 2015. Arhiva Judecătoriei Chişinău.
5. Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
a R.M. nr.2ra-142/15 din 02 martie 2015. Arhiva Judecătoriei Chişinău.
6.
180
CELE 15 RUNDE DE NEGOCIERI ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ
ȘI REPUBLICA MOLDOVA
THE NEGOTIATION BETWEEN THE EUROPEAN UNION AND THE

REPUBLIC OF MOLDOVA
Mihaela STAVILĂ
IRIM, Facultatea Relații internaționale și Științe politice, studentă, anul III,
Today, relations between the European Union (EU) and the Republic of Moldova are deep
and multifaceted. The Republic of Moldova participates in many EU programmes and
agreements. The two sides are deepening their relations with the EU-Moldova Association
Agreement, which was signed in June 2014. Between Moldova and the EU took place the 15
rounds of negotiations. The new framework is ambitious and innovative , including a Deep and
Comprehensive Free Trade Area (DCFTA) and an Association Agenda aimed at furthering
economic integration and political association between Moldova and the EU.
Key-words: Association Agreement (AA), European Union (EU), Republic of Moldova,

rounds of negotiations, integration, changes.
Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au fost lansate odată cu

semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare la 28 noiembrie 1994, care a intrat în vigoare la
1 iulie 1998. Republica Moldova tinde spre aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană,
integrarea economică treptată și asocierea politică. Conform declarației ex-președintelui
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Republica Moldova a fost cel mai mare beneficiar de
asistență europeană din lume pe cap de locuitor, doar intre 2007-2013, țara noastră a primit peste
560 de milioane de euro de la Uniunea Europeană [2]. Vectorul european al Republicii Moldova
este cea mai bună cale de reintegrare și modernizare a țării.
Concepția Parteneriatului Estic, ca parte componentă a Politicii Europene de Vecinătate, a
fost lansată pe un teren pregătit pentru schimbări în relațiile dintre Uniunea Europeană și vecinii
din Est. Parteneriatul Estic este o formă de cooperare între Uniunea Europeană și Armenia,
Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus, care se bazează pe o abordare
individuală [3].
Printre beneficiile oferite Republicii Moldova de Politica Europeană de Vecinătate a
Uniunii Europene se numără posibilitățile de dezvoltare economică şi socială, precum obţinerea
posibilităţii de acces pe piaţa unică europeană şi integrarea în cadrul altor politici europene:
 Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul;
 Cercetarea;
 Cultura;
 Probleme de mediu etc.
Parteneriatul Estic prevede instaurarea unei zone comerciale libere şi comprehensive,
îndepărtarea treptată a tuturor obstacolelor din calea liberei circulaţii a persoanelor şi cooperarea
în domeniul securității, în special a securităţii energetice [4].
La 15 iunie 2010 a fost lansat Dialogul Republica Moldova – Uniunea Europeană în
domeniul liberalizării vizelor. Pe 24 ianuarie 2011, Republicii Moldova i-a fost prezentat Planul
de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, care conținea două seturi de condiții,
implementarea cărora determina instituirea unui regim fără vize între Republica Moldova și
Uniunea Europeană pentru călătoriile de scurtă ședere. La 1 mai 2011 a fost definit Protocolul
privind principiile generale de participare a Republicii Moldova la programele Uniunii
Europene. Pe 26 iunie 2012 a fost semnat Acordul privind aderarea Republicii Moldova la
Spațiul Aerian Comun cu Uniunea Europeană. În octombrie 2013, Consiliul European a anunțat
181
că liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova ar putea fi stabilită deja în
2014.
La cel de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, care a avut loc între 28-29
noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere între Republica Moldova și
Uniunea Europeană, inclusiv Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și
Cuprinzător (ZLSAC). Pe 27 februarie 2014 Parlamentul European a votat (460 din 510
eurodeputați au fost pentru) în plenul reunit Regulamentul care permitea eliminarea vizelor de
intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii Republicii Moldova. Votul Parlamentului
a fost confirmat de către Consiliului Uniunii Europene pe 14 martie 2014, iar pe 8 aprilie 2014
decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. La 28 aprilie 2014, decizia de
ridicare a vizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a intrat în vigoare, și
începând cu ziua respectivă cetățenii moldoveni, posesori ai pașaportului biometric, au obținut
posibilitatea de a călători liber, oriunde în spațiul Schengen, timp de 90 de zile într-o perioadă de
180 de zile [5].
Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora a fost semnat în data
de 27 iunie 2014 și se fundamentează pe o abordare inovativă și ambițioasă, privind crearea
Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzator(ZLSAC), care a început să fie implementat
provizoriu la 1 septembrie 2014, dar a intrat în vigoare deplină la 1 iulie 2016.
În ceea ce urmează vom face o retrospectivă a procesului de negocieri privind încheierea
Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, care au fost lansate la 12
ianuarie 2010, fiind încheiate provizoriu după 15 runde plenare de negocieri în iunie 2013, iar
cele privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi
Uniunea Europeană, ca parte a Acordului de Asociere, au fost iniţiate în ianuarie 2012 şi
finalizate provizoriu după 7 runde de negocieri, în iulie 2013.
C. Dupont, în manualul „La negociation: conduite, theorie, applications” („Negocierile:
conduită, teorie, aplicații”), definește termenul de „negociere” ca activitate ce pune față în față
doi sau mai mulți actori, care interacționează în căutarea unui aranjament, pentru a pune capăt
divergențelor, a crea, a menține și a dezvolta o relație” [6, p.20]. Academicianul român Mircea
Malița afirmă că „negocierile contemporane au tendința de escaladare, trecând de la nivelul
local, la cel regional și mondial” [7].
Prima rundă de negocieri între Republica Moldova și Uniunea Europeană a avut loc la 12
ianuarie 2010, la Chișinău. Delegațiile celor două părți au fost conduse de Gunnar Wiegand,
Directorul pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, a Direcției Generale Relații
externe a Comisiei Europene și Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării
Europene al Republicii Moldova. În cadrul acestei runde s-au discutat propunerile concrete ale
părților. Rezultatele primei runde au fost prezentate în cadrul conferinței de presă, unde șeful
echipei de negociatori europeni a declarat că a fost un început foarte bun și a felicitat colegii din
Republica Moldova, pentru pregătirea foarte bună.
Cea de-a doua rundă de negocieri a avut loc la Bruxelles, în perioada 25 și 26 marie 2010.
În cadrul acestei runde au fost închise provizoriu o parte din articole cu privire la cooperare
economică și financiară, au fost lansate negocieri în domeniile dialogului politic, cooperării în
sfera politicii externe și de securitate comună, libertății, securității. Printre cele mai importante
probleme abordate în cadrul acestei runde de negocieri au fost protecția datelor personale, statul
de drept, combaterea spălării banilor, combaterea traficului de droguri, soluționarea conflictelor
și managementul crizelor, punând accent pe soluționarea conflictului transnistrean. Tot în cadrul
acestei negocieri s-a convenit că următoare negociere va avea loc la Chișinău, în prima parte a
lunii iunie 2014.
Cea de-a treia rundă de negocieri a avut loc la 7-8 iunie 2010. Viceministrul de externe al
Republicii Moldova, Natalia Gherman a declarat că două misiuni din partea Comisiei Europene
au examinat stadiul de pregătire al Republicii Moldova, pentru lansarea negocierilor privind
crearea unei zone de liber schimb cu Uniunea Europeană.
182
Cea de-a patra rundă de negocieri a avut loc în perioada 13-14 octombrie 2010. În cadrul
ședinței de deschidere dna Gherman a evidențiat evoluțiile dialogului Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană, pregătirile Republicii Moldova pentru inițierea negocierilor în vederea
creării zonei de comerț liber în contextul Acordului de Asociere. În ce privește Grupul de Lucru
nr.1 „Reforma şi Dialogul Politic, Cooperarea în domeniul Politicii Externe şi de Securitate” au
fost definitivate negocierile privind Stabilitatea Regională şi Curtea Penală Internaţională, fapt
care a permis finalizarea capitolului „Dialog politic şi reformă; cooperarea în domeniul politicii
externe şi de securitate”. Grupul de Lucru nr. 2 „Justiţie, Libertate şi Securitate” a definitivat
negocierile privind protecția datelor cu caracter personal, cooperarea în domeniul azilului,
migrației, gestiunii frontierei și combaterea terorismului. În cadrul Grupului de lucru nr. 3
„Cooperare economică, financiară şi sectorială” au fost provizoriu închise 10 din cele 21 capitole
de negocieri. După cea de-a IV rundă au fost închise negocierile asupra managementului
finanţelor publice, cooperării în domeniul industrial şi antreprenorial, al sănătăţii publice şi
dialogului economic.
Cea de-a cincea rundă de negocieri a Acordului de Asociere între Republica Moldova și
Uniunea Europeană a avut loc la 17 februarie 2011, la Bruxelles. Delegaţia Republicii Moldova
a fost condusă de Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
Negociator-şef al Acordului de Asociere din partea Republicii Moldova, iar delegaţia Uniunii
Europene, de noul Negociator-şef, Miroslav Lajcak, Director executiv pentru Europa şi Asia
Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă. În cadrul acestei negocieri,
delegația Uniunii Europene a accentuat ambițiile Republicii Moldova de a avansa rapid pe calea
integrării europene, fapt fiind noul Program de guvernare al Alianței pentru Integrare Europeană.
Totodată părțile au constatat că există un proges amplu după runda a patra datorită negocierilor
ce s-au realizat prin conferințe între rundele patru și cinci. Anume în cea de-a cincea rundă,
părțile au avansat în negocierea Preambulului, obiectivelor și principiilor generale, fiind
convenite 22 din 28 articole. [9]
Cea de-a șasea rundă de negocieri s-a desfășurat la Chișinău, în data de 11 aprilie 2011.
Părţile au închis provizoriu negocierile pe toate subiectele legate de „Dialogul Politic şi
Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe şi de Securitate”. Capitolul „Justiţie, Libertate
şi Securitate” este întocmit sub formă de acord provizoriu. În ceea ce priveşte compartimentul
„Cooperarea Economică, Sectorială şi Financiară”, din cele 24 capitole negociate, 21 au fost
închise provizoriu. Ambele delegaţii au trecut în revistă acţiunile de pregătire pentru lansarea
negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. În cadrul rundei
delegaţiile Republicii Moldova şi Uniunii Europene au semnat cel de-al doilea Raport de Progres
privind negocierile Acordului de Asociere, care urma să fie prezentat la reuniunea Consiliului de
Cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană, din 5 mai 2011.
Cea de-a șaptea rundă de negocieri a Acorduluid e Asociere între Republica Moldova și
Uniunea Europeană a avut loc la 5 iulie 2011, la Bruxelles. Părțile au constatat un nou progres in
ceea ce privește negociere Preambulului, Obiectivelor și Principiilor Generale ale Acordului,
inclusiv prevederile Instituționale, Generale și Finale, fiind atins acord provizoriu referitor la
dimensiunea parlamentară și cea în domeniul cooperării cu societatea civilă. Au avansat
negocierile la Capitolul „Justiţie, Libertate şi Securitate”, fiind aproape de atingerea unui acord
provizoriu. Delegaţiile au avut un schimb de informaţii referitor procesul de pregătire pentru
lansarea negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător, partea
moldoveană a salutat aprobarea mandatului Comisiei Europene de către Consiliul Uniunii
Europene.
Cea de-a opta rundă de negocieri a Acordului de Asociere între Republica Moldova și
Uniunea Europeană s-a desfășurat la Chișinău, la 19 octombrie 2011. În cadrul acestei negocieri,
părțile au remarcat dinamica înaltă a realizărilor Republicii Moldova pe calea integrării
europene, fapt menționat cu o înaltă apreciare în Declaraţia Comună adoptată la Summit-ul
Parteneriatului Estic de la Varşovia (2011), precum şi în Rezoluţia din septembrie 2011 a
Parlamentului European, în care se recunoaşte perspectiva europeană a Republicii Moldova.
183
Părţile au finalizat negocierile principiilor generale, au continuat negocierile Capitolului
„Justiţie, libertate şi securitate”, au făcut un schimb de informaţii privind avansarea negocierilor
la Capitolul „Cooperarea economică, sectorială şi financiară”, precum pregătirea pentru lansarea
negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Un subiect
aparte, inclus în discuţii la propunerea părţii moldoveneşti, l-a constituit participarea Republicii
Moldova la programele şi agenţiile Uniunii Europene. Ambii conducători ai delegaţiilor de
negociatori - Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
negociator-şef al Acordului de Asociere din partea Republicii Moldova și Miroslav Lajcak,
Director executiv pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune
Externă, negociator-şef din partea UE, au remarcat că Republica Moldova este liderul
partenerilor estici ai Uniunii Europene în această colaborare importantă, care reprezintă o
oportunitate în plus pentru intensificarea cooperării în domeniul integrării europene.
În cadrul celei de-a noua runde de negocieri, care a avut loc la Bruxelles, 9 februarie 2012,
s-au continuat negocierile asupra principiilor generale ale Acordului, precum și ale capitolelor
„Libertate, justiție și securitate” și „Cooperare sectorială și financiară”.
Cea de-a zecea rundă s-a desfășurat la Chișinău, la 22 martie 2012. În cadrul acestei runde
ex-prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat a precizat că stabilitatea politică din țara
noastră, va permite intensificarea proceselor de integrare europeană a Republicii Moldova. Ex-
prim-ministrul moldovean a spus că termenul stabilit pentru finalizarea negocierilor Acordului
de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană este unul ambiţios, dar
realizabil. Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
negociator-şef al Acordului de Asociere din partea Republicii Moldova, a accentuat că această
rundă este foarte importantă pentru viitorul european al ţării noastre, iar Miroslav Lajcak,
Director executiv pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune
Externă, negociator-şef din partea UE, a menţionat că Republica Moldova a obţinut rezultate
remarcabile în dialogul pe marginea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea
Europeană şi a Acordului de Liberalizare a Regimului de Vize. Funcționarul european a remarcat
că alegerea Preşedintelui Republicii Moldova la 16 martie 2012 este o veste bună, manifestîndu-
şi convingerea că acest fapt va intensifica colaborarea dintre cele două părţi [10].
Agenda celei de-a unsprezecea runde de negocieri a Acordului de Asociere între Republica
Moldova și Uniunea Europeană a inclus continuarea negocierilor asupra Preambulului,
prevederilor instituţionale, generale şi finale, precum şi a capitolelor „Justiţie, libertate şi
securitate”, „Economie” şi „Cooperarea sectorială şi financiară”. În finalul rundei a fost semnat
al treilea Raport de Progres privind negocierea Acordului de Asociere. Un punct separat din
agenda celei de-a unsprezecea runde a Acordului de Asociere Republica Molodva – Uniunea
Europeană l-a constituit prezentarea concluziilor celor 13 sub-grupuri de lucru formate din
experţii sectoriali ai Republicii Moldova şi Uniunii Europene, care s-au întrunit separat pentru a
negocia textele capitolelor ZLSAC în cadrul celei de-a doua runde de negocieri. Lucrările
grupurilor au decurs într-o manieră constructivă atât din partea Republicii Moldova cât şi din
partea Uniunii Europene, acoperind următoarele domenii: accesul bunurilor şi serviciilor pe
piaţă, energetica, proprietatea intelectuală, concurenţă, achiziţii publice, transparenţă, dezvoltarea
durabilă, instrumentele de apărare comercială, măsuri sanitare şi fitosanitare, reguli de origine,
administrarea vamală şi facilitarea comerţului. Rezultatele negocierilor au fost reflectate în
concluziile operaţionale ale celei de-a doua runde ZLSAC, aprobate de către ambele părţi.
Cea de-a douăsprezecea rundă de negocieri a Acordului de Asociere Republica Moldova-
Uniunea Europeană a avut loc la 14 septembrie 2012, la Chișinău. În cadrul rundei date au
continuat discuțiile asupra prevederilor care se referă la procesul de ajustare a legislației
naționale la standardele europene în vederea valorificării celui mai eficient mod de cooperare a
Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, creat de Acordul de Asociere, fie în sfera
comerțului, fie în cea a serviciilor. Au fost discutate prioritățile cooperării bilaterale între
Republica Moldova și Uniunea Europeană, care vizau în linii mari finalizarea negocierilor
Acordului de Asociere către Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, obținerea unui regim
184
de vize liberalizat pentru cetățenii Republicii Moldova ce călătoresc în spațiul Uniunii Europene,
Republica Moldova fiind în plin proces de implementare a fazei a II-a a Dialogului privind vizele
cu Uniunea Europeană, consolidarea dialogului politic dintre Republica Moldova și Uniunea
Europeană.
Cea de-a treisprezecea rundă de negocieri s-a desfășurat la 23 noiembrie 2012. Pe
parcursul reuniunii au fost negociate Preambul, obiectivele generale și principiile, precum și
prevederile instituționale, generale și finale ale Acordului. S-a discutat referitor la domeniul
justiției, securității, cooperării economice.
Cea de-a paisprezecea rundă de negocieri a avut loc în perioada 21-22 ianuarie 2012, la
Chișinău. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi
Integrării Europene, Natalia Gherman, iar cea din partea Uniunii Europene de Directorul în
cadrul Serviciului European al Acţiunii Externe, Gunnar Wiegand. În cadrul acestei negocieri,
părțile au avansat mult, fiind practic finalizate negocierile prevederilor capitolului „Justiție,
Libertate și Securitate”. Rămânând a fi convenite încă clauzile ce vizează circulația cetățenilor
Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Un alt subiect al discuţiilor l-au constituit
prevederile Acordului privind Monitorizarea implementării Acordului şi procedurile ce vor fi
aplicate în acest sens, în mod special în cazul armonizării legislaţiei Republicii Moldova la cea a
Uniunii Europene. Totodată, a fost efectuat un schimb de viziuni asupra modalităţilor de punere
în aplicare provizorie a Acordului, ţinând cont de procedurile de ratificare îndelungate prin care
va trebui să treacă.
Cea de-a cincisprezecea rundă s-a desfășurat la Bruxelles, aceasta fiind și ultima cu privire
la Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Republica Moldova a
fost reprezentată de delegaţia condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
Natalia Gherman, echipa de negociere din partea Uniunii Europene fiind condusă de directorul în
cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, Gunnar Wiegand.
Rundele de negocieri, in baza cărora a fost elaborat Acordul de Asociere între Republica
Moldova și Uniunea Europeană, au luat sfarsit dupa parafarea lui la 29 noiembrie 2013 în cadrul
celui de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius și semnat pe data de 27 iunie
2014, la Riga de către prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, Înaltul Reprezentant al
Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton şi Comisarul european al
Comerţului, Karel De Gucht. Prin Acordul de Asociere, Republica Moldova și-a asumat un
număr mare de angajamente. Acest document conține 395 de directive și regulamente, care,
odată puse în aplicare în legislația națională, va face Moldova o țară cu un acquis comunitar
integrat Uniunii Europene.
Acordul de Asociere urmareste să contribuie la dezvoltarea politică și social-economică a
Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă într-un șir vast de domenii de interes comun,
inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiție, libertate și securitate, integrare comercială și
cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii și socială, management
financiar, administrare publică și reforma serviciului public, participarea societății civile,
dezvoltarea instituțională, reducerea sărăciei și dezvoltarea durabilă. Acordul are scopul de a
accelera aprofundarea relaţiilor politice şi economice, precum şi integrarea graduală a Moldovei
pe piaţa comunitară. Astfel, Acordul va crea un nou climat pentru relațiile economice dintre
părți, și în special pentru dezvoltarea comerțului și investițiilor, precum și va stimula concurența,
care constituie factori hotărâtori pentru restructurarea și modernizarea economiei.
În rezultatul negocierilor cu partenerii europeni, în Preambulul documentului este
recunoscută apartenenţa ţării noastre la spaţiul valoric şi civilizaţional european, precum şi
perspectiva progresului în continuă dezvoltare a cooperării dintre Republica Moldova şi Uniunea
Europeană, având drept finalitate obiectivul integrării europene. Acordul se bazează pe
importanţa pe care părţile o acordă respectării valorilor şi principiilor comune pe care le
împărtăşesc, în special democraţia şi statul de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, precum şi asigurării unei economii de piaţă funcţionale şi dezvoltării durabile.
185
Prevederile referitoare la crearea Zonei de Liber Schimb Complex și Cuprinzător între
Republica Moldova şi Uniunea Europeană constituie o parte importantă a Acordului de Asociere
și presupun nu doar deschiderea reciprocă a pieţelor pentru comerţul cu bunuri şi servicii, dar şi
preluarea treptată a standardelor şi normelor europene, care reglementează calitatea produselor şi
serviciilor respective.
Conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova Nr.808 din 07.10.2014 s-a aprobat
Planul Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-
Uniunea Europeană în perioada 2014-2016. Ministerul Economiei a Republicii Moldova a fost
împuternicit să asigure coordonarea îndeplinirii de către Republica Moldova a angajamentelor
derivate din Titlul V al Acordului de Asociere referitoare la crearea unei Zone de Liber Schimb
Aprofundat şi Cuprinzător şi să prezinte Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene
trimestrial, pînă la data de 10 a lunii următoare, raportul privind realizarea măsurilor prevăzute în
planul menţionat. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va prezenta Guvernului
raportul privind executarea Planului Naţional de Acţiuni pentru Implementarea Acordului de
Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană la data de 15 iulie şi 15 ianuarie a fiecărui an
de raportare [11].
Conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova din 30 decembrie 2016 s-a aprobat
Planul Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-
Uniunea Europeană în perioada 2017-2019 [12]. Ministerele şi alte autorităţi publice centrale vor
asigura, conform competenţelor, realizarea măsurilor incluse în Planul menționat. Controlul
asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene.
Concluzionăm că cele 15 runde de negocieri, multiplele înâîlniri și conferințe oficiale
consacrate elaborării Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană au
jucat un rol important în mai multe domenii. Viața social-politică a Republicii Moldova s-a
schimbat, au apărut noi tendințe de manifestare și dezvoltare. Republica Moldova a încercat să
demonstreze viabilitate și progres, însă la moment, din cauza crizei economice ample,
instabilității politice îndelungate, planurile de acțiuni propuse de țara noastră în perioada 2014-
16, 2017-19 sunt mai greu de realizat. Este nevoie în prim-plan de stabilitate politică, conducere
conștientă de necesitatea realizării acestor planuri, societate cu cultură politică înaltă și economie
dezvoltată, care la rindul lor va duce la prosperitate în țară.
1. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.5.html
(accesat: 08.03.2018)
2. http://www.dw.com/ro/moldova-cel-mai-mare-beneficiar-de-asisten%C8%9B%C4%83-
european%C4%83-din-lume-pe-cap-de-locuitor/a-17703763 (accesat: 08.03.2018)
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parteneriatul_Estic (accesat: 09.03.2018)
4. .http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0823:FIN:RO:HT
ML (accesat: 09.03.2018)
5. http://dcfta.md/continutul-acordului-de-asociere-dintre-rm-si-ue (accesat: 09.03.2018)
6. Dupont C. La negociation: conduite, theorie, applications. Paris: Dalloz, 1994.
7. Mircea Malița. Diplomatia. școli și Institutii, Teoria și Practica negocierilor. La
diplomatie roumaine. Aperçu historique. București: Editura Meridiane, 1970.
8. http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/480315/ (accesat: 10.03.2018)
9. http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/484864/ (accesat: 10.03.2018)
10. http://infoeuropa.md/moldova-in-dialog-cu-europa/sedinta-plenara-a-rundei-a-10-cea-
a-negocierilor-asupra-acordului-de-asociere-rm-ue/ (accesat: 10.03.2018 )
11. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=354939 (accesat:
10.03.2018)
186
12. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369730 (accesat:
10.03.2018)
Recenzent: : BENIUC Liliana, master în științe politice, lector superior
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ÎNTREPRINDERILOR DE

STAT ȘI MUNICIPALE
LEGAL REGULATION OF STATE AND MUNICIPAL

ENTERPRISES
Vera MAȚCAN
USPEE C.Stere, Facultatea de Drept, studentă, anul IV
The entrepreneurial activity carried out by public authorities is a phenomenon that arose
in the early 1990s, with the creation of new private law subjects such as state-owned enterprises
and municipal enterprises.
State and municipal enterprises have the capital of the assets transferred by the founders
at the date of their constitution and are part of the category of profit-making legal entities. In
other words, state and municipal enterprises are subjects of entrepreneurial activity being
created mainly to obtain profits in various fields of economic and social activity, such as:
transport, social service, sanitation, supply of water, natural gas , heat, etc.
Cuvinte-cheie: întreprinderi de stat, profit, autoritate publică, drept privat, bunuri
Activitatea de întreprinzător desfăşurată de autorităţile publice reprezintă un fenomen care

a luat naştere la începutul anilor ’90, odată cu crearea unor noi subiecţi de drept privat, cum sunt
întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale.
Întreprinderile de stat şi municipale au capitalul format din bunurile transmise de fondatori
la data constituirii şi fac parte din categoria persoanelor juridice cu scop lucrativ [1]. Cu alte
cuvinte, întreprinderile de stat şi municipale sunt subiecţi ai activităţii de întreprinzător fiind
create, în principal, pentru obţinerea de profit în diferite domenii ale activităţii economico-
sociale, precum: transport, deservire socială, salubritate, aprovizionarea populației cu apă, gaze
naturale, caldură etc.
Conform informaţiilor preluate din Registrul de stat al persoanelor juridice, la data de 01
ianuarie 2014 în Republica Moldova existau 1524 de întreprinderi de stat şi municipale, ceea ce
constituie aproximativ 1% din structura numărului total de persoane juridice [2]. Lista actualizată
a întreprinderilor de stat şi municipale este redată în Anexa la Legea privind administrarea şi
deetatizarea proprietăţii publice nr.121/2007 [3].
Cadrul legal. Reglementarea juridică a întreprinderii de stat este redată în Codul civil al
Republicii Moldova [4] (art.179) şi în Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.146/1994 [5].
Conform legii, întreprinderea de stat este persoana juridică care, pe baza proprietăţii de stat
transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de întreprinzător şi poartă răspundere pentru
obligaţiile sale cu toate bunurile pe care le gestionează (art.1).
187
De fiecare dată întreprinderea de stat se înfiinţează prin hotărâre de guvern, de aceea, în
hotărâre se indică şi autoritatea publică centrală căreia îi revine comptenţa de fondator în numele
Guvernului. Astfel, fondatori ai întreprinderilor de stat pot fi şi ministerele, agenţiile, serviciile,
instituţiile publice, precum şi alte autorităţi publice centrale aflate în subordinea Guvernului.
Majoritatea întreprinderilor de stat din Republica Moldova au fost constituite de către
Guvern în perioada anilor 1991-1999, în domenii de activitate care ţin de prestarea unor servicii
absolut necesare, precum: poşta (Î.S. „Poşta Moldovei”), transportul (Î.S. „Air Moldova”, Î.S.
„Aeroportul Internaţional Chişinău”, Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”), tehnologiile
informaţionale (Î.S. „Moldata”, Î.S. „Radiocomunicaţii”) etc.
Pe de altă parte, modul de constituire şi funcţionare a întreprinderilor municipale este
reglementat de dispoziţiile Codului civil (art.179), Legii privind administraţia publică locală
nr.436/2006 [6], precum şi de prevederile Regulamentului-model al întreprinderii municipale,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.387/1994 [7].
Patrimoniul întreprinderii municipale se formează din bunurile (imobile, mijloace de
transport, utilaje, alte valori materiale) transmise în gestiune de către unitatea administrativ-
teritorială. Acordarea bunurilor în gestiunea întreprinderii municipale se face în baza unei decizii
a consiliului local sau raional, după caz.
Reflecții critice. Existenţa întreprinderilor de stat şi municipale este o reminiscenţă a
perioadei sovietice motiv din care, utilitatea acestor forme juridice de organizare în zilele noastre
este supusă unor critici profunde. Mai mult decât atât, în scopul majorării veniturilor în bugetul
de stat, tendinţa autorităţilor publice este de a privatiza întreprinderile de stat şi municipale unor
investitori privaţi.
Practica dovedeşte că în condiţiile de concurenţă, societăţile comerciale prestează servicii
la un nivel de calitate mai înalt şi la preţuri mai reduse comparativ cu întreprinderile de stat și
municipale. În statele Uniunii Europene, de exemplu, în domenii care intră în sarcinile
autorităţilor publice, precum transportul public, distribuirea apei, căldurii, construcţia blocurilor
locative, reparaţia drumurilor, amenajarea teritoriului, transportarea deşeurilor etc., există
investitori privaţi care activează în temeiul unor contracte de parteneriat public-privat.
Conform unei păreri expuse de profesorul rus V.Dozorțev, statul trebuie să adopte cadrul
legal prin care să impună reorganizarea tuturor întreprinderilor de stat şi municipale în societăţi
pe acţiuni. În acest caz, calitatea de fondator va rămâne pe seama autorităţilor publice centrale şi
locale care vor deţine 100% din acţiuni. Aceasta va permite ca dreptul de proprietate al statului
în privinţa patrimoniului întreprinderilor să înceteze, respectiv calitatea de proprietar asupra
bunurilor va trece la societatea pe acţiuni. Conceptul de gestiune operativă-economică va
dispărea, iar întreprinderile vor funcţiona după regulile generale prevăzute de Codul civil pentru
societăţile comerciale [8].
Dintr-o altă perspectivă, doctrinarul V.Dejin invocă necesitatea perfecţionării şi
consolidării legislaţiei cu privire la întreprinderile de stat şi municipale. În opinia autorului, se
interzice ca bunurile şi activităţile care în prezent se află sub controlul statului să fie transmise în
proprietate privată. Patrimoniul statului trebuie să rămână în gestiunea autorităţilor publice
centrale şi locale. Doar în aşa mod vor fi soluţionate eficient şi operativ numeroase probleme de
ordin social şi economic [1, p.68].
Genelarizând cele expuse, subliniem faptul că atât întreprinderea de stat, cât şi cea
municipală se constituie în scopul obţinerii de profit. Deosebirea dintre aceste două persoane
juridice constă în faptul că fondatorul întreprinderii de stat este autoritatea publică centrală
(Guvernul), iar fondator al întreprinderii municipale este autoritatea publică locală. O altă
deosebire majoră constă în aceea că la momentul fondării, bunurile se transmit în „gestiune
operativă” – întreprinderii de stat şi în „gestiune economică” – întreprinderii municipale.
Din punct de vedere juridic, întreprinderile de stat și municipale se consideră a fi instituții
imperfecte. Explicaţia constă în faptul că aceste întreprinderi nu deţin un drept de proprietare în
privinţa bunurilor pe care le posedă. Dreptul de proprietate asupra patrimoniului întreprinderilor
aparţine, după caz, statului sau unităţii administrativ-teritoriale.
188
Menționăm faptul că practica Guvernului de a recunoaşte calitatea de fondator şi
autorităţilor publice din subordinea sa este una vicioasă. În mod normal, fondator al
întreprinderii de stat ar trebui să fie doar Guvernul (reprezentat de Cancelaria de Stat), însă
conform situaţiei actuale împuternicirile de fondator au fost delegate mai multor subdiviziuni.
Spre exemplu, fondator al Î.S. „Cadastru” este Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru; fondator al
Î.S. „Gările şi Staţiile Auto” este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor;
fondator al Î.S. „Palatul Republicii” şi Î.S. Complexul „Casa Presei” este Cancelaria de Stat;
fondator al Î.S. „Ziarul „Capital Market”” este Comisia Naţională a Pieţei Financiare ş.a.m.d.
Luând în consideraţie faptul că pentru alte persoane juridice cu scop lucrativ reglementările
se conţin în legi organice, recomandăm adoptarea unei legi cu privire la întreprinderea
municipală sau efectuarea de modificări la Legea privind întreprinderile de stat nr.146/1994 prin
completarea acesteia cu dispoziţii care ar fi consacrate și întreprinderilor municipale. În situația
în care se va opta pentru a doua propunere, va fi necesar de efectuat modificări în denumirea
legii. Actul normativ se va numi: „Legea privind întreprinderile de stat și municipale”.
1. În Codul civil al Federaţiei Ruse, întreprinderile de stat şi municipale sunt numite

„întreprinderi unitare” (унитарные предприятия). Cuvântul „întreprindere” se utilizează din
motiv că un alt termen, mai potrivit, nu s-a găsit. Prin „unitar” se înţelege că patrimoniul
întreprinderii este unic şi inseparabil de bunurile fondatorului (statului, administraţiei locale); nu
poate fi împărţit în părţi sociale şi nici în acţiuni (Дежин В.С. Перспективы развития
унитарных предприятий // Российское предпринимательство (Federaţia Rusă), 2011, nr.7,
p.66).
2. Pagina web a Camerei Înregistrării de Stat a Republicii Moldova,
http://cis.gov.md/content/6 (vizitat 02.05.2018).
3. Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, nr.121 din
04.05.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93.
4. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din 06.06.2002 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86.
5. Legea cu privire la întreprinderea de stat, nr.146 din 16.06.1994 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.2.
6. Legea privind administraţia publică locală, nr.436 din 28.12.2006 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35.
7. Regulamentul-model al întreprinderii municipale, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.387 din 06.06.1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.2, 1994.
8. Дозорцев В.А. Принципиальные черты права собственности в Гражданском
кодексе Российской Федерации // Гражданский кодекс России. Проблемы. Теория.
Практика. – Москва: МЦФЭР, 1998, p.252.
189
FENOMENUL DE SECESIUNE ÎN CONDIȚIILE EUROPEI
CONTEMPORANE
THE PHENOMENON OF SECESSION UNDER THE CONDITIONS OF

CONTEMPORARY EUROPE
Maria VATAMAN
Facultatea Relații Internaționale, FRIȘPA , studentă, anul Imarita.vataman@gmail.com
This article reports about the risk of occurrence of the secession in Contemporary Europe.
Analyzing the problems and causes of this phenomenon, the intention of this article is to find any
solutions that will stop the spread of this fenomenon, that would avoid division of societies,
nations and respectively the division of the states.
Cuvinte-cheie: seceiune, Europa, stat, autoritate statală
Secesiunea reprezintă un pericol iminent care amenință majoritatea statelor lumi ale
secolului XXI. Pe întreg continentul European, fenomenul de secesiune reprezintă cauza creării
unei noi hărți a Europei,prin divizarea statelor acesteea în funcție de etnie, credință sau stare
economică. Experții în geopolitică anunță îngrijorați că în secolul XXI, numai în Europa, vor
aparea cel putin 10 noi state. Astfel, acest fenomen marchează epoca contemporană,deși
tendințele secesioniste contravin lumii contemporane capitaliste.
Ce este, de fapt, secesiunea? Însăși valoarea etimologică a cuvântului demonstrează că
secesiunea este o separare, o retragere,iar din punct de vedere al autorității statului, aceasta
reprezintă separarea de un stat cu scopul de a se uni cu altul sau de a forma un stat aparte.
Asemeni oricărui fenomen, fenomenul secesionist este argumentat atât pozitiv,cât și negativ.
Argumentele care favorizează fenomenul de secesiune sunt:
1. Recunoașterea principiului democratic al majoritații cu tendințe de a se separa;
2. Dreptul la autodeterminarea popoarelor;
3. Evadarea distribuirii discriminatorii, prin care se pune accent, în mod special pe
distribuirea resurselor în alte zone,mai ales intr-un mod nedemocratic;
4. Avantajarea unirii statelor, în caz contrar- Dizolvarea unei astfel de uniuni atunci când
scopurile pentru care a fost constituită nu sunt atinse;
Ca argumente negative ne servesc:
1. Scăderea nivelului de autoaparare a statului, dacă se pierde o parte din stat, s-ar face
dificilă apararea securității întregului stat;
2. Minimizarea Strategică de Negociere, după separare se impune o taxă de ieșire din statul
al cărui parte componenta era;
3. Amenințarea Anarhistă, grupurile de entități mai mici pot alege să plece;
4. Justiția distributive, cele mai bogate zone nu poate să se separe de cele mai sărace;
Datorită intensificării fenomenului de secesiune pe continental European, datorită
mișcărilor secesioniste și tendințelor separatiste ale unor regiuni, harta politico-administrativă a
Europei are tendințe continui de modificare. Deasemenea, faptul că destrămarea Uniunii
Sovietice şi cea a Iugoslaviei au creat numeroase ţări noi, dar în Europa de Vest, graniţele au
rămas aceleaşi, nu împiedică existența tendințelor de separere din Europa de Vest, ba chiar unele
din ele sunt militante.
Analizând partea praxiologică a secesionismului din Europa, care s-a evidențiat ,în mod
special în Crimeea și Catalonia, se atestă cauzele principale ale secesionismului, ocupând un
prim plan formarea statelor-naţiune prin disoluţia imperiilor. În epoca modernă, atingerea
dezideratelor naţionale s-a realizat prin disoluţia puterii politice în cadrul marilor imperii, proces
190
care a condus la impunerea, în secolul al XIX-lea, a statului-naţiune ca principală formă de
organizare în Europa. O altă cauză care duce la declanșarea secesionismului în Europa este
amplificarea tensiunilor dintre trendurile concurente unificare – fragmentare, care a împlinit o
parte dintre aspiraţiile autonomist – secesioniste, prin promovarea regionalizării. Creşterea
atractivităţii proiectului paneuropean, urmată de criza economică și centralizarea sistemului
politico-administrativ, au contribuit în ansamblu la generarea problemelor principale ale
secesionismului din Europa Contemporană.
Secesiunea își are dreptul la existență doar daca aceasta se conformează cu Dreptul Moral
al Secesiunii, dar și cu Dreptul Internațional. Pentru a justifica fenomenul secesiunii Allen
Buchanan afirmă ca Dreptul moral al secesiunii unei populații din orice teritoriu statal apare în
situația în care oamenii din populația respective se simt discriminați de către autoritățile statului–
metropolă după criterii de cultură şi limbă sau apar restricții discriminatorii în administrația
locală. Deasemenea se aprobă existența secesiunii în contextual în care există anumite restricții
discriminatorii în administrația locală (pe teritoriul etniei) și în care apare imposibilitatea pentru
membrii etniei la ascensiune socială din cauza restricțiilor de natura economica şi sociala.
Deși Dreptul moral pentru secesiune a Crimeei de Ucraina nu există, pentru că populația
majoritară rusă beneficia de toate drepturile conferite de existența unei autonomii de tip
republică (cu propriul parlament si guvern), secesiunea a avut loc în 2014, soldându-se cu
alipirea Crimeei la Federația Rusă în urma referendumului din 16 martie 2014. Aceasta este o
consecință directă a manifestațiilor pro-europene din Ucraina care au adus înlăturarea de la
putere a președintelui ucrainean Viktor Ianukovici și schimbarea vectorului de orientare a țării.
Având ca bază Dreptul Internațional, Federația Rusă argumentează secesiunea din
Crimeea, ca fiind un rezultat al promovării dreptului popoarelor la autodeterminare, deasemenea
afirmând că Crimeea și-a obtinut independența datorită controlulului istoric exercitat asupra
regiunii. O altă justificare legală consider ca ar fi precedentul Kosovo, așa cum a fost interpretat
de Curtea Internațională de Justiție, deși Federația Rusă nu recunoaște independența Kosovo, cu
toate că în această regiune a fost organizat un referendum pe 26 și 30 septembrie 1991. În
contrast , Organizația Națiunilor Unite argumentează că principiul auto-determinării se leagă mai
degrabă de contextul istoric al colonialismului, decât la secesiunea unilaterală în cazul statelor
naționale independente, iar folosirea precedentului Kosovo nu se justifică în cazul Crimeei, mai
ales că CIJ nu a confirmat legalitatea statalității Kosovo, ci doar a susținut că declarația de
independență nu contravine dreptului internațional. .
Cazul Cataloniei este un pic diferit de cel al Crimeei. Aceasta a fost influențată de
Referendumul Scoțian. Fiind cea mai importantă contributoare la bugetele naţionale şi
principalul sprijin al regiunilor mai slab dezvoltate, Catalonia consideră că Spania profită de
bogăţia ei. Prin urmare, aceasta își obține independența la 27 octombrie 2017 în urma votării
Declaratiei de Independenta cu 70 voturi PRO, deși o astfel de tentativă a fost si in 1934, având
ca efect doar obtinerea autonomiei.
Ca răspuns al acestui fenomen, statele internaționale au reacționat diferit. Cum era de
așteptat, guvernul Scoției sprijină, atât politic, cât și moral obținerea independenței Cataloniei.
Astfel. Guvernul Scoțian conchide că ”Uniunea Europeană are o responsabilitate politică și
morală să sprijine dialogul pentru a identifica modul în care situația poate fi rezolvată pașnic și
democratic”. Guvernul Marii Britanii nu recunoaște independența Cataloniei, iar ca o reacție din
partea Germaniei, Purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert afirmă ca
”suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei „sunt și rămân inviolabile” și că o declarație
unilaterală de independență încalcă acest principiu.” Solidară cu Guvernul Spaniei este și SUA,
astfel printr-un comunicat de presă , Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather
Nauert spune că „Catalonia este parte integrantă a Spaniei, iar Statele Unite sprijină măsurile
constituționale ale guvernului spaniol pentru a menține Spania puternică și unită”.
Pentru soluționarea acestui fenomen, recomand să se accentueze valoarea de cetățean, dar
nu de identitate etnică și să se interzică mișcările separatiste,cu toate că contravine principiilor de
191
democrație. Descentralizarea eficientă și crearea statului federativ ar putea deasemenea să
diminuieze tendințele secesioniste ale poporului.
Secesiunea este proces mai mult geopolitic ,decât culturalo-etnic , iar intensificarea
acestui fenomen în dimensiunile Europei Contemporane , ar putea avea ca efect scăderea
nivelului de securitate al statelor Europene , inclusiv divizarea acestora. În concluzie tind să
menționez că Fenomenul de Secesiune de pe continentul European se necesită a fi analizat în
profunzime pentru a putea evita acest proces propriu-zis pe teritoriul Republicii Moldova. Prin
urmare, necesitatea analizării apare în contextul de a nu relua experiența altor state si a menține
integru si pacifist teritoriul Republicii Moldova.
1. Andrei Petru [http://www.descopera.ro/cultura/4962957-separatismul-flagelul-secolului-

xxI] 10.06.2009
2. [https://ro.wikipedia.org/wiki/Secesiune#Justific%C4%83ri_pentru_secesiune ]
Wikipedia
3. [https://www.reddit.com/r/MapPorn/comments/5xaans/if_every_european_secession_mo
vement_succeeded/] 03 Mar 2017, Reddit
4. Emisiune Inregistrata din 6 Octombrie 2017 : http://media.3netmedia.ro ( Radu Dobrițoiu
& Ștefan Popescu
5. (http://revistasinteza.ro/reflectii-asupra-tendintelor-de-disolutie-a-statelor-nationale/) ,
Dan Cazacu 28/10/2014
6. Iulia Enache – Mediafax ,18 septembrie 2014
7. http://www.amosnews.ro/regionalizarea-tendintele-secesioniste-autonomia-teritoriala-
factori-de-risc-pentru-europa-2017-11 , 10 noiembrie 2017
8. http://www.dw.com/ro/mi%C5%9Fc%C4%83ri-separatiste/a-16408309 27 noiembrie
2012, Markus Lütticke, Claudia Stefan
9. Carl Schorske: Vienne, fin de siècle. Politique et culture. Fayard, Paris 2000
Recenzent: Cujbă Vasile, doctor în filosofie, conferențiar universitar
IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE CU SCOPUL PĂSTRĂRII

SECURITĂȚII DE LA GRANIȚĂ
INVOLVMENT OF THE EUROPEAN UNION FOR SAFEGUARDING
THE SECURITY AT THE BORDER
MIHAELA CROITOR
studentă IRIM an II, Facultatea Relații Internaționale și Științe Politice
The added value of European Union in international conflict management partially is due
to its size. A unit of half of one billion peoples who managed to maintain a peaceful Europe for
the last sixty years and who ensure the poor regions and affected by conflicts with more than half
of global assistance. None of European countries would be able to influence the processes of
resolution of conflicts by itself as European Union do. Therefore, the questions if and how EU
influence the conflict management in the world is relevant for lives of hundreds of thousands
victims of territorial conflicts.
192
Key-words: conflict management, secessionist war, European Neighborhood Policy
(ENP)
Valoarea adăugată a UE în rezolvarea conflictelor internaționale se datorează parțial

mărimii sale. O unitate de jumătate de miliard de oameni care au reușit să mențină o Europă
pașnică în ultimii șaizeci de ani și care acum asigură mai mult de jumătate din asistența globală
pentru dezvoltarea regiunilor sărace și afectate de conflicte. Nicio țară europeană nu ar fi în stare
să influențeze singură procesele de rezolvare a conflictelor precum o face Uniunea Europeană.
De aceea, întrebarea dacă și cum intervine UE în managementul conflictelor în lume la scară
mondială are relevanță pentru viețile a sute de mii de victime ale conflictelor teritoriale. Cuvinte-
cheie: managementul conflictului, războaie secesioniste, politica europeană de vecinătate (PEV),
Implicarea UE în conflictele din Est Conflictele moderne nu pot avea o soluție pur militară
deoarece necesită a paletă variată de instrumente pentru managementul conflictului, incluzând
ajutoare economice substanțiale, operațiuni civile în zonele de conflict, reforme judiciare și
misiuni de administrare a frontierelor.
Teoretic, UE este singura în măsură să ofere o asemenea abordare integrată a
managementului conflictelor, în care capacitățile militare și civile pot fi împletite cu asistență
economică, cu concesii comerciale ți sprijin pentru dezvoltarea instituțiilor. Acest lucru este și
mai pregnant după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care aduce laolaltă
instrumentele de politică externă UE care operaseră anterior de o manieră separată și uneori în
competiție. Politicile europene de management al conflictelor sunt un fenomen insuficient
teoretizat, mai ales atunci când se ajunge la explicarea neimplicării în conflictele din vecinătate
este a UE. Ca referire la aceste lacune, unde întrebările ce merită puse sunt: de ce s-a implicat
UE în rezolvarea conflictelor din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, dar nu și în Karabahul
de Munte? Georgia este unul dintre statele post-sovietice ce țin cel mai des capul de afiș. În anii
90 a fost condusă de unul din părinții perestroikăi, fostul ministru sovietic de externe Eduard
Șevardnadze. Pe 8 august 2008, în ziua în care prima pagină a ziarelor ar fi trebuit să anunțe
deschiderea Olimpiadei de la Beijing, ce simboliza ascensiunea Chinei la statutul de mare putere
mondială, Georgia a reușit să atragă toată atenția printr-un nou război în Osetia de Sud.
Războaiele georgiene din anii 90 proveneau din trecut, din moștenirea post-sovietică. Războiul
din 2008 era însă un război pentru viitor, deoarece avea menirea de a desena conturul sistemului
securitar european, limitele extinderii NATO, relațiile Rusiei cu vecinii săi postsovietici și cu
Vestul, și avea să testeze ambițiile de politică externă ale Uniune Europene și capacitățile sale.
Conflictele secesioniste ale Georgiei cu Abhazia și Osetia de Sud au dat naștere unor dileme
importante pentru UE, în ceea ce privește gradul de implicare în vecinătate li relațiile cu Rusia.
Georgia s-a dovedit una din chestiunile care au divizat cel mai tare politica externă a UE.
Abhazia este o regiune cu deschidere la Marea Neagră, care de facto s-a scindat din Georgia
după războiul din 1992-1993. Eforturile de soluționare a conflictului au fost sporadice și
ineficiente. O misiune rusă de menținere a păcii sub supervizarea Misiunii de Observație a ONU
în Georgia (UNOMIG) a activat până în 2009. Misiunea UNOMIG a luat sfârșit după ce Rusia a
refuzat prelungirea sa în iunie 2008.
Osetia de Sud este o regiune muntoasă la sud de munții Caucaz, care s-a luptat în 1992
pentru desprinderea de Georgia. În urma războiului din august 2008, majoritatea absolută a
etnicilor georgieni au fost expulzați din regiune, iar autoritățile secesioniste din Osetia de Sud și
armata rusă au preluat controlul total al regiunii. Chiar dacă UE ca instituție a avut o implicare
redusă în conflictele din Georgia, statele membre ale UE au jucat un rol semnificativ. Încă din
1994, Franța, Germania și Regatul Unit (împreună cu Rusia și SUA) au făcut parte din Grupul de
Prieteni ai Secretarului General al ONU în Georgia, care s-a implicat în medierea conflictului din
Abhazia. Spre deosebire de Osetia de Sud și Abhazia, nu era nicio amenințare violentă în
Transnistria, iar UE se putea concentra pe metodele de rezolvare a conflictelor fără un amestec al
politicii de nivel înalt: asistență de frontieră, folosirea stimulentelor și a presiunilor economice.
Reticența statelor membre de a lăsa UE să joace un rol semnificativ în managementul
193
conflictului înainte de războiul din 2008 a făcut disputa armată mult mai dificil de evitat. Dar în
același timp, rolul UE privind oprirea războiului și stabilizarea ulterioară a situației a fost
important. De aici apare nevoia de a face diferența între intervențiile europene dinainte de 2008
și cele după. Implicarea UE în eforturile diplomatice de a progresa în negocierile dinainte de
2008 a fost de asemenea aproape irelevantă.
UE nici nu a reușit să facă parte din formatele de negociere, cu atât mai puțin sa le
influențeze. UE nu a reușit să contreze tendințe mai generale din Rusia și Georgia, precum și din
Abhazia și Osetia de Sud, care au condus la final la creșterea tensiunilor din zonele de conflict.
Pe o scară largă, toți actorii relevanți din aceste conflicte și-au dezvoltat strategiile și politicile
ignorând total UE. Conflictele din Abhazia si Osetia de Sud, reprezintă probabil cele mai
controversate cazuri de implicare a UE in rezolvarea conflictelor din vecinătatea estica. Politicile
ambivalente ale UE față de conflictele din Abhazia si Osetia de Sud au fost în mare parte
rezultatul diviziunilor interne din cadrul UE al lipsei de viziune strategica. Unele state europene
au promovat activ o mai mare implicare a UE in negocieri, in timp ce altele se opuneau frecvent
unor asemenea accepțiuni, de frica sa nu afecteze colateral alte domenii de cooperare dintre UE
si Rusia. Astfel, Georgia a devenit un din chestiuni care diviza cel mai puternic Uniunea.
Conform documentelor oficiale ale Bruxelles-ului, ceea ce se întâmplă în statele din vecinătatea
estică și Caucazul de Sud afectează Uniunea Europeană. Lecturând respectivele documente
putem concluziona că Uniunea Europeană are o viziune generală asupra vecinătății centrată pe
securitate. Spre exemplu, Strategia de Securitate a Uniunii Europene menționa că „Europa
trebuie să fie pregătită pentru împărtășirea responsabilității pentru securitate globală și
construirea unei lumi mai bune”. Documentul identifică mai multe amenințări la adresa 6
securității europene precum dependența energetică, terorismul, proliferarea nucleară, dar și
conflictele regionale, conflictele violente sau înghețate care „persistă la granițele noastre și
amenință stabilitatea regională”.
În ciuda implicării relativ modeste a UE in procesele de soluționare a conflictelor din
Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud, politicile UE față de Karabahul de Munte (alături de
Sahara de Vest) este unul dintre cele doua conflicte secesioniste din vecinătatea europeană în
care UE nu joacă practic nici un rol. Neimplicarea UE în Karabahul de Munte folosește drept
exemplu al teoriei neimplicării UE în rezolvarea conflictelor. In acest caz, procesul se datorează
lipsei unei cereri locale din partea Armeniei sau a Azerbaidjanului. Karabahul de Munte este
unul dintre conflictele din vecinătate pe care UE s-a angajat să le rezolve. In primul rând,
Karabahul de Munte a fost considerat conflictul cu cel mai mare potențial de a destabiliza
regiunea Caucazului de Sud. Chiar daca in final Osetia de Sud a fost locul unde a reizbucnit
războiul, ani de zile experții și factorii decizionali au considerat că în Karabah sunt cele mai mari
șanse de un război. Lipsa conflictelor, crizelor sau tensiunilor cu potențial de escaladare și nu
numai, atât în interiorul Uniunii Europene cât și la hotarul acesteia, reprezintă un interes sporit al
comunității și presupune faptul că menținerea stabilității, prosperității și securității în această
regiune constituie o parte integrantă a Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii
Europene.
În acest sens, transformarea arealului Mării Negre într-o zonă de siguranță, cu certitudine,
rămâne a fi o prioritate pentru Uniunea Europeană, inclusiv o primordialitate și a securității
euroatlantice. Prin prisma politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), inițial denumită
Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESC), Uniunea Europeană abordează problemele
de securitate internă și externă în baza unui cadru instituțional.4 Conflictual din jurul
Transnistriei, o regiune secesionista din R. Moldova, s-a bucurat de cel mai mare grad de
implicare a Uniunii Europene dintre cele patru descrise anterior. După 2002 UE a folosit o paleta
bogată de instrumente de politică externă pentru a promova soluționarea conflictului. Printre
acțiuni s-au numărat introducerea și suspendarea unor interdicții de călătorie pentru liderii
transnistreni, numirea Reprezentantului Special al UE, implicarea în negocierile de soluționare a
conflictului in formatul 5+2 și cel mai important pas, demararea unei Misiuni de Asistență la
frontiera in RM si Ucraina (EUBAM), UE s-a concentrate pe atragerea comunității transnistrene
194
de afaceri să opereze în calitate de companii înregistrate în RM. Misiunea Uniunii Europene de
Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) a fost lansată în 2005. Misiunea
promovează controlul la frontieră, normele și practicile vamale care corespund standardelor UE
și răspund necesităţilor ambelor ţări partenere. Misiunea este un organ consultativ, tehnic, cu
sediul la Odesa (Ucraina). Memorandumul de Înțelegere semnat între Comisia Europeană și
Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei la sfârșitul anului 2005 reprezintă baza
legală a EUBAM. Consiliul Coordonator acționează în calitate de organ de conducere al
Misiunii. Mandatul Misiunii a fost prelungit deja de cinci ori (în 2007, 2009, 2011, 2015 și
2017), mandatul actual expiră la 30 noiembrie 2020.12 Conflictul transnistrean este plasat în
centrul dezbaterilor când se dorește explicarea unor procese complicate de tranziție democratică
ce au loc în Republica Moldova.
Pentru mulți dintre oamenii politici el este cauza eșecului diverselor reforme economice
și sociale realizate, iar pentru birocrați europeni – factorul central ce condiționează promovarea
perspectivei de integrare a țării în UE. Pierderile și prejudiciile legate de lipsa controlului asupra
frontierei de est, precum și asupra potențialului industrial al țării, considera I. Manole, au
influențat decisiv dezvoltarea socioeconomică a Moldovei.3 Riscurile legate de acest fenomen,
în opinia lui Iu.Chifu, sunt cele ale transformării Republicii Moldova într-un stat slab sau chiar
eșuat, fără posibilitatea de a exercita puterea și a administra teritoriul său.1 După ce a tratat
regiunea ca pe un instrument de influenta asupra Republicii Moldova și ca scuză pentru a păstra
timp de un deceniu prezența militara în zona, Rusia a decis în aparență să determine soluționarea
conflictului înainte ca UE sa își sporească și mai mult influența in regiune. După doua luni de
negocieri secrete in afara formatului pentagonal si fără a informa Ucraina, UE,SUA sau OSCE,
Dmitri Kozak a prezentat un document-cadru pentru un acord. Acordul presupunea crearea unei
noi Federații Moldovenești cu o lista lunga de competente comune intre RM si Transnistria, care
garanta o influenta suficient de mare a Rusiei asupra statului reunificat. Mai mult, o versiune
secretă a memorandumului, parafata de președintele Republicii Moldova, ar fi permis stabilirea
unei baze militare ruse pentru 20 ani. S-a anunțat public vizita președintelui Putin la Chișinău,
pentru a lua parte la semnare acordului pricind reunificarea Republicii Moldova pe 25 noiembrie
2003. Rusia a solicitat OSCE sa susțină acordul. UE, OSCE, SUA au invocat faptul ca diviziunea
vaga a competentelor din acord nu ar putea duce la o soluție federala viabila, ci la un stat
nefuncțional, care ar avea nevoie de mediere permanenta si de intervenția unui factor extern, in
acest caz Rusia.
Pe parcursul anilor 90, Transnistria a fost conflictual cu cel mai mic grad de implicare
europeana in tentația de a găsi o soluție. Odată cu lansarea Politicii Europene de Vecinătate in
2003 si prin extinderea UE in 2004, lucrurile s-au schimbat rapid. Instituțiile UE au preluat in
eforturile de management al conflictului.
Astăzi, când securitatea, fie națională, regională sau chiar globală, este afectată tot mai
mult de riscuri și amenințări asimetrice, nonclasice care, în contextul globalizării, au căpătat un
aspect internațional, iar în manifestările lor au ”reușit” să ignore granițele statale, asigurarea
acesteia se face posibila numai în contextul unor eforturi comune. Estomparea rapidă a
diferențelor dintre securitatea internă și cea externă până la urmă rămâne a fi o urmare a
procesului de globalizare, care susține ideea interdependenței comune între state și privește
securitatea internă (națională) direct dependentă de stabilitatea internațională. Creșterea
interdependenței dintre state a creat situația când asigurarea securității proprii a devenit
imposibilă fără asigurarea securității altora. Condițiile internaționale au provocat concluzia
inevitabilă că securitatea poate fi asigurată formând uniuni de orice tip.
1. Chifu Iu. Provocările insecurității in Republica Moldova contemporana. In Moldova pe

calea democrației și stabilității: din spațiul post-sovietic in lumea valurilor democratice - Editura
Cartier Chisinau 2005
195
2. Dolghin N, Arcinschi A, Dinu M Riscuri si amenințări la adresa României - Editura
Universității Naționale de Apărare Carol I, București 2004
3. Manole I. s.a Drepturile omului in regiunea transnistreana a Republicii Moldova -
Editura Poligraf 2007
4. Naghi G Securitatea europeană. Fundamentări normative si instituționale - Editura
C.H. Beck, Bucuresti 2010
5. Panainte S. Moldova – Câmp de lucru intre puterea „soft” si „hard” in Political and
Security statewacht. IDIS Viitorul. Chisinau, 2007 nr6
6. Popescu N. Politica externa a Uniunii Europene si conflictele post-sovietice - Chisinau
2013
7. Administrarea Publica, Revista metodico-stiintifica 4/2014
8. Strategia de Securitate interna a Uniunii Europene. Către un model European de
Securitate. Editura Oficiul pentru Publicații al UE, Luxemburg 2010
9. Consiliul European, A Secure Europe in a better world, Bruxelles, 2003, disponibil la
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/librairie/PDF/QC7809568ENC.pdf
10. Shafgatov R., „What is the EU Looking for in the South Caucasus? Changing
Institutional Cooperation Patterns of the EU’s Neighbourhood Policy”, p. 52 în Scott Nicholas
Romaniuk (ed.), Competing Power: Security in the Wider Black Sea Region, Lambert Academic
Publishing, 2012.
11. Svante C., Starr F., The Caucasus: A Challenge for Europe, Central AsiaCaucasus
Institute Silk Road Studies Program, Uppsala, 2006
12. http://eubam.org/ro/who-we-are/ vizualizat 26.03.2018
Recenzent: Liliana Beniuc, doctorand, lector superior
НАРУШЕНИЯ ИЗБИРАТЕЛЬНОЙ КОМИССИИ
VIOLATIONS OF THE ELECTORAL COMMISSION
Мастак Анастасия
Европейский Университет, факультет международные отношения, кафедра политология и
международные отношения, cтудентка 2-ого курса
CEC - At its meeting on Friday, October 17, 2014, the Central Election Commission (CEC)
warned the PPCD for violating electoral laws, in particular those not related to the pre-election
campaign prior to its registration as a candidate and use of funds included in the electoral fund.
The commission is also excluded from the election of two candidates for deputies who, according
to information provided by the Ministry of Justice, have a criminal record.
At the same meeting, the CEC set up international observers to the Protocol of the Office
responsible for coordinating the observation mission in the parliamentary elections on 30
November 2014. Today, the CEC accredited two people from the Azerbaijani embassy in
Moldova and four people from the Slovak Embassy in Moldova as international observers to
monitor the parliamentary elections on November 30. The CEC also supplements and changes
certain decisions previously approved.
Key words: Electoral Comision, Elections, Candidate

196
ЦИК - На своем заседании в пятницу, 17 октября 2014 года Центральная
избирательная комиссия (ЦИК) предупреждала ХДНП за нарушение избирательного
законодательства, в частности, не связанные с предвыборной кампании до его
регистрации в качестве кандидата и использования средств материалы, включенные в
избирательный фонд. Комиссия также исключена из выборов двух кандидатов в депутаты,
которые, согласно информации, предоставленной Министерством юстиции, имеют
судимости.
На том же заседании ЦИК установила международные наблюдатели Протокол
Управления, ответственные за координацию миссии по наблюдению за деятельностью на
парламентских выборах 30 ноября 2014. Сегодня ЦИК аккредитовал два человека из
посольства Азербайджана в Молдове и четыре человека из посольства Словакии в
Молдове в качестве международных наблюдателей для контроля за ходом парламентских
выборов 30 ноября.
13 декабря 2016 года Конституционный суд принял Решение №. 34 о
подтверждении результатов выборов и утверждении мандата Президента Республики
Молдова. В процессе рассмотрения дела о подтверждении результатов президентских
выборов Суд обнаружил несколько недостатков в Избирательном кодексе в отношении
рассмотрения апелляций, в силу чего избирательные органы и суды отклонили большое
количество жалоб, выходящих за рамки их компетенции.
Суд отметил отсутствие правовых положений, которые определяли бы
компетентные органы для рассмотрения жалоб на выборах, поданных после дня выборов,
а также вопроса о судебных разбирательствах, которые могут быть поданы в суды общего
права. Кроме того, процедура рассмотрения апелляций в день выборов, которая не может
быть подана в суд в тот же день, не ясна.
Суд отмечает, что единственное правовое положение об обжаловании апелляций
после суммирования результатов выборов содержится в ст. 67 (3) Избирательного
кодекса, согласно которому «[...] обжалования решения избирательного органа об
объединении результатов выборов и присвоении мандатов рассматриваются судом вместе
с подтверждением законности и продление мандатов». Суд отметил, что суды не
включали президентские выборы в соответствии с этим правилом.
Суд постановил, что из-за отсутствия закона судами общего права избирательные
субъекты фактически лишены эффективного судебного контроля, и Конституционный суд
не смог действовать с актами обнаружения нарушений.
Поэтому, принимая во внимание соображения, изложенные в Решении № 34 от 13 декабря
2016 года, Суд подчеркивает необходимость того, чтобы парламент разъяснил
законодательство в области рассмотрения апелляций, касающихся организации и
проведения выборов. В частности, Суд рекомендует парламенту отдельно и явно
регулировать процедуры рассмотрения апелляций на различные виды контроля. В том же
духе Суд просит парламент регулировать процедуры рассмотрения апелляций в случае
двух раундов голосования, включая апелляции в день выборов.
В соответствии с положениями статьи 281 Закона о Конституционном суде Суд
просит Парламент изучить этот адрес и сообщить результаты его рассмотрения в сроки,
установленные законом.
Демократическая партия Молдовы подала в Центральную избирательную
комиссию ходатайство, касающееся кандидата Дмитрия Чубашенко, придя к выводу, что
его агитационная газета напечатана с нарушением избирательного законодательства.
Таким образом, газета кандидата «Нашей партии» на пост президента не содержит
информацию о том, когда ее печатают, что является нарушением 641 статьи, 6 пункт
Кодекса о выборах. Более того, в этой газете активно продвигается деятельность
инициативной группы, которая собирала подписи в поддержку кандидата на пост
президента Республики Молдова Дмитрия Чубашенко. При этом, инициативная группа
197
сообщила в ЦИК, что ничего не потратила на рекламу в печатных СМИ. Это указано в
отчете «3.2.4. печатные СМИ».
В этих условиях представитель ДПМ в Центральной избирательной комиссии
Вадим Моцарски потребовал, чтобы ЦИК констатировал нарушение 38 статьи и 641
статьи, 6 пункт Кодекса о выборах, и применил соответствующие санкций в отношении
кандидата Дмитрия Чубашенко.
ДПМ обеспокоена многочисленными нарушениями избирательного
законодательства. Мы считаем, что нужно бороться с этим, применяя санкции,
предусмотренные избирательным законодательством, что позволит провести в Республике
Молдова корректную предвыборную кампанию
Центральная избирательная комиссия состоит из девяти членов, из которых один
предлагается Президентом Республики Молдова, а остальные восемь – Парламентом с
соблюдением пропорционального представительства большинства и оппозиции.
Персональный состав комиссии утверждается постановлением Парламента, принятым
большинством голосов избранных депутатов. После утверждения Парламентом члены
Центральной избирательной комиссии приносят на пленарном заседании Парламента
следующую присягу: "Клянусь соблюдать Конституцию и законы Республики Молдова,
защищать права и основные свободы граждан, честно, сознательно и непредвзято
исполнять возлагаемые на меня должностные обязанности, не делать политических
заявлений на протяжении срока полномочий". Центральная избирательная комиссия
руководствуется в своей деятельности Конституцией, настоящим кодексом, действующим
законодательством и регламентом комиссии, утвержденным постановлением последней.
Центральная избирательная комиссия является юридическим лицом, имеет свой бюджет,
банковский счет и печать с изображением государственного герба.".
Председатель, заместитель председателя и секретарь Центральной избирательной
комиссии избираются из числа членов Центральной избирательной комиссии
большинством голосов ее членов. Заседание по избранию председателя, заместителя
председателя и секретаря Центральной избирательной комиссии ведут два члена
Центральной избирательной комиссии, которые избраны простым большинством голосов
членов комиссии и на которых возлагается обязанность по осуществлению надзора за
процедурой обсуждения кандидатур и избрания председателя, заместителя председателя и
секретаря Центральной избирательной комиссии, при этом результаты протоколируются.
Заседание по избранию председателя, заместителя председателя и секретаря Центральной
избирательной комиссии проводится не позднее чем в 15-дневный срок со дня вступления
в силу постановления об утверждении нового состава Центральной избирательной
комиссии. Отзыв с указанных должностей осуществляется в случаях, предусмотренных
статьями 16, 19 и 20 настоящего кодекса.
В случае, если кандидат на должность председателя, заместителя председателя или
секретаря Центральной избирательной комиссии при первом голосовании не набрал
большинства голосов, проводится повторное голосование, в котором могут участвовать и
кандидаты, баллотировавшиеся на те же должности при первом голосовании.
Председатель, заместитель председателя и секретарь Центральной избирательной
комиссии действуют постоянно. Остальные члены комиссии созываются ее председателем
по необходимости. Председатель, заместитель председателя и секретарь комиссии
занимают ответственные государственные должности путем назначения и подчиняются
положениям законодательства о статусе лиц, исполняющих ответственные
государственные должности. В течение двух дней со дня образования Центральная
избирательная комиссия обнародует свой состав, место нахождения и порядок
осуществления связи с ней.
Срок полномочий Центральной избирательной комиссии - пять лет. По истечении
этого срока в состав комиссии могут вноситься изменения. В случае, если полномочия
Центральной избирательной комиссии истекают в течение избирательного периода, они
198
продлеваются по праву до окончания этого периода и последующего вступления в
должность новых членов, но не более чем на 90 дней. Центральной избирательной
комиссии. Члены Центральной избирательной комиссии, не согласные с принятым
постановлением, вправе письменно изложить свое особое мнение, которое прилагается к
соответствующему постановлению. Постановления Центральной избирательной
комиссии, принятые в пределах ее компетенции, являются административными актами
индивидуального или нормативного характера, обязательными для исполнения
нижестоящими избирательными органами, органами публичной власти, предприятиями,
учреждениями и организациями, должностными лицами, партиями, другими
общественно-политическими организациями и их органами, а также всеми гражданами.
Статус членов Центральной избирательной комиссии. В состав Центральной
избирательной комиссии могут быть предложены лица, имеющие гражданство
Республики Молдова и место жительства в стране, обладающие безукоризненной
репутацией и качествами, необходимыми для осуществления избирательной
деятельности. В состав Центральной избирательной комиссии могут быть предложены
лица, имеющие гражданство Республики Молдова и место жительства в стране,
обладающие безукоризненной репутацией и качествами, необходимыми для
осуществления избирательной деятельности, а также за последние пять лет не имеющие в
регистре тестирования профессиональной неподкупности записей относительно
отрицательного результата теста на профессиональную неподкупность за нарушение
обязанности, предусмотренной пунктом а) части (2) статьи 6 Закона об оценке
институциональной неподкупности № 325 от 23 декабря 2013 года. b) не имеют права
участвовать в политической деятельности; с) не могут делать заявления в поддержку
конкурентов на выборах или направленные против них; d) не могут содействовать никоим
образом деятельности, осуществляемой конкурентами на выборах, за исключением
случаев исполнения полномочий, предусмотренных настоящим кодексом. (3) Кандидаты
на должность члена Центральной избирательной комиссии перед их утверждением
подлежат проверке в соответствии с Законом о проверке лиц, занимающих
государственные должности, и кандидатов на государственные должности № 271-XVI от
18 декабря 2008 года. Информация о результатах проверки обнародуется органом,
который утверждает членов комиссии
В качестве независимого органа надзора и контроля за финансированием
политических партий и избирательных кампаний Центральная избирательная комиссия:
а) разрабатывает и издает нормативные акты в целях применения и соблюдения
законодательства по финансированию политических партий и избирательных кампаний;
b) разрабатывает документы справочного характера (бланки, руководства,
методологические нормы) в поддержку финансовой деятельности политических партий и
конкурентов на выборах и просвещения таковых относительно прав, обязанностей и
ответственности в процессе управления финансами;
c) собирает и систематизирует ежегодные отчеты о финансовом менеджменте
политических партий, аудиторские заключения по политическим партиям и отчеты о
финансировании избирательных кампаний, представленные конкурентами на выборах;
d) обеспечивает размещение на своем сайте информации и годовых отчетов
политических партий о финансовом менеджменте, а также отчетов о финансировании
избирательных кампаний;
е) рассматривает сообщения и жалобы о нарушении законодательства по
финансированию политических партий и избирательных кампаний;
f) констатирует правонарушения и составляет протоколы о правонарушениях,
касающихся несвоевременного или ненадлежащего представления финансовых отчетов
политических партий, других общественно-политических организаций или конкурентов
на выборах;
199
g) применяет или требует применения санкций, предусмотренных настоящим
кодексом и Законом о политических партиях № 294-XVI от 21 декабря 2007 года, за
нарушение законодательства по финансированию политических партий и избирательных
кампаний, сообщает компетентным органам о нарушениях, подпадающих под
правонарушительную, уголовную ответственность или ответственность за нарушение
налогового законодательства;
h) сотрудничает и оказывает информационную поддержку при разработке
независимых исследований по мониторингу финансирования политических партий и
избирательных кампаний;
i) изучает и мониторирует применение законодательства по финансированию
политических партий и избирательных кампаний, представляет Парламенту и
Правительству предложения по изменению законодательной базы финансирования
политических партий и избирательных кампаний;
j) пользуется правом доступа к информации, находящейся в ведении органов
публичной власти всех уровней, и к государственным регистрам, в том числе к сведениям,
составляющим персональные данные, с соблюдением законодательства о защите
персональных данных;
k) выполняет иные функции надзора и контроля за соблюдением законодательства
по финансированию политических партий и избирательных кампаний в соответствии с
положениями настоящего кодекса и Закона о политических партиях.
Центральная избирательная комиссия заботится о том, чтобы связанная с выборами
деятельность осуществлялась гласно и чтобы средства массовой информации и население
могли оценить действия комиссии.
Литература:
1. Центральная Избирательная Комиссия
http://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ru&tip=hotariri&docid=586
2. http://cec.md/index.php?&l=ru
FENOMENUL TERORISMULUI ÎN CONTEXTUL RECONFIGURĂRII SISTEMULUI

DE SECURITATE INTERNAȚIONALĂ LA ETAPA ACTUALĂ
THE PHENOMENON OF TERRORISM IN THE CONTEXT OF THE

INTERNATIONAL SECURITY SYSTEM RECONFIGURATION AT THE CURRENT
STAGE
Ana CUZUIOC
Universitatea De Stat Din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul III
Terrorism in any form of it has become one of the most dangerous, on a scale,
unpredictable and consequence, socio-political and moral issue with which contemporary
society has entered in the 21st century. Terrorist acts have led to the need to create an
international system to combat them. For many people, groups, organizations, terrorism has
become a way of solving problems: political, religious, national. International organizations
must promptly respond to contemporary challenges in order to strengthen their forces for using
of instruments and mechanisms to combat international terrorism.
Cuvinte-cheie: terorism, securitate internațională, teroriști, organizație internațională
200
Terorismul în orice formă a manifestării sale s-a transformat într-una dintre cea mai
periculoasă, în scară, imprevizibilitate și consecințe, problemă socio-politică și morală cu care
omenirea a intrat în secolul XXI. Apariția terorismului implică sacrificii umane masive, valori
spirituale, materiale și culturale, care nu pot fi recreate de secole, fiind distruse. Aceasta
generează ura și neâncrederea între grupurile sociale și naționale. Actele teroriste au condus la
necesitatea creării unui sistem internațional de combatere a acestora. Pentru mulți oameni,
grupuri, organizații, terorismul a devenit o modalitate de rezolvare a problemelor: politice,
religioase, naționale. Terorismul se referă la acele tipuri de violență penală, ale căror victime pot
deveni oricine care nu are nimic de-a face cu conflictul sau nu este implicat în viața politică. Un
rol decisiv pentru teroriști este jucat de un factor precum deprecierea vieții umane în mintea
oamenilor care participă la războaie și conflicte armate. Se observă o tendință a teroriștilor de a
schimba obiectivele țintă, acestea răspândindu-se prin comiterea unor acte teroriste care nu sunt
însoțite de anumite cereri politice. Sarcina teroriștilor este aceea de a provoca cât mai multe
pagube posibile, fără a socoti sacrificiile umane, de a semăna panică în societate, de a provoca
neâncrederea oamenilor în capacitatea autorităților, de a controla situația și de a neliniști viața
calmă și sigură a cetățenilor.
În prezent terorismul a căpătat un caracter global. Globalizarea și internaționalizarea, din
ce în ce mai mare a terorismului, sunt un fapt incontestabil, cu care umanitatea se confruntă deja
de mai mulți ani. Prevenirea actelor de terorism a devenit o prioritate în politica de securitate a
tuturor statelor lumii. Terorismul internațional este un fenomen complex și multidimensional
care s-a transformat într-o problemă majoră pentru omenire. Acesta încalcă bunurile protejate
legal, atitudinile și valorile sociale și opiniile cetățenilor. Esența terorismului nu este determinată
doar de realități și contradicții naționale sau de altă natură. Rădăcinile sale se întorc în secole,
fiind determinate de viziunea asupra lumii și psihologiei omului, de atitudinea sa față de
societate și de sine, căutând adesea protecție și justiție prin violență. Terorismul trebuie privit și
ca un fenomen asimetric care se intensifică ca arie de manifestare. Un exemplu de manifestare
asimetrică a terorismului este criza refugiaților din Europa și numărul extrem de mare a
imigranților musulmani pătrunși pe continent.
La etapa actuală problema terorismului este discutată la nivel înalt în cele mai cunoscute
organizații și instituții internaționale, fiecare propunând noi concepții, abordări și căi de
soluționare a acestei probleme. Evoluția sistemului de securitate internațională este influențată
semnificativ de transformările care au avut loc la acest început de secol, fiind caracterizate de
modificările politice și diversificarea intereselor geostrategice. Organizațiile internaționale de
securitate din cadrul sistemul de securitate internațională sunt cele mai complexe forme de
conlucrare guvernamentală internațională. Mecanismele de prevenire și combatere a terorismului
au devenit un element important al sistemului de securitate internațională, în special după cel de
al doilea Război Mondial, când numărul organizațiilor care se preocupau de aceaste mecanisme,
a crescut considerabil.
La nivel global, numărul organizaţiilor internaţionale este deosebit de mare, astfel încât
este dificil a stabili rolul concret pe care acestea îl joacă (între anii 1945 şi 1949 existau
aproximativ 100 de astfel de organizaţii, iar în ultimii ani numărul lor se estimează a fi de patru
ori mai mare) [5]. Semnificaţia şi importanţa acestor organizaţii ţine de funcţiile pe care le
îndeplinesc, de caracterul permanent sau provizoriu al acestora, de cooperarea voluntară creată
pe baza acordurilor dintre state. Sarcinile acestora sunt orientate spre lupta împotriva
terorismului, prevenirea conflictelor, soluţionarea paşnică a disputelor, asigurarea coexistenţei
paşnice, susţinerea reconstrucţiei politice, economice şi sociale a părţilor implicate în conflict
etc.
Conceptul de „organizații internaționale” este unul mai nou și a intrat recent în limbajul
științific și cel comun. În literatura de specialitate a secolului XIX, erau folosiți termeni precum
„comisie internațională”, „sindicat public internațional” sau „birou internațional”. Astfel că în
anul 1867 a fost introdus conceptul de „organizații internaționale” de către un jurist scoțian.
Organizațiile internaționale de securitate diferă de alte organizații, prin faptul că primele își au
201
rădăcinile în înțelegerea statelor de a coordona în probleme privind asigurarea păcii și securității
în lume și reducerea violenței, acestea fiind posibile prin aplicarea unei game largi de
instrumente și mecanisme. Analizând activitatea mai multor organizații care se ocupă cu
combaterea sau prevenirea terorismului, ajungem la concluzia că Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), Organizația Națiunilor Unite (ONU), Uniunea Europeană (UE) și
Organizația de Securitate și Cooperare din Europa (OSCE), reprezintă cele mai importante
organizații de securitate internațională. Instrumentele de combatere a terorismului elaborate de
către organizațile internaționale de securitate relevă faptul că toate statele sunt responsabile de
sporirea eficienței autotităților în cooperarea internațională în materie de securitate, cu accent
deosebit pe problema apariției noilor focare de terorism. Conform Articolului 3, alineatul 2 din
Convenția privind Prevenirea Terorismului [1] fiecare parte ia măsurile pentru îmbunătățirea și
dezvoltarea cooperării între autoritățile sale naționale în vederea prevenirii infracțiunilor de
terorism și efectelor negative ale acestora, între altele prin: schimbul de informații, întărirea
protecției fizice a persoanelor și infrastructurilor și îmbunătățirea planurilor de pregătire și
coordonare pentru situațiile de criză.
O altă provocare majoră pentru comunitatea internațională, în special pentru Uniunea
Europeană este și migrația ilegală care crește în ultimul timp potențialul terorismului. Astfel că,
țări ca Germania și Franța, automat au trecut în categoria țărilor cu cel mai mare risc de atacuri
teroriste, având și cel mai mare număr de imigranți și refugiați. Potrivit mai multor studii, despre
legătura dintre migrație și terorism, se admite că țările cu cel mai înalt nivel de expunere la
răspândirea terorismului, de fapt sunt țările cu cel mai mulți migranți din țările cu un număr mare
incidente teroriste. Putem admite că în țările gazdă extremismul se răspândește datorită
radicalizării membrilor grupurilor migrante, aceștia putând fi exploatați de teroriști. Există
probabilitatea ca migranții să fi avut legături mai vechi sau pot fi conectați cu membrii grupurilor
radicale, ei având unele beneficii directe: oferirea unui statut sau un loc de muncă.
În decursul anilor precedenți Uniunea Europeană s-a confruntat cu o serie de crize
deosebit de grave care se pare că au pus la încercare soliditatea europeană. Am putea spune că
Marea Mediterană joacă un rol primordial în desfășurarea acestor crize, fiindcă anume pe
canalele Mării Mediterane migranții ajungeau în țările gazdă, fluxul acestora fiind unul extrem
de mare. Totuși am dori să credem că cea mai mare migrație de la al Doilea Război Mondial
încoace nu poate fi ca o amenințare teroristă pentru statele care au primit un număr impunător de
migranți. La fel, la întrebarea dacă este sau nu migrația o sursă de terorism, am dori să fim mai
sceptici, și să ajungem la concluzia că mutându-se dintr-o țară în alta migranții stimulează
inovația tehnologică și diseminarea a noi idei care să impulsioneze creșterea economică a statelor
gazdă, în acest fel fiind posibilă și apariția noilor perspective de dezvoltare.
Dimensiunea cultură și sociologică dar și dezvoltarea economică a țării sunt factorii de
care depinde amploarea terorismlui contemporan. Putem considera că unul dintre principalii
factori care determină terorismul este nedorința statelor, sau a autorităților statale și lipsa de
inițiativă din partea acestora pentru a soluționa problemele grave cu care se confruntă societatea.
Răspunsul la situația economică, socială și politică precară este actul individual de violență.
Întrea anii 1960 și 1970 se formează sistemul terorismului contemporan, anume în această
perioadă începând procesul de conștientizarea a terorsimului ca un pericol care poate afecta
sistemul de securitate internațională.
Stabilitatea și securitatea lumii este afectată și de faptul că unele state susțin activitatea
organizațiilor teroriste. Atentatele asupra obiectivelor culturale, administrative, și a civililor sunt
considerate de majoritatea statelor ca amenințări extrem de grave cu consecințe care nu pot fi
prevăzute, la adresa securității și păcii internaționale, autorii acestora fiind teroriștii; o parte din
statele care sponsorizează organizațiile teroriste, apreciază atentatorii ca luptători pentru
libertate. O diversificare a interesului științific față de terorism a fost marcată de atentatele
teroriste din SUA, de la începutul secolului XXI, până atunci terorismul nu era recunoscut ca o
problemă majoră, sau cel puțin era neglijată. Noua securitate internațională, face o legătură
dintre traficul de ființe umane, traficul de armamente nucleare și terorism, acestea fiind tratate
202
deja ca o problemă unică și nu ca probleme separate. Este important să delimităm acțiunile care
apelează la forme violente, de acțiunile teroriste, care deseori pot fi confundate. Pentru aceasta
este necesar de a preciza cât mai exact abordările terorismului pe plan național și internațional.
Analizând conceptul de “sistem de securitate internațională”, observăm că în perioada actuală
este abordat mai intens, cu precădere după intensificarea terorismului internațional și prăbușirea
comunismului. Creșterea numărului de țări, de organizații neguvernamentale, reorganizarea
centrelor de putere și sfârșitul bipolartății sunt principalele caracteristici ale sistemului de
securitate internațională.
În ultimul timp, o altă particularitate este răspândirea și manifestarea conflictelor de tip
etnico-religios. Se percepe o amplificare și diversificare a modalităților de soluționare prin forță
a divergențelor de natură religioasă și etnică. În ultimele decenii, lumea islamică cunoaște o
creștere relativă a puterii sale, comportamentul radicalilor islamici fiind alimentat de ura acestora
față de întreaga civilizației occidentală, față de întregul Occident. Astfel, se consideră că
libertatea de gândire și egalitatea sexelor ar fi principalele motive.
Statul Islamic este una dintre organizațiile teroriste cu cea mai mare influență, punând în
aplicare teroarea în rândul populației pe al cărei teritoriu se manifestă. Trebuie să menționăm
faptul că printre radicalii islamici există și copii, care sunt nevoiți de mici să lupte cu arma în
mînă. Astfel că Statul Islamic pe tot parcursul anului 2015, a recrutat cel puțin 400 de copii în
Siria. Fiind antrenați în poligoane și supuși unei îndoctrinări dure, aceștia sunt numiși “puii
califatului”. Islamul este până când religia cu cel mai mare număr de adepți, aceasta fiind o
urmare a ratelor de natalitate și de convertire. Populația statelor musulmane care formează un
cordon în sudul Rusiei, de exemplu, este de 295 milioane de locuitori, presupunându-se că până
în anul 2025 numărul acestora va ajunge la 450 de milioane. În mare măsură lumea islamică este
una încremenită, din punct de vedere social, din cauza slăbiciunii societății civile, fragilității
instituțiilor politice seculare și a îngrădirii creativității intelectuale.
Concluzionând putem conchide că consolidarea capacităților operaționale ale serviciilor
care sunt specializate în combaterea terorismului trebuie să fie una unificată pentru eficientizarea
instrumentelor de luptă antiteroristă. Adoptarea noilor strategii de apărare împotriva terorismului
sunt o provocare pentru toate dimensiunile organizațiilor internaționale de combatere a
terorismului, având în vedere faptul că terorismul tinde să devină un fenomen transnațional, sau
chiar global. Amenințarea teroristă face ca instituțiile fiecărui stat în parte și a întregii comunități
internaționale să se afle într-o permanentă stare de alertă. Menirea principală a acestora este
monitorizarea mișcărilor atât fizice cât și virtuale ale teroriștilor sau potențialilor teroriști.
Această veghe permanentă poate permite o intervenție promptă ori de câte ori este nevoie.
Înființarea tuturor acestor structuri organizaționale au necesitat în primul rînd un consum
considerabil de resurse umane, după fiind eforturi economice și financiare. Funcționarea non-
stop a acestor instituții are ca rezultat asigurarea și garantarea securității internaționale.
Securitatea tuturor cetățenilor este una din principalele prerogative a organizațiilor
internaționale de securitate. Instrumentele și mecanismele prin care acestea încearcă să
contracareze fenomenul terorismului sau luptă pentru combaterea lui sunt mai mult decât
necesare pentru stabilirea unui climat de pace și securitate comună pentru toată comunitatea
internațională. Sunt necesare acțiuni bine definite a tuturor organizațiilor internaționale de
securitate pentru o relansare a încrederii din partea întregii populații. Capacitatea de soluționare a
conflictelor sau a crizelor trebuie să fie una rezultativă care să nu ducă la extinderea terorismului
internațional.
1. Convenția europeană pentru reprimarea terorismului din 27.01.1997. Ratificată prin
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.456-XIV din 18.06.1999. În: Tratate
internaționale , 2001, Volumul 28.
203
2. Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite acte săvârşite la bordul aeronavelor din
14.09.1963. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.766-XIII din
06.03.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.19.
3. Tratat cu privire la forțele armate convenționale în Europa, nr. 1990 din 19.11. 1990. În
Tratate internaționale, 1998, nr.3.
4. Băhnăreanu C. Rolul organismelor internaţionale în managementul crizelor în regiunea
Mării Negre. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2008. 56 p.
5. Bencheci M. Combaterea terorismului contemporan și consolidarea sistemului de
securitate internațională, Chișinău, 2016, 192 p.
6. Busuncean T. Colaborarea internaţională a serviciilor speciale în combaterea
terorismului. Teză de dr. în politologie. Chişinău, 2013. 183 p.
7. Bălan G. Noua concepţie internaţională de acţiune doctrinară şi practica în combaterea
terorismului. http://fs.legaladviser.ro/3787e946bcbdd1cc5bfa1ab648873875.pdf (accesat
02.04.2018).
8. Extinderea NATO în combaterea terorismului, septempbrie 2004.
http://www.nato.int/docu/review/2004/issue3/romanian/analysis.html (accesat 03.04.2018)
9. Huntington S. The Clash of Civilizations? The Debate. New York: Foreign Affairs
Reader, 1993. https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/1993-06-01/clash-
civilizations (accesat 03.04.2018)
Recenzent: Natalia PUTINA, doctor, lector, profesor universitar.
ENVIRONMENTAL ISSUES WITHIN INTERNATIONAL

RELATIONS
Elena REPIDA
Universitatea de Stat din Moldova, FRIȘPA, studentă, anul I.
This article presents climate change as the most complex global policy problem. It tells about
the appearance of this issue and how international actors act together to deal with it. The article
also, tends to inform about the effects of climate change that provoke natural disasters and
catastrophes from which suffer a lot of people. In this work is described the current situation and
events that are related to the topic in order to make the research more understandable.
Key words: international relations, environment, gas emissions, political leaders,

international meetings, climate diplomacy.
Environment is now a key component of international relations and has high priority in
diplomatic circles. It emerged after the Cold War as a priority matter for scholarly analysis
because scholars were concerned with matters of pollution, conservation and resources. Global
environmental politics became a relatively new field of study within international relations that
focused on issues related to the interaction of humans and the natural world. As early as the mid-
19th century, there were scholars writing about the role of natural resources in global security and
political economy. The 1992 Earth Summit raised the profile of the environment as an
international issue. [2] A landmark diplomatic accomplishment was The Kyoto Protocol signed
in 1997. It was linked to the UN Framework Convention on Climate Change. The Kyoto
Protocol was seen as an important first step toward achieving global emissions reduction. In
addition, it provided a favorable framework of the international community in order to reduce the
emission of greenhouse gas. But it failed, because most of the states were concerned about their
204
economic growth and not about the environment. In 2010 was created The Green Climate Fund
(GCF). It was a new global fund established to support the efforts of developing countries to
respond to the challenge of climate change. It was set up by the 194 countries who are parties to
the United Nations Framework Convention on Climate Change. The Fund pays particular
attention to the needs of societies that are highly vulnerable to the effects of climate change [3].
In continue I would like to speak more about one of the environmental problems of our
times – Climate change. It is a long-term process that is characterized by changes of the weather
with many influences on environment and humankind. Historically, climate variability existed
before and was produced by natural events, like volcanic eruptions and sun activity. However,
climate change is currently associated with human impacts on Earth. Changes in the natural
system are also the result of modifications in agricultural production, of rapid urbanization
processes, and of population growth. Furthermore, unsustainable productive processes are
polluting natural resources and creating health threats for human beings. Energy, transportation
and production sectors pollute the atmosphere due to their use of fossil fuels. In addition,
deforestation is reducing the capture of carbon dioxide (CO2). Hence, the emissions from
greenhouse gases have increased exponentially and I consider it is really a big problem that
needs to be solved as soon as possible. Climate change demands a prominent role in foreign
policy. In light of the slow pace of progress in international climate negotiations, a stronger role
for foreign policy in international climate policy has been called for– namely through climate
diplomacy. Climate diplomacy is the practice and process of creating the international climate
change regime and ensuring its effective operation.
Today many states seeks to promote the shared use of natural resources or common
environmental threats as a platform for dialogue, confidence-building and cooperation between
divided communities or countries. That’s why are organized different summits, conferences and
forums that have the goal to improve relationships between states and to help those which are not
capable to face and fight with this issue alone. For example, to overcome this problem has been
created The Climate Vulnerable Forum – a global partnership of countries that are affected by
the consequences of global warming. It was found before the 2009 United Nations Climate
Change Conference in Copenhagen. The forum addresses the negative effects of global warming
while countries actively seek a firm and urgent resolution to the current intensification of climate
change. For the same reasons, was organized the Conference of the Parties (COP) serve as the
formal meeting of the UNFCCC Parties to assess progress in dealing with climate change. It also
has the mission to negotiate the Kyoto Protocol to establish legally obligations for developed
countries to reduce their greenhouse gas emissions. The Conference of the Parties is the
governing body of the UN Convention and advances implementation of the Convention through
the decisions it takes at its periodic meetings. The most important actions are taken
internationally through UN Conferences on Climate Change [3]. They make the connection
between the international environmental and development agendas, expressed in the important
concept of sustainable development. The recent ones are: The 2015 United Nations Climate
Change Conference and the 2017 United Nations Climate Change Conference. The first one was
held in Paris, France. Its aim was to negotiate the Paris Agreement, a global arrangement on the
reduction of climate change. On 22 April 2016 (Earth Day), 174 countries signed the agreement
in New York, and began adopting it within their own legal systems. [4] According to the
organizing committee at the outset of the talks, the expected key result was an agreement to set a
goal of limiting global warming to “well below 2 C ”Celsiuscompared to pre-industrial levels.
The agreement calls for zero net anthropogenic greenhouse gas emissions to be reached during
the second half of the 21st century. Speaking about the 2017 United Nations Climate Change
Conference, it was an international meeting of political leaders and activists to discuss
environmental issues. The conference was held in Germany and its purpose was to discuss and
implement plans about combating climate change, especially the Paris Agreement.
As we know, climate change provokes a lot of negative phenomena that affects the whole
world. Among them is global temperature that rises more and more. It was revealed that the
205
planet’s average surface temperature has risen about 1.1 degrees Celsius since the late 19th
century, a change driven largely by increased carbon dioxide. Most of the warming occurred in
the past 35 years and the warmest year was 2016. Another effect of Climate Change is warming
oceans. They have absorbed much of this increased heat, with the top 700 meters ocean showing
warming of 0.302 degrees Fahrenheit since 1969. Climate Change also causes shrinking ice
sheets. For instance, The Greenland and Antarctic ice sheets have decreased in mass. Data from
NASA’s Gravity Recovery and Climate Experiment show Greenland lost 150 to 250 cubic
kilometers of ice per year between 2002 and 2006, while Antarctica lost about 152 cubic
kilometers of ice between 2002 and 2005. And at the same time, another consequence that is
related to this issue are extreme events called anomalies. [1] In the United States for example,
the number of record high temperature events has been increasing, while the number of record
low temperature events has been decreasing, since 1950.
Currently, most of the states understand the danger of the environmental issues. The EU
contribution in solving the problem of climate change is visible. For instance, it organized the EU
Climate Diplomacy Week 2017 in Indonesia with the purpose to highlight green finance,
renewable energy, sustainable land use, poverty eradication and clean transport. The EU is ready
to increase its financial contribution to tackling climate change at international level in order to
meet the USD 100 billion annual target set for industrialized countries by 2020 and beyond
through 2025. Despite this fact the American president Donald Trump has confirmed that he will
withdraw the US from the Paris climate agreement. Considering that the US is the largest
greenhouse gas emitter in the world in the near future it could warm the world significantly by
2100. This would help push the global temperature rise well beyond 2 C, causing sea level rise and
the loss of ecosystems. The Russian Federation is one of the world’s largest emitters and fossil
fuels producers. As a consequence, it has a large mitigation potential, and could play a major role
in international climate policy. However, Russia is the only big emitter that has not yet ratified the
Paris Agreement, and instead has presented a national strategy that may delay ratification until at
least 2019. Russia’s INDC emissions reduction target is one of the weakest put forward by any
government. Climate Change became really a big issue and it is inevitably because of human
activities. Our duty is to make an impact by acting together from individuals, diplomats, scientists,
countries to international organizations. Also, a good solution can be to reduce the use of fossil
fuels and to focus more on renewable energy. Additionally to this, states should control the
Methane Leaks and implement laws that will punish those who pollute the environment. Moreover,
there will be a good solution to teach children about environment and to explain how dangerous
can be their actions against nature for the future generations. Another important action that will
help to stop the climate change issue is to build support for national climate policies. At the end, I
am absolutely convinced that by agreeing common objectives and rules countries will lay an
objective foundation for ensuring stability and maintain an intact environment.
Bibliography:
1. Joyce P. Kaufman, Introduction to International Relations, Copyright, 2013

2. Baylis, Smith and Owens, The Globalization of World Politics, Oxford University Press,
2017
3. Gustavo Sosa-Nunez and Ed Atkins, Environment, Climate Change and International
Relations, E-International Relations Publishing, 2016
4. http://www.e-ir.info/2016/05/23/environment-and-international-politics-linking-
humanity-and-nature/
Recenzent: Alina Slobodaniuc, magistru, lector FRISPA, USM
206
FILOSOFIA INDIEI ANTICE
PHILOSOPHY OF ANCIENT INDIA
Cristina NIRCA
Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Electronică și Telecomunicații,
The ancient Indian culture has its own specificity: the close correlation between faith and
philosophical reflection. Indeed, in the ancient Indian thought, the boundaries between religion
and philosophy are hard to establish, because Indian anthropic philosophy is a theosophy, a
mixture of rational thought and faith mystical, religious. Ancient India speaks for the first time
about meditation and its aspects, on the basis of which many researches are being done today.
Cuvinte cheie: filosofie,yoga, meditație, buddhism, relaxare, religie.
În India Antică, filosofia se dezvoltă în strînsă corelație cu religia, iar primii filosofi au
fost preoții, așa numiții brahmani. Brahmanii erau cei care transmiteau și comentau învățăturile
“Vedele”. Vedeler eprezintă diferite scrieri religioase, care crează cartea sfântă a Indienilor.
Conform cercetărilor istorice, această carte s-ar fi format timp de 9 secole.
Școlile filosofice ale Indiei Antice:
Vedanta: prezintă etapa de încheiere a perioadei vedice.Conform Vedantei, lumea
fenomenelor, pe care o cunoaștem cu ajutorul simțurilor, este provocată de influența iluziilor.
Mimansa: proclamă întoarcerea la vede. Conform acesteea,unica calede eliberare din
mrejele carmei și a samsarei constă în îndeplinirea coerentă a ceea ce învață vedele. În concepția
acestei școli sufletul este o substanță veșnicăși infinită. El este legat de corp dar nu moare odată
cu el.
Nyaya: este sistemul filosofic care se bazează pe cercetarea problemelor metafizice pe baza
logicii. Aici se introduce noțiunea de silogism, care este necesar pentru confirmarea
corectitudinii concluziei. Cunoașterea bazată pe aceste izvoare este socotită veridică. De rând cu
această cunoaștere mai există cunoașterea îndoielnică, care se bazează pe memorie, îndoială,
greșeală și argumentul ipotetic.
Vaisheshika: aceasta presupune existența schimbărilor permanente, un proces veșnic și
ciclic de apariție și decădere. În acest proces există un element stabil-atomul.
Jainismul: proclamă dualismul. Esența personalității umane esteambigenă: materială și
sufletească. Omul cu ajutorul esenței sale sufletești poate controla esența materială și o poate
conduce.
Carvaca: Deoarece în om nu se găsește nimic, ce ar supraviețui după moartea lui,
reprezantații lokayatei vorbesc despre necesitatea folosirii de viața reală, de primit totul ce
eaaduce cu conștiința, că laturile bune ale vieții pot echilibrarăul și suferința. ”Pînă cînd trăiești,
trăiește în fericire, deoarece moartea nu o poate evita nimeni.”
Yoga în Antichitate
Yoga este sistemul filosofic care a elaborat o întreagă complexitate de procedee pentru
dobîndirea unei stări sufletești deosebite.
Regulile unui antrenament psihologic orientat conține:
1 Stăpînirea de sine;
2 Stăpînirea respirației în unele poziții stabiliteale corpului;
3 Izolarea sentimentelor de influența exterioară;
4 Concentrareagîndului;
5 Meditarea;
6 Starea de uzurpare;
Yoga azi și efectul ei asupra sănățății noastre
207
Considerată de unii o artă a trupului și a minții, Yoga din limba vechilor indieni însemna
“uniune”. Uniunea ce caracterizează Yoga este cea dintre minte, corp și spirit. Yoga stipulează
faptul că spiritul și corpul pot fi puse într-o uniune și echilibru atît de intens încît ajung să creeze
un singur element.
Yoga s-a dovedit a avea beneficii asupra corpului, atât asupra bolilor fizice cât și a celor
mentale.
În primul rînd ce este “meditația”? - în dicționarul Oxford, a medita înseamnă a gîndi în
liniște, în primul rând nu putem gândi cu voce tare iar în al doilea rînd, gândirea este desigur
exact opusul a ceea ce este meditație, așa cum a fost concepută inițial în Orient. Patanjali a fost
unul dintre primii care au vorbit despre meditație, și el a spus ca meditația înseamnă oprirea
gîndirii, ea vă oprește gândurile, este controlul gândurilor dumneavoastră, controlul atenției
dumneavoastră. În Orient știm că există trei stări de conștiință: starea de somn, de vis și gîndirea.
Noi credem că gîndirea este cea mai înaltă stare a conștiinței, dar se știe că există și o altă stare a
conștiinței: Turiya awastha, cea de-a a patra stare a conștiinței, starea de conștiință fără gânduri.
Meditația ne oferă liniște mentală, în care învățăm să ne oprim gîndirea, și acest proces de oprire
a gândirii are beneficii uimitoare. Precum menționează Osho: ”Reţineţi faptul că ea este ne-
făptuire, non-acţiune, nonmental sau altfel spus, pace totală şi vid al minţii.”
Și ce simțim atunci cînd medităm?, simțim o stare de calm care depășește cu mult o
relaxare normală, pentru că atunci cînd ne relaxăm, noi ne relaxăm corpul și dacă stăm culcați pe
canapea și ne facem griji despre viitor, nu suntem în realitate relaxați. Așadar, când suntem fără
gînduri, nu ne relaxăm doar corpul, ci ne relaxăm și mintea și creierul și nu putem face asta în
nici-un alt mod. Putem face asta doar încetând să mai gîndim, încetînd să ne facem griji despre
viitor, încetând să reflectăm la trecut și fiind în prezent. Acest sentiment de eliberare este asociat
cu eliberarea de stres. S-a demonstrat de asemenea că toate tulburările mentale au multă agitație
mentală, iar meditația desigur înseamnă reducerea agitației mentale. Când nu avem deloc
gînduri, suntem mai concentrați și mult mai dinamici. În viața de zi cu zi, toată ziua emitem din
noi gănduri și emoții înspre lume și nu vedem defapt realitatea așa cum este ea.
Avem cu toții evenimente negative în viață, orice s-ar întîmpla, practic nu putem controla
acele evenimente de viață, dar ceea ce putem controla este modul cum le facem față și le
percepem în fapt. Ne putem controla starea minții, gândurile și emoțiile. Aceasta o putem face
prin meditație, putem deveni mai rezistenți emoțional cred că acesta este cel mai important
aspect al meditației.
Un alt aspect important al meditației este efectul pe care îl are asupra sănătății. Ceea ce se
întîmplă e că descrește ritmul cardiac, descrește ritmul respirației, descrește pulsul, descrește
tensiunea arterială și metabolismul oxigenului, și descresc și alți parametri fiziologici de stres.
Mai jos voi prezenta variația tensiunii arteriale a unui grup de oameni:
De aici se observă că la oamenii care au meditat 4 săptămâni, 8 săptămâni, 12 săptămâni,

abia după 20 de min de meditație tensiunea arterială a scăzut esențial, pe când cei care nu au
meditat deloc schimbări esențiale nu se observă (linia roșie).
208
Buddhismul. Buddha și cele patru adevăruri morale.
Fondatorul buddhismului a fost principele indian Siddharta Gautama, numit Buddha, adică
“Lumânatul”. În centrul învățăturii lui Buddha stă ideea despre patru adevăruri morale:
1 Ce este suferința? Nașterea e suferință și bătrînețea, boala și moartea. Legătura cu ceea
ce iubești este suferință, de asemenea și despărțirea de ceea ce iubești. Dacă dorești ceva și nu ai
– e suferință.
2 Cum se naște suferința? Din pofta după plăcere, noutate, putere.
3 Cum se înlătură suferința? Prin înăbușirea acelei veșnic neîndestulate dorințe de fericire,
iar idealul este Nirwanam, adică fericirea prin renunțarea la lumea înșelătoare sensibilă.
4 Care este calea spre înlăturarea suferinței? Este credința dreaptă, gândirea dreaptă,
vorbirea dreaptă, năzuința dreaptă și concentrarea dreaptă.
Buddhismul este o religie fără autoritate centrală, e doar acest crez că omul e propriul său
stăpân și patron.
India Antică ne-a lăsat o filosofie bogată, neobișnuită. Este neobișnuită fiindcă nu deține
spini care să ne înțepe dureros mintea cu diferite cugetări, ci ne conferă aripi pentru ca să ne
eliberăm de gândurile ce ne macină zi de zi. Și aceste aripipoartă denumirea de: Yoga. India
Antică ne-a demonstrat că filosofia are și aspecte practice și pînă în zilele noastre s-au păstrat
anumite concepții și idei filosofice.
1. Istoria filosofiei (M.Braga)

2. Buddha-film, documentar 2013
3. Cercetare medicală privind beneficiile, Yoga-film 2016
4. Osho „Calea spre eliberare” editura Mix
5. https://astrodeva.files.wordpress.com/2014/03/osho-meditatia-calea-perfecta.pdf
Recenzent: Cărbune Natalia, drd., lector univ.
NOUA ORDINE MONDIALĂ - GUVERN MONDIAL

NEW WORLD ORDER - WORLD GOVERNMENT
Valentina TELERMAN
USPEE ‘’ C.Stere’’, anul II, Relații Internaționale
The New World Order is - according to the modern conspiracy theories - a worldwide
conspiracy led by financial and political power groups. The central idea in conspiracy theories
about a "new world order" is that an occult world elite would conspire with the goal of
ultimately establishing a world government that would quickly replace the governments of the
sovereign nation states and put an end to international power struggles. Various significant
events in politics and finance have speculated that they were and are orchestrated by a very
influential clique through many facade organizations. Numerous historical or contemporary
events are seen as stages of an ongoing plan to reach world domination.
Henry Kissinger, the man who influenced post-war history more than anyone else, gave an
interview in Der Spiegel underlining the urgent need for a new world order, but that the
realization of this project would be long and complicated.
Cuvinte-cheie: Noua ordine mondială, putere financiară și politică, elită mondială, guvern
mondial.
209
Ideea centrală în teoriile conspirației despre o "nouă ordine mondială" este că o elită
mondială ocultă ar conspira cu țelul constituirii în final a unui guvern mondial, care ar înlocui
rapid guvernările statelor naționale suverane și ar pune capăt luptelor pentru putere pe plan
internațional. Despre diverse evenimente semnificative din politică și finanțe s-a speculat că au
fost și sunt orchestrate de o clică foarte influentă prin intermediul multor organizații de fațadă.
Numeroase evenimente istorice sau contemporane sunt văzute ca etape ale unui plan în curs de
desfășurare pentru a ajunge la dominarea lumii.
Mulţi dintre teoreticieni au încercat să definească Noua Ordine Mondială instituită drept
o consecinţă a mutaţiilor geopolitice la începutul anilor ’90 sec. XX prin prisma mai multor
concepte si paradigme:
- globalizare (termen utilizat cu preponderenţă în lumea anglo-saxonă);
- mondializare (termen utilizat în tradiţia geopolitică franceză);
- paradigma armoniei euforice (înaintată de F. Fucuyama cu teza „sfârşitul istoriei”);
- paradigma civilizaţională ( înaintată de S. Huntington);
- paradigma haosului (apărată de Zb. Brzezinski).
Totalitatea acestor concepte şi paradigme explică forma logică a celor mai înalte trepte de
abstracţie. Noţiunea de concept defineşte ideea generală care reflectă just realitatea, este un
ansamblu de opinii şi idei.
În raport cu primul, termenul de paradigmă se prezintă de o mare importanţă şi relevanţă
în ştiinţa relaţiilor internaţionale. O paradigmă este un cadru teoretic, un set de ipoteze sau un
model care serveşte ca principiu organizatoric şi îndrumar al cercetării. Kuhn susţine că o
anumită perioadă ştiinţifică este caracterizată printr-o paradigmă dominantă. În relaţiile
internaţionale contemporane nu există o singură paradigmă dominantă. O dată cu încheierea
războiului rece, fiind el însuşi o paradigmă a hegemoniei, analiştii politici, geopoliticieni, prin
prisma paradigmelor aflate în competiţie, încearcă de a defini acel cadru teoretic general acceptat
în ştiinţa relaţiilor internaţionale.
Henry Kissinger, omul care a influenţat istoria de după război mai mult decât oricine
altcineva, a dat un interviu în Der Spiegel, în care sublinia că este nevoie urgentă de o nouă
ordine mondială, dar că realizarea acestui proiect va fi lungă şi complicată.
„Nu există reguli universal acceptate” afirmă Kissinger. „Există punctul de vedere chinez, cel
islamic, cel vestic şi, într-o oarecare măsură, cel rus. Iar acestea nu sunt întotdeauna
compatibile”. Kissinger este, fără îndoială, un mare strateg, deşi scopurile ultime ale strategiei
sale au fost deseori puse sub semnul întrebării de către analişti. Fraza de mai sus, deşi pare o
banalitate, are darul de a distruge valori şi principii, cu ajutorul relativizării.
Căutarea unei ordini mondiale a fost de mult definită aproape exclusiv de conceptele
societăţilor occidentale. În deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele
Unite ale Americii, cu o încredere naţională sporită şi o economie puternică, au preluat şefia
internaţională şi au adăugat o nouă dimensiune. O naţiune fondată clar pe ideea de libertate şi
democraţie, America şi-a identificat propriul succes cu răspândirea libertăţii şi democraţiei. Dar,
abordarea tradiţională a europenilor privind „ordinea“ a pus popoarele în postura de concurenţi.
Acest efort de a stabili o ordine mondială a avut, în mare parte, rezultate bune. Un exces de state
suverane independente guvernează mare parte a teritoriului mondial. Expansiunea democraţiei şi
guvernarea participativă a devenit o aspiraţie împărtăşită, aproape o realitate universală.
Comunicaţiile globale şi reţelele financiare operează în timp real.
Din 1948 până la sfârşitul secolului, s-a marcat un moment scurt în istoria umanităţii în
care se putea vorbi despre o ordine mondială aflată la începuturi, ordine compusă dintr-un
amalgam de idealuri americane şi concepte tradiţionale europene despre stat şi echilibrul puterii.
Însă mari regiuni ale globului nu au împărtăşit niciodată conceptele occidentale despre ordine.
Aceste reţineri ale lumii devin acum foarte explicite, de exemplu, în contextul crizei din Ucraina
şi în Marea Chinei de Sud. Ordinea stabilită şi proclamată de Occident se află într-un punct de
turnură, notează Henry Kissinger în volumul său. În primul rând, chiar natura statului în sine a
fost supusă unor presiuni multiple. Europa şi-a propus să depăşească conceptul şi să făurească o
210
politică externă bazată, în principal, pe principiile puterii blânde. Însă este îndoielnic faptul că
pretenţiile de legitimitate separate de conceptul strategiei pot susţine o ordine mondială. Şi
Europa încă nu are atributele unui stat, dând naştere unui gol de autoritate internă şi unui
dezechilibru de putere de-a lungul graniţelor sale. În acelaşi timp, părţi din Orientul Mijlociu s-
au dizolvat în componente religioase şi etnice care se află în conflict. Miliţii religioase şi forţele
care le susţin încalcă graniţe după cum li se năzare, creând un fenomen al statelor care eşuează în
controlarea propriului teritoriu.
Provocarea din Asia este opusă celei din Europa: sistemul economic a devenit global,
însă structura politică a lumii a rămas la latitudinea statelor. Globalizarea economică, în esenţa
ei, ignoră graniţele naţionale. Politica externă le confirmă, chiar dacă încearcă să împace
conflictele naţionale cu idealurile ordinii mondiale. Această dinamică a produs decenii întregi de
creştere economică stabilă, punctată de crize financiare intense: cea din America Latină din anii
'80, cea din Asia din 1997, din Rusia în 1998, din SUA în 2001 şi apoi din nou începând cu
2007, din Europa după 2010. Câştigătorii au câteva rezerve privind sistemul. Însă pierzătorii îşi
caută remediile prin soluţii care neagă sau blochează funcţionarea globală a sistemului economic.
Ordinea internaţională se izbeşte, astfel, de un paradox: prosperitatea sa este dependentă de
succesul globalizării, dar procesul produce reacţii politice care deseori funcţionează împotriva
aspiraţiilor sale, continuă Kissinger.
O ordine mondială trebuie să promoveze demnitatea individuală şi cooperarea
internaţională. Căutarea ordinii mondiale a lumii contemporane va necesita o strategie coerentă
pentru stabilirea ordinii în diverse regiuni. Însă, triumful unei mişcări radicale poate aduce
ordinea într-o regiune, în timp ce provoacă lupte în altele.
O speranţă pentru noi, şi o inspiraţie în acelaşi timp, o poate reprezenta o ordine mondială
care să promoveze demnitatea individuală, guvernarea participativă şi cooperarea internaţională
în conformitate cu un set de reguli bine stabilite. Însă progresul va trebui susţinut printr-o serie
de etape intermediare.
În vremurile moderne, şi mai ales în secolul XX şi în prezent se vorbeşte de mari puteri, a căror
trăsătură principală constă în dominaţia militară, economică, ideologică sau toate acestea la un
loc.
Este cunoscut faptul că sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus, din punct de
vedere geopolitic, împărţirea lumii în două mari areale: lumea liberă şi democratică (Blocul
Vestic) şi lumea închisă şi nedemocratică (Blocul Estic), având fiecare câte un pilon, şi anume
Statele Unite ale Americii şi respectiv, Uniunea Sovietică. Aşadar, o lume bipolară, care va
rezista timp de aproape jumătate de secol, vreme în care fiecare dintre cele două mari puteri se
va strădui să-şi extindă sfera de influenţă, şi nu de puţine ori recurgând la forţa armelor, în
conflicte extrem de sângeroase, precum cele din Vietnam, Afganistan, Somalia, Irak .
Evenimentele petrecute în ultimul deceniu al secolul XX au dus la transformarea lumii
bipolare într-o lume unipolară, cu o singură superputere, SUA, hegemon mondial, şi de foarte
multe ori numită şi „jandarmul mondial”. În acest sistem unipolar SUA a fost considerată drept
„superputere singuratică”, un „nou imperiu”, reuşind să îmbine capacităţile politice cu cele
militare, economice şi cu influenţa culturală într-un mod ce o detaşează radical faţă de alte centre
internaţionale.
Existenţa mai multor poli de putere imprimă anumite tendinţe relaţiilor internaţionale, în
concepţia neorealistă. Alianţele sunt flexibile şi de scurtă durată, însă formarea coaliţiilor
reprezintă o modalitate esenţială pentru asigurarea securităţii .
Luând în calcul factorii sistemici, este greu de spus dacă unipolaritatea este mai stabilă, în
comparaţie cu bipolaritatea şi multipolaritatea. Conflictele se pot escalada, mai ales dacă este
anticipată o implicare a superputerii. Pe termen lung, balansarea internă ar schimba ordinea
internaţională, însă puterea dominantă poate decide să-şi izoleze şi slăbească preventiv
potenţialii rivali. Dacă nu se va bucura de succes, este posibilă şi formarea unei coaliţii de
contrabalansare3.
Printre actorii regionali din mediul internaţional de securitate putem aminti Uniunea
211
Europeană, China, Rusia, Japonia, Pakistanul, India, Israelul şi altele. Dispariţia blocului statelor
comuniste a generat posibilitatea redobândirii identităţii naţionale de către statele din centrul şi
sud-estul Europei. Această nouă realitate a inclus apariţia unor stări conflictuale, din care unele
au evoluat şi determinat izbucnirea unor conflicte armate cu urmări dramatice. Statele aflate în
tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă sunt actori ale căror principale caracteristici sunt
reprezentate de fragilitatea vieţii politice şi economice care pot constitui surse de instabilitate în
mediul internaţional.
Evenimentele politice majore de la începutul mileniului al treilea sunt marcate de lărgirea
NATO, extinderea Uniunii Europene, constituirea Consiliului NATO-Rusia, dorinţa declarată a
Ucrainei de a deveni membru NATO, declanşarea „războiului împotriva terorismului”, toate
acestea constituind indici de bază în transformarea şi afirmarea mediului actual de securitate.
Atât statele membre NATO, cât şi cele ale Uniunii Europene parcurg transformări
pozitive în domeniul politic, economic, militar, social, financiar, conducând la destinderea şi
cooperarea internaţională, ca dimensiuni principale în asigurarea construcţiei noii arhitecturi de
securitate.
Actuala distribuţie a puterii în cadrul mediului internaţional de securitate a făcut posibilă
îndepărtarea pericolului confruntărilor armate de mare amploare, însă apar provocări şi
ameninţări noi şi inedite, generatoare de noi tensiuni şi crize.
Statele Unite şi-au menţinut poziţia dominantă în sistemul internaţional, decalajul faţă de
puterile mijlocii tinzând să se mărească. Momentan, Washingtonul se bucură de avantaje
semnificative la nivel militar şi economic, demografic situându-se pe al patrulea loc, dacă am
considera Uniunea Europeană ca un actor politic unitar. Baza forţei sale armate rămân tehnologia
avansată, arsenalul nuclear şi forţele aero-navale.
Puterile mijlocii au investit, la rândul lor, în dezvoltarea resurselor interne de putere, fără
a realiza, însă, salturi majore. Federaţia Rusă a investit masiv în forţele sale armate, care însă
înregistrează deficienţe majore, mai ales la nivel convenţional. China şi-a continuat dezvoltarea
economică, permiţându-şi urmărirea unui program de modernizare militară, la fel şi India. La
începutul secolului XXI actorii cu importanţă globală în realizarea mediului internaţional de
securitate sunt SUA şi EUROPA.
Consider că marile puteri trebuie să coopereze. Dar reuniunile internaţionale actuale nu sunt
suficiente. Orice colaborare ar trebui să se bazeze pe convingeri comune, nu pe declaraţii
comune.
Până acum, Occidentul, în frunte cu Statele Unite, a încercat să răspândească în restul
lumii valorile sale - democraţia şi libertăţile cetăţeneşti. A sperat că, astfel, se va instaura o pace
mondială durabilă. Multă lume se teme că ne paşte pericolul izbucnirii unui al treilea război
mondial. Însă Henry Kissinger este mai optimist. Recunoaşte şi el că, în anumite zone, este
posibilă izbucnrea unor confruntări armate majore. Dar crede mai degrabă că, harta lumii va
ajunge, în curând să se împartă în sfere de influenţă. Vor fi mai importante regiunile decât
statele. Însă rolul central - crede Kissinger - va rămâne Statelor Unite.
- Noua Ordine Mondiala - Abordari Teoretice si Realitati Politice.doc
- Globalizare si Noua Ordine Mondiala.doc
- Ordinea mondiala’’ Henry Kissinger.
- Dan Pavel, „ Sfera Politicii”, Revista de Ştiinţe Politice şi deTeorie Politica , Editata de
Societatea Fundaţiei Civile, Nr. 138,2009.
- Mihai E. Ionescu, autor al lucrării „ Sfidarea Westfaliei. Relaţii Internaţionale ”, Bucureşti,
2003.
- Pierre Lorrain cu lucrarea „Incredibilă alianţă Rusia – StateleUnite ”, Bucureşti, 1999.
Recenzent: Radj CĂRBUNE, lector univ.
212
COMPLEXITATEA ȘI DIVERGENȚA TERORISMULUI
COMPLEXITY AND DIVERSITY OF TERRORISM
Mădălina TUREȚCHI,
USPEE „C.Stere”
The terrorist attack of September 11, 2001 and the global war against terrorism northern
hemisphere reveals the drawbacks of globalization and the way the flows of goods, technology,
information, and people can have destructive effects on the States. Globalization is defined as
one of the most complex phenomena that have marked the development of human society, by
expanding economic, political connections and cultural. In contrast, terrorism identifies with the
idea of political violence against nonstatali actors. The events of recent years have devoted to
the global character of contemporary terrorism and have certified that the expansion of this
phenomenon poses a threat to the security of the citizens due to negative consequences
in economically, politically, socially and morally.
Cuvinte cheie: globalizare, terorism internațional, securitate, strategie, terorismul de stat.
Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din
complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau
statelor implicate în lupta antiteroristă. Cea mai simplă definiție este cea de "scop și metodă":
Una din definiții ar fi: Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru
atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra
unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra
conducerii, câteodată conducerea face acte de terorism asupra populației.
Etimologic cuvântul provine de la latinescul „terror-terroris” care înseamnă groază, frică sau
spaimă În dicționare, precum și în diferite lucrări de psecialitate, „terrroarea” este definită prin
„frică, spaimă, goază provocată în mod intenționat prin diferite mijloace de intimidare, de
timoare”. Teama și panica sunt stări ale spiritului pe care, în mod normal, oamenii încearcă să le
evite. În literatura de specialitate terorismul este comparat cu un aisberg, care amenință nu doar
cu partea care se vede, ci mai ales cu aceea ce nu se vede. De obicei mass-media oferă explicații
emoționale și simpliste pentru a explica terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând
teroriștii ca pe oameni frustrați, a căror copilărie și tinerețe a fost traumatizantă psihic sau care,
chiar dacă provin din familii bogate, au suferit de lipsa afecțiunii.
Terorismul este un act premeditat de amenințare performat de un individ sau de un grup de
indivizi pentru a obține avantaje economice sau sociale, recurgând la intimidare, ca prim demers
în atingerea scopului propus. Terorismul este un fenomen care s-a extins considerabil în ultimii
ani, provocând costuri umane și materiale considerabile comunității internaționale.
Momentul atentatelor teroriste îndreptate împotriva Statelor Unite a marcat un punct de
răscruce în ceea ce privește modul în care instituțiile statului se raportau la pericolul terorist și
implicit au determinat „reformularea” unei strategii de apărare și prevenire a viitoarelor posibile
amenințări. Înainte de aceste atenatate, specialiștii în economie, științe politice și alte domenii s-
au dedicat efortului de a studia impactul terorismului asupra economiei și societății. Alte studii s-
au focusat pe ideea opusă, aceea de a studia influența economiei și a conflictelor sociale asupra
terorismului.
Majoritatea tensiunilor și conflictelor din diverse regiuni au avut origini de natură etnică sau
religioasă. Lipsa cooperării și înțelegerii dintre fenomenele culturale distincte constituie o sursă
de conflict și totodată un impediment în calea dezvoltării unor relații interculturale care se
înmulțesc și se răspândesc foarte rapid.
213
Globalizarea poate fi definită ca un set de procese ce transformă organizarea spațială a
relațiilor și tranzacțiilor sociale și generează fluxuri și rețele transcontinentale și regionale de
acțiune, interacțiune și putere. Globalizarea generează schimbări în plan economic, politic,
social, cultural. Din definiția globalizării nu trebuie eliminată dimensiunea militară, care, în
ultimii ani, s-a manifestat în special prin lupta împotriva terorismului. Din aceste considerente
rezultă că securitatea unei anumite zone, fie că este vorba de Europa de Est sau de Orientul
Apropiat, este inseparabilă de securitatea globală.
Însuși fenomenul globalizării este un factor generator al extinderii criminalității
transnaționale și a terorismului, prin faptul că extinde inegalitățile economice, ceea ce îi
determină pe actorii statali sau nonstatali să se implice în astfel de forme de acțiune criminală.
De asemenea, globalizarea, prin intensificarea fluxurilor de bunuri, servicii, capital, etc și prin
extinderea, la nivel internațional, a fenomenului corupției, a sporit frecvența acțiunilor
antisociale. Puternica informatizare și globalizarea actului comunicării sunt factorii care instituie
un sistem integral global, a căruin temelie se consolidează pe informație și pe sistemul ei de
valori. Gama variată de tehnologii oferă cadrul perfect derulării unor campanii propagandistice și
de publicitate, grupările teroriste dispunănd astfel de pârghii moderne pentru impunerea
propriilor interese. Internetul oferă oportunități diversificate de acțiune, de partajare a a
informațiilor și chiar de angajare activă în timp real în discuții.
Adaptându-se mutațiilor tehnologice ce permit o finanțare imediată,teroriștii apelează la
internet pentru a colecta fonduri necesare executării de acte teroriste. Acțiunile de natură
teroristă în spațiul virtual în vederea creării unor perturbații grave în sistemul de comunicții,
distrugerea sistemelor de comandă și control, a sistemelor bancare și virusarea bazelor de date,
constituie principarele repere ale spațiului de tip cyberterorism.
Forme de manifestare a terorismului
Terorismul internațional
Terorismul a devenit internațional sau transnațional prin faptul că au apărut organizații și
grupări teroriste care prin metodele folosite și amploarea acțiunilor pe care le întreprind depășesc
frontierele unei țări, incluzând naționalități din state distincte. Tendința de internaționalizare a
terorismului se materializează prin extinderea zonelor de acțiune și prin proliferarea metodelor și
tehnicilor folosite. Forma aceasta de terorism performează același gen de acțiuni: crime, atacuri
armate, amenințări, lansări de bombe, care, în general, sunt clasate drept criminale. Tendința de
internaționalizarea a terorismului reprezintă o amenințare la adresa sucurității și înțelegerii între
popoare. Atunci când apare, subvenționat fiind de scopuri de diversiune și destabilizare, el
generează ostilitate, neîncredere și agresiune între popoare. Concentrarea atenției asupra
terorismului internațional, în ultimii ani, a încurajat interpretarea conform căreia structurile de a
căror finanțare depinde, în cele mai multe cazuri, funcționarea „ONG-urilor crimei”, reprezintă o
veritabilă amenințare la adresa securității intrenaționale.
Terorismul de stat
Acest nou concept cu care se operează tot mai frecvent când se abordează fenomenul terorist
desemnează raporturile conflictuale și contradictorii dintre state, raporturi determinate de
folosirea violenței și a terorii cu scopul obținerii unor avantaje de ordin ecomonic, politic, militar
sau de altă natură. După cum apreciază unii teoreticieni, terorismul de stat, ca reflecție a opoziție
dintre ideologiile politice, constituie cea mai periculoasă formă de terorism internațional, de
natură să afecteze stabilitatea și pacea pe plan global. Unii teoreticieni occidentali, precum J. F.
Revel susțin că terorismul de stat are ca țintă atacarea democrațiilor și discreditarea lor
(terorismul de stat „lovește înainte de toate democrațiile”). Până la evenimentele din 11
Septembrie, terorismul era asociat cu securitatea internă. În ultimii ani, dimensiunea
transnațională a terorismului și a criminalității s-a accentuat. Deși sunt considerate de către
analiști a fi amenințări distincte, cu efecte incomparabile, ambele reprezintă activități umane
ilicite desfățurate, îndeosebi, de actori nonstatali din interiorul sau din exteriorul unui stat.
214
Principalele motivații ale organizațiilor transfrontalire sunt de natură economică și implică
forme diverse de piraterie, contrabandă și activități financiare ilegale, însă motivațiile politice
asupra cărora se concentrează grupările teroriste suscită interesul comunităților internaționale.
Putem vorbi, în practică, și de o combinare a celor două forme de amenintăți mai sus
menționate, când întrebuințăm o acțiune financiară ilegală, ca de exemplu traficul cu armament,
în scopul finanțării activităților teroriste.
Fluxurile economice au dezvoltat un cadru prielnic proliferării traficului ilegal cu armament,
droguri, dar și oameni. Asemenea fluxuri transfrontaliere testează capacitatea statelor și a
actorilor internaționali de a gestiona corespunzător dinamica activităților economice, la nivel
planetar. Puterea de care dispun aceste tipuri de organizații și pe care o performează pentru a
provoca teamă, instabiliatate, distrugeri etc a devenit evidentă odată cu evenimentele din 11
Septembrie. Noii actori capabili să genereze un conflict militar sunt, în actualul context,
grupările teroriste și nu statul națiune, cum se întâmpla cu câteve decenii în urmă. Deși sursele
care generează fenomenul terorist sunt multiple și complexe, globalizarea se evidențiază atât ca
scop cât și ca mijloc prin care terorismul se extinde și dobândește noi valențe de putere. Din
îmbinarea criminalității transfrontaliere cu terorismul rezultă o nouă amenințare la adresa
securității: armele de distrugere în masă.
Permeabilitatea granițelor și perfecționarea tehnologiei specifice crește posibilitatea
înfăptuirii unui atat terorist din partea unei grupări care deține armament de distrugere în masă.
De aceea , armele de distrugere în masă au devenit una dintre cele mai importante caracteristici
ale mediului de securitate.
Terorismul ca reacție a celui slab împotriva celui puternic
De obicei, reacţia celui slab împotriva celui puternic nu se numeşte terorism, ci răzvrătire,
nesupunere, revoltă. Terorismul nu este răzvrătire, aşa cum nici răzvră- tirea nu este terorism. De
regulă, nu cel slab îl terorizează pe cel puternic, ci cel puternic îl terorizează pe cel slab. Forţele
şi mijloacele folosite în astfel de acţiuni şi reacţii sunt cele pe care le au la îndemână
organizaţiile teroriste sau pe care şi le pot procura. Niciodată nu se va şti cu precizie când, unde,
cum şi cu ce forţe şi mijloace vor acţiona teroriştii. De regulă, cele mai multe din acţiunile
teroriste importante ale celui mai slab împotriva celui puternic se pregătesc timp îndelungat şi se
desfăşoară pe teritoriul celui puternic, loviturile fiind bine aplicate, fie în punctele sale cele mai
vulnerabile, fie în zonele sale cele mai puternice. Marea forţă a terorismului exercitat de cel slab
împotriva celui puternic constă în compensarea insuficienţei mijloacelor prin inteligenţă şi spirit
de sacrificiu dus pâ- nă la fanatism şi absurd.
Terorismul fanatic, motivat religios
Acestă formă de terorism este considerat drept al patrulea val în evoluția terorismului, fiind
precedat de terorismul central pe prabușirea imperiilor, decolonizare și anti-occidentalism.
Radicalismul islamic este cea mai notorie formă a noii culturi a terorismului,dar nu este singura
varietate a tendințelor culturale care motivează activitatea teroristă. Grupările teroriste motivate
religios s-au înmulțit în perioada 1980-1990, Hoffman afirmând că „determinarea religioasă a
terorismului este cea mai importantă caracteristică a activităților teroriste de azi”.
Rețelele internet, războiul și terorismul informatic
Revoluția informatică a modificat natura conflictelor în primul rînd modelul rețelelor
informatice a favorizat constituirea și consolidarea organizațiilor teroriste descentralizate, în
formă de rețea, mai eficiente decât cele structurate ierarhic. Crearea internetului a produs o
migrare a puterii spre actorii non-statali, capabil să-și organizeze rapid multi-rețele flexibile, în
care fiecare nod informatic este conectat cu toate celelalte noduri. Terorismul evoluează în
direcția numită război în rețea. Organizarea în formă de rețea reprezintă o consecință a revoluției
informatice. Ce urmărește terorismul informatic? Fără nici un dubiu aceștia vor continua să
distrugă bunuri și să ucidă oameni, dar strategia lor se va deplasa spre domeniul non letal,unde
nodurile de comandă și control,infrastructurile informatice vulnerabile le oferă un set bogat de
ținte.
Terorismul cultural
215
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor de
valori. Războiul „cultural“, înţeles ca o confruntare de interese (de interese, nu de valori) ale
unor grupuri care aparţin unor entităţi civilizaţionale nu este terorism. El este o trecere la limită a
concurenţei, mai exact a bătăliei pentru piaţa culturală, şi se desfăşoară în cadrul a ceea ce
numim „cultură de piaţă“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de
valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
*Invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini indecente şi alte produse care agresează şi
deformează universul etic şi estetic al populaţiei şi sistemele de valori;
*Agresarea naţiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care cultivă
violenţa, individualismul, egoismul, lipsa de respect faţă de valorile proprii;
*Agresarea şi chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural poate căpăta, îndeosebi în regimurile totalitare (dar nu numai), forma
terorismului cultural de stat, în sensul că statul emite sloganuri şi unităţi de măsură în ceea ce
priveşte valoarea. Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de că-
tre grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu
sisteme de valori, în numele cărora se exercită presiuni, ameninţări, spălări de bani, crime,
asasinate, distrugeri.
Terorismul - reflecție a tendințelor globalizării
Terorismul a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, datorită unor motive proprii precum:
capitalul uman, potențialul material și financiar crescut, perfecționarea continuă a modului de
operare și organizare, dar și exploziei globalizării. Într-o societate globalizată, organizațiile care
operează în afara legii nu mai au nevoie de o bază teritorială de unde să își coordoneze acțiunile.
Inovațiile tehnologice au creat posibilitatea grupările teroriste de a-și gestiona planurile,
indiferent de locul unde se află. Utilizare calculatoarelor, a internetului, și a telecomunicațiilor
facilitează comiterea de infracțiuni de către structurile criminale, ai căror autori rămân
neidentificați. Schimbul de informații a înlesnit propagarea de la o cultură la alta a diferitelor
valori tradiționale care caracterizeză o societate, producându-se astfel schimburi culturale, în
detrimentul tradițiilor seculare și a valorilor identitare. Ca urmare a acestor fenomene, grupurile
fundamentaliste propovăduiesc întoarcerea canoanelor religioase, la promovarea învățămintelor
biblice și la practicile islamului. Putem spune că globalizarea a facilitat expansiunea ideilor
religioase. În momente de incertitudine, asociate cu stări de insecuritate, valorile și instituțiile
religioase au reprezentat un adevărat factor de coeziune socială.
Mijloace de neutralizarea a insecurității precum NATO și ONU, alături de alte organizații
internaționale de securitate, au elaborat o serie de documente ce propun strategii de contracarare
a globalizării insecurității. Însă, aceste documente nu fac decât să traseze în linii generale
obiectivele de acțiune pentru combaterea terorismului, partea cea mai dificilă rămânând aceea de
a implementa aceste politici. Rolul principal în atingerea acestui deziderat revine statelor națiune
care, în contextul proliferării globalizării, reprezintă mediile prielnice de găzduire a insecurității.
Dar statul modern se află într-o criză acută de autoritate, născută din interconectarea
mecanismelor administrative de pretutindeni și slăbirea responsabilităților pe care le comportă
statul în politicile interne, în special cele din domeniul social.
La începutul secolului XXI mediul internațional de securitate este marcat de transformări
profunde, globalizarea se afirmă tot mai mult ca un proces ireversibil, lumea se integrează în
structuri tot mai complexe și interdependente, care generează noi riscuri și amenințări.
Fenomenul globalizării are implicații asupra ordinii internaționale și presupune o diversitate
de aspecte. Pe lângă aspectul pozitiv pe care îl determină în dezvoltare, globalizarea fiind
considerată forma cea mai complexă a internaționalizării activităților economice, există și
aspecte negative care își pun amprenta asupra unui stat globalizat. Acest lucru se explică prin
faptul că procesul globalizării se desfășoară pe mai multe paliere: economic, cultural, politic,
social, și determină astfel interdependențe între anumite evenimente ce au loc în diferite părți ale
globului.
216
Astfel, deciziile, evenimentele și activitățile care au loc intro anumită regiune pot avea efecte
asupra altor părți ale lumii. Se creeză astfel ideea unui spațiu universal în care se propulsează
oameni, idei, valori, bunuri fără să se mai țină cont de barierele interstatale. Aspectul negativ
evidențiază faptul că procesele care se desprind din fenomenul globalizării determină o puternică
presiune asupra statelor-națiune și provoacă erodarea valorilor tradiționale, de coeziune socială,
pe care se bazează comunitățile.
În ansamblu, globalizarea presupune acțiuni și efecte complexe, nelimitându-se doar la
remodelarea economiei globale. Ea influențează și organizează politicile internaționale și
strategiile de securitate, deoarece interconectează evenimente contradictorii care se petrec
pretutindeni: unele state dezvoltă pretenții,altele pierd putere, unele regiuni aspiră la
suveranitate, altele o pierd, suprastructuri precum Uniunea Europeană, dezvoltă sisteme
complexe, dimensiunea culturală locală își pierde esență, pe când cea religioasă își dobândește
viabilitatea .
Datorită complexității procesului de determinarea a unor cauze care generează proliferarea
insecurității globale, se încearcă abordarea unei metode mai puțin anevoioase, și anume, aceea de
creare a unor instrumente specifice care să contracarareze amenințările, în anumite domenii ale
vieții umane.
1. Arădăvoaice, Gh., Iliescu D., Niță L. D.- Terorism, antiterorism, contraterorism.

București, 2002, Antet.
2. Huntington Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea lumii, București, 2007, Antet
3. Popa Camelia, Popa Daniel, Globalizarea și mediul actual de securitate. București, 2001,
Editura Universitară.
4. Sarchinschi Alexandra, Globalizarea insecurității. Factori și modalități de contracarare.
București, 2006, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
5. Servier, Jean-Terorismul, București, 2002,I nstitutul European.
6. Simileanu V., Radiografia Terorismului, Bucureşti, 2008, Top Form
Recenzent: Radj CĂRBUNE, drd, lector univ.
FILOSOFIA CHINEZĂ ANTICĂ. INFLUENȚA ACESTEIA ÎN PREZENT
Erica SECRIERU
Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru,
Chinese philosophy is the intellectual tradition of the Chinese culture from their early
recorded history to the present day. The keynote in Chinese philosophy is humanism: man and
his society have occupied the attention of Chinese philosophers throughout the ages. This
humanism does not imply any indifference to a supreme power or to Nature. Instead, the general
conclusion represented in Chinese philosophy is that of the unity of man and heaven. This spirit
of synthesis has characterized the entire history of Chinese philosophy.
Cuvinte cheie: filosofie, China, Confucianism, Taoism, Confucius, Yin, Yang.
217
Civilizaţia Chinei Antice s-a constituit în mileniile V–III î.Hr. pe văile fluviilor Huanghe
și Yangtze, un timp îndelungat dezvoltîndu-se în condiţii de relativă izolare. Istoria tradițională a
Chinei începe cu epoca celor Cinci Suverani care sunt citați în lucrările derivate din tradiția
confuciană, lucrări cu caracter mai curând filozofic decât istoric.
Prima dinastie atestată istoric - Dinastia Xia a fost o dinastie semilegendară, urmată de
dinastia Shang. În această perioadă dinastiei Shang apare scrierea, un monument important al
căreia este Marea Regulă, care cuprindea cunoştinţe din diverse domenii: juridic, agrar, religios
etc. Epoca dinastiei Zhou a asigurat progrese importante ale agriculturii, vieţii urbane,
meşteşugurilor, comerţului şi culturii. Această perioadă a istoriei chineze este cunoscută ca
apogeul lucrului în bronz. Dinastia Qin a fost marcată de despotism și o serie de reforme.
Urmează dinastia Han. Împăraţii Han şi-au extins dominaţia asupra Indochinei, Coreei etc.
Tulburările sociale interne au dus la căderea acestei dinastii. Ulterior China s-a destrămat în mai
multe state: Wei, Şu şi U. Începe epoca celor Trei Regate cu care și începe perioada evului
mediu.
Este foarte important faptul că trecerea de la antichitate la evul mediu în China are un
character continuu, factorul unificator fiind tradiţia - un semn distinctiv al civilizaţiei chineze.
În filozofia chineză antică s-au dezvoltat 2 curente filosofice de bază: taoismul și
confucianismul. Oamenii luminați ai Chinei antice au pus esența unei lumi întregi. Bazele multor
filosofii, doctrine, se află puternic ancorate în istoria Chinei de dinainte de Hristos. Ca orice altă
civilizație a acestui pământ, China, la începuturile sale, a dezvoltat o întreagă filosofie a
existenței și a manifestării divinului pe pământ. Este una dintre cele mai echilibrate filosofii din
cele ale antichității de pe întreaga planetă. Aici există echilibrul perfect al celor trei structuri
umane: trup, suflet și spirit. Chinejii acordă o importanță deosebită fiecărei structuri în parte.
Taoismul este un mod de viață inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum
se poate inspira un mod de viață omenesc din natură? Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele
marțiale, care au împrumutat la origine elemente esențiale - atac, apărare, eschivă etc. - din
imitarea mișcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “școli” de arte marțiale
care poartă nume pitorești ca “școala tigrului”, “școala maimuței” etc. La fel și în viața
domestică de fiecare zi există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă
acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicații prețioase privind
conduita cea mai potrivită pentru diferite situații de viață. De pildă, taoiștii au luat imaginea apei
ca simbol al acțiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în mod direct, prin forță, ci
indirect, prin maleabilitate și fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod pregnant
în hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adaptează
condițiilor sau împrejurărilor de viață într-o manieră fluidă și fără a-și denatura substanță,
autenticitatea interioară.
Yin și Yang sunt două concepte religioase care își au originea în filozofia și metafizica
chineză. Aceste concepte reprezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și
toate componentele acestuia. Yin este elementul întunecă, el este vesel, pasiv, sobru, feminin,
introvertit, intim, și corespunde nopții, iar Yang este elementul luminous, este fericit, plin de
vitalitate, activ, strălucitor, masculin și corespunde zilei. Yin este adeseori simbolizat de apă și
de pământ, în timp ce Yang este simbolizat de foc și vânt.
Feng shui este un ansamblu de principii de geomanție, care afirmă că formele și mediul
ambiant pot influența principiul qi. Scopul este realizarea armoniei locurilor în care oamenii
trăiesc, prin analiza fluxurilor de energie din mediul înconjurător. Bazându-se pe teoria celor 5
elemente (pământ, metal, apă, lemn, foc) și pe principiile yin și yang expertul feng-shui încearcă
să reechilibreze forțele care se manifestă local pentru a ameliora, sănătatea, prosperitatea și
comportamentul persoanelor.
Un qi pozitiv aduce noroc, un qi negativ aduce nenorocire. Cele patru centre de interes
majore din feng shui sunt : bogăția, fericirea, longevitatea și copii sănătoși. Primele vestigii
atestând utilizarea feng shui datează din secolul al III-lea d.Hr.
218
Confucianismul este un sistem filozofic și religios chinez care s-a dezvoltat inițial din
învățăturile înțeleptului Confucius.
Confucius s-a născut în China în anul 551 î.Hr.. A fost un mare gânditor, convins că
împăratul trebuie să aibă grijă de poporul său ca un părinte. Timp de 2000 de ani, învățăturile lui
i-au influențat pe conducătorii Chinei. Dobândind o mare faimă ca învățat și dascăl, Confucius
organizează o școală la care s-au adunat, 3000 de elevi.
Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei concepții
filozofice sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic
propriu-zis. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-cerească – din care s-ar desprinde natura
umană și ea. Problema de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să
asigure ordinea în stat și societate. Bună înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin
numai prin desăvîrșirea interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și
culturale existente. Realizarea acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoaștere a
trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea
față de suveran și instituțiile statului. Virtuțile admirate de Confucius rămân: pietatea filială,
respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, iubirea și curajul – calități proprii modelului de
viață al aristocrației. Virtutea cardinală rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane). Din
învățătura sa s-au desprins diferite linii de gândire și școli, fie filozofice, fie religioase, dar și
confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două
dinastii Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.) răspândindu-se în antichitate și în ev. mediu în Coreea,
Peninsula Indochină, Japonia.
Am avut oportunitatea sa discut cu o chinezoaică despre confucianism și aforismele lui
Confucius, la care ea mi-a spus că încă din clasele primare copii studiază reflecțiile acestui
înțelept. Adică această gîndire este înrădăcinată începînd cu o vîrstă firavă. De aceea chinejii se
conduc de doctrina confucianistă chiar și inconștient. Ei respectă principiile dictate de sistemul
confucianist, care le ghidează și conform cărora ei își construiesc viața.
Pentru a exemplifica cele spuse voi da citire a cîteva aforisme studiate în școlile primare
chineze din lucrarea de bază a confucianismului:
父母在，不远游，游必有方.
Ceea ce înseamnă că:
Atîta timp cît părinții sunt în viață, copiii nu ar trebui să plece în străinătate, iar dacă
totuși pleacă, trebuie să aibă un loc fix la care se duc.
În antichitate pentru chineji era imposibil de ași părăsi țara, părinții, care reprezintă
pentru ei cel mai prețios lucru, iar chiar dacă plecau, păi posibilitatea de a se întoarce era nulă.
Dă aceea și se spune că trebuie să aibă un loc fix la care se duce, despre care ar ști părinții pentru
al putea găsi la nevoie.
Chiar și în epoca contemporană acest fapt este specific chinejilor. Majoritatea chinejilor
rămîn în interiorul țării pentru toată viața.
O altă interpretare al acestui citat ar fi: dacă pleci în străinătate atunci trebuie să ai un
motiv ferm pentru a face acest lucru.
学而不思则罔，思而不学则殆 .
Să înveți fără a gîndi nu are sens, să gîndești fără a învăța este periculos.
Când studiem, avem nevoie să combinăm gândirea și învățarea pentru a ajunge la cel mai
bun rezultat. De exemplu, atunci când învățăm, acceptăm tot ceea ce am învățat, dar nu
interpretăm idei proprii la subiectul respective, atunci efortul pe care l-am depus nu are nici un
rost. La urma urmei, un scop important al procesului de învățare reprezintă dezvoltarea propriilor
idei.
三人行，必有我师焉。择其善者而从之，其不善者而改之.
Cînd merg împreună cu doi oameni, ei îmi pot servi drept profesori. Calitățile lor bune le
voi urma, iar calitățile lor rele le voi evita.
219
Fiecare dintre noi este un potențial profesor. În acest sens, ar trebui să respectăm pe
fiecare. De la o persoană respectabilă, am putea învăța multe, dar și de la o persoană mai puțin
respectată, putem învăța ceva. Fie ceva bun, fie ceva ce ar trebui să evităm - în viață toate au
importanță.
Cunoașterea civilizației chineze constituie pentru mulți o necunoscută, iar cultura
chineză, un mister necitit pentru majoritatea europenilor. Cu toate că filosofia chineză antică își
ia originile începînd cu sec. VI î.e.n., influența acesteia se manifestă într-o sumedenie de
domenii: artă, arhitectură, medicină, design, sport și însuși gîndirea a popoarelor vest-asiatice.
Ar fi bine, să cunoaștem, cît de puțin, despre unul dintre izvoarele spiritualității și gîndirii antice
– cel de origine chineză.
 Zheng Zhining, 新的中文实践课程 (New Practical Course of Chinese), 2006

 Feng Youlan, A History of Chinese Philosophy, 1983
 Bo Mou, History of Chinese Philosophy, 2009
 Alan Watts, Al Chung-liang Huang, Dao – calea ca o curgere de apă – caligrafie
suplimentară de Lee Chihchang, traducere din engleză de D. Luca, Humanitas, 1996
Recenzent: Cărbune Natalia, drd., lector univ.
IMPACTUL CURSEI ÎNARMĂRILOR ASUPRA SECURITĂŢII

EUROATLANTICE
THE IMPACT OF THE EUROATLANTIC SECURITY COURT

INSTITUTIONS
Victoria SÎRBU
USPEE’’ C. Stere’’
Arms race is probably one of the most serious threat to mankind by developing
capabilities of increasingly advanced destruction. In this paper we analyse both the changing
nature of arms race and the military power of states from South Caucasus, Central Asia and
Middle East/North Africa and its impact on Euro-Atlantic security interests. The „Arab Spring”
shows that arming of some states from these less stable areas can only lead to aggravation of
internal tensions, crisis and conflicts which amplifies the NATO and EU efforts aimed to strength
security.
Cuvinte cheie: arme, putere militară, crize şi conflicte, securitate.
Până nu demult, termenul de „cursă a înarmărilor” desemna o competiţie între doi sau mai
mulţi actori pentru realizarea celor mai bune forţe armate. Fiecare actor depunea eforturi
susţinute pentru a avea o armată mai numeroasă, a produce un număr mai mare de arme sau a
dezvolta tehnologie militară superioară.
Cursa înarmărilor reprezintă un proces de acţiune-reacţiune într-o spirală continuă, care se
sfârşeşte când nu mai poate fi susţinută de resursele avute la dispoziţie. Modelul matematic
dezvoltat de Lewis F. Richardson1 , la începutul anilor ’60, demonstrează că rata de creştere a
220
armamentelor fiecărei părţi într-o anumită perioadă este o simplă funcţie care depinde de rata de
creştere a armamentelor rivalilor din perioada precedentă.
Cele mai multe cazuri din anii de după cea de-a doua conflagraţie mondială au demonstrat
că cursa înarmărilor reprezintă forma cea mai evidentă de manifestare a „spiralei insecurităţii”.
Când statul face eforturi pentru a fi capabil să se apere, să-şi asigure securitatea, el obţine fie
prea mult (poate să iniţieze agresiune, ceea ce ameninţă alte state), fie prea puţin (alte state,
simţindu-se ameninţate, îşi vor spori puterea militară, ceea ce va reduce securitatea statului
iniţial). Cu alte cuvinte, dezvoltarea militară a unui actor este percepută de ceilalţi actori ca o
ameninţare şi, prin urmare, vor căuta la rândul lor să-şi sporească puterea militară pentru a
contrabalansa, ceea va duce la acumularea de către cel dintâi actor de şi mai multă putere
militară. Acest proces poate continua la nesfârşit, într-o spirală permanentă.
Încercarea unui stat de a-şi spori securitatea prin extinderea puterii sale militare poate duce,
în acelaşi timp, la reducerea securităţii rivalilor săi. De asemenea, nevoia de securitate a unui stat
implică adeseori tendinţa acestuia de a menţine potenţialii rivali la un nivel de dezvoltare
militară acceptabilă. Reversul unor astfel de acţiuni va fi, fără îndoială, sporirea eforturilor
adversarilor de a-şi consolida puterea militară şi, prin urmare, de a ameninţa şi mai mult
securitatea statului respectiv. Mai mult, actorii implicaţi tind să se pregătească pentru cel mai rău
scenariu posibil de agresiune. Astfel, pentru a se simţi în siguranţă ei vor dezvolta/achiziţiona un
volum atât de mare de armamente pe cât le permit atât resursele financiare şi materiale avute la
dispoziţie, cât şi cele tehnologice şi de cercetare.
De cele mai multe ori, rezultatul final pentru actorii implicaţi într-o astfel de cursă este
anularea reciprocă a puterii militare acumulate, ajungându-se la aceeaşi situaţie iniţială ca în
cazul în care nu ar fi început o competiţie de înarmare. Singura diferenţă este dată de pierderea
de toate părţile a unor mari resurse de timp şi bani, ce ar fi putut fi investite în alte domenii mult
mai profitabile pentru societatea respectivă (economie, educaţie, sănătate etc.).
În prezent, cursa înarmărilor poate fi definită ca procesul competitiv şi dinamic, constrâns
de resursele disponibile, de interacţiune între două state sau coaliţii de state în achiziţionarea de
armament2 . Termenul este frecvent utilizat pentru a descrie orice competiţie fără un scop precis,
în afară poate de obţinerea unei anumite superiorităţi militare a unui actor faţă de potenţialii
rivali/duşmani sau cel puţin să nu rămână în dezavantaj faţă de aceştia. Cu alte cuvinte, cursa
înarmărilor se traduce prin extinderea mai rapidă a puterii militare a unei ţări faţă de alta. O
astfel de competiţie este susţinută nu de sporirea numărului armamentelor, ci de dezvoltarea şi
perfecţionarea lor. Ea poate fi dusă în domeniul tehnologiilor şi sistemelor de armamente
aparţinând uneia sau mai multor categorii: terestre, navale sau aeriene; convenţionale sau
neconvenţionale; de distrugere în masă, în special nucleare; spaţiale; informaţionale.
În ultimii 20 de ani, au avut loc o serie de modificări majore în natura cursei înarmărilor.
De exemplu, încheierea Războiului Rece a pus punct unui capitol mai puţin fast al relaţiilor Est-
Vest – competiţia permanentă pentru supremaţie militară –, dar a dus şi la creşterea puterii
militare a Chinei. Desigur, un alt efect important a constat în accentuarea unor curse regionale
ale înarmărilor sau apariţia altora noi, precum cea din Golf. Arabia Saudită, Irak, Iran, Kuweit şi
Siria s-au angajat într-o competiţie militară, stimulată de numeroasele tensiuni şi conflicte din
zonă. Nu sunt de ignorat nici potenţialele competiţii militare din Caucazul de Sud sau Asia
Centrală, unde unele state ex-sovietice caută să-şi prezerve independenţa prin dezvoltarea
capabilităţilor militare. Multe din aceste curse ale înarmărilor sunt alimentate de exporturile de
armamente, inclusiv a celor excedentare din perioada Războiului Rece, din SUA, Rusia,
Germania, Marea Britanie, Franţa etc.
Pe baza celor de mai sus putem desprinde o concluzie preliminară şi anume: contracararea
ameninţării unei curse a înarmărilor nu se poate realiza prin sporirea armamentelor, ci
dimpotrivă prin investiţii în instrumente non-militare care să stimuleze dezvoltarea politică,
economică şi socială.
În 1961, preşedintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy, susţinea CĂ
„Omenirea trebuie să pună capăt războaielor, altfel războaiele vor pune capăt omenirii”3 . Se
221
pare că omenirea continuă, şi după 50 de ani, să fie extrem de conflictuală, iar eforturile de pace
să fie în permanenţă subminate de numeroase tensiuni, crize şi războaie în diferite părţi ale lumii.
De altfel, conflictul militar sub diverse forme a ţinut prim-planul cotidianului atât de des, încât
perioadele de pace pot fi considerate excepţii notabile de la starea normală a derulării relaţiilor
internaţionale.
În pofida apelurilor la pace şi dezarmare ale diferitelor organizaţii internaţionale de
securitate, state sau grupări neguvernamentale, unele ţări continuă să aloce fonduri uriaşe
producţiei şi achiziţionării de mijloace militare, armamente ce, de cele mai multe ori, depăşesc
necesităţile de apărare. Astfel, într-un clasament al celor 100 cei mai importanţi importatori de
armament din perioada 2002-20104 , pe locuri fruntaşe se află multe state din regiunea
Caucazului de Sud, Asiei Centrale sau Orientului Mijlociu/Africii de Nord: Emiratele Arabe
Unite cu un total de 1,153 mld. dolari (poziţia 5); Turcia cu 5,489 mld. dolari (poziţia 10); Israel
cu 5,438 mld. dolari (poziţia 11); Egipt cu 5,170 mld. dolari (poziţia 12); Arabia Saudită cu
4,131 mld. dolari (poziţia 15); Irak cu 1,970 mld. dolari (poziţia 29); Iran cu 1,908 mld. dolari
(poziţia 30); Yemen cu 1,509 mld. dolari (poziţia 34); Iordania cu 1,322 mld. dolari (poziţia 36);
Oman cu 0,754 mld. dolari (poziţia 48); Siria cu 0,744 mld. dolari (poziţia 49); Azerbaidjan cu
0,732 mld. dolari (poziţia 50); Maroc cu 0,539 mld. dolari (poziţia 54); Georgia cu 0,520 mld.
dolari (poziţia 57); Kuweit cu 0,404 mld. dolari (poziţia 65); Kazahstan cu 0,353 mld. dolari
(poziţia 67); Bahrain cu 0,317 mld. dolari (poziţia 70); Tunisia cu 0,259 mld. dolari (poziţia 74);
Armenia cu 0,193 mld. dolari (poziţia 76); Libia cu 0,163 mld. dolari (poziţia 80); Liban cu
0,107 mld. dolari (poziţia 90); Turkmenistan cu 0,091 mld. dolari (poziţia 95).
Analiza efectivelor şi arsenalelor militare ale statelor din regiunile Caucazului de Sud,
Asiei Centrale şi Orientului Mijlociu/Africii de Nord se bazează pe datele furnizate de Institutul
Internaţional pentru Studii Strategice5 . Facem precizarea că pentru spaţiul Orientului Mijlociu şi
Africii de Nord nu am luat în considerare state ca Bahrain, Oman sau Yemen, mai puţin
implicate în dispute cu alţi actori, şi Turcia, stat membru al NATO şi candidat la aderarea la
Uniunea Europeană. Totuşi, şi aceste ţări, prin prisma problemelor naţionale şi transnaţionale, de
natură politică, teritorială, etnico-religioasă etc., pot fi oricând factorul declanşator al înarmării
altor actori rivali din regiunea respectivă.
Irakul reprezintă un caz special. Încă din anul 2003 a fost obiectul operaţiunilor Coaliţiei
militare internaţionale conduse de SUA de înlăturare a regimului lui Saddam Hussein, ceea ce
dus la diminuarea semnificativă a capacităţii de luptă a forţelor irakiene. În prezent, armata şi
structurile de securitate irakiene se află în plin proces de reformare cu asistenţă americană şi
NATO.
Studierea potenţialului militar al diferitelor state din cele trei regiuni nu relevă modificări
semnificative în ultimii ani în structura şi cantităţile de armamente. Eventualele schimbări în
balanţa armamentelor pot fi puse pe seama procesului normal de înlocuire a unor sisteme
militare perimate fizic şi moral în scopul dezvoltării şi modernizării armatei, în cazul unor state,
sau de îndeplinire a criteriilor de aderare la NATO, în cazul altora (Georgia). Totuşi, problemele
naţionale şi transnaţionale ale statelor analizate – ca de exemplu, revendicări teritoriale şi de
delimitare a graniţelor terestre şi maritime, trafic ilegal de droguri şi persoane, tensiuni legate de
resursele energetice şi de apă, mari mase de refugiaţi etc. – pot oricând escalada şi implica
recurgerea la arme. Mai mult, arsenalele existente de arme şi echipamente militare ale unor state
ca Iran, Israel sau Siria, pot oricând susţine anumite acţiuni de atac sau de reacţie, ceea ce poate
inflama situaţia locală şi regională şi afecta securitatea euroatlantică.
Acordurile, convenţiile şi tratatele de control al armamentelor reprezintă o modalitate
destul de eficientă de evitare a unor curse ale înarmărilor costisitoare şi cu efecte serioase la
adresa obiectivelor şi intereselor de pace şi securitate. Astfel, începând cu anii ’20, la nivelul
comunităţii internaţionale au fost adoptate o serie de acorduri multilaterale în domeniul
controlului armamentelor, dezarmării şi neproliferării. În prezent, situaţia reglementărilor aflate
în vigoare se prezintă astfel:
222
• Protocolul de la Geneva privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare
sau a altor gaze şi a mijloacelor bacteriologice de luptă (Protocolul de la Geneva) - adoptat la 17
iunie 1925 şi intrat în vigoare la 8 februarie 1928;
• Tratatul asupra Antarcticii privind protecţia mediului antarctic şi a ecosistemelor dependente şi
asociate prin utilizarea acestora în scopuri paşnice - adoptat la 1 decembrie 1959 şi intrat în
vigoare la 23 iunie 1961;
• Tratatul privind interzicerea testelor cu arme nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă
(Tratatul de interzicere parţială a testării - PTBT) - adoptat la 5 august 1963 şi intrat în vigoare la
10 octombrie 1963;
• Tratatul privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi
utilizării spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a altor corpuri cereşti (Tratatul asupra spaţiului
cosmic) - adoptat la 19 decembrie 1966 şi intrat în vigoare la 10 octombrie 1967; • Tratatul de
neproliferare a armelor nucleare (Tratatul de neproliferare nucleară - NPT) - adoptat la 12 iunie
1968 şi intrat în vigoare la 5 martie 1970; • Tratatul privind interzicerea amplasării armelor
nucleare şi a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor sau oceanelor sau în subsolul
acestora (Tratatul Seabed) - adoptat la 7 decembrie 1970 şi intrat în vigoare la 18 mai 1972;
• Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii şi stocării armelor bacteriologice
(biologice) şi cu toxine şi distrugerea acestora (BTWC) - adoptată la 16 decembrie 1971 şi
intrată în vigoare la 26 martie 1975;
• Convenţia privind interzicerea oricărei utilizări, în scop militar sau ostil, a tehnicilor de
modificare a mediului (Convenţia Enmod) - adoptată la 10 decembrie 1976 şi intrată în vigoare
la 5 octombrie 1978;
• Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare (CCPNM) - adoptată la 16 octombrie
1979, intrată în vigoare la 8 februarie 1987 şi amendată la 8 iulie 2005;
• Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar
putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare
(CCW) - adoptată la 10 octombrie 1980 şi intrată în vigoare la 2 decembrie 1983;
• Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi
distrugerea acestora (CWC) - adoptată la 3 septembrie 1992 şi intrată în vigoare la 29 aprilie
1997;
• Tratatul de interzicere totală a experienţelor nucleare (CTBT) - adoptat la 10 septembrie 1996
şi neintrat în vigoare;
• Convenţia privind interzicerea folosirii, stocării, producerii şi transferului minelor antipersonal
şi distrugerea acestora (Convenţia APM) - adoptată la 18 septembrie 1997 şi intrată în vigoare la
1 martie 1999;
• Convenţia privind muniţiile cu dispersie (CCM) - adoptată la 30 mai 2008 şi intrată în vigoare
la 1 august 2010;
• Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale în Europa (Tratatul CFE) - adoptat la 19
noiembrie 1990 şi intrat în vigoare la 9 noiembrie 1992; la acesta se adaugă Actul final al
negocierilor privind efectivele forţelor armate convenţionale în Europa (Acordul CFE-1A) -
adoptat la 10 iulie 1992 şi intrat în vigoare la 9 noiembrie 1992 şi Acordul privind adaptarea
Tratatului CFE (CFE-II) - adoptat la 19 noiembrie 1999 şi neintrat în vigoare.
Deşi majoritatea statelor analizate din regiunile Caucazului de Sud, Asiei Centrale şi
Orientului Mijlociu/Africii de Nord sunt parte la numeroase convenţii şi tratate de control al
armamentelor, realitatea arată că conflictul continuă să modeleze relaţiile internaţionale. După
cum arată şi analiza statistică anuală rea-lizată de către specialiştii Centrului pentru Informaţii de
Apărare, la nivelul anului 2009, pe mapamond erau în desfăşurare 14 conflicte armate majore şi
existau 22 de „puncte fierbinţi” care ar putea să se transforme în războaie. Mai mult, începând cu
2001, anul declanşării campaniei împotriva terorismului internaţional, până la sfârşitul anului
2009, pe plan mondial au avut loc 32 de conflicte armate majore, în general conflicte interne,
determinate de lovituri de stat, revendicări teritoriale, mişcări de autonomie şi independenţă,
clivaje de natură etnico-religioasă sau ideologică, condiţii economice precare etc.
223
Dintre aceste state analizate din punct de vedere al principalilor indicatori de putere militară,
în continuare ne vom opri asupra statului libian, ca singurul caz unde revolta populară de la
începutul anului s-a transformat în război civil, cu utilizarea masivă a arsenalului militar de
taberele pro şi contra Gadhafi.
Dezvoltarea şi extinderea capacităţilor militare ale unor state mai puţin stabile din spaţiul
Caucazului de Sud, Asiei Centrale şi Orientului Mijlociu/Africii de Nord sporeşte pericolul
utilizării forţei armate pentru soluţionarea diverselor dispute de natură politică, economică,
teritorială, etnico-religioasă etc., atât pe plan intern, cât şi cu vecinii mai apropiaţi sau mai
depărtaţi din regiunea respectivă. Existenţa unor arme şi diverse echipamente militare aflate la
dispoziţia unor lideri/actori iraţionali continuă să fie un factor de profundă insecuritate pentru
NATO şi Uniunea Europeană. Exemplul cel mai concludent din ultima perioadă îl constituie
războiul civil declanşat în Libia la începutul anului 2011.
Fără îndoială că există o legătură directă între declanşarea sau accentuarea unei curse a
înarmărilor şi exporturile de echipamente militare. Cu cât sunt angrenate mai multe state într-o
astfel de competiţie militară, cu atât furnizorii externi de armamente prosperă. Ei contribuie în
mod semnificativ la proliferarea diferitelor sisteme de arme ce pot oricând susţine anumite
acţiuni de atac sau de reacţie şi inflama situaţia locală. Prin urmare, interesele economice ale
unor companii din industria de apărare primează ADESEA în faţa intereselor de menţinere a
stabilităţii şi securităţii regionale. Totuşi, la nivel internaţional se acţionează pentru adoptarea
unor reglementări mai stricte de control al exporturilor de echipamente şi tehnologii militare,
care să contribuie la descurajarea declanşării unei noi curse a înarmărilor.
Comunitatea euroatlantică întreprinde toate măsurile pentru a preveni/descuraja, diminua şi
stopa declanşarea unor astfel de curse a înarmărilor în vecinătatea lor estică. NATO continuă să
fie principala garanţie politico-militară de menţinere a controlului strategic al situaţiilor
tensionate din regiunile Caucazului de Sud, Asiei Centrale sau Orientului Mijlociu/Africii de
Nord, de prevenire a ameninţărilor asimetrice şi a conflictelor majore şi de protejare a intereselor
aliate. Uniunea Europeană a devenit mult mai angajată în eforturile de prevenire şi combatere a
ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării europene şi de soluţionare a conflictelor din
vecinătatea apropiată, utilizând cu precădere instrumentele sale politice, diplomatice, de
dezvoltare, umanitare, economice şi de cooperare comercială sau cele de gestionare civil-militară
a crizelor. De asemenea, Uniunea acţionează pentru integrarea regională cu partenerii din
vecinătatea sud-estică, pentru consolidarea stabilităţii şi prosperităţii acestor ţări şi, implicit, a
securităţii europene.
Prin urmare, contracararea ameninţării unei eventuale curse a înarmărilor în cele trei
regiuni nu se poate realiza decât prin investiţii în instrumente non-militare care să stimuleze
dezvoltarea politică, economică şi socială a ţărilor respective.
1. Michael D. Intriligator, Dagobert L. Brito, Arms Races, în „Defence and Peace

Economics”, Volume 11, Issue 1, February 2000
2. John F. Kennedy, Address before the General Assembly of the United Nations, New
York, 25 September 1961
3. Lewis F. Richardson, Arms and Insecurity: A mathematical study of the causes and
origins of war, Boxwood Press, Pittsburgh, 1960
4. Daniel M. Smith, The World at War, în „The Defense Monitor”, The Newsletter of the
Center for Defense Information, Volume XXXVIV, Number 1, January/February/March 2010
5. GlobalFirepower, Libya Military Strenght, January 2011
6. IHS Jane’s, Submarine forces (Libya), Submarines - Submarine forces, în „Jane’s
Underwater Warfare Systems”, 10 November 2010
224
7. International Atomic Energy Agency, Convention on the Physical Protection of Nuclear
Material Status, www.iaea.org/Publications/
8. Documents/Conventions/cppnm_status.pdf
9. International Institute for Strategic Studies, The Military Balance, ediţiile din 2002-2003,
2004-2005, 2007-2008, 2009 şi 2010, Routledge, Abington, UK
10. Stockholm International Peace Research Institute, Military Expenditure Database,
http://milexdata.sipri.org
11. Stockholm International Peace Research Institute, Arms Transfers Database,
http://armstrade.sipri.org/armstrade
12. United Nations Office for Disarmament Affairs, Status of Multilateral Arms Regulation
and Disarmament Agreements, http://unhq-appspub- 01.un.org/UNODA/TreatyStatus.nsf
Recenzent: Radj CĂRBUNE, drd., lector univ.
ОСОБЕННОСТИ ИНФОРМАЦИОННОГО ПРОТИВОБОРСТВА

МЕЖДУ СОЕДИНЕННЫМИ ШТАТАМИ АМЕРИКИ И КИТАЙСКОЙ
НАРОДНОЙ РЕСПУБЛИКОЙ В КОНЦЕ ХХ – В НАЧАЛЕ ХХІ ВЕКА
PECULIARITIES OF INFORMATION CONFLICT BETWEEN THE

UNITED STATES OF AMERICA AND THE CHINESE PEOPLE'S
REPUBLIC IN THE LATE OF THE XX - IN THE BEGINNING OF THE
XXI CENTURY
Екатерина Пилипюк
Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича, студентка 4 курса
kate.pylypiuk@gmail.com
States have always sought recognition in the international arena, and the means and methods for
achieving this differ only in the time of their application. The 20th century was marked by the
active use of propaganda, and since the beginning of the 21st century, propaganda has become
only part of the struggle for international recognition and world leadership. Information warfare
is what gives the states today the opportunity to achieve those goals that seem unattainable
through the use of weapons and military capabilities.
Key-words: state, USA, propaganda, military capabilities, international recognition
Государства всегда стремились к признанию на международной арене, а средства и

методы достижения этого отличаются лишь по времени их применения. ХХ век
ознаменовался активным использованием пропаганды, а с начала ХХІ века пропаганда
стала лишь частью борьбы за международное признание и мировое лидерство
Информационная война - вот что сегодня дает государствам возможность достичь тех
целей, которые кажутся недостижимыми при помощи применения оружия и военного
потенциала.
Соединенные Штаты Америки, как и всегда, продолжают использовать «мягкую
силу», однако к ней добавляется применение новейших информационных технологий.
Стоит обратить внимание на то, что даже после победы в холодной войне, Америка вновь
обрела равного противника, но не военной мощью, а уже в плане информационного
противоборства; им оказалась Китайская Народная Республика. Сегодня противоречий
225
между этими государствами хватает сполна. Поэтому защита национального
информационного пространства является одной из главных задач каждой страны.
Стоит отметить, что впервые термин «информационная война» был введен в Китае
в 1985 году ведущим китайским теоретиком Шэнь Вейгуаньом [9]. Информационная
война понималась как действия (политические, экономические, культурные,
технологические и т.д.) по захвату глобального информационного пространства и
созданию защитной информационной границы Китая. Говоря о теоретических подходах в
области информационного противоборства, следует отметить, что в их основе – взгляды
древнекитайского философа Сунь-Цзы. В своем «Трактате о военном искусстве» он
писал: «Во всякой войне, как правило, лучшая политика заключается в захвате
государства целиком; разрушить его значительно легче. Взять в плен армию противника
легче, чем ее уничтожить ... Получить сотню побед в боях – это не предел искусства.
Покорить соперника без боя – вот венец искусства» [6]. Сунь-Цзы отметил, что «война –
это путь обмана», поэтому выигрывает тот, кто умеет вести войну без боя. Для этого
нужно, во-первых, «разрушить планы противника», во-вторых, «расстроить его союзы» и
только потом «разгромить его войска» [6]. Таким образом, в трактате прослеживаются
основные приемы манипулирования противником путем психологического воздействия и
дезинформации.
В информационном противоборстве Китай активно использует методы «мягкой
силы», которые позволяют эффективно противодействовать информационным атакам
США и вести наступательные действия [11]. Как было указано в одной китайской книге,
информационная война постоянная и непрерывная, как в военное время так и в мирное. В
мирное время необходимо проводить информационную войну в политической,
экономической, технической и военной сферах, потому что только тогда возможно научно
установить оперативные планы, подсчитать возможные прибыль и убытки в конфликте,
правильно контролировать уровень атаки, нанести точный удар по определенным целям,
найти самый лучший стратегический интерес и долгосрочную выгоду.
Неотъемлемой частью информационной войны считают психологическую войну.
Генеральный политический Департамент, который совместно работает с Национально-
Освободительной Армией Китая, предполагает существованию 5 широких задач,
связанных с психологической войной [10]:
1. справедливое представление собственной позиции;
2. подчеркивание преимуществ;
3. подрыв желание соперника противостоять ;
4. разжигание розни во вражеском лагере;
5. внедрение психологической обороны.
Изучая длинную историю операций психологической войны – иностранных и
отечественных, исторических и современных – одна группа аналитиков НОАК создала их
типологию. Прежде всего, они выделили принудительную психологическую борьбу,
направленную на принуждение противника сдаться или иначе отказаться от боя,
привлекая его мышление, эмоции и / или волю, и убеждая его, что сопротивляться
бесполезно. Вторым типом является обманчивая психологическая борьба, которая влечет
за собой использование различных хитростей и других шагов, включая камуфляж,
манекенов, маскировки и т.п., чтобы создать ложные впечатления и вызвать ошибочные
оценки. Это связано с идеей «что посеешь, то пожнешь»; то есть при неправильных
входных данных, будут получены неправильные результаты. Это не только осложнит
разграничения между тем, что является истинным, а что ложным, но также усложнит
принятие решений. Третьим типом стала удаленная психологическая борьба, которая
направлена на разжигание розни в лагере противника, создавая трение и трещины между
населением и властью, среди лидеров или между союзниками, между военным и
гражданским населением. Создание взаимного подозрения заставляет противостояния
становиться более подозрительным друг к другу, что предполагает эффективное
226
сотрудничество. Как гласит одно китайское произведение, «замки легче атаковать
изнутри». И наконец, последним типом является оборонная психологическая война,
которая пытается противодействовать попытке противника применять принудительную,
обманчивую и отдаленную психологическую борьбу против собственной стороны. Она
влечет за собой различные методы, учитывая сложности психологических
правонарушений [10].
Что касается Соединенных Штатов Америки и их видения информационной войны
и информационно-психологического противоборства, то стоит отметить, что при анализе
документов США информационная война реализуется в форме информационных
операций – совокупности действий, направленных на воздействие на информацию и
системы управления противника при одновременной защите своей информации и
информационных систем [5]. Последние, в свою очередь, структурно включают основные,
поддерживающие и вспомогательные компоненты. Одним из основных компонентов
являются психологические операции. В Полевом Уставе Армии США психологические
операции определяются как плановая пропагандистская и психологическая деятельность в
мирное и военное время, направленная на иностранные враждебные, дружественные или
нейтральные аудитории с целью повлиять на их отношение и поведение в благоприятном
направлении для достижения политических и военных национальных целей США [1].
Психологические акции предусматривают использование СМИ и вспомогательной
деятельности (демонстрация силы, гражданское неповиновение, митинги, демонстрации,
программы в сфере образования, медицины и т.п.) с целью подрыва престижа и влияния
противника во враждебных, нейтральных и союзных странах. Они делятся на
стратегические, оперативные и тактические. Стратегические психологические операции
осуществляются в интересах достижения долгосрочных целей, призванных создать
благоприятную психологическую ситуацию для ведения военных действий. Объектами
воздействия выступают иностранные правительства, вооруженные силы, а также
гражданское население. На данном уровне психологические операции могут проводиться
в форме пропаганды определенных политических или дипломатических позиций,
официальных заявлений или сообщений руководителей. Оперативные психологические
операции осуществляются в интересах достижения среднесрочных целей, в поддержку
военных кампаний. Объектом таких операций обычно является население определенного
региона. На этом уровне используются листовки, радио- и телевещание, средства
громкоговорящей связи для распространения сообщений, содержащих призывы к
массовому саботажу, дезертирству, бегству или капитуляции.
Тактические психологические операции осуществляются в интересах достижения
краткосрочных целей, в поддержку командиров тактического звена. Объектом таких
операций является та или иная группировка войск противника. На тактическом уровне
используется громкоговорящая связь и другие средства для нагнетания страха,
разжигание разногласий и усиления неповиновения в рядах противника [1].
Наиболее ярким примером успешного информационного противоборства
Китайской Народной Республики с США является информационная кампания спецслужб
Китая после студенческих волнений на площади Тяньаньмень 1989, когда через СМИ
была доведена информация о том, что в Пекине, Шанхае и других крупных городах
действовали небольшие группы экстремистов и уголовников [2]. Лидеры Китая убедили
народ в том, что беспорядки инспирировались США. Китайцы тогда одержали первую
победу в информационной войне против Америки; выход из острого геополитического
конфликта в начале апреля 2001, спровоцированного вынужденной посадкой
американского самолета на китайском острове Хайнань; атаки на серверы Google и тому
подобное.
Значительных успехов китайские спецслужбы достигли и на территории самих
США, используя численность китайской диаспоры в Америке, особенно на
Тихоокеанском побережье, где китайская разведка имела настолько прочные позиции, что
227
американские спецслужбы были не в состоянии полностью контролировать китайскую
активность в таких городах как Сиэтл, Лос-Анджелес, Сан-Франциско и Хьюстон [3].
Своеобразным предупреждением США стало избрание этнического китайца Ло Цзяхуея
губернатором штата Вашингтон (столица штата Сиэтл является основными воротами
китайской эмиграции в Америку) [8].
Китайская стратегия информационного противоборства наиболее эффективной
оказалась в финансовой сфере. КНР получает информацию от диаспор стран
тихоокеанского региона и разведки. Осуществляется тотальный контроль за СМИ стран
АТР. Значительное количество газет, теле- и радиоканалов были приобретены агентами и
офицерами китайской разведки. С помощью контролируемых СМИ осуществляются
активные комплексные информационно-психологические операции. Феноменальным
успехом китайских спецслужб является установление контроля над крупнейшими
банками азиатского региона. Китайцам удалось полностью «переиграть» американцев во
время информационного противоборства в финансовой сфере в период азиатского кризиса
1997-1998 гг. Китайская победа показала, что в 1998 году сложилась новая мировая
финансовая ситуация, ситуация «двоевластия». В начале апреля 2001 начался второй этап
информационной войны за власть в финансовом мире между США и Китаем. Напор юаня
как собственной в рамках АТЭС (независимой от доллара США) меры стоимости и
расчетной единицы в торговле стран АТР стал мощным вызовом для США [4].
В общем, информационные войны стали аксиомой современных международных
отношений и позволяют очень эффективно, с привлечением малых финансовых и
человеческих ресурсов, добиваться целей – все зависит от степени профессионализма
реализаторов информационных операций. По мнению английского ученого Коупленда,
моральный дух - «это самое мощное оружие, известное человеку; более мощное, чем
самый тяжелый танк, чем самое мощное артиллерийское орудие, чем самая
разрушительная бомба» [7]. Поэтому неудивительно, что КНР пытается развивать и
совершенствовать методы информационно-психологического противоборства. Хотя США
и выиграли в холодной войне с Советским Союзом, Китай, все же, старается не уступать в
ведении психологических операций. Основной вывод, который сделали китайские
теоретики – это то, что Китай может победить любую страну, используя психологические
операции и совершенствуя их в соответствии с условиями их применения. Что касается
Соединенных Штатов Америки, то стоит отметить, что они воспринимают Китай как
серьезного соперника, которому не всегда могут противостоять в информационно-
психологической борьбе. Поэтому они ищут другие пути воздействия на эту страну.
1. Полевой устав Армии США FM 33-1. Психологические операции

[Электронный ресурс] – Режим доступа: http://psyfactor.org/lib/fm-33-1.htm.
2. Бєльська Т.В. Інформаційно-психологічна війна як спосіб впливу на
громадянське суспільство та державну політику держави [Електронний ресурс]. – Режим
доступу: http://nuczu.edu.ua/sciencearchive/PublicAdministration/vol1/49-56.pdf
3. Інформаційна безпека: Соціально-правові аспекти [Електронний ресурс]. –
Режим доступу: https://textbook.com.ua/politologiya/1473452012/s-35?page=1
4. Панарін І.М. ЗМІ, пропаганда та інформаційні війни [Електронний ресурс]. –
Режим доступу: http://pid.atwebpages.com/informatsionnaya-voyna-opyit-kitaya.html
5. Гриняев С.Н. Поле битвы – киберпространство. М.: Харвест, 2004.
6. Конрад Н.И. Сунь-Цзы. Трактат о военном искусстве. М., 1950.
7. Коупленд Н. Психология и солдат. М., 1992.
8. Панарин И. Технология информационной войны [Электронный ресурс]. –
Режим доступа: https://www.livelib.ru/book/1000024481-tehnologiya-informatsionnoj-vojny-
igor-panarin
228
9. Роговец В. Информационные войны в современном мире: причины,
механизмы, последствия // Персонал. – 2000. №5.
10. Dean Cheng Winning Without Fighting: The Chinese Psychological Warfare
Challenge / The Heritage Foundation No.2821. July 11.2013
11. Toshi Yoshihara. Chinese Information Warfare: A Phantom Menace or Emerging
Threat? [Electronic Sourse]. – Access: http://www.pirp.harvard.edu.
Рецензенты:
Иванна Макух-Федоркова, к.полит.н, доцент кафедры международной информации
ЧНУ имени Юрия Федьковича
Наталья Нечаева-Юрийчук, к.истор.н., доцент кафедры политологии и государственного

управления
ЧНУ имени Юрия Федьковича
МОДЕЛИ ИНФОРМАЦИОННЫХ ВОЙН
MODELS OF INFORMATION WARS

Наталия ЛАСТИВКА
Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича, студентка 4 курса
natusyalastivka@gmail.com
Informational wars took a prominent place in the modern world as a new, less bloody
stage of military operations. Only in this case all the hostilities take place on the information
field of the battle, where information is the weapon that controls the world. The object of this
type of war is the consciousness of people, their worldview. It is based on the possibility of
manipulating and controlling mass consciousness in its favor, as well as studying the essence of
the forms and main trends of modern information wars, their appearance in society and their
coverage in the policies of a number of states of the world.
Key-words: informational war, military operations, society, country
Информационные войны заняли видное место в современном мире как новый,

менее кровопролитный этап военных действий. Только в этом случае все боевые действия
происходят на информационном поле битвы, где информация и является тем оружием,
которое управляет миром. Объектом воздействия такого типа войны является сознание
людей, их мировосприятие. В его основе – возможность манипулирования и управления
массовым сознанием в свою пользу, а также изучение сущности форм и основных
тенденций современных информационных войн, их вид в обществе и освещение их в
политике ряда государств мира.
Георгий Почепцов, доктор филологических наук, отмечает, что «информационные
войны длятся постоянно, просто становятся заметнее из-за появления проявлений
системности и управляемости информационных процессов... Информационная война – это
слово из журналистского лексикона. Военные используют термин информационная
операция. Там всегда аудитория будет достаточно четко определенной и более узкой,
более четкими будут и цели, и временные промежутки» [1].
229
Джон Рейх Дэвис, американский аналитик, говорит, что новый тип операций
является комбинированием экономических, информационных и дипломатических
операций с военными формами войны. Российский специалист в области
информационных войн Сергей Расторгуев определяет различные типы информационного
взаимодействия с целью получения определенного выигрыша в материальной сфере. Он
указывает на наличие такой информационной системы, осуществляющей получение,
обработку, изменение и выдачу такой информации, которая является наиболее полезной.
На сегодняшний день сложно найти единую обобщающую теорию, которая
объясняла бы термин «информационная война». Что известно наверняка, информационная
война – это владение определенной информацией и использования ее против своих
противников ради собственного превосходства. С таким выводом согласен и Георгий
Почепцов, который добавляет, что «наиболее уязвимым местом современных сложных
систем становятся процессы принятия решений. Именно поэтому информация как таковая
постепенно начала менять свой статус. Она стала переходить от силы, помогала в бою, в
силу основной, которая и решает исход войны» [2].
Итальянский ученый Умберто Эко подмечает, что «информация допускает врага в
чужие тылы. Именно во время войны в Заливе мир осознал: у каждого в тылу
присутствует враг. Даже если заглушить всю массовую информацию, новые технологии
связи не заглушишь» [3].
В современном мире информация перестала быть дополнительным
инструментарием, а получила статус самостоятельной силы. Важным шагом в развитии
информационной сферы становится разработка собственных вариантов стратегий и
тактик, а не их повторения. Таким примером являются три современные модели
информационных войн, связанные с тремя странами – американская, британская и
российская.
Американская модель отражает возможности сил, средств и методов, применяемых
в рамках информационных операций для достижения геополитического преимущества.
Она активно применяется в мирном и военном положении, поэтому широко известна
среди моделей проведения информационных операций. На общегосударственном уровне
предлагается осуществлять информационно-психологическое воздействие на внутренние
информационные ресурсы как противника, так и стран-союзниц. Это могут быть:
политические, дипломатические и экономические акции; операции информационного
обеспечения; политическая и экономическая поддержка оппозиционных групп и
движений; проникновения в системы государственного и военного управления;
мероприятия по разрушению и искажению информационных ресурсов, а также стратегия
маскировки и защиты собственных инфоресурсов.
На военном уровне обеспечения информационного превосходства сводится в
основном к комплексному использованию сил и средств США для сбора, обработки,
защиты, распространения и использования информации, а также с целью воздействия на
информационно-технические объекты противника и информационно-психологическое
воздействия на его государственное и военное руководство, военнослужащих и населения.
После начала военных действий на Ближнем Востоке США активно задействовали все
имеющиеся возможности в области информационной войны. Учитывая то, что ни
Афганистан, ни Ирак, ни Ливия не были в состоянии дать существенный отпор
вооруженным силам США, можно сказать, что эти страны стали «площадками» для
совершенствования элементов информационных операций, их способов и методов
проведения.
По мнению администрации США, для включения информационных операций в
единую систему государства необходимо интегрировать шесть основных сфер
деятельности информационного пространства – политику; военную доктрину;
организационную структуру; промышленность; оценку состояния и перспектив развития
политической и военной обстановки; целенаправленное обучение и подготовку военных и
230
гражданских специалистов в области организации и ведения информационных войн;
опережение противника в принятии политических и военных решений; предоставление
эффективного воздействия для завоевания и удержания информационного превосходства.
Информационные войны проводятся во всех фазах военной операции, связанные
между собой с решением других ее задач, должны способствовать их выполнению, а
также быть, в том числе, одной из главных ее составляющих. Именно информационные
операции позволяют интегрировать информационно-связанные возможности войск и
решать другие задачи операции с целью эффективного воздействия на вероятного,
потенциального или действующего противника в нужном для американской модели
форме и достижения необходимых результатов.
Британская модель выступает противоположной предыдущей и отличается базовой
точкой – акцент изменений на отношении к объекту. Л. Роуленд, ведущий сотрудник
Института бихевиористской динамики в Лондоне, берет пример британской модели
действия молодежи в Афганистане, которая выполняет задачи по расстановке зарядов
против британских военнослужащих ради заработка, чтобы покрыть обучения в Англии.
Она также выделяет три пункта успешной кампании британской модели:
• необходимость ставить поведенческую цель;
• социальные силы лучше резонируют месседж;
• групповые мысли важнее чем индивидуальные.
Роуленд не зря говорит: «дети не перестанут бросать камни в солдат в Ираке,
поскольку мы напечатаем цветные открытки с нашим месседжем, направленным на эту
аудиторию («Пожалуйста, не бросайте камни»), каким бы «резонирующим» не было бы
это. Можно прочитать много о том, что коммуникации необходимо быть
сфокусированной на аудитории, тогда как она должна быть аудитория-центрической. Это
требует коперниковского изменения перспективы, который без сомнений встретит
сильное сопротивление от консерваторов старой школы» [4].
Исходя из вышесказанного можно предложить шесть принципов британской
модели:
• эффективное воздействие направлено на изменение поведения, а не просто
на отношения;
• влияние наиболее эффективно, когда направлено на самоидентификацию
группы, поскольку зависят от социального контекста;
• воздействия должны ровняться местной культуре, чтобы быть успешными;
• мотивация важнее, часть культурной информации, поэтому выполняет
функции диагностики;
• контринтуитивное, но более эффективное решение дает холистическое
понимание проблемы;
• усилия по воздействию без опоры на информацию и аудитория-центричного
инструментария является пустой тратой времени [5].
Британские военные выделяют три типа коммуникации: информационный,
отношенческий и поведенческий. Из всего вышесказанного понятно, что их интересуют
именно поведенческие коммуникации, которые их военные недостаточно хорошо пока
используют. Наиболее многозначительными параметрами являются: осведомленность,
мотивация, возможность. Целевая аудитория должна иметь представление о поведении, к
которой ее подталкивают. Однако это знание не изменит поведения, нужна
соответствующая мотивация. И последнее – целевая группа должна иметь возможность
совершить действие, к которому ее подталкивают.
Основой российской модели, которая получила название рефлексивной, выступает
привлечение внимания к самому субъекту, его активности и роли, а не на изменение
объекта воздействия. Стоит отметить, что российская модель была использована в
ситуации с Крымом. Идет речь об правильном понимании таких целевых аудиторий –
власти Украины, русскоязычного Крыма и организаций – ЕС и НАТО [6]. Анализируя
231
использование данной модели в Грузии в 2008 году, Чарльз Блэнди, британский эксперт,
подчеркивает, что, рассмотрев Михаила Саакашвили как личность, российские военные
поняли его импульсивность, которую можно использовать. В свою очередь Тетем
добавляет: «русские знали, как увеличить политическое давление на него, а также то, что
он сделает, когда это давление станет невыносимым». [7]
Ч. Блэнди приводит такие действия российской модели:
• силовое давление;
• формулировка понимания исходной ситуации для оппонента;
• формулировка задач противника;
• формулировка инструкции принятия решений;
• отбор времени для принятия решений.
Лефевр говорит, что Россия повторяет систему СССР, применяя анализ
американской и российской системы. Он подчеркивает: «в рамках этой системы
отсутствует процедура разрешения конфликта, которая сохраняла бы достоинство обеих
его сторон. Всегда будет победитель, побежденный и какая-то сила, которая находится
над схваткой. Почему в России сейчас порядок вроде авторитарного? Потому что власть и
народ отделены друг от друга, и люди, особенно в провинции, не способны сами решить
конфликт – непременно должен быть начальник» [8].
XXI век можно назвать эпохой информационного подъема, которая
характеризируется накоплением большого количества информации мировыми
сообществами. Поэтому большую роль в проведении информационных операций играют
СМИ. Цели для ведения такой войны могут быть разными. Однако всех объединяет одно –
максимально быстро и достаточно эффективно уничтожить информационное
пространство противника и нанести сокрушительный удар по его государственному
механизму с минимальными потерями. Также не нужно забывать о том, что каждое
государство пытается построить одновременно устойчивое информационное
пространство с максимально широкой его наполненностью. Только благодаря сочетанию
двух составляющих возможна победа над конкурентом при любой информационной
операции.
Влияние информации можно проследить невооруженным глазом. Ежедневно СМИ
передают ту или иную новость, которая определенным образом влияет на человеческое
сознание. Интернет-ресурсы переполнены разной информацией, которая прямо или
косвенно становится причиной изменений взглядов, идей и привычек людей разного
возраста, статуса и материального обеспечения. Чем масштабнее цели ведения
информационных операций, тем масштабнее будет и влияние. Стоит отметить, что такие
действия происходят практически безболезненно для населения, так как главной задачей
является более широкое поглощения информационного пространства конкурента и его
подчинение своим интересам.
По сути все три модели информационных воин – американская, британская,
российская – направлены на трансформацию модели мира противника. И только
американская и британская достаточно четко указывают цели, куда будут стремиться,
осуществляя свое влияние. В качестве такой цели в рефлексивной модели можно назвать
представление человека о себе, поскольку и здесь коммуникация будет направлена
именно на смену данной парадигмы.
Информационные войны никуда не исчезнут. Наоборот, современные тенденции
свидетельствуют о дальнейшем глобальном развитии и поиске новых возможных моделей
информационной борьбы. Становится тенденцией проведение большего количества
военных операций на информационном поле битвы. Однако на данный момент
информационное воздействие применяют для улучшения своих позиций в военном плане
и, в конечном, победы собственных интересов на мировой арене.
232
1. Горчинская А. Георгий Почепцов: Информационная война ведет к следующему

шагу - войне физической [Электронный ресурс]. – Режим доступа:
http://mymedia.org.ua/konkurs/ukraina/infowars/georg_y_pochepcov_nformac_yn_v_yna_vede
_do_nastupnogo_kroku-v_yni_f_zichno.html.
2. Почепцов Г. Информационные войны: тенденции и пути развития [Электронный
ресурс]. – Режим доступа:
http://osvita.mediasapiens.ua/ethics/manipulation/informatsiyni_viyni_tendentsii_ta_shlyakhi_ro
zvitku/
3. Эко У. Несколько соображений о войне и мире // Полный назад! «Горячие войны»
и популизм в СМИ развитие [Электронный ресурс]. – Режим доступа:
abuss.narod.ru/Biblio/eco_nazad1.pdf
4. Rowland L. In Pursuit of a Contextual Diagnostic Approach to Behavior Change
Interventions [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.bdinstitute.org/wp-
content/uploads/2012/10/LeeGaby.pdf
5. Слисаренко И. Теория «мягкой силы» и ее трансформация в концепцию «умной
силы» [Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://social-science.com.ua/article/24.
6. Джердж С. Информационная война России против Украины: асимметричный ответ
[Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://slovoprosvity.org/2016/04/14/informacijna-
vijna-rosi%D1%97-proti-ukra%D1%97ni-asimetrichna-vidpovid/
7. Behavioural Conflict Crimea: Russian Reflexive Control? [Электронный ресурс]. –
2014. – Режим доступа: http://behavioural-conflict.tumblr.com/post/80898348308/crimea-
russian-reflexive-control.
8. Лефевр В. «Идеологию нельзя создать – она возникнет незаметно, сама собой»
[Электронный ресурс]. – Режим доступа: http://www.novayagazeta.ru/society/33402.html.
Рецензент: Наталья Нечаева-Юрийчук, к.истор.н., доцент кафедры политологии и

государственного управления ЧНУ имени Юрия Федьковича
ПРОБЛЕМА ОБЕСПЕЧЕНИЯ ПРАВ НАЦИОНАЛЬНЫХ

МЕНЬШИНСТВ: ЕВРОПЕЙСКИЙ ОПЫТ РЕШЕНИЯ
THE PROBLEM OF ENSURING THE RIGHTS OF NATIONAL

MINORITIES: THE EUROPEAN EXPERIENCE OF THE SOLUTION
Виктория Грубляк
Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича, магистрант
The issue of ensuring the rights of national minorities, which is actualized at the present
stage, has deep historical, national and political roots. During the last century, national
minorities are gradually beginning to play a significant role in the political life of the state, often
defining the vector of foreign policy. The overwhelming majority of modern states is polyethnic
and multinational, therefore the necessity of forming an international mechanism for protecting
the rights of national minorities is objectively conditioned. Despite the multi-ethnicity and
national diversity of the modern world, the obvious need was to find means that would ensure the
233
full existence of national minorities, including the right to preserve cultural, linguistic and
religious identity.
Key-words: human rights, national minorities, cultural identity, foreign policy
Вопрос обеспечения прав национальных меньшинств, которое

актуализировавшийся на современном этапе, имеет достаточно глубокие исторические,
национальные и политические корни. В течение последнего столетия национальные
меньшинства постепенно начинают играть значительную роль в политической жизни
государства, часто определяя при этом и вектор внешней политики. Подавляющее
большинство современных государств является полиэтническими и многонациональными,
поэтому необходимость формирования международного механизма защиты прав
национальных меньшинств объективно обусловлена. Несмотря на полиэтничность и
национальную пестроту современного мира, очевидной необходимостью стал поиск
средств, которые бы обеспечили полноценное существование национальных меньшинств,
включая право на сохранение культурной, языковой и религиозной самобытности.
Следует отметить, что к проблематике обеспечения прав национальных
меньшинств неоднократно обращались и продолжают обращаться как украинские, так и
зарубежные ученые, в первую очередь, юристы и политологи. Так, в последние годы по
вопросам определения конституционно-правового статуса и проблемам защиты прав
национальных меньшинств высказывались такие ученые-конституционалисты, как
А.Н. Быков [1], Ю.А. Волошин [2], А.Л. Копыленко [4], В.В. Мицик [6] и многие другие.
Среди ученых Черновицкого национального университета имени Юрия Федьковича
проблемы этнополитики исследуют А. Круглашов, Н. Ротарь, В. Бурдяк, Н. Гуйтор, Н.
Нечаева-Юрийчук и другие.
Впервые определение термина «меньшинство» было дано в 1923 году
Секретариатом Лиги Наций, который отнёс к этническим меньшинствам общность людей,
отличающихся от большинства населения страны своей этнической принадлежностью,
языком или религией [8].
Наиболее распространенное определение понятия «национальное меньшинство»
сегодня принадлежит члену Подкомиссии по правам человека ООН Ф. Капоторти. По его
мнению, национальным меньшинством является группа населения, которая отличается от
основной группы населения своим этническим происхождением, национальностью,
языком, или религией. По своему количеству уступает основной группе населения; не
занимает доминантной позиции в стране; демонстрирует желание сохранять свою
самобытность и свою культуру, традиции, религию или язык; не складывается с недавних
эмигрантов или беженцев; имеет глубокие корни в стране проживания (как правило,
граждане этой страны) [9].
В целом, решение проблем национальных меньшинств – довольно сложный и
неоднозначный процесс. На сегодня не существует абсолютного алгоритма защиты их
прав, поскольку в каждой европейской стране правовые подходы к решению данной
проблемы отличаются. Более того, каждая страна стремится занять выгодную позицию в
сфере регулирования межнациональных отношений. Поэтому, по нашему мнению,
важным является эффективное построение внешней и внутренней политики государства,
которая обеспечит реализацию прав национальных меньшинств.
В соответствии с нормами международного права, национальным меньшинствам
гарантируется право свободного пользования родным языком как в личной жизни, так и в
общественной, при этом наличие в государстве официального языка должно
способствовать тому, чтобы лица, относящиеся к национальным меньшинствам, «там, где
это необходимо ... использовали его в государственных органах »[3].
Любая страна может по своему усмотрению и любыми методами влиять на
этнонациональную ситуацию на своей территории, однако важным является момент
234
соблюдения основополагающих прав человека. В данном случае – прав всех
представителей национальных сообществ, проживающих или временно находящихся на
территории того или иного государства. В рамках международных европейских
организаций и на уровне каждого отдельного государства европейского континента уже
принят ряд документов, гарантирующих защиту прав меньшинств, в частности, Рамочная
конвенция о защите национальных меньшинств, Европейская хартия региональных
языков или языков меньшинств. Однако реальная ситуация свидетельствует о
существовании спорных моментов и нежелании многих государств реально решать
проблемы, касающиеся проживания на их территории национальных меньшинств [5,
с.185].
Хартия региональных языков (англ. European Charter for Regional or Minotiry
Languages) является Европейским международно-правовым документом, целью которого
выступает защита и развитие исторических региональных языков и языков национальных
меньшинств в Европе. Ратифицировав Хартию, соответствующее государство должно в
первый же год предоставить отчет о выполнении своих обязательств, а в дальнейшем
каждые три года предоставлять отчеты о мерах, принятых для выполнения требований
Хартии. Эти отчеты проверяет международная комиссия экспертов, которая пишет о них
свои отзывы, обычно достаточно критичные. В случае с «Рамочной конвенции о защите
национальных меньшинств» правительство соответствующего государства может дать
свой комментарий к отзывам международных экспертов, но Хартией это не
предусмотрено. В конце подаются в Совет Министров. Все тексты публикуются в
Интернете (http://www.coe.int/t/ dg4 / education / minlang / Report).
Целью Хартии является не только сохранение языкового разнообразия, то есть
бескорыстная поддержка малых европейских языков, но прежде всего, как отметил
Генеральный секретарь Совета Европы Терри Дэвис на конференции в Бильбао 20 апреля
2009 p., сохранение политической стабильности при территориальной целостности [7].
Европейский опыт показывает, что с принятием Хартии проблемы региональных
языков не исчезли. Хартия региональных языков помогает сохранить эти языки, но не
дает никаких гарантий. Иногда она просто растягивает процесс «вымирания». Кроме того,
в ХХI веке, в некоторых случаях споры между меньшинством и государством или между
самими меньшинствами приняли более агрессивный характер, чем в прошлом, что
деструктивно влияет на процессы межэтнической коммуникации и политической
стабильности как в отдельном государстве, так и в регионе в целом.
Итак, подавляющее большинство стран, формируя основные принципы
этнополитики, в той или иной степени реализует ратифицированы ею международные
документы о правах национальных меньшинств. Соответственно, реализация
этнонациональной политики зависит как от внутренней ситуации, так и от внешних
факторов. Особенно ярко эта зависимость проявляется на постсоветском пространстве,
где деструктивные последствия советской этнонациональной политики до сих пор
сказываются. По нашему мнению, обращение к европейскому опыту обеспечения прав
национальных меньшинств может позволить избежать ошибок в построении
этнонациональной политики нашего государства. Однако стоит помнить, что
заимствованные нормы европейского образца должны быть адаптированы к особенностям
украинской действительности.
1. Биков О.М. Конституційно-правовий статус національних меншин в

Україні: Монографія.- К.: Ін-т держави і права ім.Корецького НАН України, 2001 р. - с.
354
2. Волошин Ю.О. Конституційно-правові засади самоорганізації національних
меншин в Україні / Волошин Ю.О., 2001. - с. 50;
235
3. Документ Копенгагенского Совещания Конференции по человеческому
измерению СБСЕ [Электронный ресурс] / Українська Гельсінська спілка з прав людини. –
Режим доступа : http://www.helsinki.org.ua/index.php?id=1132054976.;
4. Копиленко О. Л. Автономна Республіка Крим: проблеми правового статусу:
Монографія. – К.: Таксон, 2002. - С. 342;
5. Матвієнко А. В. Європейський досвід регулювання міжнародних відносин /
Матвієнко А. В.. // Актуальні проблеми політики. – 2014. – №52. – С. 185;
6. Мицик В. В. Права національних меншин у міжнародному праві. / Мицик В.
В.. – Київ: Національний університет ім. Т. Шевченка, 2004. - с. 290;
7. Сильні та слабкі сторони Європейської хартії регіональних або
міноритарних мов: західноєвропейський досвід / Ю. Бестерс-Дільгер // Мовознавство. -
2010. - № 1. - С. 94-99. - Режим доступу: http://nbuv.gov.ua/UJRN/MoZn.;
8. Трель Э. Определение понятия «национальные меньшиства» / Эрик Трель //
Экономика, социология и право. – 2010 [Электронный ресурс]. – Режим доступу:
http://www.trels.lv/publikacii_2.html.;
9. Capotorti F. Study on the rights of persons belonging to ethnic, religious and
linguistic minorites. – NewYork, 1979. – 114 р.
Рецензент: Наталья Нечаева-Юрийчук, к.истор.н., доцент кафедры политологии и

государственного управления ЧНУ имени Юрия Федьковича
ОЦЕНКА ЭКОЛОГО-ЭКОНОМИЧЕСКОГО УЩЕРБА ПРИ

ПОМОЩИ МАТЕТАТИЧЕСКОЙ МОДЕЛИ
Анна Каджая
Еврорегиональный университет Грузии, 1 курс
ananoqajaia@yahoo.com
A new method for ensuring the accuracy of economic damage assessment is proposed,
the distinguishing feature of which is the obtaining of weight coefficients of point and interval
estimates of the generalized economic indicator using fuzzy membership functions of a Gaussian
type. The application of the proposed method makes it possible to increase the reliability of
decision making when determining the category of economic damage.
В настоящее время требует развития экологизация различных сфер

жизнедеятельности, под которой понимается процесс неуклонного и последовательного
внедрения систем технологических, управленческих и других решений, позволяющих
повышать эффективность использования естественных ресурсов и условий наряду с
улучшением или хотя бы сохранением качества природной среды на локальном,
региональном и глобальном уровнях. Негативное воздействие на природу крупных
предприятий сохраняется прежде всего в сложившихся старых многопрофильных
промышленных центрах. Экологизация экономики не является абсолютно новой
проблемой. Практическое воплощение принципов экологичности тесно связано
познанием естественных процессов и достигнутым техническим уровнем производств.
Новизна проявляется в эквивалентности обмена между природой и человеком на основе
оптимальных организационно-технических решений по созданию, например,
искусственных экосистем, по использованию предоставляемых природой материальных и
технических ресурсов. [1]
236
Основные цели, к которым мы стремимся при экологизации экономики, -
уменьшение техногенной нагрузки, поддержание природного потенциала путем
самовосстановления и режима естественных процессов в природе, сокращение потерь,
комплексность извлечения полезных компонентов, использование отходов в качестве
вторичного ресурса. Для этого рассмотрим рациональный выбор в экономике. Задача
выбора является одной из центральных в экономике. Одно из основных допущений
экономической теории состоит в том, что человек делает рациональный выбор.
Рациональный выбор означает предположение, что решение человека является
результатом упорядоченного процесса мышления. Слово "упорядоченный" определяется
экономистами в строго математической форме. [2].
Одним из наиболее удобных способов построения обобщённого отклика является
обобщённая функция желательности Харрингтона. В основе построения этой
обобщённой функции лежит идея преобразования натуральных значений частных
откликов в безразмерную шкалу желательности или предпочтительности. Шкала
желательности относится к психофизическим шкалам. Её назначение – установление
соответствия между физическими и психологическими параметрами. Здесь под
физическими параметрами понимаются возможные отклики, характеризующие
функционирование исследуемого объекта.
Чтобы получить шкалу желательности, удобно пользоваться готовыми
разработанными таблицами соответствий между отношениями предпочтения в
эмпирической и числовой (психологической) системах (табл. 9.20).
Таблица 1.
Связь между количественными значениями безразмерной шкалы и рациональным
выбором
Желательность Отметки на шкале
желательности
Очень хорошо 1,00 – 0,80
Хорошо 0,80 – 0,63
Удовлетворительно 0,63 – 0,37
Плохо 0,37 – 0,20
Очень плохо 0,20 – 0,00
Существующее значение, переведённое в безразмерную шкалу желательности,
обозначается через di (i=1, 2, …, n) и называется частной желательностью. Шкала
желательности имеет интервал от нуля до единицы. Значение di=0 соответствует
абсолютно неприемлемому уровню данного свойства, а значение di=1 – самому лучшему
значению свойства. Выбор отметок на шкале желательности 0,63 и 0,37 объясняется
удобством Анвычислений: 0,63»1-(1/е), 0,37»1/е. Значение di=0,37 обычно соответствует
границе допустимых значений.
В табл. 1 представлены числа, соответствующие некоторым точкам качественно-
критериальнным оценкам , которая задаётся уравнением
d= exp [-exp (-y)]. (1.1)
В качестве единого комплексного показателя качества воды обобщённая функция
желательности
,
(где m – число единичных значений – сравниваемых показателей качества продукции)
обладает тем недостатком, что в ней все отклики признаются равновесными, хотя на
практике это далеко не так. Однако благодаря качественно-критериальнным оценкам
можно точно определить степень экономического ущерба. [3]
237
По перечисленным экономическим показателям получают только отдельные
качественные оценки в виде d, а в случае комбинации ингредиентов оценка интегрального
критерия загрязнения определяется по средним Колмогорова:
- в случае среднего геометрического
- в случае среднего логарифмического D2= , i=1,2,..,m- число

ингредиентов.
Следует отметить, что D1 и D2-равновесные коэффициенты, и они определяются по тем
же характеристическим градациям шкалы, как и d:
D 0,20-0,37[- сильный экономический ущерб
D 0,37-0, 63[- чрезвычайная экономический ущерб;
D 0, 63-1[- сравнительно удовлетворительная ситуация;
i=1,2,…,m- число ингредиентов.
На основании полученных результатов можно построить графики желательности
(рис. 1).
Анализ полученных результатов показывает, что использование весовых

коэффициентов каждой оценки обобщенного показателя качества позволяет однозначно
отнести ситуацию к категории качества «Хорошо» и тем самым полностью разрешить
ситуацию неопределенности. Необходимо отметить, что предложенный метод является
универсальным для получения обобщенной оценки подсчета экономического ущерба
различного целевого назначения.
Эколого-экономический ущерб можно определять по детализированным элементам
воздействия и укрепленно по сферам воздействия. Детализированный расчет базируется
на данных обекта-аналога, фактических статистических материалах, экспертных оценках.
238
1. М.Г. Мчедлидзе, Влияние деятельности человека на биосферу, Международная
конференция,”Современные научные проблемы“ Гори , Грузия. 2013, 872 ст.
2. Рябчиков А.К. Экономика природопользования.- М.: «Элит-2000». 2001-192ст.
3. М.Г. Мчедлидзе, Определение экономического ущерба от загрязнения окру
жающей среды при помощи логистических решений, менеджмент розвитку соціально-
економічних систем у новій економіці матеріали Міжнародної науково-практичної
конференції (м. Полтава, 14–15 травня 2015 року) Полтава ПУЕТ 2015 Украина .,778 ст.
Рецензент: Медея Мчедлидзе доктор биологических наук, магистр математики,
ассоцированный профессор
SOME PROBLEMS OF INTEGER-VALUED OPTIMIZATION
AVTANDIL LAPACHI
MIKHEIL NIKOLEISHVILI
VAJA TARIELADZE, Euroregional Teaching University
Abstract. We survey several problems related with the integer-valued optimization.
Introduction In what follows, N = {1, 2, . . . }, Z+ = {0, 1, 2, . . . } . Let L > 1,n > 1 be natural
numbers and let B(L, n) := ( (x1, . . . , xn) ∈ N n : Xn i=1 xi = L ) . Moreover, we fix (k1, . . . ,
kn) ∈ Z n + and (s1, . . . , sn) ∈ Z n + and consider the set B(L, n; k1, . . . , kn) := {(x1, . . . , xn)
∈ B(L, n) : xi > ki , i = 1, . . . , n} . Clearly, (1.1) B(L, n; 0, . . . , 0) = B(L, n). We assume that
(1.2) L ≥ Xn i=1 ki + n . The condition (1.2) guarantees that (1.3) B(L, n; k1, . . . , kn) 6= ∅ .
Since (1.3) is satisfied and the set B(L, n; k1, . . . , kn) is finite, the extremums b 0 (L, n; k1, . . . ,
kn; s1, . . . , sn), b 00 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . . . , sn) of the set (Yn i=1 (xi + si) : (x1, . . . , xn) ∈
B(L, n; k1, . . . , kn) ) are well-defined by the equalities: b 0 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . . . , sn) =
max (Yn i=1 (xi + si) : (x1, . . . , xn) ∈ B(L, n; k1, . . . , kn) )
Key words: Cardinality, algorithm, estimation
and b 00 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . . . , sn) = min (Yn i=1 (xi + si) : (x1, . . . , xn) ∈ B(L, n; k1, . . . ,
kn) )
Problems The exact formula for b 0 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . . . , sn) is known only in the
following particular case: Proposition 2.1. ([1]) Let k ≥ 0 and L, n be natural numbers such that L
≥ n(k + 1). Then b 0 (L, n; k, . . . , k; 0, . . . , 0) = (1 + q) r q n−r , where q = [ L n ] and r = L −
nq. It would be interesting to solve the following problems:
Problem 2.2. Find a formula (or find the sharp estimations from below and from above) for the
cardinality (number of elements) of the set B(L, n; k1, . . . , kn). Problem 2.3. Find a general
algorithms for calculating of b 0 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . . . , sn) and b 00 (L, n; k1, . . . , kn; s1, . .
. , sn).
In connection with Problem 2.2 from known results of Combinatorics it can be derived the
following assertion: Proposition 2.4. Let L ≥ n > 1 be natural numbers. Then the set B(L, n)
contains C n−1 L−1 = (L − 1)! (n − 1)!(L − n)! elements.
In general, Problem 2.2 remains open. Problem 2.3 remains open as well.
239
References:
1. Mikheil Nikoleishvili, Vaja Tarieladze, About a problem of extremum, Proceedings of the

Fifth International Scientific-Practical Conference ”Scientific Issues of the Modernity” at
Sukhishvili Teaching University, Gori, Georgia, December, 13, 2014, pp. 401–403.
MICRO AND SMALL BUSINESS AND GOVERNMENT SUPPORT

POLICY IN GEORGIA
Vasil GAGNIASHVILI
Euroregional Teaching University, Faculty of Social Sciences (Business Administration), student
the program "Produce Georgia", with total investment of more than 565 000 000 GEL and
totally 11,000 people will be employed.
Key-words: economic growth, Free Trade Area Agreement, CIS
Georgia is the leading country in the Caucasus region in terms of reforms, economic
development and progressive democratic institutions. The priority of the country is to pass the
path of Euro-Atlantic integration and offer investors a favorable environment for doing business,
and to establish relationships with the subjects beyond the borders.
Georgia is geographically located at the crossroads of Europe and Asia and is the shortest
transport route between the two regions. The unique and strategic location of the country allows
for the use of growing trade flows between the European, Caspian, Central, and East Asian
countries. One of the lowest and easy-to-manage tax regimes in Georgia, political stability,
improved business climate with low operating costs and the business-oriented government is
creating an attractive environment for investments across the country.
After signing the Deep and Comprehensive Free Trade Area Agreement with the
European Union, Georgia is actively pursuing its efforts to move towards EU integration.
Over the last two years, Georgia has experienced significant economic progress.
According to the World Bank forecasts, the annual GDP indicator will increase by 5% over the
next few years, creating a prospect of Georgia as one of the fastest-growing economies in the
world.
The agreement on the Deep and Comprehensive Free Trade Area Agreement between
Georgia and the European Union allows Georgia to conduct part of the EU market (which
includes 500 million people), and with the free trade agreement with Turkey and other
neighboring countries and CIS countries, Ada Jens offers access to the EU market. In addition,
Georgia has signed GSP (preferential trade agreement) trade agreements with the United States,
Japan, Canada, Switzerland and Norway.
The number of direct foreign investments is also increasing in Georgia. At the same time,
the production, which contributes more than 17% of GDP, represents an important driving force
for economic development of the country. In fact, in the last five years production has grown an
average annual 19% growth. In 2014, agriculture sector grew by almost 10% and industrial
products - by about 7%. As for the transport and communications sector, it has increased by 13%
240
since 2009 and accounts for almost 11% of GDP.
Doing Business in Georgia
Georgia is consistently ranked as the TOP performer in country policy and institutional
assessments (CPIA) complied by international financial institutions (WB, ADB, ETC.)
 Standard & Poor’s: BB- Stable (Affirmed in May 2014)
 Moody’s: Ba3 Positive (Affirmed in August 2014)
 Fitch Rating: BB- Positive (Affirmed in October 2014)
 The Heritage Foundation ranked Georgia the 22nd among 178 countries Economic Freedom
Ranking
Corruption Free
According to the Transparency International Global Corruption Barometer Georgia is
perceived as a corruption free destination.
Best Place to Start a Business
Georgia is in top 15 best Doing Business Destinations according to World Bank.
Reasonable Tax Policy
According to 2009 Tax Misery & Reform Index, released by Forbes Business &
Financial News, Georgia is the fourth least tax burden country after Qatar, UAE and Hong Kong.
Strategic location
Located at the crossroads of Europe, Central Asia, Middle East and Africa Georgia is a
key link in the shortest transit route between Western Europe and Central Asia for transportation
of oil and gas as well as dry cargo.
Stable macroeconomic environment
In recent years, Georgian GDP has growth tendency.
Liberal and free market oriented economic policy
The Government of Georgia implemented reforms in tariff policy as well as in technical
regulations sphere. As a result, Georgia has one of the most liberal foreign trade policies in the
world, which implies the facilitated foreign trade regimes and customs procedures, low import
tariffs and minimal non-tariff regulations.
Developed infrastructure
One of the top priorities for the Government of Georgia is coordinated functioning of
transport fields, modernization-construction of transport infrastructure in accordance with
international standards. The Government of Georgia is being implementing important
infrastructure projects, which shall facilitate new cargo volumes through Georgia and increase
effectiveness of functioning of transport systems.
Enhanced Economic Prospects
Signing of the Association Agreement with European Union will encourage
improvements in the rule of law and in effective governance, as well as further moves towards a
well-functioning market economy through the removal of tariff and non-tariff barriers.
Key Economic Sectorial Overview
Industrial Manufacturing and Processing
Georgia provides significant investment opportunities in manufacturing sector, which has
attracted more than USD 0.5 billion foreign direct investments since 2010 – 2014*. New
opportunities are expected to be grasped by Greenfield investments in export oriented
manufacturing sectors, for which access to the European market would be attractive. The share
of industry sector in Georgia’s GDP is 17.1% in 2014*.
There are significant business opportunities in processing of the primary agricultural
goods into a higher value added products and supplying equipment and services (greenhouses,
storage, deep-freeze facilities, packaging, etc.). Georgian agriculture offers foreign businesses
the opportunity to invest in areas of unmet market demand, significant cost efficiencies and
strong profit potential.
Tourism and Retail Sector
Tourism is another field, which witnessed significant growth in recent years and is
241
considered to be an important driver of economic development and the creator of jobs as well as
generator of revenues. The industry offers a wide diversification in terms of its sub-industries:
summer sea resorts, four season mountain resorts (including skiing), spa-wellness, gaming and
more. In fact From 2003 year to 2014 the number of international visitors to Georgia has
increased from 300 thousand to 5,5 million.
According to Hotel Market Report, prepared by Colliers International, the highest
average occupancy rates in Tbilisi are in international midscale brand hotels 75% and in
international upscale brand hotels 74%. In addition, the ADR (Average Daily Rate) for
International upscale hotels is - 203 USD.
With 17.4% of National GDP in 2014, trade is one of the largest economic sectors in
Georgia. Annual per capita retail expenditure has doubled over the past decade. More than 9%
out of total international visitors visited Georgia for shopping purposes in 2013 year.
Energy Sector
Energy sector is attractive from the perspective of both existing natural resources and
developing infrastructure, as the country possesses huge hydro resources and offers untapped
potential for investment. For the last years, Georgian has become net exporter of electricity and
currently utilizes only 18% of its vast hydro resources. Georgian power grid is connected to the
grids of all of neighboring countries, which are faced with either a structural power deficit or
expensive power generation. From 2010 to 2014* Georgian energy sector has attracted almost
USD 750 mln.
Transport and Logistics
Georgia is in a highly strategic location: It serves as an entry gate to the Caucasus and
Central Asia as well as a stepping stone to the region. The country is the shortest route between
the Black Sea and the Caspian Sea region. Construction of Baku-Tbilisi-Kars new railway line is
on the final stage and it will further advance trade of goods in the whole region. The government
is investing heavily in the development of road infrastructure-highways as well as local roads. At
this stage, the government has negotiations with potential investors to build a new deep sea port
in Anaklia on Black sea, with an ability to receive vessels of at least 6,500 TEU capacity. The
new port will bring Georgia's logistical capabilities to a new level. Therefore, Georgia wants and
can be the best place for regional offices, regional stocks, and a part of various value chains.
Area: 69,700 sq. km

Population(2015) 4.5mln
Life expectancy: 76 years
Official language: Georgian
Literacy: 99.7%
Capital: Tbilisi
Currency (code) Lari (GEL)
GDP (2014*) US $ 16.5 b.
GDP real growth rate (2014*) 4.7%
GDP per capita (2014*) USD 3 680.8
FDI Inflows (2014*) USD $1 272.5 mln
Unemployment Rate 2013 14.6%
External Trade Turnover Growth in 2014 5%
Conclusion
242
the program "Produce Georgia", with total investment of more than 565 000 000 GEL and totally
11,000 people will be employed.
References:
1. Avtandil Lapachi, Ivane Okromchedlishvili, Shalva Kereselidze: The essence and

consequences of the state program "Produce in Georgia" in the development of the country;
Proceedings of the International Scientific-Practical Conference ”Scientific Issues of the
Modernity” at Euroregional Teaching University, Georgia, 2017, pp. 115–121.
2. http://qartuli.ge/
3. http://www.economy.ge/
4. http://www.moa.gov.ge/
EDUCAȚIA - PERSPECTIVĂ ECONOMICĂ PENTRU

REPUBLICA MOLDOVA
BURLACU Victoria, masterandă,

Anul I, Facultatea Științe Economice
USPEE “Constantin Stere”
„Cea mai importantă lege dintre toate este legea dezvoltării continue.
Sub acţiunea ei, oamenii capătă înţelepciune pe măsură
ce înaintează în vârstă, iar societatea se perfecţionează.”
Christian Nestell Bovee
Abstract. În noul context economic, caracterizat de instabilitate, crize şi presiuni concurenţiale,

capitalul uman reprezintă un pilon esenţial care conduce la creştere şi dezvoltare economică,
fiind recunoscut faptul că acesta este unul dintre motoarele dezvoltării economice, atât la nivel
social şi comunitar, cât şi la nivel individual. Strâns legat de capitalul uman se redescoperă în
lumea academică, şi nu numai, importanţa pe care o are educaţia, fiind bine cunoscut faptul că
sistemele educaţionale practicate de-a lungul timpului au urmărit fie să se adapteze la
imperativele schimbărilor economice, fie să provoace acele transformări care asigurau
cooperarea socială dorită.
Oamenii de ştiinţă îşi îndreptă atenţia cu precădere spre factori care generează bunăstare
cum ar fi: capitalul uman, progresul tehnic, stabilitatea macroeconomică, guvernanţa corporativă,
legislaţia, funcţionarea transparentă şi eficientă a instituţiilor, lipsa corupţiei, orientarea către
piaţă, modernizarea firmelor, condiţiile cererii, dimensiunea pieţei etc. La nivel global se observă
din ce în ce mai mult faptul că societatea în ansamblul ei se îndreaptă spre o eră a cărei viitoare
esenţă va fi determinată de abilitatea indivizilor de a folosi în mod eficient cunoaşterea şi de a-şi
adapta competenţele la schimbările mediului economico-social.
Astăzi, mai mult decât oricând, educaţia face diferenţa, iar interesul politicilor generale
apare tot mai mult centrat pe puterea educaţiei, în general, a celei superioare, în particular, în
creşterea nivelului de bunăstare şi implicit a competitivităţii unei naţiuni. Economişti celebri au
arătat în timp că între nivelul de dezvoltare al unei naţiuni şi educaţie există o strânsă
interdependenţă, astfel încât în zilele noastre dacă am pleca de la ceea ce „părintele ştiinţei
economice” (Adam Smith) afirma în secolul al XVIII-lea – „o ţară este bogată dacă are indivizi
bogaţi” am putea ajunge la „o ţară este bogată dacă are indivizi educaţi”. Într-un fel de „lecţii
pentru viitor”, economiştii de referinţă – J.S. Mill, A. Marshall, G. Stigler, G. Becker etc. – s-au
243
preocupat să descifreze sensul educaţiei şi să aducă mai multă lumină asupra legăturii complicate
dintre dezvoltarea economică şi cea educaţională [16].
Educaţia şi diviziunea cunoaşterii ghidează indivizii spre economisire şi investire în capital
uman, educaţia transformându-se într-un vehicul important al politicii de incluziune socială;
competenţele pe care indivizii le dobândesc le permit acestora să participe în mod semnificativ la
dezvoltarea economică şi socială.La nivelul UE [10], progresul este mai mult decât vizibil; în
timp s-a observat alături de creşterea numărului de studenţi şi creşterea numărului de instituţii,
lucru uşor de înţeles dacă avem în vedere faptul că trăim într-o economie bazată pe cunoaştere,
iar cererea pentru studii este normal să înregistreze un trend ascendent. Din păcate, în ţara
noastră situaţia nu este una tocmai îmbucurătoare, după cum vom observa în ultima secţiune a
lucrării prezente.
Capitalul uman – factor promotor al creșterii economiei. Cercetările şi documentele
atestă faptul că la începutul secolului al XIX-lea majoritatea bărbaţilor şi o treime din femeile din
America de Nord şi Europa Occidentală aveau cunoştinţe de scriere şi citire. Acest fapt explică
transformările economice masive, reprezentate în special de revoluţia industrială, petrecute în
aceste ţări la începutul secolului respectiv. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial,
cercetările privind capitalul uman au luat o amploare deosebită, ca urmare a planurilor de
ajutorare a regiunilor devastate de război (Europa Occidentală, Japonia), dar şi a altor regiuni
subdezvoltate (Africa, Asia). Aceste planuri presupuneau transferuri de capital şi de tehnologie, a
căror eficienţă şi finalitate era strict dependentă de nivelul de educaţie a populaţiei autohtone
care le folosea. În acelaşi timp, cercetările din Statele Unite au ajuns la concluzia că, istoric
vorbind, peste 40% din creşterea de venit pe cap de locuitor din aceasta ţară este rezultatul
investiţiilor educaţionale.
Mai târziu, pe baza unor studii privind capitalul uman, C. A. Anderson şi M. J. Bowman
(1963) au emis ipoteza că învăţământul primar (acolo unde practic se realizează alfabetizarea
societăţii) influenţează mai mult nivelul de dezvoltare economică decât învăţământul secundar
sau terţiar. Această optică s-a dovedit a fi eronată. Experienţa umană a demonstrat că nu este de
ajuns dezvoltarea învăţământului primar (care furnizează informaţii puţine şi cu caracter general)
pentru a obţine o dezvoltare economică.De-a lungul timpului conceptul de capital uman a dat
naştere unei serii de controverse, pornind de la însăşi definirea noţiunii şi ajungând la
cuantificarea şi, respectiv, stabilirea elementelor componente. Astfel, printre promotorii teoriei
capitalului uman sunt, de regulă, enumeraţi exponenţii noii şcoli de la Chicago din cea de-a doua
jumătate a secolului al XX-lea: Th. W. Schultz, J. Mincer şi G. Becker. Preocupări cu privire la
capitalul uman au existat cu mult înaintea acestora, punându-se în prim-plan cel puţin una dintre
părţile componente ale acestuia, dar şi după, aşa cum poate fi observat în tabelul de mai jos.
Tabelul 1. Evoluţie temporală a abordărilor capitalului uman

Economişti Problematica abordată cu privire la capitalul uman
preocupaţi de
studiul
capitalului
uman
William Petty - Dezvoltarea individului reprezintă un element care trimite cu gândul la

capitalul fix.
(1623 – 1687) - Capacităţile
individului de producţie constituie element de capital circulant.
Adam Smith - Capitalul educaţional, definit drept „capacităţile dobândite şi folositoare ale
tuturor locuitorilor sau membrilor societăţii”, provine dintr-o investiţie
(1723 – 1790) anterioară care are comportamentul capitalului fix.
- Diviziunea muncii are ca avantaj creşterea îndemânării indivizilor.
244
- Investiţiile
în educaţie sunt considerate surse viitoare devenit.
Leon Walras - Subliniază
(1834 – 1910) rolul educaţiei în formarea cunoştinţelor şi experienţei.
Friedrich List - Avuţia

naţională este rezultatul investiţiilor în educaţie şi pregătirea profesională.
(1789 – 1846)
Alfred - Emanciparea socială nu se putea realiza fără o emancipare educaţională.

Marshall - Cercul vicios pe care îl descoperă marshall – oamenii erau sărăci, pentru că
nu erau educaţi, dar nu se puteau educa pentru că erau săraci - s-ar fi
(1842 – 1924) transformat într-unul virtuos dacă statul ar fi intervenit.
- în ajutorul
celor aflaţi în dificultate şi care nu-şi puteau identifica interesele.
Karl Marx - Capacităţile de producţie ale individului reprezintă capital circulant.
- Relaţia între instruire şisalarizare.
(1818 – 1883) - Rolul
capitalului intelectual în formarea capitaluluietnic.
Irving Fisher - Educaţia
reprezintă o investiţie care are capacitatea de a influenţa nivelul veniturilor
(1867 – 1947) viitoare şi este inclusă în noţiunea de capital.
Jacob Mincer - Evidenţiază rolul capitalului uman în creşterea economică,acesta fiind

văzut ca stoc de abilităţi şicunoştinţe.
(1922 – 2006) - Capitalul uman presupune investiţie însănătate.
- Studiazărelaţiaîntreeducaţie,pregătirealaloculdemuncăşivenit.
- Mincer a
considerat că singurul cost al unui an suplimentar de şcoală este venitul
anticipat, ignorând astfel costurile directe, cum sunt taxele destudii.
Theodore W. - Pune în discuţie noţiunea de capital, insistând asupra definirii capitalului ca
Schultz (1902- alocare de timp în care figurează şi capitalul uman.
1998) - Cunoaşterea este o valoare economică foarte particulară sau, altfel spus,
ştiinţa este o activitate raţională rezervată celor suficient de instruiţi ca să o
înţeleagă.
Lester - Capitalul uman este strâns legat de purtător.
C.Thrurow - Are cea mai scăzută lichiditate.
(n.1938) - Investiţiile în educaţie sunt de lungă durată.
Gary S. Becker - Capitalul uman reprezintă activităţile monetare şi non-monetare care

(n.1930) influenţează veniturile monetare viitoare ale individului.
- Aceste activităţi includ: educaţia şcolară, formarea profesională în timpul
lucrului, cheltuielile medicale, migrarea, căutarea informaţiilor despre
preţuri şi venituri.
- Investiţia în capital uman este influenţată de o serie de motivaţii:
determinantul principal îl constituie profitul/randamentul ce se aşteaptă de
la sumele investite în capitalul uman, iar cel secundar remunerarea,care
depinde de sumele investite în capitalul uman,iar acestea sunt
determinate,la rândullor,de comparaţia între costuri şi beneficii.
Sursa: elaborat în baza [Economie teoretică şi aplicată Volumul XIX (2012), No. 12(577), pp.
122-139]
245
În prezent se pare că încep să capete din ce în ce mai multă importanţă acele teorii care
demonstrează faptul că putem privi capitalul uman drept un factor de creştere economic.
Analiza învățămîntului superior din Republica Moldova. Deşi literatura economică
prezintă numeroase argumente referitoare la rolul educaţiei în dezvoltarea economică, ea nu a
precizat clar modalităţile în care şcoala influenţează indivizii pentru a deveni mai productivi şi
nici nu a studiat îndeajuns acele efecte necuantificabile care contribuie indirect la dezvoltarea
economică.În ceea ce priveşte efectele necuantificabile ale educaţiei, analizele s-au concentrat pe
două mari direcţii:
1) Relaţia dintre educaţie şi sistemul politic. Studiile efectuate până în prezent sugerează
faptul că educaţia contribuie la dezvoltarea economică numai în cazul existenţei unui
sistem politic democratic, care să asigure un transfer de putere corect şi normal.
Interferenţa celor două noţiuni (educaţie şi sistem politic) este susţinută şi de analizele
efectuate în ţările dezvoltate, potrivit cărora stabilitatea politică, asociată cu un transfer
de putere normal şi cu un nivel redus al violenţei este limitată doar la acele ţări a căror
populaţie prezintă un nivel ridicat de educaţie.
2) Relaţia dintre educaţie şi creşterea demografică. Analizele efectuate au demonstrat teza
potrivit căreia creşterea demografică este în mod necesar fundamentată pe mărirea
speranţei de viaţă. La rândul ei, speranţa de viaţă se bazează pe educaţie, datorită modului
de hrană şi a diagnosticelor îmbunătăţite, a reducerii timpului de muncă şi a dificultăţii
muncii etc.
Pentru a putea face careva concluzii, fie pozitive ori negative, întâi de toate trebuie să
analizăm cât mai detaliat situația educației superioare în Republica Moldova. În acest sens, am
consultat Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, unde m-am informat despre
situația demografică, speranța la viață, și desigur numarul de persoane înmatriculate și numărul
de persoane care au absolvit o instituție de învățământ superior.
În ultimele decenii în ţară a fost marcată o scădere continuă a populaţiei, determinată de
deteriorarea structurii celor trei compartimente ale dinamicii populaţiei - natalitatea, mortalitatea
şi migraţia externă. Aceste fenomene implică o multitudine de consecinţe sociale, economice,
politice şi culturale nefavorabile care vor necesita elaborarea unor politici demografice eficiente
menite să schimbe actualele tendinţe în domeniul dezvoltării umane.
În Republica Moldova a apărut pericolul unui declin demografic grav, care presupune
dezechilibre economico-sociale la fel de grave. Astfel, actualele reforme în sfera social-
economică, în special în domeniul asistenţei sociale, urmează să ţină cont de dinamica proceselor
demografice.Asigurarea elaborării unor politici demografice complexe constituie o necesitate
stringentă şi vor contribui la dezvoltarea economică a ţării noastre. Problema demografică este
vitală, deoarece anume ea proiectează perspectiva modului în care vom trăi şi ne vom dezvolta
ca naţiune.
Tabelul 2. Evoluţia principalilor indicatori demografici în anii 2012–2015
Denumirea indicatorilor 2012 2013 2014 2015 2014 în % 2015 în % faţă

faţă de 2013
de 2014
Numărul populaţiei la 3559,5 3557,6 3555,2 3553,1 99,9 99,9

sfârşitul anului, mii
persoane
Născuţi-vii, persoane 39435 37871 38616 38610 102,0 100,0
Decedaţi, persoane 39560 38060 39494 39906 103,8 101,0
din care, copii sub 1 an 387 359 372 375 103,6 100,8
246
Scădere naturală 125 189 878 1296 de 4,6 ori de 1,5 ori
Rata totală de fertilitate 1,28 1,24 1,26 1,30 101,6 103,2
Sursa: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5641&parent=0
Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2016 a constituit 3553,1 mii
persoane, din care 1511,1 mii (42,5%) – populaţia urbană şi 2042,0 mii (57,5%) – cea rurală.
Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel: 51,9% (1844,0 mii persoane) – femei şi
48,1% (1709,1 mii persoane) – bărbaţi, menţinîndu-se, astfel, proporţiile anului precedent.
Structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire
demografică, datorat în principal nivelului scăzut al natalităţii. Comparativ cu 1 ianuarie 2000, se
remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,0% (-298,2 mii persoane), şi
creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste), de la 9,4% la 10,7% (+39,3 mii persoane).
Natalitateа şi fertilitatea. Numărul născuţilor-vii [13] în anul 2015 a fost de 38610, rata
natalităţii constituind 10,9 născuţi-vii la 1000 locuitori (nivelul anului 2014). Nivelul natalităţii
în localităţile rurale (12,3‰) este mai înalt decât în localităţile urbane (9,0‰). Anual se nasc
mai mulţi băieţi decât fete. În 2015, din numărul copiilor născuţi-vii 51,7% au fost băieţi,
raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete.
Mortalitatea. În anul 2015 au decedat 39906 persoane [12], cu 412 persoane (1,0%) mai
mult comparativ cu anul precedent. Rata mortalităţii generale a constituit 11,2 decedaţi la 1000
locuitori. Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost
înregistraţi 8,8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13,1.
Speranţa de viaţă la naştere în 2015 s-a schimbat nesemnificativ în comparaţie cu 2014 şi
constituie 71,6 ani. Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8 ani. Acest decalaj se
datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor. Datorită nivelului diferenţiat
al mortalităţii, durata medie a vieţii locuitorilor din mediul urban a fost mai mare decât a celor
din mediul rural, cu 4,2 ani.
Tabelul 3. Speranţa de viaţă la naştere în anii 2012-2015
Total Mediul urban Mediul rural
Anii
Ambele sexe Bărbaţi Femei Ambele sexe Bărbaţi Femei Ambele sexe Bărbaţi Femei
2012 70,99 67,08 74,86 73,42 69,31 77,24 69,55 65,71 73,40
2013 71,85 68,05 75,55 74,01 70,08 77,60 70,53 66,76 74,29
2014 71,48 67,52 75,39 74,10 70,35 77,51 69,81 65,81 74,01
2015 71,56 67,54 75,55 74,12 70,15 77,77 69,90 65,91 74,08
Sursa: http://www.statistica.md/
Migraţia populaţiei. Migraţia externă. Pe parcursul anului trecut din ţară au plecat pentru
a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 2236 persoane[12]. Numărul cetăţenilor
Republicii Moldova, ce şi-au ales noul domiciliu în Rusia a constituit 961 persoane, Ucraina –
312, S.U.A. – 287, Germania – 253, Israel – 174. Majoritatea emigranţilor, atât femei, cât şi
bărbaţi, fac parte din grupele de vârstă 20-29 de ani şi 30-39 de ani. În mare parte emigranţii,
indiferent de sex, au un nivel de educaţie mediu, liceal. Emigranţii cu studii superioare constituie
13,2% din total.
Niciodată încă în istoria umanităţii nu s-a înregistrat o creştere economică fără o creştere a
populaţiei. Din cele expuse mai sus reiese că situaţia demografică contemporană în Republica
Moldova este nesatisfăcătoare. Creşterea tendinţei de îmbătrînire a populaţiei este însoţită de
scăderea natalităţii cu numărul stabil înalt de decese, înrăutăţirea problemelor familiare, prezenţa
migraţiei, ceea ce determină o situaţie dificilă în domeniul resurselor umane. Nivelul scăzut al
natalităţii şi înalt al mortalităţii este rezultatul influenţei îndelungate a unui şir de factori socialişi
economici. Copiii în prezent devin factorul esenţial al sărăciei, de aceea refuzul familiei de a
247
naşte copii, sau limitarea numărului lor, este modul social de autoapărare, și respectiv acesta este
factorul pricipal al numarului scăzut de persoane înmatriculate la studii.
În ceea ce privește statistica instituțiilor superioare, situația nu este una mai îmbucurătoare.
La fel, se disting descreșteri considerabile. Acestea se pot observa în următoarele scheme:
Schema 1. Persoane înmatriculate într-o instituție de învățământ superior

Schema2. Absolventii institutiilor de invatamint superior pe forme de invatamint

si sexe 2013-2017
Analizând aceste două diagrame distingem că este necesar să se realizeze în continuare un
efort considerabil pentru ameliorarea modului în care sistemul deînvăţământ funcţionează. Acest
fapt îl observăm din numarul scazut de studenți înmatriculați: 2013-2014 - 26 450 persoane, în
2014-2015 - 24 378persoane, 2015-2016 - 24 617persoane iar în anul de studii 2016-2017 - 22
144 persoane.
Deci, observăm o descreștere considerabilă de aproximativ 4.000 persoane în 4 ani.
Numarul de persoane care absolvesc o instituție de învățământ superior deasemenea înregistrează
o scadere, în 2013 numărul de absolvenți era – 24.848, iar în 2017 – 19.943. Desigur că există
mai mulți factori care au facilitat acest fapt cum ar fi: migrarea elevilor/studenților; inexistența
resurselor financiare pentru studii, abandonarea studiilor în favoarea altor principii. Astfel drept
cauză efect au de suferit atât universitățile cât și întreprinderile private, și statul. Din lipsa de
cadre înalt calificate și dorință de a evolua, profitabilitatea lor are și continuă să aibă de suferit.
248
Concluzie. Este evident faptul că rolul educaţiei este unul extrem de important, acest fapt îl
afirmă și Nelson Mandela că: “Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi să
schimbi lumea”,tocmai de aceea în Republica Moldova se încearcă o creştere a accesului la
formele de educaţie superioară.
Cert este faptul că, în prezent, învăţământul superior trebuie să răspundă câtorva provocări
majore și anume:
atingerea unui nivel calitativ care să treacă testul comparării pe plan internaţional;
perfecționarea managementului financiar și control intern;
sporirea nivelului de finanţare;
diversificarea surselor de finanţare.
Aceste scopuri majore implică schimbări în învăţământul superior, întrucât ne aflăm într-o
situaţie destul de dificilă, or admitem că a sosit timpul unor acţiuni energice de identificare şi
stimulare a calităţii educaţiei, acolo unde există, şi de sancţionare, îndrumare şi îmbunătăţire a
calităţii, acolo unde este nevoie, or ne conservăm într-o stare de automulţumire/autocompătimire,
care riscă să ne cufunde într-o omogenitate pe cât de uniformă, pe atât de lipsită de perspectivă şi
competitivitate.
249
BIBLIOGRAFIE:
1. http://mer.ase.ro/files/2005-1/6.pdf
2. ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013
http://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/2013-01/9_Surdila%20Madalina.pdf
3. Sociologia educatiei, 2007-2008 Suport de curs Prof.univ.dr. Elisabeta Stanciulescu
https://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Modulul-3_Educatie-bunastare-
individuala-si-crestere-macroeconomica.pdf
4. Economie teoretică şi aplicată Volumul XIX (2012), No. 12(577), pp. 122-139
http://store.ectap.ro/articole/811_ro.pdf
5. Economia seria Management, Anul VIII, Nr. 1, 2005 http://mer.ase.ro/files/2005-1/6.pdf
6. Evaluarea capacităţii de cercetare a instituţiilor de învăţământ superior din republica
moldova, Autori: Oana Banu, Sorin Cace, Corina Cace, Diana Cheianu-Andrei, Gheorghe
Cuciureanu, Ionela Ionescu, Andra Panait, Andrei Pârvan, Smaranda Rotaru, Nicolae Sali
7. http://ec.europa.eu/education/policy/strategic-framework/growth-jobs_ro
8. Becker S. Garry„Capitalul uman. O analiză teoretică şi empirică cu referire specială la
Educaţie”, Editura ALL, Bucureşti, 2007
9. Marinescu C. „Educaţia-perspectiva economica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2011
10. The role of education and training in the implementation of the Europe 2020 Strategy
(february 2011);
11. Becker S. Garry „Capitalul uman. O analiză teoretică şi empirică cu referire specială la
Educaţie”, Editura ALL, Bucureşti, 2007
12. http://www.statistica.md/
13. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5225
14. http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/30%20Statistica%20sociala/30%20Statis
tca%20sociala__07%20INV__INV060/INV061000.px/table/tableViewLayout1/?rxid=9a62a0d7
-86c4-45da-b7e4-fecc26003802
15. http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/30%20Statistica%20sociala/30%20Statis
tca%20sociala__07%20INV__INV060/INV060300.px/table/tableViewLayout1/?rxid=9a62a0d7
-86c4-45da-b7e4-fecc26003802
16. Liana BADEA, Angela ROGOJANU Controverse privind relaţia educaţie superioară –
capital uman – competitivitate, p.123
250

Simpozionul Științific Studențesc Inter Universitar 2018

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Simpozionul Științific Studențesc Inter Universitar 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Coordonatori/Coordinators

Diana BENCHECI, Aliona LÎSÎI, Victoria GONȚA,

“IMPLICĂ-TE! ALEGEREA ESTE A TA!

Materialele Simpozionului Științific Studențesc Interuniversitar

"GET INVOLVED! THE CHOICE IS YOURS!

The materials of the Interuniversity Scientific Students’ Symposium

May 10, 2018

The Scientific Event is realized within the project

Colegiul de redacție/Editorial Board

Marcel BENCHECI, doctor în științe politice, cercetător științific superior Institutul de

IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ

Liubovi SANDUL, USM, FRIȘPA

Aliona ALII, Universitatea de Studii Europene din Moldova

Cristina BODLEV, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

Gestina PARA, USM, FRIȘPA

Camelia GONȚA, USM, FRIȘPA

Ilie EFROS, Universitatea de Studii Europene din Moldova

Ion CHIFA, Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova

Alina TÎRNOVEȚCHI, FRIȘPA, USM

Ludmila ANDONI, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

Cătălina FRANGOPOL, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul

Victor SOLOMON, USM, FRIȘPA

Andrei PROZOROVSCHI, Institutul de Realții Internaționale din Moldova (IRIM)

Alexandru CEMACENCO, USM, FRIȘPA

Maria ZLATOVCENA, USM, FRIȘPA

Galina MANOLE, USM, FRIȘPA

Silvia BOGONOVSCHI, USM, FRIȘPA

Petru CĂTĂNOI, USM, Facultatea Științe Economice

Galina PLEȘCA, USM, FRIȘPA

Ana RUSU, Ana PINZARU, USM, FRIȘPA

Cristina COJOCARU, USM, FRIȘPA

Diana LUPAN, USM, FRIȘPA

Mihaela BOLFUN, USM, FRIȘPA

Petru ZLOI, The American University of Moldova

Виктория НОС, Черновицкий национальный университет имени Юрия Федьковича

IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAȚA POLITICĂ – ASPECTE

Ruxanda TATARU, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

Iulian COCIURCA, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

Diana MÎNZAT, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

Madeleine-Noelle EPURE, IRIM

Erica TAȘCA, The American University of Moldova

Irina GRIB, USM, FRIȘPA

Petru ZLOI, The American University of Moldova

Vasil GAGNIASHVILI , Euroregional Teaching University of Georgia

Alexandru VERDEȘ, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

DESPRE SECURITATE, TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE ȘI RELAȚII

Denis CULEV, The American University of Moldova

Влада ЯЩЕНКО, USM, Facultatea Ştiinţe Economice

Надежда МАНАСТЫРЛЫ, USM, FRIȘPA

Valentin GAIDARJI, USM, FRIȘPA

Mihaela BIVOL, The American University of Moldova

Natia CHAGANAVA, Universitatea Euroregională, Georgia

Constantin PISICA, USPEE C. Stere, Facultatea de Drept

Irina ROTARI, USPEE C.Stere, Facultatea de Drept

Mihaela STĂVILĂ, IRIM

Vera MAȚCAN, USPEE C. Stere, Facultatea de Drept

Maria VATAMAN, USM, FRIȘPA

Mihaela CROITOR, IRIM

Анастасия МАСТАК, Европейский Университет

Ana CUZUIOC, USM, FRIȘPA

Elena REPIDA, USM, FRIȘPA

Cristina NIRCA, Universitatea Tehnică a Moldovei

Valentina TELERMAN, USPEE ‘’ C.Stere’’

Mădălina TUREȚCHI, USPEE „C.Stere”