Universitatea „ Lucian Blaga”

Facultatea de Științe Socio-Umane

Departamentul de Jurnalism,Relații Publice, Sociologie și Psihologie
Specializarea – Psihologie
Anul I / Grupa II

Geneza comportamentului moral

Liviu Anghel Mujat

2018

1
 Abstract

Conștiința și comportamentul moral aparțin în mod aparte ființei umane. În ceea ce

privește comportamentul moral și caracteristicile care sunt evidențe care arată că
acesta există într-o oareacre măsură și la alte ființe ce viețuiesc asemenea omului.
Trăsături morale ca simpatia, empatia, echitate, reciprocitate sau dreprate sunt prezente
și la alte specii, în special la primate. Studiind comportamentul care conține astfel de
caracteristici putem să observăm o traiectorie evolutivă a moralității și ne ajută să
înțelegem cum a evoluat acest comportament de la primate până la superioritatea
omului. Lucrarea de față se concentrează pe felul în care primatele răspund la
inechitație și formarea comportamentului corespunzător acestuia. Studii recente au
scos în evidență că primatele fac distincție între inechitate și echitate în privința
recompensei, spre exemplu. Astfel de răspunsuri ne ajută să bazele comportamentului
moral și cum acesta a luat naștere.

Cuvinte cheie:
Evoluția comportamentului
Comportament moral
Primate
Dreptate
Inechitate
Simpatie

2
 Cuprins

1. Introducere
2. Emoțiile morale în opera lui Ch. Darwin
3. Emoțiile morale și comportamentul moral la animale
3.1. Dreptate, echitate, egalitate
3.2. Echitatea și egalitatea la animale
3.3. Contextul inechității
3.4. Evoluția sensului dreptății
4. Concluzii

3
 1. Introducere

Moralitatea este definită de către oamenii de știință în arta psihilogiei

comportamentului uman ca fiind în opoziție cu ” instinctul” sau cu un instrument care
ține sub control aceste instincte. Neuroștiințele, antropologia, psihologia socială și
studierea comportamentului animalelor s-au reîntors la poziția darwiană care susținea
ideea conform căreia comportamentul moral uman este o continuare și derivă din
comportamentul social al primatelor și că cel mai probabil acesta a evoluat pentru a
spori cooperativitatea societății. ( de Waal , 2006)
Au existat pe parcursul evoluției vieții omului pe pământ o multitudine de teorii
referitoare la legătura de geneză dintre comportamentul moral uman și cel al
animalelor. Astfel din antichitate se credea că natura umană este cea mai agresivă
ființă care viețuiește pe pământ. Un proverb antic latin spunea „ homo homini lupus”,
iar Aristotel vedea în om un zoon politikon ( animal social), arătând o latură întunecată
și îndreptată spre primitiv a naturii umane. Mai mult decât atât, numai cu două secole
în urmă, Thomas Huxley ( biologist britanic, contemporan cu Ch. Darwin) aducea în
discuție moralitatea ca o suprapunere culturală , un furnir subțire ce ascunde de altfel o
natură plină de egoism și brutală. Această ideea a fost numită de Frans de Waal ca
„ teoria furnirului”. Toate aceste idei despre moralitatea comportamentului uman sunt
revizuite de privirea largă a biologului Ch. Darwin care în două capitole ale cărții sale
„ Descendența omului” , susținînd o evoluție naturală a moralității umane din
coportamentul social al celorlalte viețuitoare în general și al primatelor în special.
Astfel ideea că omul este unic prin comportamentul său moral și social se pierde în
timp, fiindcă mecanisme comportamentale ca empatie, simpatie, rezolvarea
conflictelor, reciprocitate sua viață socială pot fi găsite adeseori la animale cu o viață
asemănătoare omului.
Studierea comportamentelor unor specii de animale, mai ales a primatelor,
poate avea mai multe puncte pozitive. Acest lucru dă posibilitatea cercetătorilor să afle
cum și în ce condiții s-a născut și a evoluat comportamentul moral uman. Mecanismul

4
de evaluare este cel comparativ, analizîndu-se paralel comportamente de animale
înrudite ca specie, se evidențiază asemănările și se ajunge la ipoteza că dacă două
specii sunt strâns legate prin comportament este rezultatul unui strămoș comun. Acest
mecanism evolutiv se numește homologie. (Brosnan, 2009)
În al doilea rând, studierea comportamentului animalelor poate permite cercetătorilor
rezolvarea unor probleme mai dificile sedimentate în ființa umană.
Doresc prin această lucrare să schițez câteva aspecte legate de geneza și evoluția
comportamentului moral folosind date empirice din cercetările celor care au studiat de-
a lungul timpului comportamentul animalelor, sintetizate în lucrările cercetătorilor
Frans de Waal, Richard Joyes sau Sarah Brosnan.

2. Emoțiile morale în opera lui Ch. Darwin

Personalitatea lui Charles Darwin este strâns legată de coneptul general de

evoluție, fiind cel mai fidel susținător al ideii că atât omul, cât și celelalte viețuitoare
ale acestei planete au împărtășit o evoluție în istorie. În prima sa lucrare, Originea
speciilor (1859) urmărește evoluția speciilor animalelor pe firul istoriei, iar în cartea
Descendența omului și Selecția sexuală ( 1871) a abordat în mod explicit persoana
umană și rolul procesului evolutiv în modelarea omului, inclusiv a comportamentului
acestuia.
În a doua carte prezentată mai sus, Darwin susține că comportamentul moral
este innăscut în ființă , mai de grabă decât creat de aceasta. Argumentează că
instinctul social duce un animal spre a simți o anume stare de simpatie pentru ceilalți
membrii din grup. Cuvântul simpatie derivă din limba greacă și este alcătuit din
cuvântul sin , care înseamnă ”împreună” și cuvântul patos, care înseamnă ”pătimire”.
Deși în antichitate sensul era de împreună-pătimire, la Darwin sensul primește
conotația de afectivitate și de a efectua anumite servicii unul pentru celălalt. Acest
concept este ”piatra de temelie” a moralității darwiene și că simpatia evoluează în
moralitatea selecției de grup. Darwin descoperă o largă varietate de reguli morale,
unele dintre ele fiind inutile și chiar periculoase. El susține că moralitatea a fost
concepută pentru a aduce beneficii grupului și că regulile dăunătoare sunt erori.

5
(DeScioli, Kurzban, 2008). Mergând mai departe, Darwin admitea că un
comportament moral necesită abilități intelectuale destul de avansate, iar principala
caracteristică evidențiată ca o necesitate era ” instinctele sociale pronunțate” , printre
care și interacțiunile cu familia.
„În cartea sa The Expression of the Emotions in Man and Animals (Darwin,
1872), Darwin conclude că emoțiile morale, ca și alte însușiri, a fost rezultatul
continuității evolutive dintre oameni și animale. Pentru aceasta, el se bazează pe date
comparative privind expresile feței, atât în culturile umane, cât și la alte specii, arătând
motivele pentru care aceste expresii universale iau forma pe care o vedem.” (Brosnan,
2009, pag 24)

3. Emoțiile morale și comportamentul moral la animale

Prin emoții morale se înțeleg acele emoții care se focusează mai de grabă pe cei
din exterior, decât pe sine și sunt provocate de stimuli care nu afectează sinele, iar
rezultatul lor avantajează pe alții sau societatea. Simpatia, spre exemplu, poate provoca
inegalități în raport cu ceilalți. Ele sunt celulele care stau la baza mecanismelor
necesare pentru a respecta regulile comportamentale indispensabile normelor de
conduită socială. Aceste emoții pot fi pozitive, ca recunoștința, mândria, empatia sau
simpatia, dar pot fi și negative, cum ar fi rușinea, jena sau sentimentul de vină. Altele
pot fi prosociale care îmbunătățesc nivelul fitness-ului sau emoții antisociale care
diminuază acest fitness. Deși par emoții negative, cele antisociale pot fi numite
morale, deoarece ele produc schimbări în comportamentul destinatarului care luptă să
țină normele grupului.

3.1 Dreptate, echitate, egalitate

În cartea sa The Theory of Moral Sentiments (1817), evoluționarul englez Adam

Smith susține că dreptatea este pilonul principal care susține întregul edificiu al
societății omunești.(Brosnan, 2009) Dreptatea are două componente : egalitatea și
echitatea, componente care nu de fiecare dată se complementează una pe cealaltă.

6
Egalitatea nu poate contabiliza niciodată efortul și meritul, astfel încât de multe ori o
recompensă egală poate fi inechitabilă sau o recompensă echitabilă poate fi inegală.
Este foarte dificil să vorbești despre dreptate la viețuitoarele care nu au glas.
Totuși s-a arătat că echitatea poate fi operaționalizată și permite o abordare
experimentală. În psihologie echitatea este considerată a fi constituită din două
elemente : reacțiile cuiva față de stările noastre propri și reacția cuiva față de stările
celorlalți.(Brosnan, 2009)
Indivizii care observă că ei primesc mai puțin decât alții își schimbă
comportamentul pe măsura detectării inechtății, acest fel de comportament fiind sub o
puternică selecție pozitivă. Reacțiile comportamentale la inechitate arată un sistem
comportamental moral complet. Deși este dificil să se explice evoluția acestui fel
reacție comportamentală prin selecție naturală, totuși sunt câteva ipoteze care explică
evoluția lui. În primul rând acest fel de răspuns avantajează sinele, fiind un beneficiu
pentru sine, în sensul în care se evidențiază un angajament ce demonstrează dedicarea
individului față de echitate și meritul de a fi un partener pozitiv pentru grupul social.
Legat de aceasta, reacția la inechitate care este în detrimentul altei persoane poate să
îmbunătățescă propria reputație, care poate fi un beneficiu pentru viitor. Aceste două
argumente pot susține motivația pentru care un astfel de comportament prosocial a fost
selectat.

3.2 Echitatea și egalitatea la animale

Multe specii de animale răspund în mod negativ la tratamente de inechitate față

de alți parteneri sociali. În special primatele prezintă răspunsuri care arată frustarea,
refuzul de a primi hrana sau refuzul de a participa la anumite interacțiuni atunci când
ceilalți primesc aprecieri mei bune pentru realizarea anumitor sarcini primite.(de Waal,
2006). Astfel aici interacționează inechitatea cu încălcarea așteptărilor cunoscută la
primate de foarte mult timp. Aceste așteptări vin din experierea altor situații
asemănătoare în timp și nu sunt privite individual și variază în funcție de
context.(Brosnan, 2009) Există studii care arată că sunt diferențe de gen în ceea ce
privesc așteptările ( masculii răspund la așteptările sociale, pe când femelele la cele

7
individuale) sau diferențe de rang social ( unde cei dominanți răspund mai puternic
dacât cei dominați).
Alte studii arată că subiecții au șanse mai mari să coopereze cu partenerii lor
pentru o sarcină dată dacă recompensa de hrană a fost împărțită în mod egal, iar în
cazul inechității nu s-au îregistrat vreo situație în care partenerul avantajat să dorească
o reconciliere a discrepanței. Aceasta din urmă se explică prin faptul că hrana fiind
sursă limitată este de evitat a fi împărțită cu competitorul.

3.3 Contextul inechității

Oamenii răspund diferit când vine vorba de inechitate. Într-un joc experimental
subiectul își schimbă modul de răspuns dacă depistează unmic gram de inechitate.
Inechitatea este acceptată mai ușor când partenerul își câștigă dreptul de a fi avantajat.
S-a mai constat că persoana umană răspunde mai puternic la inechitatea directă
cauzată de o altă persoană, decât dacă inechitatea este rezultatul unei șanse.
Primatele răspund mult mai diferit la inechitatea rezultată din îndeplinirea unei
sarcini decât la o inechitatea prezentată gratuit. Aceasta arată că ele răspund la
inechiate atunci când se face diferențe la recompensă ca plată a unei sarcini bine
îndeplinite, iar când recompensa este primită ca un dar, deși în mod inechitabildăruită,
ele nu raspund negativ la astfel de inechitate.
Nici o primată nu a arătat un răspuns la inechitate fară să aibă vreo sarcină.
Dacă apare sarcina de împlinit, rezultatele sunt foarte variate, iar explicația variațiilor
constă în prezența factorilor sociali, ecologici ( captivitatea) sau experimentali care pot
afecta răspunsul. Astfel sunt ipoteze care arată că variațiile sunt datorate captivității
unde hrana este acordată de oameni fără efortul subiectului și care poate afecta nivelul
de răspuns la inechitate. Alte ipoteze indică faptul că dacă primatul nu percepe lucrul
în echipă, ideea de partener, atunci simțul echității nu ia formă. Acest lucru amintește
de faptul că omul nu răspunde negativ la inechitatea produsă de distribuirea aleatorie a
unui calculator, față de o distribiurea făcută de o altă persoană, spre exemplu. deci atât
la primate, cât și la om, diferențele răspunsurilor la inechitate sunt date de diferența
răspunsurilor care le generează.

8
 3.4 Evoluția sensului dreptății

Din toate cele arătate mai sus se poate observa prin răspunsul comportamental
la situațiile de inechitate că simțul dreptății, care stă la baza comportamentului moral,
există și la alte specii, nu numai la om. Multe primate răspund negativ la câștigarea
recompensei mai puțin preferate decât cea a partenerului sau chiar, ca o excepție de la
regulă, au fost mentionate câteva cazuri în care primatele au răspuns pozitiv la
inechitate prin rectificarea dezavantajului partenerului privind recompensa, deși nu se
cunoaște contextul în care se întâmplă acest lucru.(Brosnan, 2009).
Asemănarea răspunsului comportamental în fața inechității la primate și la om
se poate datora convergenței (adaptările reciproce la factorul critic de mediu) sau/și
omologiei ( descendența dintr-un strămoș comun). Sau se poate de o abordare
comparativă în traiectoria evolutivă a acestui răspuns unde se pot evidenția mai multe
caracteristici care aparțin acestui raspuns.
Răspunsul la inechitate a evoluat în timp și se pot evidenția câteva etape dintr-
un proces cumulativ de complexitate comportamentală, fiecare etapă având câte un
beneficiu pentru individ. Prima etapă este învățarea observării inechității. Învățarea se
face la nivel de grup, social prezentă la mai multe specii de animale. Această învățare
poate să nu fie una benefică, dacă ne gândim la următoarea etapă, adică răspunsul
negativ la inechitate. Astfel în această etapă individul care observă inechitatea
produsă de partener tinde mereu să se despartă de partener și să caute unul nou, dar
care poate fi la fel ca cel de care s-a despărțit. Beneficiul acestei etape este acela că va
crește gradul de fitness al individului și se dorește o selecție pozitivă a
comportamentului. Următoarea etapă poate consta în luarea de măsuri pentru a
remedia inechitatea. Omul procedează prin a pedepsi persoana care a generat
inechitatea. La primate nu se cunosc cazuri în care individul care nu joacă corect este
înlăturat de cel ce a fost dezavantajat. Etapa finală poate fi aceea în care echitatea este
restabilită, iar comportamentul moral este menținut prin selecția naturală.

9
Se poate observa că un astfel de comportament este mult mai evident la om decât la
primate. Aceasta se datorează capacițătii intelectuale diferite, răspunsurile prosociale
mai dezvoltate la om, comportament care a fost deosebit de important în evoluția
omului. (Joyce, 2006)

4. Concluzii

Emoțiile și comportamentul moral sunt prezente atât la om , cât și la primate.

Înțelegerea precursorilor – răspunsul la inechitate – duce la o mai bună înțelegere a
evoluției comportamentului moral la diferite specii asemănătoare omului.
Comportamentul moral nu este identic la toate speciile asemenea celui uman, însă
examinându-le putem observa legătura dintre ele. Studiul lor ne ajută să înțelegem
cum a evoluat propriul nostru comportament și constrângerile care pot fi întâlnite.

10
 Bibliografie:

Brosnan, Sarah, (2009), An evolutoinary perspective on morality, Georgia State

University, journal of Economic Behavior & Organization, pag. 23-30

Darwin, Charles, (1967), Descentența omului și Selecția sexuală, București, Ed

Academiei R.P.Romania

DeScoli, P., Kurzban, R., (2008), Mysteries of morality, Philadelphia, Cognition, pag
281-294

Joyce, Richard, (2006), The Evolution of Morality, New York, MIT Press, 272 pag.

De Waal, Frans, (2006), Pirates and Philosophers – How Morality envoled,

Princeton University Press

11