Sunteți pe pagina 1din 75

Osteologie

SCHELETUL CAPULUI

Oasele capului se împart în oasele craniului sau neurocraniul în care este


adăpostit encefalul şi în oasele feţei, viscerocraniul sau masivul facial, în care sunt
adăpostite unele organe de simţ şi segmentele iniţiale ale aparatelor digestiv şi respirator.
Oasele neurocraniului sunt în număr de 8, dintre care 4 sunt nepereche (frontalul,
etmoidul, sfenoidul şi occipitalul) şi 4 sunt pereche (2 temporale şi 2 parietale).
Oasele viscerocraniului sunt reprezentate prin: două maxile, două zigomatice,
două palatine, două nazale, două lacrimale, două cornete inferioare, o mandibulă, un
vomer şi un hioid, acesta din urmă fiind situat la nivelul gâtului. Cu excepţia mandibulei
şi hioidului care sunt oase mobile, toate celelalte oase ale capului sunt fixe.

OASELE CRANIULUI (OSSA CRANII)

FRONTALUL (os frontale)

Frontalul este un os plat, pneumatic, nepereche, median şi simetric, situat în partea


anterioară a craniului. Este format dintr-o porţiune verticală sau solzoasă, care ia parte
la formarea bolţii craniene şi o porţiune orizontală care ia parte la formarea bazei
craniului. El se articulează posterior cu parietalele şi sfenoidul, iar inferior cu etmoidul,
nazalele, zigomaticele, lacrimalele şi maxilele.
Orientare. Se aşează în jos porţiunea ce prezintă o scobitură mare, iar anterior
porţiunea mai boltită a osului.
Porţiunea solzoasă (squama frontalis) formează porţiunea anterioară a bolţii
craniene şi prezintă două feţe şi două margini.
Faţa exocraniană sau externă (facies externa) este convexă şi orientată anterior şi
lateral. Prezintă uneori pe linia mediană o sutură care există în viaţa intrauterină şi la
naştere, numită sutura metopică (sutura metopica). Ea reprezintă locul de sutură a celor
două jumătăţi simetrice ale frontalului. De o parte şi de alta a liniei mediane se găseşte
câte o proeminenţă rotunjită şi netedă, eminenţa frontală (tuber frontale). Dedesubtul
eminenţelor se găseşte câte o proeminenţă alungită transversal numită arcada
supraorbitară sau arc supraciliar (arcus supraciliaris). Între arcurile supraciliare, pe linia
mediană, se găseşte o altă proeminenţă care are mare importantă în antropologie, numită
glabela (glabella) sau protuberanţa (bosa) frontală mijlocie, eminenţele frontale fiind
numite şi protuberanţe (bose) frontale laterale.

108
Osteologie

Marginea parietalã

ªanþul sinusului
sagital
Fosa frontalã

Bosa frontalã

Creasta lateralã
Faþeta lateralã Creasta frontalã
Arc supraciliar
Bosa orbitarã
Margine supraorbitarã
Fosa orbitarã
Procesul zigomatic
Procesul zigomatic
Gaura oarbã Sutura metopicã ºi glabela
Fosa orbitarã Incizura frontalã internã
Incizura supraorbitarã Suprafaþa
Incizura
etmoidalã
nazalã
Spina nazalã
Spina nazalã

Fig. 85 - Frontalul - privit anterior

Sub arcurile supraciliare se află marginea inferioară a scuamei frontalului, care este
curbă şi groasă, numită marginea supraorbitară (margo supraorbitalis). Ea reprezintă
limita dintre porţiunea solzoasă şi cea orbitară a frontalului. Marginea supraorbitară se
termină lateral cu un proces articular pentru osul zigomatic, numit procesul zigomatic
(processus zigomaticus) sau procesul orbitar extern. Intern, marginea supraorbitară
prezintă mai întâi gaura supraorbitară (foramen sive incisura supraorbitalis) pentru
vasele şi nervul supraorbitar, iar medial de aceasta, scobitura frontală (incisura sive
foramen frontale) pentru artera supratrohleară şi ramul medial al nervului supraorbitar.
Faţa exocraniană prezintă lateral creasta laterală a frontalului (linea temporalis), care
desparte partea anterioară a feţei externe a frontalului de partea sa laterală numită faţeta
laterală sau temporală a frontalului, care aparţine fosei temporale.
Faţa endocraniană sau internă (facies interna) este concavă în ansamblul său. În
partea inferioară a liniei mediane se află gaura oarbă (foramen caecum), care conduce
spre un canal foarte scurt ce se termină în fund de sac. De la gaura oarbă se îndreaptă în
sus, pe linia mediană, pe o lungime de 2-3 cm, o creastă osoasă, creasta frontalului
(crista frontalis), pe care se prinde coasa creierului. Creasta frontalului se termină în sus
bifurcându-se în cele două margini ale şanţului sinusului sagital superior (sulcus sinus
sagitalis superioris), cu care se continuă. De fiecare parte a acestui şanţ se găsesc
impresiuni digitale (impressiones digitatae), eminenţe mamilare (juga cerebralia) şi
şanţuri arteriale (sulcii arteriosi). Corespunzător eminenţelor frontale faţa internă
prezintă fosele frontale.
Marginea liberă a solzului sau marginea parietală (margo parietalis), este
arcuată şi dinţată. Ea se articulează cu oasele parietale, formând sutura coronară.
Porţiunea orbitară (pars orbitalis) prezintă o porţiune mediană sau zona nazală
(pars nazalis) a porţiunii orbitare şi două porţiuni laterale sau zonele orbitare propriu-
zise (pars orbitalis). Pe linia mediană se află o scobitură sub forma de "U" deschis
posterior numită scobitura etmoidală (incisura ethmoidalis), în care pătrunde lama
ciuruită a etmoidului. Marginile scobiturii conţin semicelule, care pe craniul articulat sunt
109
Scheletul capului

Fig. 86 - Frontalul - privit posterior

completate de către semicelulele corespunzătoare ale etmoidului, formând celulele


fronto-etmoidale. Printre semicelulele frontalului, se observă două şanţuri uşor oblice
înăuntru şi înainte, care vor fi transformate în canale prin suprapunerea şanţurilor
corespondente de pe faţa superioară a maselor laterale ale etmoidului, formând canalele
etmoidale sau orbitare interne, anterior şi posterior. Aceste canale asigură comunicarea
dintre neurocraniu şi orbită, ele deschizându-se pe peretele intern al orbitei prin gaura
etmoidală anterioară (foramen ethmoidale anterius), respectiv gaura etmoidală
posterioară (foramen ethmoidale posterius).
De o parte şi de alta a scobiturii etmoidale se află câte o lamă osoasă orizontală,
care reprezintă porţiunea orbitară propriu-zisă. Lamele au o formă triunghiulară
prezentând o faţă superioară, una inferioară şi trei margini: anterioară, medială şi
posterioară.
Faţa superioară sau cerebrală, convexă, este numită bosa orbitară, fiind presărată
cu impresiuni digitale formate de circumvoluţiile lobului frontal şi eminenţe mamilare
care corespund şanţurilor ce separă circumvoluţiile cerebrale.
Faţa inferioară sau orbitară (facies orbitalis) este concavă (fosa orbitară) şi
netedă, formând bolta orbitei. În partea sa laterală se găseşte fosa glandei lacrimale
(fossa glandulae lacrimalis), în care este adăpostită glanda lacrimală. În partea medială a
feţei inferioare se află o mică depresiune, foseta trohleară (fovea trochlearis), în care se
inseră trohleea (porţiunea fibro-cartilaginoasă) muşchiului oblic superior al globului
ocular. Uneori, pentru inserţia acestui muşchi, poate exista o mică eminenţă osoasă
(spina trochlearis), localizată în partea antero-superioară a unghiului intern al ochiului.
Marginea anterioară se confundă cu marginea supraorbitară a porţiunii solzoase,
care în această porţiune se numeşte procesul orbitar intern şi se va articula cu procesul
frontal al maxilei.
Marginea medială, corespunde scobiturii etmoidale şi conţine semicelulele şi
găurile etmoidale.

110
Osteologie
Marginea posterioară se articulează cu mica aripă a sfenoidului.

Spina nazalã

Incizura supraorbitarã
Incizura frontalã internã Incizura nazalã
Foseta trohlearã
Semicelule frontale
Incizura etmoidalã
Fosa lacrimarã
Fosa orbiatrã
Canalul etmoidal anterior
Canalul etmoidal
posterior
Porţiunea nazală (pars nasalis) este situată între cele două porţiuni orbitare,
înaintea scobiturii etmoidale, fiind o suprafaţă osoasă neregulată, dinţată. Pe linia
Fig. 87 - Frontalul - privit de jos

mediană prezintă o proeminenţă orientată inferior numită spina nazală (spina nasalis)
care se articulează anterior cu cele două oase nazale şi posterior cu lama perpendiculară
a etmoidului, participând la formarea septului nazal. Între porţiunea verticală şi cea
orizontală ale frontalului apare o creastă transversală ce delimitează net cele două
porţiuni ale frontalului. Această creastă are trei curburi: una mediană, care corespunde
porţiunii nazale şi două laterale, care corespund celor două margini supraorbitare.
Structura şi conformaţia interioară. Partea verticală a frontalului este formată,
ca toate oasele bolţii craniene, din două lame de ţesut osos compact, tăbliile internă şi
externă, între care se interpune un strat de ţesut osos spongios numit diploe.
Porţiunea orizontală a frontalului este mai subţire şi aproape pe toată întinderea
porţiunii orbito-nazale ţesutul spongios lipseşte.
La nivelul glabelei şi a arcurilor supraciliare, frontalul conţine două cavităţi
pneumatice, de dimensiuni variabile numite sinusurile frontale (sinus frontalis). Ele iau
naştere prin dezvoltarea mare în fiecare jumătate a frontalului a unei semicelule frontale
anterioare de pe suprafaţa etmoidală a frontalului, care îndepărtează cele două lame de
ţesut osos compact din structura porţiunii solzoase a frontalului. Rudimentar, la naştere,
sinusul se dezvoltă bine la vârsta de 7-8 ani, ajungând la completa lui dezvoltare la
pubertate. Are o formă de piramidă triunghiulară cu baza inferior. Prezintă trei feţe:
anterioară, posterioară şi internă.
Faţa anterioară este cea mai groasă şi este formată de tăblia anterioară a osului
frontal.
Faţa posterioară este foarte subţire, fiind reprezentată de tăblia internă a
frontalului. Ea vine în raport cu meningele şi uneori poate fi dehiscentă, ceea ce explică
posibilitatea complicării sinuzitei cu o meningită.
Faţa internă, comună, este reprezentată de septul sinusului frontal (septum
sinuum frontalium), care este median, dar poate fi deviat spre dreapta sau spre stânga.
Baza sau peretele orbito-nazal, vine în raport în partea externă cu plafonul orbitei,
iar în partea internă cu celulele etmoidale şi fosele nazale.
Sinusul frontal prezintă un orificiu (apertura sinus frontalis), care se continuă cu
canalul fronto-nazal, ce se deschide în infundibulul meatului mijlociu.
Mucoasa ce tapetează sinusurile frontale, este o dependinţă a mucoasei cavităţilor
nazale şi astfel inflamaţia acesteia din urmă se poate transmite mucoasei sinusurilor
frontale, determinând sinuzita frontală.

111
Scheletul capului

PARIETALUL (os parietale)

Parietalul este un os lat, pereche de formă patrulateră, situat de o parte şi de alta a


liniei mediane, la partea supero-laterală a craniului, înapoia frontalului, înaintea
occipitalului şi deasupra solzului temporalului. Aparţine numai bolţii cutiei craniene.
Marginea sagitalã
Prezintă două feţe, patru margini şi patru unghiuri.
Orientare. Se aşează medial faţa concavă, în jos marginea Obelion scobită, iar antero-
Gaura parietalã
inferior unghiul cel mai ascuţit de la nivelul căruia pe faţa medială pornesc şanţuri
Unghiul occipital
vasculare.
Unghiul frontal
Faţa externă (facies externa) sau exocraniană este convexă. Prezintă o
proeminenţă rotunjită, numită eminenţa (bosa) parietală (tuber parietale). Sub aceasta se
Fosa parietalã
găsesc două linii semicirculare paralele orientate cu concavitatea în jos: linia temporală
superioară (linea temporalis superior) pe care se inseră fascia temporală şi linia temporală
ªanþuri arteriale
Marginea occipitalã
inferioară (linea temporalis inferior) pe care se inseră muşchiul temporal. Sub această
Marginea frontalã
Marginea sagitalã
Unghiul frontal

Eminenþa parietalã

Unghiul sfenoidal Marginea solzoasã


Unghiul mastoidian
Linia temporalã superioarã

Unghiul Marginea frontalã


occipital
Linia temporalã inferioarã

Marginea occipitalã
Marginea solzoasã

Unghiul sfenoidal

Unghiul mastoidian

Fig. 88 - Parietalul - privit lateral


(exocranian)
linie se află o suprafaţă netedă care face parte din fosa temporală, pe care se inseră de
asemenea muşchiul temporal. Aproape de marginea superioară şi de unghiul postero-
superior al osului, se vede gaura parietală (foramen parietale) prin care trece o vena
emisară (vena lui SANTORINI). Deasupra liniei semicirculare superioare, parietalul vine
în raport cu aponevroza epicraniană.
Faţa internă (facies interna) sau endocraniană este concavă. În porţiunea
mijlocie, corespunzător eminenţei parietale de pe faţa externă se află fosa parietală.
Această faţă prezintă o serie de şanţuri vasculare, eminenţe mamilare şi impresiuni
digitale. Şanţurile vasculare sunt ramificate, dirijate de la marginea inferioară spre cea
superioară, fiind date de ramificaţiile arterei meningee mijlocii şi venele lor satelite. De-a
lungul marginii superioare, această faţă prezintă un semişanţ care se uneşte cu semişantul
de partea opusă şi formează şanţul sinusului venos sagital superior (sulcus sinus
sagittalis superior). Pe marginile acestui şanţ se găsesc mici depresiuni numite amprente
pachioniene sau foveole granulare (foveolae granulares) care la omul viu conţin
granulaţiile arahnoidiene (corpusculii lui PACHIONNI). În apropierea unghiului postero-
112
Osteologie
superior se observă gaura parietală.
Marginea superioară sau sagitală (margo sagitalis), groasă şi dinţată se
articulează cu cea de partea opusă, formând sutura sagitală. În dreptul găurii parietale
această margine este aproape rectilinie şi ia numele de obelion.
Marginea inferioară sau solzoasă (margo squamosus) este concavă inferior, tăiată
oblic în dauna feţei externe. Se articulează cu solzul temporalului, aripa mare a
sfenoidului şi mastoida, formând sutura solzoasă (scuamoasa).
Marginea anterioară sau frontală (margo frontalis) este dinţată. Se articulează cu

Fig. 89 - Parietalul - privit medial (endocranian)

solzul temporalului, formând sutura fronto-parietală sau coronară.


Marginea posterioară sau occipitală (margo occipitalis) este deasemeni dinţată şi
se articulează cu solzul occipitalului formând sutura parieto-occipitală sau lambdoidă.
Unghiul antero-superior sau frontal (angulus frontalis) corespunde întâlnirii
suturii coronare cu cea sagitală (bregma).
Unghiul postero-superior sau occipital (angulus occipitalis) corespunde întâlnirii
suturii sagitale cu cea lambdoidă (lambda).
Unghiul antero-inferior sau sfenoidal (angulus sphenoidalis) este un unghi
trunchiat ce corespunde întâlnirii parietalului cu frontalul, marea aripă a sfenoidului şi
solzul temporalului (pterion).
Unghiul postero-inferior sau mastoidian (angulus mastoideus) este deasemenea
trunchiat şi corespunde întâlnirii parietalului cu mastoida şi occipitalul (asterion).
Structură. Este caracteristică oaselor bolţii craniene: două lame de ţesut osos
compact, între care se află substanţa osoasă spongioasă care formează diploia.

113
Scheletul capului

ETMOIDUL (os ethmoidale)

Etmoidul este un os nepereche şi median situat în scobitura etmoidală a


frontalului. Are forma unei balanţe, fiind format dintr-o lamă verticală dispusă medio-
sagital, o lamă orizontală cu numeroase găuri şi două mase laterale de formă cubică
situate lateral şi sub lama orizontală. Deoarece masele laterale conţin cavităţi (celule)
pline cu aer, etmoidul este un os pneumatic. El ia parte la formarea porţiunii antero-
mediane a bazei craniului, a cavităţilor orbitare şi nazale.
Orientare. Se aşează în sus porţiunea mai mică a lamei verticale, iar înainte
marginea scurtă şi groasă a acestei lame.
Lama verticală. Este împărţită de lama orizontală într-o porţiune mai mică, situată
deasupra şi o porţiune mai mare, situată dedesubt.
a) porţiunea superioară are formă triunghiulară şi se numeşte crista galli. Pe
vârful său se prinde coasa creierului. Marginea sa anterioară este mai scurtă şi mai
groasă, fiind dispusă aproape vertical şi se termină prin două creste laterale, situate
posterior de gaura oarbă a frontalului, numite aripile cristei galli (alla cristae galli).
Marginea sa posterioară, descendentă înapoi, pătrunde în scizura interemisferică.
b) porţiunea inferioară este numită lama perpendiculară (lamina
perpendicularis), fiind subţire şi adesea deviată spre dreapta sau spre stânga. Participă la
formarea septului nazal împreună cu vomerul şi cartilajul septului nazal. Are o formă
pentagonală.
Marginea anterioară se articulează în sus cu spina nazală a frontalului şi în jos cu
oasele proprii ale nasului.
Marginea antero-inferioară, oblică în jos şi înapoi se articulează cu cartilajul
septului.
Marginea posterioară, verticală, se articulează cu creasta mediană, anterioară a
sfenoidului.
Marginea postero-inferioară, oblică în jos şi înainte, se uneşte cu marginea
anterioară a vomerului.
Marginea superioară se confundă cu lama orizontală.
Lama orizontală sau ciuruită (lamina cribrosa) este dispusă orizontal în scobitura
Crista galli

Gaura etmoidalã

Semicelulã etmoidalã
Fanta etmoidalã
ªanþ etmoidal
Semicelulã etmoidalã
Canal etmoidal anetrior

Semicelulã etmoidalã
ªanþ olfactiv

Canal etmoidal posterior

Semicelulã etmoidalã

Cornet mijlociu

Fig. 90 - Etmoidul - privit superior


114
Osteologie
etmoidală a frontalului şi are o formă dreptunghiulară. Separă cutia craniană de fosele
nazale.
Faţa sa superioară, endocraniană este împărţită de crista galli în două şanţuri
alungite dinainte înapoi, şanţurile (jgheaburile) olfactive, care adăpostesc bulbul
olfactiv. Fiecare şanţ olfactiv este străbătut de 25-30 orificii, de formă şi dimensiuni
diferite, neregulat diseminate pe toată întinderea şanţului. Aceste orificii sunt mai
numeroase la partea anterioară a şanţului, care este mai îngustă, decât la partea
posterioară. Ele sunt deasemeni mai numeroase şi mai mici pe faţa inferioară decât pe
faţa superioară, deoarece fiecare orificiu a feţei superioare se comportă ca un orificiu
secundar, prezentându-se ca o depresiune în al cărui fund se deschid mai multe orificii
mici. Orificiile lamei ciuruite dau trecere filetelor nervului olfactiv, cu excepţia a două
orificii numite fanta etmoidală şi gaura etmoidală.
Fanta etmoidală este situată lateral de crista galli şi prin ea trece o prelungire a
durei mater.
Gaura etmoidală este situată lateral de fanta etmoidală. Ea este legată prin şanţul
etmoidal cu orificiul intern al conductului etmoidal anterior, care se deschide la cîţiva
milimetri înapoia lui, pe marginea externă a şanţului olfactiv.
Masele laterale sau labirintele etmoidale (labyrinthus ethmoidalis), de formă
cubică, sunt atârnate de marginile laterale ale lamei orizontale. Ele se găsesc situate între
cavităţile orbitare şi fosele nazale. Celulele etmoidale (cellulae ethmoidales) pe care le
conţin sunt completate pe scheletul articulat al capului de cele ale oaselor învecinate.
Fiecare labirint prezintă şase feţe: anterioară, posterioară, superioară, inferioară, medială
şi laterală.
Faţa anterioară se articulează cu partea superioară a feţei interne a lacrimalului şi
deasemeni în partea sa superioară cu faţa internă a procesului frontal al maxilei. Această
faţă prezintă semicelule completate de semicelulele lacrimalului şi maxilei.
Faţa posterioară se articulează cu faţa anterioară a corpului sfeno-idului şi
prezintă una sau mai multe semicelule completate de cavităţile corespondente ale
corpului sfeno-idului.

Crista galli

Semicelulã

Semicelulã

Cornet superior

Proces unciform

Cornet mijlociu

Lama perpendicularã
Faţa superioară
Fig. 91 - Etmoidul - privit posterior
prelungeşte la-teral faţa
superioară a lamei ciuruite şi se
articulează cu suprafaţa etmoidală a frontalului. Ea prezintă semicelule care sunt
completate de semicelulele frontalului. Deasemeni prezintă două şanţuri, anterior şi
115
Scheletul capului
posterior, care îm-preună cu şanţurile corespunzătoare de pe frontal vor forma canalele
fronto-etmoidale anterior şi poste-rior, care se deschid în orbită prin ori-ficiile
etmoidale (foramina ethmoi-dalis) anterior şi posterior, iar în cra-niu se deschid pe
marginea externă a lamei ciuruite. Prin canalul fronto-etmoidal anterior trec artera
etmoidală anterioară şi nervul nazal intern, iar prin canalul fronto-etmoidal posterior trec
artera etmoidală posterioară şi nervul sfeno-etmoidal (LUSCHKA).
Faţa inferioară este foarte îngustă şi se articulează dinainte înapoi cu partea

Crista galli

Semicelulã

Os planum Faþa anterioarã a meselor


laterale cu semicelule

Faþa inferioarã

Cornetul mijlociu Proces unciform

Fig. 92 - Etmoidul - privit lateral


superioară a feţei interne a maxilei şi cu faţeta etmoidală a procesului orbitar al
palatinului. Această faţă prezintă semicelule care vor fi completate de semicelulele
maxilei şi procesului orbitar al palatinului. Pe faţa inferioară se observă deasemeni
cornetul mijlociu şi procesul unciform, care se va articula cu procesul etmoidal al
cornetului inferior.
Faţa externă, laterală sau orbitară (lamina orbitalis), plană şi netedă, ia parte la
formarea peretelui intern al orbitei. Se mai numeşte os planum sau lama papiracee. Ea
se articulează în sus cu frontalul, în jos cu maxila, anterior cu lacrimalul, iar posterior cu
sfenoidul şi palatinul.
Faţa internă sau medială ia parte la formarea peretelui extern al cavităţii nazale.
Această faţă este foarte neregulată şi de pe ea se desprind spre linia mediană, două lame
osoase recurbate, convexe înăuntru (răsucite în formă de cornet de hîrtie), numite
cornetul sau concha nazală superioară (concha nasalis superior) şi cornetul sau
concha nazală mijlocie (concha nasalis media). Uneori mai există unul sau chiar două
cornete suplimentare (concha nasalis suprema), situate deasupra celui superior. Sunt
cornetele lui SANTORINI şi ZUCKERKANDL. Cele două cornete, superior şi mijlociu,
delimitează împreună cu faţa medială a labirintului câte un spaţiu numit meat: meatul
superior (meatus nasi superior) şi meatul mijlociu (meatus nasi medius). În meatul
superior se deschid celulele etmoidale posterioare, iar în meatul mijlociu se deschid
celulele etmoidale anterioare şi mijlocii, sinusul frontal şi sinusul maxilar. Meatul mijlociu
mai conţine şi alte elemente importante: procesul uncinat, bula etmoidală, hiatul
semilunar şi infundibul etmoidal.
Procesul uncinat (processus uncinatus) sau procesul unciform este o lamă osoasă
subţire îndreptată în jos şi înapoi. Ea se termină prin două lamele: una inferioară care se
articulează cu procesul etmoidal al cornetului inferior şi alta posterioară, foarte subţire,
care se îndreaptă posterior până la marginea posterioară a orificiului sinusului maxilar,
unde se termină printr-o extremitate liberă. Extremitatea superioară a procesului uncinat
prezintă cel mai adesea o proeminenţă numită agger nasi, determinată de o celulă
etmoidală.
116
Osteologie
Bula etmoidală (bulla ethmoidalis) este o celulă etmoidală proeminentă, situată
înapoia şi deasupra procesului uncinat. Bula etmoidală este separată de marginea
superioară a cornetului mijlociu prin şanţul retrobular, în care se deschid 1-2 celule celule
etmoidale anterioare.
Hiatul semilunar (hiatus semilunaris) este o despicătură semilunară situată între
procesul uncinat şi bula etmoidală în care se deschide orificiul sinusului maxilar. La
extremitatea lui superioară se găseşte o lamelă osoasă aplatizată transversal, numită
travea uncibulară, care uneşte extremitatea superioară a bulei cu cea a procesului
uncinat.
Infundibulul etmoidal (infundibulum ethmoidale) reprezintă porţiunea cea mai
anterioară şi superioară a meatului mijlociu. El este de fapt o continuare a canalului
fronto-nazal, prin care sinusul frontal se deschide în meatul mijlociu. În infundibul se
deschid şi celulele etmoidale anterioare.
Structură. Etmoidul este format din lame de ţesut osos spongios numai la nivelul
cristei galli. Labirintul etmoidal conţine însă celule pline cu aer, al căror ansamblu
constituie sinusul etmoidal (sinus ethmoidales). Aceste celule se grupează în anterioare,
mijlocii şi posterioare (cellulae anteriores, mediae şi posteriores). Celulele anterioare şi
mijlocii se deschid în meatul mijlociu, iar cele posterioare în meatul superior. Pe lângă
celulele proprii, labirintul mai conţine semicelule care sunt completate, aşa cum am văzut
anterior, de semicelulele oaselor cu care se articulează etmoidul. Celulele etmoidale sunt
căptuşite de o mucoasă ce se continuă cu cea a cavităţilor nazale, care se poate inflama
dând etmoidita. Aşezarea celulelor etmoidale favorizează propagarea procesului
inflamator în direcţia orbitei şi a neurocraniului, determinând uneori complicaţii severe.
Mucoasa prezintă glande acinoase care pot fi sediul unor formaţiuni chistice numite
mucocele.

OCCIPITALUL (os occipitale)

Occipitalul este un os nepereche şi median, situat la partea posterioară şi


inferioară a craniului. El este traversat în partea sa inferioară de un larg orificiu ovalar
numit gaura occipitală (foramen magnum) care realizează comunicarea cavităţii craniene
cu canalul rahidian şi prin care trec bulbul învelit de meninge, vasele vertebrale şi
rădăcinile medulare ale nervului accesor. În jurul găurii occipitale se grupează părţile
componente ale osului: porţiunea bazilară (pars basilaris), situată înaintea găurii
occipitale; solzul occipitalului (squama occipitalis), porţiunea lată a occipitalului situată
înapoia găurii occipitale; două porţiuni laterale (pars lateralis), care completează lateral
gaura occipitală, fiind numite şi mase laterale. Cele patru porţiuni se dezvoltă separat,
fiind izolate în timpul dezvoltării intrauterine, dar ulterior se sudează constituind un
singur os. Occipitalul este dispus între sfenoid, parietale şi temporale. El prezintă două
feţe (exocraniană şi endocraniană), patru margini şi patru unghiuri.
Orientare. Se aşează anterior faţa concavă, iar în jos şi orizontal gaura mare pe
care o prezintă osul.
Faţa exocraniană este convexă şi orientată postero-inferior. Ea prezintă multiple
elemente caracteristice pe cele trei părţi componente ale sale.
Porţiunea bazilară are faţa exocraniană orientată în jos, formând bolta faringelui.
Pe linia mediană la locul de unire a treimii posterioare cu două treimi anterioare, prezintă
tuberculul faringian (tuberculum pharyngeum), pe care se inseră aponevroza faringelui.
117
Scheletul capului
Anterior acestui tubercul se află o depresiune numită foseta naviculară care adăposteşte
bursa faringiană a lui LUSCHKA. De fiecare parte a liniei mediane, suprafaţa bazilară
prezintă două creste, una posterioară sau musculară şi alta anterioară sau sinostozică

Foseta faringianã
Foseta nevicularã
Creastã sinostozicã Tuberculul faringian

Spina jugularã
Creastã
muscularã
Canal condilian anterior
Procesul jugular
Canalul hipoglosului

Linia nucalã inferioarã


Creasta occipitalã externã

Protuberanþa occipitalã externã

Fig. 93 - Occipitalul - faþa exocranianã a porþiunii


bazilare
(POIRIER). Pe aceste creste şi pe suprafaţa de os învecinată lor, se inseră marele şi micul
drept anterior ai capului.
Solzul occipitalului prezintă în mijlocul sau o proeminenţă rugoasă, protuberanţa
occipitală externă (protuberantia occipitalis externa) sau inion, de la care pleacă în jos
până la marginea posterioară a găurii occipitale, o creastă osoasă mediană numită creasta
occipitală externă (crista occipitalis externa) pe care se inseră ligamentul cervical
posterior (ligamentum nuchale). De la protuberanţa occipitală externă pornesc
transversal două creste osoase curbe cu concavitatea anterior numite linia nucală
supremă (linea nuchale suprema) şi linia nucală superioară (linea nuchale superior). Pe
aceste linii se inseră muşchii: trapez, splenius, sterno-cleido-mastoidian şi occipital. De la

Linia nucalã superemã


Linia nucalã superioarã
Protuberanþa occipitalã externã

Linia nucalã inferioarã


Creasta occipitalã externã

Canalul condilian

Proces jugular

Condilul occipitalului

Fig. 94 - Occipitalul - faþa exocranianã a


solzului
118
Osteologie
mijlocul crestei occipitale externe se desprinde linia nucală inferioară (linea nuchale
inferior) pe care se inseră muşchii marele şi micul drepţi posteriori ai capului. Între liniile
nucale superioară şi inferioară suprafaţa osoasă este inegală şi dă inserţie marelui
complex înăuntru şi micului oblic în afară.
Porţiunile laterale prezintă pe faţa lor exocraniană o proeminenţă convexă
eliptică, cu marele ax dirijat înainte şi înăuntru numită condil occipital (condylus
occipitalis) care se va articula cu atlasul. Condilul occipital este situat pe marginea
externă a găurii occipitale, căreia îi diminuă deschiderea. În afara condilului este o
suprafaţă rugoasă pe care se inseră muşchiul drept lateral al capului. Înapoia condilului se
găseşte foseta condiliană (fossa condylaris), care uneori este străbătută de canalul
condilian (canalis condylaris), prin care trec o venă şi un ram din artera meningee
posterioară. Înaintea şi în afara condilului se află canalul hipoglosului (canalis
hypoglossi), prin care trece nervul hipoglos.
Faţa endocraniană este concavă şi orientată antero-superior.
Porţiunea bazilară a acestei feţe este înclinată în jos şi înapoi, iar anterior este
ªanþul sinusului pietros inferior

Tuberculul occipital

Clivus Spina jugularã

ªanþul sinusului sigmoidian Canal condilian


Proces jugular
ªantul sinusului sigmoidian

Foseta cerebeloasã

Solzul occipitalului

Fig. 95 - Occipitalul - faþa endocranianã a porþiunii


bazilare
sudată de lama patrulateră a sfenoidului. Ambele suprafeţe osoase prezintă un şanţ
realizând împreună, antero-posterior, un şanţ numit şanţul bazilar sau clivus, în care se
găsesc bulbul, puntea şi trunchiul arterei bazilare. Pe părţile laterale ale porţiunii bazilare
se găseşte câte un şanţ pentru sinusul venos pietros inferior (sulcus sinus petrosi
inferior).
Solzul occipitalului prezintă pe linia mediană o proeminenţă umită protuberanţa
occipitală internă (protuberantia occipitalis interna), situată la acelaşi nivel cu
protuberanţa externă. Protuberanţa occipitală internă corespunde unui confluent
posterior al sinusurilor venoase ale durei mater, numit confluentul (teascul) lui
HEROPHILES.
De la protuberanţă pleacă transversal două şanţuri pentru sinusul transvers (sulcus
sinus transversi), iar în sus se găseşte un şanţ vertical şi ascendent pentru sinusul venos
sagital superior (sulcus sinus sagitalis superior). Din partea inferioară a protuberanţei
pleacă o creastă osoasă ascuţită, creasta occipitală internă (crista occipitalis interna)
care se bifurcă în vecinătatea găurii occipitale, iar cele două ramuri care se continuă cu
marginile acestui orificiu, delimitează o depresiune numită foseta vermiană. Cele trei
şanţuri împreună cu creasta occipitală internă alcătuiesc eminenţa cruciformă (eminentia
cruciformis), care împarte faţa endocraniană a solzului în patru fosete: două superioare,
119
Scheletul capului
fosele cerebrale şi două inferioare, fosele cerebeloase. Fosele sunt presărate cu eminenţe
mamilare şi impresiuni digitale. În partea anterioară, la nivelul marginilor mastoidiene, se
află şanţul sinusului sigmoidian (sulcus sinus sigmoidei).
Porţiunile laterale ale feţei endocraniene prezintă o proeminenţă supracondiliană

ªanþul sinusului sagital


Fosã cerebralã
Protuberanþa occipitalã internã

ªanþul sinusului sigmoidian


Creasta occipitalã internã

Fosã cerebeloasã
Fosetã vermianã

Tuberculul occipital

Fig. 96 - Occipitalul - faþa endocranianã a solzului

numită tubercul occipital, străbătut de un şanţ pentru nervii accesor, pneumogastric şi


glosofaringian, în drumul lor spre gaura jugulară. Înapoia şi dedesubtul tuberculului se
află orificiul intern al canalului hipoglosului, iar înapoia şi în afara tuberculului se află
porţiunea terminală a şanţului sinusului sigmoidian.
Marginile occipitalului sunt în număr de patru.
Marginile lambdoide sau parietale (margo lambdoideus) sunt orientate postero-
superior. Ele sunt dinţate şi se articulează cu oasele parietale formând sutura lambdoidă.
La nivelul acestei suturi, în dreptul unghiului superior al occipitalului, poate exista osul
interparietal (os interparietale), încorporat în jumătatea superioară a scuamei, separat de
restul osului printr-o sutură transversală.
Marginile mastoidiene (margo mastoideus) sau temporale sunt orientate antero-
inferior şi se articulează cu stânca temporalului şi mastoida. Aceste margini prezintă
scobitura jugulară, care împreună cu o scobitură corespunzătoare de pe temporal
formează gaura jugulară (gaura ruptă posterioară).
Scobitura jugulară este împărţită de către procesul intrajugular (processus
intrajugularis) numit şi spina jugulară a occipitalului, în două compartimente: anterior şi
posterior. Compartimentul anterior este străbătut de nervii glosofaringian, vag şi accesor,
sinusul pietros inferior şi artera meningee posterioară. În compartimentul posterior se
află golful venei jugulare interne. Înapoia scobiturii jugulare, lîngă canalul hipoglosului,
pe faţa internă a occipitalului, se află tuberculul jugular (tuberculum jugulare), înapoia
căruia occipitalul se articulează cu mastoida. Între procesul jugular şi procesul transvers
al atlasului poate fi prezentă o proeminenţă ocazională numită procesul paramastoidian
(processus paramastoideus).
Unghiurile occipitalului sunt în număr de patru.
120
Osteologie
Unghiul superior, format prin unirea marginilor lambdoide, pătrunde între oasele
parietale. La acest nivel se găseşte osul interparietal.
Unghiul anterior, reprezentat de porţiunea bazilară, se articulează cu corpul
sfenoidului.
Unghiurile laterale, formate prin unirea marginilor mastoidiene cu cele lambdoide,
sunt situate la nivelul articulaţiei temporalului cu parietalul.
Structură. Solzul occipitalului este format din două lame de ţesut osos compact
între care se află diploia. Porţiunea bazilară şi masele laterale sunt formate dintr-un
înveliş de ţesut osos compact, sub care se află ţesut osos spongios.

SFENOIDUL (os sphenoidale)

Sfenoidul este un os median, nepereche şi simetric, situat în partea mijlocie a bazei


craniului, înapoia etmoidului şi frontalului şi înaintea occipitalului şi temporalelor. Având
o formă neregulată, a fost comparată cu o viespe, un fluture sau un liliac cu aripile
desfăcute. I se descriu un corp şi trei perechi de prelungiri: două perechi sunt situate pe
părţile laterale ale corpului, aripile mici şi aripile mari, iar o pereche fiind vertical
descendentă, procesele pterigoidiene.
Orientare. Se aşează în sus faţa netedă a aripilor mici, iar anterior marginea
dinţată a acestora.
Corpul sfenoidului (corpus) are o formă cubică, prezentând şase feţe.
Faţa superioară sau endocraniană, prezintă anterior o suprafaţă patrulateră,
netedă, numită jugum sphenoidale, care de o parte şi de alta a liniei mediane este uşor
deprimată sub forma unui şanţ, şanţurile olfactive, care se continuă anterior cu şanţurile
olfactive ale etmoidului. La partea anterioară, jugumul sphenoidal prezintă o creastă
Procesul etmoidal
Aripa micã
Limbus
Suprafaþa articularã sphenoidale
frontalã Aripa micã
ªanþ optic
Jugum
sphenoidale Canal
optic

Aripa mare
Tuberculul pituitar
Marginea lateralã Gaura rotundã
ªanþul sinusului Procesul clinoid anterior
carotidian
Fosa pituitarã Creasta sinostozicã

Marginea medialã Gaura ovalã


Canalul nenumit al Gaura spinoasã
lui Arnold
Lama patrulaterã Lingula
Procesul clinoid
posterior Incizura n. oculomotor comun

Fig. 97 - Sfenoidul - privit anterior

osoasă ce se articulează cu crista galli a etmoidului, numită procesul sau prelungirea


etmoidală a sfenoidului (crista cribrosa). Înapoia jugumului sfenoidal se găseşte şanţul
121
Scheletul capului
chiasmatic (sulcus chiasmatic) situat transversal, continuând chiasma optică. La
Creasta sfenoidalã
extremităţile şanţului chiasmatic se găseşte
anterioarã
canalul
Procesul etmoidal optic săpat în mica aripă a
sfenoidului. Posterior şanţului chiasmatic se află tuberculul pituitar (tuberculum sellae),
Aripa mare
Aripa micã
ce limiteaza
Faþa orbitarãanterior fosa pituitară sau hipofizară (fossa hypophysialis) care adăposteşte
la Creasta
omulzigomaticã
viu glanda hipofiză. Pe versantul anterior al fosei pituitare,Semicelulã sub tuberculul
pituitar, se află
Aripa mare (faþa un şanţ pentru sinusul venos coronar. Acest şanţ este limitat înapoisuperioarã
Fisura orbitarã printr-
otemporo
creastă transversală, vestigiu al suturii celor două oase, bazisfenoidul şi
-zigomaticã)
Gaura rotundã
bazipostsfenoidul,
Ciocul sfenoidului care reprezintă originea corpului sfenoidului. Această creastă de
sutură sau sinostozică, se termină de fiecare parte, prin două proeminenţe mai mult sau
Canalul vidian
Procesul vaginal
mai puţin aparente, numite procese clinoide mijlocii (processusSpina clinoideus
sfenoidului medius).
Înapoia şeii turceşti se află lama patrulateră (dorsum sellae) ale cărei unghiuri laterale
Creasta sfenoidalã inferioarã Procesul pterigoidian

libere formează procesele clinoide posterioare (processusProcesul vaginal


clinoideus posterior). Faţa
posterioară a lamei patrulatere se continuă cu porţiunea Aripa bazilară
lateralã a occipitalului, cele
două formaţiuni alcătuind un şanţ larg numit clivus, care adăposteşte Aripa medialã
bulbul şi puntea pe
faţa anterioară a căreia se află trunchiul arterei bazilare. Marginile laterale ale lamei
patrulatere prezintă fiecare două şanţuri: unul superior, pentru nervul oculomotor
comun, altul inferior, în raport cu sinusul pietros inferior. Fosa hipofizei împreună cu
tuberculul pituitar şi lama patrulateră, au fost comparate cu o şa turcească, ansamblul
celor trei elemente fiind numit şaua turcească (sella turcica).
Faţa inferioară corespunde rinofaringelui. Ea prezintă o creastă medio-sagitală
numită creasta sfenoidală inferioară, care pătrunde în şanţul de pe marginea superioară
a vomerului, cu care se articulează, formând împreună canalul sfeno-vomerian median.
De o parte şi de alta a crestei mediane se află câte un şanţ care ia parte la formarea
canalelor sfeno-vomeriene laterale. Pe părţile laterale ale feţei inferioare se găseşte câte o
lamă netedă, triunghiulară, cu baza anterior, numită concha sau cornetul sfenoidului

Procesul sfenoidal

Aripa mare Ciocul sfenoidului


(faþa orbitarã)
Faþa anterioarã
Aripa micã Orificiul sinusului
Faþa temporo- sfenoidal
zigomaticã
Tuberculul Creasta sfenoidalã
sfenoidal inferioarã
Creasta sfeno- Cornetul sfenoidal al
temporalã lui Bertin
Faþa temporo- Aripa medialã
zigomaticã
Procesul vaginal Procesul pterigoidian
(aripa lateralã)
Gaura ovalã

Spina sfenoidului

Fig. 98 - Sfenoidul - privit inferior


(concha sphenoidalis). Această suprafaţă triunghiulară este limitată în afară şi înapoi de o
proeminenţă a rădăcinii interne a procesului pterigoidian, numită procesul vaginal.
Faţa anterioară participă la formarea peretelui superior al foselor nazale. Această
faţă prezintă în sus marginea anterioară a unei lame orizontale subţiri, procesul etmoidal,
care se articulează cu lama orizontală a etmoidului. Pe linia mediană a feţei anterioare se
află o creastă osoasă verticală numită creasta sfenoidală anterioară, care se uneşte cu
marginea posterioară a lamei perpendiculare a etmoidului. Creasta sfenoidală anterioară
se continuă cu extremitatea anterioară a crestei sfenoidale inferioare, la locul lor de unire
găsindu-se ciocul sfenoidului (rostrum sphenoidale), care se articulează de asemenea cu
122
Osteologie

Fig. 99 - Sfenoidul - privit anterior

şanţul vomerului. De fiecare parte a crestei anterioare se află câte un şanţ vertical,
concav înainte şi în mijlocul căruia se află orificiile de intrare în sinusul sfenoidal. În afara
acestui şanţ se găseşte o suprafaţă osoasă anfractuoasă, presarată cu semicelule
sfenoidale, articulată cu faţa posterioară a maselor laterale ale etmoidului şi cu suprafaţa
sfenoidală a procesului orbitar al palatinului.
Faţa posterioară este patrulateră şi se sudează cu porţiunea bazilară a
occipitalului, iar la adult orice urmă de articulare a dispărut.
Feţele laterale. De la nivelul lor se desprind în sus şi înainte, micile aripi ale
sfenoidului, iar în jos şi înapoi, marile aripi ale sfenoidului. Deasupra marii aripi a
sfenoidului se află un şanţ în “S” culcat, numit şanţul cavernos sau carotidian (sulcus
caroticus), în care se află sifonul carotidian şi sinusul cavernos (carotidian). În sinusul
cavernos se află în afara carotidei interne, nervul abducens (oculomotor extern). În
peretele lateral al sinusului se găsesc nervii oftalmic, oculomotor comun şi trohlear.
Porţiunea posterioară, ascendentă a şanţului este mărginită lateral de o proeminenţă
Tuberculul pituitar
Rãdãcina superioarã a aripii mici
ªanþul sinusului coronar Canalul optic
Lama patrulaterã Rãdãcina inferioarã a aripii mici
Creastã sinostozicã ªanþul tendonului lui Zinn
Gaura rotundã
ªanþul sinusului carotidian
Secþiune prin aripa mare
Procesul bazilar Procesul orbitar al palatinului
al occipitalului Fosa pterigo-palatinã
ªanþul carotidian
Procesul pterigoidian

Lingula

Fig. 100 - Faþa lateralã a corpului sfenoidului

osoasă numită lingula (lingula sphenoideus).


Aripile mici (ala minor). Sunt două lame orizontale, triunghiulare, cu vârful extern,
situate de o parte şi de alta a părţii anterioare şi superioare a corpului sfenoidului, la care
aderă prin baza lor. Ele prezintă o faţă superioară şi una inferioară, două margini
123
Scheletul capului
(anterioară şi posterioară), o bază şi un vârf.
Faţa superioară (endocraniană) este plană şi netedă şi se continuă anterior cu lama
orbitară a frontalului.
Faţa inferioară (orbitară) formează partea posterioară a plafonului orbitei şi
delimitează cu aripa mare a sfenoidului, fisura orbitară superioară (fissura orbitalis
superior) sau fanta sfenoidală.
Marginea anterioară este dinţată şi se articulează cu frontalul.
Marginea posterioară este concavă, ascuţită şi reprezintă limita anterioară a fosei
craniene mijlocii. Această margine se îngroaşă medial, formând o proeminenţă numită
procesul clinoid anterior (processus clinoideus anterior).
Baza aripii mici este străbătută de canalul optic (canalis opticus), prin care trec
nervul optic şi artera oftalmică. Vârful micii aripi este efilat se numeşte proces enziform
sau xifoidal şi se întinde până la cîţiva milimetri de extremitatea externă a fisurii orbitare
superioare.
Aripile mari (ala major). Se desprind din partea postero-inferioară a feţei laterale a
corpului sfenoidului, îndreptându-se mai întâi în afară şi apoi în afară şi în sus. Fiind
foarte întinse, ele iau parte la formarea diferitelor regiuni ale capului şi prezintă o bază,
un vârf, cinci feţe şi şase margini.
Baza sau rădăcina aderă în parte de corpul sfenoidului, iar în rest este liberă. Ea
este străbătută de mai multe orificii.
1. Gaura rotundă (foramen rotundum) sau marea gaură rotundă este situată la
3-4 mm înapoia fisurii orbitare superioare. Ea realizează comunicarea etajului mijlociu al
Lama patrulaterã

Aripa micã
Procesul clinoid
anterior
Aripa mare
Fisura orbitarã
superioarã
Gaura rotundã
Lingula
Lingula

Spina sfenoidului
Fosa scafoidã
Procesul pterigoidian
(aripa internã)

Procesul pterigoidian (aripa lateralã)

Fig. 101 - Sfenoidul - privit posterior

cavităţii craniene cu fosa pterigoidă şi este străbătută de nervul maxilar şi uneori de mici
vene emisare.
2. Gaura ovală (foramen ovale) este situată la 1 cm înapoia şi în afara precedentei,
realizează comunicarea cu fosa infratemporală fiind străbătută de nervul mandibular,
artera mică meningee şi mici vene emisare (inconstant).
3. Gaura spinoasă (foramen spinosum) sau mica gaură rotundă, situată la
2-3 mm postero-lateral de gaura ovală. Ea este străbătută de artera meningee mijlocie.
Dorso-lateral de gaura spinoasă, aripa mare a sfenoidului se subţiază formând
spina sfenoidului (spina ossis sphenoidalis), aripa angularis, care pătrunde între solzul
şi stânca temporalului, prezentând uneori mici vârfuri accesorii (allae parvae
INGRASSIAE).
124
Osteologie
Inconstant, în afara acestor trei găuri, mai pot exista încă două orificii.
1. Gaura lui Vesalius, situată înaintea şi înăuntrul găurii ovale, fiind traversată de
o venă emisară.
2. Orificiul superior al canalului nenumit al lui Arnold, plasat înăuntrul şi
înapoia găurii ovale, prin care trec micul nerv pietros superficial, ram al facialului şi micul
nerv pietros profund, ram al nervului timpanic al lui JACOBSON, la rândul său ram din
nervul glosofaringian.
Vârful este îndreptat lateral şi se articulează cu parietalul.
Feţele marilor aripi sunt: cerebrală, orbitară, temporală, infratemporală şi sfeno
maxilară.
Faţa cerebrală (facies cerebralis) sau superioară, este singura faţă endocraniană a
marii aripi. Ea este excavată şi prezintă eminenţe mamilare, impresiuni digitale şi şanţuri
vasculare. Tot pe această faţă se găsesc şi orificiile descrise la baza aripei.
Faţa orbitară (facies orbitalis) sau anterioară, contribuie la formarea peretelui
lateral al orbitei.
Faţa temporală (facies temporalis), contribuie la formarea fosei temporale şi pe ea
se inseră muşchiul temporal.
Faţa infratemporală, inferioară sau zigomatică, este situată sub precedenta de
care este separată printr-o creastă orizontală numită creasta infratemporală (crista
infratemporalis).
Creasta infratemporală, rugoasă, prezintă la extremitatea sa anterioară o
proeminenţă îndreptată în afară şi în jos, tuberculul sfenoidal, pe care se inseră fibre din
muşchii temporal şi pterigoidian lateral. Faţa infratemporală formează peretele superior al
fosei infratemporale şi pe ea se inseră fasciculul sfenoidal (superior) al muşchiului
pterigoidian extern. Tot pe faţa infratemporală, lateral de rădăcina procesului

Aripa micã Faþa temporo-zigomaticã

ªanþul sinusului cavernos


Tubercul sfenoidal
Lingula

Procesul pterigoidian (aripa


lateralã)
Spina lui CIVININI
Aripa internã

Cârligul pterigoidian

Fig. 102 - Aripa mare a sfenoidului privitã lateral

pterigoidian, se află sulcus tubae auditivae, care conţine tuba auditivă.


Faţa maxilară (facies maxillares) este cea mai mică fiind situată sub faţa orbitară
şi ia parte la formarea fosei pterigo-palatine.
Marginile marilor aripi sunt endocraniene (trei) şi exocraniene (trei).
Marginile endocraniene sunt: frontală, solzoasă şi pietroasă.
Marginea frontală (margo frontalis) este orizontală şi priveşte anterior. Ea
125
Scheletul capului
delimitează cu aripile mici fisura orbitară superioară, iar mai lateral se articulează cu
solzul osului frontal. Prin fisura orbitară superioară iese din orbită vena oftalmică şi
pătrund în orbită nervii oculomotor, trohlear, abducens şi oftalmic şi un ram arterial din
artera meningee mijlocie.
Marginea solzoasă (margo squamosus) este dinţată, limitează lateral aripa mare şi
se articulează cu solzul temporalului.
Marginea pietroasă (margo petrosus) este orientată posterior şi se articulează cu
stânca temporalului, cu care delimitează gaura ruptă.
Între marginea solzoasă şi cea pietroasă se află spina sfenoidului, proces
exocranian, relief al marii aripi, pe care se inseră muşchiul ciocanului, ligamentul sfeno-
mandibular şi ligamentul pterigo-spinos al lui CIVININI.
Marginile exocraniene ale aripii mari sunt: zigomatică, parietală şi orbitară.
Marginea zigomatică (margo zygomaticus) orientată anterior este verticală. Se
articulează cu osul zigomatic şi separă faţa orbitară de cea temporală.
Marginea parietală (margo parietalis) este orientată în sus şi se articulează cu
unghiul antero-inferior al parietalului.
Marginea orbitară (margo orbitalis) este orientată în jos şi formează împreună cu
maxila fisura orbitară inferioară sau fanta sfeno-maxilară, prin care pătrunde spre orbită
nervul maxilar.
Procesele pterigoidiene (processus pterygoideus) se implantează pe faţa inferioară
a sfenoidului prin două rădăcini (aripi sau lame): rădăcina internă (lamina medialis
processus pterygoideus) care se desprinde de pe faţa inferioară a corpului sfenoidului şi
rădăcina externă (lamina lateralis processus pterygoideus) mai voluminoasă, care se
desprinde de pe marea aripă a sfenoidului.
Lama medială este dispusă sagital, iar cea laterală oblic, astfel că ele se unesc
anterior formând o margine. Posterior cele două lame se depărtează una de alta formând
fosa pterigoidiană (fossa pterygoidea), în care se inseră muşchiul pterigoidian medial. În
partea supero-internă a fosei pterigoidiene se găseşte o mică depresiune alungită numită
fosa scafoidiană (fossa scaphoidea), în care pătrunde procesul piramidal al palatinului,
care va completa astfel fosa pterigoidiană. Baza procesului pterigoidian este străbătută
de canalul pterigoidian (canalis pterygoideus) sau canalul vidian, prin care trece
pachetul vasculo-nervos vidian.
Lama medială, mai mică decât cea laterală, contribuie prin faţa sa medială la
delimitarea porţiunii posterioare a peretelui lateral al foselor nazale. Ea se aplică pe faţa
inferioară a corpului sfenoidului. Procesul vaginal al sfenoidului se termină printr-o
margine internă liberă, care împreună cu porţiunea corespunzătoare a feţei inferioare a
corpului sfenoidului, formează un şanţ ce va fi transformat într-un canal de către aripa
vomerului. Este şanţul sau canalul vomero-vaginal (sulcus vomero-vaginalis) sau
sfeno-vomerian lateral, prin care trece un ram al arterei sfeno-palatine. Pe faţa
inferioară a procesului vaginal există un şanţ antero-posterior transformat de procesul
sfenoidal al palatinului în canal palato-vaginal (canalis sau sulcus palato-vaginalis) sau
canal pterigo-palatin, prin care trec un ram din artera maxilară şi un ram din ganglionul
pterigo-palatin. În porţiunea inferioară a lamei interne se găseşte cârligul pterigoidian
(hamulus pterygoideus), pe care se reflectă tendonul muşchiului tensor al vălului palatin
şi se inseră ligamentul pterigo-mandibular. Pe marginea posterioară a lamei mediale se
află o scobitură (sulcus tubae auditive), pe care se prinde tuba auditivă (trompa lui
EUSTACHIO). Marginea ei anterioară se uneşte cu marginea similară a lamei externe,
formând împreună peretele posterior al gropii pterigo-palatine.
Lama laterală este dispusă oblic în afară şi înapoi. Prin faţa sa medială contribuie
la formarea fosei pterigoidiene. Pe faţa sa laterală se inseră muşchiul pterigoidian lateral.
Marginea sa posterioară prezintă un proces (processus pterygospinosus) sau spina lui
126
Osteologie
CIVININI, situat aproximativ în porţiunea mijlocie, pe care se inseră ligamentul
pterigospinos.
Structură. Sfenoidul este format mai ales din ţesut osos compact. Se întâlneşte
ţesut osos spongios în partea anterioară şi superioară a marilor aripi, la baza proceselor
pterigoidiene şi în partea posterioară a corpului sfenoidului. Este un os parţial
pneumatizat, prezentând în corpul său, de o parte şi de alta a liniei mediane, câte un
sinus sfenoidal (sinus sphenoidalis). Cele două sinusuri sunt separate printr-un sept
(septum sinuum sphenoidalium). Sinusurile sfenoidale se deschid în recesul sfeno-
etmoidal al cavităţilor nazale prin câte un orificiu (apertura sinus sphenoidalis), situat de
o parte şi de alta a crestei sfenoidale. Sinusurile sfenoidale corespund în sus şeii turceşti
şi glandei hipofize, în jos cavităţilor nazale şi bolţii faringelui, anterior foselor nazale,
posterior porţiunii bazilare a occipitalului, iar lateral sinusurilor carotidiene şi
formaţiunilor ce străbat aceste sinusuri. Datorită comunicării cu fosele nazale, sinusurile
sfenoidale se pot infecta, explicându-se astfel complicaţiile posibile şi gravitatea lor în caz
de sinuzită sfenoidală: meningite, abcese cerebrale, tromboflebita sinusurilor carotidiene.

TEMPORALUL (os temporale)

Temporalul este situat la partea inferioară şi laterală a craniului, înapoia


sfenoidului, înaintea şi în afara occipitalului şi deasupra parietalului. Os pereche şi
neregulat, temporalul este format din mai multe porţiuni care s-au sudat în timpul
dezvoltării embrionare: porţiunea solzoasă, porţiunea pietroasă, porţiunea timpanică,
mastoida şi procesul stiloidian.
Orientare. Se aşează în sus porţiunea solzoasă, lateral faţa acestei porţiuni de pe
care se desprinde un proces şi anterior extremitatea liberă a procesului.
Porţiunea solzoasă (pars squamosa) este o lamă aproape circulară, aplatizată,
prezentând două feţe, una exocraniană sau laterală şi alta endocraniană sau medială,
separate printr-o margine circumferenţială.
Faţa laterală sau temporală (facies temporalis) este netedă, face parte din fosa
temporală şi dă inserţie muşchiului temporal. În partea inferioară a acestei feţe se găseşte
procesul zigomatic (processus zygomaticus), care o împarte în două segmente: unul
superior sau temporal şi altul inferior sau bazilar.

127
Scheletul capului

Solzul temporalului

Rãdãcina lungã a procesului zigomatic

Conductul auditiv extern


Tuberculul zigomatic posterior
Cavitate glenoidã (fosa mandibularã)
Tuberculul zigomatic anterior
Incizura parietalã Procesul zigomatic
Linia temporalã
Spina suprameaticã
Zona criblatã Condilul temporalului (tuberculul articular)
Porþiunea mastoidianã
Canalul Scizura lui GLASSER (fisura pietro-
Scizura petro-scuamoasã
mastoidian timpanicã)
posterioarã
Scizura timpano-scuamoasã Procesul vaginal
Procesul mastoidian

Fig. 103 - Temporalul - privit exocranian

Procesul zigomatic prezintă o porţiune transversală sau baza, care aderă de os şi


o porţiune antero-posterioară, liberă sau procesul zigomatic propriu-zis.
Baza prezintă două rădăcini perpendiculare între ele, una transversală şi alta
longitudinală. Rădăcina transversală este alungită uşor oblic postero-medial şi se numeşte
condilul temporalului sau tuberculul articular (tuberculum articulare), luând parte
împreună cu fosa mandibulară la formarea suprafeţelor articulare care realizează
articulaţia temporo-mandibulară. Rădăcina longitudinală se îndreaptă dinainte înapoi, se
încurbează postero-superior şi se continuă sub numele de creastă supramastoidiană sau
linea temporalis, cu linia curbă temporală inferioară a parietalului. Ea prezintă imediat
înaintea orificiului acustic extern o proeminenţă numită tuberculul zigomatic posterior
sau tubercul articular posterior sau proces pietro-mandibular. La joncţiunea celor
două rădăcini se află o proeminenţă mai mare, tuberculul zigomatic anterior. Între cele
două rădăcini ale procesului zigomatic se găseşte cavitatea glenoidă a temporalului sau
fosa mandibulară (fossa mandibularis), care serveşte la articularea cu capul mandibulei.
Procesul zigomatic propriu-zis prezintă o faţă externă convexă, o faţă internă
concavă şi netedă, o margine superioară pe care se inseră aponevroza temporală şi o
margine inferioară groasă şi rugoasă pe care se inseră muşchiul maseter. Extremitatea sa
anterioară, dinţată, se articulează cu osul zigomatic formând arcada zigomatică.
Deasupra procesului zigomatic, faţa exocraniană a solzului este convexă şi netedă
şi dă inserţie muşchiului temporal. Ea poate fi străbătută uneori în partea sa posterioară
de un şanţ vascular săpat de către artera temporală profundă posterioară.
Porţiunea de sub procesul zigomatic aparţine bazei craniului şi prezintă rădăcina
transversă a procesului zigomatic, fosa mandibulară, tuberculii zigomatici anterior şi
posterior şi o suprafaţă triunghiulară situată înaintea rădăcinii transverse numită
suprafaţa plană subtemporală, care contribuie la formarea plafonului fosei
intratemporale.
Fundul cavităţii glenoide este străbătut de către scizura lui GLASSER sau pietro-
timpanică (fissura petrotympanica), care împarte fosa mandibulară în două câmpuri: unul
anterior, articular, care aparţine solzului şi altul posterior, nearticular, care face parte din
osul timpanal.
Faţa medială sau cerebrală (facies cerebralis) este neregulată prezentând şanţuri

128
Osteologie
arteriale (săpate de artera meningee mijlocie şi ramurile sale), impresiuni digitale şi
eminenţe mamilare. Între această faţă şi porţiunea pietroasă a temporalului apare fisura
pietro-scuamoasă (fissura petro-squamosa) marcând linia de sutură a celor două
porţiuni.
Circumferinţa solzului cuprinde două porţiuni: una inferioară, aderentă, prin care
solzul se sudează la restul osului şi una superioară, liberă.
Porţiunea liberă reprezintă aproximativ două treimi din circumferinţă. Ea este tăiată
în detrimentul tăbliei interne în partea supero-posterioară unde se articulează cu
parietalul (margo parietalis). În partea antero-inferioară, unde se articulează cu marea
aripă a sfenoidului (margo sphenoidalis) ea este tăiată în detrimentul tăbliei externe a
solzului.
Porţiunea aderentă se uneşte înapoi cu porţiunea mastoidiană a temporalului şi
anterior cu porţiunea pietroasă (fissura petrosquamosa).
Între cele două porţiuni ale circumferinţei solzului temporalului se află incizura
parietală (incisura parietalis).
Porţiunea timpanică (pars timpanica) este o lamă aproximativ patrulateră situată
înaintea porţiunii pietroase şi sub porţiunea solzoasă. Are forma unui jgheab cu
concavitatea orientată postero-superior. Formează cea mai mare parte a meatului acustic
extern (porus acusticus externus), căruia îi formează pereţii anterior, inferior şi posterior.
Faţa postero-superioară a porţiunii timpanice este concavă şi prezintă median un
şanţ numit şanţul timpanal (sulcus tympanicus), la nivelul căruia se inseră membrana
timpanică.
Faţa antero-inferioară aderă în porţiunea posterioară de procesul mastoidian, iar
anterior este în raport cu articulaţia temporo-mandibulară. La acest nivel trec: nervul
coarda timpanului, vasele timpanice şi ligamentul anterior al ciocanului.
Marginea anterioară se sudează cu solzul formând în porţiunea laterală fisura
timpano-scuamoasă.
Medial, între osul timpanal şi solz (fosa mandibulară), se interpune o creastă
osoasă (crista tegmentalis) ce se desprinde din stânca temporalului, care va fi limitată
prin dedublarea fisurii timpano-scuamoase într-o fisură anterioară, spre porţiunea
solzoasă (fosa mandibulară), fisura pietro-scuamoasă şi una posterioară, spre porţiunea
timpanică, scizura lui GLASSER sau fisura pietro-timpanică.
Porţiunea timpanică se prelungeşte inferior cu o lamă osoasă care întecuieşte
procesul stiloidian, numită vagina procesului stiloidian (vagina processus styloidei).
Porţiunea pietroasă (pars pietrosa) sau stânca temporalului are forma unei
piramide triunghiulare cu vârful orientat antero-medial. Baza piramidei este mascată de
mastoidă. Porţiunea pietroasă prezintă trei feţe, trei margini, o bază şi un vârf.
Faţa anterioară (facies anterior) este endocraniană, fiind orientată anterior şi
superior (faţa antero-superioară). Intern, în apropierea vârfului stâncii, pe această faţă se
găseşte o depresiune numită impresiunea (foseta) trigeminală (impressio trigemini) în
care se găseşte ganglionul lui GASSER sau ganglionul semilunar al nervului trigemen.
Marginea posterioară a impresiunii trigeminale prezintă uneori o proeminenţă numită
tuberculul retrogaserian (PRINCETEAU), care rezultă prin osificarea dureimater
(LOCCHI). Lateral de impresiunea trigeminală se găseşte o ridicătură numită eminenţa
arcuată (eminentia arcuata), determinată de canalul semicircular superior al urechii
interne. Între impresiunea trigemenului şi eminenţa arcuată se găsesc trei orificii: unul
dintre orificii, mai mare, este hiatusul canalului facialului (FALLOPE) şi corespunde
genunchiului acestui canal; celelalte două orificii sunt mici (hiatus canalis n. petrosi
majoris şi hiatus canalis n. petrosi minor) şi se continuă fiecare cu câte un şanţ (sulcus n.
petrosi majoris şi sulcus n. petrosi minor). Prin aceste orificii şi şanţuri trec nervii pietroşi
mari şi pietroşi mici. Porţiunea dintre eminenţa arcuată şi solzul temporalului este plană
129
Scheletul capului
şi formată dintr-o lamă osoasă subţire numită tegmen tympani. Ea formează peretele
superior al cavităţii timpanice.
Faţa posterioară (facies posterior) este endocraniană, fiind orientată în sus şi
înapoi (faţa postero-superioară). La unirea treimii interne cu cele două treimi laterale,
această faţă prezintă orificiul de intrare în conductul auditiv intern (porus acusticus
internus) prin care trec nervii facial, intermediar al lui WRIESBERG şi acustico-

Scizura lui GLASSER


Scizura pietro-scuamoasã
Scizura pietro-timpanicã
Prelungirea inferioarã a tegmen tympani
Suprafaþa supratemporalã
Orificiul tubar
Canalul musculo-tubar
Solzul temporalului
Condilul temporalului
Tuberculul zigomatic anterior Vârful stâncii
Scizura petro-scuamomoasã Incizura parietalã
Fosa mandibularã
superioarã Eminenþa arcuatã
Tuberculul zigomatic posterior Procesul
ªanþul tubar
sinusului pietros
Fosa subarcuatã
Procesul vaginal superior
Orificiul
Orificiul canalului
extern al carotidian
Impresiunea trigeminalã
Procesul stiloidian Orificiulvestibular
apeductul canalului lui JACOBSON
Orificiul conductului
auditiv Partea
intern anterioarã a ªanþul sinusului sigmoidian
Foseta pietroasã
conductului auditiv
extern OstiumCanalul
introitusmastoidian
Conductul auditiv
extern stiloidian
Procesul Fosa jugularã
Gaura stilo-mastoidianã
Fossa subarcuata Faþeta jugularã
Procesul mastoidian
ªantul digastricului
Fig. 104 - Temporalul - privit endocranian
Eminenþa juxtamastoidianã ªanþul arterei occipitale

vestibular şi vasele auditive interne. La cîtiva milimetri deasupra şi înapoia acestui


orificiu, aproape de marginea superioară a stâncii şi în dreptul eminenţei arcuate de pe
faţa anterioară, se află fosa subarcuată (fossa subarcuata), pe care se inseră o prelungire
a dureimater. Ea reprezintă unul din punctele importante de unde a început osteogeneza
temporalului şi în fundul său se găseşte orificiul anterior al canalului pietro-
mastoidian. La 1 cm înapoia orificiului auditiv intern se află o altă depresiune, foseta
unqueală, în partea superioară a căreia se găseşte orificiul extern (posterior) al
apeductului vestibulului (apertura externa agueductus vestibuli), în care se află canalul
şi sacul endolimfatic şi vena apeductului vestibular.
Partea cea mai externă a feţei postero-superioare corespunde şanţului sinusului
sigmoid. Lângă vârful stâncii, pe această faţă, se găseşte şanţul sinusului pietros
inferior (sulcus sinus petrosi inferioris).
Faţa inferioară (facies inferior) este exocraniană şi poate fi împărţită în trei zone.
Zona laterală prezintă orificiul stilomastoidian (foramen stylomastoideum), care
este orificiul inferior al canalului facialului, prin care iese nervul facial şi intră artera
stilomastoidiană. Anterior de acest orificiu se află procesul stiloidian (processus
styloideus) care aparţine aparatului hioidian şi se sudează ulterior, în cursul dezvoltării
ontogenetice la faţa inferioară a stâncii temporalului. Baza sa este înconjurată de vagina
procesului stiloidian. Pe procesul stiloidian se inseră elementele buchetului lui RIOLAN:
muşchii stilohioidian, stiloglos şi stilofaringian şi ligamentele stilomandibular şi
stilohioidian. În afară şi înaintea orificiului stilomastoidian sau chiar pe peretele extern al
canalului, se găseşte un orificiu mic pentru nervul coarda timpanului.
Zona mijlocie cuprinde fosa jugulară (fossa jugularis), situată medial de procesul
stiloidian, în care se află bulbul superior al venei jugulare interne.

130
Osteologie
Fosa jugulară este o excavaţie profundă şi netedă pe al cărui perete lateral se
găseşte un orificiu numit ostium intraitus (canaliculus mastoideus) prin care trece un
ram anastomotic între nervii vag şi facial, orificiu precedat adesea de un şanţ orizontal
semicircular.
Zona medială cuprinde mai întâi, înaintea şi înăuntrul fosei jugulare, orificiul
extern (inferior) al canalului carotidian. Pe peretele extern al acestui canal se află

Fig. 105 - Temporalul, faþa exocranianã - privitã inferior

orificiul canalului carotido-timpanic străbătut de artera şi nervul cu acelaşi nume.


Uneori sunt mai multe orificii (canaliculi caroticotympanici), care realizează legătura cu
cavitatea timpanică.
Pe creasta osoasă care separă fosa jugulară de orificiul extern al canalului
carotidian se află orificiul extern (inferior) al canalului timpanic sau al lui
JACOBSON, prin care trece nervul timpanic al lui JACOBSON, ram al
glosofaringianului, şi o arteriolă. Uneori, acest orificiu se poate găsi la nivelul unei fosete
situate înaintea fosei jugulare numită foseta pietroasă (fossula petrosa), care conţine
ganglionul inferior al nervului glosofaringian. Tot în fosetă, pe marginea posterioară a
stâncii, se găseşte canaliculul cohleei (canaliculus cochleae). Înăuntrul orificiul extern al
canalului carotidian se află o suprafaţă rugoasă care se întinde până la vârful stâncii, pe
care se inseră muşchiul ridicător al vălului palatin (peristafilin intern). În apropierea
vârfului, zona medială prezintă canalul musculo-tubar (canalis musculotubaris).
Marginea superioară (margo superior partis petrosae) separă faţa anterioară de
cea posterioară. Această margine prezintă şanţul sinusului venos pietros superior
(sulcus sinus petrosi superioris). La aproximativ 1 cm de vârful stâncii, marginea
superioară prezintă un şanţ (o incizură) determinată de rădăcinile nervului trigemen, care
se îndreaptă spre concavitatea ganglionului lui GASSER din impresiunea trigemenului.
131
Scheletul capului
Extremitatea posterioară a marginii superioare se continuă posterior cu buza superioară a
şanţului sinusului transvers.
Marginea anterioară (margo anterior partis petrosae) prezintă posterior scizura
lui GLASSER, prin care porţiunea pietro-timpanică a temporalului se uneşte cu solzul.
Mai anterior, scizura este dedublată prin prelungirea inferioară a tegmen timpanului sau
creasta intertimpano-scuamoasă într-o scizură pietro-scuamoasă inferioară şi o scizură
pietro-timpanică. Anterior, marginea anterioară a temporalului este separată de solz
printr-un unghi în care pătrunde extremitatea posterioară a marii aripi a sfenoidului.
Aceasta se articulează cu marginea anterioară a stâncii în afara extremităţii sale
anterioare, unde cele două sunt separate printr-un spaţiu de dimensiuni variabile, gaura
ruptă anterioară (foramen lacerum).
Marginea posterioară (margo posterior partis petrosae) a stâncii temporalului se
articulează cu occipitalul cu care delimitează gaura jugulară. Autorii francezi descriu la
acest nivel gaura ruptă posterioară. Aceasta este împărţită printr-o creastă osoasă
ascuţită, spina jugulară a temporalului, care corespunde pe occipital unei alte creste
osoase ascuţite, numită spina jugulară a occipitalului, în două segmente: unul posterior
venos, care este gaura jugulară şi altul anterior, nervos, în raport cu nervii accesor, vag şi
glosofaringian. Pe acest ultim segment se află fosa pietroasă.
Împreună cu porţiunea bazilară a occipitalului, porţiunea medială a marginii
posterioare delimitează şanţul sinusului pietros inferior (sulcus sinus petrosi inferioris).
Vârful stâncii (apex partis petrosae) este trunchiat şi prezintă orificiul intern

Procesul zigomatic (segmentul anterior)

Canalul carotidian Procesul zigomatic (segmentul bazal)

Foseta ganglionuilui lui


GASSER Solzul
Hiatusurile accesori
Hiatusul lui FALLOPE Scizura pietro-scuamoasã superioarã

Tegmen tympani

Eminenþa arcuatã

Fig. 106 - Temporalul - privit superior


(anterior) al canalului carotidian. Împreună cu rădăcina marii aripi a sfenoidului vârful
stâncii delimitează gaura ruptă anterioară (foramen lacerum). Lingula marii aripi a
sfenoidului împarte acest orificiu într-o porţiune internă, ocupată de carotida internă, la
nivelul în care aceasta pătrunde în sinusul carotidian şi o porţiune externă, acoperită la
omul viu de ţesut conjunctiv, care este traversată de marii nervi pietroşi superficial şi
profund.
132
Osteologie
Baza stâncii este acoperită de mastoidă.
Mastoida (processus mastoideus) este inexistentă la nou-născut. Ea apare în jurul
vârstei de trei ani ca o dezvoltare a bazei porţiunii pietroase, pe care o maschează
ulterior. Este situată la partea postero-inferioară a temporalului, înapoia meatului acustic
extern. Două treimi posterioare ale sale sunt formate de baza stâncii, iar treimea
anterioară de către solz.
Mastoida prezintă o faţă exocraniană, o faţă endocraniană şi o circumferinţă.
Faţa exocraniană este convexă şi se termină în jos printr-o proeminenţă numită
procesul mastoidian (processus mastoideus). Acest proces, aplatizat transversal, dă
inserţie pe faţa sa externă muşchilor sterno-cleido-mastoidian, splenius şi micul complex
sau lungul capului. Pe faţa internă a procesului mastoidian se găseşte scobitura
mastoidiană (incisura mastoidea) în care se inseră pântecele posterior al digastricului.
Această scobitură este mărginită posterior printr-o proeminenţă osoasă largă şi netedă,
eminenţa juxta-mastoidiană, pe versantul intern al căreia se găseşte şanţul arterei
occipitale (sulcus arteriae occipitalis). Spre marginea posterioară, în porţiunea mijlocie a
feţei exocraniene a stâncii se găseşte orificiul extern al canalului mastoidian (foramen
mastoideum) prin care trece o venă emisară. Pătrimea superioară a feţei exocraniene este
aproape netedă, iar deasupra şi înapoia meatului auditiv extern se află o mică
proeminenţă osoasă numită spina suprameatică a lui HENLE, punct de reper important
în intervenţiile pe mastoidă. Imediat înapoia sa este o suprafaţă osoasă ce prezintă mici
orificii vasculare, numită din această cauză zona ciuruită (criblată) a lui CHIPAULT.
Faţa endocraniană se confundă anterior cu baza stâncii. Ea prezintă şanţul
sinusului sigmoidian (sulcus sinus sigmoidei) şi orificiul intern al canalului
mastoidian.
Circumferinţa este dinţată şi se articulează superior cu parietalul, iar posterior cu
occipitalul. Antero-inferior se sudează cu porţiunea timpanică şi în rest se confundă cu
stânca şi solzul.
Cavităţile şi canalele săpate în osul temporal.
Cele mai multe cavităţi şi canale ale osului temporal sunt legate de aparatul
vestibulo-cohlear şi numai o mică parte sunt independente de acest aparat, aparţinând
nervului facial şi arterei carotide interne.
Cavităţile şi canalele legate de aparatul vestibulo-cohlear.
1. Meatul acustic extern (meatus acusticus externus) sau conductul auditiv
extern, este un canal uşor turtit antero-posterior, fiind orientat de sus în jos, din afară
înăuntru şi dinapoi înainte. Pereţii anterior, inferior şi cea mai mare parte din peretele
posterior, sunt formaţi de porţiunea timpanică a temporalului, iar peretele superior şi
partea superioară a peretelui posterior de solzul temporalului. Porţiunea solzoasă este
netedă, iar porţiunea timpanică este rugoasă şi dă inserţie fibrocartilajului meatului
acustic. Orificiul extern al meatului acustic (porus acusticus externus) este situat sub
rădăcina longitudinală a procesului zigomatic. Extremitatea medială a meatului acustic se
deschide la nivelul cavităţii timpanice, prezentând la acest nivel şanţul timpanal (sulcus
tympanicus) pentru inserţia timpanului.
2. Cavitatea timpanică (cavum tympani) sau casa timpanului, adăposteşte şi
protejează urechea medie şi este săpată în totalitate în stânca temporalului. Are o formă
cuboidală.
3. Labirintul osos (labyrinthus osseus) este format dintr-o serie de formaţiuni
osoase şi cavităţi săpate în stânca temporalului, care aparţin urechii interne.
4. Meatul acustic intern (meatus acusticus internus) începe pe faţa posterioară a
stâncii prin orificiul acustic intern (porus acusticus internus). Meatul este paralel cu
axul stâncii şi se termină cu o formaţiune osoasă a urechii interne, numită modiol, care
reprezintă fundul meatului acustic intern, fiind presărat cu orificii prin care trec filetele
133
Scheletul capului
nervului stato-acustic (cohlear). Meatul acustic intern este împărţit prin două creste, una
transversală şi alta verticală, în patru compartimente. Compartimentul antero-superior
face parte din canalul facialului, iar prin celelalte trei compartimente trec filetele nervului
stato-acustic.
5. Canaliculul timpanic (canaliculus tympanicum) începe pe creasta osoasă dintre
fosa jugulară şi orificiul canalului carotidian sau în fosa pietroasă şi se termină în
cavitatea timpanică. Prin el trece o arteriolă şi nervul timpanic al lui JACOBSON, ram al
glosofaringianului.
6. Canalul musculo-tubar (canalis musculotubarius) este situat înaintea canalului
carotidian, începe pe faţa inferioară a stâncii şi se termină în cavitatea timpanică. Un sept
orizontal (septum canalis musculotubarii) împarte acest canal în două semicanale: unul
superior şi altul inferior. La nivelul semicanalului superior se inseră muşchiul ciocanului şi
de aceea se numeşte semicanalul muşchiului tensor al membranei timpanului
(semicanalis m. tensoris tympani). Semicanalul inferior numit semicanalul tubei auditive
(semicanalis tubae auditivae) este străbătut de tuba auditivă, care leagă faringele de
cavitatea timpanică.
7. Celulele mastoidiene (cellulae mastoidae) sunt cavităţi pneumatice căptuşite de
mucoasă, procesul mastoidian fiind pneumatizat în majoritatea cazurilor. Dintre acestea,
una este mai mare având o formă cubică cu latura de aproximativ 1 cm şi se numeşte
antrum mastoidian. Antrumul comunică printr-un canal numit aditus ad antrum cu
cavitatea timpanică, ceea ce explică imflamaţia celulelor mastoidiene în caz de otită.
8. Apeductul vestibulului (aqueductus vestibuli) asigură comunicarea labirintului
osos cu faţa posterioară a stâncii, unde se deschide prin orificiul extern al apeductului
vestibulului (apertura externa aqueductus vestibuli). Apeductul conţine canalul şi sacul
endolimfatic, diverticule ale labirintului membranos care comunică cu meningele.
9. Canaliculul cohleei (canaliculus cohleae) leagă marginea posterioară a stâncii
din dreptul fosetei pietroase, unde prezintă orificiul extern (apertura externa canaliculi
cochleae), cu labirintul osos.
Canale independente de aparatul vestibulo-cohlear.
1. Canalul nervului facial (canalis facialis) sau apeductul lui FALLOPE străbate
stânca temporalului de la orificiul acustic intern (compartimentul antero-superior) până la
gaura stilomastoidiană şi conţine nervul facial.
Canalul prezintă trei porţiuni.
Prima porţiune de 3-4 mm este perpendiculară pe axul stâncii şi se întinde până în
dreptul hiatului canalului facialului de pe faţa anterioară a stâncii. La acest nivel canalul
coteşte formând genunchiul canalului facialului (geniculum canalis facialis), aici găsindu-
se ganglionul geniculat al nervului facial.
A doua porţiune are cu aproximaţie 1 cm, continuă genunchiul canalului, este
paralelă cu axul stâncii, îndreptându-se oblic înapoi, în afară şi uşor în jos până la baza
stâncii, unde coteşte din nou, continuându-se cu a treia porţiune.
A treia porţiune de 10-15 mm, este descendentă şi se termină la gaura
stilomastoidiană.
2. Canalul carotidian (canalis caroticus) începe pe faţa inferioară a stâncii, cu
orificiul său extern, merge ascendent apoi coteşte orizontal, îndreptându-se înainte şi
înăuntru şi se termină la vârful stâncii prin orificiul său intern. Prin canalul carotidian
trece artera carotidă internă, care pătrunde pe aceasta cale în cutia craniană.
Structura temporalului. Solzul temporalului are structura caracteristică oaselor
late: două lame de ţesut osos compact, între care se găseşte un strat intermediar de ţesut
spongios.
Stânca temporalului este formată din ţesut osos compact care formează o coajă la
suprafaţa sa şi o masă centrală, labirintică, care limitează cavităţile urechii interne. Între
134
Osteologie
aceste porţiuni compacte, se găsesc insule de ţesut osos spongios şi cavităţi pneumatice
în raport cu celulele pneumatice mastoidiene.

MAXILA (maxilla)

Maxila sau maxilarul superior este un os pereche şi neregulat, voluminos,


ocupând centrul feţei. Ea se articulează cu celelalte oase ale feţei, care se găsesc dispuse
în jurul său. Maxilele iau parte la formarea palatului osos, a cavităţilor bucale şi nazale, a
orbitei şi a foselor infratemporală şi pterigo-palatină. Fiecare maxilă este formată din
două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embriologice: maxila propriu-zisă şi osul
incisiv.
Maxila prezintă un corp şi patru procese.
Orientare. Se pune în jos marginea care prezintă dinţi, medial faţa prevazută cu un
orificiu mare, iar posterior marginea cea mai voluminoasă.
Corpul maxilei (corpus maxillae) are forma unei piramide triunghiulare care
prezintă trei feţe, trei margini, o bază şi un vârf.
Baza maxilei sau faţa nazală (facies nasalis) este situată medial şi ia parte la
formarea peretelui lateral al cavităţii nazale, de unde-i vine şi numele. Aproximativ
central baza prezintă orificiul sinusului maxilar sau hiatul maxilar (hiatus maxillaris),
care pe osul izolat este un orificiu mare, având un contur neregulat. Pe scheletul capului,
acest orificiu este acoperit de patru oase: etmoid în sus, cornetul nazal inferior în jos,
lama perpendiculară a palatinului posterior şi lacrimal în partea anterioară. Din aceasta
cauză, hiatul maxilar, este redus la un mic orificiu ce se deschide în hiatul semilunar al
meatului mijlociu. Posterior hiatului maxilar, baza maxilei prezintă o suprafaţă osoasă
rugoasă prin care se articulează cu lama perpendiculară a palatinului. La acest nivel se
găseşte un şanţ descendent dinapoi înainte, şanţul palatin posterior, care împreună cu
şanţul corespunzător al palatinului formează canalul palatin posterior. Anterior de hiatul
maxilar se află un şanţ vertical numit şanţul lacrimal (sulcus lacrimalis), care împreună
cu osul lacrimal şi cornetul inferior formează canalul nazo-lacrimal (canalis
nasolacrimalis).

Procesul frontal

ªanþul lacrimar
Creasta lacrimarã
anterioarã
Faþa orbitarã
ªanþul suborbitar Sutura ºanþului suborbitar
Spina zigomaticã
Gaura suborbitarã
Vârful procesului zigomatic Creasta incisivã

Fosa caninã Spina nazalã anterioarã


Foseta mirtiformã
Bosa caninã

Fig. 107 - Maxila - privitã lateral


135
Scheletul capului
Faţa anterioară (facies anterior) sau externă este concavă. La 5-8 mm sub
rebordul orbitar prezintă gaura suborbitară (foramen infraorbitale), care se poate
continua în jos cu un şanţ. Prin aceasta gaură trece pachetul vasculo-nervos suborbitar.
Gaura suborbitară se găseşte pe linia verticală ce trece prin scobitura supraorbitară a
frontalului şi gaura mentonieră a mandibulei. Deasupra rădăcinilor celor doi premolari şi
înapoia bosei canine de pe procesul alveolar se găseşte fosa canină (fossa canina), iar
anterior de bosa canină, deasupra incisivilor, se află foseta mirtiformă. Faţa anterioară a
maxilei se termină medial cu scobitura nazală (incisura nasalis), care împreună cu
corespondenta maxilei de partea opusă, cu marginea inferioară a oaselor nazale şi osul
intermaxilar delimitează apertura piriformă (apertura piriformis).
Faţa posterioară sau infratemporală (facies infratemporalis) este dispusă
postero-lateral, făcând parte din fosa intratemporală, căreia îi formează peretele anterior.
Această faţă prezintă posterior o proeminenţă numită tuberozitatea maxilei (tuber
maxillae), care se pierde în procesul alveolar al maxilei (alveola celui de-al treilea molar).
Tuberozitatea maxilei ia parte la formarea fosei pterigo-palatine. Medial se articulează cu
lama verticală a palatinului cu care delimitează canalul palatin mare (sulcus palatinus
major). Tuberozitatea prezintă o serie de şanţuri ce se continuă cu orificiile alveolare
(foramina alveolaria), la rândul lor continuate în grosimea osului cu canalele alveolare
(canales alveolares). Toate acestea dau trecere arterelor şi nervilor dentari postero-
superiori.
Faţa superioară sau orbitară (facies orbitalis) face parte din planşeul orbitei având
o formă triunghiulară, cu baza situată medial. Aproximativ de pe mijlocul marginii sale
posterioare porneşte anterior şanţul suborbitar (sulcus infraorbitalis), care în partea
anterioară a acestei feţe se transformă în canalul suborbitar (canalis infraorbitalis), ce se
deschide prin gaura suborbitară. Faţa orbitară se articulează prin sutura etmoido-
maxilară cu marginea inferioară a feţei externe a maselor laterale ale etmoidului şi prin
sutura lacrimo-maxilară cu marginea inferioară a lacrimalului. În vecinătatea osului

Procesul frontal

ªanþul lacrimar

Trigonul palatin Faþa orbitarã

Spina zigomaticã
ªanþul suborbitar
Canalul palatin mare
Creasta nazalã
Tuberozitatea maxilei

Procesul palatin
Orificii alveolare
Marginea
posterioarã

Suprafaþa articularã pt. procesul zigomatic

Fig. 108 - Maxila - privitã posterior

136
Osteologie
lacrimal se află incizura lacrimală în care pătrunde cârligul (hamulus) lacrimalului.
Vârful maxilei este orientat în afară şi constituie procesul zigomatic, care se
articulează cu osul zigomatic.
Marginea anterioară sau suborbitară (margo infraorbitalis) este proeminentă şi
împreună cu osul zigomatic formează marginea inferioară a orbitei, motiv pentru care
este numită margine suborbitară. Pe sub ea trece canalul suborbitar.
Marginea posterioară corespunde marginii orbitare a marii aripi a sfenoidului cu
care nu se articulează, dar delimitează fisura orbitară inferioară sau fanta sfeno-
maxilară prin care trec înspre orbită artera suborbitară şi nervul maxilar. De-a lungul
marginii posterioare se află şanţul pterigo-palatin (sulcus pterigopalatinus), care
împreună cu şanţurile omonime mai adânci ale palatinului şi procesului pterigoidian,
formează canalul pterigo-palatin (canalis pterigopalatinus) prin care trec nervul palatin
mare şi artera palatină descendentă.
Marginea inferioară, concavă în afară, se îndreaptă spre alveola primului sau a
celui de-al doilea molar.
Procesul palatin (processus palatinus) este o lamă osoasă dreptunghiulară, dispusă
orizontal, care se desprinde din partea inferioară a feţei nazale a corpului maxilei.
Prezintă două feţe şi patru margini.
Faţa superioară este netedă şi plană sau uşor concavă transversal, luând parte la
formarea planşeului cavităţilor nazale. În porţiunea sa anterioară, aproape de linia
mediană, se află orificiul canalului incisiv.
Faţa inferioară este rugoasă şi face parte din bolta palatină, fiind presărată cu
orificii vasculare. În apropierea marginii mediale, frecvent, se întâlneşte o proeminenţă
antero-posterioară numită torus palatinus.
Marginea medială mai groasă anterior, se articulează cu cea de partea opusă
formând sutura palatină mediană. Prin articularea marginilor mediale ale celor două
procese palatine, se formează pe faţa superioară o creastă osoasă numită creasta nazală
(crista nasalis), ce se articulează cu vomerul. În partea sa anterioară cresta nazală este
mai proeminentă, devenind o lamelă înaltă numită creasta incisivă. Aceasta se întinde
până la marginea anterioară a osului, unde se proiectează înainte sub forma unei
prelungiri triunghiulare, spina nazală anterioară (spina nasalis anterior). În grosimea
acestei margini la nivelul treimii anterioare, se află un şanţ, care împreună cu cel de
partea opusă formează canalul incisiv (canalis incisivus), în formă de “Y”. Deci, canalul
incisiv are două orificii în partea anterioară a feţei superioare a procesului palatin (de o
parte şi de alta a septului nazal), de la care pornesc în jos şi înăuntru două canale care pe
linia mediană se unesc într-un singur canal, ce se va deschide prin gaura incisivă
(foramen incisivum), situată înapoia incisivilor centrali superiori.

137
Scheletul capului
Lateral de canalul incisiv se vede, câteodată, sutura incisivă, sutură între procesele
palatine şi osul incisiv, care este vizibilă doar după dezvoltarea osului. De obicei se
întinde de la gaura incisivă la nivelul spaţiului dintre incisivul lateral şi canin,
reprezentând limitele osului incisiv. Osul incisiv (os incisivum) sau premaxila
(premaxilla) este un os intermaxilar întâlnit mai frecvent la copil, iar la adult se întâlneşte
în 45% din cazuri. La mamifere osul incisiv este prezent constant, fiind în raport strâns

Creasta turbinalã superioarã

Concha lacrimarã
Procesul frontal
Semicelulã

Trigonul palatin
Creasta turbinalã inferioarã
Sinusul maxilar
ªanþul lacrimar

Spina nazalã anterioarã


Fisura palatinã
Creasta nazalã
Canalul palatin mare
Canalul incisiv Procesul palatin
Partea bucalã a feþei mediale

Fig. 109 - Maxila - privitã medial

cu organul lui JACOBSON, organ cu rol în miros.


Marginea laterală se confundă cu faţa nazală a corpului.
Marginea anterioară se continuă cu procesul alveolar şi prezintă spina nazală
anterioară.
Marginea posterioară se articulează cu lama orizontală a palatinului, formând
sutura palatină transversală.
Procesul frontal (processus frontalis) este o lamă osoasă ascendentă patrulateră,
dispusă aproape sagital, fiind aplatizată transversal. Se mai numeşte şi proces ascendent
(montant).
Prezintă două feţe şi patru margini.
Faţa medială ia parte la formarea peretelui lateral al cavităţilor nazale. Ea prezintă
două creste paralele orientate antero-posterior, numite creste turbinale, una superioară şi
una inferioară. Creasta superioară, creasta etmoidală (crista ethmoidalis) se articulează
cu cornetul mijlociu al etmoidului, iar creasta inferioară, creasta conchală (crista
conchalis), se articulează cu cornetul inferior.
Faţa laterală prezintă aproape de marginea posterioară creasta lacrimală
anterioară (crista lacrimalis anterior), care este dispusă vertical. Anterior de creastă se
inseră muşchi pieloşi, iar posterior crestei se află un şanţ care se completează cu un şanţ
similar de pe osul lacrimal, formând şanţul lacrimal (sulcus lacrimalis).
Marginea anterioară se articulează cu osul nazal formând sutura nazo-maxilară
(sutura nasomaxillaris).
Marginea posterioară se articulează cu marginea anterioară a osului lacrimal. Din
partea sa inferioară se desprinde creasta lacrimală anterioară, care formează buza
anterioară a şanţului lacrimal.
138
Osteologie
Marginea superioară este dinţată şi se articulează cu osul frontal formând sutura
fronto-maxilară.
Marginea inferioară se confundă cu corpul maxilei.
Procesul alveolar (processus alveolaris) este situat în partea inferioară a osului. El
apare o dată cu dentiţia şi involuează la edentaţi. Cele două procese alveolare ale maxilei,
se unesc pe linia mediană şi formează arcada alveolară. Procesul alveolar prezintă
cavităţi conice, numite alveole dentare (alveoli dentalis), care servesc pentru implantarea
rădăcinilor dentare. Alveolele sunt separate între ele prin nişte creste osoase numite
septurile interalveolare (septa interalveolaria). Alveolele dinţilor multiradiculari
(premolari şi molari) prezintă septuri interradiculare (septa interradicularia), care separă
rădăcinile acestor dinţi. Pe faţa anterioară a procesului alveolar se observă proeminenţe
determinate de rădăcinile dinţilor, numite juga alveolaria. Dintre acestea, cea a caninului
este mai proeminentă fiind numită bosa canină, înapoia căreia se găseşte o depresiune,
fosa canină, iar înaintea bosei canine se află foseta mirtiformă. Marginea arcuată, liberă,
a procesului alveolar se numeşte arcus alveolaris.
Procesul zigomatic sau malar (processus zygomaticus) este reprezentat de vârful
corpului maxilei, fiind foarte rugos şi articulându-se cu osul zigomatic prin sutura
zigomatico-maxilară.
Conformaţie interioară. Corpul maxilei conţine o cavitate pneumatică mare,
numită sinusul maxilar (sinus maxilaris) sau antrumul lui HIGHMORE
(HIGHMORE’S antrum) care se deschide în meatul mijlociu prin hiatul maxilar. Pe viu
pereţii sinusului sunt căptuşiţi de o mucoasă care este în continuarea mucoasei nazale, a
cărei inflamaţie determină sinuzita maxilară. Sinusul maxilar prezintă cinci pereţi:
superior, inferior, anterior, posterior şi medial.
Peretele superior este subţire şi corespunde orbitei şi celulelor etmoidale. În
grosimea acestui perete se află şanţul şi canalul suborbitar, prin care trece nervul maxilar.
Peretele foarte subţire al canalului suborbitar (uneori poate fi chiar dehiscent) favorizează
interesarea nervului maxilar, ceea ce explică posibilitatea apariţiei nevralgiilor în
sinuzitele maxilare.
Peretele inferior este situat în dreptul porţiunii posterioare a arcadei alveolare, în
apropierea alveolelor premolarilor şi molarilor, alveole care pot să proemine în sinus.
Uneori mucoasa sinusală vine în contact cu alveola fără interpoziţie osoasă, ceea ce
crează posibilitatea de solidarizare patologică între dinte şi sinus.
Peretele anterior este subţire şi corespunde bosei canine. Acesta este locul de
elecţie pentru abordarea chirurgicală a sinusului. Este străbătut de canalul dentar anterior.
Peretele posterior este cel mai gros şi corespunde tuberozităţii maxilare. Prin
intermediul său, sinusul vine în raport cu fosa pterigo-palatină.
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale.
Uneori sinusul maxilar prezintă prelungiri în procesele maxilei. S-au descris:
prelungirea frontală sau orbitară în procesul frontal; prelungirea alveolară în procesul
alveolar; prelungirea malară sau zigomatică în procesul malar; prelungirea palatină în
procesul palatin.
Maxila este străbătută de mai multe canale. Canalul suborbitar descris la faţa
superioară a maxilei. La 5-8 mm înaintea găurii suborbitare, din el se desprinde canalul
dentar anterior, care se îndreaptă spre incisivii superiori şi străbate peretele anterior al
sinusului. Din canalul dentar anterior se poate desprinde un canal dentar anterior
accesoriu, care se termină la alveola caninului. Prin aceste canale trec vasele şi nervii
dentari anteriori. La nivelul tuberozităţii maxilei se află şanţurile şi canalele dentare
posterioare, prin care trec vasele şi nervii dentari posteriori.
Structura maxilei. Maxila este formată mai ales din ţesut osos compact. Ţesutul
spongios este întâlnit numai în grosimea marginii alveolare, a procesului palatin şi la
139
Scheletul capului
nivelul vârfului trunchiat al procesului malar.

PALATINUL (os palatinum)

Palatinul este un os pereche, având forma literei “L” sau a unui unghi diedru
drept, fiind cel mai posterior os al masivului facial situat înapoia maxilei. Este format
dintr-o lamă orizontală şi o lamă verticală sau perpendiculară, unite în unghi drept.
Prezintă şi trei procese mici. Participă la formarea treimii posterioare a bolţii palatine, a
peretelui lateral al cavităţilor nazale, a peretelui inferior al orbitei şi a fosei pterigo-
palatine.
Orientare. Se aşează în jos lama mică, înapoi marginea sa concavă şi medial
marginea ei mai groasă.
Lama orizontală (lamina horizontalis) este situată înapoia procesului palatin al
maxilei, cu care formează palatul osos. Prezintă două feţe şi patru margini.
Faţa superioară sau nazală (facies nasalis) este netedă şi formează planşeul
cavităţii nazale în treimea lui posterioară.
Faţa inferioară sau palatină (facies palatina) participă la formarea treimii
posterioare a plafonului cavităţii bucale. Este neregulată şi rugoasă. Prezintă orificiul
palatin mare, situat în unghiul format de această lamă cu procesul alveolar al maxilei,
aproximativ la 0,5 cm de marginea posterioară a bolţii palatine. Prin acest orificiu trec
nervul palatin mare şi artera palatină descendentă.
Marginea anterioară se articulează cu marginea posterioară a procesului palatin al
maxilei.
Marginea posterioară este subţire, concavă şi liberă. Pe ea se inseră aponevroza

Faþeta sfenoidalã

Procesul orbitar
Procesul sfenoidal
Incizura sfeno-palatinã

Creasta turbinalã superioarã

Marginea posterioarã
Marginea anterioarã

Creasta turbinalã inferioarã

Lama orizontalã Creasta nazalã


Spina nazalã posterioarã
Procesul maxilar Procesul piramidal

Marginea medialã

Fig. 110 - Palatinul - privit medial

palatină.
Marginea medială se articulează cu cea de partea opusă formând creasta nazală
(crista nasalis) ce o continuă pe cea de pe faţa superioară a proceselor palatine. Creasta
140
Osteologie
nazală se articulează cu vomerul.
La unirea marginii mediale cu cea posterioară se află o proeminenţă, care împreună
cu cea de partea opusă formează spina nazală posterioară (spina nasalis posterior).
Marginea laterală se articulează cu lama perpendiculară a osului.
Lama perpendiculară (lamina perpendicularis) se articulează cu tuberozitatea
maxilei şi cu procesul pterigoidian al sfenoidului, umplând spaţiul dintre cele două oase,
în care se află fosa pterigo-palatină (fossa pterygopalatina). Lama perpendiculară are o
formă patrulateră prezentând două feţe şi patru margini.
Faţa medială sau nazală (facies nasalis) contribuie la formarea peretelui lateral al
cavităţilor nazale. Pe aceasta faţă se găsesc două creste osoase paralele, orientate antero-
posterior. Creasta superioară sau etmoidală (crista ethmoidalis), se articulează cu
cornetul mijlociu al etmoidului, iar creasta inferioară sau creasta conchală (crista
conchalis) se articulează cu cornetul inferior.
Faţa laterală sau maxilară (facies maxillaris) prezintă şanţul pterigo-palatin
(sulcus pterygopalatinus), care împreună cu şanţurile omonime ale maxilei şi procesului
pterigoidian al sfenoidului formează canalul pterigo-palatin (canalis pterygopalatinus)
ce se deschide prin orificiul palatin mare în partea postero-laterală a palatului dur. Feţei
laterale a lamei perpendiculare i se pot descrie patru porţiuni: porţiunea sinusală care se
aplică pe partea posterioară a hiatului sinusului maxilar, diminuându-i deschiderea;
porţiunea maxilară, rugoasă, se articulează cu tuberozitatea maxilei şi participă la
delimitarea canalului palatin mare (canalis palatinus major) sau canalul pterigo-palatin;
porţiunea pterigo-maxilară sau pterigo-palatină, este netedă şi corespunde fosei
pterigo-palatine; porţiunea pterigoidiană este rugoasă şi se articulează cu procesul
pterigoidian.
Marginea anterioară este în raport cu maxila şi limitează marginea posterioară a
hiatului sinusului maxilar.

Faþeta sfenoidalã Faþeta orbitarã

Procesul sfenoidal Faþeta pterigo-maxilarã


ªanþul canalului pterigo-palatin
Incizura sfeno-palatinã

Porþiunea pterigo-maxilarã

Porþiunea pterigoidian

Porþiunea sinusalã
Orificiul canalului palatin accesor
Porþiunea maxilarã
ªanþul palatin mare (zona anterioarã)

Porþiunea maxilar (zona posterioarã) Procesul maxilar


Procesul piramidal

Fig. 111 - Palatinul - privit lateral

Marginea posterioară este în raport cu lama medială a procesului pterigoidian.


Marginea inferioară se confundă cu lama orizontală a osului.
Marginea superioară prezintă două procese: anterior procesul orbitar şi posterior
procesul sfenoidal. Între cele două procese se găseşte incizura sfenopalatină (incisura
141
Scheletul capului
sfeno-palatina). Aceasta incizură este transformată de către corpul sfenoidului, care se
găseşte deasupra, în gaura sau canalul sfeno-palatin (foramen sphenopalatin) care face
comunicarea dintre fosa pterigo-palatină şi cavitatea nazală. Pe aici trec nervii nazali
postero-superiori laterali şi mediali şi arterele omonime (sfeno-palatine).
Procesul orbitar (processus orbitalis) se desprinde din porţiunea anterioară a
marginii superioare a lamei perpendiculare. Prezintă cinci feţişoare dintre care trei sunt
articulare şi două nearticulare. Feţişoarele articulare îşi primesc numele după oasele cu
care se articulează: maxilară, etmoidală şi sfenoidală. Feţişoarele nearticulare sunt:
orbitară, care ia parte pe o mică suprafaţa la formarea peretelui medial al orbitei şi
pterigo-palatină, care ia parte la formarea fosei pterigo-palatine.
Procesul sfenoidal (processus sphenoidalis) se desprinde din partea posterioară a
marginii superioare a lamei perpendiculare şi este acoperit de faţa inferioară a corpului
sfenoidului.
Procesul piramidal (processus pyramidalis) are o formă prismatică, fiind situat la
locul de unire a lamei orizontale cu cea perpendiculară. Se îndreaptă înapoi şi lateral
pătrunzând în incizura pterigoidiană dintre cele două lame aleFaþeta
Faþeta sfenoidalã procesului
orbitarã
pterigoidian. Pe
(semicelulã)
cele două laturi ale procesului piramidal se află şanţurile pterigoidian medial şi lateral.
Procesul piramidal este străbătut de două canale palatine mici (canales
Faþeta palatini minores)
pterigo-maxilarã
pentru arterele şi Procesul
nerviisfenoidal
palatini mici (sau nervii palatini mijlociu şi
Incizura sfeno-palatinã posterior). Aceste
canale se deschid pe faţa inferioară a procesului prin două orificii palatine mici
(foramina palatina minora) care sunt situate lângă orificiul palatin mare.
Structura. Palatinul Faþaeste format aproape în întregime din ţesut osos compact,
lateralã
Porþiunea pterigoidianã
neprezentând ţesut osos spongios decât la nivelul procesului piramidal.
Faþa externã (porþiunea pterigo-maxilar)

Suprafaþa articularã pterigoidianã

Creasta nazalã Suprafaþa articularã pterigoidianã

Lama orizontalã Procesul piramidal

Fig. 112 - Palatinul - privit posterior

ZIGOMATICUL (os zygomaticum)


142
Osteologie

Zigomaticul numit şi osul malar sau jugal, este un os lat şi pereche, situat pe
partea laterală a feţei, unde formează "pomeţii" şi se articulează cu frontalul, maxila,
temporalul şi sfenoidul. Aceste articulaţii sunt foarte puternice, încât zigomaticul este
foarte greu de scos din masivul facial. Prin intermediul său se face transmiterea forţelor
de presiune rezultate în urma masticaţiei, spre bolta craniană prin stâlpii zigomatico-
frontal şi zigomatico-temporal. Contribuie la formarea orbitei, fosei infratemporale şi a
fosei temporale.
Având o formă neregulat patrulateră i se descriu două feţe, patru margini, patru
unghiuri şi trei procese.
Orientare. Se aşează medial faţa prevăzută cu un proces, înainte suprafaţa
semilunară a acestui proces, în jos marginea cea mai rugoasă a osului.
Faţa laterală (facies lateralis) este cutanată şi prezintă orificiul zigomatico-facial
(foramen zygomatico faciale). Pe ea se inseră muşchii zigomatici.
Faţa medială sau temporală (facies temporalis) contribuie la formarea fosei
temporale, superior şi a fosei infratemporale, inferior. Prezintă orificiul zigomatico-
temporal (foramen zygomatico-temporale).
Marginea antero-superioară sau orbitară este concavă şi contribuie la formarea
porţiunii inferioare şi externe a rebordului orbitar. De pe ea se desprinde procesul
orbitar.
Marginea postero-superioară sau temporală este compusă dintr-o porţiune
verticală şi alta orizontală, care formează între ele un unghi obtuz, cu deschiderea
posterioară, dându-i aspectul de “S”. Această margine delimitează anterior fosa
temporală şi pe ea se inseră aponevroza muşchiului temporal.

Unghiul superior

Tubercul marginal
Procesul frontal
Marginea posterioarã

Orificiul zigomatico-facial
Marginea Unghiul anterior
orbitarã
Unghiul posterior

Marginea maxilarã

Marginea maseterinã
Unghiul inferior

Fig. 113 - Zigomaticul - privit lateral

143
Scheletul capului
Marginea antero-inferioară sau maxilară este dinţată şi se articulează cu maxila
formând sutura zigomatico-maxilară (sutura zygomatico-maxillaris). Ocazional aceasta
margine poate prezenta o mică proeminenţă, tuberculul marginal (tuberculum
marginale).
Marginea postero-inferioară este groasă, rugoasă şi dă inserţie muşchiului
maseter.

Unghiul superior

Procesul frontal Marginea temporalã


Marginea orbitarã
Orificiul zigomatico-orbitar
Unghiul anterior
(procesul orbitar)
Porþiunea temporalã
Porþiunea articularã
Unghiul posterior (procesul temporal)

Unghiul inferior

Fig. 114 - Zigomaticul - privit medial

Procesul temporal (processus temporalis) este orientat posterior şi se articulează


cu procesul zigomatic al temporalului formând arcada zigomatică (arcus zygomaticus).
Procesul orbitar (processus orbitalis) este semilunar. Se desprinde în unghi drept
de pe marginea antero-superioară a osului şi prin marginea sa posterioară se articulează
cu marea aripă a sfenoidului şi cu corpul maxilei. Fiind aplatizat din afară înăuntru,
prezintă o faţă internă, concavă, care participă la formarea pereţilor extern şi inferior ai
orbitei şi o faţă externă, convexă, prin care participă la formarea fosei temporale. Pe faţa
concavă se află orificiul zigomatico-orbitar (foramen zygomatico orbitale). Faţa
concavă a procesului orbitar este considerată de unii ca cea de a treia faţă a osului
zigomatic numită faţa orbitară (facies orbitalis).
Procesul frontal (processus frontalis) este ascendent, îndreptându-se în sus şi
lateral. Se articulează cu procesul zigomatic al frontalului prin sutura zigomatico-
frontală (sutura zygomaticofrontalis) şi cu aripa mare a sfenoidului.
Grosimea osului zigomatic este străbătută de canalul zigomatic, care are forma de
“Y” întors. Canalul începe pe faţa concavă a procesului orbitar prin orificiul zigomatico-
orbitar şi apoi se bifurcă în grosimea osului. Ramurile de bifurcaţie se deschid pe faţa
laterală a osului zigomatic prin orificiul zigomatico-facial şi pe faţa medială prin orificiul
zigomatico-temporal. Prin acest canal trece ramul zigomatic al nervului maxilar.
Unghiul superior este reprezentat de procesul frontal care se articulează cu
procesul zigomatic al frontalului.
Unghiul inferior se articulează cu procesul piramidal al maxilei.
Unghiul anterior este ascuţit şi se articulează cu corpul maxilei. Este situat
supero-extern de orificiul infraorbitar.
Unghiul posterior se confundă cu procesul temporal al osului, care se articulează
cu procesul zigomatic al temporalului.
Structura. Osul zigomatic este format din ţesut osos compact la periferie şi din
ţesut osos spongios la interior.

144
Osteologie

NAZALUL (os nasale)

Nazalul este un os mic, pereche, de formă patrulateră, care ia parte la formarea


scheletului piramidei nazale, forma nasului depinzând mult de dezvoltarea oaselor nazale.
Este situat de o parte şi de alta a liniei mediane, între procesele frontale ale maxilei,
dedesubtul porţiunii nazale a frontalului. Prezintă două feţe, patru margini şi patru
unghiuri.
Orientare. Se aşează posterior faţa uşor concavă, medial marginea cea mai groasă
şi inferior marginea prevăzută cu o scobitură.
Faţa anterioară este netedă, fiind convexă în plan transversal. În plan vertical este
concavă superior şi convexă în partea inferioară. Pe această faţă se inseră muşchiul
procerus.
Faţa posterioară este concavă şi ia parte la formarea plafonului cavităţii nazale. În
partea superioară prezintă asperităţi prin intermediul cărora se articulează cu spina nazală
a frontalului. Aceasta faţă este străbătută de şanţul etmoidal (sulcus ethmoidalis) prin
care trece nervul etmoidal anterior.
Marginea superioară este groasă şi dinţată, articulându-se cu porţiunea nazală a
frontalului formând sutura nazo-frontală.
Marginea inferioară este subţire şi se articulează cu cartilajul lateral al nasului.
Împreună cu incizura nazală a maxilei delimitează apertura piriformă a cavităţilor
nazale. Marginea inferioară prezintă un mic şanţ prin care trecere ramul nazal extern
(nervul nazo-lobar), al nervului etmoidal anterior.
Marginea laterală se articulează cu procesul frontal al maxilei, formând sutura
nazo-maxilară.
Marginea Marginea
superioarã superioarã

Marginea medialã
Orificiul Marginea medialã
vascular
ªantul etmoidal

Marginea lateralã Marginea inferioarã Marginea lateralã


Incizura nazo-lobarã
Incizura nazo-lobarã

Fig. 115 - Osul nazal - privit anterior Fig. 116 - Osul nazal - privit posterior

Marginea medială este groasă şi se articulează cu nazalul de partea opusă,


realizând o sutură dreaptă (armonică), sutura internazală. Această margine se mai
articulează superior cu spina nazală a frontalului, iar inferior cu lama perpendiculară a
etmoidului.
Structură. Nazalul este format din ţesut osos compact, ţesutul spongios găsindu-
se numai la nivelul extremităţii sale superioare.

145
Scheletul capului

LACRIMALUL (os lacrimale)

Lacrimalul numit şi unquis, este un os pereche, foarte subţire, aplatizat din afară
înăuntru, de formă patrulateră, participând la formarea peretelui medial al orbitei şi
lateral al cavităţii nazale. Situat pe peretele medial al orbitei, deasupra maxilei şi inferior
frontalului, el se articulează anterior cu procesul frontal al maxilei şi posterior cu masele
laterale ale etmoidului. Prezintă două feţe, patru margini şi patru unghiuri.
Orientare. Se aşează lateral faţa prevăzută cu o creastă, inferior cârligul cu care se
termină această creastă şi anterior şanţul de pe această faţă.
Faţa laterală sau orbitară (facies orbitalis) prezintă la nivelul treimii anterioare o
creastă verticală, creasta lacrimală posterioară (crista lacrimalis posterior), care
delimitează împreună cu cea anterioară a procesului frontal al maxilei şanţul lacrimal
(sulcus lacrimalis) şi groapa sacului lacrimal (fossa sacci lacrimalis). Anterior de creasta
lacrimală posterioară se află şanţul lacrimal, iar posterior acestei creste faţa externă este
plană şi se articulează cu osul etmoid. Inferior creasta lacrimală posterioară se termină cu
un cârlig (hamulus lacrimalis), care limitează în afară orificiul superior al canalului
lacrimo-nazal.
Faţa medială sau etmoidală (facies ethmoidalis) participă la formarea peretelui
lateral al cavităţii nazale (meatul nazal mijlociu). Prezintă un şanţ vertical care
corespunde crestei de pe faţa laterală, fiind netedă antero-inferior de acest şanţ, unde
corespunde mucoasei cavităţilor nazale. În partea postero-superioară a acestui şanţ ea se
articulează cu faţa anterioară a maselor laterale ale etmoidului, completând semicelulele
acestuia şi formând celulele etmoido-lacrimale.
Marginea superioară se articulează cu frontalul formând sutura lacrimo-
frontală.
Marginea inferioară participă la formarea canalului lacrimo-nazal şi se articulează
cu maxila şi cornetul nazal inferior, formând suturile lacrimo-maxilară, respectiv
lacrimo-conchală.
Marginea superioarã
Marginea superioarã

Creasta
lacrimalã Marginea anterioarã
Porþiunea
posterioarã Marginea
ªanþul Marginea posterioarã
Marginea lacrimal anterioarã
posterioarã

Cârligul lacrimalului
Marginea inferioarã
Marginea inferioarã

Fig. 117 - Lacrimalul - privit lateral Fig. 118 - Lacrimalul - privit medial

Marginea anterioară se articulează cu marginea posterioară a procesului frontal al


maxilei formând sutura lacrimo-maxilară.
Marginea posterioară se articulează cu faţa externă a maselor laterale ale
etmoidului, formând sutura lacrimo-etmoidală.

146
Osteologie
Structură. Osul lacrimal este format numai din ţesut osos compact.

CORNETUL NAZAL INFERIOR


(concha nasalis inferior)

Cornetul nazal inferior este un os pereche, lat, fiind o lamelă osoasă răsucită,
asemănându-se mult cu valva unei scoici sau cu un cornet de hârtie. De aici îi vine şi
numele de cornet sau conchă. Este fixat de peretele lateral al cavităţii nazale cu faţa
convexă spre septul nazal, despărţind meatul mijlociu de cel inferior. Prezintă două feţe,
două margini, două extremităţi şi trei procese.
Orientare. Se aşează medial faţa convexă, posterior extremitatea cea mai ascuţită
şi superior marginea prevăzută cu procese.
Faţa medială este convexă, proemină în cavitatea nazală şi priveşte spre septul
nazal.
Faţa laterală este concavă şi delimitează cu peretele lateral al cavităţii nazale
meatul inferior, în care se deschide canalul lacrimo-nazal.
Marginea superioară se aplică pe faţa laterală a cavităţii nazale, fixându-se
anterior pe creasta conchală a maxilei, iar posterior pe creasta omonimă a lamei
perpendiculare a palatinului. Această margine prezintă trei procese mici dispuse dinainte
înapoi: 1. procesul lacrimal (processus lacrimalis) care se articulează cu osul lacrimal,
întregind şanţul lacrimal, pe care-l transformă într-un canal, canalul nazo-lacrimal
(canalis naso-lacrimalis), ce se deschide în meatul inferior; 2. procesul maxilar
(processus maxillaris), care se aplică pe partea inferioară a hiatului maxilar, contribuind la
micşorarea acestui orificiu; 3. procesul etmoidal (processus ethmoidalis) este ascuţit,
poate lipsi, merge în sus îndărătul procesului maxilar până la procesul unciform al
etmoidului cu care se poate suda, contribuind la divizarea hiatului maxilar.

Procesul lacrimal

Procesul etmoidal

Extremitatea
Extremitarea posterioarã
anterioarã

Marginea inferioarã

Fig. 119 - Cornetul nazal inferior - privit medial

147
Scheletul capului

ªanþ pt. creasta sfenoidului

Aripa vomerului
Marginea superioarã Marginea anterioarã
Faþa lateralã a
vomerului
Marginea Incizura pt. creasta
posterioarã incisivã
Procesul lacrimal
Procesul etmoidal Marginea inferioarã

Procesul maxilar
Extremitatea
posterioarã

Extremitatea
anterioarã

Fig. 120 - Cornetul nazal inferior - privit lateral

Marginea inferioară este liberă în cavitatea nazală, pe sub ea pătrunzându-se în


meatul inferior.
Extremitatea anterioară este mai voluminoasă, reprezentând corpul cornetului
care se fixează pe creasta conchală a maxilei.
Extremitatea posterioară sau coada se aplică pe creasta conchală a lamei verticale
a palatinului.
Porţiunea dintre corp şi coadă trece ca o punte osoasă peste hiatul maxilar.
Structură. Cornetul nazal inferior este format numai din ţesut osos compact.

VOMERUL (vomer)

Vomerul este un os nepereche şi median care formează partea posterioară şi


inferioară a septului nazal. Se prezintă ca o lamă osoasă de formă neregulat patrulateră,
fiind asemănat cu un fier de plug. El se sprijină pe planşeul cavităţii nazale, susţinând la
rândul său celelalte elemente ale septului nazal: lama perpendiculară a etmoidului şi
cartilajul septului nazal, trimiţând de multe ori între acestea o prelungire cartilaginoasă:
procesul sfenoidal (processus sphenoidalis). Prezintă două feţe, patru margini şi patru
unghiuri.
Orientare. Se aşează superior marginea prevăzută cu un şanţ şi două prelungiri
laterale, iar posterior marginea subţire şi nearticulată.
Feţele vomerului (dreaptă şi stângă) sunt în general plane. Ele sunt străbătute de
şanţuri fine vasculare şi nervoase. Unul din aceste şanţuri este mai adânc, urmăreşte
marginea anterioară a osului şi dă trecere ramurilor nazale postero-superioare mediale
(nervul nazo-palatin) ale nervului sfeno-palatin, ram din nervul maxilar al trigemenului.
Feţele vomerului sunt acoperite de mucoasa nazală.
Marginea anterioară, cea mai lungă, este foarte oblică în jos şi înainte. Ea se
articulează în partea superioară cu lama perpendiculară a etmoidului, iar în partea
inferioară cu cartilajul septului nazal.
Marginea posterioară este subţire, liberă, oblică în jos şi înainte (uşor concavă
148
Osteologie
posterior). Ea priveşte spre faringe şi delimitează medial orificiile posterioare ale
cavităţilor nazale: choanele.
Marginea inferioară se articulează cu creasta nazală şi marginea posterioară a
crestei incisive de pe planşeul cavităţilor nazale.
Marginea superioară prezintă un şanţ antero-posterior delimitat de două aripi (ala
vomeris). În acest şanţ pătrunde creasta inferioară şi ciocul sfenoidului formând o
articulaţie unică în corpul omenesc numită schindileza vomero-sfenoidală.
Vârful crestei sfenoidale nu ajunge până la fundul şanţului dintre cele două aripi ale
vomerului delimitându-se astfel canalul sfeno-vomerian median.
Marginile aripilor vomerului se întind de fiecare parte până la nivelul fisurii dintre
Fig. 121 - Vomerul - privit lateral

procesul vaginal al aripii interne a procesului pterigoidian şi faţa inferioară a sfenoidului.


Această fisură este astfel închisă şi transformată într-un canal numit canalul sfeno-
vomerian lateral. În canalul sfeno-vomerian median se află ţesut conjunctiv şi venule
fine, iar prin canalul sfeno-vomerian lateral trec ramuri ale nervilor nazali postero-
superiori laterali şi venule.
Unghiurile vomerului. Mai deosebit este unghiul antero-inferior numit
extremitatea anterioară sau ciocul vomerului. Ciocul vomerului este situat deasupra
crestei incisive a maxilei, uneori între creasta incisivă şi creasta nazală.
Structură. Vomerul este format numai din ţesut osos compact.

MANDIBULA (mandibula)

Mandibula este un os median şi nepereche, fiind singurul os mobil al craniului care


formează maxilarul inferior. Prezintă un corp şi două ramuri care pornesc de la
extremităţile corpului.
Orientare. Se aşează posterior faţa concavă a corpului, iar superior si orizontal
marginea prevăzută cu alveole şi dinţi.
Corpul mandibulei (corpus mandibulae). Are formă de potcoavă cu concavitatea
orientată posterior. Prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi care se continuă
cu ramurile mandibulei.
Faţa anterioară prezintă pe linia mediană o creastă verticală numită simfiza
mentonieră sau simfiza mandibulară (symphisis mandibulae), care reprezintă locul de
unire a celor două jumătăţi din care se formează mandibula. Simfiza mentonieră este
limitată inferior de o proeminenţă, protuberanţa mentonieră (protuberantia mentalis),
care are de fiecare parte a sa, spre marginea inferioară a mandibulei, câte un tubercul
mentonier (tuberculum mentale). De o parte şi de alta a protuberanţei mentoniere pleacă
câte o creastă osoasă cu traiect postero-lateral şi ascendent, care se continuă cu marginea
anterioară a ramurii mandibulare, numită linia oblică (linea obliqua). Pe această linie,
care porneşte din dreptul celui de-al doilea molar, se inseră muşchii depresor al buzei
inferioare (pătratul bărbiei) şi coborâtor al unghiului gurii (triunghiularul buzelor). Pe
laturile protuberanţei mentoniere se găseşte câte o gaură mentonieră (foramen mentale)
prin care trece pachetul vasculo-nervos mentonier. Topografia găurii mentoniere variază
cu vârsta, la adult fiind situată aproximativ la jumătatea distanţei dintre cele două margini
ale corpului mandibulei, pe verticala coborâtă între cei doi premolari inferiori sau sub cel
de-al doilea premolar.

149
Scheletul capului

Condilul mandibulei
Procesul coronoid

Ramura mandibularã Creasta buccinatorie

Linia oblicã externã

Gaura mentonierã
Simfiza mentonierã

Eminenþa mentonierã

Fig. 122 - Mandibula - privitã anterior

Gaura mentonieră este ovalară cu axul mare transversal. Inferior şi anterior este
mărginită de o creastă osoasă, iar posterior şi superior se continuă cu un şanţ. În
apropierea marginii superioare, la adulţii dentaţi se găsesc proeminenţe verticale, paralele
între ele, care corespund rădăcinilor dentare, numite juga alveolaria. Cea mai
proeminentă este cea a caninului. Pe faţa externă a mandibulei se mai inseră şi alţi
muşchi, în afara celor care se inseră pe linia oblică. De o parte şi de alta a simfizei
mentoniere, deasupra tuberculilor mentonieri, la nivelul alveolelor incisivilor, se inseră
muşchiul mental, iar mai sus, între incisivul lateral şi canin se inseră muşchiul incisiv
(porţiunea labială a muşchiului orbicular al gurii). Puţin deasupra marginii inferioare a
corpului mandibulei, uneori chiar şi pe linia oblică, se inseră muşchiul platisma. Deasupra
liniei oblice, în dreptul alveolelor celor trei molari, se inseră muşchiul buccinator.
Faţa posterioară prezintă de o parte şi de alta a liniei mediane, patru mici procese,
două superioare şi două inferioare, numite procese (apofize) genii, care formează
împreună spina mentonieră (spina mentalis). Pe procesele genii superioare se inseră
muşchii geniogloşi, iar pe procesele genii inferioare se inseră muşchii geniohioidieni. De
la spina mentonieră porneşte, de o parte şi de alta, câte o creastă rotunjită numită linia
oblică internă sau linia milohioidiană (linea mylohyoidea), care se termină sub ultimul
molar. Pe linia milohioidiană se inseră muşchiul omonim şi fascicule din muşchiul
constrictor superior al faringelui. Linia milohioidiană împarte faţa posterioară a corpului
mandibulei într-o porţiune superioară şi alta inferioară. Porţiunea superioară corespunde
cavităţii bucale şi prezintă o depresiune, foseta sublinguală (fovea sublingualis), în care
se găseşte glanda sublinguală. Porţiunea de sub linia milohioidiană corespunde gâtului şi
prezintă foseta submandibulară (fovea submandibularis), pentru glanda submandibulară.
Marginea inferioară este groasă, netedă şi rotunjită. De o parte şi de alta a liniei
mediane se găseşte câte o depresiune ovalară numită fosa digastrică (fossa digastrica)
pentru inserţia pântecelui anterior al muşchiului digastric. Fosa digastrică se prelungeşte
şi pe faţa posterioară a corpului mandibulei. Lateral de fosa digastrică, în dreptul marginii
anterioare a ramurii mandibulare, se observă un şanţ determinat de trecerea arterei
faciale, nivel la care se pot simţi pulsaţiile arterei faciale. Tot pe această margine, se
inseră şi fascia cervicală superficială.
Marginea superioară, alveolară, arcada alveolară inferioară sau procesul
150
Osteologie
alveolar (pars sau processus alveolaris), bine individualizată, proeminentă, se dezvoltă o
dată cu erupţia dinţilor şi se resoarbe după căderea lor. Pe această margine se găsesc 16
cavităţi conice cu baza dispusă superior numite alveole dentare (alveoli dentales), în care
pătrund rădăcinile dinţilor. Alveolele sunt separate între ele prin septurile interalveolare
(septa interalveolaria). În alveolele dinţilor multiradiculari se găsesc septuri
interradiculare (septa interradicularia) care separă rădăcinile acestor dinţi. În special
alveolele dinţilor frontali (incisivi şi canini) proemină, formând juga alveolaria.
Ramurile mandibulei (ramus mandibulae). Sunt două lame patrulatere, îndreptate
oblic în sus şi înapoi. Axul ramurilor formează cu axul corpului mandibulei un unghi care
la adult este de aproximativ 120°. La nou-născut şi la edentaţi acest unghi este mai mare
(135-140°). Ramurile prezintă două feţe, patru margini şi patru unghiuri.
Faţa laterală este acoperită aproape în întregime de muşchiul maseter, care se
inseră pe o serie de rugozităţi evidente mai ales în porţiunea inferioară, formând
tuberozitatea maseterină (tuberositas masseterica).
Faţa medială prezintă aproape în centrul său un orificiu numit gaura mandibulei
(foramen mandibulae) sau orificiul superior al canalului dentar, prin care pătrunde
pachetul vasculo-nervos dentar inferior (alveolar). Anterior de acest orificiu se găseşte o
proeminenţa osoasă triunghiulară îndreptată postero-medial, numită spina lui SPIX sau
lingula mandibulei (lingula mandibulae), reper important pentru anestezia nervului
alveolar. Posterior de gaura mandibulei se poate găsi uneori o creastă osoasă care se
îndreaptă în sus şi înapoi, numită creasta pterigoidiană, ce se termină în apropierea
marginii posterioare. Creasta pterigoidiană prezintă uneori o mică proeminenţă numită
antilingula. Superior de gaura mandibulei se găseşte un şanţ oblic în jos şi înainte, numit
Condilul
mandibulei Colul mandibulei
Procesul coronoid

Linia oblicã externã

Gaura mentonierã
Creasta de inserþie pt. m. maseter

Fig. 123 - Mandibula - privitã lateral

şanţul dentar inferior (alveolar), prin care trece nervul alveolar spre canalul mandibular.
De la nivelul găurii mandibulare se desprinde un şanţ îndreptat în jos şi înainte, situat sub
linia milohioidiană, numit şanţul milohioidian (sulcus mylohyoideus), pe unde trece
pachetul vasculo-nervos cu acelaşi nume. În partea inferioară a feţei interne se află
rugozităţi pentru inserţia muşchiului pterigoidian medial, formând tuberozitatea
pterigoidiană (tuberositas pterygoidea). La 3-5 mm de marginea anterioară se găseşte o
creastă rugoasă, descendentă anterior numită creasta (linea) temporală. Ea limitează
posterior inserţia muşchiului temporal. În porţiunea sa inferioară, creasta temporală se
bifurcă în creste secundare. Creasta internă se continuă cu marginea internă a alveolei
151
Scheletul capului
ultimului molar. Creasta externă se continuă cu marginea externă a ultimului molar şi pe
ea se inseră muşchiul buccinator. Cele două creste secundare delimitează cu marginea
posterioară a alveolei ultimului molar o suprafaţă triunghiulară (trigonul KLAATCH), în
a cărei arie se inseră ligamentul pterigo-mandibular. Aceasta zonă, ca şi linia oblică şi
linia milohioidiană, are o mare stabilitate. Ea nu se resoarbe după căderea dinţilor şi la
edentaţi se numeşte tubercul piriform.
Marginea anterioară este ascuţită şi inferior se continuă cu linia oblică.
Marginea posterioară este groasă, netedă, sinuoasă, descriind o curba în “S”
foarte alungit. Ea lasă o impresiune adâncă pe glanda parotidă, care ocoleşte această
margine.
Marginea inferioară se continuă cu marginea inferioară a corpului mandibulei.
La locul de unire a marginii inferioare a ramurii mandibulare cu marginea sa
posterioară, se formează un unghi numit gonion sau unghiul mandibulei (angulus
mandibulae). Pe partea externă a gonionului se inseră muşchiul maseter, iar pe partea sa
internă se inseră muşchiul pterigoidian medial. Dacă forţa de contracţie a maseterului
este mai mare, gonionul va fi recurbat în afară: gonion eversat. Dacă forţa de contracţie
a pterigoidianului medial este mai mare, gonionul este recurbat anterior: gonion inversat.
Dacă forţa de contracţie a celor doi muşchi este asemănătoare, gonionul va fi drept: în
ortopoziţie.
Marginea superioară este formată din procesul coronoidian şi procesul
condilian, între care se află scobitura mandibulei.
Procesul coronoidian (processus coronoideus) este o lamă triunghiulară situată în
partea anterioară a marginii superioare. Este turtit lateral având vârful orientat în sus, iar
baza sa se confundă cu marginea superioară a ramurii. Marginea sa anterioară se con-

Condilul mandibulei

Fosa pterigoidianã
Procesul coronoid Colul mandibulei
Incizura sigmoidã
Creasta temporalã
Pilierul intern al condilului
Spina lui SPIX (lingula mandibulei) (creasta pterigoidianã)
Creasta buccinatorie Gaura mandibulei

ªanþul milo-hioidian

Linia milo-hioidianã

Foseta Linia de inserþie pt. m.


sublingualã pterigoidian intern
Foseta submaxilarã
Procesele genii superioare

Procesele genii
inferioare Foseta digastricã

Fig. 124 - Mandibula - privitã medial

tinuă cu marginea anterioară a ramurii mandibulare. Faţa sa externă este netedă, iar pe
faţa sa internă începe creasta temporală. Pe procesul coronoidian se inseră muşchiul
temporal.
Procesul condilian (processus condylaris) se desprinde din partea posterioară a
marginii superioare a ramurii mandibulare. Este format dintr-o coloană osoasă orientată
în sus şi înapoi numită colul mandibulei (collum mandibulae). Acesta prezintă în partea
sa antero-medială foseta pterigoidiană (fovea pterygoidea) în care se inseră muşchiul
152
Osteologie
pterigoidian lateral. Colul mandibulei se continuă cu o proeminenţă elipsoidală dispusă
oblic înapoi (dar direcţia axului său variază în raport cu tipul de masticaţie), numită
capul mandibulei (caput mandibulae). Capul serveşte pentru articularea cu temporalul şi
prezintă o creastă care delimitează două versante: anterior şi posterior. Versantul
anterior, mai îngust, este acoperit de cartilaj hialin, iar versantul posterior, mai întins, este
acoperit de un periost mai îngroşat. Capul este convex în sens transversal.
Între cele două procese, marginea superioară a ramurii mandibulare este concavă,
formând scobitura (incizura) mandibulei (incisura mandibulae), care dă trecere
mănunchiului vasculo-nervos maseterin, destinat muşchiului maseter.
Unghiurile ramurii mandibulare. Unghiul antero-superior este format de către
procesul coronoidian. Unghiul postero-superior este format de către procesul condilian.
Unghiul postero-inferior este format de gonion. Unghiul antero-inferior se continuă
cu corpul mandibulei.
Structura şi conformaţia interioară. Mandibula este formată dintr-un strat gros
de ţesut osos compact şi din ţesut osos spongios. Fiecare hemimandibulă este străbătută
de canalul mandibular (canalis mandibulae) care porneşte de la orificiul superior al
canalului situat pe faţa internă a ramurii mandibulei, se îndreaptă apoi în jos şi înainte
pentru a se termina prin bifurcare. Ramura laterală a canalului se termină la nivelul găurii
mentoniere, după ce de cele mai multe ori descrie o curbă cu concavitatea posterior (ca
un cârlig de undiţă). Ramura medială se termină la nivelul rădăcinilor incisivilor inferiori.
Canalul mandibular conţine nervul dentar inferior (alveolar) şi vasele dentare inferioare
(alveolare). De la nivelul său se desprind canalicule străbătute de vasele şi nervii destinaţi
rădăcinilor dinţilor. Uneori canaliculele destinate molarului trei sunt independente de
canalul mandibular, desprinzându-se din acesta. Această variantă a fost descrisă de
ROBINSON şi are importanţă practică în anestezierea acestui molar. La făt şi la copilul
mic, mandibula este străbătută de către un alt conduct, canalul lui SERRES, subiacent
precedentului. Acest canal nu conţine decât vase. De la naştere el tinde să se oblitereze,
dispărând destul de repede. Uneori se poate întâlni la adult orificiul posterior al acestui
canal plasat dedesubtul şi înapoia orificiului canalului mandibular, precum şi orificiul său
anterior, situat anterior găurii mentoniere (VALLOIS şi BENNEJEANT).

153
Scheletul capului

HIOIDUL (os hyoideum)

Hioidul este un os median şi nepereche, situat în partea anterioară şi superioară a


gâtului, unde se poate palpa imediat deasupra laringelui, la nivelul celei de a patra
vertebre cervicale (în unghiul format de faţa anterioară a gâtului cu planşeul bucal).
Embriologic aparţine viscero-craniului, motiv pentru care este studiat o dată cu acesta.
El este legat de procesele stiloidiene prin ligamente şi muşchi şi se găseşte în strânsă
legătură cu limba, mandibula, faringele şi laringele. Împreună cu cele două procese
stiloidiene şi cele două ligamente stilohioidiene prin care se leagă de procesele
stilohioidiene, hioidul formează aparatul hioidian cu o mare importanţă biomecanică. Pe
hioid se inseră muşchii limbii, faringelui, muşchii supra- şi subhioidieni. Datorită acestor
legături hioidul are un rol important în masticaţie, deglutiţie, respiraţie şi fonaţie. Privit în
totalitate are forma unei potcoave sau a literei "U", cu convexitatea anterior şi
concavitatea posterior, fiind format dintr-o porţiune mijlocie sau corp, de la extremităţile
căruia pleacă câte două prelungiri numite coarne mari şi mici.
Orientare. Se aşează anterior faţa convexă şi su-perior coarnele mici.
Corpul (corpus) este o lamă osoasă patrulateră, aplatizată dinainte înapoi, alungită
transversal, uşor încurbată, cu concavitatea posterior. Prezintă două feţe, două margini şi
două extremităţi.

154
Osteologie
Faţa anterioară este convexă atât în sens trans-versal, cât şi în sens verti-cal.
Prezintă două creste în formă de cruce, care o îm-part în patru câmpuri. De la nivelul
joncţiunii crestei transversale cu cea vertica-lă (mediană) se ridică un şanţ mai mult sau
mai pu-ţin adânc, vestigiul unei a-pofize, care la unele ani-male, se prelungeşte până în
grosimea limbii. Faţa ante-rioară dă inserţie muşchilor: geniohioidian, genioglos, hioglos,
milo-hioidian, di-gastric şi stilo-hioidian.

Tubercul

Cornul
mare Cornul mic

Faþa anterioarã
(porþiunea
superioarã) Corpul
Faþa anterioarã Creasta
(porþiunea medianã
inferioarã)

Fig. 125 - Hioidul - privit anterior

Cornul mare

Cornul mic

Corpul

Fig. 126 - Hioidul - privit posterior

155
Scheletul capului

Faţa posterioară este profund şi neregulat excavată şi dă inserţie în afară şi în jos


muşchiului tirohioidian.
Marginea superioară, concavă posterior, este subţire şi dă inserţie membranei
hioglosiene, membranei tirohioidiene şi cîtorva fibre din muşchiul genioglos.
Marginea inferioară este mai groasă ca precedenta şi dă inserţie muşchilor sterno-
cleido-hioidian, omohioidian şi tirohioidian.
Coarnele mari (cornu majus) se desprind de pe extremităţile corpului,
îndreptându-se înapoi, în afară şi în sus. Prezintă o uşoară curbură cu concavitatea intern.
Ele sunt aplatizate de sus în jos, mai largi anterior decât posterior şi se termină la nivelul
extremităţii lor posterioare printr-o proeminenţă: tuberculul marelui corn. Coarnele
mari prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi.
Faţa superioară priveşte puţin în afară şi dă inserţie muşchilor: hioglos, constrictor
mijlociu al faringelui şi cîtorva fibre din muşchiul stilohioidian.
Faţa inferioară dă inserţie muşchiului tirohioidian.
Marginea externă dă inserţie deasemeni muşchiului tirohioidian.
Marginea internă dă inserţie membranei tirohioidiene.
Extremitatea anterioară se fixează pe corpul osului, iar extremitatea posterioară
prezintă tuberculul, pe care se prinde ligamentul tirohioidian lateral.
Coarnele mici (cornu minor) se desprind din partea superioară a locului de unire
dintre coarnele mari şi corp. Ele sunt alungite de jos în sus şi dinăuntru în afară.
Extremitatea lor superioară liberă sau vârful, dă inserţie ligamentului stilohioidian. Pe
coarnele mici se mai inseră muşchii limbii (longitudinal, superior şi inferior) şi ai
faringelui (constrictorul mijlociu).
Structură. Osul hioid este format mai ales din ţesut osos compact, ţesutul osos
spongios neântâlnindu-se decât în parţile laterale ale corpului şi în cele două extremităţi
ale coarnelor mari.

SCHELETUL CAPULUI ÎN ÎNTREGIME

Deşi oasele capului sunt grupate în neuro- şi viscerocraniu, cele două componente
formează o singură piesă. Delimitarea dintre ele este convenţională, deoarece oasele
neuro- şi viscerocraniului nu se pot izola unele de altele şi pentru că unele oase edifică
ambele porţiuni ale scheletului capului.
Limita convenţională dintre neuro- şi viscerocraniu începe la nivelul glabelei, trece
prin marginea supraorbitară a frontalului, marginea zigomatică, creasta infratemporală a
marii aripi a sfenoidului, rădăcina longitudinală a procesului zigomatic al temporalului,
linia nucală superioară a occipitalului şi se termină la nivelul protuberanţei externe a
occipitalului. Neurocraniul este situat deasupra, iar viscerocraniul dedesubtul acestei linii
convenţionale.
Vom descrie în continuare:
A. Neurocraniul.
B. Viscerocraniul.
C. Caracterele scheletului capului la diferite vârste.
156
Osteologie
D. Cavităţile şi fosele neuro- şi viscerocraniului.
E. Arhitectura scheletului capului.
F. Craniometria şi antropometria.
G. Reperele osoase şi palparea oaselor craniului.

NEUROCRANIUL SAU CRANIUL (cranium)

Neurocraniul se prezintă ca un ovoid cu marele ax antero-posterior şi cu


extremitatea mai voluminoasă situată posterior. Este format din două regiuni: calvaria
sau bolta craniului şi baza craniului. Atât calvaria cât şi baza craniului prezintă câte o
suprafaţă interioară şi alta exterioară. Planurile care separă calvaria de baza craniului sunt
tot convenţionale. Planul ce separă faţa exterioară a craniului trece prin glabelă şi
protuberanţa occipitală externă, fiind oblic în jos şi înapoi, făcând cu orizontala un unghi
de aproximativ 25° deschis anterior. Acest plan trece lateral prin arcada zigomatică şi
linia curbă occipitală superioară. Planul care separă suprafaţa interioară a craniului pleacă
de la linia de unire a porţiunii solzoase cu cea orbitară a frontalului şi se termină la
protuberanţa occipitală internă.

Pterion
Linia temporalã superioarã Bosa frontalã
Sutura coronarã
Fosa temporalã Aripa mare a sfenoidului
Parietal
Zigomaticul

Sutura lambdoidã Lacrimalul

Osul nazal

Occipital
Asterion Solzul temporalului
Mandibula
Maxila

Fig. 127 - Craniul - privit lateral

157
Scheletul capului

SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ A
NEUROCRANIULUI

EXOBOLTA SAU SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ A


BOLŢII CRANIULUI (calvaria)

Exobolta este formată din solzul frontalului, oasele parietale, faţa temporală a
aripii mari a sfenoidului, solzul temporalului şi solzul occipitalului. Toate aceste oase sunt
legate între ele prin suturi: sutura coronară între frontal şi parietal; sutura sagitală între
cele două oase parietale; sutura lambdoidă între parietale şi solzul occipitalului; sutura
solzoasă între solzul temporalului, parietal şi occipital; suturile sfeno-frontală, sfeno-
parietală şi sfeno-temporală sunt definite prin numele lor. Pe linia mediană calvaria

Glabela ºi sutura metopicã

Bosa frontalã lateralã

Sutura fronto-parietalã

Bregma

Sutura sagitalã

Bosa parietalã

Obelion

Gaura parietalã

Lambda

Sutura lambdoidã
Occipital

Fig. 128 - Suprafaþa exterioarã a bolþii craniului (exobolta)

158
Osteologie
prezintă dinainte înapoi: glabela, sutura metopică (atunci cînd există), sutura sagitală şi
protuberanţa occipitală externă.
Pe linia medio-sagitală întâlnim următoarele puncte craniometrice:
- glabella;
- ophryon (depresiunea supraglabelară);
- bregma (joncţiunea suturii sagitale cu cea coronară);
- vertex (punctul cel mai înalt al calvariei);
- obelionul (situat la 5 cm înaintea lambdei, pe sutura sagitală, în dreptul găurii
parietale);
- lambda (la nivelul întâlnirii parietalelor cu occipitalul);
- opistocranion (punctul cel mai posterior din planul sagital al craniului);
- inionul (protuberanţa occipitală externă);
- eurion (punctul lateral cel mai proeminent al eminenţei parietale);
Pe părţile laterale ale calvariei se găsesc: marginile supraorbitare şi arcurile
supraciliare, eminenţele frontale, eminenţele parietale, găurile parietale şi liniile
temporale. La acest nivel întâlnim următoarele puncte craniometrice:
- pterion (la locul de întâlnire al celor patru oase: frontal, parietal, temporal şi aripa
mare a sfenoidului);
- stephanion (la întâlnirea suturii coronare cu linia temporală superioară);
- asterion (la locul de întâlnire dintre parietal, occipital şi temporal);
- coronar (în partea laterală a suturii coronare);
Linia temporală începe pe frontal şi se dedublează pe parietal într-o linie
temporală superioară şi o linie temporală inferioară. Sub linia temporală superioară se
găseşte fosa temporală (fossa temporalis). Aceasta este delimitată astfel: superior de
linia curbă temporală superioară a parietalului, care se continuă anterior cu creasta
laterală a frontalului şi marginea externă a procesului zigomatic al frontalului; în jos se
află arcada zigomatică; anterior este limitată de marginea postero-superioară a osului
zigomatic.
Fosa temporală comunică în jos cu fosa infratemporală printr-un spaţiu delimitat
astfel: lateral de osul zigomatic şi arcada zigomatică; medial de creasta infratemporală a
sfenoidului; posterior de tuberculul articular al temporalului; anterior de faţa temporală
(medială) a osului zigomatic.
Fosa temporală este formată de următoarele oase: solzul frontalului, aripa mare a
sfenoidului, solzul temporalului şi partea inferioară a parietalului şi este acoperită la
suprafaţă de către fascia temporală sub care se găseşte muşchiul temporal.

EXOBAZA SAU SUPRAFAŢA EXTERIOARĂ A


BAZEI CRANIULUI(basis cranii externa)

Exobaza este o regiune foarte complexă şi datorită aşezării şi legăturilor sale cu


faţa şi gâtul, a fost împărţită în trei zone: anterioară, mijlocie şi posterioară. Această
împărţire se face cu ajutorul a două linii convenţionale, dintre care prima uneşte
tuberculii articulari ai temporalelor (linia bizigomatică), iar cealaltă vârful celor două
procese mastoidiene (linia bimastoidiană). Cele trei zone sunt dispuse astfel:
a. prima este situată înaintea liniei bizigomatice, fiind numită zona anterioară sau
facială;
b. a două este cuprinsă între linia bizigomatică şi cea bimastoidiană, numită zona
159
Scheletul capului
mijlocie sau jugulară;
c. a treia zonă este situată înapoia liniei bimastoidiene, fiind numită zona
posterioară sau occipitală.
Zona anterioară sau facială este mascată de viscerocraniu, care se prinde pe ea şi
nu poate fi studiată decât după îndepărtarea acestuia. Ea este formată de etmoid, partea
orbito-nazală a frontalului şi de sfenoid. Pe linia mediană şi dinainte înapoi întâlnim:
spina nazală a frontalului, incizura etmoidală a frontalului, faţa inferioară a

Canalul incisiv

Sutura intermaxilarã

Sutura cruciformã Bolta palatinã

Canalul palatin mare


Canale palatine accesorii
Creasta sfeno- Canalul pterigo-palatin
temporalã
Fosa pterigoidianã Foramen lacerum
Condilul temporalului Gaura ovalã
Fosa mandibularã Gaura spinalã
Procesul vaginal ªanþul tubar
Procesul stiloidian Orificiul carotidian

Canalul Gaura jugularã


hipoglosului
Procesul mastoidian Foseta pietroasã
Procesul jugular Condilul occipital
Eminenþa
juxtamastoidianã Gaura occipitalã
Foseta condilianã

Linia nucalã Creasta occipitalã


inferioarã externã

Linia nucalã
superioarã

Linia nucalã
supremã

Protuberanþa
occipitalã externã

Fig. 129 - Suprafaþa exterioarã a bazei craniului (exobaza)

etmoidului, faţa anterioară a corpului sfenoidului, orificiile sinusurilor sfenoidale şi


faţa inferioară a corpului sfenoidului.
Pe părţile laterale dinainte înapoi se găsesc: porţiunea orbitară a frontalului, faţa
inferioară a micilor aripi ale sfenoidului, feţele exocraniene ale marilor aripi ale
sfenoidului şi la unirea marilor aripi cu corpul sfenoidului se află procesele
pterigoidiene. În aceasta zonă facială a exobazei se deschid mai multe orificii: orificiile
olfactive ale lamei orizontale a etmoidului, fanta etmoidală, gaura etmoidală,
canalele fronto-etmoidale anterior şi posterior, canalul optic, fisura orbitară
superioară şi orificiile sinusurilor sfenoidale.
Zona mijlocie sau jugulară prezintă pe linia mediană porţiunea bazilară a
160
Osteologie
occipitalului cu tuberculul faringian şi foseta naviculară.
Pe părţile laterale se gasesc patru procese: anterior se află procesul articular al
temporalului (tuberculul zigomatic) şi procesul pterigoidian, iar posterior condilul
occipital şi procesul mastoidian. Dacă se unesc cu linii aceste patru procese se obţine un
patrulater la formarea căruia iau parte anterior solzul temporalului şi marea aripa a
sfenoidului, iar posterior occipitalul şi stânca temporalului. Dacă se duce diagonala
acestui patrulater de la procesul mastoidian la cel pterigoidian, trecând prin procesul
stiloidian, procesul vaginal şi spina sfenoidului se obţin două triunghiuri: unul antero-
extern şi altul postero-intern.
În triunghiul antero-extern se găsesc: orificiul conductului auditiv extern, fosa
mandibulară cu scizura lui GLASSER, gaura spinoasă şi gaura ovală.
În triunghiul postero-extern se găsesc: orificiul stilomastoidian, gaura ruptă,
gaura jugulară cu fosa jugulară, canalul pterigoidian, şanţul pentru tuba auditivă de
pe sutura sfeno-pietroasă, elementele de pe faţa inferioară a stâncii temporalului,
canalul hipoglosului etc.
La nivelul exobazei se întâlnesc următoarele puncte craniometrice:
- opisthion (punctul median posterior al găurii occipitale);
- basion (punctul median anterior al găurii occipitale);
- jugular (pe sutura mastoido-occipitală);
- auricular (mijlocul conductului auditiv extern);
- glenoidian (în mijlocul fosei mandibulare a temporalului);
- porion (pe marginea superioară a orificiului conductului auditiv extern);
Zona posterioară sau occipitală. Pe linia mediană se găsesc: gaura occipitală,
creasta occipitală externă, protuberanţa occipitală externă.
Pe părţile laterale găsim: condilii occipitali, procesul jugular al occipitalului,
liniile nucale şi mastoida cu elementele de pe ea.

ENDOBOLTA SAU SUPRAFAŢA INTERIOARĂ


Fig. 130 - Suprafaþa interioarã a bolþii craniului (endobolta)

A BOLŢII CRANIULUI (calvaria)

Endobolta sau suprafaţa interioară a bolţii craniului este concavă, fiind


formată din solzul frontalului, cele două parietale şi solzul occipitalului.
Pe linia mediană prezintă dinainte înapoi: creasta frontală, şanţul sinusului
sagital şi protuberanţa occipitală internă.
Pe părţile laterale se găsesc: foveolele granulare, sutura coronară, sutura
lambdoidă, gaura parietală, şanţuri arteriale, eminenţe mamilare şi impresiuni
digitale.

161
Scheletul capului

Creasta frontalã internã

Fosa frontalã

Foveole granulare

ªanþul arterei meningee


mijlocii

ªanþul sinusului
sagital

ENDOBAZA SAU SUPRAFAŢA INTERIOARĂ A


BAZEI CRANIULUI (basis cranii interna)

Endobaza este împărţită în trei etaje (zone sau fose): anterioară, mijlocie şi
posterioară.
Fosa anterioară (fossa cranii anterior) sau fronto-etmoidală, este delimitată
anterior de planul convenţional ce separă calvaria de baza craniului, iar posterior de
şanţul chiasmatic şi de marginile posterioare ale micilor aripi ale sfenoidului. Fosa este
formată de porţiunile orbitare ale frontalului, de lama ciuruită a etmoidului, de aripile
mici ale sfenoidului şi dintr-o porţiune din faţa superioară a corpului sfenoidului.
Pe linia mediană se află gaura oarbă a frontalului, crista galli şi crista cribrosa a
sfenoidului.

162
Osteologie
Pe părţile laterale se găsesc: lama ciuruită a etmoidului prin care trec filetele
nervului olfactiv, găurile etmoidale anterioară şi posterioară, suturile sfeno-frontale,
feţele cerebrale ale porţiunii orbitare ale frontalului, feţele superioare ale aripilor
mici ale sfenoidului cu canalele optice, partea anterioară a feţei superioare a
corpului sfenoidului (jugum sphenoidale).

Sinusul frontal

ªantul olfactiv
Gaura etmoidalã
Bosa orbitarã

Crista galli ªanþul olfactic

Aripa micã a
sfenoidului

Fosa pituitarã Gaura rotundã


Gaura ovalã
Gaura spinoasã
Solzul
Clivus temporalului
Foramen lacerum
Conductul auditiv
intern
Eminenþia
arcuatã
Gaura jugularã

Canalul
hipoglosului

Fosa cerebeloasã

Creasta occipitalã
internã

Protuberanþa occipitalã Sinusul sigmoidian


internã
Fosa cerebralã

Fig. 131 - Suprafaþa interioarã a bazei craniului (endobaza)

Fosa mijlocie (fossa cranii media) sau sfeno-temporală este cuprinsă între fosa
anterioară şi cea posterioară fiind delimitată posterior de lama patrulateră a sfenoidului
(marginea sa superioară, procesele clinoide posterioare, marginile laterale ale lamei
patrulatere) şi marginile superioare ale stâncilor temporalului. Fosa este constituită din
şaua turcească, în partea mediană, iar pe laturi de aripile mari ale sfenoidului, solzul
temporalului şi faţa anterioară a stâncii.
În aceasta fosă se găsesc pe linia mediană: şanţul chiasmatic, fosa hipofizară şi
lama patrulateră a sfenoidului.
Pe părţile laterale se găsesc: şanţurile carotidiene, fisurile orbitare superioare,
găurile rotunde, găurile ovale, găurile spinoase, găurile rupte (care se formează între
corpul şi aripile mari ale sfenoidului pe de o parte şi vârfurile celor două stânci ale
temporalului pe de altă parte), hiatul canalului facialului, orificiile interne ale
163
Scheletul capului
canalelor carotidiene, suturile sfeno-scuamoase şi fisurile sfeno-pietroase.
Fosa posterioară (fossa cranii posterior) sau temporo-occipitală corespunde
anterior fosei mijlocii, iar posterior este delimitată de planul de separaţie cu bolta
craniului. Fosa este formată de faţa posterioară a stâncii, de dorsum sellae şi de occipital.
Pe linia mediană se găasesc: clivusul, gaura occipitală, creasta occipitală internă
şi protuberanţa occipitală internă.
Pe părţile laterale se găsesc: şanţurile sinusurilor pietroase superioare,
elementele de pe faţa posterioară a stâncii, şanţurile sinusurilor pietroase inferioare,
găurile jugulare (cuprinse între occipital şi stâncile temporalului), canalele hipogloşilor,
şanţurile sinusurilor sigmoidiene, şanţurile sinusurilor transverse, fosele cerebeloase
ale occipitalului, fisurile pietro-occipitale.

VISCEROCRANIUL

Viscerocraniul este un masiv osos (masivul facial) suspendat de partea anterioară


a neurocraniului. Are forma unei prisme triunghiulare trunchiate cu trei feţe: anterioară,
posterioară şi superioară şi două baze (feţe) laterale.

Bosa frontalã lateralã

Arcada sprâncenarã
Creasta lateralã a
frontalului

Fosa temporalã Sutura metopicã

Oasul nazal
Orbita
Lama perpendicularã a
etmoidului

Zigomaticul Orificiul anterior al foselor


nazale
Maxila

Mandibula

Fig. 132 - Craniul - privit anterior

164
Osteologie
Faţa superioară este aderentă, ataşând scheletul facial la partea anterioară a
suprafeţei externe a bazei craniului.
Prezintă pe linia mediană suturile fronto-nazală, vomero-etmoidală şi sfeno-
vomeriană.
Lateral se găsesc cavităţile nazale şi planşeul orbitelor.
Faţa anterioară reprezintă faţa propriu-zisă fiind delimitată superior de o linie
orizontală ce trece prin sutura fronto-zigomatică, iar în jos de marginea inferioară a
mandibulei.
Pe linia mediană se găsesc de sus în jos: sutura fronto-nazală, sutura internazală,
orificiul anterior al cavităţilor nazale (apertura piriformă), spina nazală anterioară,
sutura intermaxilară, protuberanţa mentală.
Pe părţile laterale se găsesc: deschiderea orbitei, faţa anterioară a corpului
maxilei, procesul frontal al maxilei, procesul alveolar al maxilei şi faţa anterioară a
corpului mandibulei.
Pe faţa anterioară a viscerocraniului întâlnim următoarele puncte craniometrice:
- pe linia mediană: gnathion sau mentonier (la nivelul protuberanţei mentale);
infradentar sau incisiv inferior (pe marginea alveolară a mandibulei, între incisivii
mediani); prosthion sau alveolar (între incisivii mediani superiori); spinal, stomion sau
subnazal (spina nazală anterioară); rhinion (punctul inferior al suturii dintre cele două
oase nazale); nasion sau nazal (situat la nivelul întâlnirii suturii fronto-nazale cu linia
mediană, la nivelul punctului superior al suturii internazale).
- pe partea laterală a faţei anterioare se găsesc următoarele puncte craniometrice:
dacryon (punctul în care sutura lacrimo-maxilară întâlneşte sutura lacrimo-frontală) şi
punctul maxilo-frontal (pe peretele medial al orbitei, la nivelul suturii maxilo-frontale).
Faţa posterioară sau mai bine-zis postero-inferioară prezintă orificiile
posterioare ale cavităţilor nazale (choane), separate între ele prin vomer, palatul osos
(palatum osseum), procesul alveolar al maxilei şi faţa posterioară a corpului
mandibulei cu elementele de la acest nivel.
La formarea palatului osos iau parte procesele palatine ale celor două maxile şi
lamele orizontale ale palatinelor. Palatul osos este limitat anterior şi lateral de procesul
alveolar al maxilei, iar înapoi se termină cu marginile posterioare ale lamelor orizontale
ale palatinelor. Pe palatul osos se găseşte sutura cruciformă formată din sutura palatină
mediană şi sutura palatină transversală. Dintre orificii amintim: gaura incisivă (foramen
incisivum), orificiile palatine mari şi orificiile palatine mici.
Feţele laterale sunt formate de către feţele laterale ale oaselor zigomatice şi
ramurilor mandibulare. Pe ele se găsesc: suturile osului zigomatic cu oasele învecinate
(fronto-zigomatică, temporo-zigomatică şi zigomatico-maxilară); arcada zigomatică
(arcus zygomaticus); procesul coronoidian; scobitura mandibulei şi procesul
condilian al mandibulei.
La nivelul feţelor laterale găsim următoarele puncte craniometrice: malar sau
zygion (punctul cel mai proeminent al malarului) şi gonion (unghiul mandibulei).

165
Scheletul capului

CARACTERELE SCHELETULUI CAPULUI


LA DIFERITE VÂRSTE

Scheletul capului se dezvoltă în strânsă legătură cu encefalul, organele de simţ,


cavitatea bucală şi cavităţile nazale. Neurocraniul va adăposti encefalul şi organele de
simţ, în timp ce viscerocraniul (cu origine din arcurile branhiale) se va organiza în raport
cu cavitatea bucală şi cavităţile nazale, adică în raport cu funcţiile de masticaţie,
deglutiţie şi respiraţie.
În primele 5-6 săptămîni ale perioadei prenatale (intrauterine), scheletul capului
este membranos şi craniul se numeşte desmocraniu. În săptămîna a opta începe
condrificarea scheletului capului şi craniul se numeşte condrocraniu şi la scurt timp
începe şi osificarea lui (osteocraniu). Dar, în timp ce oasele bazei craniului şi o mare
parte a oaselor viscerocraniului trec prin toate cele trei faze, oasele calvariei şi o altă
parte a oaselor viscerocraniului nu trec prin faza cartilaginoasă. Acestea din urmă se
osifică direct din schiţa membranoasă trecând numai prin fazele de desmocraniu şi
osteocraniu. Osificarea completă a scheletului capului nu se realizează decât după
naştere, fapt pentru care la naştere scheletul capului prezintă porţiuni membranoase şi
cartilaginoase. Acest fapt este legat de necesitatea dezvoltării craniului în raport cu
creşterea encefalului. La nivelul calvariei suturile nu sunt complet formate şi în unele
locuri, între oasele constitutive rămân spaţii largi acoperite de membrane, spaţii numite
fontanele (fonticuli cranii). Ele se reduc treptat până la dispariţie la diferite intervale de
timp după naştere.
Nou-născutul are şase fontanele principale: două nepereche, situate pe linia
mediană (bregmatică şi lambdoidă) şi două pereche situate lateral (pterice şi asterice).
Fontanela bregmatică sau anterioară (fonticulus anterior) este cea mai mare. Este

Fontanela bregmaticã

Fontanela
lambdaticã

Fontanela ptericã

Fontanela astericã

Fig. 133 - Craniul nou-nãscutului - privit supero-lateral

situată la unirea dintre solzul frontalului şi cele două parietale, la locul de întâlnire dintre
sutura coronară şi cea sagitală. Are formă rombică cu axul mare (antero-posterior) de
2,5-5 cm. Regresează progresiv şi dispare complet la sfârşitul vârstei de 2 ani şi începutul
vârstei de 3 ani. Mărimea exagerată sau închiderea întâîrziată se întîlneşte în rahitism sau
hidrocefalie, iar închiderea prematură este însoţită de microcefalie. Fontanela bregmatică
166
Osteologie
serveşte în clinică pentru abordul sinusului sagital superior (puncţii, administrare de
medicamente).
Fontanela lambdatică sau posterioară (fonticulus posterior) este situată la unirea
solzului occipitalului cu cele două parietale, la locul de întâlnire dintre sutura lambdoidă
cu sutura sagitală. Are o formă triunghiulară cu înălţimea de 1 cm. Dispare în primele 4-8
săptămâni după naştere.
Fontanelele pterice sau sfenoidale (fonticulus sphenoidalis) în număr de două sunt
situate la unirea sfenoidului (aripa mare), frontalului, temporalului şi parietalului. Dispar
la scurt timp după naştere.
Fontanelele asterice sau mastoidiene (fonticulus mastoideus) de asemeni pereche,
sunt situate la unirea occipitalului, parietalului şi mastoidei. Şi ele dispar la scurt timp
după naştere.
În afara fontanelelor menţionate mai pot exista fontanele supranumerare
(inconstante): glabelară, metopică, sagitală (între cele două parietale).
Oasele calvariei cresc treptat şi se unesc, formând suturile. Linia suturală conţine
însă în continuare o lamă de ţesut conjunctiv. Osificarea acestei lame, cu sinostoza
suturilor, începe pe suprafaţa endocraniană şi se termină pe suprafaţa exocraniană a
calvariei. Osificarea suturilor începe după vârsta de 45 ani, întâi la nivelul suturii sagitale
şi continuă la nivelul suturii coronare, lambdoide (50-60 ani) şi solzoase (60-65 ani).
Masivul osos facial prezintă, atât în mod normal cât şi patologic, multiple variaţii
de formă şi mărime, care pot modifica întreaga fizionomie. Variaţiile morfologice
normale ale scheletului facial sunt în funcţie de vârstă şi de la individ la individ.
La copil, absenţa sinusului maxilar şi oblicitatea ramurilor mandibulei, precum şi
redusa dezvoltare a porţiunii inferioare a masivului facial, fac ca scheletul feţei să apară
turtit în sens vertical şi puţin dezvoltat în raport cu scheletul bolţii craniene.
La adult, prin dezvoltarea maximă a elementelor sale constitutive, masivul facial se
alungeşte.
La vărstnici, căderea dinţilor şi rezorbţia marginilor alveolare duc la o diminuare a
diametrului vertical al masivului facial prin scurtarea treimii sale inferioare. În ansamblu,
masivul facial la vârstnici se aseamănă cu cel infantil, cu excepţia mentonului, care la
copil apare şters, iar la vârstnici este proeminent.

CAVITĂŢILE ŞI FOSELE NEURO- ŞI


VISCEROCRANIULUI

Masivul facial prezintă o serie de cavităţi care adăpostesc organe (ochiul) sau
segmente ale aparatelor: olfactiv, respirator, digestiv, la delimitarea cărora participă mai
multe oase. Dintre aceste cavităţi numai una este mediană, deci nepereche: cavitatea
bucală. Celelalte sunt laterale, pereche, delimitate atât de oase ale feţei, cât şi de oase ale
bazei craniului: cavităţile nazale, orbitele, fosele infratemporale, fosele pterigo-
palatine.

CAVITATEA BUCALĂ(cavum oris)


167
Scheletul capului

Cavitatea bucală nu prezintă pe schelet pereţii inferior şi posterior. Ea este


limitată anterior şi pe părţile laterale de către mandibulă şi procesele alveolare ale maxilei
şi mandibulei, iar superior de palatul osos (bolta palatină), cu elementele lor deja
descrise.

CAVITĂŢILE NAZALE (cavum nasi)

Cavităţile nazale sunt situate de o parte şi de alta a liniei mediane, deasupra


cavităţii bucale, dedesubtul bazei craniului şi înauntrul cavităţilor orbitare. Fiecare dintre
ele este un culoar turtit transversal, anfractuos, ce prezintă patru pereţi şi două orificii.
Peretele inferior sau planşeul formează şi bolta cavităţii bucale fiind format
anterior de procesul palatin al maxilei şi posterior de lama orizontală a palatinului. Acest
perete este uşor concav în sens transversal. În partea sa anterioară se găseşte orificiul
superior al canalului incisiv.
Peretele superior sau bolta (plafonul) se prezintă ca un şanţ îngust orientat
antero-posterior. El este format din faţa posterioară a osului nazal, spina nazală a
frontalului, lama orizontală (ciuruită) a etmoidului şi feţele anterioară şi inferioară ale
corpului sfenoidului. Acest perete este ascendent la nivelul oaselor nazale, orizontal în
regiunea fronto-etmoidală şi descendent în porţiunea sa sfenoidală.
Peretele medial sau septul osos al nasului (septum nasi osseum) separă cele două
cavităţi nazale. Este format în sus de lama perpendiculară a etmoidului, iar în jos de
vomer. În unghiul anterior delimitat de aceste două oase se găseşte cartilajul septului
nazal, care completează septul nazal.

Crista galli

Lama orizontalã a etmoidului

Sinusul sfenoidal Spina nazalã a frontalului

Faþa anterioarã a
corpului sfenoidului Osul nazal
Lama perpandicularã
Faþa inferioarã a
corpului sfenoidului

Vomerul Cartilajul septal


Cartilajul lui
JACOBSON

Lama orizontalã a palatinului Canalul incisiv

Procesul palatin al maxilei

Fig. 134 - Peretele medial al foselor nazale

168
Osteologie
Peretele lateral este oblic în jos şi în afară, la constituirea sa luând parte şase oase:
maxila, lacrimalul, etmoidul, sfenoidul, lama perpendiculară a palatinului şi cornetul nazal
inferior.
Maxila participă la formarea acestui perete prin porţiunea feţei sale interne situate
deasupra procesului palatin.
Lacrimalul este situat înapoia procesului frontal al maxilei şi înaintea masei laterale

Spina nazalã a frontalului

Osul nazal
Lama orizontalã a
Agger nasi etmoidului

Masa lateralã Cornetul superior


Lacrimalul Cornetul mijlociu
Procesul lacrimar al Sinusul sfenoidal
cornetului inferior
Gaura sfeno-palatinã
Procesul unciform
Lama verticalã a palatinului
Cornetul inferior

Aaripa medialã a procesul


Procesul palatin pterigoidian
Canalul incisiv Lama orizontalã a palatinul

Aripa lateralã a procesul pterigoidian

Fig. 135 - Peretele lateral al foselor nazale

corespunzătoare a etmoidului. Partea sa inferioară coboară pe faţa internă a maxilei şi


acoperă cele două treimi superioare ale şanţului lacrimal al maxilei, pe care îl transformă
în canal lacrimo-nazal.
Sfenoidul participă la formarea peretelui extern al foselor nazale prin faţa internă a
procesului pterigoidian.
Etmoidul participă la formarea peretelui extern al cavităţilor nazale prin faţa
internă a maselor sale laterale, care prezintă cornetele superior şi mijlociu şi procesul
uncinat. Acesta din urmă se articulează cu cornetul inferior, plasat la partea inferioară a
peretelui extern al cavităţilor nazale. Cornetele delimitează cu peretele lateral al cavităţii
nazale, cele trei meaturi: superior, mijlociu şi inferior.
În meatul superior se deschid celulele etmoidale posterioare.
În meatul mijlociu se întîlnesc elemente descrise la faţa medială a labirintului
etmoidal: infundibulul, în care se deschide sinusul frontal; hiatul semilunar în care se
deschid celulele etmoidale anterioare şi sinusul maxilar. Hiatul semilunar este delimitat
înainte şi în jos de procesul uncinat al etmoidului, iar înapoi şi în sus de bula etmoidală.
În meatul inferior se deschide canalul lacrimo-nazal.
În partea postero-superioară a peretelui lateral, între cornetul superior şi faţa
anterioară a corpului sfenoidului se delimitează un spaţiu îngust numit reces sfeno-
etmoidal (recessus spheno-etmoidalis), în care se deschide sinusul sfenoidal. Tot aici se
găseşte şi gaura sfeno-palatină (foramen spheno-palatinum), care asigură comunicarea
între fosa pterigoidiană şi cavitatea nazală.
Orificiul anterior al cavităţilor nazale sau apertura piriformă (apertura
piriformis) este circumscris de cele două maxile şi cele două oase nazale. În partea
169
Scheletul capului
inferioară apertura piriformă este delimitată de spina nazală anterioară.
Orificiile posterioare ale cavităţilor nazale sau choanele (choanae) sunt
dreptunghiulare, fiind delimitate inferior de lama orizontală a palatinului, superior de
corpul sfenoidului, care este acoperit de aripile vomerului şi procesele sfenoidale ale
palatinului, lateral de faţa internă a lamei mediale a procesului pterigoidian, iar medial de
marginea posterioară a vomerului.
Comunicările cavităţilor nazale se realizează astfel: cu neurocraniul prin orificiile
lamei ciuruite a etmoidului; cu orbita prin canalul lacrimo-nazal; cu fosa pterigo-palatină
prin gaura sfeno-palatină; cu cavitatea bucală prin canalul incisiv; cu sinusurile paranazale
prin orificiile de pe peretele lateral al cavităţilor nazale; cu faringele prin choane; cu
exteriorul prin apertura piriformă.

ORBITELE (orbita)

Cavităţile orbitare sunt situate de o parte şi de alta a cavităţilor nazale, deasupra


maxilei şi dedesubtul bazei craniului. Ele adăpostesc globii oculari şi anexele lor. Ca şi
cavităţile nazale, orbitele sunt cavităţi mixte, la formarea lor luând parte atât oasele
neurocraniului cât şi cele ale viscerocraniului. Fiecare orbită este comparată cu o
piramidă patrunghiulară, prezentând pentru studiu o bază orientată anterior şi în afară, un
vârf îndreptat posterior şi înăuntru, patru feţe şi patru margini. Deci, axul orbitei este
oblic dinainte înapoi şi dinafară înăuntru. Prelungite înapoi, cele două axe s-ar întâlni la
nivelul şeii turceşti, descriind un unghi cu deschiderea anterioară, unghi care are o
valoare de 40-45°.
Baza sau deschiderea orbitei (aditus orbitae) este rotunjită şi delimitată de
marginile supra- şi infraorbitară. Baza este dispusă oblic de sus în jos, dinspre medial spre
lateral, de unde rezultă că marginea superioară este mai anterioară decât cea inferioară şi
marginea medială este mai anterioară decât cea laterală. Aceasta dispoziţie favorizează un
câmp vizual mai întins în jos şi lateral, dar şi protecţia globului ocular este mai slabă la
acest nivel. Diametrul transversal al orbitei este de 40 mm, iar cel vertical de aproximativ
35 mm. Profunzimea orbitei este de 42,5 mm, iar distanţa dintre orbite de 25 mm.
Marginea superioară este formată de marginea supraorbitară a frontalului.
Marginea inferioară este formată în jumătatea inferioară de maxilă, iar în
jumătatea laterală de osul zigomatic.
Marginea medială este formată de procesul frontal al maxilei.
Marginea laterală este formată de osul zigomatic.
Vârful orbitei este situat la nivelul extremităţii mediale a fisurii orbitare superioare,
la acest nivel găsindu-se orificiul optic pentru nervul optic şi artera oftalmică.
Peretele superior (paries superior) sau bolta, este concav în jos, fiind format de
porţiunea orbitară a frontalului şi numai în partea posterioară este format de aripa mică a
sfenoidului. Peretele superior are în ansamblu o formă triunghiulară, în partea sa antero-
laterală găsindu-se fosa glandei lacrimale, iar antero-medial foseta trohleei muşchiului
oblic superior al globului ocular.
Peretele inferior (paries inferior) sau planşeul este format în cea mai mare parte
de faţa orbitară a maxilei. În partea anterioară la formarea sa contribuie procesul orbitar
al osului zigomatic, iar în partea posterioară procesul orbitar al osului palatin. Pe acest
perete se găseşte şanţul şi canalul suborbitar, prin care trece pachetul vasculo-nervos
suborbitar. Peretele inferior este subţire şi venind în raport cu sinusul maxilar, explică
170
Osteologie
nevralgiile suborbitare în caz de sinuzită maxilară.
Peretele lateral (paries lateralis) este oblic, îndreptat înapoi şi medial, având o
formă triunghiulară cu baza anterior. Este format în treimea anterioară de procesul
orbitar al osului zigomatic, posterior de aripa mare a sfenoidului, iar superior de
porţiunea orbitară a frontalului. Pe acest perete se află orificiul zigomatico-orbitar.
Peretele medial (paries medialis) are de asemeni o formă triunghiulară şi
corespunde cavităţii nazale. Este format de procesul frontal al maxilei, lacrimal, lama
orbitară a labirintului etmoidal şi faţa laterală a corpului sfenoidului (porţiunea sa situată
înaintea marii aripi a sfenoidului). Pe acest perete se află fosa sacului lacrimal (fossa
sacci lacrimalis), delimitată de creasta lacrimală anterioară a maxilei şi creasta

Canal orbitar intern posterior


Incizura supraorbitarã

Canal orbitar intern anterior

Procesul orbitar al frontalului


Porþiunea orbitarã a
frontalului
Osul lacrimal
Aripa micã a sfenoidului

Aripa mare a sfenoidului ªanþul lacrimal

Fisura orbitarã superioarã


Procesul frontal al maxilei
Procesul orbitar al osului
zigomatic
Os planum
Fisura orbitarã inferioarã
Gaura opticã

Procesul orbitar al Faþa orbitarã a maxilei


palatinului
Sutura ºanþului suborbitar

Gaura suborbitarã
ªanþul suborbitar
Fig. 136 - Cavitatea orbitarã

lacrimală posterioară a osului lacrimal. Fosa sacului lacrimal se continuă în jos cu


şanţul lacrimal (sulcus lacrimalis), iar acesta cu canalul nazo-lacrimal (canalis naso-
lacrimalis) ce se deschide în meatul inferior.
Marginea supero-medială prezintă dinainte înapoi sutura fronto-maxilară,
fronto-lacrimală şi fronto-etmoidală. La nivelul suturii fronto-etmoidale se găsesc
orificiile etmoidale anterior şi posterior. La extremitatea posterioară a acestei margini
se află orificiul optic.
Marginea supero-laterală prezintă în porţiunea sa anterioară fosa glandei
lacrimale şi o parte din sutura sfeno-frontală. Posterior se află fisura orbitară
superioară.
Marginea infero-medială este rotunjită şi prezintă în porţiunea sa anterioară
orificiul superior al canalului lacrimo-nazal şi posterior suturile lacrimo-maxilară,
etmoido-maxilară şi sfeno-palatină.
Marginea infero-laterală este ocupată în cea mai mare parte de fisura orbitară
inferioară, prin care nervul maxilar pătrunde în orbită. În partea anterioară marginea este
formată de procesul orbitar al osului zigomatic. Pereţii orbitei sunt acoperiţi de periost,
care este puţin aderent la os.
Comunicările orbitei. Se realizează astfel: cu neurocraniul prin canalul optic,
171
Scheletul capului
fisura orbitară superioară şi orificiile etmoidale anterior şi posterior; cu fosa
infratemporală, prin fisura orbitară inferioară şi prin canalul zigomatic; cu regiunea feţei
prin şanţul şi canalul suborbitar şi prin canalul zigomatic; cu cavitatea nazală prin canalul
lacrimo-nazal.

FOSA INFRATEMPORALĂ (fossa


infratemporalis)

Fosa infratemporală este numită şi groapa zigomatică, fiind situată sub fosa
temporală. Fosa infratemporală conţine cei doi muşchi pterigoidieni (medial şi lateral),
artera maxilară şi nervul mandibular cu ramurile sale. Fosa infratemporală prezintă şase
pereţi, dintre care pereţii posterior şi cel inferior lipsesc, la acest nivel fosa fiind deschisă,
neprezentând pereţi osoşi.
Peretele lateral este format de faţa medială a osului zigomatic şi a ramurii
mandibulare.
Peretele medial este format de lama laterală a procesului pterigoidian şi de
tuberozitatea maxilei. La acest nivel se găseşte o fisură prin care se pătrunde în fosa
pterigo-palatină.
Peretele superior este format de faţa infratemporală a aripii mari a sfenoidului şi de
porţiunea osoasă precondiliană a solzului temporalului. În rest el este reprezentat printr-
un orificiu mare prin care se comunică cu fosa temporală.
Peretele anterior este format de faţa infratemporală a corpului maxilei şi faţa
temporală a osului zigomatic. Tot aici se află şi extremitatea laterală a fisurii orbitare
inferioare.
Comunicările fosei infratemporale. Au o mare importanţă clinică datorită
posibilităţilor de propagare a unei infecţii. Aceste comunicări sunt: cu neurocraniul prin
găurile ovală şi spinoasă; cu fosa temporală prin spaţiul larg delimitat lateral de arcada
zigomatică; cu fosa pterigo-palatină prin fisura de pe peretele ei medial; cu orbita prin
fisura orbitară inferioară; cu canalul mandibulei prin orificiul superior al acestui canal.

172
Osteologie

FOSA PTERIGO-PALATINĂ (fossa


pterygopalatina)

Fosa pterigo-palatină este numită şi groapa pterigo-maxilară, fiind un spaţiu


vertical cuprins între tuberozitatea maxilei, procesul pterigoidian şi lama perpendiculară a
palatinului. Ea este de fapt o anexă a fosei infratemporale, situată în fundul acesteia şi
medial, comunicând cu fosa infratemporală printr-un larg orificiu ce se găseşte în partea
laterală. În fosa pterigo-palatină se găsesc nervul maxilar, ganglionul pterigo-palatin şi
terminarea arterei maxilare. Fosa este de forma unei piramide patrunghiulare, prezentând
o bază, un vârf şi patru pereţi.
Baza îndreptată în sus este formată de faţa maxilară a aripii mari a sfenoidului şi de
faţa inferioară a corpului sfenoidului. Baza prezintă gaura rotundă şi fisura orbitară
inferioară.
Vârful este îndreptat în jos, fiind format de întâlnirea procesului pterigoidian cu
tuberozitatea maxilei. La acest nivel se găsesc canalul palatin mare (canalis palatinus
major), care este străbătut de nervul palatin mare şi cele două canale palatine mici
(canales palatini minores), străbătute de nervii cu acelaşi nume.
Peretele anterior este format de tuberozitatea maxilei pe care se găsesc găurile şi
Aripa mare a sfenoidului
Solzul temporalului

Procesul zigomatic Osul zigomatic

Creasta sfeno-temporalã
Fisura orbitarã inferioarã

Orificiul sfeno-palatin
Lama verticalã a palatinului Tuberozitatea maxilei

Gãurile alveolare
Aripa lateralã a pterigoidei

Aripa medialã a pterigoidei

Croºtetul pterigoidian

Fig. 137 - Fosa pterigo-palatinã

canalele alveolare prin care trec arterele şi nervii alveolari (dentari) postero-superiori.
Peretele posterior este format de partea anterioară a procesului pterigoidian, la
acest nivel găsindu-se canalul pterigoidian.
Peretele medial este format de lama perpendiculară a palatinului, la acest nivel
găsindu-se gaura sfenopalatină, care realizează comunicarea cu cavitatea nazală.
Peretele lateral este absent la acest nivel realizându-se comunicarea cu fosa
infratemporală.
Comunicările fosei pterigo-palatine se realizează astfel: cu neurocraniul prin
gaura rotundă; cu orbita prin fisura orbitară inferioară; cu cavitatea nazală prin gaura
sfeno-palatină; cu exobaza prin canalul palatin mare şi canalele palatine mici; cu alveolele
dentare prin orificiile şi canalele alveolare de pe tuberozitatea maxilei; cu fosa
173
Scheletul capului
infratemporală prin fisura corespunzătoare peretelui lateral (care lipseşte).

FOSA PTERIGOIDIANĂ (fossa pterygoidea)

Fosa pterigoidiană este numită şi groapa pterigoidiană, fiind situată înapoia


procesului pterigoidian, în unghiul pe care îl formează cele două lame, medială şi laterală,
ale procesului pterigoidian. În partea inferioară la formarea fosei pterigoidiene participă
şi procesul piramidal al palatinului. În fosa pterigoidiană se găseşte muşchiul pterigoidian
medial. În partea superioară şi internă a fosei pterigoidiene se află foseta naviculară în
care se inseră muşchiul tensor al vălului palatin.

ARHITECTURA SCHELETULUI CAPULUI

Forma capului uman rezultă din interacţiunea mai multor factori:


1. dezvoltarea encefalului şi creşterea consecutivă a neurocraniului;
2. poziţia bipedă, viteza relativ mică de deplasare şi transmiterea funcţiilor de
prehensiune la membrele superioare, aceşti factori contribuind la dispariţia botului şi
apariţia viscerocraniului;
3. concentrarea organelor de simţ la limita dintre neuro- şi viscerocraniu, ceea ce
determină alungirea viscerocraniului;
4. acţiunea muşchilor cefei, a muşchilor masticatori şi a gravitaţiei, care rotunjesc
capul.
Adaptările de formă ale oaselor capului sunt însoţite de o arhitectură
corespunzătoare. Se asigură astfel o mare rezistenţă şi elasticitate din partea scheletului
capului.
Calvaria sau bolta craniului este formată din două lame de substanţă compactă şi
o diploe situată între ele. Are o grosime uniformă, în medie de 5 mm, dar la nivelul
protuberanţei occipitale ajunge la 10-15 mm.
Baza craniului prezintă diferenţe de grosime mai mari. În unele părţi, este formată
numai din lame subţiri de ţesut osos compact, iar în alte zone conţine ţesut osos spongios
abundent.
Deci, bolta şi baza craniului nu prezintă aceeaşi rezistenţă la traumatisme.
Baza este partea mai fragilă, constituienţii săi fiind de grosime diferită, structurile
sale, atât compacte cât şi spongioase, prezentând cavităţi şi canale, care lasă între piesele
osoase respective soluţii de continuitate. Bolta, din contră, este mai omogenă, sutura
diferitelor sale piese osoase crescând solidaritatea ansamblului.
Viscerocraniul este format, cu unele excepţii, fie din oase subţiri fără ţesut
spongios, fie din oase pneumatice. Diferenţele de grosime şi de arhitectură au un rol
important în organizarea liniilor de rezistenţă şi în condiţionarea fracturilor.
La creşterea rezistenţei craniului mai contribuie suturile şi dura mater, care
căptuşeşte neurocraniul.
Bolta, baza şi viscerocraniul sunt solidarizate prin îngroşări osoase numite stâlpi la
174
Osteologie
nivelul viscerocraniului, arcuri la nivelul calvariei şi căpriori sau bârne la nivelul bazei.
La nivelul viscerocraniului se întâlnesc patru perechi de linii sau stâlpi de
rezistenţă, care reflectă forţele de presiune care se dezvoltă în timpul masticaţiei, în
dreptul arcadelor dentare. De aici se transmit la neurocraniu, continuându-se cu arcurile
şi căpriorii de rezistenţă ai acestuia.
Stâlpul fronto-nazal porneşte de la nivelul caninilor şi incisivilor superiori, urcă
de-a lungul procesului frontal al maxilei şi se răsfrânge pe marginea supraorbitară a
frontalului.
Stâlpul zigomatic porneşte de la nivelul primului molar superior, urcă de-a lungul
feţei superioare a corpului maxilei şi ajunge la osul zigomatic. Aici liniile de rezistenţă se
bifurcă: a. una din ele continuă procesul orbitar al osului zigomatic şi ajunge pe marginea
Cãprior sfeno-frontal
Stâlpul fronto-nazal

Stâlpul zigomatic

Centrul de rezistenþã

Capriorul pietros

Inelul occipital

Cãpriorul
occipital

Stâlpul mastoidian

Fig. 138 - Arhitectura bazei craniului: centrul de rezistenþã,


cãpriorii ºi stâlpii (dupã BENNINGHOFF)

supraorbitară a frontalului, unindu-se cu stâlpul fronto-nazal; b. a doua se continuă cu


arcada zigomatică şi cu liniile temporale de pe calvaria.
Stâlpul pterigo-palatin porneşte de la nivelul ultimilor molari superiori, urcă de-a
lungul tuberozităţii maxilei, a lamei perpendiculare a palatinului şi a procesului
pterigoidian şi ajunge la nivelul corpului sfenoidului.
Stâlpul mandibular umează presiunile exercitate asupra arcadei dentare inferioare,
apoi urmează traiectul liniei oblice de pe corpul mandibulei, ramura şi capul mandibulei.
De aici se transmite la mastoidă, la liniile temporale ale calvariei şi la baza neurocraniului.
La nivelul calvariei se întâlnesc trei arcuri de rezistenţă cu orientare sagitală,
unite prin două arcuri transversale.

175
Scheletul capului

Arcul fronto-occipital

Arcul lateral superior

Stâlpul zigomatic

Stâlpul maxilar

Stâlpul canin

Stâlpul mastoidian
Stâlpul maxilar

Arcul lateral inferior

Stâlpul mandibular

Fig. 139 - Stâlpii ºi arcurile de rezistenþã ale feþei ºi craniului

Arcul medio-sagital sau fronto-occipital pleacă de la creasta frontalului şi trece


prin sutura sagitală, protuberanţa occipitală internă şi creasta occipitală internă şi la
nivelul găurii occipitale se continuă cu căpriorii posteriori occipitali.
Arcurile latero-sagitale descriu două curbe aproape concentrice pe pereţii laterali
ai bolţii. Arcul superior merge dinainte înapoi prin linia temporală a frontalului, linia
temporală inferioară a parietalului, procesul mastoidian şi baza craniului. Arcul inferior
merge dinapoi înainte prin rădăcina longitudinală a procesului zigomatic, arcada
zigomatică, osul zigomatic şi revine la linia temporală a frontalului.
Arcurile transversale sunt semicirculare, fiind reprezentate de creasta transversală
a frontalului înainte şi de liniile nucale înapoi (Gr. T. POPA).
Arcurile de rezistenţă ale calvariei sunt întărite prin suturile de la acest nivel.
Suturile intervin ca arcuri de rezistenţă datorită felului de angrenare a oaselor
constitutive: majoritatea suturilor sunt dinţate, iar aripa mare a sfenoidului şi solzul
temporalului au marginea tăiată în dauna lamei compacte interne, în timp ce parietalul şi
frontalul sunt tăiate în dauna lamei externe. Astfel, solzului temporalului şi aripa mare a
sfenoidului impiedică deplasarea în afară a celor două oase.
La nivelul bazei craniului se întâlnesc căpriori sau bârne de rezistenţă, pe care se
sprijină stâlpii de rezistenţă ai viscerocraniului şi care transmit la rândul lor o parte din
forţele produse de masticaţie înspre arcurile de rezistenţă ale calvariei. Baza este
organizată în jurul unui centru de rezistenţă (FELIZET), corpul sfenoidului, spre care
converg căpriorii bazei. Se descriu de fiecare parte a corpului sfenoidului câte trei
căpriori principali.
Căpriorul anterior sau sfeno-frontal pleacă de la jugul sfenoidal, merge pe aripile
mici ale sfenoidului şi ajunge la procesul zigomatic al frontalului. Acest căprior este
dublat de un căprior accesoriu care merge pe marginea liberă a aripii mari a sfenoidului şi
îl întâlneşte pe cel principal, cu care se termină pe procesul zigomatic al frontalului.
Căpriorii posteriori sunt în număr de doi, unul pietros şi celălalt occipital.
176
Osteologie
Căpriorul pietros este reprezentat de stânca temporalului şi ţine până la mastoidă.
Căpriorul occipital merge de-a lungul marginilor laterale ale porţiunii bazilare a
occipitalului, foarte aproape de cel de partea opusă, se îndreaptă posterior divizându-se
într-o porţiune laterală care se îndreaptă spre mastoidă, de-a lungul şanţului sinusului
venos transvers şi o porţiune medială care merge pe marginea laterală a găurii occipitale
cu căpriorul de partea opusă, pentru a se continua cu arcul medio-sagital al bolţii
craniului.
Cei doi căpriori occipitali formează în jurul găurii occipitale un inel de rezistenţă
occipital care se sprijină pe condilii occipitali.
Cei şase căpriori converg către corpul sfenoidului şi partea anterioară a porţiunii
bazilare a occipitalului, care reprezintă regiunea de maximă rezistenţă a bazei
neurocraniului şi care nu se fracturează decât foarte rar. Fracturile interesează în primul
rând zonele mai slabe, situate între liniile de rezistenţă. La nivelul calvariei, liniile de
fractură sunt situate între arcuri şi interesează, în primul rând, lama internă.
Mijloacele auxiliare de rezistenţă ale craniului. Rezistenţa cutiei craniene
osoase ar fi fragilă dacă ea nu ar fi considerabil întărită printr-o dublă acoperire: la
exterior aponevroza epicraniană (lama fibroasă ce acoperă bolta craniului) şi la interior
duramater (foiţa meningeală externă care tapetează cavitatea craniană). Unită intim cu
periostul, duramater nu se separă de acesta decât la nivelul găurii occipitale şi se poate
decola cu uşurinţă în caz de hemoragie, la nivelul solzului temporalului (zona decolabilă
a lui GERARD-FERRE). Aderenţa durei mater este mai puternică la nivelul bolţii
craniului şi îndeosebi la nivelul reliefurilor osoase şi a orificiilor vasculare sau nervoase,
acoperind interstiţiile. Prelungirile dureimater: coasa creierului, coasa cerebelului, cortul
cerebelului şi cortul hipofizei, traversează cavitatea craniană solidarizându-i pereţii,
făcându-i mai rezistenţi la forţele care tind să-i îndepărteze (RAINER).
Forţele care acţionează asupra masivului cranio-facial.
Arhitectura osoasă a craniului corespunde acţiunii conjugate a forţelor interne sau
externe care acţionează asupra lui: presiunea exercitată de către creier, aparatul
masticator şi gravitaţia.
Bolta este supusă în timpul creşterii şi în tot timpul vieţii forţelor de tensiune
interne induse de variaţiile de volum ale masei encefalice în cursul sistolei şi diastolei.
Baza craniului şi o parte a bolţii sunt supuse presiunilor dinţilor în cursul
masticaţiei şi tracţiunilor care se exercită asupra lor de către muşchii maxilei şi
mandibulei.
Gravitaţia acţionează asupra capului prin intermediul condililor occipitali şi prin
jocul tracţiunilor muşchilor craniului. Ei sunt aceia care determină proeminenţele osoase
ale mastoidei, liniile nucale şi protuberanţa occipitală externă.
Zonele de slabă rezistenţă ale craniului.
Între căpriorii bazei craniului se găsesc zonele slabe ale craniului, nivel la care se
pot produce fracturi ale bazei craniului. Acestea sunt:
- pentru etajul anterior şi înaintea căpriorului anterior: regiunea fronto-etmoidală,
lama ciuruită şi porţiunea orbitară a frontalului.
- pentru etajul mijlociu, între căpriorul anterior şi cel pietros: fosa sfenoidală,
formată de aripa mare a sfenoidului şi vârful stâncii temporalului.
- pentru etajul posterior: fosele cerebeloase ale occipitalului.

ANTROPOMETRIE ŞI CRANIOMETRIE

177
Scheletul capului
Antropometria a creat indici care permit clasificarea craniilor în funcţie de
variaţiile de lungime şi înălţime. Cunoaşterea datelor antropometrice este deosebit de
importantă atât în antropologie, cât şi în medicina legală şi practica medicală curentă, mai
ales în chirurgia maxilo-facială sau restauratoare.
Pentru calculul indicilor este necesară măsurarea diametrului transversal maxim, a
diametrului antero-posterior maxim şi a înălţimii auriculare a capului.
Diametrul transversal maxim se măsoară cu ajutorul unui compas şi reprezintă
distanţa dintre punctele cele mai îndepărtate lateral ale oaselor parietale.
Diametrul antero-posteror maxim se măsoară tot cu ajutorul compasului şi
reprezintă distanţa dintre glabelă şi punctul cel mai îndepărtat posterior al osului
occipital.
Înălţimea auriculară a capului reprezintă distanţa dintre vertex şi marginea
superioară a conductului auditiv extern, pe linia care cade perpendicular pe orizontala
Frankfurt.
Orizontala Frankfurt este reprezentată de o linie orizontală ce trece prin punctul
cel mai inferior al marginii infraorbitare şi marginea superioară a conductului auditiv
extern.
Indicele cranian longitudinal este determinat prin raportul:

Diametrul transversal maxim


x 100
Diametrul antero - posterior

Craniul lung sau dolicocefal are un indice cu valoarea de 75 sau o valoare mai
mică.
Craniul scurt sau brahicefal are indicele cranian longitudinal de 83 sau o valoare
mai mare.
Între craniul lung şi craniul scurt se află craniul mijlociu sau mesaticefal, cu
valoarea indicelui cuprinsăa între 77,5 şi 80,5.
Indicele cranian vertical rezultă din raportul:

Înălţimea auriculară a capului


x 100
Diametrul antero - posterior maxim

Craniul înalt sau hipsicefal are valoarea indicelui cranian vertical peste 75.
Craniul turtit (plat ori platicefal) are un indice cu valoarea sub 70.
Între craniul înalt şi craniul plat se află craniul ortocefal, al cărui indice este
cuprins între 70 şi 75.
Indicele cranian vertical şi longitudinal se calculează prin măsurători pe craniul
izolat. La omul viu sau la cadavru, măsurătorile includ şi părţile moi ale capului, astfel
încât indicele cefalic este cu aproximativ 2 cm mai mare faţă de indicele cranian.
La femeie craniul are diametrele mai reduse şi reliefurile osoase sunt mai puţin
pronunţate decât la bărbat.
În afară de variaţiile morfologice în funcţie de vârstă, sex şi de la individ la individ,
craniul mai poate prezenta deformări artificiale şi patologice.
Deformările artificiale sunt determinate de compresiuni exercitate asupra
craniului maleabil al nou-născutului, compresiuni exercitate pe întreaga durată a primei
copilării. De obicei este întâlnită turtirea craniului sau creşterea lui în înălţime.
Deformările patologice pot fi de origine encefalică sau osoasă. Cele de origine
encefalică sunt: macrocefalia sau capul foarte mare, microcefalia sau capul foarte mic şi
hidrocefalia sau acumularea peste normal de lichid cefalorahidian în ventriculii cerebrali.
Deformările patologice de origine osoasă sunt consecinţa unor afecţiuni generale ale
178
Osteologie
ţesutului osos (rahitismul, osteomalacia, osteita fibroasă deformantă PAGET, sifilisul,
cretinismul) sau se produc prin sinostozarea înainte de termen a uneia sau a mai multor
suturi craniene.
Masivul osos facial prezintă atât în mod normal cât şi patologic multiple variaţiuni
de formă şi mărime, care pot modifica întreaga fizionomie.
Variaţiile morfologice normale ale scheletului facial sunt în funcţie de vârstă şi de la
individ la individ.
La copil, absenţa sinusului maxilar şi oblicitatea ramurilor mandibulei, precum şi
redusa dezvoltare a porţiunii inferioare a masivului facial fac ca scheletul feţei să apară
turtit în sens vertical şi puţin dezvoltat în raport cu scheletul bolţii craniene.
La adult, prin dezvoltarea maximă a elementelor sale constitutive, masivul facial se
alungeşte.
La vârstnici, căderea dinţilor şi rezorbţia marginilor alveolare duc la o diminuare a
diametrului vertical al masivului facial prin scurtarea treimii sale inferioare. În ansamblu,
masivul facial la vîrstnici se aseamănă cu cel infantil, cu excepţia mentonului care, la
copil, apare şters, iar la vârstnic apare proeminent.
La unii predomină diametrul vertical în raport cu dezvoltarea mandibulei, iar la alţii
predomină diametrul transversal, astfel încât masivul facial apare turtit şi lărgit, iar
pomeţii sunt proeminenţi.
În antropometrie, pentru măsurătorile masivului facial sunt utilizate diametrul
bizigomatic, pentru lărgime şi linia întinsă de la punctul ofrion la punctul mentonier sau
punctul alveolar - linia ofrio-alveolară - pentru lungime.
Indicele facial, stabilit în antropometrie, este determinat prin raportul:

Linia ofrio - alveolară


x 100
Diametrul bizigomatic

Indicele facial cu valoare mai mare indică un masiv facial alungit, iar cel cu valoare
mai mică - un masiv facial lărgit. Valorile indicelui facial sunt cuprinse între 62 şi 74.
Prognatismul facial inferior este reprezentat de proeminenţa izolată a mandibulei
în raport cu masivul osos facial.
Prognatismul total sau prognatismul bimaxilar se manifestă prin proeminenţa
scheletului feţei în ansamblul său, în raport cu craniul.
Unghiul maxilar a lui CAMPER, cu deschiderea orientată posterior, este cuprins
între două linii, una ce uneşte vârfurile incisivilor superiori cu ofrion şi alta întinsă între
vârfurile incisivilor inferiori şi punctul mentonier. Acest unghi diferenţiază omul de toate
celelalte mamifere, valorile sale fiind de 77° la carnivore, 99-102° la maimuţe şi 155° la
om.
Unghiul simfizian este format de planul tangent la regiunea mentonieră şi planul
orizontal ce trece prin marginea inferioară a corpului mandibulei, având deschidere
orientată posterior şi prezintă trei tipuri: tipul normal, la care unghiul simfizian este
cuprins între 70 şi 80°; tipul infantil, care măsoară 90°; tipul simian, cu valoarea între
100 şi 105°.
Triunghiul lui BONWILL este echilateral, laturile sale fiind egale cu distanţa
cuprinsă între mijlocul axelor celor doi condili ai mandibulei, unde se află baza, vârfurile
aflându-se între incisivi, înapoia incisivilor la dolicocefali şi înaintea incisivilor la
brahicefali.
Unghiul nazo-malar al lui FLOWER, diedru obtuz, cu deschiderea orientată
posterior, este format de cele două planuri tangente la baza orbitelor şi măsoară 130-
135° la dolicocefali şi 142-145° la brahicefali.
Deformările patologice ale masivului osos facial pot fi congenitale sau determinate
179
Scheletul capului
de procese patologice, cum ar fi disostozele cranio-faciale ereditare, acromegalia,
osteitele, traumatismele asociate cu fracturi, tumorile şi insuficienta sutură a diferitelor
piese componente ale masivului osos facial.
Cunoaşterea tuturor acestor variaţiuni morfologice este deosebit de importantă atât
pentru antropologie, cât şi în practica medicală curentă.
Punctele antropometrice sau craniometrice.
Punctele craniometrice reprezintă repere fixe şi precise ce sunt folosite în
craniometrie. Ele interesează în aceiaşi măsură antropologul şi medicul practician, mai
ales chirurgul.
Se disting puncte craniometrice mediane, neperechi şi puncte craniometrice
laterale, perechi. Deoarece punctele craniometrice au fost tratate anterior, nu ne mai
oprim asupra lor.

REPERE OSOASE ŞI PALPAREA


OASELOR CRANIULUI

În partea anterioară a craniului, deasupra arcadelor orbitare se palpează arcurile


supraciliare a căror dezvoltare este în raport cu cea a sinusurilor frontale. Între arcurile
supraciliare se simte o depresiune situată deasupra glabelei, foseta supraglabelară. În
porţiunea medială a fiecărei arcade orbitare se palpează incizura sau scobitura
supraorbitară. Deasupra arcurilor supraciliare se palpează eminenţele frontale care apar
ca două proeminenţe rotunjite, mai proeminente la femeie. Între eminenţele frontale şi
arcurile supraciliare pe linia mediană se simte uneori la palpare o proeminenţă verticală
ce corespunde suturii metopice. Pornind de la nivelul procesului zigomatic al frontalului
se palpează creasta laterală a frontalului, care se continuă cu linia temporală superioară
de pe osul parietal.
În regiunea posterioară se pot palpa pe linia mediană protuberanţa occipitală
externă sau punctul inion şi de la acest nivel în jos creasta occipitală externă. Pornind de
la protuberanţa occipitală externă de o parte şi de alta se palpează linia nucală superioară
şi imediat deasupra acesteia, linia nucală supremă.
La nivelul bolţii craniene se simte sutura coronară, ca o depresiune la limita dintre
frontal şi cele două oase parietale.
Între occipital şi oasele parietale, tot sub forma unei depresiuni, se palpează sutura
lambdoidă. Pe linia mediană, între oasele parietale, reprezentată de o depresiune
longitudinală, se simte sutura sagitală. Aceste suturi se palpează prin deplasarea pielii sub
pulpa degetelor. Sutura sagitală prezintă la extremităţile sale două depresiuni: una
anterioară ce corespunde punctului bregma şi alta posterioară, corespunzătoare punctului
lambda. La copilul mic şi mai ales la nou-născut extremităţile suturii sagitale corespund
fontanelelor bregmatică şi lambdatică.
La nivelul bolţii, sub forma unor eminenţe rotunjite, se palpează bosele sau
eminenţele parietale. Sub eminenţele parietale se simt liniile curbe temporale, superioară
şi inferioară.
La nivelul porţiunii inferioare a regiunii laterale a capului se palpează arcada
zigomatică. În dreptul extremităţii posterioare a arcadei zigomatice se simte tuberculul
zigomatic anterior. Înapoia acestuia, la nivelul porţiunii antero-superioare a conductului
180
Osteologie
auditiv extern se află tuberculul zigomatic posterior, mai greu accesibil la palpare.
La nivelul porţiunii postero- superioare a conductului auditiv extern se află spina
suprameatică a lui HENLE, ce poate fi palpată cu uşurinţă dacă pavilionul urechii este
tras înainte şi în jos. Înapoia conductului auditiv extern se palpează procesul mastoidian
al temporalului. Anterior, în jos şi mai în profunzime faţă de mastoidă se află procesul
stiloidian, care însă nu este uşor accesibil la palpare.
Sub creasta cranio-facială, pe linia mediană, se palpează oasele nazale (faţa lor
anterioară). La marginea superioară a oaselor nazale, inferior de glabelă, se simte o
usoară depresiune determinată de sutura fronto-nazală. Sub oasele nazale se palpează
porţiunea cartilaginoasă a piramidei nazale care maschează orificiul piriform al cavităţilor
nazale. La baza nasului, pe linia mediană, între cele două narine se simte o proeminenţă
reprezentată de spina nazala anterioară.
La o distanţă cuprinsă între 5-10 mm sub marginea orbitară a maxilei, se simte
gaura suborbitară sau infraorbitară. Pe peretele medial al orbitei se palpează creasta
lacrimală anterioară de pe procesul frontal al maxilei şi creasta lacrimală posterioară de
pe osul lacrimal. Între cele două creste se simte o depresiune verticală reprezentată de
şanţul lacrimal.
Faţa anterioară a maxilei prezintă reliefuri ce pot fi palpate atât prin tegumente cât
mai ales prin vestibulul cavităţii bucale. Corespunzător alveolei dintelui canin se simte
bosa sau eminenţa canină. Posterior de eminenţa canină, se află fosa canină, care apare ca
o depresiune situată deasupra premolarilor. Deasupra dinţilor incisivi, anterior de
eminenţa canină, se află o depresiune mai puţin pronunţată reprezentată de foseta
mirtiformă.
Înapoia ultimului molar se află spaţiul retromolar prin care se realizează
comunicarea dintre vestibul şi cavitatea bucală propriu-zisă.
În partea laterală a maxilei se palpează procesul zigomatic, mai ales marginea
inferioară, concavă în jos şi îndreptată către penultimul molar. Deasupra ei, lateral de
procesul zigomatic al maxilei, se simte osul malar sau zigomatic, mai precis faţa laterală
(cutanată) a acestui os.
Prin cavitatea bucală se palpează bolta palatină sau palatul dur. Pe bolta palatină se
explorează torusul palatin care este reprezentat de o proeminenţă de formă şi mărime
variabilă, situată simetric de o parte şi de alta a liniei mediane. La bolta palatină se mai
palpează şi marginea posterioară, în dreptul căreia se află zona de trecere dintre palatul
dur şi vălul palatin, deosebit de importantă în practica stomatologică.
Pe linia mediană a feţei anterioare a corpului mandibulei se simte eminenţa
mentonieră, care lateral şi inferior este mărginită de tuberculii mentonieri.
La corpul mandibulei se mai explorează marginea inferioară, care la 3 cm de
extremitatea sa posterioară este brăzdată de şanţul arterei faciale şi marginea superioară
sau arcada alveolo-dentară cu proeminenţele ei verticale (juga alveolaria) de pe faţa
anterioară.
Unghiul mandibulei sau gonionul se palpează la locul unde marginea inferioară
întâlneşte marginea posterioară a ramurii mandibulei. Prin cavitatea bucală se palpează
procesul conoidian al mandibulei, situat în prelungirea liniei oblice şi spina lui SPIX sau
lingula, care mărgineşte anterior orificiul canalului dentar inferior sau gaura mandibulei.
Condilul mandibulei sau procesul condilian şi articulaţia temporo-mandibulară se
palpează prin aşezarea pulpei degetelor înaintea tragusului sau prin introducerea unui
deget în conductul auditiv extern, ambele cazuri necesitând, din partea subiectului
examinat, executarea unor mişcări în cadrul articulaţiei temporo-mandibulare.
În regiunea anterioară a gâtului, deasupra laringelui (1,8 - 3,5 cm), se palpează osul hioid
prin prinderea coarnelor sale mari între police şi index şi uşoara lui deplasare în sens

181
Scheletul capului
lateral. Corespunzător corpului osului hioid se observă un şanţ cutanat transversal, situat
la limita dintre regiunile suprahioidiană şi subhioidiană.

182