Sunteți pe pagina 1din 2

Apariție editorială la Sibiu

La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a fost publicată recent lucrarea


„Finanțare sau autofinanțare? Evaluări canonico-juridice și economice privitoare la
susținerea financiară a unităților de cult religios”, scrisă de pr. Mircea Cricovean.

Așa cum sugerează și titlul lucrării, cartea părintelui Mircea Cricovean abordează pe
larg subiectul vechi și intens mediatizat în ultimii ani al finanțării și autofinanțării
cultelor religioase. Autorul își folosește pregătirea teologică, juridică și economică
(părintele Mircea Cricovean este doctor în Finanțe și Teologie) pentru a prezenta
detaliat particularitățile finanțării Bisericii Ortodoxe Române, atât în secolele trecute,
cât și în prezent. De altfel, subiectul nu este specific doar spațiului românesc,
majoritatea țărilor europene cunoscând diferite forme de finanțare a cultelor
religioase.

„Având în vedere evoluţia istorică a finanţării sau subvenţionării Bisericii de către stat,
s-au format diverse modalităţi pentru realizarea acestui lucru, care diferă de la stat la
stat. O primă formă ar fi finanţarea Bisericii prin intermediul direct al statului, cum
este cazul în Belgia, Luxemburg sau Grecia. O a doua formă este finanţarea Bisericii
direct de către credincioşi, care la rândul ei poate fi întâlnită sub diverse forme: prin
donaţii sau colecte (Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda), prin taxa
(cotizaţie) pentru Biserică (Kirchenbeitrag), cum este cazul în Austria, prin impozitul
pentru Biserică (Kirchensteuer) - Elveţia, Germania sau Ţările Scandinave, prin alte
modalităţi de impozitare, în Italia şi Spania. Aceste modalităţi de finanţare
funcţionează însă numai într-o formă combinată, nu în forma pură în care au fost
prezentate mai sus. Spre exemplu, în Austria marea parte a finanţării vine din aşa
numita taxă bisericească (un fel de taxă sidoxială din România), în Germania din
impozit, dar în ambele ţări fondurile se strâng şi din donaţiile credincioşilor şi din
colecte ocazionale. Subvenţiile din partea statului sunt direcţionate în majoritatea
ţărilor UE spre activitatea social-caritativă a Bisericii (azile de bătrâni, spitale, case de
copii etc.) spre şcolile private bisericeşti (în special spre cele pentru pregătirea
personalului clerical), spre asistenţa religioasă din închisori sau unităţile militare sau
pentru întreţinerea bisericilor monumente istorice. Trebuie amintit aici şi faptul că
unităţile ecleziale sunt scutite de la plata impozitelor către stat”, spune pr. lect. univ.
dr. Emanuel Tăvală într-un cuvânt introductiv la lucrarea părintelui Cricovean, intitulat
„Finanțarea organizațiilor religioase și himera neutralității”.

Necesitatea finanțării

Așa cum subliniază prof. univ. dr. Ioan Talpoș de la Universitatea de Vest din
Timișoara în Cuvânt înainte, lucrarea părintelui Mircea Cricovean subliniază nevoia
ca statul să sprijine financiar cultele religioase din țara noastră.

„Laitmotivul acestor articole științifice - care dau conținut cărții de față - este acela că,
după secularizarea averilor mănăstirești realizată de Domnitorul Alexandru Ioan
Cuza, finanțarea de către stat a cultelor religioase a devenit o necesitate. Iar în acest
sens, autorul are în vedere faptul că, după secularizarea averilor, Biserica a trebuit
să înfrunte amestecul statului în viața sa, întrucât, așa cum a scris Nicolae Iorga în
Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, «Statul a luat-o în
stăpânire, uneori încetul cu încetul, alteori prin lovituri mari, neașteptate, smulgându-i
pe rând moșiile, averea cealaltă, drepturile, autonomia sprijinită pe canoane, cultură
proprie, școlile speciale, autoritatea și prestigiul, urmând întru aceasta, când
exemplul Rusiei cu Biserica robită, când al Apusului, cu Biserica pe alocuri cu totul
izgonită din viața oficială, după ce însă i s-au luat toate mijloacele care-i pot îngădui
să se ție pe sine»”, spune profesorul Ioan Talpoș.

Articole în limba engleză

Lucrarea conține 11 articole științifice pe care autorul le-a elaborat în timpul studiilor
doctorale. Fiecare articol este motivat și argumentat nu doar din punct de vedere
economic, ci și canonico-juridic. Șase dintre cele 11 articole sunt traduse și în limba
engleză, ceea ce face ca lucrarea să fie accesibilă și în străinătate pentru cei
interesați de subiectul finanțării unităților de cult din România.

„Nu revendic pretenția că am epuizat sursele bibliografice sau că le-am folosit pe


cele mai relevante pentru subiectul lucrării. Motive independente de voința noastră
au condus doar spre rezultatele cercetării științifice de față, mai ales că subiectul
abordat nu este confortabil și nici reconfortant pentru ambele tabere: nici pentru cei
care sunt în poziția de a solicita susținerea financiară, dar nici pentru cei care
răspund solicitărilor reprezentanților legali ai unităților și subunităților de cult religios
din țară... Tocmai de aceea, am încercat! Am avut multe obstacole în cale, dar și
oameni care au rămas alături de mine până la finalizarea proiectului de cercetare”,
subliniază autorul.

Dintre titlurile articolelor publicate în această lucrare amintim: „Scurt istoric al


finanțării Bisericii în primele veacuri creștine”, „Finanțarea Bisericii, o problemă amplu
dezbătută”, „Finanțarea Bisericii în contextul secularizării averilor mănăstirești”,
„Surse de finanțare specifice parohiilor, ca unități locale, provenite din activități fără
scop lucrativ”, „Reflecții privitoare la finanțarea Bisericii Ortodoxe Române în
contextul actual”.

Ștefan Mărculeț, 23 Martie 2018


http://ziarullumina.ro/aparitie-editoriala-la-sibiu-131984.html

S-ar putea să vă placă și