Astăzi sărbătorim pe Sfinții Împărați și această sărbătoare ne-a adunat aici în biserica aceasta

închinată lor, socotiți deopotrivă cu Apostolii pentru că au făcut în Biserică o lucrare asemenea cu
Apostolii din vremea lor.
Mă gândeam și la Acatistul lor în care este pomenit numele lui Arie, acel cleric, om ales în Biserică,
om chemat la o slujire în Biserică, dar care a fost atins de un gând eretic în timpul persecuției. În timp
ce creștinii erau în persecuție, Arie se gândea împotriva a ceea ce este Iisus. Se gândea nu la ceea ce
este El, Fiul lui Dumnezeu, cum L-a mărturisit orbul din ziua de astăzi, ci se gândea la ceea ce nu este
El. Și atunci, Dumnezeu a făcut a prin împăratul acesta, Sfântul Constantin, să vină libertatea în
Biserică pentru ca să se poată demasca învățătura aceasta care, dacă ar fi continuat în vremea de
erezie, în vremea de persecuție, făcea în Biserică multe victime și îndrepta pe credincioși într-o
prăpastie a pierii sufletești. De aceea este Mare Sfântul Constantin, pentru că s-a lăsat în mâna lui
Dumnezeu Care a rânduit la vremea potrivită, când Arie rupea și frângea Trupul lui Hristos, Biserica,
să se poată întruni, așa cum spuneau frații mai înainte, în Primul Sinod Ecumenic episcopii și să
stabilească adevărul de credință și să-l condamne pe Arie. Și mă gândeam și la Oastea Domnului, la
lucrarea noastră. Atâția zeci de ani în ilegalitate, în persecuție. Câte învățături împotriva Bisericii,
împotriva lui Hristos, nu s-au strecurat și nu se amplificau în rândurile noastre, la adunările noastre!
Dar Dumnezeu a rânduit libertatea, o vreme când frații să facă întâlniri și să poată să dea deoparte
orice învățătură care era împotriva Bisericii și care se propovăduia în vremea de persecuție, de
ilegalitate.
Istoria se repetă, istoria pe care Dumnezeu a împlinit-o în Biserică în vremea Sfântului Împărat
Constantin, cu libertatea care a adus limpezirea Bisericii și a învățăturilor prin Crezul care s-a stabilit
la Primul și Al doilea Sinod Ecumenic, Mărturisirea de credință care concentrează în ea întreaga
învățătură despre Sfânta Treime și mântuirea noastră. Întocmai așa și în lucrarea Oastei s-a întâmplat
când Dumnezeu a rânduit vremea aceasta ca să putem vorbi de pe acoperiș, cum se spunea mai
înainte, ca odinioară în timpul Împăratului Constantin cel Mare. Și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru
că El și în lucrarea Lui Își împlinește pașii pe care i-a făcut în istoria Bisericii, de la început și până
astăzi. Și dacă porțile iadului nu vor putea birui Biserica și n-au biruit-o, la fel credem că porțile
iadului nu por putea birui nici lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Biserică prin părintele Iosif,
rânduindu-i lumina călăuzitoare pe mai departe și luminându-i calea cu candela cuvântului, astfel
încât fiecare pas să fie făcut spre Împărăția lui Dumnezeu.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca și noi, cei care astăzi aici la Comănești am venit să cinstim în această
Biserică pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena și pe Hristos Care S-a preaslăvit întru Sfinții
Săi, să ne ajute Dumnezeu pe toți să căpătăm această lumină din El prin care să vedem chipul Lui în
cei din jurul nostru, și în cei mai păcătoși oameni, și în cei mai orbi, și în cei mai decăzuți care ne
înconjoară să-L vedem pe Hristos în suferință, să-L vedem pe Hristos cu o față de care să-ți fie scârbă
să o privești. Cu toate acestea, să Îl vedem pe El chinuit în semenii noștri. Și atunci când vedem
răstignirea Domnului în cei din jurul nostru, nu ne mai gândim la păcatele lor, să-i judecăm, cum au
făcut ucenicii cu orbul din naștere, ci vedem în ei măreția iubirii dumnezeiești care în Fiul lui
Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a arătat și se arată până în veci suferind în toți bolnavii lumii și în fiecare
din noi, în parte, prin păcatele noastre.