ANTIGENELE

1.1.Definitie. Antigene complete. Haptene

Antigenele sunt substante capabile de a interactiona specific cu receptorii pentru antigen (anticorp, BCR1, TCR2). Datorita configuratiei de suprafata, antigenele
sunt recunoscute de organism ca straine, ca "non-self". In unele situatii patologice chiar si unele substante proprii ale organismului pot deveni antigenice,
nemaifiind recunoscute de organism ca self.
Un agent infectios, indiferent de natura lui, este un mozaic de antigene capabile sa produca un raspuns imunitar.
Antigenele complete au doua proprietati de baza:
. imunogenitatea, care este capacitatea unui antigen de a induce un raspuns imunitar (umoral sau/si celular), si
. antigenicitatea, care este proprietatea antigenelor de a reactiona in mod specific cu efectorii imuni (anticorpi sau limfocite sensibilizate) a caror producere
au indus-o.
Haptenele sunt antigene incomplete lipsite de imunogenitate, deci de proprietatea de a induce ele insile un raspuns imunitar, dar sunt capabile sa reactioneze cu
anticorpi specifici. Contradictia din definitia de mai sus se explica prin faptul ca o haptena devine imunogena legata covalent de o molecula mai mare, numita
"carrier". Anticorpii care se vor forma vor reactiona la un contact ulterior si cu haptena libera fara ca aceasta sa fie asociata cu carrierul.
Epitopii. Gruparile unui antigen care sunt recunoscute de organism ca "non-self" se numesc epitopi. Partea complementara a efectorilor imuni (anticorpi sau
receptori de pe suprafata limfocitelor) se numeste paratop. Un antigen poarta in general mai multi epitopi diferiti fata de care organismul va produce tot atatia
anticorpi cu paratopi diferiti. S-au descris si antigene cu epitopi identici repetitivi.
Pozitia epitopilor intr-un antigen este diferita si in functie de aceasta pozitie pot fi recunoscuti de limfocitele - T sau B.
Epitopii care vor fi recunoscuti de anticorpi sau limfocitele B sunt proeminente ale unor molecule ghemuite la suprafata antigenului si se numesc epitopi
structurali sau epitopi B. Acesti epitopi nu sunt antigenici decat in stare nativa, denaturarea proteinei modificand aspectul acestor epitopi.

Figura 30 - Epitopii B
Limfocitele T recunosc doar epitopi situati in interiorul moleculei de antigen si care sunt peptide scurte (8-10 aminoacizi). Acesti epitopi liniari se numesc epitopi
secventiali sau epitopi T. Ei sunt recunoscuti de limfocitelele T doar dupa prelucrarea antigenului de catre macrofag si dupa ce ajung la suprafata acestuia.

Figura 31 - Epitop T
Deci, limfocitul B recunoaste epitopul ca o parte a moleculei intacte de antigen, pe cand limfocitul T isi vede epitopul corespunzator doar dupa descompunerea
moleculei. Cu alte cuvinte, limfocitul T recunoaste o portiune "ascunsa" din carrier iar limfocitul B haptena.
Antigenele pot fi timodependente stimuland sistemul imun prin intermediul limfocitelor T dupa prelucrare macrofagica si timoindependente care stimuleaza direct
limfocitele B, in stare nativa, fara interventia limfocitelor T. Antigenele timodependente sunt proteine, iar cele timoindependente sunt in general polizaharidele si
antigenele cu epitopi repetitivi.
Factori care influenteaza imunogenitatea. Intensitatea raspunsului imun fata de un antigen este in functie de natura chimica, greutatea moleculara, persistenta in
organism, doza, ritmul, calea, intervalul si calea de administrare. Cunoasterea raspunsului in functie de acesti factori sta la baza elaborarii calendarului de
vaccinari.
Antigene microbiene
Microorganismele sunt mozaicuri de antigene. Acestea sunt fie corpusculare legate de structura microorganismului (bacterii, virusuri fungi etc.), sau eliberate in
mediu dupa distrugerea microorganismului (endotoxinele), fie solubile, secretate de microorganism in mediul inconjurator (enzime, exotoxine).
Dintre antigenele corpusulare, cele mai importante sunt antigenele de suprafata (polizaharidele capsulare, componente ale peretelui celular, antigene flagelare).
Componentele de suprafata a florei microbiene normale a organismului favorizeaza colonizarea acesteia in nisele naturale, cum ar fi cavitatea bucala, faringele,
intestinul gros etc. Antigenele acestei flore au o importanta deosebita, deoarece datorita lor organismul se imunizeaza ocult, rezultatul fiind aparitia anticorpilor
naturali, cu rol in apararea antiinfectioasa.
Antigenele care sunt implicate in patogenitatea agentilor infectiosi se numesc antigene de patogenitate. Dintre acestea amintim:
. antigenele capsulare (Streptococcus pneumoniae, Klebsiella, Bacillus anthracis, antigenul de invelis Vi al bacilului tific, antigenul K al bacilului coli
enteropatogen etc.),
. antigenele de perete (antigenul O din peretele bacteriilor gram-negative, proteina M a streptococului de grup A),
. exoenzimele (coagulaza, hemolizinele secretate de Staphylococcus aureus, fibrinolizinele streptococului beta-hemolitic de grup A etc.),
. exotoxinele (difterica, tetanica, diferitele enterotoxine etc.)
Imunogenitatea antigenelor bacteriene depinde de mai multi factori, cum sunt: predispozitia genetica a gazdei, cantitatea, forma de prezentare a antigenului, care
practic nu este niciodata pur, fiind combinat cu diversi adjuvanti sau carrieri ce apartin peretelui bacterian, cililor, capsulei etc. La acesti factori se mai
adauga variabilitatea antigenica a unor microorganisme si modificarile pe care le pot suferi antigenele bacteriene in organism.
Componentele bacteriene intracelulare pot fi si ele antigenice, dar numai in cazul in care se elibereaza in mediu dupa liza bacteriei.
Raspunsul imunitar difera, de asemenea, in functie de habitatul bacteriilor in organismul infectat, Astfel, agentii infectiosi care se inmultesc in mediul extracelular
induc un raspuns predominant umoral, pe cand cei cu habitat facultativ sau obligatoriu intracelular un raspuns predominant celular.
Structura antigenica a agentilor infectiosi este importanta deoarece pe baza ei putem recunoaste diferitii agenti prin intermediul serurilor imune care contin
anticorpi specifici cunoscuti.
Superantigenele sunt antigene care stimuleaza in mod necontrolat si dramatic proliferarea limfocitelor T. Ca urmare, limfocitele vor secreta cantitati deosebit de
mari de citokine, care determina manifestari clinice foarte grave, cum este socul.
Foarte multe exotoxine bacteriene functioneaza ca superantigene. Astfel, de pilda, exotoxinele secretate de S.aureus sunt superantigene responsabile de
manifestarile clinice ale socului toxic stafilococic. Eritrotoxinele streptococice sunt, de asemenea, superantigene.

1
Figura 32 - Superantigenele

Imunoglobulina (anticorp)

Proteină a serului sangvin secretată de către plasmocite, provenite din limfocite (globule albe care intervin în imunitatea celulară) de tip B ca reacţie la
introducerea în organism a unei substanţe străine (antigen).
IgA - rol important în lupta împotriva bacteriilor în mucoase (ex. căile respiratorii).
IgD - intervin în maturarea limfocitelor.
IgE - rol împotriva paraziţilor şi în mecanismul alergiei, sunt secretate împotriva alergenelor (anumite tipuri de antigene) şi conduce la eliberarea de histamina
(substanţă responsabilă de apariţia simptomelor alergice).
IgG - produse în cursul unui contact prelungit cu un antigen sau în cursul unui al doilea contact al organismului cu antigenul. Proces bazat pe răspunsul-memorie,
principiul în baza căruia funcţionează imunitatea dobândită şi vaccinurile.
IgM - imunoglobulinele secretate în cursul primului contact al organismului cu un antigen.
Imunoglobulină este capabilă să se fixeze pe antigenul care a provocat sinteza sa numindu-se atunci anticorp. Imunoglobulinele neutralizează antigenele şi le
împiedică să se reproducă. Antigenele sunt distruse de către complement (sistem enzimatic) sau de către celulele fagocitare (macrofage, limfocite T, polinucleare
neutrofile, monocite) care se fixează la rândul lor pe imunoglobuline.
Imunoglobulinele de origine animală sau umană sunt utilizate ca medicamente în imunoterapie, în prevenirea şi în tratamentul bolilor infecţioase (tuse convulsivă,
hepatite A şi B, oreion, rabie, rubeolă, tetanos, varicelă, zona zoster), în caz de deficit imunitar global şi în prevenirea incompatibilităţii Rhesus. Administrate pe
cale subcutanată, intramusculară sau intravenoasă lentă, ele oferă o protectie rapidă, dar de durată limitată.

Antigen (greacă: anti=contra și geano=a naște, a genera) este termenul care definește orice substanță de origine endogenă sau exogenă, care, odată ajunsă
în organism, nu este recunoscută ca proprie și determină apariția unui răspuns imun, ce vizează neutralizarea și eliminarea ei. Odată pătrunse în organism
antigenele pot determina:

 Sinteza de molecule de anticorpi, care le recunosc specific.

 Instalarea memoriei imunologice ("amintirea" organismului despre întâlnirile anterioare avute cu același antigen).
 Apariția eventuală a unor reacții imune aberante: reacții alergice, autoimune etc.

Prin antigen, termen folosit pentru prima dată în anul 1899 de catre L. Deutsch, se înțelege acea entitate care poate induce declanșarea de reacții imune din partea
organismului și poate reacționa specific cu produșii acestor reacții.Capacitatea de a induce reacții imune este cunoscută sub denumirea de imunogenitate,iar
reacția specifică,reactivitatea antigenică.

Condiții de antigenicitate
Pentru ca o substanță să fie antigen trebuie să îndeplinească anumite condiții:

 Să fie substanță non-self, străină de moleculele organismului, dar nu în sensul din vorbirea curentă. În anumite condiții, structuri proprii ale organismului
pot fi considerate "străine" de către sistemul imunitar. Este o noțiune chimică, legată de secvența lanțului de aminoacizi din structura proteinelor.
Fiecare proteină din organism are o secvență proprie de aminoacizi, recunoscută ca "self" (proprie) de sistemul imunitar. Dacă sunt înlocuiți aminoacizii din
anumite poziții, structura proteinei se modifică. Efectorii imunității sesizează imediat modificările și nu mai recunosc molecula, considerând-o "străină". De
aceea antigenele pot fi exogene și endogene.
 Să aibă masă moleculară mai mare de 40 kDa.
 Să își mențină arhitectura în spațiu (structură sterică).
 Să persiste în țesuturi o perioadă de timp suficientă pentru a produce un răspuns imun.
 Să aibă un grad de înrudire filogenetică cât mai îndepărtat de țesuturile organismului inoculat. Cu cât sursa este mai îndepărtată filogenetic, cu atât reacția
la stimulul antigenic este mai puternică.

O substanță care îndeplinește toate condițiile, în afară de masa moleculară, se numește haptenă. Exemple de haptene: penicilinele și foarte multe alte
medicamente. Haptenele pot căpăta proprietăți antigenice atunci când se leagă de molecule mai mari, de cele mai multe ori proteine. Așa se întâmplă
cu medicamentele, care deși au masă moleculară mică, pot da reacții alergice foarte intense, deoarece se leagă de proteinele plasmatice.

Clasificarea antigenelor

2
Clasificarea antigenelor în funcție de origine
Antigene exogene
Antigenele exogene sunt antigene ce pătrund în organism din mediul extern, prin contact, inhalare, ingerare sau injectare. Prin endocitoză sau fagocitoză, aceste
antigene sunt înglobate de celulele prezentatoare de antigen (APC - antigen-presenting cells) - de fapt macrofage - și sunt fragmentate. După acest proces APC
expun aceste fragmente celulelelor T helper (limfocitele T). Acestea devin active și secretă citokine. Citokinele sunt substanțe ce pot activa limfocitele T
citotoxice, limfocitele B, macrofagele și alte celule.
Antigenele exogene sunt mai numeroase decât antigenele endogene, și pot fi împărțite în trei categorii:

 Antigene naturale: formează categoria cea mai cuprinzătoare. Aici sunt incluse toate macromoleculele naturale din virusuri, microorganisme, fungi, plante
și animale. După dimensiuni se disting antigene moleculare (solubile) și antigene corpusculare.
 Antigene artificiale: antigene naturale, modificate chimic prin cuplarea, cel mai adesea covalentă, cu una sau mai multe molecule mici, care le conferă o
nouă individualitate antigenică și o nouă specificitate de combinare cu anticorpii, în raport cu molecula de origine. Antigenele artificiale s-au obținut, în
principal, pornind de la moleculele proteice.
 Antigene sintetice: sunt polimeri de aminoacizi, cu secvență cunoscută, obținuți in vitro.

Antigene endogene
Antigenele endogene sunt antigene ce au fost generate de celulele organismului, ca rezultat normal al metabolismului celular, sau ca rezultat al unei infecții
bacteriene sau virale. Fragmente din aceste antigene sunt expuse pe supfața celulei împreună cu moleculele MHC de clasă I. Dacă limfocitele T citotoxice activate
recunosc aceste endotoxine, secretă diferite enzime ce lizează celula-țintă.
Antigenele endogene pot fi împărțite în trei categorii:

 Antigene self (autogen): antigene endogen ce stimulează producerea de anticorpi, generând o reacție autoimună.
 Antigene tumorale: antigene ce sunt prezentate de MHC de clasă I pe suprafața celulelor tumorale.
 Antigene virale.

Clasificarea antigenelor după înrudirea filogenetică

Idioantigenele sunt antigene specifice fiecărui individ, de ex. antigenele Complexului major de histocompatibilitate (MHC, după inițialele în limba engleză).
Izoantigenele sunt antigene de grup, specifice doar unei părți a populației, de ex. antigenele grupelor sanguine (Rh, A, B).
Alloantigenele sunt antigene de specie, de ex. majoritatea antigenelor bacteriene.

Reacția antigen-anticorp
Reacția antigen-anticorp este o reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni. Este o reacție specifică, deoarece anticorpul reacționează numai cu acel antigen
sub influența și în prezența căruia a luat naștere. Există mai multe tipuri de astfel de reacții: unele (aglutinare, precipitare) sunt puse în evidență mai cu seamă in
vitro, altele (bacterioliză, hemoliză) atât in vitro, cât și in vivo, iar altele (neutralizarea toxinelor și a virusurilor) de obicei numai in vivo.
Aceste tip de reacție are aplicații practice în biologie și în medicină.

Imunitatea umorală și celulară: caracteristici și diferențe. Sistemul imunitar are capacitatea corpului nostru de a se apăra împotriva agenților patogeni,
agenți chimici, precum și celulele proprii ale pacientului și sub standard. Sensul biologic al imunității este de a asigura integritatea și menținerea constanța
compoziției organismului la nivel genetic si molecular pe tot parcursul vieții sale. Realizată datorită imunității sistemului imunitar, care alocă organe, centrale și
periferice. Acestea sunt produse de celule ale sistemului imunitar. Pentru autoritățile centrale includ măduva osoasă roșie și glanda timus (timus). organele
periferice - este splina, ganglionii limfatici și țesutul limfoid, nahodyaschayusya în unele organe. apărare imunitar greu de găsit. Să vedem ce există de forme,
tipuri și mecanisme de imunitate. Cuprins: Tipuri și forme de imunitate imunitatea umorală imunitatea celulară Tipuri și forme de imunitate Există două forme de
imunitate. Imunitatea innascuta îndreptată împotriva tuturor microorganismelor, indiferent de natura lor. Aceasta se realizează cu diferite substanțe care produc
cancer de piele, digestiv și tractului respirator. De exemplu, într-un mediu puternic acid al stomacului, astfel încât numărul de microbi uciși. Saliva este silnyi
lizozima având acțiune antibacteriană, etc. De asemenea, se referă la fagocitoză imunitate nespecifică - apucare și celulele digestiei microbiene de leucocite.
răspunsurile imune specifice împotriva unui anumit tip de microorganisme. Pus în aplicare imunitate specifică din cauza T-limfocite si anticorpi. Pentru fiecare tip
de bacterie produse de organism anticorpi. Tipurile de imunitate sunt, de asemenea, două, fiecare dintre ele, la rândul lor, împărțiți în două grupuri. imunitatea
naturală este moștenită sau dobândită după boli. El, respectiv, și împărțit în congenitale și dobândite. Imunitatea artificială persoana dobândește după vaccinare -
introducerea de vaccinuri, seruri și imunoglobuline. Vaccinarea contribuie la apariția imunității artificiale activ, ca organism este ucis sau germeni de cultură
slăbit, iar corpul atunci el se dezvolta imunitate la ei. Din cauza vaccinului impotriva poliomielitei, tuberculozei, difteriei și alte boli infecțioase. Imunitatea activă
este produsă de ani sau o viață. Odată cu introducerea de seruri sau imunoglobuline în sânge intră anticorpi gata făcute, care circulă în organism și de a proteja-l
timp de mai multe luni. Pe măsură ce corpul devine anticorp gata, acest tip de imunitate artificială se numește pasivă. Și, în sfârșit, există două mecanisme
principale prin care răspunsurile imune sunt efectuate. Această imunitate umorale și celulare. După nume este evident că imunitatea umorală se realizează prin
formarea anumitor substanțe, iar celula - datorită muncii anumitor celule din organism. imunitatea umorală Acest mecanism de imunitate se produce în timpul
formării de anticorpi la antigeni - substanțe chimice străine, precum și celulele microbiene. Rolul fundamental în imunitatea umorală își asumă B-limfocite. Ei
recunosc structurile străine în organism, și apoi ele produc anticorpi - substanțe specifice naturii proteinelor, care sunt, de asemenea, numite imunoglobuline.
Anticorpii care sunt produse exclusiv specifice, adică ele pot interacționa doar cu acele particule străine, care a provocat formarea acestor anticorpi.
Imunoglobulinele (Ig) în sânge (ser), pe suprafața celulelor imune (de suprafață) și în secrețiile tractului gastrointestinal, lichidul lacrimal, laptele matern
(imunoglobuline secretorii). In plus, antigene care sunt foarte specifice, ele au încă alte caracteristici biologice. Ei au una sau mai multe site-uri active care
interacționează cu antigene. Cel mai adesea există două sau mai multe. AderenŃa centru activ anticorp - antigen depinde de structura spațială a substanțelor care
intră în conexiunea (adică, anticorp și antigen), precum și numărul de situri active la una de imunoglobulină. Cu un antigen poate lega mai mulți anticorpi. În
imunoglobulină are propria clasificare folosind litere latine. În conformitate cu acestea imunoglobulinele sunt împărțite în Ig G, Ig M, Ig A, Ig D și Ig E. Acestea
3
diferă în structură și funcții. Unii anticorpi apar imediat după infecție, în timp ce altele - mai târziu. complex antigen-anticorp activează sistemul complement
(substanța de proteină), prin aceasta pentru a absorbi în continuare celulele microbiene de fagocite. Datorită anticorpilor de imunitate formate după o infecție, și
după vaccinare. Acestea ajută la neutralizarea toxinelor care intră în organism. Anticorpii Viruși blochează receptorii, împiedicând absorbția celulelor
organismului. Anticorpii implicați în opsonizarea ( „umezire germeni“), prin care antigenele sunt înghițite ușor și digerat de către macrofage.

Imunitatea celulară
După cum sa menționat deja, imunitatea mediată celular este realizată de celulele imune. Acest T-limfocite și fagocite. Dacă protecție din organism bacterian se
produce în principal din cauza mecanism umoral, antivirale, antifungice și apărare antitumorală - datorită mecanismelor imunității celulare. limfocitele T sunt
împărțite în trei clase: T-killers (în contact direct cu celulele străine sau celulele proprii ale corpului deteriorate și le distruge) Celulele T helper (și interferon
citokine care produc apoi activeaza macrofage) Supresorilor-T (forța de control durata răspunsului imun) După cum puteți vedea, imunitatea celulară și umorală
sunt interconectate. Imunitatea celulară, în afară de o imunitate antifungice, antivirale și anti-tumoral, organismul oferă protecție împotriva paraziților
intracelulari, și este implicată în respingerea țesuturilor străine (pentru transplant) și reacții alergice de tip întârziat. Al doilea grup de celule ale sistemului
imunitar implicate în răspunsul imun celular - este fagocite. De fapt, este diferite tipuri de celule albe din sânge, care sunt (fagocitele care circulă), fie în sânge sau
țesuturi (fagocite tisulare). Sângele circulant granulocitelor (neutrofile, bazofile, eozinofile) și monocite. fagocite Tissue se găsesc în țesutul conjunctiv, splina,
ganglionii limfatici, pulmonare, celule endocrine pancreatice, și altele. Procesul de distrugere a antigenului de către fagocite este numit fagocitoza. El este foarte
important pentru apărarea sistemului imunitar. Fagocitoza are loc în etape: Chemotaxia. Fagocite sunt direcționate către un antigen. Acest lucru poate contribui la
anumite componente ale complementului, unele dintre leucotriene, precum și produse secretate de microbi patogeni. Aderența (lipirea) de macrofage la fagocite-
endoteliu a vaselor de sânge. Fagocite trec prin peretele vaselor de sânge și de a merge dincolo de ea Opsonizarea. Anticorpii învăluie suprafața particulelor
străine, ajutându-le să completeze componente. Aceasta facilitează absorbția antigenului fagocite. Apoi fagocitelor este atașat la antigen. De fapt, fagocitoză.
Particulele străine absorbite de fagocite: mai întâi un phagosome - vacuolelor specific, care apoi se conectează la Lizozom, unde enzimele lizozomale digerând
antigen). Activarea proceselor metabolice în fagocitar, a contribuit la punerea în aplicare a fagocitoza. distrugere antigen. procesul de fagocitoză pot fi complete și
incomplete. În primul caz, antigenul este fagocitați cu succes și complet, în al doilea - nr. fagocitoza incompletă se bucură de anumiți agenți patogeni pentru
propriile lor scopuri (gonococi, Mycobacterium tuberculosis). Aflați cum vă poate sprijini sistemul imunitar al organismului. Imunitate - un proces cheie al
organismului, contribuind la menținerea integrității acesteia, protejând-o de microorganismele dăunătoare și agenți străini. Celular și umoral imunitatea - două
mecanisme, care acționează perfect, se completează reciproc și contribuie la menținerea sănătății și a vieții. Aceste aranjamente sunt complexe, dar la urma urmei,
corpul nostru ca un întreg - un sistem foarte complex de auto-organizare.

Imunoglobulina (numita si gamaglobulina) este o substanta facuta din plasma din sangele uman.

Plasma procesata din sangele uman donat contine anticorpi care protejeaza corpul impotriva bolilor. Atunci cand ti se administreaza o imunoglobulina, corpul tau
foloseste anticorpii din plasma sangelui altor persoane, pentru a ajuta la prevenirea imbolnavirii. Si, desi imunoglobulinele sunt obtinute din sange, ele sunt
purificate astfel incat sa nu poata transmite bolile la persoana care le primeste.

Exista tipuri specifice de imunoglobulina, care sunt create pentru a proteja organismul impotriva anumitor boli, cum ar fi hepatita, varicela sau pojarul.

Definitia medicala a imunoglobulinei

Imunoglobulina este o proteina produsa de celulele plasmatice si de limfocite si este caracteristica acestor tipuri de celule. Imunoglobulinele joaca un rol esential
in sistemul imunitar al corpului nostru. Ele ataca substantele straine, cum ar fi bacteriile, si asista corpul in distrugerea lor. Imunoglobulina este abreviata Ig.

Clasele de imunoglobuline sunt:

imunoglobulina A (IgA) - o clasa majora de imunoglobuline (anticorpi) care se gasesc in limfa si in secretiile externe ale corpului, cum ar fi saliva, lacrimile si
transpiratia, precum si in tractul gastrointestinal si tractul respirator; aproximativ 10-15% din anticorpii prezenti in corp sunt anticorpi IgA.

imunoglobulina G (IgG) - o clasa de imunoglobuline care se gasesc in toate lichidele corporale; sunt cei mai mici, dar cei mai comuni anticorpi (75-80%) din
corp. Sunt foarte importanti in lupta contra infectiilor bacteriene si virale. Anticorpii IgG sunt singurul tip de imunoglobuline care pot patrunde prin placenta unei
femei insarcinate, pentru a ajuta fatul;

4
imunoglobulina M (IgM)- o clasa de imunoglobuline care se gasesc in sange si in limfa; acestia sunt primul tip de anticorpi produsi de organism, ca raspuns la o
infectie; anticorpii IgM reprezinta aproximativ 5-10% dintre toti anticorpii din organismul nostru.

imunoglobulina D (IgD) - o clasa de imunoglobuline care se gasesc in cantitati mici in corp, a caror functie exacta nu este clara;

imunoglobulina E (IgE) - o clasa de imunoglobuline care include anticorpii care sunt important in raspunsul alergic. O persoana care are o alergie prezinta,
adeseori, niveluri ridicate ale anticorpilor IgE din sange. Anticorpii IgE ataca si se implica in invadarea "armatei" de alergeni.

Injectiile cu imunoglobulina pot:

sa ofere protectie pe termen scurt impotriva anumitor boli sau pot sa reduca severitatea anumitor boli;

sa protejeze fatul daca esti insarcinata si daca ai un risc de sensibilizare la Rh, potrivit healthlinkbc.ca;

sa scada capacitatea sistemului imunitar de a ataca tesuturile din corp, in unele cazuri de boli autoimune;

sa ajute oamenii care au o problema mostenita genetic sa produca propriii lor anticorpi sau pot sa ajute persoanele care fac tratament pentru anumite tipuri de
cancer, cum ar fi leucemia; tratamentele pentru unele cancere pot determina organismul sa inceteze producerea propriilor anticorpi, facand astfel necesar
tratamentul cu imunoglobuline.

Imunoglobulinele au rol in preventia bolilor

Daca esti expus la anumite boli infectioase, cum ar fi hepatita A, rubelola sau rujeola, este posibil sa ti se administreze o imunoglobulina. Trebuie sa stii ca
imunoglobulina poate preveni sau poate reduce severitatea bolii tale, daca este administrata la scurt timp dupa expunere.

Perioada de timp in care o injectie cu imunoglobuline iti ofera acest beneficiu variaza de la cateva zile, la cateva luni, in functie de boala.

Imunoglobulinele nu ofera protectie pe termen lung in acelasi mod in care o poate face un vaccin clasic. Protectia pe care o ofera imunoglobulinele este pe termen
scurt, iar, de regula, protectia aceasta dureaza cateva luni. Inca e posibil sa iei boala dupa ce efectul imunoglobulinelor s-a dus.

Sensibilizare la antigenul Rh (in sarcina)

Cand o femeie cu Rh negativ ramane insarcinata si are un fat cu Rh pozitiv (care poate avea loc cand sangele tatalui are Rh-ul pozitiv), atunci sistemul imunitar al
femeii gracide produce anticorpi care pot distruge sangele fatului intr-o viitoare sarcina. Acest raspuns la anticorpi se numeste sensibilizare Rh si apare doar daca
sangele fatului se amesteca cu cel al femeii insarcinate, lucru care se poate intampla in timpul nasterii.

Pentru a preveni sensibilizarea la Rh in timpul sarcinii, trebuie sa faci o injectie cu imunoglobuline cu Rh, daca ai Rh-ul negativ. Aceasta injectie se face in timpul
sarcinii si dupa nastere, pentru a proteja bebelusul dintr-o viitoare sarcina.

Imunoglobulinele, folosite pentru a trata unele boli autoimune

Imunoglobulina este uneori folosita si pentru a trata purpura trombocitopenica idiopatica, o boala autoimuna in care organismul ataca celulele responsabile
pentru coagularea sangelui (plachetele sangvine), rezultant astfel sangerarea. Cauza purpurei trombocitopenice este necunoscuta (de aici si denumirea de
idiopatica).

Persoanele care au aceasta afectiune pot avea vanatai grave si semne pe piele (purpura). Hemoragia interna este o complicatie mai grava care poate sa apara in
acest caz. Boala este caracterizata de eruptii hemoragice subcutanate. In unele cazuri, ea poate sa dispara de la sine si nu necesita tratament. In alte cazuri, este
posibil sa fie nevoie de tratament, pentru a controla hemoragia.

Unele medicamente pot ajuta organismul sa produca mai multe plachete sangvine, insa uneori pacientul poate primi o infuzie intravenoasa dintr-o substanta facuta
din plasma sangelui de origine umana (imunoglobulina).

METODE IMUNOLOGICE DE UZ CURENT

Reactiile de aglutinare, hemaglutinare, hemaglutinoinhibare

Principiul reactiilor de aglutinare este formarea de legaturi incrucisate intre imunoglobulinele G ( IgG) bivalente sau imunoglobulinele M ( IgM)
pentavalente si antigenele cu multipli determinanti antigenici ( epitopi). Aceasta face ca o molecula de imunoglobulina sa reactioneze cu determinantii antigenici
mai multor celule sau de pe suprafata mai multor particule , producand agregarea (aglutinarea) si eventual sedimentarea acestora.
Reactiile sunt foarte sensibile si specifice.

Excesul de antigene nu inhiba reactia, spre deosebire de excesul de anticorpi, care poate produce fenomenul de pro-zona.

Aglutinarea directa este cea in care celulele sau particulele sunt aglutinate direct
de anticorpi. Hematiile, bacteriile, fungii si altemicroorganisme pot fi aglutinate direct de anticorpii specifici.

Testele de aglutinare directa pot fi efectuate atit pentrudetectia unor antigene pe suprfata celulelor; de exemplu antigenele de grup ABO sau Rh,
fie pentru detectia anticorpilorin ser exemplu: prezenta hemaglutininelor la rece; prezenta anticorpilor anti-neutrofile
5
 Aglutinarea indirecta ( pasiva) se refera la aglutinarea unor antigene adsorbite artificial pe suprafata unor celule (hematii) sau particule insolubile
( latex, carbon).

Reactiile de aglutinare indirecta sunt folosite:

-fie pentru detectarea anticorpilor in probe de ser, folosind antigenele corespunzatoare de pe suprafata unor celule sau adsorbite pe suprafata unor celule sau
particule . Exemple : reactii de latex-aglutinare pentru: ASLO ( anti-treptolizina O), F.R. (factor reaumatoid), ANA, SLE (anticorpi antinucleari); RPR-carbon
pentru anticorpii anti-cardiolipinici.

Fig. VII.1. Schema reactiei de aglutinare indirecta RPR-carbon

- fie pentru detectarea unor antigene solubile, folosind anticorpii corespunzatori fixati pe suprafata unei celule sau particule ( revers-aglutinare):

Exemplu: prin metoda latex –aglutinarii, se poate determina simultan: Coagulaza legata sau „clumping factor”, Proteina A, si polizaharidele capsulare ale
S.aureus. Reactivul latex contine particule de latex sensibilizate cu anticorpi monoclonali specifici anticapsulari, fibrinogen si IgG .

Fig. VII.2. Reactia de revers aglutinare: latex-aglutinare

I: Schema; II: Rezultat pozitiv(A) , negativ(B)

Atunci cand antigenele sunt adsorbite pe suprafata hematiilor, reactia se numeste hemaglutinare.

Fig. VII.3. Schema reactiei de hemaglutinare

O alta categorie de reactii de hemaglutinare se refera la aglutinarea hematiilor sub actiunea unor virusuri ( virusuri hemaglutinante).

Reactia poate fi folosita la detectarea si cuantificarea virusurilor dintr-o proba.

Prezenta anticorpilor antivirali in ser determina inhibitia hemaglutinarii.

6
 Reactia de hemaglutinoinhibare este folosita pentru diagnosticul indirect al unor infectii virale si pentru masurarea titrului anticorpilor antivirali.

Hemaglutinarea directa: testul Coombs direct ( TCD)

In tuburi sau in placa cu godeuri se realizeaza dilutii seriate , in ser fiziologic, ale unui ser ( imun antieritrocitar): ½, ¼, 1/8, 1/16, 1/32, …etc. Se adauga
un ser control pozitiv si un ser control negativ.

In fiecare tub sau godeu se adauga suspensia de hematii, astfel incat concentratia finala de celule sa fie de aproximativ 1%.

Se agita usor si se lasa apoi nemiscate, la temperatura camerei, 1-2 h

Reactia pozitiva apare sub forma unei pelicule despuse uniform pe fundul tubului sau al godeului

Reactia negativa apare sub forma unui buton de hematii depus pe fundul tubului sau al godeului.

Pentru ca reactia sa fie interpretabila, se citesc martorii pozitivi si negativi, care trebuie sa fie ca atare.

Titrul este dat de ultima dilutie de ser care a determinat o reactie pozitiva, fiind egal cu inversul acesteia.

Semnificatia diagnostica a TCD:

- AHAI idiopatica cu Ac la cald, inclusiv AHAI medicamentoasa

- AHAI cu Ac la rece

- Transfuzia de sange incompatibil

- Alte cauze de AH: hepatite virale, pneumonia virala, mononucleoza infectioasa, meningita, LES si alte boli autoimune, tumori ( chist ovarian)

Cauze de eroare:

Reactivul antiglobulina umana necorespunzator si conservat necorespunzator, Sange coagulat si conservat la frigider in prezenta cheagului

Hiperproteinemie ( mielom)

Nerespectarea optimului termic al reactiei

Testele pentru detectia anticorpilor aglutinanti in ser se fac prin punerea in contact a unor dilutii binare de ser cu cantitati egale de antigen. Reactiile au loc
in tuburi mici , in cantitati de 0.2 – 0.5 ml din fiecare reactant. Dupa cateva ore de incubare, aglutinarea este completa si tuburile sunt examinate, cu ochiul liber
sau cu lupa pentru observarea aglutinatelor. Exista si varianta aglutinarii pe lama sau placa cu godeuri.

R. de hemaglutinare pasiva (indirecta ):

Exemplu: TPHA (Treponema pallidum haemagglutination)

TPHA este o reactie de hemaglutinare indirecta folosita pentru depistarea anticorpilor indreptati impotriva antigenelor specifice ale treponemelor patogene.

Principiu:

Hematii aviare pe suprafata carora au fost adsorbite antigene de Treponema pallidum ( susa Nichols) sunt suspendate intr-un diluent care impiedica aglutinarea
nespecifica.

Hematiile astfel sensibilizate, puse in contact cu serul unui pacient ce poseda anticorpii corespunzatori, vor aglutina. Reactia poate fi efectuata calitativ
sau cantitativ.

Tehnica imunoenzimatica ELISA

PRINCIPIU

Metoda ELISA presupune adsorbtia unuia dintre componentii imuni Ag sau Ac pe un suport solid. Imunoadsorbtia permite fixarea ulterioara a
reactantilor din faza lichida, care urmeaza sa fie identificati ( tehnici calitative ) sau dozati ( tehnici cantitative).

Etapa finala este o reactie enzimatica, relevata printr-o modificare de culoare. Citirea se face spectrofotometric, iare interpretarea se face in functie de
valoarea adsorbantei (intensitatea culorii), martorii +, - si valoarea de prag.

METODE

a) metoda ELISA INDIRECTA

b) metoda ELISA COMPETITIVA

c) metoda ELISA de tip sandwich

Exemple:
7
DOZAREA ANTICORPILOR

a) Metoda ELISA INDIRECTA – timpi:

§ Imobilizarea pe suportul solid a antigenelor specifice anticorpilor de dozat
§ Aditia probei de ser.
§ Incubare. Anticorpii care recunosc antigenele se fixeaza de acestia si raman atasati
§ 3-5 spalari succesive, pentru a indeparta Ac nefixati (necorespunzatori Ag)
§ adaugarea conjugatului: Ac anti-imunoglobuline umane cuplati cu o enzima (peroxidaza)
§ incubare
§ 3-5 spalari succesive
§ adaugarea substratului enzimei
§ incubare. Probele pozitive se coloreaza, intensitatea reactiei fiind direct proportionala cu cantitatea de ac din proba de ser
§ stoparea reactiei si citirea
b) Metoda ELISA COMPETITIVA
§ Faza solida este identica
§ Proba de ser nediluata se adauga concomitent cu conjugatul
§ Prezenta anticorpilor in proba blocheaza fixarea conjugatului.
§ Adaugarea substratului enzimatic si reactia de culoare.
§ Interpretare: intensitatea culorii este invers proportionala cu cantitatea de anticorpi din proba.

c) Metoda ELISA de tip sandwich

Se bazeaza pe faptul ca Ac sunt del putin bivalenti.

La faza solida se adsorb antigenele, de care se vor lega Ac din proba. Conjugatul – Ac-enzima , ocupa valentele libere ale Ac din proba ( Ac de dozat intre 2
straturi de Ag).

REACTIA DE SERONEUTRALIZARE
DEFINITIE:
Reactia de seroneutralizare face parte din categoria reactiilor serologice de inhibare specifica a unor caracteristici biologice ale antigenului microbian.
Seroneutralizarea releva combinarea antigenului specific, biologic activ, cu anticorpul corespunzator, conducand la blocarea proprietatilor biologice ale
acestuia.
Reactia antigen specific – anticorp neutralizant omolog este evidentiata “in vivo” sau “in vitro”.
Pentru vizualizarea reactiei sunt necesare diferite substrate biologice indicatoare, pe care sa se observe prezenta sau absenta efectului biologic.
PRINCIPIU:
Reactia de seroneutralizare se desfasoara in doi timpi:
a) In prima etapa se pun in contact imunoreactantii: antigenul si serul imun neutralizant ce contine anticorpii anihilanti.
Dupa o perioada de incubare (formarea imunocomplexelor specifice) amestecul este testat pentru efectul sau biologic, pe un substrat indicator receptor.
b) Etapa a II-a: in situatia corespondentei celor doi imunoreactanti efectul biologic specific al antigenului, nu se produce (proprietatea biologica a
antigenului a fost neutralizata de catre anticorpii neutralizanti specifici din serul imun). Daca nu exista corespondenta intre antigen si anticorp, antigenul
biologic activ va produce anumite efecte pe substratul indicator.
REACTANTII:
In reactiile de seroneutralizare sunt necesari imunoreactantii si substratul- indicator.
* Antigenele implicate in reactie pot fi:
- exotoxine bacteriene,
- enzime bacteriene,
- virusuri,
- bacteriofagi.
Exotoxine bacteriene: produse de bacterii Gram pozitive, la nivelul portii de intrare in organism, la diferite nivele. Toxinele trec in sange si se fixeaza ireversibil
pe diverse celule din organism, care au receptori de fixare pentru acestea. Apar leziuni specifice, ireversibile. Ex: toxina difterica are tropism pe multe tipuri de
tesuturi, in special cele care prezinta metabolism energetic intens: miocard, capsulele suprarenale, nefroni, seroase.
Enzime bacteriene: antigene puternice, care prin detoxifiere/ inactivare, devin anatoxine, care pierd puterea toxigena, dar pastreaza o inalta putere imunogena.
Anatoxinele inoculate in organism, in cursul unor imunizari, induc sinteza anticorpilor antitoxici neutralizanti, imuno- protectori.
Virusurile: sunt antigene agresive, se fixeaza specific pe celulele receptoare, cauzand efecte lezionale citotoxice. In sistemele celulare indicatoare, in vitro, induc
efecte ce pot fi abolite de anticorpii neutralizanti corespunzatori.
* Imunoseruri neutralizante (anticorpii): anticorpii neutralizanti au proprietatea de a se fixa rapid pe antigenele biologic active, inhiband efectul acestora.
- Aviditatea serurilor imune: viteza cu care anticorpii neutralizanti se fixeaza pe situsul toxic al exotoxinei, blocand capacitate acesteia de a se fixa pe substratul
celular receptor.
* Substrat celular – indicator: pe care se fac testarile amestecurilor imune antigen specific – anticorp neutralizant:
- animale, organism uman,
- culturi celulare etc.

8
APLICATII:
1. Diagnostic microbiologic de certitudine:
- identificarea serologica a Cl. perfringens,
- identificarea “in vivo” a capacitatii de sinteza a exotoxinei difterice,
- decelarea exotoxinei botulinice din produs infectios,
- identificari serologice virale.
2. Diagnostic serologic, serodiagnostic:
- dozarea anticorpilor ASLO,
- serodiagnosticul unor viroze
3. Titrarea puterii toxice a exotoxinelor,
4. Evaluarea actiunilor de vaccinare.

REACTIA ASLO:
Reactia de seroneutralizare este utilizata in Diagnosticul microbiologic indirect.
Reactia ASLO se pracica pentru:
- diagnosticul serologic al infectiilor streptococice si post- streptococice,
- diagnosticul complicatiilor tardive post- streptococice,
- urmarirea evolutiei unei infectii streptococice,
- urmarirea eficientei tratamentului.
* O reactie ASLO (-) nu infirma diagnosticul de infectie streptococica.
* In 80% din cazurile de infectii streptococice reactia ASLO este pozitiva,
* In 20% dintre infectiile streptococice reactia ASLO este negativa - cauze:
- infectii cu tulpini de Streptococcus pyogenes slab productive sau neproductive de streptolizina O,
- infectii in organisme imunodeprimate,
- in cazul in care tratamentul antibiotic este instituit foarte precoce,
- in sangele bolnavului exista mucine care blocheaza anticorpii antistreptolizina O, determinand reactii ASLO fals negative.
* Reactii ASLO fals pozitive – cauze:
- prezenta in serul bolnavilor a unor inhibitori nespecifici ai streptolizinei O, α – si β- lipoproteine, in boli asociate ca: hepatite, nefroze, boli autoimune (lupus
eritematos diseminat, poliartrita reumatoida), tuberculoza etc.
Pentru a indeparta inhibitorii nespecifici, care determina reactii fals pozitive, o etapa obligatorie a reactiei ASLO este tratarea serului de bolnav cu solutie 0,4%
Rivanol, care precipita α – si β- lipoproteinele. Aceste precipitate se inlatura prin centrifugare.
- alta sursa de reactii fals pozitive, o constituie suprainfectarea serurilor de bolnav cu Pseudomonas sau Bacillus, care elaboreaza enzime ce oxideaza
streptolizina O si o inactiveaza. Streptolizina O este oxigen – labila; in forma inactivata nu actioneaza asupra hematiilor si reactia se interpreteaza ca fals pozitiva.
PRINCIPIU: dozarea anticorpilor antistreptolizina O se bazeaza pe efectul neutralizant al acestora asupra streptolizinei O (hemolizina O). Seroneutralizarea
streptolizinei O (SLO) prin existenta in ser a antistreptolizinei O, este vizualizata prin absenta hemolizei unor eritrocite – test, care constituie substratul celular
indicator.
In absenta anticorpilor antistreptolizina O, streptolizina O isi exercita efectul litic pe hematii, efect tradus prin prezenta hemolizei.
MATERIALE SI REACTIVI NECESARI:
- ser de cercetat (sau seruri- pereche, recoltate la interval de 2 saptamani),
- SLO liofilizata (standardizata de catre producator),
- Sange defibrinat de iepure/ berbec,
- Solutie salina izotona, solutie de Rivanol 0,4%,
- Eprubete, pipete gradate,
- Baie apa, centrifuga.
TEHNICA DE LUCRU:
* prima etapa a reactiei ASLO:
- serul de bolnav recoltat in conditii sterile, se inactiveaza 30 min la 56°C si se trateaza cu Rivanol 0,4%, pentru indepartarea inhibitorilor nespecifici,
- se efectueaza dilutia 1/ 10 a serului si se mentine 30 min la 56°C,
- se realizeaza dilutii succesive, binare, de ser si se pun in contact cu SLO (cantitate constanta, cate 0,5 mL/ tub);
- se agita tuburile si se mentin 15 min la 37°C (REACTIA DE NEUTRALIZARE),
* a II-a etapa a reactiei:
- se adauga suspensia de hematii (5%), cantitate fixa, 0,5 mL in fiecare tub,
- se agita pentru omogenizare si se incubeaza 45 min la 37°C plus peste noapte la 4°C,

9
- citire finala a doua zi.
Titrul este dat de tubul cu dilutia cea mai mare de ser de testat in care lipseste hemoliza, ceea ce exprima prezenta unei cantitati suficiente de anticorpi
ASLO, capabili sa neutralizeze intrteaga cantitatte de SLO din amestec.
INTERPRETARE:
- daca infectia streptococica (cu streptococ beta hemolitic grup A) a fost corect tratata se ajunge la sterilizarea bacteriologica a bolnavului si la scaderea
in timp a titrului antticorpilor ASLO, pana la valori normale (0- 200 UI/mL),
- titruri crescute de anticorpi, persistente, urmarite in dinamica, corelate si cu alte teste imunobiologice, precum si cu aspectul clinic, atrag atentia asupra
unor complicatii post – streptococice, ca Sindrom poststreptococic (reumatism articular acut, cardita reumatismala, glomerulonefrita acuta)
Control de calitate: Martor pentru hematii, tub martor pentru ASLO.
Schema reactiei ASLO:
Dil. ser 1/100 1/ 500
Ser dil bolnav 1 0,8 0,6 0,4 0,3 1 0,8 0,6 0,4 0,2
NaCl 0,9% - 0,2 0,4 0,6 0,7 - 0,2 0,4 0,6 0,8
ASLO 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

15 min la la baie de apa, 37°C

Hematii 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Iepure 5%
45 min la baie de apa 37°C
Unitati 100 125 166 250 333 500 625 833 1250 2500
ASLO/mL
TITRUL

10