Sunteți pe pagina 1din 1

Este perioada Adunărilor generale la asociaţiile de proprietari şi locatarii trebuie să ştie

că legea în domeniu, Legea nr. 196/2018, aduce modificări importante în privinţa


convocării adunărilor, consemnării deciziilor şi a împuternicirilor. În primul rând,
proprietarii trebuie să ştie că, dacă preşedintele şi Comitetul nu respectă procedura de
convocare a Adunării Generale, care trebuie ţinută în primul trimestru al anului, pot să
conteste şi să anuleze deciziile adunării. Articolul 47 din Legea nr. 196/2018 arată clar
că reprezentanţii proprietarilor trebuie să înştiinţeze toţi locatarii pe bază de tabel
nominal convocator. Cu alte cuvinte, trebuie să meargă din uşă în uşă şi să înştiinţeze
fiecare proprietar despre data, locul şi ordinea de zi a Adunării generale. Acest lucru se
face cu zece zile înainte de ţinerea adunării. În plus, înştiinţarea şi convocarea
proprietarilor se fac prin afişare la loc vizibil, cum ar fi avizierul din scara de bloc şi
sediul asociaţiei. Acestea nu sunt suficiente, ca să fie siguri că au convocat toţi
proprietarii din asociaţie, reprezentanţii acestora trebuie să le trimită scrisoare
recomandată, în cazul în care nu au fost găsiţi la domiciliu că să semneze tabelul
convocator.
„Convocarea are loc prin afişare la loc vizibil şi se face pe bază de tabel nominal
convocator şi cine nu semnează este înştiinţat cu scrisoare recomandată cu conţinut
declarat şi confirmare de primire obligatoriu. Procedura este mai greoaie, dar aşa se
înlătură posibilitatea ca o mână de proprietari să ia deciziile în cadrul adunării în locul
celorlalţi. Toată lumea trebuie să fie anunţată despre data, locul şi ordinea de zi a
adunării. Cvorumul necesar la prima convocare este ca şi până acum, jumătate plus unu
din membrii asociaţiei. Convocarea se face cu cel puţin zece zile înainte de adunare. În
cazul în care au trimis şi scrisoare şi aceasta li se întoarce, să facă anunţul prin afişare
publică, exact ca în instanţă. Acest lucru se întâmplă în cazul proprietarilor plecaţi din
ţară. Aceasta este recomandarea noastră. Asociaţiile vor să evite aceste costuri, dar nu
este corect dacă nu aplică prevederile legale. Şi un e-mail s-ar lua în calcul, dacă face
dovada că proprietarul a primit acest e-mail şi a confirmat recepţionarea lui“, a precizat
pentru GdS, Doina Pârvu, director Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii din cadrul
Primăriei Craiova.
Hotărârile se scriu în timpul şedinţei de către un proprietar
Noutăţi aduce legea şi în privinţa hotărârilor pe care proprietarii participanţi la
Adunarea generală le adoptă. „Hotărârile se consemnează numai în timpul şedinţei în
registrul unic de procese-verbale şi este completat de un secretar ales din rândul
proprietarilor prezenţi. Nu îl completează preşedintele sau membrii comitetului. În
termen de şapte zile, deciziile sunt aduse la cunoştinţa proprietarilor prin afişare la
avizier şi hotărârile sunt opozabile tuturor locatarilor care au participat sau nu la
Adunare. La Adunarea reconvocată, care se face într-un termen de 15 zile de la data
primei convocări, hotărârile se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi, iar convocarea
se face în acelaşi mod ca la Adunarea ordinară, aceeaşi modalitate de înştiinţare“, a mai
spus Doina Pîrvu.
Un proprietar, o singură împuternicire

S-ar putea să vă placă și