Sunteți pe pagina 1din 3

Revoluția de la 1848 în Imperiul Habsburgic

În primăvara anului 1848, revoluțiile au cuprins întregul continent al Europei,


începând din ziua de 24 februarie când regele Franței, Ludovic, a fost detronat și s-a impus
republica și pâna la revoluțiile din Bavaria, Prusia, Italia și toate teritoriile habsburgice.
În Imperiul Habsburgic, primul semn că furtuna era pe cale să izbucnească a apărut nu
în Austria, ci în Ungaria. La 3 martie, Ludovic Kossuth, lider al mișcării naționaliste ungare, a
pronunțat un discurs impresionant în camera inferioară a Dietei ungare de la Pozsony
(Bratislva). El a cerut să se acorde Ungariei dreptul de autoguvernare prin constituirea unui
nou parlament la Budapesta. La vremea aceea nu a cerut separare sau independență, dar
proiectul său de reforme viza transformarea împăratului intr-o simplă marionetă.
Începutul fazei triumfătoare a revoluției a reprezentat-o demisia cancelarului
Metternich, monarhia intrând într-o fază defensivă. Ulterior maghiarii, încearcă să pună
presiune tot mai mare, printr-o listă de reforme printre care : neamestecul în sistemul de
educație, libertatea presei, judecarea cauzelor de către un juriu. Kossuth a vrut desființarea
șerbiei, gandindu-se ca aceasta va atrage țărănimea.
Aceste idei au atras nemulțumirea unor grupuri de slavi sudici , pentru că acele idei
consemnate, numite Legile din Aprilie privilegiau doar pe maghiari, iar acei slavi trebuiau să
vorbească limba maghiară pentru a avea drept de vot. Tot nemulțumiti erau și croații față de
dominația maghiară.
Căderea de la putere a lui Metternich este catalogată adesea drept prima revoluție de la
Viena. La 15 mai, a mai avut loc o altă revoltă populară care poate fi considerată o a doua
revoluție. Cauza revoltei a fost nemulțumirea generalizată provocată de publicarea la 25
aprilie a noii constitutii promise.
Pillersdorf, ministrul de interne, nu a ținut con de starea de spirit a populației, redactând un
proiect constituționat care era prea conservator pentru a întrunii aprobarea opiniei publice.
Cehii și îtalienii își doreau și ei parlamente naționale suveranii proprii.
Acest ministru de interne a oferit un parlament imperial, în care fiecare grup naționat îsi putea
trimite reprezentanți.
Nemulțumirea acestei noi constituții a făcut ca mulțimea să se adune a doua oară în
fața palatului de la Hofburg, împăratul Ferdinand fiind nevoit să cedeze din nou și le promite
un nou proiect de constituție.
De teama, împăratul fuge la Innsbruck, autoritatea guvernamentala a revenit nou constitutului
Comitet al Salvării Publce prezidat de dr. Fischof. Soarta împăratului era de acum în mâinile
singurului grup care putea de fapt pune capăt revoluției și anume armata.
Prima înfrangere importantă pentru revoluție a fost la Praga. Cehii cerând un
parlament național, au primit doar promisiuni vagi. Ocuparea într-un eșalon de armată, ca
ofițer sau grad mai înalt era interzis vorbitorilor de limba chehă. La 12 iunie au loc confruntări
la Praga, unde la un protest al unor muncitori în șomaj din cauza unui nou mecanism , care nu
aveau legatură cu începerea unei revoluții, li s-au alăturat și studenții radicali. Comandantul
armatei imperiale, Windischgraetz bombardează orașul, reușind să înăbușească mișcarea
națională chehă.
În Italia, la vestea morții lui Metternich, s-au declanșat revolte naționaliste la Veneția
și Milano. Aceasta a fost si aici înăbușită de Radezky, dupa ce cucerește orașul Milano și
asediază Viena.
A treiea revoluție vieneză a avut loc la sfarșitul lunii august, unde străzile s-au umplut
de protestanți din cauză nerezolvării problemei șomajului. Dr. Fischof a încercat ulteior
acestei revolte sa facă Ateliere Naționale, unde munca urma să fie plătită. Atelierele s-au
dovenit a fi prea costisitoare, iar dr. Fichof a acceptat cu greu să reducă normele plătite, fapt
ce a cauzat revolta. În septembrie armata generalului croat Jellacic atacă ungurii, zdrobindu-i
în bătălia de la Vilagos, în 1849 reușind și aici ca armata să-și facă datoria. Un merit mare
pentru înfrângerea maghiarilor, la avut și armata rusă venită să ajute Imperiul Habsburgic.
Cauzele revoluțiilor: sporul demografic și criza agrară. Creșterea populației în
Imperiul Habsburgic în secolul al XIX-lea a dus la supraaglomerarea orașelor, unde au apărut
probleme sociale cum ar fi criza de alimente și șomaj.
Pe plan agricol, în primi 3 ani înaintea revoluțiilor, recoltele au fost dezastruoase, fie din
pricina inundațiilor, fie din pricina molimei cartofului. În Ungaria a apărut molimea la vite,
care a decimat efectivele existente.
ritmul lent al industrializării.
nemulțumirile sociale ale sărăcimii de la orașe. Din cauză a
prea multor șomeri și creșterea prețului tot mai mare al alimentelor a generat o mulțime de
nemulțumiri.
revolta clasei mijlocii și a clasei superioare. Din aceste două
clase proveneau liderii revoluțiilor. Clasa mijlocie cuprindea jurnaliști, profesori universitari,
avocați.
influenta naționalismului și liberalismului. Într-un imperiu cu cel
puțin 11 naționalități, oricât ar fi încercat Metternich să nu se răspândească aceste ideii, ele tot
sau perpetuat mai ales în rândul italienilor, cehilor și ungurilor. Aceste 3 națiunii aflate sub
Imperiu, aveu obiective diferite. Dacă ungurii și italienii aveau de gând să se rupă de imperiu,
cehii avea obiectiv rămânerea sub imperiul, dar voiau o formă de autoguvernare.
Consecințe: principala consecință în imperiu a fost desfințarea șerbiei. Clasa mijlocie
din imperiu, după revoluțiile din 1848 a cedat, lăsând puterea în mâinile nobilimii austriece.
Tânărul Franz Joseph si-a dat seama ca adevărata putere a imperiului este armata.
În anul 1848 Transilvania se afla sub stăpânirea Imperiului austriac. În contextul
revoluţionar apărut în acest an în întreaga Europă, Ungaria aflată şi ea sub aceeaşi stăpânire
habsburgică decide să îşi proclame independenţa. Ungurii din Ardeal, văzând atitudinea
Ungariei, doresc să unească Transilvania cu Ungaria. Ei declară în Dietă că în Ardeal există o
singură naţiune, cea maghiară, şi declară uniunea Ardealului cu Ungaria, fără să ţină cont de
dorinţele şi protestele celorlalte naţiuni din Transilvania, românii şi saşii. Era normal ca în
asemenea condiţii să se ajungă la război civil, formându-se două tabere opuse. De o parte se
aflau ungurii din Ungaria şi Ardeal, care doreau formarea unei Ungarii mari, iar de cealaltă
parte se aflau austriecii care îşi vedeau ameninţat imperiul şi saşii şi românii care îşi vedeau
ameninţată fiinţa naţională.
Luptele între cele două tabere încep în vara anului 1848 şi vor dura până în vara
anului 1849, când armata şi insurgenţii unguri sunt înfrânţi de trupele austro-ruse care au
beneficiat de un deosebit de important ajutor din partea românilor, mai ales a moţilor conduşi
de Avram Iancu, din Munţii Apuseni.