Sunteți pe pagina 1din 22

ARTICOLE / ȘTIRI

10 capodopere rusești care mi­au
schimbat viața
 DE OLIMPIA RUSU |   15.05.2016 |   TIMP ESTIMATIV DE
CITIRE: 13 MINUTES

Domnilor, știți oare ce este un visător? Este coșmarul
Petersburgului, personificarea păcatului, o tragedie mută,
misterioasă, dezolantă, sălbatică… Dacă uneori întâlniți
vreun om distrat, cu privirea tulbure, inexpresivă, cu fața
mereu palidă și răvășită, mereu preocupat parcă de ceva
teribil de apăsător, de un lucru greu de rezolvat, uneori chinuit
și obosit de munci grele, dar care n­a făcut absolut nimic, să
știți că așa arată un visător. Visătorul este întotdeauna dificil,
când e prea vesel, când e prea trist, când mitocan, când
atent și delicat, când egoist, când capabil de cele mai nobile
sentimente”, spunea F.M. Dostoievski, în Destinele
civilizației.
 
Modelul acesta cuprinde o mică parte din comoara care este
deținută  de  literatura  rusească.  Personajele,  de  obicei,  sunt
foarte  bine  conturate  în  romanele,  povestirile  şi  în  nuvelele
lor.

Am  descoperit  pasiunea  pentru  citit  încă  din  copilărie  și  am


parcurs mai multe tipuri de opere literare, m­au atras lucrările
autorilor  din  anumite  părți  ale  lumii,  însă  m­am  îndrăgostit
iremediabil  de  stilul  rusesc,  plin  de  personaje  care  mai  de
care chinuite, urmărite de gânduri și sentimente (gratuite) de
vinovăție.

Nicio  altă  literatură  nu  mi­a  captat  atât  de  mult  atenția.
Descrierile obiectelor din jurul personajelor sau ale locurilor în
care acestea se perindau sunt de­a dreptul minunate. Mizeria
lipicioasă  a  încăperilor  sau,  dimpotrivă,  luxul  caracteristic
moșiilor  în  care  trăiau  anumite  personaje,  serile  pline  de
liniște  sau  de  peripeții  încărcate  de  suspans,  tulburările
emoționale dese ale eroilor, toate acestea mi­au transformat
adolescența într­o sete continuă și dureroasă de tot ceea ce
înseamnă caracterul RUSESC.

Iată  o  listă  cu  titluri  care  m­au  impresionat  și  care,  zic  eu,
merită a fi citite în această viață.
 

1.

Demonii
(F.M. Dostoievski)
Mie  mi  se  pare  într­adevăr  o  carte  demonică,  o  carte  care
merită  cu  naturalețe  să  își  poarte  titlul.  În  multe  pagini  din
roman  sălășluiește  răul  în  toate  formele  sale.  Personajele
sunt  stăpânite  de  impulsuri  care  pornesc  din  cele  mai
tenebroase gânduri. Uneori autorul lasă impresia că acestea
nu  își  mai  aparțin  de  o  perioadă  îndelungată  de  timp,  iar
acțiunile  pe  care  le  fac  sunt  manevrate  de  altcineva,  care
este  întunecos  și  diabolic.  Romanul  cuprinde  mai  multe
personaje  adunate,  parcă,  într­o  horă  a  urii,  a  suferinței,  a
răului și a nebuniei.

Viața  este  suferință,  viața  este  spaimă  și  omul  e


nefericit.  Acum  omul  ține  la  viață,  pentru  că  ține  la
suferință  și  la  frică.  Astăzi,  omul  nu  este  un  om
adevărat, va veni un om nou, fericit și mândru, omul
căruia îi va fi indiferent dacă va trăi sau nu, acela va fi
omul nou.

Este  șocant  atunci  când  treci  de  la  o  pagină  la  altă  să  vezi
cum  personajelor  li  se  schimbă  caracterul  și  cum  sunt
dezgropate  anumite  secrete  din  trecutul  lor.  De  exemplu,
personajul  Kirillov,  partizanul  sinuciderii,  acel  „om  al
absurdului”, crește „diabolic” de la o pagină la alta.

La început este un insignifiant, urmând apoi să atingă apogeul
nebuniei sale într­o scenă de­a dreptul înfricoșătoare:

În  partea  dreaptă  a  dulapului,  în  colțul  format  de


perete și dulap, stătea Kirillov într­o poziție îngrozitor
de  ciudată,  nemișcat,  cu  mâinile  și  corpul  întinse  ca
într­o poziție de drepți, cu capul puțin înălțat și ceafa
lipită  chiar  de  colț,  ca  și  cum  ar  fi  vrut  să  se  facă
nevăzut, să se ascundă….[…] Paloarea chipului său
era  nefirească,  ochii  negri,  absolut  ficși,  priveau  în
gol.

Asemănător multor personaje din roman, acesta este dominat
de  întrebarea  sensului  vieții.  Răspunsul  pentru  aceasta  se
găseşte doar în fapte extreme, care nu preced decât răul.

Eu recomand toate romanele lui F.M. Dostoievski, pentru că
acolo  conturat  este  omul  în  toată  esența  lui  –  bună  și  rea
(Frații  Karamazov,  Umiliți  și  obidiți,  Idiotul,  Crimă  și
pedeapsă,Adolescentul  etc).  Paginile  din  aceste  romane  te
vor amuţi de­a dreptul.

2.

Netocika Nezvanova
(F.M. Dostoievski)
Am observat aici că personajul principal este stăpânit de ură
faţă  de  el  însuşi.  Persoana  pe  care  îşi  varsă  tot  acest  rău
interior  este,  din  păcate,  buna  lui  soţie,  care,  dintr­un
sentiment  de  vinovăţie  pe  care  îl  poartă  de  ani  buni  faţă  de
soţul  ei,  este  în  stare  să  reziste  cu  stoicism  refulărilor
nervoase ale lui.

Apoi am văzut că nu poate trăi fără mine şi mi­am zis:
las’ c­o s­o chinuiesc eu pe fata asta rea!

Chinul psihic la care era supusă soţia era incomensurabil, ea
nu  ştia  dacă  orice  cuvânt  rostit  de  el  avea  mai  multe
înţelesuri.  Stătea  să  judece  atent  sau  să  nu  bage  în  seamă
orice banală discuţie din casă.

Atenţia extraordinară pe care o avea femeia faţă de bărbatul
ei,  faţă  de  fiecare  gest  al  lui  este  şi  un  fel  de  laitmotiv  al
romanului.

Romanul nu a fost terminat deoarece scriitorul a fost arestat
(aprilie  1849)  şi  exilat  în  Siberia  pentru  „activităţi
revoluţionare”.  Povestea  este  complexă,  dar  merită  fiecare
pagină de­a sa. Notele din acest roman vor domina celelalte
romane celebre ale scriitorului Dostoievski.

3.

Dama de pică
(Aleksandr Pușkin)

Pentru că:

El  nu  va  pieri,  este  veşnic,  monumental.  (F.M.


Dostoievski)

Cel mai artistic dintre toţi scriitorii ruşi de astăzi. (Ivan
Turgheniev)

Cel mai mare poet naţional, pentru că el este expresia
cea mai deplină a orientării, a instinctelor şi cerinţelor
spiritului rus în acel moment istoric. (F.M. Dostoievski
– Literatură şi autocraţie. Ideal şi fericire)
Dama de pică mi­a creat o teamă faţă de natura umană. Tot
răul  adunat,  lăcomia,  controlul  îl  ghidează  pe  personajul
principal  al  nuvelei,  care  intră  într­o  călătorie  riscantă  a
jocurilor  de  noroc.  La  fel  cum  se  întâmplă  cu  personajele
dostoievskiene, care ating apogeul nebuniei în situaţiile limită,
personajul  Hermann  are  impresia  că  este  urmărit  de  spiritul
bătrânei Lizaveta Ivanovna.

Autorul reuşeşte să te transpună într­o lume macabră, iar tot
ceea  ce  poţi  face  este  să  empatizezi  cu  personajul,  chiar
dacă este vinovat de păcatele umane. Nu degeaba se spune
despre aceasta că este culmea perfecţiunii artei fantastice.

În  sfârşit  se  ridică,  palid  ca  şi  moartea,  urcă  pe


treptele catafalcului şi se apleacă asupra sicriului… În
clipa  aceea  i  se  păru  că  moarta  se  uită  la  el
batjocoritor şi­i face cu ochiul.

4.

Nuvele şi povestiri
(Ivan Bunin)
În biblioteca tatălui se aflau aceste două minunate volume de
nuvele  şi  povestiri,  însă,  recunosc,  nu  aveam  nici  cea  mai
mică intenţie de a le citi pentru că nu îmi plăcea coperta lor.
Asta  până  să  descopăr  influenţa  scriitorilor  ruşi,  să  fiu
fascinată de ei. Dacă vreţi să păşiţi în lumea nopţilor de iarnă
sau de vară de la ţară, dacă vreţi să ascultaţi liniştea naturii
în paginile unei cărţi, dacă vreţi să simţiti teama izolării în sat
pe  timp  de  vifor,  atunci  vă  recomand  să  parcurgeţi  aceste
pagini.

Volumele lui Bunin mi­au amintit de nopţile de la ţară, atunci
când stăteam cu părinţii pe scările casei la poveşti, de serile
cu  greieri,  de  cacao  cu  lapte,  de  răbdarea  pe  care  o  aveau
oamenii şi, mai ales, de trăitul în prezent. Garantez că nu o
să vă pară rau. Mi­a părut rău doar că am subapreciat două
volume pentru că aveau o înfăţişare care nu mă atragea de
fel.

În  întunericul  cald  şi  înăbuşitor  din  casă  un  greiere


târâie şovăielnic în sobă, parcă ar sta să asculte cu
luare­aminte…Muştele  bâzâie  somnoroase  în
tavan…Bătrânul  şade  în  întuneric,  gârbovit,  mut.  La
ce s­o fi gândind?

Încet  se  luminează  de  ziuă.  O  zi  mohorâtă,


întunecoasă, viscolul nu se mai domoleşte. Troienele
de sub fereastră au ajuns până aproape de geamuri,
se  înalţă  spre  acoperiş,  iar  în  odaie  stăruie  o
penumbră  palidă,  stranie.  Deodată,  de  pe  acoperiş,
se  rostogolesc  cu  zgomot  câteva  cărămizi.  Vântul  a
dărâmat un coş. E semn rău…

5.

Calvarul
(Alexei Tolstoi) 

Era  vremea  în  care  dragostea,  sentimentele  bune  şi


sănătoase  erau  socotite  vulgare  şi  învechite.  Fetele
tinere îşi tăinuiau nevinovăţia ca pe o ruşine, bărbaţii
ascundeau  faptul  că  erau  credincioşi  soţiilor.  Spiritul
de distrugere era socotit de bun gust, iar neurastenia,
dovadă de rafinament…Oamenii îşi născoceau vicii şi
perversiuni numai că să nu pară fără niciun haz. Aşa
era Petersburgul în 1914.

Aşa e Bucureştiul în 2016. Cu această frază începe romanul
istoric  în  care  sunt  cuprinse  emoţiile  şi  frica  venirii  Primului
Război  Mondial.  Vei  regăsi  pasaje  incredibile  şi  personajele
cu  latură  umană,  mai  puţin  cu  cea  de  erou.  Romanul  este
încadrat  ca  fiind  una  dintre  lucrările  clasice  ale  literaturii
sovietice,  de  bază,  însă  firul  narativ  este  unul  unic,
pătrunzător.

6.

Ultimele salve
(Iuri Bondarev) 

În  această  sferă,  se  regăseşte  şi  scriitorul  sovietic  Iuri


Bondarev.  Poate  că  este  exclus  de  cele  mai  multe  ori  din
bibliotecile  noastre,  tocmai  pentru  apartenenţa  sa,  însă
spiritul  de  observaţie  fin,  dar  şi  descrierile  lui  te  vor  purta
adesea spre copilărie şi spre viaţa la sat, dar şi pe tărâmuri
mai puţin frumoase.

Are o putere incredibilă în a observa şi analiza momentele de
colaps  ale  omului,  aşa  cum  vei  putea  observa  în  cartea  cu
numărul 6 pe care o recomand: Ultimele salve.

Este numit un magician al literaturii europene, personajele lui
fiind complexe. Până şi gândurile profunde şi frica aşa­zişilor
eroi  de  război  sunt  plasate  în  rânduri  cu  o  forţă  precisă.  În
aceste  pagini,  autorul  împleteşte  elementele  care
caracterizează  războiul,  şi  anume:  mizeria,  frigul,  atacul,
foamea,  cu  trăirile  omului  în  mijlocul  acestuia.  Nu  există
teamă mai mare decât în momentul în care eşti înconjurat de
moarte, iar Iuri Bondarev are grijă să te transpună în mijlocul
unui câmp de luptă, cu tot ceea ce înseamnă el.

Pasajele  sunt  fulgerătoare,  destinele  personajelor  pe  care


ajungi să le îndrăgeşti sunt, de asemenea, tragice. La final, te
întrebi dacă tot ce s­a povestit a avut un sâmbure de adevăr,
iar,  daca  l­a  avut,  realizezi  că  destinul  poate  fi  crunt  cu
anumiţi oameni.

7.

Oblomov
(Ivan Goncearov) 
Oblomov  este  personajul  pe  care  îl  recunosc  şi  pe  care  îl
detest  din  tot  sufletul.  Oblomov,  curiosul  erou  creat  de
scriitorul  Goncearov.  Un  personaj  care  nu  este  capabil  să
facă ceva pentru el, nu e în stare să îşi rezolve problemele şi
are  nevoie  întotdeauna  ca  cineva  să  ia  hotărâri  pentru  el.
Când  se  află  în  situaţii  limită,  în  care  timpul  nu  îi  oferă
posibilitatea  de  a  mai  sta  liniştit,  el,  dimpotrivă,  cade  într­o
visare  soră  cu  somnul  cel  mai  greoi,  din  care  poate  ieşi,
pentru câteva clipe, doar când cineva îl presează.

Nu  este  conştient  că  trăieşte  într­o  lene  care  îl  desparte  tot
mai mult de societate şi de visele pe care şi le dorea cândva.
Se  mândreşte  atunci  când  reuşeşte  să  citească  lucruri
înţelepte,  când  totul  ar  trebui  să  fie  la  ordinea  zilei,  dar  nu,
pentru  el,  chiar  şi  citirea  unei  singure  foi  reprezintă  o
adevărată provocare pentru creierul acela obosit.

Este dominat de „paralizia supremă a creierului” (cum o mai
numesc eu) şi zace într­o visare de neînchipuit. Un Oblomov
se află în fiecare dintre noi, dar în unii parcă se zvârcoleşte
mai abitir ca niciodată. Voi vă consideraţi câteodată oblomovi
ai  secolului  XXI?  Aceasta  a  fost  întrebarea  pe  care  mi­am
pus­o atunci când am închis cartea.

Oamenii  ăştia  din  lume,  din  societate,  sunt  morţi,


adormiţi  mai  rău  ca  mine!  După  ce  se  conduc  în
viaţă? Ce folos că ei nu stau culcaţi, ci se agită zi de
zi şi umblă de colo până colo ca muştele?

Rataţi ai societăţii mai întâlnim şi în romanul Cine­i de vină?,
al lui A.I. Herzen.

Personajul principal îşi reevaluează viaţa la vârsta de peste
30 de ani şi constată că nu reuşeşte să se integreze în niciun
loc. Romanul îmbină amintirile plăcute cu momentele grele din
viaţă

Pe  atunci,  gândea  Beltov,  privindu­şi  portretul  –  nu


aveam decât 14 ani. Acum am dat peste 30. Ce mă
aşteaptă oare în viitor? Înaintea mea e numai negură,
o cale searbădă, monotonă. E prea târziu ca să încep
o viaţă nouî şi mi­e cu neputinţă să continui viaţa de
până  acum.  Câte  planuri  am  făurit,  câţi  oameni  am
întâlnit…Şi  totul  s­a  terminat  prin  trândăvie  şi
singurătate..

8.

Război şi pace
(Lev Tolstoi) 
Din corespondenţa lui Gustav Flaubert cu Ivan Turgheniev:

Iubite  Ivan  Sergheevici,  îţi  mulţumesc  că  m­ai  făcut


să  citesc  romanul  lui  Tolstoi.  E  de  prim  ordin!  Ce
pictor şi ce psiholog!

Toată  lumea  a  auzit  de  cartea  aceasta,  puţini  însă  au  avut
răbdarea să o citească. Este stufoasă, într­adevăr, cuprinde
multe  personaje  şi  scene  de  război,  dar  dacă  nu  era  aşa,
probabil nu ar mai fi fost considerată o capodoperă în trecut
sau în prezentul modern.

Multele pagini ne vor purta în lumea aristocraţiei, a politicii şi a
războiului,  şi  nu  în  cele  din  urmă,  în  gândurile  ascunse  ale
personajelor.

Romanul urmăreşte povestea a trei familii aristocrate rusești:
Bolkonski, Bezuhov si Rostov.
Prințul Andrei  Bolkonski  mi­a  atras  atenţia  în  mod  deosebit.
Este curajos şi săvârșește multe fapte eroice în urma cărora
va  ieşi  învins.  Se  izolează,  însă  întâlnirea  cu  Natasa  îl  va
readuce în simţiri.

Dacă  intenţionaţi  să  citiți  cartea,  rog  să  nu  continuați


următoarele propoziții.

Deznodământul  acestui  personaj  hotărât,  bărbat  adevărat  al


trecutului, este trist, sfâşietor.
Adormi. Visă că era culcat în aceeaşi cameră în care
se afla în realitate, dar că nu era rănit, ci sănătos. O
mulţime  de  oameni  de  tot  felul,  indiferenţi,  lipsiţi  de
importanţă  îi  trec  prinţului  Andrei  prin  faţă.  Prinţul
Andrei îşi dă seama că toate acestea sunt nimicuri şi
că el are alte griji mai însemnate, dar stă mai departe
de  vorbă  cu  ei,  uimindu­i  prin  cuvinte  de  duh,  vorbe
goale însă.

Treptat, pe nesimţite, toate aceste persoane încep să
dispară  şi  toată  grija  lui  se  rezumă  la  problema
închiderii uşii. Se ridică, se îndreptă spre uşă să tragă
zăvorul şi s­o încuie. Porneşte spre uşă, se grăbeşte,
dar picioarele nu i se urnesc, iar el ştie că nu va izbuti
să încuie uşa. O chinuitoare frică îl cuprinde. Şi frica
aceasta  este  frica  de  moarte:  dincolo  de  uşă  stă
ceva.

Ceva neomenesc – moartea – se împinge în uşă, şi
uşa trebuie ţinută. El se agaţă de uşă şi­şi încordează
ultimele  puteri,  dar  de  închis  uşa  nu  se  mai  poate
închide acum şi nici măcar ţine pe loc, căci forţele lui
sunt slăbite.
Încă o dată acel ceva împinge uşa din afară. O ultimă
supraomenească şi zadarnică sforţare, iar amândouă
canaturile  uşii  se  deschid  fără  zgomot.  Acel  ceva
intră  şi  acel  ceva  e  moartea.  Şi  prinţul  Andrei
moare…

Dar, în aceeaşi clipă când în vis murea, prinţul Andrei
îşi aduse aminte că doarme, în aceeaşi clipă în care
murea se lupta cu sine şi se trezi. Da, moartea a fost.
Eu  am  murit  şi  m­am  deşteptat.  Da,  moartea  e
deşteptarea.

9.

Jurnal
(Lev Tolstoi) 

Este o carte plină de învăţăminte. O colecţie personală plină
de  frământări  religioase  şi  sufleteşti.  O  redare  perfectă  a
trecutului şi a prezentului.

Conţine  sfaturi  pentru  tinerii  scriitori,  dar  şi  dezvăluiri  din


perioadele „boboc” ale vieţii.

Nu amâna pe motivul că eşti cu gândul aiurea sau de
dragul  unei  distracţii  ceea  ce  ţi­ai  propus  să  faci,
dimpotrivă,  apucă­te  de  treabă  imediat,  chiar  dacă
formal. Ideile vor veni!

Acum trei ani mi­am petrecut iarna la Moscova şi am
petrecut­o  cât  se  poate  de  dezordonat,  fără  slujbă,
fără ocupaţie, fără un ţel; am trăit astfel nu pentru că,
după cum scriu mulţi, la Moscova toţi trăiesc aşa, ci
pur şi simplu pentru că modul ăsta de viaţă mi­a fost
pe plac.

E trist să ştiu că mintea mea este necultivată, lipsită
de precizie şi slabă (deşi maleabilă), că simţămintele
mele n­au statornicie şi forţă, că voinţa mea e atât de
instabilă,  încât  cea  mai  neînsemnată  împrejurare
dărâmă  toate  bunele  mele  intenţii,  să  ştiu  şi  să  simt
totodată că germenii tuturor acestor calităţi există ori
au existat în mine şi că le­a lipsit doar dezvoltarea…

M­a  impresionat  tare  mult  chiar  şi  enunţarea  defectelor


principale ale sale. Ani de­a rândul au stat scrise pe o foaie şi
lipite  pe  dulapul  locuinţei  în  care  trăiam  acum  ceva  timp.  Le
foloseam  drept  precepte  (ca  să  nu  mai  fiu  aşa!)  şi  îmi
aruncam ochii pe ele în fiecare zi.

Principalele mele defecte:

1.  netemeinicia  (înţeleg  prin  aceasta:  nehotărâre,


nestatornicie, inconsecvenţă)

2.  o  fire  dificilă,  dezagreabilă,  nervozitate,  un  amor  propriu


inutil, orgoliu

3. obiceiul de a trândăvi

10.

Prima iubire
(Ivan Turgheniev) 
Turgheniev  îşi  înzestrează  personajele  cu  o  intensitate
feroce şi trăiri sufleteşti adânci. Eroii romanelor sunt adesea
sensibili  şi  delicaţi,  oameni,  care  în  societatea  modernă  de
atunci,  erau  practic  invizibili.  Suferinţa  din  dragoste  era
colosală,  întotdeauna  pentru  persoane  total  nepotrivite  cu
caracterul lor sensibil.

Nu  numai  eu  mă  îndrăgostisem  de  ea,  toţi  bărbaţii


care veneau în casă erau nebuni după dânsa şi ea îi
ţinea legaţi, la piciorele ei. Îi plăcea să trezească în ei
când speranţe, când temeri, să­i joace după dorinţele
ei,  dar  lor  nici  nu  le  trecea  prin  gând  să  se
împotrivească, ci i se supuneau de bunăvoie.

 
Ceea ce ador la ruşi este faptul că se pune accent pe natura
umană,  mai  puţin  pe  acţiunea  prezentă.  Pentru  majoritatea
scriitorilor ruşi, o oarecare întâlnire în parc poate fi un labirint
imens al gândurilor interioare. Momentele glorioase de război
pe  care  alţi  scriitori  le  descriu  fără  jenă  în  multe  pagini
„plictisitoare”,  aici  devin  interesante,  tocmai  prin  înglobarea
acestor  elemente  surpriză  ale  firii  umane,  cu  care  trăieşte
constant fiecare om.

Le  cărăm  adesea  ca  pe  un  bagaj  şi  suntem  recunoscători
scriitorilor  care  nu  se  tem  să  le  aștearnă  pe  foi.  Desigur,  în
literatura  universală  clasică  sau  contemporană,  mai  sunt
autori  care  adoptă  acest  stil,  însă  în  literatura  rusească,
aproape  toţi  reuşesc  să  te  încânte  cu  câte  o  scenă  a  „vieţii
interioare”, pline de dialoguri interesante.

1.3K 39

 Tag­uri:   a.l.herzen aleksandr puskin alexei tolstoi

calvarul cine­i de vina demonii feodor dostoievksi


iuri bondarev ivan bunin ivan goncearov ivan turgheniev

jurnal lev tolstoi literatura rusa netocika nezvanova


nuvele si povestiri oblomov prima iubire Razboi si Pace

ultimele salve  

Olimpia Rusu

NEXT STORY

Cazul Socrate sau cum se moare din prostia altuia

PREVIOUS STORY

„Istoria Rockului Românesc”, spusă de Nelu
Stratone, în pregătire la Hyperliteratura
YOU MAY ALSO LIKE...

Viețile scriitorilor și ale altor Câteva lucruri mai puțin
artiști în ilustrațiile lui J.G. cunoscute despre Camil
Hancock Petrescu

15 JAN, 2015 15 AUG, 2015

OPINII

Hyperliteratura este o revistă online pentru pasionaţii de cărţi, scris şi
literatură în general. 

Motto: Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi minimum două cărţi pe lună.

NEWSLETTER HYPERLITERATURA

Abonează­te la Newsletter­ul nostru și primește în fiecare dimineață pe e­
mail cele mai noi materiale și știri din domeniul cărților. 

   Înscrie adresa ta de e­mail mai jos 
și abonează­te la Newsletter     Trimite 

SOCIAL MEDIA

Ne găsești și aici:           

HAI CU NOI PE FACEBOOK :)

Alătură­te uneia dintre cele mai mari comunități online de cititori: 

Te așteptăm și în grupul de Hypercititori, deschis special pentru pasionații de
cărți și literatură.

Descoperă arhiva de materiale Hyperliteratura, după timp, categorii sau
autori:

ARHIVĂ LUNARĂ

Arhivă lunară
Select Month

ARHIVĂ DUPĂ CATEGORII

Arhivă după categorii

Select Category
ARHIVĂ DUPĂ AUTORI

Select Author...

Hyperliteratura © 2012 ­ 2016. All Rights Reserved.

S-ar putea să vă placă și