Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
10 capodopere rusești care miau
schimbat viața
DE OLIMPIA RUSU | 15.05.2016 | TIMP ESTIMATIV DE
CITIRE: 13 MINUTES
Domnilor, știți oare ce este un visător? Este coșmarul
Petersburgului, personificarea păcatului, o tragedie mută,
misterioasă, dezolantă, sălbatică… Dacă uneori întâlniți
vreun om distrat, cu privirea tulbure, inexpresivă, cu fața
mereu palidă și răvășită, mereu preocupat parcă de ceva
teribil de apăsător, de un lucru greu de rezolvat, uneori chinuit
și obosit de munci grele, dar care na făcut absolut nimic, să
știți că așa arată un visător. Visătorul este întotdeauna dificil,
când e prea vesel, când e prea trist, când mitocan, când
atent și delicat, când egoist, când capabil de cele mai nobile
sentimente”, spunea F.M. Dostoievski, în Destinele
civilizației.
Modelul acesta cuprinde o mică parte din comoara care este
deținută de literatura rusească. Personajele, de obicei, sunt
foarte bine conturate în romanele, povestirile şi în nuvelele
lor.
Nicio altă literatură nu mia captat atât de mult atenția.
Descrierile obiectelor din jurul personajelor sau ale locurilor în
care acestea se perindau sunt dea dreptul minunate. Mizeria
lipicioasă a încăperilor sau, dimpotrivă, luxul caracteristic
moșiilor în care trăiau anumite personaje, serile pline de
liniște sau de peripeții încărcate de suspans, tulburările
emoționale dese ale eroilor, toate acestea miau transformat
adolescența întro sete continuă și dureroasă de tot ceea ce
înseamnă caracterul RUSESC.
Iată o listă cu titluri care mau impresionat și care, zic eu,
merită a fi citite în această viață.
1.
Demonii
(F.M. Dostoievski)
Mie mi se pare întradevăr o carte demonică, o carte care
merită cu naturalețe să își poarte titlul. În multe pagini din
roman sălășluiește răul în toate formele sale. Personajele
sunt stăpânite de impulsuri care pornesc din cele mai
tenebroase gânduri. Uneori autorul lasă impresia că acestea
nu își mai aparțin de o perioadă îndelungată de timp, iar
acțiunile pe care le fac sunt manevrate de altcineva, care
este întunecos și diabolic. Romanul cuprinde mai multe
personaje adunate, parcă, întro horă a urii, a suferinței, a
răului și a nebuniei.
Este șocant atunci când treci de la o pagină la altă să vezi
cum personajelor li se schimbă caracterul și cum sunt
dezgropate anumite secrete din trecutul lor. De exemplu,
personajul Kirillov, partizanul sinuciderii, acel „om al
absurdului”, crește „diabolic” de la o pagină la alta.
La început este un insignifiant, urmând apoi să atingă apogeul
nebuniei sale întro scenă dea dreptul înfricoșătoare:
Asemănător multor personaje din roman, acesta este dominat
de întrebarea sensului vieții. Răspunsul pentru aceasta se
găseşte doar în fapte extreme, care nu preced decât răul.
Eu recomand toate romanele lui F.M. Dostoievski, pentru că
acolo conturat este omul în toată esența lui – bună și rea
(Frații Karamazov, Umiliți și obidiți, Idiotul, Crimă și
pedeapsă,Adolescentul etc). Paginile din aceste romane te
vor amuţi dea dreptul.
2.
Netocika Nezvanova
(F.M. Dostoievski)
Am observat aici că personajul principal este stăpânit de ură
faţă de el însuşi. Persoana pe care îşi varsă tot acest rău
interior este, din păcate, buna lui soţie, care, dintrun
sentiment de vinovăţie pe care îl poartă de ani buni faţă de
soţul ei, este în stare să reziste cu stoicism refulărilor
nervoase ale lui.
Apoi am văzut că nu poate trăi fără mine şi miam zis:
las’ co so chinuiesc eu pe fata asta rea!
Chinul psihic la care era supusă soţia era incomensurabil, ea
nu ştia dacă orice cuvânt rostit de el avea mai multe
înţelesuri. Stătea să judece atent sau să nu bage în seamă
orice banală discuţie din casă.
Atenţia extraordinară pe care o avea femeia faţă de bărbatul
ei, faţă de fiecare gest al lui este şi un fel de laitmotiv al
romanului.
Romanul nu a fost terminat deoarece scriitorul a fost arestat
(aprilie 1849) şi exilat în Siberia pentru „activităţi
revoluţionare”. Povestea este complexă, dar merită fiecare
pagină dea sa. Notele din acest roman vor domina celelalte
romane celebre ale scriitorului Dostoievski.
3.
Dama de pică
(Aleksandr Pușkin)
Pentru că:
Cel mai artistic dintre toţi scriitorii ruşi de astăzi. (Ivan
Turgheniev)
Cel mai mare poet naţional, pentru că el este expresia
cea mai deplină a orientării, a instinctelor şi cerinţelor
spiritului rus în acel moment istoric. (F.M. Dostoievski
– Literatură şi autocraţie. Ideal şi fericire)
Dama de pică mia creat o teamă faţă de natura umană. Tot
răul adunat, lăcomia, controlul îl ghidează pe personajul
principal al nuvelei, care intră întro călătorie riscantă a
jocurilor de noroc. La fel cum se întâmplă cu personajele
dostoievskiene, care ating apogeul nebuniei în situaţiile limită,
personajul Hermann are impresia că este urmărit de spiritul
bătrânei Lizaveta Ivanovna.
Autorul reuşeşte să te transpună întro lume macabră, iar tot
ceea ce poţi face este să empatizezi cu personajul, chiar
dacă este vinovat de păcatele umane. Nu degeaba se spune
despre aceasta că este culmea perfecţiunii artei fantastice.
4.
Nuvele şi povestiri
(Ivan Bunin)
În biblioteca tatălui se aflau aceste două minunate volume de
nuvele şi povestiri, însă, recunosc, nu aveam nici cea mai
mică intenţie de a le citi pentru că nu îmi plăcea coperta lor.
Asta până să descopăr influenţa scriitorilor ruşi, să fiu
fascinată de ei. Dacă vreţi să păşiţi în lumea nopţilor de iarnă
sau de vară de la ţară, dacă vreţi să ascultaţi liniştea naturii
în paginile unei cărţi, dacă vreţi să simţiti teama izolării în sat
pe timp de vifor, atunci vă recomand să parcurgeţi aceste
pagini.
Volumele lui Bunin miau amintit de nopţile de la ţară, atunci
când stăteam cu părinţii pe scările casei la poveşti, de serile
cu greieri, de cacao cu lapte, de răbdarea pe care o aveau
oamenii şi, mai ales, de trăitul în prezent. Garantez că nu o
să vă pară rau. Mia părut rău doar că am subapreciat două
volume pentru că aveau o înfăţişare care nu mă atragea de
fel.
5.
Calvarul
(Alexei Tolstoi)
Aşa e Bucureştiul în 2016. Cu această frază începe romanul
istoric în care sunt cuprinse emoţiile şi frica venirii Primului
Război Mondial. Vei regăsi pasaje incredibile şi personajele
cu latură umană, mai puţin cu cea de erou. Romanul este
încadrat ca fiind una dintre lucrările clasice ale literaturii
sovietice, de bază, însă firul narativ este unul unic,
pătrunzător.
6.
Ultimele salve
(Iuri Bondarev)
Are o putere incredibilă în a observa şi analiza momentele de
colaps ale omului, aşa cum vei putea observa în cartea cu
numărul 6 pe care o recomand: Ultimele salve.
Este numit un magician al literaturii europene, personajele lui
fiind complexe. Până şi gândurile profunde şi frica aşazişilor
eroi de război sunt plasate în rânduri cu o forţă precisă. În
aceste pagini, autorul împleteşte elementele care
caracterizează războiul, şi anume: mizeria, frigul, atacul,
foamea, cu trăirile omului în mijlocul acestuia. Nu există
teamă mai mare decât în momentul în care eşti înconjurat de
moarte, iar Iuri Bondarev are grijă să te transpună în mijlocul
unui câmp de luptă, cu tot ceea ce înseamnă el.
7.
Oblomov
(Ivan Goncearov)
Oblomov este personajul pe care îl recunosc şi pe care îl
detest din tot sufletul. Oblomov, curiosul erou creat de
scriitorul Goncearov. Un personaj care nu este capabil să
facă ceva pentru el, nu e în stare să îşi rezolve problemele şi
are nevoie întotdeauna ca cineva să ia hotărâri pentru el.
Când se află în situaţii limită, în care timpul nu îi oferă
posibilitatea de a mai sta liniştit, el, dimpotrivă, cade întro
visare soră cu somnul cel mai greoi, din care poate ieşi,
pentru câteva clipe, doar când cineva îl presează.
Nu este conştient că trăieşte întro lene care îl desparte tot
mai mult de societate şi de visele pe care şi le dorea cândva.
Se mândreşte atunci când reuşeşte să citească lucruri
înţelepte, când totul ar trebui să fie la ordinea zilei, dar nu,
pentru el, chiar şi citirea unei singure foi reprezintă o
adevărată provocare pentru creierul acela obosit.
Este dominat de „paralizia supremă a creierului” (cum o mai
numesc eu) şi zace întro visare de neînchipuit. Un Oblomov
se află în fiecare dintre noi, dar în unii parcă se zvârcoleşte
mai abitir ca niciodată. Voi vă consideraţi câteodată oblomovi
ai secolului XXI? Aceasta a fost întrebarea pe care miam
puso atunci când am închis cartea.
Rataţi ai societăţii mai întâlnim şi în romanul Cinei de vină?,
al lui A.I. Herzen.
Personajul principal îşi reevaluează viaţa la vârsta de peste
30 de ani şi constată că nu reuşeşte să se integreze în niciun
loc. Romanul îmbină amintirile plăcute cu momentele grele din
viaţă
8.
Război şi pace
(Lev Tolstoi)
Din corespondenţa lui Gustav Flaubert cu Ivan Turgheniev:
Toată lumea a auzit de cartea aceasta, puţini însă au avut
răbdarea să o citească. Este stufoasă, întradevăr, cuprinde
multe personaje şi scene de război, dar dacă nu era aşa,
probabil nu ar mai fi fost considerată o capodoperă în trecut
sau în prezentul modern.
Multele pagini ne vor purta în lumea aristocraţiei, a politicii şi a
războiului, şi nu în cele din urmă, în gândurile ascunse ale
personajelor.
Romanul urmăreşte povestea a trei familii aristocrate rusești:
Bolkonski, Bezuhov si Rostov.
Prințul Andrei Bolkonski mia atras atenţia în mod deosebit.
Este curajos şi săvârșește multe fapte eroice în urma cărora
va ieşi învins. Se izolează, însă întâlnirea cu Natasa îl va
readuce în simţiri.
Treptat, pe nesimţite, toate aceste persoane încep să
dispară şi toată grija lui se rezumă la problema
închiderii uşii. Se ridică, se îndreptă spre uşă să tragă
zăvorul şi so încuie. Porneşte spre uşă, se grăbeşte,
dar picioarele nu i se urnesc, iar el ştie că nu va izbuti
să încuie uşa. O chinuitoare frică îl cuprinde. Şi frica
aceasta este frica de moarte: dincolo de uşă stă
ceva.
Ceva neomenesc – moartea – se împinge în uşă, şi
uşa trebuie ţinută. El se agaţă de uşă şişi încordează
ultimele puteri, dar de închis uşa nu se mai poate
închide acum şi nici măcar ţine pe loc, căci forţele lui
sunt slăbite.
Încă o dată acel ceva împinge uşa din afară. O ultimă
supraomenească şi zadarnică sforţare, iar amândouă
canaturile uşii se deschid fără zgomot. Acel ceva
intră şi acel ceva e moartea. Şi prinţul Andrei
moare…
Dar, în aceeaşi clipă când în vis murea, prinţul Andrei
îşi aduse aminte că doarme, în aceeaşi clipă în care
murea se lupta cu sine şi se trezi. Da, moartea a fost.
Eu am murit şi mam deşteptat. Da, moartea e
deşteptarea.
9.
Jurnal
(Lev Tolstoi)
Este o carte plină de învăţăminte. O colecţie personală plină
de frământări religioase şi sufleteşti. O redare perfectă a
trecutului şi a prezentului.
Nu amâna pe motivul că eşti cu gândul aiurea sau de
dragul unei distracţii ceea ce ţiai propus să faci,
dimpotrivă, apucăte de treabă imediat, chiar dacă
formal. Ideile vor veni!
Acum trei ani miam petrecut iarna la Moscova şi am
petrecuto cât se poate de dezordonat, fără slujbă,
fără ocupaţie, fără un ţel; am trăit astfel nu pentru că,
după cum scriu mulţi, la Moscova toţi trăiesc aşa, ci
pur şi simplu pentru că modul ăsta de viaţă mia fost
pe plac.
E trist să ştiu că mintea mea este necultivată, lipsită
de precizie şi slabă (deşi maleabilă), că simţămintele
mele nau statornicie şi forţă, că voinţa mea e atât de
instabilă, încât cea mai neînsemnată împrejurare
dărâmă toate bunele mele intenţii, să ştiu şi să simt
totodată că germenii tuturor acestor calităţi există ori
au existat în mine şi că lea lipsit doar dezvoltarea…
Principalele mele defecte:
3. obiceiul de a trândăvi
10.
Prima iubire
(Ivan Turgheniev)
Turgheniev îşi înzestrează personajele cu o intensitate
feroce şi trăiri sufleteşti adânci. Eroii romanelor sunt adesea
sensibili şi delicaţi, oameni, care în societatea modernă de
atunci, erau practic invizibili. Suferinţa din dragoste era
colosală, întotdeauna pentru persoane total nepotrivite cu
caracterul lor sensibil.
Ceea ce ador la ruşi este faptul că se pune accent pe natura
umană, mai puţin pe acţiunea prezentă. Pentru majoritatea
scriitorilor ruşi, o oarecare întâlnire în parc poate fi un labirint
imens al gândurilor interioare. Momentele glorioase de război
pe care alţi scriitori le descriu fără jenă în multe pagini
„plictisitoare”, aici devin interesante, tocmai prin înglobarea
acestor elemente surpriză ale firii umane, cu care trăieşte
constant fiecare om.
Le cărăm adesea ca pe un bagaj şi suntem recunoscători
scriitorilor care nu se tem să le aștearnă pe foi. Desigur, în
literatura universală clasică sau contemporană, mai sunt
autori care adoptă acest stil, însă în literatura rusească,
aproape toţi reuşesc să te încânte cu câte o scenă a „vieţii
interioare”, pline de dialoguri interesante.
1.3K 39
ultimele salve
Olimpia Rusu
NEXT STORY
Cazul Socrate sau cum se moare din prostia altuia
PREVIOUS STORY
„Istoria Rockului Românesc”, spusă de Nelu
Stratone, în pregătire la Hyperliteratura
YOU MAY ALSO LIKE...
Viețile scriitorilor și ale altor Câteva lucruri mai puțin
artiști în ilustrațiile lui J.G. cunoscute despre Camil
Hancock Petrescu
15 JAN, 2015 15 AUG, 2015
OPINII
Hyperliteratura este o revistă online pentru pasionaţii de cărţi, scris şi
literatură în general.
Motto: Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi minimum două cărţi pe lună.
NEWSLETTER HYPERLITERATURA
Aboneazăte la Newsletterul nostru și primește în fiecare dimineață pe e
mail cele mai noi materiale și știri din domeniul cărților.
Înscrie adresa ta de email mai jos
și aboneazăte la Newsletter Trimite
SOCIAL MEDIA
Ne găsești și aici:
HAI CU NOI PE FACEBOOK :)
Alăturăte uneia dintre cele mai mari comunități online de cititori:
Te așteptăm și în grupul de Hypercititori, deschis special pentru pasionații de
cărți și literatură.
Descoperă arhiva de materiale Hyperliteratura, după timp, categorii sau
autori:
ARHIVĂ LUNARĂ
Arhivă lunară
Select Month
ARHIVĂ DUPĂ CATEGORII
Arhivă după categorii
Select Category
ARHIVĂ DUPĂ AUTORI
Select Author...
Hyperliteratura © 2012 2016. All Rights Reserved.