Sunteți pe pagina 1din 9

REGIMUL ISONOMIC ÎN GRECIA ANTICĂ

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI - CONVERSIE, AN I


Prof. înv. primar: Bărgăoanu Laura Daniela
Școala Gimnazială, Comuna Gherăești – jud. Neamț

1
CUPRINS

1. INTRODUCERE

2. DESPRE ELABORAREA GÂNDIRII DEMOCRATICE


ATENIENE

3. CARACTERISTICILE VIEŢII INTERNE ALE ATENEI ÎN SEC.


AL V-LEA Î. HR. REFORMELE LUI CLISTENE

4. REFORMELE LUI PERICLE

5. CONSTITUȚIA LUI HIPPODAMOS

6. CONCLUZII

2
1. INTRODUCERE

Civilizația greacă va atinge o reală efervescență în cursul veacurilor al V-lea și al IV-lea


î.Hr. Secolul al V-lea va aduce în lumea greacă înlocuirea regimurilor oligarhice sau a soluțiilor
tiranice cu regimuri democratice. Epoca clasică debuta, în lumea elenă, cu prima mare
confruntare între două tipuri diferite de civilizaţie, cea grecească şi cea de tip oriental, între două
modele de comportament socio-politic, între două mentalităţi care defineau în mod complet
diferit existenţa individului faţă de centrul de decizie politică, evenimente a căror exprimare
plastică a oferit-o Herodot când afirma că, de fapt, acum se consumă războiul între Europa şi
Asia.
Secolul al V-lea este epoca de apogeu a formulei politice care fermenta la Atena încă de
la reformele lui Solon şi care acum atinge maxima sa dezvoltare – guvernământul de tip
democratic, dar şi de primele manifestări ale crizei acestui regim – criza politică ateniană din
timpul războiului peloponesiac. Sparta - conducătoare a Ligii Peloponesiace - îşi continuă
drumul oligarhiei sale militariste, însă, spre sfârșitul veacului al V-lea, se resimt și aici semnele
crizei, lovitura de stat a lui Cinadon atestând încercările unei cetăţi de a-şi reînnoi corpul politic,
dar și de a găsi soluţii mai viabile de afirmare pe plan extern.
Având în vedere importanța Atenei în istoria veacului al V-lea, Herodot și Aristotel au
considerat că episodul alungării lui Hippias și inițiativa democratică pe care reformele
clisteniene au reprezentat-o este considerat momentul inițial al soluției democratice în întreaga
lume greacă. Formula instituțională ateniană este binecunoscută prin descoperirea, spre sfârșitul
deceniului al III-lea al veacului al XX-lea, a unui papir cuprinzând textul aristotelic al
Constituției atenienilor. Isonomia (raportarea asemenea față de lege) a intrat în terminologia
politică greacă înainte de democrație (puterea poporului), însă sugerează mai mult o soluție
alternativă la tiranie. Pentru antici isonomia reprezintă formula adaptată de către cetate în
contextul alungării tiranilor.

2. DESPRE ELABORAREA GÂNDIRII DEMOCRATICE ATENIENE

La sfârșitul sec. al VI-lea gruparea condusă de Clistene a realizat revoluția


constituțională care a adus o restructurare ideologică cu numeroase urmări pentru dezvoltarea
ulterioară a gândirii politice grecești. În meditația politică a gânditorilor, legislatorilor sau
poeților apăruseră de mult timp diferite trăsături ale idealului democratic, însă după această
revoluție idealul s-a cristalizat definitiv.
Sistemul de guvernare s-a desacralizat treptat, cetatea clisteniană nu se mai lasă integrată
în ierarhia religioasă tradițională, religia fiind cea care slujește cetății și nu invers. ,,Reforma
clisteniană apare nu numai ca un transfer de putere de la un grup social către alte grupuri [...], ci
și ca o radicală restructurare a valorilor ideale – a căror ierarhie este contestată și răsturnată prin
prefacerea instituțiilor cetății.”1
Obiectul analizei lui P. Leveque și P. Vidal-Naquet l-au constituit implicațiile reformei
clisteniene – revendicarea egalității politice a cetățenilor. Astfel ideologia democrată ateniană a
fost definită atât prin conținutul său, cât și prin apartenența sa.

1
Zoe Petre, Cetatea greacă între real și imaginar, p.108, Ed. Nemira, 2000
3
În timpul primului deceniu al sec. al V-lea î. Hr. locul gândirii politice ateniene se lasă cu
greu de definit. Este vorba despre un moment de răgaz după explozia reformelor clisteniene,
despre o clipă de echilibru pentru structura politică a cetății înaintea instaurării democrației la
Atena.
Zoe Petre consideră că, dincolo de orientările contradictorii din politica externă, existau
confruntări de politică internă și că reforma lui Clistene a adus o autonomie în curs de formare a
demos-ului ca entitate politică. Din punctul de vedere al lui Zoe Petre succesiunea
evenimentelor din anii 489-483 î.Hr. a reprezentat pentru Atena un progres al mentalității
democratice, dar nu al unui program politic. Evenimentele din anii 483-478 î. Hr. au jucat un rol
foarte important în radicalizarea conștiinței politice a demos-ului atenian.
După depășirea conflictelor violente din anul 462 î. Hr. și după adoptarea principalelor
reforme radicale (eliminarea Areopagului ca factor politic și extinderea suveranității demos-ului,
retribuirea funcțiilor publice și instaurarea isegoriei), cetatea cunoaște un moment de stabilitate
rezultată din adaptarea structurii politice a cetății la raportul real de forțe sociale. Se poate vorbi
de o politică voluntară și conștientă care menținea echilibrul între interesele diferitelor grupuri
sociale.

3. CARACTERISTICILE VIEŢII INTERNE ALE ATENEI ÎN SEC. AL V-LEA Î.


HR. REFORMELE LUI CLISTENE

Clistene stârnește o opoziție puternică împotriva arhontatului lui Isagoras, agită spiritele
cu propunerile lui. Isagoras cere sprijin de la Cleomenes care pătrunde cu armata spartană pentru
a două oară în Atena și Clistene împreună cu 700 de aristocrați din hetairă alcmeonidă se
exilează din nou. În absența căpeteniilor aristocrate, atenienii se răzvrătesc împotriva spartanilor
și îi obligă să se retragă. Isagoras se retrage. Clistene e rechemat și își pune în aplicare proiectul
de reformă.
Reforma clisteniană propune refacerea isonomică a întregului edificiu instituțional al
statului atenian. Această reformă inițiază egalitatea geometrică a cetățenilor, nu sunt desființate
organizările familiale sau culturale preexistente, dar sunt scoase din aria deciziei politice,
lăsându-le numai atribuții culturale, civile sau personale.
Organizarea politico-administrativă. Democrația ateniană
Reforma pornește de la o redefinire a corpului civic, pe care îl împarte după reședință în
10 triburi teritoriale. Vechile triburi tradiționale ioniene își păstrează doar atribuțiile de cult, cele
10 triburi devenind structura de baza în organizarea Atenei. Fiecare trib era compus din reunirea
mai multor unități teritoriale minimale, un fel de comune, al căror nume este tot demos ca și
numele corpului cetățenesc. Fiecare comună are propria să adunare, care alege anual un demarh,
și are că principala funcție, în afara administrației și cultelor locale, înregistrarea cetățenilor care
rezidă sau au proprietăți funciare înscrise în demosul respectiv.
Gruparea acestor demos în triburi este însă o operație complicată, deoarece reformatorul
a dorit să asigure un maximum de omogenitate teritoriului atic, confruntat de multă vreme cu
tendințele centrifuge ale vechilor centre politico-sarcedotale și ale aristocrațiilor regionale de la
Eleusis sau Brauron. Pentru a elimina primejdioasele solidarități locale, Clistene a alcătuit din
trei secțiuni fiecare din cele 10 triburi: trittus, grupând demele din trei zone diferite ale
teritoriului - o treime din zona de interior, mesogeia, o a două- zona de coastă - paralia și ultima
– teritoriul urban al Atenei – astu. Singurul punct în care triburile clisteniene își puteau găsi un

4
centru teritorial era orașul Atena, punct de convergență a tuturor instituțiilor civice. În alegerea
membrilor diferitelor organisme de conducere și magistraturi, riscul unor grupări regionale care
să subverteasca instituțiile cetății în folosul unei părți doar din Atica era controlat. Decupajul
savant al teritoriului a fost pus pe seama tragerii la sorți, dar o analiză atentă dovedește că
hazardul a fost mânuit cu multă ingeniozitate, izbutind efectiv să spargă vechile solidarități și să
disocieze tot e putea fi primejdios pentru coeziunea cetății renovate.
1. Adunarea poporului sau ECCLESIA, alcătuită din toţi cetăţenii de peste 18-20 ani, se
întrunea pe Pnyx, de la răsăritul soarelui şi până la apus, de 1 până la 4 ori pe pritanie (lună
politică). Funcțiile Ecclesiei erau: de a vota legile, de a le amenda, de a ratifica alte propuneri
privind politica externă (pacea şi războiul), aprovozionarea cu grâu, de a alege magistraţii (cei
care se numeau prin votul mulţimii şi nu cei traşi la sorţi), de a le confirma atribuţiile, de a
acorda sau retrage dreptul de cetăţenie, de a judeca problemele legate de securitatea majoră a
statului (de ex. ostracizările, primele - 488-487 î. Hr.).Pentru participarea la adunare nu exista
indemnizaţie, iar ordinea de zi era pregătită de consiliu (BOULÉ) - şedinţele adunării fiind
prezidate de pritani, care numărau voturile.
2. Consiliul celor 500 sau BOULÉ era alcătuit din 500 de cetăţeni, câte 50 din fiecare trib (din
cele 10 triburi clisteniene), care au împlinit vârsta de 30 de ani. Alegerea în postura de membru
al consiliului se făcea prin tragere la sorţi. Consiliul se întrunea în Bouléterion, iar şedinţele se
ţineau zilnic, de-a lungul a unui an politic care avea 10 “luni” sau pritanii. În fiecare lună pentru
24 de ore era ales un preşedinte – epistatul - care conducea şedinţele consiliului.
Boulé trebuia:
 să pregătească şedinţele Ecclesiei,
 să primească ambasadele,
 să audieze pe strategi,
 să supravegheze activitatea magistraţilor, aplicarea legilor, utilizarea tezaurului public,
administraţia generală şi edilitară a cetăţii.
Până în 412 î. Hr.. exista plata participării la şedinţele consiliului.
3. AREOPAGUL era organul si consiliul suprem de judecată al Atenei, alcătuit din foştii
arhonţi; această funcţie era pe viaţă. Se întrunea pe colina lui Ares și se ocupa de judecarea
proceselor sacre şi anumite delicte privind “răzbunarea sângelui”. După măsurile lui Ephialte,
areopagul era mai mult un reper de prestigiu public decât un organism cu reală putere de acţiune
în plan civic.
4. MAGISTRAŢII – erau două categorii mai importante de magistarţi (“superiori”, deşi lumea
greacă nu a cunoscut o ierarhie rigidă de avansare publică, aşa cum se va întâmpla la roma cu
acel cursus honorum): arhonţii şi strategii. Trăsăturile generale ale magistraturilor ateniene erau:
colegialitate, anualitate (doar strategii puteau fi realeşi în anii următori), remunerabilitate.
Totalitatea magistraţilor “inferiori” şi “superiori” era de 700 de membri, aleşi sau traşi la sorţi
din doar primele trei categorii cenzitare.
o ARHONŢII erau 10 la număr: arhontele eponim, arhontele basileu, arhontele polemarh,
cei 6 thesmotheţi şi un secretar. Erau traşi la sorţi de fiecare trib. Se întruneau tot anul, sub
porticul de lângă agora şi aveau ca funcţii:
 organizarea sărbătorilor cetăţii,
 prezidarea tribunalelor şi instrumentarea proceselor,
 protecţia orfanilor şi a fiicelor care asigurau moştenirea familiei (aşa numitele epiclere,
când familia nu avea descendenţi masculini),
 protecţia metecilor (străinilor) şi a activităţii acestora.

5
o STRATEGII erau 10 la număr, aleşi anual, cu posibilitatea realegerii, dintre proprietarii
funciari şi taţii de copii legitimi. Aveau în sarcină comanda armatei de cetăţeni, negocierile păcii
şi se aflau sub conducerea polemarhului. De asemenea trebuiau să dea seamă în faţa consiliului
şi ecclesiei sau să solicite întrevederi cu aceste instituţii.
5. HELLAIA, tribunalul poporului, era alcătuit din 6000 de cetăţeni trecuţi de 30 de ani, aleşi
prin tragere la sorţi. Aceşti cetăţeni erau repartizaţi de thesmotheţi în complete de judecată –
dikasteria –, care se întruneau în Dikasterion (clădirea lor proprie), în şedinţe remunerate care
totalizau cca 200 de zile pe an. Atribuţiile acestor instanţe erau următoarele:
 activitatea magistraţilor,
 judecarea cauzelor trimise de consiliu şi adunarea poporului;
 prin declararea unei acţiuni a ecclesiei ca fiind în afara normei ("acţiunea de ilegaliatate”-
graphè paranomôn) putea casa deciziile adunării.
b. Ostracismul
Clistene a fost și autorul ostracismului, o procedură destul de stranie prin combinația de
arhaism și eficacitate politică, menită să elimine din cetate orice personaj care aspiră la tiranie.
Numele instituției vine de la cuvântul ostrakon, care înseamnă ciob, pentru că în adunare
atenienii scriau, pe tăcute, pe câte un ciob, numele celui suspectat de ambiții excessive. Dacă se
adunau voturi ale majorității dintr-o adunare cu cel puțin 6000 de participanți, persoana în cauză
era exilată pe termen de 10 ani, fără a-și pierde averea și statutul. După 10 ani era liber să revină
și să-și reia carieră politică. Ostracismul pune în joc o procedura mută de excludere,
reprezentând unicul mijloc legal pentru a substitui tirania și violența.

4. REFORMELE LUI PERICLE

Structura isonomică stabilită prin reformele lui Clistene îşi va desăvârşi conţinutul
democratic prin măsurile reformatoare ale lui: Ephialte şi Pericle. În 462 î. Hr.., Ephialte
micşorează puterile Areopagului, transferându-i competenţele politice consiliului şi ecclesiei şi
majoritatea celor juridice tribunalului popular (Aristotel, Statul atenian, XXV). Demersul său
este continuat, între 446-431 î. Hr., de Pericle (ales an la rând prim strateg, între 446-431 î. Hr.,
reales din nou în 429 î. Hr.). După asasinarea lui Ephialte şi ostracizarea lui Cimon, Pericle
devine personalitatea centrală a Atenei. Poziţia sa s-a întărit şi mai mult în 443 î.Hr., fiind ales
strateg an de an. Demnitatea aceasta era elementul formal care acoperea dominaţia sa în stat.
Esenţa poziţiei lui Pericle a fost formulată de către Thucydides 2. 65, care spunea ,,constituţia
ateniană este o democraţie numai cu numele, în realitate ea era democraţia primului bărbat”.
Pe plan intern Pericle introduce indemnizaţia de participare la şedinţele hellaiei,
precum şi indemnizaţii zilnice pentru participarea la şedinţele sfatului, pentru arhonţi şi
alte funcţii publice, acordă o sumă de bani cetăţenilor săraci (theoricon-ul) pentru participarea
la spectacolele publice, întreprinde un vast program edilitar în oraş, refăcând templele distruse în
perioada celui de-al II-lea război medic (480-479 î. Hr..). De asemenea, în această perioadă, se
simte reducerea atribuțiilor Areopagului (aristocratic), deoarece toți cetățenii, indiferent de
origine și avere aveau dreptul de a ocupa magistraturi în stat. Se constată triumful democrației
(exercitarea puterii politice de către popor prin dreptul său de a alege liber și de a fi ales în
organele conducerii statului).
Pericle verifică atent acordarea cetăţeniei ateniene - doar celor născuţi din ambii părinţi
atenieni (până atunci se cerea doar paternitate ateniană pentru ca un adult să poată fi înscris pe
listele de cetăţeni). El introduce o măsură plină de consecinţe negative pentru a-şi atrage sprijin

6
popular: întreţinerea de către stat a cetăţenilor, ceea ce va determina părăsirea muncii productive.
El va promova klerukia, întemeiată de colonii militare, în teritoriile a căror fidelitate voia să şi-o
asigure faţă de Atena: Naxos, Lesbos, Eubeea, Chersonesos. De asemenea, va promova şi
apoikia, ceea ce ar însemna colonizare, imigrare. Sensul acesteia este controversat. Potrivit lui
Fr. Hampl, denumirea potrivită a acestor aşezări ar fi ,,polis fără teritoriu”, observaţie la care
Bengtson nota că aceste polisuri se întâlnesc şi în Attika, dar fără a avea propriul lor teritoriu.
Tot aici trebuie menţionată întemeierea în Italia sudică a coloniei Thurioi, un simbol al
concordiei panhellenice; între cei mai însemnaţi fondatori sunt Protagoras, Empedokles şi
Herodot.
Pericle a căutat să consolideze poziţia Atenei, făcând o expediţie demonstrativă de forţă
pe la mijlocul anilor ’30 (436-434 î.Hr.) în Pontul Euxin, care a avut drept efect întărirea poziţiei
Atenei în regiune şi i-a asigurat controlul acestui bazin, deosebit de important prin marele export
de grâne realizat de Regatul Bosporan.
Pentru a încheia această scurtă prezentare a politicii lui Pericle, bine rezumată de
Thucydides în cuprinsul monografiei sale, trebuie spus că ea a conţinut şi două mari pericole din
cauza erorilor comise în administraţia finanţelor şi în politica cetăţeniei.
Între anii 454-434 î.Hr., a avut loc extraordinara activitate din domeniul costrucţiilor
monumentale de pe Acropole, lucru care a determinat recurgerea la tezaurul Ligii de la Delos. În
problema cetăţeniei, Pericle a impus o lege în 451/450 î.Hr. cu efecte grave în timp. Între primii
loviţi a fost şi el. Legea stabilea că era cetăţean atenian acela care avea ambii părinţi cetăţeni
atenieni. Măsura a fost, de asemenea, puţin populară, şi a constituit o revoluţie în practica
cetăţenească ateniană, deoarece, în timpul republicii aristocratice ateniene, nimeni nu se gândea
la aşa ceva, mulţi aristocraţi fiind căsătoriţi cu femei străine de Atena. Această politică era
îndreptată în scopul prezentării drepturilor atenienilor şi limitării numărului celor ce se puteau
bucura de plenitudinea drepturilor cetăţeneşti.
Pe plan extern, Atena este conducătoarea Ligii maritime de la Delos, calitate care-i
permite să promoveze răspândirea modelului politic democratic atenian în interiorul cetăţilor
aliate (mai ales prin colonizări militare de tipul cleruchiilor), să le impună unificarea regimului
de măsuri şi greutăţi şi introducerea sistemului monetar atenian (mai ales după mutarea
tezaurului Ligii la Atena). Totodată Atena permite tuturor vorbitorilor de limbă greacă să se
iniţieze în misterele de la Eleusis (anterior aveau acces la ceremoniile Demeterei de la Eleusis
doar vorbitorii de grai attic, apoi, doar cei vorbitori de grai ionian).

5. CONSTITUȚIA LUI HIPPODAMOS

Hippodamos din Milet, prieten al lui Pericle, stabilește în Constituția ateniană câteva idei
fundamentale despre cetatea ideală:
 limitarea numărului cetățenilor la zece mii;
 împărțirea cetățenilor în trei clase în funcție de ocupațiile lor: meșteșugari, agricultori și
războinici;
 divizarea tripartită a teritoriului cetății:
- pământ sacru – hiera;
- pământ public – demosia;
- pământ privat – idia.
 guvernarea cetății prin magistrații aleși de către o adunare cuprinzând membrii celor trei
clase;
7
 divizarea tripartită a spețelor juridice (ultragiu, păgubire, omucidere);
 crearea unui tribunal suprem al bătrânilor cu trei posibilități de răspuns ale juriului:
vinovat, nevinovat, parțial vinovat.
Imaginea ideală a cetății hippodamiene răspundea nevoilor democrației complete, însă,
ulterior, sunt sesizate aspecte ale imposibilității aplicării principiilor hippodamiene. Aristotel
descoperă contradicțiile ideilor lui Hippodamos, cea mai semnificativă fiind incompatibilitatea
între egalitatea politică a celor trei clase și diviziunea specializată. Egalitatea absolută a
cetățenilor în ceea ce privește drepturile lor politice era contrastantă cu inegalitatea capacităților
lor individuale, pornind chiar de la specializarea lor profesională.
Perioada clasică a reprezintat astfel etapa decisivă în evoluția gândirii democratice din
Grecia.

6. CONCLUZII

Se poate observa că în această perioadă regimul politic este o democrație directă, şansa
participării la viaţa publică este realmente lărgită prin plata unora din funcţiile publice, prin
putinţa fiecărui cetăţean de a propune un proiect de lege. Dar acest proiect era mai întâi analizat
de către consiliu şi, dacă se dovedea a fi de interes obştesc, era supus votului în adunare. De
asemenea, mai au drept de iniţiativă legislativă magistraţii şi membrii consiliului (deosebirea
faţă de democraţiile moderne cu caracter reprezentativ este astfel evidentă, azi nu orice cetăţean
poate avea iniţiativă legislativă, ci acesta deleagă cu acest drept pe reprezentanţii săi din, cel mai
adesea, Parlament).
Aristotel susţinea (Politica, VI, 1, 6-7) că: “Principiul guvernământului democratic este
libertatea (…) căci libertatea este scopul statornic al oricărei democraţii. Cel dintâi caracter al
libertăţii este alternanţa comenzii şi a supunerii. În democraţie, dreptul politic este egalitatea,
nu după merit, ci conform numărului (…) mulţimea trebuie să fie în mod necesar suverană şi
hotărârile majorităţii trebuie să fie legea din urmă, dreptatea absolută (…) Al doilea caracter al
său (al libertăţii) este dreptul lăsat fiecăruia de a trăi după cum îi place; aceasta este, se zice,
însuşirea proprie a libertăţii (…) Rezultă că în democraţie nu este ţinut să asculte de oricine ar
fi sau dacă ascultă o face numai cu condiţia ca să comande şi el la rândul său, şi iată cum în
acest sistem (al democraţiei, n.n.) al doilea caracter al libertăţii se potriveşte cu cel dintâi,
adică cu egalitatea.”
Modelul atenian e cel mai bine cunoscut în izvoare, și probabil, cel mai complex articulat,
dar nu este izolat. La Samos, după moartea lui Policrate, Maiandros încearcă fără succes să
proclame isonomia că antonim al tiranie. Revolta cetăților ioniene împotriva dominației persane,
pusă la cale în 500-499 de tiranul Miletului, Aristagoras, începe prin renunțarea la tiranie și
instaurarea isonomiei. Se construia un sistem instituțional complex și coerent, care conferea
cetății o formă structurală a unui cosmos circular, având în centrul său abstracția vie a cetății
isonomice, în care cetățenii, asemenea unul celuilalt, parcurg o cale guvernată de justiție,
dobândind și cedând, în ordinea temporală și uniformă a timpului politic, fiecare din pozițiile
simetrice care compun spațiul ideal al cetății. Isonomia definește sfera politicului că domeniu
autonom al acțiunii și gândirii umane, deschizând calea către cetatea matură a epocii clasice.

Bibliografie
Amouretti Marie-Claire, Ruzé Françoise, Le monde grec antique, Paris, 1990.
Chamoux Fr., Civilizaţia greacă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985.
8
Glotz, G., Cetatea greacă, Bucureşti, 1987.
Petre Zoe, Cetatea greacă între real și imaginar, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000.
Piatkowski, Adelina, O istorie a Greciei antice, Bucureşti 1988.
H.C.Matei, Enciclopedia antichității, Ed. Meronia, 1995.