Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Germania
MENIU
0:00
Localizarea Germaniei (verde închis)
Geografie
Suprafață
Vecini Danemarca
Polonia[6]
Elveția
Franța
Luxemburg
Belgia
Țările de Jos
Austria
Cehia
Populație
Guvernare
Legislativ Bundesrat
Capitala Berlin
Istorie
Formare
Economie
PIB (PPC) 2008
Coduri și identificatori
ISO 3166-2 DE
Prezență online
Foursquare
Cuprins
1Etimologie
2Istorie
o 2.1Triburi germanice
o 2.2Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
o 2.3Restaurație și revoluție (1814-1871)
o 2.4Imperiul German (1871-1918)
o 2.5Republica de la Weimar (1919–1933)
o 2.6Al Treilea Reich (1933–1945)
o 2.7Istoria modernă
o 2.8Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
o 2.9Evenimente politice recente, prezentate sumar
3Geografie
o 3.1Climă
o 3.2Biodiversitate
o 3.3Mediul încojurător
4Guvernul și politica de stat
o 4.1Componența actuală a guvernului
o 4.2Parlament
o 4.3Alte organe ale statului german
5Organizarea politico-administrativă
o 5.1Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)
6Legislație
o 6.1Legislația de stat
o 6.2Particularități ale regulilor de circulație
7Relații externe
o 7.1Ajutor pentru dezvoltare
8Armata
9Demografie
o 9.1Religie
o 9.2Papi germani
o 9.3Limbi
o 9.4Orașe
10Economie
o 10.1Infrastructură
11Cultură
12Știință
13Sport
14Sărbători publice
15Note
16Lectură suplimentară
17Legături externe
18Vezi și
Etimologie
Cuvântul „Germania” în limba română, provine de la cuvântul din limba latină „Germania”. Numele
„Germania” a fost utilizat după ce Iulius Cezar l-a adoptat dintr-un termen galic pentru popoarele din
partea de est a Rinului care ar fi însemnat „vecin”.[12]
Istorie
Articole principale: Istoria Germaniei și Istoria Germaniei postbelice.
Triburi germanice
Expansiunea triburilor germanice(750 î.Hr. – 1 d.Hr.)
Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice aBronzului,
sau, cel mai târziu, pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudulScandinaviei și nordul
Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest, în secolul I î.Hr., ajungând în contact
cu triburile celticedin Galia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se
cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale
autorilor romani, cercetări etimologice și descoperiri arheologice.
Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia
Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriilor de dincolo (la est) de Rin până la munții
Ural). În această perioadă, triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război
romane, menținându-și, însă, apartenența tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea
Teutoburg, triburi germanice conduse de Arminius au înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus.
O mare parte din Germania de astăzi, anume partea de la est de Rin și la nord de Dunăre, a rămas,
astfel, în afara Imperiului Roman. Spre anul 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa Germania,
triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare
parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest-germanice:
alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi
germanice au trecut de limes și de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci,
de romani.[13]
Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
Articol principal: Sfântul Imperiu Roman.
La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843.
Imperiul medieval (Sfântul Imperiu Roman) s-a format din partea estică rezultată din această
divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se
întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit, inițial, Sfântul Imperiu
Roman, a fost redenumit, oficial, Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu
Roman al Națiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul
ocupat, devenit, între timp, mai restrâns.
Martin Luther(1483–1546) a inițiat Reforma Protestantă
Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 și 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei,
Saxoniei, Franconiei, Șvabiei, Turingiei și Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat romano-
german al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraților salici (1024-1125), Sfântul Imperiu
Roman (Imperiul romano-german) a cucerit nordul Italiei și Burgundia, dar împărații și-au pierdut din
putere în urma unei controverse privind învestitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254),
prinții germani au căutat să se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite
de slavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste pământuri, și chiar mai la est (ceea ce s-a
numit Ostsiedlung). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte din Liga Hanseatică.
Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315 și Morții Negre din 1348-50, populația Germaniei
a scăzut considerabil.[14]
Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituție a căror principii de bază aveau să
dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către șapte prinți-
electori, care controlau unele din cele mai puternice principate și arhiepiscopii. Începând cu secolul
al XV-lea, împărații au fost aleși, aproape fără excepție, din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.
Călugărul Martin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale
Bisericii Catolice, începând, astfel, Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit
religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul religios a dus la Războiul de
treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ținuturile germane, populația fiind redusă cu
30%[15][16]. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar
imperiul a fost împărțit de facto în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia
austriacă de Habsburg și Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost
dizolvat, ca urmare a Războaielor Napoleoniene.[17]