Spania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Spania

Regatul Spaniei
Reino de España

Drapelul Spaniei Stema Spaniei[*]

Deviză: Plus Ultra

(Mai departe)

Imnul național: Marcha Real

(Marșul Regal)

MENIU

0:00
Localizarea Spaniei

Geografie

Suprafață

- totală 505.370 km² (locul 51)

Apă (%) 1,04 %

Cel mai înalt punct Teide (3.718 m)

Cel mai jos punct Mina de Las Cruces[*][5](-107 m)

Cel mai mare oraș Madrid

Vecini Andorra
Portugalia
Maroc
Gibraltar
Franța

Fus orar CET (UTC+1)

Ora de vară CEST (UTC+2)

Populație

Populație

- Recensământ 2013 47.129.783

Densitate 92 loc/km²

- Estimare 2014 46.704.310 (locul 28)

Limbi oficiale spaniolă2

Etnonim spaniol

Guvernare

Sistem politic Monarhie constituțională

Regele Spaniei⁠(d) Felipe al VI-lea

Prim-ministru Pedro Sánchez

Legislativ Cortes Generales

Camera superioară Senado (Senat)

Camera inferioară Congreso de los

Diputados(Congresul Deputaților)

Capitala
Madrid

Istorie

Stat independent

Formare secolul XV

Uniune 1516

Unificare 1469

De iure 1716

De facto 1812

Aderare la UE 1 ianuarie 1986

Economie

PIB (PPC) 2011

- Total 1.414 miliarde $[1]

- Pe cap de locuitor 30.741 $[1] (locul 28)

PIB (nominal) 2011

- Total 1.394 miliarde $[1] (locul 12)

- Pe cap de locuitor (locul 26)30.315 $[1]

Gini (2005) 34.0 [4] (mediu)

IDU (2011) ▲ 0.883[2] (foarte înalt[3]) (locul 23)

Monedă euro ( EUR )

Coduri și identificatori

Cod CIO ESP

Cod mobil 214

Prefix telefonic +34

ISO 3166-2 ES

Domeniu Internet .es4

1: Numele țării în limbii cooficiale:

 catalană: Regne d'Espanya

 galiciană: Reino de España
 araneză: Regne d'Espanha
 bască: Espainiako Erresuma

2: Sunt cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare și Comunitatea

Valenciană, galiciana în Galicia, araneza în Catalonia și basca în Țara
Bascilor și Navarra.
3:Insulele Canare: UTC/UTC+1.

4: Se poate și folosi domeniul .eu, pentru că Spania face parte

din Uniunea Europeană.

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text

 Spania (vedere din satelit)

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España)

sau Spania (spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/) este o țară situată în sud-
vestul Europei, membră a Uniunii Europene. Este constituită în statul social și democratic de drept,
al cărui formă de guvernământ este monarhia constituțională. Are capitala la Madrid. În nord-est se
învecinează cu Franța și Andorra, de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula
Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul
în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De
asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele
autonome Ceuta și Melilla), precum și enclava Llivia din Pirinei. Spania are o suprafață de 505
370 km², fiind a patra țară a continentului după mărime, precedată de Rusia, Ucraina și Franța. Cu o
altitudine medie de 650 de metri deasupra nivelului mării, este a doua cea mai muntoasă țară
a Europei după Elveția. Conform recensământului din 2007, populația sa este de 45.200.737 de
locuitori.
Omul modern a ajuns pentru prima dată în Peninsula Iberică acum aproximativ 35.000 de ani.
Diferite culturi iberice, precum cea feniciană, greacă și cartagineană au dezvoltat așezări pe
peninsulă, până când acestea au intrat sub dominație romană în jurul anului 200 Î.Hr.[6] La
sfârșitul Imperiului Roman de Apus, confederațiile tribale germanice din Europa Centrală au invadat
peninsula Iberică și s-au stabilit pe tărâmuri relativ independente în provinciile vestice. Vizigoții, un
popor migrator din Europa de Est, au venit în Spania în anul 511, și mai târziu au reușit să
creeze Regatul Vizigoților. Acesta a fost cucerit mai târziu de mauri(popor islamic din evul mediu),
cu excepția zonei de nord, unde la scurt timp după aceea a început un proces cunoscut sub numele
de Reconquista.[7] Aceste teritorii au fost complet recucerite de regii catolici abia opt secole mai
târziu, în anul 1492. În perioada modernă timpurie, Spania a devenit unul din primele imperii globale,
lăsând o mare moștenire culturală și lingvistică în America Latină, care include peste 500 de
milioane de vorbitori de limbă spaniolă.
În perioada modernă din secolul al XIX-lea, Spania a pierdut coloniile din America. În Primul Război
Mondial, Spania a fost neutră iar mai târziu în 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol, la sfârșitul
căruia generalul Francisco Franco a ieșit victorios și a devenit dictator. După sfârșitul
regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, apoi o monarhie constituțională în 1978,
când o nouă constituție a fost adoptată. în 1986, Spania a aderat la Comunitatea Europeană, care a
devenit mai târziu Uniunea Europeană.
Spania este o democrație parlamentară și monarhie constituțională,[8] în care Regele Felipe
VI este șef de stat. Spania este o țară dezvoltată[9], fiind a 14-a economie a lumii din punct de
vedere al PIB-ului nominal. De asemenea, Spania se poziționează bine în diverse alte clasamente
internaționale, având un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană[10] și un nivel relativ
scăzut de corupție.[11] Spania este un membru al ONU, Uniunea Europeană, Zona Euro, Consiliul
Europei, Organizația Statelor Ibero-Americane, NATO, OECD, Spațiului Schengen, OMC și multe
alte organizații internaționale.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istorie
o 2.1Epocă preromană
o 2.2Imperiul Roman și invaziuni germanice
o 2.3Iberia musulmană
o 2.4Căderea conducerii musulmane și unificare
o 2.5Imperiul Spaniol
o 2.6Războaiele napoleoniene
o 2.7Războiul contra Statelor Unite și industrializare
o 2.8Secolul XX
o 2.9Spania contemporană
 3Geografie
o 3.1Relief
o 3.2Climă
o 3.3Mediul înconjurător
 4Frontiere
 5Demografie
o 5.1Educație
o 5.2Minorități naționale
o 5.3Grupuri etnice
o 5.4Limbă
o 5.5Sănătate
o 5.6Religie
o 5.7Aglomerări urbane
 6Politică
o 6.1Politică externă
o 6.2Organizare administrativ-teritorială
o 6.3Armată
 7Economie
o 7.1Agricultură
o 7.2Industrie
o 7.3Servicii
o 7.4Transport
o 7.5Turism
 8Cultură
o 8.1Arhitectură și arte plastice
o 8.2Patrimoniu
o 8.3Cinematografie și televiziune
o 8.4Muzică
o 8.5Sport
 8.5.1Fotbaliști renumiți
 9Diverse subiecte
 10Vezi și
 11Note
 12Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Originea numelui Hispania.
Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată
peninsula, și pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca și în cazul „României”),
utilizat de către Artemidor din Efes (secolul I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărți a Occidentului, în
care descrie amănunțit Hispania romană.
Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizație non-iberică, care a ajuns în
peninsulă pentru a-și extinde comerțul și care a fondat, între altele, orașul activ cel mai vechi din
Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau și încă se
găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrianreprezentau
personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Spaniei.

Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați
de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul
juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de mai multe
ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze
după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492.
În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziția spaniolă, instituție interzisă abia în 1834, în
timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanțată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor
Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă.
Totuși, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape
îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, și al celorlaltor regate iberice
(colectiv cunoscute ca și "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliția centralistă
a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia și Catalonia: Portugalia a devenit un regat
independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independență asistată de Franța, dar pentru
scurt timp.
În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică națiune din Europa, datorită bunăstării derivate
din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi și costisitoare și revolte a
început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat țara
în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune – important, un stat spaniol centralizat a fost
stabilit doar după acest război), prin ocupația din partea Franței în timpul erei napoleonice la
începutul anilor 1800, și a condus la o serie de conflicte armate și revolte între liberali și
suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat și pierderea a
mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.
Secolul XX inițial a adus puțină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol și a Guineei
Ecuatoriale a fost probată ca și un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-
1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creșterea polarizării politice,
combinata cu cresterea violenței neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în
iulie 1936. Urmând victoria forțelor sale naționaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o
națiune epuizată politic și economic.
Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială
modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului Generalul Franco
în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de
rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat
democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat
la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco,
vechilor naționalități istorice – Țara Bascilor, Catalonia și Galicia – li s-a dat o autonomie mare, care,
s-a extins spre toate regiunile spaniole.
Vezi și: Regii Spaniei.
Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârșitul secolului al III-lea
a.Chr., când romanii au subjugat celții, ibericii și bascii care trăiau aici. Regiunea a rămas o regiune
romană până ce vizigoții au invadat locul la începutul secolului al V-lea. De-a lungul următoarelor trei
secole, regiunea a devenit creștină, dar în anul 711 o invazie în Marocul aflat la sud a pus bazele a
ceea ce urma să fie o civilizație islamică înfloritoare, care a durat șase secole.
Epocă preromană[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Iberia preromană.

Grotă de carst din Atapuerca.

Cercetările arheologice din Atapuerca au indicat că Peninsula Iberică fusese locuită de mai bine de
un milion de ani[12]. Popoarele moderne (așa-numiți cro-magnoni) au început să vină în teritoriul
Spaniei contemporane acum aproape 35.000 de ani. Cele mai cunoscute artifacte ale acelor oameni
preistorici sunt picturi renumite din grota Altamira din Cantabria, care au fost create în jurul
anulul 15.000 î.Hr.. În afară de aceasta, dovezi arheologice din Los Millares (Almería) și din El
Argar (Regiunea Murcia) sugerează că acele culturi dezvoltate au locuit și în partea meridională a
peninsulei în timpul neoliticului și al epocii bronzului.
Principalele popoare istorice ale peninsulei au fost ibericii, care au locuit în partea mediteraneană,
și celții, care au locuit în partea atlantică. În interiorul Penisulei Iberice, unde ambele culturi erau în
contact, o cultură combinată, cunoscută ca celtberici, a existat. Adițional, bascii au locuit în
jurul Pirineilor. Celelalte grupuri etnice au trăit pe lângă coastele Andaluziei.
Între 500 î.Hr. și 300 î.Hr grecii și fenicienii au fondat primele colonii pe coaste, punând bazele
pentru multe orașe contemporane. Cartagineziiau controlat o parte a Peninsulei Iberice în
timpul Războaielor Punice. După ce romanii i-au învins, a început o nouă epocă din istoria Spaniei,
a cărei efect se resimte și astăzi[13].
Imperiul Roman și invaziuni germanice[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Hispania.

Teatru roman din Mérida.

În timpul celui de-al doilea război punic, Imperiul Bizantin

a câștigat colonii cartagineze de pe coasta mediteraneană (de la 210 î.Hr. la 205 î.Hr.), aducând sub
stăpânire romană aproape întreagă Peninsula Iberică, stăpânire care a durat mai mult de 500 de
ani[14]. Populația indigenă celtă și iberică a fost romanizată, iar conducătorii locali erau recunoscuți
ca membri ai clasei aristocratice romane[13].
Romanii au ameliorat orașele existente, precum Lisabona (Olissis Bona) sau Tarragona (Tarraco) și
au înființat orașe noi precum Zaragoza(Caesaraugusta), Mérida (Augusta
Emerita), Valencia (Valentia), León (Legio Septima), Badajoz (Pax Augusta)
sau Palencia (Παλλαντία / Pallantía). Datorită tutelei romane economia peninsulei s-a
dezvoltat. Hispania a servit ca grânar imperiului. Limanele sale au exportat aur, lână, ulei de
măsline și vin. Producția agricolă a crescut după introducerea sistemului de irigare. Creștinismul a
fost introdus în Hispania în secolul I și a devenit foarte popular în special în orașe în secolul II[13].
Majoritatea limbilor (o excepție fiind basca) vorbite în peninsulă, religia și bazele legilor
contemporane provin din această epocă.
Primele triburi germanice care au invadat Hispania au ajuns în secolul V, când Imperiul Roman
decăzuse[14]. Vizigoți, șvebi, vandali și alani au ajuns în teritoriul Spaniei traversând Munții Pirinei.
Vizigoții romanizați au întrat în Spania în 415. După convertirea monarhiei lor la romano-
catolicism, Regatul Vizigot a cucerit Regatul Șvebilor la nord și teritorii bizantine la sud, ocupând de
fapt întreagă peninsulă[13].
Iberia musulmană[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Iberia musulmană.

O artă de olărie a fost bine dezvoltată în Al-Andalus. Aici detaliu din colecție din Alhambra, Córdoba.

În secolul VIII, aproape întreaga Peninsulă Iberică a fost cucerită (711-718) de către berberi (vezi
și mauri) din Africa de Nord. Aceste cuceriri făceau parte din expansiunea politic-teritorială a
imperiului islamic al umaiazilor. Doar câteva zone din munții Iberiei nordice și-au păstrat
independența, ocupând teritorii acum incluse în cadrul comunităților
autonome Aragon, Asturia și Navarra.
Sub conducere musulmană, creștinii și evreii erau recunoscuți ca „popoarele cărților” și s-au bucurat
de libertatea de a-și practica religiile respective, dar fiind dhimmi, s-au confruntat cu un număr de
discriminări și pedepse obligatorii din cauza religiei lor.[15]. Numărul celor convertiți la islam a crescut
în mod constant. În urma conversiunilor masive din secolele X și XI, se crede că musulmanii au
întrecut în număr creștinii pe teritoriile care au rămas sub conducere islamică[16].
Comunitatea musulmană din Peninsula Iberică a fost ea însăși diversă și caracterizată de tensiuni
sociale. Berberii din Africa de Nord, care au fost un component esențial al armatelor invadatoare, au
intrat în conflict cu conducerea arabă din Orientul Mijlociu. Cu timpul, grupuri mari de mauri s-au
instalat în valea râului Guadalquivir, pe coastele valenciene și (spre sfârșitul acestei perioade) în
regiunea muntoasă a Granadei[16].
Córdoba, capitala califatului a fost cel mai mare și cel mai bogat oraș al Europei medievale.
Comerțul în bazinul mediteranean și schimbul cultural au prosperat. Musulmanii au importat o
tradiție intelectuală bogată din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Savanți evrei și musulmani au
reînviat și extins predarea greacă clasică în Europa Occidentală. Culturile romanizate și cele
islamice ale Peninsulei Iberice au acționat una asupra altuia în moduri foarte complexe, având ca
rezultat conturarea culturii distinctive a regiunii[16]. În afara orașelor, unde a locuit majoritatea
populației, a fost păstrat sistemul de proprietate a pământului de pe vremea romanilor, deoarece
conducătorii musulmani nu au deposedat moșierii. Introducerea metodelor agricole și a cerealelor
noi a rezultat în dezvoltarea și expansiunea remarcabilă a agriculturii.
În secolul XI posesiunile musulmane s-au împărțit în regate taife rivale, ce a permis Regatelor
Creștine să se extindă și consolideze[16]. Venirea almoravizilor și a almohazilor a cauzat restaurarea
stăpânirii islamice în Peninsula Iberică, introducând o formă mai puțin tolerantă a islamului. Totuși,
statul almohazilor nu a putut să reziste împotriva puterii militare în creștere a creștinilor[13].
Căderea conducerii musulmane și unificare[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Reconquista, Regatele Creștine, Coroana Castiliei și Coroana Aragonului.

Regatele Creștine: Castilia (și León), Portugalia, Aragon și Navarra în 1360.

Termenul Reconquista (spaniolă Recucerire) este folosit pentru a descrie o perioadă de multe
secole a expansiunii Regatelor Creștine spre sud. Se presupune că reconquista s-a început
după bătălia de la Covadonga din 722, când forțele creștine au învins musulmani, rezultând în
formarea Regatului Asturiei. Forțele musulmane au traversat Pirineii, dar fură învinse în bătălia de la
Poitiers în Franța occidentală. Pe urmă, s-au retras la poziții mai sigure în Iberia, având frontiere
marcate de fluviile Ebro și Duero. În 839 musulmani au fost expulzați din Galicia, o regiune unde s-a
aflat un centru religios și țelul multor pelerinaje, Santiago de Compostela. Imediat după recucerirea
Galiciei, forțele francice au fondat statele creștine sur din Pirinei. Aceste țări au devenit așa
numitele Regate Creștine, iar teritorii ocupate de către ele la început
erau Navarra, Aragon și Catalonia[17].
Împărțire de Al-Andalus în regatele taife a ajutat Regatelor Creștine în extinderea teritoriilor sale.
Prada orașului Toledo în 1085 a rezultat în recucerirea completă a jumătății nordice din Spania.
În 1175 o parte din regatul Castiliei se declară independentă de restul regatului și acesta se
numește Regatul Portugaliei.
În 1479 regina Isabel I de Castilla și Fernando de Aragon se căsătoresc iar regatele Castilla și
Aragon se unesc în Reino de Castilla y Aragón (Regatul Castiliei și Aragonului).
În 1492,Regii Catolici (Isabel și Fernando) dau afară musulmanii din regat și cuceresc Granada și
atunci numele regatului se schimbaă în Reino Ibérico de España (Regatul Iberic al Spaniei).
Imperiul Spaniol[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Imperiul Spaniol.

Războaiele napoleoniene[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Spania în timpul războaielor napoleoniene.

Războiul contra Statelor Unite și industrializare[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Spania în secolul XIX.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Spania în secolul XX.

Spania contemporană