Sunteți pe pagina 1din 619

LAROUSSE

DICŢIONAR DE
PSIHIATRIE
Şl DE PSIHOPATOLOGIE
CLINICA
Sub direcţia lui
JACQUES POSTEL

Traducere, avanprefaţă şi completări


privind psihiatria românească de
dr.LEONARD GAVRILIU

ti
UNIVERS ENCICLOPEDIC
Bucureşti. 1998
AVANPREFAŢĂ

Articolul „Psihiatrie" din dicţionarul de faţă, redactat chiar de Jacques Poştei,


coordonatorul întregii lucrări, ni se pare a constitui cea mai bună prefaţă a
acesteia, fiind textul care reflectă cu precizie orientarea ei, care se vrea dincolo
de orice „ideologie etiologică", adică dincolo de orice demers reducţionist.
Lectura dicţionarului ne dovedeşte că s-a optat pentru „tripla paradigmă"
bio-psiho-socială (transcriem dinadins „desfăşurat" acest termen compus), care
nu exclude nici una din căile majore de înţelegere a patologiei cerebrale şi de
instituire a unor tratamente care să atace simultan maladii care de fapt niciodată
nu sunt pur „mentale" şi nici fenomene generate de individul izolat de semenii
săi. Efortul de a depăşi abordările unilaterale - fie ele psihogenetice,
organogenetice sau sociogenetice - este mereu vizibil şi asigură dicţionarului
o valoare aparte atât în plan teoretic cât şi în plan practic, de organizare socială
a profilaxiei primare şi a tratamentului curativ, acesta din urmă presupunând
şi profilaxia secundară, de prevenire a recidivelor.
Patologia cerebrală (cerebropatologia) înseamnă prin excelenţă patologia
psihicului, cu nosografia sa specifică, în funcţie de localizarea leziunilor sau
a dereglărilor metabolic-funcţionale, ca şi în funcţie de istoria trăirilor indi­
vidului, inclusiv trăirile sale din prezent, care, fireşte, nu pot avea loc în afara
creierului. Deşi nici o vătămare a organismului (traumatisme, intoxicaţii, boli
contagioase, nutriţionale, paraziteze etc.) nu lasă neafectat psihicul, acesta este
cu atât mai afectat cu cât focarul afecţiunii este unul cerebral. Modelul
biopsihosocial, aşadar modelul „integrativ" al lui Reynaud, este modelul care
corespunde acestei realităţi, punând la lucru toate celelalte abordări posibile:
anatomo-organicistă, neurobiochimicâ, psihanalitică, psihosociologică etc. Este
meritul deosebit al acestui Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică

5
de a promova cu talent didactic această viziune holistă, axată însă pe entităţi
nesografice reale, bine conturate, care în definitiv dezmint mitul indistincţiei
dintre normal şi patologic, care îl fascinează întrucâtva şi pe Jacques Poştei,
atunci când, iluzionat de metafizica nebuniei, este ispitit să-i dea o dimensiune
antropologică, existenţială.
încă şi azi mai persistă, la unii neurologi şi psihiatri, ideea eronată că
leziunile organice sunt una. iar funcţionalitatea aberantă altceva, cu toate că nu
există leziuni organice care să nu afecteze funcţiile şi nici funcţionalităţi aberante
care să nu fie expresia modificării patologice a structurilor organice, fie şi numai
la nivel molecular sau ionic. Neurologi şi psihiatri cantonaţi într-o viziune
parcelară şi, în fond, reducţionistă, vorbesc de ,.hard"-ul reprezentat de creier
şi de „soft"-ul reprezentat de viaţa psihică, spre a putea astfel diferenţia bolile
..neurologice" de cele „psihiatrice", ca şi cum boala „hard"-ului nu ar fi în
acelaşi timp şi boala „soft"-ului şi ca şi cum într-un „hard" bolnav ar putea func­
ţiona un „soft" sănătos! Este o concepţie nu numai simplistă, ci şi dăunătoare,
pe care numai o cerebroiog/e şi o cerebropato/ogie de solidă fundamentare
ştiinţifică o pot amenda decisiv. Dicţionarul de psihiatrie şi de psihopatologie
clinică coordonat de Jacques Poştei implică un pas important în această direcţie.
Este însă de aşteptat o amplă revoluţie nosologică post DSM-II1 R în psihiatrie,
bazată pe o patologie cerebrală topografică elaborată prin prisma dimensiunii
psihologice şi socioculturale a individului, inclusiv prin prisma aşa-numitelor
vital events. ca prolog la o terapie plurifactorială sistematic instituită.
în ediţia în limba română a dicţionarului am inclus şi unele dintre perso­
nalităţile reprezentative ale psihiatriei româneşti, nu prea multe, din moment
ce chiar ediţia originală nu se opreşte la mai mult de câteva zeci de nume proprii
din psihiatria mondială, cu accent pe unele mari figuri ale psihiatriei franceze,
deschizătoare de largi perspective în domeniul dificil al patologiei cerebrale,
care obligă la o paradigmă a maximei complexităţi.

Dr. LEONARD GAVR1LIU

6
PREFAŢĂ

Dicţionaivl de psihiatrie şi de psihopatologie clinică' este o iniţiativă îndrăz­


neaţă, un pariu temerar, dacă avem în vedere contractul implicit conţinut în titlu.
Jacques Poştei şi echipa sa de colaboratori ne oferă o lucrare vastă, de o mare
bogăţie de informaţie şi cunoaştere în domeniul imens al psihiatriei şi psiho­
patologiei clinice şi, dincolo de acestea, în domenii care sunt mai mult sau mai
puţin limitrofe. într-adevăr, psihiatria şi psihopatologia clinică sunt specialităţi
în permanentă mutaţie, care se îmbogăţesc fără încetare prin contribuţii noi
venite din filosofie, sociologie, etologie, ştiinţele cognitive, comportamentalism,
psihanaliză, psihopatologie, farmacologie, neurobiologie şi genetică.
Nici unul dintre aceste aspecte nu a fost lăsat în umbră, iar echipa pluri­
disciplinară, în mod judicios alcătuită de Jacques Poştei, descrie şi delimitează
cu claritate şi precizie toţi termenii pe care îi fasonează psihiatria, psihopatologia
clinică şi toate specialităţile conexe, însă nu accesorii. Textele redactate depăşesc
deci în mod judicios semiologia şi nosografia clasice. întreprinderea este
gigantică, iar lucrarea care a rezultat este de o amploare excepţională. Fiecare
termen este definit într-un limbaj pe care în mod deliberat autorii l-au vrut
concret, practic, accesibil neiniţiaţilor. Diferiţii termeni reţinuţi determină
dezvoltări de o importanţă foarte diferită, iar alegerea făcută este perfect legi­
timă. Maladiile mentale, elementele semiologice majore, principalele teorii
etiopatogenice şi curentele de idei care influenţează psihiatria şi principalele
terapeutici — chimioterapii.psihoterapii, terapii cognitivo-comportamentale şi
socioterapii — sunt privilegiate şi fac loc unor veritabile capitole de înaltă ţinută
pedagogică, aureolate de utile referiri bibliografice.
Orice cititor poate găsi în dicţionar o precizare semiologică, explicaţia unui
termen, o informaţie asupra unui simptom, asupra unui concept, asupra unui

7
tratament şi chiar asupra autorilor care au lucrat şi au îmbogăţit sfera psihologiei
şi psihiatriei. Remarcabila cultură a lui Jacques Poştei în ceea ce priveşte istoria
ideilor care a facilitat elaborarea psihopatologiei clinice şi a psihiatriei a permis
acest aport suplimentar.
2
Echipa diversificată care a lucrat sub egida lui Jacques Poştei, psihiatri şi
neurologi clinicieni, farmacologi, psihanalişti. specialişti în ştiinţe umaniste şi
în neuroştiinţe, a ştiut, în această lucrare, să ţină seama de noutăţile conceptuale
şi practice care au îmbogăţit disciplinele care participă la psihologie şi psihiatrie.
Lucrarea atestă, de asemenea, diversificarea abordărilor ideologice care fac
subînţelese opţiunile etiopatogenice şi explică varietatea şi complementaritatea
diferitelor abordări terapeutice.
Acest dicţionar constituie un bilanţ foarte modern, exhaustiv, strălucit şi
pragmatic în psihopatologia clinică şi în psihiatrie. El poate fi considerat atât
ca un document de bază pentru cititorul care doreşte să se iniţieze în aceste
domenii pasionante, care interesează pe fiecare dintre noi, cât şi ca o informare
la zi, somptuoasă şi precisă, pentru toţi cei care se preocupă de psihologie şi
de sănătatea mentală. Voinţa pedagogică transpare din fiecare termen definit
cu claritate prin substantive şi calificative precise. Este un exerciţiu dificil de
realizare, pe care autorii l-au dus la bun sfârşit cu un talent rar. Veritabilă muncă
a lui Hercule, Dicţionarul de psihiatrie şi de psihopatologie clinică a izbutit să-şi
atingă obiectivul: acela de a fi, în aceste domenii, un ansamblu de lecţii bogat,
complet şi accesibil tuturor.

HENRILOO3

Note
1
Acest dicţionar reuneşte articolele de psihiatrie şi câteva articole din alte discipline deja apărute
în le GranJ dictionnaire de la psychologie (Larousse, 1991; reed 1992), precum şi numeroase
articole noi —, adică circa 840 nume comune sau concepte; 40 de nume proprii.
2
45 de colaboratori.
3
Chef du service hospitalo-universitaire de Sânte Mentale et de Therapeutique a l'hopital
Sainte-Anne, Paris; Membre corespondent de l'Academie naţionale de Medecine.

8
AUTORII DICŢIONARULUI

Melinee Agathon. responsabilă cu cercetarea la C.N.R.S., conferenţiar la


Universitatea Paris V, director al unităţii de terapie comportamentală de la
centrul spitalicesc Sainte-Anne.
DavidF. Allen, psihanalist, cadru didactic la Conservatorul naţional de arte şi
meserii.
Isabelle Amado-Boccara. internă în psihiatrie la spitale din Paris, serviciul
spitalicesc universitar de sănătate mentală şi terapeutică de sub conducerea
profesorului H. Loo, Spitalul Sainte-Anne.
Nicolc Anquetil, psihiatru, psihanalist.
FranţoisBing, serviciul condus de doctorul Jacques Poştei, C.H.S. Sainte-Anne.
Henriette Bloch, director la Şcoala practică de înalte studii, director al U.R.A.
315dincadrulC.N.R.S.
Mircillc Bonnard, cercetător la C.N.E.S.
Didier A. Chartier, psihiatru, psihanalist, membru al Centrului de studiu şi de
exprimare.
Jean-Marie Coquery, profesor de psihobiologie la Universitatea de ştiinţe şi
tehnică din Flandre-Artois (Lille I).
Jean-MichelCruanes, psihiatru la Spitalul internaţional al Universităţii din Paris.
Blandine Didier, intern la serviciul spitalicesc universitar condus de profesorul
H. Loo, Spitalul Sainte-Anne.
Jacqueline Fagard, responsabilă cu cercetarea la C.N.R.S.
Pierre Ferrari, profesor de psihiatrie infantilă la Universitatea Paris-Sud,
medic-şef la fundaţia Vallee (Gentilly).
Pierre Fouquet, preşedinte fondator al Societăţii franceze de alcoologie.

9
Andr6 Galinowslri. şef de clinică, serviciul spitalicesc universitar de sănătate
mentală şi de terapeutică de sub conducerea profesorului Henri Loo, Spitalul
Sainte-Anne.
Jacques Gcrvet. director de cercetare (DR 2). C.N.R.S., echipa de etologie
U.P.R. 51, Institutul de neurofiziologie şi psihofiziologie, Marsilia.
Michel Godfryd, psihiatru spitale, medic-şef serviciul spitalicesc, licenţiat în
drept.
Franşois Hartmann, şef de clinică, serviciul profesorului H. L6o, Spitalul
Sainte-Anne.
Jean-Paul Hiltenbrand. doctor în medicină, psihanalist.
Cocile Imbert-Collee. doctor în psihanaliză şi în psihopatologie clinică, titular
al unei catedre de filosofie şi a unui DE.A. în filosofie, psihoterapeut.
Francois Jouen, responsabil cu cercetarea la C.N.R.S.
Serge Kannas, psihiatru la spitale, şef de serviciu, membru al Institutului familiei
-Toulouse.
Nicolle Kress-Rosen, agregat la Universitate, psihanalist.
Chiistiane Lacâte, fostă elevă a E.N.S., agregat de filosofie, psihanalistă,
membră a Asociaţiei freudiene.
Pierre Lecocq, profesor de psihologie cognitivă la laboratorul de achiziţii
cognitive şi lingvistice. Universitatea Lille III.
Pierre Leconte, profesor de psihologie la Universitatea Lille III.
Jean-Francois Le Ny, profesor la Universitatea Paris-Sud, centrul ştiinţific de
laOrsay.
Qaude Lăvy-Leboyer, profesor de psihologie, Universitatea Paris V, director
al laboratorului de psihologie a mediului (asociat la C.N.R.S.).
Edmond Marc Lipianski, psiholog, conferenţiar la Universitatea Paris X,
cercetător la laboratorul de psihologie socială Paris X.
Jean Maisonneuve, profesor emerit la Universitatea Paris X, Nanterre.
Pierre Marcie, responsabil cu cercetarea la I.N.S.E.R.M.
Daniel Mellier, conferenţiar în psihologia copilului, Universitatea din Haute -
Normandie.
Charles Melman. exmedic spitale psihiatrice, membru fondator al Asociaţiei
freudiene.
BirgittaQrfali, doctor în psihologie, conferenţiar la Universitatea Paris I, depar­
tamentul ştiinţe sociale.
Jean Pailhous. director de cercetare la C.N.R.S., Marsilia, director al labo­
ratorului Şcolii practice de înalte studii.
Claude Parada, intern în psihiatrie.

10
Maric-Gcrmainc Pâcheux, director de cercetare Ia C.N.R.S., Paris, doctor în
litere şi ştiinţe umaniste.
Annick P6trand-Perin, psiholog clinician, psihanalist.
Marie-Francc Poirier-Littrf, C.R.I. - I.N.S.E.R.M., Spitalul Sainte-Anne.
Jacques Poştei, medic-şef la centrul spitalicesc Sainte-Anne, fost profesor asociat
de psihopatologie clinică la Universitatea Paris VII.
Maurice Reuchlin, profesor emerit de psihologie diferenţială la Universitatea
Paris V.
Jean-Claude Roy, profesor de psihofiziologie la Universitatea Lille I.
Gerard Schmaltz, conferenţiar de psihofiziologie la Universitatea Lille I.
Xavier Seron, profesor la Universitatea catolică din Louvain, Facultatea de
psihologie, unitatea de neuropsihologie cognitivă.
Marc Valleur, psihiatru spitale. Centrul medical Marmottan, Paris.

ABREVIEREA TITLURILOR DE RUBRICI

DEZV. Psihologia copilului şi a dezvoltării


DIFER. Psihologie diferenţială
FIZIOL. Fiziologie
GENER. Psihologie generală
PSIH AN. Psihanaliză
PSIHIATR. Psihiatrie
PSIHOFIZIOL. Psihofiziologie
BIBL. Bibliografie
A

A B A N D O N IC (engl. abandonic). Se Există deci la aceştia din urmă o predispo­


spune despre o persoană, îndeosebi de­ ziţie sau interacţiuni parentale patogene
spre un copil, care suferă de abando- precoce care au făcut din ei subiecţi
nism*, sau despre un copil sau adult care hipersensibili, anxioşi, instabili pe plan
prezintă tulburări de ordin depresiv caracterial, fragili pe plan emoţional şi
legate de un abandon real. reacţionând,în general, extrem de nesatis­
Abandonicul interpretează atitudinea făcător la orice frustrare.
mamei ca pe un refuz al dragostei materne, Analiza psihologică arată că există la ei
iar conflictul său se situează dincolo de o suferinţă cauzată de însingurare, o închi­
complexul lui Oedip. După G.Guex, senti­ dere în sine, o autodevalorizare, tendinţe de
mentul de insecuritate al persoanei în cauză a regresa la condiţia de sugar şi în poziţii
ar fi, dacă îi credem pe unii autori, bazat infantile, precum şi tendinţa de a-i agresa
pe un factor constituţional. mereu pe ceilalţi, un fel de comportament
reacţionai impulsiv. După cum crede
ABANDONISM (engl. abandonment J.L. Faure, problema psihoafectivă este la
complex). Sentiment şi stare psihoafec­ ei „de ordinul unei frustrări resimţite pe
tivă de insecuritate permanentă, legate plan imaginar sau temută şi de neacceptat,
de teama iraţională de a fi abandonat de ca şi cum s-ar găsi în aşteptarea unui aban­
către părinte sau de cei apropiaţi, fără don întotdeauna virtualmente posibil (dar
raport cu vreo situaţie reală de abandon. a cărui realizare concretă, dacă întâmplător
Fără îndoială, în biografia privind copi­ survine, se dovedeşte a nu avea influenţă
lăria pacientului găsim adesea episoade de asupra acestui sentiment sau chiar, în mod
abandon real sau de doliu, de respingere de paradoxal, îl atenuează, fără îndoială în
către părinţi în contextul discordiei conju­ măsura în care experienţa reală vine să se
gale, al divorţului; dar ştim, pe de altă substituie aşteptării imaginare)".
parte, că mulţi copii orfani sau separaţi Psihanaliştii elveţieni C. Odier şi G. Guex
de părinţii lor de când erau foarte mici au încercat să izoleze o entitate noso-
nu devin din această cauză abandonici*. logică, nevroza de abandon. Aceasta s-ar

13
ABSENŢA

caracteriza prin acel abandonism dezvoltat A B S I N T (engl. absinthe). Lichior obţi­


la copil pe fondul unei avidităţi afective nut prin distilarea unei plante aromatice
insaţiabile (mai degrabă constituţională (Artemisia absinthium), varietate de pelin,
decât conflictuală) şi printr-o asociere a după macerarea în alcool.
angoasei, a agresivităţii reacţionale, a Această băutură alcoolică, consumată
nonvalorizării de sine (neiubit din cauză că după adăugarea de apă, sub formă de
este de neiubit) şi a mentalităţii catastro­ aperitiv, a cunoscut o răspândire extra­
fice, cu riscul trecerilor la actul suicidar. ordinară începând clin 1850, mai întâi la
Guex distinge două tipuri: negativul-ngrc- clasa burgheză, iar mai târziu la muncitori.
siv, care trece cu uşurinţă la act, şi pozi- Toxicitatea sa, datorată unei esenţe, tuiona,
tivul-iubitor,cu un pronostic mai favorabil. a determinat prohibirea totală în Franţa, din
Izolarea acestei nevroze a fost contestată 1915.
(în special de către D. Lagache şi J. Favez-
Boutonier) atât pe planul structural cât şi A B S T I N E N Ţ Ă (engl. ubstinence, teeto-
pe cel clinic. Aceasta nu înseamnă ca aban- talism). în alcoologie, absenţa voluntara
donismul nu există ca un mod de reacţie a oricărui consum de băuturi alcoolice
destul de specific al unor personalităţi fra­ sau de preparate culinare alcoolizate, Re
gile clasate de unii autori în cadrul stări- din convingere religioasa sau datorita
lor-limită iar de către alţii în cadrul unor principii morale, fie din necesitate
psihonevrozelor narcisice (O. Kernberg). terapeutica la bolnavii alcoolici.
Abandonicii pot beneficia de psihoterapie,
dar psihanaliza de tip ortodox este în
A B U L I E (engl. uboulia sau abulia). Di­
general inoperantă şi de nerecomandat.
minuare a voinţei, care determină starea
de indecizie şi neputinţa de a acţiona.
A B S E N Ţ Ă (engl. absence). Scurta Este o tulburare destul de frecventă la
perioada (de la 5 la 12 secunde) de ate­ psihasteniei şi la obsesionali. Se distinge
n u a r e sau de pierdere a conştiinţei, (P. Fouluuie) o abulie prin neputinţa voin­
manifestându-se printr-o suspendare a ţei, o abulie prin incapacitatea comportării
activităţii voluntare, cu păstrarea de raţionale şi parabulii, datorate unei obsesii
obicei a automatismelor motorii, urmata ideative, unei idei fixe impulsive sau unei
de o amnezie lacunara privind eveni­ fobii.
mentele din aceasta perioadă.
Absenţa se întâlneşte la isterici, dar este ACALCULIE (engl. acalculia). Forma
mai ales o varietate de criză epileptică ne­ de afazie caracterizată prin pierderea
însoţită de convulsii generalizate, caracte­ capacităţii de a recunoaşte sau forma
ristică pentru „criza minoră", forma cea cifre şi simboluri aritmetice şi de a efec­
mai frecventă a epilepsiei infantil-juvenile. tua calcule matematice elementare.
Electroencefalografic se exprimă prin
puncte-unde bilaterale şi sincrone, cu o A C C E S DELIRANT (engl. briefdelu-
frecvenţă de 2-3 cicluri pe secundă, dis­ sional and schizophreniform disorder).
părând la finalul paroxismului critic. Episod psihotic tranzitoriu caracterizat
-• EPILEPSIE. printr-un delir pe teme polimorfe, adesea

14
LCCES DELIRANT

însoţit de tulburări hahicinatorii multiple, „destructurată", deoarece nu mai este


care survin brusc la un subiect pânâ „nici conştiinţa lumii interne, nici a obiec­
atunci scutit de tulburări psihice grave tivitătii lumii externe". Acest din urmă
şi care cedează în mod spontan, după autor, cu acea noţiune, fundamentală pentru
două sau trei săptămâni, făcând loc el, a „destructurării câmpului conştiinţei",
vindecării, de cele mai multe ori fără a a dat adevărata identitate psihopatologică
lăsa sechele. acestor accese şi stări delirante subacute. El
V. Magnan şi şcoala sa de la Spitalul le-a opus afecţiunilor mentale cronice, în
Sainte-Anne (îndeosebi M. Legrain) au de­ raport cu o atingere a personalităţii. H. Ey
scris,între 1880 şi 1890, aceste manifestări a arătat, pe de altă parte, că contextul
delirante subacute cu debut brutal şi ne­ apariţiei accesului delirant poate fi foarte
aşteptat, nesistematizat, adesea ilogice şi divers: poate fi legat de o stare distimică
absurde, cu conţinuturi multiple şi variabile asociată cu o „destructurare de conştiinţă"
(cu o anumită predominanţă a temelor per­ mai profundă decât în simpla manie sau
secutorii şi mistice), care adesea se însoţesc melancolie; poate reprezenta debutul sau
de fenomene hahicinatorii plurisenzoriale exacerbarea unei schizofrenii până atunci
şi care se produc la subiecţi predispuşi, cu latente; sau poate fi reacţionată, în raport
terenul psihic deosebit de fragil: degene­ cu o stare de stres sau, uneori, o maladie
raţii. Subiecţii atinşi de degenerescentă organică, o intoxicaţie, un sindrom de şoc
sunt pentru Magnan subiecţi „taraţi", fie sau de epuizare (accese delirante reacţio-
arieraţi şi debili mintali, fie „degeneraţi nale ale victimelor unui cutremur de
superiori", atinşi de „dezechilibru" şi de pământ sau ale unui bombardament, de
lacune ale simţului moral, ale emotivităţii exemplu). Fără a evoca din nou vechea
sau inteligenţei. Potrivit concepţiilor şcolii degenerescentă, Ey admite că o perso­
de la Spitalul Sainte-Anne, accesul delirant nalitate imatură, fragilă, labilă pe plan
al degeneraţilor se opune psihozei delirante emoţional, favorizează apariţia unei atare
cronice cu delirul ei bine construit şi cu afecţiuni.
evoluţia sa sistematică intervenit la o per­ Aceasta a fost recent precizată în diag­
sonalitate anterior normală. nosticul său clinic de către C. Puii şi
în afară de tulburările delirante şi hahi­ P. Pichot, prin utilizarea sistemului LICET
cinatorii, în accesele delirante notăm pre­ (Listes Integrees de Criteres d'Evaluations
zenţa unei tulburări timice, mergând de la Taxinomiques), după trei criterii princi­
depresie şi până la excitaţia de aliură ma­ pale: 1) felul debutului, acut şi fără ante­
niacală şi la o obişnuită alterare a stării de cedente psihiatrice decât, eventual, un alt
conştientă şi de vigilitate: distractivitate, acces delirant anterior; 2) absenţa de cro-
aprosexie, marcare subconfuzională a nicitate, fazele active dispărând după
orientării în spaţiu şi timp. Ceea ce explică câteva săptămâni, iar, în caz de recidivă,
faptul că E. Regis va vedea aici un delir intervalul dintre accese nu se însoţeşte de
oniric de origine toxică, înscris în cadrul nici o anomalie psihică gravă; 3) semnele
confuziei mentale, E. Dupre o psihoză ima­ clinice caracteristice, reprezentate de idei
ginativă acută, W. Mayer-Gross o criză delirante şi/sau halucinaţiile cele mai di­
oniroidă, veritabilă sfare crepusculară a verse; de depersonalizare şi/sau dereali-
conştiinţei, iar H. Ey o sfare confuzooni- zare, cu sau fără confuzie; de o stare timică
rică în care conştiinţa este în mare parte normală, fie în sensul euforiei, fie în sensul

15
ACCESE DE PANICA

depresiei; de variabilitatea simptomelor şi acute" a noii clasificări internaţionale a


instabilitatea lor de la o zi la alta, ba chiar bolilor (C.I.M. 9) şi în categoriile psiho­
de la o oră la alta. zelor delirante şi reacţionale scurte
Pronosticul rămâne problema cea mai (298-80) şi a tulburărilor schizofreniforme
dificilă a accesului delirant. Potrivit unei (295-40) ale DSM-1II revizuit.
statistici recente (L. Barrelet, 1986), evo­
luţia sa este departe de a fi uniformă: A C C E S E DE P A N I C Ă (engl. panic
într-un caz din şapte, accesul delirant a fost attack). Criza acuta de angoasă.
primul diagnostic al unei schizofrenii afla­ Denumirea de panic attack apare în anii
te în faza de debut; într-un caz din patru, 1960 în psihiatria engleză şi americană: în
evoluţia a fost aceea a unei psihoze ma- 1962, psihiatrul american D. Klein indivi­
niaco-depresive; într-un caz din zece, ea a dualizează accesul acut de angoasă ca pe
reprezentat accidentul acut al unei perso­ o patologie calitativ diferită de anxietatea
nalităţi borderline*. Rămân aproape 50% cronică, arătând că imipramina îl previne
din cazuri în care accesul a fost făTă ur­ (pe când acest produs din clasa antidepre-
mări. Iată de ce pronosticul poate fi opti­ sorilor nu ameliorează anxietatea cronică,
mist, totuşi cu o anumită prudenţă. ci chiar o agravează). Entitatea freudiană
a nevrozei anxioase, reluată de psihiatria
Pronosticul este, fără îndoială, şi în func­ clasică (H. Ey), se divide deci în două
ţie de tratament, pentru care spitalizarea concepte nosologice. Această distincţie va
este indispensabilă, cu, dacă este nevoie, fi ratificată în 1980 în manualul diagnostic
recursul la o măsură de spitalizare fără şi statistic al bolilor mentale (DSM-III), care
constrângere. Tratamentul asociază în ge­ propune o clasificare ateoretică, descriptivă
neral un neuroleptic incisiv cu un neuro- a tulburărilor mentale. în psihiatria franceză
leptic sedajiv şi este prescris iniţial cel mai acest concept a fost introdus de traducerea,
adesea pe cale intramusculară, dată fiind în 1983, a manualului.
reticenţa obişnuită a pacientului faţă de
Semiologia accesului de panică se ames­
tratament. Medicamentul este apoi luat pe tecă cu aceea a crizei clasice de angoasă
cale orală, cu o continuare a tratamentului acută: debut brutal, fără factor declanşator;
neuroleptic în săptămânile care urmează durată scurtă; semne psihice care asociază
externării pacientului. în caz de evoluţie indispoziţia intensă, senzaţia de pericol, de
favorabilă (dispariţia totală a ideilor deli­ moarte iminentă, uneori impresii de de­
rante şi reinserţia socioprofesională co­ personalizare şi derealizare; în sfârşit,
rectă), poate fi luată în considerare oprirea semne fizice (palpitaţii, jenă respiratorie,
sa progresivă. Dar este indispensabil să se transpiraţie, vertije), care se pot situa pe
continue supravegherea pacientului pe primul plan, simulând o patologie soma­
parcursul a cel puţin doi ani. Uneori s-a tică. Repetarea crizelor cu o anumită frec­
recomandat, în caz de recidivă pe un fond venţă defineşte tulburarea, care ea însăşi
maniaco-depresiv, să se înceapă, în mod poate evolua spre o agorafobie, subiectul
preventiv, o litioterapie. temându-se ca accesul să nu aibă loc undeva
unde să nu i se poată da cuvenitul ajutor.
Entitate nosologică descrisă acum un
secol exclusiv de către psihiatrii francezi, Redefinirea clinică a acestor concepte
accesul delirant şi-a găsit puţin câte puţin de angoasă corespunde de asemenea unei
locul său în clasificările internaţionale. îl concepţii etiopatogenice diferite. Punerea
regăsim în categoria „reacţiilor delirante în evidenţă a unei probabile predispoziţii

16
ACTH

genetice, posibilitatea de declanşare arti­ periferică (joncţiune neuromusculara şi


ficială a crizelor (de exemplu, prin injec­ sistem parasimpatic), caracterizat prin
tarea de lactat de sodiu sau pur şi simplu sinteza, stocarea, eliberarea şi acţiunea
prin hiperventilaţie) | -» ANXIOLITIC] şi efi­ sa postsinaptică şi prin inactivarea sa.
cacitatea electivă a antidepresorilor sunt, Acetilcolina (ACh) este sintetizată în
pentru Klein şi şcoala sa, argumente în neuron pornind de la colină (Ch) şi de la
favoarea unei origini în parte biologice a acetilcoenzima A (AcCoA), reacţie catali­
tulburării. Actualmente noţiunea de acces zată de enzima colinacetiltransferazâ.
de panică rămâne strâns legată de curentul AcCoA + Ch -> Acetilcolina + CoA.
comportamental ist şi de concepţiile noso- Acetilcoenzima A este produsă în mito-
grafice ale DSM-11I. -> ANGOASÂ; NEVRO­ condrii, pornind de la piruvatul derivat al
ZĂ ANXIOASĂ. glucozei.
Stocarea acetilcolinei este un proces activ
ACEDIE (engl. acedia). Depresie care se şi specific. Eliberarea este datorată depola-
manifesta printr-un dezgust de a trai, in­ rizării terminaţiei nervoase (calciudepen-
diferenţă afectivă, inhibiţie şi chiar tor- dentă). Acţiunea postsinaptică corespunde
poare, fiind considerată de teologii evului interacţiunii cu receptorii membranari
mediu ca un păcat, deoarece ar fi fost colinergici: receptori muscarinici şi nico-
întreţinuta de subiect în mod voluntar. tinici sau plăci motorii neuromusculare.
Este cunoscut faptul că Dante le rezer­ Curarele nondepolarizante blochează re­
vase „acriţilor" („acidiosi") un loc în Infer­ ceptorii colinergici postsinaptici ai plăcii
nul său, alături de violenţi şi colerici; ei motorii. Inactivarea acetilcolinei este
erau cufundaţi în nămolul unui smârc şi datorată hidrolizei în colină şi în acetază
abia dacă puteau vorbi, ca şi cum ar fi avut prin intervenţia acetilcolinesterazei la ni­
„căluş în gură". în medicina medievală, velul joncţiunii sinaptice.
acedia se opune, în calitate de tristeţe a Acetilcolina suferă o acţiune inhibitoare
sufletului, melancoliei sau tristeţii corpului, a neuronilor dopaminergici la nivelul cor­
care deprinde de un tratament medical. Cea pilor striaţi. Această reglare ar explica efi­
dintâi ar fi mai degrabă un păcat, un fel de cacitatea unei terapeutici anticolinergice în
delectare morocănoasă în care s-ar com­ sindroamele de eliberare extrapiramidale,
place pacientul, dovedindu-se totodată de­ ca în boala Parkinson, sau în cazul utilizării
osebit de slab faţă de uneltirile diavolului. de neuroleptice.~>- BOALA PARKINSON.
A devenit clasic de a face din sfântul
Antonie, în reprezentările celebre privind ACTH (engl. Adrenocorticotrophic Hor-
„ispita" sa, îndeosebi în aceea pe care o mone). Hormon de origine hipofizară
datorăm lui Jacques Callot, un „acidioso" care controlează secreţia cortizolului de
pradă tuturor fantasmelor unui sadomaso- către cortexul suprarenal. (Sinonime:
chism moral şi al unei analităţi pe care un corticostimulină, corticotrofină, hormon
Karl Abraham o va pune din nou în eviden­ corticotrop.)
ţă la mai multe secole după marele dese-
ACTH este format dintr-un lanţ de 39
nator-gravor din Nancy. -» MELANCOLIE
de verigi de acizi aminaţi, dintre care pri­
mele 24 sunt identice la toate speciile şi
ACETILCOLINĂ (engl. acetylcholine). sunt responsabile de activitatea biologică.
Neurotransmiţator cu acţiune centrală şi Secreaţia de ACTH este supusă la trei

17
ADICŢIE

factori de reglare: retroreglarea (feedback fiecare an sunt pronunţate 4 000-5 000 de


negativ); reglarea ritmată de alternanţa adopţii, pe când numărul de cereri este cu
veghe-somn; reglarea printr-o agresiune mult superior acestei cifre. Codul civil
oarecare (stare de şoc, arsuri, hemoragii distinge două tipuri de adopţie: adopţia
(sindromul de alarmă Selye]). Excesul de deplină şi adopţia simplă.
secreţie ACTH provoacă un hipercorticism Adopţia deplină conferă copilului o
(boala Cushing). filiaţie care se substituie filiaţiei sale de
origine: cel adoptat încetează de a mai
ADICŢIE (engl. addiction sau drug aparţine familiei sale de sânge. Adopţia
addiction). Relaţie de dependenţă alie- conferă copilului numele adoptatorului (în
nantă, în special farmacodependenţă, cazul adopţiei de către doi soţi, numele
vicii sau toxicomanie. soţului). Cel adoptat are în familia adop­
Termenul englez addiction (dedare la, tatorului aceleaşi drepturi şi aceleaşi obli­
lăsare în voia unei patimi, patimă, viciu) gaţii ca un copil legitim. Adopţia deplină
este în general tradus prin assudtudc necesită în primul rând îndeplinirea a o
[obişnuire, aservire|, iar drug addiction prin serie de condiţii, atât de către viitorii adop­
„toxicomanie". Reluând termenul desuet tatori cât şi de către viitorul adoptat (con­
adicţie, unii autori francofoni pun accentul diţii de vârstă, copil adoptabil din punct de
pe versantul psihogen al toxicomaniilor, al vedere juridic). Adopţia este pronunţată,
toxicofiliei sau al cercetării dependenţei. după instruirea şi plasamentul provizoriu al
Termenul adicţie, care provine din cuvântul copilului, de către un complet de judecată
latin care înseamnă „sclavaj pentru datorii" al unui tribunal de mare instanţă. Recursul
{addictos = cel devenit sclav din cauza în apel este posibil, dar, de îndată ce deci­
datoriilor -*- notă L.G.| sau „constrângere zia judiciară este definitivă, adopţia deplină
fizică", desemnează metaforic toxico­ este irevocabilă.
mania, într-o concepţie psihologică care ar Adopţia simplă este o formă de adopţie
face din dependenţa fizică echivalentul mai rară, care menţine legăturile copilului
unei pedepse autoaplicate. Cheia depen­ cu familia sa de origine. Copilul îşi păstrea­
denţei ar fi de căutat în sursa acelui ză în această situaţie toate drepturile, mai
sentiment de datorie în trăirea subiectului... ales drepturile ereditare. Adopţia simplă
„|...| este vorba de a examina în urma căror conferă adoptatului numele adoptatorului
carenţe afective subiectul dependent este ca un adaos la numele său. Adopţia
determinat să plătească cu corpul său anga­ simplă este revocabila, după cum este
jamentele neţinute si contractate pe alt­ posibilă transformarea ei în adopţie deplină
undeva" (J. Bergeref). -+ ASUETUDINE. pe parcursul întregului minorat al copilului.
Copiii pupili de stat pot fi adoptaţi de
A D O P Ţ I E (engl. adoption). Act juridic către persoane care obţin un consimţământ
care creează, între două persoane care de la comisia departamentală instituită de
nu sunt în mod necesar rude de sânge, preşedintele consiliului general. Viitorii
o legătură de filiaţie. adoptaţi fac obiectul unor investigaţii care
Adopţia vizează să-i înzestreze cu pă­ vizează aprecierea condiţiilor de primire pe
rinţi pe copiii abandonaţi sau orfani şi să plan familial,educativ, financiar şi psiho­
doteze cu copii cuplurile (uneori pe celi logic. Adesea se cere şi un examen psihi­
batarii) care nu reuşesc să-i procreeze. în atric în această privinţă.

18
Debit Repetiţie | Comprehesiune Deliumire

Afazie globală nonfluent 1


_
Afazie Broca nonfluent
| 1 +
Afazie transcorticală
motorie nonfluent + latenţă

Afazie Wernicke fluent j ! -


Afazie de conducere fluent
+
Afazie amnezică fluent
! -
Afazie transcorticală
senzorială fluent
1
- : grav perturbată
+ : normală şau moderat pertu bată
AFEMIE

afazia poligloţilor şi afazia stângacilor. Se congruent cu modalităţile sale relaţionale


descrie şi o afazie congenitală, precum şi obişnuite. în tracking terapeutul „urmează
o afazie de dezvoltare în cazul în care conţinutul comunicaţiilor membrilor fa­
tulburările de limbaj sunt rezultatul unei miliei şi al comportamentului lor", aşa cum
leziuni cerebrale perinatale sau care a pre­ acul unui picup urmează şănţuleţele unui
cedat dezvoltarea limbajului la copil. disc. Prin mimetism el încearcă să semene
Cercetările asupra afaziei sunt extrem de cât mai mult posibil cu persoanele din
numeroase şi constituie, în cadrul neuro- grupul familial.
psihologiei, o veritabilă subdisciplină,
numită, după caz, „neurolingvistică" sau A G E U Z I E (engl. ageusia, ageustia).
„afaziologie". Scădere accentuată sau abolire completă
Aceste cercetări au drept obiect descri­ a simţului gustativ, ca urmare a leziuni­
erea tulburărilor de limbaj, determinarea lor nervului facial şi ale nervului gloso-
ariilor cerebrale şi a mecanismelor neuro- faringian.
fiziologice subiacente activităţilor de
exprimare verbală şi înţelegerii proceselor AGITAŢIE (engl. agitation). Comporta­
psihologice responsabile de alterarea dife­ ment care are la bază excitaţia psihomoto-
ritelor niveluri lingvistice ale activităţii rie, în care se pot manifesta agresivitatea,
verbale (fonologie, lexical [intrare / ieşire], furia, turbulenţa, teatralismul, erotis­
sintactic [structură / morfologie|, semantic mul, violenţa, anxietatea şi, pe un plan
şi pragmatic). -• NEUROLINGVISTICĂ. mai general, toate fenomenele cu expre­
sie emoţională şi motorie ale unei stări
AFEMIE (engl. aphemia)- Imposibilitate de neadaptare grava şi actuala care
pentru o persoană de a pronunţa cu­ depind în acelaşi timp de o structură
vinte despre care are totuşi deplina con­ psihopatologică particulară şi de condiţii
ştiinţă a reprezentării lor. de mediu nefavorabile.
Denumire foarte generală, devenită ne­ Putem descrie tot atâtea tipuri de agitaţie
uzuală, referindu-se atât la afaziile motorii câte tipuri de maladii mentale. Stările
datorate leziunilor cerebrale cât şi la anu­ anxioase, confuzionale, deficitare, psiho-
mite afonii funcţionale şi isterice. Ter­ patice, maniacale, schizofrenice, epileptice,
menul a fost utilizat de P. Broca, în 1861, isterice şi alcoolice vor fi cadrele cele mai
pentru a denumi tulburarea de limbaj pe frecvente ale agitaţiei. Dar aceasta nu se
care a descris-o şi pe care A. Trousseau a declanşează cel mai adesea decât într-o
preferat,din 1865, săo numească „afazie". situaţie particulară, în general în raport cu
intoleranţa mediului faţă de pacient sau în
AFILIERE (engl. joining). Ansamblu de raport cu condiţiile de viaţă grele, devenite
acte ale terapeutului care au ca scop di­ insuportabile pentru acesta, fie acasă, fie la
rect legarea de membrii familiei sau de spital. Iată de ce agitaţia se asociază adesea
sistemul familial. cu urgenţa psihiatrică, fiind în acelaşi timp
Principalele trei tehnici de afiliere sunt cauza şi consecinţa sa şi apărând ca prin­
acomodarea, tracking-ul (sau călcarea pe cipala manifestare a „nebuniei internării",
urmă) şi mimetismul. Acomodarea permite în aşa măsură încât nebun şi agitat se
terapeutului să se afilieze familiei, devenind confundă pe întreg parcursul secolului

20
AGONISIRE DE JETOANE

al XlX-lea şi în prima jumătate a secolului terizate printr-o incapacitate de a iden­


XX, iar agitaţia apare ca simptomul cel tifica unele obiecte şi forme.
mai important pe care îl are de tratat După criteriul modalităţii senzoriale,
alienistul. J.B.M. Parchappe scria în 1853 distingem agnozii tactile, auditive şi vizu­
că, de când „am început să ne ocupăm de ale (mirosul şi gustul, mai puţin utilizate la
condiţiile speciale de locuit pentru alienaţi, nivelul simbolicului, nu permit reperarea
agitaţia este considerată drept starea întru­ de agnozii specifice). Unele agnozii sunt
câtva obişnuită a alienatului, iar azilul de totuşi supramodale, cum sunt agnoziile spa­
alienaţi a fost în mod exclusiv sau aproape
ţiale, în sfârşit,în cadrul aceleiaşi modali­
exclusiv constituit dintr-o serie de celule în
tăţi senzoriale, se descriu diferite tipuri de
număr aproape egal cu acela al bolnavilor".
agnozii potrivit cu natura stimulilor inter­
Efortul terapeutic va avea deci ca scop prin­
veniţi (în domeniul vizual,de exemplu, se
cipal calmarea agitaţiei şi de aceea medi­
descriu: agnozia obiectelor, agnozia feţelor
camentele neurosedative vor fi de departe
cele mai utilizate în psihiatrie». Abia la [sau prosopagnozia], agnozia literelor |sau
începutul anilor '50 s-a înţeles că agitaţia alexia agnozică] şi agnozia culorilor. Se
putea fi provocată şi întreţinută chiar de descriu, de asemenea, agnozii somatice
instituţia azilară ca atare. în teza sa privind (somatognozii) legate de perturbările sche­
Tratamentul colectiv tntr-un cartier de agi­ mei corporale. Leziunile corticale respon­
taţi, P. Paumelle arată că „modificarea sabile de aceste tulburări se situează
atmosferei generale a pavilionului" permite esenţialmente în lobul parietal în ceea ce
cel mai adesea potolirea agitaţiei bolnavilor priveşte agnoziile tactile şi somatice, în
şi poate conduce progresiv „la dispariţia lobul temporal în ceea ce priveşte agnoziile
totală a sectorului de agitaţi, în acelaşi timp auditive (aria lui Heschl) şi în lobul occi­
cu transformarea întregului spital". Tot în pital (ariile asociative) în ceea ce priveşte
această perioadă (1952) începe a fi utilizat agnoziile vizuale. Din anii '70, asistăm la
primul neuroleptic, clorpromazina, medica­ o profundă reînnoire a cercetărilor în do­
ment care are un efect sedativ puternic. La meniul agnoziilor, sub impulsul lucrărilor
fel stau lucrurile cu derivaţii săi atât de şi modelelor care provin din psihologia
mult folosiţi în zilele noastre. Iar utilizarea cognitivă şi inteligenţa artificială. Aceste
neurolepticelor a făcut, în consecinţă, uita­
cercetări vizează să precizeze natura defi­
tă problema, destul de spinoasă, a generării
citelor agnozice, situându-le în modelele
şi întreţinerii agitaţiei prin înseşi structurile
care descriu organizarea şi funcţionarea
instituţiei psihiatrice. Ştim astăzi să avem
normală a diferitelor etape de tratament ale
grijă atât de elementele contextuale declan­
informaţiei perceptive.
şatoare cât şi de accesul însuşi, printr-o
prescripţie medicamentoasă apropriată.
Anumite molecule s-au poziţionat chiar A G O N I S I R E DE J E T O A N E (engl.
ca specifice tratamentului agitaţiei (fluani- token economy; fr. economie de jetons).
zon, haloperidol, levomepromazină, sul-
Tehnică bazata pe paradigmele condiţio­
toprid etc). -• NEUROLEPTIC.
nării operante şi având drept scop faci­
litarea reabilitării şi inserţiei sociale a
A G N O Z I E (engl. agnosia). Tulburare a bolnavilor în instituţie prin intermediul
funcţiilor de integrare perceptiva carac­ intrărilor pozitive materializate de

21
AGORAFOBIE

jetoane (sau uneori de puncte),care pot bolnavii trataţi prin sistemul agonisirii de
servi drept moneda de schimb. jetoane şi că se are mai frecvent în vedere
Practicată, din iniţiativa lui T. Ayllon şi externarea. Sistemul este totuşi greu de
N.H. Azrin, în serviciile de primire a bol­ gestionat în mod satisfăcător. El necesită o
navilor cronici (psihotici, debili, de exem­ perfectă coeziune a echipei de îngrijire, în
plu), agonisirea de jetoane urmăreşte să care infirmierii sunt implicaţi în mod cu
facă să funcţioneze aceste servicii ca nişte totul deosebit.
microcosmosuri guvernate de legi asemă­
Bibi.: Agathon, M., „Therapie comportamentale
nătoare cu acelea ale economiei sociale. des schizofrenes", in Encyclop. Med. Chirg., Paris,
Această tehnică de modificare a compor­ Psychiatrie 37295 D 507-1983; Ayllon, T„
tamentului diferă de sistemele „notelor Azrin, N.H., Trailement comportamental en
bune", adesea în vigoare în mediile edu­ institution psychiatique, Dessart, Bruxelles,
cative, prin faptul că obţinerea de întăriri 1973 (trad. fr.).
face obiectul unui contract, în general aflat
în responsabilitatea unui psiholog şi admi­ A G O R A F O B I E (engl. agoraphobia).
nistrat după un program bine specificat. Teama nemotivata care uneori se expri­
O dată ce contractul este acceptat de către mă prin imposibilitatea de a traversa
bolnav, jetonul este datorat, aşa cum este singur pieţe, poduri, străzi, de a trece
un salariu, şi este şanjabil, ca banii, contra printr-un tunel sau printr-un spaţiu
obiecte sau avantaje. deschis.
De la începutul anilor '70, un număr Agorafobia ascunde, de asemenea, teama
considerabil de servicii de psihiatrie de de a se duce în locuri publice, de a fi prins
dincolo da Atlantic, iar ulterior şi din într-o mulţime, într-o adunare sau într-un
Europa, pun în practică tipuri de func­ mijloc de transport în comun.
ţionare similare. în Franţa, o primă expe­ Descrisă de C. Westphal în 1871, agora­
rienţă de genul acesta a fost încercată în fobia este însoţită de angoase şi de senzaţii
1975, la Paris, la centrul psihiatric de vertij a căror intensitate poate fi atât de
Sainte-Anne. mare încât subiectul să evite să se ducă în
Agonisirea de jetoane permite adesea locuri publice, rămânând uneori claustrat
reducerea apragmatismului bolnavilor şi acasă şi neputându-se îndepărta de domi­
redobândirea de către ei a autonomiei în ciliu decât într-un perimetru de securitate
activităţile cotidiene: alimentaţie, toaletă, în care toate ungherele îi sunt cunoscute,
sarcini menajere, lucrări simple etc. La în cazurile cele mai grave îi este cu ne­
schizofrenici se urmăreşte şi creşterea posi­ putinţă să rămână singur acasă.
bilităţilor lor de comunicare socială. Scopul în prezent, clasificările americane ale
este, evident, generalizarea progreselor tulburărilor mentale, care permit diagnosti­
dobândite şi la alte activităţi decât acelea carea lor (DSM-III şi DSM-III R), disting,
care au fost încurajate, cât şi favorizarea de din punct de vedere clinic, două tipuri de
iniţiative care să-i permită bolnavului o agorafobie, după cum ele sunt sau nu
reinserţie socială şi profesională. însoţite de accese de panică, tulburările din
Studii controlate au arătat că compor­ urmă putând să survină, în unele cazuri,
tamentele şi verbalizarea se ameliorează la independent de agorafobie. Se înlătură în

22
AGRESIVITATE

felul acesta ipoteza potrivit căreia o an­ celalalt sau orice obiect susceptibil de a
goasă de separare apărută în copilărie ar sta constitui un obstacol în calea unei satis­
la originea tuturor agorafobiilor. Atenţia facţii imediate.
este îndreptată îndeosebi asupra studierii Agresivitatea, care nu este sinonimul
comportamentelor somatice ale acceselor violenţei, se poate manifesta prin nume­
de panică, a căror apariţie bruscă şi adesea roase comportamente diferite. Actele agre­
inopinată constituie un enorm handicap sive sunt acelea care reţin cel mai adesea
care, în afară de teama de a nu putea scăpa atenţia din cauza caracterului lor spec­
dintr-un loc, determină teama de a nu putea tacular şi potenţial periculos. Ele merg de
fi ajutat la timp şi, de asemenea, pe aceea la gesturile de ameninţare până la omor,
de a se da în spectacol. Agorafobia debu­ utilizează forţa agresorului sau un mediator
tează rareori înainte de vârsta de 20 de ani (armă) şi se pot exercita în mod indirect
şi pare să prevaleze la femei. La bărbaţi, (contra unor obiecte neanimate).
consecinţele sale pe plan profesional şi De toleranţa mai mare sau mai puţin
social îi sporesc gravitatea. Este clasificată
mare a societăţii faţă de ele depinde pragul
printre tulburările anxioase şi constituie o
pornind de la care ele devin delicte, ba
indicaţie de psihoterapie sau de terapie
chiar crime. Atitudinile agresive (priviri,
comportamentală. Rămâne totuşi de pre­
mimică etc.) au un caracter extrem de pro­
cizat etiologia simptomelor agorafobiei
vocator şi pot declanşa o agresivitate mai
atunci când se asociază cu accese de panică
activă drept răspuns. Cuvintele agresive pot
sau cu manifestări ca palpitaţiile, senzaţiile
fi făţişe (ameninţări, insulte, critici) sau pot
de apăsare, de jenă toracică, transpiraţie,
fi insidioase (defăimare, ironie, caustici­
impresie de vertij sau de leşin etc.
tate), în sfârşit, fantasmele şi formaţiunile
inconştientului cu valoare agresivă sunt
AGRAFIE (engl. agraphia). Alterare extrem de frecvente şi de altfel sunt utili­
grava a scrisului, independentă de (Hu\- zate de terapeut în cura analitică.
burare motorie, care se poate vedea în La copil şi adolescent, numeroase tul­
anumite afazii de expresie şi în sin- burări de comportament pot avea o co-
droamele demenţiale. notaţie agresivă latentă: minciuni, tulburări
alimentare, fugă de acasă, proaste rezultate
AGRAMATISM (engl. agrammatism). şcolare, conduite marginale etc.
Pierdere a capacităţii de a-şi construi
corect frazele, cu folosirea greşita sau EVALUARE. Fie că este făcută pentru uzul
dispariţia desinenţelor şi a semnelor psihiatrului, al psihologului sau al crimi-
sintactice. nologului, evaluarea agresivităţii unui
Este, în general, o formă de afazie de individ este o problemă frecventă, esenţială
expresie, numită şi afazie sintactică. Uneori şi extrem de dificilă. La baza ei stă ideea
este o formă de dezintegrare a limbajului de a prevedea, deci de a preveni apariţia
în schizofrenie, o dislogie. conduitelor agresive. Este imposibil să se
facă o asemenea predicţie suficient de
A G R E S I V I T A T E (engl. aggressivity, sigură încât ea să fie acceptabilă pe plan
aggressiveness). Tendinţa de a-1 ataca pe etic şi utilizabilă în practică.

23
AGRESIVITATE

Pe plan psihopatologic. Câteva elemente agresiunii, chiar dacă el pare să joace în


pot fi totuşi degajate ca fiind factori care mod efectiv un rol în sensibilitatea la
predispun la o mai mare potenţialitate ameninţare şi la frustrare.
agresivă: violenţe suferite în copilărie,
antecedente personale de agresivitate faţă ABORDĂRI TEORETICE. Diferite curen­
de ceilalţi, dar şi faţă de sine însuşi, precum te psihologice (comportamentalism, feno­
şi anumite trăsături de personalitate, ca menologie) au dat interpretări teoretice
impulsivitatea, labilitatea emoţională, agresivităţii. Psihanaliza ne oferă abordarea
iritabilitatea caracterială, intoleranţa la cea mai completă. Importanţa agresivităţii
frustrări (ca în abandonism). şi legătura sa complexă cu sexualitatea au
La aceste date foarte disparate se pot fost subliniate din ce în ce mai precis de
adăuga rezultatele testelor psihologice. către psihanalişti. în ultima sa teorie a
MMP1 [testul Minnesota Multiphasic impulsiilor, S. Freud introduce noţiunea de
Personality fnventory — notă L.G.|,dacă contopire-dezbinare a impulsiilor vieţii şi
nu profilează tipul unei personalităţi agre­ morţii, corespunzând în mod global dualis­
sive, adesea arată o creştere a scărilor psiho­ mului agresivitate-sexualitate: din dezbi­
patiei, paranoiei, maniei. Testele proiective nare triumfă impulsia distructivă şi ia
permit o abordare mai globală a agresi­ naştere comportamentul agresiv. Pentru
vităţii, în contextul structurării personali­ M. Klein agresivitatea, foarte importantă în
tăţii şi al mecanismelor de apărare ale prima copilărie, apare din primele luni
acesteia. în sfârşit, se cuvine să semnalăm (fantasme de distrucţie şi de devorare) şi
existenţa unor instrumente specifice de eva­ joacă un rol fundamental în maturizarea
luare cantitativă şi calitativă a agresivităţii personalităţii, în special prin structurarea
(chestionarul lui Câine cu privire la ostili­ progresivă a subiectului în raport cu
tate, scara ostilităţii Buss-Dunkee etc).
obiectul. Pentru D. Lagache,nici un com­
Pe plan biologic. Nici un element nu a fost portament uman nu este lipsit de raport cu
găsit ca fiind legat în mod specific şi indis­ agreTivitatea. în ceea ce priveşte compor­
cutabil de agresivitate. Cercetările genetice tamentele agresive patologice, clinica psih­
au provocat multe discuţii pe această temă, analitică insistă asupra rolului carenţelor
inducând noţiunea unui pretins „cromozom
afective precoce şi al violenţelor exercitate
al crimei", ultim avatar al curentului bio-
de foarte timpuriu de către tată, ceea ce
antropologic în criminologie: unele studii
duce la o tulburare a identificării şi la un
au constatat frecvenţa ieşită din comun a
deficit al elaborării simbolice: agresivitatea
unui cromozom Y supranumerar (XYY) la
nu-şi poate găsi sensul pozitiv. „Copiii
criminali şi la bolnavii mintali periculoşi.
în Danemarca, un studiu sistematic în rân­ privaţi de dragoste vor deveni adulţi plini
dul recruţilor ar fi constatat o impulsivitate de ură" (R. Spitz).
mai marcată la aceşti subiecţi. Dar aceste Abordarea biologică este dominată de
noţiuni sunt de examinat în contextul unei cercetările neurofiziologilor, mai ales de
personalităţi marcate de alte anomalii (în acelea ale lui Karli. Pentru acest autor,
special o retardare mentală), orice inter­ orice comportament agresiv este un com­
pretare univocă fiind abuzivă. portament instrumental care se înscrie într-o
Pe plan hormonal Este cu totul simpli­ strategie ale cărei scopuri sunt fie afirmarea
ficator să facem din testosteron hormonul de sine şi satisfacerea trebuinţelor sau

24
AGRESIVITATE

a dorinţelor, fie apărarea contra a ceea ce marcate de ambivalenţă, de remuscări şi de


ameninţă integritatea fizică sau echilibrul dorinţa de pedeapsă. în isterie, agresivitatea
relaţional. Elaborarea acestei strategii ar se înscrie mai deschis în eşec şi în
cuprinde, în mod schematic, trei niveluri culpabilizarea celuilalt.
posibile: un nivel de comportament La psihopaţi, trecerile la acte agresive
„reflex", în mare parte preprogramat scurtcircuitează elaborarea psihică, au loc
genetic, un nivel la care stimulului îi este la cea mai mică frustrare şi jalonează o
asociată o conotaţie afectivă, în funcţie de biografie chinuită.
trăirea individuală, un nivel de elaborare în stările psihotice apar comportamente
cognitivă în care sunt luate în seamă agresive cu mecanisme diverse: agresi­
experienţele personale şi contextul socio­ vitate în relaţie directă cu angoasa psiho-
cultural. Pe plan fiziologic, existenţa unui tică, destructurarea conştiinţei şi trăirea
centru al agresivităţii este întru totul delirantă în psihozele delirante acute;
respinsă, dar s-a putut demonstra rolul agresivitate nemotivată, discordantă la schi­
esenţial al anumitor structuri cerebrale: în zofrenici; agresivitate ca reacţie la perse­
moderarea reactivităţii la stimulii „agre- cuţii în delirurile paranoice.
sogeni" ar interveni în special hipotala- Stările depresive reprezintă un model de
musul ventromedian, septul şi nucleii amestec de auto- şi heteroagresivitate, cum
rafeului. Tocmai în aceşti nuclei se află ne-o arată suicidul altruist al melan­
majoritatea neuronilor cu serotonină, ceea colicilor. Dar, în afară de aceste cazuri
ce se coroborează cu noţiunea de deficit extreme, putem adesea repera manifestări
serotoninergic în cazul manifestărilor de agresive discrete în cursul depresiilor, iar
agresivitate excesivă. Amigdala, pe care se ele trebuie să ne facă întotdeauna să ne
proiectează o parte din aceşti neuroni sero- temem de un risc suicidar. La copil şi la
toninergici, pare a fi o structură centrală în adolescent, orice comportament agresiv
elaborarea unui comportament agresiv: necesită căutarea unei patologii depresive
tocmai la acest nivel stimulul, prin referinţă subiacente.
la urmele mnezice, îşi dobândeşte sem­
Agresivitatea stărilor deficitare organice
nificaţia sa afectivă. în sfârşit, contextul
este expresia alterării controlului emoţional.
prefrontal are un rol esenţial de modulare
La epileptic ea se înscrie, în mod clasic,
şi de control.
în tulburările de personalitate, dar poate de
PATOLOGII PSIHIATRICE ŞI AGRE­ asemenea surveni în paroxismele crizelor,
SIVITATE, în stările nevrotice agresivi­ mergând până la furia epileptică, deosebit
tatea este cu atât mai puţin aparentă cu cât de violentă.
mecanismele de apărare, care îi permit să Trebuie menţionate două exemple de
se exprime codificat, sunt mai eficiente. expresii patologice cu totul speciale ale
Tocmai în nevroza obsesională agresi­ agresivităţii: la pacientul psihosomatic,
vitatea este cea mai intensă, dar şi cea mai agresivitatea prizonieră se înscrie pe corp;
mascată de formaţiuni reacţionate extrem la perverşi ea este erotizată şi canalizată în
de organizate. Se pot manifesta câteva scenariul ales.
izbucniri (furie, ticuri, ironie), dar trecerile în sfârşit, se impune semnalat faptul
la act rămân excepţionale şi sunt adesea că alcoolul şi drogurile, prin efectul lor

25
AGRESIVITATE

dezinhibitor, favorizează trecerea la acte de 1-a invitat începând din 1908 — în spatele
agresivitate. conduitelor agresive opera unei impulsii
specifice. Această specificitate nu ar fi fost,
TRATAMENT. în afară de cazurile în care
după părerea sa, decât aceea a oricărei
se înscrie într-o maladie psihiatrică diag­
impulsii: o propulsie constrângătoare care
nosticată, care are tratamentul ei, agresi­
trebuie să ducă la învingerea obstacolelor.
vitatea ca atare poate necesita o intervenţie
Punctul acesta de vedere va fi sensibil
terapeutică, adesea asociabilă la diferite
modificat în 1920, o dată cu introducerea
niveluri de acţiune.
impulsiei morţii; Freud explică atunci
Chimioterapiile pot avea aici un loc cu
sadismul prin acea parte a impulsiei morţii
totul justificat: unele situaţii de urgenţă
pusă direct în serviciul impulsiei sexuale,
necesită un tratament sedativ cu tranchili­
iar masochismul erogen îl explică printr-o
zante. Dintr-o perspectivă mai profilactică,
altă parte a impulsiei morţii care rămâne în
unele tratamente sunt în prezent utilizate în
mod specific ca agresivolitice: eficacitatea organism, unde este legată de libido prin
timoreglatorilor (litiu-carbamazepină) în excitaţia sexuală. în viziunea lui Freud,
acest sens pare în prezent stabilită. Aceea impulsia de agresiune apare deci ca însăşi
a antidepresorilor serotoninergici rămâne expresia impulsiei morţii orientată spre
ipotetică. exterior (acting-out). Viziunea lui J.Lacan
este oarecum diferită (l'Agressivite en
Pot fi indicate diferite psihoterapii: te­
psychatuily.se, 1948, în âcrits, 1966), de­
rapiile comportamentale permit modifi­
oarece el emite ipoteza unei agresivităţi
carea destul de rapidă a comportamentelor;
terapiile psihanalitice oferă o înţelegere care ar fi legată „cu relaţia narcisică şi cu
mai globală a mecanismelor care intră în structurile de contestare şi de obiectivare
joc, însă dimensiunea relaţională a pro­ sistematică, structuri care caracterizează
blemei incită la privilegierea, în măsura formarea Eului"; această agresivitate nu va
posibilului, a terapiilor familiale*, de grup. putea fi depăşită decât prin identificare
oedipiană.
în sfârşit, intervenţiile sociale se vor
putea dovedi adesea esenţiale: ameliorarea
DIFER. Declanşarea agresiunii „spontane",
condiţiilor de viaţă, tentativele de mediere
care pare să nu se poată explica decât prin
în caz de conflicte, acţiuni pedagogice care
satisfacţia intrinsecă procurată agresorului,
vizează întărirea, prin valorizare, a atitu­
depinde de anumiţi factori de situaţie care
dinilor de toleranţă, comprehensiune e t c ,
se află în interacţiune cu anumiţi factori
derivarea agresivităţii spre situaţii sim­
personali, cum ar fi „apetitul de stimulare",
bolice (sărbători, jocuri, sporturi e t c ) .
posibil de evaluat cu ajutorul chestiona­
PSIH AN. Ansamblu al manifestărilor reale rului lui J. Strelau. Subiecţii de tip A sunt
sau fantasmatice ale impulsiei de agre­ mai agresivi în unele împrejurări decât
siune. subiecţii de tip B. Subiecţii care obţin o
Concepţia freudiană despre agresivitate notă ridicată pe scara conştiinţei de sine
a evoluat în paralel cu teoria privind im­ (engl. self-consciousness scale) îşi con­
pulsiile, într-o primă perioadă, S. Freud trolează mai bine agresivitatea.-» TlP A Şl
refuză să recunoască — aşa cum A. Adler TlPB.

26
ALCOOLISM

Bibi.: Castets, P., La mort de lautre. Essai sur analizor al respiraţiei sau etilometru (de­
Vagressivite de l'enfant et de I adolescent, tecţia etanolului în aerul expirat), fie cu
Privat,Toulouse, 1974; Karli,P.,/Veurofog/eiies ajutorul analizei chimice a sângelui pre­
comportements d'agression, PUF., Paris, 1982; levat prin puncţie venoasă.
Vincent, J.D., Biologie des passions, O. Jacob,
Paris, 1986.
A L C O O L I C P E R I C U L O S (engl
dangerous alcoholic). Alcoolic despre
AJUTOR SOCIAL P E N T R U COPII
care se poate presupune câ este peri­
(fr. aide sociale ă I'enfance, A.S.E.). Ser­
culos pentru semenul său.
viciu administrativ departamental cu
Adoptând la 15 aprilie 1954 o lege refe­
rolul de a asigura copiilor protecţia şi
ritoare la tratamentul alcoolicilor periculoşi
condiţiile afective şi educative cele mai
pentru semeni, parlamentul francez îşi pro­
favorabile.
punea să determine să fie îngrijiţi în mod
De la promulgarea legilor privind des­
obligatoriu alcoolicii periculoşi care nu
centralizarea din anul 1983 şi din anii
sunt delincvenţi şi pe cei care nu prezintă
următori, acest serviciu public depinde de
tulburări mentale care să justifice o inter­
preşedintele consiliului general. Gerând
nare, într-adevăr, numeroşi alcoolici, deşi
căminele de copii, precum şi stabilimentele
nu intră în nici una dintre aceste două cate­
specializate, A.S.E. are de asemenea în
gorii, nu prezintă mai puţin un pericol pen­
atribuţiile sale plasamentele în familii şi
tru anturajul lor şi pentru societate. Cu
adoptarea copiilor apţi pentru aceasta din
toate acestea, legea nu defineşte în ce con­
punct de vedere juridic. •.*?
stă această periculozitate. Or, la alcoolic,
efectul dezinhibator al alcoolului şi rolul
AKINEZIE (eng. akinesia). Semn major
său de facilitator al trecerii la act fac ca
al sindromului parkinsonian, care se
periculozitatea să fie mereu potenţială. Mai
exprima prin absenţa aproape totală a
mult, trebuie ţinut seama de factorii situ-
gesticulaţiei, dificultatea locomoţiei,
aţionali şi sociali în aprecierea pericu­
încetarea balansării braţelor în timpul
lozităţii. Aceşti factori rămânând cel mai
mersului, ceea ce în mare parte, sta la
adesea contingenţi, este deci deosebit de
originea amimiei şi a rarităţii clipitului.
greu să se pună diagnosticul de alcoolic
periculos.
ALCOOLEMIE (engl. blood alcohol
level, BAL). Prezenţa alcoolului în sânge.
Procentul de alcoolemie se exprimă în ALCOOLISM (engl. alcoholism). 1) De­
grame de alcool într-un litru de sânge. în pendenţa de alcool şi ansamblul mani­
Franţa, legea fixează la 0,80 g de etanol festărilor patologice datorate acestei
pur pe litrul de sânge procentul dincolo de dependenţe. 2) Pierderea libertăţii de a
care conducerea unui automobil este un se abţine de la alcool ( P . Fouquet).
delict, chiar şi în absenţa de accidente sau în 1849, un medic suedez, M. Huss,
de încălcări ale Codului rutier. Legea se observând că numeroase afecţiuni gastro-
aplică şi autorilor şi victimelor crimelor şi enterologice, neurologice, psihiatrice, car-
delictelor de drept comun. Măsurarea diologice erau în mod manifest legate de
alcoolemiei se face fie cu ajutorul unui absorbţia nesăbuită de rachiu cu un ridicat

27
ALCOOLISM

procent de alcool, a creat termenul alcoolism, ştiau să fabrice o varietate de bere. Două
ca numitor comun al unei patologii foarte evenimente majore au marcat istoria
diverse. Termenul folosit până atunci era alcoolului:
darul beţiei. Acest termen în „ism" avea - în secolul al VIHea d. Chr., Mahomet
avantajul de a nu mai vehicula încărcătura a interzis consumul oricărei substanţe
afectivă care îi arunca pe beţivi în do­ care putea să dăuneze purităţii sufletului,
meniul păcatului. Acest „viciu", multă în special consumul vinului. După moartea
vreme considerat de clasele conducătoare Profetului, cuceririle arabe au prohibit timp
drept apanaj exclusiv al maselor truditoare, de secole folosirea alcoolului la toate
a fost la început raportat la consumul popoarele islamizate;
excesiv doar de băuturi distilate, pe când - descoperirea meşteşugului distilării, la
băuturile fermentate (vinul, berea) aveau sfârşitul primului mileniu d. Chr., nu a fost
reputaţia de a fi „igienice" şi neprimej- cunoscută în Europa decât în secolul
dioase. Numai după cel de al doilea război al XHI-lea (Raymond Lullus şi Arnaud de
mondial noţiunea de alcoolism ca boală a Villeneuve), deşi nu s-a stabilit dacă in­
căpătat prevalentă, au fost întreprinse
venţia alambicului se datorează grecilor
cercetări obiective şi au fost instaurate
sau arabilor. Rachiul (aqua vitae) obţinut
schimburi internaţionale, cu participarea
datorită acestui procedeu nu a fost cunos­
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.).
cut ca băutură decât din secolul al XVII-lea,
ALCOOLUL. Este fapt admis că, încă din până atunci fiind rezervat în scopuri far­
zorii umanităţii, primii oameni au observat maceutice — prepararea tincturilor — şi
că un suc de fructe zaharat, expus la aer terapeutice, întru păstrarea tinereţii şi pre­
liber, devenea în câteva zile, datorită levu- lungirea vieţii. De la Platon şi până la
rilor din ambianţă, o băutură cu proprietăţi Huss, medicii, filosofii, oamenii Bisericii,
psihotrope speciale. înainte de a fi utilizată juriştii, scriitorii şi poeţii recunoscuseră
de către profani, aceasta a fost folosită în dubla înfăţişare a băuturilor alcoolice fer­
scopuri mistice şi sacre. Berea şi vinul au mentate sau distilate: fermenţi de reconfor-
fost cunoscute de către sumerieni, şi poate tare, de bucurie, de convivialitate şi de
şi de chinezi, cu patru mii de ani înainte de „sănătate", dar şi surse de mizerie şi de de­
Iisus Christos. Mai târziu, la greci, Homer cădere pentru unii. De unde, în literatura
vorbeşte în mod expres de ele în Iliada şi mondială, fie imnuri de glorificare excesivă,
Odiseea, în timp ce acele băuturi erau fabri­ fie condamnări vehemente (de exemplu,
cate în Caldeea, în Iudeea, în Palestina şi după prohibiţia islamică, prohibiţia din
mai ales în Egipt. Vinul este foarte des citat Statele Unite din perioada 1919-1933).
în Biblie. în Evanghelii, lisus Christos „Apa care arde", care a primit numele de
consacră vinul ca materie de împărtăşanie. alcool prin 1635 (Bornehave), abia în se­
Romanii cunoşteau arta de a cultiva, de a colul al XlX-lea a fost introdusă în familia
curaţi via şi de a selecţiona butucii de viţă chimică a alcoolurilor sub numele de
de vie. în primele secole ale erei noastre, etanol, având formula CH CH OH.
2 2
expansiunea creştinismului a mers mână în
mână cu extinderea viticulturii în Galia. BĂUTURILE ALCOOLICE. Acestea se
Cât priveşte barbarii din nordul Europei, ei compun din două mari grupe:

28
ALCOOLISM

Băuturile fermentate. Vinurile sunt zată în acetat, care este eliminat din
obţinute prin fermentarea alcoolică a organism.
strugurilor. Ele sunt extrem de diversificate Cercetări recente pun în evidenţă rolul
în numeroase soiuri: roşii, albe, roz, dar şi capital al acetaldehidei în instalarea
după specificul locului, în funcţie de dependenţei faţă de alcool, fie la nivelul
gustul lor şi de gradele de alcool. Gradele metabolismului ţesutului cerebral, fie la
de alcool pot varia de la 8,5 la 13°, iar contactul membranelor celulare. Depistarea
uneori mai mult, în cazul unor vinuri na­ biologică a alcoolismului, practicată astăzi
turale dulci. Berea este obţinută prin fer­ în mod curent, cuprinde, în afară de unele
mentarea alcoolică a unui must fabricat cu teste hepatice (transaminaza, de exemplu),
mei şi cu malţ de orz pur sau asociat cu măsurarea volumului globular mijlociu şi
30% cel mult boabe de orz crude; berea are dozarea unei enzime. Constatarea unei
între 4 şi 9° alcool, după cum avem de-a macrocitoze este un stigmat frecvent al
face cu o bere blondă de masă sau cu o alcoolismului, pe când creşterea gama G.T.
bere brună de lux. Cidrul şi rachiul de bere poate, cu unele rezerve, să semnifice in­
provin din fermentarea sucului de mere sau toxicaţia alcoolică.
de pere proaspete, cu sau fără adaos de apă,
REALITĂŢI ŞI AMPLOAREA FENO­
ajungând la 5-6" alcool. Hidromelul, pro­
MENULUI ALCOOL-ALCOLIZARE-
babil cea dintâi băutură alcoolică, se obţine
ALCOOLISM. Timp îndelungat, consecin­
prin fermentarea unei soluţii de miere de
ţele individuale şi colective ale consumului
albine în apă de ploaie.
de alcool au fost insuficient cunoscute şi în
Băuturile distilate. Printre acestea se
mod deliberat subestimate sau, invers, exa­
numără rachiurile. Pe când băuturile fer­
gerate în mod ocazional. Astăzi, în Franţa,
mentate nu pot avea un grad de alcool mai
Comitetul superior de studiu şi informaţie
mare de 16, rachiurile titrează de la 40 la
asupra alcoolismului publică în fiecare an
45°: de exemplu, rachiurile de cidru tip
informaţii demne de încredere privind
calvados (40°), rachiurile de fructe tip
producţia (pe categorii: vin, bere, cidru,
kirsch (50°), rachiurile din grâu tip whisky,
rom etc), distribuirea (numărul de debite),
gin, rachiu de ienupăr, vodcă, aquavit, rom
numărul de locuri de muncă existente pe
industrial sau agricol (până la 50°). Spir­
ansamblul activităţilor legate de alcool,
toasele sunt aperitive pe bază de vin (porto
costul alcoolismului pentru finanţele de stat
20°, madera 17°) sau pe bază de alcool de
şi acelea ale securităţii sociale, mortalitatea
bitters. Lichiorurile sunt băuturi foarte za­
(a treia cauză de deces în Franţa, după bo­
harate pe bază de rachiu puternic aro-
lile cardiovasculare şi cancere), morbidi­
matizat, care titrează între 15 şi 60°.
tatea (circa 2-2,5 milioane de alcoolici în
METABOLISMUL ALCOOLULUI. Al­ Franţa, dintre care 25% femei, şi aproape
coolul ingerat este absorbit la nivelul duo­ tot atâţia supraconsumatori, indivizi cu un
denului sau jejunumului. El ajunge masiv risc ridicat, pe punctul de a deveni autentici
în ficat prin vena portă. Trei sisteme enzi- bolnavi alcoolici). Este de asemenea cu­
matice (ADH, catalaza şi meos) transformă noscut că absenteismul cu oprirea lucrului
etalonul în acetaldehidă. Aceasta, la rându-i, pentru boală (de patru ori mai ridicat la
prin mecanisme complexe, este metaboli- alcoolici decât la un grup-martor),

28
ALCOOLISM

schimbările locului de muncă (în 40% din alcoolism, punând în cauză cel mai adesea
cazuri) sau incidentele juridice (19% din anomalii sau alterări ale schemelor identi­
totalitatea infracţiunilor) fac parte din ficatoare iniţiale şi deficite narcisice. Alte
consecinţele colective sau individuale ale tipuri de studii se bazează pe informaţii
consumului patologic de alcool. culese cu ajutorul testelor de eficienţă sau
de personalitate, având drept obiectiv
ET10LOGIE. Pentru a sesiza condiţiile discernerea trăsăturilor presupuse specifice
etiologice susceptibile să facă vulnerabil la pentru o personalitate alcoolică. Se studi­
alcool (devenit în acest caz agent patogen) ază, de asemenea, condiţiile de educaţie şi
un individ în mediul său, este necesar să anomaliile parentale. în sfârşit, se fac cer­
examinăm cele trei dimensiuni ale sindro­ cetări longitudinale predictive: W. MacCord
mului alcoolic. (1960), C. Robins (1962) şi G. H. Jones
Factori psihologici. Există la unii indi­ (1968).
vizi factori psihologici sau psihopato­ Ansamblul acestor cercetări multiple,
logici, înnăscuţi sau dobândiţi, susceptibili divergente, uneori contradictorii, nu permit
să provoace sau să interzică apariţia unei trasarea nici unui profil tipic. Dar rămâne
alcoolopatii? Poate fi reţinută noţiunea de viu interesul pentru ipotezele formulate pe
personalitate prealcoolică? Consumul pato­ plan psihologic, încercându-se a se răspun­
logic de alcool este legat de efectele sale de provocării pe care o reprezintă opaci­
psihotrope: pentru mulţi plăcerea, pentru tatea conduitei alcoolice.
unii anihilarea angoasei. Or, angoasa, Factori fiziologici. Ei constituie ansam­
simptom major al patologiei mentale, poate blul dispoziţiilor somatice sau predispo­
fi, după J. Bergeret, expresia unei structuri ziţiilor atipice susceptibile să influenţeze
psihotice/a unei structuri nevrotice sau a vulnerabilitatea şi toleranţa la alcool. Mai
anumitor stări-limită. Recursul la alcool multe ipoteze referitoare la mecanisme
poate linişti tensiunile, dar numai temporar, biochimice au fost emise: la nivelul neuro-
de unde necesitatea de noi libaţii, ceea ce transmiţătorilor (rolul produşilor de con­
poate însemna intrarea pe calea depen­ densare, rolul catecolaminelor şi al
denţei. Psihiatria tradiţională s-a arătat serotoninei), la nivelul metabolismului ce­
relativ puţin rodnică în sectorul alcoologic, rebral şi la nivelul membranelor neuronale,
cu excepţia relaţiilor posibile dintre al­ în funcţie de structurile acestora. Cerce­
coolism şi depresie: observaţii clinice şi tările de acest tip se află în centrul in­
studii genetice tind să pună în evidenţă, în teresului cercetărilor contemporane. La fel,
anumite cazuri, alcoolismul şi stările studii genetice, care pun problema trans­
depresive (G. Winokur, 1972). miterii unei dispoziţii ereditare ce provoacă
Psihanaliza a elaborat, la începutul seco­ o vulnerabilitate înnăscută la alcool, au
lului, ipoteze psihogenetice: K. Abraham scos în evidenţă, datorită observării geme­
(1908), S. Ferenczi (1911),S. Rado (1933). nilor sau copiilor adoptaţi, contribuţia pro­
Mai recent, autori francezi ca J. Clavreul babilă a unui factor ereditar (noţiunea de
(1959), A. de Mijolla şi S. A. Shentoub profil genetic specific).
(1973), F. Perrier (1974), J. Bergeret Factori socioculturali. Prin factor socio­
(1978), F. Curtet (1978), C. Brisset (1978), cultural se înţelege ansamblul de influenţe
M. Lasselin (1979) au arătat interes pentru care se exercită asupra individului în

30
ALCOOLISM

măsura în care el aparţine unui anumit me­ cabaretului, al debitelor de băuturi, al


diu, face parte dintr-un grup etnic definit, tavernelor sau cafenelelor este acela al unui
respectând moravuri şi datini tradiţionale, loc privilegiat în care se ţes legăturile de
sau în măsura în care aderă la o religie, la sociabilitate. Multe leacuri populare fac un
anumite concepţii metafizice sau morale. loc important alcoolului.
Influenţa structurii societăţii, capitalistă sau Atitudinile culturale faţă de alcool se
socialistă, rurală sau urbană, în care trăieşte exprimă în anchetele de opinie publică.
individul are un rol important. în afară de Alcoolul simbolizează şi evocă mult mai
aceasta, individul evoluează la un nivel mult reuniunile agreabile şi mesele bune
profesional stabil sau variabil, în interiorul decât eventualele decăderi pe care le
piramidei sociale. în sfârşit, modalităţile poate determina. Chiar dacă îl respinge pe
educaţiei sale, poziţia grupului său social alcoolic, opinia publică franceză admite
faţă de alcoolism au ponderea lor în con­ mitul beţiei voioase şi virile.
duitele individuale sau colective. Factori economici. Aceştia constituie
Iată câteva exemple. în mod tradiţional, totalitatea elementelor care privesc pro­
evreii, consumatori de băuturi alcoolice.au ducţia, distribuţia şi consumul de alcool,
dintotdeauna reputaţia de a rămâne sobri. precum şi presiunile exercitate asupra
S. Snyder a efectuat mai multe anchete în grupului sau indivizilor care au interese
Statele Unite, demonstrând că procentajul angajate în acest sector de activitate.
alcoolismului în grupul acelora care prac­ Franţa, primul producător mondial de
tică efectiv această religie este deosebit de vin, numără 1 $ milioane de viticultori. La
mic. în anii '80, însă, observarea dire- un loc cu producătorii de bere, de cidru, de
ritelor grupuri de imigraţi în Israel a rachiu şi cu toţi cei care au de-a face cu
revelat faptul că problema alcoolismului comerţul sau industria de băuturi alcoolice,
există realmente la această tânără naţiune. se ajunge la un număr de 3,5 milioane de
Imigranţii irlandezi în Statele Unite, foarte persoane, adică mai bine de 10% din
numeroşi în secolul al XlX-lea şi la în­ populaţia activă. Dacă adăugăm că 20%
ceputul secolului XX, cel mai adesea de din exporturile agroalimentare franceze
origine rurală, au trebuit să facă faţă unor sunt constituite de băuturile alcoolice, mă­
mari dificultăţi de adaptare. Procentajul surăm importanţa intereselor aflate în joc.
alcoolismului la indivizii care compun acest Preţurile de vânzare sunt relativ scăzute, iar
grup este foarte ridicat, însă, de la a doua eforturile de difuzare, de prezentare şi de
generaţie, el scade de la 38% la 20%. Co­ accesibilitate sunt manifeste, susţinute de
munităţile chineze instalate în Statele Unite o publicitate deosebită. Aceasta a făcut
exercită, din cauza unor tradiţii culturale obiectul câtorva limitări în 1988. Ponderea
foarte vechi, un control familial şi social factorilor economici, mică în ţinuturile ne­
foarte vigilent faţă de alcool, control pe productive, este mare în cele producătoare.
care contactele cu civilizaţia americană nu
Intricarea celor trei categorii de factori,
l-au ştirbit.
psihofiziologici, socioculturali şi economici,
Un antropolog francez, A. Robert, a stu­ este constantă. Influenţa lor este reciprocă.
diat îndeaproape datele istorice, socio­ Formularea lui E.M. Jellinek, care datează
logice şi etnologice ale comportamentelor din 1960, rămâne mereu valabilă: „în
populare faţă de băuturile alcoolice. Rolul grupurile sociale care nu tolerează decât

31
ALCOOLISM

mici consumuri cotidiene de alcool, numai disimulând într-o măsură sau alta; se poate,
acei indivizi care, din cauza unei mari în sfârşit, să existe o patologie asociată,
vulnerabilităţi, au tendinţa de a se opune fizică şi psihică (stare depresivă, de exem­
acestor norme sociale sunt pândiţi de riscul plu, în spatele căreia se ascunde sindromul
intoxicării. Invers, în grupurile sociale care toxic pe care trebuie să ştim să-1 depistăm).
autorizează mari consumuri zilnice, este Majoritatea clincienilor sunt de acord că nu
suficient să prezinţi o vulnerabilitate mi­ există un alcoolism, ci alcoolisme. Poli­
noră, de ordin psihologic, spre a fi expus morfismul alcoolopatiilor a incitat la cla­
acestui risc". Etiologia alcoolismului este sificări în interiorul sindromului alcoolic.
multifactorială. A distinge, a defini aceşti în 1960, E. M. Jellinek (1890-1963) a
factori multipli, a preciza modul lor de publicat o clasificare a alcoolopatiilor pen­
acţiune, a le atribui o valoare sunt operaţii tru care s-a servit de primele cinci litere din
dificile, cu atât mai mult cu cât există în­ alfabetul grec. Alcoolismul alfa comportă
totdeauna o intersectare şi o interacţiune a un recurs la alcool în mod pur psihologic.
acestora. Alcoolul este folosit pentru a calma dureri
somatice sau emoţionale. în realitate, această
ALCOOLOPATIILE. Diagnosticul acestor
formă ar constitui preludiul formei gama
stări patologice este teoretic simplu: con­
descrise mai jos. Alcoolismul beta cores­
versaţii cu pacientul pentru a culege
punde unei alcoolizări excesive şi de lungă
informaţii referitoare la antecedentele sale
durată, în cursul căreia survin complicaţii
medicale, psihiatrice sau propriu-zis
de tip somatic (ciroze, polinevrite), fără a
alcoologice, ca şi referitoare la ecourile
se putea pune în evidenţă o dependenţă
comportamentului său asupra vieţii sale
fizică. Pe când în forma gama alegerea
familiale,«profesionale şi sociale. Se prac­
alcoolului priveşte îndeosebi alcoolurile
tică în această privinţă teste psihologice,
tari, aici avem de-a face cu consumatori
examene fizice şi biologice (în ceea ce
hipertoleranţi care aleg mai degrabă bău­
priveşte acestea din urmă, cercetarea pro­
turi fermentate cu slab conţinut alcoolic.
centului de gama G.T. şi a volumului glo­
De fapt, alcoolismul beta ar fi forma care
bular mediu).
precede alcoolismul delta descris mai jos.
De fapt, primul contact cu pacientul este
Alcoolismul gama, cu pierderea controlului
deosebit de complex, punând în cauză per­
asupra consumului de alcool, corespunde
sonalitatea acestuia şi a medicului. într-a­
întrucâtva alcoolozei*. Alcoolismul delta,
devăr, polimorfismul tablourilor clinice
cu incapacitatea de a se abţine de la alcool
este deosebit de derutant, căci uneori nici
fie şi măcar o zi, prezintă o puternică com­
un semn nu este aparent; bolnavul solicită
ponentă toxică şi corespunde alcoolitei*.
consultarea pentru manifestări patologice
Alcoolismul epsilon are caracteristici
care deja sunt complicaţii, dar care, pentru
comparabile cu somalcoolozele*.
dânsul, nu sunt în mod evident legate de
intoxicaţia sa (despre care el nu vorbeşte). în 1980, Asociaţia americană de psihi­
De bună-credinţă, el poate ignora faptul că atrie a editat un manual diagnostic şi sta­
este deja dependent de alcool; bolnavul tistic al tulburărilor mentale, DSM-II1*,
poate adopta faţă de medic o atitudine de­ care distinge în ceea ce priveşte alcoolis­
fensivă, refuzând cooperarea, negând sau mul: criteriile abuzului de alcool, adică atât

32
ALCOOLISM

un mod de consum patologic definit cu pe când în Maitinica numărul femeilor


acurateţe cât şi un handicap al funcţionării alcoolice este aproape egal cu acela al
sociale şi profesionale legat de acest con­ bărbaţilor;
sum; sindromul de dependenţă care com­ 2) consumul patologic, care debutează
portă creşterea toleranţei şi sindromul de mai devreme decât la bărbat, se stinge mai
sevraj*. târziu;
Multe alte tentative nosologice au avut 3) durata intoxicaţiei, înainte de soli­
loc în ultimii 40 de ani. Nici una nu este pe citarea de îngrijiri, este mai scurtă decât la
deplin satisfăcătoare, dar toate au meritul bărbat;
de a stimula reflecţia cu privire la ceea ce 4) tipul de alcool consumat variază de
O.M.S. a decis să numească sindromul de la o ţară la alta. în Scoţia, de exemplu, nu
dependenţă alcoolică. există o deosebire semnificativă între bă-
Complicaţiile alcoolopatiilor nu pot baţi şi femei, pe când în Franţa femeile
decât să facă obiectul unor enumerări suc­ alcoolice au o preferinţă aparte pentru
cinte. Ele sunt fie de ordin gastroentero­ alcoolurile tari şi adesea pentru băuturi de
logie şi hepatic (gastrite, cancer esofagian, felul apei de colonie.
pancreatite, steatoză, ciroză), fie de ordin Există unanimitate în a recunoaşte că
neuropsihiatric (beţii simple sau patolo­ organismul feminin este mai vulnerabil
gice, delir alcoolic acut, subacut sau cro­ decât acela al bărbatului. Vârsta medie de
nic, nevrită optică retrobulbară, polinevrite, apariţie a cirozelor la femei este cu 10 ani
encefalopatii). Există, de asemenea, o pato­ inferioară aceleia a bărbaţilor. La un băr­
logie cardiovasculară legată de alcoolopatii. bat o ciroză se constituie în 10-20 de ani,
pe când la o femeie în numai 5 ani. Ano­
ALCOOLISMUL FEMININ. Timp înde­ maliile electroencefalografice sunt mai
lungat ocolit de specialişti, care, împăr­ frecvente la femei decât la bărbaţi, iar
tăşind nerecunoaşterea colectivă, îl acopereau polinevritele şi complicaţiile neuropsihi-
cu un văl pudic, alcoolismul feminin are atrice sunt mai precoce şi mai severe.
drept caracteristică gravitatea sa, amestecul Supramortalitatea la femeile alcoolice
aproape constant al unor factori psiho- tinere arată, de asemenea, că ele sunt mai
nevrotici, amploarea unor tulburări orga­ marcate decât bărbaţii alcoolici de aceeaşi
nice cu care se asociază, dificultatea vârstă. Inegalitatea fiziologică se adaugă
instituirii terapiei, clandestinitatea la care deci unei inegalităţi sociologice.
îl condamnă oprobriul social. Din punct de vedere clinic, importanţa
Alcoolismul feminin se deosebeşte de problemelor psihonevrotice este majoră. Se
alcoolismul masculin prin: reperează structuri nevrotice sau puternice
1) o mai mică importanţă numerică: elemente depresive; abordările psihana­
30% femei din numărul total de alcoolici litice în Franţa (M. Fontan, Lasselin)
din Franţa, adică 800 000-900 000. Această arată că totul se petrece ca şi cum femeia
proporţie pare în creştere de 25 de ani în alcoolică are despre ea însăşi o imagine
ceea ce priveşte bolnavii spitalizaţi. Dar lacunară, segmentară şi se vede ca pe un
creşterea trebuie relativizată, deoarece teren de falii şi de leziuni narcisice ne­
poate varia în proporţii uimitoare: în Sta­ cicatrizate. Acest vid central nu poate fi
tele Unite, un alcoolic din trei este femeie, umplut provizoriu decât prin ingestia unui

33
ALCOOLISM

obiect real, alcoolul. Dincolo de ponderea rile de sâmbăta pot fi udate în mod
factorilor sociologici şi de vulnerabilitatea copios.
fiziologică proprie organismului feminin, în cea mai mare parte a cazurilor, al­
recursul patologic al femeii Ia alcool are coolizarea juvenilă nu duce la constituirea
aceeaşi semnificaţie ca la bărbat, aceea a unui sindrom alcoolic la vârsta adultă, da­
unei amăgeli şi a unui eşec. torită maturizării şi unei stabilizări de bun
Pronosticul la o femeie alcoolică gra­ augur. Dimpotrivă, anxietatea, depresia,
vidă este greu de stabilit. Consecinţele mahmureala sau unele structuri prepsiho-
pentru fetus pot fi foarte severe (întârziere tice subiacente alcoolizărilor precoce pot
de creştere, anomalii morfologice specifice necesita o intervenţie terapeutică.
ale craniului şi membrelor, malformaţii).
TERAPIE. Apăsătorului pesimism terape­
Contracepţia pune probleme specifice.
utic de până în 1950 i s-au substituit con­
ALCOOLUL ŞI TINERII. De vreo două duite terapeutice foarte diverse, care au loc
decenii alcoolizarea tinerilor a căpătat o în structuri sanitare originale. Responsabilii
caracteristică nouă. Alcoolizării tradiţio­ de sănătatea publică, opinia medicală, opi­
nale prin imitaţie, din obicei sau gust i-a nia publică au evoluat mult.
succedat un recurs la alcool care uneori se Obiectivele urmărite sunt de două cate­
substituie toxicomaniei, dar care de ase­ gorii. Trebuie într-adevăr să fie tratate
menea poate conduce la toxicomanie sau alcoolismul simptomatic şi complicaţiile
i se poate asocia. Alcoolizarea capătă în sale, adică să se ajungă la o ruptură cu
acest caz un caracter particular, însoţin- toxicul, la operarea unui sevraj, urmat de
du-se de agresivitate, delincventă, tendinţă o abstinenţă totală şi necondiţionată. Paci­
suicidara, imprudenţă deliberată în materie entul trebuie de asemenea ajutat să-şi
de conducere a automobilului sau vehi­ reconstruiască ansamblul unei traiectorii
culului pe două roţi. lezate de alcool, să-şi reorganizeze viaţa,
Vârsta medie a primului consum tinde să-şi restaureze capacităţile relaţionale,
să scadă de vreo 10 ani, iar alcoolizarea să-şi regăsească autonomia şi un mod de a
regulată sau excesivă începe între 12 şi 14 trăi fericit fără alcool. Uşor de enunţat,
ani. în toate mediile, băieţii consumă mai aceste principii sunt greu de urmat. De fapt,
mult decât fetele. solicitarea de îngrijiri este rareori clară şi
Alcoolizarea juvenilă include: explicită. Ea este uneori mascată în spatele
1) şcolari (anchetă I.N.S.E.R.M., unei simptomatologii de împrumut, diges­
F. Davidson şi J.-P. Choquet, 1980) la care tivă sau neurologică. Adesea este formulată
o adaptare şcolară mediocră joacă un rol indirect, de o terţă persoană: soţ, patron,
determinant; adesea alcoolul este asociat medicul de la locul de muncă, poliţie,
cu tutunul; autorităţi de sănătate publică etc. împins să
2) tineri muncitori (J. Zourbas): ei con­ solicite un ajutor terapeutic, căruia nu prea
sumă mai mult alcool decât tinerii liceeni; îi recunoaşte temeiul, pacientul riscă să se
3) tineri recruţi (J.G. Bernard): la cazar­ arate reticent faţă de terapeut, ba chiar ostil.
mă consumul de alcool este relativ slab în mod clasic, medicul, fie el generalist
(numai 25% dintre recruţi beau cu regula­ sau specialist (în acest caz mai degrabă
ritate băuturi alcoolice). Dimpotrivă, ieşi- gastroenterolog sau psihiatru), este singurul

34
ALCOOLISM

investit ai funcţia terapeutică. De fapt, însă, necesară sau nu o spitalizare'.' Opţiunea va


mulţi alţii participă în mod activ la această fi călăuzită de aprecieri privind:
terapie: asistenţi sociali, vizitatori sociali, - starea bolnavului,care manifestă sau
consilieri în alcoologie, psihologi, infir­ nu imposibilitatea unui sevraj ambulator,
mieri, precum şi foşti bolnavi aderenţi la o alterare gravă a stării sale generale, a
grupurile nefaliste*. Capacitatea terapeutică comportamentelor psihiatrice, a reacţiilor
a acestui personal este incontestabila, mai suicidare posibile, o periculozitate poten­
ales în demersurile pe termen lung. ţială;
Primul contact dintre pacient şi terapeut - gradul de intoleranţă al anturajului,
este un act important, care inaugurează o care necesită sau nu o ruptură momentană
relaţie îndelungată. Se cuvine ca medicul cu mediul.
să-şi demonstreze nu numai ştiinţa, ci, Chimioterapiile sunt esenţialmente con­
cu tact şi răbdare, şi capacitatea sa de a o stituite din tranchilizante, antidepresori,
pune în practică. Nu mai este vorba de a neuroleptice şi vitamine. Tehnicile aversive
pune un diagnostic, ci de a-1 face pe utilizează apomorfina, pe când tehnicile de
pacient să se recunoască drept alcoolic, de interdicţie recurg la alte medicaţii (disul-
a-i expune total sau în parte situaţia, evi­ firam şi metronidazol). Magneziul face şi
tând travestirea prea făţişă a adevărului. el parte din anumite scheme chimiotera-
Practica testelor (de personalitate sau de peutice.
eficienţă) poate fi un mijloc de contact, la Au fost utilizate toate psihoterapiile in­
fel ca şi examenele biologice. A şti să as­ dividuale sau de grup. Nici una dintre ele
culţi plângerile familiei sau ale anturajului nu se poate prevala de o superioritate pe
va putea contribui la un prim bilanţ global, termen lung, în afară de aceea, originală,
care să orienteze programul terapeutic. pusă în practică de asociaţiile foştilor
Programul terapeutic este ansamblul băutori sau de grupurile de nefalişti.
coerent şi previzional al mijloacelor de în­ Evoluţia terapeutică este presărată de
grijire medicamentoase, psihologice şi socio­ incidente sau accidente imprevizibile şi
logice. Ales de terapeut sau de terapeuţi, în scapă oricărei descrieri. Recidiva sau
recidivele, adică reluarea consumului de
acord cu pacientul şi cu anturajul acestuia,
alcool, nu este decât unul din elementele
el trebuie să ţină seama de situaţiile fie­
traiectoriei. Ea nu trebuie nici exagerată şi
căruia, spre a atinge cele două obiective
nici trecută sub tăcere. Apariţia de ele­
definite mai sus. Unii terapeuţi au crezut de
mente depresive, cu risc suicidar, merită a
cuviinţă să-şi fixeze ca scop restaurarea
fi menţionată din cauza relativei sale frec­
unei toleranţe normale la alcool. Reluarea
venţe. Caracterul repetitiv al unor secvenţe
unui consum controlat ar fi posibilă fără
— spitalizare, recidivă, respitalizare, iarăşi
reapariţia manifestărilor psihice, fizice
recidivă etc. — trebuie să incite la o nouă
sau sociale ale maladiei alcoolice. După
estimare a programului terapeutic, la
numeroase experimentări, majoritatea auto­
punerea în cauză a terapeuţilor înşişi, ca şi
rilor conchid asupra caracterului falacios al la aprecierea unor factori individuali sau
acestei noţiuni. situaţionali în care alcoolicul se află pri­
încă de la începutul aplicării progra­ zonier. Dacă elementele de pronostic se
mului terapeutic se pune problema: este arată în general neadecvate, rezultatele ca
ALCOOLISM

atare, pe termen scurt, mediu sau lung, în 250 de centre de acest fel au fost repar­
funcţie de numeroşi parametri, nu pot fi tizate pe teritoriul Franţei. Cele mai multe
evaluate în mod global. Cutare alcoolic, dintre ele sunt gerate de A.N.P.A. (Aso­
care a fost obiectul unor îngrijiri atente ciaţia naţională pentru prevenirea alcoolis­
timp de 10 ani, cu eşecuri constante şi mului), succesoare a Comitetului de
reiterate, poate să ajungă la o perioadă de apărare contra alcoolismului.
excelentă stabilitate în anii următori. Invers,
Numeroase anchete, atât în Franţa cât şi
după ce a vădit un rezultat bun timp de
în străinătate, demonstrează rolul avut de
10-20 de ani, cutare altul va recidiva grav
impregnarea alcoolică în accidentele ruti­
şi va intra într-o fază patologică severă şi
ere, începând din 1955, au fost luate
durabilă. Aceste imprevizibilităţi şi incer­
titudini nu trebuie să incite echipele de măsuri pentru a se încerca stăvilirea heca­
terapeuţi la descurajare şi abandon. Cu tombei rutiere (circa 16 (X)O de morţi şi
excepţia unor complicaţii organice grave 300 (KX) de răniţi în 1976). Studii mai ri­
sau a unor deteriorări psihice ireversibile, guroase au fost făcute în Franţa de C. Got
este necesar să se urmeze cu tenacitate la spitalul din Garches: aproape 40% dintre
terapiile întreprinse. accidente sunt în corelaţie directă cu o
alcoolemie superioară procentului legal de
ALCOOLOG1E MEDICO-SOCIALĂ. Ela­
0,8 g de alcool pe litrul de sânge. O serie
borarea unui ansamblu de texte legislative
de noi legi sau decrete încearcă să domine
şi reglementare este contemporană cu evo­
luţia ideilor cu privire la alcoolism, în­ fenomenul, dar ele rămân greu de aplicat,
cepând din 1950. Cauzele economice sunt în pofida progreselor recente în materie de
vizate în' măsura în care supraproducţia dozare a alcoolului în sânge (alcooltestului
favorizează supraconsumul, de unde ten­ i-a succedat etilometrul). -• ALCOOLEMIE.
tativele de limitare a viticulturii, de abolire în ceea ce priveşte prevenirea, multe
progresivă a privilegiului povarnagiilor, de eforturi au loc la nivel de indivizi şi de
contingentare a debitelor pentru moderarea opinie publică. Sarcină ingrată, însă ne­
distribuţiei şi frânarea publicităţii. Legea cesară, prevenirea încă nu dispune de baze
din 1954 a instituit o procedură (prea com­ ştiinţifice (în special epidemiologice), pe
plexă) de incitare a alcoolicilor periculoşi când efectele sale reale sunt greu de mă­
de a solicita îngrijirea medicală, dar în
surat. Medicina muncii corespunde unui
acelaşi timp şi în premieră au fost create
sistem de medicină preventivă situat sub
stabilimente de îngrijire, centre de 100 de
dublul control al beneficiarilor (comitet de
paturi sau secţii de 25 de paturi. Aplicarea
întreprindere) şi de stat (inspecţia muncii).
rămâne insuficientă. Comitetul superior de
studiu şi informaţie asupra alcoolismului a Examenul periodic al salariaţilor permite
fost creat în acelaşi an. începând din anii depistarea supraconsumatorilor şi alcooli­
1970, ministerul sănătăţii a creat centre cilor şi prevenirea unor accidente (schim­
zise „de igienă alimentară" (de fapt, centre bările de loc de muncă). în unele
alcoologice de prevenire şi de tratament), întreprinderi, medicina muncii, în acord cu
din iniţiativa unui medic din cadrul grupurile nefaliste corporative, poate juca
S.N.C.F., dr. Le Go. în 1989, mai bine de un rol activ în informare şi în prevenire.

36
ALEGERE PSIHICĂ INVIZIBILĂ

ALCOOLITA (engl. alcoholitis). Una ALCOOLOPATIE (engl. alcoholopathy).


din formele clinice ale alcoolopatiilor, Stare comportamentala constituita de
cea mai răspândita la bărbat în Franţa. tulburări ale toleranţei la etanol şi de in­
Alcoolita comportă un factor psihic ne­ stalarea unei dependenţe faţa de acest
predominant la început: subiectul — produs.
individ „paranormal" care, de la sfârşitul Ansamblu eterogen, al cărui polimor­
adolescenţei, consumă zilnic şi în tovărăşie fism expresional este foarte vast, alcoolo-
importante cantităţi de vin, bere sau cidru patiile capătă la nivelul individului
— nu prezintă în aparenţă nici o stnictură semnificaţii existenţiale foarte diverse, al
nevrotică, psihotică sau perversă. Factorii căror numitor comun este pierderea libertăţii
de mediu joacă un rol important; sexu­ de a se abţine de la alcool. Etiologia lor
alitatea este normală. Se observă o aservire este slab cunoscută.
progresivă a factorului de toleranţă, iar
beţiile sunt relativ rare. Evoluţia este ALCOOLOZĂ (engl. alcoholosis). Una
lentă, 10-20 de ani, înainte de apariţia unor din formele clinice ale alcoolopatiilor,
manifestări hepato-digestive sau a unor foarte frecventa la femeie.
tulburări de comportament. Factorul toxic Factorul psihic este dominant: angoasă,
creşte în paralel cu factorul de toleranţă. depresie, slabă toleranţă la frustrări, căutare
afectivă nesatisfăcută, tulburări de sexuali­
tate, dezechilibru psihopatie, stări limită
ALCOOLOGIE (engl. alcohology).
etc. Factorul de toleranţă este mediu la
„Disciplina consacrata la tot ceea ce are
subiecţii pentru care alcoolul tare este utili­
legătura,în lume, cu alcoolul etilic: pro­
zat mai mult ca agent terapeutic decât prin
ducţie, conservare, distribuţie, consum
gust. Factorul toxic rămâne de intensitate
normal şi patologic, cu implicaţiile
mijlocie, deoarece episoadele patologice
acestui fenomen, cauze şi consecinţe, fie ale consumului solitar sunt intermitente,
la nivel colectiv, naţional şi internaţio­ discontinui şi de scurtă durată.
nal, social, economic şi juridic, fie la
Aceşti bolnavi sunt determinaţi să con­
nivel individual, spiritual, psihologic şi
sulte medicul după o evoluţie relativ
somatic. Aceasta disciplina autonoma îşi
scurtă — de ordinul a câţiva ani — din
ia instrumentele de cunoaştere de la
cauza unor tulburări grave şi precoce de
principalele ştiinţe umaniste, economice,
comportament (beţii atipice).
juridice şi medicale, descoperind, în evo­
luţia sa, propriile-i legi" (P. Fouquet,
ALEGERE PSIHICĂ INVIZIBILĂ
1967).
(engl. invisible psychic choice). Model
Acest concept nou, centrat pe obiectul etiologic al unor crize sau decompensari
alcool, a permis o lărgire, o îmbogăţire şi isterice.
o mai bună coeziune vizavi de psihiatrie şi Introdusă de către E. Kretschmer, această
de toxicomanii. Alcoologia face obiectul sintagmă desemnează procesul psihologic
învăţământului universitar, iar în 1978 a care propulsează un subiect spre o fugă sau
condus la crearea unei Societăţi franceze o agitaţie dezordonată atunci când se află
de alcoologie. în faţa unui pericol material sau psihologic;
ALEXIE
1
o atare reacţie la pericol implică o mani­ Asemenea pacienţi pot lăsa să apară starea
festare a impulsiei vieţii şi a impulsiei emoţională exclusiv prin prisma plânge­
morţii (basic drives). De altfel, Kretschmer rilor lor somatice. Ei demontrează,
a avut o anumită influenţă asupra lui într-adevăr, mari dificultăţi în distingerea
J. Lac an, iar titlul articolului acestuia din dinamicii lor afective de senzaţiile
urmă („La causalite psychique", 1947) este corporale.
de fapt titlul unui subcapitol din Psihologia Acest tablou clinic este adesea asociat
medicală a lui Kretschmer. în consecinţă, cu o simptomatologie somatică importantă,
putem opune „alegerea psihică invizibilă" îl întâlnim frecvent la subiecţii cu statut
unei „alegeri forţate" care, deznodând socioeconomic scăzut, la unii toxicomani
realul, simbolicul şi imaginarul, ar lăsa să şi după evenimente traumatice grave. în
apară fenomenul psihotic. -» FURTUNĂ maladiile psihosomatice, ca astmul, paci­
MOTORIE; ISTERIE.
enţii alexitimici prezintă o evoluţie net mai
Bibi.: Kretschmer, E., Hvsterie. Retlexe, Instinkt, defavorabilă decât cei care nu suferă de
1923. trad. engl.. London, Peter Owen, 1961; alexitimie. Ei sunt prea puţin sensibili la
Lacan, .1., „Propos sur la causalite psychique". psihoterapie. Unii clinicieni cred chiar că
1946, in âcrits. Le Seuil, Paris, 1966; Lacan, .1 , alexitimia este consecinţa unei malformaţii
Les psychoses, Le Seuil, Pari*, 19X1. cerebrale şi în special a unei deficienţe a
conexiunilor interhemisferice (agenezie a
ALEXIE (engl. alexia). Forma de agno- corpului calos, sechele de comisurotomie
zie vizuală caracterizata prin pierderea — Tenhouten şi Hope).
capacităţii de a citi limba scrisă sau
imprimata, în pofida conservării inteli­
ALIANŢA (engl. alliance). Uniune, acord
genţei şi a funcţiei vizuale.
între două sau mai multe persoane
Se impune să distingem o alexie optică
pentru promovarea unor scopuri sau
pură, fără agrafie şi fără tulburare de limbaj
interese comune.
interior, o alexie optico-agnozicâ,cu agnozia
La nivel familial, orice alianţă trans-
culorilor, a obiectelor şi spaţiului, şi o alexie
gcneraţională este ilegitimă. Ea duce la
care se asociază cu agrafia, caz în care
pacientul nu poate nici citi şi nici scrie. modificarea ierarhiei funcţionale a familiei
şi se poate afla astfel la originea unor
ALEXITIMIE (engl. alexithymia).Incapa­ tulburări psihopatologice la unul dintre
citate de a-şi exprima emoţiile. membrii grupului natural.
Termenul de alexitimie, apărut în Statele
Unite în jurul anului 1973 (P. E. Sifneos), A L I A N Ţ Ă T E R A P E U T I C Ă (engl
se aplică la descrierea personalităţii unor therapeutic alliance). Modalitate a unor
bolnavi psihosomatici care se caracteri­ psihanalize, caracterizată printr-un
zează printr-o mare dificultate de verbali­ ajutor dat pacientului de către Eul
zare a sentimentelor şi emoţiilor lor, printr-o adaptativ întru continuarea analizei şi
viaţă fantasmatică foarte săracă şi o gândire întreţinuta de dorinţa de a-şi învinge
şi un discurs esenţialmente orientate spre nevroza, voinţa conştientă şi raţionala
preocupări concrete (-• PSIHOSOMATICA). de a coopera la cura şi aptitudinea de a

38
ALIANŢA TERAPEUTICA

urma sfaturile şi intuiţiile psihana­ această modalitate de cură deja descrisă în


listului. transferul raţional al lui O. Fenichel (1941)
Pentru psihanaliştii care o preconizează, şi în ceea ce R. Sterba repera în 1929 cu
această alianţă terapeutică ar fi contra­ privire la identificarea pacientului cu
partida necesară a nevrozei de transfer, psihanalistul, care îl făcea să se intereseze
care îl leagă pe pacient de terapeut. Ea ar de activitatea pe care ei trebuia să o reali­
împiedica instaurarea definitivă a acesteia zeze în comun.
şi transformarea analizei într-o unedliche Sterba notase de asemenea, în 1934, că
Analyse. Căci ar fi necesar ca „nevrozatul această voinţă de colaborare mutuală se
să stabilească şi să menţină un alt tip de valorifică „între Eul raţional al pacientului
raport cu psihanalistul, în marginea reac­ şi Eul analizant al psihanalistului". într-a­
ţiilor sale de transfer, dacă el doreşte să devăr, în această relaţie de alianţă, paci­
intre şi să lucreze pe picior de egalitate în entul realizează o identificare parţială cu
situaţia analitică" (R.R. Greenson). psihanalistul, acţionând asupra sa şi inter-
pretându-şi rezistenţele, aşa cum o face
Termenul pare a fi fost introdus de către
terapeutul său. Dar trebuie ca el să fie
F. Zetzel, în 1956, care i-a dezvăluit impor­
capabil să menţină şi să controleze această
tanţa, subliniind că este lesne să-i deose­
formă de transfer relativ „raţional,
beşti pe psihanaliştii clasici de cei ai şcolii
desexualizat şi neagresiv". Este evident că
Annei Freud după cum ei ignoră sau uti­
subiecţii narcisici,borderline,psihopaţi şi
lizează acest aspect particular al trans­
cu atât mai mult psihoticii nu sunt capabili
ferului, într-adevăr, în lucrarea sa Eul şi de aceasta. Trebuie ca pacientul să aibă, pe
mecanismele de apărare (1936), Anna de o parte, nevoie de reacţiile de transfer
Freud promovează noţiunea de Eu adaptaţiv, şi de capacitatea de a regresa, iar, pe de altă
asimilând în acelaşi timp rezistenţele şi parte, „un Eu puternic sau acea formă
mecanismele de apărare ale acestui Eu. particulară de plasticitate a Eului care să-i
Paralel, şcoala americană a egopsihologiei, permită să-şi întrerupă regresiunea pentru
cu H. Hartmann, E. Kris şi R. Loewenstein, a stabili o alianţă de lucru rezonabilă şi
a dezvoltat aceleaşi concepţii. Din 1939, motivată" (H.W. Loewald).
Hartmann descria funcţiile autonome ale
Această variantă a curei-tip a întâmpinat
Eului, ale cărui rudimente şi-ar face apa­
numeroase critici din partea psihanaliştilor,
riţia din primele luni de viaţă şi care vor
îndeosebi din partea acelora care se opu­
aparţine Eului atunci când acesta se va
neau egopsihologiei din care ea se inspira.
individualiza. Noţiuni cum sunt autonomia
Dacă unii s-au mulţumit să spună că
anumitor funcţii ale Eului şi dezvoltarea
„aceasta mergea cu atât mai bine cu cât
autonomă au oferit deci baza şi justificarea
pacientul nu era cu adevărat bolnav", alţii,
sa alianţei terapeutice.
cei mai mulţi, J. Lacan în special, au văzut
Greenson, L. Stone, H.W. Loewald o în aceasta o veritabilă pervertire a psih­
vor preconiza deci, la finele anilor '50, în analizei. Pentru Lacan o astfel de analiză
epoca în care analizele tocmai deveniseră nu făcea de fapt decât să deseneze „relaţia
interminabile în Statele Unite, pentru a unui Eu cu un Eu". Divizând Eul paci­
permite pacientului să ajungă mai repede entului în partea sănătoasă şi partea
la sfârşitul curei sale. Ei regăsesc de altfel bolnavă, se creează o serie de „bipartiţii ale

38
ALOCAŢIA DE EDUCAŢIE SPECIALA

Eului subiectului", care, duse ad infmitum, Lacan, F., Variantes de la cure-type, E.M.C.,
s-ar reduce la limită la Eul psihanalistului. Paris, 1955.
Iar pe această cale „puţin interesează că se
procedează după o formulă în care se re­ ALOCAŢIA D E E D U C A Ţ I E S P E ­
flectă reîntoarcerea la dispreţul tradiţional CIALA (fr. allocation d'6ducation spe­
al savantului pentru «gândirea morbidă», ciale). Prestaţie socială pe care o poate
iar vorbind cu pacientul «pe limba sa», nu percepe familia unui copil handicapat
i se dă în fond cuvântul". Socotindu-se că sau handicapatul însuşi, daca este ma­
terminarea psihanalizei implică identifi­ jor, cu condiţia de a îndeplini modali­
carea subiectului cu Eul psihanalistului tăţile de atribuire.
(W. Hoffer), se exclude subiectul de la Legea de orientare din 30 iunie 1975 în
orice fondare în limbajul său. Iar psihana­ favoarea persoanelor handicapate este aceea
listul nu ar putea să-i comunice nimic care a instaurat această alocaţie de educaţie
pacientului „care să nu fie luat drept o specială (A.E.S.). Comisia departamentală
ştiinţă preconcepută sau o intuiţie imediată, de educaţie specială (C.D.E.S.) este singura
adică să nu fi fost supus organizării competentă să atribuie această alocaţie.
propriului său Eu" (Lacan, Variantes de la Trebuie reunite anumite condiţii, atât din
cure-type). partea părinţilor cât şi din partea copilului
în pofida acestor critici şi a faptului că însuşi.
ea ar fi căzut în desuetudine o dată cu Copilul sau adolescentul trebuie să
declinul egopsihologiei la psihanalişti, aibă mai puţin de 20 de ani şi să aibă rezi­
alianţa terapeutică rămâne larg preconizată denţă în metropolă sau într-un departament
şi utilizată în diverse psihoterapii de in­ d'outre mer. Trebuie, în afară de aceasta,
spiraţie psihanalitică sau cognitivă. Aşa se să justifice un procentaj de incapacitate
explică faptul că există, pentru a măsura permanentă de cel puţin 80%. Acest pro­
calitatea relaţiei dintre pacient şi terapeutul centaj este apreciat după ghidul-barem al
său, un Helping AUiance Questiommire invalidităţilor, aplicabil cu titlul de Cod al
care prezintă două versiuni paralele, una pensiilor militare de invaliditate şi al
destinată bolnavului, iar cealaltă îngriji­ victimelor de război. Dacă copilul este
torului. Pentru mulţi psihoterapeuţi, efici­ atins de un handicap fizic, senzorial sau
enţa psihoterapiei lor ar depinde în mare mental al cărui procentaj de incapacitate
parte de calitatea acestei alianţe de lucru, este cuprins între 50 şi 80%, el poate să
pe care ei caută să o instituie şi să o re­ facă obiectul şi pentru atribuirea unei ase­
pereze încă de la începutul curei. Iar în menea alocaţii. Trebuie însă să frecventeze
studiile cele mai recente asupra factorilor un stabiliment de educaţie specială pentru
de succes ai psihoterapiilor, rareori alianţa handicapaţi sau ca starea sa să ceară re­
terapeutică nu este citată ca fiind una dintre cursul la un serviciu de educaţie specială
cele mai determinante. sau de îngrijire la domiciliu în cadrul
Bibi.: Freud, A., Le moi et Ies mecanismes de măsurilor preconizate de comisia departa­
defense, (1936), trad.fr., P.U.F., Paris, 1950; mentală de educaţie specială. Alocaţia nu
Greenson, R.R., Technique et pratique de la se acordă atunci când copilul este plasat în
psychanalyse (1967), trad.fr., P U F , Paris, 1977; internat, cu plata integrală a cheltuielilor

40
ALOCAŢIE PENTRU ADULŢI HANDICAPAŢI

prin asigurările pentru boală, stat sau adultes handicapts). Prestaţie sociala
ajutorul social. care poate fi perceputa de adulţii han­
Părinţii copilului trebuie să aibă rezi­ dicapaţi care îndeplinesc condiţiile de
denţa în metropolă sau într-un departament atribuire.
d'outre mersi să exercite o activitate pro­ Această alocaţie pentru adulţi handi­
fesională normală; în caz contrar, trebuie capaţi (A.A.H.) a fost instaurată de legea
să justifice imposibilitatea de a munci. Nu de orientare din 30 iunie 1975 în favoarea
există, de altfel, nici o condiţie privind persoanelor handicapate.
resursele. Cei interesaţi trebuie de ase­ Condiţiile medicale sunt apreciate de
menea să-şi asume obligaţia efectivă şi comisia tehnică de orientare şi de reclasare
permanentă privind copilul care îndepli­ profesională (COTOREP), care există în
neşte condiţiile de succesiune. fiecare departament. Persoana handicapată
trebuie să justifice un procentaj de incapa­
C.D.E.S. este aceea care Fixează durata
citate permanentă de cel puţin 80%. Acest
atribuirii alocaţiei; durata este întotdeauna
procentaj este apreciat după ghidul-barem
temporară, între 1 şi 5 ani; alocaţia este
al invalidităţilor, aplicabil cu titlul de pensii
reînnoibilă în aceleaşi condiţii cu ale pri­
militare de invaliditate şi al victimelor de
mei atribuiri. Vărsământul alocaţiei spe­ război. în lipsa atingerii procentului pre­
ciale este asigurat de casa de alocaţii văzut, persoana trebuie să justifice un han­
familiale (C.A.F.). Atribuirea acestei dicap permanent, fizic, senzorial sau mental
alocaţii determină afilierea automată la care îl face incapabil să-şi procure un loc
asigurarea pentru bătrâneţe a mamelor sau de muncă.
femeilor care au în sarcină persoana handi­ Condiţiile administrative sunt verificate
capată de cel puţin 20 de ani. Un supliment de casa de alocaţii familiale (C.A.F.). Cel
de educaţie poate fi acordat pentru copilul interesat trebuie să fie în vârstă de peste 20
atins de un handicap a cărui natură şi gra­ de ani, să aibă rezidenţă în Franţa, să fie de
vitate cer cheltuieli deosebit de ridicate sau naţionalitate franceză sau resortizant
necesită recursul frecvent la ajutorul unei dintr-o ţară cu care Franţa să fi încheiat o
terţe persoane. convenţie privind alocarea acestei alocaţii.
în caz de litigiu de ordin tehnic, un Condiţiile legate de resurse sunt verifi­
recurs de graţie poate avea loc în faţa cate tot de C.A.F. Totalitatea resurselor
celui interesat nu trebuie să depăşească un
comisiei respective; la fel, un recurs con­
anumit plafon.
tencios poate avea loc în faţa comisiei
Durata atribuirii alocaţiei este fixată de
regionale a contenciosului tehnic al Secu­
către COTOREP, fiind întotdeauna tem­
rităţii sociale. începând cu vârsta de 29 de
porară, cuprinsă între 1 şi 5 ani; alocaţia
ani, persoana handicapată poate beneficia
este reînnoibilă în aceleaşi condiţii iniţiale.
de o alocaţie pentru adulţii handicapaţi,
Plata cât şi lichidarea alocaţiei sunt
acordată de comisia tehnică de orientare şi asigurate de C.A.F. Perceperea A.A.H.
de reclasare profesională (COTOREP), determină afilierea cu titlu personal şi obli­
dacă îndeplineşte condiţiile legale. gatoriu la regimul general de securitate
socială. în caz de spitalizare a persoanei
A L O C A Ţ I E P E N T R U A D U L Ţ I handicapate pe o perioadă de peste 60 de
H A N D I C A P A Ţ I (fr. aJlocation aux zile, cuantumul alocaţiei se reduce: cu 20%

41
AMENDA

dacă alocatarul este căsătorit, cu 50% dacă corporale şi cu mişcări pe loc, fără cauză,
este celibatar, văduv sau divorţat. Nici o cu tremurături ale membrelor, vertije şi
reducere nu este operată în cazul în care convulsii. Pot să apară toate simptomele de
alocatarul are un copil sau un ascendent pe excitaţie funcţional posibile, care se pot
care îl întreţine. A.A.H. poate fi sporită cu cumula sau succeda, ba chiar pot lipsi [...].
alocaţia compensatoare dacă subiectul Ceea ce reiese din toate aceste tablouri |...]
necesită ajutorul unei terţe persoane, sau este absenţa de legătură a simptomelor
daca activitatea sa profesională îi impune între ele |...]. Nu avem dreptul să traducem
cheltuieli suplimentare. începând cu vârsta confuzia prin demenţă, după exemplul
de 60 de ani, C.A.F. îi orientează pe cei celor care definesc astfel idioţia". Aşadar,
interesaţi către organismul de asigurare pentru Meynert amentia ar îngloba anxie­
pentru bătrâneţe competent şi îi invită să tate, agitaţie, confuzie şi percepţii lipsite de
ceară, dacă este cazul, alocaţia suplimen­ comprehensiune.
tară de la Fondul naţional de solidaritate.
Numeroşi autori de limba engleză acor­
în caz de litigiu tehnic, un recurs poate fi
dă aceluiaşi termen alte semnificaţii: uneori
înaintat la comisia regională a contenci­
amentia desemnează tulburări, atribuite unei
osului tehnic al Securităţii sociale.
cauze biologice (delir, stupoare, comă),
alteori desemnează o tulburare a intelec­
AMENTIA (engi. amenda). Vechea de­
tului (idioţie), înnăscută sau dobândită.
numire a nebuniei sau a debilitaţii, de
Dacă se consideră că tulburarea este înnăs­
care se foloseşte S. Freud.
cută, datorită unei maladii a mamei sau unui
Acest termen, aci desuet, are două sem­
viciu constituţional, se pune diagnosticul
nificaţii fundamentale. Primul sens, sino­
de amentia primară (primary amentia);
nim cu „confuzia", a fost dezvoltat de
dimpotrivă, dacă tulburarea se manifestă
Th. Meynert la Viena, ceea ce explică utili­
mai târziu, ca urmare a unui accident sau a
zarea acestui cuvânt de către Freud. Sunt
unei infecţii, se vorbeşte de amentia secun­
de menţionat şi alte-sinonime: „delir acut",
dară (secundary amentia). -• CONFUZIE
„delir general", „manie", „stare de fre­
MENTALA; DEBILITATE.
nezie", „melancolie agitată", „melancolie
stuporoasă", după preferinţa autorilor Bibi.: Levy-Friesacher, C, Meynert-Freud
(C. Levy-Friesacher). Meynert expune „1'Amentia", P.U.F., Paris, 1983.
următoarea concepţie despre amentia:
„aceşti bolnavi se risipesc în asimilări lip­ AMFETAMINA (engl. amphetamine).
site de judecată, în acte de violenţă lipsite Drog sintetic derivat din feniletilamina,
de motivaţie. Manifestă când o frică tre­ psihostimulent (nooanaleptic),ale cărui
cătoare, când o suficienţă trecătoare [...]. proprietăţi şi structura se înrudesc cu
Spusele lor sunt vide, constând din asonante acelea ale efedrinei şi adrenalinei.
fără sens şi în pure însuşiri de cuvinte. Amfetaminele constituie actualmente o
Apoi cad într-o absenţă totală de mani­ mare parte din clasa psihostimulenţilor,
festări, într-o stare de totală stupoare şi de alături de stimulenţi minori cum este ca­
mutism imaginar. Sau oferă, în chip de feina, sau de un drog major, cocaina.
discurs, o mimică barocă, adesea foarte După izolarea la începutul secolului a
monotonă. Boala se asociază cu atitudini efedrinei, alcaloidul Ephedra vulgaris

42
AMFETAMINOMANIE

utilizat în Orient dintotdeauna, primele Amfetaminele, „*peeJ"-ul, corespund


încercări de sintetizare a amfetaminei au unor valori de eficacitate, energie, acţiune,
avut loc, în anii 1930, în Statele Unite. chiar de violenţă. Ele se opun altor droguri
Derivaţi încă şi mai activi au fost curând care, dimpotrivă, favorizează închiderea în
experimentaţi: dexamfetamina în Franţa, sine sau experienţa interioară.
metilamfetamina în Germania, începând cu Efectele căutate sunt de mai multe feluri.
anul 1938 etc. în primul rând şi ca un corolar al efec­
Acest grup de substanţe este caracterizat telor euforizante şi psihostimulatoare,
prin efecte periferice simpaticomimetice amfetaminele le dau multor subiecţi impre­
(vasoconstricţie, accelerarea ritmului car­ sia de a se putea exprima, de a intra în
diac, bronhodilataţie, midriază etc.) şi prin contact cu ceilalţi, de „a exista cu ade­
două tipuri de efecte centrale: efect anorexi- vărat". Această acţiune dezinhibantă poate
gen (coupe-fairn) şi mai ales efect psiho- explica în numeroase cazuri alegerea aces­
stimulent, asociat cu o anumită euforie, tui toxic. Fioml amfetaminic este adesea
creşterea vigilităţii, scăderea senzaţiei de descris cu pregnanţă: veritabil şoc pe când
oboseală şi a nevoii de somn. acul seringii se mai află în braţ, comparat
Prima utilizare importantă a fost deci cu o senzaţie de orgasm generalizat, uneori
legată de aceste ultime proprietăţi, amfeta- localizată la faţă, la rinichi, la organele
minele fiind folosite de armatele ameri­ genitale. Acest fior este imediat urmat de
cană, britanică, germană şi japoneză în senzaţii de hipervigilitate, de euforie. To
timpul celui de al doilea război mondial. leranţa (obişnuirea) determină foarte repe­
Foarte curând au apărut limitele acestor de, în caz de consum regulat, o creştere
„dopante" (tulburări de concentrare a aten­ spectaculară a dozelor utilizate.
ţiei, stări psihotice), precum şi posibilităţile Utilizatorii de .speed(cum ar ti cocaina)
de abuz: primul val important de toxico­ recurg uneori la drog în mod permanent,
manie cu amfetamine a survenit în Japonia dorind să se afle sub efectul său un maxi­
în anii de după război. mum de timp. în Statele Unite se numeşte
run o atare perioadă de utilizare perma­
A M F E T A M I N O M A K I E (engl amphe- nentă, în timpul căreia subiectul îşi poate
tarnine abu.se, addiction). Toxicomanie cu face până la 10 injecţii pe zi. După câteva
amfetamine. zile sau săptămâni, hiperactivitatea poate
în perioada anilor 1960, o dată cu de­ căpăta o tentă din ce în ce mai patologică.
clanşarea toxicomaniilor actuale, amfeta- Unii se închid în activităţi stereotipe, alţii
minele — „speed"-u\ — au început a se prezintă reacţii agresive, chiar treceri la
răspândi în Occident şi în special în Statele acte periculoase.
Unite. Amfetaminomanii (engl. speed Efectul paranoid este în acest caz
freaks) utilizau substanţe de contrabandă regula, iar toxicomanii cunosc bine acel
fabricate clandestin sau recurgeau la fabri­ „parano", impresia de a fi observat, urmărit
carea de reţete. Se întâlnesc toate modurile de poliţie e t c , care este un debut de delir
de utilizare, dar marii toxicomani au adop­ interpretativ. La un stadiu superior apar
tat destul de repede calea intravenoasă, halucinaţii auditive şi un tablou de-a
care procură efecte cu totul deosebite. dreptul psihotic.

43
AMK3DALA

înainte de a ajunge aici,în general toxi­ numărului celor care folosesc cocaina a
comanul se decide să oprească, cel puţin determinat în această privinţă un fel de
temporar, luarea drogului (descente de stopare. Cu toate acestea, derivaţii amfeta-
speed). înţărcarea de amfetamine nu de­ minici rămân încă prizaţi de toxicomani:
termină, după majoritatea autorilor, tul­ anorexigenele, derivaţi amfetaminici detur­
burări fizice (cu toate că pot fi notate naţi de la utilizarea lor; substanţe sintetice,
modificări electroencefalografice). Dar în I. engleză designer dnigs, cu efect apro­
această descindere este adesea dramatică, piat de al halucinogenelor (cum ar fi
din cauza angoasei şi depresiei, care pot să S.T.P.) |serenitate, tranchilizante, pace],
conducă la sinucidere. Depresia în cursul D.O.M. [dimetoximetilamfetamină] sau
sevrajului constituie o manifestare serioasă M.D.M.A. [metilendioximetamfetamină],
a dependenţei psihice de amfetamine. Pentru redescoperire a unor consumatori şi a
a scăpa de ea, subiectul se refugiază adesea mass-media sub numele de „ecstasy").
în somn, recurgând la tranchilizante, hip­
notice, barbiturice.
AMIGDALĂ (engl. amygdala). Complex
Utilizarea alternantă de amfetamine şi nuclear situat pe faţa interna a fiecărui
de barbiturice a fost frecventă: ritmul ve-
lob temporal, într-o structură în formă
ghe-somn este în acest caz menţinut în
de cârlig, numită de aceea „uncus".
mod artificial.
Acest nucleu subcortical face parte din
Complicaţia majoră a toxicomaniei cu
sistemul limbic; are conexiuni reciproce cu
amfetamine este deci psihoza amfeta-
hipocampul, talamusul şi hipotalamusul.
minică. Forma minoră a efectului parano se
Complexul amigdalian intervine în ela­
poate completa, într-adevăr, cu halucinaţii
borarea şi în expresia emoţiilor.
auditive, ba'chiar cu un sindrom de auto­
matism mental. Caracterul vag al delirului,
ca şi tulburările timice îl fac adesea con­ AMIMIE (engl. amimia). Pierdere mai
fundabil mai degrabă cu un debut sau cu mult sau mai puţin completa a mimicii,
un episod fecund de schizofrenie decât cu observata în anumite afecţiuni neurolo­
o paranoia. Cel mai adesea aceste stări gice, cum este boala Parkinson.
încetează după suspendarea drogului, une­
ori în câteva zile. Unii autori au susţinut A M N E Z I E (engl. amnesia). Pierdere a
posibilitatea creării de stări psihotice cro­ memoriei, marcata îndeosebi de imposi­
nice cu ajutorul amfetaminelor. Este totuşi bilitatea de a-şi aminti experienţe din tre­
de notat că aceste substanţe sunt adesea cut atunci când se încearcă evocarea lor.
utilizate de subiecţi cu personalitatea extrem Amnezia reprezintă o deteriorare seri­
de perturbată. Provocând o stare delirantă, oasă a funcţiilor cognitive, ca rezultat fie
ei caută uneori să domine o trăire psihoucă. al unor leziuni cerebrale organice, fie al
Controalele stricte au redus foarte mult unei tulburări pur afective care exprimă
folosirea acestor substanţe ca „dopanţi". existenţa unor conflicte psihice.
Cvasidispariţia amfetaminelor ca medica­ Se disting amnezii parţiale şi amnezii
mente, precum şi evoluţia toxicomaniilor totale sau extensive. Dintre amneziile parţi­
au făcut ca, în anii din urmă, abuzul de ase­ ale, amnezia „electivă" este în general psiho­
menea substanţe să fxe mai rar. Creşterea genă, legată de refularea unor conflicte

44
AMUZE

sexuale şi frecventă la isteric; amnezia A M N E Z I E DE FIXAŢIE (engl. ante-


lacunară este caracteristică crizelor co- rograde amnesia). Forma de amnezie
miţiale, acceselor delirante şi confuzionale caracterizata prin imposibilitatea de a
şi crizelor emoţionale paroxistice, lăsând memoriza noi amintiri.
după criză o lacună în istoria subiectului; Numită şi amnezie anterogradă, ea apare
amnezia posttraumatică, amnezie care sur­ în stările confuzionale şi în special în
vine după un traumatism cranian, blochează psihoza Korsakov. -• AMNEZIE.
evocarea perioadei imediat precedente
accidentului (de la câteva secunde la câte­ A M N E Z I E R E T R O G R A D Ă (engl
va minute înainte de survenirea acestuia). retrograde amnesia). Tulburare caracteri­
Amneziile totale sunt mult mai frec­ zata prin imposibilitatea de reproducere
vente. Ele sunt în general evolutive şi a amintirilor vechi.
extensive, fiind repartizate în două mari Această amnezie, zisa „de evocare", se
tipuri. Amnezia retrogradă se caracterizează opune celei anterograde, care este o
prin imposibilitatea din ce în ce mai pro­ tulburare a memoriei de fixaţie. •-* AM­
nunţată de a evoca total sau parţial un NEZIE; DEMENŢA.
trecut corect organizat. Ea se referă deci la
AMOK (engl. amuck sau amok). Stare
memoria de evocare, având un mers în
de exaltare emoţionala însoţita de ten­
general regresiv, prezentându-se timp în­
dinţe impulsive la omucidere şi la goana
delungat, potrivit legii lui Th. Ribot, amin­
sălbatica.
tirile cele mai vechi şi cele mai încărcate
Trecerea la act este frecventă în cursul
afectiv. Amnezia anterogradă sau memo­
unei crize de „furie sanguinară", în general
rarea se manifestă prin imposibilitatea de
urmată de o amnezie lacunară care poate
a fixa noi amintiri. Este o tulburare a fixa­
evoca un acces epileptic crepuscular sau un
ţiei mnezice, legată în mod cvasiconstant acces delirant. De fapt, această stare acută,
de o tulburare generală a conştiinţei şi chiar care nu-i apucă decât pe bărbaţi, pare spe­
a vigilităţii, perturbând prezentul şi împie­ cifică condiţiilor culturale particulare ale
dicând organizarea în trecut. Este, la limită, Malaysiei (unde a fost descrisă pentru
uitarea imediată, aşa cum poate fi obser­ prima oară) şi Asiei de Sud-Est.
vată în psihoza Korsakov, unde deosebit de
deteriorată este fixarea mnezică. AMUZIE (engl. amusia). Forma de agno-
Adesea aceste două tipuri de amnezie se zie auditiva caracterizată prin incapaci­
asociază, mai ales atunci când starea de­ tatea de a identifica melodii şi timbre
menţială se agravează, iar funcţiile cogni­ muzicale.
tive sunt global şi grav perturbate; este Amuzia se datorează, în general, unei
amnezia retroanterogradă din demenţa leziuni a ariilor asociative ale lobului tem­
avansată, oricare i a r fi natura şi originea. poral din emisfera nondominantă. Prin
extensiune, amuzia este şi imposibilitatea
AMNEZIE ANTEROGRADĂ -> de a cânta sau fredona o arie. Ea este însă
AMNEZIE. rară la afazici. -* AFAZIE.

45
ANALIZA TRANZACŢIONALA

ANALIZĂ TRANZACŢIONALĂ emiţător de stimul nu este starea receptor


(engl. transactional analysis). Tehnica de reacţie sau dacă starea receptor de
psihoterapeuticâ bazată pe o concepţie stimul nu este emiţătorul de reacţie, caz în
destul de schematica, luată în parte din care comunicarea este conflictuală şi
psihanaliza freudiană, despre comuni­ discordantă; „cu dublu fond" sau „voalată"
care şi relaţie. atunci când există acţiune simultană a mai
în această tehnică, interacţiunile dintre mult de două stări ale Eului, tip de
cei doi parteneri se pot reduce la unităţi tranzacţii pe care se întemeiază „jocurile",
tranzacţionale uşor de analizat şi de re­ ansamblul de tranzacţii căzute în capcană.
perat, în care fiecare se prezintă cu „Eul Dincolo de jocuri, individul are şi un
adult" atunci când tranzacţia este normală, proiect de viaţă de o mai mare însemnătate,
cu „Eul infantil" (corespunzător în parte nu în mod necesar net conştient: scenariul
Sinelui din topica freudiană) sau cu „Eul (N. Sinelnikoff). Terapia îi va ajuta pe
parental" (corespunzând în parte Supra- pacienţi să se debaraseze de trebuinţa aces­
eului) atunci când ea este perturbată. tor jocuri, spre a le înlocui cu adevăratele
Travaliul terapeutic va avea drept scop satisfacţii pe care le oferă intimitatea. O
esenţial restabilirea la pacient a posibilităţii analiză tranzacţională bine condusă ar
de a menţine o relaţie de „Eu adult" în trebui să conducă la abandonarea scena­
comunicarea şi schimbările sale cu semenul. riului şi la reîntoarcerea la o viaţă afectivă
Fondatorul acestei analize, E. Berne cu adevărat „adultă".
(1910-1970),după studii medicale şi psiho­ Dacă analiza tranzacţională a permis
logice în oraşul său natal, a devenit psih­ tratarea cu succes a alcoolicilor şi a nevro­
analist şi s-a instalat în Statele Unite, unde ticilor cu probleme de cuplu, ea nu a avut
a fost naturalizat la sfârşitul celui de al aceleaşi reuşite în ceea ce priveşte psiho­
doilea război mondial. La San Francisco, zele. Inspirată de psihanaliză, ea este de
apoi la Cârme!, el a abandonat psihanaliza fapt o simplă psihoterapie a Eului. destul
ortodoxă pentru a crea analiza tranzacţio­ de directivă (şi chiar educaţională). Ea poate
nală, căreia îi va dezvolta principiile într-o obţine anumite remanieri ale personalităţii
carte care 1-a făcut celebru, Gamei People pacienţilor, dar nu se substituie unei cure
Play: The Psychology ofHuman Rehition- cu adevărat psihanalitice. Ea centrează de
ships, publicată în 1964 (tradusă în fran­ fapt travaliul terapeutului pe plângerea
ceză în 1966 cu titlul Des jeux et des clientului şi îl ajută doar să-.şi atenueze
hommes. Psychologie des relations unele simptome. Nu poate însă să-1 facă să
humaines). abandoneze unele „scenarii existenţiale
E. Berne descrie deci trei stări ale Eului: infantile" pe care el se complace a le repeta
„starea copil, starea adult, starea părinte", la nesfârşit, în dispreţul unei reuşite a vieţii
pe care fiecare subiect o poate adapta după sale de adult. Dar mulţi pacienţi refuză
circumstanţe şi după dispoziţiile sale această schimbare şi preferă să rămână
nevrotice. Tranzacţiile cu semenul se vor cum sunt, fără a schimba nimic din modul
face în mod normal într-un fel comple­ lor de viaţă.
mentar, „în special „adult-adult", caz în Analiza tranzacţională a cunoscut o
care întreţin o comunicare armonioasă. Dar mare răspândire mai ales în domeniul
aceasta poate fi „încrucişată" dacă starea muncii sociale. Ea permite, într-adevăr, să

46
ANARTRIE

se analizeze rapid relaţiile de cuplu şi de pe trei teorii: o teorie a reminiscenţei,


familie, comunicarea în grupurile şi în o teorie a etiologiei tulburărilor mentale,
mediile profesionale şi aduce mari servicii o teorie a tehnicii conducerii convorbirii"
responsabililor cu resursele umane în în­ (D. Anzieu).
treprinderi. Aspectul ei schematic şi cam
simplist (Berne spunea că este suficient să A N A N C A S T I C (engl. anancastic). Se
se reţină cele cinci noţiuni de „părinte, spune despre o stare în care cineva se
adult, copil, joc şi scenariu" pentru a se simte forţat să gândească, să acţioneze
cunoaşte şi practica analiza propusă de el) sau să simtă împotriva voiei sale.
explică atât marea popularitate cât şi Acest sentiment însoţeşte îndeosebi
limitele sale. compulsiile*, obsesiile şi fobiile. Psihiatrul
german K. Schneider a descris o perso­
Bibi.: Berne, E., Games People Play: The nalitate anancastică ale cărei trăsături sunt
Psychology of Human Relationships (1964), în acelaşi timp acelea ale personalităţii
trad.fr. De.« jeux et des hommes, Stock, Paris,
obsesionale şi acelea ale caracterului anal
1966; Jaoni, G„ Le triple Moi, Laffont, Paris,
(obstinaţie, ordine, economie), cu tendinţa
1979; Krack, M. et coli., fanalyse transactio-
la introversiune. „Anancaştii" se prezintă
nelle, methodes d'applicatitm en travail soeial et
ca subiecţi deosebit de meticuloşi, cu o
en psychologie clinique, 1981: Sinelnikoff.N..
anumită pedanterie, o atitudine exagerat de
Les psychotherapics, Edition M.A., Paris, 1987.
corectă, cu grija de amănunte, pe un fond
de nelinişte şi chiar de anxietate asociată
ANAMNEZĂ (engl. anamnesis). Ansam­ cu ritualuri şi fenomene foboobsesionale
blu de informaţii pe care medicul le foarte frecvente. Ei sunt foarte predispuşi
poate culege de la pacient şi de la antu­ la decompensări depresive.
rajul acestuia spre a-i cunoaşte istoria
maladiei.
A N A R T R I E (engl. anarthria). Afazie
Vorbim de anchetă anamncstică atunci motrice subcorticală, caracterizată
când trebuie să adunăm toate datele refe­ printr-o tulburare a articulaţiei cuvân­
ritoare la antecedentele şi la debutul afec­ tului, fără a exista leziuni ale organelor
ţiunii. Este, aşadar, dacă avem în vedere fonatoare.
etimologia greacă, de fapt o întoarcere: o Anartria se exprimă printr-o imposibili­
„rememorare" şi o „recapitulare" a amin­ tate de a articula cuvintele, în timp ce
tirilor privind trecutul bolnavului şi al bolii înţelegerea, cititul şi scrisul rămân nor­
sale. Este o veritabilă „reminiscenţă" (evo­ male. Această afazie pur motorie, descrisă
cată de Platon atât în Republica cât şi în de P. Mărie, se datorează unor leziuni
Menon, unde Socrate îl ajută pe sclavul cerebrale ale zonei lenticulare. Bolnavul se
incult să regăsească o demonstraţie de exprimă foarte greu sau chiar deloc atunc'
geometrie cunoscută mai demult). Anam­ când afecţiunea este totală. El nu poate
neză poate pune în evidenţă originea, cauza pronunţa decât câteva interjecţii, câteva
tulburărilor morbide. De aceea investigaţia înjurături. în formele mai puţin intense,
anamnestică însoţeşte orice cercetare etio­ vorbirea este posibilă, dar este extrem
logică. „A concepe o anamneză în dome­ de deformată. Avem în acest caz de-a face
niul psihopatologiei presupune sprijinirea cu disartria*. Tulburarea nu se referă Ia

47
ANCHETA DE PERSONALITATE

locuţiunile conservate, ci numai la celelalte în nici un caz acesta nu are drept scop
cuvinte care i se cere pacientului să le căutarea de probe privind culpabilitatea.
pronunţe, în special cuvintele de testare
clasice. A N G O A S A (engl. anxiety). Ansamblu
O hemiplegie cu o paralizie facială se de sentimente şi de fenomene afective
asociază în general cu anartria (latura do­ caracterizate printr-o senzaţie internă
minantă). Un examen minuţios permite de opresiune şi de strâmtorare şi prin
adesea descoperirea unei tulburări a lim­ teama reală sau imaginară privind o
bajului interior, ceea ce 1-a determinat pe mare nenorocire sau o mare suferinţă,
H. Head să recuze existenţa unei anartrii în faţa cărora insul se simte atât lipsit de
pure, considerând că avem de-a face mai mijloace de reacţie, cât şi în totală
degrabă cu o „afazie verbală". J. Froment
neputinţă de a se apăra.
a reluat această idee, afirmând că tulbu­
S. Freud a descris-o pe larg ca pe o
rarea articulării cuvântului nu este decât
teamă în faţa unui pericol necunoscut, ne­
o similianartrie, afazia motorie pură nefiind
determinat, venind cel mai adesea din
decât o amnezie verbală disociată: bolnavul
interior. Este o reacţie de alarmă primitivă,
îşi reprezintă vizual cuvântul şi îl poate
deci scrie, dar nu îl mai înţelege şi deci înscrisă în corp, ca un reflex arhaic.
nu-1 poate pronunţa. -» AFAZIE; AFEMIE. Distincţia dintre angoasă şi anxietate
este greu de făcut. Limba engleză nu cu­
noaşte decât termenul anxiety, iar limba
ANCHETĂ DE PERSONALITATE
germană termenul Angst. în franceză a de­
(engl. personality inquiry). Măsura de
venit clasic să se rezerve angoasei formele
instrucţie ordonata de un magistrat,
care are dj-ept obiect punerea la dis­ cele mai grave de anxietate. De aceea se
poziţia autorităţii judiciare, sub o formă descrie o angoasă psihotică, o angoasă de
obiectiva şi farâ a trage vreo concluzie îmbucătăţire (angoisse de morcellement),
cu privire la cauza în curs, elemente de o angoasă de castrare, o angoasă de moarte,
apreciere asupra modului de viaţă o angoasă a distrugerii etc. Pe când anxie­
trecut şi prezent al inculpatului. tatea rămâne trăită cel mai adesea la un
Articolul 81 din Codul de procedură nivel esenţialmente psihic, angoasa, prin
penală dispune ca judecătorul de instrucţie definiţie, se asociază cu manifestări so­
să procedeze sau să dispună să se pro­ matice şi neurovegetative multiple: con­
cedeze, fie de către ofiţeri ai poliţiei judi­ stricţii esofagiene, precordialgii, dispree,
ciare, fie de către orice persoană abilitată, tahicardie, tremurături, hipersudaţie (în
la o anchetă asupra personalităţii incul­ felul sudorilor reci, nelegate de efort şi nici
paţilor, ca şi asupra situaţiei lor materiale, de temperatura exterioară), spasme intes­
familiale sau sociale. Această anchetă, tinale însoţite uneori de diaree profuză
obligatorie în caz de crimă, nu este decât (P. Moebius).
facultativă în caz de delict. Ancheta de
personalitate, examenul medical şi exa­ Aceste tulburări acompaniază unele crize
menul medicopsihologic (expertiză penală de angoasă paroxistică, precum şi „acce­
care vizează clarificarea personalităţii şi a sele de panică".-» ACCESE DE PANICĂ.
mobilurilor delincventului) constituie Bibi.: Favez-Boutonier, S.,L"angoisse, PUF.,
dosarul personalităţii inculpatului. Paris, 1963; Klein, D.F., Rabkin, J.G., ed.,
ANOREXIE MENTALA

Anxiety, New Research and Changing Concept, construcţiei relaţiilor obiectale: frustrarea
Raven Press, New York, 1981. joacă un rol decisiv în constituirea Eului.
Diferite observaţii au pus sub semnul
A N G O A S Ă A L U N I I A 8-a (engl. întrebării teoria lui Spitz. în primul rând,
eight montri anxiety). Reacţie negativă noii-născuţi discriminează mirosul matern
faţă de persoane străine, reacţie care de un miros străin şi vocea mamei de vo­
marchează o etapă crucială în dezvol­ cile străine; putem totuşi argumenta aici că
tarea psihică a copilului foarte mic o reactivitate diferenţială a organismului
(R. Spitz). trebuie deosebită de o relaţie obiectală. De
în jurul vârstei de 8 luni, sugarul devine altfel, această perioadă de reacţii negative
capabil să facă distincţie între feţele cu­ la ceea ce este străin apare într-o marjă de
noscute şi feţele necunoscute, iar prezenţa vârstă foarte largă (între 6 şi 15 luni), în
unei persoane străine reactivează dorinţa legătură cu tipul de ataşament al copilului
de mama absentă. Mai înainte, începând la mamă. în sfârşit, această reacţie poate
din luna a 3-a, sugarul surâdea oricărei feţe surveni în prezenţa mamei, iar în absenţa
umane, manifestând neplăcere la dispariţia acesteia poate alterna cu tentativele de apro­
acesteia. Faţa constituie un „Gestalt-Sigiml" piere de adult; ea ar putea fi interpretată şi
(o configuraţie semnjficantă), ale cărei ca o reacţie ambivalenţă faţă de noutate,
atribute superficiale (prezenţa de elemente fără specificitatea imaginii materne.
determinate, ca ochii şi nasul; relaţiile spa­
ţiale între elemente) sunt singurele care A N O R E X I E M E N T A L Ă (engl ano­
prezintă importanţă: faţa văzută din profil rexia nervosa). Tulburare a conduitei ali­
nu provoacă surâsul. mentare caracterizată printr-un refuz
Surâsul este primul organizator prin mai mult sau mai puţin sistematizat de
faptul că marchează trecerea între recepţia a se alimenta, intervenind ca mod de
de experienţe interne, singurele luate în răspuns la conflicte psihice.
seamă în primele săptămâni de viaţă, şi Această conduită de restricţie alimentară
perceperea de stimuli externi. Dar dacă la metodică, însoţită de slăbire, survine cel mai
acest stadiu sugarul poate manifesta teamă adesea la o adolescentă care prezintă, pe de
în prezenţa unor stimuli asociaţi la expe­ altă parte, o amenoree şi o hiperactivitate
rienţe neplăcute, angoasa propriu-zisă nu asociate cu modificări de caracter, ca şi cu
survine decât în jurul vârstei de 8 luni, tulburări de percepţie a corpului propriu.
atunci când a fost construită o relaţie cu un Conduitele onorexice au fost descrise
obiect libidinal, obiect care poate fi evocat din secolul al Xl-lea (Avicenna), dar
dincolo de atributele superficiale perce­ termenul de anorexie mentală a fost creat
pute, obiect dorit. Spitz subliniază două de H. Huchard în 1883. Ataşată din acea
aspecte importante ale acestui al doilea perioadă la tulburări mentale ca isteria sau
organizator constituit de angoasa lunii nevroza obsesională, anorexia a fost mai
a 8-a. Manifestările sale sunt, pe de o parte, târziu atribuită unei insuficienţe hipofizare
extrem de variabile de la un copil la altul, (caşexie hipofizară) de către endocrinologi.
mergând de la nonrăspuns la avansuri şi de Cu toate acestea, după cel de-al doilea răz­
la mefienţă la urlete de nepotolit. Pe de altă boi mondial, progresele neuroendocrino-
parte, această etapă este absolut necesară logiei au demonstrat originea funcţională

49
ANOFEXIE MENTALA

a tulburărilor endocrine ale anorexiei, citul de investire erogenă a corpului.


confirmând originea sa psihică. Cercetările Investirea intelectuală pare strălucită, dar
psihopatologice sunt foarte numeroase şi teama anorexicei cu privire la realitatea sa
uneori divergente, dar definiţia sindromului psihică internă determină un refugiu în
anorexie este bine stabilită (G. P. Feighner, conformism şi în lipsa de imaginaţie ne­
DSM-III). Vârsta de debut se situează cesară creativităţii. Sectoarele profesionale
înainte de 25 de ani la o adolescentă care cele mai investite sunt profesiile medicale
justifică un regim alimentar printr-o dis­ şi paramedicale sau care fac apel la este­
cretă îngrăşare. Este vorba de o „conduită tică (desen, dans, gimnastică). Ecourile
activă de restricţie alimentară însoţită de somatice ale anorexiei, în special tulbu­
lupta contra foamei" (P. Jeammct). Se pot rările hidroelectrolitice şi gestice şi dete­
asocia aici accese de bulimie, un interes riorările dentare fac ca această afecţiune să
special pentru hrană, rituri alimentare, fie întotdeauna gravă. Moartea poate
vomismente şi luarea de laxative şi de surveni prin denutriţie, tulburări cardiace
diuretice. Slăbirea, adesea spectaculară, sau în cazul unei reanimări orale prea
atinge sau depăşeşte 25% din greutatea brutale. Suicidul este rar, dar se poate
iniţială. Aspectul fizic este caracteristic, cu produce după o perioadă de acces bulimie.
Recidivele sunt frecvente. Normalizarea
ştergerea formelor feminine şi topirea
greutăţii corporale nu este o dovadă de
musculară predominantă la membre, care
vindecare.
sunt descărnate. Amenoreea este legată de
tulburări funcţionale ale axei hipotala- Simptome psihiatrice abundă în evoluţia
mo-hipofizare şi ea coincide adesea cu anorexiei: fobii, obsesii, accese de deper­
apariţia anorexiei. Dar mai ales nu există sonalizare, stări depresive, tulburări de
tulburări mentale aparente, ceea ce explică conduită (toxicomanie, alcoolism, îndeo­
dificultăţile părinţilor de a accepta originea sebi compulsiv). Uneori asistăm la o veri­
psihologică a anorexiei şi gravitatea tul­ tabilă psihotizare. Problema etiologiei
burărilor, adesea banalizate sau atribuite acestei afecţiuni este vastă. Studiile psiho­
unui traumatism. Or, ceea ce marchează patologice au căutat, prin prisma psihotera-
diagnosticul este nerecunoaşterea de către piilor aplicate la anorexiei, să descopere
bolnavă a slăbirii sale, absenţa neliniştii cu structura personalităţii acestora. H. Bruch
privire la starea sa de sănătate. consideră că tulburarea fundamentală şi
specifică este o tulburare de imagine a cor­
Dimpotrivă, ea este fericită că este slabă
pului, secundară faţă de perturbările per­
şi că poate exercita o totală înrâurire asupra
cepţiei interoceptive (senzaţii, trebuinţe
formei corpului ei. Persistă în a se găsi prea
corporale). Pe parcursul învăţărilor pre­
grasă şi recurge la frecvente verificări,
coce, mama i a r fi impus copilului propri­
măsurându-şi în special perimetrul coap­ ile ei senzaţii şi trebuinţe în loc să-1 ajute
selor, încearcă să-şi domine ponderalitatea să perceapă şi să-şi recunoască propriile lui
prin exerciţii violente, necunoscând obo­ trebuinţe. M. Palazzoli-Selvini face din
seala şi căutând asceza. Somnul este per­ anorexie o formă de psihoză monosimp-
turbat, redus, ca şi cum anorexica nu şi-ar tomatică. F. Kestemberg subliniază că
îngădui destinderea şi uitarea de sine. organizarea impulsiilor se caracterizează
Sexualitatea este refulată masiv prin defi- printr-un recurs specific la masochismul

50
ANOREXIGEN

erogen primar, în care plăcerea este legată minat să respingă hrana, refuzând să răs­
direct de refuzul de satisfacere a trebuin­ pundă cererii excesive a unei mame care
ţelor. Modelul de dezvoltare al şcolii confundă hrana şi iubirea, a unei mame
psihanalitice americane pune în evidenţă căreia îi place prea mult să hrănească din
insistenţa părinţilor asupra controlului neputinţa de a iubi. „Tocmai copilul pe
plăcerii şi importanţei activităţilor de do­ care îl hrănim cu cea mai mare dragoste
minare anală. Toate studiile plasează pro­ refuză hrana şi se joacă cu refuzul său cum
blematica identităţii în centrul anorexiei. s-ar juca cu o dorinţă" scrie J. Lacan
Jeammet atrage atenţia asupra importanţei {£crits, 1966). De unde indicaţia unei con­
conflictului autonomie-dependenţă. Măsuri­ duite psihoterapeutice de respectat în
le terapeutice ţin seama de poziţiile teo­ tandem cu tratamentul şi cu supravegherea
retice ale autorilor. Spitalizarea, în care se organică. în cazul anorexiei mentale a su­
face o realimentare prudentă, pe cale orală, garului, tocmai relaţia obiectală a mamei
dacă e cu putinţă, de către o echipă de cu copilul trebuie să fie modificată. Tre­
îngrijitori stabilită, permite să se închege buie deci tratată mama (psihoterapie sau
o relaţie mai confiantă şi să se realizeze psihanaliză) pentru a-1 vindeca pe copil.
izolarea, care este considerată, de la La adolescent sau adolescentă, dim­
J.M.Charcot şi Ch. Lasegue încoace, potrivă, tocmai în izolarea strictă de mediul
drept cel mai bun tratament simptomatic. familial se va rezolva intervenţia majoră
El merge în paralel cu contractul referitor care să-i permită subiectului, sustras astfel
la sporul ponderal, pornind de la care va de sub influenţa conflictuală a anturajului,
putea fi avută în vedere externarea. Acest să-şi modifice, cu ajutorul măsurilor psiho­
contract trebuie respectat de îngrijitori şi de terapeutice, relaţia patologică pe care o
familie. El permite pacientei să-şi integreze întreţine cu acesta. Iar aceasta, în mod cu
agresivitatea şi să testeze fiabilitatea tera­ totul special, în ceea ce priveşte ambi­
peuţilor (Jeammes). valenţa (ură/iubire) subiectului faţă de acest
O acţiune pe lângă părinţi este întot­ mediu, care pare să subtensioneze întreaga
deauna de dorit şi constituie chiar esen­ conduită anorexică.
ţialul tratamentului în concepţia terapeuţilor
Bibi.: Bruch, H. L'enigtue de l'anorexie. La cage
familiali sistemici. Alţi autori utilizează
doree, P.U.F., Paris, 1979; Kestemberg, E. şi J.,
terapiile comportamentale. Deabert, S., La laim et le corps. Une e'tude
PsiHAN. încă de la naştere, copilul se află psychanalytique de Vanorexie mentale, P.U.F.,
prins într-o relaţie cu mama care se înscrie Paris, 1972.
între trebuinţă şi solicitare. Obiectul ali­
mentar care satisface trebuinţa este şi ANOREXIGEN (ehgl. anoiectic agents).
obiectul unei solicitări de iubire din partea Se spune despre o substanţă psihotropa
mamei-doică. Copilul pretinde să fie hrănit al cărei efect principal este suprimarea
şi iubit, în acelaşi timp în care mama care senzaţiei de foame.
îl iubeşte îi cere, de asemenea, să absoarbă „Tăietoare de foame" eficiente sunt în
hrana pe care i-o pregăteşte. principiu medicamentele a căror singură
Din moment ce dorinţa copilului se indicaţie ar fi anumite forme de obezitate
inserează între trebuinţă şi cerinţă, înteme- prin bulimie. Aceste substanţe pun o pro­
indu-se pe o lipsă, copilul poate fi deter­ blemă specială, deoarece toţi specialiştii în

51
ANOSMIE

obezitate sunt de acord asupra faptului că la negare, a bolii sale sau a pierderii ca­
— în pofida unui efect spectacular pe ter­ pacităţilor sale senzoriale sau motorii.
men scurt — anorexigenele nu sunt de nici Poate fi vorba de inconştienţă în ceea ce
un ajutor în tratamentul obezităţii (un priveşte o hemiplegie de partea nondomi-
efect-ricoşeu la oprirea tratamentului le nantă (sindromul Babinski) sau de o ceci­
face mai degrabă dăunătoare, iar obisnuirea tate corticală ca urmare a unei leziuni a
împiedică orice tratament pe termen lung). cortextului occipital.
Cu excepţia penfluraminei, toate ano­
rexigenele sunt înrudite cu amfetaminele şi ANTIDEPRESOR (engl. antidepressant).
trebuie rânduite în această categorie. Dacă Substanţă care are capacitatea de a in­
orice utilizare a unui anorexigen este întru­ versa dispoziţia celui deprimat. (Sino­
câtva abuzivă, se pune problema unei nim: timoanaleptic.)
toxicomanii cu anorexigene: s-ar căuta în Antidepresorii constituie un ansamblu
acest caz atât efectul „coupe-faim" cât şi de substanţe eterogene pe planul structurii
efectul psihostimulator. A-şi domina corpul moleculare şi al efectului biochimic. Timp
şi impulsiile, a atinge starea de extaz la îndelungat nu s-a dispus pentru tratarea
limita decăderii fizice sunt elemente co­ stărilor depresive decât de laudanumul lui
mune trăirilor anorexicului şi toxicoma­ T. Sydenham (morfină), care aducea o
nului. Există cazuri clinice de anorexie sedare a suferinţei pacientului, în aşteptarea
asociate cu un abuz de anorexigene, de încheierii spontane a episodului. într-ade­
amfetamine şi chiar de cocaină (al cărei văr, contrar celorlalte sindroame psihi­
efect anorexigen este foarte important). atrice, depresia se caracterizează printr-o
Dat fiind faptul că celelalte indicaţii tera­ evoluţie naturală spre remisiune. Cu toate
peutice ale amfetaminelor au dispărut (efec­ acestea, evoluţia respectivă poate dura ani
tul stimulator sau antidepresor), singurele şi ani, iar riscul suicidar rămâne foarte
amfetamine legale existente sunt anorexi­ ridicat. Recursul, înainte de cel de al doilea
gene. Deviate de la folosirea lor, ele con­ război mondial, la metodele de şoc, în
stituie actualmente majoritatea „speed"'-ului special la şocul electric (electroşoc sau sis-
sau a „amfe" consumate de către toxico­ moterapie), a transformat pronosticul de­
mani. presiilor. Se dispunea de un tratament activ
al tulburării dispoziţiei ca atare. Datorită
A N O S M I E (engl. anosmia). Pierdere a anesteziei generale şi curarizantelor cu
simţului mirosului. acţiune rapidă, electroşocul, numit de-acum
şi electronarcoză, a devenit tratamentul cel
Uneori avem de-a face cu forme limi­
mai eficient şi, probabil, cel mai puţin
tate: anosmie preferenţială, care este o
periculos al stărilor depresive. Din neferi­
incapacitate de a simţi doar unele mirosuri,
cire, efectul său nu este durabil, iar con­
sau anosmie specifică, adică incapacitatea
tinuarea în mod preventiv a şedinţelor de
de a simţi şi deci recunoaşte unul sau mai
electronarcoză zise „de întreţinere", în
multe corpuri chimice particulare.
general o dată pe lună, reprezintă o metodă
prea constrictivă pentru majoritatea celor
A N O S O G N O Z I E (engl. anosognosia).
deprimaţi.
Nerecunoastere de către un pacient, până

52
ANTIDEPRESOR

DESCOPERIREA PRIMILOR ANT1- nou produsul, cu o indicaţie originală: de­


DEPRESORI. în 1957 au fost descoperiţi presia, pentru care nu se dispunea de alt
aproape simultan capii de serie ai prin­ tratament decât electroşocul. Imipramina
cipalelor două familii de antidepresori: s-a dovedit eficace, fără efectele secundare
iproniazida şi imipramina. Aceste familii periculoase ale IMAO. Contrar monoami-
s-au îmbogăţit cu numeroşi compuşi. Mai noxidazelor, care sunt definite printr-un
târziu au apărut „noi antidepresori", mole­ mecanism de acţiune biochimică, antidepre­
cule din a doua generaţie, mult mai etero­ sorii triciclici sunt caracterizaţi prin struc­
gene în ceea ce priveşte structura lor. tura lor chimică cu trei cicluri aromatice.
Psihiatrii francezi (G. Buisson, J. Delay, Ar fi mai riguros să vorbim de triciclice
P. Deniker şi T. Laine) au fost cei dintâi imipraminice, alţi compuşi nonantidepre-
care au remarcat, din 1952, acţiunea anti- sori, ca neurolepticele fenotiazinice, pose­
depresivă a isoniazidei, medicament anti- dând şi ele aceeaşi structură triciclică.
tuberculos utilizat în pneumologie. Cinci
ani mai târziu, N.S. Kline, notând efectul CLASIFICARE. Putem clasifica antidepre-
activator al unui antituberculos cu structură sorii, după formula lor chimică, în trei
înrudită, iproniazida, asupra şoarecilor aduşi grupe: antidepresorii triciclici, inhibitorii
în stare de inerţie cu ajutorul rezerpinei, a
monoaminoxidazei (IMAO) şi antidepre­
putut confirma eficacitatea sa timoana-
sorii nontriciclici non-IMAO.
leptică la deprimat. Această eficacitate este
Antidepresorii triciclici
cu atât mai mare cu cât depresia este de tip
Derivaţi ai imipraminei. Triciclicele
„endogen", survenind fără factori declan­
şatori existenţiali şi fiind însoţită de semne diferă între ele prin structura lanţului lor
neurovegetative marcate. Cercetătorii ame­ lateral. Unele sunt foarte apropiate de imi­
ricani au emis ipoteza, valabilă şi azi, a pramina, ca desipramina şi clomipramina.
unei inhibiţii enzimatice responsabile de Acest din urmă antidepresor a devenit com­
efectul antidepresor. Iproniazida, ca toate pusul de referinţă în Europa, îndeosebi în
medicamentele din grupul de inhibitori ai Franţa. Trimiprimina, în mod curent folo­
monoaminoxidazei (IMAO), împiedică sită de nord-americani, are originalitatea de
distrugerea prin oxidare a aminelor cere­ a asocia la nucleul de imipramina un lanţ
brale (noradrenalină, dopamină, serotonină), lateral corespunzător unui neuroleptic
al căror procent creşte în fanta sinaptică. sedativ, levomepromazina, ceea ce ar explica
Compuşii din acest grup sunt deci definiţi proprietăţile sale sedative adăugate la pu­
prin mecanismul presupus al efectului lor terea sa antidepresivă.
antidepresor. Dibenzocicloheptadiene. Găsim în
Puţin după aceea a fost introdus în această grupă amitriptilina, care asociază
terapeutică primul antidepresor triciclic, proprietăţi sedative la o activitate anti­
imipramina, prototip al celeilalte mari fa­ depresivă egală cu aceea a imipraminei.
milii de antidepresori. Se dorea sintetizarea Unii compuşi din această familie (nortri-
unui analog al neurolepticelor. Elveţianul ptilină, protriptilină) au o acţiune anti­
Kuhn, însărcinat cu încercări clinice, a depresivă mai puţin marcată.
recunoscut ineficacitatea imipraminei la Dibenzoxepine. în această grupă, doxe-
schizofrenici. El a avut ideea să încerce din pina posedă proprietăţi anxiolitice în doză

53
ANTIDEPRESOR

slabă şi proprietăţi antidepresive în doză lor nu ar Fi totuşi comparabilă cu aceea a


mai ridicată. IMAO tradiţionale.
Dibenzepine. Dibenzepina este de ase­ Monoaminoxidazele clasice aparţin la
menea tranchilizantă în doză slabă şi două subgrupe:
antidepresivă într-o doză ridicată. - hidrazinele sau hidrazidele: în special
Dibenzooxazepine. Amoxapina aparţine iproniazidă, nialamidă (cele două IMAO
acelei familii care cuprinde şi un neuro- clasice comercializate în Franţa în 1989);
leptic, loxapina. Folosită în aceleaşi indi­ - compuşi nonhidrazinici: tranilcipro-
caţii ca şi triciclicele, cu aceleaşi efecte mină ->• IMÂO.
secundare, amoxapina a putut determina Antidepresorii nontriciclici non-IMAO.
unele efecte extrapiramidale de tip neuro- Acest grup cuprinde un ansamblu eterogen
leptic. de antidepresori care au făcut dovada
Amineptină. Compus triciclic original eficacităţii lor. Fără a fi mai eficaci decât
prin efectul său selectiv asupra dopaminei, imipraminicele sau decât electronarcoza,
amineptină exercită un efect stimulant care sunt în general mai bine toleraţi. Mecanis­
aminteşte de acela al IMAO. Pe de altă mul lor de acţiune monoaminergic este de
parte, ea nu determină, ca imipramina, regulă mai specific decât acela al primilor
efecte secundare supărătoare de felul hipo- antidepresori. Acest mecanism permite,
tensiunii arteriale şi al uscăciunii mu­ deci, clasificarea noilor substanţe.
coaselor.
Viloxazina, cu mecanism noradrenergic,
Compuşi tetraciclici. Modelul acestor
înrudită cu betablocantele, fără a le poseda
substanţe înrudite cu triciclicele rămâne
proprietăţile, are un efect antidepresiv şi
maprotilina, derivat al unui tranchilizant,
stimulator. Este lipsită de efecte secundare
dar dotat ou proprietăţi antidepresive
de tip atropinic, ceea ce permite utilizarea
autentice. Acest grup cuprinde şi mian-
ei în unele contraindicaţii ale triciclicelor.
serina, dotată cu un efect asupra recep­
Doi compuşi mai degrabă stimulanţi, unul
torilor neuronali presinaptici care reglează
(nomifensină) cu un mecanism mai ales
fluxul noradrenalinei.
dopaminergic, altul (indalpină) serotoni-
Inhibitorii de monoaminoxidază
nergic, au fost retrase de pe piaţă, în pofida
(IMAO). Monoaminoxidazele sunt utili­
eficacităţii clinice, din cauza efectelor se­
zate mai puţin frecvent decât triciclicele.
cundare reperate în farmacovigilenţă.
Supravegherea clinică necesară, numărul
ridicat de asocieri medicamentoase contra­ în grupa foarte studiată a inhibitorilor
indicate şi eliminarea lor lentă explică specifici ai recuperării serotoninei, putem
prudenţa clinicienilor. IMAO, zise „rever­ cita fluvoxamina, trazodona şi fluxoetina.
sibile şi competitive", mai specifice decât Unii antidepresori noi, comercializaţi ca
una dintre enzimele de degradare ale medifoxamină sau tianeptină, sau în fază
monoaminelor, MAOA, suscită totuşi un de dezvoltare, posedă mecanisme de acţi­
interes nou (toloxatonă, moclobemidă...). une originale.
Ele nu determină efectele secundare ale înaintea eterogenităţii structurilor şi
monoaminoxidazelor clasice în caz de mecanismelor biochimice, Deniker, după
interacţiune cu medicamentele sau ali­ P. Kielholz, propune o clasificare clinică a
mentele potenţial periculoase. Eficacitatea antidepresorilor potrivit efectelor lor

54
ANT1DEPRESOR

laterale predominante: psihotonic (stimu­ anumitor monoamine cerebrale: IMAO


lent) sau sedativ. inhibă procesul oxidativ de degradare;
majoritatea celorlalţi antidepresori inhibă
CARACTERISTICI GENERALE ALE
recaptarea de către neuron a diferitelor
ANTIDEPRESORILOR. Oricare ar fi tipul
monoamine. J. Glowinski şi J. Axelrod
lor, antidepresorii au în comun, în grade
(1964) au arătat că imipramina inhibă re­
diferite, anumite efecte caracteristice:
captarea sinoptică a noradrenalinei, sporind
Acţiune tJmoanaleptică. Antidepresorii
concentrarea sa în fanta sinaptică. Creierul
redresează dispoziţia depresivă. Depăşin-
du-şi scopul, ei pot determina o inversare celui care suferă de depresie ar dispune
a dispoziţiei, care devine euforică. Această astfel de un stoc mai important, până atunci
capacitate de a induce „viraje" timice îi insuficient, de neuromediatori monoami-
distinge de alte psihotrope care pot să-1 aline nergici. Sa demonstrat, de altfel, că anti­
pe deprimat fără a fi adevăraţi antidepresori depresorii ar diminua numărul de receptori
(tranchilizantele, de exemplu). Inversarea neuronali postsinaptici ale celor două
dispoziţiei se produce după un interval de mari sisteme de neurotransmisie: receptorii
zece până la cincisprezece zile, uneori mai betanoradrenergici şi unii receptori seroto-
multe, indiferent de tipul de compus sau de ninergici. Timpul necesar acestei diminuări
tratament (electronarcoză, de exemplu). a numărului de receptori ar corespunde
Acţiune neurologică. Inversarea efec­ intervalului de acţiune al antidepresorilor.
tului unui neuroleptic, rezerpina, constituie în aceste procese, totuşi, multe sisteme sunt
modelul cel mai clasic al efectului anti- în interacţiune. Rezultatele sunt uneori
depresiv la animal. La om, antidepresorii contradictorii, de la o metodă de observaţie
reduc akinezia indusă de neuroleptice sau la alta (biochimie, electrofiziologie). Azi
cauzată de boala Parkinson. Antidepresorii are loc orientarea către un model interactiv
pot determina tremurăturâ ţi disartrie cu mai multe porţi de intrare,în care anti­
(dificultatea de a vorbi),în generai discrete. depresorii ar veni să restabilească echilibrul.
Antidepresorii acţionează asupra sistemului
neurovegetativ, determinând o hipotensi- UTILIZAREA ANTIDEPRESORILOR
une ortostatică (cădere de presiune arterială ÎN ALTE AFECŢIUNI. Dacă antidepre­
când subiectul se ridică de pe scaun), mai sorii sunt prin definiţie medicamente ale
rar accese de temperatură şi transpiraţie. depresiei, ei sunt utilizaţi şi în alte pre­
Foarte caracteristice imipraminicelor sunt scripţii. A fost criticat de altfel însuşi ter­
efectele atropinice sau anticolinergice: menul de wrtidepresor, termen care califică
uscare a gurii, constipaţie, vedere înceţo­ substanţe foarte diferite. Aceste substanţe
şată şi mai aleii risc de glaucum şi de re- au, poate, în afara câmpului depresiei,
tenţie urinară la subiecţii predispusi, care proprietăţi care riscă a fi nerecunoscute
nu trebuie trataţi cu imipraminice. dacă le desemnăm doar prin unul dintre
în doză masivă (tentativă de sinucidere, efectele lor. Antidepresorii au fost utilizaţi:
de exemplu), antidepresorii pot să inducă în schizofrenie. Când tabloul schizofre­
crize epileptice. niei este dominat de atimormie (indispozi­
Acţiune biochimică. Antidepresorii au ţie şi pierderea elanului vital), neurolepticele
în comun proprietatea de a creşte procentul se dovedesc mai puţin eficace. S-a încercat

55
ANT1EP1LEPT1C

în aceste cazuri să fie asociate cu un afara oricărui sindrom depresiv. Tipul de


antidepresor nesedativ. aliment consumat pare important de de­
în sindroamele paranoice. Asociaţi sau terminat: dacă pacienţii consumă alimente
nu cu neurolepticele, antidepresorii în zaharate, s-a recurs mai degrabă la anti­
doză slabă s-au arătat eficaci în cazul în depresori serotoninergici (flurovamină,
care pacienţii par deprimaţi, cantonaţi în trazodonă, fluoxetină). într-adevăr, tripto-
comportamente masochiste şi pesimiste. Se fanul, precursor al serotoninei, ar regla
poate trata delirul de relaţie descris de consumul de glucide. în bulimiile sărate se
E.Kretschmer (subiectul raportează la utilizează mai degrabă antidepresorii
sine, într-un sens persecutor, comporta­ noradrenergici (maprotilină).
mentul anturajului său): triciclicele sunt
în numeroase alte patologii. Unele pato­
utilizate în doze medii, asociate cu un
logii, legate sau nu de depresie, au putut
neuroleptic în caz de reacţie hiperstenică.
beneficia de chimioterapia antidepresivă.
/;; unele nevroze. Structurile nevrotice Ne referim la durerea cronică, la sindromul
dominate de psihastenie (caracterizate de subiectiv legat de traumatismele craniene,
oboseală, indecizie şi dificultăţi de con­ la sevrajul de alcool sau de opiacee, enu-
centrare) sunt sensibile la IMAO şi la rezia la copil, narcolepsie...
unii antidepresori stimulenţi (amineptină).
Mulţimea prescripţiilor de timoanalep-
La fel, vechile nevroze obsesionale, numite
tice şi permanenta dezvoltare a unor mole­
azi tulburări obsesional-compulsive, se
cule noi stau mărturie în ceea ce priveşte
ameliorează cu doze ridicate de clomipra-
eficacitatea lor. Pe plan teoretic, în calitate
mină. Aceasta inhibă în mod preferenţial
de instrumente farmacologice, antidepre­
receptarea serotoninei, neuromediator care
sorii au generat ipoteze monoaminergice,
intră în joc în patologia obsesională. Noii
pe care se întemeiază în prezent modelele
antidepresori, serotoninergici puri, reven­
dică aceeaşi eficacitate. biologice ale depresiei.
Bibi.: Deniker, P., Psychopharmacologie. Les
în stările ipohondriace. Aceste tablouri
medicaments et les drogues psychotropes,
vădesc adesea stări depresive mascate prin
fiditions Marketing, Paris, 1987; Burrows, G.D.,
plângeri somatice neîncetate ale pacienţi­
Normau, T., Davies, B. (eds.), Drugs in Psychi-
lor, stări care sunt sensibile la antidepresori.
atry: Antidepressants, Elsevier, Amsterdam,
în stările anxioase. Mai ales în „accesele
New York, Oxford, 1983; Zarifian, E., L6o, H„
de panică" (tulburări caracterizate prin re­
Les antidepresseurs. Roche, Neuilly-sur-Seine,
petarea de episoade acute de angoasă) anti­
1982.
depresorii s-au dovedit mai eficace decât
tranchilizantele benzodiazepinice clasice
(Klein). Compuşii utilizaţi (IMAO, ANTIEPILEPTIC (engl. antiepileptic).
imipramină) sunt în mod paradoxal anti­ Se spune despre ceea ce previne sau sto­
depresori stimulenţi, ceea ce a contribuit să pează crizele epileptice sau este folosit
diferenţieze accesele de panică de alte pentru tratarea epilepsiei.
tulburări anxioase, sensibile la substanţe Tratamentul antiepileptic se bazează pe
tradiţional sedative şi anxiolitice. un anumit număr de medicamente care au
în unele tulburări alimentare. Bulimiile o acţiune esenţialmente simptomatică:
răspund uneori la antidepresori, chiar în împiedicarea crizei. Ele trebuie luate

56
ANT1PARWNSONIAN

continuu şi, din nefericire, nu sunt lipsite minei,în special în cazurile de urticarie
de efecte secundare supărătoare. Folosirea şi de afecţiuni alergice diverse.
lor trebuie deci adaptată de medic la fiecare Medicamentele antihistaminice se gru­
bolnav şi supravegheată cu regularitate pează în cinci clase principale: etalona-
(control electroencefalografic periodic). minele, etilendriaminele, alkiaminele,
Fenobarbitalul este singurul barbituric
piperozinele sau ciclizinele şi fenotiazinele.
încă utilizat din plin, sub forma unei sin­
Tocmai în această ultimă clasă au expe­
gure prize cotidiene, seara. Hidantoinele
rimentat D. Bovet, P. Charpentier şi
sunt şi ele foarte eficace, dar dificil de
P. Decourt o nouă moleculă antihista-
manipulat, deoarece necesită o suprave­
ghere susţinută a procentelor în sânge. minică, clorpromazina, ale cărei efecte
Carbamazepina, activă în diverse crize, sedative sunt foarte importante în ceea ce
este extrem de utilizată, îndeosebi pentru priveşte sistemul nervos central. Acest
prevenirea crizelor parţiale. Valproatul de produs a devenit primul neuroleptic utilizat
sodiu este utilizat în special la copii în psihiatrie ( J . M . Harl, J. Delay şi
contra crizei minore (petit mal) şi a P. Deniker), în anii 1951-1952.
tulburărilor caracteriale. Benzodiazepinele,
care, în afara efectelor tranchilizante, au o A N T I P A R K I N S O N I A N (engl. anti-
acţiune anticonvulsivantă, sunt de câţiva parkinsonian drug). Substanţa care tra­
ani din plin prescrise, în special clobaza- tează boala Parkinson.
mul.clonazepamul şi diazepamul, rezervat Boala Parkinson este boala degenerativă
perioadelor de crize subintrante şi în sta­
a sistemului nervos central caracterizată
rea de rău. Această listă, care nu este
printr-o dispariţie de neuroni dopaminer-
limitativă, ar putea fi completată şi cu alte
gici. Ea beneficiază de administrarea unui
produse. Spectrul de alegere este întins şi,
precursor al dopaminei: levodopa. Instau­
în caz de eşec, permite cu uşurinţă schim­
rarea tratamentului dopaminergic este în
barea medicamentului. Pare în schimb în­
general precedată de o primă fază de tra­
ţelept ca, în măsura posibilului, să se
respecte monoterapia, supraveghindu-se tament cu substanţe anticolinergice sau cu
îndeaproape, în primele luni de tratament, amantadină, agonist dopaminergic.
apariţia semnelor de intoleranţă sau de Psihiatrii au recurs la antiparkinsoniene
supradozaj. în cazul în care, în anumite pentru a corecta efectele secundare ale
forme severe de comiţialitate, se va dovedi neurolepticelor. Neurolepticele pot fi de
necesară asocierea de medicamente antiepi- fapt responsabile de trei tipuri de simptome
leptice, această supraveghere va trebui să motorii, esenţialmente la nivelul sistemului
fie şi mai riguroasă, din cauza interacţiunii extrapiramidal: hiperkinetice precoce sau
medicamentoase care necesită îndeosebi tardive (akatizie, tasikinezie), akinetohiper-
dozaje plasmatice repetate. tonice de tip parkinsonian şi akinetice.
Antiparkinsonienele sunt utilizate în cele
A N T I H I S T A M I N I C (engl. antihista- trei tipuri de efecte secundare, chiar dacă
minic). Se spune despre un medicament efectele hiperkinetice tardive şi mai ales
care se opune acţiunii nocive a hista- akinezia pot să necesite alţi compuşi.

57
ANDPStHIATRtE

CLASIFICAREA ANTIPARKINSON1- PROBLEMA TRATAMENTELOR


ENELOR. Antiparkinsonienele aparţin la NEUROLEPTICE. Antiparkinsonienele
trei familii principale: wnt uneori prescrise sistematic, cu titlu
Derivaţi de benzhidrol. Utilizaţi foarte preventiv, în cazul unui tratament cu »ieuro-
frecvent, aceşti compuşi (trihexifrenidil, leptice. Această prescripţie este contro­
biperiden) au în general o acţiune psiho- versata, deoarece efectele extrapiramidale,
stimulentă, în afară de efectul lor la nivel deşi frecvente în cazul administrării unor
extrapiramidal. Unii sunt mai sedativi, ca neuroleptice incisive, nu se manifestă în
etibenzatropina, utilizată pe cale paren- medie decât în 2fW din caairi pe plan
terală în caz de episoade distonice acute, şi clinic, pe când antiparkinsonienele pot sta
benzatropina, preferată de psihiatrii la originea unei patologii iatrogene,
anglo-saxoni. îndeosebi la subiecţii în etate.
Derivaţi de dibenzotiazepine. Tropa-
tepina determină o sedaţie. Ea posedă, ca ANTIPSIHIATRIE (engl. Anti-Psychi-
şi derivaţii benzhidrolului, proprietăţi atry). Mişcare apărută Ia începutul
anticolinergice. anilor 1960, de interogaţie critică,
Derivaţi de fenotiazină. Mai puţin punând sub semnul întrebării psihiatria
folosiţi la ora actuală, aceşti compuşi de tradiţională şi noţiunea de boală men­
structură apropiată cu a neurolepticelor tală pe care aceasta se bazează de la
fenotiazinice (dietazină, profenamină) sunt mijlocul secolului al XlX-Iea.
prea puţin stimulente.
ANTIPSIHIATRIA ENGLEZĂ. Dacă
ALŢI COMPUŞI. Au fost propuse ca această contestare apărea din 1957, cu
antiparkinsoniene şi alte substanţe, dar ele psihiatrul american T. Szasz, care pune la
rămân rareori folosite în psihiatrie: atnan- îndoială realitatea bolii mentale, din care el
tadina, agonist dopaminergic, care a fost face un simplu „mit" (în lucrările sale
utilizat şi ca medicament antiviral, şi Durere şi plăcere şi Mitul maladiei men­
bromocriptina, care stimulează P1F (Pro- tale), iar dintr-un unghi accentuat filosofic
lactine Inhibiting Factor), care reduce ca faimoasa Istoria nebuniei în epoca
secreţia de prolactină responsabilă de clasică a lui M. Foucault, apărută în 1961,
amenoreele glactoreice, observate şi în termenul Anti-Psychiatry şi marea mişcare
cazul neurolepticelor. Aceşti doi compuşi care a răscolit psihiatria se datorează engle­
sunt în mod curent utilizaţi în tratamentul zilor D. Cooper, A. Esterson şi R. Laing. Ei
bolii Parkinson. cei dintâi au dus până la capăt consecinţele
Numeroşi compuşi stimulenţi, în afară unei critici mereu refulate de psihiatrii
de antiparkinsonienele propriu-zise, au fost înşişi: nebunia este un fenomen social a
utilizate în lupta contra akineziei, care cărui definiţie este impusă de societate şi
rămâne cel mai frecvent dintre efectele utilizată în vederea surghiunirii unora
secundare provocate de neuroleptice. Am- „etichetaţi drept nebuni", datorită psihi­
fetaminicele nu mai sunt indicate, din atrului şi instituţiei psihiatrice, emanaţii şi
cauza riscurilor de resurgenţă delirantă. instrumente ale acestei societăţi zise „alie-
Adesea s-a recurs la antidepresori psiho- nante". Ar exista deci, în relaţia psihiatrului
tonici imipraminici în doză redusă. cu bolnavul mental şi chiar în aceea a
ANTIPSIHIATRIE

psihanalistului cu cel psihanalizat, o „ipo­ ninţătoare care separă personal şi pacient,


crizie confortabilă şi autoprotectoare", o sănătate şi nebunie". Dar, după cum spune
veritabilă complicitate cu societatea întru cu regret Cooper, „răspunsul oficial a fost
apărarea unei „normalităţi" exorbitante, o departe de a fi favorabil". El consiliază ca
supunere servilă la ordinea stabilită şi o aceste antispitale să fie fondate în afara
necunoaştere profundă, adesea nuanţată de serviciilor publice, aşa cum el însuşi a
sadism, a celui considerat bolnav. Psihi­ făcut în cadrul asociativ al Philadelphia
atrii ar trebui deci să adopte o atitudine cu Association, creată împreună cu prietenii
totul diferită dacă vor să-i dea cuvântul săi Esterson şi Laing, în 1965. Cel mai
acestuia din urmă, atitudine făcută din celebru dintre aceste homes a fost faimosul
umilinţă şi modestie, care i a r lăsa într-un Kingsley Hali, centru comunitar din peri­
fel primul rol. feria din estul londonez, unde s-au stabilit
Pentru Cooper şi prietenii săi, deci, ar 119 persoane (din 1965 în 1970), printre care
trebui să fie dat uitării tot ce s-a învăţat în Mary Barnes, veritabilă vedetă a mişcării
psihiatrie, să fie părăsite instituţiile şi spi­ antipsihiatrice engleze. Ea a parcurs aici,
talele, să nu se mai creadă în progresele ajutată de psihiatrul J. Berke, care i-a poves­
terapeuticii. Singura cale ar fi aceea de a tit istoria, o lungă regresiune-renaştere,
trăi laolaltă cu nebunii: să locuim cu ei, în devenind, începând cu frescele pe care la
mici comunităţi, să lăsăm baltă psihiatria început le realiza din materiile sale fecale
şi diagnosticele sale, să devenim într-un fel un pictor de talent. Schizofrenia sa nu era
elevii schizofrenicilor, plătindu-ne cota-parte decât o etichetă pe care societatea i-a
şi, de ce nu, lecţiile pe care ei ni le pot da. impus-o spre a-i închide gura, spre a-i
Căci „nebunii au a ne învăţa multe lucruri, înăbuşi revolta, cu ajutorul psihiatriei ofi­
nu numai în ceea ce îi priveşte, ci şi în ceea ciale, „mereu gata să violenteze nebunia"
ce ne priveşte". La limită, numai expe­ (Cooper).
rienţele lor pot fi cu adevărat formatoare şi Metanoia. Dacă mişcarea antipsihiatrică
didactice pentru viitorul antipsihiatru. engleză determina dispariţia diverselor
Antispitalul. Spitalului clasic trebuie să-i diagnostice de psihoze cronice, în contes­
succeadă „antispitalul". Cooper relatează tarea sa antinosografică, ea admitea totuşi
experienţa organizată în pavilionul 21, o existenţa unor „psihoze acute". Dar în cazul
unitate de schizofrenici dintr-un mare acesta era suficient să se respecte evoluţia
spital psihiatric de la periferia Londrei. în normală, care trebuia să ducă în mod spon­
acel pavilion, metodele şi atitudinile tan la vindecare, deoarece tocmai trata­
clasice au fost sistematic eliminate sau total mentele şi internarea provocau cronicizarea.
inversate. în pofida dificultăţilor întâm­ Era suficient să fie urmărit bolnavul în
pinate de personalul îngrijitor, căci „nu se călătoria sa. Laing admite că unii subiecţi
poate accede la realitatea grupului insti­ pot prezenta crize psihotice acute, veri­
tuţional decât cu condiţia sacrificării tabile călătorii metanoice în care spiritul se
mijloacelor de existenţă sau de a le pune, schimbă şi care pot fi provocate cu sub­
cel puţin, întrucâtva în pericol", bolnavii au stanţe psihomimetice de felul L.S.D.
devenit, într-un fel, îngrijitori. Trebuie, Aceste voiajuri sunt bune sau rele, după
bineînţeles, ca să se ajungă aici, să fie de­ cum mediul le favorizează sau le contrari­
păşită acea „frontieră deosebit de ame­ ază. Serviciile şi clinicile psihiatrice

50
ANT1PSJHIATWE

clasice, considerându-le ca maladii, le tra­ interesul pentru anumite stări psihedelice,


tează ca atare şi fac deci din ele psihoze acele voiajuri, cum le numesc amatorii de
cronice, schizofrenii. în schimb, dacă mediul L.S.D. Iar Laing reiterează „invitaţia la
este favorabil, acel voiaj este o descoperire voiaj" în cartea sa următoare, Politica
mai profundă de sine, cu un dinamism revo­ experienţei, pe care unii au putut-o socoti
luţionar benefic. Catastrofa nu ar surveni o adevărată provocare la toxicomanie.
de fapt decât în cazul în care la aceasta se Patogema familială si socială. în această
opune aparatul social, poliţist şi medical. perspectivă, Esterson şi Laing au pus
Laing avea să numească această criză, accentul, pornind de la studiile lor refe­
această odisee, o metanoia, cuvânt grec ritoare la familiile de schizofrenici, pe o
găsit în Evanghelii şi care are sensul de cauzalitate esenţialmente socială şi fami­
pocăinţă, de regret, dar şi de conversiune, lială a tulburării mentale. Pentru ei se punea
de transformare spirituală. Atunci când problema denunţării unei anumite concep­
subiectul este în metanoia, este de ajuns ca ţii eronate despre individualitatea psiho-
el să stea câtva timp în unul din aceste fizică a bolnavului şi orientarea cercetării
antispitale, pentru ca derularea crizei, care spre procesul dialectic şi istoric care se
nu ar fi tolerată în nici un mediu, psihiatric dezvoltă în contextul jocului complex al
sau nu, să aibă loc până la capăt, în general relaţiilor interpersonale. După cum arată ei,
sub o formă regresivă. Laing relatează „interesul nostru are în vedere persoanele
cazul unui tânăr medic militar, atins de un întotdeauna în relaţie cu noi sau între ele
acces paranoid acut, de care s-a ocupat şi întotdeauna în lumina contextului gru­
chiar la începutul carierei sale. în loc să-i pului lor, care, în acest travaliu, este în
aplice pacientului tratamentele clasice primul rând familia, dar care poate include
(insulina, etectroşocuri sau sedative), el a şi reţelele personale extrafamiliale ale
petrecut ore în şir cu dânsul. Delirase cu el, membrilor familiei, dacă acestea au o im­
devenindu-i asociat la proiecte: atacarea portanţă specifică cu privire la elementele
Băncii Angliei, faptul de a fi luliu Cezar, pe care încercăm să le clarificăm". Familia
Hamlet sau Robin Wood. în afara exis­ este deci considerată de ei ca o „textură
tenţei sale liniştitoare şi al companiei pe relaţională, ca un câmp de interacţiuni con­
care i-o ţinea, Laing nu i-a aplicat deci nici crete, în care înfruntările şi influenţele reci­
o terapeutică. La capătul a şase săptămâni proce sunt amplificate în funcţie de
de nontratament, militarul şi-a abandonat proximitatea fiinţelor aflate într-o confrun­
fantasmele delirante şi a fost capabil să-şi tare permanentă". Nexus familial este ter­
reia viaţa normală. Aşadar, psihoza ar purta menul prin care ei desemnează acea
în ea însăşi soluţia şi mijloacele de vinde­ structură nodală privilegiată care permite
care. Ba chiar este, adaugă el, o experienţă unui individ să se înţeleagă în interacţiunile
foarte profitabilă, „o cotitură favorabilă în sale familiale.
evoluţia personalităţii". Ne-am putea în­
treba dacă nu ar trebui uneori să o pro­ în cercetarea lor asupra a unsprezece
vocăm pentru a face să apară, în spatele familii în cadrul cărora se găsea câte un
sinelui artificial (engl. false seif), şinele schizofren, Esterson şi Laing arată că com­
profund şi autentic (engl. innerself). După portamentul considerat pe plan clinic ca
Laing (Eul divizat), în aceasta ar consta simptomatic pentru schizofrenie nu este
decât rezultatul interacţiunilor familiale.

60
ANTIPSIMATRIE

Această boală nu ar fi deci decât o creaţie esenţial în apariţia şi manifestările clinice


a mediului sociofamilial. Ei s-au interesat ale schizofreniei.
îndeosebi de simptomele zise „procesuale", Dar toate aceste cercetări nu caută să
- adică acelea care ar fi, dintr-o perspectivă facă inteligibile relaţiile familiale ale
psihobiologică, manifestările directe ale schizofrenului decât conform ipotezei
unui proces biologic ca acela descris de psihosociologice introduse iniţial, părinţii
E. Bleuler. Or, astfel de simptome, atunci nefiind finalmente implicaţi în maladia
când sunt reexaminate dintr-o perspectivă copilului decât la nivelul acestui model. Iar
sociofamilială, ies din „reduta biologică" astăzi se ştie că aceste modele nu le dau
pentru a apărea ca o strategie inventată de cercetătorilor decât iluzia de a fi găsit o
subiect pentru a reuşi să trăiască în ceea ce cheie. Toate aceste sisteme de organizare
a devenit pentru el de netrăit. Regăsim familială şi ideologiile respective, con-
deci, în simptomatologia bleuleriană, mani­ tinuându-şi opera, ar risca cel mult să-1
festările unei adaptări dramatice ale unui amăgească pe terapeutul prea grăbit să
individ pe care condiţiile familiale îl în­ găsească „factori patogeni". Iar în prezent
fundă, într-un fel, într-o veritabilă situaţie pare bine stabilit că dubla legătură, ca şi
de supravieţuire. în această privinţă, filmul conceptul de „deviere a comunicării", intro­
Family Life (1972), al lui K. Loach, a fost dus şi dezvoltat de echipa Wynne, nu au
o ilustrare cinematografică exemplară a nimic specific şi nu constituie factori pre-
dictivi şi diagnostici suficienţi în materie
acestor teze.
de schizofrenie.
Fără îndoială, antipsihiatrii englezi nu
Antipsihiatrie şi politică. A existat în
sunt primii care au studiat patologia men­
această mişcare engleză un fel de angaja­
tală intrafamilială. în Statele Unite a existat
ment eroic de a se situa în paradoxul unei
un mare interes pentru patologia familială.
opoziţii faţă de o societate alienantă, cu
T. Lidz şi grupul său au aplicat o lectură
toate normele şi ortodoxia pe care ea le
psihanalitică, privilegiind triada familială
cere, opoziţie asociată unei identificări cu
şi reliefând decalajul care ar apărea între bolnavul mintal, care finalmente ar fi
organizarea conştientă a rolurilor parentale personajul sănătos în faţa numitei societăţi
şi căutarea de către copilul „viitor schizo­ bolnave. Dar, la urma urmei, este mai uşor
frenic" a propriei sale identităţi în dezvol­ să participi la revolta aceluia decât la
tarea personalităţii sale. L.C. Wynne a reforma acesteia.
reperat şi el,în psihopatogeneza familială
A critica în mod exagerat psihiatria tra­
a schizofreniei, relaţiile particulare ale
diţională înseamnă, fără îndoială, a risca să
pseudomutualităţii şi pseudoostilităţii.
uiţi să pui în cauză şi să analizezi propria-ţi
Dar mai ales şcoala zisă „de la Palo Alto" agresivitate. Orientând-o pe aceasta în
a dobândit un anumit renume în studierea acelaşi sens cu aceea a bolnavului,înseam­
tulburărilor de comunicare. J. Weaakland nă a suprima problema propriei angoase în
şi D. Jackson au utilizat în special noţiunea faţa aceleia a bolnavului. Te situezi, „la un
de dublă legătură (engl. double bind) loc cu bolnavii", contra instituţiei, admi­
introdusă de etnosociologul G. Bateson, nistraţiei, societăţii. Dar prin aceasta nu ai
care a arătat că această distorsiune a comu­ suprimat problema nebuniei. Pur şi simplu
nicării intrafamiliale poate juca un rol ţi-ai cumpărat ieftin o conştiinţă bună. Or,

61
ANT1PSIHIATRIE

se ştie că această conştiinţă bună nu este ştiinţă. Un om care spune că el este o


nimic altceva decât un false seif, sediu prin maşină este «depersonalizat» în jargon
excelenţă al celei mai profunde necunoaş­ psihiatric. Un om care proclamă că negrii
teri de sine. Este astfel întreţinută ne­ sunt o rasă inferioară poate fi respectat de
cunoaşterea motivaţiilor psihiatrului în mulţi. Un om care pretinde că albeaţa sa
materie, a culpabilităţii sale de a rămâne de este o formă de cancer riscă să fie in­
„partea bună" şi de a se retrage cu abilitate ternat." Şi Cooper, răstumând conceptul de
dintr-o afacere delicată, chiar „din agresi­ sănătate mentală, abundă în aceeaşi reto­
vitatea sa inconştientă pe care se pune rică: „Sănătatea mentală, aşa cum o concep
problema să o anulezi, identificându-te cu eu, este posibilitatea pentru fiecare fiinţă
agresatul (acolo unde poate că psihiatrul umană de a se angaja nu numai până în
tradiţionalist s-ar identifica cu agresorul), miezul nebuniei, ci şi în miezul oricărei
în orice caz al bolnavului său în orice revoluţii, găsind pe această cale o soluţie
relaţie de putere, aici negativată de angaja­ pentru prezervarea Eului."
mentul antipsihiatric" (J. L. Faure şi
Nimic de mirare, aşadar, în faptul că
E. Ortigues).
antipsihiatrii englezi se angajează astfel pe
Există, de fapt, în orice instituţie tera­ o cale autentic revoluţionară. Iar docu­
peutică, o relaţie de putere din ce în ce mai mentele acelui Congress on the Dialectics
greu de precizat, dar care în nici un caz nu
of Liberation, ţinut la Londra în 1967, sunt
poate fi escamotată. Iar aceasta înseamnă
în această privinţă extrem de elocvente.
a porni de la filosofia lui Sartre, pe care
S-au regăsit aici, alături de Laing şi de
Laing şi Cooper s-au străduit să o analizeze
Cooper, H. Marcuse şi S. Carmichael.
din punct de vedere politic. Ei cunosc la
Scopul congresului era să „creeze o veri­
perfecţie opera lui Sartre, mult mai bine
tabilă conştiinţă revoluţionară, făcând
decât majoritatea psihiatrilor francezi. De
joncţiunea dintre ideologie şi acţiune, de la
altfel i-au consacrat o lucrare intitulată
indivizi la mase, fără a refuza violenţa,
Raţiune şi violenţă: un deceniu al filosofiei
dacă ea este necesară". Se pare însă că
lui Sartre, pentru care filosoful a scris un
acordul în această privinţă nu a fost întot­
cuvânt înainte. Ei studiază aici Critique de
la raison dialectique, Questions de methode deauna complet, iar perspectivele lui
şi Saint Genet, comedien et martyr. Deja Carmichael sunt net mai „angajate" decât
în 1960, în Eul divizat, Laing ţinuse să de­ acelea ale lui Cooper. Antipsihiatrii par să
scrie în termeni existenţialişti şi relaţionali practice un anarhism în definitiv destul de
boala mentală şi mai ales schizofrenia. utopic. Este greu să vezi un act de rezis­
Fără a neglija opera lui Freud, el căuta să tenţă cu adevărat serios şi periculos în
demonstreze că societatea occidentală nu faptul, cum povăţuiau ei, de a sfâşia în mod
reprimă numai instinctele şi sexualitatea, ci public cotidianul „putred" cumpărat de la
şi toate formele de transcendenţă. „Un om chioşcul de ziare. Iar mişcarea antipsihi-
— scrie el — care preferă să fie mort mai atrică engleză s-a cufundat în această
degrabă decât comunist este normal. Un utopie.
om care declară să şi-a pierdut sufletul este Nu a fost şi cazul Italiei, unde aceeaşi
nebun. Un om care spune că oamenii sunt
mişcare a condus la dispariţia azilului, fiind
maşini poate fi considerat un mare om de
de altfel şi mai politizată.

62
ANffPSMIATRIE

ANTIPSIHIATRIA ITALIANĂ. în Italia, fondată de elevii săi, preconizează o


chiar dacă lui F. Basaglia nu-i prea plăcea răsturnare a tuturor instituţiilor psihiatrice:
să fie numit antipsihiatru, mişcarea a con­ „negarea (instituţiilor) ca singura modali­
dus la o reformă radicală: suprimarea vechii tate actualmente viabilă în interiorul unui
legi din 1904 care impunea internarea sistem politico-economic care absoarbe în
într-un mod destul de similar cu legea el orice nouă afirmaţie şi o utilizează spre
franceză din 1838. a se consolida". Această mişcare atât de
în 1962 a început, la Gorizia, transfor­ •radicalizată nu avea să fie urmată în Italia
marea vechiului azil, sub impulsul medi- de toţi profesioniştii psihiatriei. A fost,
cului-director al acestuia, F. Basaglia. dimpotrivă, întotdeauna reprezentată de o
Acesta, care a lucrat îndeosebi cu E. Jones, minoritate dintre ei, dar puternic politizată
la Londra, unde a învăţat cum funcţionează şi foarte activă. în aşa fel încât, în 1978, o
o comunitate terapeutică, a instituit bazele comisie parlamentară, în care erau repre­
unei vieţi comunitare în stabilimentul său zentate toate partidele, a propus suprimarea
psihiatric. Cu o echipă în acelaşi timp dina­ legii din 1904 şi o nouă lege care să inte­
mică şi extrem de politizată, el şi-a dat greze psihiatria într-o reformă sanitară glo­
seama că lucrul acesta nu era de ajuns pentru bală care să ducă la dispariţia spitalului
schimbarea azilului, constatând persistenţa psihiatric: Legea 180* . Aceasta conduce
efectelor iatrogene ale acestuia asupra însă la o anumită medicalizare a psihiatriei,
pacienţilor. A tras de aici concluzia că in­ care nu mai este decât o specialitate me­
ternarea nu poate decât agrava boala
dicală între toate celelalte. Această re­
mentală. Trebuia, deci, să-i „elibereze pe
întoarcere a nebuniei în cadrul strict al
bolnavi". Aceştia erau mai ales „dezmoşte­
medicinei displace multor militanţi ai
niţi", victime ale unei societăţi intolerante,
„Psychiatria Democratica". Cu toate acestea,
care respingea orice deviere. La urma
Basaglia, care a obţinut satisfacţie o dată
urmei, „munca în comunitate" nu este decât
cu dispariţia azilurilor, nu s-a opus. A în­
un alibi pentru îngrijitori. Azilul nu este
ceput atunci o dezbatere destul de fur­
decât un instrument de respingere şi de
tunoasă între opozanţii acestor reforme .şi
încarcerare şi trebuie distrus. La această
partizanii acestora, în detrimentul bolna­
concluzie ajunge Basaglia la sfârşitul
vilor, care nu mai găsesc întotdeauna struc­
cărţii sale Instituţia în negaţie (1968).
Basaglia refuză deci perfecţionismul tehnic tura sanitară de care ar avea nevoie.
al comunităţii terapeutice, al muncii de ANTIPSIHIATRIA ÎN FRANŢA. A cu­
sector şi chiar diferitele abordări ale psiho- noscut un mare succes în rândurile in­
terapiei instituţionale. Pentru el amelio­
telectualilor stângişti în 1968, dar a avut
rarea tehnicilor psihiatrice nu fac decât să
puţine aplicaţii practice, majoritatea psihi­
întârzie momentul în care azilul trebuie să
atrilor francezi crezând că pot depăşi pro­
dispară. Căci „ştiinţa este mereu în ser­
blematica antipsihiatrică printr-o politică
viciul clasei dominante", iar spitalul
sanitară de sectorizare psihiatrică şi psiho­
psihiatric nu este decât una dintre „insti­
terapie instituţională.
tuţiile violenţei" prin care aceasta conduce
S-au inaugurat totuşi, mai ales în psihi­
şi oprimă masele. Psihiatrul italian, urmat
atria infanto-juvenilă, câteva centre de
de mişcarea „Psychiatria Democratica",
primire şi de libertate pentru devianţa de

63
ANTlPSIHtATRIE

diverse forme, cu o anumită proporţie de gând să o nege. Pentru Ey, aşadar, nu este
eşecuri care ar putea fi un prilej preţios de vorba decât de o negare pur şi simplu a
reflecţii teoretice şi critice. Critica esenţială psihiatriei, negare pe care, bineînţeles, nu
este poate aceea că aceste spaţii s-au pre­ o poate admite.
zentat, în mod tacit, drept spaţii de viaţă
ideale. Cum este imposibil ca aici să nu se CE RĂMÂNE, DUPĂ DOUĂZECI DE
dezvolte tensiuni şi conflicte — ca în sânul ANI, DIN ANTIPSIHIATRIE? încă înainte
oricărui grup lipsit de mediere —, vedem de moartea lui Basaglia (1980) şi a lui
reproducându-se aceeaşi situaţie ca într-o Cooper (1986), mişcarea lor deja părea
familie. Conflictele şi tensiunile familiale uitată. Fără îndoială, rămâne „în inconşti­
sunt zdrobite de idealizarea familiei, cel entul colectiv, şi mai ales în acela al tine­
puţin pentru copilul mic. Cei care opun rilor schizofrenici", un „ecou al marilor
aceste spaţii comunitare familiei nu bagă opţiuni ale antipsihiatriei. Rămâne din
de seamă că o reproduc, aşa încât aceste această aventură generoasă un fel de nos­
talgie generoasă a unui loc de primire a
comunităţi se prezintă ca ideale şi visează
nebuniei, antiteză a lugubrei servituti a
să se instaureze pe veci (O. Mannoni).
neurolepticelor..." (C. Koupernik). Critica
într-un „spaţiu zis antipsihiatrie" (Şcoala radicală a instituţiei spitaliceşti psihiatrice
experimentală de la Bonneuil-sur-Marne), clasice a jucat de asemenea un rol nenegli­
M. Mannoni a căutat să ţină seama de jabil în reformele întreprinse şi în mişcarea,
aceste dificultăţi. Putem spune că ea s-a care continuă, a „dispariţiei azilului". Cât
inspirat de la Kingsley Hali, dar şi din despre Laing, care avea să moară în 1989,
critica făcută de teoria psihanalitică expe­ şi Esterson, datorită studiilor lor asupra
rienţei britanice. familiilor de schizofrenici, ei apar în pre­
Ea a organizat Ia Paris, în zilele de 21 zent, împreună cu cercetătorii din şcoala de
şi 22 octombrie 1967, un colocviu asupra la Palo Alto, drept pionierii terapiilor
psihozelor, la care, pentru prima dată în familiale. Antipsihiatria ne-a pus mai ales
Franţa, au luat cuvântul Cooper şi Laing, „în gardă în mod salutar contra unei anu­
expunându-şi concepţiile, cel dintâi asupra mite reificări a psihiatriei", reprezentată în
metanoiei, celălalt asupra marilor principii special prin utilizarea unui „DSM-III re­
ale unei antipsihiatrii „care renunţă la orice vizuit", cu „caracterul său pretins ateoretic"
scop de readaptare", vizând, dimpotrivă, şi „prin ambiţia de asepsie a comportamen-
„eliberarea celui care ne caută" (Enfance taliştilor", care, la urma urmei, nu vizează
alienâe, II). decât să şteargă cu guma un simptom,
recuzând astfel „o concepţie holistică
Dar entuziasmul nu a fost general, iar
despre om şi nebunia sa" (C. Koupernik).
H. Ey a adunat în jurul său pe psihiatrii cei
Şi cine ne va convinge că ceea ce înţe­
mai critici la adresa antipsihiatriei. Medi­
legem de obicei prin psihoză cronică nu
cul de la Bonneval crede de fapt că aceasta este uneori o simplă complicaţie a unei stări
reprezintă o „tendinţă psihiatricidă" deose­ psihotice acute, a unui moment fecund în
bit de primejdioasă pentru specialitatea sa. care ar fi trebuit să-i permitem persoanei
Căci, confundând noţiunea de maladie să acceadă la statutul de subiect, respec-
mentală şi tulburările vieţii de relaţie, ea tându-i traiectul metanoic? Căci evoluţia
riscă să „se izbească de imposibilitatea de bolii mentale depinde fără îndoială de
a defini şi sesiza maladia mentală", ajun­

64
ANXIETATE

intervenţia psihiatrică, dar uneori în sensul ce corespunde în limbaj complementului


cronicizării. Vedem lucrul acesta foarte de nume al cuvântului frică sau comple­
bine în unele accese delirante care, tratate mentului direct al verbului a se teme (de):
â I'occidentale, se transformă în schizo­ „lui îi este teamă de X" sau „se teme de X"
frenii. Şi „dacă psihiatrul nu este inocent?' (de exemplu: „lui îi este frică de câine");
(L. Israel). Aceasta este întrebarea pe care sau „îi este teamă că p" sau „se teme că p " ,
acesta din urmă, ca şi antipsihiatrii, nu dacă este vorba de un eveniment descris
trebuie să înceteze de a şi-o pune în exer­ printr-o propoziţie mai degrabă decât de un
ciţiul diverselor modalităţi ale practicii sale. simplu obiect în sensul propriu al terme­
Bibi.: Cooper, D., Psychiatrie et antipsychiatrie, nului (de exemplu : „se teme ca dulăul să
fiditions du Seuil, Paris, 1970; Delacampagne,C, nu-1 muşte").
Antipsychiatrie, Grasset, Paris, 1974; Koupernik,
în contrast cu aceste situaţii, rezervăm
C, L'antipsychiatrie, sens ou non-sens,Grasset,
adesea cuvântul anxietate cazurilor în care
Paris, 1974.
obiectul este slab diferenţiat din punct de
vedere cognitiv. Dar îl putem de asemenea
A N T I P S I H O T I C (engl. antipsychotic).
aplica fricilor intense sau acelora repetitive,
Se spune despre orice medicament care
cronice şi, în definitiv, patologice.
are un efect în tratarea psihozelor.
Antipsihoticele cuprind esenţialmente PREDISPOZIŢIE LA STĂRI ANXI­
neurolepticele, antidepresorii şi tranchili­ OASE. Trebuie să facem în mod cu totul
zantele majore care intră în această defi­ riguros distincţie între ceea ce uneori
niţie. Dar uzajul rezervă totuşi termenul numim „anxietate-stare" şi „anxietate-tră-
pentru medicamentele utile în schizofrenie sătură". Noţiunea de stare emoţională, aşa
(H. Loo) -• NEUROLEPTIC; SCHIZOFRENIE. cum ne-o arată numele ei, corespunde unei
stări trecătoare, care poate surveni la
ANXIETATE (engl. anxiety). GENER. 1) orice individ.
Stare emoţională de tensiune nervoasă, Anxietatea-trăsătură este o caracteristică
de frică, puternică, slab diferenţiată şi individuală, aparent înnăscută, care la
adesea cronică. GENER. 2) Predispoziţie
rându-i se manifestă în două feluri: pre­
a unei persoane pentru stări anxioase.
dispoziţia de a trăi stări de frică în prezenţa
STARE EMOŢIONALĂ. Diferenţa dintre stimulilor care, pentru alţi indivizi, sunt
frică şi anxietate este o chestiune de grad mai puţin anxiogeni, chiar cu totul ne-
şi mai ales de cogniţie. Numim de pre­ anxiogeni (în unele cazuri se pare că absen­
ferinţă frică o stare al cărei obiect este bine tează orice stimul sau obiect anxiogen);
cunoscut de subiect, adică o stare care are predispoziţia de a dezvolta stări de teamă
un conţinut emoţional şi reprezentativ al condiţionată faţă de stimuli care în ei înşişi
obiectului său. nu sunt nemijlocit anxiogeni. Un nivel ridi­
în loc de a vorbi despre obiect, concep­ cat de anxietate-trăsătură este considerat a
ţiile behavioriste vorbesc despre declanşa­ avea un caracter patologic.
torul sau despre stimulul fricii.
Putem de asemenea vorbi de intenţie, în PSIHIATR. Stare de nelinişte în care pre­
sensul fenomenologic al termenului, ceea domină perceperea unei situaţii care, deşi

65
ANXIETATE

în general nedetaminată, s-ar putea dovedi Anxietatea patologică are şi componente


dezagreabilă, ba chiar periculoasă. comportamentale care inhibă acţiunea
Pentru P. Pichot (1987), „anxietatea (sau subiectului sau îl fac să evite numeroase
angoasa) este o stare emoţională care constă situaţii, precum şi componente cognitive
pe plan fenomenologic din trei elemente care îl fac să-şi subestimeze capacităţile
fundamentale: perceperea unui pericol reale, aşa încât această anxietate este
iminent, o atitudine de aşteptare în faţa adesea în raport cu efecte depresive.
acestui pericol şi un sentiment de dezorga­ Tulburările anxioase rămân în prim-pla-
nizare legat de conştiinţa unei neputinţe nul nevrozelor, a căror clasificare a fost
totale în faţa acestui pericol".
inspirată de conceptele lui S. Freud. Cer­
în afară de această aşteptare neliniştită cetările biochimice, pe de o parte, demon­
care anticipează posibilitatea survenirii strând posibila utilizare a anxioliticelor şi
unor evenimente nefericite, anxietatea se
a betablocantelor în calmarea anxietăţii,
poate însoţi de tensiune musculară, de
tratamentele comportamentale, pe de altă
inhibiţie motorie şi mai ales de manifestări
parte, care recurg la tehnici de relaxare,
neurovegetative. Dintre acestea, cele mai
permit abordarea acestor tulburări într-o
curente sunt: palpitaţii sau tahicardie, în
optică mai biologică. Anxietatea este
care pulsul şi respiraţia se accelerează, cu
toate că subiectul se află în repaos; senzaţii astfel supusă nu numai influenţei unor fac­
de vertij sau de leşin; bufeuri de febră sau tori exteriori, ci şi aceleia a predispoziţiilor
de răceală sau o transpiraţie excesivă, interne, psihofiziologice, care se manifestă
accese de roşeaţă sau de paloare, o uscă­ cu mai multă sau mai puţină intensitate,
ciune a gurii; greţuri; senzaţie de bulă de după subiecţi.
aer în gât sau de jenă în golul stomacului; Cu toate acestea, pusă în evidenţă în
diaree sau o trebuinţă frecventă de a urina. psihologie cu ajutorul a numeroase chestio­
Numeroase reacţii anxioase ocazionate nare, anxietatea se prezintă ca o trăsătură
de factori de stres (de exemplu, prezenţa de personalitate care, ea însăşi, se defineşte
unui pericol iminent şi real, o situaţie de prin mai multe componente. Unele dintre
examen, un doliu sau boala unei rude aceste chestionare permit să se facă o
apropiate) sunt normale. Ele ar putea chiar distincţie, cât se poate de utilă în clinică,
să aibă un rol protector, inhibând o acţiune între o anxietate care ar fi permanentă la
intempestivă a subiectului. Ca şi reacţiile acelaşi subiect şi o anxietate a cărei inten­
de frică, ele se risipesc în mod previzibil sitate ar varia cu starea subiectului în tim­
de îndată ce factorul de stres sau pericolul pul reacţiilor sale emoţionale.
perceput au dispărut. Anxietatea, însă, este
în general definită ca manifestându-se fără DIFER. Diferenţele individuale într-o
cauză valabilă şi constituie un greu han­ dispoziţie personală relativ generală (care
dicap căruia clinicienii caută să-i evalueze tinde să se manifeste indiferent de situaţie)
natura şi intensitatea. şi relativ stabilă de a trăi anxietatea au
în anxietatea patologică, componentele făcut obiectul a numeroase cercetări, pri­
autonome descrise mai sus apar exacerbate lejuind construirea mai multor instrumente.
şi pot lua, de exemplu în anxietatea Evaluarea acestei dispoziţii („anxietate-
generalizată, un caracter mai durabil. trăsătură") trebuie deosebită de evaluarea

66
ANXiounc

anxietăţii trăite actualmente de către un consideră că factorul de anxietate se


individ („anxietate-stare"). reduce la o combinare a celor doi factori
Cercetările diferenţiale privind anxie­ fundamentali prin care descrie el
tatea s-au inspirat, în diversitatea lor, din personalitatea: nevrozismul şi introversi-
diversitatea teoriilor generale ale anxietăţii. unea. Pentru J.A. Gray anxietatea constituie
Cu toate că evaluarea anxietăţii ar putea ea însăşi unul dintre factorii fundamentali
utiliza măsurări fiziologice, de observări ai personalităţii (celălalt fiind impulsivi­
ale comportamentului într-o situaţie deter­ tatea), chiar dacă ea se poate descrie printr-o
minată sau de teste de personalitate (ca asemenea combinare. -+ ANGOASA;
testul Rorschach), cel mai adesea sunt CHESTIONAR DE ANXIETATE; S T R E S .
folosite chestionare specifice. J.A. Taylor
Bibi.: Eysenck, H.J., A Model for Personality,
a propus o scară de anxietate manifestă
Springer Verlag, Berlin, 1981; Pichot, P.,
(engl. Manifest Anxiety Scale sau M.A.S.), L'anxiete, Masson, Paris, 1987; Selye, H., The
alcătuită din itemuri împrumutate de la Stress of Life, McGraw-Hill, NewYork, 1970;
Minnesota Multiphasic Personality Inven- Spielberger, C.D., Emotions, their Parameters and
tory (-+ CHESTIONAR DE ANXIETATE). Measurement, Raven Press, New York, 1975.
Subiectul se descrie în ceea ce priveşte
sentimentele de insecuritate, lipsa de în­ ANXIOLITIC (engl. anxiolytic). Medi­
credere sau în ceea ce priveşte anumite cament al anxietăţii.
simptome fiziologice. Cercetările realizate Anxietatea este un sindrom regăsit în
cu ajutorul acestui instrument pot conduce diferite patologii şi sensibil la numeroşi
la a considera diferenţele individuale de compuşi. în practică, se dovedeşte dificil
anxietate ca explicabile printr-o tendinţă de separat anxioliza de calmare sau reducţia
dobândită. în aceeaşi orientare, au fost de activitatea anumitor funcţii fiziologice,
propuse chestionare de anxietate pentru între care vigilitatea. Majoritatea anxioliti-
situaţii specifice; examinarea cu ajutorul celor aparţin de vasta categorie a psiholep-
testelor, luarea în considerare a situaţiilor ticelor sau sedativelor (J. Delay şi P. Deniker,
sociale, a situaţiilor şcolare etc. 1957). Le situăm în subgrupa tranchili­
R.B. Cattell a pus la punct un chestionar de zantelor minore şi a sedativelor clasice.
anxietate cu 40 de itemuri, care are ca
Tranchilizantele se definesc în compa­
rezultat o notă generală de anxietate şi
raţie cu alţi compuşi din familia psiho-
două note privind anxietatea manifestă şi,
lepticelor: pe plan farmacologic nu sunt
respectiv, anxietatea voalată. Studierea
nici hipnotice, nici neuroleptice, nici
acestui chestionar a utilizat analiza
reglatori de dispoziţie.
factorială şi conduce la considerarea
anxietăţii ca un factor de ordinul al doilea, Din punct de vedere istoric, descope­
la care contribuie cinci factori primari de rirea substanţelor neuroleptice dotate cu
personalitate, a căror importanţă relativă proprietăţi sedative fără efect hipnotic
poate varia de la un individ la altul: predominant, ca clorpromazina (1952), a
structuri caracteriale socialmente aprobate, fondat clasa tranchilizantelor. Acestea din
slăbiciunea Eului, sentiment de insecuritate urmă pot avea efecte antipsihotice sau
socială, presiunea Supraeului, forţe neuroleptice. Anglo-saxonii le numesc tran­
impulsionale ale Sinelui. H.J. Eysenck chilizante majore (engl. major tranquilli-
zers) sau antipsihotice, pe când francezii

67
ANXKXmC

preferă termenul „neuroleptice". Pe de altă Benzodiazepinele. Proprietăţile mio-


parte, există tranchilizante minore (engl. relaxante caracteristice grupei se explică
minor tranchillizers), care au un efect simp­ prin legătura iniţială cu curarizantele
tomatic, fără a modifica profund cursul (blocanţi ai transmisiei neuromusculare
maladiei şi fără să inducă efecte secundare utilizaţi în anestezie), ca mefenezina, care
neurologice de tip extrapiramidal, ca tran­ fac dovada unui efect central. în afara
chilizantele majore. De altfel, ele cores­ efectelor lor la animal, aceste tranchilizante
pund unui ansamblu mult mai eterogen pe au particularitatea de a inhiba reflexele
plan farmacologic. Aici vom analiza tran­ polisinaptice (care implică nu numai
chilizantele în sens de tranchilizante măduva spinării, ci şi centrii supramedu-
minore. lari). Ele au inconvenientul de a determina
o dependenţă care se exprimă prin reacţii
CLASIFICAREA TRANCHILIZAN­ de sevraj în cazul în care tratamentul este
TELOR întrerupt în mod brutal, după o utilizare
Derivaţi ai hipnoticelor. Aceşti compuşi, prelungită.
înrudiţi cu metilpentinolcarbamatul, au un
Meprobamatul. Este utilizat mai ales în
efect sedativ. Ei alterează vigilitatea şi nu
tratamentul sevrajelor alcoolice.
sunt lipsiţi de acţiune hipnotică.
Clordiazepoxina. A fost cel dintâi tran­
Tranchilizante cu efecte neurovegetative
chilizant (1959) din lunga serie a benzo-
predominante. Această clasă regrupează diazepinelor. Toate benzodiazepinele
antagoniştii sistemelor simpatic şi para- posedă, în grade diferite, proprietăţi anxio-
simpatic. Astfel, hidergina, substanţă litice, sedative şi hipnotice, miorelaxante şi
antiadrenergică constituită din acaloizi ai anticonvulsivante. Intervalul de timp
cornului-de-secară, este indicată în unele necesar spre a obţine punctul culminant
tulburări anxioase cu expresie neuro- plasmatic şi înjumătăţirea de eliminare sunt
vegetativâ. Medicamente tradiţionale (bela- parametrii farmacocinetici care îl ghidează
donă, atropinice, derivaţi ai ergotaminei) pe medicul care face prescripţia.
au acelaşi tip de acţiune.
Opipramolul. Face tranziţia la antidepre-
Antihistaminice. Ele cuprind: 1) deri­ sorii diazepinici.
vaţii de benzhidrol; aceşti derivaţi, mai Compuşi de tranziţie. Aceste substanţe
degrabă stimulenţi, regrupează substanţe se situează între antidepresori şi neuro-
variate ca azaciclonolul, captodiamina şi leptice. într-adevăr, unele tranchilizante
hidroxizina (sedativă); 2) fenotiazinele; posedă proprietăţi antidepresive, insufi­
această grupă cuprinde substanţe de largă ciente totuşi pentru a le clasifica fără re­
utilizare ca prometazina, precursor al clor- zerve în rândul antidepresorilor: este cazul
promazinei, şi alimemazina, tot mai mult dibenzepinei, al doxepinei şi al benzocta-
cunoscută pentru proprietăţile sale minei.
hipnotice. S-au putut clasifica în această categorie
Tranchilizante miorclaxante. Această şi neurolepticele: unele tioxantene care
categorie regrupează substanţele cel mai determină o catalepsie la animal, ca toate
larg utilizate şi cele mai originale, în spe­ neurolepticele, dar care induc puţine efecte
cial benzodiazepinele. extrapiramidale la om.

68
ANXKXJTTC

în afara acestor diferite tranchilizante, o ciclicele (imipramină), ceea ce pune din


serie de substanţe care aparţin diverselor nou sub semnul întrebării "concepţia tra­
clase terapeutice posedă proprietăţi anxio- diţională despre anxiolitice. Farmacologia
litice, uneori în funcţie de dozele utilizate: şi-a adus contribuţia la punerea în lumină
este cazul unor neuroleptice în doză slabă a eterogenităţii conceptului de anxietate.
şi al unor antidepresori cu efecte laterale Alte indicaţii psihiatrice ale tranchili­
anxiolitice. Vom cita şi betablocantele, zantelor. Ne referim la accesele confu-
deosebit de eficace asupra semnelor fizio­ zoonirice ale alcoolicilor în faza sevrajului
logice ale anxietăţii (tahicardie, tremură- (delirium tremens); nevrozele structurate
tură). Aceste efecte clinice nu apar (fobice, hipocondriace...); insomnie, spai­
întotdeauna în modelele animale de anxie­ me nocturne, instabilitate motorie, tulburări
tate, construite esenţialmente pornind de la de comportament la copil; psihoze, în aso­
proprietăţi ale benzodiazepinelor. ciaţie şi cu alte tratamente,chimice sau nu.
Indicaţii nonp8ihiatrice Tranchilizantele
INDICAŢII ALE TRANCHILIZAN­
sunt utilizate de numeroase specializări
TELOR
medicale: în premedicaţie înainte de o
Anxietate şi nevroză anxioasă. Tran­
anestezie, în cardiologie, afecţiuni psiho­
chilizantele sunt utilizate în primul rând
somatice etc. Ca şi în psihiatrie, tranchi­
pentru a reduce anxietatea. Se tinde azi, pe
lizantele nu exercită decât o acţiune
urmele şcolii americane a DSM-III, să se
simptomatică şi, spre deosebire de alte
distingă mai multe tipuri de anxietate.
psihotrope, ca neurolepticele şi antidepre-
Anxietatea generalizată nu este structurată
sorii, nu trebuie să constituie tratamentul
în fobii sau în tulburări obsesional-com-
de fond al afecţiunii.
pulsive. Ea nu evoluează sub forma unei
succesiuni de accese de panică. Se carac­ PRECAUŢII. Fără a enumera toate contra­
terizează printr-o tensiune motorie, printr-o indicatele tranchilizantelor, ansamblu de
hiperactivitate a sistemului nervos auto­ medicamente eterogene din punct de
nom, o aşteptare anxioasă şi o hipervigi- vedere farmacologic, este posibil să rele­
litate care evoluează în mod durabil. văm câteva puncte comune.
Totalitatea tranchilizantelor şi în special Riscul major al folosirii tranchilizantelor
benzodiazepinele clasice se arată eficace în în scop anxiolitic, considerate uneori ca
acest tip de anxietate. medicamente de confort, „aspirină psiho­
Dimpotrivă, tulburările panice constau logică" de care se abuzează, este repre­
din veritabile „atacuri" de anxietate acută, zentat de dezvoltarea unei dependenţe
de durată limitată, care nu sunt doar reac­ psihologice şi fiziologice responsabile de
ţii la stimulii temuţi de pacient. Benzo­ reacţii de sevraj la oprirea tratamentului.
diazepinele clasice sunt puţin eficace în Tranchilizantele determină o scădere a
aceste manifestări, care sunt sensibile la un vigilităţii care poate jena activităţile psiho-
compus din noua clasă a triazolobenzo- motorii complexe şi periculoase, cum este
diazepinelor: alprazolamul. Dar aceste conducerea automobilului. Scăderea vigili­
tulburări panice răspund şi la agenţi anti­ tăţii este potenţată de alcool şi este mai
depresori, consideraţi nonsedativi: IMAO frecventă la subiectul în vârstă. Tran­
(inhibitori ai monoaminooxidazei) şi tri- chilizantele sunt în general contraindicate

69
ANXKXJTIC

în cazuri de miastenie şi în primele luni de nisme biochimice care survin în zonele cere­
graviditate. brale ale vieţii emoţionale,cum este sistemul
Descoperirea de molecule noi, care de­ limbic, ar fi declanşate de semnale interne
termină un răspuns terapeutic mai bun, dar şi externe, responsabile de anxietatea endo­
care constituie şi instrumente farmaco­ genă şi, respectiv,exogenă. Afinitatea pentru
logice originale, reprezintă una din mizele receptorul gaba A/benzodiazepinic, activi­
cercetării privind anxietatea. Benzodiaze- tatea intrinsecă şi parametrii farmacocine-
pinele, anxioliticele de departe cele mai tici (cum este înjumătăţirea de eliminare)
utilizate, au suscitat numeroase ipoteze variază după tipul de anxiolitic. Potrivit
asupra mecanismelor biologice ale anxie­ acestui model, o benzodiazepină cu înaltă
tăţii. Cu toate acestea, pe planul terapeutic, afinitate pentru receptorul gaba A/benzo­
li s-a reproşat efectul sedaţiv rău disociat diazepinic, cu activitate intrinsec ridicată
de acţiunea anxiolitică, efectul dismnezic, şi cu înjumătăţire scurtă este responsabil de
posibila dezvoltare a unei toleranţe şi a fenomenele de sevraj mai intense. Modi­
unei stări de dependenţă care poate ficări structurale ale receptorului însuşi,
antrena un sindrom de sevraj. Noii com­ devenind în mod progresiv mai sensibil la
agoniştii inverşi, ar putea duce la dez­
puşi, care se fixează sau nu pe receptorii
voltarea toleranţei.
gababenzodiazepinici, nu ar avea aceste
inconveniente. în administrarea cronică, totuşi, legarea
in vivo a benzodiazepinelor radiomarcate
RECEPTORII CENTRALI AI BENZO- diminuează, evocând o desensibilizare a
DIAZEPINELOR. începând din 1977, receptorilor: o modificare cantitativă (scă­
două laboratoare concurente (Squires şi derea numărului de situri) şi nu calitativă
Braestrup, Mohler şi Okada) constată că ar sta la originea toleranţei.
diazepamul tritiat se fixează pe siturile de Receptorul gaba A/benzodiazepinic a
legătură care predomină în cortexul frontal. fost izolat în 1987, iar genele codante au
Utilizarea de antagonişti ai acestor recep­ fost donate, permiţând analiza la nivel
tori benzodiazepinici a arătat că acţiunea molecular a sintezei şi a metabolismului
benzodiazepinelor trece printr-o subclasă acestui receptor. Ca şi pentru dopamină şi
de receptori ai acidului gamaaminobutiric, serotonină, punerea la punct a tehnicilor de
principal neurotransmiţător inhibitor al sis­ imagerie cerebrală prin utilizarea camerei
temului nervos central: complexul gaba A/ de pozitroni (PETscări), asociată cu studiul
benzodiazepinic. Benzodiazepinele, legân- debitelor sanguine cerebrale regionale sub
du-se cu o subunitate a acestui complex, benzodiazepine, va determina o mai bună
sporind capacitatea GABA de a activa fluxul înţelegere a fenomenului toleranţei, desi­
de ioni clor spre interiorul neuronului, gur, care se crede azi că este strâns legat de
diminuează astfel excitabilitatea neuronală. apariţia dependenţei.
Alţi compuşi sedativi (barbiturice.etanol) Se ştie, de altfel, că există mai multe
sporesc de asemenea acest flux. Dimpotri­ tipuri de receptori de benzodiazepine:
vă, substanţele zise „agoniste inverse", omega 1 şi omega 2, care corespund recep­
cum sunt unele betacarboline, contrează torilor centrali, şi omega 3, care desem­
acest efect al GABA şi sunt anxiogene la nează un receptor găsit la periferie.
om, ca în modelele animale. Aceste meca­ Imidazopiridinele, compuşi care posedă

70
ANXIOLITIC

proprietăţi anxiolitice şi hipnotice, sunt, de muţă induce fenomene anxioase, la fel ca


exemplu, liganţi selectivi ai omega 1. şi stimularea sistemului NA la om. Cu
La fel după cum receptorii opiacei au toate acestea, distrugerea chirurgicală sau
condus ulterior la identificarea de opiacee farmacologică a sistemului NA nu pare să
endogene, receptorii de benzodiazepine aibă efect anxiolitic în testele animale de
pot, oare, să indice existenţa unor liganţi conflict, spre deosebire de benzodiazepine.
endogeni care intervin în anxietate? Nu­ în anxietate apare însă din ce în ce mai
meroşi compuşi au fost evocaţi pentru important mai ales rolul sistemului sero-
acest rol de anxiolitic natural, ca N-des- toninergic (5HT). O hiperactivitate a 5HT
metil-diazepamul, identificat cu ajutorul însoţeşte unele tipuri de anxietate. S-au
unor anticorpi monoclonali antibenzo- descris mai multe tipuri de receptori sero-
diazepinici. Această substanţă a fost chiar toninergici implicaţi în anxietate. Agonişti
găsită în creierele conservate ale unor parţiali ai siturilor receptoare 5HT IA
subiecţi decedaţi, înainte de descoperirea (buspironă, gepironă, isapironă) diminu­
benzodiazepinelor, ceea ce pare să elimine ează fluctuaţia serotoninei. Se ştie, pe de
ipoteza unui artefact. Cu toate acestea, altă parte, că leziunile sistemului 5HT fac
moleculele similibenzodiazepine ar putea ca buspironă să-şi piardă proprietăţile
proveni de la bacterii saprofite sau din anxiolitice în testele de conflict. în sfârşit,
anumite alimente. Invers, substanţe ca clinica a confirmat proprietăţile anxiolitice
tribulina (Sandler şi colab., 1984) sau DBI ale liganţilor 5HT IA.
(Diazepam Binding Inhibitor), izolat în Receptorii 5HT 2 sunt actualmente cel
creierul uman (Guidotti şi colab., 1983), mai bine caracterizaţi, autonomia celorlalte
sunt antagonişti ai benzodiazepinelor. S-a sitari receptoare nefiind suficient stabilită,
arătat, de exemplu, că procentul de DBI după părerea unor autori. Un antagonist
fluctuează la jucătorii patologici în funcţie 5HT2, ritanserina, şi-a dovedit eficacitatea
de câştiguri şi pierderi. anxiolitică în studii asupra animalelor şi în
clinică. Efectul anxiolitic la om ar fi cali­
Aceste cercetări pun problema fronti­
tativ diferit de acela al benzodiazepinelor,
erelor dintre definiţiile farmacologice ale
ceea ce evocă existenţa unor mecanisme
anxietăţii, stresului şi depresiei şi mani­
originale, trecând probabil printr-o modi­
festările lor: astfel, unele echipe au arătat
ficare a ciclului somnului. Agoniştii
că derivaţii de betacarboline, antagonişti ai
5HT 1B şi antagoniştii 5HT 3 ar poseda şi
benzodiazepinelor, pot să inducă stări de
ei proprietăţi anxiolitice.
disperare învăţată (engl. leamed help-
lessness), caracteristice în situaţii de Modelele animale au fost până în pre­
„depresie" la animal. zent construite pornindu-se de la proprietăţi
ale benzodiazepinelor, aşa cum triciclicele
NOILE ANXIOLITICE: ROLUL SERO- au fixat modelele de predictivitate ale unui
TONINEI. în anxietate intervin şi alţi efect antidepresor. Se riscă astfel să se
neuromediatori decât GABA. Sistemul respingă molecule eficace, dar prea diferite
noradrenergic (NA), larg distribuit în de compuşii cunoscuţi. Dacă trebuie să se
organism, exercită un control asupra unor recurgă la noi modele animale ale anxie­
comportamente ca vigilitatea şi adaptarea tăţii, trebuie de asemenea să se ţină seama
la stres. Stimularea locus coeruleus la mai­ de remanierea actuală a conceptului de

71
APARTAMENT TERAPEUTIC

anxietate. DSM-III R subliniază autonomia experimental propus de numeroase echipe


tulburărilor panice.în mod paradoxal .sen­ de cercetători nord-americani. La Montrăal,
sibile la antidepresori stimulenţi, a priori J. Bradwejn a provocat accese de panică
anxiogeni. Noile anxiolitice, în special injectând unor voluntari colecistochinină.
antagoniştii 5HT2, ar putea în anii ce vin Subiecţii au acceptat în general să fie fil­
să ne oblige să punem sub semnul între­ maţi şi s-au arătat cooperanţi într-o cer­
bării concepţiile clasice despre anxietate. cetare consacrată unei patologii relativ
frecvente (0,4% din populaţie, Weissman,
EFECTE COGNITIVE ALE ANXIO- 1978) şi deosebit de invalidante.
LIT1CELOR. Dintre efectele indezirabile Bibi.: Britton, KT., „The Neurobiology of
ale anxioliticelor tradiţionale, tulburările Anxiety",in Psychiatry,R.Michels et alii (eds),
cognitive sunt în general infraclinice, dar Lippincott, Philadelphia, 19X8; Gardner, C.R.,
pot fi observate la doze terapeutice. Pentru Potenţial Use of Drugs Modulating 5HT Acti-
a le aprecia, s-a recurs la studierea la om vity in the Treatment of Anxiety, Gen. Pharmac,
a situaţiilor din viaţa curentă, cum ar fi 10,347-356.
conducerea automobilului. Se poate, de
asemenea, studia efectul anxioliticelor
asupra rezultatelor la Criticai Flicker APARTAMENT TERAPEUTIC (engl.
Fusion Test (CFF), care exprimă nivelul therapemic apartament). Mica „unitate de
global de vigilitate şi de reactivitate senzo- îngrijire, în scop de reinserţie sociala,
riomotorie. Subiectul trebuie să determine, pusă la dispoziţia câtorva pacienţi pe
într-o situaţie de test standardizată, pragul durate de timp limitate şi necesitând o
de frecvenţă la care puncte luminoase care prezenţă importantă, dacă nu continuă,
clipesc cu o frecvenţă variabilă sunt a personalului sanitar".
percepute ca clipind (frecvenţă joasă) sau Decizia ministerială din 14 martie 1986,
fiind fixe (frecvenţă ridicată). Benzo- „referitoare la echipamente şi servicii de
diazepinele, de exemplu, fac să coboare luptă contra maladiilor mentale", preci­
pragul Criticai Flicker Fusion. zează în felul acesta definiţia unui apar­
tament terapeutic, care este deci o „structură
INDUCŢIE EXPERIMENTALĂ A UNOR intermediară" pusă la dispoziţia bolnavului
ACCESE DE PANICĂ. Accesele de mintal între ieşirea sa din spital şi reinserţia
panică (panic attacksf pot fi provocate totală în societate.
prin diverse metode experimentale. Paci­ Este o alternativă la spitalizarea prelun­
enţii care suferă de accese de panică nu fac gită, făcând în general parte dintr-un sec­
în general crize în situaţie de hiperventi- tor psihiatric şi asigurând atât găzduirea cât
laţie cu alcaloză respiratorie, contrar şi continuarea terapiei.
opiniei curente. Inhalarea de aer care con­
ţine C 0 2 , în schimb, induce accese de APARTOGRAMĂ (fr. appartogramme).
panică, la fel ca şi perfuziile de lactat de Plan de locuinţă familială, aşa cum îl
sodiu. Lactatul de sodiu rămâne fără efect desenează un membru, bolnav sau nu, al
la subiectul sănătos. Compuşii eficaci în familiei.
tratamentul acceselor de panică s-au Atribuirea şi utilizarea spaţiului la nivel
dovedit de asemenea eficaci în acel model de teritoriu familial sunt întotdeauna pline

72
APRAXIE

de învăţăminte în ceea ce priveşte func­ cuţie" (P. Guiraud) provocată de îndoiala


ţionarea grupului. perpetuă a obsesionalului incapabil de a
alege între două tipuri de acţiune, între
A P Ă R A R E (engl. defence). Act prin două atitudini contradictorii, între două
care un subiect confruntat cu o repre­ obiecte diferite.
zentare insuportabila o refulează, din în ambele cazuri este vorba de o
cauză că îi lipsesc mijloacele de a o lega, tulburare gravă a contactului cu realitatea,
printr-un travaliu al gândirii, de cele­ asociată frecvent cu sentimente de
lalte idei. depersonalizare şi stări de derealizare.
S. Freud a degajat mecanisme de apărare -»• DEREAL (A).
tipice pentru fiecare afecţiune psihogenă:
conversiunea somatică în isterie; izolarea, APRAXIE (engl. apraxia). Tulburare a
anularea retroactivă, formaţiunile reacţio- activităţii gestuale care apare la un
nale în cazul nevrozerobsesionale; trans­ subiect ale cărui organe de execuţie sunt
poziţia afectului în cazul fobiei; proiecţia intacte (neexistând paralizie motorie şi
în cazul paranoiei. Refularea are un statut nici de coordonare) şi care posedă de­
special în opera lui Freud, deoarece, pe de plina cunoştinţă a actului de îndeplinit
o parte, ea instituie inconştientul, iar, pe de (fără deficit intelectual).
altă parte, este mecanismul de apărare prin Este deci o incapacitate de a executa
excelenţă, potrivit căruia se modelează acte voluntare adaptate, devenite mai mult
celelalte. La aceste destine impulsionale sau mai puţin automate în urma executării
considerate defensive se adaugă întoarce­ lor repetate. Datorită unor lexiura cerebrale
rea contra propriei persoane, ranversarea în multiple, apraxia poate avea mai multe
contrariu şi sublimarea. în ansamblul lor, aspecte clinice.
mecanismele de apărare intră în joc spre a Distingem o formă melocinetică, o dez­
evita agresiunile interne ale impulsiilor organizare a mişcărilor destul de înrudită
sexuale a căror satisfacere se dovedeşte cu tulburările motorii elementare, o formă
conflictuală pentru subiect şi spre a neutra­ dinamică, care se manifestă prin perse­
liza angoasa care derivă de aici. Agentul verări şi imposibilitatea de a-şi supune
acestor operaţii defensive este Eul. acţiunea unui plan, o formă ideomotorie, în
general bilaterală (apraxie ideomotorie),
APRAGMATISM (engl. apragmatism). care se manifestă în gesturi fără utilizare de
Incapacitate de origine pur psihică de a obiect (salutul militar, de exemplu), care
menţine o activitate şi un comportament interzice gesturile complexe ce necesită o
bine adaptate la trebuinţele şi condiţiile înlănţuire armonioasă (pe când gesturile
de viaţă. elementare rămân posibile) şi o formă
Această tulburare gravă a activităţii vo­ constructivă (apraxia motorie sau apraxia
luntare conduce adesea un schizofrenic optică Kleist), în care tulburarea se referă
apragmatic la o dezinserţie socială şi pro­ la realizarea de forme concretizate în spaţiu
fesională progresivă care poate merge până (imposibilitatea de a desena o figură, un
la internarea definitivă în mediul spitali­ plan, de a reuşi o măruntă construcţie).
cesc sau până la vagabondaj. Avem în Se descriu, de asemenea, o apraxie a
acest caz de-a face cu o „abulie de exe­ îmbrăcatului, în care sunt alterate gesturile

73
APHOSEXIE

de îmbrăcare şi dezbrăcare, şi o apraxie nală cotidiană; în sfârşit, prin posibila


buco-linguo-facială, care se referă la gestu- reversibilitate, chiar şi după mai mulţi ani,
alitatea orală şi facială. După caz (natura dacă are loc sevrajul.
leziunii cerebrale), apraxiile sunt uni- sau Această stare infraclinică poate rămâne
bilaterale. necunoscută ani în şir sau poate face
în raport cu alte domenii ale neuro- obiectul unei descoperiri întâmplătoare, de
psihologiei, domeniul apraxiilor a evoluat exemplu cu prilejul unui control inopinat
relativ puţin în ultimii ani. Interpretările pe stradă sau în urma unui accident de
actuale oscilează între două curente prin­ muncă. Apsihognozia se situează între sta­
cipale: unul care pune accentul pe deficite rea de beţie şi anumite encefalopatii
cu privire la aspectele de reprezentare a ireductibile.
gesturilor de îndeplinit (de exemplu, cu­
noştinţe referitoare la utilizarea obiectelor ARIERAT P R O F U N D (fr. arn'ere pro-
şi implicate în sarcinile nonmotorii), şi fond). Subiect care prezintă o deficienţa
altul care pune accentul pe tulburările care mentală severă. -• ARIERAŢIE MENTALA;
intervin în controlul motor propriu-zis (pla­ DEFICIENŢĂ MENTALĂ.
nificarea şi programarea acţiunilor).
ARIERAŢIE MENTALĂ (engl menta]
A P R O S E X I E (engl. aprosexia). Imposi­ retardation, backwardness, mental defici-
bilitate de susţinere a atenţiei, care sur­ ency). Carenţa de inteligenţă congenitală
vine fie atunci când vigilitatea suferă din sau dobândita precoce, care se caracteri­
cauza oboselii sau a unei afecţiuni orga­ zează printr-o funcţionare intelectuală
nice, fie în cazurile de confuzie mentala,
globală în mod semnificativ inferioara
stările crepusculare şi anumite faze
mediei generale a populaţiei, asociata cu
procesuale ale unei psihoze, fie în isterie,
deficienţe ale conduitelor adaptative care
psihastenie şi în cursul acceselor de
determină o incompetenţă socială sau
anxietate paroxistice.
incapacitate de a se adapta corect la exi­
genţele mediului.
APSIHOGNOZIE (engl. apsychognosy).
Stare psihopatologică instalata lent la Există în această definiţie două dimen­
unii pacienţi care prezintă forma clinică siuni ale arieraţiei: aceea a întârzierii dez­
alcoolică, din cauza unei etilemii perma­ voltării intelectuale şi aceea a insuficienţei
nente patologice care evoluează de mai comportamentului adaptaţiv.
mulţi ani. Prima corespunde clasificării tradiţio­
Apsihognozia este caracterizată: prin nale, care se întemeiază pe măsurarea
inconştienţa stării morbide, printr-o scădere coeficientului de inteligenţă (Q.l. al lui
a vigilităţii, cu pierderea capacităţii de a se W. Stern), datorită scării metrice a inteli­
vedea, de a se judeca, de a se aprecia în genţei creată în 1905 de A. Binet şi
raport cu ceilalţi şi cu sine; prin absenţa T. Simon, perfecţionată de L. Terman în
rolului de ghid jucat de instanţele instinc- 1937 şi modificată în scările utilizate în
tivo-afective cele mai arhaice, de unde prezent, cum sunt aceea a lui Brunet-Lezine
perturbări caracteriale şi relaţionale; prin sau aceea alui Wechsler, adaptată la copii
menţinerea aparenţelor în rutina profesio- (W1SC). în acest caz distingem:

74
ARIERATE MENTALA

- arieraţi profunzi, al căror Q.I. rămâne sunt realmente multiple. Unele sunt orga­
inferior punctajului 0,30; sunt „idioţii" nice (enzimopatii ereditare, ca fenilcetonuria
descrişi de J. Esquirol, care nu au nici detectată prin testul lui Guthrie, encefalo­
limbaj, nici control sfincterian suficient, patii endocrine, facomatoze, trisomia 21,
nici autonomie psihomotorie; reduşi la o embriofetopatii multiple şi accidente peri-
viaţă vegetativă, ei sunt total dependenţi de natale); altele sunt mai ales psihogenetice,
mediu, iar uneori zac la pat; destul de apropiate în dezvoltarea lor de evo­
- debilii profunzi, al căror Q.I. se situ­ luţiile psihotice sau dizarmonice ale copilăriei.
ează între 0,30 şi 0,50; sunt clasicii „im­ Cel mai adesea factorii etiologici sunt
becili" sau „cretini", care nu dispun decât amestecaţi şi nu rareori asistăm la „debili-
de un limbaj rudimentar şi nu sunt decât zarea secundară" de către mediu a anu­
parţial educabili; mitor deficienţe iniţial limitate. în prezent,
- debilii mijlocii, al căror Q.I. se situează o mai bună cunoaştere genetică şi neuro-
între 0,50 şi 0,70; susceptibili de o anumită biologică permite să fie mai bine înţelese
autonomie şi semieducabili, ei prezintă unele forme organice şi, deci, prevenirea
adesea mari tulburări ale competenţei lor şi tratarea mai eficientă. Teoria psihana­
sociale şi o mare instabilitate caracterială; litică a putut, pe un alt plan, să dea o mai
bună clarificare în ceea ce priveşte psiho-
- debilii educabili, al căror Q.I. se situ­
geneza şi să orienteze astfel abordările
ează între 0,75 şi 0,85; ei sunt instruibili în
psihoterapeutice şi educative ale arieraţiei.
cadrul unei societăţi specializate şi pot
în sfârşit, o analiză critică a mediului fami­
dobândi o autonomie socială (sunt capabili
lial şi instituţional în care trăieşte copilul
să înveţe o meserie simplă şi să o exercite
arierat (M. Mannoni) a putut adesea evita
corect, dacă exigenţele mediului nu sunt
această debilizare secundară care se do­
prea ridicate).
vedeşte nefastă pentru viitorul său.
Se înţelege că această din urmă cate­
gorie a prilejuit criticarea noţiunii de arie- DIFER. A. Binet a propus între 1905 şi 1911
raţie, a cărei limită superioară pare legată o metodă care permite stabilirea unui diag­
mai ales de criterii sociale, o societate cu nostic al nivelului intelectual în termeni de
norme şcolare mai ridicate riscând să vârstă mentală: fiecare vârstă mentală este
secrete mai mulţi „debili" decât alta. Este definită în principiu prin performanţa me­
cert că legea lui J. Ferry, care face şcoala die a copiilor normali care au aceeaşi
obligatorie pentru toţi, a determinat apariţia vârstă cronologică. Putem deci evalua
unei populaţii de „şcolari inadaptaţi" care printr-un număr de „ani" întârzierea pre­
până atunci se adapta foarte bine la un zentată de un copil arierat. Ulterior această
mediu profesional analfabet. întârziere a fost exprimată în termeni de
Iată de ce o clasificare a arieraţiilor men­ coeficient de inteligenţă (Q.I.), variabilă
tale cu ajutorul coeficientului de inteligenţă mai întâi definită de coeficientul, exprimat
este în acelaşi timp arbitrară, inexactă şi în centime, al divizării vârstei mentale prin
insuficientă. „Numai un studiu clinic atent, vârsta cronologică, deci în mod constant
bazat pe largi referinţe teoretice, poate, în egală cu 100, în principiu, la un subiect
fiecare caz în parte, să definească jocul normal.
complex al condiţiilor şi factorilor în cauză" Pentru a se descrie gradele de arieraţie
(R. Mises, R. Peron şi R. Salbreux). Cauzele au fost definite în mod convenţional

75
ARTTMOMAME

categorii. Aceste convenţii variază de la o cum şi obiectul său, şi se referă în mod


ţară la alta şi adesea de Ia un autor la altul. explicit la categorii ale artei.
Este de subliniat că termenul „arieraţie", Artterapia este uneori considerată ca o
care se aplică în sens larg tuturor întâr­ metodă terapeutică originală şi suficientă
zierilor în dezvoltare, se poate substitui, prin ea însăşi pentru rezolvarea anumitor
într-un sens larg, aceluia de „debilitate", dificultăţi psihologice. Cel mai adesea este
pentru a desemna întârzierile cele mai situată în cadrul metodelor de ajutor psiho-
importante. Terman, autorul unei scări a terapeutice. în general ea priveşte utilizarea
nivelului mental inspirată de aceea a lui
în scopuri terapeutice a tehnicilor din artele
Binet şi care a fost larg utilizată, a propus
plastice: pictură, desen, modelaj, sculptură,
clasificarea următoare, care este un exem­
dar înglobează uneori terapiile muzicale,
plu de terminologie americană: dullness
acelea care utilizează dansul, mimica sau
(Q.I. între 80 şi 90); feeblemindlessness
(70-80); moron (50-70); imbecile (20-50); teatrul.
idiot (sub 20). Organizaţia Mondială a ISTORIC ŞI SITUAREA PROBLEMEI.
Sănătăţii a recomandat în 1968 o altă cla­ Conceptul de artterapie s-a născut, în
sificare: arieraţie uşoară (52-67), moderată forma sa actuală, din observaţia clinică,
(36-51), severă (20-35), profundă (mai
bazându-se pe constatarea expresiei
puţin de 20). Apariţia unui alt mod de de­
spontane a bolnavilor azilari, care evocă
finire a Q.I., propus de D. Wechsler, accen­
conduite zise „normale", de obicei consi­
tuează această confuzie, care ilustrează din
derate ca prezentând o viziune de ordin
plin caracterul pur convenţional al segmen­
tărilor stabilite pe o variabilă, adăugând artistic.
nivelul intelectual, care este de fapt continuu. Dacă terapeuticile vechi ale bolilor
Bibi.: Mannoni, M., L'enfaiit arriere et sa mentale nu se fereau să includă utilizarea
mere, fiditions du Seuil, Paris, 1964; Mises, R., artei, era vorba de un recurs „pasiv" la
L'enfant deficient mental. Approche dyna- stimulări artistice, despre care se considera
mique, P U F . , Paris, 1975; Mises, R., Perron, că reintroduc în spiritul bolnavului armonia
R., Salbreux, R., „Arrieration et debilita care îi lipsea, ba chiar că îi temperează
mentale", in Encyclopedie medico-chirurgicale, pasiunile. Această practică se prelungeşte
Psychiatrie, 32270A.10, 1980. azi în terapiile (mai ales muzicale) zise
„receptive", în care subiectul este supus
ARITMOMANIE (engl. arithmomania). frecventării unui produs artistic, în opoziţie
Tendinţa compulsivâ de a număra obiec­ cu terapiile „active" sau „creative",în care
tele, care apare cel mai adesea într-un este invitat să-1 realizeze.
context fobo-obsesional, ca un mijloc de Exemplul „curei" melancoliei regelui
luptă contra anxietăţii. Saul cu lira lui David pare în acest caz să
Subiectul nu se poate împiedica să facă confirme prescripţiile antice şi să servească
mereu calcule, asupra a tot ceea ce îl în această privinţă de model. în secolul
înconjoară. al XlX-lea, dezvoltarea clinicii psihiatrice
şi avântul terapeuticilor au determinat o
ARTTERAPIE (engl. art-therapy). Orice mare relativizare a recursului la artă, fără
întreprindere cu scop terapeutic care ca totuşi aceasta să fie cu adevărat aban­
utilizează mediaţia unei conduite, pre- donată. Au fost efectuate experienţe de

76
ABTTTERAP1E

inspiraţie ştiinţifică în scopul explorării însuşi conceptul de artă să-şi depăşească


validităţii terapeutice a tehnicilor care limitele tradiţionale şi ca artiştii să-şi gă­
decurg de aici. Ele au redus utilizarea lor sească o înrudire cu „primitivii, copiii,
la rangul de terapie auxiliară, al cărui scop nebunii şi prizonierii pentru a se observa
din ce în ce mai explicit era plasarea că ceea ce este o expresie spontană a
pacientului în condiţii externe în care să bolnavilor putea fi tot atât de bine un fel al
intervină arta, spre a-i deturna atenţia de la lor de a se îngriji, ba chiar de a se vin­
preocupările morbide şi a-1 face să explo­ deca". Devenea clar că realizările plastice
reze alte câmpuri de percepţie şi de ideaţie. le permiteau să exprime ceea ce îi pre­
ocupa, ocolind limitele impuse manifes­
în paralel, atenţia clinicienilor s-a orien­
tărilor lor verbale atât de propria lor
tat asupra expresiei spontane a alienaţilor.
reticenţă cât şi de inefabilul experienţei lor
Realizările plastice ale acestora au fost
morbide. în felul acesta, observaţia clinică
integrate în descrierile simptomelor lor. S-a
s-a prelungit într-un travaliu dinamic
asistat, în acelaşi timp, la o reînnoire a
asupra dimensiunilor gestuale şi comuni­
tentativelor psihopatologiei de a anexa
cative ale creaţiei şi asupra reacţiilor
psihologia creaţiei artistice.
bilaterale pe care ea le generează. S-a putut
Constatarea creaţiei spontane a bolna­ deci integra expresia spontană într-un joc
vilor şi efectul comportamental al acesteia relaţional în care este suficient ca celălalt
a fost sursa unei prime organizări con­ să se situeze pe poziţia terapeutului, mar­
ceptuale, ca origine a terapiei ocupaţionale. cată de o anumită dorinţă de a se îngriji,
Observaţia este simplă: în mod cert, bol­ pentru ca să se degaje de la sine noţiunea
navii o duc mai bine de îndată ce li se dă de terapie.
o ocupaţie, dar o duc mai bine şi în cazul
în care sunt lăsaţi să se ocupe de la sine de ARTTERAPIE: SCOPURI ŞI MIJLOACE.
ceva care, totuşi, este în strânsă corelaţie Artterapia presupune ca primă exigenţă
cu boala lor, ba chiar îi dezvăluie noi as­ tehnică realizarea sau aducerea în şedinţă
pecte. Pare deci logică încurajarea acestui a unui obiect de natură artistică elaborat,
gen de activităţi, ba chiar utilizarea lor ca creat de pacient şi „arătat" terapeutului sau
monedă de schimb în tentativele de sociali­ animatorului. Ea integrează deci un gest şi
zare. Se trece în acest caz de la ideea de un obiect concret, produs al acelui act care
distracţie la aceea de expresie. Expresia capătă sens atât prin el însuşi cât şi prin
plastică din spontană devine autorizată, procesul care 1-a generat. Modurile de a lua
apoi favorizată, iar lucrările sunt deturnate în considerare locul şi polaritatea gestului
de la funcţia lor iniţială demonstrativă către şi obiectului sunt de aceea extraordinar de
domeniul estetic, de care astfel se demon­ variabile.
strează că alienatul nu este străin. Starea actuală a artterapiei maschează
în mod paralel, psihanaliza se ocupă de diversitatea originilor sale conceptuale şi a
diferitele modalităţi de expresie ale paci­ apartenenţelor ideologice şi profesionale
entului şi nu în mod exclusiv de manifes­ ale celor care. o gerează, în pofida referirii
tările sale verbale. Ea intervine nu numai generale la creativitatea liberă. Ar fi destul
în ceea ce priveşte conţinutul manifes­ de greu să se găsească o teorie generală a
tărilor artistice, ci şi în ceea ce priveşte artterapiei, iar teoriile propuse se situează
procesul creator ca atare. Era necesar ca cel mai adesea, tocmai pentru că au în

77
AHTTERAP1E

vedere o expresie nonverbală, fie în pre­ conţinut a cărui valoare capătă un sens mai
lungirea teoriilor psihanalitice, fie în mult sau mai puţin simbolic şi care se
opoziţie cu acestea, care capătă valoare de revelează în conştientizarea de legi noi,
garanţie (lucrările lui D.W. Winnicott sunt neieşite din contextul sociocultural sau din
în această privinţă o referinţă cvasi- vechi ucenicii, ci din rezistenţele proprii
constantă). Faptul ţine şi de diversitatea suportului utilizat. Punctul ultim este în
practicilor: dacă artterapia are reputaţia de acest caz punerea în formă a unui conţinut
a privi mai ales referirea la artele plastice, expresiv, într-un proiect de comunicare de
muzică, dans, teatru, masca şi marionetele sine, prin prisma unui codaj care îl implică
prilejuiesc şi ele meditaţii care se vor, pe celălalt, dar care nu decurge direct din
toate, mai mult sau mai puţin specifice. autoritatea proprie aceluia.
Examinându-le, însă, nu putem izola în Lărgirea posibilităţilor de expresie
artterapiile propuse ceva care să aducă cu dincolo de limbajul verbal nu poate exclu­
o conceptualizare discriminativă a pre­ de o ultimă întoarcere la acesta, considerat
scripţiilor. De fapt acestea par să reiasă mai în acest caz ca ţelul final (Ie fin du fin) al
degrabă din tonalităţile emoţionale pre­ oricărui proiect terapeutic autentic. în
supuse a fi favorizate de cutare sau cutare această privinţă, artteropia se apropie de
mijloc de expresie şi nu de vreo referire la conceptul de analiză tranziţională elaborat
o clinică sau la o psihopatologie. de D. Anzieu, adică al unei practici necesare
Se degajă totuşi unii poli de interes, iar şi tranzitorii, destinată să plaseze pacientul
artterapia poate fi investită pe mai multe într-o situaţie psihanalitică, dar respectând,
axe, uneori destul de îndepărtate de ceea ce ba chiar satisfăcând trebuinţele interne care
s-ar înţelege în mod clasic prin terapie. încă îi mai interzic accesul la ele.
Astfel se propune, în speranţa unor bene­ La origine şi paralel cu geneza însăşi a
ficii, o activitate, o expresie diferită, o psihanalizei, expresia putea fi prezentată ca
posibilă mutaţie, chiar o plăcere, înţele- având o funcţie catharticâ, prin degajarea
gându-se că, dacă expresia nonverbală este în act a unui preaplin emoţional. Prezen-
a priori locul de punere în formă a tificarea realităţii interioare, favorizată de
deneconceputului, ba chiar a inefabilului, expresia spontană, va deveni în mod se­
nu există în mod obligatoriu un efect cundar scopul său terapeutic. Se impune în
terapeutic în sensul unei schimbări. De acest caz să consideram că expresia nu este
fapt, beneficiile scontate ale unei artterapii o traducere a acestei realităţi interioare, o
se situează la diferitele niveluri ale unei transmisie directă a latentului în manifestul
evoluţii care porneşte de la activităţi ocu- operei, ci o reprezentare a acestuia.
paţionale şi ergoterapeutice, trece prin Artterapia îşi propune în acest caz să pună
contactul cu o materie docilă sau, dim­ subiectul în contact cu senzaţii primitive,
potrivă, rezistentă în mod semnificativ, scurtcircuitând raţiunea raţionalizantă con­
prin învăţarea de tehnici susceptibile să siderată a se pune în serviciul rezistenţelor
genereze o producţie în acelaşi timp per­ interne. Teoriile artterapiei se sprijină, aşa­
sonală şi admisibilă pentru ceilalţi, apărută dar, pe acelea ale diverselor terapii cu
dintr-un veritabil dialog cu sine însuşi, mediere corporală.
sfârşind în verbalizarea de impresii noi. Dincolo de aceste finalităţi primare, expre­
Expresia este în acest caz legată de un sia „pivot al conceptului de artterapie"

78
ARITERAPIE

nu mai este totuşi reperată ca un simplu sideraţiei gândirii, al expresiei brute.


fenomen de exteriorizare a lucrurilor Aceasta înseamnă a situa artterapia într-un
ascunse, disimulate sau reţinute, în mod proiect care ar merge de la afirmarea de
voluntar sau nu. A exprima este şi a arăta, sine, de la o stabilire a identităţii proprii
a arăta cuiva, ceea ce introduce problema subiectului la crearea unei legături de
transferului şi duce la diverse luări de semnificaţie fondatoare a unei comunicări
poziţie asupra conduitei obligatorii a interactive: legătură intersistemică repre­
terapeutului în funcţie de starea sa, de zentată de lărgirea spaţiului intern de
formaţia şi de ţelurile sale. Aceste consi­ dialog cu sine însuşi.
deraţii reprezintă retroactiv justificări cu'
CREAŢIE. Extrema diversitate a teoriilor
privire la pertinenţa cutărei sau cutărei
sau, mai exact, a referinţelor teoretice ale
formaţii (artterapeutul trebuie sau nu să fie
artterapiei ilustrează destul de bine unul din
un artist?).
caracterele sale fundamentale: creativitatea
Se cuvine notat că recursul la ideea de bilaterală. Dacă pacientul este pus într-o
frumos, introducerea în estetică, este în situaţie în care se socoate că el se dezvăluie
acest caz sistematic îndepărtată: beneficiul într-o dinamică creatoare personală, găsind
aşteptat nu este realizarea unui obiect care în aceasta o restaurare narcisică, lucrul
să placă, ci a unui obiect semnificam acesta se face în prezenţa unui artterapeut,
pentru subiect în raport cu el însuşi şi cu a unui „animator" susceptibil să se plaseze
dinamica sa internă. Accentul este astfel în condiţiile personale obişnuite ale unei
deplasat de la categoriile plăcerii la acelea terapii, dar fiind în acelaşi timp purtător al
ale cunoaşterii de sine, estetica fiind con­ unei experienţe tehnice a artei şi al unei
siderată ca dezvoltându-se în câmpul experienţe personale de creaţie. Această
transferenţial şi nemanifestându-se aici din urmă caracteristică îi permite să creeze
decât la un stadiu preliminar. o relaţie identificatoare cu pacientul, aşa
Când artterapia se apropie de psiho- încât acesta să poată trăi în mod creator şi
terapiile clasice, se pune problema analizei dinamic travaliul psihic intens dezvoltat cu
obiectului creat. Tehnicile diverg între prilejul realizării artistice şi căruia opera îi
acelea care propun o analiză a conţinutului devine oglindă. Opera este astfel chemată
expresiei, acelea care nu au în vedere decât în acelaşi timp să fie martorul unei dina­
o analiză a formei şi acelea care se bazează mici psihice şi să liniştească subiectul
pe asociaţiile verbale facilitate de obiectul asupra stabilităţii unei identităţi totuşi
creat. Opera este în acest caz considerată zdruncinate de acest travaliu, dar pe care
produs, dacă ea determină la creator, ca şi o semnează şi desemnează în mod per­
la spectator, un efect de surpriză susceptibil manent, în această calitate, este clar că
să ducă la o dezvoltare a gândirii reflexive. artterapia nu-şi poate pune drept scop o
Capacitatea operei de a crea surpriză căutare oarecare a mântuirii prin artă. Opera
poate fi privită ca un fel de consecinţă realizată în terapie nu trebuie să fie, la
terapeutică, în măsura în care implică un urma urmei, decât o realizare de sine.
codaj a ceea ce mai înainte nu era ascuns Opera realizată este ceva prin care paci­
decât de propria evidenţă, codajul având în entul se realizează el însuşi. Riscul unei
acest caz funcţia de punere în perspectivă, asemenea întreprinderi (risc la care de alt­
de degajare a efectului traumatic, în sensul fel chiar şi artiştii se expun în permanenţă)

79
ARTTERAP1E

este ca opera să nu menţină subiectul într-o ca şi spaţiul amenajat, delimitat, o funcţie


stare de infirmitate creatoare, realizarea restructurantă prin reprezentarea pe care o
operei de artă întrecând prin ea însăşi oferă despre opoziţia înăuntru-în afară.
interesul terapeutic al demersului. Tocmai Şedinţele de artterapie se fac în cadrul
de aceea artterapia poartă un nume care fie al unei atmosfere de grup, fie al unei
riscă să inducă în eroare, căci obiectul său relaţii individuale. Gestiunea şedinţelor
este procesul creator şi nu obiectul creat. este deci esentialmente diferită într-un caz
şi în celălalt. în primul caz, intervenţiile
SPAŢII TEHNICE. în pofida actualei vizează interacţiunile în interiorul grupului,
dezvoltări de ateliere „în oraş", artterapia influenţele reciproce şi comunicarea de
rămâne profund marcată de originile sale emoţii pentru care operele se constituie ca
azilare şi, în Franţa, cel puţin comunicările suporturi. în cazul şedinţelor individuale de
care se fac pe această temă emană de la artterapie, totul depinde de trebuinţele paci­
serviciile de spitalizare a adulţilor, dar şi de entului, iar intervenţiile artterapeutului
la cele infanto-juvenile. Tehnicile propuse pot să meargă de la un anumit grad de
depind cel mai adesea de categoriile pedagogie, în sensul unei ucenicii a con­
profesionale cărora le aparţin artterapeuţii: diţiilor minimale de exerciţiu tehnic, la o
acestea includ tot atâta formaţie artistică pe inducţie în realizarea de opere, în aşa fel
câtă formaţie psihologică sau psihiatrică. încât acestea să poată purta stilul personal
Accentul poate fi pus în acest caz fie pe al autorului lor şi să-i transmită o imagine
tehnica proprie, fie pe obiectul realizat, fie a unor aspecte ale funcţionării sale în jocul
pe relaţie şi devenirea acesteia. Aspectul dialectic a ceea ce se arată şi ceea de se
pedagogic^ poate fi luat fie cu titlu de ascunde.
iniţiere într-o tehnică despre care se crede Dimensiunea mai pur psihoterapeutică
că eliberează subiectul de piedicile formei a artterapiei este mai dificil de izolat. Tra­
prin ucenicie, fie cu titlul unei identificări valiul rămâne fixat pe verbalizare, ceea ce
fondatoare cu dorinţa terapeutului. înseamnă că nu presupune intervenţii di­
Pe plan tehnic, artterapia se defineşte recte asupra conţinutului pictural. Travaliul
printr-un containing şi un conţinut: con- are în vedere asociaţiile suscitate de operă
tainingul este atelierul, iar conţinutul cei la creatorul său şi presupune că nu-1 reduc.
care se găsesc în el. Atelierul se defineşte Prezenţa operei în faţa privirilor cuplului
terapeut-pacient completează limbajul
el însuşi prin ceea ce îl include (sau, pentru
verbal şi constituie o reasigurare contra
unii,îl exclude): spitalul sau societatea; în
unei pierderi a inefabilului ca parte con­
acest sens, atelierul se poate defini ca un
stitutivă a limbajului.
loc „nonmedical" în spital, un loc de taină
în afara referinţelor la nebunie sau, La urma urmei, artterapia, care cuprinde
acontrario, ca un loc de tagădă a bolii. un ansamblu destul de eterogen de practici,
este un cadru destul de suplu pentru a
Caracteristicile sale,închidere sau deschi­
permite folosiri adaptate la fiecare caz. Ea
dere, libertate sau organizare a accesului
pare să ofere în prezent un complement la
sunt considerate ca având deja prin ele
alte practici terapeutice considerate reducă-
însele funcţii de îngrijire. Ritmul şedin­
toare în relaţiile lor cu primatul acordat
ţelor, organizarea lor au, în aceeaşi măsură
expresiei verbale.

80
ASISTENT* EDUCATIVA

BiM- Broustra. }., Expression et psychose, Aceste tehnici ascrtive, care fac în per­
E.S.F., Paris, 1987; Chemama, B., Roussel, manenţă apel la factori cognitivi, sunt foarte
M.-H., „Dynamique du travail cn art-th£rapie", frecvent utilizate în terapia comporta­
în Expression et signes, psychologie medicale, mentală atunci când anxietatea generată de
14,8,1982, pp. 1249-1254; Wiart. CI., „L'art-the- situaţii sociale rămâne în registrul nevro­
rapie sur la sellette", in Expression et signes, 4, zelor. Ele au fost totuşi de asemenea
1974,pp. 193-212.
propuse, atribuindu-li-se scopuri compor­
tamentale limitate — de exemplu, inserţia
ASERTIVITATE (engl. assertiveness). într-un mediu profesional — unor bolnavi
Caracteristica a unei persoane care îşi mintali mai grav handicapaţi, problema
exprimă cu uşurinţă punctul de vedere fiind de a se obţine ca progresele realizate
şi interesele, fără anxietate, fără a le în şedinţele de antrenament pentru aser-
nega pe ale celorlalţi. tivitate să se generalizeze la circumstanţele
Tehnicile de antrenament în sensul aser- vieţii curente.
tivităţii, uneori numită destul de impropriu
afirmare de sine, îşi propune să ajute un ASFA (acidul 4 sulfonamido-fenoxiacetic).
subiect, care se plânge de inhibiţie pe planul Substanţă nootropă sintetizată în 1958 de
social sau de dificultăţi de comunicare, să-şi Botez şi testată de psihiatrul P. Brânzei*,
exprime şi să-şi susţină mai bine punctul care a reţinut în primul r â n d acţiunea
său de vedere. Se pune problema dimi­ supresiva a stării de adicţie*.
nuării anxietăţii sale sociale, fie învăţându-1 ASFA are un efect salutar în alcoolism
să-şi învingă dificultăţile pe care el le şi drogodependenţă, în epilepsie asociată
impută uneori timidităţii sale, fie, dim­ cu tulburări psihice importante şi în unele
potrivă, incitându-1 să-şi modereze agresi­ crize algice.
vitatea şi să modifice componentele
(gestuale, mimice, vocale) comportamen­ A S I S T E N Ţ Ă E D U C A T I V Ă (engl
tului său, în aşa fel încât să le integreze mai educative help). Măsuri impuse de jude­
bine în normele anturajului său şi să obţină cătorul de copii atunci când sănătatea,
o mai bună cooperare cu acesta. securitatea sau condiţiile de educaţie ale
Aceste tehnici se practică fie în şedinţe unui minor neemancipat nu sunt asi­
individuale, cu un terapeut comportamen­ gurate, aşa încât el este în pericol.
tal, fie în grupuri de trei sau cinci persoane. Sunt consideraţi în pericol copilul bol­
Terapeutul, după o analiză adesea colectivă nav fizic şi/sau mintal căruia părinţii refuză
a comportamentelor pe care fiecare subiect să-i asigure îngrijirea, copilul victimă a
doreşte să le vadă modificate, propune unor maltratări, copilul fugar, copilul
jocuri de rol comportamentale vizând victimă a unui conflict grav cu părinţii etc.
situaţiile întâlnite de participanţii la grup. Pentru fiecare caz de care este sesizat,
Uneori joacă el însuşi rolul modelului sau judecătorul de copii (.le juge des enfants)
suflă un răspuns adaptat la situaţie. audiază tatăl şi mama, pe tutore şi pe ocro­
în felul acesta se poate dobândi o anu­ titorul copilului. îl audiază de asemenea pe
mită „competenţă socială" sau mai multă copil, în afară de cazul în care starea fizică
îndemânare în modul de a-şi apăra drep­ şi mentală sau vârsta prea mică nu o per­
turile, de a-şi expune opinia şi, de ase­ mit. El poate ordona orice măsură de in­
menea, de a nu le leza pe ale altora. formare şi mai ales să procedeze la studierea

81
ASOMATOGNOZIE

personalităţii celui în cauză, în special admite hemiplegia masivă (sindrom


printr-o anchetă socială, prin examene Babinski).
medicale, psihiatrice sau psihologice, prin
observarea comportamentului şi un exa­ A S T A Z I E - A B A Z I E (engl. astasia-
men de orientare profesională. După o abasia). Dificultate de a se ţine pe picioa­
audiere nepublică, judecătorul ia deciziile re (astazie) şi de a merge (abazie), fără
care se impun. a exista tulburări motorii sau senzitive
Ori de câte ori este posibil, minorul care să o justifice.
trebuie menţinut în mediul său actual. în Astazia-abazia poate fi legată de leziuni
acest caz, magistratul desemnează fie o ale labirintului, cerebelului sau ale nucle-
persoană calificată, fie un serviciu de ilor cenuşii centrali care asigură controlul
observaţie, de educaţie sau de reeducare în echilibrului. Apare, de asemenea, fără sub­
mediu deschis cu misiunea de a da ajutor strat anatomic, în isterie, ca un simptom de
şi sfaturi familiei în scopul surmontării conversiune destul de frecvent.
dificultăţilor materiale sau morale cu care
se confruntă. Acea persoană sau acel ser­ A S T E R E O G N O Z I E (engl. astereo-
viciu are însărcinarea să urmărească dez­ gnosis). Formă de agnozie caracterizată
voltarea copilului şi să raporteze periodic. prin incapacitatea de a recunoaşte obiec­
Judecătorul poate de asemenea subordona tele cu ajutorul pipăitului şi manipulării,
menţinerea copilului în mediul său unor în general consecutiva unor leziuni ale
obligaţii bine precizate, cum ar fi frec­ lobului parietal.
ventarea regulată a unui stabiliment sanitar Alături de o astereognozie primară în
sau de educaţie sau exercitarea unei care nu pot fi discriminate formele (amor-
activităţi profesionale. Dacă este necesară fognozie) şi materia (ahilognozie), J. Delay
retragerea copilului din mediul său actual, a descris o astereognozie secundară în care
judecătorul poate decide să-l încredinţeze aceste caracteristici sunt recunoscute, fără
unuia dintre părinţi, unui membru al ca obiectul să poată fi identificat (asimbolie
familiei,unui serviciu sau unui stabiliment tactilă sau agnozie semantică).
(sanitar sau de educaţie, obişnuit sau
specializat), serviciului departamental de
A S T E N I E (engl. asthenia). Stare de
ajutorare a copiilor.
oboseala generală, fizica şi psihică, care
Deciziile judecătorului pot în orice se asociază cu o diminuare a dinamis­
moment să fie abrogate sau modificate; ele mului psihomotor, cu o relaxare a aten­
sunt de asemenea susceptibile de a face ţiei şi un deficit al voinţei.
obiectul unui apel.
A S U E T U D I N E (engl. addiction). Aser­
A S O M A T O G N O Z I E (engl. asomato- vire faţa de un drog, dependenţa fiind
gnosia). Formă de agnozie caracterizata psihica şi adesea fizică.
printr-o afecţiune a schemei corporale Asuetudinea este,pentru experţii OM.S.,
care consta dintr-o nerecunoaştere mai sinonim al toxicomaniei, cu alte cuvinte
mult sau mai puţin completa a corpului. desemnează o relaţie de dependenţă extrem
Poate fi vorba de o hemiasomatognozie, de alienantă, spre deosebire de simpla obiş-
legată de leziuni ale emisferei cerebrale nuire. Termenul este utilizat azi mai puţin
minore şi care se însoţeşte de refuzul de a decât acela de farmacodependenţă. Este,

82
ATELIER PROTEJAT

totuşi, frecvent utilizat în locul termenului ATAXIE M E N T A L Ă (sau psihică).


englez adicţie*, atunci când acest cuvânt Pierdere a coerenţei ideilor, sentimen­
desemnează o relaţie alienantă, nu neapă­ telor şi a expresiei lor emoţionale.
rat cu o substanţă chimică. Pentru mulţi Este cazul, de exemplu, al unui hohot de
autori (de exemplu, S. Peele) toxicomania râs nemotivat, care survine atunci când se
nu este decât una din numeroasele forme descrie un accident tragic. Această „ataxie"
posibile ale patologiei asuetudinii (în limba este înrudită cu discordanţa afectivă
latină, assuetiido = obişnuinţă, deprindere, descrisă de P. Chaslin în 1912.
— notă L. G.). în relaţia dintre un subiect
A T E L I E R P R O T E J A T (engl schel-
şi un drog există o varietate infinită de situaţii
între independenţa absolută şi alienarea tered workshop). Unitate economică de
totală. Nu numai că fiecare individ s-ar producţie care dă posibilitate munci­
torilor handicapaţi să exercite o activi­
situa în mod diferit în acest continuu, ci
tate profesională salariata, în condiţii
unul şi acelaşi subiect s-ar deplasa într-un
adaptate capacităţilor lor.
sens sau altul de-a lungul existenţei lui
Atelierele protejate trebuie să favorizeze
(contrar dogmei societăţii Alcoolicii ano­
promovarea muncitorilor handicapaţi şi
nimi: „O dată ce eşti alcoolic, eşti pentru
accesul lor la posturi în mediul de muncă
totdeauna"). Pe de altă parte, acest concept
obişnuit. Ele nu pot angaja decât muncitori
suplu şi care nu implică relaţia cu un „toxic"
handicapaţi a căror capacitate de muncă
permite să se aplice o reflecţie bazată pe este egală cel puţin cu o treime din cea
cercetări de toxicomanie în alte domenii normală. Numai comisia tehnică de orien­
ale experienţei umane: relaţii exclusiv tare şi reclasare profesională (COTOREP)
erotice, alienante şi distructive, asuetudinepoate declara că o persoană handicapată
faţă de televiziune, muncă (workaholics aparţine formulei atelierului protejat. Pot
din lumea americană), joc, sport, tulburări crea ateliere protejate colectivităţile sau
de comportament alimentar etc. Depăşind organismele publice şi private şi mai ales
domeniul strict al clinicii toxicomaniilor, întreprinderile, dar ele trebuie să fi primit
unele abordări psihosociale se întâlnesc cu aprobarea ministrului Muncii. Muncitorul
concepţiile psihanalitice bazate pe noţi­ handicapat este aici considerat ca salariat
unile de dependenţă sau de adicţie. în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor
legislative, regulamentare şi convenţionale
în vigoare (condiţii de muncă, reprezentare
ATAXIE (engl. ataxia). Pierdere a bunei a muncitorilor). El primeşte un salariu care
coordonări a mişcărilor voluntare, în ţine seama de locul de muncă ocupat, de
timp ce forţa musculară rămâne intactă. calificarea sa şi de randamentul său în
Se datorează unui deficit al controlului raport cu producţia normală. Acest salariu
normal exercitat de cerebel (ataxie cere- nu poate fi în nici un caz inferior jumătăţii
beloasă) şi al formaţiilor senzitive kines- unui salariu normal acordat unui muncitor
tezice (ataxie senzitivă). salariat care efectuează aceeaşi sarcină.
Astfel, leziuni ale cordoanelor posteri­ Acest salariu este eventual afectat de un
oare ale măduvei (în tabes), ale talmusului, complement de resurse, vărsat de stat,
ale cortexului parietal produc o ataxie, pentru a se atinge minimum garantat de
90% din salariul mediu (S.M.I.C.).
eventual unilaterală (hemiataxie).
ATETOZA

Ateliere numite „centre de distribuire a schizofrenica în care lumea este redusă


muncii la domiciliu" pot procura mun­ la un raţionament stereotip şi dual.
citorilor handicapaţi munci efectuate la Este o noţiune introdusă de E. Minkowski
domiciliu. Aceste centre sunt de cele mai spre a exprima forma şi logica anumitor
multe ori ataşate la un atelier protejat şi, în aspecte ale gândirii schizofrenice. Nu
orice caz, asimilate acestuia. avem de-a face cu un echivalent strict al
Cu acordul lor şi în vederea unei anga­ disocierii descrise de E. Bleuler, prin care
jări, muncitorii handicapaţi pot fi puşi la trebuie să înţelegem dezagregarea tuturor
dispoziţia unui alt patron. funcţiilor psihice, nici un sinonim strict
al noţiunii de discordanţă introdusă de
ATETOZĂ (engl. athetosis). Tulburare Ph. Chaslin. Gândirea antitetică implică o
a motricitatii caracterizata prin mişcări ruptură cu ambianţa, un raţionament în alb
parazite anormale, lente, de tip răsucire,
şi negru, o predominanţă a gândirii identi­
interesând m â n a , gâtul, limba, faţa şi
ficatoare, precum şi o decădere a sesizării
alte regiuni ale corpului, în mod cvasi-
dialectice a realului sau pierderea de contact
permanent.
vital. Acest postulat al lui Minkowski va
Aceste mişcări au aspect de târâre, cu suc­
străbate aproape întreaga sa operă şi va fi
cesiuni de hiperextensie şi de flexie, apoi
confirmat de A. Korzybski în 1933, apoi
de rotaţie. Ele se asociază cu o hipertonie
musculară şi sunt agravate de emoţie şi de de S. Arieti (1952). Noţiunile de logică
stimulări senzoriale intense, alterând în reificată, de hipertrofie a funcţiilor identi­
mod serios motricitatea voluntară în teri­ ficatoare ale Eului şi de supraidentificare
toriul afectat şi riscând să creeze un veri­ sunt adesea folosite ca sinonime. Această
tabil handicap motor. noţiune, care implică o aplatizare a afec­
Tulburarea este consecutivă unei între­ tului sau abandonul sentimentelor, se
ruperi a circuitelor de retroacţie între nucleii apropie de raţionalismul morbid şi de noua
cenuşii, talamus şi cortexul cerebral. ierarhie de semnificaţii introduse de
Adesea este asociată cu un sindrom coreic R.D. Laing. Ea permite reformularea pro­
(coreo-atetoză). blemei schizofreniei într-o perspectivă
axiologică, în măsura în care perceperea
ATIMHORMIE (fr. athymhormie). unei ierarhii de semnificaţii sau de valori
Deficit al dinamismului vital instinctiv şi implică o percepţie dialectică (ipoteză
timic. axiodialectică). Cel de al doilea avantaj
Termen creat de M. Dide şi P. Guiraud, este că ea nu pretinde nici un model
în 1922, pentru a descrie acea tulburare apriori, ci, dimpotrivă, „o subiectivitate
fundamentală pe care ei o considerau ca care tinde din toate forţele sale către obiec­
fiind patognomonică pentru forma hebe- tivitate". -• FALSĂ CONŞTIINŢĂ; RAŢIO­
frenică a schizofreniei. Din atimhormie ar NALISM MORBID.
deriva „toate simptomele esenţiale: dezin­
teres, inerţie, inafectivitate" (P. Guiraud;
A U T I S M (engl. autism). Repliere asu­
Psychiatrie gânerale, p. 493). -• HEBE-
p r a lumii sale interioare a subiectului
FRENIE; SCHIZOFRENIE.
care refuză contactul cu lumea exterioară.

ATITUDINE ANTITETICĂ (engl. DEFINIŢIILE Şl DESCRIERILE AUTIS­


antithetic attitude). F o r m a de logică MULUI. Termenul de „autism" este

84
AUTISM

derivat din cuvântul grec auto, care în­ toarceri la stânga-mprejur, balansarea
seamnă „sine însuşi". El a fost introdus ritmică înainte şi înapoi;
pentru prima oară în psihiatrie în 1911 de - tulburările de limba/, acestea sunt
către E. Bleuler, în lucrarea sa Grupa schi­ permanente: fie copilul nu posedă nici un
zofreniilor, pentru a desemna, la bolnavii limbaj, fie emite un jargon care are melo­
schizofrenici adulţi, pierderea contactului dia limbajului, dar fără semnificaţie,fie,în
cu realitatea, având drept consecinţă o sfârşit, posedă un limbaj cu o oarecare
mare dificultate de a comunica cu semenul, valoare comunicativă, marcat de ecolalie
viaţa interioară căpătând o predominanţă (repetarea în ecou a cuvintelor sau frazelor
morbidă, în dauna raportului cu realitatea. pronunţate de semeni), incapacitatea de a
Alţi autori vor descrie mai târziu, în mod utiliza pronumele personale („tu" în loc de
analog, autismul ca pe un simptom im­ „eu"), cuvinte deformate, invenţie de
portant, deşi nu specific, al schizofreniei neologisme.
infantile. în descrierea pe care o face autismului,
în 1943, însă, în originalul său articol Kanner insistă asupra memoriei remar­
Autistic Disturbance ofAffective Contact, cabile a unora dintre aceşti copii şi asupra
aspectului lor inteligent, caracter diferenţial
psihiatrul american L. Kanner va descrie,
faţă de stările de arieraţie descrise anterior
sub termenul autism infantil precoce, un
de psihiatrii clasici, ca Esquirol.
tablou diferit al schizofreniei infantile,
caracterizat după el printr-o incapacitate a Cu timpul, şi alte afecţiuni apropiate de
autismul descris de Kanner sunt regrupate
copilului mic, încă de la naştere, de a
sub termenul generic de psihoze infantile
stabili contacte afective cu mediul.
precoce. Ele au în comun cu autismul
Descrierea lui Kanner. în descrierea sa,
faptul că debutează precoce, în primii doi
Kanner a izolat un număr de semne clinice ani de viaţă, şi că sunt marcate de o tul­
caracteristice psihozei autistice constituite: burare profundă a contactului cu lumea
- debutul precoce al tulburărilor, în exterioară, diferenţiindu-se totodată prin
general în primii doi ani de viaţă; unele particularităţi clinice.
- izolarea extremă; atitudinea de copil Astfel, în 1957, M. Mahler a descris
care suferă de indiferenţă şi de total dez­ psihoza simbiotică, căreia ea se străduieşte
interes faţă de persoanele şi obiectele care să-i precizeze particularităţile:
îl înconjoară; - debutul în cursul celui de al doilea an
- trebuinţa de imuabilitate; este vorba de viaţă, precedat de o fază normală de
de trebuinţa imperioasă a copilului de a ş i dezvoltare, cel mult marcată de o hiper­
menţine stabil mediul material obişnuit, sensibilitate la stimulii senzoriali şi prin
permanenţa şi stabilitatea reperelor făcând unele tulburări de somn;
obiectul, din partea copilului, a unor frec­ - apariţia sa în unele momente-cheie ale
vente verificări, mai mult sau mai puţin dezvoltării, care implică abandonul fuziunii
ritualizate; simbiotice cu mama şi înflorirea sentimen­
- stereotipiile gestuale; este vorba de tului de individuaţie.
gesturi repetate fără încetare, dintre care Psihoza simbiotică este astfel clinic mar­
unele frapează prin stranietatea lor: miş­ cată de o angoasă puternică de anihilare, ca
carea degetelor în faţa ochilor, mersul răspuns la aceste experienţe de separare,
mecanic în vârful degetelor, excesive în­ cum sunt intrarea la creşă sau o spitalizare.

85
AUTISM

Ea se inaugurează prin apariţia unei bruşte care corespunde de fapt schizofreniei


dezorganizări a personalităţii, cu pierderea infantile. în această formă, după o evoluţie
accentuată a anumitor funcţii, o deteriorare în aparenţă normală, ar apărea manifestări
a limbajului şi apariţia de simptome psiho­ regresive, cu retragerea copilului într-o
tice. Mai târziu, Mahler recilnoaşte exis­ viaţă fantasmatică destul de bogată centrată
tenţa unor combinaţii şi forme de tranziţie pe senzaţiile corporale. Ar exista în acest
posibile între cele două tipuri de organizare, caz pentru copil amestec şi confuzie între
autistic şi simbiotic. el şi mama sa, proces susţinut de meca­
Descrierea lui Tustin. Ulterior, în 1977, nismul identificării proiective descris de
psihanalista engleză F. Tustin, în lucrarea autorii kleinieni.
sa Autismul şi psihoza copilului, a propus Autorii francezi (R. Mises, S. Lebovici,
clasificarea autismului în trei grupe. J.-L. Lang) au adus, din partea lor, o con­
Autismul primar anormal. Ar fi un fel tribuţie originală la clinica afecţiunilor
de prelungire anormală a unui autism pri­ psihotice precoce. Ei au integrat, astfel, în
mar normal. Această formă, calificată cadrul psihozelor infantile precoce „psiho­
drept „amibiană" de către autoare, s-ar zele cu expresie deficitară", marcate de
caracteriza prin faptul că nu ar exista la coexistenţa unei simptomatologii de tipul
sugar o adevărată diferenţiere între corpul deficienţă intelectuală şi a unei relaţii psiho­
său şi acela al mamei şi nici o veritabilă tice cu mediul. Au subliniat de asemenea
delimitare a suprafeţei corporale. Funcţio­ faptul că orice psihoză precoce poartă în ea
narea mentală s-ar organiza în jurul unor germenii unei posibile evoluţii deficitare.
senzaţii foarte primitive. Această formă ar De asemenea, au integrat în acest cadru
fi rezultatul unei carenţe şi al unei slăbi­ „distorsiunile psihotice precoce ale perso­
ciuni în domeniul unor perioade de creştere nalităţii", forme care se deosebesc de autism
esenţiale. prin caracterul mai puţin masiv al retra­
Autismul secundar cu carapace. Această gerii, care coexistă cu o anumită menţinere
formă pare a corespunde autismului aşa a contactului, care pare a avea loc totuşi
cum 1-a descris Kanner: nu ar mai exista într-un mod extrem de patologic, care
aici, ca în forma precedentă, indistincţie corespunde unor'modalităţi foarte primitive
între Eu şi non-Eu, ci, dimpotrivă, supra­ de investire obiectală.
evaluarea deosebirii. Alţi autori francezi (Lebovici, M. Soule,
S-ar crea o adevărată barieră autistică, D. Houzel) s-au străduit să repereze sem­
o carapace, destinată să interzică accesul la nele extrem de precoce ale evoluţiei
„non-Eul" terifiant. Corpul copilului ar psihotice în sânul diadei interacţionale
apărea în acest caz rigid, insensibil, fugind mamă-copil, prime semne care exprimă
de contactul fizic. Activitatea fantasmatică prin jocul somatic o dificultate de stabilire
ar fi săracă, centrată în jurul anumitor a relaţiei obiective, primă amorsare a
procese corporale, iar actul de gândire instaurării procesului psihotic. înţelegem
inhibat. Tustin califică această formă importanţa acestor semne, care permit un
drept „crustaceu" şi relevă rolul important diagnostic precoce al afecţiunii: refuzul
al hipersensibilităţii copilului la stimuli biberonului, insomnii agitate cu mişcări
senzoriali şi la depresia mamei. autoagresive sau, dimpotrivă,calm, absen­
Autismul secundar regresiv. în sfârşit, ţă de atitudini anticipatoare ale copilului şi
Tustin descrie autismul secundar regresiv, ajustare posturală a acestuia, neapariua

86
AUTISM

surâsului în luna a treia şi a angoasei din în plachetele copiilor autişti (Launay,


luna a opta, dezinteres pentru jucării sau Ferrari).
interes prea exclusiv pentru jocurile mâi­ în ceea ce priveşte sistemele dopaminer-
nilor în faţa ochilor, existenţa unor puter­ gice şi noradrenergice, unii autori au pus
nice angoase fobice. în evidenţă o diminuare a procentajului de
noradrenalină, de adrenalină şi de dopa-
GENEZA AUTISMULUI. Etiologia psiho­ mină în plachete, asociată cu o creştere a
zelor autistice a dat loc la multiple contro­ adrenalinei şi noradrenalinei în plasma
verse între partizanii organogenezei şi ai copiilor autişti (Launay, Ferrari). Acidul
psihogenezei. De fapt, geneza acestor afec­ homovanilic (HVA) urinar, principal meta-
ţiuni este foarte verosimil multifactorială şi bolit al dopaminei, a fost găsit în procentaj
nu este posibil să se separe în mod simplist ridicat la copiii autişti, în timp ce
factorii organici şi factorii psihologici, atât metoxi-hidroxi-fenilglicolul (M .H .F.G.),
unii cât şi ceilalţi intrând în interacţiune principal metabolit al noradrenalinei,apare
permanentă în procesul de structurare în procent scăzut (G. Lelord).
psihologică a copilului. Din acest ansamblu de cercetări care,
Domeniu genetic. Cercetările în acest pentru unii, cer să fie confirmate, nu este
domeniu arată că riscul de autism este posibil în prezent să se degaje o explicaţie
crescut în familia unui subiect autist, în biochimică univoc aplicabilă la autism şi
raport cu populaţia generală. Metoda ge­ la psihozele precoce.
menilor arată că concordanţa diagnosticu­ Studiile în domeniul neurofiziologic au
lui este mai ridicată la gemenii monozigoţi arătat, pe de altă parte, că amplitudinile
decât la gemenii dizigoţi, ceea ce este în componentelor tardive ale potenţialelor
favoarea intervenţiei posibile a unor factori evocate auditive şi vizuale sunt mai slabe,
genetici în anumite cazuri de autism. To­ iar timpii de latenţă mai scurţi. Aceste
tuşi, această influenţă a unor factori gene­ rezultate pot fi interpretate ca martori ai
tici nu este niciodată exclusă şi lasă un loc unei slăbiri a funcţiei de filtru senzorial şi
larg influenţelor mediului, oricare ar fi ar putea explica tendinţa organismului de
natura acestora. Se cuvine, pe de altă parte, a respinge influxurile senzoriale (Garreau,
să subliniem că autismul este de trei sau Ornitz).
patru ori mai frecvent la băiat decât la fată. Studiile privind somnul copilului autist,
Au fost efectuate numeroase cercetări în în sfârşit, au arătat că există modificări
domeniul neurochimiei. Aceste studii au calitative ale acestuia, cu o importantă di­
permis punerea în evidenţă a unor modifi­ minuare a mişcărilor oculare rapide care
cări biochimice, dar nici una nu se arată a însoţesc activităţile visului.
fi specifică autismului. Anomalia cea mai Unii autori insistă asupra frecvenţei
frecvent găsită este fără îndoială creşte­ asocierii la sindromul autistic a unei afec­
rea serotoninei sanguine şi plachetare ţiuni organice clinic reperabile (encefalo­
(E.R. Ritvo, J.M. Launay, P. Ferrari), dar patie, anomalie genetică, deficit senzorial,
unii autori cred că această creştere este mai suferinţă neonatală). Nu este actualmente
legată de întârzierea dezvoltării intelectuale posibilă precizarea naturii legăturii care
decât de procesul psihotic ca atare. Recent, uneşte cele două afecţiuni, dar pare în­
unii autori au pus în evidenţă o creştere a doielnic că ar putea fi vorba de o legătură
sintezei serotoninei, pornind de la triptofan, cauzală simplă şi univocă. în sfârşit, unii

87
AUTISM

autori ar fi pus în evidenţă recent o ano­ suprafaţă. Absenţa de spaţiu intern pentru
malie de dezvoltare a lobulilor VI şi VII ai seif şi nonelaborarea funcţiei de „piele
vermisului cerebelos la unii copii autişti psihică" (E. Bick) ar sta la originea unui
(E.Courchesne). deficit de tensiune al se/f-ului, incapabil să
Domenii psihanalitice. Numeroase cer­ reţină conţinuturile mentale şi fizice.
cetări psihanalitice au încercat să elucideze ÎNGRIJIREA COPILULUI AUTIST. în
mecanismele psihopatologice care intervin ţările europene, copiii autişti sunt în
în psihozele precoce. Cele mai multe in­ general îngrijiţi în cadrul spitalelor de zi.
troduc noţiunile de narcisism primar, de în acest tip de instituţie, care permite
autoerotism, de sistem paraexcitaţie. menţinerea legăturii cu familia, terapia se
Mahler insistă asupra rolului, în stările efectuează într-un spirit pluridisciplinar:
autiste, a condutfglor halucinatorii negative activitate educativă care vizează determi­
şi a întăririi sistemului paraexcitaţie, ca şi narea copilului de a se recunoaşte ca
asupra rolului, în stările simbiotice, a men­ individ şi de a-i recunoaşte ca indivizi pe
ţinerii unei relaţii simbiotice cu mama. ceilalţi membri ai grupului; activitate
B. Bettelheim,în lucrarea sa Fortăreaţa pedagogică şi şcolară adaptată la starea
goală, consideră că copilul autist ar fi prada copilului; muncă reeducativă de tip psiho-
unei adevărate frici de moarte, din cauză că motor sau muncă de reeducare a limbaju­
ar fi confruntat prea de timpuriu cu o situ­ lui, ţinându-se seama de caracteristicile
aţie trăită de el ca fiind extrem de ame­ tulburării instrumentale; psihoterapie in­
ninţătoare, în paralel cu această percepţie dividuală a copilului, supraveghere şi
a unei ameninţări mortale s-ar efectua o îngrijiri pediatrice. O integrare parţială în
retragere din lumea exterioară şi o dez- mediul şcolar normal este în general în­
investire a lumii interioare care vizează cercată atunci când starea copilului o
dispariţia tihuror afectelor. permite. în sfârşit, spitalul de zi dă posi­
bilitatea, dacă este necesar, să se ofere
Inspirându-se din concepţia Melaniei părinţilor îndureraţi un ajutor psihologic.
Klein, unii autori au dezvoltat noi concepte Educarea copilului autist, centrată pe
privind psihopatologia autismului. Astfel, simpla obţinere de modificări de compor­
Tustin a introdus noţiunea de „depresie tament într-o perspectivă behavioristă şi
psihotică", reluată şi de D.W. Winnicott. prin metode de condiţionare, este uneori
Este vorba de o trăire a rupturii în conti­ practicată, dar pare puţin dezirabilă.
nuitatea corporală, un fel de gaură neagră Pronosticul pe termen lung a fost ame­
persecutorie care risipeşte în mod brutal liorat de terapeuţii actuali, dar încă mai
iluzia continuităţii corporale. rămâne uneori rezervat. Evoluţia deficitară,
D. Meltzer introduce noţiunea unui fie globală, fie sectorială, este fără îndoială
autoerotism disociat legat de o „nimicire" riscul evolutiv major. Uneori evoluţia se
a se/f-ului*. Nimicirea se/f-ului, rezultat al face spre o persistenţă a procesului psiho-
slăbirii forţei liante a atenţiei, ar lăsa dife­ tic, cu posibilitatea de evoluţie schizo­
ritele simţuri externe şi interne să se ata­ frenică la adolescenţă. Nevrotizarea, în
şeze în mod izolat de obiectul cel mai sfârşit, apare ca o formă mai favorabilă a
stimulator al momentului. Rezultatul aces­ evoluţiei în cazul în care aceasta permite
tui proces ar fi crearea de evenimente stabilirea unei legături relaţionale satis­
unisenzoriale nedisponibile pentru memo­ făcătoare cu semenul.
rie sau gândire. Acelaşi autor a insistat Bibi.: Bettelheim, B., La forteresse vide,
asupra absenţei de spaţiu interior al Gailimard, Paris, 1974; Frith, U.,L'6nigme de
se/f-ului şi al obiectului, trăite ca pură

88
AUTOMATISM MENTAL

1'autisme (1989), ed. Odile Jacob, Paris, trad.fr. şi exterioara lui acţionează asupra-i şi îi
1992; Ulord. G. ct alii, Autisme et troubles du controlează întreaga activitate psihică,
dfveloppement global de l'enfanl, Expansion dirijându-i actele, gândurile şi per­
scientifique franţaise, Paris, 1989; Mahler, cepţiile.
M., Psychose infantile, Payot, Paris, 1977; Se disting un mare şi un mic auto­
Meltzer, D. et alii, Autisme infantile, Payot,
matism mental.
Paris, 1980; Rutter, M., Schopler, E., L 'autisme,
Primul constă atât dintr-un automatism
une itevaluation des concepts et du traitement
(1978), trad.fr, P U F , Paris, 1991; Sauvage,D., ideoverbal (halucinaţii verbale cu comen­
Autisme du nounisson et du j6une enfant (0-3 tarii ale actelor şi ecoul gândirii, sentiment
ans). Signes precoces et diagnostics. Rapport de al ghicirii şi furtului ideilor, repetări de
psychiatrie. Congres de psychiatrie et de neuro­ fraze cu aspect impersonal, care i-ar fi
logie de langue franţaise (Luxembourg, 1984), impuse subiectului), dintr-un automatism
Masson, Paris, 1984; Schopler, E., Reichler, R., motor care se traduce prin impulsii ce
Lansing, M., Strategies educatives de 1'autisme, determină ticuri şi stereotipii gestuale care
Masson, Paris, 1988; Tustin, F., Autisme et psy­ parazitează motricitatea voluntară a paci­
chose de I'enfant, Editions du Seuil, Paris, 1977. entului, cât şi dintr-un automatism sen­
zorial şi senzitiv cu multiple halucinaţii
A U T O A C U Z A Ţ I E (engl. self-accu- vizuale, gustative (gusturi bizare în gură),
sation). Acţiune de acuzare de sine pen­ olfactive (mirosuri dezagreabile), tactile,
tru fapte imaginare sau foarte exagerate genitale (senzaţii voluptuoase) şi cenes-
în raport cu realitatea lor. tezice (dureri viscerale inexplicabile, spas­
Legată de sentimentul de culpabilitate şi me, descărcări electrice) —, toate aceste
de pierderea de sine, autoacuzaţia este un tulburări psihosenzoriale rămânând anidei-
simptom obişnuit al depresiei melancolice. ce, adică fără a fi însoţite, la început, de
delir.
A U T O D E P R E C I E R E (engl. self-de- în micul automatism, tulburările sunt
preciation). Profunda afectare a stimei de mai discrete, mai subtile: simple senti­
sine, care conduce subiectul la a emite mente de stranietate a gândirii, de devidare
despre sine judecăţi defavorabile şi a unor amintiri nesolicitate, de emancipare
peiorative. de idei abstracte, de reflecţii şi serii de
Este un simptom frecvent al depresiei cuvinte impuse, de oprire subită a curen­
melancolice. tului gândirii, toate acestea dându-i subiec­
tului impresia unei funcţionări pasive a
AUTOLIZĂ (engl. autolysis). Compor­ gândirii, ca prin constrângere, prin acţiune
tament autodistrugâtor care duce la din exterior (xenopatie).
moarte. Automatismul mental îi apare lui
Sinonim cu sinuciderea (suicidul), în Clerambault ca punct de plecare al psihozei
limbajul psihologic şi psihiatric. halucinatorii cronice. Fenomenul iniţial
este pentru el o tulburare cerebrală de
A U T O M A T I S M M E N T A L (engl. De natură probabil organică, pornind de la
Clărambault's Syndmme). Sindrom descris care se dezvoltă, într-o fază secundară,
de G.G. de Clerambault, caracterizat de delirul. Este o explicaţie mecanicistă a
asocierea de fenomene psihopatologice construcţiei delirante, legată de o psiho­
care determină la pacient sentimentul şi patologie localizatoare şi atomistică actual­
convingerea deliranta că el nu mai este mente fără adepţi. Rămâne o descriere
stăpân pe voinţa sa şi că o forţă străină clinică, foarte fină pe plan fenomenologic,

89
AUTOMATISM PSIHIC

a unui sindrom care şi-a păstrat tot inte­ simultană a plăcerii şi neplăcerii. Specific
resul chiar şi în practica cea mai recentă a relaţional, acest comportament îl solicită pe
diagnosticului psihiatric. semen la nivelul propriei sale angoase. Un
aspect heteroagresiv este finalmente inclus
A U T O M A T I S M PSIHIC (engl. psychic în orice conduită autoagresivă: copilul l-ar
automatism). Activitate mentală şi psiho- acuza pe celălalt că îl lasă singur în uni­
motorie care scapâ controlului voinţei versul său vid şi segmentat. Automutilarea
conştiente a subiectului. este astfel o conduită ultimă în faţa retra­
Unele dintre aceste automatisme fac gerii autiste profunde, o ultimă tentativă de
parte din viaţa cotidiană, reprezentând în a menţine un contact cu mediul, de a-i
particular o întreaga serie de comporta­ solicita celuilalt de a avea cel puţin cunoş­
mente reflexe şi de acte obişnuite în tinţă de existenţa cuiva care nu este el şi
adaptarea normală a subiectului. Altele, pentru a-şi afirma propria existenţă.
însă, sunt conduite care pot exprima alte­
rarea câmpului conştiinţei (P. Janet) sau AUTOPUNIŢIE (engl. self-punishment).
eliberarea de infrastructuri inconştiente Conduită de pedepsire de sine însuşi, în
care lasă să scape exigenţe instinctivo-afec- general legată de puternice sentimente
tive profunde. Scrisul automat, atât de de culpabilitate imaginară.
cultivat de poeţii suprarealişti, a putut fi în teoria psihanalitică, conduitele auto-
astfel considerat ca un mijloc de ridicare a punitive sunt legate de tensiunea dintre un
cenzurii care interzice acestor exigenţe să Supraeu autoritar şi exigent şi Eu. Ele se
se manifeste. constată la nevrotici, sub forma conduitei
Automatismele psihomotorii pot să de eşec, de refuz al plăcerii sexuale (dis-
apară în cursul unor stări „secunde" la pareunie, frigiditate) sau de tulburări func­
isterici, sau unor stări crepusculare la epi­ ţionale viscerale. Sunt de asemenea
leptici. Unele victime ale comoţiilor cere­ caracteristice depresiei melancolice, caz în
brale se pot deplasa, pot lua trenul în care se asociază cu autoacuzarea şi pot
minutele care urmează accidentului lor, conduce la automutilare şi chiar la suicid.
într-un fel de automatism ambulator, fără
a păstra ulterior nici cea mai mică amintire A U T O R I T A T E P A R E N T A L Ă (engl.
despre aceste fapte. parental authority). Putere pe care legea
o recunoaşte tatălui sau mamei asupra
AUTOMUTILARE (engl. self-mutHation). persoanei şi bunurilor copilului lor
Comportament autodistructiv care poate minor şi neemancipat.
conduce la sinucidere, comportament Din 1971, autoritatea parentală înlocu­
care apare la adult în cadrul unei depre­ ieşte noţiunea de putere paternă. în familia
sii melancolice sau al unei schizofrenii legitimă această autoritate este exercitată
(în ultimul caz sub forma frecventă a împreună de către tată şi mamă. Dacă este
impulsiilor autocastratoare), iar Ia copil vorba de părinţi naturali, legea din 22 iulie
în cadrul unei arieraţii mentale sau al 1987 le permite să ceară să exercite îm­
unei evoluţii psihotice. preună autoritatea parentală (care, în lipsă,
Automutilarea ar fi la copil rezultatul este exercitată cu prioritate de către mamă)
unui eşec în stabilirea de relaţii obiectale prin simpla declaraţie în faţa judecătorului
precoce, eşec care îl face să nu dispună de tutele. în caz de divorţ, autoritatea
decât de corpul său pentru o relaţie cu parentală este exercitată fie în comun de
celălalt, printr-un comportament de căutare către cei doi părinţi, fie de către unul din

90
AZH.

ei. în caz de exercitare în comun a acestei loc de a educa autosugestia" (C. Baudoin).
puteri, judecătorul indică părintele la care Regăsim aceleaşi principii la baza meto­
copiii au domiciliul lor stabil. delor actuale de sugestopedie.

A U T O S C O P I E (fr. hâautoscopie; engl. A U T O T O P O A G N O Z I E (engl. auto-


autoscopy). Reprezentare parţiala sau topoagnosia). Agnozie spaţio-corporală
totală a imaginii de sine, ca proiectata în descrisă de F. Pick, caracterizată prin
afara sa. incapacitatea de a recunoaşte localizarea
Acest fenomen, care se situează cel mai diferitelor părţi ale corpului.
adesea între o simplă iluzie şi o veritabilă Se datorează, în general, unor leziuni
halucinaţie, în mod normal se întâlneşte în parietale din emisfera dominantă şi care se
vis. Poate însă să apară şi în stări fie con- întind şi în regiuni frontale şi occipitale.
fuzo-onirice (în special după administrarea Faptul acesta explică de ce autotopoagno-
unui halucinogen*), fie demenţiale (cazul zia se asociază cel mai adesea cu tulburări
din Horla de Guy de Maupassant). Se afazice şi agnostice complexe, care fac
semnalează şi în unele faze delirante ale dificilă punerea în evidenţă a simptomelor
isteriei (psihoză isterică). -* HALUCINAŢIE sale somatognozice specifice.
SPECULARĂ; ILUZIA DUBLILOR.
Bibi.: Lhermitte, J., L'image de notre corps, AZIL sau A Z I L DE A L I E N A Ţ I (engl
Nouvelle revue critique, Paris, 1939. asylum). Stabiliment spitalicesc public în
care erau t r a t a ţ i bolnavii mintali;
A U T O S U G E S T I E (engl. autosugges- termen înlocuit în F r a n ţ a , începând din
tion). Sugestie dată de sine însuşi, în mod 1938, cu acela de spital psihiatric, iar
conştient sau nu, în aşa fel încât con­ mai recent cu termenul de centru psiho-
duita sugerată (şi imaginată) la un mo­ terapeutic sau de centru spitalicesc spe­
ment dat se realizează, în afara voinţei cializat (1968).
conştiente, într-un mod aproape automat. Legea din 30 iunie 1838 obliga fiecare
Această influenţă asupra vieţii psihice şi departament francez să deschidă un sta­
a comportamentului, a unei idei care, la biliment public de internare şi tratare a
început, a fost privilegiată în mod voluntar, alienaţilor. Deja P. Pinel consiliase crearea
serveşte drept temei metodei lui E. Coue, unor astfel de instituţii, între care Bicetre
elev al lui A.A. Liebeault şi al lui pentru bărbaţi şi Salpetriere pentru femei,
H. Bernheim. El a înţeles cel dintâi că nu care, împreună cu Charenton, reprezintă
trebuie confundată sugestia cu o simplă primele experienţe pariziene. în pofida
educaţie a voinţei. Autosugestia ar fi mai reformelor propuse de Pinel şi aplicate
degrabă „o educaţie a imaginaţiei". Nu ar parţial, aceste instituţii nu erau exemple de
exista sugestie decât atunci când voinţa şi imitat, fie şi numai din cauza accentuatului
efortul sunt suspendate. Ceea ce îl făcea să lor autoritarism şi a funcţionării medi-
socoată că orice sugestie trece în mod co-administrative greoaie. Ceea ce a pre­
necesar prin autosugestie. „Subiectul este conizat în mod deosebit Pinel, urmat în
opus sugestionatorului mai mult în apa­ acest sens de E. Georget, elev al elevului
renţă decât în realitate: el este supus în său E. Esquirol, era izolarea alienatului
măsura în care şi-o imaginează şi se auto­ spre a-1 scuti, cel puţin pe parcursul primei
sugestionează că trebuie să fie astfel. Prac­ părţi a curei, de contactele cu mediul său
ticianul să se slujească deci de sugestie familial şi social, căruia îi văzuse bine
(heterosugestie), dar numai ca de un mij­ efectele patogene în ceea ce priveşte atât

91
A23USM

declanşarea cât şi perpetuarea tulburărilor AZILISM (engl. asylum dementia). Afec­


mentale. Izolarea este de altfel pentru el ţiune psihica pseudodemenţialâ cronică,
condiţia esenţială a tratamentului moral, de origine iatrogenâ, legata de o spitali­
atunci când îi expune pentru prima dată zare prelungita într-un mediu azilar.
principiile, în 1798. Dar această condiţie va Azilismul a putut fi comparat cu unele
deveni treptat însăşi axa tratamentului: o psihoze carcerale şi a fost denunţat de la
glisare este de perceput între cele două sfârşitul secolului al XlX-lea încă de către
ediţii ale Traitâ m6dico-philosophique \ ...\, psihiatrii englezi, care l-au denumit
care va deveni un veritabil derapaj sub Asylum Dementia. în Franţa, Marandon de
peniţa lui Esquirol, în memoriul său din Montyel, medic la azilul din Ville-Evrard,
a fost acela care a scris în 1896: „Azilurile
1832, în care izolarea a devenit pentru el
noastre actuale sunt fabrici de incurabili
„un mare mijloc de vindecare a alienaţilor".
prin izolarea pe care le-o impunem bol­
Ea este atât utilă cât şi necesară, îndeosebi
navilor noştri [...]. Igienei izolării trebuie
„pentru securitatea lor, a familiilor lor şi să-i substituim igiena libertăţii".
pentru ordinea publică". în această con­
O formă minoră, dar încă foarte frec­
cepţie se înscrie legea din 1838 pe care
ventă, a azilismului o reprezintă nevroza
Esquirol a inspirat-o ministrului de Interne
instituţională descrisă de R. Barton, în
din acel timp, contele de Gasparin. Nu este 1959, la schizofrenicii spitalizaţi de mai
de mirare că în Camera pairilor, unde a fost bine de doi ani. „Maladia — scrie el — se
discutată legea, unul dintre reprezentanţi, caracterizează prin apatie, lipsa de iniţia­
socotind perfectă analogia dintre „izolarea tivă, pierderea interesului, în special pentru
terapeutică" şi „plasarea în mediu închis", lucrurile care n u l privesc direct pe bolnav,
se felicita de „această fericită coincidenţă" supunerea pasivă, inaptitudinea vădită de
care, aplicând măsuri riguroase, face să a elabora planuri pentru viitor, absenţa
coincidă avantajul bolnavului cu binele individualităţii şi, uneori, atitudine postu-
general". Se înţelege că această recuperare rală şi un umblet caracteristic". Chiar dacă
politică a unei metode medicale deja per­ distinge ceea ce poate să ţină de schizo­
vertite a adus mari servicii societăţii bur­ frenia bolnavului, el consideră că izolarea,
gheze a monarhiei constituţionale, apoi pierderea contactului cu lumea exterioară
celui de al doilea Imperiu şi celei de a IlI-a şi cu foştii prieteni, suprimarea prezenţei şi
Republici. După cum a arătat R. Castel, a folosinţei unor bunuri şi obiecte perso­
azilurile de alienaţi au devenit astfel „exclu­ nale, paternalismul îngrijorător, medicamen­
siv locuri de pază, terenuri sumbre, pentru tele neuroleptice, atmosfera de pavilion
e t c , toţi aceşti factori produc acea stare de
o gestiune pur administrativă a devianţei.
regresie şi de indiferenţă afectivă în defi­
Psihiatrii au repetat ritualismul monoton al
nitiv mai grave decât boala însăşi. Ase­
segregării sociale. Nu li se cerea altceva".
menea constatări, împărtăşite de mulţi
Iar azilurile au provocat astfel, au întreţinut
observatori, stau la originea psihoterapiei
şi agravat cronicizarea bolnavilor mintali instituţionale şi a mişcărilor antipsihiatrice
tot mai numeroşi, a căror internare risca cel care au condus la rărirea şi chiar la supri­
mai adesea să fie definitivă. marea azilurilor în unele ţări.

82
B

BARAJ (engl. obstruction, thought barbitalul rămâne unul dintre cele mai
blocking). Brusca întrerupere a discursu­ bune antiepileptice) sau anestezie (teo-
lui sau a activităţii psihomotorii, legată barbituricele cu acţiune rapidă îşi au locul
de o tulburare profundă a cursului lor în acest domeniu).
gândirii. Medicamente ale somnului, barbitu­
Este un simptom descris de E. Kraepelin ricele devin repede în spiritul publicului
în cadrul negativismului* demenţei precoce drogurile sinuciderii: ele încă mai rămân
şi reluat de E. Bleuler, care a făcut din el unul dintre mijloacele cele mai eficace de
unul din semnele fundamentale ale disoci­ luare a vieţii. Sunt, de asemenea, obiect de
erii schizofrenice. utilizări abuzive, dacă nu toxicomaniace.
Toleranţa (obişnuirea) la barbiturice este
B A R B I T U R I C (engl. barbiturate). Se clară şi apare foarte repede în caz de
spune despre un derivat al acidului bar- folosite regulată. Pentru a obţine un acelaşi
bituric, sau maloniluree, folosit ca anes­ efect sedativ sau hipnotic se poate ajunge
tezic, antiepileptic, sedativ şi mai ales la utilizarea de doze de zece ori superioare
hipnotic. dozelor iniţiale. Există între barbiturice şi
Descoperirea în 1863 a malonilureei s-a alcool o potenţializare şi o toleranţă în­
datorat lui A. von Baeyer. în 1903 a fost crucişate. Pericolele unei astfel de depen­
obţinută de E. Fischer şi J. von Mering denţe progresive sunt evidente, deoarece
prima sinteză a unui derivat hipnotic, bar- toleranţa organismului este cu mult mai
bitalul sau veronalul. Pe parcursul a mai mică în ceea ce priveşte doza letală: pur şi
bine de o jumătate de secol barbituricele simplu spre a adormi, unii subiecţi flirtează
devin hipnoticele (somniferele) cele mai în mod regulat cu doza mortală.
răspândite şi mai eficace. Pentru medici se Barbituricele fac parte şi din panoplia
impunea deosebirea barbituricelor după tinerilor toxicomani de azi, care caută în
acţiunea lor rapidă sau prelungită şi după aceste substanţe două feluri de efecte:
diversele lor prescripţii: insomnii de ador­ efectul terapeutic al sedării şi somnului şi
mire sau de trezire, dar şi epilepsie (feno- efectul paradoxal al beţiei barbiturice. în
BARBTTURISM

primul caz, barbituricele servesc la evitarea dus, dimensiuneaordalică, vânarea riscului


suferinţelor unei „descinderi la speeci" sunt aici la apogeul lor. Acea funcţie de
(amfetamine) sau al unei lipse de opiacee. „ruletă rusească", de vertij în faţa morţii,
Ele pot fi luate şi direct, în asociere cu alte de apel la o putere Alta şi speranţă într-o
droguri. în al doilea caz provoacă o beţie supravieţuire miraculoasă există în multe
care survine atunci când subiectul nu se come. O recrudescenţă a acestor practici a
cufundă rapid în inconştienţă. Comparabilă dus la clasarea, în 1988, a secobarbitalului
întru totul cu beţia alcoolică, inclusiv în (barbituric cu acţiune rapidă) în tabloul B
ceea ce priveşte tulburările motorii de tip de substanţe otrăvitoare. Alte psihotrope
cerebelos, ea depăşeşte mai uşor stadiul de sedative şi hipnotice sunt utilizate de către
locvacitate sau de euforie, spre a produce toxicomani în aceleaşi scopuri şi cam cu
episoade de excitaţie agresivă sau sin- aceleaşi pericole. A fost cazul metaqualonei,
droame confuzionale. Spre deosebire de iar azi este cazul unor sedative şi hipnotice
majoritatea celorlalte „planete", beţia bar- din seria benzodiazepinelor.
bituricâ este în general urmată de amnezie.
O intoxicare cronică determină tulburări de BARBITURISM (engl. bărbifurate depen-
memorie şi de atenţie, modificări de dis­ dence). Intoxicaţie cronica cu barbiturice.
poziţie, subiectul devenind exploziv, (Sinonim: bărbituromanie.) -• BARBITURIC.
imprevizibil, în contrast cu personalitatea
sa anterioară. B A T E S O N (Gregory). Antropolog şi
în decursul unei obi.şnuiri adevărate, etnolog american de origine britanica
sevrajul poate prezenta riscuri serioase. (Cambridge, Marea Britanie, 1904 —
Acest sindrom comportă greţuri şi văr­ San Francisco, 1980).
sături, un sentiment de indispoziţie, o an­ în 1936, ca urmare a unei găzduiri
goasă puternică şi iritabilitate, tremurături. într-un trib din Noua Guinee, publică
Pericolul major constă în posibilitatea unor iVave/i, unde descrie în special diferen­
crize, ba chiar a unei stări de rău epileptic. ţierea grupurilor care, cu timpul, dacă are
Mai rar a fost descris un delirium de sevraj loc în mod progresiv, duce la ceea ce el
barbituric, comparabil cu delirium tremens numeşte schismogeneză. în felul acesta, în
de origine alcoolică. Majoritatea autorilor general, se pot descrie interacţiunile indi­
proslăvesc un sevraj în mediu spitalicesc, vizilor, în termeni fie de simetrie, fie de
utilizându-se o metodă de diminuare pro­ complementaritate. în primul caz, parte­
gresivă. nerii adoptă un comportament în oglindă,
Complicaţia majoră a acestei toxico­ pe când în al doilea caz comportamentul
manii este coma barbiturică, cu risc de unuia îl completează pe al altuia. în 1956,
moarte. Unii barbituromani cronici, în cău­ după o muncă de cercetare la spitalul
tarea beţiei, a sedării sau uitării, se apropie psihiatric pentru foşti combatanţi de la Palo
fără a o şti de doza mortală: aceste cazuri Alto (California), a publicat cartea Spre o
istorice sunt mai rare azi. O utilizare explo­ teorie a schizofreniei.
zivă de barbiturice de către toxicomani este împreună cu D. D. Jackson, J. Haley şi
mereu posibilă, uneori prin utilizare pe cale J. H. Weakland, descrie îndeosebi ipoteza
intravenoasă. Fără a fi apanajul acestui pro- dublei legături (double bind)*.

94
BĂTRÂNEŢE

Mai târziu, efectuează cercetări asupra de «ni. Dar aceste cifre nu au decât o
comunicării şi metacomunicării la animale. valoare extrem de relativă, deoarece totul
Se interesează şi de procesele învăţării. depinde de procesul de senescenţă bio­
Numeşte „învăţare zero" receptarea unui logică şi psihologică.
mesaj,„învăţare I" schimbările intervenite Nu trebuie uitat că comportamentul
în învăţarea zero şi „învăţare II" faptul de bătrânului va fi întotdeauna în funcţie de
a „învăţa să înveţi să receptezi un semnal", personalitatea sa anterioară. Dacă aceasta
în 1971, toate aceste teme sunt regrupate este echilibrată, persoana în vârstă va su­
în Spre o ecologie a spiritului, porta mai uşor îmbătrânirea şi va putea
în Natura şi gândirea (1979), trece în chiar să aibă de câştigat dacă, respingând
revistă rezultatele cercetărilor în antropo­ numeroasele solicitări şi invitaţii din partea
logie, etnologie, etologie, cibernetică şi persoanelor mai tinere, ştie să rămână în­
psihiatrie. îşi pune mai ales problema ţelept. Personalităţile psihopatice, în schimb,
„structurii care leagă toate fiinţele vii"; văd accentuându-se cusururile lor carac-
insistă din nou asupra contextului, fără de teriale.
care cuvintele şi actele nu au nici un sens. Numeroase dificultăţi în privinţa bătrâ­
Ansamblul lucrărilor sale constituie nilor iau naştere dintr-un comportament
bazele genezei şi dezvoltării unor terapii care este mai puţin consecinţa vârstei lor
familiale.-»• ŞCOALA DE LA PALO ALTO. cât a unor trăsături de caracter care şi
altădată făcea dificilă viaţa în tovărăşia lor.
B Ă T R Â N E Ţ E (engl. old age). Ultimă Cei care au suferit de o nevroză mai mult
perioadă a vieţii, corespunzând rezulta­ sau mai puţin gravă vor avea o cu totul altă
tului normal al sencscenţei. atitudine la apropierea bătrâneţii decât
Termenul se opune uneori aceluia de personalităţile mature. Ei nu vor putea, de
senilitate*, care ar fi aspectul patologic. exemplu, suporta ideea că este necesară o
Trebuie însă să recunoaştem că bătrâneţea anumită resemnare. Nu rareori se întâlnesc
extremă nu se distinge prin nimic de seni­ nevrotici care, în raporturile lor cu copiii,
litate, în schimb este cert că bătrâneţea au aceleaşi dificultăţi pe care le-au avut cu
apare şi se agravează mai mult sau mai părinţii lor, pe când erau copii. La mulţi
puţin repede, de la individ la individ. nevrotici simptomele se accentuează la
Gerontologia diferenţială (F. Bourliere) a apropierea bătrâneţii, cu tendinţa de a ră­
cercetat îndelung cauzele şi factorii acestor mâne pasivi şi a se lăsa îngrijiţi, adoptând
deosebiri (-• SENESCENTĂ). o poziţie din ce în ce mai regresivă. Une­
Clasic, pentru Organizaţia Mondială a ori, subiecţii „mici paranoici" devin la
Sănătăţii (O.M.S.), vârsta mijlocie se bătrâneţe adevăraţi tirani ai casei, reacţio­
întinde întinde 45 şi 59 de ani, aceea a nând prin furii violente la cea mai mică
persoanelor în vârstă de la 60 la 74 de ani, frustrare, la cel mai mic semn de neascul­
aceea a bătrâneţii de la 75 la 90 de ani, iar tare din partea copiilor sau îngrijitorilor lor.
aceea a marilor bătrâni dincolo de vârsta de Ei se pot arăta deosebit de agresivi şi de
90 de ani. în concepţiile medico-sociale intoleranţi faţă de anturajul lor, refuzând
franceze actuale se vorbeşte mai degrabă orice schimbare, orice inovare, din cauza
de „vârsta a treia" după 65 de ani, vârsta repulsiei faţă de noutate. în cazurile mai
pensionării, şi de „vârsta a patra" după 80 grave vor prezenta veritabile tulburări
BÂLBÂIALĂ

psihotice (-* SENILITATE) de tip paranoia silabe. Propuse iniţial de G. Van Riper,în
senilă sau parafrenie tardivă. După şaizeci tratamentul bâlbâielii sunt practicate din ce
de ani apar demenţele*, care, o dată cu în ce mai mult diverse tehnici compor­
prelungirea considerabilă a duratei de viaţă tamentale: relaxare, jocuri de rol,desensi­
în lumea occidentală, au devenit adevărate bilizare sistematică, metode cognitiviste şi
„ciumă neagră" a acestui sfârşit de secol. asertive. Va trebui să distingem, în evo­
-• GERONTOPSIHIATRIE. luţie, rezultate pe termen scurt şi stabilizări
prelungite. Recidivele sunt însă întot­
Bibi.: Ferrey, C, Le Goves, G., Psychopatho- deauna posibile, în special ca urmare a unei
logie du sujet âge, Masson, Paris, 1989, Herfray, emoţii violente sau care se asociază cu o
Ch., La vieillesse, une interpretationpsychanaly- stare de stres.
tique, Desclee de Brouwer-Epi, 1988; Thevenet,
A., Le quatrieme âge, P.U.F., „Que sais-je?",
BEHAVIOR T H E R A P Y sau BEHA-
Paris, 1989.
V I O U R T H E R A P Y -• TERAPIE COM
PORTAMENTALĂ.
BÂLBÂIALĂ (engl. stuttering). Difi­
cultate a limbajului vorbit caracterizată
B E N Z O D I A Z E P I N Ă (engl. benzo-
de pierderea fluidităţii discursului, cu
diazepine). Familie de substanţe chimice
ezitări, cu tulburări de ritm,întreruperi
care posedă, în grade diferite, proprie­
repetate de flux verbal şi uneori spasme
tăţi anxiolitice, sedative, miorelaxante,
ale muşchilor respiratorii sau fonatori.
anticonvulsivante şi hipnotice.
Bâlbâială se integrează în tulburările de
Termenul diazepină desemnează un
învăţare a limbajului, legate atât de factori
ciclu de 7 atomi la care se adaugă un ciclu
somatici cât şi de factori psihologici şi benzenic (benzo-). Prima benzodiazepină,
socioculturali. Pentru E. Pichon şi clordiazepoxida, a fost sintetizată în 1959,
S. Borel-Maisonny (1937),este vorba esen- urmată de diazepam. De atunci încoace au
ţialmente de o „insuficienţă linguospecu- apărut pe piaţă mai mult de o duzină de
lativă". Actualmente se consideră că produse. Variaţii minime ale structurii
depinde de ereditate, de alterările domi­ chimice a benzodiazepinelor pot modifica
nanţei cerebrale şi de procesele senzorio-mo- profilul de acţiune farmacologică a acestor
torii (R. Diatkine şi J. de Ajuriaguerra) şi substanţe. în consecinţă, unele benzodiaze-
adesea de tulburări psihoafective nevrotice. pine sunt utilizate în special în tratamentul
Iată de ce o reeducare ortofonică a bâl­ epilepsiei (proprietăţi anticonvulsivante)
bâielii nu este de conceput decât după un sau în reumatologie (efect miorelaxant).
examen complet al personalităţii pacien­
Mulţi compuşi sunt propuşi în trata­
tului, care poate trage concluzia necesităţii
mentul tulburărilor de somn, cum sunt
unui acompaniament psihoterapeutic. nitrazepamul sau flunitrazepamul (proprie­
Clasic se distinge o bâlbâială „tonică" şi tate hipnotică). Indicaţia principală a benzo­
o bâlbâială „clonică". Prima se caracteri­ diazepinelor rămâne totuşi anxietatea, fie
zează printr-un aspect spasmodic al vor­ ea primară, ca în nevroza anxioasă (sau
birii, cu blocaje la începutul sau pe tulburare de anxietate generalizată, după
parcursul frazei. A doua se traduce prin terminologia americană), sau secundară
repetarea unei silabe sau a unui grup de unei patologii psihiatrice sau medicale.

96
BEŢIE

Regulile de prescripţie a acestor substanţe depăşeşte 1-1,50 g. Se observă o excitaţie


sunt călăuzite de anumite date farmaco­ intelectuală şi motorie pasageră (1 sau 2 ore),
logice. cu facilitarea vorbirii, dispoziţie jovială,
Viteza de absorbţie, reflectată de inter­ hiperexpansivitate.
valul de timp necesar pentru atingerea în cursul acestei stări, resimţită ca
concentrării plasmatice maxime, este de euforică, trăirile psihomotorii care necesită
interes practic pentru tratarea rapidă a unei un control de sine sunt deja alterate, pe
crize de angoasă acută. Durata acţiunii când subiectul nu este conştient de aceasta
benzodiazepinei este un alt parametru care şi îşi supraestimează capacităţile.
permite orientarea prescripţiei în funcţie de La un stadiu mai avansat (peste 2 g), se
patologia de tratat. constată numeroase tulburări: necoordo-
Dacă benzodiazepinele au făcut dovada nare ca expresie a unor tulburări cere-
formală a eficacităţii şi caracterului lor beloase, umblet ebrios, cu căderi, vorbire
nevătămător, recursul la ele trebuie să fie încâlcită, dezordini vegetative (greaţă,
prudent în caz de tratament prelungit, din vomismente, midriază), tulburări de atenţie
cauza apariţiei fenomenelor de toleranţă şi şi somnolenţă.
de dependenţă. Un veritabil sindrom de Dacă intoxicaţia este mai gravă, există
sevraj la benzodiazepine a fost recent o intensificare masivă a tuturor simpto-
descris după stoparea brutală a medica­ melor citate mai sus: se spune despre
mentului. Iată de ce prescripţia lor pre­ subiect că este „beat mort".
lungită trebuie rezervată bolnavilor la Elemente patologice particulare se pot
care alte medicamente nu au dat rezultate. adăuga la tabloul precedent: raptus im­
Cercetarea biologică asupra proprie­ pulsiv (subiectul devine furios, agresiv şi
tăţilor acestor substanţe a fost stimulată de sparge totul). După un paroxism mai mult
descoperirea unor receptori specifici la sau mai puţin lung, torpoare şi prestraţie;
benzodiazepine. Aceşti receptori sunt loca­ halucinaţii şi onirism, cu reacţii violente şi
lizaţi îndeosebi în cortex şi în sistemul imprevizibile; delir pe teme megalomanice,
limbic, structuri anatomice cărora li se de gelozie sau de persecuţie; elemente de­
cunoaşte implicarea în viaţa emoţională. presive cu risc de trecere la actul suicidar.

ÎNGRIJIRI. Gravitatea acestor manifestări


BEŢIE (engl. dnwkeiiress). 1) în akoologje,
impune măsuri de supraveghere şi îngrijiri
stare de excitaţie psihomotorie datorata
de urgenţă. Dacă beţiile au tendinţa de a
ingestiei masive de băuturi alcoolice.
recidiva la unul şi acelaşi subiect, ele
De la beţia uşoară, repede risipită, până
îmbracă adesea aceleaşi forme. Nu există
la beţia gravă, care poate merge până la
proporţionalitate între gradul de alcoolemie
comă şi care este susceptibilă de antrenarea
şi intensitatea evenimentelor patologice. în
unor accidente redutabile, găsim toate
sfârşit, „beţia la volan" este o expresie de
gradele posibile.
nereţinut, deoarece desemnează impreg-
GRADE. Se face pe nedrept distincţie între naţia alcoolică măsurată cu etilometrul, fie
beţia zisă „normală" şi beţia patologică. că există sau nu semne de beţie.
Orice beţie este anormală atunci când 2) Alterarea stării de conştiinţa ca
survine la un subiect a cărui alcoolemie nu efect al diferitelor droguri (exemplu:

97
BINSWANGER

beţie canabicâ).-* CANABISM; DROG; ale sale din Archives suisses de neurologie
TOXICOMANIE; TRIP. et de psychiatrie, cu privire la conştiinţa
sau, mai exact, la „lumea maniacă", cu
BM.: Ades, J., Les conduites alcooliques, Doin,
privire la fuga de idei (Ober Ideenflucht,
Paris, 1985.
serie de articole din 1930 şi până în 1932,
publicate sub acest titlu în 1933).
B I N S W A N G E R (Ludwig). Psihiatru
Deşi se îndepărtează tot mai mult de
elveţian (Kreuzlingen, 1881 - id.,1966).
ortodoxia psihanalitică, Binswanger ră­
A încercat o sinteză între psihanaliză şi
mâne până la capăt fidel lui Freud şi îi
fenomenologie, în care aceasta din urmă o
consacră ultima sa carte de amintiri
covârşeşte pe cea dintâi.
(Erinnerungen an Sigmund Freud). Arti­
Provenit dintr-o familie de psihiatri care
cole importante au fost regrupate, traduse
posedau clinica de la Kreuzlingen. din
şi publicate în limba franceză sub titlul
vecinătatea lacului Constanţa, a făcut stu­ Introduction a I 'analyse existentielle (1971;
dii medicale şi filosofice la Lausanne şi reed. 1989). Lucrările sale cele mai mar­
Heidelberg. La Ziirich a fost elevul şi apoi cante sunt Einfiihning in die Probleme der
asistentul lui E. Bleuler, la spitalul psihi­ allgemeinen Psychologie (1922), Grund-
atric Burgholzli. Acolo 1-a cunoscut pe formen und Erkenntnis menschlichen
C.G. Jung, pe care în 1907 1-a însoţit la Daseins (1942), Schizophreme (1957). în
Viena spre al întâlni pe Freud şi a începe această din urmă lucrare se găseşte Cazul
o formaţie psihanalitică. Această formaţie Suzan Urban (trad.fr. în 1957, prefaţă de
1-a adus în comitetul director al Societăţii Binswanger).
elveţiene de psihanaliză, în 1919.
în timp ie conducea clinica familială, se B I O F E E D B A C K (termen englez).
interesa tot mai mult de fenomenologia lui Tehnica comportamentală care,într-un
E.Husserl, apoi de existenţialismul lui scop terapeutic, vizează sa stabilească un
M. Heidegger,în scopul aplicării acestora autocontrol asupra anumitor funcţii fizio­
la observarea clinică şi la studiul psiho­ logice. (Sinonim: retroacţiune biologică.)
patologic al bolnavilor săi, despre care a în acest scop sunt culese şi amplificate
publicat câteva cazuri devenite celebre, în anumite ritmuri şi reacţii fiziologice care,
special acelea ale Suzanei Urban şi Ellenei cu ajutorul unui aparataj electronic, sunt
West. (-» CAZUL ELLEN WEST). în cartea traduse într-un semnal senzorial, cel mai
Existence (trad. engl. Basic Books, 1958) adesea luminos sau sonor, imediat retrans­
este pe larg prezentată această din urmă mis subiectului. Datorită informaţiei pe
observaţie, ca model al analizei existenţiale care io aduce feedback-u\, subiectul este
preconizate de Binswanger. Pentru el, făcut conştient de funcţionarea sa biologică
psihiatrul trebuie să reconstituie şi să înţe­ şi poate învăţa să exercite treptat un anu­
leagă fenomenologic lumea experienţei mit control asupra lui însuşi.
interioare a bolnavului său, dacă vrea să-1 Modul de acţiune al feedbadc-ului se
vindece. Tocmai „fiinţarea-în-lume", acel explică printr-o schemă de condiţionare
„Dasein" (Heidegger) trebuie să rămână în operantă. Perceperea unui singur parametru
centrul analizei pe care Binswanger a biologic, de exemplu retransmisia prin
dezvoltat-o pe îndelete în cele şase articole electrocardiograf a ritmului cardiac sau
BLEULER

prin electromiograf a unei activităţi mus­ (melancolica), cele doua stări fiind
culare, nu ar reuşi să-I facă pe subiect să separate printr-un interval de remisiune
dobândească acest control. Este necesar, care poate merge de la câteva săptămâni
dacă el este decis să vadă diminuând sau la câţiva ani.
crescând ritmul său cardiac sau tensiunea Este clasic să fie opuse formele bipolare
unora dintre muşchii săi, ca orice modi­ ale acestei psihoze, cu alternanţa lor mai
ficare obţinută, chiar infimă, dar totuşi mult sau mai puţin regulată de accese
decelabilă prin dispozitivul de integrare a maniace şi accese depresive, formelor
aparatajului electronic miniaturizat, să-i fie monopolare (sau unipolare), în cursul
retransmisă imediat. Această transmisie se cărora bolnavii prezintă întotdeauna acelaşi
face prin intermediul unui semnal senzorial tip de acces (fie depresiv, cel mai adesea,
care acţionează în termeni de condiţionare fie maniac, mai rar). Mulţi psihiatri cred
operantă, ca un întăritor pozitiv şi incitân- actualmente că termenul de psihoză mani-
du-1 pe subiect să dispună de organismul aco-depresivă (creat de E.Kraepelin în
său în aşa fel încât să facă să apară cel mai 1899) ar trebui rezervat formelor bipolare,
adesea şi cât mai mult timp posibil acel într-adevăr, episoadele melancolice ale
întăritor. Cu toate acestea, procesele puse psihozelor periodice bipolare sunt de ase­
în joc în biofeedback apar ca fiind prea menea caracterizate clinic prin predomi­
complexe pentru a fi analizate chiar prin nanţa simptomatică a inhibiţiei psihomotorii,
teoriile învăţării. Ele implică şi alte pro­ prin predominanţa încetinirii şi somno­
cese; acestea sunt mediaţionale şi rămân lenţei, pe când acelea ale depresiilor
încă slab explorare: ceea ce poate explica recurente unipolare sunt marcate simpto­
diversitatea rezultatelor obţinute. matic „de importanţa agitaţiei anxioase"
Aplicaţiile clinice ale biofeedback-uhii (J.Guelfi).
sunt foarte diverse: tulburări cardiovascu­ Ar exista deci două psihoze periodic
lare, hipertensiune esenţială, reeducare diferite: cea bipolară, care singura ar
neuromusculară, cefalee de tensiune. Ele se merita numele de psihoză maniaco-depre-
extind ia probleme gastrointestinale, de sivă, şi cea monopolară, psihoză recurentă
exemplu la diaree sau la constipaţie, după mai ales depresivă. Se pare, pe de altă
cum au abordat şi insomniile, făcându-1 pe parte, că distincţia se face şi la nivelul
pacient să ia cunoştinţă de ritmurile alfa efectelor preventive ale litiului în ceea ce
sau de ritmurile de repaos ale undelor sale priveşte recidivele. Litioterapia pare mult
cerebrale. Biofeedback-vtX, care îşi propune mai eficace în cazul veritabilei psihoze
să-1 înveţe pe subiect să „stăpânească rit­ periodice bipolare decât în cazul psihozei
murile corpului său" (B. Brown), pare să recurente.
exercite asupra anxietăţii o acţiune sedativă
neneglijabilă. BLEULER (Eugen). Psihiatru elveţian
(Zollikon,în apropiere de Ziirich, 1857
B I P O L A R (engl. bipolar). Se spune - id., 1939).
despre evoluţia alternanta a unei psihoze Şi-a făcut studiile medicale la Ziirich,
maniaco-depresive, trecând de la o stare înainte de a-şi începe ucenicia în psihiatrie
de excitaţie (maniaca) la o stare depresiva la Spitalul Waldau din Berna (cu Schaerer).

99
BLEULER

îşi completează apoi formaţia la Paris, cu gam de reprezentări, sentimente şi tendinţe


J. M. Charcot şi V. Magnan, la Miinchen cu contradictorii care se manifestă în gândirea,
von Gudden şi la Zurich, unde revine să-şi senzaţiile şi acţiunile schizofrenicului.
termine asistenţia în serviciul universitar al Tocmai de aceea, Bleuler nu voia să
lui A. Florei, la Burgholzli. în acest includă cuvântul «demenţă» în denumirea
stabiliment psihiatric îi succede lui Forel în maladiei şi tot de aceea el dezaproba com­
1898,"rămânând aici până la pensionarea paraţia demenţei precoce cu demenţa
sa, în 1927. senilă" (trad. de S. von de Fenn). Şi de­
A fost în primul rând unul din primii oarece această dislocare a proceselor
psihiatri universitari care s-a interesat de interioare (germ. Spaltung; engl. splitting)
psihanaliză. Concomitent cu asistentul nu este proprie unei singure maladii
său C.G. Jung, a stabilit relaţii cu S. Freud mentale, cum o voia Kraepelin în cazul
şi a editat cu el Jahrbuch fiir psychopato- demenţei precoce, putem considera că
logische und psychoanalitische Forschungen. multe afecţiuni psihice cu origini diferite
în 1910 publică o apărare entuziastă a lui sunt marcate de această disociaţie. Iată de
Freud. în 1912, însă, ca urmare a dez­ ce Bleuler prefera să vorbească de „grupul
acordurilor dintre Freud şi Jung, părăseşte schizofreniilor". Aşa se explică titlul mono­
Asociaţia Psihanalitică Internaţională şi grafiei sale din 1911 pentru Tratatul de
fondează cu Jung şcoala de la Zurich, psihiatrie al lui Aschaffenburg, Dementia
numită după aceea şcoala de psihologie praecox oder die Gruppe der Schizophre-
analitică. nien. El expune aici pentru prima dată
concepţiile sale cu privire la această mala­
Bleuler a introdus în psihanaliză mai
die, pe care ar fi putut la fel de bine să o
ales noţiunea de ambivalenţă, adoptată
numească „nebunie discordantă", cum o
imediat de Freud şi discipolii săi. Ambi­
făcuse P. Chaslin, dacă ar fi avut cunoştinţă
valenţa era pentru el unul dintre simp-
de lucrările sale, cum va spune-o adesea
tomele fundamentale ale schizofreniei,
mai târziu.
termen pe care îl utilizează pentru a-1
înlocui pe acela de „demenţă precoce" Bleuler utilizează psihanaliza arătând că
impus de E. Kraepelin pentru a descrie ea permite găsirea sensului unei întregi
acea psihoză cronică a cărei evoluţie părea serii de simptome ale schizofreniei. Căci,
ineluctabil deficitară, demenţială. Tocmai pentru dânsul, această simptomatologie
împotriva acestui pronostic atât de pesimist este expresia unei mişcări psihopatologice
se ridică Bleuler. Pentru el, de fapt, nu provocată de maladie. Dar numai simp-
numai funcţiile intelectuale rămân practic tomele „secundare" sunt analizabile. Simp-
intacte la „dementul precoce", ci el con­ tomele „primare" trimit la procese organice
servă şi o viaţă interioară foarte bogată. şi sunt deci inaccesibile oricărei cercetări
Maladia „schizofrenicului" (acesta este a sensului. Căci, în pofida interesului său
termenul pe care îl preferă Bleuler) nu este pentru interpretarea psihanalitică, Bleuler
deci caracterizată prin dispariţia şi rămâne convins de originea organică a
pierderea de activităţi psihice, ci prin lipsa schizofreniei.
lor de armonizare, prin disocierea mentală. El confirmă aceasta în 1926, la con­
Aşa cum a scris fiul său, M. Bleuler, gresul de la Lausanne, în singurul text pe
„această disociere se combină cu un amal- care 1-a scris în limba franceză despre

100
BOALA ALZHEIMER

această maladie: „în toate cazurile pronun­ global. Activitatea psihomotorie este în­
ţate de schizofrenie se constată modificări cetinită, cu apatie progresivă şi indiferenţă,
anatomopatologice în creier, modificări cu presărată uneori de accese de furie sau de
un caracter suficient de determinat şi care anxietate. De notat mai este uneori un
nu se găsesc nicidecum în celelalte psihoze. debut cu tulburări psihotice de tip confu-
Intensitatea acestor modificări corespunde zo-oniric, halucinaţii diverse sau idei deli­
aproape cu gravitatea simptomelor primare rante puţin structurate, pe teme de prejudiciu
[...]. Schizofrenia este astfel nu numai o sau de gelozie. în unele cazuri tabloul simp­
entitate clinică, ci în acelaşi timp o entitate tomatologie este deschis de o depresie cro­
anatomopatologică." Vedem că el nu mai nică, încă de pe acum poate fi afectată
vorbeşte de „schizofrenii" la plural şi că gândirea simbolică. Această deteriorare este
adoptă finalmente poziţia unicistă şi responsabilă de apraxii, disgrafii, dislexii
organicistă a lui Kraepelin, pe care o criti­ şi chiar, uneori, de tulburări de limbaj. Nu
case vehement în 1911. este vorba de veritabile apraxii sau afazii,
Aşadar, Bleuler a dat schizofreniei iden­ ci de dificultăţi în înţelegerea simbolică a
titatea sa clinică şi psihopatologică. Privile- consemnelor şi în activitatea operatorie.
giind însă organogeneza sa, el a justificat Deficit de gândire cu reprezentări, opera­
dintr-o dată toate tratamentele biologice torie şi instrumentală.
care îi vor fi în mod sistematic aplicate în perioada de stare, care nu survine
începând din 1930. decât după câţiva ani, demenţa este pro­
fundă, masivă, referindu-se atât la funcţiile
BOALA A L Z H E I M E R (engl. Alzhei- intelectuale superioare, judecată, abstracţie,
mer's disease). Demenţă presenilă descri­ sinteză, cât şi la funcţiile elementare. Me­
să pentru prima dată în 1906 de moria este considerabil alterată, cu un de­
A.Alzheimer, care debutează către ficit global privind funcţiile de fixare şi
vârsta de 55 de ani, caracterizându-se rememorare. Atenţia spontană şi provocată
printr-o deteriorare intelectuală progre­ este serios afectată. Tulburările de orientare
sivă şi globală, produsă de o atrofie temporo-spaţială sunt foarte intense şi reali­
cerebrală difuză cu două caracteristici zează un simptom dominant; orientarea în
pe planul histopatologic: cromatoliza spaţiul imediat este cea mai perturbată:
totală a celulelor nervoase, în care bolnavii se pierd mereu în apartamentul lor
impregnările argentice arată o reţea sau în spitalul unde au fost internaţi.
puternic colorată (degenerescentă neuro- Dispariţia completă a activităţilor operato­
fibrilară); frecvenţa plăcilor speciale rii şi simbolice se asociază în acest caz cu
argirofîle, zise „senile". o deteriorare a gândirii reprezentative for­
Clinic, debutul este lent, insidios, pro­ male, ceea ce determină un veritabil sindrom
gresiv, adesea greu de precizat din punct de afazo-aproxo-agnozic (J. de Ajuriaguerra).
vedere cronologic. Este marcat de un defi­ Afazia, de tip senzorial, este caracteri­
cit mnezic global, care se agravează lent, zată de o pierdere completă a comprehen­
fără fabulaţie şi fără falsă recunoaştere (le siunii simbolice. Este de notat ecolalia,
acest stadiu) şi de o dezorientare spaţială care nu este decât răspunsul formal „în
dintr-o dată destul de intensă. încă de la ecou" al întrebării puse, şi palilalia, repetiţie
acest stadiu este de notat un deficit mental de silabe, de cuvinte sau de scurte fraze,

101
BOALA ALZHEIMER

prin asociaţie pur formală, emisiunea unui tul având impresia că se găseşte într-un
cuvânt determinând imediat „ecoul" său. mediu străin şi ostil.
Aceste tulburări se însoţesc de o jargona- J. Delay şi S. Brion notează că „conşti­
fazie neinteligibilă. Aceasta din urmă poate inţa tulburării morbide este în mod para­
fi considerată ca o „inconştienţă a afaziei", doxal destul de multă vreme conservată, în
dacă admitem că afazia senzorială este ini­ pofida demenţei, şi a putut determina acce­
ţială (ceea ce este cazul în unele afecţiuni se depresive reacţionale". Aceste reacţii
cerebrale vasculare), Aici afazia este mai „catastrofice" sunt foarte semnificative şi
mult consecinţa deteriorării globale şi pare se opun indiferenţei funciare a subiecţilor
mai exact să vorbim de „pseudoafazie". care suferă de maladia Pick.
Cititul şi scrisul rămân uneori posibile, dar „în sfârşit, un alt element propriu bolii
pe un plan pur formal şi automat, citire Alzheimer este o anumită variabilitate a
silabică, scris-copie, fără înţelegerea sensu­ tulburărilor, cu exagerarea sau atenuarea lor
lui; nu putem vorbi decât de „pseudo­ timp de câteva zile sau săptămâni, varia­
afazie" şi de „pseudoagrafie". bilitate tranzitorie, care nu modifică cu nimic
progresia inexorabilă a afecţiunii" (Delay
Dispariţia funcţiilor operatorii determină
şi Brion).
tulburări praxice foarte importante. Apraxia
ideatorie este manifestă, cu conservarea Manifestările neurologice sunt esenţial-
mente reprezentate de o hipertonie (exces
unor gesturi automate (chibritul este frecat
de tensiune musculară) cu akinezie, reali­
de cutie, dar doar din întâmplare acolo
zând un aspect pseudoparkinsonian, care se
unde trebuie). Există o apraxie a îmbrăcării
accentuează progresiv. Un grasping-reflex
aproape completă. în copierea unui desen
apare tardiv,în unele cazuri. Crizele comi-
rezultatele Sunt extrem de mediocre. Se
ţiale sunt, clasic, destul de frecvente.
notează adesea fenomenul cloxing-in.
în sfârşit, în perioada terminală, maladia
Tulburările gnostice sunt, bineînţeles, foarte
evoluează spre o stare demenţială pro­
marcate: recunoaştere imperfectă a culori­
fundă, cu apragmatism şi ramolisment
lor, agnozie pentru forme şi uneori pentru
complet, cu apariţia de comportamente
fizionomii, agnozia spaţială coexistând cu
arhaice (reflex oral, bulimie) şi diminuarea
o apraxie geometrică şi cu tulburări ale
progresivă a jargonafaziei spre un mutism
schemei corporale.
total. Hipertonia poate deveni în unele
Pe planul comportamentului, încetinirea cazuri o veritabilă rigiditate de decerebrare.
psihomotorie duce la un apragmatism din Caşexia (slăbire extremă) însoţeşte atunci
ce în ce mai total, cu apariţia, mai ales noc­ starea de zăcere la pat, iar moartea survine
turnă, a unor crize de agitaţie intensă. în cursul unei afecţiuni intercurente şi a
Sunt adesea semnalate tulburări psiho- unor complicaţii de decubitus (escare,
tice: idei delirante slab structurate, pe teme afecţiuni pulmonare).
de prejudiciu, de gelozie, de persecuţie, Evoluţia totală durează de la doi la cinci
însoţite sau nu de fenomene halucinatorii. ani, rareori mai mult de zece ani.
Agresivitatea faţă de anturaj sau faţă de Boala Alzheimer, prin leziunile sale ce­
propria sa imagine speculară este adesea rebrale difuze, reprezintă astfel cazul tipic
datorată falselor recunoaşteri sau nerecu- al deteriorării progresive şi globale a func­
noaşterii unor fizionomii familiare, subiec­ ţiilor activităţii nervoase superioare. Ea se

102
BOALA OAYET-WERNICKE

adaptează perfect la o schemă de dez­ deteriorare psihică asociată cu mio-


organizare progresivă a funcţiilor, în aşa clonii, o hipertonie generalizată şi tul­
măsură încât AJuriaguerra a putut vorbi de burări ataxice, de origine infecţioasă şi
„alzheimerizarea" progresivă a demenţelor transmisibilă la unele primate apropiate
atât presenile cât şi senile. Tocmai în de om.
această perspectivă există, de câţiva ani, Simptomatologia particulară a acestei
tendinţa de a confunda, în acelaşi cadru ''demenţe a fost bine precizată de la primele
nosologic al unei „demenţe degenerative cercetări: observaţia originală a lui
primare", demenţa presenilă Alzheimer H.G.Creutzfeldt, în 1920, memoriul lui
stricto sensu şi demenţele senile degenera­ A. Jakob, în 1921, privind trei cazuri ana-
tive mai tardive. Se vorbeşte în acest caz tomoclinice. Asocierea de tulburări pira­
de „demenţa senilă tip Alzheimer" (SDAT), midale, de semne extrapiramidale, cu
diferenţa dintre cele două afecţiuni nemai- mişcări anormale, tulburări psihice de tip
fiind reprezentată decât de vârsta la care demenţă cu evoluţie rapidă constituie esen­
ele apar. ţialul tabloului clinic al acestei afecţiuni
Etiologia acestor demenţe degenerative calificată drept pseudoscleroză spastică de
primare rămâne încă insuficient cunoscută: către Jakob, degenerescentă cortico-strio-
spinală de către D. C. Wilson, în timp ce
predispoziţie ereditară, factori congenitali
Spielmeyer propune denumirea de boala
(o apropiere cu trisomia 21 s-a arătat la un
Creutzfeldt-Jakob.
moment dat promiţătoare, dar nu a putut fi
confirmată), tulburări metabolice diverse, Considerată multă vreme o boală de­
infecţie cu virusuri lente etc. Toate aceste generativă, această maladie, care nu afecta
cauze rămân încă ipoteze de cercetare. îm­ decât omul, a putut fi transmisă la cim­
bătrânirea progresivă a populaţiei occiden­ panzeu în 1960 şi în 1969 (C. J. Hibbs şi
tale a făcut ca această afecţiune redutabilă D. C. Gaidusek). Ea s-ar încadra în ence­
să fie din ce în ce mai frecventă, neexis­ falopatiile spongiforme de natură infecţi­
tând încă pentru ea, deci, o posibilă pro­ oasă. Agentul infecţios nu a fost totuşi încă
filaxie. Doar o îngrijire medicopsihologică izolat; ar putea fi vorba de un virus lent.
S-a evocat şi o transmitere ereditară auto-
intensivă a pacientului, vizând menţinerea
somală. Ar exista la nivelul A.D.N. codant
sa timp cât mai îndelungat în cadrul său de
pentru proteina prion o modificare unică de
viaţă (spre a se evita o decădere psihică),
nucleotidă în primă poziţie a codonului
un ajutor al familiei, o organizare de asis­
200, ducând la o substituire a lizinei cu
tenţă medicosocială foarte diversificată
glutamina (Hsiao, Gabizon).
permit să se întârzie o evoluţie din neferi­
cire ineluctabilă.
BOALA G A Y E T - W E R N I C K E (engl.
Bibi.: Signoret, J . L , Hauw, J.J., Maladie Wermcke's Encephalopathy). Afecţiune
d'Alzheimer et aulres de'mences, Flammarion, carenţială (avitaminoza B l ) care poate
Paris, 1991. surveni la un alcoolic puternic intoxicat
şi caracterizat din punct de vedere ana-
BOALA C R E U T Z F E L D T - J A K O B tomopatologic prin lexiuni ale substanţei
(engl. Creutzfeldt-Jakob disease). Demen­ cenuşii din jurul ventriculilor III şi IV şi
ţa presenilă caracterizată printr-o tuberculilor mamilari.

103
BOALA QILLES DE LA TOURETTE

Clinic, debutul bolii este marcat de tul­ uneori cu caracter ecolalie. El este perfect
burări ale conştiinţei (obnubilare, len- conştient de ceea ce face şi caută să împie­
toare ideatică, dezorientare, somnolenţă), dice imitaţia, însă fără a reuşi. Această
urmate de tulburări de echilibru şi paralizii irezistibilă capacitate de imitaţie îi poate
oculomotorii. pune uneori pe bolnavi într-o situaţie peri­
Dacă nu este instituit un tratament de culoasă, pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi.
aport vitaminic şi protidic, evoluţia spre Ecolalia se asociază aproape la toţi bol­
caşexie şi moarte este rapidă. O psihoză navii cu coprolalia care, pentru Gilles de la
Korsakov îi poate succede acestei encefa­ Tourette, este semnul caracteristic al mala­
lopatii, cronicizându-se. diei. Pacientul proferează cu voce tare
cuvinte uneori obscene, pe care ar dori să
BOALA GILLES DE LA T O U ­ le evite, întotdeauna cu ocazia unui acces
R E T T E (engl. Gilles de la Tourette's de ticuri. Aceste cuvinte, rostite involuntar,
syndrome). Maladie caracterizată în uneori în faţa unor persoane pe care bol­
primul r â n d prin ticuri şi necoordonâri navul le iubeşte mult, nu sunt niciodată
motorii, iar secundar prin ecolalie şi însoţite de gesturi pe măsura semnificaţiei
coprolalie. lor. în concluzie, evoluţia maladiei este
în 1885, Gilles de la Tourette publica făcută din alternanţa de exacerbări şi acal­
£tude sur une affection nerveuse carac- mii, fără ca vindecarea completă să poată
terisee par de l'incoordonation motrice, surveni în cazul în care cele trei simptome
accompagnee d'echolalie et de coprolalie. (necoordonare motorie, ecolalie, copro­
Cauzele declanşatoare ocazionale pot fi lalie) sunt prezente. Trebuie totuşi de notat
emoţiile, în special frica, dar cauza veri­ că sănătatea fizică a pacienţilor este
tabilă este, susţine autorul, ereditatea. Boala păstrată.
aceasta există pretutindeni pe glob. Ea La mai bine de o sută de ani de la
debutează întotdeauna printr-o necoor- această descriere, există o ascuţită pole­
donare motorie. Mişcările necoordonate, mică în ceea ce priveşte etiologia bolii.
numite „ticuri" de către J.M. Charcot, sunt Pentru unii autori psihanalişti există o
secuse musculare care încep cel mai ade­ întrudire între această boală şi nevrozele
sea la faţă sau la unul din membrele superi­ copilului. S. Freud apropia ticurile de iste­
oare, ale cărui degete se întind şi se ria de conversiune (el vorbeşte de convul-
flectează; umerii se ridică, gâtul se înclină. siunea vorbirii). Pe urmele sale, S. Ferenczi
La nivelul feţei, ochii clipesc anormal, gura caută în tic amintirea traumatismului orga­
se deformează. Uneori dinţii scrâşnesc, ca nic. Autorul ticurilor (le tiqueur), copleşit
urmare a contracţiei maseterilor. în sfârşit, de excitaţii impulsionale intense, ar căuta
bolnavul bate din picior, se apleacă, se re­ să se debaraseze de excitaţie prin contracţii
dresează, dar mai ales ţopăie. Toate aceste musculare. S. Lebovici consideră că ticu­
mişcări sunt executate în mod simultan sau rile se pot înscrie în cadrul isteriei pre-
alternativ, cu o foarte mare rapiditate. nevrotice care comportă puţine simptome
Somnul face să dispară secusele. mentale la copil. Această organizare poate
evolua, în cursul fazei de latenţă, către
Secundar apar ecolalia şi coprolalia. în
nevroza fobică sau obsesională. Cealaltă
timpul secuselor musculare, bolnavul
tentativă de înţelegere a bolii se bazează pe
scoate un strigăt nearticulat sau articulat,

104
BOALA PtCK

neurofiziologie. Existenţa de semne neuro­ consumării altor tipuri de alcool. Avitami­


logice minore, de tulburări nonspecifice ale noza ar putea juca acelaşi rol neurotoxic ca
electroencefalogramei şi dominanţa late­ şi în alte encefalopatii.
rală rău definită îi încurajează pe unii
autori, mai ales nord-americani, în cerce­ BOALA P A R K I N S O N (engl. Parkin-
tările lor de etiologie organică cerebrală. son's disease). Afecţiune neurologica
Cu toate acestea, nici o leziune nu a putut datorata unei degenerescente a substan­
fi pusă în evidenţă, în pofida mijloacelor ţei negre (locus niger), care determină
moderne de investigaţie, care nu au permis îndeosebi un deficit dopaminergic marcat.
decât presupunerea unei activităţi particulare Trei semne clinice majore caracteri­
a nucleilor cenuşii centrali. Utilizarea de zează această maladie: tremurat de rapaus,
neuroleptice a fost propusă cu succes în care afectează în special mâinile, rigiditate,
câteva cazuri. Lucrul acesta este de ajuns, akinezie (dificultatea de a declanşa o miş­
pentru unii, ca să lege etiologia bolii de o care voluntară). Se observă adesea anoma­
hiperactivitate a neuromediatorilor. lii ale posturii şi mersului, precum şi
tulburări psihice. Această boală, a cărei
BOALA MARCHIAFAVA-BIGNAMI cauză este necunoscută, afectează îndeo­
(engl. Marchiafava-Bignami disease). Va­ sebi persoanele în vârstă.
rietate de encefalopatie alcoolică, pe plan
anatomic caracterizata de o necroză axi­ BOALA PICK (engl. Pick's disease).
ala a corpului calos, bandă de substanţă Demenţă presenila, caracterizată clinic
albă care leagă cele două emisfere printr-o deteriorare mentală progresivă,
cerebrale. cu tulburări de dispoziţie, fără afectarea
Această varietate rară de encefalopatie orientării spaţiale (la debut), iar ana­
a fost mai întâi descrisă la alcoolicii cro­ tomic printr-o atrofie cerebrală locali­
nici băutori de vin roşu italian. Tabloul zata în regiuni frontale şi temporale
cuprinde iniţial o stare psihotică acută, cu (cu excluderea primei circumvoluţii
agitaţie, confuzie mentală, ataxie şi apraxie. temporale).
Pe măsură ce progresează leziunile ana­ Boala Piele a fost individualizată în 1892
tomice, pacientul devine, dimpotrivă, apa­ de către medicul ceh A. Pick( 1867-1926).
tic şi abulic, suferind de tulburări de atenţie. Este o demenţă de tip frontal care afec­
O demenţă ar fi observată în aproximativ tează, la debut, îndeosebi „stocul de idei",
30% din cazuri. Pacientul poate prezenta care este redus, şi funcţiile intelectuale
tulburări de tonus muscular, o paralizie superioare (abstractizare, judecată, auto­
oculară, chiar hemiplegie. Evoluţia con­ critică). Dar facultăţile elementare şi
duce, în general, la deces, precedat de o funcţiile mnezice sunt conservate şi nu
fază de convulsii sau de comă; afecţiunea, există tulburare de orientare spaţială. Acti­
însă, se poate uneori vindeca în câteva luni. vitatea este cel mai adesea redusă, cu apatie,
Etiologia precisă a bolii rămâne necunos­ aspontaneitate, pierderea iniţiativei, ceea ce
cută. La început au fost incriminate unele adesea conduce la forma „akinetică" de­
impurităţi metalice conţinute în vin, dar scrisă de Schneider. Stereotipiile sunt
acelaşi tablou a fost observat şi în cazul obişnuite, afectând limbajul (repetarea de

105
BOALA MENTALA

fraze identice, de refrene) şi comporta­ La un stadiu avansat, demenţa devine


mentul. din ce în ce mai completă: indiferenţă to­
Este clasic să se considere că tulburările tală, inerţie, amimie şi mutism. Stereo­
de dispoziţie merg în sensul euforiei ne­ tipiile devin foarte sărace şi rare. Apar
ghioabe şi puerile, de tipul moriei întâl­ tulburări de tonus, contracturi în flexia
nite în sindroamele frontale. într-adevăr, membrelor inferioare şi comportamente
există destul de des debuturi de tipul depre­
automate foarte arhaice, de sugere, de mas­
siei cronice, cu apragmatism, pierdere a
ticaţie, de deschidere a gurii (engl. oral
oricărei iniţiative, considerată în acest caz
reflex). Faza terminală este identică cu
o „melancolie de involuţie". Este de notat,
în sfârşit, încă din faza de debut, o bulimie aceea a bolii Alzheimer, moartea survenind
destul de frecventă, cu lăcomia extrem de într-un marasm de zăcere la pat, în urma
caracteristică. Această fază se prelungeşte unei afecţiuni intercurente sau a unor
timp de doi până la cinci ani, spre a se complicaţii de decubitus, la trei până la
încheia cu tabloul perioadei de stare, ca­ zece ani de la debutul afecţiunii.
racterizat printr-o demenţă asociată cu un Ca şi în boala Alzheimer, etiologia ră­
sindrom frontal şi tulburări de limbaj. mâne nedeterminată, iar diferitele cauze
Inexpresivitatea este frecventă, cu fizio­ incriminate rămân pentru moment ipoteze
nomie încremenită şi „amimie" foarte de cercetare. Cât despre tratament, acesta
caracteristică. In cursul acestei deteriorări este identic cu acela al bolii Alzheimer.
progresive se poate asista, mai puţin net Doar tulburările de dispoziţie justifică, în
decât în boala Alzheimer*, la distrucţia
plus, prescrierea de medicamente neuro-
gândirii simbolice, cu apariţia de asociaţii
leptice sedaţive şi antidepresive.
pur formale care produc ecolalie şi pali-
lalie, ca şi la pierderea progresivă a func­
ţiilor operatorii care conduc la tulburări BOALĂ M E N T A L Ă (engl. mental
apraxice şi agnostice. illness). ->• NEBUNIE; PSIHIATRIE.

Acestea din urmă, însă, nu apar decât la


B O R D E R L I N E (engl. borderline case).
un stadiu relativ tardiv, fără a se putea
Caz limită care se defineşte pe planul
considera că ecolalia, palilalia sau un
nosologic şi structural ca intermediar
sindrom afazo-apraxo-agnozic ar fi, cum
s-a crezut, semne specifice bolii Pick. Ele sau ,4a frontiera" între o structură nevro­
nu fac decât să însoţească procesul de­ tică şi o s t r u c t u r ă psihotică.
menţial, nesurvenind decât tardiv, atunci Este deci vorba de tulburări mentale a
când de fapt nu avem de-a face decât cu o căror poziţie nosografică rămâne destul de
boală Alzheimer luată pe nedrept ca boală ambiguă: termenii de psihonevroze grave,
Pick. în consecinţă, semnele cele mai ca­ pe de o parte, de schizofreniipseudonevro-
racteristice ale acesteia sunt reducerea tice, pe de alta, au putut, într-o vreme, să
progresivă a vocabularului, stereotipiile, le situeze pe plan diagnostic. Dar noţiunea
aspontaneitatea şi inexpresivitatea. Persis­ s-a mai precizat îndeosebi la nivelul
tenţa unei orientări în spaţiul imediat şi structurii personalităţii o dată cu lucrările
absenţa de tulburări psihotice ar avea, după lui O. Kernberg şi H. Kohut în Statele
J. Delay, o anumită valoare de semne Unite, ale lui J. Bergeret în Franţa. Se vor­
negative. beşte în prezent de personnalMs limites şi

106
BRÂNZEI

ttats limites, iar anglicismul tinde să fie B R Ă E S C U (Alexandru). Psihiatru ro­


treptat suprimat. mân (Zeletin, judeţul Bacău, 1860 - Iaşi,
1917).
B O V A R I S M (fr. bovarysme; engl. După absolvirea Facultăţii de medicină
bovarism). Comportament al unui subi­ la Iaşi şi obţinerea doctoratului cu o teză pe
ect la care insatisfacţia, mai ales psiho- tema nefritelor (1892), s-a format ca neuro­
afectiva, determina dedarea la reverii log şi psihiatru la Paris, sub îndrumarea lui
diurne în care acesta îşi creează o ima­ J. Dejerine, P. Mărie şi a altora. A studiat
gine deosebit de strălucită, irealistă şi modul de organizare şi funcţionare a
avantajoasă într-un plan compensatoriu. stabilimentelor psihiatrice în mai multe ţări
europene. în 1899 a devenit şeful catedrei
Termenul, introdus de J. de Gaultier,
de psihiatrie din capitala Moldovei, din
pornind de la numele eroinei romanului lui
1903 şi-a desfăşurat activitatea la ospiciul
G. Flaubert, descrie o conduită nevrotică
Golia, iar în 1905 a fost numit director al
narcisică, asociată cu o perturbare a func­
primului mare spital modern de psihiatrie
ţiei realului şi cu o exagerare a activităţilor
din România, „Socola", pe care 1-a condus
imaginative, frecventă la isterici (J. Delay)
până la enigmatica sa moarte (27 februarie
şi în unele stări limită cu sistem de ideali­ 1917), în legătură cu care s-au formulat
zare defensiv („Şinele grandios" a lui multiple ipoteze (tifos exantematic, asasi­
H. Kohut). nat, suicid...). Dintre scrierile sale cităm:
întrebuinţarea electricităţii în medicină
BRADIKINEZIE (engl. bradykinesia). (1895); Contribuţie la studiul clinic al
încetinire globală a mişcărilor şi activi­ polinevritelor (1896); Tratamentul psiho­
tăţilor psihomotorii, fără patologie zelor acute prin repaus la pat (1899); Asis­
neurologică. tenţa alienaţilor în Scoţia (1902); Cum sunt
Bradikinezia se întâlneşte în boala consideraţi şi asistaţi alienaţii în România
Parkinson şi în sechelele encefalitei epide­ (1903).
mice şi poate merge uneori până la akine-
zie (cu kinezii paradoxale sub efectul unor BRÂNZEI (Petre). Psihiatru român
emoţii). (Ţibâneşti, judeţul Iaşi, 1916 - Iaşi,
1985).*
BRADIPSIHIE (engl. bradypsychism). încă din anii studiilor medicale la Iaşi
1-a interesat în mod deosebit domeniul
încetinire a gândirii, cu diminuarea
bolilor mintale, aşa încât s-a instalat de
atenţiei voluntare, a interesului spontan
timpuriu ca intern la Spitalul „Socola", unde
şi a iniţiativei.
în 1964 avea să devină director, funcţie pe
Este o lentoare a proceselor psihice pe care a îndeplinit-o până la moarte. A fost,
care o observăm în stările confuzo-de- totodată, şeful catedrei de psihiatrie din
menţiale, în sechelele de encefalită epi­ capitala Moldovei şi mentorul întregii reţele
demică, în epilepsie şi în unele maladii psihiatrice din această parte a ţării. Sub
neurologice ca boala Parkinson. Trebuie patronajul său a luat fiinţă şi a funcţionat
deosebită de deteriorarea intelectuală, care cu rezultate remarcabile baza de studii pilot
nu o însoţeşte în mod necesar. EURO-OMS „Socola" laşi. La interesat,

107
BREAK-DOWN

între altele, problema paludoterapiei în alta, „bruna" va fi mai bună sau mai rea
psihoza hipotimică discordantă, incidenţa decât „alba", „roza", „iraniana" etc.
suicidului în Spitalul clinic de psihiatrie
„Socola" în perioada 1959-1979, a iniţiat B U L B sau B U L B R A H I D I A N (engl.
vaste studii epidemiologice şi a testat bulb). Partea trunchiului cerebral care
mijloace farmacologice de suprimare a continuă extremitatea superioară a
stării de adicţie la droguri, ca şi de tratare măduvei spinării, traveresează gaura
a alcoolismului şi alcoolofiliei. Scrieri occipitală şi se termină unindu-se cu
principale: Contribuţie Ia studiul lichidului protuberanta inelara.
cefalorahidian în clinica psihiatrică(1967);
Itinerar psihiatric (1975); Scquences de Ia BULIMIE (engl. bulimia). Tulburare de
vie de I'Hopital „Socola" (1980); Psihi­ comportament caracterizată prin accese
atrie, în colaborare cu Aurelia Sârbu incoercibile de foame excesivă, cu ab­
(1981). sorbţie masivă şi neîntrerupta de mari
cantităţi de h r a n ă , urmate de vomis-
BREAK-DOWN (termen englez). Pră­ mente provocate sau de adormire.
buşire a activităţii mentale, în raport cu Greutatea subiectului este normală sau
o stare depresivă. fluctuantă, din cauza tentativelor de a slăbi
Termenul break-down este de fapt sino­ prin regim alimentar sau medicamente.
nim al termenului „depresie nervoasă" în Accesele se însoţesc adesea de o dispoziţie
limbajul popular anglo-american şi a intrat depresivă şi de culpabilitate. Este vorba de
în vocabularul psihiatric spre a califica o entitate psihiatrică individualizată recent,
anumite forme de depresii subacute da­ de origine nord-americană. Clasic, bulimia
torate epilizării sau surmenajului. La corespunde consumului exagerat de ali­
adolescent şi în cadrul unor stări limită, mente legat de o foame de nepotolit. Este
M.R. Laufer vorbeşte de „break-down la de recunoscut în anumite forme de pato­
adolescenţă" pentru a caracteriza o anumită logii mentale, cum este schizofrenia sau
fragilitate a personalităţii: „ameninţare unele demenţe. Interesul suscitat de ano­
permanentă de ruptură în continuitatea rexia mentală şi de tratamentul ei, în anii
reprezentării de sine şi a imaginii de sine 1960-1970, a permis recunoaşterea condu­
(în particular imaginea corpului) şi în con­ itelor bulimice pe parcursul anorexiei.
tinuitatea investirilor de sine şi de obiect", Alternanţa de episoade de bulimie şi de
predispunând la decompensări psihotice. anorexie a fost de altfel subliniată de unii
autori sub numele de „bulimiarexie". Con­
B R O W N S U G A R (termen englez). duitele bulimice se întâlnesc mai ales la
Varietate impura de heroina, numită ast­ tinerele studente sau la tinerele care exer­
fel din cauza aspectului ei cafeniu-închis. cită profesii care valorizează estetica (mane­
chine, dansatoare). Se pare că există o netă
în anii 1970, heroina brown trecea drept
proliferare a acestor conduite în ţările
un succedaneu net inferior al heroinei
occidentale (unii autori vorbesc de 7-20%
white. Difuzarea actuală a heroinei face ca
dintre adolescente şi tinerele adulte).
diversele varietăţi în circulaţie să difere nu
prin puritate, ci prin substanţele alese Forma tipică este bulimia normoponde-
pentru a o suprima. De la o perioadă la rală cu vomismente. Declanşarea accesului

108
BUTON SINAPTIC

este adesea brutală: acesta se desfăşoară, semenului şi capabil să se opună şi să ducă


independent de mese, la sfârşitul zilei sau la eşec orice tentativă de a-1 face să se
după o dispută. Pacientul se izolează, in- schimbe". Această dependenţă ar fi de pus
gerează mari cantităţi de alimente bogate în raport cu un eşec relativ al proceselor de
în calorii (uneori peste 10 (XX) de calorii interiorizare a primelor relaţii ale copilului
sunt absorbite sub formă de pâine, unt, cu anturajul, în special cu mama. Pentru
paste şi ciocolată). Adesea pacientul alţii pe prim-plan se situează factorii bio­
resimte în asemenea cazuri dureri abdo­ logici şi numeroase studii au căutat să
minale, o senzaţie de indispoziţie, un raporteze aceste conduite la tulburările de
sentiment de ruşine şi o frică patologică de dispoziţie, trăgând concluzii din factorii
a se îngraşă, ceea ce favorizează abuzul de familiali, din marcatorii biologici ai depre­
laxative, de produse care taie pofta de siei, din răspunsul unor pacienţi la chimio-
mâncare, lansându-se în hiperactivitate. El terapiile' antidepresive. Tratamentul este
este conştient de caracterul anormal al deci dificil si necesită obţinerea colaborării
comportamentului său şi îşi provoacă pacientului. Uneori este necesară spitali­
vomismente, care pot deveni automate.
zarea, dar aceasta are o eficacitate limitată
Accesele se pot produce de mai multe ori
în timp. Tratamentul antidepresiv este une­
pe săptămână sau chiar se pot succeda în
ori eficace. Abordarea dietetică este indis­
cursul unei singure zile.
pensabilă, la fel ca şi terapiile de grup, mai
Tulburările psihologice asociate cel ales acelea generate de pacienţii înşişi.
mai frecvent sunt o stare depresivă, uneori Psihoterapiile de inspiraţie psihanalitică,
tentative de sinucidere, anxietate şi intole­ psihoterapii care vizează o modificare a
ranţă la frustrări şi la singurătate. Perso­ personalităţii subiacente, necesită pregătire
nalitatea bulimicilor o evocă pe aceea a şi terapeuţi experimentaţi. Scopul este să se
unor stări limită, cu trăsături nevrotice evite sau să se restrângă dezinserţia socială
variate. Impulsivitatea şi uşurinţa trecerii a pacienţilor şi limitarea investirilor acestora.
la act sunt cele care jenează demersurile
terapeutice. Pacientul recurge la alcool, la B3>1.: Igoin, L., La boulimie etsun infortune,
droguri şi la medicamente pentru a lupta P U F . , Paris, 1979; Laxenaire, M, La
contra angoasei şi a dificultăţilor sale. nourriture, la sociâte et le medecin, Masson,
Această conduită apare cel mai adesea la Paris, 1983; Samuel-Lajeunesse, B., Fass, D.,
sfârşitul pubertăţii şi se poate prelungi ani „La boulimie, symptome ou syndrome?", in
în şir. Ecoul familial, social şi profesional Annales medico-psychologiques, 142, no 1,
este considerabil. Pe plan fizic este mai 1984, pp. 1-23.
puţin aparent decât acela al anorexiei, dar
identificăm prejudicii biologice legate de B U T O N S I N A P T I C (engl. synaptic
abuzul de laxative şi diuretice. Leziunile knob, button). Extremitate a fiecăreia
digestive (mai ales gastrice) sunt frecvente. dintre ramificaţiile axonului celulei ner­
Psihopatologia bulimiei rămâne tocă greu voase, având forma unei mici sfere,
de stabilit. Unii autori (P. Jeammet) insistă bogată în mitoocondrii şi în vezicule
asupra importanţei relaţiei de dependenţă sinaptke.
a pacientului faţă de anturaj. El este în Butonii sinaptici mai sunt denumiţi şi
acelaşi timp „foarte sensibil la atitudinile butoni terminali (engl. end buttons).

109
c
CACOFAGIE (engl. cacophagm). Com­ ales în Brazilia, Columbia, Coasta de
portament patologic caracterizat prin Fildeş şi în Etiopia.
ingestia orală de substanţe improprii
consumului alimentar. CAFEINA. Principiul activ a! cafelei,
Acest cuvânt a înlocuit termenul aproa­ cafeina, a fost izolat în 1820. Ea se găseşte
pe abandonat pica . şi în ceai, cacao (ciocolată), nuca de cola.
Numeroase băuturi nealcoolice conţin
cafeina.
CAFEISţA (engl. coffee dependence sau
Cafeina este un stimulent psihic (nooana-
coffee addiction). Obişnuire la cafea sau
lepticul lui J. Delay şi P. Deniker sau exci-
efecte ale unui consum abuziv de cafea.
tantia a lui K. Lewin). Principala sa
CAFEAUA. Cultivată în nord-estul Africii acţiune este creşterea vigilităţii, diminuarea
încă din evul mediu, cafeaua este fără duratei şi profunzimii somnului. Pe plan
îndoială substanţa psihotropă cea mai fizic, produce tahicardie şi tremurături. în
răspândită din lume. Din Arabia şi Turcia doze mari survin cefalei şi chiar convulsii.
(originea cuvântului este arabă), ea a început în doze obişnuite, acţiunea se exercită la
câteva minute după ingestie şi durează
a se răspândi în Europa de pe la sfârşitul
câteva ore.
secolului al XVl-lea: cunoscută ca medica­
ment din 1570, ea a devenit populară ca
CAFE1NOMAN1E? Dacă efectele pe ter­
drog de confort şi de convivialitate. Primul men scurt ale cafeinei sunt bine cunoscute,
debit specializat — prima cafenea — ar fi ecoul cafeismului cronic asupra psihismu­
fost deschisă la Veneţia în 1683. lui este discutat. Unii autori, în prima
în pofida polemicilor privind pericolul jumătate a secolului XX, au inclus cafeis-
consumării ei sau caracterul pasager al mul în geneza paranoiei (fără îndoială, din
acestei mode, cafeaua a devenit unul din cauza exacerbării vigilităţii şi a uşurinţei în
produsele de bază în schimburile inter­ interpretarea evenimentelor, comune celor
naţionale. Actualmente este cultivată mai două „patologii"). Acestei vechi teorii i se

110
CANABISM

substituie azi altele, pe marginea existenţei rat sub formă de băuturi, de dulciuri, de
unor stări psihotice interpretative induse de dulceţuri.
nooanaleptice puternice, ca amfetaminele
sau cocaina. ISTORIC. Efectele cânepei erau cunoscute
De fapt, cafeismul cronic este azi adesea din cele mai vechi timpuri în China, în
redus la o obişnuire la cafeina, cu apariţia, India, în Asiria. Multiplicitatea utilizărilor
pentru unii autori, chiar a unei dependenţe se asociază cu polemici pe marginea aces­
fizice: sevrajul duce în acest caz la cefalei tora. Medicament în China antică (ca anes­
importante, cu oboseală şi iritare. tezic şi sedativ), substanţă sacră la hinduşi,
Efectele intoxicaţiei cronice sunt îndeo­ ajutând la interiorizare, la meditaţie, sciţii
sebi insomnia durabilă şi creşterea anxie­ au utilizat-o în ceremonii religioase. Egip­
tăţii. Dacă recursul la cafea nu constituie tenii, grecii, romanii cunoşteau folosinţa şi
un „flagel social" şi nu este realmente sursă proprietăţile cânepei. Dioscoride ar fi pre­
de toxicomanie, obişnuirea poate în schimb scris-o ca euforizant şi afrodiziac, Galen
să ducă la sporirea dificultăţilor psiholo­ subliniind pericolul unui consum abuziv.
gice ale unor subiecţi. în India, canabis a fost mai ales acuzată
că încurajează pasivitatea şi supunerea. Dar
C A N A B I S M (engl. cannabis addiction). la fel de bine poate fi făcută responsabilă
Intoxicare acută sau prelungită cu de violenţă, de exaltarea virtuţilor război­
cânepă indiană (Cannabis sativa) sau cu nice, ca în istoria secolului al Xl-lea, rela­
derivaţi ai acesteia. tată de Marco Polo, a „bătrânului din
munţi".
CANABIS. Cânepa indiană sau Cannabis Consumul de canabis s-a răspândit în
sativa este o plantă din familia erbaceelor, toată lumea arabă. în Europa, interesul
care poate atinge până la 4 m înălţime şi pentru această plantă exotică a crescut după
care poate fi cultivată pe toată suprafaţa expediţia lui Bonaparte în Egipt. Către
globului. Rabelais celebrează în al său 1840, în Franţa, „clubul haşişienilor"
Pantagnieiion utilitatea cânepei ca plantă consacră canabisul ca drog al literaţilor.
bună la toate. Trebuie să distingem cânepa Iniţiaţii se reuneau pentru a consuma acolo
textilă din ţările temperate, bogată în „Dawamesk", dulceaţă cu haşiş. Balzac a
fibre (utilizate pentru fabricarea de funii), refuzat să guste, în timp ce Theophile
de cânepa tropicală, mai bogată în răşină Gautier a putut scrie despre experienţele
şi deci cu o acţiune psihotropă mai ridicată. sale povestiri extrem de „psihedelice".
Principiul ei activ este tetrahidrocana- Baudelaire a denunţat haşişul, „demon
binolul şi tocmai în variatele concentraţii dezordonat", contrar opiului, calmant.
ale THC stau diferenţele de efect ale
Psihiatrul J. Moreau de Totirs a devenit
preparatelor din canabis: frunzele uscate şi
unul dintre pionierii experimentării psiho-
tocate constituie iarba sau marijuana, kifîn
farmacologice, cercetând legăturile dintre
Africa de Nord. Ea este cel mai adesea
efectele canabisului şi visele şi delirurile
fumată sub formă de „joint" sau de „stick'\
bolnavilor mintali.
haşişul, shit, este răşina de canabis (în
India, charas). Poate fi fumat în pipe EFECTELE CANABISULUI. Beţia
speciale (chilom) sau în „joint", amestecat cannabică, într-o primă fază, constă dintr-o
cu tutun. Poate, de asemenea, să fie inge-
senzaţie de plutire, cel mai adesea agreabilă.

111
CANCEROFOBIE

Subiectul îşi păstrează luciditatea, ba chiar deliberat, în relaţie cu o intoxicare


are impresia că toate senzaţiile sale şi voluntară.
inteligenţa îi sunt exacerbate. După aceea, Nu există deci obişnuire sau dependenţă
mai ales în cazul unor doze ridicate, survin fizică faţă de canabis şi este greu să se
distorsiuni, modificări de percepţie, sines­ poată vorbi de toxicomanie. Foarte nume­
tezii, chiar fenomene halucinatorii. După roşi tineri au experimentat în Occident, din
acel „high" sau acea „planare", subiectul anii '70, în mod punctual sau regulat un
intră în repaus şi poate dormi fără a cădea consum de marijuana. Foarte puţini devin
în mahmureală, ca în cazul alcoolului. robi ai drogului care să poată fi consideraţi
Pe plan fizic această experienţă deter­ psihic dependenţi. Această situaţie a făcut
mină o anumită midriază şi o roşire a din canabis „drogul blând", deoarece este
conjunctivelor, o uşoară tahicardie şi o hipo- mai puţin periculos decât alcoolul, iar
glicemie care ar sta la originea foamei socialmente mai puţin nefast decât tutunul.
mereu prezente. Punerea sub semnul întrebării a legislaţiei
Două aspecte importante ale acestui care reprimă utilizarea sa, de la începutul
voiaj sunt modificarea percepţiei timpului secolului, este unul dintre elementele cel
(care pare a se derula foarte încet) şi a su- mai adesea reluat de susţinătorii unei
gestibilităţii. Acest din urmă aspect explică „delegislaţii" în materie de droguri.
acea contagiune de euforie care survine în Bibi.: Snyder, S.H., La marijuana, fiditions
grupurile în care circulă un „joint". Aceste du Seuil, Paris, 1973.
efecte sunt resimţite diferit, potrivit cu
ambianţa şi experienţa utilizatorului. în C A N C E R O F O B I E (engl cancero-
condiţii proaste sau pentru un novice phobia). Frica obsedantă şi fâra temei de
anxios experienţa va putea fi extrem de a se îmbolnăvi de cancer sau de a se găsi
angoasantă, dezagreabilă: pot surveni în în contact cu o persoană care suferă de
acest caz vertije, greţuri. în mod curios, se această maladie.
pare chiar că există un fenomen invers
Nu numai că subiectul se teme să nu fie
toleranţei sau obişnuirii: efectele sunt mai
el însuşi contaminat, dar se poate socoti
rapide şi mai controlabile atunci când
responsabil de a le transmite celor apropiaţi
subiectul este un obişnuit, un Pot Head.
o contaminare care a putut avea loc prin
Riscurile de utilizare prelungită a cana- contactul cu o persoană suspectă sau chiar
bisului sunt foarte controversate. Desigur, cu un loc frecventat de acea persoană.
riscul cancerigen la fumători pare bine La fel ca în nosofobiile caracterizate de
stabilit, dar polemica are în vedere posi­ frica nejustificată de a fi atins de diferite
bilitatea unei diminuări durabile a capaci­ maladii, faptul că examenele medicale
tăţilor intelectuale, mai ales a memoriei şi practicate se arată negative nu-1 liniştesc
atenţiei. „Sindromul amotivaponal" adesea decât temporar pe subiect.
descris constă dintr-o retragere din lumea Această fobie capătă în acest caz un
exterioară, o mare pasivitate, un deficit al caracter obsesional, subiectul neputându-se
atenţiei: pentru unii este vorba de tulburări debarasa de ideea obsedantă a cancerului
neurologice, pe când pentru alţii este vorba şi văzându-se obligat la ritualuri de spălat,
de efecte căutate mai mult sau mai puţin curăţat veşmintele şi mobila, tapetele, pe

112
CATALEPSIE

care de asemenea le consideră contami­ durabil handicapaţi, incapabili de o viaţă


nate. autonomă. Dacă ei necesită oricum o asis­
tenţă, o supraveghere şi îngrijiri perma­
CARACTERIAL (Ă) (engl. [childlwith nente, acestea nu mai ţin de un tratament
behavioral disorders). Se spune cel mai în centrul spitalicesc psihiatric. Lipsa de
adesea despre un copil al cânii compor­ locuri în M.A.S. obligă totuşi actualmente
tament este perturbat şi a cârui adap­ la menţinerea unui număr dintre aceşti
tare la mediu este dificila şi instabila, pacienţi în instituţia spitalicească. Mulţi
fâră ca el să prezinte o veritabilă mala­ psihiatri se întreabă de altfel dacă M.A.S.
die mentala. sunt bine adaptate pentru asemenea bol­
navi, într-adevăr, ei se tem că ele riscă să
Originea tulburărilor caracteriale este
le fixeze handicapul, instalându-1 într-un
uneori constituţională. Ea este cel mai statut de cronic definitiv, din cauza insufi­
adesea legată de probleme afective şi rela­ cienţei mijloacelor acordate de legislator şi
ţionale, în raport cu o organizare nevrotică care fac din ele de fapt prea adesea „noi
a personalităţii subiectului. Aceste proble­ aziluri de rebuturi" (Ch. Brisset).
me se exprimă prin tulburări ale activităţii
şi conduite agresive. Primele se caracteri­
CASE-WORK (termen englez;. Tehni­
zează printr-o instabilitate psihomotorie, cu
că de ajutor, adesea utilizată de asistenţii
turbulenţă, agitaţie, grimase, spaime noc­
sociali, care vizează conştientizarea
turne şi mai ales dispersia continuă a
subiectului, prin intermediul unor con­
atenţiei, ceea ce condiţionează insuficienţa
vorbiri, cu privire la dificultăţile psiho­
randamentului şcolar. Coexistenţa unor
logice care subtensionează pretenţia pe
stereotipii gestuale (ticuri, onicofagie) nu care el o formulează pornind de la
este rară. Cât priveşte celelalte, ele se probleme sociale concrete, în scopul de
exprimă adesea prin reacţii făţiş opozante, a-1 ajuta să ia o decizie privind mai buna
explozii de furie care pot merge până la beneficiere de măsurile care i-ar putea
violenţa elastică, crize de impulsivitate, sau fi propuse.
printr-o opoziţie mai camuflată: forţa de
Fireşte, ancheta de informare asupra
inerţie sau lentoarea executării ordinelor,
mediului social al subiectului nu este
îmbufnare anormală prin repetarea şi exclusă de această metodă. Deosebirea faţă
durata sa, ostilitate mai mult sau mai puţin de tratamentul psihoterapeutic tradiţional
latentă. Uneori va fi vorba de conduite la este că această metodă se limitează la
limita delincventei, caracterialul devenind problema precis pusă de consultant şi nu
un adevărat psihopat. vizează să reechilibreze ansamblul perso­
nalităţii .
C A S Ă D E PRIMIRE SPECIALI­
ZATĂ s a u M.A.S. (fr. maison d'accueil C A T -> CHILDREN'S APPERCEPTION TEST.
sp6cialis6). Instituţie specializata de găz­
duire prelungită a unor subiecţi grav C A T A L E P S I E (engl. catalepsy). Stare
handicapaţi şi lipsiţi de autonomie. caracterizată printr-o rigiditate muscu­
Prevăzute prin legea din 30 iunie 1975, lară specială, zisă „plastică".
unele dintre aceste case de primire pot fi Autorii vechi descriau această stare ca
rezervate unor bolnavi mintali sever şi pe o flexibilitate ceroasă (lat. flexibilitas

113
CATAPLBQE

cerea). Subiectul cataleptic, în mod ciindu-se adesea cu impulsii şi stereotipii


spontan imobil, rezistă la mobilizarea gestuale (manierism, ticuri de balansare),
pasivă aşa cum rezistă „ceara moale". El precum şi cu catalepsie (menţinerea de ati­
poate păstra timp foarte îndelungat poziţiile tudini rigide, cu impresia pentru observator
care i s-au dat. Există şi forme de catatonie a flexibilităţii ceroase). Se disting forme
rigidă în care nu se observă aceeaşi melancolice sau periodice şi forme schizo­
flexibilitate a membrelor în poziţie frenice, în cazul acesteia din urmă, cata­
cataleptică. tonia se poate transforma brusc în agitaţie
Cu toate că este ataşată de anumite şi violenţă impulsivă.
sindroame organice,îndeosebi infecţioase Descrisă mai întâi de K. Kahlbaum în
(cataleptocatatonie în febra tifoidă) şi 1874 ca nebunie de tensiune (germ.
neurologice (patologie cerebeloasă), cata- Spannungimssein), cu o evoluţie în patru
lepsia este mai înainte de toate observată faze succesive (melancolică, maniacă,
în psihiatrie: schizofrenie, isterie de con­ confuzo-stuporoasă şi demenţială), cata­
versiune, catalepsie indusă prin hipnoză. în tonia este integrată de E. Kraepelin, în
farmacologia animală, capacitatea de a 1899, în cadrul demenţei precoce, căreia ea
provoca o catalepsie caracterizează neuro- şi devine forma catatonică. Deoarece
lepticele şi le distinge de alte psiholeptice, aceasta apare adesea la bolnavii tineri, cu
îndeosebi de tranchilizante. o fază depresivă şi negativistă deosebit de
lungă, se va vorbi de forma hebefre-
CATAPLEXIE (engl. cataplexy). Pier­ no-catatonică, formă clinică reluată mai
dere subită a tonusului muscular, în târziu cu câţiva ani de către E. Bleuler în
general însoţită de o diminuare a forţei schizofrenie. P. Chaslin va face din cata­
musculare şi de o incoercibila trebuinţă tonie o „nebunie discordantă motorie tip",
de a dormi. iar H. Baruk şi De Jong vor descrie în 1928
Ea afectează muşchii membrelor sau ai catatonii experimentale, toxice (bulbo-
trunchiului. Cataplexia face parte din capnină) şi infecţioase (colibacile). De ase­
tabloul clinic al unei tulburări de somn: menea, unele droguri halucinogene vor
narcolepsia esenţială sau boala Gelineau. permite experimentatorilor să producă o
Este declanşată de emoţii intense (surpriză, farmacocatatonie (L.S.D., canabis). Cata­
râs, plâns). în narcolepsie, chimioterapia tonia este însă, înainte de toate, o formă
poate acţiona asupra acceselor de somno­ clinică a schizofreniei. Ea a devenit mai
lenţă, dar rămâne în general fără efect rară o dată cu progresele asistenţei psihi­
asupra acceselor cataleptice. atrice. Pentru mulţi psihiatri, în special
pentru cei din şcoala de psihiatrie dinamică
C A T A T O N I E (engl. catatonia). Stare din Chicago (F. Alexander, J. Masserman),
patologica a psihomotricitaţii caracte­ ea nu va fi decât expresia unei regresiuni
rizata printr-o pierdere a spontaneităţii la un stadiu psihoafectiv şi psihomotor
şi iniţiativei motorii, prin inerţie şi foarte arhaic, cu atitudini fetale efectiv
negativism. frecvente la bolnavii catatonici.
Este un comportament motor mai mult
sau mai puţin permanent, care nu răspunde KM.: Baruk, H., Precis depsychiatrie, Masson,
în mod adaptat la stimulii din mediu, aso- Paris, 1959; Kahlbaum, K , „La catatonie ou

114
CAZUL ELLEN WEST

folie tonique", 1874), trad.fr. in âvolution articulare a sistemului nervos central şi


psychiatrique, t. 52, no 2, 1987, pp. 367^t39. autonom.
Nu apare deci surprinzător faptul că o
C A T E C O L A M I N E (engl. catechola- leziune localizată la nivelul unei părţi a
mine). Grup de neuromediatori prezenţi acestui sistem se poate repercuta asupra
în diferite organe şi caracterizaţi prin altor versanţi (exemplu de stres asociat cu
existenţa unui nucleu catecol, pe care ulcerul gastric sau cu hipertiroidia).
vine sa se grefeze un lanţ amino lateral. Această diversitate de sisteme explică
Două molecule, noradrenalina şi dopa- dificultatea de a trata tulburări legate de o
mina, se diferenţiază net ca protagonişti în leziune specifică. Astfel, un neuroleptic,
acest grup. chiar dacă tratează disfuncţia dopaminer-
Sistemele catecolaminergice (neuroni, gică presupusă a fi în centrul schizofreniei,
receptori, neuromediatori) sunt localizate poate face să apară diskinezii şi chiar o
la nivel periferic în multe organe cum sunt dezvoltare exagerată a sânilor la bărbat
pielea, ochiul, inima, plămânii, sistemul (ginecomastie), care revelează impactul
digestiv sau aparatul genital. acestor substanţe asupra motricitatii sau
La nivel central, corpii celulari ai neu­ funcţiilor endocrine.
ronilor sunt regrupaţi în nudei, localizaţi
în principal la nivelul trunchiului cerebral. CAZUL ELLEN W E S T (engl. the case
De aici pornesc axoni care urcă spre en- ofEIlen West). Caz de schizofrenie făcut
cefal (sic! — notă L.G.] sau descind spre celebru de L. Binswanger.
măduvă, formând adevărate sisteme. Gru­ Istoriceşte,cazul Ellen West face parte,
purile celulare constituie, după J. Glowinski, la un loc cu cazurile lise, Jiirg, Sund, Lola
o veritabilă anatomie biochimică a creie­ Woss şi Suzanne Urban, din cartea lui
rului. Se disting astfel patru mari grupuri Binswanger Schizofrenie. Acest caz este
de nuclei: grupurile bulbare, pontice, suficient de reprezentativ pentru a fi con­
mezencefalice şi diencefalice. siderat drept model sau referinţă.
Manipulările farmacologice ale recepto­ Caracterul ei se afirmă încă din copilă­
rilor acestor sisteme au arătat că aria lor de rie. Este încăpăţânată, zburdalnică, ne­
acţiune este foarte vastă: modularea car­ ascultătoare, dar bună şcolăriţă, ambiţioasă,
diacă şi vasomotorie, influenţa asupra iar tot ce întreprinde este obiect de in­
tradusului digestiv, termoreglarea, func­ vestire intensă. încearcă să-şi treacă
ţiile sexuale şi ovulaţia, funcţiile endocrine, Matura (bacalaureatul), la care renunţă în
comportamentul alimentar, comportamen­ favoarea unui examen de profesor, care îi
tul de autostimulare, agresivitate, ciclul deschide porţile Universităţii. E inteligentă
veghe-somn, motivaţie, kinezie. şi sensibilă, scrie poeme, citeşte mult şi îi
Aceste date demonstrează importanţa apreciază îndeosebi pe Rilke şi Goethe. Ca
acestor sisteme atât în fenomenele regla­ urmare a lecturilor devine atee şi adoptă
toare simple sau elementare, ca ajustare poziţii de revoltă contra vieţii burgheze.
vasomotorie sau termică, precum şi în Către vârsta de douăzeci de ani a în­
comportamentele în care vor fi integrate ceput să se strecoare în ea teama de a se
răspunsuri vegetative. Interpretarea creată îngraşă. Doreşte cu ardoare să mănânce,
de aceste structuri revelează înaltul grad de mai ales dulciuri, dar, în acelaşi timp,

115
CĂLĂUZIREA COPILULUI

trăieşte angoasa îngră.şării, care aduce cu o stupizi şi, finalmente, manifestă toate sem­
idee fixă. Adesea este deprimată. Spre a-şi nele unei demenţe severe".
păstra silueta, recurge la laxative puternice, După Lasegue, posibil pare diagnosticul
din care înghite până la şaptezeci de casete de anorexie isterică; pentru Maleval este un
pe zi. în urma unui avort, suspendă laxati­ caz de nebunie isterică. Diagnosticul de schi­
vele, deoarece doreşte să aibă un copil, dar zofrenie (Bleuler, Binswanger, DSM-III
dorinţa de a-şi păstra silueta o face din nou [sic! — notă L.G.] subliniază geometria
să renunţe la alimentarea normală şi reia variabilă a istoriei acestui concept. Stu­
laxativele. Menstruaţia dispare, dar faptul dierea cazului Ellen West a contribuit la
de a nu se îngraşă îi evită o nouă depresie. îndepărtarea lui R. D. Laing de psihiatria
Ellen decide, la treizeci şi unu de ani, tradiţională, de preocuparea pentru diag­
să-i mărturisească soţului problemele ei. nostic şi apoi de conceptul de schizofrenie
Frecventează sanatorii, întâlneşte elita simplă; această poveste tragică ilustrează
psihiatrică a epocii, între care E. Bleuler, nu numai certurile diagnostice, ci şi im­
Kraepelin şi Binswanger. Ei nu sunt de plicaţia umană a diagnosticului distructiv.
acord asupra diagnosticului. Kraepelin se
gândeşte la o melancolie; Bleuler la o BM.: Binswanger, L., „The Case of Ellen West",
„schizofrenie simplă"; un al treilea psihi­ în Existence, May, R. (ed), Basic Books, 1958;
atru străin, nenominalizat, crede că paci­ reed. Simon & Schuster, New York, 1967;
enta are o constituţie psihopatică. Bleuler, E., Dementia praecox or the Group of
Cu toate acestea, toţi trei cad de acord the Schizophrenias, IUP, Madison,Conn., 1950;
asupra următoarelor aspecte: 1) tulburarea reed. 1987; Textbook of Psychiatry, MacMillan,
nu este de tip maniaco-depresiv; 2) nu este New York, 1924; Reprint Arno, New York,
vorba de d nevroză obsesională; 3) nu 1976; Lasegue, Ch., âcrits psychatriques, Privat,
Toulouse, 1971; Needelman, J., Being-in-the-
există nici o terapie fiabilă care să poată fi
World, Basic Books, New York, 1963; reed.
luată în considerare.
Souvenir Press, London, 1975.
Ellen nu se însănătoşeşte şi, de mai
multe ori,încearcă să se sinucidă. în pofida
acestui fapt, psihiatrii decid să o externeze C Ă L Ă U Z I R E A C O P I L U L U I (engl
din sanatoriu. child guidance). Structură de îngrijiri
După plecare, simptomele i se accentu­ medicale care funcţionează după mode­
ează. A treia zi, însă, ea e schimbată. Nu lul consultaţiei medicale şi are ca obiec­
ezită să mănânce, chiar şi biscuiţi şi cioco­ tiv ajutorarea copiilor care au probleme
lată, se plimbă cu soţul ei, citeşte poeme şi afective, cât şi a anturajului lor.
redactează corespondenţă. Seara la culcare, Acest concept de origine americană a
ia o doză mortală de otravă, iar a doua zi, fost utilizat în Franţa, după cel de al doilea
dimineaţa, este găsită moartă. război mondial, spre a defini o nouă orien­
Avem aici un caz paradigmatic de tare medico-psiho-socială a dispensarelor
„schizofrenie simplă", bleuleriană. Bleuler publice de psihiatrie infantilă. Centrul de
o defineşte în felul următor: „Pacienţii sunt călăuzire infantilă este „destinat mai presus
slăbiţi la nivelul afectului şi intelectului, îşi de toate să amelioreze adaptarea copiilor la
pierd voinţa, iar capacitatea lor de a munci anturajul lor imediat, preocupându-se în
şi de a se ocupa de ei este diminuată. Par special de relaţiile lor afective şi sociale,

116
CENTRU DE AJUTORARE

spre a le permite să profite din plin de ţita într-un mod anormal şi totodată
aptitudinile lor individuale" (Buckle şi neplăcut.
S. Lebovici, 1958). A fost necesară for­ Acest termen, creat de Dupră şi Camus,
marea de echipe pluridisciplinare, care au regrupează diversele anomalii (nonorganice)
stabilit contacte cu celelalte servicii sociale din acest domeniu perceptiv intern şi în
şi medicale, clientela putând proveni din special iluziile şi halucinaţiile cenestezice
şcoli, spitale şi servicii sociale. Aporturile pe care le putem regăsi în unele deliruri
teoretice ale pedopsihanaliştilor, ca A. Freud ipohondrice.
şi S. Lebovici, în special, puteau fi în acest
caz utilizate pentru a ameliora sănătatea CENTRU DE AJUTORARE PRIN
mentală a copiilor în ţările europene, îngri- M U N C Ă s a u C.A.T. (fr.ce/itre d'aide
jindu-se de copil şi de mediul său, pe care par le travail). Stabiliment care le oferă
era vorba să se încerce a-i schimba la adolescenţilor şi adulţilor handicapaţi,
nevoie. Centrele de călăuzire a copilului care, pentru moment sau în mod dura­
s-au dezvoltat în paralel cu C.M.P.P.* şi au bil, nu pot munci nici într-o între­
devenit, o dată cu crearea în 1972 a inter- prindere obişnuită, nici într-un atelier
sectoarelor de psihiatrie infanto-juvenilă, protejat şi nici nu pot exercita o acti­
centre de sănătate mentală sau, mai recent, vitate profesională independentă, un
centre medico-psihologice. sprijin medico-social şi educativ, precum
şi un mediu de viaţă care favorizează
C Ă M A Ş Ă DE FORŢĂ (engl. strait dezvoltarea lor personală şi integrarea
jacket). Bluză din pânză foarte rezistentă sociala.
care împiedică mişcările membrelor Centrele de ajutorare prin muncă
superioare. (C.A.T.) nu pot angaja, cu excepţia unor
Este un mijloc de imobilizare utilizat necesităţi speciale, decât muncitori han­
pentru a-i stăpâni pe unii bolnavi mintali dicapaţi a căror capacitate de muncă este
deosebit de agitaţi. W. Battie în Anglia, inferioară unei treimi. Numai comisia
W. Cullen în Scoţia, P. Pinel şi J.B. Pussin tehnică de orientare şi de reclasare pro­
în Franţa au fost printre primii care au fesională (COTOREP), comisie departa­
înlocuit lanţurile, care până atunci îi ţineau mentală instaurată prin legea din 30 iunie
în loja lor pe marii nebuni, prin „jiletci de 1975, poate declara că o persoană handi­
forţă", care, o dată. cu E. Esquirol şi capată ţine de formula C.A.T. Pentru per­
W. Tuke, au devenit „cămăşi". La mijlocul soanele handicapate în vârstă de 16 până
secolului al XlX-lea, R. Gardiner şi la 20 de ani, decizia nu poate fi luată decât
J. Conolly au deconsiliat folosirea lor şi au cu avizul comisiei departamentale de edu­
preconizat nonconstrângerea corporală* caţie specială. în toate cazurile COTOREP
sistematică. Azi ele nu mai sunt practic ia o decizie provizorie valabilă pentru o
utilizate. durată de încercare de maximum şase luni;
această perioadă poate fi reînnoită o sin­
C E N E S T O P A T I E (engl. coenestho- gură dată, dacă este cazul. Decizia defini­
pathy). P e r t u r b a r e a cenesteziei, resim­ tivă nu poate fi luată decât ulterior.

117
CENTRU DE CAZARE

Unele C.A.T. dispun de un cămin de parte gerate de Asociaţia naţională pentru


cazare; handicapaţii găzduiţi aici trebuie să prevenţia alcoolismului (A.N.P.A.), funcţio­
contribuie la aceasta, fără a putea fi privaţi nează fie prin simplă consultare, fie apli­
de un minimum de resurse. Persoanele când programe mai complete, mergând de
handicapate primite în C.A.T. nu depind de la informaţie la spitalizare.
Codul muncii în acelaşi fel ca orice alt
salariat din sectorul privat. în C.A.T. nu C E N T R U DE IGIENĂ ALIMEN­
există nici contract de muncă şi nici TARĂ Ş l D E A L C O O L O G I E s a u
angajare în sensul Codului muncii; cu toate C.H.A.A. Structură de ajutorare, de
acestea, condiţiile de igienă şi de securitate, îngrijiri şi de prevenţie care asigură
ca şi regulile de medicină a muncii, rămân
frecventarea ambulatorie a oricărei per­
aplicabile. în ceea ce priveşte salariul,
soane confruntate în vreun fel sau altul
statul este obligat să verse un supliment
cu o problema de alcooli/are.
egal cu 55% din S.M.I.C. maximum,pentru
muncitorii cărora C.A.T. nu le poate vărsa începând din 1970, au fost create con­
decât 15% sau mai puţin. Pentru ceilalţi, sultaţii de igienă alimentară; aceste con­
acest supliment este calculat în aşa fel încât sultaţii sunt asigurate săptămânal de către
să asigure resurse provenind din muncă un medic şi o infirmieră. Au drept scop de
egale cu 70% din S.M.I.C, la care se a răspunde la nevoile „băutorilor excesivi"
adaugă eventualele bonificaţii, care ţin care nu au probleme psihiatrice. Ideea este
seama de eforturile depuse. în anumite că alcoolismul trebuie abordat ca o boală
cazuri, persoane handicapate admise în de nutriţie în general, de unde denumirea
C.A.T. pot exercita o activitate în exte­ acestor consultaţii. Dar această formulă
riorul stabilimentului. necorespunzând decât în mod imperfect
obiectivelor fixate, începând din 1975 au
fost create centre de igienă alimentară,
CENTRU DE CAZARE SI DE cuprinzând un medic, una sau mai multe
READAPTARE SOCIALA sau infirmiere, o secretară, o asistentă socială
C . H . R . S . (fr. centre d'hebergement et de
şi un vizitator social benevol. Centrul de
readaptation sociale). Structură de ada-
igienă alimentară este descris ca un post de
postire socială care poate primi indivizi
ajutorare, de ascultare şi de urgenţă,
sau familii aflate în dificultate, dar şi
deschis în permanenţă; accentul este pus pe
alcoolici care ies dintr-o cură spitali­
ajutorarea şi tratamentul reeducativ al
cească, izolaţi, fără familie, fără domi­
băutorului excesiv.
ciliu, fără loc de muncă; această cazare
temporară vizează reinserţia şi readap­ O circulară ministerială din 1983 re-
tarea. defineşte organizarea şi misiunea acestor
Acest tip de stabiliment este înrudit cu centre, pe care le numeşte de acum înainte
centrele de ajutorare şi centrele de adaptare „centre de igienă alimentară şi de alco­
la viaţa activă (C.A.V.A.). Nu trebuie ologie". Se atribuie acestor centre o misiune
confundat cu centrele de igienă alimentară de asistenţă a bolnavului alcoolic; această
şi de alcoologie (C.H.A.A.), locuri de asistenţă trebuie să fie medicală, relaţională,
prevenţie şi de îngrijire. Acestea din urmă şi socială. Centrele trebuie de asemenea să
(aproximativ 250 în Franţa, din care mare efectueze acţiuni de prevenţie, cum ar fi

118
CENTRU MEOCO-EDUCATIV

informarea şi educaţia sanitară. Aceste ac­ Cu subvenţii importante de la Securi­


ţiuni sunt de efectuat pe lângă consultanţi, tatea socială, primele centre sunt implan­
în mediu profesional, în mediu şcolar, tate în provincie, la Bonneval (Eure-et-
universitar şi spitalicesc. Centrele trebuie Loir), cu H. Ey, iar în regiunea pariziană
de preferinţă să fie situate fie într-o la Villejuif, cu L. Le Guillant, şi la Ville-
clădire amenajată conform trebuinţelor, fie Evrard, cu P. Sivadon. Acesta din urmă i-a
în perimetrul unui centru de sănătate, al definit principiile: „Terapia şi reeducarea
unui dispensar sau altui stabiliment de bolnavilor constituie cele două aspecte
prevenţie şi îngrijire. Centrele trebuie să fie complementare ale unei psihiatrii eficace
uşor accesibile şi să fie în strânsă relaţie cu [...]. Metodele de reeducare vor fi metode
diferitele organisme sau stabilimente care active, punând la lucru expresivitatea şi
concură la reinsertia bolnavului alcoolic: creativitatea într-un mod concret (activităţi
stabilimente spitaliceşti, specializate sau fizice, expresie plastică, muncă, activităţi
nu, sectoare de psihiatrie, servicii sociale, sociale); ele utilizează funcţiile adaptative
justiţie, A.N.P.A., mişcări de ajutorare a reziduale ale handicapatului mental, cău­
băutorilor. Centrele de igienă alimentară şi tând în mod sistematic să-i dezvolte
de alcoologie pot fi gerate de o asociaţie, nivelurile funcţionale intacte; ele caută să
dezvolte eficacitatea funcţiilor astfel
dar pot fi de asemenea comunale sau de­
restabilite, favorizând mecanismele de
partamentale. Unii consultanţi care prezintă
compensaţie, de obicei datorită speciali­
tulburări psihiatrice importante nu pot fi
zării şi utilizării de medii protejate". După
supravegheaţi de aceste centre şi trebuie
cum vedem, aceste centre sunt orientate
spitalizaţi în mediu psihiatric. în general,
spre o readaptare* socioprofesională pre­
atunci când este necesară spitalizarea,
coce şi rezervă un rol esenţial ergo-
aceasta trebuie să fie o perioadă de timp
terapiei*. Ele deschid calea politicii de
privilegiată de sensibilizare şi de amorsare
sector care avea să fie pusă în aplicare un
a asistenţei terapeutice, care va continua
deceniu mai târziu. Dar poate că dau prea
după externare. în această privinţă, circu­
mare importanţă aspectului educativ în
lara din 1983 preconizează ca, în fiecare îngrijirea bolnavului mintal, privind han­
centru spitalicesc, câteva paturi să fie dicapul său mai ales în perspectiva
rezervate ajutorării bolnavilor alcoolici, şi funcţionalistă a neojacksonismului organo-
ca, în cazul că este necesar, să fie creată o dinamic al lui Ey.
veritabilă unitate de alcoologie.

CENTRU MEDICO-EDUCATIV
CENTRU DE TRATAMENT Şl DE s a u C.M.E. (fr. centre medico-Sducatif);
R E A D A P T A R E S O C I A L Ă sau engl. child guidance clinic). Stabiliment
C . T . R . S . (fr. centre de traitement et de care primeşte persoane în vârsta de la 3
rtadaptation sociale). Serviciu-pilot creat la 20 de ani suferind de un deficit in­
în câteva spitale psihiatrice publice telectual care necesita recursul, sub
franceze, după Eliberare, pentru a trata control medical, la tehnici nu în exclu­
bolnavii mintali in vederea reinserţiei sivitate pedagogice.
lor sociale rapide şi a evitării cronicizarii Aceste centre sau institute medico-educa-
tulburărilor lor. tive cuprind: institutele medico-pedagogice,

119
CENTRU MEDtCO-PSIHOLOGIC

care primesc copii în vârstă de 3 la 16 ani, Acelaşi text precizează că, în funcţie de
asigurându-le un învăţământ general, pre­ circumstanţe, se va da prioritate fie con­
cum şi o formaţie gestuală; institutele centrării tuturor instituţiilor extraspitaliceşti
medico-profesionale, care continuă opera într-un centru de sănătate mentală de
stabilimentelor precedente şi asigură o for­ sector, fie unei formule dispersate.
maţie profesională adaptată fiecărui han­ în 1986, o decizie ministerială defineşte
dicap. Toate aceste institute funcţionează centrele medico-psihologice; acestea sunt
ca externate sau internate. unităţi de coordonare şi de ajutorare în
mediu deschis, care organizează acţiuni de
C E N T R U MEDICO-PSIHOLOGIC prevenţie, de diagnostic, de îngrijire
s a u C.M.P. (fr. centre me'dico-psycho- ambulatorie şi de intervenţie la domiciliu,
logique; engl. medico-psychohgical center). puse la dispoziţia populaţiei. Aceste centre
Unitate de prevenţie, de diagnostic şi de pot cuprinde antene pe lângă orice stabili­
îngrijire organizată pentru a lupta contra ment sau instituţie care necesită prestaţii
maladiilor mentale. psihiatrice sau de susţinere psihologică.
Strămoşii acestor centre au fost mai Centrele de ajutorare permanentă sunt de
întâi dispensarele de igienă mentală, care asemenea considerate centre medico-psiho­
funcţionau după acelaşi model ca dispen­ logice abilitate să răspundă la urgenţa
sarele antituberculoase. Din 1937, o cir­ psihiatrică, fiind deschise zi şi noapte; ele
culară ministerială permite luarea în pot cuprinde câteva paturi pentru îngrijirile
considerare a unei organizări a igienei care nu pot depăşi 48 de ore. Actualmente,
mentale în afara spitalului psihiatric. în fiecare serviciu de psihiatrie sectorizat dis­
1955, un decret precizează că depistarea şi pune de unul sau mai multe centre medi­
profilaxia maladiilor mentale şi a alcoolis­ co-psihologice, în care lucrează aceeaşi
mului sunt asigurate prin dispensare de echipă pluridisciplinară care intervine la
igienă mentală; la fel stau lucrurile cu post-
spital şi în structurile extraspitaliceşti ale
curele bolnavilor care au făcut obiectul
sectorului (arie geografică de 70 000
unor spitalizări psihiatrice sau al curelor de
locuitori).
dezintoxicare alcoolică. Circulara din
1960, care instaurează sectorul de psihi­
atrie, dă câteva informaţii suplimentare. C E N T R U MEDICO-PSIHO-PEDA-
Acest dispensar trebuie prevăzut în GOGIC (fr. centre me'dico-psycho-pe'da-
reşedinţa departamentului, precum şi în gogique). Centru de îngrijire ambulatorie
oraşele cu mai mult de 20 000 locuitori. El în care copiii cu dificultăţi psihologice
poate fi instalat fie în localuri indepen­ sunt îngrijiţi de o echipă pluridiscipli­
dente, fie într-un dispensar polivalent. în n a r ă compusă din psihiatri, psihologi,
1974, o altă circulară precizează că acest asistenţi sociali şi psihoterapeuţi.
local, dotat cu telefon şi cu secretariat, Create după al doilea război mondial, în
constituie un loc de referinţă pentru echi­ acelaşi timp cu prima catedră de psihiatrie
pă; el permite nu numai acordarea de con­ infantilă la universitate, C.M.P.P. nu au
sultaţii, ci şi ajutorarea de mici grupuri fost recunoscute şi finanţate de Ministerul
permanente de bolnavi şi îngrijirea lor în
Sănătăţii decât în 1956. Acestea sunt or­
perioade terapeutice parţiale.
ganisme private sau semipublice cu scop

120
nelucrativ, gerate de asociaţii reglementate determinat crearea unui stabiliment depar­
de legea din 1901. Unele sunt subven­ tamental (cel mai adesea), în mod special
ţionate de Educaţia Naţională sub forma de destinat să primească şi să îngrijească
detaşament de personal sau de chirie „alienaţii". Fiecare dintre aceste stabili­
pentru localuri. Altele aparţin de Casa de mente este administrat de un consiliu de
alocaţii familiale, de municipalităţi. Spre administraţie, al cărui preşedinte este
deosebire de dispensarele de igienă men­ preşedintele consiliului general. Directorul
tală gratuite, remunerarea se face prin plata spitalului, numit de ministrul Sănătăţii, este
actului profesional, asumată de Securitatea reprezentantul legal al stabilimentului.
Fiecare spital cuprinde servicii adminis­
socială. La vocaţia lor primă de structuri de
trative, tehnice şi medicale. în fruntea
îngrijire care completează mijloacele puse
fiecărui serviciu se află un medic-şef de
în funcţiune de învăţământul specializat
serviciu şi de sector psihiatric. O serie de
public, centrele medico-psiho-pedagogice
comisii concură de asemenea la buna
adaugă depistarea şi diagnosticul tulbu­
funcţionare a ansamblului, într-un spirit de
rărilor mentale ale copiilor, cooperând concertare: comisie medicală de stabili­
astfel cu dispensarele medico-psihologice ment, comitet tehnic paritar, comitet de
ale intersectoarelor de pedopsihiatrie*. Cu igienă şi de securitate, comisii administra­
toate acestea, clientela lor continua să fie tive paritare.
constituită în mare parte din copii cu pro­
Legea din 31 decembrie 1985 dispune
bleme de adaptare şcolară. C.M.P.P. sunt
că fiecare departament nu mai este obligat
în prezent foarte numeroase, regrupate să aibă un stabiliment destinat alienaţilor,
într-o asociaţie naţională. ci numai să asigure îngrijirea bolnavilor
mintali în unul sau mai multe stabilimente
CENTRU SPITALICESC SPE­ spitaliceşti cu caracter public. Aceeaşi lege
CIALIZAT s a u C . H . S . (fr. centre hos- face însă din atari stabilimente centrul
pitaiierspâcialisi). Stabiliment spitalicesc dispozitivului de prevenţie, de îngrijire şi
public specializat cel mai adesea în de postcură pentru bolnavii mintali, în
psihiatrie. . sectoarele psihiatrice deservite. Bunurile,
Legea din 31 decembrie 1970 a re- mobiliare şi imobiliare afectate serviciilor
botezat spitalele psihiatrice, pentru a le publice de luptă contra acestor afecţiuni
clasa în categoria centrelor spitaliceşti spe­ sunt puse la dispoziţia centrelor spitaliceşti
cializate. Acestea sunt stabilimente publice specializate. Cheltuielile acestor stabili­
administrative, a căror organizare, funcţio­ mente sunt actualmente asumate în între­
nare şi contencios respectă regulile de gime de regimurile de asigurare pentru
drept administrativ. Aceste spitale sunt boală, în cadrul unei dotări globale anuale.
dotate cu personalitate morală şi autonomie
financiară din 1968. Această autonomie C E R E B E L (engl. cerebellum). Struc­
este totuşi relativă în măsura în care t u r ă nervoasa i m p a r a situata în spatele
aceste spitale sunt supuse unor controale trunchiului cerebral şi dedesubtul emisfe­
administrative şi financiare din partea relor cerebrale.
autorităţilor tutelare la' care sunt ataşate Cerebelul cuprinde un lob impar, ver-
(D.D.A.S.S., prefect, D.R A.S.S., Ministe­ misul, şi două emisfere cerebrale laterale.
rul Sănătăţii). Legea din 30 iunie 1938 a Acest creier mic posedă un cortex cenuşiu

121
C.H.AA

şi plisat, substanţă albă şi nuclei profunzi. 1882, la o catedră creată special pentru el,
Cortexul este format din trei straturi, la propunerea lui Gambetta.
dintre care cel mai caracteristic este stratul Cu prilejul unei reorganizări a localu­
celulelor Purkinje. Mesajele nervoase rilor, la serviciul său de la Salpetriere a fost
ajung la cerebel prin fibrele căţărătoare şi ataşat „cartierul epilepticilor simpli", în
fibrele manşonate. Căile aferente pornesc care se găseau numeroase isterice. Se pa­
de la celulele Purkinje. înainte de a părăsi sionează numaidecât de isterie, pe care o
cerebelul, ele fac releu fie în nucleii aco­ cercetează printr-un demers pe care îl voia
perişului, fie în nucleii dinţaţi sau olivele pur anatomoclinic, sperând să ajungă la
cerebeloase. Se disting trei sectoare func­ aceleaşi reuşite ca în precedentele cercetări.
ţionale care au o origine filogenetică .Trebuie totuşi să admită că isteria nu se
diferită: arhicerebelul, implicat în menţi­ datorează unor leziuni cerebrale anatomice,
nerea echilibrului; paleocerebelul, având ca ci cel mult unor „leziuni funcţionale". Se
funcţii principale reglarea tonusului mus­ străduieşte să descrie un „tablou clinic" al
cular şi controlul executării mişcărilor; nevrozei, cu manifestările sale critice şi
neocerebelul, aflat în relaţie cu ariile mo­ intercritice,cu „stigmatele" şi evoluţia sa,
torii ale cortexului cerebral, participă la fără a se îndoi că nu este vorba decât de
pregătirea mişcărilor. Situat în derivaţie pe efectul sugestiei exercitate de medic, cum
marile căi senzoriale şi motorii şi primind o demonstrau pe atunci H. P. Bernheim, şi
o bogată inervaţie senzitivă, mai ales pro- A. A. Liebeault, la Nancy. Şi chiar dacă
prioceptivă, cerebelul joacă un rol impor­ admite că bolnavele sale erau de multe ori
tant în reglarea activităţii motorii. în stare de hipnoză, este pentru a adăuga că
nu era vorba decât de o altă manifestare a
C.H.A.Al ->• CENTRU DE IGIENA ALI­ isteriei. Acest edificiu clinic va fi distrus,
MENTARA Şl DE ALCOOLOGIE. în latura sa neurologică, de J. Babinski,
unul dintre elevii magistrului. Se ştie, de
C H A R C O T (Jean Martin). Neurolog asemenea, că şcoala de la Nancy avea în
francez (Paris, 1825 — Montsauche, mare parte dreptate. Dar mai ales tânărul
Nievre, 1893). " S. Freud, stagiar de SalpStriere în iarna
Devine medic de spital în 1856 şi este 1885-1886, va profita atât de învăţământul
agregat de medicină în 1860. în 1862 este clinic al magistrului cât şi de criticile celor
din Nancy, spre a descoperi inconştientul
numit şef de serviciu la Salpetriere, unde
şi, mai târziu, psihanaliza. P. Janet, pro­
va colabora cu A. Vulpian în cercetarea
motor al unei psihopatologii dinamice, va
patologiei bătrânilor, apoi în aceea a boli­
fi şi el un elev fidel al lui Charcot, care
lor neurologice. A fost cel dintâi care,
apare astfel, în pofida eşecului său în faţa
datorită metodei anatomoclinice, a indivi­
isteriei,un mare maestru nu numai al neuro­
dualizat scleroza laterală amiotrofică (îi
logiei, ci şi al neuropsihiatriei franceze de
poartă numele), unele forme de scleroză în
la sfârşitul secolului al XlX-lea.
plăci şi diverse afecţiuni medulare locali­
zate. Descrie, de asemenea, o afecţiune
reumatismală cronică deformantă şi artro- CHESTIONAR DE ANXIETATE
patiile tabesului. Aceste lucrări fac să fie (engl. anxiety questionnaire). Ansamblu
ales profesor la clinica de boli nervoase, în de întrebări elaborate sistematic şi puse

122
CIBERNETICA

subiecţilor într-o ordine mereu identica, Toate aceste chestionare nu prezintă


în vederea aprecierii şi evaluării anxie­ decât un interes relativ pentru clinician,
tăţii lor. care preferă în general scările de hetero­
Utilizate de trei decenii în psihopato­ evaluare de felul scării lui M. Hamilton
logia cantitativă, chestionarele sunt instru­ (Hamilton Anxiety Rating Scale, HARS),
mente de autoevaluare (engl. selfrating) pe utilizată din 1960. într-adevăr, chestio­
care P. Pichot le deosebeşte net de scările narele de autoevaluare sunt în acelaşi timp
de evaluare, care sunt instrumente de prea sensibile şi prea puţin discriminante,
heteroevaluare. iar rezultatele lor sunt insuficient corelate
Dintre chestionarele de anxietate, unele cu acelea ale scărilor de heteroevaluare,
rămân destul de generale, incluzând multe mult mai sigure şi mai obiective.
elemente psihopatologice reperabile printr-o
analiză factorială. Astfel, Hopkins Symp- C H I L D G U I D A N C E -> CĂLĂUZIREA
tom Checklist (HSCL) prezintă un COPILULUI.
factor „anxietate" izolabil de factori ca
somatizarea, depresia, tulburările obsesio- CHILDREN'S APPERCEPTION
nale compulsive (T.O.C.), senzitivitatea. T E S T s a u C.A.T. Test proiectiv deri­
HSCL este autilizat de psihiatrii nord- vat din T A T (Thematic Apperception
americani şi a cunoscut o adaptare franceză Test), care pune în scena animale şi este
(J. Guelfi, 1983). Altele sunt mai centrate destinat copiilor de mai puţin de 8 ani.
pe anxietate şi diversele sale manifestări.
Este cazul chestionarului lui W.W.K. C.H.R.S. -• CENTRU DE CAZARE ŞI DE
Zung (1974). Acesta din urmă, denumit READAPTARE SOCIALĂ.
Anxiety Status Inventory (ASI), cuprinde
20 de itemuri, dintre care 5 se adresează C.H.S. -• CENTRU SPITALICESC SPE­
anxietăţii resimţite direct, iar 15 manifes­ CIALIZAT.
tărilor sale somatice. în sfârşit, unele
chestionare sunt centrate pe un simptom
C I B E R N E T I C Ă (engl. Cybernetics).
precis. De exemplu, scara fricilor a lui
Ştiinţă care studiază mecanismele de
J. Wolpe şi P. J. Lang (1967) se adresează
comunicare şi de control la maşini şi la
bolnavilor fobiei, cele 72 de itemuri ale
flintele vii.
sale grupându-se în 6 categorii deter­
Introdusă de N. Wiener în 1848,
minate: frica de animale, frica de situaţii
cibernetica a fost aplicată de G. Bateson în
interpersonale, frica de suferinţe corporale,
înţelegerea sistemelor umane, cum ar fi
frica de zgomote, alte fobii clasice şi frici
grupul familial. Unul din marile merite ale
diverse. La fel, chestionarul fricilor al lui
acestei discipline este acela de a fi explicat
I. Marks şi M. Mathews (tradus în franceză
fenomenele de autoreglare ale sistemelor
de J. Cottraux în 1985) permite „auto­
prin mecanismul de retroacţiune (sau
evaluarea intensităţii angoasei şi a evitării
feedback) negativă şi circulaţia [sic! —
la pacienţii fobiei, ca şi a eventualelor
notă L.G.]. De unde marele ei interes în
elemente depresive şi anxioase".
terapiile familiale.

123
CICLOTIMIE

CICLOTIMIE (engl. cyclothymia). Alter­ C I N C U L U M (engl. cingulum). Fascicul


nanţă de dispoziţie care trece de la tris­ de asociaţie intraemisferic, încolăcit ca
teţe la euforie, sau viceversa, într-un o centura (de unde numele său) în jurul
mod repetat şi cu o frecvenţă variabilă, pragului emisferei cerebrale, reunind
după o evoluţie mai mult sau mai puţin lobul frontal cu lobul temporal.
regulată, zisă ciclică. Ablaţia părţii anterioare (cingulectomie)
Când această alternanţă capătă o alură a fost preconizată în psihochirurgie de
morbidă, tristeţea devenind o depresie, iar către J. Le Beau pentru a trata pe unii
euforia însoţindu-se de excitaţie, avem de-a psihotici agitaţi, furioşi şi violenţi, ca şi pe
face cu o veritabilă nebunie ciclică. Psihi­ unii epileptici caracteriali şi impulsivi.
atrul german K. Kahlbaum a utilizat cel Acest tip de intervenţie nu mai este actual­
dintâi termenul spre a o desemna pe aceasta mente practicat.
din urmă. E. Kraepelin îl va relua, dar
numai spre a descrie formele minore sau C I R C U I T U L L U I P A P E Z (engl
larvare ale psihozei maniaco-depresive. Papez's circle). Circuit neuronal care
E. Kretschmer a făcut din ciclotimie un joacă un rol important în viaţa emo­
simplu temperament, fără îndoială predis- ţională.
pozant la maladia respectivă, dar rămânând în 1937, J. Papez, un neuroanatomist
totuşi în normalitate. El opunea tipul american, descoperă circuitul care avea să-i
ciclotimie tipului schizotimic, predis- poarte numele. Pornind de la gyrus cinguli,
pozant de schizofrenie. informaţiile ajung la circumvoluţia hipo­
campului, iar de aici apucă calea care duce
CICLU DE VIAŢĂ (engl. life cycle). la cingulum. Fibrele hipocampice, prin
Succesiune de faze pe care le traversează intermediul fornixului, proiectează la rân­
un individ sau un grup natural de la dul lor asupra unui nucleu din hipotalamus:
constituire şi până la dispariţie. corpul mamilar. De la corpul mamilar por­
în ceea ce priveşte familia, se pot de­ neşte un fascicul (zis „al lui Vicq d'Azyr")
scrie următoarele faze principale: consti­ de fibre care ajunge în nucleul anterior al
tuirea cuplului (logodnă, căsătorie); talamusului. Finalmente, informaţiile revin
naşterea copilului sau copiilor; şcolarizarea la gyrus cinguli. Ariile de asociaţie
copiilor; plecarea copiilor din vatra fami­ parieto-temporo-occipitală şi prefrontală
liară; viaţa copilului fără copii (vârsta exercită o acţiune modulatoare asupra
matură, bătrâneţea); sfârşitul cuplului prin „circuitului lui Papez" la nivelul gyrusului
separare, divorţ sau deces. cingular. La om, întreruperile bilaterale ale
acestui circuit la nivelul hipocampului şi
Din punct de vedere terapeutic, în caz
corpilor mamilari provoacă tulburări de
de tulburări psihiatrice la unul dintre
memorie.
membri, este important să se repereze sta­
diul care nu a fost integrat şi surmontat
printr-o reamenajare a relaţiilor inter- CIRCULARITATE (engl. circularity).
individuale. Proprietate a unui sistem potrivit căreia

124
w CLEPTOMANIE

o cauzalitate lineara de tip A-B retro- pierea unei ieşiri, pe când alţii nu suportă
acţionează tot linear asupra originii A transportul în comun (fie el terestru, mari­
a procesului în curs. tim sau aerian), nu pot închide uşa de la
Bucla astfel formată se repetă periodic baie, se feresc să ia ascensorul. Claustro-
în timp, făcând imposibilă izolarea cauzei fobia este o tulburare anxioasă care, în
de efect. forma sa benignă, se întâlneşte frecvent la
în psihoterapiile familiale, circularitatea subiecţi de toate vârstele. în formele sale
a devenit un instrument conceptual care cele mai grave bolnavul nu poate rămâne
permite explicarea cauzalităţii circulare a
singur acasă.
simptomelor, a retroacţiunilor familiei la
informaţiile care îi sunt cerute în legătură
CLAUSTROMANIE (engl. claustroma-
cu relaţiile interfamiliale, ca şi explicarea
nia). Comportament al oricărui subiect
individualizării Fiecăruia dintre membrii
săi. Circularitatea se află astfel la baza unei care îşi impune o claustrare îndelungată
tehnici a convorbirii în psihoterapiile sau repetitivă.
familiale. Este cel mai adesea o reacţie antisocială
şi asociată, mergând de la tendinţa de izo­
C L A S T I C (engl. elastic). Se spune lare la replierea autistică a unor schizofreni
despre o criza sau furie violentă, mar­ şi psihotici cronici (care se cred perse­
cată de spargere de obiecte. cutaţi, ţintă a unor ameninţări exterioare).
Aceste stări acute se întâlnesc în peri­ Se poate asocia cu clinofilia*.
oade de agitaţie şi de agresivitate din cursul
unor evoluţii epileptice (stări crepusculare), CLEPTOMANIE sau KLEPTO-
maniace şi catatonice. Ele sunt, de ase­ MANIE (engl. kleptomania). Impulsie
menea, foarte frecvente în comportamentul obsedantă de a fura, în absenţa oricărei
reacţionai al psihopaţilor şi istericilor. necesităţi economice şi chiar a oricărei
dorinţe conştiente de a poseda obiectul.
C L A U S T R O F O B I E (engl. claustio- Este o trebuinţă irezistibilă şi iraţională
phobia). T e a m ă de a se găsi închis de care ascultă subiectul, în pofida unei
într-un spaţiu împrejmuit.
lupte anxioase între conştiinţa sa morală şi
Claustrofobului îi este frică de posibili­
acea veritabilă impulsie-obsesie. Compor­
tatea închiderii ieşirilor din locul în care se
tamentul cleptomanului este adesea repe­
află, el se teme că nu le-ar putea deschide
titiv şi determină în mod inevitabil, după
în caz de nevoie. Această teamă se referă
nu numai la evenimente exterioare (incen­ un anumit timp, consecinţe juridice şi
diu, de exemplu) care ar motiva necesitatea medico-legale. Psihanaliştii explică lesne
de a ieşi cât mai grabnic din acel loc, ci şi acest comportament, arătând că obiectul
la senzaţii interne (impresia de sufocare, de furat este investit în mod simbolic cu o
exemplu) care l-ar putea determina să caute mare valoare erotică, furtul semnificând în
rapid ajutor. Aşa se explică faptul că unii acest caz repararea unui doliu sau a unei
claustrofobi, dacă nu evită sălile de spec­ despărţiri de care subiectul ar suferi în mod
tacol, trebuie neapărat să se aşeze în apro- inconştient.

125
CLERAMBAULT

CLERAMBAULT ( G a e t a n Gatian pavilionul său de la Malakoff, s-a aflat că


de). Psihiatru şi medic legist francez lăsase moştenire mai bine de o mie de
(Bourges, 1872 - Malakoff, 1934). documente fotografice pe această temă
Este cunoscut mai ales prin cercetările Muzeului Omului de la palatul Trocadero.
sale clinice şi psihopatologice la infirmeria
specială a arestului prefecturii de poliţie CLINOFILIE (engl. clinophilia). Com­
din Paris, unde i-a succedat magistrului său p o r t a m e n t al unui subiect care sta
E. Dupre, după ce i-a fost adjunct mai bine culcat în afara perioadelor obişnuite de
de 15 ani. somn, uneori în permanenţă.
Primele sale studii psihiatrice se referă Este o reacţie de retragere din mediul
la psihozele toxice şi la intoxicările cu social şi de dezinteres pentru viaţa fami­
alcool, cu cloral şi cu eter. Curând,însă, se lială cotidiană şi profesională. Se asociază
va ilustra în descrierea psihozelor pasionale adesea cu apragmatismul şi replierea autis-
delirante, în special a erotomaniei*, pe care tică la schizofrenic, cu teama de a înfrunta
o distinge radical de paranoia. dificultăţi şi de a trebui să ia decizii la
psihasteniei, cu teama de a nu se molipsi
Cea mai vestită lucrare a sa de psiho­
de noi boli sau de a şi le agrava pe cele
patologie se referă la ceea ce el numeşte
existente la ipohondru sau la nevroticul
„automatism mental", ca generator al
anxios şi nosofobic.
delirului cronic. Taxate de unii (H. Ey)
drept atomiste şi mecaniciste, explicaţiile
C.M.E. -• CENTRU MEDICO-EDUCATIV.
date de el apariţiei delirurilor ca urmare a
unei disfuncţii cerebrale localizate, care ar
C.M.P. -> CENTRU MEDICO-PSIHOLOGIC.
exprima fenomenele autonome şi primitive
ale automatismului mental, l-au condus la
C M . P . P . -> CENTRU MEDICO-PSIHO-
o descriere clinică şi fenomenologică extrem
PEDAGOGIC.
de fină a stadiului precoce al delirurilor.
Această descriere, debarasată de teoria sa
COALIŢIE (engl. coalition). Alianţa a
organogenetică,învechită azi, rămâne ma­
doua (sau mai multe) persoane îndrep­
gistrală şi a influenţat mai multe generaţii
tata contra unei a treia.
dintre internii săi. Unul dintre aceştia,
Coaliţiile sunt frecvente în familii şi în
J. Lacan, după ce s-a certat cu el timp de
instituţiile psihiatrice sau medico-sociale;
câţiva ani (şi a reunit psihozele pasionale
cel mai adesea, însă, ele sunt ascunse sau
cu paranoia), 1-a recunoscut mai târziu drept
negate.
singurul său magistru în clinica psihiatrică.
în spatele psihiatrului oficial se ascun­ C O C A I N Ă (engl. cocaine). Alcaloid
dea un al doilea personaj, un iubitor de psihotrop cu efecte euforizante şi exci­
stofe, care se pasiona de studiul faldului, tante, extras din frunzele de coca.
căruia i-a consacrat un curs la Şcoala naţio­
nală de bele-arte şi cercetări etnografice ISTORIC. Mestecarea frunzelor de coca
aprofundate. După moartea sa dramatică (ale arbustului Erythroxylum coca) este o
(sinucidere cu o armă de foc, în faţa oglin­ tradiţie milenară la indienii din America de
zii şi a numeroaselor sale manechine), în Sud. Acest obicei foarte răspândit are mai

126
COCAINA

multe funcţii: o funcţie analgezică şi soci­ succesul Coca-Cola a fost un semn al


ală datorită efectului stimulant, antiobo- atracţiei marelui public pentru coca.
seală şi anorexigen, precum şi o funcţie
religioasă. Obiect de cult, de ofrandă VOGA COCAINOMANIEI. Actuala vogă
adusă puterilor superioare sau morţilor, a toxicomaniilor a readus coca la modă.
coca a fost considerată o plantă diabolică Arbustul este cultivat intensiv în anumite
de către cuceritorii creştini. zone din America de Sud (îndeosebi în
Dar istoria cocainei ca drog modem datea­ Bolivia,Peru,Columbia). Traficul se orien­
ză de la izolarea ei de către C. Niemann în tează spre ţările occidentale, mai ales
1859 şi mai ales de la primele încercări Statele Unite, unde, în anii 1980, cocaina
clinice; în 1884, S. Freud publica primul a devenit principala substanţă utilizată de
din textele sale pe această temă: Ober Coca. toxicomani. După macerarea în kerosen şi
în această „monografie botanică" el stu­ tratarea cu acid sulfuric, din frunzele de
diază substanţa, originea ei, proprietăţile coca se obţine pasta; destul de bogată în
sale stimulante şi antidepresive. A căutat să cocaină, această substanţă poate fi fumată,
le comunice celor apropiaţi entuziasmul după o practică răspândită în America de
pentru acest produs. L-a recomandat chiar Sud. Prin tratarea cu bicarbonat de obţine
ca tratament al morfinomaniei colegului şi crack-ui, substanţă cristalină utilizată în
prietenului său E. von Fleischl-Marxov. Statele Unite. Alte tratamente produc
Moartea acestuia cât şi punerea la index a clorhidratul de cocaină, pudră albă: este
cocainei ca drog periculos (L. Lewin- ceea ce se numeşte „zăpadă", „coke".
R. Erlenmayer) trebuie să fi fost o fază Manipulări suplimentare permit obţinerea
penibilă din viaţa sa. Dacă el însuşi nu a cocainei de bază. Există, deci, mai multe
ascuns importanţa acestei deziluzii în forme şi moduri de utilizare a cocainei:
cariera sa, numeroşi autori se străduiesc să pudra se trage pe nas, cel mai adesea cu un
definească locul cocainei în viaţa şi opera pai. Ea se poate şi injecta, „împuşca",
lui Freud. Tot în 1884, C. Koller, un alt procurând în acest caz un flash*. Asocierea
prieten al lui Freud, a demonstrat efectele cu heroină sau cu sedative constituie un
de anestezic local ale cocainei; descope- speed balf. Voga cracfc-ului a impus „fu-
rindu-i proprietăţi medicale apreciabile, meta", care procură şi ea un efect imediat.
a contribuit şi el la răspândirea acestei Free Basing constă într-o inhalare.
substanţe.
EFECTELE COCAINEI. Ca şi heroina,
La sfârşitul secolului al XlX-lea şi în­ cocaina este un euforizant, de foarte de
ceputul secolului XX, cocainomania a timpuriu considerat ca stupefiant şi interzis.
cunoscut o mare vogă, mai întâi în Statele Ca şi amfetaminele, este un psihotrop
Unite, apoi în Europa. Chiar dacă cifra excitant, un drog al treziei. Aceasta explică
citată, de 80 000 de cocainomani parizieni imaginea sa mitică şi răspândirea în anu­
în 1924, este discutabilă, importanţa feno­ mite medii: coke, produs de lux şi eufori­
menului este în afară de orice îndoială. zant, le poate folosi artiştilor, ziariştilor,
Voga vinului Mariani, pe bază de coca, stă scriitorilor, ţinându-i treji mai multe zile în
mărturie cu privire la interesul mai-marilor şir, fără somn, dându-le o extraordinară
acestei lumi pentru acel stimulent, pe când senzaţie de luciditate şi de eficienţă. La

127
COCAIMSM

această stare de excitaţie se adaugă un efect C O M Ă (engl. coma). Pierdere prelun­


anorexigen, iar pe plan fizic o midriază, o gita a cunoştinţei, care se asodazâ cu o
tahicardie şi hipertensiune. Supradoza pierdere mai mult sau mai puţin com­
determină tulburări respiratorii şi cardiace. pleta a reactivităţii.
Principalele riscuri ale cocainei provin în funcţie de reactivitate, comele pre­
de la dependenţa deosebită pe care o de­ zintă trei stadii:
termină şi care o apropie de amfetamine. - stadiu/ /: bolnavul poate emite câteva
Efectul cocainei este foarte scurt, ceea ce cuvinte mai mult sau mai puţin inteligibile,
explică raritatea sa ca monotoxicomanie: ca urmare a unor stimulări auditive puter­
este, într-adevăr, posibilă apropierea de un nice sau nociceptive uşoare;
consum de 10 g pe zi (prescripţiile ca - stadiul II: reacţionează exclusiv la
medicament se fac în miligrame), chiar şi stimulările nociceptive susţinute;
în cazul în care nu există toleranţă fizică. - stadiul III: nu mai reacţionează.
în acest al III-lea stadiu, dacă starea de
Utilizată în mod recreativ sau episodic,
comă se agravează, pacientul intră într-o
cocaina poate trece drept un stimulent
existenţă vegetativă, în care se mai con­
anodin. O utilizare intensivă, însă, poate
servă doar marile funcţii neurovegetative
conduce la o stare psihotică halucinatorie
şi activităţile trunchiului cerebral. Această
înrudită cu psihozele amfetaminice. Senti­ stare se deosebeşte de moartea cerebrală,
mentele „parano", de persecuţie, sunt care se caracterizează prin leziuni irever­
prezente. La acestea se adaugă adesea sibile ale ansamblului structurilor cerebra­
halucinaţii tactice, cu senzaţie de paraziţi le, cu un traseu plat al electroencefalogramei
care mişună sub piele, în cadrul unei stări şi cu posibilitatea de menţinere, timp de
vecine cu bufeul oniroid. câteva săptămâni, prin măsuri de reanimare
Dependenţa psihologică este subliniată continue, a activităţilor vegetative.
de dificultăţi în cazul stopării intoxicaţiei: întreţinerea unor atari stări, prin pro­
indispoziţia, senzaţia de flip se conjugă cu cedee artificiale, pune probleme etice
angoasa, depresia şi elemente confuzio- uneori greu de rezolvat; dar starea vege­
nale. Ulterior pot surveni sindroame depre­ tativă persistentă nu trebuie confundată cu
sive autentice. Spre a-1 ajuta pe subiect să moartea cerebrală, care este definitivă.
treacă sevrajul, medicii recurg la pre­
COMISIE DEPARTAMENTALĂ
scrierea de tranchilizante sau de hipnotice
DE EDUCAŢIE SPECIALĂ sau
(mulţi toxicomani îşi autoprescriu aceste
C.D.E.S. (fr. commission dâpartamentale
substanţe spre a întrerupe, printr-o cură de
d'education spâciale). Comisie departa­
somn, o fază de intoxicaţie).
mentala instaurata prin legea de orientare
din 30 iunie 1975 în favoarea persoa­
C O C A I N I S M (engl. cocain addiction). nelor handicapate (copii şi adolescenţi).
Sindrom al cocainomaniei. Comisia departamentală de educaţie
specială (C.D.E.S.) se compune din 12
C O C A I N O M A N I E (engl. cocaino- membri, numiţi pe 3 ani de către prefect.
mania). Toxicomanie eu cocaina. (Sino­ C.D.E.S. cuprinde cel puţin un medic şi
nim: cocainism.) reprezentanţi ai inspecţiei de la academie,

128
COMPLEMENTARITATE

de la D.D.A.S.S., organisme de asigurare nuite sau stabilimente de educaţie specială;


în caz de boală, organisme de prestaţii nu se impune însă părinţilor sau per­
familiale. Comisia dispune de o echipă soanelor care răspund de copil.
tehnică de instruire a fiecărui dosar şi care Rămân deschise căi de recurs: un recurs
îi prezintă sinteza activităţii sale. C.D.E.S. gratuit poate fi înaintat la C.D.E.S. de către
poate delega unele dintre atribuţiile sale orice persoană care este în drept să o facă;
unor comisii de circumscripţie, cu excepţia un recurs contencios poate fi exercitat în
acelora-care presupun o incidenţă finan­ faţa comisiei regionale a contenciosului
ciară (asumată de Securitatea socială, tehnic al Securităţii sociale.
atribuirea de alocaţii).
C.D.E.S. are competenţa:
COMISURI INTEREMISFERICE
- să desemneze stabilimentele sau ser­ (engl. interhemispheric commissures).
viciile care distribuie sau nu educaţia
Formaţii telencefalice, în număr de trei,
specială, corespunzător cu trebuinţele
formate din fascicule de fibre nervoase
copilului sau adolescentului în măsură să
care constituie lame de substanţa albă ce
o primească: clasă obişnuită, eventual cu
unesc cele două emisfere cerebrale.
cursuri de susţinere, acţiuni de reeducare
sau tratamente ambulatorii; clasă sau Două dintre ele sunt de origine arhe-
secţiune de adaptare sau de educaţie spe­ paliană: comisura albă anterioară (care
cială, într-un stabiliment şcolar obişnuit; uneşte cei doi lobi temporali) şi trigonul
stabiliment sau serviciu specializat; sau psalteriul, sau fornixul* (triunghiular,
- să atribuie alocaţia pentru educaţie în formă de boltă, care reuneşte ariile
specială, dacă sunt îndeplinite anumite arhicortexului). Cealaltă este o origine neo-
condiţii; palială şi, de departe, este cea mai im­
- să atribuie suplimentul alocaţiei portantă (aproape 250 milioane de fibre,
pentru educaţie specială, în cazul în care după N. Cook): corpul calos*.
sunt îndeplinite condiţiile cerute;
- să se pronunţe asupra admiterii în COMIŢIALITATE - EPILEPSIE
centrul de ajutorare prin muncă sau în casa
de ajutoare specializată a unui adolescent COMPLEMENTARITATE (engl. com-
în vârstă de 16-20 ani; plementarity). Modalitate de interacţiune
- să atribuie o cartă de invaliditate. în care, într-o diada, comportamentul
Luarea în posesiune a deciziilor C.D.E.S.
unui partener completează comporta­
poate fi efectuată de părinţii copilului, de
mentul celuilalt.
şeful stabilimentului şcolar frecventat de
Acest fenomen a fost descris de
copil, de autoritatea responsabilă a oricărui
centru, stabiliment sau serviciu medical, G.Bateson, în 1935, în urma unei des­
social sau administrativ interesat. Instruirea cinderi într-un trib din Noua-Guinee.
dosarului este pusă în practică la cererea Complementaritatea se deosebeşte de si­
secretariatului comisiei, care sesizează metrie, aceasta din urmă realizând com­
echipa tehnică. Decizia luată de C.D.E.S. portamente în oglindă (de exemplu, cursa
se impune diferitelor organisme sociale înarmărilor). Complementaritatea presu­
implicate, ca şi diferitelor stabilimente, fie pune o diferenţă, pe când simetria este o
că este vorba de stabilimente şcolare obiş­ egalitate.

129
! • •

COMPLEX

într-o relaţie complementară sunt de luat fac eforturi de utilizare a mediului social
în considerare două poziţii diferite. în ai instituţiei sanitare ca element integrat
consecinţă, unul din parteneri ocupă poziţia în demersul terapeutic.
care a fost descrisă ca „înaltă", pe când Aceasta veritabilă „terapie prin mediu",
celălalt partener se găseşte în poziţia preconizată mai întâi în Marea Britanie, de
„joasă". Exemplele clasice sunt cuplurile M. Jones, la sfârşitul anilor '40, a permis
părinte-copil, profesor-elev, medic-bol- introducerea psihiatriei sociale în spitalele
nav. Dacă unul dintre protagonişti îşi din Statele Unite şi din principalele ţări
împinge rolul la extremă, avem ceea ce se europene.
numeşte o complementaritate rigidă.
Principiile acestei terapii, definite de
Jones şi R. Rapaport, prevăd transformarea
COMPLEX (engl. complex). Ansamblu organizării spitalului în aşa fel încât
de sentimente şi de reprezentări parţial fiecare individ (îngrijitor sau îngrijit) să se
sau total inconştiente, prevăzute cu o poată angaja în întreprinderea terapeutică
putere afectivă care organizează comună; să permită diverselor comunicări
personalitatea fiecăruia, îi marchează să circule cât mai liber cu putinţă, supri­
afectele şi îi orientează acţiunile. mând pereţii despărţitori ierarhici; să
Termenul, introdus de E. Bleuler şi favorizeze luarea în comun a deciziilor,
C.G.Jung, a fost foarte puţin folosit de încurajând în special reuniuni foarte
S. Freud, în afară de un număr restrâns de deschise în care ele se vor putea realiza şi
cazuri: complexul castrării, complexul lui „grupuri de acţiune" axate pe activităţi
Oedip, complexul patern. sociale specifice.
în felul acesta se efectuează schimbări
C O M P U L S I E (engl. compukioii). Ten­
veritabile atât în grupuri cât şi la pacienţi,
dinţă interioară imperativă care îl deter­
care, printr-o adevărată ucenicie socială,
mină pe un subiect să îndeplinească o
vor reuşi o evoluţie psihosocială, adesea în
anumită acţiune sau să se gândească la
sensul unei ameliorări considerabile a
o anumită idee, în timp ce o reproba şi
stării lor.
şk-o interzice pe plan conştient.
în pofida caracterului ei irezistibil, su­ Foarte criticată, atât din partea nostal­
biectul poate lupta contra acestei tendinţe, gicilor sistemului de tratament moral auto­
a cărei neexecutare este pentru dânsul ritar cât şi din partea unor psihanalişti care
generatoare de angoasă. Uneori i se în­ îi reproşează sociologismul, mişcarea
tâmplă să nu treacă la act sau să-1 transforme comunităţii terapeutice a contribuit din plin
în ritualuri repetitive inofensive. Ceea ce la progresul tratamentului instituţional al
nu este cazul impulsiei, unde a acţiona bolnavilor mintali, permiţând dezvoltarea
biruie aproape imediat în această luptă în bună măsură a psihiatriei sociale.
anxioasă.
C O N F A B U L A Ţ I E (engl. confabula-
COMUNITATE TERAPEUTICĂ tion). Relatare imaginară care se mani­
(engl. therapeutic community). Metodă de festă ca o compensaţie a unui deficit de
tratament a bolilor mentale in care se memorie privind trecutul sau prezentul.

130
CONFUZIE MENTALA

Mai ales după episoade confuzionale şi la subiect trece prin rezolvarea conflictului
în tulburări grave ale memoriei de fixaţie, decisiv care este complexul lui Oedip.
aşa cum se constată acestea în psihoza
Korsakov şi presbiofrenie, confabulaţii re­ C O N F U Z I E MENTALĂ (engl confu-
petate ornează discursul pacientului, sion). Stare psihica morbidă carac­
umplându-i lacunele mnezice. terizată printr-o obnubilare a conştiinţei,
o dezorientare spaţială şi temporala, un
C O N F L I C T P S I H I C (engl. psychical delir oniric halucinator şi o tulburare a
conflict). Expresie a unor exigenţe inter­ memorării care determina o amnezie
ne inconciliabile, ca, de exemplu, dorinţe lacunară posteonfuzională.
şi reprezentări opuse, iar, pe un plan Obnubilarea se raportează la o tulburare
mai specific, forţe impulsionate anta­ a atenţiei şi vigilităţii, determinând o dez­
goniste. (Conflictul psihic poate fi mani­ organizare importantă a activităţilor psihice
fest sau latent.) voliţionale şi de sinteză. Obnubilarea este
S. Freud a propus, în mod succesiv, mai mult sau mai puţin profundă, mergând
două descrieri ale conflictului psihic. în de la o relativă eficienţă intelectuală până
cadrul primei teorii a aparatului psihic, la un tablou pseudodemenţial din care nu
conflictul este conceput ca expresia opo­ lipsesc stupoarea,mutismul, akinezia. Ade­
ziţiei sistemelor inconştient, pe de o parte, sea se asociază cu o stare de perplexitate
şi preconştient-conştient, pe de altă parte: anxioasă.
impulsiile sexuale menţinute la distanţă de Dezorientarea spaţio-temporală este
conştiinţă, de către o instanţă refulatoare, mai mult sau mai puţin accentuată. Este
sunt reprezentate în diverse formaţii ale elementară pierderea recunoaşterii topo­
inconştientului (vise, lapsusuri), suferind o grafice, imposibilitatea de orientare în locuri
deformare din partea cenzurii. totuşi familiare, rătăcirea. Este aşa-numita
începând din 1920, o dată cu ultima fugă a bolnavului suferind de confuzie
teorie a aparatului psihic, conflictul psihic amnezică, incapabil de a găsi drumul spre
este descris într-un mod mai complex şi casă.
nuanţat: diverse forţe impulsionale animă Tulburarea de memorie este de fapt o
instanţele psihice, iar opoziţiile conflictuale amnezie de fixare, o uitare a faptelor
ale impulsiilor (impulsia de autoconservare recente, ceea ce explică dezorientarea şi
şi impulsia de conservare a speciei sau determină amnezia care se manifestă în
iubirea Eului şi iubirea de obiect) „se general în perioada confuzională.
situează ele însele în cadrul Erosului" Cât priveşte delirul oniric, acesta se
(Compendiu de psihanaliză, 1938). Cât infiltrează în confuzie ca visul în somn.
priveşte impulsia morţii, ea nu devine pol Este o stare confuzo-onirică în care, pe de
conflictual decât în măsura în care tinde a o parte, percepţiile senzoriale sunt atenuate
se despărţi de impulsia vieţii, ca în şi deformate, făcând loc unor iluzii grefate
melancolie. pe aceste false senzaţii, iar pe de altă parte
în fiecare tip de opoziţie examinat de apar halucinaţii, mai ales vizuale, uneori
Freud pentru a da o explicaţie conflictului auditive, olfacto-gustative şi cenestezice.
psihic, rolul acordat sexualităţii este Delirul, întreţinut de aceste diverse pro­
primordial. Or, evoluţia acesteia din urmă iecţii onirice, are conţinuturi în acelaşi

131
CONFUZIE MENTALA

timp fantastice şi profesionale: catastrofe, cerebrale, diversele hemoragii cerebro-


bestiare terifiante trăite de bolnav în meningeale, precum şi hematoamele
mijlocul reprezentărilor activităţii sale extradurale şi mai ales subdurale post-
cotidiene, cu o anumită distanţă, ca un fel traumatice. Un loc aparte revine psihozei
de scenariu care i-ar scăpa complet în Korsakov, care poate lua aspectul unei
unele momente şi pe care alteori le-ar stă­ veritabile confuzii mentale cronice. în
pâni parţial. Aşa se explică de ce uneori, sfârşit, cauza este adesea pur psihogenă.
printr-o stimulare puternică, este posibil ca Este cazul unor confuzii care, survenind în
bolnavul să poată fi scos din delirul său. condiţiile unui traumatism psihic deosebit
Dar foarte repede pacientul recade în starea de puternic, declanşează o stare emoţională
sa confuzo-onirică, aceasta evoluând pe un intensă, la o personalitate fragilă şi pre­
fond de anxietate permanentă, cu paroxis­ dispusă.
me de groază şi pantofobie (teamă vagă,
generalizată, difuză — notă L.G.), trăiri DIFICULTĂŢILE CLASIFICĂRII. Iată
deosebit de dramatice şi sentimentul morţii de ce confuzia mentală nu poate fi con­
iminente. siderată o psihoză acută de origine exclusiv
neurobiologică. Uneori este foarte aproape
CAUZE ALE CONFUZIEI MENTALE.
de bufeul delirant sau de unele accese
Această evoluţie va depinde, de altfel, în
catatonice acute care apar în cursul unei
mare parte, de cauză. Poate fi vorba de o
evoluţii schizofrenice. Putem regreta
origine infecţioasă: febra tifoidă, palu-
tendinţa nosologică actuală, care urmăreşte
dismul, gripa, brucelozele, encefalitele
să o reducă la un sindrom mental organic
pot provoca o confuzie de felul acesta, în
(DSM-III R). L. Delasiauve, care a intro­
general mal mult stuporoasă decât delirantă.
dus în 1851 termenul de confuzie mentală,
Foarte adesea cauza este toxică: alcoolis­
Ph. Chaslin care, în 1895, a erijat-o într-un
mul în primul rând, cu clasicul tablou al
veritabil sindrom psihiatric, în cartea sa
delirium tremens, dar şi stupefiantele, cum
despre „confuzia mentală primară", cât şi
ar fi haşişul, cocaina, şi mai ales numeroase
şcoala franceză îi dau, dimpotrivă, un statut
medicamente (amfetamine, barbiturice,
benzodiazepine, antidepresori şi neurolep- nosografic cu totul special. E. Minkowski
tice). Toate medicamentele psihotrope, îi face o analiză fenomenologică în al său
administrate în doze excesive, riscă să se Tratat de psihopatologie, făcând distincţie
transforme în agenţi confuzionanţi. Trebuie între categoria de „confuz" şi aceea de
de asemenea să cităm tulburările meta­ „vag" (separând-o astfel de schizofrenie),
bolice (hipoglicemie, hiponatremie, hiper- iar H. Ey îi atribuie un nivel specific în
sau hipocalcemie, dezhidratare sau hiper- ierarhia sa privind destructurarea conştiinţei.
hidratare, hiperazotemie) şi unele boli endo­ G. Daumezon vede uneori aici o conduită
crine (hipocorticism, mixedem, Basedow). regresivă în cursul unei faze conflictuale
Cauzele cerebrale directe sunt şi ele nu­ greu de surmontat la unii isterici. Toate
meroase: epilepsia în primul rând, cu con­ acestea, însă, dispar în faţa unor preocupări
fuziile sale postcritice sau din timpul stării pragmatice legate de urgenţa unui trata­
de rău, debuturile confuzionale ale unor ment bazat esenţialmente pe cercetarea
stări demenţiale, tumorile şi infarctele unor factori etiologici organici.

132
CONTAGIUNE MENTALA

C O N F U Z O - O N I R I C (engl. delirious). C O N S I M Ţ Ă M Â N T (engl. conscnt).


Se spune despre o stare psihica morbida Manifestare a voinţei exprese sau tacite
care asociază o confuzie mentala cu scă­ prin care o persoana aprobă un act pe
derea nivelului de vigilitate, cu tulbu­ care trebuie să-1 ducă la îndeplinire
rarea gravă a conştiinţei şi cu un delir altcineva.
care aminteşte visul. între medic şi pacient se instituie un
Delirul este caracterizat îndeosebi prin veritabil contract, mai ales cu condiţia ca
halucinaţii vizuale adesea terifiante şi o bolnavul (sau reprezentantul său) să-şi dea
trăire la care bolnavul aderă total, ca şi cum consimţământul „liber şi lămurit".
s-ar găsi într-un fel de coşmar trăit cu ochii
deschişi. Delirium tremens al alcoolicilor C O N S T R Â N G E R E (engl. constraint,
reprezintă forma cea mai tipică a stărilor restraint). Totalitatea atitudinilor, a meto­
confuzo-onirice. delor tehnice prin care i se impune unui
bolnav, contra libertăţii şi voinţei sale, o
CONOTAT1E P O Z I T I V Ă (engl spitalizare, un tratament, o alimentaţie,
positive coimotatiori). Principiu terapeutic o limitare a activităţii.
utilizat iniţial de terapeuţii familiali din Este cazul internării şi al tuturor for­
şcoala de la Milano (M. Selvini-Palazzoli melor de terapeutică prescrise fără consim­
şi colab.), prin care terapeutul lasă în ţământul bolnavului. Este, de asemenea,
mod voluntar impresia că acceptă imobilizarea cu ajutorul lanţurilor, în­
familia în totalitatea ei, regulile ei de locuită în secolul al XlX-lea prin jiletci şi
funcţionare e t c , şi că are o atitudine în cămăşi de forţă, legare de pat, izolare în
întregime favorabilă. celule zise „de securitate". I se atribuie
Conotaţia pozitivă presupune ca regulile alienistului britanic J. Conolly meritul de
de funcţionare ale grupului familial în a fi suprimat cel dintâi constrângerea din
terapie să fie ghicite. Pentru a accede la tratamentul bolnavilor mintali, apărând
familie în calitatea ei de unitate principiul nonconstrângerii*. Dar, după
sistematică, terapeuţii nu explică „jocul", câte spune A. Scull, el însuşi nu respecta
nu-1 interpretează, nu critică nimic şi par a în practica sa cotidiană în întregime acest
nu voi să schimbe aici nimic. Situându-se principiu. Ca şi în ceea ce priveşte legenda
în mod conştient de partea familiei, ei o înlăturării lanţurilor alienaţilor la Bicetre,
acceptă şi mai ales recomandă să nu se de către P. Pinel, mitul psihiatrului eli­
modifice nimic. Făcându-se giranţii berator ocultează în permanenţă contra­
continuării funcţionării familiale obişnuite, dicţia fundamentală şi dramatică a oricărui
ei anulează în secret o regulă a sistemului: tratament psihiatric: a trata o „patologie a
metacomunică asupra jocului, îl descoperă, libertăţii" (boala mentală) cere aproape
îl exagerează, pentru ca în final să-1 facă întotdeauna la început o violenţă şi o lezare
inacceptabil. a libertăţii bolnavului.
în consecinţă, în paradigma sistemică,
dacă regulile jocului se modifică, simp- C O N T A G I U N E M E N T A L Ă (engl.
tomele prezentate de un membru al fami­ mental contagion). Transmitere, prin
liei pot să dispară. relaţie directă, a unor tulburări mentale

133
COWTRATRANSFER

ale unui individ zis „inductor" la unul Dacă definim transferul ca pe o mani­
sau mai mulţi alţii. festare afectivă a pacientului, este tentant
Poate fi vorba de fenomene isterice, să gândim simetric manifestările afective
corpul medical însuşi putând favoriza de răspuns ale psihanalistului şi să definim
contagiunea, care se produce prin sugestie contratransferul ca fiind pasiunile pro­
şi imitaţie. în cazul acesta putem vorbi de vocate la acesta de persoana analizantului;
isterie de cultură, ca în serviciul de la mult timp a pămt că aceste efecte sunt ceea
Salpgtriere, unde J.M. Charcot şi elevii săi ce îi impunea o analiză didactică, în aşa fel
sugerau, fără a-şi da seama de lucrul încât să-i permită să suporte efectele in­
acesta, tulburări bolnavilor lor zişi conştiente provocate de pacient. Psihana­
„isterici". Este şi cazul unor epidemii de listul, fără îndoială, receptează destule
convulsii în locurile religioase (posedaţii efecte ale transferului analizantului, dar
din Loudun, „convulsionarii" de la acestea nu sunt decât în mod superficial
Saint-M6dard). afective. Ele ridică la psihanalist problema
Uneori este un adevărat delir, care se cauzei interesului său faţă de psihanaliză,
transmite de la un bolnav delirant activ la a ceea ce J. Lacan ne propune să numim
un subiect mai pasiv care trăieşte în „dorinţa analistului".
preajma sa. Este nebunia în doi descrisă de
Ch. Lasegue şi J. Falret (1877), caz în care
CONTRAVOINŢĂ (engl. counter wilt).
cuplul începe să delireze în comun. Adesea
Tulburare isterica a voinţei, în care su­
subiectul inductor este uşor de recunoscut
biectul face contrarul a ceea ce doreşte
faţă de cel indus, subiect plastic su­
în mod conştient.
gestionat, simplu debil mintal sau imatur.
Adesea, însă, este greu să-i deosebeşti Contravoinţa este o noţiune curentă în
atunci când, de exemplu, doi paranoici limba germană, introdusă de J. Breuer şi
delirează împreună, îmbogăţindu-şi mutual S. Freud (1893-1895) pentru a califica un
delirul. gest care ar fi tocmai acela care nu se
doreşte să fie făcut în mod conştient; de
în sfârşit, uneori putem observa ade­
exemplu, a tuşi atunci când o situaţie im­
vărate conduite delirante colective care ţin
pune liniştea. în unele cazuri extrem de
de psihopatologia unei mulţimi antrenate
marcate de contravoinţa putem avea de-a
de unul sau mai mulţi conducători, ei înşişi
deliranţi. Un exemplu s-a înregistrat în face cu o incapacitate de a răspunde corect
Guyana, unde mai multe sute de persoane, la o întrebare sau de a face gesturi obiş­
ce aparţineau unei secte religioase, s-au nuite; în consecinţă, se manifestă o moti­
sinucis împreună, la instigarea liderului lor, vaţie inconştientă.-» ISTERIE; SINDROMUL
într-un delir mistic colectiv. GANSER.

C O N T R A T R A N S F E R (engl. counter- C O N V I N G E R E D E L I R A N T Ă (engl.


transference). Ansamblu de efecte in­ delusional conviction). Sentiment de cer­
conştiente receptate de către psihanalist, titudine absoluta cu privire la o idee
pornind de la transferul analizantului, delirantă sau fenomen interpretativ,
îndeosebi asupra analistului însuşi. intuitiv sau Jialucinator, inaccesibil

134
CONVULStOTERAPtE

jadecaţii critice sau demonstrării soc utilizate tn tratamentul psihozelor.


evidenţei falsităţii lor. (Sinonim: sismoterapie.)
Convingerea delirantă ţine de o credinţă Termenul se referă la convulsii epilep­
patologică situată chiar la baza psiho- tice induse prin anumite tehnici, dar a
afectivă a delirului. Este o evidenţă internă căpătat o accepţiune mai largă. Azi aceste
în raport cu o perturbare profundă a inte­ metode de şoc au căzut în desuetudine în
grării Eului pacientului în mediul său, faţa succesului chimioterapiei, în afara
perturbare care determină pierderea contac­ electroşocului, totuşi, care, practicat în
tului normal cu realul. Este caracteristica condiţii tehnice speciale, încă mai rămâne
esenţială a oricărei psihoze. cel mai bun tratament al melancoliei.
Dintre numeroasele tipuri de şoc cu
C O N V U L S I E (engl. convulsion). Con­ efect fericit asupra unor pacienţi (şoc
tracţie musculară patologica, involun­ coloidoclasic, pneumoşoc), unele au de­
t a r a , mai mult sau mai puţin localizata venit în trecut metode terapeutice re­
sau generalizată la întregul corp. cunoscute. Astfel, Wagner von Jauregg a
Aceste contracţii se numesc tonice în primit Premiul Nobel pentru faptul că, în
cazul în care au un caracter continuu, fără 1918, a introdus malarioterapia. Inoculând
interval de rezoluţie musculară (deşi ele paludismul la pacienţii care sufereau de
constituie un fenomen pasager, contrar paralizie generală sifilitică, Wagner von
contracturii). Se numesc c/o;n'ceîn cazul în Jauregg le reducea tulburările psihiatrice.
care sunt sacadate. în acest caz secusele au M. Sakel (1933) inducea o serie de stări
o intensitate şi o regularitate variabile. în comatoase hipoglicemice prin adminis­
general, vorbim de convulsii mai ales în trarea la pacienţii săi a insulinei. Cura lui
cazul celor clonice, fie că o contracţie Sakel, metodă practic abandonată în zilele
scurtă se repetă la scurte intervale, mai noastre, a fost modificată: şocurile „umede"
mult sau mai puţin regulate, fie că o con­ corespund unor stări hipoglicemice mai
tracţie prelungită este întreruptă de scurte puţin profunde şi mai puţin periculoase. în
relaxări musculare. această tehnică, rezahararea, care aduce
Convulsiile sunt uneori de origine glicemia la normal şi scoate subiectul din
medulară, dar cel mai adesea cerebrală, comă, pare să aibă un rol determinant,
depinzând de o hipertermie (în special la creând cu echipa de îngrijire condiţiile unui
sugarul febril), de o anoxie (în cazul unei schimb psihoterapeutic.
.sincope prelungite), de o intoxicaţie (otră­ L. von Meduna a observat că subiecţii
virea cu stricnina), o encefalită, o hiper­ epileptici suferă rareori de tulburări schizo­
tensiune intracraniană (de origine tumorală, frenice. Această idee, care s-a dovedit falsă,
de exemplu) sau de o simplă nevroză 1-a făcut totuşi să provoace crize comiţiale
isterică. Dar cauza cea mai frecventă a artificiale la pacienţii săi schizofrenici.
convulsiilor, îndeosebi la adult, rămâne Crizele erau induse cu ajutorul convulsi-
epilepsia*. vantelor.
Unele forme de schizofrenie pot bene­
C O N V U L S I O T E R A P I E (engl. con­ ficia de convulsioterapie, dar sensibilă la
vulsive therapy). Ansamblu de tehnici de aceasta este mai ales melancolia.

135
CONVULSVAHT

Convulsioterapia prin electroşoc, intro­ atrică, în cadrul unui spital psihiatric


dusă de U. Cerletti şi L. Bini (1938), londonez), el denunţă psihiatria oficială ca
constă în a face să treacă un curent electric fiind înstrăinată de trebuinţele societăţii şi
prin creier, timp de câteva zecimi de pusă să trădeze astfel minoritatea acestei
secundă (-• ELECTROŞOC). Se declanşează societăţi căreia i se atribuie o situaţie psihi­
astfel o criză epileptică majoră. Recurgerea atrică (Psihiatrie şi antipsihiatrie, 1967). în
la substanţe narcotice înainte de şocul Moartea familiei (1971) prezintă nebunia
electric (electronarcoză) şi la o curarizare ca pe o călătorie în sine însuşi, în scopul de
care reduce contracţiile musculare a ame­ a scăpa de determinismul familial şi social,
liorat mult confortul bolnavului. Sismo- determinism încă şi mai întărit de psihana­
terapia prin electroşoc nu merită proasta liză, pe care el o critică în mod vehement
reputaţie care continuă uneori a-i fi făcută. în Limbajul nebuniei (1978). O gramatică
pentru folosinţa celor vii (1976) se prezintă
CONVULSIVÂNT (engl. convulsi- ca un meşteşug de distrugere a limbajului
vant). Substanţa capabilă să provoace la alienat prin întoarcerea împotriva lui
adult convulsii, în doze de ordin tera­ însuşi.
peutic, cel mai adesea la subiecţi pre-
dispuşi). C O P I L Ă R I E I N A D A P T A T Ă (engl.
Convulsiile apar în cursul supradoza- maladjusted childhood). Totalitate a copi­
jului masiv al diferitelor medicamente. ilor care justifică măsuri educative
Factorii implicaţi sunt multipli (acţiune diferite de acelea folosite pentru majori­
neuroexcitatoare, dezechilibru ionic al tatea copiilor.
activităţii GABA [acid y — aminobutiric) Inadaptarea poate ţine de copil (handi­
sau asfixife). Pentetrazolul, precum şi cap motor sau senzorial, deficienţă intelec­
sărurile de stricnina sunt stimulenţi centrali tuală, tulburări afective) sau de mediul său
ai respiraţiei prin acţiunea lor excitatoare social (cazuri zise „sociale", minori în
reflexă asupra bulbului şi măduvei, facili­ pericol etc.
tând astfel convulsii generalizate. Stricnina
este antidotul de preferinţă în intoxicaţia cu COPIL ÎN PERICOL (engl child in
barbiturice şi viceversa. Pentetrazolul a fost danger). 1) Copil despre care se presu­
utilizat ca adjuvant diagnostic al epilepsiei. pune că sănătatea, securitatea sau mora­
Alţi convulsivanţi: bemegrida, camforul şi litatea nu mai sunt în măsură de a-i fi
doxapramul. asigurate, pentru o cât mai bună dezvol­
tare a sa. 2) Copil ale cărui condiţii de
C O O P E R (David). Psihiatru britanic educaţie sunt grav c6mpromise.
(Le Cap, 1931 - Paris, 1986). în aceste situaţii, măsuri de asistenţă
Protagonist, cu R.D. Laing, al curentului educativă pot fi pronunţate de către jude­
antipsihiatric, el a scris cu acesta, în 1964, cătorul de copii competent. Legea din 10 iulie
Raţiune şi violenţă, carte în care sunt abor­ 1989 a instaurat în Franţa, ca principală
date într-o perspectivă sartriană problema inovaţie, un serviciu naţional de ajutorare
nebuniei şi alte teme tratate de J.-P. Sartre. telefonic, gratuit, funcţionând 24 de ore din
Atât în lucrările sale cât şi în practică (între 24 (număr verde 05-05-41-41). Acest
1961-1966 a dirijat o experienţă antipsihi- serviciu are sarcina de a oferi o audienţă

136
COPIL SĂLBATIC

permanentă, de a informa şi consilia pe pro­ fiinţe umane care au trăit întreaga copilărie
fesionişti, de a-i asculta şi ajuta pe părinţi. sau o parte din ea cu totul izolaţi de con­
Codul muncii prevede un statut specific generii lor, fiind găsiţi în medii populate de
pentru copiii care apar în spectacole şi animale sălbatice şi uneori în compania
copiii-manechini, limitând numărul şi du­ unora dintre ele. Acest număr este iluzoriu:
rata zilelor de muncă.-» COPIL MALTRATAT. relatările care menţionează asemenea copii
sunt cel mai adesea de la a doua sau a treia
COPIL MALTRATAT (engl. battered mână, au caracter anecdotic şi sunt pline de
child). Copil care face obiectul unor acte detalii in verificabile, rocamboleşti sau fan­
de violenţa fizică (sau de neglijare de tastice. Cunoştinţele noastre se limitează,
ordin psihoafectiv) din partea părinţilor de fapt, la câteva cazuri (5 sau 6) relatate
sau a unui adult din anturajul său. de cei care au urmărit evoluţia copiilor
Mai multe zeci de mii de copii sunt în după capturarea lor. Dintre aceste rapoarte,
fiecare an, în Franţa, în această situaţie. îl putem cita pe acela al lui J. Itard despre
Majoritatea conservă ulterior sechele, iar Victor, sălbaticul din Aveyron, pe care
câteva sute mor. Simplul fapt de a semnala filmul lui F. Truffaut, L'Enfant sauvage
aceste cazuri autorităţilor judiciare (procu­ (1970), deosebit de fidel, 1-a popularizat,
rorul Republicii de pe lângă tribunalul ca şi cazul descris în documentele lăsate de
de mare instanţă) sau administrative reverendul Singh şi dr. Sarbadhicari, care
(D.D.A.S.S.) permite evitarea unor atari s-au ocupat de cele două fete-lupoaice,
evoluţii. -* COPIL !N PERICOL Amala şi Kamala.
Caracterul sălbatic al acestor copii, de
COPIL S Ă L B A T I C (engl. wildchild vârste diferite, este în primul rând atestat,
sau wolfchild). Copil care a fost privat de în momentul capturării lor, de locomoţia
orice mediu uman şi care prezintă reac­ patrupedă; de nutriţia lor: vegetariană la
ţii similare cu acelea ale unor animale copilul-urs din Hesse şi la Victor, carnivoră
sălbatice, ceea ce a determinat denumi­ la Amala şi Kamala, găsite într-o peşteră
rile de copil-lup, copil-urs, copil-leopard. de lupi; de activităţile lor spontane, de
Denumirea de copil sălbatic a fost, culegători sau de vânătoare; de nictalopia
pentru prima dată, adoptată de Guiraud şi lor; de ciclul veghe-somn; de alternanţa
Constant de Saint-Esteve, în raporturile lor dintre apatie şi excitaţie; de absenţa lim­
de poliţie care relatează prima şi a doua bajului şi totala neînţelegere a unui limbaj
capturare a „sălbaticului din Aveyron", uman; de frica lor de oameni; nici unul nu
fără îndoială cazul cel mai celebru al unui s-a apropiat de bunăvoie de specia sa.
om considerat „a nu fi în nici un fel civi­ La această populaţie a fost adesea asi­
lizat", în psihologie, copiii sălbatici au ali­ milată categoria copiilor sechestraţi, care
mentat două dezbateri: aceea a raporturilor este una aparte; izolarea lor a putut fi mai
dintre natură şi cultură (engl. nature-nur- profundă decât aceea a copiilor sălbatici;
ture) şi aceea, în parte independentă de ei au putut trăi fără nici o legătură cu vreo
prima, a determinismului precoce al onto- fiinţă vie, animal sau om. Dar această
genezei. categorie este de asemenea heteroclită: toţi
Din secolul al XlV-lea şi până în zilele au beneficiat de un aport cultural sau altul;
noastre s-au recenzat vreo cincizeci de unii au fost îmbrăcaţi, alţii au fost hrăniţi

137
COPING

cu alimente fierte şi prezentate în recipi­ căror capacităţi iniţiale nu le cunoaştem, a


ente; alţii, în sfârşit, puteau folosi o lingură fost grav şi definitiv înglodată în datorii de
sau un cuţit, un pieptene. Kaspar Hauser, ansamblul privaţiunilor suferite de tim­
fără îndoială cazul cel mai ilustru, deşi puriu. Cu toate acestea, ignoranţa în care
ambiguu, şi-a scris el însuşi numele, pre­ ne aflăm cu privire la vârsta la care a
supus al său, în registrul de poliţie, la intervenit privaţiunea, cât şi durata sa, fac
sosirea sa în Niimberg. Mersul îi era biped, dificilă luarea copiilor sălbatici drept un
deşi clătinător. model pertinent de explicare a ontogenezei.
Evoluţia acestor copii, după reinserţia în Cel mult putem trage concluzii din con­
societatea umană, cât şi şansele lor de vergenţa dintre anumite trăsături prezente
dezvoltare „normală" încă mai suscită inte­ la aceşti subiecţi şi trăsăturile observate în
resul psihologilor. Tentativele educative
experienţele de privaţiune realizate la
aplicate acestor subiecţi au fost încercări de
animal, spre a presupune efecte diferite ale
normalizare. Fie că ele sunt raţionale,
privaţiunilor, în funcţie de vârstă.
coerente şi planificate, ca la Itard, fie că
sunt intuitive şi tatonante, ca la Singh, Bibi.: Gineşte, Th., Poştei, J., „J.M.G. Itard şi
bilanţul lor global nu se arată deloc pozi­ copilul cunoscut sub numele de «sălbaticul de
tiv: copilul sălbatic nu reuşeşte să obţină la Aveyron», in Lapsychiatrie de l'enfant, XXIII,
decât o parte din achiziţiile reuşite de copii 1980; Gineşte, Th., Victord'Aveyron, Le Syco-
nonsălbatici, la vârste anterioare aceleia more, Paris, 1982; Lane, H., L'enfant sauvage
care îi este atribuită. Comparaţi cu indivizi d'Aveyron, Payot, Paris, 1979; Malson, L., Les
nonsălbatici de aceeaşi vârstă cronologică, entants sauvages, Christian Bourgois, Paris,
deosebirile lor în materie de discriminare 1964.
perceptivă' de abilitate motorie şi de coor­
donare rămân evidente; la fel de nete apar
C O P I N G (termen englez). Proces activ
deficienţele lor în materie de vorbire, de
prin care individul, prin autoaprecierea
raţionament operator, de înţelegere a con­
ceptelor, ca şi de reglare socioemoţională: propriilor capacităţi, a motivaţiilor sale,
socializarea lor rămâne rudimentară, in­ face faţă vieţii şi mai ales unei situaţii
clusiv în schimburile cu educatorii. Distan­ stresante şi reuşeşte sa o domine.
ţele rămân atât de mari încât aceşti copii
sunt suspectaţi de oligofrenie. COPROLALIE (engl. coprolalia). Ten­
dinţa mai mult sau mai puţin irezistibilă
Cu toate acestea, o evaluare strict indivi­
de a utiliza un limbaj deosebit de grosolan.
duală a evoluţiei lor, absolută şi nu doar în
raport cu performanţele unui grup-martor, Acest discurs obscen apare uneori la
aşa cum a făcut-o Itard şi pe care au pro­ copii în faza „preocupărilor anale"Vla ado­
slăvit-o mai târziu Gesell şi Kellog, lescenţii care doresc să se afirme în faţa
dovedeşte schimbări adaptative importante anturajului lor şi la unii demenţi. El capătă
şi progrese cognitive. Dar aceste schimbări un caracter impulsiv în boala Gilles de
şi aceste progrese sunt obţinute prin pro­ LaTourette*.
cedee coercitive, prin dresaj şi nu deter­
mină o dinamică a schimbării. Vedem, C O P R O F A G I E (engl. coprophagy).
aşadar, că dezvoltarea acestor indivizi, ale Ingestk de excremente, de materii fecale.

138
CORTEX

Coprofagia este o formă deosebit de împreună cu comisura anterioară, corpul


gravă a cacofagiei* întâlnite în stări pro­ calos are drept rol transmiterea de infor­
fund regresive, în cursul schizofreniei şi maţie localizată într-o arie corticală la aria
demenţelor şi în arieraţiile fixate la stadiul controlaterală omoloagă. Drept urmare,
idioţiei. secţiunea acestor comisuri (split brain)
împiedică transferul de informaţie între aria
COPROFILIE (engl. coprophilia). Inte­ interpretativă generală a emisferei domi­
res anormal pentru materiile fecale, nante şi cortexul motor control ateral, ceea
legat de o erotizare exagerată a zonei ce determină o perturbare a activităţilor
cloacale şi de conduite excremenţiale. motorii la nivelul mâinii şi braţului din
stânga şi absenţa oricărei tulburări motorii
COREE (engl. c/iorea). Tulburare neuro­ elementare. De asemenea, asistăm la o
logică a motricitatii, caracterizată prin perturbare a transferului de informaţii so-
mişcări bruşte şi sacadate, în acelaşi mestezice, auditive şi vizuale între emi­
timp variabile şi imprevizibile, privind sfera dreaptă şi aria interpretativă generală
unul sau mai multe segmente corporale. a emisferei stângii, ceea ce poate provoca
Există două feluri de coree: tulburări ale recunoaşterii obiectelor, ale
- coreea Sydenham sau dansul Sfântului audiţiei dihotice şi ale schemei corporale.
Guy, boală a copilăriei, sindrom coreic Corpul calos este deci o structură intra-
sever şi generalizat, care se poate asocia cu cerebrală indispensabilă cooperării funcţio­
agitaţie, iritabilitate şi uneori cu tulburări nale a celor două emisfere.
confuzionale şi subdelirante, vindecabile în
mod spontan, în câteva săptămâni sau luni; C O R T E X (engl. cortex). Parte peri­
- coreea Huntington, cu o evoluţie cro­ ferica a emisferelor cerebrale, numită şi
nică şi progresivă, datorată unei afecţiuni manta sau pallium.
ereditare degenerative care afectează
EMBRIOLOG1E. Cortexul se dezvoltă,
nucleii cenuşii centrali şi cortexul cerebral
pornind de la structuri nervoase embrio­
şi care provoacă o deteriorare a funcţiilor
nare, către luna a 5-a a vieţii intrauterine.
cognitive care conduc inexorabil la o stare
Activitatea sa funcţională începe la naştere
demenţială, apoi la moarte, într-o stare de
şi se intensifică o dată cu dezvoltarea
caşexie şi emaciere, la cincisprezece ani
psihică. în plan morfologic, intensificarea
după debutul tulburărilor.
activităţii se caracterizează printr-o îngro-
şare a păturii corticale şi printr-o densifi-
C O R P C A L O S (engl. corpus callosum). care a conexiunilor sale.
L a m ă densă de substanţă albă care
reuneşte cele două emisfere cerebrale. STRUCTURĂ ŞI ASPECT
Este cea mai importantă dintre comisu­ Aspect macroKopic Cortexul formează
rile interemisferice, formând un veritabil o pătură de substanţă cenuşie care acoperă
pod telencefalic de la o emisferă la cea­ întreaga suprafaţă a emisferelor, până în
laltă, pe dedesubtul diencefaiului. El interiorul şanţurilor corticale.
cuprinde aproximativ 200 milioane de Structură histologicâ. Se disting mai
fibre, din care majoritatea sunt mielinizate. multe straturi celulare, de la suprafaţă în

130
CORTEX

profunzime, denumirea acestora corespun­ conform importanţei şi fineţei mişcărilor


zând formei celulelor: plexiforme (stratul I); maselor musculare.
granulare externe (stratul II); piramidale Cortexul senzorial, care se găseşte la
externe (stratul HI); granulare interne nivelul circumvoluţiei parietale ascendente,
(stratul IV); piramidale interne (stratulV); prezintă aceeaşi dispoziţie somatotopică
fusiforme (stratul VI). Descrierea substan­ existentă la cortextul motor.
ţei albe permite apoi distingerea a trei Cortexul vizual este situat de-o parte şi
striaţii în interiorul straturilor corticale: de alta, precum şi în fundul scizurii cal-
striaţia Kass-Behterev, în partea superioară carine. Câmpul superior'al retinei se pro­
a stratului piramidal extern, striaţia iectează la nivelul buzei superioare a
Baillarger externă, în stratul granular sciziurii, iar câmpul inferior la nivelul
intern, şi striaţia Baillarger internă în stratul buzei inferioare.
piramidal intern. Există, de asemenea, fibre Cortexul auditiv se găseşte la nivelul
albe radiale perpendiculare pe striaţii, primei circumvoluţii temporale şi al sci­
avându-şi originea în profunzime şi ter­ zurii Sylvius.
minaţia la nivelul striaţiilor Baillarger. Cortexul olfactiv şi gustativ se găseşte
la nivelul circumvoluţiei hipocampului şi,
DESCRIERE GENERALĂ. Se disting mai specific, în uncus, pentru senzaţiile
diverse tipuri de cortex. Pe de o parte, gustative.
alocortexul sau arhipallium, care cuprinde Localizările psihice sunt situate la ni­
un strat de celule granulare şi un strat de velul lobului prefrontal. Memoria este
celule piramidale. în plan funcţional, acest localizată mai specific, la nivelul lobului
cortex tapisează lobul limbic şi circum- temporal. Sediul limbajului se află în emi­
voluţia hipocampului. Pe de altă parte, sfera stângă, mai precis,în cadrilaterul lui
izocortexul sau neopallium, care cuprinde Wernicke. în această zonă, piciorul celei de
şase straturi celulare şi corespunde, în plan a treia circumvoluţii frontale (zona Broca)
funcţional, zonelor de asociaţie (izocortex este sediul limbajului articulat. Sediul per­
homotipic). Izocortexul constituie de ase­ ceperii limbajului se găseşte la nivelul cir­
menea cortexul motor al frontalei ascen­ cumvoluţiei TI (zona Wernicke).
dente, cu un strat de celule piramidale
predominante. în cortexul senzorial, pre­ EXPLORAREA CORTEXULUI CERE­
ponderente sunt celulele granulate. BRAL. Tehnica de explorare se bazează
esenţialmente pe electrocorticografie.
LOCALIZAREA CORTEXULUI LA Aceasta constă în înregistrarea activităţii
NIVELUL CREIERULUI electrice cerebrale cu ajutorul unor elec­
Cortexul motor se situează la nivelul trozi aplicaţi direct pe cortex, în cursul unei
frontalei ascendente. Fiecare teritoriu cor­ craniotomii. Această tehnică prezintă un
poral are o reprezentare corticală potrivit cert interes în chirurgia epilepsiei, în ceea
cu o anumită somatotopie. Membrele in­ ce priveşte localizarea precisă a întinderii
ferioare sunt reprezentate la nivelul lobului cortexului epileptogen. Este astfel posibilă
paracentral, iar capul în partea inferioară a înregistrarea unei activităţi electrice anor­
circumvoluţiei frontale (ascendente — male în repaus sau stimularea electrică în
notă L.G.). Aria de reprezentare variază scopul reproducerii simptomului iniţial al

140
COTOREP

crizelor spontane ale pacientului. După de orientare din 30 iunie 1975, în fa­
cortectomie, electrocorticografia poate fi voarea persoanelor handicapate (adulte).
executată postoperator pe marginile exe- COTOREP se compune din 20 de
rezei, pentru a se supraveghea buna membri numiţi pe 3 ani de prefect (cu
derulare a perioadei postcritice. excepţia consilierului general, care este
ales de egalii săi). Comisia cuprinde cel
BiW.: Ajuriaguerra, J., H£caen, H., Le cortex
puţin 3 medici,reprezentanţi ai D.D.A.S.S.,
cfifbral. Stude neuro-psycho-pathologique,
ai organismelor de asigurare pentru boală,
Masson, Paris, 1960; Chauchard, I., Le cerveau
ai organismelor debitoare de prestaţii so­
humain, PUF., Paris, 1974; Lanteri-Laura, G.,
ciale, în direcţii departamentale de muncă
Le cerveau, Seghere, Paris, 1987; Sourry, J.,
şi folosire a forţei de muncă. Comisia se
Lesysteme' nerveux central, Carr6 et Naud,
scindează în două secţiuni specializate.
Paris, 1989.
Prima secţiune apreciază capacitatea de
muncă şi propune o orientare profesională.
CORTIZOL (engl. cortisol). Hormon
A doua secţiune apreciază gradul de in­
secretat de glanda corticosuprarenala,
validitate şi poate atribui o alocaţie sau
hormon ce aparţine grupului glucocorti-
alocaţii în raport cu gradul de invaliditate.
coizilor şi stimulează catabolismul pro­
COTOREP dispune de o echipă tehnică
teic şi formarea glicogenului la nivelul
însărcinată să instruiască fiecare dosar; un
ficatului.
membru al acesteia este raportor în faţa
Proprietăţile sale antiinflamatorii explică secţiunii specializate competente.
folosirea cortizonului în terapeutică. Aten­
ţia psihiatrilor, însă, a fost reţinută de rolul COTOREP are următoarele competenţe:
său în stres şi în depresie; cortizolul a de a recunoaşte, dacă este cazul, calitatea
devenit un indice biologic al anumitor stări muncitorului handicapat, reclasându-1 în
psihopatologice. Este studiat în starea de una din categoriile corespunzătoare capa­
bază şi în cursul unor probe dinamice ca cităţilor sale profesionale; de a se pronunţa
DST (Dexamethasone Suppression Test, asupra orientării persoanei handicapate şi
adică testul de reprimare prin deximeta- asupra măsurilor de asigurare a reclasării
zonă), care pune în joc întregul său sistem sale (formaţie profesională, stagiu de
de reglare. readaptare sau de reeducare); de a desemna
stabilimente sau servicii care să coopereze
la reeducarea, la reclasarea şi la ajutorarea
COTERAPIE (engl. cotherapy). Terapie
adulţilor handicapaţi (ateliere protejate,
efectuată în comun de doi sau mai mulţi
centru de ajutorare prin muncă, case de
terapeuţi.
ajutorare specializate); de a decide atribu­
Este frecvent practicată în tratamentele
irea unui loc de muncă rezervat; de a
unor grupuri familiale. Oferă numeroase
atribui o primă de reclasare; de a atribui
avantaje, cum ar fi repartizarea sarcinilor
alocaţia pentru adulţii handicapaţi şi/sau o
între terapeuţi, facilitarea distanţării în
altă alocaţie, dacă anumite condiţii sunt
raport cu familia şi posibilitatea de a
îndeplinite; de a atribui cartea de invali­
stăpâni mai bine situaţiile complexe.
ditate.
C O T O R E P . Comisie tehnică de orien­ Decizia comisiei poate fi pusă în prac­
tare şi de reclasare profesională, instau­ tică de handicapatul însuşi, de părinţii săi,
rată în fiecare departament potrivit legii de autoritatea responsabilă a oricărui

141
CRACK

centru, stabiliment sau serviciu medical, ales, se crispează, făcând scrisul din ce în
social sau administrativ interesat. Instru­ ce mai dificil. Este, în general, o tulburare
irea dosarului este făcută la cererea secreta­ psihomotorie de origine pur nevrotică
riatului COTOREP, care sesizează echipa (E. Trillat şi J.de Ajuriaguerra), neasociin-
tehnică. Decizia luată de comisie se im­ du-se cu vreo anomalie neurologică.
pune organismelor sociale abilitate (Secu­ Uneori este totuşi simptomul unei boli
ritate socială, ajutor social), dar nu Wilson sau Parkinson, al unei intoxicaţii cu
persoanei handicapate. mangan sau cu unele neuroleptice. Tra­
Sunt deschise căi de recurs. Dacă re­ tamentele propuse sunt relaxarea, desensi­
cursul are în vedere recunoaşterea calităţii bilizarea sistematică, bio/eet/bacir-ul.
muncitorului handicapat sau categoria cores­ J. Cottraux a creat o scară de măsurare care
punzătoare a capacităţilor sale opţionale, permite evaluarea evoluţiei maladiei şi a
competentă este comisia departamentală a rezultatelor diverselor terapeutici.
muncitorilor handicapaţi. Dacă recursul are
în vedere atribuirea unei alocaţii sau desem­
CREDIBILITATE (engl. reliabilky).
narea stabilimentului specializat, compe­
Caracter a ceea ce este credibil, demn de
tentă este comisia regională a contenciosului
crezare.
tehnic al Securităţii sociale.
Problema se pune în cazul unei lipse de
credibilitate privind o relatare, o mărturie
CRACK (termen englez). Preparat chi­ care pare să ţină de mitomanie sau de delir
mic pe baza de cocaina, destinat fuma­ bine sistematizat şi organizat. De aceea
tului. autorităţile judiciare pot apela la un psiholog
Acest alcaloid de cocaină este numit sau la un psihiatru, pentru o expertiză de
astfel de «ătre utilizatorii săi din cauza credibilitate, înainte de a preciza valoarea
zgomotului produs de spargerea cristalelor unor acuzaţii sau a unor mărturii.
sale sub efectul căldurii ţigării. Un efect
euforizant puternic apare la câteva secunde CREIER (engl. bmin). Masă nervoasă
de la inhalarea fumului. Acest efect, de conţinută în cutia craniană şi învelită, ca
foarte scurtă durată, impune prize succe­ şi cerebelul şi trunchiul cerebral, de
sive apropiate, având drept consecinţă o meninge.
dependenţă rapidă. Termenul encefal îi este adesea preferat
în limbajul ştiinţific.
C R A M P A S C R I I T O R U L U I (engl.
writer's cramp). Distonie de atitudine a ISTORIC. Până.în secolul al XVIII-lea,
membrului superior, caracterizata studiul creierului rămâne strict anatomic
printr-o jenă resimţita mai mult sau mai (descrierile lui Galen, Vesal şi Vicq d'Azyr).
puţin dureros, care începe în mâna şi se Teoriile funcţionale şi localizaţioniste apar
difuzează în întregul antebraţ, fiind o dată cu descoperirile lui P. Broca. Secolul
declanşată de gesturile scrisului. al XlX-lea vede dezvoltându-se abordarea
Nu este o crampă veritabilă (contracţie morfologică veritabilă. Pe parcursul acestei
dureroasă şi involuntară a unui muşchi), perioade, aportul histologiei este, de ase­
dar termenul este totuşi utilizat, deoarece menea, decisiv pentru descrierea creierului
degetele, arătătorul şi degetul mare mai (C. Golgi). în sfârşit, începutul secolu-

142
CREIER

lui XX marchează vârsta de aur a locali­ (compus din neocortex, nucleii cenuşii
zărilor cerebrale, chiar dacă alte teorii, mai bazaii şi sistemul limbic) şi diencefalul
glo-balizante, s-au succedat mai înainte (constituit din talamus, epitalamus şi hipo-
(J. M. Charcot). Actualmente, aportul teh­ talamus). Creierul mijlociu este compus
nicilor neurobiologice şi electrofiziologice, din mezencefal. Creierul posterior este
ca şi al tehnicilor de imagerie cerebrală, format din metencefal şi din mielencefal.
permite o descriere extrem de precisă.
EMBRIOLOGIE. Pornind de la ectoblast,
DESCRIERE GENERALĂ. Greutatea placa neurală se formează înainte de a
creierului adult este de aproximativ 1450 g. constitui tubul neural. Acesta se îngroaşă
El este compus din celule nervoase sau pentru a forma, în partea sa anterioară,
neuroni (între 10 şi 100 miliarde). în stare encefalul. Creierul se constituie, aşadar,
nealterată, se disting două substanţe carac­ pornind de la trei umflături: vezicula
teristice de culoare diferită: o materie albă cerebrală anterioară, care va deveni tel­
(compusă din axoni acoperiţi cu o pătură encefalul (acesta constituind, la rându-i,
izolantă sau teacă de mielină) şi o materie emisferele cerebrale), vezicula cerebrală
cenuşie (corpi celulari şi axoni nemieni- mijlocie, care va deveni creierul mijlociu,
lizaţi), care se găsesc la suprafaţă, formând şi vezicula cerebrală posterioară, care va
astfel cortexul cerebral. constitui mielencefalul şi metencefalul.

SISTEM PROTECTOR. Creierul este STRUCTURI SPECIFICE


protejat de diverse structuri. Pereţii osoşi Metencefalul este o suprafaţă proemi­
ai craniului şi meningele (alcătuite din nentă care prezintă, în partea sa externă,
învelişul extern sau duramater, pătura protuberanta inelară, inel de fibre care
intermediară sau arahnoida şi pătura in­ înconjoară trunchiul cerebral.
ternă sau piamater) constituie structurile Mezencefalul sau creierul mijlociu este
externe. Lichidul cefalorahidian circulă în constituit din pedunculii cerebrali, iar în
spaţiile subarahnoidiene şi în cavităţile partea sa dorsală cuprinde relee vizuale
cerebrale interne. Cavităţile cerebrale in­ importante, adică tuberculii cvadrigemeni:
terne sau ventriculele sunt în număr de doi superiori şi doi inferiori. Partea internă
patru: două ventricule laterale, legate prin a mezencefalului conţine, printre alţi nuclei,
orificiile Monro cu ventriculul III, care el formaţia reticulată implicată în vigilitate,
însuşi comunică cu cel de al patrulea ven­ veghe şi somn.
tricul prin apeductul Sylvius. Bariera Creierul anterior este compus din dien­
hematoencefalică este un proces biologic cefal şi telencefal. în diencefal se disting
care permite trecerea substanţelor nutritive talamusul, epitalamusul şi hipotalamusul.
din mediul sanguin în lichidul cefalorahi­ Talamusul cuprinde mai mulţi nuclei care
dian şi împiedică difuzarea unor produse pot fi regrupaţi după proiecţii sau după
nocive. funcţiile lor. Primul tip de nuclei constituie
relee ale tuturor căilor care conduc spre
DIFERITELE PĂRŢI ALE CREIE­ ariile corticale corespunzătoare. Al doilea
RULUI. Creierul este divizat în trei părţi. tip de nuclei este constituit din structuri de
Creierul anterior cuprinde telencefalul asociaţie care se proiectează în ariile

143
CREIER

corticale specifice, asociative, fără a recepta dimensiune mai restrânsă şi variabilă,


proiecţii senzoriale. Al treilea grup de delimitează lobii şi circumvoluţiile.
nuclei este format din nuclei talamici
intrinseci. Aceştia receptează proiecţii de LOBII CREIERULUI
la alţi nuclei talamici, în care la rândul lor Lobul frontal cuprinde partea anterioară
se proiectează. Ei sunt, de asemenea, în a emisferelor, situată în faţa scizurii lui
legătură cu formaţia reticulată. Epitala- Rolando şi lateral de scizura lui Sylvius. în
musul este compus esenţialmente din epi- partea caudală a acestui lob se găseşte
fiză şi pare să aibă un rol important în circumvoluţia frontală ascendentă, care
procesul de regularizare a ritmurilor cir- conţine celulele sistemului motor pirami­
cadiene. în sfârşit, hipotalamusul este dal. Faţa ventrală este uneori numită lob
constituit dintr-o serie de nuclei, situaţi sub orbitar. Lobul frontal cuprinde arii motorii
talamus. Aceşti nuclei au o acţiune pre­ primare responsabile de principalele miş­
cări, arii motorii secundare, care organi­
ponderentă în activitatea vegetativă şi
zează şi controlează mişcările fine şi, în
endocrină a organismului şi sunt implicaţi
sfârşit, cortexul prefrontal (sau zona
în foame, sete, reglarea termică şi com­
terţiară), arie de integrare conectată la
portamentele emoţionale.
celelalte structuri corticale şi la talamus,
Telencefalul se divide în trei părţi: vascularizată îndeosebi de artera cerebrală
nucleii cenuşii bazali, sistemul limbic şi anterioară.
neocortexul. Nucleii cenuşii bazali formea­ Lobul parietal este delimitat în faţă de
ză, împreună cu talamusul, nucleii cenuşii scizura lui Rolando, în partea sa inferioară
centrali ai creierului, ocupând aproape de scizura lui Sylvius, iar în partea caudală
întreaga parte internă a emisferelor. Distin­ de o linie imaginară care merge de la
gem printre aceştia nucleul caudat, nucleul scizura lui Sylvius la scizura parieto-occi-
lenticular, nucleul amigdalian, precum şi pitală. Acest lob cuprinde trei circumvolu-
corpul lui Luys, locus niger şi nucleul roşu. ţii: parietala ascendentă, loc de proiecţie
Aceşti nuclei sunt legaţi cu majoritatea a informaţiilor somestezice care provin de
structurilor creierului. Ei par implicaţi în la căile spino-talamice, circumvoluţia pa­
activitatea motorie extrapiramidală şi, în rietală superioară şi circumvoluţia parietală
mod potenţial, în procesele mnezice. Sis­ inferioară. Aceasta din urmă pare a fi im­
temul limbic este compus din mai multe plicată în limbaj. Ariile parietale posteri­
structuri legate între ele (corpii mamilari, oare receptează proiecţii de la aria
cortexul cingular, hipocampul e t c ) . somatosenzitivă a cortexului asociativ
Aceste structuri ar fi implicate în memorie frontal şi temporal, precum şi de la unele
şi în relaţiile emoţionale. Neocortexul structuri subcorticale. Lobul parietal este
este o parte a creierului care cuprinde un vascularizat de artera cerebrală mijlocie pe
număr foarte mare de scizuri. Nu există la faţa sa externă.
animal (sic! — notă L.G.) şi constituie la Lobul temporal include structurile ce­
om cortexul cerebral. Emisferele cerebrale rebrale subiacente scizurii lui Sylvius. El
sunt separate una de alta prin scizura este delimitat în partea sa inferioară de
interemisferică. Aceasta se termină pe o scizura preoccipitală, iar în partea mediană
structură de fibre albe care leagă cele două de gyrus hippocampi. Neocortexul tempo­
emisfere: corpul calos. Celelalte scizuri, de ral cuprinde girusul fusiform şi girusul

144
CREIER

transvers al lui Heschl. Aceste formaţiuni Distingem succesiv, de la exterior spre


constituie ariile primare ale proiecţiilor interior: celulele plexiforme (stratul I),
auditive. Porţiunea limbică a lobului tem­ stratul granular extern (stratul II), stratul
poral include circumvoluţia a cincea piramidal extern (stratul III), stratul gra­
temporală şi hipocampul (numit uneori nular intern (stratul IV), stratul piramidal
lobul limbic), amigdala, formaţiile olfac­ intern (stratul V), celulele fusiforme
tive, uncusul şi septumul. Conexiunile (stratul VI). Cercetările actuale au permis
intracorticale ale neocortexului temporal cu ilustrarea legăturilor funcţionale pe care
lobii învecinaţi sunt multiple. Structurile fiecare dintre aceste straturi le poate stabili
cu celelalte şi cu restul creierului. Tehnicile
neocorticale ale celor doi lobi temporali
de stimulare electrică şi de înregistrare
sunt interconectate de corpul calos. Cele
electrofiziologică au demonstrat o mare
două structuri limbice sunt conectate de
specificitate în organizarea informaţiei în
comisura albă anterioară. Complexul amig-
aceste arii. A fost de asemenea stabilit un
dalian are aferente senzoriale şi somes-
izomorfism între sistemul senzorial peri­
tezice multiple şi asigură reprezentarea şi feric şi reprezentarea sa centrală.
integrarea funcţiilor auditive. Hipocampul
este implicat în controlul vieţii emoţionale
NEUROCHIMIA SISTEMULUI CERE­
şi în memorizare. Lobul temporal este BRAL. Creierul se compune din neuroni şi
vascularizat îndeosebi de artera cerebrală din celule gliale. Neuronii sunt legaţi unii
posterioară. de ceilalţi prin sinapse, iar informaţia se
Lobul insulei, lob profund, este pus în transmite de la un neuron la altul trecând
evidenţă prin îndepărtarea buzelor scizurii prin spaţiul sinaptic. Celula nervoasă este,
lui Sylvius. Are o formă triunghiulară şi în stare de repaus, încărcată electric.
cuprinde cinci circumvoluţii. Depolarizarea induce eliberarea unei can­
Lobul occipital este situat în partea tităţi precise de neurotransmiţători în
posterioară a creierului. Faţa sa internă spaţiul sinaptic (respectiva celulă este
cuprinde mai multe scizuri şi circumvolu­ elementul presinaptic). Neurotransmiţă­
ţii. Scizura corpului calos şi scizura calo- torul se leagă de receptori specifici pe
somarginală delimitează circumvoluţia careţi recunoaşte la nivelul membranei
corpului calos. Scizura parieto-occipitală postsinaptice (aparţinând celulei recep­
este situată pe faţa externă a emisferei, în toare). Urmează producerea unui semnal la
timp ce cuneus, o altă circumvoluţie a lo­ nivelul acestei celule, care se traduce prin
bului occipital, este delimitată de scizura modificări ale conformării membranei şi
calcarină. în jurul acesteia ajung infor­ intrarea de sodiu sau de potasiu în
interiorul celulei. Această modificare poate
maţiile de la structurile senzoriale vizuale
avea rolul de excitaţie sau de inhibiţie la
ale retinei. Pe partea internă a lobului se
nivelul căii respective. După activarea
găseşte girusul lingual. Lobul occipital este
sinaptică, neurotransmiţătorul poate fi
vascularizat de artera cerebrală posterioară.
degradat în spaţiul sinaptic sau recaptat de
elementul presinaptic pentru a fi reutilizat.
DIVIZIUNEA CITOARHITECTONICĂ
Există mai multe tipuri de neurotransmiţă­
A CORTEXULUI CEREBRAL. în ceea
tori cerebrali. Moleculele clasice de tip
ce priveşte morfologia celulară, cortexul
acetilcolină, noradrenalină, serotonină sau
cerebral poate fi divizat în şase straturi.

145
CREIER

dopamină sunt amine cu greutate mole­ este folosită în studierea epilepsiei şi a


culară redusă. Ultimele trei fac parte din mişcărilor anormale.
sistemul catecolaminergic. Există şi neuro- Potenţialele evocate măsoară răspun­
transmiţători constituiţi din acizi aminaţi surile electrice date de sistemul nervos unor
(glicină, acid gama-aminobutiric, acid stimuli externi specifici, care pot fi vizuali,
glutamic). în sfârşit, anii din urmă au fost auditivi sau somatosenzitivi. Această
marcaţi de descoperirea unui mare număr tehnică permite diagnosticarea unui obsta­
de neurotransmiţători care aparţin siste­ col pe o cale senzorială sau o scleroză în
mului peptidergic (substanţa P, enkefaline, plăci în faza de debut.
endorfine etc). Unii neurotransmiţători au Tehnici de imagerie cerebrală
o localizare cerebrală preferenţială şi a de­ Radiografia permite aprecierea diferi­
venit posibilă stabilirea, cu ajutorul traso- telor structuri osoase ale craniului şi diag­
rilor radioactivi sau imunologici, a unei nosticarea unor eventuale leziuni osoase.
cartografii selective a sistemelor cerebrale, Tomografia este un procedeu radiologie
utilizându-se un tip particular de neuro­ care studiază craniul în secţiuni succesive.
transmiţători. Mai mulţi neurotransmiţători Actualmente cele mai utilizate pentru
pot să coexiste în cadrul unui neuron şi pot explorarea ţesuturilor cerebrale sunt tomo-
fi eliberaţi în cazul stimulărilor electrice. densitometria sau scanografia (scanner) şi
tomografia magnetică sau rezonanţa mag­
EXPLORAREA CREIERULUI UMAN. netică nucleară (R.M.N.). Aceste tehnici
permit depistarea cu o înaltă precizie a
Aceasta este în prezent constituită esenţial-
majorităţii leziunilor cerebrale organice. în
mente din tehnici electrofiziologice, din
anii ce vin, rezonanţa magnetică va înlocui
tehnici de imagerie şi din investigaţii
scannerul datorită preciziei sale mai mari.
nucleare. >
Această tehnică este, într-adevăr, deosebit
Tehnici electrofiziologice
de utilă în stabilirea unui diagnostic de
Electroencefalograma permite înregistra­ scleroză în plăci sau a unor tumori care
rea activităţii electrice cerebrale, cu aju­ scapă scannemlui.
torul unor electrozi aplicaţi pe scalp. Ea
Angiografia explorează arterele cere­
localizează, prin activitatea lor electrică
brale. Ea a fost treptat înlocuită prin sca­
anormală, zonele patologice şi diagnosti-
nare, dar prezintă încă interes în depistarea
chează epilepsia.
leziunilor vasculare.
Electrocorticografia este o înregistrare Tehnici nucleare.
a activităţii electrice cerebrale efectuată cu Radioizotopia cerebrală permite, cu aju­
ajutorul unor electrozi aplicaţi direct pe torul unui trasor radioactiv, să se stabi­
cortex, în cursul unei craniotomii. Ea per­ lească o cartografie cerebrală. Ea studiază
mite o explorare privilegiată a cortexului fluxul sanguin şi detectează leziunile intra-
cerebral şi se dovedeşte extrem de utilă în cerebrale. Recent au apărut două dezvoltări
unele cazuri de epilepsie cu o localizare importante. Este vorba de aparate cu pozi­
complexă. troni, Positon Emission Tomography (PET),
Stereoencefalografia permite înregistra­ şi de Single Photon Emission Compu-
rea activităţii electrice cerebrale cu ajutorul terized Tomography (SPECT). Primul
unor electrozi implantaţi în profunzime utilizează substanţe marcate care eliberează
prin tehnici stereotaxice. Această metodă pozitroni (deoxiglucoză, oxigen), pentru

146
CURA LUI SAKEL

a studia debitul cerebral şi metabolismul matică, acestea indicând instaurarea ime­


celular. Al doilea, prin procedee tomo- diată a tratamentului hormonal substitutiv
grafice, permite studierea debitului în şi reluarea maturaţiei cerebrale.
regim cerebral.
CRETINISM (engl. cretinism). Mixedem
Bibi.: Ajuriaguerra, J. de, Hecaen, H., Le cortex
cerebral, âtude neuro-psycho-pathologique, endemic, caracteristic copilului cretin.
Masson, Paris, 1960; Delmas.J., Voiesetcentres
nerveux, Masson, Paris, 1945 (reed. 1975); CRIZĂ U N C I N E E (engl. uncitate fit).
Hubel, D. et alii. Le cerveau, „Pour la Science", Varietate de criză de epilepsie tempo­
Belin, 1978; Lanteri-Laura, G., Le cerveau, rala, al cârei focar se situează în uncusul
Seghers, Paris, 1987; Lazorthes, G., Gouaze, A„ girusului hipocampului (partea antero-
Salomon, G., Vascularisation et circulation de internă a lobului temporal).
l'enccphale, 2 voi., Masson, Paris, 1976, 1978. Se manifestă clinic printr-o stare de
obnubilare a conştiinţei, mai mult sau mai
CRETIN (engl. cretin). Se spunea, la puţin onirică, cu frecvente iluzii sau halu­
sfârşitul secolului al XlX-lea, despre un cinaţii olfactive şi, uneori, cu sentimente de
copil care prezenta o arieraţie mentală Jejă-vu.
legata de o hipotiroidie, cu guşa ende­
mica. CRONICITATE (engl. chronicity). în
Guşa este foarte frecventă în regiunile patologia mentală, permanenţă a unei
în care lipseşte iodul, ca în unele văi din maladii a cărei evoluţie are loc în mod
munţi. Carenţa de hormon tiroidian se continuu sau progresiv, pe parcursul
manifestă printr-o oprire a creşterii, aso­ unei lungi perioade de timp, activitatea
ciată cu întârziere psihomotorie. Copilul psihică alterându-se durabil.
prezintă o morfologie caracteristică: mem­ Este cazul unor nevroze grave şi al
bre scurte, un abdomen proeminent, hernie psihozelor zise „cronice", ca delirurile
ombilicală, o infiltrare a tegumentelor calificate astfel şi schizofrenia.
(miexedem), facies rotund şi limbă în­ Ca responsabil de această cronicizare a
groşată. Ţipătul este răguşit şi rar, pielea putut fi incriminat azilul de tip vechi şi, în
uscată şi granuloasă. Mecanismul întâr­ general, orice stabiliment spitalicesc psihi­
zierii dezvoltării este cunoscut. Hormonii atric. Din nefericire azi se constată că o
tiroidieni sunt indispensabili pentru creş­ abordare terapeutică mai diversificată şi
terea cerebrală, pentru sinteza constitu­ extraspitalicească nu a dus, cum se putea
enţilor lipidici şi elaborarea mielinei. spera, la dispariţia totală a cronicităţii.
Cauzele hipotiroidiei sunt fie absenţa Aceasta doar s-a deplasat în alte locuri, fie
glandei tiroide, fie o poziţie anormală a ele structurile intermediare cele mai
acesteia sau tulburări congenitale ale variate, fie unele medii familiale (unde, de
hormonogenezei, cu transmisie genetică altfel, întotdeauna a fost întreţinută).
autosomică recesivă.
Importanţa depistării precoce pentru C U R A LUI S A K E L . Tehnica de şoc
prevenirea arieraţiei intelectuale a făcut ca utilizată odinioară în tratamentul psiho­
practica testelor neonatale să fie siste­ zelor. -• CONVULSIOTERAPIE.

147
I
CURARA

C U R A R A (engl. curare). Otrava de bolnavi mintali sau şi al unor persoane care


origine vegetala care are o acţiune para­ prezintă infirmităţi corporale, tulburări
lizantă, prin suprimarea contracţiilor care împiedică exprimarea voinţei sau
musculare. discernământul. înainte de legea din 1968,
Utilizată uneori de indienii din America numai bolnavii care făceau obiectul unei
de Sud, care ungeau cu ea vârfurile să­ internări erau deposedaţi de gestiunea
geţilor, spre a-şi paraliza prada sau duş­ patrimoniului lor, pe toată durata spitali­
manii, este folosită în anestezie, sub forma zării. La ieşire ei îşi recăpătau de îndată
a numeroşi curarizanţi sintetici, spre a se toate drepturile civile. în urma legii din
evita contracţiile musculaturii bolnavului. ianuarie 1968, medicalul şi juridicul sunt
Este cazul, în special, în medicaţia pre­ separate; astfel, de exemplu, cutare pacient
gătitoare pentru electroşoc. tratat în ambulatoriu poate să facă obiectul
unei curatele, pe când un altul, spitalizat
psihiatric, îşi va păstra capacitatea juridică
CURARIZARE (engl. cuahsation).
(putându-şi practica personal drepturile şi
Utilizarea curarei sau a unui curarizant
obligaţiile). Legea din 1968 enunţă prin­
sintetic, în scopul suprimării contracţi­ cipiul general de nulitate a actelor juridice
ilor musculare în anumite intervenţii în caz de insanitate mentală şi instituie trei
chirurgicale sau în cazul aplicării mari regimuri de protecţie: salvgardarea
electroşocului. judiciară, tutela şi curatela. Salvgardarea
în cursul acestuia din urmă, contracţiile judiciară este o măsură de urgenţă, pe când
musculare puternice, provocate de criza tutela este o măsură în caz de incapacitate
electrică, sunt uneori cauza unor fracturi şi totală.
tasări de \ertebre. De aceea curarizarea
Curatela este pronunţată de judecătorul
este în prezent în mod sistematic asociată
de tutele la nivelul tribunalului de instanţă.
electroşocului, evitându-se astfel de com­
Sesizat la cererea unuia dintre apropiaţii
plicaţii. Se folosesc în acest scop, sub
celui interesat, judecătorul se poate sesiza
anestezie generală, curarizanţi sintetici cu
şi din oficiu, pe baza avizului unui terţ.
acţiune de scurtă durată, în general derivaţi
Procedează în acest caz la instruirea afa­
ai succinilcolinei. cerii: audierea celui interesat şi a familiei,
avizul medicului curant, certificat din
CURATELĂ (engl. curatelage). Măsură partea unui medic specialist înscris pe lista
de protecţie pronunţată de un judecător procurorului Republicii. în deschiderea
cu privire la persoane majore care, din curatelei sau într-o judecată posterioară,
cauza unei alterări a facultăţilor lor men­ judecătorul poate enumera unele acte pe
tale, au nevoie de consiliere şi de control care persoana în cauză va avea capacitatea
continuu în actele vieţii lor civile. de a le face singură sau, invers, va adăuga
Curatela a fost instaurată prin legea din alte acte la acelea cerute de asistenţa cura­
3 ianuarie 1968, care a reformat în Franţa torului. Curatorul este soţul, un membru de
dreptul persoanelor majore incapabile. Une­ familie sau o asociaţie tutelară agreată.
le persoane nu mai sunt în stare să-şi apere Majorul aflat în curatela nu poate, fără
interesele, să practice actele elementare ale asistenţa curatorului său, să efectueze acte
vieţii civile. Este cazul unui număr de ca folosirea de capitaluri, căsătorie, donaţie,

148
CURA DE DEZINTOXICARE

act de dispunere. El îşi poate totuşi percepe maniilor moderne, în a doua jumătate a
veniturile, cu excepţia cazului în care secolului al XlX-lea, s-au referit la
judecătorul dispune că numai curatorul este dependenţa faţă de opiacee şi îndeosebi la
abilitat să le perceapă şi să regleze chel­ morfinism (S. Levinstein, B. Ball,
tuielile faţă de terţi. El poate vota, dar nu E. Chambard, E. Pichon). Importanţa de­
mai este eligibil. Dacă persoana aflată în pendenţei fizice în această toxicomanie şi
curateiă a săvârşit singură un act pe care caracterul spectacular al sindromului de
nu-1 putea săvârşi decât cu asistenţa unui sevraj au făcut ca accentul să fie pus în
curator, actul este anulabil în anumite con­ primul rând pe mijloacele de a depăşi mo­
diţii sau poate fi confirmat de către cura­ mentul lipsei fizice. Prima metodă utilizată
tor, în situaţiile în care curatorul refuză a fost aceea a suprimării bruşte (Levinstein),
asistenţa pentru un act, persoana aflată în constând pur şi simplu în a izola pacientul,
curateiă poate cere judecătorului tutelar o fără tratament, atâta timp cât era necesar.
autorizaţie supletivă. Un recurs contra hotă­ Opusul acestei metode, diminuarea progre­
rârii care deschide (sau refuză să deschidă) sivă a raţiei de drog (Pichon), prezenta şi
curateiă este posibil în faţa unui tribunal de ea câteva inconveniente, mulţi subiecţi
mare instanţă. Curateiă încetează o dată cu ieşind din tratament mai intoxicaţi decât
cauzele care au determinat-o, printr-o jude­ erau la început. Cu timpul s-a impus o
cată de ridicare, după aceleaşi formalităţi metodă de diminuare rapidă sub control
ca la deschidere. în unele cazuri, judecă­ (Ball, R. Erlenmeyer etc). Dar era necesar
torul poate pronunţa o hotărâre prin care ca în paralel să se dezvolte tentative de
instituie o tutelă. tratamente paliative sau de substituţie (cu
cocaină, cu heroină e t c ) . Adesea aceste
tratamente s-au aflat la originea a noi for­
CURĂ DE DEZINTOXICARE (engl
me de toxicomanie.
desintoxication treatment sau withdrawal
treatmeni). Tratament care are drept Frecvenţa recidivelor a arătat în scurt
scop vindecarea unei intoxicaţii cronice; timp limitele curei de dezintoxicare şi a
în sens restrâns, tratamentul sindro­ subliniat importanţa continuării acesteia,
mului de sevraj (cura de sevraj); prin înainte de psihanaliză, s-a încercat preve­
extensie, t r a t a m e n t al toxicomanilor. nirea recidivelor cu ajutorul tratamentului
Pentru a desemna tratamentele care moral, al hipnozei şi sugestiei.
vizează diminuarea simptomelor de lipsă,
în cazul în care un toxicoman încetează METODELE ACTUALE DE DEZ­
să-şi mai administreze drogul, specialiştii INTOXICARE. Majoritatea specialiştilor
vorbesc azi de \:ură de sevraj. Dezintoxi­ sunt de acord că o cură nu este decât un
carea rămâne totuşi un concept mitic, atât element al tratării toxicomanilor: un sevraj
la marele public cât şi la toxicomani. se poate efectua în câteva zile sau
Trebuie deci să regrupăm sub acest termen săptămâni, pe când tratamentul se întinde
toate abordările terapeutice ale toxico­ adesea pe parcursul a mai mulţi ani. între
maniilor. sevrajul-bloc (metodă brutală, acel „Cold
Turkey" al anglo-saxonilor), practicat în
PRIMELE METODE DE DEZINTOXI­ unele comunităţi gerate de foşti toxicomani,
CARE. Primele descrieri ale toxico­ şi sevrajul cu totul progresiv există şi azi

148
CURA DE DEZINTOXICARE

o mulţime de tehnici intermediare. Utili­ rându-se şi stabilizându-se pe plan social


zarea de antalgice, de tranchilizante şi de şi afectiv: această abordare este extrem de
derivaţi ai clonidinei (care, fără efecte constrângătoare pentru pacient (obligaţia
prihotrope importante, blochează efectele de priză cotidiană a drogului legal, într-un
sevrajului de opiacee) face totuşi din centru, după analiza urinei e t c ) .
sevraj o entitate bine cunoscută pe plan Tratamente bazate pe izolarea subiec­
medical şi destul de uşor de tratat. Multe tului de restul societăţii. Primul model al
sevraje se pot astfel opera ambulatoriu, fără acestor tratamente a fost, în cadrul crimi-
recurgerea la spitalizare. nalizării toxicomaniilor, crearea de mari
Tratamentul toxicomaniilor, ca şi teh­ „spitale-închisoare" în Statele Unite (Fort
nicile de sevraj, este miza unor polemici Worth în Texas, Lexington în Kentucky).
care depăşesc cu mult simplul cadru al Ideea de neimaginabile chinuri ca de închi­
tehnicilor medicale. Dincolo de luările de soare pentru a-i „îngriji" pe toxicomani
poziţie teoretice sau de certurile dintre este cu regularitate redescoperită de unii
specialişti (care pledează pentru concepţii oameni politici.
biologice, psihanalitice sau comporta- Comunităţile terapeutice gerate de foşti
mentiste), diferitele strategii terapeutice toxicomani participă adesea la acelaşi mo­
sunt efectul modelelor implicite de în­ del: se pune problema „spargerii" perso­
ţelegere a toxicomaniei. O teorie a acestor nalităţii celor noi, a integrării lor, pentru un
practici ar clarifica concepţiile morale, timp nedeterminat, într-un grup, într-o
publice, cât şi biologice sau psihologice. instituţie izolată de restul societăţii. Difi­
cultatea controalelor exterioare şi dezvol­
TRATAMENTUL TOXICOMANIILOR. tarea unora dintre aceste structuri stârnesc
SupravegheVea toxicomanilor se face cel numeroase polemici. O problemă centrală
mai adesea printr-o reţea de instituţii este asimilarea acestor structuri cu unele
specializate, fiecare ţară tinzând, din anii secte. Unele comunităţi includ în acţiunea
1970, să creeze un sistem de îngrijiri spe­ lor colaborarea cu alte instituţii, cu fami­
cific. Schematic, este posibil ca, având în liile etc.
vedere modelele propuse, să le diferenţiem Modele complexe. La cealaltă extremă
în două sisteme. se află aşa-zisele modele complexe, care
Luarea în sarcină globală a toxicomanu­ tind să ţină seama de diversitatea infinită
lui Aceasta vizează dispariţia toxicomani­ a psihologiei toxicomanilor. Modelul
ei şi se exprimă prin două mari moduri de francez, oricât de anarhic ar putea să pară,
abordare. este un exemplu în această privinţă. El
Tratamentele de întreţinere (engl. constă dintr-o reţea evolutivă de structuri
maintenance). Propusă în anii '6() de de ajutoare, de cazare, de însoţire, de
către americanii V. Dole şi M. Nyswander, audiere, de cură, de postcură, de reinserţie
această maintenance cu metadonă constă în socială. Păstrându-şi posibilitatea unui
administrarea cotidiană a unei doze din terapeut referent, într-o relaţie în care poate
acest opiaceu cu acţiune de lungă durată. avea loc audierea psihanalitică, subiectul
Este deci vorba de a admite imposibilitatea trebuie să găsească răspuns la problemele
sevrajului şi de a-i furniza subiectului un sale imediate: loc pentru un sevraj, în­
drog legal, în speranţa de a-1 vedea reinse- depărtare de mediul obişnuit, printr-o

150
CVERULENŢA

şedere de cel puţin câteva săptămâni balonări abdominale, colici intestinali,


într-un centru de postcură sau într-o fami­ micţiuni frecvente şi mai ales dureri de
lie de ajutorare etc. Considerându-1 pe dinţi. Acestea din urmă ar fi provocate de
toxicoman persoană responsabilă, susţină­ un fel de simpatie magică faţă de mamă,
torii acestui model stăruie asupra impor­ bazată pe vechea credinţă populară că
tanţei unei opţiuni voluntare a subiectului, „sarcina strică dinţii".
în orice etapă a tratamentului, şi asupra Identificarea tatălui cu mama poate ade­
eşecului oricărui tratament impus. Această sea să ducă până la o pierdere a identităţii
concepţie implică o anumită funcţie „pozi­ şi la adevărate crize de delir reacţionai
tivă" a drogului: tratamentul nu trece prin atunci când soţia sa naşte. Aceste psihoze
abstinenţa cu orice preţ, ci prin accederea puerperale masculine survin la bărbaţi a
de către subiect la capacitatea de a opta căror identitate sexuală este fragilă
(C. Olievenstein vorbeşte de accederea la (E. Jacobson), ei fiind incapabili să-şi su­
„democraţia psihică"). porte rolul patern. Aceşti bărbaţi păstrează
o puternică „pizmuire a capacităţii femi­
Bibi.: Lert, F., Fonbonne, E. La toxicomanie.
nine" de a avea copii. Ei se identifică deci
Vers une evalulion de restraitements,
profund cu cea care naşte şi exprimă nu­
I.N.S.E.R.M., „La Documenlatioii franţaise",
meroase fantasme de reproducţie în delirul
1989.
lor, a cărui evoluţie rămâne cel mai adesea
benignă.
C U R Ă I N S U L I N I C Ă - CONVULSIO-
TERAPIE. în afară de episoadele delirante, care
necesită un tratament neuroleptic, anxio-
liticele şi antidepresorii uşori sunt în
C U V A D Ă (eng. couvade). Comporta­
general de ajuns ca să calmeze tulburările
ment al tatălui care ia locul şi rolul
minore ale „sindromului cuvadei". O psiho­
mamei în zilele care preced şi care
terapie de inspiraţie psihanalitică poate
urmează naşterii copilului său.
apoi ajuta la restabilirea unei mai bune
Cunoscută din antichitate şi practicată în
identităţi sexuale.
diverse forme în multe societăţi tradiţionale
(E.B. Tylor) şi chiar şi recent în Franţa, Bibi.: Enoch, D., Trehowan, W., Unconunon
într-o anumită regiune (P. Abely), cuvada Psychiatric Syndroms, G.B., Butterworth
semnifică în psihiatrie „manifestări psiho­ Heinemann, Oxford, 1991.
patologice la bărbaţi în perioada de gra­
viditate a soţiei sau puţin după naştere" C V E R U L E N Ţ A (engl. quewlousness).
(A. Haynal). Este deci vorba de toate tul­ Tendinţă patologică de a reclama repa­
burările mentale legate de puerperalitatea rarea de pagube şi de injustiţii care par
masculină. imaginare.
După W.H. Trehovan, cel mai adesea Fie într-un mod exclusiv expresiv, fie în
este vorba de simple manifestări anxiode- unul procesiv, cu angajarea de proceduri
presive, asociate în special cu tulburări administrative sau judiciare abuzive,
psihosomatice, dintre care unele par strâns această tendinţă poate deveni de-a dreptul
legate de o simbolistică puerperală: alter­ delirantă. Ea se confundă în acest caz cu
nanţă de anorexie şi bulimie, dureri şi delirul de revendicare.

151
D

DEBIL (engl. mental deficient). Per­ de dezvoltare; mai mică în ceea ce priveşte
soana atinsa de debilitate mentală. sarcinile psihomotorii.ea este mai impor­
Se face distincţie între debilul uşor, tantă în ceea ce priveşte sarcinile spaţio-
subiect caracterizat de un coeficient de temporale (heterocronie). Deficitul intelec­
inteligenţă situat între 50 şi 75 la probele tual ţine pasul cu un anumit deficit social,
psihometrice, şi debilul profund, subiect care se manifestă îndeosebi- prin ego­
caracterizat de un coeficient de inteligenţă centrism, sugestibilitate, rigiditate şi
care nu depăşeşte 50 la probele psiho­ dificultatea de a se adapta la situaţii noi.
metrice. Noţiunea de debilitate se referă în mare
parte la exigenţele mediului.
D E B I L I T A T E (engl. mental defici-
ency). Stare permanenta de insuficienţa DIAGNOSTICUL. Diagnosticul de debili­
intelectuală, care nu permite să se tate se face pornind de la testele de inteli­
r ă s p u n d ă cerinţelor mediului. genţă generală, construite în aşa fel încât
un individ mijlociu să aibă un coeficient de
CARACTERISTICI. Dacă luăm drept inteligenţă (Q.l.) egal cu 100 şi ca aproxi­
referinţă teoria lui J. Piaget despre in­ mativ 2% din populaţie să aibă un Q.l.
teligenţă, debilii ajung la stadiul operaţiilor inferior lui 70. Validarea externă a rezul­
concrete, dar niciodată la stadiul formal, tatelor la aceste teste se face în principal
care implică raţionamentul asupra propo­ prin reuşita şcolară. Un proces-verbal de
ziţiilor. Dintr-o perspectivă developmen- debilitate, pornind de la asemenea criterii
tală, debilitatea se caracterizează prin psihometrice, pune problema etiologiei şi
încetineală şi limitarea dezvoltării pronosticului. Pentru un anumit număr de
intelectuale. cazuri în care debilitatea este adesea pro­
Comparaţia cu copiii mai mici, a căror fundă (Q.l. cuprins între 30 şi 50), poate fi
„vârstă mentală" este aceeaşi cu vârsta pusă în evidenţă originea organică.
cronologică, trebuie făcută cu precauţie: în cazurile de debilitate uşoară, în
întârzierea nu este aceeaşi în toate sectoarele schimb, al căror diagnostic se face cel mai

152
DEBUTATE

adesea după intrarea în şcolaritatea obli­ Cauze ţi depiatarc. Cauzele identificate


gatorie, pot fi formulate diferite ipoteze. Pe se pot situa înainte sau după naştere.
de o parte, ar exista o debilitate endogenă, Cauze antenatale. Acestea sunt ence­
legată de transmiterea genetică a aptitu­ falopatiile progresive care afectează eredi­
dinilor (şi inaptitudinilor) intelectuale. Pe tar un sistem enzimatic, cea mai cunoscută
de altă parte, debilitatea ar fi consecinţa fiind fenilcetonuria, depistată de testul
circumstanţelor de mediu nefaste; într-ade­ Guthrie* şi evitabilă printr-un regim sărac
văr, ea este mai frecventă în mediile în fenilalanină; encefalopatiile endocrine
defavorizate economic, social şi cultural. (-• CRETIN), malformaţiile cerebrale (spina
Mecanismele de construcţie ale unei bifida, microcefalie) sunt cauze de debili­
tate de diverse grade. Aberaţiile cromo-
asemenea debilităţi sunt multiple şi ames­
zomice, între care trizomiile 21, reprezintă
tecate: malnutriţie, lipsa de stimulare,
un deficient mental din cinci. Unele em-
absenţa predictibilităţii evenimentelor,
briofetopatii, ca rubeola, asociază la dete­
lipsa de soluţii pozitive la iniţiative şi la
riorarea intelectuală anomalii vizuale,
tentativele de autonomie. Chiar dacă la
auditive şi cardiace. Intoxicaţiile cu tutun
aceşti copii poate fi pus în cauză echipa­ şi alcool, în special, favorizează suferinţa
mentul genetic (cu toate că cercetările fetală, asociată cu întârziere de creştere şi
privind copiii adoptaţi au demonstrat prematuritate.
importanţa lor redusă), factorii de mediu
Cauzepostnatale. Meningitele, sursă de
pot împovăra mult factorii genetici. Noţi­
convulsii, stau uneori la originea unor lezi­
unea de debilitate include ideea de per­
uni cerebrale definitive; la fel stau lucrurile
manenţă şi de ireversibilitate. Cu toate
în cazul encefalopatiilor acute. Cu toate
acestea, constanţa Q.I. depinde de susţi­
acestea, mecanismele care leagă aceşti
nerea, cognitivă şi afectivă, acordată factori organici de insuficienţa intelectuală
debililor pentru a se insera în societate: unii nu sunt cunoscute şi nu există proporţio-
debili şcolari nu mai sunt debili mai târziu, nalitate riguroasă între difuzarea leziunilor
în măsura în care au fost găsite condiţiile şi gradul de deficienţă. Această deteriorare
propice dezvoltării lor. Aceasta înseamnă neurologică nu este decât rareori regăsită
a releva importanţa unei educaţii speciale, la copiii cu debilitate mijlocie şi uşoară.
care îi face pe debili să stăpânească anu­ Studiile epidemiologice. Dimpotrivă,
mite deprinderi fundamentale (citit, rudi­ studiile epidemiologice pun în evidenţă, la
mente de calcul) şi să înveţe o meserie care aceşti copii, factorii afectivi, carenţele
să le permită să fie independenţi la vârsta socioculturale, absenţa stimulării din partea
adultă. anturajului şi rolul adesea nefast al măsu­
rilor segregative luate prea de timpuriu.
DEFICIENŢELE ORGANICE. Debilitatea Unii dintre ei prezintă tulburări psihiatrice,
mentală nu apare ca o entitate izolabilă, dar psihoze infantile deficitare, dizarmonii
autorii subliniază diversitatea structurilor evolutive* sau tulburări nevrotice. Depis­
morbide care includ deficienţa intelectuală. tarea precoce a acestor tulburări şi luarea
Arieraţiile şi debilităţile profunde se re­ de măsuri, în special psihoterapeutice,
găsesc la subiecţi atinşi de handicapuri" permit evitarea sau întârzierea debilizarii,
multiple. care duce la o deficienţă armonică, adică

153
DECEREBRARE

la un mod de funcţionare mentală stereo­ periculoasa, căreia nu-i poate face faţa
tipă, şablonardă. Terapiile psihanalitice au pe plan emoţional.
permis mai buna înţelegere a dinamicii Y. Pelicier a definit-o, în 1971, ca pe
psihice a copiilor deficienţi şi evaluarea „o tulburare de comportament, mai mult
importanţei mecanismelor de identificare sau mai puţin acută, care survine în istoria
a copilului cu părinţii. -» ARIERAŢIE unui nevrotic şi care se manifestă prin mai
MENTALĂ. multe simptome nespecifice". Poate fi
vorba de fapt de un paroxism pantofobic
Bibi.: Inizan, A., Tastovre, Les enfanls dits (adică de o fobie extremă, difuză, în care
debiles. Approchespsychopcdiigogiques,E.SF., angoasa se deplasează de la un obiect la
Paris, 1978; Mirail.M. (eds.). La debilile mentale altul), de un episod confuzional sau chiar
de l'enfant. Privat, Toulouse, 1979; Zaz/o, R., de o stare psihotică în general tranzitorie
Les debilites wenlaks, A. Colin, Paris, 1971 şi de tip reacţionai. Mai rar, decompen-
(trad. în româneşte de Sergiu Ştefanescu-Proda-
sarea poate fi calea de intrare într-o
novici şi Florica Nicolescu, Editura Didactică şi
psihoză cronică, la un pacient deosebit de
Pedagogică, Bucureşti, 1979 - notă L.G.).
vulnerabil. Uneori se află şi la originea
unor maladii psihosomatice care, într-un
DECEREBRARE (engl. decerebration). fel, iau locul nevrozei de până atunci.
Transecţionare a trunchiului cerebral în
partea sa superioara, între tuberculii
D E C O N D I Ţ I O N A R E (engl. decondi-
cvadrigemeni anteriori şi tuberculii
tioning). Proces la capătul căruia o
cvadrigemcni posteriori (secţiune inter-
reacţie dobândită încetează de a se mai
colicularâ).
manifesta.
Decerebfarea a fost realizată pentru pri­
Termenul este uneori folosit în terapia
ma dată la animal de către Ch. Shcrrington. comportamentală atunci când se consideră
Animalul decerebrat rămâne într-o atitu­ că originea unei reacţii (de exemplu, o re­
dine pietrificată datorită unei exagerări a acţie anxioasă) se datorează unei condi­
activităţii tonice a muşchilor extenson anti- ţionări şi că terapia are drept scop dispariţia
gravitari. Această rigiditate cu pronaţia acelei reacţii. Se crede în acest caz că pro­
membrelor superioare şi extensia mem­ cesul de formare al unui simptom poate Fi
brelor inferioare se regăseşte în patologia asimilat cu acela al unui reflex condiţionat.
umană în cazurile de suferinţă corticală Decondiţionarea prezintă, într-adevăr,
extinsă, în special în unele come, pentru analogii cu procesul în care un răspuns
care constituie un semn de gravitate. condiţionat stabilit în mod experimental
încetează de a se manifesta fie din cauza
DECOMPENSARE NEVROTICĂ dispariţiei stimulului, fie din cauză că
(engl. neurotic decompensation). Dintr-o reacţia înseşi încetează de a fi întărită.
perspectivă psihodinamica, criza asoci­
ata cu prăbuşirea defenselor nevrotice DEDUBLAREA PERSONALITĂ­
obişnuite la un subiect a cărui nevroza ŢII (engl. dual personality). Stare secunda,
era până atunci relativ compensată şi de origine isterica, a cărei caracteristica
care este brusc confruntat cu o situaţie este apariţia alternanta a unor perso­
dificila din punct de vedere afectiv sau nalităţi distincte, la acelaşi subiect.

154
DEGENERESCENTA

în această atingere a unităţii personali­ intelectuală, reprezentând unul din aspec­


tăţii sale, pacientul este convins că există tele clinice importante ale unei deficienţe
în el mai multe personaje diferite, care mentale, făcând un subiect incapabil de
trăiesc pe rând sau simultan, fiecare pentru a răspunde în mod adaptat cerinţelor
sine, o viaţă total diferită. Marton Prince mediului. -• ARIERAŢIE MENTALĂ.
(1854-1920), Th. Flournoy (1857-1919) şi
P. Janet (1859-1947) au efectuat observaţii D E G E N E R E S C E N T Ă (engl. degene-
îndelungate ale bolnavilor de tipul acesta. ration). Degradare a unei fiinţe vii.
La subiecţii predispuşi, hipnoza şi sugestia Termenul a degenera apare în secolul
pot produce în mod artificial asemenea al XlV-lea, cu sensul literal de „a-şi pierde
dedublări. în ale lor Studii asupra isteriei calităţile naturale ale rasei". La sfârşitul
(1895), J. Breuer şi S. Freud au demonstrat
secolului al XVIII-lea, degenerare şi de­
că astfel de manifestări se observă prin
generescentă capătă foarte repede un sens
excelenţă la isterici.
medical precis, specific anatomopatologiei
născânde, sensul de „transformare pato­
D E F I C I E N Ţ Ă M E N T A L Ă (engl. logică a unui ţesut" (tocmai cu acest sens
mental deficiency sau impairment). Orice
conceptul continuă să fie larg utilizat de
insuficienţă psihică, fie ea dobândita sau
către neurologi). Naturalişti ca J. Lamarck
congenitală.
sau Buffon definesc degenerescenta ca pe
Termenul vizează mai ales insuficien­
o „deviaţie naturală a speciei". B.A. Morel
ţele sau arieraţiile intelectuale. Ca urmare
face din ea o „deviaţie maladivă a speciei".
a studiilor lui M. Bury şi P. Minaire, dis­
Conceptul nu încetează să evolueze în
tingem în prezent trei planuri: deficienţa
(engl. impairment), care desemnează mala­ cursul elaborării unor teorii succesive pe
dia mentală şî tulburările sale; incapaci­ care le susţine: teoriile degenerescentei.
tatea (engl. desability), care rezultă din
TEORIA LUI MOREL. Formalizată în
deficienţă-şi defineşte consecinţele mor­
bide funcţionale, deficitul care poate fi Franţa la mijlocul secolului al XlX-lea,
măsurat şi care dă dreptul la compensare această teorie cunoaşte o foarte largă răs­
financiară; handicapul, care corespunde pândire în întreaga Europă şi funcţionează
consecinţelor socioprofesionale ale defici­ practic ca o dogmă până la primul război
enţei şi deficitului. Acesta din urmă, după mondial. Primă teorie etiologică globală a
cum vedem, nu este cuantificabil şi trebuie nebuniei, care permite inserarea psihiatriei
analizat în termeni situaţionali. ->• ARIE- în cadrul medicinei, ea răspunde proiec­
RAŢIE MENTALĂ; HANDICAP MENTAL. tului cu totul pozitivist al lui B.A. Morel de
a învedera principiul de bază al bolilor
mintale şi de a le regăsi într-o clasificare
DEFICITAR (Ă) (engl. defective). Se
naturală.
spune despre o persoana care prezintă
un deficit intelectual fie prin deficienţa Ca majoritatea alieniştilor epocii sale,
sau arieraţie mentală, fie prin dete­ Morel dă eredităţii un loc absolut central
riorare demenţiala. în teoria sa. în ceea ce priveşte problema
evoluţiei, catolicul convins care era Morel
DEFICIT INTELECTUAL (engl. men­ nu este darwinist, dar aderă la transformis-
tal defect). Insuficienţă de eficienţă mul lui Buffon şi Lamarck, degenerescenta

155
DEGENERESCENTA

Fiind o transformare patologică survenită la progresivă, cu excepţia regenerării inter­


omul pe care Dumnezeu 1-a creat perfect. curente; dacă aceasta lipseşte, degeneres­
Credinţa sa îl conduce în acelaşi fel Ia centa duce mai mult sau mai puţin repede
descrierea unei relaţii consubstanţiale a la dispariţia speciei".
sufletului cu corpul, plasând pe acelaşi plan Aşadar, referirea la generatorii imediaţi
cauzele fizice şi cauzele morale, ceea ce îi (şi nu la tipul primordial perfect) şi intro­
permite să nu atribuie decât un singur loc ducerea conceptului de luptă pentru viaţă
de acţiune degenerescentei: sistemul deplasează degenerescenta din contextul
nervos. El descrie cauze predispozante, religios, în care o situase Morel, într-un
fizice sau morale, individuale sau generale, context evoluţionist darwinist.
care, prin sumaţie ereditară, duc la con­ Magnan propune, pe de altă parte, un
stituirea „predispoziţiei", teren deosebit de model anatomic al sistemului nervos,
fragil pe care survine nebunia, de îndată ce caracterizat de o ierarhizare a nevraxului
apar cauzele determinante care îl împing pe de la măduva inferioară până la creierul
cel predispus către cutare sau cutare tip anterior, căreia îi corespunde o ierarhizare
morbid. a funcţiilor, de la cele mai instinctive la
în clasificarea sa din 1860, Morel opu­ cele mai elabdrate. Fiecărei leziuni îi cores­
ne afecţiunile accidentale afecţiunilor punde deci o patologie precisă şi constantă.
constituţionale. în prima grupă el rându­ Magnan îşi elaborează teoria axând-o pe
ieşte nebuniile prin intoxicare, nebuniile patru concepte fundamentale.
isterice, epileptică şi ipohondriacă, nebu­ Predispoziţia. Este starea iniţială a de­
niile simpatice, nebuniile idiopatice şi generatului, în absenţa complicaţiei. Pre­
demenţa. îţi a doua grupă, cea mai im­ dispoziţia poate fi organică, psihologică
portantă, clasifică nebuniile ereditare, pe sau socială. Ea poate fi dobândită sau
care le împarte în patru clase, de gravitate ereditară. Poate fi, în sfârşit, simplă (sau
crescândă, de la simpla „exagerare a tem­ latentă), caracterizată anatomic prin cea
peramentului nervos" până la clasa imbeci­ mai slabă rezistenţă a creierului, sau poate
lilor, idioţilor şi cretinilor. fi maximală, cu o lezare cerebrală impor­
tantă şi difuză.
TEORIA LUI MAGNAN. Opera lui Morel Dezechilibrul. Noţiune destul de vagă,
este, din 1860, obiect a numeroase dez­ dezechilibrul califică pierderea de sinergie
bateri şi lucrările asupra degenerescentei între centrii nervoşi şi se exprimă printr-o
încep să se multiplice. V. Magnan este însă dispariţie a armoniei între diferitele funcţii.
cel căruia îi datorăm sistematizarea defi­ Pe scurt, mecanismul dezechilibrării se
nitivă, care duce la definiţia din 1895: poate descompune în trei termeni: distru­
„Degenerescenta este starea patologică a gere sau oprire în dezvoltarea unor centri;
fiinţei care, în comparaţie cu generatorii săi supraactivitate episodică sau durabilă a unor
imediaţi, este din punct de vedere consti­ centri; diminuare de moment sau durabilă
tuţional împuţinat în ceea ce priveşte rezis­ a altor centri. Consecinţele imediate ale
tenţa sa psihologică şi realizează doar acestei dezordini sunt: 1) suprimarea unor
incomplet condiţiile luptei pentru viaţă: funcţii; 2) automatismul centrilor supra-
această împuţinare, care se exprimă prin excitaţi; 3) inhibiţia exagerată exercitată
stigmate permanente, este esenţialmente asupra centrilor mai puţin valizi.

156
DEGENERESCENTA

Stigmatele. Vechea idee că soma (corpul) maselor, profilaxia individuală devine


exprimă calităţile sufletului a fost deja depistarea degeneraţilor care trebuie izo­
reluată de Morel, cititor al lui F.J. Gali. laţi, sfaturile eugenice se fixează în legis­
Stigmatele sunt „atributele noii fiinţe care laţii uneori draconice, care duc până la
este degeneratul". Ele pot fi morale (arie- interdicţia căsătoriei, ba chiar la sterilizare.
raţie intelectuală sau afectivă, inadaptare
socială) sau fizice (atrofii, hipertrofii sau GENIUL Şl CRIMA. O asemenea teorie
distrofii). Stigmatele îşi pun pecetea pe nu putea lipsi din polemicile asupra rapor­
degenerescentă şi sunt cel mai adesea mar­ turilor nebuniei cu geniul şi crima. F. Voisin
torii funcţiei asupra căreia aceasta s-a individualizează conceptul de geniu parţial,
exercitat în mod deosebit. iar J. Moreau de Tours arată că geniul este
Sindroamele episodice. Sunt situaţii o nevroză care îşi află sursa pe acelaşi
mentale contingente, episodice şi secun­ teren ca nebunia. Pentru Magnan şi dis­
dare care survin la cei predispuşi; manie şi cipolii săi, acest teren este în mod firesc
melancolie, delir cronic şi nebunii inter­ degenerescenta, iar geniul nu este, cel mai
mitente la predispuşii simpli; nebunie adesea, decât un „degenerat superior".
lucidă (obsesie, impulsie), manie raţională, Ideea este reluată de C. Lombroso.
delir polimorf sau delir subit la predispuşii
Cât despre criminologi, ei sunt foarte
maximali. Pe lângă această categorie de
repede atraşi de această teorie, care permite
alienare care survine la degeneraţi, Magnan
o explicaţie coerentă a crimei, deosebit de
descrie o categorie de alienări „acciden­
utilă în expertiza psihiatrică, în care deja
tale" , legate de factori etiologici puternici,
excelase Morel. Experţii au de acum posi­
unici şi dobândiţi, care regrupează unele
deliruri (epileptic şi isteric), nebuniile bilitatea de a face distincţie între criminalul
toxice (alcoolică, febrilă etc.) şi demenţele accidental, dispensat de maladia mentală şi
organice (tumori, sifilis e t c ) . deci responsabil, şi criminalul degenerat şi
iresponsabil. Dacă crima nu este pentru
PROBLEMA TRATAMENTULUI. Depla­ Morel şi Magnan decât un stigmat printre
sând problematica bolii mentale pe terenul altele, Lombroso propune individualizarea
eredităţii, teoria degenerescentei deplasa în unei veritabile clase de „criminali înnăs­
acelaşi timp problematica tratamentului cuţi", degeneraţi a căror decompensare se
individual asupra aceleia a profilaxiei so­ face ineluctabil într-un mod antisocial.
ciale. De fapt, degenerescenta poartă deja
în ea însăşi un remediu eficace, deoarece DESTINUL TEORIEI DEGENERES­
ajunge „în mod natural" la sterilitate după CENTEI. Psihiatria germană acceptă
câteva generaţii. Rolul medicului se limi­ aproape imediat ideile noi ale lui Morel,
tează la a ajuta natura, reducând efectele datorită lui W. Griesinger, H. Schule şi
cauzelor predispozante prin reguli de igi­ R. von Krafft-Ebing. Dar, din 1890,
enă (hidroterapie, de exemplu), sfaturi T. Ziehen şi E. Kraepelin reacţionează
pedagogice (metodă senzorială) şi sfaturi contra schematismului lor. în Marea Bri-
eugenice pentru „a jugula progresia dege­ tanie şi în Belgia, teoria degenerescentei
nerativă" . Foarte repede, însă, în contact cu este introdusă prin scrierile lui Maudsley
teoriile de defensă socială, tratamentul şi Dallemagne. în Italia, teoria criminalului
moral al individului devine moralizarea înnăscut a lui Lombroso stârneşte cele mai

157
.DEJA VIT

ascuţite critici. Cât priveşte Franţa, a numindu-l mai întâi „neuroplegic", iar în
trebuit să fie aşteptat G. Genil-Perrin cele din urmă „neuroleptic".
pentru a se îndrăzni atacarea monumen­ Scriitor strălucit, a fost ales membru al
tului lui Morel, după o jumătate de secol Academiei Franceze în 1959. A lăsat studii
de imperialism. Segmente întregi subzistă, biografice remarcabile asupra Tinereţii lui
cu toate acestea, în unele concepte adaptate Andr6 Gide (1956-1957) şi asupra stră­
de E. Duprd, J.I.H. Jackson şi chiar moşilor săi pe linie maternă, în patru
S.-Freud. volume (Avant-Memoire, 1979-1986).

Bibi.: Genil-Perrin, G. Histoire des origines et


D E L I N C V E N T Ă Cengl. delinquency).
de l'evolution de l'idee de degenerescence en
medecine mentale, Leclerc, Paris, 1913; Lom- Totalitate a infracţiunilor comise într-un
broso, C, L'homme criminel, 2 voi., Bailliere, loc şi într-o perioada dată.
Paris, 1887; Magnan, V., Legrain, M., Les dege- Sociologia foloseşte fără distincţie
neres, etat mental et syndromes episixliques, termenul de delincventă sau pe acela de
Ruef, Paris, 1895; Morel, B A , Trăite den mala- criminalitate, limbajul curent rezervându-1
dies mentales, Masson, Paris, 1$60. pe acesta din urmă infracţiunilor mai
grave. Se disting, în scopul clasificării,
„ D E J A V U " -• ILUZIA „D£JÂ VU". infracţiuni contra statului, contra persoa­
nelor, contra bunurilor, contra moravurilor.
DELAY ( J e a n ) . Psihiatru şi scriitor Delincventa este un fenomen universal
francez (Bayonne, 1907 - Paris, 1987). legat de viaţa socială: nu există societate
Fiul unui chirurg din Bayonne, Delay a fără delincventă. Colectivitatea reacţio­
făcut studii'de medicină, apoi de neuro­ nează la aceste acte antisociale printr-un
logie la Paris, la Salpetriere, pe care le-a ansamblu de măsuri care constituie politica
terminat cu teza sa despre astereognozii*, sa în domeniul criminalităţii. Acestea sunt
în 1935. A făcut apoi studii de filosofie la destinate să prevină sau să reprime crimi­
Sorbona, încheiate cu o teză asupra mala­ nalitatea. Problema este mai puţin de a o
diilor memoriei, în 1942, şi o formaţie suprima cât de a o îndigui şi a o face mai
psihiatrică clinică, cu H. Ey, la Spitalul puţin nocivă. în acest scop, din secolul
Sainte-Anne. în acest stabiliment devine el al XlX-lea, s-au făcut eforturi în cercetarea
titular al catedrei clinicii de boli mentale, cauzelor delincventei. Au fost puşi în evi­
în 1946. Efectuează numeroase cercetări denţă factori de mai multe categorii;
clinice şi psihofarmaceutice, în special - factori sociali: carenţe ale mediului
asupra clorpromazinei, protagonista viitoa­ familial şi şcolar, proasta folosire a tim­
relor neuroleptice*, căreia îi studiază efec­ pului liber, agresivitatea cultivată de
tele sedaţive în stările de agitaţie, începând mass-media, prea adesea apologetă a
din 1952, în colaborare cu J.M.Harl şi luxului, sexului şi violenţei; densitatea
P. Deniker. Considerând acest medicament populaţiei din marile centre urbane, insufi­
mai întâi ca pe un „ganglioplegic", la cienţa echipamentelor socioculturale;
„Journees therapeutiques de Paris" (Thera- - factori politici: crize, absenţă de simţ
pie, 8,3,1953, pp. 347-364),el îl defineşte civic;
apoi ca pe un psihotrop cu acţiune centrală, - factori individuali greu de categorisit.

158
DELIR

Delincventa caracterizează o conduită ISTORIC. Descris de E. Esquirol în cadrul


antisocială care exprimă inadaptarea unui monomaniilor*, o dată cu Ch. Lasegue,
individ la societate. Schematic, putem lua J. Falret şi V. Magnan modelul său devine
în considerare un sistem relaţional în dublu delirul sistematizat cronic de persecuţie, cu
sens, în care individul exprimă o pretenţie ale sale patru faze evolutive (nelinişte
prin intermediul unei treceri la actul anxioasă, persecuţie, megalomanie şi
delictuos, societatea fiind pusă în situaţia demenţă vesanică terminală). La începutul
de a-i răspunde într-un mod represiv la fel secolului XX, se va încerca reperarea unor
de dezadaptat. Iar dacă acea pretenţie se forme clinice în raport cu mecanismul
exprimă printr-o trecere la act, este pentru preponderent: delirul de interpretare al lui
că actul înlocuieşte cuvântul într-un P. Serieux şi J. Capgras (-• DELIR DE
conflict în care individul poate mai uşor INTERPRETARE), psihoza halucinatorie a lui
acţiona decât verbaliza pretenţia sa pro­ G. Ballet, delirurile pasionale ale lui
fundă faţă de ceilalţi. G.G. Clerambault (ca erotomania), deliru­
rile de imaginaţie ale lui E. Dupre, delirul
într-o abordare nosografică, delincventa
senzitiv de relaţie al lui E. Kretschmer e t c ,
poate fi observată într-o multitudine de
deosebite clar de delirurile paranoide
structuri mentale posibile, de la normal la
schizofrenice. Ceea ce nu va face şcoala
patologic. Ea se poate deci situa într-un anglo-americană, care va avea mai degrabă
context reacţionai mai puţin patologic. tendinţa de a le îngloba în formele delirante
Poate apărea în cadml unor tulburări ale schizofreniei, fără a da importanţă
caracteriale, care odinioară erau consi­ coerenţei lor, sistematizării şi menţinerii
derate a ţine de registrul perversiunii. unui anumit contact cu realitatea, ceea ce
Delincventa se poate însă situa într-un le deosebeşte totuşi de această psihoză
context net patologic, exprimând o struc­ disociativă. Trebuie însă notat că, o dată cu
tură nevrotică sau psihotică. Delincventa revizuirea DSM-I1I, psihiatrii nord-ameri-
nu este în acest caz decât un simptom cani recunosc o anumită specificitate
dintre altele al unei tulburări profunde a acestor deliruri cronice, considerate aici
personalităţii. Tocmai această tulburare „Delusional Disorders" (categoria 297.10).
profundă va trebui să privilegieze reedu­
carea socială: psihoterapia, terapeuticile
SEMIOLOGIE. Pe plan semiologic, deli­
medicamentoase, măsuri instituţionale
rurile cronice sunt descrise după meca­
individualizate.
nismele lor (halucinator, interpretativ,
imaginativ, intuitiv), după teme sau con­
DELIR (engl. delusion). Psihoza legata ţinut (persecuţie, gelozie, erotomanie,
de o organizare psihopatologica a per­ culpabilitate, influenţă, megalomanie) şi
sonalităţii şi de raportul ei cu realitatea, după organizările lor (construcţie delirantă
în general durabilă, care se manifesta mai mult sau mai puţin bine sistematizată
prin tulburări de percepţie şi produ­ şi coerentă,în sector sau difuză), numite şi
cerea de idei delirante. „structuri": distingem în acest caz, pe
Delirul cronic studiat aici trebuie cu urmele lui Ch. Nodet, structura paranoică
grijă distins de delirul acut sau delirium (delir bine construit şi sistematizat), struc­
tremens", ca şi de accesul delirant*. tura parafrenică (delir fantastic a cărui

159
DELIR

construcţie merge în toate sensurile, deşi insidios, fie în urma unui acces delirant
rămâne organizată) şi structura paranoidă, subacut. Nu apar niciodată înainte de
total incoerentă şi disociată, ca în boala vârsta de treizeci de ani. Având o evoluţie
Bleuler. foarte îndelungată, nu sunt deficitare,
Caracterul halucinator depinde de diver­ adică nu determină o veritabilă deteriorare
sele modalităţi de halucinare şi în special intelectuală. Starea de „demenţă veşnică",
de acelea auditivo-verbale şi psihice, cu descrisă odinioară în faza sa terminală, nu
nucleul lor de automatism mental* descris este de fapt decât consecinţa unui azilism*
de C16rambault. Invers, în delirurile inter­ prelungit.
pretative, realitatea exterioară este per­
cepută corect în ansamblu, dar pacientul CLASIFICAREA DELIRURILOR. Clasic,
desluşeşte aici semne care îi sunt în mod după cum am văzut, sunt împărţite, în
special destinate şi care îl conving de funcţie de mecanismul lor principal, în trei
autenticitatea persecuţiei sau a pasiunii sale mari grupe:
dureroase. Acestea sunt, în general, deliruri
- psihoza halucinatorie cronică, în care
paranoice.
tabloul clinic este dominat de halucinaţii;
Delirurile de imaginaţie se apropie mai - parafrenia*, în care imaginaţia este
mult de o relatare romanescă sau fantas­ aceea care întreţine construcţia delirantă;
tică şi încep în general cu o construcţie de ea rămâne distinctă de schizofrenie, de­
tip parafrenic. Cât priveşte delirurile oarece nu se asociază nici cu disociere
intuitive, care depind de intuiţii delirante
mentală, nici cu discordanţă afectivă şi nul
(E. Targowla), ele par pentru pacient ge­
împiedică pe pacient să păstreze un contact
nerate chiar în cadrul gândirii sale, cu o
destul de bun cu mediul său;
convingere subită şi de nezdruncinat, care
- paranoia*, care se caracterizează
i se impune, a adevărului absolut al ideii
delirante. Trebuie însă ştiut că rareori deli­ printr-o construcţie delirantă extrem de
rurile depind de un mecanism unic şi că, în coerentă, deosebit de bine sistematizată şi
general, intuiţiile se asociază cu interpretări care adesea se dezvoltă la o personalitate
şi cu unele tulburări halucinatorii. Tipul de caracterizată prin hipertrofia Eului, psiho-
organizare şi de construcţie delirant permite rigiditate, încăpăţânare şi falsă judecată.
distingerea delirurilor paranoide — nesis­ în această din urmă grupă se disting trei
tematizate, vagi, ale căror conţinuturi se mari tipuri de delir paranoic:
înlănţuie fără logică, greu penetrabile, deli­ 1) delirul de interpretare pe tema obiş­
ruri întâlnite îndeosebi în schizofrenie* — nuită a persecuţiei, adesea megalomanie,
de delirurile sistematizate, cu teme precise bine sistematizat şi organizat în reţea în aşa
şi cu o anumită logică şi coerenţă, care le fel încât fiecare nou eveniment capătă o
fac susceptibile de a fi luate în serios şi de semnificaţie persecutorie, întărind convin­
a determina uneori convingerea semenului, gerea delirantă;
ca în „nebunia în doi" (Lasegue şi Falret). 2) delirurile pasionale, care se dezvoltă
Numai acestea din urmă fac cu adevărat limitându-se la un sector, cu o exaltare
parte din grupa delirurilor cronice (de­ pasională fixată pe tema delirului: reven­
oarece primele sunt înglobate în schizo­ dicare* , invenţie*, ipohondrie*, gelozie* sau
frenie). Ele se pot dezvolta fie într-un mod erotomanie*, ca teme principale;

160
DELIR

3) delirul de relaţie, descris de vedere, tocmai proiecţia ar fi mecanismul


Kretschmer, se dezvoltă la o personalitate esenţial al acestei producţii. Se ştie că
zisă „senzitivă" (subiecţi repliaţi asupra lor S. Freud, studiind memoriile unui delirant
înşişi, introvertiţi, prea puţin înclinaţi celebru, preşedintele Schreber, a demon­
să-şi exteriorizeze sentimentele, nesatis­ strat importanţa acestor proiecţii în declan­
făcuţi de ei şi de ceilalţi, care nu le-ar şarea şi întreţinerea delirului: „O percepţie
recunoaşte meritele), ca urmare a unui soi internă este reprimată, iar conţinutul său,
de decompensare psihică în acelaşi timp după ce a suferit o anumită transformare,
depresivă şi delirantă, interpretativă, care ajunge la conştiinţă sub forma unei per­
survine după un eşec profesional sau un cepţii care vine din exterior. în delirul de
eveniment nefericit din viaţa familială sau persecuţie deformarea constă într-o răstăl­
socială. Persecuţia, care izbucneşte într-un măcire a afectului; ceea ce ar trebui să fie
mod destul de stenic, în contrast cu înfăţi­ resimţit pe plan interior ca dragoste este
şarea modestă şi timidă anterioară, se perceput pe plan exterior ca ură". în felul
limitează la mediul apropiat al subiectului, acesta ia naştere „persecuţia", printr-o
persecutorii fiind adesea membri din proiecţie defensivă contra unui sentiment
propria familie. intolerabil pe care Freud îl reduce final­
Apariţia delirurilor cronice în general mente la o propoziţie unică: „Eu (un om),
după treizeci de ani şi la subiecţi adesea îl iubesc (pe el, un om)", propoziţie pe care
predispuşi i-a făcut pe unii psihiatri delirantul o contrazice, proclamând: „Nu-1
(E. Kraepelin, R. Gaupp) să le considere iubesc, îl urăsc". Dar această contradicţie
maladii endogene. Alţii, ca K. Jaspers, au rămâne inconştientă şi este exprimată —
văzut în ele o dezvoltare morbidă a per­ percepţia interioară fiind înlocuită în me­
sonalităţii anterioare, fără o veritabilă canismul proiectiv printr-o percepţie care
ruptură între viaţa normală şi intrarea în vine din exterior: „îl urăsc", care, datorită
delir. Unii, în schimb, dintr-o perspectivă proiecţiei, devine „el mă persecută", ceea
organicistă, au văzut în ele mai degrabă ce justifică ura contra celor care au devenit
manifestarea unui proces cerebral patologic persecutorii săi.
care determină o mare bulversare a acti­
vităţii psihice (Clerambault, K. Schneider). TRATAMENTELE. Divergenţele cu pri­
Experienţe delirante primare, crize proce­ vire la patogenia delirului explică faptul că
suale, momente fecunde par, e adevărat, să tratamentele vor fi atât medicamentoase cât
fie adesea punctul de plecare al evoluţiei şi psihoterapeutice. Primele sunt reprezen­
delirante, considerată fie manifestare a unei tate mai ales prin neuroleptice. Aceste
afecţiuni encefalice, fie, dimpotrivă, dintr-o produse sunt active îndeosebi asupra
perspectivă psihogenetică, o consecinţă a proceselor (în sensul dat de Jaspers
unei prea mari suferinţe psihice. în acest termenului) şi nu ating cu adevărat ceea ce
caz, subiectul ar surmonta suferinţa printr-o ţine de caracter, ceea ce înseamnă, tot după
veritabilă spargere a relaţiei cu realitatea şi Jaspers, evoluţia personalităţii. Iată de ce
printr-o producţie delirantă în care ar putea adevăraţii paranoici (cu excepţia senziti­
fi exprimate numeroase reprezentări vilor) sunt atât de greu de ameliorat.
fantasmatice, până atunci refulate. Pentru
Modalităţile de reducţie la care asistăm
psihanalişti, care susţin acest punct de
sunt diverse. De exemplu, o convingere

161
DELIR

delirantă poate supravieţui extincţiei unui statutul său de obiect iubit în acela de
proces halucinator: subiectul continuă să persecutor demn de ură. lată de ce psih­
susţină că tot ceea ce a trăit el a existat sau analiştii de cabinet, care glosează mult, pe
explică dispariţia acelei experienţe în mod urmele lui Freud, pe marginea scrierilor şi
delirant (un aparat de persecuţie care a fost biografiilor câtorva mari paranoici, ca
deplasat, o pauză a ostilităţilor e t c ) . Dim­ preşedintele Schreber, nu prea riscă să ia
potrivă, putem vedea halucinaţii care în cură psihanalitică asemenea pacienţi.
persistă, dar fără a determina acte în
consecinţă: subiectul se dezinteresează de TIPURILE DE EVOLUŢIE. Putem repera
ele, nu le bagă în seamă sau le supune trei genuri de evoluţie ale acestor deliruri
criticii (halucinoză terapeutică). Aceste cronice astfel tratate. într-un prim caz, în
fenomene au fost studiate de C. Conte care culpabilitatea stă la originea delirului,
într-o lucrare în care a încercat să de­ ca la bolnava Aimee descrisă în teza de
monstreze paralelismul dintre efectele doctorat a lui J. Lacan, tulburările delirante
neurologice şi psihologice şi rolul psiho- rămân cel mai adesea minore, trecerile la
dinamic al modificărilor cenestezice. în act sunt rare şi mai ales personalitatea este
domeniul halucinaţiilor, cele olfacto-gusta- aceea care se precizează, cu trăsături din ce
tive ar fi primele care dispar, urmate de în ce mai paranoice. Autopuniţiunea şi ata­
cele ideo-verbale, pe când cele motorii-ver­ cul masochist de sine depăşesc la pacient
bale, kinestezice şi cenestezice se dovedesc proiecţiile persecutorii heteroagresive,care
mai rebele. Trebuie ştiut că extincţia com­ rămân limitate. Hipersensibilitatea, mefienţa,
pletă a unui delir cronic, printr-un tra­ închiderea în sine sunt constante. în aceste
tament cu k neuroleptice (în special cu forme, care rareori capătă un aspect medi-
acţiune prelungită), poate provoca o veri­ co-legal, o simplă psihoterapie de susţinere
tabilă stare depresivă. Bolnavii „vindecaţi" este adesea suficientă pentru a-i menţine pe
se plâng de decepţie, de dezamăgire, de bolnavi într-o adaptare socioprofesională
vid, de „deşert interior". Suprimarea unei relativă, care nu se prăbuşeşte decât dacă
funcţii compensatoare, ca şi efecte bio­ mediul devine el însuşi intolerant sau
logice intrinseci par să contribuie la aceasta. agresiv.
Numeroase plângeri somatice, asociate cu
în al doilea caz, acela al delirurilor prin
o nelinişte de tip ipohondrie, sfârşesc de
pierderea stimei de sine şi prin ofensă
asemenea destul de frecvent prin a se
narcisică profundă, angoasa este mult mai
manifesta la bolnavi care nu mai delirează,
intensă. Evoluţia oscilează adesea între o
dar care se examinează ei înşişi într-un
depresie cvasimelancolică şi un delir de
mod din ce în ce mai medical.
persecuţie destul de sărac şi limitat (în
Cât despre terapia de inspiraţie psih­ sector, în modul revendicativ). O pseudo-
analitică, ea este departe de a fi lesnicioasă, vindecare are adesea loc, cum a remarcat
bolnavii fiind în general destul de puţin deja J. Seglas în ale sale Lecţii clinice, cu
cooperanţi. Dacă sunt, este de văzut ca apariţia unei ipohondrii agresive şi revendi­
transferul narcisic sau homosexual masiv, cative.
care permite relaţia terapeutică, să nu în al treilea caz, în care delirul este
devină îngrijorătoare pentru „protecto- dintru început persecutorul, asociindu-se
rul-terapeut", care brusc poate bascula din adesea cu fenomene halucinatorii şi

162
DEUR DE INFLUENŢA

xenopatice, evoluţia rămâne gravă, în care au exagerat-o, că „acum lucrurile se


pofida psihoterapiei. Adesea asemenea aranjează". Iar această transformare a unui
forme evoluează spre o stare schizofrenică. delir activ, care invada viaţa subiectului,
Preşedintele Schreber este diagnosticat, de într-un fel de delir închistat, parafrenizat,
Freud însuşi, ca „dement paranoid" (în a permis stabilirea unei relaţii destul de
sensul dat termenului de Kraepelin). Se bune cu realitatea şi valorează poate mai
pare că există o asemenea dezintegrare a mult decât o eradicare totală, care provoacă
personalităţii, o asemenea pierdere nu o stare depresivă cu risc de raptus suicidar.
numai a sentimentului de identitate, ci şi al
celui de unitate corporală şi de autonomie, Bibi.: Clf-rambault, G.G., Oeuvres psychi-
încât psihoterapia nu mai găseşte în Eul atriques, P U F . , Paris, 1942; Freud, S., Cinq
subiectului nici cea mai mică posibilitate psychanalyses (1911), trad.fr., P U F . , Paris,
pentru o alianţă terapeutică. Aceşti pacienţi 1954; Lacan, J., De la psychose paranoîaque
trebuie de fapt trataţi ca veritabili schizo­ dans ses rapports avec la personnalite (1932), Le
frenici, cu aceeaşi abordare terapeutică, Seuil, Paris, 1972; Săglas, J., Legons cliniques
eventual foarte regresivă. Pronosticul este nur Ies maladies mentales, Asselin et Houzeau,
adesea destul de sumbru. Cu toate acestea, Paris, 1895; Sutter, J., Les delires chroniques,
punerea în practică a sectorizării psihiatri­ E M C , Psychiatrie, A10, 2, 1981.
ce, ca şi o practică privată mai disponibilă,
permit în prezent îngrijiri permanente, DELIR DE F I L I A Ţ I E (engl. delusion
medicale şi sociale, în care se sintetizează of filiation). Credinţa delirantă a unui
metodele existente. Aceasta a permis jugu­ subiect convins că descinde dintr-o
larea evoluţiei defavorabile a majorităţii familie celebră sau regală.
delirurilor paranoice. în numeroase cazuri Este o formă deosebită de megalo­
obţinem, pe de o parte, o rarefiere a pro­ manie*, care se poate manifesta în deli­
ducţiei delirante, iar, pe de altă parte, o mai rurile paranoide ale schizofrenicilor şi în
bună adaptare la viaţa cotidiană. Să unele psihoze pasionale.
amintim faptul că externare sau adaptare
nu înseamnă în mod necesar vindecare. O DELIR DE G R A N D O A R E (engl. de­
adaptare rămâne câteodată foarte relativă, lusion of grandeur). Delir în care paci­
tributară unor condiţii azilare sau unei entul îşi atribuie o putere şi d a r u r i
dependenţe extreme faţă de anturaj, unei excepţionale, o imensă avere şi proprie­
fixităţi de ambianţă, unei izolări etc. Se tăţi nenumărate.
observă o distanţare, un fel de izolare de Acest delir se manifestă mai ales la foşti
vechile idei delirante, a căror situaţie în
deliranţi cronici, la parafrenici şi la bol­
persoană devine foarte greu de precizat.
navii de paralizie generală progresivă.
Acestea par înlăturate, devalorizate; ele
sunt întrucâtva uitate şi îşi pierd impactul
DELIR DE I M A G I N A Ţ I E > IMA­
asupra activităţii; suscită puţine reacţii, fără
GINAŢIE DELIRICĂ.
a fi totuşi criticate. Aceşti pacienţi nu spun,
cum fac cei care îşi amintesc de accesul lor
delirant, că au avut în cap lucruri absurde, D E L I R DE I N F L U E N Ţ Ă (engl
ci mai degrabă că este „o istorie veche" pe delusion ofinfluence). Delir caracterizat
prin credinţa că persoane din exterior

163
DELIR DE INTERPRETARE

exercita o influenţa oculta asupra nament fals, care are drept punct de
subiectului. plecare o senzaţie reală, un fapt exact, care
Experienţele delirante de influenţă sunt (...1 capătă, cu ajutorul inducţiilor sau al
frecvente în fazele procesuale ale schizo­ deducţiilor eronate, o semnificaţie perso­
freniei*, asociindu-se cu sentimente de nală pentru bolnav, în mod invincibil
stranietate şi de depersonalizare. Subiectul împins să raporteze totul la el". Pornind de
se simte supus la o serie de teleghidaje ale la aceasta, se dezvoltă un delir care, teo­
gândirii, la o serie de comunicări miste­ retic, ar fi pur interpretativ. în realitate,
rioase şi invizibile, de efracţii ale propriei activitatea delirantă face apel şi la alte
persoane. Are impresia că i se ghicesc mecanisme, în special la cel halucinator,
gândurile sau că i se sustrag idei, spre a-i fiind rare cazurile în care un delir rămâne
fi impuse altele, din exterior. în mod strict la interpretare. Structura para­
Delirul de influenţă se manifestă şi în noică a unor asemenea deliruri le face să
psihozele cronice halucinatorii. împreună intre în cadrul mai general al paranoiei.
cu ecoul gândirii, pierderea sentimentului -» DELIR; PARANOI*.
de spontaneitate şi de autonomie, vorbirea
forţată, tulburări xenopatice, face parte din DELIR DE P E R S E C U Ţ I E (engl de­
sindromul de automatism mental* descris lusion ofpersecution). Credinţă patologi­
de G.Gatian de Clerambault. „Maşina de că a unui subiect convins că este obiectul
influenţare" este o temă obişnuită în ase­ unor atacuri şi al ostilităţii din partea
menea deliruri, studiate pe plan psihanalitic unor persoane reale sau imaginare.
de V.Tausk. Este tema poate cea mai frecventă a
stărilor delirante, fie ele acute, ca delirium
D E L I R DE I N T E R P R E T A R E (engl. tremens, fie cronice, ca paranoia. De aceea
interpretative delusion). F o r m ă clinică de primii alienişti care caută să individuali­
delir cronic sistematizat, în general pe zeze delirul cronic sunt tentaţi să-şi axeze
tema persecuţiei, având o construcţie descrierea pe acest conţinut persecutoriu.
delirantă caracterizata prin preponde­ Este cazul lui F. Leuret („Le delire des
renţa mecanismului interpretativ şi o arrangeurs",în Fragments psychologiques
extensie în reţea. sur la folie, 1834) şi mai ales al lui
Individualizat de P. Serieux şi J. Cap- Ch. Lasegue (Du delire de persecuţions,
gras sub denumirea de nebunie raţională, 1852) şi al lui V. Magnan (1890). Acesta
în 1909, delirul de interpretare face parte din urmă îl descrie cu evoluţia sa în patru
din dezmembrarea clinică a delirului cronic perioade: îndoială şi anxietate, persecuţie
al lui Ch. Lasegue şi V. Magnan, împreună exprimată, megalomanie, demenţă vesanică
cu psihoza halucinatorie a lui G. Ballet, terminală („delir cronic cu evoluţie siste­
delirurile pasionale ale lui G. Gatian de matică"). Succesorii lor, însă, abandonează
Cldrambault şi delirurile imaginative ale lui această perspectivă pentru a clasa deliru­
E. Dupre\ De fapt este vorba de privile­ rile după mecanismul lor, apoi după orga­
gierea unui mecanism al producţiei deli­ nizarea, structura lor, iar de la E. Bleuler
rante, aici interpretarea, pentru a defini o încoace, după apartenenţa sau neapartenen-
formă clinică. Pentru S6rieux şi Capgras, ţa lor la schizofrenie. -* DELIR; SCHIZO­
interpretarea delirantă este deci un „raţio­ FRENIE.

164
DEURIUM TREMENS

DELIR DE P O S E D A R E (engl. de- mic accident, conflict de muncă sau cu


lusion of possession). Delir în care vecinii), poate antrena treceri la acte grave
subiectul se crede „ p r i n s " , „locuit" de o şi periculoase pentru anturaj. -* PARANOIA;
fiinţa străina de sine, care se manifesta SlNISTROZĂ.
prin acte, idei, cuvinte de nerecunoscut
de acela care îi este receptaculul. DELIR F A N T A S T I C (engl. fantastic
Ritualurile posedării sunt vechi şi mul­ delusion). Delir imaginativ total extra­
tiple, având o funcţie socială de descărcare, vagant, incredibil şi himeric.
de penetrare de către sacru şi simbolic; ele Asemenea deliruri apar în schizofrenie
sunt stăpânite de către gmp. „Fiinţarea" şi, uneori, în psihozele isterice. Dar, atunci
ţine de registrul „supraomenescului" sau al când sunt cronice şi păstrează o oarecare
„extraomenescului": divin, demonic, spiri­ coerenţă, sunt caracteristice mai ales para-
tul unui mort, larve, Djini; uneori „cel ce freniilor*.
nu poate fi numit". Domeniul psihanalitic
este înrudit cu domeniul psihiatric întrucât DELIRIUM T R E M E N S (engl. deli-
trimite la imaginarul unui inconştient care rium tremens). Delir alcoolic acut carac­
ar subordona subiectul. Interiorizarea terizat de o stare confuzo-onirică,
„obiectului rău" (în sensul dat termenului asociată cu halucinaţii terifiante, agi­
de Melanie Klein) poate fi evocată, ca şi taţie, t r e m u r ă t u r i şi tulburări neuro-
eseul Doliu şi melancolie (1915), de vegetative foarte grave.
S. Freud, care aminteşte istoricul posedării. Este o complicaţie secundară a intoxi­
Există discordanţă între cuvântul subiec­ caţiei alcoolice, adesea provocată de opri­
tului şi inserţia sa în ordinea simbolică, rea brutală a consumului de alcool („a potu
delirul fiind o tentativă de a-1 regăsi; in­ suspenso"),în urma unei boli infecţioase,
scripţia semnificantă ţâşneşte dinăuntru, a unei spitalizări, a unei intervenţii chirur­
fără recunoaşterea de către conştiinţă. gicale, a unui accident. Descris de H. Sutton
->• DEMONOPATIE. (1813),P.Rayer (1819), V. Magnan(1874),
ale cărui observaţii i-au servit lui E. Zola
pentru a-1 de scrie în romanul Crâşma, şi
DELIR DE R E V E N D I C A R E (engl. de Ch. Lasegue (1881), delirium tremens
delusional revendication). Delir pasional este în acelaşi timp o stare confuzională
de structură paranoică, manifestat prin asociată cu dezorientare temporo-spaţială,
certitudinea indiscutabila de a fi victima delir de tip oniric, trăit cu o foarte intensă
unei injustiţii sau a unei daune imagi­ anxietate, halucinaţii multiple, dar mai ales
nare şi prin voinţa ireductibilă de a vizuale şi terifiante, adesea zoopsii (mici
obţine prin toate mijloacele satisfacţie animale care aleargă pe pereţi, pe corpul
sau reparaţie. bolnavului etc,), sindrom neurologic (tre-
Acest delir îl conduce pe pacient la un murătură, tulburări de echilibru şi de coor­
comportament din ce în ce mai supărător donare motorie, dizartrie) şi o tulburare
şi agresiv faţă de societate, pe care o acuză serioasă a stării generale, cu hipertermie,
de injustiţie în privinţa sa. Evoluând cel tahicardie şi dezhidratare.
mai adesea la un subiect paranoic şi de­ Tratamentul este mai ales preventiv şi
clanşat uneori de o cauză neînsemnată (un trebuie prescrise sedative de fiecare dată

165
DEUR MISTIC

când sunt întrunite circumstanţele instalării semnificaţiei şi funcţiei unor astfel de


la alcoolic a delirului. în caz de delirium experienţe existenţiale. Şi, aşa cum a scris
tremens dovedit, tratamentul constă în P. Janet, „sentimentele religioase, când
rehidratare şi reechilibrare ionică (dacă este subzistă, sunt foarte uşor trezite în bolile
necesară) în mediu specializat, o calmare mentale".
cu tranchilizante de tip meprobamat sau
clorazepam, neuroleptice (clorpromazină) D E L I R U L S E N Z I T I V I L O R , (engl
şi o vitaminoterapie B intensivă. Infecţiile sensitive delusion ofreference). Delir de
intercurente vor fi tratate cu antibiotice cu structură paranoică apărut la o per­
spectru larg. sonalitate lipsită de caracteristicile
Devenită mai rară datorită mai bunei stenice şi expansive proprii paranoicu­
profilaxii, această afecţiune neuropsihi- lui, personalitate care, dimpotrivă, este
atrică acută rămâne redutabilă şi, dacă nu hipostenică, mai degrabă introvertită şi
este tratată la timp, poate uneori determina timida, zisă „senzitiva" după caractero­
moartea. logia lui E. Kretschmer. (Sinonim: delir
de relaţie al senzitivilor.)
DELIR MISTIC (engl. mystic delusion). Delirul senzitivilor, sistematizat în
Delir pe teme religioase, adesea megalo­ sector, rămâne centrat pe relaţiile subiec­
manie (ales al divinităţii şi chiar iden­ tului cu mediul său apropiat (familial sau
tificarea cu divinitatea) şi persecutoriu profesional) şi apare adesea în urma unei
(posesie sau impresia de a fi obiectul vin­ ofense narcisice câteodată minime, aceasta
dictei unor grupuri antireligioase), cu nefiind de cele mai multe ori decât picătura
paroxisme halucinatorii mai ales vizuale, de apă care face să se reverse paharul
care se pot confunda cu adevărate vizi­ numeroaselor umilinţe suportate până
uni mistice. atunci fără reacţie vizibilă. Evoluţia sa,
Cunoscută de multă vreme, „nebunia uneori cronică, este în majoritatea cazurilor
religioasă" a fost descrisă ca un delir siste­ curabilă, mai ales când pacientul este izolat
matizat cronic, iar P. Chaslin a demonstrat de mediul său patogen.
analogia evoluţiei sale cu aceea a delirului Pentru Kretschmer este tipul de psihoză
de persecuţie. Fenomene mistice şi haluci­ reacţională al unei personalităţi hiper­
natorii apar, însă, şi în accesele delirante, sensibile. Caracterul senzitiv, scrie el în
în confuziile onirice,în unele stări epileptice 1918, prezintă, „pe de o parte, o blândeţe
crepusculare şi în cursul fazelor procesuale extremă, o slăbiciune, o subtilitate, o vul­
ale schizofreniei*. Unele droguri, ca L.S.D., nerabilitate, iar, pe de altă parte, un anumit
pot şi ele provoca trăiri halucinatorii grad de ambiţie, de conştiinţă de sine şi de
mistice care nu întotdeauna sunt uşor de tenacitate". Este vorba de un tandru, de un
deosebit de „misticismul normal", re­ timid, dar şi de un subiect „complicat,
cunoscut de către credincioşi. într-adevăr, susceptibil, suspicios". Cel mai adesea
uneori este foarte greu să deosebeşti, în discret, complăcându-se în introspecţie,în
acest domeniu, ceea ce este de ordinul scrupule, în ruminaţii obsedante, perso­
patologicului de ceea ce ar fi de natură nalitatea sa este similară cu a anancasti-
divină. Pentru W.N. Pahnke deosebirea nu cului şi obsesionalului. Pentru Kretschmer
ar fi clinică, ci exclusiv de ordinul este vorba în acest caz de „conflicte

166
DEMENŢA

etico-sexuale" care s-ar afla în centrul unei un senzitiv atins de o psihoză senzitivă şi
problematici nevrotice predispozante în un obsedat". Ceea ce explică posibila
relaţiile cu semenul, veritabilă nevroză de intricaţie a unui delir al senzitivilor cu o
relaţie, deosebit de evidentă la unele evoluţie nevrotic-obsesională şi o psihoză
femei celibatare care ocupă funcţii modeste maniaco-depresivă.
şi devalorizante într-o familie, un atelier, Evolutivitatea este de altfel cel mai
un magazin. adesea benignă, vindecarea apărând în
Tocmai cu ocazia unei noi vexaţii, a câteva luni şi menţinându-se în cazul în
unei ultime lezări a stimei de sine se va care reinserţia socioprofesională are loc în
produce decompensarea delirantă a acestei bune condiţii. Rare sunt cazurile care
nevroze relaţionale, care izbucneşte brusc. evoluează spre un delir paranoic cronic, cu
„Nucleul maladiei este reprezentat de un riscul de trecere la un act foarte grav, ca în
delir de relaţie polarizat, cu punctul de cazul institutorului Wagner, ucigaş al
pornire într-o bază afectivă nuanţată, întregii familii şi al altor opt persoane,
situată între o insecuritate umilitoare şi o bolnav tratat de R. Gaupp, magistrul lui
autoacuzaţie provocatoare de desperare". Kretschmer, timp de aproape douăzeci şi
Pentru Kretschmer, elementele funda­ cinci de ani.
mentale ale simptomatologiei decompen-
sării delirante sunt: Bibi.: Escande, M., Bonnet, B, „Le delire de
relation sensitif de Kretschmer", Semaine des
1) subordonarea ansamblului sistemului Hopitaux de Paris, 61,14,1985; Kretschmer, E.,
ideo-afectiv faţă de experienţa de viaţă re­ Dersensitive Beziehungswahn, 1918; Lempe-
cunoscută ca patogenă; riere, Th., Feline, A., Abrege de psychiatrie de
2) accentuarea, chiar exacerbarea prin­ 1 adulte, Masson, Paris, 1977.
cipalelor trăsături ale personalităţii
senzitive; DEMENŢĂ (engl. dementia). Debilitare
3) frecvenţa unei „epuizări neuras­ mentală globală care afectează totali­
tenice", care poate fi considerată o inflaţie tatea facultăţilor psihice şi alterează
depresivă. progresiv, o data cu afectivitatea şi acti­
Aşadar, el recunoaşte la delirul senzitiv vitatea voluntară a pacientului, condu­
posibilităţi de alternanţă atât în dispoziţie itele sale sociale.
cât şi în certitudinea postulatului deliric. Caracterizată printr-o evoluţie ireme­
„Oscilaţiile deosebit de profunde între diabil progresivă a acestui deficit, demenţa
convingerea morbidă şi conştientizarea este în general datorată unor lexiuni cere­
maladiei, fluiditatea, influenţabilitatea şi brale organice mai mult sau mai puţin
claritatea redusă a sensului realului, senti­ difuze, de natură abiotrofică, vasculară,
mentul permanent al bolii, fluctuaţiile, cu infecţioasă, traumatică, toxică sau
toate gradele lor de tranziţie, între o veri­ tumorală.
tabilă reprezentare delirantă şi o veritabilă
reprezentare obsedantă reflectă în acelaşi EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE DE­
timp fidel capacitatea crescută de auto­ MENŢĂ. Conceptul de demenţă s-a dega­
critică a unui senzitiv, cât şi indecizia sa şi jat încetul cu încetul dintr-un cadru
lipsa de voinţă combativă. Aceste oscilaţii nosologic foarte larg, pornind de la ter­
arată de asemenea strânsa înrudire dintre menul latin dementia, care înseamnă
DEMENTA

„nebunie" în general, aşa cum îl regăsim în organică încă nu este certă. Dovadă de­
adjectivul actual demenţial. Se opune menţa vesanică sau demenţa secundară
termenului amentia („lipsă de minte"), care (E. Georget) care survine în evoluţia termi­
are un sens mai limitat şi se referă la o nală a maniilor, melancoliilor, diverselor
deficienţă mentală congenitală. Numai monomanii, deliruri, nebunii pe care acum
începând din secolul al XlX-lea amenda se le-am numi „psihoze". Făcută dintr-o
defineşte mai ales ca o afecţiune acută (de­ dezinvestire progresivă şi din senilitate la
menţa acută a lui Esquirol, stupiditatea lui psihoticii cronici, ea nu-i mai nelinişteşte
Georget, confuzia mentală primitivă a lui atât de mult pe psihiatri. Numai englezii
Chaslin şi amentia lui Meynert) în raport îndrăznesc să vorbească, din 1870, de
cu starea de demenţă, de nebunie generală „demenţa de azil" („asylum-dementia").
cronică (-» AMENTIA). Demenţa îşi păstrea­
Cadrul demenţei se lărgeşte brusc, din
ză sensul foarte general în Codul civil din
aceeaşi perspectivă, o dată cu demenţa pre­
1808 (articolul 489) şi mai ales în Codul
coce a lui E. Kraepelin, până la demenţa
penal din 1810. Este faimosul articol 64:
infantilă a lui Haller şi chiar la demenţa
„Nu poate fi vorba nici de crimă şi nici de
extrem de precoce despre care vorbeşte
delict atunci când acuzatul era în stare de
Sanctis, acoperind în cele din urmă aproa­
demenţă în timpul acţiunii criminale."
pe întregul domeniu al psihozelor cronice,
Acest sens foarte general persistă în cadrul
la adult şi la copil. Numai treptat conceptul
procedurilor judiciare actuale, chiar dacă
de demenţă se limitează, spre a ieşi din
este din ce în ce mai discutat. Cu toate
acestea, deja la P. Pinel, care lua exemplul câmpul psihozelor, în special datorită
senilităţii, demenţa este un termen rezervat lucrărilor lui A. Alzheimer, Klippel şi
„unei debilităţi generale" care „loveşte L. Binswanger, primii care vor studia
funcţiile intelectuale şi afective ca la leziunea abiotrofică cerebrală, separând-o,
bătrâneţe" (Trăite medico-philosophique, pe de altă parte, de leziunea arteriopatică,
2-e ed.). J. Esquirol îi dă o semnificaţie aşa cum vor constata-o în stările de debili­
identică („demenţa îl privează pe om de tate intelectuală globală ale senilităţii şi
facultatea de a percepe obiectele, de a presenilităţii. în afară de demenţa para­
sesiza raporturile acestora, de a le compara, litică, care beneficiază de nete ameliorări
de a păstra despre ele amintirea completă; prin malarioterapie, aceste demenţe orga­
de unde rezultă imposibilitatea de a raţiona nice se caracterizează printr-un proces de
just" — art. „Demenţă", 1818),opunând-o agravare progresivă şi prin incurabilitate.
clar idioţiei, care este congenitală, cu Tocmai pornind de la aceste lucrări, de
faimoasa comparaţie, întru totul în stilul la critica noţiunii de demenţă precoce
politic al epocii: idiotul a fost întotdeauna
făcută de E. Bleuler şi, fără îndoială, şi din
sărac, dementul este un bogătaş ruinat. La
cauza dispariţiei cel puţin parţiale a de­
acestea se adaugă noţiunile de cronicitate
menţei vesanice, datorită ameliorării con­
şi de incurabilitate. Cauzalitatea organică
diţiilor de tratament ale psihoticilor,
se precizează o dată cu descrierea de către
progresiv termenul de demenţă a fost
A.L.J. Bayle a leziunilor de meningită
rezervat stărilor dobândite de debilitare
cronică în demenţa paralitică, afecţiune
mentală globală (care loveşte totalitatea
care devine „paralizia generală progresivă"
facultăţilor psihice) care, o dată cu afec­
(Ch. Requin). Dar această cauzalitate
tivitatea bolnavului, alterează conduitele

168
DEMENŢA

sociale, stări caracterizate printr-o evoluţie boala Pick*), fie de o abiotrofie mai tardivă
iremediabil progresivă a acestui deficit şi a ţesutului cerebral (cazul clemenţei senile,
care au o cauză organică: toxică (oxicar- care în prezent este considerată ca o ade­
bonată, alcoolică), traumatică, infecţioasă, vărată boală Alzheimer cu apariţie
tu morală, vasculară şi mai ales abiotrofică întârziată).
cerebrală. Putem include aici,ca manifestându-se
Aceasta permite excluderea pseudo- tot printr-o deteriorare mentală globală (cu
demenţelor de origine afectivă prin pier­ toate că simptomatologia ar putea fi mai
dere de investiri de activităţi intelectuale, degrabă una în focar), scleroza consecutivă
ca în anumite stări depresive şi melan­ unei arteriopatii cerebrale (arterioscleroză),
colice, în special ale senilităţii, sau prin care produce demenţa prin infarcte multiple,
regresiune afectivă (stări regresive ale în acest caz, nu există demenţă decât dacă
bătrânilor, descrise de G. Daumezon, mai
leziunile sunt destul de întinse şi difuze. La
mult sau mai puţin prelungite, adesea
fel stau lucrurile în presbiofrenie, al cărei
provocate de anturaj şi survenind la o per­
loc, în pofida unei anumite individualităţi
sonalitate nevrotică, deosebit de fragilă).
clinice şi anatomice, este în cadrul general
Diagnosticul diferenţial dintre pseudo- al demenţei senile şi mai ales al demenţei
demenţă şi demenţă nu este întotdeauna vasculare cu infarcte multiple.
uşor. C. Wells a pus accentul pe deose­
Demenţa senilă propriu-zisă va regrupa,
birile în evoluţie (mai rapidă decât în
de fapt, majoritatea sindroamelor demen­
pseudodemenţă), accentuarea nocturnă a
ţiale care survin după 65 sau 70 de ani, ale
simptomelor în demenţă, deteriorarea
cărei forme pure nu ar fi finalmente decât
memoriei, mai ales a celei anterograde în
bolile Alzheimer relativ tardive. Rămâne
cazul demenţei, pe când ea este globală în
totuşi clasic să fie descrisă, iar aceasta cu
pseudodemenţă, care se caracterizează şi
printr-o variabilitate a performanţelor, pe atât mai mult cu cât diagnosticul ei încă
când în cazul demenţei acestea ar fi uni­ acoperă majoritatea debilitărilor psihice
forme. Acest diagnostic diferenţial rămâne senile. Să reţinem doar faptul că vagul
însă adesea dificil, cu atât mai mult cu cât limitelor sale anatomoclinice face dificilă
o stare depresivă, o regresiune afectivă se o descriere precisă a simptomelor. Asociin-
pot foarte bine asocia cu o demenţă du-se cu o debilitare psihică generalizată,
autentică. demenţa senilă îşi „îneacă" semnele într-un
tablou demenţial global. Este în special
cazul simptomelor afazo-apraxo-agnozice
DEMENŢELE PRESENILE ŞI SENILE.
care nu se individualizează atât de clar ca
Aşadar, vom descrie aici demenţele tardive,
afecţiuni care se exprimă printr-o deterio­ în boala Alzheimer.
rare mentală progresivă, care survine după Din punct de vedere anatomopatologic,
vârsta de cincizeci de ani şi care se află în demenţa senilă se caracterizează printr-o
raport cu procese anatomice de abiotrofie reducere ponderală a creierului, prin trei
sau de scleroză la nivelul ţesutului cerebral. tipuri de leziuni. Primul tip este un proces
Poate fi vorba fie de o abiotrofie relato de atrofie neuronală, cu degenerescentă
precoce (este cazul unor demenţe preserute granulopigmentară şi supraîncărcare pig­
reprezentate de boala Alzheimer" şi de mentară prin cromatoliza nucleului; este de

168
DEMENTA

notat o netă diminuare a densităţii celulare; în sfârşit, evoluţia poate să înceapă


procesul este difuz. brutal, în urma unei bruşte decompensări
Al doilea tip îl constituie leziunea sau a unei sincope psihice, consecinţă a
intracelulară Alzheimer, care se întâlneşte unei imposibilităţi de adaptare la o situaţie
cu mare frecvenţă. traumatizantă sau pur şi simplu prea nouă
în sfârşit, al treilea tip este caracterizat (schimbare a cadrului vieţii, de exemplu o
de plăcile senile care se observă în stratul spitalizare). Această reacţie catastrofică se
celulelor piramidale mici. Este vorba de exprimă printr-o stare de confuzie anxioasă
plăci puternic argentafine, compuse din gravă, cu dezorientare temporo-spaţială
fibrile încâlcite, în interiorul cărora se gă­ completă şi tulburări neurovegetative une­
seşte o îngrămădire de substanţe amorfe. ori extrem de severe. Sincopa psihică, o dată
Este, în esenţă, o dezintegrare de celule vindecată, poate fi urmată de o revenire la
ganglionare. normal, dar uneori ea pune în mişcare un
proces demenţial până atunci rămas latent.
PE PLAN CLINIC. Debutul demenţei este,
în general, lent şi insidios. Este un deficit DEMENŢA ÎN PERIOADA DE STARE.
progresiv, care se referă în primul rând la Acest proces atinge, în primul rând, toate
funcţiile mnezice şi la caracter. Memoria funcţiile intelectuale. Memoria este abolită
de Fixaţie este cea dintâi lovită. Tulburările nu numai în ceea ce priveşte faptele recente
caracteriale sunt în funcţie de o perso­ (amnezia de fixaţie), ci progresiv faptele
nalitate care îşi vede limitate posibilităţile vechi (amnezie de evocare). Această am­
de adaptare şi care, în consecinţă, îşi nezie predomină, potrivit legii lui Ribot,
îngustează cadrul activităţilor atât pe plan mai întâi asupra amintirilor celor mai
afectiv cât şi pe plan social: egoism, miso- apropiate, atingându-le progresiv pe cele
neism, iritabilitate. Tulburările de judecată mai îndepărtate, respectând în mod relativ
se exprimă prin indiferenţă şi prin primele amintirile care au o puternică încărcătură
acte nesăbuite, ale căror consecinţe medi- afectivă. Aşa după cum subliniază stăruitor
co-legale pot fi grave. în sfârşit, tulburările H. Baruk, „bolnavul face tot ce poate spre
de atenţie, caracterizate prin bruşte scăderi a-şi disimula tulburările" şi îşi păstrează
de vigilitate, produc o dezorganizare a într-un fel „faţada". El caută „să facă faţă".
conduitelor profesionale, intelectuale sau Utilizează perifraze spre a-şi masca defi­
domestice. cienţa, îşi dă silinţa să eludeze problemele
dificile. îşi umple lacunele cu elemente
în unele cazuri, debutul este mai psiho-
confabulatorii, în general destul de sărace.
tic, cu apariţie de idei delirante, mai ales pe
Pierderea gândirii operatorii (care apare
temă de prejudiciu, onirism cu fenomene
deja în imposibilitatea de memorizare) este
halucinatorii, îndeosebi nocturne, chiar
responsabilă de tulburarea asociaţiei de
agitaţie, cu turbulenţe şi agresivitate faţă de
idei. în epoca psihiatriei asociaţioniste,
anturaj. Trebuie insistat asupra tulburărilor
F. Ziehen a insistat îndeosebi asupra necoor-
de somn şi de vigilitate, responsabile de
donârii tot mai mari a mersului asociaţiei
onirism. Adesea există o stare depresivă,
de idei. Aceasta devine puţin câte puţin pur
zisă „de involuţie", cu debilitare psihică ce
formală şi incoerentă. Deteriorarea asoci­
se agravează progresiv, putând intra în
aţiei productive nu-i mai permite bolnavului
discuţie diagnosticul de pseudodemenţă.

170
DEMENTA

să combine în fraze cuvinte date. înlăn­ Tulburări de orientare. Dacă trebuie «ă


ţuirea de „mici istorii" nu mai este în­ punem la îndoială starea confuzională, atât
ţeleasă, cum o demonstrează proba seriei de frecventă în cazul spitalizării, pentru a
de imagini a unei istorioare de reconstituit face din dezorientarea spaţio-temporală un
în scala Wechsler-Bellevue. S-a putut semn direct de deteriorare demenţială, nu
constata dispariţia foarte timpurie a posi­ este mai puţin adevărat că deteriorarea
bilităţii de asociaţii inverse sau retrograde memoriei determină o dispariţie progresivă
(riicklăufige Assoziationen ale autorilor a facultăţilor de orientare temporală şi
germani). Această pierdere este deosebit de spaţială, dacă nu în spaţiul de viaţă imediat,
evidentă în imposibilitatea de a repeta o atunci cel puţin în cadrele sociale obişnuite
serie fie ea şi foarte scurtă de cifre pe (pierderea „memoriei sociale" despre care
de-a-ndoaselea, imposibilitatea de a numă­ vorbeşte J. Delay). Dacă alterarea funcţiilor
ra de la 20 la 1 sau de a spune în ordine simbolice este mai puţin netă decât în de­
inversă lunile anului sau zilele săptămânii. menţele presenile, ea este totuşi importantă.
Asociaţia pur „formală" stă la originea Funcţii gnozice. Funcţiile gnozice sunt
perseveraţiei verbale care, atunci când extrem de perturbate prin regresie la nivel
cuvintele pronunţate sunt lipsite de sens, formal (false recunoaşteri, iluzii, tulburări
devin verbigeraţie şi, la un grad mai înain­ agnozice diverse, consecutive pierderii
tat, ecolalie şi palilalie (autoecolalie). gândirii operatorii sau categoriale), ca şi
prin afectarea funcţiilor perceptive însele.
TULBURĂRILE DE LIMBAJ. Sunt Este ştiut că demenţa senilă se asociază
reprezentate de un fel de inconştienţă ver­ adesea cu apraxie ideatorie (H. Baruk).
bală, de pălăvrăgeală sau de vorbărie goală „Această tulburare constă nu numai în
în care predomină automatismele, perse­ uitarea gesturilor necesare unui act [...], ci
verarea şi repetiţia. şi în uitarea conceperii însăşi a actului. De
Tulburări de ideatic. A. Pick a arătat că exemplu, bolnavul este rugat să aprindă o
fluxul verbal induce la dementul senil o lumânare. El freacă lumânarea de cutia de
ideaţie fortuită şi dezordonată. Deficitul de chibrituri, nemaicunoscând natura şi utili­
memorie determină o veritabilă afazie am­ zarea obiectelor." Bolnavul nu mai poate
nezică, vocabularul reducându-se în mod săvârşi o serie de acte succesive, cu pre­
progresiv prin pierdere de nume proprii, vederea necesară. S-au păstrat numai
apoi de cuvinte abstracte şi, în sfârşit, de automatisme elementare. Astfel, chiar dacă
nume comune. Există o pseudoafazie nomi­ chibritul este frecat unde trebuie pe cutie,
nală, cuvântul care denumeşte obiectul lumânarea sau ţigara nu vor fi niciodată
fiind uitat. El este înlocuit de perifraze care aprinse.
nu se situează niciodată la nivelul răspun­ Acest deficit intelectual va determina în
sului categorial al genului sau speciei, ci, mod secundar importante tulburări de aten­
în mod mai general, la acela al definiţiei ţie (fatigabilitate şi labilitate extreme), de
prin imagine şi, într-un grad mai avansat, judecată şi, bineînţeles, de comportament.
printr-o descripţie mai mult sau mai puţin Tocmai prin acestea din urmă dementul
dispersată, fragmentată, difluentă, în care senil devine justiţiabil al unei măsuri de
cuvintele „passe-partout" revin în perma­ protecţie judiciare şi al unei spitalizări, din
nenţă. cauza pericolului pe care îl poate prezenta

171
DEMENŢA

pentru el însuşi şi pentru anturaj: incurie cu simptome variabile, potrivit localizărilor


progresivă, denudare neglijentă care poate lezionale predominante, chiar dacă uneori
fi pe nedrept luată ca atentat la pudoare, este greu să se diferenţieze debilitatea in­
uitare foarte gravă a unor consemne de telectuală ca atare şi eventuala afectare a
securitate elementare privind în special funcţiilor simbolice ale limbajului.
utilizarea gazelor şi a electricităţii. Leziuni necrotice cortico-subcorticale
Tulburări de somn şi afective. Tulbu­ de topografie posterioară în teritoriile
rările de somn sunt foarte frecvente: turbu­ vascularizate de arterele cerebrale posteri­
lenţă, agitaţie şi uneori crize halucinatorii oare, cele mai frecvente pare-se, dau un
nocturne, incidental cu elemente delirante, tablou demenţial care se poate asocia cu
fără o adevărată sistematizare şi fără tulburări gnozice vizuale, hemianopsie,
extensie progresivă (idei de minare, de chiar şi tulburări de limbaj greu de indivi­
prejudiciu, impresia că anturajul, că moş­ dualizat pe fondul sindromului demenţial.
tenitorii îi doresc dispariţia). Aspecte pseudopresbiofrenice.cu tulburări
Afectivitatea pare a fi foarte palidă. ale memoriei de fixaţie, sunt destul de
Persistă totuşi mult timp o sensibilitate caracteristice în cazul acestei dispoziţii
afectivă care îi permite bolnavului, în lezionale.
pofida decăderii şi a imposibilităţii oricărei Afectarea nucleilor cenuşii şi în special
identificări precise, să trăiască încă atmo­ a talamusului ar determina tablouri demen­
sfera socială şi morală. Aici stă originea ţiale, cu tulburări mnezice predominante şi
unor „desperări", ca urmare a internării activitate delirantă, dar cu o relativă con­
dementului senil despre care se credea că ştiinţă a deficitului intelectual. Aceste forme
a devenit cy totul indiferent. de demenţă cauzate de infarcte multiple
(D.I.M.) pot realiza un tablou similar cu
EVOLUŢIA. Evoluţia demenţei se face acela al encefalopatiei subcorticale Bins-
progresiv, în 2-5 ani, către o stare de de­ wanger. Dar ne putem îndoi de anumite
menţă profundă, cu apariţia unui „grasping tulburări ale seriei „afazo-apracto-agno-
reflex" şi a unor comportamente arhaice zice" care ne pot face să ne gândim la
(„reflex oral", bulimie e t c ) . Se instalează leziuni arteriopatice cu un sindrom neuro­
ramolismentul şi apragmatismui complet. logic „în focar", pe când ele nu sunt decât
Bolnavul, care zace la pat, moare, ca şi manifestarea unei deteriorări demenţiale
în cazul celorlalte demenţe, din cauza instrumentale.
complicaţiilor decubitusului (escare tot mai
întinse, pneumopatii infecţioase) sau,într-o STADIILE. în concepţia şcolii de la
stare de caşexie avansată, datorită unui Geneva şi a lui J. de Ajuriaguerra, putem
colaps cardiovascular terminal. descrie, de fapt, un „proces de alzheimeri-
zare" progresivă, care se regăseşte în multe
DEMENŢE VASCULARE. Demenţele demenţe tardive şi care trece prin patru
vasculare (cauzate de infarcte multiple) au stadii evolutive succesive. Primul stadiu
o evoluţie mai puţin lineară, determinată de corespunde unei debilizări psihice simple,
infarcte cerebrale succesive. Cum bine au pur „nevrotice", fără deficit funcţional
arătat J. Delay şi S. Brion, debilitatea psihică specific. Al doilea stadiu corespunde unei
demenţială evoluează adesea prin pusee şi deteriorări a memoriei, cu sindrom mnezic

172
DEMENTA

mai mult sau mai puţin important, deficite Mai ales tomodensitometria, tehnică
operatorii şi deficite de organizare spaţială, noninvazivă care a înlocuit cu totul ence-
cu debut de apraxie constructivă. Al treilea falografia gazoasă, pune în evidenţă atrofia
stadiu, cu sindrom amnezic pronunţat, cerebrală, fie corticală, cu larga injectare a
tulburări neurologice (prehensiune forţată, şanţurilor hipertrofiate, fie subcorticală, cu
hipertonie de opoziţie), afazie, debut de dilatarea cavităţilor ventriculare, în special
apraxie ideatorie şi ideomotorie, apraxie la nivelul ventriculelor laterale. Atrofia
constructivă totală, este stadiul clasicului şi apare de o manieră difuză în boala
pretinsului sindrom „în focar". Al patrulea Alzheimer* şi în demenţele senile de tip
stadiu este caracterizat de o „alzheimeri- Alzheimer. Ea rămâne mai localizată şi
zare" avansată, stadiu începând cu care multiplă în cazurile de infarcte cerebrale şi
funcţiile „instrumentale" sunt definitiv clasic limitată la regiunile frontale în
abolite. boala Pick*. Acele imagini date de scanner
sunt încă şi mai precise cu tehnicile noi de
EXAMENELE COMPLEMENTARE. A rezonanţă magnetică nucleară şi tomo­
existat întotdeauna interesul de a preciza grafia cu emisie de pozitoni (TEP).
diagnosticul de demenţă în stadiul precoce Aceasta din urmă permite (după L. Singer)
al maladiei. punerea în evidenţă a atrofiilor încă
Testele psihologice evaluează deterio­ discrete şi distingerea precoce a demenţei
rarea funcţiilor cognitive: probele Wechsler- degenerative (de tip Alzheimer) de demen­
Bellevue, bateria de teste Kendrick, MTS ţa prin infarcte multiple.
(Mental Test-score) şi testul Benton (pentru
evaluarea retentiei informaţiei vizuale). TRATAMENT. Se recomandă ţinerea la
Ele precizează, de asemenea, deteriorarea domiciliu a bolnavului atâta timp cât o
mentală* după metoda lui J. Babcok. anumită autonomie o permite (-* BOALA
Se utilizează mult, în ţările anglo-ameri- ALZHEIMER). O măsură de spitalizare
cane, „Minimental State Examination" poate fi luată în considerare atunci când
(M.F. Folstein), care reprezintă cea mai dependenţa devine completă şi dementul
bună serie actuală de probe psihologice de nu-şi mai recunoaşte domiciliul. Cât
reperare destul de precoce a unei dete­ priveşte protecţia judiciară, aceasta poate
riorări demenţiale. fi propusă de îndată ce tulburările de jude­
Electroencefalografia poate arăta la cată nu-i mai permit bolnavului controlul
început o intricaţie de ritmuri rapide cu actelor vieţii civile. Trebuie totuşi să se dea
ritmul de bază alfa, apoi o încetinire a dovadă de tact în ceea ce priveşte impu­
acestui ritm, cu predominanţa ritmului teta nerea măsurii de tutelă, care devine indis­
şi chiar delta. Se notează, de asemenea, o pensabilă după 2-3 ani de evoluţie. Căci
diminuare a amplitudinii şi a reactivităţii, până acum, în descrierea evoluţiei demen­
care poate deveni nulă, cum putem vedea ţei, au fost poate prea mult privilegiate
în special cu metoda potenţialelor evocate. aspectele neuropsihologice şi cognitive
Electroencefalografia cantitativă (Eteve- deficitare, în detrimentul proceselor psiho-
non) permite vizualizarea cu uşurinţă a dinamice, care şi ele intră în joc în de­
zonelor atinse cel dintâi de procesul abio- menţe. Studiul angoasei omului bătrân şi
trofic sau de infarctele cerebrale. evitarea acesteia prin mecanisme de
DEMENTA PRECOCE

apărare foarte arhaice ar permite, poate, să de vedere pur cognitiv şi psihotehnic ar


se înţeleagă de ce unii bătrâni se cufundă pune între paranteze întreg acest aspect
deodată în „indiferenţa demenţei". Este ceea psihodinamic, singurul care permite o
ce a încercat să facă recent P. Charazac. El mai bună determinare a personalităţii
se inspiră din lucrările lui D.W. Winnicott, subiacente a dementului şi intrarea în joc
punând accentul pe noţiunile de maturaţie a defenselor sale nevrotice. Permite, de
şi de dezvoltare. în ceea ce priveşte per­ asemenea, definirea relaţiilor sale cu me­
soanele în vârstă, el arată că „trebuie ţinut diul şi cu anturajul familial. Se constată pe
seama de faptul că potenţialul lor de zi ce trece că acţiunea terapeutică la nivel
dezvoltare se reduce şi că au trebuinţe noi relaţional determină adesea o mai bună
faţă de mediu". Trebuie, de asemenea, toleranţă a demenţilor şi, uneori, ameliorări
luate în considerare răspunsurile mediului, uimitoare, lată de ce conceptul de demenţă
în special „cele două trăsături obişnuite ale redus la acela al unui deficit intelectual de
instituţiilor geriatrice: caracterul totalitar al origine organică nu este conceptibil la
îngrijirilor şi intoleranţa faţă de nevoile şi nivelul îngrijirii cotidiene a acestor stări
dorinţele de dependenţă ale bătrânului". Nu demenţiale ale senilităţii. Iar ireversibili­
trebuie să considerăm aceste niveluri de tatea demenţei poate să apară drept o noţi­
organizare ca pe nişte stadii, în perspectiva une demobilizatoare în măsura în care ar
unei dematurizări lineare şi progresive: risca să întreţină un pesimism care conduce
„Fiecare din aceste poziţii poate fi pierdută, la abţinerea terapeutică şi la măsuri de
recâştigată şi iarăşi pierdută, în mai multe simplă pază.
reprize. Astfel, tulburările de somn ale
bătrânului ne oferă exemple de dezorgani­ BM.: Aiigelergues, R., „Les demences", Encyclo-
zare momentană: deambulările nocturne şi pedie medico-chimrgicale, Psychiatrie, Paris, 2,
refuzul de a se culca evocă angoasa pără­ A 10,1968; Charazac, P., „L'angoisie du vieillard
sirii mediului; panica în cursul trezirilor dement", L'evolutionpsychiatrique, Toulouse,
nocturne (iluzia unei transformări a 50, 3, 1985; Delay, J, Brion, S., Les demences
mediului sau a corpului) exprimă teama de tardives, Masson, Paris, 1962; Fraser, M., Demen-
tia: its Nature and Management, Chichester,
a găsi corpul modificat la trezire sau măcar
John Wiley, New York, 1987; Habib, M.,
momente de dezintegrare în care psihicul
Joanette, Y , Puel, M., Demences el syndromes
pierde contactul cu corpul. Experienţa arată
dementiels, Masson, Paris, 1991; Miiller, Ch.,
că astfel de stări pot surveni la persoane
Wertheimer, J., Psychogeriatrie, Masson, Paris,
spitalizate care încă nu au nici o deteriorare 1981; Richard, J., Constantinidis, J., „Les de­
intelectuală." Charazac demonstrează clar mences de la vieillasse", Confrontations psychi-
că „demenţa «fără angoasă» are o valoare atiques. Paris, 5, 39-61, 1970.
defensivă pentru Eul ameninţat, el caută
astfel aneantizarea pe care nu o mai poate
DEMENŢĂ PRECOCE (engl. demen­
sau pe care niciodată nu a putut-o resimţi,
ţi* praecox). Maladie mentală cronica
îngrijitorii trebuie să sesizeze apariţia
care apare la sfârşitul adolescenţei sau
angoasei nu ca pe un simptom jenant ce se
la începutul vârstei adulte, caracterizân-
impune suprimat, ci ca pe o ocazie de
du-se prin tulburări grave de inteligenţa
întâlnire cu o persoană care s-a regăsit prin
şi de afectivitate şi parând a evolua către
prisma suferinţei sale". Aşadar, un punct
un deficit intelectual progresiv.
DEMONOPATIE

Denumită astfel de psihiatrul german DEMONOLOGIE ŞI RELIGIE


E. Kraepelin, care distingea trei mari for­ Evangheliile. Cazurile relatate aici sunt
me — catatonică, heberfrenică şi parano- frecvente şi ocazii de miracole (energu­
idă -, această psihoză cronică a fost numită, menul din ţinutul Gharghesenilor, Luca,
de E. Bleuler.în 1908, schizofrenie*. VIII,26-39; copilul surd şi mut, Marcu, X,
14-29, care este şi epileptic). încă de la
DEMONOMANIE (engl. demono- origine, posibila interacţiune între o mala­
mania). Nebunie care are drept obiect un die pur fizică şi tulburări datorate posesiei
demon.-- DEMONOPATIE. este recunoscută, analizată şi clar spe­
cificată.
DEMONOPATIE (engl. demonopathy).
Epidemiile de posesii diabolice. Franţa
Delir sistematizat care are drept obiect
este în secolul al XVII-lea teatrul unor
demonul (demonii) şi ceea ce îl (îi) în­
crize epidemice care se propagă în mănăs­
conjoară: infernul, idei de d a m n a r e ,
atacuri externe sau interne. tiri, în directă legătură cu perioada proce­
selor vrăjitoriei*. Populaţia respectivă
Deosebirea dintre demonomanie şi
aparţine unei clase sociale recunoscute,
demonopatie este mai importantă decât s-ar
părea la o primă abordare. Componenta citadine şi nu rurale şi sărace. Procesul este
„manie" este de raportat la etimologia identic în toate cazurile: un preot este
greacă mania, adică rătăcire, delir, ieşire în acuzat de a fi trimis demoni, de a fi sedus
afara raţiunii. sau chinuit spiritul uneia sau mai multor
călugăriţe; sunt convocaţi exorcişti, zarva
DEMONOLOGIE ŞI DEMONOMANIE. se amplifică, crizele de asemenea, apoi, cu
Demonologia este ştiinţa demonilor, com­ ajutorul torturii, asupra preotului se abate
plementară teologiei şi teodiceii (doctrina condamnarea şi el este ars. Astfel,
justiţiei lui Dumnezeu). Noţiunea de C. Gaufridy, în 1611, la Aix-en-Provence,
demon datează din vremuri imemoriale, la cade sub acuzaţia a două călugăriţe,
fel ca şi tentativele de a-i sistematiza şi Madeleine de Mandol şi Louise Capei;
neutraliza pe demoni (Sumeria, Egipt). prima abia a scăpat de statutul de vrăjitoare
Unele teorii contemporane presupun iden­ (ea îşi va sfârşi zilele în închisoare). Nicole
titatea originală a divinităţilor Binelui şi Aubry a fost condamnat la Laon, Mărie de
Răului, apoi separarea lor în urma anu­ Sains la Lille (1613); Urbain Grandier nu
mitor evenimente, de exemplu cuceriri scapă nici fulgerelor maicii Jeanne des
victorioase. Zeii unui popor învins s-ar
Anges nici acelora ale comisarului J.M. de
vedea dotaţi cu un semn negativ şi cu o
Laubardemont, trimis de Richelieu; el
periculozitate egală cu dorinţa lor de
moare ars de viu în ziua de 18 august 1634.
răzbunare.
Acest episod zguduie Franţa, nu fără con­
Cele două nume, Satana şi Diavolul, se secinţe secundare. Unele sunt individuale:
asociază în aceeaşi divinitate care simboli­ decesul unor exorcişti, părinţii Lactance şi
zează Răul către secolul I î.Chr. Demono­ Tranquille, înnebuniţi de culpabilitate, şi
logia are valoarea ei; dacă păcatul
obsesia (atac demoniac extern) gravă, în­
orgoliului a fost cel dintâi păcat, el se
delungată a părintelui Surin, care a vrut să
alătură aceluia al dorinţei de independenţă.
ia asupră-i demonii Jeannei des Anges, fără
Viziunea aceasta interesează îndeaproape
a lua aminte la uneltirile acesteia. Alte
noţiunea de posesie.

175
DEM0N0PAT1E

consecinţe sunt sociale: agitaţii violente la sub presiuni interne şi externe, intrarea
această răspântie unde s-au înfruntat într-o stare secundă (pe calea transei, a exta­
Biserica, Statul şi unele personalităţi ieşite zului, a autohipnozei) permite înlăturarea
din comun. sistemului inhibitor normal şi receptivitatea
Zece ani mai târziu, la Louviers, o la mecanisme de obicei parţiale şi cana­
franciscană, Madelaine Bavent, prinde lizate. Nu fără riscuri: fecioarele din Epidaur
ştafeta şi reuşeşte să-l facă osândit pe mureau, pare-se, foarte tinere.
vicarul Bouille\ ars în 1647 împreună cu Influenta culturală: posedări bune si
cadavrul părintelui Picard, acuzat retro­ rele. Influenţată de sacru şi de simbolic,
activ. Mai pot fi citaţi posedaţii din Salem posedarea este un mijloc privilegiat de
(Massachusetts) în 1692. Dimpotrivă, expresie pentru acestea; influenţată de
iezuitul Girard va izbuti să se facă absolvit angoase arhaice, ea este un mijloc de a le
de acuzaţia adusă de M.C. Cadiere evita. Această funcţie socială structurantă
(Toulon, 1730): mentalităţile se schimbă. operează conform unor ritualuri: şamanul
Cu, dar mai ales dincolo de isterie, este (Siberia, Asia Centrală, Japonia) este un
necesar să luăm în seamă contextul: rigidi­ medium privilegiat al lumii spiritelor, care
tatea vieţii şi morala de fier impusă îl înzestrează în schimb cu puteri supra­
acestor femei, prezenţa în fundal a mii de naturale. Structura cultului vodu (Antile,
ruguri aprinse pentru alte femei, impactul Africa, Haiti) este diferită: „crizele",
Diavolului şi al noţiunii de păcat; toate identificarea cu puteri superioare, Marele
acestea au generat o revoltă mai mult sau Zeu sau Loa, duhurile morţilor, eroii inte­
mai puţin conştientă contra primilor repre­ grează şi liberează totodată sufletul grupu­
zentanţi ai acestui sistem: bărbaţi şi preoţi. lui, ritmând echilibrul social.
Pe de altă parte, exorcismele permiteau o Posedare şi boală. Concepţiile potrivit
exprimare, fie şi deturnată, a unor înscenări cărora o boală poate fi cauzată de prezenţa
grandioase şi derivarea unei culpabilităţi unui obiect străin, care trebuie deci extras
generate de problematica sacrului, angoasa din corpul pacientului, prin zborul sufle­
unei limitări a lui Dumnezeu, operată atât tului acestuia sau prin nereintegrarea sa
de către stat cât şi de către ştiinţă. după un voiaj nocturn sunt tot atât de vechi
cât lumea. Deposedarea răspunde, aşadar,
NOŢIUNEA DE POSEDARE posedării. Din aceste teorii decurg practici
Semne. Fenomen foarte vechi, pose­ care vizează alungarea sau extragerea intru­
darea sau ocuparea de către un spirit străin sului: bolnavul este în acest caz biciuit,
se recunoaşte printr-o serie de caracteristici însângerat, supus exorcismului.
mai mult sau mai puţin codificate: trans­
formarea corpului, alternanţa unui calm DEMONOLOGIE ŞI DEMONOPATIE:
profund cu perioade de violenţe incontro- ISTORIA UNEI EVOLUŢII CĂTRE
labile, marcate de posibilităţi fizice anor­ MEDICAL
male; schimbarea feţei, schimbarea vocii; JeanWier. Cartea acelui medic, duce de
posibilităţi mentale absolut extraordinare Cleves, intitulată Histoire, disputes et
(capacitatea de a vorbi o limbă necunos­ discours des illusions et impostores des
cută sau de a citi gândurile, profetism, diables (Paris, 1579) şi răspunsul virulent
putinţa de a citi cu ochii închişi). De fapt, al juristului J. Bodin în anexa la a sa

176
DEMONOPATIE

Demonomanie des sorciers (Paris, 1581) erotice, exprimând într-o terminologie


marchează un moment crucial, catalizator medicală ideile religioase de păcat capital,
a diverse tendinţe, de unde va lua naştere de obsesie (atacuri subite din exterior din
o schimbare de optică. J. Wier, deşi partea demonilor), de posedare, de spirite
respectând multe credinţe ale epocii sale — răufăcătoare masculine şi feminine (de­
ceea ce i-a permis să se facă ascultat şi să moni seducători nocturni).
evite rugul —, stabileşte separaţii: el Versantul isterie. Charcot şi şcoala sa de
izolează otrăvitori / otrăvitoare, reper al la Pitie-Salpetriere sunt marii protagonişti
fraudelor „demoniace", optează dintr-o ai acestei căi, a cărei influenţă se extinde
dată pentru analiza fizică, inclusiv până în zilele noastre. Posedarea este legată
ginecologică, şi atestă melancolia acelor de anumite semne ale misticismului isteri­
femei bătrâne condamnate ca vrăjitoare. celor şi de exuberanţele lor corporale,
De la statutul de autoputernică, femeia analizându-se atât grafic (Les demoniaques
[vrăjitoare — notă L.G.] trece la acela de dans l'art, P. Richer, J.M. Charcot, 1887)
„bolnavă", de „infirmă", ba chiar de cât şi fenomenologic simptomele în rapor­
„debilă". Degeaba va riposta J. Bodin că turile lor cu hipnoza şi sugestia. Trebuie,
„lucrurile supranaturale nu se judecă după de asemenea, să citim notele lui G. Legue
cele naturale", o ruptură are loc, căreia şi G. de La Tourette,în Autobiografia unei
unul dintre succesori îi va fi J.M. Charcot. posedate, sora J. des Anges (Paris, 1886).
Teoriile lui J. Wier cât şi ale lui J. Michelet Noţiunile de fraude şi de mitomanii reapar
sau M. Muray (realitatea revoltei sau a în forţă, făcând din persoanele în cauză mai
melancoliei vrăjitoarei) sunt actualmente degrabă persoane de reeducat decât de
contestate (N. Cohn, E. Delcambre); s-a tratat medical (Babinski).
făcut confuzie între vrăjitoare şi posedată
şi nu s-a luat în seamă contextul general, ÎN ZILELE NOASTRE. Termenii de
dar două căi se precizează. demonomanie şi de demonopatie sunt azi
Melancolie demoniacă şi isterice pose­ puţin folosiţi, fiind consideraţi ca aparţi­
date. Este bine cunoscut că Diavolul utili­ nând istoriei. Evoluţia societăţii a dat alte
zează melancolia spre a-şi atinge scopurile: înfăţişări reprezentanţilor angoasei, precum
este o teză veche şi clasică, de pe vremea şi temelor privind influenţa şi alienarea.
proceselor. Wier păstrează această refe­ Rămâne, pe de o parte, „delirul de pose­
rinţă: în 1677, un englez, J. Welster, scriind dare", pe de altă parte ocultismul, descân­
despre vrăjitorie, va asocia „visele melan­ tecul magic, deochiul.
colice cu imaginaţiile isterice". Descendenţa în ceea ce priveşte domeniul psihanalitic
acestei concepţii este dublă. ->• DELIR DE POSEDARE.
Versantul melancolie. Acesta a fost re­ Cât priveşte domeniul psihiatric, două
stituit mai târziu în lipemanie*, „mono­ descendenţe se prelungesc; una asociază
mania tristă" a lui J. Esquirol, care publică posedarea şi isteria, favorizată de alianţa
în 1814 De la demonomanie, un studiu Charcot-Freud; cealaltă vorbeşte de psihoză,
asupra melancoliei religioase. Macario fie melancolică, cu o eventuală apariţie a
reia analiza sa în 1843, izolând patru mari sindromului Cotard (1882),'fie de delirul
forme: damnomania sau delirul de dam­ de influenţă şi de automatismul mental al
nare, damnomaniile externe, interne şi lui C16rambault (1926), teren de bază pe

177
DEMimZARE

care se ancorează construcţiiledelirante de care era până atunci. Obiectele care îl


persecuţie şi unde posedarea este ca un înconjoară i se par străine, ca şi cum nu
ecou al deposedării de sine primordiale le-ar mai recunoaşte. Până şi persoanele
(Ldvy-Valensi). cele mai apropiate au pierdut pentru el
orice caracter de familiaritate. O analiză
Bibi.: Certeau, M., La possessioi de Loudun,
psihopatologică permite distingerea a trei
„Archives", Julliard-Gallimard, Paris, 1980;
niveluri de depersonalizare: nivelul prim,
Gayral, L., Gayral, J., Us deliresje possession
în care tulburarea conştiinţei rămâne
diaboliques, Paris, 1944; Langton E., La d6mi>
superficială şi în care tulburarea nu se
no/og/e, Payot, Paris, 1951; Macaro,M.,„fîtude
referă la identitate, cum vedem îndeosebi
sur la demonomanie", Amiales midico-psycho-
în isterie; nivelul doi, în care perturbarea
logiques, TI, Paris, 1843.
este mai profundă, cu pierderea sentimen­
tului spontaneităţii şi chiar al autonomiei,
DEMUTIZARE (engl. dcmutisation). aşa cum se întâmplă în automatismul
Orice acţiune care permite jnui mut sâ mental şi în sindromul de acţiune exteri­
vorbească. oară (xenopatic); nivelul trei, în care este
Cel mai adesea este vorbi de diverse afectată însăşi unitatea corporală, cu senti­
pedagogii specializate utilizae pentru a-i mentul de corp dislocat sau sfârtecat. Este
învăţa pe copiii surdo-muţi si vorbească. ceea ce apare în unele psihoze schizo­
Această învăţare este în geneial practicată frenice grave, în care trăirea corporală este
de ortofonişti şi se poate fac* cu ajutorul resimţită cu o mare angoasă şi într-un mod
a diverse aparate electronice: implificatori, delirant paranoid.
modificatori de frecvenţă, majnetofoane şi
magnetoscoape. Uneori este jrecedată de
D E P R E S I E (engl. depression). Maladie
intervenţii chirurgicale care permit redarea,
mentală caracterizata printr-o modifi­
când lucrul acesta e posibil, a jnei anumite
care profundă a stării timice, a dispo­
sensibilităţi auditive.
ziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei
morale şi încetinirii psihomotorii.
DEPENDENŢĂ (engl. dependency).
Asociindu-se în general cu anxietatea,
Tendinţă de a căuta ajutor şi protecţie
depresia întreţine la pacient o impresie
la semen, de a se încrede în celălalt în
dureroasă de neputinţă globală, de fatalitate
luarea oricărei decizii, prin pierdere de
disperată, iar uneori antrenează ruminaţii
maturitate sau de autonomie.
subdelirante pe tema culpabilităţii, a in-
dignităţii, a autodeprecierii, putând con­
DEPERSONALIZARE (engl deperso- duce la luarea în considerare a sinuciderii
nalisation). Stare psihoafeclivă particu­ şi, uneori, la realizarea acesteia.
lară, în care un subiect îşi pierde
sentimentul propriei realităţi sau îşi CELE DOUĂ FORME CLASICE ALE
simte corpul ca ireal. DEPRESIEI. Această durere morală este
Această stare se asociază adesea cu deosebit de intensă mai ales în forma zisă
anxietatea, cu impresia de stranietate a „melancolică" sau „endogenă". Pierderea
lumii exterioare. Pacientul cire suferă de stimei faţă de sine şi dorinţa de a dispărea
această indispoziţie se simte diferit de cel pot antrena idei suicidare, pe care doar

178
DEPRESIE

inhibiţia le împiedică de la transpunerea în boli somatice în cazul cărora era cerută o


act (de unde pericolul unor tratamente consultare psihiatrică. Dintre aceştia, trei
antidepresoare care înlătură această inhi­ pătrimi aveau o depresie cu adevărat
biţie mai înainte de a acţiona asupra stării secundară unei afecţiuni somatice. Ultima
timice). Această formă, care reprezintă pătrime suferă realmente de o depresie
unul din versanţii psihozei maniaco-depre- primară autentică, însă mascată de plân­
sive*, se pot asocia cu tulburări neuro- gerea corporală căreia îi este simptomul
vegetative şi somatice: anorexia, destul de principal. Se descriu,în sfârşit, alte forme
frecventă, va determina o slăbire câteodată secundare unor afecţiuni mentale primare,
considerabilă; tulburările de somn pot cum sunt schizofrenia şi unele deliruri
merge până la o insomnie completă (măcar cronice. In mod paradoxal, adesea atunci
că aceasta ar putea fi provocată uneori în când delirul se estompează, în urma unui
scop terapeutic, sub formă de agripnie). tratament neuroleptic intensiv, apare o de­
O altă formă importantă, zisă „psiho­ presie extrem de intensă, care necesită
genă", cuprinde de fapt toate depresiile prescrierea de antidepresori (cu pericolul
tradiţionale şi nevrotice, având aspecte foarte real ca aceştia să reactiveze delirul).
clinice foarte variate în ceea ce priveşte
simptomele şi gravitatea lor, intensitatea CRITICA DISTINCŢIEI ENDOGEN/
acestora fiind în general mai puţin mare EXOGEN. Dacă timp îndelungat s-a men­
decât în forma melancolică. Ideile de ţinut distincţia dintre depresia endogenă şi
suicid sunt totuşi frecvente, luând mai depresia nevrotic/reactivă, de mai bine de
degrabă aspectul unei solicitări afective sau un deceniu se face simţită orientarea spre
al unui sentiment al eşecului, care trebuie un fel de continuum între aceste două
recunoscut şi atenuat. Anxietatea, oboseala tipuri, pe care, de fapt, nu le-ar separa
generală, adinamia, astenia sunt uneori decât intensitatea simptomelor. Astfel, în
singura manifestare şi nu trebuie tratate DSM-III şi în recenta sa revizuire, ca şi în
doar printr-o medicaţie simptomatică. noua clasificare internaţională a maladiilor
Există şi depresii secundare sau simpto­ (C.I.M. 10), depresiile sunt reunite în
matice ale unor afecţiuni somatice diverse. acelaşi capitol şi subdivizate în funcţie de
Ele sunt destul de numeroase şi multă intensitatea sau de durata lor. în DSM-III,
vreme unii medici au subestimat această clasificarea depresiilor se bazează pe pre­
frecvenţă. Au fost avansate mai multe zenţa sau pe absenţa unui sindrom depresiv
ipoteze pentru a se explica această situaţie: numit „episod depresiv major". Depresiile
absenţa plângerilor din partea pacientului care răspund criteriilor acestui sindrom
somatic cu privire la o eventuală trăire sunt apoi ataşate la tulburarea bipolară sau
depresivă, interesul cvasiexclusiv al unor identificate ca depresii majore; acelea care
medici pentru problemele somatice,încli­ nu răspund la aceste criterii sunt clasificate
naţia de a face din disforie o consecinţă la „alte tulburări afective specifice"
legitimă a bolii fizice. Interesul psihiatrilor (tulburare ciclotimică şi tulburare disti-
pentru această problemă a fost contem­ mică) sau tulburări afective atipice.
poran cu dezvoltarea psihiatriei de relaţie, Cât priveşte DSM-III revizuit, el cuprin­
depresivii reprezentând un procentaj de mai multe modificări importante: sub­
important al pacienţilor spitalizaţi pentru divizarea depresiilor majore după gravitatea

179
DEPRESIE

lor, după evoluţie, după tip (melancolic sau ca un obiect abandonat. în felul acesta,
nonmelancolic) şi după schema apariţiei pierderea obiectului se transformă într-o
(sezoniere sau nonsezoniere); includerea pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu şi
tulburării ciclotimice printre tulburările persoana iubită se transformă într-o scizi­
bipolare; subdivizarea tulburărilor disti- une între critica Eului şi Eul modificat prin
mice după antecedentele psihiatrice şi după identificare" (Doliu şi melancolie, 1915).
vârsta la care apar. De asemenea, C.I.M. 10 Aşadar, în depresie bolnavul trebuie să
reuneşte ansamblul tulburărilor de dispo­ înfrunte o pierdere imaginară, adresându-şi
ziţie în unul şi acelaşi cadru. Tulburările sieşi reproşurile şi agresivitatea destinate în
depresive sunt aici subdivizate, în funcţie mod normal obiectului pierdut.
de gravitatea lor, în tulburări depresive Un alt curent, care ţine de psihologia
grave (caracterizate prin prezenţa de cognitivă, a dorit să facă din depresie o
simptome zise „biologice" sau „endogeno- perturbare a proceselor cognitive. După
morfe") şi tulburări depresive uşoare şi G. A. Kelly şi A. T. Beck, „structurile cog­
stări depresive puţin intense, însă persis­ nitive stabile" ar fi în acest caz inadecvate
tente, deosebirile dintre cele două noi în trei domenii, Eul, lumea exterioară şi
clasificări fiind, la urma urmelor, minime viitorul. Această „triadă cognitivă depre­
( C B . Puii). sivă" (Beck, 1970) afectează cu o coloraţie
negativă reprezentările legate de aceste trei
CAUZE BIOLOGICE, CAUZE PSIHO­ domenii. Aceste conţinuturi inadecvate
LOGICE. Trebuie spus că vechea separaţie sunt generate de procesele inadecvate de
între cele două mari tipuri de depresie, unul tipurile logic, stilistic, semantic. Ele sunt
endogen, cu cauzalitate biologică, altul cele care „fabrică" cogniţiile incorecte al
psihogen, cu cauzalitate psihică, ţinea de un căror conţinut concret se exprimă verbal în
conflict ideologic privind etiologia. Acesta discursurile depresivilor şi, de asemenea,
separa în mod radical cele ce reţineau o în imagistică, în reverii şi vise. „Acestor
cauză organică, confirmând rolul de re­ trei tipuri de procese le corespund erori
gulator timic al monoaminelor cerebrale şi particulare: inferenţe arbitrare care, în
în special al noradrenalinei (al căror deficit interpretarea unui eveniment, elimină
la depresivi ar putea fi de natură ereditară), explicaţiile mai plauzibile, abstracţii selec­
de cele care apărau, pe urmele lui S. Freud tive care concentrează atenţia asupra unui
şi ale progreselor psihanalizei, un punct de detaliu luat din afara contextului, lăsând
vedere strict psihogenetic. de-o parte caracteristici mai evidente ale
situaţiei, generalizări abuzive, supra- sau
Repete psihanalitice si cognitiviste.
subestimări şi denumiri inadecvate"
Pentru psihanalişti, melancolia se poate
(M. De Bonis). Terapia cognitivă constă
compara cu un travaliu al doliului care nu
deci în a corecta, în colaborare cu pacien­
izbuteşte să se realizeze (-+ DOLIU). în
tul, concepţiile eronate, distorsiunile şi
depresie, Eul se identifică cu „obiectul
ipotezele dezadaptative, spre a rectifica
pierdut", luând pe seama sa sentimentele
acea viziune incorectă a evenimentelor şi
ambivalenţe de dragoste şi mai ales de ură
Eului care îl caracterizează pe depresiv.
faţă de obiect: „Umbra obiectului — scrie
Este vorba de a-1 aduce pe bolnav să-şi
Freud — cade astfel pe Eu, care poate fi
evalueze comportamentul în mod realist,
în acest caz judecat de o instanţă specială

180
DEPRESIE

ceea ce produce o netă ameliorare a stării Primii, desemnaţi de sigla comună


sale depresive şi uneori o vindecare „IMAO", sunt foarte eficienţi, dar dificil de
completă. administrat, necesitând o supraveghere
Complementaritatea abordărilor Aceste deosebită şi, cu excepţia celor mai recenţi,
diverse abordări sunt finalmente mai mult zişi „reversibili", asocierea lor cu alte me­
complementare decât opuse. După cum bine dicamente poate fi extrem de periculoasă.
a arătat D.Widlocher, trebuie să ieşim din Ceilalţi au drept prototip imipramina,
acest dualism steril, care priveşte etiologia utilizată pentru prima dată de R. Kuhn în
depresiei sub un unghi pur organogenetic 1957. Clomipramina şi amitriptilina, care
sau pur psihogenetic. Trebuie înţelese pot fi administrate pe cale intravenoasă, la
diversele „logici ale depresiei" şi inter­ începutul tratamentului, au inaugurat o
lungă serie de medicamente antidepresive
acţiunea constantă dintre constrângerile de
care acţionează în general prin inhibarea
ordin psihosocial şi cele care depind de
recaptării neuromediatorilor* intrasinaptici
neurofiziologie şi de biochimia cerebrală.
şi fac să vireze dispoziţia depresivă după
Aşadar, depresia poate fi examinată ca „un
12-15 zile de tratament. Activitatea lor,
dispozitiv comportamental înnăscut care se
însă, care paralizează net nervul vag, antre­
impune unor subiecţi atunci când circum­ nează câteva fenomene secundare uneori
stanţele îl solicită sau când o predispoziţie dezagreabile: uscăciunea gurii, midriază,
neurobiologică se pretează la aceasta". Pe cu dificultatea acomodării vizuale, riscuri
scurt, depresia ar fi un „răspuns", „o stare de creştere a tensiunii intraoculare (peri­
cerebrală legată de imposibilitatea de a culoasă în cazul glaucomului) sau provo­
schimba acea situaţie". carea unei retenţii vezicale (ceea ce se poate
Dacă această „stare cerebrală patologică" produce în caz de hipertrofie prostatică, de
cedează de cele mai multe ori la medica­ exemplu), tahicardie şi tulburări tensionale
mentele moderne, psihoterapia va permite în primele zile de prescripţie. Provoacă o
depresivilor să-şi conştientizeze mecanis­ dezinhibare adesea mai precoce decât
mele psihice care provoacă sau care modificarea stării timice, ceea ce poate
întreţin suferinţa mentală şi de a-i preveni facilita o trecere la actul suicidar. Este deci
recidiva, „dominând jocul permanent al necesar ca asemenea tratamente să se facă
gândurilor depresiogene, al anxietăţii, al sub supravegherea constantă a anturajului
agresivităţii, al ofenselor narcisice sau al şi, în cazurile grave cu risc de suicid, în
încercărilor pierderii" (Widlocher). mediu spitalicesc.

De altfel, de fiecare dată când bolnavul


TRATAMENTELE. Pe plan somatic, tra­
este anxios şi suicidar, este necesar să se
tamentele antidepresive sunt esenţialmente
asocieze medicamente sedative şi anxioli-
medicamentoase. Electroşocul*, mult utili­ tice, cum sunt levopromazina sau unul
zat odinioară, nu este în prezent folosit dintre numeroasele benzodiazepine de
decât în cazuri de depresie deosebit de care dispunem actualmente, suspectând
grave, rezistente la antidepresori (10-15%). totuşi riscuri de dependenţă. Trebuie, de
Aceştia din urmă sunt reprezentaţi de două asemenea, să se prescrie corectori de hipo-
mari grupe de medicamente: inhibitorii tensiune, cum este, de exemplu, clorhidra-
monoaminooxidazei şi derivaţii triciclici. tul de heptaminol, şi corectori de efecte

181
DEPRESIE ANACUTICA

anticolinergice, cum este anetoltritiona sau carenţe afective parţiale, este reversibilă.
ezerina. Acest tratament nu va fi diminuat Ea încetează adesea foarte rapid de îndată
decât foarte progresiv după virajul de dis­ ce mama (sau substitutul matern) este
poziţie, prevenindu-se o posibilă recidivă restituită copilului. Depresia anaclitică se
a depresiei. Mulţi practicieni îl continuă opune hospitalismului*, descris tot de Spitz,
multe luni în şir, cu doze slabe, asociind caz în care separarea mamă-copil, totală şi
produse normotimice care s-au dovedit durabilă, poate genera deteriorări irever­
eficiente în prevenirea de noi accese: litiu, sibile. Depresia anaclitică rămâne, totuşi,
căruia psihiatrul danez M. Shou i-a codifi­ în procesul ei dinamic, fundamental dife­
cat bine folosirea, sau valpromidă, mai rită de depresia la adult. -• DEPRESIE.
uşor de administrat, dar mult mai puţin
eficace.^ ANTIDEPRESOR; MELANCOLIE;
D E P S I H I A T R I Z A R E (engl. desinsti-
PSIHOZĂ MANIACO-DEPRESIVĂ.
tutionalisation). Ansamblu al proceselor
Bibi.: Beck, AX, Clinicul Experimental and de dezinstituţionalizare a bolnavilor min­
Theoretical Aspects,Harper and Row, New York, tali, din ce în ce mai reinseraţi sau lăsaţi
1967; Berner, P. et coli., Criteres diagnostiques în mediul lor social, precum şi tendinţa
pour Ies psychoses schizophreniques el affectives, de a evita o psihiatrizare abuzivă de
Expansion scintifique, Paris, 1987; Falret, J.D., cazuri sociale, de devianţi, de persoane
Des maladies mentales et des asiles d'alienes, în vârsta, pe care societatea le încredin­
Bailliere, Paris, 1864; Freud, S., „Deuil et melan­ ţează prea lesne psihiatrilor, cu acordul
colie", in Mâtapsychologie (1915), trad.fr., adesea complezent al acestora.
Gallimard, Paris, 1968; Ginestet, D., Peron-
Magnan, PV, Chimiotherapie psychatrique, DEREAL, DEREALĂ (engl. dereistic).
Masson, Paris, 1984; Tellenbach, H , La melan­ Se spune despre o gândire deturnată de
colie (1961), trad.fr,, P.U.F., Paris, 1979; la real şi de la necesităţile logice,închisă
Widliicher, D., Les lugiqucs de la depression, într-o succesiune de abstracţii formale
Fayard, Paris, 1983. fără suport obiectiv sau într-o suită de
reprezentări fantasmatice incomprehen­
D E P R E S I E ANACLIT1CĂ (engl. sibile, fără contact cu mediul social în
anaclitic depression). Sindrom depresiv care se găseşte subiectul.
din p r i m a copilărie. îndeosebi în schizofrenie găsim acest tip
R. Spitz descrie, din 1945, sub numele de gândire, care în general se asociază cu
de depresie anaclitică un sindrom care o repliere autistică. Francezul L. Gayral
survine în cursul primului an de viaţă al descrie un „sindrom dereistic" în care
copilului, consecutiv unei îndepărtări bru­ această gândire dereală se asociază cu
tale şi mai mult sau mai puţin prelungite a apragmatismul, cu memoria autistică, cu
mamei, după ce copilul a avut o relaţie raţionalismul morbid şi cu un delir
normală cu ea. Tabloul clinic este urmă­ paranoid.
torul: pierderea expresiei mimice, a surâsu­
lui, mutism, anorexie, insomnie; pierdere D E S E N S I B I L I Z A R E (engl. desensi-
în greutate, întârziere psihomotorie glo­ bilisutiori). Metoda terapeutică având
bală. Depresia anaclitică, rezultat al unei d r e p t scop dispariţia unei sensibilităţi

182
DESTRUCTURARE

anormale şi cauza de jena pentru anu­ DESENSIBILIZAREA ÎN REAL (IN


miţi agenţi care, în ei înşişi, sunt bine VIVO). Aceasta se practică în absenţa
suportaţi de majoritatea subiecţilor. învăţării unei metode de relaxare. Situaţiile
Alergiile şi unele forme de astm sunt de abordat sunt studiate dinainte şi, de
tratate prin desensibilizare. Terapia com­ asemenea, sunt clasificate potrivit unei
portamentală, în numeroase manifestări ierarhii. Pacientul este apoi confruntat cu
anxioase sau fobice, a recurs la acest pro­ una dintre ele, în prezenţa unui terapeut. în
ces. Confruntarea cu obiectele sau cu orice moment el poate să întrerupă şedinţa
situaţiile se face în mod progresiv, fie în şi să declare că doreşte să revină la o
imaginaţie, fie în real. situaţie cu o mai mică valoare anxiogenă.

DESENSIBILIZAREA SISTEMATICĂ. MODELAJUL DE PARTICIPARE. Nu­


Desensibilizarea sistematică este o metodă mit uneori „desensibilizare de contact",
psihoterapeutică pusă la punct în 1958 de acesta se bazează pe ipoteze, verificate
către un psihiatru american, J. Wolpe, ca experimental, privind învăţarea socială prin
urmare a cercetărilor sale de reflexologie observarea unui model, imitare sau învă­
condiţionată, sub aspectul fiziologic al ţare vicariantă. Terapeutul serveşte de
model, iar pacientul îl însoţeşte, păstrând
reacţiilor anxioase la animal, care însoţesc
cu el un contact permanent. Nu există
manifestări neurovegetative. Aceste reacţii
provocare de anxietate, deoarece riscurile
sunt inhibate de un proces zis „de inhibiţie
de incidente rămân slabe. Desensibilizările
reciprocă" atunci când pot intra în joc
pot fi practicate în grup la bolnavii care
reacţii incompatibile cu răspunsurile anxi­
prezintă simptomatologii similare (fobii
oase şi care posedă o acţiune inhibitoare
referitoare la avioane, la animale e t c ) .
asupra acestora. Pentru a obţine la om o
mai bună reglare neurovegetativă, se face Bibi.: Wolpe, J., Psychotherapy by Reciprocal
adesea apel la metode de relaxare, care Inhibition , Stanford University Press, Stanford,
creează o stare antagonistă aceleia de 1958.
anxietate. O dată ce subiectul este suficient
de destins, comportamentalistul îi evocă D E S T R U C T U R A R E (fr. destructu-
scene care au un raport tot mai direct cu ration; engl. destwcturalisation). Concept
situaţia anxiogenă, după o „ierarhie" pe utilizat de de H. Ey, dintr-o perspectivă
care în prealabil a stabilit-o cu el. Este deci neojacksonianâ, pentru a defini diver­
vorba de a modifica condiţiile în care paci­ sele psihoze acute după nivelul de
entul percepe stimulii fobogeni şi de a o disoluţie al conştiinţei reprezentat de ele.
face în aşa fel încât angoasa să nu se mai (Sinonim: destructurarea conştiinţei.)
manifeste atunci când el şi-i reprezintă în „Ordinea însăşi a nivelurilor acestei
imaginaţie. Studii controlate au arătat că disoluţii dezvăluie în acelaşi timp strati­
atunci când se găseşte, după aceea, în ficarea structurală a conştiinţei", care, pentru
prezenţa lor, el constată că a flăbit şi că H. Ey, este „organizarea prezentului, trăit
adesea a dispărut valoarea lor anxiogenă. în câmp temporo-spaţial, a experienţei sen­
Numeroşi factori cognitivi intră în joc în sibile a relaţiilor subiectului cu lumea sa
acest proces de vindecare. actuală". Ey precizează diferitele niveluri

W3
DETERIORARE MENTALĂ

ale acestei destructurări, descriind diversele funcţie de vârstă. Nu vorbim de deteriorare


experienţe delirante primare. patoligică decât atunci când aceasta este
net superioară celei dintâi. Este de obicei
D E T E R I O R A R E M E N T A L Ă (engl. una dintre manifestările iniţiale ale unor
mental deterioration). Tulburare a func­ leziuni cerebrale difuze, ale unei demenţe.
ţiilor cognitive, legata de vârstă sau de
începutul unui proces demenţial, în DEVEREUX (Georges). Antropolog şi
general ireversibil. psihiatru american originar din România
Subiectul mental deteriorat păstrează, în (Lugoj, 1908 - Paris, 1985).
anumite domenii ale vieţii sale intelectuale După ce a studiat fizica, îndeosebi cu
(exprimare verbală, automatisme sociale şi Mărie Curie şi Jean Perrin, în 1926 se
profesionale îndeosebi), un nivel de reali­ orientează spre ştiinţele umaniste, la
zare destul de bun, dar sunt afectate sar­ Institutul de etnologie, unde este elevul lui
cinile care cer o adaptabilitate la situaţii M. Mauss, L. Levy-Bruhl şi P. Rivet. Se
care ies din cadrul vieţii obişnuite cât şi stabileşte apoi în Statele Unite (îndeosebi
cele care cer achiziţii noi. Este deci vorba la Universitatea Californiei, la Berkeley, la
mai degrabă de o afectare a inteligenţei
Topeka, unde se iniţiază în psihanaliză, la
zise „de performanţă" decât a inteligenţei
Philadelphia şi la New York). începând din
verbale. De altfel, tocmai pe această
1963, predă la Şcoala de înalte studii în
deosebire s-a bazat H. Babcok, în 1930,
ştiinţe sociale. Fondator al etnopsihiatriei,
spre a propune o evaluare psihometrică a
el se situează la răspântia a trei discipline:
acestei deteriorări prin măsurarea distanţei
cultura greacă (Tragedia şi poezia greacă),
dintre nivelul de inteligenţă cristalizată
1975; Dreams in Greek Tragedy, 1976),
(măsurat prin teste verbale) şi nivelul de
psihanaliza şi antropologia (Eseu de etno-
inteligenţă fluidă (măsurat prin teste ne­
psihiatrie generală, \n 1970; Etnopsihana-
verbale). Se admite, de fapt, că deteriorarea
liză complementaristă, 1972). A efectuat
o respectă pe cea dintâi, care rămâne
stabilă în cursul îmbătrânirii, pe când ea mai multe descinderi etnografice, mai ales
afectează inteligenţa neverbală, care se la populaţiile Moi' (Vietnam), Hopi şi
degradează cu vârsta. Cele două tipuri de Mohave (California). îi datorăm şi De la
teste care le măsoară au fost numite de angoasă la metodă (1967).
Wechsler, primele, teste care ţin (engl.
Hold Tests), iar celelalte tesfe care nu ţin DEVIANŢĂ (engl. deviance). Orice tip
(engl. Don't Hold Tests). de conduită care iese din normele admise
O scară a deteriorării se poate deci baza de o societate dată.
pe un test de vocabular, ale cărui rezultate Deviaţia rămâne diferită de delincventă
sunt comparate cu acelea ale unui test de în sensul că anormalitatea sa nu se asociază
performanţă. Diferenţa, după validare, este în mod obligatoriu cu o încălcare a regu­
exprimată în procentaj, care arată direct lilor (civile sau penale) ale societăţii. Ea
gradul de deteriorare. Trebuie ştiut că şochează totuşi societatea prin modurile de
eficienţa intelectuală diminuează la toţi a fi şi a trăi diferite de acelea care au curs
subiecţii, începând cu vârsta de 25 de ani. în mediul social şi cultural în care îşi duce
Este o deteriorare fiziologică, care creşte în existenţa individul deviant.

184
DEVMNTA

DEVIANŢA INDIVIDUALĂ. Pe plan in­ proceduri sociale de excludere şi de etiche­


dividual , dcvianţa nu este decât o tendinţă tare nu reprezintă singura cale de intrare
proprie unui actor de a adopta un com­ într-o patologie mentală care se poate
portament în contradicţie cu unul sau mai dezvolta pornind de la cauze de ordin pur
multe sisteme normative instituţionalizate. individual sau familial, cu totul în alte con­
Pe plan social, însă, ea poate să apară ca un texte. Dar eforturile societăţii de a combate
pericol, riscând să perturbe grav interacţi­ devianţa în cadrul ei rămân constante. Şi
unile dintre deviant şi mediul său şi să adesea lucrătorii sociali, psihologii şi
primejduiască echilibrul general al socie­ medicii sunt, fără a o şti în mod necesar,
tăţii. De unde tendinţa acesteia de a preveni agenţi naivi sau oportunişti ai acestei lupte
devianţa prin educaţie şi, dacă nu reuşeşte, neîncetate şi inexorabile.
să caute să o neutralizeze sau să o recupe­
reze. Neutralizarea se poate exprima printr-o DEVIANŢA, STARE ALEASĂ SAU
respingere din partea grupului, printr-o
STARE IMPUSĂ. Devianţa trebuie consi­
surghiunire, printr-o izolare. Recuperarea
derată ca o stare fie aleasă, fie impusă.
se va face mai degrabă în sensul unei
în primul caz, individul (sau grupul)
orientări mai mult sau mai puţin imperi­
caută a fi recunoscut, caută a se face vizibil
oase a deviantului spre un statut şi rol
socialmente. El vrea să se distingă de restul
marginale (vagabond, de exemplu), de
grupului sau de restul societăţii şi adoptă
toxicoman, de delincvent (este o formă de
în acest scop un stil de comportament, un
criminogeneză socială) sau chiar de bolnav
mintal. Căci societatea îl poate în acest caz discurs care o mp cu regulile stabilite.
lua pe seama ei, tratându-i pe aceşti devi- Devianţa este trăită ca o etapă, chiar ca un
anţi pentru că ei au devenit cazuri pentru rău necesar spre a ajunge la un scop definit
care dispune de soluţii (de asistenţă, admi­ dinainte. Scopul justificând într-un fel
nistrative, judiciare, medicale e t c ) . mijloacele, pentru individ sau grup se pune
problema de a apărea ca diferit, original.
Th. Schef şi adepţii teoriei etichetării Minorităţile turbulente sunt astfel adesea
(engl. labelling theory) au demonstrat că considerate ca deviante la începuturile lor.
reprezentanţii sociali joacă un rol funda­
mental în această orientare a conduitei Dar ceea ce caracterizează cel mai mult
deviantului spre acea casură care îl va fixa devianţa este aceea că ea este mai ales
definitiv în adoptarea unuia din aceste percepută şi definită de o privire exterioară
statute şi în special a aceluia de bolnav individului sau grupului. Societatea care
mental. Th. Szasz a insistat asupra acestei stabileşte norme îşi arogă dreptul de a
„fabricări a nebuniei" realizată de societate decreta deviant cutare individ sau cutare
şi de reprezentanţii ei medicali, spre a grup,perso/ia nan grata, ba chiar disidentă.
transforma un simplu deviant, un original Atâta timp cât procesele de influenţă sunt
într-un schizofren cronicizat puţin câte percepute dintr-un punct de vedere func-
puţin, prin asistenţa şi terapeutica psihi­ ţionalist şi acordă un spaţiu larg ideii de
atrică. Tratamentul unei anumite disidenţe conformism, devianţa este o noţiune
în regimurile totalitare este, în această pri­ extrem de uzitată. Specificitatea unui
vinţă, unul dintre exemplele cele mai triste. individ sau a unui grup apare ca dovada
Fără îndoială, teza este abuzivă, iar aceste inadecvării, a inadaptării sociale.

185
DEZALIENISM

Din momentul în care comportamentul formă de luare în îngrijire a bolnavilor


deviant este considerat ca eventual ales, mintali şi a fondat primul serviciu liber de
voluntar, s-a putut înţelege că un aspect tratament psihiatric, Spitalul H. Rousselle,
pozitiv poate fi finalmente atribuit noţiunii chiar în incinta Spitalului Sainte-Anne din
de devianţă. Individul (sau grupul) adoptă Paris. La Saint-Alban, însă, loc al rezis­
poate un comportament care scapă nor­ tenţei deosebit de active în anii 1941-1944,
melor admise de societate, dar nu trăieşte psihiatrii din vechiul stabiliment azilar,
cu totul în afara anumitor norme: pur şi P. Balvet, F. Tosquelles şi L. Bonnafe,
simplu îşi făureşte propriile norme. în in­ conştientizează faptul că azilul însuşi este
teriorul sistemului macrosocial este instau­ de fapt alienat în ansamblul său (atât bol­
rată o microsocietate în care se vede şi este navii cât şi îngrijitorii lor). Ei se străduiesc,
văzut de către egalii săi ca fiind cu totul aşadar, printr-o muncă de analiză critică a
„normal". Definiţia devianţei trece în acest instituţiei, făcută în colaborare cu pacienţii,
caz în mod obligatoriu printr-o redefinire în reuniuni comune, să-i elibereze pe aceş­
a normelor înseşi. tia şi să se elibereze şi pe ei înşişi dintre
Devianţă poate deveni, de fapt, un pre­ zidurile azilului (R. Gentis). în felul acesta
text de inovaţie socială şi poate permite a luat fiinţă psihoterapia instituţională*,
instaurarea unui conflict, deci o eventuală care domină psihiatria franceză începând
schimbare socială. Caracterului negativ din anii 1950 şi 1960. în aceeaşi perspec­
asociat multă vreme noţiunii de devianţă i tivă a dezalienării se înscrie mişcarea de
se adaugă de acum înainte un aspect po­ acţiune terapeutică în afara azilului şi în
zitiv neneglijabil. H. S. Becker,în Outsiders comunitate, care stă la originea organizării
(1979), a studiat de altfel devianţă la dro­ sectorului psihiatric (-» SECTOR DE PSIHI­
gaţi, subliniind importanţa normelor ATRIE). Această politică este continuată,
proprii grupului însuşi şi posibila lor adesea în jurul unui serviciu psihiatric de
influenţă asupra lumii exterioare. Departe spital general, nu fără riscuri de regresiune
de a fi un obstacol în calea influenţei, şi de întoarcere la un hospitalism mereu
devianţă o poate servi, căci ea poate, de gata să renască şi să biruie aceste mişcări
exemplu, să semnaleze autonomia, indepen­ de dezalienism (raportul Masse).
denţa de judecată şi de atitudine a cutărui
individ sau a cutărui grup. D E Z E C H I L I B R U (engl. mental im-
balance). Exagerare patologică a reacţi­
DEZALIENISM (engl. disalienism). ilor unui subiect faţă de mediul său, pe
Mişcare ideologica şi sociopoliticâ orien­ fondul unei dizarmonii a tendinţelor şi
tată atât spre o ameliorare a soartei bol­ trăsăturilor sale de caracter.
navilor mintali cât şi spre dispariţia Copilul „dezechilibrat" este în general
progresivă a sistemului azilar. instabil, agresiv, intolerant la constrângeri
Termenul a fost creat de L.Bonnafe şi şi frustrări. El reacţionează într-un mod
G. Daumezon la sfârşitul celui de al doi­ adesea violent, elastic*, antisocial. îşi
lea război mondial şi se înscrie în contextul controlează deficitar poftele, trebuinţele şi
rezistenţei contra ocupantului şi a distrugerii comportamentul. Adesea devine, din
tuturor instituţiilor totalitare. Deja în 1922, adolescenţă, un toxicoman, un delincvent.
E. Toulouse a criticat internarea ca singură Actele sale antisociale se repetă din ce în

186
DIFERENŢIERE DE SINE

ce mai mult la vârsta adultă şi se asociază proprietate controversată încă şi să fie de


adesea cu inadaptarea socioprofesională. aceea considerate drept neuroleptice
-> PSIHOPATIE. bipolare (dezinhibitori în doză slabă şi
reductori în caz de posologie ridicată).
D E Z G U S T (engl. disgust). Repugnantă
sau inapetenţă (de exemplu, în faţa unor DEZINHIBITIE (engl. desinhibkion).
alimente), care se asociază cu o senzaţie Suspendare totală sau parţială a oricărei
de indispoziţie apropiată de o stare de forme de inhibiţie (instinctuală, motorie,
greaţă. volitivă, de cenzura, de judecată e t c ) .
De la începutul celui de al doilea război în psihiatrie, în special în schizofreniile
mondial,etilismul este uneori tratat printr-o hebefrenice, dezinhibiţia „reală" ar fi re­
metodă aversivă de condiţionare clasică prezentată de o reducere a simptomatologiei
numită „cura de dezgust". Aceasta constă fundamentale în sensul dat termenului de
în administrarea la pacient a unui drog E. Bleuler, adică: tulburări ale asociaţiilor,
emetic care îi va provoca, pe parcursul ale afectivităţii şi voliţiunii, autism şi ambi­
curei, greţuri şi vomismente la orice ab­ valenţă, spre deosebire de euforie (tulbu­
sorbţie de alcool. Această metodă de rare timică), de stimulare şi de eliberare,
decondiţionare, al cărei principiu şi ale datorită unei atenuări a delirului.
cărei scopuri trebuie în prealabil explicate într-un sens mai general, găsim o dez-
pacientului şi acceptate de el, poate fi prac­ inhibiţie în stările maniace, demenţe şi
ticată în grup. Ea întâmpină numeroase arieraţii, ca şi în unele forme de epilepsie
critici de ordin metodologic, medical şi şi în tulburările de personalitate.
etic. Nu se recurge la ea decât atunci când
alte metode de tratare a alcoolismului nu FIZIOL. Dispariţia sau suprimarea unei
sunt practi'cabile. inhibiţii existente.
Dezinhibiţia poate fi obţinută prin mij­
loace foarte diverse: astfel, secţionarea
D E Z I N H I B I T O R (engl. disinhibiting măduvei spinării sporeşte vivacitatea unor
treatment). Psihotrop sau metoda terape­ reflexe printr-o pierdere a inhibiţiei des­
utica prin care se poate promova o dez- cendente provenită din anumiţi centri
inhibiţie. superiori; unsfect similar poate fi obţinut
Anxioliticele, antidepresorii şi alte prin administrarea unor droguri. Dezinhi­
psihoanaleptice, precum şi psihodislep- biţia este în acest caz reversibilă, după
ticele în general şi neurolepticele sunt sus­ eliminarea drogului.
ceptibile să dezinhibe un pacient, în
funcţie de doză şi de tabloul clinic existent. D I F E R E N Ţ I E R E DE S I N E (engl
Narcoanaliza sau psihoterapia pot avea o seif differenci adori). Diferenţierea Eului
acţiune dezinhibitoare. unei persoane, potrivit cu gradul său de
Efectul dezinhibitor „real", în cazul individualizare în plan afectiv şi intelec­
neurolepticelor, ar privi o ameliorare a tual, pornind de la nediferenţierea
simptomatologiei fundamentale bleuleriene familială de fond (Murray Bowen).
(-• DEZINHIBITIE). Sulpirida şi pimozida, în Această noţiune insistă asupra legătu­
doze slabe, par mai ales să aibă această rilor fundamentale care menţin partea

187
INFLUENTA

emotivă a oricărui individ într-o fuziune D I P S O M A N I E (engl. dipsomaeiia). Im­


niciodată dizolvată cu familia sa de origine. pulsie extrem de puternica, cvasiirezis-
Cu toate acestea, membrii familiei se carac­ tibila, de a bea, care se manifesta prin
terizează prin grade variabile de diferen­ accese şi se exercita mai ales în ceea ce
ţiere de sine. priveşte băuturile alcoolice.
Acest mod de alcoolizare, care deter­
DIFLUENTĂ (engl. diffluency). Tulbu­ mină tulburări masive de comportament, se
rare în cursul gândirii şi discursului, în înrudeşte cu somalcoolozele lui P. Fouquet
care fluxul ideilor se risipeşte dezordo­ şi cu alcoolismul epsilon al lui E.M. Jellinek.
nat în toate direcţiile, în mod anarhic. Dipsomanul luptă în stare de anxietate
Tulburarea se observă la schizofrenici, contra acestei conduite impulsive, fără a-i
la suferinzii de confuzie mentală şi la de­ putea rezista. El se simte în general vino­
menţi. Apare şi la maniaci, asociată cu fugă vat după ce i-a cedat. Tocmai în această
de idei, dar păstrând o anumită coerenţă. privinţă se deosebeşte de alcoolicul obiş­
nuit: „Dipsomanul este alienat înainte de a
DIHOTIC (engl. dichotic). Se spune bea. Alcoolicul nu devine alienat decât
despre o situaţie, în general experimen­ pentru că a băut" (V. Magnan).
tală, în care stimulii sonori simultani,
însă diferiţi, sunt trimişi la două organe DISARTRIE (engl. dysarthria). Defici­
senzoriale auditive, drept şi stâng. enţa de articulare verbală datorată unei
Pentru a studia atenţia selectivă, se utili­ leziuni cerebrale, considerată o formă
zează intensiv o tehnică zisă „a dublei minoră de anartrie şi manifestându-se
sarcini", din care o formă destul de răs­ prin dificultatea de a emite sunete
pândită constă în a trimite, cu ajutorul unor inteligibile.
receptoare de telefon, sunete (note muzi­ Pentru A. Kussmaul, care a descris-o în
cale) sau un mesaj la o ureche, iar alte 1878, se deosebeşte de dislalie, care ar fi
sunete (alte note muzicale) la cealaltă sau funcţională sau de origine periferică.
ureche. Consemnul prescrie subiectului o Disartria se întâlneşte frecvent în paralizia
sarcină care să utilizeze una dintre sursele generală, unde este unul dintre semnele
de informaţie şi o alta care s-o utilizeze pe neurologice cele mai specifice. -* ANARTRIE.
cealaltă. A doua poate fi pur şi simplu
neglijarea informaţiei. Sa putut astfel arăta DISBAZIE (engl. dysbasia). Tulburare
că urechile, de fapt activităţile cerebrale minoră de echilibru, care determină
care le corespund, pot după caz să disoci­ perturbări ale locomoţiei şi menţinerii în
eze, să repartizeze sau să compună infor­ poziţie verticală.
maţiile adresate uneia sau alteia. Această Disbazia intră în cadrul mai larg al
tehnică este utilizată şi pentru a compara sindromului ataxic.
funcţiile respective ale celor două emisfere
cerebrale, pentru a pune în lumină asime­ D I S B U L I E (engl. dysbulia). Dificultate
tria cerebrală şi pentru a studia funcţiile volaiţionala care face un subiect incapa­
comisurilor interemisferice. bil de a gândi liber şi de a-şi concentra

188
DISESTEZIE

atenţia asupra unor obiecte exterioare maladiei mentale, in speţa schizofrenia,


preocupărilor sale. unde ea este t u l b u r a r e a fundamentala.
Considerată uneori ca formă minoră a Lui P. Chaslin îi datorăm substantivul
abuliei*, disbulia apare mai ales la psih­ „discordanţă" şi adjectivul „discordant",
asteniei (P. Janet) şi la obsesionali. atunci când el defineşte „nebuniile dis­
cordante", în ale sale E16mentes de semio­
DISCALCULIE (engl. dyscalculia). In­ logie et clinique mentales (1912). Aceste
capacitate particulara de a efectua „nebunii" sunt pentru el „aproape" echiva­
operaţii formale şi de a utiliza şi integra lente ale demenţei precoce descrise de
simbolurile numerice. E. Kraepelin. Şi E. Bleuler,care descrisese
Discalculia determină mari dificultăţi în „grupul schizofreniilor" (1911), recunoaşte
învăţarea calcului şi a primelor rudimente mai târziu că disocierea mentală, din care
matematice. Ca şi dislexia, depinde cel mai făcea baza acestei maladii, s-ar fi putut la
adesea, la copil, de perturbări psiho- fel de bine numi „discordanţă".
afective. Pe plan semiologic, distingem o discor­
danţă a mimicii inadaptate la sentimentele
DISCALIFICARE (engl. disqualifica- bolnavului (râsete nemotivate, de exemplu)
tion). Proces interactiv care consta din sau un manierism, o discordanţă a activi­
negarea relaţiei în care persoana este tăţii motorii care se poate asocia cu impul­
implicata. (A nu se confunda cu termenul sii diverse sau cu mişcări stereotipe
şi noţiunea de descalificare — notă L.G.) parazitare, o discordanţă emoţională şi o
Această disfuncţie se observă cel mai discordanţă de limbaj. Aceasta din urmă se
adesea în familiile cu tranzacţie schizo­ caracterizează printr-o autonomie a expre­
frenică. siei verbale în raport cu conţinuturile
ideative, stereotipii de cuvinte sau de fraze,
D I S C O N F I R M A R E (engl disconfir- neologisme în care semnificantul nu mai
mation). Proces interactiv care consta are legături precise cu un semnificat şi,la
din negarea celuilalt, într-o relaţie data. extremă, schizofrenia, în care limbajul
devine el însuşi incoerent, dezorganizat.
Această disfuncţie se observă cu o
frecvenţă crescută în familiile cu tranzacţie Bibi.: Lanteri-Laura, G., Gros, M., Essai sur la
schizofrenică, adică în familiile disfuncţio- discordance dans la psychiatrie contemporaine,
nale, în care recunoaşterea de sine este E.P.E.L., Paris, 1992.
compromisă („Tu nu exişti!"). Copilul re­
ceptează mesajele familiale oscilând între D I S E S T E Z I E (engl. dysesthesia). Tul­
două formulări: „Tu eşti un copil pervers" burare a calităţii percepţiilor senzoriale.
şi „Tu eşti un adult nebun". Termenul este utilizat pentru a desemna
mai ales tulburarea sensibilităţii, datorate
D I S C O R D A N Ţ Ă (engl. discordance). în general unei leziuni neurologice peri­
Lipsa de armonie între gândire sau ferice (simţul tactil). Este folosit şi spre a
sentimente şi expresia lor, ceea ce descrie o deteriorare cantitativă: hipoeste-
determină o incoerenţa a simptomelor zie, care poate merge până la anestezie, şi

189
DISFAQIE

hiperstezie*, care adesea se asociază cu unii copii a unei instabilităţi psihomotorii


senzaţii de durere. a fost recunoscută de multă vreme şi a fost
raportată fie la coree, fie la hipomanie
DISFAQIE (engl. dysphagia). Dificultate (P. Chaslin). Actualmente, unii autori,în­
de a înghiţi alimente solide, iar uneori deosebi anglo-saxoni, atribuie această
chiar şi lichide. problemă unor factori organici (tulburări
Disfagia se poate datora unor leziuni metabolice, complicaţii neonatale necunos­
organice ale laringelui sau esofagului cute), unor factori genetici (pentru care nu
(disfagia dureroasă este unul din primele există probe). Ei utilizează noţiunea de
antecedete patologice familiale ca alcoolis­
semne ale cancerului acestui organ).
mul, sociopatia şi formulează ipoteze
Adesea, însă, este consecinţa unui simplu
asupra mecanismelor neuroanatomice în
spasm de natură isterică.
cauză, incriminând substanţa reticulată sau
neuromediatorii. Pentru alţii (G. Heuyer,
DISFAZIE (engl. dysphasia). La copil,
S. Lebovici), condiţiile familiale defectuoase
alterare şi întârziere importantă a lim­ (mizerie, disociaţie familială, abandon de
bajului, marcate de o insuficienţa de către tată, carenţă educativă) sunt factori de
articulare şi de o diferenţiere perceptivă insecuritate care tulbură dezvoltarea aces­
a sunetelor, ca şi de o proastă integrare tor copii, după cum divorţurile şi plasările
a unor structuri gramaticale şi seman­ repetate în creşe sunt factori de carenţă
tice ale limbii. afectivă şi de tulburări de comportament,
în pofida divergenţelor lor asupra indivi­
D I S F U N C Ţ I E CEREBRALĂ MINI­ dualizării şi cauzelor acestei hiperactivităţi,
MALA (engl. minimal brain dysfunction). autorii cad de acord asupra descrierii cli­
Sindrom care asociază o hiperactivitate nice. Tulburarea apare precoce, din primele
motorie involuntară şi tulburări de con­ luni de viaţă, mai ales la primii născuţi. Ar
centrare şi ale afectivităţii, care survin afecta un procent de 3 la sută din copiii
la un copil intact din punct de vedere prepuberi, cel mai adesea băieţi. Relaţia cu
neurologic. mama ar fi inadecvată din cauza insecuri­
Tulburarea comportamentului, asociată tăţii acesteia, a ambivalenţei faţă de copil.
cu dereglări cognitive, determină adesea Acesta doarme puţin, plânge mult, explo­
dificultăţi de adaptare la şcoală şi chiar în rează şi manipulează obiecte, adesea pentru
familie. a le distruge. învaţă repede să meargă şi nu
stă locului nici măcar la masă. Atenţia îi
Expresia Minimal Brain Dysfunction a
este limitată şi nu poate înregistra ceea ce
înlocuit în 1962 (International Study Group)
i se spune, ceea ce face să se considere că
denumirea acestui sindrom original, dato­
memoria îi este alterată. Copilul pare
rată lui C. Bradley (1947), Minimal Brain
insuficient lateralizat, slab orientat în timp
Injury. într-adevăr, niciodată nu a fost
şi spaţiu. Este neîndemânatic. Evoluţia
posibil să se localizeze o leziune cerebrală
este în general marcată de o regresie a
în această privinţă. în Franţa există nume­
tulburărilor la adolescenţă, dar se constată
roase sinonime: sindrom hiperkinetic,
că adaptarea socială, în primul rând şco­
sindromul hiperactivităţii copilului sau
lară, este extrem de compromisă în absenţa
disfuncţie cerebrală minoră. Existenţa la

190
DtSLEXIE

unei supravegheri medicale precoce, care provizoriu printr-o priză de neuroleptic,


trebuie să ia în seamă toţi factorii în cauză. ceea ce produce un fel de cerc vicios tera­
Unii preconizează administrarea de amfeta­ peutic destul de redutabil.
mine sau de ritalină, care favorizează
Bibi.: Casey, DE. et alii, Dyskinesia Research
vigilitatea şi pot ameliora munca şcolară.
and Treatment, Spring Verlag, Berlin, 1985;
Jeste, D.V., Wyatt, Understanding and Treating
DISGRAFIE (engl. dysgraphia). Tulbu­
Tardive Dyskinesia, Guilford Press, New York,
rare a funcţiei grafice scripturale care se
1982.
manifestă la nivelul componentelor
spaţiale ale scrisului, pe când structurile
DISLEXIE (engl. dyslexia). 1) Dislexie
morfosintactice nu sunt afectate.
dobândită, tulburări de citire consecu­
în dezvoltarea psihică a copilului dis-
tive unui traumatism sau unei leziuni
grafia este o tulburare pur funcţională (fără
cerebrale. 2) Dislexie developmentalâ,
leziune neurologică şi fără deficienţă
ansamblu de dificultăţi specifice copi­
intelectuală) a învăţării grafice, adesea în
lului în condiţiile învăţării cititului.
raport cu perturbaţii afective şi o deficitară
organizare a reprezentării spaţiale.
DEOSEBIRILE DINTRE DISLEXIA
DOBÂNDITĂ ŞI DISLEXIA DEVELOP­
D I S K I N E Z I E (engl. dyskinesia). Miş­
MENTALÂ. Se face distincţie între
care anormală involuntara de ampli­
dificultăţile de citire întâlnite la un pacient
tudine variabilă, mai mult sau mai puţin
cu leziune cerebrală, care ştia să citească
regulată în frecvenţa şi ritmul ei, fie
înainte de accidentul său, şi dificultăţile pe
localizată într-o regiune anume (de exem­
care le poate avea un copil inteligent, fără
plu, buco-linguo-facială), fie difuză,
patologie neurologică reperată, fără tul­
afectând în acest caz întregul corp.
burări emoţionale şi fără dificultăţi de ordin
Unele diskinezii pot fi provocate de tra­
economic sau cultural, atunci când el tre­
tamente medicamentoase. Este cazul pen­
buie să înveţe să citească. în primul caz,
tru L-dopa, utilizată la parkinsonieni,
există o legătură de la cauză la efect între
putând provoca asemenea mişcări, adesea
locul leziunii şi diferitele sindroame
de aspect coreic, dar este mai ales cazul
identificabile. Se disting trei mari tipuri de
unor neuroleptice utilizate în psihiatrie.
Poate fi vorba de diskinezii precoce care dislexii dobândite: dislexia fonologică,
survin de la prima administrare a medica­ dislexia profundă şi dislexia superficială.
mentului şi cedează după injectarea de în cel de al doilea caz, dislexia develop­
etilbenzatropină, sau spontan, la câteva ore mentalâ, căutarea cauzelor constituie unul
după oprirea tratamentului. Alteori diskine- din obiectivele cercetărilor ştiinţifice
ziile apar tardiv, adesea în regiunea contemporane.
buco-linguo-facială, riscând să jeneze de- Aceste cercetări s-au efectuat în diferite
glutiţia, vorbirea şi respiraţia. domenii şi cu metode extrem de diver­
Aceste tulburări s-ar datora unei hiper­ sificate: cercetări genetice care vizează să
sensibilităţi a receptorilor dopaminergici. pună în evidenţă anumite anomalii cro-
Când sunt tardive, uneori din nefericire mozomice; cercetări electrofiziologice
sunt definitive, nefiind ameliorate decât care caută să releve modelele particulare

191
DISLEXIE

ale activităţii electrice a creierului sau o particular, punerea în evidenţă a mişcărilor


cinetică specifică a potenţialelor evocate oculare eratice la dislexici poate foarte bine
(-• POTENŢIAL) la copiii care întâmpină rezulta din dificultăţile lor de a citi şi nu
mari dificultăţi în învăţarea cititului sau la invers.
adulţii care nu au reuşit să înveţe să citeas­ Astfel, niciodată nu s-a putut dovedi că
că; studii diferenţiale ale debitului sanguin dislexicii au dificultăţi generalizate de
cerebral şi, în mod general, recursul la percepţie vizuală. Se cuvine, pe deasupra,
imageria medicală modernă, încercându-se să avem mereu prezentă în minte ideea că
sesizarea unor diferenţe funcţionale între cititul este o activitate culturală şi nu na­
cei care citesc bine şi cei care citesc prost; turală şi că este strâns legată de limbă prin
recursul la autopsia creierelor dislexicilor prisma scrisului; desigur, există deosebiri
morţi accidental, pentru a se compara arhi­ între scris şi oral şi deosebiri în modul în
tectura şi organizarea celulară a creierelor care un tip de scriere se raportează la limbă,
dislexicilor cu acelea ale creierelor indi­ dar ceea ce este văzut în scris nu sunt
vizilor normali; studii diferenţiale ale numai semnele vizibile, ci simbolurile.
mişcărilor oculare în timpul lecturii sau ale
capacităţilor de identificare a literelor sau APORTUL PSIHOLOGIEI COGNITIVE
culorilor în vederea parafoveală şi peri­ LA STUDIEREA DISLEXIEI DEVE-
ferică în cazul unei fixări; studii epide- LOPMENTALE. Psihologiei cognitive îi
miologice asupra cohortelor de mii de datorăm faptul că s-a pus accentul, în cazul
copii dislexici, în scopul de a evalua pre­ studierii dislexiei, pe disocierea cauzelor de
valenta tulburării şi caracterul ei specific. efecte. Un copil care, de altfel, nu suferă
Deoarece copiii dislexici, spre deosebire de nici un deficit nu poate fi identificat ca
de adulţii cerebrolezaţi, nu suferă de dislexic decât la mai mulţi ani după ce a
leziuni identificabile, ideea care prevalează început să înveţe cititul. în raport cu
în toate aceste cercetări este că factorul cititorul bun, el are deci o destul de lungă
cauzal trebuie căutat fie la nivel genetic, fie experienţă diferenţială a cititului. Or, dez­
pe parcursul dezvoltării embriologice, fie voltarea competenţei în materie de citit
într-o disfuncţie sau simetrizare a creie­ poate avea, la rândul ei, efecte asupra
rului, fie în particularităţi ale văzului. Fără dezvoltării concomitente a capacităţilor
a nega interesul pe care îl poate avea cognitive şi lingvistice. Dacă îi comparăm
continuarea acestui tip de cercetări, se pun pe cititorii deficienţi cu cititorii normali cu
dificile probleme de interpretare. In nume­ acelaşi nivel intelectual şi cu aceeaşi
roase cazuri caracteristicile proprii subiec­ vârstă cronologică, supunându-i la diferite
ţilor dislexici nici măcar nu sunt evocate, tipuri de probe, ceea ce obţinem este atât
ceea ce face dificilă corelarea tulburărilor manifestarea a ceea ce a putut determina
de citit cu particularităţile puse în evidenţă deficienţa de citit (cauză), cât şi expresia
în cutare sau cutare domeniu. Pe de altă deosebirii, în ceea ce priveşte experienţa
parte, atunci când indicatorii utilizaţi sunt cognitivă şi lingvistică, dintre cititorii
activitatea electrofiziologică sau activitatea deficienţi şi cititorii normali (consecinţa).
şi eficienţa vizuale, cu greu putem şti dacă Pornind de aici, nu este de mirare că găsim
aceste particularităţi sunt o cauză sau o corelaţii semnificative între numeroşi
consecinţă a deficienţelor privind cititul. în factori şi competenţa lexică. Aceasta nu

192
DISLEXIE

înseamnă că am identificat cauzele dislexi- Aceste metode pot fi apoi asortate cu studii
ei, iar motivele sunt cel puţin două. Primul, în care, prin sarcini identice cu acelea
clasic, însă adesea neglijat, este că nu prezentate copiilor care încă nu au învăţat
putem trece de la relevarea unei corelaţii cititul, explorăm capacităţile unor adulţi
la o imputaţie cauzală; al doilea este faptul analfabeţi sau inculţi, sau capacităţile unor
că relevarea de performanţe este un amal­ copii care vorbesc o limbă lipsită de scriere
gam între ceea ce este determinant şi ceea şi care nu frecventează grădiniţa.
ce este determinat. Situaţia aceasta pune, Dacă, din imensa literatură ştiinţifică pe
deci, dificile probleme metodologice. această temă, selectăm experienţele care au
Progresele efectuate în acest domeniu respectat criteriile metodologice evocate
au constat în a asocia diferite metode care mai sus, constatăm în primul rând că nu­
să permită explorarea progresivă a unor meroşi factori în mod tradiţional invocaţi
factori determinanţi ai dislexiei sau cel drept cauze ale dislexiei îşi pierd caracterul
puţin a manifestărilor acestora pe planul determinant. La fel stau lucrurile cu difi­
tratării informaţiei lingvistice. Utilizând cultăţile de organizare spaţială, cu stân­
metoda comparativă, dar veghind la a găcia, cu deficienţele de percepţie vizuală
compara cititori normali şi deficienţi de sau auditivă, cu capacităţile de a stabili
acelaşi nivel intelectual, dar şi de acelaşi relaţii intermodale, ca să nu vorbim de
nivel lexic [atenţie la „nuanţă": nu lexical relaţiile cu tatăl sau de tulburările afective.
— notă L.G.) (aşa încât să extragem datele Prin aceasta nu vrem să spunem că apariţia
efectului contactului diferenţial cu textul unora dintre aceste tulburări (în special
scris), putem repera factori care, eventual, tulburările emoţionale sau afective) nu ar
au vocaţia de a fi identificaţi ca deter­ putea fi considerate drept o consecinţă a
minanţi. unei învăţări dificile a cititului.
Acest demers, însă, nu este suficient;
mai trebuie să arătăm că deosebirile obser­ FACTORII POTENŢIALI CARE STAU
vate într-o populaţie de copii cu privire la LA ORIGINEA DISLEXIEI. Factorii care
aceşti factori, înainte chiar de învăţarea rezistă sitei unui asemenea tip de analiză
cititului, sunt predictive în ceea ce priveşte rămân puţin numeroşi. Putem releva trei
nivelurile de reuşită ulterioară în materie de factori şi încă nu este sigur că nu avem
citit; lucrul acesta nu poate fi pus în evi­ de-a face cu factorii din unul şi acelaşi
denţă decât utilizând metoda longitudinală sistem de tratare subiacent. Aceste capa­
predictivă. în sfârşit, pentru a confirma cităţi ar fi următoarele:
caracterul cauzal al acestor corelaţii predic­ 1) Capacitatea subiecţilor de a lua cu­
tive, trebuie să putem demonstra, prin noştinţă de componentele vorbirii, de a le
metode adecvate, că, antrenându-i în mod analiza pe acestea în segmente de diferite
sistematic pe subiecţi să efectueze sarcini dimensiuni (cuvinte, rime, silabe, foni,
care induc implicarea factorului sau fac­ foneme) şi de a efectua mental cu acestea
torilor în chestiune, vom obserta efecte operaţii diverse (segmentare, eliziune, substi­
pozitive asupra învăţării cititului, în raport tuţie, fuziune, categorisire etc). Altfel
cu una sau mai multe grupe de control care spus, copiii trebuie să capete capacitatea nu
nu au fost supuse la alte antrenamente şi nu numai de a utiliza limba pentru a comu­
au făcut obiectul nici unei intervenţii. nica, ci de a o lua într-un fel ca obiect şi a

193
DISLEXIE

o analiza independent de semnificaţie. Este în cazul unui tratament ceva mai complex
ceea ce, în jargonul specializat, numim care le este cerut, nu reuşesc să gereze în
„dezvoltarea conştiinţei fonice", care, de mod convenabil restricţiile de păstrare şi
altfel, poate da loc la un antrenament mai tratare a informaţiei.
mult sau mai puţin sistematic. Este absolut Nu este deci de mirare că dificultăţile pe
clar că dislexicii au dificultăţi considerabile care le întâmpină copiii dislexici nu ies la
în realizarea acestui tip de sarcini şi că ei iveală decât atunci când sunt confruntaţi cu
se arată inferiori copiilor cu doi-trei ani mai o sarcină cum este cititul. într-adevăr, tre­
mici decât ei, dar de acelaşi nivel lexic. buie stabilit la ce corespund diferitele seg­
2) Capacitatea subiecţilor de a numi cu mente din care este constituit scrisul, caz
rapiditate şi precizie imagini, culori, cifre, în care trebuie fuzionate aceste segmente
iar ulterior litere, pe scurt, stimuli cărora în aşa fel încât să fie recunoscute cuvintele,
subiectul trebuie să le găsească numele. apoi aceste cuvinte să fie integrate în pro­
Această dificultate este pusă în evidenţă poziţii cu sens, sens care depinde atât de
foarte precoce în ceea ce priveşte simbolu­ ceea ce a şi fost tratat cât şi de ceea ce va
rile nongrafologice, dar ea capătă proporţii fi tratat. Ţinând seama de ceea ce este me­
şi mai mari atunci când este vorba de moria de lucru [a se vedea A.D. Baddcley,
stimuli grafici cum sunt cifrele, literele şi Working Memory, 1986 - notă L.G.],
cuvintele, precum şi cuvinte care nu există, este clar că daca copiii au dificultăţi în ceea
dar care sunt pronunţabile. Notăm îndeo­ ce priveşte identificarea cuvintelor unui
sebi, la copiii dislexici, o foarte mare text ci nu vor putea integra informaţia
dificultate, dacă nu cumva imposibilitate, conţinută de acesta şi câ astfel nu vor reuşi
de a citi cuvinte care nu există, ceea ce să-1 înţeleagă. Nu capacităţile lor de înţe­
orice cititor mediu poate face fără pro­ legere sunt în cauză, ci condiţiile pre­
bleme, în plus, această lentoare ar putea
alabile ale înţelegerii. înainte de a fi
foarte bine să fie semnul unei organizări
confruntaţi cu această învăţare, viitorii
deficiente a lexicului lor mental.
dislexici nu au decât rareori ocazia să-şi
3) în sfârşit, capacitatea subiecţilor de a demonstreze direct aceste capacităţi, care
utiliza codajul fonetic pentru a memoriza nu sunt deloc direct legate de competenţa
materialul prezentat vizual sau, în cazul unor de a comunica. Putem dovedi, folosind
sarcini complexe, verificarea unor fraze, a probe adecvate, că acei copii care încă nu
unui raţionament sau lectura unui text au învăţat să citească vor avea probabil
urmărit, capacitatea de a-şi mobiliza resur­ dificultăţi de a o face ulterior; dar dacă
sele atenţionale spre a stoca şi trata în ace­ această predicţie poate fi foarte utilă în
laşi timp informaţia extrasă. termenii prevenţiei, ea în nici un caz nu
După cum putem constata, în toate cele poate ţine loc de diagnostic. într-adevăr,
trei cazuri este implicată informaţia fone- dintre copiii care prezintă dificultăţi la
tico-fonologică, fie pentru câ unii subiecţi probele 4e conştiinţă fonologică numai unii
nu pot să descompună semnalul continuu vor vedea dificultăţile lor persistând, pe
al vorbirii în unităţi discrete de diferite când alţii, supuşi unui antrenament sau
dimensiuni, fie pentru că ei nu reuşesc să fiind confruntaţi cu învăţarea cititului, îşi
găsească rapid în lexicul lor mental numele vor recupera întârzierea.
de lucruri sau de simboluri, fie pentru că,

194
DISLEXIE

O cercetare considerabilă rămâne de dintre Eu şi non-Eu (zonă de fenomene


făcut, pe de o parte pentru a căuta să se tranziţionale). Copiii care nu ştiu să citeas­
înţeleagă relaţiile care există între aceste că la sfârşitul cursului pregătitor sunt mai
deficienţe fonologice şi,în amonte, condi­ numeroşi în mediile socioeconomice de­
ţiile în care s-a putut efectua achiziţia favorizate, iar C. Chiland (Copilul în
limbajului, iar, pe de altă parte, pentru a se vârstă de 6 ani şi viitorul său, 1971) a
face legătura între aceste manifestări constatat că nivelul sociocultural cântăreşte
comportamentale şi eventualele disfuncţii mai greu decât Q.I. în determinarea
la nivelul creierului. nivelului învăţării cititului şi a ortografiei
la sfârşitul cursului pregătitor. Dislexia
PSIHOPATOLOGIA DISLEXIEI. Dislexia reprezintă o constelaţie de dificultăţi dintre
are diferite grade: citirea curentă şi expre­ care nici una, luată singură, nu reuşeşte să
sivă poate să nu fie obţinută sau, mai grav, o explice. Disortografia i se asociază întot­
textul citit este incomprehensibil din cauza deauna, dar, în anumite cazuri, dislexia este
confuziilor de litere ale căror grafism sau foarte discretă, iar disortografia apare în
sonoritate sunt asemănătoare, apoi din prim-plan. Se admite în acest caz că dis-
cauza inversiunilor etc. Toate aceste erori lexicul, care a ştiut să-şi creeze repere care
sunt comise şi de debutanţi, dar ceea ce îi să-i permită suplinirea dificultăţilor tem-
caracterizează pe dislexici este frecvenţa şi poro-spaţiale în citit, este depăşit în ceea ce
persistenţa acestor erori. Dislexia este o priveşte învăţarea ortografiei. Dislexie
dificultate foarte răspândită, care are con­ şi/sau disortografie pot fi reeducate sub
secinţe foarte severe (repetenţia). Unii conducerea unui specialist în ortofonie.
specialişti sunt de acord în recunoaşterea Datorită unei scrieri judicioase de exerciţii,
faptului că dislexia are o origine genetică acesta reuşeşte să-1 facă pe copil să-şi
sau organică, conceptul de disfuncţie cere­ abandoneze conduitele de eşec şi de fugă
brală minimală (a cărui realitate este din faţa limbajului scris, făcându-1 în pri­
foarte discutabilă) permiţându-le uneori să mul rând să simtă că a citi este o plăcere.
ia în considerare existenţa unor leziuni Atunci când, însă, pe primul plan se
cerebrale pe care nici un examen neuro­ situează dificultăţile afective, psihoterapia
logic nu le poate dovedi. Alţii (S. Borel- se impune înainte de toate, ca măsură de
Maisonny) identifică în 70% dintre cazuri reeducare specifică.
o elaborare incompletă şi tardivă a lim­
bajului oral. Dificultăţi de orientare Bibi.: Bryant, P.E., Bradiey, L., Childrens
spaţio-temporală — în special stângăcia Reading Diftkulties, Blackwell, Oxford, 1985;
contrariată —, precum şi tulburări de Casalis, S., Lecocq, P., „Les dyslexies", in
percepţie vizuală (cititul presupunând o Fayol, M. et alii, Psychologie cognitive de la
corelare a semnelor vizuale cu datele audi­ lecture, P U F , Paris, 1992; Critchley.McD., La
tive) şi de ritrh au fost, de asemenea, dyslexie vraie et les difficultes de lecture chei
incriminate. în unele cazuri dislexia are l'enfant, Privat, Toulouse, 1974; Frith, U., „A
valoarea unui simptom nevrotic care developmental framework for developmental
datează din prima copilărie, moment în dyslexia", Annals of Dyslexia, 1986, 69-81;
care copilul este în mod normal încurajat Galaburda, A.M., „Developmental dyslexia:
Cunent anatomical research", Annals ofdyslexia:
de mama sa să constituie zona intermediară
13, 1983, 41-53; Johnston, R.S., Rugg, MD.,

195
DISMORFOFOBIE

Scott, T., „Phonological similarity effects, me- Poate să apară ca o tulburare izolată la
mory spân and developmental Reading Disorders: sfârşitul perioadei de latenţă, când copilul
the nalure of the relationship", British Journal suportă cu greu mutaţiile corporale ale
of Psychology, 1987, 205-211; Kamhi, A., perioadei pubertare.
Catts, U.W., „Toward an understanding of Transformarea mamară la fată, apariţia
developmental language and reading disorders", unor caractere sexuale secundare la cele
Journal of Speech and Hearing Disorders, 51, două sexe, o creştere morfologică întârziată
1986,337-347; Lecocq, P„ Apprentissage de la sau, dimpotrivă, rapidă, o uşoară obezitate,
lecture et dyslexie, Mardaga, Bruxelles, Liege, ori, invers, o anumită slăbire pot fi sub­
1991; Lecocq, P., „A propos de la dyslexie stratul obiectiv al unei nelinişti care riscă
developpmentale", in J.M. Monteil, M. Fayal
să agraveze criticile mediului care impune
(eds.), La psychologie scientitique et ses appli-
canoane estetice corporale. Oricât de puţin
cations, Presses universitaires de Grenoble,
timid, introvertit sau hipersensibil ar fi
Grenoble, 1989; Lecocq, P., „La dyslexie deve­
adolescentul, aceasta este de ajuns uneori
loppmentale", Lexique, 8, 1989, 103-135;
ca să declanşeze preocuparea sa morbidă,
Morais, J„ Bertelson, P., Cary, L., Alegria, J.,
care poate evolua într-un mod exclusiv
„Literacy training and speech segmentation",
depresiv. Uneori, însă, tulburarea se agra­
Cngnition, 24, 1986,45-64; Seymour, P.H.K.,
vează şi poate deveni primul simptom al
Cognitive Analysys of Dyslexia, Routledge &
unei evoluţii schizofrenice, care trebuie
Kegan Paul, 1986; Snowling, M., Goulandris, N.,
Bowlby, M., Howell, P., „Segmentation and recunoscută, cu atât mai mult cu cât dis-
speech perception in relation to reading skill: a morfofobia poate rămâne multă vreme
developmental analysis", Journal of Experi­ singurul simptom al procesului disociativ.
mental Child Psychology, 41, 1986, 489-507; J.M. Alby şi Ferrari au regrupat tul­
Wolf, M., Goodglass, H., „Dyslexia, dysnomia burările imaginii de sine sub termenul
and lexical retrieval: a longitudinal investigation", „dismorfestezie", care desemnează o dimen­
Bram and Language, 28, 1986, 154-168. siune afectivă de apreciere a frumuseţii
(Ferrari, 1990), termen mai potrivit decât
D I S M O R F O F O B I E (engl. dysmorpho- dismorfofobie, care de asemenea regrupea­
phobia). Preocupare exagerata şi chiar ză patologia organică referitoare la morfo­
teamă obsedantă de a fi deformat sau de logia subiectului.
a avea un aspect dizgraţios al corpului Dismorfestezia ar fi, deci, o preocupare
în totalitatea sa sau parţial. morbidă centrată pe înfăţişarea corporală.
Descrisă pentru prima dată sub această Subiectul, după gradul de aderenţă la
denumire de E. Morselli, în 1886, dis- diformitatea pe care o invocă, îşi exprimă
morfofobia nu este o simplă fobie, ci mai urâţenia cu îndoială, cu teamă, idei obse­
degrabă o credinţă cvasidelirantă. Subiectul dante, ca idee fixă, ca pe o convingere de
care suferă de aceasta este convins că este nezdruncinat. Această obsesie a diformi­
urât, că are un corp anormal, malformat. tăţii, privind cel mai adesea faţa, ar explica
Urâţenia, chiar dacă are uneori un anumit gradul de jenă socială, evitarea relaţională,
fundament real, nu este apreciată obiectiv. chiar izolarea, legate de judecata defavo­
Ea este trăită ca un obstacol de netrecut în rabilă presupusă din partea semenului.
calea unei existenţe normale şi a relaţiilor Câmpul de interese se focalizează asupra
socioafective satisfăcătoare cu anturajul. obţinerii presante a unei intervenţii

196
DISORTOGRAFIE

chirurgicale (J.M. Alby, 1969), uneori psihoză cronică numită până arunci „de­
realizată de un estetochirurg complezent, menţă precoce". El recunoaşte mai târziu
fără a aduce, cum s-ar crede, nici cea mai că termenul discordanţă, introdus în 1912
mică ameliorare pe plan mental. de P. Chaslin, spre a defini această maladie
mentală, este practic sinonim cu acela de
DISOCIATIV, DISOCIATIVĂ (engl. disociere.
dissociative). Referitor la disocierea Aceasta se manifestă mai ales prin tul­
mentală. burări ale cursului gândirii: rătăcire, capri-
Vorbim adesea de „psihoză disociativă" ciozitate şi baraje care,într-adevăr, constituie
pentru a descrie sau chiar pur şi simplu semnul patognomonic; celelalte elemente
pentru a denumi schizofrenia. Adjectivul îl semiologice au fost descrise în articolul
găsim utilizat şi în DSM (1980) pentru a se DISCORDANŢĂ.
califica unele tulburări disociative a căror Cât priveşte marile simptome ale
„caracteristică esenţială este o alterare schizofreniei, replierea autistică, tulburări
secundară şi tranzitorie a funcţiilor normale psihosenzoriale, producţii delirice, anoma­
de integrare ale conştiinţei, ale identităţii lii de conduită, ele nu ar fi. pentru Bleuler,
şi comportamentului motor". Este un decât fenomene accesorii ale disocierii
proces de dezintegrare provizorie a acti­ mentale. -» DEDUBLAREA PERSONALITĂŢII;
vităţii psihice, care se manifestă îndeosebi ISTERIE; SCHIZOFRENIE.
în isterie şi pe care 1-a descris deja
P. Janet,în 1889, numindu-1 „dezagregare", D I S O R T O G R A F I E (engl. dysortho-
şi arătând că stă la originea dedublării graphia). T u l b u r a r e a dezvoltării expri­
personalităţii, atât de frecventă la isterici. mării, privind învăţarea limbii scrise,
care apare la începutul şcolarităţii la
DISOCIERE (engl. dissociation). Rup­ copii cu o inteligenţă normala, integri pe
tura a unităţii psihice care provoacă o plan senzorial şi motor.
relaxare a proceselor asociative pe care Disortografia însoţeşte dislexia*, dar
s-ar baza funcţionarea mentală. poate fi şi independentă de orice tulburare
Termenul se foloseşte în cadrul nevrozei a cititului.
isterice de tip „disociativ" şi în acela al învăţarea ortografiei necesită o anumită
psihozei schizofrenice „disociative", în stăpânire a limbajului şi a cititului, dar şi
primul caz este vorba îndeosebi de sindro­ alte aptitudini. Copilul trebuie să poată
mul „personalităţii multiple", de fugile şi memoriza forma cuvintelor şi să fi per­
amneziile „psihogene" şi de „nevroza de ceput elementele fonetice, pentru a-şi face
depersonalizare" (DSM-Ill R). în cel de al o reprezentare mentală exactă. El utilizează
doilea caz este vorba de calificarea schizo­ silabisirea cu voce joasă, care adesea stă la
freniei ca „psihoză disociativă". originea greşelilor prin confundarea sune­
E. Bleuler este acela care a făcut din telor (boltă, în loc de bortă), eliziuni şi
disocierea mentală (în perspectiva unei intervertiri de sunete (areoport). Transcrie
psihologii asociaţioniste, prevalentă în uneori fraza dictată în termeni apropiaţi de
epoca sa) tulburarea primară fundamentală vorbirea sa obişnuită (fa metăgal qui s'en
a schizofreniei, pe care o descrie în mono­ va seul în loc de ca m'est 6gal qu 'ii s'en
grafia sa din 1911 cu privire la această aille seul). Unele greşeli se datorează unei

197
DISPAREUNIE

proaste învăţări a cititului, altele sunt D I S P A R E U N I E (engl. dyspareunia).


comise prin erori de interpretare, nefiind Durere provocata la femeie de rapor­
înţeles sensul frazei. De exemplu c'estJean turile sexuale.
qui emmene leur cheval în loc de ces gens Ecoul acesteia asupra vieţii cuplului este
qui emmenent leur cheval. deosebit de important şi este un motiv
Adesea avem de-a face cu o întârziere foarte frecvent de consultare a gineco­
în achiziţia limbajului oral. Copilul nu se logilor şi consilierilor conjugali.
poate detaşa de un conţinut global al
Se disting, în general, dispareunii de
mesajului, ca să-i analizeze elementele şi,
penetraţie, resimţite de femeile cu vaginul
deci, nu le poate restitui în limba scrisă. El
strâmt sau în urma unei suturi perineale
are dificultăţi în integrarea morfologiei
complexe a verbelor, chiar dacă cunoaşte prea strânse, dispareunii de „prezenţă",
conjugarea acestora. Caută să-şi compen­ legate adesea de vaginite infecţioase, mico-
seze tulburările de înţelegere şi dificultăţile zice sau trofice, şi dispareunii profunde,în
în aplicarea regulilor gramaticale printr-un raport cu o retroversie utcrină, o endo-
raţionament complicat şi eronat (une tasse metrită, o distrofie ovariană.
de caf6, ii faut un e au bout parce que c 'est Pe lângă aceste cauze organice, la urma
dam une tasse). urmelor destul de rare, dispareunia este
In sfârşit, mulţi copii disortografici sunt adesea de origine afectivă, fie că este
disgrafici, mascând printr-o grafie confuză primară, apărând de la primele relaţii
ignorarea ortografiei sau o opoziţie carac- sexuale, sau secundară, de exemplu după
terială (S. Borel-Maissony). o naştere. Ea maschează adesea la pacientă
Ca şi în cazul dislexiei, autorii au diver­ o frigiditate nevrotică, care serveşte într-un
genţe în ceea ce priveşte cauzele tulburării. fel ca alibi în refuzarea partenerului. Iată
Unii organicişti atribuie dislexia-disorto- de ce, în toate cazurile, abordarea psiho-
grafia unei maladii cu componentă terapeutică este indispensabilă. Aceasta va
genetică sau constituţională, în raport cu face să apară cauza originară a dispareu-
disfuncţii cerebrale. Alţii doresc să-i di­
niei: doliu, teama de o nouă sarcină, avort
socieze pe copiii cu grave tulburări dis-
cu sentimente de culpabilitate. Durerea
lexico-disortografice, greu de reeducat şi
sexuală se manifestă ca un refuz al plăcerii,
care adesea prezintă dereglări în dezvoltarea
ca o conduită de autopuniţiune sau ca
psihomotorie şi afectivă, de marea majo­
ritate a copiilor care prezintă un eşec şcolar dezgust faţă de partener. Se pot propune,
din cauza conjuncţiei unor factori socio- de asemenea, unele tehnici de reeducare
familiali şi pedagogici defavorabili. în sexuală (W.H. Masters şi V.E. Johnson) şi
toate cazurile, însă, autorii cad de acord pot fi utilizate pe scară largă metodele de
asupra necesităţii prevenţiei pedagogice şi relaxare în scopul încetării acestei tulburări
a depistării, încă din grădiniţa de copii, a adesea greu de vindecat.
dificultăţilor de învăţare. Intervenţia unui
ortofonist şi eventual a altor specialişti, DISPENSAR (engl. autopatient's
pentru reeducarea şi luarea sub supra­ department). Loc de consultare şi de cură
veghere a acestor copii, nu trebuie pentru bolnavii în tratament ambula­
amânată. toriu, extraspitaUcesc.

196
DIST1MIE

Create în Franţa ca urmare a legii Bour- însoţite de tulburări psihoafective care pot
geos,în 1916, dispensarele, zise atunci „de merge de la o simplă criză depresivă
igienă socială", erau destinate mai ales lup­ reacţională până la o stare confuzională
tei antituberculoase. în 1922, E. Toulouse acută. Subiectul disperat suferă de o
inaugurează la Paris un serviciu depar­ dispariţie a investiţiilor sale afective şi de
tamental de profilaxie mentală, în care se o blocare a mecanismelor de apărare, ceea
găseşte primul dispensar rezervat bolna­ ce poate conduce, mai ales la bătrâneţe, la
vilor mintali. Acest serviciu va deveni, în o gravă sincopă psihică*. Această evoluţie
1926, Spitalul Henri-Rousselle. Dar numai arată necesitatea unei ajutorări specifice de
în 1941 G. Meuyer şi R.H. Hazemann calitate, care să ţină seama de diverşii
introduc consultaţii psihiatrice în dispen­ factori în cauză şi de interesul prezentat de
sarele de igienă socială. Decretul din prevenţia disperării, în special printr-o
20 mai 1955 le generalizează în cadrul muncă de sector care să permită menţi­
prevenţiei bolilor mintale şi alcoolismului, nerea la domiciliu a persoanelor în vârstă.
iar circulara din 20 mai 1960 le integrează
în dispozitivul sectorizării psihiatrice, DEZV. La copil, fie că ea desemnează o
denumindu-le „centre medico-psihologice". stare fizică sau un sentiment, disperarea
Deşi extraspitaliceşti, ele sunt, din 1986, este evaluată proporţional cu eforturile
gerate de spitalele psihiatrice, din raţiuni de desfăşurate de subiect pentru a combate
economie şi gestiune optimă. Cel mai situaţia actuală. Drept indiciu în evaluarea
adesea formează un ansamblu polivalent gravităţii stării subiectului avem forţa
medico-social, însoţindu-se în unele cazuri răspunsului spontan sau, în situaţiile cele
cu un spital de zi şi un centru de ajutorare mai severe, cantitatea şi durata manevrelor
şi de criză. Orientate nu numai spre pre­ de asistenţă la care s-a recurs.
venţie, ci şi spre tratament, postcură şi Criza respiratorie neonatală reprezintă
readaptare socioprofesională a bolnavilor partea cea mai importantă a patologiei
ieşiţi din spitalul psihiatric, aceste ansam­ adaptării noului-născut. Şocul afectiv
bluri, când sunt complete, sunt numite manifestat ca răspuns la plecarea mamei
„centre de sănătate mentală". sau în prezenţa unei persoane străine
serveşte drept indicator al dezvoltării
V D I S P E R A R E (engl. distress). Senti­ socioafective a copilului.-»- ATAŞAMENT.
ment de delăsare, de abandon, resimţit
într-o situaţie critica, necesitând un DISTIMIE (engl. dysthymia). Forma de
ajutor din afara şi/sau determinându-1 depresiune cronica, caracterizata printr-o
pe subiect sâ ceara ajutorul, un sprijin tulburare de dispoziţie de tip depresiv,
social sau psihologic. prezenta în cea mai mare parte a zilei şi
Vorbim, îndeosebi în cadrul urgenţelor care continua timp de cel puţin doi ani
psihiatrice, de starea de disperare care de­ (un an la copii şi adolescenţi).
pinde de o asistenţă imediată, nu întot­ Distimia, stare depresivă cronică cu
deauna exclusiv de ordin medico-psihologic. evoluţie prelungită, este aşadar de dife­
într-adevăr, adesea este vorba de o dez- renţiat de depresiile periodice majore ale
inserţie socială, de o pierdere a cadrului de psihozei maniaco-depresive*. Ea se asoci­
viaţă obişnuit, de o mizerie economică, ază, în general, cu tulburări de apetit

199
DISTONIE

(anorexie sau hiperfagie) şi de somn (in­ D I Z A R M O N I E E V O L U T I V Ă (engl.


somnie sau hipersomnie), cu o oboseală devalopmental dysharmonia). Perturbare
generală, cu dificultatea de a lua decizii sau evolutiva complexă a dezvoltării copi­
chiar pur şi simplu de a se concentra şi cu lului, a mecanismelor de la niveluri
o scădere a stimei de sine, acompaniată de diversificate (psihotic, nevrotic, psiho­
o anumită disperare. patie), care se manifestă printr-o simpto­
Descrisă de E.Kraepelin, în 1921, ca un matologie în mozaic.
fel de temperament care predispune la Noţiunea de dizarmonie o datorăm lui
melancolie, distimia a fost îndelung dis­ P. Mâle, ca şi lui T. Simon şi G. Vermeylin,
cutată în calitatea ei de categorie noso­ care au introdus diferenţierea „debilitate
logică. DSM-III o face să apară ca veritabil armonică şi dizarmonică". R. Mises este
sindrom, care se deosebeşte atât de psihoza însă acela care, mai recent, a rotunjit
maniaco-depresivă cât şi de depresiile pur această entitate nosologică, spre a da
nevrotice, cu care multă vreme a fost seama de complexitatea structurării unor
confundată. Este o stare cronică ce poate stări deficitare şi psihotice la copil. Copilul
să apară de la sfârşitul adolescenţei şi până dizarmonie prezintă cel mai adesea un
la începutul senectuţii. H.S. Akiskal a pro­ deficit intelectual dizarmonie şi eterogen,
pus, în 1983, recunoaşterea a trei forme întrucât nu afectează în acelaşi mod
distincte: psihomotricitatea, limbajul şi funcţiile
1) aceea în care distimia apare după un cognitive. Există, de exemplu, o perse­
episod depresiv major, căruia ea îi repre­ verare verbală cu ecolalie (repetarea ca în
zintă o sechelă cronică; ecou a cuvântului interlocutorului); inacce-
2) aceea v care este secundară faţă de o sul la joc, în pofida unui bun nivel al
afecţiune organică invalidantă sau faţă de vocabularului, cu incapacitatea de a struc­
o maladie psihiatrică fără tulburare timică tura o istorie sau de a începe un desen, deşi
iniţial (nonafectivă); exprimarea este corectă.
3) aceea care s-ar apropia de vechea Copilul este adesea dispraxic (neînde-
descriere a lui Kraepelin, a unui tempera­ mânare), disgnozic (dificultate de a re­
ment, a unui caracter depresiv predispozant cunoaşte forme sau obiecte) şi disfazic
la veritabile depresii majore. (tulburare de limbaj). Lateralizarea sa
este prost asigurată, copilul este rău
D I S T O N I E (engl. dystonia). Tulburare orientat în timp şi în spaţiu. Pe plan afectiv,
a tonusului muscular care determina contactul este în general bun, dar uneori
atitudini involuntare,'uneori dureroase, întrerupt de bizarerii, de faze de repliere în
ce apar cu prilejul unor mişcări sau a sine sau de excitaţie. La fel, pot exista
menţinerii posturale. episoade de tulburări ale funcţiilor instinc­
Distoniile sunt uneori, ca şi diskineziile, tuale (encopresie, enurezie, bulimie şi tul­
provocate de tratamente neuroleptice. Dis- burări de somn). Angoasa subiacentă este
tonia neurovegetativă este o perturbare masivă, prost controlată. Ea se manifestă
minoră a funcţionării sistemelor simpatic prin agitaţie, treceri subite la act, dar şi prin
şi parasimpatic, sisteme care reglează exprimarea unor fantasme brute şi pri­
viaţa vegetativă. mitive, cum ar fi frica de a fi înghiţit de un
DOUU

automobil sau de chiuveta din baie. Cu Doliul complicat se caracterizează


toate acestea, copilul dizarmonic reuşeşte printr-un blocaj al travaliului, cu prelun­
mai bine decât psihoticul să utilizeze girea fazei depresive, prin reacţii de stres
mecanismele de apărare contra angoasei, (cu posibilitatea unor manifestări psiho­
mecanisme care îi permit parţial să inves­ somatice grave) şi treceri la acte suicidare
tească în realitatea exterioară, mai ales în deosebit de frecvente.
cazul în care a putut fi stabilită o supra­ Doliul patologic tinde să conflueze în
veghere psihoterapeutică adaptată. Alteori, maladia mentală. Criteriile sale sunt o
evoluţia personalităţii este ameninţată de întârziere în apariţia mâhnirii profunde,
debilizarea progresivă. Accentul mai mult apoi o prelungire a evoluţiei sale mai mult
sau mai puţin marcat pe deficienţa intelec­ de doi ani şi o ameninţare reală a sănătăţii
tuală explică faptul că unii autori vorbesc psihice. Poate fi vorba de o veritabilă
de o deficienţă dizarmonică de versant psihoză melancolică sau maniacă (mania
psihotic, nevrotic sau depresiv, după pre­ doliului cu negarea pierderii) sau de un
valenta mecanismelor în cauză, în opoziţie doliu obsesional, ori de o isterie de doliu.
cu alţi autori care insistă mai mult asupra în această din urmă formă, destul de
aspectului evolutiv, vorbind de dizarmonie frecventă, îndoliatul se comportă ca şi cum
evolutivă care duce la o organizare defi­ defunctul ar fi rămas viu. îi vorbeşte, îi
citară distinctă a deficienţei dizarmonice. păstrează locul la masă, patul şi camera cu
toate lucrurile personale, într-un cadru
Bibi.: Lang, J.-L., Aux frontieres de la psychose imaginar de cvasirealitate, veritabil loc de
infantile, P.U.F., Paris, 1978; Mises, R., Cinq supravieţuire. Identificarea cu dispărutul se
etudes de psythopathologie de l'enfant. Privat, exprimă prin reproducerea mai mult sau
Toulouse, 1987. mai puţin inconştientă a simptomelor sale,
riscând să ajungă la tulburări somatice de
DOLIU (engl. bereavement, mourning). conversie uneori foarte grave. Identificarea
Stare de pierdere a unei fiinţe dragi, aso­ devine imuabilă şi necesită ca pacientul să
ciata cu disperare şi durere morala, fie supus psihoterapiei, pentru ca doliul său
putând determina o veritabilă reacţie să poată fi remobilizat şi reelaborat până la
depresiva şi necesitând un travaliu finalul evoluţiei normale. Formele com­
intrapsihic, zis „travaliu de doliu" plicate şi patologice de doliu trebuie de
(S. Freud), pentru a fi surmontata. fapt tratate cât mai precoce posibil, mai
Putem recunoaşte, cu D. Lagache şi întâi prin tratamente specifice stărilor
M. Hanus, un doliu normal, un doliu com­ depresive sau maniace, apoi prin terapii de
plicat şi un doliu patologic. Dacă cel dintâi inspiraţie psihanalitică; acestea sunt, în mod
dispare destul de repede, trecând succesiv normal, însoţite de măsuri de readaptare
socială şi afectivă.
prin cele trei faze, de disperare, de depresie
şi de adaptare, datorită proceselor de
dezinvestire, interiorizare şi identificare a PSIHAN. S. Freud întreprinde, în 1915, un
obiectului pierdut, de culpabilitate şi apoi studiu comparat al doliului şi al procesului
de detaşare finală, nu tot aşa stau lucrurile melancolic (Doliu şi melancolie, apărut în
în privinţa celorlalte două, care intră în 1917). în faţa recunoaşterii dispariţiei
cadrul patologiei psihice. obiectului extern, subiectul trebuie să

201
DOMINANŢA CEREBRALA

îndeplinească un anumit travaliu, acela al subiectului în obiectele sale interioare


doliului. Libidoul trebuie să se detaşeze de bune".
amintirile şi speranţele care îl leagă de
obiectul dispărut, după care Eul redevine D O M I N A N Ţ Ă C E R E B R A L Ă (engl.
liber. cerebral dominance). Noţiune potrivit
M. Klein, ajutată de lucrările lui căreia, la subiecţii dreptaci, emisfera
K. Abraham, va îmbogăţi concepţia freudi- stângă, specializată în funcţia limbajului
ană (Doliul în raporturile sale cu stările articulat şi în comanda mâinii pre­
maniaco-depresive, 1940) prin descope­ valente, domină cealaltă emisfera, consi­
rirea de spaţii psihice interne, teatru al derată minoră.
existenţei unor obiecte interne ale căror Această noţiune trimite, deci, la con­
calităţi de bunătate şi trăinicie sunt puse la ceptul de distribuţie asimetrică a funcţiilor
încercare cu prilejul pierderii unui obiect în emisferele cerebrale.
extern.
ISTORIC. Rolul emisferei stângi în funcţia
Un travaliu de doliu, dureros şi normal,
limbajului a fost descoperit în cursul
este deja îndeplinit de copilul mic de tot,
secolului al XlX-lea. într-adevăr, P. Broca
care ajunge să abordeze şi să elaboreze
a demonstrat că un subiect care avea o
poziţii depresive. în cursul acestora, copilul
leziune în emisfera stângă, mai precis la
conştientizează faptul că cel care îl iubeşte
nivelul piciorului celei de a treia circum-
şi cea care îl atacă în fantasmele sale
voluţii frontale, prezenta o pierdere a
distructive reprezintă una şi aceeaşi per­
facultăţii limbajului articulat. Pornindu-se
soană. El trece atunci printr-o fază de
de la acest caz clinic, s-a dezvoltat ideea
doliu, în sare atât obiectul extern cât şi
unei inegalităţi a contribuţiei fiecărei emi­
obiectul intern sunt trăite ca distruse, pier­
sfere la funcţiile mentale umane. La fel, a
dute, abandonându-1 pe copil depresiei
fost corelat cu emisfera stângă faptul de a
sale. Numai puţin câte puţin, cu durere,
fi dreptaci sau stângaci. Proporţia drep-
supunând unui travaliu această ambi­
tacilor (care au o comandă motorie stângă)
valenţă şi împins de culpabilitatea depre­
şi localizarea în stânga a limbajului au con­
sivă, va reuşi copilul să restabilească în el
tribuit la erijarea termenului de emisferă
un obiect intern bun şi securizam.
dominantă sau majoră. După 30 de ani,
O persoană în doliu caută, printr-un însă, se pare că s-a operat o luare în seamă,
proces similar, să reinstaleze în ea însăşi nouă şi fundamentală, a participării emi­
subiecţii săi cei buni, părinţii iubiţi sferei drepte la diferitele funcţii. într-ade­
(-<• TRAVALIUL DOLIULUI). Ea îşi recapătă văr, studierea pacienţilor epileptici care au
atunci încrederea în fiinţa iubită în suferit o deconexiune chirurgicală a celor
interiorul ei şi, datorită acestei prezenţe două emisfere, precum şi tehnicile noi,
interne, poate suporta ideea că fiinţa cum sunt electrofiziologia şi imageria ce­
externă şi dispărută nu era perfectă. Eşecul rebrală, stau la originea acestei reconsi­
acestui travaliu al doliului, legat de stările derări.
melancolice sau maniaco-depresive, trans­
formă, susţine M. Klein, „mortul într-un MIJLOACE DE CERCETARE ACTU­
persecutor şi năruie de asemenea credinţa ALE. Spaţializarea emisferică este analizată

202
DOMINATA CEREBRALA

cu ajutorul înregistrărilor activităţii elec­ cât şi în ceea ce priveşte producerea lim­


trice cerebrale, prin tehnici de potenţiale bajului.
evocate, de electroencefalografie cuantifi­ Dimpotrivă, perturbările vizuo-spaţiale
cată şi prin tehnici de imagerie de tipul sau de orientare în spaţiu rezultă, în mare
rezonanţei magnetice nucleare. Aceasta parte, din leziuni în emisfera dreaptă, chiar
permite evaluarea cu precizie a activităţii dacă discriminarea detaliilor vizuale pare
fiecărei regiuni în cazul derulării unei să depindă de o activitate a emisferei stângi.
sarcini cognitive sau motorii sau măsurarea Dar, modul verbal constituind o etapă
anatomică a gradului de asimetrie cerebrală intermediară obligatorie pentru expresia
pentru fiecare localizare. oricărei funcţii perceptive, este aproape
Ascultarea dihotică, adică auzirea la imposibil de conchis cu privire la partici­
fiecare ureche, în mod simultan, a doi sti- parea exclusivă a creierului drept în cazul
muli diferiţi, confirmă supremaţia emi­ unui comportament precis. La fel, punerea
sferei stângi în domeniul tratării limbajului în evidenţă a posibilităţilor de înţelegere
şi aceea a emisferei drepte în ceea ce verbale la subiecţi purtători de leziuni
priveşte perceperea modulării limbajului şi stângi a relativizat total implicaţiile fiecărei
a conţinutului emoţional al vocilor, ca şi în regiuni cerebrale într-o funcţie mentală.
analiza melodiilor. Inactivarea funcţională Orice corelaţie între o funcţie şi o locali­
temporară a uneia dintre emisfere, printr-o zare cerebrală unică pare de acum înainte
imposibil de stabilit.
injecţie de pentobarbital sodic în una
dintre carotide (testul Wada), a demonstrat Cu toate acestea, emisfera dreaptă, în
o asimetrie în cazul experienţei emoţionale, afară de importanţa sa în domeniul vizuo-
inactivarea emisferei drepte fiind însoţită spaţial, joacă un rol preponderent în
de indiferenţă, chiar de euforie, iar aceea recunoaşterea figurilor umane, cel puţin în
a emisferei stângi de reacţii de catastrofă. ceea ce priveşte o recunoaştere globali-
în afară de aceasta, în domeniul neuro- zantă (emisfera stângă tratează trăsăturile
chirurgical, tehnica split brain-uhxi (sec­ faciale de manieră independentă). Intrarea
ţiunea corpului calos între emisferele în joc a proceselor emoţionale trimite, de
cerebrale) oferă un aport experimental asemenea, la o localizare dreaptă.
deosebit de important. Aceste studii, în sfârşit, în planul tratării informaţiei,
întreprinse de echipe americane pe subiecţi emisfera stângă ar proceda după un mod
suferind de epilepsie gravă şi rebelă, analitic, pe când cea dreaptă ar fi mai de­
permit individualizarea precisă a compe­ grabă un centru integrativ sau globalizant.
tenţei şi contribuţiei fiecărei emisfere în
fiecare comportament. SIMILITUDINI ÎNTRE CELE DOUĂ
EMISFERE. în pofida evidenţei unei
C A R A C T E R I Z A R E A A S I M E T R l E I asimetrii cerebrale, funcţionarea celor două
FUNCŢIONALE. în domeniul clinic, emisfere rămâne esenţialmente simetrică.
distincţia între funcţii verbale şi nonverbale Structura lor de bază este identică, iar
pare a explica cel mai bine această noţiune. multiplele conexiuni prin reţeaua densă de
Un deficit verbal este, în majoritatea cazu­ fibre comisurale permit legătura perma­
rilor, consecinţa unei leziuni a emisferei nentă a zonelor de activitate similare. Pe
stângi, atât în ceea ce priveşte înţelegerea plan fiziologic, tehnicile folosite se pun de

203
DOMINATA CEREBRALA

acord în demonstrarea unei activităţi nale. Proporţia subiecţilor dreptaci este de


simultane a celor două emisfere în cazul 90%. Observarea unei proporţii de acelaşi
realizării oricărui comportament. De altfel, ordin pentru specializarea verbală a
analiza deficienţelor consecutive unei emisferei stângi a permis punerea în rela­
leziuni unilaterale face să apară o mare ţie a celor două fenomene. La fel, asimetria
analogie de funcţie între ariile homotipice privind planum temporali/; poate fi apro­
ale celor două emisfere. piată de dominanţa emisferei stângi de
către limbaj şi datele privind localizarea
DIFERENŢE ÎNTRE CELE DOUĂ EMI­ altor funcţii. Cu toate acestea, corelaţiile
SFERE trebuie să coincidă cu faptul că această
Diferenţe anatomice. Diferenţele sunt asimetrie anatomică este prezentă numai la
anatomice şi funcţionale. Examinarea creie­ 70% din populaţie. Putem constata, prin
rului uman permite să se constate că acesta tehnici de rezonanţă magnetică nucleară,
comportă o dispunere de circumvoluţii un paralelism între gradul de dreptăcie
nesuperpozabile, fără a fi totuşi posibilă (droiterie) al unui subiect şi suprafaţa deţi­
discernerea unei asimetrii clare. în 1968, nută de planum temporalis. în afară de
N. Geschwind şi W. Levitsky au demon­ aceasta, relaţia dintre prevalenta manuală
strat importanţa unei zone înfundate în şi reprezentarea emisferică a limbajului
scizura laterală, zonă numită planum tem­ este bine stabilită: 96% dintre subiecţii
porali*. Aceasta este net mai vastă la stânga dreptici au o reprezentare stângă a limba­
decât la dreapta, iar un examen citoarhi- jului. La stângaci, numai 70% au aceeaşi
tectonic a permis observarea unei suprafeţe reprezentare, 15% posedă proiecţii drepte,
a planum temporalis de şapte ori mai în­
iar 15% au un limbaj reprezentat în
tinsă în ermsfera stângă. De altfel, această
ambele emisfere.
regiune joacă un rol crucial în înţelegerea
limbajului vorbit şi se dezvoltă din a 29-a în afară de aceasta, corpul calos este
săptămână de gestaţie, sugerând o predis­ mai dezvoltat la stângaci, deci are conexi­
poziţie înnăscută pentru comprehensiunea uni mai numeroase între cele două emi­
verbală. Descoperirea unei diferenţe de sfere, în domeniul genetic se vădeşte că
mărime în cazul celei de a 3-a circum­ stângacii au o mare proporţie de ascendenţi
voluţii frontale (sau aria lui Broca), mai stângaci şi o probabilitate mai ridicată de
vastă în dreapta şi totuşi fundamentală în a avea descendenţi cu aceeaşi preferinţă
stânga pentru producerea limbajului vorbit, manuală. Proporţia de stângaci este de altfel
a făcut să fie repuse în cauză corelaţiile identică, oricare ar fi mediile sociale. Dar
potenţiale dintre întinderea anatomică a transmiterea ereditară nu este la fel de sta­
unei regiuni şi rolul preponderent la nivel bilită, deoarece gemenii autentici nu au în
comportamental. într-adevăr, această regi­ mod absolut aceeaşi preferinţă manuală. în
une dreaptă nu aduce nici o contribuţie la plus, un gradient maturizaţional, o anoxie
limbajul articulat. Aceasta limitează consi­ neonatală, precum şi influenţa parentală
derabil concluziile care pot fi trase din dife­ sunt susceptibile să determine preferinţa
renţele de suprafaţă între cele două emisfere. pentru mâna stângă la o slabă proporţie de
Prevalentă manualM. Acesta este semnul populaţie. în prezent, însă, nu putem expli­
cel mai evident al unei asimetrii funcţio- ca cu precizie cauzele preferinţei manuale.

204
DOPAMINÂ

IPOTEZE ACTUALE. Ele evoluează Dopamina aflată la nivel cerebral


împotriva unei cercetări de identificare a trebuie să fie formată la faţa locului.
competenţei proprii în mod exclusiv Precursorii sintezei sale,tirozina şi,în mod
fiecărei emisfere. Nu există funcţii locali­ secundar, fenilaianina, de provenienţă
zate într-o singură emisferă, chiar dacă alimentară, ajung la creier prin bariera
aporturile lor sunt rareori echivalente. Multi­ hemato-encefalică. Prima etapă a sintezei
plele conexiuni dintre cele două emisfere dopaminei conduce la formarea dixidroxi-
sugerează, totuşi, nu un mecanism de com­ fenilalaninei (dopa), pornind de la tirozină,
petiţie sau de inhibiţie, ci mai degrabă o
prin intermediul tirozinhidroxilazei. Dopa
cooperare şi o complementaritate între cele
este apoi decarboxilată în dopamina
două. -• LATERALIZARE; SPLIT BRAIN;
datorită acţiunii unei a doua enzime, dopa-
STÂNGĂCIE. decarboxilaza. în cazul unor neuroni dopa­
Bibi.: Gazzaniga, MS., Ledoux, J.E., The Inte- minergici, biosinteza se opreşte la această
grated Mind, Plenum Press, New York, 1978; etapă după decarboxilare. în ceilalţi neuroni
Hecaen, H., de Ajuriaguerra, J., Les gauchers. catecolaminergici, dopamina este hidroxila-
Dominante cerebrale el prevalente manuelle, tă în noradrenalină, sub acţiunea unei
P.U.F.,Paris, 1963,nouv.ed. 1989; Hecaen,H., enzime specifice, dopamin-B-hidroxilaza.
La dominante cerebrale: une anthologie, Dopamina, o dată eliberată în fanta sinap-
Houston.LaHaye, 1978. tică, va stimula receptorii situaţi pe versan-
ţii pre- şi postsinaptici ai membranelor
D O P A M I N Ă (engl. dopamine). Neuro- neuronale. După ce şi-a atins ţinta, dopa­
mediator chimic, derivat al tirozinei şi mina este inactivată în mai multe moduri
care aparţine grupei catecolaminelor. posibile. Este degradată pe cale enzimatică
Pusă în evidenţă în 1957 de A. J. Weil, fie în interiorul neuronului, prin mono-
A. Malherbe şi H. Bone, dopamina nu a aminoxidază (M.A.O.), fie în spaţiul
fost la început considerată decât ca un extracelular, prin catecol-o-metiltrans-
intermediar metabolic pe calea de sinteză ferază (C.O.M.T.), produsul de degradare
cerebrală a noradrenalinei. Datorită cerce­ al dopaminei fiind acidul homovaniiic
tărilor echipei lui Carlson în Suedia, în (HVA). Un alt proces de inactivare trece
preajma anilor '60, dopamina a devenit un prin recaptarea dopaminei la nivelul
neuromediator integral, unul dintre cei mai terminaţiei, datorită unui mecanism de
studiaţi ai sistemului nervos central. transport activ.
Treptat, s-a putut stabili metabolismul
acesteia, distribuţia sa în sistemul nervos Pe planul localizărilor anatomice, stu­
central şi localizarea căilor sale. în paralel, diile de histofluorescenţă au revelat regiuni
a fost luată în considerare demonstrarea bogate în terminaţii dopaminergice. Corpii
implicării sale în boala Parkinson şi rolul celulari care corespund acestor terminaţii
jucat în mecanismul de acţiune al neuro- sunt în principal regrupaţi în mezencefal.
lepticelor. Mai recent, studiile s-au referit Se descriu actualmente, în cadrul siste­
la caracterizarea receptorilor dopaminergici mului nervos central, patru mari centri
şi la reglarea lor, ca şi la interacţiunile dopaminergici. Sistemulnigrostriat, canti­
dintre dopamina şi ceilalţi mediatori ai tativ cel mai important, ai cărui corpi
creierului. celulari, situaţi în substanţa neagră, se

205
DROG

proiectează în nucleul caudat, putamen şi DROG (engl. drug sau addictive drug).
globus pallidus. Sistemul mezo-cortical, Substanţa care, introdusa în organismul
ale cărui fibre se proiectează în ariile cor- uman, poate modifica una sau mai multe
ticale asociate cu sistemul limbic. Sistemul dintre funcţiile sale. Mai precis, terme­
mezo-limbic, de origine mai difuză, care nul desemnează substanţe psihotrope
inervează septul, nucleul accumbens, susceptibile de a genera o dependenţă,
amigdala şi tuberculul olfactiv. Sistemul fiind deci toximanogene.
tiibero-infundibuhir, localizat la baza Actualmente, termenul desemnează
hipotalamusului, care inervează hipofiza. substanţe interzise utilizate de toxicomani.
Pe plan funcţional, dopamina este im­ Pentru medici, orice psihotrop este de fapt
un drog potenţial, chiar dacă produsele nu
plicată în circuite neuronale care contro­
au aceeaşi putere de a da loc dependenţei.
lează declanşarea şi executarea mişcărilor
Definiţiile şi clasificările drogurilor depind
voluntare şi ajustările posturale care le sunt
deci atât de istorie şi de cultură, care
asociate. Ea intervine, de asemenea, în
determină legile, cât şi de un adevăr
geneza de comportamente mai complexe