Sunteți pe pagina 1din 5

INVIEREA DOMNULUI SI IMPORTANTA EI PENTRU VIATA CRESTINA.

ARATARILE
DOMNULUI DUPA INVIERE

Invierea Domnului si importanta ei

Importanța Învierii Domnului pentru credința creștină:


1) Învierea Domnului este piatra de temelie a credinței creștine, „centrul centrului, inima adevărată a
creștinismului” (teologul raționalist D. Strauss): „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic
unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-
a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori
mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a
înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat,
zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; și atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar
dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat
din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi
învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale:
Hristos începătură (cel dintâi rod), apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui” (1 Corinteni 15). Învierea Domnului,
prezisă de El Însuși în mai multe rânduri Apostolilor Săi, este semnul atotputerniciei Sale, semnul biruinței vieții
asupra morții.
2) Crucea/jertfa și Învierea se presupun reciproc: jertfa fără înviere ar fi fost fără rost, iar învierea fără
jertfă ar fi fost imposibilă: „În cruce este o putere care produce înviere și în înviere e prezentă, într-un anumit sens, în
mod etern, crucea. Crucea are în ea însăși o forță biruitoare a păcatului și a morții, o putere care înaintează spre
înviere și se finalizează în înviere”. Pe cruce a fost pironit păcatul (Coloseni 2) și s-a arătat iubirea lui Dumnezeu care
întrece orice cunoaștere (Efeseni 3). Cugetând la Crucea Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă mă
întreabă cineva, ce lucru minunat a făcut Hristos? Eu voi lăsa cerul, pământul, marea, învierea multor morți și alte
minuni, și voi arăta doar crucea, care este mai slăvită decât toate. Crucea este vrerea Tatălui, slava Fiului Unuia
Născut, desfătarea Sfântului Duh, podoaba îngerilor, siguranța Bisericii, mândria lui Pavel”. Crucea însă nu ar fi adus
izbăvirea dacă viața nu ar fi triumfat asupra morții: „Dacă Hristos, murind, n-ar fi înviat, nici păcatul nu s-ar fi șters,
nici moartea nu s-ar fi nimicit, nici blestemul nu s-ar fi ridicat... moartea s-ar fi perpetuat în veci”.
3) Învierea Domnului este garanția învierii noastre: Luând fire omenească, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut
Fiu al omului, întru toate asemenea nouă, afară de păcat. S-a făcut „unul dintre noi, întâiul născut între mulți frați”
(Romani 8), „capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate”
(Coloseni 1). Astfel, cum spune Sf.Apostol Pavel în prima epistolă către Corinteni, capitolul 15, firea menească a lui
Hristos s-a făcut „aluatul” sfințeniei pentru întreaga omenire, „pârgă a învierii și garanția învierii noastre”.
Păreri negative ale teologilor raționaliști referitoare la Învierea Domnului și combaterea lor
1) Ipoteza înșelăciunii
2) Ipoteza vizionarismului
3) Ipoteza morții aparente
4) Ipoteza mistificării cuvintelor Mântuitorului
1) Ipoteza înșelăciunii:
Ipoteza furtului de către ucenici a trupului lui Iisus a fost formulată chiar de arhierei, în prima zi a Învierii,
pentru a compromite credința în Înviere (Matei 28), apoi a fost reluată de filosofii păgâni din primele secole (Cels,
Iulian Apostatul, etc.) și de unii teologi raționaliști din secolele XVIII și XIX. Pe lângă mulți alții, Sf. Ioan Gură de
Aur îi demonstrează toată falsitatea, arătând cât de neverosimilă este o astfel de teorie.
Contra-argumente:
 ucenicii nu puteau fura trupul lui Iisus din mormânt, deoarece: erau cuprinși de frică;
 nu ar fi putut da la o parte piatra cea mare fără a fi văzuți sau auziți de străjeri;
 nu ar fi putut desprinde giulgiurile;
 în grabă fiind, nu ar fi avut timp să așeze mahrama înfășurată alături;
 ar fi venit din prima noapte, când nu era pază întărită la mormânt;
 dacă paznicii dormeau, de unde știau că ucenicii au furat trupul?
 de ce nu au fost paznicii pedepsiți?
 de ce nu au fost apostolii prinși și cercetați, ca să se găsească trupul furat?
 de ce apostolilor li s-a interzis doar să predice în numele lui Iisus și apoi au fost lăsați liberi (Fapte 4)?
 unde au ascuns apostolii trupul Domnului, de nu a mai fost găsit niciodată?
 ar mai fi murit apostolii pentru o minciună, știind că Iisus nu a înviat?;
 arhiereii nu puteau fura trupul lui Iisus din mormânt, deoarece, în acest caz, pentru a împiedica zvonul
învierii, ar fi fost de ajuns să arate mulțimii trupul mort al lui Iisus, în loc să interzică apostolilor să
propovăduiască învierea;
 Iosif nu putea fura trupul Domnului pentru a-l duce în Arimateea, deoarece în acest caz apostolii ar fi aflat și
nu s-ar mai fi mirat de dispariția lui, nici nu și-ar mai fi riscat viața pentru a predica Învierea.
1
2) Ipoteza vizionarismului:
Această ipoteză a fost susținută de filosoful păgân Cels, apoi de teologii raționaliști din secolul XIX, fie sub
forma viziunii subiective (arătările lui Iisus erau doar creații ale imaginației apostolilor – Strauss, Renan, etc.), fie sub
forma viziunii obiective (apostolii au văzut sufletul celui ce murise, așa ca în cazul fenomenelor telepatice sau
spiritiste – Weisse, Schweitzer, etc.).
Contra-argumente:
 apostolii erau oameni simpli, pescari, fără a avea un organism bolnav și cu nervii zdruncinați, sau cu o
imaginație atât de bogată încât să fie capabilă de halucinații;
 ei nu credeau în înviere, nu o așteptau, ci plângeau și erau triști;
 ei nu înțelegeau ce este aceea a învia din morți (Marcu 9), nu pricepeau atunci când Iisus le spusese că va
învia;
 ei nu au crezut pe femeile mironosițe când le-au vestit învierea, ba chiar Toma nu va crede nici pe ceilalți
apostoli că L-au văzut pe Domnul, iar când Hristos li se arată, ei se sperie, crezând că văd duh; prin urmare
nu se puteau autosugestiona în ceva ce nu credeau și nu înțelegeau;
 halucinațiile sunt de scurtă durată, apoi dispar când subiectul revine la starea normală, dar apostolii au rămas
convinși pentru totdeauna de realitatea învierii;
 halucinațiile colective sunt aproape imposibile;
 sufletele celor morți, sau fantomele în cazul halucinațiilor, nu se lasă pipăite și nu se așează la masă să
mănânce alături de persoane reale;
 viziunea doar a spiritului Celui ce murise nu-i putea transforma atât de mult pe apostoli și nu i-ar fi făcut să
creadă în învierea cu trupul a lui Iisus.

3) Ipoteza morții aparente:


Această ipoteză susținută de unii teologi raționaliști din secolele XVIII și XIX afirmă că Iisus nu ar fi murit
într-adevăr pe cruce, ci ar fi căzut într-o stare cataleptică, într-un fel de leșin sau moarte aparentă, o letargie cauzată
de băuturile primite în timpul răstignirii, după care s-ar fi trezit din această stare, datorită răcelii giulgiurilor și a
mormântului, și ar fi ieșit afară, după ce piatra de la ușa mormântului ar fi fost prăvălită fie de El Însuși, fie în urma
cutremurului produs. Paulus aduce în plus ca „dovadă” a lui Iisus „înviorat”, nu „înviat”, faptul că El nu a permis
Mariei Magdalena să-L atingă, dar după opt zile îi va permite acest lucru lui Toma și va mânca împreună cu apostolii.
După ce S-a arătat adepților Săi timp de 40 de zile, Iisus S-ar fi retras apoi printre esenieni sau în Fenicia.
Contra-argumente:
 ostașii nu au zdrobit fluierele picioarelor lui Iisus, ceea ce arată că erau convinși de moartea Sa;
 pentru o și mai mare siguranță, „unul din ostaşi, cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă”
(Ioan 19), semn că deja trupul celui mort își încetase funcțiile;
 Pilat a încredințat lui Iosif trupul lui Iisus după ce a fost asigurat de sutaș că Iisus a murit;
 presupunând prin absurd că Iisus nu ar fi murit pe cruce, El ar fi fost ucis în mod sigur de condițiile
neprielnice din mormânt: aromatele asfixiante, giulgiurile lipite de trup, care deveneau rigide, împiedicând
orice mișcare, calcarul în care era săpat mormântul, lipsa aerului, etc.;
 paza pusă de arhierei la mormânt, tocmai ca Iisus să nu iasă a treia zi, așa cum spusese, mai precis să nu fie
furat de ucenici, cum credeau ei, căci „atunci va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Matei 27);
 Iisus, slăbit, nu ar fi putut da piatra la o parte, nici nu ar fi putut trece printre paznici, ca apoi să facă o
călătorie atât de lungă ca cea spre Emaus și înapoi, nici nu ar fi putut trece prin ușile încuiate, făcând
apostolilor o impresie atât de extraordinară încât aceștia să-și dea și viața pentru a propovădui Învierea Lui.

4) Ipoteza mistificării cuvintelor Mântuitorului:


A fost formulată de adepții școlii mitologice, în frunte cu Bultmann. După aceștia, despre viața lui Iisus nu
știm aproape nimic sigur, mesajul Său a fost expus mitic de către evangheliști, sub influența literaturii iudaice și al
mitului gnostic al mântuirii. Astfel, Hristos ar fi doar instrumentul Logosului lui Dumnezeu, rostul vieții Sale fiind
numai de a face cunoscută oamenilor mântuirea care vine ca dar din partea lui Dumnezeu. El nu ar fi mântuitorul, ci
numai începutul mântuirii, meritul Lui fiind de a da exemplu oamenilor (exemplu de ascultare față de Dumnezeu).
Răstignirea a fost un fapt real, dar nu a avut decât rolul de a aduce la cunoștința oamenilor starea de păcătoșenie în
care se află și sentința de condamnare rostită de Dumnezeu împotriva lumii păcătoase. Cât privește învierea, aceasta
ar fi o reprezentare mitică, dată de apostoli valorii triumfătoare a crucii.
Contra-argumente:
 evangheliștii au fost apostoli sau ucenici ai apostolilor, deci martori direcți, iar mărturiile lor sunt istorice
 apostolii, oameni simpli dar realiști, constatând moartea lui Iisus, nu puteau inventa istoria învierii și apoi să-
și riște și viața pentru ea.

2
Aratarile Domnului dupa Inviere

Femeile mironosițe la mormântul Domnului:


a) După ce „sâmbătă s-au odihnit după Lege” (Luca 23) – era prima zi a Paștelui iudaic, 15 Nissan – seara,
„după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca
să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la
mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut
că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare” (Marcu 16).
b) „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea
deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce
păzeau şi s-au făcut ca morţi” (Matei 28).;
c) Maria Magdalena, nerăbdătoare, se detașează de grup și ajunge prima la mormânt; ea observă piatra
ridicată și mormântul gol (Ioan 20), de aceea, după ce înștiințează și pe celelalte femei care se apropiau, „a alergat şi
a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu
ştim unde L-au pus” (Ioan 20);
d) Sosind și celelalte femei la mormânt, au găsit piatra răsturnată de pe mormânt și intrând, nu au găsit
trupul Domnului Iisus (Luca 24, Marcu 16). „Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea
lor, în veşminte strălucitoare. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce
căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” (Luca 24) – la Marcu 16 și Matei 28 este amintit un singur înger, probabil cel ce a
vorbit femeilor: „Nu vă temeți! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici, căci S-a sculat
precum a zis. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai
înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus”;
e) „Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau:
Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Şi
cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut” (Luca 24). Petru și Ioan la mormântul
Domnului: Anunțați de Maria Magdalena de dispariția trupului lui Hristos, Petru și Ioan vin în grabă la mormânt:
„Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând
înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a
intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care
fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt
ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din
morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor” (Ioan 20).

Arătările Domnului după Înviere:

1. Arătarea Domnului către Fecioara Maria și către Maria Magdalena:


„Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din
care scosese şapte demoni” (Marcu 16). După ce a dus lui Petru și Ioan vestea despre dispariția trupului lui Iisus,
Maria Magdalena revine la mormânt: „Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat
spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul
lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis:Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde
L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie,
de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai
pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i-
a zis:Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu
şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut
pe Domnul şi acestea i-a zis ei” (Ioan 20).

2. Arătarea Domnului către femeile mironosițe: „


Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele,
apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi
fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea” (Matei 28).

3. Arătarea Domnului către cei doi ucenici, Luca și Cleopa, în drum spre Emaus:
„După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit
celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut” (Marcu 16). Evanghelistul Luca descrie amănunțit această arătare (Luca 24:
13-35):

3
4. Arătarea Domnului către Sfântul Apostol Petru:
La întoarcerea lor din Emaus, Luca și Cleopa află că Iisus S-a arătat și lui Simon Petru (Luca 24); probabil
aceasta se întâmplase în dimineața aceleiași zile, la întoarcerea lui Petru de la mormântul Domnului. Și Apostolul
Pavel, enumerând mărturiile apostolice despre Învierea Domnului, amintește de arătarea lui Hristos către Petru
(Chefa): „(...) S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi (...)
după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor (...) mi S-a arătat şi mie” (1 Corinteni 15).

5. Arătarea Domnului către Sfinții Apostoli, fără Toma, în Duminica Învierii:


În seara aceleiași zile a Învierii, pe când Apostolii ședeau la masă și discutau încă cu cei întorși de la Emaus,
Iisus apare deodată în mijlocul lor: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind
încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20).
Evanghelistul Marcu amintește faptul că Iisus i-a mustrat pe Apostoli pentru necredința și împietrirea inimii lor (căci
ei se îndoiseră și de spusele femeilor, și de relatarea celor doi ucenici întorși din Emaus), iar evanghelistul Luca
amintește faptul că Iisus i-a mustrat pe Apostoli și pentru faptul că, deși Îl văd în fața lor, se îndoiesc încă de Învierea
Sa, crezând că văd duh. Pentru a-i convinge, Iisus le spune să-i pipăie mâinile și picioarele („Vedeţi mâinile Mele şi
picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că
am” – Luca 24) și apoi stă la masă cu ei, mâncând o bucată de pește fript și un fagure de miere (Luca 24). După
aceea, Hristos le dă Apostolilor pacea Sa și Duhul Sfânt, pentru a continua opera Sa de mântuire a lumii: „Şi Iisus le-
a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor
şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20).

6. Arătarea Domnului către Sfinții Apostoli, împreună cu Toma:


A avut loc în duminica următoare, „după opt zile” de la Înviere, în Ierusalim, unde Apostolii rămăseseră
pentru a serba cele șapte zile ale azimelor, prevăzute de Lege. „Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit
Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă
nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a
venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi
vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a
zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au
crezut!” (Ioan 20).

7. Arătarea Domnului către Apostoli în Galileea, la Marea Tiberiadei:


„După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-
Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui.
Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în
noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus.
Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în
partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui
Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina,
căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două
sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm,
plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi
nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat
pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după
ce S-a sculat din morţi” (Ioan 21).

8. Arătarea Domnului către Apostoli pe muntele din Galileea:


„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, I s-au
închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe
pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul
veacului. Amin” (Matei 28).

9. Arătarea Domnului în ziua Înălțării, pe muntele Eleonului (Măslinilor):


Această ultimă arătare este relatată de evangheliștii Luca și Marcu imediat după arătarea Domnului către
Apostoli în Ierusalim, în Duminica Învierii; Înălțarea Domnului este apoi completată de Luca mai detaliat în Faptele
Apostolilor, unde precizează că între Duminica Învierii și Înălțarea la cer, Iisus S-a arătat Apostolilor Săi de mai
multe ori, timp de 40 de zile. Această ultimă arătare a Domnului are loc după ce Apostolii se întorc din Galileea în
Ierusalim, probabil pentru sărbătoarea Cincizecimii; Mântuitorul li Se arată din nou în Ierusalim, amintindu-le
profețiile despre patimile și Învierea Sa, pe care El le anunțase încă dinainte de răstignire: „Şi le-a zis: Acestea sunt
4
cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre
Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus
că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în
numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim” (Luca 24). Evanghelistul
Marcu adaugă faptul că Iisus îi trimite pe Apostoli să predice Evanghelia la toată făptura: „Şi le-a zis: Mergeţi în
toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va
crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi
vor grăi, șerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor
pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16). Hristos le poruncește Apostolilor să nu plece din Ierusalim până nu
vor primi Duhul Sfânt, apoi pornește împreună cu ei pe drumul spre Betania, până pe Muntele Eleonului, unde Se va
înălța la cer: „Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în
cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24); „Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de
Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi
veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în
acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care
Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim
şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1). Înălțarea la cer: „Deci Domnul Iisus, după
ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi
Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin” (Marcu 16); „Şi i-a dus afară până spre
Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar
ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi
binecuvântând pe Dumnezeu. Amin” (Luca 24); „Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat
de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, Care au
şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni,
precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care
este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă” (Fapte 1). Alte arătări ale Mântuitorului semnalate de Sfântul Apostol
Pavel:

10. Arătarea Domnului la mai mult de 500 de frați deodată, probabil tot în Galileea (1 Corinteni 15);

11. Arătarea Domnului către Iacov, fratele (ruda) Domnului (1 Corinteni 15);

12. Arătarea Domnului către Sfântul Apostol Pavel, pe drumul Damascului: 1 Corinteni 15, apoi în
Faptele Apostolilor 9 (descrisă de Luca), în Faptele Apostolilor 22 (descrisă de însuși Apostolul Pavel în cuvântarea
sa către iudeii din Ierusalim), și în Faptele Apostolilor 26 (descrisă tot de Apostolul Pavel, în cuvântarea sa către
regele Agripa):