Prof. univ. dr.

Doina Ruşti
Regie

Arta actorului de film

Curs semestrial
Anul III
Syllabus
Suport de curs

Tematica
1. Organizarea cursului. Nivelul simbolic al comunicării: Teorii şi experimente.
2. Mesajul persuasiv, mesajul sugestiv şi mesajul subliminal: teorii, cazuri,
analize. Studiu de caz: Experimentul lui Noizet şi Brouchon.
3. Sugestia: iluzia, ambiguitatea, seducţia, emoţia, pliurile, germinarea. Mesajul
estetic şi implicaţiile lui subliminale.
4. Repetiţia. Zone de influenţă subliminală în limbajul actual: denominarea,
şabloanele, ambalajele înşelătoare, antinomiile declanşatoare, formule de politeţe,
intertextualitatea, ideologia. Teoria lui Umberto Eco.
5. Viziunea artistică şi instanţele dramaticului; perspectiva regizorului, a
actorului, a scenografului, a spectatorului.
6-7. Personajul. Tipologii şi modalităţi ludice.
8. Incipitul şi finalul. Intrări şi ieşiri. Atitudini (ale celor care intră în scenă şi ale
celor care se află deja în scenă în momentul apariţiei unui nou personaj). Final de
scenă, final de monolog. Replica, monologul, tirada. Dialoguri. Dialogul de film.
9. Conflictul. Moduri de subliniere; moduri de realizare. Acţiuni, scene, atitudini
conflictuale. Agentul şi pacientul în conflict.
10. Inserţii narative în discursul cinematografic. Tipologii ludice specifice
narativităţii. Modalităţi cinematografice de realizare a epicului.
11. Noduri semiotice (lovitura de teatru, quiproquourile, apariţiile imprevizibile
etc.) Simboluri şi indexuri în jocul cinematografic. Intruziunea fotografică.
12. Cadrul jocului. Timp şi spaţiu în reprezentarea cinematografică. Evoluţia
caracterului în raport cu timpul acţiunii.
13. Caracterul manipulativ al imaginii. Gestualitate şi atitudine manipulatorie.
Imaginile ilicite din Fight Club.
14. Sinteza cursului.
Bibliografie generală
ABRAMS, RICHARD L.; KLINGER, MARK R.; GREENWALD, ANTHONY
G. – Subliminal words activate semantic categories (not automated motor
responses), Psychonomic Bulletin & Review, 2002, 9 (1), 100-106
DERRIDA, JACQUES – Diseminarea, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,
1997
DURAND, GILBERT – Aventurile imaginii. Imaginaţia simbolică. Imaginarul,
Ed. Nemira, 1999
ECO, UMBERTO – Limitele interpretării, Ed. Pontica, 1996
ECO, UMBERTO – Tratat de semiotică generală, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti,1982
FREUD, SIGMUND – Opere, II, Ed. Ştiinţifică, 1993
GREIMAS, J. ALGIRDAS ŞI FONTANILLE, JACQUES - Semiotica pasiunilor.
De la stările lucrurilor la stările sufletului, Ed. Scripta, 1997
HAINEAULT, DORIS-LOUISE; ROY JEAN-ZVES – Publicitate şi psihanaliză,
Ed. Trei, 2002
KAPFERER, JEAN-NOËL – Căile persuasiunii. Modul de influenţare a
comportamentelor prin mass media şi publicitate, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti,
2002
LACAN, JACQUES – Funcţia şi câmpul vorbirii şi limbajului în psihanaliză, Ed.
Univers, Bucureşti, 2000
RICOEUR, PAUL – Despre interpretare. Eseu asupra lui Freud, Ed. Trei,
Bucureşti, 1998
RUŞTI, DOINA - Mesajul subliminal în comunicarea românească de azi, Ed.
Tritonic, 2005
BREMOND, CLAUDE - Logica povestirii, Ed. Univers, Bucureşti, 1981
GENETTE, GÉRARD - Métalepse. De la figure à la fiction, Seuil, 2004
LINTVELT, JAAP - Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, Ed.
Univers, Bucureşti, 1994
v\:* {behavior:url(#default#VML);} o\:* {behavior:url(#default#VML);} w\:*
{behavior:url(#default#VML);} .shape {behavior:url(#default#VML);}

Prof. univ. dr. Doina Ruşti

Arta actorului de film
Suport de curs
Anul III
1. Organizarea cursului. Nivelul simbolic al comunicării: Teorii şi experimente.
2. Mesajul persuasiv, mesajul sugestiv şi mesajul subliminal: teorii, cazuri,
analize. Studiu de caz: Experimentul lui Noizet şi Brouchon.
ENGLEZEŞTE FĂRĂ PROFESOR
(CÂNTĂREAŢA CHEALĂ)
de Eugen Ionescu
Anti-piesă
Scena a II-a
DOMNUL MARTIN: De când am sosit la Londra, eu locuiesc în strada
Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios, ce bizar! eu tot în strada Bromfield locuiesc, de
când am venit, domnule.
DOMNUL MARTIN: Ce curios, atunci, atunci, atunci poate că ne-am întâlnit în
strada Bromfield, doamnă.
DOAMNA MARTIN: Ce curios! Se poate! Dar nu-mi aduc aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la numărul 19
DOAMNA MARTIN: Ce curios, eu tot la numărul 19, domnule, locuiesc.
DOMNUL MARTIN: Atunci, atunci, atunci, atunci, atunci, doamnă, poate ne-am
văzut în casa aceasta?
DOAMNA MARTIN: Se poate foarte bine, domnule, dar nu-mi aduc aminte!
DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la etajul cinci, apartamentul opt, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, vai, şi ce bizar! Şi ce coincidenţă! Eu tot la
etajul cinci, apartamentul opt locuiesc, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios, ce curios, ce curios! Şi ce coincidenţă! Ştiţi,
camera mea de culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul
coridorului, pe stânga, între closet şi bibliotecă, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă, ah, ce coincidenţă! şi camera mea de
culcare are un pat cu plapumă verde şi se află în fundul coridorului şi pe stânga
între closet şi bibliotecă, domnule!
DOMNUL MARTIN: Ce curios şi ce bizar! Atunci locuim în aceeaşi cameră şi
dormim în acelaşi pat, doamnă! Poate că ne-am întâlnit acolo!
DOAMNA MARTIN: Ce curios, cee coincidenţă. Este foarte posibil să ne fi
întâlnit acolo noaptea trecută, dar nu-mi aduc bine aminte, domnule!
DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă care locuieşte la mine, doamnă. Are doi ani,
un ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce bizară coincidenţă! Şi eu am o fetiţă, are doi ani, un
ochi alb şi unul roşu, e foarte frumuşică şi o cheamă Alice, domnule!
DOMNUL MARTIN (aceeaşi voce tărăgănată, monotonă): Ce curios! Ce
coincidenţă! Poate că e aceeaşi, doamnă!
DOAMNA MARTIN: Ce curios! E posibil, domnule.
(Un lung moment de tăcere. Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori)
DOMNUL MARTIN (care a reflectat, se ridică încet în picioare şi cu aceeaşi
vocee foarte lentă, monotonă şi vag cântată, se îndreaptă spre doamna Martin,
care, surprinsă de solemnitatea domnului Martin, s-a ridicat în picioare şi ea,
încet): Atunci, doamnă, eu cred că ne-am mai văzut şi că dumneavoastră sunteţi
propria mea soţie! Elisabeth, te regăsesc!
DOAMNA MARTIN (se apropie de el fără grabă. Se îmbrăţişează fără expresie.
Pendula bate o dată): Donald, tu eşti, darling! (Rămân o vreme îmbrăţişaţi,
nemişcaţi. Pendula bate de câteva ori. Mary în vârful picioarelor şi cu degetul pe
buze, intră în scenă şi se adresează publicului):
MARY: Acum Elisabeth şi Donald sunt prea fericiţi să mă poată auzi. Pot să vă
spun adevărul. Elisabeth nu este Elisabeth şi Donald nu este Donald. Iată dovada:
copila de care vorbeşte Donald nu este şi fata Elisabetei, nu este una şi aceeaşi.
Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi unul roşu, întocmai ca fetiţa Elisabethei. Dar
pe când fetiţa lui Donald are ochiul alb în dreapta şi cel roşu în stânga, cea a
Elisabetei are ochiul roşu în dreapta şi cel alb în stânga! Prin urmare, tot sistemul
de argumentaţie al lui Donald şi se împiedică în acest ultim obstacol care infirmă
întreaga construcţie. Cu toate coincidenţele uimitoare ce par a fi tot atâtea dovezi
revelatorii, nefiind părinţii aceluiaşi copil ei nu sunt Donald şi Elisabeeth. Ea
crede că el este Donald şi că ea este Elisabeth. El crede că ea este Elisabeth şi că
el este Donald: amândoi greşesc amarnic. Cine este adevăratul Donald? Cine este
adevărata Elisabeth? Cine are interes ca această încurcătură să se producă? Iată
ceea ce nu trebuie să încercăm să descoperim: să lăsăm mai bine lucrurile
încurcate. (Face câţiva paşi spre uşă, revine şi se adresează publicului) Am uitat
să mă prezint: Sherlock Holmes. (Pleacă).

4. Sugestia: iluzia, ambiguitatea, seducţia, emoţia, pliurile, germinarea. Mesajul

estetic şi implicaţiile lui subliminale.
Afacerea Est
SCENARIU
De Igor Cobileanski
SECV 20. INT.DIMINEATA COMPARTIMENT TREN.
Dimineata. Trenul stationeaza intr-o gara.
Petro doarme pe cuseta.
Mara il trezeste strigind.
MARA:
Petro! Petro, scoala! Asta mi-a furat
banii!
Petro deschide ochii si se uita o clipa la Mara.
PETRO:
Cine?
MARA:
Boul asta! M-a buzunarit noaptea. A furat toti banii! Scoala ba! N-auzi! Ridica-te!
A furat banii si mobilul!
Petro se ridica.
PETRO:
Dar unde erau?
MARA:
In buzunar. Hai, dracu, sa mergem la militie!
PETRO:
Unde la militie?
MARA:
Aici! In gara! Trebuie sa fie vre-un post
de militie.
Petro se apleaca sa-si ia incaltamintea.
Ridica de jos doi adidasi diferiti.
Unul alb si altul rosu.
PETRO:
Dumnezeul ma-sii! Asta a incurat noaptea
adidasii. S-a incaltat prin intuneric cu
unul de-al meu...
Mara se uita si el sub cusete.
MARA:
Cauta mai bine, ca doar n-o fi atit de
prost!
PETRO:
Ce sa caut, ba? Uite si tu! Is diferiti, nu
vezi?
5. Repetiţia. Zone de influenţă subliminală în limbajul actual: denominarea,
şabloanele, ambalajele înşelătoare, antinomiile declanşatoare, formule de politeţe,
intertextualitatea, ideologia. Teoria lui Umberto Eco.
DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ?
de Lucian Pintilie
(realizat după comedia lui Caragiale, D-ale carnavalului)
IORDACHE
- Cocoană Miţo, eşti aici? Vine.
MIŢA: Nae!
PAMPON: Domnul Nae?
IORDACHE (îl dă pe Pnampon la o parte şi o trage pe Miţa în cealaltă parte a
prăvăliei, unde se află paravanul): Pardon. (Miţii):
- Vine Crăcănel al d-tale. Vin într-un suflet de la birt, din colţ! Crăcănel a intrat în
birt, l-au luat în primire băieţii lui d. Mitică, ce-a făcut, ce-a spus - nu ştiu, dar l-
au îndreptat aicea! Ascunde-te iute vine, trebuie să fie la uşă.
MIŢA (confuză, până la încâlcirea picioarelor):
- Crăcănel? Ce caută aici Crăcănel?
IORDACHE (disperat, o ia pe sus):
- Treci degrabă în odăiţă
PAMPON:
- Te duci?
MIŢA:
- Da! (Lui Iordache): Când o pleca dă-mi de veste! fă-i vânt degrabă!
PAMPON:
- Bine, da' cu chestia noastră cum rămâne?
MIŢA (dispărând, mai scoate o dată capul pe uşă):
- Mai vorbim noi. (iese repede, în dreapta, închizând uşa după ea.)
PAMPON (aparte):
- Ciudat lucru! Să fie vreo moftangioaică? ! (lui Iordache): Mă rog, cine e
persoana asta?
IORDACHE:
- E o damă!
PAMPON:
Damă, damă, o văz eu că e damă, dar cine e?
Apare Crăcănel .
IORDACHE (printre dinţi, încet lui Pampon): Lasă că-ţi spui eu!
CRĂCĂNEL:
- Mă rog, aici este d. Nae frizerul?
IORDACHE:
- Aici este, da' nu-i acasă.
CRĂCĂNEL:
- Dar mă rog, se-ntoarce?
Crăcănel apreciază foarte mult aspectul artistic al frizeriei. O dată cu el, deci,
profităm şi noi şi contemplăm mai pe îndelete pornirea către artele frumoase a lui
Nae Girimea. Pe perete, deci, sub colivii atârnă planul Sevastopolului, cu luarea
turnului Malakov, execuţia lui Maximilian, capitularea Sedanului. Dar melodrama
militară nu e decât o coardă - cea austeră - a sensibilităţii lui Nae Girimea.
Decupate lângă cadavre, se răsfaţă cochetele epocii, selecţionate din revistele
ilustrate, echivoce, ale timpului. Pe această imagine se aude textul lui Iordache:
IORDACHE. Nu crez să se întoarcă aşa degrabă! dacă aveţi trebuinţă chiar cu d-
lui, atunci poftiţi mai pe seară, poate să-l găsiţi!
Dar Crăcănel are senzaţia că e la Luvru (de altfel, la cârciumă i se vorbise de
aceste capodopere) şi nu răspunde imediat, şi cum ar putea răspunde, când tocmai
a ajuns la o operă deosebită, opera de căpătâi a lui Nae Girimea?
O vedere făcută din fire de păr de culori deosebite înfăţişează un munte depărtat
în fund: spre vârful lui, stă un călător, iar la poale curge o apă mare; dincolo de
apă e un cioban, care păşunează o turmă de oi de o speţă necunoscută; călătorul
din vârful muntelui îşi aprinde ţigara la luleaua ciobanului din vale.

6. Viziunea artistică şi instanţele dramaticului: perspectiva regizorului, a

actorului, a scenografului, a spectatorului.
Weekend cu mama
Scenariu de Vera Ion
Deodata in fata lor apare in tromba si parcheaza la milimetru un Mercedes negru
nou stralucitor, cu geamurile fumurii.
Portiera din fata se deschide si apare un pusti slabut, imbracat in alb, cu ochelari
de soare. Pustiul seamana cu un soarece, are gatul lung si urechile mari.
Bluza alba, pantaloni albi si slapi pentru condus.
Pustiul sare din masina si ii intinde mana lui Glontz.
PUSTIUL
Ce faci fratioare?
GLONT
Bine fratioare! Tu? Ok?
PUSTIUL
 (cu un zambet larg)
Happy times!
GLONT
Happy times, fratioare!
Cei doi se strang in brate, Glontz il bate pe umar.
GLONT
Bai mersi mult, da?
PUSTIUL
No problem, fratioare.
(apoi, catre doamne)
Buna ziua.
Cris intra in masina fara sa-l salute.
MONA
Salut.
GLONT
La revedere, mi-a parut bine...
MONA
(rece; se vede ca e in mari dubii in ce priveste afacerile pe care le invarte Glont)
Si mie.
GLONT
Poate treceti pe la noi cand va intoarceti. Va chemam la un ceai.
MONA
(destul de rece)
Sigur. Pa pa.
7. Personajul. Tipologii şi modalităţi ludice.
Adevăratul Lucian Pistol
Actul I
scena 1
Holul ministerului, dimineaţa. În prim plan un bodyguard batrîn, în stânga
portarul. În centrul scenei Pansica (35) dă cu mopul, apoi priveste spre
intrare, de unde îl vede pe Lucică Pistol (45 de ani)intrînd.
BODYGUARD (salutând respectuos): Să trăiţi domnul Inspector Pistol!
LUCICĂ PISTOL: Să trăieşti nea...
BODYGUARD (insistând): nea...?
LUCICĂ PISTOL: nea Marin!
Pistol intra ca un mare sef. În dreapta e portarul, placid, tânar. Pistol se
uita insistent spre el, acesta, în cele din urma îl saluta cu lehamite.
Portarul: Sa trăiti!
Femeia de serviciu da cu mopul si, desi-l vede, nu-si întrerupe activitatea.
LUCICĂ PISTOL(Deranjat ca ea nu-l baga în seama): Neata, donsoara!
greu, nu?! Greu la matura! Sa-mi aduci si mie niste apa pentru cafea!
PANSICA: (enervata): Nu pot domnu Lucică! trebuie sa-i duc lu d-l
Tudor, pe urma la birourile de la 2, am de făcut si anexele... pai ce eu am
timp de apa!
Pistol ajunge repede la biroul lui, pe care scrie mare Lucian Pistol,
Statistici. Uşa biroului se măreste brusc, ca o pastă ieşită din tub, şi ajunge
până la portar, care se sperie. Apoi se retrage după cum a venit.
PANSICA: Ăsta e nea Lucică! Un bou sinistru, o căzătură de pe vremea
lu-'Mpuşcatu, nea caisă crudă, o burtă gazoasă, un chibrit cu gămălia
umedă, un moţ blegos, frecat în demenţă de stofa aspră, încât nu mai
suportă nici măcar degetul cu alifia care-l unge, nici talcul şi nici măcar
buza Angelinei Jolie! Dar ce, Angelina! Nici măcar pe-a lui Jake
Gyllenhaal, proaspăt epilat!
(Lucică Pistol iese din birou şi-l închide cu cheia. Pansica reintră în rolul
de femeie de serviciu.)
UN CURIER cu un plic galben (către portar): Îl caut pe domnul Lucian
Pistol.
(Pistol încearca sa vada cine e, îl vede pe portar dînd telefon.)
LUCICĂ PISTOL: (către Pansica): Boul ăsta de portar are de gând să mă
sune!
PANSICA: de ce-l faci domne bou! E şi el un băiat tânăr!
LUCICĂ: Şi dacă e tânăr ce? Crezi cumva că e mai...?
PANSICA:Mai cum?
LUCICĂ: Mai bun ca mine?
PANSICA:A! Categoric!
LUCICĂ: Pentru că e tânăr?
PANSICA:Păi cred şi eu, când eşti tânăr atunci contează! După-aia... se
alterează şi gata! La tomberon!
LUCICĂ: Stai şi-ai să vezi numaidecât de ce este în stare Lucian Pistol!
Uşa biroului iese puţin, ca şi cum ar ofta
LUCICĂ PISTOL (îşi îngroaşă vocea): Ce s-a-ntâmplat?
Nici portarul, nici mesagerul nu par sa aiba vreun comentariu.
LUCICĂ PISTOL: Am auzit că sunt chemat. Întreba cineva de d-l Lucian
Pistol!
PORTARUL(arătând cu bărbia telefonul scos pe marginea ghişeului): Păi
tocmai l-am sunat adineauri.
PANSICA: Da, aşa e! A sunat-a sunat!
LUCICĂ PISTOL N-ai sunat deloc! Unde-ai sunat? Stai acolo şi citeşti
presa în loc să-ţi vezi de serviciul dumitale?
PANSICA: Ei, parcă dumneavoastră domnu Lucică , nu faceţi tot aşa!
PORTARUL- Mă scuzaţi domnu' inspector, dar sunt nou aici, în afară de
d-l Lucian Pistol nici nu cunosc pe nimeni şi pot să vă spun că tocmai am
vorbit cu dânsul mai-nainte.
LUCICĂ PISTOL- Zău! Ia te uită! Cu dânsul! Din tot ministerul îl cunoşti
numai pe Lucian Pistol? Aşa! Ce ghinion pe capul tău!
PORTARUL- A! Uitaţi că a şi venit! Să trăiţi d-l Pistol!
Noul-venit e un tânar pletos şi arogant, cu un zîmbet marcant. Pletosul
trece pe lânga Lucică, se îndreaptă spre curier şi ia plicul galben.
TÎNARUL LUCIAN PISTOL(cu o voce subţirică şi veselă)Mulţumirile
mele doamnei Antonie pentru documente.
LUCICĂ PISTOL Cine eşti dumneata şi de când îmi ridici corespondenţa?
Cine te-a autorizat? Ai cumva o hârtie la mână ori ceva?
 TÎNARUL PISTOL(în timp ce-i întindea mâna) Sunt Lucian Pistol,
domnule. Care este problema?
LUCICĂ PISTOL: Dumneata? Eu sunt Lucian Pistol! Şi lucrez aici de
douăj de ani!
TÂNARUL PISTOL- A! Iată o coincidenţă! Suntem doi Luciani Pistol în
acelaşi minister! Mă bucur, domnule! Eu sunt Pistol de la ultimul etaj.
PANSICA: De la Direcţie!
PORTARUL: Mai sus!
TÂNARUL PISTOL: Mai precis purtătorul de cuvânt. Dumneavoastră?
LUCICĂ PISTOL Purtătorul de cuvânt! (cu vocea zdrobită ). Eu sunt aici
un... vechi funcţionar de la Statistici.
PANSICA: Veeechi!!
8. Incipitul şi finalul. Intrări şi ieşiri. Atitudini (ale celor care intră în scenă şi ale
celor care se află deja în scenă în momentul apariţiei unui nou personaj). Final de
scenă, final de monolog. Replica, monologul, tirada. Dialoguri. Dialogul de film.
DISPARIŢIE LA SENAT
Horia Gârbea
(Text pentru teatru)
PERSOANELE
Doamna
Politiciana
Baroana-camerista Florence
Doamna Venturi
Interior de lux uşor demodat. Anul 2002. Doamna, încă tânără sau chiar foarte
tânără, dar fără aere de domnişoară, e in mare doliu, dar cam excentric (etola,
mănuşi de voal, pălărie in casa). Ea priveşte la televizor (ar trebui sa fie un video
ecran enorm), uneori eventual printr-un lornion, facându-şi de lucru cu mâinile
(brodeaza, insira margele, coase goblen etc., activitate întrerupta de manevrarea
lornionului).
Intra Florence, subreta de casă mare. Arata cum vrea regizorul, dar poate ar fi
bine sa fie straveche, decrepita de tip Firs feminin (rol de compozitie), ori o
Frauelin provenita din baroană, dispretuitoare faţă de toti, ori o tinara sexy cu
accente lesbiene ca in "Cameristele". Initial nu ne dam seama ca e subreta,
doamna o numeşte baroană. (...)
FLORENCE: Doamna, vă rog sa nu uitaţi că la ora 11 va veni doamna aceea.
DOAMNA: Nu am uitat, baroană.
FLORENCE: Si apoi va veni si doamna Venturi.
DOAMNA: Nu am uitat, baroană.
FLORENCE: M-aţi rugat sa va amintesc.
DOAMNA: Merci!
Se aude soneria. FLORENCE: nici o reacţie. E clar ca doamna are alt servitor care
deschide uşa. După un timp se deschide uşa salonului si intra Politiciana, tot in
doliu, dar sever convenţional, poate avea servieta. Doamna o priveşte, e clar ca n-
o recunoaşte. FLORENCE iese.
POLITICIANA: Buna ziua, doamna. Îmi cer iertare ca v-am inoportunat. E o
situatie in care... Nici nu ştiu daca trebuie sa va prezint... (da sa stea, doamna nu
face nici un semn aprobator, ea rămâne in picioare)
DOAMNA: Buna ziua. Ce să-mi prezentaţi?
POLITICIANA: In sfârşit... Condoleanţele noastre.
DOAMNA: Nu trebuie să-mi prezentaţi condoleanţe. Prefer sa va prezentaţi
dumneavoastră.
POLITICIANA: Va rog sa mă scuzaţi. Am crezut ca mă cunoasteti.
DOAMNA: Cred ca e prima data când ne intilnim.
POLITICIANA: Da, din păcate.
DOAMNA: Atunci de unde sa va cunosc?
POLITICIANA: Mă rog, am avut orgoliul sa cred ca figura mea va e familiara.
DOAMNA: (se apropie să vadă mai bine, Politiciana ia diferite poze căutând
evident sa semene cu cea din fotografii de presa si afişe electorale, Doamna o
cercetează atenta ca pe un obiect, inclusiv de la spate) Nu.
POLITICIANA: Nu?
DOAMNA: Nu. (i se uita in ceafa) Figura dumneavoastră nu-mi este cunoscuta.
(trece in fata) Păreţi surprinsa.
POLITICIANA: Oarecum... Mă gândeam ca orice om care citeşte ziare, se uita la
televizor...
DOAMNA: Eu citesc doar reviste. Poate de aceea.
POLITICIANA: Ma aşteptam ca soţul sa va fi arătat vreo poza.
DOAMNA: Care soţ?
POLITICIANA: Al dumneavoastră.
DOAMNA: A cui poza sa mi-o arate?
POLITICIANA: A mea.
DOAMNA: Atât ar mai fi trebuit! De ce s-o fi făcut?
POLITICIANA: Ca sa mă recunoasteti.
DOAMNA: Poate ca sotul meu nu s-a gindit ca imi veti prezenta condoleante.
POLITICIANA: Adevarat. Era o fire optimista. Mi-e greu sa va prezint
sentimentele noastre...
DOAMNA: Sinteti mai multe persoane? Puteti sa-i invitati si pe ceilalti.
POLITICIANA: Sintem un grup... Grup parlamentar.
DOAMNA: Si i-ati lasat sa astepte in hol?
POLITICIANA: Nu. E o neintelegere. Scuzati. Aici, la dumneavoastra, sint
singura.
DOAMNA: Atunci de ce vorbiti la plural?
POLITICIANA: Asa e obiceiul...
DOAMNA: Bizar!
POLITICIANA: ...Cind reprezinti interesele mai multor persoane.
DOAMNA: Cite persoane au interesul sa-mi prezinte condoleante?
POLITICIANA: Din Senat, 26.
9. Conflictul. Moduri de subliniere; moduri de realizare. Acţiuni, scene, atitudini
conflictuale. Agentul şi pacientul în conflict.
PASTRAMĂ TRUFANDA
de I. L. Caragiale
(fragment)
- Să plătească? urlă ovreiul... să plătească? ... ce să plătească?... pe tată?... poate el
să plătească pe tată?
- Care tată, bre? întrebă Iusuf.
- Tata meu!
- Care tată, bre? întrebă cadiul.
- Tata meu, Leiba Grosu, care a murit... şi Iusuf l-a mâncat.
- Pe cine l-am mâncat, bre?
- Pe tată!
- Cum, bre, l-am mâncat eu pe tat-tău?
- Când a fost pe corabie...
- A fost tat-tău, cu mine, pe corabie?
- A fost!
- Şi l-am mâncat?... eu?
- Tu! tu!
- Efendi cadiu - zice Iusuf - nu vezi că e nebun ovreiul?
- Nu sunt eu nebun! zbieră Aron; tu ai fost nebun, că ai mâncat pe tată! [...] Tată,
când a murit, m-am jurat să-l trimit să-l îngroape în pământul sfânt al
Ierusalimului, că acolo vrea el să putrezească... şi eu m-am gândit că oasele tot nu
putrezesc; le-am îngropat aici, şi carnea am făcut-o pastramă... [...] am pus
pastrama-ntr-un sac şi i-am dat lui... să-l ducă la Ierusalim, la frate-meu, Şumen,
s-o îngroape acolo, că el a ştiut. Şi el a mâncat pe drum pe tată!...Ce mă fac eu
acuma?
10. Inserţii narative în discursul cinematografic. Tipologii ludice specifice
narativităţii. Modalităţi cinematografice de realizare a epicului.
O NOAPTE FURTUNOASĂ
de I. L. Caragiale
(fragment)
SCENA I
JUPÂN DRUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, şi NAE
IPINGESCU
JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută): Iaca, nişte papugii... nişte
scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea
pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele
oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia
bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară în
pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!
IPINGESCU: Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă
trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.
JUPÂN DUMITRACHE: Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici... Dar
nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.
IPINGESCU: Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gândeşti că am vrut pentru
ca să-ţi fac un atac? Îmi pare rău!
JUPÂN DUMITRACHE: Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevasta mea
nu-i d-alea cum ziseşi, şi iaca, după mine de ce s-a luat?
IPINGESCU: S-a luat bagabonţii şi după dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE: S-a luat şi se ia...
IPINGESCU: Şi cum eşti dumneata!...
JUPÂN DUMITRACHE: Eu am ambiţ, domnule, când e vorba la o adică de
onoarea mea de familist...
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi să ştiu de bine că intru în cremenal! Să mai văz eu
numai că se ţine bagabontul după mine, lasă-l...
IPINGESCU: Care bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu?
IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoşti, de unde ştii că-i bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i! Una vorbim şi başca ne-nţelegem. Dar de! ai
dreptul; nu ştii ce mi s-a întâmplat, nu ştii cum mă fierbe el pe mine de două
săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu...
IPINGESCU: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o ştiu eu?...
JUPÂN DUMITRACHE: Nu că mi-e frică... dar am ambiţ, domnule; când e vorba
la o adică de onoarea mea de familist...
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Bagabontul...
IPINGESCU: Că bine zici! începuseşi să-mi spui istoria.
JUPÂN DUMITRACHE: Stai s-o iau de la cap.
IPINGESCU: Stau.
JUPÂN DUMITRACHE: Ştii dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la
"Iunion"; erau eu, consoarta mea şi cumnată-mea Ziţa. Ne punem la o masă, ca să
vedem şi noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece aşa preţ ca la un sfert de
ceas, şi numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat...
IPINGESCU: De unde ştii că era amploiat?
JUPÂN DUMITRACHE: După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că
vine şi se pune la altă masă alături, cu faţa spre masa noastră şi cu spatele la
comedie. Şade rezemat într-un peş, şade, şade, şade, şi se uită lung şi galiş la
cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiţ, mă scol ca să
plecăm; cocoanele nu! că să mai şedem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să
mă-ncruntez la bagabontul şi mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era ruşine de
lume; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine... Mai
mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el... bagabontul cu ochii
zgâiţi la cocoane; ba încă-şi pune şi ochilarii pe nas. Tii! frate Nae, să fi fost el
aici să mă fiarbă aşa, că-i sărea ochilarii din ochi şi giubenul din cap, de auzea
câinii din Giurgiu.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: În sfârşit, se isprăveşte comedia. Ne sculăm să plecăm;
coate-goale se scoală şi dumnealui. Plecăm noi, pleacă şi dumnealui după noi. Eu
îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le
ruşinez. Ştii cum e Veta mea,... ruşinoasă.
IPINGESCU: Mie-mi spui? n-o ştiu eu?... Ei?
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieşim pe Podul-
de-Pământ, papugiul cât colea după noi; ieşim în dosul Agiei, coate-goale după
noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani, moftangiul după noi; mergem pe la
Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, maţe-fripte după noi... Eu trăgeam cu
coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor...
IPINGESCU: Rezon! ca să nu le ruşinezi.
JUPÂN DUMITRACHE: Ştii cum e Veta mea...
IPINGESCU: Ruşinoasă, mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE: Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi cu
coada ochiului şi nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit
iar... mă iertase bagabontul.
IPINGESCU: Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc că
numa' ţi-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi şezând prin partea locului, pe
Dealul Spirii. Ei! a venit şi el la grădină ca şi dumneavoastră, a stat şi el până la
isprăvitul comediei, şi s-a nemerit să apucaţi tot pe-un drum ca să vă înturnaţi la
domiciliu. El a rămas la al lui şi dumneavoastră aţi mers înainte.
JUPÂN DUMITRACHE: Aşa am crezut şi eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut
după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca şi uitasem eu de istoria bagabondului;
gândeam şi eu: poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului, ? bunioară vorba
dumitale. Aşa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la ŤIunionť la Ionescu!"
Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la faţă. "Ce să mai căutăm la comediile
alea nemţeşti, nişte mofturi; dăm parale şi nu înţelegem nimica; mai bine punem
banii în buzunarul ălălalt şi zicem că ne-am dus." ? "'Aide, nene, zău! parol! să n-
ai parte de mine şi de Veta!" Ei! când am auzit aşa vorbă mare, n-am putut pentru
ca s-o tratez cu refuz.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se
întâmple un aşa ceva. Ne ducem. Şedem la o masă mai la o parte; şedem cât
şedem, şi începe comedia. Nu ştiu cum mă-ntorc cu ochii înapoi, şi pe cine
gândeşti că văz la masa de la spate?...
IPINGESCU: Pe bagabontul...
JUPÂN DUMITRACHE: Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţe-fripte,
domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu
giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă. Cum m-a văzut, ? că trebuie să fi
fost schimbat la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele) ? cum
m-a văzut, a sfeclit-o... A întors capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa,
niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit
la comedii, se-ntoarce şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă uit iar la el, iar
se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la
el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...
IPINGESCU: Iar se uită la cocoane...
JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iac-aşa m-a fiert fără apă toată seara...
IPINGESCU: În sfârşit?
JUPÂN DUMITRACHE: În sfârşit... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-
ntorc în poarta "Iunionului", să-i zic numa': "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi
umflu; dar ştii, am ambiţ; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un
bagabont ca ăla, nu face..
IPINGESCU: Rezon!... Ei! pe urmă?
JUPÂN DUMITRACHE: Pe urmă s-a ţinut iar gaie după mine.
IPINGESCU: Până la Stabilament...
JUPÂN DUMITRACHE: Da, până la Stabilament! S-a ţinut după mine până la
răscruci, ştii, unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide!
să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina şi lasă!" Aveam de gând să
intru cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe
maidan să-i iasă înainte, şi eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru
ca să-l întreb: "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi umflu!... Şi dacă nu-i ajungea,
să-mi tai mie favuridele! (îşi mângâie favoritele)
IPINGESCU: Ei! dacă nu-i ajungea, despărţirea e aproape; să fi poftit la mine la
despărţire cu lăcrămaţie, că-i împlineam eu cât i mai lipsea.
JUPÂN DUMITRACHE: A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scăpat!
IPINGESCU: Iii! păcat... Cum?
JUPÂN DUMITRACHE: Când am trecut eu de răscruci cu cocoanele, şi
bagabontul era să intre după noi în uliţă, a ieşit haita de câini de la maiorul din
colţ, şi i-a tăiat drumul lui coate-goale. Am lăsat pe Ziţa acasă, m-am suit degrab
cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieşit înainte peste
uluci tocmai pe la prăvălia lui Bursuc; dar... geaba! până să ieşim noi, fugise
bagabontul!
(Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!")
IPINGESCU: Iacătă vine Chiriac. Să n-auză.
JUPÂN DUMITRACHE: Aş! de el nu mă sfiesc. La din contra, el ştie toată
istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ţine
la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aş fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu.
Eu, ştii, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu
daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ţi spui! am
ambiţ, ţiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu
de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil
băiat! De-aia m-am hotărât şi eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor,
îl fac tovarăş la parte şi-l şi însor!
IPINGESCU: Da'... coana Veta ce zice?
JUPÂN DUMITRACHE: Consoarta mea?... Ce să zică?... De! ca muierea... mai
ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac; dar
? ştii cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atitica din al meu, ?
i-am zis pe şleau: "Nevastă, e băiat onorabil şi credincios; n-ai ce-i face: ce-i al
omului e al omului!"
IPINGESCU: Rezon!
11. Noduri semiotice (lovitura de teatru, quiproquourile, apariţiile imprevizibile
etc.) Simboluri şi indexuri în jocul cinematografic. Intruziunea fotografică.
PAPARAZZI
sau
Cronica unui răsărit de soare avortat
de Matei Vişniec
Scena 2
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Era o intersecţie aici, chiar lângă cafeneaua dumneavoastră...
PATROANA.
Unde ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Acolo, unde-i câinele. De fapt, al cui e câinele ?
PATROANA.
Cine ?!
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Doamnă, nu auziţi ce vă spun ? Ce s-a întâmplat cu intersecţia ? Cum se face că
intersecţia nu mai e acolo ?
PATROANA.
Vreţi foc ?
(Schimb de priviri între cei doi bărbaţi).
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON (puţin exasperat, către colegul său).
Las-o baltă, n-are nici un rost...
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Stai, stai că mă calcă pe nervi paţachina asta. Doamnă, aveţi de gând să-mi
răspundeţi sau nu aveţi de gând să-mi răspundeţi, fir-aţi a dracului ?
PATROANA.
Cuuum ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Al cui este câinele ?
PATROANA.
Al cui este ce ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Câinele ! Câinele care se lăfăieşte pe locul intersecţiei... vreau să spun...
intersecţia, unde este intersecţia ? Intersecţia care era acolo unde este câinele ?
PATROANA.
Ce unde mă rog ?
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Doamnă, câinele îl vedeţi ?
PATROANA.
Li se rupe la toţi.
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON (către colegul său).
E clar. Ce facem ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Nu mai înţeleg nimic. Au înnebunit cu toţii. Doamnă, dumneavoastră ştiţi cine
suntem noi ?
PATROANA.
Azi nu mai servim nimic, poftim.
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Doamnă, o să vă facem o mărturisire. Noi suntem doi asasini. Doi ucigaşi. (semn
de gât tăiat). Haţ ! Suntem u-ci-gaşi !
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON (râde prosteşte).
Pe-ri-cu-loşi.
PATROANA.
Nu mai servim nimic !
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Doamnă, ascultaţi-mă bine. Noi suntem doi asasini periculoşi, profesionişti. Aţi
înţeles ? În faţa dumneavoastră se află doi asasini... (mişcă o mână în faţa ochilor
patroanei încercând să-i atragă privirile). Priviţi aici... Suntem doi... Aici... Unu...
doi... Eu sunt primul...
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Şi eu sunt al doilea...
PATROANA.
Şi câinele ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Câinele ! Fir-ar a dracului ! Nu pricepe nimic...
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Doamnă, colegul meu şi cu mine, ne vedeţi, el şi cu mine, suntem doi asasini
plătiţi, profesionişti, răi... Noi omorâm curat pentru bani, înţelegeţi ? Şi suntem
efectiv foarte, foarte periculoşi. Mai ales colegul meu. El e mai periculos decât
mine. Şi eu sunt destul de periculos, dar nu sunt chiar atât de periculos precum
colegul meu.
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Aţi înţeles acum ? Şi suntem pe urmele unui tip care se plimbă cu un flaut după el.

OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.

Şi care şi el este un asasin...
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
L-aţi văzut cumva prin zonă ?
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Un tip care vorbeşte tot timpul despre cum a fost adus el pe lume... Vă spune ceva
chestia asta ? Aţi auzit cumva pe cineva prin zonă care nu vorbeşte decât despre
asta şi numai despre asta, adică cum l-a ejectat mă-sa pe lume ?
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Răspundeţi, doamnă, v-am pus o întrebare importantă !
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Pentru că pe tip trebuie să-l omorâm, pe asasinul ăsta, trebuie să-l omorâm.
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Tipul nu e chiar aşa de periculos ca noi, dar va trebui totuşi să-l omorâm, pe tip.
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Acu' vedeţi pe cine aveţi în faţă ? Suntem doi ucigaşi puşi să-l omoare pe un al
treilea ucigaş.
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Care trebuia să fie aici, la ora asta. Adică tipul...
OMUL CU CUTIA DE SAXOFON.
Trebuia să fie la intersecţie.
OMUL CU CUTIA DE VIOLONCEL.
Deci, doamnă, căscaţi-vă urechile şi ascultaţi bine ce vă spunem şi răspundeţi...
unde s-a risipit intersecţia ?
PATROANA.
Ia duceţi-vă dracului !
· din sală). Comentaţi variantele.
NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA
sau Shylock
de W. Shakespeare
NERISSA A (lui Gratiano) : N ici eu, pînă nu-l voi vedea pe al meu !
BASSANIO (lui Gratiatto şi Porţiei) : Draga mea Porţia, dacă ai şti cui am dat
inelul, de ce am dat inelul, cu cîtă durere m-am despărţit de inel, cînd am văzut că
numai pe el îl voia, ţi-ai potoli mînia !
PORŢIA: Dacă ai fi ştiut ce înseamnă inelul, preţul aceleia care ţi-a dat inelul,
onoarea care-ţi poruncea să păstrezi acel inel, niciodată nu te-ai fi despărţit de el.
Care om ar fi fost asa de nebun să ceară un astfel de lucru? Nerissa mă face să ştiu
ce trebuie să cred. Aş jura că inelul e la o femeie !
BASSANIO: Pe sufletul meu jur că nu e la o femeie; ci la un doctor care nu voia
trei mii de ducaţi şi care m-a rugat să-i dau inelul. La început n-am vrut, am avut
chiar curajul să-l las să plece supărat, deşi îmi scăpase prietenul de la moarte. Ce-
aş mai putea spune? Am fost silit de împrejurări să i-l dau ! Iartă-mă, Porţia, dacă
ai fi fost de faţă m-ai fi rugat tu singură să-l dau. GRATIANO: Da, am fost siliţi şi
m-ai fi rugat şi tu Nerissa.
ANTONIO: Eu sînt nenorocita pricină a certei.
PoRTi A : N u fi supărat de asta. Eşti în orice caz binevenit.
BASSANIO: Porţia, iartă-mi o greşeală făcută fără voia mea, Îţi jur de acum
înainte, să nu mai rup nici un jurămînt !
ANTONIO: (Porţiei) : Ca să-mi apăr onoarea, mi-am dat în chezăşie trupul, şi
fără de acela care are acuma inelul, trupul meu ar fi fost pierdut. De data aceasta
îmi dau în chezăşie sufletul, dacă vreodată Bassanio nu-şi va mai ţine jurămîntul.
GRATIANO: Dati-l şi pentru mine Segnior Antonio !...
PORTIA : Bine. Te iau drept zălog. Dă-i inelul acesta şi spune-i să-l păstreze mai
bine ca pe celălalt !
ANTONIO luând inelul de la Portia) : Bassanio, jură că ai să păstrezi inelul. (I-l
dă lui Bassanio.)
BASSANIO: Pe Dumnezeu; e cel pe care l-am dat doctorului Balthazar !
PORŢIA: Îl am de la el. Iartă-mă, Bassanio, mi l-a dat noaptea trecută.
NERISSA: Iartă-mă Gratiano. Tot noaptea trecută am căpâtat si eu inelul meu...
GRATIANO: Cum? Ce? Înşelaţi înainte de cununie?...
PORTIA: Nu vorbi aşa ! Citiţi scrisoarea asta. E din Padova şi e semnată de
doctorul Bellario ! Veţi vedea că Porţia a fost doctorul Balthazar şi Nerissa
ajutorul lui. Larenzo e martor că am plecat o dată cu voi şi că ne-am întors cu
puţin înaintea voastră. Nici nu intrasem în casă. Ce nu credeţi ? . . . Staţi la
îndoială ? . . . Atunci aşteptaţi puţin. . . Vino Nerissa !. . . (Urcă în fund cu
Nerissa, desface bocceaua din boschet, îşi pun ochelarii şi beretele în cap Şi
hainele pe umeri. Apoi coboară şi Porţia vorbeşte ca la tribunal.) Care-i
neguţătorul Antonio?... şi care e Shylock?... Izbucneşte în rîs cu Nerissa. Toii
ceilalţi rămân muţi de mirare.) Şi-acum încă o dată Antonio, bine ai venit la noi.
Am veşti care au să-ţi întreacă orice nădejde si la care nu te aştepţi ! Desfă
scrisoarea aceasta. Vei afla că trei din galerele aşteptate s-au întors în port,
încărcate cu mărfuri. Nu vei şti niciodată prin ce ciudată întâmplare am găsit
scrisoarea !
ANTONIO: Sunt mut de mirare. (Deschide scrisoarea)
BASSANIO: O, Porţia, draga mea soţie !
GRATIANO: Nerissa, scumpa mea judecătoare !
ANTONIO: Da ! Scrisoarea dovedeşte că vasele mele s-au întors în port ! Nu ştiu
ce să mai cred ! Atunci sunt salvat !
PORŢIA: Am veşti bune şi pentru tine Lorenzo şi pentru Jessica. O hîrtie pe care
are să v-o aducă Shylock şi prin care vă lasă moştenire tot ce va avea cînd va
muri. (Ei se bucură, Jessica se bucacră puţin.)
PORŢIA : Sunt sigură, că nu sunteţi pe deplin mulţumiţi cu ce am povestit ! Să
intrăm în casă ! Ne veţi mai întreba şi vă vom răspunde la tot.
GRATIANO: Cît despre mine, nu ştiu decît că toată viaţa voi avea numai un gînd:
să păstrez cu sfinţenie inelul Nerissei !

12. Cadrul jocului. Timp şi spaţiu în reprezentarea cinematografică. Evoluţia

caracterului în raport cu timpul acţiunii.
VACANŢĂ ÎN PROVINCIE
de Tristan Tzara
Pe cer păsările nemişcate
Ca urmele ce lasă muştele
Stau de vorbă servitorii în pragul grajdului
Şi-au înflorit pe cărare rămăşiţele dobitoacelor
Trece pe stradă domnul în negru cu fetiţa
Bucuria cerşetorilor la înserare
Dar am acasă un Polichinelle cu clopoţei
Să-mi distreze întristarea când mă-nşeli.
Sufletul meu e un zidar care se întoarce de la lucru
Amintire cu miros de farmacie curată
Spune-mi, servitoare bătrână, ce era odată ca niciodată,
Şi tu verişoară cheamă-mi atenţia când o să cânte cucul
 Să ne coborâm în râpa
care-i Dumnezeu când cască
Să ne oglindim în lacul
cu mătăsuri verzi de broască
Să fim săraci la întoarcere
Şi să batem la uşa străinului
Cu ciocul păsărilor în coajă de primăveri
sau să nu mai mergem nicăieri
Doliu alb la fecioara vecinului
13. Caracterul manipulativ al imaginii. Gestualitate şi atitudine manipulatorie.
Imaginile ilicite din Fight Club.

14. Sinteza cursului.