Nevoia de filozofie

Traim intr-o epoca in care filozofia este mai pronuntata ca oricand . Pentru ca
problemele globale ale omenirii , implicatiile umane ale noilor pagini de istorie , cresterea
complexitatii situatiilor de decizie , mutatiile survenite in structura interna a stiintei si in
modalitatile de expresie artistica accentueaza nevoia de explica lumea in integralitatea si
dinamismul ei , de a intelege cum e cu putinta cutezanta aventura a cunosterii .
Cea mai raspandita prejudecata contra filozofiei o intalnim la cei care o considera o
disciplina abstracta , straina de viata , cu o terminologie ciudata si greu de priceput , un joc
gratuit al mintii omenesti . Unii robi ai acestei prejudecati ar putea spune ca nu poti rezolva
nici una din problemele cu care se confrunta omenirea : nici problema surselor de energie ,
nici problema ecologica , nici problema cancerului etc.
“Filozofia – spunea un participant la Congresul mondial de la Brighton (1988) – nu te
ajuta să fierbi macar o varză “ . La ce bun , atunci să baţi la porţile ei ?
Devine , de aceea , necesar – inainte de a contura problematica şi specificul filozofiei
– sa examinam critic amintita prejudecată , cu atât mai mult cu cât ridiculizarea filozofiei
pentru presupusa ei inutilitate apare în opera unor gânditori de renume . Într-un dialog scris
de Platon îl întâlnim pe Callicles spunînd : “ Mi se pare un lucru ridicol , Socrate , ca un om
ajuns la maturitate să mai filozofeze încă , astfel ca cei care filozofeaza îmi fac o impresie
foarte asemănătoare cu alintarea şi joaca unor oameni maturi”.
Aşa cum a argumentat însa , Aristotel , în Etica nicomahica , omul nu poate fi cu
adevarat uman fara a se interoga aspupra propriei sale condiţii . El nu poate nădăjdui să
înţeleagă lumea si să ierarhizeze formele de existenţa pentu a interoga asupra condiţiei
umane , făra apel la filozofie . Există două posibilităţi – remarca Aristotel – să ai o poziţie
filozofică , sau să nu ai o poziţie filozofica . Oricare dintre premise ai acceptat-o , concluzia
logică este inevitabil , aceeaşi : faci filozofie . Pentru ca insaşi afirmaţia “ nu am o poziţie
filozofica “ exprimă – intr-o forma tacită , deghizată sau rusinată – tot o filozofie , care a
fost de altfel promovată de variante ale pozitivismului . Abandonarea filozofiei este iluzorie;
avem de-a face doar cu o reacţie (tot filozofica !) faţa de cei care cred că “filozofarea este
ca o trezire din starea de dependenţă faţă de nevoile vieţii”. De altfel , renunţarea la
filozofie ar fi echivalentă cu renunţarea la conştiinţa , în perpetuă evoluţie , pe care omul o
dobândeste despre el însuşi , in raporturile sale polimorfe cu lumea in care traieşte şi asupra
căruia acţionează.
Nu este posibil să alegi între a avea sau a nu avea filozofie .
Filozofia formeaza , prin intermediul unui sistem coerent de cunoştinţe , o viziune de
ansamblu asupra lumii , care implica o anumită înţelegere a conditiei umane , putem sesiza
faptul că ea ne ajuta sa delimităm ce depinde si ce nu depinde de noi , conferind repere si
stimulente libertaţii noastre de alegere si acţiune .
Admiţand ca cele mai multe puteri omeneşti sunt amplificate de alte forme ale
culturii (şi , îndeosebi . de ştiinţa ) , “singurele puteri omeneşti la a căror creştere poate
ajuta filozofia , prin rosturile şi felul ei de a fi , sunt două : cunoştinta clară şi voinţa de a fi
liber “ . De unde decurge si statornica nevoie de filozofie .

Obiectul şi problematica filozofiei

 Încercând să surprindem obiectul specific al filozofiei , constatăm ca el nu a fost
totdeauna acelaşi. Cu alte cuvinte , obiectul filozofiei are o evoluţie în decursul istoriei
culturii .
La începuturile ei , filozofia cuprindea ansamblul elaborarilor teoretice . Faptul că ,
spre exemplu , Thales din Milet (in secolele VII-VI î.e.n) aborda , în lucrari care se declarau
filozofice , atât probleme referitoare la determinaţiile cele mai generale ale existenţei ,cât
si probleme care îsi vor gasi ulterior locul in câmpul stiinţelor exprima o atare viziune asupra
obiectului filozofiei .
De abia dupa ce Socrate a centrat filozofia pe om si pe baza diversificarii
cunoştinţelor specializate , are loc – prin opera lui Platon şi , îndeosebi , a lui Aristotel – o
delimitare a demersului ştiinţific de cel caracteristic filozofiei . În epoca clasica a filozofiei
din Grecia antica problematica ontologiei , apărută încă în perioada presocratica ,
dobândeste o relativă autonomie . Totodata , începând cu Socrate , se cristalizeaza
problematica gnoseologiei , prin care se deplaseaza accentul de la “gândirea despre lucruri”
la “gândirea despre gândire” , cunoşterea devenind obiect distinct al reflexivitaţii filozofice.
Dupa o perioada în care au intervenit factori contradictorii , procesul desprinderii
succesive a ştiinţelor de filozofie continua în epoca Renaşterii şi , cu deosebită amploare , în
secolele XVII-XIX. În noile împrejurari , filozofia tinde sa se situeze deasupra ştiinţelor ,
devenind un instrument de armonizare a cunoştinţelor disparate oferite de ştiinţele
particulare , propunandu-şi sa “îmblânzeasca” asperitaţile , să sincronizeze eforturile , să
arunce într-un fel “punţi” peste abisuri.

Stiluri de filozofare

Din perspectivă metafilzofică adoptată apare explicabilă extrema libertate

stilistică a demersului filosofic . Nici un domeniu cultural nu înfatişaza o varietate
metodologică şi stilistică similară .
Scrierile filosofice pot utiliza proceduri stilistice care le situează mai aproape de
eseul literar sau dimpotriva , in vecinătatea tratatului ştiinţific .
Asupra stilurilor de filosofare îşi pune pecetea si metoda utilizata în exploatarea
presupoziţiilor care , în ultimă instanţă , legitimează actul raţional .
Stilul sintetic de filosofare manifesta , atât varianta constructiva cât si in cea
critica .
Stilul analitic de filosofare recepteaza critica metafizicii traditionale printr-o altă
optică , situând într-un “con de umbră” întrebările care vizează raportul omului cu lumea şi cu
civilizaţia făurită de el în favoarea unui nou tip de interogări privind modul cum noi găndim şi
vorbim despre lume .
Stilul filosofic abordat implica si o pecete personala . Daca în ştiinţă rezultatele
cerecetărilor lui Newton sau Einstein pot fi redate , fară a afecta mesajul lor , prin diverse
manuale si tratate , filosofia se apropie de arta prin faptul că operele ei sunt menite a fi
receptate în forma lor originară , prin lectura textelor al căror mesaj nu poate fi “extras”
sau “parafrazat” fără a fi alterat sau ruinat . Stilul scriituri este relevant în filosofie ca şi în
literatură , chiar dacă frumuseţea stilului filosofic – cum o dovedesc textele lui Platon , Kant
, Blaga – nu este de ordinul sensibilitaţii , ci al abstracţiunii .