UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL „ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM”

REFERAT
La disciplina: Psihologie;

TEMA: Rolul voinței în constituirea caracterului.

A elaborat : Iațco Veronica,gr.SHTA1701

A controlat : Raisa Cerlat

CHIȘINĂU 201
 CUPRINS:

INTRODUCERE………………………………………………………………….….2

CUPRINS…………………………………………………….…………………….…3
1.Aspecte generale despre conceptul de voință…………………………………….….5

2. Rolul voinței în constituirea caracterului……………………………………….…..7

3.Metode de educare a voinței…………………………………………………………8

4.Exemple de personalitați cu voință de fier………………………………………......9

CONCLUZII ȘI RECOMADĂRI………………………………………………….10

BIBLIOGRAFIE
 I. M. Secenov scria ca “Vointa nu este un agent impersonal ce dirijeaza numai miscarea, ci
reprezinta aspectul activ al constiintei si sentimentului moral. Ea dirijeaza miscarea in numele unui
anumit scop, deseori in pofida chiar si a sentimentului de autoconservare.”
M. Golu este de parere ca “Vointa apartine acelor fenomene psihice care nu si-au gasit un loc bine
precizat in dinamica si complexitatea psihicului uman.”

De aici si varietatea punctelor de vedere exprimate in incercarea de a defini ce este vointa. Pe de o

parte, vointa a fost interpretata ca o entitate distincta acordandui-se locul central in cadrul psihicului,
iar pe de alta parte, la polul opus, vointa este desfiintata ca entitate distincta, fiind inclusa in cadrul
proceselor biologice.Primele opinii vizand vointa au fost emise dinspre domeniul filosofiei (pentru
Nietzsche, Schopenhauer esenta fiintei umane nu sta in rationalitate ci in vointa). Si aici parerile au
fost impartite: pe de o parte, vointa a fost considerata o forta divina care situeaza omul deasupra si in
afara situatiilor externe concrete, iar pe de alta parte ca o tendinta interna de opunere la aceste
influente, de contracarare a lor si de autodelimitare si autodeterminare.

Vointa reprezinta capacitatea si procesul psihic de conducere a activitatii sub toate aspectele ei.
C. G. Jung considera ca “Vointa presupune o organizare culturala si rationala a energiilor, fapt ce
constituie "o cucerire tarzie a umanitatii si de care primitivii nu erau capabili". O mai clara
expunere o intalnim la J. Piaget care spune: "Noi spunem ca este vointa, in cazul in care se prezinta
urmatoarele doua conditii: prima conditie -conflict intre doua tendinte; o singura tendinta nu
genereaza un act voluntar, a doua conditie -cand cele doua tendinte dispun de forte inegale, una
cedand celeilalte, rar prin actul de vointa are loc o inversare, ceea ce era mai slab devine mai
puternic iar ceea ce era originar mai puternic este invins de ceea ce era mai slab." Tot pe aceasta
linie, H. Peack arata ca “Un act este cu atat mai voluntar cu cat poate raspunde mai puternic la
proprietatile slabe, discrete ale stimulului, lasand fara raspuns insutirile puternice, evidente.”

De demult s-au constituit doua opinii diametral opuse asupra naturii vointei - materialista si
idealista.Idealistii considera vointa o forta spirituala care nu e legata nici cu activitatea creierului,
nici cu mediul inconjurator. Ei afirma ca vointa este, chipurile, agentul suprem al constiintei noastre,
care e chemat sa indeplineasca functii diriguitoare. Vointa nu se supune nimanui. Ea este libera.
Dupa parerea lor, omul in orisice caz poate proceda astfel, cum va gasi de cuviinta, fara a tine cont
ce ceva. El este liber In actiunile sale. Cu alte cuvinte, omul face ceea ce doreste; cum doreste, asa
procedeaza. Totul depinde de vointa lui libera.Conceptia idealista a libertatii vointei e eronata din
punct de vedere filozofic si etic. Libertatea vointei, dupa cum inteleg acest lucru idealistii, duce la
libertatea actiunilor. Dar comportarea personalitatii care nu ia in consideratie interesele membrilor
societatii este ignorarea, iar uneori si incalcarea normelor morale si juridice.

Unica interpretare justa a naturii vointei e cea materialista, conform careia vointa, in paralel cu alte
aspecte ale psihicului, are baza materiala sub forma de procese cerebrale nervoase. E imposibil a
separa vointa de materie, de creier. Materialistii sustin ca omul e legat in cel mai strans mod de
mediul inconjurator. Fara de conditiile exterioare necesare el nu poate nici sa mentina, nici sa
continuie viata.Conform opiniei materialiste asupra vointei, libertatea consta nu in visata
independenta fata de legile naturii, ci in cunoasterea acestor legi si in posibilitatea bazata pe aceasta
cunoastere de a impune sistematic legile naturii sa actioneze in vederea atingerii unor anumite
scopuri. Libertatea vointei nu inseamna, prin urmare, altceva decat capacitatea de a lua decizii in
cunostinta de cauza.

Vointa se manifesta in regularea activitatii cognitive si practice a omului. Interpretarea materialista

a naturii vointei presupune recunoasterea neconditionata a faptului, ca stimulentii actiunilor si
faptelor se afla in mediul material si social inconjurator, ci nu in insusi omul. Adica, scopurile
omului sunt generate de lumea obiectiva si o presupun, - o gasesc ca data, ca prezenta. Dar omului i
se pare ca scopurile lui sunt luate din afara lumii, sunt independente de lume („libertate„). Vointa nu
este o insusire izolata a psihicului omului. De aceea ea trebuie examinata in legatura cu alte aspecte
ale psihicului si, inainte de toate, cu cunoasterea. Dupa, cum se stie, cunoasterea e orientata spre
analiza si sinteza, generalizarea si abstractizarea impresiilor, cunostintelor, capatate din mediul
inconjurator. Fixate de catre memorie si prelucrate in gandire, aceste cunostinte informeaza destul
de temeinic despre ceea ce ne inconjoara. Astfel, vointa este plina de continut. Continutul ei e
cuprins in reprezentari si notiuni, cu care opereaza gandirea, imaginatia. Totodata, vointa este un
mecanism specific de pornire si inhibitie. Regularea volitiva a comportarii este orientarea constienta
a eforturilor intelectuale si fizice la atingerea scopului sau retinerea lor.
Totusi, intre gandire ca o cunoastere si vointa ca regulare constienta a comportarii nu exista o
identitate. In viata putem observa oameni, care desfasoara o activitate furtunoasa, manifesta o
tenacitate de invidiat in nazuinta spre atingerea scopului, insa totodata acest scop este neinsemnat,
marunt. Mai mult decat atat, efortul enorm e irosit adesea in zadar, intrucat ceva nu se ia in,
consideratie, nu e inteles. Cu alte cuvinte, acesti oameni stiu sa-si dirijeze comportarea, iar sa
evidentieze legaturile, raporturile dintre fenomene, lucruri, oameni - nu pot intotdeauna. Si acele
eforturi, pe care ei le depun, adesea sunt zadarnice.

Adeseori putem observa si o alta situatie. Omul capabil ia decizii absolut juste si necesare. Ele sunt
impecabile ca intentie, insa omul nu e in stare sa-si adune puterile, sa se mobilizeze, sa depuna un
efort mult sau mai putin indelungat, sa-si dirijeze comportarea pentru a realiza decizia. In acest caz e
efectuata o mare munca a mintii, sunt gasite cai juste de realizare practica a celor schitate. Insa
deciziile raman nerealizate. Pentru indeplinirea lor nu ajung eforturi volitive, e slaba regularea
volitiva a comportarii.

Astfel, a sesiza ceva, a intelege nu e echivalent cu a actiona Vointa, dupa spusele lui I. M. Secenov,-
este aspectul activ al ratiunii si sentimentului moral. Trairile noastre constituie o reflectare specifica
a lumii exterioare, de aceea sentimentele sunt pline de continut. In viata de toate zilele noi ne
conducem nu numai de ceea ce percepem si intelegem, ci si de acele trairi, care apar in legatura cu
continutul dat. Sentimentele indeplinesc rolul de motiv al actiunilor, al faptelor. Totodata, trairile pot
servi drept mijloc de abtinere al comportarii. Ele ca si cum pun „veto” pe actiuni, pe fapte. Astfel,
sentimentul constiintei il retine pe preadolescent de la fapta reprobabila. Subliniind rolul activ al
sentimentelor, e necesar sa nu uitam ca totodata ele trebuie sa se afle sub controlul vointei noastre.
Adesea apare necesitatea de a actiona contrar sentimentelor. De exemplu, preadolescentului ii este
frica sa sara de pe turnul de parasutare, Insa el isi inabusa sentimentul de frica, se arunca in jos,
deoarece acolo, pe pamant, se afla colegii lui de clasa. A fi in ochii lor un fricos e cu mult mai
neplacut decat a trai frica de un minut. Omul se lupta cu amarul pierderii, cu mania, cu bucuria
nestapanita, inabusa ura sau gelozia, daca ele impiedica cauzei. Toate acestea sunt posibile datorita
vointei. Anume aici ea isi manifesta una din principalele sale functii - cea de inhibitie.

Apreciind regularea volitiva, e necesar a tine cont intotdeauna de orientarea ei, care poate fi
colectivista si individualista. In primul caz drept continut al vointei apar imboldurile social
semnificative, ceea ce reflecta interesele si trebuintele colectivului, societatii; in al doilea rand - cele
individuale, semnificative numai pentru omul dat.

Caracterul reprezinta nucleul personalitatii, intrucat exprima partea sa profund individuala, dar si
valoarea morala personala, el rezultand din integrarea experientei de viata a omului in anumite
modalitati de orientare si conduita statornica.In sensul larg al cuvantului, prin caracter se intelege
ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice, care se exprima in relatiile interpersonale si in
activitatea omului in mod stabil si permanent. Intr-un sens ceva mai restrans, caracterul poate fi
definit ca o totalitate de trasaturi esentiale si stabile derivate din orientarea si vointa omului.

Trasaturile de caracter nu sunt direct observabile, ci ele pot fi “descifrate” din viata si activitatea
omului, pornind de la interpretarea actelor de conduita observabile. Orientarea conduitei si activitatii
omului este determinata psihologic de trebuintele, motivele, dorintele, aspiratiile si scopurile sale.
Pentru realizarea scopurilor (a obiectivelor construite sau reconstruite pe plan mintal) omul trebuie
sa invinga diferite obstacole interne sau externe, mobilizandu-si calitatile vointei.
Vointa consta tocmai in capacitatea omului de a-si realiza scopurile pe calea unor activitati care
implica invingerea anumitor obstacole, prin activizarea resurselor sale cognitive, aptitudinale si
morale. Totodata, vointa inseamna capacitatea omului de a-si regla activitatea dupa anumite idei,
principii, convingeri, luandu-si “in stapanire” propria conduita.
In actele de conduita se concretizeaza “pozitiile interne” specifice pe care omul le adopta fata de
societate si fata de ceilalti oameni, fata de activitate (invatatura, munca) si fata de sine insusi. Aceste
“pozitii interne” nu sunt altceva decat atitudinile manifestate de individul uman in cadrul
interactiunii sale cu realitatea sociala, in diversitatea laturilor ei.Caracterul prezinta un sector
orientativ si altul efector, datorita faptului ca in structura atitudinilor functioneaza doua componente
principale: segmentul orientativ sau directional, alcatuit din elemente motivational-afective si
intelectuale, si segmentul efector, constand din mecanisme voluntare specializate. Prin segmentul
orientativ se defineste pozitia preferentiala sau repulsiva a subiectului fata de diverse aspecte ale
realitatii socio-umane. Iar prin segmentul efector se obtine traducerea in viata a orientarii, trecerea la
fapta. Luand in considerare importanta segmentului efector pentru obiectivarea “sectorului
orientativ” al caracterului, vointa poate fi considerata “coloana vertebrala a caracterului. Nu
intamplator caracterul este considerat “vointa moral-organizata”.

De la nastere pana la maturitate, practic pe tot parcursul vietii, omul invata sa se integreze intr-un
sistem de relatii sociale tot mai complexe, pe masura ce trece din familie in gradinita, in scoala si
apoi in viata profesionala. Aceste relatii se impun in mod obiectiv, fiind reglate printr-o serie de
cerinte, norme si principii social-morale. Formarea caracterului inseamna in mare parte tocmai
interiorizarea cerintelor si normelor pe care colectivitatea le formuleaza fata de indivizi. Normele
socio-morale se insusesc la fel ca orice informatie, deprindere sau obisnuinta, primind insa neaparat
aprobarea sociala, lauda sau eventual blamul celor din jur cand nu sunt efectuate conform
dezirabilitatii sociale. Atitudinile si trasaturile de caracter parcurg urmatoarele stadii in dezvoltarea
lor: a) stadiul manifestarilor aleatoare; b)stadiul manifestarilor situationale; c) stadiul manifestarii
generalizate a atitudinilor si trasaturilor de caracter. De multe ori intervine si o etapa de “disolutie” a
unor trasaturi (negative) si de structurare treptata a altor trasaturi (pozitive).La inceput, trasaturile
pozitive de caracter se formeaza gratie faptelor si actiunilor morale, iar dupa ce ele se stabilizeaza
devin sursa interna pentru fapte si actiuni morale. Dupa cum arata A. Chircev, aceasta este calea
pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter exprimate prin acte de conduita morala si totodata
calea pentru reeducarea trasaturilor negative de caracter. Acestea din urma nu se pot reeduca
decat daca punem copiii si tinerii sa savarseasca fapte si actiuni prin care sa se releve trasaturile
pozitive de caracter.

Componentele structurale ale caracterului

Structura caracterului ni se dezvaluie in formele atitudinilor si in sistemul trasaturilor caracteriale.

Trasaturile caracteriale pot fi grupate in doua categorii: trasaturi care exprima orientarea persoanei
(fata de societate si ceilalti oameni, fata de munca si fata de propria persoana) si trasaturi care deriva
din vointa.
In structura caracterului apare in primul rand orientarea care detine un rol conducator si reglator al
conduitei omului. Prin orientare se intelege atitudinea selectiva fata de realitate, capabila sa exercite
o influenta determinanta asupra activitatii omului. Ca expresie de continut a caracterului, orientarea
este de natura ideologica si psihologica totodata, iar intre cele doua planuri – ideologic si psihologic
– exista o stransa corelatie. In plan ideologic, orientarea se exprima prin conceptia omului despre
lume si viata.In plan psihologic, atitudinile fata de realitatea sociala, respectiv continutul orientarii
omului, se exprima prin atitudinea fata de ceilalti oameni si atitudinea fata de activitate (invatatura,
munca), atitudini care se afla in stranse interrelatii cu atitudinea fata de propria persoana.

Atitudinea fata de alti oameni exprima gradul de pretuire, stima, dragoste fata de om in general. Pe
baza ei se dezvolta relatii de simpatie, de intrajutorare reciproca, de competitie etc. Dintre trasaturile
pozitive de caracter care exprima aceasta atitudine amintim: sociabilitatea, sinceritatea,
corectitudinea, cinstea, tactul, delicatetea, altruismul, bunatatea, ajutorarea dezinteresata, spiritul
responsabilitatii civice etc. Din lista trasaturilor negative mentionam: individualismul, indiferenta,
“inchiderea in sine”, nesinceritatea, susceptibilitatea, ipocrizia, linguseala, tendinta de a insela
increderea celor din jur, spiritul mercantil etc

Atitudinea fata de munca

Trasaturile pozitive de caracter care se manifesta in atitudinea fata de munca sunt: sarguinta,
harnicia, constiinciozitatea, punctualitatea, entuziasmul, spiritul de initiativa, exigenta fata de sine si
fata de altii, grija fata de calitatea muncii, spiritul de intrajutorare etc. Dintre trasaturile negative
amintim: lenea, neglijenta, apatia, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea fata de nou etc.
In formarea atitudinii fata de munca si a trasaturilor pozitive de caracter exprimate in activitatea de
invatare sau de munca sunt hotaratoare actiunile formative ale familiei si colectivelor in care
individul isi desfasoara activitatea.
Atitudinea fata de propria persoana
Procesul formarii atitudinii fata de propria persoana trebuie privit in stransa relatie cu procesul
formarii imaginii de sine. Omul ajunge la autocunoastere si la cristalizarea atitudinilor fata de
propria persoana raportandu-se la ceilalti oameni, comparandu-se necontenit cu altii. Imaginea de
sine si atitudinea fata de propria persoana sunt influentate de dinamica succeselor si insucceselor
proprii si de atitudinile celorlalti fata de individ, dar – la randul lor – acestea influenteaza atitudinea
fata de alti oameni.Trasaturile pozitive de caracter care se exprima prin atitudinea omului fata de
sine insusi se formeaza pe baza unor relatii interpersonale adecvate, tonice. Modestia, sentimentul
demnitatii personale, spiritul autocritic, curajul, optimismul, stapanirea de sine etc. sunt cateva
dintre aceste trasaturi pozitive de caracter. Reversul negativ al acestor trasaturi il constituie:
ingamfarea, aroganta, autoaprecierea neocritica, timiditatea si sentimentul inferioritatii personale,
pesimismul etc. Aceste trasaturi negative de caracter sunt efectul educatiei gresite, de cele mai multe
ori in familie. Prezenta lor creeaza dificultati in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, duce la
incordarea relatiilor interpersonale, astfel incat apare clar necesitatea prevenirii instalarii lor, sau
inlaturarea acestora in timp. Trasaturile pozitive se formeaza sub influenta factorilor educationali, in
procesul desfasurarii unor activitati, a savarsirii unor fapte de conduita care solicita trasaturile
pozitive de caracter.
Trasaturile de caracter derivate din vointa omului
In afara de trasaturile de caracter rezultate din orientarea persoanei, in structura caracterului intra si
diferite trasaturi de natura volitiva, care se manifesta prin atitudinea activa a omului fata de
obstacolele care se ivesc in calea realizarii scopurilor propuse. Intrucat in structura caracterului
vointa joaca un rol foarte important, unele dintre trasaturile vointei pot fi considerate si ca trasaturi
de caracter. Vointa imprima caracterului asemenea trasaturi cum ar fi: energia, fermitatea si gradul
de organizare.Ca trasatura de caracter, energia se exprima in hotararea, spiritul de initiativa si
curajul cu care omul actioneaza pentru realizarea scopurilor fixare. Fermitatea caracterului exprima
taria vointei si perseverenta cu care lupta omul pentru realizarea scopurilor, fara a ceda in fata
dificultatilor si fara a se abate de la activitatea inceputa. O alta trasatura volitiva de caracter o
reprezinta gradul de organizare, exprimat prin stapanirea de sine, spiritul de disciplina si increderea
in sine. Energia, fermitatea si gradul de organizare a caracterului manifestate la cote inalte stau la
baza unui tip de caracter ferm, iar insuficienta dezvoltare a acestor trasaturi volitive duc la
constituirea unui tip de caracter slab, labil. Atitudinile si trasaturile pozitive de caracter se formeaza
de multe ori in lupta cu cele negative.

Bazele fiziologice ale voinţei

Transmiterea si receptia informatiei din analizator in zona motorie a scoartei cerebrale poate
constitui drept un semnal de pornire a actului volitiv. Dar omul poate si acumula informatiile,
sintetizindu-le si generand o actiune volitiva infunctie de concluzia dobandita. Lobii frontali ai
scoarţei cerebrale au o importanţăimensa în înfăptuirea actului volitiv, lezarea lor duce la abulie care
este lipsa patologică de voinţă.
Calităţile voinţei
Vointa se formeaza in mod continuu dea lungul vietii prin succesiunea actiunilor voluntare cerute
de contextul vietii de zi cu zi si ca rezultat al exercitiilor autoimpuse. Astfel se dobandesc anumite
calitati care descriu capacitatea volitiva aacestei persoane. Cele mai importante sunt: puterea
volitiva, perseverenta,independenta si promptitudinea in luarea deciziei.
Puterea voinţei
Aceasta se masoara dupa intensitatea cu care persoana in momentul in careintalneste un obstacol
persevereaza in depasirea acestuia. Valoarea telului pe care ilurmareste are un rol important: cu cat
acesta este mai important cu atat vointa primeste o motivatie mai puternica in a se energiza si a
depasi obstacolul din cale.Un handicap in realizarea telului prefixat poate fi aspectul negativ al
slabiciunii vointeicare se manifesta prin imposibilitatea de a realiza depasirea obstacolelor dincale in
ciuda faptului ca suntem constienti de valoarea atingerii acestui scop pentruviata noastra.Un mod de
a antrena vointa este aplicarea efortului voluntar pe perioade mailungi de timp chiar cand situatia
este nefavorabila continuarii actiunii. Increderea infortele proprii si in valoarea telului sunt factori
care sustin si hranescperseverenta

Unul dintre aspectele negative ale vointei este incapatanarea cand persoana persista in atingerea
scopului dorit chiar cand nu exista sanse reale de reusita,aceasta se datoreaza rigiditatii mentale si
lipsei de adaptabilitate la o noua situatie.
Un aspect pozitiv este independent vointei care se exprima printr-o autonomie proprie in luarea unei
decizii, de a-si asuma plina responsabilitate in acesta si de nuse lasa influentat fara discernamant de
ideile si sugestiile altora ci a fi de asemeneareceptiv fata de ele in cazul in care au o valoare pentru
situatia respectiva.Opusul acestei calitati este sugestibilitatea manifestata prin diminuarea propriei
pozitii, printr-o adoptare oarba a influentelor externe si descarcarea proprieiresponsabilitati asupra
altora.In cazul atingerii unui inalt grad de antrenare a vointei se manifesta promptitudinea deciziei
care consta in viteza cu care persoana pusa intr-o situatie critica trebuie sa adopte decizia justa
pentru rezolvarea cu succes a problemei.Opusul acestei calitati a vointei este tergiversarea cand
decizia este amanatamereu fara motive justificate sau nehotararea in aleagerea unei cai specifice
atuncicand exista mai multe posibilitati.Cand toate aceste calitati si insusiri ale vointei devin
permanente ele reflecta nivelulde dezvoltare a vointei personalitatii, desi fiecare dintre noi poseda
aceste insusirivolitive totusi ele au un nivel diferit de dezvoltare in functie de evolutia individualasi
de bogatia experientelor de viata pana in acel moment. Aparent barbatii princalitatile specific
masculine ca: darzenia, barbatia, vitejia, au un avantaj incultivarea insusirilor vointei totusi nu este o
regula, multe femei de-a lungul istorieiau demonstrat o vointa de fier si in ciuda imenselor obstacole
si greutati au reusitceea ce nimeni nu reusise pana atunci.Ceea ce ar putea influenta vointa intr-o
mare masura este motivatia.

Aceasta determina in mare parte succesul care la randul lui face sa creasca increderea insine, in
fortele proprii. De asemenea un lung sir de esecuri diminueaza increderea in sine si deci forta vointei
va avea de suferit. Se creeaza astfel o iluzie a neputintei insotita de descurajare care va slabi tonusul
actului volitiv uneori iremediabil. Cand increderea in propria valoare si in fortele proprii este
absoluta putem regasi o forta asemanatoare cu credinta care trece dincolo de ratiune, acea credinta
de care spunem: „chiar daca ar fi mica doar cat un bob de mustar ar fi capabila sa mute muntii din
loc”.Vointa reprezinta principalul instrument folosit in multe terapii sau metode ce vizeaza
modificarea sau optimizarea personalitatii de exemplu in ProgramareaNeuro-Lingvistică-unde dupa
constientizarea acelor programe sau aspecte din personalitatea noastra care ne limiteaza libertatea si
capacitatea de a atinge telul dorit, cu ajutorul vointei energizam intentia de a produce o schimbare
care sa puna in valoare resursele ascunse ale personalitatii noastre.

In scoala de psihosinteza creata de Roberto Assagioli vointa este de asemenea unui instrument
important pe care practicantul il foloseste in atingerea dimensiunii spirituale sau transpersonale.
Numai cu ajutorul vointei putem realiza integrarea diferitelor noastre instante psihice fragmentate
sau a subpersonalitatilor intr-uncentru unificator urmand deci un parcurs de psihosinteza personala
si astfel deschizand accesul la dimensiuni foarte elevate ale psihicului urmand un parcurs de
psihosinteza transpersonala.

Psihologia existentiala afirma de asemenea ca aceasta caracteristica intima a eului este

autotranscendenta adica un act volitiv de a trece dincolo de sine insusi printr-un proces de
autorealizare iar eul sau sinele personal fiind doar un reflex al Sinelui transcendent, al unui centru de
constiinta transpersonala in care toate lucrurile isi regasesc principiul constitutiv si originea lor iar
Sinele transcendent astfel formand lantul unificator al aparentei multiplicitati.

Vointa de putere reprezinta un alt concept important in special in gandirea lui Nietzsche care este
inspirat din centralitatea vointei din filozofia lui Schopenhauer inteleasa ca vointa de viata care se
afirma in toate fiintele vii. Aceasta vointa de putere se manifesta in primul rand prin dorinta de a se
transcende in mod continuu si a-si reinnoi mereu propriile valori. Pentru realizarea idealului de
supra om Nietzsche subliniaza importanta de a avea o vointa constructiva care sa puna mereu in
discutie idealurile si planurile prestabilite si de a le putea depasi reusind deasemenea sa rupa
barierele nihilismului prin recuperarea vointei de putere. Folosind aceste aspecte ale vointei se
realizeaza un proces de creatie si regenerare continua a valorilor.
Cu toate ca vointa si caracterul au o strinsa legatura si se intrepatrund, ele nu sunt realitati
identice. Vointa imprima caracterului asemenea trasaturi cum ar fi energia, fermitatea, gradul de
organizare. Caracterul insa are si o serie de trasaturi care rezulta din orientare si astfel ii dau
continut.
Ca trasatura volitiva de caracter, energia se exprima in hotarârea, curajul si spiritul de initiativa
cu care actioneaza omul in realizarea scopurilor ce-i stau in fata. De hotarâre este nevoie atât in
alegerea mijloacelor cât si in trecerea prompta la executia lor. Dar a actiona hotarât nu inseamna a
actiona nechibzuit, sub presiunea impulsurilor momentane. Omul cu un caracter format ia hotarâri
chibzuite, tinând seama de situatie si chibzuind asupra efectelor actiunii ce urmeaza s-o
savârseasca.
Când ne referim la fermitatea caracterului, avem in vedere taria vointei si perseverenta cu care
omul lupta pentru realizarea scopurilor, fara a se abate si a ceda in fata greutatilor. Dificultatea
consta nu in a incepe o actiune ci in a o termina. Un om cu caracter ferm da dovada intotdeauna de
perseverenta, rabdare si rezistenta in activitatea desfasurata. Pus in fata unor situatii complexe, a
unor probleme de perspectiva, el urmareste obiectivele principale, nu se pierde in chestiuni de
amanunt, desi nu le scapa din vedere. În conditii neobisnuit de grele, omul cu caracter ferm
manifesta multa rabdare si exigenta fata de propria persoana.
O ultima trasatura volitiva de caracter este gradul de organizare, exprimat prin 3 insusiri:
stapânirea de sine si increderea in sine.
Stapânirea de sine este un rezultat al organizarii interioare a vietii psihice, al controlului permanent
pe care omul il exercita asupra gândurilor, sentimentelor si faptelor sale de conduita. Stapân pe sine
este numai acela care nu se lasa prada afectelor, care este capabil sa-si inhibe reactiile, sa-si regleze
mimica vocala, expresia fetei si gesturile. El nu se lasa dominat de dispozitii oscilante: bucurie-
tristete, adesea contradictorii prin insasi natura influentelor externe.Nu poate fi conceput un om de
caracter care sa nu aiba incredere in sine. Omul cu caracter nu se descurajeaza in fata esecurilor, nu-
si pierde prezenta de spirit, nu este cuprins de panica. Dimpotriva, el isi mobilizeaza toate fortele
fizice, intelectuale si morale pentru a invinge obstacolele ivite.
Toate trasaturile de caracter analizate nu sunt izolate unele fata de altele in structura persoanei
umane. Ele se organizeaza si se ierarhizeaza intr-un tot mai mult sau mai putin unitar, formând
trasaturi individuale de caracter, specifice fiecarei persoane in parte.

In afara de orientare, caracterul omului se manifesta si prin eforturile constiente pe care le

depune in vederea realizarii scopurilor fixate. Daca stabilirea scopurilor este dependenta de
conceptia despre lume, in schimb realizarea lor solicita eforturi voluntare sustinute din partea
omului. De aceea, in structura caracterului intra si diferite trasaturi de natura volitiva. Aceste
trasaturi se exteriorizeaza prin atitudinea activa a omului fata de obstacolele ce se ivesc in calea
scopurilor propuse.
Vointa omului se caracterizeaza printr-o multitudine de insusiri, cum sunt indrazneala, vitejia,
barbatia, darzenia, disciplina. Ele, insa, constituie intr-o masura considerabila o imbinare individuala
a calitatilor volitive a fiecarui individ in parte.Daca insusirile capata stabilitate, ele reflecta nivelul
de dezvoltare a vointei personalitatii. La fiecare om sunt reprezentate toate insusirile volitive ale
personalitatii, insa ele au un nivel diferit de dezvoltare. Intalnim oameni care se disting prin
fermitate. Ei lupta eu o perseverenta exceptionala pentru transpunerea in viata a deciziilor lor. Se
pare ca eforturile si energia lor nu au limita. Ei inceteaza nazuinta spre scop numai dupa atingerea
lui sau convingandu-se in mod absolut de imposibilitatea realizarii deciziei luate. La fel de inalt pot
fi dezvoltate independenta si stapanirea de sine.

În fiecare zi avem nevoie de o voinţă de fier, însă nu de fiecare dată dispunem de ea. Vestea
bună e că fiecare dintre noi poate învăţa să își canalizeze eficient energia de care dispune pentru a-și
întări perseverenţa.În primul rând,Fixează-ţi obiectivele,persoanele cu o voinţă de fier știu ce își
doresc de la viaţă și de ce. Răspunsul la aceste întrebări te vor ajuta să elimini posibilitatea de a
oscila în negociere, care slăbește puterea voinţei, și, totodată, te ajută să îţi faci un plan de acţiuni și
să devii conștient de obstacolele de evitat.Încrederea în forţele proprii și în reușită sunt extrem de
importante. „Indiferent dacă ai impresia că poţi sau crezi că nu poţi – ai dreptate”, spunea Henry
Ford, fondatorul Companiei Ford. De aceea, totul depinde de ceea ce crezi: atunci când îţi spui că
este greu sau imposibil, și acţiunile tale vor urma această credinţă, însă „atunci când crezi că vei
reuși, vei găsi modalităţi prin care să împlinești asta.Nu te lăsa descurajat de obstacolele care
apar; privește-le ca pe niște provocări. Lipsa de voinţă te determină să eviţi să găsești o rezolvare
problemelor cu care, inevitabil, te confrunţi. Însă persoanele cu o voinţă de fier nu se dau bătute în
faţa acestora, ci caută soluţii pentru ele.Depășește graniţele zonei tale de confort. Pentru a-ţi atinge
obiectivele va trebui să faci schimbări. Acestea pot fi uneori dificile pentru că ne rup de lucrurile
atât de familiare pentru noi și ne dezvăluie teritorii necunoscute, lucru care poate naște disconfort.
Cei mai perseverenţi sunt dispuși să îmbrăţișeze aceste schimbări, indiferent de starea de nesiguranţă
pe care le-o provoacă, pentru că știu că eforturile depuse îi vor aduce mai aproape de ceea ce și-au
propus.O voinţă de fier se construiește și prin asumarea întregii responsabilităţi pentru propriile
acţiuni, prin conștientizarea propriilor emoţii și nevoi și prin deschiderea către noi oportunităţi.
Totodată, oamenii perseverenţi au învăţat să se accepte și să se iubească necondiţionat, să pună
accentul pe propriile valori, nu pe perfecţiune, și și-au dezvoltat abilitatea de a-i privi cu
obiectivitate pe cei care au atins succesul.
Exemple de personalitați cu voință de fier:
Stephen Hawking este un fizician englez, teoretician al originii universului si unul dintre cei mai
mari cosmologi contemporani. In 1963, la varsta de 21 de ani, Hawking observa pentru prima data o
slabiciune a muschilor. In urma unui examen medical, se constata o boala progresiva de neuron
motor, afectiune cunoscuta sub numele de Scleroza laterala amiotrofica. I se dau maximum 3 ani de
trait. Hawking nu cedeaza, continua sa lucreze, in ciuda agravarii continue a invaliditatii.
Ludwing van Beethoven a fost un compozitor german recunoscut ca unul dintre cei mai mari
compozitori din istoria muzicii, un compozitor de tranzitie intre perioada clasica si cea romantica. In
ciuda faptului ca mediul familial nu i-a fost favorabil, Beethoven a inceput sa ia lectii de pian inca
de la 10 ani. Dotarea muzicala exceptionala i-a fost recunoscuta de cum a pus mana pe clapele
pianului, ajungand in scurt timp sa ia lectii cu Wolfgang Amadeus Mozart. In scurt timp incepe sa
compuna, dezvoltandu-si din ce in ce mai mult cariera in muzica. In anul 1798 apar insa primele
semne ale scaderii auzului, iar cativa ani mai tarziu devine complet surd. Surditatea nu i-a interupt
creatia artistica, paradoxal fiind faptul ca operele compuse dupa ce a ramas surd au avut cel mai
mare succes. Recunoastem printre ele “Variatiile-Diabelli” si Simfonia a IX-a – “Oda bucuriei”. Se
stinge din viata in martie 1827 in urma unei boli la ficat.
Nicholas James Vujicic este predicator si speaker motivational. S-a nascut cu tetramelia, o afectiune
caracterizata prin lipsa tuturor celor 4 membre. A avut o copilarie destul de grea din cauza
handicapului sau, insa asta nu l-a impiedicat sa continue. La numai 17 ani si-a facut propria
organizatie non-profit – Life without limbs (Viata fara membre). Crede cu tarie ca prin determinare
si vointa orice necaz poate fi depasit si ca nicio provocare nu este de neinvins. “Felul in care iti vezi
viata e prima cheie. Lumea se uita la mine si se gandeste ca un om fara membre are potentialul
limitat si nu poate avea succesul de care se bucura altii. Doar fiindca nu am maini si picioare nu
inseamna ca nu pot face afaceri sau ca nu pot invata contabilitate.”

In final putem concluziona:vointa este instrumentul si totodata aspectul fundamental al fiintei umane
fiind absolut necesara pentru realizarea sinelui si depasirea propriilor limite in evolutia personala
regasind astfel bucuria si fericirea interioara.
 BIBLIOGRAFIE:

KELLY McGONIGAL “Puterea Vointei”

Roy F. Baumeister, John Tierney – “Vointa”
Golu, M., Fundamentele psihologiei, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2002;
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/VOINTA81192.php
http://www.preferatele.com/docs/psihologie/9/vointa13.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:Voin%C8%9B%C4%83
http://www.imparte.ro/comunitate/Imparte/blog/11791