1. Analizează comparativ câteva tipuri de motivație ce intervin în jocul de
tenis la nivelul foarte ridicat, într-o carieră chirurgicală de excepție și una de cercetare științifică.
Într-un joc de tenis probabil domină motivația pozitivă, bazată pe
lauda și încurajările susținătorilor, dar și pe eventualele premii pe care jucătorii le pot câștiga. Aceasta mobilizează preferința interpersonală și creste stima de sine. Aceste elemente se regăsesc și în motivația extrinsecă. Într-o carieră chirungicală consider că ai nevoie de o motivație intrinsecă care își găsește satisfacția în ea însăși. Unui chirurg trebuie să îi placă ceea ce face, să își considere profesia un adevărat dar. Într-o carieră de cercetare științifică ai nevoie de o motivație cognitivă, care se bazează pe curiozitate, pe nevoia de nou, schimbare și explorare, pe complexitate, toate venind din planul cogniției umane.
2. Analizează rolurile regatorii diferențiale ale nivelului de aspirație și de
expectație, indicând modul în care acestea devin componente ale personalității. Nivelul de aspirație atrage după sine satisfacția sau insatisfacția trăite după înregistrarea unui anumit rezultat. Dacă aspirația se raportează la un standard de perspectivă, îndepărtat, nivelul de expectație are în vedere activități mai bine circumscrise, actuale sau de perspectivă imediată. Dacă avem un nivel de expectație realist în raport cu posibilitățile noastre personale mă ajută să imi indeplinesc sarcinile pe care mi le propun. Dacă raportul înclină spre un nivel foarte ridicat, vom eșua și stima noastră de sine va fi afectată. La fel se întâmplă și cu nivelul de aspirație, dar acesta trebuie să fie ușor peste nivelul nostru pentru a fi un motor al comportamentului. Astfel, cu motivația necesară vom ajunge la un progres în devolarea personalității. Spre exemplu, dacă ne propunem să devenim un cercetător bun, nivelul nostru e epectație poate fi citirea și întelegerea mai multor cărți de psihologie, iar nivelul de aspirație poate fi câstigarea unul premiu la un conferință științifică. Iar acest lucru ne poate face să devenim mai ambițioși, hotărâți și perseverenți.
3. Defineşte optimul motivaţional propriu în calitatea de student la
specializarea urmată.
De multe ori un student are de făcut anumite sarcini pentru
facultate care diferă ca dificultate, dar și ca interes. Așa că îi este destul de greu să găsească un optim otivațional pentru aceste sarcini. Dacă studentul percepe corect sarcina va ști cum să se motiveze pentru a o duce la capăt: să caute informații interesante pentru a rezolva sarcinile, să formeze grupuri de studiu sau să găsească o motivație extrinsecă. Dar sunt și situații când acesta o subapreciază sau supraapreciză, atunci el va avea nevoie de ajutor sau nu va putea efectua sarcina la nivel maxim.
4. Care dintre notele ce dau specificitate proceselor afective contribuie la
transformarea emoțiilor într-un limbaj universal?
5. Evaluează rolul sentimentului de sine în obținerea performanțelor
academice.
Dacă sentimentul de sine face persoana să fie confidentă, încrezătoare
și gata de noi provocări, acest lucru îi poate aduce beneficii pe plan profesional. Oricine își doreste o carieră de succes trebuie să lucreze la acest aspect. Totodată, sentimentul de sine influențează și nivelul de aspirație și expectație. Iar dacă persoana își calculează aceste nivele cum am menționat la exercițiul anterior, poate ajunge la performanță. 6. Explică de ce Ralea considera capacitatea de amânare ca fiind o calitate de excepție a voinței. (Este de dorit să se abordeze rolul autoreglării voluntare în construirea caracterului, care, după Klages, este „voința moraliceşte organizată”). Execuția acțiunii înseamnă reactivarea planului stocat în memoriea de lungă durată şi derularea acestuia, prin reajustarea permanentă la condițiile concrete. Latura efectoare a voinței e cea care produce confruntarea efectivă cu obstacolele externe şi interne, ceea ce declanşează consum de energie voluntară, tensiune, efort, încordare. Când toate acestea depăşesc posibilitățile subiectului, se produce încetinirea, blocarea sau amânarea acțiunii. Controlul, comenzile şi reglajul voluntar se fac prin mijlocirea limbajului intern. Rațiunea şi afectivitatea sunt şi acum indestructibil implicate, căci actul voluntar poate genera satisfacție sau nu. În această fază voința negativă reprimă tendințele nedorite ca furie, agresivitate, nelinişte, dezvoltând capacitatea de a inhiba, de a bloca sau de a amâna acțiunea. Ralea o considera această amânare a fi specific umană pentru că acest control rațional asupra afectivității duce în timp la formarea şi dezvoltarea capacităților volitive superioare, căci realizările din orice domeniu înseamnă şi frustrări, abțineri, sacrificii, toate acestea fiind ca o luptă interioară cu sine. Capacitatea de a amâna recompense imediată, acest control rational şi implicit depaşirea nevoilor de deficit pentru a viza trebuinte de creştere, de autoactualizare din piramida lui Maslow. Nu toți oamenii sunt capabili de acest act de amânare, aducându-se în discuție despre ce este moral şi rolul pe care il are efortul voluntar, în tendința de creştere.
7. Două asemănări şi două deosebiri pentru cuplul terminologic
pricepere-deprindere.
Deosebiri:
Termenul de deprindere se asociază frecvent cu cel de pricepere, după
Cosmovici diferența dintre cele două concepte fiind dată de mai mica sau mai marea implicare a noutății.
Priceperea este fundamentată în mai mare măsură decât deprinderea
pe elementul aptitudinal (înnăscut), dar presupune în acelaşi timp formarea de motivații, interese şi cunoştințe bogate în domeniul respectiv. Deprinderea este preponderent operațional-efectorie, formată prin exercițiu, priceperea este preponderent informațional-operațională, angajând mai larg aptitudinea, dar şi componentele motivațional-energizante superioare (interesele sau chiar pasiunea), ceea ce îi dă un plus de generalitate, plasticitate şi registru rezolutiv mai larg.
Asemănări: Aproape în orice domeniu de activitate, deprinderile şi priceperile constituie instrumente fundamentale, pe baza cărora apar performanțele sub forma competențelor, a calificărilor, ce presupun cicluri de formare lungi, eforturi de durată. Ambele se formează prin exercițiu, iar cunoștnțele reprezintă punctul de plecare. 8. Două asemănări şi două deosebiri pentru cuplul terminologic deprindere-obişnuință.
9. Două asemănări şi două deosebiri pentru cuplul terminologic
deprindere-creativitate.
10. Dă un exemplu în legătură cu felul în care intervin transferul şi
interferența în învățarea unei limbi străine. (Cerința face apel la interacțiunea deprinderilor, în contextul învățarii uneia sau mai multor limbi străine).
11. Furnizează câte două argumente pentru a indica valoarea
practică şi limitele abordării tipologice a personalității. (Trimitere la ultimul punct din cursul despre personalitate).
12. Evidențiază o sursă comună psihologiei naive şi celei academice
în cunoaşterea personalității. (Se va dezvolta ipoteza lexicală în cele două contexte).
13. Furnizează trei caracteristici care ajută la identificarea şi
separarea trăsăturilor caracteriale de cele temperamentale. (Din analiza comparativă temperament-caracter prezentă în curs se rețin trei elemente diferențiatoare mai relevante).
14. Produ două argumente valide legate de teza „dezvoltării”
temperamentului la copil şi adolescent. (Se va analiza pe scurt relația temperament-caracter, cu insistență pe autoreglare ca element de legătură).
15. Care dintre însuşirile caracterului se formează cel mai târziu în
ontogeneză? Argumentează răspunsul. (Se analizează cele şase însuşiri alte caracterului, prezentate în curs, şi se furnizează argumente pentru una-două opțiuni). 16. Produ două argumente pentru a susține afirmația potrivit căreia „Inteligența este constructul cel mai controversat al psihologiei.” (De la problemele conceptuale ale termenului de inteligență selectează şi dezvoltă unul-două argumente valabile).
17. Invocă un argument valid pentru afirmaţia lui Piaget „Testul
