Sunteți pe pagina 1din 74

MINISTERUL EDUCTIEI NATIONALE

Liceul Tehnologic “RADU NEGRU“ Galati

PROIECT
pentru certificarea competentelor profesionale – Nivel 5
Scoala de Maistri

Tema : Aplicatii ale tehnologiei de sudare cu ultrasunete


Calificarea : Maistru cazangerie, constuctii metalice si sudor
Elev : Manea Constantin
Clasa : II-A

Coordonator : prof. Gogoncea Gabriel

2018

0
Cuprins

1. Stadiul actual al sudarii cu ultrasunete a materialelor metalice disimilare 2


2. Sudarea cu ultrasunete 6
2.1. Generalitati 6
2.2. Sudarea cu ultrasunete a materialelor metalice 16
2.2.1. Materiale de baza. Comportarea la sudarea cu ultrasunete a materialelor metalice 16
2.2.2. Clasificarea procedeelor de sudare cu ultrasunete a metalelor 17
2.2.3. Caracteristici tehnico-economice 18
2.2.4. Procesul de formare a sudurii. Bilantul energetic 23
2.3. Sudarea cu ultrasunete in industria de componente electrice si electronice 24
2.4. Sudarea cu ultrasunete în industria de automobile 26
3. Sudarea materialelor disimilare 28
4. Sudarea cu ultrasunete a cuprului cu aluminiul 67
5. Bibliografie 73

1. Argument

In ultimul timp sudarea cu ultrasunete a cunoscut o dezvoltare deosebita, in principal


datorita legaturii stranse pe care o are cu domeniul electronicii, domeniu recunoscut ca avand cea
mai mare dinamica in ultimii 40 de ani. Aplicarea sudarii cu ultrasunete in domenii sensibile

1
precum electronica a fost directionata de catre avantajele pe care aceasta le prezinta. Cel mai des
mentionate avantaje sunt legate de temperatura de sudare relativ scazuta comparativ cu sudarea
prin topire, incalzire care se manifesta strict local, si de posibilitatea realizarii de imbinari cu
dimensiuni pornind de la valori submilimetrice pana la valori de ordinul centimetrilor [1,2,3,4] .
Sudarea cu ultrasunete este aplicata in prezent intr-un numar relativ mare de alte domenii
industriale sau de varf. Caracterizat de viteza de sudare mare si caracteristici mecanice, de
etanseitate si electrice foarte bune, procedeul de imbinare prin sudare cu ultrasunete capata
mereu noi intrebuintari atat in situatii conventionale (de la produse casnice pana la produse
industriale de top), cat si in situatii neconventionale (micro- si nanoimbinari) [5].
Prezenta tema isi propune derularea unui studiu privind modul de dezvoltare a
echipamentelor de sudare cu ultrasunete a materialelor metalice disiminare, precum si o
incursiune in tehnologia de sudare cu ultrasunete, tehnologie impusa de mecanismele specifice
interactiunii dintre ultrasunete si materialele metalice disimilare supuse procesului de imbinare.
Cercetarile documentare efectuate au evidentiat aplicatii absolut neconventionale ale
ultrasunetelor, care, pe langa surse termice la sudare, se dovedesc utile si in procesele de
amestecare omogena a substantelor greu miscibile, precum si in procesele de compactizare a
pulberilor destinate realizarii diverselor comprimate (pilule, compacte pentru sinterizare).

Stadiul actual al sudarii cu ultrasunete a materialelor metalice disimilare


Analiza stadiului actual privind sudarea cu ultrasunete a materialelor a avut la baza
materialul documentar selectat din paginile WEB, ale institutiilor de cercetare dezvoltare
renumite, reviste de specialitate, firme specializate de renume european si mondial, precum si
materiale documentare si puncte de vedere ale specialistilor de la ISIM Timisoara, urmare a
participarii alaturi de acestia la o serie de experimentari de sudare.
Pe plan international cercetarile aplicative in domeniul realizarii de echipamente
specializate si al tehnologiile neconventionale de imbinare cu ultrasunete in microelectronica,
electronica, electrotehnica, aparatura medicala, in industria bunurilor de larg consum, etc., au
demarat de mai multi ani. Problemele tehnice in ceea ce priveste realizarea de echipamente
complexe pentru sudare, integrare in linii de fabricatie automatizate care intrunesc performante
deosebite, au fost si sunt in curs de rezolvare concreta.
Cercetarea bibliografica realizata evidentiaza orientarea centrelor de cercetare in domeniul
microtehnologiilor de imbinare, inclusiv microtehnologiile de imbinare cu ultrasunete, in
urmatoarele directii strategice [6,7,8,9,10,11,12,13,14,15] :
- Monitorizarea si modelarea proceselor tehnologice – a fost dezvoltat si este larg aplicat
programul SPICE in configurarea hardware si in modelarea proceselor termice de

2
solicitare, analiza de spectru de vibratii, simulare procese de difuzie, analiza oboselii
termice, riperii mecanice, deformare elastica si plastica, etc.
- Dezvoltarea de module specializate pentru ultrasunete in cadrul unor programe de
proiectare si analiza specifice activitatilor de cercetare – SPICE, I-DEAS, ABAQUS,
ANSYS, etc.
- Dezvoltarea sudarii cu ultrasunete a materialelor metalice:
a) sudarea cu ultrasunete a materialelor similare aluminiu, cupru si a otelurilor cu
aport energetic din exterior;
b) sudarea cu ultrasunete a materialelor disimilare a aluminiului si argintului pe
materiale siliconice, ceramice si sticla, a materialelor ingineresti.
- Dezvoltarea proceselor de imbinare termosonica a sarmelor:
a) imbinarea prin termocompresie, cu ultrasunete si termosonica a
interconexiunilor;
b) imbinarea termosonica a terminalelor din sarma de Au, Al;
c) fixarea cu ultrasunete a terminalelor de Au si Al.
- Dezvoltarea metodelor de incercare mecanica si de etanseitate;
- Dezvoltarea metodelor de incercare la coroziune – incercare la umiditate si la
temperature elevata, analiza dinamicii electrochimice.
In cadrul cercetarii documentare s-au analizat aspecte privind configuratia structural
functionala a echipamentelor de sudare materiale plastice si materiale metalice, universale si
specializate, de la cei mai importanti furnizori de echipamente, aparatura si tehnologii de
imbinare cu ultrasunete. Pe plan international domeniul producatorilor de echipamente
specializate de sudare cu ultrasunete, reprezinta grupuri elitiste, relativ restranse intre care se
amintesc: AMTECH Ultrasonic Welding, USA, BRANSON Ultrasonic Welding, USA, STAPLA
Ultrschall Technik Gmbh Germania, SONOBOND Ultrasonics Industries Company USA;
BRANSON Ultraschall EMERSON Technologies, Gmbh&Co Germania, RAIMA Ultrasuoni
Italia.
Principalele domenii de destinatie si principalele aplicatii la sudarea cu ultrasunete sunt
prezentate in tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 – Aplicatii ale ultrasunetelor


COMPACTARE SUDARE CU SUDARE SUDARE IN
INDUSTRII
ULTRASONICA ULTRASUNETE TUBULARA LINIE
Automobile DA DA
Pile electrice DA DA
Refrigeratoare DA
Electrotehnica DA DA
Aparatura DA DA
3
medicala
Aparate de
masura si DA DA DA DA
control
Aplicatii
Compactare
conductori DA
multifilari
Sudare pile
DA DA
electrice
Inchidere
tubulatura DA
cupru
Panouri solare DA
Conectori
DA
electrici
Terminale
conductori DA DA
multifilari
Inchidere
tubulatura DA
plastic
Sudare
conductori DA DA
multifilari

Analiza efectuata a avut in vedere o multitudine de aspecte, incepand cu destinatia


acestora, parametrii energetici si tehnologici, design, tendinte de modulizare si compactizare
precum si de inglobare a unor functiuni specifice: programare/control, control active in proces,
dialog cu nivele software superioare, contorizare, simulare, monitorizare. Toate aceste facilitate
confera echipamentelor singulare calitatea de a se integra in sisteme flexibile de fabricatie si
,,deschiderea’’ acestora spre configurarea fabricatiei moderne de microsisteme.
Au fost analizate produse ale firmelor STAPLA Ultrachall TechnikGmbh, AMTECH
Ultrasonic Welding USA.
Analiza materialelor documentare evidentiaza urmatoarele tendinte de abordare si evolutie
a echipamentelor de microimbinare cu ultrasunete:
- Din punct de vedere constructiv se apreciaza o conceptie modulara compacta;
- Gama de puteri si frecvente este acoperitoare la diversitatea de aplicatii;
- Din punct de vedere tehnologic se realizeaza sudarea la amplitudini reglabile;
- Grupuri hidropneumatice specializate, echipate cu blocuri de distributie sau axe cu
motoare pas cu pas, asigura valoarea fortei de sudare in timp real;
- Asigurarea unui control riguros al parametrilor de sudare la parametrii necesari;

4
- Evolutia cea mai spectaculoasa in conceptia echipamentelor de sudare cu ultrasunete o
reprezinta modulele de comanda si programare unitati care inglobeaza sau nu modulele
energetice generatoare de ultrasunete;
- Utilizarea microprocesoarelor in echiparea aplicatiilor de sudare cu ultrasunete confera
acestora o multitudine de avantaje: programarea unor regimuri tehnologice de sudare
relativ complexe, memorarea de regimuri tehnologice de sudare , asigurarea unei calitati
constante si fiabilitate deosebita in exploatare, legatura seriala cu periferice specializate,
imprimanta, sisteme de operare PC, pentru tiparire sau stocare de informatii pe suport
electronic;
Evolutia sistemelor de actionare a echipamentelor de sudare cu ultrasunete a maselor
plastice, dar nu numai, s-a directionat in ultimii ani in utilizarea servomecanismelor cu actionare
electrica ca inlocuitori ai actionarilor pneumatice.
Asigurarea parametrului tehnologic de sudare, ,,forta de sudare’’, ca valoare reproductibila
constanta sau variabila pneumatic, in cursul operatiei de sudare, este posibila prin utilizarea
servomecanismelor de actionare electrica cu bucla de reactie. Conducerea inteligenta a operatiei
de sudare, prin corelarea variatiei fortei de sudare si a amplitudinii, cu impedanta acustica
evidentiaza crestera calitatii imbinarilor sudate cu cca. 80% in raport cu tehnologiile de sudare in
care forta de sudare este constanta si amplitudinea oscilatiilor introduce in sistem este constanta,
avand ca factori de evaluare rezistenta imbinarii, etanseitatea si nu in ultimul rand aspectul
estetic. Este evident ca tendintele de evolutie ale echipamentelor de microimbinare sunt
determinate in mod fundamental de cerintele de asigurare a calitatii totale a fabricatiei:
reproductibilitatea calitatii imbinarilor sudate, controlul si monitorizarea proceselor tehnologice,
posibilitatile de automatizare si flexibilizare a fabricatiei precum si protectia mediului
inconjurator. Aceste calitati sunt conferite de structuri miniaturizate si robuste, configuratii
modulare, control active al proceselor tehnologice de sudare, contorizare si prelucrare statistica a
calitatii fabricatiei de microsisteme, etc.

2. Sudarea cu ultrasunete

2.1. Generalitati

5
Datorită dezvoltarii rapide a industriilor construcţiilor de maşini, a electrotehnicii,
electronicii, mecanicii fine, opticii, aeronauticii, etc., s-au dezvoltat şi s-au pus la punct o serie de
tehnologii neconvenţionale de obţinere şi prelucrare a materialelor cu ajutorul energiei
ultrasonore, sudarea cu fascicul de electroni, cu fascicul laser şi nu în ultimul rand sudarea cu
ultrasunete. Tehnologiile neconvenţionale au apărut şi continuă să se dezvolte ca o necesitate
obiectivă, ele completând neajunsurile tehnologiilor conventionale tradiţionale referitoare la
îmbinarea prin sudare a unor materiale cu proprietăţi mecanice deosebite.
Numeroasele aplicaţii ale ultrasunetelor în diverse ramuri ale tehnicii se datorează efectelor
produse de acestea ca urmare a proprietaţilor pe care le posedă undele ultrasonore: lungimea de
undă mică, acceleraţia particulei foarte mare putând atinge 109 ori acceleraţia gravitaţională,
posibilitatea de direcţionare a unui fascicul ultrasonic îngust în direcţia dorită, posibilitatea de
concentrare şi focalizare a energiei într-un spaţiu limitat fără să afecteze mediul prin care se
propagă.
2.1.1 Domenii de utilizare a ultrasunetelor
Aplicaţiile la care energia ultrasonică utilizată este suficient de mare pentru a produce
modificări structurale ale mediului în care se propagă şi modificari dimensionale, se numesc
aplicaţii active sau tehnologice (tabelul 2.1) [1, 2, 3] .
Aplicaţiile la care ultrasunetele au o intensitate relativ scăzută şi nu pot provoca modificări
structurale şi dimensionale, îndeplinind doar rolul de culegere de informaţii privind obiectul
examinat, se numesc aplicaţii pasive (tabelul 2.2).
Tabelul 2.1. Aplicaţii active :
Prelucrari prin aschiere (găurire, strunjire, frezare, rectificare,
brosare, ascuţire, etc.)
Prelucrari prin deformare plastică (rulare, ambutisare, laminare,
tragere, etc.)
ÎN SOLIDE
Prelucrari de materiale aflate în stare solidă sau lichidă ( sudare,
lipire, turnare, acoperiri galvanice, obţinerea de materiale, etc.)
APLICATII
În combinaţie cu procedee neconventionale
ACTIVE
ÎN LICHIDE Filtrare, curăţire, cristalizare, dizolvare, ac -
ţiune asupra proceselor chimice, obţinerea emulsiilor, etc.
ÎN GAZE Uscare, precipitarea ceţurilor, purificare, etc.
Medicină, farmacie, cercetari ştiinţifice
ALTE DOMENII
Biologie, ind. alimentară, textilă, tehnică militară, agricultură,
fitologie, meteorologie

Tabelul 2.2. Aplicaţii pasive :


APLICATII Mărimi fizice (rezilientă, densitate, modul de elasticitate,
PASIVE rezistenţă, coeficient Poisson)
Mărimi geometrice (grosimi, granulaţie, dimensiuni, distanţe,
ÎN SOLIDE det. macrostructurilor)
6
Defectoscopie ultrasonică
Mărimi fizice (vâscozitate, temperatură, compresibilitate,
căldură specifică, grad de polimerizare, moment de cristalizare,
analiza amestecurilor)

ÎN LICHIDE Mărimi geometrice, hidraulice, cinematice (debite, nivele,


viteze, hidrolocaţie)
ÎN GAZE Mărimi fizice (concentraţii, temperatură, difuzie,
compresibilitate, capacitate calorică)
Mărimi geometrice, hidraulice si cinematice
(volume, viteze, presiuni, distanţe)
Medicină, biologie
Cercetări stiinţifice
ALTE DOMENII Meteorologie
Telecomunicaţii
Tehnică militară
2.1.2 Interacţiunea câmpului ultrasonor cu materia [1, 2, 7, 8, 9, 10]
Studiul efectelor ultrasunetelor nu se limitează doar asupra metalelor, ci şi asupra altor
medii solide cum ar fi masele plastice, materialele pulverulente (metalice sau nemetalice),
lemnul, rocile, precum şi asupra mediilor lichide.
Undele ultrasonore de energii mari influenţează nu numai structura şi proprietaţile
mecanice ale materialului supus prelucrării, ci şi proprietăţile fizico-chimice şi condiţiile limită
la suprafaţa de contact sculă-semifabricat.
Primele cercetări experimentale care au pus în evidenţă modificarea proprietăţilor
mecanice ale metalelor în câmp ultrasonor au fost realizate pe monocristale de zinc supuse la
încercări de tracţiune. Au fost evidenţiate efectele acţiunii undelor ultrasonore asupra
materialelor.
Principalele efecte, care determină schimbări permanente şi utile în structura mediului prin
care se propagă ultrasunetele şi care stau la baza derulării unor procese tehnologice activate
ultrasonic, sunt:
 efecte mecanice - apărute datorită aportului de energie mecanică determinat de
propagarea undelor ultrasonice care poate conduce în mediu la apariţia unor eforturi
unitare apreciabile; acestea pot cauza mişcarea relativă a suprafeţelor şi frecarea
acestora, deformări elastoplastice şi chiar ruperi în corpurile solide, reducerea
tensiunii statice de deformare plastică a metalelor ”înmuierea ultraacustică”, agitaţia
mecanică a particulelor din medii fluide, cu efecte de dispersare, sedimentare, filtrare,
uscare, extractie, difuzie, etc.;
 efecte termice - apărute datorită absorbţiei preferenţiale a energiei ultrasonore în mediul
prin care se propagă undele acustice în zonele cu dislocaţii în reţeaua cristalină, la limita
de separare a cristalelor sau la interfaţa de separare dintre doua medii diferite cauzată de
7
frecarea relativă; rezultă în acest fel o încalzire localizata, intense, proporţională cu
intensitatea ultraacustică şi cu timpul de activare;
 cavitaţia acustică - aparută datorită faptului că în mediul lichid parcurs de ultrasunete
suficient de intense, se formează „bule” sau „cavităţi” gazoase ca rezultat al ruperii
lichidului sub incidenţa compresiilor şi destinderilor rapide cauzate de propagarea
undelor staţionare; cavităţile, conţinând vaporii lichidului şi gaze dizolvate în lichid, au
o durată de viaţă foarte scurtă, apoi dispar prin implozie, producând şocuri mecanice şi
termice importante;
 efectele chimice - determinate de faptul că energia asociată propagării undelor
ultraacustice în medii lichide favorizează, prin diferite mecanisme specifice,
intensificarea activităţii chimice; reacţii de oxidare şi de reducere, polimerizare şi
depolimerizare, hidroliză, cataliză etc.; de asemenea s-a constatat ca activarea
ultrasonică poate provoca unele reacţii chimice, care nu ar avea loc în condiţii normale;
efectele biologice - care pot apărea la propagarea ultrasunetelor prin sisteme biologice, dacă se
depăşesc valorile de prag ale parametrilor de expunere : frecvenţă, intensitate acustică, durată
etc.; în funcţie de caracteristici ale mediului : formă, dimensiuni, concentraţie, stare „in vivo”,
„in vitro” , natură, tip etc.; influenţa asupra mediului poate avea efecte biopozitive: analgezice,
terapeutice etc., sau bionegative: distrugerea microorganismelor, degradarea
macromoleculelor, modificări histologice etc. .

2.1.3 Producerea si transmiterea ultrasunetelor


Producerea şi propagarea undelor acustice presupune în primul rând existenţa unor medii
continue şi deformabile. Cunoaşterea acestor medii este de mare importanţă teoretică, dar mai
ales practică, datorită faptului că mediile solide, în special metalele, au o structură
microcristalină. Pe de altă parte, există medii cu o construcţie cristalină cu proprietaţi
piezoelectrice folosite la producerea undelor ultrasonore.
Pentru cunoasterea proprietăţilor mediilor cristaline trebuie studiate în profunzime
relaţiile existente în diferitele constante ale mediului şi starea de solicitare la care este supus sub
acţiunea unor sarcini exterioare în echilibru static sau dinamic. Este necesară deci cunoaşterea
unor noţiuni de mecanica mediilor continue şi deformabile.
Viteza de propagare a undelor longitudinale într-o bară este:
c = (E/)1/2 (2.1)
expresia fiind valabilă pentru unde elastice care se propagă în bare ale căror dimensiuni
transversale sunt cu mult mai mici decât lungimea de undă. Dacă undele longitudinale elastice se
propagă într-un corp solid nelimitat, viteza de propagare este:
c = { E(1-) / [  (1+) (1-2) ]}1/2 (2.2)
8
în care:
 este coeficientul lui Poisson. Această relaţie arată dependenţa vitezei de propagare a
undelor longitudinale în solide de densitate şi constantele elastice ale mediului.
Viteza de propagare a undelor longitudinale într-un corp solid nelimitat este mai mare
decât în bare, deoarece la propagarea undelor fiecare element de volum al mediului nelimitat
suferă o compresiune sau o întindere laterală, suplimentară, din partea elementelor de volum
vecine.

B A

Fig 2.1 Propagarea undelor longitudinale. Întinderi A, compresii B


Undele transversale elastice pot fi excitate atât într-un volum limitat al unui corp, cât şi în
întregul corp. Suspendând o bară şi aplicând o lovitură la capătul liber, în locul unde s-a aplicat
lovitura un strat de particule se va deplasa din poziţia de echilibru, efectuând o mişcare de
alunecare. Prezenţa forţelor de elasticitate dintre particulele barei va provoca deplasarea stratului
învecinat, deci în bară va apărea o undă de alunecare care se va raspândi în lungul ei. Viteza de
propagare a undelor transversale este dată de relaţia:
ct = ( G/ )1/2 (2.3)
unde, G este modulul de elasticitate transversal.
Ţinând cont de expresia de legătură dintre G şi E, relaţia de calcul a vitezei de propagare
a undelor transversale devine:
ct = [ (E/). 1/2(1+) ]1/2 (2.4)
Analizând relaţia anterioară se constată că:
ct = c [ 1/2(1+) ]1/2 (2.5)
deci viteza de propagare a undelor transversale este aproximativ de două ori mai mică decât
viteza de propagare a undelor longitudinale.

9
Viteza de propagare a undelor Rayleigh, care se propagă pe suprafaţa unui corp solid, se
determină cu relaţia:
cs = [(0,87 +1,12)/(1+)] .(G/)1/2 0,9 .(G/)1/2 (2.6)
şi nu depinde de lungimea lor de undă. Viteza undelor de suprafată este egală cu 0,9 din viteza
undelor transversale.
2.1.4 Construcţia generală a sistemelor ultraacustice
Sistemul ultraacustic este un ansamblu complex format din transductorul electromecanic,
transformatorul acustic şi elementele de cuplare a căror funcţionare corelată permite emisia şi
recepţia vibraţiilor a căror frecvenţă este situată în domeniul ultrasonor. Schema generală de
principiu a unui sistem ultraacustic astfel definit este prezentată în figura 1.2

3 2 1

Fig. 2.2. Părţile componente principale ale sistemului ultraacustic


Elementul activ al sistemului ultraacustic este transductorul electromecanic 1, care pe baza
unui efect specific (electromagnetic, electrodinamic, magnetostrictiv, piezoelectric, etc.)
converteşte oscilaţiile electrice aplicate de generatorul electronic în oscilaţii elastice. Aceste
oscilaţii sunt transmise, concentrate şi focalizate prin intermediul transformatorului acustic 2, si a
sculei de lucru 3, în mediul de prelucrare sau de explorare. Sistemul ultraacustic poate lucra şi
invers - recepţionează oscilaţiile elastice ale mediului, le conduce şi le transformă în oscilaţii
electrice la iesirea din traductor. Corespunzător cu gama largă de utilizare a sistemelor
ultraacustice şi cu necesitaţile de concentrare sau de disipare a energiei electrice,
transformatoarele acustice pot avea cele mai diferite forme şi secţiuni.
Sistemele ultraacustice se calculează şi se execută în aşa fel încât în partea terminală să se
excite oscilaţii de un singur tip, deoarece în caz contrar apar mari dificultăţi în crearea regimului

10
de lucru la rezonanţă şi în izolarea acustică faţă de mediu. Pentru aceasta este necesar să existe o
relaţie bine definită între geometria diferitelor elemente ale sistemului şi lungimea de undă a
vibraţiilor excitate în sistem.

1 2 5 6

4 3
Reţea de Redresor + filtru Electronica
alimentare cu de putere
energie electrică

Alimentator Circuit pentru


circuit de Oscilator comandă şi
comandă control

Booster Circuit
Transductor + Sonotrodă rezonant

Fig. 2.3. Schema instalaţiei de prelucrare cu ultrasunete


Alimentarea cu energie electrică se face de la reţeaua industrială de curent alternativ
monofazat, 220 V / 50Hz. Puterea fiind sub 4000 W, nu apar probleme la racordare.
Tensiunea continuă se obţine prin redresarea dublă alternanţă a tensiunii alternative
furnizate de reţea. Tensiunea astfel redresată este filtrată apoi cu un filtru capacitiv sau filtru
activ. La puteri sub 600 W se recomandă folosirea unui filtru capacitiv şi a unui montaj în
semipunte pentru etajul de putere.
Circuitul de comandă se alimentează cu tensiune continuă diferenţială de maxim 30 V. Ea
se obţine prin redresarea, filtrarea şi stabilizarea tensiunii din secundarul unui transformator legat
la reţea. Nu se folosesc stabilizatoare în comutaţie deoarece la ieşire ar prezenta pulsaţii mari.
Principalele elemente constitutive ale sistemului conferă funcţionalitate ansamblului după
cum urmează:
1. Generatorul de ultrasunete transformă curentul electric, de frecvenţă industrială, în
curent de înaltă frecvenţă, cu scopul alimentării traductorului electroacustic. Generatoarele
universale se pot lega cu o diversitate mare de traductoare, în funcţie de cerinţele folosirii

11
ultrasunetelor, admiţând o varietate mare a parametrilor: putere, frecvenţă, tensiune, impedanţă.
În cazul generatoarelor specializate, parametrii de ieşire sunt invariabili, lucrând doar la o
frecvenţă fixă şi o putere de ieşire constantă. Randamentul generatorului depinde de tipul
dispozitivului de convertire a frecvenţei, de calitatea subansamblelor şi a pieselor folosite în
construcţia lor.
2. Traductorul transformă, cu un anumit randament, energia primară în energie mecanică
radiantă. După principiul fizic de funcţionare al traductoarelor electromecanice, acestea se împart
în două categorii principale:
- magnetostrictive
- piezoelectrice.
Există o mare varietate de traductoare, realizate în game largi de puteri şi frecvenţe proprii de
rezonanţă, adaptate funcţionării în legătura cu generatoarele electronice, adaptate ca formă,
dimensiuni, condiţii de răcire, rezistenţă la coroziune, condiţiilor de utilizare existente în
instalaţia în care se încorporează.
În mod schematic se poate face o clasificare a traductoarelor sub forma din tabelul 2.3.
Tabelul 2.3 Clasificarea traductoarelor :
TRADUCTOARE ELECTROMECANICE
După principiul de După structura sistemului vibrator După regimul
transformare a energiei Simple Compuse de functionare
1. electromagnetice 1. bară Două
2. electrodinamice 2. placă un elemente 1. rezonante
3. magnetostrictive 3. disc element pasive
4. electrostrictive 4. cilindru pasiv simetrice
2 nerezonante
5. piezoelectrice 5. sferă asimetrice

3. Elementele de fixare mecanică cu izolare acustică fac o legatură eficientă între


instalaţia acustică şi structura de rezistenţa a echipamentului respectiv, urmărind totodată
realizarea unei izolaţii acustice eficiente între cele două părţi. Aceste elemente permit
transmiterea energiei acustice spre suprafaţa de lucru, oprind transmiterea ei spre instalatie. Din
considerente energetice (eliminarea pierderilor) şi de stabilitate dinamică, sistemul mecano-
acustic trebuie montat într-un nod de oscilaţie.
4. Cuplajele mecano-acustice realizează atât legătura mecanică, cât şi cea acustică între
suprafeţele celor două elemente aflate în contact (traductor-concentrator şi concentrator-sculă).
Aceste elemente trebuie să transmită fără pierderi energia acustică.
5. Concentratorul transmite energie acustică de la traductor la sculă producând mărirea
amplitudinii undei, şi este dintr-un material care să reziste cât mai bine la uzură şi la oboseală. Se
acordă o atenţie deosebită geometriei acestui element. Concentratorul furnizează amplitudinea

12
utilă în condiţiile unor pierderi minime de energie şi a unor rezistenţe ridicate la uzură şi
oboseală.
6. Scula (sonotroda) este partea finală a instalaţiei acustice care transmite piesei toate
elementele acustice dorite în procesul tehnologic la parametrii impuşi de tehnolog. Fiecare
element se dimensionează pe principiul frecvenţei de rezonanţă, caz în care lungimea lui trebuie
să fie un număr întreg de jumătăţi de lungimi de undă:
L = n. /2; nN (2.7)
Materialele destinate construcţiei sistemului oscilator trebuie să aibă o bună elasticitate,
decrement scăzut de amortizare şi o mare rezistenţă la oboseală. Materialele utilizate pentru
construcţia concentratorilor sunt: aliajele de titan, duraluminiu, oţelurile carbon, oţelurile aliate,
oţelurile de scule.
Elementul transductor este realizat din zircotitanat de plumb cu caracteristici
electrostrictive care, fiind supus unei tensiuni altemante, se dilată şi se contractă. Eficienţa
transductorului este de aproximativ 90-95 %. Pentru a obţine îmbinări sudate de calitate foarte
bună este absolut necesar ca materialul din care este realizată sonotroda să aibă proprietăţi
acustice foarte bune şi de asemenea o rezistenţă ridicată la uzură. Materiale recomandate pentru
construc-ţia sonotrodelor sunt: monel, oţel inoxidabil, aluminiu şi titan. Otelul care este
recomandat din punct de vedere al rezistenţei la oboseală şi al caracteristicilor de impedanţă.
Aliajele de titan cu rezistenţă ridicată depăşesc considerabil alte materiale din punct de
vedere al rezistenţei la uzură şi de aceea sunt folosite în mod uzual la fabricarea sonotrodelor
pentru echipamente folosite în linii de fabricaţie industrială.
Batiul echipamentului este realizat din placa masiva de dural pentru a asigura o rigiditate
mare, necesară pentru ca elementele pasive, fixate pe ele să nu consume prin vibraţii o parte din
energia ultrasonică produsă de generatorul ultrasonic.
Materialele folosite pentru modulul de comandă şi programare vor fi alese pentru lucru în
mediu industrial puternic perturbat de câmpuri electromagnetice, şi înaltă fiabilitate. în
general se agrează tehnica CMOS sau superioară acesteia, iar pentru intrări/ieşiri tehnica
LS sau optoizolantă.

2.1.5 Cerinţe care se impun sistemelor ultraacustice


Condiţiile care se impun sistemelor ultraacustice depind în mare masură de aplicaţiile
specifice pentru care au fost proiectate, fiind, din această cauză, foarte variate, având în vedere
marea diversitate a utilizării lor. Există o serie de cerinţe comune, tehnologice şi acustice pe care
orice sistem acustic trebuie să le satisfacă. Cerinţele tehnologice trebuie îndeplinite de partea
finală a sistemului - transformatoarele acustice; ele sunt legate de precizia de calcul şi

13
confecţionare, rezistenţa la uzură şi oboseală, rigiditatea sistemului, stabilitatea în funcţionare,
calitatea îmbinării cu traductorul, etc. Cerinţele acustice sunt condiţionate de necesitatea creării
în întreg sistemul oscilator a unui regim de oscilaţie care să permită transmisia eficientă a
energiei ultrasonore de la traductor la mediu. Ele pot fi formulate astfel: pierderi minime de
energie în traductor şi transformator; concentrarea maximă a energiei ultrasonore; stabilitatea
regimului de rezonanţă a sistemului oscilator; adaptarea optimă a sistemului cu generatorul de
oscilaţii electrice; uniformitatea radiaţiei energiei acustice pe toată aria de utilizare; eficienţă
maximă; sensibilitate maximă; directivitate maximă; stabilitatea funcţionarii sistemului oscilator
în timp; posibilitatea controlului principalilor parametri de funcţionare în orice moment al
funcţionării; simplitatea tehnologică şi constructivă a elementelor componente şi a întregului
sistem oscilator în ansamblu; fiabilitate sporită.
Pierderi minime de energie ultrasonoră sunt posibile atunci când sistemul oscilator lucrează
în regim de rezonanţă. Pentru a se respecta această cerinţă, frecvenţa proprie a elementelor
componente şi a întregului sistem oscilator trebuie să coincidă cu frecvenţa oscilaţiilor
excitatoare. Dereglarea regimului de rezonanţă a sistemului în procesul de lucru se produce în
urma variaţiei sarcinii sau frecvenţei proprii a intregului sistem oscilator (datorită instabilităţii
termice sau variaţiei lungimii sistemului).
Restabilirea regimului de rezonanţă a sistemului oscilator este posibilă prin variaţia
frecvenţei de excitare, adică prin reacordarea sistemului generator electronic - sistem ultraacustic
sau prin modificarea dimensiunilor sistemului ultraacustic, în scopul revenirii frecvenţei de
rezonanţa la valoarea iniţială.
Pierderile de energie acustică mai depind şi de materialul din care sunt confecţionate
elementele sistemului precum şi de particularitaţile şi calitaţile construcţiei diferitelor elemente
componente.
Materialele destinate construcţiei sistemului oscilator trebuie să aibă o bună elasticitate,
decrement scăzut de amortizare şi o mare rezistenţă la oboseală. În oţelurile aliate şi în cele cu
conţinut ridicat de carbon, pierderile de energie acustică prin frecare internă sunt mult mai mici
decât în oţelurile cu conţinut scăzut de carbon.
Materialele utilizate pentru construcţia concentratorilor sunt: aliajele de titan, duraluminiu,
oţelurile carbon, oţelurile aliate, oţelurile de scule.
Micşorarea pierderilor de energie este condiţionată şi de calitatea îmbinărilor între
diferitele elemente ale sistemului, între care trebuie să se asigure un cuplaj acustic bun şi sigur,
precum şi o legătură rigidă dar în acelaşi timp elastică.
Pierderile de energie acustică devin minime dacă sistemul ultraacustic este rezemat doar în
nodurile de deplasare. Sunt preferabile soluţiile care prevăd fixarea pe reazeme multiple.

14
Stabilitatea regimului de rezonanţă a sistemului oscilator în timpul funcţionării se asigură
prin calculul şi alegerea corespunzătoare a dimensiunilor de rezonanţă a diferitelor elemente
componente, prin buna lor izolare acustică şi prin utilizarea generatorului cu reacţie acustică.
Adaptarea sistemului cu generatorul de oscilaţii elastice se face de obicei printr-un reglaj
automat.
Stabilitatea în timp a funcţionării sistemului oscilator depinde de stabilitatea funcţionării
generatorului de ultrasunete, de gradul de conservare a parametrilor întregului sistem şi de
variaţia rezistenţei sarcinii.
Sudarea cu ultrasunete (SU) a materialelor metalice si plastice, se realizeaza in urma
dezvoltarii de caldura pe suprafata de contact dintre cele doua repere prin miscarea cu frecventa
mare a unei suprafete fata de cealalta suprafata. Temperatura de sudare se obtine limitata la zona
imbinarii. Procesul de sudare cu ultrasunete are loc la o temperature mult mai joasa decat
temperature de topire, neputand fi vorba in acest caz de o zona influentata termic ca la celalalte
procedee de sudare si implicit nu exista o modificare substantiala a proprietatilor materialului in
zona imbinarii.
Procedeul de sudare cu ultrasunete are aplicare in microsuduri sau la executarea unor
imbinari in locuri greu accesibile in cele mai diverse ramuri ale productiei industriale ca
electronica, electrotehnica, mecanica fina, aparatajul nuclear, tehnica aerospatiala, etc. Acest
procedeu se poate aplica la sudarea unor materiale metalice si plastice de dimensiuni cuprinse in
domeniul : 0,01…10 mm.
Sudarea cu ultrasunete este caracterizata prin:

- simplitate;

- implicare minima in proces a factorului uman;

- pretare usoara la automatizare;

- productivitate ridicata, deci favorabila productiei de serie;

- aplicabilitate atat la suduri omogene cat si la cele eterogene;

- sudare fara material de adios.


Tinand cont de avantajele incontestabile ale sudarii cu ultrasunete in comparative cu alte
procedee de sudare se estimeaza ca si in viitor acest procedeu va sta in atentia cercetatorilor si a
utilizatorilor industriali, preconizandu-se o continua perfectionare a tehnologiilor si
echipamentelor de sudare cat si o largire a sferei domeniilor de aplicare a procedeului.

2.2. Sudarea cu ultrasunete a materialelor metalice

15
Caracterul de noutate al acestei tehnologii este conferit de ineditul procedeului de sudare
cu aplicatii la imbinarea materialelor metalice similare si disimilare. Sudarea cu ultrasunete a
materialelor metalice, se realizeaza in urma dezvoltarii de caldura pe suprafata de contact dintre
cele doua repere prin miscarea cu frecventa mare 20 – 40 kHz a unei suprafete fata de cealalta
suprafata.
Temperatura de sudare se obtine limitata la zona imbinarii. Procesul de sudare cu
ultrasunete are loc la o temperature mult mai joasa decat temperatura de topire, neputand fi vorba
in acest caz de o zona influentata termic ca la celelalte procedee de sudare si implicit nu exista o
modificare substantiala a proprietatilor materialului in zona imbinarii.
Procedeul de sudare cu ultrasunete are aplicare in microsuduri sau la executarea unor
imbinari in locuri greu accesibile in cele mai diverse ramuri ale productiei industriale ca
electronica, electrotehnica, mecanica fina, etc.
Procesul imbinarii sudate este determinat de urmatoarele efecte induse de actiunea
ultrasunetelor:
- cresterea gradului de deformabilitate si usurarea procesului de deformare plastica a
zonelor de imbinat;
- absortia energiei ultrsonice de catre microreliefulin contact si incalzirea locala a acestora
la temperaturi mai mari decat temperatura de recristalizare;
- distrugerea si indepartarea straturilor de oxizi, eliminarea gazelor din planul de separatie
datorita fenomenului de cavitatie;
- crearea de conditii favorabile sub actiunea oscilatiilor ultrasonore, pentru transferarea
materialului in micropori pe seama procesului de difuzie si autodifuzie;
- o redistribuire a materiei solide in zona de contact ca rezultat al curgerii vascoase si ca
rezultat al autodifuziei volumice si al tensiunii superficiale.

2.2.1 Materiale de baza. Comportarea la sudarea cu ultrasunete a materialelor


metalice
Sudarea cu ultrasunete se aplica la sudarea foliilor si pieselor a caror geometrie permite
aplicarea acestui procedeu. Cercetarile experimentale au demonstrate ca aproape toate metalele si
aliajele metalice se pot suda cu ultrasunete. Acest procedeu se aplica la sudarea cuprului,
aluminiului, fierului si aliajelor acestora. De asemenea, se aplica la sudarea foliilor subtiri, la
materiale ca aur, argint, platina, molibden, cobalt, tantal etc. Caracteristic este faptul ca sudarea
cu ultrasunete se poate aplica la combinatii atat omogene cat si eterogene.

16
Capacitatea de sudare cu ultrasunete a diferitelor metale este dependenta de duritate si de
modul de elasticitate. Caracterizarea comportarii la sudare a metalelor este data de urmatorul
raport:
KS=σS/σS’
σS – limita de curgere a materialelor la temperature mediului ambient
σS’ – limita de curgere a materialului la temperatura a carei valoare este predominanta pe
suprafetele de sudat.
Metalele sunt sudabile cu ultrasunete, in conditii satisfacatoare, daca K S = 0,25 – 0,3,
sudabilitatea descrescand invers proportional cu KS.
Comportarea la sudarea cu ultrasunete a unor metale este prezentata in tabelul 2.4.
Se remarca faptul ca metalele cu duritate mai mare se sudeaza mai bine.
Materialele foarte moi, predispose la deformare, de exemplu plumbul, nu se pot suda sau
se pot suda dar in conditii foarte grele.
Trebuie sudat faptul ca pe plan mondial se desfasoara cercetari intense pentru stabilirea
comportarii la sudare si a altor tipuri de metale si in special a comportarii la sudarea cu
ultrasunete a diverselor aliaje si materiale composite.
Tabelul 2.4 – Comportarea la sudarea cu ultrasunete a unor metale
Grupa de Comportarea Material Duritate E
clasificare la sudare HV N/mm2
1 Foarte bine Al, Au, Ag, Cu, Ni, Pd, Pt 300…1000 7…2,1x105
2 Bine Th, α – Fe, Nb, Ta, V 1000…2000 7…2,1x105
300…1000
3 Satisfacator Mn, Mo, Zr, Ti, Mg, Zn, Sb 2000…3000 <33x104
1000…2000
300…1000
4 Slaba sau Ir, Rh, Pb, W, Cr, Cr, Si, Be, Cd, Co >3000
nu se sudeaza

2.2.2 Clasificarea procedeelor de sudare cu ultrasunete a metalelor


Avand in vedere forma si diversitatea reperelor la sudarea cu ultrasunete, modalitatile de
sudare se clasifica astfel:
A. Dupa modul de repartizare a energiei ultrasonice in repere:

- sudare cu contact

- sudare cu transmisie
La sudarea cu contact energia ultrasonica este repartizata uniform pe toata suprafata in
contact a reperelor care se sudeaza, de regula dimensiunile pieselor sunt comparabile cu

17
suprafata activa a sonotodei, egala sau mai mica decat aceasta. La sudarea cu transmisie
oscilatiile ultrasonicese aplica intr-un punct sau pe o suprafata mica a reperului superior de sudat.
Transmiterea si distribuirea energiei ultrasoniceeste dependenta de proprietatile acustice ale
materialului din care sunt realizate reperele de sudat.
B. Dupa gradul continuitatii procesului de sudare se disting:

- sudare in puncte

- sudare intermitenta

- sudare continua
Sudarea in puncte se realizeaza intr-o singura actionare a sonotrodei care oscileaza intr-un
plan paralel cu planul sudurii.
Sudarea intermitenta sau in linie intrerupta se realizeaza in cazul in care sonotroda
oscileaza intr-un plan parallel cu forta de sudare si perpendicular pe directia miscarii.
Sudarea continua se realizeaza prin miscarea neintrerupta a sonotrodei, care are forma unui
disc, sau a pieselor de sudat. Sudarea continua se poate realize in mai multe variante in functie de
modul de antrenare al reperelor de sudat:

- Sudare continua cu sonotroda disc;

- Sudare continua cu antrenarea materialului de catre o rola sau un sistem de role


care constituie si dispozitivul de fixare – pozitionare.
C. In functie de modul de transmitere a oscilatiilor avem:
- Sudare cu oscilatii longitudinal;
- Sudare cu oscilatii longitudinale si de forfecare;
- Sudare cu oscilatii de incovoiere sau forfecare.

2.2.3 Caracteristici tehnico-economice


Parametrii tehnologici la sudarea cu ultrasunete a metalelor sunt prezentati in tabelul 2.5.

Tabelul 2.5 – Parametrii tehnologici ai sudarii cu ultrasunete a materialelor disimilare :


Parametrii tehnologici
Puterea electrica introdusa in blocul ultrasonic Pe
Puterea acustica introdusa in spatial de lucru Pa
Energia electrica necesara sudarii Es
Parametrii tehnologici principali Forta de sudare Fs

18
Timpul de sudare ts
Timpul de mentinere tm
Frecventa oscilatiilor ultrasonice f
Amplitudinea oscilatiilor in spatial de lucru A
Dimensiunile, forma si materialul dispozitivului de
Parametrii tehnologici auxiliari fixare-pozitionare
Forma suprafetei active a sonotrodei
Temperature de incalzire prealabila a sonotrodei si
temperature de preincalzire a reperelor

Puterea electrica si acustica (Pe, Pa)


Puterea echipamentelor de sudare este strict dependenta de tipul metalului utilizat in
constructia reperelor precum si de dimensiunile geometrice ale reperelor. De obicei puterea
necesara la sudarea diverselor metale se determina pe cale experimentala in functie de forta de
sudare.
O astfel de dependenta in cazul cuprului este reprezentata in Figura 2.5:
P[W]

1200

1000
Cu+Ni
800

600
Cu dur
400
Al
200 FS [N]

500 1000 1500

Fig. 2.5 – Dependenta putere necesara la sudare functie de forta de sudare

Energia electrica necesara sudarii (ES)


Energia electrica necesara sudarii s-a determinat prin interpretarea statistica a rezultatelor
experimentale obtinute la sudarea cu ultrasunete a diferitelor materiale si a reperelor de diferite
grosimi, relatia de calcul fiind:
3 3
ES  K  H 2  s 2 (2.8)

in care:
E – energia electrica necesara la sudare in WS
K – constanta (K=150) in cazul transductoarelor magnetostrictive
19
H – microduritatea componentelor, in unitati Vickers
s – grosimea reperului de sudat aflat in contact cu sonotroda, in inches

Forta de sudare (FS)


Forta de sudare asigura transmiterea oscilatiilor ultrasonice in zona imbinarii prin
realizarea contactului acustic necesar intre suprafetelereperelor de sudat. Marimea ei depinde de
natura materialelor de sudat si de grosimea componentelor si influenteaza hotarator valoarea
rezistentei medii la rupere a imbinarilor sudate. Valoarea ei creste cu limita de curgere, duritatea
materialului si grosimea componentelor. Valorile optime ale fortei de sudare sunt deplasate spre
valori cat mai mici ale timpilor de sudare, dupa cum rezulta din experimentarile tehnologice
efectuate, Fig. 2.6. Daca se utilizeaza o forta de sudare prea mare se produce o scadere a
amplitudinii de oscilatie a suprafetei active a sonotrodei, Fig. 2.7.
La forte de sudare mai mari decat valoarea optima se observa o scadere substantiala a
rezistentei imbinarilor sudate si se pot produce deformatii nedorite ale suprafetelor
componentelor de sudat, si deci este necesara cresterea puterii la sudare.
Forta de sudare optima este sufficient de mare pentru a impiedica alunecarea dintre
sonotroda si [iesele de sudat, dar in acelasi timp este sufficient de mica pentru a nu slabi sudura.
Forta de sudare influenteaza in mod decisive si presiunea specifica de contact p e de care depinde
intregul process de deformare plastica a zonei de sudat si uniformitatea imbinarilor sudate
obtinute.

Fr [daN] Material Al 3
60 2
50
1
40

30

20
20
10 t [s]
0,5 1 1,5 2
Fig. 2.6. – Influenta fortei de sudare si a timpului de sudare asupra rezistentei imbinarii in
conditiile: (1) FS = 45 daN, (2) FS = 60 daN, (3) FS = 75 daN

A [μm]

120

100
4
80
3
60
2
40 1

20

20 40 60 80 100 120

Fig. 2.7. – Influenta fortei de sudare asupra amplitudinii la diferite intensitati ale energiei
ultrasonice: (1) 5 W/cm2; (2) 10 W/cm2; (3) 15 W/cm2; (4) 20 W/cm2

Timpul de sudare (tS)


Timpul de sudare reprezinta durata de transmitere a energiei ultrasonice, in reperele de sudat,
necesara atingerii unei rezistente maxime a imbinarii sudate. Timpul t S este dependentde natura
metalului, dimensiunile reperelor si puterea acustica disponibila.
Pentru a obtine imbinari sudate de calitate este necesara corelarea timpului de sudare cu
intensitatea acustica, rezistenta maxima a imbinarii obtinandu-se la valori mici ale timpului de
sudare si intensitati acustice mari.
Odata cu cresterea timpului de sudare creste rezistenta imbinarii sudate in conditiile in care
se pastreaza constante intensitatea acustica si forta de sudare.
La sudarea in puncte, inelare sau in linie intrerupta timpul de sudare are valori cuprinse intre
0,05 s in cazul sarmelor foarte subtiri si 1 s in cazul grosimilor mari.
La folosirea unor timpi de sudare mari la amplitudine constanta se impune micsorarea
valorii fortei de sudare. Daca puterea la sudare este insufficienta este necesar reglajul unui timp
de sudare mai mare. Pentru a se evita aparitia fenomenelor secundare ca incalzire sau fisuri

21
interne in suduri se prefera regimurile de sudare cu puteri mari sit imp scurt, deci regimuri dure
de sudare.

Timpul de mentinere (tm)


Timpul de mentinere reprezinta timpul in care reperele sudate, dupa oprirea introducerii de
energie acustica in acestea, sunt mentinute sub presiune, in scopul racirii zonei sudate. Daca insa
toti parametrii tehnologici sunt foarte bine corelati, se poate renunta la acest parametru.

Frecventa oscilatiilor ultrasonice (f)


Frecventa oscilatiilor ultrasonice este cuprinsa in domeniul 20-40 kHz pentru sudarea
majoritatii metalelor si aliajelor compatibile cu procesul de sudare. In cazul microsudurilor la
microcontacte din cuplurile de materiale Al-Au, Au-Au sau Al-Al este optima folosirea unor
frecvente cuprinse in domeniul 120-160 kHz.

Amplitudinea oscilatiilor ultrasonice (A)


Amplitudinea oscilatiilor ultrasonice respective amplitudinea oscilatiilor capatului activ al
sonotrodei au o influenta deosebita asupra rezistentei imbinarilor sudate si asupra vitezei de
sudare.
Daca amplitudinea oscilatiilor ultrasonice este redusa, rezistenta imbinarii sudate este
redusa, iar la valori ale amplitudinii mai mici decat o valoare minima, A<A min, imbinarea nu se
mai produce. De amplitudinea oscilatiei capatului active al sonotrodei depinde si dozarea
energiei acustice in zona de imbinare. In functie de natura materialului care se sudeaza si de
grosimea reperelor, s-a determinat experimental ca valorile optime ale amplitudinii sunt in
intervalul 12-16 μm si 20-30 μm.
Limitarea amplitudinii la aceste valori este impusa de rezistenta la oboseala a materialului
sonotrodei.

Forma suprafetei active a sonotrodei


La sudarea in puncte a reperelor plate varful sonotrodei trebuie sa prezinte o raza de curbura
care trebuie sa fie de 100-150 ori grosimea reperului de sudat aflat in contact cu sonotroda. O
raza de curbura prea mare poate duce la aparitia de zone nesudate in vecinatatea centrului
sudurii. O raza de curbura prea mare poate duce la aparitia de zone nesudate in vecinatatea
centrului sudurii. O raza mica produce o patrundere excesiva in material neasigurand o calitate
constanta a imbinarilor sudate realizate.
Suprafata varfului sonotrodei poate fi neteda sau rugoas. Rugozitatea acesteia se poate
realize prin prelucrare mecanica sau prin acoperiri cu carburi de wolfram. Trebie specificat ca in

22
cazul utilizarii sonotrodelor cu varf rugos, forta de sudare si puterea necesara pentru sudare sunt
mai mici decat cele necesare in cazul utilizarii sonotrodelor cu varf neted.
Suprafata active a sonotrodei poate fi plana, dar in acest caz se indica prelucrarea unor rizuri care
au rolul rugozitatii din cazul anterior.
Aceste rizuri se dimensioneaza in functie de reperele de sudat si caracteristicile echipamentului
de sudare. La sudarea cu role, consideratiile privind raza de rotunjire a varfului sonotrodei sunt
valabile pentru raza rolei.

Temperatura de preincalzire a reperelor


Utilizarea unei preincalziri a reperelor de sudat are o mare influenta asupra imbunatatirii
calitatii imbinarii sudate, deoarece preincalzirea determina o modificare sensibila a limitei de
curgere a materialului usurand formarea imbinarii sub actiunea ultrasunetelor.

2.2.4 Procesul de formare a sudurii. Bilantul energetic.


La transmiterea energiei ultrasunetelor se transmite energie fara materie deoarece
moleculele – structura interna a materialului oscileaza in jurul pozitiei de echilibru. Deoarece ρ
caracterizeza masa per unitate de volum, este observabila analogia la energia cinetica. Astfel:
E  m / 2 V 2 (2.9)
Transformat pentru energia ultrasunetelor rezulta energia de oscilatie per unitatea de volum:
E  1 / 2  2 A 2  1 / 2 V 2 (2.10)
Intensitatea ultrasunetelor J exprima densitatea de putere per unitate de suprafata. Ea
corespunde produsului energiei spatiale E si vitezei sunetului, c:
J  E  c  1 / 2WV 2  1 / 2W 2 A 2 (2.11)
Deoarece la generarea ultrasunetelor se utilizeaza energie electrica, prin analogie miscarea
de oscilatie adica viteza sunetului V este analoaga cu marimea electrica a curentului electric I. La
utilizarea acestei analogii rezulta:
Vviteza sunetului = Ielectric [A] (2.12)
Ppresiune sunet = Uelectric [V] (2.13)
V=ωA (2.14)
P = ρcV (2.15)
Pputerea acustica = ωAρcV = ρcV2 = WV2 (2.16)
Respectiv, energia ultrasonora:
Eacustica = ηWV2t (2.17)
unde: W corespunde rezistentei undelor sonore, caracterizate de factorii ρ si c
W = ρc (2.18)

23
2.3. Sudarea cu ultrasunete in industria de componente electrice si electronice
Numeroase aplicaţii ale sudării cu ultrasunete se realizază în industria de componente
electrice şi electronice. În imaginile din figurile 2.8 pana la 2.13 se prezintă câteva din cele mai
reprezentative aplicaţii ale sudării cu ultrasunete.

Fig. 2.8 Sudarea cu ultrasunete conductori multifilari cupru

Fig. 2.9 Sudarea cu ultrasunete a terminalelor de condesatoare şi senzori

Fig. 2.10 Sudarea conductorilor de cupru pe terminale din alamă, cupru-beriliu, cupru

24
Fig. 2.11 Sudarea terminalelor de nichel pe materiale compozite [baterii telefonie celulară]

a b c

Fig. 2.12 Sudare cu ultrasunete:


a - plachetă de aluminiu pe suport cupru; b, c - terminale de cupru pe suport de cupru.

a b

Fig. 2.13 Sudarea cu ultrasunete: a. - terminale de platină pe suport de cupru nichelat;


b - terminale de cupru argintat pe suport de NIRON.

2.4. Sudarea cu ultrasunete în industria de automobile

25
Numeroase aplicaţii ale sudării cu ultrasunete se realizează în industria de automobile, o
bună parte din conectica electrică, precum si unele subansamble electrice fiind realizate prin
sudare cu ultrasunete. În imaginile din figurile 2.14 si la 2.15 se prezintă câteva din cele mai
reprezentative aplicaţii ale sudării cu ultrasunete.

Fig. 2.14 Sudarea cu ultrasunete:


a. terminale de platină pe suport de cupru nichelat; b, terminale de cupru argintat pe suport de
NIRON.

Fig. 1.8 a. - Compactare ultrasonică terminale cupru multifilar;


b., c. - Sudare conductori cupru multifilari;
a b c

26
Fig. 2.15 Fabricaţia de micromotoare:
a. bobinaj rotoric pe colector cupru; b. bobinaj statoric la conductor multifilar; c. carcasă
portperii micromotor.

27
3. Sudarea materialelor disimilare

3.1 Exemplificari de cupluri de materiale disimilare


In industria constructoare de masini sudarea cu ultrasunete se aplica cu succes la
urmatoarele materiale: aluminiu si aliajele sale in orice stare cu grosimi pana la 4 mm, cuprul si
aliajele sale cu grosimi pana la 1,5 mm, fierul si aliajele sale cu grosimi pana la 1 mm, aurul,
argintul, platina si aliajele lor fie sub forma de folii cu grosimea minima de 4 μm, fie sub forma
de fire cu diametrul de minim de 12 μm, materiale refractare (Mo, Co, Ta, W si aliajele lor),
plumbul, sticla metalizata, materiale ceramice si altele. Sudarea cu ultrasunete se aplica nu
numai la obtinerea unor combinatii omogene ci si la cele eterogene exemplu caracteristic fiind
imbinarea Cu-Al, Cu-Au, Al-Au, Al-sticla, Au-ceramica.
Cel mai de seama domeniu de utilizare al sudarii cu ultrasunete il constituie
microelectronica, unde confectionarea unor circuite, microscheme, aparate cu semiconductori s-a
dezvoltat vertiginous datorita punerii la punct a microsudurii cu ultrasunete, ce permite realizarea
unor imbinari de buna calitate atat din materiale omogene cat si din materiale eterogene.
Microsudura cu ultrasunete este singura metoda ce permite realizarea unor imbinari compacte si
cu rezistenta mecanica buna de tipul: Au-Au, Al-Al, Al-Au si alte combinatii. Microsudura cu
ultrasunete se utilizeaza si la realizarea unor piese ale condensatorilor vidati, imbinari de
conductori chiar prin izolatie, sudarea termocuplurilor, realizarea unor relee electromagnetice,
anozilor pentru condensatori electrolitici.
Un domeniu larg de utilizare al microsudurii cu ultrasunete il reprezinta executarea
diferitelor ambalaje din foite de aluminiu, utilizate in industria alimentara, medicala si
farmaceutica.

3.2. Echipamente de sudare si linii tehnologice directoare la sudarea materialelor


disimilare
Un echipament de sudare cu ultrasunete se compune din :

- generatorul de inalta frecventa;

- blocul ultrasonic;

- programator de sudare ;

- aparataj de comanda, control si productie;

- bloc de alimentare cu energie electrica;

- sistemul de realizare a presiunii statice;


28
- sistemul de racire;

- batiu;
Generatorul de inalta frecventa realizeaza transformarea curentului electric de frecventa
industriala in current de inalta frecventa in scopul alimentarii transductoarelor electroacustice.
Generatoarele de inalta frecventa sunt caracterizate de: caracteristici electrice si neelectrice.
Caracteristicile electrice sunt frecventa de lucru, puterea de iesire, randamentul, stabilitatea si
precizia de reglare a frecventei si asigurarea stabilitatii amplitudinii oscilatiilor mecanice.
Caracteristicile neelectrice se refera la particularitatile constructive ale generatorului.
In echipamentele de sudare se utilizeaza de obicei generatoare cu reglare automata a frecventei
care permit apropierea automata a frecventei generatorului de frecventa de rezonanta a
transductorului. Aceste tipuri de generatoare permit obtinerea de valori maxime ale oscilatiilor
transductorului.
Generatoarele de inalta frecventa utilizate in constructia echipamentelor de sudare cu
ultrasunete prezinta in mod normal o stabilitate a frecventei de 5…10·10-4 Hz.
Pe plan mondial puterea generatoarelor de inalta frecventa se incadreaza in seria de puteri
nominale: 0,04; 0,1; 0,25; 0,4; 0,63; 1; 1,6; 2,5; 4; 6,3; 10; 16; 25; 40; 63; 100; 160; 250 kW.
Blocul ultrasonic se compune din:
- transductor
- amplificator intermediar
- sonotroda
- dispozitiv de fixare-pozitionare
Transductorul transforma energia electrica de inalta frecventa in oscilatii mecanice de
frecventa inalta (frecventa ultrasonica). Deoarece oscilatiile furnizate au o valoare mica a
amplitudinii (0,5 – 1,5 μm) la transductor se cupleaza un amplificator intermediary. La
amplificatorul intermediar se cupleaza sonotroda care constituie – la un echipament de sudare –
elemental activ, scula, prin care se transmit direct la reperele de sudat atat energia ultrasonica, cat
si forta statica necesara in cadrul procesului tehnologic de sudare. Modificarile sectiunilor
amplificatorului intermediar si a sonotrodei au ca rezultat o marire a amplitudinilor oscilatiilor de
10 – 30 ori. Lungimea sonotrodei se alege astfel incat la capatul active al acesteia sa se obtina
amplitudinea maxima a oscilatiei care este impusa de tehnologia de sudare.
Amplificatorul intermediar are rolul de a realiza acordul acustic intre parametrii acustici ai
transductorului si cei care sunt impusi sonotrodei de catre tehnologie. Totodata amplificatorul
intermediar realizeaza o amplificare a marimii amplitudinii transductorului. In mod normal
aceasta amplificare este realizata intr-un raport de 4…5 ori.

29
Amplificatoarele intermediare se realizeaza de obicei din OL 45, otel 30 x GSA, aliaje de
aluminiu cu titan, aliaje de aluminiu.
Sonotroda constituie scula de lucru la un echipament de sudare cu ultrasunete. Sonotrodele
indeplinesc in principal urmatoarele functii:
- transfera energia ultrasonica de la transductor spre locul prelucrarii;
- concentreaza si focalizeaza energia ultrasonica in zona de lucru;
- mareste amplitudinea decalajului frontului de iesire al amplificatorului intermediar,
constituind totodata si un adaptor de impedanta acustica intre amplificatorul intermediar
si sarcina din spatiul de lucru;
- sporesc la maxim randamentul sudarii;
- prin forma lor foarte variata permit utilizarea sudarii cu ultrasonice la o gama foarte larga
de forme constructive a reperelor de sudat.
La sonotrode modificarea impedantei acustice si a vitezei de oscilatie se realizeaza prin
varierea sectiunii transversale.
In general la sudarea cu ultrasunete se utilizeaza sonotrode distincte in functie de forma
sudurii, tipul materialelor de sudat si grosimea reperelor de sudat.
Forma geometrica determina coeficientul de marire al amplitudinii oscilatiilor ultrasonice
generate de blocul ultrasonic. In cazul in care la iesirea amplificatorului intermediar marimea
amplitudinii oscilatiilor ultrasonice este de 10 μm.
Sonotrodele de contur au fost realizate in scopul executarii de imbinari de forma speciala,
cum ar fi pe contururi dreptunghiulare sau circulare.
Realizarea unei suduri bune a materialelor plastice este conditionata de utilizarea unor
sonotrode bine adaptate din punct de vedere acustic.
Teoretic aproape toate materialele pot fi utilizate in constructia sonotrodelor. Cele mai bune
rezultate se obtin utilizand in constructia sonotrodelor materiale avand un coeficient de frecare
interna scazut, deci care opun o inertie mica transmiterii vibratiilor, provocand totodata si o
amortizare minima a acestor vibratii.
Materialul cel mai bun pentru constructia sonotrodelor este considerat in prezent titanul
care prezinta o rezistenta mecanica ridicata si un coeficient de frecare internascazut. Titanul
prezinta insa doua inconveniente deloc de neglijat: pe de-o parte pretul sau ridicat, pe de alta
parte prelucrarea sa dificila. Pe ppan mondial se utilizeaza cu bune rezultate aliaje de titan ca
TiAlV64 sau aliaje de aluminiu ca AlCuMg2 sau AlCuMgPb.In constructia sonotrodelor de
laborator se mai utilizeaza diverse marci de oteluri cu rezistenta la oboseala. In tabelul 3.1 sunt
prezentate principalele materiale utilizate pe plan mondial in constructia sonotrodelor.

30
Tabelul 3.1.
Material Viteza de propagare a undei,
C [m/s]
Aliaje de titan
TiAlV64 4900
Aliaje de aluminiu
AlCuMg2 5100
AlCuMgPb 5000
Aluminiu 5100
Monel 4350
5250
Otel

Elementele geometrice ale sonotrodelor se calculeaza cu ajutorul ecuatiei diferentiale care


caracterizeaza propagarea undelor longitudinale in corpuri cu sectiune variabila.
 2    1  2
   ln Ax    (3.1)
x 2 x x VC2 t 2

in care : Φ – potentialul de viteze;


Ax – sectiunea transversala la distanta x de locul de cuplare a amplificatorului intermediar;
VC – viteza de propagare a oscilatiilor ultrasonice in materialul din care este construita
sonotroda.
Din solutia generala a ecuatiei 3.1 se obtin:
- viteza de oscilatie

Vx  (3.2)
x
- presiunea acustica

Px    (3.3)
t
- deplasarea de oscilatie
 x   V x dt (3.4)
Coeficientul de amplificare maxim al amplitudinii oscilatiilor, definit ca raportul dintre
amplitudinea deplasarii la iesire respectiv intrare a sonotrodei
m1
KA  (3.5)
m2
se poate realiza utilizand sonotroda cilindrica in trepte sau sonotroda catenoidala.
Proiectarea sonotrodelor complexe presupune calcule laborioase intrucat profilul unei
astfel de sonotrode este alcatuit din profilurilemai multor sonotrode primare.

31
Dispozitivul de fixare-pozitionare are un rol deosebit in cadrul blocului ultrasonic avand pe
linga functia de fixare-pozitionare a reperelor de sudat sub sonotroda si aceea de de a amortiza
oscilatiile ultrasonice. Aceasta amortizare este necesara pentru a se impiedica transmiterea
oscilatiilor ultrasonicein batiul echipamentului de sudare. Acest dispozitiv evita posibilitatea de
intrare in rezonanta a intrgului sistem. In acest scop dispozitivele de fixare-pozitionare se
proiecteaza cu o impedanta acustica ridicata.
Programatorul de sudare
Programatorul de sudare este conceput in varianta electronica si realizeaza prescrierea
timpului de sudare si a timpului de mentinere, impusi de tehnologia de sudare. In mod uzual
programatorul de sudare realizeaza temporizari cuprinse in domeniul 0...10 s.
Aparatajul de comanda, control si protectie
Aparatajul de comanda, control si protectie, realizeaza reglarea si mentinerea la valori
reglate ale principalilor parametrii de sudare: forta de sudare, timpul de sudare si timpul de
mentinere. Totodata asigura reproductibilitatea regimurilor tehnologice de sudare si protectia
componentelor electrice si electronice.
Blocul de alimentare cu energia electrica
Acest bloc realizeaza alimentarea echipamentului de sudare cu energia electrica la valorile
prevazute pentru o functionare optima a acestora.
Sistemul de realizare a fortei de sudare
La echipamentele de sudare cu ultrasunete forta de sudare impusa de tehnologia de sudare
se realizeaza in functie de producatorul de echipamente, prin trei sisteme:
- mecanic (prin parghie amplificatoare, cupluri statice sau greutati)
- hidraulic
- pneumatic
Sistemul de racire
Sistemul de racire este format de obicei din ventilatoare electrice si are rolul de a asigura,
in timpul functionarii racirea componentelor generatorului de inalta frecventa si a
transductorului.
Batiul
Batiurile echipamentelor de sudare cu ultrasonice se confectioneaza de obicei din fonta
turnata sau in constructie sudata de otel. Acestor batiuri li se cere o rigiditate ridicata pentru ca
elementelepasive, fixate pe ele, sa nu consume prin vibratii o parte din energia ultrasonica
generata de blocul ultrasonic.
Pe plan mondial constructorii de echipamente de sudare cu ultrasunete s-au orientat spre
trei directii de baza:

32
i. pistoale de sudare
ii. echipamente universale de sudare
iii. echipamente specializate de sudare
Pistoalele de sudare sunt destinate in special realizarii de suduri in puncte si nituirilor de
repere unde accesul sonotrodei este dificil. Aceste pistoale se realizeaza de obicei la puteri de
400 W si la frecvente de 20 kHz respectiv 40 kHz. Dintre pistoalele de sudare produse pe plan
mondial putem aminti pistolul ZIS 864 si pistoalele de sudare SKA 20/500 si SKA 40/500
produse de firma KLN.
Echipamentele universale de sudare se preteaza la sudarea unui numar mare de repere
deosebite fiind necesara numai schimbarea sonotrodei si a dispozitivelor de fixare – pozitionare.
In prezent, acest tip de echipamente este cel mai utilizat in diverse sectoare de productie
deoarece se preteaza foarte bine la cerinteleimpuse de un flux de fabricatie flexibil. Un
echipament de acest tip este US 001An8 produs de firma SVETOM, care are puterea de 630 W
la frecventa de 20 kHz. Pe plan mondial principalii producatori de echipamente de sudare cu
ultrasonice sunt firmele KLN – Mecasonic, Branson, Kiefel si Herfurth, care au dezvoltat sute de
echipamente a caror puteri permit acoperirea tuturor aplicatiilor cunoscute in present.
Firma KLN – Mecasonic a dezvoltat seria de echipamente 400/3000 si seria Stand
1100/4000 a caror principale caracteristici sunt indicate in tabelele 3.2 si 3.3.
Tabelul 3.2
Tip Putere in vid Putere disponibila [W] Frecventa Putere absorbita [VA]
[W] [kHz]
400 50 480 20 600
600 60 670 20 840
800 70 880 20 1200
1100 90 1160 20 1600
1500 110 1620 20 2100
2000 160 2100 20 2700
2500 200 2600 20 3200
3000 230 3100 20 4000

Din cadrul echipamentelor universale de sudare produse de firma Branson putem aminti
Branson 400, Branson 4120 si Branson 5300 avand puterile de 400 W, 800 W respectiv 3000 W
functionand toate la frecventa de 20 kHz.
Tabelul 3.3
Tip Putere in vid Putere disponibila [W] Frecventa Putere absorbita
[W] [kHz] [VA]
33
1100 90 1160 20 1600
1500 110 1620 20 2100
2000 160 2100 20 2700
2500 200 2600 20 3200
3000 230 3100 20 4000
4000 270 4200 20 5500

Echipamentele specializate de sudare au fost dezvoltate in special pentru sudarea reperelor


care necesita utilizarea mai multor sonotrode si care se fabrica in serie mare. Aceste echipamente
sunt inzestrate de obicei cu dispozitive care permit aportul automatizat de repere in postul de
lucru. Echipamentele specializate de sudare sunt utilizate preponderent in industria constructoare
de aotumobile, dar si in alte ramuri industriale cum ar fi industria bunurilor de larg consum sau
in fabricatia de jucarii. Un echipament specializat de sudare este prevazut cu minimum trei
sonotrode, fiecare cap de lucru fiind prevazut cu un generator de ultrasunete individual.

3.3. Alegerea si proiectarea unui echipament de sudare cu ultrasunete


Schema bloc a unui echipament de sudare cu ultrasunete este prezentată în figura 3.1.:

Reţea de Redresor Electronica


alimentare cu + de putere
energie electrică filtru

Alimentator Circuit pentru


circuit de Oscilator comandă şi
comandă control

Booster Circuit
Transductor + Sonotrodă rezonant

Fig. 3.1. Schema bloc a unui echipament pentru sudarea cu ultrasunete

Alimentarea cu energie electrică se face de la reţeaua industrială de curent alternativ


monofazat, 220 V / 50Hz. Puterea fiind sub 4000 W, nu apar probleme la racordare.

34
Tensiunea continuă se obţine prin redresarea dublă alternanţă a tensiunii alternative
furnizate de reţea. Tensiunea astfel redresată este filtrată apoi cu un filtru capacitiv sau filtru
activ. La puteri sub 600 W se recomandă folosirea unui filtru capacitiv şi a unui montaj în
semipunte pentru etajul de putere.
Circuitul de comandă se alimentează cu tensiune continuă diferenţială de maxim 30 V. Ea
se obţine prin redresarea, filtrarea şi stabilizarea tensiunii din secundarul unui transformator legat
la reţea. Nu se folosesc stabilizatoare în comutaţie deoarece la ieşire ar prezenta pulsaţii mari.
Etajul de putere se realizează cu tranzistoare bipolare, MOS-FET sau IGBT. Acestea se
aleg funcţie de puterea cerută, de frecvenţa de lucru şi nu în ultimul rând de preţul de cost. Tot
din acest motiv, alegerea configuraţiei etajului de putere necesită un studiu amănunţit, existând
mai multe scheme (în punte, în semipunte, cu priză mediană etc.).
Oscilatorul are rolul de a genera două semnale dreptunghiulare cu frecvenţă şi factor de
umplere reglabili. Cele două semnale trebuie să fie în antifază, iar factorii de umplere să fie cel
mult 49%, pentru a lăsa între cele două semnale un timp mort de minim 2%, pentru a împiedica
intrarea simultană în conducţie a doi tranzistori deodată, scurtcircuitând astfel sursa. Oscilatorul
poate fi realizat cu componente discrete, cu circuite integrate analogice sau digitale. Formele de
undă rezultate la ieşire trebuie să fie dreptunghiulare şi să nu fie influenţate de sarcină, drept
urmare între oscilator şi etajul de putere se intercalează circuite care au o comutaţie cât mai
rapidă, cu fronturi cât mai abrupte şi care să facă izolarea galvanică dintre partea de comandă şi
cea de tensiune înaltă.
Circuitul de comandă trebuie să asigure două funcţiuni: comanda oscilatorului şi interfaţă
cu utilizatorul uman. Controlul oscilatorului se realizează prin controlul frecvenţei de oscilaţie,
în aşa fel încât aceasta să urmărească frecvenţa de rezonanţă mecanică a transductorului, pentru a
realiza rezonanţa serie. De asemenea tensiunea la bornele transductorului trebuie menţinută
constantă. Programarea parametrilor se poate face cu ajutorul unei tastaturi sau cu ajutorul unui
calculator prin intermediul unui port serial. Acest circuit poate fi realizat cu ajutorul circuitelor
integrate logice simple sau cu ajutorul unui microcontroler sau microprocesor.
Circuitul rezonant este compus din înfăşurarea secundară a transformatorului de adaptare,
o bobină de rezonanţă şi transductor.
Sistemul transductor conţine elementul transductor, boosterul şi sonotroda. Transductorul
transformă energia electrică de înaltă frecvenţă în energie mecanică. Pentru a realiza un acord
acustic foarte bun între mărimile de ieşire ale transductorului şi sonotrodă este necesară
intercalarea între cele două elemente a unui booster. Acesta este proiectat să intre în rezonanţă la
aceeaşi frecvenţă cu transductorul şi va fi montat într-un punct nodal. Sonotroda are rolul de a
transmite vibraţiile de la transductor şi booster la reperele de sudat.

35
3.3.1. Dimensionarea sursei de alimentare
Alegerea reţelei de alimentare
Daţi fiind curenţii absorbiţi, sub 30 A, pentru alimentarea echipamentului cu energie
electrică se poate utiliza orice reţea industrială existentă (trifazată, monofazată). Pentru a asigura
o posibilitate de utilizare a echipamentului în orice încăpere, alegem varianta de alimentare de la
reţeaua alternativă monofazată (220 V, 50 Hz).
Dimensionarea sursei de putere
Sursa de putere trebuie să asigure o tensiune continuă Us de aproximativ 300V etajului
tranzistoarelor de putere. Pentru tensiunea continuă putem considera un factor de ondulaţie () de
5 %.
Aşa cum am menţionat în capitolul anterior, pentru sudarea maselor plastice este necesară
o putere utilă la piezoelectric de maximum 1500 W. De asemenea, ţinând cont de natura etajelor
echipamentului (redresor, filtru, tranzistoarele de putere, circuitul rezonant), putem considera
randamentul acestuia   0,8 iar factorul de putere cos  0,9 [1.].
Cunoscând aceste date, se pot determina puterea necesară alimentării echipamentului,
precum şi curentul absorbit din reţea:
S2
S1  [VA]

S1
P1  [W]
cos 
P1
I1  [A].
U  cos 
Tensiunea continuă se obţine prin redresarea bialternanţă a tensiunii reţelei. Dată fiind
tensiunea ridicată, se va folosi varianta de redresor în punte. Cunoscând tensiunea reţelei, U1 şi
curentul I1 , putem alege diodele redresoare, sau putem folosi o punte redresoare încapsulată,
existentă în comerţ. Diodele alese (sau puntea redresoare) trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- tensiunea inversă de vârf de lucru VRM < U1
- curentul continuu direct IF > I1.

220 V +
50 Hz Ur C2 Us Rs
36
a)

Ur
Urmax

t

Us

U

t
b)
Fig. 3.2. Sursa de putere.
a) Schema electrică; b)Formele de undă.

Utilizând această schemă, se obţine o tensiune redresată Ur având forma de undă


reprezentată în figura 3.2 b), iar valoarea medie Ur med:

2  2  U1
U rmed  [V].

Valoarea de vârf a acestei tensiuni este Ur m:
U rm  2  U 1 [V].

Pentru reducerea pulsaţiilor tensiunii redresate se foloseşte un filtru de netezire. Se pot


utiliza filtre C, L sau LC, în diverse configuraţii, dar curentul mare duce la dimensiuni destul de
mari ale bobinei L, ceea ce măreşte gabaritul echipamentului şi creşte preţul de cost. De aceea s-
a optat pentru un filtru capacitiv, reprezentat de condensatorul polarizat C2. Forma de undă a
tensiunii pe sarcină, Us este cea din figura 3.2.b).
Pentru calculul condensatorului de filtraj, este necesară determinarea rezistenţei de
sarcină, Rs:
P1
Rs  [].
I12  cos 
Pentru filtrarea unei tensiuni redresate dublă alternanţă cu factor de ondulaţie  = 0,05,
capacitatea condensatorului se calculează cu formula:

37

C2  [F].
2    Rs  

Datorită curenţilor foarte mari pe care trebuie să-i suporte armăturile, se pot alege doi sau
trei condensatori electrolitici, care vor fi montaţi în paralel, astfel încât să rezulte o capacitate
echivalentă cât mai apropiată de valoarea C2. Uzual, din considerente de protecţie a muncii, în
paralel cu condensatorul C2 se montează o rezistenţă de descărcare, care are rolul de a ajuta la
descărcarea condensatorului în momentul când schema este deconectată. Valoarea acestei
rezistenţe este de sute de k, pentru a nu influenţa considerabil consumul sursei.
Această variantă de sursă cu filtru capacitiv este soluţia cea mai favorabilă din punct de
vedere al costului, existând variante care sunt mult mai costisitoare, dar care cresc performanţele
echipamentului.
Utilizarea filtrelor active la interfaţa cu reţeaua
Odată cu perfecţionarea tehnicilor de procesare a puterii prin comutaţie la înaltă frecvenţă
s-a ajuns la crearea unor circuite electronice de putere care să interfaţeze aceste echipamente cu
reţeaua de alimentare, reducând armonicile din curentul de reţea, configurarea activă a formei de
undă a curentului absorbit de la reţea, precum şi ,,aducerea” curentului în fază cu tensiunea,
crescând astfel factorul de putere al etajului de putere(peste 0,95).
Un astfel de filtru activ este realizat pe principiul convertorului static de tip ridicător
(boost). Acest circuit se plasează, între redresorul de reţea şi etajul tranzistoarelor de putere.
Schema bloc a redresorului cu filtru activ este prezentată mai jos:

L D

20PM4
R11
Etaj
220 V
+

C1 C de
50 Hz T Rs
putere
R12
Rsh

38
fc
iL
U0
Ur CONTROLER

CONVERTOR RIDICĂTOR

Fig. 3.3. Schema bloc a redresorului cu filtru activ

Conform figurii convertorul ridicător este alcătuit dintr-o bobină L, o diodă rapidă de
putere D, şi un ventil comandat T (tranzistor MOSFET sau IGBT).
Comanda întrerupătorului T se realizează de către un circuit electronic specializat
(controler), realizat ca şi circuit integrat, la o frecvenţă de comutaţie f c, mult mai mare decât
frecvenţa reţelei. Condensatorul C1 are rolul suprimării componentelor armonice de înaltă
frecvenţă din unda curentului, datorate comutaţiei. Deoarece curentul de intrare este cel care
urmează să fie configurat, acest tip de convertor funcţionează cu strategie de comandă PWM de
reglare a curentului, având schema bloc reprezentată în figura 3.3.
Comanda filtrului comportă două bucle de reacţie:
 o buclă internă rapidă de curent, care corelează permanent forma de undă a curentului
de la reţea (iL) cu forma de undă a tensiunii reţelei (Ur);
 buclă de reacţie externă lentă, care are rolul reglării tensiunii continue de ieşire (U0),
indiferent de variaţiile tensiunii reţelei sau de variaţiile sarcinii.
Configurarea activă a formei de undă a curentului de reţea se realizează prin comanda
adecvată a ventilului T, cu frecvenţa de comutaţie f c. Se disting astfel două situaţii în
funcţionarea schemei:
 T – conduce; iL  iT; iD  0; io  iC; – acumulare de energie în câmpul magnetic al
bobinei L;
 T – blocat; iL  iD  iC + io; iT  0; – transfer de energie spre sarcină.

referinţa de tensiune K Ur


U0ref
eu I* T
U0 REGULATOR REGULATOR semnal
MULTIPLICATOR
PI DE CURENT comandă
reacţie de tensiune
il

39
reacţie de curent

Fig. 3.4. Schema bloc a circuitului de comandă

Semnalul de comandă a întrerupătorului T rezultă pe baza comparaţiei dintre curentul real


prin bobină (iL) cu un semnal de referinţă a formei de undă a curentului (I*). Acest semnal de
referinţă este furnizat de un bloc multiplicator, la intrarea căruia se aplică atât semnalul formator
de undă, proporţional cu tensiunea redresată, cât şi semnalul de eroare dat de amplificatorul de
eroare al tensiunii continue de la ieşire, rezultat prin compararea valorii reale a tensiunii de ieşire
cu o valoare de referinţă (U 0ref – U0). În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe
moduri de comandă:
 controlul pe baza valorii medii a curentului, la frecvenţă de comutaţie constantă;
 controlul histeretic al valorii curentului, la frecvenţă de comutaţie variabilă;
 controlul anvelopei (înfăşurătoarei) formei de undă a curentului de reţea, la frecvenţă
variabilă.
Proiectarea sursei pentru circuitul de comandă
Circuitul de comandă se alimentează cu tensiune continuă diferenţială de 15V. De aceea
este necesară modificarea tensiunii reţelei, utilizând un transformator coborâtor de tensiune.
Transformatorul folosit este cu miez de fier (tole) şi are rolul de a modifica tensiunea la valoarea
dorită, precum şi rolul de izolare a circuitului de comandă faţă de reţea. Tensiunea din secundarul
transformatorului este redresată, filtrată şi apoi stabilizată. Stabilizatorul are rolul de a menţine
constantă tensiunea de comandă şi a reduce pulsaţiile ei. Nu se folosesc stabilizatoare în
comutaţie, datorită pulsaţiilor mari obţinute la ieşirea acestora şi a raportului performanţe/cost
nefavorabil la puteri mici.
Realizarea unui astfel de alimentator este posibilă în mai multe variante constructive,
fiecare dintre ele prezentând avantaje şi dezavantaje. În continuare sunt prezentate şi comentate
câteva variante care pot fi utilizate.

a) Utilizarea schemei cu transformator cu priză mediană.


Schema de principiu a acestui tip de sursă de alimentare este prezentată în figura 3.5.
I0
U0
Us Stabilizator +Vcc
de tensiune
pozitiva
+

C1
Tr
0
220 V
50 Hz
+

C2
Stabilizator -Vcc
40 de tensiune
negativa
Fig. 3.5. Sursă de alimentare utilizând transformator cu priză mediană

În acest caz, avem un transformator cu priză mediană. Tensiunea de ieşire U0 este de 15 V,


iar curentul de sarcină I0 îl considerăm de maximum 2 A. Cu aceste mărimi cunoscute, putem
determina rezistenţa de sarcină:
U0
Rs1  [].
I0
Tensiunea în secundarul transformatorului este:

Us ef  U 0 [V].
2 2
Această tensiune a fost determinată fără a ţine cont de căderea de tensiune pe diodele
redresoare (Ud  0,7 V), deci tensiunea necesară în secundar este:
U s1  U s ef  2 U d [V].
in schemă, putem deduce curentul în secundarul transformatorului:
Is1  I0 [A].
Deci montajul necesită un transformator cu înfăşurarea secundară prezentând priză
mediană. Randamentul transformatorului îl considerăm 0,8, deci puterea totală este:
2  U s1  I s1
Pt  [W].

Filtrarea şi stabilizarea se fac separat pe cele două ramuri, pozitivă şi negativă.
Condensatoarele de filtraj se calculează cu formula:

C1  [F],
2    Rs  

unde   628 pentru această schemă, iar   0,05.


b) Schema de alimentare cu divizor capacitiv

Stabilizator +Vcc
de tensiune
pozitiva
+

C1
T1 U0
0
220 V Us
50 Hz
+

C2
Stabilizator -Vcc
de tensiune
negativa

41
Fig. 3.6. Schema de alimentare cu divizor capacitiv

Schema este prezentată în fig. 3.6 şi diferă faţă de varianta cu priză mediană prin aceea că
transformatorul de reţea nu necesită două înfăşurări în secundar, ci doar una singură, dar
tensiunea de ieşire dublă faţă de cazul prezentat anterior, deci acelaşi număr de spire în secundar.
Tensiunile de ieşire se obţin de pe divizorul capacitiv C1 – C2, care foloseşte şi ca filtru, iar
stabilizarea se face pe fiecare ramură.
Cunoscând tensiunea de ieşire U0 (15 V) şi curentul de sarcină, I0 (2 A), rezistenţa de
sarcină se determină ca şi în cazul anterior:
U0
Rs1  [].
I0
Tensiunea în secundarul transformatorului este:

Us ef  U 0 [V].
2
Această tensiune a fost determinată fără a ţine cont de căderea de tensiune pe diodele
redresoare (Ud  0,7 V), deci tensiunea necesară în secundar este:
U s1  U s ef  2 U d [V].
Pentru redresorul în punte, curentul din secundar este
Is1  I0 [A].
Randamentul transformatorului îl considerăm 0,8, deci puterea totală este:
U s1  I s1
Pt  [W].

Filtrarea şi stabilizarea se fac separat pe cele două ramuri, pozitivă şi negativă.
Condensatoarele de filtraj se calculează cu formula:

C1  [F],
2    Rs  

unde   628 pentru această schemă, iar   0,05.

c) Schema cu dublor de tensiune


D1 Stabilizator +Vcc
de tensiune
Tr
pozitiva U0
+

C1
220 V Us
50 Hz 0

D2
+

C2
Stabilizator -Vcc
de tensiune
negativa
42
Fig. 3.7. Sursă de alimentare folosind dublor de tensiune

Această schemă, prezentată în figura 3.7., utilizează pentru obţinerea tensiunii negative
un dublor de tensiune. Astfel, se foloseşte un transformator cu o singură înfăşurare în secundar,
ca şi la cazul cu divizor capacitiv, dar tensiune doar jumătate. Diodele D1 şi D2 au rolul de
redresor, iar condensatoarele C1 şi C2 de filtru. Ca urmare se obţine o redresare monoalternanţă,
din această cauză, tensiunea în secundarul transformatorului fiind dublă faţă de cazul cu montaj
în punte.
Ca şi în cazurile anterioare determinăm rezistenţa de sarcină:
U0
Rs1  [].
I0
Tensiunea în secundarul transformatorului este:

Us ef  U 0 [V].
2
Această tensiune a fost determinată fără a ţine cont de căderea de tensiune pe diodele
redresoare (Ud  0,7 V), deci tensiunea necesară în secundar este:
U s1  U s ef  2 U d [V].
Curentul în secundarul transformatorului este
Is1  I0 [A].
Randamentul transformatorului îl considerăm 0,8, deci puterea totală este:
U s1  I s1
Pt  [W].

Filtrarea şi stabilizarea se fac separat pe cele două ramuri, pozitivă şi negativă.
Condensatoarele de filtraj se calculează cu formula:

C1  [F],
2    Rs  

unde   314 pentru această schemă, iar   0,05.


După cum se observă, în cazul folosirii schemei cu dublor de tensiune, transformatorul şi
condensatoarele de filtraj sunt duble faţă de cazurile anterioare, deci se va evita folosirea acestei
scheme. În general varianta sursei cu divizor capacitiv este cea mai utilizată, fiind mai
economică decât cea cu transformator cu priză mediană.
În fiecare din cele trei cazuri se folosesc stabilizatoare de tensiune. Şi acestea se pot
executa
T1 în mai multe variante. Dintre acestea, vom prezenta două:
i) Stabilizator cu diodă Zenner şi tranzistor serie
R1

43
DZ1
+
Ib

Iz
Ui
Uz
0

Fig. 3.8. Stabilizator cu diodă Zenner

Tranzistorul are rol de reglare şi lucrează în regim de colector comun. Rezistenţa R1 se


calculează cu formula:
Ui  U z
R1  .
IB  Iz
Pentru stabilizarea tensiunii negative, se foloseşte o schemă asemănătoare, doar că în locul
tranzistorului NPN se foloseşte un tranzistor PNP.

ii) Stabilizator cu circuit integrat


Pentru construcţia stabilizatoarelor se pot folosi şi circuite integrate specializate, din
familia 78xx, pentru tensiunea pozitivă, respectiv 79xx pentru tensiunea negativă. Schema de
bază este prezentată mai jos:

78xx
+

C1 C2

Fig. 3.9. Stabilizator de tensiune cu circuit integrat

De asemenea, se poate folosi un circuit stabilizator dual, care stabilizează atât tensiune
pozitivă, cât şi tensiune negativă.
Schemele prezentate mai sus nu sunt unice, în locul lor se poate folosi orice altă variantă
care să aibă parametrii corespunzători.

44
3.3.2. Proiectarea etajului de putere
Generalităţi

Etajul de putere trebuie să realizeze transformarea curentului electric continuu redresat şi


filtrat în curent de înaltă frecvenţă. Generatoarele de înaltă frecvenţă se caracterizează prin
următoarele caracteristici electrice: frecvenţa de lucru, putere de ieşire, randament, stabilitatea şi
precizia de reglare a frecvenţei. Sudarea maselor plastice se face la o frecvenţă de lucru de 20
kHz, iar pentru metale se folosesc frecvenţe în intervalul 20 – 40 kHz. Stabilitatea şi precizia de
reglare a frecvenţei sunt deosebit de importante. Aceste caracteristici sunt de terminate de
caracterul sarcinii care defineşte condiţiile de rezonanţă. Astfel, în cazul folosirii generatoarelor
de ultrasunete cu transductoare magnetostrictive, variaţia frecvenţei trebuie să fie de cel mult
510-3. Precizia reglării frecvenţei este la fel de importantă ca şi stabilitatea frecvenţei şi este
condiţionată de calitatea circuitului de comandă. [6]
Obţinerea frecvenţelor ridicate necesare sudării s-a făcut prin diverse metode, folosind
generatoare rotative sau utilizând scheme de generatoare electronice cu tuburi. Randamentul
unor astfel de generatoare nu depăşea 50 %, în nici unul din aceste cazuri. Folosirea
dispozitivelor electronice comandate (tiristoare, tranzistoare) duce la creşterea randamentului
generatorului până la valori de 8590 %. [6]

Generatoare de ultrasunete cu semiconductoare


Există o serie de particularităţi legate de folosirea dispozitivelor semiconductoare
comandate în construcţia generatorului de ultrasunete. În primul rând trebuie să se ţină seama de
timpii de comutaţie iar în al doilea rând, având în vedere faptul că tranzistoarele au o tensiune de
alimentare relativ scăzută, pentru asigurarea unor puteri mari de ieşire este necesară montarea lor
în paralel, iar în al treilea rând, al folosirea regimului de comutaţie tensiunea de ieşire din
generator are o formă dreptunghiulară. În acest caz armonicile superioare impare au o pondere
considerabilă, ceea ce conduce la apariţia pierderilor suplimentare în transductoarele
electroacustice şi în tranzistoare.
Generatorul, în regim de comutaţie, poate fi reprezentat (figura 3.10.) printr-o sursă de
tensiune electromotoare de formă dreptunghiulară
4E 
e t    cos(nt  n ) / n ,
 n 1

unde n = 2k – 1 (k = 1,2,3, ...) şi este numărul armonicii, ri – rezistenţa internă, Ze – impedanţa de


sarcină (de ieşire) conectată la ieşire (considerând că Zc  0 şi Ze  Zs).
ri Zc
e(t)

45
Z Zs
20kHz
a)

ri Zc1
e(t)

Z Zc2 Zel Zm
b) 20kHz

ri Zc1
e(t)

c) 20kHz
Z Z0 Zm

Fig. 3.10. Schema generatorului în regim de comutaţie:


a) – în cazul general cu filtru de corecţie; b) – conţinând sarcina Zs
(Zm, Zel – parametrii transductorului), Zc1, Zc2 – filtre de corecţie;
c) – în cazul simplificat, Z0  Zc2/[Zel(Zc2+Zel)].
Pentru aprecierea tensiunii electromotoare a armonicilor asupra sistemului se introduce
noţiunea de coeficient de tensiune la ieşirea din generator care arată ce cădere de tensiune este pe
impedanţa Z:
z
 ,
ri  Z

unde z  Z  e j , iar  este unghiul de fază al impedanţei complexe Z.


Modulul coeficientului de tensiune are expresia:
1
 
ri r2
1 2 cos   i 2
Z Z

Deoarece Z şi unghiul de fază  depind de frecvenţă,  pentru fiecare n va avea o valoare


n, iar puterea consumată de sarcină va depinde de mărimea amplitudinii Un la armonica n
corespunzătoare (funcţie de caracterul rezistenţei de sarcină şi de mărimea ei la armonica dată).
Puterea utilă furnizată de generator la oricare din armonici poate fi determinată cu
formula:
U n2
Pn  cos  n , (3.x)
2 Zn

46
4
unde Un  E n este tensiunea armonicii n în sarcină iar E este tensiunea sursei de
n
alimentare a generatorului.
Puterea disipată pe rezistenţa internă a generatorului la armonica n este:
8 E2 2
Pri n  2 2
 2
 ri  n
 n Zn

iar puterea totală consumată va fi :


Pon  Pn  Pri n .

Pe baza acestor formule se calculează randamentul total al generatorului:



 Pn 1
n 1
g  
 2
 n
 Pon ri  2
n 1 n 1 Zn
1 2
  n cos  n
 Z n2
n 1

Rezultă că randamentul energetic al generatorului depinde de parametrii de sarcină şi de


rezistenţa lui internă.
Daţi fiind curenţii foarte mari şi tensiunile ridicate, folosirea tiristoarelor este
nerecomandată, cele mai potrivite pentru acest caz fiind tranzistoarele bipolare, MOS-FET sau
IGBT. Dacă puterea depăşeşte 2000 W, se pot folosi chiar două tranzistoare în paralel, de putere
mai mică. În acest caz se iau măsurile de precauţie pentru ca cele două tranzistoare să comute
sincron. Probleme există şi în cazul folosirii tranzistoarelor bipolare, datorită curenţilor mari
necesari pentru comandă şi a frecvenţei ridicate de comutaţie. Pentru a înlătura aceste neajunsuri,
se vor folosi configuraţii de tip Darlington (fig. 3.11.), care reduc curenţii de comandă.
C

IB

Fig. 3.11. ConfiguraţieE Darlington


Configuraţia Darlington se poate executa de către utilizator sau există încapsulate de către
producătorii de dispozitive electronice. De asemenea, se pot realiza astfel de configuraţii cu mai
multe tranzistoare cascadate.

47
Utilizarea în schemele etajului de putere a tranzistoarelor MOS-FET sau IGBT are
avantajul că acestea sunt comandate în tensiune, pentru curenţi de comandă pe poartă de ordinul
a 1 A, comutaţia făcându-se foarte rapid, aceste tranzistoare lucrând foarte bine la frecvenţe
ridicate.
Configuraţii ale etajului de putere
Datorită frecvenţelor ridicate, transformatorul de separare va avea miezul magnetic
confecţionat din ferită. Pentru ca acest miez să nu se satureze, la frecvenţele ridicate la care este
nevoit să lucreze, este necesar ca înfăşurarea primară a transformatorului să fie străbătută de
curenţi în ambele sensuri . De aceea, etajul de putere trebuie astfel conceput încât să facă acest
lucru. Pentru construcţia lui sunt posibile mai multe configuraţii, fiecare dintre ele prezentând
avantajele şi dezavantajele ei. Cele mai utilizate configuraţii sunt prezentate în continuare.
a) Schema în punte
I2

T1 T3
Sursă Tr
220 V de U2 Circuitul
50 Hz putere
rezonant
T2 T4

Fig. 3.12. Schema în punte


Acest montaj, prezentat în figura 3.12., foloseşte patru tranzistoare, care sunt comandate
câte două, din braţele opuse ale punţii, respectiv T1 cu T3 şi T2 cu T4. Tensiunea de alimentare
U2 se poate exprima funcţie de tensiunile directe pe tranzistoarele blocate:

U 2  U T1  U T2 .
Deci, ţinând seama de faptul că UT1=UT2, tensiunea directă pe un tranzistor în stare blocată
este jumătate din tensiunea de alimentare a etajului de putere:
U2
U T1  .
2
Curentul direct prin tranzistoarele în stare de conducţie este egal cu curentul absorbit de la
sursă:
I T1  I 2 .

Această configuraţie este în general folosită la puteri mari, principalul ei dezavantaj


constituindu-l numărul mare de elemente de comutaţie de putere, ceea ce ridică preţul de cost al
echipamentului. De asemenea, comutarea sincronă a câte două tranzistoare constituie o problemă
48
destul de serioasă, deoarece, dacă unul din tranzistoare intră mai repede în conducţie, perechea
sa, din latura opusă se află pentru un timp scurt sub o tensiune dublă decât cea pentru care a fost
proiectat, lucru care ar putea duce la distrugerea sa şi implicit şi a celuilalt tranzistor.
b) Montajul în semipunte
I2

+
Sursă C21 T1
de U2 Tr
Circuitul
220 V putere rezonant
50 Hz

+
C22
T2

Fig. 3.13. Schema în semipunte


Montajul în semipunte, prezentat în figura 3.13., este asemănător cu cel în punte, doar că în
două braţe alăturate ale punţii sunt montate în locul tranzistoarelor două condensatoare identice.
Pentru a simplifica schema şi a-i reduce costul, condensatoarele C21 şi C22 vor înlocui
condensatorul de filtraj C2, dimensionat în capitolul anterior:
C21  C22 C2 C
C2   21  21  C21  C22  2  C2 .
C21  C22 2  C21 2

Deci condensatoarele C21 şi C22 vor avea o valoare dublă a capacităţii decât
condensatorul de filtraj. Acest lucru poate constitui un dezavantaj, deoarece la tensiuni mari,
preţul acestor componente este ridicat.
Funcţionarea acestei scheme este simplă, când ambele tranzistoare sunt blocate,

U2
condensatoarele C21 şi C22 se încarcă ambele cu tensiunea , iar la intrarea în conducţie a
2
unui tranzistor, condensatorul din braţul alăturat se descarcă peste înfăşurarea primară a
transformatorului de separare.
Ca urmare, tensiunea maximă ce trebuie suportată de un tranzistor în stare blocată este

U2
U T1  U C 21  , iar curentul maxim în stare de conducţie este I T1  I 2 .
2
Avantajele le constituie utilizarea a doar două tranzistoare de putere, iar condensatoarele
sunt folosite şi pe post de filtru capacitiv. Ca urmare, această configuraţie este folosită pentru
puteri până la 1000 W, deoarece, la tensiuni ridicate preţul celor două condensatoare poate depăşi
preţul a două tranzistoare la aceeaşi parametri şi devine astfel avantajoasă varianta în punte. În
cazul utilizării acestei variante nu se va folosi filtru activ după redresor.
c) Schema cu priză mediană
49
I2

Sursă T1
Tr
220 V
50 Hz
de U2 Circuitul
putere rezonant
T2

Fig. 3.14. Schemă cu priză mediană


Configuraţia prezentată în figura 3.14. foloseşte doar două tranzistoare pentru comutaţie, în
schimb transformatorul de separare are priză mediană în înfăşurarea primară.
Tensiunea directă în stare blocată pe care trebuie să o suporte un tranzistor este practic
tensiunea de alimentare, UT1U2, iar curentul direct în stare de conducţie este IT1I2.
Această schemă are avantajul folosirii a doar două tranzistoare de putere, dar necesită un
transformator de adaptare de construcţie specială, primarul transformatorului prezentând practic
două înfăşurări, având un număr dublu de spire decât în cazurile prezentate anterior. Bobinarea
acestor înfăşurări primare necesită o mare atenţie, deoarece impedanţele lor trebuie să fie egale,
deci bobinarea lor se va face în paralel, spiră lângă spiră. Aceasta conduce la o
supradimensionare a transformatorului, ceea ce poate constitui un dezavantaj din punct de vedere
economic.
Dimensionarea protecţiilor tranzistoarelor
În figura 3.15. sunt reprezentate formele de undă ale tensiunii respectiv ale curentului prin
tranzistor la deschidere şi la blocare.

I2 U2

t0 t1 t2 t3 t4 t5
Fig. 3.15. Formele de undă la deschidere şi blocare pentru un tranzistor
După cum se observă, solicitarea tranzistorului în curent şi tensiune atât la deschidere (t 0)
cât şi la blocare (t3), rezultând vârfuri de putere disipată în dispozitiv. Inductivităţile parazite

50
determină supratensiuni peste valoarea U2, iar curentul de revenire generează un supracurent
peste valoarea I2, făcând necesare circuitele de protecţie pentru reducerea acestor solicitări.
I2
+
Ic

R D
U2
T Df

-
Fig. 3.16. Protecţia la blocare la tranzistoare
Pentru protecţia la supratensiuni apărute la deschidere sau blocare se foloseşte un circuit
RCD, plus o diodă de fugă D f, ca în figura 3.16. Dacă se folosesc tranzistoare MOS-FET sau
IGBT, acestea au, în general, încorporată în capsulă dioda Df dimensionată corespunzător.
La blocare, în prezenţa circuitului de protecţie, curentul prin tranzistor scade cu panta di/dt,
diferenţa I0 – IC încărcând condensatorul din circuitul de protecţie prin dioda D. Cunoscând
timpul de scădere a curentului tfi  t2 – t1 (fig. 3.6.), putem determina valoarea condensatorului C:
I 0 t fi
C .
2 U2

Rezistenţa din circuitul de protecţie trebuie aleasă astfel încât vârful de curent prin ea să fie
mai mic decât curentul de revenire al diodei de fugă. Acest curent se limitează la cel mult 0,2I0.
U2
R .
0,2  I 0

Odată dimensionate rezistenţa R şi condensatorul C, se va verifica dacă C se poate


descărca până la o valoare scăzută (0,1U2) în intervalul de timp cât tranzistorul este deschis,
pentru a fi pregătit pentru o nouă perioadă de funcţionare. Timpul necesar ca tensiunea pe
condensator să ajungă la 0,1U2:

ton > 2,3RC.


Acest timp, ton trebuie să fie de cel puţin 6 ori mai mare decât timpul de cădere a
curentului prin tranzistor, tfi. [7.]
Dioda D se va alege ţinând seama de tensiunea U 2 şi de curentul IC, care pentru momentul
t0 este egal cu I0.

3.3.3. Proiectarea ascilatorului si a circuitelor de comanda si control


Generalităţi
51
Oscilatorul are rolul de a genera semnale dreptunghiulare cu o frecvenţă care să poată fi
controlată şi modificată cu un factor de umplere reglabil. Cele două semnale trebuie să fie în
antifază şi să existe între ele un timp mort de minim 2% pentru a împiedica intrarea simultană în
conducţie a celor două tranzistoare şi scurtcircuitarea sursei de putere.
Frecvenţa oscilaţiilor trebuie să fie stabilă, dar poate să fie controlată în limite restrânse
pentru a putea urmări variaţiile frecvenţei de rezonanţă în timpul operaţiilor de sudare. Reglajul
trebuie să asigure o apropiere maximă a frecvenţei fg a generatorului de frecvenţa de rezonanţă f0
a generatorului, iar diferenţa f g  f g  f0 să nu scoată din rezonanţă sistemul acustic.
De asemenea factorul de umplere trebuie să poată fi reglabil şi controlat automat pentru a
menţine constantă tensiunea la bornele transductorului, la mersul în gol sau în sarcină. Este
necesar ca oscilatorul să fie prevăzut cu un circuit ,,soft start”, care avea rolul de a realiza o
pornire uşoară, fără suprasolicitarea componentelor din circuitul de forţă. Circuitul de ,,soft start”
realizează pornirea cu factor de umplere mic, care creşte până la valoarea necesară obţinerii
tensiunii reglate la bornele transductorului.
Circuitul de comandă şi control culege informaţiile necesare de la bornele transductorului
şi acţionează în mod direct asupra oscilatorului. El are în principal două funcţiuni: controlul
oscilatorului, respectiv posibilitatea programării parametrilor doriţi, afişarea principalilor
parametrii, interfaţa pentru calculator sau utilizatorul uman.
Controlul oscilatorului se realizează prin controlul frecvenţei de oscilaţie, astfel încât
aceasta să urmărească permanent frecvenţa de rezonanţă mecanică a transductorului, pentru
realizarea rezonanţei serie. De asemenea se urmăreşte obţinerea unei tensiuni constante la
bornele transductorului , indiferent de variaţiile sarcinii şi o pornire cu un factor de umplere
variabil crescător până la valoarea reglată.
Acordarea automată a frecvenţei
În timpul funcţionării instalaţiilor de sudare apare modificarea frecvenţei de rezonanţă a
transductoarelor electroacustice faţă de frecvenţa furnizată de generator. Mărimea variaţiei
depinde de construcţia transductorului, de condiţiile de exploatare şi de lucru. În unele cazuri
frecvenţa de rezonanţă mecanică a transductorului poate să varieze până la 1,5 kHz. Acest fapt
conduce la variaţia regimului de funcţionare a instalaţiilor, implicit la variaţia parametrilor
oscilaţiilor ultrasonice în procesul tehnologic.
În exploatare, alunecarea frecvenţei de rezonanţă este influenţată şi de încălzirea
transductoarelor, de variaţia dimensiunilor geometrice ale sculelor de prelucrare din cauza uzurii,
de neliniaritatea parametrilor proprii ai transductoarelor şi de variaţia sarcinii exterioare pe
transductor.

52
Acordarea automată a frecvenţei trebuie să asigure menţinerea valorii maxime a
amplitudinii oscilaţiilor suprafeţei de lucru a transductorului sau, mai exact, a vitezei de oscilaţie
a particulelor, prin apropierea automată a frecvenţei generatorului de frecvenţa de rezonanţă a
transductorului.
Procedeele de separare a unui astfel de semnal, proporţional cu amplitudinea oscilaţiilor
transductorului, se împart în procedee de separare directă a semnalului cu ajutorul traductoarelor
de măsură electromecanice şi de separare indirectă, la care semnalul se separă în circuitul electric
de alimentare al transductorului.
Separarea directă a semnalului dă o informaţie imediată despre oscilaţiile transductorului.
În acest caz, traductorul de măsură se montează în anumite puncte ale sistemului de oscilaţii.
Semnalul se amplifică cu ajutorul unui amplificator şi ca un semnal de reacţie pozitivă se aplică
la intrarea oscilatorului. Acest procedeu dă rezultate foarte bune dacă traductorul este amplasat
pe suprafaţa de lucru a transductorului, dar aceasta implică procese tehnologice complicate şi
costisitoare. [7]
Separarea indirectă a semnalului se bazează pe faptul că, la rezonanţă transductoarele
piezoelectrice prezintă un caracter pur rezistiv şi curentul va fi în fază cu tensiunea. Astfel se va
urmări diferenţa de fază dintre tensiunea pe transductor şi curentul de sarcină cu ajutorul unui
fazmetru. Acesta va acţiona asupra circuitelor de comandă a tranzistoarelor în scopul modificării
frecvenţei de lucru, pentru a ajunge la rezonanţă.

53
Oscilatoare utilizate pentru comanda tranzistoarelor de putere
Dacă etajul de putere este executat cu tranzistoare bipolare, în proiectarea circuitului de
comandă trebuie ţinut seama de caracteristicile comutaţiei acestor dispozitive. Astfel,

54
comandarea intrării în saturaţie trebuie realizată cu un impuls de curent în baza tranzistorului
superior ca nivel celui dictat de factorul de amplificare h fe corespunzător regimului staţionar din
cauza curenţilor de colector mai mari în regim dinamic (datoraţi capacităţilor din circuit care se
descarcă prin tranzistor). La blocare, variaţia curentului de bază diB/dt trebuie menţinută între
anumite limite pentru a păstra tranzistorul în aria de funcţionare.
Proiectarea circuitului de comandă a etajului de putere care foloseşte tranzistoare de tip
MOS sau IGBT trebuie să ţină seama de următoarele consideraţii:
- pragul de tensiune definit de VGS variază cu temperatura joncţiunii şi trebuie depăşit
pentru a asigura funcţionarea la saturaţie;
- tensiunea de comandă VGS să se încadreze între valorile minimă şi maximă precizate
de producător;
- impedanţa sursei care generează impulsul de comandă trebuie să fie redusă pentru a
încărca rapid capacităţile proprii ale tranzistorului.
În continuare vom prezenta două variante de oscilatoare:
În fig. 4.1. este prezentat un oscilator utilizând circuite analogice pentru comanda
tranzistoarelor Q1 şi Q2. Schema se poate utiliza şi pentru comanda unui etaj de putere în punte,
dar tranzistoarele trebuie să fie de curenţi mai mici.
Forma de undă de formă dreptunghiulară este obţinută cu ajutorul circuitului integrat
NE555 (,,timer”). Semnalul de la ieşire este aplicat apoi unui circuit ,,flip – flop” 4013 şi apoi
intră împreună cu semnalul de la ieşirile Q şiQ ale circuitului 4013 în două porţi logice ŞI – NU
(ambele porţi fiind integrate în circuitul 4012). Fiecare din cele două porţi corespunde unui
tranzistor (LOW sau HIGH), sau a două tranzistoare dacă avem configuraţia în punte.
Interfaţarea cu tranzistoarele de putere se face cu ajutorul porţilor inversoare CMOS. Pentru a
reduce timpii de comutaţie se folosesc câte trei porţi inversoare legate în paralel. Într-o capsulă a
circuitului integrat 4049 se găsesc 6 astfel de porţi.
Frecvenţa semnalului de comandă este reglată din potenţiometrul R1. Reglajul automat al
frecvenţei se face prin separarea indirectă a semnalului, adică prin reacţia de curent şi de
tensiune. În fig. 4.1., circuitul de forţă este reprezentat cu linie îngroşată. Transformatorul de
curent Ti are o spiră în primar, respectiv 100 de spire în secundar, deci un raport de transformare
de 0,01. Curentul din secundar este redresat şi aplicat la intrarea oscilatorului. Tensiunea din
circuitul de forţă este preluată de pe un divizor rezistiv şi apoi aplicată printr-un amplificator de
eroare la intrările porţilor ŞI – NU. Amplificatorul de eroare este executat cu ajutorul unui
integrat TCA520.

55
Datorită curentului de comandă limitat, schema poate fi utilizată la comanda a două
tranzistoare bipolare. Pentru configuraţia în punte, se poate folosi această schemă, doar că
tranzistoarele trebuie să fie de curenţi mai mici.
Pentru comanda etajului de putere care folosesc tranzistoare MOS – FET sau IGBT, se
folosesc scheme de comandă care utilizează circuite integrate specializate (,,drivere”) pentru
comanda tranzistoarelor de putere, IR2110 – IR2113 (funcţie de curenţii de comandă). Figura
4.2. ilustrează o schemă de comandă a unui etaj de putere în punte, utilizând un driver IR2113 şi
un oscilator TL494.

56
57
Circuitul integrat IR2113 este destinat comenzii a două tranzistoare MOS sau IGBT, unul
LOW (LO) şi altul HIGH (HO), dintre care cel HIGH are sursa flotantă în raport cu sursa de
alimentare. Circuitul ,,traduce” stările logice ale intrărilor în semnale de comandă
corespunzătoare. Ieşirea LO se raportează la masa sursei de putere, iar ieşirea HO se raportează
la masa (flotantă) a sursei de alimentare. Ieşirile LO şi HO sunt în fază cu intrările LIN, respectiv
HIN. Ambele ieşiri pot fi aduse la zero printr-un nivel logic 1 aplicat intrării SD.
Circuitul integrat oscilator TL494 este un circuit care înglobează toate funcţiile necesare
pentru controlul PWM. Acest circuit conţine două amplificatoare de eroare şi un oscilator
reglabil din exterior, un comparator pentru controlul timpului mort şi controlul lăţimii pulsului
flip-flop. Precizia regulatorului este de 5%. Oscilatorul intern poate fi scurtcircuitat legând
intrarea RT la ieşirea de referinţă. Reglajul timpului mort se face prin modificarea tensiunii la
pinul DTC. Pentru VDTC = 0V, timpul mort minim,  = 5%.
Fig. 4.2. prezintă varianta comenzii unui etaj de putere în configuraţia punte completă,
folosind pentru comanda acesteia două circuite drivere IR2113. În acest caz, nu este necesar
transformator de adaptare, ieşirile punţii fiind direct legate la transductorul piezoelectric şi la
bobina de adaptare L1. Pentru a separa masa din circuitul de forţă de masa din circuitul de
comandă se foloseşte transformatorul de separare Tr2, care va avea raport de transformare 1.
Separarea este necesară pentru că în cazul unui scurtcircuit pe partea de forţă, întreaga parte de
comandă ar fi fost distrusă.

Fig. 4.3. Detector de frecvenţă şi fază

Reglajul automat al frecvenţei se face prin culegerea tensiunii şi a curentului din circuitul
de forţă. Acestea sunt aplicate la cele două intrări ale unui circuit detector de fază, prezentat în
figura 4.3. Atunci când cele două mărimi au aceeaşi frecvenţă şi fază, ambele circuite
multivibratoare 74LS74 sunt resetate concomitent. Dacă apare un decalaj de fază între semnale,
la una din ieşirile Q apare o tensiune mai înaltă decât la cealaltă ieşire. Din această diferenţă,
amplificatorul operaţional derivă tensiunea de reglare necesară. Acest circuit se montează la
58
intrarea FEED, modificând frecvenţa în scopul aducerii din nou la rezonanţă a transductorului
piezoceramic.

3.3.4. Dimensionarea ansamblului transductor-booster-sonotroda. Dimensionarea


bobinei de adaptare
Componentele unui sistem de conversie electroacustică
Un sistem de conversie electroacustică este compus (figura 5.1.) din: generator de înaltă
frecvenţă, transductor, booster şi sonotrodă. În capitolele anterioare am proiectat generatorul de
ultrasunete, iar în continuare ne vom ocupa de celelalte componente.

Fig. 4.4. Sistem de conversie electroacustică.


a) Transductorul piezoelectric :
Constructiv, transductoarele pot fi simple sau compuse, iar după direcţia radiaţiei pot fi cu
efect longitudinal sau transversal. Din punct de vedere acustic, transductoarele sunt acordate în
semiundă ( / 2) sau  / 4 .
Parametrii cei mai importanţi care caracterizează funcţionarea unui transductor sunt:
- frecvenţa de rezonanţă mecanică;
- frecvenţa de rezonanţă electromagnetică;
- coeficientul de transformări electromagnetice;
- puterea acustică la rezonanţă;
- puterea acustică la joasă frecvenţă;
- caracteristica de frecvenţă a puterii acustice;
- factorul de calitate mecanic;
- tensiunea electrică efectivă necesară emisiei unei puteri acustice date;
- impedanţa electrică;
- randamentul electroacustic.

59
Datorită proprietăţilor lor, evidenţiate şi în capitolul 2, în prezent sunt folosite pentru
construcţia transductoarelor cu precădere materiale piezoelectrice

Fig. 4.5. Placă paralelipipedică de cuarţ, tăiat după axa Ox

Considerând o placă paralelipipedică dintr-un material piezoelectric (cristal de cuarţ SiO 2,


de exemplu) supusă unor forţe ca în figura 4.5., se constată următoarele:
 Sub acţiunea forţei F1 de compresiune orientată după axa mecanică Ox, feţele perpendiculare
pe axa electrică Oy se polarizează (efect longitudinal), vectorul de polarizare P 1 fiind paralel
cu axa Ox şi proporţional cu F1:
F1
P1  kp1  k , iar sarcina electrică va fi:
S

Q1  1S  P1 S  kp1 S  kF1 S cos 1  KF1 cos 1 ,

unde  1  unghiul între axa Ox şi F1.


 Sub acţiunea forţei de tracţiune F2 se produce polarizarea prin efect transversal şi sarcina
electrică va fi:
F2 l
Q2   2 lh  P2 lh  kp2 lh cos  2  k lh cos  2  K F2 cos  2
dh d
 Sub acţiunea unei forţe pe direcţia axei Oz nu se produce nici un fel de polarizare.
Acest fenomen se numeşte efect piezoelectric direct. În funcţionarea transductoarelor se
foloseşte însă efectul piezoelectric invers. Acesta se produce la aplicarea unui câmp electric E
după axa Ox şi constă într-o deformaţie specifică longitudinală ( l ) şi una transversală ( t ) .

l  K l E x
.
t  K t E x

Valorile absolute ale deformărilor sunt proporţionale cu grosimea d pentru efectul lon-
gitudinal şi cu lungimea l pentru efectul transversal.
60
x   l  K l E x d  K lU
l ,
y   t  K t E x l  K tU
d
unde K l şi K t sunt constante piezoelectrice longitudinale şi transversale:
K l  K t  K  2.2  10 12 C/V.

U = diferenţa de potenţial pe feţele opuse ale cuarţului.


Oscilaţiile mecanice datorate efectului piezoelectric invers devin mai intense dacă frecvenţa
câmpului electric exterior coincide cu frecvenţa de rezonanţă a plăcii.

b) Boosterul sau amplificatorul acustic intermediar


Amplificatorul intermediar are rolul de a realiza acordul acustic între parametrii acustici
ai transductorului şi cei care sunt impuşi sonotrodei de către tehnologie. Totodată amplificatorul
intermediar realizează o amplificare a mărimii amplitudinii oscilaţiei transductorului. În mod
uzual această amplificare este realizată într-un raport de 1,5...3 ori. [4.]
c) Sonotroda
Sonotroda constituie scula de lucru la un echipament de sudare cu ultrasunete. Sonotrodele
îndeplinesc în general următoarele funcţiuni:
- transferă energia ultrasonică de la transductor la locul prelucrării;
- concentrează şi focalizează energia ultrasonică în zona de lucru;
- măreşte amplitudinea decalajului frontului de ieşire al amplificatorului intermediar,
constituind totodată şi un adaptor de impedanţă acustică între amplificatorul intermediar şi
sarcina din spaţiul de lucru;
- sporesc la maxim randamentul sudării;
- prin forma variată permit utilizarea sudării cu ultrasunete la o gamă foarte largă de
forme constructive ale reperelor de sudat.
Atât sonotrodele cât şi boosterele sunt de fapt transformatoare acustice şi sunt tratate
împreună în cele ce urmează sub această titulatură.

Valoarea intensităţii acustice obţinută cu un transductor este limitată de mai mulţi factori,
legaţi de tipul, materialul şi modul constructiv al acestuia. În aplicaţii active este necesară
realizarea unor concentraţii mari de energie în volume reduse. Transformatoarele acustice au
rolul amplificării energiei ultrasonore, concentrării pe o suprafaţă mică şi al transmiterii acesteia
în mediul de lucru.

61
Fig. 4.6. Transformator acustic tip bară cu secţiune variabilă
Pentru calculul transformatoarelor acustice, se fac următoarele ipoteze simplificatoare:

 Propagarea undelor în transformatorul acustic se face după relaţia:

 2   ln  S x     1  2  
     0
x 2 x x  c 2 t 2 

 Oscilaţiile sunt armonice şi au aceeaşi pulsaţie în fiecare punct al concentratorului;


 Cuplajul dintre sursă şi concentrator este perfect;
 Punctele din aceeaşi secţiune perpendiculară pe axa Ox oscilează cu aceeaşi frecvenţă şi
amplitudine;
 Mediul de propagare este omogen.
Un transformator acustic poate lua mai multe forme şi dimensiuni geometrice. Pentru
aceasta, în tabelul 5.1 sunt reprezentate o serie de secţiuni pe care le poate avea o sonotrodă.

Parametrii necesari proiectării unui transformator de energie ultrasonoră sunt:

 Factorul de multiplicare N sau Nr


vL S0
N 
v0 Sf

unde : vL – viteza particulei la distanţa L de origine;

v0 – viteza particulei la originea transformatorului;

S0 – secţiunea transformatorului la origine;

Sf – secţiunea transformatorului la distanţa L.

 Lungimea transformatorului acustic L:


nc
L   ,
2 fc

unde n – numărul de lungimi de semiundă a transformatorului(număr întreg)

fc – frecvenţa de rezonanţă calculată.

62
2
  N 
   1  ln   factor de corecţie.
  n 

 Profilul transformatorului (funcţia f(x));


 Coordonatele punctelor nodale (necesare pentru determinarea poziţiei de prindere şi
fixare a concentratorului).
Tabelul 5.1. Tipuri de variaţie a secţiunii utilizate la unele transformatoare acustice.
Nr. Ecuaţia curbei
Curba Forma concentratorului
Crt. y=f(x), l<x< l+a

 xl 
1 Dreaptă y  R f  b 1  
 a 

  x  l 2 
2 y  R f  b 1    
  a  

Parabolă

 xl 
3 y  R f  b 1  
 a 

Parabolă cubică

b  2 x  l   
3

4 y  R f  1  1   
Parabolă cubică 2   a  

5
 2  l 
y  R f  b1  3 1  

 a 

63
Nr. Ecuaţia curbei
Curba Forma concentratorului
Crt. y=f(x), l<x< l+a

3
 xl 
6 y  R f  b 1  
 a 

 xl 
7 y  R f  b1  3 
 a 

În tabelul 5.2. sunt date câteva tipuri de transformatoare acustice şi relaţiile de calcul a
parametrilor acestora.
Tabelul 5.2. Parametrii unor tipuri de transformatoare acustice.
Factorul
Nr. Tipul Legea de variaţie a teoretic de Lungimea Coordonatele
Crt concentratorului secţiunii amplificare a concentratorului punctului nodal
amplitudinii
D0
 N
x Df
D x  D0 e 2
2
D c  ln N  L ln N
1  ln L 1   X nod  arctg
  Nr  0  N 2f     
c    ln N  2 Df

   k 
L  
2   1  
D x  D0 1   x  X nod 
arctg 
 2L  unde
2
  
2 D0  D f Nr  1   
     tg  k    k   
D0 L   
Nr  N  k  2 N  1 c c
1  N  2

1
L  k l  2  argch NX nod
2

D x  D0 ch  L  x  N 2
Nr  1 k
3 1 cos k l   k l  lg k l    arctg  th rl 
  argch  N  kl r
l Nr  N 1
 1  2 argch N k  r 2 2

64
Factorul
Nr. Tipul Legea de variaţie a teoretic de Lungimea Coordonatele
Crt concentratorului secţiunii amplificare a concentratorului punctului nodal
amplitudinii

 Dx  D0 pt. x   0N, Lr 2 D0 


   c L c
4  D  L  X nod  
D
 x  D f pt x   L 2 , L . f  2 2f 2 4f
2
N

În realitate, datorită neglijării unor factori reali, sistemul nu intră în rezonanţă la frecvenţa
calculată, ci la una mai mică, ceea ce conduce la scăderea randamentului sistemului, la
modificarea factorului de concentrare a energiei şi a planelor nodale. Această situaţie a
determinat introducerea unui alt factor de corecţie(   ).
nc  1 1 
   Le  L      ,
2  fr fc 

unde fr este frecvenţa reală de rezonanţă a sistemului. [4.]


În anexa 1 este prezentat un program de calcul în utilitarul Mathcad pentru dimensionarea
unui transductor piezoelectric, a amplificatorului intermediar şi a sonotrodei corespunzătoare.
Tot în cadrul acestui program s-a determinat poziţia punctelor nodale, adică punctele unde
sonotroda va fi fixată de batiu. De asemenea, pentru buna desfăşurare a procesului de sudare,
elementele de ghidare şi de poziţionare a sonotrodei în timpul proceselor de sudare trebuie să
asigure şi o amortizare a oscilaţiilor ultrasonice, pentru a nu le transmite mai departe în batiul
instalaţiei. Presiunea de sudare se obţine utilizând un echipament pneumatic, care trebuie să
asigure o presiune de sudare de cel puţin 2 bar.
Calculul bobinei de acord
Dependenţa impedanţei de intrare a transductoarelor piezoceramice de diferite armonici de
frecvenţă se determină din relaţiile:
R arctg (  R 0 C el )
Z p ( n 1)  ej
1 02 R 2Cel2

rel j arctg (  n 0 C el rel )


Z p ( n  3)  e ,
1  n 2 02Cel2 rel2

r  rel
unde R  , în care r este rezistenţa mecanică a sistemului oscilant; r el – rezistenţa
r  rel

pierderilor electrice ale transductorului; 0 – frecvenţa de rezonanţă a transductorului; C el –


capacitatea electrică a transductorului.

65
Compensarea în paralel a transductoarelor (cos 1 = 1), nu prezintă nici un avantaj pentru
că în acest caz cresc pierderile la ieşirea generatorului la armonici superioare, din cauză că
sarcina la n  3 devine capacitivă, fapt care duce la scăderea randamentului. [6]
Cs Ls L1

R0 C0 R1 Cel Rel

a) b)
Fig. 4.7. Schema echivalentă a unui piezoelectric
a) schema completă; b) schema în funcţionare la frecvenţe mari.
Figura 4.7. prezintă schema echivalentă a unui transductor piezoelectric, în care: R 0 –
rezistenţa de pierderi datorate fenomenului de histerezis în materialul ceramic; C 0 – capacitate
proprie (statică); Cs, Ls – parametri echivalenţi ai circuitului electric serie acordat pe frecvenţa de
rezonanţă; L1- bobina de acord.

fs fp f

Fig. 4.8. Variaţia Z =f(f) pentru transductorul piezoceramic


Variaţia modulului impedanţei Z a transductorului electroacustic piezoceramic cu frecvenţa
tensiunii de alimentare prezintă o curbă nelineară (figura 4.8.), caracterizată de două puncte de
extrem:
- frecvenţa de rezonanţă serie:
1
fs  ;
2    Ls  C s

- frecvenţa de rezonanţă paralel:


1
fp 
C0  C s .
2    Ls 
C0 C s

În cazul sudării cu ultrasunete, transductoarele piezoelectrice trebuie să funcţioneze la


frecvenţa de excitaţie serie.

66
Cunoscând capacitatea electrică a transductorului şi ţinând cont de faptul că inductanţa
proprie a piezoelectricului este neglijabilă la frecvenţe mari, putem astfel determina inductanţa
bobinei de adaptare L1.
1 1
f0   L1  [H].
2    L1  C p 4    f 02  C p
2

Bobina L1 se va executa pe miez de ferită, la alegerea conductorului având în vedere


curentul care trebuie să-l suporte.

4. Sudarea cu ultrasunete a cuprului cu aluminiul


Intre aluminiu si cupru exista deosebiri mari in ceea ce priveste proprietatile fizice.
Totodata desi cele doua metale au o solubilitate partiala in stare lichida, intre ele se formeaza
faze intermediare dure. De aceea, este de preferat evitarea sudarii prin topire a acestor materiale.

67
Nr. Material Grosime Starea Pozitia de Energia Amplitudinea Forta de Suprafata Timp de Observatii
proba suprafetei sudare [%] sonotrodei apasare activa sudare
[μm] [daN] [mm2] [ms]
Cu 2,5 Curatare prin Al in
1 abraziune contact cu
sonotroda 80 52,2 40 25 25
Al 99 1 Curatare prin Cu in
abraziune contact cu
nicovala
Cu 2,5 Curatare prin Cu/
2 abraziune sonotroda 80 52,2 35 25 25
Al 1 Curatare prin Al/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
3 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
4 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
5 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
6 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
68
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
7 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
8 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
9 abraziune sonotroda 65 52,2 20 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
10 abraziune sonotroda 65 52,2 25 25 25
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Cu/
11 abraziune sonotroda 65 52,2 40 25 25
Al 1 Curatare prin Al/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/ Nu se imbina,
12 abraziune sonotroda 78 52,2 40 25 15 regim slab
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziun

69
Cu 2,5 Curatare prin Al/
13 abraziune sonotroda 78 52,2 40 25 20
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
14 Cu 2,5 Curatare prin Al/
abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 30
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/
15 abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 30
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/ Nu se
16 abraziune sonotroda 85 52,2 40 25 35 sudeaza,
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
regim mare
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Al/ nicovala Forta de
17 abraziune 95 52,2 45 25 35 apasare e prea
Al 1 Curatare prin Cu/
mare
abraziune sonotroda
Cu 1 Curatare prin Al/ Timp de
18 abraziune sonotroda 90 52,2 30 25 30 sudare mare,
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
nu se sudeaza
abraziune
Cu 1 Curatare prin Al/
19 abraziune sonotroda 85 52,2 25 25 20

70
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Al 1 Curatare prin Al/
20 abraziune sonotroda 90 52,2 40 25 22
Cu 1,5 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
21 abraziune 80 52,2 40 25 22
Cu 1,5 Curatare prin Al/
abraziune sonotroda
Al 1 Curatare prin Al/
22 abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 25
Cu 2,5 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune
Al 1 Curatare prin Cu/
23 abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 25
Cu 2,5 Curatare prin Al/ nicovala
abraziune
Al 1 Curatare prin Al/
24 abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 30
Al 1 Curatare prin Al/ nicovala
abraziune
Cu 2,5 Curatare prin Cu/
25 abraziune sonotroda 80 52,2 40 25 30
Cu 2,5 Curatare prin Cu/ nicovala
abraziune

71
Al 1 Curatare prin Cu/ nicovala
26 abraziune 80 52,2 40 25 25
Cu 1,5 Curatare prin Al/
abraziune sonotroda

72
BIBLIOGRAFIE

1. Centrul de Excelenta in Sudarea cu Ultrasunete CEX – US , ISIM Timisoara 2001


Contract MEC 1015 / 2001-2004;
2. Cercetari teoretice si experimentale privind efectul undelor ultraacustice la dezvoltarea
unor noi procedee si tehnologii de imbinare. Contract GRANT C, ISIM / CNCSIS
7079/ B2/2001/G4/ 2002;
3. Sora I,. Nicoara D, Vekas L Echipamente electroacustice pentru procesarea performanta
in medii lichide, Editura Orizonturi Universitare Timisoara, 2002.
4. Amza G., s.a., Cercetari privind sudarea cu ultrasunete a materialelor compozite
inteligente. Conferinta Internationala ASR SUDURA – 2002, Ploiesti 25-27
Septembrie 2002
5. Iclanzan T., - Activarea ultrasonica a curgerii materialului polimeric plastifiatin
procesul de punere in forma.- Comisia de Acustica a Academiei, Caiet nr.25, oct.1995
6. Ultrasonic Metal Welding, STAPLA Ultraschall Technik GMBH, 1997.

7. ”TWI projects carried out for electronics,photonics,sensors, and medical sectors”


www.twi.co.uk
8. “Ultrasonic welding of termoplastics-fault identification guide” www.twi.co.uk

9. “Ultrasonics Replace Solvent Bonding” www.sonobond ultrasonics co.

10. www. ultrasonic industry association

11. www. stapla ultrasoinics co.

12. www.branson ultrasonics co.

13. www.amtech.com

14. www.dukane co.

15. www.accusonics,inc.

73