Sunteți pe pagina 1din 33

 Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

 
Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. 
(Romani 12:7)
Dumnezeu să binecuvânteze
România!

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA
DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME LA:
GEO DUMITRESCU
LIBERTATEA DE A TRAGE CU PUȘCA
(un comentariu)
Lecţii educative pentru elevii din clasele IX-XIII
1 Prof. IOAN HAPCA
NEOMODERNISMUL
(CURENT LITERAR)
■ În periodizarea poeziei contemporane, critica literară a stabilit
trei etape distincte:
• Realismul socialist (Proletcultismul), între 1948 – 1964,
care a însemnat o abatere de la rolul şi rostul poeziei, deoarece
ideologia socialistă a impus teme şi modalităţi de expresie cu totul
nepotrivite exprimării artistice, manifestându-se o obedienţă
evidentă faţă de partidul unic şi promovând aşa-zisa „cultură
proletară”.
• Neomodernismul poetic sau Generaţia ‘60 (1960-1980)
a constituit o revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric la
formulele de expresie metaforice, la imaginile artistice, la reflecţii
filozofice.
■ Poeţii tineri ai vremii au înnoit poezia şi au înălţat-o pe culmi
neatinse: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana
Blandiana, Ion Alexandru. Acestora li s-au alăturat poeţii
maturi, cu opera cenzurată de factorii politici ai vremii: Emil
Botta, Ştefan Augustin Doinaş, Geo Dumitrescu etc.
2 Prof. IOAN HAPCA
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
În acest context se impun personalităţi ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana,
Ion Alexandru, Emil Botta, Ştefan Augustin Doinaş, Geo Dumitrescu.

3 Prof. IOAN HAPCA


■ Literatura română neomodernă
■ Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în
anul 1941 prin apariţia revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu
în care se afirma o nouă direcţie în literatura română.
■ Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluţia fenomenului
neomodernist, odată cu înfiinţarea Cercului Literar de la Sibiu.
■ Membrii acestui cerc adresează actul de înfiinţare scris de
Ion Negoiţescu şi semnat printre alţii de Victor Ionescu,
Ştefan Augustin Doinaş, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu,
afirmându-şi intenţia de a se întoarce către modernismul interbelic,
fără însă a neglija propriile deziderate estetice şi fără a încerca
sincronizarea cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei
perioade:
Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)
Neomodernismul: anii '60
Postmodernismul: anii '80
SURSA:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_rom%C3%A2n%C4%83
_neomodern%C4%83
4 Prof. IOAN HAPCA
■ Caracteristici ale neomodernismului
■ Poeţii neomoderni au debutat în jurul anului 1960 şi
au intenţionat să redea poeziei atributele firescului şi
libertatea alegerii formelor de exprimare.
■ Acest demers a fost posibil în contextul dezgheţării
ideologice de la începutul anilor '60, când autorităţile
manifestă o oarecare toleranţă în privinţa formelor de
expresie fără a abandona însă ideea abordării unor teme
corespunzătoare ideologiei comuniste.
■ Poeţi neomodernişti
■ Primul poet neomodernist poate fi considerat
Nicolae Labiş,deşi numai în anumite aspecte ale operei
sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiş
„buzduganul unei generații”.
■ Adevăraţii neomodernişti sunt Nichita Stănescu, Ana
Blandiana, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Emil Botta,
Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintre nou şi
tradiţia lirică interbelică. Aceştia încearcă revenirea la
metafore subtile şi la imagini insolite, bazate pe un
limbaj ambiguu.
5 CLICK/ENTER , după citirea ultimului cuvânt!
Prof. IOAN HAPCA
Geo Dumitrescu (n. 17 mai
1920, Bucureşti - d.
28 septembrie 2004) a fost un
poet şi scriitor român.
A urmat cursurile Facultăţii
de Litere şi Filosofie,
impunându-se în lumea
literară încă din primul an de
studii.
Debutează, în 1941, la doar
douăzeci şi unu de ani (cu
placheta „Aritmetică”).
Cinci ani mai târziu îi apare
„Libertatea de a trage cu
pușca”, conţinând poeme
scrise între anii 1940-1943.

6 Prof. IOAN HAPCA


Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta iniţial
titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi
interzisese apariţia.
Geo Dumitrescu a fost şi un talentat gazetar, profesiune căreia
i s-a dedicat încă din tinereţe, când a fost redactor la ziarul
„Timpul”, apoi la mai multe ziare şi reviste literare, printre care
„Flacăra”, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară”
(devenită „România literară”).
A mai colaborat şi la alte publicaţii, începând cu „Vremea”,
„Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundațiilor
Regale”, „Viața românească” şi continuând cu revistele „
Contemporanul” şi „Luceafărul”.
Rubrica „Atelier literar”, susţinută ani la rând, rămâne ca un
model de orientare a debutanţilor, cu o generoasă exigenţă.
A fost director al revistei „România literară”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Geo_Dumitrescu
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
7 Prof. IOAN HAPCA
Geo Dumitrescu face parte din „generaţia pierdută”,
impunându-se ca lider al aceleaşi, botezată cu alt nume, „generaţii
a războiului”, ce-i cuprindea pe Constant Tonegaru, Ion
Caraion, Dimitrie Stelaru, sau, altfel spus, grupul de la
Albatros.
În 1941 (10 martie), Geo Dumintrescu scoate, împreună cu un
grup de amici (Dinu Pillat, Al. Cerna-Rădulescu, Tiberiu
Tretinescu, Marin Sârbulescu, printre alţii), revista
„Albatros”.
Deşi suprimată după doar 7 numere, „e o revistă tinerească, bine
scrisă, curajoasă”.
Poezia contestatară promovată aici vizează două aspecte: pe
de o parte, ea exprimă oroarea faţă de război, pe de alta, neagă
vechile tehnici poetice.
Caracteristică tuturor le va însă percepţia directă a unei realităţi
demitizate, înţelese polemic, în contradicţie cu tendinţa eroizantă,
patriotardă a poeziei acelor vremuri.
8 CLICK/ENTER , după citirea ultimului cuvânt!
Prof. IOAN HAPCA
Procesul de refocalizare a realităţii este extins şi asupra
subiectului liric, eroul principal în poezia lui Geo Dumitrescu
sau Ion Caraion. De altfel, „lirica poeţilor de la Albatros
mizează pe dominanta subiectivă”.
Total diferită va apărea şi perspectiva discursivă, unde poetul
explorează tărâmuri noi ale lirismului, căutând temele considerate
nepoetice şi cuvintele impure, ignobile ale limbajului cotidian.
Geo Dumitrescu şi generaţia războiului nu se mulţumesc să
facă poezie, ci suspectează însuşi modul în care aceasta e creată,
precum şi fundamentele ei.
Bănuită de filistinism, de capitulare şi afiliere la burghezie – în
înţelesul dat de Baudelaire şi simbolişti –, poezia va suferi
asaltul revoltei tinerilor poeţi: teme, formule, stiluri vor fi toate
dinamitate.
Generaţia lui Geo Dumitrescu este legată de o perioadă
frământată: trecând de anii chinuiţi ai războiului, urmează
tranziţia spre comunism, apoi anii duri şi arizi de realism socialist.
9 CLICK/ENTER , după citirea ultimului cuvânt!
Prof. IOAN HAPCA
Faptul că această modernitate zbuciumată se regăseşte în poezia
generaţiei pierdute motivează o alipire a acestei la avangardismul
definit de Nicolae Manolescu.
Cu atât mai mult este posibilă această apropiere, cu cât singura
adevărată intoleranţă a acestui tip de avangardă este
academismul, arta instituţionalizată, împotriva căreia luptă şi
gruparea de la Albatros.
De asemenea, eliberarea formelor subiectivităţii este mai mult
decât evidentă în poezia liderului de generaţie Geo Dumitrescu,
ca şi varietatea registrelor stilistice.
În sprijinul acestei înrudiri vine şi componenta etică a
avangardismului lui Manolescu, care se extinde nu numai asupra
literaturii în genere şi asupra poeziei în speţă, ci asupra întregii
realităţi.
„Substanţa poeziei lui Geo Dumitrescu este una etică, va scrie
Manolescu, dar în mai mare măsură, şi socială, filosofică”. Geo
Dumitrescu resimte acut realitatea „scoasă din încheieturi”.
 CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
10 Prof. IOAN HAPCA
Ironia va acţiona de multe ori ca un scut menit să apere
sensibilitatea febrilă a unui sentimental deghizat într-un teribilist
nonconformist, ce suferă privind la spectacolul lumesc „greşit” din
juru-i.
Poezia va deveni astfel o încercare de îndreptare a lui. Mimând
indiferenţa, poetul va atinge problemele cele mai acute, încercând
să scuture amorţeala, inerţia ce împiedicau bunul mers al
lucrurilor.
Avangardiştii pe linia descendenţei baudelairiene sunt poeţii
culturii citadine, „primii heralzi ai vieţii moderne”.
 Aici poate fi depistată o diferenţă între avangardismul istoric şi
cel al grupării de la Albatros.
Cel din urmă cultivă biografismul şi realismul, primul, o realitate
pigmentată exotic cu un simţ al spectacolului şi senzaţionalului.
„Sensul în care realul va fi descoperit în poezia noastră din ultimul
deceniu [deceniul 9, n.n.] nu va fi cel de la Tzara şi Bogza, ci cel
de la Geo Dumitrescu”.
http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_
11 Prof. IOAN HAPCA
integrare_europeana/Lucrari2/Veronica%20Buta_mures.pdf
O altă diferenţă între poezia lui Geo Dumitrescu şi avangarda
istorică este mai clara implicare politică a poetului.
„Valorile – negate ori afirmate – erau rareori direct politice în
avangarda interbelică; erau, mult mai des, morale şi sociale. Iar
faţă de poezia de după a sa, aceea a lui Geo Dumitrescu are în
mai mult mai mare măsură spiritul furios, negator, al
avangardei istorice. De aceea spuneam că n-o putem situia nici
în modernitate, nici în postmodernitate, ci mai degrabă, în
trecerea de la una la alta”.
O coordonată care îi apropie pe poeţii de la Albatros, oricât de
diferiţi ar fi ei, de prinşi între avangarda istorică şi modernitate,
între război şi comunism, este ironia, consideră Gheorghe
Crăciun. „Libertatea de a trage cu puşca” (1946) opune
temelor şi obiectelor sacre ale poeziei teme noi, considerate
nepoetice până atunci, şi un limbaj poetic dominat de universul
lucrurilor apropiate, desprinse din cotidian. Aceeaşi deschidere
către concret o arată şi Constantin Tonegaru şi Ion
Caraion
12 ”SURSA
Prof. IOAN HAPCA
■ Opera poetică
Aventuri lirice (1963)
Nevoia de cercuri (1966)
Jurnal de campanie (1974)
Africa de sub frunte (1978)
Versuri (1981)
Aș putea să arăt cum crește iarba (1989)
Libertatea de a trage cu pușca și celelalte
versuri (1994)
Câinele de lângă pod (1997)
Poezii, ediţie completă şi definitivă (2000)
Biliard = Billard, ediţie revăzută (2001)
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
13 Prof. IOAN HAPCA
■ Geo Dumitrescu – APRECIERI CRITICE
Ion Dodu Bălan: A fost un mare poet, a cărui
personalitate încercam să o definesc, împreună cu
studenţii mei. L-am cunoscut prin intermediul lui Mihu
Dragomir, care mi-a prezentat un om cu înfăţişare de
copil, cu o ţigară frământată între degete. Era un
moment nu tocmai fericit pentru el, care a avut o soartă
nestatornică.
Îmi amintesc de o noapte de vis petrecută cu el şi cu
Theodor Mazilu, la Sinaia, la ciocnit de pahare. Ne-
au prins zorile acolo, pentru că Geo avea o forţă
fabuloasă de a povesti. Aflu acum că el a plecat acolo
unde toţi ne ducem. „Unde numele se șterg precum pașii
într-o biserică se sting”, cum spunea Apollinaire.
Rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească!”
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
14 Prof. IOAN HAPCA
Nicolae Dragoş: „Nu sunt cuvinte pentru a
mărturisi momentul de mare durere, aflând că un
mare om şi un mare poet, care s-a numit şi se va
numi Geo Dumitrescu, nu mai este.
L-am preţuit ca poet, care a avut generozitatea de
a descoperi tineri în atelierul literar.
De la „Libertatea de a trage cu pușca”, el s-
a remarcat prin originalitate şi frumuseţe a
gândului.
Nu există gest de mai mare respect pentru Geo
Dumitrescu decât acela de a ne apropia mereu
de cărţile lui”.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
15 Prof. IOAN HAPCA
HARUL VEŞNICIEI
Oare cine nu s-a-ntrebat, măcar o dată-n viaţă dacă sfârşitul poate
fi, în vreun fel, presimţit? Om de rând sau atins de aripa îngerilor.
Poezia „Literatura”, pe care Geo Dumitrescu a scris-o acum
mai puţin de un an, se constituie ca un fel de testament poetic.
Un soi de „non omni moriar” (nu voi muri de tot), aşa cum spunea
poetul latin. Curioasa alăturare de cuvinte ale poetului care
rămâne în inimile noastre cu versul „latin aș fi, de n-aș fi fost și
dac”. „Toamna”, „plouă”, „himerica iubită”, „chemările unui
dincolo nebănuit” Și, ca un rămas bun neaşteptat, ultima strofă.
Judecaţi singuri dacă acest „adio, dar pe curând” e suficient
pentru ca Geo Dumitrescu să ne rămână în minte sau abia acum
e momentul să-l descoperim cu adevărat. Dacă v-am trezit
curiozitatea, încercaţi „Romantism”, „Ar fi bine să uiți”, „De
după Lamartine”, „Argumente îmi curgeau pe tâmplă”,
„Africa de sub frunte”. Sau măcar versurile din acest din urmă
poem: „Numai vești rele mai aștept/Numai vești proaste mai pot
aduce:/a mai murit un copac,/a mai plecat o pasăre/cineva și-a
tăiat sufletul într-un ciob de oglindă/”.
16 CLICK/ENTER Prof. ,IOAN
după citirea ultimului cuvânt!
HAPCA
Alex. Ştefănescu:
 Un contestatar cu costum şi cravată

Versurile lui Geo Dumitrescu, chiar şi cele mai puţin inspirate, se citesc cu
interes.
Poetul se dovedeşte a fi un seducător inteligent al cititorului, căruia, dacă nu
reuşeşte să-i provoace emoţii, îi trezeşte curiozitatea intelectuală. El izbuteşte
să capteze atenţia printr-o anumită demnitate a cuvântului, care mai putea fi
întâlnită numai la Marin Preda.
Geo Dumitrescu nu transformă cuvintele în focuri de artificii, nu le risipeşte
orgiastic, ci le păstrează intact autoritatea pe care o au în dicţionar. El se
exprimă clar, analitic, ca şi cum ar ţine un discurs.
În loc să-l epateze pe burghez, îl cucereşte prin seriozitate şi distincţie chiar în
momentul săvârşirii actelor de teribilism.
Este – s-ar putea spune – un contestatar îmbrăcat cu costum şi cravată. Un
teoretician stilat al libertăţii de a trage cu puşca.
Cele mai cuceritoare poeme ale lui Geo Dumitrescu rămân cele scrise la
douăzeci de ani.
Dezinvoltura pe care poetul o avea atunci s-a pierdut pe parcurs, chiar dacă el a
mai încercat de câteva ori să o reconstituie.
Nu se poate reconstitui o stare de graţie.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
17 Prof. IOAN HAPCA
Alex. Ştefănescu:
 La douăzeci de ani, Geo Dumitrescu nu ţine seama de cenzură,
de aşteptările criticilor literari, de răspunderea pe care o are ca
lider al „generaţiei războiului”.
El face, în deplină libertate, o critică a poeziei, pentru că aceasta
este în esenţă poezia lui, o critică a poeziei:

„Acum pictez un tablou mare:/ vreau să-mi fac un autoportret./


Aici o să desenez inima – o gămălie de chibrit,/ aici, creierul – un
aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/
n-are nici un sens să omit ochii – două semne de întrebare,/ aici
în colţ o să-mi pictez gândurile –/ o claie informă de rufe
murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat –/ va lăsa să se
vadă interiorul/ (cu totul neinteresant, în definitiv),/ sus,
sprâncenele își vor schiţa zborul.” (Portret).

CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!


18 Prof. IOAN HAPCA
Alex. Ştefănescu:
 
Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentenţios, tendinţa
de a înnobila mecanic existenţa.
Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai îl traversase,
poezia românească se poetizase la maximum, devenise cu totul şi
cu totul altceva decât proza.
Geo Dumitrescu ia distanţă faţă de această modă. De fapt, ia
distanţă faţă de orice modă. (Aşa se şi explică de ce poezia sa nu se
demodează odată cu trecerea anilor, ajungând să se combine
congruent până şi cu poezia optzecistă.)
Enunţurilor lapidare şi solemne tânărul poet le opune explicaţii
intenţionat prozaice. Iraţionalităţii îi opune logica. Dar aceasta nu
înseamnă că renunţă la poezie.
Din negarea competentă a unui mod a exprima elanul liric rezultă
un fel de electricitate care exprimă tot un elan liric.
Geo Dumitrescu are mai mult spirit critic decât talent şi, în
consecinţă, îşi foloseşte spiritul critic pentru a face poezie.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
19 Prof. IOAN HAPCA
Alex. Ştefănescu: Profesionalismul simulării
Intrat în dizgraţie la scurtă vreme după instaurarea regimului
comunist şi obligat de împrejurări să nu publice nimic aproape
douăzeci de ani, Geo Dumitrescu ni se înfăţişează destul de
mult schimbat în deceniul şapte, când revine în viaţa literară.
Exploatându-şi experienţa pe care o are în practicarea poeziei discursive, el se
străduieşte acum să scrie texte asemănătoare cu discursurile rostite în şedinţele
„de partid”:
„Şi-apoi,/ unde sunt inovaţiile noastre, tehnica nouă,/ metodele
îndrăzneţe, înaintate?.../ Dar vastele noastre resurse interne,/
resurse uitate?:/ nopţile pierdute în somnul adânc al veacurilor,/
în drumul nesfârșit al istoriei,/ nopţile ucise în lungii ani de
robie,/ în lungii ani pierduţi, ai războaielor,/ sfintele nopţi de
veghe/ la căpătâiul răniţilor, bolnavilor, pruncilor,/ sfintele
nopţi de sânge și speranţă,/ nopţile zăbrelite ale pușcăriilor,/
toate nopţile netrăite, strivite, interzise,/ ale omenirii,/ nopţile cu
dinţii încleștaţi,/ frânte pe roată, împușcate.../ Toate ne aparţin,
pe bună dreptate -/ să le-adunăm cu grijă, migălos,/ să le topim
în furnalele călimărilor/ și să-ngrășăm cu amintirea lor
fecundă/ pământul nopţilor noastre de azi”.
20 (Problema
Prof. IOAN HAPCA spinoasă a nopţilor).
Critic lucid al poeziei, Geo Dumitrescu reuşeşte totuşi până la
urmă, cu multă răbdare, să pună la punct mecanismul care
provoacă emoţii. La maturitate, el nu mai are acel firesc al blazării
pe care îl avea în tinereţe, ajungând să cultive, la extrema cealaltă
a registrului liric, un patetism artificial, aparent incompatibil cu
temperamentul său. Dar acest patetism artificial impune respect
prin ceea ce s-ar putea numi profesionalismul simulării şi, mai
ales, prin eficienţa estetică. Poemul „Inscripție pe piatra de
hotar”, de pildă, a ajuns un fel de şlagăr al poeziei româneşti
postbelice şi a făcut de multe ori să curgă câte o lacrimă pe obrajii
unor cititori – sau ascultători – sentimentali:
„Slav aș fi fost, de nu eram latin,/ latin aș fi, de n-aș fi fost și dac -/ dar a ieșit
așa: să fiu român,/ și eu cu soarta asta mă împac!// mi-au dat și alţii sânge și
cuvinte -/ nisipuri galbene trecură-n zbor,/ purtate-n vântul Asiei fierbinte,/
să-ngrașe primitorul meu ogor.// Şi din Apus, din Miazăzi, veniră/ umane
pulberi, umbre și lumini,/ cu bine și cu rău mă vremuiră -/ Pe toate le-am
sorbit în rădăcini!// Şi nu-i nimic străin - a'mele-s toate,/ dator nu sunt:
plătit-am cu prisos! -/ că tot plătind uitucilor la rate,/ cuţitul mi-ajunsese
pân-la os.../ Dar am rămas așa cum scrie-n carte -/ priviţi-mă și-o să vedeţi
ușor/ că nu-s asemeni nimănui în parte,/ deși,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.”
SURSA: http://www.romlit.ro/geo_dumitrescu CLICK/ENTER, după
21 ultimului cuvânt! Prof. IOAN HAPCA
citirea
Poeziile lui Geo Dumitrescu
Aceste semne fugare Columna libertăţii Dans! Dar eu spun mereu
Act de mulţumire Dar nu e preamărit Dar priviţi-mă-n ochi Daruri
de după Lamartine Despre certitudini Din câte adevăruri? Doar aşa
sa alergi ! Dragoste colivie Drama În parc Fabula cu maimuţa
Glasurile lumii Greaua poartă de os Ieremia Inscripţie pe piatra de
hotar Insomnie Interiorul umbrei Africa de sub frunte Al treilea
sfert Alchimie Amurg literar April tardiv Argumente Îmi curgeau
pe tâmplă Aritmetica Aş putea să arăt cum creşte iarba Atac de
noapte Auspicii Aventura în cer Balada corăbiilor de piatră Banală

Biliard Câinele de lângă pod Cartoful uitat in pământ Columb


Intrare în atelier Ipoteze Iubire Jurnal de campanie La moartea
unui fabricant de iluzii Libertatea de a trage cu puşca Literatura
Macarale la marginea oraşului Madrigal Răsturnat Nelămurite
Chemări Nevoia de cercuri Obrazul rumen al amintirii Oda Oratie la
o moara de lumină Pana la galben Pelagra pentru toţi Cei cinci fraţi
Poem de vacanţă Poem final Portret Primăvara săracă Problema
spinoasă a nopţilor Probleme Psihoza Rânduri pentru un eventual
deces Romantism Rord Şcoala frumuseţii Scrisoare nouă Sfârşit de
primăvară Singur-luna Streaşina Tabu Te aştept Treptele iertării
22
Veşnicul joc Violoncel VuietProf.
deIOAN
brazi Zăbrele
HAPCA CLICK/ENTER!
Geo Dumitrescu:
LIBERTATEA DE A TRAGE CU PUŞCA
În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile
șoapte –
toți erau murdari, slabi, și patetici ca în Shakespeare,
își numărau gloanțele și zilele și nădăjduiau un atac
peste noapte.
Atunci, a ieșit luna, fără cască, de undeva din bezna
ghimpată;
dar oamenii n-au căzut cu fețele la pământ,
ci și-au aprins țigările, discutând despre libertatea de a
trage cu pușca,
rezemați comod în groapa neagră sau poate chiar pe
câte-o piatră de mormânt. CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
Sunt sigur că unul din ei eram eu –
de altfel, astăzi mi-am găsit în sertar, printre
manuscrisele fel de fel,
pistolul meu ghintuit, cu douăzeci și patru de focuri,
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacă nu
mă-nșel.
Doamne, ce de isprăvi am mai făcut și-atunci !...
Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz și crud :
țin minte să fi ucis trei sute șaizeci de dușmani într-un
singur asalt –
ah, răcnetele mele de mânie și triumf și-acuma mi le mai
aud!...
La Waterloo eram cu bietul Bonaparte cabotinul,
rostandizând pe pragul unui veac ;
viteaz și inutil și graseiat la culme,
luptam și-atuncea – ce era să fac ?
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
24 Prof. IOAN HAPCA
Degetele strîngeau o ţigară fumată de mult.
În, groapa neagră, ca nişte pietre, cădeau ultimele
cuvinte.
Prietenii mei înarmaţi şi patetici mă ascultau uluiţi,
rezemaţi comod de pietrele de la morminte.

Paralel cu noi, dedesubt, oameni îşi dormeau veşnicia -


şi ei discutau despre libertatea de a trage cu puşca,
după fiecare măcel !...
Dar, pe pistolul meu cu douăzeci şi patru de gloanţe !,
luna mi se pare aceeaşi
cu care am participat la asediul Trebizondei,
dacă nu mă-nşel!...

Recită Delia Eliad


http://www.poezie.ro/index.php/poetry/32087/Libertat
ea_de_a_trage_cu_pu%C5%9Fca
25 CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
CLICK/ENTER
Prof. IOAN HAPCA ,
Libertatea de a trage cu pușca – COMENTARIU
Curente şi orientări literare. Receptări critice.
Geo Dumitrescu aparţine, împreună cu Ştefan Augustin
Doinaş, Radu Stanca, Const. Tonegaru şi alţii momentului
spiritual 1945 – 1946.
Direcţiile estetice ale acestui moment sunt diferite: suprarealism,
Cercul literar de la Sibiu, care a venit cu o lirică mai clară, un
program de modernizare a miturilor – revigorarea baladei ca
specie, subiectivismul liric.
Debutează editorial cu volumul „Aritmetica în 1941”, semnat
cu pseudonimul Felix Anadam. Apar apoi la intervale mari de
timp: „Libertatea de a trage cu puşca” (1946), „Nevoia de
cercuri” (1966), „Jurnal de campanie” (1974).
Trăsătura distinctivă a limbajului poetic al lui Geo Dumitrescu
este ironia. Acest lucru a fost observat de critică încă de la debut.
Poetul cultivă procedeele urmuziene: depoetizarea sarcastică,
refuzul contemplaţiei, desacralizarea.
26 Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER
CLICK/ENTER , după
, după citirea
citirea ultimului
ultimului cuvânt.
cuvânt.
 Tema şi semnificaţia titlului
Poezia „Libertatea de a trage cu puşca” a fost publicată mai
întâi sub titlul de „Trebizonda”.
Criticul Eugen Simion afirmă că această poezie „e fişa de
temperatură morală a unei generaţii”. Este expresia unei realităţi
în care domină negativul.
Geo Dumitrescu satirizează literatura tradiţională, patetismul,
solemnitatea acesteia; este iritat de retorica ei.
Poezia se naşte din dorinţa de a fi reconsiderate valorile epocii
sale. „Poetul arată, de la început, oroare de contemplaţie, care i
se pare sterilă, şi de confesie, care se pare impudică” (D. Micu /
N. Manolescu). Poezia este o satiră la adresa societăţii, a tuturor
mediilor; social, politic, cultural, literar. „Libertatea de a trage
cu puşca” exprimă crezul artistic al poetului.
Tonul este sarcastic; lumea literară este în întuneric, valorile au
murit, toţi sunt mizeri. În aceste condiţii, poetul face din cuvânt o
armă prin care să-şi câştige dreptul la exprimare şi la stabilirea
unor
27 valori autentice care guverneze această lume haotică.
Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
Elemente de structură şi compoziţie
Poemul este structurat în strofe ample, dispuse în catrene, dar
frânte prin rima regulată a versurilor al doilea şi al patrulea în
distihuri.
Fiecare secvenţă lirică se dezvoltă pe un enunţ aparent clar, dar
care poartă în subtext mesajul: umanul stă sub semnul
repetabilităţii răului.
Metafora care deschide poemul – „în groapa neagră” – este
simbol ai lipsei de autenticitate.
Se prefigurează imaginea unei lumi moarte a unui „cimitir”
spiritual în care oamenii sunt „murdari, slabi şi patetici”.
În strofa următoare este sugerată cauza răului: omul şi-a pierdut
dimensiunea morală. Nimic din ceea ce înseamnă frumos, pur,
taină nu îi mai emoţionează: „Atunci, a ieşit luna, fără cască, de
undeva din bezna ghimpată; / dar oamenii n-au căzut cu feţele la
pământ, / ci au aprins ţigările discutând despre libertatea / de a
trage cu puşca / rezemaţi comod în groapa neagră sau poate
28 / pe câte-o piatră deProf.
chiar mormânt.
IOAN HAPCA” CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
Cuvintele poartă în ele deziluzia omului conştient de tragismul
situaţiei sale: „Sunt sigur că unul dintre ei eram eu...”.
Luna nu mai îmbie la contemplaţie; refuzul său de a contempla
lumea este sugerat de exprimarea ironică „a ieşit fără cască”.
Poetul se include în rândul celor care nu mai vibrează la nimic
pentru că valorile sunt răsturnate. „Pistolul meu ghintuit, cu
douăzeci şi patru de focuri,” – idealul său artistic.
Asaltul Trebizondei este metafora în care ascunde derizoriul în
care a căzut lumea, meschinăria ei.
Iritarea vizibilă în prima strofă va fi camuflată în secvenţa de
mijloc, în care foloseşte ironia pentru a detensiona liric atmosfera
creată.
Trimiterile la istorie, la literatura tradiţională sunt realizate cu
aceeaşi notă ironică prin care subliniază disocierea sa de acest
mod de percepere a lumii.
Persiflează conformismul, automatismele limbii („Ca un erou din
Sadoveanu eram viteaz și crud”).
29 Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
În final, printr-o tehnică clasică de confundare a planurilor,
secolele se amestecă în fumul unei ţigări „fumate demult”, pentru
ca apoi să se generalizeze această situaţie, exprimând astfel ideea
că lucrurile s-au petrecut dintotdeauna la fel: „Paralel cu noi,
dedesubt, oamenii îşi dormeau veşnicia – / şi ei discutau despre
libertatea de a trage cu puşca, după fiecare măcel!...”
Procedee artistice. Imagini şi figuri de stil.
Tragismul cotidianului în care trăieşte nu poate fi înfăţişat cu
mijloace tradiţionaliste.
Nu există constrângere prozodică; Geo Dumitrescu renunţă la
rimă, ritm, măsură.
Versul liber şi simbolistica născută din inserţia gândului în
cuvânt sunt specifice modernismului la care poetul a aderat.
 Stilul său, care nu este unul retoric ci mai degrabă colocvial,
creează un joc subtil între iluzie şi realitatea exprimată prin
folosirea ironiei ca mască a tragismului condiţiei umane.
http://articole.famouswhy.ro/libertatea_de_a_trage_cu_pusca_
de_geo_dumitrescu/
30 Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
31 Prof. IOAN HAPCA
VALORI pe tema conștiinței naționale:
 Patriotism – Punem ţara înainte de orice,
datoria înainte de propria persoană, suntem
mândri ştiind că tot ceea ce facem este pentru
elevii din România şi Diaspora.
Integritate – Promovăm cele mai înalte
standarde de etică, onestitate şi corectitudine.
Respectându-ne beneficiarii ne respectăm pe
noi.
Excelență profesională – Avem standarde
înalte de calitate. Acţionăm cu profesionalism şi
pragmatism. Dăm tot ce e mai bun pentru că
doar aşa ne putem atinge ţelurile.
 Documentează-te, descoperă şi spune-le tuturor că ştiinţa e viitorul,
dar nimic nu e mai păgubos decât neştiinţa.
32 Prof. IOAN HAPCA  CLICK/ENTER,
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
GEO DUMITRESCU
LIBERTATEA DE A TRAGE CU PUȘCA
(un comentariu)
Lecţii educative pentru elevii din clasele IX-XIII

Concept original şi realizare:
Numai pentru UZ INTERN la
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII 
Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ
str. Principală, nr. 1111
Tel. 0262-368013
E-mail: ihapca2002@yahoo.com

DĂ UN CLICK ŞI VIZITEAZĂ  ACUM!!!
http://sites.google.com/site/ihapca2002/
33 Prof. IOAN HAPCA