Sunteți pe pagina 1din 26

Cartea The Ancient Civilization of Romania

de Emil Condurachi si Constantin


Daicoviciu
este o traducere din franceza, publicata în
1971 .
în Anglia de către Barrie&Jenkins

Vechea civilizatie autohtonã

Cartea este prin


excelenta arheologica,
desi subiectul lingvistic
care ne intereseaza este
tangential abordat pe ici si
colo.

De remarcat ca autorii au devenit faimosi nu numai ca arheologi ci si ca istorici,


ceea ce explica tendinta de a aborda subiectul lingvistic al originii limbii romine prin
prisma arheologiei. Cartea contine aproape 200 de planse, calitate extra, care o face
unica in rindul publicatiilor de istorie romineasca. Munca incorporata in carte este intr-
adevar impresionanta. Abordam aici subiectul Daciei sub puterea romana, perioada in
care incepe marea confuzie istorica a "latinizarii" dacilor. Sint si autori care sustin ca
latinizarea a inceput in epoca pre-romana prin schimburi economice si contactul cu
negustorii ... Negustorii pre-romani devin necesari in procesul de latinizare a Daciei,
pentru ca perioada romana nu o poate explica nici cum.

1
Autorii [p.131] evidentiaza "prezenta a trei
legiuni in Dacia - XIII Gemina la Apulum, IV
Flavia Felix la Berzobis in Banat si I Adiutrix,
tot la Alba". Prezenta militara romana in Dacia
ar numara deci vreo 15.000 de soldati
permanenti. De remarcat ca 10 ani inaintea
cuceririi Daciei, Anglia s-a rasculat in urma
plecarii SINGUREI legiuni romane din Anglia,
adusa impotriva Daciei. In medie, prezenta
romana in Anglia era sub nivelul unei legiuni, pe
cind Dacia era tinuta in sah de 15.000 de soldati
permanenti. Mai tineti cont de faptul ca Imperiul
stationa 40-50.000 de soldati la sud de Dunare.
Toate cu toate, Dacia era o provincie puternica si
greu de controlat.
Acum autorii vin cu povestea latinizarii: "Legionarii insisi erau cetateni romani care
formau coloana vertebrala a armatei si au jucat un rol activ in romanizarea noului
teritoriu". Prin urmare legionarii ar fi romanizat Dacia ca un factor activ. Parca-i vad pe
legionari stabilind programul zilnic al armatei: nu exercitii militare, nu alarme, nu
minuiri de arme, nu vinatoare de Daci razvratiti, nu colectare de taxe, nu constructii
strategice, nu mentinere de garnizoane ci ... scoala de Duminica pentru orfani la A,B,C...,
apoi organizarea de cursuri serale pentru Daci care ziua aveau de lucru si numai seara
puteau studia, apoi propaganda religioasa de convertire la valorile morale romane, apoi
alte lucruri similare.

M-as referi aici la Sfintul Pavel, care


fiind arestat in Ierusalim spune ofiterului "Eu sint cetatean roman", la care ofiterul spune
"Si eu sint, am cumparat cetatenia pe bani grei". Dialogul intre doi cetateni romani avea
loc in limba ... Koine, Pavel vorbeste peste tot numai Koine, scrie partea lui din Noul
Testatment tot in Koine. Cetatenii romani din Palestina vorbeau Koine, iar cetatenii
romani din Dacia faceau ... latinizare in masa, dupa autorii acestei carti. Concluziile se
impun de la sine.

2
Urmatorul paragraf este de-a dreptul hilar : "Fortele
auxiliare recrutate din tot Imperiul, din provincii deja
cucerite de ceva timp, (Dacia este ultima mare cucerire
romana) ... multi dintre ei, desi neavind inca cetatenia
romana, erau deja ROMANIZATI". Doi mari istorici
romini vin sa sustina ca Dacia este romanizata de catre
restul Europei, Asiei si Africii ... deja romanizate !!! la
anul 170e.n. Inchiputi-va pe Egipteni sau Evrei ducind
munca de romanizare a Dacilor. Fara comentarii. Daca
nu sintei inca convinsi de puterea romanizarii Daciei,
cititi mai departe ca istoricii au si alte argumente.
"Pe timpul lui Hadrian, si chiar mai devreme, ei au
cooptat recruti din provinciile de stationare; ei de
asemenea au jucat un rol in romanizarea zonei in care
erau trimisi la garnizoane".

Dupa autori, dacul Aristagorus (nume Scit consemnat) este instruit in tehnica militara
si in tehnica lingvistica romana, dupa care ajungind sef de post la Partos, linga Alba, face
romanizarea zonei, pina la Zlatna, si asa mai departe. Inchipuiti-va ca Aristagorus a
invata o limba Latina, specific Ariana, puternic inflexionata, SASE declinari ale
substantivelor/ adjectivelor/pronumelor etc., doua numere, trei genuri etc. Nu numai ca
Aristagorus era un geniu lingvistic, toti Dacii erau la fel, incit 2000 de ani mai tirziu
limba romina are inca 5-6 declinari, acelasi sistem inflexionat de verbalizare, etc.
Comparati acum cu limba Greaca, care mai pastreaza urmele a DOUA declinari desi
limba antica Koine, din care provine Greaca, are 4 declinari (nominativ, acuzativ, dativ si
genitiv). Vedeti cum Grecii au UITAT majoritatea limbii LUMII de pe vremea romana,
pe cind Dacii au PASTRAT latina intacta !!! pentru ultimii 2000 de ani. Grecii, care se
considera urmasii DIRECTI ai Ionienilor si Dorienilor, isi UITA propria lor limba, in
schimb Dacii INVATA latina mai bine decit Latinii insisi. In plus, nu o invata de la
Latini, ci o invata de la alti Daci, latinizati la cazarma de la Partos.

Tiribambele latiniste ale autorilor continua


nestinjenite, desi trecind pragul hilarului nu te poti apropia decit de tragico-comic :
"Aceasta este adevarat si in cazul unitatilor mixte (numeri) recrutate de la frontierele
Imperiului: in decursul timpului au ajuns si ei romanizati, si la rindul lor au ajutat la
romanizarea populatiei recrutata local". Ca o poveste de adormit copiii este perfecta, ca
tinuta lingvistico-istorica va las s-o apreciati voi insiva. Acum tineti-va bine : "Toate
acestea explica cum Dacia a ajuns atit de repede la un nivel de romanizare care a facut
provincia sa fie un centru de civilizatie Romana" ... ha ! "ca un efort combinat al
colonistilor din tot Imperiul" ha, ha !! "si al soldatilor garnizoanelor Romane" ha, ha
ha !!! Vedeti deci ca nu numai Roma este mama Clujului (cum sustine statuia lupoaicei
din centru, izolata prin ceva cimitir la ora actuala) ci intregul Imperiu Roman. Dupa

3
autori, lozinca "Cetatii Cluj Roma Mama Este" trebuia de fapt sa sune "Cetatii Cluj
Mapamondul Mama Este".

Daca tot nu sinteti convinsi, latinizarea Daciei


continua si prin alte mijloace : "La completarea
serviciului militar un soldat Roman se aseza de obicei
in zona in care a stationat ...". Prin urmare, nu numai
legionarii ci si pensionarii (de obicei la 40-50 de ani)
au contribuit la latinizarea Daciei.

Un bun prieten de la Cluj, de felul lui Grec din cei stabiliti prin Dobrogea la
caderea Constantinopolului, mai are inca nostalgia comunitatii grecesti la care apartinea
in copilarie, desi casatori la Cluj de o viata. Sint cu totii romini clujeni, dar pe copil l-a
invatat citeva vorbe grecesti, cum ar face orice parinte NORMAL. Acum vin istoricii si
ne spun ca strainii latinizati de romani au latinizat la rindul lor Dacia, de parca strainul
din Iberia, la pensionare visa la cazarma romana si nu la locul minunat al copilariei.
Aceste afirmatii sint contrare oricarei culturi si psihologii umane pe tera.

Fantezia latinizarii continua la pagina 136 :


"au fost doi factori principali ai introducerii si
raspindirii romanizarii : in orase, totalizind
douasprezece, municipii si colonii, numarul
mare de mestesugari si colonisti care s-au
bulucit in Dacia". Presupunem ca toti acestia
vorbeau Latina Clasica, cea Culta, cea vorbita la
Capitoliu, cu accentul Imparatului. "La tara,
soldatii garnizoanelor Romane, locuind cot la
cot cu populatia nativa, cu timpul luindu-si sotii
native". Din zone mult mai bine documentate in
scris, cum ar fi Palestina, stim ca soldatii
Romani DISPRETUIAU populatia locala cu
care nu se voiau asociati. Se pare ca cei din
Dacia erau trecuti prin alte scoli romane,
deoarece actionau in spiritul comunismului
vestic contemporan, cot la cot cu cei pe care nu-
i poti vedea, din dorinta de infratire a umanitatii
in scopul latinizarii lumii. "... isi faceau o casa
permanenta in rpovincie dupa pensionare".
Prin asta am mai trecut, dar aici sa-l citam pe Caragiale, doi recruti, cinci legionari,
patru pensionari, trei legionari si inca sapte recruti, care au latinizat Dacia. "Un alt factor
semnificativ al romanizarii a fost ... recrutarea Dacilor nativi...", inca sase recruti ...

Autorii au descoperit trei inscriptii religioase catre zeii din Palmyra care erau evident
facute de catre Palmyreni sau [P.154] "sau de catre descendentii lor". Credeti ca
supravietuirea zeilor straini, ai soldatilor straini Daciei, este un obstacol in calea
latinizarii ireversibile a Daciei ? Va inselati, deoarece "atasarea de zeitatile tarii de
origine nu inseamna ca acesti Palmyreni erau mai rezistenti la romanizare decit alti

4
supusi ai Imperiului". Aici autorii nu aduc nici un singur argument, asa ca trebuie sa-i
credem pur si simplu pe cuvint : prezenta zeilor straini in Dacia este de fapt o dovada de
latinizare si nu invers, cine nu crede sa citeasca cartea, de mai multe ori, pina se
convinge.

Vremurile erai noastre au inceput sa se tulbure, Hunii


impingind din spate Teutonii, toti trecuti val virtej peste Dacia, intre 376 si 454, cind s-a
prabusit puterea lui Atilla. Excavatiile au dovedit ca "viata populatiei Dace romanizate a
continuat" in ciuda conditiilor grele. Este pentru prima data cind ma intilnesc si cu o
anumita precizare temporala a fantomaticului proces de latinizare. Referinta se face in
preajma prabusirii puterii Hunilor, deci in secoul V Dacia era deja ... LATINIZATA
definitiv si irevocabil. In secolul II Dacia este cucerita, in secolul V este romanizata ! In
continuare, secolele V-VII se vorbeste deja despre populatia daco-romana, deci infratirea
este finala si ireversibila in viziunea autorilor.

Cartea contine o SINGURA pagina intitulata "Concluzii", pagina care vine in


contradictie cu intregul (dar putinul) continut lingvistic al cartii, si anume : "De la
sfirsitul neoliticului ... putem urmari un lung proces de dezvoltare etnica care a inceput
cu sosirea si asezarea Indo-Europenilor in Romania". Aici sarim peste faptul ca "indo-
europenii", alias "Arienii", nu s-au asezat in Romania ci AU ORIGINAT in zona
Romania, oricum, presenta lor este CONFIRMATA de catre autorii cartii. Prezenta
Arienilor este RECONFIRMATA din nou : "In Epoca Bronzului tara a forst locuita de o
populatie indo-europeana clar definita" !!! Prin urmare, in mileniul II i.e.n. Arienii
LOCUIAU in Romania. "Divizarea acestui popor in doua ramuri principale, in prima
Epoca a Fierului, a produs stramosii directi a Rominilor, Geto-Dacii".

Acest al doilea paragraf, din cele


patru ale paginii de "Concluzii", vine ca un soc rece peste istoria noastra oficiala. Arienii
sint confirmati in Romania in Epoca Bronzului (mileniul IIi.e.n), reconfirmati in Epoca
Fierului (mileniul Ii.e.n.), dar DACII SINT AFIRMATI LATINIZATI. Aceasta dovedeste
o intelegere sub-elementara a istoriei limbilor antice si preistorice: este deja NOTORIU
si NEDISPUTAT ca Ionienii, Dorienii si Latinii antichitatii ERAU DE NEAM ARIAN
descris prin cuvintele politizate de "indo-europeni". Oare sa nu fi stiut autorii, Emil

5
Condurachi si Constantin Daicoviciu, ca si Latinii erau "indo-europeni" ? Din moment ce
"indo-europenii" sint CONFIRMATI in Dacia iar Latinii sint la modul notoriu "indo-
europeni", de ce mai era necesara LATINIZAREA Daciei ?

Intrebarile de mai nu vor fi probabil raspunse niciodata. Pentru acum constatam esuata
incercare de montare a unui proces de latinizare inexistent, imposibil si inutil, doar Dacii
erau centrul popoarelor Ariene. Cartea este o valoare arheologica unica, dar contine
elemente lingvistice si culturale deplorabile din partea unor cercetatori de renume,
istorici nu numai arheologi. Cu asemenea reprezentare a Daciei pe plan cultural, religios
(neanalizate aici) si lingvistic, istoria limbii romine a devenit o tragedie nationala si o
pierdere universala..

Contributii la cunoasterea civilizatiei


geto-dace in zona est-carpatica
in lumina cercetarilor arheologice

Institutul de Arheologie, Iasi


Violeta Veturia Teodoru

Vestigii arheologice

Alaturi de cercetarile mai vechi, intesificarea acestora in ultimii ani a dus la depistarea
unor noi vestigii geto-dacice care au imbogatit repertoriul arheologic al zonei la care ne
referim. Evident, noile cercetari si-au adus o contributie valoroasa la cunoasterea tuturor
aspectelor legate de cultura materiala si spirituala a societatii geto-dacice din Moldova.
Gratie cercetarilor arheologice s-au gasit in aceasta zona peste 400 de asezari, 20 de
necropole si morminte izolate, de unde s-a recuperat un bogat si valoros material
arheologic. Referindu-ne la tipurile de asezari, subliniem prezenta atit a fortificatiilor,
cit si a asezarilor deschise, multe din acestea gravitind in jurul acestor cetati intarite, care
desigur aveau un rol economic, politic si militar important in sinul societatii geto-dacice.

6
Pentru Moldova cunoastem doua tipuri de
asezari intarite, referindu-ne la perioada cind ele au fost inaltate:

a) grupul de cetati construite in perioada secolelor IV-III i. e. n., folosind ca sistem de


fortificatie valul cu sant in fata. In constructtia valului se folosesc palisade de lemn si se
cunoaste un singur caz, cind deasupra valului a existat si un zid de caramizi arse, cum
este documentat la cetatea de la Arsura (jud. Vaslui). Nu lipseste nici zidul din piatra, asa
cum este el documentat in cetatea de la Cotnari.

Printre cele mai importante cetati pentru perioada secolelor IV-III i. e. n. amintim pe
cele de la Stincesti, Lotna, Bunesti, Arsura, Mosna, Buhalnita, Fedesti, Poiana, Cretesti,
Vladnic, Vutcani etc (vezi A. C. Florescu, Aspecte noi privind fortificatiile traco-geto-
dacice din a doua jumatate a mileniului I i. e. n. descoperite in Moldova, in RMMMIA, 1,
Bucuresti, 1980, p. 17, fig. 19)

Asa cum am aratat mai sus, nu toate acestea au fost folosite ca loc de refugiu in caz de
restriste. Una din ipotezele regretatului cercetator Adrian C. Florescu sublinia faptul ca
marea majoritater a acestor cetati ar fi fost construite incepind cu a doua jumatate a
secolului IV i. e. n. Cercetarile arheologice in multe din aceste fortificatii au demonstrat
faptul ca aici a existat o mare densitate de locuire (dupa numarul locuintelor descoperite),
unde s-a desfasurat o viata economica intensa si unde, de asemenea, se produceau si
schimburile comerciale, in special cu negustorii greci.

b) o a doua grupa de cetati sunt acelea datate


in perioada de maxima inflorire a civilizatiei geto-dacice, secolul I i.e.n., care au si o alta
dispunere geografica, cit si un sistem de fortificare asupra caruia nu vom insista, nefacind
obiectul discutiei de fata.

Materialul de fata si-a propus sa prezinte, in linii generale, una din importantele cetati
geto-dacice cercetate de noi in zona Husilor, care, prin rezultatele cercetarilor efectuate
aici, aduc noi elemente ce ilustreaza gradul inalt de dezvoltare a civilizatiei geto-dacice

7
din Moldova in perioada secolelor IV-III i.e.n. Descoperita in primavara anului 1978,
cetatea dacica de la Bunesti, punctul "Dealul Bobului", a inceput sa fie cercetata
sistematic inca din vara aceluiasi an, lucrarile continuind si in prezent.

In urma investigatiilor efectuate, s-a scos la iveala un bogat si valoros material


arheologic constind in ceramica, unelte si arme din pasta de sticla, calapoade pentru
modelatul ceramicii, fusaiole, obiecte din piatra, ceramica de import greceasca, monede
de argint de tipul Hisi-Vovriresti etc.

Din punct de vedere stratigrafic s-a stabilit un singur nivel de locuire ce apare la 0,45-
0,50 m; in zona de nord, nivelul dacic suprapune o locuire neolitica, apartinind etapei
Cucuteni A2.

La Bunesti au fost dezvelite pina in prezent 69 de locuinte de forma rectangulara,


avind colturile usor rotunjite.

Dupa dispunerea chirpicilor proveniti de la prabusirea peretilor, dimensiunile acestora


variaza intre 40-60 m2. Gropile menajere apar in numar mai mic si sint de forma ovala,
unele din ele fiind adincite pina la 2,30 m.

Cea mai mare pondere in cadrul materialului arheologic descoperit o


constituie ceramica lucrata cu mina; din categoria ceramicii lucrata cu roata au aparut
doar doua cani din pasta de culoare cenusie. Formele ceramice sint variate ca dimensiuni
si ornamentare, remarcindu-se canile cu o toarta de dimensiuni variabile, vasele tip sac,
vasele mari de provizii bitroconice, oalele cu doua torti, strachinile cu buza evazata,
capacele, tipsiile etc. Decorul prezent este briul alveolelor ce inconjoara sub forma unei
ghirlande intreaga suprafata a vasului sau intrerupt de proeminente conice, motive sub
forma literei omega sau virgule in relief. Alaturi de perle cu masti umane au mai aparut si
margele cu "ochi" pe fond albastru, maroniu si verde. Nelipsite sunt margelele albastre cu
linii valurite de culoare galbena.

TEZAURE

Asa cum subliniam mai sus, o mare parte din piesele de podoaba au aparut in tezaure
si in mici depozite, in principalele statiuni din zona est-carpatica, cit si izolat.

Prezentam mai jos principalele tezaure descoperite in primul tind in cetatea geto-
dacica de la Bunesti, in ordinea descoperirilor lor:

TEZAURUL Nr 1. In anul 1979, in luna august, in apropierea locuintei nr. 8, in


sectiunea XIV, intr-o alveolare de forma aproape circulara, dupa indepartarea stratului
vegetal, s-a recuperat continutul unui tezaur de obiecte de podoaba in marea majoritate
din argint (o singura piesa din bronz). de aici s-au mai recuperat citeva fragmente de
factura geto-dacica, de culoare galbuie, cu mica in compozitia pastei. Tezaurul contine:
14 fibule de tip tracic, doua bratari din bara groasa de argint cu capetele libere, o bratara

8
spiralica cu protome de serpi din argint, 15 vergi *2 dintre ele au capetele subtiate, zece
se termina cu butoni conici, doua aveau cirlige, iar unul are capetele rupte) si o drahma
de argint histriana.

Ultima piesa recuperata este o bratara din bronz spiralica.

Referindu-ne la fibule, remarcam faprul ca ele apartin tipului tracic evoluat si se


incadreaza in ultima serie a acestor piese - varianta VC dupa tipologia lui D. Berciu,
putind circula si la inceputul secolului II i.e.n. Dintre 14 fibule, doar una singura are
arcul decorat, 11 au arcul fatetat (cu sectiune hexagonala sau octogonala), iar la trei
exemplare arcul este ingrosat la exterior

Pina in prezent, pe teritoriul tarii noastre se cunoaste un


singur exemplar decorat, la Orsova, incadrat in varianta V-a dupa tipologia lui D. Berciu.
Fibule trace de tip evoluat au mai aparut si in alte tezaure sau statiuni din perioada
Latene: Poiana, Tinosu, Barlad, Epureni-Husi.

Analogiile cele mai pregnante ale fibulelor de la Bunesti le gasim in tezaurul de la


Epureni-Husi.

Bratarile din tezaur, asa cum aratam mai sus, sunt de doua tipuri: bratari deschise din
bara octogonala de argint (doua exemplare) si bratari spiralice terminate cu protome de
serpi (doua exemplare - una argint, una bronz).

Bratarile din bara octogonala prezinta decoruri diferite, din cercuri adincite cu punct
la mijloc, iar pe celelalte, liniute oblice, alternate pe puncte adincite.

O bratara cu cerculete adincite a aparut si in cetatea de la Poiana, datata in secolele II-


I i.e.n. Motivul ornamental al cerculetelor adincite este de veche traditie hallstattiana si il
regasim pina tirziu pe anumite obiecte de podoaba in continutul tezaurelor geto-dacice
din secolele I i.e.n. - I e.n.

Bratarile spiralice cu protome de serpi sunt o podoaba preferata in lumea geto-dacica,


regasind-o din secolul IV i.e.n. pina in secolul I e.n.. in tezaure sau asezari.

Asupra verigilor nu vom insista prea mult, intrucit am inserat mai sus principalele
probleme legate de tipologia lor. Drahma de argint histriana recuperata impreuna cu
celelate piese face parte din ultimele emisiuni monetare si se incadreaza la sfirsitul
secolului IV i.e.n. Repertoriul intocmit de Bucur Mitrea releva faptul ca acest tip de
moneda apare frecvent in Moldova dupa cum o demonstreaza descoperirile de la Barlad,
Obarseni, Beresti, Cabesti, Vaslui, Poiana.

9
In statiunile de la Pietroasele apare o moneda de acest tip impreuna cu materialele
databile in secolul II-I i.e.n., ce presupune in mod evident pastrarea acestor piese o vreme
mai indelungata.

Prezenta unui numar relativ mare de descoperiri monetare histriene ilustreaza rolul
preponderent pe care cetatea histriana l-a jucat in aceasta zona in procesul schimburilor
comerciale.

In anul 1981, in locuinta 21, a aparut un depozit de 4 piese din argint pe care il
consemnam si cu aceasta ocazie. Depozitul cuprinde bratari spiralice din argint cu
protome de serpi si doua fibule de tip tracic, identice cu acele aparute in continutul
primului tezaur.

TEZAURUL DE PODOABA nr. 2. Tezaurul


a fost descoperit in luna iulie 1982 in locuinta nr. 32, impreuna cu un depozit de unelte
din fier si un vas depozit de cult.

Tezaurul a fost depus intr-o cana lucrata cu mina, cu toarta usor suprainaltata, de
culoare roscata. Intreg continutul tezaurului a fost protejat de un topor cu dulie deschisa.
In cana au fost depuse urmatoarele piese:

1. colier format din 70 de ramuri de corali de culoare rosietica.

2. colier compus din 75 margele de chihlimbar si pasta de sticla decolorat cu ochi.

3.bratara din sirma de argint formata din doua spire terminate cu protome de
animalke.

4. bratara similara din sirma de argint terminata cu protome de animale.

5. perla din foita de aur, de forma bitronconica, goala in interior, cu extremitatile


evazate spre exterior.

6. piesa circulara din bronz, ce are pe ambele fete trei cercuri in relief.

7. piesa din foite de aur, de forma bitronconica, goala in interior, cu extremitatile


evazate spre exterior.

10
8. doua cochilii Kauri.

Asupra colierelor nu vom insista, deoarece nu fac obiectul prezentei teme, reluind in
discutie doar bratarile si margelele din foita de aur.

Bratarile din sirma de argint sunt specifice orfevrariei din epoca de maxima inflorire
a civilizatiei geto-dacice, dar prezenta lor la Bunesti demonstreaza faptul ca ele apar mult
mai devreme, putindu-se datra pe baza contextului general, in secolele IV-III i.e.n.

O aparitie deosebita la Bunesti o reprezinta cele doua perle de aur. Un singur


exemplar a aparut in statiunea de la Piscu Crasani, amintit de V. Parvan in Getica. Perle
de argint de forma asemanatoare au mai fost descoperite in mormintul traco-getic de la
Agighiol datat catre sfirsitul secolului IV i.e.n. Doua perle de la Agighiol au forma
tronconica, similara cu cele de la Bunesti.

Piesa circulara din bronz a jucat probabil tot un rol ornamental, putind apartine unuia
din coliere.

Datarea acestor tezaure din cetatea de la Bunesti, in pperioada secolelor IV-III i.e.n.,
este asigurata in primul rind de continutul lor, cit si de contextul arheologic general in
care se incadreaza nivelul de locuire din cetate. Marea majorotate a pieselor isi gasesc
analogii in principalele statiuni de la Zimnicea, Poaiana, Enisala (secolele IV-III i.e.n.).

Extremitatile celor doua bare sunt modelate pe o lungime de 6,5 cm, in forma de
animale de prada stilizate. Animalele au picioarele din spate indoite sub pintec, iar cele
din fata sub bot; capul este intins inainte, urechile lipite de spate, iar botul ingrosat si taiat
drept. In gura fiecaruia dintre cele patru animale este prinsa cite o veriga mica de
inchidere (doua au diametrul de 0,8 cm si alte doua de 1,3 cm). Animalele formeaza doua
perechi afrontate, redate din profil pe fata exterioara a barelor. Pe corpul lor au un motiv
de linii oblice intersectate, realizat prin incizie, ce reprezinta blana, in timp ce suprafata
picioarelor este lipsa. Spatiul dintre picioare si corp, precum si spatiile triunghiulare de la
partea posterioara a animalelor sint adincite si au fost initial implute cu o pasta de culoare
albastra-violacee. Extremitatile barelor, inaintea portiunii modelata in forma de animal,
sunt ornate cu cite doua benzi circulare, hasurate, realizate prin incizie. Pina in prezent,
nici pe teritoriul Romaniei, nici in alte zone de raspindire a produselor ofervrariei
grecesti sau greco-barbare, nu a fost descoperita, dupa cite stim, o piesa identica sau
direct asemanatoare diademei de la Bunesti. unele anologii se cunosc doar pentru schema
ei de constructie sau pentru diferitele parti componente.

Astfel, o diadema alcatuita din doua bare de aur care se apropie si se desparte ritmic,
formind ochiuri, a fost gasita in tumulul regal de la Verghina (Grecia), atribuit lui Filip al
II-lea al macedoniei si familiei sale, datat intre 350-325 i.e.n. Analogii apropiate pentru
"bobocii" diademei de la Bunesti se intilnesc, pe de alta parte, la acele de podoaba si
unele pandantive de aur din necropolele de la Sindos, expuse in Muzeul de arheologie
din Salonic. Mormintele in care au aparut aceste piese se dateaza insa mai timpuriu si
anume la sfirsitul secolului IV si inceputul secvolului II i.e.n. De asemenea, rozete florale
asemanatoare se cunosc pe cerceii de aur de la Crispiana si Ginosu (Italia), precum si pe
discul de aur din Cipru, toate datate in secolul IV i.e.n. Pe teritoriul tarii noastre unele
analogii le gasim la rozetele de pe protomele de cai ale colierelor de la Baiceni si in

11
acelasi tezaur, pe o aplica, aflam reprezentari asemanatoare ale animalelor de prada de pe
capetele diademei de la Bunesti.

Desi pina in prezent nu cunoastem analogii perfecte care sa ne permita o incadrare


cronologica mai strinsa, este evident ca diadema este, in mare parte, contemporana cu
locuirea de Bunesti, datata in secolele IV-III i.e.n. Ea a fost lucrata intr-un atelier ce
stapinea tehnica orfevrariei grecesti, dar era puternic inrudita si cu influentele artei
animaliere traco-getice.

DATARE

In sprijinul datarii nivelului geto-dacic de la Bunesti stau in primul rind analogiile pe


care le comporta materialul arheologic. Ceramica isi gaseste analogii in toate statiunile
de pe teritoriul tarii noastre datate in secolele IV-III si III-II i.e.n., sprijina datarea locuirii
de aici, existind si copii dupa tetradrahmele grecesti. Desigur nu putem trece cu vederea
materialul celtic descoperit, ce se dateaza in aceasta perioada de timp (in primul rind
fibulele de schema Latene B2 si buterola de sabie).

Cercetarile intreprinse in cetatea Bunesti aduc noi contributii la cunoasterea unor


aspecte ale vietii materiale si spirituale ale geto-dacilor din Moldova in perioada
amintita. S-a putut constata ca cetatile de pamint sunt concentrate in numar mare in
Podisul Central Moldovenesc: Cretesti, Tarzii, Mosna, Arsura si au jucat un rol important
in organizarea politico-militara a societatii locale. Pe baza descoperirilor de la bunesti se
confirma faptul ca aceste cetati erau intens locuite. Prezenta unui numart insemnat de
unelte din fier, cit si a ustensilelor necesare prelucrarii fierului demonstreaza progresul
realizat in domeniul metalurgiei. Intrucit nu exista minereu de fier in zona, acesta cu
siguranta a fost procurat pe calea schimburilor intertribale.

Prezenta unui numar mare de unelte agricole, cit si a unor vase cu boabe de griu
carbonizat, ne indica rolul deosebit pe care l-a jucat agricultura in economie.

Tesutul este una din ocupatiile ce cunoaste o mare dezvoltare, fapt demonstrat de
prezenta celor peste 200 de fusaiole descoperite pina in prezent.

În evolutia formelor ceramice, surprindem mentinerea unora mai vechi, cu mici


transformari. Apar totodata si forme noi, evoluate, fata de faza veche a culturii geto-
dacice. In acest sens, amintim aparitia vaselor cu doua torti, ce nu se cunosc in perioada
anterioara. pe parcursul secolului III i.e.n. se mentin vasele de tip clopot cu peretii usor
arcuiti in interior, ornati de cele mai multe ori cu briu in girlanda. Alaturi de butonii
conici apar si pastile buton, dispuse in general la partea superioara a vasului, cit si alte
ornamente plastice in relief. Imitatia unor forme grecesti se observa la unele strachini si
in profilul unor cani elegante. De mentionat este si proportia mica a ceramicii lucrata la
roata, care va deveni tot mai abundenta pe parcursul secolelor urmatoare. Descoperirile
de la Bunesti aduc o lumina noua asupra culturii geto-dacice din Moldova, care datorita
puternicii dezvoltari de sub influentele grecesti si celtice, trece la un nou stadiu de
dezvoltare, caracteristic cele de a doua epoci a fierului.

12
Alexandru Busuioceanu
Zamolxis

Utopia geticã

Pentru lumea antica , Dacia razboinicilor temuti din Carpati si ai lui Zamolxis a fost
,pina la cucerirea ei de catre Traian, o tara aspra,aproape de nepatruns,incojurata de
mister.Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau in acea cununa de munti.Le
ziceau daci sau geti…iar grecii ,care-i socoteau traci"cei mai viteji si mai drepti dintre
traci"-spuneau ca Ares(la inceput a fost zeul viscolului)sau Marte ,intre ei se
nascuse.Stiau insa ca aceasta idee putea fi numai o legenda;pentru ca alt zeu,mai mare si
mai puternic stapinea destinul acelui popor.Dacii crede-au in ZAMOLXE. Si Platon zice
ca Zamolxe ii facea pe acei daci nemuritori.

Oamenii aceia-dacii sau getii nemuritori-si tara lor,erau ermetici pentru antici.Grecii
se apropiasera de ei numai pe tarmurile Marii Pontice, fara sa se aventureze mult in
interior. Romanii ii cunosteau doar pe razboinicii daci. Dunarea le inspira teama.Era un
limes hyperboreu,de unde incepeau paminturile care dormitau sub lenesele stele ale
polului getic-Getici sidera pigra poli-Martial ( 40-104 en) evoca in versurile sale
imagini care fac aluzie la misterul si primejdiile acestei tari ,unde ,in acel moment,
imparatul Domitian cunostea nenorocul armelor. Tara de iernatice urse,cu salbatica Peuce
si Istrul frematind de tropotele cailor:

"Hiberna quamvis Arctos et rudis Peuce

Et ungularum pulsibus calens Hister"

Obsesia razboinicului get si a fluviului temut,pe care el il trecea


calare pe apa inghetata,era in mintea tuturor si aparea in scrierile poetilor si in carti care
vorbeau de acea lume barbara,vrajmasa romanului. Lucan,un alt hispanic vorbise si el de
"barbara Cone ,unde Istrul ,printr-o mie de guri ,isi pierde in mare ,sarmaticele unde si
inunda insula Peuce",despre neamurile salbatice ce populau tarmul pontic ,si amintise
faima arcului getic, teribilul arc getic,de toti cunoscut. Intr-un loc,in Pharsala sa, numele
dacului , iberului si getului se intilnesc in acelasi vers "Hinc Dacus premet inde Getes
ocurrat Hiberis" .Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilia ca un vatiniciu:

13
Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea.N-a fost vre-
o indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga
avea sa fie inca o data intemeiata de ei.

Nu s-a scris inca adevarata istorie a getilor,istoria


mitului getic ,mult mai mare si mai semnificativa decit cea faptelor concrete,pe care le
numim istorice.Faptul concret se consuma ,nu serveste decit pentru o povestire.Mitul e
permanent si chiar daca i-a forme nebanuite si obisnuieste sa se ascunda adevarul e
prezent si se proiecteaza asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai
obsedante si mai puternice din imaginatia anticilor.Pentru romanii din primul secol al erei
noastre, care asteptau sfirsitul iminent al lumii, parea un lucru aproape sigur ca de la
Dunarea cu salbatica Peuce avea sa se dezlantuie cataclismul.Tot un hispanic, si cel mai
citit, Seneca, intr-o pagina grandioasa descrie infricosatorul spectacol al "zilei fatale"cind
Dunarea dezlantuita isi va inalta apele pina la cer si,intr-un singur virtej prapastios , "va
cuprinde o imensa intindere de paminturi si cetati"…O profetie, intre altele a lui Seneca.
Avea sa se implineasca nu prin apele Dunarii,ci prin violenta gotilor,care -lucru straniu-
cu numele getilor cu istoria acestora preschimbata in propria lor istorie si cu zeul
Zamolxe-nu cu zeul Walhalei-aveau sa rastoarne toata lumea antica si sa ajunga in virtej
pina in Spania. Vaticiniul lui Lucan, de care Isidor din Sevilia,nu s-a indoit niciodata !
Cum sa te indoiesti de realitate,cind ea singura isi ia sarcina sa releveze mitul,al carei
secret l-a cautat fara odihna in Istoriile si Etimologiile sale acest Isidor.

Secretul tarii getilor era,inca de pe vremea lui Seneca,


impenetrabil. Filozoful nu stia sa vorbeasca cu oarecare cunostinta decit despre marele
fluviu care incingea tara si despre cetatile elenice presarate pe tarmul pontic. Despre rest,
nimic mai mult decit faima temutei sageti getice si acea a ucigatoarelor plante ale
Dunarii,din care se distilau sucuri pentru magia infioratoare a Medeei. Era insa convins
insa ca acea tara era bogata in pietre pretioase;cea ce insemna alta magie. Pietrele
pretioase includeau puteri si mistere.Atit se putea afla de la Seneca;si nimeni nu stia mai
mult.Dunarea isi pastra bine secretele.Oameni se ascundeau in munti-Daci ,montibus in

14
haerent--.Padurile erau intunecoase.Acopereau acea tara plina de primejdii.

Padurea dacica. Infricosatoarea padure dacica . Era adapostul acelor oameni si era
originea adinca a mitului getic, invocat si azi in formula magica, foaie verde, din cintecul
popular. Romanii cunosteau acea padure de departe, cind se vedeau nevoiti sa o
ocoleasca ;s-au mai de aproape cind,in intunecimea ei,pierea vreo legiune sau un general
faimos. Atunci umbra paduri dacice ajungea pina la Roma,si de ea vorbeau poeti si
cronicari,care notau dezastrele petrecute acolo. In anul 74 ien ,Caius Scribonius Curio
,care ii invinsese pe dardani in Tracia,voia sa-i supuna si pe daci si ajunsese pina la
Dunare. Dar inspaimintat de padurile pe care le vedea s-a oprit. S-a intors din drum fara
sa faca razboi: Curio Dacia tenus venit,sed tenebras saltuum expavit- (Curio s-a intors
din Dacia,inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale)spune Florus. In alta imprejurare
,Roma sa emotionat de moartea lui Cornelius Fuscus, care se inmormintase cu toata
legiunea lui in padurea blestemata. Martial scria epitaful prietenului sau:

"Aici zace Fuscus…

Lespedea nu se mai teme de amenintari dusmanoase…

Umbra victorioasa a generalului stapineste victorioasa padurea supusa"

Retorica poetului era mai mult decit tragica. Generalul pierise fara victorie. Fara
urma.Infricosatoarea padure nu se clintise. Raminea mereu muta, intunecata, plina de
secretele ei.

Pentru mintea anticilor era in toate acestea nu numai un mit care


inspira teama,dar ceva magic,ce izvora din geniul acelui popor si venea in apararea
lui,ascunzind realitatea.Padurea era fondul obscur unde se urzea secretul.Dar acel
popor,care-si adora zeul pe culmi solitare,avea o stiinta a secretului,inviolabila in asa
masura incit nici azi istoricii nu pot face o distinctie limpede intre mitul si istoria sa. Acel
zeu,desi luminos raminea ascuns. Nu i se cunosc altarele si nici chipul. Potrivit unor
reguli magice,se figura nu persoana divina,ci principiul contrar si invins,balaurul cu cap
de lup,care slujea si apara,desi uneori se revolta si se lupta cu Zamolxe in nori. Dacii
facusera din el stindard si-l adorau ,dar trageau in el cu sagetile in nori cind izbucnea
furtuna. Acest balaur a fost adoptat ca insigna si de unitati ale armatei romane si a fost
adorat si in Italia. Poate nu e lipsita de interes mentionarea ca Wulfila,apostolul
gotilor,capadocian de origine,deci trac,primis ein Dacia,unde evangheliza ,acest nume
got,care inseamna lup. Un asemenea nume putea avea un inteles tainic printre oamenii
din acea tara .Zeul acestui popor isi ascundea persoana in tot ce era legat de cultul si
numele sau.Ii ziceau Zamolxes ,sau Zalmoxis, iar mai tirziu ,cine ar crede?intr-o
inscriptie Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepilofius.Ultimul calificativ il
tradeaza:’Zeul din stinca" Siret zeu. Iesise din Dacia,se substituise altuia si era adorat
intre straini.Acest mod de a se ascunde in nume,de a desena lucrurile printr-o apelatie

15
dubla sau multipla (chiar daca uneori cuvintele sint grecesti sau romane,pentru ca numele
adevarate ramineau necunoscute)este alta forma a ermetismului dacic: Zamolxis-
Gebeleizis; Danubius-Ister; Carpathus-Caucasus; Decebalus-Diurppaneus; Daci-Dai-
Getae.

S-ar putea intemeia multe speculatii, nu neaparat


etimologice,asupra ambiguitatii dacice. Asemenea incercari ar
duce la recunosterea tendintei tipice a dacului de a ascunde
propria-i personalitate si pe aceea a lucrurilor tarii sale si de a
exercita asupra strainului magia de straveche folosinta a numelui
care disimuleaza. Pe aceiasi cale ajungem si la mit. Tot ce
apartine acelei tari si cunoastem prin izvoare antice trebuie supus
unei critici foarte severe, pentru a putea separa cele doua planuri
ale lumii daco-getice,insuficient observate chiar si de istoricii cei
mai scrupulosi:planul real,al cunoasterii directe,pe care au avut-o
mai limpede romanii prin razboaie si care se complecteaza prin
descoperiri arheologice. Dacii si Danubiul sint numele exacte in
acest plan.Apoi celalalt planul mitului propagat de greci si adoptat
si de romani ,care l-au confundat de multe ori cu planul real. E
lumea getilor,cu Istrul sacru si Caucazul,cu salbatica Peuce , delta
cu o mie de guri si lenesele stele ale polului getic.

Strămosii nostri au fost mai întâi


Geto-dacii,
Tracii sau Valachii?

Maria Crişan

Ubicuitatea geto-dacilor

Cea mai veche mentiune pare să tină de etnia valahă,


deoarece o găsim la Homer (Il. II, 739), sub forma de
OLOOSON, adică VOLOS. Şi cum Homer, conform
Herodot (De genere, vitaque Homeri libellus _, 1552) a trăit
între 1117-913 î.Chr., totalizând 104 ani de viată, această
mentiune are o vechime cam de 3000 de ani.

Despre Traci, marea familie din care fac parte si Geto-


dacii, rapsodul vorbeste în: Il., IV, 519; V, 412; XI, 222 s.a.,
situându-i la nord de Grecia, unde suflă vânturile înghetate.

La 429 de ani după moartea lui Homer, se naste părintele istoriei - Herodot - care a

16
călătorit foarte mult, cercetând locuri, oameni, etnii, obiceiuri, descrise apoi în cele
nouă cărti ale sale de Historiai. Despre strămosii nostri, Herodot relatează mai ales în
cărtile a IV-a si a VII-a. În capitolele 48-49 ale cărtii a IV-a, delimitând Tara Scitilor, el
trece în revistă fluviile si cetătile mai importante de pe teritoriul geto-dacic. În cap. 93
al aceleiasi cărti îi caracterizează pe Geti ca fiind cei mai drepti si cei mai curajosi
dintre traci ; în capitolele 94-96, vorbeste despre credintele si practicile religioase ale
strămosilor nostri, cu foarte mult respect. În cartea a VII-a, cap. 75, historicul, vorbind
despre superioritea numerică a tracilor, specifică faptul că acestia sunt după indieni, cei
mai numerosi.

Thucydide (460-396 î.Chr.), trac de origine, deci precursor si al unui Pârvan si


Iorga, în cartea sa de căpătâi Războiul peloponeziac, printre altele, istoriseste despre
luptele purtate de Geti, sub regii TERES si SITALKES, împotriva regatului clientelar al
odrizilor. Tot de la el aflăm că Getii, amestecati cu alte populatii, erau stabiliti între
Abdera - azi Polystila-, în Grecia si izvoarele Dunării, că erau vecini cu Scitii (II, 97) si
că erau toti arcasi pe cai - - (II, 96).

Euphorus (405-334 î.Chr.) mentionează triburi getice ,Herodot si Strabon


asemenea, iar la Pomponius Mela spune ca unele triburi getice sint stabilite la nord de
Pontul Euxin.

Aristotel (384-322 î.Chr.), spirit filozofic si stiintific universal, în a sa Istorie a


animalelor (VII, 12) face remarci asupra păsărilor migratoare din Delta Dunării, a
delfinilor din Pont si a climatului rece si umed, cu consecinte nefaste asupra omului si
animalelor din această regiune locuită de Geti.

Cuvântul dac, ca etnie apare pentru prima oară la Caius Julius Caesar în lucrarea
Commentarii de bello Gallico (VI, 25, 1), în fragmentul în care delimitează vasta
pădure Hercyniană care se întindea pe teritoriul vechii Germanii, cuprinzând muntii
Hercynici, azi Erzgebirge, spre Rin si Ardenia (pădure la nord de Champagne, între
Franta si Belgia), până la frontierele DACILOR ( _ ad fines Dacorum).

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Chr.), în discursul său Ad Atticum (IX, 10, 3),
atrage atentia romanilor asupra pericolului reprezentat de GETI, pentru Imperiul
Roman, ca unii care erau foarte numerosi, răspânditi pretutindeni si foarte curajosi.

Diodorus Siculus, în al său compendiu - Bibliotheca historica -, printre informatiile


pe care ni le oferă despre Geti, include si unele referitoare la luptele de acaparare a
tărmului stâng al Dunării - de altfel esuate -, purtate de către generalul macedonean
Lisymach împotriva bravului rege get Dromichaites.

Quintus Horatius Flaccus (65-8 î.Chr.), ilustru poet roman erudit, mai ales în Ode
si Satire, făcând remarci interesante asupra Geto-dacilor, exact ca si Cicero cu vreo
patru decenii în urmă, atrage atentia romanilor asupra marelui pericol pe care îl
reprezentau strămosii nostri fată de Imperiul Roman, mai ales pentru că erau foarte
numerosi si foarte curajosi.

Strabon (63-20 î.Chr.), considerat, pe bună dreptate, creator al geografiei stiintifice,


vorbind despre strămosii nostri, îi împarte, în Geti si Daci, după teritoriile pe care le

17
ocupau: Getii, mai spre est, fiind vecini cu Pontul (prin coordonatul geografic de Pont,
Strabon, ca si Ovidiu de altfel, întelegea nu numai Marea Neagră, ci si o bună parte din
uscat, adică Regatul Pontului care cuprinde inclusiv Crimeea, Cubanul si Caucazul de
azi), iar Dacii, spre vest, cuprinzând Germania si izvoarele Dunării; DAES si DAVES,
denumirea veche pentru DANOI (vezi si DANIA, adică Tara Dacilor, Danemarca de
astăzi), remarcă Strabon, era un nume frecvent folosit de atenieni, pentru a desemna pe
sclavii lor (VII, 3, 12). În VII, 8, 3 si VII, 11 si 14, geograful delimitează detaliat Tara
sau Pustia Getilor si anume între gurile Dunării si ale fluviului Borysthene - Nipru,
unde, de fapt, avuseseră loc luptele dintre Darius si Lisymach (VII, 3, 8) si curajosul
rege get Dromichaites. Acesta s-a purtat foarte omenos cu generalul macedonean care-i
invadase tara; luându-l prizonier, Dromichaites îl informează asupra sărăciei Tării
Getilor, asupra sobrietătii acestora, invitându-l categoric să nu mai poarte războaie
împotriva unor oameni cumsecade ca Getii, ci mai curând să caute a le cultiva amicitia;
acestea zicând, îl tratează pe invadator ca pe un oaspete invitat, încheie o aliantă cu el si
apoi îi redă libertatea.

Vorbind despre organizarea politică si religioasă a Geto-dacilor, Strabon spune ca


Zalmoxes - fostul sclav al lui Pythagora (a se citi discipol al lui Pythagora), de a fi
introdus la Geti, cu ajutorul marelui preot Deceneu, practica pitagoreiană a abtinerii de
la orice fel de aliment (extrem de utilă astăzi, de altfel!). În ce priveste vestitul regat al
lui Buerebista care încearcă să repare relele pe care le cauzaseră natiunii, războaiele
sale nesfârsite , relatează că i-a reusit aceasta prin muncă asiduă, modestie si
disciplină; asa a reusit să formeze, în numai câtiva ani, un mare imperiu si să supună
Getilor, cea mai mare parte din natiunile vecine: Iliri, Macedoneni, Boi, Tauri.
Burebista s-a slujit de Deceneu pentru a-i supune mai bine pe Geti. Getii se mai numesc
Traci, Myssieni si Moessieni.

La Claudius Ptolemeu (III, 8, 1),


găsim Dacia situată cam între aceleasi coordonate geografice ca si la Strabo: Tara
Getilor si a Dacilor care vorbeau aceeasi limbă.

Justin, istoric latin din secolul II, mentionează că Dacii ar descinde din Geti (Daci
quoque suboles Getarum).

Originea filologic-etnografică a Dacilor este confirmată de toponimie. După


Tomaschek (Les restes de la langue dace _, p. 11): Les daces et les Thraces bessiens
sont des émigrants aryaques, qui de trcs bonne heure, plusieurs siccles avant les
Scolates du Pont et les Sarmates encore plus situés a l'est, quittcrent la patrie premicre
des Ariaques, se fixcrent dans les Carpathes (a savoir, les Balcans dans la langue des
Turcs). L'habitat s'appelait lui-meme Dak: le K est sans doute de nature suffixale de
manicre qu'il semble qu'on puisse rattacher a la racine Da; le nom Dakos porté en

18
général par les esclaves du pays des Gctes. Celui qui douterait encore de l'étroite
affinité du peuple besso-thrace avec les Daces et de la parenté originaire des deux
peuples avec les Iraniens se laissera sans doute convaincre par la nomenclature
topographique .

Cam în aceleasi limite vorbeste si istoricul si omul de stat Mihail Kogălniceanu


(1817-1891) (Histoire de la Valachie _, 1837): că erau originari din provincia
JASEBAS sau MARZIANE în Persia, în jurul râului Oxus (Amudaria de azi).
Locuitorii acestei provincii se numeau DERBICES, DAES si DACES. Erau curajosi,
drepti, modesti, vigurosi si demni de a purta numele de DAVES si DACES, sintagmă
de războinic. Ei ar fi preferat moartea unei dominatii străine. Tinutul de unde se trăgeau
Getii se numea GEIHA,iar poporul se numea GEIH si GETE. De abia cu două secole
înainte de Hristos, începură să-si clădească orase.

Este adevărat că Getii din Dobrogea s-au sedentarizat de timpuriu (poate chiar din
epoca de bronz?), lucrau pământul după ce îmblânziseră calul; dar mai erau si alti Geti
care duceau o viată barbară sau cvasibarbară, fiind războinici de temut, cum ne
mărturiseste Ovidiu însusi, apoi un al doilea martor ocular - Dio Chrysostomus - care
ne relatează (si în Getica, dar si în discursul 36) despre o incursiune a Getilor asupra
coloniei OLBIA-BORYSTHENE, având ca rezultat distrugerea ei aproape totală.
Acesta era motivul pentru care olbienii erau mereu cu mâinile pe arme, chiar în timp
ce-si arau ogorul, cum ne-o mentionează si Ovidiu, cu aproape sase decenii înaintea lui
Dio:

Est igitur rarus rus qui colere audeat isque

Hac arat infelix hac tenet arma manu (Tr., V, 10, 19-20; comp. Tr., IV. 10, 73-76; Tr.
II, 49-50 etc;

Ovidiu îi mentionează pe Geti, în Triste si Pontice de 78 de ori).

Că Getii erau răspânditi în toate colturile lumii ne-o atestă această disciplină de lux
-toponimia; acesta e si cazul Bythiniei, tară africană de altfel, unde localităti a căror
desinentă în -dava , cum este CAPIDAVA sau în -uria, CAPISTURIA sau în -ora,
CEPORA, vorbesc de prezenta Getilor acolo, într-o anumită perioadă istorică (sau
poate că acest fenomen mai dăinuie si astăzi); Geto-dacii, având multiple ramuri
etnografice, au trăit pretutindeni în lume, pe teritoriul României de azi, al Ungariei,
Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei si mai ales al Rusiei meridionale, pe toate teritoriile
unde Cimerienii posedaseră altădată o putere strălucită care a durat secole, după
Strabon (VII, 2, 1; VII, 2, 2 si 4, 4). Aceste teritorii au fost ocupate atât/când de Geto-
daci, cât si/când de Cimerieni, care, fugăriti de Scitii nomazi, s-au refugiat în toate
colturile lumii, aproape întotdeauna amestecati cu Geto-daci: apar toponime ca
Himmerland sau Chersonesul cimbric (Cimbrii sau Cimerienii) în Danemarca, iar
aceasta este fosta Dania sau Dacia, tinut locuit de Daci; unii regi ai Danemarcei s-au
intitulat rex Daciae; Daci dicti Cimbri aut Holsaci, găsim în Carolus Stephanus în
Dictionarium historicum _, din 1660, iar la Anonymos din Ravenna aflăm toponime ca
DRUBALIS, PANONIN, TIBIS în Dania, adică Danemarca.

Printre ramurile Geto-dacilor, mai importante sunt Carpianii, Costobocii si

19
Cistobocii. După Ptolemeu (III, 5, 10), Carpianii erau răspânditi în Slovacia, Galitia de
vest si Sarmatia europeană. Şi, în timp ce la Herodot (IV, 17) vom afla un râu numit
Karpis, în regiunea Dunării panonice, Ptolemeu (II, 15, 3) mentionează un oras
omonim la cotul panonic al Dunării.

Carpianii din sudul Basarabiei sunt mentionati de Ptolemeu (III, 10, 7) sub forma
ARPIOI, având în posesia lor un oras numit ARPIS (ARPIS POLIS). Carpianii,
cunoscuti pe întreg teritoriul care se întindea din Slovacia, Galitia occidentală si pe
ambele versante ale Carpatilor, până la gurile Dunării, Nistrului si Niprului, se
organizaseră într-un regat puternic aproape de Prut: toponime ca Tyras, Harpis,
Zargidava , Tamasidava, Piroboridava, întăresc această realitate.

În ce-i priveste pe Costoboci si Cistoboci, acestia erau răspânditi în Carpatii din


Maramures, în Bucovina, Slovacia si Polonia, dar cea mai mare parte din ei trăiau în
sudul Rusiei. Toti autorii s-au pus de acord în privinta originii numelui si anume de la
râul Bug. Motivul? Fie că acolo si-au făcut ei aparitia pentru prima oară, fie că acolo au
fost ei, pentru prima oară, remarcati într-o masă compactă: oricum o populatie legată de
toponimul hidrografic BUG (Ptol., III, 5, 8). Costobocii si Cistobocii sunt de asemenea
cunoscuti sub numele de KARPODAKOI, precum Carpianii însisi, căci acestia au fost
Carpianii drept ansamblu a numeroase triburi getice, ocupând regiunea dintre Carpati
si Borysthene - Nipru.

După Zosimos (IV, 34, 6), sub numele de KARPODAKOI, se întelegea o natiune
foarte puternică si bine organizată în Dacia carpatică, formată inclusiv din CARPIANI,
COSTO- si CISTOBOCI si din alte triburi dacice, amestecate între ele.

Istoricul si arheologul român Vasile Pârvan este de


părere că marele număr de Geti constatati la Olbia, în epoca elenistică si romană, ar fi
aici de origine recentă, probabil începând cu sec. IV î. Chr., în timp ce natiunea barbară
predominantă în sec. VII-V î.Chr. ar fi fost aceea a Scitilor. O constatare îndreptătită,
socot, căci regele Persilor, Dareios (521-488 î.Chr.), venit aici pentru a-i pedepsi pe
Sciti pentru crima de a-i fi alungat pe Cimerieni din Bosforul cimerian spre vestul
Europei, numai după ce a construit ultimul pod peste Dunăre, foarte aproape de insula
Peuce=Şerpilor (Hdt. IV, 1-28 si 98-112), aceasta însemnează în apropiere de orasul
Galati, pune în sfârsit piciorul pe pământul getic ,care cf. Strabon (VII, 3, 11 si 14) se
întindea între gurile Dunării si ale Niprului - si aici avu loc confruntarea, poate cea mai
crâncenă, cu Scitii (Hdt. IV, 5-28, 98-101). Fără îndoială că Celtii au fost aceia care i-

20
au împins pe Geti, în mase compacte, spre Bosforul cimerian si Crimeea, dar aici nu a
avut loc crearea unei natiuni getice analoagă celei din masivul carpatin sau din
Moldova sau Basarabia. Şi totusi, întreaga regiune împădurită dintre Dunăre si Nipru, a
fost, încetul cu încetul, stăpânită de Geti, în timp ce stepa Daciei de sud-est, a fost
preponderent iraniană.

Asadar Getii au ocupat, nu numai teritoriul viitoarelor Principate danubiene, inclusiv


Basarabia, al cărei etimon bess pare să derive de la populatia BESSI care trăiau aici
amestecati cu Getii.

Toti cronicarii, istoricii, geografii, străini si români, din Evul Mediu, s-au pus de
acord în ce priveste toponimul Basarabia, adică partea inferioară a Moldovei sau
Valahiei care odinioară s-a numit Basarabia (Moldoviae seu Valachiae inferioris pars
quae olim Bessarabia dicta fuit).

Deci, la început a fost o singură regiune, foarte vastă, locuită de descendentii Geto-
Carpo-Dacilor, adică de Volohi - Blochi la rusi, Vlahi la noi, Olahi la unguri, Blochi
sau Vlochi la polonezi, dar se păstrează mereu o rădăcină bl sau vl si apoi un ml
dezvoltat în toposul Moldova, la originea originei fiind olooson > volos (cf. Homer, Il.,
II, 379).

În ce priveste denumirea de VALAHIA, în afara unei maniere oscilante, manifestate


la unii autori, insuficient informati, regăsim, la cea mai mare parte din ei, toposul
Valahia, inclusiv pentru Moldova, căci de la început a fost un singur nume pentru
poporul valah (cu variantele mai sus mentionate), contextul însă, ne întăreste această
realitate etnografică si statală. Iată o dovadă, din multe altele: Donc, par suite de son
extension territoriale aux temps du prince Roman, la Moldavie était devenue un nouvel
pays valaque. (Revue roumaine d'histoire, tome XIII, nr. 17/1973, p. 131-158). Apoi
titulatura voievodului era cea de valaque, el domnea în Valachia, chiar atunci când el se
afla în Moldova. Transilvania însăsi a fost numită Valahia situată dincolo de Carpati ,
adică Transilvania, EX DACIA RIPENSIS.

Astfel, aparitia a două denumiri pentru unul si acelasi tinut, apoi delimitarea fizică a
acestuia în Moldova si Valahia (Transilvania având etimonul ei legat de pozitia fată de
Carpati), se datorează cronicarilor, istoricilor si geografilor polonezi, căci eruditul
Sarnicius ne-a dat explicatia căutată: regiunea situată în imediată apropiere de Polonia
a fost numită de noi Moldova, în timp ce cea mai îndepărtată de tara noastră, Valahia
(Descriptio Sarmatiae ), atunci etimonul este acelasi - VL/ML. Situatia este
comparabilă cu cea a toponimelor omonime din alte tări slave; în Cehoslovacia, spre
exemplu, fluviul care irigă capitala de aur - Praga - se numeste VLTAVA, aceasta vrea
să zică MOLDAU la germani si la francezi (după maniera germană), în loc de Walachei
- Valahia; în aceeasi Cehoslovacie, există o regiune numită Walachei (Valahia), unde
locuiesc din totdeauna valahi, ca pretutindeni, de altfel.

Düsseldorf,: inima acestui străvechi oras (700 de ani în 1988), a fost secole în sir,
până în 1855, numită Wallachei=Valahia; în 1851, un grup de cetăteni s-au adresat
autoritătilor ( Düsseldorfer Zeitung din 31 mai 1851), cerând schimbarea denumirii din
Wallachei, în cel de Friedrichstadt, după numele regelui Friedrich Wilhelm IV (1840-
1861); patru ani după aceea, în 1855, acest deziderat a fost împlinit. Exista două

21
etimologii posibile: Wallach (germ.)= cal castrat; felach (egipt. si ind.)=agricultor, sau
ambele valabile de-a lungul istoriei societătii umane. 1. Epoca de bronz este marcată,
printre alte activităti umane, prin îmbânzirea calului, deci cresterea vitelor, mai ales a
cailor (acelasi lucru este valabil la Cimerieni - Sciti - Traci - Geto-daci si probabil si la
Pelasgi si Etrusci); 2. Agricultura trece, în ordine cronologică, drept a 2-a ocupatie
principală a omului, asa cum a fost cazul la OST-FALLEN si la WEST-FALLEN (adică
falii (felahii la etniile de mai sus) de est si falii de vest); atunci, ar putea veni în discutie
un al 3-lea etimon, cum este cuvântul german din Althochdeutsch (=vechea germană de
sus) FLACHLAND = câmpie (FLAH, la rândul lui derivat din
VOLOH/BLOCH/VALAH etc), poate unul din cele mai vechi cuvinte din lume, dat
fiind etimonul acestuia = pământ propice pentru agricultură, asa cum este câmpia, de
fapt. La locuitorii celor două tărmuri ale Rinului (Rheinländlerii) si, în special la
locuitorii Düsseldorf-ului - lucru remarcabil -, dragostea pentru agricultură si pentru
cresterea cailor, ambele preocupări ancestrale, au rămas până în zilele noastre aproape
intacte; în loc de agricultură, stricto sensu, grădinăritul (Flehe, Volmerswerth, Benrath)
impus de urbanism, în loc de caii de tractiune, caii de curse. Caii nostri valahi si, după
cum se vede, nu numai în Valahiile române sti, au fost renumiti în toată lumea, o atestă
nu numai cronicarii, ci si călătorii străini. Conform datelor istorice, valahii ar putea fi
considerati cea mai veche populatie de pe Terra, la fel de veche ca si cea cimeriană,
pelasgică sau etruscă, a căror istorie le-a fost comună; să amintim că ultimul rege al
Atenei (sec. XI, î. Chr.) s-a numit Codrus, mai mult ca sigur un dac; si la Vergiliu apare
un Codrus, păstor de profesie; Dacii, cf. Pârvan, au construit Troia.

Savantul german Schlözer, în cartea sa Russische Annalen (p. 145) spune: Acesti
volochi nu sunt nici romani (de la Roma), nici bulgari, nici Wälsche (gali) asa cum
sunt desemnati de unele surse germane, ei sunt VLACHI, descendenti ai marii si
ancestralei familii a Tracilor, a Dacilor si a Getilor si care si astăzi îsi au propria lor
limbă si, în ciuda oprimărilor de tot felul, ei locuiesc Valachia, Moldova, Transilvania
si Ungaria în număr de milioane. Vezi si Cellarius, Geographia antiqua, p. 191-192.
Deci, la început au fost oloosonii adică volosii care au dat na stere la VLOCHI,
BLOCHI _ si care, în amestec cu Cimerienii, Pelasgii, Etruscii au dat nastere Traco-
geto-dacilor, locuind de milenii pe aceleasi tinuturi; o atestă si istoricul roman Annaeus
Florus prin formula DACI MONTIBUS INHAERENT (=Dacii sunt înfipti în munti),
iar pesterile din Transilvania si Valahia sunt o dovadă fără tăgadă a acestor realităti; în
grote îsi găseau întotdeauna un adăpost sigur până trecea răzmerita năvălirilor barbare,
fiecare în parte.

O mărturie vie ne stă si Cronica notarului prea întelept al regelui Bella II. Asa cum
se autointitulează cronicarul maghiar din secolul al XI-lea. În ea ni se relatează cum,
prin forta armelor, ungurii au acaparat regatele lui Glad, Gelu si Menumorut, pentru că
erau setosi de sânge si de a-si mări mosia cu pământuri frumoase si fertile (capitolele
XXII-XXVIII); apoi la fel au cucerit Bulgaria pentru o bucată de vreme (cap.
XXXVIII-XLV). Iată cum îsi caracterizează acest întelept notar, compatriotii: Nam
mens Hungarorum tum tempore nihil aliud optabat nisi occupare sibi terras et
subjugare nationes et bellico uti labore. Quia Hungarii tunc tempore, ita gaudebant de
effusione humani sanguinis, sicut sanguisuga, et nisi ita fecissent tot bonas terras
posteris suis non dimissent. Quid plura?

Dacă am vrea să delimităm cartografic Valahia, fosta tară a Geto-dacilor, atunci ar

22
trebui să apelăm la un pătrat asemănător cu cel pe care l-a operat Herodot spre a
desemna Tara Scitilor, din care numai latura de nord va rămâne intactă, celelalte se vor
modifica astfel: latura de sud se va prelungi până dincolo de Marea Adriatică; cea de
vest va traversa Ungaria până în Bavaria, iar cea de est până la Bosforul cimerian.

Toposul de ROMANIA vrea să


indice pe harta lui Mercator din 1550 o enclavă romană; ROMANIA, ca notiune
politică a fost formulată pentru prima oară de către discipolul episcopului Wulfila în
Epistula de fide, vita et obitu Ulfila, numit Axentius de Durostorum (mijlocul secolului
al IV-lea); iată contextul: beatus Ulfila cum grande populi confessorum de varbarico
pulsus in solo Romanie adhuc beate memorie Constantino principe honorifice est
susceptus.

Numele de valah, ca atare, apare pentru prima oară la Ioannes Malalas (491-
578).

Este regretabil că profesorii de istorie veche de la Universitatea Bucuresti nu au


citit, mai înainte de a preda un curs ca "Izvoare istoriografice", Romana et Getica în
original, ci s-au folosit numai de traduceri, în special franceze, ale extrem de valoroasei
lucrări a lui Jordanes/Jornandes (mijlocul sec. al VI-lea) Romana et Getica (De summa
temporum vel origine actibusque gentis Romanorum et De origine actibusque
Getarum). Astfel ar fi aflat că se referea la Geti/mai ales la Geti si Daci si nu la Goti si
că o spune expressis verbis: Eu tratez despre Dacia străveche pe care acum o stăpânesc
popoarele Gepizilor, după cum se stie. Numită Dacia în vechime, Gothia sub Goti, ea
poartă acum numele de Gepizia. (Daciam dico antiquam, quam nunc Gepidarum
populi possidere noscuntur. Hanc Gothicam quam Daciam appellavere majores (quae
nunc ut diximus) Gepidia dicitur).

Apoi, îl citează frecvent pe Dio Chrysostomus care a scris un tratat intitulat Getica
(azi pierdut, dar Jordanes l-a avut sub ochi): Dio, istoric foarte renumit, ne învată că _
sau : după cum afirmă Dio care a scris istoria Dacilor (adică si a Getilor), anale pe
care le-a conceput în limba greacă (Ut refert Dio qui historia Dacorum (i.e. Getarum)
annales que Graeco stylo composuit) s.a.m.d.

Şi apoi discursul 36, adresat boristenitilor, poate fi considerat o schită a tratatului


Getica, atât de frecvente sunt referirile la Geti: acesta este păstrat - vă rog, cititi-l!

BIBLIOGRAFIE:

23
ANONYMOS. Anonymi Belae Regis Notarii et Gestis Hungarorum Liber. Textum
ad fidem Codicis membranacaei Bibliothecae Caesariae Vindobonnensis recensuit
prolegomena et Indices addidit Stephanus Ladislaus Endlicher. - Viennae: Typis et
sumptibus Caroli Gerold, 1827
ANONYMI RAVENNATIS, qui circa saeculum VII vixit. De geographia libri
quinque. Parisiis: Apud Simonem Langronnae, 1688
ARISTOTELES. De animalibus historia. Textum recognovit Leonardus Dittmeyer.
Lipsiae: B. G. Teubneri, 1907
ARRIAN. Le périple de la Mer Noire par Arrien. Traduction, étude historique et
géographique, index et carte par Henri Chotard. - Paris: Auguste Durand, Libraire-
Editeur, 1860
CANTEMIR. DEMETRII CANTEMIRI. Moldaviae principis. Descriptio
Moldaviae: antiqui et hodierni status Moldaviae ad fidem Codicum duorum in
Bibliotheca Academiae Mosquitanae Scientiarum servatorum post Alexandrum Papiu-
Ilarian iterum edita. - Bucurestiis: Typis Academiae Scientiarum Dacoromaniae, 1973
CICERO, Marcus Tullius. Epistolae ad Atticum, Brutum et Fratrem . - Lugduni,
1548
COSTIN, Miron. Cartea pentru Descălecatul de'ntâiu a Terei Moldovei si nemului
Moldovenescu de Miron Costin carele au fostu logofetu mare în Moldova _ de M.
Kogălniceanu, Tom I-ui, s.a., s.n.
CRIŞAN, Maria. Die Grenzen Skythenlandes und Dakiens / Getiens im Lichte
antiker und anderer Quellen. Comunicare prezentată la lucrările celui de-al IV-lea
Colocviu International de Geografie istorică a Lumii Vechi, Stuttgart, 2/6 mai/1990
CRIŞAN (KRISCHAN) - KREUTZER, Maria. Historisch-geographische
Referenzen in Tristia und Pontica. - Düsseldorf: Aouane Verlag, 1993
CRIŞAN, Maria. Die Lage der antiken Städte Troya und Theben aus Böotien in der
Bronzezeit. - Târgovi ste: Macarie, 1997
CRIŞAN, Maria. Observations sur les Gctes dans les épîtres d'exil d'Ovide.
Comunicare prezentată la lucrările celui de-al II-lea Congres Mondial Ovidianum. -
Tomis, 1980
DIO CHRYSOSTOMUS. Opera Dio Chrysostom: with an Engl. transl. by J. W.
Coohon H. Lamar Crosby. In five volumes. - Cambridge MSS: Harvard London:
Heinemann (The Loeb Classical Library), 1961-1964
FLORUS, Lucius Annaeus. L. Iulii Flori rerum Romanis gestarum libri IV. A
Ioanne Statio emendati. Altera editio aucta et correcta _ - Antwerpiae (Anvers): Apud
Martinum Nutium, 1607
GAJDUKEWIC, E. V. Das Bosporanische Reich. - Berlin: Akademie Verlag, 1971;
1974
HERODOTOS. Historiarum libri novem, curavit Friedericus Palm. Nova editio
stereotypa. Tomus II. - Lipsiae, 1839
HIEROKLES. Synekdemus et Notitiae graecae episcopatuum . Edidit G. Parthey. -
Berlin, 1866
HOMERUS. L'Iliade d'Homcre traduite en français avec des remarques par Madame
Dacier. - Paris: Chez Gabriel Martin _ Libraires 1874. Avec privilcge du roi
HORTELIUS, Abraham. Ex conatibus geographicis Abrahami Ortelii: Pontus
Euxinus: Cum privilegio Imp. Reg. et Belgico, Ad decennium 1590
JORDANES. Jordanis Romana et Getica. Recensuit Theodorus Mommsen. -
Berolini: Apud Weidmannos 1882 (Editio nova lucis ope expressa), 1961
JUSTINUS. Justini historiarum ex Trogo Pompeio Libri XLIV. Ex recensione Isaaci

24
Vosii. Editio ultima, prioribus Ionge correctior. - A Lyon: Chez Savy Libraire, 1804
KOGĂLNICEANU, Mihail. Kogălnitschian, Michel de. Histoire de la Valachie, de
la Moldavie et des Valaques transdanubiennes. Tome premier. Histoire de la Dacie, des
Valaques transdanubiennes et de la Valaquie (1241-1792). - Berlin: Libraire de B.
Behr, 1837
KUZEV, Alexandăr; Vasil, Gjuzelev; Bălgarski srednovekovni gradove i kreposti.
Varna: Knigoizdatelstvo "Georg Bakalov", 1981
LASCU, Nicolae. Notizie di Ovidio sui Geto-Daci: Estratto da Maia. Nuova Serie -
Fascicolo IV - Anno X - ottobre- dicembre 1958. Arti grafiche "E. Capelli" Rocca San
Casciano
LASCU, Nicolae. La terra e gli antichi abitanti della Scizia Minore nelle opere
del'esilio di Ovidio. In Publius Ovidius Naso. - Bucarest, 1957
MAGINI, Giovanni Antonio. Geographiae universae tum veteris tum novae
absolutissimum opus duobus voluminibus distinctum, in quorum priore habentur Cl.
Ptolemaei Pelusiensis Geographicae enarrationis Libri octo _. -Venetiis: Apud
Haeredes Simonis Galignami de Karera, 1596
MALALAS, Ioannes. Chronographia (Graece et Latine). Ex recensione Ludovici
Dindorfii. Accedunt Chilmeschi Hodiique annotationes et Ric. Bentleti epistola ad Io.
Millum. Bonnae: Ed. Weber, 1831
MANNERT, Konrad. Geographie der Griechen und Römer. 7-er Theil: Thrakien,
Illyrien, Macedonien, Thessalien, Spirus bearbeitet von Konrad Mannert. Landshut: bei
Philipp Krüll, Universitätsbuchhändler, 1812
MERCATOR. Gerardi Mercatori Atlas sive cosmographicae meditationes de
fabrica mundi et fabricati figura, Gerardo Mercator. Rupelmundano illustrissimi
Ducis Julie Clevie et Mostis Cosmographo Autore. Cum privilegio, 1574
MÜLLER, Laurentius. Septentrionalische Historien _. - Amberg: Durch Michaeln
Forstern, MDXCV
NEUMANN, Karl. Die Hellenen im Skythenlande. Ein Beitrag zur alten
Geographie, Ethnographie und Handelsgeschichte. - Berlin: Verlag von Georg Reimer,
1855
NICEPHOROS. Nicephori Breviarium. Ed De Boor. - Leipzig, 1880
OROSIUS, Paulus. Historiae (Edited by Aeneas Vulpes). - Venice: Bernardinus
Vinetas, de Vitalibus, 1500
OVIDE. Les Tristes et les Pontiques. Traduction nouvelle, avec une introduction et
des notes par Emile Ripert. - Paris: Classiques Garnier, 1952
PÂRVAN, Vasile. Getica. O protoistorie a Daciei. - Bucure sti: Cultura Natională,
1926
PÂRVAN, Vasile. Zidul cetătii Tomis. În: Analele Academiei Române, 1915, p. 426-
427 (în special)
PIPPIDI, D. M. Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral
roumain de la Mer Noire. - Bucuresti: Editura Academiei; Amsterdam: Adolf M.
Makkert B.N., 1975
PIPPIDI, D. M. La seconde fondation d'Istros a la lumicre d'un document inédit.
B.C.H. CXII, 1968, pp. 226-240.
PLINIUS. Naturalis historia. Post Ludovica Iani obitum. Recognovit et scripturae
discrepantia adiecta. Edidit Carolus Maynold. - Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri,
1892-1901
PTOLEMAIOS, Claudius. Geographia . - Basilicae: Per H. Petrus, 1545
REICHARDT, C. Landeskunde von Skythien nach Herodot. Inaugural-Dissertation

25
der Philosophischen Fakultät vereinigt im Friedrich Universität, Halle a/s.: Druck von
Ernst Schneider, 1889
REICHERSTORFFER, Georg. Reicherstorff Georgius Moldaviae quae olim Dacia
geographica. - Viennae: Joannes Singrenius, 1541
ROSTOWTZEW, Mihail. Iranism and Ionism in South Russia. - S. Petersburg, 1913
ROSTOWTZEW, M. I. Skythen und der Bosphorus. Allein berechtige Übersetzung aus
dem Russischen. Neu bearbeitet für Deutschland und mit neuem Kartenmaterial
versehen. - Berlin: Hans Schoetz, 1831
SARNICIUS, Ladislaus. Descriptio veteris et novae Poloniae cum divisione
eiusdem veteri et novo . s.n. : s.n., Anno a Jesu Christo natu 1585
HLÖZER, Aug. Ludwig. Russische Annalen in ihren slavonischen Grundsprache.
Vergliechen, übersetzt und erklärt von Aug. Ludwig Schlözer. Teil I-II. - Goettingen:
Bei Heinrich Dietrich, 1802-1809
Ştefan, Gheorghe. Contribuitii arheologice la cunoasterea Dacilor din Dobrogea de
nord . Studii si referate privind istoria României. Partea I. - Bucuresti: Editura
Academiei R.S.R., 1954
STEPHANUS, Carolus. Dictionarium historicum, geographicum, poeticum,
gentium, hominum, deorum, gentilium, regionum, locorum poetarumque fabulas
intelligendas _ - Genevae: Sumptibus Samuels Chouët, 1660
STOIAN, Iorgu. Auxentius, episcop arian de Durostor (veacul al IV-lea). -
Bucuresti, 1938 (Extras din revista Biserica Ortodoxă Română , anul LVI/1938, nr 7-8,
iulie-august 1938)
STRABON. Strabonis rerum geographicarum Libri XVII. Graeca ad optimos.
Codices manuscriptos recensuit varietate lectionis adnotationibusque, Xylandri
versione _ - Lipsiae: In libraria Weidmannia, 1718
TACITUS. - Oxford: At the Clarendon Press, 1967
THEOPHANES, Confessor Isaurus. Theophanis chronographia recensuit C. De
Boor . Vol. I. - Leipzig, 1883
THOMASCHEK, Wilhelm. Les restes de langue dace. Extrait du Muséon. -
Louvain: Typ. De Charles Peeters, 1883
THUCYDIDES. Historiae. Recensuit Carolus Hude. Editio minor, vol. I-II. -
Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1903
TOCILESCU, Grigore. Dacia înainte de Romani. Cercetare asupra popoareloru carii
au locuitu tiarile române de a stâng'a Dunării, mai înainte de concuista acestoru tieri de
cotra imperatorulu Traianu _ - Bucuresci: Tipografia Academiei Române, 1880

26