MINISTERUL EDUCAȚIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

Lucru individual

AUTOR: Lisenco Nicolai

Conducător: Lachi Cristina

Chișinău 2018
 CONCEPTUL DE POLITICA FINANCIARA

Politica financiară - exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, instituţiilor privind

procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a
relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerea echilibrului general adecvat în
economie.

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau:

1. În stabilirea, dezvoltarea şi creşterea economică
2. reducerea şomajului
3. reducerea inflaţiei
4. creşterea nivelului de trai al populaţiei

Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei. Aceasta se vede prin modul în care se
înfăptuieşte repartizarea resurselor financiare prin dimensionarea şi desfiinţarea fondurilor constituite.
Vorbind despre politica financiară trebuie să definim două noţiuni de strategie şi tactică.

Strategia financiară reprezintă programele de perspectivă îndelungată, iar tactica financiară include actele
administrative şi de planificare pe perioade scurte, precum şi măsurile prevăzute a se lua pentru executarea
planurilor financiare şi a sarcinilor specifice unei perioade.
Politica financiară a statului diferă în funcţie de interesele păturilor sociale pe care le exprimă partidele de
la putere:
1. de potenţialul a fiecărei ţări
2. de orânduire socială
3. de metodă de conducere
În acelaşi timp politica financiară reprezintă o sferă relativ independentă în activitatea statului şi mijloc
important de realizare a politicii statului în orice domenii de activitatea economică.
 Politica Financiară

Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care se integrează, deşi dispune de o relativa
independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcţionala a societăţii, la care este
abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii generale, care, la
rândul său, privită la nivel decolectivitate umană organizată în stat, poate fi definită generic ca un
ansamblu deactivităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea puterii în societate de către formaţiuni
politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective ale acestora. În mod implicit, este de
admis că politica, în general, promovează anumite interese, care, deregulă, corespund obiectivelor
urmărite de societate sau de anumite segmente ale societăţii, de mai mare sau mai mică întindere,
reprezentate prin grupări (partide) politice. Pe această bază, există tendinţe şi orientări diferite ale politicii
generale(promovate de către diverse formaţiuni politice), incluzând, între altele, componentefinanciare
specifice. Totodată, politica mai este definită, în mod mai pragmatic, caformă de organizare şi conducere a
unei comunităţi umane, pentru satisfacereaintereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor (opţiunilor) luate
de către autorităţi pentruorganizarea şi conducerea activităţii economice şi sociale. În această accepţiune,
ea semanifestă la toate nivelurile şi structurile organizatorice ale societăţii.Indiferent de modul de
abordare a conceptului de politică, concretizarea saimplică obiective şi mijloace sau instrumente de
înfăptuire a acestora, în acord cuinteresele grupării sau comunităţii umane respective. Ea presupune, în
mod direct,metode şi modalităţi de acţiune specifice diferitelor domenii de activitate umană,
pentrurealizarea diferitelor obiective economico-sociale. Considerată distinct, politicafinanciară exprimă
opţiunile privind metodele, mijloacele şi instituţiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea
şi utilizarea resurselor băneşti, inclusivmodalităţile de folosire a instrumentelor şi tehnicilor financiare
pentru influenţareaactivităţilor economico-sociale în sensul dorit. Domeniul său de manifestare îl
constituieactivitatea financiară, în general, dar prin conţinut, ea repercutează asupra întregiiactivităţi a
entităţilor de la care emană, îmbrăcând forme ale deciziilor financiare.

Într-o accepţiune limitativă, conceptul de politică financiară este folosit în sensul de politică a finanţelor
publice, pentru a desemna fenomenele care dau naştere unei sarcini publice, la baza căreia se află factorul
financiar. În acest sens, existenţa sarcinii financiare antrenează punerea în aplicare a unor tehnici politico-
juridice şi a unor mecanisme de acţiune specifice domeniului finanţelor publice. Prin continuţul său,
politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale politicii economice. Astfel, dacă
politica economică a statului îşi propune, ca obiective,dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea
ramurilor economiei naţionale, relansareaeconomică, participarea mai larga a ţării la schimburile
internaţionale şi, pe aceasta bază, creşterea economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor
etc., politicafinanciară trebuie să se înscrie pe aceleaşi coordonate.În mod obisnuit, obiectivele politicii
financiare sunt puse în legatură directă cuscopul declarat al dezvoltării economico-sociale a unei ţări,
respectiv cu obiectivele ceşi le propune fiecare entitate economică sau socială. Astfel, asigurarea
creşteriieconomice şi contracararea stagnării sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii
generale, trebuie să aibă corespondent într-o politică financiară de stimulare ainvestiţiilor şi a consumului
etc. Asemănător, includerea în programul de guvernare (alunei grupări sau alteia) a creşterii capacităţii de
apărare naţională trebuie să-şi găseascăun corespondent în deciziile privind finanţarea acestui obiectiv.În
opinia unor autori, cum este francezul Alain Barrère, obiectivele politiciifinanciare (a statului) ar putea fi
sintetizate astfel: să favorizeze progresul economic; săregularizeze conjunctura economică; să realizeze
justiţia socială, sub aspect financiar.Instrumentele şi tehnicile de realizare a obiectivelor politicii financiare
reprezintă, larândul lor, componente ale acesteia, prin care se conturează modul concret de înfaptuirea
fluxurilor băneşti, în corespondenţă cu scopurile cărora le sunt subordonate activităţilefinanciare. În acelaşi
sens, la nivelul întreprinderilor, politica financiară se integrează programelor vizând funcţionarea şi
dezvoltarea acestora, inclusiv adaptarea activităţiilor la cerinţele pieţei interne şi externe. Totodată,
pornind de la accepţiunea largă datăfinanţelor, se conturează şi un conţinut mai cuprinzător al politicii
financiare, incluzând politica financiar-monetară - în care sunt implicate autorităţi publice - şi politicile
financiare ale entităţilor economico-sociale private. În această accepţiune, se pot distinge mai multe
componente ale politicii financiar-monetare, între care, politicafiscală, politica bugetară, politica monetară
şi valutară etc., promovate de cătreautorităţile publice şi politica financiară a întreprinderii, promovată de
firme,organizaţii, instituţii autonome etc.Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe
diferite,accentuându-se, de regulă, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un
stat sau altul. De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decât ca unmixaj între modalităţile de
procurare a resurselor la dispoziţia statului şi cele privinddestinaţiile ce se dau acestor resurse, în
îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce-i revin.Politica fiscală este, deci, o componentă a politicii financiare a
statului, care cuprinde,atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi
taxelor,concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile privindcheltuielile
publice ce se finanţează. Dar, componentele sale trebuie concertate cu celede politică bugetară sau
monetară, respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocupăriiforţei de muncă etc., pentru a se integra în
politica generală. În acelaşi timp, politicafiscală are şi scopuri specifice, între care, în opinia lui Paul
Samuelson, sunt de avut învedere şi acelea de a contribui la atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor
economice sau de a favoriza menţinerea unei economii progresive, care să asigure ungrad ridicat de
ocupare a forţei de muncă.
rilor de impozite sau cel al subvenţionărilor, conturând modul de arealiza redistribuirea produsului creat
între sfere de activitate, ramuri economice, entităţiadministrativ-teritoriale, persoane fizice şi juridice.
Politica fiscală îşi poate puneamprenta, influenţând asupra derulării proceselor economico-financiare şi
implicitasupra evoluţiei întregii societăţi. Dar, la rândul său, ea este conditionaţă de mediuleconomic,
printr-o serie de factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturiledintre sectorul public şi cel
privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc.

În sinteză, politica fiscală se reprezintă prin totalitatea metodelor, mijloacelor,formelor, instrumentelor şi

instituţiilor folosite de stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de
acţiuni publice, inclusiv pentruinfluenţarea vieţii economice şi sociale. Ea abordează, în mod firesc, atât
problematicaimpozitelor (prelevărilor fiscale), cât şi pe cea a cheltuielilor publice, care adesea joacărolul
determinant în cadrul politicii financiare a statului.Politica bugetară se concretizeaza prin deciziile
privitoare la formarea,repartizarea şi utilizarea resurselor fondului bugetar sub forme ale veniturilor
şicheltuielilor bugetare, inclusiv finanţarea deficitului bugetar, folosind ca instrument principal bugetul
public, atât pentru redistribuirea PIB, cât şi în scopul influenţăriiasupra dezvoltării durabile a
societăţii.Politica monetară înglobeaza deciziile şi acţiunile vizând oferta de monedă şiderularea circulaţiei
monetare în economia naţională, asigurarea echilibrului monetar şimenţinerea puterii de cumpărare a
monedei, inclusiv folosirea instrumentelor monetareîn scopul realizării unor obiective ale politicii
generale.Politica valutară se referă, în esenţă, la modalităţile de procurare şi utilizare aresurselor valutare
şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, crearea rezervelor de valută,evoluţia cursului valutar şi efectuarea
de tranzacţii pe pieţele financiar-valutare etc.Politica financiară a întreprinderii (firmei) se constituie, la
rândul său, ca ocomponentă a politicii economice proprii şi vizează, în general, procurarea şi
utilizarearesurselor băneşti, corespunzător cerinţelor impuse de îndeplinirea propriilor obiective.Ea este
concepută şi aplicată în acord cu nevoile de funcţionare ale fiecăreiîntreprinderi, dar în acelasi timp, se află
în corespondenţă cu politica financiară astatului, interferând cu deciziile adoptate de organele de stat, care
au impact în planfinanciar. Din această perspectivă, politica financiară a statului, şi în primul rând politica
fiscală, care vizează direct, pe de o parte, sistemul impozitelor practicate de stat,iar pe de altă parte,
cheltuielile publice efectuate, poate influenţa, în bună masură,asupra deciziilor luate de întreprindere în
plan economic şi financiar. În mod obişnuit,toate măsurile de orientare a dezvoltării şi ajustare
macroeconomică bazate peinstrumente financiar-monetare se reflectă şi în politica financiară a
întreprinderilor.
Politici financiare şi de stabilizare economico financiare în Republica
Moldova
Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deja de undeceniu, statul nostru se
confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedicăatingerea obiectivelor politicii generale a
statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează toate componentele
activităţii publice private.Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv de resurse financiare. Investiţiile
străinedirecte nu vor întârzia dacă va exista o consecvenţă politică în favorizarea acestor plasamente. Sunt
absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea sistemului legislativ privind investiţiile, extinderea
exportului (prin sporirea competitivităţii produselor autohtone), disciplinarea regimului fiscal, negocierea
unor credite preferenţiale cudestinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii financiare
specializateşi altele. Componenta esenţială a politicii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldovaeste
perfecţionarea continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere astabilităţii şi echilibrului
macroeconomice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor,creşterii economice şi ca rezultat ridicarea
nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiectivestrategice ale politicii economice şi sociale a statului pot fi
atinse dacă se vor realizaintegral toate componentele politicii financiare cu implementarea mecanismelor
şimăsurilor corespuzătoare.Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi
acţiuni:

Obiective
•Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile
•Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară
•Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB
•Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politiciifinanciare
•Asigurarea stabilităţii fiscale

Acţiuni:

1.Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare aveniturilor .

2.Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor demuncă
3.Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programeleeşalonate pentru fiecare perioadă.
4.Limitarea cotei externe on volumul anual al PIB.
5.Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

Politici bugetar -fiscale.

Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar - creditară, va fi direcţionată spre asigurarea onorarii
obligaţiilor financiare ale statului la toate nivelurile, susţinerea stabilităţii financiare, eliminarea
elementelor nestimulatoare şi dezvoltarea elementelor stimulatoare ale procesului bugetar, eficientizarea
şi optimizarea substanţială a cheltuielilor publice şi menţinerea în limite acceptabile a deficitului bugetar.
Scopul principal al politicii bugetar - fiscale de perspectiva pe termen mediu constă în menţinerea creşterii
economice şi soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de funcţionare a
sectoarelor social - culturale. In domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii deficitului bugetului de stat,
vor fi luate următoarele măsuri:

•ajustarea in continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumularea veniturilor la buget şi

obţinerea unei stabilităţi bugetare.
•reevaluarea intregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera privată.
•perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei defundamentare a
bugetului pe baza de programe.
•stabilirea priorităţilor de cheltuieli sub aspect funcţional şi instituţional.
•finanţarea programelor bugetare doar în cazul cînd acestea sînt direcţionate însectoarele prioritare ale
economiei sau conţin obiective de performanţă clar definite, cu un cert impact pozitiv asupra creşterii
economice şi standardelor deviaţă ale populaţiei.În scopul modernizării procesului bugetar vor fi
întreprinse următoarele măsuri:
•utilizarea modelelor econometrice moderne on cadrul corelării mărimii prognozatea veniturilor în buget
cu prognozele privind dinamica principalelor indicatorimacroeconomici şi cu politicile economice şi sociale
ale statului pentru anulrespectiv;
•perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugeteleunităţilor
administrativ - teritoriale.

Politici fiscale

În perspectiva medie, perfecţionarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unuicaracter mai
stimulatoriu şi echitabil. Obiectivele principale ale politicii fiscale sont:diminuarea presiunii fiscale,
asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizareasistemului fiscal şi extinderea în continuare a bazei de
impozitare. Ameliorarea sistemuluifiscal, bazat on principal pe impozitarea indirectă( TVA, accize), rata de
rezultatele finaleale activităţii producătorilor şi posibilităţile de stimulare a exporturilor, impune o
creşterea rolului impozitelor legate într - o măsură mai mare de rezultatele activităţii economice a
producătorilor. Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate veniturileneimpozabile ale
persoanelor fizice pînă la nivelul minimului de existenţă. Perfecţionareasistemului fiscal implică efectuarea
următoarelor măsuri:

•reducerea treptată a presiunii fiscale pînă la nivelul care va asigura o creşteredurabilă a producţiei şi
investiţiilor;
•monitorizarea presiunii fiscale on toate sectoarele economiei;
•aplicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare, conformcadrului legislativ respectiv
privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare;
•uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale;