Sunteți pe pagina 1din 35

82 Arina Oana Antoce

4. AMBALAREA VINURILOR

4.1. NECESITATEA I BENEFICIILE AMBALĂRII

Micul producător de vinuri din Ńara noastră se găse te, în


fiecare an, în faŃa unei probleme dificile. Pe de o parte,
dificultăŃile de natură economică i lipsa unei dotări adecvate îl
împing către vânzarea vinului său în vrac, unui agent economic
mai puternic. Pe de altă parte, această „soluŃie” îi aduce venituri
minime, care nu permit dezvoltarea ulterioară.
Cu toate acestea, în condiŃiile în care cantitatea de vin
obŃinută depă e te anumite valori, precum i în condiŃiile
asociaŃiilor formate din mai mulŃi producători individuali, se
creează premisele pentru trecerea la vânzarea vinului sub formă
îmbuteliată, care are avantaje clare, între care se pot menŃiona
pătrunderea pe piaŃa organizată i crearea unei imagini proprii
(eventual înregistrarea unei mărci de vin), cu beneficii de natură
comercială care se traduc în obŃinerea de preŃuri mai bune i cre
terea profitului. Subliniem încă o dată, de i lucrul este clar ca
lumina zilei, că simpla îmbuteliere a vinului, în sine, nu poate
aduce toate aceste beneficii, dacă vinul respectiv nu este
competitiv din punct de vedere al calităŃii. Din acest motiv, a a
cum îmbutelierea î i are importanŃa ei, în întreaga sa activitate
micul producător trebuie să urmărească prin toate mijloacele
asigurarea calităŃii vinului.

4.1.1. ROLURILE AMBALAJULUI

Orice ambalaj îndepline te simultan mai multe funcŃii, după


cum urmează:
delimitează, păstrează i protejează vinul
prin formă, culoare etc. promovează produsul i atrage
atenŃia consumatorului
serve te ca mijloc de transmitere de informaŃii i
protecŃie a consumatorului.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 83
În afara acestor ambalaje în care se păstrează vinul i care
intră în direct contact cu el, mai putem întâlni ambalajele de
protecŃie, cum ar fi hârtie, împletituri de paie sau nuiele de orice
fel, cartoane i casete utilizate pentru transportul unuia sau mai
multor recipiente i/sau pentru prezentarea acestora în vederea
vânzării către consumatorul final.

4.2. MATERIALE PENTRU AMBALAREA I


COMERCIALIZAREA VINULUI

4.2.1. RECIPIENTE PROPRIU-ZISE

Buteliile din sticlă. Butelia din sticlă este cel mai cunoscut i
totodată cel mai apreciat ambalaj pentru vin. Se estimează că peste
50% din toate produsele lichide din lume sunt ambalate în
recipienŃi din sticlă. Avantajele evidente care au condus la această
stare de fapt sunt următoarele:
- sticla este inertă din punct de vedere chimic i impermeabilă
pentru gaze i lichide, igienică, u or de spălat i reciclabilă;
- nu are gust sau miros – în fapt, protejează în mod
excepŃional gustul i mirosul produsului.
- sticla este un material ce poate fi colorat cu u urinŃă,
prelucrat în diverse forme, rezistent la presiunea anumitor produse
cum sunt vinurile spumante;
- sticla este un material ieftin, folosit de foarte multă vreme –
i deci bine cunoscut i caracterizat, i care se poate recicla în mod
repetat; reciclarea este însă eficientă numai în cazul recipientelor
de formă i culoare standard, care se pot colecta în mod organizat.
Ca dezavantaje se pot cita fragilitatea, care conduce la
pierderi importante, precum i greutatea mare, ce stânjene te
transportul i manipularea. Un alt dezavantaj este acela că, odată
deschis un recipient din sticlă, vinul trebuie consumat în decurs de
o zi, deoarece altfel î i pierde din calităŃi prin oxidare. Din acest
motiv, pentru vinurile vândute în cantităŃi mai mari se preferă
recipiente de tipul bag-in-box-ului.
Sticla este obligatorie la îmbutelierea vinurilor DOC.
84 Arina Oana Antoce

Presupunând că s-a luat decizia îmbutelierii vinului în


butelii de sticlă, producătorul trebuie să aleagă buteliile potrivite
fiecărui vin în parte. După cum se cunoa te, există o mare
varietate de butelii de sticlă; dar practica a dus la conturarea
unor reguli i în acest domeniu.
Astfel, există în primul rând butelii mai puŃin rezistente (cu
pereŃi mai subŃiri i fundul plat sau aproape plat), i butelii mai
grele, cu rezistenŃă sporită. Cele din prima categorie prezintă un
pericol mai mare de spargere în momentul dopuirii, sau pe
parcursul manipulărilor ulterioare, i sunt mai puŃin indicate
pentru ambalarea vinurilor care urmează să fie păstrate o perioadă
mai mare. Un vin deosebit nu se va ambala în butelii u oare sau de
calitate îndoielnică, a a cum un vin ro u nu se va ambala în butelii
din sticlă transparentă.
În anumite regiuni tradiŃia a impus utilizarea unei anumite
forme de sticlă sau culori (Fig. 12). Colorarea unei sticle se poate
realiza prin încorporarea unui pigment anorganic în procesul de
fabricaŃie al sticlei. O alternativă de colorare este învelirea
recipientului din sticlă cu un strat exterior colorat, fapt care
permite obŃinerea unei game mai variate de culori. Culoarea
recipientului poate influenŃa foarte mult alegerea consumatorului,
dar poate avea influenŃă i asupra calităŃii vinurilor. De exemplu,
sticla albă permite trecerea radiaŃiilor ultraviolete, care pot afecta
calitatea, în special a vinurilor albe, care, în mod tradiŃional sunt
îmbuteliate în recipienŃi din astfel de sticlă.

FIG. 12. Diverse modele de butelii din sticlă.

Forma gâtului sticlei depinde mult de tipul de închidere


utilizat. Sunt, de asemenea disponibile recipiente de sticlă de
capacităŃi diferite, care permit înălŃimi de umplere diferite.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 85

Buteliile din materiale plastice. Permise încă în Ńara noastră


la îmbutelierea vinurilor de consum curent, recipientele din material
plastic (polietilenă – PE sau polietilena tereftalat – PET) au
dezavantajul că sunt poluante, au inerŃie chimică insuficientă (PE),
sunt permeabile pentru oxigen i nici nu permit folosirea dopurilor din
plută. De aceea, nu se recomandă pentru un vin care urmează să fie
consumat mai târziu de 6 luni de la îmbuteliere.

Cutiile de carton placat cu straturi de polietilenă i aluminiu


sunt folosite uneori pentru vinuri de masă sau chiar superioare,
având avantajul for-
a) b) mei paralelipipedice
(“tetra-pack”) care
u urează transportul
i depozitarea (Fig.
13 - a i Fig. 14). Un
astfel de ambalaj este
cel produs în S.U.A.
sub denumirea co-
mercială de “Tetra
Prisma”, cu volumul
FIG. 13. Ambalaje de tip Tetra Pak de 500 ml (Fig. 13-b).
(a) ẟi Tetra Prisma (b) Containerul Tetra
Prisma este rezistent
la spargere i are un capac filetat care arată dacă recipientul a mai
fost deschis sau nu, iar odată deschis permite reînchiderea etan ă.
Astfel de recipiente se pot realiza i din hârtie reciclată.

FIG. 14. Vinuri ambalate la Tetra Pak în rafturile unui supermarket


86 Arina Oana Antoce

“Bag-in-box” (Fig. 15) este denumirea în limba engleză a unui


mijloc mai nou de ambalare a vinurilor, apărut în jurul anului 1970 i
răspândit mai ales după 1990. Este vorba de o pungă etan ă care se
“strânge”, se contractă, pe măsură ce se consumă vinul din interior.
Această pungă este protejată la exterior de o cutie solidă de carton,
prevăzută cu un mâner. Ambalajul este completat de un robinet prin
care se poate scoate din pungă cantitatea dorită de vin. Avantajul clar
al acestui ambalaj este că vinul nu trebuie consumat tot odată,
cantitatea rămasă fiind protejată de contactul cu aerul i, astfel, de
efectul dăunător al oxigenului. Alte avantaje ar fi greutatea redusă i
faptul că nu este fragil, ca sticla. Un astfel de “bag-in-box” poate
conŃine trei sau patru litri de vin, i este potrivit pentru o petrecere,
sau pentru un consumator care dore te să cumpere o cantitate mai
mare de vin, pe care s-o consume apoi după dorinŃă, în timp, fără ca
vinul să se deprecieze prin oxidare. Trebuie avut însă grijă ca vinul să
nu fie totu i păstrat în aceste condiŃii foarte mult timp; fiind vorba, în
general, de vinuri tinere, de calitate medie, acestea se pot deprecia în
câteva luni, din alte cauze decât contactul cu aerul. De obicei pentru
vinul ambalat în acest fel se prevede o anumită perioadă de garanŃie,
indicată pe etichetă.

a)

b)

FIG. 15. Ambalaje de tip Bag-in


box: a) interior; b) exterior
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 87

Cutiile metalice, folosite mai mult pentru sucuri, băuturi


carbogazoase i bere, servesc uneori la ambalarea vinului. Pot fi
confecŃionate din oŃel, oŃel acoperit electrolitic cu un strat de
cositor, sau aluminiu. Ca i cutiile de carton i ambalajele “bag-in-
box”, cutiile metalice se folosesc în general pentru vinuri de consum
curent, care nu urmează a fi depozitate sau păstrate multă vreme.

4.2.2. MATERIALE I SISTEME DESTINATE ÎNCHIDERII


RECIPIENTELOR

Dopurile de plută
Dopurile folosite la închiderea sticlelor au i ele o mare
importanŃă pentru sănătatea vinului. În mod tradiŃional, dar i
datorită proprietăŃilor optime pentru necesităŃile vinului, dopurile
de plută sunt cel mai des folosite în prezent la închiderea buteliilor
din sticlă.
Pluta este recoltată în exclusivitate din stejarul de plută,
Quercus suber L., cultivat cu predilecŃie în regiunile mediteraneene,
unde întâlne te condiŃiile necesare pentru producerea unei scoarŃe
de calitate. Pluta se folose te la fabricarea unei game largi de produse,
de la materiale de construcŃie la garnituri, dar în special pentru
obŃinere de dopuri pentru vinurile de calitate superioară.
Proprietăile fizico-chimice ale plutei o recomandă ca un
material ideal pentru închiderea sticlelor. Aceste proprietăŃi includ
compresibilitatea, rezilienŃa, inerŃia chimică, impermeabilitatea
pentru lichide i un coeficient ridicat de frecare. Pluta este unul
dintre puŃinele materiale, fie ele naturale sau sintetice, care au
rezistenŃă apreciabilă la comprimare laterală, revenind imediat
după comprimare la 85% i în câteva ore la 98% din dimensiunile
originale.
Motivul pentru care pluta este atât de apreciată are la bază
percepția consumatorilor i speciali tilor care consideră că:
- aduce un plus de imagine vinului, prin crearea unei
atmosfere romantice, generând senzaŃia de tradiŃional i în acela i
timp de elegant i sofisticat;
88 Arina Oana Antoce

- aduce un plus de autenticitate vinului i de siguranŃă


consumatorului, prin posibilitatea de imprimare pe dop a
numelui/mărcii producătorului sau anului de producŃie;
- împiedică intrarea în sticlă a aerului, prevenind degradarea
vinului, însă facilitează dezvoltarea buchetului de învechire;
- se poate folosi pentru resigilarea unui recipient deschis;
- ne poate spune multe despre vinul din recipient, odată ce
dopul a fost extras i examinat.
Pluta este în general rezistentă la degradările microbiologice
din cauza hidrofobicităŃii sale (respingerii apei) i conŃinutului
foarte redus de apă i nutrienŃi. Există însă posibilitatea de
dezvoltare a microorganismelor pe dopuri datorită nutrienŃilor adu
i de praf sau vinului intrat în porii plutei. Ca urmare a dezvoltării
microorganismelor în interiorul porilor, în unele dopuri de plută
poate să apară un compus numit TCA (2,4,6 tricloranisol), care,
odată ajuns în vin, cauzează a a numitul “defect de dop”, cedând
vinului un gust i un miros specific de mucegai i de pământ, care
poate face neconsumabil un vin altfel bun.
Dacă dopul nu este în permanent contact cu vinul el se usucă
i se contractă, ceea ce afectează uneori etan eitatea închiderii. Din
acest motiv, sticlele îmbuteliate trebuie să se păstreze într-o
poziŃie care să permită contactul permanent cu vinul. Chiar i a a,
după o perioadă mai mare de timp (25-30 de ani), ca urmare a
pierderii gazului din porii plutei, dopurile î i pierd din proprietăŃi i
trebuie înlocuite.
În ciuda părerii generale că dopurile de plută ajută în
procesul de învechire a vinurilor, un cercetător american
(Singleton) estima încă din 1976 că oxigenul pătrunde în sticlele
astupate cu dopuri de plută cu o viteză de aproximativ 0,1 ml
oxigen/l/an, cantitate care este însă insuficientă pentru a
influenŃa procesul de învechire la sticlă.

Cum alegem un dop de calitate?


Un studiu bazat pe chestionarea unui grup de consumatori de
vin i angajaŃi ai restaurantelor din SUA, realizat de Cork Associates,
Portocork America i Cork Supply, USA, a evaluat preferinŃele i
reacŃiile acestora faŃă de dopurile de plută folosite la vin.
Marea majoritate a celor chestionaŃi au afirmat că rolul
principal al dopurilor este pur i simplu acela de a astupa sticlele,
încât conŃinutul acestora să nu curgă. Unii consumatori, i în
special personalul restaurantelor, au considerat că dopurile din
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 89
plută naturală au menirea de a permite schimbul unei cantităŃi
suficiente de oxigen între mediu i vin, facilitând astfel procesul de
învechire. De asemenea, foarte mulŃi au apreciat că dopurile sunt o
componentă tradiŃională, care completează atmosfera romantică i
elevată creată de consumarea unui vin. Mai mult, majoritatea i-au
bazat alegerea pe senzaŃia tactilă pe care o conferă un astfel de dop,
sunetul pe care-l produce la deschidere
i aspectul general al
dopului.
Dintre calităŃile cele mai
apreciate de consumatori la un dop,
au fost acelea privind caracteristicile
legate de extracŃia din sticlă. Au fost
preferate dopurile puŃin umede, u or
de scos din sticlă, flexibile, care sunt
suficient de etan e pentru a crea
sunetul caracteristic la destupare,
care nu se rup sau sfărâmă (Fig. 16). FIG. 16. Ruperea dopului
ToŃi cei intervievaŃi au considerat că creează neplăceri
dopurile lungi sunt de mai bună consumatorului.
calitate decât cele scurte, dar nu
foarte lungi încât tirbu onul să nu ajungă la capătul lui i dopul să se
rupă în timpul extracŃiei. Foarte apreciată a fost prezenŃa textelor i
mărcilor imprimate pe dop i culoarea cât mai deschisă a dopurilor,
care este asociată cu o mai bună calitate a materialului. ToŃi cei
chestionaŃi au fost de acord că un dop bun trebuie să aibă
proprietatea de a absorbi o anumită cantitate de vin, fapt care permite
o mai bună apreciere olfactivă în cazul practicii de “mirosire a
dopului”; pentru aceasta ei au pus accent pe porozitatea dopului.
Alte preferinŃe des menŃionate
au fost: dopuri din plută
naturală, nesintetice, cu lungime
medie spre mare, culoare mai
deschisă, acoperite cu ceară sau
alte cu materiale alunecoase care
faci-litează scoaterea din sticlă,
porozitate bună, dar nu prea
ridicată.

Dopurile pot fi inscripŃionate


cu mărci indicând producătorul,
crama, tipul de vin sau anul de
recoltă (Fig. 17). Dopurile pot fi
acoperite cu parafină, silicon sau
FIG. 17. InscripŃionarea dopurilor cu ambele materiale. Parafina are
este apreciată de către consumatori.
90 Arina Oana Antoce

rolul de a nu permite accesul vinului în interiorul dopului i nici


intrarea în vin a apei sau a altor substanŃe din dop, provenite de
la tratarea dopului. Cum însă parafina îngreunează extracŃia
dopului, stratul de parafină se poate acoperi i cu un strat de
silicon. Singurul caz în care nu se poate folosi siliconul este pentru
vinurile efervescente, deoarece interferează cu perlarea.
De asemenea, producătorii pot colora suprafaŃa externă a
dopurilor la cererea beneficiarului. De exemplu, unele vinuri
franŃuze ti folosesc în mod tradiŃional dopuri cu o u oară tentă
de roz.
În funcŃie de prezenŃa i mărimea lenticelelor, fisurilor i a
altor defecte structurale, dopurile se clasifică în mai multe
categorii de calitate (fig. 18):

calitatea A calitatea B calitatea C

FIG. 18. Clasificarea dopurilor după calitate

- calitatea A – dopurile cu cel mai bun aspect: suprafeŃe netede, fără


defecte vizibile sau puŃine defecte foarte mici, după cum urmează:
 fără goluri i pori mai mari de 2 mm 

 fără fisuri care pornesc de la capetele dopului în procent
mai mare de 11% din lungimea dopului 

 fisurile trebuie să fie înguste, nedeschise, să nu se afle în
poziŃie orizontală 

 se acceptă câteva lenticele înguste i puŃin adânci, dacă nu
sunt pline cu praf sau alte particule. 

- calitatea B – dopurile cu bun aspect vizual, cu câteva defecte
majore, dar care afectează numai aspectul nu i funcŃionalitatea,
după cum urmează:
 fără goluri i pori mai mari de 5 mm 

  fără fisuri care pornesc de la capetele dopului în procent mai 
mare de 18% din lungimea dopului i fisuri în corpul dopului
care depă esc 25% din lungimea dopului. 
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 91
 Fisurile i lenticelele trebuie să fie înguste i să nu se deschidă
prin îndoirea dopului 

 se acceptă câteva lenticele înguste i puŃin adânci, chiar i la
capete, dacă nu sunt pline cu praf sau alte particule. 

- calitatea C – dopurile cu aspect vizual mediu, cu mici defecte
superficiale, după cum urmează:
 fisuri la capetele i în corpul dopului până la un maxim de
55% din lungimea dopului 

 fisurile i lenticelele se pot deschide prin îndoirea dopului 

 se acceptă mulŃi pori, cu condiŃia ca ei să nu fie continui,
să creeze canale. 
Dopurile de calitate mai redusă sunt supuse unui proces de
colmatare a golurilor cu rumegu de plută i adeziv, care le
îmbunătăŃe te nu numai capacitatea de etan eizare, dar i aspectul,
suprafaŃa devenind mai uniformă.
Există mai multe variante de dopuri de
plută. De exemplu, la nevoie, muchiile
dopurilor se pot te i la 45°, pentru a permite
reintroducerea în sticlă după destupare. Astfel
de dopuri au de regulă i un cap de plastic,
pentru a permite o mai bună prindere a
dopului în mână. Acest tip de dop se nume te
“T-cork” – dop în formă de T. (Fig. 19). Aceste
dopuri nu se recomandă însă la îmbutelierea
FIG. 19. Dop “T-cork” vinurilor destinate învechirii.

Dopurile aglomerate (Fig. 20) sunt


obŃinute prin extrudarea prin matriŃe
tubulare lungi a unui amestec alcătuit din
particule de plută i un adeziv, cum ar fi de
exemplu poliuretanul. Diametrul dopurile
aglomerate este puŃin mai mic decât cel
al dopurilor de plută, pentru a compensa
mai mica compresibilitate a dopurilor
aglomerate. Acestea se folosesc foarte
mult pentru închiderea buteliilor cu vinuri
de masă. Unele astfel de dopuri au
FIG. 20.
lipite la capete rondele din plută, astfel
Dopuri aglomerate
încât în contact cu vinul să intre doar
pluta naturală.
92 Arina Oana Antoce

O altă alternativă la dopul de plută este dopul hibrid. De


exemplu, dopurile Altec sunt o combinaŃie de rumegu de plută i un
polimer sintetic, lipite cu ajutorul unui adeziv de poliuretan. Deoarece
aceste dopuri nu mai prezintă pericolul de uscare, buteliile cu vin pot
fi depozitate i în poziŃie verticală.
În afară de acestea mai
întâlnim pe piaŃă dopuri produse
în întregime din polimeri
sintetici extrudaŃi (Fig. 21.),
care au, de multe ori, proprietăŃi
similare sau chiar mai bune decât
dopurile naturale. Primele dopuri
de plastic erau din polietilenă, FIG. 21. Exemple de dopuri din
polimeri sintetici extrudaŃi.
care însă aveau dezavantajul că
nu permiteau trecerea oxigenului, lucru inacceptabil pentru vinurile
de calitate stocate un timp mai îndelungat. În prezent, majoritatea
dopurilor sintetice se bazează pe un copolimer de etilenă i acetat de
vinil. Astfel de dopuri sunt dopurile NeoKorc produse în SUA sau
Nucork din Australia. Succesul lor este însă limitat, deocamdată, la
anumite pieŃe sau anumite tipuri de vinuri.

Dopurile metalice filetate


Din cauza numărului relativ mare de defecte ale vinurilor
cauzate de dopurile de plută, au fost propuse i alte tipuri de
închidere, ca alternativă la dopuri. Majoritatea studiilor arată că
aproximativ 5% din vinurile cu dopuri de plută sunt afectate de
defectul de dop. TCA-ul este un compus care se detectează
organoleptic în concentraŃii incredibil de mici, cum ar fi o picătură
dizolvată în 50.000 de litri de apă. Acest fapt face ca imaginea unui
vin bine lucrat să fie totu i afectată de acest defect, care este u or
perceput i înŃeles de speciali ti, dar care este asociat de mulŃi
consumatori cu o igienă slabă în cramă sau cu o tehnologie de
producŃie de slabă calitate.
Dopul metalic filetat este o bună alternativă, folosită cu succes la
alte produse, dar care nu prea se asociază cu vinul, nefăcând parte
din estetica tradiŃional acceptată. Stratul de teflon cu care este căptu
it un dop filetat, i care intră în contact cu vinul este un material inert,
care protejează bine vinul, permiŃând o învechire mai lentă, dar mai
uniformă a vinului. Chiar dacă nu permite intrarea oxigenului din
exterior în sticlă, studiile arată că în spaŃiul rămas gol există suficient
oxigen pentru a permite realizarea reacŃiilor care conduc la formarea
buchetului de învechire a vinului. De asemenea,
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 93
dioxidul de sulf i acidul ascorbic adăugat se păstrează mai mult
timp în buteliile cu dopuri etan e.
În 2003, la târgul Vinexpo Trade Fair de la Bordeaux, a fost
realizată o degustare a unor vinuri îmbuteliate în recipiente la care
s-au folosit atât metode de închidere tradiŃionale, cu dop de plută,
cât i metode alternative. Un juriu alcătuit din peste 50 de speciali
ti internaŃionali a avut posibilitatea să compare vinurile din sticle
cu diverse tipuri de închidere, fără să vadă modalitatea de
închidere folosită pentru fiecare sticlă în parte. Rezultatele testării
a 49 de vinuri au arătat că preferinŃele juriului, atât la vinurile
albe, cât i la cele ro ii, au fost îndreptate către buteliile cu vinuri
închise cu dopuri “alternative”, inclusiv sintetice sau filetate.
Există două tipuri principale de dopuri filetate – clasicul
“Rolled On Pilfer Proof” i mai noul “Torqued On Pilfer Proof”, la care
partea filetată nu mai iese în afară în relief, i nu mai arată chiar ca
un dop metalic filetat (Fig. 22).

FIG. 22. Dopuri metalice


filetate tip Pilfer-Proof

Dopurile filetate au i avantajul de a fi u or de deschis, fără să


necesite tirbu oane sau alte unelte. Ele permit, de asemenea,
reînchiderea u oară a recipientului.
Partea externă a unui dop filetat este turnată dintr-un metal
necorodant, de exemplu un aliaj de aluminiu, sau din polietilenă
expandată. Pentru a deschide un dop filetat, bridele metalice care
separă partea de sus a dopului de cea de pe gâtul sticlei trebuie
rupte. În acest fel, consumatorul î i poate da cu u urinŃă seama
dacă butelia a fost intactă sau nu.
Un dezavantaj este însă acela că, de i dopurile filetate sunt
mai ieftine ca dopurile de plută, buteliile din sticlă cu filet,
comandate special pentru aceste dopuri, sunt mai scumpe decât
94 Arina Oana Antoce

cele standard. Mai mult, aplicarea unor astfel de sisteme de


închidere presupune i achiziŃionarea unor ma ini de dopuit
corespunzătoare.
Există i alte dopuri cu închidere filetată (Z-cork, Vino-Lok etc.)
pentru care există brevete de invenŃie.

Alte tipuri de dopuri


Alte alternative, mai puŃin utilizate în prezent sunt dopurile
din polietilenă, care prezintă dezavantajele menŃionate mai sus
pentru recipientele din plastic. La închiderea sticlelor cu vin se mai
utilizează i capsule metalice, asemănătoare cu cele de la bere sau
sucuri de fructe.

4.2.3. CAPI OANE


Atât pentru înfrumuseŃarea sticlei, cât i pentru protecŃia
gâtului sticlei i a dopului, se folosesc capi oane (Fig. 23). Unele
dintre acestea sunt confecŃionate din plastic mai gros, i se introduc
forŃat peste gâtul sticlei. Altele sunt confecŃionate din plastic
subŃire, termocontractibil, i se strâng perfect pe gâtul sticlei în
momentul când sunt supuse acŃiunii căldurii (aplicată cu ajutorul
aerului cald sau cu apă fierbinte).

FIG. 23. Capiẟoane


din material plastic
pentru protejarea
dopului ẟi gâtului
buteliilor din sticlă.

4.2.4. AMBALAJE EXTERIOARE


După etichetare, sticlele se pot împacheta în cartoane de câte
2, 3, 6, 12 sau 24 de butelii sau în alte ambalaje care pun în
valoare creativitatea producătorului (Fig. 24), putând juca un rol
important în individualizarea vinului respectiv pe piaŃa tot mai
competitivă i mai aglomerată.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 95

FIG. 24. Ambalaje decorative pentru vinuri

4.3. TEHNICI DE ÎMBUTELIERE

4.3.1. ÎMBUTELIEREA AUTOMATIZATĂ

Deoarece puŃini dintre micii producători î i pot permite în


prezent achiziŃionarea unor linii complete de echipamente de
îmbuteliere si etichetare, nu vom insista foarte mult asupra aspectelor
tehnice ale îmbutelierii mecanizate i ale ma inilor întâlnite în cadrul
unei linii de îmbuteliere. Cu toate acestea, orice podgorean care dore
te să- i vadă vinul îmbuteliat, sub marca proprie, în condiŃii de înaltă
calitate, are în prezent posibilitatea de a se adresa unor întreprinderi
sau crame mai mari, care dispun de linii performante de îmbuteliere i
care, contra cost, pot să presteze astfel de servicii. Producătorul
trebuie însă să tie ce să ceară îmbuteliatorului i să-i pună la
dispoziŃie odată cu materia primă (vinul de îmbuteliat) i materialele
de ambalaj pe care le dore te (recipiente, dopuri, etichete). În cele ce
urmează vom trece, totu i, în revistă principalele aspecte legate de
liniile de îmbuteliere moderne.
96 Arina Oana Antoce

Încăperea destinată îmbutelierii trebuie să fie igienică,


lipsită de praf, i adesea are o presiune a aerului menŃinută la o
valoare mai mare decât cea atmosferică, pentru a evita
pătrunderea prafului i microorganismelor din exterior. SuprafaŃa
pereŃilor i a pardoselilor este, de obicei, placată cu plăci ceramice,
lucru care u urează spălarea i igienizarea zilnică. Încăperea trebuie
să permită accesul personalului i transportul materialelor, dar, în
acela i timp, sunt necesare măsuri de limitare a traficului
neesenŃial i reducere a riscurilor de contaminare.
Spălarea / clătirea buteliilor. Chiar dacă sunt noi, buteliile
sosite în paleŃi sunt, uneori, contaminate cu praf i fibre. Acestea
trebuie îndepărtate printr-o operaŃie de clătire, care în cazul unei
linii automatizate se execută la începutul liniei, pe o porŃiune în
care sticlele sunt răsturnate cu gâtul în jos, iar în interiorul lor se
direcŃionează un jet puternic de apă. În cazul sticlelor refolosite,
acestea trebuie mai întâi spălate bine, clătite i igienizate, fie cu
soluŃie de dioxid de sulf, fie cu soluŃii de peracetat (care
generează peroxid), fir cu ozon. Există ma ini complet automatizate
i pentru spălarea i igienizarea sticlelor.
Umplerea buteliilor se execută de către ma inile de umplere,
care preiau sticlele sosite pe o bandă transportoare, le poziŃionează
sub capetele de umplere i le ridică puŃin, declan ând deschiderea
robinetelor de umplere. Când buteliile sunt pline până la nivelul
stabilit ele sunt coborâte puŃin, iar robinetul de umplere se închide.
Toată operaŃiunea se desfă oară cu banda transportoare în mi care, în
mod continuu. Capetele de umplere sunt de obicei reglabile, putând fi
adaptate pentru procesarea unei mari varietăŃi de butelii.
După principiul de funcŃionare dispozitivele de umplere pot fi
de mai multe feluri:
- gravitaŃionale: umplerea buteliei se produce ca urmare
a diferenŃei de nivel dintre lichidul din butelie i cel aflat în
rezervorul dispozitivului de umplere.
- cu contrapresiune: butelia intră în contact etan cu
capul de umplere, iar vinul este introdus cu presiune. Aerul din
butelie este comprimat, i la o anumită valoare a presiunii aerului
se deschide o valvă care permite ie irea acestuia.
- cu vacuum i contrapresiune: acestea sunt similare
dispozitivelor cu contrapresiune, dar la începutul operaŃiei de
umplere în sticlă este creat un vacuum care u urează procesul de
umplere.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 97
Este important ca ma inile de umplere să asigure precizia
necesară pentru ca volumul real să nu fie mai mic decât volumul
nominal ce va fi indicat pe etichetă. În acela i timp, nici depă irea
permanentă a volumului nominal nu este indicată, deoarece
conduce la pierderi inutile.
Dopuirea buteliilor. i pentru această operaŃie pe linia de
îmbuteliere sunt prevăzute ma ini complet automatizate. Banda
transportoare aduce buteliile în dreptul dispozitivelor de dopuire,
care sunt dotate cu ni te fălci care comprimă dopul de plută până
la un diametru mai mic decât diametrul interior al gâtului sticlei.
Dopul astfel comprimat este împins pe gâtul buteliei, astfel încât
suprafaŃa superioară a dopului să fie la nivel cu suprafaŃa
superioară a gâtului. Dispozitivele de dopuire moderne creează
chiar un vacuum în butelie, astfel încât majoritatea aerului rămas
în sticlă să fie eliminat înainte de introducerea dopului, iar odată
introdus dopul să nu rezulte o cre tere a presiunii în butelie. La
unele dispozitive de dopuire fălcile de comprimare a dopurilor sunt
încălzite la 80-90°C, pentru a contribui la distrugerea
microorganismelor i reducerea riscului de contaminare.
Etichetarea buteliilor. De i este o operaŃie separată, pentru
cre terea productivităŃii liniile de îmbuteliere moderne au în
compunere în partea lor finală i ma ini automate de etichetare.
Practic, buteliile dopuite intră în ma ina de etichetat i, pe
parcursul unei rotiri cu 360°C, pe acestea se aplică eticheta i,
opŃional, contraeticheta i alte elemente adezive (buline, banderole).
În fine, ca ultimă operaŃie, peste dopul buteliei se aplică o capsulă
sau un capi on de plastic sau din folie metalică, ce poate fi apoi
fixată strâns, prin căldură (în cazul plasticului) sau prin rotire i
aplicarea de presiune (în cazul foliei metalice). Capsulele i capi
oanele au atât rol igienic cât i estetic.
Pregătirea de livrare. Buteliile care părăsesc linia de
îmbuteliere sunt gata de ambalare în cutii de carton sau din lemn,
în folii de plastic sau în paleŃi. De obicei buteliile sunt depozitate o
perioadă în poziŃie verticală, cu dopul în sus; în acest timp, dopul,
care a fost comprimat puternic în timpul operaŃiei de dopuire, se
umflă datorită elasticităŃii proprii, asigurând închiderea etan ă a
buteliei. Ulterior sticlele se pot depozita i în poziŃie culcată, despre
care se presupune că, prin umezirea dopului, contribuie la
păstrarea proprietăŃilor acestuia; în plus, depozitarea sticlelor în
poziŃie orizontală permite i identificarea eventualelor butelii care
au fost dopuite necorespunzător sau cu dopuri defecte, i care
permit scurgerea vinului.
98 Arina Oana Antoce

4.3.2. ÎMBUTELIEREA MANUALĂ

De i până acum am insistat pe modalitatea de îmbuteliere la


sediul unor prestatori de servicii, cu echipamente automatizate,
trebuie să precizăm că există i posibilitatea, pentru loturi mici de
vin, de a se realiza o îmbuteliere manuală, în butelii din sticlă
închise cu dopuri de plută.
Înainte de începerea îmbutelierii se va verifica dacă se dispune
de un număr suficient de butelii i dopuri, deoarece odată începută
operaŃia trebuie lucrat continuu i terminat cât mai repede. Nu este
permisă lăsarea butoiului pe jumătate golit de pe o zi pe alta, până
când se procură restul de butelii sau de dopuri necesare; vinul rămas
în butoi va fi cu siguranŃă afectat de contactul cu aerul.

Trebuie acordată mare atenŃie


curăŃeniei buteliilor de sticlă. Chiar
dacă sunt noi, acestea vor fi clătite
cu grijă, preferabil cu apă fierbinte, i
scurse bine. Uneori se practică i o
dezinfectare cu soluŃie de dioxid de
sulf. Dacă buteliile sunt spălate cu
detergent, se va avea grijă ca orice
urmă din agentul de spălare să fie
eliminată prin clătiri succesive.
După spălare i dezinfectare, buteliile
se scurg i usucă foarte bine (Fig.
25). FIG. 25. Dispozitiv simplu pentru
scurgerea ẟi uscarea sticlelor clătite.

Buteliile se umplu cu ajutorul mijloacelor avute la îndemână,


care variază mult, de la instrumente simple până la ma ini
avansate. În prezent micul producător are posibilitatea de a
achiziŃiona dispozitive simple, de capacitate mică, a a cum sunt
cele prezentate în Fig. 26 i 27.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 99

(a)
FIG. 26. Dispozitiv simplu
pentru umplerea
(d) gravitaŃională. Vinul din
recipientul (a) curge
(c) gravitaŃional în butelia (b),
până când regulatorul (c)
(e) opreẟte automat curgerea.
Orice surplus de vin este dirijat
prin tubul de supraumplere (d)
în recipientul (e).
(b)

FIG. 27. Dispozitiv de


umplere cu vacuum, cu
4 capete, cu
capacitatea de 600-800
butelii pe oră.
100 Arina Oana Antoce

Este preferabil ca vinul să nu curgă de-a lungul pereŃilor


gâtului buteliei, deoarece un gât ud poate afecta negativ contactul
ulterior al dopului cu peretele de sticlă. De aceea se folose te o
canulă care pătrunde în butelie până la nivelul “umărului”.
Se va avea grijă ca turnarea vinului în butelie să se facă de a
a manieră încât să se minimizeze pericolul de oxidare; butelia va fi
u or înclinată, iar vinul nu trebuie să facă spumă. Se va evita
vărsarea vinului pe pereŃii exteriori ai buteliei; acest lucru
conduce la dificultăŃi suplimentare cu ocazia etichetării, iar vinul
vărsat poate deveni un focar de dezvoltare a microorganismelor
(mucegaiuri), deteriorând rapid aspectul buteliei. Nivelul de
umplere trebuie să asigure un spaŃiu de circa 5 mm de la
suprafaŃa vinului până la dop, spaŃiu necesar în cazul dilatării
cauzate de o temperatură mai ridicată. Unii producători preferă să
dopuiască sticlele una câte una, imediat după umplere; alŃii
umplu, spre exemplu, 16 sau 20 de sticle (o navetă), după care le
dopuiesc pe toate. Trebuie avut grijă, totu i, ca sticlele umplute să
nu stea fără dop prea mult timp, spre a minimiza oxidarea vinului.
Pentru închiderea buteliilor, în funcŃie de calitatea vinului i
de posibilităŃile producătorului, se recomandă totu i folosirea unor
dopuri de plută de cea mai bună calitate. Acestea trebuie să aibă
diametrul cu 6 mm mai mare decât diametrul interior al gâtului
sticlei. Lungimea dopului se decide în funcŃie de durata de
păstrare prevăzută pentru vinul respectiv; cu cât durata de
păstrare e mai mare, i dopul trebuie să fie mai lung.
Cu ajutorul dispozitivelor sau instalaŃiilor de dopuit se
introduce dopul care închide butelia de sticlă. Câteva exemple de
dispozitive simple de dopuit sunt prezentate în Fig. 28.

FIG. 28. Dispozitive simple pentru realizarea operaŃiei de dopuire.


CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 101

Dopurile se livrează ambalate în pungi de plastic, adesea în


atmosferă protectoare, cu conŃinut de SO2. Din momentul deschiderii
pungilor, însă, trebuie avut grijă să se evite prin toate mijloacele
contaminarea microbiologică a dopurilor. Dopurile proaspete sunt de
obicei suficient de elastice pentru a putea fi introduse cu u urinŃă în
gâtul buteliilor. Dopurile uscate pot necesita o înmuiere în apă; în
acest caz ele trebuie uscate, totu i, o perioadă de timp înainte de
utilizare, pentru a nu se “stoarce” apă în vin ca urmare a comprimării
puternice a dopului în momentul dopuirii. Există i posibilitatea
înmuierii dopurilor într-un cuptor cu microunde; pentru aceasta
dopurile se înmoaie întâi în apă, apoi se introduc într-o pungă de
plastic etan ă, i se încălzesc în cuptorul cu microunde. Câteva
experimente sunt necesare pentru deciderea duratei optime de
încălzire, spre a evita arderea dopurilor.
După dopuire buteliile se vor păstra obligatoriu în picioare cel
puŃin câteva minute, timp în care dopul, prin elasticitatea sa, se
mulează perfect pe gâtul sticlei asigurând etan eitatea necesară;
ulterior buteliile se pot stoca i în poziŃie culcată. Pentru protecŃia
dopului i pentru a întări securitatea vinului, gâtul sticlei i partea
superioară a dopului se protejează cu un capi on sau o capsulă
specială sau, uneori, cu un strat de ceară. Exemple de astfel de
capsule i capi oane sunt prezentate în Fig. 23. Unele sunt din
plastic mai gros, i se introduc forŃat peste gâtul sticlei; altele sunt
din plastic subŃire, termoretractabil, i se strâng perfect pe gâtul
sticlei dacă sunt supuse acŃiunii căldurii (cu aer cald sau prin
introducere în apă fierbinte).
În fine, buteliile pline i dopuite se etichetează. Se pot folosi
etichete artizanale, chiar realizate în casă cu ajutorul unui
computer i imprimate pe hârtie lucioasă, mai rezistentă la apă,
care lipesc pe sticle cu ajutorul unor adezivi obi nuiŃi; sau se pot
folosi etichete autoadezive, comandate unui producător specializat.
Buteliile cu vin se stochează în spaŃiile special destinate
acestui scop, în ordine, respectând unele reguli. În general,
vinurile albe se a ează în spaŃiile de jos, iar cele ro ii deasupra.
Vinurile destinate păstrării o perioadă mai îndelungată se
depozitează în spatele încăperii, iar cele care se vor consuma mai
repede, în apropierea intrării. Localizarea fiecărui lot va fi
înregistrată clar într-un registru de pivniŃă.
102 Arina Oana Antoce

4.3.4. LUCRĂRI DE TESTARE I CONTROL EFECTUATE ÎNAINTE,


ÎN TIMPUL I DUPĂ ÎMBUTELIEREA VINURILOR

Înainte de a se trece la îmbutelierea vinului se verifică – prin


degustare i prin analize chimice – dacă acesta este limpede,
sănătos i are caracteristicile dorite, în funcŃie de categoria în care
se încadrează i de obiectivele urmărite de producător.
Analizele chimice minimale au în vedere concentraŃia
alcoolică, aciditatea totală i volatilă, conŃinutul de SO2 liber i total,
concentraŃiile de proteine, cupru i fier, precum i încărcătura
microbiologică (drojdii i bacterii). În funcŃie de rezultatele
analizelor se iau măsurile cuvenite, putându-se decide efectuarea
unor tratamente i îngrijiri suplimentare.
Odată stabilit că vinul este sănătos i îndepline te condiŃiile
prevăzute, trebuie luate toate precauŃiile pentru ca aceste
proprietăŃi să nu fie afectate tocmai în timpul operaŃiei de
îmbuteliere. Practic, în funcŃie de cerinŃele clienŃilor sau ale
pieŃei, dar i în funcŃie de obiectivele producătorului i de factorii de
cost, trebuie hotărât gradul de “curăŃenie” al operaŃiei de
îmbuteliere. Desigur că o îmbuteliere “sterilă” este cea mai de dorit,
dar în acela i timp este i cea mai costisitoare i mai greu de realizat.
În aceste condiŃii, producătorul trebuie să încerce cel puŃin o
reducere cât mai puternică a riscurilor de contaminare în timpul
îmbutelierii. Acest lucru poate presupune operaŃii de filtrare
sterilizantă, intercalarea unor operaŃii de pasteurizare, etc.
Oricum, înainte de îmbuteliere vinul trebuie supus unei
filtrări finale, de obicei folosind filtre cu plăci sau cu membrane.
AtenŃie la întregul lanŃ tehnologic: filtrele, pompele, furtunurile,
recipientele trebuie bine spălate i dezinfectate înainte de utilizare.
Sticlele, chiar dacă sunt noi, trebuie spălate, sau măcar
clătite i scurse bine de apă. Sticlele refolosite trebuie spălate bine i
dezinfectate.
Desigur că la micii producători nu vom întâlni prea des linii
moderne de îmbuteliere – deoarece acestea nu se justifică la producŃii
relativ mici. Mai degrabă vom întâlni ma ini de capacitate redusă sau
medie, adesea specializate pe anumite operaŃii – umplere, dopuire,
etichetare. Un dezavantaj evident al lipsei automatizării este
necesitatea unui personal mai numeros i a unui volum de muncă
fizică crescut. Un alt dezavantaj este riscul crescut de contaminare
microbiologică, risc ce trebuie combătut prin
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 103
măsuri ferme de asigurare a igienei spaŃiilor, utilajelor i
materialelor folosite la îmbuteliere.
După îmbuteliere se recomandă ca un număr de sticle din lot
să fie sacrificate pentru realizarea unor teste minimale de calitate i
siguranŃă, care au în vedere aspecte microbiologice (număr de
drojdii i bacterii), analitice (concentraŃia de SO2 liber i total,
aciditatea, precum i organoleptice (gust, aromă). Eventualele
deficienŃe constatate trebuie analizate pentru identificarea i
înlăturarea cauzelor, urmărindu-se menŃinerea la un nivel cât mai
înalt a calităŃii procesului de îmbuteliere.
După etichetare – care face obiectul unui capitol separat al
ghidului – sticlele se ambalează, la rândul lor, în lăzi de lemn sau
cutii de carton, care au rol de protecŃie a sticlelor i de facilitare a
transportului i depozitării.
104 Arina Oana Antoce

5. ETICHETAREA VINURILOR

5.1. ASPECTE GENERALE


A a cum s-a menŃionat deja de câteva ori, este incontestabil
faptul că i micul producător de vinuri de la noi are numai de câ
tigat dacă reu e te, fie i parŃial, să treacă de la vânzarea vinului în
vrac la vânzarea acestuia în formă îmbuteliată. În cadrul acestui
proces, un rol fundamental îl joacă eticheta de pe sticla de vin.
Eticheta este, pe de o parte, un element obligatoriu pentru
vinurile de calitate, i face obiectul unor reglementări amănunŃite
în cadrul legislaŃiei în vigoare. Pe de altă parte, eticheta reprezintă
un mijloc aflat la îndemâna producătorului sau comerciantului
prin care acesta î i poate evidenŃia vinul în cadrul ofertei largi de
pe piaŃă, i cu ajutorul căruia poate influenŃa alegerea
consumatorului în favoarea sa.
De i în vorbirea obi nuită se pomene te mereu doar termenul
“etichetă”, pe o sticlă de vin putem întâlni, în realitate, una sau
mai multe elemente aplicate pe sticlă (Fig. 29), cum ar fi: eticheta
principală, contraeticheta, banderola de gât (sigiliul), flutura i
descriptivi, buline, capi on (capsulă). Toate aceste elemente pot
purta elemente descriptive i informative referitoare la vinul
respectiv.
Astfel, conform Regulamentului Consiliului (CE) nr.
1493/1999 privind organizarea comună a pieŃei vitivinicole,
etichetarea reprezintă “ansamblul de menŃiuni, semne, ilustraŃii
sau mărci sau orice altă descriere care caracterizează produsul i
care apare pe acela i recipient, inclusiv pe sistemul de închidere,
sau pe însemnele ata ate recipientului i pe înveli ul existent pe
gâtul sticlelor”.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 105

capiẟon

(capsulă)

bulină

banderolă
de gât
(sigiliu)

etichetă

(pe partea opusă a


sticlei se poate găsi
o contraetichetă)

FIG. 29. Elemente folosite în mod uzual pentru etichetarea buteliilor cu vin.
106 Arina Oana Antoce

Există câteva elemente fundamentale care caracterizează un


vin, i pe care eticheta trebuie să le comunice, pe cât posibil clar i
fără echivoc, consumatorului. Aceste elemente sunt cuprinse în
Tabelul 8.

Tabelul 8
Elemente fundamentale care caracterizează un vin ẟi sunt înscrise pe etichete

- Cine a produs vinul ? - Pe etichetă este de obicei înscris “Produs ẟi


îmbuteliat la…” sau “Produs la ……..”
- Cine a îmbuteliat vinul ? - Pe etichetă este de obicei înscris “Produs ẟi
îmbuteliat la…” sau “Îmbuteliat la…”
- Unde a fost produs - Eticheta poate furniza informaŃii referitoare la
vinul ? Unde au fost locul sau arealul geografic de producere a
produẟi strugurii ? strugurilor ẟi locul de vinificare, inclusiv Ńara de
origine.
- Ce fel de vin este ? - Eticheta dă indicaŃii despre culoarea vinului,
treapta de calitate, conŃinutul de zahăr, tăria
alcoolică etc.
- Ce struguri au fost - Multe etichete de vinuri cu denumire de origine
folosiŃi ca materie primă ? sau cu indicaŃie geografică poartă pe ele denumirea
unui soi de struguri. La sortimentele tradiŃionale,
eticheta poate furniza explicaŃii referitoare la
soiurile utilizate ẟi proporŃiile lor în cupaj.
- Când a fost produs - Anul de recoltă este, de obicei, înscris pe etichetă.
vinul ? De asemenea, se mai poate înscrie data îmbutelierii.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor care trebuie să creeze


o etichetă pentru vinul propriu, OrganizaŃia InternaŃională a Viei i
Vinului (O.I.V.) a elaborat Standardul internaŃional pentru
etichetarea vinurilor i băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă.
Acesta reprezintă o normă recomandată tuturor statelor membre
ale O.I.V. (deci i României), cu scopul de a promova schimburile
internaŃionale i de a asigura informarea corectă a consumatorilor.
Majoritatea prevederilor acestui standard sunt incluse în regle-
mentările legale în vigoare din Ńara noastră; există însă i aspecte
pe care standardul le detaliază la un nivel mai amănunŃit decât o
face legislaŃia. Unele din aceste aspecte sunt prezentate în cele ce
urmează.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 107
Tăria alcoolică indicată pe etichetă trebuie să respecte o
anumită precizie. DiferenŃa dintre valoarea de pe etichetă i
valoarea măsurată trebuie să nu depă ească 0,5% vol. Doar pentru
vinurile destinate învechirii i pentru unele vinuri “vinificate sub
peliculă”, această toleranŃă se majorează la 0,8% vol.
Volumul nominal indicat pe butelii trebuie respectat, în
limitele anumitor toleranŃe. Practic, în cazul unor măsurători de
verificare, se măsoară volumul real al mai multor butelii, iar media
volumului real al produsului din butelii trebuie să nu fie mai mică
decât volumul nominal indicat pe etichetă. De asemenea, există o
limită a erorii negative maxime tolerate. De exemplu, în cazul unei
butelii de 750 ml sau de 1000 ml standardul fixează abaterea
maximă permisă la 15 ml. Toate măsurătorile se fac la temperatura
de 20°C.

5.2. PREVEDERILE LEGALE ÎN VIGOARE PRIVIND


ETICHETAREA

LegislaŃia românească, armonizată în mare măsură cu cea


europeană, reglementează detaliat cerinŃe legate de etichetarea
vinurilor. Principalele acte normative referitoare la acest domeniu
sunt incluse i în ghidul de faŃă, în ultima secŃiune. În capitolul
prezent se va face o discuŃie privind prevederile legale
fundamentale legate de etichetarea vinurilor, cuprinse în Legea viei
i vinului nr. 244 din 29 aprilie 2002 în sistemul organizării
comune a pieŃei vitivinicole, i în special în Hotărârea Guvernului
nr. 1134 din 10 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii viei i vinului nr. 244/2002.
Astfel, Legea nr. 244/2002 stabile te (Art. 35 i 36) că toate
vinurile îmbuteliate (între care obligatoriu vinurile cu denumire de
origine DOC, vinurile cu indicaŃie geografică i vinurile speciale)
trebuie să fie etichetate. Se stipulează că etichetele conŃin
indicaŃii obligatorii i facultative, i că se interzice utilizarea de
indicaŃii, însemne sau ilustraŃii susceptibile de a crea confuzii cu
privire la originea, natura ori categoria produsului.
Hotărârea Guvernului nr. 1134/2002 detaliază semnificativ
cerinŃele legale referitoare la etichetarea vinurilor. SecŃiunea a IV-
a din Capitolul 3 din această hotărâre de guvern se referă la
problematica ambalării i etichetării.
Conform acestui act normativ, indicaŃiile obligatorii trebuie
înscrise pe etichetă în acela i câmp vizual, în timp ce indicaŃiile
108 Arina Oana Antoce

facultative se pot înscrie fie pe eticheta principală, fie pe


contraetichetă, capi oane, flutura i sau buline. Folosirea
contraetichetei este obligatorie numai pentru vinurile cu denumire
de origine controlată (DOC).
Conform standardului internaŃional “acela i câmp vizual”
însemnă orice parte din suprafaŃa unui recipient, cu excepŃia
bazei, care poate fi vizualizat la un moment dat, fără să răsucim
recipientul. Aceasta presupune că indicaŃiile obligatorii trebuie să
se găsească toate fie pe eticheta principală, fie pe contraetichetă,
ceea ce nu înseamnă că o parte din ele nu pot fi menŃionate i pe
etichetă i pe contraetichetă. O propunere legată de modificare a
legislaŃiei noastre în această privinŃă are în vedere ca toate
indicaŃiile obligatorii să fie înscrise pe eticheta principală.

5.2.1. INDICAłII OBLIGATORII

A) categoria de calitate a vinului:


- vin de masă;
- vin de calitate superioară – VS, cu indicaŃie de
provenienŃă geografică;
- vin cu denumire de origine controlată - DOC: de tip
CMD, CT sau CIB;
Pentru vinurile cu denumire de origine controlată, denumirea
categoriei de calitate trebuie scrisă complet pe eticheta principală,
cu caractere de aceea i dimensiune cu cele ale categoriei de calitate
a vinului.
Conform legii vinurile de masă au o tărie alcoolică dobândită
de minimum 8,5% în volume. Din categoria vinurilor de masă face
parte i vinul pelin. Vinurile de hibrizi direct producători i hibrizi
interspecifici interzi i la plantare, ca i cele de hibrizi interspecifici
cu rezistenŃă relativă la boli, autorizaŃi temporar la plantare, nu
se încadrează în categoria vinurilor de masă. Ele formează o
categorie separată, care se valorifică potrivit prevederilor legii.
Vinurile de calitate definite prin reglementările legale sunt:
a) vinuri de calitate cu indicaŃie geografică recunoscută,
denumite i vinuri de calitate superioară - VS;
b) vinuri de calitate cu denumire de origine controlată - DOC.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 109
Vinurile de calitate cu indicaŃie geografică recunoscută
trebuie să aibă o tărie alcoolică dobândită de minimum 10,5% în
volume. Comercializarea lor se face cu menŃionarea indicaŃiei de
provenienŃă geografică, conform ordinului ministrului agriculturii,
alimentaŃiei i pădurilor. Aceste vinuri se exportă i sub denumirile
generice de "Landwein", "Vin de Pays" sau altele asemenea.
Vinurile de calitate cu denumire de origine controlată - DOC
trebuie să aibă o tărie alcoolică dobândită de minimum 11% în
volume i să provină din struguri cu un conŃinut în zaharuri de
minimum 187 g/l. În funcŃie de stadiul de maturare a strugurilor
la cules i de caracteristicile lor calitative i de compoziŃie, ele se
încadrează în următoarele categorii:
a) cules la maturitatea deplină, DOC-CMD: vinuri provenite
din struguri cu conŃinut în zaharuri de minimum 187 g/l;
b) cules târziu, DOC-CT: vinuri provenite din struguri cu
conŃinut în zaharuri de minimum 220 g/l. Pentru producerea de
vinuri ro ii seci din această categorie, strugurii la recoltare trebuie
să aibă un conŃinut în zaharuri de minimum 213 g/l;
c) cules la înnobilarea boabelor, DOC-CIB: vinuri obŃinute
din struguri cu conŃinut în zaharuri de minimum 240 g/l, cu atac
de "mucegai nobil" sau cule i la stafidirea boabelor.

B) IndicaŃia de provenienŃă geografică pentru vinurile de


calitate superioară – VS sau denumirea de origine controlată
pentru vinurile DOC, aprobate prin ordin al Ministrului
Agriculturii, Pădurilor i Dezvoltării Rurale.

C) Denumirea soiului sau a soiurilor:


Pentru vinurile cu denumire de origine controlată înscrierea
soiului sau soiurilor pe etichetă este obligatorie.
Pentru vinurile de calitate superioară - VS care se valorifică
prin indicarea provenienŃei geografice, denumirea soiului sau a
soiurilor este facultativă.
Atunci când vinul se comercializează sub denumirea unui soi,
acesta trebuie să provină în proporŃie de cel puŃin 85% din soiul
indicat. În cazul unor sortimente tradiŃionale autorizate,
constituite din două sau mai multe soiuri, se înscrie pe etichetă
menŃiunea "sortiment tradiŃional".
Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau
sortimentului de soiuri i nici prin indicarea provenienŃei geografice.
110 Arina Oana Antoce

D) Tipul vinului, determinat de conŃinutul său în zaharuri:


- sec (cu un conŃinut în zaharuri de până la 4 g/l
inclusiv);
- demisec (cu un conŃinut în zaharuri cuprins între 4,01
g/l i 12 g/l inclusiv);
- demidulce (cu un conŃinut în zaharuri cuprins între
12,01 g/l i 50 g/l inclusiv);
- dulce (cu un conŃinut în zaharuri de peste 50 g/l).

E) Tăria alcoolică dobândită minimă a tipului de vin,


exprimată în procente, în volume, înscrisă cu caractere de 3 mm
înălŃime.

F) Volumul nominal al produsului, exprimat în mililitri,


centilitri sau decilitri pentru recipiente mai mici de un litru i în litri
pentru recipiente de un litru i mai mari.
ÎnălŃimea caracterelor pentru desemnarea volumului
nominal al produsului este de:
- 2 mm pentru volumul nominal mai mic sau egal cu 200 ml;
- 3 mm pentru volumul nominal cuprins între 200-1000 ml;
- 5 mm pentru volumul nominal mai mare de 1000 ml;

G) łara de origine, pentru vinurile importate.

H) Denumirea i adresa îmbuteliatorului, înscrise cu


caracterele cele mai mici folosite în inscripŃionările de pe etichete.

I) Data ambalării sau numărul lotului, cu posibilitatea


stabilirii datei ambalării.
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 111

5.2.2. INDICAłII FACULTATIVE

1. Marca de comerŃ, cu condiŃia ca ea să nu creeze confuzii


cu denumirea de origine controlată, cu indicaŃia de provenienŃă
geografică sau cu denumirea soiului ce poate fi atribuită vinului;
2. Denumirea exploataŃiei viticole, a domeniului, numai în cazul
vinurilor de calitate provenite în exclusivitate din exploataŃia indicată,
cu condiŃia de a nu se folosi denumiri care să creeze confuzii;
3. Culoarea vinului: alb, roze, ro u;
4. Anul de recoltă, în cazul vinurilor cu denumire de origine
controlată – DOC, sau al celor de calitate superioară – VS, cu
indicaŃie de provenienŃă geografică, cu condiŃia ca vinul să
provină în proporŃie de cel puŃin 85% din recolta anului indicat;
5. Vechimea vinului, cu posibilitatea folosirii termenului "vin
vechi" pentru vinurile îmbuteliate după o maturare de cel puŃin 3
ani, în cazul vinurilor ro ii, i de cel puŃin 2 ani, în cazul vinurilor
albe;
6. Numele/denumirea persoanei/persoanelor fizice sau
juridice care au participat la procesul de elaborare, îmbuteliere sau
comercializare a produselor;
7. Codul de bare al produsului;
8. Alte menŃiuni care amplifică informaŃia asupra calităŃii
vinurilor sau condiŃiile speciale de producere i îmbuteliere, după
cum urmează:
a) îmbuteliat la producător, la origine, pentru vinurile de
calitate obŃinute din recolta proprie i îmbuteliate în unitatea,
domeniul sau exploataŃia în care au fost produse;
b) îmbuteliere specială, pentru vinurile îmbuteliate în
legătură cu un eveniment deosebit sau într-un scop special, pentru
care se indică evenimentul sau scopul;
c) vin de vinotecă, pentru vinurile de calitate deosebită,
cu buchet format în sticlă, învechite în vinotecă i reprezentând
loturi mai restrânse, constituite din butelii, eventual numerotate,
la punerea în consum;
d) vin medaliat, pentru unele vinuri de înaltă calitate
medaliate la concursuri naŃionale sau internaŃionale de
anvergură; în acest caz se menŃionează medalia primită,
concursul la care a participat vinul i anul participării;
112 Arina Oana Antoce

e) soi pur, pentru vinurile foarte tipice, care provin în


proporŃie de 100% din soiul menŃionat;
f) vin din butoaie alese, pentru vinurile de înaltă calitate,
cu denumire de origine controlată, produse în cantităŃi limitate
sub responsabilitatea deosebită a unui specialist de renume, care î
i înscrie numele pe etichetă;
g) comoara pivniŃei, pentru vinurile cu denumire de
origine controlată, obŃinute în ani deosebit de favorabili, ajunse la
apogeul calităŃii lor, sub responsabilitatea unui specialist de
renume, care î i înscrie numele pe etichetă;
h) rezervă, pentru vinurile păstrate în recipiente cel
puŃin 2 ani i învechite în sticle cel puŃin 3 luni;
i) vin tânăr, pentru cel pus în consum până la finele
anului în care a fost obŃinut;
j) vin nou, pentru vinurile comercializate în anul
următor celui în care au fost elaborate, până la noua recoltă;
k) vin maturat în baricuri, pentru vinurile păstrate în
vase noi din lemn de stejar, cu capacitate între 200 litri i 350 litri,
timp de minimum 6 luni pentru cele albe i minimum 9 luni pentru
cele ro ii. Pentru vinurile albe care au fermentat în baricuri noi se
poate menŃiona "vin fermentat i maturat" în baricuri;
l) istoria vinului sau a firmei producătoare;
m) condiŃiile naturale ale arealului de producere,
tehnici de cultură speciale, de cules i de elaborare a vinurilor;
n) recomandări privind consumarea vinului:
temperatură, asociere cu mâncăruri i altele asemenea;
o) unele menŃiuni suplimentare referitoare la însu iri
senzoriale, date analitice, altele decât tăria alcoolică, indicaŃii
complementare asupra provenienŃei, reprezentări grafice.

H.G. 1134/2002 mai face i alte precizări. Astfel, indicaŃiile


înscrise pe etichetă trebuie să fie citeŃe i vizibile, iar termenii
folosiŃi în etichetare trebuie să fie înŃele i de consumatori (să fie u
or de înŃeles). Este definit, de asemenea, “termenul de
valabilitate”, ca fiind termenul de garantare a stabilităŃii vinului,
convenit între producător i comerciant, în baza certificatului de
conformitate. Indicarea termenului de valabilitate este obligatorie
numai în cazul băuturilor cu tărie alcoolică mai mică de 10% în
volume. Există prevederi speciale pentru vinurile destinate
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 113
exportului i pentru cele importate, precum i pentru vinurile
spumante i speciale.

5.3. MODIFICĂRI LEGISLATIVE

Ca în multe alte domenii, i legislaŃia referitoare la etichetare


este într-o continuă evoluŃie. Pe lângă faptul că România trebuie
să se alinieze la prevederile europene, chiar i cele europene
evoluează i se perfecŃionează. În prezent există proiecte, atât în UE
cât i în România, de îmbunătăŃire a legislaŃiei referitoare la
etichetarea vinurilor comercializate sub formă îmbuteliată, care vin
cu precizări concrete privind indicaŃiile obligatorii i facultative care
trebuie sau pot fi trecute pe etichetele sticlelor de vin, pentru:
- vinurile de masă
- vinurile de calitate cu indicaŃie geografică recunoscută (IGR)
- vinurile de calitate cu denumire de origine controlată (DOC)
- vinuri spumante
- vinuri spumante cu denumire de origine controlată.
Producătorul de vin trebuie să încerce să fie la curent cu
modificările apărute în legislaŃie – modificări ce se produc,
deocamdată, destul de frecvent.
Astfel, din decembrie 2004, prin ordin al M.A.P.D.R., se
introduce obligativitatea aplicării pe una dintre etichetele fiecărei
butelii ce conŃine vin cu denumire de origine controlată (DOC), a
însemnului de certificare a calităŃii vinurilor DOC îmbuteliate,
destinate comercializării. Acest însemn de certificare a calităŃii
vinului DOC îmbuteliat, destinat comercializării va fi de tip
hologramă autoadezivă personalizată, formată din 3 planuri, o
serie unică de identificare alcătuită din 8 caractere i alte
caracteristici de identificare i securitate încorporate. Vinurile DOC
îmbuteliate i livrate anterior datei intrării în vigoare a prezentului
ordin pot fi comercializate fără aplicarea pe etichete a hologramei
DOC, dar nu mai târziu de 1 august 2005.
Alte modificări la care se lucrează în prezent iau în discuŃie
posibilitatea introducerii anului de recoltă i pe etichetele vinurilor
de masă, sub forma indicaŃiei “Vin din recolta anului …”, dacă
recolta respectivă reprezintă cel puŃin 85% din cupajul respectiv.
O altă modificare, ce se va aplica foarte curând la nivel
european, este cea de menŃionare pe etichete a prezenŃei sulfiŃilor în
114 Arina Oana Antoce

vinuri, în concordanŃă cu legislaŃia privind aditivii alimentari. O.I.V.


propune introducerea în Standardului InternaŃional de etichetare a
vinurilor a recomandării de menŃionare pe etichetele vinurilor a unor
indicaŃii privind conŃinutul în sulfiŃi sau SO2, similare cu cele în
vigoare în prezent în S.U.A. Din necesitatea de armonizare cu
legislaŃia europeană, în momentul în care acest amendament va fi
adoptat în U.E., el se va introduce i în legislaŃia noastră.

5.4. DESIGN-UL UNEI ETICHETE

Fără îndoială că, pentru etichetarea lotului său de vin, este


preferabil ca i micul producător de la noi să apeleze la serviciile
unei societăŃi specializate pentru elaborarea i producerea
etichetelor necesare. Însă este importantă cunoa terea cerinŃelor
legii referitoare la aceste etichete, după cum este important ca
producătorul să tie ce dore te de la designerul etichetei, i să
contribuie, dacă vrea i poate, cu idei i sugestii care se pot dovedi
hotărâtoare în ceea ce prive te individualizarea etichetei i
diferenŃierea ei de celelalte competitoare de pe piaŃă. Astfel
eticheta capătă ceva din personalitatea producătorului, iar acesta
se alege cu un sentiment de satisfacŃie i împlinire.

Exemple de etichete
Prezentăm în cele ce urmează o etichetă creată în scop
didactic în cadrul Catedrei de Viticultură i VinificaŃie din
Universitatea de tiinŃe Agronomice i Medicină Veterinară Bucure
ti, pentru unul din vinurile obŃinute de pe loturile experimentale
îngrijite în cadrul Catedrei (Fig. 30).
Examinarea etichetei principale arată că pe aceasta sunt
incluse toate indicaŃiile obligatorii prevăzute de lege pentru un vin
de masă, după cum urmează:
- categoria de calitate: vin de masă;
- tipul de vin după conŃinutul de zahăr: vin demisec;
- tăria alcoolică: min. 8,5% vol;
- volumul nominal al produsului: 1,5 l;
- denumirea îmbuteliatorului: Catedra de Viticultură i
VinificaŃie, Universitatea de tiinŃe Agronomice i Medicină
Veterinară, Bucure ti, Bd. Mără ti 59, Sector 1, Tel./Fax 021-
224.36.46.
- data îmbutelierii: 13.08.2003
CondiŃionarea, ambalarea ẟi etichetarea vinurilor 115

VINO UNIVERSITAS
VINO UNIVERSITAS
- Vin nou –

Data îmbutelierii:13.08.2003
Produs din struguri din
colecŃia ampelografică a
Catedrei de Viticultură ẟi
VinificaŃie din
Universitatea de ẞtiinŃe
Agronomice ẟi Medicină
VIN ALB DE MASĂ Veterinară, Bucureẟti

DEMISEC Termen de garanŃie: 90 zile


ALC. MIN 8,5% 1,5 L Vinificator:
Produs ẟi îmbuteliat de Catedra de Viticultură ẟi VinificaŃie Ing. Ioan Constantin
Universitatea de ẞtiinŃe Agronomice ẟi Medicină Veterinară,
Bucureẟti Bd. Mărăẟti 59, Sector 1, Tel./Fax 021-224.36.46

FIG. 30. Exemplu de etichetă principală ẟi contraetichetă


Eticheta principală conŃine i o indicaŃie facultativă: o marcă
comercială, “Vino Universitas”. Tot o indicaŃie facultativă este i cea
referitoare la culoarea vinului – alb.
Pe contraetichetă sunt înscrise o serie de indicaŃii facultative:
- marca comercială “Vino Universitas”
- indicaŃia “vin nou”, deoarece este un vin comercializat în
cursul anului următor producŃiei
- o indicaŃie referitoare la provenienŃa strugurilor
- termenul de garanŃie (de altfel, pentru un vin cu mai puŃin
de 10% alcool, acesta trebuie trecut obligatoriu pe etichetă)
- numele vinificatorului.
Tot cu titlu de exemplu, în Fig. 31 se prezintă o altă etichetă,
de data aceasta una reală, de pe piaŃa organizată. MenŃionăm că
eticheta este prezentată doar cu titlu ilustrativ, fără scop comercial
sau de reclamă. SelecŃia ei s-a făcut pe criterii estetice, de
conformitate cu legea i de disponibilitate în momentul pregătirii
lucrării, fără nici o intenŃie de discriminare a altor producători.
116 Arina Oana Antoce

marca
(I.F.)

tipul de vin, denumirea


ca zahăr (I.O.)
soiului (I.O.)

categoria de
calitate (I.O.) denumirea de
origine
controlată (I.O.)
tăria alcoolică
(I.O.)

denumirea și volumul
adresa nominal (I.O.)
producătorului /
îmbuteliatorului
(I.O.) marca
(I.F.)
anul de
recoltă
(I.F.) denumirea
soiului (I.O.)
mențiuni
suplimentare
referitoare la denumirea ẟi
insușirile adresa
vinului și producătorului /
recomandări îmbuteliatorului
de consum (I.O.)
(I.F.)
codul de bare
(I.F.)
tăria alcoolică
(I.O.) volumul
nominal (I.O.)

FIG. 31. Exemplu de indicații obligatorii (I.O.) și facultative (I.F.)


înscrise pe eticheta și contraeticheta unei sticle de vin.