Degradarea Solului

TEMA PROIECTULUI
DEGRADAREA SOLULUI
Cuprins
Cap.I. Introducere ..............................................................................................

I.1.Solul – generalităţi ……………………………………………………...
I.2.Poluarea – generalităţi ………………………………………………….
I.2.1.Poluarea solului ..................................................................................
Cap.II. Degradarea solului ……………………………………………………
II.1. Degradarea solului ……………………………………………………..
II.2. Degradarea prin eroziune ………… …………………………………..
II.3. Degradarea prin supraexploatare ………………………………………
II.3.1 Defrişarea pădurilor …………………..…………………………
II.3.2 Suprapăşunatul …………………………………………………..
II.4. Degradarea prin construcţii de baraje şi canale ………………………..
II.5. Degradarea prin poluare ………………………………………………..
II.5.1 Ploile acide ……………………………………………………….
II.5.2 Poluarea cu îngrăşăminte şi pesticide ……………………………
Cap.III. Măsuri de protecţie a calităţii solului …………………………………
III.1.Măsuri de protecţie ……………………………………………………..
III.2. Factori care influenţează calitatea solului …………………………...
Cap.IV. Tehnici de îmbunătăţiri funciare …………………………………
IV.1. Obiectivul activităţii ……………………………………………. .
IV.2. Sisteme de irigaţii …………………………………………........ .
Concluzii ……………………………………………………………………
Bibliografie ………………………………………………………………....
Anexe ……………………………………………………………………….
Nechita Andreia-Ancuţa - Proiect de Dizertaţie 1
Cap.I. Introducere
I.1. Solul - generalităţi

Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este
stratul afânat, moale şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care
împreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor. Solul, habitat al
ecosistemului terestru, asigură într-o măsură considerabilă elemente de hrană pentru
majoritatea vieţuitoarelor (animale, vegetale) care trăiesc nu numai în sol ci şi în apă,
sol. Acesta poate fi considerat fiind un organism viu, mediu de viaţă favorabil bogat în
substanţe nutritive, capabil de o permanentă autoregenerare. Solul poate fi considerat ca
o verigă de legătură între regnul organic şi cel anorganic, astfel încât orice defecţiune
care apare în funcţionarea sa poate avea repercusiuni dintre cele mai grave asupra
tuturor vieţuitoarelor. Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă
deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de
apă, atât a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei subterane.
Poluarea este deosebit de evidentă şi în cazul solului. Deşeurile de tot felul care
nu au fost evacuate în ape şi aer acoperă uscatul tocmai în locurile aglomerate unde
fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole
tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura tocmai acolo unde este mai căutată
pentru frumuseţea ei. Încă o contradicţie a civilizaţiei: alături de capacitatea de a crea un
mediu de viaţa acceptabil, chiar şi în spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a salubrităţii
solului. Dar deşeurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este
supus acţiunilor poluărilor din aer şi apă.Într-adevăr, solul este locul de întâlnire al
poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc
pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenându-i spre adâncimi, iar
râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide
sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la întâmplare pe sol. De la mucul de ţigară
sau biletul de autobuz până la autoturismul abandonat, de la picătura de ulei scursă din
tractorul care ara câmpul pană la groapa de gunoi cu diverse deşeuri, toate sunt poluări
directe ale solului. În oraşe deşeurile sunt înlăturate mai mult sau mai puţin sistematic.
Dacă nu ajung în ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitând poluarea la suprafeţe
mai reduse, dar există şi pericolul infiltrării în pânza freatică. Elementele poluante ale
solului sunt grupate în 3 categorii:
 elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziţi),
eliminate de om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte
integrantă din diferite reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
 elemente chimice, în cea mai mare parte de natură organică. Importanţa lor este
multiplă: servesc drept suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă
procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice şi pot fi antrenate în sursele
de apă, pe care le degradează;
 elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziţiei solului: inundaţii, ploi
acide, defrişări masive;
În general, ploile antrenează în şuvoaie particulele pe care le desprind din pământ,
formează torente care ‘‘ spală’’ straturile de humus şi cară cu ele în ape fertilitatea
solului ; în urma lor, terenurile dezgolite se degradează, devin laterizate (acoperite cu o
crustă de oxizi de fier) sau podzolite (lipsite de humus), în ambele cazuri fiind
neproductive şi nefolositoare. Apa din ploi acţionează distructiv în general datorita
efectului de şiroire care se manifesta îndeosebi la nivelul terenurilor accidentate. Fiecare
cută simplă a terenului poate în câţiva ani să devină o râpa a cărei adâncimi să atingă
câteva zeci de metri şi către care converg apele colectate în cuprinsul unui bazin cu
suprafaţa întinsă. Se ajunge, astfel, nu numai la înlăturarea solului ci şi la erodarea

profundă a rocii-mama.
O cauză importantă a degradării solului o reprezintă irigaţiile, adică tocmai acel
mijloc tehnic chemat să asigure în cele mai multe cazuri face recolte bogate, înlăturând
capriciile vremii. Făcute în mod neraţional, fără a ţine seama de condiţiile pedoclimatice
specifice, acestea provoacă însă salinizarea, fie excesul de apă. Un prim aspect al
poluării solului îl constituie reziduurile solide industriale. Se apreciază că circa jumătate
din cantităţile de materii prime industriale, ajung sub formă de reziduuri şi deşeuri ; din
acestea aproape o treime pot fi considerate ca nocive sau toxice. (vezi anexa 1-
fotografia 1).
Un loc important printre poluanţii solului deţin diversele substanţe chimice
rezultate de la întreprinderile industriale şi pesticidele folosite în cantităţi excesive.
Aceste substanţe, de fapt adevărate otrăvuri, transportate de apele de ploaie, se
acumulează treptat în sol şi, pătrunzând în rădăcinile şi ţesuturile plantelor, ajung în
hrana omului.
I.2. Poluarea - generalităţi
Prin poluarea solului se va înţelege acţiunea prin care omul, natura provoacă
dereglări cu caracter negativ ale proprietăţilor fizice, chimice, biologice, ecologice,
estetice care îi depreciază calitatea sa ca suport/ mediu de viaţă. Poluanţii sunt substanţe
chimice (pesticide, ţiţei, gaze, metale grele etc), factori fizici (zgomote, căldura, radiaţii
ionizante etc) sau biologici (microorganisme patogene), fiind o consecinţă a activităţii
umane. Poluarea s-a amplificat pe măsura creşterii numerice a omenirii, a creşterii
necesităţilor umane şi a dezvoltării de noi tehnologii. Adeseori, între pătrunderea
poluanţilor în mediu si efectele lor este un decalaj în timp şi în spaţiu, decalaj ce se

datorează modului în care se desfăşoară procesele ecologice. Poluarea, sub toate
formele ei (fizică, chimică, biologică), afectează ecosistemele în ansamblu şi implicit
comunităţile de organisme. De-a lungul timpului, s-a acordat o mare atenţie în special
poluării chimice, întrucât efectele acesteia sunt cele mai evidente. De exemplu,
ecosisteme acvatice marine (inclusiv Marea Neagră) sunt supuse poluării intense cu
metale grele, compuşi organici de sinteză şi reziduuri petroliere. Efectele acestui tip de
poluare sunt amplificate de timpul îndelungat de reţinere a acestor compuşi greu sau
deloc degradabili, ce determină acumularea şi creşterea rapidă a concentraţiei lor.
Ca urmare, s-au impus deja, la nivelul mondial o serie de măsuri pentru limitarea
acestui fenomen nociv, care afectează biodiversitatea sub toate formele ei.Un tip aparte
de poluare îl reprezintă poluarea genetică, care este consecinţa manipulării genetice a
organismelor, efectuate cu ajutorul ingineriei genetice. Scopul acestei modificări
genetice este fie ameliorarea unor caracteristici morfologice şi fiziologice, fie inducerea
rezistentei la diferiţi compuşi chimici, factori abiotici de mediu, la paraziţi şi la
patogeni.Plantele sunt de multe ori ţinta modificărilor genetice, urmărindu-se creşterea
tolerantei la unii compuşi chimici, cum sunt erbicidele sau metalele grele, creşterea
rezistenţei la boli sau dăunători, adaptarea la condiţii extreme de mediu si îmbunătăţirea
caracteristicilor productive. (vezi anexa 1- fotografia 2). Distrugerea solului prin diverse
lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă
de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în
bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a
scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.
Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul
agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole şi lunci.
1.3 Poluarea solului
Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării

normale a solului ca mediu de viaţă, în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create
de om (antropice), dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică a
solului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bio-productivă din
punct de vedere calitativ şi cantitativ. Indicele sintetic al efectului rezultant al poluării
solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativă sau calitativă a producţiei vegetale
(recoltei), fie prin cheltuielile necesare menţinerii capacitaţii bio-productive (recoltei) la
parametrii cantitativi şi calitativi anteriori manifestării poluării. În orice ecosistem care
cuprinde şi solul acesta are doua funcţii esenţiale: de depozitare şi de furnizor de
elemente nutritive şi apă, pe de o parte şi de recipient şi transformator de reziduuri şi
deşeuri, pe de altă parte având deci rolul de reglator al ecosistemului şi de purificator al
mediului înconjurător. Cu toate funcţiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente,
cu toate ca este o sursă limitată, nerecuperabilă, solul a fost şi este supus tot mai multor
solicitări ale altor sectoare din afara agriculturii şi silviculturii, ceea ce face ca anual să
fie afectate suprafeţe însemnate. Cea mai mare pierdere este datorită eroziunii, care a
distrus circa 430 000 000 ha de soluri în diferite ţări din lume. Din cauza folosirii
ineficiente a apei de irigaţie, a lipsei de drenaj adecvat ori calităţii necorespunzătoare a
apei, în prezent sunt afectate de salinizare sau de înmlăştinare secundară suprafeţe
întinse de soluri. În urma aplicării irigaţiei cu ape alcaline, a drenării sau suprapăşunării
sau savane, stepe, antestepe apare adesea compactarea solului. După o folosire
necorespunzătoare timp de 10-20 de ani, solul capătă structură masivă care se desface în
blocuri la uscare şi devine impermeabilă pentru aer şi apă la umezire. A cărui ameliorare
este foarte dificilă. Extinderea neraţională a urbanizării, a platformelor industriale, căilor
de comunicaţie , prin ocuparea unor terenuri întinse, adesea dintre cele cu soluri foarte
fertile, deosebit de favorabile pentru agricultura, sunt tot atâtea cauze ale diminuării
suprafeţelor cultivate sau cultivabile. Efectele nedorite asupra calităţii solului îl au
deşeurile şi reziduurile menajere din industrie, comerţ şi agricultură, care însumează
anual, pe plan mondial, circa 5 miliarde tone substanţe minerale, 32 miliarde m 3 de ape
industriale uzate, 250 000 000 tone de praf,70 mii tone substanţe toxice gazoase,
dejecţiile de la 3 miliarde capete de animale.Probleme deosebite ridică deşeurile şi
reziduurile solide, fiind unanim recunoscut faptul că degajarea acestora, pe lângă
substanţele chimice folosite în agricultură, prezintă cea mai importantă sursă de poluare
a solului, inclusiv ocuparea unor suprafeţe însemnate de terenuri. De exemplu : într-un
an, 10 000 de oameni produc atât gunoi cât să acopere 1 ha cu un strat gros de 1
m.Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc)
provenite din diferite surse şi ajunse în sol, pe diferite căi, se pot acumula în sol, de
unde trec în plante cu efecte dăunătoare. Fără îndoială, pesticidele sunt şi vor continua
să fie de un enorm sprijin omului. Totuşi în rezolvarea unor probleme privind mediul
înconjurător, pesticidele au creat altele de dimensiuni încă nedeterminate. Consecinţele
neprevăzute ale folosiri pe durată lungă a unor pesticide au dus la afectarea gravă a
diferitelor forme de viaţă.
Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea în cantităţi mari, an
de an, a îngrăşămintelor chimice. Astfel, superfosfaţii conţin o serie de impurităţi
(metale şi metalozi toxici) care, în ansamblu, constituie un risc potenţial foarte serios de
poluare a solului. O problemă specială o ridica îngrăşămintele cu azot. Astfel, uneori, ca
urmare a suprafertilizării se constată o acumulare mărita la nitraţi în unele plante.
O altă formă de poluare a solului, tot mai importantă în zonele aglomerate (aşezări
umane, creşterea industrială a animalelor ) o constituie poluarea solului de către agenţii
biologici dăunători, reprezentaţi prin microorganismele patogene eliminate de om şi
transmise acestuia în urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de

alimente obţinute pe solul contaminat ; prin microorganismele patogene transmise
omului prin contactul direct cu solul contaminat de dejecţiile animalelor infectate şi prin
microorganismele patogene găsite în stare naturală în sol.Interesul pentru poluarea
mediului a crescut foarte mult pentru întreaga populaţie a globului, a instituţiilor şi a
organizaţiilor diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv
pe problemele poluării. Fără sol nu există viaţă. Solul format de-a lungul milioanelor de
ani poate fi distrus de eroziune în câteva zile. O treime din solul planetei este serios
deteriorat, fapt ce are consecinţe fatale asupra naturii. Poluarea este evidentă şi în cazul
solului care este cel de-al treilea factor important de mediu, ce trebuie protejat la fel ca
şi apa şi aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate în ape şi aer acoperă
uscatul, ambianţa imediată de viaţa a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde
fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole
tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura acolo unde este mai căutată pentru
frumuseţea ei.Roca ce acoperă pământul a fost transformată de vânt, ploaie şi gheaţă în
particule minuscule, ce pe baza dimensiunilor şi calităţii sunt denumite nisip, argilă sau
mâl.Solul este locul de întâlnire a poluanţilor: pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate
de ploaie în atmosfera se întorc în sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi
antrenându-l spre adâncime, râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate,
aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la
întâmplare pe sol. De la mucul de ţigară sau biletul de tramvai pană la automobilul
abandonat, la picătura de ulei scursă din tractorul care circulă pe câmp, toate sunt
poluări directe ale solului. Solul reprezintă stratul superficial cu grosimea de 20-30 cm
de la suprafaţa scoarţei terestre (stratul fertil) care împreună cu atmosfera învecinată,
constituie mediu de viaţă al plantelor.
Un kilogram de sol conţine: ~ 0,78 kg de substanţe minerale; ~ 0,04 kg aer; ~ 0,18 kg

apă (substanţe dizolvate).Substanţele minerale din sol conţin: ~ 1 % piatră; ~ 99 %
pământ măcinat ( huma, argila cu nisip fin), nisip (cuarţ, mica, feldspat, carbonaţi, oxizi
de fier);Substanţele organice din sol conţin: ~ 81% humus;~ 10% rădăcini din plante;~
9% floraşifauna;
Formarea stratului de humus reprezintă un proces foarte lent şi de durată care presupune
mai multe etape. Humusul este un component important al solului reprezentat de
resturile vegetale şi animale putrezite sintetizat de bacterii şi ciuperci.
Poluarea naturală
Are importanţă secundară în condiţiile în care aportul antropic de poluanţi devine

tot mai grav:
- erupţiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt
transportate pe mari distanţe de vânt şi curenţi de aer ;
- eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă cu
cât solul este lipsit de vegetaţie, în pantă sau într-o zonă cu reţea hidrografică bogată ;
- reziduurile vegetale şi animale degajă în urma descompunerii o serie de
substanţe gazoase poluante. Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să
influenţeze negativ sănătatea populaţiei umane.
Poluarea artificială
Iniţial produsele poluante erau de natura organică şi uşor biodegradate de bacterii

şi ciuperci. Pe măsura dezvoltării industriale şi exploziei demografice au apărut deşeuri
nebiodegradabile, pentru care nu există în natură enzime capabile să le descompună.
Poluarea artificială este de natură: fizică (sonoră, radioactivă, termică), chimică,

biologică (agenţi patogeni, virusuri, bacterii, fungi).
Poluarea chimică
Poluarea chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha, din care poluarea
excesivă circa 0,2 milioane ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului
produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, identificată
în special în zonele Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică. Deşi, în ultimii ani, o serie de
unităţi industriale au fost închise (ROMFOSFOCHIM-Valea Călugărească), iar altele şi-
au redus activitatea, poluarea solului se menţine ridicată şi în alte zone (Târgu Mureş,
Turnu Măgurele, Tulcea, Slatina ).Poluarea cu petrol şi apă sărata de la exploatările
petroliere şi transport este prezentă pe circa 50 mii ha.Distrugerea solului prin diverse
lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă
de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în
bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a
scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.
Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul
agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole şi lunci. Daunele economice directe asupra
producţiei agricole datorate restricţiilor menţionate se estimează prin diminuarea
acesteia cu circa 20% pe an.
Efectele poluării solurilor :
- reduce fertilitatea solului ;
- nedezvoltarea plantelor ;
- scăderea cantitati de O2 ;
- eroziunea ; moartea plantelor şi animalelor din sol;
Cap.II. Degradarea solului
II.1. Degradarea solului
Degradarea solurilor înseamnă reducerea sau pierderea productivităţii lor

biologice sau economice. Ea este determinată de utilizarea solurilor (factorul antropic),
de un proces natural, ori de o combinaţie de procese naturale.Cauzele degradării solului
sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea omului. Poluarea solului este
considerată o consecinţă a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzătoare,
datorată îndepărtării şi depozitării la întâmplare a reziduurilor rezultate din activitatea
omului, a deşeurilor industriale sau utilizării necorespunzătoare a unor substanţe
chimice în agricultură. Cauzele degradării solului datorate activităţii umane sunt:
exploatările miniere, defrişările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător,
exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, păşunatul
excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării mediului
înconjurător, al restrângerii posibilităţilor de hrană ale populaţiei în continuă creştere
constituie în folosirea neraţionala a solurilor, scoaterea unor suprafeţe întinse de terenuri
de la producţia vegetală. Solul este supus poluării ca şi celelalte elemente ale mediului,
dar el se reface tot mai greu în comparaţie cu apa şi aerul, deoarece procesele de
autoepurare sunt mult mai lente. Se consideră că este absolut necesar ca la identificarea
şi estimarea intensităţii poluării solului să se aibă în vedere funcţia capitală a acestuia,
aceea de suport şi mediu pentru plantele terestre, mijloc principal de producţie vegetala
la baza existenţei omului însuşi. Omul a început să înţeleagă mai ales în ultimele decenii
că progresul societăţii umane s-a transformat treptat în instrument de distrugere, cu
efecte dezastruoase asupra naturii. Odată cu apariţia civilizaţiei umane a apărut şi
intervenţia brutală a omului prin exploatarea neraţională a naturii şi alterarea mediului

prin poluarea produsă de activităţile industriale, agricole, menajere. Efectul de seră,
distrugerea stratului de ozon, ploile acide au avut consecinţe din ce în ce mai dramatice
în ultimii ani. Caracteristicile solului sunt legate direct de productivitatea agricolă.
Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca şi la
acumularea în sol şi în apa freatică a unor substanţe minerale (nitriţi care au efect
methemoglobinizant pentru om şi animale şi distrug bacteriile fixatoare de azot
atmosferic).Pesticidele, nebiodegradabile în majoritatea centrează de-a lungul lanţurilor
trofice, fiind toxice pentru plante şi animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenţi la
pesticide, fiind necesara crearea de noi substanţe de sinteză, eficiente dar mai toxice
pentru mediu. (vezi anexa 2 - tabel 1.).
În natură, energia există sub diferite forme: mecanică, termică, electrică, nucleară.
Acoperirea consumului de energie în continuă creştere determină preocuparea
permanentă pentru descoperirea de noi surse de energie, de identificare a modalităţilor
pentru protejarea surselor neregenerabile, a surselor naturale, de control al emisiilor de
CO2.Cărbunele, ţiţeiul si gazele naturale reprezintă surse de energie neregenerabile sau
convenţionale. Efectele energiei s-au făcut simţite datorita creşterii sporite a producţiei
şi consumului de energie, urmate totdeauna de efecte adverse asupra mediului şi
sănătăţii umane.Arderea combustibililor solizi contribuie esenţial la poluarea
atmosferica prin aportul de oxizi de sulf şi azotaţi, metale grele, monoxid de carbon şi
suspensii care se degaja alături de alte elemente dăunătoare sănătăţii umane. Poluarea
creste continuu nu numai datorita arderii combustibilului solid în centralele termice sau
în industrie cât şi datorită autovehiculelor şi consumului casnic de energie al populaţiei.
Acidificarea este procesul prin care suprafaţa pământului este "sărăcită" în baze
şi suferă continuu o creştere a acidităţii, ducând la degradarea solului şi a apelor precum
şi la deteriorarea ecosistemelor aferente.Prognozele arată că acidificarea solului produce
importante daune în special asupra agriculturii. Metode de combatere a efectelor

acesteia există, dar costurile sunt foarte ridicate. Impactul cel mai puternic se face simţit
asupra agriculturii, ceea ce afectează în mod special populaţia săracă. Statisticile indică
o degradare globală de 2000 milioane de hectare de pământ, o suprafaţa echivalentă cu o
treime din suprafaţa agricolă globală şi suprafaţa ocupată de pădure. Peste 300 de
milioane de hectare se găsesc la un nivel de degradare astfel incat se consideră că
fenomenul este ireversibil. Producţia de energie (incluzând biomasa şi biogazul) nu sunt
cauze majore ale degradării solului, dimpotrivă aceasta poate juca un rol pozitiv în
stoparea fenomenului. De exemplu introducerea unui sistem modern de producere a
energiei pe bază de biomasă ar putea acţiona asupra preţului de piaţa al biomasei şi îl
face profitabil pentru restaurarea unor zone cu potenţial productiv afectate de
degradarea şi transformarea acestora în aşa numite " ferme energetice" cu poluare
critică. Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în
general atmosfera de agenţii poluanţi si îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul,
ajutând la vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile
favorizează şi contaminarea în adâncime a solului. (vezi anexa 2 - fotografia 1).
Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă,
precum şi de natura însăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea
persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul
economic şi de protejare a mediului cere ca atât îngrăşămintele cât şi pesticidele să
rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este
spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii
enzimelor secretate de bacteriile din sol. În tabelul următor sunt prezentate unele date în
legătura cu persistenţa în sol a unor insecticide comune.Întrucât deplasarea pesticidelor
şi a îngrăşămintelor din locul pe care au fost administrate mediului constituie un risc
grav de poluare a mediului, s-au încercat metode pentru mărirea persistenţei lor prin
aditivi chimici. Spre exemplu persistenţa heptaclorului în sol a fost mărită:
- cu 18% prin adaos de ulei lubrefiant mineral ;
- cu 52% prin adaos de răşină de Piccopale ;
- cu 30% prin adaos de polistiren alchilat ;
- cu 29% prin adaos de plastifiant aromatic;
- cu 21% prin adaos de fracţiuni grele aromatice din petrol;
Experienţa a arătat că persistenţa pesticidelor mai depinde şi de natura solului : ea este
mai mică în solurile cu conţinut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decât în substanţe
organice.
Degradarea solului reprezintă îndepărtarea stratului de humus sau/şi
modificarea acestuia. Datorită căldurii şi ploilor abundente, la tropice roca este rapid
descompusă şi astfel poate forma o bază cu grosimea de chiar şi 50 de metri. În
regiunile moderate solul fertil este rar mai adânc de un metru. Excepţie sunt malurile
Fluviului Mississippi, unde depunerile pot atinge şi adâncimea de 30 de metri.
Indiferent de adâncime, la majoritatea solurilor stratul cel mai apropiat de suprafaţă este
cel mai fertil, acesta fiind cel mai afectat de eroziune.
Procesul de degradare este rezultatul a două fenomene principale:
- creşterea suprafeţei agricole şi a suprafeţei pentru construcţii;
- despădurirea, datorită creşterii continue a suprafeţei arabile, precum şi
a cererii de lemn de foc, de construcţii( mobilă), pentru industria celulozei;
Eroziunea solului are loc datorită acţiunii vântului şi a apei. O picătură de ploaie
căzută pe sol poate împrăştia pământul în toate direcţiile. Ca rezultat al acestui fenomen,
în caz de ploi abundente, solul este împins spre văi. Vântul produce mai rar eroziune şi
chiar şi atunci numai în regiunile uscate. Efectul acestuia este însă mult mai îngrijorător,
deoarece într-o singură oră vântul poate deplasa o cantitate de pământ ce ar putea fi
mişcată de apă numai în câţiva ani. (vezi anexa 3 - tabel 1.). Mai multe milioane de tone
de pământ au fost deplasate de vânturi. Chiar şi astăzi, un strat mai înalt de 150 de metri
de pământ este purtat de vânturi. La tropice solul este deplasat de ploi asemănătoare
potopului, fapt ce poate perturba considerabil echilibrul ecologic. Dacă arborii pădurilor
tropicale din regiunile montane sunt defrişaţi, ploile vor spăla stratul superior de pământ
aflat de-a lungul văilor şi astfel vor fi inundate păşunile, satele şi drumurile. Canalele de
irigaţii înfiinţate în ţările în curs de dezvoltare se umplu rapid cu mâl şi devin de
neutilizat.
Turismul este o căutare de locuri frumoase şi curate, un prilej de reconfortare fizică
şi psihică în mijlocul naturii, dar în incinta campingurilor, ca şi în afara acestora, se
produc abateri de la igiena şi educaţie. Straturile superficiale, chiar primii milimetrii ai
solului au o mare capacitate de mineralizare a substanţelor organice şi o energică acţiune
de distrugere a germenilor patogeni. Apa este locul de dizolvare şi de antrenare.
Microorganismele furnizează plantelor substanţe nutritive degradând poluanţii organici.
Solul, spre deosebire de atmosfera şi ape, nu are putere de dispersare, degradarea lui
producându-se imediat şi ireversibil.Orice suprafaţă compromisă trebuie să ne
reamintească faptul că pentru a se forma trei centimetrii de sol pe cale naturală sunt
necesari 300-1000 ani de desfăşurare a proceselor fizico-chimice şi biologice, iar un
strat arabil de 20 cm se formează în 7000 ani.Avertismentul este şi mai sever pentru
acţiunile de modificare a suprafeţei planetei, care duc la degradarea solului prin
eroziune.Volumele uriaşe de aluviuni ajung în râuri şi fluvii înrăutăţindu-le calitatea.
Dacă solul este supus agresiunii unui poluant, întotdeauna va fi investigat şi stratul
acvifer subteran, care riscă să fie contaminat prin transferul poluantului de la suprafaţa
solului spre adâncime. însă şi contaminarea unui acvifer cu o substanţă toxică, care
pătrunde în profunzime poate produce contaminarea solului prin vaporizarea şi
ascensiunea capilară a apei poluate. La nivelul solului, hidrocarburile sufocă vegetaţia,
poluează atmosfera prin vaporizare şi prezintă un potenţial risc de explozie şi incendiu.

După principiile tehnice generale, pentru depoluarea solului se disting: metode fizice
bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor în mediul contaminat, fie prin izolare
(etanşare, blocare hidraulică), stabilizare; bazate prin extracţia fizică a poluanţilor din
mediulcontaminat,prinexcavare,pompare,spălare,flotaţie; metode chimice care se aplică
pentru separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor în forme mai puţin nocive
(extracţia chimică, oxidarea, reducerea, declorurarea şi precipitarea); metode termice
care distrug, extrag sau imobilizează poluanţii prin supunerea materialului contaminat la
temperaturi ridicate (incinerarea, desorbţia termică şi vitrificarea); metode biologice
care constă în biodegradarea poluanţilor sub acţiunea microorganismelor(bioreactorul,
biodegradarea în vrac, biodegradarea in situ, bioventring-ul, biosparging-ul).
Privim solul ca pe un cadou al naturii, deşi această valoare inestimabilă dispare cu
o viteză alarmantă. Acest fenomen poartă numele de eroziune a solului şi animalele pot
eroda solul deplasând solul fără intenţie şi astfel îşi ameninţă propriul habitat. În trecut,
pe Insulele Farne trăia o populaţie de foci şi una de alce (Alca torda), pasările au smuls
iarbă pentru a-şi construi cuiburi, iar focile se rostogoleau în mâl şi astfel au distrus
stratul superior al solului. Focile au fost alungate în mod voit şi astfel s-a reuşit
alungarea lor de pe insulă şi salvarea coloniei de păsări şi animalele erbivore contribuie
la eroziunea solului, în special în regiunile în care sunt ţinute pe păşuni mici, îngrădite.
Caprele pot produce pagube însemnate în regiunile deluroase. În câteva ţări au fost
introduse legi în scopul limitării creşterii caprelor, pentru a proteja vegetaţia. Formarea
stepelor infertile din zona Mării Mediterane, poate fi explicată în special prin creşterea
caprelor într-o proporţie mult mai mare decât posibilităţile zonei.
Natura se găseşte în mod evident, în faţa unui declin ecologic, în care factorul
antropic a avut rolul determinant, ca factor de deteriorare prin mijloace directe-indirecte,
multiple şi complexe, apropiate sau îndepărtate în timp.
II.2. Degradarea prin eroziune
Eroziunea - ca formă de degradare a solului sau a rocilor, se datorează acţiunilor

ploilor, vântului şi omului care prin lucrările agricole, a distrus textura solului, l-a
dezgolit în faţa radiaţilor solare şi l-a sărăcit de asociaţiile vegetale naturale.
Omul, printr-o folosire abuzivă a pământului, a dus la o micşorare a capacităţii de
reţinere a apei în sol. Aceasta se evapora, sau se scurge rapid la suprafaţă, provocând
dese inundaţii, deoarece lipseşte stratul cu vegetaţie arborescentă care să „amortizeze”
efectele precipitaţiilor puternice. Această eroziune se datorează poluării cu pesticide şi
îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de păduri, lucrărilor
necorespunzătoare ale solului, care în timp degradează textura acestuia. Alunecările de
teren sunt si ele foarte devastatoare, (vezi anexa 4 - fotografia 2).
Eroziunea a afectat în ultimul secol pe întreg globul 20 mil km 2 din terenurile
cultivate, adică 28% din suprafaţa lor. În ţara noastră suprafaţa supusă eroziunii este de
circa 7 milioane hectare, fiind afectată zona centrală a Transilvaniei, Podişul Bârladului
şi zona Subcarpaţilor de Curbură.
Se ştie că solul uscat, degradat şi lipsit de vegetaţie, formează norii de praf cu
acţiune devastatoare. Aşa s-a întâmplat în anul 1934 în statele americane – Kansas,
Texas şi Oklahoma, când solul a fost erodat pe o suprafaţa de 450.000 km 2, până la o
adâncime de 25 cm, în unele locuri, constituind cea mai mare catastrofă, a cărei cauză a
fost acţiunea omului necontrolată. Ca măsuri de evitare a eroziunii, omul a folosit încă
din vechime, mai ales în Asia, cultivarea în terase limitate de şanţuri care reţin apa;
aratul în brazde, care urmează curbele de nivel, acoperirea în permanenţă a solului cu un
strat de resturi vegetale sau de culturi care să restabilească echilibrul chimic în sol.
II.3. Degradarea prin supraexploatare
II.3.1. Defrişarea pădurilor
Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic,

climatic şi hidric, reprezentând ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai
mare, decât oricare alt ecosistem natural.Tăierile masive din ultimii 80 de ani, mai ales
după primul război mondial, a dus la o reducere a suprafeţei de 9 milioane ha la 6.3
milioane ha păduri, din care astăzi 5.5% sunt afectate de poluare şi dăunători. Vegetaţia
forestieră contribuie la încetinirea scurgerii de suprafaţa, păstrarea litierei, a covorului
vegetal ierbos şi la reţinerea apei. Litiera este sursa principală de întoarcere a
elementelor minerale în sol şi a substanţelor organice, (vezi anexa 5 - fotografia 1).
Despăduririle masive în scopul valorificării lemnului constituie o cauză esenţială
a degradării solului prin eroziune, mai ales pe terenurile în pantă. În anul 1975 producţia
anuală mondială de lemn a fost de 2,4 miliarde m 3. Datorită acestui fapt prin intervenţia
distructiva a omului, care solicită lemnul drept combustibil, pentru construcţii, în
industrie sau pentru eliberarea terenurilor necesare agriculturii. Pe glob sunt ţări ca
Spania şi Grecia care şi-au redus suprafaţa împădurită până la 15%.
În Africa pădurile tropicale s-au redus cu 2/3, fiind necesare suprafeţe pentru
plantaţiile de cacao şi alte plante exotice. În America de Nord, datorită tăierilor masive
din N-V Californiei a pinului canadian s-au produs numeroase inundaţii cu sute de mii
de hectare de terenuri distruse. Deşi s-au făcut reîmpăduriri cu răşinoase şi eucalipţi, în
diverse zone ale globului, aceste păduri artificiale sau amenajate nu prezintă diversitatea
pe vârste, specii şi categorii ecologice de plante, multitudinea relaţiilor interspecifice şi
o stabilitate ecologică asigurată în sute de ani. Se ştie că în viitor nevoia de lemn va

spori cu 17% iar pădurile tropicale riscă să dispară la începutul acestui mileniu.
Pentru menţinerea învelişului protector al ecosferei, care să fie ferită de eroziune şi
ariditate, ONU a luat măsuri de protecţie a pădurilor la scară planetară, în sensul
conservării solului, a resurselor de apă, a purificării aerului şi a îmbunătăţirii climatului.
Pădurea are şi funcţia de recreare şi sursă de ozon pentru om.
II.3.2 Suprapăşunatul
Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a procesului de

păşunare intensivă de câtre animalele ierbivore. În pampasul argentinian capacitatea
limită pe păşunile naturale se cifrează la 14.000 kg vite/km 2. În preeria din Texas de
11.000 kg vite/km2, iar în savana din Kenya numai de 3500 kg vite/km2.
Dacă aceste limite sunt depăşite, în populaţiile animalelor sălbatice apare
autoreglarea, adică se intesifică activitatea prădătorilor, creste frecvenţa bolilor şi
paraziţilor, deoarece populaţiile de insecte fitofage se găsesc în echilibrul relativ cu
mediul, suferind oscilaţii în funcţie de fluctuaţiile acestuia. În cazul animalelor
domestice, care rămân în afara factorilor ecologici şi se supun factorului antropic, apare
suprapopularea pasiunilor şi o dezgolire accentuată a biotopului, care îşi pierde
posibilităţile de regenerare.Animalele domestice ţinute pe suprafeţe limitate, prin
călcarea solului, duc la tasarea acestuia şi strivirea învelişului vegetal. Astfel vegetaţia
dispare progresiv de pe anumite suprafeţe care sunt supuse treptat eroziunii şi
degradării. Spre exemplu, insula Sf. Elena, în care portughezii au introdus capre în anul
1513, în anul 1909 flora era complet distrusă. Aceeaşi situaţie cu solurile erodate, aride
cu reliefuri accidentale şi vegetaţie distrusă se întâlneşte în zona Apeninilor – Italia,

platoul Castiliei – Spania, Orientul Apropiat – Siria, Iran şi America de Nord.
În prezent pe glob există o preocupare generală de salvare a vegetaţiei de la
suprapăşunare. În acest context se înscriu plantarea de perdele forestiere, sau de fixare a
solului în Nordul Africii ( Tunis, Maroc) prin specii de Tamarix articulată, Accacia
Cyanpiphylla şi Accacia cyclops, care rezistă la secetă şi temperaturi ridicate.
II.4. Degradarea prin construcţii de baraje şi canale
Pentru asigurarea de apă potabilă, irigaţii, căi de comunicaţii, producerea de

energie electrică, omul a intervenit în ecosistemele acvatice prin construcţia de canale şi
baraje, (vezi anexa 5 - fotografia 2).Aceste construcţii duc la inundarea unor terenuri
aluvionare şi schimba componenţa cantitativă şi calitativă a florei şi faunei locale. În
unele cazuri, noile lacuri constituie surse de boli, prin dezvoltarea numeroşilor paraziţi.
Astfel dezvoltarea vegetaţiei acvatice în canalele de irigatie, alimentate de la barajul de
la Assuan din Egipt, a dus la instalarea gasteropodelor gazdei intermediare ale agenţilor
bilhariozei, exemplu trematodele Schistosoma hematobium şi S. Mansoni. Aici apar şi
vectorii malariei ca şi onchicercozei care provoacă orbirea.
II.5. Degradarea prin poluare
Poluarea, procesul de modificare a factorilor de mediu biotici şi abiotici prin

introducerea în mediu a poluanţilor de tipul deşeurilor din activitatea umană.Poluarea
solului e cauzată de pulberile şi gazele nocive din aer, de apele reziduale, de deşeurile de
natură industrială sau menajeră , dar mai ales de pesticidele şi de îngrăşămintele
chimice folosite în agricultură. Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea

primelor aşezări urbane, sub influenţa factorului antropic. Iniţial produsele poluante
erau puţine, de natură organică şi uşor degradabile de câtre microorganismele mediului
(bacterii şi ciuperci).
II.5.1. Ploile acide
Ploile acide sunt determinate de prezenţa în atmosferă a oxizilor de sulf şi azot,

care în prezenţa vaporilor de apă şi sub influenţa radiaţilor ultraviolete, se transformă în
acizi corespunzatori extrem de toxici ca : acidul sulfuric şi acidul azotic.Încă din anul
1950 s-a semnalat în Norvegia, scăderea producţiei de peşte din cele peste 200 de lacuri
existente, o sărăcire a solului în substanţe nutritive şi uscarea masivă a pădurilor.
Enigma a fost dezlegată abia în anul 1960, când s-a dovedit că apa de ploaie conţine
acizi, cu efecte nocive asupra vieţuitoarelor.Efectele nocive ale ploilor acide sunt:
- spălarea solului de substanţe nutritive, vitale arborilor(Ca, Mg, K);

- aluminiul existent in sarurile minerale din sol este pus in libertate de
acizii conţinuţi în apa de precipitaţii si poate intra în competiţie cu Ca, pentru a se fixa
pe rădăcinile fine ale arborilor, reducând aprovizionarea acestora în Ca şi încetinirea
creşterii;
- distrugerea reducătorilor din sol prin pH-ul scăzut al apei de precipitaţii
şi prin concentraţia mare în Al, împiedică sau diminuează procesele de mineralizare,
prin intermediul cărora, sunt repuse în circulaţie elementele minerale necesare arborilor
pentru sinteze organice;
II.5.2. Poluarea cu îngrăşăminte chimice şi pesticide
Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea în cantităţi mari, an

de an, a îngrăşămintelor chimice. Astfel, superfosfaţii conţin o serie de impurităţi
(metale şi metalozi toxici) care, în ansamblu, constituie un risc potenţial foarte serios de
poluare a solului. Chimizarea în exces duce la scăderea potenţialului productiv. O altă
consecinţă este acumularea în sol şi în apa freatică a unor elemente minerale - nitraţi - în
concentraţii dăunătoare, (vezi anexa 5 - fotografia 3). Folosite timp îndelungat
îngrăşămintele chimice pot opri reciclarea substanţelor organice din solurile cultivate,
ameninţând grav fertilitatea lor. Creşterea cantităţilor de îngrăşăminte şi humusul din
sol. Acesta are drept efect deteriorarea structurii pedologice, contribuind astfel la
declinul complexului absorbant argilo-humulos. Pesticidele cu mare toxicitate pot şi ele
să degradeze biocenozele din sol, dar în această privinţa părerile sunt împărţite. Se ştie
că pesticidele ajunse în sol pot dăuna faunei ce contribuie la încorporarea materiei
organice în sol. Dintre acestea, cel dintâi suferă ramele care au un rol primordial în
asigurarea fertilităţii solului. Alte produse care poluează solul sunt: reziduurile solide de
la exploatările miniere, zgurile metalurgice şi de la termocentrale, deşeurile rezultate de
la crescătoriile de animale, reziduurile provenite din industria alimentară, deşeurile
casnice. Printr-o depozitare neraţională, aceste produse ocupă mari suprafeţe de teren
agricol sau de alt interes economic.
Cap.III. Măsuri de protecţie a calităţii solului
III.1. Măsuri de protecţie
Asigurarea populaţiei mondiale, în continuă crestere, cu produse agroalimentare

şi a industriei prelucrate, cu materii prime, impune cu necesitate ca toate resursele de la
sol să fie protejate şi valorificate integral, cu randament sporit şi eficienţă economică cât
mai mari. În acest scop, este necesar să se asigure cele mai bune măsuri de gospodărire
a solurilor, de prevenire şi combatere a fenomenelor de degradare a lor, pentru a se
menţine şi spori fertilitatea, respectiv capacitatea lor productivă. Tocmai în acest scop,
recent, în ţara noastră, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a introdus norme
tehnice de protecţie a calităţii solului obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri
agricole, cu privire la prevenirea degradării solului datorate excesului de apă, sărăturării
secundare, eroziunii prin apă şi vânt, degradării stării fizice a solurilor, degradării
solului prin acidifiere ca urmare a aplicării sistematice şi în doze crescânde a
îngrăşămintelor cu azot cu potenţial de acidifiere, apariţiei de escese sau carenţe în
unele elemente nutritive, contaminării cu diverse substanţe şi organisme dăunătoare. În
acelaşi scop, pentru cunoaşterea tendinţei de evoluţie a calităţii solului de către factorii
de decizie la diferite niveluri, se întocmeşte periodic evidenţa stării de calitate a
solurilor, cu efecte de prognoze şi avertizări asupra eventualelor fenomene sau pericole
de degradare a solurilor.Mecanismele naturale de epurare în sol sunt:
- epurare
- filtrare
- reţinerea apei
- aerare
- schimb de ioni, absorbţia

- acţiunea microfaunei, plantelor
Prin epurare se înţelege acţiunea de neutralizare, anihilare a substanţelor, elementelor,
microbilor, bacteriilor, dintr-un mediu (apă, aer, sol). Epurarea este produsă prin
fenomene/procese fizice (epurarea mecanică), chimice (epurare chimică), biologice
( epurare biologică). În sol, mecanismele de epurare se suprapun, îşi exercită acţiunea
simultan/separat reducând durata, mărind eficienţa proceselor de epurare.
Filtrarea este procesul de separare dintr-un fluid a particulelor solide (minerale,
organice) aflate în suspensie în masa lui. Acţiunea de filtrare se produce datorită
prezenţei în sol a porilor, de aceea forma, mărimea acestora sunt principalii factori care
influenţează amploarea fenomenului de filtrare. Un sol cu textură grosieră va permite
trecerea unui număr mare de materii solide fine, în timp ce un sol cu o textură fină va
reţine cea mai mică parte din cantitatea de materii solide pe care le conţine poluarea
lichidă. Aprecierea gradului de eficienţă a filtrării se face pe baza analizei
permeabilităţii acestui sol: k= 0,5-1 m/zi. Acţiunea de filtrare a solului nu-i scapă
microorganismele astfel încât se apreciază că în primul milimetru de sol sunt reţinute
62-64%. Aprecierea este valabilă pentru solul cu capacitate de filtrare bună. Există
microorgansime care datorită dimensiunilor microscopice scapă de procesul de filtrare,
de aceea viruşi pot atinge adâncimi de 3-4 m odată cu lichidul de poluant. În ceea ce
priveşte microorganismele, eficienţa filtrării depinde de: dimensiunea
microorganismelor, viteza de infiltraţie a efluentului, cantitatea de efluent. În zona
acviferului, capacitatea de filtrare este mult mai mare deoarece permeabilitatea este
mare, mărimea golurilor fiind mare. În ceea ce priveşte reţinerea apei, solul se
comportă ca un rezervor de apă, se umple sub acţiunea infiltraţiilor poluanţilor lichizi,
se goleşte sub eficienţa drenajului natural. Drenajul este procesul prin care se produce
evacuarea apei de la suprafaţa solului (drenaj extern), sau în interiorul solului (drenaj
intern). Dacă condiţiile geomorfologice favorizează buna circulaţie gravitaţională a

efluentului la suprafaţa terenului, spunem că avem de-a face cu un drenaj natural extern
bun, dacă proprietăţile hidrofizice, hidrosaline ale solului favorizează circulaţia apei în
sol, avem de-a face cu un drenaj intern bun. Transferul apă-sol se face în mod
secvenţial: se produce adsorbţia efluentului pe particulele e sol, se formează apa capilară
şi apa gravitaţională. Apa gravitaţională poate fi supusă procesului de transfer prin:
drenaj natural, artificial, trecerea din apă capilară în apă peliculară. În soluri aerul ocupă
acea parte din pori care nu este ocupată de apă. Prezenţa aerului în sol este
indispensabilă în următoarele procese: dezvoltarea microorganismelor aerobe, respiraţia
radiculară a speciilor vegetale, menţinerea capacităţii de autoepurare a solului. Aerarea
favorizează evoluţia materiilor fermentabile ajunse pe diverse căi în soluri. Atunci când
aerul lipseşte în sol, se produc fenomenul de fermentare anaerobă, iar când aerul este
prezent în sol, procesul poartă numele de descompunere. Fenomenele de fermentare
sunt defavorabile calităţii solului deoarece în acest caz rezultă produşi de tipul
alcoolilor, acizi organici, metale. Din procesul de descompunere rezultă dioxid de
carbon şi apă. În soluri există un ,,complex de adsorbţie a solului electronegativ’’, ca
urmare a contactului care se stabileşte între apa din sol şi particula solventului mineral.
Ca urmare a prezenţei acestui complex, sunt atraşi cationii de hidrogen, magneziu,
calciu, natriu, potasiu, aluminiu, cupru. În afară de acest complex, se mai formează şi
un complex de adsorbţie electropozitiv, acesta apare datorită existenţei mineralelor
amorfe de tipul alumino-silicaţi, geluri; minerale de acoperire (oxizi, hidrooxizi);
constituienţi ai materiilor organice (acizi humici, substanţe organice libere). În anumite
situaţii în soluri se formează fenomenul de precipitare, care are la bază elemente legate
de concentraţia anumitor substanţe, condiţii climatice, proprietăţi fizico-chimice ale
solului. Cel mai frecvent fenomen de precipitare apare în legătură cu metalele grele
prezente în sol ca urmare a formării de săruri în anumite condiţii fizico-chimice.
Sărurile
precipită şi sunt reţinute prin procesul de filtrare în porii solului. Principalele fenomene
cu caracter epurator care se desfăşoară în soluri în legătură cu prezenţa
microorganismelor sunt: transferul substanţelor neazotoase (glucide, amidon, celuloza,
lipide), transferul substanţelor organice cu P, nitrificarea reprezentând procesul de
transfer a amoniacului din sol prin oxidare, denitrificarea fiind procesul de reducere a
nitraţilor în forme mai simple de nitriţi, amoniac, amino-acizi, transferul hidrogenului
sulfurat, transferul compuşilor cu potasiu. În procesul de epurare exercitat de sol,
plantele contribuieprin adsorbţie radiculară la extracţia din soluri a unui număr mare de
substanţe principale: N, P, K; secundare: Ca, Mg, S. În natură există ,, o floră de alaun’’
care se referă la plantele care găsesc condiţii bune de dezvoltare pe terenuri bogate în
aluminiu; ,, o floră de serpentină’’- se dezvoltă bine pe soluri cu conţinut 1-3% crom; ,,o
floră de galiu’’- se dezvoltă bine pe sol cu conţinut de zinc. În legătură cu vegetaţia
cultivată de oameni, s-a constatat că plantele ca salata, morcovul, porumbul, grâul,
înmagazinează în corpul lor cantităţi mari de metale grele, iar altele precum cartoful,
varza, roşiile adsorb în cantităţi mici metalele grele.
Poluarea menajeră este determinată de activitatea desfăşurată în locuinţe, spitale,
cantine, străzi din care rezultă o cantitate de deşeuri lichide, solide, gazoase a căror
cantitate depinde de climat, numărul populaţiei, modul de alimentare. Măsurile de
prevenire sunt: amplasarea locuinţelor în zone în care există posibilitatea alimentării cu
apă, racordarea la reţelele de canalizare; reţeaua de canalizare să reuşească colectarea
apei reziduale; sistemul de canalizare trebuie întreţinut, supravegherea permanentă
pentru evitarea unor procese de contaminare a solurilor; deşeurile solide menajere să fie
colectate, depozitate în spaţii amenajate. Măsurile de prevenire a poluării industriale
sunt: amplasarea intreprinderilor cu potenţial de poluare la o distanţă mare de zonele
locuite avându-se în vedere direcţia vântului, direcţia scurgerii apei; iniţierea,
implementarea unui sistem de monitorizare a calităţii mediului în amplasarea zonelor
limitrofe; depozitarea deşeurilor, reziduurilor toxice pe suprafeţe special amenajate

situate în incinta intreprinderilor sau la o anumită distanţă; utilizarea unor tehnologii,
echipamente care să limiteze la maxim valoarea efluenţelor poluanţilor gazoşi;
depozitarea lichidelor cu caracter toxic în rezervoare etanşe, rezistenţa la acţiuni
corozive chimice, fizice, mecanice; elaborarea unor tehnologii, tehnici, metode de
închidere a intreprinderilor astfel încât să se evite apariţia fenomenului de poluare pe
termen scurt/mediu/lung în zone învecinate.
Poluarea agricolă are la bază două cauze: aplicarea îngrăşămintelor, aplicarea
pesticidelor. Pentru aplicarea îngrăşămintelor trebuie luate în vedere preventivele:
administrarea cantităţilor trebuie făcută pe baza calculării bilanţului care să aibă în
vedere substanţele nutritive existente la începutul perioadei de vegetaţie, aportul natural
de substanţe fertilizante; utilizarea preponderentă a îngrăşămintelor organice (gunoi de
grajd), composturi dar în cantităţi mici (40 t/ha); administrarea îngrăşămintelor funcţie
de reacţia pH-ului soluţiei solului. În ceea ce priveşte aplicarea pesticidelor, preventivele
sunt: folosirea numai a pesticidelor, produselor fitosanitare aprobate de ,, comisia
interministerială pentru avizarea pesticidelor’’; administrarea pesticidelor trebuie să se
facă numai sub supravegherea atentă a specialiştilor, care ţin o evidenţă strictă a
aplicării pesticidelor pe sole/culturi; respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară
a muncitorilor, specialiştilor care lucrează la administrarea pesticidelor; evitarea strictă a
consumului de fructe, legume, în perioada aplicării pesticidelor.
Activitatea de transport rutieră/căi ferate este vinovată de producerea a două tipuri de
poluare: poluare cu caracter permanent, poluare de tip accidental. Poluarea cu caracter
permanent este produsă în urma emisiilor prin ţevi de eşapament, a gazelor de ardere
rezultate de la motoarele termice şi depunerea acestora pe sol, plantă. Principalele
măsuri preventive pentru poluarea de tip permanent sunt: utilizarea de combustibil de
calitate superioară care să nu elibereze noxe pentru mediul ambiant, sănătatea omului;
folosirea unor motoare performante prevăzute cu echipamente de reţinere, epurare a

noxelor eliberate; introducerea pe scară largă în localităţi a transportului public de tip
electric care nu este generator de noxe poluante; conceperea, realizarea unor căi rutiere
complexe (pasaje subterane) care să reducă gradul de încărcare cu autovehicule a
punctelor cheie ale marilor aglomeraţii; instituirea în cadrul localităţilor a unui sistem de
monitorizare a calităţii aerului, dirijare a circulaţiei în sensul reducerii gradului de
încărcare cu noxe. Preventivele poluării tip accidental sunt: transportul lichidelor cu
caracter toxic trebuie să se facă numai în cisterne care să fie compartimentate atunci
când capacitatea depăşeşte 5m³; protejarea suplimentară a caroseriei autovehiculelor
împotriva şocurilor laterale, din faţă în spate; efectuarea unui control minuţios a
sistemului de frânare, lumini, semnalizare la plecarea în cursă a autovehiculelor;
instituirea unui control al activităţii şoferului în timpul perioadei transportului;
pregătirea unui sistem de intervenţie rapidă în cazul semnalării unor accidente grave. Un
aspect aparte de poluare apara ca urmare a operaţiilor de transport prin conducte a
lichidului cu potenţial poluator, datorită unor cauze diverse se include acţiunea
criminală a cetăţenilor care duce la poluarea solului, subsolului. Măsurile preventive
sunt: utilizarea la realizarea reţelei numai a materialelor rezistente la acţiunea corozivă a
organismelor externe, interne; protecţia catodică a conductelor, izolarea cu materiale
anticorozive; iniţierea unui sistem de supraveghere, monitorizare a traseului reţelelor în
scopul prevenirii acţiunii de spargere , racordare nelegală; inspectarea periodică a
traseului cu ajutorul detectoarelor care să pună în evidenţă eventualele pierderi
substanţiale din conducte; prezenţa pe toate canalele mass-media a impactului pe care-l
pot avea pierderile de lichide poluante în scopul ridicării gradului de conştiinţă a
populaţiei, sesizarea eventualelor poluări apărute pe traseu.
Metodele fizice de depoluare sunt: izolarea sitului poluat, extracţia poluantului din
sol, spălarea solurilor, flotaţia, depoluarea prin metoda Venting, Sparging.
Izolarea sitului poluat se face prin: voaluri, alveolare, stabilizarea, inertarea solului
poluat. Voalurile sunt pereţi verticali etanşi înglobaţi în teren. Aceste voaluri de etanşare
pot fi realizate din: piloţi care pot fi: piloţi joanctivi, secanţi. Execuţia piloţilor se face în
două etape: se formează cu ajutorul unui echipament mecanic prevăzut cu burgiu un puţ
până la adâncimea dorită după care în puţ se introduce beton simplu. Se recomandă ca
execuţia să se facă în etape: piloţii 1,3,5,7..apoi 2,4,6 pentru nu a distruge betonul turnat
în etapa anterioară; diafragme etanşe, care sunt pereţi continui înglobaţi în teren de
greutate mică realizaţi cu ajutorul parplanşelor recuperabile. Procesul tehnologic
presupune introducerea mai întâi a parplanşei metalice prin metode cunoscute, apoi
parplanşa este retrasă în paralel printr-o ţeavă etanşată, se injectează beton astfel încât
după retragerea totală a parplanşei c în locul spaţiului ocupat de parplanşă a rămas
beton, apoi parplanşa se introduce pe diafragma anterioară turnată, apoi este reluat
procesul tehnologic anterior, în final obţinându-se un perete subţire, continuu din beton;
pereţii mulaţi se realizează din beton dar cu o grosime mult mai mare decât în cazul
diafragmelor (40 cm). Tehnologic la execuţia pereţilor mulaţi se parcurg etapele: se
execută o tranşee de mică adâncime la baza căruia se aşează două grinzi din beton, cu
ajutorul instalaţiilor de săpătură se execută o tranşee vertical cu lăţimea egală cu lăţimea
cupei excavatorului. Pe măsură ce săpătura avansează în tranşee se introduce noroi
bentonitic care are rolul de susţinere a peretelui de săpătură în perioada de execuţie a
săpătură. La capetele săpăturii din loc în loc se aşează panouri de cofraj care limitează
lateral zona în care se realizează săpătura. În momentul în care se atinge cota inferioară
a săpăturii prin intermediul unei pâlnii coborâtă prin noroiul bentonitic se toarnă beton.
Pe măsură ce se toarnă betonul, pâlnia de turnare este retrasă. La terminarea execuţiei
panoului de perete mulat se extrag panouri de cofraj, urmează execuţia următorului
panou care va fi legat de primul prin rostul rezultat din amplasarea panoului cofraj. În
vederea unei buni etanşări în jurul corpului de impregnare, betonul de la pereţii mulaţi şi
martorul de la diafragme se realizează cu un conţinut mai mare de ciment.
Alveolarea constă din excavarea solului contaminat, încărcarea, depunerea lui într-o
alveolă etanşă situată în apropierea zonei din carea a fost extras.
Stabilizarea, inertarea solului poluat. Stabilizarea constă în transferul unui
poluant solubil în unul insolubil prin absorbţie pe o matrice neutră. Stabilizarea
poluanţilor lichizi se face cu substanţe absorbante neutre nebiodegradabile (argilă,
zeoliţi, gips). Inertarea constă din amestecarea solului poluat insituu cu o serie de
substanţe în scopul obţinerii unui material compozit, solid, impermeabil, nereactiv
(ciment, argilă, silicaţi, răşine).
În funcţie de natura substanţelor poluante avem: sol poluat cu metale grele (ciment), sol
poluat cu hidrocarbonaţi (var, argilă), pesticide, sol poluat cu hidrocarburi volatile ( nu
se recomandă). Avantajele acestor tehnici sunt: eliminarea în totalitate, posibilitatea ca
substanţele poluante să fie dispersate în mediul subteran; utilizarea materialelor curent
întâlnite în practica construcţiilor ieftine, uşor de procurat. Dezavantajele sunt: nu redă
solului proprietăţile naturale avute iniţial; zona de inertare, stabilizare, constituie un
obstacol în calea apelor subterane putând determina modificări importante în ceea ce
priveşte regimul de curgere , regimul nivelurilor apelor subterane; aplicarea acestor
tehnici presupun folosirea unui personal calificat, a unor instalaţii deosebite, durata de
realizare fiind destul de îndelungată.
Extracţia poluanţilor din soluri se realizează prin metodele: în afara sitului, pe sit,
insituu. Metodele de extracţie sunt: excavare, spălare, flotaţie, extragerea gazelor sub
vid, a gazelor poluante prin injecţie de aer sub presiune. Excavarea se aplică în cazul
solurilor la care adâncimea de poluant este relativ mică, iar solul prezintă o adâncime
suficient d emare pe care este capabil să susţină nutritiv creşterea plantelor. Se
realizează folosind screperele, acestea sunt echipamente terasiere care realizează tăierea
stratului superficial de sol, încărcarea pământului astfel tăiat în containere având o

formă specială şi o capacitate de 2-4 m³. Avantajele metodei sunt: simplitate, rapiditate
în aplicare; cost redus de execuţie, iar dezavantajul este că necesită găsirea unor locuri
de depozitare a pămâului contaminat astfel încât să nu se producă efecte negative asupra
mediului înconjurător. Spălarea solurilor constă din scoaterea poluanţilor din matricea
solului cu ajutorul apei curate a solului. Metoda de spălare înafară, pe sit are la bază
observaţia că există o legătură directă între cantitatea de contaminant absorbită pe
suprafaţa particulelor de sol şi diametrul acestora. Cu cât diametrul este mai mic,
suprafaţa este mai mare, cantitatea de contaminant absorbit este mare. Spălarea în afara
sitului şi pe sit urmăreşte realizarea unei dezaglomerări a particulelor pe fracţiuni
granulometrice, aplicarea unor metode speciale de separare a contaminantului faţă de
particule. Metoda de spălare in situu constă din înfingerea în situl poluat printr-un
anumit procedeu a unor tuburi din oţel având diamnetrul de 1,5m. Tuburile se introduc
tangent unul faţă de celălalt până ce întreaga suprafaţă a sitului este ocupată. Partea
inferioară a tubului se înfinge la o adâncime mai mare de 0,5 faţă de zona poluată. În
interiorul tubului se introduce un injector, se pompează apă sub presiune, are rolul să
dizloce pământul, să producă o dezaglomerare a particulelor şi o desprindere a
substanţelor poluante faţă de particulele de sol. Apa introdusă prin injecţie împreună cu
particulele de sol şi substanţa poluantă este captată cu ajutorul unor electropompe
submersibile şi trimisă către o staţie de epurare în care are loc separarea poluanţilor faţă
de apă şi sol. Metoda are avantajul că este deosebit de eficientă, se lucrează uşor.
Dezavantajul constă din raza mică de acţiune a fiecărui tub metalic.
Flotaţia este un procedeu frecvent folosit în industria minieră pentru separarea părţii
utile de partea sterilă din minereul brut. Maşinile de flotaţie trebuie să asigure funcţiile:
alimentare continuă, uniformă cu pulpă de sol poluat; dispersia omogenă a solului în
tulbureală; asigurarea unei zone liniştite în partea superioară a maşinii de flotaţie;
evacuarea continuă a solului şi spumei de flotaţie. În celulele de flotaţie se introduc

odată cu solul şi apa, reactivii de flotaţie fiint: spumanţi care au rolul de a asigura
formarea, persistenţa bulelor de aer în maşina de flotaţie; reactivi colectori care
intensifică hidrofobia substanţelor poluante şia particulelor de sol purtătoare de
poluanţi; reactivi modificatori care intensifică flotaţia substanţelor poluante.
Depoluarea solului prin metota Venting
Ventingul este o metodă de extracţie din sol a poluantului gazos. În metota Venting,
poluanţii se extrag cu ajutorul curenţilor de aer. Eficienţa acestei metode depinde de:
concentraţia poluantului în faza gazoasă a solului, această valoare depinzând de factorii:
temperatura mediului ambiant, temperatura gazului poluant, umiditatea solului,
caracteristicile terenului poluat (adâncimea apei freatice să fie mult mai mare,
omogenitatea solului să fie prezentă pe o adâncime mare, terenul să conţină o cantitate
mică de particule fine.
Venting ,,insituu’’ sub vid se aplică pentrui extracţia poluantului gazos care are
constanta Henry maimare de 160, presiunea vaporilor mai mare de 60 atm. Instalaţia
venting se compune din: puţ de absorbţie care se formează în teren până la adâncimea
dorită, pus la partea superioară în legătură cu o cameră de omogenizare a presiunii.Puţul
este prevăzut pe o anumită înălţime pentru captarea gazelor din sol. La partea
superioară, camera de omogenizare este pusă în legătură cu un separator apă-aer, după
car urmează exhaustorul care absoarbe gazul din sol. Din exhaustor, gazul preluat pleacă
într-o instalaţie de epurare, separare a gazului poluant. În vederea creşterii eficienţei
extracţiei gazului poluant din sol, densitatea terenului pe un anumit diametru de jur –
împrejurul puţului de extracţie, se impermeabilizează. Extracţia gazului poluant are loc
pe baza diferenţei de presiune care se creează între gazul şi aerul din porii solului şi
presiunea creată prin intermediul exhausorului. Din punct de vedere al conductivităţii
hidraulice a terenului, exhaustoarele pot fi: ventilatoare, minitron, turbotron, pompa de
vid. Eficienţa acestui sistem depinde de elementele: tronsonul perforat al puţului de

extracţie trebuie să se găsească în centrul de greutate a corpului de impregnare;
cunoaşterea cât mai exactă a formei spaţiale a corpului de impregnare; trebuie ţinut cont
de diametrul puţului de extracţie, adâncimea la care să se găsească perforaţiile,
densitatea acestora, mărimea suprafeţelor impermeabile de la suprafaţa solului.
Metoda Sparging cu utilizare de curenţi de aer sub presiune, este utilizată pentru
evacuarea poluantului gazos atât din zona saturată cât şi nesaturată. Această metodă
foloseşte două tipuri de puţuri: unul de extracţie de tip venting cu rol de a capta, evacua
gazele poluatoare; unul pentru injecţie de aer sub presiune în zona corpului de
impregnare. Injecţia de aer se face în scopul creşterii gradientului de presiune care
determină absorbţia gazelor, aerului din corpul de impregnare. Introducerea aerului sub
presiune produce o barbotare intensă a apei freatice, prin aceasta se facilitează
volatizarea gazului solubilizat care va ieşi din apă şi datorită prezenţei puţului de
extracţie se va deplasa către aceasta. Pentru eficientizarea acestei metode trebuie avute
în vedere: mărimea suprafeţei laterale a fantelor la puţul de injecţie să fie mică decât cea
corespunzătoare puţului de extracţie, deoarece întotdeauna debitul de aer injectat este
mic faţă de debitul aerului extras; lungimea tronsonului perforat al puţului de injecţe
trebuie să fie 0,5-2m; diametrul puţului de injecţie 150-200mm; presiunea de injecţie în
cazul de depoluare a apei freatice să fie mai mare cu 0,1 bar decât presiunea hidrostatică
în punctul de injecţie; debitul de injecţie pentru adâncimea apei freatice sub 3 m
rezultând 7 m³/h, pentru adâncimea apei mai mare de 3 m rezultând 17 m³/h.
Avantajele acestei metode sunt: permite depoluarea zonei saturate /nesaturate;
injectează cu oxigen care are o eficienţă în biodegradarea naturală a solului; are
randament ridicat, durata depoluării fiind scurtă; procedeu ieftin, uşor de aplicat.
Dezavantajele sunt: procedeu limitat la poluanţii volatili, semivolatili; eficienţă numai
în teren omogen, permeabil; reclamă investiţii mari de cercetare a domeniului poluat.
III.2. Factori care afectează calitatea solului
Seceta se manifestă pe circa 7,1 milioane ha, din care şi pe cea mai mare parte a
celor 3,2 milioane ha amenajate anterior cu lucrări de irigaţie. După datele M.A.A.P. şi
din Anualele Statistice ale României reiese o crestere a suprafeţelor irigate în intervalul
1980-1995, după care s-a înregistrat un declin puternic, ajungându-se ca la mijlocul
anului 2006, doar 200 000 ha să fie udate, (vezi anexa 4 - fotografia 1).
Excesul periodic de umiditate în sol afectează circa 3,9 milioane ha, din care o
mare parte din perimetrele cu lucrări de drenaj (3,2 milioane ha), care nu funcţionează
cu eficienţă scontată.
Eroziunea hidrică este prezentă pe 6,3 milioane ha, din care 2,3 milioane
amenajate cu lucrări antierozionale, în prezent degradate puternic în cea mai mare parte;
aceasta împreună cu alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol
de pană la 41,5 t/ha/an.
Eroziunea eoliană se manifestă pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de
extindere, cunoscând ca, în ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie
din zone susceptibile acestui proces de degradare.
Conţinutul excesiv de schelet în partea superioară a solului afectează circa 0,3
milioane ha.
Sărăturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de
agravare în perimetrele irigate sau drenate şi iraţional exploatate, sau în alte areale cu
potenţial de sărăturare secundară, care însumează încă 0,6 milioane ha.
Deteriorarea structurii şi compactarea solului ("talpa plugului") se manifestă
pe circa 6,5 milioane ha; compactarea primara este prezentă pe circa 2 milioane ha
terenuri arabile, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3
milioane ha.
Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele

caracteristici nefavorabile:
 aciditate puternică şi moderată a solului pe circa 3,4 milioane ha teren agricol şi
alcalinitate moderată-puternică pe circa 0,2 milioane ha teren agricol;
 asigurare slabă pană la foarte slabă a solului cu fosfor mobil pe circa 6,3
milioane ha teren agricol;
 asigurare slabă a solului cu potasiu mobil se resimte pe circa 0,8 milioane ha
teren agricol;
 asigurarea slabă a solului cu azot, pe aproximativ 5,1 milioane ha teren agricol;
 asigurarea extrem de mică până la mică a solului cu humus pe aproape 7,5
milioane ha teren agricol;
 carenţe de microelemente pe suprafeţe însemnate, mai ales carente de zinc, serios
resimţite la cultura porumbului pe circa 1,5 milioane ha;
După datele M.A.A.P., consumul aparent total de fertilizanţi (N, P2O5, K2O) a scăzut
continuu, începând cu anul 1986, de la 1295 mii tone la 293 mii tone în anul 1998 si a
înregistrat o uşoară creştere în anul 1999 (305 mii tone substanţa activă). În mod
corespunzător, consumul total de N, P, K kg/ha a scăzut în aceeaşi perioadă, de la 86
kg/ha la circa 21 kg/ha în anul 1999. Această scădere sistematică se reflectă şi în
dinamica parametrilor corespunzatori ai solului, prin creşterea suprafeţelor cu
conţinuturi foarte mici de N, P, K.
Cap.IV. Tehnici de îmbunătăţiri funciare
Având în vedere cerinţele de hrană ale populaţiei umane, funcţionarea normală a

solului este execuţială: alături de alte domenii ştiinţifice şi tehnice, ecologia funciară şi
tehnicile de îmbunatatire funciară contribuie la păstrarea şi îmbunatatire caracteristicilor
terenurilor agricole.
În România îmbunătăţirile funciare au o tradiţie îndelungată. În 1910 se înfiinţa la
Ministerul Agriculturii şi Domeniilor un Serviciu Special de Îmbunătăţiri Funciare
pentru Îndiguirea şi valorificarea luncii inundate a Dunării. Dezvoltarea unei agriculturi
care să asigure producţii foarte mari înseamnă conservarea solului, aplicarea unor
masuri ştiinţifice de lucrări funciare şi calificarea lucrătorilor agricoli.
IV.1. Obiectul activităţii
Îmbunătăţirile funciare reprezintă un ansamblu de procedee tehnice şi biologice

folosite la valorificarea în folosul agriculturii a unor terenuri improprii sau slab
productive pentru crearea şi menţinerea unui raport favorabil intre apă şi sol pe
terenurile cu deficit sau exces de apă şi prevenirea eroziunii solului. Calificarea
lucrătorilor de îmbunătăţiri funciare, în funcţie de scopul acestora :
1. Combaterea lipsei de apă din sol prin irigaţii ;
2. Combaterea excesului de apă prin regularizări, îndiguiri, desecări sau drenaje ;
3. Combaterea eroziunii solului ;
4. Sporirea fertilităţii solurilor slab productive prin combaterea fenomenelor de
sărăturare şi acidifiere prin defrişare şi nivelare;
Lucrările de îmbunătăţiri funciare sunt folosite pentru o perioadă lungă de timp (mai
ales îndiguirile, desecările şi drenajele), necesită cheltuieli mari pentru realizare şi sunt
complexe.
IV.2. Sisteme de irigaţii
Sisteme de irigaţii sunt complexe de lucrări pentru captarea apei dintr-o anumită
sursă, aducerea apei la terenul care trebuie irigat, udarea terenului, precum şi colectarea
şi îndepărtarea surplusului de apă. Sistemele de irigaţii pot fi sisteme mari, care servesc
suprafeţe mari de teren agricol (de pildă zonele secetoase din sudul României sau din
Dobrogea) sau sisteme cu caracter local. Sistemele mari se compun din mai multe părţi :
 priza de apă, instalaţia de captare a apei ;
 reţeaua de aducţiune şi distribuţie: canale din pământ, jgheaburi de beton,
conducte ;
 amenajări pe suprafaţa irigată, canale sau rigole de udare, mici diguri care
separă parcelele irigate (în cazul orezăriilor) ;
 reţeaua de colectare şi evacuare: canale deschise care preiau surplusul de apă ;
 diferite construcţii hidrotehnice : stăvilare, conducte de traversare etc.
Deşi absolut necesare, irigaţiile determină şi efecte negative. Unele dintre acestea este
sărăturarea terenurilor. Se ştie că apa râurilor, folosită pentru irigaţii, nu are aceeaşi
compoziţie chimica în comparaţie cu apa de ploaie. Sarurile pe care le conţine se depun
treptat în sol sunt eliminate la suprafaţa prin evaporare şi se depun. Încet, încet, solul
devine sărat, nepotrivit pentru cultura agricolă. Un alt efect negativ este băltirea apei
care poate fi evitată dacă sistemul de irigatie funcţionează normal, adică nu doar pentru
udare ci şi pentru eliminarea surplusului de apă. Efectele negative pot fi controlate dacă
Nechita Andreia-Ancuţa -Proiect de Dizertaţie 39
sunt respectate normele tehnice cu mare stricteţe. Apa folosită pentru irigaţii poate
proveni dintr-un râu sau bazin poluat şi atunci apar probleme suplimentare legate mai
ales de starea apelor subterane. Dacă normele de irigaţie corespund capacităţii de
absorţie a solului în cazul unui sol omogen teoretic, apele care conţin poluanţii ar trebui
să-i elibereze în spatiile dintre granule. În multe cazuri, se practică, supraîncărcarea
terenurilor irigate şi solul are de suferit ca urmare a acumulării crescânde de substante
cum ar fi nitraţii sau nitriţii. Până în prezent, în România ca şi în alte ţări cu agricultură
mare, de tip centralizat, domina reţelele de irigatie (prin aspersiune sau de suprafaţă) cu
distribuţia apei prin rotaţie la diferite culturi. Sistemele de irigare sunt compuse din:
conducte(tuburi) subterane: prin acestea apa ajunge la aspersoare;
aspersoare: în timpul irigării acestea se ridică automat (de la presiunea apei) deasupra
solului,iar după încetarea irigării automat se retrag la nivelul solului;
în timpul neutilizării sistemului acestea nu deranjează la activităţi sportive sau la tunsul
gazonului; sistemul electronic de comandă:realizează irigarea terenului la timpul şi cu
cantitatea de apă precis stabilită; în caz de cădere de tensiune menţine programul
sistemului cu ajutorul unui acumulator; sistemul este automat şi funcţionează fără
supraveghere;electrovane: funcţionează la 24 volţi, deschide şi închide valva, deci
porneşte şi opreşte irigarea; impulsul de comandă este primit de la panoul de
comandă;senzor de ploaie: cu ajutorul căreia se evită irigarea pe timp de ploaie;
Avantajele sistemului
Prin irigare se realizează o atmosferă plăcută, măreşte valoarea locuinţelor, reţine
praful din atmosferă purificând aerul realizând o temperatură recreatoare.
Prin irigare se realizează creşterea uniformă a gazonului şi a plantelor.
Concluzii
În concluzie, dacă vrem să mancăm cât mai sănătos, trebuie să luptăm pe cât se
poate de mult împotriva acestui „haos”, numit poluarea solului deoarece odată cu
poluarea lui ne „poluăm” pe noi înşine. Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu
cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia
surselor de apă, atât a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei subterane. Într-adevăr, solul
este locul de întâlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie
în atmosferă se întorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi
antrenându-i spre adâncimi, iar râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau
irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la
întâmplare pe sol.Se consideră că este absolut necesar ca la identificarea şi estimarea
intensităţii poluării solului să se aibă în vedere funcţia capitală a acestuia, aceea de
suport şi mediu pentru plantele terestre, mijloc principal de producţie vegetala la baza
existenţei omului însuşi. Omul a început să înţeleagă mai ales în ultimele decenii că
progresul societăţii umane s-a transformat treptat în instrument de distrugere, cu efecte
dezastruoase asupra naturii. Dacă ne dorim cu toţii să trăim intr-un mediu sănatos,
trebuie să oprim poluarea solului.
Bibliografie
1. Matei E., Ecosisteme umane, Editura Universitară, Bucureşti, 1988.

2. Vişan S., Creţu S., Alpopi C., Mediul înconjurător. Poluare şi protecţie,
Editura Economică, Bucureşti, 1998.
3. Răuţă C., Cârstea S., Prevenirea şi combaterea poluării solului, Editura Ceres,
Cluj, 1983.
4. Ghinea L., Apărarea naturii, Editura ştiinţifică şi pedagogică, Bucureşti, 1978.
5. Gâldean N., Stancu G., Ecologia şi protecţia mediului – Manual pentru clasa a
XI-a, Filiera tehnologică, Profil: Resurse naturale şi protecţia mediului,
Editura Economică Preuniversitară.
6. Gruia A., Şăitan T., Manual biologie clasa a XII-a, Editura CD Press.
7. Canarache A., Fizica solurilor agricole, Editura Ceres, Bucureşti, 1990.
8. Chitanu G. C., coordonator, Noi materiale multifuncţionale pe bază de
copolimeri maleici pentru protecţia mediului şi bioaplicaţii, Proiect
MATNATECH C111/2002-2005.
9. Chivulete S., Chitanu G. C., Carpov A., Tatu M., Dorobantu N., Cercetări
privind efectul imediat şi permanent al tratamentului cu Ponilit GT 1 şi Ponilit
A1 asupra structurii solului cernoziomic cambic, Lucrările Conferinţei
Naţionale pentru Ştiinţa Solului, Tulcea 29 aug – 3 sept., 1994, Bucureşti, vol.
28 A.
10. Dormeanu A., Concepţii moderne în fertilizarea organică a solului, Editura
Ceres, Bucureşti 1994.
11. Florea N., Degradarea, protecţia şi ameliorarea solurilor şi a terenurilor,
Editura Universitară, Bucureşti 2003.
Anexe
Anexa 1 – fig. 1
Degradarea solului
Anexa 1 – fig. 2
Depozitarea gunoaielor pe sol
Anexa 2 - tabel 1
Insecticidul Timpul pt. dispariţia Timpul pentru a se

a 50% din doza ajunge la concentraţia
administrata solului de 0,1 ppm
Aldrin 2 luni
Carbaryil 1 luna
Phorate 1 luna
Azinphosmetil 20 zile
Parathion 20 zile 90 zile
Metilparation 30 zile
Malation 8 zile
Anexa 3 - tabel 1
Denumirea factorului Suprafaţa afectata, mii

ha
total arabil
Seceta 7100 -
din care amenajări pentru irigaţii 3211 -
Exces periodic de umiditate în sol2, 3781 -
din care cu amenajări de desecare-drenaj 3196 -
Eroziunea solului prin apă2 6300 2100
din care cu amenajări antierozionale 2274 -
Alunecări de teren 702 -
Eroziunea solului prin vânt 378 273
Schelet excesiv de la suprafaţa solului 300 52
Sărăturarea solului, 614 -
din care cu alcalinitate ridicată 223 135
Compactarea solului datorită lucrărilor necorespunzătoare "talpa 6500 6500
plugului"
Compactarea primara a solului 2060 2060
Formarea crustei 2300 2300
Rezerva mica-extrem de mică de humus în sol 7485 4525
Aciditate puternică şi moderată 3424 1867
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil 6330 3401
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil 787 312
Asigurarea slabă cu azot 5110 3061
Carente de microelemente (zinc) 1500 1500
Poluarea chimică a solului din care: 900 -

excesiv poluate 200 -
poluarea cu petrol si apă sărată 50 -
poluarea cu substanţe purtate de vânt 147 -
Distrugerea solului prin diverse excavări 15 -
Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri solide 18 -
Date referitoare la afectarea solurilor agricole la nivelul României : suprafaţa terenurilor

agricole afectate de diverşi factori limitativi ai capacităţii productive la 31 decembrie
2006 în România.
Anexa 4 - fig.1
Seceta
Anexa 4 - fig. 2
Alunecări de teren
Anexa 5 - fig.1
Defrişarea pădurilor
Anexa 5 - fig.2
Baraj
Anexa 5 - fig.3
Îngrăşăminte chimice

Degradarea Solului

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Degradarea Solului

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

TEMA PROIECTULUI

Cap.I. Introducere ..............................................................................................

I.1. Solul - generalităţi

suprafaţa întinsă. Se ajunge, astfel, nu numai la înlăturarea solului ci şi la erodarea

I.2. Poluarea - generalităţi

poluanţilor în mediu si efectele lor este un decalaj în timp şi în spaţiu, decalaj ce se

1.3 Poluarea solului

Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării

transmise acestuia în urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de

Un kilogram de sol conţine: ~ 0,78 kg de substanţe minerale; ~ 0,04 kg aer; ~ 0,18 kg

Are importanţă secundară în condiţiile în care aportul antropic de poluanţi devine

Iniţial produsele poluante erau de natura organică şi uşor biodegradate de bacterii

Poluarea artificială este de natură: fizică (sonoră, radioactivă, termică), chimică,

Cap.II. Degradarea solului

II.1. Degradarea solului

Degradarea solurilor înseamnă reducerea sau pierderea productivităţii lor

intervenţia brutală a omului prin exploatarea neraţională a naturii şi alterarea mediului

importante daune în special asupra agriculturii. Metode de combatere a efectelor

poluează atmosfera prin vaporizare şi prezintă un potenţial risc de explozie şi incendiu.

II.2. Degradarea prin eroziune

Eroziunea - ca formă de degradare a solului sau a rocilor, se datorează acţiunilor

II.3. Degradarea prin supraexploatare

II.3.1. Defrişarea pădurilor

Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic,

o stabilitate ecologică asigurată în sute de ani. Se ştie că în viitor nevoia de lemn va

Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca urmare a procesului de

cu reliefuri accidentale şi vegetaţie distrusă se întâlneşte în zona Apeninilor – Italia,

II.4. Degradarea prin construcţii de baraje şi canale

Pentru asigurarea de apă potabilă, irigaţii, căi de comunicaţii, producerea de

II.5. Degradarea prin poluare

Poluarea, procesul de modificare a factorilor de mediu biotici şi abiotici prin

chimice folosite în agricultură. Poluarea artificială a apărut odată cu dezvoltarea

II.5.1. Ploile acide

Ploile acide sunt determinate de prezenţa în atmosferă a oxizilor de sulf şi azot,

- spălarea solului de substanţe nutritive, vitale arborilor(Ca, Mg, K);

II.5.2. Poluarea cu îngrăşăminte chimice şi pesticide

Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea în cantităţi mari, an

Cap.III. Măsuri de protecţie a calităţii solului

III.1. Măsuri de protecţie

Asigurarea populaţiei mondiale, în continuă crestere, cu produse agroalimentare

- schimb de ioni, absorbţia

intern). Dacă condiţiile geomorfologice favorizează buna circulaţie gravitaţională a

limitrofe; depozitarea deşeurilor, reziduurilor toxice pe suprafeţe special amenajate

folosirea unor motoare performante prevăzute cu echipamente de reţinere, epurare a

Nechita Andreia-Ancuţa - Proiect de Dizertaţie 29

stratului superficial de sol, încărcarea pământului astfel tăiat în containere având o

evacuarea continuă a solului şi spumei de flotaţie. În celulele de flotaţie se introduc

vid. Eficienţa acestui sistem depinde de elementele: tronsonul perforat al puţului de

III.2. Factori care afectează calitatea solului

Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele

Cap.IV. Tehnici de îmbunătăţiri funciare

Având în vedere cerinţele de hrană ale populaţiei umane, funcţionarea normală a

IV.1. Obiectul activităţii

Îmbunătăţirile funciare reprezintă un ansamblu de procedee tehnice şi biologice

IV.2. Sisteme de irigaţii

1. Matei E., Ecosisteme umane, Editura Universitară, Bucureşti, 1988.

Insecticidul Timpul pt. dispariţia Timpul pentru a se

Denumirea factorului Suprafaţa afectata, mii

Poluarea chimică a solului din care: 900 -

Date referitoare la afectarea solurilor agricole la nivelul României : suprafaţa terenurilor

S-ar putea să vă placă și