Gherla PDF

C o r n e l C.
C O S T E A
© Galaxia Gutenberg, 2017
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COSTEA, CORNEL
Gherla sau evadarea în poezie/ Cornel C. Costea;
ed.: Silviu Hodiş;
Târgu Lăpuş: Galaxia Gutenberg, 2017
ISBN 978-973-141-704-2
Cornel C. Costea (autor)
www.galaxiagutenberg.ro
Editura Galaxia Gutenberg
435600 Târgu Lăpuş, str. Florilor nr. 11
Tel/fax: 0264 243616; mobil: 0723 377599
e-mail: contact@galaxiagutenberg.ro
Volum apărut cu sprijinul:
PRINTED IN ROMANIA
Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea prin
orice mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic
sau audio, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea
permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu
scop comercial sau gratuit, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului
copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se
pedepsesc penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.
C o r n e l C. C O S T E A
GHERLA
sau
EVADAREA ÎN POEZIE
-Jurnal de cord-
Cuvânt-înainte de
Ionel BOTA
Galaxia Gutenberg
2017
Convivalii ale eului sau despre
nostalgia experienței clasice a poeziei
Cu un suflu bine supravegheat valoric/estetic
și demn de invidiat într-o vreme în care grafomania
veleitarilor înmulțește listele autorlâcului românesc,
tânărul Cornel C. Costea, despre poezia căruia am știri
destul de puține până acum, scrie cu pasiunea unui
devotat pentru această podoabă a gândului omenesc,
versul, se lasă motivat și inspirat cu pietismul unui
adorator fidel care se dedică, astfel, celorlalți prin tot ce
scrie. Iar omul scrie cu destul aplomb (Veniți, să evadăm
în Poezie,/Acolo, moartea nu ne va găsi), atent cu sine
și cu modul, cu modalitatea de a ieși în spațiul public
fără compromisuri ori rebuturi, dar și fără aroganța
juvenilă a colegilor de pluton. Altminteri, Cornel C.
Costea rămâne un credincios versului clasic, cadențelor
criptării metaforice fără stridențe de limbaj și de idei,
evocându-mi, cel puțin mie, acum, figura unui vizionar
cuminte, rafinat și discret, știind să deretorizeze și să
devină un nonconformist în veșmânt personal.
Experiența poeziei lui Cornel C. Costea este însăși
viața, așa cum ne-a fost dată, gesturi, atitudini, reacții,
sentimente omenești, coincizând cu peisajul adâncirii
în sine (Oprește-te, o clipă, și-ndrăznește/Să cauți
fericirea în durere,/Vei înțelege-atunci că nu trăiește/
Decât acel ce simte-amaru-n miere), semne de orgoliu,
totuși, demonstrând un eu fascinat de consemnarea mai
calmă, prudentă a încărcăturii (care există din plin) de
nonconformism la purtător. Gesticulația poetului este a
unui extrovertit, totuși, fiindcă desfășurarea oarecum
sau
G H E R L A
E V A D A R E A Î N P O E Z I E
5
etapizată a discursului liric, pe luni de edificare în
acest imperiu de neatins al inefabilului, cu substituiri
interesante ale trăirii în real, cu disciplinarea confesiunii
și cu un patos vibrant în intenția de a ne îndepărta de
stereotipii ale formei, ne pun în fața unui autor sensibil,
generos și inspirat, cu mari aderențe la cunoașterea
sensului evolutiv al lucrurilor (prin extensie, desigur, al
materiei).
Ceea ce e și mai interesant la Cornel C. Costea ar
fi posesia acestui radical reflex de filtrare a resorbțiilor
realității antrenând tocmai concepția, modul de
arhitecturare și de structurare compozită a delicatelor
sale meditații lirice. Am zice că nu-i scapă nimic, de
la patetismul dedicatoriu amintind de mari oameni
de cultură, contemporani dar dispăruți prematur, cu
nostalgia evenimențialului istoric-cultural de dincoace
de munți (omul e și un mare ardelean, văd că s-a născut
exact în anul în care studenții clujeni, între care și eu,
erau în practică, toamna, la cules de mere pe dealurile
bistrițene, între Lechința și Jelna), de la copilărie și
dragostea pentru părinți la acorduri de cantilenă
neoromantică cu potențial modernist în reverii pur
citadine, de la un cotidian devoalant și cumva anti‑liric
la explicitarea unor convivalii ale eului auctorial ca
un sinonim al fericirii sau transfigurat deodată în
melancolic-tragic.
Practic, Cornel C. Costea mărturisește și se
mărturisește, poezia sa are cursivitatea unui spectacol
de asamblaj ludic tip colaj unde se întâmplă mai toate
rezolvările sentimentale, fie în minunate poeme dedicate
iubirii, iubitei, amintirilor unor prieteni, fie în ritualul
C ornel C. C ostea
6
unei atitudini vag depoetizante, fără a deveni însă desuet.
Altruismul acestei poezii e una din țintele atinse, într-un
pietism al elanurilor iubirii creștine a aproapelui (Sub
pod/ne-așteaptă Dumnezeu/să-i aruncăm/un colț de
pâine/toți cred/că e un derbedeu/trăind bolnav/de azi pe
mâine.//Veșmintele/îi sunt murdare/într-adevăr/e greu
să vezi/Eternu-n/cele trecătoare/la fel cum/este greu
să crezi/că însuși Dumnezeu/așteaptă/să îl hrănim/să-i
dăm să bea/când El e Bogăția toată/pământ, văzduh/
Izvor de stea.//Am fost și azi/la Dumnezeu/sub podul/
nevăzut din noi/acolo-L vom găsi/mereu/spălat de
lacrimi/și de ploi.), fiindcă nu trebuie să uităm că aici
primează revelația umanului, fără mimetisme grobiene.
E un badinaj intelectual poezia tânărului Cornel
C. Costea, decent și mai ales într-o notă originală, cu
detașări de la o temă la alta și de la un motiv la altul,
fără paradoxuri. Meditația spontană ajută eul să se
dezlipească de conjucturi și seducții calpe, ductul liric
poartă, e drept, un fard post-parnasian, dar bucuria
supremă, lirismul, mustește de peste tot, din fiecare
strofă, din fiecare vers.
Cartea lui Cornel C. Costea este o alcătuire,
totuși, mirabilă, osmoză fluidă lucrată cu intenția unor
filigranări, încorporând experiența clasică, un descensus
himeroid în marea carte a omului, un hieratism
voluntarist al registrului și miracolul recursului
obsedant la magiile rimei și ritmului evocând cu grație
visul și efemeridele iremediabilului, jocurile ființei cu
adevărat evadând în poezie, cantonând în încremenirea
simbolului, în inefabil.
Ionel BOTA
sau
G H E R L A
7
Septembrie
Că te iubesc
Că te iubesc, nu e o întâmplare,
Că mă iubești, e-un fapt real, firesc,
Căci tu ești fără de asemănare,
Iar eu doar pentru tine mai rodesc.
Că te iubesc, o știe lumea toată,

Că mă iubești, o simt, ceresc, doar eu,
Căci tu ești primăvara mult visată,
Iar eu, lumina unui curcubeu.
Că te iubesc, nu vreau să uiți nicicând,

Că mă iubești, mi-e drumul mai ușor,
Căci tu ești chiar amiaza unui gând,
Iar eu, refrenul unui cânt de dor.
Cluj-Napoca, 1 septembrie 2016
C ornel C. C ostea
10
Stăpână absolută-n vechiul burg
Coboară toamna ca o domnișoară

În Clujul înțesat de amintiri,
De când soseam, pentru întâia oară,
În gara veșnicelor despărțiri.
Pășește, cu sfială, pe alee,

În rochia ei brodată în amurg
De vântul ce-o preface-n dumnezeie,
Stăpână absolută-n vechiul burg.
Și se rotește ca-ntr-un dans feeric,

Înnebunind și oameni, și copaci,
De pe Feleac privită, epopeic,
E cea bogată dintre cei săraci.
Căci are prinse-n părul de aramă

Ciorchini de frunze mari cărămizii,
Din ochii ei de prea cochetă damă
Cad, în șiraguri, lacrime zglobii.
Și ne așteaptă sus, pe Cetățuie,

Să ne îmbrățișeze tandru, maiestuos,
Să ne-amintim de dragostea dintâie,
Când totul era simplu și frumos.
sau
G H E R L A
11
De dorul tău
lui Titu ANGHEL, In memoriam
Că soarta-i nemiloasă, o spun mulți,

Dar, pân’ la urmă, cine poate ști
De ce sunt unii fascinați de munți,
Iar alții rătăcesc pe străzi pustii?
La începutul toamnei, de trei ani,

Aprindem, pentru tine,-o lumânare,
Nici moartea și nici timpul, vechi dușmani,
Nu-ți pot atinge inima de soare.
Nu te-am uitat, deși te-ai dus departe,

Te întrebăm, chiar dacă nu răspunzi,
Ne strângem amintirile-ntr-o carte,
De dorul tău, suntem tot mai flămânzi.
În suflet, zi de zi, te întâlnim,

Căci, peste toate, suntem ce iubim.
C ornel C. C ostea
12
De unde-atâtea lacrimi?
în amintirea românilor dispăruți în timpul cutremurului din
Italia (Amatrice, august 2016)
De unde-atâtea lacrimi pentru voi,

Cei ce-ați plecat visând un trai mai bun?
Ne întrebăm, de-o săptămână, noi,
Îngenunchind, pe-acest pământ străbun,
Cu inimile noastre-ndurerate
După coșmaru-n care ne-am trezit
Tot mai săraci, tot mai aduși de spate,
În timp ce voi, chemați de Infinit,
Vă luați adio de la-această lume,

Ca prizonieri în propriile-ncăperi,
Având pe buze doar un singur nume,
Să vă mai ia din frică și dureri.
Ne mângâie nădejdea întâlnirii

Acolo în tărâmul fără glas,
Împovărați de crucea despărțirii,
Vă spunem, dragii noștri, bun rămas!
sau
G H E R L A
13
Mireasma Învierii
Andreei și lui Hadrian-Vasile CONȚIU,
la 16 ani de la căsătorie
În pragul toamnei, Sufletele voastre,

Scăldate în Iubire, au pășit pe Cale,
Visând la înălțimile albastre
Din cuibul zămislit acolo-n vale.
Și, an de an, voi mai urcați o treaptă,

Trăind frumos o viață exemplară,
Urmând, mereu, aceeași Cale dreaptă,
Pe care ați pornit odinioară
Și-i luați cu voi pe-acei ce vor să vină

Lăsând, în urmă, umbre și regrete,
Înveșmântați în Pace și Lumină,
Să povestiți cu Domnul pe-ndelete.
Aici și-acum, dar și în Veșnicie,

Mireasma Învierii-n voi să fie!
C ornel C. C ostea
14
Tu ești icoana
De-o pânză de paing atârnă Luna

În noaptea-aceasta-n care tu nu ești,
Iar inima îmi bate ca nebuna
În pieptu-n care tu, doar tu trăiești.
Te recompun, mereu, din amintiri,

Iar glasul ți-l aud ca altădată,
Tu ești icoana singurei iubiri
Să-ți spun: Adio!, n-aș fi vrut vreodată.
Căci ești lumina risipită-n toamnă,

Pe cărăruia-ngustă-a vieții mele,
O lacrimă de dor, frumoasă Doamnă,
Strălucitoare cât un roi de stele ...
Jucu, 5 septembrie 2016
sau
G H E R L A
15
Aștept venirea ta
Aștept venirea ta ca pe-o lumină

În noaptea-n care ultimele ploi
Își spun povestea singure-n grădină,
Iar noi de ieri, azi, nu mai suntem noi.
Aștept venirea ta ca pe-o speranță

Că-n lumea-aceasta moartea va muri,
Așa cum ceața ce se-ascunde-n ceață
Nu va rodi, căci nici nu va-nflori.
Aștept venirea ta ca pe o rugă

Rostită în biserica din deal,
Acolo unde mulți se tem s-ajungă,
Când viața lor se-apropie de final.
Aștept venirea ta ca pe-o iubire,

Pe care n-am trăit-o până-acum,
O bucurie dincolo de fire,
Când te ia-n brațe Dumnezeu pe drum.
C ornel C. C ostea
16
Cu lumea-aceasta
Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac,

Cum nu pot să mă-mpac nici cu uitarea
În veacul nostru-n care sfinții tac,
Iar Christ e răstignit în închisoarea
Cu-atâția torționari câte păcate

Au năpădit ogorul inimii,
Încât nici fratele nu mai e frate,
Și mame sunt ce-și leapădă copii.
Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac,

Cu nu pot să mă-mpac nici cu durerea
În veacul nostru-atâta de sărac
În oameni care mai trăiesc iubirea
Așa cum Christ ne-a învățat odată,

Când apa era vin, iar pâinea – pește,
S-avem, mereu, o inimă curată
Și să intrăm în Paradis hoțește.
Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac ...
sau
G H E R L A
17
Fii fericită, azi
Fii fericită, azi, când te iubesc,
Căci mâine s-ar putea să nu mai fie,
Nu vezi cum inimile-ncărunțesc
Și uită să trăiască-n Poezie?
Fii fericită, azi, când îți zâmbesc,

Nu vezi cum ochii noștri-mbătrânesc
Și nu mai văd lumina-ascunsă-n glie?
Fii fericită, azi, când te mai chem,

Nu vezi cum tremurânde mâini se tem
S-atingă pleoapa aspră, străvezie?
Fii fericită, azi, când îți mai scriu,

Căci, mâine, s-ar putea să nu mai fie,
Nu vezi cum e, în noi, tot mai târziu,
Iar greierii-au plecat în pribegie?
Fii fericită, azi, când te iubesc ...
C ornel C. C ostea
18
Oprește-te și ... îndrăznește
Oprește-te, o clipă, și-ndrăznește
Să cauți fericirea în durere,
Vei înțelege-atunci că nu trăiește
Decât acel ce simte-amaru-n miere.
Oprește-te, un ceas, și îndrăznește

Să cauți întunericu-n lumină,
Decât acel ce moare fără vină.
Oprește-te, o lună, și-ndrăznește

Să cauți pacea unde e război,
Decât Acel ce-i pur și în noroi.
Oprește-te, un an, și îndrăznește

Să cauți ziua chiar în miez de noapte,
Decât Acel ce schimbă-otrava-n lapte.
Oprește-te, un veac, și îndrăznește

Să cauți îngeri printre derbedei,
Decât Acel trădat de farisei.
sau
G H E R L A
19
Poetul
scriitorului Nicolae BĂCIUȚ, la 60 de ani
Despachetăm cadouri, an de an,

Pe tort mai punem câte-o lumânare
Și ne-ntrebăm, de multe ori, în van:
Mai este, oare, timp pentru iubire?
Ne risipim, adesea, în nimicuri

Și nu-nțelegem pentru ce-am venit,
Să ne hrănim din certuri și din fleacuri
Sau să gustăm un strop de Infinit?
Poetul este cel ce ne salvează

Și ne arată calea spre Înalt,
Ne-mparte inima și ne veghează,
Când spre Lumină facem câte-un salt.
Poetul ne ia-n brațe și ne duce

În Țara lui, ce nu are hotar,
Deși e zilnic răstignit pe cruce
De cei ce se cred oameni, în zadar.
Poetul este singura speranță

A celor care-au renunțat să spere,
Căci el ne-arată-n ultimă instanță
Eternitatea-n cele efemere.
C ornel C. C ostea
20
Iar arde cerul
(fotopoezie)
Iar arde cerul, peste dealuri, la apus,

Cenușa verii tremură sălbatic
Pe-un fir de iarbă așteptând supus
Să fie-ucis de pasul tău tomnatic.
Și urc, tăcut, pe trepte fumegânde,

Așa cum am urcat, cândva, noi doi,
Visând la-mbrățișările plăpânde
Din anotimpul veșnicelor ploi.
Și mă întreb, de ce la orizont
Nu poți ajunge decât cu privirea,
E, oare, ca o linie de front,
Ce-mparte-n două chiar nemărginirea?
Pe-un fir de iarbă așteptând supus

Să fie-ucis de pasul tău tomnatic,
Cenușa verii tremură sălbatic,
Iar cerul arde, tainic, la apus ...
sau
G H E R L A
21
Ca o făclie
Rămân, de-acum, în inimile voastre,

Cu versurile ce răsar în asfințit,
Văzând cum, toamna, cerurile-albastre
Se risipesc tăcute-n Infinit.
Rămâneți, fericiți, cu amintirea

C-odată, eu, v-am scris o poezie
În care-am adunat toată iubirea
Pe care Dumnezeu mi-a dat-o mie
Să trec, prin lumea-aceasta, luminând

Ca o făclie într-un miez de noapte,
Când se aud atâția câini lătrând,
Iar îngerii sunt treji pe jumătate.
C ornel C. C ostea
22
De-un veac și jumătate
poetului George COȘBUC, la 150 de ani de la naștere
Izvorul Poeziei tot susură în taină

De-un veac și jumătate-n Hordoul preaiubit,
Nimic nu-l va distruge, căci toți purtăm sub haină
Vechi Slove de Lumină sculptate-n Infinit.
Chiar dacă unii, sigur, ar vrea să Te uităm,

Spunând, cu vehemență, că vocea Ta s-a stins,
Noi, cei ce-ți ducem dorul, și astăzi învățăm
Din scrierile Tale, cât e de necuprins
Tărâmul fără umbre al sufletelor noastre

Ce se-ntâlnesc, aievea, pe-Aleea Veșniciei,
Purtând Mireasma Sfântă pierdută printre astre
De unde ploi de îngeri se-ncredințează gliei.
Tu ai știut să cânți și dulcele, și-amarul

Țăranilor ce astăzi sunt doar o amintire,
De multe ori, departe, sorbeai tăcut paharul
Umplut cu-atâtea Lacrimi țesute din Iubire.
Cât timp urmașii Tăi într-ale Poeziei

Îți vor purta Cuvântul prin lumea-aceasta mare,
Din înălțimi de munte-n întinderea câmpiei
Va fi, mereu, Poete, prilej de sărbătoare ...
sau
G H E R L A
23
Mai e o zi
Mai e o zi și voi pleca departe

Să îmi revăd și glia, și strămoșii,
Ce dorm, pe veci, în satul fără moarte,
Unde, de strajă, au rămas cocoșii.
Mai e o zi și voi culege-n tihnă

Miresmele păstrate de demult
Pe ulițele-nvăluite-n beznă,
Când și puținul era mult prea mult.
Mai e o zi și voi ajunge-acasă,

Unde m-așteaptă-n prag copilăria,
Nu știu de voi avea ceva pe masă,
Dar, sigur, voi gusta din bucuria
De-a mă-ntâlni cu cel ce-am fost, odată,

Cu ochii mari și inima zglobie,
Sperând să nu mai retrăiesc, vreodată,
Tot ce a fost, și n-aș mai vrea să fie.
C ornel C. C ostea
24
Rămâne al tău suflet
lui Ovidiu-Viorel VĂSC
Mă-ntorc, din vreme în vreme, în satul meu de dor,

Purtând, mereu, Lumina în inimă și-n gând,
Parfumul Nostalgiei, profund răvășitor,
Îmi desenează chipuri de oameni, rând pe rând.
Iar unul dintre ele, e însuși chipul tău,

Surâzător, curat, desprins dintr-o poveste
Cu feți-frumoși și zâne și fără vreun călău,
Cu visuri de copil rămase, și-azi, pe creste.
Deși clepsidra cerne-n neobositu-i mers

Nisipul Veșniciei atins de pașii tăi,
Rămâne al tău Suflet senin precum un vers
Urcând spre piscuri ninse sau coborând în văi …
Bonțida, 23 septembrie 2016
sau
G H E R L A
25
Scrisoare lui Ioan Gyuri Pascu
N-avem odihnă-n viața-aceasta scurtă
Și alergăm de mici, de foarte mici,
Mâncând, în grabă, o banală turtă
Și bând un ceai din frunze de urzici.
Visăm că, astfel, vom fi lăudați
De cei ce chiar ar trebui să tacă,
Crezându-ne doar niște bieți argați,
Ce, oricum, altceva nu știu să facă.
Și, uite-așa, ne învățăm cu greul,
Uitând să mai trăim, să mai iubim,
Iar când, timid, deschidem portofelul,
În loc să-ntinerim, îmbătrânim.
Și, pân’ la urmă, nu ne-ntreabă nimeni,
Atunci când vom ajunge-n Depărtări,
Câți bani am adunat, ci câte inimi
Am dus în spate greu urcând pe scări.
E timpul să fim treji și să-nțelegem
Că Sufletul e singura avere,
Chiar de-o-mpărțim, cu ea întreagă mergem,
Despovărați de cele efemere,
Să ne-ntâlnim, în taină, cu Lumina
De care am uitat de-atâtea ori,
Convinși fiind că alții poartă vina
Că ți-am zâmbit de prea puține ori.
C ornel C. C ostea
26
Sub pod
Sub pod
ne-așteaptă Dumnezeu
să-i aruncăm
un colț de pâine
toți cred
că e un derbedeu
trăind bolnav
de azi pe mâine.
Veșmintele
îi sunt murdare
într-adevăr
e greu să vezi
Eternu-n
cele trecătoare
la fel cum
este greu să crezi
că însuși Dumnezeu
așteaptă
să îl hrănim
să-i dăm să bea
când El
e Bogăția toată
pământ, văzduh
Izvor de stea.
sau
G H E R L A
27
Am fost și azi
la Dumnezeu
sub podul
nevăzut din noi
acolo-L vom găsi
mereu
spălat de lacrimi
și de ploi.
Jucu, 28 septembrie 2016
C ornel C. C ostea
28
Ecoul sfânt al Vocilor măiastre
artistelor Magda PUSKAS și Sorina BLOJ (duetul Ecoul)
O jumătat’ de viață a trecut

De când, în taină,-n inimile noastre,
Se-aude blând, deși părea pierdut
Ecoul sfânt al Vocilor măiastre,
Pe care Domnul ni le-a dăruit

Să nu uităm de Cântecul dintâi,
Din humă și din stele plăsmuit,
Cel care îți șoptește să rămâi
Pentru-a-nțelege ce e Frumusețea
Sorbind din cană vinul liniștii,
Neprihăniți, la braț cu tinerețea
Ce arde-n noi cu flăcări argintii.
Nimic nu ne va stinge Bucuria

De-a vă iubi cât toată Veșnicia!
Fundătura, 30 septembrie 2016
sau
G H E R L A
29
În toamna asta
În toamna asta, strugurii-s mai struguri,

Iar mustul este, parcă, mult mai must,
Ce mult s-a scurs de când întâii muguri
Ne aminteau că viața are gust!
În toamna asta, frunzele-s mai frunze,

Iar vântul este, parcă, mult mai vânt,
Surâsul ne-a rămas, discret, pe buze,
Înveșmântați în cel dintâi cuvânt.
În toamna asta, versul e mai vers,

Iar nopțile sunt, parcă, mult mai nopți,
Cine să-mi spună cât mai am de mers
Până-n tărâmul unde nu sunt porți?
În toamna asta, moartea a murit,

De necrezut, dar e adevărat,
De-acum, noi vom trăi la nesfârșit,
Iubind frumos și simplu, și curat ...
Apahida, 30 septembrie 2016

Octombrie
În Gherla
În Gherla, e o toamnă de poveste,

Iar, Pictoru-și arată măiestria!
Dar cine să-nțeleagă bucuria
De-a coborî, în taină, de pe creste?
În Gherla, timpul curge, parcă, altfel,

Iar oamenii sunt, și-astăzi, mai senini,
Din care dulci miresme de mălini
S-a întrupat un vânt plăpând și vesel?
În Gherla, liniștile-s mai suave,

Iar versul se așterne ca-ntr-un vis,
Să fie, oare,-așa în Paradis,
Ori inimile noastre-s mai firave
Și caută, mereu, doar frumusețea,

Ferindu-se de ură și minciună,
În lumea-aceasta-atâta de nebună,
Unde-i stăpână, singură, tristețea?
Gherla, 5 octombrie 2016
C ornel C. C ostea
32
De toamnă
E toamna mea, a ta și-a orișicui,

Și fiecare frunză-i o comoară,
Într-un ungher al inimii s-o pui
Și să o scoți abia la primăvară.
E toamna mea, a ta și-a orișicui,

Și fiecare-apus e o-ntrebare:
Pe scara Vieții poți, singur, să sui
Sau trebuie să-ți iei și ajutoare?
E toamna mea, a ta și-a tuturor,

Și fiecare zbor e o chemare
Spre-acel tărâm de pace dătător
Unde se naște cea dintâi ninsoare.
E toamna celor care nu mai sunt,

Apusul, zborul, frunza-s doar cuvinte,
Îngenunchiați la capăt de Pământ
În toate te vedem, Ceresc Părinte!
Nu-i toamna mea și-a ta, ci-a nimănui,

Căci, pân’ la urmă, se preface-n iarnă,
Iar greierii își pun chitara-n cui,
În timp ce Doamna, plumb, în trup le toarnă.
Bonțida, 6 octombrie 2016
sau
G H E R L A
33
Iar când ne-ntoarcem
Întreaga viață-i o călătorie,

În pântec mai întâi, în întuneric,
Iar când ne naștem, mare bucurie,
Plângând, ieșim din adăpostul sferic!
Suntem purtați pe brațe și la piept,

Să ne obișnuim cu noua lume,
Cam după-un an, cu trupu-aproape drept
Pornim la drum spre Țara fără nume.
De-atunci, întruna, am dori să mergem

Tot mai departe și, poate, tot mai sus,
Sperând că-n felu-acesta să-nțelegem
Câtă lumină, Dumnezeu, a pus
În fiecare foșnet de pădure

Și-n fiecare zbor spre înălțimi,
În fiecare zmeură și mure
Și-n fiecare cânt de serafimi.
Iar când ne-ntoarcem, obosiți, Acasă,

Pe-ai noștri îi găsim, bătrâni, în prag,
C-o lumănare-abia arzând pe masă
Și poza veche-a piciului lor drag.
C ornel C. C ostea
34
Dar, dintr-o dată, zâmbetu-nflorește
Pe chipul lor brăzdat de amintiri,
Întinerind, iubirea lor renaște
‘cum toamna, cei din urmă trandafiri.
Iclod, 7 octombrie 2016
sau
G H E R L A
35
Pe drum de fier
la 146 de ani și o lună de la inaugurarea
căii ferate Oradea-Cluj
Pe drum de fier, în locuri de poveste,

‘ntr-o sâmbătă de toamnă hoinărim
Vegheați de îngerii, ce de pe creste,
Ne spun, în cor, pe oameni să-i iubim
Și să-i purtăm în inimi, orișiunde,

Învăluindu-i în lumini de stea,
Căci doar așa noi îi putem ascunde
De orice nor ce-anunță vreme rea.
Cuprinși de nostalgia verii duse

Într-un tărâm din care nu mai vine,
Pășim pe-alei cu frunze moarte smulse
Dintr-un poem cu fluturi și albine.
Acolo, doar, tristețea-i bucurie,

Amurgul e un veșnic răsărit,
Se-ntorc bătrânii în copilărie
Și-s, iarăși, vii, cei care au murit.
Acolo, doar, amarul este miere,

Sfârșitul nu-i decât un început,
Neputincioșii vor găsi putere,
Și-oricine poate-avea ce n-a avut ...
Tileagd, 8 octombrie 2016
C ornel C. C ostea
36
Epistola copilului-urs ucis în Sibiu
M-am rătăcit, iar voi m-ați omorât

În loc să m-ajutați s-ajung acasă,
Ce suflet mizerabil și urât
Trăiește-n cel ce mânuiește-o coasă!
Ar trebui să cer să mă răzbune

Cei dragi ai mei rămași în suferință,
Dar nu-s ca voi, făpturi mici și nebune
Lipsite de iubire și credință.
Mă voi ruga ca, totuși, să-nțelegeți

Că nu sunteți stăpâni pe-acest Pământ,
Deși un fel de dumnezei vă credeți,
Sunteți departe de tot ce e sfânt.
Când v-am văzut, simțeam ce mă așteaptă,

De-aceea m-am speriat atât de tare,
Veți duce în mormânt această faptă,
Căci e o rană fără vindecare.
V-ați adunat atâția „ca la urs”,

Făcând, degeaba,-atâta tărăboi,
Ce-ați fi făcut, mă-ntreb, de ați fi mers,
„Viteji ostași”, pe câmpul de război?
sau
G H E R L A
37
Ați fi fugit, ca lașii, fără urmă,
Triste figure scăldate în mocirlă,
Ar fi normal să fie-ntreaga turmă
‘n-același loc ce se numește gherlă.
Să aveți timp, acolo, la răcoare,

Să meditați cum mă puteați salva,
Deloc nu v-ați gândit că glonțul doare
Și că o mamă plânge undeva …
Cluj-Napoca, 13 octombrie 2016
C ornel C. C ostea
38
Să fie-n mine, oare, prea târziu?
Am obosit și nu mai pot să scriu,

Mireasma Poeziei-i amintire.
Să fi secat Izvorul cu Iubire?
Și nici nu pot să mai citesc. Un vers,

O strofă, un poem, sunt toate-un chin,
Nici nu mai știu pe unde am de mers
Și totul îmi miroase, parcă,-a crin.
Voi arunca stilouri și creioane,

Mă voi retrage-n parcuri ruginii,
Și voi uita de sete și de foame,
Tot întrebând ce-nseamnă a trăi.
De-mi va răspunde cineva, voi crede

Că, încă, mai există o speranță,
Văzând ce, poate, nu oricine vede,
În timp ce voi începe-o nouă viață ...
Mireasma Poeziei-i amintire,

Am obosit și nu mai pot să scriu.
Să fi secat Izvorul cu Iubire?
sau
G H E R L A
39
Cum aș putea?
Azi, știu că Poezia-i amăgire,

Te poartă pe un drum al nimănui,
Te-ndeamnă să visezi la nemurire
Și pe un soclu șubred să te sui.
Azi, știu că Poezia-i o ispită,

Te prinde-n mrejele-i seducătoare,
Și nu mai poți scăpa nicio clipită,
Căci vorbele îi sunt îmbietoare.
Azi, știu că Poezia nu-i de-ajuns

S-ajung pe țărmul meu de isihie,
Acolo sufletul îmi stă ascuns
Și plânge ca ai noștri-n pribegie.
Cum aș putea să le împac, nu știu,

Și Sufletul, și Poezia-s daruri,
Mă rog, cândva, un înțelept să fiu,
Să mă hrănesc, iubind, numai din haruri ...
C ornel C. C ostea
40
A poezi
A poezi e
fără îndoială
un vis sublim
venit din depărtări
sau poate din abisuri
unde-n smoală
se zămislesc tăcute
păsări-scări
A poezi
- se spune în cetate -
se-ntâmplă-atunci
când nu mai poți zbura
dar ai un dor nebun
de libertate
captiv pe
țărmul Mării Marmara
A poezi e
chiar lumina toamnei
o mângâiere-n
galben-arămiu
cerul de-azur
din ochii blânzi ai mamei
un iartă-mă
când nu e prea târziu ...
sau
G H E R L A
41
Lumina toamnei
Lumina toamnei, răsfirată-n frunze,

Trezește-n noi zefirul nostalgiei,
Cu gustul dulce-al poamelor, pe buze,
Coapte-n livezile copilăriei.
Lumina toamnei, blândă și suavă,

Pătrunde-n noi tăcută, fără vină,
O altfel de căldură, nu de lavă,
Ca glasul mamei, când mergeam la cină.
Lumina toamnei n-are-asemănare,

În vers să o slăvim, am vrea, mereu,
E-un dar neprețuit pentru oricare
Venit din inima lui Dumnezeu.
Lumina toamnei se preface-n iarnă,

Cântări peste petalele căzute
La capăt de brumar, vestind din goarnă
Un anotimp al ploilor cărunte ...
C ornel C. C ostea
42
A poezi
A poezi e verbul ca o oază,

De mă-ntrebați ce-nseamnă, vă voi spune,
Veniți, aici, cu toții la amiază,
Cu mere, struguri, piersici, pere, prune.
Vom face o salată minunată,

Vom poezi, și-apoi o vom gusta,
Ne vom simți sublim, ca niciodată,
Vom râde, vom dansa și vom cânta.
Spre seară, vom fi gata de plecare

C-un singur tren, în lumi de peste zări,
Spălați de ploi și mângâiați de soare,
Vom poezi din noapte până-n zori,
Iar când cocoșii se vor deștepta,

Ne vom retrage-n peșteri părăsite,
Un somn adânc, tăcuți, vom aștepta
Să cadă peste inimi fericite ...
sau
G H E R L A
43
În Marea Tăcere
scriitorului Vasile ANDRU, In memoriam
Chipul tău senin

și
Vocea ta calmă
ne vor lipsi
atât de mult
încât
ne vom ruga
să ne întâlnim
cu tine
în fiecare zi
unde
dacă nu
în templul fără ziduri
și fără vârstă
al inimii
acolo
în pacea tainică
a regăsirii
cărării înguste
spre piscul
ascuns în
Marea Tăcere
C ornel C. C ostea
44
Radioul public e averea noastră
scrisoare parlamentarilor români din partea
unui simplu ascultător
Radioul public e averea noastră,

Lăsați-ne-o, c-atâta mai avem,
Destul ne-ați înșelat, în mintea voastră
Poporul e pericolul suprem.
Vă este frică de românii liberi,

Ce știu și singuri ce e rău sau bine,
Ați prefera să fim, cu toții, fraieri,
Să facem doar ce vouă vă convine.
Și veți începe, iar, să ne cerșiți

Un vot, ce pentru voi este vital,
Ca încă patru ani să huzuriți
Pe banii noștri, făr’ un ideal.
De fapt aveți un ideal, mai toți,

Să vă căpătuiți cu orice preț,
O gașcă – da – de mitomani, de hoți,
De trădători, demni numai de dispreț.
Sunt, printre voi, și oameni de valoare,

Cu inima bătând și pentru țară,
Nu le mai faceți zilele amare,
Căci, oricum, neamu-n veci nu o să piară.
sau
G H E R L A
45
Plecați în munți și nu vă mai întoarceți
Decât în ziua-n care-ați priceput
Că trebuie, smeriți, pe-alt drum să mergeți,
Luând viața de la început.
În felu-acesta, poate că, odată,

Va fi și România, iarăși, mare,
O voce-n Europa ascultată
Și-un cântec sfânt în zi de sărbătoare.
C ornel C. C ostea
46
E tot mai multă toamnă
E tot mai multă toamnă în oraș,

Melancolii în frunze de pripas,
Vegheați de-un soare palid și gingaș
Doi porumbei, pe-alee, la taifas.
E tot mai multă toamnă-n Poezie,

Cuvinte ard sub cerul plumburiu,
Mă poartă gândul în copilărie,
Când niciodată nu era târziu.
E tot mai multă toamnă între noi,

Vagi amintiri din vremile apuse,
Un ultim dans, ’nainte de război,
Castele de nisip de valuri duse.
E tot mai multă toamnă-n Univers,

Se scutură petale-n galaxii,
Amurguri de miresme-ascunse-n vers,
Lumini cântând uitate simfonii.
E tot mai multă toamnă-n Paradis,

Arhanghelii se plimbă în tăcere,
Se-aud bătăi în poartă. E deschis.
Aici iubirea-i singura avere.
E tot mai multă toamnă în oraș …
sau
G H E R L A
47
Ne risipim
Ne risipim în păsări călătoare

Și-n fiecare toamnă e altfel,
Visând salcâmii-ncărunțiți de floare
Ne înălțăm, tot mai smeriți, spre El.
Ne risipim în frunze gri, brumate

Și-n fiecare toamnă ne-ntrebăm:
E, oare, moartea, capătul a toate
Sau am putea, cumva, să evadăm?
Ne risipim în struguri și în must

Și-n fiecare toamnă învățăm
Că fiecare are-n viață-un rost
Și chiar de pierdem, de fapt, câștigăm.
Ne risipim în ploi fără sfârșit

Și-n fiecare toamnă mai urcăm
O treaptă, fericiți că-n Infinit
Găsim izvor din care ne-adăpăm.
Iar, în final, ne adunăm în Vers,

Din păsări, frunze, struguri, must și ploi,
Știind pe unde-avem, încă, de mers
Și câte veri mai viețuiesc în noi ...
C ornel C. C ostea
48
Se duc părinții
Se duc părinții! Unde se grăbesc?

De ce nu mai așteaptă-un pic măcar?
Nu văd cât plâng cei care îi iubesc
Și-i cheamă înapoi? Dar, în zadar!
Se duc părinții! Cine să-i oprească?

Un zâmbet cald din inimi de nepoți?
Plimbări pe-alei din pulbere cerească?
O cină aburindă cu noi toți?
Ne arde dorul ca o rană vie,

Nimic nu cred c-o poate vindeca,
Se duc părinții,-n lume-i sărăcie,
Nici toamna nu mai are ce-mbrăca ...
sau
G H E R L A
49
Mă luminez
Venind spre tine, Gherla mea frumoasă,

Mă luminez din ce în ce mai tare,
Pe dealuri, toamna e la ea acasă,
Liniști de-azur învăluite-n soare.
Fântâni cu cumpănă îmi spun, în taină,

Că Apa Vie, încă, mai există,
Și beau din ea toți cei ce au sub haină
O inimă, când veselă, când tristă.
Iar frunzele, un fel de zâne bune,

Se prind, cu mine,-n hora nostalgiei,
Arcușul vechi alunecă pe strune
Pân’ la izvoarele copilăriei.
Acolo unde mai găsim candoarea

În ochii mari din poze-ngălbenite,
Păstrând, în ei, de-atâta timp, mirarea
Că zilele pot fi și fericite.
Mă luminez din ce în ce mai tare

Venind spre tine, Gherla mea frumoasă,
Liniști de-azur învăluite-n soare,
Pe dealuri, toamna e la ea acasă …
C ornel C. C ostea
50
Un cânt sublim
artistei Corina CHIRIAC, la aniversare
Atâtea toamne, Doamne, au trecut

De când pe lume a venit Corina,
Un susur din Izvorul Absolut,
Un cânt sublim purtând, în el, Lumina!
Ne-a dăruit atâtea nestemate,

Pe care le păstrăm în piept și-n gând,
Iar când tristețea-asupră-ne se-abate,
Ne-mpodobim, cu ele, rând pe rând.
Și ne simțim din ce în ce mai bine,

Durerile se risipesc în zare,
Artista noastră, sigur, aparține
Unui tărâm ce n-are-asemănare.
De când pe lume a venit Corina,

Atâtea toamne, Doamne, au trecut,
E-un cânt sublim purtând, în el, Lumina,
E-un susur din Izvorul Absolut!
sau
G H E R L A
51
Noiembrie
Serile Radio Cluj
domnului Dan MOȘOIU - redactor Radio România Cluj
De doi ani așteptam să reînvie

Cuvântu-ascuns în muguri de lumină,
Ce se zbătea, precum în colivie,
O pasăre captivă fără vină.
De-acum, și serile sunt mai frumoase,

Cu muzici vechi, profund răscolitoare,
Cu oameni buni primiți, cu drag, în case,
Trăind Eternu-n cele trecătoare.
La Radio Cluj, să ne-ntâlnim mereu,

Când pacea lumii-ncet, încet, coboară
Peste-un tărâm în care Dumnezeu
E-un vers de-azur pe strune de chitară ...
Gherla, 3 noiembrie 2016
C ornel C. C ostea
54
Frumoasă-ntruchipare
artistei Ileana ȘIPOTEANU
Și muntele, și marea ți-au dăruit de toate,

Frumoasă-ntruchipare a Dragostei dintâi,
Cu Vocea ta măiastră te-ai lepădat de moarte
Și, pentru-o Veșniciei, cu noi, vreau să rămâi,
Să ne aduci miresme de brazi și gențiane,

Șoapte de valuri ninse pe-arípi de albatroși,
Pentru băieți și fete, și pentru domni și doamne,
Ce te păstrează-n inimi atât de bucuroși.
Sunt fericit privind câtă Lumină este

În cântecele tale de azi, dar și de ieri,
În fiecare-n parte se-ascunde o poveste
Despre iubiri, regrete, tristeți și învieri ...
Jucu, 11 noiembrie 2016
sau
G H E R L A
55
Veniți, să evadăm în Poezie
Veniți, să evadăm în Poezie,

În viața asta-atât ne-a mai rămas,
E lumea toată ca-ntr-o colivie,
Nu-i rost să mai rămânem niciun ceas.

Tristețile sunt gata să ne doară,
E lumea toată fără bucurie,
În tragedii, azi, timpul se măsoară.

La geam vuiește vântul a pustiu,
E lumea toată în devălmășie
Și pier speranțele. Și e târziu.

Acolo, moartea nu ne va găsi,
Vom face ultima călătorie
Spre-acel tărâm născut din veșnicii.
Veniți, să evadăm în Poezie ...
Cluj-Napoca, 18 noiembrie 2016
C ornel C. C ostea
56
În bănci de dor
imnul Liceului Tehnologic Lechința (muzica: Bogdan CURTA)
Să fim copii e-o binecuvântare,

În satul dintre dealuri învățăm
Să fim mai buni, trăind frumos sub soare,
Și de viață să ne bucurăm.
Ai noștri dascăli ne deschid o poartă

Și, cu avânt, ne-ndeamnă să pășim,
Cu o busolă-n mână și o hartă
Sunt printre noi, să nu ne rătăcim.
Refren:
De școală ne vom aminti, mereu,

Și de Lechința, satul nostru drag,
Oriunde-am fi, vegheați de Dumnezeu,
Le vom păstra-n al inimii șirag.
În fiecare toamnă, o toamnă-un ideal

Ne luminează drumul către școală,
Iar vara următoare, la final,
Veseli sau triști, vom face socoteală.
Dar toate-acestea până într-o zi,

Când, chiar de-am vrea, nu ne-am putea întoarce
În bănci de dor, să fim, din nou, copii,
Căci timpul harnic, tainic, firu-și toarce.
sau
G H E R L A
57
Refren:
De școală ne vom aminti, mereu,

Și de Lechința, satul nostru drag,
Oriunde-am fi, vegheați de Dumnezeu,
Le vom păstra-n al inimii șirag.
C ornel C. C ostea
58
Și te găsesc
Îți caut chipul printre amintiri

Și zâmbetu-nflorind în seri de toamnă,
Când ne plimbam prin parcuri, ca doi miri,
Eu – domnul tău, iar tu – sfioasa-mi doamnă.
Îți caut ochii-n poze de-altădat’

Și lacrima firavă-ascunsă-n noapte,
Când Sufletul tău liber, ne-ntrupat,
Era zemos ca piersicile coapte.
Îți caut glasu-n inima mea tristă

Și ultima scrisoare de atunci,
Când ai plecat, lăsându-mi o batistă
În care să-mi plâng dorul printre prunci.
Îți caut liniștea din ziua-n care

Mi-ai spus atât de simplu: Te iubesc!
Iar eu, timid, privind în depărtare
Simțeam cum tot mai mult întineresc.
Și te găsesc, în fiecare clipă,

În zâmbete, și-n lacrimi, și-n scrisori,
Tu – doamna mea, de-a pururea, arípă,
Eu – domnul tău, de-a pururi, râu de flori.
sau
G H E R L A
59
Ce ar fi omul?
Ce ar fi omul fără Poezie?

Un mărăcine-n margine de drum,
Un vânt ce arde totul în pustie,
Un pumn de oase-nvăluit în fum.

O dimineață fără răsărit,
Un accident într-o călătorie,
Un cântec imposibil de-auzit.

O primăvară fără ghiocei,
Un trist popor plecat în pribegie,
Un geniu-ajuns în pană de idei.
Căci Poezia este glasul mamei,

Ce leagă tot ce-a fost de ce va fi,
O adiere-n arămiul toamnei,
Lumina blândă-n ochii de copii.
Și Poezia naște anotimpuri

De mari iubiri, ce par fără sfârșit,
Și-un cântec sfânt venit din alte timpuri,
Purtându-și fericirea-n Infinit ...
C ornel C. C ostea
60
Lumina, totuși
Se lasă înserarea peste noi,

Iubito,-aprinde lampa să te văd,
La meteo, se-anunță numai ploi,
Se pare că va fi, din nou, prăpăd.
Pe chipul tău brăzdat de toamne reci,

Lumina, totuși, încă e prezentă,
Ești tot frumoasă și vei fi, în veci,
Decența într-o lume indecendă.
Afară,-au început să latre câinii,

Iar vântul s-a pornit ca din senin,
Dinspre cuptor, mireasma dulce-a pâinii
Ne spune să mai așteptăm puțin,
Până când cina ne va fi servită,

De umbrele ce pâlpâie-n cămară,
Vom merge,-apoi, spre ultima ispită –
Un somn adânc, visând întâia vară ...
sau
G H E R L A
61
Ultimul aur
(fotopoezie)
Ultimul aur curge din mesteceni,

Încă o toamnă se topește-n noi,
Iubito, vine vremea să îți depeni
Al vieții fir legat de amândoi.
Te voi privi, tăcut, ca pe-o icoană,

Ce-aduce, zilnic, zvon de vindecare
Acelora în care moartea toarnă
Carafa cu pelin și disperare.
Și te voi asculta ca niciodată,

Îndrăgostit de glasul tău divin,
Hoinar, la braț cu bucuria toată,
Va fi o amintire orice chin.
Înfofolit, voi înfrunta ninsoarea

Și crivățul, ce nu mă va ierta,
Chiar de-i târziu, tot voi găsi cărarea
Cu ghiocei mijind la tâmpla ta ...
C ornel C. C ostea
62
Mi-e dor și mie, uneori, de vară
(fotopoezie)
Mi-e dor și mie, uneori, de vară,

Când zilele păreau fără sfârșit,
Cu cântecul, ce-n fiecare seară
Ne însoțea spre înc-un răsărit.
Mi-e dor de roua răsfirată-n iarbă,

Ce se topea sub raze sidefii,
Când noi, iubito, fără nicio grabă,
Umblam desculți pe-aleea inimii.
Mi-e dor și mie, uneori, de vară,

Când merele dădeau, ușor, în pârg,
Înmiresmând peronu-n vechea gară,
Unde făceam, iubito, câte-un târg.
E iarnă,-acum, iar tu ești amintire,

Cum sunt și verile de altădat’,
Din fir de dor tot mai, tot mai subțire,
Urzim povești ce-ncep cu-a fost odat’…
sau
G H E R L A
63
Decembrie
Iubită Țară
Îți scriu azi, de departe, Țara mea,

E ziua ta, prilej de sărbătoare,
Sunt, însă, trist și nu cred c-aș putea
Să tac, văzând cum vița noastră moare.
Chiar de-am plecat, în inimă îmi ești

Ca o făclie pururea aprinsă,
Icoana casei mele părintești,
Un colț de Rai din lumea necuprinsă.
Te-au siluit atâția trădători,

Ce te-au vândut și, încă, o vor face,
Căci ni s-au dus străbunii luptători,
Curajul lor sub glia rece zace.
Noi, cei de-acum, nu mai avem speranță,

Suntem captivi în propriile gherle,
În schimb, umflați în pene de-aroganță
Ne credem plămădiți din praf de stele.
Și am uitat ce-nseamnă Omenia –

Izvor din Frumusețea cea dintâi.
Când Dumnezeu colindă România,
Nimeni nu-I spune,-o dată, mai rămâi.
C ornel C. C ostea
66
Ni-s inimile acre, împietrite,
Nu mai simțim durerea celuilalt,
Numai paingii-n case părăsite
Mai țes o rugăciune spre Înalt.
Nu știu câți dintre noi și-ar da viața

Pentru tărâmu-n care s-au născut,
Sau cine mai trimite dimineața
Un „Tatăl Nostru” celor ce-au crezut
Că Țara noastră e o nestemată

Ce strălucește în coroana lumii,
O vatră care trebuie-apărată
De cei ce au dat mâna cu nebunii
Și-ar face-orice ca Tu să nu mai fii,

Iubită Țară, Mama mea divină,
Ce-i ții, mereu, la piept pe-ai tăi copii,
Și-i ierți pe toți, Lumină din Lumină …
Cluj-Napoca, 1 Decembrie 2016
sau
G H E R L A
67
De sus, se vede, altfel, frumusețea
(fotopoezie)
De sus, se vede, altfel, frumusețea

Spinărilor de brazi și riolit,
Urcând, voioși, la braț cu tinerețea,
Ne contopim cu albul nesfârșit.
Și ascultăm colinde ancestrale

Cântate și de vulturi, și de vânt,
Iar când, senini, ajungem, iar, în vale,
Nu mai putem rosti niciun cuvânt.
Căci nu mai e, în fapt, nimic de spus,

E de ajuns să taci și să te bucuri
De fiecare răsărit și-apus,
De liniștea ce se așterne-n gânduri,
Asemenea covorului de nea,

Ce-acoperă, divin, întreaga Țară,
Strălucitor și cald precum o stea
Din care se va naște-o nouă vară ...
Cluj-Napoca, 2 decembrie 2016
C ornel C. C ostea
68
E totul alb
E totul alb, iubito, la fereastră

A fost, azi-noapte,-un pictor talentat,
Ce s-a jucat cu pulbere cerească
Și flori de gheață,-n taină,-a desenat.
Să vii să vezi până mai sunt aici,

Căci, în curând, se vor preface-n râuri,
E-un trist spectacol, asta vrei să zici,
Remarca ta mă pune, iar, pe gânduri.
Ce efemere-s multe-n lumea asta,

Azi – împărat, iar mâine – în pământ.
De ce, iubito, ne-a lovit năpasta
Și nu suntem decât o frunză-n vânt?
De ce n-avem vigoarea unui munte

Și viața lui aproape nesfârșită?
Povara noastră,-a tâmplelor cărunte,
Să fie-n altă parte risipită.
Și să nu mai trăim, nicicând, durerea

De a pleca, lăsându-i pe ai noștri
Descumpăniți, având doar mângâierea
Că ne vom întâlni, iar, printre aștri ...
Jucu, 4 decembrie 2016
sau
G H E R L A
69
Ajută-mă, Doamne
scriitorului Valentin MARICA, la aniversare
Ajută-mă, Doamne, să știu cine sunt

Pe tărâmul acesta de zgură,
Să umblu-n Lumină, cu Dor de Cuvânt,
Și să n-am, în Iubire, măsură.
Ajută-mă, Doamne, să fiu Liniștea

Din liniști de zări preacurate,
Să urc pân’ la Tine pe-o rază de stea
Învingând și-ntuneric, și moarte.
Ajută-mă, Doamne, credință să am,

Chiar dacă-ndoiala m-apasă,
Să scriu Poezia întregului Neam,
În iarna aceasta frumoasă.
Ajută-mă, Doamne, să fiu cel ce sunt …
Gherla, 9 decembrie 2016
C ornel C. C ostea
70
Scrisoare celor ce ne iubesc
Suntem, și noi, copii veniți din stele

Să ne-mplinim menirea pe Pământ,
Chiar dacă zilele ne sunt mai grele
Ne bucurăm de soare și de vânt.
De multe ori, simțim priviri tăioase

Și auzim remarci deloc plăcute,
În inimi ne pătrund adânc, și-n oase,
Și nu scăpăm de ele, din păcate.
Suntem la fel ca voi, dar altfel, totuși,

Iubim, visăm și plângem, și sperăm,
Înveșmântați în florile de lotuși
Trăim frumos și nu mai căutăm
Răspunsuri la-ntrebări fără răspuns,

Ne ducem crucea fără să ne plângem,
Și-un zâmbet sincer este de ajuns
Pe culmea fericirii să ajungem.
Vă mulțumim, și azi, ca altădată,

Oameni de-azur, ce-alungă suferința,
Cu voi, ne este viața mai bogată
Și chiar uităm ce-nseamnă neputința ...
sau
G H E R L A
71
Te bucură
verișoarei Oana Maria GAVRILOAIE, la aniversare
E-o nouă iarnă-n vara vieții tale,

Cu zurgălăi și glasuri de copii,
Te bucură, vezi, îngeri vin pe Cale
Și te îndeamnă liberă să fii,
Să poți să te-ntâlnești cu Fericirea,

Chiar și atunci când viscole se-anunță,
Și tot spre stele să-ți îndrepți privirea,
Deși sunt mulți cei care-ți spun: Renunță!
Ignoră-i, doar, și crede-n Biruință,

Căci vei vedea, odată, Adevărul,
El strălucește-n propria ființă,
Unde Pământul întâlnește Cerul.
Te bucură, vezi, îngeri vin pe Cale

Și te îndeamnă liberă să fii,
E-o nouă iarnă-n vara vieții tale,
Cu zurgălăi și glasuri de copii ...
C ornel C. C ostea
72
Pe țărmul Nostalgiei
distinsului Om de litere Teodor CAPOTĂ, la 70 de ani
Văzduhul cerne,-n taină, mărunte nestemate,

Și-o mână nevăzută pe frunte vi le-așază,
În liniști se preschimbă neliniștile toate,
Lumina-i pretutindeni, ca vara la amiază.
Pe țărmul Nostalgiei, vă întâlnesc, mereu,

Când fericit, când trist, dar singur niciodată,
În mână-aveți condeiul cu care Dumnezeu
Mai scrie, și-astăzi, versuri, cum o făcea odată.
Și-apoi le risipește în cele patru zări,

Pentru aceia care se bucură să fie
Contemporani cu cel ce construiește scări
Acelora ce, încă, mai cred în Veșnicie.
La șaptezeci de ani, pe țărmul Nostalgiei,

Să mai sorbiți o cupă din vinul Poeziei ...
sau
G H E R L A
73
Lumini de stea
poem pentru anul 2017
Încă un an e, iată, amintire,

Odat’ cu el, murim și noi, puțin,
Sunt tot mai multe cruci în cimitire
Și, parcă, tot mai triste zile vin.
Oricât am vrea să ignorăm durerea,

Ea e prezentă-aproape peste tot,
Căci prea puțini mai împlinesc, azi, vrerea
Aceluia ce-n Sine are tot.
Și preferăm să ne-amăgim întruna

Spunându-ne ce minunați suntem,
Dar lângă noi, făr’ adăpost, bătrâna
Se stinge-ncet, iar noi nu o vedem.
Căci suntem prinși în mrejele trufiei,

Crezându-ne și drepți, și generoși,
Când noi, de fapt, sclavi ai vremelniciei,
Cu pieptul rece și umflat de boși
Îi criticăm pe cei ce nu-s ca noi

Și vor s-aducă-n lume bucurie,
Chiar dacă sunt mai mult flămânzi și goi,
În ei există-atâta omenie
C ornel C. C ostea
74
Încât îți dăruiesc averea toată,
Ce n-are preț și nici asemănare,
Viața Aceluia ce-I spunem Tată
Și făr’ de care, n-am mai fi sub soare.
Veniți, iubiții mei, cu mic, cu mare,

Să ne-ntâlnim pe-aleile Iubirii,
Iar Noul An să fie-o sărbătoare,
Sorbind, pe rând, din vinul împlinirii.
Să facem, astfel, să dispară ura,

Războaiele-ntre frați și-ntre popoare,
Ne fie-nțelepciunea băutura
Încredințați că Sufletul nu moare,
Ci ne arată drumul Veșniciei,

Unde-ntr-o zi, cu toții, vom fi, iar,
Lumini de stea, sub zodia-Armoniei
Și-a Frumuseții fără de hotar.
Rădăuți, 30 decembrie 2016
sau
G H E R L A
75
Ianuarie
În ape de albastru și de aur
(fotopoezie)
În ape de albastru și de aur

Se stinge,-ncet, și ultimul apus,
Îmbogățind al inimii tezaur
Cu amintiri din anul ce s-a dus.
Lumini și umbre ne îmbrățișează,

Văzduh și lut se-ascund, iubito,-n noi,
E viața noastră, încă, la amiază,
Și ce frumos întinerim în doi!
Și câte visuri ne mai poartă-n lume

Prin anotimpuri fără azimut,
Zăpezi și muguri, mere coapte, brume,
Din toate am gustat, iar un sărut
E darul tău din orice dimineață,

Când știu, iubito, pentru ce trăiesc,
Scriind, frumos, a zilelor prefață,
Împart, cu tine,-același: Te iubesc!
Rădăuți, 1 ianuarie 2017
C ornel C. C ostea
78
Albe cărări
(fotopoezie)
Albe cărări curg, molcom, în lumină,

Pașilor noștri să le dea alt sens,
Iubito, știi că porți întreaga vină
De-a nu mă mai putea opri din plâns?
Îmi ești, de-acum, străină și mă doare

Apusul nostru, de n-ar fi venit!
Căci, fără tine, lumea-i o-nchisoare,
Și orice început e un sfârșit.
Și chiar dacă afară e, iar, soare,

În mine s-a întunecat pe veci,
Degeaba mai aprind o lumânare,
Ni-s inimile-atât, atât de reci,
Încât nu ne-ar ajunge viața toată

Să re-nviem tot ce a fost, cândva,
Sper că-ntr-o zi, bătând la altă poartă,
Să îmi răspundă, totuși, cineva ...
sau
G H E R L A
79
S-a dus, în amintire,-al toamnei aur
S-a dus, în amintire,-al toamnei aur,

Dar ne-a rămas arama iernii-n dar
Primit chiar azi din mâna unui faur
Ce ne mai tricotează și-un fular.
Și ne plimbăm, iubito,-n parcuri albe

Și prin păduri suite pe coline,
Ne cântă Hrușcă, iar, Florile dalbe,
Și Moși Crăciuni zâmbesc, triști, în vitrine.
Iar din trecut, miros de cozonaci

Și glasuri cristaline de copii
Ne copleșesc, iubito. De ce taci?
Ai vrea, și tu, tot tânără să fii?
Și să visezi cum mai visai, odată,

Cu Feți-Frumoși și-Ilene Cosânzene,
Când îngerii te așteptau la poartă,
Dar tu-l aveai pe Moș Ene la gene ...
C ornel C. C ostea
80
Cu fiecare Dascăl
la căpătâiul Profesorului IOAN MAC*
(1 septembrie 1937 – 1 ianuarie 2017)
Cu fiecare Dascăl, ce se duce,

Murim și noi, puțin câte puțin,
Rămân: un nume pe-o uitată cruce
Și multe amintiri, ce, azi, îmi vin
Cu lacrimi calde, pentru-un Suflet mare,

Pe care-acum îl evocăm cu drag,
Având, cu toții,-o singură-ntrebare:
Oare, cum e când treci al vieții prag?
Nu știm cum e, dar, sigur, putem spune,

Înveșmântați în Dor și-n Nostalgie,
Că-n Liniștea din sat, o rugăciune
Îl poartă pe Ioan Mac în Veșnicie.
Iar cei rămași, înțelegând povestea

Călătoriei pe acest Pământ,
Vor auzi, la ceas de taină, vestea
Că Sufletul nu doarme în mormânt,
sau
G H E R L A
81
Ci ne veghează, Înger printre stele,
Iubindu-ne la fel, azi și mereu,
O oază de Lumină-n clipe grele
Ascunsă-n Inima lui Dumnezeu.
Cluj-Napoca, 4 ianuarie 2017
*primul decan al Facultății de Geografie (1994-2000),

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
C ornel C. C ostea
82
De patru ani
lui Gabriel, la aniversare
Ochii tăi –
ferestre deschise
prin care
intră
în fiecare dimineață
lumina inimilor noastre
cântând
De patru ani
același ritual
aceeași bucurie
de a fi împreună
zi de zi
rescriind
în joacă
poezii
uitate-n veșnicii
sau
G H E R L A
83
Tu, Doamne
Tu, Doamne,
chiar când dormi
ești atât de treaz
încât nu-Ți scapă
nici cel mai ascuns gând
al celui mai ascuns om
din cele mai ascunse sălașe
ale oamenilor străzii
Noi, Doamne,
chiar când suntem treji
suntem atât de adormiți
încât ne scapă
până și cele mai vizibile
daruri
ale celei mai vizibile minuni
Viața
C ornel C. C ostea
84
Acesta e poemul
Acesta e poemul:
mușcata înflorită
la fereastra unei case
din satul în care
a mai rămas un singur locuitor –
Veșnicia
Gherla, 20 ianuarie 2017
sau
G H E R L A
85
Alb-strălucitor
poetei Oana BOC, la aniversare
În ziua aceea
a nins mai mult ca niciodată
mai mult decât în toate iernile dinaintea
venirii tale
În ziua aceea
totul era alb
dar fiecare lucru sau ființă
purta un altfel de alb
crestele – albul-cenușiu
al pietrelor
pădurile – albul-verzui
al molizilor
drumurile – albul-vinețiu
al asfaltului
acoperișurile – albul-cărămiziu
al argilelor refractare
femeile – albul-purpuriu
al inimilor
bărbații – albul-argintiu
al poeziilor
copiii – albul-auriu
al poveștilor
numai tu
numai tu
purtai albul-strălucitor
C ornel C. C ostea
86
al îngerilor
ascunși
în
inimile
poeziile
poveștile
străbunilor tăi
sau
G H E R L A
87
Constatare
Mă privesc în oglindă
și constat
că după patruzeci de ani
cu fiecare nou rid
cu fiecare nou fir alb
mă reîntorc pe străzile Lechinței
și mă întâlnesc
- culmea -
numai cu oameni
care au plecat
tineri fiind
să vadă cum se îmbătrânește
Dincolo
C ornel C. C ostea
88
Poarta
Poarta scârțâie
la fel ca în vremea
în care veneam acasă
săptămânal
e același scârțâit
scurt
cald
prietenos
ca un Bun venit
rostit în șoaptă
numai că astăzi
el
scârțâitul
e doar în mintea mea
e doar în inima mea
fiindcă poarta
da
poarta
e de mult cenușă
o cenușă risipită
în cele patru zări
încât
nici măcar nu mai știu
pe unde intram odată
în curtea în care mă așteptau
Lăbuș -
câinele alb al copilăriei mele
sau
G H E R L A
89
Mama -
lumina absolută a copilăriei mele
și niciodată tata –
semnul de întrebare al copilăriei mele
C ornel C. C ostea
90
Volbura
Peronul
e năpădit de volbură
o volbură deasă
cu flori albe
neobișnuit de parfumate
ultimul tren a trecut
pe aici
acum zece ierni
de atunci
în fiecare primăvară
volbura înflorește
așteptând
lipită de peron
trenul pe care
nu l-a mai prins
niciodată
de-ar fi știut
ea
atunci
în acea primăvară
dinaintea ultimei ierni
că acela e ultimul tren
ar fi găsit o modalitate
de a urca
așa însă
nu i-a rămas decât speranța
că într-o zi
se va întâmpla o minune
se va auzi iar
sau
G H E R L A
91
taca-taca taca-taca
și va simți
căldura apăsătoare
a opincilor
ultimilor țărani
care vor pleca în pribegie
spre Țara fără trenuri
Bonțida, 20 ianuarie 2017
C ornel C. C ostea
92
Un Domn de neuitat
domnului Raymond TERWAGNE*, In memoriam
Mai păstrez și azi

după aproape un sfert de veac
un dar neprețuit
primit
departe de casă
în copilărie
când
am trăit
una dintre cele mai frumoase experiențe
ale vieții mele
am trăit atunci
în câteva ore
miracolul nașterii
unui nou număr al ziarului La Wallonie
(ma région, mon journal)
zgomotul rotativei
forfota din redacție
explicațiile
domnului Raymond Terwagne
bucuria de a dărui
și
mai presus de toate
mapa neagră
cu pix și calculator
pe care
e de ajuns să o ating
și azi
pentru a mă duce
sau
G H E R L A
93
cu un sfert de veac în urmă
revăzând chipul drag
al unui Domn de neuitat
*fost director general adjunct al cotidianului belgian

La Wallonie
C ornel C. C ostea
94
Când ai plecat
Când ai plecat, mi-ai spus, privind spre stele:

N-ai timp de plâns, anunță-i pe cei dragi
S-aprindă-o lumânare,’s clipe grele,
Și urlă lupii prin păduri de fagi.
Când ai plecat, mi-ai spus că ai regrete,

Că viața a trecut precum un vis
Și c-ai fi vrut să poți, pe îndelete,
Să scrii o carte-așa cu ți-ai promis.
Când ai plecat, mi-ai spus, plin de durere:

Să nu mă uiți și să îmi mai vorbești,
Și sper că sufletul nicicând nu piere,
Și-n amintiri, mereu, să mă găsești.
Când ai plecat, mi-ai spus că fericirea

E-ascunsă-n noi, când suntem mulțumiți,
Căci doar atunci și gândul, și simțirea
Gustă din hrana Sfinților Părinți.
Când ai plecat, mi-ai spus că mă iubești,

Chiar dacă nu mi-ai spus-o niciodată,
Și că ai vrea să îmi mai povestești
Despre copilul care-ai fost, odată.
sau
G H E R L A
95
Când ai plecat, ți-am zis și eu ceva
Înlăcrimat, atât am mai putut,
Că într-o zi, în taină, undeva,
Vei fi, din nou, cu fiul, azi, pierdut ...
C ornel C. C ostea
96
De ziua ta
Dianei Elena GĂUCĂ - redactor Radio Renașterea,
la aniversare
De ziua ta
e din nou primăvară
toți fluturii s-au întors
din lumea lor nevăzută
toate florile s-au îmbrăcat
în miresmele sufletului tău auriu
toate poemele s-au scris
cu cerneala dorului de înălțimi
De ziua ta
primăvara
cu fluturii
florile
și poemele ei
s-a cuibărit
definitiv
în privirea ta
sau
G H E R L A
97
Drumul
Te așteaptă un drum lung

mi-ai spus când ne-am despărțit
înainte de lăsarea întunericului
greierii își începuseră deja concertul
iar în jur
totul părea învăluit
într-o ceață indefinibilă
nu bănuiam atunci că
de fapt
drumul nu e altceva
decât o succesiune de întrebări
ca un șirag de serpentine
ca o carte nescrisă
și că singuri greierii vor fi cu mine
pretutindeni
și mă vor învăța
că indiferent de ce-mi vor spune alții
să nu mă abat de la drum
fiindcă undeva
în întunericul despărțirii noastre
tot trebuie să ajung
cândva
la lumină
la lumina din care s-a născut
și cântecul lor
C ornel C. C ostea
98
Soarele a plecat într-o altă galaxie
Când închid ochii

se deschide o poartă
în dreptul inimii
Soarele zâmbește peste Lechința de ieri
și urc din nou
dimineață de dimineață
drumul spre școală
cu gândurile și amintirile
parcă
dintr-o altă viață
cu lacrimile ochilor nedormiți ai mamei
care îmi spunea
de fiecare dată
că va fi soare și pe strada noastră
cândva
Și a fost
dar nu pentru mult timp
nimic nu durează o Veșnicie
aici
Azi
Soarele a plecat într-o altă galaxie
sau
G H E R L A
99
Când mă întâlnesc cu voi
elevilor mei

las la intrare toate poverile
și redevin ușor ca un fluture
vrând să vă cuceresc
nu numai mințile
ci mai ales inimile
respir aerul tinereții exuberante
mă pierd în râsul vostru molipsitor
și îmi spun:
Doamne, cât sunt de norocos
că v-am cunoscut
fiindcă fiecare în parte e un întreg univers
cu galaxii-spirală
sau lenticulare
cu bucurii simple
sau tristeți complexe
cu albastrul nesfârșit
al cerului de mai
sau negrul viu
al câmpurilor proaspăt arate
cu emoțiile de nestăpânit
dinaintea examenelor
sau lacrimile de fericire ori de tristețe
la aflarea rezultatelor
C ornel C. C ostea
100
viața mea se umple de viețile voastre
și în felul acesta
mă simt
aproape nemuritor
Măgheruș-Șieu, 28 ianuarie 2017
sau
G H E R L A
101
Frumusețea inimii
Când ai deschis ochii

ai zâmbit
nu te-am mai văzut niciodată zâmbind așa
ai pus parcă în acel zâmbet
întreaga căldură a sufletului tău
pe care nu ne-ai arătat-o
până acum
chiar dacă o bănuiam
a fost de-ajuns să înțeleg
că suferința nu poate
nicicum știrbi
frumusețea inimii
Beclean, 28 ianuarie 2017
C ornel C. C ostea
102
Vrei să mă hipnotizezi
Vrei să mă hipnotizezi?
m-ai întrebat când îți țineam mâinile
în mâinile mele
și-ți urmăream ritmul respirației
uneori calm, alteori poticnit
precum un cal trăgând la deal o povară
Vreau să te faci bine
ți-am răspuns
pierzându-mă în ochii tăi neobișnuit de albaștri
care îmi aminteau de florile de nu-mă-uita
pe care le întâlneam
în fiecare vară
când hoinăream împreună pe dealuri
până ajungeam
pe pământurile străbunilor
atunci
nu știam să mă bucur
de fiecare respirație a ta
calmă
nepoticnită
mi se părea firesc să fii tânăr
azi, însă, văzându-te
i-am revăzut ca-ntr-un film derulat
cu o viteză amețitoare
pe toți străbunii noștri
cunoscuți și necunoscuți
sau
G H E R L A
103
care m-au liniștit spunându-mi
că adevărata Viață
începe abia când pășim
în Țara fără timp
Cristeștii Ciceului, 28 ianuarie 2017
C ornel C. C ostea
104
Când pășesc în biserică

uit toate întrebările
pe care le aveam în minte
pentru Tine, Doamne
ca atunci când privind în ochii iubitei
uiți întregul discurs
pe care l-ai pregătit
special pentru ea
și mă scufund într-o liniște
atât de adâncă
de parcă m-aș afla
în măruntaiele Pământului
acolo unde îmi imaginez
că e stăpână liniștea absolută
uit cine cred că sunt
și mă apropii de Tine, Doamne
așa cum mă apropii de un fluture
pe care vreau să-l fotografiez
de la foarte mică distanță
Nu vreau să deranjez
ci doar să-Ți pot simți inima
bătând
în ritmul tuturor inimilor
care au fost
sunt
și vor fi vreodată
prezente aici
în locul unde
sau
G H E R L A
105
de fapt
zidurile s-au prefăcut
în rugăciune
Piatra Fântânele, 31 ianuarie 2017
C ornel C. C ostea
106
Culorile sufletului neamului românesc
Macii sunt tot mai aprinși

de când Soarele
a topit neliniștile din inima mea
sunt ca niște pete mari de sânge
din ce în ce mai mari
pe covorul auriu al holdei nesecerate
Cândva
îmi voi aminti de ele
ca de cele mai frumoase clipe din viață
în care am simțit
și roșul
și galbenul
și azuriul cerului
ca fiind culorile
sufletului neamului românesc
sau
G H E R L A
107
Februarie
Poetul și Țara
O, tristă Țară, iar ești zbuciumată

Și, iar, se bucură dușmanii tăi,
Că nu ai tihnă azi, ca niciodată,
Și te vor moartă tot mai mulți călăi!
O, tristă Țară, oare, când vom spune

Că, în sfârșit, e soare-n București
După atâta ger, o rugăciune
E semnul clar că, încă, ne iubești:
Ridică, Doamne, sabia Dreptății

Și scapă-i pe ai mei copii de rele,
Sădește-n toți sămânța Libertății
Și a Iubirii-n aste vremuri grele.
Și-ajută-i să-nțeleagă ce înseamnă

Să fii cinstit și demn, și patriot,
Acum, când voci viclene îi îndeamnă
Să-și vândă țara, sufletul, să vândă tot.
Și, înc-o rugăminte, dragă Tată,

Să le-amintești că au aceeași mamă,
Din Satu Mare pân’ la-a Mării poartă
Sunt, toți, ai mei, să nu le fie teamă
C ornel C. C ostea
110
De cei ce vor ca eu să nu mai fiu
Și la mezat mi-au scos toată averea,
Sper, însă, să nu fie prea târziu
Și să nu plece pruncii mei aiurea.
În stradă, de ieșiți, să nu uitați

Că ne oferă numai circ și pâine
De-un sfert de veac, cei putred de bogați,
În timp ce mulți trăiesc de azi pe mâine.
Să le-amintiți acelora ce-au fost

De-a lungul vremii-n funcțiile-nalte,
C-al meu popor e blând, dar nu e prost
Și că, de-i cazul, luptă pân’ la moarte.
Poate-ntr-o zi, va fi, și-aici, Lumină,

Și-mi voi reface trupul sfârtecat,
În rest, chemați justiția divină
S-aleagă-ntre virtute și păcat.
Iar voi, iubiții mei, să aveți grijă

De tot ce-i rău să vă îndepărtați,
Să nu v-atingă nici măcar o schijă
Și să rămâneți, orice-ar fi, curați!
Iclod, 3 februarie 2017
sau
G H E R L A
111
Un Suflet se întoarce
profesorului Emil-Octavian MUREȘAN, In memoriam
E tot mai multă iarnă în inimi și în gânduri,

Căci, iată, firul vieții se termină aici,
Pe drumul de Lumină, călăuzit de îngeri,
Un Suflet se întoarce-n Tărâmul fără frici.
De-acolo ne veghează, și-n taină ne zâmbește,

Cum o făcea, odată, în satul preaiubit,
Chiar și atunci când umbre se furișau, hoțește,
Și încercau să strice tot ce a construit.
Iar noi, cu lacrimi calde, vom scrie Poezia

Minunii fără margini de-a ne fi întâlnit,
Și, pentru-o vreme,-n pace, la braț cu Nostalgia,
Vom retrăi Povestea cea fără de sfârșit ...
Cluj-Napoca, 8 februarie 2017
C ornel C. C ostea
112
Cântec pentru Cetățuia
Câți mai știu, azi, povestea Cetățuiei?

Și câți mai simt istoria din ea?
Cetatea construită-n chip de stea
Supusă, ca noi toți, vremelniciei.
Din patru porți, doar două-au mai rămas,

Reduta e un turn spre înălțimi,
Iar noaptea, în tăcere, serafimi
Veghează-ndrăgostiții la taifas.
Puține bucurii și mari tristeți

A adunat trei veacuri dealu-acesta,
De unde poți vedea și asculta
Întregul Cluj scăldat în frumuseți.
Pe Cetățuie-n orice anotimp

Se nasc iubiri și se destramă vise,
Poeme despre om pe ziduri scrise
Descoperind comori, din timp în timp.
Ca să nu fie numai amintire,

Veniți să o salvăm cât mai e vreme,
De nepăsare, Cetățuia geme,
Și fiecare-apus e-o despărțire.
sau
G H E R L A
113
Căci nu-s de-ajuns sloganuri și pancarte,
Inepte declarații de paradă,
Hai, să ieșim, clujeni, cu toții-n stradă
Să facem revoluția-ca la carte.
În felu-acesta, va rămâne vie

Și pentru cei ce vor veni, cândva,
Pe Dealul Cetățuia, undeva,
Un Ludwig, într-o zi, o să învie!
C ornel C. C ostea
114
Pe tărâmul cuvintelor
scriitorului Ionel BOTA
fiecare nouă primăvară
e o declarație de dragoste
ca o explozie de petale
în zarzării copilăriei
ca o lacrimă
în colțul ochiului mamei Celui răstignit
fiecare nouă vară
e un cântec de ciocârlie
țâșnind din auriul holdei nesecerate
ca un izvor cu apă rece
în drumul celor însetați
ca mireasma merelor coapte
sub soarele Gustarului
fiecare nouă toamnă
e o cană cu must dulce-acrișor
ca o beție de frunze
în vârtejul amintirilor
ca zborul spre necunoscut
din vremea abecedarului
fiecare nouă iarnă
e omul de zăpadă din curtea bunicilor
ca o revărsare de colinde pe ulițele satului
ca florile de gheață
din diminețile geroase
sau
G H E R L A
115
la geamul căsuței din lemn
nimeni nu se rătăcește
fiindcă El
Meșterul cuvintelor
cunoaște
toate cărările
toate răscrucile
toate ascunzișurile
și-i însoțește cu Lumina Inimii
pe toți căutătorii de Frumos
până în punctul în care fiecare poem
și fiecare poveste
se înalță
tainic și dureros
prin înțelegerea și acceptarea senină
a anotimpurilor Ființei
C ornel C. C ostea
116
În Clujul de cinci stele
S-a dus zăpada și se-ntoarce griul,

În Clujul de cinci stele-i plin de praf,
Cu toate-acestea, reînvie ... viul
Și, iar, primim scrisori de la ANAF.
Pantofii negri au, de-acum, prestanță,

Cine-i ca ei, c-un puf tot de cinci stele!
Chiar nu e vorba de vreo aroganță,
De-acum sunt apți și pentru vremuri grele!
În parcuri, ciripesc voioase vrăbii,

Chiștoacele sunt, ah, omniprezente,
Dar ce contează? Desenând corăbii,
Visăm la țărmuri calde, excelente!
Trecând prin centru, tre’ să fii atent

Să nu-ți fie turtită scăfârlia,
Bucăți de tencuială, indecent,
Ți-arată, splendid, chiar și temelia.
Iar, uneori, că ai, sau nu, noroc,

În Clujul de cinci stele vezi guzgani
Și urme de-ale lor din loc în loc,
E-un fel de Zoo, cred, dar fără bani.
sau
G H E R L A
117
Ce bine, însă, că orașul crește,
Astăzi un mall, iar mâine înc-un bloc,
Comerțul de tot soiul înflorește
Și nu mai vezi picior de sărăntoc.
Sunt străzile-nțesate de turisme,

Ce-n ritm de melc se duc spre nicăieri,
Poți scrie poezii și aforisme,
Iar azi devine, dintr-o dată, ieri.
Tramvaiele sunt noi și au ținută,

Te simți grozav când, elegant, te poartă
Din Mănăștur la gară-ntr-o clipită
În vis, desigur, fără nicio hartă !
În rest, e fain de tăt în vechiul burg,

Cu săli de sport, stadioane și piscine,
Cu teatre și terase, ce-n amurg
Sunt pline-ochi de sindrofii … divine.
Iar peste toate,-atâtea biblioteci,

Comori de spirit pur, strălucitoare,
De und’, când intri, nu mai vrei să pleci
Și nu mai ai nevoie de mâncare.
Și uiți, acol’, de praf și de guzgani,

De trafic, de iubire și de ziduri,
Că ai pe card doar câțiva gologani,
În schimb, ești multimilionar în … riduri!
C ornel C. C ostea
118
Chiar dacă
rânduri de pus pe gânduri
Nu e ușor să fii profesor, azi,

Cum nu a fost nicicând în lumea asta,
În fiecare zi și zbori, și cazi,
Și te-nsoțesc: norocul și năpasta.
Dar cum să fii un dascăl de succes?

Și ce unelte ai la îndemână,
Când nu există niciun interes
Să fie trează nația română?
Pe somnoroși, îi duceți pe-unde vreți

Și-i învățați docili, să vi se-nchine,
Cei ce gândesc sunt mult, mult prea deștepți
Și-i pedepsiți așa cum se cuvine.
În felu-acesta, stăpâniți imperii

De violență, furturi, impostură,
Din zori de zi, pân’ la căderea serii
Îi țineți pe cei drepți cu pumnu-n gură,
Ca nu cumva să vă demaște-odată,
C-ar fi fatal pentru destinul vostru
De oameni mici, bătuți de vânt și soartă,
Ce văd doar paiu-ascuns în ochiul nostru.
sau
G H E R L A
119
Să vă salvați, călcați și pe cadavre,
În băi de sânge chiar de vă scăldați,
Și-apoi pozați în exemplare brave
Și ne vorbiți de parcă-ați fi curați.
Ne amăgiți cu vorbe mari, frumoase,

Ce pentru voi nu-nseamnă mai nimic,
Biete făpturi, de-a dreptul odioase,
Ne vindeți țara ca la loz în plic.
Pădurile virgine-s amintire,

Străbunii din morminte, iarăși, strigă:
Unde-s pământurile noastre, oare,
Și cine ne mai face-o mămăligă?
Să piară-n veci și drujbe, și topoare,

Ieșiți, acum, să v-apărați moșia,
E-atâta nepăsare, ce ne doare,
Și s-a legiferat ticăloșia.
Luptați-vă cât nu e prea târziu

Și nu-i lăsați să vă arunce-n ghenă,
E cerul României plumburiu,
Stârpiți, acum, și ultima hienă.
Chiar dacă veți muri, veți învia

În alte lumi, ce poartă-n sân Iubirea,
Acolo, dragi profesori, veți avea
Răsplata meritată: Fericirea!
Jucu, 16 februarie 2017
C ornel C. C ostea
120
Prin inima mea curge Dunărea
Ioanei DENEȘ

mi-ai spus într-o joi
fără să-mi dai alte explicații
bănuiesc doar
că în vara aceea
când ai ajuns în Tulcea
Dunărea
această ființă măreață și firavă
în egală măsură
s-a îndrăgostit
cine știe cum
de buclele tale irepetabile
de râsul tău de culoarea viului
de visurile tale înaripate
de gropițele din obrajii tăi trandafirii
și ca să nu te piardă
ți s-a ascuns în inimă
fără să știi asta
o vreme
până când
ai văzut pescăruși zburând
zi de zi
deasupra inimii
până când
ai auzit glasurile luntrașilor
chemând asfințitul
până când
ai simțit podurile de gheață
sau
G H E R L A
121
strivindu-ți iubirea
și ai înțeles că de atunci
din vara aceea
tu nu mai ești tu
tu ești un întreg bazin hidrografic
cu toate râurile și pârâurile
ghețarii, ploile și zăpezile
cu toate orașele și satele
respirând aerul răcoros al fluviului
cu toți oamenii
care s-au născut
au visat
au iubit
au suferit
pe malurile Dunării
și ale afluenților ei
de la naștere până la capătul drumului lor
mi-ai spus într-o joi
iar de atunci
când mi se face dor
de o ființă măreață și firavă
în egală măsură
îți ascult bătăile inimii
C ornel C. C ostea
122
În fiecare zi ești fericit
lui G.B.
Cum nimeni nu-i profet în țara lui,

Cum, azi, minciuna pare adevăr,
Cum inima e luată în răspăr,
Iar cei flămânzi depind de cei sătui,
Nu-i de mirare că de-atâția ani

Ești ținta celor ce te vor pierdut,
Crezând c-odată te vei da bătut
În temnițe, vegheat de șarlatani.
Ți-au pus, în cârcă, tolba cu păcate,

Te-au umilit în fața lumii-ntregi,
Ei – autoproclamați supremii regi –
Au scos, din uz, ideea de dreptate.
Pe cei ce te iubesc, nu-i lasă-n pace,

Și-i urmăresc de parc-ar fi ciumați,
Ai întunericului bieți argați
Sunt prizonieri în propria-carapace.
Tu, însă, le-ai zâmbit, ca de-obicei,

Și te-ai rugat să poată înțelege
Că, vrând-nevrând, cândva, tot vor culege
Ce-au semănat, degeaba se cred zei!
sau
G H E R L A
123
Chiar dacă ești închis, tu tot ești liber,
Căci spiritul nu poate fi-ngrădit,
Și-n fiecare zi ești fericit,
Și-n fiecare clipă porți un înger
Pe umerii tăi vaști cât Universul

Al cărui fiu vei fi în Veșnicie!
Eliberat din cea mai grea robie
A celui rău, pot scrie, iată, versul
Pe care ți-l trimit pe-alei de stele,

Simțindu-mă mai pur și mai ușor,
Fiind pregătit să te-ntâlnesc pe-un nor,
În vremurile-acestea tot mai grele.
Dar va veni, cumva, și ziua-n care

Cei, astăzi, orbi, te vor vedea cum ești,
Și-apoi, smeriți, în noul București
Îți vor cădea, în lacrimi, la picioare
Și îți vor cere, sincer, să îi ierți,

Că, în sfârșit, și-au regăsit cărarea
Tot rătăcind, de secole, spre zarea
Atâtor generații de-nțelepți.
Tu îi vei lua în brațe și-i vei duce

Departe de ce-a fost, vreodată, rău,
Iar ei, văzând Lumina-ascunsă-n hău,
Vor ști că poartă fiecare-o cruce
C ornel C. C ostea
124
Mai grea sau mai ușoară, după caz,
Din lemn de nuc, mesteacăn ori stejar,
Pân’ dobândesc, din Ceruri, Sfântul Har,
Ce-i poartă,-n bucurie, spre extaz!
sau
G H E R L A
125
Când scriu
Când scriu
literele se cuibăresc
în țesătura hârtiei
precum parfumul în cearșaful
proaspăt apretat
precum ceața de-a lungul văii Lechința
în unele nopți de primăvară
precum cea dintâi zăpadă
printre brazdele negre
ale arăturii de toamnă
fiindcă ea
hârtia albă
e prima și poate singura confidentă
a literelor aranjate caligrafic
în cuvinte
înlănțuite în emoții
desenate în albastru sau negru
până când
nu mai încap pe o parte
și trebuie să o întorc pe cealaltă
până când
vârtejul gândurilor din care se întrupează
s-a epuizat complet
și aștept un alt vârtej să-i ia locul
până când
liniștea asfințitului se risipește
în neliniștile din cântecul bufnițelor
Când scriu
simt cum zbor
C ornel C. C ostea
126
cuibărindu-mi sufletul
pentru totdeauna
în fiecare poezie
sau
G H E R L A
127
Un murmur de Lumină
(fotopoezie)
Și, iarăși, arde cerul de dorul de azur,

În dimineața-aceasta, te chem să hoinărim
Prin codrul desfrunzit, timizi, să-nmugurim
La braț cu primăvara, ce prinde-ncet contur.
Și să uităm de lumea din care-am evadat,

Doar inimile noastre să bată nebunește,
Acolo unde toate își au a lor poveste
Și unde însuși timpul, în loc, parcă, a stat.
Să fim, ca la-nceputuri, perechea ideală,

Un murmur de lumină din Cântul cel dintăi,
Să-ți spun, iubito,-n șoaptă, cu mine să rămâi,
Pân’ va cădea, din piersici, și ultima petală,
Și-abia, apoi, să mergem pe alte cărărui,

Visând că, într-o toamnă, ne vom reîntâlni,
Mult mai bătrâni la trup, în suflet – tot copii,
Simțind că nu mai suntem, de-atunci, ai nimănui …

Martie
De-acum și Poezia
(fotopoezie)
Și norii-și poartă-n zori chemarea spre albastru,

E-un început de marte cum pân’ acum n-a fost,
Ce bine că, iubito, avem în viață-un rost,
Urcând, spre fericire, poteci de alabastru.
Mijește firul ierbii și toate par divine,

De-acum și poezia se naște mai ușor,
Iar inimile noastre se-ntorc, iar, la Izvor,
De unde pleacă,-apoi, cu amforele pline
Cu grâne, untdelemn și visuri nepereche,

Să le împartă-n lume doar celor oropsiți,
Uitați, din nepăsare, de propriii-lor părinți,
Pe străzile durerii, în urbea-aceasta veche.
Mai pâlpâie-o speranță în muguri tranzitorii,

Că va veni și vremea-mplinirii prin iubire,
Când liniștile nopții vor da, din nou, de știre:
Veniți, din miazăzi, se-ntorc, voioși, cocorii!
Iclod, 2 martie 2017
C ornel C. C ostea
130
Scrisoare lui Radu Gyr
Când ai plecat, eu, încă, nu eram

Pe-acest tărâm de dor și suferință,
Dar, într-o zi, uimit, descopeream
Un Sfânt-poet, o mare conștiință.
Chiar dacă trupul chinuit s-a stins,

Inima ta e vie, azi și-n veci,
Cu Dumnezeu-Hristos, tu ai învins
Două decenii între ziduri reci.
Ai suferit cât pentru lumea toată

Și n-ai cedat ispitelor viclene,
Chiar renunțând la visul că, vreodată,
Vei mai vedea lumina printre gene.
De multe ori, guzganii-au fost mai oameni

Decât aceia care se credeau,
Sordide târâtoare, bestii, fameni,
Ce-n loc să te iubească, te urau.
Așa cum știi, mai sunt care te-mproașcă,

Și astăzi, cu noroiul din condei,
Ei – adunați într-o sinistră gașcă
De luci, de tismăneni și-alți derbedei.
sau
G H E R L A
131
Din fericire, ai o luptătoare,
Ce vița ta, curat, o înflorește,
Un munte de curaj și de candoare,
O flacără ce-n noapte strălucește.
Iar eu nu pot decât să-ți mulțumesc

Pentru credința ta nezdruncinată
În visul neamului tău românesc
De a trăi-ntr-o țară minunată.
Și Poezia ta va fi, mereu,

O armă redutabilă în sine,
Cu ea, vom trece peste tot ce-i greu
Și vom stârpi cohorte de jivine
Ce, încă, mușcă din Ființa ta

Lăsată nouă, dar neprețuit,
Dar nu ne vom, nicicum, înspăimânta,
Ci ne vom bate până la sfârșit ...
Gherla, 3 martie 2017
C ornel C. C ostea
132
Ard, în amurg, bătrâne bastioane
(fotopoezie)
Ard, în amurg, bătrâne bastioane,

Se-ntorc, din alte vremuri, primăveri,
Parfumuri dulci de frezii în saloane,
Pe străzi, îndrăgostiți de azi, de ieri.
Mai știi, iubito, cum noi, altădată,

Ne întâlneam, copii, pe înserat’,
Și ne juram, plângând, că niciodată
Nu vom pleca din burgul fermecat?
Și, iată-ne, și astăzi, împreună

Sorbind, tăcuți, din cupa fericirii,
Bătrâne bastioane, mână-n mână,
Pășind, încet, pe-aleea amintirii.
Până-ntr-o zi, când zidurile toate

Se vor preface-n aripi de lumină
Și ne vor duce dincolo de moarte,
Iertându-ni-se,-n taină, orice vină …
Cluj-Napoca, 7 martie 2017
sau
G H E R L A
133
Îți voi picta apusuri
(fotopoezie)
Îți voi picta apusuri dimineața,

Sau vrei, mai bine, ceașca ta de ceai?
Când te privesc, iubito, simt că viața
E-un cântec zămislit din vechiul nai.
Îți voi picta apusuri la amiază,

Sau vrei, mai bine,-o supă aburindă?
Când te privesc, iubito, parc-o rază
De nemurire-n Univers colindă.
Îți voi picta apusuri chiar și seara,

Sau vrei, mai bine,-un măr îngălbenit?
Când te privesc, iubito, primăvara
Îmi pare-un anotimp fără sfârșit.
Îți voi picta apusuri noaptea toată,

Sau vrei, mai bine,-n brațe să te țin?
Când te privesc, iubito, dintr-o dată
În bucurii renaște orice chin ...
Iclod, 7 martie 2017
C ornel C. C ostea
134
Scrisoare lui Tibi Ușeriu
E-a doua oară când înfrunți urgia

Acolo în tărâmul înghețat,
Nimeni nu doarme-aici în România,
Căci te-nsoțim, cu gândul, ne-ncetat.
Și îți trimitem ceai și supă, calde,

Îmbrățișări fierbinți din patru zări,
Și rugăciuni din inimile blânde
Să-ți lumineze drumu-n depărtări.
Îngerii zilei să te ocrotească,

Să-ți dea puterea de a rezista,
Iar noaptea-ntreagă, mantia cerească
Coboare, tainic, peste fruntea ta.
Nu mai e mult, dar este tot mai greu,

Tu, însă, ai mai fost pân’ la sfârșit,
Unde te-așteaptă însuși Dumnezeu
Să îți arate că e fericit
Să-și vadă, iar, copilu-nvingător,

C-un zâmbet larg pe chipul nedormit
Și să te ducă-n munții tăi de dor,
Să ne împărtășești tot ce-ai trăit …
sau
G H E R L A
135
Chemarea spre Înalt
Părintelui Arhimandrit Dumitru COBZARU, la aniversare
Zăpezile s-au preschimbat în muguri,

E-un început de lume cum n-a fost,
Sub soarele plăpând, întâii fluturi
Ies veseli din al iernii adăpost.
Chemarea spre Înalt e însuși zborul,

Când zbuciumat, când lin, dar viu, mereu,
De patru’ș’cinci de ani, tăcut, mosorul
Vieții-i învârtit de Dumnezeu.
Atâția oameni te îmbrățișează

Din Costuleni, din Alba sau Dobric,
Din Sopor, Dej, Bălan – unde e trează
Prezența ta, chiar dacă erai mic.
În Cluj, Lumina este mai Lumină

De când pășești, cu noi, pe-același drum
Și-apoi sădești în fiece grădină
Iubirea ce-nflorește-aici și-acum.
Iar la Nicula, Sfânta Mănăstire

E, peste toate, Raiul tău concret,
Și Fericirea e mai Fericire
La umbra crucii Marelui Poet.
C ornel C. C ostea
136
Cuvântul tău e roua dimineții,
Privirea ta e cerul înstelat,
Iar glasul tău – efigia blândeții,
Sunt darul unui Suflet minunat,
Pe care-l prețuim cum se cuvine,

Rugându-ne să fie ocrotit
De îngerii din cetele divine,
Iar Doamne, Tu, în veci să fii slăvit!
sau
G H E R L A
137
Întoarcerea lui Tibi Ușeriu
(Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca)
Am fost acolo
azi-noapte
și m-am scăldat într-o mare
de inimi alb-strălucitoare
bătând în același ritm
în așteptarea Eroului
camere de filmat
bucurie
daruri
poezii
povești cu și despre Tibi
chipuri mirate
întrebări:
Cine trebuie să vină?
Pe cine așteaptă?
și momentul culminant
al revederii
cu blițuri, interviuri, urale
cu: Hai, Tibi, și la noi
rostit din sufletul fratelui mai mare
și o îmbrățișare
ca o sărbătoare
care nu se va sfârși niciodată
C ornel C. C ostea
138
Am fost acolo
unde
azi-noapte
un alt ultramaraton
a fost pus la cale
sau
G H E R L A
139
Când spui Nichita
la 84 de ani de la nașterea lui Nichita STĂNESCU
Când spui Nichita, glasul Poeziei

Răsună peste timp și peste spații,
Un trăznet, o chemare, incantații,
Trezind, în noi, sămânța Bucuriei.
Când spui Nichita, te îmbraci în iarbă

Și simți cum clorofila te inundă,
Și fiecare ploaie-i ca o undă,
Ce caută Lumina să o soarbă.
Când spui Nichita, totul ți se pare

Din pulbere de stele zămislit,
Iar Dragostea – Eternul Răsărit –
E-o primăvară fără-asemănare.
Când spui Nichita, altfel privești viața,

Cu ochii limpeziți de-atâtea lacrimi
Ivite-n anii-n care grele patimi
Tăiau, cu nepăsare, zilnic, ața.
Când spui Nichita, nu mai ai ce scrie,

Căci orice-ai scrie pare inutil!
E El, Poetul, îngerul-copil,
Ce poartă-n ADN doar Poezie!
Gherla, 31 martie 2017

Aprilie
Iar Clujul
Iubito, corcodușii-s, iar, în floare,

Ce bine că privim mai mult spre cer!
Pe străzi e praf și-atâta nepăsare,
Iar inimile-s îmbrăcate-n ger!
Iubito, dealurile verzi ne cheamă

Să evadăm din griul urbei noastre,
Să mergem, hai, să nu îți fie teamă,
Acolo spre tărâmurile-albastre!
Și vom trăi mai bine și mai simplu,

Din când în când, ne vom întoarce-n lume,
Vom face, prin oraș, câte-un periplu
Să ne-ntâlnim cu oameni fără nume,
Ce nu mai știu ce-nseamnă bucuria

Adusă, an de an, de primăvară,
Și nici să-și recâștige armonia
După o iarnă-atâta de amară.
Și-apoi, vom merge, iar, la casa noastră,

Unde suntem, cu-adevărat, Acasă,
Ne vom uita, iubito, pe fereastră
La lumea noastră-atâta de frumoasă.
Și vom rămâne-acolo-o veșnicie,

Iar Clujul va fi doar o amintire,
Și vom planta cireși și meri, și vie,
Vom scrie versuri pline de iubire.
C ornel C. C ostea
142
Iar dac-odată vom vrea să plecăm
Spre alte orizonturi reci, astrale,
Vom mai ieși în noapte s-admirăm
Trecutul nostru mistuit în vale
Și, astfel, împăcați vom trece puntea

Fără melancolii sau remușcări,
Mai sus de nori, ne vom urca în luntrea
Ce ne va duce peste mări și zări.
Cluj-Napoca, 1 aprilie 2017
sau
G H E R L A
143
Fântâna Albă
în amintirea românilor uciși de autoritățile sovieto-ucrainene
la 1 aprilie 1941
De șaptezeci și șas’ de ani e noapte

În sfânta Bucovină-nsângerată,
Nicio lumină-acolo nu răzbate
Și nu știu dacă va mai fi vreodată.
Pământul este plin de oseminte,

Nevinovate trupuri de români
Își dorm somnul de veci, nu în morminte,
Ci-n gropi comune, printre mărăcini.
Prea repede uităm de suferința

Acelora ce viața le-a fost luată
De monștri fără-un dram de conștiință,
Ce n-au iubit pe nimeni niciodată.
Nu-mi pot imagina câtă durere

A fost atunci, în Vinerea cea Mare,
Când mitralierele, fără oprire,
Scoteau, sinistru, zgomote barbare.
Copii, părinți, bunici, purtându-și crucea,

Visau s-ajungă, iar, în Țara lor,
Parcă îi văd, înseninându-mi fruntea,
Cum le creșteau, murind, aripi de dor
C ornel C. C ostea
144
Și cum zburau peste câmpii de stele
Cu sufletele pure de români,
Uitând de clipele amare, grele,
Când glia le-a fost smulsă de străini.
Iar de acolo, ne trimit, în taină,

Iubiri cu-adevărat dumnezeiești
Și ne șoptesc s-avem, mereu, sub haină
Icoana plaiurilor strămoșești …
sau
G H E R L A
145
Scrisoare dintr-o altă viață (I)
prietenului Călin MANILICI
De când ai plecat
pe Strada David Ferenc
se aud pașii tăi
ca și cum ai veni zilnic
la editură
și de fiecare dată
când trec pe acolo
îmi pare că aud vocea ta
plină
gravă
caldă
ca vocea unui bunic îndrăgostit
iremediabil
de nepoți
și urc Strada Oașului

cu gândul la mormântul tău
din Cimitirul Pomet
pe unde n-am mai fost de atâta vreme
în prima duminică de Prier

nu l-am mai găsit
crescuseră
între timp
cruci din piatră
înfricoșătoare (spunea Gabriel)
și pe nici una nu era numele tău
crucile din lemn dispăruseră
C ornel C. C ostea
146
aproape în întregime
doar câteva cioturi
fără identitate
și o întrebare retorică:
Unde ești?
O ultimă speranță
în catastifele Cimitirului Central
unde voi merge
la începutul săptămânii
să aibă timp să găsească
parcela și numărul
În rest
orașul e tot mai agitat
-se pregătește de Înviere-
și ... a
era să uit:
Au înflorit corcodușii
pe Strada Dunării
Iclod, 3 aprilie 2017
sau
G H E R L A
147
Marbella
Se-ascunde noaptea în lumini de rouă,

Timide-nmuguriri de verde crud,
Iubito, ne mutăm în casă nouă
Acolo-n neasemuitul Sud.
Iar, astfel, vom scăpa complet de gripă

Și de-alte boli ciudate de sezon,
Vom face totul liniștiți, nu-n pripă,
Și vom vorbi, mereu, pe-același ton.
Vom fi aproape de Mediterana,

Din când în când, vom înota în ea,
Te voi chema cu-același nume-Ioana,
Chiar dacă-atunci vom fi în Marbella.
Printre măslini sălbatici și lavandă

Ne vom plimba de mână-n asfințit,
Căci vremea va fi primitoare, caldă,
Și vom avea chiar tot ce ne-am dorit.
Ne va fi dor de țară, de coline,

De munții ce răsar la orizont,
Călătorind pe apele divine
Ne vom opri-n ospitalierul Pont
C ornel C. C ostea
148
De unde vom vedea întreaga lume
Cu toți ai noștri care nu mai sunt,
Îi vom striga sfioși, încet, pe nume
Și-i vom aduce, iarăși, pe Pământ.
Iar când mosorul este pe sfârșite,

Ne vom urca în luntrea Veșniciei,
Purtați de valuri calme, revolute,
Vom da frâu liber numai Poeziei ...
sau
G H E R L A
149
Scrisoare dintr-o altă viață (II)
prietenului Călin MANILICI
Am aflat săptămâna aceasta

care-ți sunt vecinii
din Cimitirul Pomet
și am urcat din nou
Strada Oașului
cu gândul la mormântul tău
(parcela F, numărul 159)
pe care nu l-am găsit
duminica trecută
astăzi
Soarele ne-a zâmbit
dar nu ne așteptam
la o asemenea surpriză:
o cruce din piatră
în rugăciune
refuzând parcă
să ne dezvăluie numele
și multe cioburi în jur
de la suporturile de lumânări
aprinse poate la Luminație
de parcă cineva
ar fi vrut să se răzbune
pe plecarea ta prematură
și am simțit aceeași lumină vie
pe care inima ta nemărginită
ne-o dăruiește de
dincolo de timp
de-acum nu ne rămâne decât
C ornel C. C ostea
150
să o refacem
și să avem grijă ca
vremea și vremurile
să nu-i mai pună
niciodată
la îndoială
verticalitatea
Cluj-Napoca, 9 aprilie 2017, de Florii
sau
G H E R L A
151
Pe pajiști de tăceri
bunicului Avram COSTEA, la 16 ani de la plecarea într-o stea
De șaisprezece ani, ești amintire,

Un chip, un glas și tolba cu povești,
În sâmbăta de Paște, fără știre,
Te-ai lepădat de hainele lumești
Și ai pornit pe drumul de Lumină

Să te-ntâlnești după atâta timp
Cu-ai tăi părinți, acolo, în Grădină,
Visând l-al nemuririi anotimp.
Îmi este dor să mai urcăm pe munte

La cuibul tău de piatră din Bâdești,
Păreai un dac cu pletele cărunte
Înconjurat de cete îngerești.
Eram atât de-aproape de luceferi

În nopțile de august ascultând
Cum curge Arieșul, multe visuri
Se-nfiripau, râzând, dar și plângând.
Te-mbrățișez, de-aici, cu bucurie,

Nu te-am uitat și nici nu o voi face,
Iubirea pentru tine-i caldă, vie,
Un sfânt balsam în vremuri fără pace.
C ornel C. C ostea
152
Și îți mai scriu, din când în când, și versuri,
Să știe și urmașii tăi c-ai fost
Un suflet bun ce-a coborât din ceruri
Și c-ai avut, în lumea asta,-un rost.
Peste un veac, vom fi, iar, împreună,

Și, iar, ne vom plimba din vis în vis,
Departe de războaie și furtună,
Pe pajiști de tăceri în Paradis.
Rădăuți, 14, 15 aprilie 2017
sau
G H E R L A
153
Iubirea pentru Radio
Andreei-Vichi MARIN - redactor Radio România Actualități,
la aniversare
O nouă primăvară îți zâmbește

Cu muguri și miresme-n verde crud,
Iubirea pentru Radio înflorește,
Când vocea ta suavă o aud.
De-atâția ani, ne porți frumos prin lume

Să strângem, împreună, bucurii,
Cu vorbe serioase și cu glume
Ne mai simțim, din când în când, copii.
Și mai citim povești de altădată

Să nu uităm, cumva, de rădăcini,
De viața noastră simplă și curată
Înveșmântată numai în lumini.
Cu muguri și miresme-n verde crud,

O nouă primăvară îți zâmbește
Când vocea ta suavă o aud,
Iubirea pentru Radio înflorește ...
Rădăuți, 15 aprilie 2017
C ornel C. C ostea
154
Un cântec în grădina inimii
Irinei MUREȘAN, la aniversare
Cum au trecut cinci ani – ca o clipită –

Și câtă fericire-n ochii tăi,
Irina, tu, făptură preaiubită,
Lumină absolută-n munți și-n văi!
Te bucură de fiecare dată

Când cineva-ți zâmbește,-oricine-ar fi,
Irina, tu, făptură minunată,
Un cântec în grădina inimii!
Să fii, mereu, frumoasă și senină,

S-aduci, în lume, numai veselie,
Orice tristețe să-ți fie străină
Și să trăiești, sublim, o veșnicie!
sau
G H E R L A
155
În Raiul tău de flori
bunicii Floarea TOMUȚ, In memoriam
E primul Paște-n care nu mai ești

În lumea-aceasta – schituri și-nchisori,
Și lepădându-ți straiele lumești
Te odihnești în Raiul tău de flori.
După-nviere, ți-am adus Lumină

Trimisă, de Hristos, în Israel,
E-o noapte răcoroasă și senină,
Când ne simțim tot mai iubiți de El.
Și te întorci prin noi, din nou, acasă,

Să te-ntâlnești cu cei ce-ți erau dragi,
La Arbore, în curtea ta frumoasă,
În Țara sfântă-a codrilor de fagi.
Ce mare taină este Învierea!

Și cum ar fi să nu fi existat?
Întreaga viață-am fi trăit durerea
Copacului ce știe că-i uscat
Și că va fi, oricum, tăiat, odată,

Și prefăcut în lemne pentru foc,
Iar umbra lui va fi de mult uitată,
De parcă n-ar fi existat deloc.
C ornel C. C ostea
156
Căci Învierea este sensul vieții
De când ne naștem, până adormim,
Pași de copil în roua dimineții,
Sublime-mbrățișări de serafim ...
Rădăuți, 16 aprilie 2017, prima zi de Paște
sau
G H E R L A
157
În giulgiul de iubire
în amintirea celor 23 de persoane care au murit în 17 aprilie
1977 la Bâlea Lac
De patruzeci de ani, privim spre stele

Și căutăm să înțelegem cum
În ziua-aceea, prefăcute-n scrum,
Douăze’ș’trei de vieți s-au dus spre ele
Din iadul alb, cu vuiete sinistre

Și glasuri îngrozite de copii,
Ce se luptau, chemându-i pe cei vii,
Să le trimită păsări mari, măiastre,
Care să-i poarte peste văi și creste

Până-n Sibiul lor neprețuit,
În curtea școlii, locul mult iubit,
Unde-a ajuns, atunci, cumplita veste.
Vă vom păstra, mereu, în amintire,

Din tată-n fiu, vom spune cine-ați fost,
Înțelegând că toate au un rost
V-am învelit în giulgiul de iubire
Al inimilor noastre-nlăcrimate,
Ce nu vor înceta să-și amintească
De anu-n care pronia cerească
A-nveșnicit numele voastre toate …
C ornel C. C ostea
158
Tu, fericit în toate
poetului Ioan IVAȘCU
Vrăjit de Poezie, te joci cu Necuprinsul,

În stihuri de azur sădești, mereu, Iubirea,
Când moliile nopții destramă,-n taină, visul,
Tu, fericit în toate, îți primenești privirea
Pentru-a vedea departe, ce alții nu cutează,

Acolo pe tărâmuri scăldate în Lumină,
Cum ninge cu miresme de doruri la amiază
Peste corăbii-atlante mâncate de rugină.
Și faci din fiecare secundă-o sărbătoare,

Din vinul Bucuriei ne dai și nouă-o gură,
Urcând cu tine-odată a Cerului cărare
Simțim cum viața noastră se leapădă de zgură.
sau
G H E R L A
159
Fă, Doamne, o minune
Fă, Doamne, o minune și-adu-ne primăvara,

Zăpezile păgâne aruncă-le în iad,
Nămeții-s pân’ la streșini, a dispărut și gara,
Iar trenurile toate în amintire ard.
Fă, Doamne, o minune și-oprește,-acum, urgia,

Lalelele smerite își plâng povara rece,
Iar piersicii în floare duc singuri bătălia
Cu-acest dușman de moarte ce nu mai vrea să plece.
Fă, Doamne, o minune și cruță-le viața

Făpturile plăpânde-mbrăcate-n clorofilă,
Cu-a Ta iubire, Doamne, prefă,-n căldură, gheața
Și nu lăsa speranța să moară în argilă.
Fă, Doamne, o minune și-ascultă-mi, iarăși, ruga,

Din lacrimile mele clădește-o lume nouă,
Îmi iau bocancii, Doamne, și peste suflet, gluga,
Și-aștept să schimbi omătul într-un covor de rouă …
C ornel C. C ostea
160
O viață-n Poezie
scriitorului Ioan MARINESCU-PUIU, la aniversare
O viață-n Poezie și tot nu e de-ajuns

S-aducă la lumină o inimă solară,
Ce caută să afle, mereu, câte-un răspuns
La întrebări rostite a nu știu câta oară.
Cum pot să viețuiască pe stânci înalții brazi?

Și cine tot hrănește cohorte de păianjeni?
E sufletul același, alaltăieri, și azi?
Și cum de s-au născut, pe Terra, primii oameni?
Poetul, El, cutează să scrie despre toate,

Cu pana lui de aur creează lumi mărețe
Și se avântă-apoi, din zori pân’ pe-nserate
Pe mări învolburate, pe alții să-i învețe
Cum viețuiesc și brazii pe stâncării abrupte

Și cine, pe păianjeni, îi omenește-ntruna,
Că sufletu-i același pe trepte noi sau rupte
De urcă, de coboară tot una câte una …
sau
G H E R L A
161
Izvorul Tămăduirii
În vinerea din Săptămâna Luminată

Își amintesc, cu drag, creștinii, o minune,
Cu glasul Ei de-azur, Măicuța Preacurată
Lui Leon, împăratul, a îndrăznit a-i spune
Să caute Izvorul cu apă fără pată

Și să îi spele ochii acelui ce nu vede,
Căci, astfel, în iubire-și va duce viața toată
Și plin de bucurie în Dumnezu va crede.
S-au vindecat, de-atunci, nenumărate inimi,

Păcate colosale au fost, de mult, iertate,
Fântânile căinței umplute sunt cu lacrimi,
Din care sorb cu sete făpturi nenumărate.
Măicuță Preacurată, ne ești dor și-nchinare,

Cu Tine împreună avem, din nou, speranță
Că-n fiecare clipă, pe orișicare mare
Ne va purta viața, vom fi în siguranță.
C ornel C. C ostea
162
Mesajul Terrei către pământeni
Iubiții mei, vă scriu de ziua mea

Dintr-un vârtej de gânduri și emoții,
Sunt trist văzând că mulți, parcă, ar vrea
Să mă trimită-n hăurile morții.
De-atâtea ere sunt tot pe orbită

Și vreau un loc tihnit pentru oricare,
Că-i pescăruș, narcisă sau pirită,
Eu vreau să fac, din Viață, sărbătoare.
Mă doare orice groapă de gunoi

Pe trupul meu, cândva, curat, frumos,
Ați început cu mine-un crunt război
De parcă sunteți câini trăgând de-un os.
V-am dăruit de toate dragii mei,

Dar lăcomia voastră fără margini
V-a prefăcut pe mulți în derbedei,
Batjocorindu-i pe cei buni și harnici.
Vi-s inimile sterpe, împietrite,

Iar ochii voștri nu mai pot vedea,
Cu-atâtea conturi grase și ispite
N-ați înțeles c-alegeți calea rea.
sau
G H E R L A
163
Cu fiecare zi, sunteți mai cinici
Și dați în cei ce, sincer, mă iubesc,
Ați construit degeaba mii de clinici,
Dacă nu-i cereți Tatălui Ceresc
Să vă arate,-n taină, calea dreaptă,

Cu hopuri, cu răscruci și gropi adânci,
Căci doar așa veți învăța, odată,
S-ajungeți teferi sus urcând pe stânci.
Iar de acolo, altfel, veți pricepe

Cine sunteți și cine sunt și eu,
O lume minunată, nepereche,
Trimisă-n Univers de Dumnezeu.
C ornel C. C ostea
164
Povestea unui suflet
poetului Ion MOLDOVEANU (10 ianuarie 1913, Lechința –
17 mai 1939, Săvădisla)
Și astăzi, după-un secol și mai bine,

Numele tău se-aude și se scrie,
‘cum pasărea zburând din colivie,
Te-ai înălțat spre sferele divine
Mult prea devreme, căutând salvarea

Din ghearele durerilor cumplite,
Sperând s-ajungi pe culmi nebănuite
Și să nu-ți simtă nimeni disperarea.
În cuibul de lumină, Poezia

Zâmbea ca unui oaspete de seamă,
Și așteptând la-a Veșniciei vamă,
Ți-ai mai văzut părinții, satul, glia.
Și ți-ai jurat că într-o nouă viață

Te vei întoarce sub o altă soartă,
Părinții, amândoi, vor fi la poartă,
Trăind o nesfârșită dimineață,
Iar satul tău înconjurat de dealuri

Te va primi cu brațele deschise,
Pe străzile, cu flori de zarzări, ninse
Vor re-nvia atâtea idealuri,
sau
G H E R L A
165
Ce-atunci s-au stins, lăsând neterminată
Povestea unui Suflet de-alabastru,
Călăuzit, în taină, de-acel Astru,
Ce are,-n Sine, Poezia toată …
C ornel C. C ostea
166
Voi ați iubit Urcușul
în amintirea celor mai valoroși tineri alpiniști români – Geta
Dor Popescu și Eric Gulacsi – plecați la Ceruri, sâmbătă 22
aprilie 2017, în timpul unei avalanșe în Munții Retezat
De astăzi înainte, ne va fi dor de voi,

Vă vom chema din Ceruri să fim, iar, împreună,
Iubiții noștri îngeri, ținându-vă de mână,
Vă veți întoarce veseli din Lumea de Apoi.
E greu să înțelegem, de nu chiar imposibil,

De ce a fost destinul atât de crud cu voi,
Și-aproape-ntr-o clipită v-a luat pe amândoi
Asemeni unui monstru nemernic, insensibil.
Voi ați iubit Urcușul mai mult ca orice-n lume

Și ați trăit cât alții în nu știu câte vieți,
Acolo sus pe vârfuri în cuiburi de-nțelepți
V-ați lepădat de-orgolii, iluzii și de nume
Și-ați regăsit Lumina eternă a Iubirii,

Ce naște și veghează, și stinge universuri,
Un joc de-a v-ați ascunselea cu-atâtea sensuri
Din care ne rămâne doar roua amintirii.
sau
G H E R L A
167
Iași (și-un legământ)
Duminică, de Sfântul Gheorghe,-n Iași

M-am întâlnit, smerit, c-o lume-aparte,
Din negurile timpului, vechi pași
Ai celor ce trăiau numai în carte
Puteau fi auziți pe bulevarde,

Pe străzi mai mici, în parcuri, pe alei,
Atâtea fi’nțe generoase, calde,
Flori albe de mălini și porumbei.
Și un Palat ce n-are-asemănare,
Unde-am simțit ce-nseamnă măreția,
Comori de spirit viu, nemuritoare,
Un loc mirific, azi, în România.
Iar Catedrala Mitropolitană

Te cheamă cu-al ei glas de Înviere
La Sfânta Paraschieva, unde-n taină,
Se săvârșesc minuni din a Lui vrere.
E-o liniște de dincolo de vremuri,

De ai curaj să taci și să asculți,
Cum se coboară Dumnezeu din Ceruri
Și-i binecuvântează pe cei mulți.
C ornel C. C ostea
168
În vara-aceasta, iarăși, vin la tine
Să te cunosc, mai bine, pas cu pas,
Să urc voios pe-a’ tale verzi coline
Și-apoi să-ți spun în lacrimi: Bun rămas!
Și-un legământ vom face-atunci, în noapte,

Că-n fiecare an, cât voi trăi,
Să îți recit poeme-n libertate
Scrise, din dor, cu pana inimii.
sau
G H E R L A
169
Și sufletul se-ntoarce
scriitorului Vasile VOICULESCU, In memoriam
S-a spart clepsidra, tot nisipul fin

S-a-mprăștiat în cele patru vânturi,
Să îl separi de cioburi e un chin,
‘cum întunericu-ntre patru scânduri.
Și Sufletul se-ntoarce în Lumină,

Chiar dacă lutul redevine lut,
A înflorit liliacul, în Grădină
Adie dulci miresme de-Absolut.
Iar suferința celorlalți Te doare,

Și, astfel, uiți de propriul coșmar,
O vorbă bună-aduce alinare,
Când unii-ajung la capăt de hotar.
Ne-ai dăruit o lume fără margini,

În care ne-avântăm cu mic, cu mare,
Poveștile – nemuritoare pagini,
Iar versurile n-au asemănare.
O jumătat’ de secol și mai bine

De când Te-ai dus să Te-ntâlnești cu Christ,
Acolo pe tăpșanele divine
Unde chiar nimeni nu mai este trist.
C ornel C. C ostea
170
Și unde știu că scrii în continare
Cu pana bucuriei de a fi
O stea, de-a pururi, călăuzitoare
Pe cerul de-abanos al inimii …
sau
G H E R L A
171
Mai
Strada Copilăriei
doamnei Elena HORȚA, In memoriam
Pe an ce trece, strada-i mai pustie,

Se-ntorc, în Veșnicie, oameni buni,
Îi văd aievea, ca-n copilărie,
Când hoinăream prin crângul cu aluni.
S-au dus, de-a lungul vremii,-atâtea mame,

Atâția tați, bunici, frați și surori,
Iar fără ei, ne este frig și foame
Și suntem triști chiar și de sărbători.
Cuptoarele de pâine-s amintire,

Miresmele de cozonaci – un vis,
Rămâne doar sămânța de Iubire,
Ce încolțește-aici și-n Paradis.
Căci ea, Iubirea, este darul Vieții

Pe care-l luăm cu noi oriunde-am fi,
O lacrimă-n lumina dimineții
Și ultima bătaie-a inimii ...
Cluj-Napoca, 1 mai 2017
C ornel C. C ostea
174
Cărarea spre altar
Ioanei-Maria, la aniversarea noastră
Au trecut atâtea ploi

de atunci
ne-au spălat chipurile și picioarele
au erodat munții și au adâncit văile
au inundat luncile și au alunecat dealurile
și dragostea noastră a fost erodată
adâncită
inundată
de multe ori a alunecat în derizoriu
dar totuși
inimile
inimile noastre au supraviețuit
regăsind
de fiecare dată
Lumina
care le-a arătat
cândva
la Sucevița
cărarea spre altar
sau
G H E R L A
175
Singura dimensiune a inimii
În fiecare an
trecem prin portalul morții
neștiind nicio clipă
care e ziua din urmă
Cum ar fi să știm asta
chiar de la naștere
și
pe lângă sărbătoarea nașterii
să ne sărbătorim și moartea
cea care
de fapt
ne deschide
de multe ori pe neașteptate
poarta tărâmului
din care doar Hristos
și alți câțiva inițiați s-au întors
până acum
pentru a ne mărturisi că
moartea e doar o iluzie
cum e și nașterea
și că
de fapt
Veșnicia
e singura dimensiune a inimii
C ornel C. C ostea
176
Te oglindești
scriitorului și filosofului Lucian BLAGA
Miresme de Florar vestesc reîntâlnirea

Cu lumea Poeziei în care Tu plutești
La braț cu Nemurirea pe aripi îngerești,
Sorbind chiar din fântâna ce-ascunde Fericirea.
Te oglindești, de-a pururi, în sufletul din noi

Și umbli, fără tihnă, pe plaiuri românești
Cu vântul laolaltă, scriind alte povești
Despre amiezi de liniști în vremuri de război.
Iar glasul Tău se-aude, și astăzi, neatins

De urâciunea morții, inextricabil vers,
Ce ne-nsoțește,-n taină, pe unde-avem de mers
Și care, niciodată, nu va putea fi stins.
Gherla, 5 mai 2017
sau
G H E R L A
177
Ne-am întâlnit
doamnei Ileana PASZTOR, In memoriam
Ne-am întâlnit în vis și nu știam

Că ați plecat pe celălalt tărâm,
V-am strâns în brațe și mă bucuram
Că mi-ați răspuns în șoaptă: Da, rămân
Să ne plimbăm prin Clujul tău frumos,

Pe Cetățuie, Memo, Ferdinand,
Să-mi povestești cu glasul tău duios
Din vremea-n care, încă, eram Tand.
Ce viață grea, dar, totuși, luminoasă,

Cu cei șapte copii, comori din Rai,
Pe Nelu, l-ați pierdut, ce dureroasă
Despărțire, îngânând: mai stai!
Ești mult prea tânăr, lasă-mă pe mine

În locul tău, de altfel nu se poate,
Vă voi veghea de sus, de pe coline
Și vă voi ajuta, uitând de moarte!
Acum, v-ați re-ntâlnit cu toți cei dragi,

În ceata minunată-a drepților,
Se coc, îndată, iată, primii fragi
Pe dealurile lechințenilor
C ornel C. C ostea
178
Și dudele din curtea de-altădată
Cu-atâta veselie, zi de zi,
În inimă, rămâne neschimbată,
’cum sarea în chimia lacrimii.
Iclod, 11 mai 2017
sau
G H E R L A
179
Să îmi aduni
Din ploi de mai culegem, iar, Lumina,

Pământul reavăn e-un covor de jar,
Ce-așteaptă, înflorind tăcut, albina
Polenul să culeagă, dulce-amar.
Ne regăsim, în soare, strălucirea

Din vremea-n care, goi, prin Paradis,
Gustam, pe îndelete, puri, iubirea
Și nu știam că fructu-i interzis.
Pe curcubeie, treji, după furtună,

Pășeam chiar fără teama de-a cădea,
Eram tot timpul liberi împreună
Și încăpeam pe-o margine de stea.
Iar astăzi, când mă pregătesc de ducă,

Zâmbind, discret, trecutului celest,
Mă însoțesc doar greierii din luncă
Ce intonează-același marș funest.
În zare, viitorul arde-n brume,

E-un fum subțire parcă din alt veac,
Nu am mai spus de mult atâtea glume,
Iubito, poate-i vremea să și tac
C ornel C. C ostea
180
Și să te las pe tine mai departe,
Înveșmântată-n frunze arămii,
Să îmi aduni poemele-ntr-o carte,
Când va fi toamnă, iar eu nu voi fi.
sau
G H E R L A
181
Din Cartea Amintirii
elevilor clasei XII-a B de la Liceul Teoretic Petru Maior
Gherla
Voi veți pleca, dar școala va rămâne

Cu tot ce ați trăit, cândva, aici,
Cu vremuri rele și cu vremuri bune,
Cu note mari, dar și cu note mici.
Iar peste ani, din Cartea Amintirii,

Veți reciti povești din tinerețe,
Visând frumos la clipa re-ntâlnirii
Din ce în ce mai des spre bătrânețe.
Cum timpul, însă, trece implacabil

Și duce, în uitare, nume – mii,
Peste un veac, mai mult decât probabil,
În Petru Maior, nimeni nu va ști
Cine ați fost pe-acest tărâm de dor

Decât dacă urmașii vor veghea
Să vă păstreze-n inimile lor,
Și, astfel, veți trăi de-a pururea!
C ornel C. C ostea
182
Pe-acel tărâm de dor
de Ziua Internațională a Dorului
Sunt tot mai lungi tăcerile-ntre noi

Și tot mai scurte umbrele – risipa,
Pe dealuri argiloase,-n vânt și ploi,
Iubirea noastră, iar, și-a frânt aripa.
Văzduhul de-odinioară-i amintire,

Atât de tineri și de puri eram
Încât visam, plângând, la fericire,
Și fericiți, apoi, zâmbind, visam.
E mult de-atunci, cămășile-nflorate

Își dorm somnul de veci în cimitir,
Doar uneori, aproape pe-nserate
Se mai aude-un cântec de clavir,
Ce redeșteaptă-n inimi nostalgia

Acelor vremuri de căderi și zbor,
Din care izvorăște bucuria
De-a fi trăit pe-acel tărâm de dor!
sau
G H E R L A
183
Lecția finală
elevilor clasei a XII-a A de la Liceul Teoretic Petru Maior
Gherla
Azi
a fost lecția finală
aceleași bănci
aceleași scaune
ca la începutul toamnei trecute
același eu
cu inima în palmele tremurânde
ca ofrandă
lipseau însă
privirile atâtor ochi
albaștri
verzi sau căprui
care mă însoțeau
joia
după miezul zilei
de pe țărmul Oceanului Arctic
până în Malta
și din Lisabona în Munții Ural
Azi
în sfârșit
am înțeles
că inima e pentru unii
doar o pompă
și nu centrul
de unde pleacă
și în care se întorc
C ornel C. C ostea
184
corăbiile
ce poartă emoțiile prezentului
spre tărâmul amintirilor
din viitor
Gherla, 18 mai 2017
sau
G H E R L A
185
O lacrimă de dor
doamnei Maria LUNGU (19 mai 1931 – 7 decembrie 2011)
Vine o zi când dăm timpul în urmă

Și ne-ntâlnim cu oameni care-au fost
Pe drumul vieții noastre –rouă, brumă,
O lacrimă de dor, un adăpost.
De un deceniu, iată, și mai bine,

În luna lui Florar, vă dăruiesc
Un cer de-azur, ce nu îmi aparține,
Și-un vers dintr-un poem nepământesc
Să vă-nsoțească pe câmpii de stele,

Acolo unde astăzi viețuiți
Cu cei ce au plecat, uitând de rele,
Să-și poarte fi’nța numai printre sfinți.
De-aproape șase ani nu v-am văzut

Și tot de-atunci Bizușa-i mai pustie,
Un vag ecou al timpului trecut
Se-aude trist și, parcă,-n agonie.
Iar pe mormânt, au înflorit bujorii,

Mușcatele-n balcon sunt veștejite,
Din când în când, le mai alină norii
Veniți din zări atlante, nesfârșite …
C ornel C. C ostea
186
De-ți risipești condeiul
scriitorului Gheorghe A. STROIA, la aniversare
De-ți risipești condeiu-n aceste vremuri tulburi

Corăbii să te poarte pe mări înmiresmate
Și să culegi Lumina ascunsă în cetate
Pentru-a rămâne viu și în zăpezi, și-n muguri.
De cauți primăvara și-n alte anotimpuri,

Salcâmii să te ningă cu-alaiuri de petale
Și să nu uiți c-odată din Versurile tale
S-au înălțat destine și, niciodată, ziduri.
De umbli fără teamă la braț cu Amintirea,

Amurgurile toate să te înveselească,
Și când, din necuprinsuri, o voce îngerească
Îți va șopti: Hai, vino!, să știi că-i Nemurirea.
sau
G H E R L A
187
Inimile voastre
Alexandrei Ioana și lui Daniel SZENDREI
De azi
începeți o nouă călătorie
pe Marea Vieții
inimile voastre
vor bate în același ritm
și nicio furtună
nu vă va putea răsturna corabia
în care conviețuiesc:
Speranța
Zâmbetul
Entuziasmul
Nemurirea
Devotamentul
Răbdarea
Echilibrul
Iubirea
De azi
miresmele Florarului
se cuibăresc
pentru totdeauna
în inimile voastre
de lumină
C ornel C. C ostea
188
De-acum știu
Am trecut de sute de ori

pe lângă ea
fără să știu
ce povești ascunde
între zidurile de piatră
măcinate
de vreme și de vremuri
fără să bănuiesc
măcar
ce comori fac din ea
un unicat
pe această planetă
dar într-o zi
s-a întâmplat o minune
ușile s-au deschis
și am ajuns
cu mai bine de două veacuri în urmă
regăsind lumina
tuturor ființelor
care s-au rugat
cândva
în Catedrala armeano-catolică
din Armenopolis
și ceasul de pe perete
și orga
și Coborârea lui Iisus de pe Cruce
a lui Rubens
sau
G H E R L A
189
și dincolo de toate
atingerea tainică
a degetelor lui Dumnezeu
De-acum știu
unde să caut
tămăduirea
Iclod, 30 mai 2017

Iunie
Cum, însă, moartea
artistului Octavian BUD, In memoriam
De ce a trebuit să pleci,
Când mai aveai atâtea de făcut?
În Satu Mare-i doliu absolut,
Iar florile, de-azi, nu mai au parfum.
Cu doar trei zile-n urmă ne-ai cântat

Și ne-ai promis că ne vom re-ntâlni,
Cum, însă, moartea n-a avut copii,
Nu știe ce-i Iubirea și te-a luat.
Doar amintirile ne-au mai rămas

S-astâmpere un Dor nemărginit
De-o inimă ce pleacă-n Infinit
Să stea cu alte inimi la taifas.
Să dăruiești, și-acolo, doar lumină,

Cum o făceai, discret, zi după zi,
Și să tresari doar când vei auzi
O muzică suavă, în surdină,
Din inimile fraților-artiști,

Ce umblă pe cărarea Veșniciei,
Cântând același imn al prieteniei
Din vremea-n care erau, și ei, triști.
C ornel C. C ostea
192
Acolo, pe tărâmul fără timp,
Vei fi cu Vali, Gil și Emilian,
Ce îți vor spune: Dragă, Octavian,
Să știi, la noi e-un singur anotimp.
Poți să te bucuri, moartea nu pătrunde

Prin poarta-aceasta, pe-unde ai intrat,
Abia de-acum trăiești cu-adevărat
Și nu vei mai pleca, de-aici, niciunde.
Iar cei rămași acasă vor veni,

Când orologiul vieții lor va sta,
Să fim, iar, toți, vegheați de-aceeași stea,
Bătrâni la trup, în suflete, copii ...
Cluj-Napoca, 5, 6 iunie 2017
sau
G H E R L A
193
În Cartea Veșniciei
prietenului Ovidiu-Ioan COMES
Și plouă, azi, mai mult decât odată,

Cu stropi mărunți și calzi de Cireșar,
Iar pașii noștri tineri, de-altădată,
Se mai aud în inimi de cleștar,
Acolo unde-am adunat Lumina

Prieteniei noastre pământești,
Să ne hrănim cu ea și când cortina
Va coborî, urcând pe-alei cerești.
Vor curge veacuri peste Cluj și lume

Și alte ploi de vară vor cădea,
Noi, însă, vom avea un singur nume
În Cartea Veșniciei, pe o Stea ...
Jucu, 8 iunie 2017
C ornel C. C ostea
194
Trăind frumos
Andreei-Gabriela VLAD, la aniversare
Trăind frumos în primăvara vieții

Aduni, în suflet, toată Bucuria,
’cum roua în răcoarea dimineții,
La fel se zămislește Măreția.
Și ajungând în vara mult visată,

Cu fructe ce se părguiesc pe crengi,
Vei înțelege, sigur, că odată
Din ce ai semănat, ai să culegi.
Iar mai târziu, se vor așterne brume,

Când înspre toamnă vei călători
Cu vorbe serioase și cu glume
Pentru cei mari, dar și pentru copii.
Ninsorile-ți vor lumina cărarea,

Când te vei îndrepta spre asfințit,
Pe aripi mari de îngeri, înserarea
Îți va părea un tainic răsărit ...
Iclod, 9 iunie 2017
sau
G H E R L A
195
Averea ta
artistului Raul CÂRSTEA, la aniversare
Inima
glasul
și chitara
sunt averea ta
și de trei decenii și jumătate
o împarți cu noi
cu atâta generozitate
încăt
azi
și inima
și glasul
și chitara
revărsate în Cântec
sunt mai mult ale noastre
decât ale tale
Și astfel
trăiești Bucuria
de a fi pretutindeni
unde Cântecul
înflorește
- indiferent de anotimp –
în grădina sufletelor noastre
Cluj-Napoca, 10 iunie 2017
C ornel C. C ostea
196
Voi căuta
S-a spart clepsidra! Cine mai măsoară,

De astăzi înainte, Veșnicia?
În mii de stele, clipele de ceară,
Viclene, își ascund vremelnicia.
Nisipul fin e spulberat de briză,

Pe țărmul nostalgiei, pașii ei
Se mai aud, când ultima banchiză
Plutește pe oceanul dragostei.
Și-al ei parfum de crin și iasomie,

(Călătorind dinspre trecut spre azi),
Renaște muribunda vijelie
În care chiar de te ridici, tot cazi.
De mâine, voi uita de fericire

Și nici nu voi mai povesti vreodat’
Cum plâng și fluturii în cimitire
Pe-un braț de fân fierbinte și curat.
Voi căuta, mai bine, Poezia,

Ce-a înflorit, odată,-n ochii ei,
Îmbrățișând, timid, copilăria,
Când ne plimbam pe-alei de funigei.
Cluj-Napoca, 11, 12 iunie 2017
sau
G H E R L A
197
O vară a inimilor
lui Gabriel
Îmi e atât de greu fără tine

mi-ai spus printre lacrimi
aproape de miezul nopții
dar nu ești singur
ți-am răspuns
îmbrățișându-te
în plus
mai sunt doar patru zile
până când
vom fi împreună
o vară întreagă
o vară a inimilor înaripate
găsind bucuria
în fiecare fir de iarbă
în fiecare răsărit și apus
în fiecare joc din parcurile de copii
în fiecare cântec și poezie
în fiecare călătorie
hai, dormi
- ți-am șoptit -
să știi că
de fapt
întreaga viață
e o vară a inimilor înaripate
C ornel C. C ostea
198
Când Viața însăși
Domnului profesor Iulius MĂIEREAN
Ce dar
aș mai putea să vă ofer,
când ați primit atâtea de la Viață?
Un cer senin
în orice dimineață,
sublime flori de nufăr și de ger?
Ce fructe
aș putea să mai culeg,
când ați gustat
din toate cu măsură?
Înveșmântat în Dragoste, nu-n ură,
îmbrățișați, zâmbind, Pământu-ntreg.
Ce vremuri
aș putea să mai aștept,
când Glasul dumneavoastră îmi șoptește
de dincolo de timp
și-mi răvășește
atâtea amintiri ascunse-n piept?
Ce versuri
aș putea să vă mai scriu,
când Viața însăși
e o poezie?
sau
G H E R L A
199
Vorbe de duh
peste tăceri – o mie –
Lumina unui Suflet, veșnic, viu.
C ornel C. C ostea
200
În caruselul Timpului
Doamnei învățătoare Elena MĂIEREAN și Domnului profesor
Iulius MĂIEREAN
În caruselul Timpului
ați urcat
la început
pur si simplu
dintr-o joacă
Abia mai târziu
ați înțeles
de ce sunteți
acolo
iar de atunci
v-ați împrietenit
nu numai cu Slovele
- ca mesageri ai Inimii -
dar
și cu cei pentru care
ați ales să umblați
zi și noapte
în căutarea Luminii
spunându-le povești
despre oameni
păsări
și îngeri
trecându-i pe umeri
puntea
dintre lumea aceasta
și alte lumi posibile
în care trăiți
sau
G H E R L A
201
de peste patru decenii
visând
nu la Veșnicie
ci la Copilărie
C ornel C. C ostea
202
Vine o zi
Doamnei învățătoare Elena MĂIEREAN
Vine o zi când glasul amintirii

Trezește-n Suflet tot ce-a fost odat’,
O viață pe cărările Iubirii
Cu oameni mari, acum, dar mici, alt’dat’,
Ce-au învățat să caute Lumina

În fiecare lacrimă de ceară
Și să-nțeleagă, prețuind albina,
Că truda doar în miere se măsoară.
Iar bucuria n-are-asemănare,

Văzându-i, peste timp, cum înfloresc
Și cum dau roade, călători sub soare,
Din marea grijă-a Tatălui Ceresc.
Cum nuferii revin, noaptea,-n adâncuri,

Toamnă de toamnă, vă-ntorceați în muguri ...
sau
G H E R L A
203
Copilăria
Cu fiecare an ce trece
Copilăria îmi trimite
tot mai multe scrisori
am găsit una
chiar ieri
în cutia poștală
același scris de altădată
ordonat și rotund
cu literele frumos desenate
pe țesătura imaculată a hârtiei
Știți ce mi-a scris?
nu aveți cum să ghiciți
Mi-a scris că s-a întors în sat
de câteva zile
și că mă așteaptă în fața casei
dar să nu mă grăbesc
are răbdare
abia își va aminti cât mai multe întâmplări
din vremea aceea
când purtam pantaloni pescărești
și umblam împreună pe dealuri
după trifoi pentru iepuri
când ascultam dimineața Curierul melodiilor
și plângeam pe peron
însoțind-o pe Nuți
care pleca acasă
când trăiam fiecare zi
cu spaimă și cu bucurie
amestecate
C ornel C. C ostea
204
din care
astăzi
a mai rămas doar bucuria
de a ști că
în fața casei
mă așteaptă răbdătoare
Copilăria părinților mei
Livada, 15 iunie 2017
sau
G H E R L A
205
Sublim, se stinge ...
(fotopoezie)
Sublim, se stinge ziua cea mai lungă

Și-ncepe întunericul să crească,
Iubito, ia-mă-n brațe și-mi alungă
Turme de gânduri, ce-au ieșit să pască
Acolo, pe câmpiile-amintirii,
Unde, odată, viețuiam și noi
Sorbind, tăcuți, licorile iubirii
În vremuri ce nu anunțau război.
Dar, între timp, solstiții și-echinocții

Ne-au ‘depărtat din ce în ce mai mult,
Iar astăzi, singur, pe poteca nopții
Mă plimb de parcă-aș fi murit de mult.
Și pot vedea cum sufletele-albastre

Se pierd în zbor, înfiorând lumina,
Un fel de păsări argintii, măiastre,
Ce cântă trist, trăgând, încet, cortina ...
C ornel C. C ostea
206
Îmbrățișările Cerului
Ioanei-Angela MUREȘAN, la aniversare
În livezile de cireși
e forfotă mare
culegătorii adună Lumina
în coșurile de nuiele
împletite toamna trecută
Și urci
în corabia Timpului
retrăind celelalte vremuri
cu cel dintâi gângurit
cu prima zi de școală
ca elevă
iar mai apoi ca dascăl
cu cele dintâi valuri
mângâindu-ți gleznele
cu primul Te iubesc
cu cel dintâi cuvânt al Irinei
În livezile amintirii
e liniște
inima ta culege dorurile
în coșul de zâmbete
împletit azi
când
toate îmbrățișările Cerului
îți aparțin
sau
G H E R L A
207
Iulie
Miracolul Genezei
Călinei BORA, la aniversare
Ai adunat cu migală
toate anotimpurile
din toți anii vieții tale
și le-ai închis
în visul din inima ta
până într-o zi
când
privindu-te în oglindă
ți-ai spus
cu voce tare
să te audă întreg Universul:
de azi înainte
anotimpurile își pot lua zborul
spre Necuprins
iar visul din inima mea
își poate lua zborul
spre cei care așteaptă
să retrăiască
împreună cu mine
miracolul Genezei
Cluj-Napoca, 5 iulie 2017

C ornel C. C ostea
210
Județul Târgoviște
actualului ministru al educației
V-ați cocoțat, din nou, în jilțul de ministru

Și, beat de înălțime, ne spuneți doar prostii,
Că viitorul este mai mult decât sinistru
O văd și o regretă și cei mai mici copii.
De unde viziune, onoare, competență?

La toate-acestea, iată, sunteți, clar, corigent,
De ați avea măcar o minimă decență
Ați recunoaște, singur, că sunteți repetent!
De ați tăcea și v-ați retrage-ar fi grozav,

Sunt alții onorabii să vă înlocuiască,
Demisia v-așteaptă, hai, fiți, o dată, brav,
Mai merită o șansă și școala românească!
Iar când plecați, să-i luați cu dumneavoastră

Pe toți cei buni cu care v-ați împrietenit
În lumea de huzur, ce pare toată-a voastră
Și unde mai trăiește tătucul mult iubit.
Eu cred că e momentul s-o luăm chiar de la capăt,

Să prețuim valoarea, prin ea să construim
O nouă Românie, pe impostori sub lacăt
Să îi uităm, de-a pururi, să supraviețuim,
Căci, altfel, pân’ la urmă, îi vor strivi pe toți

Cei care-acum mai luptă să fie bine-n țară,
sau
G H E R L A
211
Aceeași gașcă roșie de mitomani și hoți,
Ce i-au făcut pe-ai noștri să moară pe afară.
E vremea ca dreptatea, în fine, să renască,

Și tot ce-i rău să fie înlăturat pe veci,
Veniți să ne unim, azi, glia strămoșească
De noi are nevoie, și nu de bieți dovleci.
Nu e ușor, văd bine, șacalii-abia așteaptă

S-atace, fără milă, tot ce avem mai sfânt,
Dar, fără îndoială, urmând cărarea dreaptă,
Vom face să-nflorească iubirea pe Pământ.
Și vom trăi în pace, frumos și-n armonie,

Cu oameni de ispravă-nsetați de Adevăr,
Iar vorbele de-ocară și orice calomnie
Vor fi doar amintiri (urâte,-ntr-adevăr).
Gura Humorului, 8 iulie 2017

C ornel C. C ostea
212
Îmi curge înserarea în suflet
(fotopoezie)
Îmi curge înserarea, în suflet, ca o miere

Și-i tot mai dulce liniștea pe-aleile pustii,
Privind la ceas, iubito, mă-ntreb dacă mai vii
Sau ai uitat ce-nseamnă s-aduci o mângâiere
Aceluia ce, zilnic, îți scrie lungi poeme,

Îndrăgostit, frenetic, de ochii tăi căprui,
Te-aștept chiar toată noaptea, hai, vino, nu te teme,
Vom fi doar noi și Luna, ai ei și-ai nimănui.
Ne vom plimba-n răcoarea acestei nopți de vară,

Din când în când, văzduhul ne va cânta-n surdină
O odă-a bucuriei, așa cum, odinioară,
Ne-a mai cântat, iubito, când Luna era plină.
Iar înspre dimineață, un somn, ca cel de moarte,

Ne va cuprinde, tainic, mergând spre răsărit,
Și vom visa că suntem două ulcioare sparte
Din care apa toată se varsă-n Infinit ...
Rădăuți, 11 iulie 2017

sau
G H E R L A
213
Căci doar Iubirea
doamnei Ilona TURGYAN
Întreaga viață-i un potop de visuri

Pe care le hrănim zi după zi,
Călătorii pe creste și-n abisuri
Tot căutând Izvorul Liniștii.
Și colindăm tărâmuri de poveste,

Pe cărărui de rouă sau în gând,
Spunându-le făpturilor celeste
Să nu ne lase să murim nicicând,
Căci lumea-aceasta e neprețuită,

Cu toate ale ei, rele și bune,
Cu nopți în care mamele-și sărută
Copiii,-apoi, trăind în rugăciune
Să nu-i atingă boala și uitarea

Printre străini, muncind cu Dor de casă,
Căci doar Iubirea-nvinge depărtarea
Și îi aduce-n fiecare zi acasă ...
C ornel C. C ostea
214
Din vreme în vreme
Neonilei și lui Bogdan DASCĂLU, la trei ani de la căsătorie
Din vreme în vreme

răsfoiți
albumul cu amintiri
din biblioteca timpului
retrăind emoțiile de atunci
când
în fața altarului
ați primit
din partea lui Dumnezeu
mai multe inimi
și o singură pereche de aripi
Din vreme în vreme

vă amintiți de aripi
dar
niciodată nu uitați de inimi
căci fără ele
chiar dacă aveți aripi
nu veți putea zbura
fiindcă inimile
inimile sunt însuși zborul
sau
G H E R L A
215
Pe țărmul de-alabastru
scriitorului Radu NICIPORUC, In memoriam
A ancorat corabia în portul fără ani,

De astăzi înainte, trăiești o nouă viață,
Pe țărmul de-alabastru, în orice dimineață
Te plimbi fără regrete, tristeți și fără bani.
Iar pescărușii-ți poartă, pe aripi, ceru-ntreg

Pentru atâtea suflete pe care le-ai lăsat
Să ardă, în tăcere, rugându-L pe-mpărat
Să îți păstreze chipu-n voal de tuareg.
Vei scrie, fără grabă, ce n-ai mai apucat,

Iar într-o zi de vară, când ne vom regăsi,
Vom plânge și vom râde-n lumina inimii
Pe țărmul de-alabastru cu poezii sculptat ...

C ornel C. C ostea
216
Scrisoare deschisă
politrucilor care de aproape 28 de ani distrug România
Cum, oare, vă mai rabdă, azi, pământul,

Năpârci viclene fără Dumnezeu?
Când știți doar să tăiați întreg avântul
Poporului ce caută mereu
O cale de-a păși spre viitor

Cu fruntea sus și brațele deschise,
Chiar dacă vede că nu e ușor
Să bată la atâtea porți închise.
În loc să vă luptați să fie bine

În țara-n care v-ați născut și voi,
Vă comportați de parcă-ați fi suine
Mânjite cu dejecții și noroi.
Că scopul vostru e îmbogățirea

Furând, fără măsură, zi de zi,
O știm cu toții, mare-i nesimțirea
Mințindu-ne în fiecare zi.
De-atâtea vorbe goale îmi e silă,

Nu mai suport, mi-e inima bolnavă,
Ați scufundat o țară în mocirlă,
Ce pentru voi e pulbere și pleavă.
sau
G H E R L A
217
Ați jefuit-o și-o mai faceți, încă,
Voi, bestii-ajunse-n funcțiile-nalte,
Dar nu uitați că tare ca o stâncă
E sufletul poporului ce-mparte
Cu cei străini un boț de mămăligă,

O ceapă, un cartof, un colț de pâine,
Și nu își face griji și nici nu strigă
Cu cei își va hrăni, copiii, mâine.
Dar, din păcate, vina ne-aparține,

Că suntem mult prea blânzi și iertători,
Iar unii dintre noi, fără rușine,
Îi preamăresc pe hoți și trădători.
Prostia este singura lor armă

Și-o folosesc de fiecare dată,
Dar mai ales la vot, hidoasă turmă
De capete cu ceafa groasă, lată.
Să nu îi mai lăsăm să ne doboare,

Să ne trezim, să simtă că suntem
O forță care crește tot mai mare
Și că dreptatea-i țelul nost’ suprem.
Iar până nu ajung unde li-i locul,

Nu vom avea odihnă nicio clipă,
Prea mult s-au tot jucat, râzând, cu focul
Și le-au făcut pe toate-n mare pripă,
C ornel C. C ostea
218
Ca nu, cumva, prostimea să-și dea seama
Cine sunt ei, un grup de infractori,
Având, tot timpul, îndreptată arma
Spre propriul popor, mă trec fiori,
Când mă gândesc cum poate lăcomia

Să schimbe,-n monștri, oameni, cândva, buni,
Și cum e siluită România
De-o gașcă de barbari și de nebuni,
Ce chiar se cred eterni, de neclintit,

Având în mână frâiele puterii,
Iar Tu, popor, sleit și obidit,
Te stingi, umil, în chingile durerii.
Agonisind averi fără măsură,

Ei pierd, de fapt, chiar singura avere,
Ce din iubire crește, nu din ură,
Și numai ea ne-aduce mângâiere
În orice anotimp sau colț de lume,

Dacă ajungem să o dăruim
Așa cum e, întreagă, nu fărâme
Acelora pe care-i prețuim.
sau
G H E R L A
219
August
În ochii tăi ca două largi ferestre
artistului Mircea RUSU, la aniversare
Se duce înc-un an în amintire,

De ziua ta, lumina-i mai lumină,
Pe-un fir de iarbă respirând iubire
A poposit o Lună mare, plină.
Și mă întreb: de unde-atâta pace

În ochii tăi ca două largi ferestre
De suflet, ce, ieșind din carapace,
Se-nalță spre-alte zări, extraterestre?
Pesemne, înșiși îngerii îți poartă

Pe aripile lor de-azur Viața,
Când te-ai născut, ți-au dat, în dar, o hartă,
Să umbli, fără teamă, dimineața
Și la amiază, seara, chiar și noaptea,

Pe-alei de dor cu muzici de poveste,
De unde a fugit, rănită, moartea,
În timp ce urci, voios, cu noi spre creste ...
Rădăuți, 10 august 2017

C ornel C. C ostea
222
Te rog, dă-mi, Doamne, Veșnicia, mie

De patru veacuri, Duhul Sfânt pogoară
La Dragomirna, unde piatra-i vie,
Te rog, dă-mi, Doamne, Veșnicia, mie,
Să nu mai urc, bătrân, pe nicio scară.
Știu, Doamne, că în Rai e doar Lumină

Și niciun nor nu are cum pătrunde,
Dar nu mai vreau să plec, de-aici, niciunde,
Mi-e inima de fericire plină.
Și, Te mai rog, Părinte,-ucide moartea,

Sau, de nu vrei, prefă-o-n ciocârlie,
Să fie-o punte între Cer și Glie,
Cum este pentru noi, supremă, Cartea.
Iar, astfel, vom scăpa de boli și ură,

De patimi, de tristețe, de sicrie,
Te rog, dă-mi, Doamne, Veșnicia, mie
Și o voi împărți fără măsură.
Mănăstirea Dragomirna, 13 august 2017
sau
G H E R L A
223
Și să mă ierți
Fecioară, zămislită din Lumină,

Mi-ai dăruit un strop de Veșnicie,
Cu sfinții laolaltă-ntr-o chilie
Te-mbrățișez, Măicuța mea divină.
Căci nu e om pe plaiurile-acestea,
Pe care, Tu, să nu-l iubești ca Mamă,
Când zâna nopții, greierii, își cheamă,
Ne-adormi, pe toți, spunându-ne povestea
Cu care-L adormeai pe Fiul Tău,

Acum mai bine de două milenii,
Împovărat de neputința vremii,
Te rog, Fecioară, să mă scoți din hău
Și să m-ajuți să simt Cântarea Sfântă

Ce se revarsă-n fiecare zi
Din glasuri de copii și ciocârlii
Peste-omenirea tristă și căruntă.
Și să mă ierți că, uneori, merg singur

Pe drumuri care nu duc nicăieri
Și nu zbor cu sublimele-Ți tăceri
Pe aripi de arhanghel ori de vultur ...
Cluj-Napoca, 16 august 2017
C ornel C. C ostea
224
Atâta moarte, Doamne
în amintirea celor care au pierit în atentatul din Barcelona
(17 august 2017)
Atâta moarte, Doamne, fără rost,

Și-atâta sânge cald pe caldarâm,
Din tot ce e, devine, brusc, a fost,
Iar din iubesc se-aude, azi, dărâm.
De ce să facem rău și până când?

În unii a apus, de mult, lumina,
Și, zi de zi aproape, rând pe rând
Coboară, peste-atâtea vieți, cortina.
Nu cred că mai e timp de lamentări,

De lacrimi, declarații, de parade,
Să ne trezim, cât mai avem cărări
Spre piscul unde Însuși Domnul șade
Și, trist, se roagă să avem tăria

De a ieși din bezna ce ne-nghite
Și să vedem că-n unii nebunia
Doar pare-a fi credință-n cele sfinte.
Sunt păpușarii lumii, care-ar vrea

Să ne-otrăvească propriile case
Făcându-ne viața-amară, grea,
Și-apoi, cu boli în suflet și în oase,
Să ne târască-n gropile comune

Rânjind, satisfăcuți, c-au reușit
sau
G H E R L A
225
Să își impună leprele păgâne
Pe un Pământ atât de chinuit.
Dar, cine știe, poate, peste-un veac,

De vom trăi sihaștri printre stele,
Vom observa că au fost fără leac
Atâtea boli, pierind luptând cu ele.
Și-abia atunci, cumva, vom înțelege

Că am primit un dar neprețuit,
Ce-nseamnă libertatea de-a alege
Și c-am murit pentru că n-am iubit!
Lechința, 19 august 2017

C ornel C. C ostea
226
Și astăzi, Doamne

Și astăzi, Doamne, este ziua mea,
Nu vreau nici tort și nici vreun alt cadou,
Vreau doar să mă îmbrățișezi din nou
Să simt iubirea-aprinsă dintr-o stea.
Și astăzi, Doamne, lacrimile mele

Curate-mi vor spăla trecutul tot,
Nu știu cât voi mai fi, dar eu socot
Că mai am timp să scriu privind spre stele.
Și astăzi, Doamne, mama îmi va spune

Cum moartea și-a dat duhu-n noaptea-aceea,
Când îngerii-o rugau, plângând, pe Geea
Să nu mi-o ducă-atunci spre soare-apune.
Și astăzi, Doamne, îmi aduc aminte

De liniștea ce cobora în sat
Odat’ cu ciurda dintr-un timp uitat,
Când povesteam, noi doi, fără cuvinte.
sau
G H E R L A
227
Gherla mea de dor
Te las cu bine, Gherla mea de Dor,

Voi mai veni să văd cum înflorești,
Pe cerul Amintirii, niciun nor
Nu-mi va umbri Iubirea de povești.
Voi spune, despre tine, cine ești,

Acelora ce, încă, nu te știu,
Un cuib în care cetele-ngerești
Aduc la Viață tot ce nu e viu.
Cu inima curată, voi veni

Să mă hrănesc din Liniștea ta sfântă,
Cu oameni dragi mă voi reîntâlni
Până când barba îmi va fi căruntă.
Și chiar dacă, vreodată, mă voi duce

Să scriu poeme-acolo-n Veșnicie,
Mereu de tine-aminte-mi voi aduce
Ca de-o dumnezeiască Bucurie.

C ornel C. C ostea
228
O nouă poezie
Danielei MIHAI SOARE – redactor Radio România Actualități
Cu nostalgia verii, ce se stinge,

Pășim, timizi, spre-o toamnă preafrumoasă,
Ce nu ne lasă s-adormim în casă,
Ci să dansăm pe-alei, ea, ne convinge
Odată cu vârtejuri largi de frunze

Bătrâne umbre dintr-un timp uitat,
Ca un sărut celest, nevinovat,
Când mugurii plesneau striviți pe buze.
O nouă poezie ne așteaptă

Cu-al ei parfum de must și crizanteme,
Să o citim, voioși, din vreme-n vreme,
Urcând spre Veșnicie înc-o treaptă ...

sau
G H E R L A
229
Purtând Lumina
artistei Mirela ATUDOREI, la aniversare
Amurgul verii este-un răsărit

Pentru-al tău suflet ce-a plecat în Viață
Cu aripi largi de înger preaiubit
Purtând Lumina-n orice dimineață
Ca pe-o comoară-n palmele de stele,

Din Apa Vie-a Tatălui Ceresc,
Miresmele de mirt și viorele
Trezind, în noi, lumesc și nelumesc.
Iar Glasul tău – Suprema Bucurie –

E pentru noi neprețuitul leac,
Nu doar aici, dar și în Veșnicie,
Unde în Cântec toate se prefac.
Să urci, mereu, spre Piscul Fericirii,

Înveșmântată-n Florile Iubirii ...
C ornel C. C ostea
230
Despre autor
Cornel C. Costea s-a născut la 27 august 1976

în localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, fiind
al doilea copil al familiei Cornel și Leontina Costea.
Urmează școala generală în satul natal, iar liceul la
actualul Colegiu Tehnic INFOEL din Bistrița (profilul
informatică). Studiază geografia la Universitatea
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând, în 2014,
titlul științific de doctor în geografie, cu lucrarea: Munții
Bârgăului. Studiu de geografie umană.
În prezent, este profesor de geografie la Liceul
Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca.
A publicat articole de specialitate, proză, eseuri și
poezie în peste 30 de reviste din țară și din străinătate,
fiind prezent în mai mult de 20 de antologii, volume
colective și almanahuri literare.
A obținut numeroase premii în domeniul literar
(o mare parte în sfera poeziei de sorginte niponă - haiku).
Cărți publicate:
Clipa de Infinit, poezii, Edit. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2008;
Unde Dumnezeu visează, poezii, Edit. Pro Vita, Cluj-
Napoca, 2009;
Teza cu subiect unic la Geografie, Edit. Pro Vita, Cluj-
Napoca, 2009;
Verticale portative, poezii, Edit. Fundației Paul Polidor,
București, 2009;
Îngerul din caolin, poezii, Edit. Semănătorul on-line,
București, 2010;
sau
G H E R L A
231
Geografie pentru Bacalaureat. Europa-România-Uniunea
Europeană. Probleme fundamentale, Edit. Pro Vita, Cluj-
Napoca, 2010;
Din pulberea Luminii, poezii și interviuri, Edit. Armonii
culturale, Adjud, 2014;
Sakura, haiku și comentarii, Edit. Armonii culturale,
Adjud, 2014;
Vocile inimii – o istorie subiectivă a Radioului public
românesc, Edit. Karuna, Bistrița, 2015;
Munții Bârgăului. Studiu de geografie umană, Edit.
Karuna, Cluj-Napoca, 2016;
Dor de Lechința, poezii, Edit. Armonii culturale, Adjud,
2016;
Cântecul greierilor, haiku și senryu, Casa de Editură
DOKIA, Cluj-Napoca, 2017.
C ornel C. C ostea
232
Cuprins
Convivalii ale eului sau despre nostalgia experienței
clasice a poeziei...................................................................... 5
Septembrie............................................................................... 9
Că te iubesc..............................................................................10
Stăpână absolută-n vechiul burg.................................... 11
De dorul tău...................................................................... 12
De unde-atâtea lacrimi?.................................................. 13
Mireasma Învierii............................................................. 14
Tu ești icoana.................................................................... 15
Aștept venirea ta............................................................... 16
Cu lumea-aceasta............................................................. 17
Fii fericită, azi................................................................... 18
Oprește-te și ... îndrăznește............................................. 19
Poetul ................................................................................ 20
Iar arde cerul..................................................................... 21
Ca o făclie.......................................................................... 22
De-un veac și jumătate........................................................23
Mai e o zi........................................................................... 24
Rămâne al tău suflet......................................................... 25
Scrisoare lui Ioan Gyuri Pascu....................................... 26
Sub pod.............................................................................. 27
Ecoul sfânt al Vocilor măiastre........................................29
În toamna asta.................................................................. 30
Octombrie.............................................................................. 31
În Gherla............................................................................ 32
De toamnă......................................................................... 33
Iar când ne-ntoarcem....................................................... 34
sau
G H E R L A
233
Pe drum de fier................................................................. 36
Epistola copilului-urs ucis în Sibiu................................ 37
Să fie-n mine, oare, prea târziu?.....................................39
Cum aș putea?................................................................... 40
A poezi............................................................................... 41
Lumina toamnei............................................................... 42
A poezi............................................................................... 43
În Marea Tăcere................................................................ 44
Radioul public e averea noastră...................................... 45
E tot mai multă toamnă................................................... 47
Ne risipim.......................................................................... 48
Se duc părinții................................................................... 49
Mă luminez....................................................................... 50
Un cânt sublim.................................................................. 51
Noiembrie.............................................................................. 53
Serile Radio Cluj............................................................... 54
Frumoasă-ntruchipare..................................................... 55
Veniți, să evadăm în Poezie...............................................56
În bănci de dor.................................................................. 57
Și te găsesc......................................................................... 59
Ce ar fi omul?.................................................................... 60
Lumina, totuși................................................................... 61
Ultimul aur........................................................................ 62
Mi-e dor și mie, uneori, de vară..................................... 63
Decembrie............................................................................. 65
Iubită Țară......................................................................... 66
De sus, se vede, altfel, frumusețea.................................. 68
E totul alb.......................................................................... 69
Ajută-mă, Doamne........................................................... 70
Scrisoare celor ce ne iubesc............................................. 71
C ornel C. C ostea
234
Te bucură........................................................................... 72
Pe țărmul Nostalgiei......................................................... 73
Lumini de stea.................................................................. 74
Ianuarie.................................................................................. 77
În ape de albastru și de aur............................................. 78
Albe cărări......................................................................... 79
S-a dus, în amintire,-al toamnei aur.............................. 80
Cu fiecare Dascăl.............................................................. 81
De patru ani...................................................................... 83
Tu, Doamne....................................................................... 84
Acesta e poemul................................................................ 85
Alb-strălucitor.................................................................. 86
Constatare......................................................................... 88
Poarta................................................................................. 89
Volbura.............................................................................. 91
Un Domn de neuitat........................................................ 93
Când ai plecat................................................................... 95
De ziua ta........................................................................... 97
Drumul.............................................................................. 98
Soarele a plecat într-o altă galaxie................................99
Când mă întâlnesc cu voi.............................................. 100
Frumusețea inimii.......................................................... 102
Vrei să mă hipnotizezi................................................... 103
Când pășesc în biserică.................................................. 105
Culorile sufletului neamului românesc....................... 107
Februarie.............................................................................. 109
Poetul și Țara................................................................... 110
Un Suflet se întoarce...................................................... 112
Cântec pentru Cetățuia................................................. 113
Pe tărâmul cuvintelor..................................................... 115
sau
G H E R L A
235
În Clujul de cinci stele................................................... 117
Chiar dacă . ...........................................................................119
Prin inima mea curge Dunărea.................................... 121
În fiecare zi ești fericit.................................................... 123
Când scriu....................................................................... 126
Un murmur de Lumină................................................. 128
Martie................................................................................... 129
De-acum și Poezia.......................................................... 130
Scrisoare lui Radu Gyr ....................................................131
Ard, în amurg, bătrâne bastioane................................. 133
Îți voi picta apusuri........................................................ 134
Scrisoare lui Tibi Ușeriu................................................ 135
Chemarea spre Înalt....................................................... 136
Întoarcerea lui Tibi Ușeriu............................................ 138
Când spui Nichita........................................................... 140
Aprilie................................................................................... 141
Iar Clujul.......................................................................... 142
Fântâna Albă................................................................... 144
Scrisoare dintr-o altă viață (I)....................................... 146
Marbella........................................................................... 148
Scrisoare dintr-o altă viață (II)..................................... 150
Pe pajiști de tăceri........................................................... 152
Iubirea pentru Radio...................................................... 154
Un cântec în grădina inimii.......................................... 155
În Raiul tău de flori........................................................ 156
În giulgiul de iubire........................................................ 158
Tu, fericit în toate........................................................... 159
Fă, Doamne, o minune.................................................. 160
O viață-n Poezie............................................................. 161
Izvorul Tămăduirii......................................................... 162
C ornel C. C ostea
236
Mesajul Terrei către pământeni.................................... 163
Povestea unui suflet........................................................ 165
Voi ați iubit Urcușul....................................................... 167
Iași (și-un legământ)...................................................... 168
Și sufletul se-ntoarce...................................................... 170
Mai........................................................................................ 173
Strada Copilăriei............................................................. 174
Cărarea spre altar........................................................... 175
Singura dimensiune a inimii......................................... 176
Te oglindești.................................................................... 177
Ne-am întâlnit................................................................ 178
Să îmi aduni.................................................................... 180
Din Cartea Amintirii..................................................... 182
Pe-acel tărâm de dor...................................................... 183
Lecția finală..................................................................... 184
O lacrimă de dor............................................................. 186
De-ți risipești condeiul.................................................. 187
Inimile voastre................................................................ 188
De-acum știu................................................................... 189
Iunie...................................................................................... 191
Cum, însă, moartea........................................................ 192
În Cartea Veșniciei......................................................... 194
Trăind frumos................................................................. 195
Averea ta.......................................................................... 196
Voi căuta.................................................................................197
O vară a inimilor............................................................ 198
Când Viața însăși............................................................ 199
În caruselul Timpului.................................................... 201
Vine o zi........................................................................... 203
Copilăria.......................................................................... 204
sau
G H E R L A
237
Sublim, se stinge ............................................................ 206
Îmbrățișările Cerului..................................................... 207
Iulie....................................................................................... 209
Miracolul Genezei ......................................................... 210
Județul Târgoviște .......................................................... 211
Îmi curge înserarea în suflet......................................... 213
Căci doar Iubirea ........................................................... 214
Din vreme în vreme....................................................... 215
Pe țărmul de-alabastru ................................................. 216
Scrisoare deschisă........................................................... 217
August.................................................................................. 221
În ochii tăi ca două largi ferestre . ..............................222
Te rog, dă-mi, Doamne, Veșnicia, mie .......................223
Și să mă ierți.........................................................................224
Atâta moarte, Doamne ................................................. 225
Și astăzi, Doamne ..............................................................227
Gherla mea de dor ......................................................... 228
O nouă poezie ................................................................ 229
Purtând Lumina ............................................................ 230
Despre autor.................................................................... 231
C ornel C. C ostea
238
Redactor: Mia Hodiș
Tehnoredactor: Andrei Boer
Coperta: MindLab
www.galaxiagutenberg.ro
www.librariilegutenberg.ro
Bun de tipar: 2017. Apărut: 2017

EDITURA GALAXIA GUTENBERG,
435600 Târgu‑Lăpuş, str. Florilor nr. 11
Tel./fax: 0264‑243 616; 0723‑377 599
E‑mail: contact@galaxiagutenberg.ro
*
Tiparul executat de
SC GUTENBERG SRL
435600 Târgu‑Lăpuş, str. Florilor nr. 11
Tel./fax: 0262‑385 280; 0723‑377 599
E‑mail: contact@galaxiagutenberg.ro
SERVICII TIPOGRAFICE COMPLETE

Gherla PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gherla PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C o r n e l C.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Volum apărut cu sprijinul:

Că te iubesc, o știe lumea toată,

Că te iubesc, nu vreau să uiți nicicând,

Cluj-Napoca, 1 septembrie 2016

Coboară toamna ca o domnișoară

Pășește, cu sfială, pe alee,

Și se rotește ca-ntr-un dans feeric,

Căci are prinse-n părul de aramă

Și ne așteaptă sus, pe Cetățuie,

Cluj-Napoca, 1 septembrie 2016

Că soarta-i nemiloasă, o spun mulți,

La începutul toamnei, de trei ani,

Nu te-am uitat, deși te-ai dus departe,

În suflet, zi de zi, te întâlnim,

Cluj-Napoca, 2 septembrie 2016

De unde-atâtea lacrimi pentru voi,

Vă luați adio de la-această lume,

Ne mângâie nădejdea întâlnirii

Cluj-Napoca, 2 septembrie 2016

În pragul toamnei, Sufletele voastre,

Și, an de an, voi mai urcați o treaptă,

Și-i luați cu voi pe-acei ce vor să vină

Aici și-acum, dar și în Veșnicie,

Cluj-Napoca, 4 septembrie 2016

De-o pânză de paing atârnă Luna

Te recompun, mereu, din amintiri,

Căci ești lumina risipită-n toamnă,

Jucu, 5 septembrie 2016

Aștept venirea ta ca pe-o lumină

Aștept venirea ta ca pe-o speranță

Aștept venirea ta ca pe o rugă

Aștept venirea ta ca pe-o iubire,

Cluj-Napoca, 6 septembrie 2016

Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac,

Cu-atâția torționari câte păcate

Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac,

Așa cum Christ ne-a învățat odată,

Cu lumea-aceasta nu pot să mă-mpac ...

Cluj-Napoca, 6 septembrie 2016

Fii fericită, azi, când îți zâmbesc,

Fii fericită, azi, când te mai chem,

Fii fericită, azi, când îți mai scriu,

Fii fericită, azi, când te iubesc ...

Cluj-Napoca, 6 septembrie 2016

Oprește-te, un ceas, și îndrăznește

Oprește-te, o lună, și-ndrăznește

Oprește-te, un an, și îndrăznește

Oprește-te, un veac, și îndrăznește

Cluj-Napoca, 6 septembrie 2016

Despachetăm cadouri, an de an,

Ne risipim, adesea, în nimicuri

Poetul este cel ce ne salvează

Poetul ne ia-n brațe și ne duce

Poetul este singura speranță

Cluj-Napoca, 7 septembrie 2016

Iar arde cerul, peste dealuri, la apus,

Și urc, tăcut, pe trepte fumegânde,

Pe-un fir de iarbă așteptând supus

Cluj-Napoca, 10 septembrie 2016

Rămân, de-acum, în inimile voastre,

Rămâneți, fericiți, cu amintirea