TEST nr.

1
Subiectul I: Istoria apariţiei criminalisticii
1.1 Indicaţi condiţiile istorice şi premisele apariţiei cunoştinţelor cu semnificaţie
criminalistică.
Organele de mentinere a ordinii publice si judiciare care cercetau si examinau
delictele activau in baza experientei practice metodelor imperice si barbare. In a
doua jumatate a sec 19 in legatura cu dezlantuiea activitatii infrationale organelle
nu mai erau in stare sa faca fata la nr de infractiuni . Astfel la necesitatile societatii
au raspuns unii oameni bogati in experineta si oameni de stiinta care si-au dus
aportul la consolidarea cunostintilor criminalistice fapt ce a servit permisa la
aparitia stiintei date. Descoperirele personalitatilo date le descriu mai jos
1.2Determinaţi aportul cercetărilor care au stat la leagănul consolidării ştiinţei
criminalistica.
Anumite elemente ale cunostintei criminalistice lia avut acte legislative si
anume Codica criminal care era compus din reguli de cercetare si descoperiea
a faptelor criminalistica 1838. Un alta personalitate care a avut un aport este
William Herschel a facut o descoperire in Indiana despre amprentele papilare
dar la luat inainte Henry Faulds care la fel sa manifestat in acest domeniu dar
nici acesta nu a avut o sadisfactie prima carte de dactiloscopie a fost publicata
de Francis Galton. Bertillon a descoperit sistemul de indentificare prin metoda
portetului vorbit el a fondat anumite compartimente ale tehnicii criminalistice.
Criminalistica este ştiinţa investigării infracţiunilor, care a apărut la finele sec.
al XlX-lea, în urma eforturilor unor cercetători luminaţi, printre care un loc de
frunte îl ocupă Hanns Gross, judecător de instrucţie austriac, ulterior profesor
universitar, care a folosit această noţiune pentru a contura ansamblul de
cunoştinţe sistematizate ale unei noi ramuri ce tratează tehnica, tactica şi
metodica cercetării faptelor penale, in manualele sale Manualul judecatorului de
instructie.
1.3 Evaluaţi principalele etape de dezvoltare a criminalisticii naţionale.
Criminalistica ca obiect de studiu a aparut o data cu infiintarea Facultati de drept al
Universitatea de stat din Chisinau in 1959.
Cu cercetarile in domeniul criminaliticii dupa destramanea uniunii sovietece sunt
preocupati oameni de stiinta si cadre didacte din cadru universita de stat facult de
drept ca rezultat au fost elaborate mai multe lucari astfel in 1995 la Chisinau a
aparut primul manual de crim in limba rom Criminalistica autor Ghiorghita M. si
in 1996 Tehnica criminalistica de S Doros precum si alte lucrari a lui GH
Golubenco apoi in 2015a fost elaborate tratatul de metodica criminalistica de
Ghiorghita
Subiectul II: Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere
2.1 Definiţi noţiunea şi tipurile prezentării spre recunoaştere.
Prezentarea spre recunoaștere este o acțiune de urmărire penală și de tactic
criminalistică ce constă în crearea situației cînd persoanei audiate anterior I se
dă posibilitateasă evidențieze din mai multe obicte, personae, animale
prezentate, acelea despre care el a depus declarații și a numit caracteristicile
exterioare.
Tipuri prezentării spre recunoștere -
1 recunoașterea persoanei
 2.recunoașterea cadavrului
3. recunoașterea obiectelor material
4. recunoașterea animalelor
5. recunoașterea încaperilor sau terenurilor

Sarcini ale prezentarii spre recunoastere

1.identificarea a perso obiectelor care au legatua cu infarctiunea prin
compararea trasaturilor caracteristici acestora cu trasaturile caracteristice
precepute anterior
2.Verificarea probelor administrate in cauza cu versiunele elaborate pe
parcursul cercetarii.

2.2 Stabiliţi regulile de baza privind pregătire a prezentării spre

recunoaştere.
1. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere presupune :
a) Studierea a materialelor cauzei
b) Audierea prealabilă a persoanei ce urmează sa recunoască;
c) Trebuie de obținut acordul persoanei de a participa la recunoastere
d) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a recunoaşterii;
e) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi prezentate împreună cu cele
care trebuie recunoscute.Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor baza
pe analiza a două categorii de caracteristici:
1. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a fi recunoscut. Pentru
persoane - rasa, sexul, vârsta, constituţia fizică, semnalmentele individuale,
îmbrăcămintea; pentru animale - specia, rasa, vârsta, culoarea; pentru obiectele
materiale - denumirea, destinaţia, forma, mărimea, culoarea, modelul.
2. Specificate în cadrul ascultării prealabile de persoana chemată să
recunoască.
f) Stabilirea locului si timpului – deobicei la sediul organuluide urmarire
penala cu exceptia cazului cadavru obiectelo animalelor incaperilor
g) Constituirea grupului de lucru – responsabil pentru acesta este ofiterul de
urmarire penala in cazul recunoasterii persoanei vii sunt necesar cel putin 3 4
lucratori unul va c0nduce unul va fotografia iar alti doi vor asigura legalitatea
procedurii.

2.3 Nominalizati elementele pregatirii spre recunoastere a persoanelor vii ca

actiune de urmarire penala
1.Studierea temeinică a materialelor cauzei penale
2.Audierea prealabilă a persoanei ce urmează să recunoască o alta persoana
organul de urmărire penală îi audiază pe aceştia asupra circumstanţelor în care
au văzut persoana, precum şi asupra semnelor şi particularităţilor distinctive
după care ar putea să o recunoască.
3. Selectarea persoanei care vor fi prezentate spre recunoaștere Persoana care
trebuie recunoscută este prezentată celui care urmează să o recunoască în afara
spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut, împreună cu cel puţin 4
asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători la exterior.
4.Stabiluirea locului și timpul desfașurării acțiuni la sediul organului de urmarire
penala unde este amenajata o camera.
5.Constituirea grupului de lucru ceurmează să efectuieze pregătirea spre
recunoaștere
TEST nr. 2
Subiectul I.Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini
1.1.(3) Determinaţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor papilare.
Urmele de miini-rezultatul modificarilor intervenite in mediul inconjurator prin
actiunea omului, urmele sunt acele modificari produse in mediul inconjurator in
timpul savirsirii unor fapte prevazute de legea penala
Urmele de mâini în comparaţie cu alte urme, sînt cel mai des folosite la
descoperirea şi cercetarea infracţiunii, ele având o eficacitate mai mare. Aceasta se
apreciază, reieşind din aspectul funcţional al mâinilor şi totodată a proprietatilor
acestora.

1.2. Analizaţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare.

Proprietăți-Însemnătatea criminalistică a desenelor papilare se apreciază
reieşind din: a) individualitatea (unice) b) stabilitatea (fixe) c) inalterabilitatea
desenelor papilare, d) longhitive.Se cunosc trei tipuri de desene papilare: a) Arc
(adeltic) unde liniile, care formează desenul, îşi iau începutul de la o latură a
falangetei şi curbând în centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele de acest tip
sînt cele mai simple după construcţie şi se întâlnesc relativ rar (aproximativ 5% din
numărul total), ele pot fi de două feluri simple şi şatră. Desenele papilare şatră au
liniile papilare la centru îndoite, formând un pin. b) Laț (monodeltic)– liniile care
formează zona centrală a desenului, îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi
atingând partea centrală a acesteia, revin spre aceiaşi latură, formând o figură în
formă de laţ. c) Cerc - acest desen papilar are două delte – una pe partea dreaptă,
alta pe cea stângă, relativ de zona centrală a desenului papilar (mai rar se întâlnesc
trei şi chiar patru delte). Între delte este amplasat desenul sub forma unor ovale,
spirale, elipse sau vârtej.

1.3Estimaţi posibilităţile expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie

puse la dispoziţia expertului, în situaţia, în care de la locul săvârşirii unui furt
prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale şi există informaţii, ce
permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet.Laşco.
In cazul dat va putea fi efectuata expertiza dactiloscopica, expertului i se va pune la
dispozitie amprentele digitale ridicate si modelele de comparatie. Toate materialele
expediate expertului trebuie sa fie verificate daca sunt veridice si daca au fost
fixate si ridicate conform procedurii. Amprentarea cet. Lasco se va face conform
procedurii , degetele acestui vor fi rulate pe o fisa dactiloscopica – acesta si va fi
materialul de comparat. Expertului revenindui obligatia de a compara amprentele
ridicate si materialul de comparat pentru a identifica faptuitorul.
Subiectul II. Expertiza judiciara
2.1.(3) Definiţi noţiunea şi temeiurile dispunerii expertizei in general si celei
repetate şi expertizei suplimentare.
Expertiza repezinta o cercetare tehnica a obiectelor pe care organul de urmarie
penala sau instanta nu poate sa o efectuiez ,cu scopul de a obtine o concluzie
fudamentata stiintific, sunt necesare cunostintelor special fiind un mijloc de
obtinere a probelor
Dacă organul de urmărire penală care a dispus efectuarea expertizei, la invocare de
către una dintre părţi sau din oficiu, ori instanţa de judecată, la cererea uneia dintre
părţi, constată că raportul expertului nu este complet, iar această deficienţă nu
poate fi suplinită prin audierea expertului, se dispune efectuarea unei expertize
suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt expert.
Dacă concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate, dacă există
îndoieli în privinţa lor şi aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea
expertului sau dacă a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei,
poate fi dispusă efectuarea unei expertize repetate de către un alt expert sau alţi
experţi
2.2.Evidenţiaţi temeiurile şi procedura de dispunere a expertizelor judiciare
Si clasificarea expertizei
Temei- necesitatea de cunostinte speciale din domeniu stiintei tehnicii artei sau
alte domenii
Procedura- considerînd că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea
expertizei. În ordonanţă sau în încheiere se indică: cine a iniţiat numirea expertizei;
temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele şi alte
materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd şi în ce împrejurări au fost
descoperite şi ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de
expertiză, numele şi prenumele persoanei căreia i se pune în sarcină efectuarea
expertizei. Ordonanţa sau încheierea de dispunere a efectuării expertizei este
obligatorie pentru instituţia sau persoana care urmează să efectueze expertize.
Expedierea doc obiectelor si materialelor pentru a efectua expertiza.
Clasificarea expertizelor judiciare
1. După domeniile cunoștințelor speciale și obiectele supuse cercetării.
2. După modul de efectuare al expertizelor.
3. După consecutivitatea efectuării acestora.
4. După complexitatea domeniilor de știință aplicate la efectuarea expertizelor.
5. După volumul cercetărilor.
6. După numărul experților care participă la efectuarea cercetărilor.
7. După locul efectuării expertizelor.
Expertize criminalistice-
1. Expertize tradiționale.
2. Expertizele criminalistice netradiționale.
3. Expertizele ale substanțelor, materialelor și articolelor.
Expertize medico-legale și psihofiziologice
1. Expertize medicolegale
2. Expertize psihiatrică
3. Expertize psihologice
2.3.Meditaţi asupra criteriilor de apreciere a raportului de expertiză de către
instanţa de judecată şi organul de urmărire penală.
Aprecierea presupune verificarea 1.competentei expertului, conditiilor in care a
activat el a concluziilor lui, a raportului de expertiza in intregime. Se va verifica
cum se respecta dispozitiile legii cu privire la dispunea si efectuarea expertizei
repetate. In cadrul expertizei repetate si anume in raportul dat se vor cerceta
probele care au facut obiectul examinarilor executate ale primei expertize , dar pot
fi examinate si unele materiale suplimentare. Astfel in noul raport trebuie sa fie
argumentate motivele care au condus la tragerea anumitor concluzii , trebuie
precizate si demonstrate motivatia apelarii la metodele si mijlaocele tehnice
utilizate. Continutul raportului de expertiza trebuie sa fie bine determinat, redat
intr-o forma ingrijita .Daca rezultatele expertizei se refera la cauza data Trebuie sa
fie o concordanta intre concluziile expertului si probele existente in cauza.

TEST nr. 3

Subiectul I: Traseologia criminalistică.

1.1.Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia.
Traseologia este o ramura a tehnicii criminalistice care studiaza legitatile aparitiei
diverselor modificari materiale rezultate din interactiunea faptuitorului cu uneltele
folosite ale cimpului infractional in scopul descoperirii infractiunilor.
Traseologia are următoarele sarcini:
—studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale
infracţiunilor.
-elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii,
fixării şi ridicării urmelor infracţiunii.—elaborarea metodicilor efectuării
expertizelor traseologice.
elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de
atentări infracţionale.

1.2.Formulaţi noţiunea de urmă a infracţiunii şi faceţi o clasificare a lor.

In opinia noastră mai potrivită este concepţia conform căreia clasificarea urmelor
se face în baza a patru criterii mai importante, şi anume:
Dupa obiectul creator avem urme produse : de oameni,
animale(muscaturi),fenomene(incendii),obiecte(urme de
intrumente),biologice(singe). După gradul de plasticitate al obiectului primitor:
urme de adâncime( se formează când obiectul primitor este mai puţin consistent
decât cel creator - urma de sanie pe zăpadă), de suprafaţă: urme de stratificare si
dedestratificare. După modul de acţiune: statice(urmele de mâini, picioare,
autovehicule), dinamice (urme de sanie, schiur). Dupa dimensiunile: microurme si
macrourme.
Dupa sedimentarea lor- urme locale- se formeaza pin modificarea suprafetei sau
volumului obiec primitor pe locul de contact cu ob creator. Urme peiferice- o
modificare de supafata ob primitor inafara limitelor de contact cu ob creator.
Si mai sunt vizibile invizibile latente

1.3. Evaluaţi regulile generale de fixare, ridicare şi ambalare a urmelor

materiale ale infracţiunii.
Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit
următoarelor reguli generale:
1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează
efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei,
2) Utilizarea in limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să
majoreze capacitatea de percepţie.
3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor,
4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor in procesul-verbal, acesta
fiind principalul, sub aspect procesual, mijloc de fixare.
5) Indiferent de natura acestora, urmele depistate se vor fotografia apelându-se
la metoda fotometrică. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele
expuse in procesul-verbal, fotografiile urmelor,
6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului, de regulă, se ridică în comun
cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia.
7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare, supravoluminos sau
intransportabil şi, din aceste ori alte motive, se exclude ridicarea lui, urmele
se vor ridica, procedindu-se:
— la mularea urmelor de adâncime
— la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice,
— la recoltarea urmelor-materie prin răzuir etc

Subiectul II: Planificarea ca forma principală de organizare a activităţii de

urmărire penală.
2.1 Distingeţi noţiunea de organizare de cea de planificare a activităţii de
urmărire penală.
Putem sa distindem aceste doua not. prin faptul ca organizarea activ de UP are un
sens mai larg decit cel al planificării.Prin organizare se are in vedere ,pe de o
parte,crearea condiţiilor de munca,pregatirea si repartizarea forţelor si miji de care
dispun organelle respective,iar pe de alta parte,ordonarea in baza planului de lucru
a activ si masurilor necesare realizarii scopului propus,care se refera la
clarificarea deplina a faptelor si imprejurarilor ce duc la confirmarea adevarului
intr-un process penal.Iar referitor la noţiunea de planificare aceasta reprezintă
latura cea mai importantă a organizării cercetării faptelor penale, ea asigurând
efectuarea acesteia în conformitate cu cerinţele legale, în mod temeinic, obiectiv
şi complet.

2.2 Analizaţi structura şi conţinutul planului de urmărire penală.

Planul va cuprinde :
1.denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2.Fabula actului infractional;
3.Versiunile de urmar. Penala elaborarea in baza datelor paftice accumulate in
legatura cu cercetarea cazului
4.Actiunele procesulae si masurile specale de investigatie alte activitatie ce trebuie
effectuate pentru verificaea versiunilor elaborate.
5. Termenii si responsabilii de efectuare a actiunii
6. Observatiile sau notitile referitor la realizarea actiunilor planificate.
2.3 Nominalizati etapele si princiipiile planificarii
Etape
Planificarea la etapa initial de cerectare-se efectuiaza deobicei oral se determina
mecanismulinfravctiunii indetificaea si retinrea infractorului, depistarea probelor
pregatrilea material pentru punerea sub invinuire
Planificarea la etapa ulterioara de cerectare-verificarea minutioasa a probelor ,
depistaea si administrarea probelo noi stabilirea motivelor infracti,pregatirea spre
prezentare partilor a materialelor cauzei
Principiul individualitatii impune imbinarea judicioasa a sarcinilor generale cu
cele particulare, determinarea directiei si perspective cercetarii, originii si
caracterul evenimentului, specificul legaturii dintre anumite date faptice si
informatiile despre ele.Acest principiu presupune raspunderea personala a
ofiterului de urmar. Penala privind efectuarea activitatilor concrete de urmarire
penala si masurilor special de investigatii.
Principiul dinamismului presupune ca planul de cercetare a cauzei penale
trebuie sa fie adoptat la diferite imprejurari schimbatoare ale cauzei . ele nu poate
fi utilizate decat pt o anumita perioada a urmaririi penale, acesta necesitand a fi
completat ori modificat in raport cu informatiile noi aparute in cauza.
TEST nr. 4
Subiectul I. Evidenţa criminalistica
1.1 Definiţi noţiunea de evidenţă
Evidența criminalistică-prezintă un sistem stiintific argumentat de fixare,clasif,
sistematizare pastrare si folosire a datelor referitoare la pers si obiectelor ce au
importanta crim ce pot fi folosite in scopul clarificarii circumstantelor cauzelor
penale.
1.2Prezentati conceptul si elementele componente a Sistemul Informational
integrant automatizat al organelor de urmarire penala.
1.Registru informației criminalistice și criminologice- conține date cu privire la
infracțiunile săvîrșite, persoanele care li-au săvârșit și a pedepselor ce le-au fost
aplicate, persoanele puse sub învinuire sau cărora le-a fost aplicat măsura
privativă de libertate , cadavrele dispărute date în căutare, cadavrelor
neidentificate etc .
2.Registru dactiloscopic- conține toate informațiile dactiloscopice pentru
indentificarea persoanelor dispărute sau cadavrelor neidentificate,persoanelor care
au săvârșit o infracțiune, verificarea identității persoanelor reținute arestate sau
condamnate
• 3. Registru de stat al armelor- este destinat pentru formarea bazei de date
automatizate a armelor, beneficiarilor și proprietarii acestora
• 4. Registru procedurilor de executare- conține date despe documentele
executorii și despre paticipanții la sistemul informațional automatizat
Registru procedurii de executare
• 5. Registru accidentelor rutiere- conține date cu privire la accidentele rutiere
• 6. Registrul persoanelor reținute arestate și condamnate- conține date despre
persoanele aflate în detenție ( reținute, arestate, condamnate
1.3Estimati tipurile si nivelurile de evidenta criminalistica din sis organelor de
drept din RM.
Principalele tipuri de evidență utilizată de organele de drept ale RM sunt:
• 1.Evidența alfabetică sau nominală- care cuprinde: numele, prenumele, locul
nașterii, naționalitatea, domiciliu, locul de munca, situația familială,
antecedente penale, art. infracțiunii conform căruia a fost condamnat, tipul
pedepsei, timpul condamnării, instanța de judecată care a condamnat etc. În
fișa alfabetică se depunde și amprenta degetului.
 • 2. Evidența dactiloscopică- a persoanelor reținute pentru comiterea
infracțiunilor se efectuiaza cu ajutor fișelor speciale, numite dactiloscopice
sau dactilograme. Ele se completează pe fișse speciale cu ajutorul vopselei
tipografice prin reflectaea amprentele digitale ale ambelor mâini.
• 3.Evidența după procesul săvîrșirii infracțiunii- în baza înregistrarii
infracțiunii după procedeul comiterii ei e clasat calculul deprinderii, care se
formează la orice om cînd el repetă de mai multe ori aceleași acțiuni,
inclusiv infracțiuni.
• 4.Evidența persoanelor căutate, a persoanelor cu identitatea necunoscută și a
cadavrelor neidentificate.
• 5.Evidența obiectelor furate sau găsite- se indică informații caracteristice ale
obiectului.
• 6. Evidența armelor și a munițiilor furate, pierdute sau depistate- conține
date caracteristice cu privire la arma sau munițiile furate pierdute sau
depistate.
Nivelul:
• Centralizate
Serviciul Tehnologii Informaționale al MAI
• Locale
Inspectorate de Poliție: raional, orășăneasc, municipal conform duc evidență
cu ajutorul registrului nr.1 și nr.2
Registru nr.1: infracțiunile săvîrșite
Registru nr.2 :
Obiectele folosite și persoanele care au săvîrșit infracțiunea

Subiectul II. Cunoştinţele specializate folosite la cercetarea infracţiunilo

1.1 Definiţi noţiunea de cunoştinţe specializate şi numiţi formele de utilizare a
lor la cercetarea infracţiunilor.
Cunostinte specializate – sunt aptitudinile deosebite ale unor persoane antrenate in
descoperirea si investigarea unor infractiuni, a caror cunostinte sunt deosibite in
virtutea profesiei pe care o au. Forme„când pentru lămurirea unor împrejurări de
fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti" şi „cînd
pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului
sunt necesare cunoştinţele unui expert" sau constattarea tehnico stiintifica sau
medico legala in cazul cind sunt necesare explicarea unor circumstante ale cauzei

1.2 Deduceţi rolul specialistului-criminalist în cadrul investigării

infracţiunilor
In cadrul infractiunii are drept scop obţinerea unor informaţii preliminare asupra
obiectului creator de urmă sau a persoanei infractorului, a activităţilor desfăşurate
de acesta, ca şi a succesiunii operaţiilor. Principala funcție a specialiștilor este
colectarea probelor, sigilarea lor, evitarea oricăror pierderi de urme, precum și
colectarea mostrelor de la locul comiterii infracțiunii, fotografierea. Specialistul
efectueaza cercetarea tehnico-științifică și emite un raport cu constatari.
2.3 Specificaţi noţiunea şi sarcinile generale ale expertizei judiciare,
deosebirea lor de constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
 Constatările tchnnico-ştiinţifice se efectuează chiar în timpul cercetărilor la faţa
locului10. Este cazul constatării stării tehnice a autovehiculului angajat în accident,
a examinării urmelor lăsate de pneuri la locul faptei, pentru identificarea
autovehiculul dispărut de la locul faptei etc. De asemenea, examinarea persoanei
vătămate, pentru stabilirea gravităţii leziunilor suferite şi a duratei îngrijirilor
medicale necesare pentru vindecare, are valoare de constatare medico-legală şi nu
de expertiză.
constatare medico-legală - mijloc de probă care constă în examinarea unui cadavru
sau în examinarea corporală a învinuitului ori a persoanei vătămate, realizată în
scopul de a furniza organelor judiciare informaţii absolut necesare rezolvării
cauzelor penale.
Expertizele judiciare se dispun şi se efectuează după terminarea cercetărilor la
faţa locului şi privesc domenii dintre cele mai diferite.
Expertiza criminalistică are ca obiect cercetarea urmelor găsite la locul faptei:
urmele de pneuri, urmele de impact (cioburi din sticlă de la far, portiere, parbriz),
peliculele de vopsea, precum şi microurmele12.
sarcinile expertizei de a stabili:
= indentificarea obiectelor
-diagnosticarea mecanimsului evenimentelor timpul modalitati
- profilaxia experimentala activitatea privind elucidaea circumstantelor care
contribuie la savirsirea infracituni si elaborarea masurilor privind inlaturarea acesto
circumnstante.

TEST nr. 5
Subiectul I.Evidenţa dactiloscopică.
1.1(3) Reproduceţi rolul și sarcinile evidenţei dactiloscopice. Specificaţi procesul
de formare și conţinutul evidenței dactiloscopice.
Evidența criminalistică-prezintă un sistem stiintific argumentat de fizare,clasif,
sistematizare pastrare si folosire a datelor referitoare la pers si obiectelor ce au
importanta crim ce pot fi folosite in scopul clarificarii circumstantelor cauzelor
penale.
SARCINILE: De baza:
 stocarea datelor ce pot fi utilizate pt descoperire, cercetare si investigarea
infractiunilor
 asigurarea conditiilor pt identificarea obiectelor cu ajutorul datelor laute la
evidenta
 sprijinul in cautarea si stabilirea urgenta a obiectelro si persoanelor
semnalmentele carora sunt puse la evidenta
 prezentarea la cererea organelro de urmarire penala a informatiei de ordin
orientativ si informativ
Evidentele criminalistice se classifica -1) centralizat si locale.Centralizate se
acumuleaza si se pastreaza de catre serviciul Tehnologiei informationala al MAI.
Registru Dactiloscopic.
înregistrarea dactiloscopică, constituie o componentă de bază a sistemului de
evidenţă centralizată a infractorilor, care este menită să contribuie, precum s-a
menţionat, la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă justiţia, dintre
care:
stabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa
locului cu amprentele acestuia din cartotecă, in ipoteza în care el a mai săvârşit
infracţiuni şi a fost supus înregistrării dactiloscopice;
stabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi
camuflează identitatea, folosindu-se de acte false sau furate;
identificarea cadavrelor necunoscute, dacă, fireşte, cel decedat a fost anterior
înregistrat ca fiind autorul unei infracţiuni.
înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele
celor 10 degete în fişa dactiloscopică, prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. Pe
recto, fişa dactiloscopică conţine datele nominale ale celui înregistrat.
1.2(5) Deduceţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice.
La etapa actuală, urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia
penală. Practic nu există infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi
ignorate. în acest sens, practica demonstrează date semnificative: în descoperirea a
40-50 % de cauze de furt, de jafuri, de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave
valoarea urmelor de mâini este excepţională, jucând un rol primordial în ce
priveşte identificarea autorului faptei, stabilirea participanţilor la săvârşirea actului
penal, precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii săvârşite.
Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală
este existenţa sistemelor de înregistrare penală. Fără a atinge problema în detaliu,
menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a persoanelor condamnate penal
este cea dactiloscopică, care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10 degete
ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor
dactiloscopice. Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini
reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de
contact a mâinilor, care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de
altul. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt
caracteristice la nivel metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului
urmelor.
1.3.(7) Determinați categoriile de persoane care sunt supuse înregistrărilor
dactiloscopice conform prevederilor Legii RM nr.1549-XV din 2002.
Articolul 6. Categoriile persoanelor pasibile de înregistrare dactiloscopică
Poate fi efectuată înregistrare dactiloscopică următoarelor categorii de persoane:
a) cetăţeni ai Republicii Moldova;
b) străini care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi care au sosit în căutare
de azil dacă au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori un altfel de azil sau
pentru a li se atribui statut de refugiat (în continuare - străini);
Articolul 10. Înregistrarea dactiloscopică obligatorie
(1) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse următoarele categorii de
persoane:
1) cetăţenii Republicii Moldova care îşi fac serviciul în:
a) Ministerul Afacerilor Interne;
b) Ministerul Apărării;
c) Serviciul de Informaţii şi Securitate;
 d) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat;
f) Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei;
g) Procuratură;
h) Centrul Naţional Anticorupţie;
i) Serviciul Vamal;
j) Serviciul Fiscal de Stat;
2) membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Republica Moldova;
3) conducătorii mijloacelor de transport auto, cu excepția celor care au renunțat la
numărul de identificare de stat și la evidența automatizată a datelor cu caracter
personal;
4) cetăţenii Republicii Moldova care pleacă la munci peste hotare;
5) cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care, din motive de sănătate ori de vîrstă,
sînt incapabili să comunice date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi
obţinute în o altă modalitate;6) cetăţenii Republicii Moldova, şi străinii care se află
sub urmărire penală, care sînt învinuiţi sau condamnaţi pentru infracţiuni ori
supuşi arestului contravenţional;
7) străinii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil care au depus cerere
pentru a li se acorda azil politic ori un alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut
de refugiat.
(2) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse toate cadavrele neidentificate.
Subiectul II. Metodica cercetării infracțiunilor de omor
2.1 (3) Reproduceţi modelul (caracteristica) criminalistic al infracțiunilor de
omor.
Cercetarea omorului se efectueaza in baza unei conlucrari a organelor de
urmarire penala cu colaboratorii serviciilor de investigatie operative ale
Ministerului de interne in special in special cu politia criminala. Cele mai frecvent
utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă
sunt:1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării
lui complete şi sub toate aspectele, descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de
probă, obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi reţinerea făptuitorilor pe
"urmele calde" ale infracţiunii.2. Atribuirea organului de investigare operativă cu
efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală în vederea stabilirii
anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare.3.Antrenarea colaboratorilor
serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de
urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate, cum ar fi percheziţia,
cercetarea locului faptei şi a împrejurimilor acestuia, prezentarea spre recunoaştere
după caracteristicile funcţional-dinamice, reţinerea.
Inainte de începerea cercetărilor propriu-zise, echipa operativă întocmeşte
un plan de acţiune, în care vor fi menţionate şi obiectivele urmărite. Aceste
obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se caută răspuns.
în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări, al căror
număr este diferit de la o ţară la alta. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă
întrebări, în timp ce în tactica germană numărul lor este redus la şapte. Cum în
limba germană toate întrebările încep cu litera "W", s-a consacrat formularea
practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W =
was, wann, wo, wie, womit, warum, wer").
 Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa
de cercetare sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite, şi anume: ce s-a întâmplat?,
când?, unde?, cum?, cu ce (s-a săvârşit fapta)?, de ce (scopul, mobilul)?, cine este
(sunt) autorul (autorii) faptei?

2.2 (5) Determinați situațiile tipice de urmărire penală și versiunile

criminalistice la etapa inițială de cercetare a infracțiunilor de omor.
Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare, atunci, când
în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare. în
fond, versiunile tipice reprezintă variante teoretice, scheme-standarde bazate pe
generalizarea experienţei de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni, pe
experienţa pozitivă, inclusiv proprie a organului însărcinat cu cercetarea faptei. în
ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile
criminalistice proprii unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în
baza generalizărilor de mare amploare a practicii de cercetare penală. De exemplu,
conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice, pentru situaţia dificilă, proprie
cercetării cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu
descoperirea unui cadavru dezmembrat, este tipică versiunea privind săvârşirea
acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei.
2.3 (7) Nominalizați și caracterizaţi acţiunile tipice de urmărire penală
desfăşurate la etapa iniţială de cercetare a infracțiunilor de omor
Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a
infracţiunilor, consideră că principalele reguli, cărora trebuie să corespundă un
plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea sau
dinamismul.
Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală
presupune ca la realizarea unui plan de anchetă să se ţină cont de natura şi
specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât timp cât
infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de
comitere, individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în
care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie să se efectueze individual
pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că unele infracţiuni,
după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg
în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu
poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte
împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi, respectiv,
activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine
cunoscut, reprezintă doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale
obiectului probaţiunii.
Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine
creatoare faţă de problemele pe care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă,
depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul, sunt încă frecvente în
practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală.
Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere,
în primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi,
în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de
vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi
organul respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea
presupunerilor, un proces de analiză logică în vederea determinării problemelor
necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a
sarcinilor activităţii de cercetare.
Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală,
care să fie realizabile. în caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi
deci va fi inaplicabil.
Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul
dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală
trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei,
planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor
limitate de care dispune organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La
această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie
întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar
temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte
apărute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de
rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de cercetare. Sunt
frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea
altor operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care
materialul probatoriu obţinut să reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi
deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un altul "care să
îndrepte urmărirea pe această nouă cale"1. De aici decurge obligaţia organului de
urmărire penală de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate
împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în mod complet2.

TEST nr. 6
Subiectul I. Fotografia și audio-videoînregistrarea criminalistică
1.Prezentați noțiunea și clasificarea fotografiei criminalistice.
Fotografia criminalistică- este o ramură distinctă a tehnicii criminalistice care
prezintă totalitatea prevederilor teoretice și recomandărilor practice, elaborate în
această bază referitoare la metodele, procededele și mijloacele utilizate de fixare și
examinare a obiectelor și urmelor infracționale. Fotografia criminalistică operativă
– reprezintă un ansamblu de metode ți procedee privind aplicarea mijloacelor
fotografice în procesul de cercetare a infracțiunilor în locul fixării locului faptei,
împrejurărilor, urmelor, obiectelor depistate, precum și în activitatea specială de
investigație.
Clasificarea-1.Fotografia de examinare în radiații vizibile.2.Fotografia de
examinare în radiații invizibile
Fotografia de examinare în radiații vizibile cuprinde
1. Fotografia de ilustrare- fixarea imaginei inițiale a obiectului ce urmează a fi
examinat, a caracteristicilor și dimensiunilor acestuia.Care pot suferi
modificări în urma examinării.
2. Fotografia de comparare-poate fi realizată prin confruntare, prin
suprapunere, justapunere. Se bazează pe examinarea a două imagini, dintre
care una reprezintă urma, obiectul swau mulajul de la fața locului, iar alt
impresiunea sau mulajul creat experimental în laborator cu obiectul cercetat.
 3. Fotografia de urme-scoaterea în evidență a caracteristicilor de relief. Se
realizează prin fototgrafierea obietului examinat într-o încăpere obscură, la o
lumină cu raze paralele ce cad asupra obiectuului sub un unghi ascuțit.
Razele scot în evidență diferența de relief a suprafeței obiectul cercetat,
proeminențele creând urme pe părțile mai joase ale suprafeței, în depresiuni.
4. Fotografia de reflexe – se bazează pe principiul optic al reflectării diferite a
unui fascicol de raze de lumină ce cade pe subprafața unui obiect. Are drept
destinație punerea în evidență a urmelor de suprafața greu sesizabile la o
primă vedere.
5. Fotografia de contrast –posibilitatea de mărire a gamei mijloacelor de
evidență a unor urme sau a unor detalii caracteristice apte să fie identificate
la actul de identificare.
6. Fotografia separatoare de culori- servește la diferențierea petelor, urmelor
sau ale unor texte dintr-un înscris, care prin marea asemănare de cuoare se
disting de culoarea suportuljui pe care se găsește , nici cu ochiul liber şi nici
prin fotografia obişnuitâ (de exemplu, pete de sânge pe o gresie maronie).
7. Microfotografia, dupâ cum şi reiese din denumire, se realizeazâ cu utilizarea
microscopului şi are drept scop evidenţierea detaliilor invizibile ale
obîectelor ori substanţelor supuse examinârii criminalistice.
Fotografia în zona invizibilă a spectrului de lumină
1. Fotografia cu radiații ultraviolete-pentru decsoperirea urmelor de mâini, a
urmelor biologice.
2. Fotografia cu radiații infraroșii.
3. Fotografia în radiații roentgen – radiații electro-magnetice.
4. Holografia-inregistrare și redare integrală a obiectului, a întregului cîmp
fotografiat, prin intermediul urmelor de lumină de tip laser.
2.Determinați metodele fotografiei operative și procedeele de fotografiere la fața
locului.
Metode de fotografiere –
 Panoramică – se aplică în cazul cînd un spațiu sau un obiect ce urmează a fi
fotografiat, din cauza dimensiunilor mari, nu poate fi cuprins într-o poză a
aparatului obișnuit.Poate fi orizontală și verticală. Poate fi circulară-
presupune fotografierea obiectului doar dintr-un punct comod.Fotoaparatul
de rotește succesiv în jurul axei verticale, sau în jurul axei verticale.
Panorama liniară – presupune strămutarea fotoaparatului paralel obiectului
de fotografiat și de la o distanță nu prea mare de aceasta.
 Metoda metrică (de măsurare) – obținerea informațiilor dimensionale ale
obiectelor imaginate și ale detaliilor acestora.Se realizează cu ajutorul riglei
sau bandei gradate care se plasează în vecinătatea obiectului de fotografiat
sau pe suprafața lui.
 Metoda fotografierii de reproducere – reprezintă producerea unor fotocopii
de pe documente, obiecte plate. În activitatea criminalistică această metodă
este frecvent aplicabilă pentru demonstrarea înfățișării obiectelor supuse
cercatării și pentru multiplicarea acestora în vederea realizării acțiunilor de
urmărire penală.
  Metoda signaletică sau semnalmentelor – se fixează trăsăturile exterioare ale
persoanelor vii și ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor
ulterioare.
 Metoda stereoscopică – constă în utilizarea unor aparate speciale și
dispozitive care permit obținerea unei imagini fotografice spațiale a locului
faptei, a unei nod al acestuia, a unei încăperi, obiecte sau urme sau elemente
caracteristice ale acestora. Stereofotografia se execută cu ajutorul unui
aparat special, care are două obiective sincronizate, cu distanța între ele de
60 – 65 mm. Aceasta sigură perceperea celei de a treia diminsiuni
profunzimea.
Procedeele de fotografiere la fața locului
 Fotografia de orientare – fixarea întregului loc al faptei, cu elemente
respective care se manifestă ca repere de orientare, de natură să permită
identificarea ulterioară al zonei în care sa comis infracțiunea.
 Fotografia-schiță – fixarea doar al locului faptei în întregime fără de
împrejurări.
 Fotografia obiectelor principale sau de nod – reprezintă înregistrarea unor
obiecte sau sectoare ale locului faptei appreciate ca fiind prinipale, datorită
conexiunii lor cu fapta infracțională.Scopul este de a fixa locul, poziția,
starea obiectelor depistate la fața locului.
 Fotografia de detaliu – fixarea detaliilor ale obiectelor principale.Deseori se
folosește rigla gradată sau centimetru.
3.Evaluaţi utilizarea fotografiei și audio-videoînregistrării criminalistice la
efectuarea altor acțiuni procesuale și de tactică criminalistică.
 Fotografia operativă la reținerea bănuitului, învinuitului.Se vor reda locul
aflării obiectelor, droguri, bani, arme care au importanță pentru cauza
cercetată.
 Fotografia operativă la percheziție- scot în evidență locul unde au fost dosite
obiectele, după care se face poze la toate obiectele separate conform
cerințelor de fotografiere în detaliu.
 Fotografia operativă la reconstituirea faptei, experimentul în procedura de
urmărire penală sau verificarea la locul infracțiunii.
 Fotografia operativă la prezentarea spre recunoaștere.În prima imagine se
redau obiectele pregătite în acest sens și numerotate, iar în a doua imagine se
va fixa în afară de obiectele respective, și persoana care recunoaște, în
momentul cînd își îndreaptă mâna spre obiectul identificat.
 Fotografia operativă la examinarea corporală a persoanei.Scopul de a vedea
dacă există sau nu pe corpul persoanei urme al infracțiunii.Fixarea existenței
pe corpul persoanei a unor semnalmente.
 Footgrafia operativă la exhumarea cadavrului.Urmează a se realiza succesiv
poza generală a mormîntului, după sicriul extras la suprafață, precum și
cadavrul după deschiderea capacului.
Avantajele înregistrării video a acțiunilor de urmărire penală-Să înregistreze
obiectiv și operativ ambianța locului și situația în care se desfășoară acțiunea
procesuală respectivă.Concomitent cu înregistrarea se fixează și sonorizarea.
Rapiditatea obținerii videofonografiei și posibilitatea reproducerii acestei
 particularităților la acțiunea efectută. Simplitatea relizării videoînregistrării în
cadrul acțiunilor de urmărire penală nu necesită instruire specială, sau
instrucțiuni riguroase.Calitatea superioară a imaginilor.
Subiectul II. Tactica audierii martorului
1.Reproduceţi definiţia audierii martorului stabilind importanţa declaraţiilor
acestuia în procedura de urmărire penală.
Audierea este o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în
obținerea, în corespundere cu prevederile Codului de procedură penală, de la
persoana citată sau prezentată a declarațiilor referitor la circumstanțele și alte date
ale faptei cercetate și fixarea acestora în procesul-verbal respectiv.
Importanța audierii reise din sarcinile:1)stabilite circumstanțele ce formează
obiectul probării (evenimentul infr, persoanele implicate în aceasta, vinovăția lor,
caracterul și mărimea daunei cauzate prin infracțiune, existența bunurilor destinate
sau utilizate pentru săvîrșirea infracțiunii sau dobîndite prin infracțiune, cauzele ce
au favorizat comiterea infracțiunii etc.);2.clarificate circumstanțele ce nu formează
obiectul probării, dar sunt necesare în atingerea scopurilor intermediare ale
cercetării (de exemplu, informațiile utile pentru reținerea infractoruluii ce se
ascunde de urmărirea penală);3)verificate anumite circumstanțe în scopul
administrării probelor (de exemplu, informațiile privind locul de dosire a averii
sustrase ori datele referitor la martorii oculari ai evenimentului cercetat); 4)
identificate circumstanțele, cunoașterea cărora este necesară pentru verificarea și
evaluarea probelor (de exemplu, datele cu privire la relațiile reciproce din trecut
dintre victimă și învinuit, informațiile privind persoana martorului); 5)evaluate
circumstanțele care, neavînd o importanță de probă, pot comporta un caracter tactic
(așa se prezintă, de exemplu, informațiile referitor la particularitățile psihice, fizice
a persoanei ce urmează a fi audiate sau reținute, precum și datele privind
deprinderile, înclinațiile capacitățile anumitor persoane și în funcție de care pot fi
variate procedeele tactice criminalistice).
2.Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi
factorii care influenţează conţinutul acestora.
Depozițiile martorilor și părții vătămate se formează treptat, presupunînd cîteva
etape (faze) succesive: a) recepția informațiilor– primă etapă în care martorul,
partea vătămată, prin mijlocirea organelor de simț, percepe fapte legate de infr
săvărșită și pers implicate în aceasta. Recepția reprezintă reflecarea în conștiința
omului a datelor referitoare la cele observate (fenomene, obiecte, persoane etc). Ea
se realizează în baza senzațiilor și percepției, aceasta constituind faza inițială a
procesului psihologic (psihic) de cunoaștere.Printre factorii obiectivi de natură să
influențeze percepția de către victimă sau martor a faptelor legate de săvîrșirea
unei infr menționăm: distanța, durata percepției, condițiile de iluminare în care a
avut loc recepția, unghiul de observație, facorii de bruiaj, starea(calitatea)
organelor receptive, gradul de instruire, vîrsta, profesia, starea fizică sau
psihoafectivă, atenția martorului, părții vătămate. b) prelucrarea și memorarea
informației percepute, adică evalurea și stocarea acesteia, Prelucrarea informației
despre fapta infracțională constă în expunerea, transmiterea celor percepute unor
persoane (rude, cunoscuți, străini) cu scopul de a-i familiariza, preîntimpina,
convinge sau obține sprijinul lor în cele întîmplate. Factorii care influențează
procesul de memorizare sunt: 1) afecțiunile psihofiziologice cauzate de diverse
maladii și de vîrstă, care intensifică prosecul uitării; 2) gradul de înțelegere a
fenomenelor percepute; 3) starea emoțională cauzată de fenomenele percepute; 4)
intervalul de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. c)
reactivarea și reproducerea informației reținute prin comunicarea orală sau scrisă
ofițerului de urmărire penală sau instanței de judecată în procesul audierii.
Reproducerea constă în reactualizarea mintală de către martor, victimă a
informației percepute la locul faptei, selectate și păstrate într-o anumită ordine prin
memorie și apoi în redarea lor verbală sau în scris la cererea organului de urmărire
penală sau instanței de judecată. Ca proces al memoriei, prin care se reactualizează
segmente din experiența subiectului, reproducerea depinde, la rîndul ei, de mai
mulți factori: 1) de capacitățile și calitățile personale ale martorului, victimei; 2) de
condițiile și împrejurările în care se desfășoară audierea acestuia; 3) de
comportarea tactică a ofițerului de urmărire penală.
3. Proiectaţi măsurile de pregătire ce urmează a fi întreprinse către audierea
martorului.
Organizarea audierii persoanelor în procesul penal presupune:1stabilirea cercului
persoanelor (martorilor, părților vătămate, bănuiților, învinuiților sau experților)
care urmează a fi audiate într-o perioadă anumită de timp (o zi, două, o săptămînă,
o lună etc.); 2selectarea unor martori, părți vătămate sau bănuiți care urmează a fi
audiați, în primul rînd sau în mod de urgență; 3stabilirea timpului și orînduielii
(succesiunii) în care aceștia trebuie audiați. 4determinarea participanților la audiere
(avocaților, specialiștilor, translatorilor, reprezentanților legali); 5citarea
persoanelor care trebuie audiate (prin telefon, citație scrisă etc.).
În cadrul pregătirii către audiere este necesar: 1a studia temeinic materialele cauzei
cercetate și a determina obiectul audierii; 2a studia persoana care urmează a fi
audiată; 3a determina locul și timpul audierii persoanei concrete; 4a întocmi planul
viitoarei audieri cu indicația procedeelor tactice criminalistice și materialelor
probatorii care pot fi utilizate în cadrul audierii.5a pregăti materialele necesare
(probele) care pot fi utilizate în caz de necesitate la audiere.
Procesul de pregătire către audiere se desfășoară sub trei aspecte:1) sub aspect
tactic criminalistic, Pregătirea către audiere presupune înarmarea ofițerului de
urmărire penală cu anumite informații, inclusiv rezultate din activitatea specială de
investigații, probe acumulate în cauza cercetată, date referitor la persoana ce
urmează a fi audiată, documente etc., care în caz de necesitate, în funcție de poziția
care o poate ocupa audiatul, vor fi utilizate pentru atingerea scopului acțiunii
preconizate de urmărire penală.2) sub aspect special, Pregătirea către audiere
constă în studierea și cunoașterea unor probleme de specialitate ale persoanei care
urmează a fi ascultată. Aceasta nu este domeniul juridic și ofițerul de urmărire
penală, de obicei, nu este competent în el (de exemplu, în tehnică, contabilitate,
medicină etc.3) sub aspect psihologic, Pregătirea către audiere presupune
mobilizarea cunoștințelor și capacităților ofițerului de urmărire penală pentru
efectuarea cu succes a acestei acțiuni procesuale și de tactică criminalistică în orice
situație (de conflict sau fără de conflict).

TEST nr. 7
Subiectul I: Metodelele ştiinţei criminalistice
1.Definiţi noţiunea de metodă şi clasificaţi metodele ştiinţei criminalistica.
Metodologia științifică-reprezintă un sistem de modalități, o totalitate de acțiuni și
operațiuni privind cunoașterea legităților ce constituie obiectului.Prin metoda
științifică se subînțelege nu numai sistemul de procedee ale cunoasșterii ei, ci și o
modalitate aparte a activității.
Clasificarea-1.General stiincifica-Metoda observatiei- preceperea minutioasa a
faptei a ob a fenomenului si a persoanei banuite. Ea este o analiza detaliata a insusi
grupajul ob. Poate fi efectuata de ofiter procuror specialist.Metoda masusrarii;
Metoda expermentala- crearea unor conditii artificiale sau prin folosirea unor
conditii naturale pentru determinarea anumitor proprietati caracteristii capacitatii
fenomenului sau pers. Metoda modelarii- inlocuirea ob original cu un model adica
un analog creat in mod special.Metoda comparatiei confruntarea de proprietati sau
indici a doua sau mai multe ob materiale finite fenomene in scopul determinarii
indentitatii, sau apartenetei la grup.Metoda descrierii- procesul verbal; 2.Metode
particular stiintifice-Metoda fizico chimica: metoda optica- activitate de cercetare
in laborator asupra obiectelor care nu se poate realiza la observarea directa cu
ochiul liber.Metoda palparii fizice a suprafetelor- indentificarea ob dupa relief.
Metoda efectului de iluminiscenta- depistarea urmelor invizbile de maini, la
cercetarea actelor suspecte de fals clei etc. Metoda matematica raporturile
cantitative si formele spatiale ale realitatii obiective.Metoda atropologice- stiinta
care studiaza despre originea evolutia si tipizarea oamenilor dupa structura
morfologica a corpului.3Metode specific-Metoda tehnico crim- examinare proprii
Criminalisticii, care țin de particularitățile obiectului său de cercetare, cum ar fi de
exemplu următoarele:§ metode destinate descoperirii și examinării îndeosebi
comparative, a urmelor sau mijloacelor de probă;§ metode de identificare a
persoanelor și cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase;§
metode de cercetare a înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute
etc..
Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atît pe baza
generalizării experienței organelor judiciare, cît și prin adaptarea unor elemente de
cunoaștere aparținînd psihologiei.Metode tehnice de prevenire a infracțiunilor,
cum ar fi de exemplu, cele care se referă la prevenirea falsurilor, a furturilor în
dauna avutului public sau particular.Metoda expertizei crim balistica grafoscopie si
traseologia.Metoda tactica de organizare si desfasurare a activitatii procesuale-
procedee tactice.
2.Argumentaţi necesitatea aplicării în ştiinţa şi practica criminalistică a
metodelor general – ştiinţifice.
Metodele general stiintifice sunt specific tuturor formelor de activitate umana in
asta se prezinta si necesitatea aplicarii in stiinta si practica criminalistica a
metodelor date. In categoria data de metode se include: Metoda observatiei,
metoda masurarii, metoda experimental, metoda modelarii, metoda comparatiei,
metoda descrierii, metode fizice sau fizico chimice.Sunt un grup de metode bine
venite și au o importanță majoră pentru realizarea obiectului criminalisticii.
1Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de cercetare a urmelor
si probelor materiale, descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea
identificarii obiectelor care lau creat.2Preluare din alte domenii stiintifice si
adoptarea la nevoile proprii a unor metode stiintifice in vederea obtinerii probelor
necesare aflarii adevarului in procesul penal.3Elaborarea procedeelor tactice de
efectuare a actelor de urmarire penala in vederea asezarii pe bazte stiintifice a
intregii activitati de cercetare penala.4Elaborarea regulilor metodologice de
cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni, in raport cu natura, modurile de
opearare folosite urmarile active ilicite, numarul participantilor.5Elaborarea si
aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu operativitate
a infractiunilor si a operatorilor acestora.
3.Caracterizaţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea
urmelor slab vizibile şi invizibile de mîini.
Pentru descoperirea urmelor slab vizibile si invizibile de mini se va aplica metoda
observatiei pentru a descoperi aceste urme, metoda masurarii –pentru a se
determina forma si dimensiunile urmelor create, la fel se va utiliza metoda
descrierii pentru fixarea informatiei cu privire la urme. La fel va fi folosita
metoda.Efectului de luminiscenta pentru a fi descoperite urmele invizibile de mini .
La fel se va utiliza metoda matematica pentru descoperirea eelementelor crearii
urmei.
Subiectul II. Interacţiunea organelor de urmărire penală cu serviciile
operative în cadrul cercetării infracţiunilor grave şi deosebit de grave.
1.Prezentați esența și baza legislativă a interacțiunii ofițerului de urmărire
penală cu serviciile speciale de investigații, ministere și departamente în cadrul
cercetării cauzei penale.
Activitatea specială de investigaţii reprezintă o procedură cu caracter secret şi/sau
public, efectuată de autorităţile competente, cu sau fără utilizarea echipamentelor
tehnice speciale, în scopul culegerii de informaţii necesare pentru prevenirea şi
combaterea criminalităţii, asigurarea securităţii statului, ordinii publice, apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, descoperirea şi cercetarea
infracţiunilor.Interactiunea-activitate bazata pe lege ori pe acte normative
departamentale, coordonata prin scopul, locul si timpul efectuarii actiunilor
organelor speciale si de UP, inndependente suvb aspectul administrativ unele se
altele, precum si ale reprezentantilor altor organizatii intrpinderi, activitat ce se
exprima in imbinarea rationala a mijloacelor si netodelor ce pot servi unui rezultat
comun, indeplinirii sarrcinilor de depistare, curmare si descoperire a
infractiunii.Baza legislativă- codul de procedura pnela, Legea cu privire la
ppolitie, precum si actele normative departamentale-rdine,instructiuni,dispozitii
respective MAI, CNA, SV precum si acordurile interstatale e acordare a ajutoarelor
juridic pe cauze penale.
2.Analizaţi etapele și principiile interacţiunii ofițerului de urmărire penală cu
serviciile speciale de investigaţii.
Principiul legalitatii, operativitatii in efectuarea UP, organizarii si planificarii
criminalistice,obiectivitatii criminalistice, consperativitatii.Etapele interacțiunii-
1Până la pornirea procesului penal.2În timpul cercetării infracțiunii în cauză.3După
trimiterea dosarului în judecată.
3.Identidicaţi formele de interacţiune a ofițerului de urmărire penală cu
serviciile speciale de investigaţii la cercetarea omorurilor.
Formele de interacțiune-1Informarea reciprocă la timp despre faptele infracționale
și, pe parcursul cercetării, despre rezultatele obținute ce prezintă interes
reciproc.2Planificarea în comun ori coordonarea activității de descoperire,
cercetare și prevenire a infracțiunilor.3Participarea lucrătorilor operativi la
efectuarea unor acțiuni de urmărire penală.4Îndepărtarea și îndeplinirea unor
delegații, comisii rogatorii pe cazul cercetat.

TEST nr. 8
Subiectul I: Tezele generale ale tehnicii criminalistice.
1.Definiţi noţiunea și determinați sarcinile tehnicii criminalistice.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se
elaboreaza metode si diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii
materialelor de proba.Tehnica criminalistica reprezinta un sistem de teze teoretice
despre legitatile formarii si utilizarii urmelor materiale ale infractiunilor si despre
mijloacele,metodele si procedeele tehnico-stiintifice de depistare, fixare si
cercetarea a obiectelor materiale .Sarcinile-1)elaborarea noilor si perfectionarea
actualelor mijloace si tehnice.2)elaborarea si perfectionarea bazelor teoretice,
tactice si metodice ale expertizei crimialistice. 3)elaborarea si perfectionarea
mijloacelor tehniice de prevenire si profilaxie a infractiunilor.
2.Analizaţi principiile aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice la
cercetarea infracțiunilor.
Principiile criminalisticii:  obiectivităţii  fermităţii,  legalităţii, 
operativităţii,  conspirativităţii  prezumţiei de nevinovăţie,  orice infracţiune
lasă urme,  timpul după infracţiune decurge în favoarea infractorului.
1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate
domeniului dreptului.
2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei
penale şi permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză,
asigurând astfel în mod direct concordanţa dintre starea de fapt stabilită de organul
judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul.
3. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect
de a fi ceea ce este, de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale,
individualitatea, rămânând el însuşi".
4. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter
practic în consonanţă cu principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul
lucrează în favoarea infractorului .
5.Principiul necesității și oportunității-organele de UP trebuie sa aibă o atitudine
principială față de cele întîmplate, și trebuie să intreprinde măsuri necesare.
6.Principiul organizării și planificării-organizarea activității de cercetare
criminalistică și elaborarea unui plan.
7.Principiul obiectivității-atitudinea imparțială a organului de UP.
8.Principiul consperativității-presupune asigurarea secretului activității organului
de UP.
3.Evaluaţi structura tehnicii criminalistice şi prezentați clasificarea mijloacelor
tehnico-criminalistice.
Structura:1)teze generale(notiunea, sarcinile).2)ramurile
tehnicii(odorologia,fonoscopia,gabitoscopia,documetologia,armologia,fotografia
criminalistica si videoinregistrare, traseologia). (directii
noi:fonoscopia,micrologia).
Clasificarea-Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică
pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim
mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;după natura lor-l aparate, dispozitive,
utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională-fotografice, acustice,
mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau
greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul
grafic, articole de ambalare etc. Mijloace tehnico-crim-folosite la depistarea fixarea
și ridicare probelor materiale.Acestea sunt cuprinse in trusele criminalistice
portabile, complete speciale, laboratoare criminalistice mobile.
Subiectul II : Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală.
1.Interpretaţi conceptul criminalistic al noţiunii de confruntare în procedura de
urmărire penală.
Confruntarea reprezintă în procesul penal este o acțiune procesuală și de tactică
criminalistică ce constă în audierea concomitentă a două sau mai multe persoane în
declarațiile cărora, depuse anterior există divergențe de natură să împedice
cunoașterea adevărului juridic. Sarcinile: 1.Înlăturarea divergenților existente între
declarațiile date anterior de către persoanele care se confruntă.2Obținerea de noi
probe prin organizarea și efectuarea activității în cauză la un nivel tactic bine
gîndit.3.Verificarea declarațiilor persoanelor audiate în cauză (sarcina psihologică)

2.Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată.

Nu e recomandabil să se efectueze confruntarea în următoarele cazuri:
1. Între persoane apropiate sau în dependență materială
2. Între persoane care și-au demonstrat ferm poziția de rea-credință
3. Între persoane aflate în relații de dușmănie
4. Cu participarea minorilor sau a persoanelor cu dizabilitați
5. Nici un minor nu va fi obligat să participe la confruntarea cu persoana
învinuită de infracţiuni contra integrităţii lui fizice şi/sau morale.gggf
3. Proiectați problemele tactice și structura confruntării între un martor și
învinuit.
Procedee tactice:
1. Trebuie mai întîi invitată persoana care a făcut declarații sincere după
părerea ofițrulu de urmărie penală, iar ulterior e invitată persoană care după
parerea ofițerului de urmărire penală este nesincer.
2. Persoanele trebuie așezate în încăpere la oarecare distanță una de altă
ambele cu fața spre ofițer de urmărire penală.
3. ofițerul de urmărire penală preîntănpină această persoană despre răspunderea
penală pentru refuzul sau darea declarțiilor false.
4. Prima întrebare se adresată persoanei indiferent de statutul ei, care după
părerea ofițerului de urmărire penală este sinceră. A doua întrebare se
adresează celuilalt participant și constă în aceea dacă aceasta confirmă sau
nu cele relatate. În astfel de succesiune se adreseaza în continuare întrebările
care îl interesează pe ofițer.
5. Dacă participanții au întrebări unul față de altul acestea se adresează prin
intermediul ofițerului de urmărire penală.
 TEST nr. 9
Subiectul I. Notiunea si caracteristicile scrisului
1Definiti notiunea si nominalizati proprietatile scrisului.
Scrisul e un sistem de comunicare, reproducere a gindurilor si avorbirii prin urme
grafice. Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor
modalităţi proprii, originale, de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a
semnelor grafice în procesul de comunicare in scris 1. Ea presupune irepetabilitatea
ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. Stabilitatea
scrisului presupune că odată fiind format, acesta rămâne constant pe întregul
parcurs al vieţii, caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi
conţinutul spiritual al înscrisului, de condiţiile în care se scrie şi de starea
scriptorului.
Proprietati După cum este cunoscut, scrisul constituie o deprindere intelectual-
motrice, la baza căruia se află stereotipul dinamic — un complex de
reflexe/.condiţionate — format în procesul de învăţare. în urma exerciţiilor repetate
intr-un timp îndelungat de studiere, urmate şi in cadrul activităţii practice
ulterioare, se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de
ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii, de perceperea caracterelor, a literelor,
cifrelor, a altor semne grafice, precum şi de mişcările mâinii. Aceste legături
atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. Procesul de formare a
deprinderii de a scrie este influenţat, pe de o parte, de tipul sistemului nervos
central, de stereotipia văzului, de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se
scrie, iar pe de altă parte, de metoda aplicată la predarea scrisului, de condiţiile in
care se realizează exerciţiile, de alţi factori care, în cele din urmă, contribuie la
elaborarea unui scris cu caracter individual.
2 Nominalizati importanta criminalistica a scrisului de mina si principalele
cauze ale modificarii survenite in scrisul unei persoane
Ca orice fenomen material, scrisul poate suferi unele modificări, fiind influenţat de
diferiţi factori, dintre care menţionăm:1 deghizarea scrisului cursiv prin
schimbarea dimensiunilor semnelor grafice, a gradului de evoluţie a scrisului, a
formei şi înclinaţiei acestuia.2 starea patologică, multiplele afecţiuni, in special
cele ale sistemului nervos, pot genera degradări ale deprinderilor motrice, ajungând
până la pierderea totală a acestora. Anumite modificări apar şi în scrisul
persoanelor de etate înaintată.3starea psihică la momentul executării
manunscrisului, cum ar fi de exemplu, starea de şoc, de depresiune, de intoxicare
gravă cu alcool sau stupefiante. 4condiţiile improprii de scris, poziţia incomodă,
suportul neobişnuit, temperatura scăzută sau, dimpotrivă, excesiv de Înaltă.
3.Determinati caracteristicele topografice, generale si speciale ale scrisului
Caracteristicele topografice: 1. Marginile lasate de scriptor 2. Marimea aliniatelor
3 intervalul intre rinduri 4 intervalui dintre cuvinte 5. Amplasarea diverselor
mentiuni.Caracteristici generale de indentificare a scrisului

1. Gradul de evolutie care prezinta stadiul la care pers a ajuns cu deprinderea

de a scrie (inferior superior)
2. Forma sau structura scrisului se apreciaza dupa configuratia literilor se
distinge scrisuri cursive si scrisuri cu caracter tipografic
 3. Dimensiunea sau marimea ( se apreciaza in raport cu intregul text mare de la
4mm de la 2 mm si nu depaseste 2
4. Inclincarea scrisului sau litererlor se stab dupa pozitia axei longitudinale in
raport cu linia de baza a scrisului
5. Coeziunea- gradul de legare a literilor intr-un cuv
6. Repatizarea sau spatirea scrisului
7. Presiunea sau apasarea scrisului
8. Directia rindurilor scrise
9. Forma liinilor de baza a rindurilor
Caracteristici speciale de indentificare ale scrisului
1.Constructia semnelor grafice sau modul inc care e alcatuit o litera
2. Directia si succesiunea miscarilor de executie a elementelor semenlor grafice
3. nr elementelor contructive a semnelor grafice
4.Forma elementelor componente
5. mODUL de incepere a semnalmentelor grafice
6. Legatura semnleor grafice si elemntele lor
7. Modul de fincalizare
8. Modul de scriere a unor semne
9. Modul de scrirere a unor mentiuni.
Subiectul II. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor
2.1. Pezentati esenta organizarii si planificarii
Organizarea cercetarii cauzei penale prezinta activitatea rationala a ofiterului de
urmarire penala , care inclide un anumit complex de decizii si actiuni orientate spre
constatarea evenimentului ilicit, identificarea persoanei infractorului, stabilirea
vinovatioei acesteia si altor circumstante care au important apt solutionarea
sarcinilor procesului penal.
Planificarea cerectarii cauzei penale este o activitate complicate de analiza si
evaluare a situatiei si probelor accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire
penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra tuturor imprejurarulor
de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
2.2.Deduceţi elementele si sarcinile organizarii cercetarii infactiunilor
Studierea practicii organelor de urmarire penala ne permite sa delimitam cele mai
caracteristici elemente ale continutului activitatii
1) Obtinerea sau culegerea si analiza informatiei initiale despre infractiune
2) Efectuarea actiunilor de urmar. Penala initiale si de neamanat , a masurilor
special de investigatii in legatura cu cazul penal;
3) Elaborarea versiunilor de urmarire penala si planificarea cercetarii
infractiunilor;
4) Efectuarea actiunilor ulterioare de urmarire penala si masurile special de
investigatii;
5) Interactiunea organelor de umrar. Penala cu serviciile operative , tehnice , cu
alte organe de drept, inclusive din alte state, pt rezolvarea sarcinilor
procesului penal.
6) Analiza si controlul activitatii de urmarire penal ape cazul concret.
Oragnizarea cercetarii faptelor penale are dreptr scop rezolvarea urmatoarelor
sarcinii:
 1. Contracararea imediata a infractiunii si localizarea consecintelor posibile ;
2. Clarificarea situatiei reale si adoptarea la timp a deciziilor calificatie cu
privire la urmarirea penala a persoanelor concrete;
3. Determinarea corecta a complexului de decizii si actiuni procesuale si
neprocesuale necesare, a amsurilor special de investigatii in situatia create,
asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale, protejarea persoanei;
4. Asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale , protejarea persoanei,
societatii si statutul de infractiuni, mentinerea ordinii de drept si apararea
securitatii interne a statului
5. Indeplinirea masurilor necesare de profilaxie si preventive in legatura cu
depistarea infractiunii.
1.1.1 Evaluati si caracterizati tipurile si etapele planificarii
Sunt doua tipuri: planificarea generala a cercetarii cauzei si planificarea
fiecarei actiuni de urm. Penale aparte.
Planificarea generala presupune:
1. Determinarea directiei investigatilor prin elaborarea versiunilor generale de
urmarire penala.
2. Stablilirea sarcinilor urmaririi penale si determinarea obiectivelor
probatiunii;
3. Nominalizarea actiunilor procesuale si masurilor specia;e de investigatie a
altor amsuri necesare intru solutionarea sarcinilor trasatem verificarea
versiunilor elaborate.
4. Determinarea tacticii actiunilor procesuale peconizate
Planificarea fiecarei actiuni de urmar. Penale:
1. denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2. Fabula actului infractional;
Etape
1. Planificarea la etapa initial de cerectare-se efectuiaza deobicei oral se
determina mecanismulinfravctiunii indetificaea si retinrea infractorului,
depistarea probelor pregatrilea material pentru punerea sub invinuire
2.Planificarea la etapa ulterioara de cerectare-verificarea minutioasa a
probelor , depistaea si administrarea probelo noi stabilirea motivelor
infracti,pregatirea spre prezentare partilor a materialelor cauzei.
. TEST nr. 10
Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
1.noţiunea şi obiectul de studiu al ştiinţei criminalistica.
Criminalistica poate fi definită ca o știință despre legăturile mecanismului de
săvărșire a Infr, reflectările urmelor acestora, mijloacelor utilizate și persoanelor
implicate în evenimentele infracționale, care, în baza acestor cunoștințe, elaborează
anumite metode, mijloace și procedee de depistare, fixare, cercetare și utilizare a
probelor infracțiunilor săvîrșite.
Obiectul criminalisticii;
1. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de cercetare a urmelor si
probelor materiale, descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea
identificarii obiectelor care lau creat.
2. Preluare din alte domenii stiintifice si adoptarea la nevoile proprii a unor metode
stiintifice in vederea obtinerii probelor necesare aflarii adevarului in procesul
penal.
3. Elaborarea procedeelor tactice de efectuare a actelor de urmarire penala in vederea
asezarii pe bazte stiintifice a intregii activitati de cercetare penala.
4. Elaborarea regulilor metodologice de cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni,
in raport cu natura, modurile de opearare folosite urmarile active ilicite, numarul
participantilor.
5. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu
operativitate a infractiunilor si a operatorilor acestora.
2.Specificaţi sistemul criminalisticii şi rolul ei la prevenirea infracţiunilor.
Sistemul ciminalisticii:
Teoria generala este baza metodologica a stiintei in totalitate, o imagine idealizata
a acesteia ce cuprinde 3 blocuri de cunostinta; 1) bazele scietologice ale
criminalisticii ( obiectul, sistemul, principiile, sarciniile, istoria stiintii si alte
elemente introductive); 2) bazele metodologice ale criminalisticii ( sistemul de
metode si idei folosite in cercetarile criminalisticie); 3) sistemul de teorii
criminalistice doctrinaire, “ extrase” din continutul celorlalte 3 componente.
Deci, teoria generala a criminalisticii constituie un sistem de principii conceptuale,
notiuni si categorii, definitii si conexiuni ce interpreteaza obiectul stiintei in
ansamblu.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se
elaboreaza metode si diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii
materialelor de proba.
Tactica criminalistica, constituie un sistem de teze stiintifice si recomandatii
practice, elaborate in baza studierii legitatilor din sfera organizarii, planificarii si
efetuarii urmaririi penale, .
Metodica criminalistica ( metodica cercetarii anumitor genuri si grupuri de
infractiuni) prezinta un sistem de teze stiintifice, in baza carora se elaboreaza
indicatii metodice si recomandatii practice privind organizarea si realizarea
investigatiilor diverselor varietati de infractiuni, prezentate normative in legea
penala ( omorul, tilhariai, furturi, violurri etc).
Rolul este asistenta stiintifica si sprijinul organelor de drept in activitatea de
investigare a infractiunilor.
3Estimati principiile fundamentale ale criminalisticii si legaturile stiintei
criminalistice cu alte stiinte
Principiile criminalisticii:  obiectivităţii  fermităţii,  legalităţii, 
operativităţii,  conspirativităţii  prezumţiei de nevinovăţie,  orice infracţiune
lasă urme,  timpul după infracţiune decurge în favoarea infractorului.
1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate
domeniului dreptului.
2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei
penale şi permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză,
asigurând astfel în mod direct concordanţa dintre starea de fapt stabilită de organul
judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul.
3. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect
de a fi ceea ce este, de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale,
individualitatea, rămânând el însuşi".
4. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter
practic în consonanţă cu principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul
lucrează în favoarea infractorului .
5.Principiul necesității și oportunității-organele de UP trebuie sa aibă o atitudine
principială față de cele întîmplate, și trebuie să intreprinde măsuri necesare.
6.Principiul organizării și planificării-organizarea activității de cercetare
criminalistică și elaborarea unui plan.
7.Principiul obiectivității-atitudinea imparțială a organului de UP.
8.Principiul consperativității-presupune asigurarea secretului activității organului
de UP.
Legătură strânsă este stabilită între ştiinţa criminalistică şi ştiinţa dreptului penal.
Fără stabilirea semnelor infracţiunii, elementelor componenţei de infracţiune care
se conţin în dreptul penal, nu există posibilitatea elaborării metodicelor de
cercetare a unor tipuri de infracţiuni, deoarece înainte de stabilirea tuturor
circumstanţelor infracţiunii este necesar de a cunoaşte elementele şi semnele ei.
Cea mai strânsă legătură ştiinţa criminalistică o are cu ştiinţa dreptului procesual
penal, mai ales cu acele compartimente legate de teoria probaţiunii şi forma
procesuală de efectuare a actelor de urmărire penală şi de judecată. Ştiinţa
procesual penală stabileşte limitele şi condiţiile de aplicare a recomandărilor
criminalistice în sfera efectuării justiţiei, competenţa unor participanţi la proces
referitoare la aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice criminalistice şi
procedeelor, combinaţiilor, operaţiilor tactice de cercetare a unor tipuri de
infracţiuni.Lupta împotriva fiecărui act infracțional, iar activitatea criminalistică
servind scopul procesului penal.
Ştiinţa criminalistică se află în legătură cu ştiinţa dreptului constituţional, dreptului
administrativ, activitatea administrativă a organelor de interne deoarece acestea
studiază structura şi organizarea organelor de interne, procuratură, judecată, care
sunt implicate la general în organizarea cercetării infracţiunilor.
În baza categoriilor filosofice este construită şi elaborată teoria generală a
criminalisticii, este format sistemul de metode ale ei, deci se observă legătura
ştiinţei criminalistice cu filozofia. Etica – ştiinţa despre morală, comportament şi
sistemul de norme morale în societate stabileşte legătură cu criminalistica la
rezolvarea diferitor probleme legate comportamentul lucrătorului operativ,
ofiţerului de urmărire penală… în anumite situaţii ale procesului de probaţiune,
descoperire, examinare, ridicare, fixare a probelor.
Legătura criminalistică cu teoria activității speciale de investigație-la elaborarea
planului de cercetare a posibilității speciale de investigații, pot participa la
descoperirea și cercetarea infracțiunilor.
Legătura criminalisticii cu psihologia și psihiatria judiciară-elaborarea
metodologiei de audiere, percheziție, confruntare, stabilirea personalității după
scris.
Legătura criminalisticii cu logica se observă în faptul că în criminalistică sunt
aplicate procedeele logice de gândire la cea mai largă scară.
Criminalistica are legături strânse științele exacte și științele naturii cu chimia,
fizica, medicina legală, psihiatria judiciară. Toate aceste ştiinţe sânt unite de un
scop – lupta cu criminalitatea, iar în unele cazuri obiectul comun de cercetare sau
aceleaşi metode şi mijloace aplicate la cercetare. Drept civil si comercial ,
medicina legala.
Subiectul II. Planificarea activităţii de urmărire penală.
2.1 Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de urmărire penală si tipurile
ei
Planificarea cerectarii cauzei penale este o activitate complicate de analiza si
evaluare a situatiei si probelor accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire
penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra tuturor imprejurarulor
de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
Sunt doua tipuri: planificarea generala a cercetarii cauzei si planificarea
fiecarei actiuni de urm. Penale aparte.
Planificarea generala presupune:
5. Determinarea directiei investigatilor prin elaborarea versiunilor generale de
urmarire penala.
6. Stablilirea sarcinilor urmaririi penale si determinarea obiectivelor
probatiunii;
7. Nominalizarea actiunilor procesuale si masurilor specia;e de investigatie a
altor amsuri necesare intru solutionarea sarcinilor trasatem verificarea
versiunilor elaborate.
8. Determinarea tacticii actiunilor procesuale peconizate
Planificarea fiecarei actiuni de urmar. Penale:
3. denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
4. Fabula actului infractional;
5. Versiunile de urmar. Penala elaborarea in baza datelor paftice accumulate in
legatura cu cercetarea cazului.
In functie de etapele cercetarii , se disting genurike de planificare ce urmeaza:
2.Analizaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală.
Principiul individualitatii impune imbinarea judicioasa a sarcinilor generale cu
cele particulare, determinarea directiei si perspective cercetarii, originii si
caracterul evenimentului, specificul legaturii dintre anumite date faptice si
informatiile despre ele.Acest principiu presupune raspunderea personala a
ofiterului de urmar. Penala privind efectuarea activitatilor concrete de urmarire
penala si masurilor special de investigatii.
Principiul dinamismului presupune ca planul de cercetare a cauzei penale
trebuie sa fie adoptat la diferite imprejurari schimbatoare ale cauzei . ele nu poate
fi utilizate decat pt o anumita perioada a urmaririi penale, acesta necesitand a fi
completat ori modificat in raport cu informatiile noi aparute in cauza.
3.Structura si continutul planului de cercetare a infractiunii
Planul va cuprinde :
1.denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2.Fabula actului infractional;
3.Versiunile de urmar. Penala elaborarea in baza datelor paftice accumulate in
legatura cu cercetarea cazului
4.Actiunele procesulae si masurile specale de investigatie alte activitatie ce trebuie
effectuate pentru verificaea versiunilor elaborate.
5. Termenii si responsabilii de efectuare a actiunii
6. Observatiile sau notitile referitor la realizarea actiunilor planificate.

TEST nr. 11

Subiectul I. Conceptul tacticii criminalistice

1.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică, structura și conținutul acesteia.

Notiunea - Tactica criminalistica ca parte integranta a științei criminalistice,

reprezintă un sistem de teze generale și procedee specifice argumentate științific,
bazate pe dispozițiile legii procesual-penale și pe practica în domeniu, aplicarea
cărora e menită să asigure eficacitatea activităților organelor de drept în timpul
cercetării faprelor infracționale și examinării acestora în instanța de judecată, ținînd
comt de particularitățile și de sitauțiile în care infracțiunea a fost comisă.
Conținut – cuprinde două elemente 1) tezele generale ale tacticii crimin și 2)
tactica unor acțiuni de u.p.
Structrura – În acest sens există diferite opinii. Unii autori vorbesc despre partea
generala și partea specilă. Noi suntrem de acord cu 1) Tezele genrale ale tacticii
criminalistice – ea nu servește drept bază pentru cea de-a doua parte, dar are și o
importanșă de sine stătătoare. și 2) Tactica unor acțiuni de urmărie penală –
activitatea de cercetare a crimin este îndreptată spre soluționarea sarcinilor
procesului penal, include și măsuri speciale de investigație

1.2 (5) Prezentați și analizați categoriile de bază ale tacticii criminalistice.

Categoriile de bază sunt

1) Versiunile crimin - este explicatia verosimila referitor la natura, continutul ,
unele circumstante ale actiului infractional, modeul de comitere si acoperire,
participant, forma de vinovatie, mobilul si scopul urmarit, cauzele si
imprejurarile ce au determinat si favorizat savirsirea infractiunii savirsirea
infractiunii, bazate pe datele administrate in cauza.
2) Organizarea cercetării infract - penale prezinta activitatea rationala a
ofiterului de urmarire penala , care inclide un anumit complex de decizii si
actiuni orientate spre constatarea evenimentului ilicit, identificarea persoanei
infractorului, stabilirea vinovatioei acesteia si altor circumstante care au
important apt solutionarea sarcinilor procesului penal.
3) Planificarea cercetării infract- este o activitate complicate de analiza si
evaluare a situatiei si probelor accumulate in cauza de catre ofiterul de
urmarire penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra tuturor
imprejurarulor de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata
4) Intercațiunea *- Interacțiunea reprezintă o activitate bazată pe lege ori pe acte
normative departamentale, coordonată prin scopul, locul și timpul efectuării
acțiunilor organelor speciale și de urmărire penală, independente sub aspect
administrativ unele de altele, precum și ale reprezentanților altor organizații,
întreprinderi, activitate ce se exprimă în îmbinarea rațională a mijloacelor și
metodelor ce pot servi unui rezultat comun, îndeplinirii sarcinii de depistare,
curmare și descoperire a infracțiunii.

1.3 (7) Determinați esența, temeiurile, sarcinile și legitimitatea acțiunilor de

urmărire penală și de tactică criminalistică .

Esența pt tactică din definiție 1.1 Pt acțiunea de up - Actiunea de urmarire

penala poate fi determinate ca un ansamlu de activitatii si procedee, prevazute de
Legea processual-penala, asigurate prin constringere statala, care se efectueaza in
cadrul unui process penal in scopul depistarii, fixarii, ridicarii, verificarii si
valorificarii datelor faptice ce au importanta si pot servi ca probe judiciare.

Sarciniile:
-Orientarea ofiterului de urmarire penala in circumstantele evenimentului care a
avut loc si care urmeaza a fi cercetat;
-Contracararea si prevenirea actiunilor infractionale si a altor actiuni ilegale,
evitarea unor posibile , care indezirabile consecinte pt societate sau pt stat;
- Contracararea mecanismului infractiunii comise;
-stabilirea , fixarea si ridicarea probelor infractiunii;
-identificarea, urmarirea si retinerea persoanelor banuite de savirsirea infractiunii;
-recuperarea pagubelor material si de alta natura, cauzate de actiunile criminale ale
unor personae concrete,
-asigurarea participantilor la procesil penal si a membrilor grupei operative de
cerectare;

Legitimitatea – În cazul utilizarii procedeelor tactice la cercetarea infractiunilor, se

impune a respecta urmatoarele cerinte:
-accesibilitatea procedeului, corespunderea lui calificarii, precum si
posibiliotatilor intelectuale si fizice ale ofiterului de urmarire penala;
-ele trebuie sa corespunda intru rorul principilor legalitatii si recomandarilor
criminalistice;
-nu trebyue sa injoseasca onoarea si demnitatea participantilor la process.Procedeul
tactic nu va favoriza dezvoltarea impulsurilor si simtamintelor josnice, nu se va
baza pe falsuri, minciuna, nu va submina autoritatea organelor de drept ;
-inofensivitatea procedeelor pentru viata si sanatatea cetatenilor, precum si din
punct de vedere al pastrarii valorilor material.
Corespunderea procedeului caracterului situatiei concrete de urmarire penala.

Subiectul II. Modelul (caracteristica) criminalistic al categoriilor

(grupurilor) de infracțiuni.
2.1 (3) Definiţi noţiunea de model criminalistic al categoriilor de infracțiuni.
Noțiunea- modelul crimin presupune sistemul fundamental științific de date
(probe) legate și condiționate reciproc între ele, despre cele mai tipice urme,
însușiri, proprietăți, indici și intrermedieri ale indract de o anumită categorie, greup
de infract și a infract respective, care se manifesta în legitățile pregătirii, săvîrșirii
și tăinuirii actului illicit și care permite a trage concluyzii referitoare la căile
optime de descoperire și cercetare.

2.2 (5) Deduceţi rolul modelului criminalistic la cercetarea infracțiunilor de o

anumită categorie

Modelul crimin al infract de o animita categ prezintă o totalitate relative stabilită

de informații referitor la însușirile, proprietățile acestei categorii de infract.
Perceperea modelului crimin ca o abstracție teoretico-prcatică permite Ofițerului
de UP de la începutul cercetării cauzei să compare datele obținute ca rezultat al
efectuării acț inițiale de UP sau măsuri speciale de investigație cu cele pe care le
conține în modelul theoretic respectic. Rolul deosebit al modelului crimin este la
începutul UP, atunci cînd multe circumstanțe ale infracț săvîrșite nu sunt
cunoscute.

2.3 (7) Determinați structura modelului criminalistic al categoriilor de infracțiuni

și corelația acestuia cu caracteristica infracțiunii concrete.

Amaliza practicii de cercetare șo dscoperire a infract și studierea experienței de

combatere a acestora permite de a nominaliza următoarele elemente substanțiale
ale modelului crimin și caracteristicii crimin a infract :
- date despre frecvența săvîrșirii infract și versiunile tipice ale acestora
- date despre specificul obiectului atentatului criminal și victima infracț.
- Date despre metodele și procedeele de realiyare a intenției criminale,
precum și despre mijloacele utgilizate la săvîrșirea infract
- Date despre urmele și consecințele fapte prejudiciabile
- Date despre personalitatea infractorului si a complicilor săi
- Date despre cauzele ce au generat și despre circumstanțele ce au contribuit la
comiterea infract.
 TEST nr. 12

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Fotografia și videoînregistrarea criminalistică.

1.1(3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei criminalistice.

Fotografia crimin – este o ramură distinsă a tehnciii criminalistice care prezintă

totalitatea prevederilor teoretice și recomandărilor practice, elaborate în această
bază referitor la metodele, procedeele și mijloacele utilizate de fixare și examinare
a obiectelor și urmelor infracțiunilor.
Sistemul este dormat din: Mijloacele fotografice sunt complete de aparate şi
instalaţii folosite în procesul de fotografiere, realizării de fotografii, precum şi foto-
accesorii.
Metoda fotografică criminalistică prezintă un ansamblu de reguli şi recomandări
orientate spre alegerea mijloacelor fotografice, a condiţiilor de fotografiere şi
prelucrare a materialelor imaginate, în scopul obţinerii fotografiilor ce ar face faţă
fixării şi cercetării probelor judiciare. Obiectul sunt corpurile materiale aflate în
cîmpul infracțional

1.2(5) Analizaţi regulile şi procedeele de fotografiere a locului faptei.

Procedeele sunt următoareșle :

Fotografia de orientare- se efectuează cu prilejul cercetării locului faptei și se

înscrie printer procedeele importante de fixare a locului unde s-a comis
infractiunea cu împrejurările acestuia. Are drept scop fixarea întregului loc al
faptei cu elementele respective.
Fotografia-schiță aceasta este destinată fixării doar a locului faptei în întregime,
fără împrejurări.
Fotografia obiectelor principale sau de nod – reprezintă înregistrarea unor
obiecte sau sectoare ale locului faptei appreciate fiind principale, datorită
conexiunii lor cu fapta infractională.
Fotografia în detaliu – se efectuează la fața locului în scopul fixării unor detalii
ale obiectelor principale.

1.3(7) Evaluaţi procedura aplicării video-înregistrării la fixarea mersului şi

rezultatelor acţiunilor de urmărire penală.

Evoluţia mijloacelor şi metodelor de video-înregistrare, au determinat aplicarea lor

largă în criminalistică, în scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor. La fel ca şi
fotografia, video-înregistrarea se foloseşte ca un mijloc suplimentar de fixare a
procesului şi rezultatelor actelor de urmărire.
Însă, comparativ cu fotografia judiciară, video-filmul prezintă careva avantaje:
1. Posibilitatea surprinderii în mişcare a subiecţilor, a plasamentului şi a
raportului dintre aceştia;
2. Video-filmul are un caracter pronunţat ilustrativ;
3. Video-filmul are capacitatea de imaginare a unor activităţi în evoluţia lor
firească;
4. Video-filmul se caracterizează prin rapiditatea cu care se pot fixa scenele,
persoanele şi obiectele.

Subiectul II. Tactica ridicării de obiecte sau documente

2.1 (3) Prezentați conceptul criminalistic și temeiurile ridicării de obiecte sau
documente.

Notiune Ridicare de obiecte sau documente e o actiune de urmarie penala si de

tactica criminaliastica si consta in preluarea de obiecte si documente ce au
importanta pentru cauza cercetata, predarea benevola de persoana care le detine la
cercetarea organului de urmarire penala.
Temeiuri de fapt- este existenta datelor acumulate in cauza cercetata sau
materialele de investigatie referitoare la locul si persoana la care se afla obiecte
cautate
Temei juridic- este ordonanta motivata a ofiterului de urma si autorizatie daca este
secret de stat bancar sau comercial

2.2 (5) Determinați procedura și particularitățile tactice de efectuare a ridicării de

obiecte sau documente.
Procedura :

1. Ofiterul de urmarie penala prezinta ordonanta si autorizatia

2. Informiaza scopul vizitei si inmina copia ordonantei
3. Propunerea predarii benevole si ridicarea acestora prin intocmirea procesului
verbal iar daca persoana refuza ofiterul parcurge la ridicare fortata astfel
emite orodonanta de efectuare a perchezitiei.
4. Ofiterul trebuie sa ea masuri pentru a nu se da publicitatii cicumstantele cu
privire la viata persoanala.
Particularitati ex 21

2.3 (7) Nominalizați actele care trebuie întocmite pentru ridicarea de obiecte sau
documente și cazurile când pentru această acțiune procesuală și de tactică
criminalistică este necesar acordul judecătorului de instrucție.

Obiectele vor deveni probe daca vor introduse in procesul verbal.

Procesul verbal va contine urmatoarele date . data luna anul efectuarii, locul
operarii, date despre persoana care ridica, ora inceperii si termianrii, temeiul
juridic, faptul ca au fosta aduse la cunostinta dr si obligatile , faptul ca sa inminat
copia ordonantei sub semnatura , denumirea si caracteristicile si starea
obiectelor ridicate , modul de ambalare
Procesul se aduce la cunostinta tutror celor prenzenti sunt intrebati daca au anumite
obiectii, si semneaza de catre toti participantii.

TEST nr. 13

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii

1.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic al armei de foc şi nominalizați urmele
aplicării armelor de foc la săvârșirea infracțiunii.

Armă de foc- este un dispozitiv special confecționat și constructiv destinat pentru

nimicirea ființelor vii (omului, animalului) sau distrugerea unor obiecte, obstacole
prin intermediul proiectilului care obține o mișcare direcționată și țintită din
energia gazelor termice descompuse a substanțelor explozive.
Urmele - de perforare, de pătrundere, de ricoșare.

1.2 (5) Clasificaţi urmele împuşcăturii şi argumentaţi importanţa lor în cercetarea

infracţiunilor.

Urmele tragerii din armă de foc constituie modificări materiale care apar pe
suprafaţa sau în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din
perimetrul locului aplicării armelor de foc.

Urme principale – constitue modificări materiale care apar pe suprafața sau în

profunzimea diferitor obiecte

Urmele - de perforare, de pătrundere, de ricoșare.

de perforare- în situția în care proiectilul a traversat tot corpul (obiectu)
de pătrundere – sau canale oarbe, cînd glonțul pătrunde în corp (obiect) fără a ieși
de ricoșare – cînd glonțul este deviat de obiect, în funcție de energia cinetică a
proiectilului, de densitatea obiectulyui și de unghiul de lovire.

Urmele secundare – ale împușcăturii sunt rezultatul unor factori suplimentari ai

tragerii. După natura lor, urmele sec se divizează în 2 categorii : urmele formate,
indiferent de distanta de targere și urmele formate la tragerea cu țeava armei lipită
de corp sau de la mică distață.

1.3 (7) Demonstraţi modalităţile de stabilire a direcţiei, distanţei şi locului de unde

s-a tras din arma de foc.
Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor
suplimentari ai împuşcăturii, precum şi după locul amplasării tuburilor trase din
sisteme automate.
în baza urmelor proiectilului, direcţia în care s-a tras se stabileşte după
poziţia orificiului de intrare şi de ieşire.
Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia
înăuntru. Suprafaţa obiectului în care s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării
provocate de lovirea proiectilului. Orificiul de ieşire prezintă dimensiuni mărite
faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi
cauzate de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării.
Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai
împuşcăturii (inelul de frecare Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în
criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a tras. Imprimarea gurii ţevii,
rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare, prezenţa burei şi a căpă-
celului proiectilului în canalufcreat de acesta, mărturisesc vădit că tragerea a fost
executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici
(1—5 cm). Petele de funingine, stropii de ulei, îndeosebi particulele de pulbere
nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. Reamintim că
limitele de acţiune a factorilor creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu
depăşesc un metru. în aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de
factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. In fond vizarea poate
conduce la stabilirea locului tragerii, şi aceasta s-a confirmat prin verificarea
practică, dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi.
Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie,
fiind influenţată vădit de gravitaţie, precum şi de factorii climaterici. Cu căt
distanţa tragerii e mai mare, cu atât mai evidente devin modificările.
Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate, în condiţiile
unui spaţiu deschis, poate fi supus unui studiu special, având ca scop calcularea
locului de unde s-a tras. După cum este cunoscut, fiecărui tip şi sistem de armă
automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase.

Subiectul II. Activităţile de urmărire penală desfăşurate la etapa iniţială de

cercetare a infracţiunilor de corupție.
2.1 (3) Caracterizaţi elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al
infracțiunilor de corupție.

Elementele sunt :
1) Datele referitor la subiectii actului de corupere - sub ai infr legate de
coruptie pot si pers cu functie de rasp, care i-au mită, peroane care dau mită
și, în unele cazuri persoanel care intermediază darea-luarae de mită
2) Datele cu privire la obiectul infractiunii – ob îl constitue de obicei, orice
valoatre materială și servicii care prezintă un beneficiu material pentr
persoana care îl obține.
3) Date despre modalitățile săv/rșirii corupției – modalitățile depind în mare
măsură de funcția pe care o deține persoana .
4) Date despre urmele infr de corupere – urmele tipice ale corupției de cele mai
multe ori sunt : banii, valuta straină , bunurile materiale, cardurile bancare
de palstic, chitante, documente de contabiliatte, facturile serv acordate. Etc
5) Datele dspre locul și timpul săvîrșirii actului de coruptie – locul transimterii
obiectului mitei depinde, întîi de toate, de faptul care este caracterul mitei.
6) Datele despre cauzele și condițile coruperii – acțiuniel de corupție au un
imbold conștient de a-și satisface necesitățile materiale prin săvîrșirea unor
act sub acoperirtea functirie oxcupate.
2.2 (5) Indicaţi acţiunile de urmărire penală care se efectuează la etapa iniţială de
cercetare a infracțiunilor de corupție

1. Ascultarea denunțătorului în calitate de martor;

2. Ortganizarea și efectuarea controlului transmiterii banilor sau obiectelor
extorcate
3. Reținerea în flagrant a peroanei cu funcții de răsp sau a persoanei care a
încercat să corupă funcționarul respectiv
4. Percheziția corporală, la domiciliu, și la locul de muncă al bănuitului
 5. Ridicarea de obiecte și documnete
6. ascultarea bănuitului
7. examinarea ob primite în calitate de mită
8. expertiza criminalist a urmelor de mîini depistate pe ob primite
9. audierea posibililor martori la acțiune ade corupere.

2.3 (7) Determinaţi caregoriile de martori care pot fi audiate la etapa inițială de
cercetare a infracțiunilor de corupție.

În calitate de martori, pot fi audiați :

- martorii oculari ai infract
- colegii, vecinii și cunoscuții persoanei corupte
- rudele, cunoscuții, colegii denunțătorului.

TEST nr. 14

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Cercetarea urmelor create de corpul uman

1.1(3) Prezentați rolul şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare.

Ca factor creator de urme la fata locului , piciorul prezintă interes din punct de
vedere al formei, dimensiunii, și funcției sale locomotorii. Importanța urmelor
de picioare este determinată de datele imformativ-probante pe care acestea le
pot furniza.

1.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „carării de urme”.

Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează

sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor, dintre care menţionăm:
— linia direcţiei mersului — axa cărării de urme, indicând direcţia
mersului;
— linia mersului — linia frântă, segmentele căreia unesc punctele ex-
treme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel
stâng;
— lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele
extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare;
— lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale
urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng;
— unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea
axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului.
1.3(7) Estimaţi posibilitățile și necesitățile utilizării unor urme reieșind din
următoarea situație: „La locul săvârşirii unei infracţiuni de poluare a
mediului prin descărcarea gunoiului într-un loc în pădure, echipa de
cercetare a locului faptei a descoperit pe sol (două) urme de încălțăminte
care reprezintă în profunzime suportul relieful părţii de contact a
încălţămintei”. Specialistul criminalist a efectuat fixarea şi ridicarea lor.

Descoperirea urmelor de picioare, indiferent de natura lor, se realizează prin

cercetarea vizuală la faţa locului a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se
calce. In acest scop vor fi examinate:
— suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în
care s-au desfăşurat acţiunile cercetate;
— suprafeţele de teren ale spaţiului deschis, pe unde a venit şi a plecat
făptuitorul;
— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului, precum şi
cele exploatate pe parcursul săvârşirii faptei (mese, scaune, lăzi etc).
tn condiţii nefavorabile, în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse
de lumină dirijată şi instrumente optice de mărire (reflector, lupă).
Urmele de picioare, atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă, sunt
supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. Fiind descoperite, ele
impun masuri de protejare. De fenomenele naturii (vânt,
ploaie, zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule
impermeabile. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace
deteriorări, urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată, ca de exemplu, o
ladă, albie, covată etc. Descoperite, urmele de picioare se fixează prin descrierea în
procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare.
Procesul-verbal, fiind formă procesuală de fixare a urmelor, trebuie să conţină date
referitor la natura urmei (de picior, de Încălţăminte, de adâncime, de suprafaţă, de
stratificare ori de destratificare), forma ei generală şi a reliefului (în urmele
picioarelor goale, dacă se disting desene papilare), dimensiunile urmei.

Subiectul II. Tactica efectuării percheziţiei

2.1 (3) Reproduceţi noţiunea, nominalizați temeiurile și sarcinile percheziţiei.

Notiunea - : o actiune de urmarire penala si de tacica criminalistica ce consta in

examinarea incaperilor edificilor zonelor de localitatii ori a persoanelor in scopul
depistarii si ridicarii obiectelor sau documentelor cu importanta probanta pentru
cauza penala cercetata
Temeiuri - Temei de fapt al perchezitie: oganul de urmarie p este in drept sa
efectuieze perchezitia daca probele acumulate demonstreaza ca intr-o anumita
incapere se afla sau o anumita persoana detine instrumente ce au servit la savrisirea
infractiuni precum si alte obiecte importante pt cauza.
Temei de drept sau juridic – ordonanta motivate a org de urm p, si autorizatia jud.

Sarcini- descoperirea de obiecte sau inscrisuri ce contin sau poarta urme

infractiunii ; descopeirea de obiecte, inscrisuri sau valori care au fos folosite sau
destinate sa serveasca la comiterea infact.; descoperirea ob inscrisuri sau valori
produse ale infractiunii : indentificarea si ridicarea bunurilor provenite din
infractiune: descoperirea persoanelor private nelegitim de libertate sau care se
sustrag de la urm penala; descoperea pers disparate a cadavrelor sau a partilor din
cadavru; descoperirea unor ob material illegal detinute.

2.2 (5) Determinaţi deosebirile procesuale şi tactice dintre percheziţie şi ridicare de

obiecte sau documente.

Notiune Ridicare de obiecte sau documente e o actiune de urmarie penala si de

tactica criminaliastica si consta in preluarea de obiecte si documente ce au
importanta pentru cauza cercetata, predarea benevola de persoana care le detine la
cercetarea organului de urmarire penala.
Temeiuri de fapt- este existenta datelor acumulate in cauza cercetata sau
materialele de investigatie referitoare la locul si persoana la care se afla obiecte
cautate
Temei juridic- este ordonanta motivata a ofiterului de urma si autorizatie daca este
secret de stat bancar sau comercial
EX 21 pt perchezitie

2.3 (7) Nominalizaţi sarcinile, metodele şi mijloacele tehnice de căutare a

obiectelor în cadrul percheziţiei la domiciliul unei persoane, bănuite de
săvîrşirea infracţiunii de corupție.

Tactica percheziţiei încăperilor, indiferent de destinaţia lor (locuinţe, oficii,

construcţii anexe) cuprinde, pe de o parte, anumite reguli tactice privind modul de
deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei, iar pe de altă parte, procedeele de
căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza.
Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod
operativ, astfel încât persoana ce urmează a fi
percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării
sale şi a celor ce-1 înconjoară. Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua
măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior)
şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri, prin care cel ce va fi
percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit, înainte de a admite intrarea
echipei în încăpere. Practica cunoaşte nu puţine cazuri, când, presimţind sosirea
organului de urmărire penală, persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă
prin geamuri obiectele (armele, instrumentele) care demască activitatea lor
infracţională. Aşa cum s-a menţionat, percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în
două faze: la faza preliminară, înainte de toate, se vor lua măsurile de rigoare
pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. Pe
această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de
comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul
supus percheziţiei. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din
membrii familiei sale deţin arme, pentru a contracara eventualele acte violente, se
vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi, fireşte, ridicării
armelor, în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală.
La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate
locurile de ascundere posibile. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai
multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu, hol),
continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul, terasa, dependinţele ş.a.
Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de
cercetare circulară, care se aplică la cercetarea la faţa locului, dar, de subliniat, ca
în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub varianta sa
concentrică, pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare, de-a lungul pereţilor,
şi apoi, va continua pe spirală, spre centrul încăperii.

TEST nr. 15

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Dactiloscopia criminalistică

1.1.(3) Prezentați tipurile și proprietățile desenelor papilare. Nominalizați
elementele structurii desenului papilar utilizate la identificarea
persoanelor după urmele de mâini.

La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc, tn laţ şi In cerc.
Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care
işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi, curbându-se in centrul ei, pleacă spre
latura opusă. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. Primele au curbura crestelor
lină, uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Ultimele,
dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, avănd in centru una sau mai multe
creste in poziţie verticala, Desenele in arc sunt mai puţin frecvente, constituind,
conform datelor publicate, până la 6% din totalitatea desenelor papilare.
Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. In ele se disting lesne trei
curente de creste papilare, formând zonele respective: centrala, periferică sau
marginală şi bazală. Crestele zonei centrale işi iau Începutul de la o latură a
falangetei şi, atingând partea centrală a acesteia, revin spre aceeaşi latură, formând
o figură in formă de laţ. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe
ambele părţi laterale ale falangetei, acoperă zona centrală a desenului papilar din
partea de sus şi din cele două părţi laterale Desenele papilare in laţ variază în
funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente, forma şi direcţia
acestora. Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de
creste. Spre deosebire de acestea, la desenele în cerc crestele zonei centrale se
prezintă în formă de cerc, spirală, oval. In acest tip de desene, crestele zonei
periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o
particularitate distinctivă a acestui tip de desene), formând respectiv două delte.

1.2.(5) Determinați locurile, obiectele și metodele unde pot fi depistate urmele

de mâini ale infractorului la fața locului.

Obiecte : ob confectioinate din sticla si cristal; pereti acoperiti cu faianta, lemn

lustruit, ob din porțelan sau ceramică, ob din lemn lustruit, ob din materie plastică,
ob din piele sau înlocuitori, ob metralice nechilite ori acoperit cu vopsea lucioasa,
hîrtii, documente, birouri de serviciu, autovgehicule.
Locurile- terenuri, birou, domiciliu, încăperi……etc
Metodele- A. Relevarea urmelor prin metode fizice- constaă in aplicarea de prafuri
sau pudra cu granulție fină. B. Metode chimice de relevare – se bazează pe
proprietățile aminoacizilor si a sărurilor. C. Metode optice de relevare- folosirea
laserului.

1.3.(7) Estimați regulile și metodele de fixare, interpretare și ridicare a

urmelor de mâini la fața locului.

. Ampren-tarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente

în trusele criminalistice în felul următor:
pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde
un strat subţire de tuş tipografic. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod
ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa lor. în acelaşi mod degetele se
rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în lipsa fişelor
dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă.
Amprentele altor regiuni palmare se ridică prin apăsare.

Subiectul II. Metodica cercetării infracţiunilor contra patrimoniului

2.1 (3) Definiţi noţiunea şi elementele modelului (caracteristicii) criminalistic
ale infracţiunilor contra patrimoniului

Elementele modelului : (ale furtului)

 - date despre frecvența săvîrșirii infract și versiunile tipice ale acestora
- date despre specificul obiectului atentatului criminal și victima infracț.
- Date despre metodele și procedeele de realiyare a intenției criminale,
precum și despre mijloacele utgilizate la săvîrșirea infract
- Date despre urmele și consecințele fapte prejudiciabile
- Date despre personalitatea infractorului si a complicilor săi
- Date despre cauzele ce au generat și despre circumstanțele ce au contribuit la
comiterea infract.

Noțiunea - Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere

proprietăţii publice sau private. Metodele tactice criminalistice folosite pentru
cercetarea lor sunt asemănătoare. Acolo unde există deosebiri, se vor face precizări
pe parcursul expunerilor.

2.2 (5) Evidenţiaţi situațiile tipice, versiunile de urmărire penală și acțiunile

caracteristice pentru etapa inițială de cercetare a infracţiunilor contra
patrimoniului

Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de

martorii oculari, ori la data constatării lor de către alte persoane. In cazul
infracţiunilor flagrante, se întocmesc acte de constatare de către organele de
urmărire penală, care au fost primele sesizate, iar dacă cererile privind săvârşirea
unor asemenea fapte se depun la data constatării lor, cercetările trebuie să fie
începute cât mai curând, pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii. Alteori,
faptele pot fi constatate din oficiu de către organele de urmărire penală.

Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop

verificarea unor multiple aspecte, între care:
-stabilirea locului unde s-a comis furtul;
-identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi;
-stabilirea bunurilor ce au fost furate, care le sunt caracteristicile şi valoarea;
-mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului;
-ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1.

locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe

sistemele de închidere, se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau
magazin, pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase.

2.3 (7) Prezentați particularitățile tactice de efectuare a unor acțiuni inițiale

de urmărire penală la cercetarea infracțiunilor contra patrimoniului.
 La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere
găsite pe sistemele de închidere, se vor face inventarieri ale bunurilor din depozit
sau magazin, pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase.
Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa
locului şi fotografiate. Obiectele purtătoare de urme, de dimensiuni reduse, vor fi
ridicate pentru cercetări în laborator. O atenţie deosebită va fi acordată urmelor de
picioare şi urmelor mijloacelor de transport. Atunci când se constată urme de
adâncime, după descrierea acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi
fotografiere, vor fi ridicate mulaje de gips. Pe traseul cuprins între locul unde s-a
comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea
în care au fost găsite bunurile sustrase, vor fi cercetate urmele care pot contribui la
identificarea autorilor. Vor fi cercetate, descrise, fotografiate, ridicate cu ajutorul
mulajelor de gips urmele de picioare, sau urmele mijloacelor de transport. Chiar
dacă acestea nu prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt
utile pentru determinarea apartenenţei de gen, pentru stabilirea numărului de
persoane participante la săvârşirea faptei, ori pentru stabilirea traseului parcurs de
făptuitori, pe jos sau cu mijloacele de transport. La locul unde s-au găsit bunurile
sustrase (locuinţa făptuitorilor, în câmp, în pădure) se efectuează cercetări pentru
identificarea bunurilor, inventarierea şi descrierea lor, apoi se dispune ridicarea lor
în vederea restituirii persoanelor prejudiciate, chiar dacă au fost vândute altor
persoane. Dacă există dovezi sau indicii că asemenea bunuri s-ar afla în incinta
unor instituţii, societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor, se vor efectua
percheziţii, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală.
Secţiunea a lll-a - Alte activităţi de urmărire penală

TEST nr. 16

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Identificarea criminalistică

1.1. Definiţi noţiunea și premisele științifice ale identificării criminalistice
In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin
intermediul identificării.
Categoria de identificare (din lat. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de
activitate umană întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale.
La baza acestei activităţi se află, pe de o parte, principiul identităţii tuturor fenomenelor
lumii materiale, iar pe de altă parte, posibilitatea recunoaşterii de fiinţe, obiecte şi fenomene.
În accepţie dialectică, identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se
manifesta individual, de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu
ele înseşi şi concomitent, deosebirea de tot ce le înconjoară. Aşa cum se subliniază în
literatura criminalistică, identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi însuşirile unui
obiect, fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect, fenomen sau
fiinţă».

1.2. Evidenţiaţi genurile şi obiectele identificării criminalistice.

Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată
— determină două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor
 materiale după reflectările senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-
fixate.
2. Identificarea după reflectările memoriale, aşa cum am menţionat deja, se realizează în cadrul
prezentării pentru recunoaştere, acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art.144), în
cadrul căreia persoane şi obiecte necunoscute sunt înfăţişate martorului, victimei sau altei
persoane in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această
persoană în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau în diverse alte împrejurări
anterior sau ulterior acesteia.
Sub aspect psihologic, identificarea prin recunoaştere este un proces complicat, în care se
disting două etape: prima — de reflectare, adică de percepere şi conservare memorială a
elementelor caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia
săvârşirii infracţiunii şi, a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau
obiectelor ce se înfăţişează. Persoana chemată să recunoască, în urma unui studiu de
confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea memorială a celor percepute în legătură cu
fapta săvârşită, conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor.
In funcţie de natura obiectelor de identificat, deosebim recunoaşterea persoanelor, a
cadavrelor şi a obiectelor.
în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor
exterioare, a caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. Dacă împrejurările
cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate, recunoaşterea
poate fi efectuată după fotografiile acestora. în ciuda posibilităţilor limitate ale acestei
modalităţi de recunoaştere, în practică sunt atestate nu puţine cazuri de identificare fidelă a
persoanelor şi a cadavrelor după fotografii, mai cu seamă dacă se execută după regulile
fotografiei operative de identificare.
Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de
comparare a acestora cu obiectele suspecte a le fi creat, efectuată de către specialişti în
cadrul expertizei criminalistice.
în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după
reflectările material-fixate. Predomină insă următoarele:
1) Identificarea persoanei (făptuitorului, victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele
lăsate la faţa locului sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale
mediului.
Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză, în prezent sunt mai frecvente
cercetările în vederea stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini, de
picioare şi de dinţi.
Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi
îmbrăcăminte, întrucât o atare identificare are sens dacă, In cele din urmă, contribuie la
stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate;
2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în
procesul săvârşirii acţiunilor infracţionale;
3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului, drept rezultat al
utilizării acestora ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie;
4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin
împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului;
5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau
semnătură;
6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit, a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică
sau textuală, a mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice, de încasare şi
altele;
7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente;
8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice;
9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte
dezmembrate fizic, bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune, cât şi pe
cercetarea elementelor structurale;
 10) Identificarea persoanelor după miros, prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi, cât şi
prin examinarea probelor olfactive în condiţii de laborator .

După cum s-a menţionat, identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe
sau a unui obiect material cauzal legate de acţiunea ilicită. Ea este posibilă numai atunci
când obiectul identificării posedă caracteristici ce îl deosebesc de celelalte, îl
individualizează. Rezultă deci că obiectele propriu-zise, pe de o parte, şi caracteristicile prin
care acestea îşi manifestă individualitatea, pe de altă parte, constituie elemente de bază ale
identificării criminalistice.

In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului

savant rus S. M. Potapov, potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt
fiinţele şi cadavrele, tot felul de obiecte neînsufleţite, însuşirile şi stările acestora,
fragmentele de timp şi spaţiu, toate elementele de fapt constituind obiectul de studiu
judiciar. în urma multiplelor discuţii, s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor
identificării criminalistice este limitat, el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale
în sens larg.
Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar.
Fiind subordonată procesului de probaţiune, ea reprezintă un mijloc, o modalitate ştiinţifică
a acestuia şi deci nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale, a altor
elemente de fapt, a căror stabilire reclamă alte forme de investigare decât cele ale
identificării criminalistice.
De asemenea, nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale.
Acestea reprezintă calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de
identificare — individualizează obiectul şi, totodată, 11 deosebeşte de altele.
Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare, putem afirma că
obiectele identificării criminalistice sunt:
a) persoanele participante sau implicate în infracţiune;
b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora;
c) lucrurile, uneltele, utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei;
d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal;
e) animalele.

1.3. Evaluaţi procesul și etapele identificării criminalistice.

Despre procesul de indetificare criminalistica se poate spune ca el este unic si parcurge classic
doua faze:1)determinarea apartenentei la grupa 2)identificarea individuala.
Determinarea apartenentei la grupa se produce dupa caracteristicile tipologice generale ce poseda
orice obiect material,iar identificarea idividuala apoi se efectueaz dupa totalitatea de indici
irepetabili pe care ii poseda numai un obiect concret supus cercertarii.
Etapele procesului de identificare:1)cercetarea prealabila a obiectelor ce prezinta
interes2)examinarea separata3)examinarea comparativa4)evaluarea ansamblului de indici
evidentiate si formularea concluziei de identificare.
Cercetarea prealabila a obietelor care ne ntereseaza prezinta o etapa initial indispensabila
oricarui process de indetificare.La aceasta etapa se rezolva probleme foarte importante.
Examinarea separata a obiectelor ce se identifica si a celor verificate,precum si a modelelor de
comparatie pot duce la concluzii gresite.
Dupa examinarea separate a obiectelor si relevarea caracteristicilor identificatoare proprii
fiecarui dintre ele,expertul va trece la examinarea comparative.El va confrunta caracteristicile
identificatoare cu acelasi nume ale obiectelor.
Aprevierea ansamblului de caracteristici relevant di formularea cocluzitie de identificare
constituie etapa finala a expertizei de identificare.Daca totalitatea indicilor concordante se va
dovedi a fi logica imporntanta colcluzia concluzi ispertului despre identitate va fi pozitiva.
 Subiectul II. Etapele cercetări infracțiunilor
2.1. Prezentați noțiunea de etapă a cercetării și determinaţi limitele acestora la
cercetarea infracțiunilor.
2.2. Deduceţi sarcinile etapei inițiale de cercetare a infracțiunilor.
Planificarea cercetarii cauzei penale la etapa initiala:
-orientarea of de u p in circumstantele infractiunii;
-stabilirea mecanismului infractiunii;
-depistarea ,fixarea,examinarea si valorificarea probelor in cauza;
-identificarea si retinerea infractorului pe urme proaspete;
-pregatirea materialelor si punerea sun invinuire a faptuitorului;
-depistarea cauzelor si conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii.

2.3. Estimați acțiunile procesuale și măsurile speciale de investigații

caracteristice etapei inițiale de cercetare a infracțiunilor.
Planificarea efectuarii actiunii de urmarire penala sau a masurii speciale de investigtii trebuie sa
se materializeze intru-un plan scris ,care poate avea cele mai diverse forma,insa dupa
continut acest plan trebuie sa dea raspunsuri la anumite intrebari
Planul referito la actiunea concreta de u.p trebuie coordonat cu planul general al cercetarii.Acesta
coordonare de planuri este exprimata de determinarea sarcinilor imuse cercetarii in
intregime si unor activitati de urmarire penala si tactica criminalistica,corespunderea
versiunilor generale si celor particulare,verificate in mod procesul sau operativ
,coordonarea tacticii de cercetare in intregime cu tactica actiunilor concrete de u.p.
TEST nr. 17

Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris.

1.1.Prezentați noțiunea de scris și caracteristicile acestuia.
Scrisul poate fi definit drept sistem de comunicare de reproducerea (expunere)a gandurilor si
a vorbirii prin semen grafice.
Caracteristicele acestuia,vizeaza modul de disounere ,de amplasare a uni text pe hartie sau
pe alt suport.Ele se afla la interferenta dintre caracteristicele de tip extragrafic si dominantele
grafice si constau in:
a)mariginele lasate de scriptor,care pot si egale sau diferite,mare,mijlocie sau mica lasata in
stanga ,cat si in dreapta textului,regulate,serpuita ,oblica.
b)marimea aliniatelor apreciata potrivit acelorasi criterii,ca mare,mijlocie sau
mica,inlaturandu-se situatii de genul lipsei alineatelor ori de incepere a alineatului la o
distanta foarte mare de marginea hartiei.
c)intervalul dintre randuri,element specific pentru modul de spatiere a scrisului,care se
interfereaza cu alte caracteristici generale ale scrisului.
d)intervalul dintre cuvinte care se determina in raport cu latimea literelor,aceasta distanta
poate fi mica,medie si mare.
e)amplasarea diverselor mentiuni,cum ar fi semnatura,data,indicarea personei careia este
destinat inscrisul,acesta putandu-se setua,la stanga sau in centrul paginii,mai sus or mai
jos,in comparative cu textul executat.

1.2.Proiectați sarcinile ce pot fi soluționate prin intermediul expertizei

grafoscopice.
Expertiza grafoscopica este efectuata in cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic si Expertize
Judiciare al Inspectoratului General al Politiei.
Sarcinile de baza puse in fata expertului sunt : de a identifica scrisul; de a diagnostcica
mecanismul , particularitatile acestora si profilaxia experimentala- activitataea privind
elucidarea circumstantelor care contribuie la savirsirea infractiunilor si elaborarea masurilor
 privind inlaturarea acestora.
Sarcinile care pot fi solutionate prin intermediul expertizei grafoscopice sunt : de a
determina daca in documente nu sunt greseli gramaticale, daca textul este corect aranjat si
nu usnt denaturate familiile pers cu funct de rsp , daca continutul documentului in cauza
concorda cu textul impresiunii de stampila; daca este present falsul in acte care a fost
realizat prin inlaturarea, acoperirea sau adaugarea de text, contrafacerea scrisului,
falsificarea stampilelor si a semnaturilor. Datorita expertizei grafoscopice se poate
determina daca scrisul a fost contrafacut prin copier si imitare.
1.3. Evaluaţi tipurile şi rolul modelelor de comparaţie necesare identificării
persoanei după scrisul de mâină.
Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale.
Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în
cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea
scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi
actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte
oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind
solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate
cu prevederile procesual penale.
Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa
organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora.
în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece
sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului.
Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale.
Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către
organul judiciar a procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-
se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi
instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar
respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură
posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere.
In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor
sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind
nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului.
Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor
expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată,
examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative..

Subiectul II. Tactica criminalistică – parte componentă a științei

criminalistice.
2.1 Definiţi noțiunea și prezentați categoriile de bază ale tacticii criminalistice.
Notiunea-tactica criminalistica,ca parte integranta a stiintei criminalistice,
reprezinta un sistem de teze generala si procedee specifice argumentate stiintific,bazatepe
dispozitiile legii procesuale si pe practica de drept in timpul cercetarii faptelor infractionale si
examinarii acestora in instanta de judecata,tinind cont de particularilatile si de situatiile in care
infractiunea a fost comisa.
Categorii de baza a tacticii criminlaistice:
1. Tactica cercetarii la fata locului
2. Tactica retinerii nam, invin
3. Tactica perchezitiei
4. Examinarea corporala
5. Tactica ridicarii de obiecte si docum
6. Tact audierii pers in process penal
7. Tactica confruntarii pers in proces penal
8. Tactica confront pers in proce pen
9. Tactica prezentarii spre recunoastere
10. Tactica vereficarii declarant la locul infractiuni
11. Tactica reconstituirii faptei
12. Tactica experimentului in procedura de urm pen
13. Tactica colectarii mostrelor pt cercetarea comporativa
14. Tactica utilizarii cunostintelro speciale in process penal

2.2 Distingeţi cerințele înaintate față de procedeele tactice criminalistice.

-Accesibilitatea procedeului,corespunderea lui califiatii precum si posibilitatilor intelectuale si
fizice a le of.de u.p.
-Ele trebuie sa corespunda intru totul principiilor legalitatii si recomandarilor criminalistice.
-Nu trebuie sa injoseasca onoarea si demnitatea participantilor la proces.Procedeul tactic nu va
favoriza dezvlotarea impulsurilor si simtamintelor josnice,nu se va baza pe falsuri,minciuni ,nu
va submia autoritatea organeor de drept.
-Procedeul tactic trebuie sa ofere efect pozitiv numai referior la proasoanele care tainuesc
adevarul si sa neutru in privinta altor persoanr.
-Infoensivitatea proceedeilor pentru viata si sanatatea cetatenilor,precum si din punctul de vdere
al pastrarii valorilor materiale.
-Corespunderea procedeului caracterului situatie concrete de u.p.Fara aceasta,aplicarea
procedeului tactiv poate condition un rezultat negativ.

2.3Nominalizați și comentați principiile specifice tacticii criminalistice.

Legalitatea –acesta constituie baza metodologica a operatiunii tactice si trebuie sa se respecte in
mod obligatoriu.Respectarea cu strictete a legalitatii tutoror normelor procesuale si a drepturilor
constitutionale ale cetatenilor este obligatorie in cadrul realizarii oricarei operatiuni tactice.
Planificarea-este un lucru esential si obligatoriu al preconizarii operatiunii,prognozarea
desfasurarii si a rezultatelor acesteia,distribuirea directiilor si sarcinilor de activitate in cadrul
operatiunii,utilizarii optime de direriti specialisti.a sigurarii interactiunii cu diverse servicii
.organele de stat,organizatii obstesti.
Activitatea-reusita operatiunii tactice se obtiune numai in cazul in care of.de u.p are un scop
bine determinat spre activitatea concreta ,stabileste si realizeaza actiunile si masurile necesare.
Obligativitatea analizei criminalistice a rezultatelor operatiunii-Aceasta presupune
nevesitatea evidetei si evaluarii a ansamblului de date obtinute pe parcursul operatiunii,a
stabilirii semnificatiei acestora la diferite etape si la finele operatiunii tactice.
Utilizarea obligatorie a cerintelor si recomandarilor privind organizarea stiintifica a
activitatii – el poarta un caracter bin chibzuit,organizat ,orientat in anumite directii cu scopuri si
limite de activitate.Din acest principiu deriva si cerinta de a organiza fiecare operatiune,in asa
mod ca in cursul derularii acsteia sa serezolve cat mai multe sarcini procesuale si tactice.
Dinamismul-In operatiunea tactica tot timpul trebuie sa se prevada posibilitatea schimbarii
derelarii evenimentelor circumstantelor in legatura cu imprejurarile,situatiiloe scoase la
iveala,extinderea limitelr acesteia,necesitatea unei operatiuni in alta.
Imbinara individualitatii in cadrul realizarii operatiunii tactice-Organizarea operatiunii
tactice este realizata de of.de u.p el o planifica si o conduce ,coordoneaza toate actiunile.
Respectarea obligatorie a normelor etice in cursul realizarii operatiunii –toata activitatea
of.de u.p si a altor participantii la operatiune trebuie subordonate si normelor etice ale
sovietatii.Tactul maxim.atentia,impartialitatea ,exercitarea obligatorie a dreptului omului de catre
toate persoanele,atrasr in orbita operatiunii tactice.
TEST nr. 18

Subiectul I. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.

1.1. Expuneţi conceptul criminalistic de fixare a procesului şi rezultatelor
cercetării la faţa locului.
 -Se intocmeste procesul-verbal al cercetarii la fata locului,planurile,schitele si desenele
tehnice necesare,care se aduc la cunostinta participantilorla aceasta actiune de urmarire
penala.
-Se efectueaza la necesitate dactiloscopierea cadavrului si expedierea lui la morga.In
cazul in care a fost efectuata disectia cadavrului la locul unde el a fost descoperit ,dupa
finalizarea etapei de documentare a cercetarii,ofiterul de u.p participa la examinarea
medico-legala a cadavrului.
-Se impacheteaza obiectele ,amprentele ridicate la locul faptei .Este de mentionat ca
raspunderea pentru expedirea obiectelor de cercetare la expertiza o poarta acele organe
care ordoneaza efectuarea ei.
-Se intreprind masuri cu privire la pastrarea obiectelor de insemnatate probanta,a caror
ridicare de la fata locului este ori imposibila ori initiala.
-Se intreprind masuri de examinare a reclamantilor parvenite de la participantii la
cercetare sau de la alte persoane privind cercetarea locului faptei.Evaluand importanta
probelor depistate si ridicate in urma cercetarii la fata locului,ofiterului de u.p trebuie sa-
si dea seama bine ca toate aceste date , fara confirmarea respectiva a altor probe nu pot
servi la stabilirea obiectiva si completa a cazului infractional cercetat.
1.2 Analizaţi tipurile de anexe ce pot fi întocmite în cadrul documentării
cercetării locului faptei.
Desenel ,schitele ,panurile intocmite in urma cercetarii locului faptei constituie de modalitate de
reprezentare grafica documentara ,care poarta un caracter ilustrativ suplimentar la
procesul-verbal.Ele redau la modul general locul faptei,locul si pozitia obiectelor a
urmelor.Planul locului faptei este reprezentarea locului infractiunii,intocmita la
scara.La elaborarea acestui document,sunt respectate riguros,dimensiunile real si
proportiile,suprafetelor examinate,obiectelor depistate,pizitia lor.Planul schematic nu
este exacutat la scara,dar presupune totusi pastrarea proportiilor verosimile dintre
dimensiunile obiectelor reprezentate in plan si distantele dintre ele.Alegerea planului se
va face in raport cu particularitatile concrete ale locului reprezantat.In practica deobicei
,planurile incaperilor sunt executate la scara,iar cele ale localitatii,din
imprejurimile,vecinatatea lui.
Fotografia completeaza procesul verbal prin faptul ca demonstreaza real prezentarile detaliilor
care n-au fost descrise in procesul-verbal,ori despre ele s-a vorbit insuficient,fotogrfia
mai completeaza „golurile”descoperite in procesul-verbal pe parcursul cercetarii.

1.3 Prezentați elementele obligatorii de descriere în procesul-verbal privind

fixarea şi ridicarea unei urme izolate de încălţăminte.
Fiind descoperite, urmele de picioare se fixeaza prin descrierea in procesul-verbal de cercet la
fata locului a trsaturilor generale si particulare. P-V trebuie sa contina date referitoare la
natura urei , forma ei generala si a reliefului, dimensiunile urmei.
Elementele obligatorii de descriere in P-V privind fixarea si ridicare unei urme izolate
de incaltaminte sunt urmat:
1. Lungimea urmei- disntanta dintre extremele virfului urmei si a tocului
2. Lungimea pingelei, a regiunii intermediare a tocului
3. Latimea pingelei, a regiunii ntermediare si a tocului
La urma de incaltaminte , masurarea vizeaza , pe linga dimensiunile generale si
particularitatile desenului pingelei tocului, anumite caracteristici de uzuta care pot
conduce, cel putin, la determinarea la grup, etapa a identificarii criminalistice.

Subiectul II: Tactica audierii persoanelor în procesul penal.

2.1 Prezentați noțiunea, sarcinile și regulile audierii persoanelor în procesul

penal.
Audierea este o actiunea de u.p si de tactica criminalistica ce consta in obtinerea ,in
corespunderea cu prevederile Codului de procedura penala,de la persoana citata sau prezentata a
declaratiilor referior la circumstantele si alte date ale faptei cercetate si fixarea acestora in
provesul verbal respectiv.
Sarcinile :1)stabilite circumstantele ce formeaza obiectul probarii,persoanele implicate in
aceasta,vinovti lor,cracterul si marimea daunei cauzate prin infractiune,existenta bunurilor
destinate sau utilizate pentru savarsira infractiunii sau dobandite prin infractiune.
2)clrificate circumstantele ce nu formeaza obiectul probarii dar sunt necesare in atingerea
scopurilor intermediare ale carcetarii.
3)verificate anumite circumstante in scopul administrarii probelor.
4)identificarea circumstantelor ,cunoasterea carora este necesara pentru verificarea si avaluarea
probelor.
5)evaluate circumstantele care,neavand i importanta de proba,pot comporta un caracter tactic.
Reguli tactice :primirea persoanei intr-o maniera corecta,civilizata,crearea unui cadru sobru de
ascultare,lipsit de factori stresanti,care pot sustrage atentia persoanei respective,precum si
comportarea of. de u.p penala intru-un mod calm.incurajator,fiind contraindicata deliranta,de
raceala,sfidare si aroganta. Tot din considerente de ordin tactic,pentru a asigura crearea
contactului psihologic este necesar obtinerii declaratiiloe sincere si complete,of.de u.p trebuie sa
ia in consideratie urmatoarele : sa primeasca la timp si corect persoana citata,sa-l convinga de
impartialitatea si obiectivitatea sa.
2.2 Determinați etapele audierii persoanei și procedeele tactice necesare de
utilizat în cazul în care martorul sau partea vătămată nu face declarații
veridice.
Dupa consecutivitatea si scopul concret urmarit,audierea poate fi :primara sau initiala,repetata si
suplimentara.Audirea primara sau initiala a persoanei se considera atunci cand aceast pentru
prima data intr-o anuit cauza,este chemat sa depuna declaratii in fata ofiterukui de
u.p.(procurorului )sau chiar instantei de judecata.Audierea repetata este atunci cand aceeasi
persoana,din diverse motive este chemata sa depuna declaratii pe aceleasi circumstante ale
cauzei.Audierea suplimentara ale aceleasi persoane este efectuata in scopul clarificarii unor
cirmustante a ale cauzei cercetate.Aceasta insemna ca la audierea primara (initiala)n-au fost
clarificate toate intrebarile,fie despre unele inca of.de u.p nu poseda informatia respectiva,fie din
neglijenta acestuia.
Practica demonstreaza ca cele mai eficace procdee tactice de audiere a martorilor care nu dau
depozitii veridice sunt :
1)Explicarea repetata a statutului procesual al persoanei respective si datoria acestuia de a face
declaratii veridice pe cauza cercetat.2)stimularea calitatii pozitive ale martorului si rolul lui in
familie,colectiv,societate.3)convingerea martorului de lipsa de ratiune,absurditatea pozitiei
ocupate si prezentarii declaratiilor false.4)audierea repetata pe aceleasi circumstante.5)audierea
cu detalierea si concretizarea maximala a declaratiilor prezentate anterior.6)prezentarea uor
probe demascatoare existente in dosar.7)efectuarea unor confruntari in scopul demascarii
declaratiilor false ale martorului.

2.3 Estimaţi modalităţile de utilizare a probelor existente în dosar pentru

demascarea audiatului.
Demascarea lor poate fi efectuata ,de obicei dupa perioada de timp,cand vor fi acumulate
anumite probe.In asemenea cazuri urmeaza sa fie intreprinse masuri care vor stabili motivele
acestei comportari a persoanei audiate,trbuie obtinute probe cu caracter de dezmintire pentru
declaratiile intentionat false.Astfel de probe pot fi obtinute la audierea cunoscutilor,rudelor
,colegilor etc.carora acestea putea pana la audierea lor sa le povesteasca adevarul privind cele
intimplate,vazute sau auzite.La audierea repetata ,martorul poate modifica declaratiile
sale,afirmand ca acestea sunt ultimile marturii.In asa car of.de u.p ulteror trebuie sa verifice cu
certitudine ambele declaratii sa le compare una cu alte probe existente.Cu ocazia audierii
repetate sau detaliate,se impune constatarea motivelor de dare a primelor declaratii si cauzelor de
modificare a lor.Pentru prezentare pot fi utilizate numai probele verificate,de vridicitatea carora
of.de u.p este convins.Acestea deobicei se s prxinta in cumul de probe .Prezentarea poate fi
numai dupa utilizarea altor procedee ,care nu l-a impus pe audiat sa spuna adevarul.In raport cu
importanta probelor,legatura reciproca dintre ele si personalitatea audiatului se determina
succesiunea prezentarii probelor existente in cauza.La moment ,practica cunoaste doua variante
de prezentare a probelor in cadrul audierii personaelor neconstiincioase :1)prezentarea probelor
pe masura progresarii importantei lor si 2)prezentarea probei de baza care are cea mai mare
importanta.
Efectuarea unor confruntari in scopul de mascarii declaratiilor false ale audiatului,ca procedeu
tactic intru totul corespunde prevederilor si tacticii criminalistice de efectuare a confruntarii ca
actiune procesuala si de tactica criminalistica,care in detalii va fi prezentat in capitolul urmator.

TEST nr. 19
Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I: Semnele falsului material în documente

1.1 Prezentați noțiunea și identificaţi semnele falsului prin ştergere şi
corodare.
constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. La
această categorie de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale, actele
privind alterarea mărfurilor, adesea fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de
serviciu la agenţii economici de stat, alte acte prin care se atestă fapte neadevărate.
Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare
criminalistică, nu de puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii
(contabilităţii, economiei şi comerţului, finanţelor şi activităţii bancare, tehnologiei de
producţie industrială sau agrară).
Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. El
poate avea diverse forme, cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al
documentului prin înlăturare, adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în
documentele preexistente, în special a semnăturilor, impresiunilor instrumentelor de
autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. După cum se va vedea în continuare,
la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee, materiale şi mijloace tehnice,
ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. în marea majoritate a
cazurilor, cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de
fals, constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor.

1.2 Evidenţiaţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals.

. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare, adăugire sau refacere
de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. în
funcţie de modul in care s-a operat, deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. înlăturarea mecanică
constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă, arc,
radieră etc.)
înlăturarea prin ştergere, deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului, produce un şir
de modificări fizice ale hârtiei, ele prezentând elemente caracteristice ale falsului, urme ale ştergerii.
Acestea sunt:
1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii;
2) scămoşarea hârtiei, starea dislocată a particulelor de hârtie;
3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere;
 4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice, dacă documentul are atare elemente;
5) afectarea elementelor grafice învecinate;
6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat.
In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text, acestuia îi va fi caracteristic:
deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului, dar şi în
profunzimea hârtiei, până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Textul executat din nou se va
deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână, respectiv a maşinii de scris în cazul
documentelor dactilografiate, dacă, fireşte, falsul aparţine nu autorului, ci altei persoane ce a executat
textul iniţial.
Depistarea caracteristicilor menţionate, respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al
documentelor prin ştergere de text, în principiu, este lesne de realizat, apelându-se la metode specializate
ale acestui gen de expertiză şi, fireşte, la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa
actuală.
în primul rând, documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la
microscopul stereoscopic în lumină incidenţă, precum şi prin transparenţă. în situaţiile favorabile,
modalitatea la care ne referim este destul de eficientă, ea asigurând evidenţierea caracteristicilor
inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei, subţierea acesteia, alterarea elementelor
de protecţie şi a celor tipografice, afectarea textelor învecinate, difuzia coloranţilor în cazul
substituirii textului şters cu alte inscripţii.
Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente, locul alterat prin răzuire sau radiere poate fi
evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit, folosind procedeele şi tehnicile (tubul de iod,
pulverizatorul de praf, pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor sudoripare de
mâini. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată, ca urmare a reţinerii unei
cantităţi mai mari de substanţă aplicată.
Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu
substanţe chimice (acid citric, natricaustic, apă oxigenată, sulfit de sodiu, soluţie de var etc).
Decolorând textul scris, substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului, hârtia îşi
pierde luciul, culoarea, elasticitatea. Pot fi
deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi cele tipografice, precum şi unele semne grafice
învecinate.
în criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele:
— zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor;
— fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale;
— petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color;
— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice;
— decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate;
— resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului;
— urmele de presiune, create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat.
La stabilirea înlăturării de text prin corodare, se va recurge la metode speciale de cercetare, dintre
care mai frecvent folosite sunt:
— examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop;
— examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii;
— depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de
culori, precum şi de intensificare a contrastului imaginii.
în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase, in special, la metoda difuzo-
copiativă, la tratarea cu izotopi radioactivi, la alte metode sensibile cum ar fi, spre exemplu, cea a
microscopiei electronice, a analizei colorimetrice sau spectrografice.
O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor semne
grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală, tuş sau alţi coloranţi.
Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Printre metodele
aplicate, mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori, examinarea în
lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. Dintre mijloacele tehnice de investigare, cu un deosebit succes
se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă, care, fiind
prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat, face posibilă nu numai observarea directă, dar şi
fotografierea textului înlăturat prin acoperire.
Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. El constă in introducerea în textul iniţial al
documentului a unor cuvinte, litere, cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor semne
grafice.
 Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. Deseori, la această categorie de fals
se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale, sociale sau juridice ale personalităţii,
restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial, majorării sau micşorării volumului lucrărilor
efectuate, a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute, a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate,
transportate, primite etc.
Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau de altă
persoană, cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul, imediat după Întocmirea documentului sau după un
interval considerabil de timp. Textul adăugit poate fi amplasat la începutul sau sfârşitul unor inscripţii
alfabetice sau cifrice, intre sau in prelungirea rândurilor, prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte
in rubricile formularelor completate.
Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului.
Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin
adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice:
Prima o constituie indicii ordonării scrisului, a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text,
prescurtări incorecte, reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul
liber, micşorarea distanţei dintre semne, cuvinte sau rânduri.
A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat
de către o altă persoană, nu cea care a scris textul iniţial al documentului, dar în cazul unui scris
dactilografiat, respectiv cu altă maşină, se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel
precedent şi următor.
A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris
folosite la realizarea adăugirilor. De regulă, textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia
materialelor de scris.
Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice
consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. Rezultate deosebit de eficiente se pot
obţine în urma aplicării surselor de raze invizibile filtrate. O metodă specifică de cercetare
criminalistică a genului de fals în discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor,
aceasta constituind o metodă specifică1. După cum este cunoscut, in condiţii normale scrisul se
execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. O consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea
rechizitelor. Astfel, documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează, fiind semnate de
persoane responsabile, in caz contar nu sunt autentice. Trăsăturile elementelor scrisului executat
ulterior se suprapun trăsăturilor executate anterior, în locurile în care acestea se intersectează.
Schimbarea ordinei acestei succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text.
Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor
examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile, în special a celor infraroşii, precum
şi a metodei fotografiei separatoare de culori
1.3 Proiectaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă şi
formulaţi întrebările în faţa ei în sitiaţia în care în litigiu există un
contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură), precum
şi data de încheiere se contestă a fi veridice.
. Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor
Falsul prin contrafacerea rechizitelor, in special a semnăturilor, a im-presiunilor de ştampile
şi a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară.
Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau
închipuire) şi prin copiere. Descoperirea falsificării semnă-
turilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului, la i;nr nr vom referi în
compartimentul următor. Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe
variante. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă, cea efectuată prin
transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a
semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală, tuş,
pix, creion, etc.)1. Indiferent de modul de realizare, falsul semnăturilor prin copiere este
cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere, dintre care mai importante sunt: lipsa
cursivităţii scrisului; întreruperi de traseu; tremurături; opriri neîntemeiate ale instrumentului
de scris; începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. In cazul copierii cu hârtie copiativă sau
prin apăsare, se vor crea respectiv urme ale indigoului, dublări de trasee, urme de apăsare.
 în vederea depistării indiciilor unui atare fals, specialistul criminalist mai întâi de toate va
proceda la examinarea microscopică a semnăturii, derulată de examinări în radiaţii
ultraviolete, va apela la fotografia de umbre, de contrast şi separatoare de culori. Prezenţa
caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in
litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere.
Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale, documentelor de identitate, tuturor actelor
emise de instituţiile statale şi obşteşti, prin care se probează fapte juridice, se încadrează şi
impresiunea de ştampilă. Prin urmare, contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se
procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false.
La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice
— de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert), până la formarea acestora prin
intermediul calculatoarelor electronice. Si totuşi, potrivit datelor furnizate din practica
instituţiilor de expertiză criminalistică, cele mai uzuale modalităţi de falsificare a
amprentelor de ştampilă sunt următoarele:
a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale;
b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals;
c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios1. Descoperirea falsului
impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente
caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Astfel, pentru im-presiunile create
de ştampile confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi, care
in ansamblu dovedesc falsul:
— Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. După cum este cunoscut, la
confecţionarea ştampilelor in atelierele litografice, la alcătuirea textului se folosesc semne
standardizate. In impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident
manuală.
— lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. Deseori unele şi aceleaşi litere sau
cifre diferă după formă, dimensiuni, amplasare spaţială.
— Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. Se remarcă
diferenţe ale distanţei Intre litere, cuvinte, rânduri.
— Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului.
— Greşeli gramaticale, de denumiri, prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text, erori în
conţinutul şi forma stemei, altor semne de structură a ştampilei.
In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar, (hârtie fotografică,
peliculă adezivă, placă gelatinoasă, hârtie sugativă, albuş de ou fiert etc.) falsul se va
manifesta prin:
— Nuanţa slabă a impresiunii in întregime.
— Trăsăturile difuze ale semnelor, cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat.
— Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii, venit în
contact cu materialul intermediar umed.
— Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat, de exemplu a
urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice.
Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă
anumite particularităţi specifice, cauzate de mijloacele de desenare, dintre care menţionăm:
a) perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului; b) trasee
dublate; c) deformări ale grafismelor; d) grosimi exagerate ale unor elemente ale
impresiunii; e) trăsături de creion, indigo etc.
Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor
tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Se va proceda la o examinare
stereomicroscopică, la diverse măsurări şi, bineînţeles, la examinarea comparativă prin
intermediul microscopului comparator. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de
comparare ale ştampilei autentice,
create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu.
O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate, a altor documente destinate să
ateste anumite drepturi (de exemplu, dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o
 constituie substituirea fotografiilor. Sub aspect tehnic, această categorie de fals presupune,
pe de o parte, înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să
folosească documentul falsificat, iar pe de altă parte, contrafacerea unui segment al
impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. Operaţiile efectuate în procesul
realizării acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu
semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a
fotografiei; schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza în care fotografia înlăturată a fost
în prealabil umezită; resturi de suport al fotografiei înlăturate; alterarea textelor învecinate.
Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat
încleiată se face, de regulă, prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului
impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior.
4. Expertiza criminalistică a scrisului
1. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului
în accepţia sa largă, scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea
gândirii şi vorbirii prin semne grafice. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a
societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile, de a le păstra şi transmite la distanţe
inaccesibile vorbirii orale. Pornind de la pictografie, sistem bazat pe reprezentarea ideilor
prin desene realiste, scrisul, pe parcursul vremii, s-a perfecţionat, ajungând până la sistemul
modern alfabetic .
Ca obiect de examinare criminalistică, scrisul cuprinde, pe de o parte, elementul spiritual, iar
pe de altă parte, structura grafotehnică a manuscrisului.
Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual, cât şi la aspectul stilistic, expresiv şi
gramatical propriu unui scris'. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de
construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre
cuvinte, fraze etc.
Expertiza scrisului de mână, având ca scop identificarea scriptorului, se bazează pe două
proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate.
După cum este cunoscut, scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice, la baza căruia se
află stereotipul dinamic — un complex de reflexe
condiţionate — format în procesul de învăţare. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp
îndelungat de studiere, urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare, se creează un şir de
legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii, de
perceperea caracterelor, a literelor, cifrelor, a altor semne grafice, precum şi de mişcările mâinii.
Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. Procesul de formare
a deprinderii de a scrie este influenţat, pe de o parte, de tipul sistemului nervos central, de
stereotipia văzului, de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie, iar pe de altă parte,
de metoda aplicată la predarea scrisului, de condiţiile in care se realizează exerciţiile, de alţi
factori care, în cele din urmă, contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual.
Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii,
originale, de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul
de comunicare in scris1. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici
lingvografice in scrisul a două persoane. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind
format, acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii, caracteristicile lui de fond
manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului, de condiţiile în care
se scrie şi de starea scriptorului. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi
orice alt stereotip dinamic, scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil.
Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. Ca orice fenomen material,
scrisul poate suferi unele modificări, fiind influenţat de diferiţi factori, dintre care menţionăm:
— deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice, a gradului
de evoluţie a scrisului, a formei şi înclinaţiei acestuia.
— starea patologică, multiplele afecţiuni, in special cele ale sistemului nervos, pot genera
degradări ale deprinderilor motrice, ajungând până la pierderea totală a acestora. Anumite
modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată.
 — starea psihică la momentul executării manunscrisului, cum ar fi de exemplu, starea de
şoc, de depresiune, de intoxicare gravă cu alcool sau
stupefiante.
— condiţiile improprii de scris, poziţia incomodă, suportul neobişnuit, temperatura scăzută
sau, dimpotrivă, excesiv de Înaltă.
Totodată, şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică, modificările cauzate de
factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte, nu duc la alterări grave ale scrisului şi,
prin urmare, nu afectează posibilitatea identificării scriptorului.
Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la
conturarea sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. Astfel,
la etapa actuală genul respectiv de expertiză, în marea majoritate a cazurilor, preconizează:
— verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei
nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura.
— identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate.
— identificarea autorului unui text suspect anonim, dar cu conţinut antisocial, după
caracteristicile limbajului şi modul de redactare.
Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate, expertului
i se va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii
anumitor pronosticuri privind personalitatea scriptorului, de natură să contribuie la
constrângerea cercului celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text, sexul
acestora, vârsta, profesia, limba şi, respectiv, naţionalitatea, nivelul de cultură generală).
Aşadar, obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului,
având In vedere atât autorul, cât şi executorul înscrisului. Totodată, în practică s-a
demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor
întocmirii actului în litigiu, chiar dacă scriptorul este determinat. În acest caz expertul va
trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de
scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres, şoc, ebrietate, amnezie ş.a.),
precum şi dacă scrisul in litigiu este deghizat.

Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei

în încăperi.
2.1 Prezentați noțiunea, temeiurile și sarcinile percheziţiei.
Notiunea : perchezitia poate fi apreciata ca o actiune de u.p si de tactica criminalistica ce consta
in examinarea constransa a incaperilor ,edificiilor ,zonelor de localitati ori a persoanelor in
scopul depistarii si ridicarii obiectelor sau documentelor ci importanta probanta pentru cauza
penala cercetata.
Intrucat infractorii intotdeauna tind sa tainuiasca mijloacele pe care le-au folosit la savarsirea
infractiunilor,obiectele dobandite in ruma activitatii ilicite sau care poarta amprentele
crimei,depistarea la timp a acestora permite organuui de u.p sa demaste faptuitorul si sa
stabileasca adevarul in cauza cercetata.Obiectele ,documentele ca mijloc de proba in procesul
penal dar si pastrate pana la solutionarea cauzei.Pentru a gasi cat mai multe probe care sa
dovedeasca savarsirea infractiunii,legea de procedura penala a prevazut o astfel de actiune de
u.p cum este perchezitia.Efectuarea la timp a perchezitiei corporale a banuitului,la domiciliu si la
locul lui d serviciu ,in anumite locuri deschise,mijlocului sau de transport,in scopul ridicarii tutor
obiectelor si documentelor ce confirma circumstantele savarsirii infractiunii,precum si
contributia persoanei concrete la fapta cercetata au o importanta deosebita in demascarea
autorului infr.
Sarcinile : - escoperirea de obiecte ,inscrisuri sau valori care au fsot folosite ori au fost destinate
sa serveazsca la comiterea faptei.
-descoperirea de obiecte dau inscrisuri ce contin sau poarta urmele infractiunii.
-descoperirea unor obiecte ,inscrisuri sau valori produse ale infr.
-identificare si ridicarea bunurilr provenite din infr.
-dscoperirea persoanelor private nelegitim de libertate sau care se sustrag de la u.p,judecata sau
executarea pedepsei.
-descoperirea unor obiecte ,materiale detinute contrat dispozitiilor legale
,arme,munitii,stupefiante,metale si pietre pretioase.
-descoperirea de obiecte si valori aflate in patrimoniul fptuitorului sau al partii responsabile
civilmente,care fac obiectul indisponibilizarii-in vederea reparrii prejudiciului cauzat ptin
infractiune or pentru garantarea executarii pedepsei in forma de amenda.
2.2 Analizați etapele și principiile tactice generale ale percheziției.
Etapa de pregatire a perchezitiei.Pregatirea catre perchezitie in faza initiala –pana la iesirea la
fata locului.Pana la inceputul perchezitiei trebuie culese si studiate sub toate aspectele daele ce se
refera la obiectele cautate.Aceste date pt fi obtinute urma urma cercetarilor la fata locului ,din
explicatiile specialistilor si concluziile expertilor ,din depozitiilor partii vatamate ,martorilor,din
surse operative de informatii sau in urma modelarii activitatii infractionale.Viitoarele actiuni ale
of.de u.p intr-o mare masura depind de informatiile privitor la persoana perchezitionata si
persoanele care domiciliaza ori lucreaza la obiectul perchezitionat.A doua faza a etapei
pregatitoare consta in sosorea neobservata si neasteptata la locul perchezitiei,asigurarea
controlului si pazei locului perchezitionarii,patrunderea imediata la obiectul perchezitionat si
luarea unor masuri care s asigure indeplinirea in conditii normale a cestei actiuni de u.p.
Etapa lucratoare incepe dupa indeplinirea formalitatilor vizate supra si decurde in doua faze :faza
cunoasterii generale si aza actiunior in detaliu.La prima faza of . de u.p. verifica toate incaprile in
scopul descoperirii alor persoane ;precizeaza datele initiale si planul eventualei
perchezitii,confirma succesiunea,metodele si procedeele de perchezitionare.Faza actiunilor in
detaliu este cea mai complicata si de o mare raspundere,deoarece anume in aceasta etapa au loc
investigarile respective si depistarea de obiecte ,documente .
Principii : - caracerul neasteptat al perchezitiei,presupune luarea prin surprindere a persoanelor
care sunt supuse acestei actiuni.
-asigurarea pazei locului perchezitionarii,locul unde are loc atiunea procesuala tot timpul trebuie
sa fie lut sub paza operativa,apoi fizica.Fie ca aceasta se organizeaza in ajunul perchezitiei,cand
stundiaza aobiectul in vederea pregatirii actiunii de urmarire penala,fie ca paza se stabileste in
momentul sosirii echipei de perchezitionare la fata locului.
-Metodismul si succesiunea ,presupun organizarea corecta de catre organizatorul echipei a
tuturor activitatilor la locul concret,afectuarea actiunilor de cautare de catre membrii echipei
dupa un anumit sistem bine determinat.
-aplicarea activa a mijloacelor tehnico-criminalistice.
-supravegherea si constatarea reactiei perchezitionatului.
-ridicarea tutor obiectelor ,documentelor,materialelor dtinute contrar legii.
2.3 Estimaţi procesul și particularitățile tactice de desfăşurare a percheziției
în încăperile de locuit și de serviciu.
La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere
posibile. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va
începe cu încăperea de la intrare (antreu, hol), continuând cu cele ce urmează şi terminând cu
podul, terasa, dependinţele ş.a.
Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară, care se
aplică la cercetarea la faţa locului, dar, de subliniat, ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea
se realizează doar sub varianta sa concentrică, pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare,
de-a lungul pereţilor, şi apoi, va continua pe spirală, spre centrul încăperii.
Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de
construcţie (pereţii, duşumeaua, tavanul), a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-
sanitare, a fiecărui obiect casnic, care, eventual, putea fi folosit ca ascunzătoare. La descoperirea
ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea
organelor de urmărire penală. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare, metoda de
măsurare, metoda de palpare, metoda de comparare şi modelare etc. Astfel, examinarea vizuală a
obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a
ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii, vopselei sau tapetele de pe
anumite sectoare, lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre
ele, aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş.a.). Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie şi
neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri,
sertare, lăzi), precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. Metoda de palpare se prezintă aici
în trei variante:
a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate, a vestimentaţiei, lenjeriei şi
încălţămintei;
b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat)
locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie;
c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale, în saltele, în sol afânat ş.a.
Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de
cărţi, aparatele electrocasnice (frigiderul, maşina de spălat, aparatul de radio, televizorul), obiectele fixate
pe pereţi (tablouri, hărţi, covoare), unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente, fotografii şi alte
obiecte plate. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii, arme etc.) pot servi vasele
de bucătărie, recipientele de rezerve alimentare.
Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează, de regulă, concomitent cu
percheziţia la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. La percheziţionare se procedează în două
situaţii: în cazul în care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află
obiecte, valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei.
Din perspectivă tactică, percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară.
Problema cu care se confruntă organul
de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi
desfăşoară activitatea. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi, în
consecinţă, rezultatele percheziţiei. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească
locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa
profesională. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie, însă
percheziţionată poate fi doar încăperea (biroul, laboratorul), care, practic, se află sub stăpânirea sa. Pentru
a nu pertruba activitatea unităţii în care activează persoana percheziţionată, dar şi în vederea evitării unui
prisos de interpretări, de care, de obicei, se bucură această activitate, este indicat, ca percheziţia la locul
de muncă să se desfăşoare în afara orelor de lucru.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei
încăperilor, indiferent de destinaţia lor, trebuie să fie imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau
persoanei chemate să participe în locul acesteia), martorilor asistenţi şi celorlalte persoane participante. 2
Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere explicaţii asupra provenienţei lucrurilor
găsite şi semnarea lor. Această măsură tactică prezintă importanţă din două considerente: va face
imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi provenienţa obiectelor
respective şi, după cum s-a menţionat, va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor
percheziţiei, de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite.
 TEST nr. 20

Subiectul I. Microurmele infracţiunii

1.1.Interpretaţi noţiunea de microurmă a infracţiunii şi importanța criminalistică a
acestora.
O categorie aparte de urme care nu difera in senta sub raporul valorii de
indentificare,de macrourmele infractiunii sale ale infractorului,iar in unele
cazuri prevaleaza in acest sens sunt mocrourmele.Acestea constitue urme de
dimensiuni microscopice sau mocroobiecte,care sunt practic imposibil de
evitat de catre infractor la fata locului.Ele sunt constituite din particole foarte
fine de materie,sunstante invizibile sau greu vizibile cu ochiul liber a caror
examinare este posibila prin metode microanalitice.

1.2. Nominalizați cei mai răspândiți purtători ai microurmelor infracţiunii.

Practica demonstreaza ca cei mai raspanditi puratori ai microurmelor sunt:a)corpul uman
,imbracaminte si incaltaminta infractorului si victimei;b)armele albe si instrumente d
provocare a leziunilor corporale sau de deteriorare a obstacolelor;c)obiectl deteriorate si
dusmeauna incaperii unde a avut loc infractiunea;d)zonele de localitati,terenuri de pamant
,drumurile si dusmaneauna incaperi unde a avut loc infractiunea;e)mijloacele de transport
implicate in accident.
1.3. Evaluați regulile ridicării microurmelor.
1)se recomanda ridicarea a insusi obiectului-purtator sau a fragmentului acestuia unde se alfa
microurma ;
2)ridicarea nemijocita a microurmelor de pe suprafata obiectului-purtator se permite doar in
cazul daca este imposibl de ridicat abiectul insusi sau o parte a lui;
3)microurmele de sange,substanta cerebrala,saliva,uleiuri,carbunati pot fi ridicate cu ajutorul
tampoanelor de vata sau tifon umede,sterile;
4)razuirea microparticulelor poate fi aplicata doar in cazuri exceptionale,pentru a nu nimici
structura morfologica a substantei;
5)manipularea cu microurmele trebuie efectuata in manusi chirurgicale deasupra unei foli albe
curate pentru a le pierde;
6)continutul de sub unghii,ca microumrme poate fi atent razuit cu un obiect ascutit sau prin
taierea impreuna cu segmentele unghiilor;
7)ridicare microurmelor,covoare,tapiserie,suprafete nefinisate,din crapaturile dintre scanduri,se
efectueaza cu ajutorul miniaspitatoarele de praf si a aspiratoarelor speciale.

Subiectul II. Procedeele tactice aplicate la audierea părții vătămate.

2.1. Definiţi noţiunea şi clasificaţi procedeele tactice aplicate la audierea
părții vătămate.
Stabilirea adevarului in cauzele penala este posbilia,fiindca infractiunea ca fapta a omului este
insotita in majoritatea absoluta a situatiile,de producerea umor mdificari,transformari nu numai
in mediul incojnurator dar sin in constiinta perosanelor care au asistat sau participat la fapta
prejudiciabila,martorilor si victimelor acestora.
Un procedeu tactic important este asigurarea conditiilor normale de aidiere ce nu sustrag atentia
partii vatamate la diferite evenimente lucruri.
Un alt procedeu de ajutoare a partii vatamate in amintirea faptelor date uitarii este formularea
intrebarilor ce activeaza la perosna audiata asa-numitele legaturi de asociatie.
Contribuie la inviorarea memoriei si activizarea legaturilor de asociatie un asa procedeu tactic.ca
prezentarea martotului victimei a unor obiecte,documente.
Un alt procedeu tactic,ce favorizeaza inviorarea memoriei perosnaei audiate ste si formarea
intrebarilor care activeaza perceptiile lui auditive.
La inviorarea memoriei persoanei audiate contribuie si asa procedeu tactic ca familiarizarea cu
depozitiile altor persoane.
O variatie a acestui mod de ajutoare in amintirea faptelor uitat este si confruntarea ca procedeu
tactic.
Intr-o oarecare masura la restabilirea memoriei contribuie si audierile respectate ale martorilor.

2.2. Analizaţi etapele procesului de audiere a părții vătămate şi indicaţi

procedeele folosite la animarea memoriei acestuia.
Etapa introductive a audierii consta in aceea ca of.de u.p se prezinta celui chemat pentru a face
declaratii.Dupa aceata el stabileste identificarea persoanei citate sau aduce la organul de
u.p,explicandu-i calitatea acestuia si cauza in care participa.
Etapa a doua-relatarea libera incepe cu propunerea of.de u.pu persoanei audiate de a expune
anumite date despre fapta cercetata despre anumite persoane implicate in aceasta sau alte
circumstante pe cauza cercetata.Aceasta etapa este foarte importanta din urmatoarele
considerente :1)of.de u.p nu totdeuna cunoaste de ce inf.concrete dispune poersoana audiata
.2)expunerea libera de catre cel audiat a unor anumite date in consecutivitatea si forma dorita de
el ii usureaza si il ajuta mai bine sa-si aduca aminte.3)relatarea libra a declaratiilor ii da
posibilitatea of.sa ajunga la anumite concluzii despre relatiile audiatului cu alte persoane
implicate in cauza.4)solicitarea audiatului de a relata tot ceea ce stie despre infractiunea savarsita
si despre perosoana faptuitorului sporeste incredere ,atat in organul d u.p cat si de el insusi.
Un procedeu de ajutoare a partii vatamte in amintirea faptelor date uitarii este formularea
intrebarilor ce activeaza la persoana audiata asa-numitele legaturi de asociatie.Amintirea prin
asociatii se intemeiaza pe verosimilitatea legaturii intre obiectele si fenomenele percepute.
Contribuie la inviorarea memoriei si activeaza legaturile de asociatie un asa procedeu tactic,ca
prezentarea victimei unor obiecte ,documente.Esenta acestui procedeu consta in faptul ca,precum
a-i inviora memoria audiatului,lui i se prezinta obiecte si documente pe care el le-a cunoscut in
legatura cu evenimentul cercetat.
Un alt procedeu tactic ce favorizeaza inviorarea persoanei audiate este si formularea intrebarilor
care activeaza perceptiile lui auditive.De exemplu audiatul a uitat numele de familie al
cetateanului dar a retinut prima litera.
La invioararea memoriei persoanei audiate contribuie si asa procedeu tactic ca familiarizarea cu
depozitiile alto persoane.In scopul de a evita actiunea de sugerare a acestor depozitii asupra
constientei partii vatamate ise vor aduce la cunostinta procesele-verbale nu in intregime dar
numai in unele extrase,se vor citi numai unele fragmente referitoare la circumstantele in care
acest fapt a avut loc.
O variatie a acestui mod de ajutorare in amintirea faptelor uitate este si confruntarea ca procedeu
tactic.Prezenta altui participant la confruntare ,obtinerea declaratiilor acestuia pot favoriza
animatia memoriei.
Intr-o oarecare masura la restabilirea memoriei contribuie si audierile respectate ale
martorilor.Nu intotdeuna prima audiere ofera rezultate pozitive.

.
2.3. Proiectaţi măsurile de pregătie pentru audierea părții vătămate.
In cadrul pregatirii catre audire,indiferent de statutul persoanelor care umeaza a fi audiate este
necesar.
-a studia temeinic materialele cazei cercetate si de a determina obiectul audierii.
-a studia persoana care urmeaza a fi audiata.
-a intocmi planul viitoarei audieri cu indicatia procedeelor tactice criminalistice si
materialelor probatorii care pot fi utilizate in cadrul audierii.
 -a pregati materialele necesare care pot fi utilizate in caz de necesitate la audiere.
Studierea meterialelor cauzei si determinarea cercului si obiectului audierii.Fara
realizarea acestui deziderant practic,nicio audiere nu da rezultate pozitive.Numai in baza
studierii temeinice a mterialelor existente pe cauza cercetata ,analizei informatiei speciale
de investigatii se poate stabili ce circumstante si prin care rurse vor fi probate.
Studierea persoanei care va fi supua audierii.Este foarte nedorit de a audia nestiind nimic
sau aproape nimic despre persoana chemata pentu darea declaratiilor ,intrucat in acest caz
se actioneaza parca orbeste.
Stabilirea timpului audierii.In limitele termenelor prevazute de lege privind cercetarea
cauzei i in functie de circumstantele concrete,of.de u.p alege cel mai potrivit timp dictat
de necesitatea tactica in cauza ori de cea mai favorabila situatie.
Alegerea locului audierii,aceasta actiunea de regula se lefctueaza in biroul de servicu al
of.de u.p,in izolatorul de detinere preventiva iar in cazul in care of.de u.p activeaza in
teren la locul incidentului.
Intocmirea planului audierii,pentru realizarea cu succes si fara oarecare omisiuni in
actiunea data este necesar a schita intr-un plan toate intrebarile care urmeaza a fi
clarificate si desfasurate audierii.
Asigurarea tehnica a audierii,la acest capitol e refera :eliberarea boroului de obiect care
pot incurca efectuarea efectiva a audierii planificate ;pregatirea locului pentru toti
participantii la actiuea data ;pregatirea formularilor ,hartie,instrumente de scris ;selectarea
corpurilor delicte ;proceselor-verbale,altor documente care posibil vor fi utilizate in
cadrul audierii persoanei respective ;pregatirea sau comandarea mijloacelor tehnice de
inregistrare audio sau video a actiunii planificate.

TEST nr. 21
Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Urmele mijloacelor de transport

1.1.(3) Prezentați tipurile de urme a mijloacelor de transport la locul accidentului
rutier.
Urmele mijloacelor de transport la locul accidentului rutier sunt urmatoarele:
a) urme de roti, care pot fi : statice (de suprafata sau de adincime) la fata
locului se poate determina: tipul autovehicului, directia de circulatie, numarul
si distanta dintre roti, numarul rotilor pe o osie, latimea benzii de rulare si
circumferinta anvelopei, configuratia si defectele desenului antiderapant;
dinamice( de frinare) ale mijl de tansp la fata locului se prezinta sub forma de
fisii, linii paralele, de culoare inchisa, care se formeaza pe asphalt sau beton,
datorita desprinderilor de pe suprafata anvelopelor a particulelelor de
substanta.
b) Urmele sub forma de obiecte sau partiale acestora (cioburi de sticla,
 metal, bucati de masa plastic etc) desprinse dela mijl de transp ca rezultat al
accidentului la locul faptei sau pe traseul de parasire a locului faptei, pot
conduce la diagnosticarea sau chiar identificarea criminalistica a unitatii
respective.
c) urme de impact ale mijl de transp se formeaza prin actiunea nemijlocita a
cel putin unui autovehicul asupra obiectelor intilnite in cale. O caracteristica
proprie a acestor urme consta in faptul ca ele se formeaza pe ambele obiecte
venite in contact prin coliziune, tamponare.
d) urmele de substante lichide se formeaza in cazuri cind, ca rezultat al
ciocnirii violente de un obiecte dur, la mjl dde transp se defecteaza sist de
aprovizionare cu combustibil, de racier sau unsoare a motorului, de spalare a
parbrizului, Aceste urme se formeaza datorita scurgerii de benzina, motorina,
ulei sau antigel.
1.2.(5) Analizaţi informaţia ce trebuie inclusă în partea descriptivă a procesului-
verbal în situaţia cercetării la faţa locului a urmelor lăsate de pneurile unui
mijloc de transport.
La urmele de anvelope (roti) trebuie de masurat latimea acestora, d ela o
margine pina la alta, in locul unde s-a reflectat mai bine extremitatile si
desenul anvelopei. In cazul in care in urma respectiva s-au reflectat repetat
anumite caracteristici individuale, se poate stabili si lungimea circumferintei
anvelopei. Apoi urmeaza a se masura fagasul mijl de transp. Acesta prezinta
distanta dintre urmele formate de rotile unei osii. Latimea fagasului se
masoara de la mijlocul urmei anvelopei din stinga pina la mijlocul urmei
anvelopei din drapta a aceleiasi osii. In cazul in care fagasul este constituit din
roti duble, se masoara latimea dintre mijlocul rotilor duble, apoi latimea
dintre rotile interioare si latimea dintre rotile exterioare.. O deosebita atentie
se acorda depistarea urmelor de frinare, Cind acestea exista, se fixeaza nr lor
si lungimea fiecareia din ele.
1.3.(7) Determinaţi tipurile de expertize ce sunt necesare pentru stabilirea
împrejurărilor accidentului rutier.
Pentru stabilirea imprejurarilor accidentului rutier este necesar de expertizele
ingineresti ale mijloacelor de transport. Din aceasta face parte : expertiza
autotehnica, care se face la Centrul National de Expertiza Judiciara, acesta avind
urmatoarele functii : circumstantele accidentului rutier ; traseologia a
vehiculeleor, tehnica a pieselor vehiculelor, merceologica auto, instalatiilor auto,
instalatiilor mecanice, instalatiilor electrotehnice.
Dupa modul de efectuare a expertizelor judiciare acestea pot fi clasificate in
expeertize obligatorii si expertize facultative. Dupa volumul cercetarilor,
expertizele judiciare pot fi : de baza si suplimentare. In functie de
consecucutivitatea efectuarii cercetarilor, expertizelor judiciare se divizeaza in :
priamre si repetate. Dupa nr de experti antrenati in efectuarea cercetarilor,
expertizele pot fi individuale si de comisie.

Subiectul II. Metodica cercetării omorului

2.1. (3) Identificați elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al
infracțiunii de omor şi circumstanţele ce urmează a fi stabilite în astfel de
cazuri.
Elementele modelului criminalistic al infractiunilor de omor sunt urmat :
a) date despre locul savirsirii omorului sau locul depistarii cadavrului.
Pentru loucl savirsirii omorului sunt caracteristice urmat trasaturi :
amplasarea in cadrul regiunii si cit de frecventat este de oamnei ; spatiu
inchis sau spatiu dechis ; prezenta urmelor actiunilor victimei si ucigasului
ai ale infractiunilor lor. Aceste trasaturi determina actiunile de cautare ale
ofit de urm pen necesare pt cercetarea locului si totodata, sunt un temei pt
inaintarea versiunilor referitoare la circumstantele evenmentului produs.
b) date despre victima. Stabilind identitatea victimei, comportamentul
acesteia inainte de omor si in timpul savirsirii actului de omor, ofit de urm
pen are posibilitatea sa stabileasca mai exact motivul si scopul si tinind cont
de datele privind mecanismul omorului, sa inainteze versiunea despre
persoanele implicate in omor.
c)date despre modalitatile de pregatire , savirsire si camuflare a omorului
Aceasta reprezinta o totalitate a metodelor si proceeedelor de actiune
privind pregatirea, savirsirea si tainuirea omorului. Pentru omorurile
preagatite si cele mai periculoase, sunt caracteristice studierea prealabila
de catre infractor a viitoareo victime ; urmarirea victimei cu scopul
determinarii locului si timpului cel mai favorabil pt realizarea intentiei
infractionale. Pentru omoruri este caracteristic, cauzarea leziunilor
corporale de origine mecanica. Datele obtinute in timpul examinarii locului
de savirsire a omorului sau al descoperiirii cadavrului ofera posibilitatea de
a fi inaintata versiunea cu referire la pers ucigasului si la caracterul
relatiilor lui cu victima . In categoria modalitatilor de camuflare a omorului
intra : lichidarea sau camuflarea cadavrului sau a partilor acestuia ;
trasnportarea cadavrului de la locul omorului in alt loc etc.
d) date despre ucigas. Majoritatea omorurilor se savirsesc in urma
anumitor relatii ostile al infractorului cu victima.Motive pot fi ca ura,
razbunarea , gelozia etc. Pentru ucigasii in serie este specific un nivel
intelectual foarte redus, prezenta unei patalogii slab exprimate, inlinatia
spre sadism, perversiuni sexuale . Ucigasii platiri pot fi niste oameni
degradati care sunt gata sa comita o infractiune pt o recmopensa oricit de
mica.
e) date despre urmele infractiunii acestea pot fi cautate si depsitate atot la
fata locului , cit si la locul infractiunii, cind acestea nu coincid.
f) date despre motivul sau scopul infractiunii. Cunoasterea mobilului si
scopului prezinta importanta pt a califica corect fapta. Deseori omorul se
savarseste din motive materiale, intentii hyliganice etc. Omorul poate fi
savirsit din imprudenta sau intentionat.
2.2. (5) Distingeţi situaţiile de urmărire penală și versiunile respective în cazul
depistării unui cadavru şi consecutivitatea acţiunilor de urmărire penală realizate la
prima etapă.
 Situatii tipice de urmarire penala :
1. Omorul este evident, ucigasul este retinut si identitatea acestuia este
cunoscuta
2. A fost savirsit un omor ascuns, fara tainuirea cadavrului, fara inscenare,
descoperit imediat dupa omor sau la scurt timp dupa aceasta
3. Omorul este ascuns, savirsit nu demult, dar nu este clar mecanismul lui
4. Un omor tainic, in urma caruia procesul penal este pornit in legatura cu
descoperirea unui cadavru neidentificat
5. Omorul este tainic si savirsit demult, insadoar se presupune ca este un
omor, intrucit s-au descoperit fragmente-craniul si oase cu ramasite de haine.
6. Omor tainic, insotit de dezmembrarea cadavrlui pe parti si tainuirea lor.
7. Disparitia persoanei
8. Descoperirea cadavrului unui nou-nascut.

Versiunile generale in cazurile cercetarii omorului :

a) a avut loc un omor
b) s-a produs o sinucidere
c) a avut loc un accident mortal
d) moartea pers a survenit in urma unor cauze naturale
Dupa verificarea acestor versiuni va ramine uan din ele, care va fi confirmata cu
un cumul de probe. Drept temei pt elaborarea versiunilor particulare servesc
datele obtinute cu ocazia cercetarii la fata locului, interpretarea urmelor
desoperite, inform furnizata de martori etc. Dupa elaborarae versiunilor se va
intocmi planul de cercetare a omorului care va curpinde activitatile ce urmeaza a
fi intreprinse pt verificarea lor, mijl ce vor fi folosite, termenele de efectuare si
pers care rsp de executarea acestora.

Actiuniel de urm pen efectuate la prima etapa de cercetare a omorului sunt

urmat : cercetarea locului faptei si examinarea exterioara a cadavrului ;
dispunerea si efectuarea constattarii sau expertizei medico-legale a cadavrului ;
audierea martorilor oculari si a martorilor din rindul rudelor ; prezentarea
cadavrului spre recunoastere ; urmarirea si retinerea ucigasului ; efectuarea
perchezitiei corporale a banuitului ; audierea banuitului ; efectuarea perchezitiilor
de la locul de trai si locul de munca al pers banuite ; efectuarea expertizelor
criminalistice ale probelor materiale descoperite in timpul cercetarii la fata
locului, retinerii si perchezitiilor.

2.3. (7) Estimaţi rolul circumstanţelor negative (împrejurărilor controversate) în

cazul înscenării unei sinucideri prin împuşcare cu pistolul.
In cazul cind este inscenata moartea in urma minuirii imprudente a armei de foc,
in rol de indicii ale inscenarii pot apareaasemeena circumstante, cum ar fi
imposibilitatea unei impuscaturi spontane sau producerea impuscaturii dintr-un
exemplar de arma descoperit linga cadavru, necorespunderea urmelor
impuscaturii de pe cadavru cu rmele care ramin dupa manevrarea imprudenta a
armei etc.
 Urmele inscenarii la locul savirsirii faptei care comporta o informatie despre
acest eveniment, pe de o parte , pot aparea in afara vointei si a dorintei pers care
insceneaza infractiunea. Pe de alta parte, de cele mai multe ori, straduindu-se sa
prezinte evenimentul int-o lumina favorabila lui, actionind linistit, calculat,
infractorul depune un efort maxim pt atingerea optima a eforutilor si scopului, dar
tot odata pierde simtul masurii, al realitatii. In asemenea cazuri el poate lasa mult
prea multe urme ale evenimentului imittat, mai mult decit atit, le poate da un
caracter puternic exprimat.

TEST nr. 22

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Tactica colectării mostrelor pentru cercetarea comparativă.

1.1.(3) Prezentați noţiunea şi tipurile de mostre pentru cercetarea comparativă.
Colectarea mostrelor pt cercetarea comparativa este o actiune de urm pen si
de tactica criminalistica independenta, ceconsta in obtinerea pe cale
experimentala de la banuit, invinuit, inculpat, martor sau partea vatamata a
obiectelor ce reprezinta produse de activitate vitala a organismului lor ori create
de ei, precum si ridicarea de obiecte materiale, documente necesare pt
confruntarea cu corpurile delicte existente in cauza cercetata in scopul
identificarii ori stabilirii apartenentei lor la grup.
Mostrele pentru analiza comparativa pot fi :
a) libere- reprezinta obiecte materiale care nu sunt create special in scopurile
analizei comparative si exista pina la pornirea cauzei penale, Ele pot fi prezentate
de banuit, invinuit si de alte pers.
b ) experimentale- sunt obiecte materiale dobindite dupa pornirea cauzei penale
pentru analiza comparativa prin actiuni efectuate si fenomene declansate special.
c) mostre conventional-libere sunt acele obiecte, materiale care au fost create pe
aprcursul cercetarii cauzei, dar nu in legatura cu necesittaea dispunerii expertizei.
In calitate de mostre oe cauza cercetata, conform CPP, pot fi colectate:
- singe, sperma, par, secvente de unghii, microparticule de pe corp
- saliva, sudoare si alte eliminari ale corpului
- amprente digitale, mulaje ale dinstilor si falangelor
- inscrieri, obiecte, piese vestimenatre si parti ale lor, alte materiale ce reflecta
deprinderile pers respective
- fonograma vocii, fotografii sau inregistr video
- corpuri materiale, subst, materie prima, produse
- arme de diferite tipuri, tub-cartuse, gloante etc
- dispozitive explozive neutralizate, parti si componente ale lor, piese, mecanisme
si unelte folosite la confectionarea acestora
- alte subst si obiecte.
1.2.(5) Determinați măsurile de pregătire și condițiile pentru obținerea mostrelor de
la anumite persoane în procesul penal și de la unele instituții, organizații.
Mostrele de comparatie trebuie sa corespunda urmat conditii:
a) sa fie reprezentative, adica prin cantittaea si calitatea lor se reflecta
caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificarii, in caz contrar,
expertul este in drept sa solicite materialele de comparatie suplimentare
b) sa fie comparabile, dupa forma si continut, cu obiectele identificatoare
c) sa corespunda in timp obiectelor identificatoare.

Una din cele mai importante măsuri de pregătire pentru colectarea

mostrelor este asigurarea mijloacelor tehnice necesare care. Ele
evidențiază 3 aspecte de asemenea mijloace care permit:
- prepararea mostrelor (materialul de lipit).
- fixarea procesului de colectare a mostrelor (aparate de fotografiat).
- ambalarea mostrelor (plicuri, eprubete).
1.3. (7) Estimaţi procedeele tactice de colectare a mostrelor și cerințele înaintate
față de acestea.
Procedeele tactice generale care asigură buna calitate a mostrelor pentru
cercetarea comparativă.
Certitudinea provenienței mostrelor de la un obiect anumit se asigură prin
verificarea minuțioasă la obținerea lor. Așa dar, înainte de a colecta mostra
experimentală, ofițerul de urmărire penală este obligat să identifice precis care
mostră a fost produsă anume de obiectul identificarea ori stabilirea apartenenței
de grup a căruia se va efectua. Cerința de colectare a mostrelor corespunzătoare
scopurilor comparației este strâns legată de altă cerință, cea de a obține mostrele în
numărul și volumul necesar.
Cerința de colectare a mostrelor corespunzătoare scopurilor comparației este
strâns legată de altă cerință, cea de a obține mostrele în numărul și volumul
necesar.

Subiectul II. Metodica criminalistică.

2.1.(3) Expuneţi noţiunea, sistemul şi obiectul de studiu al metodicii criminalistice.
Metodica criminalistica este o parte integranta a stiintei criminalistice si
prezinta un sist optim de teze stiintifice si recomandari practice, elaborate in baza
studierii legitatilor activitatii infractionale si criminalistice, tinundu-se cont de
cerintele procesuale, in scopul cercetarii unor categorii de infractiuni.
Obiectul metodicii criminalistice il constituie, in primul rind , metodele de
comitere a diferitelor categorii, grupuri de infractiuni, persoanlitatea
infractorului, valorile la care tenteaza actiunile iliicte, mijl si metodele folosite de
faptuiror la savirsirea unor sau altor infractiuni, procedeele si fomele de tainuire,
camuflare a activitatii ilicite etc. In al doilea rind, practica de cercetare,
descoperire si prevenire a infractiunilor, de interactiune a org de urm pen cu alte
servicii in procesul investigarii infractiunilor. In al treilea rind- legislatia penala
si procesual-penala in vigoare . In al patrulea rind- performantele altor stiinte
care pot fi utilizate la cercetarea, descoperirea si prevenirea infractiunilor.
2.2.(5)Evidenţiaţi izvoarele şi principiile pe care se bazează metodica
criminalistică
Izvoarele metodicii criminalistice sunt :
- legislatia penala si procesual-penala in vigoare, precum si conceptiile
acestora ;
- activitataea infractionala ;
- practica avantajoasa a org de dr
- prevederile teoriei generale, tehnicii si tacticii criminalistice ;
- performantele altor stiinte care pot fi utilizate la cercetarea,
descoperirea si prevenirea infractiunilor.

Principii :
- legalitatii
- intemeierii stiintifice a metodicii de cercetare
- situativitatii cercetarii
- organizarii si planificarii
- operativitatii
- necesitatii si oportunitatii
- consipativitatii
2.3.(7) Evaluaţi etapele și sarcinile cercetării infracțiunilor.
Cercetarea criminalistica se efectueaza in doua etape: initiala si ulterioara.
La etapa initiala a cercetarii cauzei penale, se solutioneaza urmatoarele sarcini
importante:
- contracararea si prevenirea actiunilor criminale si a altor actiuni ilegale,
evitarea unor posibile, dar indezirabile, consecinte pt societate sau pt stat
- orientarea ofit de urm pen, procuror in circumstantele faptei savirsite, analiza
situatiei reale de urmarire penala si elaborarea versiunilor generale referitor la
infractiunea savirsita
- determinarea circumstantelor care urmeaza a fi stabilite, a actiunilor initiale de
urmar pen si masurilor speciale de investigatie care trebuie efectuate in scopul
obtinerii probelor infractiunii concrete
- asigurarea pe cale procesuala si speciala de investigatie a culegerii si fixarii
tuturor probelor care in timp scurt pot fi pierdute
- obtinerea datelor necesare pt pregatirea si desfasurarea actiunilor ulterioare de
urm pen si masurilor speciale de investigatie, precum si pt prevenirea
infractiunilor
- stabilirea cauzelor si conditiilor care au favorizat comiterea infractiunii
concrete.
Aceasta etapa initiala de cercetare a infractiunilor prezinta o perioada de timp
relativ scurta, dar intensiva si importanta.
Etapa ulterioara de cercetare a infractiunilor, care prezinta o perioada relativ
lunga de timp-luni si chiar ani de zile are urmatoarele sarcini:
- verificarea probelor obtinute la etapa initiala de cercetare a cauzei concrete
- depistarea si fixarea si altor probe , in afara de cele obtinute la etapa initiala, a
infractiunii cercetate
 - identificarea si atragerea la rsp penala a tuturor pers particupante la savirsirea
infractiunii cercetate
- inlaturarae cauzelor si conditiilor care au favorizat savirsirea infractiunii
concrete
- determinarea daunei cauzate prin savirsirea infractiunii cercetate si restabilirea
acesteia
- solutionarea si a altor probleme cu caracter procesual sau operativ, aparute pe
parcursul cercetarii cauzei concrete.

TEST nr. 23

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Tactica prezentării spre recunoaştere.

1.1 (3) Identidicaţi genurile de prezentare spre recunoaştere şi apreciaţi formele de
recunoaştere a cadavrului.
Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor, prezentarea
cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a
anchetei, deoarece, după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii
de infracţiuni, recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi
de cercetare
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul
unde acestea sunt descoperite, în morgă sau la alte servicii medico-legale. în toate
situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile
pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce
constituie aspectul exterior al cadavrului.
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor
generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale, cu excepţia impusă de
natura obiectului de recunoaştere, potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.
Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute
se consemnează, după cum s-a semnalat, în procesul-verbal care are valoarea de
mijloc de probă.

1.2 (5) Determinaţi persoanele, ce pot fi chemate să recunoască cadavrul

necunoscut şi măsurile pregătitoare necesare a fi realizate în acest sens.
La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei, celor
domiciliate în apropierea acestui loc, reprezentanţilor administraţiei (organelor
puterii locale, ale unităţilor economice şi de deservire socială ş.a.), precum şi
altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Această
formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi
urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea
cadavrului şi determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre
recunoaştere în accepţiunea procesuală a acestei activităţi. Acelaşi scop se
urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea
imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă, în special, al
televiziunii.
Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au
declarat anterior, sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală,
reclamă despariţia persoanei. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt
selectaţi din rândul persoanelor care, fără ca să fi sesizat organul de urmărire
despre absenţa unei rude sau a unui prieten, aflând din mijloacele de informare în
masă despre descoperirea unui cadavru, se prezintă cu cererea de a li se acorda
posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate, de
lipsa căreia sunt îngrijoraţi.

1.3 (7) Argumentaţi posibilitatea şi procedura prezentării spre recunoaştere în

situaţia, în care au fost depistate următoarele părţi componente ale unui cadavru
dezmembrat: membrele inferioare, mâina dreaptă, craniul.
Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor
persoanelor omorâte sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi
naturale. Dacă moartea victimei a survenit în urma unui act de omor, prezentarea
cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se efectueze la etapa iniţială a
anchetei, deoarece, după cum demonstrează practica cercetării acestei categorii
de infracţiuni, recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi
de cercetare.
Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă
dificilă, buna desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea
anumitor reguli organizatorice şi de tactică criminalistică. Pentru a diminua
pericolul unei false identificări, este indicat ca înainte de toate, cadavrul să fie
supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a expresiei
feţei, adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia, pe cât e posibil, să fie, cât mai
apropiată de cea avută în viaţă.
Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate, pe de o
parte, de schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea
muşchilor faciali, deformarea trăsăturilor exterioare, dispariţia expresiei fetei
ş.a.) care, din momentul declanşării procesului de putrefacţie, înstrăinează tot mai
mult aspectul cadavrului iar, pe de altă parte, de starea psihică şi emoţională
tensionată a celui chemat să recunoască, mai cu seamă dacă cadavrul este mutilat,
dezmembrat sau intrat în putrefacţie. Tratarea cadavrului, - operaţie
premergătoare prezentării spre recunoaştere - cunoscută în teoria şi practica
criminalistică sub
denumirea de "tualetarea cadavrului", cuprinde curăţarea şi estetizarea lui
(spălarea, pieptănarea, pudrarea, înroşirea buzelor şi a obrajilor), iar în cazurile
cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea acestora (refacerea unor
ţesuturi, înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş.a.)1
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul
unde acestea sunt descoperite, în morgă sau la alte servicii medico-legale. în toate
situaţiile însă organul de cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile
pentru ca cel chemat să facă recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce
constituie aspectul exterior al cadavrului.
La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei, celor domiciliate
în apropierea acestui loc, reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale,
ale unităţilor economice şi de deservire socială ş.a.), precum şi altor persoane
care manifestă dorinţa de a contribui la identificarea lui. Această formă de
prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi urmăreşte un
dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi
determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în
accepţiunea procesuală a acestei activităţi. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul
prezentării cadavrului spre recunoaştere prin înfăţişarea imaginii lui prin
intermediul mijloacelor de informare în masă, în special, al televiziunii.
Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au
declarat anterior, sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală,
reclamă despariţia persoanei. Nu de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt
selectaţi din rândul persoanelor care, fără ca să fi sesizat organul de urmărire
despre absenţa unei rude sau a unui prieten, aflând din mijloacele de informare în
masă despre descoperirea unui cadavru, se prezintă cu cererea de a li se acorda
posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate, de
lipsa căreia sunt îngrijoraţi.
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor
generale prevăzute asupra acestei activităţi procedurale, cu excepţia impusă de
natura obiectului de recunoaştere, potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.
Din perspectivă tactică, este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie
prezentat dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre
care au cunoştinţă şi, amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. Obiectele
de îmbrăcăminte şi cele purtate (baston, ochelari, umbrelă, bijuterii etc.) se
prezintă separat, cu respectarea regulilor de prezentare spre identificare a
lucrurilor.
Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute
se consemnează, după cum s-a semnalat, în procesul-verbal care are valoarea de
mijloc de probă.
în cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat, pentru a asigura
posibilitatea aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii, se va proceda la
fixarea caracteristicilor sale morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele -
standard de evidenţă criminalistică, amprentarea desenelor papilare,
fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere şi realizarea
măştii mortuare. Caracteristicile particulare (cicatrice, urme ale intervenţiilor
chirurgicale, tatuaje, pete ş.a.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de
corp pe care se află.

Subiectul II. Metodica cercetării infracțiunilor de corupție

2.1. (3) Prezentați elementele modelului (caracteristicii) criminalistic a
infracțiunilor de corupție.
Ca elemente ale modelului criminalistic al actelor de corupere pot fi
nominalizate :
- datele referitoare la subiectii actului de corupere. Subiecti ai infractiunilor
legale de coruptie pot fi pers cu funct de rsp, care iau mita, pers care dau mita si
in unele cazuri pers care intermediaza darea / luarea de mita
- datele cu privire la obiectul infractiunii. Obiectul actului de coruptie il constituie
orice valori materiale si servicii care prezinta un beneficiu material pt pers care il
obtine. Obiecte ale coruptiei pot fi : bani, valuta straina, bunuri materiale etc.
- datele despre modalitatile savirsirii coruptiei. Modalitatile de savirsire a actului
de corupere depinde de domeniul de activitate in care acestea sunt savirsite, de
functia pers care pretinde, primeste sau accepta mita si de atributiile acesteia, de
ambianta generala care s-a stabilit in stat, intr-o regiune, ramura sau institutie
concreta, de obiectul mitei, precum si de calitatile pers corupte.
- datele despre urmele infractiunii de coruptie. Urme tipice ale coruptiei de cel
mai multe ori sunt : banii, valuta straina, documente de contabilitate si de
inregistrare. Urmele tipice pot fi reprezentate de urme ale miinilor pe bani, pe
obiectele primite in calitate de mita, ale incaltamintei, si pe hainele pers corupte,
urme formate sub actiunea contactului cu obiectul mitei.
- datele despre locul si timpul actului de coruptie. Locul si timpul savirsirii
infractiunii de coruptie au o import deosebita pt confirmarea ilegalitatii actului
dat, avind in vedere ca toate afacerile legale se produc intr-un mod oficial, public
si nu clandestin. Locul transmiterii obiectului mitei depinde de faptul care este
caracterul mitei. Pers implicate in actulde corupere stabilesc timpul si locul ,
forma transmiterei mitei, avind in vedere anumite cisrcumst care ar face
imposibila descoperirea infractiunii
-datele cu privire la cauzele si conditiile savirsirii actului de coruptie. Actiunile de
coruptie au un imbold constient de a-si satisface necesitatile materiale prin
savirsirea unor actiuni sub acoperirea functiei ocupate. Participantii la actul de
coruptie totdeauna au ca scop obtinerea unui profit momentan sau ulterior.
2.2. (5) Decideţi asupra situaţiilor de urmărire penală și versiunilor criminalistice
generale în cazurile de corupție ce urmează a fi verificate.
Situatii tipice de urm pen :
- a parvenit declaratia unei pers concrete cu privire la extoracrea de la el a unor
valori, obiecte sau declaratia pers careia i s-a incercat a da mita
- exista date argumentate despre un act savirsit de corupere, parvenit de la pers
care a dat mita
- exista inform referitor la un act presupus sau real de corupere care le contin
materialele altei cauze penale.

Versiuni criminalistice generale in cazurile de coruptie sunt urmat :

- pers oficiala intr-adevar a fost corupta printr-o modalitate concreta in circumst
care decurg din datele obtinute
- pers oficiale intr-adevar i-a fost trasnmis un anumit obiect, bani, alte bunuri, dar
nu in calitate de mita, dar in legatura cu alte imprejurari si in mod absolut legal
- declarantul doreste sa compromita pers cu funct de rsp
- mita se estorcheaza, se conditioneaza, se cere de peres cu funct de rsp
- pers oficialaa isi exercita atributiile legitime de serviciu in interesul unei pers si
nu a primit mita
- pers oficiala nu a primit mita si nu a executat niciun fel de actiuni in favoarea
pers care ca si cum i-ar fi dat mita

2.3. (7) Estimaţi acțiunile procesuale și măsurile speciale de investigații care

necesită a fi efectuate la etapa inițială de cercetare a infracțiunii de corupție.
In prima situatie sunt caracteristice urmatoarele actiuni de urmarire penala si
masuri speciale de investigatie:
1.Ascultarea denuntatorului in calitate de martor. Audierea se efectueaza
imediat dupa pornirea cauzei penalepe fapta data si decurge in conditii fara
conflict, avind la baza denuntul in scris al declarantului. Martorului i se aduc la
cunostinta dr si oblig lui si este preintimpinat de rsp penala pt prezentarea, cu
buna stiinta a declaratiilor mincinoase. Dupa aceasta martor i se propune in
forma libera si cit se poate mai detaliat sa expuna continutul denuntului sau. In
acest timp el nu trebuie intrerupt, dar ascultat si facute insemnari referitor la
momentele principale principale ale faptei de coruptie savirsite sau in curs de
pregatire. La sfirsitul expunerii libere, martoru i se pot adresa intrebari.
2. Controlul transmiterii banilor sau a altor valori extorcate si retinerea
banuitului in flagrant delict. Organizarea flagrantului presupune efectuarea
conspirativa a unor activitati de pregatire, raportate la fapte, in sine , da si la
modul de sesizare. In cazul sesizarii din oficiu, org de dr va verifica datele
existente despre fapta si infractor. Va fi investigata pers coruptatoului sau a celui
care ofera folosul necuvenit. Se va verfica daca are sau nu antecedente penale.
Cu echipa care participa la actiunea de trasnmitere a banilor sau altor valori si cu
detinatorul faptei de coruptie se va petrece instructajul respectiv si se va stabili
momentul interventiei membrilor echipei, care trebuie sa fie neaparat dupa ce
infractorul a intrat in posesiunea banilor, valorilor sau bunurilor.
Moment importanta este faptul individualizarii obiectului care se trasnimite pers
corupte. Echipa deretinere in flagrant va fi coorfonata de of de urm pena sau de
ofiterul de investigatii din cadrul grupei de urm pen. Despre efectuarea controlului
transmit banilor, trebuie intocmit P_V respectiv, care este mijloc de proba.
3. Efectuarea perchezitiilor. Dupa retinerea si perchezitia corporala a
persoanei corupte, urmeaza sa fie efectuate perchezitii la locul de munca si la
domiciliul acestuia, iar dupa caz si la locurile de trai, de munca ale mijlocitorului,
rudelor sau pers apropiate ale banuitutlui.Scopul acestor perchezitii consta in
depistarea si ridicarea obiectelor mitei, a documentelor si a altor probe care
indica asupra foloaselor necuvenite pe care le-a obtinut banuitul.
4. Ridicarea si examinarea documentelor. Aceasta actiune de urm pen efectuata
la timp da posibilitatea of de urm pen sa verifice si sa ridice acele acte, inscrisuri
semnate, executate de pers corupta in legatura cu care a fost primita mita.O alta
categorie de documenete o constituie acelea care au fost depuse de pers care a dat
ori caruia i s-a pretins mita. O valoare informationala o are dosarul personal al
pers cu functii de rsp care este intocmit de catre serviciul persoanal.
5. Audierea banuitutlui, invinuitului. Dupa retinerea pers corupte, ea trebuie
audiata in calitate de banuit. In cadrul pregatirii catre audiere banuitul,
invinuitulo mare importanta are studierea detaliata a persoanalitatii celui audiat..
In asa caz este bine gindit tactica prezentarii anumitor probe. La audierea
invinuititlor este rationala si detalierea maxima a rsp lor asupra tuturor
imprejurarilor savirsirii infractiunii

TEST nr. 24

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Urmele biologice de natură umană la fața locului

1.1(3). Definiţi noţiunea de urmă și prezentați clasificarea acestora.
Urma reprezintă orice modificare materială produsă la locul și în procesul
săvârșirii unei infracțiuni. Urma denotă cele mai variate schimbări care pot
interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului, ori totalitatea
elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii
sau orice modificare materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte
penale, între faptă și modificarea produsă existând un raport de cauzalitate.
In vedearea atingerii scopului instruirii viitorurilor juristi, putem diviza: urme
de reproducere; urme de obiecte sau substantante si resturi ale acestora; urme de
explozii si incendii. O alta clasificare a urmelor este prezenta in functie de
obiectele creatoare de urme : urme de om: urme de instrumente, mecanisme,
utilaje: urme de mijl de transp: urme de animale: urme de fenomene . Urmele de
om : urme de miini; de piciaore; dinti; buze; urechi; de alte parti ale corpului .
Dupa modul de formare si natura urmeleor acestea se clasifica in: urme-frma si
urme-obiecte, materie; statice si dinamice; de suprafata si de adincime;
stratificare si de destratificare; vizibile, slab divizibile si indivizibile; locale si
periferice. Dupa marimeea urmei: macrourme si microurme.

1.2(5) Nominalizați direcțiile principale și locurile de căutare a urmelor de natură

umană la fața locului.
Prin urmă de sânge se înțelege lichidul extravazat al aparatului cardiovascular
al omului și depus pe un suport în procesul săvârșirii faptei sau în legătură cu
aceasta. Condiția formării urmelor de sâmge la fața locului este existența
sângerării (hemoragia externă). La locul faptei, urmele de sânge pot fi depistate
sub formă de picături, stropi, bălți, mânlituri, ștersături și sunt consecința unor
acțiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natură să determine
direct sau indirect, leziuni ale vaselor sangvine.
Urmele de sânge proaspete, în fond, sunt vizibile. Cu timpul, sângele despărșit de
corpul uman își modifică starea, din formă lichidă in cea solidăși culoarea- din
roșie-lucioasă devine brună și solzoasă, apoi negricioasă și chiar verde, după
factorii care acționează- temperatura, lumina etc. În majoritatea cazurilor de
crime grave, persoanele cointeresate întreprind măsuri de înlăturare a urmelor de
sânge prin ștergere, răzuire, spălare.
Direcții principale de căutare a urmelor de sânge sunt:
- vestimentația și corpul persoanelor implicate în infracțiune ( făptuitorul sau
victima);
- suprafața (porțiunea) de teren, intinerarul parcurs de persoana care
sângerează și obiectele aflate în scena infracțiunii sau în locul în care a fost
descoperit cadavrul;
- mijloacele tehnice care au fost utilizate la săvârșirea infracțiunii;
- instalațiile și mecanismele, vasele și alte obiecte care ar fi putut servi la
săavârșirea infracțiunii sau înlăturarea urmelor acesteia.
Urmele de salivă reprezintă lichidul de secreție al glandelor salivare, interesând
depunerile de astfel de secreții pe diferite suporturi, obiecte, în procesul săvârșirii
infracțiunii.
Formarea urmelor de salivă are loc în momentul contactului buzelor, dinților sau
limbii cu anumite obiecte, prin salivare sau prin expectorare forțată. Acestea pot
duce la identificarea persoanei pe baza grupei sangvine, dacă individul este un tip
secretor.
Căutarea și descoperirea urmelor de salivă trebuie făcute cu mijloace optice și
de iluminare curente, aflate în dotarea truselor criminalistice.
Cautarea urmelor de sperma impune examinearea corpului victimei, unde o
atentie deosebita este acordata orificiile natural. Se examineaza lenjeria de corp,
de pat, imbracamintea victimei si a suspectului, apoi si alte obiecte, locuri. Urmele
de spermă sunt mai ușor de descoperit datorită fluorescenței lor relatov specifice,
de nuanță albăstruie, determinată de radiațiile ultraviolete.
Căutarea și descoperirea firelor de păr la fața locului se face cu ochiul liber sau
cu lupa, cu surse de lumină mai puternice sub diferite unghiuri de incidență. În
acet scop se examinează îmbrăcămintea, lenjeria șși corpul persoanei victime.
1.3 (7) Estimați metodele de depistare, regulile de fixare și ridicare a urmelor
biologice de natură umană.
Fixarea urmelor de sânge trebuie efectuată prin descrierea în procesul-
verbal de cercetare la fața locului și fotografiere. În procesul-verbal se
indică locul sau obiectul pe care a fost descoperită urma presupusa de
sânge, aspectul ei general, forma sub care se prezintă și corelrea acesteia
cu alte urme, obiecte importante la fața locului.
Ridicarea acestora trebuie făcută împreună cu obiectele purtătoare de
urme, iar cele descoperite pe obiecte netransportabile se ridică prin
procedee diferite: răzuire, așchiere sau absorbție. Obiectele purtătoare de
urme de sânge se ambalează în cutii de carton sau alt material lat, în asa
fel ca la transportarea lor urmele să nu contacteze cu prereții ambalajului
și să nu sufere oarecare deteriorări. Urmele de sânge ridicateîn stare
lichidă sau solidă, se introduc în borcane ori eprubete curate (sterilizate),
 care se închid ermetic. Sângele absorbit în pământ, nisip, zăpadă se ridică
cu un volum suficient al acestor materii și se introduc în borcane
sterilizate.
Fixarea urmelor de salivă se realizează prin descrierea lor în procesul-
verbal, indicându-se obiectul pe care au fost depistate și locul concret,
forma în care se prezintă și starea acestora (umede, solide), aspectul și
culoarea lor.
Ridicarea urmelor presupuse a fi de salivă impune respectarea acelorași
recomanări făcute pentru urmele de sânge.
Fixarea urmelor seminale se efectuează prin descriere în procesul-
verbal. Fotografierea nu prea se utilizează din motive că urmele se pot
găsi în anumite zone intime ale corpului uman.
Se ridică întreg obiectul purtător de urmă sau se taie porțiunea unde se
află urma fărp a o îndoi.
Urmele aflate pe o suprafață tare nu se răzuiesc, ci se decupează. În cazul
picăturilor aflate pe păr, acestea se recoltează prin tăierea firelor
respective de păr, iar cele de pe piele se recoltează după umezirea cu apă
distilată ori cu glicerină a petei și transferarea lor pe o hârtie de filtru.
Hârtia astfel îmbibată se introduce în eprubetă sterilizată.
Fixarea firelor de păr se face prin descrirea acestora în procesul-verbal
respectiv și prin fotografiere. Firele de păr depistate de ridică cu penseta
și se introduce în eprubetă separat de alte fire depistate.
Ridicarea urmei de miros a infractorului poate fi efectuată prin două
procedee:
- împreună cu obiectul purtător de urmă. Ridicarea se face cu penseta
chirurgicală lungă, mâinile fiind cu mănuși de cauciuc, pentru a nu
depune miros suplimentar;
- cu ajutorul seringei de volum mare sau prin absorbție. Trebuie de avut
mănuși chirurgicale lungi de cauciuc.

Subiectul II: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor.

2.1 (3) Identidicaţi expertizele criminalistice tradiţionale efectuate în cadrul
cercetării omuci derii.
Expertizele criminalistice traditionale sunt : a scrisului si a semnaturii ;
traseologce ; dactiloscopice ; tehnica a documentelor ; balistica ; a armelor
albe ;fotoportristica.
2.2 (5) Distingeţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul altor
clase şi tipuri de expertize posibile în cazul omuciderii.
Expertizele medico-legale si psihofiziologice. La acesta clasa se atribuie
urmatoarele genuri de expertiza : medico-legala, psihiatrica, psihologica
Centrul de Medicina Legala efectueaza urmatoarele forme de cercetari si
expertize meico-legale :
1. privind cadavrele , partile de cadavre
2. Privind pers, in baza docuemnetelor medicale, materialelelor cauzelor penale,
civile si de alta natura pt constatatreea
3. Biologice
4. Pt stabilirea filiatiei
5. Toxico-narcologice
6. Medico-criminalistice, inclusiv traseologice si de stabilire a identitatii dupa
oseminte
7. Histopatologice

2.3 (7) Proiectaţi sarcinile expertizei medico-legale în situaţia descoperirii unor

părţi de cadavru uman de gen feminin.
A. Constatarea şi expertiza medico-legală
Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa
locului. Expertiza medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale, în
condiţiile prevăzute de art. 114 Cod procedură penală.
Atât constatarea, cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în
prezenţa procurorului care participă la cercetări, iar când participarea
procurorului nu este posibilă, este recomandabil ca medicul legist să aibă la
dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură permanentă cu
organele de urmărire penală.
întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei
şi mijloacele folosite de făptuitor pentru suprimarea vieţii. Cunoscând mijloacele
de investigare de care dispun în prezent ştiinţele medicale, organele de urmărire
penală
vor stabili obiectivele care sunt de competenţa medicului şi care sunt
realizabile. între acestea, menţionăm stabilirea cauzei şi naturii morţii şi data
probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale; care
este mecanismul de producere a lor; care este agentul vulnerant folosit la
producerea leziunilor; prezenţa alcoolului în sânge şi în urină; stabilirea grupei
sangvine; prezenţa spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi
naturale (cavitatea bucală, orificiul anal).
Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte
patologică sau violentă (accidentală sau produsă de o persoană). De asemenea,
expertiza medico-legală poate contribui la stabilirea legăturii cauzale între actele
de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei, chestiune încă mult
discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată.
B. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică
Dacă urgenţa o impune, constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în
cursul cercetărilor la faţa locului. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite
la locul faptei, care pot fi utile pentru identificarea autorului infracţiunii. Alteori,
aceste constatări se efectuează pentru identificarea cadavrului, când pot fi
examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale, luate de la victimă, cu cele
existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie.
Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de
paşi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei.
De asemenea, expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe
corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Este concludent, în acest
sens, cazul unei femei, în vârstă de peste 80 ani, care locuia singură şi pe care
rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii. Nefiind nici o urmă de
violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii, s-a considerat că este moarte
patologică, specifică vârstei (cardiopatie), aşa cum rezulta şi din actul de
constatare eliberat de medicul dispensarului.
La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare, s-au observat la
lumina zilei urme de dinţi pe obrazul stâng. Ceremonialul înmormântării a fost
oprit de organele locale de poliţie, alertate de rudele victimei. La autopsie s-au
constatat multipte fracturi costale, precum şi urme ale unui raport sexual.
Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a
urmelor de dinţi găsite pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la
un tânăr, vecin cu victima şi care o mai ajuta la treburi în gospodărie.
Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de
sânge, a firelor de păr, a urmelor biologice (salivă, spermă) şi chiar expertiza
scrisului, dacă la faţa locului se găsesc acte despre care se bănuic că ar fi scrise
de făptuitori.
Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui
tânăr care, după ce a violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de
patrimoniu naţional, considerând că fapta sa nu va fi descoparită, a scris pe un
caiet, lăsat deschis la capul victimei, un mesaj insultător la adresa poliţiştilor:
„Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea
bărbaţilor din sat, pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului, activitate
rămasă fără rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din
altă localitate, aflat în vizită la rudele din satul unde locuia victima, în ziua în care
se săvârşise fapta. Probele de scris luate de la acest tânăr, comparate cu scrisul de
pe biletul incriminat, au fost suficiente pentru ca expertul criminalist să formuleze
concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-,a dovedit a fi şi autorul celor
trei fapte grave: viol, omor şi furt.

TEST nr. 25

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I: Rolul tehnicii criminalistice la cercetarea criminalistică a

infracțiunilor
1.1.(3) Definiţi noţiunile de tehnică și mijloc tehnico-criminalistic şi prezentați
clasificarea lor.
Tehnica criminalistica este un compartiment al stiintei criminalistice si preizinta
un sistem argumentat stiintific de metde, procedeee si mijl tehnice privind
utilizarea lor de catre organele imputernicite prin lege, in vederea depistarii,
fixarii, examinarii si ridicarii urmelor materiale ale infractiunilor si infractorilor
in scopul cercetarii, descoperirii si prevenirii actelor prejudiciabile.
 Dupa sursa de provenienta si gradul de aplicare la rezolvarea sarcinilor de catre
org de dr, acestea se pot diviza in :
1. Metode si mijl preluate din alte siinte si utilizate fara oarecare modificari
2. Mijl, procedee si metode tehnice preluate din alte ramuri ale stiintei si tehnicii
si adaptate de criminalisti la realizarea sarcinilor cercetarii, descoperirii si
prevenirii infractiunilor
3. Mijl, procedeee si metodele speciale elaborate de stiinta crimin in scopul
examinarii si descurajarii infractiunilor.
Dupa scopul preconizat de folosire a mijl tehnico-crim, ele pot fi repartizate in 3
categ:
1. Mijl tehn-crim utilizate la descoperirea, fizarea, examinarea si ridicarea
probelor materiale
2. Mijl teh-crim utilizate la efectuarea expertiz crim
3. Mijl tehn-crim de prevenire a infractiunilor.
1.2.(5) Specificaţi mijloacele şi metodele tehnico-criminalistice utilizate la
căutarea şi depistarea urmelor şi altor materiale de probă în condiţii de teren.
Mijl tehnico- stiintifice de depistare, fizare, ridicare si examinare a
urmelor infractiunilor sunt cuprinse in trusele criminalistice portative,
complete special si laboratoarele criminalistice mobile.
Trusa criminalistica universale dispun de un instrumenatr divers, cu
ajutorul caruia se pot efectua principalele operatiuni
de cercetare la fata locului, impartit in mai multe compartimenete, dintre care:
Compartimnetul traseologieie destinat descoperirii, fixarii si ridicarii
urmelor de miini , de piciaore, de dinsti, de instrumente de spargere s. S.,
din care fac parte : subst pulverizante, pensule de par de veerita sau din
pene de strut, pensula magnetica, pulverizatoare sau spay-uri pt relevarea
urmelor latente, pulverizatorul cu iod, plicuri cu folii adezive pt transferarea
urmelor papilare, sursele de luminare. Etc
Comparyimentul pt ecxecutarea masuratorilor si marcarea obiectelor
principale precum si a zonei cercetate, compus din ruleta, banda metrica,
impartita in segmente de 10 cm , colorate alternativ alb-negru, jetoane
numerotate de la 1 la 10, prevazute de suporturi de fixare , creta forestiera
Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei locului faptei,
continind rigla gradata, busola, hirtie milimetrica, hirtie de calc, diverse
creioane colorate, sablon tip pt lucru pe hirtie etc.
Trusa mai contine instrumentarul de amprentare a pers si cadavrelor la
fata locului precum si o serie de instrumente ajutatoare, Cuma r fi : diamant
pt taierea geamului, magnet, surubelnita etc.
Trusele criminalistice specializate sunt de mai multe destinatii:
a) Trusa pt testarea stupefiantelor in care se gasesc tuburi cu reactivi ce
permit identificarea unor subst stupefiante, printre care hasis, marijuanaetc
b) trusa pt marcarea unor obiecte su subst fluorescente sau chimice, in
scopul prevenirii sau descopeririri unor infractiuni.
c) trusa pt relevaera urmelor papilare lente cu radiatii de tip laser
d) alte categorii de truse cu destinatie speciala
1.3.(7) Estimaţi trusa criminalistică și laboratorul criminalistic mobil în activitatea
de combatere a criminalităţii.
Mijl tehnice utilizate in scopul prevenirii infractiunilor se impart in doua
categ: de semnalizare si cu efect de cursa. Mijl din prima categ sunt
predestinate sa impiedice savirsirea unor actiuni semnailizind tentativa de a
patrunde la obiectul protejat. Aceste mihl tehnice de semnalizare sunt
folosite in scopuri preventive, cu preponderenta pt pazaunor obiecte sau
valori. . Aceste sist sofisticare, de obicei , se bazeaza pe efectul
fotosensorilor, al ultrasunetelor sau pe elementele radioactive.
Sunt citeva tipuri de capcane criminalistice cum ar fi:
1. Fizice. Constau in folosirea anumitor subst pulverizante de natura sa
adreseze la corpul, imbracamintea sau obiectele utilizate de pers care a
patruns in incaperea sa spatiul inchis.
2. Chimice. Constau in folosirea subst apte, prin reactie, sa provoace pe
obiectul cu care au contactat urme sub forme de pete invizibile in conditii
obisnuite si identificabile prin proprietatile lor fluorescente
3. Odoranta. Se organizeaza prin raspindirea la locul unde sunt
presupuneri intemeiate ca se va comite o infractiune a unor subst care vor
trasnmite un miros discret, specific pers faptuitorului, a carui traseu va fi
apoi urmarit cu ciinele de urma.
4. Radioactiva. Consta in folosirea unui izotop radioactiv pt crearea de
bariereinviizbile de radiatii in drumul autorului spre locul faptei sau pt
marcarea diferitelor obiecte ale infractiunii, care vor transmite radiatiile
faptuitorului, acesta devenind un trasor ce va putea fi detectata de la
distanta.
5. Optica. Se organizeaza prin instalarea unor mecanisme tehnice de
fotografiere, filmare, sau inregsitr video a faptuitorului, cy ajutorul
radiatiilor optice viizbile sau indivizibile.
6. Fonica. Consta in instalarea unui dispozitiv de inregistrare fonica in
locul unde se presupune ca se va repeta fapta penala, cu scopul de a
inregistra unele sunete.

Subiectul II. Modalități speciale de pregătire și efectuare a audierii martorilor

și altor persoane protejate.
2.1 (3) Indicaţi baza legislativă și măsurile care pot fi întreprinse întru asigurarea
securității persoanelor protejate.
In conformitate cu legea RM privind protectia martorilor si altor participanti la
procesul penal, oragn de urm pen poate aplica masuri urgente fata de
participantul la procesul penala flat in stare de pericol, care impune masuri
imediate de asigurare a securitatii . Acestea constau in :
1. Asigurarea pazei persoanle, pazei locuintei , a resedintei pri a bunurilor
2 interceptarea comunicarilor ei in conditiile CPP
3. Supravegherea prin intermediul mijl audio/video in condit legii
4. Plasarea temporara intr-un loc sigur
5. Protejarea deplasarii sau limitarea deplasarii
6. Elaborarea mijl speciale active si pasive de protectie eprsoanal
Din sirul masurilor de protectie aplicabile fata de pers protejata, pot fi
nominalizate :
a) protectia datlor de identiate
b) audierea cu aplicarea unor modalitati speciale
c) schimbarea domiciliului sau locului de munca ori de studii
d) schimbarea identitatii , schimbarea infatisarii
e) instalarea unui sit de alarma de locuinta sau resedinta
f) schimabrea nr de tel
g) asigurarea protectiei bunurilor.

2.2 (5) Evidenţiaţi cadrul tactic, locul și modul audierii persoanelor menţionate.
Dacă există motive temeinice de a considera că viaţa, integritatea corporală sau
libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sînt în pericol în legătură cu
declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală privind o infracţiune gravă,
deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi dacă există mijloacele tehnice
respective, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa poate admite ca
martorul respectiv să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul
de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin
intermediul mijloacelor tehnice
Audierea martorului se face în baza unei încheieri motivate a judecătorului de
instrucţie sau, după caz, a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a
procurorului, avocatului, martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate.
Martorului audiat în condiţiile mentionate i se permite să comunice altă
informaţie despre identitatea sa decît cea reală. Informaţia despre identitatea
reală a martorului şi alte date relevante ce exprimă legătura cauzală dintre fapta
săvîrşită şi martor se consemnează de către judecătorul de instrucţie într-un
proces-verbal separat care se păstrează la sediul instanţei respective în plic
sigilat, în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii.
La locul unde se află martorul care face declaraţii în condiţiile menţionate în
prezentul articol, acesta va fi asistat de judecătorul de instrucţie respectiv.
Martorul poate fi audiat prin intermediul unei teleconferinţe cu circuit închis, cu
imaginea şi vocea distorsionate astfel încît să nu poată fi recunoscut.
Declaraţiile martorului audiat , se înregistrează prin mijloace tehnice video şi
se consemnează integral în procesul-verbal întocmit în conformitate cu prevederile
CPP. Casetele video pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, sigilate cu
sigiliul instanţei, se păstrează în original la instanţă împreună cu copia
procesului-verbal al declaraţiei.
Declaraţiile martorului, pot fi utilizate ca mijloc de probă numai în măsura în
care ele sînt confirmate de alte probe.
Pot fi audiaţi ca martori şi investigatorii sub acoperire.
2.3 (7) Estimați drepturile și obligațiile persoanei protejate într-un proces penal.
Persoana protejata si audiata are dreptul :
 1. Sa solicite revizuirea programului de protectie in cazul in care exista
temeiuri rezonabile de a consideraca ea insasi ori membrii familiei sale
sunt sau pot fi amenintati cu moartea, cu aplicarea violentei , cu
deteriorarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale
2. Sa propuna org abilitata aplicarea unei anumite masuri de protectie
3. Sa refuze aplicarea unei masuri de protectie in cazul in care aceasta
contravine convingerilor sale morale si religioase sau normelor de etica
4. Sa semneze acordul de protectie
5. Sa fie informata cu privire la toata masurile de protectie care ii pot fi
aplicate si cu privire la dr si oblig sale.

Pers audiata si protejata este obligata :

1. Sa furnizeze inform pe care le detine prin depunerea a decalaratiilor
sau sesizarilor la org de urm pen ori a declarat in inst de jud
2. Sa se conformeze masurilor de protectie prevazute de programul de
protectie, indeplinindu-le cu strictete
3. Sa nu divulge datele privind masurile de protectie, alte date referit la
programul de protectie mentionate in acordul de protectie
4. Sa se abtina de la orice actiune care ar putea pune in pericol realizarea
programului de protectie, inclusiv sa nu comunice cu anumite pers, fara
permisiunea org abilitata
5. Sa informeze org abilitata despre orice schimbare aparuta in viata
persoanla, precum si depsre aparitia unor circumst care ar putea puen in
pericol realizarea programului de protectie
6. Sa nu comita actiuni ce contravin lesgist in vigoare
7. In cazul aflarii in locul de dentie, sa respecte cu strictete regimul stabilit
in functie de calitatae pe care o detine
8. Sa nu provoace conflicte si/sau situatii de conflict care ar genera alte
pericole decit cele cu care este amenintat
9. In functie de caz, in acordul de protectie pot fi incluse, de comunul
acord al partilor, si alte obligatii ale participantului la program,
respectindu-se proportionalitatae cu necesitatile situatiei.

TEST nr. 26

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare
1.1Interpretaţi noţiunea și sarcinile gabitoscopiei criminalistice
Gabitoscopia- o ramura a tehnicii criminalistice ce studiaza legitățile de
întipărire a semnalmentelor exterioare ale omului și care elaborează metode,
mijloace tehnice de colectare , cercetare și utilizare a datelor privind aspectul
exterior al persoanelor în scopul descoperirii infracțiunilor.
Semnalmentele exterioare se folosesc pt a soluționa următoarele sarcini:
 7)Căutarea persoanelor necunoscute care au părăsit locul
faptei
7) Căutarea persoanelor cunoscute care se ascund inclusiv și a
celor care au părăsit locul detenției
7) Căutarea persoanelor dispărute fără urmă/veste
7) Identificarea persoanelor în viață și a cetățenilor decedați
Semnalmentele exterioare , actualmente se clasifică:
- Semnalmente anatomice (statice ): pot fi inascute sau dobandite.
- Semnalmente funcționale (dinamice) : se pot observa doar în dinamică
(mersul persoanei , poziția corpului, oscilațiile corpului,membrelor,
bazinului, vocea ,mimica, gesturile )
- Semnalmente particulare (inclusiv caracteristici frapante:cicatrici,care bat la
ochi)
- Caracteristici ale îmbrăcămintei și ale obiectelor portabile

1.2Specificaţi situațiile de aplicare a metodei „portretului vorbit” în

activitatea de urmărire penală şi caracterizaţi grupele de semnalmente folosite
la crearea portretului-vorbit.
DESCRIEREA semnalmentelor :
Anatomice : vizeaza elemente caracteristice ca :
*vârsta,
*constituția fizică sau aspectul general al persoanei,
*forma craniului: dina față : forma alungită , ovală , patrată, rombică,
triunghiulară
Detaliile feței
*cât privește genul (bărbat / femeie ) ,
*vârsta(etatea se apreciază aproximativ : copilăria pana la 14 ani , tinerețea 14-
30 ani, maturitatea 30-60 , bătrânețea 60-…),
*talia(înălțimea, statura: scundă pana 1,60 m, mijloie până 1,75 , înaltă pană la
1,85). În cazul pers de sex feminin, unele valor se consideră cu 10 cm mai mici.
*Corpolența, constituția : solida, mijlocie /slabă .
*Aspectul general / ținuta: sportivă , elegantă , atletică ,
Figura umana se studiază din față și profil, ea cuprinzând zonele feței de la linia
de inserție a părului pâna la vârful bărbiei.
Se disting 3 zone faciale :
#frontală
#nazală
#bucală
Părul se descriere după culoare, inserție, formă , desime , dupa gradul de
calviție(chel), lunime , modul de pieptănare , exitența mustăților , buchenbarzilor
FRUNTEA: se descriere /caracterizează sub aspectul dimensiunilor verticale :
joasă ,medie, mare: dupa inclinare : proeminenta , verticală, retrasă; după contur
:rectilinie , șerpuită, conveză.
SPRÂNCENELE : lungime : scurte medii lungi ; lațime : înguste , late ; după
desime : rare , dese etc ; după poziție : înclinate interior/exterior, orizontale ;
după formă : rectilinii , arcuite; după poziția reciproca : concrescute, indepartate ,
medii
OCHII: după formă :; poziție ; culoare (ciacâr – ochi de culoare diferită),
strabism stanga / dreapta ( încrucișat) , proteza (nu se mișcă un ochi).
NASUL : rădăcină ; mărime ; muchie ; proeminență ; lățimea ; poziția bazei sale
(nas roșu, bilobat, orientat spre dreapta/stânga;
GURA : după mărime ;forma;(gură oblică, dimensiuni exagerate ; buze
proeminente ;)
BĂRBIA : potrivit profilului(ca lățime , ) : ascutita, bilobata, cu gropita .
URECHI : După dimeniuni : poziție ,cu pavilion apropiat(trântași), lobul
concrescut,despărțit
RIDURI : după nr
după culoarea pielii
Descrierea umerilor : dupa formă , lățime
MâÂINILE : lungime , grosime ,lungimea degetelor , după unghii

SEMNALMENTELE FUNCȚIONALE :

expresia fizionomiei (clamă , enervata , confuză, obosită)

atitudinea : starea de contractații musculare : rigidă , relaxată

gesticulația : abundentă , rară , nulă (aranjarea repetata a cravatei)

mersul : lungimea pasului: pași lungi, unghiul mersului : pozitiv, negativ , lățimea
pasului, atitudinea corpului : drept , aplecat

oscilațiile corpului, ale mâinilor

vocea și vorbirea : cu dialecte , cu diverse erori

1.3. Estimaţi regulile de bază de descriere a persoanelor după metoda

” portretului-vorbit”.
1) Metoda tehnică de realizare a portretului-vorbit
1. Portretul schițat-se bazează pe percepțiile vizuale ale victimilor sau a
martorilor oculari
La identificare , la recunoaștere se folosesc un întreg de mijloace tehnice.
Metodele tehnice de identificare a persoanelor după semnalmentele exterioare sunt
următoarele :Potretul schițat (schița de portret ) care e executat de o persoană cu
calități plastice ;
2. Fotorobotul : cu ajutorul unui colaj fotografic (elemente faciale , zona
frontala, nazala … )
3. identiKchit : album ce conține multe variante de elemente faciale reproduse
pe pelicule transparente , ulterior se suprapun obținându-se o imagine
grafică . (carti cu elemente faciale , se scoate elicula din ele cu sprancenele ,
de ex…si se face pana se obtine o imagine si apoi ea se multiplica si etc)
4. mimicompozitorul : un montaj a mai multor dispozitive careproiectează pe
ecran câte o zonă facială selecționată din fotografii obișnuite .(inventie
japoneză)

Subiectul II. Situațiile de urmărire penală

2.1. (3) Definiţi conceptul criminalistic al situațiilor de urmărire penală și

determinați elementele componente ale acestora

Prin situatia de urmar. Penala trebuie de inteles starea de fapt-circumstante

reale in care actioneaza organul de urmarire penala la un anumit moment al
cercetarii, circumstante ce determina o anumita ordine si mod de actiune in
scopul realizarii cu success a sarcinilor trasate.
.
2.2. Prezentați clasificarea situațiilor de urmărire penală și importanța
acestora pentru planificarea și efectuarea cercetării infracțiunilor.

Situatiile tipice constituie inceutul tacticii de urmarire penala si al metodei de

cercetare, care intr-un mod mai complet corespund cerintelor actuale ale practicii
de combatere a fenomenului infractional.Rolul de serviciu al situatiilor tipice de
urmar. Penala consta in faptul ca in baza lor se determina directia cercetarii
cazului, se elaboreaza , pe de o parte , versiunile respective, iar pe de alta parte ,
tactici si metodici mai maleabile de cercetare a unorcategorii de infractiuni.
Stuatiile primare de urma. Penala corespund etapei initiale a cercetarii
infractiunilor, adica etapei de solutionare a problemelor cu privire la constatarea
faptei prejudiciabile, pornirea urmaririrei penale si realizarea activitatilor urgente si
de neamanat.
Situatia de urmarire penala intermediara se formeazain orice moment in
legatura cu descoperirea si fixarea noilor resurse de informatii problem ce permit
solutionarea unor sarcini particulare ale cercetarii dupa punerea sub invinuire a
infractorului si pana la comunicarea lui despre finalizarea urmaririi penale.
Situatia de urmarire penala finala caracterizeaza starea si rezultatele cercetarii
effectuate , cu late cuvinte , demonstreaza cu ce s-au inchis tentativele de a
solution toate sarcinile determinate de situatiile initiale si intermediare formate in
legatura cu cauza penala respective: instrumentarea e finalizata si dosarul poate fi
trimis procurorului,
Situatia de urmarire penala fara de conflict se caracterizeaza prin coincidenta
intereselor si scopurilor ofiterului de urmarire penala si participantilor la
infractiunea cercetata.
Situatia de urmarire penala de conflict se caracterizeaza prin confruntarea
intereselor si tendintelelor opuse.

2.3 Factorii obiectivi reflecta starea in care se desfasoara procesul de cercetare si

care nu depend de actiunile persoanelor concrete, se refera:
-etapele cercetarii cauzei;
-sursele de informare asupra actiunii penale;
-volumul si gradul de autencitate al infor,matiei care exista intr-un moment dat;
-capacitatea corpurilor delicte si altor probe de a pastra informatia inclusa in ele;
-mijloacele tehnico-stiintifice utilizate la cercetarea infractiunilor;
-capacitatea mijloacelor tehnico-stiintifice disponibile si metodele de studiere a
probelor-
Factorii subiectivi deriva de la actiunile ofiterului de urmar. Penala si
comportamentul personelor implicate in cazul examinat.
-calitatile obievtive ale ofiterului de urmarire penala;
-comportamentul si pozitia personelor atrase la raspundere in baza dosarului penal,
precum si a martorilor , a partii vatamate..
Ofiterul de urmarire penal ace efectuieza cercetarea trebuie sa tina cont de toti
factorii ce determina formarea ei, dar hotarirea vor fi componentele cu character
informative care, in primul rind,, predomina directia si continutul activitatii
ulterioare. De ex: a) imprejurarile de la locul faptei demonstreaza posibilitatea
urmaririi,, pe urme calde, proaspete, atunci este necesar a organiza aceasta imediat;
b) datele despre amplasamnetul presupus al celor sustrase necesita perchezitia de
urgenta in citeva locuri;
C) retinerea suspectului asupra fapetei determina necesitatea audierii lui
immediate.

TEST nr. 27

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Diagnosticarea criminalistică

1.1. Interpretaţi noţiunea și bazele științifice ale diagnosticării criminalistice.
Diagnosticarea reprezinta constatarea exameniarea si aprecierea proprietatilor si a
starii ob dupa urmele depistate in vederea stabilirii modificarii care au avut loc in
legatura cu infractiunea savirsita.
Bazele stiintifice:
-posibilitatea de cunoastere a evenimentului dupa dupa caracteristicile sale;
-acumularea unei informatii importante din punctul de vedere al criminalisticii;
-existenta datelor stiintifice privind modelele tipice de percepere a mecanismului
infractiunii;
- utilizarea anumitor metode si procedee de diagnosticare criminalistica.
1.2 Specificaţi sarcinile și formele diagnosticării criminalistice.
Sarcinile simple de diagnosticare pot fi formulate ca:
A) Diagnosticarea proprietatilor si starii obiectului dupa refectarile sale, care
include:
- Determinarea gradului de informare a urmei;
- Stabilirea proprietatiilor si starii obiectului in momentul reflectarii acestuia;
- Determinarea cauzelor schimbarii proprietatilor sau starii obiectului dupa
reflectarea constatata;
b)Diagnosticarea proprietatilor si starii obiectului nemijlocit , care preupune:
- studiul general si constatarea starii reale ale obiectivului, evidentierea
anumitor caracteristici;
-constatarea proprietatilorparticulare a obiectului , nominalizarea prezentei sau
absenta oricarei abateri de la starea sa normala;
Sarcinile complexe de diagnosticare se prezinta ca studierea si cunoasterea
mecanismelor , evenimentelor, proceselelor si actiunilor dupa rezultatem si
anume:
-Constatrea mecanismului evenimentului , procesului, actiunii, posibilitatii de
determinarii mecanismului si circumstantelor dupa rezultatele sale.
-Instituirea mecanismului de evenimente in dinamica acestora, posibilitatii
comiterii anumitor acte in anumite conditii, potrivirii regulilor speciale.
-Determinarea conditiilor in care a fost savirsita timpului sau a succesiunii
cronologice a actiunilor infractionale, locul de actiune,
Sarciniledirecte de diagnosticare –sunt rezolovate prin trecerea de la cauza la
efect.Acestea sunt , de obicei , sarcini simple de diagnosticare.Cele mai dificile
sarcini de expertiza criminalistica , solutionate de diagnosticarea , sunt numite
sarcini indirecte de diagnosticare.
Formele : procesuala si neprocesuala;
Diangosticarea neprocesuala- care are loc inca pana la pornirea cauzei penale:
in perioada verificarii semnalului despre infractiune sau a personelor implicate
in aceasta in mod operativ sau la cercetarea locului faptei, cind infractiunea a
fost deja savirsita si nu este cunoscut faptuitorul sau alte circumstante ale faptei.
 Dupa pornirea cauzei penale, diagnosticarea criminalistica a diverselor
obiecte, persoane, fenomene, procese, poate avea loc prin efectuarea unor
actiuni de irmarire penala , cum ar fi: cercetarea repetata a locului faptei,
audierea martorilor oculari, victimelor, perchezitia sio ridicarea de obiecte.
Verificarea declaratiilor la fata locului, experminetul in procedura de urmarire
penala, examinarea corporala a victimei, banuitul, reconstituirea faptei.
1.3 Estimaţi subiecții și categoriile diagnosticării criminalistice în activitatea
de depistare, cercetare și descoperire a infracțiunilor.
Procesul de diagnosticare se efectueaza de catre ofiterul de urmari, penala sau
procurorul care efectueaza cercetarea la fata locului sau alte actiuni procesuale ,
precum si de catre specialistul care participa la aceste actiuni, sau de expertul care
efectueaza expertiza dispusa in cauza concreta, dupa anumiti indici: de clasificare
si propriu- zisa diagnosticare.
Indicii de clasificare exprima anumite insusiri generale ale obiectelor intrunite in
grupe general-acceptate ori conventionale : genuri, clase sau categorii.
Indicii de diagnosticare , de asemenea , pot fi utilizati pt determinarea
apartenentei la grup a obiectelor , insa ei nu sunt legati monosemantic de grupul
stabilit.
In functie de obiect pot fi distinse urmatoarele categorii de diagn. Crim.|:
1.Stabilirea caracteristicilor tipologice ale persoanei concrete;
2.stabilirea carcateristicilor tipologice ale persoanei necunoscute ;
3.Diagnosticarea starii fizice si psihice neobisnuite si a conditiilor de actiune a
persoanei concrete;
4.Diagnosticarea starii, comportarii , conditiilor neobisnuite de actiune si a
mecanismului de formare a urmelor persoanei necunoscute.
5.determinarea caracteristicilor tipologice ale obiectelor material concrete.
6.determinarea caracteristicilor tipologice ale obiectelor necunoascute.
7. Diagnosticarea starii obiectelormateriale.
8. diagnosticarea conditiilor de aplicare , a cauzelor modificarilor survenite a
mecanismului de formare a urmelor de arma, de obiecte si substante.

Subiectul II. Tactica cercetării la fața locului

2.1. Definiţi noțiunea și sarcinile cercetării la fața locului.
Definiție - Reprezentă o acțiune procesuală și de tactică criminalistică a OUP, ce
rezidă în studierea, precdeperea locului unde au parvenit consecințelor infracțiunii
săvîrșite, depistarea, fixarea și ridicarea nemijlocită a urmelor faptei prejudiciabile,
stabilirea stării și proprietăților lor, indicilor și poziției reciproce a acestora,
importante penru cauza cercetată.
Fața locului numit și locul fapte reprezintă o suprafața determinată a terenului sau a
încăperiiunde au parvenit consecințe, fapte prejudiciabile survenite.Locul
infracțiunii – terenul, incaperea, zona unde au fost indeplinite unele acțiuni de
pregătire și realizarea faptei ilicite.

Sarcinile generale-
  Clarificarea situației create drept rezultat al faptei prejudiciabile săvîrșite.
 Depistarea toturor genurilor, legăturilor reciproce în scopurilor identificării
pe baza lor a mecanismului actului licit sub toate aspectele.
Sarcini particulare-
 Fixarea și cercetarea fixării fața locului
 Constatarea caracterului de influență a infractorului asupra mediului ambian.
 Verificarea existenței victimei, și acordarea ajuorului medical.
 Descoperirea și ridicarea urmelor infracțiunii.
 Identificarea infractorului și motivelor infracțiunii.
 Constatarea cauzelor și condișiilor ce au favorizat înfăptuirea infracțiunii.
 Indentitificarea martorilor.
 Obținerea altor date necesare în scopul desfășurării altor acțiuni de UP și a
măsurărilor speciale de investigație.
2.2. Evidenţiaţi etapele și conținutul acestora la cercetarea locului faptei.
Aspectele ce urmează a fi examinate în procesul cercetării la fața locului
 Locul faptei
 Împrejurarea de la locul faptei
 Cadavrul
 Urmele infracțiunii
 Obiectele și documentele ce au fost găsite la locul faptei.
2.3. Evaluaţi genurile cercetării la fața locului și modurile efectuării a acestei
acțiuni procesuale și de tactică criminalistică.
Tipurile (genurile) cecetarii la fata locului
 Cercetarea terenului
 Încăperilor
 Examinarea obiectelor, documentelor
 Animalelor
 Cadavrelor umane sau animale
 Examinarea corpolală a persoanei
Un gen deosebit al cercetarii este examinarea corporala a banuitului,
invinuitului, inculpatului, martorumui sau partii vatamate.Aceasta actiune se
efectueaza cu consimtamintul persoanleor indicate sau in baza ordonantei
motivate a organului de urmarire penala , cu autorizatia judecatorului de
instructie.
 TEST nr. 28
Subiectul I. Falsul în documente
1.1 Definiţi noţiunea de document şi de fals în documente.
Document acte scrise ce atesta faptul juridic., orice act scris tiparit dactilografiat
manuscris schita desen prin care se atesta starea civila indentiatea persoanala
pregatirea scoala ori profisionala, inchierea de diferite contracte.
Falsul prezinta o modalitate de schimbare, denaturare sau intocmire eronanta a
documentului in scopul de a obtine anumite privilegii, de a stabili unele relatii sau
obtine unele valori necuvenite.
1.2 Analizaţi regulile de manipulare cu documentele corpuri delicte.
Toate doc pot fi clasificate dupa continut: doc stiintifice, doc acte juridice, doc
administrative
Conform practicii org de urm penala toate doc se divizeaza in p-v, si alte doc
In subdiviziunea alte doc se include: diverse acte oficiale ,acte privind producerea
si evindenta bunurilor materiale si valorilor , acte cu seminificatie individuala
Pot aparea in cauze civile penale contraventionale: oficial neoficial, autentic fals,
original copie, valabile nevalabile
Reguli:
1. Inscrisurile presupun urme de maini a pers care la redactat sau folosit,
trebuie prinse de colturi sau cu mana inmanusata
2. Trebuie protejate de factori neprevazuti externi
3. Pe inscrisuri nu se fac sublinieri sau mentiuni
4. Nu se capsiaza nu se cos la dosar sau pleaza
5. Se introduc in plicuri sau mape speciale transparente
6. Metode de cercetare cu caracter dispozitiv se aplica doar de expertul crim cu
o foto si cu o aprobarea org care a dispus expertiza
Cercetare prealabila: cercert generala si speciala.
1.3 Estimaţi metodele și procedeele de falsificare a documentelor.
Falsul in acte se realizare prin: inlaturare, acoperiree sau adaugeri de text,
contrafacerea scrisului, falsificarea stampilelor si a semnaturilor
1. Falsul prin inlaturare poate fi mecanica si chimica
Mecanica: razuire si radiere
2.FChimicaCorodare – inlaturare prin diversiri reactivi chimici
Spalare- prin intermediul reactivilor chimice care dizolva.
Prin Acoperire de text- se realizeaza prin hasuri de aceeas substanta,sau se
creaza pe scris pete de cerniala
 Caracteristici: sunt pete galbena pe hirtie alba, alba pe hirtie color, decolararea
partiala a semnelor grafice invechite
Falsul prin contrafacerea scrisului pot fi : copiere- reproducerea ascrisului
utilizind hirtie de calc copiativa indigo
Imitarea- reproducerea scrisului unuei alte pers dupa o scrisul din origianal sau
din memorie
Falsurile stampilelor : prin contrafacere , desenare, transaferarea impresiunilor
autentice pe actul fals .

Subiectul II. Tactica verificării declaraţiilor la locul infracțiunii.

2.1 Prezentați noțiunea și sarcinile verificării declaraţiilor la locul infracțiunii.
Verificarea declaratilor lalocul infractiunii trebuie inteleasa ca o actiune de
urmarire penala si de tactica criminalistica independenta ce consta in deplasarea
ofiterului de urmar. Penala impreuna cu persoana audiata in prealabil la locul
infractiunii in scopul verificarii sau precizarii declaratiilor acestuia.
Sarciniile:
a) Determinarea, stabilirea cunoasterii locului infractiunii cercetate de catre
persoana care a depus declaratii in calitate de martor, partea vatamata ,
banuit, invinuit ;
b) Precizarea cailor de acces si a obiectelor ce au constituit ambianta locului
faptei, pozitiei reciproce a lor;
c) Stabilirea autenticitatii declaratiilor celui audiat cu participarea olui
nemijlocita;
d) Demascarea marturiilor false , a autocalomniei;
e) Constatarea imprejurarilor importante pt justa solutionare a cauzei cercetate;
f) Identificarea, in unele cazuri, a posibililor martori oculari sau victime ale
infractiunii comise;
2.2 Specificați regulile de bază și pregătirea către verificarea declarațiillor la
locul infracţiunii.
1.Verificarea la locul faptei pot fi doar declaratiile persoanelor enumarate supra
existente in forma scrisa intr-un doasar penal;
2.persoana care a depus declaratii in prealabil, a dat acordul sa participe la actiunea
procesuala respectiva, ce urmeaza a fi efectuata la locul infractiunii si acest fapt
este stupulat in procesul-verbal de audiere a lui.
3. Actiunea de verificare a declaratiilor martorului, partii vatamate, banuitului
sauinvinuitului nu lezeaza demnitatea si onoarea persoanei insasi , sau a altor
participanti la aceasta activitate si nu pune in pericol sanatatea lor;
4.Persoanei, a carei declaratii urmeaza a fi verificate , trebuie sa i se prezinte
posibilitatea deplina de a arata calea de deplasare la locul unde a fost comisa
infractiunea, despre care dansa a depus marturii.
5.daca intr-o cauza penala mai multe persoane audiate si-au exprimat dorinta de a
arata acelasi loc al infractiunii, verificarea declaratiilor acestora se va efectua cu
fiecare in mod separat.
2.3 Evaluaţi particularitățile tactice ale efectuării verificării declarațiilor la
locul săvârșirii infracțiunii.
1.Ofityerul de urm. Penala ii explica participantiilor drepturile si obligatii;e lor,
confrom statutului procesual pe care il detin si le propune persoanelor sa ocupe
locul in mijlocul de transport pregatit, daca urmeaza o deplasare insemnata in
spatiu.Lui i se explica ca numai el poate indica soferului directia si itinerarul
care trebuie parcurs spre locul infractiunii;
2. In cazul in care se verifica declaratiile martorului sau ale partii vatamate, acestia
sunt preintimplinati de raspunderea penala conform art. 312 si 313 CP RM.
3.Atunci cind echipa se deplaseaza pe jos spre locul infractiunii, persoana ale carei
declartii se verifica trebuie sa mearga in fruntea grupului de participanti la
actiunea data pt ca sa arate calea de acces la locul savarsirii infr. Iar ofiterul de
urmarire penala sa fie totdeauna alaturi de el pt a percepe mai bine cele relatate
si indicate de persoana repectiva ca apoi aceste date sa fie incluse in procesul-
verbal.
4.Este inacceptabil ca ofiterul de urmarire penala sau alti membri ai echipei sa se
pronunte asupra itinerarului, sa intervina cumva in explicatiile persoanei a carei
declaratii se verifica, sa puna la indoiala corectitudinea itinerarului, precum si
modul de parcurgere a acestuia.
5.Ajungand in modul respectiv la locul infractiunii , persoana a carei declaratii se
verifica, este chemata sa relateze amanuntit despre circumstantele, obiectele si
imprejurarile evenimentului infractional.
6. Pe parcursul actiunii procesuale date, persoana respectiva , declaratiile careia se
verifica, trebuie sa arate anumite locuri , obiecte, urme, cai de acces , folosite pt
a patrunde si a parasi locul infractiunii;
7,Pe toata durata verificarii declaratiilor , persoana respectiva trebuie
supravegheata si inregistrate reactiile sale la anumite faze, situatii ale procedurii
realizate sau la intrebarile adresate.

TEST nr. 29
Subiectul I. Cercetarea criminalistică a armelor albe.
1.1Definiţi noţiunea de armă, armă albă și armologie criminalistică.
Arma este un obiect , unealta, aparat, masina care serveste la lupta impotriva
inamicului , la vanat, in unele prove sportive.
Arma alba este un dispozitiv special confectionat si constructiv destinat pt
nimicirea fiintelor vii sau distrugerea unor obiecte, obstacole prin intermediul
proiectilului care obtine o miscare directionata si tintita din energia gazelor termice
descompuse a substantelor explozive.
Armologia criminalistica prezinta o ramura importanta a tehnicii criminalistice
care studiaza particulartiatile constructive si legitatile de actiune a armelor de foc,
armelor albe, diferitelor dispozitive si materii explozive in scopul elaborarii
recomandariilor , metodelor si mijloacelor de depistare si colectare a probelor la
cercetarea infractiunilor savarsite cu aplicarea armelor sau a substantelor
respective.
1.2Estimați caracteristicile constructive generale ale armei albe.
Caracteristicile constructive generale ale armei albe sunt:
-prezenţa părţii destinate special pentru producerea lziunilor periculoase pentru
viaţa omului ( lamă, ţtift, tăiş, greutate ş.a).
-existenţa mânerului, dispozitivului de mânuit, a limitatorului care previne
alunecarea mânii şi evită pericolul de autorânire.

-soliditate mecanică a construcţiei dispozitivului în ansamblu.Armele albe cu lamă

sunt cele mai des întilnite în practica judiciară.După modul de acţiune , acestea se
divizează in arme de tăiere (cuţite, săbii, tesace, spade), de înjunghiere( pumnale,
stilete, baionete) , de înjunghiere-spintecare ( paloşe, unele pumnale, chinjale), de
înjunghiere-tăiere ( cuţite finlandeze, georgiene, cutite de vânătoare).Pentru armele
albe cu lamă , se pot considera determinate următoarele caracteristici: forma,
dimensiunile, rezistenţa dispozitivului în întregime şi a părţilor acestuia, prezenţa
lamei şi gradul de ascuţire a acesteia, unghiul de convengenţă dintre lamă şi
michie, prezenţa minerului comod pentru a fi mânuit în momentul aplicării
leziunilor, existenţa aruncătorului lamei sau a fixatorului în cazul briceagurilor,
lungimea lamei nu mai mică de 7-8 cm.
1.3 Prezentați clasificarea armelor albe și nominalizați care pot fi urmele
Urmele utilizarii armelor albe pot fi depistate în formă de:
-luziuni corporale, vătămări pe corpul victimei
-deteriorări , strixături pe hainele, obiectelevictimei, banuitului, precum sip e
ambianţa locului faptei.
-urme de sânge(pete, băltoacele victimei, bănuitului, precum şi pe ambianţa locului
faptei.
-sânge închegat , particule de ţesut , de organe, fibre fin îmbracaminte, păr pe arma
alba.
utilizării
-urme de metaliyare şi substanţe , care s-au depus pe corpul au hainele victimei de
Subiectul II. Examinarea
la arma utilizată exterioară a cadavrului la faţa locului.
de infractor.
2.1 Nominalizați sarcinile și etapele examinării cadavrului uman la faţa
locului.
Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze:
examinarea generală şi examinarea detaliată:
Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea
lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele,
mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru.
Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor,
corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului.
Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate
în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal:
Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei.
Starea exterioară a hainelor de pe cadavru.
Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru
Albia cadavrului.
5. îmbrăcămintea de pe cadavru.
6. Cadavrul şi leziunile lui
7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei
cadavrului
2.2 (5) Analizaţi procedeele de fixare fotografică a cadavrului descoperit.
In conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul
faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-
schiţă, cea de nod şi cea de detaliu.
Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe
puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde
s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul
locului faptei şi concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi
ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală,
spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar
unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15).
Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al
faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la
faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului
faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia.
Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură
fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe
sectoare.
Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind
principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care
reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in
cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de
circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul
săvârşirii infracţiunii ş.a.
Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi
a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o
parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini,
de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o
armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau
altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de
a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri
delicte.
La etapa finală a cercetării la faţa locului se înfăptuieşte fixarea procesuală a
rezultatelor ei. Se întocmeşte procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schemele
necesare, se ambalează şi se
sigilează obiectele ce urmează a fi ridicate. Fotografiile obţinute se anexează la
procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Procesul –verbal este semnat de toţi
participanţii la cercetare.

2.3 Estimaţi momentele principale care urmează a fi fixate în procesul-verbal

la examinarea exterioară a cadavrului.
Pozitia cadavrului si situarea lui la locul faptei, examinarea generala a
cadavrului va incepe cu fixarea amplasamentului, situarea in raport cu obiectele
inconjuratoare, aspectul general si pozitia cadavrului au o importanta esentiala in
elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infractionale.. este necesara
descrierea asezarii lui in raport cu cele mai apropiate obiecte constatate-cladiri ,
sosele, lacuri, descrieri minutioase.Despre schimbarea situarii si pozitiei la fata
locului, comparativ cu cele initiale, marturisec petele cadavrului, caracterul si
situarea lor.
2.starea exterioara a haninelor de pe cadavru.Aspectul exterior al hainelor se
constata. De asemenea, pe parcursul examinarii esterioare generale a cadavrului.
Exteriorul hainelor joaca un rol important in determinarea mecanismului
incidentului.
3. Uneltele de pricinuire a mortii, descoperite pe sau alaturi de cadavrul se
cerceteaza in procesul de examinare a cadavrului doar in cazul cind ele se gasesc
nemijlocit pe cdavru sau alaturi.
4.Albia cadavrului, Dupa examinarea exterioara a imbracamintei, , mai intii se
marcheaza cu creta locul cadavrului , apoi se ridica si se aseaza in alta parte.
5.Imbracamintea d epe cadavru- dupa examinarea exterioara a imbracamintei ,
cadavru este dezbracat.
6. cadavrul si leziunile lui sunt cercetate pe parti si in succesiunea care se
prezinta cea mai utila.
7.Obiectele descoperite in buzunarele si in alte parti ale imbracamintei
cadavrului.

TEST nr. 30
Subiectul I. Metodologia criminalisticii
1.1. Definiţi noţiunea de metodă și metodologie criminalistică şi prezentați
clasificarea lor.
Metoda - . Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a
realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau
ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră
de a proceda.
Metodologia crimin. Prezinta un sistem de metode si o modalitate de cunoastere
a obiectului ei, elaboreaza pe baza stiintei a problemelor teoretice, precum si o cale
de solutionare a sarcinilor practice ale crimin.
Metode : General stiincifica ,,,Metode particular stiintifice,,,Metode specific
Metode tehnice de prevenire

1.2. Analizaţi formele de aplicare în activitatea de cercetare criminalistică a

metodei de modelare.
Metoda modelarii , aceasta meoda consta in inlocuirea si investigarea obiectului
original cu un model, adica cu un analog creat in mod special.Metoda modelarii
este atestata in toate domeniile de cunoastere si activitate practica umana, inclusiv
criminalistica.ea serveste la verificarea practica a diferitelor probe, versiuni, situatii
, procese.O situatie aparte de modelare teoretica prezinta reconstituirea faptei
comise sau a unor circumstante , adica restabilirea infractiunii cercetate dupa
urmele materiale depistate la fata locului, dupa descrierea unor imprejurari de catre
martori oculari, victime sau chiar de insasi banuitii retinuti.
1.3 Evaluaţi metodele speciale criminalistice utilizate la cercetarea
infracțiunilor.
Metoda tehnico crim- examinare proprii Criminalisticii, care țin de particularitățile
obiectului său de cercetare, cum ar fi de exemplu următoarele:§ metode destinate
descoperirii și examinării îndeosebi comparative, a urmelor sau mijloacelor de
probă;§ metode de identificare a persoanelor și cadavrelor după semnalmente
exterioare ori după resturi osoase;§ metode de cercetare a înscrisurilor, a diverselor
valori falsificate sau contrafăcute etc..
Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atît pe baza
generalizării experienței organelor judiciare, cît și prin adaptarea unor elemente de
cunoaștere aparținînd psihologiei.

Subiectul II. Expertiza criminalistică.

2.1 Prezentați conceptul și rolul expertizei criminalistice în probatoriul penal.
Expertiza judiciara, confom legislatiei RM, se efectueaza in procedura penala doar
la dispunerea acesteia de catre organul de urmarire penala si instanta de judecata,
la cererea partiilor, precum si din oficiu de catre organul de urmarire
penala.Expertiza se dispune pt a realiza o cercetare stiintifica-practica a obiectelor
pe care organul de UP sau Instanta de jud nu o poate efectua si pt a obtine o
concluzie fundamentala stiintific, ori pt descopereirea si punerea in evidenta a unor
date si fapte importante pt obiectul cauzei penale, civile sau contraventionale.

2.3Specificați genurilor și tipurile de expertiză criminalistică

Expertizele crimin: a) tradutionale; b) netraditionale; c) ale substantelor
materialelor si articolelor.
Expertizele medico-legale si psihofizice;
 Expertizele tehnico-ingineresti;
Exp. Ingeneresti-tehnologice;
Exp. Economice, bilogice, agrare, ecologice, exp. Obiecte de arta;
Expertize suplimentare, exp. Individuala, in comise, exp. Monospecializata,
exp, complexa.

TEST nr. 31
Subiectul I. Indentificarea persoanelor după voce şi vorbire.
1.1 Indicaţi acţiunile de pregătire a prezentării persoanelor spre recunoaştere
după voce şi vorbire.
1.Studierea temeinică a materialelor cauzei penale
2.Audierea prealabilă a persoanei ce urmează să recunoască vocea altei
persoane organul de urmărire penală îi audiază pe aceştia asupra
circumstanţelor în care au auzit persoana, precum şi asupra semnelor şi
particularităţilor distinctive după care ar putea să o recunoască.
3. Selectarea persoanei care vor fi prezentate spre recunoaștere Persoana care
trebuie recunoscută este prezentată celui care urmează să o recunoască în afara
spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut, împreună cu cel puţin 4
asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători la exterior, si cu voce
asemanatoare
4. pegatirea mijloacelor tehnice
4.Stabiluirea locului și timpul desfașurării acțiuni la sediul organului de urmarire
penala unde este amenajata o camera.
5.Constituirea grupului de lucru ceurmează să efectuieze pregătirea spre
recunoaștere
2Stabiliţi mijloacele tehnice criminalistice şi condiţiile în care este indicată
aplicarea lor la prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire.
mijloacele tehnice criminalistice pot fi microfonul, inregistrarea audio a vocii si
vorbirii persoanei . In situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv
din partea persoanei ce urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să
facă recunoaşterea nu acceptă, prezentarea spre recunoaştere poate fi efectuată cu
ajutorul bandei magnetice pe care sunt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei
anchetate. Se pot folosi înregistrări realizate special cu această ocazie în timpul
interogatoriului sau "modele libere", adică înregistrări ale vocii şi vorbirii
persoanei efectuate până la declanşarea procesului penal.
3.Stabiliti procedura si tactica prezentării persoanelor spre recunoaştere după
voce şi vorbire.

Procedura: in una din doua incaperi ce se afla alaturi se invita persoana care trebuie
sa recunoasca si patru martori asistenti. Acestora li se va explica drepturile si vor fi
preintimpinati de raspundere penala pentru recunoastere falsa.Anchetatorul cu doi
martori trec in camera alaturata unde este persoana care urmeaza a fi identificata si
doua sau trei persoane care vor complecta grupul de prezentare spre recunoastere.
Tot grupul de prezentare se aranjeaza in camera pentru ca sa nu fie vazut de
persoana chemata sa recunoasca. Apoi se va duce un dialog cu fiecare persoana din
grup pentru ca persoana chemata sa recunoasca sa auda anumite fraze si cuvinte.
Organul care conduce activitatea va cere persoan ei chemate sa recunoasca sa
declare daca a identificat vreo persoana dupa voce si vorbire. Tot acest proces va fi
inregistrat pe banda magnetica sau videomagnetica.
Subiectul 2 Tactica cercetarii la fata locului
1.Definiti notiunea si analizati sarcinile cecercetarii la fata locului
Reprezentă o acțiune procesuală și de tactică criminalistică a OUP, ce rezidă în
studierea, precdeperea locului unde au parvenit consecințelor infracțiunii săvîrșite,
depistarea, fixarea și ridicarea nemijlocită a urmelor faptei prejudiciabile, stabilirea
stării și proprietăților lor, indicilor și poziției reciproce a acestora, importante penru
cauza cercetată.
Fața locului numit și locul fapte reprezintă o suprafața determinată a terenului sau a
încăperiiunde au parvenit consecințe, fapte prejudiciabile survenite.Locul
infracțiunii – terenul, incaperea, zona unde au fost indeplinite unele acțiuni de
pregătire și realizarea faptei ilicite.
Sarcinile generale-
 Clarificarea situației create drept rezultat al faptei prejudiciabile săvîrșite.
 Depistarea toturor genurilor, legăturilor reciproce în scopurilor identificării
pe baza lor a mecanismului actului licit sub toate aspectele.
Sarcini particulare-
 Fixarea și cercetarea fixării fața locului
 Constatarea caracterului de influență a infractorului asupra mediului ambian.
 Verificarea existenței victimei, și acordarea ajuorului medical.
 Descoperirea și ridicarea urmelor infracțiunii.
 Identificarea infractorului și motivelor infracțiunii.
 Constatarea cauzelor și condișiilor ce au favorizat înfăptuirea infracțiunii.
 Indentitificarea martorilor.
 Obținerea altor date necesare în scopul desfășurării altor acțiuni de UP și a
măsurărilor speciale de investigație.
2Prezentati regulile etapele si procedeeile tactice de cercetare la fata locului.
a) Pregătire-
-I Fază pînă la momnetul plecării
 Clarificarea informațiilor de le pers ce au depus sesizarea.
 Luarea măsurilor de asigurare a locului evenimentului.
 Invitarea specialistului
 Verificarea mijloacelor tehnico-criminalistice
-II Faza. Efectuate la sosirea la fața locului.
 Izolarea locului faptei.
 Obținerea informației de la persoanelor prezente.
 Asistența medicală pentru persoanele ce necesită.
Verificarea eficienței pazei și indepărtarea pers străine.
Inspectarea teritoriului.
Chestionarea martorilor oculari
Determinarea modului de efectuare a locului faptei.
B)Etapa de lucru.
- Faza statică.
 Obiectele aflate la fața locului sunt examinate fară a i se schimba
poziția.
 Se efectuază fotografierea sau autoînregisdtrarea urmelor obiectelor
necesare, marcate cu plăcuțe numerotate.
-Faza dinamică-
 Se realizează prin mișcarea și ridicarea obiectelor. Și examinarea lor.
 Ridicarea amprentelor de pe obiectele ce nu pot fi luate.
 Efectuarea fotografiei de nod și dealiu.
C) Etapa de documentare
 Întocmirea procesului verbal.
 Expedierea cadavrului la morgă.
 Împachetarea obiectelor depistate.
Procedee tactice de cercetare la fata locului
 Mijloacele tehnice – de iluminare, optice –utilizate de depistarea urmelor,
detectoare pentru depistarea metalelor, aparate de măsurat, mijloace petnru
ridicarea și ambalarea probelor, aparate pentru consemnarea și inregistrarea
UP, fotografii, magnettofon, mijloace de legătură.
 Poate fi utilizată și trusa criminalistică.
Efectuarea fotografiei la cercetarea la fata locului -
Fotografia nod-obținem in plan mărit obiectul ce ne interesează.
Fotografia schită-imaginea generală în care sa desfășurat evenimetul.
Fotografia de orientare.
Fotografia de detaliu- obaginea unor anumite urme sau a părții lor cu ajutorul riglei
gradate.
3Decideti asupra succesiuni si modalitatii de cercetare a locului faptei in cazul
in care este depistat un cadavru
Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze:
examinarea generală şi examinarea detaliată:
Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi
situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el;
uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru.
Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a
hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului.
Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi
cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal:
 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei.
2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru.
3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru
4. Albia cadavrului.
5. îmbrăcămintea de pe cadavru.
6. Cadavrul şi leziunile lui
7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei
cadavrului

TEST nr. 32
Subiectul I. Cercetarea urmelor create de corpul uman.
1.Prezentați proprietățile urmelor de mâni și locurile, obiectele unde ele pot fi
depistate la fața locului.
Ca mijloc de probă, bazat pe investigaţii ştiinţifice, urmele de mâini au fost
recunoscute în justiţia penală cu mult mai târziu. După opinia acceptată de mai
mulţi cercetători in acest domeniu, primele acte de identificare a infractorilor pe
baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei, au avut loc la finele secolului
trecut, începutul secolului curent. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi
antropologiei, s-a constituit o ramură specială a criminalisticii, cunoscută astăzi
sub denumirea de dactiloscopie.
Prin depistarea urmelor se intelegea cautare si descoperirea acesora de cactre
OUP,specialistului, prin efectuara la fata locului a activitatilor bazate pe
recomandarile tactitce si utilizarea activa a metodelor si miloacelor tehnico-
stiintifice.
Trebuioecautate cu multa atentie pentru ca sunt de dimensiuni mici,uneori sunt
doar fragmente.Important ca OUP sa verifice punctul de patrundere a infracotului
in primetrul locului resectiv, pe obiectele apte de a primi amprente.La cele unde
locul si pozitia ar fi putut fi miscate, atinse sau chiar utilizate.
2.Nominalizați tipurile (formele) clasice ale desenelor papilare și metodele de
depistare și relevare a acestora.
Însemnătatea criminalistică a desenelor papilare se apreciază reieşind din: a)
individualitatea (unice) b) stabilitatea (fixe) c) inalterabilitatea desenelor papilare.
Se cunosc trei tipuri de desene papilare: a) Arc (adeltic) unde liniile, care formează
desenul, îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi curbând în centrul ei, pleacă
spre latura opusă. Desenele de acest tip sînt cele mai simple după construcţie şi se
întâlnesc relativ rar (aproximativ 5% din numărul total), ele pot fi de două feluri
simple şi şatră. Desenele papilare şatră au liniile papilare la centru îndoite, formând
un pin. b) Lat (monodeltic)– liniile care formează zona centrală a desenului, îşi iau
începutul de la o latură a falangetei şi atingând partea centrală a acesteia, revin spre
aceiaşi latură, formând o figură în formă de laţ. Terminaţiile liniilor orientate spre
marginea degetului, poartă denumirea de liniile zonei centrale sau mai sînt numite
“picioruşe”, iar partea rotundă a laţului – “cap”. Pe partea de sus a laţului, liniile
sînt amplasate ca nişte curente în jos, care convoaie laţul în partea de sus şi jos.
Locul unde curentele se desprind formează o figură triunghiulară, numită “deltă”.
Laţurile pot avea o construcţie relativ simplă, cât şi mai complicată. Toate desenele
în laţ, altfel numite şi monodeltice se împart în dextrodeltice şi sinistrodeltice –
delta plasată în partea dreaptă şi delta plasată în partea stângă. Desenele de tip laţ,
în funcţie de complexitatea desenului pot fi 34 simple, laţ rachetă,
gemeni…Desenele în laţ sînt cele mai des întâlnite, constituind aproximativ 65%
din numărul lor total. c) Cerc - acest desen papilar are două delte – una pe partea
dreaptă, alta pe cea stângă, relativ de zona centrală a desenului papilar (mai rar se
întâlnesc trei şi chiar patru delte). Între delte este amplasat desenul sub forma unor
ovale, spirale, elipse sau vârtej. Desenele în cerc se împart în simple şi compuse.
Acest tip de desen constituie aproximativ 30% din cantitatea totală de desene
papilare.
3.Evaluaţi detaliile caracteristice ale desenelor papilare.
Posibilitatea identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc
elementele caracteristice ale desenelor papilare de pe suprafaţa părţilor de contact a
mâinilor, care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de altul. Prin
studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel
metodologic trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor.Expertiza
dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale
desenelor papilare, a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. Aceste
detalii sunt următoarele: începutul liniei papilare, respectiv capătul liniei din partea
stângă a desenului papilar; sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea
dreaptă a desenului;ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a
liniei;contopirea liniei papilare sau asamblarea, contopirea a două sau mai multe
linii;inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de
cerc;butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă
alungită; cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai
mare;anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă, de pod
alte două linii;
Subiectul II. Versiunile criminalistice
1.Prezentați conceptul criminalistic privind versiunile criminalistice și
clasificarea acestora.
Versiunea criminalistica este explicatia verosimila referitor la natura, continutul ,
unele circumstante ale actiului infractional, modeul de comitere si acoperire,
participant, forma de vinovatie, mobilul si scopul urmarit, cauzele si imprejurarile
ce au determinat si favorizat savirsirea infractiunii savirsirea infractiunii, bazate pe
datele administrate in cauza.
Clasificarea-Versiunile de urmarire penala include explicatiile organului de
urmarire penala , care efectueaza urmarirea poenala asupra circumstantelor ce
constituie component infractiunii si urmeaza a fi supuse probarii in cazul
penal.2Versiunile de investigare operative si de cautare sunt conditionate de
activitatea lucratorilor operative care desfasoara investigatia operative pina la
pornirea urmaririi penale ori parallel cu cercetarea cazului infractional.Elaborarea
si verificarea versiunilor de investigatie operative si cautare, de obicei, asigura
depistarea suselor material de proba, descoperirea infractorului care se ascunde,
gasirea averii sustrase, stabilirea persoanelor disparate fara urma.3Versiunile de
expertiza sunt elaborate de expertii in scopul clasificarii orientarii obiectelor
cercetate, a unor urme, a legaturilor reciproce intre indiciile ce le caracterizeaza , a
causelor evenimenutului cerectat, de exemplu, la executarea expertizei tehnico-
incendiare. 4Versiunile judecatoresti reprezinta explicatiile verosimile
alejudecatoriloe care examineaza dosarul concret.Acestia, avand rolul de abitur
intre parti si conducand procesul de examinare a cauzei, stabileste pertinenta si
acceptarea probelor.
2.Determinați subiecții și regulile de elaborare a versiunilor criminalistice.
La elaborarea versiunilor crimin. In procesul cercetarii infractiunilor, se cere
respectarea unor reguli ce determina trasaturile principale ale versiunilor. Aceste
reguli sunt:1 .In orice cauza se elaboreaza absolut toate versiunile posibile.Nimeni
nu poate neglija vreo versiune , fiindca anume ea si poate fi apoi adeverita,
confirma.Elaborind toate versiunile cele reale, avem apoi posibilitatea de a le
verifica si stabili obiectiv cele petrecute in cazul concret.2.Elaboreaza versiunile
crimin. Se efectueaza doar pe baza datelor faptice concrete, ce presupune studierea
nemijlocita de catre ofiterul d eurmarire penala sau expert, lucrator operativ,
judecator a informatiilor reale privitor la obiectele si fenomenele evenimentului in
cauza, examinarea temeinica a depozitiilor martorilor, patimasilor, banuitilor,
inculpatilor, cercetarea documentelor, corpurilor delicte si altor material referitoare
la dosar.3.corespunderea versiunilor crimin. Datelor si metodelor stiintifice.4.Orice
versiune trebuie sa fie o presupunere concreta , obiectiv posibila.Versiunea crimin,
se elaboreaza in scopul clarificarii datelor faptice concrete ce constituie
infractiunea ori pentru examinarea probelor cu ajutorul carora urmeaza a fi stabilite
aceste date.5.elaborarea versiunilor se face de catre persoanele respective,
imputernicite prin lege cu cercetarea si examinarea cauzelor penale, efectuarea
expertizelor.
Prelucrarea logica prealabila a versiunilor elaborate este constituita din cateva
etape:1.Ofiterul de urmarire penala, procurorul , expertul, judecatorul trage
concluzii din consecintele fiecarei versiuni elaborate, apreciaza urmele existente
ori cele care pot fi depistate in cazul respective, verifica masuri in care versiunea
concreta corepunde sau nu realitatii.2.Subiectii versiunilor elaboreaza , chizbuiesc
actiunile de urmarire penala concrete si organizeaza alte masuri , activitati, cu
ajutorulu carora se pot convinge de existent consecintelor imaginate si a urmelor
lor, asigura fixarea si verificarea acestor urme.3.Ofiterul de urmarireoenala ,
procurorul , expertul sau judecatorul apreciaza consecutivitatea , termenele si locul
efectuarii actiunilor planificate.
3.Estimați regulile de verificare a versiunilor criminalistice.
La verificarea versiunilor criminalistice elaborate, se cere respectarea unor reguli
ce determina operativitatea, operativitatea si calitatea rezultatelor obtinute.Aceste
reguli sunt:1.Toate versiunile elaborate de subiectul respective, in cadrul cauzei
concrete, trebuie verificate in parallel ca sa nu se piarda timpul, in cazul in care, de
ex, se verifica doar una sau doua din cele elaborate, ca ,,cele mai
probabile’’.2.Versiunile elaborate pot fi verificate atit in mod processual , prin
planificarea si efectuarea actiunilor respective de urmarire penala, cat si in mod
ope=erativ, prin intermediul posibilitatilor serviciilor special.3.rezultatele ibtinute
in urma verificarii versiunilor particulare pot fi utilizate ca temei pt elaborarea unor
versiuni generale.

TEST nr. 33

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Modelul (caracteristica) criminalistic al infracțiunilor

1.1. (3) Prezentați conceptul de model (caracteristică) criminalistic al infracțiunilor
de o anumită categorie.

Modelul crimin al infract de o animita categ prezintă o totalitate relative stabilită

de informații referitor la însușirile, proprietățile acestei categorii de infract.
Perceperea modelului crimin ca o abstracție teoretico-prcatică permite Ofițerului
de UP de la începutul cercetării cauzei să compare datele obținute ca rezultat al
efectuării acț inițiale de UP sau măsuri speciale de investigație cu cele pe care le
conține în modelul theoretic respectic. Rolul deosebit al modelului crimin este la
începutul UP, atunci cînd multe circumstanțe ale infracț săvîrșite nu sunt
cunoscute.

1.2. (5) Analizaţi elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al

infracțiunilor.
Amaliza practicii de cercetare șo dscoperire a infract și studierea experienței de
combatere a acestora permite de a nominaliza următoarele elemente substanțiale
ale modelului crimin și caracteristicii crimin a infract :
- date despre frecvența săvîrșirii infract și versiunile tipice ale acestora –
statistica
- date despre specificul obiectului atentatului criminal și victima infracț. –
valoarea protejata
- Date despre metodele și procedeele de realiyare a intenției criminale,
precum și despre mijloacele utgilizate la săvîrșirea infract – modalitatea de
realizare a intentiei criminale
- Date despre urmele și consecințele fapte prejudiciabile – urmarile
- Date despre personalitatea infractorului si a complicilor săi – subiectrul
infractiunii
- Date despre cauzele ce au generat și despre circumstanțele ce au contribuit la
comiterea infract. – cirmcumstantele
1.3. (7) Evaluaţi rolul modelului (caracteristicii) criminalistic al grupului,
categoriei de infracțiuni la cercetarea și descoperirea infracțiunii concrete

Infractiunea concreta care la rindul sau, se incadreaza îmtr-o anumită categorie,

grup de infracț, cum ar fi omorul, furtul etc, în același timp conține și însușiri ,
proprități, semne comune pentru categoria respectivă de infractiuni. Anume
aceasta, individualizînd infrac concretă cercetată concomitent o atribuie la una din
categoriile prevăzurte de Codul Penal. Caracteristica criminalistică a infract
cocrete formulată pe parcursul sau ca rezultat al cercetării faptei infract constitue
totdeauna o noțiune strict individuală, care, la rîndul său, are și elemente similare
cu cele ale modelului criminalistic al infract de o anumită categorie sau grup.

Subiectul II. Tactica utilizării cunoștințelor speciale în procesul penal.

2.1 (3) Prezentați noțiunea și formele cunoștințelor speciale utilizate în procesul
penal.

Legea n8u definește noțiunea de cunoștințe speciale. În mod tradițional, în lit jur
prin această noț se înțelege un sistem de cunoștințe teoretice profesionale și
deprinderi practice într-un domeniu concret al știineței, tehnicii, artei sau într-o
meserie, însușite pe calea unei pregătirir speciale și a experienței profesionale.

Trei forme :
1) participarea specialistului la efectuarea acțiunilor procesuale
2) constatarea tenhico-științifice sau medico-legală
3) efectuaraea expertizei judiciare.

2.2 (5) Nominalizați instituțiile de expertiză judiciară din Republica Moldova.

1) Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ)

2) Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Inspectoratului
General al Poliției (CTCEJ)
3) Centrul de medicină legală.
4) Direcția expertize judiciare a Centrului Național Anticorupție (CNA)
5) Private ( Centrul de Expertize Independent) (CEXIN)

2.3 (7) Determinați rolul și locul expertizei judiciare în probatoriul penal.

Expertiza judiciară, conform legisl RM, se efectuează în procedura penală doar la

dispunerea acesteia de către organul de UP și instanța de judecată, la cererea
părților, precum și din oficiul de către OUP. Expertiza se dispune pentru a realiza o
cercetare științifico-practică a obiectelor pe care OUP sau Instanța de judecată nu o
poate efectua și pentru a obține o concluzie fundamentală științific, ori penttru
descoperirea și punerea în evidență a unor date și fapte importante pentru obiectul
cauzei penale, civile sau contarvenționale

TEST nr. 34

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Organizarea cercetării infracțiunilor

1.1. (3) Prezentați conceptul de organizare a cercetării și sistemul de decizii și activități
procesuale și tactice.
Organizarea cercet cauzei penale reprezinta activitatea rationala a ofit de urm pen, care
include un ansamblu complex de decizii si actiuni orientate spre constatatrea
evenimentului ilicit, identificarea persoanei infractiorului, stabilirea vinovatieie acesteia
si altor circumstante care au importanta pt solutionarea sarcinilorprocesului penal.
Organizarea ca activitate prezinta un ansamblu de decizii si acte intelectuale , morale si
fizice intreprinse in scopul obtinerii unui anumit rezultat, folosire sistematica a fortelor
proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva, munca , ocupatie.
La deciziile si actiunile cu caracter procesual, care fac parte din prgannizarea cercetraii
,se refera: pornirea urmaririi penale in legatura cu depistarea infractiunii; aplicarea
masurilor de reprimare fata de pers suspectate ori retinute; efectuarea unor anumite
actiuni procesuale si a masurilor speciale de investigatii, orientate spre obtinerea probelor
infractiunii; audierea martorilor; victemelor si a pers suspectate; formularea si aducerea la
cunsotinta a invinuirii etc.
1.2. Determinați situațiile tipice de organizare a cercetării și sarcinile
acestora.
In functie de situatia creata in momentul pornirii cauzei penale, organizarea cercetarii
infractiunilor dispune de urmat variante:
- organiz cercet in legatura c faptul depistarii cazului prejudiciabil, cind infractorul este
retinut in flagrant sau s-a autodenuntat
- organiz cercet in legatura cu examinarea materialelor dosarului special sau pe cauza
disjungata
- organiz cercet in legatura cu depistarea infractiunii comise , cind autorul nu este
cunoscut.
Pt priemel doua situatii, este caracteristic faptul ca, in momentul pornirii urma pen, pers
suspectata este cunoscuta
Sarcinile primordiale ale organizarii cercetarii in aceste doua cazuri sunt: determinarea
corecta a complexului de actiuni procedurale si a masurilor speciale de investigatii pentru
depistarea, fixarea si ridicarea probelor infractiunii; aplicarea la timp fata de infractori a
masurilor de reprimare pentru a ca ei sa nu se ascunda de urmarirea penala si judecata ori
sa nu puna piedici in stabilirea adevarului; verificarea, pe cale procesuala si prin alte
mijloace, a probelor disponibile ale infractiunii; obtinerea datelor suplimentare despre
cazulprejudiciabil cercetat; realizarea masurilor necesare de investigatie operativa in
scopul identificarii si retinerii adevaratilor organizatori si conducatori ai grupelor
criminale; scoaterea in vileag a altor legaturi criminale ale suspectilor si a locurilor de
pastrare a corpurilor delicte.
1.3. Evaluaţi elementele și scopul organizării procesului de cercetare a
infracțiunii concrete.
Elementele cerecetarii infractiunilor:
1. Obtinerea sau culegerea si analiza informatiei initiale despre infractiune
2. Efectuarea actiunilor de urm pen initiale si de neaminat, a masurilor special de investigatii
in legatura cu cazul penal
3. Elaborarea versiunilor de urmarire penala si planificarea cercetarii infractiunilor
4. Efectuarea actiunilor de urm pen si masurilor special de investigatii
5. Interactiunea org de urm pen cu serviciile operative, tehnice, cu alte org de drept, inclusive
din alte state etc. pt rezolvarea sarcinilor procesului penal.
6. Analiza si controlul activitatii de urm pen pe cazul concret.

Organizarea cercetarii faptelor penale are drept scop rezolvarea urmatoarelor sarcini:
- contracararea imediata a infractiunii si localizarea consecintelor posibile
- clarificarea situatiei reale si adoptarea la timp a deciziilor calificate cu privire la urm pen a pers
concrete
- determinarea corecta a complexului de decizii si actiuni procesuale si neprocesuale necesare, a
masurilor special de investigatii in situatia create
- asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale, protejarea pers, societattii si statului de
infractiuni, mentinerea ordinii de drept si apararea securitatii interne a statului
- indeplinirea masurilor necesare de profilaxie si preventive in legatura cu depistarea infractiunii

Subiectul II. Etapele și sarcinile cercetării infracțiunilor.

2.1 Prezentați noțiunea și estimați etapele de cercetare criminalistică a
infracțiunilor.
Planificare cercetatii cauzei penale este o activitate complicata de analiza si evaluare a situatiei si
probelor acumulate in cauza de catre of.de u.p si consta in intocirea programului de lucru asupra
tutoro imprejurarilor de fapt,care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
Plaficarea cercetarii cauzei penale la etapa initiala,de obicei se efectueaza ora si este determinata
de specificul situatiei de u.p aparute,conditiilor in care of.de u.p este nevoie sa activeze intru
solutionarea scopului procesului penal.
Planificarea cercetarii in etapa ulterioara.se caracterizeaza prin realizarea multiplelor sarcini care
stau in fata ofiterului de urmarire penala .

2.2 Nominalizați sarcinile fiecărei etape de cercetare a infracțiunilor

Planificarea cercetarii cauzei penale la etapa initiala:
-orientarea of de u p in circumstantele infractiunii;
-stabilirea mecanismului infractiunii;
-depistarea ,fixarea,examinarea si valorificarea probelor in cauza;
-identificarea si retinerea infractorului pe urme proaspete;
-pregatirea materialelor si punerea sun invinuire a faptuitorului;
-depistarea cauzelor si conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii.
Planificarea cercetarii la etapa ulterioasa:
-examinarea minutioasa si verificarea probelor acumulate pe parcursul cercetarii.
-depistarea si administrarea de noi probe;
-determinarea cauzelor si conditiilor care au inlesnit realizarea scopului infractional;
-determinarea utilitatii materialelor in cauza cercetata;
2.3 Determinați conținutul procesului de cercetare (investigare) criminalistică
a infracțiunilor.
Procesul de planificare in vederea pregatirii si desfasurarii a unor actiuni concrete de u.p de
obicei include:
a)constatarea datelor faptice ce necesita cercetarea prioritara a of.de u.p in pregatirea pentru
executarea actiunii concrete de u.p.
b)stabilirea sarcinilor,problemelor necesare a fi solutionate prin actiunea data
c)determinarea masurilor de pregatire care se cer a fo executate;stabilirea
obiectelor,documentelor care trebuie examinate si pot fi utilizate in procesul actiunii
respective.
d)stabilirea locului si timpul de desfasurare a activitatii planificate
e)verificarea mijloacelor tehnico-criminalistice necesare in aceste scopuri
f)intocmirea planului in scris de desfasurare al actiunii preconizate.

TEST nr. 35

Pentru examenul de curs la disciplina CRIMINALISTICA

Subiectul I. Tactica audierii bănuitului, învinuitului

1.1. (3) Prezentați principiile tactice generale și regulile de audiere a bănuitului,
învinuitului.
Ca principii generale ale tacticii audierii pot fi mentionate :
1. Caracterul activ al ofit de urm pen- care presupune ca ofit de urm pen trebuie
sa detina initiativa si sa dirijeze toata procedura acestei importante actiuni
procesuale, utilizind procedeeel tactice corespunzatoare. Referitor la pers care se
esxhiveaza de darea depozitiilor veridice, audierea trebuie sa poarte un caracter
ofensiv, ceea ce inseamna ca de la ofit de urm pen se cere ca el sa aplice toate
metodele si mijl legale pt a obtine de la cel audiat declaratii depline si veridice.
2. Perseverenta acestuia in atingerea scopului scontat- presupune efectuarea
acestei actiuni procesuale dupa o pregatire profunda si un plan bine chibzuit pt a
obtine de la cel audiat a anumitor date si nu a oricarei inform. Acest principiu se
fundamneteaza pe determinarea corecta de catre ofit de urm pen in ficare caz a
obiectului audierii.
3. Obiectiviatate si plentitudine- se manifesta in aceea ca ofit de urm pen nu
trebuie sa neglijeze declaratiile facute de audiat, daca ele se refera la cazul
cercetat sau sa le modifice, consemnindu-le in P-V al audierii , dupa bunul sau
plac.
4. Evidenta particularitatilor psihologice ale pers audiate.

Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului se face numai în prezenţa unui

apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat,
imediat după reţinerea bănuitului sau, după caz, după punerea sub învinuire, dacă
acesta acceptă să fie audiat. Nu se permite audierea bănuitului, învinuitului,
inculpatului în stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii, decît doar la cererea
persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amînare, care vor fi motivate în
procesul-verbal al audierii.
 Persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-l audia pe bănuit,
învinuit, îl întreabă numele, prenumele, data, luna, anul şi locul naşterii,
precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familială şi persoanele pe
care le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie necesară pentru
identificarea persoanei lui în cauza respectivă, îi explică esenţa bănuirii, învinuirii
şi dreptul de a tăcea şi de a nu da mărturii în defavoarea sa, după aceea îl
întreabă dacă el acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii sau învinuirii care i se
incriminează. În cazul în care bănuitul, învinuitul refuză să facă declaraţii,
aceasta se menţionează în procesul-verbal al audierii. Dacă bănuitul, învinuitul
acceptă să facă declaraţii, persoana care efectuează audierea îl întreabă dacă
recunoaşte bănuiala sau învinuirea ce i se impută şi îi propune să facă în scris
explicaţii asupra acesteia, iar dacă bănuitul, învinuitul nu poate scrie sau refuză
să scrie personal declaraţia, aceasta se consemnează în procesul-verbal de către
persoana care efectuează audierea.
Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate începe cu citirea sau
reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a depus anterior. Bănuitul, învinuitul,
inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai înainte, însă poate
utiliza notele sale asupra amănuntelor greu de memorizat.
Durata audierii neîntrerupte a bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate
depăşi 4 ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate depăşi 8 ore. Bănuitul,
învinuitul, inculpatul are dreptul la o pauză de pînă la 20 de minute pe durata
audierii de 4 ore. În cazul persoanelor grav bolnave, durata audierii se stabileşte
ţinînd cont de indicaţiile medicului.
Fiecare bănuit, învinuit este audiat separat. Persoana care efectuează audierea
trebuie să ia măsuri ca bănuiţii, învinuiţii chemaţi în aceeaşi cauză să nu
comunice între ei.
Declaraţiile bănuitului, învinuitului se consemnează în procesul-verbal al
audierii.
În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul revine asupra vreuneia din
declaraţiile sale anterioare sau are de făcut completări, rectificări ori precizări,
acestea se consemnează şi se semnează.
Dacă bănuitul, învinuitul nu are posibilitate de a se prezenta pentru a fi audiat,
organul de urmărire penală procedează la audierea acestuia la locul aflării lui.

1.2. (5) Determinați situațiile tipice de audiere a bănuitului, învinuitului și

procedeele tactice aplicabile în cazul când acesta face declarații false.
efectuind audierea banuitului sau invinuitului care, dupa presupunerea ofit de
urm pen, face declaratii intentionat false sau refuza de a face declaratii referitor la
cele savirsite, este necesar, mai intii de toate, de a verifica acesata ipoteza.
Procedee tactice de audeierea banuit inv de rea credinta :
Stimularea calitatilor pozitive ale b sau inv – poate contribui la stimularea de
catre ofiter de urm p a calitatilor positive sau invinuitului. Este oportun de ai
aminti si insemnatatea caintei sincere.
 Detalizarea si concretizarea declaratiilor facute - ofiterul trebuie sa asculte
atent referitor la circumnstantele infractiunii este obligat sa formulize intrebari ca
sa obtina declaratii concrete si detaliate
Efectuarea audierii repetate- a unor si aceleas si fapte si circumstante, ofiterul
la audierea repetata trebuie sa explice audientului ca a apurt necesitatea de a
concretiza depozitiile depuse anterior, adresindui intrebarile pregatite. Scopul
audierii repetatea este demascarea coradictiilor si necorespunderilor din
declaratiile facute .
Utilizarea probelor existente- care demostreaza vinovatia lui, astfel il va
determina sa se dezica de la tactica de depunere a declaratilor false si va depune
declaratii veridice. Probele trebuie sa fie verificate minutios inainte prezentarii lor
in caz contrar banuitul sau invinuit va crede ca ofiterul de urm penala nu dispune
de date autentice.
Observarea comportamentului si reactiiei la audierea invinuitului si invinuitului
pentru a intelege ce intrebari poti sa mai dai pentru aflarea adevarului.
Utilizarea datelor operative si special de investigatie- obligatoriu nu trebuie de
divulgate sursa de obtinere a acestor date
Efectuaria confruntarii – e un procedeu tactic cu caracter coplimentar.
Importanta confruntarii consta in clarificarea faptei ilicite, circumstantelor,
imprejurarilor de fapt ale evenimentului cercetat. Scopul confruntarii in aceste
situatii este demascarea infractorului prin inlaturarea divergentilor existente intre
declaratiile lui si declaratiile persoanei de buna credinta care anterior a depus
declaratii.

1.3. (7) Evaluaţi elementele organizării procesului de cercetare a infracțiunii

concrete
Elementele organizarii procesului de cercetare a infractiunii concrete sunt
urmatoarele :
1. Obtinerea sau culegerea si analiza informatiei initiale despre infractiune
2. Efectuarea actiunilor de urm pen initiale si de neaminat, a masurilor speciale
de investigatii in legatura cu cazul penal
3. Elaborarea versiunilor de urm pen si planificarea cercetarii infractiunilor
4. Efectuarea actiunilor ulterioare de urm pen si masurilor speciale de investigatii
5. Interactiunea org de urm pen cu serviciile operative, tehnice, cu alte org de dr,
inclusiv din alte state etc, pt rezolvarea sarcinilor procesului penal
6. Analiza si controlul activitatii de urmarire penala pe cazul concret.
Elementele enumerate pt organizarea cercetarii infractiunilor se manifesta in
practica atit independent, cit si in imbinare ori intr-un anumit ansamblu.

Subiectul II. Metodica criminalistică

2.1 (3) Prezentați noțiunea, structura și conținutul metodicii criminalistice.
Metodica criminalistica este o parte integranta a stiintei criminalistice si prezinta
un sist optim de teze stiintifice si recomandari practice, elaborate in baza studierii
legitatilor activitatii infractionale si criminalistice, tinindu-se cont de cerintele
procesuale, in scopul cercetarii unor categorii de infractiuni.
 Orice metodica criminalistica trebuie sa fie usor adaptata la situatia reala de
cercetare a cauzei penale. Metodicile particulare sunt directionate spre cercetarea
si descoperirea infractiunilor de o anumita categorie. Din punct de vedere
procesual si criminlaistic , aceasta presupune constattarea evenimentului
infractional , a tuturor circumstantelor actului prejudiciabil, precum si
identificarea banuitullui, probarea vinovatiei si descoperirea infractiunii savirsite.
Structura metodicelor particulare de cercetare este constituita din:
1. Modelul criminalistic al catgorieie respective de infractiuni
2. Situatiile tipice si versiunile generale de urm pen
3. Actiunile initiale de urm pen si masurile speciale de investigatie
4. Actiunile ulterioare de urm pen si masurile speciale de investigatie
5. Particularitatile efectuarii unor actiuni de umr pen pe categoria data de
infractiuni
Determinind cercul actiunilor initiale de urm pen si al masurilor speciale de
investigatie, metodica particulara de cercetare se tatoneaza pe expunerea
particularitatilor unor actiuni conccrete de urm pen si masuri speciale de
investigatie.
2.2 (5) Specificați esența activității de cercetare a infracțiunilor și etapele acesteia
Cercetarea infractiunilor este o activitate a organelor de stat imputernicite cu
sarcina investigarii cazurilor penale- cautarea, colectarea si verificarea probelor
cu privire la savarsirea faptei prejudiciabile concrete, identificarea si retinerea
infractorului, stabilirea vinovatiei acestuia.
La etapa initiala a cercetarii cauzei penale se solutioneaza urmat. Sarcini
importante:
- contracararea si prevenirea actiunilor criminale si a altor actiuni ilegale .
evitarea unor posibile, dar indezirabile, consecinte pentru societate sau pentru
stat;
- orientarea ofiterului de UP, procurorul in circumstantele faptei savarsite,
analiza situatiei reale de urmarire penala si elaborarea versiunilor generale
referitor la infractiunea savirsita;
- determinarea circumstantelor care urmeaza a fi stabilite, a actiunilor initiale de
UP si masurile speciale de investigatie care trebuie efectuate in scopul obtinerii
probelor infractiunii concrete;
- identificarea, cautarea si retinerea persoanelor banuite de savarsirea infractiunii
concrete;
- obtinerea datelor necesare pt pregatirea si desfasurarea actiunilor ulterioare de
UP si masurilor speciale de investigatie, precum si pt prevenirea infractiunilor.

Etapa ulterioara de cercetarea a infr. Care prezinta o perioada relativ lunga de

timp – luni si chiar ani de zile cu prelungirea termenelor in modul prevazut de
legislatia procesual-penala are urmart sarcini:
- Verificarea probelo obtinute la etapa initiala de cercetare a cauzei
concrete;
- Depistarea si fixarea si a altor probe, in afara de cele obtinute la etapa
initiala, a infractiunii cercetate;
 - Identificarea si atragerea la raspundere penala a tututror persoanelor
participante la savarsirea infractiunii cerectate;
- Inlaturarea cauzelor si conditiilor care u favorizat savarsirea infractiunii
concrete;
- Determinarea daunei cauzate prin savarsirea infractiunii cercetate si
restabilirea acesteia;

2.3 (7) Determinați elementele și rolul metodicilor particulare în cercetarea

infracțiunilor.
1. colectarea , studierea si evaluarea corecta a informatiei referitor la fapta
prejudiciabila comisa sau in curs de savarsire.
2. determinarea situatiilor criminalistice a infractiunii savarsite si stabilirea
elementelor sistemului probator pe categoria respectiva de infractiuni;
3. clarificarea caracteristicii criminalistice a infractiunii savarsite si stabilirea
elementelor sistemului probator pe categoria respectiva de infractiunii;
4. identificarea directiilor de cercetare si buna organizare a investigatiilorce
urmeaza a fi efectuate in primul rand si ulterior;
5. analiza probelor obtinute in cauza si controlul permanent al procesului de
cercetare.