Breviar de texte 231

TEHNICI DE MODIFICARE A COMPORTAMENTULUI

Tehnici de stingere a comportamentelor nedorite

Stingerea
În general, în practica educaţională, stingerea înseamnă eliminarea
modurilor de comportament neadecvate. Aceasta ar trebui să se
întâmple doar în cazul comportamentului instrumental, adică atunci când
este folosit un aşa-zis instrument doar pentru a atrage atenţia altor copii
sau, în general, a celor din jur pentru a-şi impune anumite intenţii, sau
ceva asemănător. Astfel de moduri de comportament pot fi:
- A face mofturi;
- A ţipa, a urla;
- A insulta profesorul;
- A căuta cearta etc..
A interveni asupra unui asemenea comportament înseamnă, deseori,
a-l întări, şi prin aceasta a-l întreţine. Un astfel de comportament ar trebui
ignorat pentru a-l face să dispară. Dar în practică nu este aşa simplu precum
pare, deoarece:
- adesea este greu să te convingi care sunt intenţiile ascunse;
- este necesară o consecvenţă absolută, altminteri stingerea
devine o întărire intermitentă.
Aceasta cere multă răbdare din partea profesorului. Dacă un
comportament este întărit de clasa de elevi, ignorarea din partea
profesorului este puţin eficientă.
Nu toate comportamentele pot fi ignorate, cum sunt de exemplu
cele periculoase pentru copilul însuşi sau pentru alţii, ca lovitul, lovitul cu
picioarele, muşcatul, jucatul cu focul, manipularea diferitelor obiecte.
Time Out
Atunci când nu se poate folosi stingerea din cauza ultimelor două
motive, există o altă posibilitate, şi anume izolarea de scurtă durată
numită şi time out. Aceasta se întâmplă în felul următor (după
Deutschmann, 1977, p. 23):
În cazul apariţiei unui comportament neadecvat, copilul va fi imediat
izolat, pentru o scurtă perioadă, asta însemnând a-1 trimite în faţa uşii sau
232 Psihologia educaţiei – teorie şi aplicaţii

într-o cameră cât mai liberă sau amenajată monoton. Dar aceasta poate dura
maximum 5 minute, sau până când se linişteşte. Limitarea temporală este
foarte importantă! O izolare mai îndelungată este nefavorabilă obiectiv şi
moral şi de cele mai multe ori are cu totul alt efect decât time out-ul.
În nici un caz la îndeplinirea măsurii nu trebuie vorbit cu
copilul. Profesorul nu trebuie să dea semne de agitaţie şi, pe cât posibil, să
evite contacte vizuale; trebuie doar să ia elevul de braţ şi să-l ducă acolo.
Această metodă poate întâmpina şi dificultăţi ocazionale:
- Lipsa de spaţii adecvate
- A nu putea întotdeauna garanta supravegherea
- Nu este menţinută o consecvenţă absolută
- Unii elevi, folosindu-se de forţa fizică nu se lasă izolaţi.

Token Economies
Fiecare om are diferite preferinţe şi repulsii ce izvorăsc din nevoile
sale individuale. Ar fi foarte obositor să le cercetăm pe toate, pentru ca,
într-un caz concret, să fii întotdeauna sigur de folosirea unui întăritor
pozitiv sau negativ pentru formarea sau stingerea unui comportament.
Acesta ar fi un procedeu foarte obositor, şi de aceea, neeconomic. Aici,
aşa-numitele token economies pot constitui un remediu; acestea sunt
obiecte general acceptate, care simbolizează o valoare, în societatea
noastră, domină token economies "bani": cine munceşte, primeşte în
schimb bani, cu care-şi poate satisface nevoile individuale. Deci, banii
constituie un întăritor generalizat. Ar fi şi mult mai complicat dacă s-ar dori
ca cei care muncesc să fie întăriţi după activitatea lor, fiecare după necesităţi
cu alimente, maşini, călătorii de vacanţă sau medicamente
Pentru că fiecare elev este interesat de alţi întăritori, economiile de
întărire sunt foarte potrivite pentru a compensa diferenţele de eficacitate ale
altor stimuli. Simbolul întăritorului, fie el nişte timbre, o steluţă în caiet,
puncte în plus sau în minus, corespunde unei anumite valori şi poate fi dat
în schimbul unui număr de obiecte sau activităţi dorite. Desigur, pentru asta
trebuie dată atenţie ca pentru fiecare elev să fie ceva care să-i facă plăcere.
Un asemenea sistem prezintă avantajele întăririi nemijlocite a tuturor
membrilor grupului şi al lipsei efectelor de saturaţie, deoarece pentru
mărcile de valoare există o mulţime de întăritori de schimb ce pot varia
după necesităţile elevilor.
Breviar de texte 233

Totuşi este o idee foarte importantă token economies cu întăritori

materiali ar trebui să fie un fel de "ultimă variantă". Ori de câte ori este
posibil, trebuie dată prioritate întăritorilor sociali ca lauda şi aprecierea
favorabilă. De-abia atunci când la un copil sau la un grup nimic nu mai are
efect, trebuie aplicată o token economies. Pentru aceasta recomandăm a se
ţine seama de următoarele reguli:
1. Începeţi cu simboluri de valoare care să se poată da elevului uşor
şi confortabil.
2. Simbolurile sunt întăritori învăţaţi care pot fi schimbaţi pentru
alţi întăritori. Lucraţi cu un număr mare de întăritori pentru a mări şansa de
a avea la îndemână pentru fiecare elev un întăritor eficient.
3. La început daţi deseori întăritori, apoi, treptat, mai puţin des
(intermitent) atunci când comportamentul se îmbunătăţeşte.
4. Pentru a putea încheia mai târziu sistemul şi a nu avea nevoie de
el pentru totdeauna, timbrele ar trebui corelate cu expresii de laudă şi de
simpatie pentru ca aceşti întăritori sociali să-şi prelungească efectul, şi în
cele din urmă să fie doar acestea din urmă suficiente pentru menţinerea
comportamentului dorit.
La alegerea simbolurilor ar trebui dată atenţie, ca valoarea acestora
să fie uşor înţeleasă, să poată fi uşor manevrate şi să poată fi ţinute sub
control de către profesor şi elev fără mari eforturi. Ele trebuie să fie uşor de
manevrat şi să fie proprietatea unui anumit elev. Profesorul ar trebui să facă
prea multă contabilitate. Simbolurile sunt alese în funcţie de elevii cu care
se lucrează, de exemplu la cei mici sau la cei retardaţi mintal se pot folosi
simboluri palpabile cum sunt chipurile, iar elevilor mai mari li se fac
puncte în caiet. Deosebit de importantă este, fireşte, alegerea diferiţilor
întăritori de schimb.

Faza de însuşire ulterioară

Un astfel de sistem n-ar trebui folosit de azi pe mâine, ci după o
întrerupere firească - cum ar fi începutul anului şcolar, după Crăciun,
Paşte etc.
Este foarte important ca la început să li se explice foarte clar elevilor
care sunt scopurile. Elevii trebuie să ştie exact ce comportament va fi
întărit şi ce vor primi pentru aceasta, în faza de introducere este de
asemenea important să se permită schimbul de simboluri, la început la
234 Psihologia educaţiei – teorie şi aplicaţii

intervale mai scurte de o săptămână, de exemplu, înainte de prânz prima

dată, după ore a doua oară, dar numai timp de două - trei zile, iar apoi
săptămânal sau, înainte de asta, de două ori pe săptămână. Dacă programul
a fost introdus şi elevii au înţeles totul, scopul principal devine însuşirea
noilor moduri de comportament. În cursul desfăşurării programului,
comportamentul-problemă, ar trebui notat în continuare pentru a vedea care
este efectul întăritorilor asupra fiecărui elev.
În decursul fazei de însuşire ulterioară, ar trebui ca la începutul
fiecărei zile să se discute încă o dată regulile şi, eventual, chiar să se
modifice unele. Chiar şi întăritorii de schimb pot fi modificaţi. Nu este
principial să se discute când şi cât de des să fie date simbolurile. Există
programe de cotă şi programe de interval.
În general, programele de cotă prevăd numărarea reacţiilor. De
exemplu, sunt folosite pentru îmbunătăţirea ritmului de lucru: după ce
elevul a terminat cinci probleme sau a citit trei pagini, va primi întăritorul.
La programele de interval prima reacţie dorită este întărită după
scurgerea unui interval de timp dinainte stabilit, de exemplu la fiecare 15
minute, în ambele cazuri trebuie dată atenţie ca, la început, simbolurile să
fie date la intervale scurte. Comportamentul-ţintă, dorit, este şovăielnic la
început, şi, după cum ştim deja, efectul întăririi este cu atât mai puternic cu
cât aceasta are loc mai direct. Trebuie să se ajungă la punctul în care
simbolurile să poată fi date imediat, dar cu toate acestea comportamentul să
se menţină. De aceea, simbolurile ar trebui privite doar ca un mijloc pentru
formarea unor alţi întăritori, aşa-numiţii întăritori secundari. Aceasta se
realizează lăudându-l pe elev de fiecare dată când vine să-şi cheltuiască
simbolurile, pentru faptul că a câştigat atât de multe. Astfel lauda, la
început fără proprietăţi de întărire nemijlocită, este legată de simboluri într-
un întăritor condiţionat clasic. La împărţirea timbrelor, ar trebui mereu
spus: "Ai câştigat şase puncte pentru că ..." pentru ca elevul să înveţe că-şi
dirijează singur succesul, iar rata de punctaj nu provine din bunul plac al
educatorului.
Să mai spunem că prin faza de însuşire ulterioară se înţelege faza de
pregătire, în care începe modificarea unui comportament iniţial, fiind
introdus un program de întărire.
Reguli pentru faza de însuşire ulterioară:
1. Aveţi grijă, elevii trebuie să ştie exact ce comportament aşteptaţi
dumneavoastră de la ei.
Breviar de texte 235

2. Aveţi grijă să fie înţeleasă valoarea de schimb a simbolurilor

întăritoare.
3. Alegeţi un simbol care să fie potrivit elevilor şi
comportamentului lor.
4. Schiţaţi în continuare în scris comportamentul problemă.
5. Folosiţi un program de întărire potrivit comportamentului iniţial.
Menţineţi intervalele de întărire scurte, iar cotele pentru modurile de
comportament dorite, de întărit, mici.
6. Combinaţi cheltuirea simbolurilor cu o apreciere socială
favorabilă.
7. Evitaţi critica negativă şi daţi întăriri cât mai des şi cât mai direct
posibil.

Faza de menţinere
Adesea, faza de însuşire a unui comportament este confundată cu
faza de menţinere. Faza de menţinere este acea fază în care
comportamentul - ţintă este deja prezent în posibilităţile de reacţie ale
fiecăruia, sau apare cu o frecvenţă suficientă. Acum nu mai trebuie întărit
atât de direct şi atât de des. După apariţia comportamentului-ţintă acesta
trebuie consolidat, trecându-se la consecinţele de tip social ale
comportamentului, lăudând elevul pentru că şi-a îndeplinit cu succes
sarcinile.

Faza de dezobişnuire
Aici există diferite posibilităţi:
- Se poate introduce o inflaţie a token-urilor. Ceea ce costa până
atunci 100 de puncte ar trebui să coste 200 de puncte.
- Ar trebui sau să apară mai mult comportamentul dorit, sau să se
aştepte mai mult pentru schimbul simbolurilor. Totuşi elevul ar trebui
lăudat în continuare la predarea simbolurilor.
- O altă posibilitate ar fi înlocuirea întăritorilor de schimb cu
reprezentări grafice. Profesorul împarte în continuare timbre, iar acestea
vor fi trecute pe coloane într-o diagramă.
- Se mai pot mări şi intervalele. Dacă un elev poate să rezolve fără
efort cinci probleme, ar trebui să se pretindă zece probleme. În cazul
intervalelor de timp, ar trebui să se crească de la 15 la 20-30 de minute.
236 Psihologia educaţiei – teorie şi aplicaţii

Desfăşurarea proiectului arată cam în felul următor: simbolurile de

valoare sunt corelate cu aprecierile sociale pozitive, acestea cu activitatea
corectă, iar aceasta cu sentimentul propriei destoinicii sau al respectului de
sine.
Particularităţi
În clase diferenţele în ceea ce priveşte capacităţile practice dobândite
de elevi sunt atât de mari încât ar trebui ca pentru fiecare elev în parte să se
pună la punct relaţia dintre realizările sale şi numărul de puncte. La
distribuirea timbrelor se poate individualiza foarte bine: un copil mai slab
primeşte de exemplu toate cele cinci timbre doar pentru că a încercat să
rezolve problemele, pentru că şi numai acest lucru îi este greu. Un alt elev
primeşte timbrele pentru că a lucrat fără să-i deranjeze pe ceilalţi, deoarece
problema lui principală sunt relaţiile sociale. Iar al treilea elev primeşte
timbrele în funcţie de ritmul de lucru pentru că tinde să piardă timpul şi se
lasă distras. În continuare se pune problema dacă întărirea ar trebui făcută
în funcţie de comportamentul colectiv al întregii grupe, şi dacă fiecare
membru trebuie să se bucure de aceleaşi consecinţe. Aceasta are anumite
dezavantaje: un membru poate să nu îndeplinească acel comportament
cerut, devenind probabil ţapul ispăşitor al grupului; în afară de asta este
nedrept faţă de elevii care au avut realizări şi nu sunt întăriţi pentru asta.
Pot exista şi elevi cărora să le facă plăcere să submineze un asemenea
sistem, în general este vorba despre elevii care, în orice caz, au o poziţie
puternică în cadrul grupului.
Token economies s-au dovedit a fi foarte eficace în primul rând la
elevii cu un comportament clar deviant. Bunăoară, obţinerea de modificări
în domenii cu aşteptări bine definite în legătură cu comportamentele este
plină de perspective.
Contracte
O altă tehnică utilă pentru formarea modurilor de comportament
dorite constă în încheierea de contracte cu copiii sau adolescenţii. Un astfel
de contract poate avea forma unei înţelegeri verbale sau este scris şi semnat
de toţi participanţii. În orice caz, trebuie clar formulate două puncte de
vedere:
1. Ce se aşteaptă din partea persoanei - ţintă?
Breviar de texte 237

2. Este important ca acel comportament aşteptat să fie descris exact,

sarcinile trebuie precis formulate şi criteriile de apreciere ale unui
comportament sau ale unei sarcini trebuie stabilite clar.
3. Care este valoarea modurilor de comportament dovedite corecte,
sau a sarcinilor îndeplinite corect?
4. Persoana-ţintă trebuie să aibă o imagine clară asupra tipurilor şi
numărului consecinţelor la care se poate aştepta.
Asemenea contracte pot fi utile în special în cazul unei relaţii
compromise profesor-elev, în care cei doi nu-şi mai vorbesc unul altuia sau
se comportă ostil reciproc, într-un asemenea caz, contractul constituie o
protecţie împotriva acţiunilor necugetate determinate afectiv, din partea
ambelor părţi. De aceea este important ca un outsider sau o persoană neutră
să participe la negociere, fireşte în colaborare cu toţi cei implicaţi; astfel
scade probabilitatea de a se folosi contractul de către o parte pentru
şantajarea celeilalte părţi, când refuză un comportament pretins: "Dacă faci
asta acum primeşti...". Acest tip de manipulare nu intră în cadrul
contractelor tratate aici! Dacă un contract este negociat cu o persoană
neutră şi semnat de toţi, atunci şi adultul trebuie să-1 respecte. Un contract
nu trebuie să excludă alte negocieri. Acesta ar trebui formulat pozitiv.
Când un profesor realizează un contract cu un elev, atunci acesta este
la început clar "controlat de profesor”, profesorul stabileşte mai întâi
sarcinile şi întăririle. Asta nu ar trebui să rămână aşa, contractul ar trebui să
evolueze cât mai curând "sub controlul copilului". Pentru aceasta se poate
proceda în felul următor:
Prima etapă:
Elevul stabileşte o parte a sarcinilor, iar profesorul hotărăşte asupra a
ceea ce rămâne de fiecare dată, respectiv şi invers.
A doua etapă:
Elevul şi profesorul deţin acelaşi control atât asupra sarcinilor cât şi
asupra recompenselor. Aceasta are loc în trei faze:
A. Profesorul şi elevul hotărăsc împreună asupra sarcinii şi
recompensei.
B. Doar elevul decide asupra tipului recompensei, profesorul asupra
sarcinii.
C. Invers decât B.
238 Psihologia educaţiei – teorie şi aplicaţii

A treia etapă
Profesorul se retrage din ce în ce:
A. Elevul singur ia controlul asupra recompensei, iar asupra sarcinii
se decide împreuna cu profesorul.
B. Invers decât A.
Contractul este "controlat de elev" în totalitate atunci când elevul
decide singur asupra măsurii recompensei şi a tipului de sarcină. Scopul ar
trebui să fie ca acel elev să negocieze cu el însuşi contracte devenind astfel
mai "independent" şi mai conştient de responsabilităţi.
În legătură cu token economies şi contractele, s-a confirmat un
principiu, denumit după "inventatorul" său “principiul Premack”:
Orice activitate, care creează plăcere şi de aceea prezintă o mare
probabilitate de apariţie în timpul liber, poate fi folosită ca întăritor pentru
acele moduri de comportament care sunt asociate cu neplăcere, încât au o
probabilitate neînsemnată de apariţie, dar care, din anumite motive trebuie
totuşi să apară mai des.
În fiecare caz concret se poate aduna o serie întreagă de activităţi
agreate şi care se pot ordona în funcţie de popularitatea lor, de exemplu:
1. Privitul la TV
2. Fotbalul
3. Plimbatul cu bicicleta
4. Ping-pong-ul
5. Mersul la piscină
În cazul folosirii acestor aşa-numiţi întăritori de activitate este
important ca cei cu rang mai mic să fie utilizaţi ca întăritori pentru moduri
de comportament dorite mai puţin importante, iar cei cu rang mai înalt
pentru acelea cu o importanţă corespunzătoare.
Învăţarea după model
A treia şi ultima teorie a învăţării cu relevanţă practică pe care vrem
să o prezentăm, este aceea a "învăţării după model". Aşa cum teoria
condiţionării operante se ocupă cu relaţia dintre modurile de comportament
şi consecinţele lor, iar teoria condiţionării clasice cu apariţia emoţiilor,
această nouă teorie explică apariţia modelelor mai complicate de
comportament. Modificările comportamentale sunt deosebit de anevoioase
atunci când profesorul trebuie să împartă comportamentul în elemente
mici, iar apoi să întărească sau să pedepsească focalizat, în condiţionarea
operantă, dificultatea constă în a putea reacţiona cu anumite consecinţe
Breviar de texte 239

atunci când cel care învaţă arată acel comportament dorit. Cea mai simplă
soluţie a acestei probleme constă în a arăta voluntar comportamentul care
se urmăreşte a fi arătat spontan, în speranţa ca acel elev să-l imite. Exact
acesta este principiul învăţării după model. Un exemplu extras din practica
educaţională ar fi observaţia făcută în repetate rânduri că grupurile de elevi
sunt cu atât mai puţin gălăgioase cu cât profesorul se comportă mai liniştit.
Prin observaţie pot fi adoptate şi comportamente cu adevărat complicate,
care niciodată n-ar fi apărut spontan. Până în acest punct, învăţarea după
model este un principiu al învăţării foarte economice. Există o serie de alte
denumiri pentru învăţarea după model, pe care dorim să le enumerăm pe
scurt, deoarece contribuie la o clarificare a principiului:
- învăţarea prin observare, pentru că se învaţă moduri
comportamentale care mai întâi sunt observate la alţii;
- învăţarea prin imitare, pentru că modurile comportamentale sunt
imitate;
- învăţarea prin identificare, pentru că noile moduri de
comportament sunt preluate din motivele identificării cu alte persoane ca
de exemplu: mama, tatăl, profesorul sau idolul propriu;
- învăţarea prin reprezentanţi, pentru că modurile de comportament
sunt învăţate prin faptul că observatorul vede pentru ce comportamente
alţii primesc întăritori sau pedepse;
- învăţarea socială, deoarece comportamentele sunt învăţate pe baza
reacţiilor altora, deci prin feed-back social.
La baza învăţării după model stă capacitatea umană de imitare a
comportamentelor "străine", în comparaţie cu premisele condiţionării
-anume reflexul sau întărirea - această imitare constituie o condiţie pe care
ştiinţa n-a putut să o lămurească în totalitate. Pentru existenţa înnăscută a
tendinţei de imitare pledează faptul că deja sugarii în vârstă de câteva
săptămâni răspund la zâmbete cu un zâmbet. Copiii care sunt întăriţi să
facă asta zâmbesc mult mai des şi mai îndelungat decât aceia al căror
comportament de imitare nu a fost întărit. De aceea, se poate la fel de
îndreptăţit, accepta că tendinţa de imitare este rezultatul condiţionării
operante. Tendinţa de imitare este cu atât mai mare cu cât a fost întărită mai
des.
Rolurile sociale sunt însuşite prin imitaţie selectivă şi întărire
diferenţială. "Imitaţie selectivă" înseamnă că sunt imitate doar anumite
modele, şi anume cele apreciate în mod deosebit; "întărire diferenţiată"
înseamnă că este întărit doar un anumit comportament imitativ, iar altul nu.
240 Psihologia educaţiei – teorie şi aplicaţii

O foarte scurtă observaţie asupra unor asemenea roluri sociale: în cursul

vieţii, omul preia diferite roluri: rolul copilului mic, al copilului în familie,
al elevului, al colegului de joacă, al colegului de muncă, al capului de
familie, al educatorului etc. Semnificaţia rolurilor sociale poate fi stabilită
prin următoarele puncte:
Cineva care preia un rol, se dovedeşte a fi membru al unui grup sau
societăţi.
Rolul îndeplineşte o temă de orientare în domeniul interuman: se ştie
cu cine se are de-a face.
Societatea leagă de deţinătorii rolurilor sociale anumite aşteptări
privind comportamentul, căruia acei deţinători trebuie să se conformeze.
Care pot fi urmările învăţării după model? Prima urmare, care a fost
deja abordată, constă în însuşirea de noi moduri de comportament.
Cu siguranţă că fiecare are o experienţă proprie, cu sine însuşi şi cu alţii, cu
privire la imitarea idolilor la îmbrăcăminte, mers, mod de a vorbi şi poate şi
în stilul de viaţă (aşa-zisul).
O altă posibilă urmare a învăţării după model ar fi abandonarea unor
anumite acţiuni pentru că au fost observate urmările negative pe care le-a
suferit modelul (efect de inhibare).
A treia urmare posibilă constă în aşa-numita dezinhibare prin
observarea unui model. Modurile de comportament avute, dar abandonate
totuşi dintr-un motiv întemeiat, pot să apară din nou la observarea unui
model care arată făţiş şi nepedepsit acest comportament. De obicei este
mult mai uşor să cedezi unei nevoi decât să amâni acea satisfacere. Dar în
acelaşi timp, amânarea satisfacerii unei nevoi implică luarea în consideraţie
a altora, deci are un efect prosocial, pe când satisfacerea nemijlocită are un
efect antisocial. Un model care prin comportamentul său îşi satisface
imediat necesităţile, deci se comportă mai degrabă antisocial, este
considerat de către observator ca având succes pentru că primeşte imediat
ceea ce vrea. Un model care renunţă la această satisfacere imediată din
motive ce nu pot fi repede recunoscute, va fi considerat a avea mai puţin
succes deoarece comportamentul său nu duce la nici un întăritor ce poate fi
recunoscut. Aici devine vizibil pericolul din învăţarea prin observare:
modelul cel bun, asta înseamnă cel prosocial, este în concurenţă cu cel
antisocial, şi de aceea de cele mai multe ori învins de către acesta.