STAREA GENERALĂ ( WELLNESS )

Trebuie să fie limpede că a avea un organism în stare bună ( wellness ) nu înseamna doar lipsa
simptomelor. Starea bună a organismului înseamnă mai mult; ea are de-a face mai degrabă cu
oxigenarea, atitudinea, forţa, flexibilitatea, condiţiile cardio-vasculare, echilibrul şi altele. Mulţi
pacienţi consideră că starea bună a organismului înseamnă lipsa simptomelor de boală.

.
1. AUTOEVALUAREA PACIENTULUI
Pacientul se autoevaluează în mai multe zone, cum ar fi capacitatea de a se linişti, relaxa, stresa.
1. Cum este starea Dvs generală :
a. Excelentă
b. Foarte bună
c. Bună
d. Satisfăcătoare
e. Rea/nesatisfăcătoare

2. Gândindu-vă la starea Dvs fizică, incluzând leziuni sau boli fizice, în ultímele 30 de zile,
câte zile cu probleme pe plan fizic aţi avut ?

3. Gândindu-vă la starea Dvs mentală, ceea ce include stres, depresie, probleme cu

emoţiile, în ultímele 30 de zile, câte zile cu probleme pe plan mental aţi avut?

4. In ultímele 30 de zile, de câte ori starea Dvs precară de sănătate pe plan fizic sau mental
v-a împiedicat să vă desfăşuraţi activităţile cotidiene, cum ar fi îngrijirea corpului,
munca sau odihna?

5. Folosind note de la 0 ( lipsa problemei ) la 10 ( maxima problemei ) vă cerem să vă

autoevaluaţi în legătură cu următoarele probleme de sănătate :
a. Artrită / rheumatism
b. Dureri de ceafă, spate
c. Fracturi, accidente ale sistemului locomotor, probleme legate de mers
d. Probleme legate de digestie
e. Probleme ale plămânilor
f. Probleme de auz
g. Probleme de văz
h. Probleme ale inimii sau circulaţie cerebrală
j. Hipertensiune arterială
k. Diabet
l. Cancer
m. Depresie / anxietate / probleme emoţionale
n. Disfuncţii sexuale
o. Alte situaţii, alte probleme
1
2. EXAMENUL CLINIC ( aprecierea stării generale a organismului şi funcţionalităţii
sistemelor ) - Metode de evaluare ce stau la îndemâna unui nutriţionist.
2.1. Pulsul Arterial
Este o practică obişnuită să examinăm mai întâi pulsul la ăncheietura mâinii şi să-l apreciem
în termeni de viteză, ritm, tensiune, amplitudine şi calitate; în acelaşi timp, este bine să ţinem seama
de starea arterelor. Viteza momentană şi ritmul pot fi verificate prin ascultarea inimii, iar tensiunea cu
ajutorul sphygnomanometrului. Calitatea şi amplitudinea pulsului pot fi analizate numai în vasele
periferice şi constituie caracteristici de mare importanţă în diagnosticare. Există un protocol chinez
pentru diagnoza pulsului, care ar trebui cunoscut de către toţi medicii. Acesta permite diagnosticarea
prin puls şi, la fel de bine, scanarea sistemelor de organe.

2
 Există multe puncte în care se poate lua pulsul în sistemul chinez, însă aici discutăm despre
pulsul de la încheietura mâinii, numit puls normal medical.
Pentru diagnosticare este nevoie de multă practică. Trebuie ca atât pacientul, cât şi medicul să
fie relaxaţi. Pacientul trebuie să stea cu faţa către doctor şi să nu-şi ţină mâinile pe piept. Este normal
să se producă patru bătăi pe ciclu respirator ( inspiraţie + expiraţie ); atleţii pot avea mai puţin, copiii
mai mult. Se folosesc trei degete şi trei poziţii. Există o diferenţă între stânga şi dreapta :
1. Dosul mâinii stângi....................Rinichi, Yin
2. Mijlocul mâinii stângi.................Ficat
3. Faţa mâinii stângi......................Inima
4. Dosul mâinii drepte...................Rinichi, Yang
5. Mijlocul mâinii drepte................Splina
6. Faţa mâinii drepte.....................Plamani
Acordaţi atenţie următoarelor calităţi : linişte, profunzime, măsură, putere, calitate. Pulsul
unei gravide ( expecting mother ) poate da indicaţii profunde : dacă este mai puternic în dreapta,
copilul va fi o fată; dacă este mai puternic în stânga, va fi băiat.
Pulsul plutitor ( floating ) se simte la o apăsare uşoară, dar scade la o apăsare puternică. Este
obişnuit în gripe şi răceli, când este afectat de regulă meridianul plămânului. O persoană slăbită, cu o
răceală, poate să nu prezinte puls.
Pulsul ascuns ( submerged ) necesită o apăsare puternică pentru a putea fi detectat. Asta
înseamnă boală dezvoltată profund în organism.
Pulsul încet ( slow ) de trei bătăi sau mai puţin pe ciclu respirator înseamnă răceală sau Yang
deficient. Intestine slăbite, circulaţie slabă, crustă albă pe limbă.
Pulsul rapid ( quick ) de şase sau mai multe bătăi pe minut, semnifică exces de căldură sau
deficienţă Yin combinată cu febră, urticarie, sete.
Pulsul lung ( long ) se simte cu toate trei degetele. Este de regulă legat de excesul de căldură
în sânge. Boala se manifestă mai ales cu febră şi iritabilitate. La o persoană sănătoasă, poate însemna
şi o inimă sănătoasă ori o constituţie robustă.
Pulsul scurt ( short ) se simte numai cu degetul mijlociu sau cu un singur deget odată.
Implică deficienţe ale sângelui şi ale Chi ( QI ) – ului, anemie, oboseală, somnolenţă excesivă
Pulsul slab ( weak ) semnifică deficienţe ale Chi ( Qi ) - ului sau ale sângelui sau deficienţe
ale organului conectat la punctul de detecţie.
Pulsul puternic ( strong ) înseamnă fie o persoană sănătoasă, fie exces de Chi ( Qi ).
Pulsul alunecos ( slippery ) este un puls detectabil, dar cu limite indistincte. Semnifică
prezenţa în organim a umezelii sau flegmei, exces de mucozităţi, digestie leneşă, crustă pe limbă. La
femeile gravide, apare în toate poziţiile.
Pulsul rugos ( rough ) se simte întrerupt şi neregulat. Înseamnă sânge îngheţat, noduli
dureroşi în abdomen, uter, cap, etc., Chi deficient, sânge prea puţin.
Pulsul tare, oţelit ( wiry ) se simte ca o strună întinsă de chitară. Apare în afecţiuni ale
ficatului şi durere.
Pulsul uriaş ( huge ) se simte puternic la toate nivelurile, la vârf şi început. Implică exces de
căldură, febră ridicată, sete, hipertiroidism, transpiraţie, epuizare a Chi-ului şi adesea este un semn
rău.
Pulsul fin ( fine ) este mic şi subţire şi semnifică insuficienţa sângelui şi a Yin-ului. Este
însoţit de sete, iritabilitate, febră redusă, limbă cu vârful roşu.
Pulsul neregulat ( irregular ) - acest puls, nervos şi neregulat, indică exces de Yang în inimă
sau Chi congestionat în creier ( upper burner ). Când este noduros şi cu pauze neregulate, indică
obstrucţii ale sângelui în inimă, exces de Yin sau flegmă în pericard. Dacă intermitenţele sunt
sistematice, dar pauzele sunt anormale, indică epuizarea tuturor organelor.

3
2.2. Tensiunea Arterială
Presiunea sanguină nu este aceeaşi în tot corpul. Unele boli sau deranjamente pot crea
dezechilibre ale fluxului sanguin şi ale presiunii acestuia.
Presiunea sanguină normală la un adult ar trebui să fie în mod ideal de 120/80. Tensiunea
crescută ( hipertensiunea ) este indicată de valori sistolice peste 140 şi diastolice peste 90.
Presiunea sanguină scăzută sau hipotensiunea se manifestă prin valori sistolice sub 95 şi
diastolice sub 70. Hipotensiunea este frecvent asociată cu lipsa oxigenului, lipsa exerciţiului sau alte
condiţii legate de oboseală.
Tensiunea din braţul stâng, prin comparaţie cu cel drept, ideal ar trebui să fie aceeaşi. Dacă
există o diferenţă, aceasta poate indica o problemă sau un blocaj al fluxului sanguin. Asta ar putea
rezulta ăn urma acumulării de colesterol, scleroză arterială, îngustări în urma unor accidente sau alte
condiţii legate de traume. Uneori chiar şi stresul nervos poate cauza flexarea muşchilor în jurul
arterelor creând probleme ale fluxului sanguin.
Dacă citirea sistolică diferă între braţul stâng şi cel drept cu mai mult de zece puncte, aceasta
indică riscul de congestie cerebrală. Se poate folosi stetoscopul pentru a studia artera carotidă,
căutând zgomote ( foşnete produse în carotidă datorită congestiei interne ), care pot fi o indicaţie de
risc de congestie în viitor.
Tensiunea măsurată la coapsa fiecărui picior ( este necesară o manşetă mai mare ) trebuie să
fie normal cu 50 puncte mai mare decât cea măsurată în braţul de pe aceeaşi parte a corpului. Dacă
valoarea este mai mare cu mai mult de 50 de puncte, aceasta poate indica o problemă arterială sau
insuficienţă în zona aortică. Dacă valoarea măsurată este mai mare cu mai puţin de 20 de puncte,
indică o problemă privitoare la lipsa fluxului sanguin în extremităţile inferioare. Problemele spatelui
pot cauza o diferenţă a tensiunilor de la un picior la altul. Aceasta se observă la o diferenţă de 10
puncte între citirea sistolică la piciorul drept faţă de cel stâng.
Testul presiunii ortostatice se efectuează prin determinarea tensiunii pacientului aşezat sau
culcat, după care i se cere să se ridice şi se măsoară din nou tensiunea în primele 10 secunde după
ridicare. Dacă apare o scădere a tensiunii, aceasta indică o insuficienţă a adrenalinei sau un rezultat
pozitiv al testului presiunii ortostatice. Aceasta solicită o sporire a adrenalinei, reducerea stresului sau
alte modalităţi de fortificare a sistemului adrenal.
Se pot învăţa multe din testul presiunii sanguine. El ar trebui repetat la fiecare şase luni, pentru
a determina starea de sănătate a organismului.
Ridicarea cu respiraţia oprită se realizează cerându-i mai întâi pacientului să se relaxeze stând
pe un scaun. Apoi va trebui să-şi ţină respiraţia în mod normal ( nu forţat ). Cu respiraţia astfel oprită,
pacientul va trebui să se ridice şi să se aşeze de câte ori poate. Când creierul nu va mai rezista lipsei
aerului, pacientul va renunţa. Numărul de ridicări efectuate ne va arăta capacitatea anaerobică a
creierului.
Indicele Rouffier de adaptare a inimii la efort ne oferă informaţii pertinente despre
puterea cardiovasculară a pacientului.
formula
Rouffier = P1+P2+P3 - 200 | 10
P1 - pulsul de repaus. Se măsoară pulsul timp de 10 secunde şi se înmulţeşte cu 6.
P2 - pulsul după 30 de genuflexiuni consecutive în ritm de 1/secundă, cu călcâiele pe sol
P3 - pulsul în primul minut după încetare.
Valori:
0 ( zero ) - cord atletic viguros
0 - 5 - foarte bun
5 - 10 - normal, suficient
10 - 15 - cord fără nici un antrenament sportiv
peste 15 - cord slab, adesea bolnav
4
2.3. Examinarea Flexibilităţii
Următoarea etapă este examinarea flexibilităţii pacientului prin măsurarea mai multor zone de
flexibilitate.
Flexibilitatea spatelui se măsoară şezând pe podea cu picioarele întinse. Pacientul se va apleca
înainte cât mai mult, încercând să-şi atingă călcâiele cu ambele mâini. Dacă atinge călcâiele cu
degetele întinse, notaţi 0 ( zero ). Dacă depăşeşte călcâiele, atunci înregistraţi fiecare 2,5 cm ca o
unitate. Dacă nu ajunge la călcâie, atunci înregistraţi fiecare 2,5 cm ca valoare negativă. Măsurarea
faţă în faţă se realizează cu pacientul stând în genunchi şi, întinzându-se înainte, încearcă să plaseze
palma pe podea. Atingerea podelei cu palma se notează cu 100%; atingerea cu prima articulaţie a
degetelor se notează cu 75%, cu a doua articulaţie 50%, iar cu vârful degetelor 25%.
Flexibilitatea mijlocului se stabileşte prin capacitatea de rotire a trunchiului. Valoarea rotaţiei
este 100% dacă se poate răsuci astfel încât linia umerilor să fie perpendiculară pe linia şoldurilor.
Poziţiile intermediare se estimează procentual.
Flexibilitatea gâtului este de 100% dacă îşi poate atinge umărul cu urechea. Poziţiile
intermediare se estimează procentual.

2.4. Testul Echilibrului

Urmează testul echilibrului pe grindă. Vom utiliza o scândură pe care pacientul trebuie să
meargă normal, apoi cu spatele, şi în cele din urmă să facă ambele manevre cu ochii închişi.
Reţinem cea mai bună performanţă

2.5. Alte Teste De Evaluare A Stării De Bine

Un alt test este acela al acoperirii unor monede diferite cu bandă adezivă după care se introduc
într-o pungă opacă. Cereţi pacientului să vă înmâneze o anumită monedă ( cea de 50 de bani, de 10
bani şi 5 bani, de exemplu ), după care o puneţi înapoi în pungă şi repetaţi testul cu altă monedă până
la terminarea tuturor tipurilor de monedă. Pacientul va folosi alternativ ambele mâini. In mod
frecvent, probleme ale corpului calos vor împiedica mâna stângă să facă alegerea corectă.
Grafestezie : persoana ar trebui să fie capabilă să recunoască şi să descrie o literă mare sau un
număr trasat de degetul examinatorului în palmă, pe abdomenul şi piciorul pacientului. Asiguraţi-vă
că persoana supusă testelor îşi păstrează ochii închişi în permanenţă; există o mare tentaţie de “a
iscodi” şi aceasta desigur anulează orice observaţie. Păstraţi cu grijă înregistrarea datelor măsurate,
astfel încât atunci când veţi repeta acelaşi test în aceeaşi locaţie, să vă puteţi da seama dacă există
schimbări sau dacă persoana încearcă să vă inducă în eroare. Unii examinatori folosesc un marker
lavabil pentru a identifica zonele testate de pe piele şi a putea repeta testul cu exactitate ceva timp mai
târziu.
Un rezultat anormal ( nereuşita percepţiei a ceea ce oamenii “normali” pot simţi şi interpreta )
poate fi cauzată de atât de multe condiţii, de la boală la deficienţe ale dietei, încât ar fi imposibilă
listarea tuturor : este suficient să spunem că orice lipsă a funcţiei senzoriale necesită consult medical.
Unui medic îi sunt necesari ani de experienţă pentru a putea deosebi distribuţia anatomică precisă a
fiecărui nerv pe suprafaţa pielii ( numit dermatom ). De exemplu, dacă simptomul este de amorţeală
în genunchi, medicul va determina dacă amorţeala urmează distribuţia presupusă a nervului; dacă nu,
va trebui să caute motivul amorţelii, care poate fi isteria ( deranjament emoţional sever ) sau
ipohondria.
Presiunea sanguină n-ar trebui să scadă atunci când persoana se ridică. Dacă valoarea scade la
ridicarea în picioare din poziţia şezând cu mai mult de zece puncte, avem o indicaţie de slăbiciune a
glandei adrenale, care la rândul său indică o problemă a presiunii sanguine ortostatice. Incapacitatea
glandei adrenale de a monitoriza presiunea sanguină determină o scădere a acesteia, care poate
provoca ameţeala. Alte deranjamente ale sistemului circulator pot complica rezultatele dacă este
vorba de ceva cronic. Atunci când nu puteţi stabili un diagnostic precis al cauzei ameţelilor repetate,
5
vertigo-ului, ataxiei sau dezechilibrului, vă puteţi ajuta aplicând şase teste de bază pentru ameţeală şi
ataxie:
1. Testul Romberg : Cereţi pacientului să se ridice din poziţia şezând cu picioarele alăturate,
braţele întinse în faţă şi ochii închişi. Asiguraţi-vă că are cine să-l prindă dacă tinde să cadă. N-ar
trebui să cadă. In continuare, cereţi pacientului să stea într-un picior cu ochii deschişi, apoi cu ochii
închişi. ( Notaţi care picior este ridicat; de regulă persoana alege piciorul dominant ). Pacientul
trebuie să fie în stare să stea într-un picior cu ochii deschişi şi închişi.
2. Testul Past-Pointing : Pacientul trebuie să stea în faţa dvs. cu ochii închişi şi braţele întinse
în faţă, atingându-vă cu degetele arătătoare; aşezaţi-vă vârfurile degetelor sub cele ale pacientului,
după care îi cereţi să-şi ridice braţele deasupra capului şi apoi să-şi readucă vârfurile degetelor acolo
unde au fost, adică peste vârfurile degetelor dvs.
3. Testul Finger-to-Nose : Pacientul, stând în picioare cu ochii închişi, întinde un braţ în
lateral, după care aduce rapid degetul arătător pe vârful nasului, menţinând cotul perpendicular pe
corp. Testul se repetă pentru ambele braţe.
4. Testul Finger-Coordination : Pacientul trebuie să-şi atingă fiecare din vârfurile degetelor cu
degetul mare în succesiune rapidă, înapoi şi înainte. Se testeazăa pentru ambele mâini.
5. Testul Heel-to-Knee : Pacientul stă culcat pe spate şi îşi aşează călcâiul unui picior pe
genunchiul celuilalt, mai întâi cu ochii deschişi, apoi cu ei închişi. Se repetă pentru ambele picioare.
6. Testul Toe-Pointing : pacientul este culcat pe spate şi atinge diferite obiecte cu degetul
mare al piciorului. Se testeaza pentru ambele picioare.

Funcţia Mirosului
Ar trebui să recepţionăm mirosurile la fel de bine cu ambele nări. Uneori există o deviaţie de
sept sau o disfuncţie neurologică, care să afecteze doar una din nări. Metalele grele toxice,
chimicalele industriale, deficienţa de zinc şi alte excese sau deficienţe de minerale nutriţionale pot
avea de asemenea influenţe negative asupra mirosului.
Pentru a testa mirosul putem folosi ceapă, usturoi, ciocolată, mentă, flori, tutun, etc. Pacientul,
cu o nară obturată şi legat la ochi, va trebui să recunoască diferitele mirosuri. I se poate cere să
identifice mirosul şi de la o anumită distanţă, pentru a putea aprecia gradul de normalitate.
Atunci când testaţi, utilizaţi ocazional şi apa simplă ca material de test; poate elimina
răspunsurile halucinatorii sau subiective. Dacă descongestionanţii nazali nu eliberează căile
respiratorii în 30 de minute, nu-i mai folosiţi încă o dată; lăsaţi testarea pentru altă zi. Este o idee
bună să testaţi mirosul înaintea unei operaţii la nas ( rinoplastie ). In acest fel vă veţi putea da seama
de orice pierdere a mirosului ca urmare a intervenţiei chirurgicale.
Absenţa sau anormalitatea funcţiei mirosului reclama consult medical chiar şi numai pentru a
sublinia orice problemă neevidenţiată. Dacă nu există nimic altceva, cel puţin puteţi şti dacă sunteţi în
măsură să percepeţi avertismentele odorifere ale posibilelor pericole. Dacă descoperiţi că nu puteţi
remarca fumul, ar fi recomandabil să vă instalaţi în locuinţă un sesizor de fum.

Teste Senzoriale
Aceste teste permit explicarea multor “senzaţii” de fierbinţeală, furnicături, înţepături şi
pişcături, dureri inexplicabile sau absenţa oricărei senzaţii ( amorţire ). Testarea senzorială poate fi
utilă şi în depistarea ipohondriei. Analizaţi reacţiile organismului, cum sunt sperieturile,
tremurăturile, spasmele, tensiunea musculară, reactivitatea pupilelor, etc. Urmăriţi simultan şi
reacţiile verbale. Aceste teste este bine să fie făcute cu pacientul având ochii închişi sau acoperiţi
pentru a avea mai multă obiectivitate. Ele pot fi făcute pe toată suprafaţa corpului, inclusiv
extremităţile.
Inţepăturile cu acul : se folosesc pentru ca pacientul să simtă durerea unei uşoare înţepături
pe corp, durere care ar trebui resimţită la fel peste tot; totodată pacientul ar trebui să poată face

6
deosebirea dintre o înţepătură şi apăsarea cu o radieră. Dacă nu se întâamplă aşa, ar putea fi vorba de
o deterioare nervoasă severă sau moderată.
Deosebirea atingerilor uşoare : pacientul ar trebui să poată face deosebirea între atingerea cu
o bucată de vată, o pensulă mică, atingerea uşoară cu degetul şi între un material aspru şi mătase.
Deosebirea temperaturilor : La aplicarea succesivă pe piele a două eprubete, una cu apă
caldă şi cealaltă cu apă rece, pacientul ar trebui să facă deosebirea cu uşurinţă.